
4 minute read
INTERVIU: MĂDĂLINA PAVĂL
Mădălina Pavăl
Cine este Mădălina Pavăl din 2021, față de Mădălina Pavăl de la începutul de
Advertisement
drum în cariera sa muzicală? Sunt tot Mădă și îmi iubesc oamenii și muzica. Marea și muntele. Viața, soarele și culorile. Poveștile și serile cu vin. În toți acești ani am crescut și eu odată cu muzica mea, am căutat, m-am căutat și muzica m-a ajutat să am curaj să fiu cine vreau să fiu.
Cea de-a IX-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival va avea loc între 2 - 5 septembrie și se va desfășura pe trei scene din oraș, î Piața Sf. Ioan, Piața Brassai și Parcul Central. Nume importante ale jazz-ului și blues-ului internațional fac parte din line-up-ul acestei ediții. Printre concertele de la această ediție care nu trebuie ratate se numără și cel al Mădălinei Pavăl. Născută în satul Baia din Bucovina, în 1995, Mădălina a luat cu ea peste tot copilăria, tradițiile și muzica din acele locuri. La Baia a și fost fermecată de doinele autentice învățate de la bunicii ei, iar de mică a început să cânte alături de ansambluri folclorice din toată ţara. Mai apoi, ea a devenit cunoscută publicului larg datorită colaborării cu Subcarpați iar la sfârșitul lui 2019 Mădălina și-a lansat albumul de debut, „Oamenii se fac dor”, alături de Orchestra de Barockeri, la Sala de Operă a Conservatorului din București. În prezent, ea pregătește un nou album, a apărut pe coloana sonoră a documentarului „România Sălbatică” (câștigător al Premiului Publicului pentru cel mai popular film românesc la TIFF 2021) și, după ce a cântat la Electric Castle, pe plajă la Cochilia, la festivalul Open Camp Vaslui, va ajunge cu orchestra și la Brașov, unde va cânta pe 4 septembrie, pe scena din Parcul Central.
Ce au însemnat pentru tine
colaborările cu Subcarpați? Păi, am fost la un concert de-ale lor în Iaşi, apoi m-au invitat să vin la Bucureşti şi am început să cântăm. Şi a fost aşa, o superchimie şi am făcut asta. A fost o experiență foarte frumoasă și am în sertarul de amintiri de pus pe suflet câteva și de acolo. Aveam 18 ani când am intrat în trupă, am crescut și am învățat multe.
De unde pasiunea pentru folclorul românesc? Pe viitor te vezi abordând și un alt gen sau ieșind complet din sfera folclorului românesc?
M-am născut în Baia. Acolo lucrurile sunt simple, autentice și frumoase, de acolo și pasiunea de pe uliță, din casă, unde ascultam doar muzică populară, de la toate sărbătorile de Paște sau de Crăciun, când ne îmbrăcam frumos și ne bucuram unii de alții, fără să știu atunci că îmi cream cele mai frumoase amintiri din viața mea. Folclorul românesc înseamnă tradiție, rădăcini, înseamnă
acasă, bucurie și curiozitate de copil. Nu știu unde mă va duce viața, dar mereu voi cânta cu drag doina.
Povestește-ne un pic despre ce a însemnat pentru tine „Oamenii se fac dor”. Cum a fost albumul tău de debut primit și ce a schimbat în viața și cariera ta muzicală?
„Oamenii se fac dor” nu e doar o metaforă. Noi chiar ne facem dor. Pe bune. Zi de zi. Ne e dor de cineva, dar și noi lipsim cuiva. Ne despărțim. Ne pleacă prietenii departe. Ne vedem părinții la sărbători. Pierdem bunici și oameni dragi. Viața e un dor continuu care nu se poate descrie prea ușor. Știi doar cum se simte. Este extraordinar că se poate pune pe muzică ce nu se poate spune pe gură. Asta face doina românească și asta încerc și eu.
Ce ne poți spune despre noul album pe care-l pregătești?
Are o altă abordare. Sonoritățile noastre se află la intersecția fină între clasic și tradițional. Stilul „fel și fel”. Împreună cu 12 muzicieni tare talentați facem muzică vie și acustică, îndrăznim să-i spunem muzica lumii, de film și de dans, sau să nu-i spunem în niciun fel. Îi cântăm soarelului, lunii, stelelor și ploilor.
Muzica ta apare și în documentarul „România sălbatică”, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din România. Povesteștene un pic despre această
colaborare. De peste un an fac muzică cu Alexei Țurcan, unul dintre cei mai talentați oameni pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc și sunt sigură că oricine l-a cunoscut a simțit același lucru. El a făcut toată coloana sonoră a documentarului și mi-s mândră că am fost implicată ca vocea care reprezintă România Sălbatică. Pentru început, mi-a povestit Alexei despre ce urmează să facă și, când am văzut primele imagini, chiar am plâns - erau imagini așa înălțătoare. Natura este pentru mine locul care mă inspiră cel mai mult și locul despre care cânt cel mai mult. Îmi vine de la sine, nu știu ce-aș fi fără natură, fără rădăcini, fără mirosul de fân abia cosit sau fără zmeura culeasă din munți. Am înțeles imediat că este un proiect de suflet și o să se vadă asta în imagini și în muzică.

În următoarea perioadă ai programate mai multe concerte, printre care și unul și la Brașov Jazz & Blues Festival. Ce ne poți spune despre ele?
Pentru noi, noua formulă de orchestră în care cântăm acum, sunt primele concerte, asta le face și mai speciale, ne cunoaștem și ne conectăm, se simte, se vede asta și e de bine. Avem concerte la mare și la munte, în nord și vest, acoperirea asta e ceva foarte deosebit.
Citiţi interviul complet cu MĂDĂLINA PAVĂL pe www.zilesinopti.ro

