Revista CaliNews VARA 2017

Page 1

2017 > VARA <

>

PRODUS NOU

SUGAR FREE

GUMMIES

>

Ce fac managerii CV vara BioHarmonex 4.0 Test: Vitaminele vara


MESAJUL PREȘEDINTELUI CALIVITA INTERNATIONAL

Vita

NEWS

A venit din nou vara! E momentul să luăm o pauză de la activitate şi să ne relaxăm. Însă activitatea noastră, prin specificul ei, ne cere adesea să găsim singuri o modalitate de a ne induce entuziasmul. Sau de a-l creşte!

MOTIVAŢIE PENTRU VARĂ

CALINEWS

„Dacă ai planuri, stabileşte-ţi scopurile şi treci la acţiune!” Nora Roberts, autoare americană

2

De multe ori m-am gândit ce îmi dă mie putere. O să vă împărtăşesc gândurile mele, fiindcă s-ar putea să vă ajute. În această perioadă putem să ne gândim şi să trecem pe o foaie de hârtie de unde venim, unde ne aflăm în prezent şi încotro ne îndreptăm... Dacă avem toate acestea puse pe hârtie, mai târziu putem analiza rezultatele şi putem planifica lucruri noi. Când suntem pe o traiectorie ascendentă, nu avem nevoie de motivaţie, totul merge de la sine, însă când traversăm o perioadă mai dificilă, trebuie să ne adunăm toate forţele pentru a depăşi obstacolele. În acest caz, motivaţia este foarte importantă pentru a ne stabili noi scopuri. În această perioadă, sportul ne poate fi de ajutor în mai multe moduri! Este sănătos şi revigorant pentru intelect, iar în timp ce ne plimbăm, facem jogging sau exerciţii ne pot veni idei noi extraordinare. Chiar şi o plimbare de 20-30 minute pe zi poate face minuni! Dacă nu avem timp să citim o carte, dar avem nevoie de motivaţie şi inspiraţie, putem intra pe o serie de site-uri tematice cu citate. Aici vom găsi cugetări pe care le putem transpune cu uşurinţă în activitatea noastră de zi cu zi şi cu siguranţă vom găsi ceva care să ne motiveze să trecem la acţiune. Evident, nu trebuie să facem totul deodată, e important să descoperim ce ne motivează cel mai mult pe fiecare în parte. Trebuie să ne motivăm pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi, pentru a obţine rezultatele dorite. Ne putem ajuta unii pe alţii cu idei noi. Motivaţia, rezultatele extraordinare ale companiei CaliVita din ultima perioadă şi succesul oamenilor fantastici din jurul meu, al colegilor şi prietenilor mei – toate acestea îmi oferă o sursă uriaşă de inspiraţie.

Mai demult, am citit cugetările Mariei Murnane (scriitoare americană şi consultant PR). Aceasta a spus următoarele:

„Nu îţi fă griji cum ar trebui să arate viaţa ta. Modeleaz-o ca să fie aşa cum îţi doreşti.” Cu aceste gânduri, vă doresc o vară fericită şi plină de energie! Cu sinceritate, Gerry Hargitai Preşedinte şi fondator www.gerryhargitai.ro Urmăriţi-mă pe Facebook: CaliVita Pres


EVENIMENTE INTERNAȚIONALE

NEWS

SEMINARUL SUCCESULUI 2018

Croazieră în Caraibe

PENTRU DETALII PRIVIND CONDIŢIILE DE CĂLĂTORIE, INTRAŢI PE WWW.CALIVITA.RO

CALINEWS

MULŢI DINTRE NOI VISEAZĂ TOATĂ VIAŢA SĂ VIZITEZE ȘI SĂ DESCO PERE ZONE ÎNDEPĂRTATE DE PE GLOB. INSULELE CARAIBE SUNT UNA DINTRE ACESTE LOCAŢII UNICE PE CARE FOARTE PUŢINE PER SOANE AJUNG SĂ LE VIZITEZE. CU TOATE ACESTEA, MEMBRII CALIVITA ȘTIU DEJA CĂ VISURILE SE ÎMPLINESC DACĂ ÎŢI DOREȘTI CU ADEVĂRAT ACEST LUCRU ȘI DACĂ MUNCEȘTI SUFICIENT. ACUM ESTE MOMENTUL SĂ VALORIFICAŢI ACEST EFORT ȘI SĂ VĂ CALIFI CAŢI LA SEMINARUL SUCCESULUI CALIVITA INTERNATIONAL, LA CROAZIERA ÎN CARAIBE DIN 2018! SPERĂM SĂ NE VEDEM ACOLO!

3


NEWS

CUM SĂ DEVII UN CONSTRUCTOR PROFESIONIST DE REȚELE

CALINEWS

IN VI TA TI A 4

În prima parte a acestei serii de articole vom oferi sfaturi teoretice și practice constructorilor de rețele începători și de nivel intermediar, cu privire la etapele clasice ale construcției de rețele.

Ai observat că cele mai bune servicii, ba chiar joburi le găsim prin intermediul relațiilor personale, nu al anunțurilor? Cu toate acestea, puțini oameni știu că cele mai importante informații de acest tip nu ne sunt, de obicei, oferite de prieteni apropiați sau de rude, ci de cunoștințe cu care nu ne intersectăm prea des. Conform sociologilor, este vital să avem o rețea nu foarte sudată, însă extinsă de cunoștințe și prieteni.


CUM SĂ DEVII UN CONSTRUCTOR PROFESIONIST DE REȚELE

SECRETUL ESTE IMPULSUL DE MOMENT Analizând activitatea mai multor mii de constructori de rețele în ultimii 15 ani, am ajuns la concluzia că obții cele mai bune rezultate dacă, după prima ta experiență extraordinară cu produsele, rapid, în doar câteva săptămâni, contactezi cel puțin 100-150 de cunoștințe și, între timp, îți îmbunătățești în continuu tehnica. Prin urmare, înainte ca entuziasmul să îți dispară, vei avea deja clienți și colegi cu experiențe asemănătoare, care să îți hrănească pe mai departe convingerile. (Ca să nu mai vorbim de primele tale câștiguri!)

ROLUL SPONSORULUI ESTE ESENȚIAL Eu unul sugerez ca primele apeluri telefonice să fie făcute de începători singuri, iar sponsorul să observe doar cum comunică aceștia. (Același lucru este valabil și pentru mesajele pe facebook.) Dacă o face așa cum trebuie, nu are rost ca sponsorul să îi vorbească despre potențiale probleme. Însă dacă începătorul se confruntă cu refuzuri, iată câteva sugestii care pot face minuni: • De exemplu, sponsorul trebuie să intervină imediat dacă aude că membrul „îi face knock-out” pe cei din lista lui de cunoștințe recurgând la „cuvintele interzise” („prezentare de produse”, „sănătate”, „informații”, „oportunitate financiară”, „venit secundar”, „m-am lansat în ceva” etc.). Acestea irită oamenii și majoritatea cred că știu despre ce e vorba și, prin urmare, refuză. • Sponsorul tău te poate ajuta sunându-i chiar el pe unii dintre prietenii tăi. • În sfârșit, te poate ajuta parcurgând împreună cu tine lista de cunoștințe și oferindu-ți o serie de sugestii cu privire la modul

în care trebuie abordată fiecare persoană în parte. Așa că în curând vei învăța cum să faci apeluri telefonice mult mai eficiente. • Este foarte important să ai un mod propriu de gândire și să nu repeți doar cuvintele sponsorului tău! De asemenea, nu citi la telefon un mesaj dinainte fabricat și nu îl trimite pe facebook! Acestea nu au niciodată rezultatul așteptat.

DE CELE MAI MULTE ORI, O INVITAȚIE PERSONALIZATĂ FUNCȚIONEAZĂ Fă apelul telefonic în funcție de ceea ce știi despre persoana respectivă. Celor care au copii trebuie să le vorbești despre beneficiile produselor pentru copii. Celor cărora nu le place jobul pe care îl au trebuie să le subliniezi beneficiile financiare. Celor care sunt bolnavi vorbește-le despre beneficiile produselor în menținerea sănătății. „Bună, Maria! Ce faci, ești ok? Încă mai vrei să lucrezi? Poți să îți faci timp jumătate de oră mâine seară pentru mine? Te sun fiindcă am un job care îți poate asigura și ție niște bani în plus. Pot să trec mâine după serviciu pe la tine?” Dacă nu știi nimic special despre persoana respectivă sau nu ați vorbit de mult, te poți baza pe rețelele sociale ca să găsești niște repere. „Salut, Elena! Nu ne-am mai întâlnit de mult! Am văzut pe Facebook că ești tot în Timișoara. Eu m-am mutat la București, însă în ultimul timp călătoresc mult în vestul țării. Ăsta e motivul pentru care te sun. Mă poți ajuta? Compania mea are un program de menținere a sănătății dedicat copiilor. Cunoști cumva o educatoare în Timișoara care lucrează cu mulți copii și cu care pot vorbi despre asta?" După cum se poate vedea, invitația poate lua și forma solicitării unei relații sau recomandări. Nu doar persoana pe care o cauți poate prezenta interes, mai ales dacă nu v-ați văzut de mult. Însă te interesezi unde lucrează și ai deja punctul de plecare a discuției.

PRIMUL CONTACT TREBUIE SĂ FIE O CONVERSAȚIE SCURTĂ ȘI RELAXATĂ! Nu trebuie să cazi în capcana unei conversații prea lungi („Văd că locuiești tot în Timișoara și ești educatoare, aș vrea să ne întâlnim să discutăm, deoarece compania pentru care lucrez are un program de menținere a sănătății care…”). Când vorbești prea mult, există riscul ca cealaltă persoană să se enerveze sau să se plictisească. Însă dacă începi discuția cu 3-4 întrebări simple („Tot la Timișoara ești? Ești educatoare?” etc.), la care îți va răspunde afirmativ, îi va plăcea de tine. După ce a răspuns deja „Da” la 3-4 întrebări, e foarte probabil să accepte să vă întâlniți.

DUPĂ CE AI PRIMIT PRIMUL „DA”, NU EXAGERA CU EXPLICAȚIILE ȘI DETALIILE! Nu trebuie să ții o prezentare la telefon, nu trebuie să explici cât de extraordinare

sunt compania și produsele! Primul contact trebuie să fie cât mai scurt: Suni și te concentrezi pe întâlnire, întrebi doar lucruri de bază, interlocutorul îți răspunde, după care spui: „Ok, trebuie să plec, ce oră îți convine cel mai mult”?

CÂND SUNI PERSONAL ȘI EȘTI PLIN DE ENTUZIASM, FOARTE RAR EȘTI REFUZAT Dacă în situația de mai sus nu ești sigur pe tine sau nu ai personalizat suficient dialogul, te vei lovi de scuze de genul: „Dar despre ce este vorba?”, „Spune-mi mai mult”, „Am mai auzit de chestii din astea”, „Nu ai sunat unde trebuia” etc. Gestionează scuzele cu un răspuns simplu: „Acesta este un proiect major de marketing, cu multe fațete, nu îți pot explica tot la telefon, trebuie să vorbim în persoană.” Sau: „M-am gândit că te-ar putea interesa, sunt foarte multe lucruri de spus, îți povestesc pe larg miercuri, când ne vedem.” Sau: „Înțeleg, și eu am avut multe întrebări, o zi nu ar fi fost de ajuns ca cineva să-mi răspundă la toate, cel mai bun lucru pentru mine a fost să mă întâlnesc cu cineva și să discutăm personal despre toate detaliile”.

NU TREBUIE SĂ RĂSPUNZI LA MAI MULT DE 2-3 OBIECȚII! Nu merită să încerci să convingi pe cineva să se întâlnească cu tine repetându-i „E o oportunitate excelentă pentru tine”, „Hai doar să ne întânim”, „O să vezi ce chestie excelentă e” etc. Mai bine termină discuția și amintește-ți să suni din nou persoana respectivă peste câteva luni.

NU AI VOIE SĂ MINȚI ȘI SĂ ÎNCERCI SĂ TE ESCHIVEZI! Nu trebuie să spui: „Te sun în legătură cu ceva”, „Trebuie să vorbim despre ceva”, „Nu îți pot spune despre ce e vorba”. Cu cât mai mult încerci să te eschivezi, cu atât mai suspicioasă va deveni persoana de la capătul firului. Bineînțeles, dacă întreabă „E vorba de MLM?”, nu ai voie să spui nu, așa că mai bine răspunde „Dacă era vorba doar de asta, nu te-aș fi sunat” sau „Nu contează despre ce model de afaceri e vorba, important e că 9 din 10 clienți ai mei sunt satisfăcuți, complet schimbați, întineriți” etc.

NU TE SUBESTIMA! În final, evită replicile de genul: „Scuză-mă că te sun”, „Am vrut doar să îți spun că”, „Aș vrea să ne întâlnim dacă nu deranjez și ai timp” și altele de genul ăsta. În felul acesta, dai de înțeles că afacerea pe care o propui nu e importantă și nu merită timpul. CaliVita însă se poate face foarte bine, cu rezultate extraordinare, iar zeci de mii de exemple stau mărturie. Zoltán Nyíri economist, trainer MLM, autor de business

CALINEWS

În ultimii 50 de ani, aceasta s-a dovedit a fi cea mai eficientă strategie și în construcția de rețele: fără reclame, fără mail-uri spam și fără pile (doar cu recomandări), însă construind și menținând în permanență multe relații nu foarte strânse, prin intermediul comunicării prin telefon / Internet. Bineînțeles, și această metodă de comunicare este o artă în sine. Practic, e nevoie de trei lucruri: entuziasm, tehnică și volum. Dacă unul dintre aceste elemente lipsește, rezultatul nu va fi satisfăcător: • Indiferent cât de multe apeluri telefonice sau mailuri vei trimite, dacă acestea sunt timide și insipide, nimeni nu va fi interesat în ce ai de spus. • Dacă ai entuziasm, dar nu dispui de cunoștințele tehnice necesare, vei avea câțiva cumpărători, însă ceilalți te vor considera spălat pe creier și nu vor dori să ți se alăture. • În sfârșit, dacă ești entuziasmat și ai și tehnica potrivită, însă nu vorbești decât cu câțiva oameni pe lună, nu vei ajunge prea departe. Trebuie să îți câștigi entuziasmul din experiența cu produsele, din evenimente și consultații cu liderii. De asemenea, trebuie să îți setezi norma personală pe baza dimensiunii scopului tău și a perioadei de timp în care vrei să ți-l îndeplinești. În acest articol îți voi oferi o serie de sfaturi referitoare la tehnică.

NEWS

5


NEWS

MANAGERII, DESPRE VARĂ

Vine vara!

Distracţie sau TOAMNA SE CULEG ROADELE • • •

„Pentru mine şi pentru soţul meu, cu care fac o echipă minunată, vara acestui an se anunţă a fi una cu multe evenimente frumoase. Abia aşteptăm Tabăra de Vară din Croaţia, de la Rab, unde ne vom întâlni cu prieteni din toată ţara şi vom revedea persoane din alte ţări, vom petrece seri de neuitat, vom face excursii, concursuri, vom schimba informaţii, experienţe, ne vom relaxa şi ne vom distra într-o organizare ce va purta marca inconfundabilă CaliVita. Vom fi prezenţi, timp de o săptămână, împreună cu cei mai buni membri din echipa noastră, în tabăra organizată de sponsora Eva Papp. În această a patra ediţie a taberei CaliBata vom îmbina relaxarea cu instruirea, într-o atmosferă veselă si prietenească. O vară activă înseamnă că vom fi alături de partenerii noştri oriunde ne-am afla, vom pregăti întâlniri cu teme atractive, vom face deplasări şi evenimente în localităţile unde avem membri interesaţi, vom petrece zile frumoase împreună cu orice ocazie. Toamna se culeg roadele şi sperăm să ne bucurăm de reuşitele unei veri prospere, să ne îmbogăţim echipa CaliVita cu noi lideri de succes.” Maricica Chenaru, SM, România

MUNCA E VACANŢĂ ȘI VACANŢA E MUNCĂ •••

CALINEWS

„Anul acesta, planurile mi-au fost date peste cap de un eveniment personal mai puţin plăcut: mi-am rupt piciorul. Aşa că a trebuit să-mi iau agenda şi să rescriu programul pe următoarele şase luni. Iată cum arată acum: În primă fază, faza în care nu pot să mă deplasez fără ajutoare (a se citi cârje), voi avea, în sfârşit, tot timpul la dispoziţie să-mi dezvolt paginile de Facebook şi MySite. Lucrez deja la aceste două proiecte, care încep să arate din ce în ce mai bine, şi urmez mai multe cursuri on-line. Vacanţa de vară va fi pe baltă şi la Dunăre şi, dacă mă lasă piciorul, în toamnă, poate dau o fugă şi în Deltă. Nu renunţ la pescuit nici dacă trebuie să o fac într-un picior. Pentru mine, activitatea de network marketing cu CaliVita este o îmbinare perfectă între vacanţă şi muncă. Munca e vacanţă şi vacanţa e muncă. Partenerii mei îmi sunt prieteni, aşa că dacă mai vorbim şi de produse şi facem puncte bonus, o facem cu plăcere. Vacanţă plăcută tuturor!” Vasile Joantă, TPM, România

6


MANAGERII, DESPRE VARĂ

u muncă? „CaliVita este cu mine de 14 ani, în fiecare zi, oriunde aş fi şi orice aş face. Vara am mai multe posibilităţi să întâlnesc oameni. Discuţiile cu ei îmi oferă o ocazie excelentă de a veni în întâmpinarea nevoilor lor şi de a le sugera soluţii sub forma excelentelor noastre produse. De curând am devenit bunică şi ador să mă plimb cu nepoţelul meu. Iar aceasta îmi oferă încă o ocazie excelentă de a întâlni alţi bunici şi părinţi cărora le pot recomanda produsele CaliVita. Sezonul cald se apropie cu paşi repezi. Şi anul acesta voi merge, împreună cu soţul meu, în Tabăra de Vară din Croaţia. Aici ne distrăm şi ne relaxăm, dar, în acelaşi timp, suntem activi, alături de alţi membri CaliVita, şi facem schimb de experienţă. În această aventură ne vom reîncărca bateriile, ne vom îmbogăţi cunoştinţele şi vom învăţa multe lucruri de la liderii şi managerii din alte ţări CaliVita.” Dorota Poschwald, TPM, Polonia

„INFECTEAZĂ-I” PE CEILALŢI CU PASIUNEA TA • • •

„Concediul bine meritat se apropie cu paşi repezi! Unii preferă să şi-l petreacă acasă. Noi, în schimb, preferăm odihna activă: excursii, tururi, activităţi. Pentru noi, în ultimii 20 de ani începutul concediului a coincis cu Tabăra de Vară şi nu are cum să fie altfel! Aventuri extraordinare în pitoreştile locuri din Croaţia şi întâlniri cu membri CaliVita care doresc să îşi păstreze sănătatea şi să aibă un stil de viaţă superior. Aceasta este o ocazie excelentă de a face schimb de experienţă în domeniul menţinerii sănătăţii cu ajutorul produselor şi serviciilor noastre. Aceste momente de neuitat petrecute în mijlocul unor persoane minunate ne ajută să ne reîncărcăm bateriile pentru întregul an. În plus, poţi participa la traininguri sau poţi discuta personal cu conducerea companiei, ceea ce ne întăreşte convingerea că cei 20 de ani petrecuţi alături de CaliVita au fost alegerea potrivită. Astfel, vom începe vara înarmaţi cu noi cunoştinţe şi plini de energie, pregătiţi să ne împărtăşim experienţa cu noile noastre cunoştinţe, încercând să nu le impunem nimic, ci doar „infectându-le” cu pasiunea noastră. Nu există viaţă fără probleme, însă e mult mai uşor să le rezolvi cu o atitudine pozitivă faţă de tine şi de ceilalţi.

I-am întrebat pe managerii CaliVita cum îşi petrec vara: se relaxează sau muncesc chiar şi în anotimpul cald? Haideţi să vedem ce ne-au răspuns.

Relaţiile stabilite în timpul vacanţei pot dura ani de zile: poţi deveni prieten cu oamenii pe care i-ai cunoscut sau îţi poţi lărgi reţeaua. Nu uita: Entuziasmul dublat de cunoştinţe îi „infectează” pe ceilalţi! Concediile reprezintă o ocazie excelentă de a întâlni noi oameni şi de a-i încuraja să se alăture companiei noastre.” Barbara și Piotr Branica, SM, Polonia

VARA E UN ANOTIMP CA ORICARE ALTUL • • •

„Vom începe vara participând la Tabăra de Vară împreună cu familia, după care vom continua cu consultaţii, seri info şi prezentări la domiciliu. Ca întotdeauna, vom citi cărţi, vom asculta CD-uri, ne vom consulta cu sponsorii şi cu membrii noştri în fiecare zi. Pentru noi, vara e un anotimp ca oricare altul, nu există nicio diferenţă în ceea ce facem zi de zi.” Ildiko și dr. Karolj Rakoczi, DGPM, Serbia

MUNCĂ ŞI DISTRACŢIE • • •

„Pe timpul verii, familia noastră se va bucura de o viaţă de calitate şi îi va ajuta şi pe ceilalţi să cunoască stilul de viaţă minunat de care noi ne bucurăm în ultimii 24 de ani. În continuare vă ofer câteva exemple: În timpul Taberei de Vară ne vom relaxa şi dezvolta personal pe litoralul Mării Adriatice. După aceea vom petrece două săptămâni la Maria Alma, în Austria, unde ne vom bucura de plimbările relaxante pe munte şi vom petrece o bună parte din timp cu colaboratorii noştri de acolo. La Gradašnica, unde Dunărea arată ca o mare, vom munci, dar ne vom şi distra cu echipa noastră din Serbia de est. În septembrie voi merge împreună cu soţul meu la Korčula, în Croaţia, unde vom petrece o săptămână făcând pregătiri pentru vacanţa de vară din 2019, la care i-am invitat pe toţi Star Managerii noştri. După aceasta vom participa la Seminarul Succesului din Creta, împreună cu colaboratorii noştri cei mai apropiaţi care s-au calificat şi cu managerii cei mai de succes din marea familie CaliVita, pentru a învăţa de la cei mai buni. Pe durata verii vom avea suficient timp să finalizăm lucrările de renovare la ferma lui Luke, care, pe lângă faptul că este un loc fantastic, unde te poţi relaxa la umbra unui dud de 200 de ani, va reprezenta o locaţie perfectă pentru a ţine traininguri pentru membrii din Serbia care nu stau aproape de Belgrad.” Irena V. Radojević, GPM, Serbia CALINEWS

PASIUNEA MEA ESTE ACTIVITATEA PE CARE O DESFĂŞOR • • •

NEWS

7


NEWS

WEB

„E ca un joc, dar, în acelaşi timp, îţi oferă foarte mult” În ultimele câteva luni, membrii noștri au testat Baza de cunoștinţe, noul instrument on-line CaliVita. Contribuţia lor la îmbunătăţirea acestei aplicaţii și la finalizarea chestionarului a fost foarte importantă: comentariile și feedbackul primite s-au dovedit extrem de valoroase în adaptarea acestui instrument de învăţare la nevoile și așteptările actuale ale membrilor noștri. Vă mulţumim! În cele ce urmează vă oferim câteva comentarii ale unora dintre utilizatorii activi ai Bazei de cunoștințe:

CALINEWS

••• „În perfectă armonie cu valorile fundamentale CaliVita, noua aplicaţie Baza de cunoștinţe oferă noi posibilităţi tuturor membrilor, care pot folosi uriașul volum de informaţii în folosul propriei afaceri. Fiecare dintre noi este liber să profite de acest nou instrument potrivit nevoilor sale personale, în ritmul lui propriu și să progreseze în consecinţă. Este o situaţie winwin: atât consumatorii, cât și constructorii de reţea pot profita de pe urma sa, într-un mod care se potrivește modelului nostru de marketing 100%. Încă o dată, gama de produse CaliVita a fost extinsă cu un produs inovator special, care ne arată ce formă va lua viitorul!” Endre Aczél, GPM

8

••• „Îmi plac foarte mult întrebările care prezintă situaţii din viaţa reală. E mult mai ușor să îţi amintești o anumită informaţie când e prezentată într-un context cunoscut! Și întrebările despre simptomele lipsei de vitamine și despre sursele de vitamine și minerale sunt foarte utile: acestea nu îmbogățesc doar cunoștinţele generale ale fiecărui membru, ci reflectă atenția pe care compania o acordă prevenției generale și menținerii sănătății.” Éva Pekk, 18% ••• „De la bun început am știut că voi afla multe lucruri noi cu ajutorul Bazei de cunoștinţe, chiar

dacă în ultimii cinci ani de zile m-am dedicat studiului medicinei preventive. Și am avut dreptate: Am avut foarte multe de învăţat! Baza de cunoștinţe este ușor de folosit și extrem de utilă: Imediat după ce ai răspuns la o întrebare, primești o explicaţie detaliată și îţi poţi da singur seama de ce lucrurile funcţionează într-un anumit mod. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că, dacă iei examenul, poţi deveni consilier de vitamine. Sunt atât de încântat încât le povestesc în continuu prietenilor mei despre asta! Mai multe informaţii înseamnă o calitate superioară când vine vorba de sprijin, sfat și recomandări oferite celor din jurul nostru.” Zsolt Bakó, 15% ••• „Baza de cunoștinţe CaliVita ne permite să accesăm cele mai noi informaţii, pe baza rezultatelor ultimelor cercetări știinţifice, cu ajutorul unei singure surse. Bazându-ne pe acest instrument on-line, putem obţine o imagine cuprinzătoare a efectelor și modului recomandat de utilizare a diferitelor suplimente alimentare. Fără astfel de informaţii am rămâne ignoranţi, fiindcă sunt sigur că majoritatea dintre noi am uitat ce a trebuit să învăţăm pe de rost la școală, la orele de biologie. Sunt convins că, dacă cineva ia foarte în serios activitatea de distribuţie a supli-

mentelor alimentare, îi va fi imposibil să nu folosească Baza de cunoștinţe! Atenţie: Recomandă responsabil produse clienţilor tăi! Aceasta este șansa ta de a te perfecționa: acest background te va ajuta să le oferi sfaturi competente celor care doresc să sprijine efectul medicaţiei obișnuite cu suplimente alimentare sau să evite unele din afecţiunile caracteristice vârstei a treia, de exemplu.” Zoltán Simon, 7% ••• „Aplicația se poate accesa de pe telefon și o poți consulta oricând ai o pauză în timpul zilei. Este un adevărat ´depozit` de informaţii utile și prezintă o gamă largă de situaţii din viaţa reală, care m-au ajutat deja foarte mult să gestionez obiecţiile. E pentru prima dată când încerc o metodă de învăţare bazată pe teste și pot să vă spun un singur lucru: E fantastic! Ca să nu mai menţionez că totul e on-line. Îmi place la nebunie! Când nu am mult timp la dispoziţie, solicit doar câte 10-20 întrebări dintr-un anumit domeniu; când am mai mult, includ toate patru domeniile și încerc să fac faţă provocării :) E ca un joc, dar, în același timp, îţi oferă foarte mult, sub o formă foarte plăcută!” Zsófia Istók, 12%


WEB

Vitaminele vara

Probabil că exact în acest moment te bucuri de căldura verii, relaxându-te pe plajă (sau pe balcon) și savurând o limonadă rece și delicioasă… Însă ar fi o idee bună să iei o pauză de la soare și să verifici cât de bine informat ești, dacă știi ce surprize, plăcute sau mai puțin plăcute, îţi rezervă sezonul cald. Ești pregătit de o provocare răcoroasă? Testează-ţi cunoștinţele: completează acum chestionarul nostru special de vară! Baza de cunoștinţe CaliVita te așteaptă cu mai mult de 2.000 de întrebări. Bineînţeles, nu toate sunt despre sezonul cald. Vrei să îţi testezi cunoștinţele? Intră pe: www.calivita.ro/knowledgebase.

1. Pentru cei mai mulţi dintre noi, vara este anotimpul în care ne odihnim și ne relaxăm. Însă anotimpul cald ascunde și câteva pericole. Căldura provoacă disconfort, putând cauza și unele probleme mai serioase, de la extenuare la insolaţie. Care din următoarele grupe de populație nu prezintă un risc sporit în acest anotimp? a) Persoanele care fac sport și consumă o cantitate suficientă de apă. b) Persoanele obeze. c) Persoanele cu boli cardiace cronice. d) Persoanele în vârstă. e) Persoanele care consumă medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale. 2. Bianca își îngrijește pielea cu mare atenţie: aplică o loţiune cu factor de protecţie solară, folosește ochelari de soare și are grijă să nu își expună prea mult corpul la soare. Puţini cunosc însă faptul că putem folosi și o protecţie internă împotriva razelor UV. Ce altceva crezi că ar mai putea face Bianca pentru a se proteja? Printre răspunsurile de mai jos se numără unul incorect. Care este acesta? a) Își poate sprijini bronzarea consumând luteină. b) Își poate sprijini bronzarea consumând beta-caroten. c) Își poate sprijini protecţia oculară consumând luteină. d) Își poate sprijini protecţia oculară consumând beta-caroten și purtând ochelari de soare de calitate.

a) b) c) d)

Scufundări Golf Plimbare pe cămilă Plimbare cu barca

7. Faci jogging cu Iulia, care îţi spune că vrea să plece în concediu, dar nu se poate hotărî unde. Trebuie să aleagă între patru destinaţii. Unul dintre copiii ei are alergie la fân, celălalt, eczemă. Ce i-ai recomanda dintre următoarele destinaţii? a) Marea Adriatică (Croaţia) b) Alpii austrieci c) Londra d) Mai bine ar sta acasă, e cel mai sigur. 8. Toxiinfecţiile alimentare sunt des întâlnite vara. Anul trecut, concediul lui Petre a fost complet distrus: el, soţia lui și cei doi copii au fost bolnavi cinci zile din șapte. Ce tip de protecţie îi poţi recomanda anul acesta pentru a evita sau măcar a reduce riscul de toxiinfecţie alimentară? Trebuie să ia: a) Lactobacillus acidophilus b) Coenzyma Q10 c) Lactuca virosa d) Lactoterapie 9. Mihai s-a confruntat cu simptomele depresiei nu doar în lunile întunecate de iarnă, ci și în timpul verii. Unul din prietenii lui, medic naturist, l-a convins să ia omega-3 și să înceapă să facă jogging, iar Mihai se simte acum mult mai bine. Care crezi că ar putea fi motivul? a) O alimentaţie echilibrată și activitatea fizică. b) Consumul sporit de omega-3 și activitatea fizică. c) a) și b) d) Niciunul din răspunsurile anterioare: Mihai s-a îndrăgostit, motiv pentru care se simte mult mai bine. 10. Mircea e boxer profesionist. După vacanţa de vară vrea să participe la un concurs la categoria semimijlocie 71 kg, însă trebuie să slăbească câteva kg. Ce mineral îl va ajuta? a) Mangan b) Potasiu c) Crom d) Magneziu

3. Alergiile de toate tipurile sunt des întâlnite vara, însă există o vitamină capabilă să reducă nivelul de histamine (substanţele responsabile de reacţiile alergice), să sprijine frumuseţea pielii și să ofere, în același timp, protecţie antioxidantă. Care este aceasta? a) Beta-caroten. b) Vitamina C. c) Vitamina B9. d) Vitamina D.

11. Vara s-a terminat și Corina a început deja să se pregătească pentru concursul nautic de la anul. Care sunt cele mai importante vitamine și minerale pe care trebuie să le consume în timpul fazei de pegătire? a) Calciu b) Vitaminele B c) Vitamina D d) Magneziu

4. Imaginează-ţi că ai ajuns împreună cu familia în Croaţia și trebuie să închiriezi un apartament. Care este locul potrivit dacă vrei să te asiguri că nimeni nu va face alergie? a) Un apartament mochetat în totalitate. b) Un apartament cu podea de lemn. c) Un apartament aflat în apropierea piscinei, pentru a menţine umezeala în cameră. d) Atenţie! Toate acestea cresc riscul de reacţii alergice.

12. În familia Silviei, multe persoane suferă de diverse afecţiuni cardiovasculare, mai mult sau mai puţin severe, motiv pentru care Silvia acordă o atenţie sporită prevenţiei și dorește să elimine orice risc în timpul concediului. Ce ar trebui să aleagă dintre diversele alimente oferite de bufetul suedez? a) Croasant cu pateu b) Chifle cu brânză și cârnaţi prăjiţi c) Pâine integrală cu șuncă de pasăre și ardei gras d) Omletă și pâine albă

6. Îţi petreci împreună cu soţul o vacanţă bine meritată în Egipt. Aveţi multe programe la dispoziţie, însă soţul tău e alergic la acarieni și la păr de animale, prin urmare trebuie să alegeţi cu atenţie. Pentru care dintre următoarele programe poate opta?

13. Eva se plânge de oboseală cronică în ultimul timp. La început s-a gândit că e vorba de astenia de primăvară, dar problema a trenat până vara. Ce îi sugerezi? a) Nu are sens să își facă analizele de sânge, trebuie doar să consume fier și problema se va rezolva. b) Trebuie să își facă analizele de sânge. Dacă are lipsă de fier, va avea nevoie de suplimentare cu fier; dacă nu, ar trebui să ia multivitamine și o doză ridicată de vitamina C. c) Trebuie să își facă analizele de sânge și să folosească un produs cu multivitamine. d) Trebuie să își facă analizele de sânge și să aleagă un produs cu multivitamine corespunzător grupei sanguine.

Soluții: 1.a) 2. a) 3. b) 4. b) 5. b) 6. d) 7. a) 8. a) 9. c) 10. c) 11. a) b) d) 12. c) 13. b)

5. Încă din copilărie, Violeta suferă de diabet zaharat și are carii, în ciuda faptului că acordă aceeași atenţie igienei dentare ca ceilalţi membri ai familiei. Din cauza tenului foarte sensibil, nu își expune pielea la soare aproape deloc. În timpul verii, preferă să stea la umbră sau în casă. Aceasta e singura diferenţă dintre stilul ei de viaţă și cel al celorlalţi membri ai familiei. Crezi că există vreo legătură între problemele ei dentare și faptul că nu se expune la soare? a) Nu, nu există nicio legătură. b) Da, există o legătură între cele două. c) Nu, problemele dentare au probabil legătură cu faptul că suferă de diabet. d) Diabetul și lipsa de soare nu au legătură cu cariile: condiţia precară a dinţilor se datorează genelor pe care le-a moștenit.

CALINEWS

Test:

NEWS

3 9


NEWS

PRODUS NOU

Curcuma Pro și Joint Protex (Forte)

Osteoartrita, cunoscută și sub denumirea de inflamație osteoartritică, este cea mai răspândită cauză a dizabilității fizice la persoanele în vârstă. Se preconizează că până în 2030 mai mult de 20% dintre adulții din America și Europa vor fi diagnosticați cu această boală, care afectează și un număr din ce în ce mai mare de tineri.

CU FORȚE UNITE ÎMPOTRIVA ARTRITEI Mai ușor împreună Curcuma Pro • 60 tablete Ingrediente active per tabletă: Extract de turmeric (Curcuma longa) (95% curcuminoide , 20:1)

200,0 mg

Extract de turmeric (Curcuma longa) (4:1)

200,0 mg

Curcumină MicroActive® (25% curcuminoide , 1:4) 25,0 mg Extract de piper negru BioPerine® (50:1)

5,0 mg

Trigliceride cu catenă medie

1,5 mg

Alte ingrediente: stabilizatori - fosfat dicalcic, celuloză microcristalină; agent de îngroşare - hidroxipropil metilceluloză; antiaglomeranţi - acid stearic, stearat de magneziu, dioxid de siliciu; emulgatori - mono-oleat de poliglicerol, alginat de sodiu; triacetin.............q.s.

Variaţia ingredientelor +/- 5% Mod de administrare: o tabletă pe zi.

CALINEWS

Surse: Biological actions of curcumin on articular chondrocytes - Y. Henrotiny Osteoarthritis and Cartilage (2010) 18, 141-149; Effects of Glucosamine and Chondroitin Sulfate on Cartilage Metabolism in OA: Outlook on Other Nutrient Partners Especially Omega-3 Fatty AcidsJerosch, International Journal of Rheumatology Volume 2011; http://otszonline.hu/cikk/az_ nsaid_ok_adasat_lehetoleg_elozze_meg_a_kondroprotekcio

10

Atenție! Consumul acestui produs nu se recomandă femeilor însărcinate și mamelor care alăptează! Persoanele care suferă de ulcer și de afecțiuni ale vezicii biliare trebuie să evite consumul de suplimente alimentare cu turmeric, deoarece acestea pot cauza creșterea secreției de bilă și acid gastric. Cereți sfatul medicului în cazul în care consumați anticoagulante, medicamente pentru reducerea glicemiei sau antibioticul ciprofloxacină, deoarece turmericul le poate afecta efectul.

Osteoartrita este o afecțiune articulară activă, cu un fundal inflamator puternic. Deteriorarea articulațiilor și reducerea treptată a grosimii cartilajului cauzează, în final, fricțiunea directă a osului pe os, deoarece nu mai sunt separate de cartilaj. Aceasta generează nu doar durere, ci și alte procese patologice (de exemplu, scleroză).

Cum putem ameliora această afecțiune în doar doi pași? 1. Construcția de cartilaj Una din posibilele metode de tratament al osteoartritei este protecția cartilajului, pentru care recomandăm produsele Joint Protex și Protex Joint Forte. Acestea conțin cele două substanțe care intră în componența cartilajului, condroitina și glucozamina, sprijinind regenerarea acestuia. În

plus, printre ingredientele din compoziția celor două produse se mai regăsesc și acidul hialuronic și MSM, care ajută la formarea lichidului sinovial în articulații.

2. Reducerea inflamației

Terapia de protecție a cartilajului, după cum îi spune și numele, se axează în special pe regenerarea cartilajului, însă nu poate combate eficient cauza, adică inflamația. Din acest motiv este foarte important să o suplimentăm cu un produs antiinflamator adecvat. Noul nostru produs, Curcuma Pro, se poate dovedi de mare ajutor în acest caz. Curcuma din compoziție prezintă efecte benefice în caz de inflamații obișnuite și, în plus, nu are niciun efect secundar. Curcuma Pro conține prețiosul extract de curcuma, a cărui absorpție eficientă este asigurată de MicroActive® și Bioperine®. Sprijină eficient refacerea cartilajului articular și suplimentează-ți terapia cu substanțe antiinflamatoare. Alege Curcuma Pro și Joint Protex (Forte)!


NOILE

Sugar Free Gummies

Vitamine gumate gustoase, usor de mestecat, în ambalaj mai mare, fara zahar, coloranti sau arome artificiale.

PRODUS NOU

NEWS

Există 6 dife ren cele două im ţe între a Le poţi iden gini. tifica?

Poţi g ăs care d i drumul u vitam inele ce la guma te?

t ine sun . g a m i e În 6 fruct ? e s n u c as tifica n e d i i ţ Le po

CALINEWS

Colorează im agine jos cum dor a de mai eşti!

11


NEWS

SĂNĂTATE ȘI STIL DE VIAȚĂ

Pregătiţi de drum! Cu toate că am fi tentaţi să credem că sistemul imunitar este mai slab iarna, nu trebuie să uităm că organismul nostru este expus atacurilor diferitelor bacterii, virusuri şi ciuperci pe tot parcursul anului. Vara suntem mult mai predispuşi să contactăm diferite boli în timpul călătoriilor sau deplasărilor pe care le efectuăm. Surse de infecţie

E un lucru deja obișnuit să ajungem în concediu pentru ca, după doar câteva zile, să ne petrecem cea mai mare parte a timpului la toaletă, din cauza diareei, la care se mai poate adăuga greaţa, vărsăturile, crampele abdominale sau febra. Afecţiunea numită diareea călătorului se manifestă la 75% dintre persoanele care călătoresc în ţările în curs de dezvoltare, însă îi poate afecta și pe cei care aleg alte destinaţii. Apariţia sa nu depinde doar de destinaţie, ci este influenţată și de vârsta sau de celelalte boli de care suferă o anumită persoană, de rezistenţa sistemului său imunitar, de respectarea regulilor de igienă și de obiceiurile alimentare. Diareea călătorului poate fi cauzată de numeroase tipuri de microorganisme (virusuri, bacterii, paraziţi), care de cele mai multe ori pătrund în organism prin intermediul alimentelor sau apei contaminate cu fecale. Alte surse de infecţie sunt alimentele tratate necorespunzător, carnea, peștele sau fructele de mare crude sau insuficient preparate termic, fructele și legumele crude, maioneza, sosurile reci, sandvișurile cu legume, îngheţata, apa de la robinet și cuburile de gheaţă.

Ce putem face când răul s-a produs deja?

Să luăm ParaProteX cu încredere! Produsul nostru de marcă s-a dovedit a fi un excelent ajutor pentru membrii noștri în toate călătoriile lor, dar și în toate cazurile în care este necesar sprijinul mecanismelor de protecţie ale organismului într-un mod natural împotriva bacteriilor, ciupercilor și virusurilor. ParaProtex oferă un sprijin eficient în caz de infecţii intestinale și menţine sănătatea florei intestinale, întărind rezistenţa sistemului imunitar prin intermediul mucoasei intestinale. Secretul eficienţei sale deosebite constă în spectrul său larg și în combinaţia unică de ingrediente active, stabilită în urma unor îndelungate cercetări știinţifice. Pe de o parte, am combinat, într-o singură tabletă, o serie de ingrediente active deja apreciate individual de consumatori, cum ar fi ulei din seminţe de grepfrut, usturoi, nucă și cuișoare; pe de altă parte, le-am suplimentat cu o serie de plante folosite cu succes în medicina tradiţională de mii de ani, cum ar fi Quisqualis Indica, iarbă de smirnă, Barberis Vulgaris și Tabebuia Impetiginosa.

Bucură-te de vacanţă şi nu pleca de acasă fără ParaProteX!

CALINEWS

ParaProteX ingrediente active/tabletă:

12

Atenţie! Administrarea acestui produs nu poate înlocui consultul medical. Dacă observaţi vreun simptom sau prezenţa viermilor şi paraziţilor intestinali, cereţi imediat sfatul medicului. Surse: Focus on acute diarrhoeal disease - Baldi F, et al., World J Gastroenterol. 2009 Jul 21;15(27):3341-8. Review. Traveler's diarrhea: a clinical review. - Steffen R et al. JAMA. 2015 Jan 6;313(1):71-80.

Quisqualis indica - fruct 150,0 mg Chenopodium - pulbere (lămâiţă) 100,0 mg Berberis vulgaris- extract (dracila) 50,0 mg Commiphora myrrha (iarbă de smirnă) 50,0 mg Eugenia caryophyllata - ulei (cuişoare) 50,0 mg Tabebuia impetiginosa - pulbere 50,0 mg Juglans nigra - pulbere (nuc negru) 37,5 mg Ulei de Juglans nigra (nuc negru) 37,5 mg Citrus paradisi (extract din seminţe de grepfrut) 25,0 mg Allium sativum - pulbere (usturoi) 12,5 mg Mod de administrare: 3×1-2 tablete pe zi, în timpul micului dejun sau al cinei.


SĂNĂTATE ȘI STIL DE VIAȚĂ

NEWS

A venit vara, încep concediile și vacanţa. Tu te-ai hotărât unde mergi? La munte sau la mare? Ambele alegeri sunt excelente, însă trebuie să fii bine pregătit.

RĂCOREȘTE-TE ÎN ARȘIŢA VERII

E tentant să îți schimbi culoarea pielii, dând albul livid pe un bronz „sănătos” în câteva săptămâni. Întrebarea e însă dacă această culoare va fi sănătoasă sau doar roșie. Odată ce soarele ţi-a ars pielea, simptomele vor apărea în decurs de 4-6 ore: eczemă sau, în cazurile mai grave, bășici pline cu lichid. Cel mai bine este să previi, însă, dacă răul s-a produs deja, îţi recomandăm balsamul nostru de prim ajutor, Rescue Gel, cu ingrediente active organice. Acest roll-on practic conţine o serie de plante și extracte de plante, cum ar fi mușeţel, salvie, rozmarin, gheara dracului, arnica montana, aloe vera, ulei de măsline, mentol și camfor, cu ingrediente active care pot pătrunde în straturile profunde ale pielii. Datorită efectului de răcorire și de calmare a pielii, gelul calmează imediat pielea arsă, catifelând-o, hrănind-o și sprijinindu-i regenerarea.

[ Un singur pas greşit ] E bine să avem Rescue Gel la îndemână în timpul verii nu doar datorită efectului său asupra arsurilor solare. Acest balsam se va dovedi de ajutor în multe alte cazuri: mâncărimi, înţepături de ţânţari, vânătăi minore, entorse sau dureri reumatice. Extractul de rozmarin este utilizat nu doar pentru probleme dermatologice, ci şi în caz de gută şi dureri articulare sau musculare. Mentolul este cunoscut datorită efectului său de calmare, iar camforul

este folosit de mii de ani în caz de dureri reumatice şi pentru ameliorarea durerilor musculare şi articulare. Gheara diavolului, o plantă ierboasă ce creşte pe terenuri nisipoase, este utilizată pentru ameliorarea simptomelor reumatice şi poate fi de ajutor în tratarea artritei. Extractul de arnica montana este cunoscut pentru efectul său benefic în caz de dureri articulare, inclusiv de febră musculară, articulaţii luxate sau dureri reumatice. Aşa că, în timp ce aştepţi ca produsul Curcuma Pro să îşi exercite efectele benefice asupra articulaţiilor, poţi reduce rapid umflăturile şi durerea cu Rescue Gel. Ingredientele active, ba chiar şi cele inactive ale gelului sunt 99% naturale; în plus, 95% din ingredientele sale vegetale provin de pe plantaţii organice, prin urmare nu conţin îngrăşăminte chimice, nu sunt modificate genetic și nu irită pielea.

[ Gama de produse cosmetice organice OrganiCare ] Încearcă şi celelalte produse din gama de cosmetice organice OrganiCare! Șamponul şi balsamul de păr, gelul de duş şi loţiunea de corp te vor ajuta să îţi hidratezi şi regenerezi părul şi pielea arsă de soare şi uscată de mare şi vânt, graţie componentelor lor vegetale valoroase, oferind în acelaşi timp o senzaţie plăcută de prospeţime tuturor membrilor familiei.

Surse: WHO monographs on selected medicinal plants Vol. 1 -World Health Organization Geneva 1999; Herbs&Natural Supplements An evidence-based guide second edition – Braun, L., 2007 Elsevier Australia; Camphor (Cinnamomum camphora), a traditional remedy with the history of treating several diseases - Hamidpour,R., et al., IJCRI 201 3;4(2):86–89; Digitális herbarium és drogatlasz – Papp, N., et al, Pécsi Tudományegyetem, 2013, Pécs; Herbal Monographs Including Herbal Medicinal Products and Food Supplements – Spiteri, M., Pharmacy University of Malta 2011

CALINEWS

[ Capcana arsurilor solare ]

13


CALINEWS

NEWS

14

PRODUS NOU


NEWS

Disponibilă în curând!

PRODUSE NOI

Noua

linie O marcă de încredere, 25 de ani de experiență Produse de cea mai înaltă calitate Prețuri atrăgătoare

CALINEWS

Noi ambalaje, noi unități

15


NEWS

PRODUS NOU

N O UA G E N E R AT I E B I O H A R M O N E X

A SOSIT! A R M O N I Z E A Z A -T E

CALINEWS

CARACTERISTICI BIOHARMONEX 4.0

16

• DESIGN HIGH-TECH

• UTILIZARE SIMPLIFICATA

• PROGRAME NOI

• TOUCH SCREEN LCD

• EFECTE LUMINOASE

• ACTUALIZARI PERMANENTE


EVENIMENTE CALIVITA ROMÂNIA

NEWS

Conferința Regională Brăila

4 martie 2017

R ĂSPL ATA LU C R U LU I B I N E FĂC U T Acum trei ani, cam în aceeași perioadă a anului, am fost invitată la același eveniment (Regionala CaliVita Brăila) de o bună prietenă. Nu făceam încă parte din această minunată comunitate, dar, pentru că aveam experiența multor întâlniri de acest gen, am acceptat din curiozitate. La momentul acela eram pasionată să studiez stilul vorbitorilor și mai știam că în cadrul acestor evenimente, chiar dacă nu aparții comunității organizatoare, beneficiezi de o energie rar întâlnită și de informații prețioase. Așteptările nu mi-au fost înșelate. Am amintit această experiență pentru a evidenția faptul că astăzi am privit lucrurile dintr-o altă perspectivă, din interior. Acum, emoțiile au o altă intensitate. Organizarea evenimentului, de la concept până la finalizare, cu toate amănuntele (sonorizare, amenajarea sălii, pregătirea materialelor promoțioale), a creat un rând de emoții pozitive. M-am simțit ca atunci când eram copil și, împreună cu mama, de sărbători, făceam pregătiri deosebite în așteptarea musafirilor. Invitați din toate colțurile țării și-au făcut apariția, rând pe rând, până când toate locurile pregătite au fost ocupate. Ulterior, am suplimentat sala cu scaune pentru ultimii veniți. Acest lucru mi-a creat o

CONTEAZĂ CALITATEA, NU CANTITATEA Calitate: acest cuvânt ar descrie întregul timp petrecut la Conferința Regională Brăila. Oameni trecuți prin viață, cu un trecut bogat și multe cunoștințe acumulate, ne-au împărtășit din experiențele lor și ne-au vorbit despre impactul firmei CaliVita în viața lor. M-au impresionat în mod special originalitatea conferinței și diversitatea vorbitorilor. Ca un

altă emoție ce mi-a umplut sufletul de bucurie. Începutul evenimentului a fost „incendiar”. Dl Galiceanu și-a făcut intrarea pe melodia CaliVita, cu un tur complet al sălii, salutând invitații. Speech-ul său a fost motivant și plin de energie. Minunată strategie de a ne încărca bateriile, pentru a-i putea asculta cu plăcere și pe ceilalți vorbitori. Cu atenție am urmărit povești de viață, tehnici de construire a afacerii, prezentări de noi produse, toate condimentate cu voie bună, pauze de cafea și relaționare. Și, ca totul să fie mai mult decât perfect, ultimul vorbitor, dna dr. Galiceanu, ne-a „servit” un subiect care ne-a uns inimile tuturor: Managementul karmic. Conștientizarea plantării „semințelor bune”, în orice domeniu, personal sau profesional, face ca viața noastră să fie din ce în ce mai ușoară și mai frumoasă. Mulțumesc, Alexandrina Galiceanu! Nu avem parte zilnic de atâtea trăiri și emoții doar în câteva ore. De fapt, cred că această zi este răsplata lucrului bine făcut. „Alege să fii în centrul acțiunii și îți poți manifesta Eul creator.” Mădălina Scripcaru, 15%, linia sponsorială Marius și Alexandrina Galiceanu, DGPM

cuvânt de încheiere, pot spune că timpul petrecut alături de acești oameni a confirmat încă o dată zicala: „Contează calitatea, nu cantitatea”. Beatrice Costescu, 7%, linia sponsorială Maria Simileanu, SPM

17


NEWS

EVENIMENTE CALIVITA ROMÂNIA

LECȚII DE VIAȚĂ, ENERGIE ȘI INSPIRAȚIE Cand spui CaliVita Brăila, spui energie. Conferința a debutat cu o energizare oferită de degustarea de Noni, ZenThonic și GraVital, cu care am înlocuit cafeaua de dimineață. Chiar de la început, dna Daniela Gafencu, director de vânzări și marketing, ne-a transmis emoții pozitive prin discursul său, în care ne-a dezvăluit Cum să găsești inspirație în ceea ce faci. Și a reușit să ne facă ziua mai inspirată, amintindu-ne că în cei 25 de ani de existență, CaliVita a reușit să construiască o comunitate uriașă și valoroasă, inspirând milioane de oameni. Iar succesul l-a definit ca pe un mod de comunicare dinspre interior spre exterior, pentru că oamenii nu cumpără ceea ce faci, ci cumpără motivul pentru care o faci. Iar țelul nu este să facem afaceri cu oameni care au nevoie de produsele noastre sau de afacerea

I MPO R TANȚA V I S U LU I Conferința Regională Brăila din 4 martie 2017 a fost o conferință cu teme inspiraționale, pline de motivație, educative, unde ne-a fost împărtășită experiența de 20 de ani de CaliVita a unor colegi, unii chiar sponsori. Am descoperit ce înseamnă munca făcută cu entuziasm, experiență și perseverență. Am văzut ce progrese s-au făcut, ce realizări și împliniri. Au fost adevărate lecții de viață și de succes. În mod special mi-a atras atenția prezentarea doamnei Daniela Gafencu, Cum să găsești inspirație în ceea ce faci. Am înțeles importanța visului și de ce oamenii care cred în el reușesc. Am înțeles că nu este neapărat important cum facem un lucru, ci de ce îl facem. Care este motivația ta interioară?

CALINEWS

DISCIPL INĂ Ș I P L A N I F I C A R E

18

Comunitatea celor care vor mai mult de la viață a bifat pe 4 martie 2017 la Brăila încă o activitate reușită: Conferința Regională CaliVita. Unul dintre vorbitorii care pe mine m-a inspirat a fost doamna Maria Simileanu, SPM, cu prezentarea Schimbă-ți povestea, schimbă-ți viața!. Am urmărit cu interes narațiunea dânsei, mai ales că eram și eu o bucățică din această poveste de succes. La finalul prezentării, doamna Maria Simileanu ne-a oferit un „mic secret”: cei 6 pași pentru

noastră, țelul este să facem afaceri cu oameni care cred în ceea ce credem și noi. Și-a încheiat discursul cu „de ce”-ul președintelui Gerry Hargitai, care a reușit să inspire milioane de oameni să crească și să se dezvolte. Acest mesaj este: „De la începutul firmei și până în prezent am reușit să ajutăm milioane de oameni să înțeleagă că satisfacția și fericirea absolute izvorăsc din dorința de a dărui și de a ajuta”. Le sunt recunoscătoare tuturor vorbitorilor pentru lecțiile de viață învățate și energia transmisă, precum și pentru inspirația oferită astfel. Otilia Biserica, 10%, linia sponsorială Alexandrina și Marius Galiceanu, DGPM

Un „Aha” puternic am avut la exercițiul practic din prezentarea Un sfârșit e-un început a domnului Marius Galiceanu. Am văzut cât de important este să înțelegem că nu suntem veșnici și să acționăm acum cu sens, cu entuziasm și semnificație, imaginându-ne unde vom fi peste 5 sau 10 ani. Mulțumiri și consideraţie pentru profesionalismul organizatorilor și vorbitorilor! Claudia Samoilescu, 12%, linia sponsorială Alexandrina și Marius Galiceanu, DGPM

îndeplinirea oricărui obiectiv. Aceste idei m-au inspirat și am început chiar de a doua zi să urmăresc cu atenție ce am de realizat, ce îmi doresc pentru mine și colaboratorii mei, adică mai multă disciplină, un timp mai bine planificat, realizând că în acest fel suntem cu mult mai focusați pe ceea ce facem. Neli Dudulea, 15%, linia sponsorială Lorelai Guțu, PM


MLM

NEWS

PROFILURI DE SUCCES Maria Simileanu, Brăila (Prof. Maria Băluţă) Maricica şi Ioan Chenaru, Constanţa (Ivona Pătrău)

Luminiţa Obreja, Focşani (Argentina Irimia)

Dr. Livius Ţîrnea, Timişoara (Ing. Doina Ţîrnea)

Codruţa-Daniela Ţîrnea, Timişoara (Dr. Livius Ţîrnea), Dr. Ella Bot, Timişoara (Dr. Elena-CarmenMelania Bărbos), (Elena Negot),

Doina Albulet, Brăila (Maria Simileanu),

As Margareta Ciuntu, Galaţi

Iordana Lupu, Galaţi (Aurel Împuşcatu),

Petru Simileanu, Brăila

(Maria Simileanu), Alina-Gabriela Cremene, Constanţa (Maricica Chenaru) Dr. Sempronia Georgina Ţîrnea, Timişoara (Codruţa-Daniela Ţîrnea), Dr. Elena-Carmen-Melania Bărbos, Timişoara (Dr. Sempronia Georgina Ţîrnea), Aurel Împuşcatu, Galaţi (As Margareta Ciuntu), Alina-Gabriela Cremene, Constanţa (Maricica Chenaru) Dr. Simona Belu, Timişoara (Dr. Livius Ţîrnea), Dr. Elena Carmen Dicu, Timişoara (Dr. Simona Belu), Alexandru Vaida, Constanţa (Rodica Simion), Drina Simileanu, Bucuresti (Petru Simileanu), Marius Simileanu, Bucuresti (Drina Simileanu), Cristina Nicoleta Boboc, Brăila (Marius Simileanu), Magdalena Scripcaru, Brăila (Nicoleta Milea) Constanţa Blaj, Braşov (Ileana Andruc), Prof. Ramona Paloş, Timişoara (Ing. Melente Cocian), Dr. Mariana Tocuţ, Timişoara (Codruţa-Daniela Ţîrnea), Dr. Gratiana Nicoleta Chicin, Timişoara (Dr. Ella Bot), Daniel Paul Serenciuc, Dumbrăviţa (Dr. Elena Carmen Dicu), Dr. Doina Ileana Marcus, Timişoara (Dr. Ella Bot), Adina Juratoni, Timişoara (Dr. Mariana Tocuţ), Alina Cornelia Burlă, Deva (Dr. Ella Bot), Dr. Marinela Liliana Cornea, Timişoara (Dr. Ella Bot), Didina Dănăilă, Cazasu (Iuliana-G. Rizea), Alexandra Virginia Sobek, Târgovişte (Elena Sobek), Dragos Nedelescu, Breaza (Cecilia Florea), Ofelia Gherghel, Roman (Alina-Elisa Mihăescu), Agnes Marosi, Braşov (Ileana Andruc), Monica Geta Caranfil, Braşov (Elena Gună), Ioana Medrea, Braşov (Constanţa Blaj), Cornel Rus, Jibou (Miluca Pop), Radu-Ilie Pop, Constanţa (Alina-Gabriela Cremene), Răzvan Călin Ştefan, Constanţa (Aihan Ibraim), Florinda Cical, Constanţa (Alina-Gabriela Cremene), Claudia-Dorina Samoilescu, Măgurele (Marius Galiceanu), Leonard Focşa, Popeşti-Leordeni (Floarea Focşa), Dan Lucian Teodorescu, Bucuresti (Cristina Carmen Dascalu), Alexandru Bogdan Stoian, Dumbrăviţa (Eugen Dumitru), Dr. Floarea Giulvezan, Timişoara (Ing. Melente Cocian), Iuliana-G. Rizea, Brăila (Mihaela Filote), Ing. Dinu-Liviuţ Damian, Valu lui Traian (Aurel Moroşeanu), Eugen Dumitru, Timişoara (Ing. Dinu-Liviuţ Damian), Cristina Carmen Dascalu, Galaţi (Alexandrina Dana Dogaru), Ionut Chipesiu, Ocnele Mari (Elena Velcu), Vasile-Marius Darastean, Deva (Octavia Smaranda Darastean), Loredana Orasan, Hunedoara (Vasile-Marius Darastean), Eva Simion, Petrila (Loredana Orasan), Diana Neaga, Oradea (Ioana- Iulia Keri), Dana Vaideanu, Sighişoara (Dorina Todoran), Ileana Bulgaru, Hunedoara (Eva Simion), Laura Ion, Bucuresti (Alina-Elisa Mihăescu), Ciprian Bulgaru, Hunedoara (Ileana Bulgaru), Mariana Toma, Salonta (Alina-Elisa Mihăescu), Nicolae Suruc, Braşov (Florin Mereuţă), Sanda Chenaru, Constanţa (Alina-Gabriela Cremene), Victor Krieger, Arad (Mihai Mihăescu), Ancuta Ioana Marian, Mierlău (Rodica Simion), Sorin Daniel Tonca, Vărăşeni (Diana Neaga)

PE ACEASTĂ CALE FACEM CUNOSCUTE MERITELE ACELOR MEMBRI AI REŢELEI CALIVITA® INTERNATIONAL CARE, PENTRU PRIMA OARĂ, AU ATINS NIVELUL CEL MAI ÎNALT ÎN ACTIVITATEA LOR ÎN CADRUL REŢELEI, ÎN LUNILE FEBRUARIE - APRILIE 2017. AM PUBLICAT MAI SUS NUMELE LOR, ORAȘUL DE DOMICILIU, IAR ÎN PARANTEZĂ NUMELE SPONSORULUI DIRECT.

CALINEWS

Floare Teritean, Arad (Ladislau Zilahy-Tasy), Mioara Negrescu, Galaţi (Iordana Lupu), Cornelia Cîrlan, Slobozia (Ilie Drăghici), George-Valentin Casiu, Filiaşi (Mihai Mihăescu), Tiberiu Kronberger, Cristian (Andrei-Alexandru Ureche), Mariana-Rodica Brânzei, Iaşi (Dr. Maria Chihaia), Roxana Branzei, Iaşi (Mariana-Rodica Brânzei), Cornel Rus, Jibou (Miluca Pop), Dr. Gabriela Lungu, Jibou (Cornel Rus), Claudiu-Alexandru Săplăcan, Constanţa (Alina-Gabriela Cremene), Mioara Vulcan, Galaţi (Iulica Cristian), Adriana Chiru, Brăila (Cristina Nicoleta Boboc), Florin Victor Petrescu, Brăila (Ciprian Mihai Dudulea), Anca-Beatrice Costescu, Brăila (Florin Victor Petrescu), Elena Jindoveanu, Brăila (Magdalena Scripcaru), Laurenţiu Chirilă, Vărsătura (Lorelai-Georgeta Guţu), Maria Oros, Săpânţa (Marian Grobei), Eugenia Gabriela Glăvan Caranghel, Galaţi (Marius Pompiliu Kocsis), Elena Larisa Panduru, Târgu Jiu (Mariana-Dorina Dinu), Rozalia Ioó, Timişoara (Ing. Traiana Buzgar), Costică Leonte, Suceava (Carmen-Ana Asăvoaie), Mirela-Corina Cercel, Vatra Dornei (Dr. Mohammad Anebtawi), Paul Olteanu, Mangalia (Ileana Matei), Erzsebet Magdolna Boroş, Mangalia (Paul Olteanu), D-na Gabriela Loredana Ene, Targoviste (Alexandra Virginia Sobek), Constanta Bujoreanu, Galaţi (Eugenia Gabriela Glăvan Caranghel), Mariana Plop, Târgovişte (D-na Gabriela Loredana Ene), Gheorghe Cezar, Albeşti (Eva Chitiga), dl Liviu Mihai Vaideanu, Sighişoara (Dana Vaideanu), DNA Rodica Maior, Sighişoara (Dana Vaideanu), Eva Monika Molnar Vajda, Oradea (Iosif Gheorghe Papp), Ion Isvoranu, Sfinţeşti (Iulian Dragne), Valentin Keresztes, Budila (Iosif Gheorghe Papp), Sanda Chenaru, Constanţa (Alina-Gabriela Cremene), Costina Paulian, Bucuresti (Ilie Coravu), Nicolae Fotache, Pârscov (Georgeta-Camelia Caţă)

19


NEWS

EVENIMENTE CALIVITA ROMÂNIA

CALINEWS

Conferința Liderilor

20

Conferința Liderilor CaliVita, care a avut loc pe 12 mai la Bucureşti, a fost un eveniment la superlativ din toate punctele de vedere: organizare, locație, vorbitori. Tema principală a întâlnirii, Leadershipul, o abilitate care se poate învăța, a însemnat pentru mine o nouă și fascinantă provocare. Leadershipul nu are de-a face cu rolul de șef, cunoscut de noi toți destul de bine, ci presupune să ai grijă de cei pe care îi conduci și să-i inspiri cu viziunea ta. Fiecare dintre vorbitori a completat și a extins cu câte o idee valoroasă conceptul de leadership. Dna Daniela Gafencu a subliniat idea că principiile științei conducerii sunt aceleași peste tot, indiferent de timp, spațiu, cultură sau tehnologie. De la dl Dan Fetescu am reținut că putem învăța să devenim lideri mai buni pentru echipele noastre, chiar dacă nu avem calități înnăscute de lider. Andrei Gligor, ultramaratonist, m-a impresionat prin motivația de autodepășire și „provocarea atletică” de a deveni un model pentru fiica lui. Dna Badilă Ionela ne-a prezentat cu claritate câțiva pași importanți pentru creșterea și dezvoltarea unor echipe de succes, pornind de la creșterea încrederii în sine, în produse și în firma CaliVita. Dna Adriana Bădescu a evidențiat cât de important este să participăm la sistemul de instruire CaliVita Business Academy, care ne oferă posibilitatea dezvoltării și învățării permanente. De la dl Marius Galiceanu am reținut că, dacă vrei să treci de la nivelul de lider local la cel de lider regional sau de top, este indicat să participi la un Program Mastermind de 7 săptămâni, în care se studiază Cele 21 de legi supreme ale liderului, după cartea scrisă de John Maxwell.

Lorand Soares Szasz, invitatul special al evenimentului, ne-a prezentat într-un stil interactiv și jovial Opt obiceiuri ale performerilor de top, sub forma unui acronim: Cugetare, Antrenament fizic, Leadership, Integrare, Viziune, Învățare, Ținte, Acțiune. Dacă citim prima literă din fiecare cuvânt, obținem cuvântul CALIVITA. Le sunt recunoscătoare organizatorilor acestui eveniment pentru locația deosebită aleasă, vorbitorilor pentru informațiile valoroase împărtășite, conducerii firmei CaliVita România pentru surprizele oferite fiecărui participant la conferință. Nu în ultimul rând, mărturisesc că am fost extrem de impresionată și emoționată să fiu evidențiată în cadrul acestei Conferințe a Liderilor pentru nivelul de PM pe care l-am atins! Doina Albuleț, PM


EVENIMENTE CALIVITA ROMÂNIA

NEWS

Te aștept la SĂRBĂTOAREA ANUALĂ CALIVITA Nu uita! Dacă ești dispus să investești în tine, poți ajunge la cel mai înalt nivel. Este loc pentru fiecare acolo sus, pe piscurile performanței și ale succesului. Nimeni nu te reține. Ia acum legătura cu sponsorul tău și stabilește planul de lucru. Participă activ la toate evenimentele echipei, promovează corect filozofia CaliVita și nu uita: Te aștept la sărbătoarea anuală CaliVita, între 8 și 10 septembrie, la Mamaia! Nicoleta Frunză, GPM

CALINEWS

Felicitări! Dacă citești acest articol înseamnă că ești deja membru cu drepturi depline în comunitatea CaliVita. Companie de renume mondial, CaliVita International produce și distribuie în întreaga lume suplimente alimentare, produse cosmetice, produse electronice de îngrijire a sănătății și produse nepoluante pentru igiena casei. Cu o experiență de peste 25 de ani, în peste 30 de țări, firma oferă celor care își doresc o cale sigură spre reușită, trei lucruri esențiale: 1. produse deosebite, de înaltă calitate, avizate național și internațional 2. cursuri de instruire, formare și pregătire 3. posibilitatea de a-ți dezvolta propria afacere. Doar tu poți decide dacă vrei să rămâi consumator sau să faci carieră, să promovezi un stil de viață sănătos și să te bucuri de libertate financiară.

21


NEWS

EVENIMENTE CALIVITA ROMÂNIA

Andrei

GLIGOR

CALINEWS

CaliVita 7 Deserts

22

În 2016 terminam pentru a doua oară Marathon des Sables, o cursă de 250 km în Sahara, considerată de mulți a fi una dintre cele mai dure întreceri de anduranță din lume. După ce am trecut linia de sosire, mi-am promis că voi mai reveni cândva. Poate la ediția aniversară cu numarul 50, atunci când fiica mea va împlini 18 ani, dacă va dori să facem cursa împreună. Cert este că mă îndrăgostisem iremediabil de astfel de experiențe. Curse în care lași tot confortul acasă și, preț de o săptămână, îți pui atât fizicul, cât și mintea la încercări dintre cele mai dificile, alergând 250 km cu un rucsac în spate, cu toate cele necesare supraviețuirii în deșert timp de o săptămână. Este genul de experiență care te transformă ca om, care te dezbracă strat cu strat ca foile unei cepe, până rămâi gol, până ajungi la esența a ceea ce ești tu și îți dai seama de ceea ce poți face cu mintea și cu trupul tău. Căutând astfel de aventuri și beneficiind de spijinul CaliVita, am reușit să pun la punct proiectul cu cea mai mare anvergură de până acum, și anume CaliVita 7 Deserts. Este vorba despre un circuit de 7 curse multi-etapă în regim de autosuficiență, totul pentru a trage un semnal de alarmă asupra deșertificării sudului României și a strânge fondurile necesare împăduririi a 7 hectare în această zonă a țării. Cursele urmau să îmi poarte pașii pe toate cele 7 continente și într-unele dintre cele mai ostile medii de pe glob: Africa (Sahara Race – Namibia / 250km) Asia (Gobi March – China / 250km) America de Nord (Grand 2 Grand Ultra – SUA / 273km) Europa (Fire & Ice Ultra – Islanda / 250km) America de Sud (Atacama Crossing – Chile / 250km) Antarctica (The Last Desert – 250km) Australia (The Track – 522km) Prima cursă (Sahara Race) tocmai s-a încheiat, însă imaginile, sentimentele și trăirile din timpul ei îmi sunt încă atât de proaspete în minte încât dacă închid ochii am impresia derulării întregului film. Pregătirea pentru această cursă a durat 8 luni. Au fost 2.500 km alergați în antrenamente și multe ore petrecute la sala de fitness, totul menit să mă pregătească cât mai bine pentru această competiție, unde îmi doream să mă apropii cât pot de mult de podium. Am beneficiat în pregătire de cele mai bune suplimente posibile de la CaliVita (Polinesian Noni, MagneZiB6, Resveratrol Plus, Panax

Ginseng, Iron Plus, Curcuma Pro, Joint Protex Forte, Omega 3 Concentrate, SuperMegaCoQ10, OxyMax), pe care le-am consumat și în timpul cursei. Totul părea să meargă conform planului. Însă cu o lună înainte de start aveam să aflu, în urma unui RMN, de existența unui chist meniscal la genunchiul stâng, care mă tot supăra de ceva vreme în antrenamente. Cum operația era exclusă cu așa puțin timp înainte de cursă, am apelat la o soluție de compromis, și anume puncție și eliberarea presiunii la nivelul articulației prin extragerea lichidului, iar mai apoi injectarea unei soluții antiinflamatoare. Nu a fost confortabil deloc să știu că plec în cursa asta cu un genunchi care nu era 100% apt pentru un astfel de efort. Însă nu sunt genul care să dea înapoi așa repede. Așa încât, după un drum de 24 de ore cu avionul și încă unul de 8 ore cu mașina, mă aflam în mijlocul deșertului Namib, aproape de coasta Oceanului Atlantic, în prima tabără de bază (corturi de 7-8 participanți), în care aveam să ne petrecem timpul atunci când nu alergam. Cursa s-a întins pe 6 etape, iar distanțele pe care a trebuit să le alergăm în fiecare zi au fost următoarele: 39 km, 40 km, 43 km, 81 km, 40 km, 10 km. În prima noapte petrecută în deșert am adormit cu un singur gând, și anume să mă lase genunchiul să îmi pot face cursa așa cum îmi doream și să mă pot bucura de experiența alergării prin cel mai bătrân deșert al planetei. Din păcate, lucurile nu au stat chiar așa și după numai 5 km de la start, moment în care conduceam cursa, genunchiul stâng a pârâit, fiind pentru moment în imposibilitatea de a mă sprijini în piciorul stâng. Un sentiment puternic de frustrare și panică m-a cuprins, pentru că nu înțelegeam de ce s-a întamplat asta atât de devreme în cursă. Următorii 2 km am alergat cu lacrimi în ochi, mintea mea neputând să înțeleagă cum am pățit asta după numai 5 km. Mi-am dat seama că va trebui să alerg destul de rezervat tot restul cursei ca să o pot duce la bun sfârșit, gândindu-mă că oricum ăsta era doar începutul proiectului și că mă mai așteptau 6 astfel de curse. Am reușit ulterior să mă remotivez și să îmi repet în gând că eu nu m-am dus acolo să mă plâng, ci să dau tot ce pot în acea cursă. Strângând din dinți și încercând să ignor durerile de la genunchi, așa am și făcut. Am terminat prima etapă pe poziția 16 și am știut atunci în sinea mea că, dacă am trecut peste acel moment, va fi bine.


EVENIMENTE CALIVITA ROMÂNIA

vom avea o porțiune de alergare pe faimoasele dune înalte de 300 m ale deșertului Namib. Și, într-adevar, după ce am trecut de CP2, am urcat pe coama dunelor, traseul fiind exact pe sus, pe creastă: în stânga cât vedeai cu ochii fiind deșertul Namib, iar în dreapta, la 1 km, Oceanul Atlantic. Nu avea cum să nu te miște priveliștea asta, oricât de obosit ai fi fost. După ce am coborât de pe dune, traseul a făcut dreapta, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de ocean. Ultimii 10 km i-am alergat paralel cu oceanul, până când am ajuns aproape de un vechi orășel pescăresc, Tora Bay, abandonat în acea perioada a anului, unde organizatorii instalaseră corturile. Am fost surprins să constat că am terminat etapa pe poziția a noua, iar în clasamentul general mă aflam pe locul 12. O singură etapă de 10 km ne mai despărțea de medalia mult râvnită, iar când s-a dat startul am avut sentimente amestecate: un soi de bucurie pentru că știam că am reușit să termin cursa, dar pe de altă parte, părere de rău că se termina, că las în spate o experiență unică și niște oameni senzaționali, cu care am împărțit cortul o săptămână. Am trecut linia de sosire cu tricolorul în mâini, obosit, dar fericit că reușisem să duc la final o cursă care, din păcate, nu începuse prea bine. M-am despărțit de prietenii cu care am împărțit cortul, promițându-ne unii altora că ne vom revedea. Le-am propus ca în 2019, la cursa de 522 km din Australia, să refacem componența cortului numărul 4. Toți au zis într-un glas „DA”. Poate că înainte să îi cunosc aș fi fost sceptic, însă acum știu sigur că sunt suficient de nebuni să se înscrie la cursă. După un drum de 36 de ore am ajuns înapoi în țară și mi-am îmbrățișat familia și prietenii care au venit să mă aștepte la aeroport. Pentru mine a fost un moment extrem de emoționant. Mi-am strâns fetița în brate și, din păcate, n-am putut să îi promit că „tati nu mai pleacă”, pentru că este doar prima cursă din circuitul CaliVita 7 Deserts. Peste o lună plec din nou. De data aceasta, în deșertul Gobi, între China și Mongolia. Va fi greu și acolo, cu siguranță. Știu că așa va fi. Nu mă îndoiesc nicio clipă de asta. Însă sunt trup și suflet pentru acest proiect, sunt implicat 100% și îmi doresc din toată inima ca la finalul lui, 7 hectare de pădure nouă să ia ființă în sudul României. Este moștenirea pe care vreau să i-o las fetiței mele de 1 an și 5 luni. Ea probabil nu înțelege încă ce se întâmplă de pleacă tati câte două săptămâni din când în când, iar când vine de-abia se mai ține pe picioare, însă peste câțiva ani, când vom sta la umbra unui stejar în Pădurea Copiilor și îi voi povesti aventurile din cele 7 deșerturi, vreau să fie mândră de mine și să fiu pentru ea un model. Mi-aș dori ca acțiunile mele să constituie un model și pentru ceilalți.

CALINEWS

Etapa a doua a fost puțin mai lungă decât prima, iar terenul destul de variat: nisip moale, nisip tare, câmpuri de bolovani, albii de râuri secate, dune mici. Deși genunchiul mă durea în continuare, am reușit cumva să trec peste, să mă împrietenesc cu durerea și să mă gândesc că ea va fi acolo până la sfârșitul cursei. Așa că va trebui să mă învăț și eu cu ea, dar și ea cu mine. Să se obișnuiască cu faptul că nu voi renunța. Am reușit să trec linia de sosire al cinsprezecelea în clasamentul etapei, iar restul zilei am urmat același ritual pe care aveam să îl urmez toată săptămâna: imediat după finish îmi luam băuturile de refacere (All Stars Whey 100% Protein, Syntech L-Glutamine și All Stars Amino BCAA), apoi urmau câteva minute de exerciții de steching, prepararea mâncării și apoi oblojirea bășicilor și rănilor de la picioare. În etapa a treia am avut parte de o porțiune de 20 km de alergare pe plajă, traseul trecând pe lângă o imensă colonie de foci (după spusele organizatorilor, în acea perioadă a anului se strîngeau aproximativ 100.000 de exemplare). De asemenea, am putut admira din alergare epavele corăbiilor scufundate în trecut. Ultima porțiune de 10 km ne-a solicitat pe toți la maximum, întrucât a început cu o zonă denivelată, după care a urmat un platou cu nisip și pietre ascuțite. Însă cea mai mare problemă a constituit-o vântul puternic din față. Atât de puternic încât de multe ori fie că mergeai, fie că alergai, era totuna. Oricum aveai impresia că alergi pe loc. Am terminat etapa pe poziția 11 și tot efortul ne-a fost răsplătit prin amplasarea taberei: în spatele unor dune și la 300 m de Oceanul Atlantic. Etapa a patra, denumită și Long March, a măsurat nu mai puțin de 81 km și avea să îmi pună puternic la încercare toate resursele de care dispuneam la momentul respectiv. Asta pentru că pe primii 30 km am avut parte de același vânt extenuant din față, iar mai apoi, pe măsură ce se apropia ora prânzului, temperatura creștea simțitor, ajungând la un maxim de 48 de grade. Dacă mai adăugăm și umiditatea datorată prezenței oceanului, atunci gradul de disconfort termic creștea și el. De-abia așteptam ca soarele să apună, să se răcorească și să pot să turez motoarele. Nu știu de unde am mai avut resurse să fac asta, însa la lumina lanternei frontale și dupa 12-13 ore de efort continuu, am început să alerg mai repede decât la începutul etapei, depășind pe ultimii 20 km cel puțin 6-7 concurenți care mergeau cu capul în pământ, făcându-și fiecare cursa lui: un pas în fața celuilalt. Am trecut linia de finish puțin după 16 ore, pe poziția 18, și am avut atunci un puternic sentiment de ușurare, pentru că ce era mai greu trecuse. A urmat etapa a cincea, în care mă împrietenisem atât de tare cu durerea sâcâitoare de la genunchi încât aproape că nu o mai simțeam. În plus, de-abia așteptam această etapă, pentru că știam că

NEWS

23


T.P. POŞTA ROMÂNĂ NR. 107/C/522/2012 Valabilitate cf. contractului Of. postal de prezentare Timişoara 2

CALINEWS

2017 > VARA <

>

PRODUS NOU

SUGAR FREE

GUMMIES

>

CALINEWS

EXPEDITOR: CALIFORNIA FITNESS ROMÂNIA S.R.L. 0.P. 4,ghișeu 1, C.P. 420, 300820 TIMIŞOARA JUD. TIMIŞ

Ce fac managerii CV vara BioHarmonex 4.0 Test: Vitaminele vara

• PUBLICAŢIE DE AFACERI ŞI PREZENTARE A REŢELEI ŞI PRODUSELOR CALIVITA ® INTERNATIONAL • APARE O DATĂ LA TREI LUNI

CENTRUL CALIFORNIA FITNESS: CALEA AVIATORILOR 18 • 307200 GHIRODA • TEL: 0256 217 463 • FAX: 0256 218 603 • E-MAIL: INFO@CALIVITA.RO COLECTIVUL DE REDACŢIE MONIKA MORAR (COORDONATOR) • PROF. UNIV. DR. ZENO GÂRBAN (REDACTOR ŞTIINŢIFIC) MARA MARIN (REDACTOR RESP.) • ROBERT BUSI (REDACTOR RESPONSABIL PENTRU EUROPA) ADRESA REDACŢIEI: CALEA AVIATORILOR 18 • 307200 GHIRODA • LAYOUT: MIRCEA BUNEA

IMAGINILE DIN REVISTĂ AU DOAR SCOP ILUSTRATIV. EDITORUL NU ÎŞI ASUMĂ RESPONSABILITATEA PENTRU EVENTUALELE GREȘELI DE TIPAR.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.