PE GUSTUL NOSTRU: La restaurant nu e ca la mama acasă

La restaurant nu e ca la mama acasă

Anul trecut, în martie, la un an după primele cazuri de COVID 19 înregistrate în România, apărea un studiu care concluziona că, statistic, oamenilor le-a fost mai dor de restaurante decât de propriile familii.

În acel context, Chef Radu Dumitrescu scria pe facebook cu sarcasm, dar și amărăciune despre comportamentul unor clienți: „E normal (n.n. dorul de restaurant vs. cel de familie), la soacră-ta acasă nu poți spune: vreau să stăm doar eu cu soția/ soțul la masa aia mare de opt de persoane din sufragerie. Nu poți spune în ziua de Paște, când ești invitat la miel: eu nu mănânc carne... nu comanzi paste cu hribi fără hribi pentru că mie îmi plac pastele cu hribi, dar nu mănânc ciuperci. Nu poți cere aperol șpriț, deși socrul tău are în beci doar vin... și, mai mult, nu poți fi invitat tu cu familia și să mergi și cu alte familii, deși ți se spune la telefon că nu sunt locuri. În familie nu e ca la restaurant, să faci ce vrei tu, îți sare soacra cu tigaia la usturoiul verde imediat!”.

Radu Dumitrescu este unul dintre puținii chefi sau owneri de restaurante care spune lucrurilor pe nume. Oana Coantă, Adi Hădean și poate încă vreo doi povestesc, din când în când, ceea ce pățesc la locul de muncă. În rest, pe

foto © facebook.com/CooKatar

Chef Radu Dumitrescu

social media e doar o mare hăhăială generalizată de făcut mișto de românul turist la allinclusive, devenit reper în ceea ce privește food-waste-ul.

Chefii, ownerii, ospătarii cam atât pot să facă. Să rezume public din când în când ce li se întâmplă. Unora li se întâmplă să explodeze și atunci sunt repede puși la zid de societate, că, deh, clienții sunt majoritari. Indiferent dacă au sau nu dreptate, vocea lor se aude doar în diferite mici bule. În schimb, vocea clienților nemulțumiți rămâne în analele internetului și este afișată și reafișată la recenzii de fiecare dată când cauți informații despre câte un loc unde ai vrea să mănânci câte ceva. Normal, și aici, lucrurile sunt împărțite între cei care au dreptate și au scris o recenzie proastă pentru că au pățit chestii nașpa, dar și cei vindicativi, cărora le-a sărit muștarul din „te miri ce”, iar scopul lor în viață a devenit brusc falimentul locantei. Două exemple de la fostul meu restaurant: cineva a zis că totul a fost ok, dar ne-a dat două stele pentru că avem terasa prea mică, iar un misionar al veganismului ne-a dat o stea pentru că servim carne.

Am divagat nițel, la restaurant nu e ca la mama acasă. Și nici nu ar trebui să fie. Mai ales când e vorba de gustul mâncării. Mă sperie reacția aceasta de fiecare dată când o aud. Sunt milioane de mame și știu sigur că nu toate gătesc la fel. Unele pun mai puțină sare, altele gătesc cu Vegeta. Eu aș prefera o mâncare ca la mama chefului acasă. Cât să mai descopăr rețete și gusturi noi, nu doar cele standardizate și clonate încă în mai toate meniurile de restaurante de la noi.