Actualitatea 1036

Page 1

n Nr. 1036 n Anul 21 n

n Săptămânal pentru oameni inteligenţi n

3-9 August 2017 n 2 lei n

ACTUALITATEA

n Câştigătorii Cupei „Max Ausnit” 2017

Cea de-a șasea ediție a Cupei ”Max Ausnit” a fost un spectacol absolut, având în vedere că pentru prima dată evenimentul şi-a extins formatul şi a durat două zile. Pagina 16

n Indemnizaţiile pentru mame, plafonate la 1.800 de euro/lună

n www.ziarulactualitatea.ro n

Cum s-au calculat pensiile minime și pensiile speciale Pagina 4

Pagina 5 Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că Guvernul va „intra cu celeritate” şi în indemnizaţiile pentru creşterea copilului, astfel încât acestea să fie plafonate la un maximum de 1.800 de euro pe lună, cât e în Europa la ora actuală.

n Uzdinul, capitala României Mari a Limbii Române

angajează

n cusători n croitori n Căutăm persoane care:

n au studii medii n au minim 2 ani experienţă în domeniu sau calificare în specialitatea Confecţii Încălţăminte

Noi oferim:

n siguranţa locului de muncă n salariu atractiv n prime de Sărbători şi de Vacanţă n bonuri valorice din prima zi ca şi angajat n transport gratuit (doar pentru angajaţii care nu au domiciliul stabil în Lugoj) n cazare la căminul societăţii, garsonieră confort 2

Informatii la sediul firmei de pe str. Nicolae Titulescu nr. 78, între orele 08:00 - 15:00

an de contribuție efectivă. Efortul bugetar net este de 3, 4 ori mai mare decât în cazul pensionarului obișnuit. Un pensionar super-special iese la pensie la 45 de ani după 20 de ani de contribuție (echivalați din pix la 40 prin înmulțirea cu 2). Până la 75 de ani mai încasează pensie timp de 30 de ani, adică 18 luni de pensie pentru fiecare an de contribuție efectivă. Efortul bugetar net este de 6 ori mai mare decât în cazul pensionarului obișnuit.

n Festivalul Internaţional de Folclor Ana Lugojana

Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ana Lugojana”, organizată de Casa de Cultură a Municipiului, în colaborare cu Primăria Lugoj, Consiliul Local și Consiliul Județean Timiș, va avea loc în perioada 11-15 august 2017. Evenimentul va avea loc pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor.

Pagina 2

Pagina 7 În perioada 1-29 iulie 2017, la Uzdin (Serbia), în organizarea Societății Literar-Artistice Tibiscus Uzdin (Voivodina, Serbia),, a avut loc cea de a IX-a ediție a Zilelor Uzdinului.

Un pensionar obișnuit iese la pensie la 65 de ani, după 40 de ani de contribuție. Speranța de viață este de 75 de ani, deci încasează pensie 10 ani. Deci, pentru fiecare an de cotizație încasează pensie 3 luni. Un pensionar special iese la pensie la 52 de ani, după 27 de ani de contribuție (echivalați din pix cu 40, prin înmulțirea cu 1,5). Până la 75 de ani mai încasează pensie timp de 23 de ani, ceea ce înseamnă 10 luni de pensie pentru fiecare


2 ACTUALITATEA n Festivalul Internaţional de Folclor „Ana Lugojana”

Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ana Lugojana”, organizată de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, în colaborare cu Primăria Lugoj, Consiliul Local și Consiliul Județean Timiș, va avea loc în perioada 11-15 august 2017. Evenimentul va avea loc pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor și va reuni ansambluri folclorice din șase țări: Cehia, Bulgaria, Cipru, Macedonia, Serbia și România: n Ansamblul Folcloric „Group Yenibogazici Folk Dance Group” - Cipru de Nord; n Ansamblul Folcloric „Ostravica” - Cehia; n Ansamblul Folcloric KUD „8 Octombrie” - Macedonia; n Ansamblul Folcloric „Aktavis” - Bulgaria; n Ansamblul Folcloric al Casei de Cultură „3 Octombrie” Satu Nou - Serbia; n Ansamblul Folcloric „Dobrogeanca” din localitatea Ovidiu; n Ansamblul Folcloric „Hora Vasluiului” din Vaslui; n Ansamblul Folcloric „Romanați” din Caracal; n Ansamblul Folcloric „Doina Timişului” din Timişoara; n Ansamblul Folcloric „Hora Belinţului” din Belinţ; n Ansamblul Folcloric „Zestrea Gugulanului” din Bolvaşniţa; n Ansamblul Folcloric „Junii Banatului” din Timişoara; n Ansamblul Folcloric „Ghiocelul” din Giroc; n Ansamblul Folcloric „Bârzava” din Reșița; n Ansamblul Folcloric „Leleșana” din Hunedoara; n Ansamblul Folcloric „Timișul” din Timișoara; n Ansamblul Folcloric „Teregovana” din Teregova; n Ansamblul Folcloric „Bănățanul” din Găvojdia; n Ansamblul Casei de Cultură din Deta și Ansamblul Folcloric „Lugojana” din Lugoj.

HOTNEWS

3-9 AUGUST 2017

Angajații Primăriei primesc salarii majorate

În şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Lugoj, de joi, 27 iulie 2017, consilierii locali au aprobat rectificarea bugetului local pe anul 2017, limita de finanțare a activităților sportive din bugetul local și stabilirea salariilor pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Lugoj și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj. Ca urmare a intrării în vigoare, la 1 iulie 2017, a Legii nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, angajații Primăriei Lugoj și cei din instituțiile subordonate Consiliului Local beneficiază de o majorare a salariilor, după cum urmează: n secretarul municipiului Lugoj va avea un salariu de bază de 7.400 - 7.500 de lei; n arhitectul șef 6.550 – 6.650 de lei; n directorul, șeful de compartiment și directorul executiv 6.490 - 6.590 de lei; n șeful de serviciu 5.500 - 5.600 de lei; n șeful de birou și șeful de oficiu 5.320 - 5.420 de lei; n auditor cu studii superioare: salariu de bază cuprins între 2.667 de lei şi 4.580 de lei, în funcţie de treapta

profesională şi gradaţie; n expert, consilier, inspector, consilier juridic cu studii superioare, 1.864 de lei - 3.993 de lei, raportat la treapta profesională şi gradaţie; n referent de specialitate, 1.887 de lei - 2.761 de lei; n referent, 1.613 lei la 2.602 lei. Noile salarii de bază pentru personalul contractual sunt: n șeful de serviciu, 4.500 - 4.600 de lei; n șeful

Noile salarii de bază ale polițiștilor locali sunt: n polițist local cu studii superioare: între 1.864 de lei și 3.993 de lei (în funcție de gradație); n polițist local cu studii medii: între 1.613 lei și 2.602 lei. Indemnizația maximă lunară de care beneficiază consilierii locali pentru participarea la numărul maxim de ședințe este, începând cu luna iulie 2017, de 10% din indemnizația lunară a primarului, care este de 9.425 de lei brut. N. SILADE

n Ruga Lugojană 2017

Ruga Lugojană va avea loc în 15 august 2017 și va debuta la ora 11,20 cu Parada goștilor, pe traseul Casa de Cultură a Municipiului - Primăria Municipiului Lugoj, unde formațiile prezente la Festivalul de Folclor „Ana Lugojana” vor prezenta momente artistice. Va urma, la ora 18, deschiderea Rugii și Parada portului popular, urmată de un spectacol folcloric pe scena din faţa primăriei, unde vor cânta Nicoleta Voica, Zorica Savu, Ramona Iliesi Drăgan, Costel Bambu şi formația Frații Drăgan. La ora 20, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, vor evolua formațiile Box Office, Mario Cover Band, Skull Boy & Smoke Flow, Direcția 5 & Iarinka. Evenimentul se va încheia cu un foc de artificii, programat pentru ora 23:50. (N.S.)

de birou, 4.230 - 4.330 de lei; n șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență, 2.900 - 3.000 de lei; n consilier, expert, inspector de specialitate, referent de specialitate, inspector casier: între 1.864 de lei și 3.525 de lei, în funcție de grade și trepte profesionale; n referent, inspector, arhivar, referent casier cu studii medii: între 1.563 de lei și 2.321 de lei, în funcție de grade și trepte profesionale; n secretar cu studii medii, între 1.745 de lei și 2.175 de lei; n portar, paznic, pompier, curier: între 1.563 de lei și 1.950 de lei; n îngrijitor, între 1.533 de lei și 1.911 lei; n șofer, între 2.000 de lei și 2.492 de lei; n muncitor calificat, între 1.604 lei și 2.388 de lei; muncitor necalificat, între 1.533 de lei și 1.911 lei.

Dr. Erdely Iosif TEN TV angajează: CabinetLaser,Cosmetologie Epilare, IPL, Pete pigmentare,Vene, Botox,

Cameramani

Cerinţe: n experienţă în folosirea echipamentelor audio & video; n cunoştinţe operare PC şi programe de editare audio-video (Adobe Premiere Pro, Sound Forge, After Effect, Photoshop, Office); n disponibilitate pentru program prelungit. CV-urile se depun la sediul Radio-Televiziunii, str. Alexandru Mocioni, nr. 10, et. 3 sau se pot trimite pe adresa de e-mail: office@tentv.ro. Vor fi contactate doar persoanele care corespund cerinţelor.

Acid Hialuronic, Microdermoabraziune, Peeling, Rejuvenare, Dermatoscopie, PRP (metoda Dracula)

Program: Luni, Miercuri, Vineri: 14-18; Sâmbătă: 8-12.

Lugoj, Str. Oltului, nr.3 Tel: 0726.460.464; 0722.516.544

Cabinet Dermatovenerologie Dr. Erdely Iosif

Program: Luni, Miercuri, Vineri: 8-14; Marti-Joi: 12-19 Doar pe bază de programare telefonică!

SC BUJORELIS SRL

angajează vânzătoare. Se oferă salariu atractiv şi condiţii bune de lucru.

SC Gramy-Cerealis SRL

Informaţii la telefon 0725.207.338.

șofer categoriile B și C;

Angajez secretară. Condiții: studii liceale cunoștințe operare PC. Informații la telefon: 0720.472.228

angajează

personal pentru ambalat produse de panificație. Informaţii la tel: 0723.570.169 sau la la sediul firmei din Coşteiu nr.27, între orele 6 -10.

Terapie REIKI și CRANIOSACRALĂ la LUGOJ

Toate sistemele Reiki de bază + Măsurători Radiestezice Hirotonire în PREOţIA MELCHISEDEK Tratamente ENERGETICE și INFORMAţIONALE (matrici) Dezlegări-anihilări Atacuri Energetice Malefice Tehnici de Ascensiune şi Întinerire Maestru REIKI, tel. 0724.132.817 / 0749.680.759


PRIM PLAN

3-9 AUGUST 2017

Românii din străinătate au nevoie de ajutor!

C.A.P.I.M.E.D. România (Asociația Românilor din Italia), cu sediul la Palermo, în regiunea Sicilia, Italia, avertizează Guvernul României cu privire la pericolele la care se expun românii care merg să muncească în Italia. Premierul României, Mihai Tudose, ar trebui să analizeze situația cu atenție și să dispună măsuri de urgență pentru protejarea muncitorilorabuzați.C.A.P.I.M.E.D. România a tras aceste semnale de alarmă în ultimii șapte ani. În Italia erau, la sfârșitul anului 2016, 1.151.395 de români, conform datelor oficiale ISAT. De fapt, în Italia sunt peste 3 milioane de români, dintre care peste jumătate nu sunt înregistrați cu forme legale. Creșterea numărului de români care pleacă anual în Italia este în medie cu circa 4% mai mare față de anul trecut, dintre care circa 70% sunt femei. Cei peste 1,5

milioane de români care merg să muncească în Italia fără contracte de muncă, dintre care peste 700.000 sunt femei, reprezintă un grup vulnerabil fără niciun fel de sprijin. Presa din România a fost informată în aceste zile în legătură cu o nouă descoperire a Poliției din Italia: alte zeci de români abuzați, din nou, pe plantațiile din sudul Italiei. De fapt, în fiecare săptămână, în ultimele luni, au fost violate, sechestrate și ucise românce, o femeie de 60 de ani s-a sinucis, după ce a lucrat ca badantă timp de 15 ani, iar alta și-a ucis concubinul italian care o abuza. Au fost perioade în care trei femei pe zi au fost ucise în Italia. În aceste zile, și în Spania au fost găsiți români tratați ca sclavi, plătiți cu sume foarte mici pentru munca la câmp și cazați în corturi, fără apă curentă și fără minime condiții de igienă.

Ultimele trei guverne nu au luat în considerare informările din partea C.A.P.I.M.E.D. România și nici proiectul strategic – „Vreau să lucrez legal în Europa mea! – depus de C.A.P.I.M.E.D. România, pentru a sprijini în mod real românii plecați la muncă în Italia. Autoritățile din România nu știu nici câți români sunt plecați la muncă în străinătate, fără forme legale, nici câți român mor anual și nici măcar nu pot fi repatriați, pentru a fi înmormântați. Datele statistice arată o situație halucinantă: peste 4,5 milioane de români muncesc în țările europene, mulți nefiind înregistrați, iar în fiecare zi sunt sute de români abuzați de angajatorii care îi forțează să lucreze in condiții mizere, de violatori, de funcționari, dar și de legislația discriminatorie. Cu toate acestea, cifrele oficiale arată că românii au trimis acasă peste 55 de miliarde de Euro, mai mult decât investitorii străini și mai mult decât a primit România de la Uniunea Europeană. Ministerul Pentru Românii de Pretudindeni ar trebui să renunțe la finanțarea proiectelor așa-zis culturale și să finanțeze proiecte integrate, parte dintr-o strategie care ar putea salva atât românii abuzați astăzi în străinătate, cât și România de mâine, care va trebui să se ocupe de o populație bolnavă, cu nevoi speciale și fără drept la asistență socială și medicală, după zeci de ani de muncă la negru. O Românie care își va primi actualii copii care nu au acces la educație și sunt abuzați în străinătate, iar peste 10-20 de ani vor fi adulți fără pregătire profesională. Carmen Luminiţa Andrei

ACTUALITATEA 3 n Accident cu cinci victime, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o camionetă cu lemne

Cinci persoane, între care și un minor de 12 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, vineri, 28 iulie 2017, în jurul orei 4:30, pe DN 6, pe raza comunei Topolovățu Mare. O camionetă care transporta material lemnos a intrat în coliziune cu un autoturism marca Volkswagen, care tracta o remorcă. „În accident au fost implicate 5 persoane, dintre care un minor de 12 ani care nu a suferit leziuni, însă a avut un atac de panică. O victimă de sex masculin, de 33 ani, conștientă, a fost încarcerată și a suferit leziuni mai grave. Dintre celelalte 3 persoane implicate în accident, una a suferit leziuni mai grave și celelalte două - leziuni ușoare. Victimele au fost transportate la spital”, au anunțat reprezentanții ISU Timiș. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și 8 subofițeri din cadrul Detașamentului 1 de pompieri Timișoara, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Lugoj și 3 echipaje SAJ. (A. P.)

A încetat din viaţă poetul Paul Doru Chinezu

În data de 29 iulie 2017, orele 19, a încetat din viață poetul Paul Doru Chinezu. Născut la 9 aprilie 1954, în Oţelul Roşu, jud. Caraş-Severin, s-a stabilit împreună cu familia la Lugoj, unde s-a remarcat ca poet în cadrul cenaclului „Cuvinte Românești”, pe care l-a condus încă de la înființare, în 1978, până în 2003, când a fost desființat de gruparea care editează revista „Banat”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A colaborat la mai multe reviste literare și a publicat volumele: Înaintea ecoului, Bucureşti, Editura Litera, 1978; Vibraţia sevelor, Timişoara, Editura Facla, 1988; Anamorfoze, Lugojpress, 1994; Cartea poeţilor (volum colectiv), Lugojpress, 1994, Anamorfoze, Timişoara, Marineasa, 1997; În ideea uşilor, Timişoara, Editura Marineasa, 1998; Despre poezia sa au scris Laurenţiu Ulici, Marian Odangiu, Alexandru Piru, „Alexandru Ruja, Constantin Buiciuc, Cornel Ungureanu, Ion Scorobete, Gheorghe Grigurcu, Nina Vasile ş.a. Paul Doru Chinezu a fost toată viața un boem rebel, un răzvrătit al soartei și un pețitor tenace al poeziei de avangardă. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (A. P.)

n Un Volvo a intrat într-un autocamion, pe autostrada A1. O Ofemeie de 45 ani a fost rănită femeie în vârstă de 45 de ani a fost rănită

într-un accident produs, vineri după-amiază, pe autostrada A1, în apropiere de Lugoj. Mașina în care se afla femeia, un Volvo, a intrat într-un autocamion, care se deplasa în aceeași direcție. Se presupune că șoferul autoturismului Volvo ar fi adormit la volan, iar mașina condusă de acesta a lovit, din spate, autocamionul. În urma impactului, femeia de 45 de ani, pasageră pe locul din dreapta șoferului, în autoturismul Volvo, a fost rănită și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru a o scoate dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul. (A. P.)

Centrul Medical Dr. Cev

Laborator de analize medicale

Lugoj, str. Făgăraş nr. 3, tel.: 0256/358617; fax.: 0356/459271; e-mail: cm_dr_cev@yahoo.com Peste 80 de tipuri de Aparatură de ultimă generaţie, analizoare complet analize, la cele mai mici automate, la standarde internaţionale, pentru: BIOCHIMIE, preţuri din oraş. HEMATOLOGIE, IMUNOLOGIE, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE.

NOU ! Analize gratuite în limita fondului CAS, cu bilet de trimitere! NOU !

Şef laborator: Dr. Camelia Brînzei Cabinet ORL: Dr. Cev Pavel, medic primar Cabinet Pediatrie: Dr. Cev Elena, medic primar Cabinet Cardiologie: Dr. Sima Daniela, medic primar; Dr. Biro Codruţa, medic specialist Cabinet Gastroenterologie: Dr. Cev Elena Zenovia, medic specialist, doctor în Ştiinţe Medicale

ATI: Dr. Radu Delia, medic primar Cabinet Alergologie: Dr. Brisan-Igna Diana, medic specialist Cabinet Endocrinologie: Dr. Şalapa Magdalena, medic specialist Cabinet Interne - Competenţă Echo Doppler vascular periferic: Dr. Pătrășcanu Daniel, medic primar

Recoltări analize: între orele 8 - 11, Informaţii/programări la Eliberare rezultate: între orele 15 – 16. tel: 0256/358.617, între orele 8-19 Pentru majoritatea analizelor, rezultatele se obţin în aceeaşi zi.


4 ACTUALITATEA n Doi candidaţi pentru şefia Spitalului Municipal Lugoj

Postul de manager al Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a fost scos la concurs, după ce mandatul managerului Florin Voichescu s-a încheiat, iar primarul Francisc Boldea a decis să-l numească la conducerea unității medicale, pe o perioadă determinată, pe medicul Ervin Floroni. La concurs s-au înscris doi candidați: dr. Ervin Floroni (șeful secției de chirurgie) și dr. Anda Maria Neagoe (șefa Compartimentului de Primiri Urgențe). Ambii candidați au fost declarați „admiși”, după prima etapă eliminatorie a concursului, cea de verificare a îndeplinirii condițiilor stabilite în anunțul de concurs. Cea de-a doua etapă, cea de susținere practică și evaluare a proiectului de management, se va desfășura în data de 4 august, la ora 10, pe baza temelor-cadru. AL PRESS

n 67 noi containere tip iglu pentru colectarea deşeurilor

Au fost achiziționate pentru Salprest S.A. 67 de noi containere de tip iglu pentru colectare selectivă în completarea celor 67 achiziționate în cursul anului trecut și care șiau dovedit deja utilitatea și fiind insuficiente pentru întreg teritoriul orașului. Acestea vor fi amplasate în oraș după cum urmează: Baterii mari (conțin câte trei containere, respectiv pentru: plastic, hârtie și sticle) 1. Micro I - în fața grădiniței 2. Micro I - centru intrare în parc 3. Micro III - ieșirea spre Cloșca 4. Micro IV - la ieşirea spre Astalaş 5. Micro V - punct Trafo 6. Spl. 1 Decembrie 1918 - vis-a-vis de pasarela Leucuța 7. J.C. Drăgan 8. Balta Lată - locul de joacă pentru copii 9. Balta Lată - int. Str. D. Brocea la pod 10. Romanilor (1 baterie mare + 1 baterie mică) 11. Cotu Mic - bloc nr. 22 12. Titulescu - (în spatele fântânii) 13. Timişorii - (lângă troiță) Bateriimici(conțincâtedouăcontainere, respectiv pentru: plastic și hârtie) 1. str. Nuferilor - Crinilor 2. cartier rezidențial Panselelor 3. 13 Decembrie - în capăt lângă cimitir 4. Făgetului (Tirol) - lângă staţia de autobuz 5. Făgetului (Tirol) - fost bloc pompieri 6. Banatului (lângă parcul Gării) 7. intersecție Brâncoveanu cu Babeș 8. Aurel Vlaicu - int. Caraiman loc joacă copii 9. F. Barbu – lângă post Trafo 10. Micro II - la intrarea de pe str. Rosada 11. Spl. 1 Decembrie 1918 - magazin STIHL 12. C. Brediceanu 13. Padeșului (lângă fântână) 14. Romanilor

SOCIAL

3-9 AUGUST 2017

Scandalul pensiilor speciale Calculul aruncat în public de Lia Olguța Vasilescu, cum că 100.000 de mii de pensionari iau pensie cât patru milioane, pare exagerat și matematic și factual, dar ce-i drept datele lipsesc. Iată totuși ce ar trebui să se cam știe. Lucian Davidescu

În România sunt 5,2 milioane de pensionari, cu o pensie medie puțin peste 1000 de lei pe lună. Bugetul Casei de Pensii a fost de 11,5 miliarde de euro în 2016 și va ajunge la 12,5 miliarde de euro în 2017. Majoritatea banilor vin din contribuțiile de asigurări sociale plătite de angajați și angajatori, dar bilanțul rămâne pe minus, așa că până la 3,5 miliarde de euro vin ca subvenție de la bugetul de stat. Există 9 pensionari pentru fiecare 10 contributori, o situație mult mai bună față de acum 5-10 ani. Pe de altă parte, în urmă cu 20 de ani când raportul dintre contributori și beneficiari era de peste 2 la 1, bugetul pensiilor era excedentar, bani care au fost la vremea respectivă folosiți pentru cârpirea bugetului. Apoi echilibrul sistemului a fost stricat de pensionările anticipate pe post de șomaj mascat și de migrația masivă a forței de muncă active. Pensiile minime și cele speciale contribuie și ele la deficit, dar într-o măsură mult mai mică decât se crede. Există trei categorii mari de pensii:

Pensia „tradițională”

…adică cea calculată exclusiv pe baza unui punctaj dat de contribuția din timpul vieții active și de momentul pensionării. De ea beneficiază patru milioane de persoane, consumă cam 80% din bugetul total și contribuie cam cu două treimi la deficit. Banii vin din contribuțiile curente ale salariaților aflați încă „în producție”. Tot aici intră „grupele se muncă”, respectiv categoriile de salariați care au dreptul să se pensioneze mai devreme dar pentru care, în schimb, angajatorii trebuie să cotizeze suplimentar la asigurările sociale.

Pensia minimă

Ceva mai mult de un milion de persoane primesc pensia minimă de 520 de lei pe lună (115 euro). Cum se formează pensia minimă: Mai întâi se calculează pensia rezultată pe baza contribuției. Dacă rezultă între 0 și 520 de lei, eventuala diferență este suportată de stat. Jumătate dintre beneficiari au apărut după mărirea pragului de la 400 la 520 de lei, ceea ce înseamnă că pentru ei contribuția statului este de maxim 20%. În total, beneficiarii de pensie minimă încasează 1,4 miliarde de euro pe an, din care pentru un miliard au contribuit oricum, iar efortul bugetar suplimentar este de cel mult jumătate de miliard. Compensația din partea statului până la un nivel de subzistență este o formă de asistență socială practicată peste tot în lumea civilizată, dar NU este pensie

și efortul bugetar ar trebui evidențiat separat de bugetul de asigurări sociale, măcar pentru ca să putem vedea exact cât este de sustenabil.

Pensia specială

Există 163.000 de beneficiari de pensii speciale, majoritatea foști militari sau polițiști. Costul total ajunge la 5,9 miliarde de lei, adică 1,3 miliarde de euro. Pensia specială se calculează ca procent (80%) din veniturile obținute la final de carieră - acum sunt 12 luni la alegere din ultimii 5 ani, înainte erau ultimele 3 luni înainte de pensionare. Se știe la ce conduce situația asta: avansări, funcții și sporuri acordate pe ultima sută de metri, pentru ca „tovarășul Icsulescu să iasă și el cu o pensie bună”, de obicei cel puțin dublă față de ce ar fi obținut un contribuabil obișnuit. Și indexarea este diferită: în timp ce un pensionar ordinar primește rata inflației și jumătate din creșterea salariului mediu (deci pensia lui de obicei scade în termeni reali), un pensionar special capătă indexare pe baza salariilor la zi ale omologilor încă aflați în funcție. „Reforma” Băsescu-Boc a fost în realitate o farsă sinistră! (la fel ca „austeritatea”) După recalculare pe „principiul contributivității”, majoritatea pensiilor au crescut și la fel și costurile totale (cu 30%). Apoi, când Gabriel Oprea a obținut de la același guvern întoarcerea la sistemul anterior, pensiile mărite au rămas mărite pe când cele tăiate au fost făcute la loc. De ce au crescut pensiile speciale când s-a trecut la „contributivitate”. Pentru că, de la început, s-a aplicat o grilă „ajustată” cu un factor de multiplicare. Fiecare an de contribuție a fost înmulțit, de la caz la caz, cu 1,5 respectiv cu 2. Asta nu înseamnă pensii doar cu 50% sau cu 100% mai mari așa cum ar părea la prima vedere. Nu. Înseamnă așa: Un pensionar obișnuit iese la pensie la 65 de ani după 40 de ani de contribuție. Speranța de viață este de 75 de ani, deci încasează pensie 10 ani. Deci, pentru fiecare an de cotizație încasează

ANUNŢ IMPORTANT

Toate adevărate? Şi la toate produsele? 1 leu este preţ mare? 0.99 este mic?

Înainte de a cumpăra:

sanitare, chimicale, feronerie, PVC, fitinguri şi ţevi, vopsele, electrice, materiale curăţenie, adezivi, materiale construcţii, nisip, cuie, teracote, polistiren, plexic, non azbest, carbid etc.

CompAraţi şi preţurile noastre!

Cargo Com Parc

La Parcul George Enescu, tel.0256.35.69.69

S.C. Meridian 22 SA are în desfăşurare în această perioadă acţiunea de remitere a preavizelor de debranşare pentru toţi titularii de contracte care înregistrează facturi restante către societatea noastră şi care locuiesc la blocuri.Menţionăm că după expirarea perioadei legale înscrisă în preavizul de debranşare, pentru toţi restanţierii se va trece la întocmirea şi înaintarea dosarului către instanţă. Solicităm pe această cale ca persoanele care înregistrează sume restante să achite aceste sume la caseria societăţii, deschisă zilnic după următorul program: Luni: 8 – 16 Marţi: 8 – 18 Miercuri: 8 – 16 Joi: 8 – 18 Vineri: 8 – 16 Conducerea SC Meridian 22 SA

pensie 3 luni. Un pensionar special iese la pensie la 52 de ani, după 27 de ani de contribuție (echivalați din pix cu 40, prin înmulțirea cu 1,5). Până la 75 de ani mai încasează pensie timp de 23 de ani, ceea ce înseamnă 10 luni de pensie pentru fiecare an de contribuție efectivă. Efortul bugetar net este de 3, 4 ori mai mare decât în cazul pensionarului obișnuit. Un pensionar super-special iese la pensie la 45 de ani după 20 de ani de contribuție (echivalați din pix la 40 prin înmulțirea cu 2). Până la 75 de ani mai încasează pensie timp de 30 de ani, adică 18 luni de pensie pentru fiecare an de contribuție efectivă. Efortul bugetar net este de 6 ori mai mare decât în cazul pensionarului obișnuit. Dat fiind că pensiile pe principiul „contributivității” au fost de 4-6 ori mai mari decât cele care ar fi rezultat pentru un pensionar obișnuit, nu-i de mirare că au ieșit peste pensiile „speciale”. Pe de altă parte, de aici se poate aproxima și efortul suplimentar al statului: 130% date pe din cinci, adică 30-35% bani cuveniți pe baza contribuției, ceea ce înseamnă că bugetul subvenționează pensiile speciale cu până la 800 de milioane de euro pe an. Sau un calcul ceva mai precis pentru doamna Olguța de la Ministerul Muncii: un pensionarspecialestesubvenționat de stat cât 12 beneficiari de pensie minimă. În total reiese un efort bugetar suplimentar de 2.760 de lei pentru fiecare dintre beneficiari, care se adaugă însă la pensia obținută din contribuție și la efortul suplimentar al statului rezultat din aplicarea multiplicatorului. Concluzie scurtă: Bugetul de pensii are un deficit total de aproximativ 30%, din care 5 puncte sunt generate de pensia minimă și 10 puncte de pensiile speciale. Deficitul structural este de doar 15% și se poate teoretic rezolva prin adăugarea a încă un milion de locuri de muncă în economie - de preferat cât mai bine-plătite și cu o taxare a muncii cât mai ușor de suportat. Următoarea provocare structurală va apărea peste încă două decenii.

SC Salprest SA Lugoj

Tel. 0256.352.834 Adăpostul pentru Câini fără Stăpân Lugoj prezintă pentru adopţie

Nume: Lyza Gen: femelă Vârsta: 4 ani Rasa: comună Talie: mijlocie. Carnet de sănătate; vaccinuri la zi

Vreau să fac parte dintr-o familie fericită! Mă ajuţi luându-mă acasă? Ofer dragoste necondiţionată!


3-9 AUGUST 2017

SOCIAL

Ortodocşii uraineni au prăznuit Hramul Bisericii Sfântul Volodemer

vicar Ioan Pițura, dând curs invitației făcută de Ilie Albiciuc, protopop de Lugoj, de a participa la Sărbătoarea Hramului Bisericii Sfântul Volodemer. Azi, a fost pentru noi o îndoită bucurie , pentru că alături de ocrotitorul Sfântul Volodemer, a mai fost prezent, prin voia lui Dumnzeu, un alt sfânt ocrotitor, printr-o parte din moaștele sale aduse de mine, Iov de Uglea, originar din regiunea Zakarpatia-Ucraina, loc de unde se trag destul de mulți ucraineni din

Aşa cum se obişnuieşte, în ultima duminică a lunii iulie a fiecărui an, la Lugoj, se serbează Hramul Bisericii “Sfântul Volodemer”, patronul spiritual al ucrainenilor din Banat şi zona Banatului, la care au participat enoriaşii ortodocşi ucraineni din Lugoj şi împrejurimi. Aşa s-a întâmplat şi duminică, 30 iulie 2017. Serviciul religios a fost oficiat de

un sobor format din 16 preoţi, printre care şi P. On. Ilie Albiciuc, iconom stavrofor, protopop de Lugoj, condus de delegatul Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmaţiei, pr. dr. Nicolae Lauruc. La praznic au fost prezenţi şi reprezentanţi ai cultelor din municipiul nostru. Prăznuirea a început cu slujba de dimineaţă, urmată de Acatistul Sfântului Volodemer, de Liturghie. A urmat apoi Înconjurul Bisericii, care a fost făcut după ritualul ucrainean clasic: citirea Evangheliilor, ectenia, pomenirea, Ridicarea Icoanei, stropitul cu aghiasmă, miruitul credincioşilor, fiecare primind din partea pr. dr. Nicolae Lauruc în dar câte o iconiţă cu chipul Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, iconiță adusă din Țara Sfântă. ,,Reprezint Vicariatul Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmației și am sosit azi la Lugoj, trimis de pr.

Lugoj. Acesta a fost preot, săvârșind multe minuni, fiind și ocrotitorul familiei. Se spune că aceia pe care i-a căsătorit, nu s-au mai despățit niciodată. Le-am adus enoriașilor și o iconiță și m-a bucurat faptul că s-au închinat și la Icoana Sf. Volodemer, la moaștele lui Iov de Uglea, dar și la iconița pe care le-am dăruit-o”, ne-a declarat în exclusivitate pr. dr. Nicolae Lauruc, consilierul vicarului. Prăznuirea hramului a luat sfârşit cu o agapă creştinească. Mircea ANGHEL

Nr. 85/27.07.2017

Grupul de Acțiune Locală Asociația Microregională Țara Făgetului anunță lansarea sesiunii de cerere de proiecte aferente Măsurii 6/6B - ”Servicii de bază și reînnoirea teritoriului GAL”

Data lansării apelului de selecție: 8 august 2017 Măsura lansată prin apelul de selecție: Măsura 6/6B - ”Servicii de bază și reînnoirea teritoriului GAL”

ACTUALITATEA 5 n Indemnizaţiile pentru creşterea copilului vor fi plafonate la 1.800 de euro pe lună

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că Guvernul va „intra cu celeritate” și în indemnizațiile pentru creșterea copilului, astfel încât acestea să fie plafonate la un maximum de 1.800 de euro pe lună, cât e în Europa la ora actuală, mai precis în

Germania. „Peste 1.800 de euro nu mai poate să ia nimeni”, a spus ministrul Muncii. Olguța Vasilescu spunea, pe 28 mai, că, imediat după ce intră în vigoare Legea salarizării, va veni cu proiectul prin care va fi stabilit din nou un plafon pentru indemnizația de creștere a copilului, ea spunând că, de exemplu, dacă argentinianul Lionel Messi ar veni să joace la o echipă din România pentru un salariu de 30 de milioane euro și ar avea un copil, statul român ar putea fi nevoit să îi plătească acestuia o indemnizație lunară de aproximativ 28 de milioane de euro. „Imediat după ce finalizăm Legea salarizării unitare vom intra cu această indemnizație de creștere a copilului”, a anunțat ministrul Muncii. Ea a susținut necesitatea introducerii unui plafon pentru această indemnizație explicând că sunt în lucru trei variante și că se analizează introducerea unui plafon situat între 5.000 și 10.000 de lei. Ministrul Muncii a prezentat și cuantumul celor mai mari 12 indemnizații aflate în plată, de peste 40.000 de lei, cea mai mare fiind de peste 159.000 de lei. „De la lună la lună cresc aceste sume, pentru că au prins care e ideea și încep să facă tot felul de jonglerii”, a mai afirmat Olguța Vasilescu, precizând că au fost cazuri în care s-a constatat că unele sume sunt necuvenite.

n Un viitor frumos pentru Filip-Eduard Iacob

Beneficiari eligibili: 1.Comunele și asociațiile acestora, conform legislaţiei naţionale în vigoare. 2.Unități de cult conform legislației în vigoare. Fondul disponibil pentru măsură: 999.000 euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată este: 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele negeneratoare de venituri și nu va depăși 76.846,15 euro/proiect, pentru proiectele generatoare de venit 90% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 69.161,5 euro/proiect. Data limită de depunere a proiectelor: este până la sfârșitul sesiunii, 6 octombrie 2017, ora 16:00. Proiectele se depun la sediul asociației din Comuna Dumbrava, satul Dumbrava, nr.157, județul Timiș. Depunerea proiectelor este continuă, până la sfârșitul sesiunii, cu selecție lunară, sau până la atingerea sumei de 120% din fondurile alocate pentru această măsură. Informațiile detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului pentru măsura ”Servicii de bază și reînnoirea teritoriului GAL”– M6/6B, și în Apelul de selecție M6/6B, elaborate de Asociația Microregională Țara Făgetului, disponibile la sediul GAL în versiune pe suport tipărit sau sunt accesibile la adresa de internet www.tarafagetului.ro. Solicitanții pot obține informații suplimentare la sediul Asociației Microregionale Țara Făgetului (Comuna Dumbrava, satul Dumbrava, nr.157, județul Timiș), prin corespondență electronică la adresa galtarafagetului@ tarafagetului.ro, sau prin telefon: 0256 325 721.

SC Ramilgips SRL Strada Crişan Nr. 40, tel: 0733/052021 l vopsele colorate l Maşină de colorat Caparol l Tencuieli colorate, toate tipurile Caparol l Sisteme ghips carton l Adeziv gresie şi faianţă l Tencuieli mecanizate Baumit, Knauf l Instalaţii electrice l Tinciuri Lasselsberger Knauf l Hidroizolaţii Murexin l Termosisteme Austrotherm

Fem Panta Rhei

încălţăminte, îmbrăcăminte, marochinării

n str. Unirii nr.2, telefon: 0356.452.204. n str. Avram Iancu nr.3, telefon: 0356. 175.663

Orar: 9-18 Alege Panta rhei, alege preţul corect!

în fiecare vineri, reducere de 10% la toate produsele

Filip-Eduard Iacob, fostul elev al Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj (elev la Hochschule für Musik din Saarbrücken), la Internationalen Meisterkurs für Klavier din Nalbach, Germania, alături de profesorul Uwe Brandt. Pe Filip îl așteaptă un viitor frumos, într-un stat cu un sistem educațional performant în care sunt încurajate, promovate și prețuite valorile. Constantin-T. STAN


6 ACTUALITATEA n telefoane n

352.240 Primăria Lugoj Casa de Cultură M. 351.130 Casa de Cultură S. 353.253 357.886 Pro Arte Muzeu 354.903 Biblioteca 351.304 351.971 Protopopiatul Admin. Financiară 351.673 Camera de Comerţ 354.920 Camera de Muncă 351.776 351.812 Forţe de Muncă 351.750 Meridian 22 352.830 Salprest 491.696 Gara 351.212 Poliţia 352.372 Judecătoria 353.324 Pol. Comunitară 353.511 Jandarmii 351.560 Pompierii 353.731 Spitalul 358.000 Ambulanţa Stomatologie 0745.316.998 353.784 Pol. cu Plată 359.496 Pol. Gârleanu 358.617 Centrul Cev Urgenţe Gaz 0800.800.928 0265.200.928 112

Număr de Urgenţă FARMACII Maydis Farm Salvia Farm Alcris Farm Farmacia 231 Îngerul Farm TAXI Lugoj Taxi

353.039 351.834 353.521 353.602 351.244 351.555

n Abonamente n

Abonamente la Ziarul Actualitatea se fac la sediul redacției. pentru 1 lună: 8 lei pentru 3 luni: 24 lei pentru 6 luni: 48 lei pentru 12 luni: 96 lei (la aceste tarife se adaugă 3,60 lei lunar pentru taxe poştale)

Loto n 6/49

30 IULIE 2017 6 / 49: 25, 48, 28, 38, 1, 24 noroc: 3 8 7 7 8 2 8 5 / 40: 25, 39, 26, 28, 34, 2 super noroc: 1 4 9 3 3 6 joker: 4, 15, 19, 33, 38, 16 plus noroc: 4 8 1 9 1 4

UTILE & SERVICII

Pe agenda municipalității

n În această perioadă, pe teritoriul orașului se desfășoară mai multe lucrări din programul anual de investiții. Se lucrează din plin la proiectul de reabilitare a Ștrandului Municipal. S-au efectuat finisajele la bazin și la râu și bazinele au fost izolate. Urmează să fie montat linerul și gresia exterioară. În prezent se lucrează la pavarea aleilor și platformelor și la instalația electrică. n A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de renovare a fațadei clădirii din Piața J.C. Drăgan, nr. 6 care a intrat recent în patrimoniul Municipiului Lugoj. n Referitor la lucrările de amenajare a Oborului, au fost montate bordurile și stâlpii de iluminat fiind realizată și instalația electrică. În prezent se lucrează la sistemul de colectare a apelor pluviale. n Continuă lucrările de dalare a aleilor din Parcul George Enescu. Pe aleile care înconjoară parcul și pe cea de pe diagonala principală vor fi realizate piste pentru biciclete. Până în prezent a fost realizat cca 35% din volumul lucrărilor. n Au fost finalizate lucrările de reparații la drumurile pavate din municipiu pe străzile Griviței, Plevnei, Zorilor, Tiberiu Brediceanu, Petru Maior și Nicolae Iorga. n Au fost până în prezent reparate prin plom-

Programul Cinematografului Bela Lugosi

n VALUTA n 3 AUGUST 2017

1 euro 1$ 1 CHF 1£ 1 g aur

4,5586 3,8492 3,9674 5,0948 156,7616

ISSN 1584-3688 Sãptãmânal editat de

AL LUGOJPRESS SRL

Str. Nicolae Bălcescu 6 Tel. 0744.575.853 REDACŢIA: Director: Nicolae SILADE Redactor-şef: Constantin-Tufan STAN Redactor-şef adjunct: Mircea ANGHEL SGR: Adelina TOMESCU Redactori: Carmen BIZĂU Patricia MANEA Cristina GÎRBOVAN, Estera CIMPONERIU Adriana WEIMER Tilore KORTNER Dan H. BRUDIU Alex. BARANYAI Publicitate/ Marketing: Lidia SILADE, 0769.62.62.76 Mirela DRAGOTĂ 0735.373.518 Mădălina MUSTAȚĂ Cont:

RO30BTRLRONCRT0283498301 Banca Transilvania Agenţia Lugoj Cod fiscal: 33979844

Vineri, 4 August 2017: ora 17.00 - Valerian şi oraşul celor o mie... ora 17.30 - Amityville: Trezirea la viaţă ora 20.00 - Valerian şi oraşul celor o mie... ora 20.30 - Dunkirk Sâmbătă, 5 August 2017: ora 10.00 - Fantastica aventură din Oz ora 17.00 - Valerian şi oraşul celor o mie... ora 17.30 - Amityville: Trezirea la viaţă ora 20.00 - Valerian şi oraşul celor o mie... ora 20.30 - Dunkirk Duminică, 6 August 2017: ora 10.00 - Fantastica aventură din Oz ora 17.00 - Valerian şi oraşul celor o mie... ora 17.30 - Amityville: Trezirea la viaţă ora 20.00 - Valerian şi oraşul celor o mie... ora 20.30 - Dunkirk Joi, 10 August 2017: ora 17.00 - Atomic Blonde ora 17.30 - Toate aceste nopţi albe ora 20.00 - Atomic Blonde ora 20.30 - Amityville: Trezirea la viaţă

Adresă e-mail: ziarulactualitatea@yahoo.com

sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră

n Vremea în zona Lugoj n VINERI, 4 AUGUST 2017: Vremea va fi deosebit de caldă, iar cerul va fi senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 22 şi 39ºC. n SÂMBĂTĂ, 5 AUGUST 2017: Vremea se anunţă

Tipar: SC Tipomedia Prod SRL Timişoara Responsabil tipar: Micu MARIAN Abonamente: 6 luni=50 lei; 1 an=100 lei. Abonamentele se fac la sediul redacţiei.

bare drumuri din municipiu pe circa jumătate din suprafața totală prevăzută a fi realizată, (9000 mp). În prezent se lucrează pe străzile Făgetului, Libertății și Caraiman. Din data de 1 august au fost demarate lucrări de marcaje rutiere pe arterele principale de intrare în municipiu. n Pe drumul din cartierul MAN, pe tronsoanele 1 si 2, a fost turnat stratul de balastru stabilzat urmând ca săptămâna viitoare aceste două tronsoane să fie asfaltate. Este în curs achiziția pentru lucrările de pe tronsoanele 3,4 și 5. n Au fost achiziționate 4 noi foișoare care vor fi amplasate după cum urmează: cartierele MAN, Cotu Mic și J.C. Drăgan și Școala Gimnazială nr.4. n În această perioadă sunt în curs de desfășurare, în diferite stadii, mai multe proceduri de achiziții publice. Achiziția pentru execuția lucrărilor de sistematizare rutieră și pietonală a zonei cuprinsă între străzile Dimitrie Bolintineanu și Dimitrie Cantemir este în faza de evaluare a ofertelor. În cadrul achizițiilor pentru Servicii de proiectare Zona Podului de fier - Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor și Servicii de proiectare sistematizare Piața J.C. Drăgan, au fost date ordinele de incepere a lucrărilor.

LUGOJ

220 C 410 C

Scurte prezentări ale filmelor: atomic blonde. Regia: David Leitch. Cu: Charlize Theron, James McAvoy, Eddie Marsan. Gen film: Thriller. Cel mai de preţ agent al serviciilor secrete britanice, Lorraine Broughton îşi etalează toate atuurile de spion şi apelează în egală măsură la senzualitate şi brutalitate ori de câte ori e nevoie pentru a rămâne în viaţă şi a-şi duce misiunea la bun sfârşit. Singură într-un oraş dominat de haos, Lorraine Broughton se asociază cu agentul infiltrat David Percival pentru a deconspira un joc letal de spionaj. Toate aceste nopţi albe. Regia: Michal Marczak. Cu: Krzysztof Baginski, Michal Huszcza, Eva Lebuef. Gen film: Documentar, Dramă. O nouă epocă îşi face simţită prezenţa, iar Varşovia o întâmpină fără mare entuziasm. Colegi la şcoala de artă, Krzysztof şi Michal străbat străzile oraşului încercând să se bucure încontinuu de momente desăvârşite. Niciodată mulţumiţi de ce primesc, plusează fiecare experienţă până la limită, încercând să afle ce înseamnă să fii cu adevărat treaz într-o lume care preferă să doarmă. Amityville: Trezirea la viaţă. Regia: Franck Khalfoun. Cu: Bella Thorne, Cameron Monaghan, Mckenna Grace. Gen film: Horror, Thriller. Belle, împreună cu sora mai mică şi fratele geamăn, care este în comă, se mută cu mama lor într-o nouă locuinţă, iar asta pentru a economisi banii necesari asistenţei medicale pentru frăţiorul aflat în comă. Curând, însă, evenimente supranaturale încep să aibă loc în noul lor cămin. Belle realizează ulterior că s-au mutat în infama casă Amityville. caniculară, iar cerul va fi senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 23 şi 41ºC. n DUMINICĂ, 6 AUGUST 2017: Cerul va fi variabil, iar vremea va rămâne stabilă şi foarte caldă. Temperaturile vor fi cuprinse între 25 şi 35ºC. n LUNI, 7 AUGUST 2017: Cerul va fi acoperit şi sunt posibile descărcări electrice. Vremea va fi caldă. Temperaturile vor fi cuprinse între 22 şi 36ºC. n MARŢI, 8 AUGUST 2017: Vremea va rămâne caldă, iar cerul va fi senin. Temperaturi cuprinse între 22 şi 36ºC. n MIERCURI, 9 AUGUST 2017: Cerul va rămâne senin, iar vremea va fi în continuare foarte caldă. Temperaturile vor fi cuprinse între 24 şi 36ºC. n JOI, 10 AUGUST 2017: Vremea va fi foarte caldă, iar cerul va rămâne lipsit de nori. Temperaturile vor fi cuprinse între 23 şi 34ºC.

3-9 AUGUST 2017 n Colțul de cultură n

n Vlad Colar va concerta la Sinagoga Neologă din Lugoj

Joi, 3 august 2017, de la ora 20, la Sinagoga Neologă din Lugoj (strada Cuza Vodă nr. 10, va avea loc un recital de muzică pentru flaut, susținut de Vlad Colar. În program sunt lucrări de Claude Debussy, Dinu Lipatti, E. Bozza, A. Honegger, G. Mă­lăn­cioiu și D. Rotaru. Evenimentul este organizat de Comunitatea Evreilor din Lugoj, iar intrarea se face doar pe bază de invitație. (N. S.)

n Corul de Cameră „Cantus Redivivus”, în concert la Lugoj

Corul de Cameră „Cantus Redivivus”, condus de prof. dr. Emanuel Pecingină, maestru-corepetitor la Corul „Madrigal–Marin Constantin”, va susține un concert la Lugoj, în 3 august 2017, ora 19, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Repertoriulestecompusdinpiesecoraleromânești de Ioan Vidu, Tiberiu Brediceanu, Nicolae Lungu, Tudor Jarda, Gavriil Musicescu, D. G. Kiriac, Timotei Popovici, Nicolae Ursu, Gheorghe Danga, Marin Constantin, I. D. Chirescu. Corul a luat naștere în anul 2015 cu ocazia organizării primei ediții a cursului de măiestrie de cânt și dirijat coral, condus de maestrul Emanuel Pecingină, în cadrul Festivalului „Zilele muzicii la Oravița”. Membrii corului sunt elevi, studenți, profesori, teologi, preoți, cântăreți de biserică sau simpli pasionați de cântul coral. Gabriela HLUȘCU

n Reţeta săptămânii n

Prăjitură chinezească Ingrediente: 3 linguri nuca de cocos, 2 lingurite zahar vanilat, 4 oua mari, 3 cesti faina de orez, 3 cesti zahar fin, 3 cesti lapte integral, 3 linguri unt moale, 1 lingurita ulei de cocos, 1 praf sare. Mod de preparare: Încinge cuptorul la foc mediu şi unge o tavă de prăjituri cu unt. Pune nuca de cocos pe tava mare a cuptorului tapetată cu hârtie de copt şi dă la cuptor circa 5 minute. Bate ouăle într-un castron, apoi adaugă treptat restul de ingrediente şi amestecă bine. Toarnă amestecul în tava unsă şi dă la cuptor circa 25 de minute. Presară nuca de cocos deasupra şi mai lasă la copt încă circa 20 de minutei. Deşi s-ar putea să se umfle tare deasupra, prăjitura se va aşeza frumos când este scoasă din cuptor. Lasă prăjitura să se răcească 30 de minute şi serveşte.


3-9 AUGUST 2017

MOZAIC

Uzdinul, capitala României Mari a Limbii Române

- România, Vasile Popuția, Timişoara, Dorel Frenț-Bagiu, Uzdin, Octavian Crețu, Uzdin, Zlatomir Bokinac, Farcaj Serbia, Vidu Velici, Uzdin, Preot Cristan Băbuț, Vârşeţ – Serbia, Preot Costică Sporea, Germania, Preot Moisă Lința, Uzdin, Anelia Băbuț, Uzdin, Daniel Cheț, Uzdin, Maria Rogobete, Lugoj - România.

În perioada 1-29 iulie 2017, la Uzdin (Serbia), în organizarea Societății Literar-Artistice Tibiscus Uzdin (Voivodina, Serbia), a avut loc cea de a IX-a ediție a Zilelor Uzdinului. Pe parcursul acestei perioade au avut loc o serie de acțiuni sportive, expoziții de caricatură, fotografie, pictură naivă a unor artiști din Serbia, momente muzicale susținute de Donna Reid și Irene Elizabeth Silva (Black Pool - Marea Britanie), întâlnirea scriitorilor în grai bănățean, prezentare film documentar, inaugurarea Muzeului Memoriei Uzdinului. Momentul culminant al acțiunilor a fost atins sâmbătă, 29 iulie, când au fost decernate premiile Festivalului Internaţional de Poezie „Drumul de Spice”, festival ajuns la cea de a 24-a ediţie. Pe platoul Casei de Cultură „Doina”, din Uzdin, în faţa bustului Eminescului, Vasile Barbu, împreună cu Ionel Stoiţ, au înmânat următoarele premii: Marele Premiu pentru Poezie „Sfântul Gheorghe”, Eugen Dorcescu, Timişoara, Marele Premiu pentru al Culturii Românilor „Podul lui Traian”, Nicolae Dabija, Chişinău Republica Moldova, Costa Roșu, Novi Sad - Serbia, Vasile Şoimaru, Chişinău - Republica Moldova, Paul Purea, Duisburg - Germania, de origine română, Premiul „Cartea Românească”, Vasile Cioloca, Nicolae Toma (ex lugojean), ambii din Timişoara, Ana Boier, Uzdin - Serbia, Nicolin Surducean, Zrenianin - Serbia, Premiul „Tibiscus”, Ghiţă Blejușcă, Săcălaz - România, Premiul „Pelerin pe meridianele româneşti”, Dumitru Buțoi, Timişoara, Valeriu Grosu, Uzdin, Emil Grama, Timişoara, Premiul „Gheorghe Bulic”, Centru Cutural „Nichita Stănescu”, Drobeta Turnu Severin, Dumitru Miclea, Seleuş - Serbia, Gheorghe Rancu, Şopotul Vechi - România, Premiul „Petru Cârdu”, Victor Rusu, Drobeta Turnu Severin, Premiul „Hrisov de excelenţă”, Teodor Ghertinișan, Uzdin, Teodor Groza Delacodru, Mesici Serbia, Alexandru Cățcăuan, Bistriţa - România, Premiul pentru debut editorial în limba sârbă, Alexandru Cristian Miloș, Bistriţa, Victor Rusu, Drobeta Turnu Severin, Premiul pentru debut editorial în limba română, Gabriel Băbuț, Uzdin, Premiul „Pro fidelitas”, Nicolae Lupulescu, Uzdin, Teodor Boier, Uzdin, Florian Copcea, Dudaş Cerneşti

SC Auto Lugojana SA

angajează:

n Șofer transport persoane categoria D pentru județul Timiș n Electrician auto Se oferă salarii foarte atractive, bonuri de masă și condiții bune de muncă. CV-urile se depun la sediul societății din Lugoj, str. Făgetului km.2. Informații suplimentare la 0761.131.000.

Iată ce ne-a declarat în exclusivitate Vasile Barbu, ,,patriarhul” limbii române și al tuturor vorbitorilor ei din Uzdin, dar nu numai, un mare român, inima și creierul tuturor acțiunilor pe care le organizează dezinteresat, doar din iubire pentru neamul cel românesc din care și el face parte: „Eu cred că a fost o ediție foarte reușită. Am avut un laureat deosebit, un mare poet, de talie europeană, pe Eugen Dorcescu. Am reușit 24 de ani să existăm, mereu să dezvoltăm acest festival, până când Festivalul Internațional de Poezie s-a transformat în ,,Zilele Culturale ale românior din Uzdin”, care, iată, a durat 29 de zile, în perioda 1-29 iulie 2017. Au fost zile dedicate culturii româneşti, prin toate acţiunile desfăşurate. După cum aţi auzit şi părerile celor care au luat cuvântul, că acest festival şi-a atins scopul şi şi-a motivat existenţa. Ţin să subliniez că acest festival este unicul festival de poezie care se organizează în afara frontierelor celor două state româneşti, Republica Moldova şi România. Este un loc de întâlnire, pentru câteva zile, a poeţilor. Pentru câteva zile, străzile Uzdinului sunt inundate de poezie românească. Rămân şi urme ale acestui festival. Plăci comemorative, cărţi multe care îmbogăţesc bibliotecile noastre.”

Fiind la primul premiu internaţional, i-am solicitat lugojencei noastre, Maria Rogobete, „de trei ori femeie”, inginer, scriitor şi actor amator, câteva păreri, „la cald”. „Evident că mă bucură nespus de mult acest premiu. Dar nu despre asta aş dori să vorbesc acum. La această întâmplare au luat parte oameni de cultură, scriitori, poeți, pictori, critici literari, iubitori de frumos şi mulţi alţii, din România, Republica Moldova, Serbia, Statele Unite ale Americii, Germania. Dragostea de neam și de cultură a făcut să se cimenteze o prietenie sinceră între toți participanții la acest festival prestigios, astfel încât poezia a devenit regină în lumea cărților. Toată acţiunea s-a desfăşurat într-o atmosferă plină de armonie. Şi unde este armonie este cu siguranță iubire! Căldura sufetească cu care am fost primiți nu se poate exprima în cuvinte! Ochii lor se mai dădeau de gol, pentru că în ei strălucea bucuria de a fi în acel loc, Casa Românească. Uzdinul pare a fi un loc binecuvântat de Dumnezeu. Uzdinul are un mare OM: Vasile Barbu. Spui Vasile Barbu şi simţi îmbrăţişarea unei națiuni, spui Uzdin și te încarci cu iubire şi dragoste de viaţă. Vasile Barbu este omul fără de vârstă, aşa cum îl numesc prietenii, este cel care ne demonstrează că poezia este mama sufletului nostru și mama este poezia fiinţei noastre”, ne-a mărturisit Maria. Mircea ANGHEL

Pizzeria

ACTUALITATEA 7 n SPORTURI LOCALE n

n Fotbal, Liga I

Rezultatele etapei a 3-a: BotoşaniSepsi Sf. Gheorghe 5-1; Concordia ChiajnaPoli Iaşi 0-1; Juventus Bucureşti-FC Voluntari 0-0; Gaz Metan Mediaş-CFR Cluj 0-3; Viitorul Constanţa-Dinamo Bucureşti 0-1; FCSB-CSU Craiova 1-1; Astra Giurgiu-ACS Poli Timişoara 3-0. Etapa viitoare (4-7 august): ACS Poli Timişoara-Juventus Bucureşti; VoluntariBotoşani; Sepsi Sf. Gheorghe-Viitorul Constanţa; Poli Iaşi-CFR Cluj; CSU CraiovaAstra; Concordia Chiajna-FCSB; DinamoGaz Metan Mediaş.

n Din ţaitungul de altădată n

n Evreii în armată

Legea pentru înfiinţarea armatei permanente în România şi reducerea serviciului militar de la 3 la 2 ani s-a primit în Camera Română cu unanimitate şi cu mare însufleţire. Toate partidele au declarat că sprijinesc totul ce se face pentru întărirea şi îmbunătăţirea armatei române. S-a început apoi dezbaterea specială. La articolul 1, care zice: „Toţi locuitorii României vor face serviciu militar”, a luat cuvântul marele naţionalist N. Iorga, zicând în rezumat următoarele: „Dacă dl Sturdza vrea în armată o frăţie de cruce, aceasta nu se poate face cu evrei în oaste. […] Nu se poate să avem conducători, caporali, sergenţi şi ofiţeri evrei. N-au niciun talent pentru armată […]”. Dl prim-ministru Sturdza răspunde că „dl

Iorga vorbeşte fără răspundere şi exagerează lucrurile”. Dl Iorga strigă: „Nu înţeleg să fiu insultat” şi părăseşte şedinţa. Dl Sturdza: „Domnul acesta trăieşte în grandomanie şi vorbeşte nemăsurat. Domnia Sa n-are dreptul să dea lecţii guvernului. Nu e acum la ordinea zilei chestiunea evreiască. Nu putem suferi să ne vină dl Iorga cu pericole imaginare […]” („Drapelul”, VIII, 30, 1908, 2). * Şi în Banat, şi în Regatul Român, accentele xenofobe se manifestau cu aceeaşi intensitate în prima decadă a secolului XX. În multe situaţii însă, raţiunea şi bunul-simţ izbândeau. A consemnat: Constantin-T. STAN

Nou în Lugoj! Biegel GR Services SRL, stație ITP autorizată RAR 3 Oferim servicii de ITP pentru autoturisme, autoutilitare, până în 3,5 tone, chiar și pentru cele dotate cu GPL.

PIZZA LA UŞA TA!

Doar un telefon la 0256/357.981 şi în cel mai scurt timp cea mai bună pizza de la Domacris este la tine acasă sau la serviciu.

Vă oferim meniul zilei la comandă! Vizitează domacris.ro şi află mai multe. Calitate şi tradiţie numai la Pizzeria Domacris din Lugoj! Str. Filaret Barbu, Nr. 12.

3 Efectuăm și verificarea tehnică a remorcilor cu/fără sistem de frânare. Ne găsiți în Lugoj pe strada 13 Decembrie nr.7. Program: luni - vineri, între orele 9,30 - 17,30. Informații si programări: tel. 0775.520.481


8 ACTUALITATEA n SHORT SPORT n SHORT SPORT n n Cineva trebuia să ia titlul

Discutabil modul în care Hagi a transformat Viitorul în prezent şi i-a adus primul titlu naţional în fotbalul românesc. Asta şi pentru că într-un campionat de slab nivel, cu consecinţe evidente şi directe în manifestarea europeană a naţionalei în preliminarii, oricare dintre echipele cu şanse până aproape de final putea deveni campioană, Şansele mari ale F.C.S.B., echipa care a dominat totuşi competiţia şi a derapat uimitor pe ultimii metri, nu s-au confirmat în condiţiile unui management cu mari fisuri, pe banca tehnică şi în birourile conducătorilor săi. Succesul lui Hagi a fost un pic norocos, fie şi aducându- ne aminte de ultima întâlnire directă dintre pretendente, când puştii actualei campioane au scăpat miraculos de o înfrângere la scor. Obţinănd marele punct norocos, decisiv finalmente în stabilirea atribuirii titlului.

n Lecţie pentru pseudo-profesionişti

Asta nu scade cu nimic însă meritul tinerilor crescuţi la Academia Hagi, un lot campion pentru care cu siguranţă s-au bucurat toţi amatorii neutri de fotbal românesc. Pildă pentru ideea că în teren nu evoluează doar cifrele, de multe ori ameţitoare pentru oamenii decenţi, trecute pe statele de plată ale unora dintre pseudo-vedetele interne şi internaţionale care populează parte din loturile primei ligi profesioniste. Plus un exemplu de organizare şi strategie în condiţiile în care, campioană şi participantă în Champions League, academia scoate bani inclusiv din vânzări de jucători, chiar la echipe notabile din Europa. Respect!

n Presa şi... ochiul diavolului

Tocmai de aceea spun că Hagi are circumstanţe atenuante în reacţiile sale vis-à-vis de mass-media românească, chiar dacă, să zicem, nu suntem de acord cu forma acestora. Una antrenată de pe vremea când, sportiv fiind, solicita statui pentru membrii generaţiei de excepţie datorită căreia am ieşit cu toţii pe străzi în 1994 şi 1998. Frustrarea lui Gheorghe Hagi referitor la lipsa Viitorului din publicaţiile şi emisiunile TV din România, atâta timp cât, totuşi, echipa sa e singura care a obţinut o victorie în turul Cupelor Europene intercluburi e cât se poate de normală şi de înţeles. Inclusiv acuzele la adresa unei prese de de sport care, din motive lesne de înţeles, pare mai degrabă presă de club. Cu siglă, fără siglă, cu palmares, fără palmares, cu fotbal, fără fotbal, dar cu bani!!!! Dan H. BRUDIU

PANORAMA

Volei feminin Divizia A 1

Debutul actualei ediţii de campionat în divizia A 1 la volei feminin fiind prevăzut în 14octombrie, cele două luni ce despart formaţiile din primul eşalon de startul sezonului 2017-2018 sunt, în principiu, de conturare a loturilor şi pregătire în cantonamente şi jocuri. E o ediţie cu totul specială, având în vedere că, prin retragerea cluburilor din Piteşti şi Piatra Neamţ, configuraţia competiţiei va fi uşor schimbată. Astfel încât, cel puţin deocamdată, conform tragerii la sorţi pentru tabela Berger cu zece echipe, se prefigurează o derulare a evenimentelor în care lugojencele de la Clubul Sportiv Municipal vor avea, până la finele lui 2017, următorul program: - deplasare CSM Volei Alba Blaj (et.1, 14 oct.), acasă Ştiinţa Bacău (et.2, 21 oct.), depl. Agroland Timişoara (et.3, 28 oct.), depl. Dinamo Bucureşti (et.4, 4 nov.), ac. Univ. NTT Data Cluj (et.5, 11 nov.), depl. Penicilina Iaşi (et.6, 18 nov.), acasă CSM Bucureşti (et.7, 25 nov.), deplasare CSM Târgovişte (et.8, 2 dec.), acasă CSU Medicina Tg. Mureş (et.9, 9 dec.), acasă CSM Volei Alba Blaj (et.10, 16 dec.). Deloc plăcută circumstanţa restrângerii numărului de formaţii, cele rămase încercând, cu atât mai mult, cu forţele de care dispun, a-şi forma şi consolida loturi competitive pentru o ediţie care va fi, opinie personală, mai echilibrată decât cea precedentă, şi care poate aduce la rampă câteva serioase surprize. Dintre mutările importante ale formaţiilor de top din prima ligă: CSM Volei Alba Blaj – achiziţii Ana Abel Cleger (Cuba), Selime

İlyasoğlu (Turcia), Lisa Izquierdo Mocasqui (Germania), Lena Möllers (Germania), Mariana Thomaz de Aquino (Brazilia), Renata de Andrade Maggioni (Brazilia), Petya Barakova (Bulgaria). În lot: Nneka Onyejekwe, Adina Salaoru, Marina Vujović (Serbia), Darko Zakoč (Serbia, antrenor principal), Stefan Ljubicić (Serbia, antrenor secund), Bojan Perović (Serbia, antrenor secund) CSM București - achiziţii Suzana Ćebić (Serbia), Kristina Mikhailenko-Kicka (Belarus), Olivera Medić (Serbia), Naoko Hashimoto (Japonia), Ioana-Maria Baciu,Tatsiana Markevich (Belarus), Noemi Signorile (Italia), Iryna Trushkina (Ucraina). În lot: Sofija Medić (Serbia) Nicole Koolhaas (Olanda), Nikola Radosová (Slovacia), Andreea Ispas, Alexia-Ioana Căruțașu, Francesca Alupei, Ferhat Akbaş (Turcia, antrenor principal), Marius Măcicășan (antrenor secund). CSM Târgoviște - achiziţii Lenka Dürr (Germania), Veronika Hrončeková (Slovacia), Lousiane Souza (Brazilia), Lianna Sybeldon (SUA), Erin Fairs (SUA), Danielle Smith (Canada), Alexandra-Alice Kapelovies, AdinaMaria Roșca, Ramona Rus, Guillermo Naranjo Hernandez (Spania) - antrenor principal, Akis Efsthatopoulos (Grecia) antrenor second. În lot; Milagros Collar (Spania), Ramona-Isabela Marciu, Alexandra Trică, Diana Calotă. Știința Bacău – achiziţii Gabriela-Bianca Dancu, Ana-Maria Hambele, Ana-Maria Berdilă, Melinda Șipoș, Roxana Lupu-Geoge, Karina

3-9 AUGUST 2017 Görbe. În lot: Lorena Ciocian, Iuliana Matache, Georgiana Faleș, Loredana Filipaș, Denisa Rogojinaru, Irina Radu, Cristina Cazacu, Mihaela Albu, Florin Grapă (antrenor principal), Aurel Cazacu (antrenor secund). Printre alte nume interesante pe listele de transferuri: Roxana Bacşiş (de la VB Nantes – Franţa la Agroland Timișoara) Adelina Ungureanu (de la UVT Agroland Timișoara la Dinamo) Diana-Andreea Ariton (de la SCM Pitești la Dinamo) Sonia Teianu (de la Medicina Tîrgu Mureș la Dinamo) Beatrice-Ramona Postea ( de la SCM U. Craiova la Dinamo) Andreea-Maria Petra ( de la Medicina Tîrgu Mureș la Agroland) Ariana Pîrv (Italia - România, de la CSM București la Agroland) Diana Cărbuneanu ( de la SCM Pitești la Agroland) Sorina Buz ( de la Unic LPS Piatra Neamț la Univ. NTT Data Cluj) Adriana Bobi (de la Unic LPS Piatra Neamț la Univ. NTT Data Cluj) Adina Stanciu (de la SCM Pitești la Univ. NTT Data Cluj) Carmen Dîrnescu (de la SCM Pitești la Univ. NTT Data Cluj) Sabina Miclea-Grigoruță (de la Știința Bacău la Univ. NTT Data Cluj) Ciprian Dîrnescu - antrenor principal (de la SCM Pitești la Univ. NTT Data Cluj) Luminiţa Trombiţaş - antrenor secund la principal la Univ. NTT Data Cluj Aşa cum se vede, achiziţii de mare calitate la Blaj, ofensivă impresionantă a clubului vicecampion CSM Bucureşti la titlu, menţinerea solidă a lotului la Târgovişte şi ofensivă a Bacăului pe piaţa românească. De asemenea, migrare a sportivelor cu experienţă de la Piatra Neamţ şi a blocului piteştean, incluzând antrenorul, spre nou promovata din Cluj, beneficiară din acest an a unui puternic sponsor japonez din IT, plus ştiutele ambiţii de succes ale Agrolandului, concretizate în transferuri de calitate (patru sportive de lot naţional din România, una din Muntenegru), ultimul nume, Roxana Bacşiş, fiind şi cel mai spectaculos în această campanie. Clubul lugojean va finaliza în circa două săptămâni discuţiile pentru creionarea noii formule, posturile pentru care se doresc concretizări fiind cele de centru, universal şi extremă. Vom reveni. Dan H. BRUDIU

„Salprest” restituie lugojenilor banii încasați pentru taxa de depozitare a deșeurilor Demersurile făcute de către cei doi consilieri lugojeni independenți, Marius Martinescu și Liviu Brândușoni, produc primele efecte. Consiliul de administrație al societății „Salprest” a hotărât să restituie lugojenilor banii încasați pentru taxa de depozitare a deșeurilor, stabilită prin OUG nr. 196/2005, privind Fondul de mediu. Conform hotărârii Consiliului de administrație al „Salprest”, „stornarea sumelor se va face pe facturile aferente lunii iulie 2017”. „Ne bucurăm că am avut succes, fiindcă din luna aprilie am transmis că ilegal se lua o taxă de la lugojeni și ceream ca banii să fie dați înapoi celor care îi plătiseră deja. Frustarea unora, care se cred atoateștiutori și care hotărasc uneori strâmb cum se aplică legea în Primărie și Consiliu, a întârziat cu trei luni această decizie”, a menționat consilierul lugojean Marius Martinescu.

Restaurant COKTAIL RIVE Pizzerie Lugoj, Zona Cotu Mic str. Tinereţii 23-25

Organizăm evenimente şi mese festive. Capacitate: 50 de locuri

Livrări la domiciliu Comenzi la telefoanele: 0256.329.918 0721.045.185 0761.946.053

În localul nostru merită într-adevăr să serveşti pizza: ORICE sortiment - doar 10 lei !


PUBLICITATE

3-9 AUGUST 2017

ACTUALITATEA 9

Noi suntem +21(<:(//

+RQH\ZHOO ,QWHUQDWLRQDO ,QF LQILLQWDWD LQ SURLHFWHD]D VL SURGXFH VROXWLL LQRYDWRDUH SHQWUX DXWRPDWL]DUL LQGXVWULDOH VL FLYLOH H[SORUDUH VSDWLDOD LQGXVWULD GH DXWRPRELOH SURGXVH JHQHUDWRDUH GH HQHUJLH SURGXVH FKLPLFH VSHFLDOH PDWHULDOH SODVWLFH VL SURGXVH HOHFWURQLFH SHUIRUPDQWH VL IDFH SDUWH GLQ HOLWD FRPSDQLLORU OLGHU GH SLDWD OD QLYHO PRQGLDO +RQH\ZHOO DUH SHVWH GH DQJDMDWL LQ GH WDUL VL HVWH R FRPSDQLH ´)RUWXQH ´ FX YDQ]DUL GH PLOLDUGH 86' LQ +RQH\ZHOO /LIH 6DIHW\ 5RPDQLD LQILLQWDWD LQ /XJRM LQ IDFH SDUWH GLQ IDPLOLD +RQH\ZHOO ,QWHUQDWLRQDO ,QF VL DFWLYHD]D LQ GRPHQLXO SURGXFWLHL VL GH]YROWDULL GH VLVWHPH GH GHWHFWLH GH LQFHQGLX VL VLVWHPH GH DSHO PHGLFDO 'DFD LPSDUWDVLWL SDVLXQHD QRDVWUD SHQWUX HOHFWURQLFD GDFD GRULWL VD YD GHPRQVWUDWL FRPSHWHQWHOH VL VD YD SXQHWL LQ SUDFWLFD WDOHQWXO SURIHVLRQDO QX H]LWDWL VD DSOLFDWL $L SHVWH DQL VL HVWL LQ FDXWDUHD XQXL ORF GH PXQFD SH SHULRDGD YDFDQWHL GH YDUD" +RQH\ZHOO DQJDMD]D 2SHUDWRU SURGXFWLH FX FRQWUDFW SH SHULRDGD GHWHUPLQDWD

2SHUDWRU SURGXFWLH

&HULQWH 5HVSRQVDELOLWDWL SULQFLSDOH x $VDPEOHD]D FLUFXLWH HOHFWURQLFH VL VXEDQVDPEOH SULQ PRQWDUHD FRPSRQHQWHORU y 6WXGLL PHGLL x $VDPEOHD]D HOHFWULF VL PDQXDO y 6SLULW GH REVHUYDWLH x $VDPEOHD]D VWUXFWXUL PHFDQLFH GHPRQWDELOH y $WHQWLH OD GHWDOLL x $VDPEOHD]D VHPLDXWRPDW FLUFXLWHOH HOHFWURQLFH VL FRQYHQWLRQDOH y 5HVSRQVDELOLWDWH SHQWUX DFWLYLWDWHD GHSXVD x &RQHFWHD]D FRQGXFWRUL HOHFWULFL FDEODUH VL PDWLVDUH y $ELOLWDWHD GH D OXFUD LQ HFKLSD x ,QWHUSUHWHD]D FRUHFW VL UHVSHFWD GHVHQXO GH SODQWDUH y 2EWLQHUHD FDOLILFDWLYXOXL ´,QWUXQHVWH VWDQGDUGHOH x 2SHUHD]D OD PDVLQL VL HFKLSDPHQWH SHQWUX SURFHVH DXWRPDWH VHPLDXWRPDWH FRPSDQLHL´ LQ XUPD YHULILFDULORU GH SUH DQJDMDUH x 5HDOL]HD]D FRQH[LXQLOH HOHFWULFH IDUD OLSLUH VL SULQ OLSLUH y 2EWLQHUHD FDOLILFDWLYXOXL ´3URPRYDW´ LQ XUPD WHVWXOXL GH SHUVRQDOLWDWH 70&% y 2EWLQHUHD UH]XOWDWXOXL ´1HJDWLY´ LQ XUPD Y YHULILFDULORU FRQVXPXOXL GH GURJXUL y 'RPLFLOLXO LQ /XJRM FRQVWLWXLH XQ DYDQWDM

3HQWUX DFHVWH SRVWXUL RIHULP x 3DFKHW VDODULDO DWUDFWLY FX FUHVWHUL GH PHULW SHULRGLFH SH ED]D SHUIRUPDQWHL REWLQXWH x 3DFKHW GH EHQHILFLL FH LQFOXGH ¾ WLFKHWH GH PDVD ¾ RUH VXSOLPHQWDUH SODWLWH FX XQ VSRU GH SDQD OD ¾ ERQXV GH SHUIRUPDQWD ¾ VSRU SHQWUX WXUHOH GH QRDSWH GH ¾ WUDQVSRUW JUDWXLW SH UD]D PXQLFLSLXOXL /XJRM OD VL GH OD VHGLXO ILUPHL ¾ EDXWXUL FDOGH JUDWXLWH FDIHD FHDL HWF ¾ IDFLOLWDWL VSRUWLYH VDOD SHQWUX YROHL EDVFKHW VDOD SURSULH GH ILWQHVV x &RQGLWLL GH PXQFD IRDUWH EXQH RSRUWXQLWDWHD GH D OXFUD LQWU R ILUPD PXOWLQDWLRQDOD GLQDPLFD

&DQGLGDWLL YRU WULPLWH XQ &XUULFXOXP 9LWDH SDQD LQ GDWD SULQ H PDLO OD DGUHVD PDULFHOD ELUD#KRQH\ZHOO FRP VDX GLUHFW OD VHGLXO ILUPHL VWUDGD 6DOFDPLORU QU ELV /XJRM 1XPDL FDQGLGDWLL VHOHFWDWL YRU IL FRQWDFWDWL

Cladim o lume mai sigura si mai protejata… Mai confortabila si mai eficienta energetic… Mai inovatoare si mai productiva! ‹ +RQH\ZHOO ,QWHUQDWLRQDO ,QF $OO ULJKWV UHVHUYHG


10 ACTUALITATEA n Ultimatumul de 4 zile, Basarabia, iunie 1940 (7)

1 septembrie 1939. În această dată a izbucnit Al Doilea Război Mondial generat de imperialism, un sistem al jafului şi exploatării, a urii şi al tâlhăriei ridicate la rangul de lege. ”Pe ruinele lumii îşi va înălţa steagul său victorios acea rasă care se va dovedi cea mai puternică şi care va preface în scrum întreaga lume civilizată” – proclamau satanic căpeteniile hitleriste. 4 septembrie 1939. Franţa şi Marea Britanie au declarat război Germaniei. La 11 septembrie au avut loc mici ciocniri neînsemnate, de importanţă locală, după care a doua zi Consiliul Suprem al Aliaţilor a hotărât ca în viitor să se rezume la acţiuni militare minore, iar armata să nu fie aruncată asupra principalelor poziţii defensive ale germanilor. România nu a intrat în război, deşi avea un tratat cu Polonia, pe motiv că nu a existat o convenţie militară care s-o oblige. Însă motivul real a fost teama de a nu avea soarta Poloniei. Prin România s-au refugiat cca 60.000 de militari, 40.000 de civili, tezaurul Bănci Poloniei, precum şi preşedintele şi guvernul polonez. 17 septembrie 1939. Conform tratatului cu Germania, Uniunea

Sovietică intră în estul Poloniei recuperând vestul Bielorusiei şi vestul Ucrainei. Deşi prin tratat Hitler a dat mai mult teritoriu din Polonia, armata sovietică a fost oprită la un moment dat de Stalin. Comandantul sovietic a întrebat Moscova de ce nu se merge până la linia Narev-Vistula-San, stabilită prin tratat, la care Stalin i-a răspuns: ”Unde aţi ajuns este vechea graniţă a Rusiei. Am eliberat bieloruşii şi ucrainenii. Mai departe este teritoriul Poloniei. Cu cât rămân mai mulţi polonezi sub ocupaţie germană cu atât îi vor crea probleme lui Hitler. Dacă se întâlnesc doi polonezi pe stradă se ceartă imediat, dacă este unul se ceartă singur”. 28 septembrie 1939. A doua întâlnire Ribbentrop-Molotov la Moscova, unde au semnat Tratatul de prietenie şi asupra frontierei, însoţit şi acesta de protocoale secrete prin care: ambele părţi se obligau să interzică orice fel de propagandă poloneză, în sfera de influenţă sovietică a intrat şi Lituania s.a. După care, din nou şampanie şi toasturi. 6 octombrie 1939. După 36 de zile de lupte, Polonia a fost înfrântă. 9 aprilie 1940. Germania invadează Danemarca, pe care a cucerit-o în 4 ore. Apoi, în aceeaşi zi, a fost atacată Norvegia, fiind cucerită în două luni. 10 mai 1940. Germania atacă Olanda, Belgia şi Franţa, pe care le înfrânge în 42 de zile. La 22 iunie 1940, Franţa a semnat actul de capitulare, în acelaşi vagon de cale ferată în care germanii au semnat armistiţiul la 11 noiembrie 1918. Din acest moment, România a pierdut garanţiile Franţei pentru integritatea teritorială a statului. Războiul continuă între Germania şi Marea Britanie, aerian. Hitler se pregătea să invadeze Marea Britanie care, fiind nepregătită, cerea insistent sprijin material din SUA care, la rândul lor, erau total nepregătite pentru război. As. Mil. R. R. ”Lt. erou P.Laţcu” Lugoj

DIVERSE 3-9 AUGUST 2017 Ofrandă adusă jubileului Marii Uniri:

Concursul Internaţional de Lied „Titus Olariu”

Eforturile noastre de a relua o tradiție festivalieră care părea să marcheze destinul cultural al Lugojului contemporan (Concursul Internațional de Canto „Traian Grozăvescu”, desfășurat, grație prof. dr. Dorin Păcurar, timp de șase ediții, între 1995 și 2006, cu competitori și un juriu de înaltă clasă) nereușind să penetreze în conștiința celor care au capacitatea managerială și decizională de a superviza marile evenimente culturale, dorind să venim în întâmpinarea jubileului Marii Uniri, propunem melomanilor lugojeni un nou proiect: Concursul Internațional de Lied „Titus Olariu”. Un nume de primă mărime care a strălucit pe firmamentul artei lirice bănățene și naționale interbelice, un bariton cu un timbru de o unică sensibilitate și strălucire, o expresivitate și o tehnică vocală desăvârșite (formate la școala lui Gheorghe Dima), solist la Opera Națională din Cluj (1925) și Opera din Dresda (1925-1927), după un popas la Volksoper din Viena. Cronicile extrase din presa de specialitate (de limbă română, maghiară și germană) confirmă la superlativ aprecierile noastre. Dincolo însă de activitatea interpretativă, Titus Olariu, doctor în Drept, fost director ad-interim al Comitetului interimar pentru organizarea şi conducerea Operei Române din Cluj alături de cele mai importante personalități culturale din capitala Ardealului (între care Tiberiu Brediceanu), deputat în Parlamentul României, prefect de Lugoj, a fost decorat cu cele mai înalte medalii și distincții ale Statului

Român, pentru faptele de eroism săvârșite în timpul Primului Război Mondial ca ofițer de aviație. Cu sprijinul unor devotați membri din fostul staff al defunctei competiții tenorale și prețiosul suport al doamnei av. Santuzza Olariu, fiica artistului, având girul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, vom constitui un comitet managerial, vom identifica instituțiile care vor dori să vină în sprijinul demersului nostru (ONG-uri, firme, persoane particulare, instituții de cultură și ale administrației publice locale și județene), precum și sursele de finanțare, publice și private. Concursul se va adresa întregii tipologii de voci feminine și bărbătești. Premiile, personalizate, vor evoca numele unor interpreți lugojeni (sau din aria culturală a zonei) – de diferite etnii și confesiuni – a căror artă a reverberat pe plan național sau european: Traian Grozăvescu, Oszkár Kálmán-Kirschner, Carol Neumann, Laurian Nicorescu, Constantin Ursulescu, Victor Madin, Francisc Balogh, Georg Dippon, Alexandru Racolța, Géza Czitrom, Ana RozsaVasiliu, Zsigmond Schieszler, Virginia Șepețian, Dora Stan ș.a. Instituirea Concursului reprezintă omagiul muzicienilor profesioniști lugojeni la împlinirea jubileului centenar al Marii Uniri. Pentru ca melomanii să perceapă corect dimensiunea personalității lui Titus Olariu și anvergura vocalității lugojene, de o mirabilă unicitate, inițiem un serial dedicat carierei muzicale a baritonului bănățean, bazându-ne pe textul unui studiu elaborat în 2008: Titus Olariu. Artistul și epoca sa, Anthropos, Timișoara. Baritonul Titus Olariu (născut la Făget în 6 ianuarie 1896) a fost o personalitate muzicală exponenţială (alături de tenorul Traian Grozăvescu, cu care a cultivat o frumoasă relație de prietenie) a teatrului liric bănăţean şi naţional. Tatăl său, Sebastian Olariu, protopresbiter ortodox, avea ascendenţă preoţească, pe linie paternă, în comunele hunedorene Burjuc şi Gurasada. Pe filieră maternă se înrudea cu dr. George Popovici (ilustru protopop şi istoric bănăţean, membru corespondent al Academiei Române) şi dr. Iosif Popovici (doctor în filologie clasică al Universităţii din Viena, cu o specializare în fonetica experimentală la „Sorbona”, strălucit slavist, profesor la Universităţile din Budapesta, Viena şi Cluj, unde a fondat catedra de fonetică experimentală), fraţii mamei sale, Ana Popovici, originari din comuna timişeană Cliciova. Fratele său, Caius Olariu, va activa după Unire ca secretar administrativ şi artistic al Operei Române din Cluj, fiind autorul unei monumentale

Angajez contabil(ă) contabilitate primară, care să cunoască programul Saga. Informații suplimentare la telefon 0723.183.185

monografii a instituţiei lirice clujene şi coautor al unei monografii dedicate lui Traian Grozăvescu. Sora sa, Aurora, se va căsători cu avocatul şi poetul dialectal George Gârda. A urmat cursurile Gimnaziului de Stat din Lugoj (gimnaziul inferior), împreună cu fratele său, unde i-a avut ca profesori, între alţii, pe Iosif Tempea şi Ioan Ţiucu (limba română) şi Puhalo (limba latină). Într-o scrisoare expediată părinţilor săi, Titus Olariu mărturisea că se înscrisese, alături de Caius, în Corul Studenţilor, reuniune înfiinţată, în 1908, de Ioan Vidu. Și-a finalizat studiile la Gimnaziul Român Greco-Oriental „Andrei Şaguna” din Braşov, pe care îl va absolvi (prin susţinerea examenului de maturitate) în anul 1914. La venerabila instituţie braşoveană a fost coleg de promoţie cu Lucian Blaga (cu care va întreține o bogată corespondență), D. D. Roşca, Ionel Jianu, Coriolan Băran şi Andrei Oţetea. Odată cu declanşarea primei conflagraţii mondiale va activa, episodic, ca ofiţer de aviaţie în armata austro-ungară (surprins de evenimente), apoi se va dedica armiei române, pentru serviciile aduse naţiunii, ca pilot de aviaţie (locotenentobservator), fiind decorat cu ordinul „Coroana României cu Spade în Grad de Cavaler”, cu panglică de „Virtutea Militară”, prin Decretul Regal nr. 3.049 din 16 iulie 1919, semnat de regele Ferdinand. Ca motivaţie pentru acordarea înaltului ordin, în textul Decretului se preciza că „Atât vremea neprielnică, cât şi gloanţele inamice nu l-au împiedicat de a culege informaţiuni preţioase pentru Comandament”. Constantin-T. STAN

CONVOCATOR

În temeiul prevederilor Legii nr. 1/2005 şi actului constitutiv al societăţii, Cooperativa de Consum Făget, prin Consiliul de administraţie, convoacă Adunarea Generală Extraordinară a membrilor cooperativei la sediul cantinei sociale din localitatea Făget, str. Calea Lugojului, nr. 26, pentru data de 25.08.2017, ora 11, având următoarea ordine de zi: 1. Renunțarea la dreptul de proprietate asupra 180 mp teren în localitatea Temerești.


3-9 AUGUST 2017 imobiliare VÂND loc de casă (plaţ), 2180 mp, în Lugojel, curent, apă, canalizare la poartă, sau schimb cu garsonieră confort I. Se poate şi casă de vacanţă. Informaţii la telefon: 0731.647.155. VÂND 450 mp teren intravilan în Lugoj, strada Privighetorii, front stradal 12,10 m, toate utilitățile, stradă asfaltată. Terenul este intabulat, cu acte la zi. Tel.: 0730.361.804. VÂND în localitatea Nădrag apartament cu două camere, decomandat, et. I, neamenajat, gaz, 60mp. Preţ fix: 11.000 euro. Informaţii la telefon: 0723.812.389. VÂND apartament 3 camere decomadate P/3, complet renovat, garaj şi magazie. Preţ negociabil. Informaţii la telefon: 0753.020.306. VÂND casă nouă, din cărămidă, nefinisată în interior, şi grădină mare, în Lugoj, str. T. Vladimirescu, nr.85J, cu suprafaţa totală de 615 mp (suprafaţă utilă 400 mp). Casa are subsol, parter, etaj, garaj ataşat de casă, 2 terase, 1 balcon, 4 dormitoare, 3 băi, sufragerie, bucătărie cu debara. Casa e racordată la apă, curent şi gaz. Preţ: 130.000 euro. Pentru detalii: getimihoc@yahoo.com, tel.: 001.248.743.1398 VÂND în Lugoj casă, suprafaţă 421 mp, 3 camere, bucătărie, baie, 2 WC-uri separat de baie, cămară alimente, terasă acoperită, garaj, 3 încăperi la demisol, încălzire gaz + sobe teracotă cu lemne, anexe. Informaţii la telefon: 0740.493.111. VÂND teren în Lugoj, în capătul str. Panselelor, lângă case, terenul fiind momentan extravilan, dar cu P.U.Z. se poate face intravilan. Suprafaţa totală este de 13.850 mp. Preţ: 18.500 euro. Informaţii la telefon: 0724.064.272. VÂND apartament cu două camere, semidecomandat, etaj 3, micro I, 50 mp + boxă mare.

MICA PUBLICITATE

Accept credit ”Prima Casă”. Informaţii la numărul de telefon: 0723.184.357.

în Dealul Viilor, preț 20 de euro/mp, negociabil. Informaţii la telefon: 0727.191.334.

VÂND teren în str. Bocşei, nr. 80, 600 mp - 25 euro/mp. Tel.: 0721.480.186.

VÂND casă în Ohaba Română, compusă din două corpuri: o parte cu două camere + hol + baie (gresie şi faianţă nouă), parchet laminat. Cealaltă parte are o cameră, bucătărie cu sobă, hol + debara.

VÂND apartament cu o cameră, în centrul oraşului, vis-a-vis de hotel Dacia, cu o suprafaţă de 50 mp. Apartamentul este complet mobilat şi utilat. Tel.: 0724.212.823 sau 0720.000.639. CUMPĂR casă în Lugoj, 2-4 camere. Singur în curte. La 1020 minute de Lidl. Ofer 50-70 mii de euro. Tel.: 0727 753 873. VÂND apartament cu două camere, bucătărie, baie, centrală proprie și alte îmbunătățiri, ușă stejar la intrare, lambriuri și parchet lemn, situat în Micro III, bl.29, sc.A, ap.5, et. 1 (lângă Școala Nr.2). Tel.: 0773.378.841. VÂND casă compusă din patru camere, bucătărie, baie, hol, şpais, beci, garaj şi anexe, situată pe strada Xenopol, nr. 13, colţ cu Bobâlnei. Preţ: 82.000 euro, negociabil. Tel.: 0723.292.095 sau 0722.601.503. VÂND apartament cu cinci camere, în Palatul Milcovici, 216 mp, patru camere sunt la stradă, un beci foarte mare cu trei geamuri la stradă, cu 80.000 Euro. Vând o cameră la bloc, în staţiunea Buziaş, o uşă de bloc, de stejar, pe dreapta, o vitrină antică şi două fotolii solide. Tel.: 0725.414.031. VÂND casă veche în comuna Balinţ, cu fântână forată şi teren pentru construcţii, 2500 mp, mobilă de dormitor stilizată, set pentru baie Olivia, chiuvetă și toaletă în formă de peşte + accesorii. Tel.: 0770.350.057 sau 0356.883.151. VÂND apartament cu 2 camere, 55 mp, semidecomandat, renovat, centrală proprie, geamuri termopan, situat la parter înalt, zonă liniștită, în Cotu Mic. Preț negociabil 32.500 euro. Informații la telefon 0751.870.971. VÂND teren 3664 mp,

Casa are trei anexe: atelier + garaj, cocină şi încă un corp. Grădina este împrejmuită cu stâlpi de beton şi placă. Are 3.500 mp. Casa are termopane şi e izolată pe exterior. Preţ: 17.000 de euro, negociabil. Informaţii la telefon: 0765.510.589. VÂND garsonieră confort I, 33 mp, în Cotu Mic. Informaţii la telefon: 0727.808.641. VÂND casă, anexe, baie, încălzire centrală pe lemne, teracote, grădină 2.400 mp, canalizare, pomi fructiferi, 1 ha de pădure, ½ lanţ de pământ arabil, în localitatea Criciova, la 11 km de Lugoj, spre Măguri. Preţ negociabil: 27.000 de euro. Tel.: 0722.261.548 sau 0771.370.659. VÂND apartament cu două camere, decomandat, în Făget, lângă magazinul Penny, situat la etajul I, sau schimb cu garsonieră confort I, în Lugoj, zona Micro III, preferabil la parter sau etajul I. Preţul apartamentului este 24.000 de euro, puţin negociabil. Informaţii la telefon: 0767.377.990 VÂND apartament cu două camere, în Lugoj, zona Stadion III, antreu, bucătărie, cămară alimente, debara, pasaj, baie, balcon, 63 mp, cablu TV, centrală. Tel.: 0763.777.900. CUMPĂR apartament cu 1-2 camere, pe spl. 1 Decembrie sau Corneliu Coposu (etajul 1 sau 2). Tel.: 0771.425.584. Vând casă cu etaj, în Timişoara, în zona Complexului Studenţesc, compusă din: cinci dormitoare, două saloa-

ne, două băi, bucătărie, pavaj granit, centrală proprie pe lemne. Preț negociabil. Tel.: 0740.684.199, Familia Lutca. VÂND casă familială, aranjată, cu grădină, 1500 mp, în comuna Victor Vlad Delamarina. Preț negociabil. Tel.: 0730.877.478. VÂND casă compusă din două camere, coridor (14 m lungime), grădină, curte 1277 mp, 5000 de euro. Preț convenabil și negociabil. Informații la telefon: 0720.571.553. VÂND casă în comuna Știuca, sat Oloșag, 5 camere, cămară și anexe. Preț 30.000 de euro, negociabil. Informaţii la telefon: 0766.446.383. VÂND sau schimb apartament la casă, foarte spațios, compus din 4 camere + anexe, cu apartament la bloc sau casă la sat, accept variante. Preț negociabil. Tel.: 0733.566.305 și 0771.052.383. VÂND sau schimb apartament la casă, foarte spațios, compus din 4 camere + anexe, cu apartament la bloc sau casă la sat, accept variante. Preț negociabil. Tel.: 0733.566.305 și 0771.052.383. VÂND urgent apartament la parter, ultracentral, situat în Lugoj, compus din 2 camere, verandă, bucătărie, baie, antreu, izolat termic, 3 cămări de alimente, boxă la subsol, gaz, suprafaţă 75 mp, curte 100 mp. Preţ: 29.600 Euro, negociabil. Tel.: 0770.738.460. VÂND un teren intravilan extins (5000 mp), o semicriptă (2 locuri) şi o semicriptă (1 loc), în Cimitirul Catolic, un cazan din fontă (50 l), un scaun ortopedic (cu rotile), o masă de scris (veche), un ceas de mână (USA), o bicicletă Pegas (germană), o bicicletă (dame), o semicursieră, o maşină de cusut (retro). Tel.: 0256.352.000. VÂND apartament 3 camere, 2 băi, construcție nouă, 80 mp, loc de parcare, zona Jabărului. Persoană de contact: Moticica Lucian. Informaţii la

ACTUALITATEA 11

telefon: 0722.460.324.

telefon: 0768.239.082.

VÂND grădină intravilană, 1750 m2, localitatea Crivina, parțial ocupată cu pomi fructiferi. Zonă premontană. Tel.: 0764.725.177.

VÂND 2,3 ha teren arabil, intravilan și extravilan, intabulat, în Lugoj, zona Drumul Honoriciului - Cotu Poștei. Informaţii la telefon: 0725.515.840.

VÂND casă cu teren 5800 mp (curent electric, apă, canalizare), în Herendeşti, nr. 18 și două lanţe de pădure. Informaţii la telefon: 0730.174.799. VÂND apartament cu două camere, în Micro I, neamenajat, cu 19.500 de euro. Tel.: 0723.653.373. VÂND apartament în oraşul Făget, compus din 3 camere, 2 băi, bucătărie, decomandat, situat la parter, cu suprafaţa de 80 mp. Apartamentul este renovat. Posibil şi schimb cu apartament în Lugoj. Preţ negociabil. Informaţii la telefon: 0747.013.075. PROPRIETAR, vând teren 2,9 ha, extravilan, în Hezeriș - com. Coștei, la 2 km de Lugoj, ideal pentru demararea unui proiect cu fonduri europene, și 1 ha teren în Lugoj, pe Drumul Herendeștiului, FS - 33 m, ideal pentru investiții. Informaţii la telefon: 0731.900.359. VÂND casă la 20 km de Lugoj, drum asfaltat, în centru, cu patru camere, anexe, grajd, cocini, fântână, grădină cu pomi fructiferi şi toate lucrurile din gospodărie. Tel.: 0256.357.034. Vând apartament cu 3 camere, etajul 4, decomandat, cu centrală proprie. Preţ: 40.000 de euro, negociabil, în Lugoj, spl. Tinereţii (bloc pe malul Timişului). Informaţii la telefon: 0767.364.070. VÂND apartament în Nădrag cu 2 camere, la etajul III, recent renovat, instalaţie electrică pe cupru, centrală termică proprie, uşi, geamuri din termopan. Preţ: 15500 Euro, negociabil. Informaţii la

VÂND teren de 750 mp în Făget. Are toate utilităţile. Informaţii la telefon: 0729.417.802. VÂND teren intravilan în Lugoj, Dealul Viilor. Tel.: 0727.825.709. VÂND apartament mobilat, două camere, decomandat, Lugoj, Micro I, bloc 18. Preţ negociabil. Tel.: 0724.855.752. VÂND apartament la casă, sau schimb cu apartament la bloc, compus din 2 camere, bucătărie, hol, baie şi cămară, pe strada Ion Creangă, nr. 9. Se poate vedea de luni până vineri între orele 10-17. Tel.: 0754.961.036 0256.353.341. CUMPĂR teren arabil zona Lugoj, Oloşag, Ştiuca, Dragomireşti, Zgribeşti, Lugojel, Satu Mic, Coştei şi teren zona str. Cloşca. Telefoane: 0732.526.515 sau 0767.773.157. VÂND grădină în Ohaba - Forgaci, județul Timiș. Informaţii la telefon: 0728.481.029. VÂND apartament cu două camere în Buziaş, strada Avram Iancu. Preţ negociabil. Tel.: 0757.480.810. Vând apartament cu 2 camere, etajul I, decomandat, 93 mp, str. Timişorii 110, centrală proprie şi îmbunătăţiri. Tel.: 0721.232.632. VÂND casă compusă din două corpuri de clădire, 3 camere + hol, bucătărie și cameră, hol și șpaiț plus anexe, grădină suprafața 4280 mp, cu posibilitate de construire la stradă, plas 17,68 m lungime. Preț 28.000 de euro, negociabil. Tel.: 0735.674.477. VÂND casă în

Bethausen, nr. 52, 3 camere + 1, apă curentă, baie, terasă, 2 curți, grădină suprafața 2877 mp. Preț 13.000 de euro, negociabil. Tel.: 0726.236.030. De vânzare apartament cu 3 camere, confort 1, două băi, două balcoane, pe Malul Timișului, mobilă Camix, bibliotecă compusă din 4 corpuri, Mobilă de dormitor Lux, pat gonflabil (două persoane) 50 de euro, lămâi mare roditor, masă de tenis. Telefon: 0356.883.151. De vânzare teren intravilan în Lugoj, str. Panselelor, două parcele - 684 mp, suprafaţă totală 1368 mp. Terenul este îngrădit. Front stradal 36m. Preţ 35.000 euro, negociabil. Informaţii la telefon: 0737.251.621. Vând apartament în Timişoara, zona Bălcescu, str. Feldioara, în casă/vilă, 140 mp, 4 camere, 2 băi, 2 bucătării, 2 intrări, 1 balcon, boxă subsol. Utilităţi: curent, apă, canalizare, gaz, centrală proprie, calorifere, et. 1/2, podele, parchet, semidecomandat. Preţ: 80.000 euro. Tel.: 0735.373.518. Vând vilă nouă, 400 mp din 2000 mp, doar parter, panoramică, mobilă Italia, centrală lemne, izolată, 3 geamuri. Preț: 250.000 euro. Tel.: 0737.803.138. Vând în localitatea Nădrag apartament cu două camere, decomandat, 60 mp, et. I, gaz, neamenajat, lângă şcoală. Preţ fix: 9.500 euro. Informaţii la telefon: 0723.812.389. DE VÂNZARE casă în Lugoj, 6 camere, curte, grădină, 700 mp, 2 corpuri clădire, zonă liniştită.Tel.: 0773.788.932. VÂND în Ţipari nr. 252 teren 2200 mp., îngrădit cu stâlpi de beton şi plasă de sârmă, cultivat cu peste 160 de pomi fructiferi pe rod. Există curent, apă

Anunţuri permanente cu doar 10 lei

Cu doar 10 lei, anunţul tău la mica publicitate va fi vizibil permanent, atât în ediţia tipărită, cât şi online, la rubricile imobiliare, auto, închirieri, diverse. Anunțurile de la rubricile decese (cu foto), comemorări (cu foto), pelerinaje se publică GRATUIT. Singura condiţie e să ne anunţi (direct la redacție sau la tel. 0744.575.853), după ce anunțul tău și-a atins scopul. (Valabil doar pentru persoane fizice!)

2017 talon mica publicitate 2017 Nume....................................... Prenume............................................. Adresa ............................................... CI seria ......... nr...................... Textul anunţului ................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. Informații la tel. ................................ Rubrica: .................................. Evidențiere (chenar, bold, culoare): ...................................................


12 ACTUALITATEA în casă, canalizare la poartă. Casa este demolabilă (fără valoare). Informaţii la telefon: 0730.868.993. VÂND două garaje metalice demontabile. Informaţii la telefon: 0730.868.993. VÂND apartament cu două camere, două balcoane, complet utilat, 71 mp, preţ negociabil. Informaţii la telefon: 0736.799.018. VÂND casă în comuna Cornea, 15 km de Băile Herculane. Casa este renovată, are 3 dormitoare, bucătărie, coridoare, fântână, grajd oi, vite, curte cimentată, 2 porţi. Informaţii la telefon: 0255.261.383. VÂND teren agricol extravilan în Buziaş Silagiu. Informaţii la telefon: 0726.836.818. VÂND casă în localitatea Victor Vlad Delamarina. Informaţii la telefoanele: 0751.921.932 şi 0043. 699.181.422.71 VÂND casă de vacanţă în sat Surduc, la 2 km de lac, 2 camere, hol, fântână proprie, foişor, livadă de pomi, 640 mp. Informaţii la telefon: 0761.683.746. VÂND teren intravilan la Coşteiu. Informaţii la telefon: 0727.582.214. VÂND casă de vacanţă utilizabilă, apă, curent, 3 camere, 15 km de Făget, sat Jupâneşti nr. 28. Preţ: 10.000 euro, negociabil. Informaţii la telefon: 0733.751.354. VÂND teren la centură, 8300 mp, preţ 10 euro/mp, negociabil. Informaţii la telefon: 0731.544.855. VÂND de urgenţă un hectar de pământ, situat pe fostul poligon al armatei, în Lugoj, strada Timişoarei. Preţ: 1 euro mp., negociabil. Informaţii la telefon: 0772.150.010. VÂND casă 3 camere, bucătărie, baie, termoizolată, geamuri termopane, gaz metan, suprafaţă construită aprox. 200 mp, 400 mp grădină+curte. Strada N. Titulescu. Informaţii la telefon:

0726.486.846. VÂND casă în Făget, strada Coşbuc nr. 32, compusă din 2 dormitoare, 1 salon, 2 bucătării, garderobă, baie, centrală termică pe lemne, curte, grădină. Foarte modernă. Preţ foarte bun. Informaţii la telefon: 0733.751.354.

auto

VÂND Dodge Nitro 4x4 CRD, 2.8, diesel, 4x4, 2008, manual, stare foarte bună, distribuția, role, ulei, filtre, plăcuțe etc, schimbate de 1 lună, toate la reprezentanță, senzori parcare, cameră

pe marșarier, sistem original mp3 cu 6 cduri, airbag-uri, abs, esp etc, climă, oglinzi încălzite, închidere centralizată, alarmă etc + un rând de cauciucuri de iarnă. Preț 8.500 euro. Informaţii la telefon: 0721.779.232. VÂND microbuz de persoane, cu 9 locuri, marca VW, T5, roşu, an de fabricaţie 2005, motor 1.9 Diesel, înscris pe persoană fizică. Are cârlig în spate, 265.000 km reali. Preţ: 7.000 de euro, puţin negociabil. Tel.: 0767.377.990. CUMPĂR diferite modele de mașini second-hand la prețuri avantajoase. Plata pe loc. Tel.: 0728.810.764 sau 0787.696.029. VÂND vagon auto neamenajat. Se poate amenaja ca dormitor pentru locuri izolate, sau pavilion apicol. Tel.: 0764.725.177. DEZMEMBREZ Crysler Voyager 1996, distribuție pe lanț, model lung, motor 2500 cmc. Telefon: 0735.142.106. VÂND Ford Focus 1600 cmc, Turbo Diesel, an 2010, înmatriculat în septembrie 2016, 143000 km, toate accesoriile. Preț: 7800 euro, negociabil. Tel.: 0737.803.138. VÂND parbrize, montaj gratuit. Vând ulei + filtre. Vând

MICA PUBLICITATE carcase chei, portbagaje Logan, bare, girofare, acumulatori – schimbat gratis + verificare încărcare, lipim oglinzi. Vând ulei 10W40 – 15 lei/l – schimbat gratis, redresor auto. Tel.: 0732.526.515 sau 0767.773.157. SCHIMB parbrize, ulei + filtre; Schimb carcase chei, portbagaje Logan; Schimb baterii şi verific înărcarea; Schimbăm antigelul şi măsurăm concentraţia, lipim oglinzi, montăm huse auto. Tel.: 0732.526.515 sau 0767.773.157. Cumpăr la 200-300 euro DACIA, sau orice maşină în stare de funcţionare, cu acte în regulă. Telefon: 0723.812.389. Vând Mercedes A140, an 2002, toate accesoriile, consum foarte mic, geamuri electrice, în stare foarte bună. Preţ: 1990 Euro. Informaţii la telefon: 0737.803.138. VÂND autoturism Rover 75, an fabricaţie 2002, piele, dublu climatronic, impecabil și autoturism Mitsubishi Carisma, an fabricaţie 2002, motor 1.9 TDI. Tel.: 0740.869.844, 0737.568.028. VÂND Seat Toledo, înmatriculat, acte la zi, an de fabricaţie 1992, motor 1,8, benzină, GT, stare impecabilă, preţ 1100 de euro, negociabil. Tel.: 0727.977.245 sau 0764.559.178.

ment cu două camere. Informaţii la telefon: 0723.223.399. ÎNCHIRIEZ apartament 4 camere, str. Nera, micro 4, etaj 2, 2 băi, termopane, 2 balcoane, încălzire centrală. Tel.: 0731.659.012.

VÂND baloți de fân amestecat cu lucernă, la 6 lei balotul. Fânul este din livadă. Informaţii la telefon: 0733.530.113.

ÎNCHIRIEZ în Lugoj apartament de lux la vilă, cu două camere, baie, bucătărie, parcare, utilat complet. Preț 220 euro + taxe ANAF. Tel.: o722.969.974.

VÂND cărămidă Mondial Lugoj, 4000 de bucăţi la preţul de 2 lei/bucata, dozator bere cu răcitor (frigider), frigider bere la sticlă, apă etc. Tel: 0735.264.395.

Închiriez garsonieră mobilată, cu toate utilităţile. Lunar, 600 de lei + garanţie. Tel.: 0723.653.373.

De vânzare: pat dublu, pat o persoană, canapea + fotolii, masă 6 persoane, scaune, profile T zincat, profil U aluminiu, moară despoiat porumb, circular cu motor 1,8 KW. Tel.: 0722.426.414.

ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, în centru, lângă bibliotecă, etaj 2, decomandat, renovat, centrală, termopane, mobilat complet, frigider, aragaz, maşină de spălat, televizor, foarte spaţios 55 mp. Tel: 0741.949.557. Rog seriozitate. OFER spre închiriere: spaţiu 280 mp, se compartimentează în suprafeţe mai mici, teren intravilan cu vad bun, teren arabil cu vad bun. Tel.: 0732.526.515 sau 0767.773.157. ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial ultracentral, suprafaţă 40 mp, strada A. Mocioni, nr. 11. Informaţii la telefon: 0773.969.349. ÎNCHIRIEZ o cameră, la casă, la doi băieți nefumători. Încălzire cu lemne. Telefon: 0744.103.145.

VÂND Dacia 1300, an 1989, pentru Programul Rabla. Informaţii la telefon: 0726.836.818.

PRIMESC fată în gazdă. Ofer condiţii deosebite. Informaţii la telefon: 0256.358.682.

VÂND Renault Laguna, an 1995, motor 1800 benzină, cu acte, înmatriculată în circulaţie. Preţ: 1100 euro, negociabil. Tel.: 0766.755.586.

DE VÂNZARE o canapea cu spate şi două măsuţe. Informaţii la telefon: 0256.353.341.

ÎNCHIRIEZ remorcă de aluminiu (2 m / 1m), cu prelată, cauciucuri noi (unul de rezervă), cu sistem de frânare, pe durată nelimitată. Preţ negociabil. Tel: 0751.921.932 şi 0043.699.181.422.71

închirieri

ÎNCHIRIEZ aparta-

- 45/65, canapea neextensibilă pentru hol, două fotolii la canapea, măsuţă. Informaţii la telefon: 0726.051.067.

diverse

VINDEM utilaje de tâmplărie profesioniste, uzură foarte mică. Tel.: 0748.040.185 VÂND un mânz de 1 an, o vacă, o viţea, în Pogăneşti, nr. 71. Informaţii la telefon: 0733.902.524. VÂND geamuri în ramă de lemn, dimensiuni diferite 1,20/45

Au plecat spre o lume mai bună

În perioada 25 Iulie-2 August 2017, au plecat dintre noi spre o lume mai bună: Maria Blaga (59), Livia Aurora Suciu (87), Cornel Nediglea (80), Elena Muntean (51), Gheorghe Istem, Simion Aurel Crişan (79), Nicolae Gherghe (79), Ştefan Pâl (94), Eva Moisescu (89), Ioan Ferenczi (55), Valeriu Popescu (76), Elena Avram (87), Ionel Dorel Chinezu (63), Maria Ganev (83), Iancu Han, Gheorghe Bucur (89), Ana Lucaci (81), Paraschiva Jurchela (86), Maria Lădaru (88), Maria Zavalidruga (88), Brânduşa Ciorogariu (79), Maria Alexandropol (75), Ioan Jivan (53), Dan Seracin (50), Elisaveta Paraschiva Popovici (75), Elena Mihăescu (85), Judit Kristof (90), Eugenia Buză (61), Tudorel Neda (61), Maria Mezdin (89), Ioan Bogdan (67). Redacţia Actualitatea transmite sincere condoleanţe familiilor îndurerate.

VÂND la prețuri modice vană de baie, WC complet, chiuvetă, toate 250 de lei, stare bună, la zi, albine pe 20-12-10 rame la 75-60-50 lei, stare bună, eventual schimb cu roiuri de albine minim 4 rame (3 puieți + 1 miere), vând tv color Toshiba 52 cm - 80 de lei. Informații la telefon 0749.777.428. VÂND criptă cu patru locuri în Cimitirul Ortodox, moară pentru uruială, cântar de lemn cu taler. Tel.: 0721.445.480. VÂND în Țipari nr. 252 aproximativ 5 mc lemne din demolare casă: corni, grinzi, lațuri, bune pentru construcții sau foc. Prețul se stabilește la vederea mărfii. Tel.: 0730.868.993. VÂND geam din lemn cu două canate, două uşi de cameră din lemn şi două uşi duble din lemn, una pentru interior, una pentru exterior, mobilă sufragerie, un televizor, o masă din lemn cu scaune pentru şase persoane, o imprimantă, un iluminator din termopan pentru acoperiş, perdele de Paşcani şi o garnişă de metal, două candelabre din porţelan. Tel.: 0720.353.085 sau 0721.041.477. VÂND tricicletă pentru persoane cu handicap. Preț negociabil. Tel.: 0727.191.334. VÂND 10 familii de albine, la Surducu Mic, nr. 99, județul Timiș. Tel.: 0721.697.636. VÂND lăzi de stupi cu magazie și pe orizontală. Preț 100 de lei/bucata. Oloșag. Informaţii la telefon: 0721.180.856. VÂND proteză auditivă, marcă suedeză „Oticon”, cu 15 baterii nefolosite. Aparatul este nou, nefolosit din motive medicale. Preț negociabil. Informaţii la tel: 0772.058.959.

3-9 AUGUST 2017 VÂND 23 de oi. Informaţii la telefon: 0721.692.779. VÂND drujbă model MS 362 Stihl, fabricată în Polonia, nouă, în cutie. Trimit cu poşta la adresă. Preţ: 450 de lei sau 100 de euro. Informaţii la tel: 0736.615.792 sau 0723.933.630. VÂND stepper sport şi mountain bike, suspensii negru, aduse din Germania. Informaţii la telefon: 0735.142.106 VÂND vin roşu din struguri, ţuică bătrână de prună, televizor Samsung, cântar cu greutăţi pentru cereale, porci etc. Informaţii la telefon: 0256.357.034 VÂND porci de la 100150kg. Preţ: 6.5 lei/kg. Tel.: 0756.552.281. VÂND birou de calculator. Informaţii la telefon: 0730.235.129. VÂND mașină de spălat automată Privileg și instant pe gaz Junkers pentru apă caldă. Tel.: 0723.005.319. VÂND canapea, 2 fotolii asortate la canapea, o masă pentru sufragerie. Tel.: 0771.155.957 sau 0726.051.067. VÂND disc de 3,2 în stare foarte bună - 1200 Euro şi remorcă agricolă 5 tone, basculează pe toate părţile - 600 Euro. Informaţii la telefon: 0722.752.553. VÂND vană albă din fontă pentru baie. Tel.: 0256.354.641. VÂND un aragaz electric cu 4 plite și cuptor de copt, + un scaun pentru handicapați (cu WC). Informaţii la telefon: 0733.592.624. VÂND dulap dormitor, cu trei uși, 1,80 x 1,40, lei 400, negociabil. Telefon: 0744.434.919. VÂND ţuică de prune de 34°, cu 20 de lei litrul. Tel: 0730.868.993. VÂND: clarinete marca Orsi Milano, Yamaha, Amati, saxofoane alto marca Weltklang, Palatino, B&S, saxofon tenor Bundy Selmer U.S.A. Preţuri negociabile. Informaţii la tel: 0729.032.120. VÂND barcă fibră sticlă cu fund dublu, hidrobicicletă şi motor electric. Informaţii la tel.: 0740.869.844, 0737.568.028. VÂND două semicripte (cu 1 loc şi 2 locuri) în cimitirul catolic, 1 tricicletă (3 viteze) pentru adulţi, 1 Pegas, 2 maşini de scris Olympia, Continental, 1 semicursieră Peugeot, 1 polizor, 1 menghină, 1 maşină de cusut Singer, 1 ha teren intravilan extins, (Drumul Oloşagului),

1 cazan de cupru. Telefon: 0256.352.000 VÂND echipament bar complet, nou, tot italian, şi băuturi alcoolice Italia. Tel.: 0762.413.384. VÂND covor foarte convenabil şi o canapea extensibilă. Tel.: 0725.241.660. VÂND un Pegas, un Mercedes Cobra 200 D an 1980, un scaun cu rotile, o tricicletă pentru adulţi, 1 ha teren intravilan (drumul Honorici) extins, o semicriptă (un loc) şi o semicriptă (2 locuri) în Cimitirul catolic, o maşină de cusut Singer, o maşină de scris Retro, o semicursă Peugeot. Telefon: 0256.352.000. VÂND purcei vietnamezi. Informaţii la telefon: 0773.732.462. CUMPĂR roi de albine la ramă. Socotit la ramă. Tel.: 0754.819.592; 0732.189.278. VÂND pian cu coadă 2,40 m; 2 sobe fontă; o oglindă ovală 39/29-cristal. Tel.: 0725.862.568.

servicii

PERSOANĂ serioasă, prestez servicii de curățenie la familii sau instituții. Tel.: 0723.684.503 CAUT îngrijitor 6 vaci şi ajutor în gospodărie. Se oferă cazare şi masă + salariu. Tel.: 0731.488.644. IAU bătrâni în ţinere, pot să fie şi la sat, pentru casă. Tel.: 0735.264.395. SUNT cadru medical, doresc să îngrijesc o bătrână la domiciliu, dar să fie de preferinţă aproape de Microraion 1 sau 2, eventual la casele din apropiere. Bătrâna să aibă condiții decente, mă refer la baie, bucătărie. Tel. 0356.452.770. EXECUT: zidărie, zugrăvit, rigips, termoizolaţii, hidroizolaţii, gresie, faianţă, reparaţii acoperiş, confecţii metalice, parchet, podele, lambriuri, piatră, instalaţii sanitare, instalaţii electrice. Tel.: 0723.130.340. EXECUT amenajări interioare: zugrăveli, glet, montaj ghips carton, gresie, faianță, parchet laminat. Tel.: 0767.160.990 sau danybordea@ gmail.com. ELECTRICIAN autorizat, execut instalaţii interioare (case, vile). Execut împământări, montez tablouri electrice cu siguranţe automate, scot contoare electrice la stradă în B.M.P. Montez automate de iluminat casa scării la blocuri. Tel.: 0730.868.993. EXECUT: amenajări interioare, gresie, faianţă, izolaţie polistiren, zugrăveli, aplicări piatră decorativă, instalaţii electrice şi sanitare, montări rigips, reparaţii acoperiş şi altele de la A la Z. Informaţii la telefon: 0768.882.888.


3-9 AUGUST 2017

RECOMANDĂRI TV

ACTUALITATEA 13

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRIMA

07:00 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Drum bun! 12:45 Discover Romania 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Fără etichetă 17:00 Telejurnal 17:30 Cooltura 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 21:00 Ameninţarea invizibilă 22:00 Descălecaţi în Carpaţi 23:00 Ora de ştiri 23:55 Vorbeşte corect 00:00 Profesioniştii... 01:00 Politică şi delicateţuri

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Cea mai bună inamică (com., SUA, 2000) 16:00 Lecţii de viaţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Băieţi răi (acţ., SUA, 1995) Cu: Will Smith, Martin Lawrence 22:45 Terminatorul (SF, coprod., 1984) Cu: Arnold Schwarzenegger

06:00 Observator 09:40 Teleshopping 10:00 Next Star Cu: Alina Eremia, Pepe, CRBL, Dorian Popa 13:00 Observator 14:00 Nuntă cu scântei 16:00 Observator 17:00 Acces direct 20:00 În puii mei! Divertisment 20:30 Şerifi de România Reality Show 23:30 Temptation Island - Insula iubirii 02:45 La birou 03:15 Nuntă cu scântei

08:15 Cei 7 ani de acasă 09:45 Yaman 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Detectiv cu greutate: Misiunea Condurul (com., Italia, 1993) 17:00 Deschide camera comorilor 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Bahar: Viaţă furată 23:00 Frizeria (com., SUA, 2002) 02:15 Dila

08:30 România turistică 11:50 Siberia pompierii paraşutişti 15:50 Ieri-azi-mâine 20:10 În deşert nu eşti niciodată singur (av., coprod., 1993) 23:00 CSI: Crime şi investigaţii

06:00 Prima recoltă (dr., Fr., 2015) 07:35 Familia Fang (dr., SUA, 2015) 11:40 O duminică de pomină 15:20 Neînfrânt (dr., SUA, 2009) 18:10 Familia Fang (dr., SUA, 2015) 20:00 Povestea slujitoarei (serial) 21:00 Black Mass: Afaceri murdare 23:05 Morgan (horror, copr., 2016)

06:45 Îngeri păzitori 08:15 Cine-i cine? 09:30 Dimineţi lângă tine 10:30 Totul pentru tine 14:00 Parola: Te iubesc 15:00 Îngeri păzitori 16:00 Cine-i cine? 17:00 Dimineţi lângă tine 18:00 Totul pentru tine 19.00 Petale de singurătate 21:00 Iertare 23:00 Iubire şi onoare 00:00 Dimineţi lângă tine

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

ACASĂ

09:00 Lassie 11:00 Cireşarii 12:00 Euromaxx 13:10 Prostănacul (com., Fr., 1965) 15:00 Gala umorului 19:50 Sinaia la pas în 60 de secunde 21:00 Festivalul de la Amara: Concursul

Vineri

10:00 Trăsniţii 16:00 Cucoana Chiriţa (com., Rom., 1986) 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Acţiunea autobuzul (com., Rom., 1978)

HBO

PRIMA

ACASĂ

08:00 Vestigii şi patrimoniu 08:30 Descălecaţi în Carpaţi 09:00 Oameni ca noi 10:00 Zon@. Magazin IT 10:30 Dincolo de hartă 11:00 Cooltura 12:10 Muzici şi tradiţii în Cişmigiu 14:30 Adevăruri despre trecut 15:00 Ora Regelui 16:00 Memorialul durerii 18:00 Exclusiv în România 22:00 Profesioniştii... 23:00 Recurs la morală

10:00 O iubire ca-n poveşti (dragoste, SUA, 1998) 13:30 Anna şi regele (dr., SUA, 1999) 15:15 Spionul din vecini (acţiune, SUA, 2010) 16:45 Max (aventuri, SUA, 2015) 20:30 Hancock (acţiune, SUA, 2008) Cu: Charlize Theron, Will Smith, Jason Bateman 22:15 Nu-i de nasul meu (comedie, SUA, 2010)

09:00 Barbie şi uşa secretă (an., SUA, 2014) 10:30 Ham Talent 14:00 Turnul primul născut (aven., SUA, 2000) 16:00 Observator 17:00 2k1 19:00 Observator 20:00 Mr. Bean 20:30 Ora de vârf 2 (acţ., SUA, 2001) 22:30 FANtastic Show 00:30 Frica (thriller, SUA, 1996) 02:30 Lege şi ordine: Brigada specială

07:00 Ştirile Kanal D 08:45 Pastila de râs 09:15 Yaman Cu Cagatay Ulusoy 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Sport, dietă şi o vedetă 13:30 Vacanţa Mare 14:00 Asta-i România! 16:00 Te vreau lângă mine 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Se strigă darul 22:00 Sabbagh în acţiune 23:00 Evadare disperată (dr., SUA, 2014)

06:00 Tini: Marea schimbare a Violettei 07:40 Primul contact (SF, SUA, 2016) 09:40 Hotelul Taj Mahal (thr., Fr., 2016) 11:10 Familia Savage (dr., SUA, 2007) 13:05 Pete şi dragonul (fant., copr., 2016) 14:50 Planul lui Maggie (com., SUA, 2015) 18:15 Cu cele mai bune intenţii 20:00 În căutarea lui Fellini

06:45 Îngeri păzitori 07:45 Teleshopping 08:15 Cine-i cine? 09:30 Dimineţi lângă tine 10:30 Totul pentru tine 12:00 Petale de singurătate 14:00 Parola: Te iubesc 15:00 Îngeri păzitori 16:00 Cine-i cine? 17:00 Dimineţi lângă tine 18:30 Señora 20:00 Amazoanele: lupta pentru fericire 23:00 Iubire şi onoare

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

ACASĂ

08:10 Universul credinţei 09:30 Pro Patria 10:00 În grădina Danei 10:35 Viaţa satului 13:00 Tezaur folcloric 14:30 Ultima ediţie 15:00 Politică şi delicateţuri 16:15 Arheologia crimei 17:00 Dosar România 18:00 Lozul cel mare 18:40 România - Primul centenar 19:00 Poveste după poveste 21:10 Muzici şi tradiţii în Cişmigiu 23:00 Garantat 100%

07:00 Ştirile Pro TV 10:00 Max (av., SUA, 2015) 12:45 Clubul de noapte (com., SUA, 1984) 17:00 Cum să dai afară din casă un burlac de 30 de ani (com., SUA, 2006) 20:30 Greu de pensionat 2 (acţiune, coprod., 2013) 22:45 Enemies Closer Duşmani apropiaţi (acţ., coprod., 2013) 00:30 Apropo TV

06:00 Observator 09:30 Mr. Bean 10:00 Te pui cu blondele? 13:00 Observator 14:00 Ora de vârf 2 (acţ., SUA, 2001) Cu: Jackie Chan 16:00 Observator 17:00 FANtastic Show 19:00 Observator 20:00 Cenuşăreasa 2: Visele se împlinesc (an., SUA, 2002) 21:30 Hoţ de diamante (comedie neagră, SUA, 2004)

07:00 Ştirile Kanal D 08:45 Sport, dietă şi o vedetă 09:15 Yaman (serial) Cu Cagatay Ulusoy 11:30 Teleshopping 12:00 Ştirile Kanal D 14:00 Căţei la înălţime 15:00 Amintiri din copliărie (av., Rom., 1964) 16:30 Se strigă darul! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Asta-i România! 00:00 Pavilionul (horror, SUA, 2010) Cu: Amber Heard

10:00 Cetatea de scaun a Sucevei 15:00 Mondenii 16:00 Angela merge mai departe (dr., Rom., 1981) 20:30 Super cireaşa de pe tort 22:30 Execuţie în forţă (acţ., SUA, 2013)

Sâmbătă HBO

08:00 Sid, micul savant 11:00 Cireşarii 13:30 Băieţi duri (com., SUA, 1986) 15:30 Duelul pianelor 20:00 Festivalul de la Amara 23:10 Ameninţarea (dr., coprod., 1971)

PRIMA 13:30 Super cireaşa de pe tort 16:00 Acţiunea autobuzul (dr., Rom., 1978) 20:30 Schimb de mame 22:30 Poveşti trăznite (com. neagră, coprod., 2014)

duminică

n Frizeria

Frizeria este un film frumos despre încercările vieţii, dar în acelaşi timp şi extrem de amuzant. Calvin (Ice Cube) visează să devină un mare afacerist, însă în planurile sale nu intră şi preluarea frizeriei familiei sale. Însă atunci când, fără a sta mult pe gânduri, vinde frizeria unui cămătar, Calvin descoperă curând cât de importantă este aceasta pentru el, dar şi cât de departe va ajunge pentru a o recăpăta!

n VINERI n 23.00 n Kanal D n

HBO

06:00 Ajunul Crăciunului (av., SUA, 2014) 07:30 Călătoria lui Fanny (dr., Fr., 2016) 09:05 Ştrumfii (an., SUA, 2011) 11:10 În căutarea lui Fellini 14:30 Înapoi la mama (com., Fr., 2016) 16:00 Cursa (dr., Can., 2016) 20:00 Copiii domnişoarei Peregrine 22:10 Urzeala tronurilor

n Hancock

Există eroi... există super-eroi... şi pe lângă ei, mai e şi Hancock. Critic, conflictual, sarcastic şi prost înţeles, Hancock rezolvă problemele şi salvează nenumărate vieţi, dar pare că lasă în urmă un dezastru. Oricât de recunoscători ar fi pentru faptul că au eroul lor local, cetăţenii din Los Angeles se întreabă ce au făcut ca să merite un tip ca ăsta. Lui Hancock nu-i pasă ce gândesc oamenii, până în momentul în care salvează viaţa directorului de PR, Ray Embrey. Atunci începe să-şi dea seama că, de fapt, este şi el vulnerabil.

n SÂMBĂTĂ n 20.30 n Pro TV n

06:45 Îngeri păzitori 07:45 Teleshopping 08:15 Cine-i cine? 09:15 Dimineţi lângă tine 11:00 Amazoanele: lupta pentru fericire 14:00 Parola: Te iubesc 15:00 Îngeri păzitori 16:00 Cine-i cine? 17:00 Dimineţi lângă tine 18:30 Señora 20:00 Amazoanele: lupta pentru fericire 23:00 Iubire şi onoare 03:30 Señora

n Poveşti trăznite

Lipsiţi de apărare în faţa unei realităţi care pe neaşteptate poate deveni imprevizibilă, personajele din “Primul contact” traversează graniţa subţire dintre civilizaţie şi brutalitate. O poveste despre dragoste, dezamăgire, răzbunări ale trecutului, tragedie şi chiar violenţa din detaliile vieţii de zi cu zi. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabila plăcere a pierderii controlului.

n DUMINICĂ n 22:30 n Prima n


14 ACTUALITATEA

3-9 AUGUST 2017

RECOMANDĂRI TV

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

07:00 1 Matinal 09:45 Teleshopping 10:00 Perfect imperfect 11:45 Teleshopping 12:00 Descălecaţi în Carpaţi 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Maghiara de pe unu 17:00 Telejurnal 17:30 Secrete de război 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 21:00 România 9 22:30 Izolaţi în România 23:00 Ora de ştiri 00:00 România 9

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Noaptea îndrăgostiţilor (com. romantică, Can., 2007) 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fiebinţi 21:30 Joc în doi (acţiune, SUA, 1997) Cu: Jean Claude Van Damme, 23:30 Ştirile Pro TV 23:45 Anamorfoza (thr, SUA, 2007) Cu: Don Harvey

06:00 Observator 09:40 Teleshopping 10:00 Next Star cu Alina Eremia 13:00 Observator 14:00 Nuntă cu scântei Divertisment 16:00 Observator 17:00 Gashka mare Divertisment 20:00 În puii mei! 20:30 Temptation Island - Insula iubirii 23:30 Concert Delia: Psihedelia 01:30 Lege şi ordine: Brigda Specială 02:15 La birou (serial)

08:15 Vacanţa Mare 09:45 Yaman Cu: Metin Cekmez 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Jumătatea mea ştie! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Bahar: Viaţă furată Cu: Ezgi Asaroglu, Ceren Moray, Ceren Bozoglu 23:00 Vrei să fii milionar 00:30 Ştirile Kanal D 01:15 Dila 04:00 Te vreau lângă mine!

08:55 Regina din Katwe (dr., SUA, 2016) 08:05 500 de zile cu Summer 09:40 Micul Prinţ (an., Franţa, 2015) 11:25 Osmosis Jones (com., SUA, 2001) 13:00 X-Men: Apocalypse 15:20 Primul contact (SF, SUA, 2016) 20:00 Urzeala tronurilor (serial) 21:00 Jucătorii (serial)

06:30 Îngeri păzitori 08:45 Teleshopping 09:00 Dimineţi lângă tine 10:30 Señora 13:00 Amazoanele: lupta pentru fericire 15:00 Îngeri păzitori 16:00 Cine-i cine? 17:00 Dimineţi lângă tine 18:00 Totul pentru tine 19.00 Petale de singurătate 20:00 Preţul dragostei 22:00 Iertare 00:00 Iubire şi onoare

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

ACASĂ

07:00 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 11:45 Teleshopping 12:00 Izolaţi în România 12:30 Teleshopping 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Maghiara de pe unu 17:00 Telejurnal 17:30 Europa mea 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 21:00 România 9 22:30 Anchetele comisarului Antonescu 23:55 Vorbeşte corect!

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Romane şi psihoterapie (com. romantică, SUA, 2001) 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fiebinţi 21:30 Fracul magic (acţiune, SUA, 2002) Cu: Jackie Chan, Debi Mazar 23:30 Ştirile Pro TV 23:45 Lipit de tine (com., SUA, 2003) Cu: Matt Damon

06:00 Observator 09:40 Teleshopping 10:00 Next Star 13:00 Observator 14:00 Nuntă cu scântei Divertisment 16:00 Observator 17:00 Gashka mare Divertisment 20:00 În puii mei! 20:30 iUmor Talent Show 01:00 Aşii din mânecă 2: Balul asasinilor (com., SUA, 2009) Cu: Tom Berenger, Clayne Crawford 02:30 La birou

08:15 Vacanţa Mare 09:45 Yaman Cu: Metin Cekmez 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Jumătatea mea ştie! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Bahar: Viaţă furată Cu: Ezgi Asaroglu, Ceren Moray, Ceren Bozoglu 23:00 Vrei să fii milionar 01:15 Dila 04:00 Te vreau lângă mine! 06:00 Teleshopping

TVR 2

06:00 Călătoria lui Fanny (dr., Fr., 2006) 07:35 Epoca de gheaţă 3 (an., SUA, 2009) 09:10 Goana după cadou 2 12:45 Trumbo (biografic, SUA, 2015) 16:15 Tini: Marea schimbare a Violettei 17:55 Trauma (dr., SUA, 2015) 20:00 Pactul (serial) 21:55 Black Mass: Afaceri Murdare

06:30 Îngeri păzitori 08:45 Teleshopping 09:00 Dimineţi lângă tine 10:30 Señora 13:00 Amazoanele: lupta pentru fericire 15:00 Îngeri păzitori 16:00 Cine-i cine? 17:00 Dimineţi lângă tine 18:00 Totul pentru tine 19.00 Petale de singurătate 20:00 Preţul dragostei 22:00 Iertare 00:00 Iubire şi onoare

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

ACASĂ

07:00 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Eu, consumatorul 12:30 Teleshopping 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Convieţuiri 17:00 Telejurnal 17:30 Secrete de război 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 20:50 Sport 21:00 România 9 22:30 Banii tăi 23:00 Ora de ştiri 00:00 România 9 01:30 Zon@ 02:00 Telejurnal

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Elixirul dragostei (dragoste, SUA, 1992) 16:00 Lecţii de viaţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fiebinţi 21:30 Nemuritorii: Războiul zeilor (fant., SUA, 2011) 23:45 Ştirile Pro TV 00:00 Triunghiul dragostei şi al morţii (thriller, coprod., 2011)

06:00 Observator 09:40 Teleshopping 10:00 Next Star 13:00 Observator 14:00 Nuntă cu scântei Divertisment 16:00 Observator 17:00 Gashka mare Divertisment 20:00 În puii mei! 20:30 iUmor 20:30 Te pui cu blondele? 23:30 Eu, Frankenstein (acţ., coprod., 2014) 01:30 Lege şi ordine: Brigada specială 02:15 La birou

08:15 Cei şapte ani de acasă 09:45 Yaman Cu: Metin Cekmez 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Jumătatea mea ştie! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Bahar: Viaţă furată Cu: Ezgi Asaroglu, Ceren Moray, Ceren Bozoglu 23:00 Vrei să fii milionar 01:15 Dila 04:00 Te vreau lângă mine! 06:00 Teleshopping

11:50 Radio Patagonia 17:40 Destinul prinţesei OkNyeo 20:00 Poveste imorală 21:10 Fraţii Karamazov (III) (dramă, URSS, 1969) 22:50 Poate nu ştiai

07:30 Tini: Marea schimbare a Violettei 09:10 Trauma (dr., SUA, 2015) 11:15 În slujba vieţii (acţ., SUA, 2001) 15:15 Lungul drum al lui Billy Lynn 15:35 Aventura (serial) 19:00 Jucătorii (serial) 19:30 Nu-i totul alb sau negru (serial) 20:00 Lungul drum al lui Billy Lynn

09:00 Dimineţi lângă tine 10:30 Totul pentru tine 11:30 Petale de singurătate 13:00 Parola: Te iubesc 15:00 Îngeri păzitori 16:00 Cine-i cine? 17:00 Dimineţi lângă tine 18:00 Totul pentru tine 19.00 Petale de singurătate 20:00 Parola: Te iubesc 22:00 Iertare 00:15 Iubire şi onoare 03:30 CSID

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

ACASĂ

07:00 1 Matinal 09:45 Teleshopping 10:00 Perfect imperfect 11:45 Teleshopping 12:00 Banii tăi 12:30 Teleshopping 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Akzente 17:00 Telejurnal 17:30 Lozul cel mare 18:00 M.A.I. aproape de tine 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 20:50 Sport 21:00 România 9 22:30 Drum bun! 23:00 Ora de ştiri 00:00 România 9 01:30 Drum bun!

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Logodiţi din întâmplare (com. romantică, SUA, 2016) 16:00 Lecţii de viaţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fiebinţi 21:30 Profesorul trăsnit (com., SUA, 1996) Cu: Eddie Murphy, James Cobrun 23:30 Ştirile Pro TV 23:45 Ultima şansă (poliţist, SUA, 1995) Cu: Russel Crowe

06:00 Observator 09:40 Teleshopping 10:00 Next Star 13:00 Observator 14:00 Nuntă cu scântei Divertisment 16:00 Observator 17:00 Gashka mare Divertisment 20:00 În puii mei! 20:30 Şerifi de România Reality Show 23:30 Plunkett şi Macleane: Blestemul rubinului (aventuri, coprod., 1999) 02:15 La birou (serial) 03:15 Nuntă cu scântei

08:15 Cei şapte ani de acasă 09:45 Yaman Cu: Metin Cekmez 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Jumătatea mea ştie! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Bahar: Viaţă furată 23:00 Detectiv cu greutate: Misiunea condurul (com., Italia, 1993) 00:30 Ştirile Kanal D 01:45 Dila 04:00 Te vreau lângă mine!

08:30 România turistică 11:50 Nomazii apelor 15:50 Mutant X 16:40 D’ale lu’ Mitică 20:00 Poveste imorală 21:10 Gemenii (com., SUA, 1988) 23:00 CSI: Crime şi investigaţii

10:10 Aripi de mătase 11:50 Brazilia - patrula bivolilor 17:40 Destinul prinţesei OkNyeo 20:00 Poveste imorală 23:20 CSI: Crime şi investigaţii

luni

PRIMA 13:00 Secrete de stil 16:00 Veronica (fantastic, Rom., 1972) Cu: Lulu Mihăescu 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Apel de urgenţă 21:30 Dosarele DNA

HBO

10:10 Aripi de mătase 11:50 Secetă în regatul mustang 15:50 Mutant X 17:40 Destinul prinţesei OkNyeo 20:00 Poveste imorală 21:10 D’ale lu’ Mitică

marţi

PRIMA 13:00 Secrete de stil 16:00 Veronica se întoarce (fant., Rom., 1973) Cu: Lulu Mihăescu 18:00 Focus 20:30 Premoniţia (dr., SUA, 2007) Cu: Sandra Bullock 22:30 Trăsniţii

HBO

PRIMA

16:00 Tusea şi junghiul (com., Rom., 1992) Cu: Ernest Maftei 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Corsarul negru (av., copr., 1971) 22:30 Trăsniţii

miercuri HBO

joi

HBO

PRIMA 14:00 Focus 16:00 Vin cicliştii (com. rom., Rom., 1988) 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Execuţie în forţă (acţ., SUA, 2013) 22:30 Trăsniţii 23:45 Focus magazin

07:35 Lungul drum al lui Billy Lynn 09:25 Primul contact (SF, SUA, 2016) 11:20 Joy (dr., SUA, 2015) 13:25 Kung Fu Panda 3 (an., SUA, 2016) 15:00 Indestructibilul (thr., SUA, 2000) 18:20 Prima recoltă (dr., Fr., 2015) 20:00 Reţeaua (documentar) 21:05 Războiul stelelor: Episodul II 23:25 Absolut fabulos: Filmul

ACASĂ

06:30 Îngeri păzitori 09:00 Dimineţi lângă tine 10:30 Totul pentru tine 11:30 Petale de singurătate 13:00 Parola: Te iubesc 15:00 Îngeri păzitori 16:00 Cine-i cine? 17:00 Pasiune şi putere 18:00 Totul pentru tine 19.00 Petale de singurătate 20:00 Parola: Te iubesc 22:00 Iertare 00:00 Iubire şi onoare


3-9 AUGUST 2017

TIMP LIBER

ACTUALITATEA 15 Horoscop săptămânal

Ce destinaţie de B vacanţă ţi se potriveşte?

B

T

S

G

S

.

ERBEC: Eşti preocupat de cheltuieli comune cu alţii şi de achitarea datoriilor. Cei dragi şi copiii îţi pot solicita sprijin material consistent, de aceea fii prudent. Unii chiar ar fi tentaţi să exagereze privitor la distracţii şi aventuri costisitoare. Vei fi înconjurat de multă lume, fie la serviciu, fie în plan personal.

aur: Este posibil să-ţi redefineşti noţiunea de cooperare, pentru că unii te vor provoca mult şi vei fi nevoit să decizi în consecinţă. Gândeşte-te, în primul rând, ce condiţii te avantajează pe tine, fie că e vorba despre relaţia matrimonială, fie despre cea profesională. Financiar se conturează venituri foarte mari.

Test

1. Primul lucru care-ţi vine în minte când te gândeşti la concediu este... a) …timpul liber. Vei avea timp suficient să te plimbi după placul inimii. b) ...odihnă. Visezi să te relaxezi cât e ziua de lungă. c) ...odihnă activă, fiindcă nu-ţi place să stai degeaba, nici chiar în vacanţă. 2. Este seara ta liberă. Cum alegi să te relaxezi? a) Dai o tură prin parc. b) Faci o baie aromată, cu muzică pe fundal. c) Ieşi cu prietenii la terasă. 3. Care este activitatea ta preferată? a) Sportul. b) Lenevia - adică, să stai în pat şi să te uiţi la un film bun. c) Grădinăritul. 4. Cum arată casa ta de vis? a) O cabană în pădure. b) O vilă albă, spaţioasă şi luxoasă. c) O casă tradiţională la ţară. 5. Când te uiţi în revistele cu destinaţii de vacanţă te atrag pozele... a) Cu activităţi care implică multă adrenalină. b) Cu plaje tropicale şi soare. c) Cu răsărituri, animale şi peisaje cu multă verdeaţă. 6. Îţi place să călătoreşti singură sau cu prietenii? a) Preferi grupurile mari şi îţi place să cunoşti cât mai mulţi oameni. b) Cel mai confortabil te simţi alături de iubitul tău.

c) Îţi iubeşti prietenii, dar câteodată preferi liniştea şi în singurătatea. 7. Care crezi că este cea mai importantă parte din vacanţă? a) Să vizitezi cele mai interesante locuri şi să încerci mâncarea specifică ţării respective. b) Clipele minunate petrecute alături de cei dragi. c) Să găseşti locurile mai puţin vizitate de ceilalţi turişti. Majoritatea A: Aventură la munte. Spiritul tău aventurier şi iubirea pentru locurile frumoase din ţară te fac să nu mergi prea departe şi să alegi drumeţiile pe munte. Îţi place să te caţeri, să faci trasee împreună cu prietenii tăi şi să dormi sub cerul înstelat, la cort, după ce aţi înşirat vrute şi nevrute în jurul focului de tabără. Majoritatea B: Lenevie la mare. Iubeşti soarele, iubeşti vara şi dacă ai putea, te-ai muta într-o ţară cu climă caldă. Ai putea să stai ore în şir pe plajă, să te bronzezi, să te delectezi cu zgomotul valurilor şi să te plimbi noaptea pe faleză, la lumina lunii. De aceea, cea mai potrivită destinaţie de vacanţă pentru tine e undeva la mare, pe litoralul românesc sau pe meleaguri străine. Majoritatea C: Relaxare la ţară. Uită de destinaţiile cu hoteluri de 5 stele: pentru tine cea mai frumoasă vacanţă este cea petrecută în sânul naturii, unde îţi încarci bateriile şi te deconectezi de la agitaţia oraşului. Îţi priesc de minune peisajele rustice, locurile neatinse parcă de timp. Îţi place să stai ore în şir privind cerul şi să te bucuri de mirosul de fân proaspăt cosit.

emeni: Ai multe de făcut la serviciu. Este posibil să resimţi oboseală sau să-ţi dea bătăi de cap sănătatea. Sunt momente pasagere, astfel că te poţi îngriji cu puţină bunăvoinţă. Relaţiile colegiale sunt anoste, deoarece comunicarea este deficitară. Alege cu grijă vorbele, gesturile şi evită discuţiile contradictorii.

R

ăgetător: Eşti foarte implicat în peisajul cotidian. Vei reuși să finalizezi cu brio aproape toate proiectele. Ai nevoie să stai de vorbă cu tine însuţi și să iei în calcul şi îngrijirea corpului tău. Energia vitală este în creștere pe parcursul întregului interval. Vei obține sume mari de bani și vei încheia contracte avantajoase.

C

apricorn: Segmentul financiar este evidenţiat prin cheltuielile comune cu alţii. Este rost de achitat facturi, taxe şi servicii. Pe de altă parte intră în discuţie moştenirile şi partajele. Sunt şanse de a primi oferte de colaborare din care să obţii venituri suplimentare. Se întrezăresc călătorii pe distanţe lungi.

eu: Există animozităţi între tine şi membrii familiei, pe care numai tu le poţi gestiona cu bine. Eşti combativ şi nerăbdător, astfel că în orice moment poţi declanşa conflicte. Controlează-ţi stările sufleteşti şi reacţiile, pentru că există riscul să oboseşti şi să apară afecţiuni pe sistemul circulator.

ărsător: Vei fi nevoit să socializezi cu multă lume, atât la serviciu, cât şi acasă cu membrii familiei. Sunt posibile controverse şi discuţii aprinse pe teme de larg interes. Fii prudent, atent la ce ţi se spune şi mai ales controlează-ţi vorbele şi gesturile. E o perioadă în care gândirea şi comunicarea sunt deficitare.

L F

ecioară: Întâlniri şi discuţii cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii pe distanţe scurte pentru a rezolva diverse treburi personale şi profesionale! Se recomandă prudenţă, deoarece în fundal există tensiuni care îţi pot da peste cap planurile pe care ţi le-ai făcut. Acasă se animă atmosfera fiind rost de activităţi comune cu membrii familiei. Mircea ANGHEL

pădure. Cade o omidă pe american care o ia şi o aruncă pe neamţ, ăsta pe evreu, ăsta pe negru. Negrul o ia şi o mănâncă. Cade altă omidă pe american. Ăsta o aruncă pe neamţ, ăsta pe evreu, iar evreul zice spre negru: - Nu cumperi o omidă? JJJ Un bărbat îi povesteşte prietenului său cum a fost în concediu: - Am auzit imnul României întrun magazin chinezesc. Mi s-a făcut pielea imitaţie de piele de găină. JJJ - Ai un corp superb, dragă! - Mersi, e datorită înotului! - N-ai putea să bagi şi capul în apă din când în când? JJJ O doamna merge la staţia de poliţie din vecinătate să reclame că i-a dispărut soţul- Are 35 de ani, 1, 90 m, ochi negri adînci, păr negru ondulat, o constituţie atletică, vorbeşte frumos şi este bun cu copiii… - Dar, doamnă, soţul dv. are 1,60 m, este chel, gras, are o gură spurcată şi este rău cu copiii… - Ştiu, domnule poliţist, dar cine l-ar vrea pe ăla înapoi?

corpion: Te implici în tot soiul de activităţi mai mult sau mai puţin personale sau utile ţie. Selectează atent priorităţile şi dozează-ţi eforturile, pentru că există riscul să oboseşti şi să se manifeste afecţiunile mai vechi. Segmentul financiar este foarte răscolit, astfel că este bine să-ţi dozezi cheltuielile.

ac: Te implici foarte mult din punct de vedere emoţional în treburile celor dragi, mai ales dacă este vorba de copii. Totuşi, în fundal este vorba şi despre cheltuieli care se întrezăresc vizavi de aceste persoane. Fii precaut şi chibzuieşte banii, deoarece există o tendinţă păguboasă la a cheltui peste măsură!

s bancuri s bancuri s bancuri Un american şi un român sunt cazaţi în aceeaşi cameră, de la etajul 30 al unui hotel. A doua zi românul zace zdrobit pe asfalt. La anchetă americanul a declarat că se cunoscuseră la recepţie. Americanul declară: - Eu am urcat cu liftul ca la noi, românul pe jos, ca la ei. Am coborât la bar. Eu mi-am luat pe genunchi o blondă, ca la noi, el o brunetă, ca la ei. Am urcat sus cu fetele. Când au venit soţii lor eu am scos pistolul, ca la noi, iar el s-a aruncat pe geam, ca la ei. JJJ Un român îşi petrece concediul în India împreună cu frumoasa lui fiică, în vârstă de 18 ani. Un maharajah foarte bogat se îndrăgosteşte de ea. - Dacă îmi veţi da fiica de soţie, îi spuse tatălui ei, vă voi da greutatea ei în aur! - Peste o lună veţi primi răspunsul meu. - Vreţi să vă mai gândiţi? - Nu, vreau s-o mai îngraş JJJ Un american, un neamţ, un evreu şi un negru mergeau prin

alanţă: Cei dragi îţi pot oferi cadouri deosebite, care să-ţi fie utile şi mai ales care să-ţi bucure sufletul. Relaţiile cu anturajul apropiat sunt foarte importante, deoarece se vor crea contexte care să ducă la discuţii lămuritoare. Călătorii pe distanţe scurte, fie de agrement, fie pentru a rezolva diverse probleme.

V P

eşti: Călătorii pe distanţe lungi, relaţii cu străinătatea, planuri de studii şi documentare, acestea reprezintă teme importante pentru întregul interval. Cumva există o legătură între toate acestea, în sensul că este posibil să călătoreşti sau să studiezi ceva necesar la locul de muncă. Rezervă, totuşi, câteva momente şi pentru odihnă. Tare de urechi Unitate de măsură

Rabindranath... Ceartă

Avioane sosite la sol

Limbă de porc Plăceri

Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură (1913) Dat cu ceară

Etcetera (abr.)

Cititor

Hambar

Sunt în cerc!

Grosolan

La revedere!

E într-o doagă

Urare

Câştigă din învârteli Auzire Jăratic

Chiuretaj

Rodica Anghel

Fular

Negaţie Desecat

Mascului Uni vacii

Trasee


16 ACTUALITATEA

REGIONAL

Câștigătorii Cupei „Max Ausnit” 2017

Cea de-a șasea ediție a Cupei ”Max Ausnit” a fost un spectacol absolut, având în vedere că pentru prima dată evenimentul şi-a extins formatul şi a durat două zile. Sâmbătă, după workshopul ”Cursele de şosea: organizare si participare”, s-a desfășurat în centrul orașului etapa de circuit, iar duminică proba de fond pe un traseu lung de 117 km pe traseul Lugoj - Cireșu - Crivina - Hăuzești - Surducu Mic - Cliciova - Dobrești - Fădimac - Cliciova - Hezeriş. La competiția dotată cu premii de peste 10.000 euro au participat peste 300 cicliști din România, Ungaria, Italia, Serbia, Franţa, Ucraina, Republica Moldova, Marea Britanie, Argentina, Statele Unite ale Americii. Dintre cluburile participante amintim: CSA Steaua București, Tuşnad Drag Cycling Team, Nomad Merida CST, BikeXpert Racing Team, CS Olimpia, CS Otopeni. ”Am fost foarte încântați de energia și entuziasmul participanților cărora le mulțumim pentru implicare și pentru efort. În acest an am avut două zile de concurs, astfel dorind să contribuim la creșterea ciclismului

din România”, a declarat Alexandru Popa, vicepresedintele ACS Ciclism Dumbrăviţa. Cu ocazia competiţiei s-a organizat un concurs pe pagina facebook.com/ CupaMaxAusnit la care marele premiu a fost o cursieră, câștigată prin tragere la sorți de Roland Schmidt, iar învingătorii probelor au primit tricouri de culoarea Fuchsia, care astfel au devenit un simbol oficial al concursului. “Felicit organizatorii pentru că an de an se ține această competiție. Sunt oameni deschiși pentru dezvoltare, pentru ca această competiție să fie cea mai importantă din vestul țării. Momentan avem mai multe tururi și competiții internaționale decât Rusia, Ungaria, Serbia sau Bulgaria. Acum avem nevoie de mai multe echipe, de cluburi, care să dezvolte cicliști” ,a declarat Carol Eduard Novak, președintele Federației Române de Ciclism. Câștigătorii: Ziua 1, Criterium Elite Masculin Open: 1. Hugo Velasquez, 2. Facundo Crisafulli, 3. Andrei Nechita. Feminin Open: 1. Manuela Muresan, 2. Denisa Roman, 3. Roxana Sandu-Radu. Elite

Feminin Open: 1. Valeriya Kononenko, 2. Adriana Ceaușescu, 3. Miriam Stan. Masculin Open: 1. Marian Frunzeanu, 2. George Daniel Anghelache, 3. Filip Grigorescu. General: 1. Hugo Velasquez, 2. Facundo Crisafulli, 3. Andrei Nechita. Ziua 2, Fond 117 km Masculin Open: 1. Marian Frunzeanu, 2. George Daniel Anghelache, 3. Mădălin Gaiță. Masculin 40+ de ani: 1. Giovanni Giacometto, 2. Filip Grigorescu, 3. Janos Hemmert. Feminin Open: 1. Manuela Mureșan, 2. Denisa Roman, 3. Roxana Sandu-Radu. Elite Feminin Open: 1. Ana-Maria Estera Coteață, 2. Miriam Stan, 3. Andreea Ionescu. Elite U23: 1. Facundo Crisafulli, 2. Roman Seliverstov, 3. Peter Laszlo Elite Juniori: 1. Veceslav Rusnac, 2. Valentin Vasiloiu, 3. Andrei Ionuț Andrei Elite Masculin și General: 1. Ruben Ramos, 2. Sergiy Grechyn, 3. Nicolae Tawovitchii Masculin 18-29 ani: 1. Timotei Păcurar, 2. Roland Schmidt, 3. Sergiu Paraschivu.

3-9 AUGUST 2017 n Gugulan Rock Festival 2017

“Gugulan Rock Festival” aduce în acest an pe Stadionul Municipal din Caransebeș, trei seri de concerte de muzică rock, cu invitați de seamă din peisajul acestui gen muzical. Astfel îi veți putea vedea și auzi, vineri, 4 august, pe Speak Floyd, Altar, Grimegod, White Walls, Indefiance, Ka Gaia An. Sâmbătă, vor urca pe scenă: Diabolical, Syn Ze Sase Tri, Angerseed, Kultika, Untold Faith, Arachna, Psochogod; iar duminică vor concerta: Seven, Focul Viu, Gav, Warhanger, Mist și Reverse The Moment. După zece ani de activitate concretizaţi în 3 albume de studio, numeroase concerte și turnee prin ţară și prin străinătate, Syn Ze Șase Tri ajunge în premieră la “Gugulan Rock Festival”. Publicul va avea ocazia să-i vadă și să-i audă live, pe cei de la Syn Ze Sase Tri, în noua lor formulă. Aceștia vor realiza un show complet bloodstained black metal, cu atmosferă şi decoruri speciale, un concert gândit să satisfacă aşteptările fanilor. Prestația lor va cuprinde un show extins, cu treceri prin toată discografia trupei, dar şi cu piese de pe cel de-al patrulea album, prevăzut să apară în septembrie, ce urmează să fie înregistrat la prestigioasa casă de discuri italiana Aural Music. Nicolae SILADE

Unic distribuitor în zona de vest (jud. Arad, Timiş, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara)

Căutăm colaboratori

Bermas, Suceava și Călimani

Regina blondă a Bucovinei

Berea Bermas vine din Moldova pentru bănățeni

Dacă ești interesat să comercializezi acest produs, contactează-ne: Timişoara, str. Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, nr. 54, tel. 0722.433.965

Rieker Romania

angajează

l Muncitori necalificați (femei şi bărbaţi) pentru faze de lucru ușoare, cu învățare rapidă:

Oferim: n tichete de masă din prima zi lucrată n transport gratuit n sistem de prime atractiv, veniturile putând ajunge până la 2.500 de lei.

Te poţi prezenta începând cu ora 6.30 dimineaţa la sediul firmei din Lugoj pe strada Timişorii nr.139-141.

Lugoj, str. Ţesătorilor nr. 16

Marketul tău cu de toate!

Ieftin şi de calitate! Peste 6.000 de produse. Market 100 % românesc!


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.