3808 marti 10 set 2024

Page 1


Nu e fake...

Ziarul Vaii J iului

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9741 lei

1$ = 4,4986 lei

1₤ = 5,8889 lei

marți, 10 septembrie 2024 Anul XVII • nr. 3808• 8 pagini • Preţ: 1 leu

Un dac a căzut în Pasul Vâlcan

Nu au fost cine știe ce incidente la semimaratonul din Pasul Vâlcan. În afară că au ajuns obosiți și aproape sleiți de puteri la linia de sosire, paramedicii prezenți în munte au șomat, fiindcă nu a fost nevoie să intervină la vreun maratonist. Nici în cazul concurenților și nici în al turiștilor veniți să vadă întrecerea.

Tot ce-a fost, sâmbătă, la a unsprezecea ediţie a semimaratonului „Castelul din Carpaţi” s-a derulat ca la carte. Organizatorii s-au gândit din timp la orice, așa că nu le-a scăpat nici cel mai mic amănunt. Cu toate astea, au apărut două cazuri neprevăzute. Primul, cel în care a fost sesizată înregistrarea greșită a ordinii sosirii doamnelor de la nu mai reţin care categorie de vârstă, a fost rezolvat rapid. Au fost revăzuţi timpi de alergare și concurenta care merita locul al doilea a primit ceea ce merita. Celălalt caz este posibil să fi fost zărit de către mai mulţi din mulţime.

Scena pe care s-a făcut festivitatea de premiere era străjuită, la stânga, de două manechine. Unul reprezentându-l pe un soldat roman, iar în partea dreaptă pe un războinic dac, ambele manechine fiind costumate corespunzător. La un moment dat, o pală de vânt l-a dat jos pe dac și, căzut pe lângă boxa audio, acesta a

ajuns cu capul în jos. Să tot fi stat în poziţia aceea incomodă preţ de vreo trei

minute, timp în care un concurent care se odihnea aproape de el a sărit, i-a luat arcul și a făcut o poză cu el.

Noroc c-a

apărut Daniel Galego Halastauan care, ajutat de un băiat, a rezolvat problema. L-a adus în poziţie verticală pe dac, i-a pus în mână arcul, cușma pe cap și în piciorul drept opinca. Prezenţa celor două personaje pe fundalul scenei din Pasul Vâlcan nu este întâmplătoare. Unii zic că dacii ar fi locuit prin zonă, iar drumul care unește versanţii munţilor Vâlcan și care face legătura între Transilvania și Ţara Românească a fost străbătut, mai întâi, de legiunile romane, apoi de poștalioane și însuși Mihai Viteazul a trecut pe aici în drum spre Viena. Ca să nu mai zic de luptele crâncene purtate în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea Ţării.

Gheorghe OLTEANU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

La Țebea

„Crăișorul Munților” a adus ca în fiecare an mii de oameni la Țebea, români dornici să aducă un omagiu eroului național. Îmbrăcați în port popular, cu tricolorul în piept sau fluturând în mâini, oameni de

Mii de oameni l-au comemorat pe Avram Iancu

toate vârstele, au participat la ceremonialul religios, au admirat defilarea gărzii de onoare, și în final s-au bucurat la regalul folcloric de pe Câmpia Libertății.

Nu e an, ca la început de septembrie, românii să nu se adune la căpătâiul lui Iancu, eroul naţional. Asta s-a întâmplat și duminică, când toate drumurile au dus la Ţebea. Ceremonialul a început cu slujba religioasă susţinută de un sobor de preoţi, în

frunte cu Episcopul Devei și Hunedoara Preasfinţitul Părinte Nestor.

„Avram Iancu nu trebuie sărbătorit doar la Ţebea, nu doar la Cluj, Deva, ci și la Constanţa, spre exemplu, pentru că el este eroul românilor de pretutindeni. A fost omul potrivit la locul potrivit, în împrejurările

moţii, Iancu nu a murit, plecarea lui din lumea aceasta este asemeni unei întălţări la cer. Aici la Ţebea îl cinstim și ne reîntâlnim an de an întrun permanent ritual al rememorării propriului sine, într-o amplă readucere aminte, despre cea ce suntem noi cu Avram Iancu, fraţi” a spus primarul de la Baia de Criș. A urmat o serie de alocuţiuni și depunerea de coroane de flori la mormântul

revoluţiei de la 1848. A fost un om cu o competenţă incredibilă care a știut să organizeze militar și administrativ această republică a munţilor Apuseni, singurul teritoriu în care armatele maghiare n-au reușit să pătrundă”, a spus istoricul Ioan Bolovan.

„Bun venit în Panteonul Moţilor, aici unde-și doarme somnul de veci, Avrămuţu nost, Avram Iancu. Pentru noi

„Crăișorului”. Defilarea Gărzii de Onoare a fost unul dintre cele mai așteptate momente. S-a intonat imnul de stat și celebrul marș a lui Iancu. „Venim de ani de zile la Ţebea și de fiecare dată este o bucurie. Măcar o dată în an să ne amintim de acest erou, fără de care România n-ar fi fost niciodată cea de astăzi”, a spus Miruna Vărzaru, participantă la eveniment.

„Sunt în concediu, locuiesc de ani de zile în străinătate și dacă tot m-am nimerit am zis să vin la Ţebea, pentru că sunt legat de aceste meleaguri. Mă bucur să văd că îi este păstrată vie amintirea, este o responsabilitate a noastră a românilor să facem asta” a spus și Vasile Făgeţel, aflat și el prin

0254.549020 (Digi fix/fax); 0735.727264 (Orange mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

zonă.

Serbările naţionale s-au mutat pe platoul din apropierea Panteonului

Moţilor, unde interpreţi renumiţi au susţinut un grandios spectacol folcloric, așa cum se întâmplă an de an.

„Castelul din Carpaţi” - o reuşită

În ediția de ieri „Ziarul Văii Jiului” a publicat două pagini dedicate „Castelului din Carpați”, documentate la fața locului de colegul Ghiță Olteanu. La alergarea montană a fost prezent și Codrea Silip.

„Practic, acest eveniment devine din ce în ce mai bun, ca vinul, odată cu trecerea timpului... Organizare perfectă, la fel ca anii trecuţi, din toate punctele de vedere (marcaj, traseu, voluntari, fotografi, puncte de alimentare), și mai ales punct final de alimentare și refacere cu mult faţă de ceea ce ţi se oferă la evenimentele mari unde plătești taxe mari de înscriere, de fapt. Aici totul e pe gratis, iar singura condiţie impusă de organizatori e să te simţi bine, să te distrezi, să te bucuri de premiile generoase și de atmosfera de după cursă. Apropo de asta, la final după festivitatea de premiere, am servit gulașul oferit de organizatori în timp ce ascultam un concert live oferit de unul

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro

Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN

din cei mai buni cântăreţi folk ai momentului - Cătălin Stepa -, care ne-a încântat cu un repertoriu unic din albumele Cenaclului Flacăra și nu numai... Felicitări și jos pălăria pentru munca depusă de Daniel Halastauan cu echipa, mulţumiri sponsorilor și

primarului orașului Vulcan, Cristian Merișanu, pentru implicare și tuturor voluntarilor pentru buna organizare”, a povestit atletul Silip. Care s-a clasat pe primul loc la categoria sa de vârstă. Loredana JUGLEA

Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com

Gheorghe OLTEANU - 0724.930338

Mihaela PETROŞAN

SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani

Emoție, bucurie, nostalgie, entuziasm, teamă sunt doar câteva dintre sentimentele care luni, 9 septembrie, au cuprins Parcul

„Carol Schreter”, locul unde noul an școlar a debutat pentru toți elevii din Petroșani, mai mari sau mai mici. De marți, toți revin în bănci, pentru a începe o nouă etapă în procesul cunoașterii.

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi –aplaudat de bunici, părinţi şi elevi

Clopoţelul a sunat începerea noului an școlar pentru elevii din Petroșani în

Parcul „Carol Schreter”. Cum sunt școli ce pentru prima oară în ultimii zeci de ani nu își vor deschide porţile pentru elevi din pricina reabilitărilor, administraţia locală și conducerile unităţilor de învăţământ au reluat tradiţia ca școala să înceapă în parc. Adunarea s-a dat la ora 10:00, tocmai pentru ca tranziţia de la vacanţă la școală să fie una lină.

„Astăzi am reușit să umplem acest parc, ceea ce înseamnă că toţi aţi așteptat să ne reîntâlnim aici, pentru a începe împreună o nouă etapă. Prin prezenţa oficialităţilor care au venit să ne fie alături la acest moment important, avem garanţia că avem oameni care să ne ajute. Ce este mai important pe această lume decât copiii, vreau să vă felicit dragi părinţi pentru răbdarea pe care o aveţi pentru copiii dvs. Vreau săi felicit pe profesori, educatori, învăţători pentru harul, pasiunea și dăruirea pe care o pun în fiecare zi în educarea copiilor noștri. De asemenea, vreau să le mulţumesc bunicilor care sunt foarte importanţi în viaţa noastră pentru tot ceea ce fac și pentru noi, părinţii, dar mai ales pentru copiii noștri. Astăzi este sărbătoarea comunităţii noastre și de fiecare dată când avem ocazia să fim împreună la bucurii, să fim împreună și solidari în întreaga comunitate. Să uităm de micile probleme pe care le avem cu toţii și să ne concentrăm atenţia spre acest moment minunat, începerea noului an

Încă o tâmpenie a guvernului

„social-democrat”

Ciolacu:

școlar”, a spus primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Care a fost aplaudat la scenă deschisă de un parc întreg.

Însoţiţi de părinţi, bunici, prieteni, cei care au mai experimentat școala și

grădiniţa au profitat din plin de bucuria revederii cu colegii și doamna

învăţătoare. Nu același lucru îl putem spune și despre boboci, care au fost dea dreptul copleșiţi.

„Mi-am făcut temele de vacanţă, sunt pregătit, abia așteptam să încep școala,

pentru că, chiar mi-a fost dor de colegi” a spus elevul Gheorghe P.. „Sunt foarte fericit să-mi cunosc colegii, am trecut în clasa I, și pot spune că mi-am găsit și o prietenă” a completat școlar Vasile C.

„M-am îmbrăcat frumos, mami mi-a luat flori

și am venit în parc” a spus Mihaela P. De marţi, toţi elevii încep școala de dimineaţă după programul firesc. Excepţie fac liceeni de la „Mihai Eminescu”, care vor susţine cursurile la școala „Avram Stanca”, după un

program personalizat, și elevii de gimnaziu de la „I.G. Duca”, care în acest an școlar vor învăţa la sediului Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida”. Aici, cursurile se vor desfășura pe schimburi, gimnaziul va învăţa de dimineaţă, iar liceeni după amiaza. Prima vacanţa din acest an școlar este programată din 25 octombrie.

Elevii/ studenţii cu pensie de urmaş riscă să piardă pensia

În perioada următoare, elevii și studenții care au pensie de urmaș și vârsta de peste 16 ani trebuie să treacă pragul Casei de Pensii Hunedoara.

Pentru a beneficia în continuare de acest drept, ei trebuie să depună o adeverință din care să rezulte că încă urmează o

Elevii și studenţii trebuie să depună în următoarea perioadă, la casele de pensii, documente care dovedesc că urmează o formă de școlarizare, potrivit anunţului recent făcut de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Elevii beneficiari de pensie de urmaș, care au împlinit vârsta de 16 ani, au obligaţia să prezinte, până la data de 25 septembrie 2024, adeverinţa din care să rezulte că, în anul școlar 2024–2025, urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii. În cazul nedepunerii adeverinţei, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2024 se reţine de la plată, precizează reprezentanţii CJP Hunedoara. Și studenţii urmași, în vârstă de până la 26 de ani, au obligaţia, după caz, să

formă de învățământ.

Dacă nu respectă termenul-limită de, din octombrie/ noiembrie se pierd bani. Încă o tâmpenie a guvernului „socialdemocrat” Ciolacu.

transmită/ depună la sediul caselor teritoriale de pensii, până la data de 25 septembrie 2024, o declaraţie pe propria răspundere privind continuarea studiilor. Reprezentanţii CJP Hunedoara transmit că, în cazul nedepunerii declaraţiei până la data de 25 septembrie 2024, pensia aferentă lunii octombrie va fi reţinută de la plată, potrivit procedurii. De asemenea, studenţii care beneficiază de pensie de urmaș

trebuie să prezinte caselor teritoriale de pensii, până la data de 25 octombrie 2024, adeverinţa în original din care să rezulte că, în anul universitar 20242025, urmează o formă de învăţământ superior, organizată potrivit legii. Reprezentanţii CJP Hunedoara atrag atenţia că, în situaţia neprezentării până la data de 25 octombrie 2024 a adeverinţei în original, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reţinută de la plată.

Egalul care l-a nemulţumit pe Dan Voicu

Minerul Lupeni nu a dat încă de gustul victoriei în Liga 3,

Un rezultat mulțumitor pentru arădeni

dar nici de cel al înfrângerii, ceea ce este foarte bine.

Chiar dacă s-au duelat în alte formule, îmbunătăţite

faţă de prima manșă a barajului de promovare în Liga 3, Viitorul Arad și Minerul Lupeni au pus din nou o nouă remiză albă.

De data aceasta gazdele s-au mulţumit cu 0-0, asta pentru că au jucat aproape o repriză în inferioritate numerică, iar trupa lui Dan Voicu îi puseseră deja probleme și 11 contra 11.

Portar eliminat, dar salvator

Portarul Victor Gârlea a fost cel eliminat de pe teren în startul reprizei secunde, când a comis henţ în afara careului. S-a întâmplat la lobul lui Abraham ce ar fi putut merge în poartă. Antrenorul Flavius Pavel nu s-a arătat supărat pe elevul său. Ba chiar a considerat că a procedat corect. „Rezultatul e bun, ţinând cont că am jucat în zece oameni atâta timp. Știam jocul lor, că nu ne pot surprinde decât cu minge lungă și asta am și discutat la pauză, adică fundașii centrali să-și ia dublaj. Nu s-a întâmplat asta și așa am rămas în 10 oameni. Nu am ce să-i reproșez la Victor, pentru că, poate, acea minge intra în poartă și pierdeam toate cele trei puncte, iar așa am obţinut remiza. Am început destul de greu. De-abia după 10-15 minute ne-am revenit cât de cât. Când am încercat să punem mingea jos, am fost periculoși, însă când am jucat minge lungă, nu am mai contat. Probabil și starea

Două egaluri după două etape.

terenului și-a pus amprenta, dar și ei au jucat pe același teren. Iar noi aici ne antrenăm, deci știam cum e terenul. Trebuia să încercăm, chiar dacă se greșea mai mult. Trebuia să venim mai mult la pasă, să avem mingea sub control. Ne-am grăbit la multe mingi, le-am jucat în adâncime, cu toate că nu ne presa adversarul. Asta e, 4 puncte pentru o nou promovată nu sunt tocmai rele, iar implicarea tuturor băieţilor a fost bună. În schimb, de joc, nu sunt prea mulţumit, dar e și vina mea”, a spus Pavel la finalul disputei cu „minerii”.

Lupenenii – datori suporterilor

Pentru Minerul Lupeni este a doua remiză stagională, după 2-2-ul de acasă cu Poli Timișoara. Dan Voicu nu era prea mulţumit la finalul partidei, disputată după cei 250 de kilometri parcurși.

„Trebuie felicitată echipa gazdă, care a făcut faţă în 10 oameni timp de 40 de minute. Noi nu am știut să gestionăm avantajul numeric și am pierdut două puncte foarte importante. La fel cum am pierdut și cu Poli, după ce am condus cu 2-1 și aveam om în plus. Să nu știi să profiţi… Ne facem singuri viaţa grea, deși am avut și ghinion cu bara din minutul 90. În rest, în afară de rezultat, au fost destule diferenţe faţă de meciul de baraj de aici. Terenul a fost acum mult mai prost și cred că și noi și ei nu am avut mai mult de 4-5 jucători din vechea gardă. Asta e, una peste alta, vă

Viitorul Arad – Minerul Lupeni 0-0

Cartonaș roșu (Min. 52): Cartonaș roșu pentru portarul Victor Gârlea.

Echipe:

Viitorul: Gârlea – Blickling, Pantea, S. Sabău, Stoianovici – Bokse (min. 54 - D. Popescu), T. Bodri, Gavrilă (min. 86 - Lazăr), I. Sas

(min. 46 - Miculaiciuc) – Vezan (min. 46 - Haţegan) – Bădăuţă (min. 77 - Thiam). Antrenor: Flavius Pavel.

Minerul: Raţ – N. Toma, D. Vlad, D. Creciunesc, Doboș –Mazilu, Marinca, An. Petea, Eshun (min. 88 Cercel) –Baidoo, Abraham. Antrenor: Dan Voicu.

Arbitri: Alexandru Manea (Timișoara) – Catălin Urs și Petru Irina (ambii din Oradea). Rezervă: Deian Ștefănescu (Lugoj) Observatori FRF: Constantin Por (Satu Mare) și Livian Hotico (Timișoara).

Vând casă

“la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare.

Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

Fotbal. Liga 4

spun sincer, rezultatul nu mă mulţumește. Le suntem datori suporterilor, căci acasă vin tot câte 2.500-3.000, iar galeria a fost din nou la înălţime și la acest meci, atât de departe de casă. Astăzi nu aveam voie să nu câștigăm aici. Acum poate vorbesc mai mult în favoarea echipei mele, dar eu zic că ar fi trebuit să plecăm cu puncte de aici. Deși jocul nu a fost unul prea bun, ci mă leg mai ales de faptul că am jucat 11 contra 10 atâta timp. Obiectivul nostru este să obţinem cât mai multe puncte, nu avem un obiectiv de clasament. Bineînţeles, sperăm să nu se pună problema revenirii în fotbalul judeţean, dar noi ne propunem cât mai multe puncte și de ce să nu visăm? Într-adevăr e o serie grea, deplasările noastre sunt foarte lungi, obositoare, dar acesta nu a fost un impediment. Noi suntem de vină, nu deplasarea, nu nimeni”, a punctat antrenorul Minerului.

Din nou etapă cu surprize

S-au înregistrat rezultate surprize în această etapă la nivelul Ligii 4, din judeţul Hunedoara la...

...Simeria, echipa ceferiștilor din localitate, cu toate că a fost condusă la pauză la limită, a reușit să întoarcă rezultatul și la final a câștigat cu 2-1 jocul cu mai galonata echipă CSM Aurul Brad.

...partida disputată la Orăștie, unde formaţia locală, Dacia, a fost învinsă de Unirea DMO cu 4-1, după ce echipa locală a condus la pauză cu 2-1. Unirea DMO, abia promovată în Liga a IV-a, se anunţă o nucă tare pentru echipe din liga judeţeană.

Minerul Uricani a pierdut cu 4-0 , pe teren propriu, jocul cu Gloria din Geoagiu. La Vulcan, CSM Mihai Viteazul a câștigat cu scorul etapei, 7-0, jocul cu tinerii juniori de la CSM Deva, pe care i-au învins lejer. În fine la Haţeg, Retezatul a dispus cu 5-2 de Victoria Călan, dar nu foarte ușor, după ce a condus la pauză cu 2-1. Iată rezultatele etapei: CSM Dacia Orăştie - ACS Unirea DMO: 2-4 (2-1); CSO Retezatul Haţeg - AS Victoria Călan: 5-2 (2-1); CS CFR Simeria - CSM Aurul Brad 2–1 (0-1); ACS Minerul Uricani-C.S. Gloria Geoagiu 0-4 (0-4); CSM Mihai Viteazul Vulcan-CSM Deva: 7-0 (2-0).

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

De Sfânta Mărie Mică la Poiana Mare

Duminică, undeva după ora unu după amiază, am ajuns întâmplător la nedeia din Poiana Mare. Mergeam, împreună cu vărul

Aflasem despre eveniment înainte cu câteva zile înainte, miercuri, când am fost la Primăria

Uricani, dar, atunci, nu credeam c-o să ajung la Poiana Mare. Noroc cu invitaţia vărului meu Sebi de a mă duce, cu mașina lui cea nouă, la complexul turistic de mai sus, ca să mâncăm ceva în memoria mamei lui

Mărioara, mătușa mea. Nedeia din Ţinutul Momârlanilor, aflată la a treia ediţie, care se ţine, întotdeauna, de Sfânta Mărie Mică, nu începuse încă. Cu nici două minute înainte ajunseseră acolo sfinţii părinţi Petrache Creţu și Florin Olariu, așteptaţi de primarul Dănuţ Buhăescu, consilieri locali și multă lume venită din

Câmp, Valea de Brazi, Valea de Pești, din Uricani, dar și de localnici care au trecut muntele venind din Arcani, membri au Asociaţiei „Drumul Crucii” din Gorj.

meu, spre Cheile Buții, când, ceva mai sus de Câmpu lui Neag, am văzut lume multă lângă crucea aflată pe dreaptă.

Era prezent și venerabilul Nicolae Stoi, cel mai vârstnic cetăţean din Uricani și din împrejurimi, ajuns, de curând, la 95 de ani. Dumnealui este – pentru cei care nu știau asta – cel care a făcut, cu mâinile domniei sale, troiţele

în Uricani și în localităţile aparţinătoare orașului. Dănuţ Buhăescu i-a adus pe

copii mai aproape de locul în care cei doi preoţi au făcut slujba de pomenire și, după ce s-a sfinţit crucea și slujba religioasă s-a încheiat, s-a întreţinut cu cei prezenţi. Numai că, așa cum a fost sfătuit de medici, nu a abuzat cu vorbele. Toată lumea a trecut, apoi, drumul pe partea cealaltă, în poiana în care îi aștepta cortul cu mesele pline cu bucate și băutură. Și, cum e la nedeie, s-a mâncat, băut și jucat până spre seară.

Gheorghe OLTEANU

Transportul local va fi ecologic

Până în iarnă, prima rețea de transport ecologic și modern trebuie să devină funcțională. Pentru a veni în completarea Greenline-ului, primarii accesează proiecte pentru transport verde local și interurban. La Lupeni 14 autobuze vor fi achiziționate și va fi dezvoltată infrastructura pentru acestea. Totul trebuie să fie gata în 2 ani, iar valoarea investiției este de aproape 8 milioane de euro.

În maxim doi ani, locuitorii din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, vor avea pentru prima dată transport public local modern și ecologic. Prin Programul Regional Vest, 14 autobuze electrice vor ajunge la Lupeni, care va beneficia, în premieră, de un sistem de transport public de călători la standarde europene.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, Autoritate de Management pentru

Tratamente Reiki la domiciliu, diverse afecţiuni.

Telefon 0756516519 reikihealingro@gmail.com

Programul Regional Vest și Primăria Municipiului Lupeni au semnat, la finele săptămânii trecute, contractul de finanţare pentru această investiţie. De cele 14 autobuze electrice vor beneficia nu doar cei 25.000 de locuitori ai Lupeniului, ci și turiștii care ajung în zonă pentru a vizita staţiunea Straja. Autobuzele vor avea o autonomie de 150 km și o capacitate de 22 sau 52 de pasageri, în funcţie de traseele pe care vor fi introduse.

De asemenea, vehiculele vor asigura accesul facil al persoanelor cu dizabilităţi – vor fi dotate cu spaţii dedicate pentru scaunele cu rotile, sisteme de coborâre și ridicare, precum

și anunţuri audio și vizuale despre staţii și servicii.

Vor fi instalate 18 staţii de încărcare pentru autobuze și se va implementa unui sistem IT avansat pentru gestionarea eficientă a transportului, care va include soluţii de e-ticketing și va facilita monitorizarea și planificarea optimă a rutelor.

Valoarea totală a investiţiei este de aproape 8 milioane de euro, din care 6 milioane de euro contribuţia Uniunii Europene. Termenul de finalizaredecembrie 2026.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.