CMYK
Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro
Ziarul Vãii Jiului
Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!
MIERCURI
23 noiembrie 2011 Anul IV Nr. 833 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:35 Apus: 16:57
ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!
Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Viitor incert pentru Valea Jiului. Dorin Gligor, preşedintele PDL Hunedoara:
„Pe masa de lucru a Comisiei Europene se află problema subvenţiilor din minerit pentru România şi Germania, iar CE va definitiva în ianuarie 2012 demersurile de acordare a acestora” vinde (280 lei/Gcal). Or, CE solicită garanţii din partea statului român, că suportarea acestei subvenţii nu va produce destabilizarea indicatorilor macroeconomici. CE solicită, de asemenea, garanţii privind faptul că fondurile ce vor fi alocate în programele de închidere a unor mine neviabile (Petrila, Paroşeni, Uricani) vor fi utilizate strict cu această destinaţie. Primul ministru a decis constituirea „Ieri (luni, n.r.) am fost prezent la unei comisii de lucru între cei de la FiBiroul Permanent Naţional al PDL şi nanţe şi cei de la Ministerul Economiei. am prezentat situaţia din Valea Jiului. Eu sper că joi, prin conlucrarea dintre Săptămâna trecută, în urma întâlnirii pe cele două ministere, vom găsi o soluţie care ministrul Economiei a avut-o la să nu mai fim în situaţia delicată de la Bruxelles, încă nu avem un punct de sfârşitul lunii octombrie legată de vedere legat de avizul privind acorprima tranşă a plăţilor compensatorii darea subvenţiei pentru minerit. După pentru cei 900 de mineri disponibicum se ştie, din 2011 extracţia cărlizaţi”, a declarat Dorin Gligor. bunelui se supune unei legislaţii euLegat de ultima rectificare bugetară, ropene. Pe masa de lucru a Comisiei liderul PDL spune că judeţul nostru va Europene (C.E.) se află problema subprimi sume importante ce vor rezolva venţiilor din minerit pentru România şi probleme de strictă actualitate. Germania, iar CE va definitiva în „În ultima perioadă primăriile din judeţ ianuarie 2012 demersurile de acordare s-au confruntat cu o situaţie dificilă în a acestora. Cunoaşteţi că subvenţia se ceea ce priveşte plata indemnizaţiilor referă la diferenţa între preţul propersoanelor cu handicap şi a asisducţiei (377 lei/Gcal) şi cel cu care se tenţilor personali. Prin rectificarea bugetului de stat, judeţul Hunedoara va primi 75 de miliarde de lei vechi Soluţia de avarie în şi nu vor mai fi probleme. Pe de altă chestiunea Lupeni: parte, prin rectificare sunt prevăzute şi 115 miliarde de lei vechi pentru VA INTRA LUNGU ÎN salariile profesorilor. Un alt lucru GREVA FOAMEI ÎN îmbucurător, tot legat de această LOCUL PRIMARULUI rectificare, este alocarea a 40 de miliarde de lei vechi pentru arierate, RESMERIŢĂ? lucrări de investiţii în infrastructură Un cititor al ZVJ ne-a completat ironic de drumuri, apă şi canalizare”, a mai titlul articolului publicat în ediţia de ieri spus preşedintele PDL Hunedoara. pe prima pagină, „În chestiunea gerului Mihaela PETROŞAN din apartamentele românilor, acelaşi partid, două atitudini…/ La Brad, primarul PSD e în greva foamei. La Lupeni, primarul PSD e bine mersi…”. Şeful PDL-ului din judeţul Hunedoara, fostul prefect Dorin Gligor, a ţinut ieri, la Brad, o conferinţă de presă, în care a prezentat mai multe teme legate de judeţ şi de preocupări guvernamentale pentru zona noastră. Referitor la subvenţia pentru mineritul din Valea Jiului, Gligor spune că nu există încă clarificări, dar se aşteaptă o soluţie rapidă.
Completarea cititorului a fost: „Şi, întrucât primarul Lupeniului este bătrân (nu este chiar bătrân - n.r.) şi bolnav, acesta îi va trasa sarcină de serviciu lui Gabriel Lungu să facă greva foamei în locul său…”. Nu avem doar cei mai mulţi cititori din presa Văii Jiului, ci şi cei mai puşi pe şotii... Deşi ideea ar putea fi pusă în aplicare, mai ştii? R.H.
R
Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,3588 lei 1$ = 3,2215 lei 1₤ = 5,0417 lei MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
Rent A Car (Dacia Logan)
Tarife între 70 şi 150 lei/zi Sună acum! 0732.832.824
Ultima oră:
Gheorghe Truţă a mai câştigat un concurs de dramaturgie! Amănunte în ediţia de mâine! Ieri, în Colonia Petroşani,
O tragedie a sărăciei Un grav accident s-a produs ieri în cartierul Colonie din nunicipiul Petroşani, un accident previzibil, iminenţa acestuia fiind anunţată de Ziarul Văii Jiului încă din primăvară.
portat rapid la Spitalul de Urgenţă Petroşani, starea acestuia fiind însă precară. Clădirea, sub al cărui perete a fost prins bărbatul, este părăsită de foarte multă vreme şi se află într-o continuă degradare. Totuşi, firma
Ieri, în jurul orei 14:00, un petroşenean, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost prins sub o placă de beton de circa 50 de tone. Este vorba de zidul unei clădiri dezafectate care aparţine firmei SARTEX - în faliment, situată pe strada Oltului. Bărbatul încerca să sustragă bucăţi de fier vechi din peretele imobilului dezafectat, când, la un moment dat, acesta a cedat, omul fiind prins sub dărâmături de la genunchi în jos. Echipajele de pompieri şi SMURD sosite la faţa locului au încercat din răsputeri să recupereze bărbatul de sub placă şi moloz. În cele din urmă, operaţiunile de salvare au reuşit, bărbatul fiind scos de sub dărâmături şi trans-
care are în proprietate terenul şi clădirea respectivă nu a luat măsuri de supraveghere sau de pază şi nici nu a demolat clădirea. Astfel, aceasta a devenit un pericol public pentru oricine ar fi trecut pe-acolo. Atât primele cercetări cât şi declaraţia locţiitorului comandantului Detaşamentului de Pompieri din Petroşani, Răzvan Stancu, confirmă ipoteza că bărbatul ar fi încercat să sustragă bucăţi de fier vechi, iar la un moment dat tavanul imobilului s-a prăbuşit, iar bărbatului i-au rămas prinse picioarele sub dărâmături. Andreea BUGA Corneliu BRAN
2 ACTUALITATE
Ziarul Vãii Jiului
miercuri, 23 noiembrie 2011
Să-i fi căzut cu tronc dictatura personală? În ziua şi la ora la care citiţi voluntară este în regulă - primarul nu vrea în ruptul capului să i-o ia în conacest număr al ziarului, siderare. Şi, în atare condiţii, zice, în continuare, despre acesta că este în consilierii locali vulcăneni stare de... incompatibilitate. ar fi trebuit să fie în posesia dosarelor de şedinţă. Ciudat, foarte ciudat. Dacă, să spunem, omul ar fi plecat Pentru că - nu-i aşa? definitiv, ca să se stabilească în mâine este joi, 24 noiemstrăinătate, haide, sau, nici nu vreau să mă gândesc la asta, s-ar fi întâmbrie. Ultima zi de joi din plat altceva, tot cu incompatibilitatea lună în care, teoretic, este agăţată de el ar fi rămas? Să fim serioşi. Deja miroase de pe trotuarul din programată să se desfăcealaltă parte a primăriei că este şoare şedinţa ordinară a vorba de cu totul şi cu totul altceva. Consiliului Local al Planul este, desigur, municipiului Vulcan. Numai că, deja nu mai e vorba de speculaţie, ci de un lucru cert, şedinţa de consiliu din această lună nu va mai avea loc. Asta, fiindcă nu a fost convocată de către primarul Gheorghe Ile. Care, zilele trecute, a declarat că nu o va convoca, din cauza ex-consilierului local PSD Marin Coltescu. Căruia - deşi toţi juriştii pe care i-ai întreba te pot asigura că demisia sa
www.zvj.ro
acela de a dizolva consiliul local. Data trecută nu s-au prezentat consilierii PD-L la şedinţă, acum aceasta nu este convocată de către primar, iar luna viitoare, în decembrie, se va întâmpla din nou ca pedeliştii să nu apară în sala de şedinţă. Şi-i gata cu Consiliul Local al municipiului Vulcan! Că doar nu degeaba Gheorghe Ile a spus despre acesta că mai mult îl încurcă, decât îl ajută. Asta, desigur, din punctul lui de vedere.
Numai că, privită dintr-un alt unghi, treaba miroase a altceva. A dictatură personală. N-ar fi exclus ca lui Gheorghe Ile să îi facă cu ochiul postura de a conduce de unul singur. Cum făceau pe vremuri tovarăşii primi-secretari, care, fiecare în oraşul său,
nu dădea nimănui socoteală. Or, suntem la peste douăzeci de ani de momentul acela, iar oamenii, chiar dacă le este încă teamă să vorbească deschis, au în mână un atu care se cheamă buletinul de vot. Gheorghe OLTEANU
ACTUALITATE 3
Ziarul Vãii Jiului miercuri, 23 noiembrie 2011
În cartierul Dallas din Vulcan
Constructorii pun borduri, iar hoţii le scot de la locul lor În cartierul vulcănean Micro 3B se vede cu ochiul liber că lucrările de pe străzi şi alei avansează pe zi ce trece. Numai că, cu acelaşi ochi liber, se pot observa şi unele porţiuni în care lasă de dorit modul în care a fost făcută treaba. Lateralele străzii Mihai Eminescu sunt deja bordurate. De sus până jos, inclusiv aleile dintre blocurile turn. Ieri dimineaţă, toată forţa muncitorească era concentrată în partea de jos a străzii. La intersecţia acesteia cu strada Traian. Unde se taluza pământul de pe partea dreaptă, cum mergi în jos spre Clubul Şansa.
Operaţiunea nu va dura mult, fiindcă oamenii vor reveni lângă blocul 8. Adică în capătul de sus al străzii Mihai Eminescu. Loc în care se va executa aceeaşi operaţiune, numai că, de data asta, pe trotuarele de lângă bloc. Amănuntul l-am aflat de la şeful de echipă Vasile Răncescu. Pentru că tot l-am oprit, ca să schimbăm două vorbe, l-am întrebat şi altceva. Ceva ce îmi spusese, cu un minut înainte, unul dintre cetăţenii de care, odată ajuns aici, m-am apropiat imediat. O treabă care, observ, a devenit meteahnă la constructori. Fie că e vorba de cei care au lucrat, jos, la bulevard, fie că vorbim despre cei care lucrează în Dallas. "De ce aţi astupat cu pământ gura de canal din capătul de jos al blocului 8?" (vezi foto).
Capace furate Bloc 1 Dallas pacele de la gurile de canal din faţa scării I a blocului nr.1 de pe Eminescu. (vezi poza). Spre norocul lor, cele de pe mijlocul drumului sunt încă întregi şi la locul lor. Asta, probabil, pentru că acestea au capace cu balamale şi sunt mai greu de scos.
"L-a prins pe careva care le fură?", s-a întrebat retoric, desigur, unul dintre cei trei bărbaţi cu care m-am oprit să discut. "Nu, şi-a răspuns tot el, până acum nu a fost prins niciunul!". E posibil ca tocmai pentru asta, în noaptea de
luni spre marţi, o patrulă mixtă de poliţie să fi făcut post fix în zona blocurilor de la capătul din sus al străzii Eminescu. Mai ales că, în urmă cu câteva zile, s-au găsit borduri dislocate din locul pe care fuseseră montate, gata pregătite, spre a-şi lua zborul de acolo. Nu prea cred, am fost contrazis, ceva mai târziu, de către un locatar din Dallas, întâlnit întâmplător. Lumea vorbeşte că au fost puşi să păzească magazinul de la parterul blocului 6, al cărui proprietar ar fi făcut plângere la poliţie că ar fi fost ameninţat.
Oricum ar fi,
Pentru moment, omul a rămas interzis. Se întreba, probabil, de unde o ştiu şi pe asta. Apoi, revenindu-şi, mi-a explicat că nu e astupat cu pământ, ci cu o placă de beton. Peste care s-a pus pământ, dar care va fi dat la o parte când se va monta capacul (?! – n.r.). Mira-m-aş! Că tot am adus vorba de guri de canal şi de capacele aferente, încă o constatare. Şi în Dallas acestea se fură în draci. Sâmbătă, bunăoară, s-au făcut nevăzute ramele şi ca-
S.C. EURO JOBS S.R.L vă oferă, la cele mai bune preţuri de pe piaţă, următoarele servicii: - măsurători topografice, trasări de construcţii civile şi industriale, intabulări, parcelări cu statul român, înscrieri în cartea funciară; - proiectare construcţii civile (proiecte de case, cabane, garaje la 5 euro/mp construit) (D.T.A.C., D.T.A.D., Studii de fezabilitate), modificări de proiect. De asemenea, obţinem avize, acorduri şi autorizaţii de construire sau desfiinţare. Ne puteţi contacta la nr. de tel. 0354.108.516, 0727.091.969, sau la adresele: Petroşani, str. 22 Decembrie, nr. 1, lângă Capela Bobocul Petroşani, str. Livezeni, nr. 3, et. 1 - Birou proiectare. De acum, problemele dumneavoastră sunt şi ale noastre!
Capac astupat bloc 8 Dallas
Bordură supraînălţată Bloc 8 Dallas
având în vedere grija unora de a se înfrupta din materialele de construcţii, n-ar fi rău să i se acorde mai mare atenţie acestui aspect. Revin la constatările critice ale interlocutorilor mei. Critici cu care a fost de acord şi şeful de echipă. Mai rămâne însă de văzut dacă şi se va ţine seama de ele. Una ar fi modul în care a fost supraînălţată partea de bordură de la trotuarul din apropierea scării blocului 8. Şi, tot în acel loc, taluzarea făcută chiar de mântuială. "La prima ploaie tot pământul ăla se duce în jos şi ajunge în scara blocului", era convins cel care sesizase acest lucru. Apoi, un altul i-a zis şefului de echipă, dacă nu face acum asfaltarea, cum vine zăpada, tot pământul şi pietrişul aşternute pe stradă vor fi duse în jos. Ceea ce înseamnă bani cheltuiţi degeaba, pentru că va fi necesar ca lucrările să fie refăcute! Gheorghe OLTEANU
În partea de jos strada Traian
www.zvj.ro
Ziarul Vãii Jiului
4 SPORT
miercuri, 23 noiembrie 2011
Şah la „rege” Şahista Daria Vişănescu, legitimată la Clubul de Şah Deva şi CS Medicina Timişoara, a avut un start bun la Campionatele Mondiale pentru Copii şi Juniori care se desfăşoară în Brazilia. „Micuţa Kasparova” a strâns 2,5 puncte în primele patru runde şi are ca obiectiv intrarea în „top 10” al celor mai bune şahiste ale lumii la categoria sub 16 ani. Campioana României Daria Vişănescu (15 ani) a obţinut două victorii şi o remiză şi a suferit o înfrângere în primele patru partide disputate la cea mai puternică întrecere
şahistă a lumii, la categoria sub 16 ani. Talentata şahistă din Petrila le-a învins pe Laura Velez din Ecuador (runda I) şi Ali Roy din Scoţia (runda IV), a remizat cu Danya Brito din Ecuador (runda II), însă a cedat în partida cu Nguyen Thi din Vietnam (runda III). Cu cele 2,5 puncte acumulate în cele patru runde, Daria ocupă locul 25 în clasamentul celor peste 90 de participante. Însă ca punctaj luat în modul, Daria e pe locul patru, întrucât înaintea ei există o singură indiancă cu maximum de patru puncte, sunt şapte jucătoare cu 3,5 puncte, 11 şahiste cu trei puncte şi patru jucătoare tot cu 2,5 puncte. „Putea să aibă mai multe puncte şi să fie mai sus în clasament, dar a fost şicanată de emoţii. Se concentrează mai greu când joacă departe de casă, şi în plus este cu un
an mai mică decât majoritatea adversarelor”, a spus Corneliu Hotăran, preşedintele Clubului de Şah Deva. Daria este, de regulă, puternică în rundele de mijloc şi de final ale unei competiţii, aşa că speranţele de obţinere a unui rezultat valoros sunt încă de actualitate, chiar dacă adversarele sunt foarte valoroase.
„Cred că Daria a scăpat de emoţii şi va urca în clasament. Obiectivul ei este intrarea în top zece mondial, întrucât deocamdată nu are forţa de a fi mai sus. Este mai mică cu un an decât majoritatea adversarelor, iar jucătoarele de top din categoria ei sunt profesioniste, acordând şahului 80-90 la sută din timp, în defavoarea şcolii sau a altor activităţi”, a spus Corneliu Hotăran. Daria a jucat aseară cu Ormezo Ximena Lucia din Peru şi va avea încă patru partide până la finalul campionatului. Din delegaţia României la Campionatele Mondiale cel mai bine clasat după patru runde este Radu Doroş care ocupă locul şapte la categoria sub 16 ani cu 3,5 puncte din patru posibile. Campionatele Mondiale pentru Copii şi Juniori se desfăşoară în perioada 17-27 noiembrie la Caldas Novas (Brazilia) şi aliniază la start 1118 sportivi şi sportive din 78 de ţări.
Visează la medalie Handbalista Carmen Cartaş, legitimată la Cetate Deva, îşi doreşte să joace cât mai mult şi să obţină un rezultat bun cu naţionala României la Campionatul Mondial din Brazilia. „Sunt onorată şi mulţumită de selecţionarea în lotul tricolor pentru Campionatul Mondial. Sper să joc cât mai mult, să ajut echipa şi să obţinem un rezultat cât mai valoros. Eu visez la o medalie, dar ştiu că e foarte greu”, a spus sportiva născută la Constanţa, dar care a jucat la senioare numai pentru Cetate Deva. Pentru Cartaş participarea la un Campionat Mondial
este o premieră, deşi cochetează de mult cu naţionala şi a fost doi ani la rând lideră a golgeterelor din Liga Naţională. Din lotul României face parte şi fosta jucătoare a U. Remin Deva, Valentin Elisei Ardean, în prezent la Oltchim Rm. Vâlcea, dar lipseşte petroşeneanca Patricia Vizitiu, accidentată.
LEU REVINE ÎN RING, CA ARBITRU Hunedoreanul Mihai Leu, fostul campion mondial de box la profesionism, acum pilot de raliuri, a revenit la sportul care l-a consacrat, dar nu în ring, ci ca arbitru-judecător. Leu şi-a făcut recent debutul în această nouă ipostază, oficiind la un meci profesionist de box, care s-a desfăşurat în Macedonia, la care a fost pusă în joc o centură continentală. Pentru a ajunge arbitru internaţional, Mihai Leu a fost nevoit să susţină un examen, iar licenţa a obţinut-o în Ungaria.
E SIGUR. PATRICIA A RATAT MODIALUL Handbalista din Valea Jiului, Patricia Vizitiu, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, nu va putea participa la Campionatul Mondial de luna viitoare. Valoroasa handbalistă a suferit o fractură de piramidă nazală în jocul cu Itxako, din Liga Campionilor, din 13 noiembrie, şi are nevoie de o perioadă de 45 de zile de recuperare, iar acest lucru nu-i permite să evolueze în Brazilia, unde între 2 şi 18 decembrie se va desfăşura cea mai importantă competiţie din handbalul feminin la nivel de echipe naţionale, România fiind calificată la întrecere
www.zvj.ro
SPORT 5
Ziarul Vãii Jiului miercuri, 23 noiembrie 2011
A plecat în SUA pe datorie Tenismena de 14 ani din Valea Jiului, Amalia Beksi, a plecat zilele acestea la Academia Bollettieri din SUA. Sportiva avea nevoie de suma de 1.500 de dolari, bani pe care ar fi trebuit să îi primească de la Consiliul Local Petroşani. Antrenorul Grigore Peter a făcut toate demersurile, dar din păcate Amalia nu a intrat în posesia sumei de 1.500 de dolari. Bani pe care i-a împrumutat. „A plecat cu bani luaţi împrumut. Noi încă mai sperăm ca cei din consiliul local să ne aprobe cererea pentru ca datoria sportivei să poată fi plătită”, a declarat
antrenorul Grigore Peter. Sportiva va concura la Orange Balls, un turneu la două categorii de vârstă 14 şi 16 ani, petroşeneanca participând la ambele categorii. La categoria 16 ani, Amalia va intra direct pe tabloul principal graţie punctajului foarte bun pe care îl are. „Voi sta două luni în America. Mă voi antrena la Academia Bolletierri de unde am primit invitaţia şi
Hagi a pus ochii pe jucători din Valea Jiului Fostul jucător al echipei Jiul, Ilie Botezatu, este în prezent antrenor cu portarii la echipa din Liga a IV-a CF „Marcel Băban” Jimbolia. Sub îndrumarea sa se află mai mulţi fotbalişti din Valea Jiului cu vârste între 15 şi 17 ani care deja joacă la seniori şi care au fost ochiţi de nimeni altul decât Gică Hagi. Elian Preoteasa, Marius Moldovan, Claudiu Ciubotariu, Daniel Suvac, sunt jucătorii care fac senzaţie în partea de vest a ţării. Aceştia au participat, nu demult, la un joc amical cu Academia lui Hagi, iar marele fotbalist a pus ochii pe ei. „Sunt monitorizaţi de Academia lui Hagi mai ales că fostul mare jucător i-a plăcut. Sunt foarte mândru de jucătorii mei mai ales că aceştia provin din Valea Jiului, de unde sunt şi eu”, a declarat Ilie Botezatu.
confirmarea la aceste turnee. Pot să mă mândresc de acest lucru deoarece doar 5 fete de vârsta mea din ţară vor participa. Orange Bowl începe pe data 17 decembrie, data naşterii mele”, a declarat Amalia.
Acuză arbitrajul şi la 0-4
Constantin Olariu, antrenorului echipei Mureşul Deva, a pus înfrângerea umilitoare, scor 0-4, cu UTA Arad pe seama problemelor financiare de la club şi a şicanelor arbitrajului. „Suntem într-o situaţie complicată, iar la Arad nu a funcţionat nici spiritul de echipă care ne-a ajutat de mai multe ori. S-a dovedit că problemele acute de la club afectează atmosfera la echipă, întrucât la 0-0 jucătorii se certau între ei ca la uşa cortului. Pe de altă parte, am fost dezavantajaţi de arbitru. La primul lor gol trebuia fault şi aut pentru noi, iar eliminarea lui Dârvaru (la 0-4 n.r.) a fost gratuită”, a declarat Olariu.
Pagini realizate de Loredana JUGLEA
CLASAMENT LIGA KAPITAL
www.zvj.ro
CMYK
6 REPORTAJ
Ziarul Vãii Jiului
miercuri, 23 noiembrie 2011
Istorii, istorii... (IV)
Ceaţă şi fum în casa bardului Vasile Alecsandri de la Mirceşti Vineri, 11 noiembrie 2011, după o călătorie de vreo jumătate de zi, am coborât în gara Paşcani. Suntem dornici, eu şi Mihai Barbu, să descindem la unul dintre obiectivele importante ale Proiectului „Istorii, istorii…”, situat la Mirceşti: Casa Memorială Vasile Alecsandri. De la Paşcani, până să ajungi la Hanul Hancuţei, imediat după ieşirea din judeţul Iaşi şi intrarea în judeţul Neamţ, se face în stânga un drum de ţară, pietruit, pe care şoferul l-a preferat celui asfaltat. A zis că aşa ocoleşte nişte gropi. Necunoscând peisajul, nu l-am contrazis, crezându-l pe cuvânt. Suntem în România şi e normal să fie aşa. Adică, gropi peste tot... Ajungem la Mirceşti într-o ceţoasă zi de toamnă. Vedem o biserică romanocatolică. Văzându-ne mirarea, şoferul ne informează: „Ăsta e un sat mai mult de catolici şi este situat în judeţul Iaşi”. Nu-l
Stăpânii conacului Moşia şi casa de la Mirceşti au fost lăsate de poet prin dispoziţie testamentară soţiei sale, Paulina, aceasta trăind până în 1920, cu vreo 30 de ani mai mult decât bardul. Paulina, la rândul ei, le donează în 1914 nepoatelor Elena şi Margareta Catargi. Conform actului de donaţie, acestea au fost obligate să doneze „averea liberă de orice sarcină” Academiei Române. Aşa se face că în 1914, Academia Română angajează un custode. Practic, între 1914 şi 1944, deci 30 de ani, se scrie primul capitol al Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”. Din păcate, luptele din cel de-al doilea război mondial îşi lasă amprenta şi pe conac. Aşa se face că din 1944 până în 1957 casa memorială este închisă pentru reparaţii, după ce Ministerul Artelor şi Informaţiilor devine proprietar în detrimentul celui de drept, Academia
www.zvj.ro
fapt doină, a poetului Vasile Alecsandri, în a cărui casă-conac ne aflăm. Deşi sunt sigur că foarte puţini dintre contemporanii care ştiu această melodie cunosc şi paternitatea textului. Observându-ne râvna cu care fotografiem, doamna custode ne atrage atenţia cu delicateţe (doar ne aflam în casa poetului
Poftiţi la masă!
contrazicem, şi pentru că nu e bine să încarci negativ conducătorul auto în maşina căruia te afli. Lângă parcare, un şir de mese. La intrare, pe o tablă ruginită, scrie Casa Memorială Vasile Alecsandri. Din păcate, din cauza ruginii nu vă putem informa până la ce oră este deschisă casa. Când intrăm pe aleea ce duce spre conac, un căţelandru dă de veste bardului că i-au sosit oaspeţi. Nu vă speriaţi, nu ne iese în întâmpinare chiar bardul, el fiind ocupat cu somnul veşniciei, ci o doamnă care este custodele muzeului. Bustul lui Vasile Alecsandri de lângă casă este învăluit romantic, dar şi înecăcios, în fumul frunzelor arse. Am intrat în Casa Memorială, fredonând în gând chiar Andrii Popa. De ce Andrii Popa? Simplu, pentru că, transpusă muzical de legendară trupă Phoenix, Andrii Popa este, cred, cea mai notorie poezie, de Română. Din 1957, începe a doua viaţă muzeală, funcţionând ca muzeu memorial. După 1993, Consiliul Judeţean Iaşi devine proprietarul casei. Însă din 2005, Casa Memorială „Vasile Alecsandri” de la
Conacul pierdut în ceaţă şi fum...
O fi cântat Liszt la acest pian?
Pe acest scaun s-a odihnit bardul
Mirceşti, în urma unei acţiuni în justiţie, revine proprietarului: Academia Română. Timp de doi ani, casa este din nou restaurată, în toamna anului 1993 fiind redată circuitului muzeistic.
inefabil al Lăcrămioarelor…) că, în mod normal, pentru a fotografia ar fi trebuit să facem o cerere şi să plătim o taxă la Muzeul Literaturii Române din… Iaşi. Adică la 67 de kilometri de Mirceşti dus. Plus 67 km - întors. În total, vreo 150 km. În fine, doamna înţelege situaţia… birocratică şi pune în aplicare celebra ospitalitate moldovenească. Deşi s-a născut în 1821 (locul naşterii şi date naşterii poetului fiind încă destul de controversate, nu este locul aici a insista asupra acestora), Vasile Alecsandri se mută din casa „bătrânească” (care astăzi nu mai există) din Mirceşti în actuala casă memorială tot de la… Mirceşti abia la vârsta de 45 de ani, în 1866. De ce atât de târziu? În primul rând, din cauza evenimentelor post-paşoptiste, când Alecsandri a mâncat pâinea exilului. Şi apoi, deoarece casa a fost construită doar între anii 1861 şi 1867, la insistenţele soţiei sale, Paulina, care era de origine poloneză. Întâi, a fost o locuinţă modestă, de două camere şi un hol. Casă pe care poetul a început să o extindă, având şi un motiv cât se poate de întemeiat: prietenii. Sau mai bine spus iluştrii săi prieteni - A.D. Xenopol, Ion Ghica sau… marele compozitor Franz Liszt -, care au petrecut la clipe de linişte, clipe bucolice, în casa devenită conac, în parcul cu triluri de păsărele, în aroma liliecilor din curtea boierească. Păşim în casă împreună cu doamna custode. La fiecare pas aflăm o poveste a obiectelor care „trăiesc” de vreo 150 de ani. Rând pe rând, ni se devoalează misterul unei vieţi patriarhale. În hol, strămoşii scriitorului sunt primii care fac oficiile de gazdă. Figura tatălui scriitorului, vornicul Vasile Alecsandri, e prima care deschide seria stampelor şi tablourilor de epocă. Iată cum îl descrie un contemporan, N. Petraşcu, pe vornicul Alecsandri: „Era un om potrivit de
CMYK
REPORTAJ 7
Ziarul Vãii Jiului miercuri, 23 noiembrie 2011
mausoleu?”. „Unde este îngropat Vasile Alecsandri!”. Pentru a ajunge la mausoleu parcurgem doar câţiva metri dinspre conac. De fapt, aveam să aflăm, mausoleul a fost inaugurat în vara anului 1928, lucrările de construcţie fiind demarate cu vreo doi ani înainte, la iniţiativa Academiei Române, fiind sprijinite de Ministerul Artelor. Rămăşiţele pământeşti ale lui Alecsandri au fost strămutate în mausoleu tot în 1928 dintr-o criptă din grădina conacului. Dacă şi în viaţa veşnică există proximitate „existenţială”, atunci Vasile Alecsandri nu este singur, deoarece alături de el îşi dorm somnul de veci părinţii săi - vornicul Vasile Alecsandri şi Elena Alecsandri - şi soţia sa, Paulina Alecsandri. De pe două plăci de marmură aflăm numele arhitectului acestui impresionant mausoleu - N. Ghica Budeşti - şi cel al arhitectului: Al. Popovici. Pe frontispiciul stă scrisă o „închinăciune”: „Marelui poet al neamului
Somnul de veci. La mausoleu Mormântul bardului
Când să plecăm, doamna custode ne întreabă: „Nu vizitaţi şi mausoleul?”. „Ce
Vasile Alecsandri – 1821-1890 – Naţiunea recunoscătoare”. Nu ştiu cât de recunoscătoare e naţiunea cu memoria bardului de la Mirceşti, însă cert e că de la Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mirceşti nu poţi cumpăra niciun suvenir sau vreo carte de Vasile Alecsandri. trebuie să îmbrace acum conul Vasile unul dintre obiectele vestimentare, cu siguranţă şi bardul ar mirosi a fum de toamnă. Slalomăm printre amintiri cu parfum de epocă. Cărţi, manuscrise, fotografii, sipete, biblioteci, pianine, samovare, mese, scaune, oglinzi, paturi, balansoare, fotolii, partituri, tablouri în ulei, stampe, fotografii de epocă…. Toate dau seama de activitatea literară, diplomatică, de culegător de folclor, ori despre studiile făcute la Ieşi ori Paris a venerabilului junimist Alecsandri. După ce am fost musafiri în sufrageria poetului, în camera de musafiri, după ce ne-am odihnit pe încă un confortabil divan, aruncând o privire indiscretă, de ziarişti, şi prin dormitorul poetului, ajungem în camera de lucru a lui. Trebuie să spun că este impresionantă şi acum. Până la vederea acestei camere, eram invidios pe Vasile Alecsandri pentru povestea de iubire trăită cu atât de frumoasa Elena Negri, pe care am privit-o aici, în Mirceşti, drept în ochi, într-un superb portret, exclamând „Steluţa”! Ei bine, după ce am văzut camera de lucru a poetului, invidia mea se mută de la Elena în… această încăpere. Un birou mai mare decât acesta la care scriu reportajul, însă „tâmplărit” din lemn de nuc sau de cireş (în privinţa lemnului biroului, mărturisesc că însemnările mele de la Mirceşti nu sunt prea clare), o lampă
Cufărul pentru călătorii
statură, mai mult mic şi cam gras, c-o frunte largă şi ochii vii, purtând barbă rotundă ca voievozii şi mustăţi pe care scurta cu foarfeca. El umbla, după portul timpului, cu giubea şi anterea. De felul lui era iubitor de priveliştea naturii, bun şi mai cu seamă harnic şi deştept”. Acum nu ştim exact ce andarale i-a lăsat vornicul fiului său, dar de o moştenire suntem siguri: iubirea de natură. Fumul şi mirosul frunzelor arse din curtea conacului cotrobăieşte prin toate obiectele personale ale lui Vasile Alecsandri. Dacă ar
Mausoleul Vasile Alecsandri
Pe aceste perne să tot bei cafea!
Un salon numai bun pentru serate literare
Pendula care a măsurat viaţa poetului
Oglindă, oglinjoară...?!
pentru serile de iarnă, un scaun confortabil (de fapt, două…), câteva rafturi în loc de bibliotecă încastrate discret în perete, un balansoar pentru clipele de reverie. Iar în clipele când în încăpere mirosea înnebunitor a cafea turcească, bardul avea la dispoziţie două locuri de degustare: două perne orientale (că doar de-aceea era cafea turcească…) şi un divan. Două ferestre largi, una în spatele biroului şi alta în dreapta acestuia, completează atmosfera camerei de lucru a lui Vasile Alecsandri. Într-un asemenea birou, e clar că domnişoara inspiraţie nu avea cum să nu se simtă bine. Poate că dacă ar fi scris reportajul acesta la masa de scris a bardului, de nuc ori cireş - ce mai contează, şi reporterul ZVJ ar fi fost vizitat de domnişoara inspiraţie, şi după…, acesta ar fi ieşit mai reuşit. Aşa, a ieşit ce a ieşit. Grele vremuri pentru reporter, uşoare pentru bardul Alecsandri! Text şi foto: Superba cameră de lucru Marian BOBOC
Reportajul face parte din Proiectul „Istorii, istorii…”, susţinut de Costel Avram, preşedintele PRM Hunedoara, şi realizat de Ziarul Văii Jiului. www.zvj.ro
8 ACTUALITATE
Ziarul Vãii Jiului
miercuri, 23 noiembrie 2011
Din cauza condiţiilor inumane,
Piaţa Dacia alungă producătorii Până la primăvară scapă agricoli şi clienţii cine poate… agricoli decât vreo doi comercianţi. În condiţiile în care anul acesta au fost recolte record în toată ţara, deci şi în zona noastră sau în cele apropiate Văii Jiului. Vineţi de frig, unul dintre ei ni s-a plâns de condiţii, în Vasile, unul momentul în dintre ei, ne-a care l-am sunat săpîntrebat cum tămâna tremerge treaba: cută şi ne-a „Cum să spus: „Dommeargă, nule, unde prost. Clienţi sunt lucrările nu prea vin că promise? Era n-au la ce, iar După dărâmarea rândului de vorba că se noi îngheţăm mese de produse industriale închide piaţa, pe-aici. Se a rămas ca după război că se fac putea închide unele lucrări, piaţa vara iar stăm o iarnă în frig?”. Am apucat să-i asta, părerea mea. Ar fi fost mai bine spunem ce ne declarase primarul Tiberiu pentru toată lumea”. Iacob-Ridzi şi Ioan Pristavu, şeful admiÎn rest, pustiu. Doar ceva animaţie la cele nistraţiei pieţelor din municipiu. Adică, că câteva chioşcuri, alimentări sau restaunu mai sunt fonduri, piaţa nu are, iar rante, mai bine spus nişte cârciumi, aşa primăria are destule lucrări începute, unde cum pretutindeni prin ţara asta găseşti în contribuie cu fonduri de la bugetul local. zona pieţelor. Ceea ce ne-a sărit în ochi şi Spusele noastre nu l-au încălzit pe Vasile: am şi fotografiat, ca să vedeţi că scriem „Bun, dar noi stăm tot în frig, iar de plătit adevărul, este faptul că plătim şi noi destule taxe şi impozite. Nici locul fostului raion de clienţii nu prea mai vin, că ştiu că nu mai „industriale” arată acum sunt pieţari cu marfă, iar care vin cumpără ca după bombardament. marfă de la chioşcurile din jur. Or, noi ce Mesele de beton au fost facem? Vă rugăm să veniţi să vedem în ce demolate, dar au rămas condiţii stăm, că am ajuns ca de frig să pe-acolo tot felul de nici nu mai venim cu produse la piaţă. mizerii, inclusiv vreo trei Mai bine îmi convine să vând de-acasă, mese de fier ruginite şi hicu sacul, asta e…”. doase, plus nişte materiale Odată ajunşi în piaţă, am constatat că ce şi murdării, care îi dau un ne-a spus pieţarul Vasile este adevărat. Nu aer şi mai prost zonei. că nu am fi ştiut, din moment ce despre „După ce că şi aşa te această piaţă am mai scris în vară, în sperii cum arată piaţa asta, primăvară şi de vreo două ori anul trecut. au mai lăsat şi vraişte şi au Totuşi, parcă acum lucrurile stăteau mai plecat. Măcar de curăţau rău ca niciodată, în sensul că de frig nu aşa cum trebuie”, ne spune existau la mesele destinate producătorilor o bătrână cu o plasă de În prima zi a săptămânii acesteia, la solicitarea unor pieţari din Piaţa Dacia din Aeroport, am fost să vedem cum mai stau lucrurile în a doua piaţă a municipiului.
www.zvj.ro
plastic, în care avea o pâine şi ceva cartofi, în momentul în care a văzut că facem poze. Nu putem să o contrazicem, imaginile sunt elocvente. Una peste alta, concluzia la ce am văzut în Piaţa Dacia este că până la primăvară, când va da căldura, scapă cine poate. Ne referim aici mai ales la producătorii agricoli, aşa numiţii pieţari, atâţia cât mai există, tot mai puţini de la an la an, din cauza condiţiilor inumane din această piaţă. Poate că va urma şi reabilitarea promisă. Sperăm să se găsească resursele financiare şi pentru acest spaţiu public, care deserveşte, totuşi, câteva mii de oameni din Aeroport. Apreciem ce s-a făcut în piaţa mare a municipiului, dar tot la fel trebuie ajutaţi şi aceşti oameni, care fac parte şi ei din Petroşani şi care, probabil, doar din asta trăiesc. În plus, pentru gospodine ar fi mult mai practic şi mult mai uşor să aibă în zonă o piaţă civilizată, cu ofertă bogată, de unde să poată alege produsele agricole dorite. Sau, poate, mai ştii, este nevoie de un nou manager al pieţei, cu o lată viziune. Vom reveni… Corneliu BRAN
Certificat Digital Calificat cu Semnătură electronică extinsă Kit-ul DigiSign cuprinde: Certificat Digital Calificat valabil 1 (un) an care conţine Semnătură electronică extinsă; Dispozitiv Criptografic e-Token Pro USB Aladdin Technologies; DigiSigner - soft de semnare a oricărui tip de documente. Preţul KIT-ului este de 47 Euro (fără TVA); (30 Euro – Certificatul digital + 17 Euro e-Token) Relaţii la: SC Centrul de Calcul INFO’98 SA Telefon 0254-541.330 Dragă Tudor şi Darius Deaconescu, pentru că astăzi este o zi specială pentru voi, împliniţi un anişor, ne alăturăm celor ce vă doresc din adâncul sufletului să aveţi parte numai de împliniri, multă sănătate şi bucurii alături de părinţii voştri. La mulţi, mulţi ani fericiţi! Alexia şi părinţii
ACTUALITATE 9
Ziarul Vãii Jiului miercuri, 23 noiembrie 2011
Deoarece vremea este bună,
Primăria Petroşani continuă toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi Luni dimineaţă, 10 lucrători ai SPADPP-ului, din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, împreună cu lucrători de la asistenţa socială, s-au apucat de toaletarea copacilor în zona Şcolii Generale Nr. 5. Aflându-mă prin zonă, nu am ratat momentul şi am făcut şi câteva fotografii.
Unde trebuie se foloseşte macaraua
Crengile subţiri sunt aranjate de două lucrătoare şi apoi duse de maşini Ceea ce am constatat la faţa locului, undeva spre prânz, este că tot perimetrul din zonă a fost luat la purecat. Odată ajunşi acolo, am constatat că niciunul dintre copaci nu au scăpat de tăierea crengilor sau scurtarea crengilor. Am întrebat lucrătorii dacă aceste operaţiuni nu se fac, totuşi, primăvara. Ni s-a răspuns că acesta este ordinul şi că, din câte ştiu ei, aceste operaţiuni nu afectează copacii, „că doar n-or fi meri, peri sau pruni să dea roade”. „Staţi liniştiţi că nu îngheaţă ei, ăştia sunt învăţaţi cu frigul şi cu clima noastră”,
ne-a spus încrezător unul dintre muncitori. În general, am observat că deja există o oarecare dexteritate la această muncă. Dacă pe vremuri, după tăierea şi curăţarea crengilor şi a ramurilor, rămânea peste tot mizerie, de apoi trebuiau să vină alţii să adune şi câte o săptămână cam tot ce se lăsa în urmă, acum se lucrează destul de isteţ, nemţeşte cum ar spune unii. În sensul că doi-trei taie, ceilalţi adună, iar crengile mari sunt tăiate şi stivuite, apoi sunt duse ca lemn de foc în colonie, sau acolo
Crengile mari şi groase sunt tăiate, stivuite şi duse apoi ca lemn de foc la nevoiaşi unde primăria are solicitări de la familii nevoiaşe, care nu-şi permit să cumpere pe iarnă combustibil solid pentru încălzire. Şi ieri s-a desfăşurat aceeaşi operaţiune şi pe strada Aviatorilor, în zona Bibliotecii Municipale. „Era necesar să facem aceste toaletări, nu s-a mai făcut demult şi pomii arătau neîngrijiţi. Mai erau şi câteva sălcii vechi, aplecate, care prezentau şi destule riscuri la viscol şi la zăpadă mare, mai ales pentru copii”, ne-a spus unul din lucrători. Lucian Dragomir, şeful SPADPP, ne-a explicat ce s-a întâmplat tot ieri pe strada
Maleia, în spatele alimentării de-acolo, unde, de asemenea, erau mobilizaţi lucrătorii de la acest serviciu din cadrul primăriei Petroşani: „Facem un ţarc, cam după cum aţi văzut prin tot oraşul, cu platformă de beton şi containere. Era o zonă unde mizeria era la ea acasă. De-acum n-o să mai fie, iar gunoiul va fi ridicat după un program, aşa cum se va planifica de către cei care vor veni să-l ridice. Oricum, vântul n-o să mai care gunoaiele peste tot de-acolo, inclusiv pe apa din apropiere”. Corneliu BRAN
www.zvj.ro
10 ACTUALITATE
Ziarul Vãii Jiului
miercuri, 23 noiembrie 2011
Pornind de la o sesizare de mai bine de doi ani,
Avem dovada că Primăria Petroşani a îndreptat lucrurile Cetăţenii de pe str. Unirii recunosc aceasta După cum se cunoaşte, Unirii este o stradă mare din cartierul Aeroport, municipiul Petroşani. În urmă cu vreo doi ani, o prezentam ca exemplu negativ al Petroşaniului. O stradă plină de gropi şi de petece de asfalt, cu trotuare făcute praf, unde seara riscai să te împiedici şi să dai „noroc” cu pământul. Prezentam atunci şi containerele, pline de gunoi, neîmprejmuite, vântul purtând mizeria de colo-colo, în timp ce oamenii ne spuneau să scriem de ce nu se face nimic pe această stradă. Ei bine, la nici doi ani am revenit pe această stradă, la solicitarea unui cetăţean.
Str. Unirii nu mai seamă cu strada de acum doi ani Până să ajungem la el, ne-am dat seama că lucrurile sunt schimbate în bine pe această stradă. Fără să vrem să lăudăm pe cineva, lucrurile au revenit la o normalitate firească. Strada a fost refăcută integral cu covor asfaltic, din câte ştim printr-o lucrare a primăriei din fonduri locale de anul trecut. Trotuarele sunt acum noi-nouţe, reabilitate vara aceasta, pavelele luând locul betonului sau asfaltului vechi. Nici containerele nu mai zac pline, iar ele au fost împrejmuite tot vara aceasta de SPADPP, serviciul Primăriei Petroşani, astfel că şi dacă s-ar întâmpla să nu fie golite la timp,
www.zvj.ro
vântul n-ar mai purta mizeria prin tot oraşul. Un lucrător mătura de zor strada, semn că toată curăţenia de acum, de pe această stradă, nu e deloc întâmplătoare. „Eu sunt cel care acum ceva mult Aşa arată acum strada Unirii din Petroşani timp vă chemam să vă arăt ce mizerie e mai ales când ştie că are dreptate”, ne-a pe această stradă, ce praf e şi ce trotuare declarat petroşeneanul Victor Mareş. avem. Iată că după câţiva ani tot eu vă chem să vă arăt că strada şi trotuarele s-au N-ar strica ca şi locatarii schimbat, iar munţii de gunoaie nu mai să-şi cureţe spaţiile verzi de există. Anul trecut au făcut strada, anul frunzele uscate acesta trotuarele, e mai bine acum. Se vede Acum, dacă tot am fost pe-acolo şi am contreaba că se poate atunci când autorităţile statat unele şi altele, vrem să-i spunem şi locale se implică. De aceea am şi încercat domnului Mareş, ca şi altor cetăţeni, că nu să vă aduc, ca să le arăt că cetăţenii ştiu să ne-a plăcut că, de exemplu, peste tot prin fie şi recunoscători atunci când se fac lufaţa blocurilor, frunzele uscate nu erau cruri bune. Cum atunci i-am certat şi am adunate. Sau poate dumnealor aşteaptă ca spus tot felul, acum le zic celor din admitot primăria să vină să le strângă? Zonele nistraţie să o ţină tot aşa şi să facă treabă la verzi din faţa blocurilor ar trebui curăţate fel şi prin alte zone unde încă n-au intrat. de locatari. Acolo unde nu este timp, oaPrin gestul meu vreau să-i arăt primarului menii angajează un om-doi, ca să le arancă n-am nimic personal cu dumnealui, aşa jeze şi dichisească spaţiile verzi. Iar unde cum spunea atunci, bănuindu-mă că sunt este timp, oamenii ies fără jenă şi fac treabă. unul dintre oamenii adversarilor săi poliÎn fond, şi spaţiile verzi, ca şi scările sau tici. Nu, sunt un cetăţean simplu, care vorbeciurile, fac parte din zestrea unui locatar, beşte şi căruia nu-i este teamă de nimeni, dar şi din imaginea lui, arătând sau nu cât de gospodar este. Nu-ţi trebuie bani mulţi să culegi nişte frunze, sau să tai nişte uscături, ori să spoieşti cu var sau cu vopsea un perete de scară murdar… Corneliu BRAN
Pe calea ferată, CONTROALE „LA SÂNGE” 19 poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Hunedoara au organizat o serie de acţiuni specifice în staţiile CFR şi în trenurile de călători, pe teritoriul judeţului, în perioada 14-20 noiembrie. Poliţiştii au controlat inclusiv mai multe societăţi comerciale, verificând dacă acestea respectă legea. Faptele urmărite şi sancţionate de către poliţiştii hunedoreni de la Transporturi sunt legate de ordinea şi liniştea publică, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, contravenţii la normele privind transporturile pe căile ferate şi probleme legate de actele de identitate ale cetăţenilor. În această serie de acţiuni au fost executate 32 de patrulări şi 6 controale la societăţi comerciale. În urma verificărilor au fost aplicate 26 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.460 de lei. De asemenea, au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de 290 de lei şi au fost depistate şi sancţionate contravenţional 6 persoane care practicau cerşetoria. În plus, poliţiştii au depistat 24 de călători care circulau fără bilet şi care au fost sancţionaţi de către personalul de serviciu care a deservit trenurile de călători cu suma totală de 422 de lei. Mihaela PETROŞAN N.R. Cu toate aceste controale „la sânge”, poliţiştii CFR nu au aflat răspunsul la întrebarea nr. 1 a călătorilor: de ce întârzie trenurile? Cercetările continuă…
PUBLICITATE 11
Ziarul Vãii Jiului miercuri, 23 noiembrie 2011
IMOBILIARE Vând casă, 2 camere, cămară, hol, anexe, grădină, în Livadia, zonă centrală. Telefon 0724.853897 Vând garsonieră str. 1 Decembrie 1918, bl. 97, ap. 18. Cu plata în rate. Telefon 0740.463442 Vând apartament 3 camere, în Lupeni, B-dul Păcii, bl. 57, decomandat, bucătărie mare, baie şi WC de serviciu, balcon, zonă liniştită. Tel. 0721.333544 Vând apartament cu 3 cam., conf. I, cu două balcoane, baie şi WC de serviciu, et. 4/4, cu acoperiş, în Timişoara, semicentral, zonă liniştită, preţ 65 mii euro negociabil. Accept credit bancar şi varianta cu schimb plus diferenţa, preferabil casă cu teren, împrejurimi Petrila. Rel. la tel. 0770.581148, 0724.108787 sau pe e-mail: carmen_carabus@yahoo.com Vând garaj str. 9 Mai, lângă piaţă (construit în 2010, izolat exterior şi interior, apă, curent, uşă la telecomandă), concesiune pe 25 ani, suprafaţă 26 m. Preţ 7.000 euro neg. Tel. 0765.380847 Vând 2 apartamente (unite - total 7 camere, 3 băi, bucătărie), aproximativ 180 mp, situate în Petrila, strada Republicii, deasupra CAR Petrila. Telefon - 0733.083379 Vând garsonieră în Petrila, str. Mihail Sadoveanu. Preţ 130 mil. lei vechi negociabil. Telefon - 0720.965091 Vând teren în Petroşani intravilan la 5 minute de centru (Maleia). Drum stradal. Utilităţi. Preţ mic. Telefon - 0724.773944
AUTO Vând Fiat Grande Punto, a.f. 2007, comenzi volan, 32.000 km, motor 1400 cmc, benzină, albastru indigo, închidere centralizată, aer condiţionat, 4 airbag-uri, 5 uşi, fără accidente, unic proprietar, înmatriculată. Preţ 7.000 euro negociabil. Accept variante plus diferenţă. Relaţii la tel. 0730.004032
DIVERSE Vând 2 calorifere din fontă, 21 de elemenţi bucata, 300 de lei/ calorifer, 1 calorifer 5 elemenţi 65 lei şi un calorifer 4 elemenţi 52 de lei, fam. Zsiros Alexandru, str. Avram Iancu, bloc 7, ap. 54, Petroşani, tel. 0354.109473.
ANGAJĂRI Societate comercială din Petroşani angajează vânzătoare cu experienţă pentru magazin alimentar. Relaţii la telefon 0762.260128 Căutăm persoană reprezentant vânzări pentru magazin Vodafone Petrila. CV-urile se depun la magazinul Vodafone Petrila. Informaţii la telefon 0723.112484
ÎNCHIRIERI Închiriez spaţiu industrial cu teren aferent în municipiul Petroşani, str. Dărăneşti (vizavi de Lascăr Service), pretabil ca depozit, spaţiu de producţie etc., acces direct din DN 66, apă, curent etc. Informaţii la telefon 0761.282342
SERVICII Preţuri fără concurenţă! Servicii complete pentru maşina ta. Piese ieftine noi şi second-hand. Uleiuri, consumabile, uleiuri şi aditivi metabond, produse de spălare ecologice. Vă aşteptăm de luni până duminică pe str. Aviatorilor, bl. 23A, parter. Telefon 0743.070215 şi 0722.937928 Sonorizări, filmări profesionale, fotografii pentru diverse evenimente: nunţi, botezuri, onomastice, petreceri private. Relaţii la telefon: 0723.788664 0768.688465 0762.695556
Programul Teatrului Dramatic “Ion D. Sîrbu” S â m b ă t ă , 2 6 . 11 . 2 0 11 Orele 18:00 – Spectacolul ,,Casa Bernardei Alba” D u m i n i c ă , 2 7 . 11 . 2 0 11 Orele 12:00 – Spectacolul „Guleraşul Cenuşiu” Cursuri de dans sportiv! Vrei să înveţi să dansezi? Vrei să ai o siluetă de invidiat? Înscrie-te la cursurile de dans sportiv pentru copii şi adulţi! Poţi practica dansul la nivel de începători, intermediari sau avansaţi, cursurile predate fiind la acelaşi nivel cu cele din marile centre din ţară! Grupele de vârstă în care te poţi înscrie sunt: 1) Clasele I-VIII; 2) Liceu - adulţi. Poţi participa la spectacole, concursuri! Instructorul oferă la cerere pregătire pentru “valsul mirilor”! Sălile de dans sunt în: - Petroşani (Şc. Gen. „Avram Stanca” şi Şc. Gen. Nr. 5); - Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila; - Lupeni (Clubul Sindicatelor Lupeni). Te poţi înscrie la numărul de telefon: 0726.620840.
HOROSCOP Berbec (21 Mar - 20 Apr) Dai dovadă de un spirit vizionar extrem de atent la detalii încât, atunci când se vor petrece efectiv evenimentele pe care tu le pregăteşti încă de pe acum, vei descoperi ce bine le-ai aranjat pe toate.
Taur (21 Apr - 21 Mai) Ai presimţiri ciudate cu privire la un eveniment anunţat pentru perioada următoare, dar preferi să fii discret şi să nu spui lumii ce bănuieşti că se va întâmpla.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun) Bani ar fi, dar se duc pe tot felul de cumpărături nesemnificative, dar care au şi ele rolul lor. Nu poţi trăi fără lucrurile de zi cu zi, deci trebuie să te apleci şi asupra acestor chestiuni de rutină.
Rac (22 Iun - 22 Iul) Nimic nu ţi se pare mai plăcut decât să iei legătura cu lumea. Te simţi excelent în medii cât mai aglomerate, unde ai ocazia să discuţi despre câte-n lună şi-n stele şi să-ţi faci noi prieteni.
SC REALCOM SA PETROªANI
Leu (23 Iul - 22 Aug)
distribuitor unic în Valea Jiului al produselor lactate SC Napolact SA Cluj, satisface toate comenzile agenţilor economici cu produse proaspete de cea mai înaltă calitate:
Cu calm şi cu imensa toleranţă, orice problemă poate fi depăşită cu succes. Treci printr-o situaţie destul de delicată în care eşti mult încercat la nivel emoţional.
- lapte consum - lapte bătut - sana - iaurt - chefir
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
- caşcaval - smântână - unt - brânză - lapte praf
Asigurăm transportul franco-magazin. Relaţii la telefon: 0254.542472 sau 0733.960320
Pentru comenzi de MICĂ şi MARE PUBLICITATE ne puteţi contacta la: 0254.549020, 0254.549121, office@zvj.ro, publicitate@zvj.ro, zvj2008@yahoo.com sau direct la sediul redacţiei noastre.
Vestea bună care soseşte azi are un efect mobilizator asupra tuturor celor implicaţi, numai că energia poate scăpa la un moment dat de sub control.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct) Credeai că nu vei mai ieşi niciodată din lipsuri şi griji materiale, dar iată că azi ai parte de o surpriză plăcută în acest sens.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi) Eşti mulţumit de rezultatele bune de care ai parte la serviciu, pentru că vezi în ochii şefilor tăi o sclipire de satisfacţie pentru ceea ce ai realizat.
Săgetător (22 Noi - 20 Dec) Nu eşti prea sigur pe informaţiile pe care le deţii şi nici pe opiniile proprii, de aceea preferi de multe ori să stai în umbră şi să-i laşi pe alţii să se remarce.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
VÂNZĂRI Vând canapea extensibilă, de două persoane, stare foarte bună, preţ 650 lei. Telefon 0765.380836
Eşti împins de la spate de o persoană mai iute din fire, care reprezintă exact ceea ce nu ai tu: curajul, forţa şi energia. Lasă-te molipsit de entuziasmul său ieşit din comun.
Vărsător (20 Ian - 18 Feb) Vând apartament în vilă şi teren construibil, 140 mp, str. 1 Decembrie 1918, zona Dimitrov, Petroşani. Telefon 0725.219019 Vând casă şi grădină în zona Valea Ungurului - Vulcan, la 20 m de strada principală, suprafaţă 3.000 de metri pătraţi, preţ negociabil. Relaţii la numărul de telefon 0722.448428
Disputele se încing de la orice pe parcursul zilei, deci nu te aştepta la dialoguri paşnice sau la conversaţii amicale.
Peşti (19 Feb - 20 Mar) Eşti obosit, dar pentru că lucrezi la un proiect care îţi face plăcere, nu mai simţi extenuarea fizică instalată. Îţi aduni forţele pentru că eşti şi tu curios să vezi unde vei ajunge, ca atare nu vei ţine cont de piedicile care apar pe parcurs, ci mergi mai departe cu entuziasm.
www.zvj.ro
CMYK
12 ACTUALITATE Casa de Cultură a Sindicatelor Petroşani, cu sediul în Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 100 (vizavi de primărie) organizează cursuri de calificare avizate de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Lucrător în comerţ (3 luni) – 250 RON Ospătar (5 luni) – 350 RON Bucătar (5 luni) – 350 RON Cofetar patiser (5 luni) – 350 RON Recepţioner hotel (3 luni) – 400 RON Cameristă (3 luni) – 400 RON Operator introducere, prelucrare, validare date (5 luni) – 450 RON Confecţioner, asamblor articole din textile (3 luni) – 350 RON Zidar pietrar tencuitor (5 luni) – 350 RON Montator pereţi şi plafoane din ghips carton (5 luni) – 350 RON Zugrav-isposar-tapetar-vopsitor (5 luni) – 350 RON Electrician constructor (5 luni) – 350 RON Lucrător instalator pentru construcţii (3 luni) – 350 RON Sudor electric (3 luni) – 350 RON Lucrător maşinist utilaje (3 luni) – 350 RON Fierar betonist montator prefabricate (5 luni) – 350 RON Dulgher-tâmplar-parchetar (5 luni) – 350 RON Mecanic auto (3 luni) – 350 RON Coafură (5 luni) – 400 RON Manichiură, pedichiură (3 luni) – 400 RON Formator (2 luni) – 250 RON Inspector resurse umane (2 luni) – 350 RON Lăcătuş mecanic (3 luni) – 400 RON
Ziarul Vãii Jiului
miercuri, 23 noiembrie 2011
Ne pleacă poliţiştii locali Din cauza salariilor de bugetar mici şi fără vreo speranţă că acestea vor fi ajustate într-un viitor apropiat, poliţiştii locali din Vulcan îşi caută norocul pe alte meleaguri.
Iar pentru poliţiştii locali care au făcut pasul acesta norocul se cheamă Marea Britanie. Ţară în care deja au
plecat patru dintre ei. Nu e de mirare alegerea, din moment ce, cu salariul de nici şapte milioane pe care-l ia un poliţist local, sunt la un pas de a face foamea sau de a nu-şi mai putea întreţine familiile.
Or, cei plecaţi peste Canal şi-au găsit repede de lucru la spălat maşini şi câştigă 600 de lire sterline la două săptămâni. Aşa că nu-i de mirare dacă, îmbrăcaţi în ţinuta de iarnă pe care scrie tot "Poliţia Comunitară" şi cu o Dacie break care a uitat cum se face căldură, Primăria municipiului Vulcan n-o să rămână, încet, încet, decât cu cele două "submarine" care, în marea parte a programului, muncesc la greu pe Youtube. Gheorghe OLTEANU
Ziarul Vãii Jiului www.zvj.ro
office@zvj.ro COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT ISSN 2065 - 5096 Telefoanele redacþiei: 0254.549 020 0254.549 121 (fax) 0737.575 582
Cele mai mici taxe de şcolarizare - în rate. Relaţii la telefon: 0254/541483; 0354/100707; 0763.349621; 0768.677988. Înscrierile se fac la sediul instituţiei.
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redactor şef: Marian BOBOC 0761.756840 Colectivul de redacþie: Alina PIPAN alinapipan@yahoo.com 0766.678380 Corneliu BRAN 0761.756833 Mihaela PETROŞAN petrosan@zvj.ro 0761.756834 Gheorghe OLTEANU Loredana JUGLEA 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Colaboratori permanenþi: Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ, Mihai BARBU, Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢANJIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Robert HUMMEL, Ioan LASCU, Ilie PINTEA, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Gheorghe TRUŢĂ, Dumitru VELEA DTP: Bogdan SOVAGO Daniela FILIMON 0761.756837 Administrativ / Publicitate: Diana SANTA - 0722.344681 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
Redacţia şi administraţia: Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. 2
www.zvj.ro