Oțuică pentru calul meu!

Știți bancul ăla cu ardeleanul care purta căciula pe vârful capului? Întrebat dacă nu îi e frig, acesta răspunde că nu o mai poartă pe urechi de la accident. Ce accident? „Îi oferise cineva o pălincă și nu a auzit”. Am aflat de gluma asta de la prietenul Cezar Ioan (a.k.a. vinul.ro) și tot cu el am stat de vorbă îndelung despre subiectul distilatelor românești. Concluzia e că multe dintre restaurantele românești poartă căciuli din alea groase cu urechi legate cu șnur sub gât.

În vară am fost prin Grecia, unde am consumat iresponsabil beri grecești, vinuri grecești și ouzo/ mastică. De mai multe feluri. Pe principiul că după masă (ba chiar și, neindicat, înaintea ei) „merge o citirică”. Ba chiar face bine și la digestie sau mai ponderează balonarea de la bere. În iarnă am fost prin Austria, Germania și Cehia, unde am rupt norma la șnapsuri locale, că era cam frig și mi se cam luase de vinul fiert din târgurile de Crăciun. La întoarcere, la jumătatea unui tur de forță Praga-București într-o singură zi, am oprit la o ciorbă și o tocană de burtă de vită pe lângă Nădlac. Am întors meniul ăla de vreo trei ori în căutare de un distilat local, nu de alta, dar când ești copilot nu bei bere sau vin, că nu ții neapărat să vizitezi multe benzinării. Nu aveau. De fapt aveau, dar mai așa, pe sub mână (deși a fost trecută pe bon): adică am întrebat ospătarul și mi-a adus ceva din producția sau colecția (nu am înțeles bine) patronului. Bună, nu zic nu, dar era un distilat cu acces limitat.

N-am înțeles de ce nu era pe meniu, măcar lângă votcă și coniac, deși le-aș vedea evidențiate în rubrică separată. Posibil evaziune fiscală, posibil „rușine cu izmenele de pe noi”, vorba lui Adi Hădean.

Am degustat în ultimii ani zeci de țuici, pălinci, rachiuri, vișinate și afinate, ba chiar și un țoi de curcubăta (lichior de pepene galben), la un Punct de Gastronomie Locală din Densuș. În timp ce scriu acest articol îmi readuc aminte că văzusem, la o distilerie din Ardeal (Sanct Georgius), o pălincă de țelină pe care tot zic că o să o comand să o împart cu Ciprian Muntele. Avem în acest moment zeci, sute de producători de astfel de distilate, multe dintre ele remarcabile, producători care au depășit nivelul home-made și/sau pentru uz domestic. Plătesc accize, plătesc angajați, au contracte cu marii distribuitori, livrează în vârf de munte, participă la degustări ș.a.m.d. Căutați-o pe Irina Mărășoiu, de la Pater, sau pe Ștefan Gogotă, de la La Horincie, gustațile și pe cele de la marii producători (Alexandrion, Bran), savurați o pălincă de Bădăcin sau, dacă vă dă mâna, luați sticlele de colecție de la Zetea din cireșe amare sălbatice etc. Nu de alta, dar noi suntem primii care putem construi branduri gastronomice de țară. Și alea nu sunt votci, whiskeyuri sau coniacuri. Poate doar vinarsul.