3834 mie 16 oct 2024

Page 1


Ziarul Vaii J iului

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9755 lei

1$ = 4,5603 lei

1₤ = 5,9644 lei

miercuri, 16 octombrie 2024 Anul XVII • nr. 3834• 8 pagini • Preţ: 1 leu

Altele două vor trece de la pământ la

Unul dintre proiectele de hotărâre dezbătute și votate de consilierii locali care și-au încheiat mandatul în luna septembrie s-a referit la aprobarea “Proiectului tehnic și

E posibil ca pe unii să-i ia cu uimire citind că străzile acestea vor fi modernizate, fiindcă mai toată lumea le știe ca fiind deja asfaltate. Strada Vasile Alecsandri are asfalt începând de jos, de la fostul IREH(aș), Renel sau PPC, cum îi zice

a Devizului general pentru obiectivul de investiții Modernizare strada Vasile Alecsandri, strada Pinului din municipiul Vulcan, județul Hunedoara”.

acum, până mai sus de sala de sport, în apropierea izvorului din Cocoșvar. La fel se prezintă și strada Pinului, începând de la sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Dorobanţi și Română până la în apropierea aceluiași izvor.

Numai că cele două străzi despre care-i vorba în povestea mea sunt mai lungi, decât am zis mai înainte. Strada Vasile Alecsandri, practic cea mai lungă din Vulcan, se duce pe deal în sus până la Krausz, cum i se spunea pe vremuri. La fel și Pinului, care șerpuiește pe lângă dealul pe care se află fosta

Cum se face că lucrează dl. deputat Toma de la PSD

În luna octombrie, deputatul Ilie Toma de la PSD Hunedoara s-a interesat de două probleme care-l ardeau tare (dar pe noi deloc): - Inundațiile din Galați, Bacău, Vaslui și Iași; - Aparatele (pline sau defecte) de colectare a ambalajelor din plastic, metal și sticlă.

Într-un judeţ răpus economic, locul II pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor e preocupat de digurile din Moldova și viteza de colectare a PET-urilor de bere. Dacă ar fi fost realmente ancorat în realitate, dl. deputat Toma ar fi aflat că, potrivit celei mai recente raportări, judeţul Hunedoara e chiar bine pe cantitatea de ambalaje SGR, în partea superioară a clasamentului naţional, cu 189.316 kg plastic, 38.400 kg metal și 520.161 kg sticlă. Pe noi, ăștia mai cu picioarele pe pământ din judeţul Hunedoara, ne preocupă mai degrabă nivelul salariului mediu brut (locul 41 la nivel naţional), depopularea accentuată, atractivitatea scăzută a judeţului (un număr ridicol de mic de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale). Dar, mai presus de toate, ne preocupă faptul că “ultraperformantul” sistem public de pensii pentru care l-am uitat prin Parlamentul României pe dl. Toma ne umilește părinţii și bunicii după o viaţă de muncă, sufocând instanţele de judecată. Astea ne preocupă mai tare. Și, în general, ni se cam rupe cât și pe la câte cozi stă dl. deputat Toma ca să depună dozele de aseară...

cabană Oana, acum 3 Brazi, și se închide undeva mai sus. Aceste tronsoane ale străzilor sunt la fel cum au fost și acum o sută și ceva de ani, adică drumuri de pământ, denivelate și pline de gropi.

Scopul investiției, așa cum apare în raportul de specialitate al proiectului, este acela de a le asigura cetăţenilor care locuiesc pe ele confortul necesar traiului. Numai că nu toţi locuitorii de pe V. Alecsandri vor simţi acest confort. Dacă, în ceea ce privește strada Pinului, aceasta va fi pusă la punct începând de la izvor și până la capăt, modernizarea străzii Vasile Alecsandri va cuprinde doar un segment scurt al acesteia. Precizarea a fost făcută după întrebarea subsemnatului.

Valoarea lucrărilor ce se vor executa în zona sudică a Vulcanului se ridică la 2.268.370,82 de

lei, sumă din care C+M este de 1.976.118,58 de lei. Durata execuţiei este prevăzută la șapte luni. În ședinţa ordinară din septembrie am aflat și care este motivul pentru care modernizarea străzilor se derulează mai greu la Vulcan. Multe străzi nu sunt intabulate, cauză din care administraţia publică locală nu putea să purceadă la nicio lucrare la ele. De abia din ultimul mandat al lui Ile și primul al lui Cristian Merișanu a început o amplă acţiune de înscriere a acestora în cartea funciară, ceea ce va permite prinderea lor în programele de modernizare. Gheorghe OLTEANU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Cu lupa pe Liga 3

Cu toate că a pierdut, Jiul Petroșani a urcat în clasament, la fel și Minerul Lupeni.

Ambele echipe au evoluat în deplasare, iar evoluţiile lor au fost opuse. În seria 8, Jiul Petroșani, care era pe locul 9, retrogradabil direct la finele play-out-

Panterele medaliate

În perioada 10-13 octombrie, Clubul Pantera Neagră Petroșani a participat la Cupa României de Taekwon-do ITF, desfășurată în orașul Baia Mare.

La startul acestui concurs au luat parte peste 800 de sportivi din întreaga ţară, înscriși la mai multe probe din concurs. Clubul Pantera Neagră s-a deplasat cu 20 sportivi, doi arbitri și doi antrenori. Sportivii lui Ionuţ Lascău au obţinut 26 de medalii din care 5 locuri 1, 12 locuri 2, 9 locuri 3. A obţinut și titlul de cel mai bun sportiv junior feminin al campionatului.

Locurile 1 au fost obținute de către:

Raluca Ienulesc - luptă  Furcoi Patricia - tehnici speciale  Elena Șamotă - tehnici speciale

Ne apropiem cu pași repezi de finalul turului sezonului regular din Liga 3 de fotbal, acolo unde evoluează, în serii diferite, și cele două echipe din județul Hunedoara, Jiul Petroșani în Seria 8 și Minerul Lupeni în Seria 9. Au avut loc deja meciurile etapei a VII-a, antepenultima a turului sezonului regular.

ului, a jucat în Argeș, pe terenul celor de la Unirea Bascov. Soarta partidei a fost pecetluită în câteva zeci de secunde, echipa din Bascov înscriind prin Ionuţ Teodorescu (minutul 31) și Mădălin Govlej (minutul 33), suficient pentru ași asigura o victorie cu 2-0 în faţa celor de la Jiul. Cei de la Unirea Bascov, care au ajuns la 8 puncte, își păstrează poziţia, iar Jiul, chiar dacă a pierdut, a urcat o poziţie în clasament. Acest lucru se datorează faptului că Sparta Horezu, care are tot 4 puncte ca și Jiul, dar golaveraj mai slab a pierdut acasă, cu

Nagy Anemona - luptă

Isabela Drăghici -luptă

Locurile 2:

Raluca Ienulesc - tull

Beatrice Bârluţiu - tehnici speciale

Tudor Borlean - luptă

David Scorodeţ - luptă

Adriana Sân - luptă

Adriana Sân - dinamometru

Andrei Nichimiș - luptă

Elena Șamotă - tull

Alexandru Ienulesc - tehnici speciale

Alexandru Molnar - tehnici speciale

Alexandru Molnar - tull

Denisa Sultan - luptă

Locurile 3:

Andrei Câmpean - luptă

Elena Laib - luptă

Dominic Ignat - tull

Dominic Ignat - luptă

Elena Șamotă - luptă

Andreea Talpalaru - luptă

Denisa Sultan - tull

Alexandru Molnar - luptă

Andreea Talpalaru - tehnici speciale

Titlul de cel mai bun sportiv junior I feminin al campionatului a fost obţinut de către sportiva Elena Șamotă.

Antrenori clubului la acest concurs au fost Ionuţ Lascău și Maria Iovan. Arbitrii delegaţi: Alexandru Molnar și Luca Savu.

jud. Hunedoara; 0254.549020 (Digi fix/fax); 0735.727264 (Orange mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

scor de neprezentare, 0-3.  În derby-ul seriei, ACSO Filiași și SCM Râmnicu Vâlcea au remizat, scor 0-0. În urma acestui egal Filiașiul, cu 15 puncte, rămâne pe 2, iar Vâlcea, care a pierdut primele puncte din campionat, rămâne în frunte, cu 19 puncte. Runda următoare, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15:00, Jiul Petroșani va juca tot în deplasare, într-un derby al suferinţei, pe terenul ultimei clasate, Aro Câmpulung. Penultima etapă a turului sezonului regular din seria 8 mai programează întâlnirile Gilortul Cărbunești – Unirea Bascov, SCM Râmnicu Vâlcea – Sparta Horezu, Speed Bradu – ACSO Filiași și Viitorul Dăești – Vulturii Fărcășești.

Minerul Lupeni revine pe podium

În seria 9 au evoluat cei de la Minerul Lupeni. Trupa din Vale, pe locul 6 în

Începe Cupa Satelor

serie înainte de acest meci, a urcat pe 3 după victoria obţinută.

Minerul a gestionat bine jocul și s-a impus cu 1-0, revenind, astfel, pe locul 3, cu 12 puncte și golveraj +3.

Pe prima poziţie rămâne Peciu Nou, cu 16 puncte, după succesul de pe teren propriu, cu 3-1, în faţa celor de la CSC Ghiroda. Progresul Pecica, cu 14 puncte, își păstrează poziţia secundă. Pe locul 5, primul în afara play-off-ului, a urcat Poli Timișoara, cu 10 puncte.

Etapa viitoare, penultima a turului sezonului regular, Minerul Lupeni va juca, pe teren propriu, cu ultima clasată, Gloria Cermei, partida fiind programată pentru sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15:00.  Celelalte meciuri ale rundei sunt Avântul Periam – Viitorul Arad, CSC Ghiroda – ,Poli Timișoara, Timșul Șag –CSC Peciu Nou și Progresul Pecica –Lotus Felix.

Cupa Satelor revine cu noutăţi și reguli pentru ediţia din acest an.

Anul acesta, comunele vor fi înscrise în competiţie prin Școlile Gimnaziale din localităţile respective. Cei care doresc să se înscrie, o pot face pe platforma https://impreunasuntemfotbal.ro/competitii-grassroots-home/ Pot participa doar jucători care sunt elevi ai școlilor din comună și care s-au născut după 1 ianuarie 2011. Fiecare comună poate înscrie mai multe echipe, iar competiţia este deschisă și pentru echipe formate exclusiv din fete. Regulamentul competiţiei poate fi consultat accesând link-ul de mai jos https://www.frfajf.ro/upload/hd/files/Regulament%20Cupa%20Satelor%2024_25%20(1).pdf Termenul limită de înscriere a fost 15 octombrie 2024!

Sărbătoritul Romulus Gabor

În anul 1981, România a participat la Campionatul Mondial de Tineret la Sydney, în Australia. A fost competiţia lui Romulus Gabor. Atunci a „explodat” ca jucător. A dat două goluri în meciul cu Uruguay, din sferturile de finală. Au mai fost încă două, dar ultimul a fost cel cu Anglia, din finala mică, încheiat cu scorul de 1-0. Cu peste 100 de puncte faţă de cel de-al doilea clasat, Romulus Gabor a câştigat „Balonul de aur”. A primit şi „gheata de bronz”, deşi dăduse tot atâtea goluri ca şi primii doi clasaţi, dar departajarea s-a făcut la număr de meciuri jucate în cadrul campionatului. A luat însă un trofeu, pe care niciun alt fotbalist român nu l-a obţinut – Balonul de Aur. Are 277 de jocuri/60 de goluri în Divizia A, 35/2 în echipa României, 4 goluri în Naţionala de Tineret, iar zilele astea și-a aniversat ziua de naştere, prilej cu care îi urăm multă sănătate şi bucurii!

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro

Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN

Loredana JUGLEA - 0723.446831

loredanajuglea@yahoo.com

Gheorghe

Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Confort Media Publicitate: Mirabela FLEŢAN

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

Modernizarea Corpului de Învăţământ Atelier

Corpul de învăţământ Atelier Școală al Universităţii din Petroșani va beneficia de o modernizare semnificativă graţie unei investiţii din fonduri europene.

Proiectul de reabilitare termică, finanţat prin Programul Regional Vest 2021-2027, axa Eficienţă energetică –clădiri publice din cadrul ITI Valea Jiului, va aduce îmbunătăţiri majore infrastructurii educaţionale și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Obiectivele proiectului

Proiectul are ca scop principal îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirii, cu scopul de a crea un mediu educaţional modern și eficient din punct de vedere al consumului de energie. Printre obiectivele principale se numără: Îmbunătăţirea performanţei energetice prin măsuri ce vizează reducerea pierderilor termice și optimizarea consumului de energie.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, contribuind astfel la combaterea schimbărilor climatice.

Realizarea obiectivelor specifice ale

Intervenţiei regionale 3.1C, care se axează pe eficienţa energetică în clădirile publice.

Activităţi de reabilitare termică

Proiectul presupune implementarea unui set de activităţi specifice reabilitării termice, menite să asigure condiţii optime pentru activităţile didactice și să reducă considerabil consumul de energie:

Izolarea termică a faţadelor și planșeelor clădirii, precum și înlocuirea tâmplăriei cu elemente superioare din punct de vedere energetic, pentru a minimiza transferul termic.

Utilizarea energiei regenerabile prin instalarea de panouri fotovoltaice și solare, care vor asigura producerea de energie electrică și apă caldă menajeră.

Montarea pompelor de căldură pentru asigurarea unui agent termic eficient și prietenos cu mediul.

Înlocuirea corpurilor de iluminat cu tehnologie LED, contribuind

astfel la reducerea consumului de energie electrică și a costurilor aferente.

Impactul proiectului

Acest proiect de modernizare va fi derulat pe o perioadă de 24 de luni, cu termen de finalizare la data de 30 iunie 2026. În urma lucrărilor de reabilitare,

totală de 4.724.860,21 lei, din care 4.317.313,68 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Investiţia va contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţii locale și la creșterea calităţii vieţii pentru locuitorii din zona Văii Jiului, prin crearea unui mediu educaţional mai eficient și prietenos cu mediul.

Campania naţională de informare şi conştientizare a angajatorilor şi salariaţilor cu privire la eliberarea adeverinţelor de vechime

În perioada 11.10.2024 - 31.12.2024

inspectorii de muncă din cadrul

Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara vor desfășura campania naţională de informare și conștientizare a angajatorilor și salariaţilor cu privire la eliberarea adeverinţelor de vechime. Potrivit dispoziţiilor Codului muncii și Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, la încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să

muncă, tipul de contract, data începerii activităţii, funcţia ocupată, salariul de bază și sporurile prevăzute în contractul de muncă, modificările suferite în executarea raportului de muncă, data încetării contractului individual de muncă, temeiul de încetare, perioadele de absenţe nemotivate și concedii fără plată, semnătura reprezentantului legal al angajatorului și ștampila.

îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate. Acest document aduce informaţii necesare despre perioada de activitate a salariatului, în cadrul angajatorului și cuprinde următoarele elemente: datele de identificare ale salariatului, datele de identificare ale angajatorului, data și numărul contractului individual de

Ca scop principal al acestei campanii este informarea și conștientizarea angajatorilor și a altor deţinători de arhivă, cu privire la obligaţia legală de eliberare a adeverinţelor de vechime și totodată, de a informa persoanele fizice care au sau au avut calitatea de salariat cu privire la condiţiile de solicitare a acestora.

Toate informaţiile referitoare la eliberarea adeverinţelor de vechime sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara. Recomandăm tuturor angajatorilor și salariaţilor să acceseze linkul https://itmhunedoara.ro/ro/articole/s how/11102024-eliberareaadeverintelor-de-vechime/ pentru a consulta detaliile complete referitoare la procedura de eliberare a adeverinţelor de vechime.

studenţii și cadrele didactice ale Universităţii din Petroșani vor beneficia de condiţii educaţionale îmbunătăţite, în conformitate cu standardele moderne de eficienţă energetică și confort.

Din punct de vedere al performanţei energetice, se estimează o reducere cu 90,42% a consumului de energie primară și o scădere cu 89,25% a emisiilor de CO2, rezultate esenţiale în lupta împotriva schimbărilor climatice. Finanţarea proiectului

Proiectul beneficiază de o finanţare

Despre Programul Regional Vest Programul Regional Vest 2021-2027 reprezintă un instrument esenţial de finanţare europeană, care sprijină dezvoltarea economică și îmbunătăţirea calităţii vieţii în Regiunea Vest. Prin acest program, numeroase iniţiative locale primesc suport financiar pentru a promova eficienţa energetică, inovarea și dezvoltarea durabilă. Pentru informaţii suplimentare despre acest program, puteţi accesa www.vest.ro.

„Grija” pentru cei care fac curăţenie

Masa și băncile din imagini se află lângă blocul 3 A1 din Vulcan, „în spate la LOTO”, cum știe și-i zice lumea. Mai toate

Este vorba, ca să nu o mai întind, de covorul de seminţe sau de pungile și hârtiile de lângă ele. Asta, deși băncile au, agăţate de ele, saci destinaţi colectării unor astfel de deșeuri. Numai că, deși au unde să le pună ambalajul produselor pe care le consumă, unii tineri, fiindcă ei vin și stau mai des pe băncile de la 3A1, preferă să le arunce pe jos.

Deunăzi, o locatară din bloc o dojenea, cu o voce domoală, pe o fată pe care, probabil, o văzuse c-a aruncat ceva pe jos. Tânăra nu a avut nicio

blocurile de locuințe au bănci în fața scărilor și mai la toate dai peste ceva care le dă același aspect.

reacţie. O privea visătoare pe femeie și nu zicea nimic, de parcă nu ar fi înţeles ce i s-a spus. Nici vorbă să se fi simţit vinovată și să se fi aplecat, ca să ridice ceea ce aruncase.

Vând casă

“la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare. Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

www.zvj.ro miercuri, 16 octombrie 2024 Vulcan

Dacă la faza asta am fost de faţă, nu știu cum a fost cea în care sacul a fost spart și din el s-au împrăștiat resturile de ciuperci pe care acesta le conţinea. Bănuiesc că o fi fost luat la șuturi de vreun nervos de genul ălora care au

răspunsul pregătit dacă-l întrebi de ce fac asta: „Să aibă de lucru și ăia care fac curăţenie!”. Ce să-i mai zici unui astfel de specimen?

Gheorghe OLTEANU

LA ORDINEA ZILEI

Directorul

Călin Petru Marian, directorul APIA Hunedoara, a fost alături de producătorii locali la târgul tradiţional din comuna Pui.

Acest târg este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din această parte a ţării,  iar Călin Petru Marian a precizat că nu este nu doar un loc de comerţ, ci și un punct de

legătură socială. ”În calitate de director al APIA Hunedoara, am fost prezent la târgul din Pui cu convingerea că acest lucru este benefic atât pentru Agenţie, cât și pentru comunitate.

Prin interacţiunea directă cu fermierii și producătorii locali le-am putut oferi informaţii valoroase despre programele de sprijin disponibile, subvenţii și ajutoare financiare, despre cum pot accesa fonduri europene sau naţionale pentru implementarea unor practici agricole durabile.

asigură oportunitatea de a ne adapta serviciile oferite în funcţie de nevoile specifice ale acestora.

Mă preocupă în mod constant bunăstarea agricultorilor, care

ANUNŢ DE LICITAŢIE

Municipiul

Petroşani,

cu sediul administrativ pe str. 1 Decembrie 1918, nr.93, judeţul Hunedoara, cod fiscal 4468943, cod poștal 332019, telefon +40 254-541220, +40 254541221, fax +40 254-545903, adresa de e-mail primarie@primariapetrosani.ro, organizează: - licitaţie publică deschisă în vederea vânzării terenului în suprafaţă de 4.117,0 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Petroșani, situat în municipiul Petroșani, str. Fabricii, f.nr., înscris în C.F. 67588 Petroșani, nr. cadastral 67588; - licitaţie publică deschisă în vederea vânzării terenului în suprafaţă de 187,0 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Petroșani, situat în municipiul Petroșani, str. Dacia, nr.4/4, înscris în C.F. 67055 Petroșani, nr. cadastral 67055; - licitaţie publică deschisă în vederea vânzării terenului în suprafaţă de 73,0 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Petroșani, situat în municipiul Petroșani, str. Viitorului, nr.10/2, înscris

În același timp, prezenţa noastră alături de fermieri ne ajută să putem înţelege mai bine nevoile și provocările cu care se confruntă și ne

reprezintă un aspect esenţial al activităţii mele, având un impact semnificativ asupra economiei rurale și a siguranţei alimentare. Avem menirea să ajutăm agricultorii săși dezvolte afacerile, să investească în tehnologii moderne și să-și îmbunătăţească productivitatea”, a declarat Călin Petru Marian, directorul APIA Hunedoara.

Tratamente Reiki la domiciliu, diverse afecţiuni.

Telefon 0756516519 reikihealingro@gmail.com

în C.F. 67658 Petroșani, nr. cadastral 67658.

Vânzarea terenurilor a fost aprobată prin H.C.L. nr. 435/29.08.2024, H.C.L. nr. 414/09.08.2024 și H.C.L. nr. 443/29.08.2024, și se realizează cu respectarea prevederilor O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele interesate pot solicita și intra în posesia documentaţiilor de atribuire începând cu data de 16.10.2024, data publicării anunţurilor în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în baza cererii depuse în acest sens și numai după achitarea taxei de multiplicare, în termen de 4 zile lucrătoare de la data solicitării.

Documentaţiile de atribuire pot fi ridicate de la Compartimentul Registratură Urbană Statistică și Concesiuni, camera 38, din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, str. 1 Decembrie 1918, nr.93, judeţul Hunedoara, telefon 0254/541220, 0254/541221, fax 0254/545903, e-mail: serv_urbanismpetrosani@yahoo.com.

Contravaloarea documentaţiei de atribuire este de 50 lei și se achită la casieria din cadrul Primăriei municipiului Pettroșani, parter sau prin ordin de plată în contul Municipiului Petroșani, numărul RO79TREZ36821E365000XXXX, cod fiscal 4468943, deschis la Trezoreria Petroșani.

Persoanele interesate pot solicita clarificări în termen

de 2 zile lucrătoare de la data intrării în posesia documentaţiei de atribuire. Data limită de solicitare a clarificărilor este 30.10.2024, ora 09.00.

Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă.

Oferta are caracter obligatoriu din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate respectiv din momentul deschiderii ei, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Ofertele se depun până la data de 06.11.2024, ora 09.00, la sediul Primăriei Municipiului Petroșani, str. 1 Decembrie 1918, nr.93, municipiul Petroșani, jud. Hunedoara, biroul de registratură, într-un singur exemplar, care trebuie să conţină două plicuri sigilate, unul interior și unul exterior.

Ședinţele publice de deschidere a ofertelor se vor desfășura în data de 06.11.2024, orele 10.00, 12.00 respectiv 14.00, în sala de şedinţe, la sediul instituţiei.

Contestaţiile cu privire la desfăşurarea prezentelor proceduri se depun la Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, cu sediul în municipiul Deva, Calea Zarandului, nr.73, CP 330182, jud. Hunedoara, tel. 0254/218045, fax 0254/216333, e-mail: tr-hunedoara-reg@just.ro, în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În cadrul unei ocazii speciale, cei mai buni cercetători din România vor participa la Petroșani la evenimentul aniversar care marchează 75 de ani de activitate ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecţie Antiexplozivă –INSEMEX Petroșani. Această instituţie de prestigiu din Valea Jiului, care a dus numele României pe scena internaţională, continuă să strălucească prin performanţă și inovaţie în domeniul său de activitate.

Reuniune națională cu 15 institute de cercetare

Pe data de 17 octombrie, la Universitatea din Petroșani, INSEMEX va orga-

Cercetători de top din România, reuniţi la Petroşani pentru aniversarea INCD INSEMEX

niza o manifestare importantă, care va reuni 15 institute de cercetare și dezvoltare din România, alături de numeroși invitaţi din diverse domenii știinţifice.

Evenimentul va aduce în prim-plan cercetările și expertiza INSEMEX, institut care timp de 75 de ani a oferit soluţii esenţiale în analiza și prevenirea incidentelor legate de medii explozive. Dr. ing. Artur George Găman, directorul general al INSEMEX și președinte de onoare al Asociaţiei Salvatorilor Minieri și de Suprafaţă, a subliniat importanţa acestei aniversări:

„Implicarea întregului colectiv, munca susţinută și deloc ușoară, participarea în parteneriate interne și internaţionale, organizarea evenimentelor tematice, precum și cercetările și numeroasele invenţii brevetate ne-au adus aici.

Aceste realizări ne-au consolidat poziţia de top pe care o ocupăm la ora actuală. Vom găzdui a doua reuniune de acest fel, iar aceasta este o oportuni-

tate de a face cunoscute realizările noastre și de a prezenta Valea Jiului, Petroșani și institutul nostru“, a declarat Găman.

Realizările INSEMEX: 75 de ani de inovație și excelență

Pe parcursul celor 75 de ani de existenţă, INSEMEX a devenit un reper naţional și internaţional în domeniul cercetării și protecţiei antiexplozive. Activitatea institutului se remarcă prin: Cercetări complexe în domeniul mediilor explozive, care au ajutat la elucidarea unor evenimente grave și au contribuit la prevenirea acestora. Invenţii brevetate și colaborări internaţionale, care au adus multiple premii în cadrul manifestărilor știinţifice de prestigiu.

Parteneriate naţionale și internaţionale, care au sprijinit dezvoltarea continuă a activităţilor de cercetare și inovare.

Aniversarea celor 75 de ani este un

prilej de recunoaștere a tuturor eforturilor depuse de echipa INSEMEX și de consolidare a poziţiei sale de lider în cercetarea aplicată pentru protecţia minieră și antiexplozivă.

Un eveniment festiv și o ocazie de promovare

Evenimentul din 17 octombrie va fi nu doar o sărbătoare a performanţelor atinse de INSEMEX, ci și o oportunitate pentru cercetători de a explora potenţialul știinţific al regiunii Valea Jiului.

„Fiind un moment marcant, am decis să organizăm evenimentul într-un cadru festiv, oferindu-le cercetătorilor șansa de a cunoaște mai multe despre Petroșani, Valea Jiului și activităţile institutului nostru“, a mai adăugat dr. ing. Artur George Găman. Astfel, INSEMEX Petroșani își continuă drumul de excelenţă, reconfirmându-și rolul esenţial în dezvoltarea cercetării știinţifice din România și contribuind la consolidarea securităţii în domenii critice, precum cel minier și antiexploziv.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.