Ce beau europenii?

Să ciocnim europenește! Bine, fiecare cu băutura de acasă! Iată ce bea fiecare în țara lui, pe „bătrânul continent”:

”Problema cu lumea asta e că fiecare a rămas în urmă cu câteva duști”, a observat odată Humphrey Bogart. Bogie știa ce zicea – în materie de fluide, a jucat încă de când a fost lăsat la vatră printre profesioniști, categoria grea. S-a descurcat și-n timpul prohibiției, e drept, toată lumea se descurca în Manhattan. Dar hai să trecem în Lumea Veche. Ce bea tot europeanul în țara lui, conform portalului Europe Is Not Dead?

România. „Originile țuicii pot fi urmărite până la daci, o civilizație străveche ce a trăit aici.

Băutura a fost adoptată de romani, care au introdus echipamente și tehnici noi de distilare. Unii spun că dacă bei suficientă țuică, vei putea întrevedea viitorul (...)”. Așa zic ei despre țuica noastră. Merge! Moldova: Divin. Profesorul Anatol Bălănuță a propus o abreviere (DistiVin, după distilat de vin), dar savantul Emil Rusu a tras o dușcă, i-a zis Divin și așa i-a rămas numele. de vin), dar savantul Emil Rusu a tras o dușcă, i-a zis Divin și așa

Să ne uităm și la ceilalți vecini: în Ucraina se bea „horilka”, un soi de horincă. E asemănată cu vodca, doar că ar avea mai multă atitudine și mai puțină subtilitate.

Bulgarii beau mastică. Se toarnă apă peste, de prinde albeață, ca la uzo-ul megieșilor greci.

Sârbii – precum croații, bosniacii, muntenegrenii, albanezii, kosovarii sau nordmacedonenii – se laudă cu rachiu. Ungurii au Unikum, un digestiv cu o rețetă secretă care amestecă ierburi și mirodenii. Slovenii preferă spirtoasa macedonenii – se laudă cu rachiu. Ungurii au Unikum, un

Borovička, așa cum slovacilor le place fluidul omonim, doar că obișnuiesc să spună „bez Borovičky nie je života” (fără băutura asta, nici viață nu e). Pe meleagurile mele natale, la cehi, e la mare preț Becherovka. Polonezii au Żubrówka, țeapănă! Lituanienii se dau în vânt după un lichior cu miere, Krupnikas, letonii, după Balsamul Negru, zis Rīgas Melnais balzams, bazat pe ierburi, rădăcini și condimente, estonienii dau pe gât Vana Tallinn, tărie cu note de vanilie, scorțișoară și rom. De greci am zis. Ciprioții beau ceva de îi zice Zivana, turcii au „raki” (tot răchie). Italienii au lichiorul de lămâie, Limoncello, elvețienii, un șnaps auriu cu scorțișoară, Goldschläger, austriecii beau Stroh cu gust de vanilie, caramel și mirodenii, nemții – Schnapps (șnaps, de la ei vine), luxemburghezii gustă Cassero de Beaufort, copil din fructe al șnapsului cu brandyul, belgienii – un lichior din ierburi numit Elixir d’Anvers, neerlandezii trag la măsea Jenever, văr de beție cu ginul, danezii – o cireșată pe nume Cherry Heering, finlandezii dau pe gât câte un țoi de Jaloviina. Englezii – gin, francezii – coniac, spaniolii –un lichior pe nume Orujo.

Limoncello, elvețienii, caramel și mirodenii,

Știu că i-am uitat pe mulți, dar așa e când guști din fiecare, pentru documentare.