Ziarul Vaii Jiului - nr. 1034- 6 septembrie 2012

CMYK

Tel. 0254.564 914

(din Timişoara)

JOI

Ziarul Vãii Jiului

6 septembrie 2012

SC angajează contabil cu experienţă.

Se oferă condiţii excelente de muncă şi salarizare, inclusiv autoturism şi telefon de serviciu.

Relaţii la telefon 0751.199100

Anul V Nr. 1034 12 + 4 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 06:54 Apus: 19:56

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!

Tipar digital

Director: Cătălin DOCEA

Cel mai bun preţ din judeţ!

Curs valutar: 1€ = 4,4940 lei 1$ = 3,5837 lei 1₤ = 5,6900 lei

Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

R

MARCĂ ÎNREGISTRATĂ

2 ACTUALITATE

Ziarul Vãii Jiului

joi, 6 septembrie 2012

Un nou ADI în Valea Jiului

Petroşaniul, Lupeniul, Aninoasa şi Vulcanul vor avea de votat înfiinţarea unui nou operator de termoficare Ieri dimineaţă a avut loc în Valea Jiului o întâlnire de lucru, în cadrul căreia s-au analizat oportunităţile şi posibilităţile de înfiinţare a unui operator care are ca obiect de activitate furnizarea agentului termic în sistem centralizat, informează un comunicat al Instituţie Prefectului Hunedoara.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) nou formată se va ocupa nu doar de asigurarea agentului termic, ci şi de lucrările de extindere şi de modernizare a infrastructurii de termoficare. S-ar putea să aibă şi mare succes în anii următori, având în vedere că gazul şi energia electrică se vor scumpi.

Este absolută nevoie de un agent economic, care să furnizeze agent termic în sistem centralizat, având în vedere reorganizarea prin care va trece Paroşeniul.

La întâlnirea de lucru, convocată de Sorin Vasilescu, prefectul judeţului, au participat primarii municipiilor Vulcan şi Lupeni, cărora li s-au alăturat administratorul public al municipiului Petroşani, Marian

www.zvj.ro

Popescu, şi directorul general al SC Electorcentrale Paroșeni SA Doru Vişan.

După ce toate părţile implicate în discuţii au concluzionat că este necesară funcţionarea unui asemenea agent economic, s-a decis că este nevoie de înfiinţarea unei sucursale a Complexului Energetic Hunedoara, care să aibă un astfel de obiect de activitate. Deci, înaintea Complexului, cu CNH, Mintia şi Paroşeni, va fi formată o sucursală pentru furnizarea agentului termic.

Următoarea etapă a înfiinţării acestei sucursale este adoptarea unor hotărâri de către consiliile locale Lupeni, Vulcan, Aninoasa şi Petroşani, singurele localităţi care mai beneficiază la ora actuală de sistem centralizat de termoficare, prin care acestea să aprobe înfiinţarea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare.

Demersurile privind adoptarea hotărârilor consiliilor locale menţionate sunt preconizate să se desfăşoare până la 19 septembrie 2012. Aceasta însemnă că, în cel mai scurt timp, fiecare dintre consilii se va întruni într-o şedinţă de îndată sau extraordinară, prin care să pună la punct acest aspect. În iarna 2012-2013, agentul termic va fi

furnizat în sistem centralizat în localităţile Petroşani, Vulcan şi Lupeni, urmând ca oraşul Aninoasa să fie racordat la reţeaua de distribuţie a agentului termic. Să sperăm că Aninoasa nu va lua locul Lupeniului, a cărui administraţie se mai gândeşte la aceste investiţii costisitoare, şi care măresc gaura din bugetul Edilului. „Înfiinţarea unui operator care să furnizeze locuitorilor Văii Jiului agent termic în sistem centralizat este o consecinţă a discuţiilor purtate în ultima perioadă de către toate autorităţile şi instituţiile implicate în gestionarea aspectelor care ţin de problematica socială. Ne aşteptăm ca, în timp, în urma apariţiei acestui operator, să scadă costurile de încălzire a locuinţelor din Valea Jiului şi ne dorim, în acelaşi timp, ca acesta să fie o alternativă viabilă şi corectă la sistemele individuale de încălzire. Mai mult, dacă luăm în calcul crearea de locuri de muncă şi impactul economic al acestora, putem să discutăm chiar despre o soluţie locală a unei problematici socio-economice. Aşteptăm deciziile consiliilor locale care să aprobe înfiinţarea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare şi să începem din această iarnă furnizarea agentului termic în sistem centralizat în trei localităţi importante ale Văii Jiului. Ne propunem ca în perioada următoare să interconectăm toate localităţile Văii Jiului la acest sistem centralizat de furnizare a agentului termic”, a declarat Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara.

Alina PIPAN

ACTUALITATE 3

Ziarul Vãii Jiului joi, 6 septembrie 2012

Fiindcă ştia că poliţia îi va lua urma,

Suspectul crimei de la Vulcan se ascunsese la un gater din Baru dovadă pet-urile de bere goale găsite în Marţi după amiază, o apartamentului de la etajul al doilea al lui echipă din subordinea inValer M. spectorului Iosif Arcana din cadrul Formaţiunii de InLa un moment dat, vestigaţii Criminale a când deja băutura li se urcase la cap, Poliţiei municipiului Vulcan între cei doi a izbucnit o ceartă. De la manelele pe care ar fi vrut să le asculte. l-a arestat pe tipul suspec- Unul voia o manea, celălalt ar fi dorit să audă o alta. De la asta la bătaie nu a mai tat că l-a omorât pe bărbatul găsit fără viaţă într-un fost decât un pas. Tânărul de 17 ani s-a enervat şi l-a lovit, în mod sălbatic, în apartament din blocul 7 de cap cu picioarele pe bărbatul de 56 de ani, până ce l-a lăsat lat. După care a pe strada Şt.O. Iosif din Vulcan.

de către fiica sa. Ofiţerii de la Investigaţii Criminale au intrat pe fir şi astfel au aflat de prietenia dintre cel mort şi “Blondu’”.

Aşa s-a ajuns ca, încă de la primele ore ale zilei de luni, poliţiştii să înceapă să-l caute pe Paul Cătălin S. Numai că acesta, auzind de moartea lui prietenului său mai în vârstă, şi-a luat rapid tălpăşiţa din Vulcan.

Respectivul, pe nume Paul Cătălin S, poreclit “Blondu’”, are 17 ani şi este un mai vechi client al poliţiştilor vulcăneni.

Nu o dată a fost adus la secţie, în urma furturilor din autoturisme şi din magazine pe care acesta le comitea frecvent.

De data aceasta - în urma decesului lui Valer M. - este posibil ca traiectoria sa infracţională să se încheie pentru câţiva ani.

În seara zilei de sâmbătă, 1 septembrie, “Blondu’” s-a pus pe băut, împreună cu victima sa, la domiciliul acesteia. Nu era pentru prima dată când cei doi se îndeletniceau cu treaba acesta. Băiatul locuieşte în cealaltă scară a aceluiaşi bloc, aşa că au ajuns să se cunoască unul pe altul. Băuta a continuat cu mult după miezul nopţii,

plecat din locuinţa acestuia.

Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit luni dimineaţă,

Bani europeni pentru cabinetele medicale din zonele rurale Cu toate că, mai degrabă s-au desfiinţat decât au luat amploare, cabinete de la sate mai au o şansă. Şansa vine de la Ministerul Sănătăţii care anunţă cadrele medicale ce deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale deja existente în aceste zone, că pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Conform programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale). Suma pusă la dispoziţie prin acest Program, măsura 3.1.2 este de 134.668.992 Euro. Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară în perioada 3 – 28 septembrie 2012.

Alina PIPAN

www.zvj.ro

Echipajul de poliţie din Vulcan a dat de el la la un gater din zona Baru-Haţeg. “Blondu’” ajunsese aici, împreună cu un prieten, cu gândul că, fiind o zonă izolată şi foarte puţin populată, nimeni nu-l va întreba de sănătate. Intenţiona să lucreze, să facă ceva bani, după care s-o taie în străinătate.

Le-a mărturisit poliţiştilor că nu avusese de gând să-l omoare pe prietenul său de pahar.

Suspectul a fost depus în Centrul de Detenţie Preventivă de pe lângă IPJ Hunedoara, iar ieri, miercuri, urma să fie prezentat judecătorilor pentru prelungirea mandatului de arestare. Echipa de poliţişti şi procurori care a lucrat la acest caz are probe suficiente care-l acuză pe tânăr de comiterea acestei grave infracţiuni care a dus la moartea unui om.

Gheorghe OLTEANU

SC Ziarul Văii Jiului SRL

angajează pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată, 3 ore/zi: corector, de preferat profesor de Limba şi literatura română, cu experienţă.

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită CV prin e-mail la office@zvj.ro până cel târziu la data de 7 septembrie 2012

4 SPORT

Ziarul Vãii Jiului

joi, 6 septembrie 2012

Gimnastică CREDITE DE NEVOI Invazie de devence la loturile naţionale PERSONALE Dobandă fixă: 11,9% Perioada de creditare: 12-60 luni Valoarea creditului: 1.000 - 20.000 RON Vârsta solicitantului: 21-69 ani (72 ani) Venit minim: 600 lei - salariat (se includ bonurile de masă) 500 lei - pensionar (pensie de boală, invaliditate) + indemnizaţii creştere copil Documente necesare: - fluturaşul de salariu / adeverinţa de salariu / talonul de pensie, copia BI/CI, după caz decizia de pensionare, factura de utilităţi, fişa fiscală.

TEL. 0737.550.812

Cele mai promiţătoare 12 gimnaste junioare de la CNS CSS „Cetate” Deva au fost convocate la Centrul Olimpic de Pregătire de la Izvorani, pentru o evaluare organizată de Federaţia Română de Gimnastică. Acţiunea are ca scop identificarea talentelor şi promovarea lor la nivele superioare de performanţă.

Antrenorii clubului devean speră că mai mult de jumătate dintre sportivele de la „Cetate” vor face paşi importanţi pe drumul performanţei.

Patru dintre sportivele clubului devean, convocate la evaluarea programată în perioada 9-16 septembrie, sunt deja componente ale lotului de junioare care îşi desfăşoară activitatea la Deva. Ştefania Stănilă, Miriam Aribăşoiu, Andreea Munteanu şi Ana Maria Ocolişan speră că vor face pasul spre echipa de senioare, pentru a concura la cele mai tari competiţii.

Stănilă şi Ocolişan, născute în 1997 şi medaliate la Europene, împlinesc în 2013 vârsta senioratului, iar mutarea la lotul de senioare ar fi obligatorie. „Stănilă e cea mai bună dintre junioare şi ar merita să promoveze la senioare. Ocolişan e puternică şi munceşte mult, însă îi lipseşte iniţiativa de a trece la elemente cu grad de dificultate mai ridicat”, a spus Gheorghe Orban, antrenorul lotului de junioare.

Aribăşoiu şi Munteanu sunt născute în 1998 şi ar mai putea sta un an în lotul mic, însă trecerea la senioare ar echivala cu

posibilităţi de progres mai rapide, deşi există şi riscul ca ele să nu facă faţă. „Munteanu este talentată, însă e firavă ca o păpuşă de porţelan. Antrenorii au fost foarte atenţi cu ea, însă chiar şi aşa sportiva a suferit două fracturi de stres (mici fisuri ale osului cauzate de suprasolicitări - n.r.), la mână şi picior. Aribăşoiu e foarte bună la partea artistică şi la execuţie, dar mai are de muncă la gradul de dificultate. Sper ca toate să fie selecţionate în lotul de senioare şi să ajungă pe podium la competiţii importante”, a mai spus Gheorghe Orban. În prezent, din lotul de senioare al României fac parte trei sportive de la „Cetate” Deva: petrileanca Raluca Haidu, Amelia Racea şi Dianca Trenca.

Celelalte opt gimnaste de la „Cetate” convocate la Izvorani sunt născute în anii 1998, 1999 şi 2000, iar ţinta lor o reprezintă selecţionarea în lotul de junioare. Patricia Bec, Emanuela Pârva (născute 1998) şi Asiana Peng (născută în 2000) sunt antrenate de Gina Gogean şi Cristian Micu, fiind multiple medaliate la campionatele naţionale de junioare din luna iunie. Cei doi tehnicieni au spus că elevele lor ar merita să fie selecţionate în loturile naţionale. „Pârva a fost pe cinci la individual compus, la Naţionale, şi a luat bronz la paralele, fiind o gimnastă cu reale calităţi. Peng a avut cele mai curate execuţii dintre toate participantele la Naţionale, iar dacă îşi va creşte gradul de dificultate al exerciţiilor va fi cu adevărat în top”, a

spus antrenorul Cristian Micu.

Ioana Nicoară (născută 1998), Laura Jurca, Andreea Iridon, Mădălina Blendea (toate născute 1999) şi Adela Florea (născută în 2000) sunt antrenate de Adela Popa şi Ioan Coroiu, fiind cotate drept cele mai talentate gimnaste din noul val. Cele patru sunt multiple medaliate la competiţiile interne şi internaţionale, iar antrenorii au doar cuvinte de laudă despre ele. „Din păcate, Laura Jurcă ratează evaluarea, deoarece se află în Elveţia, la părinţi, unde este supusă unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare a unui semn de naştere de pe nas. Andreea Iridon este cea mai serioasă gimnastă din echipă şi abordează toate antrenamentele cu concentrare maximă, de la start la final.

Mădălina Blendea se remarcă prin seriozitate şi maturitate, fiind o sportivă care ştie exact următorul pas pe care îl are de efectuat în cariera sa. Nicoară a început mai târziu gimnastica decât colegele, practicând acest sport doar de la vârsta de 9 ani, dar a progresat enorm în ultimii ani, ajungând pe locul patru la Naţionale, în proba de individual compus. Adela Florea este talentată, dar are un potenţial de muncă scăzut, fiind un pic cam copilăroasă. Ne-am bucura dacă fetele ar fi selecţionate, pentru că şi-ar putea împlini visul de a deveni campioane”, a spus antrenoarea Adela Popa.

Toate cheltuielile stagiului de la Izvorani vor fi suportate de FRG, iar în baza rezultatelor de la evaluare se vor alcătui noile loturi ale României.

Amicalul de lux,

Facilitat de Ioan Andone FC Hunedoara va disputa un amical de lux cu campioana României, CFR Cluj, mâine, de la ora 19:00, în deplasare. Partida este posibilă graţie prieteniei dintre doi foşti colegi din echipa de aur a Corvinului, Ioan Andone, antrenor la gruparea feroviară, şi Dorin Nicşa, director sportiv la FC Hunedoara.

S.C. Centrul de Calcul INFO’ 98 S.A. Petroşani

Petroşani, 332015, jud. Hunedoara, str. Timişoarei, nr. 2, tel. +40372 904 652, tel/fax +40254 541 330 ORC: J20/408/1999 CUI: RO11751623 e-mail: office@info98.ro www.info98.ro

SC CENTRUL DE CALCUL INFO ’98 SA, societate cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul informatic, oferă: CURSUL DE INIŢIERE pentru OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ŞI REŢELE (COD COR 351101)

Cursul are o durată de 72 de ore, se desfăşoară pe parcursul a 6 săptămâni, dintre care un număr de 54 de ore sunt de practică pe calculator.

Preţul cursului este de 350 lei şi se poate acorda o reducere de până la 10% pentru grupurile organizate care vin din partea unei singure unităţi economice. Preţul include TVA.

IMPORTANT!!!

Se eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Persoana de contact: ing. Manuela Popescu Telefon: 0254.546071, 0731.010762

www.zvj.ro

Fotbaliştii grupării de pe Cerna se vor duela, vineri, de la ora 19:00, în Gruia, cu echipa românească a momentului, singura din ţară calificată în grupele Ligii Campionilor, cea mai importantă competiţie intercluburi din lume. Evident, organizarea acestui joc este posibilă graţie antrenorului Ioan Andone, membru fondator al clubului FC Hunedoara, şi actual tehnician al grupării feroviare. „Eram în căutarea unui adversar pentru un amical în etapa de pauză pe care o efectuăm în acest weekend, iar directorul sportiv al clubului, Dorin Nicşa, s-a gândit la un meci cu CFR Cluj, echipa antrenată de fostul său coechipier, Ioan Andone. Cum şi clujenii au liber, pentru că Liga I are o pauză de două săptămâni, din cauza primelor două jocuri ale naţionalei României, în preliminariile Campionatului Mondial din 2014, Andone a fost de acord cu propunerea”, a spus Marius Opric, antrenorul hunedorenilor.

Tehnicianul consideră că partida cu campioana este o şansă importantă pentru elevii săi şi un antrenament perfect pentru următoarele etape: „E o ocazie rară, deoarece nu în fiecare zi o echipă din eşalonul al treilea are şansa de a întâlni campioana României. Chiar dacă CFR Cluj

va alinia, cel mai probabil, o echipă de rezerve, jucătorii noştri vor aborda meciul la potenţial maxim, aşa că vom avea parte de un antrenament perfect pentru următoarele etape de campionat”, a spus Opric.

Reamintim că CFR Cluj s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, după o „dublă” victorioasă cu elveţienii de la FC Basel (2-1 şi 1-0) şi a fost repartizată într-o grupă din care fac parte Manchester United, Galatasaray Istanbul şi Braga.

FC Hunedoara a debutat cu o victorie, scor 2-1, contra Jiului Petroşani în noul sezon, iar în etapa a doua a Ligii a III-a are liber, deoarece în seria a V-a activează doar 13 echipe, iar fiecare echipă se odihneşte, pe rând, câte o etapă.

SPORT 5

Ziarul Vãii Jiului joi, 6 septembrie 2012

Ioan Danciu, vicepreşedintele lui FC Vaslui:

„Porumboiu are o părere foarte bună despre oamenii din Vale şi îi admiră foarte mult” meciul, retur, la scorul de 2-1 am avut ghinion că am ratat un 11 metri. Deşi Vasluiul trebuia să fie cap de serie, UEFA a decis pe nedrept ca moldovenii să nu fie cap de serie şi astfel au căzut cu un alt adversar de calibru, Intre Milano, o echipă aflată în primele 10 puteri ale lumii din toate timpurile. La Piatra Neamţ a fost 2-0 pentru italieni, iar la Milano, după ce vasluienii au condus cu 2-1, în ultimele minute au ratat o mare ocazie de calificare şi apoi, ghinion, au fost egalaţi. Acolo m-am întâlnit cu Bedy Moratti, sora celebrului magnat italian Moratti, care finanţează această echipă. Aceasta a condus delegaţia la Piatra Neamţ şi a fost încântată de România şi echipa Vasluiului. Este actriţă de meserie, are 70 de ani şi arată ca la 50 de ani. Familia Moratti este una dintre cele mai de vază familii ale Italiei, aristocraţi, care, pe lângă o serie de acte de caritate, au rezultate senzaţionale pe line economică, iar pe plan sportiv această familie conduce destinele lui Inter Milano de mult timp”, spune Ioan Danciu. Care a mai dat mâna S-a întâlnit cu sora cu o somitate a sportului, portughezul Luis magnatului Moratti Mândru că duce numele Văii şi pe alte me- Figo: „L-am reîntâlnit după 14 ani, când i-am învins pe portughezi cu 1-0. Este aceleaguri, cel îndrăgit şi pentru calităţile de laşi om modest şi m-a rugat să-i transmit interpret de muzică ardelenească ne-a vorsalutări lui Hagi şi Gică Popescu. Este o bit despre actuala sa dragoste FC Vaslui. încântare a ochiului acest Figo, arată ca un „Avem la Vaslui o echipă ce a avut o comactor de cinema şi este cotat ca fiind al portare onorabilă, dar care a ratat la mustaţă două calificări, întrucât în primul joc la treilea jucător din toate timpurile, din Portugalia, după Eusebio şi Cristiano Ronaldo.

Instanbul, cu Fenerbache, după ce au condus cu 1-0 a fost egalată în ultimele minute După jocul de la Inter, Victor Piţurcă ne-a derutat cu prezenţa celor cinci jucători de de către gruparea din Turcia. Apoi în la Vaslui în echipa naţională: Coman, Stanciu, Sânmărtean, Nicolae şi Sălăjan. De aceea, am menajat câţiva dintre ei la Milano, punând pe primul loc interesele echipei naţionale, iar la meciul cu Viitorul Constanţa am avut surpriza ca tinerii lui Gică Hagi să se autodepăşească. Cu toate acestea, la Constanţa ni s-a anulat un gol perfect valabil marcat de Nicolae, la scorul de Bedy Moratti 0-0. Oricum, echipa lui Adrian Porum-

După cum se ştie, datorită calităţilor sale manageriale, petroşeneanul Ioan Danciu girează de ceva vreme la FC Vaslui o funcţie deloc uşoară, aceea de vicepreşedinte. Ajuns la o echipă care nu a făcut de râs fotbalul românesc în Europa, fostul mare arbitru a cunoscut, în acest timp, nume mari ale sportului mondial despre care ne-a vorbit în exclusivitate cu ocazia venirii sale în Valea Jiului.

boiu este pe locul patru, la ora actuală, cu 12 puncte, plus 3 la adevăr, şi sunt convins că vom avea şansa să câştigăm, în premieră, pentru Vaslui campionatul. Adversarii noştri cei mai periculoşi sunt cei de la Steaua, CFR Cluj şi Petrolul”.

Învăţăturile lui Danciu către Jiul Petroşani Despre echipa Jiul, a cărei glorie a apus demult, al cărui preşedinte Ioan Danciu a fost cu ceva timp în urmă, acesta are numai regrete: „Îi doresc ca în 3 ani să ajungă în Liga I, dar e nevoie să pună bază pe tinerii jucători, iar Alin Simota să fie sprijinit de toţi oamenii de afaceri din Vale. Am o stimă

Luis Figo

pentru toţi finanţatorii din toate eşaloanele superioare şi inferioare. I-aş recomanda Jiului să nu mai ia jucători aflaţi la final de carieră. E suficient un grup de 4-5 jucători cu experienţă, în jurul cărora să fie promovaţi şi tinerii localnici. Cei care vin din alte părţi nu au nimic comun cu Valea Jiului, vin doar să ia banii şi atât. Sunt puţin de dezamăgit de câţiva tineri pe care i-am avut în vizor, întrucât nu au fost şi nu sunt pregătiţi pentru o echipă de cupă europeană. Cei care îi reprezintă cer sume fabuloase pentru a fi transferaţi. Li se umflă prea mult cota, vorba lui Blaga cu penele altuia de poţi îm-

RAPID IEFTIN CONFORTABIL

popoţona, dar nu poţi zbura. Eu sunt de acord ca şi cei din club să ia indemnizaţie pentru formarea jucătorului, dar un junior din liga a III-a sau a IV-a nu merită mai mult de 20.000 de euro. Am vrut să îl luăm pe Bobină, din liga a IV-a, de la Universitatea Petroşani, dar părinţii s-au opus, pe motiv că este foarte bun la şcoală şi că este mai importantă cartea decât fotbalul. Eu rămân la convingerea că trenul trece o singură dată prin gara ta şi nu mai ai ocazia să-l prinzi. Şi în situaţia acestuia au mai fost şi alţi jucători din Vale. Din această cauză regret că tinerii români pierd obiectul muncii şi vin tinerii din Africa şi joacă în locul lor.

Rămân la părerea că jucătorii români au fiţe încă de mici, iar chestia că nu au mâncate banane, nu mai rămâne în picioare, că au trecut deja 23 de ani”.

Ioan Danciu, a primit de la Bedy Moratti un tricou al celebrului Cambiasso, italian care a dat gol la Piatra Neamţ. Danciu e sigur că finanţatorul de la Vaslui nu se lasă până nu ia campionatul pentru că a fost unicul arbitru pe care nu îl are nimeni la mână cu nimic: „Porumboiu are o părere foarte bună despre oamenii din Vale şi îi admiră foarte mult, mai ales că mulţi moldoveni locuiesc, aici, în Vale”, a încheiat Danciu.

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

TAXI COMSION RENT A CAR

0254 512512 0720 512000 0254 512500

www.zvj.ro

CMYK

6 ACTUALITATE

Ziarul Vãii Jiului

joi, 6 septembrie 2012

Investiţii care au rămas în expectativă,

Parcul din Colonie şi Cinematograful „Victoria”, deşi luate, au rămas tot… nemăritate Peste 100.000 euro pentru reabilitarea cinematografului Cădirea fostului Cinematograf „Victoria” a fost dat în concesiune anul trecut, în urma unei licitaţii publice. Condiţia primordială a dării în concesiune a fost de a păstra cinematograful funcţional cel puţin 5 ani.

Investitorul nu se limitează însă la investiţiile în sala de cinematograf. Aici va fi deschisă o sală de bowling cu două piste, o sală de jocuri, o casă de pariuri sportive şi un fast food. Cu toate că patronul Siminel Iordache aprecia ca în toamna aceasta să inaugureze noua investiţie, lucrurile s-au schimbat pentru că, nu-i aşa, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

După realizarea proiectării au început lucrările. Au trebuit refăcute infrastructurile de apă, canalizare şi energie electrică. „Cel mai mult a durat până ce au venit să ne instaleze reţeaua electrică. În perioada următoare urmează să ne apucăm de reparaţia acoperişului, izolarea pereţilor exteriori, deci intră în lucru faţada”, ne-a explicat administratorul Cătălin Rus. În total, aici se vor investi peste 100.000 de euro.

Parcul din Colonie arată mai rău după concesiune SC GTS Company SRL care deţine, pe lângă alte multe afaceri şi pe cea a restaurantului La Belle Epoque, a primit în concesiune în luna mai a acestui an, parcul de vizavi. Ideea era ca firma care a revitalizat clădirea fostului cazinou muncitoresc să scoată la lumină şi parcul, pentru a nu strica aspectul ansamblului în care avea să-şi desfăşoare activitatea restaurantul. Concesionarea parcului a ridicat pe vremea aceea multe sprâncene în consiliul local. Nu se mai auzise de concesionarea unui parc. Până la urmă, parcurile sunt locuri publice, de care trebuie să se bucure tot omul. Să nu mai punem la socoteală că în parcul respectiv au mai tot fost făcute de municipalitate

www.zvj.ro

modernizări, investiţii, prin tot felul de proiecte. Dar niciunele nu au rezistat prigoanei locuitorilor care au distrus tot. În contractul de concesiune se stipulează că accesul în parc este liber oricui, atât timp cât nu distruge bunurile. Sunt în joc 1.633 mp şi concesiunea se va face pe 25 de ani. GTS plăteşte 1.600 de lei pe an concesiune pentru acest spaţiu pe care l-a câştigat prin licitaţie, în urmă cu vreo două săptămâni.

Firma ar fi trebuit să investească deja în amenajarea parcului. Beneficiul ar fi fost mai mare de partea firmei, decât de partea cetăţenilor, pentru că ar fi înfrumuseţat

vecinătatea restaurantului. Beneficiul locatarilor din Colonie ar fi fost să se bucure de un parc amenajat ca la carte, supravegheat, fără riscul de a fi distrus. Ar fi înţeles poate şi mai marii firmei care este câştigul unui bun public.

O spunem cu regret, dar asta e realitatea din teren: la trei luni după ce Consiliul Local Petroşani a hotărât concesionarea parcului, în urma unei licitaţii publice, parcul arată mai rău ca la început. Împrejmuirea parcului este realizată cu beton şi gard din fier. În unele părţi gardul de fier a fost rupt, şi nici betonul nu „se simte” prea bine. În parc mai funcţionează doar două jocuri pentru copii, vegetaţia este uscată, iar de la deşeuri menajere până la deşeuri din construcţii găseşti de toate.

Sorin Avrămescu, administratorul firmei, spunea, la inaugurarea restaurantului că

firma va investi în parc, dar trebuie să sară în ajutor şi… primăria. Nu cu amenajarea parcului, asta ar fi chiar culmea, dar cu amenajarea împrejurimilor. Zis şi făcut.

Primăria a ajutat imediat investitorii. Astăzi, drumurile din vecinătatea restaurantului sunt asfaltate, trotuarele reabilitate. Totul este neted ca în palmă. De aceea merită aplaudată Primăria Petroşani pentru ajutorul pe care-l dă investitorilor locali.

Această zonă cu iz istoric merită şi trebuie scoasă în valoare. Tocmai de aceea insistăm ca GTS să fie perseverent şi să se ţină de promisiunea făcută, care, din punct de

vedere legal, după adjudecarea prin licitaţie a parcului, este o obligaţie contractuală.

Străzile Griviţa Roşie, Vlad Ţepeş şi Radu Şapcă sunt toate reabilitate. Aşteptăm ca şi imaginea parcului să-şi schimbe aspectul.

Proximităţile Casinoului Muncitoresc trebuie să aibă măcar strălucirea interbelică.

Pentru că această clădire reprezintă pentru comunitatea locală mai mult decât un restaurant, ea fiind epicentrul cultural-social interbelic al Petroşaniului. Probabil, după ce vom citi cartea colegului Marian Boboc, „Cazinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului. Corso de la George Enescu la A.L.R.U.S.”, vom afla nu doar ce s-a întâmplat între zidurile acestei clădiri, ci vom învăţa să le şi respectăm cum se cuvine…

Alina PIPAN

CMYK

ACTUALITATE 7

Ziarul Vãii Jiului joi, 6 septembrie 2012

Malurile Jiului din Colonie,

Loc permanent de depozitare a deşeurilor Unii cetăţeni din Colonie sunt obişnuiţi să arunce gunoiul pe malul Jiului şi se pare că nu se pot dezobişnui de acest obicei nesănătos. Îmi amintesc când eram copil şi mergeam la bunici, în Colonie. Aveau casă pe strada Jiului, pe care o primiseră când bunicul s-a angajat la mină. Nu mia plăcut nicicând acea casă, pentru că era mai mereu plină de funingine. Nu era

canalizare, avea doar conductă de apă rece, iar încălzirea se făcea cu ajutorul sobelor. Numai cenuşă şi funingine.

Casa era situată nu departe de mina Dâlja. Pe o stradă îngustă, ca o uliţă de sat, neasfaltată, plină mereu de praf.

Vizavi curgea Jiul. Era mereu negru, iar malurile lui pline de cenuşă şi gunoi. Şi atunci se arunca gunoiul tot pe Jiu.

Nimic nu s-a schimbat, decât aerul care este mai curat. Nici apa nu mai este neagră, cum era după spălatul cărbunelui, dar este plină de gunoaie.

Am ajuns ieri pe malul Jiului. Este tot plin de deşeuri şi este evident că unele gospodării îşi deversează WC-ul şi apa menajeră aici.

Iar gunoiul porcilor şi al găinilor tot aici ajunge.

Miroase îngrozitor, de nici nu poţi respira, iar la tot pasul dai de pungi cu gunoi rupte de câinii hămesiţi.

Străzile Dacia, Jiului, Aurel Vlaicu, Digului sunt toate la fel.

Au pe partea dreaptă sau stângă un mal abrupt plin ochi cu deşeuri. Am mai discutat de multe ori acest aspect cu factori de răspundere din Primăria Petroşani. Cu toate că pentru depozitarea ilegală a gunoaielor se poate lăsa

cu amendă, nu are cine să o aplice, pentru că nu pot fi plasaţi poliţişti locali de-a lungul fiecărui mal al Jiului, ca să păzească lumea care aruncă gunoiul. Ar fi o soluţie, la un moment dat chiar exista o patrulă care se ocupa cu acest lucru, dar nu mai sunt bani pentru aşa ceva şi nici oameni disponibili. Oricum, nu ar avea dotarea necesară pentru a se lua în piept cu cei care aruncă gunoiul pe Jiu. Totuşi, ar fi ideală înfiinţarea unui compartiment la Primăria Petroşani, care să asigure acest serviciu şi să amendeze aceste nereguli. Este evident, în zilele noastre, oamenii nu se educă singuri.

Alina PIPAN

Primăria şi Consiliul Local Petrila vor organiza

La Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” un spectacol dedicat pensionarilor După cum v-am informat la timpul potrivit, Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila are din 20 august un nou director.

Fostul director Drăghici a renunţat amiabil la funcţie, „de comun acord cu şefii mei” - după cum ne-a declarat.

Nu cunoaştem cauzele exacte ale acestei despărţiri, dar ştim că fostul director (mai bine zis, administrator) avea ceva proiecte până la sfârşitul anului: organizarea unor spectacole cu artişti locali. Primul dintre acestea urma să aibă loc de Sfântă Măria Mică, la 8 septembrie, în cinstea vârstnicilor din Petrila. Programele de muzică uşoară şi populară ar fi trebuit să fie susţinute de artişti locali şi de elevi de la şcolile din Petrila. Din păcate, preconizatul spectacolul nu va mai avea loc, odată cu renunţarea la funcţie programul şi proiectele lui Drăghici fiind anulate.

Din discuţia purtată cu primarul Ilie Păducel am înţeles că cea care răspunde acum de tot ce mişcă în instituţia de cultură este doamna Oana Bălănesc, fosta bibliotecară a instituţiei. „Da, vom avea un spectacol pentru persoanele în vârstă, dar nu pe 8 septembrie, ci undeva în jurul datei de 1 octombrie, când vom sărbători Ziua Internaţională a Persoanelor de Vârsta a Treia.

Atunci va avea loc un spectacol de muzică populară, susţinut de artişti locali, plus alte surprize, deocamdată nu vă pot zice mai mult.

Am discutat deja cu şefii celor două case ale pensionarilor, din Lonea şi Petrila, dumnealor ne vor ajuta la acest proiect, care sper să iasă bine”, ne-a informat primarul Ilie Păducel.

Fiind vorba de spectacole şi de casa de cultură, ne-am adus aminte şi de Zilele Oraşului Petrila.

Corneliu BRAN

www.zvj.ro

8 ACTUALITATE

Ziarul Vãii Jiului

joi, 6 septembrie 2012

Cu oareşce întârziere, parcul „Romtelecom” e aproape finalizat,

Urmele lucrărilor se văd încrustate pe secularii copaci… În urmă cu vreo lună opinam că mai este puţin şi cele trei parcuri din zona centrală a municipiului sunt aproape finalizate. Lucrătorii firmei „Acomin” din Cluj-Napoca n-au reuşit însă să se încadreze cu lucrările până la 1 septembrie. Doar Parcul Pensionarilor a fost finalizat (cu excepţia uriaşei lămpi de miner, care putea fi şi ea vopsită frumos şi „fardată” puţin, că aşa arată oribil), celelalte două, Parcul „Romtelecom” şi Parcul Scriitorilor – cel de lângă judecătorie, nefiind finalizate.

Ieri, venind de pe strada Timişoarei, am trecut prin zona Parcului „Romtelecom”. Am văzut un grup de vreo 10 muncitori aflaţi în zona scărilor din spatele parcului. Doi dintre ei greblau terenul, împrăştiind pământ, timp în care vreo 7-8 stăteau de vorbă, în timp ce unul căuta nu ştim ce în zona treptelor de mijloc, recent construite.

Scări care, fie vorba între noi, nu prea îşi mai aveau rostul, din moment ce intrarea în parc se poate face de pe trotuarul de la stradă şi de jos, cum se vine de pe strada Timişoarei. Dar asta e doar o simplă părere, iar proiectanţii şi cei care au aprobat subproiectul nu au decât să aibă o altă părere, şi nu asta am vrut să scoatem în evidenţă. Ci faptul că poate şi de aceea s-au întârziat lucrările de reabilitare a parcului, pentru că sunt prea mulţi oameni la lucru pe post de „observatori”. Nu intrăm în bucătăria firmei „Acomin”, care a gestionat totuşi bine alte lucrări din Petroşani, lucrări foarte ample (şi pentru care şi-a primit şi o să primească foarte mulţi bani,

www.zvj.ro

conform contractului), dar dacă tot ştiu că sunt în întârziere, nu înţelegem de ce permite muncitorilor să nu lucreze cum ar trebui. Am stat mai bine de un sfert de oră şi am privit fuşereala cu care ei lucrau, crezându-se adăpostiţi de copacii din parc, şi aşa am înţeles de ce s-a întârziat la acest parc.

Alte câteva fapte sesizate în timp ce priveam parcul şi ce activităţi se desfăşoară în el ar mai fi că foarte mulţi copaci din parc au fost loviţi de aceiaşi lucrători în timpul operaţiunilor de serviciu. Există multe trunchiuri de copaci descojite pe

anumite porţiuni, mai mari sau mai mici. Ceea ce ne face să credem că oamenii n-au fost conştienţi de valoarea acelor copaci, mulţi seculari şi unici, iar dacă ei se vor usca într-un an-doi vom şti şi cine sunt vinovaţii. Nu îţi trebuie ochi de expert în ale botanicii să vezi de la distanţă acest fapt şi credem că primăria ar trebui să ia atitudine pentru acest lucru.

Apoi, în timp ce stăteam, doi şmecheraşi de pe o maşină a Retim-ului, mai-mai să dea peste noi pe trotuarul proaspăt reabilitat, au venit cu maşina să încarce frunzele uscate şi alte mizerii,

Noile scări şi copacii jupuiţi nu mai mult ca şi capacitate de un sac de plastic, maxim doi. E drept, n-au stat mult cu maşina pe trotuar (dată cu spatele de la chioşcul de ziare şi până în dreptul parcului), au aruncat mizeriile în remorcă şi au plecat. Simplul fapt că proprietarilor de maşini li se interzice parcarea maşinilor pe trotuarele nou reabilitate (pe bună dreptate!) ne face să credem că regulamentul e doar pentru unii… În timp ce alţii îşi bat joc de munca şi banii unei întregi comunităţi.

Cum spuneam, angajaţii Retim-ului au preferat să meargă „muntele la Mohamed”, în loc să facă viceversa…

Adică să strângă în doi saci de nailon mizeria şi s-o ducă la maşină (ca şi timp ar fi fost cam tot aceeaşi poveste iar trotuarul nu ar fi suportat greutatea maşinii).

Una peste alta, 15-20 de minute ajung să îţi dai seama că în România se poate orice, că în România regulile sunt pentru fraieri, iar tot în ţărişoara noastră

unii se fac că muncesc, iar alţii nu se fac probabil că plătesc. Timp în care beneficiarul, adică administraţia publică locală, rămâne eventual cu pagubele şi reparaţiile „după muncitori”, cu banul dat la greu pe lucrări şi cu întârzierea la care s-au găsit tot felul de scuze.

Sperăm ca măcar în cazul respectivilor copaci, primarul municipiului şi şefii SPADPP să aibă un cuvânt de spus şi măcar să-i urecheze pe şefii „Acomin”.

Bine, poate n-ar strica şi a cere ceva daune, pentru întârziere de subproiect şi pentru scrijelirea copacilor seculari, bineînţeles mai scăzându-se câte ceva din suma totală de plată. Asta ca să se înveţe minte şi alţii pe viitor. Nu poate veni cineva, chiar şi în Valea Jiului, să facă ceva şi totodată să strice altceva, la care cetăţenii ţin, ba chiar să mai şi întârzie pe deasupra cu lucrarea, în condiţiile în care vremea a fost favorabilă tot anul (au fost doar câteva zile de ploi din primăvară şi până acum). Trebuie pus piciorul în prag, că doar de aceea mai sunt şi legi şi regulamente în ţara asta, de aceea se încheie contracte, cu termene bine stabilite şi aşa mai departe. La Petroşani şi în Vale nu e junglă, asta e clar, suntem nişte oameni ca toată lumea, destoinici, inteligenţi, harnici, cu familii oneste şi copii ageri, contrar a ceea ce cred bucureştenii, timişorenii sau clujenii despre noi (nu toţi, dar destui încât să ne tot arate cu degetul - sincer ne-am cam săturat, dar asta e o altă poveste şi o altă discuţie).

Corneliu BRAN

ACTUALITATE 9

Ziarul Vãii Jiului joi, 6 septembrie 2012

Întrebare cu substrat edilitar:

Când va interveni Primăria Petroşani cu chitanţierul de amenzi sau cu buldozerul chiar în buricul târgului?

Strada Timişoarei din Petroşani ar putea fi o stradă interesantă, care să aducă aerul de vechi, de istorie, de o lume boemă, de demult uitată… Din nefericire, deşi şoseaua e proaspăt reabilitată, clădirile sunt doar nişte fantome „istorice”, iar proprietarii şi administraţia locală se uită la ele cum pe zi ce trece mai cade câteo cărămidă…

Praf şi pulbere. Atât…

Sincer, acest material trebuia să fie dedicat Clubului Copiilor din Petroşani. Care de la 1 septembrie are un nou director, prof. Cosmin Chiş de la Vulcan.

Fostul director, Imre Kovacs, momentan îşi strânge jucăriile şi pleacă, se pare că nu mai e în graţii la Deva… şi aşa credem că „cineva” l-a dădăcit prea mult pe acest om – şi ne oprim aici căci n-are rost s-o mai

întindem (acum ceva ani noi am şi atras atenţia de faptul că patronează acest club ca pe o proprietate privată/ afacere şi nu ca pe o instituţie de stat).

Cum pe noul director nu l-am găsit, fiind plecat se pare la Deva (cel puţin aşa ne-a sugerat o angajată), aşa că

am lăsat-o pe altădată.

Plecaţi de-acolo, am luat-o încet, la pas, pe strada Timişoarei. O stradă reabilitată, cu trotuare asemenea. Dar ce folos, din moment ce câteva clădiri stau să pice, arătând azi mai ceva decât în filmele de groază. Ne-a sărit din nou, în faţă, ca de atâtea ori, clădirea fostei garnizoane, de la nr.

5. Aceasta nu are uşi şi geamuri. În ea îşi fac veacul oamenii străzii şi vagabonzii. Am spus-o de atunci, de când jandarmii băteau cuie în nişte lemne, ca să blocheze uşile, că aia nu e treabă bine făcută. Nu ne-am înşelat şi dăm acum şi un sfat celor care trec noaptea singuri pe-acolo, chiar dacă e la doi paşi de clădirea Poliţiei municipiului Petroşani şi de sediul CNH: aveţi mare grijă la infractori şi la aurolaci! Imaginile sunt credem sugestive, imaginaţi-vă cum e noaptea pe-acolo.

Despre turism, numai de bine…

Ceea ce nu înţelegem este de ce autorităţile locale nu găsesc totuşi o soluţie pentru aceste clădiri-fantomă, chiar dacă unele sunt considerate istorice şi au proprietar. Ceva trebuie făcut, iar situaţia seamănă aproape leit cu situaţia de pe Buzescu din Capitală, unde până la urmă primăria şi proprietarii au găsit soluţii, chiar şi de compromis, unele şi cu sprijinul Ministerului Culturii. Şi la Petroşani trebuie căutat ceva şi rezolvat acest aspect, care dă un aspect de ghetou zonei centrale din municipiu, cu atât mai mult cu cât s-au băgat munţi de bani în reabilitări de infrastructură.

Strada care ar putea fi cea mai frumoasă din municipiu, date fiind clădirile vechi şi farmecul Maleii. Păcat că se întâmplă asta. Nu ştim dacă într-o altă ţară, aceste clădiri ar putea să stea aşa, nereabilitate, în plin centrul oraşelor, dar ştim că la Petroşani se poate, toată lumea

aruncând vina şi pasând „pisica” de la unii la alţii. Cum de la primărie se ridică din umeri, la auzul întrebării, iar la poliţie ni se spune „nu mai e clădirea noastră”, iar proprietarii o ţin în paragină pentru că n-au bani de investit, rămâne să se găsească soluţia, ca şi pentru celelalte clădiri de pe strada Timişoarei. Ceea ce ar aduce zona respectivă - repetăm, o zonă centrală - să capete un nou aspect, unul strălucitor şi măreţ, dată fiind esenţa şi forma arhitecturală, dar şi vechimea şi situarea zonei. În rest, să auzim de turism numai de bine. În altă ordine de idei, am fi curioşi când va interveni Primăria Petroşani cu chitanţierul de amenzi (după câte ştim şi proprietarii au obligaţii faţă de municipalitate) sau cu buldozerul. Că doar aşa se mai poate face ordine…

Corneliu BRAN

www.zvj.ro

10 ACTUALITATE

Ziarul Vãii Jiului

miercuri, 5 septembrie 2012

Intraţi pe net pentru un proiect

„Zâmbet pentru bunicii noştri" Dacă tot stăm toată ziua la taste, ar fi bine să ajutăm cu o logare şi un vot un proiect finanţat de Reiffeisen Bank. Marinela Moldoveanu, şef birou ARDDZI, a popularizat acest concurs pe internet, pentru că l-a şi creat. Am aflat şi noi, şi-l transmitem mai departe, pentru că este în folosul comunităţii din judeţ. „Dragii mei, am scris un proiect pentru Filantropia Ortodoxă Română, un ONG al Episcopiei Deva, pentru a-i ajuta pe dragii noştri bătrâni singuri. Proiectul se numeşte Zâmbet pentru bunicii noştri şi este fi-

nanţat de Reiffeisen Bank.

Ordinea finanţării însă depinde de numărul de voturi primite. Vă rog să mă ajutaţi să-i ajut. Pentru votare trebuie să intraţi pe următorul link:

Şi accidentul de marţi

Confirmă necesitatea pistelor pentru biciclişti Un şofer de 51 de ani, care venise tocmai din Turda, judeţul Cluj, a avut parte marţi, pe la orele 11:30, de un experiment urât în Vale. Nu ştia că la noi bicicliştii circulă de la un capăt în altul al Văii pe două roţi şi unde întorci capul dai de ei…. În timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Uricani, pe direcţia de mers Uricani - Lupeni, a surprins şi accidentat uşor un tânăr de 26 de ani din localitate, care se deplasa pe bicicletă, pe acelaşi sens de circulaţie. Conform uzanţelor, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Bicicliştilor ar trebui, totuşi, să li se faciliteze deplasarea în toată Valea prin realizarea pistelor speciale. Ar fi şi pentru şoferi mai uşor. Dar asta e o altă poveste.

Eternă poveste…

Alina PIPAN

Dacă nu se repară, scursura de canal îngheaţă

Două luni până la finalizarea lucrărilor în Micro 3B După ce guvernul a pus frână şi a cam uitat să mai trimită şi fonduri în teritoriu, Cartierul Micro 3B din Vulcan a rămas să se uite la soare şi la apa de canalizare, care se scurge pe trotuare. Vorba lui Toma Caragiu: „n-am găsit altă rimă”. Dar situaţia e cât se poate de prozaică…

După ce şi-au revenit, guvernanţii au dat semnale că vor relua finanţările, dacă nu pentru primarii verzi-portocalii, sau ce culoare or mai fi având, măcar pentru tovarăşii în galben şi roşu. Astfel, primarul Gheorghe Ile a obţinut prelungirea contractului pentru lucrările de modernizare a infrastructurii din cartierul Micro 3 B. Finalizarea lucrărilor este stabilită pentru finele lunii octombrie. La aceste promisiuni, o vulcăneancă mai dezgheţată a opinat: „până pe la sfârşitul lui octombrie îngheaţă şi poate nu mai curge canalul

www.zvj.ro

acela pe strada Traian, că pute îngrozitor”.

Doar gerul mai poate alunga mirosul, însă rahatul îngheaţă mai rău. Dacă nu iese în stradă, atunci iese în casele oamenilor.

Alina PIPAN

https://raiffeisencomunitati.ro/program-degranturi/, să vă creaţi un cont şi să alegeţi judeţul Hunedoara de pe harta ţării. Se vor deschide cele 10 proiecte depuse, iar voi veţi găsi acolo titlul proiectului nostru. În numele bătrânilor noştri, eu vă mulţumesc”.

Programul reprezintă un concurs on-line de proiecte de responsabilitate socială, de dimensiuni mici sau mijlocii, derulate de

organizaţii neguvernamentale, şcoli sau spitale în localităţile în care Raiffeisen Bank SA îşi desfăşoară activitatea. Scopul principal al programului este de a încuraja organizaţiile şi instituţiile din România să dezvolte şi să implementeze programe de responsabilitate socială în beneficiul comunităţii, care să ducă la îmbunătăţirea nivelului de trai din România.

Alina PIPAN

PUBLICITATE 11

Ziarul Vãii Jiului joi, 6 septembrie 2012

IMOBILIARE Vând garaj contorizat zona Dragalina.

Tel. 0757107201; 0721915530 Vând casă (are apă, canalizare, energie electrică etc., acces auto) + 600 mp teren, zona Peştera Bolii.

Tel. 0725.068828 Vând casă + anexe şi 4.000 mp teren în Livadia. Preţ 30.000 euro.

Telefon 0766.568419 Vând apartament 2 camere în Lupeni, zona Penny Market, Aleea Trandafirilor, bl. 12/41.

Tel. 0728.980100 Vând apartament 2 camere, Lupeni, str. Viitorului, bl. K2, stare bună, termopane, uşă metalică, preţ negociabil.

Telefon 0728. 272117 Vând apartament 3 camere în Dimitrov, situat la stradă, parter înalt, îmbunătăţiri, centrală termică, geamuri termopan, izolat exterior, balcon închis, bine întreţinut, 2 boxe. Ideal de transformat şi în spaţiu cu altă destinaţie.

Preţ 45.000 euro neg.

Rel. la tel. 0724.571408

AUTO Vând rulotă turistică, două dormitoare, baie, aragaz, dresing, foarte bine întreţinută. Preţ neg.

Telefon 0760.922123 Vând Ford Fiesta model 2006, fab 2005, 4 uşi, 1.4 diesel, 4 airbag, abs, închidere centralizată, radio cass original, consum ff mic, euro 4, taxa mediu 300 euro. Un singur proprietar de nouă. Preţ 2890 euro.

Telefon 0765.459316 Vând Ford Focus model 2002, 1.8 diesel, aer condiţionat, abs, geam el., închidere centralizată, radio cass original, 4 airbag, un singur proprietar de nouă, statul austriac, recent adusă în ţară. Preţ 1950 euro.

Telefon 0765.459316 Vând Peugeot 308, 1,6 HDI, mai 2010, 35.000 km, confort pack dublu climatronic volan reglabil, oglinzi electrice şi încălzite, 2 geamuri electrice, 4 airbaguri, computer bord, preţ 9900 euro.

Telefon 0728.696889 Vând Ford Mondeo, an 1998, 1.8 benzină, airbag, radio cass original, închidere centralizată, stare foarte bună, un singur proprietar de nouă, recent adusă în ţară. Telefon 0765.459316

ANGAJĂRI Vila Melinda angajează ospătar şi cameristă.

Oferă condiţii de muncă avantajoase.

CV-urile se pot trimite la fax 0254.545842 sau la office@vilamelinda.ro

HOROSCOP

COMEMORARE Au trecut 8 săptămâni de când a plecat dintre noi, la venerabila vârstă de 84 de ani, dragul nostru Flori Ion. Familia Flori mulţumeşte tuturor celor care i-au fost şi îi sunt alături în aceste triste şi îndoliate momente.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aibă în paza Sa pe iubitul nostru Ion!

Societate comercială angajează bucătar cu experienţă, şi ajutor bucătar.

Relaţii la telefon 0751.199101

Berbec (21 Mar - 20 Apr) Fiecare apelează la un ton diplomat şi scăzut pentru a se face înţeles iar colaborarea dintre membrii familiei este foarte constructivă.

Taur (21 Apr - 21 Mai) Dacă eşti înconjurat de multă lume, te simţi excelent, pentru că azi ai nevoie de comunicare, de socializare, de oameni cu aceleaşi preocupări.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun) Veştile bune vin de peste tot şi ai ocazia de a intra în legătură cu oameni veseli care te molipsesc şi pe tine de bună dispoziţie.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Societate comercială angajează vânzătoare cu experienţă pentru magazin alimentar în Petroşani.

Relaţii la telefon 0762.260128

Ai de ales între două direcţii, ceea ce pune la încercare starea ta de nehotărâre proverbială, dar de data aceasta ştii mult mai precis ce vrei şi alegi din prima!

Leu (23 Iul - 22 Aug) Atmosfera este cam tensionată în jurul tău, dar vă iritaţi unii pe alţii. Nici tu nu poţi păstra dialogul pe un teren paşnic, dar nici ceilalţi nu-şi ţin gura, deci disputele şi certurile se pot ivi la tot

SC angajează şofer TIR. Relaţii la telefon 0751.199100 pasul.

SC angajează croitoreasă.

Relaţii la telefon 0764.589850 Locuri de muncă în BRAŞOV Fast food Shawarma angajează persoane tinere cu sau fără experienţă în domeniu.

CV-urile se trimit la angajam_personal@yahoo.com Relaţii la telefon

0768.351122 luni-vineri 12:00 -18:00.

Hotel Rusu angajează personal pentru spălat vase.

Informaţii suplimentare la telefon 0742.087221 sau 0742.087222.

CV-urile se trimit la info@hotelrusu.ro sau la fax 0354.108510.

SC Leonadro SRL angajează şef magazin pentru magazinul situat în Petroşani, bld.

1 Decembrie 1918, bl. 69, parter.

Candidaţii vor depune un CV la magazin, însoţit de fotografie.

DIVERSE Vând cărucior pentru gemeni.

Relaţii la telefon: 0730.294550

Fecioară (23 Aug - 21 Sep) Ai nevoie de părerea avizată a partenerului în privinţa unui proiect care te priveşte personal.

Nefiind direct implicat, el priveşte imparţial lucrurile şi descoperă lucid chiar şi cele mai mici aspecte pe care tu nu le vezi.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

ÎNCHIRIERI Spaţiu de închiriat (DEPOZIT), str. Lunca, nr.

100. Preţ foarte avantajos.

Relaţii la telefon: 0372.764439 sau 0254.542472

SC închiriază spaţii comerciale pentru, pizzerie, baruri, sală de jocuri, spaţii de depozitare.

Porneşti o acţiune nouă, dar e posibil ca după câteva zile să îţi dai seama că are şi alte direcţii de mers, nu doar cea pe care ai ales-o la pornire.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Relaţii la telefon: 0751.199100

SERVICII

Cel mai mare succes al zilei e legat de viaţă sentimentală, pentru că cineva de sex opus te poate remarca azi într-o lumină nouă.

Asigur transport cu autoutilitară 3,5 t.

Preţ minim/ km - în funcţie de distanţă.

Relaţii la telefon 0760.922123 non-stop.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

SC REALCOM SA PETROªANI

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Laboratorul de Producţie – Cofetărie – Patiserie, str. Lunca (lângă SC UPSROM şi Fabrica de Tricotaje), aduce în casele dumneavoastră cele mai gustoase şi delicioase specialităţi: Preluăm şi onorăm zilnic comenzi pentru toate ocaziile: Torturi de ciocolată Torturi cu frişcă Torturi cu fructe Sortimente diversificate de prăjituri Fursecuri Alune prăjite şi alte sortimente

mese festive, nunţi, botezuri şi alte evenimente.

Telefon secretariat: 0254.542472, 0372.764439 Laborator: 0733.960320, int. 315 Depozit: 0733.690319, int. 342

Nu ai voie să greşeşti, dar parcă se adună în calea ta toate obstacolele, pentru că ai impresia că nimic nu înaintează.

Dacă ai aduna alături de tine şi alte persoane la fel de dinamice şi de dornice de implicare, cu atât mai mari vor fi satisfacţiile!

Vărsător (20 Ian - 18 Feb) Azi contează mult promptitudinea şi spontaneitatea, pe care nu le ai întotdeauna la tine, pentru că tu ai uneori nevoie de mai mult timp de gândire înainte de a face ceva.

Peşti (19 Feb - 20 Mar) Chiar dacă eşti un pic cam grăbit şi nu te gândeşti la consecinţe, consideri că e mai bine să te eliberezi de o sarcină brusc, decât să duci mai departe ceva ce nu îţi va aduce prea multe satisfacţii.

www.zvj.ro

CMYK

12 ACTUALITATE

Ziarul Vãii Jiului

joi, 6 septembrie 2012

Dialog purtat cu sinceritate Deşi nu mai activează în Consiliul Local al municipiului Vulcan, Ioan Dorel Şchiopu a rămas, totuşi, consilier. Nu local, ci în Consiliul Parohial al Bisericii Centrul Vechi din Vulcan. Cel de care ţine bisericuţa de pe dealul de mai din sus de primărie.

Vãii Jiului

www.zvj.ro zvj2008@yahoo.com office@zvj.ro

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT ISSN 2065 - 5096

Deunăzi,

Telefoanele redacþiei: 0254.549 020 0254.549 121 (fax) 0737.575 582

Ioan Dorel Şchiopu a avut o întrevedere cu primarul Gheorghe Ile. Problema despre care cei doi au discutat este una legată de activitatea consiliului parohial din care face parte şi ex-consilierul local Ioan Dorel Şchiopu.

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Când a ieşit din biroul primarului, fostul consilier a dat ochi cu viceprimăriţa Angela Stoica. Începutul de dialogul dintre cei doi a fost unul de curtoazie. Ce bine arătaţi, doamna viceprimar? Mersi, dar tu ce mai faci, Dorele? Chestii din astea. După care, dintr-o dată, Ioan Dorel Şchiopu i-a mărturisit viceprimăriţei ceva care a pus-o un pic pe gânduri pe aceasta.

“Ştii ceva, Angela, i-a zis Ioan Dorel Şchiopu, eu, dacă aş fi fost în consiliul local, ţi-aş fi cerut demisia!”. Pentru moment, îşi aminteşte fostul consilier local PRM, viceprimăriţa s-a arătat mirată. Citindu-i nedumirirea de pe chip, cel din faţa ei s-a explicat. Din cauza mediatizării sale execesive în cazul despre care s-a vorbit atât, a show-urilor în care Angela Stoica a fost prezentă. “Eu, dacă eram în consiliu, nu puteam să tac şi să nu

0761.756840

Este posibil ca oricine altcineva care ar fi fost în locul Angelei Stoica să-i fi întors spatele celui cu care discuta şi să plece. Numai că viceprimăriţa a avut cu totul şi cu totul o altă reacţie. Nu numai că i-a admirat sinceritatea fostului său coleg de consiliu local, ba, dimpotrivă, i-a făcut şi ea o mărturisire la care Ioan Dorel Şchiopu nu s-a arătat deloc mirat.

Răspunsul Angelei, îmi spune liderul peremist vulcănean, a fost cam aşa: “Măcar tu, Dorele, mi-ai zis-o şi ai fi făcut-o pe faţă. Nu ca alţii care vorbesc pe la spate şi nu au curajul să ia poziţie în chestiunea aceasta!”. Ceea ce, o zic şi eu cu sinceritate, cam aşa este.

Gheorghe OLTEANU

Până în decembrie, la alegerile parlamentare, mai sunt doar 3 luni.

Pentru unii pare mult, pentru alţii puţin. Pentru cei care ştiu exact ce popularitate au la electorat şi ce susţinere au în teritoriu pare mult.

Pentru că, cu cât trece timpul, cu atât oamenii dau de greutăţi, facturi mai mari la întreţinere ş.a.m.s., înverşunându-se logic împotriva politicienilor. Cărora, firesc, le mai scade din procente.

Noi în Valea Jiului nu ştim un parlamentar chiar atât de liniştit încât să i se pară mult până la parlamentare. Pentru că nu s-a pupat aceşti

Colectivul de redacþie: Alina PIPAN alinapipan@yahoo.com 0766.678380 Corneliu BRAN 0766.728688 Mihaela PETROŞAN petrosan@zvj.ro 0732.413134 Gheorghe OLTEANU Loredana JUGLEA 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Colaboratori permanenþi:

Mizează pe Ponta

www.zvj.ro

Redactor şef: Marian BOBOC

vorbesc despre asta!”, a grăit sincer Ioan Dorel Şchiopu.

Deputatul Resmeriţă

Volumul poate fi cumpărat de la redacţia ziarului nostru.

Ziarul

patru ani cu niciunul dintre primarii Văii, Cristian Resmeriţă mizează pe protecţia lui Victor Ponta. Astfel, toate manifestările şi toate declaraţiile liderului PSD sunt postate, publicate şi transmise prin toate metodele către electorat, atât de fiu cât şi de tată. Ideea nu este neapărat de a seduce electoratul, cu toate că Ponta este destul de prezentabil, cât de a-i arăta şefului guvernului şi partidului că există în conştiinţa vestului electoral al Văii.

Nu cunoaştem strategia deputatei Monica Iacob-Ridzi, dar având în vedere că vârful se cam clatină, aceasta va miza cu siguranţă pe cea mai bună susţinere: aceea a realizărlor din teren. Adică, din colegiul electoral din estul Văii Jiului.

Alina PIPAN

Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ, Mihai BARBU, Valeriu BUTULESCU, Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Robert HUMMEL, Ioan LASCU, Ilie PINTEA, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA DTP: Bogdan SOVAGO Daniela FILIMON 0761.756837 Administrativ / Publicitate: Diana SANTA - 0722.344681 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839

Redacţia şi administraţia: Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. 2

CMYK

şcoală & cultură Apare sub îngrijirea prof. Irina Boboc

pe Jiul de Est şi Jiul de Vest De sub umbra zidului

Cele trei obstacole care îmi stau în faţă, împiedicându-mă de a mă lua în stăpânire, de a mă îndrepta spre libertate, sunt: întâi, zidul; al doilea, zidul; şi ultimul, tot zidul. Trei ziduri. Un zid format din trei ziduri, care mă ţin captiv; fiecare sub o altă formă; în captivitatea fiecăruia, eu sunt un altul; sub umbra lor se desfăşoară metamorfoza: năpârlirea, eliberarea. A fi captivul unui zid este ca şi cum ai fi captivul propriei tale epidemii: eşti mereu “deschis”, expus, nu întâlneşti niciodată zidul, este ca şi cum ai traversa în toate părţile un pustiu, fără să-i dai de margini.

Alergi, ca şi cum ai vreai să scapi de tine, să ieşi din tine şi, cu toate acestea, ai de-a pururi propriu-ţi zid în faţă. Nul vezi, este numai nisip şi arşiţă; nisipul poate să fie şi caţă, iar arşiţa, întuneric. Alergi şi te întrebi: cum de au ajuns lucrurile aici? Ai văzut oameni care duc cu ei dungile grilajelor din ferestre, dungile hainelor vărgate, adâncite în piele. Nego le spunea engrame; sau, sunt ascunse în aceste engrame. Poate să fie ascunse mai înapoi, în codul făpturii noastre. Dar acest zid, ascuns bine în străfunduri, vine din afara noastră, are faţa îndreptată spre mine, spre tine: piatră peste piatră şi pe fiecare încrustat un cuvânt: le citim şi credem că sunt gândurile, judecăţile noastre. Ele ni se lipesc pe chip, pur şi simplu, ne pârlesc faţa ca şi cum am fi primul urcat pe munte. Ieşi în stradă şi întâlneşti oameni, fiecare cu piatra sa din zid, o poartă nepăsător ca pe propriul cap.

Vezi o întrecere sportivă, o alergare cu săruturi de garduri: ţi-o imaginezi, de ziduri, dar pe tine nu te mai vezi, sărindule. Ţi se dă startul - şi nu vezi nici un zid, este ca şi cum ai fi orbit de prea multa lumină, sau de prea multul întuneric.

E amiază pură, sau noapte pură. Totuna. Este negativul abstractului. Limita mea. Finitul. “Nici un copac nu creşte până în nori”, observa Eminescu, liniştindu-ne. Dar pe el tocmai asta îl împingea în disperare, în fisurare. Doamne, trece zidul prin mine, ca o sabie! Şi nu curge sânge! Nu ştiu cât şi cum ai umplut vasul celor săraci cu duhul, dar încep să gândesc că “lichidul” dă forma vasului. Toarnă, dar să nu dai peste margini nici o picătură! Apoi, “îndepărtează de la mine, vasul acesta!”, sparge-l, risipeşte-l sub lespezi! Dar să nu faci din el ultimul zid. “Cine-i cel ce-mi spune povestea vieţii pe de rost / De-mi ţin la el urechea - şi râd de câteascult / Ca de dureri străine?… Parc-am murit de mult.”

Trece zidul al doilea prin mine: finit, în partea aceasta infinit, în partea de dincolo. Cu această despărţire făcută de sabia intelectului, cu tăiş abstract, începe adevărata învăţare.

A morţii? a vieţii? Greu de spus, peste puterile mele, cel slăbit în umbra zidului! De-ar fi mai multă lumină! Zidul este ca un fagure de albine; din fiecare cămăruţă mă privesc: cum să mă mişc, să înaintez în vreo parte, sub atâtea priviri! Îndreaptă-ţi faţa de la mine! A strigat cel prea încercat, omul acela vechi, umplut de bube şi puroi. De ce o fi strigat astfel? Din silă faţă de sine? Din refuz al celui de sus? Din milă faţă de cel de sus, sau faţă de sine? În faţa zidului, nu ai dovezi niciodată, numai presupuneri. De aceea, de aici înflorit zvonul, acest copil vitreg al simţului de conservare.

Iată, piaţa, unde toţi s-au prăvălit sub propriile lor bucăţi de zid. O piramidă de moloz. Sub ea, nu-i decât efigia noastră, atunci când ne credem zei. Din ea iese o femeie în alb. Mă cuprinde groaza: femeia se preface în negru: mă eliberez de groază: femeia dispare. Îmi vine să ţip, să urlu: piramida de moloz dispare. Cât timp se poate trăi aici, cu sârma ghimpată strânsă în jurul gâtului? Nepăsător, îi strâng mâna lui Jung; apoi trec mai departe, desenez o poartă pe zid cu creta, ca şi cum aş face-o cu un stilet pe propria-mi piele. Nu mă vede nimeni, sunt încă înfăşurat, ca de o placentă, ca de o căiţă, de umbra primului zid. Cine ştie dacă mă voi naşte viu sau mort? Naşterea: o trecere la limită!

Dacă în campania din Egipt, Napoleon ar fi intrat într-o piramidă, nu ar mai fi făcut campania din Rusia. Deatunci, s-ar fi retras pe insula Elena. Ar fi încercat discursuri în faţa apelor mării, fiecare frază începând-o cu “Nu”. Dar Eminescu nu ar fi ales acel grăunte de aur - Odă în metru antic - din nisipul frământat al mării, sub privirea îngândurată a Împăratului. Poetul a intrat în piramidă, şi-a

aruncat ochii peste Cartea morţilor şi l-a ieşire, întregul său neam l-a auzi murmurând: “Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”

Ieri, o femeie m-a întrebat: “ - Crezi că există draci?” “ - Nu!”, îi răspund. Şi ea: “ - Dar, tu nu crezi în Dumnezeu!?” “ - Ba, da!”, îi răspund, fără să şovăi. “ - Atunci, de ce te contrazici?”, se strâmbă ea.

Atât de întins îmi este mormântul, că nicăieri nu-i văd marginile, ci numai îi simt răcoarea şi mirosul de mucegai.

Dragă Lie, În Cartea de Jos, numele meu n-a putut să se aşeze pe nicio filă: l-au şters cu buretele lor îmbibat în oţet, coroană de forţă aşezată peste tâmplele mele; în Cartea de Sus, de-aş avea o singură filă, pe o faţă să se fi trecut zbaterea dureroasă, de pe ultima treaptă, a celui părăsit, iar pe cealaltă, să fie consemnat râsul învingătorului de aici, ca victoria lui să fie totală şi definitivă.

Sper ca o pagină să aibă motto: “Eli, Eli, sabactani!”, iar pe cealaltă, “Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine!” Altfel, nu ar avea sens bufonada asta, de consumare a timpului şi graba ajungerii (involuntar dorită) în spaţiu în care timp nu va mai fi.

Vom ieşi de sub decoruri, fiecare cu pagina sa albă?

Daimonul ştie.

Infernul nu depune mărturii. Cei ce l-au locuit şi au reuşit să iasă pe brânci, precum Dante cu Virgiliu, sunt obligaţi să tacă. El se hrăneşte din complicitatea tuturor şi din tăcerile celor care l-au străbătut, din lipsa de mărturii şi

Supliment gratuit al cotidianului Ziarul Văii Jiului Anul IV Nr. 106 6 septembrie 2012 4 pagini ISSN 2068 - 3650

ile n i g Pa -IV I

neîncrederea sau inconştienţa cu care este înconjurat de cei din purgatoriu sau paradis.

Voi nu aţi tăiat nodul, ci aţi întors ochii de la faţa celui ce făcea nodul funiei. Nu aţi vrut să-l recunoaşteţi, săl priviţi în ochi. Gâtul nu era al vostru! În orice om sforăie un criminal şi doarme o victimă?!

În procesul buharinian, ne spune Soljeninţîn, la întrebarea judecătorului: “Cum aţi putut, în timpul anchetei, să faceţi declaraţii contrare?”, Univer a răspuns: “Fiind comunist, nu pot să evoc, într-un proces public, metodele folosite de N.K.V.D. în timpul interogatoriilor”.

Aceste peceţi de pe dosare nu s-au rupt. Poate numai Mielul înjunghiat va reuşi. Ca de pe Cartea cu care l-a văzut Ioan în Patmos.

Cine scapă din funia duşmanului este prins în plasa prietenului. Vorbă din tărâmul morţii.

Copil, cât de mult savuram mirosul de struguri amestecat cu cel de pâine caldă, scoasă de mama din ţestul de pământ! Atât de mult, că nici nu-mi dădeam seama că mănânc: totul era abur de pâine şi aromă de struguri. Nu ştiam de umbrele zidurilor, deşi ele se răsuceau peste faţa mea. Cu timpul, au arat adânc în trupul meu, în mintea şi sufletul meu. Răsfoiesc o carte - citită de multă vreme! - şi nu-mi spune nimic. Cândva, era ca un grăunte de aluat în mine, ca o sămânţă: încolţea, creştea, înflorea. Poate, în unele clipe, o fi rodit - noaptea, cum se spune în basme despre merele de aur -, dar de sub umbra zidurilor eu n-am putut să văd şi să culeg nimic! Fiecare gânditor are numeroase noduri lăsate nedezlegate în cărţi! Cu mâinile mele le-am pipăit, dar de dezlegat nu am avut linişte. În dosul zidurilor vacarmul e mare! Niciun sunet nu s-a distins, nu a fost limpede. Măcar, de nu mi-aş pierde capul! Îmi vine să înfulec cărţi, precum şoarecii Sărmanului Dionis, dar mie frică şi teamă că slovele lor nu vor avea nici un gust. Îmi plimb privirea peste literele de pe cotorul cărţilor, unele semeţ sucite, şi toate îmi par trecute dincolo de un geam sau de o pânză de apă şi privirea mea se întoarce precum lăbuţa unei pisici dezamăgită că nu poate să prindă ceea ce se mişcă în oglindă. Privirea mea nu se întâlneşte decât pe sine! Tot mai obosit, mă scufund în umbra zidului sub grămada de cărţi, văzându-l pe vecinul nostru, întins pe un cojoc, vărsându-şi plămânii sângerii într-o strachină, după cei şase ani de dispariţie. Mă ridic în cotul mâinii şi cât aş vrea să strig: “Doamne, dă-mi pofta să mai mănânc struguri cu pâine caldă!” Dar, nimic. Vocea mea este slăbită. Nici eu n-aş putea să mi-o aud. Şi nimic.

La umbra zidului - şi plantele sunt străvezii, alungite şi de o frăgezime bolnăvicioasă. Se întind cu sfială după un licăr de lumină. Iar, dacă într-o bună zi, lumina ar cădea brusc peste ele, tot atât de brusc li s-ar ofili frunzele, tulpinile, iar de flori şi rod nici pomeneală. Dar omul?

Despre acesta, Eminescu spune că este “ghem de lumină”, “scară de lumină”. Ieri am auzit că se vând bucăţi din zidul berlinez. Precum, cândva, lemn sfânt din crucea Mântuitorului. Iisus a transformat negativul crucii - partea de tortură - în afirmativul uman. Oare zidul torturii în Europa va fi fost dat celor din umbra lui spre a-i schimba negativul în afirmativ? La cap ni s-a pus stâlpul păgân, apoi, i s-a adăugat crucea mântuitoare, de acum înainte, trebuie să se pună şi câte o bucată de piatră. Stâlp, cruce, piatră - trei simboluri la capul bietului om!

Dumitru VELEA

II

SPECIAL

Călăreţul rănit, în învălmăşeala cea mare, se lasă sub burta calului, spre a se salva. După o vreme, calul aleargă în ocol. Este rănit şi el de o săgeată, foarte de-aproape. Caden genunchi, încearcă să-l ferească pe călăreţ, dar nu mai poate. De secole stăruie această fantasmă în istorie. Pentru unele popoare. Întind mâna să-i smulg săgeata din coapsă, dar nici eu nu mai pot. Calul se prăvăleşte peste mine, încercând, în ultimele clipe, să mă acopere cu sine. Copita sa nu mai are vlagă să-mi scurme groapa. Spre amurg, corbii vor năvăli. În stoluri.

Petre Ţuţea despre “intrarea în Europa” a României: “E ca şi cum noi am fi în camera asta şi toată lumea ar ţipa la noi să intrăm odată în ea… Dar noi suntem aici! Aşa este şi cu această intrare… Nu sunt antieuropeist, dar nu sufăr excesele…”

Spune-i celui ce te-a aruncat peste zid că “Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea Sa” şi-ţi va răspunde că “a făcut lumea după chipul şi asemănarea celui ce trasează ziduri”; spune-i că drept formulă consolatoare pentru om este asemănarea cu Domnul, nu faptul că tu şi cu el stai de o parte şi alta a zidului, precum desagii pe asin. Îi aminteşti că sub desagi se află o cruce pe care nu ai trasato nici tu, nici el, ci numai bunul Dumnezeu. Şi îţi întoarce spatele. Ea este baza celui ce intră în cetate. Şi ne măsoară după disperarea şi deşertăciunea noastră.

Sunt lângă zid. Asemeni ciobanului care cântă din fluier pe o stâncă. Port o scară, iar mai departe nu văd decât strălucirea unei săbii. Las-o, Doamne, deasupra-mi!

Dintr-o dată, Azor, cu o bucată de lemn, prinsă cu o curea de gât: jujeul. Lung până la genunchii picioarelor de dinainte. La ieşirea pe câmp, la vie, unde neastâmpăratul de Azor ne însoţea, bunicul nu vroia ca acesta să alerge după puii de iepure, să-i prindă, sau să-i sfâşie. Din milă faţă de ei, Lie îi atârna câinelui blestematul de jujeu. Săreau urecheaţii mari, o tuleau şi pufuleţii, Azor alerga, după ei, jujeul îl lovea la fiecare pas în genunchi; câinele mai încerca să prindă bucata de lemn cu gura, dar nu reuşea, ci numai se rostogolea. Îmi venea să plâng pentru el, bunicul nici nu-l lua în seamă. Totul fusese stabilit. Cu exactitate, parcă, până unde să poată câinele să se întindă. Azor se întorcea, scheunând cu năduf, uitându-se mai mult la Lie, decât la mine. Dar, fără urmă de reproş. Avea genunchii înroşiţi, mie mi se părea că avea şi lacrimi în ochi. Mă rugam pentru el, să nu mai sară iarăşi câte un pufuleţ din te miri ce loc. Nu ştiu de ce, imaginea asta a câinelui cu jujeul de gât şi cu genunchii însângeraţi, alergând, încercând să prindă bucata de lemn cu gura şi căzând, îmi stăruie în minte, ori de câte ori mă gândesc la soarta culturilor mici, a culturii noastre. Şi, chiar a mea. De când m-am născut, zi de zi, alerg ca un câine, cu jujeul de gât. Bucăţica asta de lemn este adevăratul meu sicriu! În ficaţii câinelui cei vechi citeau. Puseseră la punct un complex sistem de divinaţie. Deschid cartea lui Sabatino Moscati, Vechi imperii ale orientului şi la capitolul Babilonienii şi asirienii, la pagina 101, unde citesc că s-au descoperit “numeroşi ficaţi de argilă, minuţios împărţiţi şi adnotaţi asupra semnificaţiei fiecărei părţi”, găsesc textul poem-prevestire: “Dacă un câine se opreşte în faţa unui om: o piedică i se va ivi acelui om…

Dacă un câine se opreşte lângă un om: ocrotirea zeului va fi asupra lui.

Dacă un câine se culcă pe patul lui: zeul lui va fi mânios pe el.

Dacă un câine se culcă pe scaunul lui: soţia lui îi va urma într-o nenorocire…

Dacă un câine alb intră în templu: fundaţiile templului vor fi durabile.

Dacă un câine negru intră într-un templu: fundaţiile templului nu vor fi durabile.

Dacă un câine roşu intră într-un templu: acel templu va vedea prosperitatea.

Dacă un câine galben intră într-un templu: acel templu nu va vedea prosperitatea.

Dacă un câine multicolor intră într-un templu: zeii

joi, 6 septembrie 2012

vor veghea asupra acelui templu.”

Dă, Doamne, putere şi vedere unuia dintre noi ca să citească în ficaţii supravieţuitorilor din închisorile roşii!

Ficaţii noştri, ai celor din culturile mici, s-au făcut argilă.

Numai ochiul Tău o mai poate descifra. Şi peste câte jumătăţi de vreme!

Azor era bălţat.

Anaxarcos din Abdera îşi retează cu dinţii limba şi, plină de sânge, o scuipă drept în faţa tiranului Nicocreon.

Zenon din Eleea, la fel, îşi retează cu dinţii limba şi o scuipă în faţa tiranului Demylos. Supuşi la înfiorătoare chinuri nu au acceptat ca limba lor să nu poată cuvânta pe calea adevărului. Cine limba filosofului o vrea - o are, dar fără viaţă şi cuvânt! Plină de sânge şi aruncată la picioare.

Ion D. Sîrbu (de la tatăl său): “Cururile se schimbă, limbile rămân aceleaşi!”

Niciodată nu am citit o carte de la început până la sfârşit, fără ca mai înainte să o deschid la întâmplare şi să citesc un paragraf, sau o filă. Fragmentul - dacă avea putere - îmi releva întregul. Şi, numai în cazul acesta, treceam la confirmarea relevării, adică a citirii cărţii întregi. Referindumă la cea de-a şaptea artă: sunt puţine filmele pe care să le fi văzut în întregime. Intram în cinematograf, după ce filmul începuse, urmăream o secvenţă şi dacă aceasta făcea un luminiş în pădurea gândurilor, vedeam filmul în seria următoare. Din această cauză nu am putut să urmăresc niciodată un film la televizor. Excepţie, cele câteva pe care le-am văzut în întregime la cinematograf. Cât despre seriale - armă bacteriologică a prostiei! Îmi amintesc o întâmplare prilejuită de felul meu de a recepta filmele. La cinematograful “Patria” din Craiova, rula un film din Coreea de Nord. Intru curios să văd dacă seamănă cu ale noastre. Camera lua imagini ale unei mulţimi: bărbaţi, femei, copii, se aplecau, îngenuncheau, sărutau pământul, îşi ridicau feţele înlăcrimate. Se ridicau, alergau peste brazde, iarbă, holde, după umbra helicopterului care tocmai se ridicase. Mulţimea se arunca peste umbră, ca şi cum ar vrea s-o prindă. În helicopter era Conducătorul. M-am sprijinit de tocul uşii, scârbit şi cutremurat. Mi-am imaginat că au un râset de satisfacţie, de acolo de sus, străbătând pământul, ca un tunet al lui Jupiter. Şi, pentru a nu veni şi trăsnetul, m-am trezit bătând cu degetul arătător în tăblia uşii. Dar, râsul imaginat l-am auzit. Era al sălii. M-am răsucit şi am fugit afară. Şi eu cu lacrimi în ochi. Dar din alte motive.

Eminescu a început cu istoria; noi, cei din umbra zidului, când şi când, pe căi ocolite, revenim la istorie copii părăsiţi, care nu se ştie de vor mai avea o şansă să regăsească sânul cel cald al mamei. Nu puteam privirea s-o port asupra românilor, ci m-am întors cât mai departe, poate asupra omului ca speţă, la părintele istoriei, Herodot. Acesta s-a pierdut în vălurile de umbră ale zeiţei Isis, în Egipt, în Egiptul care era şi pentru el anticitate, cum a zis poetul nostru în cazul lui Homer. Sunt în 1988, şi în Istorii, Cartea a doua, LCI, găsesc o însemnare despre “sandala lui Perseus”, că “ori de câte ori se iveşte, bunăstarea se lasă peste tot Egiptul”. Am scris şi un poem, pe o structură formal blagiană, în adânc hegeliană, Sandala, cuprins în volumul Cartea istoriei secunde (predat Editurii “Eminescu”, dar apărut abia după ’89, în cartea mai amplă A doua navigaţie, Editura Fundaţiei Culturale “Ion D. Sîrbu”, 1996): “Iată o sandală mare de doi coţi!

- spune copilul.

Este doar o talpă săpată în piatră!

- spune tânărul.

Să ne-aducă aminte că am încercat-o! spune Bătrânul.”

De la “bunăstare” la “aducere aminte”! oare, acest copil al proastei nematurităţi să stea alături de reflexivii lumii! Să convieţuiască, poate, chiar în aceştia? Basmele, oglinda cea bună a lumii, surprind doar arderea etapelor, de câte şapte ani într-un an, de către Feţi-frumoşii care pun lumea în rosturile ei fireşti. Dar nu am citit niciun basm - ca oglindă răsturnată, rea - în care un nou-născut să se

maturizeze cu o lentoare de şapte ani! Numai în socialistoricul străzii auzi “a dat în mintea copiilor!”, iar dacă expresia nu mai apare pe buzele nimănui e semn că fenomenul s-a generalizat şi nu mai poate fi observat de nimeni. Iată, ce uşor istoria se umple de paradoxul bărbierului!

Colectiva “7 Noiembrie”, din Cioflan, nu avea decât un singur camion, “Steagul roşu”. Seara ne pomenim cu vreo şapte, opt… Toţi copii le dăm ocol. Dar, iute, unele merg la zootehnie, altele pe câmp - toate însoţite de părinţii noştri şi de nişte străini în haine negre. Într-un camion s-a pus grâu dat în pârg, gălbior. S-a secerat şi s-a prins cu sârmă, aşa cum prinzi o mătură, ca să stea drept. În altă maşină s-a pus porumb, fiecare fir cu ştiulete cu mătasea dată. S-au ales cei mai viguroşi şi s-au aşezat unul lângă altul. S-au pus cu rădăcini şi cu pământ, ca să nu se ofilească. În alt camion au pus viţă de vie; în altul, pomi.

De la zootehnie, într-un camion au pus cei trei tauri; în altul, calul acela negru ca abanosul; în altul, cea mai frumoasă vacă cu viţelul; în ultimul, cele mai frumoase oi. Ba, pe Nea Gheorghe, care a încercat să suie şi măgarul între oi, de-a doua zi nu l-am mai văzut. Noi, copiii, credem că l-au pus şi pe el într-o maşină şi, cine ştie ce s-a întâmplat, a rătăcit drumul la înapoiere. Ori, din pricina cu măgarul, s-a supărat şi a plecat în alt sat, cu oameni mai îngăduitori. Dar, n-a fost aşa: dispărut a rămas. În fine, dimineaţa, de cu zori, toată lumea din sat, cu mic cu mare, după maşinile cu vaci şi oi, cu cai şi boi, cu grâu şi porumbi, cu viţă de vie şi pomi, mergeam la Drăgăneşti - unde era reşedinţa de raion -, la gară, să ne aşezăm cu ofrandele noastre de-a lungul căii ferate. Aici ne-am înghesuit printre oamenii celorlalte sate, care îşi ocupaseră locurile mai devreme. Ni s-a spus, de acei oameni în haine negre, ce lozinci să strigăm. Ni le-au dat scrise pe nişte hârtii numerotate. Învăţătorii şi profesorii aveau sarcina să ne instruiască pentru a le putea striga, în cor, cât mai frumos, când va trece trenul. Dinspre Craiova spre Bucureşti trebuia să apară trenul oficial cu Nikita Hruşciov şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru prima dată, marele conducător al măreţei şi victorioasei lumi trece pe pământul nostru, printre sclavii săi, şi noi, toţi, trebuia să-l primim cu ofrande şi bucurie, ca pe cel mai încântător şi arţăgos zeu. Imprevizibil este Hruşciov, îl auzeam pe Lie acasă. După ore întregi de aşteptare, după multele repetiţii ale lozincilor, am obosit cu toţii, vocile ne-au slăbit, în maşinile trase una lângă alta, plantele au început să se ofilească (zadarnic le puneam noi apă!), animalele au început să urle şi să ţipe. Era un amestec de voci omeneşti, de ţipete de animale, o larmă zvârcolindu-se sub fierbinţeala unui soare de vară. Nici un tren nu trecea. În cele din urmă, după amiază, ca fulgerul - un tren de persoane. Am strigat noi repede şi cum am putut lozincile, animalele durerile lor, plantele ofilirea lor, dar nu am văzut nicio mână fluturând, să ne facă vreun semn de mulţumire. Unii dintre noi au început să spună că Hruşciov şi Dej au fost, dar nu în vagonul ăla, la fereastra aia; până la urmă, toţi ne-am întors mulţumiţi că trenul a trecut, că Hruşciov şi Dej ne-au văzut, că Hruşciov o să-i mulţumească de primire lui GheorghiuDej, că Gheorghiu-Dej, nouă… Şi eu priveam foarte atent, dar nu-l văzusem pe Hruşciov, şi nici pe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoşteam după fotografia din ziar, şi nu înţelegeam cum toată lumea spunea că i-a văzut. Şi nici acum nu pot sămi explic, cum toţi îi văzuseră şi numai eu, nu! I-am spus şi lui Lie că trenul acela era gol. O fantasmă - ca şi camioanele acelea, care ziua următoare nu mai erau în curtea colectivei.

Lie nu mersese. Le-a zis celor în haine negre că el nu poate să se târască până la Drăgăneşti, 10 kilometri, că picioarele lui să fi fost de fier şi tot s-ar fi tocit de cât a mers şi s-a luptat în războaie, de-a făcut România Mare. Şi l-au lăsat.

Când m-am înapoiat, mi-a spus: “Nu pot să le văd faţa! Ştii ce ne ziceau al Mărăşeşti? Că ei, dacă bagă numai caii la noi şi îi lasă să se pişe, ne îneacă! Acum că ai putut să vezi că trenul era gol, stai în genunchi şi jură-mi că n-ai să te mai duci să întâmpini niciun străin care ne calcă pământul!

Jură-mi!” “Jur!” am zis, cu lacrimi în ochi dar bucuros, în faţa lui Lie. Probabil că şi el jurase bătrânului său, ori în crâncenarea luptelor. După care, mi-a făcut semn să mă

joi, 6 septembrie 2012

ridic.

Când un singur limbaj există, victima nu are de ales decât pe al călăului.

Montaigne: “Nu înaintăm deloc, mai curând bâjbâim, ne învârtim în cerc într-un sens şi în celălalt. Revenim pe propriile noastre urme”.

Daimonul: “Mi-am făcut reproş că te-am somat; lumea gândurilor şi amintirilor e doar paradisul din care, oricum, nu ne poate alunga nimeni…” Celui rămas în afara zidului, celui căzut în faţă, cu pietrele zidului peste picioare, i se spune că dincolo de zid se află duşmanul. Şi duşmanul acesta este limita sa. Chiar dacă dincolo de zid nu s-ar afla nimeni, el începe să creadă că în spatele pietrelor trebuie să se afle cineva, o mână rea, un gest şi un cuvânt rău. Prezenţa zidului trebuie motivată; existenţa sa este generată de o confruntare, de o luptă între cele două părţi. În faţa zidului începe războiul. Rece. Istoria are umor. Involuntar. Un deget arată spre cei de dincolo de zid şi-i deformează bestial. Le spune celor de dincoace că trebuie să înceapă o luptă pentru pace. “Apel pentru pace”. O lume săturată de război şi moarte, cu disperare, se agaţă de orice fir de iarbă. Crede că dacă semnează, cu numele fiecărui om, liste întregi, pachete de liste pentru pace, undeva, deasupra, bestiile zilei se îmbunează şi fericirea începe.

Orice om cu capul pe umeri îşi dă seama că el poate să-şi aşeze numele pe o listă, cerând pacea mult şi bine, dar că aceasta să nu vină, sau să nici nu existe vreodată. Omului trebuie să i se dea iluzia participării la ceea ce îl exclude. Şi la punerea în mişcare a unei asemenea iluzii participă chiar el: ca sine, ca celălalt. Pe Ion Pătru - îmi spunea Lie - l-au găsit la un botez. Avea pentru fiecare câte o glumă, câte o şotie. De data aceasta se pare, că a avut-o pentru sine. Cei fără treabă, netrebnicii, şi-au intrat în treabă: cutreierau uliţele satului, din casă în casă, cu acele liste “Apel pentru pace”, ca oamenii să le semneze. Ion Pătru semnase pe uliţa lui, înainte de a veni la botez. Nicolae al lui Gune şi Mihai al Ilincăi, cu şcoli de partid făcute (câteva luni, pe unde nu ştiu), cu haine negre de piele, intră în casă, unde petrecerea era în toi. Scot listele şi le trântesc pe masă, spunându-le: “Semnaţi!

Altfel, începe războiul!” Şi oamenii, speriaţi, cu îmbucăturile oprite în gât, semnează unul după altul. Pe cei doi, aproape, nici nu-i mai puteau recunoaşte. Dar Ion Pătru: “Ce ziceţi, mă? Când o să fie război, să fie ca acum!” Şi ridică paharul cu vin. “Pentru ăl mic!” Apoi, vărsă o picătură: “Să fie şi pentru cei morţi în război!” “Semnează!”, strigă la el Mihai al Ilincăi. “Nu vrei?!”, îl ameninţă Nicolae al lui Gune. “Bine!”, îl reped amândoi şi-şi iau hârtiile şi ies din casă. “Eu, care am făcut războiul, spre deosebire de voi, mă ticăloşilor, sunt încă în război! Păi, nu-i aşa că nu s-a terminat încă războiul!?”, le strigă el peste prag, înecându-se într-un râs cu lacrimi. Noaptea a fost ridicat. I-au rămas soţia şi un băieţel.

După şase ani l-au adus înapoi. Era vara. Sta întins pe un cojoc, lângă gard, la umbră. Vărsa sânge într-o strachină pusă la cap. Îl priveam printre scândurile gardului: încerca, printre vărsăturile de sânge, să respire. Nu vorbea, nici nu se văieta, doar horcăia. Zăcea. Zăcea şi tăcea. Îi dădeau ocol soţia şi copilul, încercau să-l facă să vorbească, dar nici un cuvânt nu reuşeau să scoată de la el. Îi era frică să vorbească, nu pentru sine, ci pentru ei, care trebuiau să trăiască mai departe, mai departe şi să mărturisească despre aducerea omului în situaţia de a-i smulge cuvintele odată cu carnea, de a se îneca în propriul său sânge. Le făcea doar semn cu mâna să nu-l mai tulbure cu întrebări. Restul, cu tăcerea sa, vine pentru om, uneori, mult mai devreme decât moartea. Nu a spus cine l-a luat, unde l-au dus, ce i-au făcut, ce sa întâmplat cu el?

Ce s-a întâmplat cu cei doi?

Nicolae al lui Gune avea o fată, Mariţa. Nu a terminat nicio şcoală; i-a fugit într-o noapte cu un colorat de la Caracal. A făcut trei copii. Unul dintre ei se învăţase să fure. Într-o noapte s-a dus la grajdul unui om să-i fure calul, dar omul, prevăzător şi cu inimă rece, pusese uşa grajdului, la deschidere, în contact electric. L-a carbonizat. L-au adus săl înmormânteze în sat la noi, dar Nicolae al lui Gune, cu câtă putere mai rămăsese în el, nu i-a primit, i-a întors să-şi îngroape hoţul la Caracal. Pentru el era de ajuns că îşi înmormântase soţia, pe Gheorghiţa, chiar la fereastra casei. Până acolo ajunseseră mormintele cimitirului. Ea, într-o zi, nu s-a mai putut ridica din pat, îi paralizase picioarele.

După două zile a murit în spital la Bucureşti. Acum, şi el se sprijină într-un băţ, şi parcă nici nu poate să-şi ridice ochii spre cer. Mihai al Ilincăi avea o fată în clasă cu mine. Pe Leana.

El venea şi se aşeza în ultima bancă, chiar lângă mine, şi punea pe profesor să o asculte în faţa sa. Cu Snadu se fălea că l-a dat la şcoală înaltă, la oraş - o profesională de cum se cresc şi se mulg vacile! Pe Grigore îl trimitea la colectivă, împreună cu soţia. Cu Joiţa. El muncea.

Citea ziarul “Scânteia”. Era operat de ulcer, apoi de prostată. Operaţiile nu-i reuşiseră: se urina continuu, în pat puseseră o folie de plastic, când se întâmpla să treci pe lângă el, mirosea a urină. Într-o iarnă, trecută, aflu o întâmplare de “fapt divers”: fiul lui Sandu a mers, în seara de Crăciun, peste câmp, de la Dăneasa la Radomireşti, unde era însurat Grigore. A băut, a mâncat, a plecat. Apoi, s-a întors şi i-a luat vaca şi viţelul. Pe la miezul nopţi a ajuns acasă şi împreună cu Sandu şi maică-sa au tăiat viţelul. Când, spre zori, maicăsa curăţa şi spăla carnea, soseşte fratele păgubit, Grigore, cu doi poliţişti. Venise după urmele lăsate în zăpadă. Băiatul fuge, dar pe Sandu îl poartă prin comună cu capul viţelului pe umeri şi pe mamă cu maţele petrecute pe după gât. De ziua Crăciunului, când lumea e în sărbătoare, când pe uliţe se umblă cu irozii, cu capra, cu ursul, copiii lui Mihai umblau cu “ursul”!

Păcatele părinţilor cad pe capetele fiilor până la al şaptelea neam, îmi spunea bunicul.

21 februarie 1876, Brâncuşi s-a născut “alaltăieri” a scris în acte notarul, adică în 19. În zodia Peştilor! În Evanghelia lui Marcu: “Iar El le-a zis: «Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi!»

S-au dus de au văzut şi au spus: «Cinci, şi doi peşti.» Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi,

SPECIAL III cete, cete, pe iarbă verde. Şi au stat jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înaintea mulţimii. De asemenea şi cei doi peşti: i-a împărţit la toţi. Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au ridicat douăsprezece coşuri pline de fărâmituri şi cu ce mai rămăsese din peşti. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.” (6, 38-44). În Quo vadis, Henryk Sienkiewicy: “- Stăpâne! Spune în greacă următoarea frază: Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul.

- Bine, iată spun!… Şi ce-i cu asta?

- Acum, ia iniţialele fiecăruia din aceste cuvinte şi uneşte-le ca să formeze un singur cuvânt.

- Peşte! spuse Petronius cu uimire.

- Iată de ce peştele a devenit simbolul creştinilor! răspunse Chilon cu mândre” (p.

59).

Brâncuşi, între anii 1924-1926, ciopleşte din marmură cu vinişoare verzui Peştele, apoi, îl trece în bronz, polizat. Soclul l-a conceput ca oglindă, pentru a dubla opera, prin reflecţia sa. Discul polizat, cu Peştele deasupra, a fost aşezat pe o piatră, ca o stâncă. Şi aceasta un simbol biblic: Iisus. Peştele se scufundă în oglindă, se dublează în unicitatea sa. Omul să fie oglindă (reflectoare, reflexivă) în care Peştele înoată? Primitorul chip este făcut după chipul şi asemănarea părintelui său. Brâncuşi poliza până la disperare, sculpta cu lumină, o înapoia izvorului său, înmulţită, ca şi în parabola evanghelică. Din doi peşti izvorăşte lumina hrănitoare. Şi când te gândeşti că peştii îi avea un copil! “Când nu mai suntem copii, am murit demult”, murmura Brâncuşi, jucându-se de-a Fiul şi Tatăl.

Prin 1974, bătrânul Paleolog îmi arată un volum imens, editat drept carte de identitate a Universităţii de Thanatologie din USA. Printre cei aproape 200 de membri fondatori ai acestei instituţii, de pe toate meridianele planetei, se află şi V. G. Paleolog cu fiul său, Tretie. Pe prima copertă a volumului, oarecum în diagonală, Coloana infinitului. În interior, V. G. Paleolog era prezent cu textul unei probabile comunicări: Despre moarte în opera lui Brâncuşi, iar Tretie Paleolog cu Viziunea românească asupra morţii în Mioriţa. Pe ultima copertă a tomului figura Masa tăcerii. Între Coloana infinitului şi Masa tăcerii se strângeau viziunile popoarelor asupra morţii.

Totul mi s-a părut firesc: să fie o Universitate unde se studiază viziunile thanatologice. Şi aceasta, prin expresiile artei, ale viziunii asupra lumii ca totalitate. Numai că bătrânul îmi precizează: “Asta ar fi uşor, rămânându-se aici, nu ar duce la nimic. Este prima treaptă de unde se porneşte înapoi. De când te naşti îţi porţi moartea şi trebuie să conştientizăm lucrul acesta. Mai mult decât Plugarul acela, Johannes von Tepl, din Praga. Modelul nostru, pe care Dumnezeu ni l-a da, este Iisus, nu-i aşa? Şi nu ai văzut că El ştie ce s-a decis cu El? Ştie pentru ce a venit între oameni. Iar noi, cei mai mulţi, nici nu ştim pentru ce murim. Este important să ştii, nu pentru ce şi cum trăieşti, ci pentru ce şi cum mori. Pentru asta a venit Brâncuşi între noi. Asta mă strădui să aflu şi eu.” Mam uitat cu luare aminte la bătrân. Avea 87 de ani. Era un om masiv. Deodată mi s-a părut că era un alt om, că din spatele pleoapelor mă privea un spirit, faţa îi era ca o mască.

Pe terasă i s-au lăsat nişte porumbei, care îl iubeau mai mult decât oamenii. El s-a ridicat să le dea câteva firimituri de pâine. “Brâncuşi îi iubea mult, nu-i aşa? Cu unul a vrut să umple cerul!”, mi-a zis. Am plecat şi am coborât cele patru etaje, am ieşit din curtea interioară a careului de blocuri în bulevardul A. I. Cuza din Craiova. Oamenii mi se păreau că duc nişte pietre în spate şi că prin ele formele trupurilor luminau. Acolo, sus, bătrânul vorbea cu păsările cerului. Sub oblăduirea lui Brâncuşi. Mult mai târziu, am scris un poem (psalm) cu această imagine: lespedea cărată în spate, umerii adâncindu-se în ea, trasând din lumină semnele numelui meu. Şi ea, lăsându-se tot mai mult peste mine. I l-am dedicat lui Mircea Ciobanu, care mi s-a părut mult mai aplecat spre pământ şi cu umerii ieşiţi prin piatră. Apoi, un altul, unde în ultima piatră săpam o poartă prin care treceam spre… dar ca pasăre. Ucenicim întru Brâncuşi.

Lumea plecată la câmp, dar în sat s-au umplut curţile de zgomot: câinii latră, rup lanţurile şi se reped în garduri. Cei slobozi încearcă să sară gardul, ceilalţi să rupă zgărzile.

Pe drum, trei căruţe trase de cai: în fiecare câte o cuşcă de fier, cu pereţii din sârmă ochiuri, cu capac deasupra, pline de câini. Aceştia scheaună, se muşcă. “În cuşca hingherului, numai câinii proşti se muşcă între ei”, aveam s-o aflu mi târziu, de la Ion D. Sîrbu, referindu-se la naţionalism. Caii îi mâna şi-i oprea, din loc în loc, câte un tuciuriu; alţi trei patru, cu căngi metalice, precum cleştele, mergeau pe lângă gard, lovind scândură cu scândură: întărâtau câinii. Bătrânul Azor al nostru nu i-a băgat în seamă. Eu am încuiat poarta, dar Lăbuş a sărit pe lângă mine, s-a întins peste ulucă, ameninţând cu lătrături. Repede cangea tuciuriului s-a strâns pe gâtul câinelui, l-a săltat peste gard şi într-o clipă l-a dus prin aer deasupra cuştii, unde un alt tuciuriu i-a săltat capacul. L-a lăsat peste ceilalţi câini, trântindu-i capacul chiar în cap. Hingherii culegeau, aproape din fiecare curte, câine după câine şi îi îndeseau în cuşti. După ce au strâns preţ de vreo 50 de câini, au tras căruţele dincolo de Valea Curţii, unde duminica se făcea hora şi băieţii jucau mingea, pe marginea gropilor de unde femeile luau pământ galben pentru spoit şi făcut ţeste de copt pâinea.

Plângând, m-am ţinut după ei, ca să-l elibereze pe Lăbuş. Zadarnic. Acolo au început jupuirea. Câte un hingher lua de gât cu cangea câinele din cuşcă şi, în drumul spre pământ, un altul îl lovea drept în moalele capului. Prindeau câinele, de unul din picioarele din înapoi, într-un cârlig agăţat de loitrele căruţei, îl crestau pe burtă şi îi trăgeau pielea peste cap: după care, o puneau în căruţă, iar pe câinele jupuit îl aruncau în groapă. Un tuciuriu mai bătrân le scotea ficaţii şi îi punea de-o parte. A făcut un foc mare şi a început să-i frigă.

Atunci, noi, copiii, de scârbă, am fugit acasă. Seara, când lumea s-a întors de la seceratul

IV SPECIAL grâului, a văzut gropile pline de câini jupuiţi; femeile şi-au tras colţul basmalelor la nas din pricina duhorii ridicate în aer. Vara aceea, lumea n-a mai trecut pe acolo, şi-a schimbat drumul spre câmp. Pieile câinilor, mi-a spus Lie, ar lua drumul la ruşi, să facă cele mai bune cizme pentru ofiţeri.

Prin pielea câinelui nu trece apa. Nu are pori, de aceea, când este cald, el stă cu limba scoasă. Ziua următoare, pe drum, noi am început să cântăm: “Staline, din pielea ta / Făce-neaş mânuşi la câini, / Jupuit să stai în soare / Zile-ntregi şi săptămâni…” Repede părinţii ne-au luat în casă şi ne-au tras câte o bătaie ruptă din iad. Degeaba am zis eu că Stalin a murit, ca să scap din mâinile bunicii; nici Lie nu mi-a ţinut parte: “Stalin nu moare niciodată. Ne va prinde pe toţi în cuşcă. Nu cred că o să scape cineva nejupuit!”

Atunci m-am gândit că bunicul vrea să mă sperie, dar mai târziu am înţeles tâlcul vorbelor lui. Prins cu cangea de gât şi aruncat în cuşcă; jupuit de viu şi cu ficaţii scoşi. Sîrbu îmi spunea, după ieşirea din închisoare, că aruncat odată în închisoare, nu mai poţi ieşi niciodată, decât să treci dintruna într-alta. Iar dacă se întâmplă să fie mai largă, cu atât este mai strânsă pe suflet şi cuget. Mi-am imaginat o povestire unde eram metamorfozat în câine. Gardianul îmi urmărea mişcările prin vizetă şi eu, prin zăbrelele cuştii, vedeam cangea hingherului, învârtindu-se prin aer; şi pielea trasă de pe mine, ca de pe un câine. Dar de frica hingherului, n-am scris povestirea. Ca un câine. Doamne, câtă piele trebuie pentru o cizmă?

Dungile zăbrelelor încrustate în carne: tatuajul nostru moral.

Poate cea mai îndepărtată amintire a mea: bunica, legănându-mă pe picioare şi cântându-mi îngânat. Un cântec de vreo trei strofe, pe care, de atunci, nu l-am mai auzit. Pe prima strofă mi-o amintesc întocmai, pe a doua mai puţin, pe a treia, deloc.

“Foaie verde sălcioară, Zace-un voinicel de-o bală; Zaci voinice, ori te scoală, Ori mai dă-mi şi mie boală.

Că mie mi s-a urât Perna să ţi-o tot mut De la soare la răcoare, De la umbră iar la soare…”

Cred că e vocea Daimonului, cea care solicită această “boală”.

La umbra zidului ce poate să crească mai mult decât zvonul? Decât ştirea, informaţia administrată? Cineva află o întâmplare, un eveniment, surprinde - sau nici atât, căci ochii lui poartă păienjenişul umbrelor de dincoace - şi transmite, după bunul plac, pentru a nu-i face pe cei de dincoace să-şi imagineze, sau să palpeze zidul.

Zidul nu există. Îi fereşte din teama de a nu i se smulge privilegiul de observator peste zid. Şi ştirea astfel administrată trece din ureche în ureche, pierde sau i se mai adaugă ceva (spre bucuria celui ce o transmite), când firul se rupe, se înnoadă cu presupuneri şi întregul şir de minţi prin care a trecut se înfierbântă, începe să halucineze. Zvonul creşte ca un bulgăre de zăpadă, care îi acoperă, îi mistifică, îi desparte de sine; uită cine sunt, ce fac, de ce fac aceasta şi nu altceva şi ajung spre bucuria celui de sus şi ei nişte presupuneri. În mâna cui?

Toată halucinaţia aceasta este o tăcere. Un vis în somn. Cei de dincolo de zid ne aud doar zgomotul gurilor deschise din timpul somnului. A fi în umbra zidului este asemănător cu a fi pe un teren străin, în faţa unui duşman invizibil: orice şuier trezeşte panică. Să ne amintim de Vlad Ţepeş - vârful de lance al Occidentului pentru acele vremuri - sub turbane turceşti şi vorbind turceşte, dând buzna noaptea în tabăra turcilor, trecând printre corturi ca o vijelie şi despărţind de trupuri capetele barbarilor.

Dezordine totală. Zvonul intrării lui Ţepeş în tabără, căutând pe Sultan cu iureş de moarte, a dat naştere unui măcel în lanţ, numai şi numai între turci. Buimăciţi de zvon îşi înfigeau săbiile unui în alţii. Despre această ispravă sunt mărturiile atât ale ienicerului Constantin Mihailovici de

joi, 6 septembrie 2012

Ostroviţa, luptător în oastea lui Mahomed al II-lea, cât şi ale lui Nicolae Modrussa, legat papal la anul 1462. Dar important este, în comparaţia noastră, că zvonul a crescut la umbra zidului, îmbâcsindu-ne minţile, măcelărindu-ne spiritele. Mii de oameni am fost lăsaţi în condiţia “barbarilor” pradă nopţii de dincolo de zid, spre a ne măcelări zvonurile sub bucuria zvonitorului. Şi el, de cele mai multe ori, dintre noi!

Sigur: Nego a spart zidul ultim, a trecut dincolo. Îi caut o epistolă pe care mi-o scrisese după ce citise vreo 30 de pagini din “opera mea ratată”, Însemnările ultimului scriitor. În dosarul cu Eseuri din anticameră (a morţii), găsesc ca motto al lor un text din “Adan Buenosayres”, de Leopold Marechal (publicat în România literară, nr. 51, din 22 dec. 1983, în traducerea Domniţei DumitrescuSîrbu): “Nu ştiu dacă aţi avut vreodată prilejul să frecventaţi una din acele anticamere pe care un politician de geniu le-a botezat cu numele de «îmblânzitoare»; în ele, postulantul vesel nu întârzie în a-şi decapita iluziile, cel mânios se metamorfozează în mieluşel, iar guralivul pierde până şi rudimentele limbii. Anticamera mea era alcătuită din trei încăperi ce comunicau între ele, corespunzând la trei grade diferite de iniţiere prin care trebuia să treacă orice catehumen înainte de a mi se înfăţişa: în prima, postulantul, renunţând treptat la natura umană, îşi paraliza voinţa, îşi anihila memoria şi se lepăda de înţelegere, până ce cobora în regnul animal, ale cărui atitudini elementare le adopta în cea de a doua, unde se plimba ca un leu în cuşcă, mugea ca un taur, căsca precum un câine, se lingea ca o pisică şi se scărpina ca o maimuţă, apoi postulantul cobora, ca-n vis, la starea vegetală pe care o dobândea în incinta încăperii a treia: acolo nu mai simţea decât vagile senzaţii ale lumii vegetale, poate foame şi sete, creşterea unghiilor, circulaţia limfei. Când, în sfârşit, pătrundea la mine, în «sancta sanctorum», postulantul căpătase consistenţa materială: unii, cu o sforţare disperată, mai izbuteau încă să-şi fluture în aer scrisoarea, ca războinicul de la Maraton cununa cu lauri; alţii, parcă trezindu-se brusc din somn, au reuşit să mă întrebe cine erau şi ce deveniseră”.

Mult mai târziu, prin 1988, în Cartea dintr-o lună aveam să scriu un poem în proză despre procesul dezumanizării scribului. Poemul, sau cartea, nu am reuşit să le public, nici în “epoca de aur”, nici în restauraţia de după, ci mult mai târziu, în 1997. Poate aşa trebuia să se întâmple, pentru a-mi da certitudinea că mă aflu în anticamera morţii.

Dacă mult ţi se ia, mult ţi se va da.

Zvonul: glonţul care atinge ţinta, tocmai prin trimiterea lui aiurea.

Zăduf. Stau întins pe o velinţă, aşezată în faţa casei, la umbra a trei pomi, porniţi din aceeaşi rădăcină. Gutuiul nostru. Avea şi mulţi lăstari, daţi de jos, pe care Lie nu-i tăia niciodată, îi lăsa flăcăilor care îi tăiau de Anul Nou, pentru sorcovit fetele cui ei: un lăstar de gutui, împodobit cu arnici roşu pentru fiecare fată. Acum e foarte cald.

Printre frunze, licărul puternic al soarelui şi apa albastră a cerului mi se lasă peste ochi. De la picioarele mele, porneşte, în sus trupul unei femei, desfăcându-se în trei: trei fecioare cu mâinile întinse, dar şi cu aripi din umeri.

Aripile uşor colorate, luminoase, ating cu vârfurile pământul şi acoperă făptura întreită. Capetele trei, la fel: cu dâră de lumină peste păr. Făptura aceasta se ridică, apare un copil şi-i spală picioarele. Sunt două, cu o gleznă pe care numai Goya ne-a învăţat s-o vedem. Aş fi vrut să mă ridic, să intru în casă, să le aduc ceva: un dar, dar nu puteam şi nici nu ştiam ce. “Nu te mai frământa, scrie! La anul, când voi trece pe aici, să sfârşeşti cartea!” Nu ştiu care vorbea, gurile toate scoteau acelaşi cuvânt. Copilul scrijelea în scoarţa unuia din gutui un şir de litere: “MAMRE”. Am încercat să mă ridic. “Nu e nevoie, trebuie doar să-i dictezi copilului. El o scrie.” “Cine eşti, sau sunteţi?” “Eu sunt Daimonul!” Mi se face sete; aş bea puţină apă; privesc spre uşa casei. Patru bărbaţi, cu părul alb, scot un sicriu alb.

Unul se împiedică. Alerg să-l ajut. “Ne descurcăm şi fără

tine!” Mă întorc: nu mai este nimeni, doar literele copilului în scoarţa gutuiului, adâncite, ca şi cum ar fi fost scrise de multă vreme.

Alexandru ar fi lăsat să fie îngropat cu o mână afară, spre a arăta lumii că nu a luat nimic cu sine. Obosit şi-n culmea gloriei, la cei 55 de ani ai săi, Carol Quintul abdică la Bruxelles. Doi împăraţi romani renunţă la putere în aceeaşi zi a lunii mai în anul 312. Diocleţian, la 59 de ani şi după 2 de ani de domnie, se retrage la Salona, în ţara sa de baştină, Dalmaţia, dar nu înainte de a organiza o fastuoasă ceremonie, pentru această decizie a sa, pe câmpia întinsă la vreo 3 mile de Nicomedia. Ce gânduri trebuie să fi trecut prin capetele celor ce înfulecau la acest nemaiîntâlnit banchet! Ce urzeli şi planuri, prin cele mai netede capete! Celălalt împărat, de la Milan, Maximianus, s-a retras într-o vilă de la Lucania. Acestei duble abdicări îi urmează 18 ani de discordie şi confuzie. Când bătrânul fără astâmpăr, Maximianus, îi cere lui Diocleţian să îmbrace iarăşi purpura imperială, fostul împărat l-a privit cu milă şi, cu multă blândeţe, i-a spus că regretă că nu poate să-i arate verzele sădite cu propriile sale mâini, la Salona, care îi dau mai multă fericire decât oricare triumf al puterii.

Câte câmpuri de varză ar trebui puse peste nefericirea puterii! Pilde de înţelepte resemnări. Sub umbra zidului nu s-a întâmplat niciuna. Ci numai sub soarele tare, al lunii mai. Alergi după glorie pe sub propria-ţi umbră sau pe sub umbra mâinii de sus şi nu-ţi rămân decât tălpile paşilor. Şi pe acestea le acoperă cu praf şi nisip vânturile, vremurile.

Gloria: o sumă de neînţelegeri adunate în jurul unui nume, a zis un poet german; o iluzorie formă a nemuririi, a zis un gânditor român, căruia i s-a luat orice posibilitate de comunicare modernă, lăsându-i-se doar limba în gură. El s-a consolat cu nemurirea religioasă, punctându-şi fiinţa cu o cruce la cap. Dar oare după glorie alergăm şi, negăsindo, ajungem în situaţia să ne mulţumim cu o consolare!? Nu cred. Consolarea aceasta care i se dă omului de către Dumnezeu să fie adevăratul sens mântuitor al fiinţei sale?

Trebuie să fie altceva de la care omul a fost îndepărtat, un alt sens care i-a scăpat, o cădere în urma căreia nu-i mai rămâne decât consolarea. Prăbuşiri de lumi sau încercări ale universului cu fiecare om, cum vedea Eminescu, căderi în precaritatea istoriei, după care nu-ţi mai rămâne decât consolarea? Amintirea că ai chipul după asemănarea părintelui suprem? Doamne, care a fost sensul pentru care m-am născut? Căci între glorie şi consolare nu există nici un loc. Sau dacă există, el este al proastei infinităţi. Cei 41 de psalmi - Cuvinte fără orizont -, pe care i-am scris în 7 ani, mi-o spun cu prisosinţă: cândva, cimitirul era departe în câmp, acum el a ajuns lângă grădina mea. În ultimul timp, înaintează uluitor de repede spre mine. Se apropie clipa, poate, să-l punctez cu crucea mea anonimă. Şi totuşi, numai a mea. Prin acest “numai a mea” mă voi ridica din istorie?

Prin aceasta, noi, toţi, ţinem lumea să nu alunece în haos?!

Cimitirele ţin lumile să nu se scufunde?! Ne-a spus-o Iisus.

De fiecare dată gestul să despică jocul aparenţelor. Între pâinea de sus şi cea de jos, tot mai mult, oamenii aleg pe cea din urmă. Aceste cuvinte mi-aduc aminte pilda pe care mi-o spunea bunicul despre pomana făcută de bogat şi de sărac. Dumnezeu cu Sfântul Petru, umblând necunoscuţi pe pământ, erau tare obosiţi şi flămânzi. Se întâlnesc cu un om bogat cu o căruţă de pâine.

După multe rugăminţi şi după ce intervine şi argatul, acesta se învoieşte să le dea o pâine, dar nu pe alta decât pe aceea care îi căzuse în noroi. Se întâlnesc şi cu un om sărac, care nu avea în traistă decât două pâini. Şi se roadă şi de acesta să le dea ceva de-ale gurii. Omul sărac o alege pe cea mai mare şi le-o dă. “Ei, Petre, îi zice Dumnezeu, vezi omul acela bogat şi zgârcit nu va găsi în ceruri decât o pâine plină de noroi. Cel sărac, cu inimă bună, va găsi în ceruri pentru el şi pentru toţi fiii lui câte o pâine în fiecare zi!” Omul acela cu două pâini în traistă s-a întors acasă cu o singură pâine pentru cei trei copii ai săi, dar tare bucuros că una din ele a putut să-i ajungă “pâinea de sus”.

Cineva mă priveşte prin fereastră. Îmi spune că mă locuieşte. În ochiul drept. În cel stâng, este orologiu.

Tot mai singur şi obosit, cu degetul Daimonului îndreptat asupra-mi!