Ziarul Vaii J iului

Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9762 lei
1$ = 4,5851 lei
1₤ = 5,8519 lei

Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9762 lei
1$ = 4,5851 lei
1₤ = 5,8519 lei
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna aprilie a Consiliului
Local Vulcan a existat un proiect de hotărâre “privind aprobarea acțiunilor culturale, științifice, artistice, sportive și de agrement care se vor desfășura în luna (lunile - n.a.) mai-iunie 2024”.
Astfel de acțiuni
sunt prevăzute la art.129, alin.7, lit. d) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, iar sarcina organizării lor îi revine consiliului local. Scopul este de a pune la dispoziţie cetăţenilor condiţii optime de petrecere a timpului liber, participarea fiind accesibilă oricăror categorii sociale, profesionale și de vârstă. Pentru a cincea lună a anului, era prevăzut evenimentul “Flori de
mai”, materializat într-un spectacol la care ar fi urmat să participe artiști locali și invitaţi speciali. Acţiunea nu s-a mai ţinut, după cum s-a văzut, asta pentru a nu i se reproșa primarului și consiliului local că, în acest mod, și-ar face campanie electorală.
Nebunia alegerilor locale și europarlamentare nu va împiedica, însă, ţinerea Zilei Copilului.
Pentru sâmbătă, 1 iunie, este programat un spectacol cu participarea elevilor din școlile municipiului, a unor cântăreţi cunoscuţi și a actorilor de la Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu din Petroșani, care, ca și în anii trecuţi, vor
întruchipa personaje din basme. Copiii vor primi bomboane, dulciuri, baloane, diplome, cupe și medalii. Pentru materializarea acestui ultim eveniment a fost alocată suma de 40.000 de lei. Gheorghe OLTEANU
Coloana vertebrală a orașului Petrila, strada Republicii, se asfaltează în integralitate. Pe lânga asta, noi locuri de parcare se amenajează, urmează chiar și un sens
De la un capăt la altul, toata strada principală a orașului Petrila va fi asfaltată. Acolo unde teren permite, se vor face și modificări. Noul covor de asfalt a ajuns până în zona cap de linie Petrila, iar pe parcurs, mai ales în centrul orașului, s-au creat locuri de parcare. Până acum, şoferii parcau pe prima bandă de rulare dar, după această reorganizare, vor avea spaţii special destinate pentru a lăsa mașinile. „Firma care a câștigat licitaţia demonstrează, la modul rapid în care se mișcă, faptul că are capacitate și tehnică și financiară, mă bucur de asta, pentru că anul trecut am avut experienţe neplăcute cu firme care au fost total pe dinafară, nepregătite și fără resurse umane. Firma care asfaltează orașul se mișcă foarte bine. Da, am regândit zona centrală a
giratoriu, totul pentru ca zona centrală a orașului să cunoască o schimbare la faţă. Lucrările avansează rapid, iar asta se întâmplă datorită contructorilor buni, spune primarul.
orașului pentru că nu aveam locuri de parcare. Cetăţenii care aveau treabă în zona centrală efectiv nu aveau unde să
parcheze, sau erau nevoiţi să parcheze în raza de acoperire a semnelor de circulaţie care împiedică asta, de aceea am și cerut de multe ori îngăduinţă la poliţie. Acum am creat aceste parcări, am regândit zona verde, era aceeași de 30 de ani, punem alveole și copăcei noi, și spun eu că se va schimba faţa orașului”, a arătat primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.
Mai mult, în întersecţia străzilor Minei cu Republicii, va fi construit un sens giratoriu, a cărui realizare a fost amânată puţin, până ce se vor finaliza restul lucrărilor programate pe
Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014 Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
strada care duce spre fosta mină Petrila. Primarul vrea ca singurul sens giratoriu care va exista în oraș să fie unul nu doar util, ci şi frumos din punct de vedere arhitectural, așa că pentru asta a revizuit puţin proiectul.
„Constructorul a zis că, fiind o lucrare de artă, complexă, va lăsa la final
proiect și cred că va trebui să-l modificăm puţin pentru că, fiind singurul sens giratoriu din oraș, vreau să fie unul frumos și funcţional. Am trecut doar peste ele pentru a regândi toată zonă, dar chiar și așa, până la finalul anului, el va fi realizat”, a spus primarul de la Petrila.
Strada principală a orașului Petrila a fost asfaltată în întregime în urmă cu mai bine de 10 ani. Chiar și așa, asfaltul a rezistat bine, în condiţiile în care tot
sensul giratoriu, la momentul acesta vor merge cu asfaltul până la pod la primărie, după care vor intra pe cartierele din oraș, pentru că avem în cadrul aceluiași proiect și cartierul 8 Martie, 22 Decembrie, și crearea de noi locuri de parcare în ambele locuri, plus mai este strada de legatură din zona Penny spre centură, care va fi asfaltată tot pe acest proiect.
La final vom realiza sensul giratoriu, pentru că m-am uitat mai atent pe
traficul s-a desfășurat pe acest drum. Mai mult, după ce se finalizează lucrările, vehiculele de mare tonaj nu vor mai avea voie să treacă prin oraş. În primul rând pentru a păstra în condiţii bune lucrarea, dar și pentru a fluidiza circulaţia.
Proiectul care cuprinde cele mai importante străzi din orasului Petrila este finantat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny și are o valoare totala de peste 8,7 milioane de lei.
Călin Petru Marian, în calitate de Prefect al Judeţului Hunedoara, alături de Sebastian Burduja - ministrul Energiei, au fost echipa de forţă care a luptat și a reușit să salveze mineritul în Valea Jiului, să salveze mii de locuri de muncă și să redea demnitatea lucrătorilor din industria energetică și a familiilor acestora. Acum, Sebastian Burduja vine din nou alături de Călin Petru Marian, care candidează la Președinţia Consiliului Judeţean Hunedoara.
“Îl susţin pe Călin Petru Marian ca Președinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Consider că judeţul Hunedoara merită mai mult! Ca ministru al
Energiei am făcut tot posibilul pentru a salva Valea Jiului și cred că împreună, în echipă, am reușit lucrul acesta și să dăm un nou viitor pentru mii de mineri care și-au făcut datoria faţă de această ţară!
Acum va rog să ieșiţi la vot pe 9 iunie și să alegeţi o schimbare. Dacă vreţi să trăiţi mai bine, dacă vreţi un alt viitor pentru voi și copiii voștri – votaţi Călin Petru Marian pe 9 iunie!”,
mesajul transmis de Sebastian Burduja.
Pentru Biblioteca Judeţeană „Ovid
Densusianu” Hunedoara - Deva proiectele și activităţile dedicate copiilor au fost percepute ca o datorie pe care o avem faţă de cei mai tineri prieteni ai noștri. Ziua de 1 iunie este întotdeauna un bun prilej de a ne manifesta preocuparea și dragostea faţă de copii, în mod deosebit pentru copiii instituţionalizaţi, copii care trăiesc în centrele de plasament din judeţul Hunedoara. De aceea, cu mai bine de zece ani în urmă, am luat iniţiativa de a fi alături de acești copii, mai ales în
Hunedoara care au venit la noi, la bibliotecă, și au adus jucării pe care le-au oferit copiilor din Reţeaua de case familiale Orăștie, Reţeaua de case familiale pentru copii cu dizabilităţi Hunedoara, Centrul Maternal Hunedoara, Reţeaua de case familiale pentru copii cu dizabilităţi Vulcan și Apartament familial Vulcan. Am mediatizat activitatea de colectare de jucării în toate cartierele din Deva, am dus o campanie de popularizare pe toate canalele massmedia, în
preajma zilei de 1 iunie, și am demarat proiectul „O jucărie pentru fiecare”. Astfel, copiii care trăiesc în centrele de plasament din judeţul Hunedoara se bucură și de atenţia și de afecţiunea noastră, de căldura sufletească a sutelor de locuitori ai judeţului
mediul virtual, prin comunicarea directă cu persoanele cunoscute. Rezultatele au fost impresionante și în acest an.
Știm foarte bine că acești copii au nevoie nu doar de jucării, știm că nu putem suplini lipsa îmbrăţișării părintești, știm că nu putem acoperi
toate nevoile acestor suflete greu încercate, dar gestul nostru dorește să aducă un licăr de lumină în ochii lor minunaţi. Bucuria cu care ne întâmpină, plăcerea cu care se apropie de fiecare obiect pe care-l primesc de la noi sunt tot atâtea dovezi ale faptului că merită să facem an
noastre, să le facem copilăria cât mai plăcută.
Proiectul „O jucărie pentru fiecare” îl vom continua în fiecare an, este proiectul nostru de suflet, menit să arate copiilor instituţionalizaţi că nu sunt singuri, că au prieteni buni care nu-i uită și care îi iubesc.
de an acest gest.
Ne bucurăm foarte mult când vedem că oameni cu suflet mare, tineri și vârstnici, dau dovadă de o generozitate impresionantă și sunt gata să ofere copiilor un strop de bucurie. Copiii sunt ai noștri, ei sunt viitorul și avem datoria, în măsura posibilităţilor
Le mulţumim celor care au adus jucării de la copiii, de la nepoţii lor, sau le-au cumpărat special pentru această acţiune, numărul acestor oameni generoși este tot mai mare de la un an la altul și acest lucru nu poate decât să ne bucure.
Italiencele invitate la deschiderea și derularea proiectului „Lada de zestre uricăneană” al elevilor de la Liceul tehnologic Retezat Uricani au plecat spre casă cu impresii excelente despre ceea ce au văzut și au auzit aici, la noi, în Valea Jiului.
Doamnele, care nu au mai fost niciodată în România, le-au mărturisit gazdelor că nici prin gând nu le-ar fi trecut că primirea și atenţia de care au avut
Vineri
dimineața, Anna Maria și prietenele sale
parte vor fi atât de sincere și călduroase. Imediat după ce au fost invitate la Uricani au mers pe Google și s-au uitat pe harta României. Fiindcă li se spusese unde să caute, au găsit repede orașul Uricani, după care, tot pe internet, au văzut fotografii din orașul vestic al Văii Jiului. Numai că, așa cum s-a destăinuit, ulterior, profesoara de engleză Anna Maria Castria, ceea ce le-a fost dat să vadă în realitate este cu mult peste ceea ce este în imagini.
Giuseppina Miccoli, Francesca Antonia de Marco și
Rosanna Chiarello au fost primite de Dănuţ Buhăescu în biroul său.
Deși programul era ca dumnealor să rămână acolo în jur de o jumătate de
localităţii într-o staţiune turistică de interes local care să fie atractivă și pentru cetăţeni din alte state. Doamnele au rămas uimite când au auzit că Dănuţ Buhăescu are la activ mai multe mandate de primar, fiindcă în Taranto, Palagiano și Casteliana, orașele din care sunt ele, dar și în alte localităţi italienești, rar se întâmplă ca cineva să fie reales de atâtea ori în funcţia de edil șef. Ele i-au reiterat lui Dănuţ Buhăescu salutul transmis de primarii din cele trei localităţi din
ceas, șederea s-a prelungit la trei ore. Primarul le-a vorbit despre transformările benefice prin care a trecut orașul Uricani, dar și despre proiectele de viitor care vizează transformarea
provincia Puglia, dorinţa acestora de înfrăţire și de creare a unui parteneriat cu orașul Uricani, dar și invitaţia ca el să le fie oaspete de seamă.
Dumincă
dimineaţa, profesoara Mihaela Tetileanu și soţul său Octavian le-au dus pe italience la aeroport. Pe drum s-au oprit la Horezu, localitate în care au vizitat târgul de ceramică și, plăcându-le exponatele, au cumpărat câteva piese. La Aeroportul Henri Coandă au ajuns în jurul orei șase după amiaza, numai bine, pentru a face check-in-ul, ca să se poată îmbarca, apoi, în aeronava care urma să decoleze la ora 20.00. Despărţirea s-a lăsat cu îmbrăţișări, urări de bine și de sănătate și de dorinţa de a se revedea unii cu alţii. Ceea ce, în mod sigur, se va întâmpla… Gheorghe OLTEANU
Asociaţia San Montan, împreună cu Primăria și Consiliul local al orașului Petrila, invită copiii petrileni pe Cheile Tăii, pe data de 1 iunie 2024, începând cu ora 12:00, pentru a sărbători împreună “Ziua Internaţională a Copilului”. Sunt pregătite diverse activităţi precum: plimbări călare, plimbare cu ATVul, pictură pe piatră sau coală de hârtie, airsoft, muzică, dulciuri și diplome! La eveniment vor fi prezenţi “Mickey și Minnie”, dar și “Ana cu Elsa”!
Duminică, echipa de fotbal Minerul Lupeni va juca cu Sântămărie Orlea, acasă. Victoria în acest meci le aduce jucătorilor lui Dan Voicu laurii de campioni ai judeţului.
“Duminică avem ocazia să ne unim și să demonstrăm încă o dată că suntem alături de echipa noastră, indiferent de provocările întâmpinate. Vă invităm să veniţi la stadion și să ne susţinem echipa cu toată energia și pasiunea de care suntem capabili. Fiecare strigăt, aplauzele și fiecare moment de încurajare contează. Haideţi să transformăm acest meci într-o victorie a comunităţii noastre, încurajându-i pe jucători să dea tot ce au mai bun în meciul cu CSC Sântamărie Orlea. Forţa Minerul Lupeni!”, este îndemnul clubului.
La finalul jocului, lupenenii vor avea o ocazie specială, unică, să primească titlul de campioană judeţeană!
“Este un moment pe care l-am așteptat cu toţii și pentru care am luptat împreună. Vă invităm să veniţi în număr cât mai mare la stadion pentru a celebra această
reușită extraordinară”, este mesajul postat de conducerea clubului pe reţelele de socializare.
Corvinul face prima mutare!
Alexandru Gîrbiţă este noul jucător al echipei
Corvinul Hunedoara
Mijlocaşul ofensiv care va împlini, în luna iulie, 24 de ani, este primul transfer al verii şi vine de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, acolo unde a fost cel mai bun marcator în acest sezon, cu nouă reuşite. El a semnat o înţelegere pe doi ani cu Corvinul.
Născut la Craiova, Gîrbiţă a evoluat în 24 de partide în stagiunea recent încheiată, atât în sezonul regular cât şi în play-out, şi a fost chiar unul dintre marcatorii celor de la Viitorul Pandurii în meciul direct cu Corvinul, disputat la finele lunii septembrie, anul trecut, şi câştigat de echipa gorjeană cu 2-1. Fotbalistul care poate evolua ca „aripă” a petrecut nu mai puţin de şase sezoane la echipa din Târgu Jiu, evoluând încă de la începutul proiectului, pe când clubul a purtat şi denumirea de Energeticianul, la Petroșani. A bifat peste 6.000 de minute în tricoul albalbaştrilor, având 110 partide jucate, din care mai bine de jumătate din postura de titular.
„Mă bucur nespus că voi face parte din acest grup, trebuie să recunosc că atunci când am primit oferta nu am stat pe gânduri aproape deloc. Nu mai are rost să vorbesc despre performanţele echipei din ultimii ani, pentru că le cunoaşte bine toată lumea. Eu ştiu doar că îmi doresc să mă
ridic la nivelul lor şi cred că pot creşte în acest mediu. De asemenea, cred că stilul de joc al echipei mi se potriveşte, sunt foarte fericit că pot lucra cu un antrenor care pune preţ pe jucătorii tineri şi care este un adept al fotbalului în viteză, al unui joc plăcut ochiului. Îi ştiu pe câţiva dintre băieţi, am şi vorbit cu Alex (Neacşa – n.a.), cu Manolo (Manolache – n.a.), mi-au povestit despre tot ce înseamnă Corvinul acum şi sunt fericit să mă aflu aici”, a declarat Alexandru Gîrbiţă, care va purta tricoul cu numărul 20 la formaţia hunedoreană.
Câștigarea Cupei României la fotbal de către Corvinul și participarea în Europa League vin la pachet cu compromisul de a-și bloca eventuala promovare în L1 și în vara viitoare.
La Hunedoara, cea mai mare performanţă din istoria clubului, câștigarea Cupei României, atrage după sine un sacrificiu competiţional imposibil de evitat. Structurată ca entitate de drept public, gruparea hunedoreană nu a promovat anul acesta în prima ligă pentru că regulamentele FRF nu permit unei formaţii cu acest tip de funcţionare să evolueze în eșalonul de elită. Ar trebui să-și schimbe organizarea în societate de drept privat înainte de startul viitorului sezon. Asta însemna însă acum să piardă licenţa UEFA pentru cupele europene. Iar clubul, de la conducere până la staff-ul tehnic și jucători, a trebuit să aleagă! Hunedorenii vor putea obţine drept de promovare în Liga 1 abia în ediţia 20252026.
Președintele Corvinului, Dan Colesniuc, admite pentru sportpesurse.ro că “am fost obligaţi de regulamente să ne asumăm una dintre variante. Dacă ne schimbam acum organizarea și ne înscriam la FRF cu o nouă formulă juridică pentru a obţine dreptul de a urca vara viitoare în Liga 1 ratam licenţa UEFA. Prin urmare, vom putea avansa în prima divizie doar în 2026, dacă, evident, vom ocupa o poziţie de promovare. Am discutat și cu jucătorii. Și au ales și ei participarea în cupele europene”.
Hunedorenii au trebuit să gestioneze o situaţie juridică sensibilă. Dacă își
schimbau modelul de funcţionare, spuneau adio Europa League. Asta fiindcă regulamentele UEFA prevăd că un club trebuie să fie afiliat trei ani consecutivi la federaţiile naţionale pentru a evolua în cupele europene. Iar interpretarea UEFA este că o echipă care-și modifică forma de organizare își întrerupe în acel moment continuitatea calităţii de membru afiliat. Scenariul a confirmat și de juristul FRF, Adrian Stângaciu.
„În momentul de faţă este prematur să ne pronunţăm cum va proceda Corvinul. Pe vechea organizare, UEFA le permite să evolueze în cupele europene, de aceea au şi primit licenţa, dar dacă eşti club de drept public n-ai voie în Liga 1. Dacă Corvinul încheie conturile cu cupele europene înainte să înceapă noul sezon de Liga 2, iar actele lor sunt în regulă, ar putea obţine dreptul de promovare. Dar dacă parcursul european se prelungeşte, de genul se califică în grupe, atunci nu mai pot spera, pentru că nu pot juca sub două entităţi diferite”. Cu alte cuvinte Corvinul n-ar putea exista ca entitate de drept public în Europa și de drept privat în România.
Duminică se va trage cortina peste campionatului judeţean la fotbal. Iată ce a fost în etapa trecută:
Aurul Brad – Minerul Lupeni 1 – 2 (0 – 1)
Au marcat: M. Leaha (83) – D. Mândreci (3), M. Bănceanu (80)
Gloria Geoagiu – CSC Sântămăria Orlea 1 – 0
Etapa 5 play-out, sâmbătă, 25 mai:
Retezatul Haţeg – Dacia Orăștie 2 – 1
Inter Petrila – Minerul Uricani 7 –0
Victoria Călan – Șoimul Băiţa 1 – 2
duminică, 26 mai:
CSM Deva II – Mihai Viteazu Vulcan 2 – 2
Clasament play-off
1. Minerul Lupeni54108 – 140
2. Aurul Brad53119 – 339*
3.Gloria Geoagiu52034 – 629
4. Sântămăria Orlea50051 – 1222
* = beneficiază de rotunjirea punctajului
Clasament play-out
1.Retezatul Haţeg550014 – 332*
2. Dacia Orăștie531114 – 426
3. CSM Deva51139 – 2222*
4. Inter Petrila530220 – 818*
5 . CS Vulcan522110 – 618
6. Șoimul Băiţa52037 – 1317*
7. Victorie Călan520317 – 1013
8. Minerul Uricani50053 – 281*
* = beneficiază de rotunjirea punctajului
Etapa 6 play-off (ultima), duminică, 2 iunie:
Minerul Lupeni – CSC Sântămăria Orlea Gloria Geoagiu – Aurul Brad
etapa 6 play-out, sâmbătă, 1 iunie: Dacia Orăștie – CSM Deva II Retezatul Haţeg – Minerul Uricani Mihai Viteazu Vulcan – Victoria Călan Șoimul Băiţa – Inter Petrila
Se schimbă zona de protecție pe Transalpina și Transfăgărășan. Betonul și metalul sunt înlocuite cu balustrade elastice, din oțel, care au multiple avantaje. Drumul Regelui va fi deschis curând, pentru că drumarii au finalizat deszăpezirea. Acum se aşteaptă doar avizul comisiei de specialitate din cadrul CNAIR.
După modelul statelor europene, și la noi, pe Transalpina şi Transfăgărășan, se lucrează în aeastă perioadă la implementarea unui nou sistem de protecţie. Practic, apar balustrade elastice, din oţel, care nu ruginesc, și care - în cazul unui accident - prezintă riscuri mult mai mici.
„Este vorba de un proiect al CNAIR, de creștere a siguranţei rutiere, în special pe drumurile montane, acest parapete cu cablu, format din 4 cabluri oţelite, groase, au mai multe avantaje.
Unul dintre acestea ar fi că permite ca zăpada să traverseze
partea carosabilă, să nu mai formeze cabalierii de zăpadă și automat să ducă la troienirea părţii carosabile. Un alt avantaj este că turiștii care tranzitează aceste drumuri pot să vadă peisajul
mult mai ușor, nemaifiind obturaţi de acele confecţii metalice care erau înainte, iar din punctul meu de vedere, un alt avantaj foarte, foarte mare, este acela că putem demonta foarte ușor
acest parapete în zonele cu risc crescut de avalanșă, deci unde știm că sunt astfel de zone, în momentul în care se închide Transalpina, demontăm acest sistem, îl coborâm la pământ, iar primăvara îl ridicăm, e o chestie foarte rapidă” a spus Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova.
Modelul este deja folosit în alte ţări. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are în plan să monteze în această vară garduri de protecţie din cabluri pe o lungime de 25 de km, pe Transalpina. Primii kilometri au fost deja instalaţi în apropiere de staţiunea Rânca. În plus, Compania de Drumuri a ţinut cont și de milioanele de euro plătite în instanţă victimelor rănite din cauza unor parapeţi necorespunzători.
Specialiștii în domeniu spun că, deși par subţiri, cablurile au o rezistenţă foarte mare și sunt de folos în cazul unor accidente grave. Montarea noilor sisteme de protecţie costă 50 de milioane de euro, bani prin PNRR. Cât privește procesul de deszăpezire, la care drumarii lucrează de mai bine de o lună, acesta a fost finalizat, iar pentru deschiderea circulaţiei mai este necesar doar avizul comisiei de specialitate din cadrul CNAIR, organ direct răspunzător de siguranţa rutieră. „Noi, DRDP Craiova, am finalizat absolut tot ce înseamnă partea de pregătire a reluării circulaţiei. Am solicitat deja către CNAIR prezenţa comisiei de siguranţă a circulaţiei, care urmează să vină zilele acestea, și să declare oficial deschis circulaţiei în siguranţă tronsonul de drum”, a mai adăugat Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova. Anul trecut, Transalpina a fost redată circulaţiei rutiere în 16 iunie. Dacă drumarii vor reuși deschiderea tronsonului, săptămâna aceasta vor înregistra și o performanţă, pentru că niciodată până acum tronsonul nu s-a deschis atât de repede.