
2 minute read
DARK ACADEMIA - Ținute la îndemână și atitudini schimbătoare/asumate
Când ajungi să scrii despre un trend pe care l-a popularizat platforma TikTok, te gândești de două ori cum să-l abordezi. Dark Academia este despre romantizarea vieții academice și despre frumusețea cunoașterii și a învățării. Astfel, nu vorbim doar despre o estetică, ci despre o subcultură, ce include și un mod de trai. Ce-i drept, s-ar putea să nu ne încadrăm chiar în peisajul bibliotecilor prețioase sau holurilor universității Cambridge. Totuși, Dark Academia e și despre visare și o stare de spirit ce trebuie asumată. În final, discuțiile culturale aprinse se pot închina și cu cafea de la automat sau cu o merdenea caldă, totul e în ochii privitorului. Pentru asta, am elementele potrivite unei ținute.
Ne întoarcem la clasica uniformă. S-ar putea să nu vă fi ocolit nici pe voi clasica combinație de pantaloni drepți, fustă plisată, cămașă albă din poplin și vestă sau sacou, în școala generală. Perfect atunci, acesta e modelul pe care îl urmărim. Aveți nevoie de piesele de bază de mai sus, plus alte câteva. Așadar, regăsim pantaloni din materiale puțin mai pretențioase decât jeans-ul, pulovere confotabile, veste din lână și rochii din tricot. Bineînțeles, nu uităm de nemuritoarele trenciuri sau paltoane, până în pământ de preferat, dramatice, cu buzunare largi, unde să încapă cărți, evident.
Advertisement
Culori și materiale. Adjectivul dark nu e pus la întâmplare, căci paleta coloristică tinde să includă diverse marouri, negru, verde închis, burgundy, muștar, alternate cu nuanțe de crem și gri. Se insistă foarte mult pe carouri, linii verticale și modele florale. În ceea ce privește texturile, dacă veți atinge vreodată îmbrăcămintea unui adept al Dark Academia, veți simți stofă, lână, mătase, poate cașmir.
Accesorizarea potrivită. Am bifat lucrurile de mai sus și e timpul să elevăm ținuta. Probabil încălțămintea care urlă Dark Academia sunt pantofii Oxford, urmați vitejește de loaferii cu talpă groasă, pantofii Mary Jane și, ocazional, ghete tip Dr. Martens. La aceștia merg bine o pereche de dresuri negre sau nude ori poate niște șosete lungi, în nuanțele de mai sus, pentru a echilibra ținuta. Pentru un plus de seriozitate, vom adăuga o pereche de ochelari cu lentile transparente, un guleraș inocent la puloverul pufos sau o cravată, eventual în carouri. Pe cap vom poziționa șepci din lână, nu foarte extravagante sau poate o fundă, la fel, nimic exagerat. Clasicii literaturii îi veți ține fie într-un ghiozdan din piele, fie într-o geantă tip poștaș. Pentru a completa look-ul cu iz tomnatic, vă recomand o umbrelă, poate transparentă.
Acestea fiind spuse, vă las să vă cotrobăiți șifonierul, să colindați magazinele cu haine noi sau second-hand, e o alternativă chiar bună pentru această estetică, și să dați iama în anticariate, în căutarea clasicilor. Eu mă retrag, am de caligrafiat o scrisoare.
