Cercetasii nr 4 2015

CercetaĹ&#x;ii buzoieni Anul III, nr. 4, noiembrie 2015

- 12 noiembrie 2015 -

Ziua CercetaĹ&#x;ilor Militari

SUMAR

Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi în Retragere Buzău, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, bl. 2b, ap.1.

Punct de lucru: Bd. Unirii, nr. 142, et.2.

(Comenduirea Garnizoanei Buzău) e-mail: accmilrr2011@yahoo.com www.cercetasimilrez.com

- MESAJ LA ANIVERSARE - *** 12 Noiembrie - Ziua Cercetașilor Militari (1) - EDITORIAL- Colonel (r) Alexandru Rusu: Recurs la dragostea de ţară (2) - ISTORIE - Colonel (r) dr. Costel Olteanu: Rolul informaţiei în lupta armată (4) - INTERVIU LA DISTANŢĂ -

Colectivul de redacţie Senior editor: Col. dr. Mircea Tănase Redactor-șef: Col. (r) Alexandru Rusu Colaboratori: - Col. (r) Viorel Drenea - Col. (r) Gabriel Benescu - Col. (r) Liviu Zamfirescu - Gl. bg. (r) Dumitru Miu - Cdor. dr. Marian Moşneagu - Col. (r) Costel Olteanu - Col. (r) Ion Militaru Secretar de redacție: Marian Comăniță tipar: editgraph www.editgraph.ro ISSN 2285-8652 Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate în revistă aparține exclusiv autorilor, conform art.

205-206 Cod penal. Reproducerea textelor și fotografiilor este permisă numai în condițiile prevăzute de lege.

Manuscrisele nu se înapoiază.

- Colonel (r) Alexandru Rusu: Forum geopolitic, interviu la distanţă cu colonel (rtr) Florian Gârz şi general de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva (12) - PUNCTE DE VEDERE - Colonel (r) Liviu Zanfirescu: „Rânduri pentru politicieni“ (mai ales... parlamentari) (20) - TEHNOLOGIE - Colonel (r) Ion Militaru: Tehnologia KESHE şi implementarea acesteia în domeniul militar (22) - GEOPOLITICĂ - Colonel (r) Gabriel Benescu: Siria, miza marilor puteri? (30) - www.cercetasimilrez.com - Colonel (r) Gabriel Benescu: Prezenţa ACMRR în mediul virtual (36) - DIN COLBUL VREMURILOR - Comandor dr. Marian Moşneagu: Militarul român, la însurătoare (II) (37) - AMINTIRI... AMINTIRI - General de brigadă (r) Dumitru Miu: Cine îndrăzneşte... reuşeşte! (42) - OMAGIU CAMARADERESC - *** Medalionul cercetașilor (44) - DIN ACTIVITATEA ASOCIAȚIEI - *** Agendă 2015 (46) - *** Zâmbiţi, vă rog! (47)

- UMOR - DIVERSE -

- *** Poșta redacției (48)

Copertele 1 și 4 Imagini ale cercetașilor-parașutiști și parașutiștilor (Foto Petrică Mihalache, Observatorul Militar)

Revista se difuzează membrilor asociaţiei, structurilor militare, asociaţiilor partenere şi instituţiilor publice interesate

MESAJ LA ANIVERSARE 12 NOIEMBRIE 1859 - ÎNFIINŢAREA PRIMEI STRUCTURI SPECIALIZATE DE INFORMAŢII MILITARE ÎN ARMATA ROMÂNIEI „... acelor mulţi anonimi care, cu convingere şi conştiinciozitate, s-au dăruit în totul Patriei Lor, jertfindu-se pe acest domeniu informativ în atâtea bătălii.

Neelogiaţi de nimeni, ei au rămas aceiaşi anonimi conaţionalilor lor.

EROI, SLAVĂ LOR!” (Căpitanul C.D. Brezoianu, în dedicaţia ce însoţea un studiu informativ / Direcţia Informaţii Militare între ficţiune şi adevăr, Bucureşti, 1994, pag. 260 )

Stimaţi colegi, Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi în Retragere, alături de toţi cei care, într-un fel sau altul, sunt legaţi de frumoasa specialitate „cercetare”, sărbătoreşte anual, la 12 noiembrie, momentul când, sub semnătura domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe „Înaltul ordin de zi nr. 83“, a luat fiinţă „Secţia a II-a” - primul element specializat de informaţii al Armatei Române – o decizie de o importanţă majoră care a marcat profund drumul spre modernitate al structurilor de informaţii militare.

Toate momentele importante ale istoriei noastre sunt marcate şi de faptele de arme ale cercetaşilor militari - luptători de multe ori neştiuţi - care s-au identificat permanent cu interesele poporului român, contribuind prin jertfe memorabile la apărarea fiinţei naţionale şi la construcţia statului modern român. Faptele lor de arme, de un eroism şi o dăruire exemplare, îşi vor găsi mereu locul în cartea de aur a oştirii române.

Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi în Retragere, în spiritul respectului pentru faptele de arme ale înaintaşilor, este hotărâtă ca, prin toate acţiunile sale, să promoveze valorile fundamentale ale societăţii româneşti, armatei şi structurilor de informaţii militare şi să le susţină în permanenţă. Totoodată, încă de la momentul constituirii, şi-a propus să facă, dezinteresat, tot ceea ce depinde de membrii săi, pentru ca istoria „cercetării”, această frumoasă specialitate militară, să fie cunoscută, păstrată şi promovată consecvent în rândul celor mai tineri cercetaşi, pentru a-şi cunoaşte originile şi a putea da astfel un sens pozitiv dezvoltării viitoare. Şi în acest an, la 12 noiembrie, de „Ziua cercetaşilor militari”, avem plăcutul prilej de a ne adresa tuturor cercetaşilor militari, membrilor Asociaţiei Cercetaşilor Militari în Rezervă şi în Retragere şi familiilor acestora şi de a le transmite un respectuos salut camaraderesc, la care alăturăm gândurile noastre bune, sincere urări de sănătate şi îndeplinirea tuturor aspiraţiilor.

LA MULŢI ANI, CERCETAŞI MILITARI! CONSILIUL DIRECTOR AL ASOCIAŢIEI CERCETAŞILOR MILITARI ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE

EDITORIAL

Recurs la dragostea de ţară Suntem legaţi, fără să conştietizăm întotdeauna acest lucru, de locul în care ne-am născut, de trecutul, prezentul şi chiar de viitorul nostru. Am văzut, în unele sondaje făcute recent, când vremurile se anunţau atât de tulburi, cum foarte mulţi tineri, fără niciun fel de pregătire militară, ar răspunde prezent la „chemarea ţării” şi, sincer, m-a cuprins uimirea ... Care este resortul lăuntric care-i îndeamnă la o astfel de atitudine? „...Ce-i mâna pe ei în luptă?...” cum ar spune poetul... Să fie, oare, patriotismul o adevărată „chemare a străbunilor”, o soluţie care ne-a salvat şi care ne poate salva în faţa uraganelor momentului?

Cred că da, dar nu singura…

Colonel (r) Alexandru RUSU, Redactor şef Patriotismul. Un simplu cuvânt sau o atitudine construită cu migală?... Sau o soluţie acum, când vremurile sunt aşa cum sunt ...

Mai este la modă să fii patriot, să-ți iubești poporul şi pământul unde te-ai născut? „Patriotismul nu înseamnă ură împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.” Așa înţelegea unul din marii noștri români, Mihail Sadoveanu, ideea de patriotism, care, din păcate, astăzi...

Urmăresc cu interes, în fiecare an, sărbătorile închinate evenimentelor măreţe din istoria neamului românesc, ce readuc în discuție noțiunile de patrie și patriotism. Prilej numai potrivit pentru unii să facă declarații înflăcărate, să arboreze drapelul național şi să asiste la evenimentele organizate de „cârmuitorii” de la nivel central sau local. Prilej pentru alţii să treacă nepăsători pe lângă aceste festivități, considerându-le anoste ori emfatice.

Gândul îmi fuge la Eminescu şi la a sa „Epigonii”, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume şi de a arăta calea pe care trebuie să o urmeze o naţie, dacă vrea să dăinuiescă, să prospere: credinţa şi patria. „...Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră o frază, În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază; ...” ... Mă gândesc, împreună cu mine şi nu reuşesc să înţeleg cum am făcut de am ajuns aici, în acest impas, în aceste vremuri stricate de scandalurile politice ale parveniţilor, aleşi fără nici un discernământ, pe ulei, zahăr şi sacoşe, hoţi la drumul mare, pe care acum ne chinuim să-i dovedim ... şi nu-nţeleg ... ... Mă gândesc, împreună cu copilul din mine, la vremurile când părinţii şi dascălii mei mă învăţau despre ce e bine şi ce e rău, despre ţară, pământul străbun, moşi şi strămoşi, despre jertfele înaintaşilor şi, mai ales, despre ce

trebuie să facem ca să devenim oameni în adevăratul sens al cuvântului ... şi-mi amintesc că nimeni nu m-a-nvăţat să fur, nu m-a-nvăţat să fiu egoist şi netrebnic... şi nu-nţeleg: pe ăştia cine i-o fi învăţat? … ... Mă gândesc, împreună cu omul matur din mine, cum mi-am făcut o familie, cum mi-am făcut o carieră, cum mi-am făcut datoria acolo unde eram, fără a pretinde ceva la schimb, pentru că ştiam că ţara nu mă va uita... şi nimeni nu mi-a spus vreodată să fur sau să-i desconsider pe cei mulţi, care, atât cât poate fiecare, fac ţara să meargă înainte ... şi nu-nţeleg: ăştia cum or fi făcut? … … Mă gândesc, împreună cu seniorul din mine, la ce-am ajuns după o viaţă de muncă, eu şi generaţia mea, acum când ar fi fost normal să ne bucurăm de linişte, să ne bucurăm de bucuria celor de lângă noi, să mai facem şi noi câte ceva, pe măsura puterilor care, vrând-nevrând, încet, încet, încep să ne lase ... şi nu-nţeleg: ăştia cum or fi ajuns? Şi m-am săturat să văd cum li se dă onorul acestor „nimeni“, aleşi „democratic“, în funcţii importante de demnitate publică, pe zahăr, făină şi alte şmecherii politice.

Or fi ştiind aleşii ce însemnă acest cuvânt măreţ, sau ce obligaţii morale le revin? Nu prea cred din ceea ce văd că se petrece în societate.

Aşa că eu simt că a venit momentul ca tuturor acestor aleşi neaveniţi să li se refuze, elegant sau brutal, funcţie de situaţie, onorul! Nu-i mai cinstiţi pe necinstiţi! Nu merită!

Nu le mai permiteţi să terfelească, prin prezenţa lor jalnică, măreţia acestui popor! Întrebaţi-i ceva despre România şi o să fiţi surprinşi de răspunsul lor.

Gata! Nu mai suportăm! Banii nu sunt totul, iar poporul român merită mult mai mult decât îi oferă acum aceşti politicieni.

Patria, patriotismul şi credinţa sunt soluţiile, restul este „politighie“ ieftină de pe malul Dâmboviţei.

EDITORIAL S-ar putea ca „ei” să ne spună că aceste fundamente esenţiale ale unei naţii sunt desuete, sau că nu mai sunt de actualitate în această lume tinzând spre globalizare. Oare aşa să fie?

Patriotismul poate reprezenta adevărata putere a unui popor, pentru că atunci când acesta îşi uită valorile naţionale, începe să alunece ireversibil spre decădere socială și culturală.

Patriotismul poate fi dragostea pentru neamul din care am răsărit, față de valorile și tradițiile lui, fidelitatea față de credința strămoșilor, în care au simțit, au iubit şi s-au luptat pentru neatârnare și demnitate.

Patriotismul poate fi lupta de a îndrepta nedreptăţile făcute oamenilor, truda de a aduce bucurie pe chipurile și în sufletelor celor ce trăiesc greu şi dorința de a duce mai departe, cu mândrie, chiar cu riscul de a fi catalogat desuet ori ciudat, tradițiile, portul şi obiceiurile noastre.

Patriotismul poate fi dragostea, pasiunea şi temeinicia cu care ne educăm copiii.

Patriotismul ar mai putea însemna respect, modestie, dăruire, jertfă, recunoștință, într-un cuvânt, iubire față de tot ceea ce este românesc, frumos şi curat.

Este posibil ca unii oameni, cu năduful grijilor în minte, să spună că noțiunile de patrie și patriotism nu ne țin de foame, nu ne plătesc facturile şi nici ratele la bănci şi, dacă am privi îngust problema, am putea chiar să le dăm o oarecare dreptate.

Totuşi, fără apartenența la un neam, la o istorie, devenim mai săraci, mai înfometați și mai datori. Patria ne

face să simțim că aparținem unui popor, că avem rădăcini, iar rădăcinile ne ţin în viaţă. Apărându-ne identitatea, ne apărăm pe noi înșine și pe strămoșii noștri, ne menținem uniți în faţa provocărilor prezentului şi ne apărăm viitorul.

La noi, la români, patriotismul a fost liantul care ne-a adunat la greu pe toți cei dintr-o credință, o istorie și un neam, dintr-un ideal și o suferință comună. Când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi trecutul şi de a-și respecta valorile, atunci intră în declin. Când prezentul se macină din pricina rătăcirilor, a luptelor fratricide pentru putere, când îşi uită credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge.

Sufletul neamului este în pericol de a se spulbera, odată cu ștergerea amintirilor sfinte şi cu uitarea tradițiilor multiseculare.

Nutresc speranța că vom învăța să redevenim patrioți, să ne iubim credința, neamul, să ne jertfim, fiecare după puterile lui, pentru bunăstarea poporului din care am răsărit, pentru că, așa cum spunea poetul Lucian Blaga, „nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”.

Să (re)devenim patrioţi!

ISTORIE

ROLUL INFORMAŢIEI ÎN LUPTA ARMATĂ Colonel (r) dr. Costel OLTEANU

Deşi nu întotdeauna s-a evidenţiat clar legătura intrinsecă dintre informaţie, cunoaştere şi putere, aşa cum a reliefat-o Alvin Toffler, marile personalităţi ale lumii au simţit-o şi au valorificat-o în domeniile lor de activitate. Un rol aparte l-au avut cei care reprezentau braţul înarmat al entităţilor lor, conducătorii politico-militari şi militari, care au conştientizat valoarea acestora în relaţia cu forţa şi avuţia. Marii comandanţi militari au sesizat, corect, rolul primordial al informaţiei în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare, rolul inteligenţei utilizată cu iscusinţă în asigurarea victoriei.

Domeniul informaţiilor se bucură de o atracţie deosebită, are un iz, un inefabil cu totul special şi duce în spate o suită de istorii, romanţate sau reale, care fac popularitate lumii sale. Dincolo de aparenţe, de mister şi posibilă aventură există o lume a informaţiei plină de vigoare şi precizie, de un realism rece, extrem de serioasă, un domeniu cu foc continuu, unde greşelile se pot plăti foarte scump, în termenii securităţii şi apărării militare, iar succesele rămân cel mai adesea anonime.

1. Repere istorice ale gândirii militare universale privind rolul informaţiilor În toate timpurile informaţia a fost considerată ca unul din factorii de care orice comandant militar trebuie să ţină seama în procesul elaborării deciziei, cunoscut fiind faptul că aprecierea realistă a posibilităţilor adversarului joacă un rol determinant în obţinerea succesului. Utilizarea informaţiei în luptă este atestată de evoluţia gândirii şi artei militare din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre.

Războaiele, indiferent de perioada de desfăşurare, erau, şi sunt, în raport cu ritmul şi spaţiul luptei, mari consumatoare de informaţie, informaţiile având drept scop procurarea, în folosul comandanţilor, a acelor elemente necesare în aprecierea şi analiza situaţiei şi, în final, în luarea deciziei. Fără îndoială, cunoaşterea situaţiei inamicului reprezintă una dintre condiţiile de bază în obţinerea succesului în luptă, oferindu-i comandantului mai multă libertate în pornirea acţiunilor sale, mai multă îndrăzneală în concepţie, permiţându-i să ia hotărârea corectă în raport cu circumstanţele operaţiunilor. Prin urmare, informaţiile sunt prioritare şi necesare atât pentru analiza situaţiei iniţiale, cât şi pentru luarea hotărârii, nu doar pe timpul pregătirii, ci şi pe timpul ducerii operaţiei. Informaţiile necesare decidentului militar şi politico-militar trebuie puse întotdeauna în acord cu

misiunea primită sau scopul politico-militar al războiului.

Un exemplu în acest sens îl oferă Sfânta Scriptură, una dintre primele izvoare scrise care reflectă însemnătatea informaţiei. După cum se arată în Numerii, cap. 13, prorocului Moise i se dă următoarea poruncă: ,,Trimite oamenii ca să iscodească Ţara Canaanului pe care eu voi da-o fiilor lui Israel, să trimiţi câte un om de fiecare Sfântul prooroc Moise2 seminţie, dar toţi să fie dintre voievozi!” Apoi, Moise dă celor ce au fost aleşi să cerceteze zona următoarele instrucţiuni: „Suiţi-vă acolo prin Negheb, apoi să vă îndepărtaţi spre munte, ca să vă daţi seama de ţară, ce popor locuieşte întrânsa: este tare ori slab, puţin ori mult; şi cum este ţara în care locuieşte: mănoasă sau rea; cum sunt oraşele locuite: deschise sau întărite; cum este pământul: gras 1 ori slab, daca se află pomi sau nu.”

Părăsind tărâmul biblic, de-a lungul timpului întâlnim numeroase ,,învăţături” care atestă importanţa informaţiei în acţiunile de luptă. ,,Învaţă să-ţi cunoşti inamicul, întrucât un inamic cunoscut este pe jumătate învins. Dacă nu-ţi cunoşti nici inamicul şi nici pe tine însuţi, este sigur că te vei găsi în primejdie în fiecare bătălie” – spunea Sun 3 - Tzu (544 - 496 î.Hr.) .

Marele său merit constă în Statuia lui Sun Tzu din Yurihama, faptul că a încercat să Tottori în Japonia evidenţieze, pe baza exprienţei, importanţa informaţiei în obţinerea victoriei.

Epaminonda (418-362î.Hr.), învingătorul de la Leuctra (371 î.Hr.) spunea că „nimic nu este mai necesar şi mai util unui căpitan, decât să cunoască gândurile şi grupările 5 inamicului.” Iată că, în înfăptuirea politicii sale de cuceriri, Alexandru cel Mare, a aplicat cu îndrăzneală, într-un mod creator, procedeele de luptă preconizate de Epaminonda şi 4

ISTORIE

Hoplit grec6

continuate de Filip. Cunoscând bine adversarul, crea totdeauna o superioritate de forţe pe flancuri, forţând victoria.

Fără îndoială, încadrarea informativă a inamicului are drept scop principal cunoaşterea sa la toate cele trei niveluri - tactic, operativ şi strategic - pentru a-i şti intenţiile şi a lua decizii corecte Este nevoie de un studiu foarte serios şi obiectiv al tuturor informaţiilor colectate, iar acestea trebuie să fie judicios verificate. Ca atare, un rol deosebit în justeţea interpretării acestora îl au acele caracteristice ale informaţiilor, şi anume de a fi verificate şi verificabile, deoarece ele susţin preocuparea pentru folosirea cu maximă eficienţă a datelor despre mediu şi inamic în sprijinul luării deciziilor optime.

Moartea lui Spartacus - pictură de Hermann Vogel (1882)9

Modena, descoperind că metropola era angajată cu forţele principale în alte zone şi teatre de operaţii.

Mauricius (Flavius Mauricius Tiberius Augustus) împărat bizantin (583-602) căruia i se atribuie tratatul de artă militară „Strategicon”, sintetizând experienţa antichităţii şi cea dobândită în luptele cu populaţiile migratoare, considera printre „treburile mai de seamă ... în grija conducătorului de oaste înainte de a începe lupta... cunoaşterea amănunţită a împrejurărilor în care se află duşmanii... prin pătrunderi stăruitoare şi dese, de la depărtările potrivite şi prin cercetaşi şi 10 iscoade.” El chiar enumeră principalele calităţi ale cercetaşilor: „... oameni statornici, ageri la minte, credincioşi şi harnici, cărora...le place mai mult renumele bun decât banii.” 11 Pe tema cunoaşterii adversarului, s-a exprimat şi Leon al VI-lea cel Înţelept, împărat al Bizanţului între anii 886 912. În lucrarea „Tactica în războaie”, dă indicaţii şi sfaturi practice referitoare la conducerea militară, considerând de bază îndatorirea „de a cerceta cu grijă şi a cunoaşte de aproape numărul armatei duşmane.” 12 Admirabilele studii teoretice privind importanţa informaţiei rămân litere lipsite de viaţă dacă nu sunt materializate în zona de acţiune. Astfel, căderea Imperiului Alexandru Macedon conducându-şi soldaţii Bizantin este datorată, printre altele, neglijării necesităţilor de în luptă (basorelief) informare asupra inamicilor săi şi suportării pasive a dezinformării executate de aceştia, fapt ce a dus la slăbirea Revenind asupra exemplului referitor la Alexandru cel potenţialului propriu de ripostă.

Mare (356-323 î.Hr.), se poate aprecia că şi acest mare strateg, neglija, uneori, valoarea informaţiei. Astfel, în timpul campaniei din India, el şi ostaşii săi nu dispuneau de informaţia că indienii foloseau în luptă elefanţii. Numai norocul şi inspiraţia sa a salvat oastea macedoneană de un dezastru.8 Asigurarea succesului în luptă este determinată de o informaţie precisă, verosimilă şi oportună, care vine în sprijinul aprofundării elementelor de fond şi de formă în scopul aprecierii juste a inamicului şi a mediului informaţional. Iată un exemplu de respectare a acestei cerinţe. Spartacus (111-71 î.Hr.), conducătorul celei a 3-a răscoale sclavilor din Republica Romană (74-71 î.Hr.), în prima campanie din anul 72 î.Hr., după înfrângerea suferită pe muntele Gorganus, concomitent Leon VI (dreapta, pe cal) şi tatăl său Vasile I (stânga), cu refacerea armatei, intensifică acţiunile de culegere de dintr-un manuscris de Ioan Skylitzes informaţii şi reuşeşte să nimicească legiunile romane din 7

13

ISTORIE Europa medievală, la începuturile sale, era implicată în conflicte între prinţi şi regi, care-şi petreceau viaţa în confruntări regionale şi cruciade, neavând adevărate sisteme de informaţii. principala sursă a acestora fiind negustorii acelor timpuri sau călătorii care, sub imboldul curiozităţii, se implicau în astfel de aventuri.

Armatele mongole, ajunse la apogeu sub conducerea lui Genghis – Han, îşi culegeau informaţiile, cu precădere, prin intermediul negustorilor străini. 14

Ginghis Han15

Odată cu formarea statelor naţionale, în Epoca Renaşterii, apare perfecţionarea politică a acestora, la scara întregii Europe. Această realitate nouă, determină sporirea nevoii de informaţii, datorită noilor interese ale monarhilor.

Noile monarhii absolute simt nevoia cunoaşterii vecinilor lor, potenţiali adversari, dar şi a situaţiei de ansamblu a politicii general europene pentru urmărirea şi atingerea scopurilor proprii, fapt pentru care încep să-şi dezvolte sistemele informative şi chiar pe cele contrainformative. În epoca războaielor de masă, desfăşurate începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, creşte însemnătatea sistemelor de informaţii militare în scopul cunoaşterii din timp a intenţiilor inamicului. Napoleon Bonaparte a ridicat acţiunea de procurare a informaţiilor la rangul de activitate principală, sistematică şi continuă. Aceasta s-a datorat şi faptului că, acum, războiul se desfăşoară pe arii întinse, cuprinzând cele

două medii, terestru şi naval, şi angajează eforturi materiale şi umane tot mai mari. În campaniile sale s-au cristalizat multe din normele de acţiune devenite ulterior principii ale artei militare.

16 „Orice război se bazează pe informaţii” şi „nimic nu va da mai mult curaj şi nu va clarifica mai bine lucrurile ca informarea asupra situaţiei exacte a inamicului.” 17 Aşadar, informaţia veridică nu poate fi substituită cu oricâte judecăţi de valoare ar fi emise de comandanţi.

Talentul şi geniul militar pot să dea sens unei informaţii într-un mod raţional, să-i confere o utilizare superioară printr-o exploatare maximă şi într-un timp rapid. Se poate aprecia, fără a se greşi, că o minte, indiferent cât de sclipitoare ar fi, nu poate compensa lipsa informaţiilor şi, uneori, nici chiar valoarea acestora. Napoleon Bonaparte, acest comandant genial, în momentul în care nu a pus în practică corect acest adevăr, lipsa informaţiilor s-a repercutat fatal asupra acţiunilor sale militare.

Astfel, după victoria repurtată la Ligny, la 16 iunie 1815, împotriva armatei prusace comandate de mareşalul Blücher... „Napoleon n-a exploatat succesul, deoarece nu cunoştea situaţia de la «aripa stângă» comandată de Ney, şi a lăsat trupele pe câmpul de bătălie în contact cu armata prusiană toată noaptea de 16 spre 17 iunie, fără să întreprindă 18 acţiuni de cercetare” , fapt ce a determinat schimbarea raportului de forţe şi pierderea bătăliei de la 18 iunie. Se poate aprecia că această greşeală, coroborată cu insuficienta claritate a unui ordin, neînţelegerea corectă a acestuia sau lipsei de iniţiativă a unui comandant subordonat a conlucrat la suferirea unei ireparabile înfrângeri (cu referire la Waterloo). 19 Carl von Clausewitz (Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz), trăitor în aceeaşi perioadă, în lucrarea sa de referinţă, „Despre război”, reitera că „nu trebuie să te încrezi 21 decât în informaţii sigure” , deoarece informaţiile „sunt baza tuturor propriilor noastre idei şi acţiuni”.22 Prima mare conflagraţie a secolului XX, şi-n mod deosebit cea de a doua, au condus la dislocări uriaşe de mase umane şi de materiale. Concomitent cu desfăşurarea acestora a avut loc şi un amplu şi dur război desfăşurat în sfera informaţiilor, care s-a întins aproape pe întreaga suprafaţă a

Bătălia de la Waterloo 20

ISTORIE globului pământesc. Mijloacele de culegere a informaţiilor s-au perfecţionat şi ultraperfecţionat, beneficiind de cele mai noi cuceriri ale tehnicii.

Se poate afirma că, până la jumătatea secolului al XIX-lea, informaţiile şi contrainformaţiile au acţionat împreună, doar împrejurările erau cele care determinau natura informaţiilor obţinute şi modul cum acestea erau exploatate în interesul contracarării unui anume factor de risc, fie pentru obţinerea unei superiorităţi informaţionale militare, cu efect nemijlocit asupra desfăşurării acţiunilor militare, fie pentru obţinerea unor avantaje politico-economice. Secolul XX a cunoscut încă de la început o dezvoltare puternică a sistemelor informative şi contrainformative, iar majoritatea statelor moderne au efectuat o separare evidentă a acestora.

2. Rolul informaţiilor în gândirea militară românească Toţi marii conducători de oşti incluşi în analele istoriei naţionale, în baza strălucitelor victorii obţinute, îşi datorează faima şi faptului că au înţeles just rolul culegerii, prelucrării şi valorificării eficiente a informaţiilor. Vitregiile vremurilor n-au lăsat prea multe documente scrise, dar cele ce au rămas sunt suficiente pentru a demonstra strălucirea minţii şi vitejia fiilor acestui neam.

Herodot din Halicarnas aminteşte de geţii din stânga Dunării inferioare şi zona subcarpatică care s-au opus lui Darius (513 î.Hr.), bazându-se în primul rând pe cunoaşterea adversarului, a intenţiilor probabile ale acestuia şi a terenului.

Aceste informaţii erau procurate de către pământenii locului, „oamenii de margine”23, dar şi de elementele specializate.

Mişcările cohortelor şi legiunilor romane, conduse de generali de excepţie, ce comandau legiuni cu vastă experienţă acumulată în campaniile anterioare, erau urmărite pas cu pas, datorită avantajelor pe care le oferea cunoaşterea terenului şi observării permanente a acţiunilor acestora.

Astfel dacii, sub conducerea regelui Decebal, s-au angajat în luptă numai atunci şi acolo unde aveau cele mai mari şanse de reuşită (101–102). Este evident faptul că această victorie nu ar fi fost posibilă fără continua cercetare a trupelor romane.

dispozitivului de luptă adoptat. La acestea se adăugă inducerea în eroare asupra posibilităţilor şi intenţiilor proprii, atragerea pe direcţii şi în locuri nefavorabile acestuia şi, nu în ultimul rând, slăbirea grupării de invazie, istovirea fizică şi morală, ceea ce permitea executarea unor lovituri decisive şi obţinerea victoriei.

Fuga lui Carol Robert (Tablou de Molnár József, 1855) şi lupta de la Posada (9 - 12 noiembrie 1330) 25

Basarab I, fiul lui Tihomir, întemeietorul Ţării Româneşti, prin datele şi informaţiile culese despre oastea maghiară a lui Carol Robert de Anjou, prin trimiterea la mari distanţe a unor detaşamente de cavalerie, infiltrarea de iscoade în tabăra inamicului, a apreciat just raportul de forţe, adoptând corect procedeele şi metodele de luptă necesare obţinerii victoriei în bătălia de la Posada. Folosind cu măiestrie ambuscada, şi mai ales surprinderea, el a obţinut o categorică 26 victorie, încât „...însuşi regele de abia a scăpat cu câţiva inşi.”

Principiul surprinderii a fost aplicat pe scară largă de către domnitorii români în ducerea luptei, străduindu-se, totodată, să cunoască intenţiile inamicului şi să evite surprinderea. În acest scop, ei au organizat un eficient sistem de informaţii, alcătuit din soli ce acţionau în ţările vecine, curieri speciali care aflau şi verificau anumite date, adunau ştiri sau transmiteau aliaţilor date cu privire la ameninţările duşmanului.

Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386 – 1418), în situaţia în care pericolul devenea iminent, acorda prioritate cunoaşterii temeinice a trupelor adversarului, încă din raioanele de concentrare, urmărindu-le itinerarele de deplasare, informându-se asupra armamentului din dotare şi a proviziilor, asupra atitudinii populaţiei din zonă etc.

Trecerea Dunării de către armata romană24 (războiul din anii 101 – 102)

Mai apoi, luptele duse de poporul român pentru apărarea propriei fiinţe, lupte duse împotriva unor armate de invazie numeroase, experimentate, uneori chiar profesionalizate, nu ar fi avut sorţi de izbândă fără intensele acţiuni de cercetare şi de hărţuire, prin care se urmăreau cunoaşterea inamicului, a intenţiilor acestuia, puterii militare şi

Bătălia de la Rovine27

ISTORIE Pe baza datelor obţinute, a reuşit să organizeze lovirea adversarului prin surprindere, cu mult curaj, în momentul şi în locul în care acesta se aştepta mai puţin.

Victoria strălucită obţinută în bătălia de la Rovine, în mai 1395, este o dovadă revelatoare a capacităţii sistemului de informaţii al acestuia, cât şi al capacităţii sale de a adopta decizia optimă valorificând eficient rezultatele activităţii de culegere, analiză şi valorificare a informaţiilor.

Acţiuni similare de informare asupra adversarului şi de combatere a acestuia, au folosit şi domnitorii Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Mihai Viteazul (1593 – 1601), în războaiele şi bătăliile angajate, între care şi cea de la Călugăreni (1595), a ştiut să compenseze inferioritatea în efective şi tehnică prin obţinerea de informaţii valoroase în legătură cu trupele inamicului, dispozitivul acestuia, intenţiile sale şi tactica preconizată a o aplica. Între gânditorii militari, uneori uitat pe nedrept, se numără şi Iacob Eraclide (Ioan Iacob Heraclid) cunoscut şi sub numele de Despot Vodă, domn al Moldovei (în perioada 18 noiembrie 1561 - 5 noiembrie 1563). Acesta este şi autorul unui „Tratat de artă militară”, în care p roblema cunoaşterii Portretul lui Despot Vodă de pe talerul de argint moldovenesc bătut adversarului este conside el derată prima dintre cele cinci feluri în care se desfăşoară „lupta uşoară”29 sau hărţuirea.

O pagină aparte în ceea ce priveşte istoria informaţiilor a scris-o Constantin Brîncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, prin atenţia constantă pe care a acordat-o activităţii de culegere a informaţiilor politico-militare şi mai ales a celor militare, precum şi utilizării acestora în folosul ţării. El şi-a organizat un mic stat major de informaţii care se ocupa de culegerea, analiza, prelucrarea şi valorificare datelor şi informaţiilor culese despre evenimentele externe. De asemenea, în scopul asigurării secretului corespondenţei, s-a trecut pentru prima oară la codificarea acesteia pe bază de cifru, cunoscut de un număr foarte restrâns de persoane. Se poate aprecia că Brîncoveanu a putut domni un sfert de veac, în acea perioadă tumultoasă a frământărilor politice din epocă, şi datorită atenţiei speciale, acordate activităţii de culegere şi analiză a informaţiilor. 30 Mari gânditori militari din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, printre care Dimitrie Constantin Brâncoveanu şi Cantemir şi Nicolae Bălcescu se fiii săi, pictură murală, 28

Mănăstirea Horezu31

disting prin idei valoroase, la nivelul concepţiilor avansate ale epocii, ce situează informaţia despre inamic la loc de frunte.

Apariţia structurilor specializate de cercetare în armata româna modernă, se leagă de anul 1850 când, la Iaşi, se emite ,,Decretul special“ prin care se stabilea ca la regimentul de infanterie să se constituie ,,una companie specială de tiraliori” care ,,sunt mai cu seama trebuitori pentru a forma avanposturile, unde serviciul lor de căpetenie este examinarea şi observarea poziţiei inamicului, de aceea tiraliorii 32 merită dreptul de numire de ochiul tacticii militare.”

Primul domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, (5/24 ianuarie 1859 24 februarie 1866), fructificând experienţa acumulată de înaintaşi, a fost cel care a dat, pentru prima dată, o formă organizată activităţii de culegere de informaţii, corespunzătoare nevoilor şi exigenţelor perioadei respective, prin înfiinţarea primului organ de conducere a serviciului militar de informaţii (12 noiembrie 1859), ca element de structură a Statului Major General al Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Armatei Române.

Principatelor Române Încă din a doua jumătate a anului 1876, alături de alte măsuri privind întărirea armatei, în perspectiva declanşării războiului de independenţă, un accent aparte s-a pus pe îmbunătăţirea şi perfecţionarea activităţii de culegere a informaţiilor, repercutându-se favorabil pe timpul campaniei din 1877-1878.

Acţiunile de luptă desfăşurate de armata română aveau să pună în evidenţă rolul deosebit de important al cunoaşterii inamicului şi terenului, ca factor de putere în fundamentarea deciziei optime şi obţinerea succesului cu pierderi minime.

Exemple sunt numeroase, dar merită evidenţiat unul care a determinat grele pierderi forţelor proprii, datorită insuficientei organizări a cercetării, neglijării unor informaţii furnizate de populaţia locală, fapt repercutat în luarea unei hotărâri nerealiste. Este cazul Diviziei 3 Infanterie, al cărui comandament, necunoscând că între baza de plecare la atac şi primele şanţuri duşmane există o vale, iar dincolo de ea reduta Griviţa 2, a ordonat atacul, la 31.08.1877, fără luarea măsurilor pe care situaţia le-ar fi impus, fapt ce a provocat o adevărată tragedie batalioanelor comandate de maiorul Gheorghe Şonţu şi căpitanul Valter Mărăcineanu. Ulterior, deoarece trupele otomane din reduta Griviţa 2 continuau să producă grele pierderi trupelor române, s-a decis „executarea unor acţiuni de cercetare prin luptă”.33 Două companii de dorobanţi, cu sprijinul unei baterii de tunuri au executat misiunea pe 4 septembrie 1877 „..în urma căreia s-a ajuns la

ISTORIE concluzia că reduta «Griviţa 2» nu este chiar atât de puternic militare din raionul Slatina - Piatra Olt, îndeplinind misiuni de 34 37 apărată”. observare aeriană şi recunoaştere a dispozitivelor de luptă.

Această concluzie eronată a determinat executarea a În perioada campaniei din Primul Război Mondial, dacă trupele din eşalonul întâi au avut mereu în atenţie culegerea informaţiilor despre adversar, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre eşaloanele mai mari, care, în privinţa recunoaşterilor îndepărtate, pe mare adâncime, nu au întreprins cele mai eficiente acţiuni, fapt ce a determinat schimbarea planului de campanie iniţial, punând mari probleme conducerii militare a ţării, ajungându-se chiar la periclitarea existenţei statului român. Trecerea la ofensivă pe frontul din Transilvania s-a executat pe baza analizei pertinente a inamicului în baza rezultatelor recunoaşterilor, demonstrându-se capacitatea statelor majore de a organiza şi conduce activitatea de informaţii în mod continuu.

Slaba organizare a culegerii informaţiilor de nivel Cucerirea redutei de la Griviţa de către trupele române35

tre i atacuri derulate între 06.09 şi 07.10.1877 care s-au finalizat cu eşec şi cu pierderea a 45 ofiţeri şi 2.131 soldaţi, morţi şi răniţi.36 Deşi sursele de informare nu sunt suficiente, se poate concluziona că, în războiul de independenţă, pe baza acţiunilor reale, s-a acumulat o bogată experienţă în domeniul organizării şi executării misiunilor de informaţii. Desfăşurarea cu succes a marilor confruntări, de la Plevna, Smârdan, Rahova şi Opanez, a relevat rolul important al informaţiilor în pregătirea şi ducerea oricărei forme de luptă, în orice situaţii şi momente ale acestora.

Concluziile şi învăţămintele rezultate din luptele purtate s-au oglindit şi, în parte, s-au materializat în măsurile adoptate ulterior de către organele de conducere militară a ţării pentru perfecţionarea structurilor organizatorice şi pregătirea în vederea executării misiunilor de informaţii. Un moment important al procesului de restructurare şi modernizare a structurilor de informaţii l-a constituit înfiinţarea, în 1882, a Marelui Stat Major, când a început o nouă etapă şi în activitatea Secţiei a II-a, informaţii, cu atribuţii tot mai clare în organizarea şi conducerea activităţii de culegere, analiză şi interpretare a informaţiilor. Trebuie totuşi să evidenţiem faptul că, deşi au existat constante preocupări din partea militarilor de a dezvolta la adevărata sa valoare sistemul de informaţii, acesta nu a avut o evoluţie corespunzătoare, motivându-se lipsa fondurilor. În domeniul cercetării la trupe, apreciem că s-au materializat paşi concreţi, atât sub aspectul fundamentării teoretice, cu referire la editarea şi introducerea a noi regulamente care accentuau activitatea de informaţii, cât şi prin îmbunătăţirea posibilităţilor de culegere a acestor informaţii, inclusiv prin folosirea mijloacelor aeriene, a aerostatelor şi, ulterior, a avioanelor pentru executarea misiunilor de recunoaştere şi observare aeriană. Este demn de menţionat că, în 1893, a luat fiinţă prima subunitate de aerostaţie destinată executării observării aeriene în folosul trupelor din forturile capitalei, în 1913 se constituie prima companie de aerostaţie, iar în 1910, Aurel Vlaicu a participat, cu avionul inventat şi construit de el însuşi, la manevrele

Armata a 9-a germană intrând în București pe 6 decembrie 191638

strategic a determinat surprinderea Marelui Cartier General asupra situaţiei din sud, şi-n mod deosebit, valoarea, tăria şi intenţia Armatei 3 bulgare şi a masivelor concentrări de trupe de către Comandamentul German în Transilvania. În multe situaţii, cunoaşterea din timp a intenţiilor inamicului, prin exploatarea corectă a diferitelor surse, a permis comandanţilor să dejoace planurile acestuia, după cum lacunele organizării acţiunilor militare datorită lipsei informaţiilor, sau aprecierii eronate a acestora au determinat întârzieri în luarea deciziilor şi transmiterea misiunilor la subordonaţi, fapt ce s-a repercutat în pierderea bătăliilor, cum s-a întâmplat în cea de-a doua 39 confruntare de la Jiu, sau bătălia de la Neajlov.

Un moment important în evoluţia structurilor de informaţii la constituit sosirea Misiunii Militare Franceze în România, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, la 3/16 octombrie 1916, în compunerea căreia intrau şi două birouri de informaţii, un serviciu telegrafic, un serviciu radiotelegrafic şi un număr de avioane şi aerostaţii de cercetare.

Consistentul proces de refacere şi reorganizare al armatei române, început din ianuarie 1917, a permis intensificarea acţiunilor de culegere, prelucrare şi valorificare a informaţiilor despre inamic. Acestea s-au concretizat în justeţea Planului de campanie pentru anul 1917, bazat pe cunoaşterea şi estimarea corectă a faptului că agresorul îşi

ISTORIE amplifica eforturile ofensive pe frontul românesc.

Un rol deosebit l-a avut schimbul de informaţii practicat de Birourile 2 Informaţii cu Comandamentul Militar Francez şi Marele Cartier General Rus. Prin acestea, a fost sesizat Marele Cartier General Român de observaţiile unui aviator englez cu privire la concentrările de trupe de la sud de Dunăre, care sugerau reluarea operaţiilor pe Jiu. Recunoaşterile organizate de acesta au confirmat informaţiile.

Sinteza informativă nu a fost însă valorificată datorită neîncrederii în tânărul Serviciu de Informaţii. Este demn de menţionat, pe această linie, şi faptul că ofensiva generală pe frontul italian a fost semnalată din vreme de Serviciul de Informaţii al armatei române.40 Se poate aprecia cu destulă obiectivitate că, participând activ la efortul întregii armate din anii 1916-1919, Secţia a 2-a, prin activitatea birourilor sale, şi-a pus amprenta asupra realizării unei structuri eficiente pentru îndeplinirea obiectivelor Statului Major General. De asemenea, prelucrând şi sintetizând informaţiile obţinute din numeroase surse, Biroul 2 Informaţii a fost în măsură să susţină cu argumente planurile operative ale Marelui Cartier General din vara anului 1917.

Se cuvine menţionată, în acest cadru, activitatea

frontiera de est şi nord (Basarabia şi Bucovina), de revenirea în 41 ţară a foştilor prizonieri, atât din est, cât şi din vest. Studiile, referatele, buletinele informative şi memoriile întocmite de secţie, în acea perioadă, valorificau nu numai informaţiile obţinute prin canale proprii, ci şi pe cele furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Grăniceri, Jandarmi servind conducerii statului în adoptarea unor importante decizii de politică internă şi externă.

Perioada interbelică a fost deosebit de semnificativă, sub aspectul evoluţiei şi pentru noua specialitate militară numită informaţii/cercetare, care-şi demonstrase pe deplin eficacitatea pe câmpul de luptă. Specialiştii militari români considerau că, „În războiul modern, ce devine din ce în ce mai ştiinţific şi întrebuinţează toate mijloacele tehnice născocite de ştiinţele aplicate”, va creşte „rolul informaţiilor despre inamic şi intenţiunile sale, acestea devin hotărâtoare în 42 luarea celor mai înţelepte decizii”.

Cunoaşterea oportună a inamicului şi necesitatea unor subunităţi specializate de cercetare, care să fie în măsură să execute misiuni specifice de culegere de informaţii, sunt unele dintre concluziile şi învăţămintele furnizate de anii de război ce au fost desprinse din realitatea dură a câmpului de

Avion de vânătoare IAR-8043

desfăşurată în anii 1918-1919, individual, de ofiţeri ai secţiei, în calitate de ofiţeri de legătură, pe lângă cartierele armatelor aliate din Balcani şi Ungaria, care, prin relaţii personale, solidă instrucţie şi desăvârşit patriotism, au reuşit să furnizeze, în timp util, conducerii militare şi politice, informaţii preţioase pentru soarta ţării, să clarifice percepţia eronată de către Aliaţi a unor decizii militare şi politice ale autorităţilr române.

Pentru a face faţă situaţiei deosebit de complexe, cu care se confruntau ţara şi armata, imediat după război, odată cu reorganizarea Marelui Stat Major, la 18 aprilie 1919, vechea Secţie a 2-a se transformă în Secţia a 5-a Informaţii şi Contrainformaţii, cu două birouri, de informaţii şi contrainformaţii, care se confruntă cu o diversitate de probleme generate de necesitatea supravegherii informative a teritoriilor revenite la patria mamă, de situaţia militară de la

luptă. Deşi fundamentarea teoretică exista, forţele specializate de cercetare au fost modernizate cu dificultate.

Conştienţi de rolul de seamă ce îl vor juca avioanele de recunoaştere, într-o viitoare confruntare, şi faptul că cercetarea aeriană şi utilizarea aparatelor fotografice pentru realizarea fotografiilor aeriene vor contribui tot mai puternic la descoperirea obiectivelor inamicului, o serie de gânditori militari au determinat dezvoltarea acestui sector în 44 modernizarea sistemului informaţional.

BIBLIOGRAFIE 1

Stan Petrescu., „Informaţiile, a patra armă”, Editura Militară, Bucureşti, 1999, p.29 2 http://ro.orthodoxwiki.org/Moise (accesat - 150308)

ISTORIE 3

Sun - Tzu, „Arta războiului”, Editura Samizdat, Piteşti, 1998, p.

29 4 http://en.wikipedia.org/wiki/Sun_Tzu (- 150308) 5 Manole Neagoe, „Mari bătălii din istoria lumii”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973, p.20 6 http://www.ancient.eu/Battle_of_Leuctra/ (1536) (- 150308) 7 http://www.descopera.ro/cultura/12155578-cum-a-muritalexandru-macedon (-150309) 8 Stan Petrescu., op. cit., p.30 9 http://en.wikipedia.org/wiki/Spartacus (-150309) 10 Dănuţ Moraru şi Mihai Olaru, „Mereu cea dintâi, cercetarea”, Editura TRINITAS, Iaşi, 1994, p. 13 11 Idem 12 Idem 13 http://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_al_VIlea_Filozoful#mediaviewer/File:Basil%26leo.jpg (-150309) 14 E.Cerneak, „Cinci secole de război secret”, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p.7 15 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ginghis_Han (-150310) 16 „ Napoleon Bonaparte, Maxime despre război”, în Pagini din gândirea militară universală, vol.II, Editura Militară, Bucureşti, 1985, p. 264 17 Idem 18 Gheorghe Alexandru Petrescu., „Waterloo”, 1815, Editura Militară, Bucureşti, 1991, p. 63 1 9 Gheorghe Alexandru Petrescu, op.cit., p. 65. Napoleon dă următorul ordin scris către mareşalul Groucky : „Mergeţi la Gembloux...Veţi cerceta în direcţia Namur şi Maestricht şi veţi urmări inamicul. Cercetaţi marşul său şi informaţi-mă despre mişcările lui , astfel ca să pot să deduc ce vrea să facă.” În urmărirea prusacilor, Groucky trebuia să cerceteze toate comunicaţiile posibile de retragere ale acestora, mai ales că pierduse contactul cu ei, pentru a recunoaşte direcţia de retragere a grosului, să urmărească şi să-i interzică sau intercepteze punctele obligate de trecere, ori el a lăsat complet libere comunicaţiile ce-l legau cu armata principală. p. 143 20 http://www.rfi.ro/articol/stiri/cultura/3000-figuranti-au-reconstituitbatalia-waterloo (-150310) 21 Carl von Clausewitz, „Despre război”, p. 102 22 Idem 23 Iosif Constantin Drăgan , „Noi, Tracii”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1976, p. 246 24 http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_Daco-Romane (150310) 25 http://www.agero-stuttgart.de/REVISTAAGERO/ISTORIE/Posada%201330%20de%20Gorjan.htm (150310) 26 Apud, „Cronica pictată de la Viena”, p. 235, în Istoria militară a poporului român, vol. I, Editura Militară, Bucureşti, 1987, p. 350 27 http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5114947mircea-cel-batran-cosmarul-de-la-rovine (-150310) 28 http://politeia.org.ro/magazin-istoric/scrisorile-turcesti-sipovestea-lui-despot-voda/20847/ (-150310) 29 „Istoria militară a poporului român”, vol. III, Editura Militară, Bucureşti, 1987, p.502 30 „Direcţia Informaţii Militare între Ficţiune şi Adevăr”, Editura ROMCART S.A., Bucureşti, 1994, p. 32 31 http://ro.orthodoxwiki.org/Constantin_Brancoveanu (-150310) 32 Mihai Chiriac, „Cercetarea în acţiunile de luptă”, Editura Militară, Bucureşti, 1989, p. 40 33 Dumitru Gheorghe Stoean, „ De la Griviţa la Vidin”, Editura Militară, Bucureşti, 1980, p. 23 34 Idem, p. 28 35 http://ro.wikipedia.org/wiki/Razboiul_de_Independenţă_al_Roma

niei (-150310) 36 Passim, Gheorghe D. Stoean, op. cit. pp. 28 - 34 37 „ Istoria aviaţiei române”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p. 45 38 http://ro.wikipedia.org/wiki/Operaţiile_Armatei_României_pentru_ apărarea_Bucureştiului_în_campania_anului_1916 (-150310) 39 Passim, Dumitru Moraru şi Mihai Olaru, op.cit., pp. 68-72 40 Passim, „Direcţia Informaţii Militare între Ficţiune şi Adevăr”, Editura ROMCART S.A., Bucureşti, 1994, pp.65-67 41 Idem. p. 64 42 „File din istoria militară a poporului român”, vol. 4, Editura Militară, Bucureşti, 1977, p.16 43 http://arpiafocsani.blogspot.ro/2011_12_01_archive.html (150310) 44 Sichitiu I., Ioaniţiu Al., „Elemente de strategie”, Editura Militară, Bucureşti, 1967, p 111

INTERVIU LA DISTANŢĂ

FORUM GEOPOLITIC MOTTO: „De-o fi una , de-o fi alta ... ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.”

(Mihai Eminescu, Scrisoarea a treia) Pentru că mai avem ceva de spus ... pentru că putem oferi soluţii ... pentru că înţelegem ce se-ntâmplă ... pentru că putem fi încă de folos cetăţii ... Începând cu acest număr al revistei „Cercetaşii buzoieni”, inaugurăm o nouă rubrică, „FORUM GEOPOLITIC”, cu speranţa că prin întrebările noastre tematice vom reuşi să atingem unele din cele mai importante „ţinte” ale actualităţii politico - militare, internaţionale şi, mai ales, regionale.

Tema pe care am propus-o în acest număr al revistei este „PACE SAU RĂZBOI LA ÎNCEPUT DE MILENIU” și au avut amabilitatea să ne răspundă două voci cu rezonanță autentică în spațiul definirii și prognozei geopolitice.

Colonel (rtr) Florian Gârz S-a născut la 1 aprilie 1935, în satul Borozel, comuna Borod, din judeţul Bihor.

A absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”, Şcoala Militară de Ofiţeri „Nicolae Bălcescu” în 1957, Academia Militară în 1972 şi Cursul Post-Academic de Strategie în 1986.

Cariera militară, de la gradul de locotenent până la cel de colonel şi-a derulat-o în cadrul Direcţiei de Informaţii Militare. În perioada 1991-1997, a fost consilier în Departamentul pentru Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică şi de şef al Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Este apreciat a fi un expert al lumii informaţiilor (culegere de informaţii, analiză şi prognoză), de o mare precizie anticipativă a evoluţiilor geopolitice.

Autor a numeroase lucrări de specialitate, adevărate modele de geopolitică aplicată, care constituie material bibliografic în centrele de învăţământ superior, atât militare, cât şi civile.

General de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva Născut la 12 ianuarie 1940 în satul Cârlogani, orașul Bălcești, județul Vâlcea. A absolvit liceul „Frații Buzești” din Craiova (1954-1957), Școala Militară de Ofițeri Activi din Oradea (19571960), Facultatea de Filozofie din cadrul Universității din București (1967-1973), Academia Militară (șeful promoției 1974-1976), cursuri postuniversitare de nivel strategic. Este doctor în științe militare din 1996, actualmente cercetător științific la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, director adjunct la Institutul Internațional pentru Drepturile Omului din cadrul acestei universități, redactor șef al revistelor „Univers Strategic” și „Orizont Cultural XXI”.

Cercetător științific gradul I, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, președinte al Asociației Presamil, fost redactor șef al ziarului „Observatorul militar” și șef al Grupului de Presă al Armatei (1977-1997), Autor al peste 50 de volume (geopolitică, geostrategie, artă militară, strategie, romane, volume de versuri, eseistică etc.).

INTERVIU LA DISTANŢĂ

Observăm cu îngrijorare cum situaţia geopolitică la graniţa de est a NATO se schimbă cu rapiditate (mai mult în rău decât în bine), certitudinile se transformă în deziluzii (majore), iar neprevăzutul devine un „gestionar ineficient” al majorităţii politicilor alocate acestei regiuni. În relaţiile internaţionale diplomaţia şi eleganţa au început să lase loc, din ce în ce mai des, ameninţărilor directe şi chiar „mitocăniei”, iar semne că situaţia se va schimba nu se întrevăd la orizont.

Cum apreciaţi evoluţiile politico-militare pe termen scurt, mediu şi lung în această zonă foarte fierbinte a Europei?

Colonel (r) Florian GÂRZ: Europa zilelor noastre se află la un punct de cotitură, de reconfigurare a situaţiei politice pe continent. Din 1991 până în 2014, SUA, NATO, UE, au fost într-un proces de continuă expansiune spre Est. Deviza Occidentului din epoca post-război rece a fost „Să luăm cât mai mult atâta timp cât Rusia e slabă”. Procesul definitoriu pentru epoca post-război rece din Europa l-a constituit integrare, consolidare şi expansiune pentru Vest, fragmentare şi regres pe toate planurile pentru Est. Acest proces s-a împotmolit în anul 2014 pe fondul Crizei Ucrainiene provocată de Occident.

O „Rusie slabă” nu mai există, iar expansiunea spre Est a SUANATO a intrat într-un proces de stagnare.

General de brigadă (r) Gheorghe VĂDUVA: Această zonă este, de fapt, o foarte veche zonă de falie strategică (Marea Neagră – Marea Baltică). Am putea s-o numim și falia strategică eurasiatică, deși trece chiar prin inima geografică a Europei, de-a lungul celui mai important ax în relația conflictuală Occident-Orient. În realitate, această falie nu a dispărut niciodată, pentru că entitățile care o generează și o întrețin (Rusia și Occidentul), chiar dacă, prin sistemele lor de valori, încep să se apropie și să se asemene, încercând să conviețuiască fără un război devastator, pentru că, la drept vorbind, fac parte din aceeași mare civilizație eurasiatică, adică din același areal cultural (desigur, diversificat), interesele (cele care generează și motivează de fapt acțiunea) sunt și vor rămâne, în mare parte, divergente și chiar conflictuale. Pe acest ax, conflictualitatea este esențialmente geopolitică.

Fiecare dorește să acapareze, mai exact, să controleze teritoriul celuilalt. Teritoriul Rusiei este vizat pentru resursele sale uriașe și pentru rezerva teritorială a viitorului, iar cel al Occidentului, îndeosebi al Europei Occidentale, pentru valorile sale cognitive, tehnologice și culturale, pentru modul său de viață și, evident, pentru ieșirea la oceanul cald. Restul lumii – chiar dacă acest rest este de vreo șase miliarde de oameni –, se situează, în funcție de împrejurări și de interese, de o parte sau de alta a axului, sprijină părțile aflate în acest străvechi conflict endogen, aproape fratricid, sau pur și simplu chibițează, în speranța că, și în caz de război fierbinte și în caz de nerăzboi, va obține unele avantaje. O analiză atentă a

acestui ax geopolitic european și, deopotrivă, eurasiatic, duce la concluzii foarte interesate. De pe acest ax, odinioară, pentru Rusia (dar, în aceeași măsură și pentru Occident), s-au conturat patru mari culoare strategice: culoarul strategic baltic, culoarul strategic central european (pe la nordul lanțului muntos european, începând din Galiția Occidentală, până în Normandia); culoarul strategic al Dunării; culoarul strategic Marea Neagră, Marea Mediterană. Cele două culoare strategice maritime sunt de interes vital pentru Rusia, întrucât îi asigură acesteia ieșirea la oceanul cald. Nu întâmplător, din cele patru comandamente strategice rusești, două (cel de la Petersburg și cel de la Rostok pe Don) sunt dispuse chiar la intrarea în aceste culoare geopolitice și geostrategice vitale pentru Rusia. Ca dovadă că astfel de culoare sunt activate și echipate nu doar prin politici și strategii de tip militar, ci și prin politici și strategii energetice, chiar pe culoarul strategic baltic s-a construit conducta North Stream, care ajunge în Germania, iar la sud, prin Marea Neagră și Marea Mediterană urmează să se realizeze proiectul South Stream (deocamdată, amânat).

Prima rocadă strategică de interes pentru Rusia trece prin Vestul Ucrainei, prin Republica Moldova, prin vestul Republicii Belarus și prin țările baltice. Dar această zonă (pe care se situează Ucraina, Republica Moldova, Belarus, Lituania Letonia și Estonia), în condițiile actuale, reprezintă, nolens, volens, și un spațiu de siguranță strategică pentru Rusia, știut fiind că marile puteri își planifică acest spațiu, de regulă, în afara hotarelor proprii. Aici sunt multe de spus și de comentat, dar nu intrăm acum în detalii.

Summit-ul parteneriatului estic (Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan) de la Vilnius din toamna anului 2013, care prevedea, între altele, realizarea unui acord de colaborare între aceste țări și Uniunea Europeană) a fost perceput de către Rusia ca un nou pas de apropiere periculoasă a Uniunii Europene, Statelor Unite și NATO de frontierele sale (doar îi afecta zona de siguranță strategică!) și de punere în aplicare a unei noi strategii americane de îndiguire a teritoriului rusesc, chiar dacă țările Parteneriatului Estic sunt suverane și au dreptul săși aleagă singure partenerii, aliații și drumul pe care vor să-l parcurgă pentru propria lor dezvoltare și pentru propria lor securitate.

Această scânteie scăpărată la Vilnius și aprinsă la Kiev, prin fenomenul Maidan, a inflamat zona și a arătat, de fapt, care este realitatea geopolitică. Iar până la reanexarea Crimeii și declanșarea războiului din Ucraina n-a mai rămas de cât un pas. Iar pasul acesta a fost deja făcut. Chiar dacă, la ora actuală, există un acord de încetare a focului (al doilea de la începutul războiului) între rebeli din estul țării și Ucraina, situația este departe de a se fi stabilizat. Rusia s-a înarmat, a reobținut, printr-o stratagemă geopolitică, Crimeea și este în curs de a-și consolida dispozitivele strategice la intrarea pe cele două mari culoare strategice maritime, inclusiv cu forțe și

INTERVIU LA DISTANŢĂ mijloace nucleare. Sper să nu facă același lucru și pe celelalte două. Probabil că tensiunile se vor stabiliza aici, dar pe muchie de cuțit, pentru că, între timp, și NATO și-a reactivat dispozitivul pe axul Marea Neagră – Marea Baltică, dar criza va continua.

Noi credem că, în această criză, s-a atins un aliniament peste care nu se mai poate trece, decât cu prețul unui război pe care nimeni nu și-l dorește. Dar de aici nu rezultă că un astfel de război nu este posibil. Sper însă că Uniunea Europeană și, evident, Rusia vor da dovadă de înțelepciune politică și strategică, mai ales că UE se confruntă, acum, cu un uriaș val de emigranți musulmani, iar Rusia poate avea, la rândul ei, și ea astfel de probleme, nu mai puțin de 22 dintre republicile sale, majoritatea situate în spațiul caucazian, având o populație predominant musulmană. Pe termen lung, probabil că situația nu se va ameliora, ci, dimpotrivă, tensiunile vor crește. Răgazul de securitate creat atât de greu după cel de-Al Doilea Război Mondial se cam apropie de final și devine, pe zi ce trece, mai degrabă, un spațiu hibrid de insecuritate primejdioasă, amenințătoare, decât unul de securitate și cu atât mai puțin de sudură dintre Est și Vest.

Chiar dacă majoritatea specialiştilor politico-militari apreciază că „războiul rece” s-a încheiat de ceva vreme (1991), înclin să cred că acesta, precum un vulcan adormit, zgândărit de nepricepuţi (sau nu), s-a trezit brusc la viaţă şi a erupt în noi forme, care tind să scape de sub controlul raţiunii, aşa cum în anii 60 „Criza rachetelor din Cuba” punea pe jar întreaga omenire. În opinia dumneavoastră criza politico-militară care se manifestă în spaţiul geopolitic de interes al României, spaţiu european şi euro atlantic, se poate încadra în limitele unui „război rece revitalizat” sau, poate fi mai mult decât atât, preambulul unui conflict armat cald?

General de brigadă (r) Gheorghe VĂDUVA: Lumea, de la apariția ei și, probabil, până la dispariția ei, a fost, este și va fi conflictuală. Aceasta este, poate, una din puținele

cvasicertitudini. Pentru că însuși Universul este conflictual.

Pentru că echilibrul și dinamica sistemelor și proceselor, ca și evoluția lor, se bazează pe conflict. Într-un fel, putem spune și chiar demonstra riguros, fără a ieși din definiția clausewitziană a războiului (continuarea politicii cu mijloace violente), că războiul lumii este continuu, pacea fiind doar relativă, nu alternativă. La umbra păcii, se pot desfășura, uneori, cele mai cumplite războaie pe care le-a cunoscut vreodată această omenire. După o statistică făcută de noi în cadrul unui proiect de cercetare, în 60 de ani de pace de după cel de-Al Doilea Război Mondial, se concentrează nu mai puțin de 727 de ani de crize, conflicte și războaie. Și astfel de războaie chiar au început să se deruleze direct, indirect, perfid, insidios, în plină noapte a somnului rațiunii și chiar în miezul cel mai fierbinte al suficienței acesteia. Și cresc din ce în ce mai mult în amploare și intensitate. Din păcate, războiul nu mai este încorsetat în clisura armelor, nici în cavalerismul războinicului medieval, ci, de la Sun Tzî (Arta războiului) și Kautilya (Arthashastra) încoace, acesta a căpătat din ce în ce mai mult chipul și asemănarea oamenilor, cu tot ce au ei bun și rău. Toate, dar absolut toate activitățile omenești pot evolua, trecând, la un moment dat, un prag foarte critic, spre zona de conflict și chiar spre cea de război. Noi, oamenii, suntem într-un război permanent, omniprezent și omnipotent, războiul nostru.

Desigur, Războiul Rece (numit așa de un ziarist), termen cu care eu nu sunt de acord, n-a încetat și nu va înceta niciodată. Îi vedeți dumneavoastră pe americani dând vreodată dreptate rușilor? Sau pe ruși dând vreodată dreptate americanilor?

Politicile marilor puteri, dar și ale tuturor celorlalte țări sunt croite pe interesul vital al entității și identității respective, iar slujirea acestuia înseamnă, automat, război. ”Numai interesul vital al unui popor poate şi trebuie să fie apărat prin război”, spunea Friedrich von Bernhardi. Și exprimat prin război, aș adăuga eu. Discursurile lui Vladimir Putin, ca și cele ale lui Barak Obama, ale unora dintre liderii europeni, ale secretarului general al NATO sunt totdeauna acuzatoare la adresa părții adverse, deși este pace și, pe timp de pace, statele – toate statele din lume – ar trebui să fie în relații amiabile, de colaborare și respect reciproc, așa cum scrie în Carta ONU, nu de adversitate. Atâta vreme cât relațiile între țări nu se bazează totalmente pe încredere, chiar dacă toate documentele ONU, ale UE, ale NATO, ale Organizației de Cooperare de la Shanghai etc. etc. afirmă sus și tare că încrederea între state este fundamentul de azi al societății de mâine, pe planeta Pământ și pe cea a oamenilor, va exista mereu acest război intrauman fără orizonturi și fără frontiere.

Dar cea mai concludentă dovadă că războiul este continuu, indiferent de formele și formulele sale (politice, economice, financiare, informaționale, psihologice, mediatice, cognitive și, desigur, militare), este faptul că, practic, toate statele lumii (dar mai ales marile puteri) se înarmează.

Desigur, pentru siguranța lor strategică, pentru siguranța lor

INTERVIU LA DISTANŢĂ vitală. Probabil, sperând într-un principiu nou (dar și el vechi de Crimeea, Gurile Dunării sau altceva. Interese majore când se știe lumea), potrivit căruia, inter armae, silent armae. ale Marilor Puteri se intersectează pe arealul acestei zone: Bine ar fi dacă ar înțelege și decidenții români acest principiu.

SUA, Germania, Rusia şi ... Europa. Unele „voci” acuză chiar Colonel (r) Florian GÂRZ: În epoca post război rece „înţelegeri subterane” între Germania şi Rusia pentru dimensiunea militară a NATO a degenerat. Cu toate eforturile „scoaterea” SUA din Europa, iar posibilitatea de a retrăi extraordinare ale SUA şi contrar retoricii oficiale, NATO nu mai grozăviile care au urmat unei astfel de înţelegeri, pentru că este capababil de operaţii militare de amploare, iar exemplul timpul nu a reuşit să estompeze „rănile” celui de-al Doilea recent al Afganistanului - un fiasco total pentru NATO - îmi Război Mondial, este, după părerea unor analişti politicosprijină afirmaţia. Alianţa poate fi definită acum ca un tren care militari, foarte aproape.

Putem identifica cu certitudine, în acest moment, şi-a pierdut roţile. În Criza Ucrainiană câştigul de cauză este al Rusiei. miza reală a „crizei est-europene” şi, eventual, „obiectivul Occidentul ştie faptul că Crimeea aparţine Rusiei din 1873. nespus, ascuns vederii” al acesteia?

Dacă pentru SUA, Ucraina este de interes marginal, pentru Colonel (r) Florian GÂRZ: Încercările SUA de Rusia este de interes vital.

Declanşarea unui război mondial din cauza Ucrainei revitalizare a NATO, pe fondul crizei din Ucraina au eşuat. SUA este de negândit şi de neimaginat. Doar nebunii pot flutura o au încercat să disloce bazele militare din Occident pe teritoriile asemenea idee. Dialogul dintre Occident şi Rusia este purtat Bulgariei, României, Poloniei şi Ţărilor Baltice. Germania s-a nu de SUA, nu de UE, nu de NATO ci de Germania prin Angela opus categoric. Tancurile, în cantităţi simbolice, dislocate în această zonă, pe fondul crizei ucrainiene, au fost aduse tocmai Merkel. Franţa este doar martor.

Un război dintre germani şi ruşi este de neimaginat. din SUA. În prezent, fiind total subordonată intereselor SUA, Mai mult chiar, în viitor, ne putem aştepta la o axă Berlinprin acordul de parteneriat strategic, România nu are nicio Moscova, prelungită eventual până la Tokyo. Într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat ne opţiune în afara aceleia de a executa ordinele Washingtonului. putem imagina chiar o Eurasie de la Canalul Mânecii la Pacific. România îşi va putea permite opţiuni numai după ce raportul Această Eurasie ar putea intra în conflict cu emisfera general de forţe din Europa va suporta schimbări radicale. occidentală în frunte cu SUA. Prin poziţia sa strategică, dacă ar fi condusă de o clasă politică înţeleaptă România ar putea juca General de brigadă (r) Gheorghe VĂDUVA: un rol semnificativ în proiectul Eurasia.

Cu certitudine, nu, dar pe un set de incertitudini și de Sancţiunile americane nu au produs niciun efect posibile întrebări, da. Toate aceste lucruri sunt posibile. Este asupra Rusiei deoarece industria germană este puternic posibil să existe unele înțelegeri tacite sau implicite, adică fără implicată în economia Rusiei. să fie formulate ca atare și conținute în documente, între Germania și Rusia (așa s-a realizat, desigur, prin documente oficiale, proiectul North Stream), ceea ce duce imediat la ideea reactivării teoriei heartlandului a lui Mackinder, dar și între SUA și UE pentru reîndiguirea Rusiei (teoria rimland-ului a lui Spykman), așa cum spune Putin. Și UE ar putea avea un obiectiv important: transformarea părții de vest a Ucrainei întro regiune ascultătoare, aliniată ei, care să nu mai pună probleme transportului energetic, și ameliorarea relației cu Rusia, asigurându-i, mai exact, acceptându-i acesteia controlul

INTERVIU LA DISTANŢĂ asupra estului prorus și chiar asupra gurilor Dunării, visul de aur al oricărui imperiu de pe continentul european.

Dar acestea sunt, deocamdată, speculații: Nu există certitudini în acest sens. Cel mai straniu și mai periculos moment și efect mi se par însă a fi ruptura dintre UE și Rusia, în plin acord de colaborare și parteneriat și declanșarea unor sancțiuni economice reciproce, și ele fără precedent. Rusia are resurse, UE are tehnologie. Combinarea acestora înseamnă o putere uriașă și șanse extrem de mari de a domina lumea…, în primul rând din punct de vedere economic. O unitate deplină Uniunea Europeană - Rusia, adică o Eurasie de la Atlantic la Valdivostok, așa cum sugerează geopoliticianul Alexandr Dughin, ar fi de departe cea mai mare putere economică, teritorială și chiar militară a tuturor timpurilor. Dar mai ales teritorială. Lucru pe care, probabil, Statele Unite nu l-ar agrea, având în vedere unitatea, tot fără precedent, a Occidentului. Pentru că unitatea euroatlantică reprezintă efectiv, la ora actiuală, cea mai mare putere mondială a tuturor timpurilor. Având inclusiv controlul strategic al oceanelor. În altă ordine de idei, din câte știu, la un moment dat, singura țară din regiune de interes strategic pentru Statele Unite era… Ucraina. Dacă adăugăm și faptul că există în unele țări europene o fobie aproape ancestrală legată de Rusia, care vine din drame istorice pe care aceste țări nu le-au uitat (asemenea drame nu se uită niciodată), mai ales în Polonia și în Cehia (parteneriatul estic s-a realizat în urma unei propuneri a Cehiei), lucrurile parcă încep să aibă și un alt contur decât cel prezentat atât de simplist prin documente oficiale. Este aproape cert că adevărul este pe undeva pe la mijloc.

Dar mai este ceva, foarte important. Ucraina însăși este o țară sfâșiată, ca să folosesc un cuvânt potrivit pentru aceste vremuri. Populația de la vest de Nipru este, în procent semnificativ, pro-occidentală și antirusească. Să nu uităm că aici au existat formațiuni care au luptat împotriva Uniunii Sovietice până prin 1954. Populația de la Est de Nipru este rusă sau pro-rusă. Mai mult, Ucraina nu are experiența seculară de țară. Ea a fost țară doar vreo trei ani, după Primul Război Mondial. Apoi, intrând în compunerea Uniunii Sovietice, a devenit cea mai importantă republică unională, după Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, și s-a aflat în eșalonul întâi strategic al Uniunii Sovietice, cu o capacitate nucleară creată de Moscova și cu un rol foarte mare în politica disuasivă a Rusiei din timpul Războiului Rece.

Deasemenea, prin această țară treceau (și încă mai trec), în mare parte, conductele care transportă gazul și petrolul rusesc

spre Vest. Ucraina, ca țară aflată în eșalonul întâi strategic sovietic (nu al Tratatului de la Varșovia) în confruntarea cu Vestul, era atât de importantă, încât teritoriul ei a fost extins, inclusiv pe „coasta de azur” a Rusiei, care era Crimeea. De aceea, în noile condiții, Rusia nu poate să-i ierte Ucrainei orientarea spre Uniunea Europeană și NATO, orientare pe care o consideră ca un fel de înaltă trădare. Doar Putin a afirmat clar că ucrainenii și rușii sunt același popor… Moscova a spus dintotdeauna că extinderea NATO și a UE spre Est este considerată o amenințare pentru Rusia.

Cele două evenimente cruciale ale atitudinii rusești față de comportamentul Ucrainei (anexarea rapidă a Crimeii și declanșarea războiului din Estul țării) sunt concludente. De aceea, în ordinea logică a acțiunii strategice rusești, s-ar putea situa și o acțiune fulgerătoare prin Odessa, raioanele Cahul și Ismail, situate în stânga brațului Chilia, și realizarea joncțiunii cu capul său de pod din Transnistria, care ar readuce Rusia la gurile Dunării, ar tăia Ucrainei ieșirea la mare și ar realiza semiîncercuirea acestei țări, aducând-o parțial la condiția ei istorică inițială. Sper că rușii nu vor face așa ceva, dar de aici nu rezultă că nu pot să o facă.

Scenarii politico-militare care de care mai alarmiste, unele chiar catastrofale, în care interesele actorilor naţionali, europeni şi militari (NATO) sunt prioritizate şi nuanţate diferit.

Ameninţări voalate, dar şi directe, îşi fac simţită prezenţa din ce în ce mai des în discursul şi în acţiunile liderilor politico-militari din această zonă.

Credeţi că România poate juca un rol pe această „tablă de şah a intereselor” din zona de Sud-Est? Sau, aşa cum am mai făcut de-a lungul istoriei moderne, aşteptăm să sentâmple şi abia atunci vedem ce facem?

General de brigadă (r) Gheorghe VĂDUVA: România vertebrată, România înțeleaptă, România demnă, România puternică și dreaptă pe care o știm și o iubim, da, poate. România moluscă de azi, nu. Dacă a mai rămas ceva din această Românie minunată care a supraviețuit tuturor vremurilor și vremuirilor, tuturor crizelor și războaielor, și care a plătit cu sânge fiecare fărâmă din existența ei milenară, atunci această Românie nu numai că poate, dar și trebuie să-și asume un rol – și încă unul foarte important – pe această tablă de șah a intereselor, cum spuneți dumneavoastră, pe această tablă de șah a intereselor vitale, cum aș adăuga eu. A avea în jurul tău o zonă bine securizată, o zonă de securitate strategică este, pentru o țară ca România, care abia a ieșit din sufocarea imperiilor ce au înconjurat-o mai bine de un mileniu, o chestiune de interes vital. Și dacă pornim de la această axiomă, atunci prioritatea numărul unu, prioritatea vitală a politicii noastre externe și a celei de securitate și de apărare ar

INTERVIU LA DISTANŢĂ trebui s-o reprezinte elaborarea și punerea în operă a unei strategii unitare, coerente și foarte consistente de implicare în rezolvarea crizelor și conflictelor, în primul rând, de pe cercul numărul unu din zona noastră de interes strategic nemijlocit.

Iar din acest cerc face parte și Ucraina, mai ales Ucraina. Se poate acționa în relațiile directe pe care le avem cu țările vecine, în marile capitale, în cadrul NATO și al Uniunii Europene, venind cu propuneri și soluții bine chibzuite, așa cum am mai făcut-o de-a lungul vremurilor, prin oameni de mare calibru, prin mari patrioți. Dar nu amestecându-se ca musca în lapte sau aliniindu-ne cuminți și slugarnici la spusele celor mari, ci aducând un plus de cunoaștere și de înțelepciune, așa cum au făcut-o de atâtea ori marii oameni politici și marii diplomați ai acestei țări. Mă așteptam ca numeroase delegații românești să meargă la Kiev, la Donețk, la Lugansk, la Moscova, foarte bine documentate, foarte bine pregătite, bine intenționate și foarte bine motivate, în primul rând în calitate de buni vecini, de buni cunoscători ai evenimentelor și de oameni interesați în rezolvarea efectivă a problemelor. Există o populație românească destul de numeroasă în Ucraina, iar Ucraina a preluat toate frontierele sovietice cu noi și, de aceea, tot ce se întâmplă în această țară, Ucraina, care se află la Nordul și la Estul României nu ne poate fi indiferent. Discursurile cu totul nepotrivite, ca să nu le spun altfel, din România, ale oficialilor români cu privire la criza din Ucraina au făcut un mare rău României. Pentru că România nu poate fi ostilă nici Rusiei, nici Ucrainei, nici Occidentului din care facem parte, nici Statelor Unite cu care avem un parteneriat strategic. Dar poate fi realistă și foarte atentă în căutarea efectivă a unor posibile soluții pentru această criză, depunând eforturi vizibile și coerente, așa cum a mai făcut-o în trecut, pentru a ajuta, în mod inteligent și pragmatic, la găsirea unor soluții. Și astfel de soluții există. România ar fi trebuit să fie în prim-planul tuturor acțiunilor și negocierilor legate de această criză și nu la remorca unor demnitari din marile puteri care efectiv nu au nicio legătură cu interesul strategic românesc.

Colonel (r) Florian GÂRZ: Cel mai mare pericol pentru statele din Sud-estul Europei, precum Bulgaria, România, Polonia şi Ţărilor Baltice, îl constituie posibilitatea dislocării de arme nucleare pe teritoriile acestora. Chiar şi în aceste condiţii este absurd să se gândească la posibilitatea unui conflict militar înte Occident şi Rusia. Un asemenea război ar deveni, cu certitudine, un război termo-nuclear global, iar consecinţele ar fi catastrofale pentru întreaga omenire.

America este unde este, departe ... Europa, Germania şi Rusia sunt aici, foarte aproape. Se aude în depărtare zdrăngănitul armelor şi pare că nimic din ceea ce se întreprinde nu reuşeşte să-l potolească ci, din contră, parcă mai mult îi sporesc vacarmul. Tehnologii de ultimă oră îşi fac apariţia pe panoplia zeului Marte şi sunt testate periodic de marile puteri militare în demonstraţii de forţă menite să descurajeze şi să intimideze.

România are în acest moment opţiuni viabile (atât politice cât şi militare) în cazul unei evoluţii nevaforabile a crizei din zona de Sud-Est a Europei?

General de brigadă (r) Gheorghe VĂDUVA: România nu poate avea opțiuni viabile, pentru că nu a făcut nimic pentru a le putea avea. Conducerea de la București nu poate avea decât speranța că nu se va trece de un anumit prag și că nu vom fi implicați într-un război, deși, dacă izbucnește efectiv un război între Vest și Est, neimplicarea ar fi imposibilă.

România face parte din NATO, are deci opțiunile NATO, Alianța și-a reactivat dispozitivul pe falia strategică Marea Neagră –Marea Baltică, iar dacă va fi război, România se va afla, ca și în cel de-Al Doilea Război Mondial, în eșalonul întâi strategic.

Dar țara nu este pregătită pentru așa-ceva. România s-a dezarmat, și-a redus efectivele, a renunțat la serviciul militar obligatoriu, nu și-a activat o gardă națională sau forțe teritoriale, în afară de Jandarmerie, armata a fost trecută pe un plan secund privind prioritățile de securitate și apărare, țara șia distrus aproape complet industria de apărare și, intrând în NATO și în Uniunea Europeană, s-a autoconvins, prin politicienii ei lipsiți de orice capacitatea de viziune strategică pe termen lung, că dimensiunea militară nu mai contează, că războiul și războaiele nu mai există, deși ele fac ravagii în toată lumea. Desigur, nici Europa nu s-a înarmat, iar recomandarea făcută la summit-ul NATO din țara Galilor ca fiecare țară membră să-și crească, în următorii zece ani, procentul din BIP pentru cheltuieli militare la 2%, este departe de a soluționa această problemă. Țările care s-au înarmat efectiv și pot duce un război sunt Statele Unite, Rusia, China, India și Orientul Mijlociu (unde deja războaiele fratricide fac dezastre). Norocul nostru este, ca să spunem așa, că un astfel de război ar fi aproape o nebunie, întrucât ar declanșa, fără îndoială, războiul nuclear, pe care nimeni nu și-l dorește. Dar de aici nu rezultă cu certitudine că un astfel de război nu va fi posibil.

INTERVIU LA DISTANŢĂ Două entităţi politico-militare, aparent fără vreo legătură între ele, UE şi NATO, sunt chemate să ofere soluţii gravelor probleme, iar ele balansează riscant doar soluţii de moment, deloc satisfăcătoare. Internetul este plin, cu tot optimismul pe care decidenţii politico-militari europeni şi naţionali îl afişează, de mesaje deloc liniştitoare despre capacitatea Europei, NATO şi României de a gestiona cu eficienţă criza gravă din regiune şi un eventual conflict armat cu Rusia.

Cetăţenii Europei şi României pot sta liniştiţi din acest punct de vedere?

General de brigadă (r) Gheorghe VĂDUVA: Cetățenii Uniunii Europene și cu atât mai puțin cei ai României, cred eu, nu pot sta pe deplin liniștiți, chiar dacă se pare că nu-i afectează prea mult acest zăngănit de arme din Ucraina și din Siria. Cei care n-au fost niciodată pe front percep războiul doar prin spectacolul care se transmite la televizor. Pe frontul din estul Ucrainei este pe rol un acord de încetare a focului, care când se respectă, când nu, Rusia și Occidentul își tot aplică reciproc sancțiuni, situația este destul de încordată, Poroșenko, președintele Ucrainei, cere ajutor și întăriri, se apropie iarna și, probabil, va urma o criză a gazelor, războiul din Siria este în continuare devastator, în Fâșia Gaza lucrurile nu s-au liniștit, Statul Islamic își intensifică acțiunile, insinuările și amenințările, iar imigrația islamică s-a intensificat în ultimele luni.

Rusia și NATO se află din nou față în față, pe aliniamentul strategic de care am vorbit, așa cum erau înainte de 1989, dar ceva mai la Est, Rusia și-a modernizat arsenalul nuclear, la fel și SUA (cele două mari puteri sunt la paritate) și nimeni nu pare a fi dispus să cedeze în favoarea celuilalt sau să facă vreun pas spre conciliere și pace. Probabil, beligeranța din Ucraina nu va înceta prea curând, iar soluțiile propuse nu par a fi nici pe placul Ucrainei, nici al rebelilor, nici al Rusiei și nici al Occidentului. În acest mediu de securitate degradat semnificativ și incert pe toate planurile, de fapt, de insecuritate, singurele comportamente și atitudini care mai contează pentru cei ce nu se află încă în război sunt prudența și înțelepciunea.

Oameni, disperare, foamete şi marşuri interminabile pe trasee controlate de mari „familii” de traficanţi transfrontalieri, spre un „Eldorado” promis. Garduri, gaze lacrimogene, tabere de refugiaţi şi iar disperare, sărăcie şi dezamăgire...

Cum apreciați actuala evoluție a fenomenului migrației și modul în care aceasta ne va influența viața?

Colonel (r) Florian GÂRZ: Migraţia naturală a omenirii are o vechime de circa 150.000 ani. Aceasta a constituit condiţia fundamentală a dezvoltării fiinţei umane şi a civilizaţiei universale.

În ultimele secole circa 70 milioane de europeni au emigrat spre toate colţurile lumii; aceştia au cucerit teritorii, au masacrat populaţii şi au obţinut averi uriaşe. Aşa s-au născut SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Argentina, Brazilia şi celelalte ţări din America de Sud. Actuala migraţie spre Europa este o migraţie artificială, provocată de războaiele duse de SUA – NATO timp de peste 25 ani în Orientul Mijlociu lărgit şi în nordul Africii.

Migraţia Africană este generată şi de vestigiile îngrozitoare ale epocii coloniale - mizeria, foametea şi bolile.

Pe de altă parte Europa are un deficit mare de forţă de muncă apreciat la circa 35-40 milioane oameni, singura sursă fiind migraţia.Cea mai mare nevoie de forţă de muncă o are Germania. Europa este obligată să-şi schimbe radical politica faţă de migraţie.

Migraţia actuală implică şi riscuri. În ciuda retoricii, România nu se poate sustrage politicii UE în problematica migraţiei. Nu avem interes să ne tăiem craca de sub picioare.

General de brigadă (r) Gheorghe VĂDUVA: Cei mai mulți dintre oameni nu-și părăsesc țara, casa, localitatea, conaționalii, prietenii și familia, decât dacă sunt nevoiți să o facă sau cred că, undeva, în altă parte, le va fi mai bine.

Imigrația populației musulmane în Europa – și nu oriunde în Europa, ci cu prioritate și uneori ca singură opțiune, în țările care au avut șansa să devină și să fie printre cele mai bogate și printre cele mai avansate din Europa și chiar din lumea întreagă, îndeosebi în Germania, dar și în Franța, în Marea Britanie, în Belgia, în Olanda, în Țările Nordice etc. – reprezintă un fenomen care se cere foarte bine analizat. Se pot desprinde niște concluzii formidabile privind comportamentul maselor mari de oameni în vremuri complicate, așa cum sunt și cele de azi. Aceste mase uriașe de oameni care își părăsesc pentru totdeauna țările de origine fac parte din Orientul Mijlociu (includem aici și Orientul Apropiat), considerat azi un fel de butoi cu pulbere al lumii. Dar de ce a ajuns Orientul Mijlociu astfel? Răspunsul se cunoaște. Pe de o parte, datorită tensiunilor și frământărilor existente chiar în interiorul lui și, pe de altă parte, datorită politicilor occidentale de divide et impera (desigur pentru resursele sale), sub deviza transformării acestei regiuni în Marele Orient Mijlociu Democratic și Prosper. În plus, aici este vorba și de orientarea populațiilor tinere spre un mod de viață de tip occidental, în libertate și neîngrădire, cu acces la cunoaștere, tehnologie și democrație. O astfel de politică a dus la acțiuni prin care au fost practic distruse Irakul, Libia, Afganistanul și o mare parte din țările în care s-a declanșat Primăvara Arabă, a activat două mari focare de război – cel din Siria și cel din Afganistan – și a favorizat deschiderea, în Libia, a unei porți de lansare a emigranților spre Uniunea Europeană. Peste toate, a fost generat așa numitul Stat Islamic, a cărui amibiție este să refacă Marele Califat care să cuprindă aproape întregul teritoriu al Europei Centrale și de Sud-Est, plus Asia Centrală și chiar zona uigură

INTERVIU LA DISTANŢĂ din China. Deja acest Stat Islamic controlează trei dintre cele mai bogate regiuni din Irak, cu centrul pe Mossul și două regiuni din Siria, exact unele dintre zonele cele mai bogate în petrol.

Degradarea gravă a mediului de securitate și izbucnirea războiului extrem de sângeros din Siria, din Irak și din Afganistan sunt cauzele principale ale aceste emigrații masive spre Europa a populațiilor musulmane.

Aceste populații, în marea lor majoritate, în loc să stea acolo, acasă la ele, să aibă încredere în șansa rerealizării Marelui Califat, a Superstatului Islamic proclamat deja de liderii lui, să-și trimită feciorii în oastea care să-i biruiască pe necredincioși și să instituie legea Coranului peste tot, să contribuie la triumful civilizației lor împotriva restului lumii, emigrează. Și nu oricum, ci cu tot ce au: copii, părinți, bunici. Și în niște condiții îngrozitoare. Fug pur și simplu de acele locuri, ca niște turme panicate. Și toate se îndreaptă doar spre pomul lăudat. De ce oare? Pentru că doar acest pom lăudat are porțile deschise pentru ele. Restul lumii, inclusiv arabo-musulmane, nu vrea să audă de aceste populații, nu vrea să le primească. Faptul că Europa primește acest imigranți este lăudabil. Dar efectele fenomenului ca atare sunt sau pot deveni dezastruoase pentru țările europene, îndeosebi pentru cele bogate, întrucât creează dezechilibre demografice și civilizaționale foarte greu de gestionat. După unele date, se apreciază că, înr-o jumătate de veac, Europa va

deveni predominant musulmană, ceea ce înseamnă schimbarea radicală a culturii și stilului de viață occidental.

Mai mult, este foarte posibil ca Statul Islamic, Jihadul și tot felul de grupări teroriste să-și infiltreze aici, folosindu-se de scutul acestor mulțimi, echipele lor de luptători în vederea unor acțiuni viitoare. Și chiar dacă toate aceste lucruri sunt doar în parte adevărate, iar Europa chiar are capacitatea și capabilitatea să gestioneze acest fenomen, poate chiar în favoarea ei, ceea ce este, totuși, greu de presupus, asemenea mișcări de populații pot crea adevărate mutații geopolitice și geostrategice grave, cu consecințe greu de evaluat. E drept, fenomenul nu poate fi oprit. Dar, măcar, trebuie să fie foarte bine controlat și evaluat.

Vă mulţumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre.

Reporter „la distanţă”, Redactor şef, colonel (r) Alexandru RUSU

PUNCTE DE VEDERE

„RÂNDURI PENTRU POLITICIENI” (MAI ALES... PARLAMENTARI) Colonel (r) Liviu ZANFIRESCU MOTTO:

„Nu cu fraze şi cu măguliri ... se iubeşte şi se creşte naţia adevărată.”

Mihai Eminescu, Însemnări zilnice, vol. I, p. 291 Deunăzi, m-am reîntâlnit cu un mai „tânăr” camarad şi, din una într-alta, am constatat că suntem preocupaţi de aceeaşi problemă vitală, extrem de actuală, a societăţii româneşti: PATRIOTISMUL. Întrebările s-au însinuat singure: Mai ştim ce-i PATRIA? Dar PATRIOTISMUL? În acest sens, mai există modele, exemple demne de urmat, şi dacă da, ce întreprind statul, partidele, societatea în prezent pentru afirmarea şi dezvoltarea spiritului patriotic?

La peste 25 ani de la evenimentele din decembrie 1989, când societatea românească s-a pronunţat pentru schimbare, constatăm că cei care s-au perindat la putere (Preşedinte, Parlament, Guvern), prin pseudoreforme, mai ales în ÎNVĂŢĂMÂNT, în CULTURĂ, n-au reuşit să înfăptuiască decât o „măreaţă operă a dezbinării, a învrăjbirii”.

Goana după înavuţire rapidă, prin furt şi înşelăciune, prin dezmembrarea industriei şi vânzarea acesteia pe nimic, „promovarea” delapidării, a şpăgii pentru obţinerea de avantaje şi venituri necuvenite, retrocedările ilegale s-au dovedit a avea efecte devastatoare asupra vieţii materiale şi spirituale a poporului (care, între timp, prin contribuţia „inestimabilă” a partidelor, a devenit ... populaţie).

Au căzut pe rând metalurgia, siderurgia, construcţia de maşini, petrochimia, industria extractivă, producţia agricolă, zootehnia, ramura forestieră, transporturile, cercetarea ştiinţifică ş.a. În numele globalizării, ROMÂNIA, fără a i se cere o evaluare corectă, fără a i se acorda şansa de a materializa un „proiect de ţară”, a fost admisă ca ţară secondhand în UE şi NATO. Tot acest halucinant proces, derulat pe parcursul celor 25 de ani, a marcat polarizarea societăţii româneşti, sărăcirea accentuată a majorităţii populaţiei, creşterea şomajului, exodul valorilor umane, amatorismul politic în proiectarea învăţământului în viitor, căderea sistemului de sănătate, a cercetării ştiinţifice în ansamblul său, creşterea mortalităţii.

Calificându-l, prin consecinţele nefaste, datorate în

primul rând arivismului politic, acest proces poartă amprenta ANTIROMÂNISMU-LUI. „Ce-i de făcut?” vorba lui V.I. Lenin.

După cum se cunoaşte, în noţiunea de PATRIE se are în vedere un anumit teritoriu locuit de un popor, totalitatea relaţiilor economice, sociale, politice, juridice şi morale, valorile materiale şi spirituale create de-a lungul veacurilor de cei ce muncesc, precum şi limba, obiceiurile, tradiţiile de progres şi civilizaţie. În concepţia lu Tudor Vladimirescu patria semnifica „norodul şi nu tagma jefuitorilor”, iar în 1862, Alexandru Ioan Cuza, adresându-se Oştirii, spunea: „Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al patriei stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copii voştri.”

La rândul său, Barbu Delavrancea menţiona: „Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri”.

Astfel, prin conţinut, patriotismul se afirmă ca un evantai de stări şi fapte de conştiinţă însumând atitudini, convingeri, trăiri, acţiuni, muncă, luptă, jertfe pentru Ţară şi Popor; el presupune aderenţă deplină, identificarea cu tradiţiile glorioase de luptă, cu tradiţiile culturale ale naţiei din care s-a zămislit.

Forme şi principii morale cum ar fi datoria, onestitatea, umanismul, eroismul, vitejia sunt integrate SENTIMENTULUI PATRIOTIC toate susţinând un unic scop: slujirea PATRIEI. „Ţara – scria Mihail Sadoveanu – nu se serveşte cu declaraţii de dragoste (atenţie! domnilor politicieni) ci cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jertfă. (...) Nu înseamnă pretenţia că sîntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic şi conştient. Munca cinstită, viaţa curată, iubirea de semen, împlinirea datoriilor pe care le avem – adică faptele – toate acestea înseamnă PATRIOTISM”. În contextul situaţiei politico-militare actuale, când Ucraina a devenit un punct fierbinte pe harta Europei, în

PUNCTE DE VEDERE proximitatea hotarelor României, când starea de război e vizibilă, pare cel puţin ciudat că factorii de decizie ai Statului Român nu iau o măsură necesară, poate cea mai la îndemână: reintroducerea serviciului militar obligatoriu, sub o formă sau alta, conform procedurilor existente şi în alte state membre NATO. Faţa nevăzută a lucrurilor (aspectele ce se află dincolo de aparenţe) poate determina, chiar de la începutul unui conflict, realizarea de către agresor a SURPINDERII – cel mai semnificativ factor de succes în obţinerea INIŢIATIVEI în operaţiile militare şi, ulterior, în înfrângerea inamicului (învăţămintele lui Sun – Tzu din „Arta Războiului” fac istorie în contemporaneitate).

SUA, cu teritoriul situat în afara continentului european, cea mai puternică forţă militară a lumii, bazată pe uriaşul complex economico-militar autohton, îşi pot permite să întreţină o armată de profesionişti, ceea ce, să recunoaştem, nu este cazul României. „Războiul întregului popor” nu a fost un moft personal al lui Nicolae Ceauşescu. A fost o decizie care a avut la bază analiza fenomenului de către specialişti din diverse domenii, materializată cu deciziile de rigoare. Totodată, a fost un răspuns la invazia Cehoslovaciei din 1968, de către forţe militare aparţinând Tratatului de la Varşovia (mai puţin România). Ţara nu poate fi apărată numai de către militari profesionişti, fără o minimă şi necesară pregătire militară a „întregii suflări” aptă de luptă. Nu întâmplător, încă mai persistă, mai ales în mediul rural, ecoul unei zicale din bătrâni: „Nu eşti om împlinit, dacă n-ai făcut armata!” Şi dacă mai avem în vedere că situaţia actuală conţine elemente asemănătoare cu cele din perioada 19461955, armata (cu toate calculatoarele, tabletele, telefoanele mobile etc.) ar trebui să organizeze atât instruirea pentru apărarea patriei, cât şi procesul de ... alfabetizare! (în statistici România e campioană la analfabeţi!)

Că armata nu place multora e de înţeles, dar că, în caz de război, aproximativ 70% din tineri s-ar înrola, fără a poseda un minim de instruire, astfel încât primul glonţ rătăcit le-ar putea curma viaţa, asta chiar că e de domeniul absurdului, a ilogicului.

Ceea ce ştiu mai puţin unii politicieni (în paranteză fie spus, cu un IQ îndoielnic, puşi pe căpătuială, care se gândesc „să se sacrifice pentru Patrie” propunându-şi pensii nesimţite, dominaţi deci, de un evident EGOISM) este faptul că militarii, spre deosebire de aceştia, prin statutul pe care-l au şi prin jurământul lor, muncesc 24 ore din 24.

Aruncarea cu capul înainte a unor aleşi, atitudinea triumfalistă, dar superficială în fond, de necunoaştere în detaliu a problematicii militare, bazată exclusiv pe intervenţia aliaţilor, în caz de război (conform prevederilor tratatului încheiat cu ţările membre NATO) NU POATE CONSTITUI SINGURA CENTURĂ DE SIGURANŢĂ A ROMÂNIEI. Şi, ar mai fi de remarcat şi, în acelaşi timp, de memorat (mai ales de către tineri) că, fie şi întâmplător, în viaţă nu faci numai ce-ţi place, că în calitate de CETĂŢEAN, prin Constituţie, nu ai doar DREPTURI, ci şi ÎNDATORIRI (OBLIGAŢII).

Exista, pe vremea când eram locotenent, o broşură a militarului în termen „RÂNDURI PENTRU OSTAŞI” pe care o consider valoroasă şi astăzi, dar nu pentru militarii în termen care nu mai există, ci pentru aleşi, actualizată sub titlul „RÂNDURI PENTRU POLITICIENI (MAI ALES PARLAMENTARI)”. Epurată de unele inadvertenţe, apreciez că ar fi un mic îndreptar despre PATRIE şi PATRIOTISM şi prin conţinut, ar sensibiliza conştiinţa şi simţirea politicienilor.

Acesta ar putea prezenta, chiar din primele pagini, un „in memoriam”, cu „eroii vremurilor noi”, militarii decedaţi în diverse misiuni la care au participat în teatrele de operaţii.

Ar fi un minim, necesar şi responsabil act de conştiinţă în care onoarea, demnitatea, eroismul ar pulsa în cel mai puternic sentiment comun: PATRIOTISMUL. ... Dar, până atunci, nu-i rău ca, din când în când, dincolo de hectare, aur, tablouri, retrocedări, de transparenta „epidemie de egoism”, aleşii noştri să mediteze la ... Ce mai e Patria? Dar patriotismul? Şi asta, cât mai repede, pentru că, între timp, Patria s-ar putea nici să nu mai fie!

TEHNOLOGIE

TEHNOLOGIA KESHE ŞI IMPLEMENTAREA ACESTEIA ÎN DOMENIUL MILITAR

Colonel (r) Ion MILITARU Fundaţia KESHE Poate cea mai uluitoare tehnologie care se dezvoltă în prezent în folosul libertăţii oamenilor de pe întreaga planetă este cea descoperită şi aplicată de către membrii aşa-numitei „Fundaţia Keshe”. Tehnologia Keshe se anunţă absolut revoluţionară şi ea pare să aibă cu uşurinţă potenţialul de a restructura complet toate domeniile vieţii economice, politice, sociale sau militare. Tocmai de aceea nici nu ne mai mirăm prea mult că în mass-media internaţională informaţiile despre această organizaţie sunt aproape cu desăvârşire absente. Şi totuşi, fundaţia are filiale în zeci de ţări ale lumii, iar site-ul său oficial (www.keshefoundation.org) a înregistrat chiar şi un milion de vizite pe zi.

Fondatorul organizaţiei, savantul iranian Mehran Tavakoli Keshe, susţine că sistemele dezvoltate de Fundaţia Keshe au ajuns la capacitatea de a produce şi controla câmpuri magnetice şi gravitaţionale. Această realizare are în consecinţă sute de potenţiale aplicaţii ce ar putea conduce la rezolvarea celor mai stringente probleme ale omenirii cum ar fi lipsa de energie, de mâncare sau de apă, precum şi la îndepărtarea rapidă şi sigură a poluării mediului. Printre cele mai importante aplicaţii, ar fi de menţionat cele din domeniul transporturilor, în care prin intermediul reactoarelor plasmatice se creează capacitatea de levitaţie şi mişcare ultra-rapidă a vehiculelor şi aeronavelor, indiferent de greutatea lor. În domeniul sănătăţii, se afirmă că

metodele Keshe operează direct cu structurile plasmatice şi atomice ale corpului uman, reuşindu-se refacerea stării de sănătate pentru orice tip de boală sau tulburare. De asemenea, printre multe altele, sistemele Keshe pot genera apă curată în orice zonă de pe glob, sau pot crea câmpuri plasmatice din care apoi să fie materializat orice element chimic.

TEHNOLOGIE

Fundaţia Keshe anunţă că metodele tehnologiei sale au fost deja testate şi că ele funcţionează. Fizicianul şi inginerul iranian Mehran Keshe a lucrat mai bine de două decenii pentru a înregistra patente în toată lumea, astfel încât atunci când noua tehnologie va fi oferită pe piaţă, să nu fie nevoie de sume colosale pentru a putea fi folosită. Intenţia de bază a membrilor fundaţiei este ca noua tehnologie să fie oferită în mod caritabil tuturor oamenilor de pe această planetă.

După cum era însă, din păcate, de aşteptat, problema majoră care a apărut în toată această situaţie (atât de aducătoare de speranţă pentru populaţie), este că inovaţiile cu totul extraordinare propuse de Fundaţia Keshe se lovesc de interesele marilor companii şi ale structurilor de putere existente la ora actuală. Aceste structuri doresc cu disperare să-şi păstreze status quo-ul prezent prin care îşi asigură dominaţia mondială şi din acest motiv sunt gata să distrugă fără milă pe oricine le-ar ameninţa poziţia. Este, din această perspectivă, cu totul naiv să credem că cei care controlează în prezent lumea doresc ca masele de oameni să aibă de-acum la dispoziţie energie gratuită şi să nu mai poată fi condiţionaţi (controlaţi) prin taxe, impozite şi necesităţi de tot felul.

întâmplător (şi să fie apoi găsită de iranieni), sau că ar fi fost lovită de un proiectil, ori că ar fi fost defectată prin operaţiuni de interferenţă tip hackering. În toate aceste cazuri aparatul ar fi suferit distrugeri majore în urma prăbuşirii. De asemenea, drona era monitorizată de la distanţă de agenţi CIA prin intermediul a opt sateliţi. Era exclus ca ea să se fi rătăcit şi să ajungă în teritoriul iranian dintr-o eroare. În plus, drona era prevăzută cu un sistem de autodistrugere în cazul în care ar fi fost capturată. De fapt, americanii erau absolut siguri că datorită tehnologiei high-tech de ultimă generaţie pe care o considerau imbatabilă, nava lor spion nici măcar nu poate fi detectată de iranieni. Şi totuşi drona a fost detectată şi capturată din zbor de către iranieni şi apoi adusă intactă la sol. În aceste condiţii apare următoarea întrebare foarte bulversantă: „Ce tehnologie a reuşit să realizeze o asemenea performanţă?” Şi încă „De unde au avut iranienii asemenea disponibilităţi atât de avansate?”. Specialiştii au evaluat că o asemenea tehnologie a implicat o navă ce poate dezvolta o viteză uriaşă, ce are totală invizibilitate faţă de radare, a dovedit capacitatea de a bloca fluxul de date ce venea de la sateliţi pentru a ghida drona, precum şi posibilitatea de a genera o undă tractoare!

Acesta este punctul în care în tabloul de ansamblu lucrurile se conexează perfect cu apariţia tehnologiei Keshe. Nu este un secret că Mehran Keshe a oferit în anul 2008 tehnologia sa guvernului iranian tocmai pentru ca Iranul să se poată apăra şi să rămână o ţară liberă. De altfel membrii Fundaţiei Keshe recunosc că exact tehnologia lor a stat la baza capturării navetei americane. Mai mult, ei avertizează forţele militare americane că dacă ar trimite cele mai avansate prototipuri de avioane de vânătoare pentru a ataca Iranul, atunci acestea vor fi transformate cu cea mai mare uşurinţă (prin declanşarea unor câmpuri magnetice şi gravitaţionale foarte puternice) în simple mormane de fiare vechi. Membrii Fundaţiei Keshe ţin însă să sublinieze că nu vor folosi niciodată această tehnologie pentru a ataca, ci doar O confirmare deosebit de concretă a impactului real pe pentru a menţine un climat de pace şi securitate. care tehnologia Keshe deja a început să îl imprime pe plan Mult dincolo de stadiul discuţiilor şi tratativelor, internaţional, a avut loc la sfârşitul anului 2011. În data de 4 tehnologia Keshe pune într-un mod foarte concret bazele instituirii decembrie 2011 numeroase televiziuni ale lumii au dat publicităţii unui climat de pace mondială pentru că prin adoptarea acestor faptul că o navă-spion militară (dronă) americană, folosind o sisteme, orice naţiune poate avea posibilitatea de a trimite efectiv tehnologie high-tech de ultimă generaţie, a fost capturată de înapoi la destinatar eventualele rachete nucleare distrugătoare. forţele militare iraniene. Televiziunile iraniene au difuzat imagini Acest program este denumit „Return to the sender”. Prin acest detaliate cu nava de spionaj, care era complet nevătămată. program sistemele Keshe nu doar că pot capta din zbor rachetele Incidentul a pus administraţia SUA într-o postură foarte delicată, insurgente (care conform tehnologiei curente au o viteză de din două motive. În primul rând pentru că asemenea acţiuni de aproximativ 2-3 Mach), dar sunt capabile să identifice imediat de spionaj se plasează împotriva tuturor legilor şi regulamentelor unde au fost trimise şi să le returneze cu viteze chiar mult mai mari internaţionale, fiind asimilate cu acte de război. În al doilea rând, decât cele cu care au fost expediate iniţial (este vorba de viteze de situaţia concretă a dovedit că cele mai performante şi mai secrete retur estimate la 35-40 Mach).

Mehran Keshe mărturisea cu o nave high-tech americane nu sunt decât simple jucării faţă de tristă ironie că „Mă întreb cine doreşte să testeze asta prima dată”. tehnologia iraniană. Această umilitoare constatare a lovit foarte puternic în orgoliul american de „cea mai puternică naţiune a globului”, deşi bineînţeles că mass-media occidentală s-a grăbit să minimalizeze cât mai mult incidentul. Faptul că totuşi lucrurile s-au petrecut exact aşa a fost confirmat de nimeni altul decât Preşedintele SUA, Barack Obama. Acesta a apărut public la postul de televiziune CBS News în ipostaza jenantă de a recunoaşte că a cerut iranienilor să dea drona înapoi (ceea ce de altfel iranienii au refuzat).

Este important să evidenţiem că deşi acea dronă se deplasa la o înălţime de 20.000 de picioare (aproximativ 6 kilometri), iranienii au capturat-o fără să-i producă nicio zgârietură! Aceasta exclude ipoteza că nava s-ar fi putut prăbuşi

TEHNOLOGIE Revenind la incidentul legat de capturarea dronei, reacţia administraţiei americane a fost că în data de 23 aprilie 2012 Casa Albă a emis un decret (ce poate fi consultat la adresa http://www.keshefoundation.org/media-a-papers/keshenews/313-us-presidential-decree-and-keshe-foundationresponse.html), prin care preşedintele Barack Obama declara că tehnologia informatică iraniană este cea mai distructivă tehnologie creată vreodată de om şi că orice persoane care au legătură cu aceasta nu mai au autorizaţia de a pătrunde în spaţiul SUA. Dincolo de aceste declaraţii oficiale, decretul Casei Albe arăta că administraţia americană a devenit pe deplin conştientă de potenţialul militar al tehnologiei iraniene şi încerca să izoleze Iranul pe plan internaţional, propagând asupra acestei ţări obişnuitul pretext „terorist”. Contrar obiceiurilor sale rele din acest gen de situaţii, SUA nu a mai deranjat totuşi Iranul, ceea ce confirmă indirect puterea obiectivă a tehnologiei Keshe.

Constituirea şi dezvoltarea Fundaţiei KESHE Fizicianul şi inginerul de origine iraniană Mehran Tavakoli Keshe a obţinut specializarea în fizică nucleară absolvind Universitatea Queen Mary din Londra în anul 1981. El a înfiinţat Fundaţia Keshe în anul 2005 cu scopul de a pune bazele unei companii sau organizaţii care să dezvolte o cu totul nouă tehnologie spaţială. Fundaţia este pacifistă, non-profit, nonreligioasă şi aspiră doar să aducă noi cunoştinţe ştiinţifice, tehnologii şi soluţii eficiente la problemele globale majore. În anul 2004 inginerul Mehran Keshe pusese deja la punct o tehnologie care promitea posibilităţi extraordinare, constituită după modelul funcţionării tuturor structurilor din Univers (atomi, planete, stele, galaxii, etc). Rezultatele experimentale au confirmat pe deplin modelul teoretic, ceea ce ar fi putut reprezenta recunoaşterea unui succes de-a dreptul epocal pentru ştiinţă. Şi totuşi, comunitatea ştiinţifică a ignorat aproape complet rezultatele lui Keshe. În anul 2005 MT Keshe a construit primele reactoare statice cu plasmă. Concluziile teoretice enunţate anterior au fost confirmate în practică: aceste reactoare produc tensiune și curent la temperatura camerei și la presiunea atmosferică obişnuită.

Ulterior au fost construite şi evaluate mai multe prototipuri de asemenea reactoare cu plasmă. Reactoarele au fost testate şi în scopuri medicale, în prezența medicilor. Din nou, brevetele de invenţie au fost înregistrate la Oficiul European de Brevete. Pe ansamblu, în anul 2005 au fost obținute patente pentru mai mult de 300 de aplicaţii ale acestei tehnologii.

Scopul Institutului este acela de a oferi guvernelor lumii metodele dezvoltării unui Program Spaţial mult mai avansat decât cel actual (decât al NASA, de exemplu) pentru a trimite misiuni cu echipaj uman în spaţiul cosmic. Conform site-ului http://keshefoundation .org/, „Programul Spaţial va proteja Pământul şi va conferi Omului libertatea de a călători în Spaţiu şi de a avea noi aşezări pe Lună, pe Marte sau mai departe în Spaţiu. Construirea navelor spaţiale Magrav, pe baza sistemelor de reactoare plasmatice, a sistemelor de sănătate şi a sistemelor de locuit, va aduce o nouă industrie – cea a plasmei -, va crea noi locuri de muncă şi va aduce o mare prosperitate (apă, alimente, sănătate, putere, spaţii de locuit) pentru toţi. Această tehnologie va aduce pace deoarece nu va mai fi nevoie de războaie pentru securitatea lumii şi pentru resurse”. Spaceship Institute oferă cunoaşterea sa cercetătorilor oneşti din întreaga lume pentru ca ei să o poată transmite apoi guvernelor şi naţiunilor lor.

Bazele tehnologiei KESHE și câteva din aplicaţiile ei Cercetările lui Mehran Keshe au pornit de la efortul de a înţelege cum este posibil ca mişcarea tuturor planetelor, stelelor, galaxiilor şi a celorlalte structuri din Univers să se auto-întreţină timp de miliarde de ani. După aproape 20 de ani de studii, el a elaborat un nou model teoretic despre natura gravitaţiei şi a celorlalte forţe fundamentale din Univers. Unul dintre principiile fundamentale ale teoriei sale este acela că orice entitate din Univers – fie ea un atom, o planetă, o stea sau o galaxie – are gravitaţie şi un câmp magnetic. Acestea două (gravitaţia şi magnetismul) formează un sistem unitar. Gravitaţia este atracţia, iar magnetismul este repulsia. De asemenea, fizicianul iranian afirmă că ceea ce produce efectele gravitaţionale ale planetelor, stelelor, precum şi dinamica de la nivelul atomilor este interacţiunea a două câmpuri magnetice care sunt produse de nucleele acestor corpuri. În cazul Pământului, de exemplu, teoria oficială în prezent acceptată descrie existenţa doar a unui singur câmp magnetic generat de nucleul planetei. În studiile sale, Keshe a ajuns totuşi la concluzia că există un dublu-câmp magnetic emanat de nucleul Pământului şi că tocmai interacţiunea continuă dintre aceste două câmpuri interioare generează apariţia gravitaţiei şi a magnetismului planetar.

Mehran Keshe arată că partea cea mai interioară a nucleului Pământului posedă hidrogen şi alte câteva elemente care intră în anumite reacţii de fuziune plasmatică nucleară. Curenţii care se creează în acest proces generează un câmp magnetic de bază, suprapus peste câmpul magnetic (deja cunoscut) al nucleului.

Teoria lui Keshe arată că atunci când două câmpuri În ianuarie 2014 a fost înfiinţat „Spaceship Institute”. magnetice de intensităţi similare interacţionează, ele devin Site-ul Institutului este SpaceshipInstitute.org sau pe facebook . „înlănţuite” într-o sferă dinamică mai mare, iar când asemenea Practic toate cercetările şi realizările Fundaţiei Keshe sunt sfere dinamice interacţionează între ele, se produc câmpuri orientate pentru concretizare în cadrul Spaceship Institute.

TEHNOLOGIE Rezultatele experimentale obţinute de M. Keshe, arată că s-a reuşit ca prin modificarea câmpurilor magnetice şi gravitaţionale ale elementelor, acestea să poată fi trecute dintr-o stare de agregare în alta la temperatura şi presiunea camerei (adică în condiţiile obişnuite de mediu). În mod obişnuit trecerea materiei dintr-o stare în alta se face prin modificarea temperaturii sau presiunii. Mehran Keshe a extras prin noile metode, direct din aer, gaze precum dioxid de carbon (CO2) sau metan (CH4) şi a reuşit să le menţină sub formă de nano-particule în stare lichidă, de gel, sau de pudră.

Deşi poate să pară de necrezut, există rezultate foarte concrete care arată că prin reproducerea anumitor condiţii plasmatice în reactoare de tip Keshe pot fi produse direct orice fel de materiale, oriunde în spaţiu. Se creează mai întâi plasma (starea de plasmă) – să zicem – a cuprului din câmpul magnetic al Universului şi apoi acea plasmă poate fi convertită în materie. La fel se poate proceda şi pentru a produce aur, diamante, mercur, magnetice şi gravitaţionale. Fiecare câmp magnetic conţine sau orice alt element pe frecvenţa căruia sunt acordate câmpurile componente plasmatice ale celor trei tipuri de bază ale materiei: generatorului. materie, antimaterie şi materie neagră. Interacţiunea dintre Este util să amintim că plasma este cea de-a patra stare aceste trei forme de materie se regăseşte sub forma unui sistem de agregare a materiei, celelalte trei fiind starea solidă, lichidă şi mai mare de integrare dinamică, numit de Keshe „Plasma iniţială cea gazoasă. Plasma este starea principală a materiei din care fundamentală” sau „Neutron”. Din neutron se disociază atomul sunt constituite stelele, ceea ce înseamnă că aceasta este starea (cu componentele sale – protonul şi electronul), procesul fiind preponderentă a materiei din întregul Univers. însoţit de eliberarea unor mici fragmente de câmp magnetic sub O altă aplicaţie a sistemelor Keshe este aceea că prin formă de energie sau lumină. modificarea câmpului magnetic şi gravitaţional al elementelor pot Aspectul practic fundamental care a condus la crearea fi create (la presiunea şi temperatura camerei) nano-materiale şi tehnologiei Keshe este bazat pe dinamica plasmei încărcate super-conductori. Acest gen de materiale au fost evaluate şi electric care devine sursă a câmpurilor magnetice şi confirmate de către mai multe universităţi. Super-conductorii gravitaţionale. (http://www.scribd.com/doc/118388996/ obţinuţi prin tehnologia Keshe au o rezistenţă de aproape zero Reproducerea-Generatorului-Plasmatic-Keshe). ohmi, ceea ce înseamnă că practic ele ar putea conferi Inginerul iranian Mehran Keshe a anunţat că pe baza computerelor viteze de mii de ori mai mari chiar şi decât ale celor noii înţelegeri a creării gravitaţiei şi a câmpurilor magnetice a mai rapide computere actuale, cum ar fi cele ale serviciilor secrete reuşit să reproducă tipul de sisteme care se auto-alimentează în americane (de tip Cray 5). Un alt avantaj major al acestor mod natural. El a construit un reactor plasmatic care reproduce calculatoare ar fi acela că ele nu se vor supra-încălzi. fenomenele ce au loc în nucleul Pământului. Acest tip de reactor Noua înţelegere a producerii forţei gravitaţionale a (care are cam 15-20 de cm în diametru) are capacitatea să îşi condus şi la capacitatea de a o replica. Mai exact, prin intermediul creeze propriile câmpuri magnetice şi gravitaţionale şi nu reactoarelor plasmatice cu câmp magnetic dublu se poate genera necesită combustibili convenţionali (fosili), funcţionând doar pe magnetism şi gravitaţie. Este vorba de aşa-numitele Reactoare baza unei anumite utilizări a hidrogenului (care este cel mai MAGRAV. Aceasta conduce la o adevărată revoluţie în domeniul răspândit element din Univers). transporturilor de orice tip, devenind foarte uşor să fie făcute să Descoperirea acestor noi principii a făcut posibile foarte leviteze vehicule şi aeronave, indiferent de greutatea lor. multe aplicaţii extraordinar de eficiente. Cercetările şi experimentele realizate au demonstrat în mod clar că acest tip de tehnologie este fezabilă și de încredere și că energia și materia pot fi generate ieftin şi curat (fără poluare), într-un mod extrem de performant, care a fost până acum total necunoscut științei oficiale. Au fost obținute patente pentru sute de aplicaţii ale acestei tehnologii, cum ar fi generatoare super-eficiente de energie, sisteme anti-gravitație, purificarea mediului ambiant, nanotehnologia, multiple aplicaţii în domeniul medical, etc.

Una dintre aplicaţii este un generator care prin intermediul rotaţiei unui câmp de plasmă magnetizată într-o bobină de sârmă de cupru are capacitatea să inducă un curent de electroni prin acea bobină, care poate genera astfel energie electrică oriunde în Univers, în orice moment. Mehran Keshe a explicat că întocmai cum electronii se rotesc în mod natural în interiorul atomilor, la fel se rotește şi miezul generatorului său, în virtutea legilor naturii.

TEHNOLOGIE Una din cele mai importante aplicaţii tehnologiei Keshe se referă la Programul Spaţial, în cadrul căruia se are în vedere construirea unor nave destinate călătoriilor în spaţiul cosmic.

Navele construite prin tehnologia Keshe au capacităţi net superioare celor convenţionale, încât ele pur şi simplu par să fie de domeniul SF. Aceste nave ar putea depăşi viteza luminii şi, în consecinţă, ar traversa foarte rapid sistemul solar. Este de menţionat faptul că prin intermediul unui scut energetic creat în jurul navei, ocupanţii săi ar fi protejaţi în mod implicit de forţele

deplasa prin levitaţie şi să nu mai necesite roți. În acelaşi mod s-ar deplasa şi trenurile, tramvaiele sau metrourile, fără să mai fie nevoie de şine sau linii de tensiune.

Unitățile reactoarelor MAGRAV ar putea fi aplicate şi autovehiculelor electrice, care ar obține în acest fel o rază de autonomie de mişcare practic nelimitată (milioane de kilometri).

Produsele de uz casnic și electronice pot beneficia şi ele de această tehnologie. Prin punerea în aplicare a unei versiuni micro-scară a reactoarelor cu plasmă de tip Keshe, aceste produse ar putea funcţiona independent de o sursă exterioară de alimentare chiar şi pentru perioade foarte lungi de timp (o sută de ani). Patentul pentru un astfel de Reactor micro-plasmatic (Microplasma-reactor) a fost deja eliberat de Biroul European de Patente.

Aplicaţii deosebit de eficiente au fost realizate în domeniul vindecării diferitelor tipuri de boli. Aspectul esenţial este că metodele Keshe operează direct la nivelul structurilor plasmatice şi atomice ale corpului uman. Odată ce o boala este diagnosticată, reactorul plasmatic este calibrat pe configuraţia şi frecvenţa necesară a organului afectat. Sistemul poate stimula organismul prin intermediul câmpurilor energetice în direcţia inversării unor procese maladive, sau pentru deschiderea unor blocaje, pentru a dizolva/resorbi anumite structuri materiale (inflamaţii, pietre, nisip, polipi, celule canceroase) sau pentru a stimula creşterea unor zone afectate. În acest mod celulele bolnave sau deteriorate ale organelor pot fi aduse înapoi la starea de sănătate. Câmpurile energetice care acţionează la nivel informaţional sunt resetate permanent, iar informațiile eronate din organism sunt complet șterse și înlocuite cu informațiile corecte.

Aplicaţiile militare ale tehnologiei KESHE Pe măsură ce trece timpul asistăm la escaladarea unor tensiuni politice, militare şi economice între SUA şi Federaţia Rusă, primele două mari puteri ale lumii. De ambele părţi sunt pregătite exerciţii militare de anvergură, în timp ce reprezentanţii guvernamentali fac publice declaraţii tranşante. În esenţă, massmedia occidentală prezintă dinamica evenimentelor ca pe un abuz continuu de putere din partea Rusiei, spunându-se că din acest motiv coaliţia NATO (mai exact SUA, asistată de UE) urmăreşte cu tot mai mare determinare să restabilească echilibrul şi să asigure pacea. Există însă o serie de date esenţiale pe care canalele oficiale de informare ale Occidentului le ascund opiniei publice referitoare la cine şi ce anume determină în realitate raportul de forţe între cele două super-puteri.

inerţiale (care sunt uriaşe la acceleraţii mari), precum şi de radiaţiile sau obiectele care ar putea lovi nava. Acest câmp energetic din jurul navei face să nu mai poată fi detectată de radar.

Pentru ochiul liber, o navă care utilizează această tehnologie va arăta ca o lumină strălucitoare. În plus, va fi eliminată problema majoră pe care o au navele şi rachetele actuale legată de încălzirea pereţilor exteriori din cauza frecării atmosferice.

Tehnologia Keshe vizează şi inovarea transportului „local”, cel de la suprafaţa planetei. Introdusă în transportul public, noua tehnologie ar face ca orice tip de autovehicul să se poată

TEHNOLOGIE

Conform unor dezvăluiri ce au apărut în media alternativă, unul dintre motivele principale pentru care SUA şi UE fac presiuni asupra Rusiei este acela că guvernul rus deţine de câţiva ani o tehnologie absolut revoluţionară, care îi conferă printre altele şi un uriaş avantaj militar. Aceasta este, fără îndoială, o situaţie de neacceptat pentru administraţia de la Casa Albă, care de zeci de ani duce o politică de intervenţie autoritară peste tot în lume unde consideră că „trebuie să facă ordine”.

Bineînţeles, noua tehnologie folosită de ruşi este, deocamdată, ţinută top secret, dar există deja informaţii concludente care dezvăluie că este vorba de sisteme de tip „MAGRAV” (bazate pe controlul câmpurilor magnetice şi gravitaţionale) ce au fost puse la dispoziţie de Fundaţia Keshe.

O confirmare clară a acestei situaţii, ce atentează la mândria guvernanţilor americani, a avut loc anul trecut, pe fondul crizei din Ucraina. La data de 10 aprilie 2014, un vas de război aparţinând Marinei americane, USS Donald Cook, a fost trimis în apele neutre ale Mării Negre echipat cu cele mai moderne sisteme de luptă ale NATO. Distrugătorul USS Donald Cook avea la bord 56 rachete nucleare Tomahawk, patru radare foarte puternice, precum şi cel mai recent sistem american de detectare şi distrugere a rachetelor, AEGIS. Pătrunderea vasului american în acea zonă intra însă în contradicţie cu Convenţia de la Montreaux. Conform acestui tratat internaţional, navele de război ale ţărilor non-riverane Mării Negre nu pot staţiona în zonă mai mult de 21 de zile. Moscova şi-a exprimat de mai multe ori preocuparea în legătură cu prezenţa navelor NATO în Marea Neagră şi, în acest sens, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a atras atenţia că unele nave militare americane au depăşit deja limita de 21 de zile permise pentru şederea lor în Marea Neagră.

Ca răspuns la pătrunderea Distrugătorului USS Donald Cook în Marea Neagră, Moscova a trimis în data de 12 aprilie un bombardier neînarmat, de tip SU-24, care a survolat nava de război americană. Conform ziarului rus Rossiyskaya Gazeta şi

declaraţiilor făcute de generalul rus Pavel Zolotarev (director adjunct al Institutului de studii americane şi canadiene al Academiei de Științe a Rusiei), singura dotare a avionului rus a fost doar cu un ,,coș” montat sub fuselaj, ce conținea un dispozitiv

de război electronic numit Khibiny. Se pare că ceea ce a urmat a pus în stare de şoc marinarii navei americane. Mai multe surse alternative de ştiri (printre care http://www.voltairenet.org/article185324.html, http://www.info-wars.com/russiansdisable-u-s-guided-missile-destroyer/ http://www.liveleak.com/ view?i=588_1398932554#-pDm5OIodHJ6xH8eR.99 , http://auntv.com/2014/11/russian-jet-makes-provocative-pass-at-u-swarship-disables-de-fenses-cybersecurity-system/, http://www.veteranstoday.com /2014/11/13/aegis-fail-in-blacksea-ruskies-burn-down-uss-donald-duck/, http://www.trinfinity8.com/magrav-technology-recent-wargames-over-europe/) au afirmat că atunci când avionul rusesc s-a apropiat de vasul USS Donald Cook, toate sistemele electronice (radarele, transmiterea informaţiilor, circuitele de control) ale acestuia s-au oprit brusc şi, în pofida eforturilor operatorilor, nu au mai putut fi re-pornite. Spre disperarea americanilor, SU-24 a simulat apoi de 12 ori, timp de 90 de minute, că atacă vasul american, care devenise o pradă sigură, fiind incapabil să se mai apere. Sursele citate afirmă că după acest incident USS Donald Cook s-a grăbit să ancoreze în portul românesc Constanţa, unde 27 de membri ai echipajului şi-au depus demisiile spunând că nu au de gând să îşi mai rişte vieţile. În data de 14 aprilie 2014 Pentagonul a făcut public faptul că a fost deosebit de deranjat de respectivul eveniment, emiţând chiar un protest oficial ce a conţinut un comentariu neașteptat de emoțional. Reprezentantul Pentagonului a caracterizat atitudinea Rusiei în acel caz ca „provocatoare şi neprofesională”, precizând şi că: „Incidentul a demoralizat echipajul navei”. Este de remarcat că deşi Pentagonul s-a ferit să recunoască direct, acest comentariu confirmă totuşi că situaţia i-a depăşit complet pe militarii distrugătorului american. Cu privire la acest incident, mass-media occidentală a continuat – aşa cum era de aşteptat – să elogieze armata SUA, menţionând doar că un avion rusesc a survolat de 12 ori vasul american USS Donald Cook, fără să pomenească absolut nimic despre vreo eventuală blocare a capacităţii de luptă a acestuia.

De cealaltă parte, în mediile de informare alternative ruse incidentul a fost prezentat explicit, arătându-se că scopul acelei demonstraţii a fost să descurajeze ofensiva americană spre Răsărit şi să arate că Rusia nu doreşte război. În prezent tot mai mulţi experți militari ruşi (aşa cum se evidenţiază în http: //sputniknews.com/military/20150304/ 1019042643.html) nu se feresc să declare că această nouă tehnologie – care a făcut posibilă dezactivarea completă a celui mai avansat sistem american de distrugere de rachete – este la ora actuală o armă de ne-egalat în întreaga lume. Gradat, sunt difuzate tot mai multe informaţii despre acest gen de tehnologie pe care o deţine Rusia. Site-ul de ştiri http://www.ukrainewar.info/ citează declaraţia unui ofiţer rus care afirmă că armata rusă dispune acum de posibilităţi care pot provoca în tabăra adversă căderea tuturor mijloacelor de comunicaţie sau descărcarea

TEHNOLOGIE imediată, completă, a bateriilor din vehicule, tancuri şi din alte echipamente (de exemplu din telefoanele mobile şi din staţiile radio). Se afirmă, de asemenea, că toate circuitele electrice ar fi blocate, toate monitoarele ce folosesc LCD nu ar mai funcţiona şi toate motoarele s-ar opri, iar aceste efecte pot fi produse pe o rază de aproximativ 20 de kilometri. (vezi http://www.ukrainewar. info/russia-attacked-ukraine-outcome/).

Sursele de informare alternativă citate anterior afirmă că dispozitivul Khibiny – folosit împotriva distrugătorului american USS Donald Cook – are la bază tehnologia Magrav pusă la punct şi provenită de la Fundaţia Keshe. Această tehnologie permite bruiajul radio-electronic al inamicului şi, în plus, s-a precizat că de exemplu dacă USS Donald Cook ar fi lansat o rachetă împotriva avionului rus Su–24, dispozitivul Khibiny ar fi deviat-o și ar fi trimis-o înapoi la cei care au lansat-o.

Rusia nu este însă singura ţară care deţine tehnologia Magrav. Un incident recent a dovedit că şi Franţa a primit această tehnologie. În data de 2 martie 2015, în cadrul unor exerciţii militare tactice desfăşurate în largul coastelor Floridei, submarinul francez Saphir a pus într-o totală inferioritate marele portavion american USS Theodore Roosvelt şi întreaga sa escortă. Comentatorii militari arată că în condiţii de război această situaţie ar fi însemnat scufundarea certă a tuturor vaselor respective.

Evenimentul a fost consemnat de agenţia de ştiri rusă http://sputniknews.com/news/20150306/1019130173.html care a specificat că exerciţiul tactic în care a fost implicat portavionul american a fost menit să testeze noile capacităţi de luptă ale marinei SUA şi că în aceste capacităţi s-au investit în ultimii patru ani peste 2,6 miliarde de dolari. Este uşor de înţeles că insuccesul înregistrat de USS Theodore Roosvelt a fost considerat foarte usturător în privinţa justificării alocării uriaşelor fonduri financiare.

Unele informaţii prezente deja în media alternativă (de exemplu http://www.whatdoesitmean. com/index1853.htm) afirmă că surse acoperite din cadrul Ministerului rus al Apărării precizează că eficienţa submarinului nuclear francez Saphir provine tocmai din faptul că este echipat cu unul dintre noile sisteme Magrav folosite deja de armatele rusă şi iraniană.

Un alt incident care a dovedit din nou ineficienţa tehnicii militare americane în faţa noilor arme de război ce utilizează tehnologia Magrav a avut loc în apele Mării Baltice. Cu această ocazie portavionul USS Theodore Roosvelt a fost din nou făcut „şah mat”. Trebuie spus că acest portavion este considerat unul dintre cele mai mari şi mai puternice vase de război ale Marinei americane, având 100.000 de tone şi 5.000 de marinari la bord. Şi totuşi, în data de 23 martie 2015, USS Theodore Roosvelt a fost „scufundat” de trei submarine ruseşti în cadrul unor exerciţii tactice. Site-ul http://www.eutimes.net/ 2015/03/terrified-us-

aircraft-carrier-flees-from-russian-subs-to-uk-safety/ informează că un raport al Ministerului Apărării din Rusia precizează că submarinele ruseşti l-au determinat pe USS Theodore Roosvelt să „fugă în teroare” din apele Mării Baltice spre apele Regatelor Unite ale Marii Britanii. Este semnificativ că la câteva ore după ce Ministerul rus al Apărării a raportat incidentul, presa britanică a anunţat că portavionul soseşte în apele UK, spre uimirea a mii de curioşi care s-au îngrămădit să îl vadă. Din articolele publicate de presa engleză se subînţelege că evenimentul nu fusese programat. http://www.dailymail.co.uk/news/article3006792/100-000-tons-U-S-firepower-big-dock-PortsmouthAircraft-carrier-USS-Theodore-Roosevelt-anchors-Hampshirecoast-arriving-UK-five-day-visit.html .

Media alternativă dezvăluie de asemenea că pentru a contracara efectele armelor ruseşti ce folosesc Magrav, US Air Force au recurs la începutul anului acesta la testarea unui sistem militar numit High Energy Liquid Laser Area Defense System (HELLADS), sistem ce vizează detectarea rachetelor din atmosfera terestră operând pentru aceasta cu viteza luminii.

Exercițiile adoptate de US Air Force au urmărit în luna martie să doboare o țintă de reintrare în spațiul aerian, ICBM (rachetă balistică intercontinentală) ce simula un atac nuclear al Federației Ruse. Mai mulţi experți susțin însă că efectele utilizării HELLADS pentru o rază lungă de acţiune tind să se răspândească în întreaga atmosferă şi astfel afectează totul în calea lor. Este mai mult decât concludent că – după cum arată şi site-ul de ştiri http://rt.com/news/165872-military-exercises-planesdisappearing/, numeroşi controlori ai traficului aerian din Germania, Cehia, Slovacia sau Austria au raportat perturbarea radarelor în timpul exerciţiilor tactice aeriene desfăşurate de N AT O . C o n f o r m h t t p : / / w w w. w h a t d o e s i t m e a n . com/index1852.htm, Ministerul rus al Apărării a declarat că „rapoartele Flotei de Nord a Rusiei indică faptul că prăbușirea zborului 4U9525 – Germanwings din sudul Franței, în data de 24 martie 2015, în care au murit 150 de persoane a fost „rezultatul direct” al eșuării unui test al US Air Force cu sistemul HELLADS, care în loc să distrugă racheta balistică ICBM, a distrus un avion civil”. Această explicaţie este, bineînţeles, mult mai plauzibilă decât cea lansată de presa occidentală care a mediatizat versiunea puerilă că prăbuşirea s-a datorat unei depresii a copilotului, care s-a încuiat în cabină şi din dorinţa de a se sinucide a omorât şi toţi pasagerii avionului. De altfel, consultând Manualul de operare al echipajului de zbor (http://nicmosis.as.arizona.edu: 8000/ECLIPSE_WEB/TSE2015/A320_DOCUMENTS/A320_Op erating_Manual_PDF_N_FCOM_RJA_TF_N_EU__20130329_ DSC_25.pdf) se poate verifica faptul că o asemenea blocare pe dinăuntru a copilotului nici nu ar fi fost posibilă deoarece uşa putea fi deschisă de membrii echipajului dacă aceştia tastau un anumit cod: „When the flight crew does not respond to requests for entry, the door can also be unlocked by the cabin crew, by entering a two to seven-digit code (programmed by the airline) on the keypad, installed on the lateral side of the Forward Attendant Panel (FAP).” În videoclipul prezentat de site-ul http://www.the guardian.com este chiar explicată procedura de deschidere a uşii în situaţii de urgenţă: http://www.theguardian.com/world/ video/2015/mar/26/airbus-safety-video-shows-cockpit-doorentry-procedure-germanwings-crash?CMP=embed_video De asemenea, ceea ce nu s-a făcut public este faptul că acel avion de pasageri putea fi pilotat în caz de urgenţă şi din afara lui, controlul putând fi preluat printr-un sistem „fly-by-wire” ce a fost instalat ca urmare a măsurilor de prevenţie adoptate după evenimentele din

TEHNOLOGIE 11 s e p t e m b r i e 2 0 0 1 . I n f o r m a ţ i a e s t e d e t a l i a t ă d e http://www.veteranstoday.com/2015/03/26/this-crash-is-in-noway-manner-nor-form-a-credible-accident-or-suicide/ sau http://sitsshow.blogspot.ro/2015/03/remote-hijack-recoverysystem-used-by.html Rapoartele Ministerului rus al Apărării conduc aşadar la concluzia că iniţiativele armatei americane de a testa noi tipuri de arme – cum ar fi sistemul HELLADS – vin ca o tentativă de a dezvolta contra-măsuri împotriva tehnologiei Magrav.

Este de remarcat că în 23 aprilie 2012 preşedintele Barack Obama a semnat un decret prin care tehnologia Magrav dezvoltată de Fundaţia Keshe a fost interzisă în SUA, fiind asociată cu „terorismul”.

Situaţia care a determinat administraţia Casei Albe să ia foarte în serios tehnologia Keshe a fost capturarea dronei de către iranieni în decembrie 2011, eveniment prezentat anterior.

Guvernanţii de la Washington erau absolut siguri că datorită tehnologiei high-tech de „ultimă generaţie” (pe care o considerau imbatabilă), drona lor de spionaj nici măcar nu ar putea fi detectată de inamic. Cu toate acestea iranienii le-au capturat drona din zbor, la o înălţime de aproximativ 6 kilometri, şi au aduso la sol fără nici cea mai mică zgârietură! Evenimentul a fost pe larg prezentat de televiziunile iraniene.

După evenimentul legat de capturarea dronei, Mehran Keshe a cerut preşedintelui Obama printr-o scrisoare oficială să coopereze pentru fundamentarea unui climat de pace mondială.

Savantul iranian a avertizat totuşi că „Portavioanele SUA nu vor deveni altceva decât simple căzi plutitoare dacă tehnologia noastră Magrav va fi utilizată în mod eficient, iar pistele pline de avioane de luptă F16, F18 și așa mai departe nu vor deveni altceva decât muzee de păsări de fier, deoarece aceste ambarcațiuni nu vor putea să zboare dacă sistemele lor electronice au fost atinse de tehnologia spațială Magrav. Aceste avioane și nave de luptă ar trebui să fie rebobinate de la A la Z înainte să mai poată funcționa vreodată din nou”.

Impactul tehnologiei Keshe a ajuns acum să nu mai poată fi ascuns pentru multă vreme faţă de opinia publică.

Această tehnologie revoluţionară determină deja balanţa de putere între statele lumii. Din fericire, cei care o deţin nu doresc războiul, ci tocmai blocarea eforturilor disperate ale unor organizaţii trans-naţionale ce doresc să-şi menţină autoritatea prin forţă şi prin declanşarea artificială a crizelor la nivel mondial.

Tocmai în direcţia fundamentării unui climat de pace mondială este salutar faptul că în urmă cu patru ani Fundaţia Keshe a oferit gratuit tehnologia sa tuturor guvernelor statelor lumii care ar fi dispuse să o implementeze în scopuri paşnice (http://www.keshefoundation.org/introduction/342-importantannouncement-by-the-keshe-foundation.html).

Numărul ţărilor care primesc tehnologia Keshe este în continuă creştere. O listă a acestor ţări, aşa cum este prezentată d e t a l i a t d e G o o g l e , a d r e s a h t t p s : / / w w w. g o o g l e . com/maps/d/viewer?mid=z_37Yc_7TQNk.kxBgN9Rnn40I&msa =0, evidenţiază printre ţările ale căror guverne au la dispoziţie tehnologia Magrav/Keshe: Iran, Rusia, China, India, Japonia, Brazilia, Australia, Peru, Bolivia, Thailanda, Italia, Polonia, Cehia.

Având în vedere gradul ridicat de clasificare al informaţiilor legate de acest subiect este impropriu să ne aşteptăm la confirmări oficiale depline, sau la date absolut ne-controversate, care să provină din mediile alternative. După cum putem însă constata, indiciile care au apărut sunt tot mai numeroase şi ele scot la iveală o realitate care deja a început să schimbe faţa lumii.

Surse bibliografice 1.https://armoniacosmica.wordpress.com/2014/07/30/teh nologia-keshe-o-posibila-cale-de-a-revolutiona-umanitatea/ 2.https://armoniacosmica.wordpress.com/2015/05/06/arm ele-high-tech-americane-au-inceput-sa-fie-blocate-printehnologia-keshe/ 3.Book Excerpt ″The Universal Order of Creation of MATTERS″ ShopMyBook 4. Book Excerpt ″The Structure of the Light″ ShopMyBook 5.Mehran Keshe ″The quest for the holy grail of free energy″ Message in the Bottle, Elektor Magazine, Netherlands, issue 364 April 2007 6.Mehran Keshe ″Technische en Medische Revolutie? / Technical and Medical Revolution?″ Frontier Magazine, Netherlands p.14, September 2011 7.Keshe Foundation mission statement: http://www.keshe foundation.org 8.Simple Solutions for Fukushima from the Keshe Foundation http://www.wakingtimes.com/2014/01/31/simplesolutions-fukushima-keshe-foundation 9.http://www.transients.info/2014/03/mt-keshe-releasesfree-technology-to.html 10.[i-TRIXX] ″Close encounters with new technologies″ Elektor Magazine, Netherlands, 13 August 2009 11.Boeken Beschrijving ″The Universal Order of Creation of MATTERS″ Selexyz, Netherlands, 15 juni 2009 12.Kim Greenhouse ″magnetic fields power breakthrough solutions″ it's rainmaking time!, 27 April 2011 13.http://www.qandawithmj.com/index.php/news-andinfo/keshe-free-energy-healing-transport/item/882-theunknown-truth-and-history-of-the-keshe-foundation-m 14.Keshe Foundation – INTRODUCTION – by Founder Mehran T Keshe (video) 15.An audio interview by It's Rainmaking Time! host Kim Greenhouse on 27 April 2011. Keshe discusses his expertise, insights and experience as a nuclear engineer and talks about his current research.[14] 16.Presentation at Elektor Live! Session (video) held in Eindhoven, Netherlands on 26 November 2011. Keshe talks about future of technology and application of plasma reactors as an alternative method for generating electricity 17.Online interview Project Camelot

GEOPOLITICĂ

Siria, miza marilor puteri?

Colonel (r) Gabriel BENESCU Începutul haosului Revoluția din Siria a izbucnit la începutul anului 2011 pe fondul căderii regimurilor militare autoritare din Tunisia, condus de Ben Ali și Egipt, condus de Hosni Mubarak. Începutul conflictelor interne siriene a urmat valul „primăverii arabe” care s-a propagat de-a lungul țărilor arabe la scurt timp după declanșarea mișcărilor revoluționare din Tunisia și Egipt.

- 17 ianuarie 2011: membrii ai ramurii siriene a grupării Frații Musulmani, adresează, la numai două zile de la înlăturarea președintelui tunisian Zein el Abidin Ben Ali, un avertisment către președintele Bashar al-Assad de a asculta cererile poporului sirian. De asemenea, tot voci din rândul Fraților Musulmani, fac apel la demonstrații civile pașnice.

- 29 ianuarie 2011: Un grup de manifestanți se adună în fața ambasadei Egiptului de la Damasc pentru a celebra Câteva repere din perioada inţială indică cu căderea regimului lui Hosni Mubarak. O parte dintre aceștia certitudine nu numai începutul sfârșitului regimului Assad, dar manifestează împotriva regimului sirian. cel mai probabil, începutul unui nou mare capitol în istoria mondială datorită mai ales efectelor în lanț generate în mod - 31 ianuarie 2011: Bashar al-Assad afirmă, într-un deosebit în ultimul an. Incapacitatea guvernului și interviu acordat ziarului american Wall Street Journal, că este președintelui Siriei de a gestiona solicitările populației au dus puțin probabil ca evenimentele revoluționare care au zguduit la scăparea situației de sub control și instaurarea unei Egiptul și Tunisia, să se propage în Siria. instabilități generalizate pe termen nedefinit. Pe acest fond, - Februarie 2011: Cetățenii sirieni continuă să-și încă de la început, comunitatea internaţională s-a dovedit exprime solidaritatea față de revoluția egipteană prin proteste incapabilă în a găsi soluții la criza siriană, iar situația nu pare și revolte care au loc în Damasc. Se lansează pentru prima să-și fi găsit rezolvarea nici în prezent, când efectele dată un apel către populație prin intermediul rețelei de instabilității siriene se repercutează nemijlocit asupra tuturor socializare Facebook, de a se alătura protestelor civile, care au țărilor membre UE, printr-un val nesfârșit de refugiați.

GEOPOLITICĂ nordul Siriei. Președintele sirian ține al doilea discurs de la izbucnirea revoluției, în care anunță câteva reforme printre care majorarea salariilor, așa cum a anunțat și Ceașescu pe 20 decembrie 1989, eliberarea a 48 de kurzi arestați cu un an în urmă, iar zeci de mii de kurzii primesc cetățenie siriană.

Protestele se generalizează, zeci de mii de sirieni ies în stradă în Homs, proteste care se soldează cu deschiderea focului de către forțele regimului, cauzând moartea a circa 280 de persoane. Bashar al-Assad anunță o serie de reforme precum anularea legii privind situația de urgență (în vigoare în ultimii 48 de ani), desființarea Curții de Securitate Națională, precum și sancționarea unei legii care reglementează dreptul la manifestații pașnice. SUA decid impunerea unor sancțiuni regimului Bashar al-Assad pe fondul încălcării drepturilor loc în diverse provincii din Siria, iar o parte dintre protestari sunt omului și a folosirii violenței împotriva civililor. arestați de aparatele de securitate siriene. Totodată, mii de - Mai 2011: Uniunea Europeană impune sancțiuni sirieni protestează într-un cartier din centrul Damascului împotriva abuzurilor la care sunt supuși civilii de către forțele împotriva a 13 membri ai regimului al-Assad, printre care și de poliție. Sunt strigate prima dată lozinci revoluționare fratele președintelui, Maher al-Assad. SUA și UE impun separat sancțiuni împotriva președintelui Bashar al-Assad și a precum „Poporul sirian nu va fi umilit”. altor oficiali ai regimului. Opoziția siriană organizează prima - Martie 2011: Izbucnesc manifestări violente după ce conferință de la începutul revoluției, având loc în Turcia și a fost forțele regimului arestează în provincial Dara'a un grup de numită „Conferința Siriană pentru Schimbare din Antalia”. Sunt tineri sub acuzația de răspândire a mesajelor revoluționare răniți mortal șapte revoluționari în timpul protestelor, iar armata împotriva guvernului și președintelui Siriei. Se lansează un alt siriană organizează asaltul împotriva orașelor ar-Rastan și apel către populație de a se ralia împotriva regimului. Se extind Talbisa din apropierea provinciei Homs. protestele în Damasc, care se soldează cu noi arestări din - Iunie 2011: Colonelul Hussein Harmoush, ofițer în partea regimului. Sunt uciși trei protestatari în provincia armata siriană, dezertează și anunță crearea primului batalion Dara'a. Protestele continuă în această provincie unde situația format din cadre militare care au părăsit armata siriană pentru degenerează, fiind incendiate de către manifestanți sediul a lupta împotriva regimului al-Assad. Se intensifică luptele partidului Baath, curtea judecătorească și o companie de dintre armata regimului și brigăzile opoziției. Reprezentanții telefonie mobilă. Ziua de 23 martie a fost numită și „Miercurea forțelor de opoziție siriană lucrează pentru constituirea și Sângeroasă” deoarece forțele regimului au deschis focul organizarea unui organism care să conducă lupta împotriva masiv pentru prima dată asupra civililor în provincia Daraa. regimului.

Bashar al-Assad ordonă uciderea a 12 persoane și eliberarea a 260 de deținuti politici din procinvia Latakia. La sârșitul lunii - Iulie 2011: Sunt organizate marșuri de susținere a Bashar al-Assad se adresează populației propunând o serie regimului în provinciile Latakia, Deir al-Zour, al-Hasakah, Alep, de reforme precum revizuirea legii privind ridicarea stării de Tartus, Baniyas. Armata regimului desfășoară operațiuni urgență și legi privind combaterea terorismului. militare în Hama care se soldează cu uciderea a zeci de revoluționari sirieni, arestarea sau refugierea a sute dintre - Aprilie 2011: Manifestațiile de protest cuprind regiuni aceștia. Organizația Amnesty Internațional cere trimiterea cu populație majoritar kurdă, precum al Qamishli, situată în dosarului Siriei către Curtea Penală Internațională pentru judecarea cazului de comitere de crime împotriva umanității în orașul Talkalakh, Liban. Ambasadorii Statelor Unite și ai Franței efectuează o vizită în orașul Hama, asediat de trupele regimului. Forțele regimului atacă ambasadele SUA și Franței din Damasc și consulatul francez din Alep. Secretarul de stat al Statelor Unite declară oficial că regimul lui Bashar al-Assad șia pierdut legitimitatea. Are loc separarea din forțele regimului a patru unități de blindate și o mie de agenți din serviciile de informații. Opoziția siriană organizează o conferință la Istanbul. 1 200 000 de protestari se strâng în orașele Deir alZour și Hama. Se întemeiază Armata Siriană Liberă (ASL) din rândurile militarilor care au dezertat din forțelor armate ale regimului.

- August 2011: Consiliul de Securitate nu reușește să ajungă la un consens în ceea ce privește condamnarea regimului al-Assad pentru folosirea violenței împotriva

GEOPOLITICĂ populației civile deoarece Rusia și China boicotează discuțiile Consiliului de Securitate privind impunerea sancțiunilor asupra Siriei. Primul ministru turc și Consiliul de Cooperare din Golf își exprimă îngrijorarea față de agravarea conflictului din Siria, în timp ce președintele Siriei primește delegații din partea Braziliei, Africii de Sud și India și recunoaște că greșelile pe care le-a comis de la începerea protestelor se rezumă la deschiderea focului asupra protestatarilor pașnici. De asemenea, Consiliul pentru drepturile omului din cadrul Națiunilor Unite atestă încălcarea drepturilor omului de către regimul sirian.

implicarea Occidentului în problema siriană va declanșa o puternică destabilizare în regiune, întrucât aceasta este strict problema poporului arab.

- Noiembrie 2011: Rusia lansează un apel către Liga Arabă și țările occidentale să facă presiuni asupra părților implicate în conflictul din Siria să înceteze violențele, în timp ce ministrul islaerian al apărării avertizează asupra pericolului instalării unui guvern de factură islamistă în eventualitatea căderii lui Bashar al-Assad. Organizația Amensty Internațional cere Consiliului de Securitate să ia măsuri cu privire la criza din Siria. Au loc ciocniri violente între forțele militare ale regimului - S e p t e m b r i e 2 0 11 : P r e ș e d i n t e l e I r a n u l u i , și Armata Siriană Liberă la granițele Siriei cu Libanul. Turcia Ahmadinejad îl invită pe Bashar al-Assad să poarte discuții cu anunță o serie de sancțiuni printre care sistarea tranzacțiilor cu opoziția. ONU cer acordul autorităților siriene pentru a-și putea Banca Centrală Siriană. trimite observatorii în Siria în scopul investigării cazurilor de - Decembrie 2011: ONU estimează creșterea încălcare a drepturilor omului. O singură delegație ONU numărului de victime la 4000 de morți. Are loc o întâlnire între pătrunde în Siria și activitatea sa este limitată de restricții Consiliul Național Sirian și reprezentanți ai Armatei Siriene impuse de regim. Turcia anunță întreruperea relațiilor Libere. Consiliul Național (organism al opoziției) organizează diplomatice cu Siria și are în vedere impunerea de sancțiuni, prima conferință în capitala Tunisiei cu participarea a 200 de precum embargo asupra armelor care intră în Siria și controlul persoane. Au loc proteste de amploare în provinciile alnavelor care se îndreaptă spre Siria. De asemenea, forțele de Qamishli, as-Suwayda, ar-Raqqa și Alep. În jur de 40 de opoziție urmăresc să se organizeze sub o conducere comună. persoane își pierd viața în explozia a două mașini aflate în Armata Siriană Liberă se alătură Mișcării Ofițerilor Liberi apropierea unui sediu al forțelor de securitate. Regimul acuză formând o singură structură militară. gruparea al-Qaeda de aceste atacuri. Comandantul Armatei - Octombrie 2011: Continuă ciocnirile violente între Siriene Libere, colonelul Riad al-Asaad declară că numărul forțele militare fidele președintelui și formațiunile militare anti- celor care au dezertat din rândurile armatei regimului a ajuns la regim, pe acest fond Consiliul Național Sirian anunță unirea 40000. tuturor facțiunilor din opoziție, iar formațiunea nou-creată va fi - Ianuarie 2012: Conform declarațiilor unor oficiali din reprezentantul revoluției siriene pe plan intern și extern. interior, regimul este pe punctul colapsului financiar și în jur de Miniștrii de externe ai țărilor arabe votează în majoritate pentru 80% din aparatul de stat dorește să scape de regim. Se suspendarea Siriei din dreptul de a fi membru al Ligii Arabe și intensifică transporturile rusești către baza de aprovizionare fac apel la retragerea tuturor ambasadorilor arabi din Damasc, din portul Tartous. Tone de armament rusesc ajung în portul precum și la recunoașterea Consiliului Național Sirian ca Tartous după ce acestea au fost reținute de către Cipru. În al reprezentant legirim al poporului. Uniunea Europeană aprobă patrulea discurs de la izbucnirea revoluției, Bashar al-Assad impunerea unor sancțiuni extinse asupra regimului al-Assad. acuză țările arabe de complot împotriva Siriei și comentează În cadrul primului interviu pe care l-a acordat presei asupra raportului delegației arabe conform căruia se face occidentale, președintele Bashar al-Assad afirmă că

GEOPOLITICĂ contrabandă cu arme în Siria. Consiliul Național anunță 7 din Carta Națiunilor Unite, în ciuda acordului dat de 11 țări deschiderea sa față de conducerea Armatei Siriene Libere, membre ONU în acest sens. Delegația americană anunță că va lucra împreună cu partenerii săi internaționali în afara ONU care va deveni de acum armata opoziției siriene. în scopul eliminării regimului Assad. Comitetul miniștrilor arabi - Februarie 2012: Rusia și China se pronunță împotriva de externe întrunit la Doha face apel la renunțarea propunerii lansate de Liga Arabă de preluare a președinției în președintelui Assad la putere în schimbul acordării dreptului la Siria de către vice-președintele Farouk al-Sharaa. Ministrul de azil politic și garantării siguranței familiei sale. De asemenea, externe rus, Sergei Lavrov și directorul forțelor de securitate opoziția propune crearea unui guvern de tranziție. Aceste vizitează Damascul și încearcă să gasească o soluție a crizei. rezoluții sunt respinse de guvernul sirian pe motiv că sunt Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului stabilește că ingerințe în afacerile interne ale Siriei. regimul a comis crime împotriva umanității. Adunarea - August 2012: Primul ministru sirian, Riad Farid Hijab Generală a Națiunilor Unite votează în majoritate (137 de voturi pozitive în comparație cu 12 împotrivă și 17 abțineri) trece de partea opoziției și părăsește Siria cu ajutorul Armatei pentru condamnarea violenței în Siria și cere regimului sirian Siriene Libere. Iranul convoacă o conferință la care participă încetarea atacurilor asupra civililor salutând inițiativa de Rusia, China, Algeria alături de alte state musulmane, pentru a înlăturare a lui Bashar al-Assad. Viceministrul de externe dezbate criza siriană. chinez efectuează o vizită la Damasc unde poartă discuții cu - Septembrie 2012: Fostul premier libanez, Saad responsabilii regimului și cu reprezentanți ai opoziției din Hariri, acuză gruparea Hezbollah de trimiterea unor luptători în Comitetul Național de Organizare. Agenția de presă iraniană Siria care au sprijinit trupele regimului în înăbușirea revoltelor Irna, a anunțat că două nave de război iraniene au acostat în și protestelor. Mai multe brigăzi și batalioane din armata portul sirian Tartous pentru două zile cu scopul pregătirii flotei regulată siriană dezertează în masă și se reunesc într-o siriene. Pentagonul a negat existența unor dovezi în acest formațiune numită Frontul Eliberării Siriene. Se realizează sens. Arabia Saudită cere înarmarea opoziției și înlăturarea lui unificarea consiliilor militare revoluționare din diferite provincii.

Assad.

- Octombrie 2012: Membri Human Rights Watch au - Martie 2012: Agenția de presă rusească Interfax a raportat folosirea de către regim a bombelor cu fragmentație anunțat că trupele militare de intervenție rusești au ajuns în rusești. portul Tartous la bordul unui tanc petrolier.

Până la acest moment devin tot mai evidente câteva - Aprilie: Consiliul de Securitate somează toate părțile aspecte definitorii ale situației din Siria pe de o parte, iar pe de implicate în conflict să înceteze focul și să treacă la rezolvarea altă a modului de implicare superficială a comunității crizei în mod pașnic, în caz contrar Consiliul amenință cu internaționale în rezolvarea conflictului sirian, care tinde, din ce aplicarea unor măsuri mai dure. Regimul refuză să se în ce mai mult, să-și extindă influența asupra întregului Orient conformeze la aceste condiții declarând că nu va înceta focul Mijlociu, cu coagularea de forțe de ambele părți, fiind de fără să aibă o garanție din partea opoziției că va proceda la fel. semnalat următoarele: Consiliul de Securitate este de acord să trimită observatori - Rusia și China se dispun pe poziții contrare majorității militari neînarmați în Siria, iar ONU emite un raport potrivit comunității internaționale, declarându-se în favoare regimului căruia un milion de persoane au emigrat din Siria. Assad, respingând intervenția forțelor de impunere a păcii sub Vicepreședintele irakian, Tariq al-Hashemi afirmă public că mandat ONU; Iranul a folosit spațiul aerian irakian pentru a furniza muniție și - Rusia, mai mult decât China, își intensifică nivelul de armament Siriei. Este raportată asasinarea unui agent de implicare în conflictul intern sirian atât prin sprijinirea politică a securitate aflat în serviciul regimului în apropierea ambasadei Iranului din Damasc. Organizația al-Qaeda își asumă acest menținerii regimului Assad, cât și prin creșterea exporturilor de armament și tehnică de luptă destinată, în această fază, atac.

- Mai 2012: Al-Qaeda este acuzată de cele două explozii care au loc la Damasc lângă sediul palestinian de securitate, cauzând moartea a 55 de persoane și rănirea altor 372. Purtătorul de cuvânt al lui Kofi Annan declară că există suspiciuni privind existența unei a treia părți implicate în exploziile din Damasc, care nu aparține nici opoziției, nici regimului.

- Iunie 2012: Directorul general al celei mai mari companii rusești care furnizează echipament militar în Siria, Rosoboronexport, anunță expedierea unui transport de sisteme de apărare antiaeriană către Siria în eventualitatea unei intervenții militare a SUA și a aliaților săi. Sergei Lavrov refuză să discute cu puterile occidentale plecarea lui Assad.

-

Iulie 2012: Rusia și China se opun aplicării capitolului

GEOPOLITICĂ respingerii unei eventuale ofensive externe în sprijinul opoziției. Totodată, rapoarte neconfirmate menționează apariția primelor trupe speciale rusești pe teritoriul sirian, probabil cu misiuni de consiliere și instruire a forțelor militare pro-Assad; - Se alătură, așa cum era de așteptat, coaliției proAssad și Iranul, declarat dintotdeauna un prieten al guvernului pro-shiit de la Damasc. Implicarea Iranului aduce un nou actor pe scenă, respectiv gruparea libaneză Hezbollah, instruită și susținută financiar de Teheran; - Apar semnale cu privire la apariția unui al treilea actor important pe scena conflictului sirian, mai multe surse indicând organizația teroristă Al-Qaeda, însă alte surse se feresc să nominalizeze această organizație, chiar dacă și-a recunoscut public implicarea în unele atentate, fiind tot mai evidentă intensificarea acțiunilor teroriste îndreptate atât către populație, cât și către instituțiile statului, organizate de diferite mișcări extremiste regionale, atât de orientare atât sunnită, cât și shiită; - SUA și UE se limitează la acțiuni politice internaționale, mergând până la sancțiuni economice la adresa statului sau a unor personalități din conducerea siriană, pe aceeași linie încadrându-se și statele membre ale Ligii Arabe, în condițiile evidente ale menținerii unui trend de degradare continuă a situației de securitate.

Pe acest fond al lipsei unei capacități internaționale de răspuns imediate și ferme la criza siriană, organizația teroristă ISIL (Islamic State of Iraq and Levant), aripă a AlQaeda, înființată din 1999, își extinde brusc acțiunile la jumătatea anului 2013, cucerind teritorii întinse din partea centrală a Irakului unde, la data de 8 aprilie 2013, proclamă declanșarea acțiunilor militare pentru înființarea unui stat islamic în Levant.

Ulterior, în februarie 2014, își anunță desprinderea din Al-Qaeda, pentru ca în iunie 2014 să anunțe declanșarea acțiunilor la nivel internațional pentru înființarea unui califat, cu intensificarea și extinderea acțiunilor pe teritoriul sirian. SUA, ca măsură de răspuns, în vara anului 2014, constituie o alianță destinată luptei împotriva ISIL, alianță la care aderă alte nouă

state printre care Marea și Franța, cu scopul declarat de limitare a acțiunilor ISIL, exclusiv prin atacuri aeriene. Însă, așa cum era de așteptat, inițiativa americană nu are efectele așteptate, loviturile aeriene neavând un impact major asupra operațiilor ISIL, care între timp a cucerit teritorii întinse din Siria, stabilindu-și capitala la Al-Raqqah, în nordul Siriei, în apropierea graniței cu Turcia.

Concomitent, un număr tot mai mare de simpatizanți ai ISIL din întreaga lume afluesc spre Siria pentru a se înrola în forțele Jihadului islamist. La acest nou curent extrem de puternic comunitatea internațională încă nu găsește o soluție, un procent important dintre cei care aderă la ISIL sunt adolescenți și tineri educați, provenind din America de Nord și UE. Constituindu-și un sistem diversificat și relativ bine pus la punct de finanțare, ISIL își consolidează prezența în Levant, iar în timp scurt, adevărate rețele de recrutare a simpatizanților cu concepții extremiste din toată lumea sunt sprijiniți fie să ajungă în Siria și Irak, fie să constituie celule de sine stătătoare în diferite regiuni ale lumii, preponderent în statele cu populație majoritar musulmană de orientare sunnită și unde sunt conflicte mai mult sau mai puțin înghețate (Afganistan, Pakistan, Yemen). Se apreciază că în Siria și Irak numărul membrilor ISIL este între 30.000-50.000, neputânduse face, în acest moment, o estimare în privinţa numărul aderenților la nivel mondial.

La începutul verii anului curent are loc un eveniment istoric, cu impact ulterior nemijlocit asupra situației din Siria, respectiv semnarea acordului de denuclearizare a Iranului.

Perspectiva ridicării embargoului dă o mare gură de aer guvernului de la Teheran care, la scurt timp, își intensifică implicarea în sprijinirea guvernului Assad.

Câteva evenimente marchează sfârșitul unei veri deosebit „fierbinți” a acestui an, respectiv înființarea, la inițiativa Rusiei, a centrului întrunit de coordonare a luptei împotriva ISIL cu sediul la Bagdad, din care fac parte Rusia, Iran, Irak și Siria.

Un alt eveniment este reprezentat de declanșarea la sfârșitul lunii septembrie a unei campanii aeriene rusești, declarată împotriva ISIL, chiar dacă preponderent au fost bombardate obiective militare, respectiv tabere și depozite ale forțelor militare de opoziție.

Totodată, SUA anunță suspendarea programului de instruire și dotare a opoziției siriene, având în vedere eșecul lamentabil al acestei inițiative datorat dezertării în masă a celor instruiți către ISIL, împreună cu tehnica militară americană.

Informații neconfirmate, citate de surse mass media de pe mapamond, au anunțat de asemenea prezența, în apropierea apelor teritoriale ale Siriei, a unor nave de luptă chineze. Surse oficiale de la Beijing neagă aceste informații, însă anunță voalat posibilitatea constituirii în zonă a unei prezențe militare chineze.

GEOPOLITICĂ Interesele marilor puteri Siria a devenit astfel brusc un teritoriu de interes pentru marile puteri mondiale. Rusia vede acum o mare oportunitate de a-și depăși starea de putere de mâna a doua și cu certitudine atentează la schimbarea ordinii mondiale, încercând trecerea de la unipolaritate, cu SUA ca principala putere militară mondială, la multipolaritate. Mai precis, Rusia dorește să-și recapete statutul de forță mondială avut de URSS pe timpul războiului rece, iar evenimentele din Siria reprezintă o mare oportunitate pentru Moscova de a-și arăta „mușchii”.

Pe același făgaș se înscrie strângerea relației cu China, pe acest subiect, Beijingul fiind interesat mai puțin de situația din Siria și de pretențiile Rusiei de reveni pe primele poziții ca forță militară, cât mai ales de menținerea alianței cu Moscova pe fondul resurselor de hidrocarburi rusești atât de necesare economiei chineze, aflate pe o pantă coborâtoare accentuată de la începutul acestei veri. Totodată, China speră probabil la un sprijin adecvat din partea Rusiei în cazul în care conflictele înghețate din Extremul Orient, cu Japonia și Coreea de Sud, ar putea lua amploare, fiind certă implicarea SUA, iar o contrabalansare moscovită fiind de dorit și mult așteptată.

Există șanse de schimbare a balanței puterilor la nivel mondial? Dacă da, ar putea însemna apariția unui conflict militar extins între marile puteri? Este dificil de răspuns la aceste întrebări însă, înainte de detensionarea situației, nivelul de insecuritate crescut, generat de prezența activă a forțelor rusești în Siria, nu duce decât la exacerbarea și tensionarea și mai puternică a situației politico-militare din Orientul Mijlociu, cu impact nemijlocit asupra Europei.

Iranul, pe de altă parte, își joacă cartea prin intensificarea prezenței în Siria cu forțe speciale, intenționând probabil să împuște doi iepuri dintr-o lovitură: să asigure menținerea guvernului pro-iranian shiit la conducere în Siria și să aibă un contingent masiv de forțe în coasta Israelului, inamicul său tradițional. În acest cadru deosebit de complex, a apărut o nouă macro-problemă: refugiații/imigranții. Nu vorbim numai despre refugiații sirieni, deși despre aceștia se vorbește cel mult pe toate canalele la nivel mondial la ora actuală, însă o analiză atentă a imaginilor transmise de televiziunile din țările europene afectate nemijlocit de acest fenomen de masă relevă că un procent semnificativ dintre refugiați nu au trăsături siriene, ci africane și central-asiatice, practic afluxul de refugiați sirieni către Europa antrenează un număr considerabil de imigranți, persoane aflate la limita sărăciei în state din Africa sau Asia Centrală.

Se pare că, cel puțin la acest moment, UE nu dispune de mecanismele necesare gestionării acestui fenomen, situația fiind în mod evident scăpată de sub control. Există o soluție viabilă la acest fenomen nemaiîntâlnit?

Liderii europeni consideră că da, însă cel mai dificil lucru va fi implementarea sa și, indiferent de soluția adoptată, până la aplicarea sa există posibilitatea ca numărul considerabil de refugiați/imigranți intrați pe teritoriul UE să fie scăpat deja de sub control.

Intenția statelor puternice ale UE de a asigura condiții mai bune de trai în taberele de refugiați din țările vecine Siriei, unde sunt cantonați aproximativ 4 milioane de persoane, ar putea reprezenta doar teoretic o soluție, însă, cel mai probabil, va fi o risipă enormă de bani, care nu va rezolva problema.

Motivul este cel recunoscut de mulți dintre refugiații/imigranții intervievați de televiziunile occidentale: își doresc un trai mai bun care cert nu va putea fi creat în țările lor de origine.

Unii se întreabă justificat dacă este posibil ca acest val să asigure infiltrarea membrilor ISIL în UE și să le permită astfel să-și extindă aria de teroare și în Europa, iar răspunsul nu poate fi decât unul pozitiv. Chiar dacă în prezent sunt în curs de aplicare o serie de măsuri care asigură controlul celor intrați în spațiul Schengen, este de luat în calcul modul haotic în care sute mii de refugiați/imigranți au intrat în UE din primăvară până la sfârșitul verii, fără niciun control, majoritatea fără acte de identitate.

Declarațiile belicoase ale ISIL cu privire la instituirea califatului asupra întregii Europe, nordului Africii și a unei mari părți din Asia, până în 2020, nu dau speranțe rapide de îmbunătățire a situației.

Nu este posibil în acest moment să se emită o previziune sau prognoză nici măcar pe termen scurt având în vedere că noi elemente, cu impact regional și/sau mondial, apar de la o zi la alta, noi alianțe se fac de azi pe mâine, iar vechile alianțe par înțepenite de legislația internaționale și normele proprii.

Toată această degringoladă a refugiaților ne va influența pe noi, românii, în vreun fel? Cu certitudine că da, în ce mod însă rămâne să vedem. Nu putem decât să sperăm că situația se va îmbunătăți într-o bună zi, însă nimeni nu poate aproxima când va fi aceasta.

www.cercetasimilrez.com

PREZENŢA ACMRR ÎN MEDIUL VIRTUAL Colonel (r) Gabriel BENESCU Site-ul ACMRR www.cercetasimilrez.com şi pagina de facebook ne-au oferit şi în acest an posibilitatea de a ne documenta, de ne exprima opiniile şi de a ne regăsi în mediul virtual cu toţi cei care am slujit sub steagul cercetăşiei.

Redacţia revistei „Cercetaşii buzoieni” şi Comitetul director al ACMRR mulţumesc cu această ocazie administratorului site-ului. Tot înainte, Găbiţă, ca la pionieri. Nu te lăsa şi nu ne lăsa!

La mai bine de 2 ani și jumătate de la constituirea site-ului și paginii noastre pe rețeaua de socializare Facebook pot spune că avem o prezență activă și continuă în mediul virtual, mult îmbunătăţită faţă de perioada de început, atât în privința atractivității paginii de socializare, cât și a site-ului.

La data de 15.10.2015 pagina noastră de Facebook înregistra aproape 600 de prieteni, mai exact 596. Rețeaua de socializare a devenit destul de populară datorită utilității în promovarea noutăților site-ului nostru, dar și pentru preluarea și redistribuirea unor articole de interes general, dar și particularizat, de impact, pentru membrii și simpatizanții noștri. Şi despre site-ul asociaţiei, ar fi multe de spus, însă, din cauza spațiului limitat pus la dispoziţie în acest număr al revistei,vom prezenta numai mai reprezentative elemente privind interesul generat în spaţiul virtual.

Mai întâi de toate, este de notat că au fost postate, prin intermediul platformei ISSUU, 185 de publicații, care au totalizat, până la 15.10.2015, un număr de 4889 cititori, revista „Cercetașii Buzoieni” nr. 2/noiembrie 2013 deținând recordul cu 444 cititori.

Pentru o imagine mai clară şi o mai bună înţelegerii a evoluţiei ascendente a site-ului, am realizat, cu ajutorul site-ului Google Analytics, o comparaţie între ultimul an de funcţionare şi aceeași perioadă a anului anterior, principalul element de interes fiind faptul că nivelul creșterii accesării între cele două perioade a fost de 59,86%, cele mai semnificative creşteri înregistrându-se în SUA şi Brazilia. E mult, e puţin, vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii revistei, să trageţi concluziile.

Mai jos prezint o situaţie cu numărul de cititori și activitatea acestora la nivel mondial pentru țările clasate pe primele 4 locuri.

Referitor la vizibilitatea online a site-ului nostru, vă las posibilitatea să apreciaţi fiecare stadiul la care ne aflăm, oferindu-vă spre consultare datele de mai jos, asigurate prin aplicaţia „Google Analytics”, perioada de referinţă fiind 1 aprilie - 15 octombrie a.c.: - 649 vizitatori unici, care au efectuat 917 vizite pe site, deschizând paginile şi sub-paginile noastre de 5646 ori; - durata medie a unei vizite a fost de 21 de minute, cea mai lungă vizită, înregistrând 1 oră 55 minute, fiind făcută din Spania; - accesat din 34 oraşe româneşti, iar pe primele locuri au fost Buzău cu 308 vizite, Bucureşti cu 240 vizite şi Iaşi cu 55 vizite; - urmare a domeniului .com, în străinătate site-ul a fost accesat fără restricţii de pe majoritatea continentelor, mai puţin din America de Sud; ţări din care a fost accesat de români aflaţi peste hotare sau cetăţeni cunoscători ai limbii române: Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania, Norvegia, Suedia, Italia, Grecia, Belgia,

Austria, Ungaria, Kosovo, Bosnia Herţegovina, Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, Rusia, SUA, Canada, Africa de Sud, Egipt, Nigeria, Arabia Saudită, Iran, India, Australia. În concluzie, site-ul nostru a reuşit să atragă români din toate colţurile planetei mulţumită în primul rând acelor membri ai asociaţiei noastre şi cititori care au contribuit constant cu articole de calitate. În ultimele 12 luni au fost înregistrate 7379 afişări de pagină.

Cei 2537 vizitatori ai site-ului din ultimele 12 luni au accesat paginile noastre de pe diferite categorii de dispozitive electronice, respectiv de pe desktop-uri 2296 utilizatori, de pe telefoanele mobile 184 utilizatori, iar de pe tablete 57 utilizatori.

Trend-ul ascendent al accesării site-ului la nivel mondial în cele două perioade analizate, evidenţiază faptul că aceasta a crescut semnificativ, de la 56 de țări în perioada 2013-2014, la 90 de țări în perioada 2014-2015.

Printre statele de unde au apărut noi vizitatori se numără atât state din Uniunea Europeană (Cehia, Slovacia, Ungaria, Malta), state africane (Gabon, Guyana, Angola), precum și state aflate la celălalt capăt al lumii (Singapore, Noua Zeelandă).

O imagine elocventă a accesării site-ului este prezentată în harta de mai jos.

Un alt aspect important este creșterea semnificativă la nivelul SUA, unde în prima perioadă analizată site-ul a fost accesat din 12 state, în timp ce în ultimele 12 luni accesul s-a realizat din 40 state, cel mai ridicat număr de vizitatori, respectiv 21, fiind din California.

Cu toate aceste semne bune, trebuie să subliniez şi dificultățile ce rezidă din interesul scăzut al membrilor asociației pentru a contribui constant cu articole pe site-ul nostru. Cu câteva excepții, demne de altfel de toată lauda, am constatat un dezinteres greu de înțeles, de aceea revin cu rugămintea către toți cei care se consideră cercetași în spirit să se mobilizeze în sensul unei implicări adecvate pentru o dinamizare la nivelul așteptărilor vizitatorilor siteului nostru.

Vă aştept cu noutăţi şi sugestii!

DIN COLBUL VREMURILOR

Militarul român, la însurătoare (II) Comandor dr. Marian MOŞNEAGU (fotografiile prezentate aparţin colecţiei personale a autorului)

(Urmare din nr. 3 / 2014) Moralitatea, bat-o vina! În studiul „Căsătoriile militare. Note şi observaţii”, publicat în „Pandectele militare”, nr. 7 din 20 noiembrie 1937, colonelul magistrat Vasile D. Chiru, consilier la Curtea Militară de Casare şi Justiţie aprecia că, în raport cu vechiul regulament, „Regulamentul căsătoriei ofiţerilor” comporta îmbunătăţiri semnificative. Astfel, în privinţa condiţiilor de moralitate constatate prin certificate date de autorităţile civile, autorul preciza: „Modul de constatare a moralităţii viitoarei soţii şi a familiei sale, aşa cum prescrie regulamentul, nu prezintă eficacitatea cerută. Zicem anticipat acest mod nu este eficace, pentru că altfel nu ne putem explica cum s-a făcut că femei cu desăvârşire compromise în societate şi care nu s-au deosebit de femeile ordinare de stradă decât prin faptul că nu au avut condicuţă şi că au fost admise a frecventa diferitele trepte ale societăţii; cum zic, cum se face că aceste femei au putut căpăta onoarea de a purta numele unui ofiţer şi au fost astfel admise în familia noastră militară?! (sic!). Cu siguranţă, aceste femei au căpătat şi ele certificate de moralitate?! de la cinci cunoscuţi dintr-o comună cu ea şi, evident, cum de n-ar putea căpăta când are mijloace de acţiune destul de seducătoare şi când nu are în virtutea vieţii ce a dus niciun scrupul de a le întrebuinţa, astfel binevoitorii din comună vor iscăli că aspirantă de astă dată la demnitatea de nevastă a unui ofiţer, posedă toată moralitatea cerută şi apoi autoritatea superioară care dă putere certificatului constată cele cinci iscălituri, eliberează certificatul şi iată morala

ajunsă la deplina fabricaţie; poftească atunci cineva a reproşa asupra moralităţii; cu certificatul în chip de icoană, prostituata clandestină de ieri bravează în femeia onestă, iar pretenţia ei nelegitimă de a se pune alături cu femeia corectă se preface în realitate, devenind femeia unui ofiţer căruia în virtutea nobilei sale cariere i se deschid uşile în toate treptele sociale până şi ale palatului. De aici naşte apoi un rău pentru familia militară de o gravitate excepţională, adică pierderea sentimentului de iubire şi camaraderie între ofiţerii însuraţi, pierdere care îşi are originea în faptul că ofiţerul care a contractat căsătoria în condiţii demne şi care nu a răspuns numai probelor formale, ci şi celor de fond ale moralităţii, va ezita totdeauna a pune în contact (cum ar trebui) pe soţia sa cu a camaradului a cărui soţie şi-a fabricat morala şi a căpătat şi ea certificatul, astfel că această chestiune izbeşte şi în condiţiile vitale ale legăturii din corpul ofiţeresc pentru că izbeşte indirect în sentimentul de iubire şi de camaraderie, depărtând pe ofiţeri între dânşii. Unde este atunci eficacitatea acestui procedeu, dacă fata onestă ca şi cea compromisă, dacă femeia corectă ca şi prostituata, dacă o familie cinstită ca şi una necinstită, pot căpăta cu aceeaşi uşurinţă certificatul de moralitate, aşa că certificatul de moralitate e o pură reclamă şi de el nu are nevoie în fond decât cui îi lipseşte moralitatea. Cu un cuvânt, este ineficace acest procedeu.

Asupra chestiunii dacă în multe cazuri a se cere un asemenea certificat nu este vexatoriu, atât pentru viitoarea soţie, cât şi pentru familia sa, răspundem negreşit afirmativ. A cere probe oficiale de moralitate unei familii oneste şi unui copil nevinovat, este cu atât mai vexatoriu cu cât se ştie că şi

DIN COLBUL VREMURILOR elementele imorale pot căpăta aceste certificate tot atât de uşor aşa încât în loc de a se face o selecţie prin procedeul ce este în practică, se pune pe picior egal elementul moral cu cel imoral şi li se dau drepturi egale la aspiraţia unei aceleiaşi demnităţi.

Faptele vorbesc de la sine şi pun în evidenţă neajunsurile. În privinţa modului cum s-ar putea înlocui această constatare a moralităţii, credem că, deoarece cel actual nu are deloc nicio eficacitate, poate fi cu multă uşurinţă înlocuit prin alte procedee, care pot fi oricât de variate dar mai folositoare. Aşa, pentru exemplu, credem că unul din aceste procedee ar putea fi acela că [şi] corpul ofiţeresc al garnizoanei de unde se găseşte viitoarea soţie a ofiţerului şi familia sa, constituit ca [un] consiliu, ar putea da relaţii şefului de corp ori de serviciu de unde face parte ofiţerul, mult mai sigure şi deci mai utile decât fabricarea certificatelor de moralitate. La nevoie chiar, şeful de corp sau de garnizoană ar putea avea obligaţia de a organiza un adevărat serviciu de spionaj prin ofiţerii din garnizoana de unde e soţia şi familia sa pentru a cerceta, studia şi da informaţiile necesare şefului de care depinde ofiţerul, comandanţii de corpuri şi servicii având o datorie reciprocă de a se servi în atare importante evenimente din viaţa ofiţerilor ce au în subordinele lor. Hotărârea consiliului de camarazi să fie decisivă şi mariajul proiectat, dacă nu răspunde condiţiilor, să nu mai poată avea loc. Îmi închipui că un asemenea procedeu ar fi un bine simţit pentru familia noastră militară, pentru că s-ar alege bine elementele, ceea ce ar fi şi în interesul familiei noastre militare şi în interesul propriu al ofiţerului şi familiei sale. Acesta ar fi unul din mijloace, dar se pot încă găsi prin studiu şi altele care să înlocuiască cu folos pe cel actual.

Astfel, în rezumat asupra primului principiu al regulamentului, relativ la constatarea moralităţii, am stabilit că prin regulament sa dat, într-adevăr, toată importanţa acestei chestiuni pentru căsătoria ofiţerilor, dar că în ceea ce priveşte mijloacele de constatare, acestea sunt: ineficace; vexatorii pentru soţie şi familia ei; dăunătoare pentru sentimentele de care trebuie să fie animată familia noastră militară”.

Lada de zestre În privinţa părţii materiale, regulamentul obliga soţia „să răspundă după anumite reguli la anumite sume drept avere dotală. Asupra acestui punct ne permitem a contrazice puţin legiuitorul pentru că ni se pare că principiul în esenţa lui nu e bine stabilit, de unde şi regulile de aplicaţie a sa iarăşi nu sunt bune.

Zicem că principiul nu e bine stabilit şi iată de ce: Care sunt consideraţiile în virtutea cărora se cer anumite sume proporţionale cu gradul ofiţerului pentru a se admite căsătoria?

Aceste consideraţii, desigur, nu pot fi altele decât acele impuse de bunul trai care trebuie să fie la nivel cu poziţia socială a căsătoriţilor. Astfel s-a stabilit 3.000 lei venit dotal pentru sublocotenent şi locotenent şi 1.800 pentru căpitan, va să zică pentru ca sublocotenentul şi locotenentul să poată trăi convenabil le mai trebuie 3.000 lei, venit pe lângă ceea ce le produce solda, iar căpitanului 1.800. Este oare necesar şi raţional ca regulamentul să precizeze numaidecât că soţia trebuie să aducă acest venit?!” Nu ar fi oare mai logic să se zică, căsătoria nu poate fi aprobată până când nu se va putea constata prin acte în regulă că venitul anual al celor doi soţi (indiferent dacă venitul e al unuia sau al celuilalt din soţi), se urcă la cutare sumă (găsită ca suficientă pentru bunul trai)? Unde este întradevăr raţiunea faptului că, dacă un căpitan are vreo 60.000 lei capital al său propriu, în afara soldei, deci un venit de 3.000 lei, să

nu i se aprobe a lua o fată săracă. Unde este, de asemenea, raţiunea faptului de a se permite căpitanului să ia o fată ce nu are mai mult decât capitalul corespondent unui venit anula de 1.800 lei şi a nu i se permite a lua o profesoară, care ar putea aduce în menaj de la 3.600-6.000 lei şi poate şi mai mult, ca venit anual.

Unde este principiul şi ce se are în vedere? Soţii să aibă?

Căsătoria să nu sufere? sau ideea tradiţională ca fata să aibă numaidecât dotă, astfel nu are drept la măritat?! Altfel mariajul nu va fi el fericit, dacă în loc să aibă soţia are soţul? Neajunsurile la care duc o asemenea dispoziţie este că regulamentul poate cădea, şi cade cu siguranţă, în defectul de a opri să se săvârşească nu numai proiectele de căsătorii rele, dar şi din cele bune o mare parte; ori, am stabilit că, în principiu, trebuie o lege aspră, care să împiedice proiectele de mariaj nenorocite şi să le înlesnească pe cele fericite, însă prin dispoziţiile actuale el împiedică în mod egal şi pe cele bune ca şi pe cele rele, iată dar lacuna sa în această privinţă. Pe lângă aceasta, studiind cestiunea mai în detaliu, mai observăm şi consecinţele la care ar putea da loc asemenea îngrădiri reglementare. Supozaţi, de exemplu, că un căpitan are pe lângă solda sa şi un capital al său propriu de 36.000 lei; acest ofiţer, convins de necesitatea unei căsătorii şi de principiile unui bun menaj, găseşte o fată săracă, care răspunde la toate condiţiile ce ar putea să facă o căsătorie fericită, dar e săracă şi legea îi cere 1.800 lei venit dotal; ofiţerul, convins de calităţile viitoarei sale, îi constituie dotă averea lui proprie cei 36.000, ca să o poată lua, satisfăcând regulamentul (cazuri de acest gen s-au văzut); ce consecinţe poate avea aceasta pentru ofiţer? Dacă, din norocire, factorii care nu se cunosc de la început într-un proiect de căsătorie, au fost buni şi căsătoria e fericită, cei doi soţi au pierdut numai material pentru cuvântul că din moment ce acei 36.000 lei s-au constituit dotă, ei au trebuit să fie depuşi casei de depuneri şi consemnaţi ca fond inalienabil şi deci s-au plasat aceşti bani cu minimul procent; în timp ce, dacă rămânea capital liber de speculaţie, în cazul cel mai nenorocit, ofiţerul putea să aibă 7, 8 şi chiar 10% în loc de 5%; astfel încât în cazul acesta, având aerul a garanta existenţa bunului trai, din punct de vedere material, din contră, el le-a îngreunat traiul, forţând pe ofiţer să-şi treacă capitalul său drept dotă, să-l condamne la minimul venit şi să se priveze astfel de o stare materială mai bună. Dacă însă căsătoria, din cauze care nu au putut fi prevăzute anticipat, s-a prefăcut într-o nenorocire, lesne este a se vedea că, pe lângă neajunsurile morale, ofiţerul va fi lovit şi în starea sa materială, prin faptul că avutul său, constituit dotă, e pierdut, lucru desigur ce nu l-ar fi făcut dacă regulamentul îi permitea să nu-şi înstrăineze averea, ceea ce ar fi fost mai bine, atât ca siguranţă pentru poziţia ofiţerului, în caz de naufragiu al căsătoriei, cât şi pentru a face ca avutul său să producă mai mult şi să se înlesnească astfel în condiţii mai largi bunul său trai. Aşa că sistemul actual sau provoacă cazuri ca cel de sus, sau împiedică realizarea unor mariaje fericite şi scopul unui regulament nu poate fi de a împiedica decât căsătoriile nenorocite şi, din contră, a favoriza, pe cât se poate, săvârşirea bunelor căsătorii, ele fiind, după cum am mai zis, absolut necesare pentru viaţa ofiţerului. În privinţa cuantumului stabilit de regulament ca venit dotal şi modul său de asigurare, avem a remarca că, cu toată litera regulamentului, lucrurile se petrec invers, adică cu cât e gradul mai mare cu atât dotele sunt şi ele mai mari şi cine poate avea 60-70000 lei, va căuta desigur ceva mai mare ca

DIN COLBUL VREMURILOR sublocotenent; aceasta însă e indiferent, regulamentul prescris e buna măsură şi trebuie respectată cu toată tăria. Ceea ce nu putem înţelege este pentru ce s-a făcut o diferenţă aşa de mare între dota cerută locotenentului şi căpitanului, când diferenţa soldei lor nu este decât de 32 lei?! În fine, făcând un tablou comparativ al totalului venit reglementar a ofiţerilor însuraţi, avem: sublocotenent pe an solda şi dota 5.640 lei; locotenent pe an solda şi dota 6.192 lei; căpitan pe an solda şi dota 5.400 lei; maior pe an solda şi dota 5.400 lei.

Această disproporţie îmi este greu să o explic pentru ce s-a stabilit aşa. În ceea ce priveşte modul de a asigura capitalul, îndeosebi la ipoteci şi imobile, nu înţelegem pentru ce nu s-ar admite asigurarea şi în ipoteca de rangul al II-lea, destul ca să se constate că are încă dublă valoare cerută de regulament; cât pentru imobile, suntem de părere că regulamentul actual dă încă o portiţă de sustragere de la venitul dotal real ce se cere astăzi şi că ar fi mult mai bine dacă, în loc de contractul de închiriere ori arendare, s-ar cere valoarea fondului şi asupra sa s-ar face evaluări de 5% ca venit; cu alte cuvinte a considera imobilului acelaşi venit ca şi fondului, deşi în realitate poate fi mai mare, e o garanţie mai avantajoasă pentru ofiţer”.

Ca şi concluzii, autorul consideră căsătoria ca fiind „o necesitate vădită pentru viaţa grea a ofiţerului; felul de trai al ofiţerului neînsurat este un viciu pentru el, familia sa şi familia militară; condiţiile unei căsătorii fericite nu se reazemă numai asupra moralităţii şi banului cum zice regulamentul, ci şi asupra culturii, în genere, starea sănătăţii, proporţia de vârstă, mediul social etc.; şefii autorizaţi a aproba sau dezaproba căsătoriile să fie autorizaţi a studia, prin toate mijloacele, chestiunea sub toate punctele de vedere ce pot influenţa mariajul; este nevoie să existe o lege severă şi completă, ofiţerul tânăr ca şi cel în vârstă fiind expus a comite erori în acest moment de criză, legea mânuită bine să-l recheme la raţiune; regulamentul este incomplet; moralitatea se constată prin procedee ineficace şi vexatorii; în stabilirea dotei nu există adevăratul principiu, ceea ce tinde a paraliza deopotrivă bunele ca şi relele proiecte de căsătorie; proporţia în stabilirea cuantumului dotal este neexplicabilă; asigurarea venitului dotal lasă încă de dorit; necesitatea dar a revizuirii regulamentului e profund resimţită”.

Relaţiile cu... străinele Conform aceluiaşi colonel magistrat Vasile D. Chiru, prin Legea căsătoriilor militarilor din 4 aprilie 1931 şi Regulamentul acestei legi din 20 mai 1931, cu modificările din aprilie 1936 referitoare la reducerea vârstei şi a venitului dotal, s-au condiţionat căsătoriile militarilor, ofiţeri, subofiţeri şi asimilaţii lor din serviciul activ al armatei, numai de situaţia socială şi de moralitatea viitoarei soţii şi a părinţilor săi, precum şi de cuantumul aportului material pe care trebuia să-l aducă la întemeierea căsniciei. Astfel, în căsătoriile militarilor, partea esenţială o constituia numai latura morală, de conduită şi moralitate a viitoarei soţii de militar şi a părinţilor ei, sub aspectul material, legiuitorul acordând numeroase înlesniri constituirilor de dotă. Astfel, conform dispoziţiilor art. 4 al. 2 din lege, ofiţerii superiori şi ofiţerii generali şi asimilaţii lor se puteau căsători fără niciun fel de dotă. Pentru ofiţerii inferiori, venitul dotal minimal era de 24.000 lei, redus de la 40.000 lei cât era anterior, conform dispoziţiilor articolului 4 modificat în 1936 al. 1 din lege, asigurat în numerar, în efecte de stat sau garantate de stat, în valoare suficientă spre a produce acest venit; în mobile urbane sau rurale care dau acest venit net, întrucât şi la imobile şi la bani, venitul nu

DIN COLBUL VREMURILOR poate fi calculat cu mai mult de 6%; în ipoteci de primul rang, valoarea bunului ipotecat fiind de două ori mai mare decât ipoteca, potrivit art. 9 din lege. Pentru ofiţerii inferiori şi asimilaţii lor, văduvi cu copii, venitul dotal se reducea la 20.000 lei anual.

Pentru fiicele ofiţerilor din activitate ori rezervă şi retragere proveniţi din activitate, sau ale ofiţerilor de rezervă decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” sau „Virtutea Militară”, venitul dotal putea fi de numai 18.000 lei anual. Ofiţerii inferiori care aveau personal un venit în afară de soldă egal cu venitul minimal dotal impus categoriei din care făcea parte viitoarea sa soţie, se puteau căsători fără dotă, cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale, conform art. 8 din lege şi cu obligaţia de a nu ipoteca sau înstrăina averea până când nu obţinea gradul de maior, sau în urma aprobării M.Ap.N. Pentru subofiţeri, minimul venitului dotal era fixat la 4.000 lei anual. Potrivit Constituţiei, pentru situaţii cu totul excepţionale, M.S. Regele putea acorda dispense de dotă.

Indiferent de condiţiile dotale, absolut însă pentru toţi ofiţerii, subofiţerii şi asimilaţii lor, legea prevedea următoarele condiţii pentru care nu se admiteau niciun fel de concesiuni ierarhice, sau Înalta Dispensă Regală: dovedirea cu acte legale a onorabilităţii viitoarei soţii; aceleaşi dovezi pentru onorabilitatea părinţilor viitoarei soţii, cu excepţia prevăzută pentru ofiţerii activi, cărora nu li se cereau aceste dovezi pentru căsătoria fiicelor lor cu militarii activi. Viitoarelor soţii de militari li se cerea însă dovada moralităţii lor, chiar dacă erau fiice de militari.

Alte restricţii nu impunea legiuitorului nici cu privire la naţionalitatea viitoarei soţii, nici în privinţa censului intelectual, nicio obligaţie de a cunoaşte limba oficială a ţării căreia servea viitorul soţ, militar, nicio restricţie cu privire la cultul religios.

Referitor la cult, legiuitorul prevedea obligaţia de a se oficia după căsătoria civilă şi căsătoria religioasă, în cultul religios al ofiţerului. De obicei, căsătoriile civile ale militarilor erau urmate şi de căsătorii religioase, din momentul în care se hotărau să întemeieze o căsnicie cu un ofiţer sau un subofiţer activ, viitoarele soţii de militari consimţind să îmbrăţişeze şi religia viitorului lor soţ. Deşi Constituţia şi legiuitorul ordinar nu impuneau restricţii cu privire la căsătoriile între militarii români activi şi străine sau minoritare, în cazul contractării unei căsătorii între un militar român şi o minoritară sau o străină de neam, legiuitorul militar, „în scopul realizării acelei unităţi de simţire, cuget, iubire de neam şi

ţară, a acelui ideal de puritate naţională, singura ce poate garanta spiritul de jertfă impus instituţiei armatei”, urma să înscrie în lege restricţii categorice, cu privire la căsătoriile militarilor români activi cu acestea.

Căsătoria în vreme de război Decretul-lege nr. 3481 din 1940 facilita căsătoria militarilor cu dispensă de dotă. Potrivit prevederilor Legii nr. 582 pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea asupra căsătoriei militarilor, promulgată prin Decretul nr. 1867 din 23 iunie 1941, ofiţerii şi asimilaţii nu se puteau căsători înainte de împlinirea vârstei de 23 ani şi numai cu persoane de origine etnică română.

Ministerul Apărării Naţionale putea să acorde dispensă de vârstă, de dotă, precum şi pentru căsătoria cu o persoană de origine etnică străină, alta decât cea evreiască. Conform prevederilor Legii nr. 596 pentru căsătoria militarilor în timp de război, promulgată prin Decretul nr. 1909 din 27 iunie 1941, în timpul stării de război, ofiţerii şi asimilaţii lor din activitate şi disponibilitate, cei chemaţi temporar în vederea trecerii în activitate, precum şi subofiţerii şi asimilaţii lor se puteau căsători fără ca viitoarea soţie să aibă dota prevăzută de Legea asupra căsătoriei militarilor. În egală măsură, aceştia se puteau căsători şi cu persoane de origine etnică germană sau italiană. Autorizaţia necesară căsătoriei se acorda de către comandantul corpului sau şeful serviciului căruia aparţinea militarul.

Politizarea căsătoriei în perioada postbelică Conform prevederilor Decretului 60 din 18 februarie 1949 referitor la căsătoria militarilor activi, cadre şi sub arme, semnat de ministrul Apărării Naţionale, generalul-colonel Emil Bodnăraş şi ministrul Justiţiei, Avram Bunaciu, aceştia se puteau căsători numai în urma aprobării dată de autoritatea militară competentă, respectiv „în cadrul regimentelor, batalioanelor corp aparte, şi similare, şi comandamentelor, de către o comisiune compusă din comandant sau şeful serviciului şi secundul politic.

La unităţile şi formaţiunile neîncadrate în regimente sau batalioane corp aparte şi similare, aprobarea se va da de comisiunea comandamentelor cărora acestea sunt direct subordonate. Conform art. 3, aprobarea de căsătorie se acorda „în urma unei verificări a moralităţii, originii sociale şi a devotamentului faţă de Republica Populară România, a viitoarei soţii şi a părinţilor săi”.

DIN COLBUL VREMURILOR Cererea de aprobare a căsătoriei urma să fie însoţită de: extrasul de naştere al viitoarei soţii; certificat al originii sociale a viitoarei soţii, eliberat de Sfatul Popular al comunei unde domiciliază; certificat de moralitate şi de devotament faţă de Republica Populară Română a viitoarei soţii, eliberat: pentru cele încadrate în câmpul muncii de către sindicate; pentru celelalte, de către Sfatul Popular Comunal; certificat de devotament faţă de Republica Populară Română al părinţilor viitoarei soţii, eliberat în aceleaşi condiţii.

Elevii şcolilor militare, subofiţerii aflaţi sub arme pentru satisfacerea serviciului militar, precum şi trupa de sub arme se puteau căsători numai cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale, pe baza propunerilor ierarhice în cazuri excepţionale, când căsătoria ar fi impusă de anumite necesităţi. Ofiţerii stării civile nu puteau celebra căsătoria militarilor activi, cadre şi sub arme, dacă aceştia nu prezentau aprobarea autorităţii militare competente. Militarii activi cadre care se căsătoreau fără aprobarea prevăzută în decret urmau să fie îndepărtaţi din armată. Nerespectarea acestor dispoziţiuni de către subofiţerii aflaţi sub arme pentru satisfacerea serviciului militar atrăgea pierderea gradului. Prin Decizia nr. 352 pentru stabilirea condiţiunilor de căsătorie a militarilor de carieră din 18 martie 1950, ministrul Apărării Naţionale, generalul-colonel Emil Bodnăraş stabilea că era interzisă căsătoria militarilor de carieră „fără o prealabilă aprobare dată de comandantul sau şeful serviciului respectiv, cu avizul obligator al locţiitorului politic”.

Căsătoria militarilor sub arme, inclusiv a elevilor şcolilor militare, era interzisă. Pretendentul la căsătorie trebuia să anexeze la raportul scris adresat comandantului sau şefului său nemijlocit extrasul de naştere al viitoarei soţii, certificatele de cazier ale acesteia şi părinţilor săi. Comandantul sau şeful serviciului respectiv acorda aprobarea numai după verificarea moralităţii, originii sociale şi a devotamentului faţă de R.P.R. a viitoarei consoarte, din care trebuia să rezulte că „faţă de atitudinea politică din trecut şi prezent, este apreciat ca ataşat intereselor poporului muncitor”.

Căsătorie în teatrul de operaţii Sublocotenenţii de infanterie Alexandru-Iulian Ilie şi Diana-Elena Macovei, originari din Câmpulung Moldovenesc, s-au cunoscut în anul 2004 şi au absolvit Academia Forţelor Terestre din Sibiu în anul 2008. După idila începută la Cursul de comandanţi de plutoane la Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte din Făgăraş, în luna martie 2009 cei doi au fost repartizaţi la Compania Cercetare din Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistriţa. După ce a adus-o pe lume pe fiica lor Saşa-Elena, tânăra sublocotenent a ales să-şi urmeze soţul în teatrul de operaţii din Afganistan. Aşa au ajuns să participe în perioada iulie 2010-ianuarie 2011 la misiunea ISAF din Afganistan, sublocotenentul Ilie fiind încadrat comandant grup cercetare în cadrul Batalionului 811 Manevră „Dragonii Transilvani”, iar Diana pe aceeaşi funcţie în cadrul Batalionului 812 Manevră „Şoimii Carpaţilor”. Pe 9 octombrie 2010, cei doi tineri ofiţeri au hotărât să-şi unească destinele, căsătoria având loc în Camp Apache din provincia Zabul. La ceremonie au participat colonelul James Blackburn, comandantul Combined Team Zabul, locţiitorul acestuia, colonelul Dorin Blaiu, comandantul Brigăzii 2 al Armatei Naţionale Afgane, generalulmaior Sayed Jamaludin, repre zentanţi ai forţei multinaţionale şi ai Armatei Naţionale Afgane, precum şi militari din cele două batalioane de manevră şi militari americani. Căsătoria a fost oficiată de către colonelul Ioan-Marian Cristurean, comandantul Batalionului 811 Manevră „Dragonii Transilvani”, în prezenţa locotenent-colonelului Ilie Sas şi a maiorului Tudor Bivolaru, în calitate de martori şi a fost binecuvântată de preotul militar Adrian Samoilă, aceasta fiind prima căsătorie a unor militari români întrun teatru de operaţii extern. La întoarcerea în ţară, locotenentul Alexandru-Iulian Ilie a fost încadrat la Batalionul Cercetare din cadrul Diviziei 1 Infanterie, iar locotenentul Diana-Elena Ilie la comandamentul aceleiași divizii.

AMINTIRI... AMINTIRI

Cine îndrăzneşte... reuşeşte!

General de brigadă (r) Dumitru MIU MOTTO: „Toţi ca unul!” (Anonim) Aplicația EXCOM 99 a reprezentat o premieră pentru armata română.

Exerciţiul din domeniul Forţelor Speciale a fost prima colaborare a Regimentului 21 SAS V, din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu subunităţi de cercetare, paraşutişti şi misiuni speciale din Armata României.

Activitatea s-a desfăşurat în perioada 14-28 august 1999. Timp de două săptămâni, programul de instruire şi de specializare în domeniul Forţelor Speciale a fost intens, solicitant, plin de suspans, coerent şi a decurs ca şi cum s-ar fi participat la o acţiune reală, continuă, în care categoriile de pregătire nu au fost separate între ele, ci au condus la o înlănţuire logică în derularea activităţii.

Calitatea comenzii detaşamentului, eliberată de îngrădiri birocratice, a constituit unul dintre principalii factori ai eficienţei în desfăşurarea instrucţiei. Înainte de toate, trebuie menţionat că instructorii SAS sunt nişte superluptători: militari pentru care lupta, fie că este dusă cu arma de foc, cu arma albă sau fără, prin utilizarea tehnicilor de jiu-jitsu, karate, judo, nu are secrete. Instructorii britanici sunt aproape la fel de duri ca şi inamicii posibili. Pentru că numai trecerea unor probe deosebit de aspre creează certitudinea că luptătorii vor supravieţui, fără să trădeze, în situaţia în care vor fi prinşi.

La anumite etape, luptătorii s-au deplasat ziua şi noaptea, fără hrană asupra lor. Aceştia s-au antrenat zilnic prin efectuarea de marşuri, a căror distanţă a crescut de la o zi la alta, fără a cunoaşte lungimea traseului, punctele de verificare şi timpul de realizat.

O bună metodă de testare a nivelului de pregătire fizică şi psihică s-a dovedit a fi proba de efort şi de rezistenţă în echipă Log Race (alergarea cu buşteanul în teren puternic frământat, pe distanţe mari). Fiecare patrulă formată din şase oameni trebuia să care un buştean de mărimea unui stâlp de telegraf pe o distanţă de aproximativ doi km. De regulă, pentru astfel de exerciţii s-au ales cele mai dificile trasee (pante de deal, deplasarea prin albia unui pârâu în amonte).

În poligon nu au existat aliniamente marcate, iar trăgătorii nu au cunoscut distanţele şi poziţiile ţintelor. Şedinţele de tragere au fost concepute la specificul forţelor speciale, din diferite poziţii, combinând focul cu deplasarea. Deschiderea focului s-a realizat din reflex, iar schimbarea încărcătoarelor s-a făcut din proprie iniţiativă, de pe loc sau din deplasare, fără alte comenzi.

Cea mai mare problemă cu care m-am confruntat atunci a fost legată de executarea tragerilor de luptă. Era o zi superbă de vară, în vinerea din prima săptămână de pregătire, când aveam planificat să executăm trageri cu muniţie de război. În acea dimineaţă eram în aşteptarea comandantului grupului de instructori britanici, când am fost anunţat de ofiţerul de serviciu pe tabără că sunt căutat la telefon de locţiitorul pentru instrucţia tragerii (şi conducătorul tragerii din acea zi), care suna din poligon. Anunţul primit nu mi-a creat niciun fel de îngrijorare, deoarece îi cunoşteam profesionalismul ofiţerului român şi mă aşteptam ca acesta să-mi spună la telefon că este gata de începerea tragerii. Dar, surpriză! De la celălalt capăt al telefonului, ofiţerul îmi spune, pe şleau, că nu îşi asumă responsabilitatea funcţiei din poligon şi că el nu va permite să se tragă.

Desigur, timp de câteva fracţiuni de secundă am rămas fără aer în piept.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-l chem la mine pe şeful de stat major al detaşamentului, dar din discuţia avută cu acesta a rezultat că nu poate participa la tragere pentru că nu se simte prea bine. La încheierea discuţiei cu şeful de stat major, am înţeles impasul în care mă aflam. Era momentul să-mi urmez chemarea şi să fac tot posibilul ca să ies din această situaţie. Ştiam că, în meseria noastră, riscul formează caracterele şi că pericolul îi apropie pe militari, atunci când este trăit în comun.

Dornic de a acţiona, fără echivoc, am sunat la poligon şi i-am comunicat conducătorului tragerii să instaleze paza şi să facă instructajul personalului de serviciu pe poligon, până la venirea mea.

O jumătate de oră mai târziu, eram în poligon împreună cu comandantul grupului de instructori britanici. În următoarele clipe, privirea mi s-a îndreptat spre cele zece patrule care aşteptau, în tăcere şi parcă fără nicio speranţă, verdictul meu.

AMINTIRI... AMINTIRI I-am privit preţ de câteva secunde în ochi şi am constatat că nimic nu se schimbase între noi, apoi, cu zâmbetul pe buze, le-am spus: Acum este rândul vostru! În zece minute începem tragerea!

Dintr-o dată, poligonul a prins viaţă, iar atmosfera îmi devenise familiară. Era aceeaşi, ca la alte trageri sau ca pe aerodrom, în aşteptarea avionului pentru executarea paraşutărilor. Acţiunea aceasta a constituit un test sever pentru mine. Atunci, în acele momente, cineva trebuia să-şi asume riscul, iar acela trebuia să fie însuşi comandantul detaşamentului, adică eu. Şedinţele pe care urma să le ţinem erau atipice, pentru că se desfăşurau asemănător condiţiilor reale ale câmpului de luptă, însă nu respectau anumite prevederi din regulamentele noastre de tragere. Trei argumente, pe care le-am găsit atunci ca fiind foarte convingătoare pentru mine în luarea deciziei, au fost legate de selecţie. Toţi cei 60 de militari, care urmau să execute tragerea, au trecut prin mâna mea şi, cu atât mai mult, niciunul dintre ei nu a intrat în compunerea detaşamentului pe baza vreunei intervenţii de sus. Pe de altă parte, am participat la toate şedinţele de pregătire din teren şi i-am văzut la lucru pe fiecare dintre ei. La fel de important a fost şi profesionalismul de care au dat dovadă instructorii britanici pe timpul şedinţelor de pregătire. Şedinţa de tragere nu a fost lipsită de emoţii, iar pentru mine, cred că a fost cea mai lungă zi din toată cariera mea de militar. Era o adevărată încântare să priveşti în poligon, la mişcările executate de băieţi şi, în mod deosebit, la ţintele care cădeau una după alta. Aşa cum spuneam anterior, tragerea a fost atipică pentru noi. Se trăgea cu muniţie de război, unul pe lângă celălalt, erau oameni care veneau dinspre axul poligonului spre foişor, cu cartuş pe ţeavă, făcând diferite mişcări de rostogolire şi de reluare a tragerii, din nou, pe axul poligonului.

Priveam parcă la o acţiune reală, unde nu se dădeau comenzi pentru ocuparea unui aliniament de tragere, pentru deschiderea focului sau încetarea acestuia, pentru schimbarea încărcătoarelor cu muniţie. Totul se hotăra din priviri, iar mişcările erau coordonate cu ajutorul semnelor şi semnalelor. În afară de aceste lucruri, replierea luptătorilor aflaţi în contact cu inamicul şi ruperea luptei cu acesta, în vederea regrupării, mi-au oferit un spectacol pe care nu l-am revăzut niciodată de la încheierea aplicaţiei.

La un moment dat, în toiul acestor acţiuni, un militar, în urma unor succesiuni de rostogoliri, şi-a pierdut pentru câteva fracţiuni de secundă direcţia de tragere şi a îndreptat arma spre

noi, care ne aflam în faţa foişorului de tragere. Odată luaţi la ochi, unul dintre ofiţerii cu planificarea operaţiilor a sărit ca ars de pe bancă şi a încercat să fugă. Nu a reuşit decât să facă un pas, pentru că l-am prins repede de mână şi l-am tras cu furie înapoi, spunându-i: Ia loc! Dacă ne e dat să murim, să fim solidari! În final, militarul a redirecţionat arma pe axul poligonului, reluând tragerea asupra ţintelor instalate în poligon. În contrast cu atmosfera de început, încheierea tragerilor a constituit o descătuşare pentru toţi.

Ziua nu se încheia niciodată când se termina programul de instrucţie. Caietele erau pline de notiţe cu o serie de noţiuni specifice Forţelor Speciale, care trebuiau învăţate. Amenajarea unui loc pentru relaxare, unde să joci un biliard sau o partidă de şah şi unde să bei o bere a fost sugerat de către partenerii noştri britanici încă de la prima vizită de recunoaştere. Toţi cei care au făcut parte din componenta de instrucţie s-au folosit de acest drept şi cred că acest lucru a constituit un mod firesc de a socializa şi de a ne cunoaşte mai bine.

Către sfârşitul celei de-a doua săptămâni, pe parcursul a două zile, a avut loc un exerciţiu tactic complex, cu trageri de luptă specifice forţelor speciale, cu acţiune asupra unor obiective strategice dispuse la o distanţă de 30-40 de km faţă de locul în care ne aflam, cu folosirea procedeelor de pătrundere şi de recuperare pe jos, pe roţi şi cu elicopterul, la care au asistat şi distinşii noştri oaspeţi. În ziua a doua a exerciţiului, am avut plăcerea să-l avem în mijlocul nostru şi pe şeful Statului Major General, general Constantin Degeratu, care era însoţit de şeful Structurii de Cercetare (J2), colonelul Octavian Dumitrescu. Aplicaţia a cuprins şi executarea, de fiecare patrulă de Forţe Speciale, a unei şedinţe de tragere. Aşa se face că în acea zi l-am aşteptat pe general chiar la intrarea în poligonul de tragere Cheia, dispus la marginea localităţii Râşnov. După ce l-am întâmpinat, generalul Degeratu s-a apropiat de mine şi, în timp ce mi-a întins mâna, mi-a spus: Domnule colonel, cu părere de rău, trebuie să vă spun, dar nu pot să rămân mai mult de o oră.

Timpul se scurgea cu repeziciune, iar eu nu reuşeam să prezint tot ce-aş fi vrut, pentru că generalul dorea din ce în ce mai multe detalii despre fiecare activitate sau acţiune efectuată de militarii noştri.

După o oră, surpriză! Şeful Statului Major General îmi spune: Domnule colonel, mai rămân, nu plec. Sunt fascinat de ceea ce văd aici... În final, acesta a plecat de la noi după aproape nouă ore.

Pe chipurile încordate ale militarilor, pictate în culori de camuflaj, generalul a putut citi efortul fizic şi psihic împinse până la epuizare pe timpul celor două „săptămâni de iad“ şi a ultimei misiuni, dar şi hotărârea de a continua ceea ce au început.

OMAGIU CAMARADERESC

Medalionul cercetaşilor Colonelul (rtr.) ARISTIDE ŢINTĂ – „Nea Motanul” S-a născut la 4 iunie 1944 în municipiul Buzău.

A urmat cursurile şcolii generale în localitatea natală, Buzău, Liceul Militar, anul I la „Dimitrie Cantemir”, Breaza şi anii II-IV la „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, apoi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” la Sibiu.

După absolvire (1967) a fost repartizat la Regimentul 60 Desant-Paraşutare, Batalionul de cercetare, legându-și destinul de specialitatea „cercetare”: A fost comandant de grup cercetare, comandant companie cercetare, ofiţer în statul major şi şeful cursului de cercetare, care funcţiona în cadrul unităţii de cercetare, iar după absolvirea Academiei Militare, în 1984, Şef de Stat Major al Batalionului 404 Cercetare, apoi, în perioada 1985 – 1991, în Secţia Cercetare din cadrul Direcţiei Informaţii. În ultimii ani de activitate (1991-1994) îl regăsim Locţiitor pentru învăţământ la Centrul de Pregătire al Cadrelor din Trupele de Paraşutişti, de unde s-a pensionat.

După pensionare a avut o viață activă, fiind membru fondator al Asociaţiei Cercetaşilor Militari în Rezervă şi în Retragere.

Aflăm mai multe din următoarea evocare: « Pe colonelul Aristide Ţintă l-am cunoscut în 1984, la Buzău, când abia făceam ochi într-o lume nouă, cea a informaţiilor militare, la cursul de comandanţi grupuri şi companii cercetare prin paraşutare.

Coleg cu Nicu Beganu şi Cornel Georgescu de la 404, cu Enache (Manasia) de la Caracal, cu Sandu Rădulescu, buzoian de la Satu Mare (sau invers), cu Mitică Purje şi Costică Truică de la Huedin, cu Dănuţ Buşoiu de la Oradea şi cu mulţi alţi. Dom' Profesor Liviu Zanfirescu, (Nenea Zanfi, atenţie, cu n, nu cu m!), mare profesionist în cercetăşie şi … teoretician în saltul cu paraşuta, ne-a umplut capul cu filosofia cercetării, dar ne-a şi tăvălit pe toate coclaurile şi prin toate smârcurile Buzăului. Cercetareeea, tăticu'! , muncă, sudoare, acţiune, discreţie… meserie grea, dar frumoasă.

Batalionul 404 Cercetare, în curtea căruia făceam cursul, îşi vedea de rosturile lui, dar nu era indiferent la zbaterea noastră.

Logistică, paraşute, tehnică de specialitate şi, mai ales, lectori la curs: Viorel Constantin la instrucţia de paraşutare, Neluţu Tarnovschi la transmisiuni, Viorel Drenea la tactica de specialitate, Nicu Moise la armele chimice, Tomiţă Iordache şi Marin Scarlat la geniu, Gigi Cocârţă, chiar şi Truţulescu, la sala de sport, Marian Lambru la pliajul paraşutelor. Mari specialişti, hârşiţi, dar şi pasionaţi de meserie, însă foarte generoşi în a oferi cursanţilor din vasta lor experienţă. Unii dintre ei au plecat, în ultima vreme, în misiuni fără întoarcere.

Dumnezeu să-i ierte!. O figură aparte făcea prietenul bun al lui Nenea Zanfi, maiorul, pe atunci, Aristide (Doru) Ţintă, care zâmbea …motăneşte ori de câte ori dădea pe dinafară cercetăşia din noi şi, modest, discret, elegant în exprimare, ne ajuta să ieşim cu faţa curată ori de câte ori ne împotmoleam în meandrele ei.

Mai târziu a preluat de la maiorul Zanfirescu frâiele acestui curs şi mulţi ofiţeri cercetaşi îi poartă amintiri şi un respect deosebite. În 1989, când eram comandant de pluton la Regimentul 60 Paraşutişti de la Buzău, în vecinătatea căruia se afla şi Batalionul 404 Cercetare, m-am intersectat din nou cu dumnealui, însă pe o altă

traiectorie. Andi, fiul său cel mare, fusese luat la oaste şi îşi satisfăcea stagiul militar în regimentul nostru, în compania în care eram şi eu un fel de mic comandant. Şi cum, câteodată, mai semnam şi bilete de voie, iar mulţi dintre soldaţii noştri aveau rude sau prieteni printre cadrele unităţilor din curte sau din garnizoană, de multe ori eram rugat, în numele unor strânse camaraderii la care nici nu îndrăznisem să sper până atunci, să-mi dovedesc autoritatea şi… să îi învoiesc, măcar câteva ore, cât să le ajungă să meargă până acasă, să mănânce (mult) şi să doarmă şi, desigur, să umble brambura prin oraş. Când făceai armata lângă casă, tentaţia oraşului de dincolo de gardul cazărmii era irezistibilă. Cu o surprindere prost simulată, mulţi dintre beneficiarii acestor intervenţii se declarau neştiutori şi, mai ales, nevinovaţi, dar, ştiindu-se protejaţi, îşi luau mai apoi nasul la purtare, Poate de aceea colonelul Ţintă n-a intervenit niciodată pentru fiul său şi, poate tocmai de aceea, Andi a înţeles că armata nui deloc o joacă uşoară, dimpotrivă, dar poate fi şi frumoasă dacă o faci cu pasiune. În decembrie 1989, am fost trimişi şi noi, paraşutiştii din Crângul Buzăului, la Revoluţie. Soldatul Andi Ţintă, fiul colonelului Aristide Ţintă, nu a ezitat o clipă să fie cu plutonul său. Am fost împreună sub gloanţe la aeroportul militar Otopeni, am fost apoi trei luni în Aerogara Internaţională (Astăzi aeroportul Henri Coandă) şi, în condiţiile şi tensiunea de atunci, nu am avut nici un semnal că Andi ar fi vrut să se întoarcă mai devreme în cazarmă, la Buzău. Îmi amintesc că atunci, la Otopeni, după ce s-au mai liniştit lucrurile, au început să ne viziteze părinţii soldaţilor, să se bucure că sunt teferi, să ne roage să avem grijă de odraslele lor, să ne promită că…, în fine, dragoste părintească sub felurite faţete. Dar care se poate manifesta şi cu demnitate. Şi colonelul Ţintă mi-a dovedit aceasta. Îşi iubea fiul, era îngrijorat pentru el, dar, se vede, dorea să îl protejeze şi înarmându-l cu spiritul responsabilităţii şi sentimentul datoriei împlinite. Când am aflat că Andi a trecut examenul de admitere în Institutul Militar de Transmisiuni - unde i-a avut comandanţi pe unii dintre colegii mei de şcoală militară de la Sibiu - şi, mai ales, când s-a întors locotenent în unitatea de paraşutişti de la Buzău, m-am bucurat pentru el, pentru tatăl lui şi, de ce nu, şi pentru mine, în numele unei nostalgice şi nedezminţite solidarităţi de armă. Şi, mai ales, pentru că, în ceea ce-l privea, nu mă înşelasem în aprecierea mea.

După 1990, colonelul Aristide Ţintă s-a mutat în Centrul de Instrucţie al Paraşutiştilor, instituţie nou creată în cazarma din Crâng şi, cu experienţa sa de dascăl militar, dar şi de cercetaş cu ştate vechi în branşă, a contribuit substanţial la trasarea drumului de succes al acestei structuri, în care entuziasmul şi dorinţa de afirmare ale unora se împiedica încă de lipsa de experienţă sau, şi mai mult, de habarnamismul altora în ceea ce însemna învăţământul militar şi prestaţia didactică. Colonelul Ţintă a fost, în acei ani de început, un stâlp de rezistenţă în structura de învăţământ a Trupelor de Paraşutişti. Acelaşi om calm, elegant şi cumpătat în vorbe şi în gesturi, bun camarad şi, mai ales, pentru noi, cei mai tineri decât dânsul, un reper profesional şi moral.

După trecerea în rezervă, a rămas acelaşi bun camarad. Şi nu mă mir deloc de ce, de fiecare sărbătoare importantă a anului, când mai este vizitat de muză, colonelul poet Zanfirescu (cu n, să nu uitaţi!) mă mandatează să duc prietenilor săi de la Buzău incunabulele sale în versuri, îmi atrage serios atenţia să nu-l uit pe Doru Ţintă. Ştie dumnealui şi ştim şi noi de ce.

Am onoarea să vă salut cu respect, Domnule Colonel!»

Colonel dr. Mircea TĂNASE

OMAGIU CAMARADERESC Locotenent-colonelul VIOREL CONSTANTIN - „Garidul” S-a născut pe 23 martie 1950, în Buzău. A absolvit şcoala elementară în 1965 şi renumitul liceu buzoian „Bogdan-Petriceicu Hasdeu” în 1969.

A urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, arma Infanterie. În anul trei a fost selecţionat pentru specialitatea cercetare, urmând stagiul la Batalionul 404 cercetare.

După terminarea şcolii a optat pentru repartizarea (1972) la aceeași unitate, de care își va lega întreaga carieră militară, părăsind-o, în anul 1996, la trecerea în rezervă.

A îndeplinit, succesiv, funcţiile de comandant de grup de cercetare, comandant de companie de cercetare, ofiţer instructor de paraşutism în biroul învăţământ, locţiitor al comandantului pentru instrucţia de paraşutare şi lector în cadrul biroului învăţământ al unităţii de cercetare din Crâng.

Ne-a părăsit atunci când ne aşteptam mai puţin, în anul 2007, la numai 57 ani, mult prea devreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mai multe ne spun despre el următoarele consemnări: «... Era un tânăr înalt, tras prin inel, cu ochi căprui şi cu un păr negru uşor ondulat. Nu este nici un secret faptul că până s-a căsătorit a rupt inima multor domnişoare din târgul Buzăului [...] A fost un tip foarte inteligent, deşi nu juca şah, prudent (poate puţin cam mult), iar ca militar, atipic. Era atipic din mai multe motive: nu punea mare preţ pe amănunte, urmărea însă cu atenţie esenţialul; nu pretindea şi nici nu practica un limbaj strict regulamentar ; aprecia şefii şi colegii care aveau un comportament asemănător lui şi nu-i prea avea la inimă pe cei foarte regulamentari. Această din urmă „calitate” l-a făcut foarte iubit de subordonaţi şi de majoritatea colegilor, dar i-a adus şi necazuri din parte unor şefi. [...] În funcţia de comandant de companie şi-a manifestat din plin calităţile de OM, de organizator şi de prieten cu toţi cei cu care intra în contact. Comandanţii de grupuri au avut din partea lui toată libertatea pe care a dorit el s-o aibă atunci când a fost comandant de grup; funcţia nu i-a schimbat caracterul şi comportamentul aşa cum se întâmpla destul de des în armată în acea perioadă. Din punct de vedere organizatoric a fost de asemenea la înălţime; în subunitatea pe care a comandat-o nu se suprapuneau sarcinile, iar eforturile erau egal repartizate subordonaţilor. [...] Nu dojenea prea tare subordonaţii în cazul unor rateuri sau nereuşite, dar îi plăcea să felicite şi să-i recompenseze pe cei merituoşi. Subordonaţilor lui Viorel le plăcea, la rândul lor, să fie felicitaţi şi recompensaţi de el fapt ce a condus ca aceştia să se întreacă în colecţiile de felicitări şi recompense. A fost o perioadă frumoasă din viaţa lui de militar, perioada în care a fost comandant de companie. Ca o încununare a calităţilor sale de comandant, subunitatea pe care a condus-o a obţinut calificative bune la aplicaţiile la care a participat. Pot spune fără teama de a greşi că Viorel era unul dintre acei comandanţi care ar fi fost urmaţi fără crâcnire de subordonaţi până la sacrificiul suprem. În funcţia de comandant de companie şi-a manifestat din plin calităţile sale de OM ,de organizator şi de prieten cu toţi cei cu care intra în contact. Comandanţii de grupuri au avut din partea lui toată libertatea pe care a dorit el s-o aibă atunci când a fost comandant de grup; funcţia nu i-a schimbat caracterul şi comportamentul aşa cum se întâmpla destul de des în acea perioadă. A fost un excelent organizator, iar în subunitatea pe care a

comandat-o nu se suprapuneau sarcinile şi eforturile erau egal repartizate subordonaţilor. Prin firea şi atitudinea lui prietenoasă cu şefii de servicii subunitatea era permanent dotată cu tot ce era necesar pentru desfăşurarea fără probleme a instrucţiei. Nu dojenea prea tare subordonaţii în cazul unor rateuri sau nereuşite, dar îi plăcea să felicite şi să-i recompenseze pe cei merituoşi. Ca o recunoaştere a calităţilor sale de comandant, subunitatea pe care a condus-o a obţinut, prima dată în existenţa ei, titlul de subunitate de frunte, deşi fusese comandată înaintea lui de ofiţeri mult mai bine „cotaţi”, unii dintre ei fiind astăzi generali în rezervă. [...]

Viorel a ştiut să-şi aleagă perechea. Deşi curtat asiduu de domnişoare cu stare materială foarte bună şi nume cu rezonanţă a ales să-i fie tovarăş de viaţă o fată modestă, cu mult bun simţ şi de o nobleţe sufletească pereche, complementară cu nobleţea lui, care l-a înţeles şi l-a acceptat cu toate privaţiunile vieţii de militar.

Viorel era plăcut şi ca gazdă şi ca oaspete. Mă număr printre cei care iau făcut vizite şi care l-au primit în vizită, momente pe care le aşteptam cu plăcere şi cu nerăbdare. Era de asemenea plăcut şi ne adunam numai noi, bărbații, în jurul unor sticle de vin, devenea şi mai simpatic, însă îşi cunoştea limitele şi nu am cunoştinţă să le fi depăşit vreodată. Era în mod natural foarte prietenos. Prezenţa lui emana prietenie, încredere, optimism.

Am simţit un gol în stomac când am început să scriu aceste rânduri şi le-am scris cu greu, nereuşind nicicum să scap de această senzaţie neplăcută. Mi-a fost şi mai greu să le închei. Am făcut pauză de o zi şi am modificat de mai multe ori finalul.

M-am hotărât, până la urmă, să spun simplu că prin plecarea lui simţim din plin că am pierdut un prieten.»

Colonel (r) Marin SCARLAT «Multe se pot spune despre Costică, zis „Garidul” (cine i-a spus aşa şi de ce nimeni nu mai ştie), însă ceea ce vreau să amintesc este faptul că a fost unul dintre cei mai buni colegi, din rândul celor din promoţiile mai mari ca a mea.

Primăvara anului 1975 mi-a oferit şansa să fim colegi, el, Garidul, Comandantul Grupului 1 Cercetare din cadrul Companiei 2 Cercetare, iar eu, elev în stagiu, repartizat la grupul pe care-l comanda. Ce am învăţat de la el (tactica de cercetare, executarea tragerilor speciale, pregătirea şi acţiunile în aplicaţiile de specialitate etc.) au devenit deprinderi reale şi de lungă durată. „Lecţiile” au continuat apoi pentru alţi 6 ani, deoarece în toamna anului 1975, am revenit la acelaşi grup de cercetare, pe lângă fratele mai mare, comandant de companie acum. Era acelaşi om care m-a primit, m-a vegheat de la distanţă, ca să învăţ să zbor, să gândesc pozitiv şi să pot să-mi conduc „colegii” din grup nu „subordonaţii”. Îmi aduc aminte multe clipe plăcute trăite împreună. Nu pot uita însă unul dintre momentele hazlii, dar profund ca învăţăminte...

Paraşutare de noapte, AN-2, zona de paraşutare Vadu Soreşti, Costică primul, eu al doilea, apoi Mircea Moraru, Niki Vochin şi Gigel Dinu, echipaj de ucenici cu mentorul în faţă. Sărim, pilotăm cum a putut fiecare... primul a aterizat Costică (avea avantajul greutăţii, fiind un pic mai durduliu) şi îi auzim din noapte vocea inconfundabilă, din care am înţeles că nu prea e de bine (cine l-a cunoscut ştie perfect la ce mă refer!!!!). Eu îl strig şi-l întreb „Garidule ce este, de ce eşti agitat?”. Nu a făcut decât să ne încurajeze în stilul lui „lasă bătrâne că aterizaţi voi şi-o să vedeţi, ce mie mi-a spus cineva!”. Am aterizat toţi cu bine în jurul lui şi abia atunci am văzut că pe lângă el erau împrăştiate câteva grape lăsate pe câmp de nişte tractorişti ordonaţi. Şi câte astfel de momente am trăit împreună …

Aşa era Costică, plin de haz şi de un optimism molipsitor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!»

Colonel (r) Viorel DRENEA

DIN ACTIVITATEA ASOCIAȚIEI

AGENDĂ 2015 Decembrie 2014. Ca în fiecare an, pe 22 decembrie, cercetaşii în activitate, în rezevă şi în retragere, umăr lângă umăr, îşi comemorează eroii la monumentul din parcul fostului „404” Martie 2015. Adunare generală. Tragem linie şi alte proiecte urmează, alte planuri pentru acest an.

21 mai 2015. ACMRR, cu stegul de identificare în frunte, a participat la festivităţile organizate de Prefectura Buzău în Parcul Eroilor la Monumentul Eroilor „Regimentului 48 Infanterie” cu prilejul sărbătoriri „Înălţării Domnului” şi „Zilei eroilor”, ocazie cu care a depus o coroană de flori.

Tabăra Francofoniei: Totul este o problemă de organizare!

Iulie 2015. Participarea ca voluntari la activităţile de instruire cu specific cercetăşesc din cadrul celor trei serii ale Taberei Francofoniei, organizată de Asociaţia Centrul Cultural Francofon Buzău, la Sărata Monteoru.

Au răspuns prezent: colonel (r) Viorel Drenea, colonel (r) Alexandru Rusu, plutonier adjutant principal (r) Frosică Ursu, dar nu singuri, ci avându-i alături pe camarazii lor încă în activitate: colonel Radu Moscu, plutonier adjutant principal Filuţă Uşurelu, maior Marian Ţiţeica, plutonier adjutant principal Mihai Frâncu, precum şi alţi camarazi nenominalizaţi, dar care s-au implicat voluntar în această frumoasă activitate.

Tabăra Francofoniei: Direct la ţintă!

- 25 octombrie 2015. ACMRR participă la festivităţile închinate „Zilei armatei”, Buzău, Parcul Eroilor, Monumentul Eroilor „Regimentului 48 Infanterie” şi depune o coroană de flori.

Tabăra Francofoniei: Şi la final bucuria lucrului bine făcut!

Depunerea unei coroane de flori din partea asociaţiei

UMOR

ZÂMBIŢI, VĂ ROG!!!!

Dacă nu înţelegeţi (încă) modul în care funcţionează lumea înconjurătoare ... ne lămuresc cu explicaţii „savante” copiii ...

Ce este economia?

Economie înseamnă să nu mai cheltuim din salariu, ca să-l punem la bancă. Cheltuim numai din ciubucul, care ni-l dă şeful. (7 ani) Ce sunt amprentele?

Amprentele e când punem mâna pe o clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte nenea poliţistul. (8 ani) Ce este tristeţea?

Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult. (7 ani) De ce se bat potcoave cailor?

- Calului i se bat potcoave, pentru că potcoavele sunt mai uşoare decât calul şi ele merg mai repede decât calul. (8 ani) - La cal se pune potcoave, să nu cadă calul pe spate; atunci când pune frână, calul se înţepeneşte în potcoave. (9 ani) Ce este respectul?

Respect înseamnă să te scoli şi să stea babele pe scaun. (9 ani) Ce înseamnă cuvântul „modern”?

Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani. (7 ani) Cum rezistă păsările călătoare să zboare, zi şi noapte, mii de kilometri?

Rândunicile când pleacă în ţările calde, pe drum se aşează pe aripa berzei şi se odihnesc. Păsările când pleacă aşa departe îşi iau mâncare la ele într-o sacoşe. Înainte de a zbura, mai stau o lună, două, să se odihnească. (7 ani) Dacă pământul se învârteşte, cum de nu cădem de pe el?

- Nu se învârteşte decât Pământul, asfaltul nu se învârteşte. (6 ani) - Pământul este rotund. Noi nu cădem de pe el, pentru că străzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde. (8 ani) Ce este acela un secret?

- Secretul este atunci când nu trebuie sa ştie miliţia. (6 ani) - Secretul este un om, care îi spune secretar de partid. (6 ani) La ce foloseşte steagul?

Steagul foloseşte, că atunci când veneau turcii peste noi, ei nu ştiau peste ce ţară veneau şi atunci noi le arătam steagul şi după aia ei ştiau. (7 ani) De ce ne spălam cu săpun?

Noi ne spălam, ca să dam săpun în ochi la microbi. (5 ani) De ce găina nu zboară pe sus, ca celelalte păsări?

Găina nu zboară pe sus ca celelalte păsări, pentru că-i e frică să nu scape oul, când îi vine să-l facă. (10 ani) De ce există ceasuri cu cuc şi nu cu cocoş, din moment ce cocoşul e cunoscut că ne trezeşte dimineaţa?

- Ceasurile sunt cu cuc şi nu cu cocoş, deoarece cucul a fost prima pasăre sculătoare. (11 ani) - Mult mai uşor învaţă un mecanism cu roţi dinţate sa zică Cu-cu decât Cu-cu-ri-gu. (13 ani) - Meşterul care a băgat prima dată cucul în ceas s-a gândit că nu poate să strâmteze ditamai cocoşul şi să-l bage acolo, şi de atunci ceasul a rămas aşa, cu cuc şi nu cu cocoş. (11 ani)

DIVERSE

Poşta redacţiei Mulţumim pe această cale tuturor colaboratorilor şi cititorii noştri noştri care ne-au trimis pentru publicare o mulţime de articole interesante, făcând foarte dificilă alegerea celor pe care le-am inclus în acest număr 4 al revistei. Spaţiul publicistic limitat nu ne-a permis să publicăm acum toate articolele primite … Vă asigurăm însă că cele care nu se regăsesc în acest număr se vor regăsi cu siguranţă în numerele viitoare ale revistei.

O lacrimă editorială şi un buchet de regrete eterne pentru camarazii cercetaşi care ne-au părăsit în acest an: colonelul Ștefan Spânu, colonelul Tudor Gane, colonelul Mihail Pîrlog, colonelul Ion Tarnovschi şi plutonierul adjutant Gheorghe Mistreţu.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Prezentăm soluţia la problema „Istoria şahului”, prezentată în numărul 3 al revistei.

Numărul boabelor de grâu se calculează după formula: N = (an · r - a1) : (r - 1) unde: an =ultimul termen; a1 =primul termen; r= rata progresiei.

N = 263 ·2 – 1 = 264 – 1= 18 · 446 · 073 · 709 · 551 : 615 (deci un număr de douăzeci de cifre) Pentru a uşura calculul aproximăm N = 18.000.000.000.000.

000.000, adică = 18 · 1018(18 trilioane boabe de grâu) Cantitatea de grâu în tone, aproximând că 1 tonă conţine 30 · 106 boabe, este următoarea:

C = (18 · 1018) : (30 · 106) = (1 800 · 1016) : (30 · 106) = 60 · 1010 , adică 600 000 000 000 tone (600 miliarde tone).

Considerând că producţia medie anuală a Persiei acelor vremuri era de 6 milioane tone, rezultă că regele datora lui Sessa producţia de grâu a ţării sale pe următorii 100 000 ani (sau echivalentul producţei mondiale din zilele noastre pe circa 150 ani).

Cantitatea de grâu exprimată în trenuri: (1 tren = 100 vagoane x 10 tone = 1 000 tone = 103) T = (60 · 1010) : (103) = 60 · 107= 600 000 000 trenuri.

Impresionant, nu!

Comitetul director al ACMRR mulţumeşte pentru sprijinul acordat în editarea nr. 4 al revistei următorilor: - SC ELCARGID SRL Buzău; - Membrilor asociaţiei: - Gheorghe Stuparu; - Victoraş Ghizdeanu.

Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi în Retragere, Buzău Bulevardul Unirii nr. 140 e-mail: accmilrr2011@yahoo.com www.cercetasimilrez.com