Războiul, în cuvinte și imagini: portretizarea naturii umane prin artă

În cadrul Premiilor

Oscar de anul acesta, alături de filmele serii, precum Everything

Everywhere All at Once sau

The Whale, adaptarea din 2022 a romanului lui Erich Maria

Remarque, „Nimic nou pe frontul de vest”, în regia lui Edward Berger, a câștigat patru premii, printre care și Best International Feature Film. Urmărind experiențele unui soldat german în timpul

Primului Război Mondial și procesul prin care acesta trece (diferența dintre ceea ce i se spune în discursurile naționaliste și realitatea brutală și deloc înfrumusețată a frontului), povestea a devenit una dintre cele mai cunoscute reprezentări literare și cinematografice ale războiului, vorbind (deși este bazată pe o lucrare publicată în 1929) despre teme încă prezente și resimțite în societatea contemporană, precum condiția umană, natura conflictului și costurile violenței.

Alături de „Nimic nou pe frontul de vest”, în universul Pop culture, tema războiului a existat întotdeauna, fiind folosită nu doar pentru a prezenta bestialitatea și distrugerile caracteristice conflictelor, dar și pentru a ilustra, într-un mod complex și nuanțat, diferite perspective asupra trăirilor umane, alături de impactul durabil pe care războiul îl are asupra indivizilor și societății în ansamblu.

În contextul începutului de secol XX, când glorificarea Primului Război Mondial ocupa, din dorința liderilor de a-și menține capacitatea militară, o mare parte din discursul public, după ce au trăit în mod direct ororile perioadei, mulți dintre ei din prima linie, scriitorii Generației Pierdute, precum Ernest Hemingway, John Dos Passos, F. Scott Fitzgerald,

Gertrude Stein sau T. S. Eliot, au surprins realitatea războiului folosindu-se de teme precum trauma, conflictul, doliul, înstrăinarea, sacrificiul și deziluziile pentru a contrazice propaganda vremii. În lucrările lor, războiul este descris ca fiind o forță distructivă, care ucide libertatea individuală, identitatea și relațiile umane, având ca efect final pierderea inocenței.

De exemplu, în „Adio, arme” și „Fiesta”, Hemingway prezintă viața de după

Primul Război Mondial prin ochii celor care încercau să refacă lumea devenită străină pentru ei. Cu ajutorul personajelor precum Frederic Henry (șoferul american de ambulanță, îndrăgostit de o asistentă britanică) sau Jake Barnes (jurnalistul impotent și rănit în timpul războiului), care încearcă să regăsească lucrurile care oferă sens vieții lor (fie că este vorba despre dragoste sau aventură), nereușind, în final, să atingă împlinirea, scriitorul a ilustrat perfect dezamăgirile oamenilor de atunci.

Mai departe, în „Cântecul păsărilor”, Sebastian Faulks vorbește, prin intermediul unui ofițer englez, numit Stephen Wraysford, care conduce soldații în tranșeele din Somme, despre înclinația pe care oamenii o au atât pentru cruzime, cât și pentru compasiune, în timp ce în „Regeneration”, Pat Barker arată efectele psihologice ale războiului (fiind un roman inspirat din experiențele reale ale soldaților), plimbând cititorii printr-un spital din Scoția, unde protagoniștii se luptă cu șocul post-traumatic și cu depresia.

În ceea ce privește cinematografia dedicată Primului Război Mondial, putem începe cu o producție din anul 1925: The Big Parade. Considerat unul dintre primele și cele mai importante filme de război din istoria cinematografiei, el spune povestea a trei americani (fiul unui om de afaceri, un lucrător în fabrică și un fermier din Sud) care se înscriu, din cauza propagandei, voluntar în armată, ajungând pe front, unde se confruntă cu realitatea și suferințele războiului.

Apoi, din 1957, Paths of Glory, în regia lui Stanley

Kubrick, urmărește povestea unor soldați francezi care sunt judecați și condamnați la moarte pentru „lașitate”, după ce nu îndeplinesc ordinele superiorilor lor (care se folosesc de eveniment pentru a-și ascunde propriile greșeli), filmul discutând brutalitatea războiului și a celor care, aflați în poziții de putere, profită de viețile oamenilor din jur pentru propriul câștig.

Mai departe, nu putem uita nici de Joyeux Noel (2005), dedicat încetării ostilităților de Crăciun din 1914, Grand Illusion (1937), care vorbește despre experiențele prizonierilor de război francezi, See You Up There (2017), în care doi soldați încearcă să își recupereze demnitatea pierdută în timpul conflictului, Gallipoli (1981), unde un grup de tineri se înscriu în armata australiană și sunt trimiși în Turcia, sau de 1917 (2019), călătoria a doi soldați care au de livrat, pe frontul de luptă, un mesaj ce poate salva foarte multe vieți.

În ceea ce privește cel de-Al

Doilea Război Mondial, în literatură, una dintre cele mai importante mărturii scrise rămâne „Jurnalul Annei Frank”, în care este povestită istoria unei fetițe germane de origine evreiască, la persoana I, care și-a pierdut viața într-un lagăr de concentrare nazist cu câteva luni înainte de terminarea războiului. Pentru că discriminarea (care poate căpăta întotdeauna forme mult mai violente) își are originea în ideile impuse de familie, profesori sau lideri religioși, sociali, politici și economici, care formează exemple de gândire pentru mulțime, jurnalul, început pe 12 iunie 1942, sub forma unor scrisori adresate unei prietene imaginare, Kitty, reprezintă o fereastră către lumea de atunci, arătând, atât din punct de vedere istoric, cât și personal, ce efecte au avut evenimentele asupra oamenilor care trăiau în realitatea vremii și modul în care ei procesau ce se întâmplă („Într-o bună zi, acest război groaznic se va termina totuși, într-o bună zi vom fi totuși din nou oameni”).

O altă lucrare importantă, în care apar campaniile de cenzură și propagandă culturală organizate de regimul nazist, realizate prin ceremonii publice de ardere a cărților, este și „Hoțul de Cărți”, lucrarea scriitorului australian Markus Zusak, ecranizată în anul 2013. Nu putem uita nici de „Mai este oare acesta un om?”, în care autorul Primo Levi a vorbit despre experiența sa ca supraviețuitor al lagărului de concentrare de la Auschwitz, „Ziua cea mai lungă”, în care jurnalistul Cornelius Ryan a prezentat, cu ajutorul mărturiilor reale, planificarea și desfășurarea invaziei din Normandia (începută pe 6 iunie 1944) sau „Toată lumina pe care nu o putem vedea” (Anthony Doerr), câștigătoare a Premiului Pulitzer.

Atunci când vorbim despre cinematografia care are la bază cel de-Al Doilea Război Mondial, putem începe din anul 1993, cu Schindler’s List, în regia lui Steven Spielberg, unde este spusă povestea adevărată a omului de afaceri german Oskar Schindler, care a salvat peste 1.100 de evrei, angajându-i în fabricile sale. Apoi, putem continua cu The Pianist (2002), dedicat pianistului polonez Władysław Szpilman, care a supraviețuit ocupației naziste din Polonia, Dunkirk (2017), regizat de Christopher Nolan, care urmărește povestea evacuării din Dunkerque, Franța, având în centrul său trei planuri narative diferite, The Imitation Game, biopic-ul despre legendara echipă a lui Alan Turing, care a descifrat sistemul de criptare german Enigma, sau Grave of Fireflies (1988), o producție a casei de animație Studio Ghibli, în care se vorbește despre impactul războiului asupra copiilor și viitorului lor.

Privind lista de mai sus, realizăm că produsele culturale aparținând acestui gen ne ilustrează efectele devastatoare ale conflictelor asupra oamenilor și lumii în care trăim și analizează modelele de gândire care stau la baza lor, inspirând, cu un mesaj clar, schimbări în societate: este foarte important să privim în trecut pentru a ști ce greșeli să nu repetăm niciodată.