1787 joi 1 oct 2015

Page 1

CMYK

Ziarul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

împotriva LUI! ADEVĂRU

)

Nu există lege

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este un frumos prilej de a ne îndrepta gândurile pline de dragoste, respect și recunoștință față de fiecare persoană de vârsta a treia din comunitatea noastră și de a le mulțumi pentru sfaturile lor înțelepte și pentru exemplul lor de viață. Cu această frumoasă ocazie, am onoarea și plăcerea să le urez, din tot sufletul, cetățenilor din generația celor cu mai multe amintiri sănătate, bucurii și un sincer LA MULŢI ANI, dar și să le mulțumesc, încă o dată, pentru tot ceea ce au realizat în comunitatea noastră locală și pentru ceea ce reprezintă pentru noi toți. Tiberiu IACOB-RIDZI Primarul municipiului Petroșani

Înțelepciunea și responsabilitatea oamenilor se accentuează odată cu înaintarea în vârstă. De aceea, și în activitatea Apa Serv Valea Jiului ne bucurăm de seriozitatea pe care o dovedesc pensionarii Văii Jiului. Iată de ce aniversarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice este încă un bun prilej pentru noi de a mulțumi fiecărei persoane de vârsta a treia din portofoliul nostru de clienți și colaboratori, pentru seriozitate și responsabilitate, precum și pentru sfaturile utile pe care le primim, în mod constant, de la dânșii. Cu această ocazie, doresc să le transmit tuturor persoanelor de vârsta a treia din Valea Jiului sincere urări de sănătate, putere de muncă și înțelegere. Dumnezeu să vă răsplătească cu viață îndelungată și multă fericire! La mulți ani! Costel AVRAM Director general Apa Serv Valea Jiului

Director: Cătălin DOCEA

Redactor şef: Marian BOBOC

Curs valutar: 1€ = 4,4167 lei 1$ = 3,9342 lei 1₤ = 5,9770 lei

joi, 1 octombrie 2015 Anul VIII n nr. 1787 n 8 pagini n Preţ: 1 leu

Ziua de 1 octombrie, dedicată părinților și bunicilor ajunși la vârsta înțelepciunii, este un minunat prilej pentru a le transmite sentimentele mele pline de respect și gratitudine pentru rolul pe care îl au în dezvoltarea comunității noastre. Dumnezeu să vă dea sănătate și o viață cât mai lungă și plină de bucurii alături de cei dragi. LA MULȚI ANI!

Primar, Ilie PĂDUCEL

Nu este un secret pentru nimeni că, în viața politică de astăzi, rolul și locul oamenilor în vârstă este unul esențial. Niciun om politic responsabil nu se poate lipsi astăzi de experiența de viață, de responsabilitatea civică sau de seriozitatea cu care se implică în viața politică oamenii cu înțelepciunea conferită de înaintarea în vârstă. Astăzi, când sărbătorim, alături de întreaga Planetă, Ziua Persoanelor Vârstnice, gândurile mele sincere se îndreaptă spre pensionarii din Valea Jiului, spre oamenii în fața cărora activitatea noastră politică are sens. Mulțumindu-vă pentru toate acestea, vă doresc viață lungă, sănătate și prosperitate, bucurii și fericire alături de cei dragi. LA MULȚI ANI! Costel AVRAM Vicepreședinte PNL Hunedoara Președinte PNL Petrila

Vulcan

Pe ceasul bisericii din centrul vechi nu se mai vede ce oră e

Deşi, din punct de vedere al organizării teritoriale din Vulcan, cartierul meu este arondat bisericuţei din Coroeşti, cea mai mare parte din sufletul meu a rămas la biserica cu ceas din centrul vechi.

Cea al cărei hram

este Dumninica Orbului. În care, la vremea cuvenită, am primit sfânta taină a botezului de la părintele

Eugen Suciu, fie-i amintirea veşnică şi ţărâna uşoară. Lăcaş de închinăciune care, până când comuniştilor li s-a pus pata pe ei, era al greco-catolicilor. Toată lumea o ştia de biserica cu ceas, pentru că pe cele patru laturi ale turnului avea ornice care măsurau trecerea timpului. Şi care dădeau bine acolo sus.

Nu pot să ştiu

a cui a fost ideea, dar, de curând, ceasornicelor ăstora, vopsite în maron, îţi vine să le plângi de milă. E bătaie de joc starea în care au fost aduse, sunt de părere mulţi vulcăneni. Opinie căreia mă alătur şi eu. Nu ştiu pe ce considerent s-a recurs la această operaţiune. Chiar dacă - nu cunosc, dar e posibil – mecanismul ceasurilor să fi avut vreun defect, mult mai indicat era să se fi apelat la cineva care ştie să-l repare. Dar în niciun caz să se fi procedat aşa cum văd că s-a făcut… Gheorghe OLTEANU

Hotel Petroșani

angajează urgent barmani-ospătari

CV-urile se depun la recepția HP, iar relații se pot obține la telefon 0254.542801 și 0755.065182.

CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR PETRILA / PETROȘANI

urează tuturor membrilor și viitorilor membri ai C.A.R.P. de vârsta a treia multă sănătate, bucurie și fericire alături de cei dragi, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Președinte, Ing. Martin BORȘA


2

LA ORDINEA ZILEI

C-aşa-i în consiliul local:

Mandatul unuia sfârşeşte, iar al altuia de abia începe Dumnealui i-a luat

Ieri dimineaţă, la începutul şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Vulcan a avut loc ceremonialul intrării în pâine a unui nou membru al acestei instituţii.

locul lui Aurelian Enache. Căruia - treaba asta a fost anunţată pe un ton grav, care mie mi-a sunat aproape funebru – i-a încetat mandatul de consilier local. Gheorghe Ile a înşirat articolele de lege conform cărora, după ce faci nu mai ştiu câte absenţe nemotivate de la şedinţele de consiliu local, eşti scos rapid din schemă. De câteva luni bune, Aurelian Enache, alintat şi „Cafeluţă” sau, mai apoi, „Don Café”, n-a mai dat pe la nicio şedinţă, fiind ocupat cu jobul pe care şi l-a luat în Anglia. Chestie pentru care, la o adică, merită chiar să fie felicitat. Dar, pe de altă parte, dacă era chitit de dinainte pe asta, ar fi putut să-şi dea demisia din funcţia de consilier local. Nu i-ar mai fi ţinut în

Botezul, ca să numesc altfel

procedura respectivă, l-a făcut primarul Gheorghe Ile. Cel care, de fapt, îi năşeşte pe toţi norocoşii din PSD care, după alegeri, rămaşi doar pe lista cu propunerile pentru funcţia de consilier local, reuşesc, ulterior, să apuce un scaun numai al lor în sala de şedinţe de la etajul întâi al clădirii primăriei vulcănene. Ultimul dintre cei peste care a dat norocul din acest punct de vedere este domnul ing. Cristian Toma, adjunct şef de sector la mina Paroşeni.

Premianta săptămânii

Jurnalista Sanda Nicola

şah pe Ile şi pe foştii lui colegi. Ar fi plecat mai domneşte, iar locul lui ar fi fost scos la interval mai demult un pic. Dar asta e.

Domnul Cristian Toma

a ascultat cu luare aminte sfaturile pe care i le-a dat tătuca Ile atât în calitate de primar, dar şi din aceea de preşedinte al organizaţiei PSD Vulcan. Ca şi alţii care au fost primiţi în marea familie a consilierilor locali pesedişti care domină, numeric, consiliul local vulcănean, şi domnia sa a prins repede

minunată şi să-i spunem că suntem mândri de ea”, au transmis organizatorii evenimentului. Întâlnirea cu Sanda Nicola are loc sâmbătă,

mişcarea pe care aceştia o fac înainte de a intra în sala de şedinţe. Mai întâi, toată suflarea pesedistă din consiliu face escală, pentru instrucţiuni, în biroul primarului. Obligatoriu. Gheorghe OLTEANU

3 octombrie 2015, la ora 11, în faţa statuii lui Decebal din centrul Devei. Mihaela PETROŞAN

Evenimentul „Premianţii fără premii” de la sfârşitul acestei săptămâni o are ca protagonistă pe cunoscuta jurnalistă Sanda Nicola.

Sanda Nicola a lucrat în mass-media de top din România, la Pro TV, Radio Color, Prima, Antena, Realitatea, Digi 24, reviste şi ziare. „Pentru exemplul puternic oferit, de echilibru, de dragoste faţă locurile natale, pentru tot ce reprezintă omul, profesionistul, colega, prietena şi criticul Sanda Nicola vă propunem să ne întâlnim cu această fată

)

Ziarul Vaii Jiului

Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani RO24348364 n J20/1310/2008

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332025 Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. II, jud. Hunedoara Telefon / fax / linie mobil: 0254.549020, 0735.727264 Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Redactor şef: Marian BOBOC zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Alina PIPAN - 0766.678380 alinapipan@yahoo.com Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN - 0732.413134

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României

Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ioan LASCU, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA DTP: Daniela FILIMON, Robert BOGDAN şi Bogdan SOVAGO Administrativ / Publicitate: Oana CROITORU - 0735.727264 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839


Vulcan

Ile dă asigurări că problema cu hepatita este sub control complet

La punctul „Diverse” al şedinţei de ieri a consiliului local vulcănean, primarul Gheorghe Ile a făcut cunoscut că epidemia de hepatită, care era cât pe ce să pună în carantină şi să izoleze Vulcanul, a început să dea înapoi.

Focarul de hepatită

care a pus pe jar administraţia publică locală vulcăneană şi căruia i s-a dus buha în toată ţara este pe cale să fie lichidat, am aflat de la primar. Deşi sunt unii care cred că numărul celor îmbolnăviţi a fost mult mai mare, Gheorghe Ile a pomenit de doar patruzeci de cazuri. Cele mai multe localizate în

cartierul Micro 3B „Dallas”, dar şi câteva ivite în centrul vechi al oraşului. În bătălia cu hepatita au intervenit medici, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, primăria, SC Pregoterm, muncitori de la social. Aceştia din urmă le-au făcut curat puturoşilor ale căror case, scări şi terase de bloc fuseseră transformate în rampe de depozitare a gunoaielor menajere. Locuinţe ai căror locatari nu au, în mare parte, nici apă curentă şi nici electricitate. Dar care, deşi se plâng că sunt săraci - aici e aici -, nici nu sunt înscrişi la „social”, ca să câştige şi ei de o pâine.

Ameninţarea acestora cu puşcăria,

în baza art. 352, alin.1 din Codul Penal, chestie de care s-a făcut atâta caz, a avut efect. Numai aşa, după ce ăstora li s-a făcut curat în casă şi pe scara blocului, au putut fi încolonaţi şi duşi la baia comunală de lângă şcoala 6. Unde nu au fost spălaţi cu apă rece de la furtun, cum sunt unii de părere că ar fi meritat, ci puşi să facă duş cu apă caldă şi săpun. După care li s-au dat haine curate. „Acum stăpânim situaţia şi avem grijă ca să nu apară noi cazuri de hepatită”, a mai spus Gheorghe Ile. De la care consilierii locali au mai auzit că, în Vulcan, la deschiderea anului şcolar, au fost depistaţi cincizeci şi cinci de copii pe capul cărora circulau păduchi. Gheorghe OLTEANU

La Deva

Reuniune a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Hunedoara

Marţi, 29 septembrie 2015, la Deva, a avut loc şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Hunedoara, în care s-au prezentat informări privind misiunile de menţinere a ordinii publice executate de jandarmi în zona sitului arheologic Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte şi privind organizarea Poliţiei Locale în judeţul Hunedoara şi activitatea desfăşurată de Serviciul Public de Poliţie Locală Deva.

Jandarmii au de lucru la Sarmizegetusa Regia

La şedinţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara a prezentat activitatea desfăşurată în cadrul proiectului ce vizează protejarea monumentelor istorice şi a patrimoniului arheologic, activitate concretizată prin misiunile de ordine publică executate de către efectivele Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia. În conţinutul prezentării s-a accentuat implementarea Protocolului de colaborare dintre IJJ şi Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, încheiat premergător constituirii structurii de jandarmi în zona sitului arheologic. Astfel, în anul 2013, odată cu concretizarea iniţiativei CJ, care a preluat în administrare monumentul istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a devenit partener al acestui proiect şi participă alături de această instituţie la protejarea sitului arheologic. În realizarea scopului propus, ca urmare a demersurilor efectuate, în data 17 iunie 2013, IJJ Hunedoara a reuşit înfiinţarea Postului de Jandarmi O.P. Montan Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, destinat executării misiunilor specifice în arealul monumentului istoric. În perioada 17 iunie 2013 – 28 septembrie 2015, jandarmii au executat 834 de misiuni de menţinere a ordinii publice în zona monumentului istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte. La aceste misiuni au participat peste 1.700 de jandarmi. De la înfiinţarea postului de la Grădiştea de Munte Sarmizegetusa Regia şi până în prezent, jandarmii au

8

www.zvj.ro joi, 1 octombrie 2015

constatat 123 de fapte contravenţionale, care au constat, în principal, în încălcarea regulamentului de vizitare a sitului arheologic. Principalele fapte sancţionate de jandarmi au fost: nerespectarea orarului şi a traseelor de vizitare, escaladarea monumentului, consum de alcool şi camparea în incinta sitului etc.

Sute de amenzi date de Poliţia Locală Deva Serviciul Public de Poliţie Locală Deva a prezentat organizarea structurilor de poliţie locală din judeţul Hunedoara, misiunile îndeplinite şi rezultatele obţinute de structura din municipiul Deva. Astfel, de la începutul anului 2015 până în prezent,

Serviciul Public de Poliţie Locală Deva a executat 995 de patrule auto şi pedestre în mod independent, precum şi 225 de patrule mixte cu efective din cadrul Poliţiei Române. Pe timpul misiunilor executate poliţiştii locali au aplicat 1.704 amenzi contravenţionale în valoare totală de 169.700 lei, din care: 971 amenzi în domeniul ordinii publice, 620 amenzi în domeniul circulaţiei rutiere, 8 amenzi în domeniul disciplinei în construcţii, 68 amenzi în domeniul activităţilor comerciale şi 37 amenzi în domeniul protecţiei mediului. Totodată, poliţiştii locali au depistat şi predat Poliţiei Române 15 persoane date în urmărire. Mihaela PETROŞAN

ACTUALITATE

3


4

SPORT

Sâmbătă,

Primarul va fi scos la... tablă

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu IacobRidzi, va efectua prima mutare a Campionatului Naţional de şah, pe echipe, Divizia B, de la Petroşani.

Sâmbătă, 3 octombrie, ora 16:00,la Biblioteca Universităţii din Petroşani va începe, oficial, prima rundă a Campionatului Naţional de şah pe echipe Divizia B. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Şah în colaborare cu CSM Jiul Petroşani, cu sprijinul Consiliului Local şi Primăria municipiului Petroşani, SC Realcom SA Petroşani şi Hotel Petroşani. Startul oficial al competiţiei va fi dat de primarul municipiului Petroşani,Tiberiu Iacob-Ridzi, care va efectua prima mutare pe tabla de şah. Iată şi cele nouă echipe participante: Universitatea de Vest Timişoara, ACS Chindia Târgovişte, Terra Şah Mediaş, CS Ineu (Arad), Clubul de Şah Deva, CS Vulcan (cu două echipe) şi CSM Jiul Petroşani (tot cu

La lotul naţional

11 sportivi de la Comexim R Lupeni Sportivii de la secţia de fotbal-tenis Comexim „R” Lupeni au participat la ultima etapă de campionat naţional la juniori II, juniori I şi senioare şi au avut din nou evoluţii bune. De altfel, evoluţiile sportivilor pregătiţi de Dima Druncea nu au trecut neobservate, aceştia fiind selecţionaţi la lotul naţional al României care se pregăteşte pentru participarea la Campionatul European. „Aveam înainte de această etapă titlurile pe echipe la senioare şi juniori II plus titlurile pe probe, simplu, dublu, triplu la senioare, dublu şi triplu la juniori II. La juniori I am

două echipe). Este posibil să ajungă la competiţie şi echipa CSO Cugir, care încă nu a confirmat prezenţa. Arbitrul competiţiei este A.I. Radu Chirilă, Bucureşti. „Dintre toate evenimentele şahistice organizate vreodată în Vale, acesta este cel mai important şi sperăm să ne ridicăm la înălţime cu organizarea. Favorită clară la promovare anul acesta în divizia A este echipa din Timişoara, care dispune de un lot de sportivi foarte valoros pentru o astfel de competiţie. Pentru locurile doi şi trei se vor duela echipele din Târgovişte şi Deva, ambele retrogradate anul trecut din divizia A. Petroşaniul se va lupta pentru primele patru locuri cu Aradul şi Mediaşul. Alături de mine, din lotul de la Petroşani vor mai face parte Alin Apostu, Marin Michi,Teodor Berinţan, Laurean Manaţe, Ioan Fudulache şi juniorul Octavian Bumbac. Şi echipa a doua este formată din juniorii de perspectivă ai clubului, se prezintă bine avându-i în componenţă pe Andrei Tufă, Iarina Chiuzan,Timotei Tradnik, Alexandru Maidik, Bogdan Avram, Claudiu Grau şi, probabil, Andreea Albescu", a declarat Gheorghe Şcurhan, coordonatorul şi organizatorul competiţiei. obţinut doar locul doi pe echipe, dar e de înţeles pentru că am evoluat cu juniorii II. Mulţumitor este faptul că pentru Campionatul European din luna noiembrie elevii mei au fost selecţionaţi în echipele României la trei categorii: senioare, seniori şi juniori. Nu mai puţin de 11 sportivi de la Comexim R Lupeni, respectiv Anamaria Gherghel, Ana Maria Rizescu, Letiţia Bivolaru şi Mariana Lică la senioare, Daniel Popovici, Darius Pufu, David Lică şi Răzvan Vornicu, la juniori şi tineret, plus trei seniori: Lucian Purice, Marius Stoenică şi Adrian Gherghel”, a declarat antrenorul de la Comexim R Lupeni, Dima Druncea.

Rugby

Pe ultima sută de metri

Ştiinţa Petroşani a avut un parcurs perfect în ultima perioadă, iar singura echipă de rugby din judeţ prinde Play-off-ul pentru promovarea în Superligă, pe ultima sută de metri.

Petroşenenii s-au trezit la timp şi au cules a cincea victorie la rând în DNS. Ajutaţi şi de conjunctură, pentru că echipa de pe primul loc CSM U 23 Bucureşti a fost declasată, petroşenenii au urcat pe locul al patrulea. Conform programului FRF, jucătorii din Vale mai au de jucat o restanţă cu RCM Galaţi, echipă aflată la doar două puncte în spatele Ştiinţei, dar este posibil ca meciul să nu se mai joace. Alte trei echipe şi-au asigurat deja prezenţa în Play-off-ul care va stabili cine merge în Superligă: Năvodari, Politehnica Iaşi şi RC Bârlad, echipe aflate la distanţă mare de ocupanta locului patru, Ştiinţa.

Din Liga a IV-a în Liga a IV-a

Jiul şi-a adus portar din Grecia

Pentru partida de sâmbătă din campionat cu Aurul Brad, CSM Jiul Petroşani va conta pe serviciile unui portar care a evoluat în Grecia, în Liga a IV-a la Aris Kasandria.

Numele „grecului” este Răzvan Faur are 28 de ani şi a venit cu încredere la Petroşani, chiar dacă gruparea din Vale nu are decât un punct în clasament. „Am revenit în România şi am citit că Hercules Lupeni nu are portar. Am mers la Lupeni, m-am pregătit o săptămână. Dar între timp la Lupeni s-a reîntors portarul lor, iar Dan Voicu m-a sfătuit să merg să joc la Jiul. Aşa că am venit la Petroşani şi vreau să ajut echipa. M-am pregătit special cu dl. Sorin Ghiţan care m-a ajutat”, a declarat jucătorul.

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

facebook.com/ziarulvaiijiului


Între 7-10 octombrie,

Salonul Hunedorean al Cărţii • Comunicat de presă

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva organizează, în perioada 7-10 octombrie 2015, cea de-a XVI-a ediţie a tradiţionalului Salon Hunedorean al Cărţii. Timp de patru zile, între orele 1000 şi 2000, în primitoarea ambianţă a Salle d’Or din incinta Deva Mall, etajul trei, vor fi găzduite standurile celor peste 80 de edituri care au onorat invitaţia Bibliotecii Judeţene de a fi prezente la acest Salon. Din ţară, şi-au anunţat participarea următoarele edituri: - din Alba Iulia: Aeternitas; - din Braşov: Okian; - din Brăila: Torent Press; - din Bucureşti: Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Alias Publishing, All,

Antet, Art, Asociaţia Macedonenilor din România, Astro, Cartex, Casa Radio, Corint, Corint Junior, Crime Scene Press, Curtea Veche, Delfin, Diana Press, Energoterm Plus, Flamingo, For You, GBV România, Girasol, Herald, House of Guides, Humanitas, Integral, Leda, Lider, Litera, Livingstone, Macmillan, Matrix Rom, Militară, MM Publications, MMS, Nemira, Nicol, Niculescu, Paideia, Pescăruş, Prestige, Rao, România Press, Saeculum IO, Semne-Artemis, Sigma, Trei, Tritonic, Univers, Univers Enciclopedic Gold, Vinexpert, Vivaldi, Vremea; - din Cluj-Napoca: Argonaut, Byton Music, C.A. Publishing, Eikon, EMMA, Limes, Mega, Myrobiblion; - din Focşani: Fundaţia Cartea Călătoare; - din Iaşi: Polirom; - din Piteşti: Carminis, Diana, Nomina, Paralela 45;

- din Reşiţa: Tim; - din Sibiu: Karpaty Music; - din Târgovişte: Cetatea de Scaun; - din Timişoara: Excelsior Art. Editurile hunedorene, ca de obicei, vor fi prezente şi vor organiza lansările unor scriitori consacraţi sau ne vor oferi debuturi editoriale. Ne vom întâlni cu următoarele edituri din judeţ: - din Deva: Accent Media, Călăuza v.b., Cetate, Danimar, Emia, Gligor Haşa, Karina, Ortoepia, Paula, SENS – Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială, SETRAS, Vultur ZM; - din Orăştie: Vorba; - din Petroşani: Tehno-Art; - din Simeria: Traian Dorz. Programul Salonului este foarte bogat, în fiecare zi fiind organizate lansări de carte şi întâlniri cu personalităţi de anvergură ale culturii, istoricul Lucian Boia (9 octombrie 2015, ora 1800, Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or) şi scriitorul şi omul politic Markó Béla (10 octombrie 2015, ora 1600, Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or) fiind doar două nume care, cu siguranţă, vor conferi un grad mare de atractivitate manifestării şi vor aduce un numeros public. În deschiderea Salonului Hunedorean al Cărţii (7 octombrie 2015, ora 1000, Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or) vor avea loc două momente speciale: - Lansarea volumului V, „Personalităţi hunedorene”, al lucrării „Judeţul Hunedoara, monografie”, lucrare realizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva. Este rodul activităţii unui colectiv pluridisciplinar, care a făcut o minuţioasă trecere în revistă a biografiilor şi realizărilor unor personalităţi hunedorene din principalele domenii de activitate. Această monografie adună între

Hunedoara

copertele sale figurile proeminente ale unor hunedoreni cu care ne mândrim, fiind cu adevărat o lansare-eveniment. - Aniversarea celor zece ani de existenţă a revistei Vox Libri, revistă editată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva. Salonul Hunedorean al Cărţii este aşteptat, şi în acest an, cu aceeaşi nerăbdare şi bucurie de către cei care iubesc cărţile şi doresc să cunoască cele mai noi apariţii editoriale din ţară şi din judeţ. An de an ni se confirmă faptul că dragostea pentru carte nu dispare, că tot mai mulţi sunt cei care caută lumea cărţilor, care citesc şi vor să fie cât mai mult în preajma acestora. Ca de fiecare dată, şi în acest an standurile vor fi bogate, oferta editorială venind în întâmpinarea tuturor gusturilor şi, deloc de neglijat, cărţile vor putea fi cumpărate cu consistente reduceri de preţ. Manager, Ioan Sebastian Bara

Noaptea bibliotecilor

La sfârşitul acestei săptămâni, la Hunedoara vor avea loc acţiuni dedicate evenimentului Noaptea bibliotecilor.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 octombrie 2015, la Biblioteca Municipală din Hunedoara, începând cu ora 18.00 şi face parte din cadrul programului naţional „Noaptea bibliotecilor", ediţia a IV-a. Programul evenimentului va cuprinde concerte de muzică clasică, folk, muzică uşoară, muzică medievală, balet, teatru pentru copii şi proiecţii de filme. Evenimentul se va desfăşura între orele 18 şi 01 noaptea şi este organizat de Primăria Hunedoara în colaborare cu Biblioteca Municipală. Mihaela PETROŞAN

8

www.zvj.ro joi, 1 octombrie 2015

EVENIMENT

5


CMYK

6

administraţie

Hotărârea nr. 90 / 2015

privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni pentru anul 2016

Hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi

Consiliul Local al Municipiului Lupeni; Văzând Expunerea de motive a Domnului Cornel Resmeriţă, Primarul Municipiului Lupeni şi Referatul Biroului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni privind necesitatea aprobării planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2016; Ţinând cont de prevederile art. 23 din Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 11 şi 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 7660/ 2006 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru elaborarea Planului de ocupare a funcţiilor publice; Ţinând cont de avizele Comisiilor de specialitate al Consiliului Local al Municipiului Lupeni;

facebook.com/ziarulvaiijiului

În temeiul art. 36 alin. (2) lit. a alin. (9), precum şi ale art. 45 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr.215/ 2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 – Se aprobă Planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni pentru anul 2016, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2001 a contenciosului administrativ. Art. 3 – Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului Lupeni şi Biroului Resurse Umane, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar la cunoştinţă publică prin grija Secretarului Municipiului Lupeni. Lupeni, 24 septembrie 2015

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ TEODOR MANGU

CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI

joi, 1 octombrie 2015


Se deschide stagiunea 2015-2016

A.M.R. 3 zile...

...până la deschiderea stagiunii 2015-2016. După o perioadă de pauză, actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani își reiau locurile de pe scenă, iar spectatorii își reiau, și ei, locurile din sala de spectacol. Comedia „Caniota”, de Eugene Labiche - regia artistică Horațiu Ioan Apan, scenografia Alexandru Radu, muzica Dorin Griguța – va deschide sâmbătă, 3 octombrie 2015, de la ora 18:00, prezenta stagiune. „Împreună cu Victorien Sardou, dar mai ales cu Georges Feydeau, Eugene Labiche a cimentat în comedia franceză arta vodevilului. Considerat egalul lui Moliere, Labiche, dramaturg prolific, se adresează, ca public țintă, burgheziei, pe care nu ostenește să o ridiculizeze. Piesele sale complexe și îngăduitor satirice fac trecerea de la comedia clasică la farsa modernă, având chiar trimiteri spre teatrul absurdului. Pălăria florentină, Gramatica sau Voiajul d-lui Perrichon reprezintă câteva succese ale dramaturgului Labiche, care prezintă parizienilor, în 1864, la Theatre du Palais Royal, comedia vodevil Caniota. Și eroi și ticăloși, nici sfinți dar nici deșănțați, personajele Caniotei, ajunși la Paris, trec printr-un șir întreg de peripeții. Robi ai formei ei se supun bucuroși atât plăcerii de a mânca, dar și celei de a avea și a cheltui bani. Aventurile lor par a fi neîntrerupte decât de cuplete cântate pe șlagărele zilei.

CoMEMoRĂRI

Au plecat dintre noi de 10 ani PĂTRUȚ NICoLAE și de 6 ani PĂTRUȚ IULIANA. Îi plâng sora Bözsi și nepotul Gabi. Nu vă vom uita niciodată. Dumnezeu să vă odihnească în pace!

o vei găsi poate târziu Pe undeva demult uitată o vei lua, o vei privi, Vei spune-ncet „A fost odată…” Va fi o scânteie ce va licări în cenușa amintirilor.

REALCOM PETROŞANI

vă oferă zilnic prin Magazinul Alimentar nr. 16 - Piaţa Centrală cele mai ieftine şi de calitate sortimente de

carne de porc:

• pulpă de porc cu os - 9,80 lei • pulpă porc fără os 14,30 lei • fleică porc - 12,50 lei • carne tocată - 12,80 lei • cotlet porc cu os - 13,80 lei • cotlet porc fără os 18,50 lei • ceafă porc cu os - 13,80 lei • ceafă porc fără os - 18,50 lei • costiţă porc cu os - 9,80 lei • ciolane porc - 5,00 lei • grăsime pentru topit - 3,90 lei

*Preţurile conţin TVA. Noi suntem mereu în slujba dumneavoastră! Telefon util 0733.960311. Servire promptă, ireproşabilă!

8

www.zvj.ro joi, 1 octombrie 2015

Caniota își poartă protagoniștii într-un joc al aparențelor generator de situații comice. Eugene Labiche clădește astfel propriilor personaje un univers spumos, caracterizat prin replici tăioase, umor fin și hohote de râs”, Horațiu Ioan Apan, regizorul spectacolului Caniota. Duminică, 4 octombrie 2015, de la ora 12:00, cei mici sunt așteptați și ei la primul spectacol pentru copii din stagiunea 2015-2016, „Frumoasa și Bestia”. oana TUȚU

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Nu te privi cu ostilitate pe tine însuți, ca și cum nu ți-ar conveni nimic la propria persoană. Încearcă să te observi din punctul de vedere al celor care țin la tine necondiționat.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Stai bine la capitolul comunicare, dialogul merge ca uns, ai mereu cele mai potrivite argumente pentru a-ți expune părerile.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Nu te aștepta să sară prea multă lume în ajutorul tău, nici măcar dacă le ceri asta foarte clar. În astfel de momente poți descoperi câți prieteni adevărați ai!

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Încearcă să nu ai niciun fel de reacție la veștile care vin astăzi către tine sau la acțiunile altora față de tine, pentru că s-ar putea să nu fie reacția cea mai potrivită.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Ești un exemplu de seriozitate și de cinste în fața unor persoane tinere care nu dețin informații complete la fel ca tine.

PIERDERI

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

mica publicitate

• Pierdut certificate constatatoare de autorizare eliberate pentru SC COMARI CIM SRL cu sediul social în localitatea Petrila, strada Tineretului, nr. 5, județul Hunedoara, înregistrată la ORC Hunedoara-Deva, sub nr. J20/487/2011, CUI 28439872. Se declară nule.

ANGAJĂRI

mica publicitate

• Bar Montana Petroșani angajează barman (fete). Relații la bar. ______________________________________________ • Angajăm muncitori calificați și necalificați construcții și inginer construcții. Relații la telefon 0726.310726. ______________________________________________ • Societate angajează mecanic autocamioane și deservenți utilaje (buldoexcavator și excavator) cu experiență. Mai multe detalii la telefon 0728.870065. ______________________________________________

• SC MAX ASALT SRL angajează muncitori necalificaţi, muncitori calificaţi - finisor, zidar tencuitor şi alte categorii de muncitori în construcţii. Experienţa constituie un avantaj. CV-urile se depun la sediul firmei din Petrila, strada Republicii nr. 27A. Relaţii la telefon 0723.291.495 sau 0723.291.494. ______________________________________________ • Angajez dispecer pentru firmă taxi. Relaţii la telefon 0763.155871. ______________________________________________

• Societate de transport internaţional angajăm urgent, în condiţii foarte avantajoase, doi conducători auto pentru TIR. Cursele se desfăşoară între Anglia, Belgia, Olanda şi Germania. Cerinţe: experienţă de minim 1 an ca şofer de TIR în trafic internaţional; disponibilitatea de a lucra 2 luni cu 2 săptămâni pauză; de preferat domiciliu stabil pe raza judeţului Hunedoara; card tahograf, atestat transport marfă, analize valabile. Cunoştinţele de limba engleză sau germană constituie un avantaj. Coordonarea flotei auto se face de către vorbitor de limba română! Se oferă: mediu de lucru plăcut! Plata salariului la timp! Bonusuri în funcţie de rezultate! Relaţii la telefon 0722.344681.

Trebuie să fii foarte tranșant astăzi și, din cele două variante pe care le ai la dispoziție, să spui odată pentru totdeauna ce alegi. Cale de mijloc nu există.

Balanţă (22 Sep - 22 oct)

Relația cu instituțiile statului este în prim plan de parcă ar fi venit vremea unor proiecte majore, de care depinde imaginea ta profesională sau reputația ta. Lași impresie bună pe oriunde treci.

Scorpion (23 oct - 21 Noi)

Atracția spre o anumită persoană e mare și îți dai seama că acest magnetism nu te lasă să gândești limpede, de aceea e bine să-ți ții sub control instinctele și să lași mintea să decidă cum e mai bine.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

îndrăznețe.

Afacerile pot cunoaște azi un moment de progres vizibil, ceea ce te încântă și te motivează să dai naștere altor idei creative și mai

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Arată cine ești, ce poți, bucurăte de ceea ce reprezinți, pentru că poate fi un moment bun să te remarci.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Nu te teme de cei care sunt în preajma ta și încearcă să te manipuleze cu tot felul de zvonuri alarmiste și informații false.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Nu pune la suflet multele dubii și întrebări circumspecte care vin de la cei din jur, pentru că pot fi firești în momentul în care tu ai o altă interpretare asupra lucrurilor.

DIVERSE

HoRoSCoP

7


8

ACTUALITATE

Adrian David, preşedintele CJH, despre bătălia unuia cu morile de vânt ale… apei:

„Constat, din păcate, că această problemă este întreţinută Costel Avram: „În continuare cel mai rău platnic artificial din raţiuni politicianiste…” este populaţia. Dacă nu erau fonduri europene

Miercuri, 30 septembrie 2015, la şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a participat şi managerul Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, care a lămurit, cu calm şi competenţă, situaţia reală a societăţii şi a explicat care sunt argumentele modificărilor de tarife de către ADI Apa Serv Valea Jiului.

E un plan de tarifare de respectat

Costel Avram a demontat unele acuzaţii la un mod pueril, populist şi politicianist, care i se aduc referitor la faptul că societatea pe care o conduce a majorat tarifele serviciilor prestate. „Eu pun în aplicare hotărârile pe care le ia Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Asociaţia ia aceste hotărâri în baza unui contract de finanţare care a fost asumat de toate consiliile locale din Valea Jiului şi Consiliul Judeţean Hunedoara. Este un contract de finanţare din care politica tarifară face parte integrantă. Nerespectarea contractului ar duce de la sine la returnarea a 40 de milioane de euro plus a nu ne mai duce în continuare, a lua fonduri europene. Dacă Consiliul Judeţean Hunedoara, consiliile locale spun să nu respectăm politica tarifară eu sunt întru totul de acord. Situaţia financiară a firmei arată că se poate funcţiona şi fără majorarea tarifelor, dar respectarea planului de tarifare duce ca Apa Serv Valea Jiului să fie primul operator din România care să ia din nou fonduri pe perioada 2014-2020, în continuare pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare”, a declarat Costel Avram.

Rectificare bugetară

Managerul Apa Serv Valea Jiului a mai explicat faptul că suma de peste 700 de mii de lei cu care a fost rectificat bugetul Apa Serv Valea Jiului, în şedinţa CJ de miercuri, reprezintă, în fapt, încasarea mai atentă şi mai bună de la populaţie. „Plus, să nu uităm faptul că la 1 aprilie s-a ajustat tariful, dar în acelaşi timp trebuie să punem bani şi în fondul de rezervă în care trebuie să ai bani pentru a întreţine lucrările. Când investiţia este terminată, să ai bani pentru a întreţine această investiţie”, a precizat Costel Avram.

Şicane politicianiste

La rândul lui, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a declarat că a dorit ca lucrurile în privinţa Apa Serv Valea Jiului şi tarifele la apă să fie

Valea Jiului astăzi putea să rămână fără apă. Un banii judeţului Hunedoara, ci singur lucru vă pot spune: toţi primarii sunt de aş vrea să fie plătit astăzi, acord că investiţiile trebuie să continue şi acum, de către operator, să planul de tarifare trebuie respectat. Acest plan fim asiguraţi noi că lucrurile a fost aprobat în consiliile locale şi în Consiliul stau aşa cum trebuie”, a Judeţean în 2010. De la 1 septembrie s-a modideclarat preşedintele CJ ficat legea, un plan de tarifare asumat printr-un Hunedoara. contract de finanţare va fi aprobat de ANRSC David a mai spus că, în Valea fără acordul consiliilor locale şi a consiliului Jiului, majorarea tarifului judeţean”. este o problemă socială, dar raţiuni politice inflamează spiritele. „Toată lumea ştie că „Când m-am dus la Apa Serv, am avut de încasat 220 de miliarde de lei vechi. La ora când vorsunt oameni care îşi duc viaţa bim mai avem de recuperat 150 de miliarde. foarte greu, de la o zi la alta. Şi vorbim de sute de familii cu Am recuperat 70 de miliarde. Când m-am dus la Apa Serv toate bunurile erau ale Finanţelor. siguranţă, care sunt la nivelul Acum toate bunurile sunt cumpărate de Apa subzistenţei. Orice majorare Serv. Când m-am dus la Apa Serv aveam de de preţ a unui serviciu public plătit de la foştii directori, care în cinci ani au reprezintă o problemă. Dar plătit 20.000 de lei (200 de milioane de lei constat, din păcate, că vechi - pe cinci ani) la Apele Române, iar eu am această problemă este plătit 4,5 miliarde pe lună. Am avut 120 de întreţinută artificial din raţiuni politicianiste. miliarde de plată, şi la ora aceasta mai sunt 11 miliarde de plată. Nu avem un leu datorii la Eu, unul, personal, bănci sau la stat. Funcţionăm după regulile consider că nu e economiei de piaţă şi rezultatele financiare sănătoasă arată că managementul este unul bun. Repet, întreţinerea unei cât priveşte planul de tarifare respect deciziile asemenea retorici pe care mi le dă Asociaţia de Dezvoltare care s-a dovedit a Intercomunitară”, a declarat Costel Avram. avea rezultate, din păcate. Oamenii care sunt disperaţi „Luni am fost la o întâlnire cu ministrul Fonse lasă uşor durilor Europene. Săptămâna viitoare scoatem influenţaţi de un politician la licitaţie deja primele lucrări. Suntem primul sau altul . Cel care întreţine operator din România care începem lucrările în cel mai mult aceasta dezpartea a doua a proiectului. Valoare proiectului batere este omul care a este de aproximativ 90 de milioane de euro”, a promis că dacă va ajunge sen- mai spus Costel Avram. ator va face ca apa să fie la guvernare şi n-are decât să-şi distribuită gratuit către cetăţenii din respecte promisiunea faţă de Valea Valea Jiului. Chiar îl rog să-şi aducă Jiului.”, a mai spus Adrian David. aminte de aceste promisiuni şi să le Mihaela PETROŞAN pună în practică. Este un senator aflat

lămurite. „Am avut o observaţie în final pentru cei de la Apa Serv. Pe mine mă interesează în mod deosebit să ne fie prezentată situaţia: fluxurile financiare prin care s-a constituit acest fond de întreţinere-dezvoltare, pentru că ştiu că este un parametru obligatoriu în contractele de finanţare europeană şi nu aş vrea să fim nevoiţi ulterior, mai devreme sau mai târziu, să-l Pe tema „cetăţile dacice” plătim din

Memoriu şi măsuri drastice

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Adrian David, a anunţat miercuri că instituţia judeţeană sesizează la nivelul cel mai înalt autorităţile statului asupra situaţiei dificile din zona cetăţilor dacice, zonă afectată de distrugeri repetate.

David a declarat că este vorba de un memoriu care a fost adresat tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale, Parlamentului României, preşedintelui ţării, „tuturor celor care, din punctul nostru de vedere, trebuie să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în zona cetăţilor dacice din judeţul Hunedoara. E vorba de acele distrugeri repetate şi acel atentat la zestrea noastră a hunedorenilor şi a românilor în general”. Şeful CJ a adăugat: „Ne dorim să tragem acest semnal de alarmă disperat,

facebook.com/ziarulvaiijiului

pentru că e nevoie de acţiune şi de proactivitate a noastră a tuturor pentru ca lucrurile să intre în normalitate”. În acelaşi timp, Adrian David a dorit să puncteze şi asupra situaţiei lucrărilor la drumul către cetăţile dacice, dar şi asupra unei decizii mai dure luate recent. „La Costeşti suntem într-un progres fizic de aproximativ 36-37 la sută. Mâine (joi, 1 octombrie, n.r.) avem o vizită în teren, o şedinţă de progres. Suntem un pic întârziaţi datorită vremii nefavorabile, dar deocamdată cred că se poate recupera. Sunt şi mici inadvertenţe ale proiectului tehnic, dar care se pot soluţiona la faţa locului. Singura problemă notabilă este problema dirigintelui de şantier care am înţeles că are şi alte preocupări în afară de cele de serviciu. Îl interesează mai mult cum se transportă turiştii către cetăţile dacice, chiar dacă drumul este închis. Am solicitat firmei să fie înlocuit. N-am făcut această chestiune publică, am considerat că din motive umane toţi avem voie să greşim o singură dată. Mi s-a spus că din prima zi a avut această atitudine în afara serviciului”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara. Mihaela PETROŞAN


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.