Nu există lege
Ziarul Vaii J iului
administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9704 lei
1$ = 4,5850 lei
1₤ = 5,9171 lei
joi, 25 iulie 2024 Anul XVII • nr. 3785 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
E nevoie de mai multă implicare
În mod sigur, nu sunt singurul care a văzut pe Facebook imagini din secolul al nouăsprezecelea sau din al doilea Război
Sunt fotografii
în care apar aceleași clădiri și drumuri, puse la punct, și între care, în general, nu există mari diferenţe. Și mă gândesc cum, la noi, cu excepţia unor orașe mari, a fost pus la pământ tot ce era vechi și frumos, pentru a fi înlocuit cu betoane. Și, cum acolo unde mai există astfel de clădiri, nu există destul interes, pentru ca ele să fie aduse la starea în care erau în tinereţe.
Este îmbucurător
că, la Vulcan, s-a mișcat ceva, în această privinţă, în centrul vechi al orașului. Cu o excepţie sau două, casele vechi din zona aceasta s-a schimbat puţin în ultimii doi ani. Presat de primărie, proprietarul clădirii în care funcţionau aprozarul și o tutungerie, dar care avea cu totul o altă destinaţie la începutul secolului trecut, a demolat-o. E păcat, fiindcă, restaurată, ar fi avut o mare valoare istorică.
Nu ar fi rău
dacă, în mod similar, administraţia publică locală și consiliul local l-ar „mobiliza” pe proprietarul clădirii în care, pe când eram copil, funcţiona magazinul de materiale textile al lui Laufer, cum i se zicea, și în care, în perioada interbelică, era amenajată Casina Română, despre care colegul meu Marian Boboc este cel mai competent să vorbească. Apoi, ca să merg mai departe, spre Coroiești, n-ar fi rău ca și blocurile din centru vechi săși recapete înfăţișarea avută în anii cincizeci ai secolului trecut, atunci
Vând casă
“la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare. Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.
Mondial ale unor localități, puse lângă altele făcute la o sută de ani sau cincizecișaizeci după aceea.
când s-a început construirea lor. Numai că, pentru ca să fie așa, este nevoie și de implicarea cetăţenilor. Nu atât financiară, cât mai ales în ceea ce privește constituirea asociaţiilor de proprietari, demers absolut necesar, pentru ca primăria să poată accesa fonduri europene. Or, pentru asta nu ar fi rău ca și consilierii locali să se implice mai mult în problemă. Gheorghe OLTEANU
2 ADMINISTRAȚIE
Lupeni
Lucrările la “Mircea Eliade” şi Şcoala
Generală nr. 2 sunt în grafic
Lupeniul este unul dintre municipiile în care modernizarea instituțiilor de învățământ este o prioritate.
Așa se face că, la ora actuală toate școlile, grădinițele și chiar liceul theoretic sunt în
Administraţia locală de la Lupeni continuă investiţiile în ceea ce privește sistemul de învăţământ din localitate. Toate școlile beneficiază de ample lucrări de reabilitare atât din punct de vedere al creșterii eficienţei energetice, cât și din punct de vedere al dotărilor.
Un alt proiect mare este la Școala Gimnazială Nr. 2, acolo unde, după finalizarea lucrărilor programate pentru curtea școlii, vor exista mai multe zone pentru ca elevii să își poată petrece cursurile sau pauzele într-un mod inedit. La această școală lucrările sunt în grafic, iar din toamnă elevii vor avea, pe lângă o școală modernă, și o curte pe măsură. Această curte este împărţită în patru zone, va avea un teren de baschet, un loc de joacă pentru cei mici, un loc în care se vor putea ţine chiar și cursuri în aer liber și o parte de relaxare, cu zonă verde. Această amplă investiţie se realizează cu fonduri de la bugetul local, iar în acest moment lucrările la exteriorul școlii sunt finalizate în proporţie de 99%.
La liceu, procesul de reabilitare este unul de o mai mare amploare, și asta pentru că, instituţia de învăţământ în sine este mai mare. Aici, nu mai puţin de 5.378.800,00 lei cu TVA, bani din PNRR, se investesc pentru a crea un spaţiu propice și modern de învăţare atât elevilor, cât și unul
diferite stadii de modernizare. La Şcoala Gimnazială nr. 2 și Liceul Teoretic “Mircea Eliade”, lucrările sunt în grafic, în așa fel încât în toamnă să-i primească pe elevi în clădiri moderne și eficiente energetic.
optim predare cadrelor didactice. Investiţiile de aici prevăd, printre altele, transformarea instituţiei de învăţământ într-una verde, eficientă energetic. Tocmai de aceea, se execută ample lucrări de izolare termică, atât la
exterior cât și la interior, inclusiv la subsol și la ultimul etaj, lucrări ce ţin de acoperiș, instalaţiile electrice și de încălzire, iar pentru încălzire și apă caldă vor fi montate
Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014 Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
ANUNŢ
panouri solare. Sunt în curs de realizare o serie finisaje interioare și reparaţii, inclusiv la faţadă, iar la exterior, în curtea școlii, se vor reabilita trotuarele. Performanţa în educaţie a eleviilor din Lupeni, iar rezultatele de la ultima sesiune de bacalaureat și chiar evaluarea naţională o confirmă, trebuie să continue, iar prin crearea unui mediu propice și o infrastructură scolară de standarde europene, cu școli modernizate și consolidate, administraţia nu face altceva decât să îi motiveze pe copii să vină cu plăcere la școală.
UAT Vulcan, lider al partenerilor: UAT Petrosani, UAT Lupeni, UAT Oras Petrila, UAT Oras Aninoasa, UAT Oras Uricani, reprezentati prin DM DEZVOLTARE.RO SRL anunta solicitarea obtinerii avizului de gospodarire a apelor pentru investitia: “LINIA VERDE DE AUTOBUZE ELECTRICE INTRE PETRILAPETROSANI-ANINOASA VULCAN-LUPENI-URICANI -GREEN
LINE VALEA JIULUI”
Componenta 1- cod SMIS 122119 si Componenta 2 cod SMIS 122120 - POD PE DN66, Km 126+708 – conform Certificatului de urbanism nr. 333/14.12.2023. Relatii la tel.0256.494501.
Primar, CRISTIAN MERISANU
ANUNŢ
UAT Vulcan, lider al partenerilor: UAT Petrosani, UAT Lupeni, UAT Oras Petrila, UAT Oras Aninoasa, UAT Oras Uricani, reprezentati prin prin DM DEZVOLTARE.RO SRL anunta solicitarea obtinerii avizului de gospodarire a apelor pentru investitia: “LINIA VERDE DE AUTOBUZE ELECTRICE INTRE PETRILAPETROSANI-ANINOASA VULCAN-LUPENI-URICANI -GREEN
LINE VALEA JIULUI”
Componenta 1- cod SMIS 122119 si Componenta 2 cod SMIS 122120 - Pod intrare pe centura Vulcan , km 1 +720.000 Pod Titulescu”– conform Certificatului de urbanism nr. 90/08.12.2023. Relatii la tel.0256.494501.
Primar, CRISTIAN MERISANU
Efectuarea operațiunii de toaletare a pomilor și arborilor ornamentali necesită oarece cunoștințe și deprinderi acumulate în
Am scris
de mai multe ori cum se face treaba asta în Vulcan. Deși, în mod normal, toaletarea se face primăvara, am văzut, în ultimii ani, că a devenit un obicei ca ea să fie practicată și toamna târziu. Și, de multe ori, ca și primăvara, numai toaletare nu iese, fiindcă, în urma lucrătorilor cu drujba, pomii rămân sluţi și ca vai de ei. Și, cu durere, îmi amintesc că alta era situaţia când Almaserv-ul, societate aflată în subordinea consiliului local, avea angajat un inginer horticol. De aceea zic că poate n-ar fi rău ca Serviciul Public de Salubrizare Vulcan de acum să aibă în organigramă un astfel de specialist.
Au fost situații în care, pentru tăierea a două sălcii bătrâne, a fost nevoie de utilaje și de prezenţa alpiniștilor utilitari. Vă amintiţi, e vorba de sălciile de la liceu și de lângă Prelata Verde din piaţa agroalimentară. Erau două sălcii înalte și găunoase care se puteau prăbuși în orice moment. Și, ca să merg până la capăt, trebuie să spun că, pe bulevard, undeva în apropierea ciupercii, au fost tăiate două sălcii mari a căror
Petroșani
De Ziua Minerului, depunere de coroane
De două ori pe an, de Sfânta Varvara și pe 6 august, minerii de pretutindeni, sărbătoresc, dar aduc și un pios omagiu celor care au sfârșit în adâncuri. La început lunii viitoare, la statuia ridicată în cinstea ortacilor în Parcul Central “Carol Schreter” va avea loc, ca în fiecare an, o depunere de coroane.
timp. Tocmai de aceea, toaletarea trebuie executată de un personal calificat. De multe ori, însă, nu se întâmplă chiar așa.
singură vină era că crescuseră acolo și îi “luau” lumina unui patron pilos. Fiind, însă, un caz deosebit, în mod similar, fiindcă nu văd o altă soluţie, s-ar putea rezolva, de astă dată pe bune, situaţia celor doi molizi uscaţi din faţa scării I a blocului 6 Termic de pe Aleea Crizantemelor.
Sunt înalți, au trecut de etajul al patrulea, și bătrâni, iar o vijelie sau un vânt mai puternic i-ar putea doborî cu ușurinţă. Numai că, într-un asemenea caz – Doamne, ferește! –ei n-ar ajunge pe pământ, ci fie pe blocul lângă care își au domiciliul, fie pe cel învecinat. Ca atare, sunt locatari din blocul 5 Termic care se gândesc cu groază la o asemenea posibilitate. Am înţeles că șeful scării I de la 6 Termic a depus, la Primăria Vulcan, o cerere prin care solicită sprijinul, în vederea tăierii molizilor și îndepărtării unul astfel de pericol pentru cele două imobile. Ceea ce speră acum locatarii este ca acest sprijin să nu apară când va fi prea târziu.
Gheorghe OLTEANU
Ziua Minerului este marcată de fiecare dată la 6 august, când în calendarul ortodox este prăznuită Schimbarea la faţă. În Valea Jiului această zi are o importanţă, aparte în special pentru mineri și familiile acestora. Ziua Minerilor este o comemorare a celor care s-au jertfit pe altarul cărbunelui pentru a putea pune o pâine pe masă. An de an, în această zonă se organizează manifestări pentru că cele șase localităţi existente în Valea Jiului au avut cândva, sau încă mai au, una sau mai multe mine active.
„În 6 august organizăm Ziua Ninerului, așa cum de fiecare dată depunem coroane la statuia minerului, ridicată în cinstea acestor eroi în Parcul Central “Carol Schreter”, a spus primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi. În fiecare an, cu ocazia Zilei Minerului - 6 august, au loc depuneri de coroane la monumentul ridicat în curtea minei Lupeni, unde a avut loc greva din august 1929, precum şi slujbe de pomenire şi depuneri de coroane de flori la troiţele şi monumentele dedicate minerilor.
La ora actuală, în Valea Jiului sunt aproximativ 1500. CEVJ are în total 2000 și ceva de angajaţi, dar câteva sute reprezintă TESA.
www.zvj.ro joi, 25 iulie 2024
Veste bombă pentru Corvinul!
FRF păsuiește clubul hunedorean participant în Europa și îi permite schimbarea formei de organizare, ca să poată promova în prima ligă.
Federaţia Română de Fotbal, impresionată de rezultatele Corvinului, în ediţia trecută a Cupei României și în actualul sezon european, a decis să-și încalce regulamentul și să păsuiască clubul hunedorean, printr-o „portiţă” secretă găsită ca acesta să-și schimbe forma de organizare sub care activează acum, una de drept public, care nu-i permite să promoveze în prima ligă nici la finalul campionatului Ligii 2, care stă să înceapă.
FRF, prin Comitetul Executiv din 23 iulie 2024, a decis să-i amâne meciurile din campionatul Ligii 2 Corvinului, momentan primele două, pentru a avea timp să treacă pe noul club, unul de drept privat, care permite promovarea în prima ligă în situaţia în care încheie sezonul pe un loc care să-i ofere acest prilej.
Astfel, echipa Corvinul nu începe noul sezon de Liga 2 până când nu-și schimbă forma de organizare!
Impresionați de rezultate...
Anunţul a fost făcut chiar de către președintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, după ședinţa din 23 iulie 2024, a Comitetului Executiv.
„Trebuie să recunoaștem că suntem impresionaţi de parcursul clubului Corvinul Hunedoara în ediţia precedentă de Cupa României, dar și de calificarea în Turul 2 din Europa League. De aceea, ca urmare a inechităţii determinată de prevederile legislaţiei interne, aceeași prevedere care nu permite clubului Steaua București să promoveze, Comitetul Executiv a luat decizia pentru amânarea primelor două etape ale Corvinului Hunedoara din următorul sezon, astfel încât clubul săși poată modifica forma de organizare din drept public în drept privat dacă se va opri în Turul 3 din Conference League, înainte de începerea competiţiei din Liga a 2-a. Dacă clubul va continua seria rezultatelor sportive în Europa, atunci ne vom așeza din nou la masă cu reprezentanţii clubului și cu UEFA pentru a vedea dacă putem să identificăm și alte soluţii”, a declarat Răzan Burleanu.
Meciurile Corvinului cu CSC Șelimbăr și Unirea Ungheni au fost amânate de FRF astfel că trupa lui Maxim nu va debuta în Liga 2, ediţia 2024-2025, o dată cu celelalte echipe, ci FRF îi amână startul în noul sezon oricât timp va fi nevoie pentru ca hunedorenii să-și schimbe forma de organizare din club de drept
public într-unul de drept privat. Liga 2 începe pe data de 3 august, iar Corvinul, prin calificarea în Turul 2 al Europa League, și-a prelungit parcursul în competiţiile europene cu încă cel puţin două jocuri, după data la care are loc debutul campionatul eșalonului secund, până la care hunedorenii puteau să-și schimbe forma de organizare ca să obţină dreptul de promovare în prima ligă.
Meciurile cu CSC Șelimbăr, de acasă, din 3 august, și Unirea Ungheni, din deplasare, din 10 august, adică din primele două etape ale sezonului 20242025 de Liga 2 sunt, în acest moment, amânate pentru o dată nestabilită încă, programarea lor depinzând de calificarea sau nu mai departe a echipei hunedorene în competiţiile europene. Conform spuselor lui Burleanu, FRF va găsi o nouă soluţie pentru Corvinul, de amânare a debutul său în noul sezon de Liga 2, în situaţia în care trupa hunedoreană va merge și mai departe în competiţiile europene.
Asociaţia Club Sportiv FC Corvinul Hunedoara 1921, căreia CS Corvinul îi va cesiona activitatea și locul din Liga 2, are CIS din 17 iulie În ziua dinaintea meciului retur din Turul 1 al Europa League, contra maghiarilor de la Paksi, Corvinul a anunţat că a primit Certificat de Identitate Sportivă (CIS) pentru noua asociaţie aprobată de politicienii locali încă din ultima zi a lunii ianuarie a anului 2024. Prin trecerea la această asociaţie, una de drept privat, prin implicarea unei societăţi, dar după ce Federaţia Română de Fotbal aprobă, Corvinul va putea avea drept de promovare în prima ligă.
Corvinul a eliminat Paksi (4-2 la general) și, astfel, s-a calificat în Turul 2 al Europa League, prelungindu-și cu încă două meciuri parcursul european și anulându-și, conform regulamentului, posibilitatea de a-și schimba forma juridică la FRF, posibilă până la data de start a noului sezon de Liga 2.
Acum, cu ajutorul primit din partea FRF, Corvinul poate participa în Europa League sau Conference League, unde reprezintă România, fără grija că depășește termenul limită până la care putea să depună actele pentru a trece pe noua asociaţie.
Corvinul anunţa încă din 31 ianuarie 2024 înfiinţarea Asociaţiei Club Sportiv
FC Corvinul Hunedoara 1921, în urma votului din Consiliul Local al Municipiului Hunedoara și Consiliul Judeţean Hunedoara, de a se uni în această nouă entitate alături de Ecoserv SRL Hunedoara, o „societate subordonată Primăriei”, după cum anunţa chiar instituţia condusă de Dan Bobouţanu. În fapt, două entităţi publice și o altă privată, dar subordonată uneia dintre cele publice, dădeau mâna pentru a înfiinţa o asociaţie care să fenteze oarecum actuala Lege a Sportului, respectiv regulamentul FRF, care interzice cluburilor de drept public să promoveze în prima ligă. Trecerea pe noua asociaţie, prin cesionarea activităţii, trebuie aprobată și de Federaţia Română de Fotbal, însă acest lucru poate fi făcut doar până la startul noului sezon competiţional în care activează echipa, respectiv Liga 2, care începe în jurul datei de 3 august. Altfel, Corvinul trebuia să aștepte încă un sezon pentru a produce această modificare.
De la anunţul înfiinţării ACS FC Corvinul
Hunedoara 1921 au trecut șase luni și jumătate, iar CIS-ul acestei asociaţii apare abia acum, la 17 iulie, motiv pentru care clubul a avut un nou anunţ. „Agenţia Naţională pentru Sport a emis „Certificatul de identitate sportivă” pentru „Asociaţia Club Sportiv FC Corvinul Hunedoara 1921”. Este vorba despre o structură sportivă de drept privat ale cărei baze sunt puse de Primăria Hunedoara în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara. Ne dorim ca parcursul european actual al Corvinului să fie cât mai lung. (Pentru cine nu ştie, Corvinul a obţinut licenţa UEFA din postura de club de drept public, statut care îi permite să joace în competiţiile europene, dar nu îi permite să promoveze în Liga I, din cauza unei prevederi a Legii Sportului emisă în 1998). Imediat după ce vom încheia parcursul european (care, repetăm, ne dorim să fie cât mai lung), vom depune toate documentele necesare pentru a ne transforma în club de drept privat şi pentru a avea astfel drept de promovare în Liga I”, scrie Liga2.prosport.ro.
Radu Polifronie şi elevii săi au fost lăudaţi de Federaţie
Karatiștii au avut rezultate remarcabile la Jocurile Europene Universitare 2024 din Ungaria. Au fost însoțiți de antrenorul din Valea Jiului, Radu Polifronie.
“Suntem extrem de mândri de performanţele obţinute de Miruna Mălăuţă și Adrian Molnar, (din Valea Jiului - n. red.) care, alături de antrenorul Radu Polifronie, au reprezentat România cu succes la Jocurile Europene Universitare de la Miskolc, Ungaria!”, este mesajul Federaţiei.
Miruna Mălăuţă a obţinut locul 3 împreună cu echipa României și locul 5 la individual senioare - 61 kg
Adrian Molnar a obţinut locul 5 împreună cu echipa României și locul 7 la individual seniori -84 kg. Antrenorul Radu Polifronie a avut onoarea și responsabilitatea de a coordona lotul naţional, contribuind semnificativ la aceste rezultate remarcabile. “Felicitări tuturor și mulţumim pentru efortul depus!”, a mai spus forul federal.
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Aninoasa a găzduit Cupa României la tir cu arcul
În perioada 19-21 iulie a avut loc, la Aninoasa, Cupa României la tir cu arcul. SCM Deva a participat cu 18 sportivi, iar CSO Aninoasa a participat cu 6 sportivi. În urma rezultatelor, SCM Deva a
câștigat Cupa României, iar CSO Aninoasa s-a clasat pe locul 3.
Rezultatele individuale si pe echipe arată astfel:
M/Popescu G/Radoi A.
Echipa de la CSO Aninoasa a obţinut la categoria RU15M locul 1 prin Cristian Georgescu, locul 2 - Dragoș Botoi, locul 3 - Ianis Boroș.
Pe echipe seniori compaund, SCM Deva a obţinut locul 2 prin: Judea
dar participarea a fost cea mai mică din ultimii 10 ani.
Rezultatele au fost bune, iar tineretul de la SCM Deva și CSO Aninoasa vine din spate cu noi sportivi care sunt în
La categoria RU15W, locul 1 - Delia Badea, iar la categoria copile olimpic, locul 1- Teodora Corlan.
La senioare olimpic locul 1 - Andreea Savastita, locul 2 - Daria Graur, locul 3Alexia Dreghici.
La această competiţie au participat peste 50 de sportivi de la 10 cluburi,
Tănăsescu, locul 2 - Calin Daniel, locul 3 - Mario Ţîmpu.
Seniori compaund: locul 3 - Mirel Judea, U21W locul 1 - Ioana Pușcă, U18Wlocul 2 Stana Erdely, U21M - locul 2
principalele loturi naţionale, este de părere antrenorul Gigi Pușcă.
La seniori olimpic: locul 1 - Marco
Firmele din judeţ, pe locul II la digitalizare în Regiunea Vest
Județul Hunedoara se clasează pe locul II în Regiunea Vest la capitolul firmelor digitalizate. Înaintea noastre este doar Timișul, iar asta înseamnă că antreprenorii din județ pun accentul pe digitalizare și chiar acesează fonduri nerambursabile în acest sens. Mai aveți la dispoziție 37 de zile să aplicați pe programul DigiVest.
Hub-ul European de Inovare Digitală (EDIH) reprezintă un instrument de transformare digitală conceput la nivel european de către Comisia Europeană pentru a sprijini cât mai eficient tranziţia digitală a economiilor și societăţilor europene.
EDIH-urile reprezintă ecosisteme de firme, asociaţii și alte organizaţii care au ca obiectiv să ofere servicii de digitalizare pentru IMM-uri, Autorităţi
Publice Locale (APL) și pentru alte instituţii care doresc să se transforme digital, dar întâmpină diferite dificultăţi sau probleme în acest proces, de la lipsa de finanţare până la lipsa de know-how.
La nivel european există 228 de Consorţii EDIH care sunt susţinute financiar prin programul Europa Digitală.
Consorţiul DigiVest - format din Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, Asociaţia Clusterul Regional Tehnologia Informaţiilor și a Comunicaţiilor și Asociaţia Tehimpuls - este o iniţiativă EDIH pentru Regiunea Vest care își propune aducerea pe piaţă a unor servicii soft de facilitare a adopţiei digitalizării de către IMM-urile din sectoarele de specializare inteligentă
și APL-uri.
Obiectivul DigiVest este de a crește gradul de inovare la nivelul Regiunii Vest prin transformarea digitală a companiilor și APL-urilor cu ajutorul instrumentelor și competenţelor digitale și deschiderea accesului la lanţuri valorice și reţele de sprijin internaţionale cu obiectivul de a exploata ultimele tendinţe tehnologice. În acest scop, DigiVest furnizează un mix de servicii de suport pentru inovare: acces la ecosistemul regional, naţional sau european de inovare digitală; servicii de dezvoltare a abilităţilor digitale; posibilitatea de testare a noilor tehnologii și soluţii digitale; acces la finanţare pentru transformarea digitală. Prin utilizarea acestor instrumente europene și valorificarea capitalului digital al Regiunii Vest, Consorţiul DigiVest își propune să faciliteze creșterea maturităţii digitale a 127 de IMM-uri și 7 instuţii publice până la finalul anului 2025. DigiVest are un buget de 2.510.155,80 euro, 50% finanţat prin Programul Digital Europe și 50% prin Programul Operaţional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare.
LA ORDINEA ZILEI
UPET, invitată la aniversarea de 160 de ani a Universităţii Bucureşti
Universitatea din București a aniversat 160 de ani de existență. Conferințe, dezbateri, lansări de carte, tururi ghidate, workshop-uri și multe alte activități au avut loc, iar invitați au fost reprezentanți ai mediilor academice din toată țara și chiar din străinante. Printre ei, și Universitatea din Petroșani, care a fost reprezentantă de rectorul Radu Sorin Mihai.
Universitatea din București a organizat , în perioada 16 – 19 iulie 2024, mai multe evenimente menite să marcheze
împlinirea a 160 de ani de la înfiinţare și 330 de ani de învăţământ superior în
spaţiul românesc. „Am participat la aniversarea a 160 de
ani de la înfiinţarea Universităţii București, o manifestare frumoasă, ţinută la Opera Română, unde fiecare a lăsat un mesaj scris și ni s-a prezentat o
istorie a Bucureștiului, prezentul și viitorul acestei universităţi, cum îl văd cei care conduc la această oră Universitatea din București, o universitate importantă, prestigioasă, recunoscută în Europa, și care și ea, ca și noi, face parte din consorţiul universităţilor europene” a spus Radu Sorin Mihai, rectorul Universităţii din Petroșani.
Universitatea din București a fost înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4 / 16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din București a contribuit și contribuie în mod decisiv la dezvoltarea și modernizarea învăţământului, știinţei și culturii românești.
Universitatea are astăzi 19 facultăţi care oferă 95 de programe de licenţă, 223 de programe de masterat, 23 de școli doctorale pe domenii specifice și o școală pentru studii doctorale interdisciplinare, peste 50 de centre și nouă staţiuni de cercetare.
ANUNŢ DE LICITAŢIEÎNCHIRIERE
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact:
Oraşul Uricani, cu sediul în Oraşul Uricani, str. 1 Mai, nr. 6, judeţul Hunedoara, cod fiscal 4634647, telefon 0254/511121, fax 0254/511127, e-mail: primariauricani@gmail.com
2. Informaţii generale privind obiectul închirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat: - teren intravilan în suprafață de 177 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului public al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Sterminos-Popesti, FN, identificat prin nr. cadastral 64223, înscris în CF nr. 64223, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 141/26.06.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019; - teren intravilan în suprafață de 409 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului public al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Sterminos-Popesti, FN, identificat prin nr. cadastral 64228, înscris în CF nr. 64228, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 142/26.06.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019; - teren intravilan în suprafață de 1539 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului privat al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Sterminos-Popesti FN, identificat prin nr. cadastral 63918, înscris în CF nr. 63918, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 143/26.06.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019; - 2 terenuri intravilane în suprafață totală de 291 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului privat al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Aleea Jiului FN, identificate prin nr. cadastrale 61169 și 63299, înscrise în CF nr. 61169 și 63299, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 144/26.06.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019; - teren intravilan în suprafață de 27 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului public al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Aleea Brazilor FN, identificat prin nr. cadastral 64003, înscris în CF nr. 64003, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 84/25.04.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019;; - teren intravilan în suprafață de 826 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului public al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Sterminos Popești FN, identificat prin nr. cadastral 64154, înscris în CF nr. 64154, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 99/25.04.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019; - teren intravilan în suprafață de 1.104 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului public al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Sterminos Popești FN, identificat prin nr. cadastral 64157, înscris în CF nr. 64157, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 101/25.04.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019; - teren intravilan în suprafață de 126 mp, având categoria curţi construcţii, aparţinând domeniului privat al Oraşul Uricani, situat în Orașul Uricani, Str. Aleea Trandafirilor FN, identificat prin nr. cadastral 64014, înscris în CF nr. 64014, conform caietului de sarcini, HCL Orașul Uricani nr. 27/31.01.2024 și conform O.U.G nr. 57/03.07.2019;
3. Informaţii privind documentaţia de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini.
3.1. Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: la cerere, de la sediul instituţiei, Biroul Impozite și Taxe Locale
3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Biroul Impozite și Taxe Locale, Oraşul Uricani, Uricani, str. 1 Mai, nr. 6, judeţul Hunedoara.
3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 500 lei/ exemplar, care se achită numerar la casieria Oraşul Uricani.
3.4. Dată limită privind solicitarea clarificărilor: 12.08.2024, ora 15ºº.
4. Informaţii privind ofertele:
4.1. Data limită de depunere a ofertelor: 21.08.2024 ora 10ºº
4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oraşul Uricani, Uricani, str. 1 Mai, nr. 6, judeţul Hunedoara, Biroul Impozite și Taxe Locale
4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un singur exemplar, în două plicuri sigilate – unul exterior și unul interior
5. Data şi locul la care se va desfăşura ședinţa publică de deschidere a ofertelor: 21.08.2024 ora 13ºº, Oraşul Uricani, Uricani, str. 1 Mai, nr. 6, judeţul Hunedoara – Sala de ședinţe
6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Secţia de Contencios administrativ a Tribunalului Judeţean Hunedoara, Deva, str. 1 Decembrie, nr. 35, Judeţul Hunedoara, tel. 0254/211574, fax. 0254/216333, e-mail: tr-hunedoara-reg@just.ro
7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 23.07.2024
Primăria Oraşului Petrila, prin Compartimentul Corp Control Comercial si Autorizare Transport Public Local, va procedura la atribuirea si eliberarea
unui număr de 31 autorizaţii taxi, autorizaţiile sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport public în regim de taxi pe raza teritorială a oraşului Petrila. Autorizaţiile taxi vor avea urmatoarele numere de atribuire : 1/3, 1/11, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 13/6,13/8, 13/9, 13/10, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 24, 26, 27, 42, 43, 44, 45, 46, 47. În acest scop persoanele fizice autorizate sau operatorii de transport interesaţi, vor depune o cerere şi documentele necesare la Registratura Primăriei oraşului Petrila, până la data de 23.09.2024, orele 16:00. Documentele necesare pentru participarea la procedura de atribuire sunt următoarele:
- Dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională, respectiv: copie de pe certificatul de competenţă profesională a persoanei desemnate, pentru transportatorul persoană juridică sau întreprindere familială;
- Dovada îndeplinirii condiţiei de onorabilitate, respectiv: cazierul judiciar al persoanei desemnate, din care să că acesta: nu a fost condamnată pentru infracţiuni de natură comercială; nu a fost condamnată pentru infracţiuni privind condiţiile de plată şi de angajare, perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, siguranţă rutieră, siguranţa vehiculului rutier sau a persoanelor transportate, protecţia mediului;
- Avizul medico – psihologic care atestă că persoana desemnată este aptă pentru a ocupa o funcţie care concură la siguranţa circulaţiei;
- Cazierul fiscal al transportatorului, dacă acesta este operator economic;
- Declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a executat servicii de transport în regim de taxi, cu menţionarea intervalelor când a avut interdicţii şi motivul acestora;
- Dovada îndeplinirii capacităţii financiare, respectiv: declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfăşura activitatea de taxi, spaţii deţinute în proprietate sau prin contracte de închiriere;
- declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că deţine sau are capacitatea financiară de a deţine un număr de autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul contractelor de leasing;
- cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport, stabilit prin prezenta lege;
- copie de pe Certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz.;
- copie de pe certificatul de agreeare pentru utilizarea autovehiculului în regim de taxi eliberat de R.A.R.;
- copie de pe certificatul de înmatriculare, carnet de identitate ale autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat respectiv în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing şi talonul anexă la certificatul de înmatriculare, cu inspecţia tehnică periodică valabilă;
- copie de pe poliţa de asigurare a pasagerilor şi a bagajelor pentru riscurile acestora ;
- autorizatia de transport.
Documentele cu privire la criteriile de departajare şi punctajul acordat, data la care va fi demarată procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi, data anunţării rezultatului atribuirii cât şi lista solicitanţilor înscrişi în lista de aşteptare, vor fi afişate la aşişierul instituţiei noastre.
Alte informaţii referitoare la documentele necesare participării la obţinerea autorizaţiilor taxi se obţin la sediul Primăriei Oraşului Petrila, respectiv la Compartimentul Corp Control Comercial si Autorizare Transport Public.
Primăria susţine financiar Zilele Municipiului Petroşani
Zilele Municipiului Petroșani au loc în week-end în capitala Văii Jiului. Trei zile cu spectacole în aer liber. Pentru această ediție, din bugetul local s-a alocat suma de 120.000 de lei. 2024 este un an special
Se anunţă sărbătoare mare. Zilele municipiului Petroșani ajung anul acesta la cea de-a 10 ediţie, astfel că se pregătesc spectacole pe măsură.
Scena va fi amplasată în Piaţa Victoriei, în zona ANAF, iar pe ea vor urca artiști consactaţi, spune primarul Iacob-Ridzi.
„La sfârșitul aceste săptămâni, în 26 –27 - 28 iulie, vor avea loc Zilele Municipiului Petroșani, tot în locaţia din Piaţa Victoriei, va fi o zi de muzică populară, una de muzică ușoară și alta destinată artiștilor locali”, a arătat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Zilele Municipiului Petroșani sunt prilej de sărbătoare pentru toţi petroșenenii, astfel că, pentru a fi pe măsura așteptărilor, adminstraţia publică locală
pentru Petroșani, comunitatea aniversând 100 de ani de când a fost atestată ca oraș.
a alocat din bugetul o sumă consistentă.
„În jur de 120.000 de lei va fi suma pe care primăria o va suporta pentru organizarea acestor zile”, a adăugat primarul.
Iris, Aurel Tămaș și Bandașii de la Cluj, Lora & trupa, Nicoleta Guţă sunt doar câteva dintre numele care vor evolua în acest week-end. Vor fi focuri de artificii, dar și show laser.
Petroșaniul este considerat capitala Văii Jiului, astfel că - fiecare ediţie a Zilelor Municipiului Petroșanimii de oameni din toată această parte a judeţului Hunedoara participă la eveniment. Cei mai mulţi vin pentru spectacolele în aer liber, dar le fug ochii și pe la tarabele cu bucate de tot felul. Bineînţeles, cei mai curajoși dau o tură și pe la tiribombe.