![](https://static.isu.pub/fe/default-story-images/news.jpg?width=720&quality=85%2C50)
5 minute read
FitBucurEști VLAD ALEXANDRU
Interviu De Gruia Dragomir
Care este tipul de antrenament pe care-l preferi și de ce?
Advertisement
Plecând de la fiziologie, anatomie și biomecanică, am ajuns la concluzia că pentru a avea eficiență, avem nevoie de un spectru cât mai larg de elemente în antrenament.
Așa că, în funcție de obiectivele clienților, abordez programul diferit.
Tipul de antrenament care are cel mai mare spectru de acțiune este cel de Circuit Training. Cu ajutorul lui putem obține atât condiționare, cât și tonifiere și poate fi făcut, în funcție de nivelul de pregătire, de oricine.
Vlad Alexandru este fost sportiv de performanță, are 30 de ani și a practicat atletismul, probe combinate decathlon și heptathlon până în urmă cu cinci ani. Are 50 de medalii naționale, iar pe plan internațional, cea mai importantă este Cupa Europei din 2014, Madeira, pe echipe, unde a câștigat liga. De asemenea, este absolvent al Facultății de Kinetoterapie și al Masterului în Nutriție și Remodelare Corporală din cadrul UNEFS București. Mai are specializări în fitness, condiționare în sportul de performanță, traumatologie sportivă, recuperarea genunchiului, umărului, șoldului, coloanei vertebrale, masaj, terapie manuală.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230130113907-e6d7189ae03dd404f71089d627e6187e/v1/1900314516b6aa9518f7836a0999bc40.jpeg?width=720&quality=85%2C50)
De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte joburi ai trecut până să ajungi personal trainer?
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230130113907-e6d7189ae03dd404f71089d627e6187e/v1/389b7152890d6d5798a7aaf4b58107fe.jpeg?width=720&quality=85%2C50)
Sportul mă definește de când mă știu. În copilărie am practicat judo, dansuri, fotbal și, într-un final, atletism. La vârsta de 14 ani am făcut cunoștință cu atletismul, iar acesta a dat forma carierei mele de astăzi.
În 2011 am început studiile la Facultatea de Kinetoterapie, în cadrul UNEFS, iar acolo am descoperit plăcerea și bucuria de a lucra cu oamenii. Am înțeles pe atunci că voi cunoaște mulți oameni, iar pentru a-i ajuta o să am nevoie de foarte multe cunoștințe, așa că m-am apucat de treabă.
Am lucrat ca fizioterapeut, maseor, preparator fizic, kinetoterapeut.
Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre jobul de personal trainer. Un personal trainer este acel om care te ajută să înveți foarte multe lucruri despre tine. Te face conștient de procesul prin care urmează să treci și de ce este important să-l menții. Un personal trainer este totodată un om care evoluează alături de fiecare dintre clienții lui, iar procesul lui de învățare nu se termină niciodată.
Care este cea mai importantă calitate pe care un personal trainer trebuie să o aibă?
Să cunoască foarte bine corpul uman, atât din punct de vedere anatomic, biomecanic, fiziologic și cel mai important este să știe cum să le așeze, în așa fel încât clientul lui să fie curios să își cunoască și să-și exploreze potențialul corpului.
Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?
Lista este lungă, dar aș începe cu începutul. Începutul este cel mai important.
Foarte mulți dintre cei care decid să înceapă un program de antrenament își pun obiective mari și-și dau foarte puțin timp să le îndeplinească, iar asta se sfârșește, de obicei, cu o accidentare, abandon, frustrare etc.
Oricine începe să facă sport trebuie să ia în calcul câteva variabile:
Obiective (de termen scurt, mediu și lung) care să fie palpabile;
Mijloace de antrenament cât mai diverse;
Integrarea zilelor de antrenament ca parte a stilului lor de viață.
Odihna și alimentația fac parte din tot procesul de pregătire, fiindcă ele asigură refacerea organismului și îl pregătesc pentru fiecare sesiune.
Din momentul în care realizezi că sportul devine parte din tine, realizezi că cel mai important este să rămâi în joc și să descoperi cât mai multe lucruri despre corpul tău.
A avea un nivel de fitness optim este o constantă, nu un moment.
Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?
Cea mai mare satisfacție este să știu că fiecare om pe care-l cunosc pe stadion continuă să se antreneze și fără să îi fiu în preajmă.
Un altul este acela de a-mi vedea elevii cum evoluează, cum progresează și devin mai puternici, mai fericiți și mai dornici de necunoscut.
Mai pot spune că mare parte dintre oamenii pe care-i cunosc vin cu probleme de postură, dureri, traume etc. și ajung, prin intermediul exercițiului fizic, să depășească toate acestea.
Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să devină personal trainer?
„Primum non nocere”, cum spune Hipocrat.
Să ajute fiecare client să își atingă obiectivele fără să-și facă rău, fără să caute scurtături și să facă din acest drum unul cât mai frumos pentru fiecare dintre ei.
Să fie la zi cu toate inovațiile din domeniu și, cel mai important, să nu se oprească din repetat și învățat. Este un domeniu vast, care necesită foarte multe cunoștințe.
Te antrenezi în aer liber. Ne poți spune, te rog, câteva locuri unde-ți place să faci acest lucru și pe care le recomanzi?
Atât eu, cât și clienții mei lucrăm în aer liber. Vremea care se tot schimbă ne aduce provocări în plus, pe care reușim să le combatem de cele mai multe ori.
De-a lungul timpului, am și m-am antrenat în toate parcurile din București, pe Stadionul Național, Dinamo, Iolanda Balaș etc.
Când vine vorba despre sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta?
Lipsa unei educații de sănătate. Cu toții am făcut Educație Fizică și Sport în școală, dar aceasta nu ne-a oferit o direcție în acest sens. Pot spune că o programă revizuită, în care copii să înțeleagă necesitatea unei igiene fizice, este obligatorie!
Pe vremea când aveam cofetărie, cetățeni seniori intrau și întrebau: „Prăjituri nu aveți? Adică, prăjituri normale?”. Mirării mele i se răspundea cu „amandine, savarine”, prăjiturile simbol ale comunismului. Eu nu aveam prăjituri normale, ale mele aveau mango și yuzu, dar făceam periodic câte o săptămână românească și în laborator, discuția se împotmolea mereu la amandină - cu sau fără ciocolată? În Rețetarul Unic de Cofetărie din ’63, publicat de Ministerul Comerțului Interior și impus sub sancțiune ca Biblie, Coran și Upanișade în domeniu, scrie negru pe alb că amandina înseamnă blat cu zahăr ars (rețeta nr. 25), cremă cacao nr. I (rețeta nr. 61 de fondant cacao cu unt), sirop de trampat cu rom și lămâie (rețeta nr 185) și fondant de cacao (rețeta nr 102). Nu știți ce e fondantul? Să îi zicem o glazură care crapă ușor, un șerbet alb ne-aromat. Observați, vă rog, că nu apare ciocolată deloc în această rețetă (și nici în cea numită „Amandină cu ganaj”, unde crema este tot fondant cu unt, dar cu „turtă de cacao măcinată fin”, în loc de cacao).
Am pus ChatGPT să scrie despre amandină și a greșit, afirmând că e făcută din migdale, că originile pot fi găsite în Evul Mediu și că este adesea servită cu un moț de frișcă sau înghețată de vanilie (ca un fel de copil al unui Sacher torte cu o Lava cake). Și Wikipedia este clar pe lângă scriind despre un unele dintre ele se pretind, cu îndrăzneală, a fi tradiționale. Așa www.zilesinopti.ro ciocolată și rom în echilibru,
„chocolate layered cake filled with chocolate with caramel and fondant cream. Almond cream is sometimes used”. Pe bloguri și rețele sociale sunt prăjituri din blat de cacao și diverse creme de cacao/ ciocolată numite Amandină; au praf de copt, buttercream, ganache, cappuccino sau cognac, iar unele dintre ele se pretind, cu îndrăzneală, a fi tradiționale. Așa că... vin și întreb, ce înseamnă o amandină? Pentru mine, cacao/ ciocolată și rom în echilibru, căci o amandină o ratezi în două feluri - pe buget, cu prafuri de la sac și sirop dulce rău, cât să ascunzi sărăcia gustului, sau pe lux și opulență, cu ciocolată veritabilă ce înămolește/ rom bun care amorțește.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230130113907-e6d7189ae03dd404f71089d627e6187e/v1/643a2b7cf26272eee575241c862c1de7.jpeg?width=720&quality=85%2C50)
Este interesant cum potențialul ei, probabil cea mai
Este interesant cum cofetăriile cool din oraș au văzut potențialul ei, probabil cea mai reprezentativă prăjitură de cofetărie a copilăriei comuniste, abia de curând fiind devansată de choux și savarină (aceasta din urmă renăscută ca baba). Până acum am găsit în oraș interpretări cuminți și prețuri obraznice, justificate sau nu prea, prăjituri cu praf de aur, dar și variante clasice și uscate, ca (de) pe vremea lu’. Dacă mă întrebați pe mine, eu aș merge la Grace Couture Cakes pentru una spectaculoasă ca gust, aspect și preț (costă 30+) sau la Flavian Dobre pentru una corectă, bună și mai ieftină, dar absolut deloc la Liliana sau Casa Capșa, din păcate. Și, da, am făcut mini-amandine cu ciocolată la Biscuit. Rețetarul să ne judece!