CMYK
Ziar ul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva UI! DEVĂRUL
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
Curs valutar: 1€ = 4,4514 lei 1$ = 3,2419 lei 1₤ = 5,3868 lei
publice? Primul şi cel mai important motiv este acela că, în perioada insolvenţei, administratorul judiciar va decide unde şi pe ce anume se cheltuiesc sumele colectate la buget. Asta nu-i convine, de fapt, lui Resmeriţă. Cum să decidă altcineva, deci nu el, pe ce se duc banii publici?
Se va ajunge,…
…foarte curând, la executarea silită a domeniului schiabil şi a mai multor A clădiri ale administraţiei locale pentru plata datoriilor acumulate sub managementul inconştient marca Luni, 31 martie 2014 Resmeriţă. Avutul public va ajunge, Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani Anul VII nr. 1415 12 pagini Preţ: 1 leu astfel, în posesia unor firme private care, din exploatarea investiţiilor, vor scoate bani grei. În loc ca banii să ajungă la bugetul local, de unde să fie folosiţi pentru drumuri, şcoli şi câte şi mai câte, ei vor ajunge în conturile unor oameni de afaceri astfel favorizaţi de Resmeriţă Cornel. La mai multe întâlniri publice recente, Cornel Resmeriţă s-a declarat, ignorând realitatea, foarte supărat pe Guvernul României. Care, vezi Doamne!, nu îl ajută pe el să iasă din impasul financiar. Păi cum, bre Lupaşcu, să De aproximativ o săptămână, baronul Cornel plătească întreg poporul român pentru şmenurile instrumentate de tine şi Resmeriţă s-a reactivat. Umblă din televiziuacoliţii tăi la Gloria? Resmeriţă şi-a ne în televiziune în încercarea disperată de a municipiului consecinţă, în sarcina administraţiei ameninţat colegii de partid chiar că, spăla public ruşinea nepermisei falimentări a Lupeni. Legea locale se adună, zi de zi, penalităţi de la inaugurarea Palatului Cultural, va zeci de milioane de lei. Repetăm: zeci tăia panglica alături de Elena Udrea, este clară: nu unei administraţii publice care, judecând sunt permise de milioane de lei, zi de zi. nicidecum alături de vreun înalt după veniturile colosale pe care le colectează, niciun fel de reprezentant PSD. Mostră de tupeu, nu ar trebui să concureze oricând cu municipiul lucrări dacă în Încălcând,... altceva. Petroşani. Mai nou, Resmeriţă a identificat şi buget nu ...din nou, legea, numitul Resmeriţă un vinovat: Guvernul României. Treaba asta există Cornel refuză să ceară insolvenţa În paralel,... pentru a opri astfel, măcar în ceasul dovedeşte tupeul inimaginabil al acestui indi- fondurile ... în interiorul partidului, Resmeriţă al 13-lea, tăvălugul datoriilor în şi acoliţii săi joacă dublu. Firesc ar fi vid şcolit în relaţia apropiată, şi dovedită, cu necesare. Anual, cascadă. Inclusiv Administraţia să-l susţină pe Laurenţiu Nistor, mârşava Securitate comunistă. Guvernul Finanţelor Publice a Judeţului actualul lider al organizaţiei judeţene, României a Hunedoara, cea care ar fi trebuit să pentru şefia Consiliului Judeţean Am mai spus-o,… comunicat municipiului Lupeni pe ce constate insolvenţa de facto a Hunedoara. De faţadă, asta şi spune … dar o repetăm: numitul Resmeriţă bani se poate baza. Resmeriţă a dat administraţiei locale de aproape un an că susţine familia Resmeriţă. De facto, Cornel, ajutat de un grup restrâns de însă frâu liber lucrărilor în Straja. de zile, se face că plouă. De ce nu ei joacă însă pe o altă variantă: îl funcţionari publici care s-au jucat şi Constructorii au lucrat şi, firesc, au vrea Resmeriţă să declare insolvenţa susţin pe Emil Ioan Rîşteiu, primarul încă se mai joacă cu propria lor emis facturi peste facturi, cu mult care, după o perioadă de timp, ar oraşului Simeria. Care, se aude, ar fi libertate, este unicul vinovat pentru peste nivelul prognozat, anual, de putea determina redresarea strâns şi vreo 10.000 de semnături, pe situaţia financiară dezastruoasă a Guvernul României. Pe cale de administraţiei şi reluarea investiţiilor care le tot arată unor lideri PSD de la nivel naţional, susţinând astfel că hunedorenii nu-l vor pe Nistor în fruntea Consiliului judeţean, ci chiar pe el. Este evident că aproape orice membru PSD ar candida ar şi câştiga. Indiferent că vorbim de Nistor, Rîşteiu sau orice alt pesedist agreat. Familia Resmeriţă luptă însă pe varianta Rîşteiu pentru ca, ulterior, acesta să-i asigure deputatului Cristian Resmeriţă susţinerea necesară pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD.
Planurile familiei Resmeriţă pentru sporirea influenţei şi, desigur, a masei monetare de la ciorap
Dacă tot am amintit,...
...de mai multe ori, de tupeu, aflaţi ultima dorinţă a clanului Resmeriţă. Anul acesta, ca dar de nuntă, Cornel şi Cristian Resmeriţă vor să îi ofere junelui Lucian, mezinul familiei, nici mai mult nici mai puţin decât fotoliul de inspector şcolar general al judeţului Hunedoara. Ce mai contează că până şi pălăria de director al Colegiului Naţional de Informatică „Carmen Sylva” din Petroşani este, totuşi, prea mare pentru mezinul familiei. Dacă familia doreşte, profesoraşul Lucică poate ajunge şi ministru al Educaţiei Naţionale!
Cătălin DOCEA
2
ACTUALITATE
La „Ora Pământului” din campus
Studenţii au chemat-o pe Baba Oarba Cele trei organizaţii studenţeşti – Liga Studenţilor Universităţii din Petroşani, University of Petroşani Student Union şi Asociaţia Studenţilor Basarabeni au dorit să marcheze neapărat „Ora Pământului”. În „Ora Pământului” i se dă Terrei un moment de respiro, prin reducerea consumului de electricitate, una din cauzele poluării mediului. Chiar ne întrebam dacă ea va fi cumva marcată şi în Valea Jiului, şi iată că studenţii s-au gândit la aceasta. Cu acordul
La Bursa de vineri
14 şomeri din Valea Jiului şi-au găsit o slujbă
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
conducerii Universităţii, a fost oprit curentul în campus, cu excepţia zonei căminelor, pentru a evita evenimentele neplăcute. Pentru că sunt studenţi, sunt plini de idei şi neliniştiţi, tinerii au profitat de întuneric pentru a lansa câteva jocuri ale copilăriei. V-aţi ascunselea şi Baba Oarba au fost savurate altfel la vârsta adolescenţei. „Evenimentul a fost marcat în intervalul orar 20:0020:30. Un moment potrivit pentru studenţii care au participat să se joace, ca în copilărie. A fost o distracţie pe cinste. Studenţii au înlocuit lumina elec-
trică cu cea a lampioanelor pe care le-au lansat. A fost un eveniment minunat şi ne bucurăm că am luat parte, alături de lumea întreagă, la reducerea consumului de energie electrică, chiar şi pentru o jumătate de oră”, a declarat Dacian Ciodaru. De pe margine, mai reţinuţi, dar încântaţi de ceea ce văd, au privit rectorul Aron Poantă, prorectorul Marius Marcu şi Dacian Ciodaru - director administrativ în cadrul universităţii. (A.P.)
(56 la Petroşani, 10 Pentru „Leonida”, aniversarea Unirii la Lupeni şi 9 la din 1918 a fost Vulcan). În Valea Jiului, au venit să vadă ofertele de locuri de muncă 139 de persoane, dar numai 14 au fost norocoase şi şi-au găsit o slujbă pe loc: 5 la Petroşani, 4 la Lupeni şi 5 la Vulcan. În perioada 24-25 martie 2014 În total, în judeţ au s-a desfăşurat, la Petroşani, fost încadrate pe loc „Festivalul Basarabiei” ce şi-a 138 de persoane, din propus să celebreze Unirea sub care 12 cu studii su- magia unei formule sintetice: „O perioare. De aseme- limbă, o ţară, un popor”. Festinea, 52 de persoane valul a fost organizat, cu succes, de Asociaţia Studenţilor au fost selectate şi Basarabeni din Petroşani. au şansa să primească o slujbă La acest eveniment important din viaţa comucât de curând. AJOFM Hunedoara va nităţii noastre a participat şi Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroşani. Elevii colegiului monitoriza, ca de au realizat o mini expoziţie care a cuprins mai obicei, după un interval de 30 de zile, multe obiecte de artă populară românească dacă firmele îşi respectă angajamentul faţă de cei selectaţi pentru angajare. A fost prins Mihaela PETROŞAN
O sărbătoare naţională de la care nu putea lipsi
La sfârşitul săptămânii trecute, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a organizat o nouă ediţie a bursei locurilor de muncă. În urma evenimentului, 14 persoane din Valea Jiului şi-au găsit o slujbă. Bursa a fost organizată în toate agenţiile AJOFM Hunedoara, respectiv la Deva, Hunedoara, Petroşani, Orăştie, Călan, Haţeg, Brad, Simeria, Lupeni şi Vulcan. Deşi au fost contactaţi 191 de angajatori în vederea participării la bursă, doar 61 de firme au venit cu oferte de locuri de muncă, mai precis au oferit 303 posturi, din care 75 în Valea Jiului
(produse confecţionate de către elevele şcolii de la specializarea „Industrie textilă şi pielărie”), la care s-au adăugat şi câteva panouri cu desene realizate de elevii din ciclul primar al Şcolii Gimnaziale nr. 2. - structură a Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida”. La spectacolul care a avut loc la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, elevii Roberta Vesa, Bianca Cigmăian, George Németh şi Robi Militaru ne-au încântat cu piese de forţă din folclorul Văii Jiului. Cadrele didactice care au pregătit participarea acestei instituţii şcolare la serbarea care a celebrat Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă au fost doamnele directoare, prof. Zina Galeş şi prof. Gabriela Rus, precum şi consilierul educativ al şcolii, prof. Mihaela Mariţa. (M.B.)
Un petrilean urmărit naţional
S.C. Centrul de Calcul INFO’ 98 S.A. Petroşani Petroşani, 332015, jud. Hunedoara, str. Timişoarei, nr. 2, tel. +40372 904 652, tel/fax +40254 541 330 ORC: J20/408/1999 CUI: RO11751623 e-mail: office@info98.ro www.info98.ro
Un bărbat din Petrila, urmărit naţional de la începutul lunii februarie, a fost depistat de poliţişti în municipiul Brad.
SC CENTRUL DE CALCUL INFO ’98 SA, societate cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul informatic, oferă: CURSUL DE INIŢIERE pentru OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ŞI REŢELE (COD COR 351101) Cursul are o durată de 72 de ore, se desfăşoară pe parcursul a 6 săptămâni, dintre care un număr de 54 de ore sunt de practică pe calculator. Preţul cursului este de 350 lei şi se poate acorda o reducere de până la 10% pentru grupurile organizate care vin din partea unei singure unităţi economice. Preţul include TVA.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara au depistat, pe raza municipiului Brad, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Petrila, care era urmărit naţional din data de 9 februarie 2014. Pe numele bărbatului Tribunalul Hunedoara a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii în 5 februarie 2014. Petrileanul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 3 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi a fost depus în penitenciar. Mihaela PETROŞAN
IMPORTANT!!!
Se eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Persoana de contact: ing. Manuela Popescu Telefon: 0254.546071, 0731.010762 Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani RO24348364 J20/1310/2008
)
Ziarul Vaii Jiului
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332025 Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. II, jud. Hunedoara Telefon / fax / linie mobil: 0254.549020, 0735.727264 Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
www.zvj.ro
Redactor şef: Marian BOBOC zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Alina PIPAN - 0766.678380 alinapipan@yahoo.com Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU Mihaela PETROŞAN - 0732.413134
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ , Mihai BARBU, Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Ioan LASCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA DTP: Bogdan SOVAGO, Daniela FILIMON - 0761.756837 Administrativ / Publicitate: Diana OSTROVANU - 0729.340216 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
ACTUALITATE 3
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
Judecata între sindicatele CEH primeşte soluţie în 4 aprilie
Bebe Nica n-a avut sânge în instalaţie să se prezinte în faţa instanţei mod punctual, pentru fiecare
Nica, liderul aflat din noiembrie 2013 în foaie de boală, cercetat şi în divizie componentă, precum Dosarul 1341/ P/ 2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva! Pronunţarea în procesul intentat Sindicatului „Muntele” de mai multe sindicate din Complexul Energetic Hunedoara a fost stabilită pentru data de 4 aprilie. Decizia a fost luată de instanţa Tribunalului Hunedoara în şedinţa de vineri, 28 martie.
Reamintim că apelul civil care are ca obiect reprezentativitatea Sindicatului „Muntele” se află pe rolul Tribunalului Hunedoara de la sfârşitul anului trecut. La termenul din 31 ianuarie, cauza a fost amânată „pentru a se solicita de la Complexul Energetic Hunedoara o situaţie a numărului total de salariaţi şi, în
şi numărul de membri de sindicat”. În loc să depună actele doveditoare că doar a cerut amânare, Nica a solicita o altă amânare. Însă, spre cinstea ei, instanţa nu a mai acordat un alt termen, sătulă de atâtea amânări fără rost solicitate de Nica. În acest proces, apelantul reclamant
Istoricul procesului reprezentativităţii
tatarii) au cerut ca instanţa să solicite CEH-SA o situaţie a membrilor de sindicat la care li se reţine cotizaţia pe statul de plată; - următorul termen a fost în 28 februarie 2014, când CEH-SA a trimis o adresă, care arăta clar că Sindicatul “Muntele” nu are numărul necesar de membri pentru a fi reprezentativ. Dar Nica Petre a dat o declaraţie (falsă, care este acum în ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, fiind înregistrat pe numele lui Nica Dosarul 1341/ P/ 2014) pe propria răspundere, prin care susţine că are, ţineţi-vă bine!, 3.725 de membri şi că până la următorul termen (adică, vineri, 28
martie 2014) va prezenta documente care să ateste faptul că are acest număr de membri (fapt imposibil de realizat, de aceea nici nu s-a prezentat); - la termenul din data de 28 martie CEH-SA a trimis din nou o situaţie cu nr. de membri ai Sindicatului Muntele, care reconfirmă faptul că nu are numărul de membri necesari pentru a fi reprezentativ. La acest termen, altminteri tare guraliv, Nica Petre a lipsit, deşi, curios, se afla în Deva, el depunând la instanţă cererea de amânare. După cum se observă, Sindicatul „Noroc Bun” nu are nicio calitate în
Cel mai recent termen a fost vineri, 28 martie 2014, instanţa a decis că rămâne în pronunţare până în data de 4 aprilie 2014 având în vedere că Nica Petre a depus o cerere de amânare la instanţă motivând că jurista de la Sindicatul “Muntele” este… internată în spital. Până la însănătoşirea acesteia iată succint istoricul procesului reprezentativităţii de la Tribunalul Deva: - primul termen de apel a fost în 28 ianuarie 2014 când apelanţii (contes-
este Sindicatul Liber Independent “Electrocentrale” Deva – Mintia, alături de care apar ca intimaţi intervenienţi în nume propriu Sindicatul Libertatea 2008 Livezeni, Sindicatul Liber şi Independent EM Lupeni, Sindicatul EPCVJ Vulcan, Sindicatul SCSM Petroşani, Sindicatul Liber SE Paroşeni şi Sindicatul Independent Termoserv Paroşeni. Mihaela PETROŞAN acest proces, aşa că huiduielile lui Bebe Nica la adresa liderilor acestui sindicat nu reprezintă decât nişte minciuni, care ascund o frustrare şi o impotenţă (nu vă speriaţi drăguţe din deal ori din vale, e vorba doar de impotenţă sindicală), pentru că 470 de mineri verticali, dându-şi seama de gravele abuzuri ale conducătorilor Sindicatului „Muntele”, i-au dat pas sindicalistului de sub fustă…
Întâlnirea anunţată de ZVJ a avut loc
Ministrul Muncii s-a întâlnit cu sindicaliştii din Valea Jiului ai Federaţiei „Energetica” La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Muncii, Rovana Plumb, s-a întâlnit cu reprezentanţii salariaţilor şi pensionarilor minieri din Valea Jiului, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente „Energetica”.
Ministerul va încerca Principala temă a discuţiilor a fost necesitatea reglementării acordării, şi după anul 2014, a alocaţiei de cărbune pentru uz casnic şi a tarifului redus la energia electrică pentru iluminatul casnic, facilităţi acordate pensionarilor minieri din Valea Jiului. Facilităţile sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei. Ţinând însă cont de specificul bugetului asigurărilor sociale de stat şi de atribuţiile caselor judeţene de pensii, potrivit ministrului Rovana Plumb: „propunerea de preluare a plăţii acestor facilităţi de către instituţii aflate în structura Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) nu este oportună, dar ministerul va face toate demersurile necesare pe lângă Ministerul Economiei pentru identificarea unor soluţii legislative care să permită prelungirea acordării acestor facilităţi şi după anul 2014”. Pensionarii din Valea Jiului, proveniţi din sistemul minier sunt, în prezent, beneficiari ai unor facilităţi prevăzute prin HG nr. 670/ 1990, în baza actelor adiţionale la Contractul Colectiv de Muncă în vigoare la Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului, potrivit Deciziei CE 787/ 2010 privind acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea minelor necompetitive. Problematica este gestionată de către Ministerul Economiei. Decizia CE 787/2010 prevede suportarea de către societatea beneficiară a ajutorului de stat a unor cheltuieli de protecţie socială, acestora fiindu-le asimilate şi facilităţile la tarif preferenţial la energia electrică şi alocaţii de cărbune. În baza documentaţiei de notificare a ajutorului de stat acordat pentru închiderea a trei exploatări miniere din Valea Jiului, aprobată de Consiliul Europei, facilităţile se acordă până inclusiv în anul 2014.
Vor stagiu de cotizare redus Un al doilea subiect al întâlnirii a vizat modificarea Legii nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât stagiul complet de cotizare pentru persoanele din unităţile miniere şi pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50 la sută din timpul normal de muncă să fie de 20 de ani, şi nu 30 de ani, ca în prezent. Însă, potrivit specialiştilor ministerului, o astfel de propunere a partenerilor de dialog nu poate fi susţinută de MMFPSPV, deoarece, la stabilirea pensiei pentru această categorie de persoane, sunt luate în calcul: vârsta standard de pensionare, care este de 45 ani în acest caz; perioadele suplimentare la vechimea în muncă, respectiv 6 luni pentru fiecare an lucrat în aceste condiţii; creşterea punctajelor anuale realizate în perioadele în care au desfăşurat activităţi în aceste condiţii de muncă cu 50 la sută. „Sistemul de pensii este sustenabil iar pentru viitor lucrăm la un pachet consistent de măsuri active pentru a-l adapta noilor realităţi”, a precizat ministrul Muncii, în acest context. O altă cerinţă a reprezentanţilor sindicali a fost aceea ca art. 10 din OG nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, potrivit căruia „venitul lunar de completare prevăzut de OUG nr. 36/2013 se acordă numai persoanelor disponibilizate în condiţiile stabilite de respectiva ordonanţă de urgenţă, din cadrul operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice, conform listei publicate de INS”, să fie abrogat. La finalul întâlnirii, ministrul Rovana Plumb i-a asigurat pe reprezentanţii sindicatelor din zona energiei şi minelor că va analiza cu cea mai mare atenţie toate propunerile lor împreună cu specialiştii din cadrul ministerului. Mihaela PETROŞAN
www.zvj.ro
4
SPORT
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
Rugby
Debut frumos pentru Ştiinţa Ştiinţa Petroşani le-a oferit un spectacol plăcut celor câteva sute de spectatori care au fost prezenţi la meciul încheiat cu victoria meritată a gazdelor: 33-21. Răzvan Barbu, Mirel Popescu, Marian Năstasiei şi Andrei Borz au fost principalii marcatori ei echipei pregătite de Alexandru Lupu. „Este o victorie frumoasă, care ne dă un semnal pozitiv că proiectul pe care l-am început în urmă cu un an este pe cale să devină realitate. Cu răbdare am format la Petroşani un grup
omogen, tânăr, dar care uşor-uşor acumulează experienţa de care are nevoie pentru a ne atinge obiectivul, şi anume promovarea în Superligă. Pentru acest lucru am avea nevoie şi de implicarea factorilor locali”, a spus preşedintele echipei de rugby, Dacian Ciodaru.
În meciul din Divizia Judeţeană de la Simeria
Meseriaşul lui Hercules, Remus Moldovan, a înscris cinci goluri Jiul Petroşani a reuşit cea de-a patra etapă consecutivă în care să nu fie învinsă şi a făcut egal, acasă, 1-1, cu Metalul Crişcior, după un joc în care oficialii au arătat cu degetul spre brigada de arbitri. CS Vulcan a reuşit prima victorie din acest retur cu Gloria Geoagiu, 2-0, iar Hercules a reuşit un scor de tenis, în
deplasarea de la Simeria, unde, după cum era de aşteptat, jucătorii lui Dan Voicu au dat recital cu Remus Moldovan în zi de graţie, acesta marcând cinci goluri, dar lupenenii s-au impus cu scorul de 6-0. Minerul Uricani a obţinut o victorie preţioasă, 2-1, în deplasarea de la Inter Petrila.
În partida cu Năvodari, Alexandru Lupu a trimis în teren următoarea formulă de joc: Chiriac, Vîlceanu, Popa, Lăcătuş, Popescu , Toma, Carvaschi, Ivan, Tandea, Melniciuc, Borz, Paraipan, Năstăsiei, Barbu, Mihalachi. Au mai jucat: Bîrlădeanu, Coge, Ciule, Sofian, Timofte şi Lupu.
Cu toate că nu mai ţin legătura,
Fostul profesor îi ia apărarea lui Bălgrădean Pus la zid - după meciul din cupă cu Steaua, în care a încasat cinci goluri, de marea majoritate, printre care şi de Cornel Dinu -, portarul echipei Dinamo Bucureşti, Cristian Bălgrădean, este apărat de persoana care l-a descoperit. „Nu a greşit la niciun gol Bălgrădean. Din contră, a scos câteva mingi grele. Eu unul nu am ce să-i reproşez. Să aibă încredere în el, pentru că este un jucător valoros”, a fost sfatul dat de către antrenorul cu portarii Ilie Botezatu, cel care l-a descoperit pe actualul portar dinamovist. Cu toate că Bălgrădean nu i-a mai dat niciun semn fostului său profesor din Valea Jiului, acesta nu-i poartă pică. Din contră, îi urmăreşte evoluţiile şi îl încurajează mereu. „Chiar nu am nicio explicaţie de ce nu mi-a mai dat niciun semn. Eu îl privesc cu aceiaşi ochi”, a mai spus Botezatu. Dinamo Bucureşti a pierdut cu scorul de 5-2 prima manşă din semifinalele cupei contra Stelei.
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
www.zvj.ro
SPORT
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
5
După 2-0 în meciul Vulcan-Gloria Geoagiu, Neluţu Pantilimon e din nou optimist:
„Avem echipă bună, acum să recuperăm ce-am pierdut!” Două goluri de aur înscrise pe teren propriu care, pentru CS Vulcan, înseamnă ieşirea din pasa mai mult decât proastă în care a cantonat în meciurile disputate în actualul retur al campionatului de fotbal. Ceva spunea că vulcănenii vor învinge. în meciului de sâmbătă, disputat în compania Gloriei Geoagiu. Acest ceva plutea în aerul de peste teren şi de peste tribună şi dădea certe speranţe de revenire. În atare condiţii, scorul de 2-0 consemnat în fişa de arbitraj la sfârşitul celor nouăzeci de minute de joc şi al celor patru de prelungire nu face decât să certifice faptul că ceea ce s-a întâmplat până acum a fost mai mult ghinion. Care, iată, s-a spart la jocul cu o formaţie cum este cea din Geoagiu care, până acum, a bătut tot
ce-a prins. Şi acasă, şi în deplasare.
Este posibil ca relansarea vulcănenilor să fi revenit odată cu revenirea pe teren a lui Răzvan Maier. Sau, poate, şi datorită îndemnurilor şi, uneori, a sfaturilor pe care, din gura tunelului sau din tribună, le-au strigat jucători vulcăneni încercaţi, cum sunt Raul Cismaş, Sorinel „Motanu’” Stângă sau Andrei Vajda, acum retraşi din lumea fotbalistică a diviziei D. Cert este, însă, că, de data asta, fotbaliştii vulcăneni au dat tot ce aveau mai bun în ei. Echipa a funcţionat ca un mecanism bine reglat, iar exemplul că, pe teren, nu există limită de vârstă care să-ţi spună că nu mai ai voie să joci a fost antrenorul secund Ion Mugurel Radu. Acesta a prestat ca la douăzeci de ani, vorba cântecului, şi, în câteva situaţii limită, i-a dovedit la baloane pe atacanţii Gloriei.
Primul gol al vulcănenilor a fost realizat, prin alunecare, de către Ion Roşianu, după prima ocazie de a înscrie avută de Gelu Pavel, foarte bun în această partidă, şi a alteia, ivite din traseul în care mingea a circulat pe traseul Roşianu-
Maier-Culiţă. Deşi oaspeţii, ambiţioşi nevoie mare şi veniţi la victorie, au început în forţă meciul, vulcănenii nu s-au pierdut nicio secundă şi le-au ţinut piept tuturor atacurilor. E drept că, de data asta, şi norocul a stat mai mult în partea lor de teren, asta observându-se în cele trei situaţii în care balonul a ocolit la milimetru bara porţii lui „Şmaicăl” Haring.
Fără îndoială, scorul de 1-0 ar fi putut fi majorat chiar în ultimele minute ale reprizei I, dar, inexplicabil, Lavric Culiţă nu a şutat în plasă la momentul oportun, deşi era la doi metri şi ceva de ea. Din fericire, cel de-al doilea gol al fotbaliştilor vulcăneni vine exact când a trebuit: în primul minut al reprizei secunde. Dintr-o pasă dibace a lui Andrei Miclăuş mingea ajunge la Fetico care o potriveşte pe loc în aţele porţii echipei Gloria Geoagiu. Puţin mai târziu, aceluiaşi Fetico îI vine la cap o minge pusă de către Răzvan Maier, dar, de data asta, balonul doar salută, prin exterior, bara porţii. Un mic incident, după un fault comis asupra lui Maier („clar a fost talpă”, a exclamat nervos antrenorul Marius
Szoradi), întrerupe partida pentru câteva minute, iar arbitrul de centru intervine şi-i calmează pe câţiva jucători mai impulsivi.
Oaspeţii au o ocazie cât carul, dar noroc cu Haring care respinge meseriaş balonul peste bara transversală. Marius Szoradi face câteva schimbări, ies, pe rând, Pancu, Miclăuş şi Fetico, care sunt înlocuiţi cu Osiac, Rus şi Butură. Se consumă şi cele patru minute de prelungire arătate de către omul în negru de la centru, după care toată asistenţa vulcăneană, suporteri şi oficiali ai echipei, a răsuflat uşurată. Da, se poate, în sfârşit ghinionul s-a dus naibii, avem echipă bună, deci musai să recuperăm ce-am pierdut până acum!
Handbalistele vulcănene,
Calificate pentru semifinală Vestea comunicată ieri la redacţie de către domnul Alexandru Trestian, preşedintele Secţiei de Handbal de la CS Vulcan, este una foarte bună şi dătătoare de speranţe pentru tinerele handbaliste vulcănene.
Sâmbătă, 29 martie,
Dintre handbalistele
fetele antrenate de prof. Elvis Stan au făcut o prestaţie sportivă nesperat de bună la Campionatul Judeţean – Junioare 5, desfăşurat la Hunedoara. Handbalistele de la CS Vulcan au disputat trei meciuri, dar cel decisiv a fost acela avut în compania sportivelor de la CSŞ Petroşani, pe care, la final, vulcănencele le-au învins cu scorul de 16-8. Prin această victorie clară, echipa de handbal fete de la Vulcan şi-a asigurat prezenţa în semifinala Turului Euroregiune care va avea loc în mai sau iunie la Timişoara.
antrenate de el, prof. Elvis Stan a dorit să le evidenţieze, pentru modul în care au jucat sâmbătă, pe Ştefania Borş, Ingrid Bernard, Maria Iancu şi Anamaria Grigore. De fapt, ultima dintre ele a fost declarată, de către oficialii hunedoreni care au organizat campionatul, ca fiind cea mai tehnică jucătoare care a evoluat la această competiţie handbalistică. Pagină realizată de Gheorghe OLTEANU
www.zvj.ro
CMYK
6
Ziarul Vãii Jiului
DIVERSE
luni, 31 martie 2014
Noi suntem cei care am dezlegat
Consiliul Local Petrila are
Cine trece prin serpentinele care fac atât de sinuos drumul de la Petroşani spre Deva (şi retur) în porţiunea aparţinând comunei Băniţa nu se poate să nu fi observat că, în dreptul izvorului (aflat în punctul cel mai înalt al locului), tronează o impunătoare sferă de beton.
La şedinţa extraordinară de Consiliu Local Petrila de săptămâna trecută, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre ce viza „constituirea comisiei de selectare a ofertelor pentru susţinerea şi promovarea culturii scrise” în localitate.
Misterul Bulei de beton de la Izvorul fără nume
Aceasta se află pe un fel de soclu, ridicat tot din beton, cam până la înălţimea unui stat de copil. Patina vremii şi-a pus, adânc, amprenta asupra monumentului. Acesta se află pe partea dreaptă a drumului Petroşani-Deva amplasat în vârful unui serios şi înalt zid de sprijin. Multă lume s-o fi întrebat, probabil, ce vrea să însemne acea sferă acoperită, parţial, de un muşchi verde. Puţini, însă, şi-au oprit maşina şi s-au hotărât să o ia la dreapta, urmând un drum de ţară (asfaltat ca la Petrila!), pentru a vedea despre ce este vorba. Noi (adică Nicu Jurnalistu’, Ionuţ Ziaristu’ şi subsemnatul) am fost printre cei puţini. Vineri, la ora 13 şi 43 de minute (după ce, anterior, am umplut un bidon de 5 litri cu apă rece de izvor în doar 59 de secunde)
www.zvj.ro
O comisie de selectare a ofertelor pentru susţinerea şi promovarea culturii scrise
am dezlegat, pentru dv., misterul Bulei de beton din Băniţa. Ea reprezintă un reper care marchează altitudinea locului. Graţie acestei bule am aflat că locul respectiv se află la fix 756 m faţă de nivelul mării. Scrisul abia se mai vede, aşa că cei care vor avea de gând să-l „reabiliteze” vreodată vor avea, în acest articol, un document inestimabil. Când scrisul de pe sferă nu se va mai vedea deloc, ei îşi vor aduce aminte că, pe la începutul secolului XXI, la 25 de ani de la Revoluţia română, ZVJ-ul a menţionat această altitudine. Pentru dv. dar şi pentru viitorime. (Mihai BARBU)
Acest proiect a fost iniţiat de membrii comisiei de cultură, condusă de Cornel Preda, conform prevederilor legale, dar şi datorită solicitărilor de peste an în ceea ce priveşte susţinerea unor autori petrileni privind tipărirea de cărţi, unii dintre ei oameni cu posibilităţi materiale mai reduse. Proiectul care viza şi numele celor ce vor face parte din comisia de selectare a ofertelor a fost votat în unanimitate, doar că în comisie funcţionarul public Adriana Pârvulescu a fost înlocuit cu consilierul local Florin Ţurcaş. Aceasta după ce consilierii Ţurcaş şi Temneanu au venit cu amendamentul ca din comisie să facă parte patru consilieri locali şi trei angajaţi ai primăriei, şi nu invers cum era trecut în proiect. Cum şi primarul Ilie Păducel a fost de acord cu acest amendament, la propunerea sa s-a efectuat această înlocuire, toţi consilierii fiind de acord. Din comisie mai fac parte viceprimarul Vasile Jurca, consilierii locali Marius Heljiu şi Ionel Scărişoreanu, directorul executiv din cadrul primăriei, Rodica Retegan inspectorul Serv A.I.P.F.I.M.C. Roberta Iancu şi consilierul juridic Gabriela Sirop. Corneliu BRAN
CMYK
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
A fost
Ziua Veteranilor Unităţii la jandarmi
Sâmbătă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara a organizat cea de-a opta ediţie a evenimentului „Ziua Veteranilor Unităţii”, sub sloganul „Istoria unei naţiuni se măsoară în ani, fapte şi oameni”. Plachete de onoare şi diplome
La strigarea catalogului au răspuns „prezent” patru veterani de război jandarmi şi peste 50 de cadre militare în rezervă sau în retragere, care şi-au desfăşurat activitatea în unităţile de jandarmi din judeţul Hunedoara. La eveniment, alături de veteranii şi rezerviştii jandarmi, au participat prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, şi primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan. Manifestarea a debutat cu un ceremonial militar şi depunere de coroane la monumentul ridicat în memoria eroilor în apropierea Catedralei Ortodoxe „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Orăştie şi a continuat, în sala consiliului local, cu citirea cataloagelor veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere, precum şi cu evocări ale faptelor de pe front sau din cariera militară. În cadru festiv, veteranilor de război, aflaţi la o vârstă venerabilă, le-au fost acordate Plachete de
onoare. De asemenea, cadrelor militare în rezervă şi în retragere, a căror carieră militară depăşeşte 30 ani, le-au fost acordate Diplome de excelenţă.
Evocări emoţionante
Organizarea întâlnirii între generaţiile de jandarmi a oferit posibilitatea veteranilor şi cadrelor militare în rezervă ce şi-au desfăşurat activitatea în structurile Jandarmeriei să rememoreze faptele de arme şi atmosfera din perioada carierei militare. Ca întotdeauna, aceste evocări au avut un puternic caracter emoţional, recepţionat mai ales de noua generaţie de jandarmi. Sublocotenent Lucian Stoichiţoiu, un tânăr ofiţer, absolvent al Academiei de Poliţie - Arma Jandarmi, promoţia 2012, a dorit să menţioneze la finalul manifestărilor: „Faptul că mă aflu aici, în faţa unei vaste file din istoria Jandarmeriei Române, mă emoţionează, mă însufleţeşte şi mă îndatorează în acelaşi timp. (...) Cuvinte ca onoare, datorie, disciplină, camaraderie, respect, cuvinte pe care dumneavoastră le-aţi urmat de-a lungul carierei şi pe care ni le-aţi transmis, vă asigur că au rămas aceleaşi deziderate şi înalte scopuri pentru noi, jandarmii de acum”. Manifestările dedicate Zilei Veteranilor Unităţii s-au încheiat cu prezentarea unei expoziţii de pictură, unde au fost expuse lucrări pe pânză realizate de plutonier adjutant în retragere Margareta Loran.
DIN JUDEŢ
Minor petroşenean,
Infractor cu repetiţie
7
Un minor de 16 ani, din Petroşani, este suspectat de poliţie de comiterea a peste 30 de infracţiuni de furt calificat din autoturisme, tentativă de furt şi distrugere.
Vineri, în urma activităţilor investigative întreprinse, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani l-au identificat pe minor, cu privire la care au stabilit şi probat faptul că este prezumtivul autor a 33 de infracţiuni comise pe raza municipiului Petroşani, în perioada decembrie 2013 martie 2014. „Poliţiştii au stabilit că acesta acţiona singur, pe timpul nopţii, spărgând geamurile laterale ale unor autovehicule parcate, în special autoturisme gen taxi şi microbuze de transport persoane, după care sustrăgea din interior staţii de emisie-recepţie şi diverse sume de bani. De asemenea, minorul a pătruns în unele autovehicule, iar după ce a răvăşit bunurile din interior a plecat fără a sustrage bunuri sau valori, în timp ce în alte cazuri a distrus geamul lateral fără a mai pătrunde în interior”, a declarat subcomisar Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Dosarele penale au fost analizate cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, care a dispus cercetarea minorului în stare de libertate şi continuarea urmăririi penale, acesta fiind suspect de comiterea infracţiunilor de furt calificat, tentativă la infracţiunea de furt calificat şi distrugere. Poliţiştii vor continua cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului. Pagină realizată de Mihaela PETROŞAN
www.zvj.ro
8
ACTUALITATE
SC REALCOM SA PETROªANI Laboratorul de Producţie – Cofetărie – Patiserie, str. Lunca (lângă SC UPSROM şi Fabrica de Tricotaje), aduce în casele dumneavoastră cele mai gustoase şi delicioase specialităţi: Preluăm şi onorăm zilnic comenzi pentru toate ocaziile: mese festive, nunţi, botezuri şi alte evenimente.
Torturi de ciocolată Torturi cu frişcă Torturi cu fructe Sortimente diversificate de prăjituri Fursecuri Alune prăjite şi alte sortimente Telefon secretariat: 0254.542472, 0372.764439 Laborator: 0733.960320, int. 315 Depozit: 0733.690319, int. 342
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
Senatorul Haralambie Vochiţoiu a intervenit pentru
Racordarea la energie electrică la cererea şi cu contribuţia consumatorului Sunt şi în ziua de astăzi multe comunităţi, mai ales sate, care nu sunt racordate la energie electrică, zone pretabile pentru investiţii în turism sunt, de asemenea, departe de racordul la energia electrică. În acest caz, dacă clientul îşi doreşte investiţia, este necesară parcurgerea unor paşi. În cazul comunităţilor paupere, singura şansă este să apeleze la primărie. În cazul investitorilor, aceştia pot plăti racordarea, apoi să recupereze o parte din costuri. Furnizorii de electricitate au obligaţia de a face investiţii în extinderea sau reabilitarea reţelei la solicitarea administraţiei locale, pe aria pe care are licenţă. Aşadar, în cazul în care o comunitate care nu este racordată la energia electrică îşi doreşte racordarea, se poate adresa primăriei. Care va lua legătura cu furnizorul, cerând racordarea ca investiţie a acestuia. Pentru a vedea dacă investiţia se justifică, furnizorul trebuie să întocmească un raport de investiţii. Dacă nu se justifică, administraţia locală poate propune racordarea comunităţii respective şi să se transforme în coparticipant financiar la investiţie. Condiţiile de realizare a investiţiei sunt desemnate de operatorul de distribuţie în baza unui studiu de fezabilitate.
Senatorul Haralambie Vochiţoiu a adresat o întrebare către ANRE pentru a afla dacă există posibilitatea ca un consumator sau un grup de consumatori să finanţeze extinderea reţelei, iar apoi să recupereze banii de la operatorul de distribuţie. În regulamentul de funcţionare a societăţilor de distribuţie nu există bine reglementată această posibilitate, însă procedura se poate aplica şi în cazul consumatorilor persoane fizice, aşa cum se aplică şi în cazul colaborărilor cu administraţiile locale. Adică, consumatorul adresează o cerere operatorului de distribuţie, la care trebuie să primească răspuns, dacă racordul se poate efectua sau nu pe cheltuiala acestuia. Dacă nu, se poate realiza racordul pe cheltuiala consumatorului, operatorul fiind obligat să restituie utilizatorului suma egală cu valoarea investiţiei rezultată ca eficientă conform condiţiilor de eficienţă prevăzute de metodologie. În urma intervenţiei senatorului Vochiţoiu, ANRE intenţionează să solicite operatorilor de distribuţie concesionari includerea acestui mod de lucru în procedurile de racordare proprii, care urmează să fie avizate ANRE şi prin care sunt detaliate cazurile particulare întâlnite în practică, precum şi modul de tratare a acestora. (A.P.)
La Hunedoara
1.500.000 de la CJ
CJ modernizează bazinul de înot În şedinţa de vineri, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat asocierea cu municipiul Hunedoara, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a imobilului „Bazinul de înot” din localitatea de pe Cerna, potrivit contractului de asociere.
Obiectiv de interes judeţean Imobilul „Bazinul de înot” Hunedoara aparţine proprietăţii publice a municipiului şi necesită executarea unor lucrări de reparaţii şi modernizare. „Utilitatea bazinului de înot de la Hunedoara are anvergura unui obiectiv de interes judeţean întrucât în incinta acestuia sunt organizate competiţii sportive naţionale şi chiar internaţionale. Mai mult decât atât, bazinul de înot de la Hunedoara este singurul obiectiv de acest gen situat în zona viitoarei Conurbaţii Corvina, menit să conducă la revigorarea activităţilor sportive, acest aspect justificând implicarea Consiliului Judeţean Hunedoara în realizarea lucrărilor de reparaţii şi modernizare a imobilului situat în municipiul Hunedoara. Prin Hotărârea nr. 38/ 2014 privind aprobarea asocierii Municipiului Hunedoara cu Judeţul Hunedoara pentru realizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a imobilului – construcţie Bazinul de înot Hunedoara, Consiliului Local al Municipiului Hunedoara a propus Consiliului Judeţean Hunedoara asocierea în vederea realizării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a imobilului menţionat mai sus”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
www.zvj.ro
Scopul contractului de asociere este reprezentat în exclusivitate de finanţarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a imobilului-construcţie „Bazinul de înot” Hunedoara, care vor fi asigurate de CJ, inclusiv prin accesarea fondurilor europene nerambursabile din cadrul POR 20142020. Potrivit contractului, CJ Hunedoara are între obligaţii să includă obiectivul în Planul anual de investiţii al instituţiei judeţene şi să aprobe documentele tehnico-economice aferente, să prezinte asociatului Municipiul Hunedoara în termen de 6 luni de la data semnării contractului de asociere documentele din care să rezulte alocarea a cel puţin 30 la sută din valoarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare care urmează a fi executate la Bazinul de înot Hunedoara, să finanţeze lucrările de reabilitare şi modernizare la imobilul „Bazinul de înot”, încredinţat în condiţiile legii, a căror valoare nu va fi mai mică de 1.500.000 lei, să execute lucrările de reabilitare şi modernizare care presupun sistarea activităţii la „Bazinul de înot” doar în luna în care acesta are activitatea suspendată, iar personalul este în concediu de odihnă. CJ Hunedoara va finanţa şi va executa reparaţiile la Bazinul Mare, respectiv schimbarea liner-ului aferent acestuia şi montarea a două filtre pentru îmbunătăţirea şi întreţinerea calităţii apei, reabilitarea clădirii prin izolarea exterioară, placarea cu faianţă a pereţilor de pe platformă, înlocuirea gresiei şi faianţei la băi şi vestiare şi înlocuirea instalaţiei electrice. De asemenea, pentru procesul de curăţare eficientă a apei din cele două bazine se va achiziţiona un robot de curăţat, iar pentru siguranţa beneficiarilor serviciilor oferite de bazinul de înot va fi montat un covor antiderapant pe platformă. Toate lucrările vor fi efectuate cu respectarea programului competiţional pentru 2014 şi 2015. Mihaela PETROŞAN
ACTUALITATE
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
Primarul Gheorghe Ile şi fostul consilier local vulcănean Ioan Dorel Şchiopu au ceva în comun: amândoi sunt berbeci
facă politică, fiindcă şi-a dat seama cât de scurtă este memoria celor cărora le-a făcut un bine, dar care, mai apoi, s-au vândut pe un mic şi-o bere, şi că, având timp, mai bine se simte în largul lui alături de copiii pe care-i învaţă şah.
Deşi i-au despărţit constant apartenenţa şi ideologia de partid - primul trecând fără prea multe regrete de la unul la altul, iar al doilea fiind consecvent, până la divorţ, de cel în care s-a înregimentat din prima – pe primarul Gheorghe Ile şi pe fostul consilier local PRM Ioan Dorel Şchiopu îi leagă ceva: amândoi sunt născuţi în zodia Berbecului şi…
morţiş la părerea lui şi mai că nu săreau să se împungă de la divergenţele din punctele de vedere pe care le avea fiecare dintre ei.
…mai mult,
Acum, de când
în aceeaşi zi: 31 martie. Adică astăzi. Asta explică, vă daţi seama, ciondănelile care, acum un mandat, se iscau între ei la discuţiile din consiliul local, purtate de marginea unor proiecte de hotărâre. Fiecare ţinea
Ioan Dorel Şchiopu s-a delimitat de tot de zănatecul C.V. Tudor şi nu mai se iubeşte oficial cu niciun partid, vicleanul de Gheorghe Ile încearcă să-l ademenească în PSD. Fostul peremist o ţine însă pe a lui. Că nu mai vrea să
primarul vulcănean a adoptat tactica paşilor mărunţi şi este convins că va veni şi ziua în care îl va aduce la dreapta lui pe omologul lui în ale berbeciei. Îl fac eu consilier, n-ai tu treabă! l-am auzit mustăcind ceva mai demult şi, sincer, nu m-aş mira dacă voi auzi că Ioan Dorel Şchiopu i-a căzut în braţe lui Ile. Fiindcă nici primarul nu ar umbla aşa după el dacă nu ar şti ce-i poate mintea lui Şchiopu în comparaţie cu organul gânditor al unora dintre cei din tabăra lui care, la şedinţele lunare de consiliu local, ştiu doar să ridice mâna. Gheorghe OLTEANU
La Varşovia:
Valeriu Butulescu participă la Ziua Mondială a Poeziei (UNESCO) În perioada 1–5 aprilie în capitala Poloniei, sub egida UNESCO, se desfăşoară o importantă acţiune culturală „Ziua Mondială a Poeziei”, la care au fost invitaţi poeţi şi traducători literari din toată Europa. Valeriu Butulescu a fost invitat în dublă calitate: de poet şi de traducător de poezie. De-a lungul anilor, el a tradus sute de poeţi polonezi în limba română, publicaţi în antologii sau reviste literare de prestigiu. Traducătorul a răsădit în limba noastră poemele unor mari condeieri ai Poloniei, începând cu clasici, precum Kochanowski, Mickiewicz, Slowacki, trecând apoi la poeţii modern (Tuwim, Przybos, Jastrun, Wazik, Herbert, Galczynski, Sliwiak, Rozewicz, şi nu în ultimul rând laureaţi ai premiului Nobel pentru Literatură, Czeslaw Milosz (1980) şi Wislawa Szymborska (1996). De remarcat că Valeriu Butulescu a tradus în poloneză şi a publicat în
La Colegiul 3
Ioan Ciolea candidatul PDL După îndelungi deliberări, Biroul Permanent Judeţean al PDL Hunedoara a stabilit numele candidatului care va reprezenta formaţiunea în alegerile parţiale parlamentare care vor avea loc pe data de 25 mai în Colegiul uninominal nr. 3 Călan - Ţara Haţegului Ţinutul Pădurenilor. Astfel, pentru postul de deputat pus la bătaie la sfârşitul lunii mai, din
Polonia nume mari ale poeziei româneşti, precum Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Stănescu, Păunescu, Sorescu, Dumbrăveanu, dar şi numeroşi poeţi contemporani. Chiar dacă poezia lui Butulescu nu are vizibilitatea aforismelor şi pieselor sale de teatru, autorul rămâne, aşa cum spunea Adrian Păunescu, „un poet care se reprimă, un foc mocnit, un om profund, cinstit” adică un liric discret. Butulescu s-a deplasat la Varşovia (în concediu, pe bani UNESCO), cu bucurie, dar şi cu regretul de a nu fi prezent la o nouă premieră a piesei sale „Satul electronic” (regia Cătălina Bostan şi Vlad Ianuş) care are loc la Roman, în aceeaşi perioadă. Va lipsi de asemenea, motivat, şi la decernarea premiilor EXCELSIOR, acordate anul acesta de către dl. primar Tiberiu Iacob Ridzi scriitorilor Marian Boboc şi Valeriu Butulescu, pentru promovarea imaginii culturale a Văii Jiului în ţară, respectiv peste hotare. Absenţe motivate, desigur… (Al. H.)
9
Vulpoi bătrân,
ANUNŢ DE LICITAŢIE Oraşul Uricani, cu sediul în Uricani, str. 1 Mai, nr. 6, cod fiscal 4634647, tel. 0254/511121, fax. 0254/511127, e-mail: primariauricani@gmail.com, anunţă organizarea în data de 14.04.2014, ora 13:00 la sediul sus menţionat a licitaţiei publice în vederea închirierii: terenului de 24 mp aparţinând domeniului public al Oraşului Uricani, situat în B-dul Muncii, în zona blocului 28, în vederea amplasării unei rulote de producţie şi desfacere alimente. Documentaţia de atribuire, caietul de sarcini pot fi obţinute la sediul Primăriei Oraşului Uricani, din str. 1 Mai, nr. 6, persoana de contact: Săvulescu Cristian. Data limită pentru solicitarea clarificărilor este: 11.04.2014. Ofertele se pot depune la sediul Primăriei Oraşului Uricani, din str. 1 Mai, nr. 6 până la data de 14.04.2014, ora 10:00. Ofertele se depun într-un singur exemplar original. Şedinţa publică de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 14.04.2014, ora 13:00 în sala de şedinţe a Primăriei Oraşului Uricani din str. 1 Mai, nr. 6. În situaţia neprezentării pentru fiecare caz în parte a cel puţin două oferte, licitaţia se anulează şi va fi reluată în data de 21.04.2014. Acţiunea în justiţie pentru soluţionarea litigiilor apărute se introduce la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Judeţean Hunedoara din localitatea Deva, str. 1 Decembrie, nr. 35, tel. 0254.211574, fax. 0254.216333, e-mail: lbenta@just.ro. Anunţul de licitaţie a fost transmis pentru publicare la data de 28.03.2014. Primar, Buhăescu Dănuţ
Consilier Juridic, Săvulescu Cristian
partea PDL va candida Ioan Ciolea. Anunţul reprezintă o surpriză, în condiţiile în care majoritatea analiştilor întrevedeau candidatura primarului comunei Baru, Daniel Răducanu. În vârstă de 45 de ani, Ioan Ciolea este om de afaceri şi consilier local din partea PDL în Consiliul Local al comunei Pui. Ioan Ciolea este al doilea hunedorean democrat-liberal care participă în acest an la alegeri, după ce fosta campioană mondială Marieta Ilcu Răileanu a fost desemnată să candideze la alegerile europarlamentare din 25 mai. Mihaela PETROŞAN
www.zvj.ro
10
DIVERSE
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
Investiţie în derulare executată în prezent de către SC TECNOSERVICE Bucureşti SA la Sucursala Electrocentrale Paroşeni
REALIZAREA INSTALAŢIEI DE DESULFURARE UMEDĂ A GAZELOR DE ARDERE PENTRU GRUPUL NR.4 DE 150 MW ŞI PENTRU CAF-ul DE 103,2 Gcal/h (Partea I: chestiuni legislative) Implementare desulfurare şi şlam dens la Sucursala Electrocentrale Paroşeni Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020, aprobată prin HG 1069/2007, prevede că instalaţiile mari de ardere trebuie să se alinieze cerinţelor reglementărilor de mediu aşa cum rezultă din Directiva 2001/80/CE şi Directiva 1999/31/CE, obligaţie asumată de Guvernul României prin documentele de aderare la Uniunea Europeană. În cadrul acţiunilor de aderare a României la Uniunea Europeană, închiderea Cap.22 – Mediu a însemnat şi respectarea prevederilor de mediu de către instalaţiile energetice. Prin Planurile de Implementare ale celor mai importante directive de mediu cuprinse în secţiunea „Controlul poluării industriale şi managementul riscului” sunt prevăzute cele mai importante directive care privesc instalaţiile mari de ardere din sectorul producerii energiei electrice şi termice: - Directiva nr. 96/61/EC, transpusă prin OUG nr. 34/2002, privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării - Directiva nr. 2001/80/EC, transpusă prin HG 541/2003 cu modificările şi completările ulterioare, care a fost abrogată şi înlocuită de HG 440/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi de la instalaţiile mari de ardere - Directiva 1999/31/CE privind evacuarea şi depozitarea deşeurilor, transpusă prin HG 349/2005 Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor de anumiţi poluanţi în aer din instalaţiile mari de ardere are obiectiv asigurarea reducerii emisiilor de dioxid de sulf, pulberi şi dioxid de azot astfel încât depunerile şi concentraţiile acestora să se afle sub încărcările şi nivelurile critice. Controlul emisiilor provenite din instalaţiile mari de ardere (cu putere termică nominală mai mare de 50 MWt) joacă un rol important în eforturile Uniunii Europene de a combate acidifierea, eutrofizarea şi controlul concentraţiei de ozon de la nivelul solului. Scopul implementării directivei este atingerea de către România a unor performanţe de mediu în conformitate cu politica Uniunii Europene de îmbunătăţire a calităţii aerului. Instalaţiile mari de ardere existente au o contribuţie importantă la emisiile de dioxid de sulf, pulberi şi oxizi de azot în cadrul Comunităţii, fiind necesar ca aceste emisii să fie reduse. Printre acestea se numără şi instalaţia mare de ardere de la Electrocentrale Paroşeni (587 MWt) care
www.zvj.ro
deţine cel mai performant grup de cărbune din România şi asigură pe lângă producerea de energie electrică şi producerea, transportul şi alimentarea cu energie termică a oraşelor Văii Jiului. În urma retehnologizării blocului nr. 4, cerinţele din Directiva 2001/80 privind emisiile de oxizi de azot şi pulberi sunt respectate. În vederea respectării Directivei 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor este necesară schimbarea tehnologiei actuale de colectare, transport, evacuare şi depozitare cu apă în exces a deşeurilor rezultate din procesele de ardere din cazane, cu o tehnologie de colectare, transport, evacuare şi depozitare în şlam dens. Implementarea tehnologiei în şlam dens prezintă următoarele caracteristici: densitate volumetrică ridicată, deci capacitate mărită de înmagazinare în unitatea de volum de depozit porozitate, respectiv permeabilitate scăzută suprafaţa depozitului este întărită şi insensibilă la acţiunea de spulberare a vântului nu prezintă apă în exces care să se infiltreze în freatic elementele chimice sunt reţinute şi fixate în roca de cenuşă Caracteristicile geotehnice şi hidrogeologice ale acestui tip de depozit sunt net superioare depozitelor clasice, asigurând în mai mare măsură stabilitatea, siguranţă în exploatare şi protecţia mediului. Tehnologia de evacuare şi depozitare în şlam dens reprezintă o tehnologie prietenoasă faţă de mediu, conform căreia deşeurile rezultate în urma arderii cărbunelui (zgură, cenuşă, subprodusele desulfurării) sunt evacuate sub formă de şlam dens, omogen, fără apă în exces, cu o diluţie medie (solid/lichid) 2/1, prin care în urma reacţiilor chimice ce au loc între componentele cenuşii activate şi apa de transport rezultă compuşi noi, insolubili, ce duc la întărirea şlamului la locul de depunere, rezultând o rocă de cenuşă în toată masa depozitului. Roca de cenuşă rezultată este un material inert de natura materialelor de construcţii, în care sunt înglobate şi reţinute toate substanţele poluante. Practic, tehnologia şlamului dens reprezintă o tehnologie de transformare a unor deşeuri nepericuloase cum sunt zgura, cenuşa şi subprodusele desulfurării într-un deşeu inert. În acest context, dar mai ales datorită necesităţii menţinerii unei dependenţe limitate faţă de resursele energetice de import, proiectele de mediu de la Electrocentrale Paroşeni se situează pe primele poziţii de prioritate ale Ministerului Economiei. În vederea respectării prevederilor celor două Directive 2001/80/CE şi 1999/31/CE, Sucursala Electrocentrale Paroşeni a promovat investiţiile: - Desulfurarea gazelor de ardere de la grupul nr. 4 de 150 MW şi CAF de 103 Gcal/h; - Schimbarea tehnologiei actuale de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii în vederea respectării Directivei Europene de mediu 31/1999 privind depozitarea deşeurilor. Pentru reducerea emisiei de dioxid de sulf din gazele de ardere evacuate în atmosferă datorită funcţionării instalaţiei mari de ardere din termocentrală s-a ţinut cont de recomandările Documentelor de Referinţă privind „cele mai bune tehnici disponibile” recomandate de Comisia Europeană. Tehnologiile de desulfurare comparate au fost cele dezvoltate până la nivel de exploatare comercială şi cu aplicare în termocentralele funcţionând pe cărbuni.
Pentru selectarea tehnologiei de desulfurare la SE Paroşeni s-a realizat studiul de prefezabilitate în anul 2005. Din studiu a rezultat că realizarea la termocentrală a instalaţiei de desulfurare a gazelor de ardere de tip umed cu calcar, cu evacuarea produsului secundar în şlam dens este soluţia optimă. Tehnologia de desulfurare este conformă cerinţelor legislaţiei de mediu. În prezent, la nivel mondial această tehnologie de desulfurare se utilizează cel mai des în centralele electrice, ea fiind soluţia optimă atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic. Principalele avantaje ale acestei metode de reducere a dioxidului de sulf sunt: utilizarea ca absorbant al pietrei de calcar, care este uşor de manipulat, ieftină şi care se găseşte din abundenţă simplitatea şi fezabilitatea procedeului, ceea ce permite o exploatare uşoară şi nu provoacă poluare secundară produsul secundar rezultat – gipsul - poate fi valorificat în industria materialelor de construcţii. Implicaţiile privind nerealizarea celor două investiţii de mediu la termocentrală prin declanşarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană sunt majore prin neautorizarea din punct de vedere al mediului al centralei, implicit oprirea acesteia din funcţionare, plata amenzii şi a penalităţilor, cu repercusiuni grave asupra: sectorului energetic prin lipsa livrării în Sistemul Energetic Naţional a energiei electrice şi neasigurarea serviciilor tehnologice de sistem sectorului minier prin stoparea preluării cărbunelui locuitorilor Văii Jiului datorită neasigurării agentului termic în special la spitale, grădiniţe şi şcoli, punerea în pericol a sănătăţii copiilor şi a bolnavilor. imposibilităţii găsirii resurselor financiare pentru întreţinere şi conservare a echipamentelor energetice, conform normelor tehnice aflate în vigoare şi respectiv a imposibilităţii găsirii resurselor financiare pentru salarizarea personalului care urmăreşte continuu starea de conservare a echipamentelor energetice şi pentru pază generării unor noi probleme sociale (pierderi locuri de muncă). În cazul netranspunerii unei directive, procedura de infringement este iniţiată automat, motivul fiind evidenţa clară a încălcării normei comunitare, instanţa comunitară având posibilitatea de a impune plata unei amenzi cât şi plata unei penalităţi. Realizarea celor două investiţii de mediu la Sucursala Electrocentrale Paroşeni va permite termocentralei încadrarea în totalitate în normele de mediu ale Uniunii Europene, asigurându-i-se astfel condiţii de funcţionare pentru următorii 20 de ani. DIRECTOR SUCURSALĂ ING. DORU VIŞAN
PUBLICITATE 11
Ziarul Vãii Jiului luni, 31 martie 2014
HOROSCOP
ANGAJĂRI
LICITAŢII
S.C. GHITTA S.R.L. producător de preparate din carne angajează pentru judeţul Hunedoara agent vânzări. Experienţa relevantă pe o poziţie similară de minim 2 ani. Pachet salarial foarte motivant bazat pe indicatori de performanţă. CV-urile se depun la vanzariciprianghitta@gmail.com sau la fax: 0372.873874.
Subscrisa Heral Consult IPURL Orăştie în calitate de lichidator judiciar al SC Laboratorul Sportul SRL - în faliment, cu sediul în Petroşani, Calea Romană, nr. 19A, judeţul Hunedoara vinde la licitaţie publică în data de 17.04.2014, ora 11:00, la sediul lichidatorului judiciar din Orăştie, str. N. Bălcescu, nr. 4, jud. Hunedoara, următoarele bunuri: 1. Dacia 1304 4WD RI PICK-UP, nr. înmatriculare HD-06-BXO, la preţul de evaluare 3.600 lei 2. Remorcă utilitară Pancar tip 2 Ruf 2.7, nr. înmatriculare HD-08-GKK, la preţul de evaluare 5.400 lei 3. Autoutilitară furgon Man 8.185 425/4x2, nr. înmatriculare HD-07-DDV, la preţul de evaluare 23.700 lei 4. Remorcă furgon Pancar 2 RUF 3.5, nr. înmatriculare HD-06-PVF, la preţul de evaluare 11.800 lei 5. Autoutilitară Iveco 50 C13 Daily, nr. înmatriculare HD-06-UIH, la preţul de evaluare 17.300 lei 6. Autoutilitară – Mercedes Benz Sprinter 411 CDI, nr. înmatriculare HD-06-VPN, la preţul de evaluare 22.300 lei 7. Autoutilitară Man frigorifică 12.225, nr. înmatriculare HD-08-XHG, la preţul de evaluare 40.400 lei. Preţurile de mai sus nu includ TVA. Garanţia de participare la licitaţie reprezintă 10% din valoarea bunului pentru care se licitează. Cumpărarea caietului de sarcini este obligatorie pentru ofertanţi şi poate fi găsit la sediul lichidatorului judiciar, telefon 0254.240807.
SC FLORIDAN PANICOM SRL Petrila angajează brutari cu experienţă. Pentru informaţii: Petrila, 8 Martie, bl. 2/2 sau 0254.550160 SC din Petroşani angajează vânzător materiale de construcţii, şofer de TIR cu experienţă şi tâmplar mobilier PAL. Relaţii la telefon 0751.199100. SC FLORIDAN PANICOM SRL Petrila angajează în condiţii avantajoase maseuză (pentru sală de sport). Pentru informaţii: Petrila, 8 Martie, 2/2, sau 0254.550160
ÎNCHIRIERI Închiriez în condiţii avantajoase hală, 310 mp, situată în zona Dărăneşti, lângă staţia de carburanţi Baril, cu ieşire la DN 66. Relaţii la telefon 0767.806804
IMOBILIARE Se vinde teren, zona Rusu, paralel cu hotel Rusu, 900 mp. Are drum de acces, alimentare cu energie electrică, sursă de apă în imediata apropiere. Preţ 23.500 euro, negociabil. Relaţii la numărul de telefon 0768.774467. De vânzare/ închiriere în condiţii avantajoase spaţiu comercial situat în Vulcan, b-dul M. Viteazul, nr. 26 (fostul Orient). Relaţii la telefon 0762.257696 Vând căbănuţă în masivul Parâng, situată la capul pârtiei Euro Parâng. Preţ: 5000 euro negociabil. Telefon 0724.694020. Vând garaj cu canal de vizitare şi pivniţă situate în Petroşani vizavi de Liceul Economic, având suprafaţa de 25 mp. Înălţimea clădirii şi a uşii permite gararea şi a utilitarelor şi microbuzelor. Este branşat la curent de 380V. Preţ: 4500 euro. Telefon 0721.225359 sau 0768.406967 Vând apartament cu 2 camere, zona 8 Martie, Petrila, cu îmbunătăţiri, decomandat, situat spre soare. Preţ 10.000 euro. Telefon 0725.065800
PIERDERI Pierdut legitimaţie persoană cu handicap pe numele Fuior Ionela-Elena, eliberată de DGASPC Hunedoara. Se declară nulă. Pierdut Certificat Constatator al Szedlacsek Simona Liliana Întreprindere Individuală, cu sediul în Petroşani, str. Vlad Ţepeş, nr. 9, pentru punctul de lucru din Petroşani, str. Unirii, bl. 16, parter, având CUI 30622188, nr. de înregistrare la Reg. Com. F20/1063/2012. Se declară nul.
Se deschide un capitol nou în planurile tale profesionale şi, ca la orice început de drum, şi cuprins de entuziasm şi de pasiune.
Taur (21 Apr - 21 Mai) Suferinţele din amor nu ocolesc pe nimeni iar azi dai şi tu piept cu o astfel de situaţie în care simţi că inima ţi se umple de tristeţe.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun) Nu întotdeauna iubirea conţine doar fluturaşi şi îngeraşi roz plutind pe deasupra ta, ci mai vine şi cu evenimente negative, ce nasc suferinţe.
Rac (22 Iun - 22 Iul) Aştepţi cu înfrigurare o anumită veste care va sosi prin intermediul unei persoane căreia îi atribui un rol de destin, ca şi cum urmează să-ţi schimbe toată viaţa prin ceea ce are de transmis.
Leu (23 Iul - 22 Aug) Primeşti o veste atât de bună, încât nici nu mai ai răbdare până la concretizarea evenimentului proaspăt anunţat.
ANUNŢ PUBLIC SC RFD SPEDITION EXPRES SRL cu sediul în Petrila, str. Burdeşti, nr. 59A, judeţul Hunedoara solicită de la Agenţia de Protecţie a Mediului obţinerea autorizaţiei de mediu pentru obiectivul (activitatea) STAŢIE BETOANE CEDOMAL C51 AUTOMATIZATĂ, amplasat în Petroşani, str. Lunca, nr. 1, judeţul HUNEDOARA. Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune eventuale contestaţii sau sugestii la sediul A.P.M. Hunedoara.
Fecioară (23 Aug - 21 Sep) Trebuie să faci ceva ca să scapi de pasa proastă care-ţi dă târcoale. Caută-ţi refugiul potrivit care să-ţi distragă atenţia de la motivele de supărare.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct) Tu erai mulţumit de rezultatele la care ai ajuns prin muncă, dar nu aceeaşi părere o are şi cineva din anturaj care îţi critică activi-
CONVOCARE Preşedintele Consiliului de Administraţie al ENERGOCONSTRUCŢIA PAROŞENI SA, având CIF RO29243792, cu sediul în Petroşani, str. Avram Iancu, bl. 5A, sc. 1, ap. 6, jud. Hunedoara, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, sub nr. J20/1033/2011, în conformitate cu art. 117 din L31/1990 republicată şi cu modificările ulterioare şi ale Actului constitutiv al Societăţii, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Energoconstrucţia Paroşeni SA, la data de 29.04.2014, ora 15:00, la sediul punctului de lucru din localitatea Vulcan, str. Paroşeni, nr. 20, jud. Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: 1. Aprobarea bilanţului pe anul 2013. 2. Raportul comisiei de cenzori. 3. Analiza şi aprobarea contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul financiar al anului 2013. 4. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014. 5. Raportul Consiliului de Administraţie. 6. Diverse. În cazul în care la data menţionată nu se întrunesc condiţiile de validitate/cvorumul de prezenţă prevăzut de Legea 31/1990 şi Actul Constitutiv al societăţii, se convoacă şi se fixează cea de-a doua Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor pentru data de 30.04.2014, ora 15:00, în acelaşi loc şi cu aceeaşi ordine de zi. ENERGOCONSTRUCŢIA PAROŞENI SA Preşedinte al Consiliului de Administraţie Ing. Laurenţiu Drăghici
DIVERSE Posesor de maşină pentru programul Rabla caut persoană doritoare să achiziţioneze autoturism nou, împreună cu care să merg la dealer şi să-i cedez tichetul. Telefon: 0724.930338
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
tatea.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi) O afacere pe cont propriu ar fi cea mai înţeleaptă decizie pe care ai putea s-o iei acum. Poate deja ai acumulat un capital care aşteaptă să fie investit într-o direcţie din care ar putea apărea beneficii materiale promiţătoare.
Săgetător (22 Noi - 20 Dec) Banii sunt cea mai mare preocupare a acestei zile, pentru că trebuie să-i administrezi pe căprării ca să faci faţă mai multor obligaţii financiare.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian) Atmosfera este foarte contradictorie în jurul tău. Tu te-ai apucat serios de o activitate de durată, în care nu simţi nevoia să te grăbeşti, în timp ce colaboratorii tăi încep să te preseze să ajungi mai repede la rezultate.
Vărsător (20 Ian - 18 Feb) Ţi-ai făcut iluzii cu privire la intervenţia salvatoare a unui coleg într-un plan în care chiar aveai nevoie de ajutor.
Peşti (19 Feb - 20 Mar) RAPID IEFTIN CONFORTABIL
TAXI COMSION RENT A CAR
0254 512512 0720 512000 0254 512500
Nu te poţi ocupa azi de un proiect la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme din cauza unei piedici. Nu ai încotro, trebuie să stai pe loc.
www.zvj.ro
CMYK
Ziarul Vãii Jiului
12 ACTUALITATE
luni, 31 martie 2014
Graţie unui fost coleg de bancă de la Liceul de Arte Plastice din Deva,
Vulcan
Vineri, după amiază, am fost la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani. Invitaţia a venit din partea prietenului nostru, Sorin Oprea, care ne-a spus că, la CCS, va expune colegul său de bancă de la Liceul de Arte Plastice din Deva, Radu Roşian.
Corpul fără viaţă al unui tânăr de 19 ani a fost găsit joi, 27 martie, la Vulcan, sub podul de peste pârâul Căprişoara. Pod aflat la ieşirea spre Lupeni, unde din DNN 66A, la stânga, se face drumul care duce la rampa de gunoi a municipiului.
Graficianul Radu Roşian din Hunedoara a expus la Petroşani
Sorin a avut ideea de a-l invita pe Radu la Petroşani, l-a găzduit şi l-a ajutat să-şi expună câteva pânze nonfigurative, de mari dimensiuni. Sala de expoziţii de la studenţi are avantajul că e în centrul oraşului, că e generoasă şi primitoare dar rămâne „intimă” în ceea ce priveşte spaţiul. Aşa se face că, doar în urma unor telefoane eficiente, prietenii şi iubitorii de artă au umplut, imediat, sala până la refuz. Despre artist au vorbit, în ordine, Sorin Oprea, Lavinia Hulea – directoarea centrului şi artistul plastic Robert Hummel. Fiecare dintre ei l-a descris, din unghiuri diferite, pe invitatul serii. Cine e Radu Roşian? Un catalog de formatul unei coli ministeriale ne prezintă, pe trei dintre feţe, cariera de până acum a artistului. E vorba de „Activitatea artistică” (expoziţii de grup), de „Expoziţii personale în ţară şi străinătate”, de „Tabere în ţară şi străinătate”, de „Alte forme de activitate” (conferinţe, prelegeri, articole şi altele) plus „Premii, distincţii şi burse”. N-am avut răbdarea să socotesc câte activităţi artistice a făcut sau a girat, până azi, Radu Roşian. Să vă dau un exemplu: el a ilustrat peste 80 de cărţi şi a făcut peste 150 de coperte. Toate aceste activi-
www.zvj.ro
tăţi artistice sunt expediate în doar două rânduri de text. Există, în catalog, zeci de astfel de rânduri care cuprind, la rândul lor, alte zeci de informaţii. Despre ceea ce a expus Radu Roşian la Petroşani, artistul a vorbit cu detaşare, spunând că „lucrările expuse sunt ludice”, în sensul că el „s-a jucat” atunci când le-a realizat. A ales, la fiecare tablou, o dominantă de culoare şi apoi a adăugat ceea ce mai era de adăugat. Din punctul de vedere al artistului, lucrurile par simple. Opera este un semn al bucuriei care nu lasă să se întrevadă munca şi meşteşugul ci doar harul artistului. O activitate la care ţine cu adevărat Radu Roşian e cea de grafician şi de autor al unor proiecte de ambient muzeal la Castelul Corvinilor din Hunedoara. El este angajat acolo ca restaurator-desenator şi multe din realizările sale au reuşit să atragă, la Castel, zeci de mii de vizitatori. La Cinciş şi Ghelari este considerat iniţiator şi organizator al taberelor de creaţie care au devenit, deja, tradiţionale. Ca o primă concluzie, am zice că absolvenţii Liceului de Arte Plastice din Deva au fost tineri care au învăţat, temeinic, o meserie care se dovedeşte a fi utilă în orice domeniu artistic. (Ulterior, artistul a absolvit şi Facultatea de Arte Plastice şi Decorative „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu). Dovadă a unei meserii însuşite temeinic e şi polivalenţa lui Radu Roşian în domeniul artelor vizuale. În aceeaşi ordine de idei, aş vrea ca Sorin Oprea, fostul coleg de bancă al lui Radu Roşian, să nu rămână doar un inimos organizator de expoziţii-eveniment, ci să facă şi pasul următor. Adică să devină, pur şi simplu, un expozant. De restul vor avea grijă (şi) prietenii săi... Mihai BARBU
Certurile din casă l-au împins la suicid
Moartea băiatul a survenit
din cauza asfixiei mecanice, iar poliţiştii investigatori nu au niciun dubiu. El s-a spânzurat, din cauze care par să aibă legătură cu problemele familiale prin care a trecut în ultima vreme: mama plecată la muncă în străinătate şi tatăl cu care nu se prea înţelegea, fiindcă omului îi cam plăcea alcoolul.
De fapt,
înainte de a-şi lua viaţa, A.M. a explicat, într-un SMS trimis surorii sale, ceea ce l-a determinat să facă acest gest fatal. Suicidul de la mijlocul săptămânii trecute survine după cel de acum o lună şi ceva în care autorul a fost tot un tânăr. Numai că, în acel caz, sinucigaşul s-a atârnat în laţ de un copac aflat în pădurea din partea sudică a Vulcanului. Gheorghe OLTEANU
facebook.com/ziarulvaiijiului