Ziarul Vaii J iului

Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9768 lei
1$ = 4,6464 lei
1₤ = 5,8855 lei
marţi, 18 iunie 2024 Anul XVII • nr. 3760 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9768 lei
1$ = 4,6464 lei
1₤ = 5,8855 lei
marţi, 18 iunie 2024 Anul XVII • nr. 3760 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Duminică dimineața, pe o vreme deosebit de frumoasă și cu un cer albastru, la Parohia Centru Vechi din Vulcan a avut loc un eveniment religios aparte. Zeci de credincioși ai acestei
Deși e posibil ca pe unui numele acestei parohii să-i ducă cu gândul la vreuna dintre bisericile de pe strada
Nicolae
Titulescu, Parohia
Centru
Vechi
Vulcan cuprinde paraclisul din lemn și biserica aflată în construcţie de pe dealul din spatele clădirii primăriei. Locul, de o frumuseţe aparte, a fost ales de Marian Coltescu, omul de afaceri care, cu peste zece ani în urmă, a purces la ridicarea sfântului locaș purtând hramul Nașterea Maicii Domnului, slujba de sfinţire a pietrei de temelie fiind făcută, la vremea aceea, de preasfinţitul Gurie, episcopul de atunci al Devei Și Hunedoarei. Așadar, altarul sfinţit duminică, singurul de până acum din Vulcan, se află în partea estică a bisericii aflate în construcţie și la câţiva metri de biserica-paraclis din lemn.
Construcția altarului a început în urmă cu doi ani, când preot paroh era Mănăsuc Zgârcea. A ridicat-o la roșu, după care munca sa a fost continuată de părintele Nicolae Volintiru, cel care i-a luat locul după plecarea sa. Părintele Sandu Mănăsuc ar fi vrut să fie prezent și el la eveniment, numai că, așa cum sfinţia sa mi-a spus, duminică a avut o înmormântare și nu a găsit preot care să-i ţină locul. Din punct de vedere financiar, am mai aflat de la
parohii, dar și alții din parohiile învecinate au ținut să fie părtași la slujba de sfințire a altarului de vară.
părinte, tot ce ţine de construcţie și de utilarea altarului s-a făcut cu strădania și contribuţia enoriașilor din parohie. Pictura interioară a fost executată de artistul plastic Teodosie Cuciuc.
Altarul, așa cum a fost gândit de către cel care a pornit lucrarea sa, ar fi urmat să fie folosit la slujirea slujbelor hramului Sfinţii Români al bisericuţei din lemn, al hramului Nașterea Maicii Domnului pe care-l poartă biserica aflată în zidire și Sfântul Ioan Botezătorul, hramul demisolului acestei biserici, în care se ţin slujbele de duminică și din zilele de peste
săptămână. Nu ar fi exclus ca, în zilele însorite de vară, când nu sunt nori de ploaie pe cer, părintele paroh să le slujească pe cele de duminică tot în noul altar de vară. De fapt, părintele Nicolae Volintiru mi-a confirmat acest lucru, urmând ca, la altarul de vară, să se facă și slujbele de seară, cele de pomenire etc.
Slujba de sfinţire a altarului a fost slujită de Prea Sfinţitul Gherontie Hunedoreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, care a venit însoţit de arhidiaconii Mihai Guţan și Bogdan Cornea. Alături de aceștia au slujit părintele protopop Gabriel Bulf, împreună cu preoţii parohi Nicolae Volintiru, Florin Constantin Gherghina, Mihai Iancu și Ion Onuţ. Răspunsurile din strană au fost date de
admirabila și dumnezeiasca voce a diaconului Florin Fiscuci din Craiova. Hramul primit de noul altar este Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cel pe care și l-a dorit, de fapt și părintele Manăsuc Zgîrcea.
La sfârșit, Prea Sfinţitul Gherontie
Hunedoreanul le-a înmânat acte de cinstire părintelui paroh, primarului Cristian Merișanu, membrilor consiliului și comitetului parohial și tuturor celor care se străduiesc pentru bunul mers al acestei parohii din Vulcan. Gheorghe OLTEANU
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”
Hunedoara – Deva a organizat în luna iunie un eveniment cultural cu totul special care a stârnit emoții și aduceri aminte, poate cel mai
Dedicat creatorului și animatorului îndrăgitei trupe Song, Ioan Luchian Mihalea, prezenţă artistică plină de prospeţime în anii 1970-80, volumul este realizat de doamna Luminiţa Velciu, avocată, realizatoare de emisiuni tv, fostă membră a grupului Song.
Cei care acum au ajuns la anii deplinei maturităţi și-au adus aminte de numeroasele spectacole, apariţii televizate, momente în care grupul coral SONG îi purta pe aripile muzicii românești și universale sub conducerea entuziastă, luminoasă și exuberantă a celui care, pentru cei care l-au iubit, a
fost și va rămâne Oanţă. În amintirea multora mai persistă numeroasele cântece pe care tinerii studenţi, membri ai grupului SONG, le interpretau cu o plăcere debordantă, cu talent și cu dorinţa vădită de a oferi bucurie spectatorilor din sală sau din faţa televizoarelor.
Această carte, la care Luminiţa Velciu a trudit cu acribia și perseverenţa unui bijutier, cu grija de a nu lăsa nimic nespus, recompune imaginea plină de vitalitate a lui Ioan Luchian Mihalea prin intermediul cuvintelor a peste o sută de persoane care l-au cunoscut, membri sau nu ai grupului SONG, adevărat fenomen muzical din România acelor
emoționant, cel mai impresionant eveniment cultural la care am participat. A fost prezentat și lansat volumul omagial intitulat „Song. Un cântec amuțit. Trei decenii fără Oanță”.
vremuri deloc ușoare. De aceea, această formaţie, în frunte cu animatorul ei, a fost o oază de bucurie, o gură de aer proaspăt în acele vremuri. Cartea este o minunată surpriză făcută celor care știu ce a fost grupul SONG, ce a însemnat el pentru generaţia anilor ’70-’80, însă în același timp este un dar făcut tinerilor de azi care sunt invitaţi să cunoască, astfel, un crâmpei din tinereţea părinţilor lor. Grupul SONG și sufletul său, atât de îndrăgitul Oanţă, sunt readuși acum în mintea și în inimile noastre prin această cartemărturie, carte de aducere aminte despre un veritabil fenomen cultural care a răspândit o lumină aparte în ultimii ani ai secolului trecut. Toţi cei care vorbesc despre grupul SONG spun în detaliu povestea acestei îndrăgite formaţii care „ (…) are tot atâtea povești câte persoane i-au trecut pragul în două decenii. (…) Dar părintele SONG-ului este unul singur, Ioan Luchian Mihalea, și, din păcate, el are o singură poveste …irepetabilă și cu final neașteptat.” Într-adevăr, acel final trist și nedrept, mult prea timpuriu, a întristat o ţară întreagă, dar mai ales a umplut de durere sufletele celor care l-au cunoscut și l-au iubit pe Ioan Luchian Mihalea, neuitatul Oanţă.
Chiar dacă cântecul grupului a fost frânt, chiar dacă zâmbetul cald al lui Oanţă a dispărut, a rămas amintirea vie a extraordinarului fenomen SONG, au rămas cântecele interpretate cu entuziasm, cu talent și cu bucuria de a dărui clipe frumoase celor care aveau
atât de mare nevoie de optimism și speranţă. Cu siguranţă, cei din generaţiile mature păstrează în amintire splendidele prelucrări corale din folclorul românesc, cântecele de pe alte meridiane, piesele din repertoriul clasic, toate alese, dirijate și marcate de personalitatea tonică, plină de prospeţime și luminoasă a celui care a fost Ioan Luchian Mihalea, mult iubitul Oanţă.
„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris, Încet gândită, gingaș cumpănită” sunt cuvintele lui Tudor Arghezi care ne vin în minte deîndată ce deschidem cartea, deîndată ce citim atâtea și atâtea (peste o sută), mărturii emoţionante pe care foști membri ai grupului și prieteni le împărtășesc cu cititorii, cu cei care nu au uitat grupul SONG, care nu l-au
uitat pe Oanţă. Prin urmare, pentru această carte, cinste doamnei Luminiţa Velciu care, cu adevărat, ne dăruiește o carte-document, gândită îndelung, scrisă cu gingășie, cu o lacrimă în colţul ochilor, cu amintirea vie a fenomenului cultural care a fost grupul SONG și sufletul lui, Ioan Luchian Mihalea. Pentru toţi cei care păstrează această amintire, „cântecul amuţit” nu încetează să le răsune în amintire. Oricine va dori, acum sau peste ani, să știe ce a fost acest adevărat fenomen cultural numit SONG, nu va putea ocoli cartea excepţională, emoţionantă și pe deplin lămuritoare pe care ne-a dăruito doamna Luminiţa Velciu. La final, autoarea a oferit autografe doritorilor.
Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014
Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Zilele trecute a fost încheiată asfaltarea primului tronson al străzii Morii, cel cuprins între intersecția cu Bulevardul Mihai
Viteazul și primul pod, punct la care se întretaie cu strada Grivița.
Investiția ale
cărui proiect tehnic și deviz general au fost aprobate în ședinţa ordinară din decembrie a consiliului local se referă la ceea ce se face, în primă fază, pe porţiunea de drum cuprinsă între bulevard, imediat peste podul de lângă Profi, și intersecţia străzii Morii cu Bazinului. Adică pe o porţiune de 883 m.
Cunoscută și ca partea betonată, deși betonul a ajuns ca vai de mama lui.
„Strada care se propune spre reabilitare – se menţionează în referatul de aprobare – este foarte importantă pentru municipiul Vulcan din punct de vedere al accesului mașinilor de pompieri, al salvărilor, a accesului copiilor la școli, cât și a întregii comunităţi la drumurile principale. Prin reabilitarea structurii
rutiere și asigurarea scurgerii apelor pluviale se asigură o viteză de circulaţie normală, se impune ca o necesitate pentru creșterea confortului și siguranţei în exploatare”.
Devizul general întocmit de către o firmă de proiectare prevăd indicatorii tehnico-economici ai lucrării a cărei valoare totală, inclusiv TVA, se ridică la suma de 2.312.325,54 de lei, din care (C+M) 1.741.366,52 de lei. Durata de execuţie este estimată să dureze trei luni. De precizat că „partea betonată” se asfaltează cu bani din bugetul local, iar drumul de pământ se modernizează prin proiectul prins în programul Anghel Saligny.
Gheorghe OLTEANU
Atenție!
O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”.
Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaţionale și de a preveni potenţiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate”. Precizăm că ANAF nu solicită astfel de informaţii și nici nu intervine în relaţia comercială dintre persoanele juridice. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com. Atragem atenţia că această adresă de e-mail NU aparţine ANAF și nu trebuie să daţi curs solicitărilor! Reamintim că serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160.
Vând casă “la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare. Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.
Barajul minut cu minut
Duminică, 16 iunie, prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a dintre Viitorul Arad și Minerul Lupeni s-a încheiat nedecis, cu un scor alb: 0-0.
Meci bun pe „Banatul”
După ce a câștigat campionatul Ligii a IV-a, Viitorul Arad și-a arătat dorinţa să promoveze în eșalonul terţ, dar pentru asta are de trecut de Minerul Lupeni, o echipa mai puternică de la un meci la altul. Trupa lui Dan Voicu a obţinut un rezultat excelent în prima manșă în meciul jucat pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic.
acest meci din deplasare, renunţă la așezarea cu doi atacanţi.
Min. 21: Galben și pentru Vezan, pentru un cot în urechea lui Arcuși.
Min. 23: Roșian pasează în faţa porţii din stânga, Stoianovici acordă corner din faţa lui Prem.
Min. 25: Pauză de hidratare pe „Banatul”. Sunt aproximativ 30 de
Viitorul Arad: Gârlea – Pantea, Bier, Munteanu, Stoianovici – S. Popa, Gâlcă – Blickling, Vezan, Kocsis – Bădăuţă. Pe bancă: Vasii –Topai, Rotar, I. Pașcu, Al. Catanzariti, Narsesovici, P. Pavel, V. Roșu, Cl. Popa. Antrenori: Flavius Pavel și Ioan Pașcu. Minerul Lupeni: Raţ – Mazilu, Ciocîrlan, Matei, Arcuși – Roșian, Bănceanu, D. Creciunesc – Prem
Iepure, Mândreci. Pe bancă: Tonca –SIlio, Belei, Harongozo, Băcăran, Maria, Glovan. Antrenor: Dan Voicu.
Arbitri
Adrian Constantin Diaconu (București) – Tudor Șillo, Ștefan Mincu (ambii din Târgoviște)
Observatori
Sebastian Moisin (Oradea), Dorin Micșa (Timișoara).
Filmul meciului
Min.1: A început partida, gazdele joacă în roșu, iar oaspeţii în alb. Galeria din Lupeni domină fondul sonor. Sunt aproximativ 80 de susţinători ai roșnegrilor. Jumătate organizaţi într-o galerie, iar restul sunt plasaţi în colţul tribunei. Sunt și aproximativ 250 de spectatori arădeni. Galeria de copii a gazdelor stă undeva lângă gard, aproape de intrarea în tribună.
Min. 3: Un prim atac al oaspeţilor, Arcuși pătrunde pe stânga, pasează la Bănceanu, care din colţul careului de șase metri trage în Munteanu, care închide bine.
Min.10: Cartonaș galben Mazilu. Min.12: Cartonaș galben Kocsis.
Min. 20: Gazdele au ușor iniţiativa, dar nu își creează ocazii de gol. Lupeniul se apără bine deocamdată. La
3 minute de prelungire a primei reprize.
Min. 45+1: S. Popa execută lovitura liberă, când toţi se așteptau să șuteze Vezan, mingea e respinsă de Raţ de sub transversală.
Min. 45+3: E pauză pe „Banatul” din Sânnicolau Mic, cele două echipe sunt la egalitate 0-0
Min. 46: S-a reluat repriza secundă la Arad, la Viitorul a ieșit Blickling (cu ceva probleme medicale) și a intrat Topai.
Min. 52: Prem pătrunde pe dreapta, își face mingea în interior, trage cu stângul din 14 metri, Gârlea respinge de la colţul lung.
Min. 61: Bădăuţă primește în dreapta, dar trage mult peste poartă din 9 metri.
Min. 65: Dublă ocazie pentru Viitorul! Vezan centrează din corner, Bier trimite cu capul cu pământul, mingea e atinsă ușor și de Munteanu, respinge Raţ. Kocsis recentrează din stânga, S. Popa reia de la colţul lung, Raţ respinge din nou de pe linia porţii.
Min. 66: Schimbări la Lupeni, ies Arcuși și Prem, intră Belei și Băcăran.
Min. 68: Pauză de hidratare din nou la Arad.
Min. 73: Galben pentru Roșian.
Min. 74: Schimbare la Viitorul, iese Kocsis, intră Cl. Popa.
grade
Celsius la ora partidei, dar nori negri ameninţă cu ploaia.
Min. 27: D. Creciunesc e avertizat pentru ţinere asupra lui Bădăuţă.
Min. 28: Vezan trage pe jos de la 25 de metri, din lovitura liberă rezultată după faultul lui Creciunesc. Mingea e deviată de zid, dar Raţ respinge salvator de la rădăcina barei din dreapta sa.
Min. 33: Bănceanu trage cu efect de la 27 de metri, mingea trece pe lângă colţul lung, cu Gârlea stăpân pe situaţie.
Min. 40: Vezan centrează din lovitură liberă de la 30 de metri, Bădăuţă reia slab cu capul, pe mijlocul porţii, de unde prinde Raţ.
Min. 44: Galben și pentru Mândreci, care intră cu talpa în pieptul lui Pantea. Min. 45: Vezan e faultat la marginea careului, Matei e avertizat pentru proteste.
Min. 77: Galben pentru Belei.
Min. 78: Gol anulat pentru Viitorul! Vezan execută o lovitură liberă de pe dreapta, Bier trimite cu capul pe colţul lung, de unde Munteanu trimite în plasă, din doar 1 metru, asistentul indică ofsaid la fostul fundaș al Brașovului.
Min. 82: Schimbare la Viitorul, iese Vezan, intră I. Pașcu.
Min. 87: Gol anulat și pentru Lupeni. Contră rapidă a oaspeţilor, Mazilu pasează din dreapta, Băcăran reia cu latul, puternic, din 7 metri, Gârlea nu poate evita golul, dar e semnalizat în ofsaid.
Min. 88: Dan Voicu e avertizat pe margine pentru proteste.
Min. 89: Stoianovici pătrunde până la marginea careului, dar șutul e telefonat în braţele lui Raţ.
Min. 89: Pantea centrează din dreapta, Pașcu preia bine în 14 metri, dar trage în pieptul lui Raţ, din poziţie centrală.
Min. 90: 5 minute de prelungire a partidei. Min. 90+1: S. Popa centrează din corner, Bădăuţă reia cu capul peste poartă din 6 metri.
Min. 90+4: Bănceanu trage puternic de la 19 metri, mingea trece de puţin pe lângă vinclul din dreapta lui Gârlea.
Min. 90+5: Cl. Popa centrează din stânga, I. Pașcu reia mult peste de la colţul lung.
Min. 90+6: Fluier final al manșei întâi a barajului de promovare în Liga 3, Viitorul și Lupeni termină la egalitate: 0-0. Promovarea se joacă în Valea Jiului.
O remiză destulă de vie
Viitorul Arad a dat la barajul de promovare în Liga a 3-a peste o altfel de formaţie decât Retezatul Haţeg sau Recolta Dănceu, echipe pe care Pecica, Ineu sau Socodor le-au învins fără mari probleme în sezoanele trecute.
Minerul Lupeni are destulă calitate, în special de la mijloc în sus, dar și între buturi - pe portarul Andrei Raţ. Acesta a salvat rezultatul în final, în special la marea ocazie a lui Ionuţ Pașcu, dar și Gârlea și fundașii din faţa sa au avut două-trei intervenţii decisive, în primele 60 de minute. Până la urmă, a rezultat o remiză albă, destul de vie și spectaculoasă, cu câte un gol anulat de fiecare parte și ambele în ultimul sfert de oră.
venit la meci astăzi. E greu fără Pavel, pentru mine e o postură absolut nouă, nu sunt obișnuit cu ea. Strig de aici, de pe margine, am impresia că nu mă aude nimeni, chestii din astea de începători”, a spus Pașcu despre posturile în care s-a aflat. Acesta crede că Viitorul ar fi meritat mai mult din manșa întâi a barajului cu Lupeniul, dar și că nimic nu este încă pierdut în lupta pentru promovare. „Un meci bun din partea ambelor echipe. Am știut ce ne așteaptă, am știut că va fi greu, mai ales că s-a jucat și pe căldură. Păcat de ocaziile pe care le-am avut și pe care nu le-am fructificat, dar, la fel de adevărat este că am avut puţină șansă și la ocaziile lor. Totuși, una peste alta, eu zic că meritam mult mai mult decât acest 0-0. Nu ne rămâne decât să sperăm să o scoatem la capăt și să ieșim cu bine din acest baraj, după meciul retur. Păcat că nu am reușit să le oferim bucurie suporterilor noștri, copiilor noștri, care sunt viitorul nostru. Până la urmă, ei ne interesează cel mai mult. Cei de la Lupeni nu ne-au surprins cu absolut nimic, am fost și i-am văzut, știam ce joacă, am știut unde sunt punctele lor forte, dar și cele slabe. Poate, au jucat mai la rezultat decât în alte ocazii, e un meci în
Dan Voicu (Minerul Lupeni): „Legat de arbitraj am anumite dubii”
Ionuț Pașcu (Viitorul Arad):
„Pe final, s-au și aruncat pe jos, au mai tras de timp, au mai simulat, și-au văzut interesul”
Ionuţ Pașcu le-a făcut pe toate în confruntarea de pe „Banatul” din Sânnicolau Mic, la care au asistat și aproape 100 de susţinători ai formaţiei hunedorene. Ia ţinut locul pe bancă principalului Flavius Pavel (suspendat după o eliminare la un meci al juniorilor), a intrat pe teren încercând să-și ajute echipa din postura de vârf la bătaie, postură inedită pentru cariera sa de fundaș central. De altfel, s-a și văzut asta la cea mai mare ocazie a partidei, când a rămas singur cu Raţ, dar a tras pe direcţia acestuia, lovindu-l în piept. „Se vede că nu sunt atacant, se vede că n-am prospeţime. Din păcate, nu am jucat în ultimele meciuri, poate dacă eram mai proaspăt, o fructificam acolo. Sunt fundaș central, am jucat toată viaţa ca fundaș central. Mă bucuram pentru copii și pentru lumea ce a
deplasare, până la urmă. Pe final, s-au și aruncat pe jos, au mai tras de timp, au mai simulat, și-au văzut interesul. Au plecat neînvinși de aici și îi interesează meciul de acasă acum. Puţin noroc dacă aveam la golul lui Cristi Munteanu, din apropierea porţii, nu știu dacă a fost ofsaid… Nu mai contează, nu discutăm arbitrajul, trebuie noi să dăm mai mult, ne antrenăm săptămâna asta și mergem la victorie la Lupeni. E un atuu foarte important și revenirea lui Flavius, va fi alături de noi pe bancă, e alături de noi în vestiar, ne dă indicaţii, ne ajută, ne încurajează, ne motivează meci de meci. Ne așteptăm la un infern din partea lor în retur, e normal, dar așa e frumos să jucăm, nu? Am jucat pe sate cu 10 spectatori, cu 15 spectatori și nu a fost prea plăcut. De asta joci fotbal, să ai public, să te simţi și tu fotbalist”, a adăugat Ionuţ Pașcu.
Minerul Lupeni a avut clar un avantaj prin prezenţa lui Dan Voicu pe margine, un antrenor extrem de experimentat, care are echipa în mână, mai ales că lucrează de mulţi ani cu o parte dintre jucători. Încurajaţi și de prezenţa a mai multor susţinători, mai mult de jumătate dintre ei organizându-se într-o vocală galerie, lupenenii au avut destul tupeu la Arad. „Este un rezultat bun, o prestaţie pozitivă, în mod deosebit pe faza defensivă. Am lăsat puţin de dorit pe faza ofensivă, pe care, sincer să fiu, am neglijat-o puţin pentru a fi mai siguri în spate. La Lupeni se vor schimba datele problemei, pentru că trebuie să câștigăm și vom juca cu o altă partitură la Lupeni. De regulă, jucăm cu două vârfuri, astăzi am sacrificat unul din ele pentru a avea un plus, mai ales în zona lui Vezan. Condiţiile de joc au fost foarte bune, deosebite, merită felicitări pentru ceea ce au organizat cei de la Viitorul. În schimb, legat de arbitraj am anumite dubii, sincer vă spun. În primul rând, am luat un galben că am depășit suprafaţa tehnică, dar ceea ce m-a deranjat a fost faptul că pentru faulturi sau abateri similare, nouă ne-au dat galbene și lor nu. Dar nu pot să spun că a influenţat rezultatul. Cu toate astea, în asemenea meciuri, părerea mea, cred că ar trebui brigăzi mult mai experimentate. Mă așteptam să avem atâţia suporteri astăzi, pentru că acești oameni își doresc, comunitatea din Lupeni își dorește foarte mult o echipă în Liga a 3-a. Și-au încurajat sportiv echipa, cu toate că au fost anumite probleme, n-au avut voie să intre toţi la început, mă rog, nu sunt problemele mele. Dar, una peste alta, eu zic că a fost un spectacol bun, fără să depășim limitele sportivităţii nici noi, nici ei”, a spus tehnicianul celor din Lupeni. Dan Voicu spunea că nu a prea avut ocazia să-și studieze adversarul înainte de acest baraj. „Viitorul e o echipă bună, vom avea un joc foarte greu cu ei la noi la Lupeni, eu sunt conștient de lucrul ăsta. Dar, vam spus, va fi altceva la Lupeni. Șansele rămân la fel, la scorul de 0-0 trebuie să marcăm, nu se știe. Este o echipă care poate specula oricând o eroare a noastră. Îi felicit și pe ei pentru jocul prestat, au avut douătrei situaţii bune pe finalul jocului, unde numai intervenţiile portarului nostru au decis ca acest meci să rămână 0-0. Am avut și noi, asta este, un gol anulat noi, un gol anulat ei, până la urmă un rezultat absolut echitabil”, a concluzionat tehnicianul.
Returul dintre cele două echipe se va juca peste exact o săptămână, adică pe 23 iunie, cu începere de la ora 17:30, pentru că există și varianta să se ajungă și la prelungiri și lovituri de departajare.
Loredana JUGLEAÎn cadrul societăţilor miniere interbelice din Valea Jiului există un serviciu special, a cărui principală misiune este întreţinerea coloniilor miniere. Aici locuiește o bună parte a suflării muncitorești din subterane, dar și a oficianţilor de la birouri. Casele din coloniile muncitorești sunt proprietatea societăţilor miniere, care le îngrijește permanent. Că zdroaba edilitară nu e zadarnică, ci dă roade, o dovedește distincţia acestor case din coloniile miniere/ de oficianţi păstrată, peste timp, în cărţile poștale și fotografiile de epocă.
În 1934 Direcţiunea Generală București a Soc. Petroșani decide modernizarea „Serviciului Întreţinere Colonii” al Grupului Petroșani. Mai precis, a parcului auto. Auto, vorba vine, că e mai mult hipo. Decizia șefimii de la București e clară și fără echivoc: un automobil Ford, „scos din serviciu”, adică tras pe dreapta, va fi „machiat” cum se cuvine și va fi transformat, cât mai repede, în camionetă. Prin această modernizare, nu doar materialele de construcţii vor ajunge cu
rapiditate la locul faptelor edilitare a serviciului „Întreţinere...”, ci și muncitorii. Astfel, sunt evitate două lucruri cam neplăcute pentru societatea minieră, atâta de atentă la eficienţă: „perderea de timp și plata lucrătorilor fără a fi întrebuinţaţi”.
Uneori și modernizarea, fie cu rable, dă rezultate...
În zilele noastre societatea minieră (de atâtea ori falimentară, de atâtea ori iertată de datorii de politicieni și rebotezată, ultima dată chiar pompos faţă de realitate: Complexul Energetic Valea Jiului) nu mai e preocupată de chestiuni dintre acestea plictisitoare - cum ar fi eficientizarea etc. -, ci doar de burdușirea cu bancnote a portmoneului băieţilor deștepţi care o birjăresc. Deștepţi... vorba vine...
Marian BOBOC