
1 minute read
Nepăsare cronică
Dacă ai determinarea şi priceperea ca, zi de zi (de luni până vineri, în datele de apariţie a ediţiei tipărite), să poţi aduce în paginile Ziarului Văii Jiului savoarea unor interviuri / convorbiri pe teme de actualitate (şi nu numai) cu personalităţi din zonă, credem că eşti persoana potrivită.
Aşteptăm să ne spui, prin e-mail către office@zvj.ro, de ce crezi tu că eşti persoana potrivită. Dacă te pricepi, sigur te angajăm.
Advertisement
Ce zici?
PS: Poţi să ai şi un alt job în paralel, nu ne încurcă.
Puteam să alătur mai multe imagini acestui material, dar m-am limitat la cele care mi-au fost la îndemână. Și, în plus, acestora ar putea să le fie alăturate altele pe care, la o adică, le-ar trimite cetățenii din Vulcan care se confruntă cu vechea problemă a dezastrului lăsat în urma lucrărilor efectuate de SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroșani la noile rețele de canalizare și apă potabilă.
Repararea porțiunii de trotuar de peste drum de Profi (Dincă) a fost începută în forţă după cele scrise în ZVJ, dar nu a mai fost finalizată. Au trecut o zi, două, trei, o săptămână și încă multe altele și nimic. Se pare că s-a uitat de tot că lucrul trebuie făcut până la capăt. Pământul s-a lăsat și în spatele poștei, loc în care s-a săpat (de mai multe ori) pentru introducerea unei conducte, dar șanţul care nu exista înainte ca acolo să-și fi făcut de lucru excavatorul nu a fost umplut cu pietriș, așa cum ar fi fost corect. Ca să nu mai zic de trotuarul de pe strada Jiul, peste drum de blocul A Intervenţii, care a fost făcut praf, pentru realizarea unui bypass la reţeaua de canalizare.
Este posibil, din câte am înţeles, ca semnul de circulaţie “Sens unic” instalat la intersecţia străzilor Nicolae Titulescu și Vasile Alecsandri să îmbătrânească acolo sau, eventual, să fie înghiţit de spărtura care se lărgește și adâncește pe zi ce trece. Bănuiala unora după ce au cercetat ce-i acolo este că cei de la SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroșani, care ar trebui să remedieze defectul, așteaptă ca drumul să se prăbușească de-a latul pe toată porţiunea. Moment în care sensul unic va fi înlocuit cu “Sens interzis”.
Gheorghe OLTEANU
Municipiul Petroşani a eliberat Autorizaţia de Construire nr. 66 din 11.07.2023 pentru executarea lucrărilor de: Modernizare străzi Bucegi, Cârjei, Mureşului, Depoului, Transilvaniei din municipiul Petroșani. Beneficiar: MUNICIPIUL PETROȘANI

