3783 marti 23 iul 2024

Page 1


Uricani

Ziarul Vaii J iului

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9716 lei

1$ = 4,5645 lei

1₤ = 5,9007 lei

Pe muntele Tulişa şi, apoi, la poalele

Și în acest an, de Sfântul Ilie, au fost destui temerari din Uricani care au făcut drumul de munte accidentat și greoi, ca să ajungă la evenimentul de pe vârful Tulișa. A fost cale lungă și dificilă să ajungă sus de tot chiar și pentru cei care au urcat cu autoturisme de teren sau cu ATV-uri.

Au fost destui aceia care, ca și în anii trecuţi, au preferat să urce cu o zi înainte. Au stat peste noapte fie în cort, fie la stâna din apropiere și nu s-au plictisit deloc, fiindcă au mâncat, au băut și au petrecut în

în jur de treizecipatruzeci de persoane.

La o mie și șapte sute de metri altitudine nu se mai simţea canicula

jurul unui foc de tabără. Preoţii Petrache Creţu și Florin Olariu au plecat spre Tulișa undeva în jurul orei unu și ceva, după săvârșirea Sfintei Liturghii în parohiile în care slujesc. Când feţele bisericești au ajuns, lângă crucea de la Tulișa erau prezente

din vale, bătea și vântul, dar noroc că, știind asta, fiecare și-a luat de acasă o foiţă sau o bluză mai groasă. A fost făcută slujba religioasă întru cinstirea amintirii soldaţilor care șiau jertfit viaţa pe acest vârf de munte în

Aici au fost așteptaţi cu masa plină de bucate pregătite de oameni pricepuţi. Apreciată de toată lumea a fost, ca de obicei, tocana de carne de miel și văcuţă pregătită de bucătarul specialist Ioan Amza „Mieluș”, ajutat de Alfred Koloman, Milucă Manolescu și nepoata sa Karina Ursu. Prepararea mămăligii a stat, ca întotdeauna, în sarcina lui Marian Pavelonesc. Toate cele necesare pentru gătirea bucatelor au fost oferite de câţiva gospodari din sat și, cum e datina, tot domniile lor au pus pe masă sticle cu ţuica făcută de ei înșiși. Toţi cei din cabană s-au simţit bine și au petrecut preţ de câteva ceasuri, după care fiecare s-a dus la casa lui.

Gheorghe OLTEANU

luptele din Primul Război Mondial, după care au fost depuse coroane de flori. Apoi, s-a început coborârea. Numai că nu toţi au făcut asta. Au fost grupuri care și-au adus de acasă de toate și au preferat să mai rămână până duminică. Destui dintre cei care au plecat în jos s-au oprit, mai apoi, la cabana din

Valea de Brazi a unui gospodar din localitate.

2 LA ORDINEA ZILEI

Studiu:

74% dintre respondenți știu prea puțin sau deloc despre utilitatea pompelor de căldură în gospodării; 45% nu știu că pompele de căldură pot fi folosite atât pentru încălzirea

Deși piaţa pompelor de căldură este în stadiu incipient în România, peste 50% dintre români ar lua în calcul să achiziţioneze un astfel de echipament în anul următor dacă ar avea finanţarea

locuinței în timpul sezonului rece, cât și pentru răcire, vara; Prețul prea mare este principalul impediment în achiziție pentru 40% dintre respondenți;

achiziţiona o pompă de căldură este eficienţa energetică, respectiv reducerea costurilor cu energia. Când sunt întrebaţi despre motivele pentru care ar achiziţiona o pompă de căldură,

necesară și dacă statul ar acorda subvenţii. Aceasta este una dintre concluziile unei cercetări sociologice* realizate pentru platforma despreenergie.ro, un proiect susţinut de companiile Delgaz Grid și E.ON. Informaţii insuficiente. Dintre respondenţi, aproape 3/4 (74%) afirmă că au destul de puţine informaţii sau chiar deloc despre utilitatea pompelor de căldură în gospodării. Totodată, 45% declară că nu știau că pompele de căldură pot fi folosite atât pentru încălzirea locuinţei în timpul sezonului rece, cât și pentru răcire, vara. Motivul principal pentru care românii ar

peste 90% dintre respondenţi indică reducerea costurilor cu utilităţile (eficienţa energetică) și cam tot atâţia dubla funcţie a acestor echipamente, de încălzire și răcire a locuinţelor. Beneficiile pentru mediu sunt, totodată, în topul motivelor de achiziţie pentru 84% dintre respondenţi. Pompele de căldură sunt văzute ca o soluţie alternativă de către 32% dintre respondenţii care locuiesc în zone unde nu există sistem de termoficare și nici gaze naturale. Impediment pentru achiziţie. Preţul prea mare este considerat principalul impediment în achiziţia unei pompe de

Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014 Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro Tratamente Reiki la domiciliu, diverse afecţiuni. Telefon 0756516519 reikihealingro@gmail.com

căldură pentru 40% dintre respondenţi, în aceeași măsură ca și lipsa informaţiilor. Restul celor intervievaţi (aproape 20%) spun că lipsa unor subvenţii, după modelul Casa Verde, este un motiv serios care stă în calea achiziţiei unei pompe de căldură. Exceptând costurile și luând în considerare dubla funcţie a unei pompe de căldură, de încălzire și răcire, 35% dintre respondenţi ar lua în considerare achiziţionarea unui astfel de dispozitiv, 47% se declară indeciși, iar 18% nu sunt interesaţi.

Dacă ar fi să cumpere o pompă de căldură, aproape 50% dintre

respondenţi spun că ar apela la un magazin de specialitate, peste 9% s-ar uita la ofertele furnizorilor de energie, iar 41% spun că nu au o opţiune clară și că au nevoie să se informeze în prealabil.

* Cercetarea sociologică a fost realizată de Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL pentru platforma despreenergie.ro, un proiect al E.ON și Delgaz Grid, în perioada 09-17.05.2024, pe un eșantion de 1.053 de utilizatori online, cu o marjă de eroare de +/- 3%, fiind considerat reprezentativ pentru populaţia adultă a României, dar asumând limitările din derularea online.

A fost nedeie în Poiana Muierii

Câtă frunză, câtă iarbă, multă lume a fost sâmbătă în Poiana Muierii. Momârlani, poienari, barabe și turiști. Nedeia organizată în Munții Șureanu, la

Acum, nedeia s-a mai modernizat și la ea participă chiar și barabe, care se bucură de obiceiurile străvechi, păstrate cu sfinţenie din moși strămoși.

“Știm că pe aici, în acea perioadă, trecea graniţa cu Austro-Ungaria, în aceea perioadă nedeia a avut o dezvoltare și mai mare, pentru că în zilele de nedeie se făcea comerţul fără a se mai plăti vama și comercianţii beneficiau de aceste facilităţi. Era lume, cum spune momârlanul, câtă frunză și iarbă, era poiana înţesată pentru că nu se venea cu mașini, se venea cu caii, pe jos. Caii erau legaţi de brazii din jurul poienii, de trebuia să cauţi că nu mai găseai un brad de care să-ţi legi calul, și în anumite perioade nedeia a ţinut chiar și trei zile. La nedeia din Poiana Muierii se legau cununii, tinerii se cunoșteau și mulţi ajungeau chiar să se căsătorească. Astăzi, nedeia a căpătat alte valenţe, dar e important că se ţine. Ea a fost reluată din 2012 și, de atunci, sute de oameni vin, an de an, de Sfântul Ilie în poiană. Caii de odinioară s-au înmulţit

confluența județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj și Vâlcea, este una dintre primele nedei din istoria acestor adunări câmpenești.

să nu le duci mai departe, și asta facem și noi prin această nedeie. Vedem sute de oameni care au venit astăzi în poiană, și nu

și sunt de mare putere, iar asta nu poate decât să ne bucure. Un popor care își păstrează tradiţiile înseamnă că e un popor sănătos, iar momârlanii o dovedesc, prin acest eveniment, încă o dată”, a spus Dumitru GălăţanJieţ.

Nedeia din Poiana Muierii are loc la iniţiativa celor de la stâna de aici, dar din 2012, de când a fost reluată, prin implicarea administraţiei publice locale de la Petrila, nedeia a cunoscut o mai mare amploare, devenind un eveniment atractiv chiar și pentru turiști. “Momârlanii din partea de Jieţ a orașului Petrila sunt cei mai conservatori, asta nu poate decât să ne bucure. A-ţi cunoaște înaintașii, valorile și tradiţiile înseamnă că ești un om de caracter, odată ce le cunoști e imposibil

Și acum, ca și cu 540 de ani în urmă, oamenii au îmbrăcat portul popular, căci a fost sărbătoare.

poate decât să nu bucure” a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

“Am venit de la Arad, am auzit de această nedeie și am fost curios. E foarte frumos ceea ce se întâmplă aici, parcă ești mai aproape de Dumnezeu”, a spus un bărbat.

“Am auzit de această nedeie de la bunicii mei, de trei ani vin și eu și e atât de frumos. E bine să ne păstrăm tradiţiile, astea ne definesc ca popor, și mă bucură cel mai mult că de la an la an văd tot mai mulţi oameni”, a spus o doamnă din Șugag.

“Îi al doilea an în care vin, și mă bucur că m-o ajutat Dumnezeu să ajung. E

tânără. Pest 500 de porţii au pregătit ciobanii în vârf de munte, și nu mai puţin de şase oi au tăiat pentru ospăţ.

“Eu am 84 de ani. Viaţa la stână e grea, dar și frumoasă.

Nedeile astea îs

atât de frumos! Eu sunt din Jieţ, și noi facem nedei în bătătură, după Paști, dar asta aici e cu totul specială”, a mai adăugat o femeie.

După slujbă, a început ospăţul iar bucatele a căror reţetă este transmisă din moși strămoși sunt speciale. Ce am reușit și noi să aflăm e că, pentru fiecare ceaun de 50 kg, ingredintele se cântăresc cu lingura, iar oaia trebuie să fie

momente de bucurie pentru noi, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru grija pe care ne-o poartă și ne fericim și noi. Tocana se face după reţetar, fiecare ingredient îl punem cu o măsură știută doar de noi, de aia iasă așa bună și la fel de fiecare dată”, a spus Moș Niculai, veteranul bucătarilor.

Nedeia din Poiana Muierii a continuat până la lăsarea serii cu joc și voie bună, cum numai momârlanii știu să petreacă.

la arădeni

“Nu

În ciuda problemelor legate de absențele a 5-6 jucători importanți sau a faptului că a trebuit să parcurgă, în ziua jocului, la peste 30 de grade Celsius, cei 300 de kilometri până la Lupeni, formația Păulișana Păuliș nu a

„Am reușit să conducem de două ori pe un stadion cu 1500 de suporteri”, a spus antrenorul oaspeților, Ciba.

Gazdele au avut în total patru bare, așa că Păulișul a simţit cumva că va putea obţine calificarea la penalty-uri. Șase dintre jucătorii săi au fost inspiraţi la „loterie”, doar că nu și căpitanul Pleșca. „Minerii”, în schimb, au marcat de șapte ori și, la scorul de 9-8, au fost cei care au luat, meritat, trofeul zonal pus în joc de FRF, dar și biletele pentru turul 1 al Cupei din ultima zi de

am trăit aşa atmosferă de pe vremea când jucam la UTA”

depus armele în compania unei echipe care se pregătește de participarea în Liga a 3-a și care a fost sprijinită sâmbătă seara de aproximativ 2.000 de suporteri.

O atmosferă senzațională.

miercuri a lunii iulie.

Misiune îndeplinită

la Debrecen

„Am făcut un joc foarte bun, am pregătit bine meciul, am știut ce joacă. Sunt foarte mândru de băieţi, au ţinut jocul, au respectat ce le-am cerut. Am făcut greșeli mici, dar au și jucători de calitate care te destabilizează. Puteam să ne desprindem. Dacă am fi intrat cu 1-0 la pauză, era altceva, oricum am reușit să conducem de două ori pe un stadion cu 1500 de suporteri. Ei au venit cu jucători de calitate de pe bancă, nu am putut decât să rezistăm până la penalty-uri. Așa o atmosferă nu am mai trăit de pe vremea când jucam la UTA, suporterii lor au cântat 120 de minute întruna, a fost frumos. Mi-am felicitat băieţii după cele 120 de minute, din păcate am pierdut la loteria penaltyurilor. Ne-am fi dorit să mergem mai departe, am avut șansa noastră, am jucat-o până la capăt. Pentru mine, Păulișul nu a pierdut la

Karatiștii s-au întors acasă de la Jocurile Europene Universitare care au avut loc în Ungaria, la MiskolcDebrecen. A fost o ediţie la care delegaţia României, la toate sporturile, a fost la înălţime. Cei 15 sportivi coordonaţi de antrenorul din Valea Jiului, Radu Polifronie, au reușit să se autodepășească, să rezoneze perfect cu nivelul foarte ridicat al competiţiei, să dea totul și să lupte până în ultima secundă. Cel mai important în această deplasare a fost faptul ca au fost o echipă foarte unită. “Am trăit împreună emoţiile tuturor meciurilor prin care am trecut, bucuria victoriei, tristeţea înfrângerilor. Am ieșit cu mândrie și am învăţat să ne bucurăm românește după o victorie să ieșim cu capul sus, cu demnitate și cu gândul ca vom fi mai buni după o înfrângere! Rezultatele sunt sigur că le cunoașteţi deja: o medalie de aur, două medalii de bronz, 6 locuri 5, 3 locuri 7. Am fost o echipă a României vizibilă, respectată și temută de adversari !

Mulţumesc și felicitări pentru atitudinea voastră!”, a punctat Radu Polifronie.

Lupeni, a fost un 2-2 meritat, am arătat a echipă mult peste nivel. Zic eu că a fost un meci chiar peste liga a treia, a fost ceva foarte frumos, noi nu am mai trăit un asemenea joc”, a declarat Lucian Ciba la finalul disputei din Valea Jiului.

„S-au bătut bine penalty-urile, până la urmă cineva trebuia să piardă”

Antrenorul formaţiei din judeţul Arad susţine că nu a lăsat nimic la voia întâmplării. „Am pregătit și penalty-urile la fiecare antrenament, din păcate chiar căpitanul echipei a ratat. Andrei Pleșca simte o apăsare, se resimte că a fost chiar el cel care a ratat. Așa a fost să fie, a dat puţin pe lângă bară. S-au bătut bine penaltyurile, până la urmă cineva trebuia să piardă, iar ei, cu publicul senzaţional în spate, au reușit să fructifice tot. Repet,

Întâlnire de gradul 0

Întâlnirea a avut loc la Mall la Deva, între Petru Spărios și merituoșii câștigători ai show-ului “MIREASA” sezonul 2024, Delia și Liviu Negrea! De reţinut că Delia are și calitatea de arbitru de fotbal, fiind suba aripa lui Petre Spărios, ca mai toţi arbitrii din judeţ.

“A fost eleva mea la Comisia judeţeană a arbitrilor Hunedoara, subcomisia locală Deva! Vă doresc dragilor Casă de piatră!”, a spus, mândru nevoie mare, Petru Spărios.

sunt mândru de băieţi, au dat totul pentru fotbal și le-am spus că fotbalul o să-i răsplătească. Atât s-a putut azi, dar cândva vor fi răsplătiţi pentru ce au făcut astăzi. S-au autodepășit, chiar nu am cuvinte, au alergat, au dat totul”, a adăugat Ciba.

Atletul Eric Rus, de la CSM Deva, vicecampion naţional

Stadionul “Nicolae Mărășescu” din Craiova a găzduit, în perioada 20-21 iulie, Campionatul Național de atletism pentru tineret.

În prima zi a întrecerilor, desfășurate în condiţii meteo dificile, cu rafale puternice de vânt și stropi de ploaie, la start s-a aliniat și Eric Rus, de la CSM Deva. Tânărul atlet de la CSM Deva a concurat în cursa de 3.000 de metri obstacole și a făcut-o bine, obţinând un meritoriu loc doi și, implicit, medalia de argint și titlul de vicecampion naţional!

Eric Rus este antrenat la CSM Deva de profesorul Cornelia Juratoni.

Mama florilor

Florile sunt încântarea ochiului și ele te încântă oriunde le vezi. În privința asta, localitățile din Valea Jiului stau foarte bine, fiindcă cei

Cu excepția

zilelor trecute, nu a plouat mult în ultima vreme, așa, pe caniculă, a trebuit ca rondurile de flori să fie udate zilnic. Primăriile au câte un departament distinct care se ocupă de asta, iar în cazul Primăriei Vulcan, acesta este Serviciul Public de Salubrizare, care are îndatoriri

care le gospodăresc au avut grijă să umple cu ele parcurile și zonele verzi. Și, desigur, cetățenii

doamna Camelia Calotă, despre care am mai scris în acest ziar.

Doamna Cami, căreia colegii de muncă îi zic mama florilor, poate fi văzută trebăluind din primăvară și până-n toamnă. Nu e nevoie să stea careva lângă ea, ca să

speciale în ceea ce privește întreţinerea parcurilor și a zonelor verzi. Cea care are grijă de florile din Vulcan este

vadă de face, fiindcă niciodată nu a făcut lucru de mântuială. Ea e cea care sapă, plantează florile și tot ea se îngrijește de ele. În zilele

începând de la cinci dimineaţa, le udă pe cele de pe marginea bulevardului, de pe Nicolae Titulescu și de la sensurile giratorii. Apoi, seara, are grijă să le stropească pe cele din fostele bazine cu arteziene, alintate cu denumirea de vălaie, înainte să fie

umplute cu pământ. În ultimele două zile în care a plouat a făcut pauză, ca să zic așa, dar, în mod sigur, va relua udatul florilor, fiindcă, după cum zic meteorologii, canicula va reveni. Gheorghe OLTEANU

Întâlnirea a fost iniţiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalităţii de Șanse în parteneriat cu Asociaţia

Sănătate pentru

Comunitate și a vizat programele care au ca scop îmbunătăţirea

sănătăţii femeilor și creșterea natalităţii

prin intermediul

„Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii  –

FIV 2024”, derulat de minister. La discuţii au luat parte doamna Natalia Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalităţii de Șanse, doamna Alina Comănescu, fondatoarea Asociaţiei Sănătate pentru Comunitate,

„Din păcate, odată cu trecerea anilor, cifrele legate de natalitate cer soluţii imediate. Se nasc tot mai puţini copii, un fapt remarcat și în judeţul

copii. Mă bucur să văd că acestei iniţiative a ministerului i sau alăturat asociaţii,

nostru. Motivele sunt multe, între acestea fiind și problemele de

domnul doctor Oussama Jabri, reprezentantul companiei care susţine această campanie lansată în luna martie, dar și numeroși specialiști din sistemul sanitar hunedorean. Acesta este cel de-al doilea eveniment dedicat sănătăţii femeii, pe care

Consiliul Judeţean Hunedoara îl găzduiește în ultimele luni.

prezenţi au avut parte și de un moment emoţionant: întâlnirea cu o familie din Orăștie care, după 20 de căsătorie, a reușit să aducă pe lume o fetiţă, după ce a apelat la programul de fertilizare in vitro subvenţionat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalităţii de Șanse. Carmen și Cosmin au vorbit despre bucuria de a fi părinţi, dar și despre încrederea pe care au avut-o în

infertilitate cu care se confruntă, în principal, femeile. Politicile publice de sănătate se orientează tot mai mult spre corectarea acestor deficienţe și mă bucur că doamna ministru Natalia

Intotero s-a implicat în această problematică și a demarat și o serie de programe care vin în sprijinul femeilor și al familiilor tinere care își doresc

companii și specialiști care pot contribui decisiv la creșterea natalităţii în ţara noastră”, au declarat reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara în mesajul adresat participanţilor la întâlnire. În deschiderea evenimentului, toţi cei

Vând casă “la căsuţe”, pe str. Viitorului - Petroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare. Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

acest program, care vine în sprijinul persoanelor infertile. De altfel, în cadrul întâlnirii ministrul Natalia Intotero a anunţat, în premieră, demararea, începând de săptămâna viitoare, a celei de-a doua etape a programului FIV 2024.

A plecat pe munte şi a murit

A plecat pe munte, în plimbare alături de soție, a făcut infarct și a murit.

Vorbim despre un bărbat din Lupeni, cunoscător al

Bărbatul de 59 de ani, de loc din Lupeni, a plecat în plimbare pe munte, alături de soţie. Echipaţi corespunzător, cei doi au vrut să se bucure de ieșirea în natură, mai ales că vremea se răcorise în urma ploilor. Bărbatul era un om al muntelui, cunoscător al traseelor, dar cu toate astea pe munte și-a găsit sfârșitul

„În cursul zilei de duminică, s-a primit o

muntelui, dar care totuși în Straja și-a găsit sfârșitul. Salvamontiștii au fost cei care l-au recuperat.

solicitare prin 112, în vederea intervenţiei la o persoană căzută pe creasta Vâlcanului, zona Cioaca, iar la prima evaluare a persoanei care a dat telefonul, era fără puls. A ajuns echipa de prim răspuns la el, s-a constat că nu avea puls, salvamontiștii s-au apucat de masajul cardiac și, din păcate, nu s-a putut face nimic pentru el, drept pentru care, după ce a ajuns Poliţia Lupeni, s-a confirmat decesul, a fost coborât în zona montană, pedestru, pe o acţiune terestră, până în zona de acces auto, de unde a fost preluat pentru a fi predat la morgă” a spus George Resiga, șef Salvamont Straja.

Bărbatul era echipat corespunzător, astfel că este exclusă orice suspiciune că ar

s-ar fi rănit în vreun fel. Nici vremea nu le-a cauzat probleme deși a plouat.

“Vremea nu fost foarte, foarte urâtă. Bărbatul era în plimbare cu a lui soţie pentru că o doamnă a făcut solicitarea în 112. Fiind vorba de un localnic care cunoștea traseul cât și zona montană, este exclusă orice îndoială referitoare la echipament. Probabil, temperatura, chiar dacă nu a fost foarte cald, dacă avea probleme cardiace, și pe fondul efortului fizic, toate astea au dus la un infarct miocardic”, a mai adăugat George Resiga, șef Salvamont Straja.

La recuperarea de pe munte a participat o echipă de salvamontiști a punctului Salvamont din Straja. După

coborâre, trupul neînsufletiţit a fost predat serviciului de Medicină Legalăm care va stabili cu exactitate cauzele ce au dus la decesul bărbatului.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.