Creangă

,,Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când lumea şi pământul; măcar să zică cine ce-a zice.”

1

Dintre povestitori, cine mai mult v-a fermecat?

La Humuleşti s-a născut şi în Ozana s-a scăldat, Pupăza din tei a prins, cireşele mătuşii a furat, Anii au trecut în zbor şi la seminar într-o zi a plecat.

Haideţi, haideţi, ca la şcoală-n bancă.

Cine este?

Este Ion Creangă.

Dar ce a scris o să ghiceşti?

A scris o carte cu poveşti. Şi le-a mai dat învăţăceilor o carte-n dar El a făcut primul...

Abecedar.

Numai atât? Cine mai ştie?

Ne-a povestit... „Amintiri din copilărie”.

Era odată o ţară frumoasă, frumoasă şi bogată cum nu se mai afla pe pământ.

Toti copiii şi toţi oamenii mari ştiu numele acestei ţări minunate. Ea seamănă cu o stea şi cu o inimă de copil. Are munţi, câmpii şi o apă mare-mare ca o Mare Neagră şi mai are şi cele mai limpezi râuri care s-au văzut vreodată. Dar între toate apele botezate fie cu nume de voinicei, precum Prut, Siret, Mures, Olt, Jiu, fie cu nume de fete mândre, cum ar fi Tisa, Bistriţa, Dorna, ....OZANA era cea mai „frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”, „în care se oglindeşte cu mândrie Cetatea Neamţului de atâtea veacuri!...”

La Humuleşti Acolo-n sat, la Humuleşti, Râul Ozana curge lin Parcă-amintind, sub cer senin, De cel care ne-a scris poveşti. Şi vechea casă părintească Ce s-a împodobit cu flori De Feţi-Frumoşi biruitori, Începe, parcă, să grăiască.

Acolo-n sat, la Humuleşti, În zvon de crâng şi de talangă Îl simţi cu tine şi-l iubeşti Pe cel ce ne-a iubit...pe Creangă!

Văzând Dumnezeu hărnicia şi cumsecădenia oamenilor de pe la noi, auzindu-i cum îşi plâng dorurile, cum îşi cântă doinele şi-şi joacă horele, ascultându-le gândurile şi chibzuind că face bine ce face ...., a hotărât într-o primăvară anume să ne dăruiască pentru totdeauna, nouă, tuturor celor însemnaţi cu această nobleţe a neamului românesc: CEL MAI FRUMOS MĂRŢISOR.. Era la 1 martie 1837. În satul Humuleşti din ţinutul Neamţului. În partea dinspre răsărit a Pământului românesc. Chiar în inima Moldovei.

2

Şi s-a nimerit încă de atunci ca El ..., şi nimeni altul, să devină împăratul poveştilor şi să se numească pentru totdeauna ION CREANGĂ.

Ion Creangă este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi povestitori, supranumit şi „Împăratul poveştilor”. Neîntrecutul povestitor a preţuit mult comorile folclorice şi a nutrit o dragoste caldă şi plină de înţelegere pentru copii. Animat de aceste sentimente, a creat un bogat şi valoros tezaur de poveşti care au fermecat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind poveştile lui Ion Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului: oameni şi buni şi răi, şi harnici şi leneşi, şi cinstiţi şi necinstiţi, optimişti, veseli, glumeţi, dar hotărâţi să lupte pentru o viaţă mai bună. Înscenarea poveştii :Prostia omenească A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor.

Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa.

Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru- una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om.

Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă: — Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!

— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!

— Când şi cum?

— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?

— Îl văd. Şi?

— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!

— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele! Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.

— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată.

Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare: 3

— Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut.

Mă... duc în lumea toată! Şi de-oiu găsi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.

Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om.Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea... Drumeţul nostru, nedumerit, zise: — Bună ziua, om bun!

— Mulţămesc dumitale, prietene!

— Da' ce faci aici?

— Ia, mă trudesc de vro două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să am lumină, şi nici că-l pot...

— Bre, ce trudă! zise drumeţul. N-ai vrun topor la îndămână?

— Ba am.

— Ie-l de coadă, sparge ici, şi soarele va intra singur înlăuntru. Îndată făcu aşa, şi lumina soarelui întră în bordeiu.

— Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram să îmbătrânesc cărând soarele cu oborocul. "Încă un tont", zise drumeţul în sine şi plecă. Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.

— Foarte mulţămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învăţat! Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate de casă din pricina carului...

De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod.

"Din ce în ce dau peste dobitoci", zise drumeţul în sine.

— Da' ce te frămânţi aşa, om bun?

— Ia, vreu să zvârl nişte nuci în pod, şi ţăpoiul ista, bată-l scârba să-l bată, nu-i nici de-o treabă...— Că degeaba te trudeşti, nene! Poţi să-l blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are ţăpoiul de scârbă. Ai un oboroc?

4

— Da' cum să n-am?!

— Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr şi suie-le frumuşel în pod; ţăpoiul e pentru paie şi fân, iar nu pentru nuci.

Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată.

Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob.

Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit...

— Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci?

— Ce să fac, mă-ntrebi? Da' nu vezi?

— Ba văd, numai nu pricep.

— Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vrea nici în ruptul capului să vie după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân...

— Stai puţin, creştine, că spânzuri vaca! Ia fânul şi-l dă jos la vacă!

— Da' nu s-a irosi?...

— Nu fi scump la tărâţe şi ieftin la făină.

Atunci omul ascultă şi vaca scăpă cu viaţă.

— Bine m-ai învăţat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca!

Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!"

Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa. Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa. Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată. Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!

Petrecându-şi întreaga viaţă printre copii, marele povestitor a cunoscut preocupările şi preferinţele lor şi de aceea a reuşit să creeze pentru ei poveşti care să-i atragă, dar, în acelaşi timp, să-i educe şi să-i instruiască. Una din cele mai iubite poveşti de întreaga lume este povestea „Capra cu trei iezi”. ♪ Cântec „Capra cu trei iezi”, din folclorul copiilor: Trei iezi, cucuieţi, Uşa mamei descuieţi, Că mama v-aduce vouă Muguraşi cu bob de rouă.

Trei iezi, cucuieţi, Uşa mamei descuieţi, 5

Că mama v-aduce vouă Drob de sare în spinare.

Trei iezi, cucuieţi, Uşa mamei descuieţi, Că mama v-aduce vouă Smoc de flori, pe subsuori.

Trei iezi, cucuieţi, Uşa mamei descuieţi, Că mama v-aduce vouă Mălăiaş, în călcâiaş.

Creangă a realizat pentru prima dată în literatura noastră cea mai atractivă şi mai accesibilă operă, de o deosebită valoare artistică: „Amintiri din copilărie”. Povestirea năzdrăvăniilor din vârsta sa fragedă a fost un prilej de a alcătui o frescă realistă a vieţii ţăranului din ţinuturile de munte ale Moldovei, din prima jumătate a sec. al XIX-lea.

Eu sunt Nică cel hazliu Şi de pozne mă cam ţiu.

De la Creangă aţi aflat Câte mi s-au întâmplat: Pupăza din tei am luat, Cireşul l-am scuturat, Am fugit şi la scăldat, Mama hainele mi-a luat.

Chiar şi râie am avut!

Nici să dorm nu am putut: Mă mânca pe mâini, pe corp, Şi m-am răzbunat pe porc, Vrând să-l călăresc un pic M-a trântit ca pe-un nimic!

Să ştiţi că tot ce-aţi aflat S-a-ntâmplat cu-adevărat!

Căci Bădiţa pe hârtie Scris-a lui copilărie!

JUDECAREA LUI NICĂ – AMINTIRI DIN COPILĂRIE Desfăşurarea procesului GREFIERUL: Începe şedinţa! Soseşte completul de judecată! Toată lumea în picioare!

(Intră completul de judecată, apoi procurorul.)

Preşedintele: Declar deschisă şedinţa de judecată şi vă invit să luaţi loc!

6

Grefierul: Inculpat Ion!

(Ion se ridică şi se îndreaptă spre masa preşedintelui.)

Preşedintele: Are cuvântul domnul procuror care va citi acuzaţiile aduse inculpatului!

PROCURORUL: Inculpat, ţi se aduce la cunoştinţă că eşti trimis în judecată pentru:neascultare mamei – ai plecat la scăldat în loc să ai grijă de fratele tău mai mic; pentru furt – ai furat cireşe de la mătuşa Mărioara şi pupăza din teiul satului.

Recunoşti faptele pentru care eşti trimis în judecată?

ION: Este adevărat că am plecat la scăldat, dar era aşa de cald…Am furat cireşe dar dacă îi ceream mătuşii Mărioara nu mi-ar fi dat că este aşa de cărpănoasă! Am furat pupăza , dar mama mă scula prea de dimineaţă.

Sunt nevinovat. Eram copil şi copiii fac multe pozne.

Preşedintele: Dăm cuvântul avocatului apărării! Cum pledaţi pentru clientul dumneavoastră?

Avocatul apărării: Pledez…nevinovat! Să vină martorii la bară.Smaranda Creangă, ce ai de spus în apărarea copilului Nică?

Mama: Vă rog să îl iertaţi, căci şi eu prea multe ceream pentru un copil de vârsta lui. Este adevărat că toţi copiii trebuie să asculte de părinţi, dar eu de ce nu am sădit un cireş văratic ca să nu se mai ducă la cumnata mea Mărioara. Iar cu pupăza ce să va mai spun, când eşti mic somnul este tare dulce şi eu îl păcăleam cu pupăza, că aşa era credinţa la noi, şi-l sculam tare dis - de – dimineaţă.

Mătuşa Mărioara: De ce nu-l puneai să se culce devreme?

Mama: Nu te supăra cumnată, ai mai văzut dumneata babe frumoase şi copii cuminţi?

Mătuşa Mărioara: Domnule preşedinte, abia aşteptam să se coacă cireşele şi ghiolbanul ăsta mi le-a furat pe toate! Am rămas fără cânepă, şi nu am mai avut cu ce să mai ţes.

Gândiţi-vă şi dumneavoastră cât de greu ne era la tot satul fără cântecul cucului armenesc, care era de fapt ceasul nostru.

Mama: Îl voi trimite de mâine la şcoala la Broşteni cu bunicul lui David. Printre străini se va cuminţi….

Preşedintele: Curtea a deliberat. În urma analizei declaraţiilor celor audiaţi, am ajuns la concluzia că toţi au o parte de vină în această poveste. Curtea se retrage pentru deliberare.

PROCURORUL: Curtea a deliberat. În urma analizelor celor declarate am ajuns la concluzia că Nică se face vinovat de faptele prezentate. Drept pedeapsă va trebuie să ne încânte mai departe cu operele lui, să insufle copiilor de azi , de mâine, şi cât va fi viaţă pe pământ, dragostea pentru lectură, dragostea pentru lecturarea unei cărţi. Astăzi ei se uită doar la televizor.

7

ION: Dragi copii vă rog să ascultaţi mereu de părinţi. Eu am aşternut pe hârtie păţaniile mele pentru ca voi să înţelegeţi ce este bine şi ce este rău.

Onorată instanţă aş dori să vă cânt un cântecel. ♪ Cântec „Pupăza din tei” Pu, pu, pup Strici mereu Somnul meu, Pupăză din tei.

Las′ că mi te prind, moţato, Şi te-oi întreba ce vrei, Cînd ţi-oi smulge coada toată Şi te-oi vinde pe cinci lei.

Pu, pu, pup, Pu, pu, pup, Chiar acum O să-ţi vin de hac. Şi-ajungând la tei, căciula Peste cuib capcană-o fac. Şi-apoi, scotocind cu mâna, Prind de gât puiul de drac.

Ha, ha, ha, Vezi, aşa, Mi te-am prins Că de mult ţi-o coc. Şi la târg ajung cu dânsa, Printre lume îmi fac loc, Strigând cât mă ţine gura Să se-audă-n iarmaroc: Negustor, Pupăzi vând, Marfa mea-i Blândă ca un miel!

Dar un moş cu barba deasă, De unde-o fi fost de fel, Îmi croi câteva beţe Luând pupăza cu el.

Ajutor!

Hai, săriţi!

Hoţii, măi, Pradă-un negustor!

Moşul însă, rupând sfoara, Zvârle pupăza spre nori, Şi dihania, voioasă, 8

O porni spre sat în zbor.

Astăzi iar, Pu, pu, pup, Ca un drac Sus în tei la noi.

Poţi să cânţi de-acum, spurcato, Până-n veacul de apoi, Nu mai fac negustorie Cu moţate de-alde voi.

Ştiaţi că Ion Creangă a fost şi poet?

NU LUCREZI N-AI CE MÂNCA Ar fi un mare păcat Omul leneş de-ajutat. Ştiţi, Dumnezeu ce i-a dat Omului când l-a creat?

Membre bune-ndrămănoase Creieri în cap de-ajuns Minte, grai simţiri, virtute Toate-n el perfect le-a pus.

Dacă lenea-l dominează, Singur este vinovat.

Cine ziua nu lucrează Doarmă noaptea nemâncat!

Bine-a zis biata furnică Greierului calicind: Ai petrecut asta vară?

Joac-acum, de-i fi putând!

Iar la iarna viitoare, Măi jupâne greieruş, Fii ca mine strângătoare, Nu tot trage din arcuş... Ţ-ăi deda corpul la lucru, Lenea nu te-a domina; Şi la iarn-având strânsură, Lipsa-ţi vei întâmpina.

El a reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat nici până astăzi. „Scrisoare lui Ion Creangă” Bădiţă Creangă, află despre mine C-am fost la Humuleşti, la tine-n sat 9

Şi uite, aşa, fără să vreau, îmi vine Ca să te rog să stăm puţin la sfat.

Pe-acolo-aproape totu-i ca-nainte, Cum spui în Povestiri şi în Poveşti Şi-oricine simte un fior fierbinte De-ţi trece pragul casei părinteşti. Şi astăzi mai atârnă de o sfoară La stâlpul hornului, cinci motocei...

Dar drept să-ţi spun...şi nu vreau rău să-ţi pară Nu se mai joacă mâţele cu ei.

Cuptorul e şi el acelaşi parcă Aşa precum a fost şi cum îl ştii, Şi-l simţi că duce dorul de-o mijoarcă Şi-i bucuros când are-n jur copii.

E-n floare iasomia din grădină Nu ştiu ce-o fi cu Pupăza din tei Ceaslovul stă pe masă la odihnă Şi nu-i mai chinuie pe-nvăţăcei.

Ozana tot frumos e curgătoare Şi semne din belşug sunt prin livezi Şi te întreb, de nu-i cu supărare: Ce ştii de soarta Caprei cu trei iezi? În curte la mătuşa Mărioara Pe crengi stau doldora, cireşe soi Dar coapte nu-s, c-aicea primăvara A fost târzie, rece şi cu ploi.

Urmaşii Smărăndiţei şi-ai lui Trăsnea La şcoală merg, se joacă, şuguiesc, Şi-atunci când despre tine vine vorba Le râde soarele în ochi şi se mândresc. În rest e pace, linişte şi bine Citim şi recitim din Amintiri Atâta doar, că ne e dor de tine Cum dor la flori le este de zefiri.

MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE! 10

Dramatizare „Pupăza din tei”: Povestitorul: Ionică, din cămară, Când aude zarvă-afară, Urcă-n pod pe scară iute, Umflă pupăza şi .... du-te Drept în iarmaroc cu ea!

De, găină nu era!

Nică: - Hai la pupezi de vânzare!

Marfa mea e rară tare, Uite cât e de frumoasă Şi ce creastă arătoasă!

Povestitorul: De, se simţea şi el fecior De-oleacă de negustor.

Ei, şi după cum vă spun, Un moşneag tare nebun, Moşneagul: - Ho! Povestitorul: Îşi opreşte viţeluşa.

Moşneagul: - De vânzare-i găinuşa?

Nică: - De vânzare-i! Chiar aşa!

Moşneagul: - Şi cât zici că ceri pe ea?

Nică: - Dar mata, cât crezi că face?

Moşneagul: - Măi băiete, ad-o-ncoace!

Vreau ca s-o drămăluiesc, Ca să ştiu cât cheltuiesc.

Poate că-i şi outoare...

Da-i legată la picioare?

Iaca poznă c-am scăpat-o!

Nică: - N-ai scăpat-o! Ai aruncat-o!

Nu ţi-a fost de târguit, Pentru ce m-ai păcălit?

Dar ce gândeşti dumneata, moşule?!

Era marfa mea?

Moşneagul: - Era! Era! Nică: - N-ai să scapi cu viţeluşa Până nu-mi dai găinuşa!

Nu-ţi pară lucru de şagă, C-o să afle o lume-ntreagă!

Moşneagul: - Stai, băiete! Stai, măi ţâcă!

Nică: - Dă-mi viţica! Ajutor!

Dă-mi viţica! Ce gândeşti Dacă-s mic mă păcăleşti?

Dacă nu, dă-mi marfa mea Ce m-ai desfăcut de ea?

Moşneagul: - Măi, da’ ştii că eşti amarnic 11

Şi din fire cam zburdalnic?

Spune-n ce te bizuieşti De la mine te zburleşti?

Nică: - Dar e un cuc armenesc!

Moşneagul: - Vezi c-am să te şi cârpesc!

Stai, te scarpin eu oleacă, Îndrăzneala să-ţi mai treacă! Şi – „Amin” puiule-i striga De-i scăpa din mâna mea!

Gospodarul: - Lasă băiatul în pace, Moşule! Nu ai ce face?

Că-i feciorul lui Ştefan Apetrei, humuleştean, Gospodar la noi în sat.

Moşneagul: - Hei, să fie sănătos!

D-apoi, crezi că nu-l cunosc?

L-am văzut odinioară, Cu cotul la subsuoară Cumpără nişte sumani Pentru haine şi iţari.

Bine că ştiu al cui eşti Hai la tat-tu! Ce gândeşti?

Să văd cine te-a trimis Cu pupăza, mai ales, Să spurci târgu? Hai cu mine!

Nică: - Stai oleacă! Vai de mine!

Povestitorul: Cum aude el de tata Gura i se-nmoaie, gata! Şi-o zbugheşte către casă Fuga-i tare sănătoasă! Întreaga operă este presărată cu proverbe, zicători şi expresii populare, care îmbogăţesc vorbirea copiilor şi-i fac să pătrundă în tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii populare. „La Humuleşti”: E vreme blândă şi frumoasă Şi-aici, lângă modesta casă Ne-am adunat, nu respirăm Pe cine oare căutăm?

Parc-aşteptăm să vină-n prag Un Creangă hâtru, bun şi drag, Şi să ne spună blând, şoptind: „V-am aşteptat, bine-aţi venit!”

Sssât! A scârţâit portiţa 12

Nu cumva e Smărăndiţa?

Ori e tuşa Mărioara Să-i dea lui Nică papara, Pentru cireşele furate, În graba mare-n sân băgate?

Sau pentru cânepa-ncurcată?

Parc-auzim: A fost odată o capră Care avea iezi trei.

Mai e şi-o pupăză din tei Când Creangă de la Humuleşti Trăieşte-n cartea cu poveşti.

E aici, e lângă noi, simţim.

Iubite Creangă, noi îţi mulţumim!

Vizionarea casei memoriale lui Creangă „La Humuleşti”

Nică, vino să mai iei Pupăza din vechiul tei Şi cireşe pe-nserat, Că tuşica a plecat! În odăi cu alb de var Vino tu  copil ştrengar, La pisoi cu motocei Să te zbengui iar cu ei...

De ceaslovul din poveste Oare frică îţi mai este?

Călimara cu zăbavă Ar mai spune oare-o snoavă? Şi, din câte sunt Într-o casă de pământ, Reînvie cu alean Puiul de humuleştean.

13

14