1544 7.10.14

Page 1

CMYK

ULTIMA ORĂ! La Vulcan s-ar putea să ne aşteptăm la

Demisia a trei consilieri locali PSD

Ieri, în jurul orei trei după-amiaza, un telefon primit de la cineva care este la curent cu ce mişcă în viaţa politică, dar, mai ales, în cea a administraţiei publice vulcănene m-a făcut să dau din nou drumul calculatorului la care îmi redactez textele publicistice pe care le expediez redacţiei ZVJ. În mesajul telefonic

era vorba despre un eveniment survenit cu puţin timp înainte. Acela al demisiei din funcţia de consilier local PSD a trei membri şi dorinţa lor de a continua, pe mai

departe, activitatea în consiliu local în calitate de consilieri locali independenţi. La ora la care redactam aceste rânduri telefoanele mobile ale persoanelor care puteau să ne confirme ştirea sunau ocupat. Contactat telefonic, domnul Marin Coltescu, preşedintele organizaţiei PSD Vulcan, ne-a declarat că, până la ora 15:14, la sediul organizaţiei nu fusese înregistrată nicio demisie din partid din partea vreunui consilier local PSD. La ora patru fără un sfert, dintr-o sursă demnă de încredere am aflat că oficialităţile PSD locale şi cei trei consilieri locali s-ar afla într-o discuţie. Gheorghe OLTEANU

Ziar ul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

De astăzi,

Redactor şef: Marian BOBOC

Curs valutar: 1€ = 4,4136 lei 1$ = 3,5195 lei 1₤ = 5,6246 lei

marţi, 7 octombrie 2014 Anul VII nr. 1544 12 pagini Preţ: 1 leu

Primăria municipiului Lupeni s-a scăpat de datorii

Reprezentanţii firmelor creditoare, care făceau, până mai ieri, coadă la primarul municipiului Lupeni, pentru a-i reaminti acestuia de datorii, au răsuflat uşuraţi după ce au constatat că le-au intrat în conturi sumele de bani pe care le aveau de primit de la administraţia publică locală lupeneană.

Începând cu ziua

de azi, a declarat Ziarului Văii Jiului întâiul oficial lupenean, Primăria municipiului Lupeni nu mai figurează cu nicio datorie. În cursul acestei zile ea îşi va plăti ultimele arierate pe care le mai are, astfel că, din acest moment, primăria va fi cu plăţile la zi.

Pentru viitor,

Director: Cătălin DOCEA

ne-a făcut cunoscut acelaşi oficial, primăria lupeneană se va abţine de la a mai contracta alte lucrări peste posibilităţile sale financiare, tocmai pentru a evita acumularea de alte arierate. Reamintim că, la fel ca şi Aninoasa şi alte localităţi din ţară, Primăria Lupeni a beneficiat, de curând, de un sprijin financiar acordat de guvern, pentru a o scoate din impasul în care se afla. Gheorghe OLTEANU


2

ACTUALITATE

Ca urmare şi a strădaniei administraţiei publice locale,

Cadrele didactice vulcănene au rămas cu banii-n buzunar

La petrecerea de Ziua Educatorului, cadrele didactice vulcănene au fost bine dispuse şi au jucat cu foc. O explicaţie a acestei stări de fapt ar fi şi aceea pe care primarul Gheorghe Ile a oferit-o la sfârşitul şedinţei excepţionale de consiliu local de vineri.

Aşa cum, înainte cu

o zi, adică joi, a făcut-o în sala de petreceri de la Dincă Vulcan, Gheorghe Ile a reamintit despre amnistia fiscală dată de guvern (urmare şi a demersurilor deputatului PSD Cristian Resmeriţă – n.r.). Aceasta i-a ferit pe cei de la catedră să înapoieze sumele de bani pe care aceştia ar fi trebuit să le returneze, dar, în acelaşi timp, obligă administraţiile publice locale să le plătească profesorilor La Aninoasa, după ieşirea din insolvenţă, care nu au intrat în posesia lor. Primarul Nicolae Dunca n-a prea avut parte de odihnă în week-endul trecut, fiind extrem de agitat şi de preocupat şi la începutul acestei săptămâni. Aflaţi mai jos care este motivul acestei stări de frenezie edilitară.

vulcăneană, a reamintit Gheorghe Ile, joi, la Ziua Educatorului, a plătit o parte din sumele acestea şi, cât de curând, va avea

„În aceste zile, aşa cum am promis aninosenilor şi aţi scris în vară şi în ZVJ, lucrăm la un studiu de fezabilitate ce ţine de drumuri, document care trebuie terminat până marţi, ca să-l putem introduce pe ordinea de zi a şedinţei de marţi în consiliul local. Trebuie să-i dăm viteză, deoarece eu trebuie să ajung apoi cu acest studiu de fezabilitate la Bucureşti, la minister, până cel târziu miercuri la prânz. Ministerul Dezvoltării şi dl. ministru Dragnea ne-au aprobat banii, 150 de milioane de lei vechi. Rămâne să mai duc acest studiu de fezabilitate şi apoi să ne apucăm de treabă. De câteva zile nu mai am pace, vreau să reuşesc să implementăm acest proiect, ar fi păcat să-l pierdem! Proiectant este un prieten, pe care l-am rugat să ne

La colectat taxe şi impozite

Finanţele hunedorene sunt pe locul al treilea în regiune

Un bilanţ de ultim moment al finanţelor din regiunea Vest - din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin - arată că finanţiştii hunedoreni au fost harnici, realizând programul de încasări în proporţie de peste 100 la sută. În date tehnice, programul de încasări aferent lunii septembrie 2014 a fost de 537.170 lei, iar Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani RO24348364 J20/1310/2008

)

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332025 Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. II, jud. Hunedoara Telefon / fax / linie mobil: 0254.549020, 0735.727264 Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Gheorghe OLTEANU

Începe reparaţia drumurilor

Administraţia publică

Ziarul Vaii Jiului

grijă şi ca restul să ajungă în buzunarele profesorilor. De menţionat că administraţia publică locală vulcăneană nu doar că a militat întotdeauna, pentru ca salariile şi drepturile financiare ale cadrelor didactice din localitate să nu fie dijmuite, ci s-a străduit şi ca ele să fie acordate la timp şi integral.

Redactor şef: Marian BOBOC zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Alina PIPAN - 0766.678380 alinapipan@yahoo.com Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN - 0732.413134

ajute, studiul l-am făcut cu bani foarte puţini, pe această cale îi şi mulţumesc acestui prieten adevărat”, ne-a declarat primarul Nicolae Dunca. Şi dacă tot am vorbit cu primarul Aninoasei de drumuri, l-am întrebat şi care este situaţia drumului principal, care arată în unele porţiuni ca după bombardament, un drum de care aninosenii s-au săturat şi doresc să scape de gropi cât mai repede. „Drumul principal de la primărie şi până la intersecţia de la Iscroni nu mai este al nostru, este al consiliului judeţean. Deci, nu mai putem interveni cu finanţare sau cu lucrări. Dar am discutat cu dl. preşedinte Mircea Ioan Moloţ şi mi-a promis că la anul va introduce în bugetul judeţean şi lucrările de reabilitare a acestui drum, care nu arată deloc bine. Să sperăm că vine soarele şi pe strada noastră”, ne-a declarat plin de optimism primarul Aninoasei.

Corneliu BRAN

totalul încasărilor la bugetul general consolidat a fost de 615.810 lei. Ceea ce înseamnă că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Timişoara a avut un grad de realizare a programului de încasări de 114,64 la sută, repartizat astfel: Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Timiş – 107,35 la sută, AJFP Caraş-Severin – 202,83 la sută, AJFP Hunedoara – 104,28 la sută şi AJFP Arad – 97,21 la sută. De asemenea, Direcţia Regională Vamală a primit un program de încasări de 57.100 lei, a realizat 60.480 lei, aceste date însemnând un grad de realizare a programului de 105,92 la sută. De menţionat faptul că, la nivel de ţară, DGRFP Timişoara a ocupat locul al doilea în realizarea programului de încasări aferent lunii septembrie.

Mihaela PETROŞAN

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ , Mihai BARBU, Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Ioan LASCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA DTP: Daniela FILIMON, Robert BOGDAN şi Bogdan SOVAGO. Administrativ / Publicitate: Oana Croitoru - 0735.727264 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839


Gravă eroare la Universitate. Depunând două oferte în cadrul aceleiaşi proceduri a CEH SA, instituţia riscă să piardă, în tot sau în parte, un contract estimat la 461.400 lei. Fără TVA.

Surpriză de proporții, ieri, la deschiderea ofertelor depuse la sediul CEH SA în vederea atribuirii contractului de servicii privind “Studiul de fezabilitate actualizat cu titulatura Lucrări pentru dezvoltarea capacității de producție”. Contractul se referă la studii de fezabilitate pentru minele Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni, fiind împărțit pe loturi în aparență identice, dar cu valori estimate între 107.400 de lei plus TVA și 120.000 de lei plus TVA. La procedură, Universitatea din Petroșani s-a prezentat atât ca ofertant individual, dar și ca terț susținător al SC Incerc Proiect SA, cu sediul în Timișoara. Au mai fost depuse oferte de către Cardinal Center Capital SRL Petroșani (cu subcontractant Ipromin SA București) și Universal Cerc Proiect SRL Petroșani (ca lider de asociație, cu asociat Cepromin SA Deva). Situația anterior...

...descrisă contravine, potrivit surselor noastre, prevederilor art. IV.4.3. din Fișa de date a achiziţiei (Modul de prezentare a ofertei), unde se menţionează că – în cadrul aceleiași proceduri – ofertantul nu are dreptul: “a) să depună două sau mai multe oferte individuale și/sau comune, sub sancţiunea excluderii din competiţie a tuturor ofertelor în cauză; b) să depună ofertă individuală/comună și să fie nominalizat ca subcontractant/terţ susţinător în cadrul unei alte oferte, sub sancţiunea excluderii ofertei individuale sau după caz, a celei în care este

marţi, 7 octombrie 2014

www.zvj.ro

ofertant asociat”.

Nu există încă...

...datele necesare pentru a vă informa dacă Universitatea din Petroșani a depus individual ofertă pentru toate loturile, sau doar pentru unul sau mai multe, și nici dacă oferta individuală diferă, din punct de vedere al lotului, de oferta depusă în calitate de terţ susţinător. Certe sunt însă mai multe lucruri. Pe de o parte, loturile fiind aproximativ identice din punct de vedere al activităţii ce trebuie derulată, Universitatea din Petroșani, ca entitate de stat, avea obligaţia de a oferta singură. Este logic că, dacă poate executa singură serviciile pentru unul sau mai multe loturi (sens în care a și depus o ofertă individuală), Universitatea din Petroșani nu are nevoie, și nici voie, să acţioneze ca terţ susţinător (un fel de mâna a doua) pentru un alt ofertant.

Logic ar fi fost...

...ca, dacă se afla în situaţia fortuită de a nu putea oferta individual, Universitatea din Petroșani să fi decis chiar ea, în urma unei proceduri de achiziţie, ce ofertant să susţină. Cine garantează că beneficiile Universităţii din Petroșani vor fi mai mari ca terţ susţinător al SC Incerc Proiect SA Timișoara, decât ca subcontractant ori asociat, să zicem, al oricărei alte firme dintre cele care au ofertat? Nimeni.

Mai există o chestiune...

...care face lucrurile și mai complicate. Pe de o parte, dl. șef lucrări dr. ing. Mangu Sorin acţionează ca prodecan al Facultăţii de Mine a Universităţii din Petroșani. În alt plan, dar simultan, este administrator special al Complexului Energetic Hunedoara. Cum ar veni, la Universitate este subordonat (poate este impropriu spus) rectorului, iar la CEH SA este șeful

celor ce decid inclusiv asupra ofertelor depuse, individual ori ca terţ susţinător, de către Universitatea din Petroșani.

Cum numărul...

...ofertelor depuse este identic cu cel al loturilor scoase în procedura de achiziţie, nu ezitaţi să luaţi în calcul și varianta unui blat. Căci, omenește vorbind, ce rost ar fi avut ca patru ofertanţi (cu subcontractanţii, terţii susţinători ori asociaţii lor) să se lupte/concureze orbește pentru fiecare dintre cele 4 (patru) loturi, când e mult mai simplu să preia fiecare, prin contract de servicii, câte un lot în parte? Vom reveni cu detalii. Cătălin DOCEA

DEZVĂLUIRI

3


4

SPORT

Rugbistul accidentat grav în meciul cu Baia Mare

A fost dus cu salvarea la Deva

Răzvan Barbu, componentul echipei de rugby Ştiinţa Petroşani şi totodată component al echipei naţionale de rugby în 7 a României, a fost accidentat dur în meciul din Cupa Românie cu Ştiinţa Baia Mare. Meciul a fost

câştigat de băimăreni cu 69-9. Jucătorului de la Ştiinţa Petroşani i-a fost spartă buza, iar dinţii din faţă s-au rupt, fiind dus cu salvarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, unde i-a fost cusută gingia. Se pare că tânărul jucător va mai avea nevoie şi de alte intervenţii medicale. Tot în urma aceluiaşi meci, Vâlceanu a făcut comoţie cerebrală, Zaharescu s-a ales cu urechea ruptă, Vlad Popa cu arcada spartă, Lăcătuşu cu întindere la tendon, iar Marian Nastasiei cu ochiul tumefiat şi faţa zgâriată. Ce mai, măcel curat! Niciunul dintre aceşti jucători nu poate fi recuperat pentru următoarea partidă din Cupa României cu RCM Timişoara, de astăzi.

Au vrut să amâne meciul

Astăzi, Ştiinţa Petroşani va juca cea de-a doua partidă din Cupa României cu RCM Timişoara, la Timişoara, de la ora 17:00. Din păcate, antrenorul Alexandru Lupu nu poate conta pe serviciile jucătorilor accidentaţi. De aceea, antrenorul petroşenenilor a intenţionat să ceară amânarea partidei pentru o altă dată: „M-am gândit să cerem amânarea meciului, pentru că avem prea mulţi jucători accidentaţi, dar, în cele din urmă, cred că vom juca”, a declarat Alexandru Lupu.

Rugbiştii - iar fără masă

Vechea problemă, cea a hranei jucătorilor de la Ştiinţa Petroşani, este din nou în centrul atenţiei. Şi aceasta pentru că de două săptămâni gruparea petroşeneană nu mai beneficiază de cele două mese zilnice, jucătorii luând masa pe unde pot. „A fost un an foarte greu pentru noi, în care echipa a fost ţinută aproape fără niciun ban. Acum a intervenit din nou problema celor două mese zilnice. Să vedem cum se va soluţiona şi această problemă, care este una destul de serioasă”, a spus antrenorul Alexandru Lupu.

Fotbal. Liga a III-a

Mamă, ce bătaie!

FC Hunedoara pierdut la o diferenţă mare amicalul din deplasare cu ACS Poli Timişoara, 0-5 (0-1). „Rezultatul e exagerat şi nici nu contează, dar aerele de vedete ale unor jucători sunt nepotrivite şi pot dăuna atmosferei şi rezultatelor”, a punctat tehnicianul alb-albaştrilor. Pus la cale cu scopul de a perfecţiona jocul echipei prin confruntarea cu o

echipă dintr-un eşalon superior, meciul disputat la Timişoara s-a dovedit o lecţie pentru mulţi şi chiar a fost la un pas să provoace demisia antrenorului Titi Alexoi. „Scorul nu este unul real, căci noi nu am jucat acest meci pentru rezultat, ci pentru a pune la punct jocul echipei. Primul gol a fost unul de portar, Coman fiind învins cu un şut de la aproape 40 de metri, aşa că rezultatul de la pauză putea fi 0-0 şi nu 0-1. Dincolo de scor şi de prestaţia acceptabilă din prima repriză, am fost dezamăgit. M-a supărat atitudinea, caracterul îndoielnic şi lipsa

de educaţie a unor jucători cu aere de vedete fotbalişti. Am fost la un pas să renunţ la echipă, deoarece am constatat că este ceva putred care provoacă probleme. Am constatat că unii jucători au fiţe, dau indicaţii şi se ceartă între ei. Eram euforic după meciurile din campionat, dar acum am

La Maratonul Bucureşti

A alergat şi Mihai Leu

Primul român campion mondial la box profesionist, hunedoreanul Mihai Leu, a participat la ediţia a VII-a a Maratonului Internaţional Bucureşti, la care au luat startul peste 8.000 de alergători din 50 de ţări.

Maratonul a marcat retragerea din activitatea competiţională a atletei Constantina Diţă, singura campioană olimpică a României la maraton, după aurul

facebook.com/ziarulvaiijiului

constatat că nu putem emite pretenţii cu astfel de jucători”, a punctat Titi Alexoi.

câştigat în anul 2008, la JO de la Beijing. „M-am implicat în organizarea evenimentului, am prezentat centura de campion mondial într-un stand aflat la locul de start şi am şi alegat un pic. Am luat startul, am parcurs cam 2-3 kilometri, apoi am renunţat deoarece am o accidentare destul de serioasă la un genunchi, în urma unui meci de fotbal, şi nu am vrut să se agraveze”, a declarat Mihai Leu. Mihai Leu îşi continuă activitatea şi ca arbitru în ringul profesionist de box, el urmând să oficieze ca arbitru judecător la o gală care va avea loc în Slovenia, la mijlocul acestei luni.


Fotbal Liga a IV-a Fotbal Liga a IV-a Devenii mai buni, dar scorul e prea categoric

CNS Cetate Deva şi-a revenit după înfrângerea de la Petroşani şi a câştigat clar, cu 3-0, disputa cu rivala Hercules Lupeni, singura grupare care avea maximum de puncte după cinci etape înaintea acestui joc. Totuşi, după aspectul jocului, diferenţa pare puţin cam mare, prima repriză fiind una mai degrabă echilibrată. Dan Voicu, antrenorul Lupeniului, a recunoscut victoria gazdelor, dar crede că scorul este departe de realitatea din teren: „Recunosc că victoria este justă, dar scorul este mult prea mare având în vedere faptul că şi noi am avut bune oportunităţi de a marca. Din păcate, unii jucători din echipa mea sunt într-o formă slabă şi sunt departe de ceea ce au fost în sezonul trecut”. În aceste condiţii, echipa lui Marius Sîrbu a lovit la finalul primei părţi, prin golgheterul Pribac, iar în repriza secundă, Suciu şi Boloş au consfinţit un succes meritat, după un meci destul de încins. De altfel, la starea de nervozitate a contribuit şi centralul Emanuel Băiconi, care, pe alocuri, a pierdut meciul din mână. Una peste alta, victorie meritată a devenilor, care aşteaptă cu încredere partida de peste o săptămână cu noul lider, CS Vulcan, nu înainte de a evolua, miercuri, într-o etapă intermediară. CNS Cetate Deva: A. Beldean – O. Blaga, M. Sumuţiu (căp.), A. Dosan, E. Vîrtan, R. Lintaru (G. Dărăban min. 85), I. Vajda, A. Pribac, N. Cărăvan (S. Boloş min. 55, Fl. Ungureanu min. 90), N. Chelariu, D. Suciu (L. Herci - min. 79). Goluri: Pribac (min. 41), Suciu (min. 62) şi Boloş (min. 89). Antrenor: Marius Sîrbu. Hercules Lupeni: C. Toth – A. Curtean, M. Dumitresc, Al. Cojocaru, Ad. Soare, A. Crişan, Andrei Harangozo (R. Moldovan - min. 50), Cr. Ciocârlan (căp.), Alex. Harangozo (M. Pop - min. 85), I. Filip, R. Ungurianu (Ad. Baltaru - min. 88). Antrenor: Dan Voicu. Arbitri: Emanuel

Băiconi (Boiţa), Marius Pavăl (Tâmpa) şi Raul Popa (Hunedoara). Observator: Mihai Nacu (Ghelari).

Universitatea victorioasă la Uricani

Universitatea Petroşani a întrerupt seria ghinioanelor şi a obţinut o victorie importantă, 2-0, la Minerul Uricani, echipă aflată într-unul dintre cele mai slabe sezoane ale sale din ultimii ani. ACS Minerul Uricani: Tr. Câmpean – G. Trestian, Fl. Maria (D. Opriş - min. 46), M. Dreguş, D. Erdoş, Al. Ţigău (S. Agachi min. 79), A. Boroghină, A. Anghelina (căp.) (V. Mihăilescu - min. 72), K. Balisz, A. Dărăbană, P. Romanesc. Antrenor: Marin Petra. CS Universitatea Petroşani: D. Văcaru – V. Negrea, C. Tudora, L. Doroftei, I. Bulimej, C. Grigoraş, Ad. Puian (R. Marton - min. 59), I. Gavriluţi (căp.) (S. Hăncilă - min. 65), Ov. Popesc (D. Voina - min. 75), D. Raboj, Ad. Muntean (I. Driu - min. 86). Goluri: Popesc (min. 6) şi Voina (min. 83). Antrenor: Ovidiu Ciolea. Arbitri: Adrian Lina (Lupeni), Ovidiu Cîrstea (Petroşani) şi Sorin Corpadi (Lupeni). Observator: Florin Bulgaru (Lupeni)

Vulcanul e lider

Neînvinşi în acest început de sezon competiţional, fotbaliştii de la CS Vulcan s-au instalat pe primul loc după ce s-au întors cu trei puncte mari de la Dacia Orăştie, unde au dispus cu 3-1 de echipa gazdă. CSM Dacia Orăştie: M. Cimporescu (căp.) – V. Sav (A. Borza - min. 48), Cr. Bindea, A. Pipili, L. Popa (M. Lupşa - min. 75), M. Băieşu, A. Şerban, S. Niculescu, Gh. Ardelean, T. Coca, I. Hărăstăşan (Cl. Vaşarhelean - min. 52). A înscris Tiberiu Coca (min. 53). Antrenor: Marius Ştefan CS Vulcan: R. Bobu – D. Florea (I. Radu - min. 65), Ad. Roşian, R. Osiac, G. Pavel(R. Perşe - min. 73), M. Simoneac, I. Roşian, S. Maier (căp.) (V. Carabeţchi - min. 90), Ov. Lavric, A. Miclăuş (Fl. Palade - min. 44), I.

Futsal

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Coldea. Goluri: Miclăuş (min. 12), Perşe (min. 77) şi Palade (min. 90). Antrenor: Marius Szoradi. Arbitri: Valentin Gavrilă (Crişcior), Claudiu Doarvoaş (Mintia) şi Viorel Miclean (Baia de Criş). Observator: Bogdan Sever (Deva).

Inter Petrila - remiză albă

Urmăriţi de ghinioane şi de multe accidentări jucătorii Petrilei au făcut doar un egal, 0-0, acasă cu Metalul Crişcior. CS Inter Petrila: M. Haring – Fl. Dobre, Ad. Dolha, R. Borbei, C. Borbely, Ad. Duma (L. Coste - min. 87), N. Câmpeanu (căp.), I. Androne (S. Ungureanu - min. 73), Ad. Agapi, A. Bocu (G. Munteanu - min. 88), Ad. Mocanu (Al. Dumitru - min. 65). Antrenor: Aurel Moldovan. AS Metalul Crişcior Brad: Ov. David – Al. Iga, S. Cor, C. Dineş (căp.), Al. Deak, A. Mihăiescu (căp.), E. Petrişor, R. Corinda, D. Teslariu, M. Lupea (C. Pricop - min. 68), Al. Deoancă. Antrenor: Dan Teslariu. Arbitri: Daniel Thirt (Călan), Alexandru Geampană (Teliuc) şi Alexandru Thirt (Călan). Observator: Pavel Marincău (Deva).

Au onoare

FC Deva, campioana României la futsal, a ieşit cu fruntea sus după primele confruntări susţinute în „UEFA Futsal Cup”, competiţia de elită a cluburilor din Europa.

Devenii s-au clasat pe locul al treilea în grupa a III-a a turului principal, disputată la Moscova, având la activ o victorie şi două înfrângeri onorabile. După ce a pierdut cu Dina Moscova (campioana Rusiei) şi cu FC Charleroi (campioana Belgiei), FC Deva a dispus cu 4-2 de Alumnus Zagreb (campioana Croaţiei).

marţi, 7 octombrie 2014

www.zvj.ro

SPORT

5


CMYK

6

ACTUALITATE

Poliţiştii de circulaţie şi cei locali din Petrila au inventat ceva care rupe buzunarul şoferului:

Semaforul pitic!

Capcană pentru şoferi pusă cu intenţie, sau doar incompetenţă?

„N-aduce anul ce-aduce ceasul”… o vorbă înţeleaptă din bătrâni, care li se potriveşte foarte bine şi unor petrileni care s-au văzut în week-end, când oraşul sărbătorea „Toamna petrileană”, cu permisul auto suspendat pentru o lună, cu câteva puncte luate, dar şi cu câteva milioane vechi gaură la buzunar. Numai că unul dintre ei contestă aceste măsuri luate de poliţiştii de la rutieră din localitate, am zice noi pe bună dreptate. Şi o să vă arătăm şi de ce.

Din legislaţie citire: “Acest indicator se întâlneşte cu 30-200 m înaintea unei intersecţii şi îl avertizează pe conducătorul auto că urmează o intersecţie semaforizată”. Observaţi că în faţa e doar un camion şi o maşină, semaforul nu se distinge

Două semafoare

În ziarul de vineri vă spuneam că am aflat de la şeful Poliţiei Locale Petrila că poliţia locală se ocupă de devierea circulaţiei rutiere, pentru ocolirea tronsonului de pe strada Republicii unde s-a organizat manifestarea „Toamna petrileană”. În acest scop, pe lângă anumite indicatoare, au fost montate şi două semafoare, pe care le-am şi văzut mai apoi montate. Nişte semafoare simple, ca cele de pe defileu, în două culori, roşu şi verde, culori care toţi şoferii ştiu ce semnificaţii au pentru circulaţia rutieră.

„Semaforul pitic” fără indicatoare de avertizare a şoferilor…

Numai că, ce nu am scris atunci, dar o facem acum, după ce mai mulţi şoferi ne-au atras atenţia, aceste semafoare au avut o meteahnă: au fost montate prea jos. Am zice chiar mult prea jos. Astfel că de la distanţă ele puteau fi zărite de şoferi mult prea târziu, mai ales în momentul în care coloana de maşini era de peste

facebook.com/ziarulvaiijiului


CMYK

Aici ar fi trebuit să fie montat un indicator de avertizare, deoarece urmează intersecţia semaforizată. După cum vedeţi... lipsa!

Abia când nu mai e nicio maşină, semaforul poate fi văzut bine!

trei-patru autovehicule, sau în faţa unei maşini mici se afla vreun camion. „Parcă au fost aterizate din avion. Nicio logică n-au avut cei care le-au montat. Din această cauză foarte mulţi şoferi au fost derutaţi în momentul când se mergea în coloană”, ne-a spus duminică Gheorghe Toma, unul dintre şoferii profesionişti aflat cu treabă de mai multe zile în Valea Jiului la o firmă. Un alt fapt sesizat, de data aceasta de un băştinaş, care a avut mari probleme cu cei de la circulaţie din cauza acestor semafoare, a fost că aceste semafoare n-au avut în prealabil indicatoare de avertizare cum spune legea circulaţiei, montate cu câţiva zeci de metri, pentru avertizarea şoferilor că urmează un semafor. „Datorită Toamnei petrilene s-a deviat circulaţia. Nemulţumirea mea este că, deşi s-au montat două semafoare pentru aşa-zisa fluidizare a traficului, unul pe un sens, unul pe celălalt, la distanţă de maxim 100 de metri unul de celălalt, unul dintre semafoare, în sensul de mers spre Petroşani, nu se vedea, pentru că era amplasat prea jos. Un pitic de semafor, montat fără cap aş zice. În al doilea rând, nu există un indicator de avertizare, de atenţionare, care să fie montat vizibil înainte de semafor, în acest fel şoferii

marţi, 7 octombrie 2014

www.zvj.ro

fost montate prost intenţionat, ca unii să stea la pândă şi să ardă şoferii! Uitaţi-vă pe defileu câte semafoare sunt, dar la fiecare 30 de metri înainte există un indicator de prevenire, pus la loc vizibil, care te anunţă că apare un semafor! Este total neregulamentar şi de rea-credinţă!”, ne-a declarat un petrilean, membru marcant al comunităţii locale. După aceste semnale trase de şoferi, am făcut şi noi duminică câteva poze la Petrila, din care se observă că, într-adevăr, semafoarele sunt montate destul de jos. Iar indicatoare de avertizare nici vorbă să găsim. Deci,

fiind preveniţi de acest lucru. Să fie clar, toată lumea ştie că în Petrila nu există semafor. Eu, fiind plecat din localitate, nici n-am ştiut că s-au montat aceste două semafoare. Am văzut că traficul e deviat, dar nici prin cap nu-mi trecea că la un moment dat dau peste un semafor… şi acela pitic. În al treilea rând, poliţia de la circulaţie trebuia să stea să dirijeze în intersecţie, să arate… sau să prevină, că acesta e rolul ei. Ei ştiţi ce făceau? Stăteau la pândă, aşteptând să greşească unul sau altul! Stăteau să vadă cine trece pe roşu. După care, fuga după el, amendă, puncte luate, permis suspendat pe o lună! Aşa ceva nu există în lume! Unde e prevenirea? Unde este atenţionarea şi buna-credinţă a poliţistului de la circulaţie? O să fac contestaţie şi nu las lucrurile aşa. Aproape cred că aceste semafoare au

au dreptate, din nou, cetăţenii! Pentru domnii poliţişti de la circulaţie din legislaţie citire: „Acest indicator (ca cel din imaginea alăturată materialului – n.r.) se întâlneşte cu 30-200 m înaintea unei intersecţii şi îl avertizează pe conducătorul auto că urmează o intersecţie semaforizată”. Alte comentarii sunt de prisos.

Acum ar trebui să plătească şi cei care au muncit dar n-au prea gândit…

Pe viitor n-ar strica ca tovarăşii de la poliţia locală şi cei de la poliţia rutieră să analizeze mai bine locul unde vor fi montate astfel de semafoare la Petrila, dar şi să monteze TOATE semnele rutiere care folosesc la prevenirea şoferilor. Cum nu-i o glumă bună să rămâi fără permis din vina unora care muncesc dar gândesc mai puţin, n-ar strica în acest caz ca cineva să primească şi nişte sancţiuni. Asta ca să vadă pe pielea proprie ce înseamnă să-ţi faci treaba de mântuială şi cum se simt şoferii opriţi şi sancţionaţi. Oricum, cazurile se vor finaliza probabil în instanţă… Corneliu BRAN

ACTUALITATE

7


8

DIN JUDEŢ

Ţurcana 2014

A bătut toate ediţiile

Cea de-a zecea ediţie a expoziţiei şi târgului de ovine din rasa ţurcana s-a desfăşurat duminică, pe platoul de la Costeşti, în comuna Orăştioara de Sus. A fost o ediţie specială, mai ales datorită faptului că participarea crescătorilor a fost neaşteptat de mare, iar animalele prezentate au fost de cea mai înaltă calitate. Hunedorenii au depăşit standardul rasei ţurcana

La eveniment, în afară de oficialităţi locale şi judeţene – primari, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, prefectul judeţului – a fost prezent şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Dumitru Andreşoi, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Dacia” din judeţul Hunedoara, spune că rămâne ca publicul şi specialiştii prezenţi să dea verdictul privind calitatea evenimentului: „Noi ne-am pregătit cât am putut de bine, fermierii s-au prezentat în boxe cu animale valoroase, a fost o ediţie

reuşită, mai ales că domnul ministru Daniel Constantin a făcut efortul de a fi prezent. Oieritul în judeţul Hunedoara este puternic şi creşte de la an la an. În ultimul deceniu, efectivele s-au dublat, şi numeric, dar şi ca valoare. La ora actuală, standardul rasei la ţurcană e depăşit de noi cu cel puţin 60 la sută. Avem animale, femele, la peste 95 de kilograme, şi berbeci la 140 de kilograme, animale furajate pe păşune, nu prin alte metode”.

Moloţ - supărat pe cei care denigrează oieritul

Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, despre care se ştie că este implicat în afaceri ce ţin de creşterea ovinelor, este supărat pe cei care desconsideră munca oierilor: „Uitaţi, aici toate exemplarele sunt extrem de frumoase, iar după ele se trăieşte bine. Sunt producători de carne, de lapte, de brânză. Lâna, pielea la fel. Sunt produse care se materializează până la ultimul fir. Să nu credeţi că e uşor. Oamenii ăştia care n-au

sâmbătă, n-au duminică, n-au Crăciun, n-au Paşti, n-au zile libere, îşi dedică toată viaţa lor crescutului de animale. După ele se profită, dar e o muncă extraordinară. Şi mă enervează la culme acei indivizi care îşi permit să-şi bată joc: că eşti cioban, că eşti ţăran, că eşti oier. În viaţa lor n-au fost să stea pe ploaie, pe vânt, pe ger, să cureţe sau să mulgă un animal. De aceea îi felicit pe aceşti oameni harnici...”.

Se caută pieţe pentru carne

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că există şi atuuri, dar şi probleme în domeniul creşterii ovinelor, dar viitorul se anunţă bun: „Punctele bune sunt că a crescut foarte mult numărul de ovine la nivel naţional. S-a ameliorat calitatea şi, din punctul de vedere al calităţii, vrem să sprijinim chiar printr-o hotărâre de guvern, să facem o infuzie genetică în zona de ovine, mai ales la ovinele pentru carne. Partea mai puţin bună este aceea că, din păcate, din cauza problemei pe care o avem cu limba albastră, nu putem să mai exportăm animale vii, iar această problemă trebuie rezolvată de urgenţă. Oricum, dacă nu putem exporta animale vii, încercăm să găsim pieţe pentru carne”.

Filmare la Castelul Corvinilor

Vlad Ţepeş, reîncărcat ca lăncier

Între 5 şi 9 noiembrie 2014, Castelul Corvinilor din Hunedoara îşi închide porţile. Motivul? O echipă de realizatori de film, condusă de regizorul Keoni Waxman, vine la Castel pentru a filma mai multe scene dintr-un viitor film istoric, având ca temă personalitatea lui Vlad Ţepeş.

Interesant este că, în data de 8 noiembrie 2014, publicul va putea să participe la o şedinţă de filmare.

„Producătorii vor ca filmul să fie o poveste care să reflecte cât mai mult adevărul istoric al vieţii lui Vlad Ţepeş, iar pentru aceasta au ales ca întregul scenariu să fie scris sub consilierea unui istoric român contemporan. Costumaţia şi decorurile au fost alese şi realizate tot cu ajutorul unor specialişti români în domeniu”, a declarat Costin Tinca, directorul Castelului Corvinilor. Filmul istoric se va numi „Vlad The Impaler” (o variantă puţin barbară de traducere a numelui Vlad Ţepeş, în condiţiile în care „impaler” este lăncier, suliţaş, nicidecum „ţepeş” - n.r.) şi va fi construit ca miniserie de patru ore. În afară de Castelul Corvinilor, filmări vor avea loc şi la Cetatea Râşnov, Castelul Bran, Cetatea Sighişoara, Biserica Fortificată din Biertan, Palatul Cotroceni şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu.

Valea Faurului

Prins cu esenţa de salcâm în traistă

La sfârşitul săptămânii trecute, agenţii Poliţiei Simeria au depistat, în flagrant, pe un drum forestier de pe raza comunei Rapoltu Mare, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitate. Despre acesta au stabilit că a tăiat fără drept şi a sustras 1,276 metri cubi esen-

facebook.com/ziarulvaiijiului

ţă salcâm din locul numit „Valea Faurului”. În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru comiterea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori din fondul forestier naţional. Pagină realizată de Mihaela PETROŞAN


S-a amânat pentru anul viitor

Explicaţia,

Darea în folosinţă a Palatului Cultural din Lupeni Ieri, uşile Palatului Cultural din Lupeni erau ferecate şi ţipenie de constructor nu se zărea în interior sau pe afară. Ulterior, aveam să aflu că această stare de lucruri dăinuie de mai bine de o săptămână. Iniţial,

gândul m-a dus că o astfel de situaţie ar fi cauzată de diminuarea sau chiar încetarea fluxului financiar dintre primărie, beneficiarul lucrării, şi societatea deveană de construcţii care execută renovarea Palatului din Lupeni. Supoziţia mi-a fost, însă, infirmată în discuţia purtată cu întâiul reprezentant al administraţiei publice locale lupenene.

Liber la tras cu puşca

Lupii, urşii şi pisicile au de ce să se teamă

O adresă din 1 octombrie 2014 a ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, „legalizează” indirect braconajul. Conform adresei respective, se extind perioada şi condiţiile în care pot fi vânate specii protejate, precum lupul, ursul sau pisica sălbatică.

În fapt, prin adresa ministerială transmisă tuturor prefecţilor şi directorilor agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, din judeţele care deţin populaţii de carnivore mari, între care şi Hunedoara, se specifică noile reglementări pentru aprobarea derogărilor (de vânătoare - n.r.) în cazul speciilor urs, lup şi pisică sălbatică, precum şi aprobarea numărului maxim de intervenţie, repartizat pe judeţe şi gestionari de fonduri cinegetice, aşa cum prevede Ordinul 1575/16.09.2014. Potrivit documentului, exemplarele

marţi, 7 octombrie 2014

www.zvj.ro

conform spuselor acestuia, ar fi aceea că, după turnarea pardoselii în sala de spectacole, constructorul a început să facă probele la instalaţia de încălzire aflată sub stratul de beton de curând aşternut. Or, în aceste condiţii ar fi fost imposibilă continuarea celorlalte lucrări, de mai mică anvergură, pe care le necesită principala încăpere a clădirii.

Fiind lucrări care

se execută din fonduri europene, societatea de construcţii este prima care trebuie să aibă grijă ca întârzierile în finalizarea operaţiunilor să fie cât mai reduse. De fapt, şi aceasta de acum s-a făcut tot cu anunţarea, în prealabil, a instituţiilor europene finanţatoare şi cu aprobarea beneficiarului lucrării. Lucrările de renovare a Palatului Cultural din Lupeni ar fi trebuit terminate în cursul acestei luni. Dar, într-o atare situaţie, ele s-ar mai putea întinde până în luna februarie a anului viitor şi n-ar fi de mirare dacă primăria lupeneană va fi chemată la recepţie în martie.

din speciile urs, lup şi pisică sălbatică, „ce pun în pericol sănătatea şi siguranţa publică, dar şi cele care se află în intravilanul localităţilor, punând în pericol siguranţa animalelor domestice şi a personalului de îngrijire, pot fi recoltate sau capturate şi în afara perioadelor stabilite pentru derogare”. Despre felul în care se va demonstra că un animal a fost ucis în zona de acoperire legală nu se spune nimic, dar braconierii ştiu bine că nu-i va putea dovedi nimeni, niciodată, iar acum au şi liber de la stăpânire. Ministrul Mediului a solicitat autorităţilor judeţene ca, în interval de o săptămână, să transmită o adresă comună a Prefecturii şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) către toate autorităţile locale din judeţele vizate prin care să informeze fiecare primar despre numărul maxim de intervenţie pe care îl are la dispoziţie, precum şi cu privire la gestionarii de fonduri cinegetice din judeţ. „Această obligaţie o puteţi îndeplini numai printr-o comunicare continuă cu autorităţile locale de pe teritoriul judeţului dumneavoastră, astfel încât să înţeleagă că prioritatea o reprezintă siguranţa cetăţenilor şi nu activităţile de vânătoare recreativă sau

Gheorghe OLTEANU

sportivă”, a transmis Attila Korodi. Din punctul de vedere al ministrului, implicarea prefecţilor şi directorilor de APM în procesul de informare a autorităţilor responsabile va întări colaborarea acestora cu gestionarii fondurilor cinegetice şi va diminua numărul cazurilor în care animale-problemă pun în pericol siguranţa cetăţenilor.

Mihaela PETROŞAN

ACTUALITATE

9


10

IMOBILIARE - MACARENA

GARSONIERE 1. Garsonieră confort sporit - 35 mp, zona Institutului, bloc cărămidă, boxă, branşată termoficare, zonă liniştită, amenajări şi îmbunătăţiri, geamuri termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată, parţial mobilată (mobilată complet la 20.000 euro neg.). 2. Garsonieră zona Hermes-Dragalina, etaj 3/4, poziţionată pe mijloc, centrală termică, geamuri termopan, instalaţii schimbate, bine întreţinută, preţ 55.000 lei neg. 3. Garsonieră Petroşani Nord, etaj 1/4, în zona Bulevardului, renovată complet, multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri, parchet laminat, instalaţii şi uşi schimbate, 2 focuri gaz, termopan, preţ 55.000 lei neg. 4. Garsonieră zona Piaţa Petroşani, la stradă, poziţionată pe mijloc şi la soare, mobilată şi utilată, centrală termică, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet, preţ 16.000 euro neg. 5. Garsonieră confort 1, blocurile noi Aeroport, parter, mobilată şi utilată, modificări interioare, geamuri termopan, uşi schimbate, poziţionată la soare, preţ 35.000 lei sau 30.000 lei nemobilată. 6. Garsonieră confort 1, Unirii, mobilată şi utilată, centrală termică, geamuri şi balcon închis termopan, izolată termic, decomandată, parchet laminat, bine întreţinută, preţ 9.000 euro neg. 7. Garsonieră Aeroport, etaj 2/4, bucătărie si baie mare, geamuri termopan, gresie şi faianţă, uşă metal, gresie şi faianţă, poziţionată pe mijloc, foarte călduroasă, preţ 25.000 lei. 8. Garsonieră zona Hermes-Primărie, etaj 2/4, pe bulevard, renovată, balcon închis termopan, baia şi bucătăria amenajate, parchet, instalaţii şi uşi schimbate, 2 focuri gaz, preţ 48.000 lei. 9. Garsonieră Dimitrov, etaj 1/3, suprafaţă mare, gaz, zonă foarte liniştită, boxă, preţ 15.000 euro. 10. Spaţiu comercial, garsonieră Aeroport blocurile noi - zona Nicuşor Gociu, 33 mp, multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri, pretabil locuit sau sedii firme, cabinete medicale, birouri, preţ 7.000 euro.

APARTAMENTE 2 CAMERE 1. Ap. 2 cam., Dimitrov, zonă liniştită, aproape brutărie, grădiniţă, farmacie, standard, preţ 60.000 lei neg. 2. Ap. 2 cam., Dimitrov, zona foarte liniştită, etaj 1/3, poziţionat pe mijloc şi la soare, decomandat, boxă mare, standard, bine întreţinut, preţ 74.000 lei neg. 3. Ap. 2 cam., zona Primăriei Petroşani, etaj 2/4, la stradă, 2 focuri gaz, geamuri termopan, branşat termoficare cu gigacalorimetru, izolat termic, poziţionat pe mijloc, foarte călduros, preţ 75.000 lei. 4. Ap. 2 cam., zona Hermes-Mignon, etaj 3/10, standard, poziţionat la soare, 2 balcoane, bine întreţinut, preţ 70.000 lei uşor neg. 5. Ap. 2 cam., Dimitrov, etaj 2, zonă foarte liniştită, modificări interioare, centrală termică, geamuri termopan, mobilat complet, poziţionat la soare şi pe mijloc, boxă, preţ 20.000 euro neg. 6. Vând sau schimb cu ap. 2 cam. în zona centrală plus diferenţa - ap. 2 cam., zona Independenţei-Dacia, decomandat, bloc cărămidă, geamuri şi balcon închis termopan, centrală termică, poziţionat la soare, zonă foarte liniştită, preţ 60 00 lei neg. 7. Ap. 2 cam., zona Piaţă-Poliţie Petroşani, etaj 3/4, centrală termică, geamuri termopan, mobilat şi utilat, poziţionat pe mijloc şi la soare, bloc anvelopat, preţ 25.000 euro neg. 8. Ap. 2 cam., Dimitrov, etaj 2/3, balcon, zonă foarte liniştită, boxă, sobe teracotă cu gaz, poziţionat pe mijloc şi la soare, preţ 18.000 euro neg. 9. Ap. 2 cam., zona Mignon Petroşani, etaj 6/10, 2 balcoane, gaz, standard, preţ 55.000 lei. 10. Ap. 2 cam., zonă foarte liniştită Petroşani Nord, bloc cărămidă, boxă, suprafaţă mare, sobe teracotă şi centrală termică, gaz, geamuri termopan, preţ 90.000 lei. 11. Ap. 2 cam., zonă centrală, strada Horea, suprafaţă mare, dec, centrală termică, parchet, gresie şi faianţă, bine întreţinut, poziţionat la soare, preţ 17.000 euro. 12. Ap. 2 cam., Aeroport-Nicuşor Gociu, modificări interioare şi amenajări, centrală termică, 2 balcoane şi geamuri termopan, parchet laminat, baia amenajată, aer condiţionat, instalaţii noi, mobilat şi utilat complet, totul nou, izolat termic - posibil rate, preţ 17.000 euro sau 19.000 euro mobilat. 13. Ap. 2 cam., Dimitrov, zona RAAVJ, etaj 2/3, suprafaţă 56 mp, geamuri termopan, parchet, bloc cărămidă, foarte liniştit, boxă, 2 focuri gaz, bine întreţinut, preţ 85.000 lei neg. 14. Ap. 2 cam., Aeroport-Aviatorilor, la stradă, etaj 3/4, balcon, geamuri termopan, o cameră izolată, preţ 32.000 lei.

APARTAMENTE 3 CAMERE 1. Ap. 3 cam., zona Piaţa Petroşani, etaj 1/4, bucătărie modificată, centrală termică, geamuri termopan, bine întreţinut, preţ 26.000 euro. 2. Ap. 3 cam., Independenţei, decomandat, etaj 2/4, centrală termică, geamuri şi 2 balcoane închise termopan, parchet laminat, gresie şi faianţă, izolat termic, poziţionat la soare, zonă foarte liniştită, deosebită, preţ 22.000 euro neg. 3. Ap. 3 cam., Bulevard Petroşani Nord, mobilat şi uti-

facebook.com/ziarulvaiijiului

lat, centrală termică, geamuri termopan, baia amenajată, parchet laminat, preţ 26.000 euro/schimb cu garsonieră plus diferenţa. 4. Ap. 3 cam., Aeroport, etaj 1/4, amenajat, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet laminat, uşi şi instalaţii schimbate, preţ 45.000 lei neg. 5. Ap. 3 cam. mobilat complet, zona Primăriei Petroşani, modificări interioare, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet laminat şi parchet stejar, izolat termic, uşi şi instalaţii schimbate, racordat termoficare, geamuri termopan, baia amenajată, instalaţii şi uşi schimbate, preţ 35.000 euro neg. 6. Ap. 3 cam., Uricani, parter înalt, pretabil locuit sau sedii firme, cabinete medicale, birouri, amenajări interioare, gresiat, faianţat, mochetă, poziţionat la soare, geamuri termopan, zugrăvit lavabil, preţ 25.000 lei neg. 7. Ap. 3 cam., zonă centrală şi liniştită Petroşani, bloc cărămidă, parter, balcon închis, amenajări interioare, geamuri termopan, centrală termică şi sobe teracotă, parchet laminat, bucătărie modificată, beci, 2 boxe, preţ 145.000 lei neg. 8. Ap. 3 cam. + 2 cam. amenajate demisol, zona foarte liniştită Dimitrov, amenajări, geamuri termopan, centrală termică, bine întreţinut, preţ 45.000 euro neg. 9. Ap. cam., Petroşani Nord, zona Bancpost, bloc BCA, modificări interioare şi amenajări, 2 balcoane, geamuri termopan, 2 băi amenajate parchet laminat, bine întreţinut, preţ 28.000 euro neg. 10.Ap. 3 cam., Dimitrov, etaj 1, geamuri termopan, zugrăvit, standard, boxe, balcon mare, bine întreţinut, zonă liniştită, preţ 30.000 euro neg. 11. Ap. 3 cam., zona Parc-Astral Petroşani, etaj 1, standard, 3 balcoane, 2 focuri gaz, geamuri termopan, preţ 40.000 euro neg. 12. Ap. 3 cam., zona Parâng-Oituz, neamenajat, etaj 1/4, centrală termică, poziţionat la soare, zonă foarte liniştită, preţ 70.000 lei.

APARTAMENTE 4 CAMERE 1. Ap. 4 cam., zona Mignon Petroşani, suprafaţă 120 mp, amenajări interioare, parchet în stare impecabilă, geamuri şi balcoane închise termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată, branşat termoficare, poziţionat la soare, izolat termic, panoramă, 2 focuri gaz/ schimb cu ap. 2 cam., cu diferenţa discutabilă. 2. Ap. 4 cam., zona ultracentrală - Bulevard-Petroşani Nord, etaj 1/4, standard, poziţionat pe mijloc şi la soare, balcon mare, panoramă, preţ 45.000 euro neg. 3. Ap. 4 cam., zona Piaţă-Poliţie Petroşani, etaj 2/4, bine întreţinut, centrală termică, geamuri termopan, parchet, amenajări interioare, izolat termic exterior, preţ 45.000 euro neg. 4. Ap. 4 cam., zona Mignon Petroşani, suprafaţă 120 mp, amenajări interioare, parchet în stare impecabilă, geamuri şi balcoane închise termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată, branşat termoficare, poziţionat la soare, izolat termic, panoramă, 2 focuri gaz, preţ 49 900 euro neg. 5. Ap. 4 cam., Aeroport blocurile noi, etaj 1/4, izolat termic, suprafaţă mare, centrală termică, parchet laminat, geamuri termopan, bai amenajate, bine întreţinut sau schimb cu ap. 2 cam., plus diferenţa discutabilă, preţ 35.000 euro neg.

TERENURI 1. Teren zona comunei Baru Mare,la 1 km de şoseaua naţională, pretabil construcţii case, casă vacanţă, acces auto, acte, ieşire din indiviziune, utilităţi (apă, gaz, curent), zonă pitorească, preţ 9 euro/mp neg. 2. Teren intravilan + proiect casă, zona Sălătruc, suprafaţă 500 mp, pretabil construcţii case, case vacanţă, pensiuni, apă curgătoare, acces auto, canalizare, preţ 10.000 euro neg. 3. Teren Burdeşti-Cimpa, 4500 mp, drept, la stradă, apă, curent, front stradal 20 m, posibil construcţii case, case vacanţă, firme, preţ 5 euro/mp neg. 4. Teren în Parâng, 1000 mp, zona pârtiilor schi, acte, ieşire indiviziune, preţ 50 euro/mp. 5. Teren intravilan, zona Spital Petroşani, suprafaţă 1000 mp - pretabil construcţii case, acte, ieşire din indiviziune, acces auto, apă, curent, canalizare, preţ 25 euro/mp neg. 6. Teren Parâng, zona Rusu, la stradă, 1000 mp, front stradal-40 m, acte, ieşire indiviziune, pretabil construcţii case, case vacanţă, pensiuni, preţ 30.000 euro. 7. Teren Vulcan - Valea Ungurului, 13.000 mp (eventual parcelat), acces auto, posibilităţi multiple case, case vacante, construcţii hale, zonă pitorească şi liniştită, apă, curent, preţ 7 euro/mp neg. 8. Teren Livadia-intravilan - 950 mp, cu casă veche (casă si anexele necesita renovare completa), apă, curent, acces auto, stradă betonată, preţ 10.000 euro.

CASE DE VACANÞÃ 1. Cabană zona turistică Rusu, acces auto, 2 surse apă, panoramă deosebită, mobilată şi utilată complet, P+M, garaj şi beci cu cramă, cameră centrală, la parter cu living, bucătărie, baie, scară interioară, la mansardă - 3 dormitoare, baie, balcon mare, curte amenajată, terasă exterioară cu foişor şi cuptor, geamuri termopan cu lemn mahon, băi amenajate, parchet laminat, 750 mp teren, acte,ieşire indiviziune, preţ 150.000 euro. 2. Cabană zona Rusu,mobilată şi utilată, 3 nivele, mag-

azie, la demisol - bucătărie, sală biliard, cu scară interioară, la parter - living, hol, baie, la mansarda - 3 dormitoare - balcoane, amenajări interioare, geamuri termopan, şemineu şi încălzire centrală gaz, 1000 mp teren drept, acte, ieşire indiviziune, preţ 80.000 euro neg. 3. Casă vacanţă Parâng (aproape de pârtia de schi) la parter - living, bucătărie, baie - scară interioară, la etaj 2 cam., baie, 2 balcoane, beci, anexă, mobilată şi utilată complet, pe teren concesionat - 214 mp, preţ 65.000 euro neg. 4. Pensiune nefinisată în Parâng, P+E+M, suprafaţă construcţie-93 mp la sol, la subsol-2 garaje mari, la parter - living, bucătărie, baie, la etaj - 3 cam. cu baie proprie; mansarda - 3 cam. cu baie proprie, curent, apă, fosă septică, aproape de telescaun, 120 mp teren concesionat, preţ 75.000 euro neg. 5.Casă - casă vacanţă, zona Maleia-Rusu, cu 450 mp teren, P+E+M, la parter cu 2 garaje, beci, cameră centrală pe combustibil solid, la etaj living cu scară interioară, bucătărie, hol grup sanitar, la mansardă - 2 cam., terasă mare, cu fundaţie beton, pereţi bolţari şi lemn, zonă deosebită, pitorească, apă curgătoare, pomi fructiferi, panoramă, preţ 55.000 euro neg. 6. Cabană zona Rusu, mobilată şi utilată, 450 mp teren, acces auto, demisol - 70 mp-nefinisat (pretabil crama-bucătărie vară), la etaj - living, bucătărie, baie amenajată, mansarda cu 2 dormitoare + 1 nefinisat, centrală termică, geamuri termopan, preţ 55.000 euro neg. 7. Casă vacanţă pt. familie, mobilată şi utilată, Parâng, zona Căsuţei din poveşti, P+1, la parter living, bucătărie, cameră, baie, scară interioară, etaj - cameră mare-30 mp, teren concesionat 190 mp-posibilitate extindere, beci, acces auto, preţ 45.000 euro neg.

SPAÞII COMERCIALE 1. Spaţiu comercial amenajat, 90 mp, stradal, compartimentat, vitrină, vad comercial, pretabil orice fel activitate (posibil preluare chiriaşi), preţ 80.000 euro neg. 2. Spaţiu comercial-130 mp, transformat din 2 ap. cu 3 cam. la parter bloc alăturate, zona centrală Petroşani Nord - ENEL, la stradă, pretabil activităţi birouri, sedii firme, cabinete medicale, acces exterior, parcare, amenajări interioare - (posibil parcelat). 3. Spaţiu comercial în Petroşani, zona centrală, teren în suprafaţă de 1360 mp; suprafaţă construită de 750 mp, 2 clădiri, una cu garaj la parter, etaj şi mansardă, cea dea doua parter şi etaj, posibilităţi multiple, apă, energie electrică, preţ 52.000 euro. 4. Spaţiu comercial Vulcan, central - M.Viteazu, suprafaţă totala 240 mp (120 mp, terasa-50 mp, parcare), pretabil orice fel activitate, vitrină, 3 focuri gaz, curent trifazic, canalizare, internet sau chirie, preţ 90.000 euro neg. 5. Hală în zona industrială Livezeni, la DN, suprafaţă construită-690 mp, curte - 1800 mp, acces auto - intrare tir, rampă, curent trifazic, gaz metan, preţ 130.000 euro neg. 6. Garsonieră Aeroport blocurile noi - zona Nicuşor Gociu, 33 mp, multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri, pretabil locuit sau sedii firme, cabinete medicale,birouri, preţ 7000 euro. 7. Spaţiu comercial pentru închiriere, la parter bloc (ap. cu 3 cam.), strada Horea, parcare, la şosea, vad comercial, pretabil activităţi birouri, sedii firme, cabinete, suprafaţă 68 mp , preţ 200 euro/lună + garanţie (eventual 2 cam. - 120 euro/lună). 8. Spaţiu pentru vânzare, în Vulcan, zonă centralăM.Viteazu, suprafaţă de 80 mp, vitrina 10 m, scări exterioare şi interioare, gaz, CT, pardoseală granit, pretabil activităţi diverse, preţ 50.000 euro neg.

CASE 1. Casă Lonea, zona foarte liniştită, 3 cam., bucătărie,baie, mansarda, curte, centrală termică gaz, la stradă, acces auto, bine întreţinută, bucătărie vara, anexe/ schimb cu ap. 2 cam. în Petroşani - Petrila cu diferenţa discutabilă, preţ 160.000 lei neg. 2. Casă P+1, zona rezidenţială Petroşani, construcţie nouă 2013, suprafaţă 300 mp, parţial finisată, 650 mp curte, acces auto, gaz metan şi termoficare, 2 surse apă,la parter - bucătărie, living cu baie serviciu, 2 dormitoare cu băi proprii, cu scară interioară, la etaj living, balcon mare, 2 dormitoare cu băi proprii, birou, 3 beciuri, izolaţie termică, instalaţie electrică şi sanitară, geamuri şi uşi termopan, preţ 120.000 euro neg. 3. Casă zona rezidenţială Petroşani, P+1, la parter living, hol mare, bucătărie, baie cu scară interioară, la etaj 3 dormitoare, hol, baie, 6 balcoane, centrală termică gaz, garaj şi beci la parter, curte amenajată, acces auto, îmbunătăţiri şi amenajări interioare, parţial mobilată, 1400 mp teren/schimb cu ap. 3-4 cam. centrală

Petroşani, preţ 130.000 neg. 4. Casă zona Dimitrov, cu 520 mp teren, casă 1 camera, bucătărie si baie, proiect pentru gaz, acces auto, zona foarte liniştită, preţ 62.000 euro. 5.Casă zona comunei Baru Mare, 3 cam., cămară, hol, beci, anexe gospodăreşti, 2 bucătării vara, 600 mp teren, acces auto, preţ 80.000 lei neg. 6. Casă zona Dimitrov Petroşani, 3 cam., bucătărie, baie, hol, anexe, centrală termică gaz, amenajări şi îmbunătăţiri, curte dreaptă -700 mp, acces auto, curte amenajată, zonă liniştită, preţ neg. 6. Casă zonă liniştită colonie, mobilată şi utilată - totul nou, 2 cam., bucătărie, baie, hol, camera centrală termică, mansarda necompartimentată, anexe, terasa amenajată, amenajări interioare, parchet laminat, baia amenajată, izolaţie termică exterioară, geamuri termopan, uşi şi instalaţii schimbate, preţ 150.000 lei neg. 7. Casă Vulcan, zonă liniştită, acces auto, 2 intrări, garaje, casă are 2 cam., bucătărie, baie, 2 beciuri, bucătărie vară, anexe, centrală termică gaz, poziţionată la soare, canalizare, 1500 mp teren, pomi fructiferi, preţ 160.000 lei neg. 8. Casă P+M, zona centrală şi liniştită Petroşani, mobilată, la parter - bucătărie, baie, dormitor, living, cămară şi hol; la mansardă - baie, dresing, 2 dormitoare, living, 2 balcoane, amenajări şi îmbunătăţiri, 520 mp teren, curte amenajată + o construcţie separată, mobilată complet, - cu dormitor, bucătărie, baie, living, preţ neg. 9. Vila zona Maleia, mobilată şi utilată, construcţie nouă, din cărămidă, suprafaţă construită 350 mp, 120 mp amprenta sol, parter - living, hol, bucătărie, baie, etaj - 3 dormitoare, baie, mansarda nefinisată, amenajări şi îmbunătăţiri multiple, izolată termic, acces auto, centrală termică combustibil solid, fosă septică, curent 380 V, 2 beciuri, cramă, anexe, preţ 125.000 euro neg. 10. Casă - casă vacanţă în zona comunei Pui, P+M, la parter living, bucătărie, cămară, baie, cu scară interioară, la mansardă - 2 dormitoare, pereţi izolaţi, geamuri duble, baia amenajată, gresie şi faianţă, parchet, fântână în curte, acces auto, pomi fructiferi, 1000 mp teren, preţ 32.000 euro. 11. Casă Dimitrov, 2 cam.,living, bucătărie, baie mare, scări interioare, la mansardă 1 cameră, amenajări interioare, centrală termică, şemineu, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet laminat, uşi şi instalaţii schimbate, curte 200 mp, zonă foarte liniştită, preţ 69.000 euro neg/ schimb cu ap. Petroşani –Petrila cu diferenţa discutabilă. 12. Casă zonă liniştită Petroşani, 2 cam., bucătărie, hol, anexe, terasă, centrală termică pe combustibil solid, 260 mp curte, canalizare, renovată, amenajări interioare, geamuri termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată sau schimb cu ap. + diferenţa, preţ 160.000 lei neg. 13. Casă – casă vacanţă, 2 cam., bucătărie, baie, hol, pretabil locuit sau case vacanţă pe Valea Streiului - zona pitorească, - Baru Mare, amenajări şi îmbunătăţiri, geamuri termopan, gaz metan, sobă teracotă, 200 mp curte + 2000 mp grădină, teren drept, utilităţi, acces auto, preţ 33.000 euro neg. 14. Casă zona Haţeg - Valea Dîljii, 2 corpuri: o casă cu 3 cam., baie, hol 20 mp, mobilată complet, cu amenajări şi îmbunătăţiri + 1 casă cu bucătărie, 2 cam., baie serviciu, hol, terasă, amenajată, îmbunătăţiri, 2 beciuri, anexe, 2500 mp teren, curte şi grădină, pomi fructiferi, acces auto, fântână cu hidrofor şi apă reţea, preţ 40.000 euro neg. 15. Casă Petroşani Nord, P+ E, la parter - living, bucătărie, 2 cam., 2 băi, scară interioară, la etaj - 2 cam., baie, debara, 2 terase (1 închisă), 2300 mp teren, curte amenajată, centrală termică, garaj, sală sport, anexe, acces auto, preţ 75.000 euro neg. 16. Casă la roşu, zonă centrală şi liniştită Petroşani, la parter - hol, living, anexă centrală, bucătărie, baie, la etaj 3 cam., hol, baie, instalaţii noi, acoperiş nou, izolată exterior, 180 mp curte, canalizare, acces auto, preţ 40.000 euro neg.

CHIRII 1. Garsonieră zona Hermes-Dragalina, nemobilată, etaj 3/4, curată, bine întreţinută, preţ 100 euro/lună + garanţie. 2. Ap. cu 3 cam., strada Horea, parcare, la şosea, vad comercial, pretabil locuit sau/şi activităţi birouri, sedii firme, cabinete, suprafaţă 68 mp, preţ 200 euro/lună + garanţie (eventual 2 cam. - 120 euro/lună).

Pentru relaþii sau alte oferte vã puteþi adresa zilnic la sediul firmei, str. Horea, 2/23 sau la telefoanele: 0254.545.393, 0727.832308.

www.agentia-imobiliara-petrosani.ro e-mail: agentia_macarena@yahoo.com


ANGAJĂRI

mica publicitate

S.C. TROTA România S.R.L., din Cluj, selecţionează tineri şoferi profesionişti cu categoriile C + E, cu cel puţin 2 ani de experienţă demonstrabilă pe camion articulat TIR (cap tractor cu semiremorcă). Se lucrează numai în echipaj, pentru efectuarea de transporturi frigorifice în Comunitatea Europeană. După fiecare 2 luni pe comunitate, se dă o săptămână de concediu, firma asigurând transportul cu avionul, dus şi întors. Se asigură un minim între salariul de bază şi diurne, care depinde de categoria profesională şi de vechimea în firmă şi care porneşte de la 1550 €/lună. Solicitanţii ce vor fi selectaţi după interviurile ce se vor organiza cât de curând, vor susţine o probă practică pentru a se valora capacitatea profesională. Informaţii despre locul şi ora interviului, la tel. 0740.295418, numai după trimiterea unui CV şi copii de pe documentele de mai jos, la soferitir@trota.ro: Buletin Paşaport Permis de conducere Cartelă tahograf Atestat de marfă Caziere judiciar şi auto Caracterizare de la ultimul loc de muncă A se abţine toţi cei ce nu întrunesc condiţiile mai sus arătate. ELECTROUTIL ALISER angajează electricieni şi muncitori necalificaţi în vederea calificării la locul de muncă. CV-urile se depun la sediul societăţii din Aninoasa, str.Costeni, nr.311, sau pe e-mail: electroutil@yahoo.com. Relaţii la telefon 0254.513325 Societate Comercială organizează preselecţie în vederea angajării pe postul de vânzător, în Petroşani, Vulcan şi Lupeni. Preselecţia va avea loc în data de 10.10.2014, ora 10, în Lupeni, str. Păcii, bl. 8, parter. Telefon 0254.561.470 Bar Ariana (Petroșani, staționar Piața Victoriei - la etaj) angajează dansatoare. Relații la telefon 0766.301556

ÎNCHIRIERI

mica publicitate

Închiriez apartament 2 camere, mobilat, în Craiova, cartier Craioviţa Nouă, zona Big Vechi. Relaţii la telefon 0724.857305 Închiriez în condiţii avantajoase hală, 310 mp, situată în zona Dărăneşti, lângă staţia de carburanţi Baril, cu ieşire la DN 66. Relaţii la telefon 0744.825125

SERVICII

mica publicitate

Persoană fizică, studii juridice superioare, realizez procedura necesară pentru recuperarea sumei plătite în baza timbrului de mediu. Preţ fix indiferent de suma plătită. Relaţii la telefon 0747.791717 sau la e-mail: robert_tokes@yahoo.com

marţi, 7 octombrie 2014

www.zvj.ro

DECESE

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Familia profesor Victor Arad anunţă, cu profundă durere, încetarea fulgerătoare din viaţă a celei care a fost o mamă şi bunică deosebită, ARAD SILVIA, în vârstă de 86 de ani. Funeraliile au loc la domiciliul din Petroşani, str. Dărăneşti, nr.62. Nu te vom uita niciodată! Sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga compasiune familiei Kelemen, acum când se despart de Dr.ing. KELEMEN IOSIF Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familiile Opriş Ioan şi Adrian

Ne alăturăm durerii familiei Kelemen în aceste clipe grele pricinuite de decesul Dr.ing. KELEMEN IOSIF Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Familia Vachold Emil şi Adriana

Astăzi, cu părere de rău, ne luăm rămas bun de la unul dintre cei ce au condus destinul uneia dintre cele mai mari întreprinderi de construcţii de maşini din Vale, fostul URUMP, regretatul KELEMEN IOSIF. Suntem alături de familia îndoliată şi aducându-i un ultim omagiu ne rugăm de iertarea sufletului său şi de pomenirea sa cu cei drepţi. Senator Haralambie Vochiţoiu

COMEMORĂRI

Astăzi, 7 octombrie 2014, se împlinesc şase ani de la tragicul accident în care şi-a pierdut viaţa cel mai bun şi iubit soţ, tată şi ginere, VÂJEILĂ PETRE Dumnezeu să-l odihnească! Fie-i ţărâna uşoară. Nu îl vom uita niciodată. Soţia Lori şi copiii Alin şi Cristina

IMOBILIARE

mica publicitate

Vând apartament cu 2 camere, zona 8 Martie, Petrila, cu îmbunătăţiri, decomandat, situat spre soare. Preţ 8.500 euro. Telefon 0725.065800 Vând garsonieră amenajată, confort I, plus boxă, zona Universităţii. Preţ negociabil. Relaţii la telefon 0724.501755

Vând garaj cu canal de vizitare şi pivniţă situate în Petroşani vizavi de Liceul Economic, având suprafaţa de 25 mp. Înălţimea clădirii şi a uşii permite gararea şi a utilitarelor şi microbuzelor. Este branşat la curent de 380V. Preţ: 4500 euro. Telefon 0721.225359 sau 0768.406967 Vând casă situată în Tg-Jiu, str. George Coşbuc, nr. 2, construită în anul 2000. Casa cuprinde beci, parter cu terasă, etaj cu balcon şi pod pretabil pentru mansardare. Casa este termoizolată, inclusiv placa podului, şi este compusă atât la parter, cât şi la etaj din două holuri, living spaţios şi luminos, două dormitoare, baie şi bucătărie spaţioasă. Are posibilitatea compartimentării şi creării a două apartamente cu intrări separate. Dispune de un garaj dublu pentru autotu-risme. Suprafaţă teren - total 850 mp, cu deschidere la stradă de 45 metri liniari. Toate facilităţile: apă, canalizare, gaze. Zonă foarte liniştită. Preţ neg. Telefon pentru alte informaţii: 0727.874449

De vânzare/ închiriere în condiţii avantajoase spaţiu comercial situat în Vulcan, b-dul M. Viteazul, nr. 26 (fostul Orient). Relaţii la telefon 0762.257696

PUBLICITATE

11

Vii cam nervos acasă şi strici atmosfera de familie cu atitudinea ta. Lasă-i pe cei dragi să te înconjoare cu veselia lor, cu optimismul lor, pentru că te-ar putea ajuta să-ţi abată gândul de la problemele cu care te-ai confruntat peste zi.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Prea te laşi dominat de influenţele negative din jurul tău, când tu ai resursele proprii de energie care te-ar putea ajuta să treci cu brio peste orice impas. Tu ştii cel mai bine pe ce te poţi baza.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Eşti prăduitor şi arunci cu banii pe fleacuri. Nu ai nevoie de ele ci sunt doar capricii trecătoare, dar devoratoare de bani.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Dacă te cramponezi atât de starea de confort instalată doar de teama schimbării, ai putea rata ocazii mult mai bune decât cea de care te ţii acum cu dinţii.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Nu te lăsa influenţat negativ de persoanele din jurul tău care nu văd decât piedici la tot pasul. Ei nu au nici atitudinea ta, nici cunoştinţele tale, ca atare nu te compara cu ei.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Eşti genul de om care crede doar atunci când vede, iar azi vei primi atât de multe semnale clare ce îţi alungă orice urmă de nesiguranţă încât ar fi culmea să le pui la îndoială.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Munceşti cu sârg, dar fără prea multe satisfacţii din cauza unora care comentează acid eforturile tale.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Dacă ţi-ai pune un pic ambiţia la treabă, ai ajunge mult mai uşor un scop pe care deocamdată doar îl visezi. Nu trebuie să te mulţumeşti cu puţin.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Nu te poate opri nimeni şi nimic din elan, deoarece tu vezi în orice eveniment o provocare prin care îţi pui şi mai bine în valoare calităţile.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

E o plăcere să pierzi vremea alături de cei dragi pe lângă casă, pentru că tot deliciul zilei e asigurat de lucruri mărunte, nu de cele mai speciale momente.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Distrează-te, bucură-te de o zi relaxantă ca cea de azi şi caută compania altor persoane la fel de vesele şi bine dispuse ca şi tine.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Aştepţi o aprobare sau un document oficial care să-ţi asigure evoluţia spre etapele viitoare. Fără acea semnatură nu poţi trece mai departe, ci depinzi de ea, altfel rişti să mergi pe o cale ilegală sau incorectă care, mai devreme sau mai târziu, se va împotmoli cumva.

HOROSCOP


CMYK

12

EVENIMENT

Vă facem cunoştinţă cu

Dascăli care fac cinste Văii A devenit o tradiţie ca, în judeţul Hunedoara, Ziua Mondială a Educaţiei să fie întâmpinată cu diferite manifestări reunite sub genericul „Săptămâna educaţiei”.

În calendarul acţiunilor organizate în acest an a fost cuprinsă şi lansarea volumelor editate cu sprijinul S.I.P. Judeţul Hunedoara, în cadrul Concursului de manuscrise „Magister 2014”, organizat din iniţiativa lui Paul Rusu şi Victor Bratu. Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: „Manuscrise cu tematică educaţională”, „Literatură de specialitate” şi „Literatură”. La „Manuscrise cu tematică educaţională” au fost declarate câştigătoare trei educatoare din Valea Jiului. Renata-Camelia Rebegea este profesor pentru învăţământul preşcolar la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Petroşani. Este o cunoscută autoare de materiale de specialitate şi auxiliare didactice. La aceeaşi grădiniţă predă şi Carmen Bakoş, profesoară prezentă la diverse sesiuni de comunicări ştiinţifice şi simpozioane, implicată în proiecte educaţionale. Maria-Marcela Meraru este profesor pentru învăţământul preşcolar la Şcoala

Gimnazială „I.D. Sîrbu” Petrila. Autoare a numeroase volume, este deţinătoarea a trei premii „Emia” pentru literatură pentru copii. Datorită muncii acestor trei dăscăliţe, a văzut lumina tiparului volumul „Planificarea activităţilor instructiveducative din grădiniţă – Grupa mare”, realizat în conformitate cu cerinţele „Curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 7 ani, în grădiniţa de copii”. La secţiunea „Literatură de specialitate” a fost ales volumul „Trepte ale afirmării identităţii prin artă”, al doamnei inspector AdrianaEmilia Cănija Popa. Autoarea, profesoară la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva, este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi doctor în Arte Vizuale. Despre creaţia

dumneaei afirmă că este legată de propria personalitate: „Tot ceea ce fac este filtrat prin simţirea şi gândirea mea. Tot ceea ce văd, simt şi trăiesc, absolut totul este un posibil pretext ce poate îmbrăca diferite forme de exprimare plastică. Nimic din ceea ce fac n-ar trebui să fie străin altora”. Iată că, prin publicarea acestui volum, studiile de specialitate ale distinsei autoare nu rămân străine altora. La secţiunea „Literatură” s-au editat două volume, fiind desemnate două câştigătoare, ambele din Valea Jiului. „Călătorie în lumea fabulei” este semnat Vali Slavu – profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vulcan şi colaboratoarea ZVJ. Autoarea este membră a Uniunii Epigramiştilor din România, laureată la 50 de concursuri

literare. Volumul de poezii „Nirvana” este semnat Natalia Gălăţan. Autoarea este profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Avram Stanca”, structură a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani. Lansarea a avut loc în data de 2 octombrie, în Sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, după dezbaterea „Cadrul didactic: statut actual şi soluţii”. La acţiune au participat, alături de directorii şi liderii de sindicat de la toate unităţile şcolare din judeţ, câţiva invitaţi speciali. Au fost prezenţi politicieni precum Ecaterina Andronescu, Natalia Intotero, Carmen Hărău, Cristian Resmeriţă, Gheorghe Firczak, Mircea Moloţ – preşedintele C.J. Hunedoara, Viorel Arion – primarul Municipiului Hunedoara, Marius Nistor – preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”. Marian BOBOC

Aforismele lui Valeriu Butulescu,

Lansate până şi în Georgia

Ieri, la Tbilisi, la Casa Scriitorilor din Georgia, a avut loc lansarea volumului de aforisme „KVISH OAZISEBI” („Oaze de nisip”), semnat de Valeriu Butulescu, colaborator ZVJ.

Lucrarea, îngrijită de scriitorul Devi Berdzenishvili, a fost tipărită sub egida editurii „Chubini”, traducerea în limba georgiană fiind realizată de Natali Slepakova. La această acţiune au fost prezenţi, alături de autor, scriitori, jurnalişti şi iubitori de literatură georgieni, şi ambasadorul României în Georgia. Referindu-se la eveniment, Valeriu Butulescu a declarat: „Pentru mine contactul cu cititorii altor ţări este un test. Îl trăiesc de fiecare dată cu teamă şi înfrigurare. Am căutat să dau ideilor forme cât mai generale, să le scot din locul şi timpul lor. Mă bucur că aceste ironii triste, aceste gânduri disparate, reduse la câteva cuvinte esenţiale, trezesc interes în spaţii culturale atât de exotice”. După cum îl cunoaştem, suntem convinşi 100% că Valeriu Butulescu va reveni cu amănunte de la faţa locului. (N.B.)

facebook.com/ziarulvaiijiului


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.