
13 minute read
CELEBRI ȘI ÎN RECLAME
CEL MAI BUN ACTOR DANEZ ȘI, PROBABIL, CEA MAI BUNĂ BERE DIN LUME
Mads Mikkelsen
Advertisement

Danemarca i-a dat lumii pe vikingi, conceptul de hygge, piesele Lego, berea Carlsberg și pe Mads Mikkelsen. La el în țară, Mikkelsen este un superstar extrem de iubit, iar datorită talentului său actoricesc este recunoscut peste tot pe unde merge.
Actorul are 55 de ani, și puțin a lipsit pentru a face carieră în gimnastică. De fapt, a dat gimnastica pe balet și timp de un deceniu a fost dansator profesionist. Abia în 1996 a decis să încerce și actoria. Primele roluri le-a avut în producții daneze, iar rolul care i-a propulsat cariera a fost cel din Casino Royale (2006), unde a interpretat unul dintre cei mai temuți răufăcători din universul James Bond, pe Le Chiffre. De atunci și până în prezent a tot avut roluri în filme de la Hollywood, dar tot producțiile daneze au fost cele care până acum i-au încununat cariera și care au făcut să fie numit cavaler al Casei Regale din Danemarca.
De exemplu, în „Another Round” (2020), film danez, face un rol magistral, iar filmul a câștigat în 2021 Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj internaţional. Mikkelsen este căsătorit cu coregrafa Hanne Jacobsen, cu care se află într-o relație de peste 30 de ani, și au împreună o fată, Viola (29 de ani), și un fiu, Carl (24 de ani). Toată viața a trăit în Copenhaga, excepție făcând perioada în care a jucat în serialul Hannibal, când s-a mutat temporar în Toronto. Este ateu, vorbește fluent suedeza, germana, engleza, rusa și franceza, și este votat constant drept cel mai sexy bărbat din Danemarca.
„Sunt un bărbat care preferă berea. Am încercat să beau whiskey sau scotch, dar nu înțeleg aceste băuturi. Miros ca o fată care n-a mai făcut duș, dar și-a dat cu mult parfum”,
spunea Mads Mikkelsen la un moment dat, ca orice viking adevărat.
Cu astfel de afirmații, o carieră cinematografică de succes și un fiu botezat Carl, ar fi fost chiar culmea ca cea mai cunoscută bere daneză să aleagă o altă personalitate pentru a-și face reclamă. Începând cu 2017, Mikkelsen a devenit ambasadorul berii Carlsberg, iar de atunci a tot apărut în mai multe spoturi publicitare pentru acest brand. Cea mai recentă campanie este pentru nou lansata bere Carlsberg fără alcool, unde Mikkelsen prezintă lucruri pe care probabil le poți face mai bine dacă bei un Carlsberg cu 0% alc.
Așadar, atunci când te pui să vezi un film cu Mads Mikkelsen, ai grijă să ai lângă tine și un Carlsberg, probabil întreaga experiență va fi mai…


Lenny Kravitz
Cântăreț. Actor. Sex simbol. Tată. Activist. Și, probabil, nemuritor, având în vedere că arată impecabil la cei 57 de ani. Kravitz s-a născut într-o familie înstărită, dar nu a profitat niciodată de acest lucru, dorindu-și să reușească pe cont propriu, prin forțele sale. De aceea, o perioadă a trăit într-o mașină închiriată și doar cu 5$ pe zi. .
Succesul l-a cunoscut la 24 de ani, cu albumul de debut „Let Love Rule”. Kravitz a fost un adevărat Don Juan, fiind combinat de-a lungul timpului cu Vanessa Paradis, Adriana Lima sau Nicole Kidman, dar prima sa dragoste, actrița Lisa Bonet, este și cea care i-a oferit singurul copil, pe Zoë Kravitz. Cei doi au divorțat devreme, dar Lenny a rămas prezent atât în viața lui Zoë, cât și a Lisei, care acum este căsătorită cu Jason Momoa. Kravitz nu s-a mulțumit cu muzica și a devenit și actor și a avut chiar un rol într-un film nominalizat la Oscar, în „Precious”. E și membru al organizației canadiene de caritate Artiști Împotriva Rasismului.
Ce lucruri ar mai trebui să știi despre Lenny Kravitz? A fost coleg de clasă în liceu cu Slash, de la Guns N' Roses, și cu Nicolas Cage. Când avea 5 ani, Duke Ellington i-a arătat cum să cânte la pian. S-a întâlnit și împrietenit cu Mariah Carey în New York, când ambii încă încercau să se impună ca muzicieni. Tatăl actorului Jonah Hill se ocupă de afacerile sale. Are un bar secret (speakeasy) la care poți să mergi și tu, dacă-l găsești, în subsolul casei sale din Paris.
YSL Y, UN PARFUM CU MIROS DE ROCKSTAR
Anul trecut YSL Beauty și-a luat un nou ambasador, pe super starul pop/rock Lenny Kravitz. De asemenea, fiica sa, Zoë, este și ea ambasador al mărcii și imaginea liniei de parfumuri Black Opium. Lenny a ales să facă reclamă parfumului masculin Y Eau de Parfum, creat de maestrul parfumier Dominique Ropion, pentru că a fost întotdeauna un fan al persoanei Yves Saint Laurent, dar și al muncii sale, a esteticii, a stilul de viață și a îndrăznelii. Tot el a susținut că de-a lungul timpului s-a întâmplat să poarte o mulțime de haine Saint Laurent pentru că i se potriveau de minune. Așadar totul a venit natural, iar colaborarea a fost una foarte organică. De partea cealaltă, Yves Saint Laurent Beauty era în căutarea unui nou ambasador care să fie un visător, un bărbat care nu se teme de riscuri și un creativ interesat să experimenteze ghidat de „WHY NOT?”. Iar Lenny Kravitz este întruchiparea tuturor acestor atribute. Noua campanie publicitară este realizată de fotograful David Sims, iar clipul pentru spotul publicitar este semnat de Anton
Corbijn, cel care a făcut atât de multe videoclipuri memorabile pentru trupe precum Depeche Mode sau U2.

Yves Saint Laurent Beauty boutique, o destinație premium, unică în Europa
Acest univers couture și modern se află în Băneasa Shopping City și a fost inaugurat în vara lui 2020. Aceasta permite pasionaților de beauty și fashion să descopere cel mai subversiv brand couture parizian prin semnătura originală a parfumurilor, make-up și skincare.
YSL Beauty boutique oferă acces la produse și servicii exclusive, care nu sunt comercializate în altă locație pe teritoriul țării, precum colecția de parfumerie - Le Vestiaire Des Parfums sau cea pentru îngrijirea excepțională a pielii - Or Rouge. Pentru o experiență YSL completă, există, de asemenea, o zonă de personalizare, pe lângă o agendă continuă de activități în magazin pe tot parcursul anului. De asemenea, cei care trec pragul acestui boutique au posibilitatea de a se înscrie în programul de fidelitate a clienților, care include invitații și cadouri exclusiviste sau „cadouri de bun venit” pentru a intensifica experiența YSL.
Așadar, vizitează YSL Beauty boutique din Băneasa Shopping City și descoperă colecția completă a parfumeriei masculine Y și acest brand care exprimă un stil unic de eleganță și libertate. Este și o invitație atât pentru femei, cât și pentru bărbați să încalce regulile, să-și creeze propriile adevăruri, să meargă dincolo de convenții. Lenny Kravitz, se potrivește perfect cu ADN-ul cool, edgy, couture YSL. El declara „totul este într-adevăr
despre a visa, a-ți urma visele și a le realiza. Să fii autentic față de ceea ce ești, să îți asumi provocări. Acest manifest mă definește și îl iubesc”.
Bărbatul pe care Yves Saint Laurent Beauty dorește să îl prezinte este un visător care nu se teme de riscuri, creativ și interesat să experimenteze, mereu pe calea succesului. Orice ar face, bărbatul care poartă YSL Y este un rock star complet. Un spirit liber. Intens și independent. Nu se teme niciodată să conteste status quo-ul.
În 2018, Yves Saint Laurent Beauty a luat prima literă a numelui fondatorului său, a transformat-o într-o întrebare și a numit noul parfum în onoarea sa. Anul acesta, cu Y Le Parfum, YSL Beauty împinge în continuare limitele parfumeriei pentru bărbați explorând puritatea intensă și senzualitatea fougère. Are o persistență de lungă durată ce amplifică senzualitatea puternică a parfumului și a notelor fresh pe piele. WHY NOT?


Robbie Williams
Robbie Williams și-a început cariera în boy band-ul Take That, care în anii ‘90 devenise un adevărat fenomen. Acolo el a activat în intervalul 1990-1995, iar în următorul an și-a început cariera muzicală solo, cunoscând un succes și mai mare decât cu trupa. Șase dintre cele 12 albume lansate de atunci și până acum se numără printre cele mai bine vândute 100 de albume din Marea Britanie, iar 4 dintre ele au ajuns în top 60. De asemenea, în 2006 el a intrat în Cartea Recordurilor după ce într-o singură zi a vândut 1,6 milioane de bilete pentru turneul Close Encounters.
Succesul său a fost evidențiat și în 2011 când a fost inclus pe lista celor mai bogate personalități din industria muzicală britanică, cu o avere estimată la 90 de milioane de dolari. Însă, așa cum se întâmplă, banii și faima nu i-au adus doar lucruri bune. În mai multe interviuri recente, Williams a povestit că s-a luptat o bună perioadă din viață cu dependențele, depresia, lipsa de încredere în sine și obezitatea. Două dintre cele mai mari hit-uri ale sale, „Come Undone” și „Feel”, sunt, de fapt, inspirate din disprețul de sine, pe care-l simțea în perioada în care le-a compus. Din fericire, britanicul a reușit să găsească puterea interioară de a depăși aceste probleme.
În 2006, a început o relație cu actrița americană Ayda Field, iar în 2010 s-au căsătorit. Acum Robbie are 47 de ani și împreună cu soția sa au 4 copii: două fete, Theodora și Colette, și doi băieți, Charlton și Beau.
O BERE PENTRU ROBBIE
Robbie Williams a crescut întrun pub, la propriu, pentru că părinții lui au avut un astfel de local în orașul Burslem, până când tatăl lui a devenit jucător de fotbal licențiat la clubul Port Vale FC Social Club. Așa că o reclamă la o bere a venit ca un lucru destul de natural pentru starul britanic. Colaborarea cu Pilsner Urquell a început chiar în acest an, sub sloganul Nothing Beats the Original, făcând aluzie atât la faptul că Robbie este unul dintre artiștii după care s-au făcut cele mai multe coveruri, dar și la faptul că berea Pilsner Urquell este primul pale lager din lume, originalul. În anul 1842 acest tip de bere a fost produs pentru prima dată în orașul Plzeň din Cehia, iar popularitatea sa a făcut ca multe alte berării să înceapă să-l copieze. Așa s-a născut o largă gamă de beri pilsner, pils sau pilsener. Dar, așa cum spune și numele (urquell înseamnă în germană „sursa originală”), adevărata bere pilsner e doar una: Pilsner Urquell, la fel cum oricât de mult s-ar strădui alți artiști să-l copieze, Robbie Williams e doar unul.
George Clooney


George Clooney este o altă figură emblematică a Hollywood-ului și exemplul perfect că unii bărbați, pe măsură ce îmbătrânesc, arată din ce în ce mai bine - are 60 de ani și nu degeaba porecla sa este Gorgeous George. A jucat în cel puțin 72 de filme și este printre puținele personalități care au fost nominalizate la premiile Oscar la 6 categorii diferite, doar Walt Disney și Alfonso Cuarón se mai pot mândri cu acest lucru.
A câștigat statueta de aur pentru rolul din „Syriana” (2005), dar și pentru cel mai bun film cu „Argo” (2012). Între 2006 și 2009 Clooney a fost inclus de revista Times în lista celor mai influente 100 de persoane din lume. Nu s-a mulțumit doar să joace și să facă filme, ci este unul dintre marii actori care se folosește de popularitatea sa pentru a schimba lumea în bine, militând pentru drepturile comunității LGBTQ+ și pentru limitarea accesului la armele de foc. De asemenea, de-a lungul timpului s-a implicat în foarte multe cauze umanitare și a încercat, cât a putut, alături de lideri politici să oprească mai multe conflicte din Africa. De altfel, începând cu 2008, Clooney a fost numit Mesager al Păcii pentru Națiunile Unite.
După mai multe relații eșuate cu multe actrițe de la Hollywood, Clooney s-a logodit în 2014 cu Amal Alamuddin, o avocată pentru drepturile omului. L-a doar câteva luni distanță s-au căsătorit în Veneția, iar în 2017 au devenit părinții a doi gemeni: Ella și Alexander.
NESPRESSO, CAFEAUA CARE SCHIMBĂ LUMEA
În 2006, Nespresso a început colaborarea cu George Clooney și de-a lungul timpului i-a plătit foarte mulți bani pentru ca acesta să fie ambasadorul brandului de cafea de lux - în jur de 40 de milioane de dolari. Însă, ce a început ca o simplă campanie publicitară s-a transformat într-o misiune de a schimba lumea. În primul rând, în 2013 Clooney a anunțat că folosește o parte din banii primiți de la Nespresso pentru a ține un satelit deasupra Sudanului, iar cu acesta îl supraveghea pe dictatorul de acolo, Omar al-Bashir (îndepărtat de la putere în 2019), împotriva căruia actorul a dus numeroase campanii pentru ca Națiunile Unite să-l sancționeze cât mai aspru pentru atrocitățile comise. În al doilea rând, Clooney nu este doar imaginea acestui brand, ci a devenit și membru în Consiliul Consultativ pentru Sustenabilitate. Din această poziție, Clooney a dorit să transforme Nespresso în cel mai responsabil brand de cafea, iar campania Made with Care stă mărturie a acestui lucru. Prin ea, brandul de cafea de lux dorește să arate că doar prin grija pentru fermieri, pentru pentru condițiile în care aceștia lucrează și pentru mediu înconjurător poți obține o cafea de calitate.
Brad Pitt

Brad Pitt nu are nevoie de nicio prezentare, e pur și simplu Brad Pitt, un actor care a devenit nu doar un simbol al masculinității, dar și esența acestui concept..
Însă, poate cea mai importantă contribuție a lui Brad Pitt în definirea masculinității, este reprezentată de interviurile recente în care a vorbit deschis despre ce înseamnă masculinitatea toxică, despre faptul că nu este deloc o slăbiciune pentru ca un bărbat să-și recunoască și să-și arate vulnerabilitățile, ci o dovadă imensă de curaj și de putere. Prin exemplul personal, Pitt a arătat lumii întregi că „bărbăția” înseamnă și să ai o minte deschisă și care acceptă diversitatea, pentru că de-a lungul întregii vieți el s-a implicat în proiecte care luptă pentru drepturile minorităților de orice fel. Când vine vorba despre cinematografie, Pitt le-a făcut pe toate, a jucat cu succes în peste 100 de filme din toate genurile posibile și a câștigat numeroase premii printre care și mult râvnitul Oscar - în 2020, pentru rolul secundar din „Once Upon a Time in Hollywood”. În 2022 vom avea cel puțin două filme cu Brad Pitt, „Babylon”, în regia lui Damien Chazelle, și „Bullet Train”, în regia lui David Leitch. De curând a fost anunțat și faptul că Pitt va face echipă din nou cu prietenul George Clooney într-un thriller regizat de Jon Watts.
Un lucru pe care care poate nu-l știai este că Pitt a ajuns și în spațiu, pentru că, pe 2 iunie 2015, un asteroid din centura principală a fost botezat 29132 Bradpitt în onoarea actorului, rolul său din „Troia” (2004) a fost evidențiat în special în această dedicație.
EȘTI MAI BUN ÎN FIECARE ZI, CÂND ÎȚI BEI CAFEAUA CA BRAD PITT
Anul acesta, Brad Pitt a devenit ambasadorul De’Longhi - o alegere perfectă pentru un brand de espressoare care are ca motto „Better Everyday”, având în vedere abilitatea lui Pitt de a arăta mai bine pe zi ce trece (poate i se trage de la rolul din „Benjamin Button”). Cine știe, poate dacă ne facem cafeaua ca Brad Pitt, care are 57 de ani, poate o să întinerim și noi. Cu siguranță nu strică să încercăm, nu? Cunoscutul actor a fost ales de De’Longhi în mod special pentru a promova cea mai recentă linie de espressoare automate. Iar pentru acest lucru au realizat și un spot în care Pitt face niște drumuri pe o motocicletă cu misiunea de a-și lua o pungă de cafea pentru espressorul De’Longhi de acasă la care-și face un latte (acum ai aflat și cum își bea Brad Pitt cafeaua). E și momentul în care actorul mărturisește că pentru el cafeaua nu e doar o simplă băutură, ci ceva mult mai profund, care creează conexiuni și-ți permite să pui totul pe pauză și să te bucuri de viață în general. Pentru a face acest spot cât mai hollywoodian, De’Longhi i-a recrutat și pe regizorul Damien Chazelle, directorul de imagine Linus Sandgren și compozitorul Justin Hurwitz - toți au lucrat la filmul de Oscar „La La Land”.