Filipine - "doar" 7106 insule

Page 1

05 - 17 noiembrie 2017

un vis despre fix 7106 insule:

FILIPINE

Once in a lifetime.


Travel for understanding Un pachet complet, pentru cei pasionați

de oameni, cultură, natură și viață.

O aventură “once in a lifetime”, încărcată de experiențe inedite, veritabile și profunde.


Toate drepturile rezervate. 1001 Adventures este marcă înregistrată a Faină-i Lumea SRL

De când există călătoriile există fascinația Asiei de Sud Est. Cascade ascunse în mijlocul junglei, lanuri de porumb ce se întind pe suprafețe nesfârșite, oameni ce îți zâmbesc fără un motiv anume și plaje paradisiace desprinse parcă dintr-o carte poștală. Tailanda, Cambogia, Vietnam, Indonesia sunt primele nume care îți vin în minte când vorbim despre aceste tărâmuri. Pentru că ne place drumul mai puțin bătut, ne-am dus și am experimentat pe pielea noastră Filipine, dincolo de sloganele publicitare ce ne îmbiau spre Boracay (un paradis al distracției) și El Nido, unde s-au refugiat cei din Boracay :). Deoarece am rămas încântați cu tot ceea ce am văzut, experimentat și simțit s-a născut programul de față care îți permite să trăiești cu adevărat Filipine. Din fericire, acest colț de lume continuă să fie un paradis ascuns și pe care te vei bucura să îl vizitezi acum și nu după ce a fost introdus în toate circuitele turistice. Astfel încât te invităm să răsfoiești paginile ce urmează pentru a vedea aventurile pe care le-am pus la cale.

Echipa 1001 Adventures

Itinerarii de colecție - 1001 ADVENTURES 1001 ADVENTURES este un laborator de călătorii, specializat exclusiv pe circuite cu înalt grad de rafinament și spectaculozitate. Fie că este vorba despre aventuri culturale, spirituale, culinare, muzicale, sportive, extreme, sau de altă natură, 1001 Adventures este adresa corectă pentru o experiență completă și profundă. Noi nu vindem pachete turistice, ci fabricăm experiențe, amintiri și trăiri pe care le vei purta cu tine toată viața. Nu degeaba se spune că singurele lucruri pe care le poți cumpăra cu bani și care te fac mai bogat sunt cărțile și călătoriile! Deviza noastră: CĂLĂTOREȘTE PENTRU A ÎNȚELEGE! www.1001adventures.ro • travel@1001adventures.ro



Invitație în Filipine Arhipelagul filipinez se află în vestul Oceanului Pacific și formează un buchet de mai mult de 7100 de insule ce dețin o extraordinară biodiversitate. Una dintre cele mai dificile întrebări este pe care dintre ele să le vizitezi? Natura a fost generoasă cu acest colț de lume și l-a înzestrat cu peisaje paradisiace și oameni frumoși și primitori. Probabil că acest sentiment l-au avut și cuceritorii de-a lungul secolelor, astfel încât au făurit aici colonii vremelnice, pentru a se bucura de viața și frumusețile locale. Printre aceștia se numără spaniolii (ce au dat și numele de Filipine în onoarea regelui Filip al II-lea al Spaniei) sau chiar americanii. Primul european faimos ajuns în Filipine a fost exploratorul portughez Fernando Magellan ce dorea să înconjoare pământul însă Filipine i-a fost ultima oprire spre eternitate, intrând în conflict cu un lider local. Prima parte a programului ne aduce în partea de nord a archipelagului la superbele orezării din Banaue ce fac parte din patrimoniul UNESCO, pe care le explorăm în detaliu și la sicriile suspendate de la Sagada, o curioasă tradiție a comunității Ifugao. După aceste experiențe ne îndreptăm spre sud, cu o oprire la superba cascada Kawasan, la care ajungem prin canionul râului Kanlaob. Contiuăm cu interesantele dealuri de ciocolată aflate pe insula Bohol. Nu, nu sunt din ciocolată! Numele de Chocolate Hills le-a fost dat tocmai datorită asemănării izbitoare a dealurilor cu bomboane de ciocolată. Un paradis verde, această insulă mai ascunde câteva secrete cum ar fi cel mai mic primat al lumii, tarsierul, sau kilometri întregi de vegetație luxuriantă. Ultima parte a acestei aventuri te va aduce pe insulele Calamian, ce fac parte din arhipelagul Palawan. Cu sigurantă vei găsi acolo ultimul paradis al acestei lumi și plaja ta preferată. Dacă nu te-am obosit prea mult în ultimilie zile, și nu te faci frate cu sezlongul, te vei bucura că poți fi in continuare explorator! Vei avea ocazia să te plimbi pe insule, să faci snorkelling, scufundări (de renume mondial), sau să rămâi fără suflare la un asfințit de soare. Suntem convinși că tot ceea ce vei experimenta în Filipine te va aduce mai aproape de natură, de oameni și de tine însuți și că îți vei aminti mereu cu nostalgie de această țară. Și o vei păstra în suflet pentru totdeauna!



ITINERARIUL Ziua 1 ➠ 5 noiembrie, duminică [ - / - / - ] Manila Sosire pe aeroportul din Manila (diferența de fus orar este de +6 ore ) Suntem preluați de pe aeroport și transferați la hotelul nostru. Ziua 2 ➠ 6 noiembrie, luni [ Md / P / - ] Manila | Cauayan | Hapao După micul dejun suntem transferați la aeroportul din Manila pentru a ne îmbarca spre cursa noastră către Cauayan. Odată ajunși la Cauayan ne îndreptăm spre destinația Banaue, centrul teraselor de orez din Northern Luzon. După masa de prânz într-un restaurant local (neinclus) continuăm traseul prin satul Kiangan, ce se află în apropierea râului Ibulao. Kiangan se presupune că a fost primul sat al comunitătii Ifugao. Odată ajunși în Banaue ne oprim la locul de Belvedere Barangay, unde avem o priveliște de ansamblu a orezăriilor. Aceste terase, făcute de mâna omului, reprezintă inventivitatea și priceperea etniei Ifugao, dominantă în această regiune. Ne îndreptăm spre Hapao, unde înnoptăm în căsuțe tradiționale ale tribului Ifugao. Dacă mai ai energie, poți să dai o tură prin lanurile de orez locale! Ziua 3 ➠ 7 noiembrie, marți [ Md / P / - ] Hapao | Batad | Banaue Aventura începe azi din momentul în care ai urcat în autocar… de fapt, un jeepney, singurul mijloc de transport ce poate înfrunta șoselele din regiune. Va fi o călătorie memorabilă! După ce ne dăm jos din jeepney și ne revenim :), începem drumeția și ajungem într-un loc de belvedere. Va fi un … wow! De aici putem aprecia orezăriile construite ca un mare amfiteatru, munții și micul sat Batad. Vei înțelege imediat de ce UNESCO a hotărât că aceste locuri să facă parte din patrimoniul universal al umanitătii. După prânz, explorăm lanurile de orez ce împrejmuiesc satul Batad. Urmăm drumul unui râu și, cu un mic efort ajungem la superba cascada Tappiya, ascunsă până acum privirii. Avem timp să ne îmbăiem în piscină formată de cascadă. La sfârșitul aventurii ne îndreptăm spre Banaue.



Ziua 4 ➠ 8 noiembrie, miercuri [ Md / P / - ] Banaue | Sagada | Banaue După micul dejun, ne îndreptăm spre Sagada, localitate ce a apărut pe harta turistică datorită faimoaselor sicrie suspendate ce dau un aer pitoresc locului. Aici ți-am pregătit o super aventură! Ești pasionat de peșteri? Nici noi :), dar îți putem spune ca suntem fani ai aventurii ce urmează. Intrăm într-un labirint fermecător cu stalagtite, stalagmite și spații aparent fără ieșire de te întrebi la fiecare pas, unde să-l pun pe următorul :) E ca un joc pe calculator cu tot felul de obstacole și nivele. Numai că este real! Ghidul nostru local ne orientează fiecare mișcare cu precizia unui ceas elvețian pentru a ieși nevătămați din încurcatul labirint și ne arată interesantele modele calcaroase făurite de-a lungul mileniilor. După-amiaza este dedicată cunoașterii Echo Valley, unde se află celebrele Sicrie Suspendate. Spre seară, transfer la Banaue. Ziua 5 ➠ 9 noiembrie, joi [ Md / - / - ] Banaue | Cauayan | Manila | Cebu Ne despărțim cu părere de rău de târâmul tribului Ifugao și ne întoarcem cu autocarul la Cauayan, unde ne luăm zborul către Cebu, via Manila. Ajungem într-un alt paradis filipinez, arhipelagul Visayas ce se află în centrul țării. Cebu, insula pe care aterizăm, este una dintre cele mai înstărite insule din Filipine și deține a doua pistă internațională a țării. Suntem transferați la hotelul nostru de 5* pentru o binemeritată odihnă.



Ziua 6 ➠ 10 noiembrie, vineri [ Md / P(p) / -] Cebu | Alegria | Badian | Cebu Ești pregătit de aventură? Azi va fi o altă zi memorabilă pentru imaginile și adrenalina pe care o vei trăi! După micul dejun suntem transferați la Alegria, locul de începere al activității de canyoning pe râul Kanlaob. Aventura constă în parcurgerea unui râu de-a lungul unui canion, presărat cu urcări, coborâri, rapel și înot. La sfârșit suntem recompensați cu o imagine de vis a cascadei Kawasan. După-amiaza, ne întoarcem la hotelul nostru din Cebu. Ziua 7 ➠ 11 noiembrie, sămbătă [ Md / - / C] Cebu | Tagbilaran Astăzi avem rezervare la feribotul de Bohol! După cele 2 ore în care vei experimenta viața la bordul unui feribot ce are tot confortul necesar sosim la Bohol și suntem transferați la hotel. Te vei bucura că hotelul nostru are o super plajă unde poți petrece, după bunul plac cea mai mare parte a dupăamiezii. Bohol este una dintre cele mai interesante dintre cele 7000+ insule cu care se mândrește Filipine. Este o oază de verdeață cu palmieri, păduri și… munți de ciocolată. La ora potrivită, ți-am pregătit un program special pe kayak pe râul Abatan. Nu am reușit să facem poze, dar îți garantăm că o să-ti placă! Ziua 8 ➠ 12 noiembrie, duminică [ Md / P / -]

Chocolate Hills Astăzi este ziua dedicată … munților de ciocolată. Dar fii fără grijă, nu îngrașă! După micul dejun plecăm spre Tarsier Conservation Center, sanctuarul în care vei putea face cunoștintă cu cel mai mic primat al lumii. Ziua … doarme, tarsierii fiind animale nocturne, însă măcar așa o să-l suprinzi stând cuminte la poze. :) În continuare ne îndreptăm spre Chocolate Hills Adventure Park, unde ne așteaptă niște jeep-uri pentru a explora mai bine zona. De asemenea, realizăm și un zbor aerian deasupra bomboanelor de ciocolată…dar pe bicicletă :) pentru o privire de ansamblu. La Chocolate Hills ne petrecem cea mai importantă parte din zi. La ora potrivită, suntem transferați la feribot, pentru a ne întoarce la Cebu, unde petrecem ultima noastră noapte în Visayas.



Ziua 9 ➠ 13 noiembrie, luni [ Md / - / -]

Cebu | Coron

Dacă Filipine are mai mult de șapte mii de insule, trebuie neapărat să mai explorăm măcar una! Și dacă e musai, am decis să explorăm cel mai frumos arhipelag dintre toate:) După micul dejun suntem transferați la aeroportul din Cebu, de unde ne luăm zborul către Coron, via Manila. Arhipelagul Palawan conține 1780 de insule si este ultima frontieră ecologică a Filipinelor. Cu peisaje de vis, viață subacvatică de excepție și apă clară precum cristalul, Palawan este un loc pe care nu ai voie să-l pierzi din lista ta de experiențe. Coron, partea de nord a arhipelagului este un paradis încă necunoscut și mai puțin explorat, fapt pentru care păstrează un grad mai mare de autenticitate. Transfer la hotel. După-amiaza te poți relaxa la plajă sau face o plimbare prin împrejurimi. Ziua 10–12 ➠ 14-16 noiembrie, marți- joi [ Md / - / -]

Insulele Calamian

În următoarele 3 zile, te vei deconecta de restul lumii și te vei putea bucura de cele mai frumoase plaje din Asia! Dacă vrei, avem a nu face nimic în program! Tocmai de aceea ți-am ales un hotel cu plajă proprie. Doar meriți după atâtea zile de aventură! Dar dacă totuși nu poți sta locului vei avea ocazia (opțional) să te bucuri de plimbări cu bangkha (barca locală), să faci scufundări sau snorkeling și cu siguranță îți poți găsi aici fărâma ta de paradis! Ziua 13 ➠ 17 noiembrie, vineri [ Md / P / -]

Coron | Manila

După micul dejun, la ora potrivită ne îmbarcăm în zborul ce ne va aduce la Manila, unde suntem transferați în centrul colonial al orașului. Sosire la Manila și scurtă plimbare în zona colonială a orașului numită Intramuros, pentru a descoperi moștenirea spaniolă. Prânzul este organizat într-un decor somptuos, într-una din vilele coloniale ale orașului. La ora potrivită, suntem transferați la aeroport unde așteptăm zborul internațional spre România (neinclus). Bine ai revenit acasă! Te așteptăm și în alte aventuri!


Tariful Pachetului (5-17 noiembrie 2017) €2.498/persoană (preț de bază: $2.646, la paritatea 0,9377) * Preț valabil pentru un grup de min. 12 și max. 16 persoane, loc în cameră dublă; * Supliment single: €482 / persoană; * În cazul formării unui grup mai mic de 12 persoane, dar nu mai puțin de 10 persoane, tariful se majoerează cu €100/pers; * Achitarea contravalorii călătoriei se va realiza astfel: 500 USD la înscriere, 30% din suma rămasă cu cel târziu 90 zile înainte de plecare şi restul cu min. 30 de zile înainte de plecare.

Tariful include: Zborurile interne (6 zboruri);

Cazare cu mic dejun la hotelurile menţionate, sau similare;

Mesele ce sunt specificate în program;

Transport cu avionul/minibus/jeepney/habal-habal/feribot/kayak/jeep;

Ghizi locali vorbitori de limbă engleză;

Toate intrările la obiectivele specificate în program;

Toate taxele, incluzând taxele de aeroport pentru zboruri;

Însoţitor de grup din partea 1001 Adventures.

Experienţe 1001 Adventures incluse: Aventură în peșterile Lumiang și Sumaguing;

Plimbare cu jeepney-ul local la Banaue;

Trekking la terasele de orez de la Batad;

Cannyoneering pe râul Kanlaob pe insula Cebu;

Plimbare cu kayakul pe râul Abatan;

Jeep safari, trekking și plimbare cu bicicleta suspendată la Chocolate Hills;

Tariful NU include / Posibile cheltuieli suplimentare sau opționale: Zborul internaţional Bucureşti – Manila– Bucureşti (aproximativ € 800), mai multe înformații vă oferim cu plăcere la cerere;

Bacșișurile pentru prestatorii locali (€60/pers) - se vor achita ghidului român;

Mesele neincluse în pachet (5-15 €/masă) și băuturile aferente meselor;

Asigurarea de călătorie și asigurare storno (opțională, dar recomandată);

Cheltuielile personale: suveniruri, bijuterii, etc;

Activitățile opționale de pe insula Coron: island hopping pentru a cunoaște insulele din jur, scunfundări sau snorkelling (€ 50-100/pax/tur, în funcție de destinație și numărul de participanți).


Hoteluri Selecționate:* Check-in/out 5/6 noiembrie 6/7 noiembrie 7/9 noiembrie 9/11 noiembrie 11/12 noiembrie 12/13 noiembrie 13/17 noiembrie

nopți 1 1 2 2 1 1 4

Locația Manila Hapao Banaue Cebu Tagbilaran Cebu Coron

Hotel Bayleaf Intramuros 4* Native Village Inn* Banaue Hotel Marco Polo Plaza Cebu 5* South Palms Resort Panglao 4* Marco Polo Plaza Cebu 5* El Rio y Mar 4*

*Native Village Inn este o cazare într-un complex de căsuțe ce imită stilul tradițional Ifugao. Cazarea este simplă, dar aproape de natură iar complexul este bine întreținut.

*Aceste hoteluri sunt rezervate. Doar în situații excepționale nedorite sau neprevăzute am putea fi nevoiți să schimbăm hotelurile, caz în care rezervarea se va face la un hotel din aceeaşi categorie sau superioară față de cea a hotelului menționat.

Recomandări

Paşaport valabil minim 6 luni de la întoarcerea din călătorie (obligatoriu); Suma recomandată pentru cheltuieli neincluse în pachet: €250-€350 /pers.

Îți mulțumim pentru participare și te așteptăm în următoarea noastră aventură comună!


Life is either a great adventure or nothing.

Dacă dorești să realizezi acest circuit într-o altă perioadă decât cea afişată, sau în sistem privat, cu eventuale modificări și personalizat nevoilor tale, te rugăm să ne contactezi.

CĂLĂTOREȘTE PENTRU A ÎNȚELEGE!

Vrei să participi sau ai întrebări? Contactează-ne! Peter Cristina

0723.291269

0736.803833

office@1001adventures.ro

travel@1001adventures.ro

www.1001adventures.ro

Toate drepturile rezervate. 1001 Adventures este marcă înregistrată a Faină-i Lumea SRL


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.