BOGDAN MIRICĂ, regizorul și scenaristul „BOSS”: „Ideea a apărut de la un vis”

Cu filmul tău de debut, Câini, ai fost premiat la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Bineînțeles, au urmat și alte premii. A reprezentat asta o presiune pentru tine sau dimpotrivă, un impuls pentru realizarea acestui al doilea lungmetraj?

Încă mi-e greu să normalizez obținerea de premii în ceea ce numim „artă”. Când Nick Cave a fost nominalizat la premiile MTV, le-a trimis o scrisoare organizatorilor, în care refuza propunerea și în care spune minunat: „My relationship with my muse is a delicate one at the best of times and I feel that it is my duty to protect her from influences that may offend her fragile nature.” Bineînțeles, nu trăim în pădure și recunoașterea semenilor poate fi benefică (psihologic și pragmatic), dar găsesc că procesul prin care realizezi un film, o carte, o poezie, e până la urmă treaba ta cu universul, așa cum îl metabolizezi tu. Pe scurt, premiile sunt bune, dar nu cred că sunt o unealtă în procesul de creație. Deci, premiile luate de Câini nu m-au complexat, nici nu m-au motivat.

Din 21 aprilie, în cinematografele noastre va rula cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică: BOSS. Debutul pe marele ecran și l-a făcut cu lmul Câini (2016), premiat la Cannes, dar și la alte competiții și festivaluri. De asemenea, Bogdan Mirică este și scenaristul, și regizorul serialului Umbre, o producție foarte apreciată de publicul din România. Iată ce ne-a povestit despre noul său proiect cinematogra c, un heist movie românesc:

PAGINA 52

Cum a apărut ideea de la baza filmului BOSS? Ideea a apărut de la un vis, din care am rămas cu o senzație acută de frică față de răul absolut. Răul cu „R” mare – pe care-l percepeam ca pe o entitate amorfă și implacabilă. Pe emoția asta am grefat o poveste inspirată dintr-un jaf celebru, care a avut loc în 2009, în Munții Gutâi, când mai mulți bărbați înarmați cu arme automate s-au dat drept trupe speciale și au jefuit o mașină blindată. Nu m-a interesat partea procedurală, desfășurarea exactă a evenimentelor, cât mai degrabă zvonurile apărute după jaf: deși au existat arestări, s-a vehiculat ideea că adevăratul creier al operațiunii n-ar fi fost niciodată prins, pentru că era bine camuflat în interiorul sistemului. Partea asta mi s-a părut mult mai interesantă, din punct de vedere dramaturgic. La nivel formal, pe măsură ce scriam și mă raportam la heist-movieuri văzute, mi-am dat seama că vreau să mă joc și cu tropii genului și întrucâtva să fac și un film despre genul ăsta de filme.

Mai demult, spuneai că una dintre obsesiile tale din serialul Umbre a fost manifestarea masculinității. Cum e masculinitatea reprezentată în BOSS?

Am vrut să reprezint individul în starea lui primară, de animal care încearcă să supraviețuiască contextului în care se află. Am aplicat o lentilă darwinistă, în care ucizi ce e în proximitatea ta, nu din sadism, ci din necesitate biologică. Mi se pare că Răul reprezentat astfel nu poate fi contracarat – social, moral etc. –, fix cum simțisem răul din visul meu. Din punctul ăsta de vedere, în BOSS, masculinitatea ca identitate de gen devine secundară.

Bugetul e impresionant pentru un film românesc: 1,5 milioane de euro. Cât de greu a fost să strângi finanțarea?

A fost destul de complicat și a durat niște ani. Există tot felul de criterii care scorează atunci când cauți finanțări, dincolo de calitatea scenariului, și nu știu dacă un film despre Răul absolut e printre aceste criterii. Dar până la urmă ne-am descurcat și am găsit parteneri în Luxemburg și Suedia.

Cum ai ales actorii? Ai scris vreun rol pentru un actor anume?

Da, rolul principal l-am scris cu Laur [actorul Laurențiu Bănescu - n.r.] în minte și n-a mai fost nevoie de casting. Când am lucrat cu el la Umbre, am descoperit o calitate a lui – un fel de vulnerabilitate agresivă -, care mi s-a părut că era fix ce-i trebuia protagonistului din BOSS. Bineînțeles, înainte am trecut amândoi printr-un proces de „curățare” de personajul Emilian din Umbre și am încercat ceva nou.

Pe Cineuropa spuneai că BOSS n-a fost ușor de filmat și chiar au fost scene periculoase. Care a fost cea mai dificilă scenă de filmat? De obicei, scenele riscante, concret vorbind, sunt cascadoriile. Diferit de filmele americane, unde cascadoriile sunt filmate de un second unit specializat pe acțiune, mie îmi place să-mi filmez singur cascadoriile. Și asta pentru că, mai mult decât spectaculozitatea secvenței, mă interesează ca atunci când integrez o cascadorie în poveste să se simtă viscerală și imprevizibilă, aproape stângace – așa cum se întâmplă în viață. N-aș vrea să stric plăcerea spectatorului și să spun: cutare secvență a fost dificilă. O să vedeți!

Filmele tale de până acum sunt centrate pe personaje masculine. Te-ar interesa ca, pe viitor, să faci și un lungmetraj în care personajul central să fie o femeie?

De curând am câștigat la concursul CNC cu un proiect în care sunt multe personaje feminine, care au semnificativ mai mult screen time decât cele masculine. În mare parte scriu intuitiv și, dacă dau de un filon emoțional care mă duce într-o direcție, mă las purtat într-acolo.

Nu în ultimul rând, ce așteptări ai tu de la BOSS?

Să fie o extensie onestă a ceea ce eram atunci când l-am făcut. Și cred că este. Ce o să se întâmple mai departe cu filmul, asta nu mai pot controla și cred că nici nu trebuie.

O relație toxică cu Dracula

Personajul care dă numele acestui nou film din universul contelui Dracula nu a fost inventat de vreun scenarist pus frământat din senin chestii sângeroase în 2023. R. M. Renfield apare în povestea originală a lui Dracula, cea scrisă de Bram Stoker, în 1897. El este servitorul și mâna dreaptă a Contelui, este asistentul torturat de cel mai narcisist șef din istorie. În roman, el are misiunea de a-l ajuta pe Dracula să-și ducă unul dintre planuri la bun sfârșit, acela de a o transforma pe Mina Harker într-un vampir. La schimb, el este răsplătit cu insecte pe care le consumă, dar și cu promisiunea imortalității. În paginile scrise de Stoker, el este internat într-un azil, unde e tratat de Dr. John Seward.

„Renfield” nu este primul film care ni-l prezintă pe marele ecran pe acest personaj, în trecut, el a mai fost jucat de actorii Alexander Granach, Dwight Frye, Klaus Kinski, Tom Waits, Peter MacNicol. Însă, „Renfield” este prima producție care-l scoate în prim plan și îl transformă din personaj secundar în personaj principal. Chiar dacă în povestea lui Dracula nu este un personaj indispensabil, el a ajuns să influențeze studiile psihiatrice, iar în literatura de specialitate există chiar și Sindromul Renfield - un termen inventat de psihologul Richard Noll în 1992, pentru a descrie vampirismul clinic. Mai mulți criminali în serie au fost diagnosticați cu acest sindrom, care presupunea că ei consumau sângele victimelor lor, ca un fetiș sau crezând că astfel vor dobândi puteri sporite.

Renfield, în 2023

Revenind la varianta modernă, prezentată de filmul în care Dracula e jucat de Nicolas Cage, aceasta este una îmblânzită, chiar de good guy. Aici, Renfield e sătul să mai procure prada stăpânului său și să execute orice comandă a acestuia. După secole de servitute, Renfield este pregătit să vadă dacă există o viață în afara umbrei Prințului Întunericului.

Numai dacă ar putea să-și dea seama cum să pună capăt dependenței sale… Și soluția, bineînețeles, apare. Așa cum arată trailerul, ea îi este sugerată la o sesiune de terapie pentru dependenții de relații toxice. Mai mult, Renfield pare că va fi ajutat în misiunea sa de femeia de care se îndrăgostește, o polițistă pe care o ajută să oprească un jaf armat și o impresionează cu abilitățile sale, demne de supererou. Aceasta e interpretată de Awkwafina.

Nicholas Hoult a mai jucat alături de Nicolas Cage într-un film, doar că în urmă cu 18 ani, când el avea doar 14 ani. Este vorba despre „The Weather Man” (2005). Despre această noua colaborare cu Cage, Hoult a declarat, într-un interviu recent: „Dăruirea cu care a interpretat acest rol și ideile pe care le are, lucrurile pe care le-a preluat din portretele anterioare ale lui Dracula și ceea ce aduce el nou aici este cu adevărat magic și puternic.”

Cage, în rolul lui Dracula

Nicolas Cage a interpretat, de-a lungul carierei sale, multe și foarte diverse roluri, a fost antierou cu superputeri („Ghost Rider”, 2007), a fost vrăjitor cu puteri supranaturale („The Sorcerer’s Apprentice”, 2010), a fost pur și simplu Nicolas Cage („The Unbearable Weight of Massive Talent”, 2022) și câte și mai câte. Însă, a trebuit să așteptăm până în 2023 pentru a-l vedea și în rolul care pare că i se potrivește ca o mănușă: Dracula. Chiar dacă e un film cu Dracula, acțiunea nu va avea loc în Transilvania, ci în Statele Unite ale Americii, în New Orleans, mai exact. Casa lui Dracula de aici este într-un spital abandonat, care arată ca un castel. De asemenea, cei pasionați de filmele cu monștri vor avea ocazia să descopere numeroase referințe și omagii aduse altor producții cinematografice clasice ale genului: Invisible Man, Wolf Man sau Frankenstein. În același timp, n-ai cum să nu sesizezi și că totul are un aer de Familia Addams sau, mai exact, de recentul serial Netflix „Wednesday” - creepy, dar funny.

Și Nicolas Cage a fost întrebat despre cum a fost reuniunea cu Hoult pe marele ecran și despre faptul că ambii par să aibă o chimie aparte, care le permite să joace foarte bine acest gen de comedie-horror. „E vorba de sincronizare. Adică, orice comedie bună trebuie să aibă acest timing. E vorba de o chestie care ține de ritm, iar treaba asta o ai sau nu în corpul tău. Nick (Hoult) are treaba asta. Are un timing impecabil. Are treaba asta până-n vârful degetelor. L-am văzut recent în «The Menu» și l-am sunat să-l felicit, să-i zic cât de bun a fost. Însă, ce mai are el, care e foarte convingător, este vulnerabilitatea. Îl poți vedea schimbându-se foarte repede, de la viteza rapidă a comediei la acea durere veridică pe care o poate avea în ochi. Și chiar cred că treaba asta e ceva cu care te naști. E greu să înveți asta, genul ăsta de ritm, de timing”, a declarat Cage.

„Renfield” va avea premiera pe 21 aprilie, iar atunci vom vedea exact cum va scăpa asistentul lui Dracula de sub vraja acestuia, dacă va reuși să facă asta, dar și dacă se va deschide astfel calea unei noi francize, așa cum se zvonea.

Continuarea comediei celebre din 2020, 10 jours sans maman, regizată tot de Ludovic Bernard, ajunge în luna aprilie pe marile noastre ecrane şi, de data aceasta, personajul său, Antoine (interpretat tot de Franck Dubosc), a ales să rămână acasă pentru a avea grijă de copiii săi, după ce a fost concediat. Rolurile s-au inversat de doi ani încoace, iar energia lui Antoine începe să scadă în fața solicitărilor familiei sale. Când întreaga familie se grăbește să prindă trenul pentru a pleca la ski, soția sa e chemată de urgență la cabinetul de avocatură, așa că Antoine se vede nevoit să se descurce singur cu cei patru copii ai lor dezlănțuiți pe pârtie...

Co-scenarist al filmului, Ludovic

Bernard a declarat că a ales ca acțiunea să aibă loc într-un peisaj de munte fiindcă are multe amintiri cu familia lui în acest plan, fiind „un loc care ne reunește pe toți. În Franța, munții, schiatul, zarva, frigul; totul ține de comedie – «Tata, m-am săturat, tată, mă duc acasă tată, mi-e foame» sau «Unde sunt copiii mei?»

. Sunt mult mai multe situații comice la munte decât pe plajă. Fără a uita că face parte din obiceiurile francezilor de a merge la munte în vacanță, este un loc care ne reunește pe toți”, spune regizorul.

Îl regăsim din nou pe simpaticul actor Franck Dubosc, pierdut în rolul de creștere a copiilor săi, în timp ce aceștia pleacă în vacanță... încă o dată fără mama lor. Filmul 10 zile fără mama vorbește mult despre a fi un singur părinte acasă, un statut încă destul de descurajat în societate, pe care Antoine nu și-l asumă pe deplin. Pe de altă parte, Isabelle, mama copiilor, interpretată de Aure Atika, are rolul de a prezenta viața de zi cu zi a unei femei puternice în societate, un reper actual solid al familiei. Unul complet diferit de cel de mamă. Este un pilon nu numai pentru copii, ci și pentru partener.

10 zile fără mama 2 (premiera: 28 aprilie) este un film extrem de realist, cu un mesaj clar, care subliniază că într-o societate atât de rapid în continuă schimbare, definiția cuvântului „familie” se schimbă foarte repede. Ce mai este o familie în 2023? Un tată poate câștiga mai puțini bani decât mama, fără a avea rușine sau a se simți stigmatizat, o mamă poate lucra foarte bine, în timp ce tata are grijă de copii, dar mai presus de toate, filmul arată că avem nevoie de fiecare, pentru că la final, ei sunt un cuplu. Când rolurile dintre tată și mamă sunt inversate, acțiunea devine din ce în ce mai amuzantă. Pentru că, în final, cel mai important lucru pentru familia lor este ca aceasta să fie reunită.