MOLGA

Spectrul vizibil al unei artiste inclasi cabile

Intersecting Realities, remarcabila expoziție ARTech de la Palatul Ștefania din Timișoara, organizată de Asociația Marginal la începutul acestei veri, a prezentat publicului în premieră, într-un discurs estetic special creat pentru România, pilotul proiectului artistic Chronicles from In-Between 495 to 570 nm al artistei britanice Kasia Molga, o ferventă promotoare a democrației multi-naturale, calată pe reflectarea de o manieră originală și inclasificabilă a interdependențelor dintre “uman” și “mai mult decât uman” (în sensul entităților care definesc mediul natural) și al impactului evoluției tehnologice explozive asupra percepției noastre curente ale acestora. Prin prototipurile expuse sub un titlu ce trimite la marginile “luminii vizibile” de verde din spectrupentru că verdigris-ul este laitmotivul care le unește -, KASIA MOLGA oferă un prim sketch al unui mediu de reflecție asupra problemelor de mediu, plecând de la picturile unor plante dispărute sau pe cale de dispariție, realizate cu vopsea făcută cu un pigment verdigris extras prin oxidarea componentelor de cupru ale computerelor pe care le folosim zilnic. Acesta e doar începutul, pentru că proiectul va fi prezentat în formă completă în toamna lui 2024, printr-o experiență VR imersivă, care va explora conceptul de landscape amnesia.

De la Cronici am plecat în dialog cu apreciata artistă vizuală și designer de interacțiuni, ce a expus, printre altele, la MoMA, Tate Modern, Centre Pompidou și V&A, însă refuză etichetările sau încadrările stilistice, întrucât estetica interconectării de care continuă să fie atrasă Kasia Molga îi face practica deschisă spre o arie vastă de tehnologii, de la cele de vizualizare a datelor și geo-locare la VR sau AR, pentru ca spectatorul însuși să devină co-creator și participant în procesul artistic.

Kasia, mai întâi spune-mi cum ai ajuns la verdigris ca leitmotiv al noului tău proiect, Chronicles from In-Between 495 to 570 nm? Inspirația vine din obsesia mea pentru culorile verde și albastru, în general. Iubesc aceste culori și le utilizez cât de mult pot, chiar și atunci când îmi aleg articolele de îmbrăcăminte. Pentru mine înseamnă prospețime și viață, apă și natură. E o poveste mai veche, din copilărie, fiindcă am crescut călătorind pe ocean alături de tatăl meu, care lucra în marina comercială, deci nuanțele de verde-albastru au reprezentat întotdeauna o componentă esențială a ambientului personal, a întregii mele existențe, și sunt atrasă de orice formă de imagistică ce încorporează aceste culori. Într-atât de mult încât, la un moment dat, chiar am început să mă gândesc la cum aș putea gestiona această obsesie, ca să scap de ea sau măcar să o țin sub control. Lucrând însă mult cu tehnologii digitale și creând imagini CGI pe acest tărâm al Media Tech Art, am început să fiu tot mai frustrată, pentru că o mare parte dintre tehnologiile folosite actualmente pentru a crea aceste imagini, dintre care destule au legătură cu natura, în loc să ne re-conecteze cu biologicul și cu organicul, cu acest minunat verde suculent pe care îl asociem oxigenului care se produce, pentru că e culoarea clorofilei, dimpotrivă, ne deconectează într-o măsură tot mai accelerată, prin intermediul căștilor și ochelarilor VR, a realității augmentate sau a Mixed Media. Mai mult, în același interval de timp în care eu mă apropii de împlininirea visului de a crea în high-resolution imaginile cele mai verzi și albastre din natură, biodiversitatea adevărată, mediul natural real, primește un tratament low-resolution, prin faptul că devine din ce în ce mai puțin biodivers. Acesta e începutul poveștii proiectului, în care obsesia pentru verde și albastru e ca un fir comun, ce se regăsește în toate formele de expresie ale acestei lucrări și sper că va călăuzi și publicul prin componentele narativului. [...]

În titlu foloseşti pluralul - cronici şi nu cronică -, sugerând că, în final, vor fi mai multe “peisaje”. Vorbeşte-mi un pic despre conceptul de landscape amnesia pe care îl explorezi.

M-am oprit asupra cuvântului cronică pentru că, inclusiv ce am arătat în expoziție ca work in progress, imaginile cu specii pe cale de dispariţie sunt parte a unei cronici, a unui jurnal pe care îl țin referitor la ceva care odinioară, exista din abundență și acum a devenit tot mai rar, până aproape de extincție. Avem ideea de landscape amnesia, susținută de aceste cronici vizuale, create ca peripluri de imagini CGI prin ambienturi și peisaje care nu mai există, în colaborare cu oameni în vârstă din 7 regiuni din Europa, oameni pe care îi invit să descrie cât mai detaliat aceste peisaje, ce au însemnat pentru ei, cum arătau, unde erau localizate și ce semnificație aveau pentru ei individual sau pe palier emoțional la nivel de comunitate. În esență, în fiecare caz, e vorba de încercarea de a face o cronică a ceva ce nu mai există. [...]