3745 marti 28 mai 2024

Page 1

Ziarul Vaii J iului

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9767 lei

1$ = 4,5830 lei

1₤ = 5,8429 lei

CEVJ, legat ombilical de CEH. Faza pe active

Deși Complexul Energetic Valea Jiului este o societate nouă, încă depinde de vechea entitate CEH. Una dintre chestiunile care leagă cele două societăți și chiar ține pe loc CEVJ este cea legată de active, care încă sunt în proprietatea CEH SA. În aceste condiții, noua companie nu poate implementa niciunul dintre planurile existente, pentru că n-are pe ce.

Toate clădirele, utilajele, terenurile sau chiar termocentrala, utilizate acum pentru desfășurarea activităţii miniere din Valea Jiului, sunt doar active în folosiţă nu și în proprietatea CEVJ. Toate sunt încă în patrimoniul CEH pentru că, la înfiinţarea noii societăţi, în OUG nu era prevăzută și transferarea activelor. De acest aspect extrem de important s-a lovit abia acum conducerea CEVJ, când s-a trezit că niciunul dintre planurile cu fotovoltaice și alte investiţii nu poate fi pus în practică, în lipsă locului în care acestea să se implementeze. Astfel, la ministerul Energiei s-au demarat procedurile pentru transferarea activelor.

„Vom avea o serie de întâlniri importante în perioada următoare, și noi în toate vom marșa pentru realizarea grupului pe gaz și a parcurilor fotovoltaice. Înainte de asta însă trebuie să rezolvăm o altă problemă, să transferăm activele în proprietatea CEVJ. Activele sunt acum în proprietatea ministerului, pentru că

așa a fost concepută ordonanţa în care a fost

înfiinţată societatea, și noi doar uzăm de ele.

Este extrem de necesar ca ele să intre în patrimoniul noii

societăţi pentru ca noi să putem vorbi de funcţionarea acestei companii și după 2032.

Vorbim de toate activele, terenuri, clădiri, utilaje, termocentrala, tot, deoarece noi acum doar le folosim. Nu trebuie să plătim nimic, doar să se transfere și în acte pentru ca să înaintăm cu planurile” a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Încă din octombrie 2023, de când CEVJ

s-a înfiinţat, atragerea investitorilor a fost a doua prioritate pentru cei care au preluat frâiele societăţii. La mina Lonea, însuși ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit despre parcuri fotovoltaice, microhidrocentrală pe Baleia, trecerea

Paroșeniului pe gaz, sau chiar un reactor nuclear care să producă energie, toate fără cărbune și într-un mod prietenos cu mediul. De atunci și până acum nu s-a întâmplat nimic, și nici nu s-ar fi putut întâmpla în lipsa activelor.

) Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul marți, 28 mai 2024 Anul XVII • nr. 3745 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
Comandat Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat de Ziarul Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240002.

2 SPORT

Florentina Iuşco a cucerit

bronz balcanic!

Prima zi a Campionatelor Balcanice de atletism, de la Izmir, din Turcia, competiţie la care participă sportivi din 22 de ţări, vine cu vești bune pentru CSM Deva. Florentina Iușco confirmă forma bună prin care trece și și-a mai adăugat o medalie în palmares. Atleta pregătită de profesorul Nicolae Alexe a cucerit un preţios bronz balcanic la triplusalt, cu un rezultat de 14,19 metri! Reamintim că

Florentina Iușco va concura, în al doilea week-end din luna iunie, la Campionatul European de la Roma, atât la proba de triplu, cât și la proba de lungime.

Drumul spre finală

Minerul Lupeni și Aurul Brad se întâlnesc și în finala Cupei României, faza judeţeană. În drumul spre finală, cele două combatante și-au eliminat adversarii din semifinale. Astfel, fără probleme, CSM Aurul Brad a obţinut o victorie în întâlnirea cu Dacia Orăștie, scorul final fiind 3-0, la pauză cele două echipe fiind la egalitate, 0 la 0. Golurile echipei din Brad au fost marcate de Mihai Leaha (min.77), Ionuţ Filipaș (min.83) și de Andrei Stănilă (min.88). Partida a fost arbitrată de Cătălin Jurgiu, împreună cu colegii săi, Daniel Branea și Marius Corui, observator fiind Călin Orbonaș. În cealaltă semifinală, Minerul Lupeni a întâlnit, în deplasare, formaţia Șoimul Băiţa, de care a dispus fără probleme cu scorul de 4-0, la pauză „minerii” conducând cu 1-0. Antrenorul Dan Voicu nu trimis prima garnitură, preferând să rodeze și alţi jucători.Golurile echipei din Valea Jiului au fost marcate de Dănuţ Belei (min. 13 și 49), D. Creciunesc (min.77) și de Sebastian Glăvan (min.78). Au arbitrat Valentin Bedea, la centru și Alexandra Cîrdei și Bogdan Moldovan (la cele două tușe) observator fiind Valentin Gavrilă. În urma acestor rezultate în finala judeţeană a Cupei României se vor întâlni Minerul Lupeni și CSM Aurul Brad, partida fiind programată pe data de 7 iunie de la ora 17:30 pe Stadionul „Michael Klein” din Hunedoara, în organizarea AJF Hunedoara.

A alergat după primul

loc

Maxim, un cetăţean de onoare!

Cupa României, la fotbal, câștigată de Corvinul Hunedoara în acest an 2024 este primul trofeu obținut în istoria de 103 ani a fotbalului hunedorean. În

cadrul unei ședințe festive antrenorului

Florin Maxim (43 de ani) i-a fost decernat titlul de "Cetățean de Onoare

„Antrenorul nostru principal se numără, de astăzi, printre Cetăţenii de Onoare ai municipiului Hunedoara! De asemenea, alături de Florin Maxim, întreg colectivul de jucători și staff-ul tehnic au primit, în semn de recunoștinţă, Diplome de Excelenţă, din partea Primăriei Municipiului Hunedoara, pentru pagina de istorie scrisă în ultima perioadă! Felicitări maxime! Un oraș, o comunitate, o echipă!”, a transmis Corvinul prin intermediul paginii sale de Facebook. Jucătorii și componenţii staffului tehnic de la Corvinul au urcat pe scenă pentru a primi diplomă de excelenţă. Întregul eveniment desfășurat în cadrul unei ședinţe festive a Consiliului Local al municipiului Hunedoara a decurs timp de o oră, perioadă în care consilierii au aprobat punctele de pe ordinea de zi, s-a vizionat un videoclip cu evoluţia proiectului echipei de fotbal, primarul Dan Bobouţanu i-a înmânat antrenorului Florin Maxim placheta de Cetăţean de Onoare și Cheia orașului, însă pe scenă au urcat și componenţii staffului tehnic și jucătorii, aceștia primind câte o diplomă de excelenţă.

Iată comunicatul Primăriei Hunedoara despre acest eveniment și declaraţii ale primarului Dan Bobouţanu și antrenorului Florin Maxim: "Florin Maxim, antrenorul de numele căruia se leagă cea mai importantă performanţă din istoria de 103 ani a fotbalului din Hunedoara, câștigarea Cupei României, a devenit, astăzi, „Cetăţean de onoare” al municipiului.

al Hunedoarei". Artizanul acestei echipe este antrenorul Florin Maxim, căruia Hunedoara i-a mulțumit prin a-i decerna titlului de ”Cetățean de Onoare al municipiului”. Într-o şedinţă festivă a Consiliului Local Hunedoara organizată la Casa de Cultură din municipiu, Florin Maxim, stafful său și jucătorii au fost din nou apreciați pentru performanța realizată în Cupa României în acest sezon.

Sosit în anul 2021 la

– în anul Centenarul Fotbalului Hunedorean – a fost aproape de promovarea în Liga a doua încă din primul sezon. Unul în care echipa condusă de el a ajuns în barajul final de promovare, fără înfrângere, cu un avans de 22 de puncte faţă de principala „urmăritoare”, Metalurgistul Cugir. În barajul semifinal de promovare, Corvinul a depăşit cu scorul general de 4-2 CA Oradea, iar în „finala” pentru accederea în eşalonul secund a câştigat meciul tur cu Minaur Baia Mare, 2-1, dar a pierdut returul disputat în nordul ţării, 1-4 – acesta fiind singurul eşec din stagiunea amintită!

A urmat sezonul 2022-2023, la capătul căruia echipa antrenată de Florin Maxim a ajuns, din nou, în postura de a susţine barajul final de promovare, tot după un parcurs fără înfrângere, având, la finele play-off-ului un record de 35 de puncte avans faţă de ocupanta locului secund (!). A urmat barajul semifinal cu Gloria Bistriţa, câştigat în dublă-manşă, cu acelaşi scor, 2-1, apoi ultimele două meciuri, împotriva celor de la CS Unirea Ungheni, formaţie pe care Corvinul a depăşit în ambele jocuri – 2-0 în judeţul Mureş şi 4-1, la Hunedoara, în faţa a aproximativ 12.000 de fani –record de asistenţă la acea vreme. În consecinţă, fotbalul de ligă secundă a revenit la Hunedoara după 15 ani, iar la finele actualei stagiuni (2023-2024), echipa pregătită de Florin Maxim a încheiat campionatul pe locul secund –direct promovabil – deşi venea din postură de noupromovată!

După o săptămână de la EcoRun, atletul din Valea Jiului, Codrea Silip s-a reîntors iar la Moieciu să tragă o fugă peste o parte din Masivul Bucegi, la Transilvania 100, pentru proba de 22km/1100m. "Am plecat de la Moieciu și am ajuns în curtea castelului Bran pe locul 5 în clasamentul general și pe primul loc la veterani după 2 ore și 15 min de alergare faină printr-un decor de poveste cum numa munţii Bucegi ţi-l poate oferi. Vremea faină, organizarea impecabilă ca de obicei și reîntâlnirea cu prietenii din toată ţara cu aceiași pasiune, a întregit tabloul unui weekend reușit", a povestit medaliatul.

Veşti bune de la lupte

A avut loc Cupa României la lupte libere la categoria U 17. Evenimentul sportiv ce s-a desfășurat la Călărași i-a avut printre protagoniști și pe sportivii de la CSȘ Petroșani, pregatiţi de Gheorghe Răducu. Aceștia au obţinut rezultate satisfăcătoare. Astfel, locul 2 - Ianis Monete Ia categorie 55 kg, locul 5, Adriana Recea la 53 kg și un alt loc 5 prin Daniela Chiriac la 57 kg.

Titlul a fost conferit, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local Hunedoara care s-a desfăşurat astăzi (24.05.2024), la Casa de Cultură din municipiu, și la care au luat parte, printre alţii, colegi din staff-ul tehnic și administrativ precum și jucători ai Corvinului 1921 Hunedoara.

«Florin Maxim este un om de caracter iar între noi doi a apărut acea chimie încă de la început. Mulţi nu ştiu, dar Max, ca să vină la Hunedoara, a solicitat mai întâi o întâlnire cu mine. În urma întâlnirii, convingându-l că proiectul nostru „un oraş, o comunitate, o echipă” este serios, a acceptat să semneze, iar acest lucru mi-a demonstrat că venise să facă cu adevărat performanţă în fotbal în Hunedoara. Important este că Max a fost adoptat de tot oraşul şi a rămas şi cu picioarele pe pământ şi cu capul pe umeri. Am văzut recent nişte interviuri în care vorbeşte cu aceeaşi modestie despre performanţa sa. Asta spune mult despre caracterul unui om. Florin Maxim ne-a făcut pe toţi mândri că suntem hunedoreni. Citim pe reţelele de socializare cum români din Canada, America de Sud, din SUA, din Europa spun: „Felicitări Max, şi eu sunt hunedorean”. Florin Maxim este un om care inspiră oameni», a argumentat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014

Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro

Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN

Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338

Punctul culminant a fost la jumătatea acestei luni, când Corvinul Hunedoara a câştigat, în premieră, Cupa României, perfomanţă cu atât mai notabilă cu cât a fost reuşită din postura de divizionară secundă, Corvinul devenind, astfel, doar al cincilea club din istoria fotbalului românesc care izbuteşte acest lucru.

În consecinţă, clubul hunedorean va fi unicul reprezentant al fotbalului românesc în Europa League – a doua cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume!

În total, până în prezent, Florin Maxim a adunat 105 meciuri ca „principal” al Corvinului Hunedoara, în toate competiţiile, având un bilanţ mai mult decât grăitor: 79 de victorii, 16 remize şi 10 înfrângeri”.

”Ei sunt eroii noștri! Nu sunt cuvinte mari. Am ascultat cu toţii imnul și cu toţi știm, că-n imn se vorbește și de neamul Corvinilor. Ne-au făcut mândri la Sibiu, în faţa unei întregi ţări, că drumul Corvinilor și prin ei merge mai departe. Ne-au făcut mândri pe noi, hunedorenii, de toată munca lor și de rezultatul de excepţie. Cel mai important om de astăzi, din această sală, pentru noi toţi, este Florin Maxim”, a mai spus primarul Hunedoarei în ședinţa festivă a Consiliului Local.

şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ,

Mihaela PETROŞAN

Hunedoara
facebook.com/ziarulvaiijiului marţi, 28 mai 2024
LIBERESCU,
RUS DTP: Confort Media Publicitate: Mirabela FLEŢAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839 COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României
Redacţia
Sonia
Alin
Pagină realizată de Loredana JUGLEA

Nici vorbă de spaimă

Zilele trecute ornamentele reprezentând iepurași și ouă de Paști din parcul din fața blocului 1 M din Vulcan au fost înlocuite cu altele desprinse din basme. Trecând pe sub prima care-i poarta unei cetăți, dai de câțiva războinici asiatici, după cum le arată chipurile.

Jucăriile au fost închiriate de către primărie de la aceeași firmă care le-a adus și pe

primele. Vulcanul nu este singura localitate care a apelat la societatea din Baia Mare, pentru a le amplasa în perioada premergătoare și de Ziua Copilului. Pe aici, lângă noi, pare-se că și municipiul Lupeni a procedat în același mod. Și, cum auzit de la unii, moda a prins în foarte multe localităţi ale ţării.

Copiilor le plac chestiile astea, din moment ce se duc, fără teamă, și se prind cu mânuţele de balaurul urmărit de doi războinici înarmaţi cu suliţe, fie la cel cu sabia la șold sau se pun și învârt mecanismul catapultei. O doamnă comenta pe Facebook că ornamentele acesta ar fi groaznice și că i-ar înspăimânta pe cei mici. După ce i-am văzut cum se jucau nu-i împărtășesc deloc punctul de vedere. Piesele din parc sunt pistol cu apă pe lângă lighioanele cu adevărat

înspăimântătoare din unele desene animate sau jocuri video.

Cel mai bun argument că puștimea se simte bine printre războinicii japonezi este fotografia pe care am făcut-o în seara zilei de duminică. O fetiţă, așezată

comod în braţele soldatului care pregătește catapulta pentru lansare, își mânca în liniște îngheţata în timp ce de ea se apropia îndrăzneţ frăţiorul ei mai mic. Păi, dacă nici lui puștiulică nu-i era teamă, ce să mai zici?

8 3 www.zvj.ro marţi, 28 mai 2024 ACTUALITATE Vulcan.
Gheorghe OLTEANU
Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat de Ziarul Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240002.
Comandat

Concluzii la final de proiect

Trăgând linie, după trei zile de acțiuni, concluzia este că proiectul „Lada de zestre uricăneană” a fost o reușită. Este de această părere și primarul Dănuț Buhăescu

Doamna profesoară

Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Retezat și coordonator al proiectului, crede că, în tot ce s-a petrecut, ar fi fost loc de mai bine. Și, judecându-se corect pe ea însăși, pune eventualele deficienţe pe seama emoţiei. Am asigurat-o, însă, că eu unul nu am observat așa ceva și că, din punctul meu de vedere, la tot ceea ce am asistat a fost în ordine. Începând cu conferinţa de deschidere a proiectului și continuând cu spectacolul de a doua zi.

Ca întotdeauna,

directorul Cristi Ciurea și doamna Camelia Grigoriu de la Casa de Cultură Uricani au fost gazde impecabile. Și, vă mărturisesc, în timpul spectacolul de aproape trei ore nu am simţit nici un moment de plictiseală, chiar dacă, în jur, copiii din sala se mai foiau, ieșeau și intrau înapoi în sală. Totul, scenetele de teatru, soliștii de muzică populară și instrumentiști și dansuri, le-a reușit copiilor care au evoluat pe scenă.

al cărui sprijin a fost considerabil, în vederea obținerii fondurilor europene necesare și, mai apoi, în materializarea activităților propuse în proiect.

Surpriza surprizelor

a venit la sfârșit, atunci când cele patru invitate din Italia – doamnele Ana Maria, Franca, Rosanna și Pina, îmbrăcate în costume populare specifice zonei căreia îi aparţin – au interpretat cunoscutul dans napolitan Tarantela. Ele i-au invitat să li se alăture pe toţi copiii care au evoluat în spectacol și pe cei care iau îndrumat în pregătirea lui. Au jucat, împreună, iar, apoi, s-au înclinat mulţumindu-i publicului. Au fost momente de final pe care organizatorii nu le prevăzuseră, dar care au

constituit crema programului din după amiaza zilei de vineri.

Tot o reușită a fost și ceea ce s-a petrecut, sâmbătă, la atelierul de ţesut și de prezentare a lucrurilor executate pe

pânză și sticlă, dar, mai ales, în cel în care doamna Claudia Șandru le-a învăţat pe fete cum se face baiera traistei momârlănești. Italiencelor le-a plăcut la culme și drumeţia în localităţile componente ale orașului Uricani,

produsele culinare specifice locului, pregătite în aer liber, întâlnirile cu oameni deai locului, prinși în treburile lor zilnice. În penultima lor zi de ședere la Uricani, cele patru doamne au avut, de asemenea, ocazia de al revedea pe Dănuţ Buhăescu în biroul său. Întrevederea a fost asezonată cu cuvinte de apreciere pentru tot ce le-a fost dat să vadă, italiencele au elogiat modul în care s-a derulat proiectul „Lada de zestre uricăneană” și l-au invitat pe primar să fie oaspetele localităţii lor din sudul peninsulei italice.

Gheorghe OLTEANU

Pierdut contract de vanzare cumparare apartament emis de IGL Lupeni pe numele Feraru Venţel si Feraru Aglaia. Se declara nul.

Anunţ public la procedură de autorizaţie de mediu

Subscrisa SC ECOWOOD A&D SRL

având cui 42043694, J20/1817/2019, cu sediul social în oraș Aninoasa, str Banciloni nr.252 A, Jud. Hunedoara, informează publicul interesat asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizatiei de mediu pentru activitatea FABRICAREA DE MOBILĂ

n.c.c cod CAEN 3109 desfășurată pe teritoriul ORAȘULUI Aninoasa str Banciloni nr. 252 a judeţului Hunedoara Informaţii se pot solicita la sediul APM Hunedoara, loc Deva str. Aurel Vlaicu nr. 25, jud Hunedoara, de luni până vineri intre orele 8.30-16.30 Propuneri sau constestatii se pot depune la sediul APM Hunedoara.

4 EVENIMENT
Uricani
Comandat Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat de Ziarul Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240002. facebook.com/ziarulvaiijiului marţi, 28 mai 2024
mica publicitate
PIERDERE
5 8 PROMOVARE www.zvj.ro marţi, 28 mai 2024
Liberal
Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat de Ziarul Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240015.
Comandat
Partidul Naţional
-
Comandat Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat de Ziarul Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240002. Comandat Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat de Ziarul Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240015.

Printre marile cluburi din Ardeal se numără şi „Societatea sportivă a studenţilor Universitari”. Echipa de football aparţinând acestui club a luat fiinţă în anul 1920.

„Deşi se găseşte în mijlocul Ardealului împreună cu concetăţeana sa <<Victoria>>, sunt cluburile cu stilul latin. Prin mijlocirea acestor două echipe s-a putut propaga cu uşurinţă soccerul nostru în locul celui maghiar, care predomina înainte de războiul mondial”.

intervalul 1934-1935, studenţii au învins pentru întâia oară echipa Ripensia, cu scorul de 1-0, într-un meci discutat la Cluj. Cel mai mare scor realizat de clujeni l-au cunoscut în confruntarea cu Amefa, 5-0.

Şi-a însuşit cele 25 despre care aminteam mai sus, prin 12 victorii:

· cu Ripensia, scor 1-0;

Echipa supusă analizei noastre a fost campioana regiunii Cluj în anii 1923,1924, 1925, 1926, 1929, 1930 şi 1931. În mijlocul acestui club s-au format şi jucători care au reprezentat cu succes echipa noastră naţională în meciurile internaţionale, cum ar fi: Lazăr Pompei, Guga Aurel, dr. Bonciucat, dr. E. Hirsch, Giurgiu II, Sfera Lazăr, Sepi Gaţian. Nivelul echipei sa impus şi peste hotare. Astfel, în anul 1923 a întreprins un turneu prin Jugoslavia, Italia şi Franţa, unde a obţinut câteva victorii remarcabile. De asemenea, zece ani mai târziu, în 1933, echipa studenţilor a fost invitată să joace şi în Ungaria şi Austria. În primul an al înfiinţării diviziei naţionale, adică în perioada anilor 1932-1933 în seria A (divizia fiind împărţită în două serii), Universitatea sa calificat pentru finala campionatului împreună cu Ripensia, leaderul seriei B. Prima ediţie a finalei consumându-se la Cluj, rezultatul a fost de 0 la 0. Însă, la Timişoara, echipa clujeană condusă de Buteanu, cedează în faţa echipei timişorene cu scorul de 3 la 5, Ripensia câştigând astfel pentru întâia oară campionatul României. Campionatul desfăşurat pe parcursul intervalului 1933-1934 are pe locul trei echipa Universităţii, care deţinea 17 puncte, la fel ca şi echipele Amefa şi Chinezul. „În turul campionatului, datorită excelentei forme în care se găsea, a ocupat primul loc cu 11 puncte la fel cu echipa orădeană Crişana şi se părea că şi în acel an va câştiga seria şi se va califica în finală”. Dar, în retur nu a putut acumula decât şase puncte, clasându-se definitiv pe locul trei, în urma Venusului, care avea 19 puncte şi a Crişanei, care avea 18 puncte. Transformându-se modul de disputare al diviziei naţionale, adică unindu-se cele două serii, într-una singură, cu 12 echipe, Universitatea a avut multe ocazia să-şi evidenţieze talentele. Astfel, în cadrul anului 1934, echipa se clasează pe locul patru, cu 25 de puncte, în urma Ripensiei care avea 32 de puncte, a echipei C.A.O. şi Venus. În cadrul campionatului desfăşurat în

· cu Venus, scor 2-1;

· cu Juventus, scor 2-1;

· cu Unirea Tricolorul, scor 3-0;

· cu Chinezul, în două rânduri, scor 2-1 şi 3-2;

· cu Amefa, în două rânduri, scor 2-1 şi 5-0;

· cu Gloria, în două rânduri, scor 3-0 şi 3-1.

Cele nouă eşecuri au fost cu:

· Ripensia, scor 1-5’

· Venus, scor 0-5;

· C.A.O., scor 0-1 şi 0-2;

· Crişana, 2-4;

· Juventus, 0-1;

· Unirea Tricolor, 3-4;

· C.F.R., 1-2, şi 1-2;

· România, 0-1 şi 0-2. Însă, să remarcăm faptul că în acel an, Universitatea era lipsită de prestanţa mai multor jucători, dintre care îi putem aminti pe Sepi şi Sfera, doi dintre pivoţii echipei, care s-au transferat la echipa Venus din Bucureşti.

Campionatul anului 1935 a fost însă cel mai slab campionat pentru echipa „şepcilor roşii”, care a ocupat cu greu ultimul loc, adică al doisprezecelea.

Chiar din toamnă s-a prezentat extrem de slab, cedând aproape tuturor echipelor, care cu un an mai înainte erau inferioare clujenilor. Deşi a totalizat 16 puncte, totuşi nu a putut scăpa de ultimul loc, căci penultimul ocupant, Unirea Tricolor, avea 19 puncte. Să mai amintim doar că cel mai mare scor obţinut de studenţi în favoarea lor, a fost cel din meciul cu C.F.R., disputat în toamna lui 1935 la Cluj, unde a învins cu scorul de 5-0. Care au fost însă cauzele care au produs rapida decadenţă a formaţiei din capitala Ardealului?

În primul rând vorbim despre lipsa unui bun antrenor.

„Spre deosebire de multe echipe divizionare care în campionatul din 1934-1935 au dat un randament mult mai slab decât în recentul campionat şi revenirea acestor echipe s-a produs prin angajarea unui excelent antrenor. Conducătorii şepcilor

roşii nu au luat în consideraţie acest lucru important şi au neglijat faptul că au de imprimat echipei o metodă oarecare. Apoi prezenţa antrenorului era necesară pentru supravegherea jucătorilor. Clubul avea o bună situaţie financiară, care ar fi permis acest lux. [s.n.] Din cauza acestei neglijenţe, la terminarea campionatului s-au văzut roadele: Universitatea a ocupat ultimul loc în clasament şi a dar barajul”. În al doilea rând, pot fi invocate, schimbările prea dese făcute în echipă. În decursul întregului campionat, Universitatea nu s-a prezentat la mai multe meciuri consecutive cu aceiaşi echipă. „Aproape la fiecare partidă, doi sau trei jucători erau înlocuiţi sau schimbaţi din posturi. Am văzut pe Orza jucând, din adevăratul post de aripă dreapta, fundaş, mijlocaş şi chiar aripă stânga. Singurul Sepci nu a lipsit din echipă, nici nu şi-a schimbat postul. Din pricina multelor schimbări făcute în echipă, Universitatea nu a putut niciodată să aibă omogenitate, jucătorii neînţelegându-se între ei, nu puteau să aducă vreun aport favorabil clubului. Pentru că lipsea un antrenor care să formeze echipa, jucătorii care păreau mai buni la antrenamente erau introduşi în formaţie, neţinându-se seama dacă se înţeleg între ei sau nu. În afară de aceste două cauze, în ultimul timp s-au ivit certuri în rândurile conducătorilor clujeni”. [s.n.] După disputarea barajului, echipa „şepcilor roşii” a întreprins un turneu în ţările nordice. „Mulţi au privit cu neîncredere când Universitatea a plecat în turneu, căci credeau că vor face de ruşine fotbalul nostru. Dar, s-au înşelat”. Din cele opt partide disputate, au pierdut doar un singur meci. Succesele obţinute de echipa clujeană în Letonia, Estonia şi Finlanda indicau echipa ca fiind una dintre cele mai bune echipe româneşti. Putem menţiona şi

câteva din rezultatele obţinute: · Universitatea-Helsingfors, scor 8-3; · Helsinky-Universitatea, scor 43;

· Universitatea-Sudet, scor 5-0;

· Universitatea-Wipuri, scor 4-3;

· Universitatea-Olympia Tartu, scor 5-1;

· Universitatea-Lituania, scor 2-1. În final să mai spunem doar câteva idei care surprind metoda de jos al echipei Universităţii, în anul 1936. Echipa studenţilor, „deosebindu-se de stilul maghiar bazat pe infinite combinaţiuni care sunt spectaculoase dar ineficace, practică adevăratul joc românesc, bazat pe elan. Toţi jucătorii având un fizic impresionant au adoptat cu uşurinţă această tactică. În apărare, jucătorii întrebuinţează jocul atletic, bărbătesc, căruia multe echipe adverse nu îi pot rezista. În schimb, în linia ofensivă, pe lângă că întrebuinţează elanul, se servesc şi de pase mai ales pe sus. […] Toţi joacă la fel de bine, atât în defensivă, cât şi în ofensivă”. Despre alcătuirea echipei, trebuie să

spunem că portarul Sepci a fost singurul jucător pentru care nu s-a găsit înlocuitor. Alături de Pavlovici, Sadowsky şi David, portarul clujean este considerat ca cel mai constant portar din România. Dintre jucători, pot fi menţionaţi pivotul apărării, Borgia şi Giurgiu. Linia de mijloc era formată din Golub (Ştefănescu) Gain şi David. Centru atacant a fost Păunescu şi Szanislo I., alături de care îi mai putem aminti pe Orza şi Ploeşteanu, Draga, Eşanu şi Năsturel. „Recenţii internaţionali din echipă sunt: Sepci Andrei, David Nic., Gain şi Ploeşteanu”. [A. Butuman, Trecutul Universităţii, în „Adevărul”, Anul 50, nr.16.180, 22 octombrie 1936].

6
Felix OSTROVSCHI vă prezintă „Revista Presei” Istoricul „Universităţii” Comandat Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat de Ziarul Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240002. facebook.com/ziarulvaiijiului marţi, 28 mai 2024
DIN PRESA VREMII

Controale şi amenzi DSVSA

DSVSA Hunedoara a desfășurat mai multe controale și a constatat o serie de nereguli. La peste 90.000 de lei se ridică cuantumul total al amenzilor aplicate. În plus, pentru alte abateri, mai puțin grave, au fost emise două avertismente, oferind șansa corectării problemelor.

Într-un efort susţinut de a asigura standarde de sănătate, inspectorii DSVSA Hunedoara au desfășurat controale riguroase în diverse sectoare, inclusiv ferme comerciale, exploataţii non-profesionale și cabinete

veterinare. Aceste verificări au scos la iveală o serie de deficienţe. Printre problemele constatate s-au numărat comercializarea necorespunzătoare a

Turistă rătăcită şi rănită în Retezat

Salvamontiștii hunedoreni au avut o misiune dificilă în weekend în Retezat. O femeie, rătăcită și rănită, a fost salvată dintr-o zonă extrem de abruptă. Ea se afla în expediție alături de un grup care s-a abătut de la traseu din cauze vremii neprielnice.

O femeie care se afla, sâmbătă, cu un grup de turişti în partea de nord a Masivului Retezat a suferit mai multe traumatisme după ce a alunecat şi s-a prăbuşit câteva zeci de metri pe un versant abrupt, în ajutorul victimelor deplasându-se o echipă de salvatori din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont (SPJS) Hunedoara.

Grupul de turişti s-a rătăcit din cauza vremii neprielnice

într-o zonă sălbatică a Retezatului

şi a ajuns în afara

traseului

marcat, întrun loc foarte abrupt şi stâncos.

„Victima a suferit o lovitură severă la cap şi are fractură la o mână. Grupul s-a rătăcit şi a ieşit de pe traseu. Au ajuns spre Valea Râului Mare, într-o zonă foarte abruptă, stâncoasă”, a declarat Ovidiu Bodean, șeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara.

medicamentelor veterinare, care poate pune în pericol atât animalele, cât și consumatorii de produse de origine animală. De asemenea, s-au găsit nereguli în procesul de identificare a animalelor, esenţial pentru trasabilitatea și managementul sanitarveterinar. Nu în ultimul rând, s-a constatat că unele unităţi funcţionau în condiţii neautorizate, încălcând reglementările legale și punând în pericol sănătatea publică și bunăstarea animalelor. Ca răpuns la aceste nereguli, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, totaliz�d 93.400 lei. Aceste măsuri punitive subliniază angajamentul autorităţilor de a menţine standarde stricte și de a penaliza abaterile de la normele stabilite.

Muzeul trenuleţelor, acces gratuit pentru copii de 1 Iunie

Copiii care vor trece pragul Muzeului trenulețelor „Valentin Banciu” din Hunedoara în 1 iunie vor avea accesul gratuit, iar surprizele vor fi și ele incluse în biletul de călătorie pe care-l vor primi la intrare. Nu vor lipsi nici surprizele dulci, care vor face și mai „delicioasă” călătoria prin lumea magică a miniaturilor.

Pe lângă multitudinea de trenuleţe care vin și pleacă prin locuri de poveste, în acest an, la Muzeul trenuleţelor „Valentin Banciu” a ajuns pe șine și un tramvai. Și colecţia de mașinuţe oferite spre vânzare a fost îmbogăţită. Tot aici se regăsește o machetă a Depoului de locomotive Timișoara, care conţine exclusiv locomotive și vagoane ce fac parte din impresionanta colecţie strânsă, pe tot parcursul vieţii, de către regretatul pilot de raliuri hunedorean Valentin Banciu. Și poveștile își au locul lor aici. Și nu orice povești, ci unele cu și despre trenuri magice și prieteni adevăraţi. „Povești la muzeu” este cartea scrisă de

Gladiola Cheţe și abia așteaptă să fie răsfoită, citită și răscitită, precum și colorată. Garnituri de tren, locomotive și mașinuţe sunt expuse în patru încăperi, într-un decor de poveste. Peroanele sunt pline de călători, care stau la taifas în așteptarea trenurilor. Păsărelele își cântă și ele trilul, iar peisajele montane sunt absolut fermecătoare. Nu lipsesc nici tunelurile și viaductele, iar atmosfera creată este incredibil de reală. Tot în miniatură sunt reproduse Castelul Corvinilor, traseul mocăniţei și un traseu de telegondolă, iar vizitatorii sunt plimbaţi prin toate cele patru anotimpuri.

7 8 www.zvj.ro marţi, 28 mai 2024
ORDINEA ZILEI
LA
de
Văii Jiului SRL. Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar: 21240002.
Comandat Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executat
Ziarul

Universitatea din Petroşani, în pragul admiterii

Mai este puțin până când universitățile își vor deschide porțile pentru viitorii studenți. Mediul academic de la Petroșani are o vizibilitate extinsă atât în țară cât și în străinătate, iar la această parte de promovare universitatea lucrează de mult. Admiterea la UPET începe pe 1 iulie.

Este acea perioadă din an în care absolvenţii se liceu intră în febra examenelor și totodată își fac planuri. Mare parte din ei își vor continua studiile, iar Universitates din Petroșani a devenit tot mai atractivă. Varietatea de specializări, condiţiile de studiu și perspectivele pe care le oferă prin programele în care este angrenată fac ca tot mai mulţi tineri să-și dorească să se specializeze aici. Peste hotare, Universitatea are o imagine extrem de bună, iar în Republica Moldova, nu e absolvent care să nu știe de mediul academic de la Petroșani, dovadă și numărul mare de studenţi, care an de an, aleg una din cele trei facultăţi de aici. Нe-am preocupat de câteva luni să promovăm Universitatea în liceele din judeţul Hunedoara, judeţele limitrofe, Gorj, Caraș, Alba. O promovăm și prin panouri publicitare, bannere în mai toate judeţele, și participăm activ la tot felul de târguri de promovare. Am participat la un târgîn Vâlcea, luna viitoare vom merge în Republica Moldova, și de curândd am fost cu standuri și la bursa locurilor de muncă, care a coincis cu târgul de orientare şi carieră. Ne-am promovat și cu siguranţă studenţii vor veni spre noi, pentru că oferim oportunităţi atât pentru studenţii basarabeni, cât și român a spus rectorul Universităţiii din Petroșani, Radu Sorin.

ACTUALITATE 8
facebook.com/ziarulvaiijiului marţi, 28 mai 2024

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.