joi, 11 iulie 2024 Anul XVII • nr. 3775 • 8 pagini
După 4 zile de spitalizare,
Cei doi bărbați răniți în accidentul de la telescaunul din Parâng au fost externați în cursul zilei de marți. Starea lor
Răniţii de la telescaun au fost externaţi
este una bună, nu mai au nevoie de îngrijiri în spital, dar vor rămâne în perioada următoare în concediu medical.
Cei doi bărbaţi care vinerea trecută au fost răniţi după ce moleta de întoarcere a telescaunului din Parâng a cedat, au fost internaţi în spital, sub supravegherea atentă a medicilor 4 zile.
Marţi, amândoi accidentaţii, după ultima vizită medicală, au fost externaţi pentru că starea lor era una bună. Pentru că și ei și-au manifestat această dorinţă, împreună cu medicii curanţi s-a decis externarea lor din Spitalul de Urgenţă din Petroșani.
„Cei doi pacienţi au plecat în cursul zilei de marţi la domiciliu, într-o stare stabilă, cu indicaţiile terapeutice necesare.
În mod firesc și pe baza datelor pe care le am, în urma deciziei medicului curant, ei vor rămâne în perioada următoare în concediu medical”, a declarat dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă din Petroșani. Muncitorii sunt angajaţi ai primăriei din Petroșani, cea care are în administrare
Pentru că angajările au fost fraudate,
Stop joc la
instalaţia de transport pe cablu. Ziua de vineri a început pentru amândoi, în mod firesc, cu o tură de telescaun, timp în care cei doi efectuau revizia zilnică.
De altfel, nimeni nu s-a așteptat la un astfel de accident, mai ales că s-a produs la o zi după efectuarea reviziei generale.
În fiecare săptămâna, joia, angajaţii serviciului efectuează revizia generală a instalaţiei de transport pe cablu, iar în restul zilelor de funcţionare se face revizia periodică.
Au ajuns până în vârf cu telescaunul, au coborât, iar cu câteva sute de metri înainte de a ajuns la baza, imediat după ce au trecut de pilonul II, telescaunul s-a prăbușit cu ei.
Au căzut de la 4 metri înălţime în gol, și au rămas imobilizaţi în telescaun. Din fericire, nu s-a întâmplat o tragedie.
angajări la CEVJ
Sunt excluse orice angajări la minele din Valea Jiului în perioada următoare. 325 de ortaci trebuiau să fie angajați pentru a da mai mult cărbune și a crește producția la CEVJ. În condițiile în care DIICOT investighează tocmai fraudarea concursurilor de recrutare, viitoarele angajări se suspendă. Deocamdată, Durbaca și ceilalți vizați de procurori sunt în funcții.
Descinderile DIICOT de la CEVJ au zguduit compania, dar și ministerul care a dat girul și a promis un viitor Văii Jiului odată cu noua societate și ajutoarele de stat. Atât că cei puși în funcţii și giraţi tot de la București, încă din primele momente au tras oala pe focul lor și au făcut să fie bine pentru cine trebuie.
Păstrarea locurilor de muncă, și chiar noile angajări în minerit, au creat speranţe în rândul locuitorilor de aici. Doar că ele au fost spulberate rapid de procurorii care au intrat pe fir. 64 de angajări s-au făcut de la începutul anului la CEVJ, toate „în regim de urgenţă”, urmare a ieșirilor din sistemspuneau cei din conducere.
„Aceste angajări, după cum bine știţi, au fost prinse într-un memorandum. Am vrut și eu și președintele CA și chiar și ministrul ca aceste angajări să se facă transparent pe bază
de concurs și așa am și făcut”, spunea Eusebiu Durbaca, în 10 ianuarie 2024.
Atât că transparenţa la care se referea Durbaca în ianuarie, nu corespunde cu transparenţa și legalitatea știută de procurori. Care la jumătate de an de la acel moment au descins la companie, tocmai pentru că suspectează fraudarea angajărilor. DIICOT încă anchetează angajările, pontajele și concediile medicale, corpul de control al Ministerului, trezit din somn de acţiunea DIICOT, investighează și ei neregulile de la CEVJ. Așa se face că în aceste condiţii viitoare angajări la minele din Valea Jiului se exclud.
„Din punctul meu de vedere este exclus în momentul de faţă să discutăm despre orice angajări, pentru că unul dintre obiectele dosarului penal este chiar fraudarea concursului, prin urmare, în ceea ce mă privește pe mine, mă opun în totalitate oricărei demarări de procedură de concurs”, a spus Andrei Popa, președintele CA al CEVJ.
325 de angajări trebuiau făcute în perioada următoare tocmai pentru a crește producţia la CEVJ. În aceste condiţii, activitatea la complex merge ca până acum, adică mai mult bate pasul pe loc.
de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin
Petrila
Gunoiul va fi cartelat
50 de eco insule digitalizate se vor monta în cartierele cu blocuri din orașul Petrila. Gunoiul se va putea duce în aceste locuri special amenajate doar pe bază de cartele, care urmează a fi distribuite fiecărui apartament. Primăria vrea ca în acest mod, și în zona blocurilor colectarea să se facă selectiv. Fiecare insula va fi arondată pentru 200 de apartamente.
Primăria orașului Petrila reușește să fie prima din Valea Jiului care implementează sistemul de colectare a deșeurilor civilizat și chiar digitalizat pe partea de cartiere, unde sunt blocuri de locuinţe. În urma accesării unei linii de finanţare prin PNRR, în toate cartierele din oraș se vor instala 50 Eco-insule digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Aceste ecoinsule sunt compuse din 5 module închise pentru
fracţiile de deșeuri: Plastic/ Metal, Hârtie/ Carton, Sticlă, Biodegradabil și Rezidual, care vor putea fi deschise cu cardul sau/ și cu telefonul mobil de cetăţenii arondaţi din zona de proximitate.
„Avem un proiect pentru orașul Petrila, vis a vis de instalarea a 50 de insule ecologice prin PNRR. Aceste insule vor fi organizate pe fiecare zonă a orașului, pe fiecare cartier și vor fi arondate aproximativ 200 de apartamente la o insulă ecologică. Prin acest sistem, vom avea o colectare selectivă, încercăm să obţinem inclusiv o colectare personalizată, astfel că pe fiecare zonă/cartier vom știi cantitatea de deșeuri reciclate, nereciclate și în funcţie de asta se vor putea da în viitor, de ce nu, și bonificaţii locuitorilor care
colectează deșeurile selectat. Bineînţeles nu vor mai putea veni alţi cetăţeni care nu plătesc gunoiul, sau am mai avut situaţii și din afara localităţii care au depus gunoiul la noi. Insulele ecologice vor fi arondate pe fiecare cartier, pe mai multe fracţii, și nu vor putea depune gunoiul acolo decât cetăţenii care vor avea cartelă de la primărie”, a spus primarul orașului Petrila. Principalele avantajele ale acestor ecoinsule constau în faptul că vor avea un aspect urban modern, mirosurile emanate de deșeuri vor fi deduse, accesul făcânduse doar pe bază de cartelă, alte persoane decât cele din zonă nu vor putea pătrunde. Totodată, aceste insule ajută la reducerea contaminării fracţiilor de deșeuri reciclabile. Golirea va fi una mult mai eficientă și pentru operatorul de salubritate, modulele sunt dotate cu senzori de
Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014
Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
umplere, astfel că dacă situaţia o va impune se vor putea goli și de mai multe ori. În perioada imediat următoare, va începe distribuirea cardurilor de acces, câte unul pentru fiecare apartament. Distribuţia acestor carduri, împreună cu broșura de instrucţiuni de folosire, se va face la sediul Primăriei. Ulterior, se vor putea accesa gurile de acces ale ecoinsulei și cu telefonul, se va putea urmări istoricul utilizării sistemului și se va putea intra în contact cu echipa care va coordona funcţionarea ecoinsulelor.
Despre străzi şi cei care au grijă de ele
Numai un răuvoitor ar putea să spună că municipiul Vulcan stă rău în privința mobilierului stradal. Oamenii nu se pot plânge că nu au suficiente bănci sau coșuri de gunoi, iar în parcul din fața blocului 1 M au fost montate pergole împodobite cu ghirlande de flori.
Pergole asemănătoare există și pe zona de promenadă de pe strada Nicolae Titulescu. De-a lungul zonei ocupate, până-n primăvară, de reţeaua de conducte de termoficare. La primărie sunt pregătite, deja, pergolele care vor fi amplasate în Parcul Avram Iancu, în care lucrările de modernizare sunt în desfășurare. Am dat numai câteva exemple, dar peste tot, pe străzi și alei, există mobilierul stradal corespunzător.
La sfârșitul
lunii trecute, consiliul local a aprobat câteva proiecte de hotărâre prin care a fost actualizat Regulamentul de Organizare și Funcţionare al Serviciului Public de Salubrizare – Vulcan. Ca atare, serviciul a primit noi responsabilităţi, dar și drepturi, în ceea ce privește activitatea de amenajare, întreţinere și înfrumuseţare a zonelor, verzi, parcurilor, grădinilor publice și a locurilor de joacă sau în materie de confecţionare, întreţinere și reparaţii mobilier stradal.
Noi obligații
de deșeuri, precum și ridicarea și transportul deșeurilor provenite din coșurile stradale. Sunt responsabilităţi care cad în sarcina personalului
Serviciului Public de Salubrizare – Vulcan al cărui număr este încă redus în comparaţie cu sarcinile pe care le are de îndeplinit. Mă refer, firește, la personalul muncitor, nu la cel care n-are treabă cu mătura, coasa, lopata sau pe cleștele de ridicat de pe jos hârtiile și pungile de plastic.
îi revine acestui serviciu în desfășurarea activităţii de întreţinere și igienizare a veceurilor publice, a cursurilor de apă - izvoare, pâraie, râuri din intravilanul municipiului Vulcan -, dar și în cea care se referă la măturatul, spălatul și stropitul căilor publice. Nu au fost omise nici colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele
Din păcate, mai sunt indivizi care-și bat joc de munca acestor oameni. Încă mai dai de unii care, mergând pe principiul lasă-i, să măture, că de aia iau banii! aruncă cojile de seminţe pe jos, lângă băncile pe care se odihnesc. Alţii s-au semnat deja pe noile pergole sau nu încap de coșurile de gunoi de pe stâlpi. Majoritatea ţâșnitoarelor cu apă potabilă montate pe bulevard au robinete care se manevrează destul de ușor. Mecanismul celui de la statuie trebuie împins cu forţă, ca să apară apa, ceea ce unui copil sau unei persoane în vârstă îi este imposibil. De aceea lumea crede că este defect. În ședinţă, primarul a promis că în locul acestuia va fi pus un robinet mai ușor de manevrat. Încă nu s-a făcut asta, dar mai este timp, pentru ca va mai fi caniculă și de acum încolo.
Gheorghe OLTEANU
Ziua Inspecţiei Muncii
Ziua de 11 Iulie a fost instituită ”ZIUA INSPECŢIEI MUNCII” prin Legea nr. 337 din 21 decembrie 2018 privind Statutul Inspectorului de Muncă, în acest an, instituţia aniversând 25 de ani de activitate dedicată protejării drepturilor lucrătorilor și asigurării unui mediu de muncă sigur și echitabil pentru toţi angajaţii din România. Această zi marchează un sfert de secol de realizări importante și angajament continuu faţă de respectarea legislaţiei muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă.
Inspecţia Muncii a fost înfiinţată prin publicarea Legii nr. 108 din 16 iunie 1999, fiind organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti. Instituţia are personalitate juridică şi îndeplineşte funcţia de autoritate de stat, prin care asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei produselor prin activităţi de îndrumare și control și are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, instituţii cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare judeţ. Această instituţie și europeană prin afiliere la organisme internaţionale de profil, deţine un rol esenţial în protejarea drepturilor și siguranţei angajaţilor, dar și a angajatorilor, rol necesar pentru menţinerea unui mediu de lucru corect și sigur în România, dar nu numai, deoarece se implică și în protejarea lucrătorilor aflaţi în afara graniţelor ţării.
Principalul scop al Inspecţiei Muncii și a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă este de a urmări îndeplinirea de către angajatori a obligaţiilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii și sănătăţii în muncă și al supravegherii pieţei produselor prin activităţi de îndrumare și control, precum și a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale și a sănătăţii salariaţilor și a altor participanţi la procesul de muncă, în desfășurarea activităţii. O funcţie importantă în exercitarea atribuţiilor sale generale și specifice este comunicarea, aceasta având un rol important și instructiv în procesul de informare și consiliere permanentă atât a angajatorilor, cât și a angajaţilor, cu privire la importanţa cunoașterii și a respectării legislaţiei. În cei 25 de ani de existenţă, prin campaniile pe care le desfășoară la nivel naţional, prin dialogul cu angajatorii, Inspecţia Muncii a stat de veghe în mod constant asupra modului de aplicare a legislaţiei muncii stabilită de organele legislative, armonizată cu standardele Uniunii Europene, garantând acordarea salariului minim, respectarea orelor legale de lucru, încheierea contractelor de muncă în mod echitabil și complet astfel încât să reflecte cu claritate drepturile și obligaţiile dintre părţi, rezolvând probleme legate de neplata salariului, a orelor suplimentare și acordarea drepturilor de concediu. De asemenea, prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă, sunt supravegheate condiţiile de muncă și măsurile de siguranţă, asigurând protecţia angajaţilor, acordând atenţie aspectelor cum ar fi folosirea corectă a echipamentului, prevenirea riscurilor de accidentare, asigurarea unui climat de lucru din care să lipsească discriminarea sau hărţuirea lucrătorilor, cercetarea sesizărilor și efectuarea inspecţiilor pe teren pentru a se asigura respectarea reglementările legale în domeniul securităţii muncii.
Colectivul I.T.M. Hunedoara are ca obiectiv principal atingerea unui nivel înalt de încredere în rândul angajatorilor și angajaţilor, răspunderea și receptivitatea la sesizările angajaţilor, acestea fiind soluţionate cu celeritate. Cu ocazia Zilei Inspecţiei Muncii, I.T.M. Hunedoara dorește să le mulţumească pe această cale tuturor angajatorilor și angajaţilor pentru încrederea acordată și garantăm în continuare răspunderea promptă a solicitărilor dumneavoastră și asigurarea unei munci sigure și decente.
La mulţi ani și succes în activitate tuturor colegilor din Inspecţia Muncii și Inspectoratelor teritoriale de Muncă, angajatorilor și angajaţilor de pe piaţa muncii a judeţului Hunedoara!
Adrian Florin BOZDOG Inspector Șef, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara
Donaţii pentru Muzeu Satului din Jieţ
La Petrila, pe Jieț, s-a construit primul muzeu al satului momârlănesc din Valea Jiului. Pentru a valorifica căsuțele construite, primăria are nevoie de obiecte autentice, tradiționale și istorice care să fie expuse în interiorul lor. Astfel, toți momârlanii, petrilenii, dar și ceilalți locuitori ai Văii Jiului, care au obiecte rare, le pot dona, pentru ca muzeul de la Petrila să prindă viață.
Primăria și Consiliul Local Petrila intenţionează să valorifice, prin expunere, documente, artefacte istorice, obiecte privind ocupaţiile tradiţionale și culturale, tradiţiile și obiceiurile din sfera vieţii spirituale locale, toate acestea urmând a fi achiziţionate prin donaţie și expuse în noul Muzeu al Satului, care se apropie cu pași rapizi de momentul deschiderii oficiale.
cei care mai au obiecte vechi pe acasă, pe la bunici, străbunici, pe la casele părintești, i-am rugat dacă vor și doresc să doneze. Noi ne-am pregătit un registru pentru donaţii, vom da și dovada că a fost donat, fiecare obiect donat va primi o etichetă cu numele donatorului și va fi așezat, în funcţie de obiect, într-o casă din acest ansamblu muzeal sau în curtea casei” a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
„Am făcut un apel public la toţi momârlanii din Valea Jiului, începând de la Cimpa și până la Câmpu lui Neag,
Deja primii donatori și-au si manifestat dorinţa ce a contribui la dotarea muzeului.
„Avem deja oameni care ne-au sunat, ne-au solicitat, chiar am fost și am adus deja destul de multe obiecte, pentru că ne dorim ca într-o lună maxim două de zile să inaugurăm muzeul, și atunci și acele obiecte le-ar sta bine, așezate la loc de cinste” a mai adăugat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Obiecte care pot fi donate: documente istorice locale: hrisoave, zapise, scrisori si alte documente personale vechi ale rudelor care au luptat pe front în Primul sau al Doilea Război Mondial, jurnale de front, jurnale personale de război, memorii, amintiri, fotografii vechi cu imagini de familie cu portul vechi momârlănesc, fotografii sau imagini vechi de la adunări publice (nedei, hramuri, târguri, bâlciuri), fotografii ale unor personalităţi originare din localitate.
Artefacte: obiecte care să reflecte practicarea unor ocupaţii și meșteșuguri
obiecte de podoabă, obiecte legate de practicarea unor rituri de trecere (naștere, botez, nuntă, înmormântare), obiecte și mobilier de interior tradiţional; textile de interior, obiecte de ceramică tradiţională și vase pentru prepararea mâncării, obiecte de uz casnic tradiţional.
„Nu este foarte greu și să știţi că deja m-au sunat mulţi oameni să mă întrebe cum să procedeze pentru a ne dona lucruri. Unele dintre obiecte au legături sentimentale, mare parte le deţin de la părinţii, bunicii lor și atunci decât să se piardă în timp, preferă să le doneze și să se păstreze aici. M-a sunat cineva de la Aninoasa să-mi spună ca are de la străbunica niște covoare ţesute de mână, și am zis că le primim cu drag, și le găsim un loc aici în muzeu” a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Dacă vreţi să contribuiţi sunaţi la numărul de telefon 0787 274 751.
tradiţionale, unelte agricole vechi, unelte și obiecte privind practicarea păstoritului, agriculturii, culesului din natură, vânătoare, piese ale costumului popular tradiţional, obiecte legate de practicarea unor obiceiuri tradiţionale momârlănești, obiecte privind practicarea unor ocupaţii casnice,
Muzeul se află pe strada Jieţ și are o suprafaţă construită de 954 mp, spaţii verzi întinse pe 27.218 mp și suprafeţe pietonale și carosabile – 5.744 mp. Cele 23 de clădiri din lemn nu sunt vechi, ci nou construite și reflectă practic modul de organizare și viaţă al unei comunităţi sătești de momârlani.
Petrila
Fierbe
județul
Hunedoara!
Partida Paksi FC - Corvinul Hunedoara
Echipa din Liga 2 a câștigat Cupa României și, după patru decenii, va participa în cupă. Corvinul a câștigat primul trofeu din istorie în 2024, dar nu și prima participare în Europa.
Venită din Liga 2
și fără drept de promovare, merituoasa trupă antrenată de Florin Maxim a câștigat Cupa României și va participa în preliminariile Europa League. Paksi FC este vicecampioana Ungariei și, de asemenea, deţinătoarea Cupei. Partida Paksi FC - Corvinul Hunedoara din turul 1 preliminar din Europa League se joacă joi, de la ora 20:00.
Istoric
După ce a terminat pe podium în 1982 (locul 3 în Divizia A de atunci), Corvinul a participat în Cupa UEFA, ediţia 1982-1983. Era echipa de aur de Hunedoarei, cu tânărul pe atunci Mircea Lucescu antrenor-jucător, ulterior cu Remus Vlad pe bancă, și fotbaliști ca Ioan Andone, Mircea Rednic, Michael
Vând casă
“la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare.
Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.
Klein, Dorin Mateuţ, Ioan Petcu, Romulus Gabor, Florea Văetuș, Marian Ioniţă sau Florea Dumitrache. În Cupa UEFA 1982-1983, Corvinul a trecut în turul 1 de Grazer AK din Austria, 3-0 acasă (goluri Ioan Andone, Michael Klein și Florea Dumitrache) și 1-1 în deplasare (gol Romulus Gabor), apoi a fost eliminată în turul 2 de FK Sarajevo (pe atunci, din Iugoslavia), 4-4 acasă (goluri Florea Dumitrache, Ioan Andone, Ioan Petcu și Dorin Mateuţ) și 0-4 în deplasare!
Deplasarea fanilor la Paks
„Plecarea autocarelor, în cadru organizat, spre Ungaria va avea loc în ziua meciului, respectiv joi, 11 iulie, de la ora
8:00, din parcarea din spatele Tribunei a doua a arenei <<Michael Klein>>”, a postat marţi Corvinul Hunedoara pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Returul cu Paksi FC se dispută joi, 18 iulie, de la ora 21:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu. Meciul Corvinul Hunedoara – Paksi, din primul tur preliminar din Europa League, va fi condus de arbitrul norvegian Mohammad Usman Asla. Arbitrul norvegian va fi ajutat de compatrioţii săi, Tom
Ciclism
Turul Văii Jiului
Asociaţia Judeţeană de Ciclism (AJC) Hunedoara anunţă organizarea celei de-a patra ediţii din Turul Văii Jiului - Ţinutul Momârlanilor. Această ediţie face parte din Campionatul Judeţean de ciclism și din Cupa Judeţului Hunedoara, ambele fiind competiţii coordonate de către AJC Hunedoara. Traseul competiţiei este unul pitoresc. Este variat, cu secţiuni plate, valonate, în program fiind și căţărări sau coborâri, pe traseu urban și rural, prin pădure și, bineînţeles, pe un traseu alpin. Ediţia a IV-a din Turul Văii JiuluiŢinutul Momârlanilor se va derula după următorul program:
- Proba de contratimp individual (CTI): Staţiunea Straja, sâmbătă, 20 iulie, ora 10:00 -Proba de FOND: Cheile Buţii, duminică, 21 iulie, ora 10:00.
Harald Gronevik þi Jørgen Rønning Valstadsve, rezervă va fi Marius Hansen Grøtta. Returul va avea loc o săptămână mai târziu, la Sibiu.
Înscrieri se pot face la adresa : https://ajchd.ro/inscriere-seniori-tvj-tm/ iar alte informaţii se pot obţine accesând https://ajchd.ro/seniori/. Kitul de participare se va distribui la start, începând cu ora 08:00.
Ştiinţa e gata de rugby în 7
Pe 20 iulie echipa de rugby Știința Petroșani va lua parte la Năvodari, la Campionatul Național de rugby în 7.
Pe 27 iulie va avea loc cea de-a doua etapă, găzduită la Cluj. Etapa cu numărul 3, care va încheia sezonul, va avea loc la București pe 3 august. „Obiectivul nostru este acela de a participa la aceste etape și să avem o clasare pe un loc cât mai bun”, a declarat directorul clubului, Bogdan Tomuș.
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Uricani
Buhăescu şi grija pentru copii
Amenajarea de locuri de joacă pentru copii este un obiectiv pe care Dănuț Buhăescu s-a străduit să-l materializeze în fiecare dintre mandatele
Parcul din
spatele blocului 13 din cartierul Bucura 2 se prefigurează a fi cel mai modern parc de joacă pentru copii din oraș. Având o suprafaţă de 1.695 mp, parcul va beneficia de spaţii verzi - arbori și arbuști ornamentali, echipamente de joacă cu activităţi, spaţii de joacă pentru copiii cu dizabilităţi și va fi
sale de primar. Obiectivul a stat și în actualul și, așa cum ne asigură edilul șef, va fi și în următorul, câștigat la începutul lunii trecute.
dotat cu un carusel, tiroliană din metal, leagăne, balansoare bănci, pergole și mobilier stradal adecvat. Întregul spaţiu va fi supravegheat video, va exista un sistem de iluminare ornamental, iar locurile de joacă vor fi acoperite cu pardoseală din tarta, pentru a fi împiedicată accidentarea copiilor.
Un parc similar, dar de dimensiuni mai reduse, este cel dintre Bulevardul Republicii și zona sediului Poliţiei Uricani. Și acesta dispune de spaţii verzi, alei pietonale, pergole și un sistem automat de irigaţii. Va fi dotat cu bănci și coșuri de gunoi, iar noaptea iluminatul va fi asigurat de un sistem ornamental modern. Vor exista,
desigur, elemente de joacă (leagăn pentru copiii cu dizabilităţi, tiroliană, sistem de căţărare etc).
Elementul central al acestui parc, a precizat Dănuţ Buhăescu, îl constituie ansamblul de joacă gigant prevăzut cu trei turnuri, patru tobogane, un tobogan dublu, unul circular, scări de acces cu balustradă și coridoare de legătură.