CMYK
Ziar ul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Susţine, prin propriul exemplu, reforma în politică
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
Curs valutar: 1€ = 4,4738 lei 1$ = 3,5818 lei 1₤ = 5,6239 lei
miercuri, 17 decembrie 2014 Anul VII nr. 1594 12 pagini Preţ: 1 leu
Primarul Buhăescu a demisionat din calitatea de preşedinte al PSD Uricani
În Valea Jiului reforma PSD începe de la vest
Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani, a anunţat ieri că demisionează din calitatea de preşedinte al organizaţiei Uricani a Partidului Social Democrat (PSD).
Astfel, edilul doreşte să tragă un semnal de alarmă cu privire la necesitatea reformării PSD, una dintre idei fiind aceea de a evita, pentru viitor, concentrarea puterii politice şi administrative în mâinile unei singure persoane. În spiritul ideii anterior enunţate, edilul
spune că este de datoria primarilor, a parlamentarilor şi a persoanelor aflate în fruntea consiliilor judeţene, indiferent de formaţiunea, uniunea ori alianţa politică din partea căreia au fost aleşi, să renunţe la funcţiile politice pe perioada exercitării mandatelor în fruntea unor instituţii publice. Un bun pas, în opinia primarului Buhăescu, ar fi şi acela ca, pentru viitor, aşa cum de altfel s-a şi propus, numărul de mandate consecutive în cazul aleşilor (parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene ori primari) să fie limitat, varianta vehiculată public în
Campania „Premianţii fără premii”
această perioadă fiind aceea de a îngrădi dreptul unei persoane de a candida, a treia oară consecutiv, pentru o funcţie pe care a ocupat-o timp de două mandate la rând. Dănuţ Buhăescu, care nu a fost membru al Partidului Comunist Român, spune că perpetuarea actualelor obiceiuri (aleşi care au şi funcţii în partide politice, ori care rămân în funcţii alese mai mult de două mandate la rând) ar constitui o reîntoarcere la climatul nedemocratic, din acest punct de vedere, de dinainte de anul 1989. Cătălin DOCEA
Petrileanul Ion Barbu - laureatul săptămânii
Sâmbătă, la Deva, campania „Premianţii fără premii” îl aduce în faţa hunedorenilor pe deja celebrul om de cultură, caricaturistul de geniu Ion Barbu.
„Sigur îl cunoaşteţi pe Ion Barbu din paginile Academiei Caţavencu, din Dilema Veche sau din Ziua, unde sem-
Angajăm vânzătoare
pentru florărie în Petroșani. Relaţii la telefon 0786.257828
nează caricaturi inspirate, însă artistul din Petrila e mult mai mult decât un desenator cu mult umor. Are zeci de premii internaţionale pentru caricatură, dar este şi unul dintre principalii promotori ai poeziei româneşti contemporane, iar micul oraş minier
din Valea Jiului în care a ales să trăiască poartă marca inconfundabilă a artistului, care se împleteşte strâns
KEOPS
cu geniul lui Ion Dezideriu Sîrbu, scriitor a cărui posteritate i-a dedicat ultimii 20 de ani”, definesc organizatorii personalitatea artistului hunedorean. Sunt multe lucruri de amintit despre Ion Barbu, între care realizarea singurului Muzeu al Mamei din Europa, aportul important la realizarea casei memoriale „I.D. Sîrbu”, în Petrila, Centrul „POMPAdou” de la Mina Petrila şi multe alte realizări culturale de excepţie. Sâmbătă, în centrul Devei, de la ora 11.00, Ion Barbu vine în faţa celor care iubesc valoarea autentică.
În zona BCR Semafoarele au fost înlocuite cu sensul giratoriu
P. 2 Chiar dacă mai încet decât a hotărât instanţa Monumentul Acaţiu Barcsay din centrul istoric al Devei va fi demolat
P. 3 Vulcan Ultimul Crăciun cu „Grupa Răţuştelor”
P. 6 La Şcoala Gimnazială „Sfânta Varvara” Structură Iscroni Emoţii şi după 30 de ani
P. 7
Mihaela PETROŞAN
La Petrila, chiar pe final de an, Au mai fost rezolvate câteva probleme edilitare
angajează în condiţii avantajoase
bucătar, casier cazinou
CV-urile se depun la Restaurant Keops. Relaţii la telefon 0730.072637.
P. 8-9
2
LA ORDINEA ZILEI
În zona BCR
Semafoarele au fost înlocuite cu sensul giratoriu
Aşa arată noul sens giratoriu din zona Băncii Comerciale Române din Petroşani. După ce în consiliul local consilierii au aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primar, despre care noi am scris în noiembrie, iată că la nicio lună de-atunci cei de la SPADPP au şi pus în practică ideea.
inţat aceste semafoare de la intersecţii susţine că e mai bine fără ele, de aceea m-am gândit că şi pentru Petroşani ar fi necesar să le desfiinţăm, în zona BCR şi la spital”, ne declara primarul Petroşaniului după respectiva şedinţă. Rămâne să vedem în timp cum va fi, pentru că există şi voci care susţin că sensurile giratorii pot cauza şi incidente rutiere în trafic. La Vulcan deja există destule exemple. Corneliu BRAN
„Va fi mai bine fără semafoare, traficul va fi mai eficient şi nici nu vom mai avea probleme când semafoarele se defectează. Toată lumea care a desfi-
La Deva
Veteranii căsniciei au fost premiaţi În firul unei manifestări deja tradiţionale, ieri, la Casa Căsătoriilor din Deva, 89 de cupluri care au trecut de 50 de ani de căsnicie au primit recunoştinţa şi respectul public al autorităţilor şi cetăţenilor.
Evenimentul a umplut până la refuz sala Casei Căsătoriilor şi a fost orchestrat de primarul Devei, Petru Mărginean, viceprimarul Marius Surgent şi echipa de la primărie. A fost o adevărată nuntă de aur în spaţiul public, iar
„premianţii” au fost cuplurile care au primit, din partea oficialităţilor, o diplomă de fidelitate, flori, cuvinte calde, dar şi câte 300 de lei.
Mihaela PETROŞAN
La Petroşani Astăzi, 17 decembrie, de la ora 14, în Sala de Marmură a Primăriei Petroşani va avea loc festivitatea de decernare a diplomelor de fidelitate pentru cuplurile care au împinit 50 şi 60
De Crăciun
Vulcănenii se gândesc şi la cei loviţi de soartă
Apelul făcut de Asociaţia „Eu şi Tu pentru Vulcan” dă roade, în şcolile din localitate se adună zilnic zeci de pachete care, preluate de membrii asociaţiei şi voluntarii Crucii Roşii, sunt aduse la „Ciuperca” de la capătul străzii Preparaţiei.
)
Ziarul Vaii Jiului
Puţini au crezut că, odată lansat, va prinde atât de repede la populaţia Vulcanului apelul de a le dona celor sărmani obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente neperisabile etc. Imaginea alăEditor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani RO24348364 J20/1310/2008
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332025 Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. II, jud. Hunedoara Telefon / fax / linie mobil: 0254.549020, 0735.727264 Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
de ani de căsătorie. Aceeaşi sală va găzdui tot astăzi, de la orele 18, tradiţionalul festival de colinde, la care primarul Tiberiu Iacob-Ridzi îi invită pe petroşeneni să participe cu mic, cu mare.
turată a fost surprinsă ieri dimineaţă, în holul de la intrarea în Şcoala Gimnazială nr.5, dar grămezi de pachete de Crăciun, frumos ambalate, cu cadouri pentru cei sărmani, se adună şi la celelalte instituţii de învăţământ vulcănene.
În plus, astăzi, de la ora două după amiază subfiliala de Cruce Roşie din Vulcan a pregătit un spectacol caritabil care va avea loc pe scena Cinematografului „Luceafărul”. „Am vrea ca sala să fie plină, mi-a spus, la telefon, Daniel Halastauan, preşedintele subfilialei. Din banii de pe bilete dorim să cumpărăm alimente şi dulciuri de Crăciun pe care să le dăruim unui număr de 60-70 de familii nevoiaşe. Bilete de intrare se mai găsesc, aşa că i-aş ruga pe cei cu suflet să ia aceste rânduri drept o invitaţie de a ne onora cu prezenţa lor!”.
Redactor şef: Marian BOBOC zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Alina PIPAN - 0766.678380 alinapipan@yahoo.com Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN - 0732.413134
Gheorghe OLTEANU
miercuri, 17 decembrie 2014
07:00 Info KTV (r) 08:00 Teleshopping / Infotext 12:00 Documentar Cinetronix 13:00 Focus (r) 15:00 Avocat TV 16:00 Vorbeşte lumea – realizator Mircea Goian 17:15 Info KTV 17:30 Salutari din Valea Jiului 18:00 Imparţial – realizator Maximilian Gânju 19:00 Cătălin Docea Direct (direct) 20:00 Info KTV 21:00 Sergiu Poliopol Show (direct) 23:00 Info KTV (r) 00:00 Avocat TV (r) 01:00 Info KTV (r) 02:00 CDD (r) 03:00 Vorbeşte lumea (r) 04:00 Imparţial (r) 05:00 Avocat TV 06:00 Kapital Music
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ , Mihai BARBU, Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Ioan LASCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA DTP: Daniela FILIMON, Robert BOGDAN şi Bogdan SOVAGO Administrativ / Publicitate: Oana CROITORU - 0735.727264 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
Chiar dacă mai încet decât a hotărât instanţa
Monumentul Acaţiu Barcsay din centrul istoric al Devei va fi demolat
Un proces inedit, declanşat de Costache Aoanei Rahovean, s-a încheiat cu o decizie definitivă a instanţei: monumentul Acaţiu Barcsay, din preajma Prefecturii Hunedoara, trebuie demolat. Numai că autorităţile locale nu s-au putut încadra în termenul dispus de instanţă.
Costache Aoanei Rahovean a protestat şi a acţionat în instanţă împotriva amplasării în centrul istoric al Devei a unui monument dedicat lui Acaţiu Barcsay şi inaugurat, în anul 2011, de însuşi fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor.
Hunedoreanul a transmis instanţei că „în cursul lunilor octombrie–noiembrie 2011, a fost ridicată piatra funerară care reprezintă patru morminte ale familiei Barcsay, de pe proprietatea din Bârcea Mare. Prefectul judeţului Hunedoara, care a văzut aceste pietre, a trimis trei persoane cu o macara, o volă şi un camion, care au demolat monumentul funerar, împărţindu-l în trei bucăţi, una fiind aruncată în Râul Cerna. Restul monumentului a fost dus la Deva, în curtea unei Biserici Catolice, unde au fost şterse înscrisurile originale şi au fost efectuate altele noi, care se află pe noul monument (din preajma Prefecturii, n.r.), inaugurat la 11.11.2011”. Omul a mai reclamat faptul că amplasarea monumentului a încălcat dispoziţiile legale şi că lipsesc avizele necesare - acordul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, avize de la E-ON Gaz, Apă Canal, Canalizare, Enel, şi altele. Inclusiv autorizaţia de construcţie ar fi fost emisă ulterior amplasării monumentului şi nu a fost aprobată în şedinţele Consiliului Local Deva. Dar supărarea omului a fost mai ales aceea că personajul căruia i s-a dedicat monumentul - fost comite suprem al judeţului, apoi Principe al Transilvaniei - a fost declarat, în inscripţie, proprietar al Cetăţii Deva. Una peste alta, hunedoreanul a obţinut o decizie favorabilă şi definitivă din partea Curţii de Apel Alba Iulia. Acum, Costache Aoanei Rahovean
spune că Primăria Deva întârzie să aplice hotărârea instanţei, dată în 29 octombrie 2014, prin care se stipula obligativitatea demolării monumentului în termen de 30 de zile. Pe de altă parte, reprezentanţii munici-
palităţii devene spun că, pentru demolarea monumentului, având în vedere locul unde este amplasat, în centrul istoric, este nevoie de parcurgerea mai multor etape legale, lucru imposibil de rezolvat într-un timp atât de scurt.
Familia lui Acaţiu Barcsay provenea din Ţara Haţegului, dintr-o înstărită familie românească nobilă, convertită la calvinism. Barcsay a avut o interesantă carieră diplomatică la Istanbul, în Muntenia şi în Moldova, fiind numit pentru meritele sale ban al Lugojului şi Caransebeşului, iar mai târziu, comite suprem al Hunedoarei. După eşecul expediţiei militare din Polonia a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, a fost numit de Înalta Poartă ca principe al Transilvaniei, la 7 octombrie 1658. Şi-a plătit datoria cedând sultanului Banatul de Lugoj - Caransebeş, care a fost alipit Paşalâcului Timişoara. Acaţiu Barcsay a primit însă condiţionat tronul, urmând să abdice în cazul în care Gheorghe Rakoczi al II-lea ar fi intrat iarăşi în graţia turcilor. Gheorghe Rakoczi al II-lea a căzut însă în bătălia de la Mănăştur (1660). Partizanii săi s-au regrupat sub steagul lui Ioan Kemény, care voia pentru sine tronul şi care se confruntă cu Acaţiu Barcsay lângă Ormeniş. Acaţiu Barcsay, învins, abdică la 31 decembrie 1660 şi îşi absolvă susţinătorii de jurământul de supunere. Este luat apoi prizonier şi condamnat la închisoare în fortăreaţa Chioar (Kövár). A fost ucis în timpul escortării spre locul de detenţie, în primele zile ale lui 1661.
La Brad
Patima distruge barul Un brădean, furios că nu este lăsat să „bată la butoanele” aparatelor de jocuri dintr-un bar din Brad, a trântit de pământ trei dintre acestea.
Astfel, luni, puţin după ora 16, Poliţia Brad a fost sesizată cu privire la faptul că, în incinta unui bar din municipiu, un bărbat a distrus trei aparate electronice de jocuri de noroc. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă. Aceasta a constatat că trei dintre cele 12 aparate ce se aflau în incinta localului au fost distruse prin trântirea lor pe pardoseală. În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat suspectul în persoana unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Brad, şi au stabilit că între acesta şi personalul de serviciu al localului a izbucnit un conflict spontan, în momentul în care suspectului i s-a interzis să mai joace la aparate. Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare, urmând să fie prezentat Pachetului de pe lângă Judecătoria Brad cu propunere de arestare preventivă.
Pagină realizată de Mihaela PETROŞAN
miercuri, 17 decembrie 2014
www.zvj.ro
DIN JUDEŢ
3
4
SPORT
Taekwon-do. S-a stabilit:
Naţionalele se ţin la Petroşani
Ionuţ Lascău, antrenorul de la Clubul de Taekwon-do „Pantera Neagră” Petroşani, a confirmat faptul că în perioada 28 februarie – 1 martie 2015 la Sala de Sport a Colegiului Economic „Hermes” va avea loc, în premieră, Campionatul Naţional de Taekwon-do.
Deja se fac invitaţiile şi în mare parte s-au stabilit şi alte lucruri organizatorice în parteneriat cu Primăria Petroşani. „De acum este oficial: campionatul naţional va avea loc la Petroşani. Lucrăm deja la invitaţiile oficiale. Este clar că vor
Ionuţ Molnar,
fi prezente 20 de cluburi, care sunt afiliate la federaţia română de specialitate şi peste 200 de sportivi din întreaga ţară. Este un eveniment important pentru zona noastră şi trebuie să-l tratăm ca atare”, a declarat Ionuţ Lascău.
Cel mai bun karatist de la CSM Jiul Petroşani
Anul 2014 a fost unul foarte bun din punct de vedere al performanţelor pentru karatiştii de la CSM Jiul Petroşani pregătiţi de Radu Polifronie şi Alina Tinca.
Peste 50 de sportivi alcătuiesc un grup unit la secţia de karate a CSM Jiul Petroşani, unde rezultatele vorbesc de la sine. Astfel, sportivii lui Radu Polifronie au pus mâna pe titluri naţionale la cadeţi, juniori, tineret şi seniori şi, nu în ultimul, au obţinut Cupa României, la secţiunea cluburi. Având în vedere că sportivii sunt şi elevi şi studenţi, în spatele acestor rezultate se ascund multe sacrificii. „A fost un an destul de încărcat în competiţii sportive. Ţin să le mulţumesc, pe această cale, părinţilor care au fost alături de noi şi, nu în ultimul rând, autorităţilor locale”, spune Radu Polifronie. Cel mai medaliat sportiv al clubului petroşenean este Ionuţ Molnar, un karatist de 15 ani, care a obţinut locul al treilea
la: Open-ul Serbiei (cadeţi), Open-ul Ungariei (juniori şi cadeţi). Ionuţ Molnar este şi campion naţional al României, interstiluri la individual şi pe echipe şi, nu în ultimul rând, campion la Cupa României, individual şi pe echipe. Un alt karatist cu rezultate bune este George Condescu, campion naţional de tineret la seniori şi, de asemenea, selecţionat la Lotul Naţional al României. Este medaliat şi la Open-ul Serbiei cu medalie de bronz, unde a mai obţinut şi un loc cinci, pe echipe. Alţi sportivi care s-au mai evidenţiat şi sunt în topul rezultatelor: Robert Sebeşi -
medaliat cu bronz la Open-ul Turciei (la juniori), Mihai Ridzi - locul al treilea la Open-ul Ungariei, şi Ionuţ Ipate - locul al treilea la Open-ul Ungariei, pe echipe. „Băieţii au excelat anul acesta, dar am avut şi fete cu rezultate bune, cum sunt
Alina Tinca, revenită în circuit şi care a luat titlul naţional la senioare, Ştefania Hatfaladi, care s-a remarcat la junioare, Diana Panaite la cadete. La minicadete aş vrea să evidenţiez evoluţia Mirunei Mălăuţă şi a Andreei Polifronie”, spune antrenorul Radu Polifronie.
Din spate vine tare o altă generaţie, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, din care se remarcă: Alexandru Bratu, Vlad Vâslă, Alexandru Tofan, Ana Jura, Raluca Mureşan. „Anul viitor sperăm să ne menţinem în topul rezultatelor şi să reuşim să onorăm toate competiţiile din calendarul competiţional care ne pot propulsa sportivii spre loturile naţionale. În acest fel munca noastră nu este în zadar”, a încheiat antrenorul karatiştilor care vor fi premiaţi, vineri, de către Primăria Petroşani.
Fotbal
Opt juniori vor trece la seniori
Federaţia Română de Fotbal (FRF) va schimba regulamentul campionatului ligii a III-a din sezonul 2015-2016 în privinţa folosirii tinerilor jucători.
Astfel, cluburile din al treilea eşalon vor fi obligate să folosească pe parcursul celor 90 de minute minimum trei jucători născuţi în anul 1997 sau mai tineri. Regula o va înlocui pe cea existentă acum, care presupune folosirea a trei jucători Under 21. Decizia forului de la Bucureşti este considerată de Titi
facebook.com/ziarulvaiijiului
Petroşani
Premiere la primărie
La final de an fiecare sportiv din Vale culege roadele muncii lui prin participarea la diferite festivităţi de premiere. Se fac topuri, se împart diplome şi medalii. Se trage linia peste un an încărcat.
Cei mai buni sportivi din Petroşani vor fi premiaţi într-un cadru festiv, vineri, 19 decembrie, de la ora 10:00 la Sala de Marmură a Primăriei Petroşani. Astfel, sportivi de la CSM Petroşani, CSŞ Petroşani, Universitatea „Ştiinţa” Petroşani şi „Pantera Neagră” vor primi diplome şi premii din partea primarului Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, pentru rezultate deosebite obţinute în anul în curs. De altfel, premieri de acest gen au mai fost organizate şi în alţi ani când sportivii au fost răsplătiţi funcţie de meritele lor.
Alexoi o greşeală: „Din punctul meu de vedere este o mare eroare. Sunt forţaţi aceşti jucători şi pot strica un joc. În aceste condiţii, spectacolul va lipsi din timpul meciurilor. Aceşti jucători ar mai avea un an de juniorat, şi mai bine s-ar încerca promovarea celor care termină junioratul, adică a celor născuţi în anul 1996”, a spus Titi Alexoi. Pentru a se conforma normelor FRF, FC Hunedoara va lua în pregătire, începând cu reunirea echipei din luna ianuarie, opt juniori născuţi în anul 1997, de la grupa antrenată de Mircea Alic jr. Trupa hunedoreană se va reuni în data de 12 ianuarie, având posibilitatea efectuării unui cantonament în Germania.
Karate
Ultimele demonstraţii pe 2014
Sportivii de la CSM Jiul Petroşani au susţinut serbarea de final de an cu demonstraţii şi colinde. La această acţiune au participat aproximativ 110 sportivi din Petroşani, Baru, Lupeni şi Uricani.
Asistenţa a fost formată din circa 200 de părinţi, fraţi, bunici, prieteni, însoţitori. După o oră de demonstraţii a urmat un scurt moment artistic interpretat de sportivii petroşeneni atât la chitară, cât şi la voce. Fiecare copil a primit un tricou reprezentativ din partea clubului. „Felicitări copiilor pentru prestaţia avută şi mulţumim celor prezenţi la eveniment pentru susţinere şi prezenţă. Cel mai important lucru din toată această acţiune este faptul că, pentru prima oară pe anul acesta, am reuşit să ne unim cu toţii în aceeaşi sală în formula nouă, fiind mai mulţi, mai puternici şi mai
uniţi”, a spus antrenorul Radu Polifronie. Şi sportivii din familia Clubului Heian Deva au înlocuit colindele cu demonstraţii de karate, iar Moşul s-a arătat încântat şi i-a răsplătit cu cadouri din belşug. Sportivii antrenaţi de Marius Biji vor rămâne pe tatami şi în continuare, întrucât la finalul săptămânii au programat evenimentul „Ziua porţilor deschise
Tir cu arcul
Cei mai tari ţintaşi
Graţie calificării la Jocurile Europei de anul viitor şi a numeroaselor titlului de campioană naţională, veterana Simona Băncilă este sportiva numărul unu de la Clubul de Tir cu Arcul SCM Deva - Minerul Aninoasa. În această perioadă arcaşii de la SCM Deva - Minerul Aninoasa, Simona Băncilă, Luminiţa Boroş şi Răzvan Marcu se află în cantonament cu lotul olimpic
Heian Deva”, în care vor avea ca invitaţi cinci vedete ale karate-ului românesc. Pe lista de invitaţi chemaţi să susţină lecţii şi antrenamente în cadrul acestui inedit eveniment se află cinci nume de top ale karate-ului naţional şi internaţional: Teodor Răduţ - centura neagră 6 DAN - singurul român inclus în „Martial Arts Hall of Fame America 2015”; Ştefan Lăcătuş – centura neagră 5 DAN, secretarul Federaţiei Române de Karate şi Arte Marţiale; Bogdan Alic - reprezentantul în România al Federaţiei Japoneze de Arte Marţiale Bushinkan; Dan Olaru - unul din pionierii karate-ului în România şi Valentin Popa - antrenor şi fost sportiv în lotul naţional al Serbiei WKF. „Toţi cei cinci invitaţi şi fondatorul CS Heian Deva, sensei Marius Bendea, vor susţine antrenamente de arte marţiale pe diverse teme”, a afirmat Marius Biji.
la Iaşi, sub atenta supravegherea a antrenorului Viorel Hăbian. A fost un an bogat în competiţii naţionale şi internaţionale pentru arcaşii lui Hăbian, care s-au şi remarcat. Anul 2014 o găseşte în topul rezultatelor pe Simona Băncilă, veterana de 42 de ani fiind cea mai galonată sportivă a
clubului, multiplă campioană naţională atât la individual, cât şi la mixt, asigurându-şi şi calificarea la Jocurile Europei de anul viitor. Pe locul al doilea
Răzvan Marcu Luminiţa Boroş
Simona Băncilă
asemenea, campion al României.
ca performanţe se situează Luminiţa Boroş, sportiva de 25 de ani fiind şi ea multimedaliată la competiţii. Locul al treilea este ocupat de Răzvan Marcu, de
După cantonamentul de la Iaşi, arcaşii vor continua pregătirea la club, urmând ca la 7 ianuarie 2015 să participe din nou la un stagiu de pregătire, iar mai apoi să se deplaseze în Turcia pentru un alt cantonament al lotului olimpic.
Topul se mai lasă aşteptat
Dacă în alte judeţe topul celor mai buni sportivi este deja finalizat, sportivii aşteaptându-şi binemeritatele premiile, în judeţul Hunedoara acesta se mai lasă aşteptat până la anul.
Marius Simina, consilier sportiv în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Hunedoara a declarat că topul celor mai buni sportivi pe anul în curs va fi definitivat abia la anul când va avea loc şi premierea. Motivul îl constituie faptul că mai sunt de disputat unele competiţii pe plan extern la care sportivii din judeţ iau parte. Până la 15 decembrie, antrenorii şi cluburile au avut obligativitatea de a trimite performanţele sportivilor pe anul în curs, urmând ca să fie adăugate şi cele de la competiţiile care nu s-au încheiat încă. Surse neoficiale îi dau în primii trei sportivi ai anului 2014 în judeţul Hunedoara pe pugilistul Bogdan Juratoni şi gimnastele Andreea Munteanu şi Ştefania Stănilă. Pagini realizate de Loredana JUGLEA
www.zvj.ro miercuri, 17 decembrie 2014
SPORT
5
CMYK
ÎNVĂŢĂMÂNT
6
Vulcan
Ultimul Crăciun cu „Grupa Răţuştelor” Serbarea de Crăciun din acest an va fi ultima pentru doamna educatoare Elisabeta Boia. La anul, nu-l va mai întâmpina pe Moş Crăciun, împreună cu copiii din grupa sa. Nu va fi prezentă fizic în sala de clasă de la etajul I al Grădiniţei nr.6 din Vulcan, dar, în mod sigur, gându-i va zbura într-acolo.
văzută în acum Parcul „Avram Iancu”. Era clădirea aceea veche, ca un mic palat, situată la drum, foarte aproape de fosta clădire a poştei. Aceea era grădiniţa nr.1 pe atunci, iar când clădirea a fost demolată, doamnele şi copiii au fost aduşi la cea nouă, construită pe strada Traian, la doi paşi de Şcoala Gimnazială nr.6. Aici şi-a luat, în 1989, gradul al II-lea şi, în 1992, gradul didactic I. A fost prima educatoare din Vulcan care l-a primit şi doar ea ştie câtă muncă a depus pentru a-l obţine.
I-a învăţat pe copii
Nu-i de ici, de colo
UNIUNEA EUROPEANĂ
Fondul Social European POSDRU 2007-2013
GUVERNUL ROMÂNIEI
Instrumente Structurale 2007-2013
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTEC܉IEI SOCIALE ܇I PERSOANELOR VÂRSTNICE OIRPOSDRU REGIUNEA VEST
Proiect cofinanɃat din Fondul Social European prin Programul OperaɃional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – InvesteĂte în oameni!
să împlineşti patruzeci şi unu de ani de când lucrezi cu copiii. Pentru educatoarea Geta, pe care o ştiu din şcoala generală, fiindcă mi-a fost colegă, a fost visul ei să-i modeleze
poezii, cântece şi jocuri, dar, surprinzător, doamna educatoare recunoaşte că au fost situaţii în care ea însăşi a învăţat ceva de la ei. Odată, îşi aminteşte Geta, a trecut pe lângă grădiniţă salvarea. Avea pornite girofarul şi sirena, iar ea, sărind la geam, s-a întrebat, cu voce tare, Doamne, oare cui i-o fi venit rău? La care o fâşneaţă de fetiţă i-a replicat mirată: Nu-i aşa, poate că merge la o doamnă care trebuie să nască! Întâmplarea asta pe care nu a uitat-o de atunci i-a arătat Getei că
COMUNICAT DE PRESċ 17.12.2014 SC EURO JOBS SRL, PetroĂani, în parteneriat cu partener naɄional 1: AsociaɄia de consultanɄČ socialČ Ăi formare profesionalČ Vest Ăi partener naɄional 2: AsociaɄia Iamada deruleazČ, proiectul: ”Nu vreau sČ rČmân Ăomer!”, ID 126412. Proiectul este cofinanɄat din Fondul Social European prin programul OperaɄional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritarČ 5 ”Promovarea mČsurilor active de ocupare în Regiunea Vest” Ăi se adreseazČ persoanelor aflate în cČutarea unui loc de muncČ, persoane inactive, Ăomeri, Ăomeri de lungČ duratČ, Ăomeri peste 45 de ani Ăi Ăomeri tineri. Proiectul, desfČĂurat în cadrul Programului OperaɄional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, pe Axa prioritarČ 5: ”Promovarea mČsurilor active de ocupare”, oferČ o ĂansČ de integrare pe piaɄa muncii pentru 450 de persoane dezavantajate din Regiunea de Vest a României. În luna decembrie s-au continuat cursurile de calificare aflate în derulare, iar în data de 28.11.2014 s-a organizat, la sediul SC EURO JOBS PetroĂani, cea de a treia BursČ a locurilor de muncČ. Conform graficului operaɄional, al proiectului, beneficiarilor acestuia le-au fost furnizate de asemenea servicii de consultanɄČ Ăi asistenɄČ antreprenorialČ - oferirea de suport pentru începerea unei activitČɄi independente; servicii de mediere Ăi mediere electronicČ - punerea în legČturČ a angajatorilor cu persoanele din grupul ɄintČ în vederea gČsirii unui loc de muncČ; implementarea mČsurilor active de ocupare integrate, servicii de informare, orientare Ăi consiliere prin care s-a oferit sprijin specializat în vederea alegerii traseului educaɄional Ăi profesional. Echipa de management invitČ toate persoanele interesate, care se încadreazČ în condiɄiile programului, sČ se înscrie la servicii de informare Ăi consiliere în carierČ, sprijin în gČsirea unui loc de muncČ dar Ăi cursuri în: JudeɄul Hunedoara: Brutar patiser preparator produse fČinoase; Apicultor; LucrČtor în comerɄ; LucrČtor instalator pentru construcɄii; Îngrijitoare bČtrâni la domiciliu; Zugrav vopsitor ipsosar tapetar; LČcČtuĂ mecanic de întreɄinere Ăi reparaɄii; JudeɄul TimiĂ: Asistent manager; Agent securitate Ăi pazČ; Comunicare în limba englezČ; CompetenɄe informatice Toate serviciile din cadrul proiectului sunt oferite gratuit beneficiarilor! Locurile sunt limitate! Pentru înscrieri vČ puteɃi adresa specialiĂtilor noĂtri: judeɃul Hunedoara – SC EURO JOBS SRL, PetroĂani, telefon 0354/108.516, 0731.301.162; – ASOCIATIA IAMADA, Comuna āoimuĂ, Sat Boholt, 0254 224 322, 0725.920.471; judeɃul TimiĂ - ASOCIAɃIA DE CONSULTANɃċ SOCIALċ āI FORMARE PROFESIONALċ VEST –TimiĂoara, telefon: 0356/455.870, 0745.121.502. Persoane de contact: Elena Jianu – manager proiect. Mocanu Adriana - expert comunicare Ăi promovare SC EURO JOBS SRL, PetroĂani, tel. 0354/108516; 0731301162
facebook.com/ziarulvaiijiului
pe cei mici, să-i pregătească pentru anii de şcoală. Dar de ce-i zic Geta? Pentru că, îşi aminteşte ea, taică-său voia neapărat un băiat, căruia să-i zică Alexandru. Numai că, vorba aceea, ştii ce bagi, dar nu ştii ce scoţi. A fost să fie fată, pe care tatăl ei ar fi vrut s-o cheme Georgeta în certificatul de naştere. Numai că acesta fusese deja făcut şi, cum schimbarea de prenume ar fi însemnat cheltuială şi multă umblătură, capul familiei Andrăşescu n-a mai întreprins niciun demers, dar pe fetiţa sa tot cu prenumele Geta a alintat-o.
În aste patru decenii
de activitate didactică, a activat în două grădiniţe. În cea care, până prin anii optzeci şi ceva, mai putea fi
micuţii cu care ea petrece aproape o jumătate de zi văd mai repede partea frumoasă a lucrurilor, decât pe cea care ar pricinui ghinion.
Începând cu
toamna anului viitor - chiar dacă, încă de pe acum, şi-a alcătuit un program riguros de activitate ca proaspătă pensionară vor fi, probabil, şi zile în care îi va lipsi compania acestor copii. Atunci, spune ea, mă voi uita în albumele cu poze. Negreşit, ultima va fi cea cu „Grupa Răţuştelor”, făcută ieri, la serbarea de Crăciun. Ultima, fiindcă, înaintea ei, alte pagini de album cu 35 de poze, cu grupele de copii care i-au trecut prin mână, aşteaptă să fie răsfoite.
Gheorghe OLTEANU
miercuri, 17 decembrie 2014
CMYK
La Ĺžcoala Gimnazială „Sfânta Varvaraâ€? Structură Iscroni
EmoĹŁii Ĺ&#x;i după 30 de ani
Când au trecut 30 de ani, e greu să ne dăm seama‌ ĂŽn 1984, eram absolvenĹŁi ai Ĺžcolii Generale Nr. 2 Iscroni (cum se numea pe atunci) Ĺ&#x;i porneam fiecare pe propriul drum. Pentru unii, drumul a fost lin, pentru alĹŁii, mai anevoios. Ne-am urmat menirea, ne-am ĂŽntemeiat familii, am crescut copii.
bat doar la trup, nu Ĺ&#x;i la suflet. La strigarea catalogului, 11 colegi am răspuns „Prezent!â€?: Albescu Dorel, Bora Tiberiu, Burlec Daniel, Cătană (Moise) Georgeta, Mit (Slavu) Petronela, Oană Marin, Pantelimon (Silinc) Marinela, Petrilean (Stan) Mihaela, Rădoi (Dunca) Alina, Scurtu Constantin Ĺ&#x;i Toader Doru. Unii au avut problemele lor, alĹŁii sunt
noastre‌ Doli Ĺ&#x;i Doru au avut tot timpul ochii ĂŽn lacrimi. ToĹŁi ne-am făcut un rost, avem locuri de muncă. Tibi e tânăr pensionar, iar Dani va fi Ĺ&#x;i el,
ReĂŽntâlnirea cu Ĺ&#x;coala,
ĂŽn dimineaĹŁa zilei de 13 decembrie, a răscolit ĂŽn noi amintiri păstrate ĂŽntr-un ungher al sufletului. Am regăsit-o primenită, fără sobele mari din teracotă, cu parchet nou Ĺ&#x;i ferestre din termopan. Sala noastră ne-a ĂŽntâmpinat Doamna dirigintă Leonica Popescu Ĺ&#x;i doamna ĂŽnvÄƒĹŁÄƒtoare Olga Vrăjitoru
Clasa I, 1977 veselă, plină de planĹ&#x;e Ĺ&#x;i jucării. Aici ĂŽnvaĹŁÄƒ boboceii din clasa pregătitoare. Din fotografiile lipite pe un trenuleĹŁ colorat, zâmbeau câţiva copilaĹ&#x;i frumoĹ&#x;i. Printre ei, fetiĹŁa unuia dintre noi. Ne-am amintit de fiecare lucru din clasă: diorama cu animale ĂŽmpăiate, vitrina cu Ĺ&#x;erpi ĂŽn formol, pupitrele cu stative pentru eprubete, sistemul periodic de dea-
plecaĹŁi ĂŽn străinătate. Chiar dacă n-au putut veni, au fost cu sufletul alături de noi. Sorin a sunat-o pe doamna dirigintă, tocmai din Suedia, să-i spună că regretă că
peste câteva luni. Desigur, cea mai mare realizare a noastră o reprezintă copiii. Trei dintre noi avem, acum, copii
la fosta noastră Ĺ&#x;coală. AlĹŁii am avut, aici sau la alte Ĺ&#x;coli. MulĹŁi dintre copiii noĹ&#x;tri sunt studenĹŁi. Doar fata Feliciei, cu nume inspirat dintr-o colindă, nu mai este. Nici unii domni profesori nu mai sunt. Au plecat prea devreme, ca Ĺ&#x;i mulĹŁi dintre părinĹŁii noĹ&#x;tri. Am privit fotografii de suflet. Ne-am amintit de activitÄƒĹŁile pioniereĹ&#x;ti, rupte din alte vremuri, care aveau farmecul lor. Am povestit ĂŽntâmplări amuzante, am râs. Doamnele noastre ne-au amintit ghiduĹ&#x;iile pe care le-am făcut. Alte Ĺ&#x;i alte amintiri acoperite de ceaĹŁa timpului au ieĹ&#x;it la lumină. Am hotărât să ne ĂŽntâlnim, din nou, peste 5 ani‌ FiĹŁi pe fază, voi reveni, atunci, cu o nouă relatare!
Petronela-Vali SLAVU
& 081,&$7 '( 35(6Ä‹ &2 Data: 17 1 .12.2014
Clasa a V-a, 1980 nu poate participa.
Rând pe rând,
am vorbit despre noi, despre realizările
SC EUR U O JOBS SRL ĂŽn parteneriat cu FUND DAɃIA Ƀ Ä &2 2$/$ &20(5&,$ ,$/Ä‹ Ä I DE SERVICII Ä‚i SC S BRAHMS INTERNATIONAL SRL, anunÉ„ÄŒ desc e hiderea currsului de caliificare Apicultor, FD F UH VH YD GHVIÄŒ I Ä‚ura ĂŽn n perioada 18.12.2014-06.04.2015, organiza at ĂŽn cadrul proiectului c cu titlul: Ă…&DOLLIILFDUHD R Ä‚ansÄŒ SHQWUX YLLWRUUXO WÄŒX Âľ ,' . Cei 28 de beneficiari vor urma orele de curs la VHGLLOH GH SUHJÄŒWLUH WHR W UHWLFÄŒ Ä‚i SUDFWLFÄŒ DVLJ JXUDWH GH (852 -2%6 VXE vQGUXPDUHD OHFWRULORU GH VSHFLDOLWD te. La fina n lul currsului absolvenÉ„ii n vor primi diplome e recunoscute pe plan European, dar Ä‚i o subvenÉ„ie constând ĂŽntr-R R VXPÄŒ GH EDQL. Proiectul c este cofinanÉ„at din Fondul Social European prin Programul Opera É„ional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane U 2007-2013 ² Inve esteÄ‚WH vQ RDPHQL $[D D SULRULWDUÄŒ Ă…&RUHODUH HD vQYČɄČULL SH WRW SDUFXUVXO YLHÉ„ii cu pia aÉ„D PXQFLLÂľ '0, Ă…$FFHV Ä‚i SDUWLFLSDUH OD O IRUPDUH SURIHVLR I QDOÄŒ ÄŒ FRQWLQXÄŒÂľ. 3URLHFWXO F VH DGUHVHD]ÄŒ pers soanelor angajate, ĂŽn n domeniul serviciilor, pentru ca
Clasa a VIII-a, 1984 supra tablei... Dangătul bătrânului clopot de bronz, strămoĹ&#x;ul soneriei electrice, a trezit ĂŽn noi alte amintiri.
Am fost cuprinĹ&#x;i de emoĹŁie,
când uĹ&#x;a clasei s-a deschis. Au intrat doamna dirigintă Leonica Popescu, ĹŁinând catalogul nostru din clasa a VIII-a, doamna ĂŽnvÄƒĹŁÄƒtoare Olga Vrăjitoru Ĺ&#x;i doamna director adjunct Dorina Martin. ĂŽn locul copiilor de acum 30 de ani, au găsit, ĂŽn bănci, oameni ĂŽn toată firea, pe care vremea i-a schim-
www.zvj.ro miercuri, 17 decembrie 2014
prin dobândir i ea de noi comp petenÉ„H É„H SURIIHVLRQDOH VÄŒ OH SHUP U LWÄŒ benefficiarilor o mo m bilitatea FUHVFXWÄŒ ÄŒ SH SLDÉ„a muncii Ä‚i DGDSWDUH U D UDSLGÄŒ OD FHULQÉ„ele acesteia. Ă?Q FDGUXO DFHVWXL SURLHFW PDL VXQWW ORFXUL GLVSRQLELOH OD XUPÄŒWRDUHOH FXUVXUL : ž Camerista - 28 locuri ž Barman - 56 locuri ž OspÄŒtar ² 56 locuri ž LucrÄŒtor ĂŽĂŽn n agroturism - 14 locuri ž Administratorr pensiune turisticÄŒ ² 28 locurri ž Tehnician ĂŽĂŽn nh hotelÄŒrie - 28 locuri. ĂŽnscriieri Ä‚i informaÉ„ii supl p imentare puteÉ„i ob bÉ„ine la sediul EURO JOBS din PetroÄ‚ani st s r. 22 Decembrie nr. r.1, sau la numerele e de telefon: 0731.301162 sau 0354.108516. Elena Jianu Manager de proiect
AGORA
7
8
DIVERSE La Petrila, chiar pe final de an,
Au mai fost rezolvate câteva probleme edilitare
Ieri, am străbătut în lung şi în lat Petrila împreună cu viceprimarul localităţii. Două lucruri ne-au interesat însă cel mai mult: cum decurg lucrările la reabilitările de blocuri, că e iarnă şi frig, şi am vrut să vedem dacă sesizarea cetăţenilor care locuiesc în zona pârâului Moşicului a fost luată în considerare şi de administraţia locală. Din fericire pentru cetăţeni, mai ales că e şi final de an, cele două chestiuni de interes cetăţenesc sunt finalizate sau în curs de finalizare. Zidul de sprijin de pe pârâul Moşicului
gospodăria respectivă. Lucrarea a fost executată în totalitate, iar luna trecută a fost deja şi recepţionată. Alte probleme pe acea stradă nu mai sunt. Urmează ca în primăvară să introducem şi această stradă pe programul de reparaţii şi reabilitări”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel. Într-adevăr, ajunşi la faţa locului am constatat că lucrarea este finalizată. Probabil că pe acest sector nu vor mai fi probleme în viitor legate de lăsarea terenului sau de inundaţii când pârâul se umflă. Dacă se va rezolva la primăvară şi cu drumul, locuitorii din Moşici vor avea cu siguranţă un confort apropiat cu cel din oraş.
Primul lucru pe care l-am discutat înainte cu primarul Ilie Păducel, marţi dimineaţa, a fost să-l întrebăm dacă sesizarea cetăţenilor din Moşici a fost luată în calcul de primărie, ştiind că în fiecare iarnă şi primăvară sunt probleme cu zidul de susţinere a gospodăriilor din zona pârâului, dar şi a drumului, Blocul 5 de pe str. Muncii pe o bucată de mai bine de 50 de metri. „Da, am ţinut cont, Următoarea escală am făcut-o pe cum să nu ţinem”, ne-a spus primarul, care după ce ne-a vorstrada Muncii. Înainte de asta, bit de lucrare, ne-a rugat să mergem cu viceprimarul Vasilică dimineaţă, primarul Ilie Păducel ne-a Jurca să vedem la faţa locului că lucrarea a şi fost finalizată declarat: „Lucrăm la programul de reîncă de la finele lunii trecute. Zis şi făcut. Am plecat cu abilitare a blocurilor de locuinţe, care reprezentantul primăriei la Moşici, pe o stradă unde am mai fost de vreo câteva ori, inclusiv la doamna Moşici, care până acum doi ani, când a plecat dintre noi, era cea mai în vârstă persoană din Petrila. Femeia s-a stins la venerabila vârstă de 103 ani, lucru mai rar pe la noi… „În vară, pe 29 iulie, când au fost acele ploi violente, dar şi în Aşa arată acum blocul 5 de pe strada Muncii alte dăţi, au fost probleme în zona respectivă. Printr-o hotărâre de consiliu local s-au aprobat cuprinde 11 blocuri. La două avem conbani pentru executarea unui zid de spritract, inclusiv pentru prima parte a jin, durabil, care să protejeze de pârâu anului viitor, dar celelalte 9 dorim să le şi de alunecările de teren atât finalizăm în aceste zile de decembrie (cel puţin lucrările exOdată cu lucrarea de la zidul de susţinere, terioare, urmând ca montarea s-au schimbat şi tuburile şi au fost amenavatei minerale în pod să se jate şi platformele de trecere spre case poată face şi când vremea e neprielnică). Mulţumesc lui Dumnezeu că vremea ne-a ajutat şi am putut să finalizăm ce ne-am propus. Pe teren veţi vedea cum la unul dintre blocuri lucrările sunt gata în proporţie de 99,99% chiar azi, iar la un altul în proporţie de 98%-99%”. Dacă în vară vă dădeam veşti că pe strada Muncii o parte din blocuri au intrat în reabilitare, de aceste lucrări ocupându-se oamenii Edil Urbanului, acum vă putem spune că pe final de an două blocuri sunt gata. Ajunşi la faţa locului, am văzut că blocul 5 este aproape finaliOamenii din Moşici sunt mulţumiţi, la zat (probabil că până astăzi luprimăvară nu vor mai fi probleme cu pârâul crătorii au finalizat şi bucăţica şi cu alunecările de teren din faţa unei scări unde lucrau). gospodăriile de-acolo, cât şi drumul. La La celălalt bloc, la nr. 8, izolarea tercapătul zidului a fost realizat inclusiv un mică s-a isprăvit demult, geamurile au podeţ de beton, practic o trecere către
facebook.com/ziarulvaiijiului
fost schimbate şi ele încă din vară, acoperişul este şi el nou, la fel burlanele şi celelalte amenajări ce ţin de partea inferioară a blocului. Jumătate din bloc este deja vopsit, practic doar jumătate a mai rămas de vopsit. Marţi se lucra de zor la vopsitorie, la mici
adică acea contribuţie de 20% din totalul lucrărilor. De aici neplăcerile, discuţiile de tot felul, somaţiile şi aşa mai departe. Să sperăm că până la urmă oamenii vor înţelege. Nu e cazul şi la blocul 5, cel de care am vorbit mai sus,
În aceste zile va fi gata şi blocul 8. Oamenii de la Edil Urban trag tare să-l termine înainte de Crăciun
Reabilitarea la aceste blocuri s-a făcut inclusiv la acoperiş, care e acum nou-nouţ
reparaţii, precum şi la nivelarea terenului din faţa blocului. Directorul Costache de la Edil Urban şi nea Ion din Jieţ, şeful de echipă, supravegheau lucrările. Acest tandem l-am văzut de fiecare dată prezent la lucrările de izolare termică a blocurilor. Fără nicio fărâmă de laudă, dar trebuie spus, această prezenţă pe teren a şefului de la gospodăria oraşului, cu orele pe zi, explică faptul şi de ce Edil Urban este pe cale să iasă din insolvenţă la finalul anului viitor, după doar trei ani de mandat Costache.
unde, în medie, s-a plătit de fiecare familie, din câte am înţeles de la doi locatari, undeva spre 2.850 lei (aici intrând izolarea apartamentului, geamurile termopan de la locuinţe, partea ce revine locatarului la acoperiş şi la burlane). „Dacă ţinem cont că trei geamuri, nu mai mult, costă la preţul cel mai ieftin cu putinţă 17-18 milioane lei vechi, iar un acoperiş nou nici nu mai vorbim cât, lucrarea n-a costat mult. Practic, izolarea propriu-zisă şi vopsirea spaţiului locativ de fiecare apartament au costat doar câteva milioane. Dacă ar fi fost să ne facem singuri toate astea, ne-ar fi costat cu mult mai mult. Dar nici nu cred că reuşeam singuri…”, ne-a spus marţi unul dintre locatarii blocului 5. O altă problemă i-a fost reclamată viceprimarului, în prezenţa noastră, chiar de un locatar din blocul 5, care a spus că „trebuie făcut ceva cu cei care rup, murdăresc, îşi bat joc de munca şi banii noştri şi ai primăriei”. Într-adevăr, poate pe unele blocuri vopsite proaspăt nici nu s-a uscat vopseaua şi au început să apară urme de degete murdare, de mingi ş.a.. Ba chiar s-au forţat pereţi cu picioarele, probabil ca tâmpitul,
Soluţii în alte două probleme…
Una peste alta, str. Muncii începe să capete contur. Ar mai fi câteva blocuri, nu mai mult de vreo 4-5, şi chiar s-ar putea zice că un cartier a renăscut la Petrila. Problema cea mai mare pe care administraţia locală o mai are la unele dintre blocurile reabilitate sau în curs de reabilitare o reprezintă faptul că o parte din cetăţeni încă n-au plătit banii către asociaţii, deşi mulţi au avut la dispoziţie chiar şi peste 5 ani de zile şi la început au fost de acord cu aceste lucrări. Ceea ce face acum ca unele asociaţii de proprietari, la rândul lor, să nu poată încă plăti cota parte ce le revine,
Fapte bune în postul Crăciunului
că altfel nu-i putem spune, să verifice trăinicia lucrării. Măsura luată de viceprimar pe loc a fost să se lipească, la fiecare scară de bloc, un afiş, care să arate cât sunt amenzile pentru distrugere şi alte cazuri din astea aiuristice. Am spune că e o măsură luată oarecum degeaba, dacă unii n-au conştiinţă, n-au maniere şi educaţie. Astfel de indivizi, indiferent de vârsta lor, trebuie prinşi în flagrant în primul rând de locatari şi predaţi poliţiei. Corneliu BRAN
Elevi în sprijinul bătrânilor de la Brănişca
O acţiune caritabilă de strângere de fonduri pentru vârstnicii instituţionalizaţi în cadrul centrului de îngrijire de la Brănişca a avut loc duminică, în Biserica Sfântul Mucenic Mina, situată în incinta Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
www.zvj.ro miercuri, 17 decembrie 2014
Acţiunea a fost susţinută de elevi ai Şcolii „Andrei Mureşanu” din Deva, care au prezentat un recital de colinde tradiţionale româneşti. „Am dorit să aducem credincioşilor şi poliţiştilor prezenţi la slujba de duminică vestea Naşterii lui Iisus, prin concertul de colinde tradiţionale, iar în al doilea rând am organizat o expoziţie cu vânzare a unor podoabe de Crăciun confecţionate chiar de către elevi. Sumele colectate vor fi folosite în scopul oferirii unor cadouri simbolice persoanelor vârstnice instituţionalizate în cadrul CăminuluiSpital de la Brănişca”, a declarat coordonatorul elevilor, profesoara Petronela Luncan. Pentru elevii Şcolii „Andrei Mureşanu” a devenit o tradiţie ca, în fiecare an, de Crăciun, să le ofere bunicilor din cadrul Centrului de Asistenţă Brănişca un spectacol de colinde şi câteva cadouri. „Sprijinind iniţiativa
elevilor şcolii devene, poliţiştii hunedoreni realizează o punte de comunicare şi apropiere faţă de cei mai tineri membri ai comunităţii locale”, a spus Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Poliţiştii şi credincioşii prezenţi la slujba de duminică în mica biserică a poliţiştilor, din Deva, au avut ocazia, în această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului, să fie gazde bune pentru mai multe grupuri de colindători, printre care menţionăm: poliţiştii Serviciului Transporturi Feroviare (solişti Alisa Toma şi Constantin Bălţatu), ansamblul „Poieniţa” al Colegiului Naţional Decebal din Deva (coordonaţi de profesoara Olivia Niţescu) şi grupul plastic al Catedralei Episcopale din Deva. Mihaela PETROŞAN
DIVERSE
9
10
BULETIN IMOBILIAR AGENŢIA MACARENA
GARSONIERE 1. Garsonieră confort sporit - 35 mp, zona Institutului, bloc cărămidă, boxă, branşată termoficare, zonă liniştită, amenajări şi îmbunătăţiri, geamuri termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată, parţial mobilată (mobilată complet la 20.000 euro neg.). 2. Garsonieră zona Hermes-Dragalina, etaj 3/4, poziţionată pe mijloc, centrală termică, geamuri termopan, instalaţii schimbate, bine întreţinută, preţ 55.000 lei neg. 3. Garsonieră Petroşani Nord, etaj 1/4, în zona Bulevardului, renovată complet, multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri, parchet laminat, instalaţii şi uşi schimbate, 2 focuri gaz, termopan, preţ 55.000 lei neg. 4. Garsonieră zona Piaţa Petroşani, la stradă, poziţionată pe mijloc şi la soare, mobilată şi utilată, centrală termică, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet, preţ 16.000 euro neg. 5. Garsonieră confort 1, blocurile noi Aeroport, parter, mobilată şi utilată, modificări interioare, geamuri termopan, uşi schimbate, poziţionată la soare, preţ 35.000 lei sau 30.000 lei nemobilată. 6. Garsonieră confort 1, Unirii, mobilată şi utilată, centrală termică, geamuri şi balcon închis termopan, izolată termic, decomandată, parchet laminat, bine întreţinută, preţ 9.000 euro neg. 7. Garsonieră Aeroport, etaj 2/4, bucătărie si baie mare, geamuri termopan, gresie şi faianţă, uşă metal, gresie şi faianţă, poziţionată pe mijloc, foarte călduroasă, preţ 25.000 lei. 8. Garsonieră zona Hermes-Primărie, etaj 2/4, pe bulevard, renovată, balcon închis termopan, baia şi bucătăria amenajate, parchet, instalaţii şi uşi schimbate, 2 focuri gaz, preţ 48.000 lei. 9. Garsonieră Dimitrov, etaj 1/3, suprafaţă mare, gaz, zonă foarte liniştită, boxă, preţ 15.000 euro. 10. Spaţiu comercial, garsonieră Aeroport blocurile noi - zona Nicuşor Gociu, 33 mp, multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri, pretabil locuit sau sedii firme, cabinete medicale, birouri, preţ 7.000 euro.
APARTAMENTE 2 CAMERE 1. Ap. 2 cam., Dimitrov, zonă liniştită, aproape brutărie, grădiniţă, farmacie, standard, preţ 60.000 lei neg. 2. Ap. 2 cam., Dimitrov, zona foarte liniştită, etaj 1/3, poziţionat pe mijloc şi la soare, decomandat, boxă mare, standard, bine întreţinut, preţ 74.000 lei neg. 3. Ap. 2 cam., zona Primăriei Petroşani, etaj 2/4, la stradă, 2 focuri gaz, geamuri termopan, branşat termoficare cu gigacalorimetru, izolat termic, poziţionat pe mijloc, foarte călduros, preţ 75.000 lei. 4. Ap. 2 cam., zona Hermes-Mignon, etaj 3/10, standard, poziţionat la soare, 2 balcoane, bine întreţinut, preţ 70.000 lei uşor neg. 5. Ap. 2 cam., Dimitrov, etaj 2, zonă foarte liniştită, modificări interioare, centrală termică, geamuri termopan, mobilat complet, poziţionat la soare şi pe mijloc, boxă, preţ 20.000 euro neg. 6. Vând sau schimb cu ap. 2 cam. în zona centrală plus diferenţa - ap. 2 cam., zona Independenţei-Dacia, decomandat, bloc cărămidă, geamuri şi balcon închis termopan, centrală termică, poziţionat la soare, zonă foarte liniştită, preţ 60 00 lei neg. 7. Ap. 2 cam., zona Piaţă-Poliţie Petroşani, etaj 3/4, centrală termică, geamuri termopan, mobilat şi utilat, poziţionat pe mijloc şi la soare, bloc anvelopat, preţ 25.000 euro neg. 8. Ap. 2 cam., Dimitrov, etaj 2/3, balcon, zonă foarte liniştită, boxă, sobe teracotă cu gaz, poziţionat pe mijloc şi la soare, preţ 18.000 euro neg. 9. Ap. 2 cam., zona Mignon Petroşani, etaj 6/10, 2 balcoane, gaz, standard, preţ 55.000 lei. 10. Ap. 2 cam., zonă foarte liniştită Petroşani Nord, bloc cărămidă, boxă, suprafaţă mare, sobe teracotă şi centrală termică, gaz, geamuri termopan, preţ 90.000 lei. 11. Ap. 2 cam., zonă centrală, strada Horea, suprafaţă mare, dec, centrală termică, parchet, gresie şi faianţă, bine întreţinut, poziţionat la soare, preţ 17.000 euro. 12. Ap. 2 cam., Aeroport-Nicuşor Gociu, modificări interioare şi amenajări, centrală termică, 2 balcoane şi geamuri termopan, parchet laminat, baia amenajată, aer condiţionat, instalaţii noi, mobilat şi utilat complet, totul nou, izolat termic - posibil rate, preţ 17.000 euro sau 19.000 euro mobilat. 13. Ap. 2 cam., Dimitrov, zona RAAVJ, etaj 2/3, suprafaţă 56 mp, geamuri termopan, parchet, bloc cărămidă, foarte liniştit, boxă, 2 focuri gaz, bine întreţinut, preţ 85.000 lei neg. 14. Ap. 2 cam., Aeroport-Aviatorilor, la stradă, etaj 3/4, balcon, geamuri termopan, o cameră izolată, preţ 32.000 lei.
APARTAMENTE 3 CAMERE 1. Ap. 3 cam., zona Piaţa Petroşani, etaj 1/4, bucătărie modificată, centrală termică, geamuri termopan, bine întreţinut, preţ 26.000 euro. 2. Ap. 3 cam., Independenţei, decomandat, etaj 2/4, centrală termică, geamuri şi 2 balcoane închise termopan, parchet laminat, gresie şi faianţă, izolat termic, poziţionat la soare, zonă foarte liniştită, deosebită, preţ 22.000 euro neg. 3. Ap. 3 cam., Bulevard Petroşani Nord, mobilat şi uti-
facebook.com/ziarulvaiijiului
lat, centrală termică, geamuri termopan, baia amenajată, parchet laminat, preţ 26.000 euro/schimb cu garsonieră plus diferenţa. 4. Ap. 3 cam., Aeroport, etaj 1/4, amenajat, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet laminat, uşi şi instalaţii schimbate, preţ 45.000 lei neg. 5. Ap. 3 cam. mobilat complet, zona Primăriei Petroşani, modificări interioare, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet laminat şi parchet stejar, izolat termic, uşi şi instalaţii schimbate, racordat termoficare, geamuri termopan, baia amenajată, instalaţii şi uşi schimbate, preţ 35.000 euro neg. 6. Ap. 3 cam., Uricani, parter înalt, pretabil locuit sau sedii firme, cabinete medicale, birouri, amenajări interioare, gresiat, faianţat, mochetă, poziţionat la soare, geamuri termopan, zugrăvit lavabil, preţ 25.000 lei neg. 7. Ap. 3 cam., zonă centrală şi liniştită Petroşani, bloc cărămidă, parter, balcon închis, amenajări interioare, geamuri termopan, centrală termică şi sobe teracotă, parchet laminat, bucătărie modificată, beci, 2 boxe, preţ 145.000 lei neg. 8. Ap. 3 cam. + 2 cam. amenajate demisol, zona foarte liniştită Dimitrov, amenajări, geamuri termopan, centrală termică, bine întreţinut, preţ 45.000 euro neg. 9. Ap. cam., Petroşani Nord, zona Bancpost, bloc BCA, modificări interioare şi amenajări, 2 balcoane, geamuri termopan, 2 băi amenajate parchet laminat, bine întreţinut, preţ 28.000 euro neg. 10.Ap. 3 cam., Dimitrov, etaj 1, geamuri termopan, zugrăvit, standard, boxe, balcon mare, bine întreţinut, zonă liniştită, preţ 30.000 euro neg. 11. Ap. 3 cam., zona Parc-Astral Petroşani, etaj 1, standard, 3 balcoane, 2 focuri gaz, geamuri termopan, preţ 40.000 euro neg. 12. Ap. 3 cam., zona Parâng-Oituz, neamenajat, etaj 1/4, centrală termică, poziţionat la soare, zonă foarte liniştită, preţ 70.000 lei.
APARTAMENTE 4 CAMERE 1. Ap. 4 cam., zona Mignon Petroşani, suprafaţă 120 mp, amenajări interioare, parchet în stare impecabilă, geamuri şi balcoane închise termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată, branşat termoficare, poziţionat la soare, izolat termic, panoramă, 2 focuri gaz/ schimb cu ap. 2 cam., cu diferenţa discutabilă. 2. Ap. 4 cam., zona ultracentrală - Bulevard-Petroşani Nord, etaj 1/4, standard, poziţionat pe mijloc şi la soare, balcon mare, panoramă, preţ 45.000 euro neg. 3. Ap. 4 cam., zona Piaţă-Poliţie Petroşani, etaj 2/4, bine întreţinut, centrală termică, geamuri termopan, parchet, amenajări interioare, izolat termic exterior, preţ 45.000 euro neg. 4. Ap. 4 cam., zona Mignon Petroşani, suprafaţă 120 mp, amenajări interioare, parchet în stare impecabilă, geamuri şi balcoane închise termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată, branşat termoficare, poziţionat la soare, izolat termic, panoramă, 2 focuri gaz, preţ 49 900 euro neg. 5. Ap. 4 cam., Aeroport blocurile noi, etaj 1/4, izolat termic, suprafaţă mare, centrală termică, parchet laminat, geamuri termopan, bai amenajate, bine întreţinut sau schimb cu ap. 2 cam., plus diferenţa discutabilă, preţ 35.000 euro neg.
TERENURI 1. Teren zona comunei Baru Mare,la 1 km de şoseaua naţională, pretabil construcţii case, casă vacanţă, acces auto, acte, ieşire din indiviziune, utilităţi (apă, gaz, curent), zonă pitorească, preţ 9 euro/mp neg. 2. Teren intravilan + proiect casă, zona Sălătruc, suprafaţă 500 mp, pretabil construcţii case, case vacanţă, pensiuni, apă curgătoare, acces auto, canalizare, preţ 10.000 euro neg. 3. Teren Burdeşti-Cimpa, 4500 mp, drept, la stradă, apă, curent, front stradal 20 m, posibil construcţii case, case vacanţă, firme, preţ 5 euro/mp neg. 4. Teren în Parâng, 1000 mp, zona pârtiilor schi, acte, ieşire indiviziune, preţ 50 euro/mp. 5. Teren intravilan, zona Spital Petroşani, suprafaţă 1000 mp - pretabil construcţii case, acte, ieşire din indiviziune, acces auto, apă, curent, canalizare, preţ 25 euro/mp neg. 6. Teren Parâng, zona Rusu, la stradă, 1000 mp, front stradal-40 m, acte, ieşire indiviziune, pretabil construcţii case, case vacanţă, pensiuni, preţ 30.000 euro. 7. Teren Vulcan - Valea Ungurului, 13.000 mp (eventual parcelat), acces auto, posibilităţi multiple case, case vacante, construcţii hale, zonă pitorească şi liniştită, apă, curent, preţ 7 euro/mp neg. 8. Teren Livadia-intravilan - 950 mp, cu casă veche (casă si anexele necesita renovare completa), apă, curent, acces auto, stradă betonată, preţ 10.000 euro.
CASE DE VACANÞÃ 1. Cabană zona turistică Rusu, acces auto, 2 surse apă, panoramă deosebită, mobilată şi utilată complet, P+M, garaj şi beci cu cramă, cameră centrală, la parter cu living, bucătărie, baie, scară interioară, la mansardă - 3 dormitoare, baie, balcon mare, curte amenajată, terasă exterioară cu foişor şi cuptor, geamuri termopan cu lemn mahon, băi amenajate, parchet laminat, 750 mp teren, acte,ieşire indiviziune, preţ 150.000 euro. 2. Cabană zona Rusu,mobilată şi utilată, 3 nivele, mag-
azie, la demisol - bucătărie, sală biliard, cu scară interioară, la parter - living, hol, baie, la mansarda - 3 dormitoare - balcoane, amenajări interioare, geamuri termopan, şemineu şi încălzire centrală gaz, 1000 mp teren drept, acte, ieşire indiviziune, preţ 80.000 euro neg. 3. Casă vacanţă Parâng (aproape de pârtia de schi) la parter - living, bucătărie, baie - scară interioară, la etaj 2 cam., baie, 2 balcoane, beci, anexă, mobilată şi utilată complet, pe teren concesionat - 214 mp, preţ 65.000 euro neg. 4. Pensiune nefinisată în Parâng, P+E+M, suprafaţă construcţie-93 mp la sol, la subsol-2 garaje mari, la parter - living, bucătărie, baie, la etaj - 3 cam. cu baie proprie; mansarda - 3 cam. cu baie proprie, curent, apă, fosă septică, aproape de telescaun, 120 mp teren concesionat, preţ 75.000 euro neg. 5.Casă - casă vacanţă, zona Maleia-Rusu, cu 450 mp teren, P+E+M, la parter cu 2 garaje, beci, cameră centrală pe combustibil solid, la etaj living cu scară interioară, bucătărie, hol grup sanitar, la mansardă - 2 cam., terasă mare, cu fundaţie beton, pereţi bolţari şi lemn, zonă deosebită, pitorească, apă curgătoare, pomi fructiferi, panoramă, preţ 55.000 euro neg. 6. Cabană zona Rusu, mobilată şi utilată, 450 mp teren, acces auto, demisol - 70 mp-nefinisat (pretabil crama-bucătărie vară), la etaj - living, bucătărie, baie amenajată, mansarda cu 2 dormitoare + 1 nefinisat, centrală termică, geamuri termopan, preţ 55.000 euro neg. 7. Casă vacanţă pt. familie, mobilată şi utilată, Parâng, zona Căsuţei din poveşti, P+1, la parter living, bucătărie, cameră, baie, scară interioară, etaj - cameră mare-30 mp, teren concesionat 190 mp-posibilitate extindere, beci, acces auto, preţ 45.000 euro neg.
SPAÞII COMERCIALE 1. Spaţiu comercial amenajat, 90 mp, stradal, compartimentat, vitrină, vad comercial, pretabil orice fel activitate (posibil preluare chiriaşi), preţ 80.000 euro neg. 2. Spaţiu comercial-130 mp, transformat din 2 ap. cu 3 cam. la parter bloc alăturate, zona centrală Petroşani Nord - ENEL, la stradă, pretabil activităţi birouri, sedii firme, cabinete medicale, acces exterior, parcare, amenajări interioare - (posibil parcelat). 3. Spaţiu comercial în Petroşani, zona centrală, teren în suprafaţă de 1360 mp; suprafaţă construită de 750 mp, 2 clădiri, una cu garaj la parter, etaj şi mansardă, cea dea doua parter şi etaj, posibilităţi multiple, apă, energie electrică, preţ 52.000 euro. 4. Spaţiu comercial Vulcan, central - M.Viteazu, suprafaţă totala 240 mp (120 mp, terasa-50 mp, parcare), pretabil orice fel activitate, vitrină, 3 focuri gaz, curent trifazic, canalizare, internet sau chirie, preţ 90.000 euro neg. 5. Hală în zona industrială Livezeni, la DN, suprafaţă construită-690 mp, curte - 1800 mp, acces auto - intrare tir, rampă, curent trifazic, gaz metan, preţ 130.000 euro neg. 6. Garsonieră Aeroport blocurile noi - zona Nicuşor Gociu, 33 mp, multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri, pretabil locuit sau sedii firme, cabinete medicale,birouri, preţ 7000 euro. 7. Spaţiu comercial pentru închiriere, la parter bloc (ap. cu 3 cam.), strada Horea, parcare, la şosea, vad comercial, pretabil activităţi birouri, sedii firme, cabinete, suprafaţă 68 mp , preţ 200 euro/lună + garanţie (eventual 2 cam. - 120 euro/lună). 8. Spaţiu pentru vânzare, în Vulcan, zonă centralăM.Viteazu, suprafaţă de 80 mp, vitrina 10 m, scări exterioare şi interioare, gaz, CT, pardoseală granit, pretabil activităţi diverse, preţ 50.000 euro neg.
CASE 1. Casă Lonea, zona foarte liniştită, 3 cam., bucătărie,baie, mansarda, curte, centrală termică gaz, la stradă, acces auto, bine întreţinută, bucătărie vara, anexe/ schimb cu ap. 2 cam. în Petroşani - Petrila cu diferenţa discutabilă, preţ 160.000 lei neg. 2. Casă P+1, zona rezidenţială Petroşani, construcţie nouă 2013, suprafaţă 300 mp, parţial finisată, 650 mp curte, acces auto, gaz metan şi termoficare, 2 surse apă,la parter - bucătărie, living cu baie serviciu, 2 dormitoare cu băi proprii, cu scară interioară, la etaj living, balcon mare, 2 dormitoare cu băi proprii, birou, 3 beciuri, izolaţie termică, instalaţie electrică şi sanitară, geamuri şi uşi termopan, preţ 120.000 euro neg. 3. Casă zona rezidenţială Petroşani, P+1, la parter living, hol mare, bucătărie, baie cu scară interioară, la etaj 3 dormitoare, hol, baie, 6 balcoane, centrală termică gaz, garaj şi beci la parter, curte amenajată, acces auto, îmbunătăţiri şi amenajări interioare, parţial mobilată, 1400 mp teren/schimb cu ap. 3-4 cam. centrală
Petroşani, preţ 130.000 neg. 4. Casă zona Dimitrov, cu 520 mp teren, casă 1 camera, bucătărie si baie, proiect pentru gaz, acces auto, zona foarte liniştită, preţ 62.000 euro. 5.Casă zona comunei Baru Mare, 3 cam., cămară, hol, beci, anexe gospodăreşti, 2 bucătării vara, 600 mp teren, acces auto, preţ 80.000 lei neg. 6. Casă zona Dimitrov Petroşani, 3 cam., bucătărie, baie, hol, anexe, centrală termică gaz, amenajări şi îmbunătăţiri, curte dreaptă -700 mp, acces auto, curte amenajată, zonă liniştită, preţ neg. 6. Casă zonă liniştită colonie, mobilată şi utilată - totul nou, 2 cam., bucătărie, baie, hol, camera centrală termică, mansarda necompartimentată, anexe, terasa amenajată, amenajări interioare, parchet laminat, baia amenajată, izolaţie termică exterioară, geamuri termopan, uşi şi instalaţii schimbate, preţ 150.000 lei neg. 7. Casă Vulcan, zonă liniştită, acces auto, 2 intrări, garaje, casă are 2 cam., bucătărie, baie, 2 beciuri, bucătărie vară, anexe, centrală termică gaz, poziţionată la soare, canalizare, 1500 mp teren, pomi fructiferi, preţ 160.000 lei neg. 8. Casă P+M, zona centrală şi liniştită Petroşani, mobilată, la parter - bucătărie, baie, dormitor, living, cămară şi hol; la mansardă - baie, dresing, 2 dormitoare, living, 2 balcoane, amenajări şi îmbunătăţiri, 520 mp teren, curte amenajată + o construcţie separată, mobilată complet, - cu dormitor, bucătărie, baie, living, preţ neg. 9. Vila zona Maleia, mobilată şi utilată, construcţie nouă, din cărămidă, suprafaţă construită 350 mp, 120 mp amprenta sol, parter - living, hol, bucătărie, baie, etaj - 3 dormitoare, baie, mansarda nefinisată, amenajări şi îmbunătăţiri multiple, izolată termic, acces auto, centrală termică combustibil solid, fosă septică, curent 380 V, 2 beciuri, cramă, anexe, preţ 125.000 euro neg. 10. Casă - casă vacanţă în zona comunei Pui, P+M, la parter living, bucătărie, cămară, baie, cu scară interioară, la mansardă - 2 dormitoare, pereţi izolaţi, geamuri duble, baia amenajată, gresie şi faianţă, parchet, fântână în curte, acces auto, pomi fructiferi, 1000 mp teren, preţ 32.000 euro. 11. Casă Dimitrov, 2 cam.,living, bucătărie, baie mare, scări interioare, la mansardă 1 cameră, amenajări interioare, centrală termică, şemineu, geamuri termopan, gresie şi faianţă, parchet laminat, uşi şi instalaţii schimbate, curte 200 mp, zonă foarte liniştită, preţ 69.000 euro neg/ schimb cu ap. Petroşani –Petrila cu diferenţa discutabilă. 12. Casă zonă liniştită Petroşani, 2 cam., bucătărie, hol, anexe, terasă, centrală termică pe combustibil solid, 260 mp curte, canalizare, renovată, amenajări interioare, geamuri termopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată sau schimb cu ap. + diferenţa, preţ 160.000 lei neg. 13. Casă – casă vacanţă, 2 cam., bucătărie, baie, hol, pretabil locuit sau case vacanţă pe Valea Streiului - zona pitorească, - Baru Mare, amenajări şi îmbunătăţiri, geamuri termopan, gaz metan, sobă teracotă, 200 mp curte + 2000 mp grădină, teren drept, utilităţi, acces auto, preţ 33.000 euro neg. 14. Casă zona Haţeg - Valea Dîljii, 2 corpuri: o casă cu 3 cam., baie, hol 20 mp, mobilată complet, cu amenajări şi îmbunătăţiri + 1 casă cu bucătărie, 2 cam., baie serviciu, hol, terasă, amenajată, îmbunătăţiri, 2 beciuri, anexe, 2500 mp teren, curte şi grădină, pomi fructiferi, acces auto, fântână cu hidrofor şi apă reţea, preţ 40.000 euro neg. 15. Casă Petroşani Nord, P+ E, la parter - living, bucătărie, 2 cam., 2 băi, scară interioară, la etaj - 2 cam., baie, debara, 2 terase (1 închisă), 2300 mp teren, curte amenajată, centrală termică, garaj, sală sport, anexe, acces auto, preţ 75.000 euro neg. 16. Casă la roşu, zonă centrală şi liniştită Petroşani, la parter - hol, living, anexă centrală, bucătărie, baie, la etaj 3 cam., hol, baie, instalaţii noi, acoperiş nou, izolată exterior, 180 mp curte, canalizare, acces auto, preţ 40.000 euro neg.
CHIRII 1. Garsonieră zona Hermes-Dragalina, nemobilată, etaj 3/4, curată, bine întreţinută, preţ 100 euro/lună + garanţie. 2. Ap. cu 3 cam., strada Horea, parcare, la şosea, vad comercial, pretabil locuit sau/şi activităţi birouri, sedii firme, cabinete, suprafaţă 68 mp, preţ 200 euro/lună + garanţie (eventual 2 cam. - 120 euro/lună).
Pentru relaþii sau alte oferte vã puteþi adresa zilnic la sediul firmei, str. Horea, 2/23 sau la telefoanele: 0254.545.393, 0727.832308.
www.agentia-imobiliara-petrosani.ro e-mail: agentia_macarena@yahoo.com
ANGAJĂRI
mica publicitate
S.C. TROTA România S.R.L., din Cluj, angajează, atât tineri şoferi cu categoriile C + E cu cel puţin 2 ani de experienţă pe TIR, cât şi începători. Se lucrează în echipaj, pe Comunitate. Condiţii excelente. Se asigură un câştig minim între salariul de bază şi diurne. Informaţii la tel. 0740.295418, numai după trimiterea unui CV şi copii de pe documentele de mai jos, la soferitir@trota.ro: • Buletin • Paşaport • Permis de conducere • Cartelă tahograf • Atestat de marfă • Cazier judiciar • Cazier auto
SERVICII
mica publicitate
Cabinet stomatologic CMI Szabo Ferdinand Petroşani, strada Independenţei (lângă Şcoala nr.6) lucrează în perioada sărbătorilor urgenţe, după următorul program: Miercuri, 24.12.2014, Joi, 25.12.2014 Miercuri, 31.12.2014 Vineri, 02.01.2015 între orele 11:00 - 14:00. Telefon 0722.644225
Buldoexcavator Caterpillar prestez servicii sau închiriez. Telefon 0767.427135
SC Argo Security SRL angajează agenţi de pază, bărbaţi şi femei, cu sau fără atestat, pentru diferite obiective din zonă. Informaţii suplimentare la numărul de telefon: 0761.124119, persoana de contact: Iulian Deatcu. Solicităm maximă seriozitate.
ÎNCHIRIERI
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
dragă.
Înainte de a construi viitorul, fii sigur că ai lăsat trecutul în cea mai stabilă formă, ca să nu te întorci acolo când ţi-e lumea mai
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Cel mai bun profesor pentru tine acum e vocea ta interioară pentru că de acolo primeşti o mulţime de îndrumări înţelepte care merită ascultate.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Inspiri încredere deplină pentru că ai atins un nivel de experienţă demn de tot respectul. Cine te vede acum pentru prima oară spune despre tine că eşti un om matur, cu scaun la cap, care ştie ce spune.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Dacă pleci la drum astăzi, stai cu urechile pâlnie la tot ce se petrece în jurul tău, pentru că informaţiile interesante vin de pretutindeni.
Leu (23 Iul - 22 Aug)
A venit un moment pe care îl aşteptai cu înfrigurare pentru că urmează să iei o decizie majoră, ceva ce poate schimba în totalitate un sens de mers de acum înainte.
mica publicitate
Închiriez hală producție plus birouri (total 400 mp - str. Jieț, zona Petrila Sud), spațiu birouri zona Pieței Centrale Petroșani (parter) și apartament 2 camere în aceeași zonă. Relații la telefon 0761.195971
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Ai toate motivele să fii mândru de nivelul intelectual la care ai ajuns, iar azi poţi descoperi că ai şi reale talente de profesor! Ai atât de multe de transmis lumii!
Închiriez în condiţii avantajoase hală, 310 mp, situată în zona Dărăneşti, lângă staţia de carburanţi Baril, cu ieşire la DN 66. Relaţii la telefon 0744.825125
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Azi sufletul tău cere cu mai multă putere să îi îndeplineşti o dorinţa. Nu i te poţi opune, e atât de intensă, încât va deveni un fel de obsesie şi până nu te ocupi de ea nu te poţi relaxa.
Închiriez spaţiu comercial (comerţ, producţie, depozitare) zona Livezeni. Relaţii la telefon 0751.199100
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
Eşti stresat, dar nu cumva exagerezi gravitatea unor lucruri? Prea le iei la bani mărunţi şi diseci firul în patru fără rost, prea stai şi analizezi fiecare chichiţă când lucrurile ar putea reveni mult mai uşor la normal.
IMOBILIARE
Valabil pentru vineri - 19 decembrie 2014
Săgetător (22 Noi - 20 Dec) mica publicitate
Vând apartament cu 2 camere, zona 8 Martie, Petrila, cu îmbunătăţiri, decomandat, situat spre soare. Preţ 8.500 euro. Telefon 0725.065800 De vânzare/ închiriere în condiţii avantajoase spaţiu comercial situat în Vulcan, b-dul M. Viteazul, nr. 26 (fostul Orient). Relaţii la telefon 0762.257696 Vând garaj cu canal de vizitare şi pivniţă situate în Petroşani vizavi de Liceul Economic, având suprafaţa de 25 mp. Înălţimea clădirii şi a uşii permite gararea şi a utilitarelor şi microbuzelor. Este branşat la curent de 380V. Preţ: 4500 euro. Telefon 0721.225359 sau 0768.406967
www.zvj.ro miercuri, 17 decembrie 2014
PUBLICITATE
11
Caută un pic în adâncul tău ca să descoperi artistul din tine. Se ştie că eşti una dintre cele mai creative zodii, asta e adevărat, dar au fost momente când nu ai lăsat simţul tău artistic să te domine.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
Sursa cea mai puternică de energie pozitivă pentru tine, acum, e familia. De acolo primeşti toate resursele de care ai nevoie pentru o viaţă armonioasă şi împlinită.
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Iubeşti planeta aceasta cu intensitate, nimic nu ţi se pare mai superb decât Pământul pe care trăieşti şi azi îi acorzi o atenţie mult mai specială.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Nu le poţi controla chiar pe toate în viaţă, ca atare evenimentele care se anunţă la orizont vin ca un tăvălug spre tine, nu te poţi opune lor. Lasă garda jos şi acceptă lucrurile.
HOROSCOP
CMYK
12
FEL DE FEL
La 9 ani a ajuns
Un geniu în ale matematicii
Nu e prea vorbăreţ. E foarte calculat cu vorbele pe care le rosteşte. Nu face risipă de ele, dar, şi atunci când spune ceva, te lasă cu gura căscată. Deşi, la cei nouă ani ai lui,
el se consideră un băieţel obişnuit, tot mai mulţi spun despre Raul Lucian Gircsis că este un geniu în ale matematicii. Primii care au observat că, de mic, lui Raul al lor îi fuge mintea atunci când face calcule matematice de tot felul au fost Emerik şi Eniko, părinţii lui. La şcoală, doamna învăţătoare Ionela Pardos a intuit de la început că are de-a face cu un copil a cărui inteligenţă este net superioară, aşa că i-a încurajat pe părinţi să-i cultive talentul acesta extraordinar pentru matematică. Ea însăşi i-a dat domnului Gircsis „o culegere de performanţă cu exerciţii de matematică” după care copilul să lucreze acasă.
Acum, când a ajuns
în clasa a IV-a a Şcolii Gimnaziale nr.5 din Vulcan, numele lui Raul Gircsis este binecunoscut nu doar în şcoala în care învaţă, ci în tot judeţul Hunedoara.
Asta, fiindcă, de două ori la rând, în 2013 şi 2014, a terminat pe locul I la faza judeţeană a Concursului Naţional de Matematică „Lumina Math”. Asta ca să nu mai spun de mulţimea de diplome de merit şi medalii de aur obţinute, tot la concursuri naţionale, încă de când era în clasa I. Mai nou, din luna februarie a acestui an, Raul cochetează cu
şahul. În cele şase luni de când se pune constant în faţa tablei cu pătrăţele albe şi negre, a participat la mai multe competiţii locale şi judeţene, rezultatul fiind câştigarea a şapte medalii, dintre care una de argint şi o alta de bronz, şi a mai multor diplome. Chiar în cursul zilei de astăzi, Raul este prezent, la Petroşani, la concursul şahistic „Moş
Crăciun”, organizat de Academia de Şah din localitate, al cărei membru este. Sâmbătă, Raul va juca tot la un concurs organizat în cinstea lui Moş Crăciun, dar, de data asta, la Vulcan, unde
organizatoare este secţia de specialitate din cadrul clubului sportiv. „Noi, părinţii lui, suntem foarte mândri de performanţele sale în ale matematicii şi şahului, mi-a declarat, emoţionat, domnul Emerik Gircsis, îl asigurăm pe mai departe de dragostea şi susţinerea noastră şi ne bucurăm că fiul nostru face cinste Vulcanului, oraşul în care s-a născut şi în care învaţă”.
Fapte bune în postul Crăciunului
Pachete de sărbători pentru cei necăjiţi
Gheorghe OLTEANU
500 de copii şi 100 de persoane vârstnice din instituţiile publice de asistenţă socială din municipiul Hunedoara au primit rechizite şcolare şi pachete cu alimente cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Iniţiativa a fost susţinută de E.ON România, care s-a alăturat Primăriei Hunedoara în acest demers. Pachetele au fost distribuite de către voluntarii E.ON şi reprezentanţii Primăriei Hunedoara la Căminul de Persoane Vârstnice, respectiv copiilor de la Centrul de Urgenţă „Lumină şi Speranţă” şi de la Centrul de Recuperare pentru copii cu dizabilităţi, precum şi familiilor asistate social din municipiul Hunedoara. În ultimii şapte ani, E.ON a susţinut cu peste 7 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială, peste 200.000 de copii, tineri, adulţi sau vârstnici beneficiind de suport financiar sau informaţional din partea specialiştilor companiei.
Mihaela PETROŞAN
facebook.com/ziarulvaiijiului