Actualitatea 1062

Page 1

n Nr. 1062 n Anul 22 n

22-28 Februarie 2018 n 2 lei n

ACTUALITATEA

n www.ziarulactualitatea.ro n

Buget record al Lugojului în 2018. Suma totală: peste 172 milioane lei

n Parcarea A&O este cea mai sigură din România şi între primele trei din Europa Pagina 9

n Săptămânal pentru oameni inteligenţi n

Parcarea A&O Lugoj a fost auditată de către organismul de specialitate în siguranţa locurilor de parcare şi a mai urcat o treaptă, fiind clasificată cu patru lacăte - nivel de siguranţă şi patru stele - nivelul serviciilor.

n Tinerii din Dumbrava au participat la sărbătoarea tradiţională numită Fărşang Pagina 5

învațământ am alocat 8,5 milioane lei în condițiile în care salariile revin din acest an în sarcina ministerului prin Inspectoratul Județean. Din această sumă,circa 5,7 miloane lei sunt pentru utilități și dotări iar cei peste 2,7 milioane sunt pentru investiții și modernizări. Am alocat 4,7 milioane de lei pentru sănătate din care cca 3,35 milioane lei pentru Spitalul Municipal dr. Teodor Andrei. La spital cca 2,95 milioane de lei sunt pentru dezvoltare, respectiv modernizări și dotări. Pentru capitolul Cultură, recreere, religie, am alocat peste 9,5 milioane lei, aici fiind vorba pe lângă sumele alocate instituțiilor de cultură, respectiv Muzeu, Casa de Cultură, Bibliotecă și de suma alocată Serviciului de Sere și Spații Verzi. Pentru activitatea sportivă de performanță am alocat Clubului

Sportiv Municipal 1,75 milioane lei. Am amintit aici foarte pe scurt doar câteva repere din alocările de sume în bugetul local al acestui an. Pe parcursul anului vor interveni cu siguranță și rectificări pozitive ale bugetului, urmând să începem și derularea proiectelor cu fonduri europene din cadrul finanțării de aproape 5,5 milioane de euro referitoare la Grupul de Acțiune Locală, recent câștigate. Se poate observa cu ușurință că am rămas consecvent în ceea ce privește preocuparea mea principală de când sunt în fruntea orașului, aceea de dezvoltare a Lugojului și de a oferi lugojenilor condiții decente de viață și activitate într-un oraș care dintotdeauna a făcut cinste Banatului”, a declarat prof. ing. Francisc Boldea, Primarul Municipiului Lugoj. Nicolae SILADE

n Patru profesori de la Hasdeu Lugoj au participat la un curs Erasmus+ în Grecia Pagina 2

Joi, 8 februarie, a fost aprobat în ședință extraordinară a Consiliului Local bugetul pe acest an al Municipiului Lugoj. Semnarea unor contracte de lucrări precum și declanșarea unor noi proceduri de achiziții publice a devenit deja posibilă din data de 13 februarie, odată cu avizarea bugetului de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș. „Din suma totală care este de peste 172 milioane lei, sumă record pentru municipiul Lugoj care, la cei circa 50 mii locuitori, este un oraș de mărime medie, cea mai mare parte a bugetului am alocat-o secțiunii de dezvoltare, respectiv 112 milioane lei. Avem 151 de obiective pe lista de investiții, iar faptul că 1918 este anul Centenarului Marii Uniri, presupune și pentru noi, ca administrație, să depunem un efort investițional consistent. Pentru

Asemenea altor localități, și la Dumbrava se păstrează multe obiceiuri populare. Unul dintre obiceiurile localităților cu etnie maghiară este Fărșangul, care se organizează la sfârșitul iernii, înainte de Postul Paștelui.

Patru profesori de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” Lugoj au participat la cursul Critical Thinking In Teaching Curriculum And Enhancing Students’ Motivation, desfășurat la Salonic, Grecia.

SC WITEXT SA este în plină dezvoltare

angajăm Ca angajat al societății, beneficiați de: n un salariu atractiv n bonuri valorice din prima zi lucrată n valoarea unui bon este de 15 lei n prime de Sărbători şi de vacanţă n ore suplimentare plătite 175% n transport gratuit (doar pentru angajaţii care nu au domiciliul stabil în Lugoj) Toate candidaturile vor fi analizate cu obiectivitate şi în deplină confidenţialitate.

Confecționeri încălțăminte (cu sau fără experiență) 4 cusători 4 muncitori pentru faze de manual

Dacă ești interesat să faci parte din echipa noastră te așteptăm la sediul societății de pe str. N. Titulescu, nr.78, pentru a depune o cerere de angajare.

Informaţii suplimentare se pot obține la telefon 0256 / 351 634.


2 ACTUALITATEA n Muzeul de Istorie din Lugoj omagiază Centenarul Marii Uniri

Muzeul de Istorie și Etnografie Lugoj a deschis marţi, 20 februarie 2018, seria evenimentelor omagiale prilejuite de aniversarea Centenarului Unirii, cu o expoziție fotodocumentară, itinerantă, cu titlul „Contribuția lugojenilor la înfăptuirea Marii Uniri”. Acest proiect, care a debutat la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, constă în amplasarea unor panouri aniversative, de-a lungul întregului an, în absolut toate școlile din Lugoj. „Obiectivul nostru declarat este acela de a suscita interesul elevilor lugojeni vis-a-vis de aspecte ale istoriei locale, acum, la o sută de ani de la terminarea Marelui Război. Panourile itinerante realizate de instituţia noastră, evidenţiază prin fotografii şi documente inedite, rolul primordial pe care l-a avut Lugojul în dezvoltarea conștiinței naționale a românilor bănățeni în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Expoziţia aduce în prim plan povestea bănăţenilor obişnuiţi, militari și civili deopotrivă, victime ale Marelui Război”, a declarat Daciana Vuia, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Lugoj. Iată câteva dintre evenimentele propuse pentru prima parte a acestui an: „Frontul de acasă: aspecte din viața cotidiană a bănățenilor“ - o expoziţie inedită ce va reuni obiecte de patrimoniu aflate în custodia Muzeului nostru, legate de Primul Război Mondial, dar şi materiale ale unor colecţionari particulari din Lugoj şi CaraşSeverin: scrisori şi cărţi poştale trimise pe front sau de pe front ce conţin informaţii valoroase despre viaţa din acele

momente dificile, jurnale de război, fotografii ce înfăţişează ofiţeri şi soldaţi bănăţeni alături de familiile lor din spatele frontului, cufere şi recuzită de război, obiecte vestimentare ale perioadei etc. Noaptea Muzeelor la Lugoj va fi celebrată printr-o nouă manifestare dedicată Centenarului Unirii. Cu acest prilej vom organiza expoziţia „Ei au făurit Unirea la Lugoj“ în care vor fi reliefate portretele biografice ale personalităţilor istorice lugojene (Coriolan Brediceanu, G. Dobrin, G. Popovici, Şt. Petrovici, Ion Vidu, Ioan Boroș, V. Braniște, Caius Brediceanu, T.Vuia etc.), jertfa şi lupta pentru obținerea drepturilor politice ale românilor bănăţeni, implicarea lor în formarea ideologiei naţionale. Portetele acestor personalităţi lugojene vor fi desenate de elevi de la Colegiul National „Iulia Hasdeu” Lugoj, coordonaţi de prof. de specialitate . Lucrările elevilor, reunite sub egida “Cum văd copii Unirea cea Mare” vor fi expuse la parterul instituţiei noastre, în Noaptea Muzeelor. În cadrul acestui eveniment, elevii Şcolii Gimnaziale de Muzică ‘’Filaret Barbu’’ vor susţine un concert cu piese muzicale pe tema Marii Unirii. De Ziua Internațională a Iei, pe 24 iunie, Muzeul lugojean vă propune un nou eveniment ce are ca obiectiv celebrarea Marii Uniri. Expoziția „Ia Centenară“ aduce în prim-plan portul popular din subzona etnografică LugojFăget, din urmă cu un secol, haine pe care le-au îmbrăcat, în mod evident, ţăranii din satele bănăţene prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Cu acest prilej vom lansa şi proiectul cultural naţional „100 de năfrămuțe” realizat în colaborare cu Consiliul Judetean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Cluj. „Năfrămuța” era oferită de fată feciorului care pleca la oaste, aceasta fiind pentru el un adevărat talisman pe front, menit să-l apere de tot răul. În acest proiect am implicat, elevele Colegiului Tehnic “Valeriu Braniste” Lugoj, în ideea realizării atelierelor de cusături cu motive populare bănăţene, pentru cele 100 de „năfrămuțe” ce urmează a fi expuse mai întâi la Muzeul Alex BARANYAI din Lugoj şi apoi la nivel naţional.

HOTNEWS

22-28 FEBRUARIE 2018

Tunelurile de sub Parcul Prefecturii

Ideea primarului Francisc Boldea de a transforma tunelurile de sub Parcul Prefecturii, despre care legenda spune că merg până în Dealul Viilor, în trasee turistice, a revenit în actualitate. Administrația locală dorește deschiderea unei porțiuni a zonei din Parcul Pre­fec­tu­rii, unde se presupune că ar exista niște tuneluri medievale care merg pe o anumită distanță spre Dealul Viilor. Drept urmare, de la finalul săptămânii trecute angajați de la Meridian 22 și de la Direcția Tehnică a Primăriei au început lucrările în zona scenei pentru a găsi intrarea către tunelurile de sub parc. „În 16 ianuarie, împreună cu angajați de la Meridian 22 și directorul tehnic Dan Florea precum și cu angajați din Direcția Tehnică a primăriei, am inițiat lucrări în zona scenei din parcul Prefecturii în încercarea de a găsi intrarea către tunelurile de sub parc. Fotografiile document pe care le anexăm la prezentul comunicat sunt făcute la o adâncime de trei metri și dovedesc că acolo există două intrări și un labirint care leagă aceste intrări. La un moment dat, la adâncimea de trei metri apare un zid care obturează coborârea mai jos, către tunelurile

care au existat până în anii 60. În paralel am procedat și la escavarea unei porțiuni din apropierea scenei la o adâncime de 4 m și deocamdată nu am găsit acolo decât cărămizi răzlețe, nimic compact. Vecinii mai în vârstă din zonă spun că ar trebui să coborâm mai adânc. Orice informație ne ajută foarte mult în acest demers de a descoperi tunelurile care s-ar putea dovedi a avea o mare valoare științifică și a deveni un potențial obiectiv turistic. De aceea, informații sau documente în acest sens sunt binevenite. Pe această cale, rog cetățenii care dețin fotografii sau documente referitoare la aceste tuneluri să sprijine municipalitatea cu aceste materiale. Informațiile pot fi transmise prin e-mail la adresa contact@ primarialugoj.ro sau la numărul de telefon 0256.352240” a declarat Francisc Boldea, Primarul Municipiului Lugoj. În mijlocul Parcului Prefecturii, se află o scenă improvizată deasupra unui adăpost care datează probabil încă din primul război mondial. De acest buncăr se leagă legenda tunelurilor subterane ale Lugojului, construite, se pare, încă de pe vremea Împărătesei Maria Theresia. Nicolae SILADE

Patru profesori de la Colegiul Naţional Iulia Hasdeu Lugoj au participat la un curs Erasmus+ în Grecia

Toate adevărate? Şi la toate produsele? 1 leu este preţ mare? 0.99 este mic?

Înainte de a cumpăra:

sanitare, chimicale, feronerie, PVC, fitinguri şi ţevi, vopsele, electrice, materiale curăţenie, adezivi, materiale construcţii, nisip, cuie, teracote, polistiren, plexic, non azbest, carbid etc.

CompAraţi şi preţurile noastre!

Cargo Com Parc

La Parcul George Enescu, tel.0256.35.69.69

În perioada 5-14 februarie 2018, patru profesori de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” Lugoj, Bortoc Dan Bogdan, Dinu Mirela, Mâţu Minodora Elvira, Peia Corina Maria, au participat la cursul Critical Thinking In Teaching Curriculum And Enhancing Students’ Motivation, desfășurat la Salonic, Grecia. Participarea la acest curs s-a făcut prin proiectul Erasmus+ „Going beyond the middle ground”. În cadrul acestui curs, cei patru profesori participanți, au învățat despre: gândirea critică - considerații generale, istoria gândirii critice, avantajele și dezavantajele folosirii gândirii critice în predare, metode de predare care folosesc gândirea critică, dimensiunea afectivă în gândirea critică, standardele intelectuale și importanța lor în viață și carieră, rolul dialecticii în gândirea critică, strategii de integrare a gândirii critice în lecție, folosirea gândirii critice pentru realizarea unor planuri de lecție moderne, metode de folosire a gândirii critice la elevii din clasele primare și gimnaziale, tipuri de gândire critică. Cei patru profesori participanți la aceste cursuri vor deveni resurse printre profesorii Colegiului Național „Iulia Hasdeu” cărora le vor transmite noile abilități și competențe dezvoltate prin participarea la acest curs. Denisa GREGA

Anunț public SC Ardelean Adrian Company SRL, cu sediul în localitatea Lugoj, str. Memorandului, nr. 2, județul Timiș, anunță intenția de revizuire a autorizației de mediu pentru activitatea cu cod CAEN 1071 pentru amplasarea unei stații Diesel Point în incinta unității.


22-28 FEBRUARIE 2018

PRIM PLAN

Tragedie pe DJ 592 Lugoj-Buziaș! O fetiță de 6 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite grav

Un accident cumplit a avut loc, vineri seara, 16 februarie 2018, pe DJ 592, care leagă Lugojul de Buziaș. Conform polițiștilor, un bărbat de 58 de ani a condus un autoturism dinspre Lugoj spre Timișoara, iar la kilometrul 35, la intrarea în Buziaș, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus și în care se aflau un bărbat de 40 de ani, împreună cu soția și cei doi copii. La locul accidentului, ISU Timiș a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, două autosanitare SMURD, o autospecială de

transport victime multiple, doi ofițeri și 22 de subofițeri și trei ambulanțe SAJ. În urma impactului frontal, deosebit de violent, trei persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale celor două mașini. Este vorba de șoferul unui dintre autoturisme și soția sa, care se afla pe scaunul din dreapta, și de conducătorul auto al celeilalte mașini. Din păcate, o fetiță de 6 ani, aflată pe bancheta din spate a mașinii care se deplasa regulamentar, a decedat. Copila a fost preluată în stop cardio-respirator de o ambulanță și a fost resuscitată zeci de minute, dar fără rezultat. Al doilea copil, care se afla pe bancheta din spate împreună cu fetița de 6 ani, nu a suferit leziuni. Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri. La locul intervenției, pompierii militari au asigurat şi măsurile PSI necesare.

Patru persoane rănite, pe Doi elevi s-au luat la bătaie drumul dintre Lugoj și Buziaș

Un nou accident rutier grav s-a petrecut miercuri dimineața, 21 februarie 2018, pe DJ592 care leagă Lugojul de Buziaș. Patru persoane au fost transportate la spital după ce un șofer s-a angajat într-o depășire fără să se asigure. Accidentul s-a petrecut în zona pădurii de la Sinersig. Se pare că șoferul care a provocat accidentul a sfidat linia continuă și a intrat în plin în mașina care circula regulamentar. Mai multe echipaje de salvare de la Buziaș au fost trimise la locul accidentului pentru a acorda primele îngrijiri răniților. Cercetările continuă.

ACTUALITATEA 3 n Maşină răsturnat între Lugoj şi Jabăr. O tânără a fost rănită Un autoturism s-a răsturnat, marți dupăamiază, 20 februarie 2018, pe DJ 592D, între localitățile Lugoj și Jabăr. Se pare că șoferul nu a mai putut controla mașina, care a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe câmp. O tânără de 17 ani, pasageră în autoturism, a fost rănită și a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale. La locul accidentului s-a deplasat și un echipaj de pompieri, care a asigurat măsurile PSI necesare. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. (A. P.)

n Doi contrabandişti de ţigări, depistaţi pe o stradă din Lugoj

Polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au depistat, joi, 15 februarie, pe strada Ion Popovici Bănățeanu, două persoane, de 43 și 58 de ani, având

asupra lor țigarete de contrabandă. De la cei în cauză, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 3.800 de țigarete netimbrate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi contrabandiști.

n Se caută şef pentru Poliţie

Interimatul la șefia Poliției Municipiului Lugoj se apropie de sfârșit. Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a scos la concurs funcția de șef poliție municipiu III la Poliția Municipiului Lugoj, cu recrutare din sursă internă. În vederea înscrierii și participării la concurs, candidații trebuie să fie ofițeri de poliție și să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții. Concursul se va desfășura în data de 12 martie, la sediul IPJ Timiș, și va consta în susținerea unei probe unice de selecție, respectiv interviul structurat pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final se va face cu note de la 1 la 10, fiind declarat „admis” candidatul care va obține cea mai mare notă, dar nu mai puțin de nota 7. Ultima zi de înscriere este vineri, 23 februarie 2018. (A. P.)

Marți, 20 februarie 2018, doi elevi s-au luat la bătaie pe strada Coloman Walish din Lugoj, în vecinatatea Parcului “George Enescu”, încăierarea fiind filmată și postată pe rețelele de socializare. Incidentul, la care au asistat și alți colegi ai celor doi bătăuși, a avut loc la intrarea în parc. Cei doi s-au îmbrâncit și s-au lovit cu pumnii și cu picioarele, până când un băiat și o fată au reușit să-i despartă. Pe filmare se aude și cum unul dintre tinerii care asistă la încăierare îi spune unuia dintre bătăuși să îl lovească pe celălalt cu o cărămidă în cap. Din fericire, acesta nu i-a urmat sfatul…

Centrul Medical Dr. Cev

Laborator de analize medicale

Lugoj, str. Făgăraş nr. 3, tel.: 0256/358617; fax.: 0356/459271; e-mail: cm_dr_cev@yahoo.com Peste 80 de tipuri de Aparatură de ultimă generaţie, analizoare complet analize, la cele mai mici automate, la standarde internaţionale, pentru: BIOCHIMIE, preţuri din oraş. HEMATOLOGIE, IMUNOLOGIE, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE.

NOU ! Analize gratuite în limita fondului CAS, cu bilet de trimitere! NOU !

Şef laborator: Dr. Camelia Brînzei Cabinet ORL: Dr. Cev Pavel, medic primar Dr. Vior Delia, medic specialist ORL Cabinet Pediatrie: Dr. Cev Elena, medic primar Cabinet Cardiologie: Dr. Sima Daniela, medic primar; Dr. Biro Codruţa, medic specialist Alergologie: Dr. Brisan-Igna Diana, medic specialist

Cabinet Gastroenterologie: Dr. Cev Elena Zenovia, medic specialist, doctor în Ştiinţe Medicale Dr. Damra Abdel Majid, medic specialist gastroenterologie şi medicină internă ATI: Dr. Radu Delia, medic primar Cabinet Endocrinologie: Dr. Şalapa Magdalena, medic specialist

Recoltări analize: între orele 8 - 11, Informaţii/programări la Eliberare rezultate: între orele 15 – 16. tel: 0256/358.617, între orele 8-19 Pentru majoritatea analizelor, rezultatele se obţin în aceeaşi zi.


4 ACTUALITATEA n Bătălia pentru Timişoara (7)

12 septembrie 1944. Corpul 7 Teritorial a informat divizia că în zona Deta şi Gătaia se adunau noi trupe germane cu tancuri. „Către comandamentul militar din Timişoara! Sunt centralista Elena Ghenescu din Deta! Nemţii se adună în zona Deta şi Gătaia, au şi tancuri!”. Generalul Popescu a ordonat măsuri suplimentare de apărare, inclusiv aruncarea în aer a podurilor peste Timiş în zona Şag şi Parţa, cu precizarea că, doar la ordinul lui. În Timişoara s-au constituit plutoane de voluntari civili, mobilizaţi de Partidul Comunist local, dornici să lupte alături de armată. În oraş s-au ridicat şi baraje în cazul că vor avea loc lupte de stradă. Lugoj. În dimineaţa zilei de 12 septembrie, au apărut primele subunităţi sovietice pe aerodrom ce urmau să deservească unitatea de aviaţie care urma să aterizeze. De asemenea, prin oraş a trecut spre Timişoara o subunitate de autotunuri SU-76 (Divizionul 52 Autotunuri) sovietică, iar locotenent-colonel Piotr Suljenko a devenit comandant al garnizoanei Lugoj, alături de colonelul Ghiţă Teodor, dar numai pentru trupele sovietice în tranzit. Incident la Chizătău. Lângă acest sat se afla o baterie de

Centralista Elena Ghenescu şi locotenetul sovietic de la Chizătău artilerie antiaeriană românească cu misiunea de a asigura paza podului peste Bega. „Domnule căpitan! Se apropie un detaşament călare”, anunţă observatorul privind prin binoclu. „Or fi de la 13 Călăraşi”, răspunse căpitanul. „Nu, d-le căpitan, cred că sunt ruşi!”. „Ruşi?”, întrebă căpitanul. „Da, sunt ruşi, dar s-au oprit, şi ne privesc şi ei prin binoclu. Dom căpitan, domn căpitan!, strigă observatorul. „Ce s-a întâmplat?”, întrebă căpitanul. „S-au desfăşurat pentru luptă şi ne încercuiesc”, ţipă observatorul. „Cred că ne-au confundat cu nemţii din cauza uniformelor noastre mai albastre”. „Cum? Nu se poate! Trebuie să luăm legătura cu ei”, preciză căpitanul. „Suntem români! Nu trageţi! Suntem români!”, strigară soldaţii făcând semne cu braţele. „Mî românski! Ne streliaite!” Strigară cei care ştiau ceva ruseşte. Ruşii s-au oprit şi i-au cercetat de la distanţă. După un timp, când şiau dat seama că sunt români, s-au apropiat. Când au ajuns la ei, locotenentul rus le-a spus: „Din cauza uniformelor am crezut că sunteţi friţi şi am vrut să vă atacăm”. 13 septembrie 1944. În această zi, au avut loc doar câteva atacuri locale asupra pichetelor de grăniceri, care au fost respinse. Atac aerian la Lugoj. Un avion german a atacat aerodromul. Un tun antiaerian sovietic a deschis focul. Avionul nu a fost lovit, a localizat tunul, a făcut un viraj la stânga, apoi zburând peste actualul fost liceu agricol s-a întors şi a deschis foc asupra tunului, producând explozia muniţiei care i-a ucis pe cei 5 servanţi. Aceştia au fost înhumaţi în Cimitirul Ortodox de pe Str. Făgetului. Timişoara. Spre seară, situaţia a devenit gravă ca urmare a trecerii la ofensivă a inamicului la vecinii Diviziei 9 Cavalerie. Pe Valea Mureşului, trupele ungare (Divizia 1 Blindată „Budapesta”) au ocupat Aradul şi Aradul Nou la sud de Mureş putând să-şi dezvolte ofensiva atât spre est spre Păuliş cât şi spre sud-est, pentru a cădea în flancul şi spatele apărării Timişoarei. În această situaţie, R.17 I. a ocupat poziţii de apărare la nord-vest de Timişoara până la Biled. A mai fost adus un escadron din R.13 Cl. cu 2 tunuri antitanc mici (calibrul 25 mm) care a organizat o poziţie de apărare pe şoseaua Arad-Timişoara, iar o companie din R.17 I. din rezerva diviziei a organizat o poziţie de apărare la Dumbrăviţa. În rezerva diviziei a mai fost adus un escadron din R.13 Cl. şi un batalion de vânători din sudul Timişoarei fiind înlocuite cu batalionul de instrucţie şi reparaţii auto. În acelaşi timp divizia a fost informată că în sudul Banatului şi în zona Reşiţa, unităţi germane (Grupul de Luptă „General de Infanterie Schneckenburger”, Brigada 92 Infanterie-Moto şi Batalionul 202 Tancuri) au trecut la atac de pe teritoriul Iugoslaviei cucerind Oraviţa şi Sasca Montană, iar pe valea Dunării inamicul a ajuns la Sviniţa, la 48 km de Orşova.

SOCIAL

Regii României şi făurirea statului român modern

Ecouri din presa de epocă (7)

Ca omagiu adus centenarului Marii Uniri, inițiem un serial, cu extrase din presa de epocă, în care ne propunem să urmărim și să deslușim, pas cu pas, etapele procesului făuririi statului național unitar român și crearea instituțiilor românești moderne, aflate în sincronie cu valorile Occidentului. „Principele Carol a condus în persoană operațiunile. În jurul lui cădeau gloanțele, însă el, cu sânge rece, călări mai departe în foc…” „Din lagărul românesc de la Verbița, scrie un corespondent al presei din Viena următoarele: «Ordinea în lagăr exemplară ce se află aici și atențiunea încordată cu care ostașii petrec bătălia dovedesc că ei sunt însuflețiți. I-am văzut mai târziu pe soldații români în luptă, și trebuie să mărturisesc că ei merg înainte neînfricați, cu curaj și cu îndrăzneală, că ei stau neclintiți în ploaia de gloanțe, și precum la atac, cât și la apărare își țin poziția cu atâta tărie… Principele Carol a condus în persoană operațiunile, alergând din pozițiune în pozițiune, observând rezultatul canonadei și dând ordine. În jurul lui cădeau gloanțele, însă el, cu sânge rece, călări mai departe în foc… Comandantul aripei drepte a românilor, generalul Cernat, se afla încontinuu în mijlocul luptei».” („Familia”, Budapesta, XIII, 37, 1877, 443) „«Daily News» adeverește știrea că nu rușii, ci românii au ocupat cu asalt redutele de la Grivița. Jurnalele din România serbează virtutea armatei dovedită în luptele din urmă și zic ca

națiunea să împodobească cu cununi pe ostașii căzuți pentru mărirea României.” (Ibidem) „Artileria română e fără păreche, se poate asemăna cu tot dreptul cu cea prusacă. Nu în zadar însuși Domnitorul Carol e soldat de profesie artilerist. Ziarul «Românul», vorbind despre luptele urmate la Plevna, zice: «Au fost glorioase, dar dureroase!» Aurul se curățește prin foc. Românii, departe de a fi descurajați, pentru că rezultatul până acum nu se poate pipăi, dau celor răniți scame, și celor sănătoși arme!” (Ibidem) „Românul are trebuință numai de o conducere bună” „Deutsche Zeitung”, Viena: „Românii, în ciuda tuturor profețiilor, desfășoară o tenacitate bravă atât la atac, cât și la apărare. Deoarece românul are trebuință numai de o conducere

As. Mil. R. R. ”Lt. erou P.Laţcu” Lugoj

SC Salprest SA Lugoj

Tel. 0256.352.834

Adăpostul pentru Câini fără Stăpân Lugoj prezintă pentru adopţie Nume: Gen: Vârsta: Rasa: Talie:

22-28 FEBRUARIE 2018

Bety femelă 2 ani comună mijlocie

carnet sănătate vaccinuri la zi

Vreau să fac parte dintr-o familie fericită! Mă ajuţi luându-mă acasă? Ofer dragoste necondiţionată!

bună și de un exemplu animator, ceea ce numai de la ofițerii buni poate să vadă, trebuie că ofițerii români sunt mai buni decât faima ce circulă despre ei, ceea ce noi constatăm cu plăcere.” („Familia”, Budapesta, XIII, 41, 1877, 490) „Trebui să arate micul principe de pe tronul României - a cărui cooperare la început a fost așa de disprețuită - marelui stat major rusesc că și cu o armată mică și calomniată încă se pot dobândi rezultate.” (Ibidem) „Berliner Tageblatt”: „Armata română, cea mai înainte atât de disprețuită, arătă că se pricepe la arta războiului mai bine decât capetele statului major rusesc”. „Le Mémorial diplomatique”: „În numeroase lupte, cari au inundat cu sânge vecinătățile Plevnei, românii s-au condus cu un eroism căruia Europa întreagă îi aduce omagiu. Mica armată a principelui Carol, pe cari rușii la început o cam disprețuiau, și de la care, se pare, că nu se așteptau decât un concurs relativ, le-a făcut, din contra, servicii fără preț, pe cari toată recunoștința lor nu le poate plăti. Este incontestabil că numai prețiosului concurs al românilor rușii datorează întâmplarea de a nu fi încercat o lovitură decisivă dinaintea Plevnei. Ei [românii] sunt cei dintâi cari s-au urcat la asaltul de la Grivița, și tot ei sunt aceia cari, în ziua de 14. sept., au respins cu mari pierderi înfricoșătoarele coloane turcești, forțându-se de a relua cu orice preț reduta. Pretutindeni unde se află pericolul, o pozițiune greu de apărat sau o situațiune critică de salvat, ei s-au distins prin acte de o cutezare și de o inteligență cari au fost admirate chiar de ruși”. „Un ministru străin a adresat de curând unui român, precum citim în «Românul», următoarele cuvinte: «Declar că nu credeam să fiți în stare de a fi acel bulevard ce Napoleon III voia să facă din România. Ați arătat însă acum că sunteți o națiune politică, abilă, inteligentă și în același timp entuziastă și curajoasă. Nicio națiune nu va putea dar să nu recunoască misiunea ce aveți la Dunăre și de a refuza să vă susțină din toate punctele de vedere»” (Ibidem, 491).

„Damele ruse și prizonierii turci” „Citim în «România liberă» că prinșilor turci le merge bine în Rusia. În Petersburg, unde au fost duși cei mai mulți, ca o ostentațiune pentru publicul care aștepta trofee din luptă, acei prinși umblă prin localurile și grădinile publice. Și damele ruse nu lipsesc de a îndulci captivitatea, într-un mod care a scos din răbdare și ziarele. Astfel, se văd prin localurile publice femei ruse cari șed în brațele ofițerilor turci prinși. Altele s-au arătat și mai binevoitoare cătră acei prinși, adunându-le bani prin subscrieri. Ziarele sunt revoltate din cauza atâtei simpatii ce manifestă sexul frumos rus pentru turci. […] Indignațiunea e mare, și din ea reiese că nu e lucru rău a fi prins turcul în Rusia, căci damele ruse au inima plină și gata de compătimire.” (Ibidem) Grupaj realizat de Constantin-T. STAN

ANUNŢ IMPORTANT

S.C. Meridian 22 SA are în desfăşurare în această perioadă acţiunea de remitere a preavizelor de debranşare pentru toţi titularii de contracte care înregistrează facturi restante către societatea noastră şi care locuiesc la blocuri.Menţionăm că după expirarea perioadei legale înscrisă în preavizul de debranşare, pentru toţi restanţierii se va trece la întocmirea şi înaintarea dosarului către instanţă. Solicităm pe această cale ca persoanele care înregistrează sume restante să achite aceste sume la caseria societăţii, deschisă zilnic după următorul program: Luni: 8 – 16 Marţi: 8 – 18 Miercuri: 8 – 16 Joi: 8 – 18 Vineri: 8 – 16 Conducerea SC Meridian 22 SA

Pizzeria

PIZZA LA UŞA TA!

Doar un telefon la 0256/357.981 şi în cel mai scurt timp cea mai bună pizza de la Domacris este la tine acasă sau la serviciu.

Vă oferim meniul zilei la comandă! Vizitează domacris.ro şi află mai multe. Calitate şi tradiţie numai la Pizzeria Domacris din Lugoj! Str. Filaret Barbu, Nr. 12.


22-28 FEBRUARIE 2018

SOCIAL

Leoaicele de la Clubul Lions Ana Lugojana

s-au luptat pentru o cauză nobilă: ajutorarea bătrânilor de la „Anita Heim” și a Ansamblului de copii „Voinicelul”

Clubul Lions „Ana Lugojana” a luat fiinţă în 2011. De atunci, în fiecare an organizează câte un bal de caritate, aşa cum s-a întâmplat şi vineri, 18 februarie 2018, în localul “Domacris Central”. Balul de caritate s-a desfăşurat sub genericul “Din dragoste pentru semenii noștri” și a avut drept scop colectarea de fonduri pentru ajutorarea bătrânilor de la căminul „Anita Heim”, precum și pentru susținerea Ansamblului Folcloric de Copii „Voinicelul”, din Lugoj. În organizarea evenimentului au fost implicate “leoaicele” membre ale clubului, având în fruntea lor pe Liliana Jurca, președinta Clubului Lions „Ana Lugojana”, și Simona Marinescu, fosta președintă și una dintre membrele fondatoare ale clubului lugojean. La această acţiune au participat peste 135 de invitaţi, doritori de a se implica efectiv în susţinerea diverselor proiecte caritabile. La eveniment au participat și reprezentanți ai cluburilor Lions din zonă, printre ei numărându-se Toma Mișca președintele pe Regiunea Vest și Ioan Petrica - președintele pe Zona 2 Vest. Aşa cum se procedează de obicei, în cadrul balurilor au loc şi programe artistice, care dau farmec şi culoare întâmplării. De data aceasta programul a fost asigurat de formaţia de muzică uşoară „Cu Asar”, din Buziaș, precum şi de o formaţie de “popularişti”, având ca solist pe Dorin Biriș Coșbuc și DJ Seba. Ansamblul de copii „Voinicelul” a încântat asistenţa cu o foarte frumoasă suită de dansuri populare, Dariana Dumitrescu a recitat o poezie în grai bănățean, iar Aida Bărbosu, David Birăescu, împreună cu Andreea Svetlac și Alexandru Crașovan, de la Clubul Dance Mania.ro, au prezentat o demonstrație de dans sportiv. Nici de la acest bal nu a lipsit tombola cu premii diverse. În final, bilanţul a fost unul îmbucurător. În urma donațiilor și a vânzării biletelor, s-au adunat 10.000 de lei, fond destinat achiziționării unei mașini de spălat profesionale și

a unui frigider pentru bătrânii de la Căminul „Anita Heim”, cu o parte din suma strânsă, iar cu alta, pentru susținerea activității Ansamblului Folcloric de Copii „Voinicelul”. Iată ce ne-a declarat la sfârşitul acţiunii Simona Marinescu: “Clubul Lions “Ana Lugojana” a organizat cea de a şaptea ediţe a balului de caritate. În acest an ne-am propus să ajutăm bătrânii de la Căminul „Anita Heim” şi grupul de copii ai Ansamblului de dansuri populare „Voinicelul”, din Lugoj. La acţiune au participat în jur de 135 de persoane, la localul “Domacris Central” din Lugoj. Programul artistic a fost asigurat de formaţia Cu Asar, din Buziaş, solistul Dorin Biriş Coşbuc şi DJ Seba. Am organizat şi o tombolă. Din banii adunați din vânzarea biletelor sperăm să ne putem realiza scopul propus.” „Leoaicele” din rândul cărora am remarcat-o pe “Mama Leone”, adică Simona Marinescu, au demonstrat încă o dată că „dacă nu ai niciun pic de caritate în inimă, suferi de cea mai gravă afecţiune cardiacă” (Bob Hope) şi cât de adevărată este zicerea lui Conrad Hilton: „Caritatea este o virtute supremă, un mare canal de comunicare prin care mila lui Dumnezeu este transmisă omenirii.” Mircea ANGHEL

Rezultatele elevilor de gimnaziu la Olimpiada de Limba şi literatura română, etapa locală, Lugoj

ACTUALITATEA 5 n Tinerii din Dumbrava au participat la sărbătoarea tradiţională numită Fărşang

Asemenea altor localități, și la Dumbrava se păstrează multe obiceiuri populare. Unul dintre obiceiurile localităților cu etnie maghiară este Fărșangul, care se organizează la sfârșitul iernii, înainte de Postul Paștelui. În această perioadă se organizează baluri mascate unde participanții se maschează în personaje de poveste, monștri sau personaje populare. În fiecare an părinți, bunici și copii participă cu bucurie la bal, promovând și păstrând astfel tradiția locală de Fărșang. La sfîrșitul săptămânii trecute, în data de 17 februarie 2018, copiii și adulții din Dumbrava, dar și din localitățile vecine s-au adunat la Căminul Cultural din Dumbrava. Seara a debutat cu dansul copiilor de la clubul de dans din localitate, urmat apoi de defilarea celor 45 de tineri și copii îmbrăcați în prințese, luptători, mirese, pescari, bufoni etc. Formația de muzică Angelis 96 a întreținut atmosfera și de astă dată în sala Căminului Cultural din Dumbrava până noaptea târziu. Eva BORȘ

n Clasa pregătitoare la şcoala Gimnazială „Onişoara Odeanu”

„Harul”) - 113 puncte; Denisa Suba (Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”) - 109 puncte. Clasa a VIII-a: Alice Cania (Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”) - 112 puncte; Carla Alexandra Țona (Școala Gimnazială Nr.2) - 11,5 puncte; Denis Dinu (Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”) - 110 puncte; Eusebiu Jiurjiu (Școala Gimnazială Nr.2) - 110 puncte; Andreea Francesca Stănescu (Școala Gimnazială „George Gârda” Mănăștiur) - 109,5 puncte. Rezultatele tuturor participanților le găsiți pe lugojexpres.ro Denisa GREGA

În weekend a avut loc etapa locală a Olimpiadei de Limba și literatura română, pentru elevii de gimnaziu din Lugoj și localitățile învecinate. Dintre cei 101 de elevi participanți, cele mai bune rezultate (înainte de contestații) au fost obținute de: Clasa a V-a: Nadia Udrea (Școala Generală „Anișoara Odeanu”) - 115 puncte; Andrei Croitoru (Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”) - 110 puncte; Andrei Dinu (Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”) - 106 puncte. Clasa a VI-a: Karola Koos (Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget) - 113 puncte; Sorana Barboni (Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”) - 112 puncte; Luiza Hațegan (Școala Gimnazială Nr.2) - 111 puncte. Clasa a VII-a: Larisa Danciu (Școala Gimnazială „Harul”) - 113 puncte; Daria Măran (Școala Gimnazială

ANUNȚ

MERIDIAN 22 SA angajează muncitori necalificați și calificați (instalatori).

Informații la nr. de telefon 0256/351750 sau la sediul societatii din Lugoj str. Plopilor nr. 22. CONDUCEREA MERIDIAN 22 SA

n Bilete de tratament pentru pensionari

În zilele de luni, marţi, miercuri între orele 8:30-16, joi între orele 8:30-18 şi vineri între orele 8:30-13:30, Casa Judeţeană de Pensii Timiş cu sediul în Timişoara, str. Andrei Şaguna Nr. 5 A, distribuie prin solicitare directă la ghişeul nr. 5 bilete de tratament pentru pensionarii şi asiguraţii bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru staţiunile: Geoagiu (reumatismal) Hotel Ceres** 4 bilete din 23.02.2018; Hotel Ceres** 3 bilete din 22.02.2018; Hotel Ceres** 3 bilete din 13.03.2017; Buziaș (cardiovascular) Hotel Silvana** 30 bilete din 23.02.2018; Amara (reumatismal) Hotel Ialomita** 2 bilete din 23.02.2018. Actele necesare eliberării biletelor de tratament sunt: cerere, copie trimitere medicală, cupon pensie din ultima lună şi/sau adeverinţă cu venitul brut din ultima lună, buletin identitate (original + copie xerox).

Miercuri, 28 februarie 2018, ora 18, părinții copiilor care începând din luna septembrie vor fi elevi în clasa pregătitoare sunt invitați la Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”, str. Bucegi nr. 5-7, să viziteze școala, să participe la activitățile organizate și să cunoască învățătorii care în septembrie 2018 vor prelua clasa pregătitoare. Pentru elevii clasei pregătitoare 2018 se organizează programul ,,Școală după Școală” cu învățătorul de la clasă. (A. B.)

Restaurant COKTAIL RIVE Pizzerie Lugoj, Zona Cotu Mic str. Tinereţii 23-25

Organizăm evenimente şi mese festive. Capacitate: 50 de locuri

Livrări la domiciliu Comenzi la telefoanele: 0256.329.918 0721.045.185 0761.946.053

În localul nostru merită într-adevăr să serveşti pizza: ORICE sortiment - doar 12 lei !


6 ACTUALITATEA n telefoane n

352.240 Primăria Lugoj Casa de Cultură M. 351.130 Casa de Cultură S. 353.253 357.886 Pro Arte Muzeu 354.903 Biblioteca 351.304 351.971 Protopopiatul Admin. Financiară 351.673 Camera de Comerţ 354.920 Camera de Muncă 351.776 351.812 Forţe de Muncă 351.750 Meridian 22 352.830 Salprest 491.696 Gara 351.212 Poliţia 352.372 Judecătoria 353.324 Pol. Comunitară 353.511 Jandarmii 351.560 Pompierii 353.731 Spitalul 358.000 Ambulanţa Stomatologie 0745.316.998 353.784 Pol. cu Plată 359.496 Pol. Gârleanu 358.617 Centrul Cev Urgenţe Gaz 0800.800.928 0265.200.928 112

Număr de Urgenţă FARMACII Maydis Farm Salvia Farm Alcris Farm Farmacia 231 Îngerul Farm TAXI Lugoj Taxi

353.039 351.834 353.521 353.602 351.244 351.555

n Abonamente n

Abonamente la Ziarul Actualitatea se fac la sediul redacției. pentru 1 lună: 8 lei pentru 3 luni: 24 lei pentru 6 luni: 48 lei pentru 12 luni: 96 lei (la aceste tarife se adaugă 3,60 lei lunar pentru taxe poştale)

Loto n 6/49

18 FEBRUARIE 2018 6 / 49: 21, 12, 42, 8, 37, 2 noroc: 6 8 1 9 8 8 5 5 / 40: 22, 16, 23, 29, 6, 38 super noroc: 5 0 0 4 5 3 joker: 28, 12, 20, 2, 35, 7 plus noroc: 8 3 9 6 8 7

UTILE & SERVICII

Ședinţa ordinară a Consiliului Local Lugoj

Joi, 22 februarie 2018, de la orele 14.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj se va desfăşura şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Lugoj. Ordinea de zi a şedinţei este următoarea: I. Proiecte de hotărâri privind: 1. Trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Lugoj a imobilului - teren, în suprafață de 1.100 m.p., situat în municipiul Lugoj, identificat în C.F. nr. 411819 Lugoj, nr. cadastral 411819. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj; 2. Însuşirea Raportului de evaluare a terenului în suprafaţă totală de 470 m.p, situat în municipiul Lugoj, str. Ion Vidu nr. 5, compus din terenul în suprafață de 222 m.p, înscris în C.F. Nr. 407428 Municipiul Lugoj (Nr. C.F. vechi: 8475), Nr. Top: 1441-1442/ a/2 și terenul în suprafață de 248 m.p, înscris în C.F. Nr. 410237 Municipiul Lugoj (Nr. C.F. vechi: 4376,4376/1 L.R.), Nr. Top: 1447, în vederea vânzării acestuia. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj;

22 FEBRUARIE 2018

4,6606 3,7828 4,0372 5,2734 161,5578

ISSN 1584-3688 Sãptãmânal editat de

AL LUGOJPRESS SRL

Str. Nicolae Bălcescu 6 Tel. 0744.575.853 REDACŢIA: Director: Nicolae SILADE Redactor-şef: Constantin-Tufan STAN Redactor-şef adjunct: Mircea ANGHEL SGR: Denisa GREGA Redactori: Carmen BIZĂU Patricia MANEA Cristina GÎRBOVAN Estera CIMPONERIU Adriana WEIMER Tilore KORTNER Dan H. BRUDIU Alex. BARANYAI Remus V. GIORGIONI Publicitate/ Marketing: Lidia SILADE, 0769.62.62.76 Mirela DRAGOTĂ 0735.373.518 Cont:

Vineri, 23 Februarie 2018: ora 17.00 - Pantera Neagră ora 17.30 - Proud Mary - Asasina ora 20.00 - Pantera Neagră ora 20.30 - Cincizeci de umbre descătuşate Sâmbătă,24 Februarie 2018: ora 10.00 - Primul Crăciun ora 17.00 - Pantera Neagră ora 17.30 - Proud Mary - Asasina ora 20.00 - Pantera Neagră ora 20.30 - Cincizeci de umbre descătuşate Duminică, 25 Februarie 2018: ora 10.00 - Primul Crăciun ora 17.00 - Pantera Neagră ora 17.30 - Proud Mary - Asasina ora 20.00 - Pantera Neagră ora 20.30 - Cincizeci de umbre descătuşate Joi, 1 Martie 2018: ora 17.00 - Pantera Neagră ora 17.30 - Strigă-mă pe numele tău ora 20.00 - Pantera Neagră ora 20.30 - Cincizeci de umbre descătuşate

sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră

n Vremea în zona Lugoj n VINERI, 23 FEBRUARIE 2018: Cerul va fi variabil, cu preponderență senin . Temperaturile vor fi cuprinse între 2 şi 9ºC. n SÂMBĂTĂ, 24 FEBRUARIE 2018: Vremea va fi în

RO30BTRLRONCRT0283498301 Banca Transilvania Agenția Lugoj Cod fiscal: 33979844

Tipar: SC Tipomedia Prod SRL Timişoara Responsabil tipar: Micu MARIAN Abonamente: 6 luni=50 lei; 1 an=100 lei. Abonamentele se fac la sediul redacţiei. Adresă e-mail: ziarulactualitatea@yahoo.com

n Colțul de cultură n

n Concert extraordinar susţinut de Leo Iorga la Teatrul Municipal „Traian Grozavescu” Vineri, 22 februarie 2018, cu începere de la ora 19, iubitorii folkului sunt invitaţi la un concert extraordinar susţinut de Leo Iorga și Pacifica (Teo Boar și Vlady Cnejevici), în Sala Teatrului Municipal „Traian Grozavescu”. Prezintă Vasile Gondoci. Cei care doresc bilete trebuie să știe că programul casieriei este luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă: 15-18. Informaţii se pot obţine la numărul de telefon 0721.563.807. Un bilet de intrare costă 30 de lei. Organizatorii evenimentului sunt Casa de Cultură a Municipiului Lugoj și Teatrul Municipal „Traian Grozavescu”. Parteneri media: Actualitatea, Redeşteptarea, Bănățenii.ro, Nova FM, Ten TV, Lugojeanul. ro, Radio România Reșița și Lugoj City Events. Sponsor: Werzalit. Denisa GREGA

Programul Cinematografului Bela Lugosi

n VALUTA n 1 euro 1$ 1 CHF 1£ 1 g aur

3. Însuşirea Raportului de evaluare a terenului în suprafaţă de 304 m.p.,situat în municipiul Lugoj, str. Izlazul Mic nr. 58, înscris în C.F. Nr. 401080 Municipiul Lugoj ( Nr. C.F. vechi: 3720), Nr. Top: 1222-1223/11225/1/18/b, în vederea vânzării acestuia. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj; 4. Însuşirea Raportului de evaluare a terenului în suprafaţă de 1.974 m.p., situat în municipiul Lugoj, Spl. Tinereții, înscris în C.F. Nr. 406787 Municipiul Lugoj (Nr. C.F. vechi: 9059), Nr. Top: 3776-3777/12/1/1/2/3/2, în vederea vânzării acestuia. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj; 5. Însuşirea Raportului de evaluare a terenului în suprafaţă de 95 m.p.,situat în municipiul Lugoj, str. Timișorii nr. 2, înscris în C.F. Nr. 409784 Municipiul Lugoj ( Nr. C.F. vechi: 10526), Nr. cadastral 409784 ( Nr. topografic: 458-459/1/2), în vederea vânzării acestuia. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj; 6. Însuşirea Raportului de evaluare a terenului în suprafaţă de 450 m.p.,situat în municipiul Lugoj, str. Timișorii nr. 126-C9, Zona PUZ MAN, înscris în C.F. Nr. 406466 Municipiul Lugoj, Nr. cadastral 406466, în vederea vânzării acestuia. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj; 7. Însuşirea Raportului de evaluare a terenului în suprafaţă de 404 m.p.,situat în municipiul Lugoj, str. Timișorii – Zona Puz MAN, înscris în C.F. Nr. 406431 Municipiul Lugoj, Nr. cadastral 406431, în vederea vânzării acestuia. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj; II. Probleme ale Comisiilor de specialitate. III. Diverse.

22-28 FEBRUARIE 2018

LUGOJ

-100 C 90 C

Scurte prezentări ale filmelor: Strigă-mă pe numele tău. Regia: Luca Guadagnino. Cu: Armie Hammer, Timothée Chalamet, Michael Stuhlbarg, Amira Casar. Gen film: Dramă, Romantic, Dragoste. Elio, un adolescent din anii ‘80, plănuiește să-și petreacă vara, ca de obicei, în vila superbă a părinților săi, din nordul Italiei. Însă vizita celui mai nou asistent cercetător din echipa de arheologi a tatălui său îi provoacă sentimente neașteptate. Pantera neagră. Regia: Ryan Coogler. Cu: Chadwick Boseman, Michael B. Jordan, Lupita Nyong’o, Danai Gurira, Martin Freeman. Gen film: Acțiune, Dramă, SF. Primul supererou de culoare din lumea benzilor desenate, T’Challa, s-a născut în Wakanda, o țară africană ascunsă pentru ca marile corporații să nu-i exploateze vibraniumul, un prețios metal descoperit întrun meteorit. Moștenitor al tronului, T’Challa va trebui să plece din Wakanda când tatăl său este ucis. Tânărul își va folosi inteligența, agilitatea și viteza pentru a deveni unul dintre cei mai luminoși supereroi Marvel din toate timpurile, visând în același timp încontinuu la o reîntoarcere în țara de baștină. Cincizeci de umbre descătușate. Regia: James Foley. Cu: Dakota Johnson, Jamie Dornan. Gen film: Dramă, Romantic, Thriller, Dragoste. Jamie Dornan și Dakota Johnson se reîntorc în rolurile lui Christian Grey și Anastasia Steele în “Cincizeci de umbre descătușate”, cel de-al treilea capitol al seriei bazate pe fenomenul best-seller “Fifty Shades”. Noul capitol continuă poveștile din blockbusterele din 2015 și 2017, care au cumulat la încasări globale aproape 950 de milioane de dolari. general stabilă, iar cerul variabil. Temperaturile vor fi cuprinse între -3 şi 5ºC. n DUMINICĂ, 25 FEBRUARIE 2018: Cerul va fi în general închisă, cu posibilități de ninsoare. Temperaturile vor fi cuprinse între -6 şi -2ºC. n LUNI, 26 FEBRUARIE 2018: Vremea va fi în continuare rece, iar cerul acoperit, cu posibilități de ninsoare. Temperaturile vor fi cuprinse între -4 şi 0ºC. n MARŢI, 27 FEBRUARIE 2018: Vremea va fi în continuare rece, iar cerul acoperit, cu posibilități de ninsoare. Temperaturile vor fi cuprinse între -4 şi 0ºC. n MIERCURI, 28 FEBRUARIE 2018: Vremea se va răci în continuare, iar cerul va fi acoperit, cu șanse de ninsoare. Temperaturile vor fi cuprinse între -9 şi -2ºC. n JOI, 1 MARTIE 2018: Vremea se va mai răci puțin, iar temperaturile vor fi cuprinse între -10 şi -1ºC.

n Zece fotografi amatori îşi expun lucrările la English Pub

Joi, 22 februarie 2018, ora 19, la English Pub va avea loc vernisajul unei expoziții de fotografie. Expun: Bercze Krisztian Gabor, Mihaela Dan, Hella Ioschici, Aurel Jurubița, Lucian Luchescu, Cosmina Livadariu, Alexandru Baranyai, Dan N. Buruleanu, Lucian Ionică, Mihai Zegrea. Prezintă Petru Galiș și Lucian Ionică. (N. S.)

n Reţeta săptămânii n

Spaghete cu creveți Ingrediente: 250 gr creveți decorticați, ulei de măsline, 70 gr unt, 2 cepe, 2 ustoroi, 100 ml vin alb, măghiran și busuioc, suc de roșii, 300 gr spaghete. Mod de preparare: Se fierb spaghetele in funcție de timpul afișat pe ambalaj în timp ce într-o tigaie topim untul împreună cu uleiul de măsline în care adăugăm ceapa și ustoroiul pănă la călire. Se pun în tigaie creveții și se amestecă timp de 7 minute. Vine rândul sucului de roșii împreună cu măghiran, busuioc, sare, piper și o lingurăță de zahăr. După primul clocot de fierbere se toarnă vinul. Spaghetele se storc de apă și se amestecă cu sosul de creveți.


22-28 FEBRUARIE 2018

MOZAIC

Marșul pentru viață, la Timișoara și Lugoj

„Marșul pentru viață - O lume pentru Viață” este un eveniment ce se va desfășura la Timișoara și Lugoj, în data de 24 martie 2018. În preambulul acestei manifestări, Sala ASCOR Timișoara a găzduit miercuri, 14 februarie, „Trainingul pentru Viață” susținut de Alexandra Nadane, președinta Asociației „Studenți pentru viață” din București. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului. La întâlnirea „Training pentru Viață”, de la Timișoara, au participat clerici de la sectoarele social și învățământ ale Arhiepiscopiei Timișoarei, tineri din cadrul ASCOR Timi­șoara, reprezentanți ai protopopiatelor Timișoara 1 și 2, Lugoj și Făget, reprezentanți APOR, Școala Ortodoxă „Antim Ivireanul”, PRO LOGOS, Coaliția pentru familia tradițională, profesori ai Facultății de Teologie și profesori de religie. Marşul pentru viaţă are ca scop apărarea familiei creştine tradiţionale şi a darului vieţii umane, considerate

repere fundamentale ale unei societăţi spiritual sănătoase. În acest context s-a înscris și Trainingul pentru viață, legat intrinsec de înțe­legerea naturii, originii și im­por­ tanței Darului Vieții - copilul, într-o familie binecuvântată. „Dilemelor morale ale societății postmoderne, cu manifestările și tendințele ei uneori neopăgâne, li s-au contrapus totdeauna în Biserică afirmarea sacralității sau a sfințeniei vieții umane. Educația religioasă în viziunea Sfinților Părinți presupune înțelegerea persoanei umane drept chip al lui Dumnezeu”, a spus Alexandra Nadane, pre­ședinta Asocia­ției „Studenți pentru viață” din București. Arhiepiscopia Timisoarei susţine Marşul pentru viaţă 2018, organizat în ziua de sâmbătă, 24 martie 2018, în 280 de oraşe din ţară, pentru a accentua importanţa familiei, instituţia sfântă afectată contemporan atât din punct de vedere social, cât şi spiritual. Nicolae SILADE

Judecătorul Cristi Danileț, despre ce au voie și ce nu au voie să facă elevii pe Facebook

Pentru că educația juridică în rândul elevilor și al tinerilor este o necesitate stringentă, publicăm extrase dintr-un interviu acordat de judecătorul Cristi Danileț publicației contributors.ro „Uneori sancțiunile aplicate copiilor produc repercusiuni pentru tot restul vieții. De exemplu, un copil care are cazier, chiar dacă e minor, nu va putea nicicând să ocupe o funcție importantă precum judecător, procuror, polițist, militar sau agent în serviciile speciale. De asemenea, dacă un copil are nota scăzută la purtare nu va putea să se ducă la seminarul teologic sau nu va putea să fie profesor.” „Pentru că tehnologia este foarte des întâlnită în viața noastră, mulți au impresia că libertatea de exprimare înseamnă că ai și un fel de drept de a înjura pe oricine, oricând, motiv pentru care și avem primele dosare în România cu profesori care au dat în judecată elevi pentru a obține despăgubiri materiale de la elevi și părinții lor”. „Apoi, avem o temă extrem de interesantă referitor la viața sexuală, pentru că în România, din păcate, nu se face educație sexuală cu copiii, este greu să știe copiii la vârsta asta ce este permis și ce nu este permis în materie de atingeri, mângâieri, întâlniri șamd. În România este o gravă confuzie cu privire la termenul pedofil. Nimeni nu știe ce înseamnă pedofil. Infracțiunea de pedofilie nu există în Codul penal. Pedofilia este o boală psihică și se manfiestă doar cu privire la copiii sub 13 ani. Noi încă nu știm să utilizăm termenii aceștia corect”. „[Dar și cu elevi care înjură profesorii] au existat mai multe cauze in România. A fost una celebră la Cluj, în urmă cu trei ani, la un liceu copiii și-au făcut un cont de Whatsapp si apoi de Facebook pe care luau în derâdere

profesorii, postau imagini, făceau bule cu diverse ticuri verbale sau le modificau fața în poze. Profesorii au aflat, au intrat under cover pe acele grupuri, au făcut print screenuri și apoi s-au deschis niște acțiuni disciplinare împotriva copiilor. Șaptezeci de copii au fost sanționați”. „A fost atunci, nu neapărat un scandal, a fost o mare nedumerire în spațiul public: cum e posibil să fie făcuți responsabili copiii pentru ce scriu pe un cont privat? Lumea trebuie să știe că nu există grupuri private pe Internet. Cu alte cuvinte, tot ceea ce este văzut de mai mult de patru ochi este considerat public. De la două persoane în sus vorbim de public, n-are importanță că grupul acela este privat, indiferent ce setări faci tu pe FB sau pe Whatsapp. (Am văzut că și părinții și profesorii și elevii folosesc acum grupurile acestea de discuții școlare pe Whatsapp.)” „Și a mai existat un caz la Botoșani, acum doi ani, profesoara a fost înjurată că i-a dat 4 unui copil la școală, a fost înjurată pe Facebook, apărarea a fost că pot să scriu pe Facebook tot ceea ce doresc. Profesorul și-a făcut print screen și a venit la instanță și a obținut daune morale de la copil și părinții lui”. „Atacurile pe Facebook sunt din ce în ce mai des folosite. Avem un caz de judecători amenințați pe Facebook. Un caz cunoscut este cu fiica unei judecătoare care a fost șantajată de fostul prieten că dacă nu continuă relația, el va da publicității poze intime cu ea. Din fericire i-a spus mamei, mama a depus plângere, s-a făcut flagrant. Puștiul este astăzi condamnat penal, are cazier, condamnarea este definitivă. Genul acesta de șantaj cu poze intime este foarte des întâlnit pentru că, la vârsta adolescenței, tinerii sunt mai puțin prevăzători când schimbă între ei informații, poze, filmulețe de natură intimă”. Nicolae SILADE

Cabinet Cosmetologie Dr. Erdely Iosif Laser, Epilare, IPL, Pete pigmentare,Vene, Botox, Acid Hialuronic, Microdermoabraziune, Peeling, Rejuvenare, Dermatoscopie, PRP (metoda Dracula)

Program: Luni, Miercuri, Vineri: 14-18; Sâmbătă: 8-12.

Lugoj, Str. Oltului, nr.3 Tel: 0726.460.464; 0722.516.544

Cabinet Dermatovenerologie Dr. Erdely Iosif

angajează:

TEN TV

Program: Luni, Miercuri, Vineri: 8-14; Marti-Joi: 12-19 Doar pe bază de programare telefonică!

Cameramani

Cerinţe: n experienţă în folosirea echipamentelor audio & video; n cunoştinţe operare PC şi programe de editare audio-video (Adobe Premiere Pro, Sound Forge, After Effect, Photoshop, Office); n disponibilitate pentru program prelungit. CV-urile se depun la sediul Radio-Televiziunii, str. Alexandru Mocioni, nr. 10, et. 3 sau se pot trimite pe adresa de e-mail: office@tentv.ro. Vor fi contactate doar persoanele care corespund cerinţelor.

ACTUALITATEA 7 n Întoarcerea la învăţământul clasic: studiul limbilor clasice, intonarea imnului naţional în şcoli şi autoritatea profesorului După 50 de ani de „revoluție” în învățământ, Franța pare gata să revină la valorile clasice ale educației, iar liderul acestei mișcări este chiar ministrul de resort, Jean-Michel Blanquer, informează RFI. „Jean-Michel Blanquer a decis revenirea la valorile fundamentale. El a reintrodus clasele bilingve și sudiul limbilor clasice (greaca și latina), ca să înțeleagă copiii cum a fost construită civilizația europeană. Imnul național a fost reintrodus în școli și poate că într-o zi vor deveni obligatorii și uniformele, este în orice caz dorința ministrului. In numele unei „modernități” discutabile multe experiențe au însemnat doar pierdere de timp. În ultimii ani profesorii erau îndemnați să renunțe la tradiționalele ore de „dictare” cotidiană și la exercițiile de memorizare. Iar directorilor li s-a cerut să abandoneze ceremoniile de acordare a diplomelor”, scrie Matei Vișniec pe siteul RFI România. Și asta nu este tot: noul ministru dorește restaurarea autorității profesorilor în școli.

„Noul ministru a spus însă stop, ne întoarcem la ceea ce era solid și eficient. Inclusiv la vechea metodă prin care copiii învățau să citească, prin recunoașterea silabelor. Pentru că metoda „modernă”, numită „globală” (și uneori semi-globală) a fost o catastrofă. Este aproape uluitor cum în Franța întoarcerea la practici care au fost simple, clare și eficiente apare ca o nouă revoluție în materie de educație. Ministrul mai vrea să interzică telefoanele mobile în școală, să reintroducă disciplina și să reabiliteze autoritatea profesorului. Un veritabil big-bang deci, care probabil că va provoca multe dezbateri și probabil și reacții contestatare. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la revoltele din 1968. Ori, exact acestei generații i se reproșează că a distrus, în numele „egalitarismului”, autoritatea profesorilor în școli. Poate că era și timpul ca această aberație să fie îndreptată”, conchide Matei Vișniec. Absolut toată presa franceză comentează reforma lui Jean-Michel Blanquer, iar ceea ce uimeşte în prezent este că demersul său întruneşte aprobarea majorităţii francezilor şi a majorităţii sindicatelor. Ceea ce nu s-a mai văzut de mult în Franţa în cazul unui ministru al educaţiei. El pare să fie cel mai apreciat, cel mai popular responsabil politic care s-a ocupat în ultimii 15 ani de acest sector. Nimeni nu îi contestă competenţa. Munca sa pe teren şi contactele cu profesorii sunt aplaudate de toată lumea. Si, în plus, el a avut curajul să demoleze nişte tabuuri. (N. S.)


8 ACTUALITATEA n SHORT SPORT n SHORT SPORT n n Cadouri la nord de... Dunăre?

Televiziunile de sport au fost asaltate la startul săptămânii de întâmplările din fotbalul sfârşitului de săptămână. Atunci când s-au aprins interesele intrării echipelor din zona 4 - 8 în Play-Off-ul primei ligi şi interesul druckerilor a crescut brusc, amplificat şi de un Dinamo – F.C.S.B. care nu mai e ce-a fost Dinamo - Steaua tinereţilor noastre, dar care trezeşte încă mare interes şi creează spectacol. Dacă nu în teren, cel puţin în peluze, acolo unde rivalitatea nu face pauză. Interesant e că, dacă ataşamentul pentru roşu-albastru a scăzut clar odată cu separarea juridică a actualei echipe de brandul Steaua, la Dinamo implicarea suporterilor e impresionantă, deşi, culmea, invers proporţională cu interesul celor care s-au perindat la conducerea clubului pentru culorile roş-albe. Care au vândut masiv tot ce-a avut mai bun echipa, cumpărând, în general, ieftin şi prost. Aşa încât egalul consemnat (echitabil) la final pe Stadionul Naţional între rezervele Stelei (întărită după pauză cât să egaleze) şi modeştii fotbalişti ai neinspiratului Miriuţă ar trebui să fie motiv de satisfacţie. Mai ales că, se pare, astrele le vor surâde dinamoviştilor la 65 de km, la Giurgiu, acolo unde gazdele declară că vor

odihni titularii în pericol de suspendare. Dacă n-a venit cadoul la nord, în Bucureşti, poate vine mai la sud. La nord de Dunăre...

n Hagi - tată şi fiu

Mereu între alb şi negru, vulnerabil şi comentabil datorită temperamentului său vulcanic, antrenorul Gheorghe Hagi iese din nou la rampă. Nemulţumit de arbitri, de sistem, de toate, mai nou de clubul italian Fiorentina. Şi nemulţumindu-ne de multe ori şi pe noi, atunci când subiectivismul vorbelor sale se manifestă evident. Cel mai bun fotbalist român al ultimelor decenii nu este doar tatăl lui Iannis, prinţul eşuat pe Artemio Franchi, la Florenţa. Poate că, până la urmă, refuzul toscanilor de a-l reţine în lot îi va face mai mult bine decât forţarea sa prematură la cel mai înalt nivel. Reîntors la Viitorul, talentatul fiu fotbalist al tatălui - antrenor dă semne că şederea scurtă în oraşul Renaşterii nu i-a tăiat elanul, iar talentul cu atât mai puţin. Aşa cum a avut răbdare cu copiii săi transformaţi în campioni ai României, Hagi are nevoie şi pentru urmaşul său de un balans între antrenor şi părinte care să-i dea şansa a scoate piatra preţioasă. În timp, aşa cum viaţa şi, mai nou, fabrica sa de talente împlinite au Dan H. Brudiu dovedit că se poate!

PANORAMA

22-28 FEBRUARIE 2018

Punct mare, Lugojul pe locul şase CSM Lugoj - CSM Târgovişte = 2 : 3 (26:24, 25:17, 15:25, 22:25, 7:15)

CSM Lugoj: G. Bălae (13 p), N. Jakic (17 p), A. Cveticanin (13 p), I. Canea (6 p), A. Pintea (4 p), S. Dascălu, S. Shvanska (15 p), D. Roman (2 p), G. Popa (1 p), N.Preda (2 p), A. Panţiru, A. Rotaru (1 p) - libero. Antrenor: Valerijan Luka CSM Târgovişte: D. Calotă (5 p), E. Fairs (14 p), L. Souza (24 p), M. Collar (10 p), A. Otasevic (10 p), A. Roşca (3 p), A. Trică (7 p), R. Breban-Marciu (14 p), D. Smith, L. Durr - libero. Antrenor: Guillermo Naranjo Fernandez Aucondusjocul:A.Prodana(Bucureşti),A.Savu(Cluj).Obs.FRV:V.Duşa(Zalău). Statistică: Lugoj - total 96 puncte / 74 puncte directe (10 servicii, 54 atacuri, 10 blocaje cu punct); atacuri: 128 (42 % eficienţă) Târgoviște - total 88 puncte / 87 p. directe (10 servicii, 61 atacuri, 16 blocaje cu punct); atacuri: 127 (48 % eficienţă) Distribuţie impresionantă în lotul condus de un cuplu spaniol-grec de pe banca tehnică, perioadă dificilă pentru dâmboviţence, învinse pe teren propriu de Agroland într-o competiţie în care C.S.M. Târgovişte învinsese la Bucureşti liderul şi la Bacău pe Ştiinţa! “Ciocolatele” Collar, Fairs şi Sousa - Ziegler, bine strunite de internaţionala Diana Calotă, au demonstrat nu o dată că pot dicta ritmul în orice partidă, având alături pe experimentatele Otasevic, Hroncekova, Trică şi BrebanMarciu, dar în special pe Lenka Durr, unul din cei mai valoroşi libero ai Diviziei A 1. Iar prezenţa lor în Lugoj putea fi una destul de simplă în condiţiile în care, pentru C.S.M., concentrarea maximă era pe deplasarea la Tg.Mureş, iar una din principalele realizatoare, Gabriela Bălae (care nu a făcut deplasarea la Bucureşti din motive medicale), nu era complet restabilită. N-a fost deloc aşa, fiindcă alb-albastrele lugojene au simţit bine pulsul partidei, evoluând foarte bine primele două seturi şi punând pe tabelă un scor greu de anticipat. Şi, chiar dacă revenirea oaspetelor din actul trei a dat semnalul schimbării, până la mijlocul setului patru lugojencele au condus permanent, având şanse certe de reuşită. Moment în care, din păcate, s-a produs scoaterea din joc a sârboaicei Cveticanin, unul din pilonii echipei, pe fondul unei căderi de calciu care a scos-o definitiv din joc. Şi introducerea în teren a junioarei Alexandra Panţiru, o frumoasă speranţă a Lugojului. Care însă n-avea cum să menţină nivelul necesar în faţa unui adversar de asemenea calibru. Iar jocul a decurs, logic, spre victoria – ciuntită însă cu un punct, a Târgoviştei, rămasă cu două puncte în urma Timişoarei. Din cuplul de jocuri Iaşi – Dinamo şi Lugoj – Târgovişte ce au avut loc în week-end, chiar dacă previziunile nu erau prea bune pentru sportivele gazdă, jocul combatantelor şi, în consecinţă, al rezultatelor au dat la final câştig de cauză colegelor Ionelei Canea, care au mărit ecartul faţă de bucureştence la două puncte. Ce pot fi decisive în condiţiile în care ultima etapă va consemna rezultate normale. O trupă a C.S.M.-ului favorită în deplasarea la Tg.Mureş (Medicina evoluează curajos pe propriul teren, dar forţa de joc a Lugojului este evident superioară) vis-à-vis de un Dinamo-Bacău în care oaspetele vin după un meci în care au trecut clar de campioană. Singurul impediment e că întâlnirea din Capitală are loc cu două zile mai târziu decât cea din Ardeal (raţiuni Digi Tv), dar normal ar fi ca rezultatul său să nu mai conteze. Şi să consemneze o nouă clasare foarte bună a voleiului pe plan intern, cu participare în Play-Off 2018. Să sperăm că aşa va fi. Jocul poate fi vizionat live text pe site-ul F.R.Volei sâmbătă, 24 februarie, orele 18.00. Rezultatele etapei a XVII-a: C.S.M. Lugoj - CSM Târgoviște = 2 : 3 (26:24, 25:17, 15:25, 22:25, 7:15). Ca de obicei, trupele cu pretenţii au probleme mari în a trece de Lugoj în faţa susţinătorilor proprii. Iar marea surpriză a fost la un (mic) pas. Agroland Timişoara - C.S.U. Medicina Tg. Mureş = 3 : 1 (25:18, 22:25, 25:11, 27:25). Uşor relaxate după marea victorie de la Târgovişte, gazdele

Nou în Lugoj! Biegel GR Services SRL, stație ITP autorizată RAR 3 Oferim servicii de ITP pentru autoturisme, autoutilitare, până în 3,5 tone, chiar și pentru cele dotate cu GPL. 3 Efectuăm și verificarea tehnică a remorcilor cu/fără sistem de frânare.

au fost la un pas de a pierde un punct important în economia clasamentului exact când se aşteptau mai puţin. În faţa unui adversar tipic pentru pericolul pe care îl creează echipele care n-au ce pierde. ACS Penicilina Iași - Dinamo Bucureşti = 3 : 2 (25:18, 25:18, 21:25, 19:25, 15:13). Meci dramatic în Copou, cu oaspetele revenind spectaculos după 0:2, insuficient pentru victorie şi pentru poziţia a şasea, cedată Lugojului în acest fel. Universitatea NTT Data Cluj – C.S.M. Bucureşti = 0 : 3 (17:25, 16:25, 12:25). Fără emoţii, parcurs de mare regularitate al echipei cu cele mai mari investiţii în acest sezon, ce pare favorită la titlu. Știința Bacău - C.S.M. Volei Alba Blaj = 3 : 1 (18:25, 25:20, 28:26, 25:16). Joc mai puţin reuşit al campioanei, departe de evoluţiile europene. De remarcat evoluţiile excelente ale Lorenei Ciocean, Georgianei Faleş, Denisei Rogojinaru şi nou venitei Dubravka Duric, ex-componentă a lotului blăjan. Puncte grele pierdute de oaspete, care se depărtează periculos de prima poziţie. Clasament: 1. C.S.M. Bucureşti 48 p., 2. C.S.M. Volei Alba Blaj 42 p., 3. CSU Ştiinţa Bacău 38 p., 4. Agroland Timişoara 35 p, 5. C.S.M. Târgovişte 33 p., 6. CSM Lugoj 16 p, 7. Dinamo 14 p., 8. Penicilina Iaşi 11 p., 9. Universitatea NTT Data Cluj 11p., 10. CSU Medicina Tg.Mureş 7 p. Etapa din week-end, a XVIII-a (24/26.02.): CSU Medicina Tg. Mureş - CSM Lugoj (sâmbătă, 24 februarie, orele 18) Agroland Timişoara - C.S.M. Volei Alba Blaj (duminică, 25 februarie) C.S.M. Bucureşti - ACS Penicilina Iași (24 februarie) CSM Târgoviște - Universitatea NTT Data Cluj (24 februarie) Dinamo Buc. - Știința Bacău (luni, 26 februarie, ora 19.45, Digi Sport TV) Dan H. Brudiu

Volei. Cupa Rieker 2018

Se menţine tradiţia organizării turneului voleibalistic de iarnă şi în acest an. Ediţia a treia a competiţiei Rieker Cup are loc în week-end, sâmbătă şi duminică, la aceasta luând parte formaţii din România şi Serbia. Echipele de pe locurile 2 (Oradea) şi 4 (Timişoara) din Divizia A 2 Seria Vest, formaţia sârbă O.K. Kikinda 0230 şi o reprezentantă de junioare a Lugojului vă invită la şase meciuri în tribunele Sălii Sporturilor, după programul: Sâmbătă, 24 februarie: 11.30: C.S.U. Politehnica Timişoara - C.S.S./C.S.M. Lugoj 13.30: O.K. Kikinda 0230 (Serbia) - C.S.U. Oradea 16.30: C.S.U. Oradea - C.S.U. Politehnica Timişoara 18.30: O.K. Kikinda 0230 - C.S.S./C.S.M. Lugoj Duminică, 25 februarie: 10.00: C.S.U. Politehnica Timişoara - O.K. Kikinda 0230 12.00: C.S.S./C.S.M. Lugoj - C.S.U. Oradea 13.30: Festivitate de premiere Formaţia ce reprezintă Lugojul în această competiţie va cuprinde sportive junioare de la Clubul Sportiv Şcolar Lugoj, angrenate în trecut sau prezent şi în formaţia de primă ligă, fiind condusă de pe banca tehnică de profesorul Horvath Dorin. Dan H. Brudiu

Vând polen crud.

Informații la telefon: 0723.185.183 PELERINAJ social, 6 zile în Israel, luna Mai, 550 euro, cu program deosebit.

Ne găsiți în Lugoj pe strada 13 Decembrie nr.7.

Octavian Catering Linie expres de autoservire

Deschis non-stop

Program: luni - vineri, între orele 9,30 - 17,30. Informații si programări: tel. 0775.520.481

Informații la telefon: 0748.040.185.

Lugoj, strada Făgetului nr 43 - 45


PANORAMA

22-28 FEBRUARIE 2018

Parcarea A&O a mai primit un lacăt. Este cea mai sigură din România şi în primele trei din Europa

În urma investiţiilor derulate în ultimii ani, Parcarea Ausnit&Olariu şi Asociaţii a fost auditată de către organismul de specialitate în siguranţa locurilor de parcare şi a mai urcat o treaptă, fiind clasificată cu patru lacăte - nivel de siguranţă şi patru stele - nivelul serviciilor, scrie lugojeanul.ro “Suntem mândri să vă anunțăm că cele patru zone de parcare a camioanelor A & O au primit cele patru încuietori ale certificatului de securitate acordat de ESPORG VzW. Locurile noastre de parcare a camioanelor, situate în apropiere de Lugoj - România au îndeplinit toate standardele de siguranță și servicii în timpul unui audit DEKRA. Expertul DEKRA a inspectat elemente precum garduri, dispozitive de securitate, iluminat, intrări și ieșiri atât pentru vehicule, cât și pentru persoane, sisteme de monitorizare, instruire și echipare a personalului, înregistrarea datelor și prelucrarea datelor, precum și

planuri și măsuri de urgență, după caz. După un audit de succes, cele patru zone de parcare a camioanelor A & O au primit certificarea ESPORG, ceea ce o certifică oficial ca fiind conformă cu standardul corespunzător”, a arătat Gabriel Olariu, managerul A&O. Parcarea construită la Lugoj de firma Ausnit&Olariu și Asociații a fost modernizată și extinsă printr-un proiect european de cinci milioane de euro. În cadrul proiectului, în care 85 la sută sunt bani europeni nerambursabili, se prevedea îmbunătățirea confortului și a siguranței în parcarea actuală și construirea unei parcări noi, vizavi de parcarea existentă. Investiţia include și un soft de management al parcării, iar accesul și ieșirea din parcare se vor face cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație. Spre exemplu, pentru a evita riscul ca hoțul să îl adoarmă pe șofer și să plece cu camionul (situație frecvent întâlnită, furturile de camioane și din camioane ajungând în Europa la opt miliarde de euro anual), softul va permite inclusiv să se scaneze fața șoferului și numerele de înmatriculare de la capul tractor și de la remorcă, astfel încât din parcare să poată ieși doar șoferul care a intrat. Mai mult decât atât, proiectul include și dezvoltarea unei aplicații cu ajutorul căreia șoferii de TIR pot vedea oricând câte locuri sunt în parcare, dar și timpul în care vor ajunge în parcare. Astfel, șoferii pot ști dacă pot parcurge distanța până la parcare în timpul prevăzut de lege pentru conducere fără pauză. Două module ale parcării de la Lugoj ar putea să obţină deja nivel de securitate de cinci lacăte. Acest lucru s-a realizat prin amplasarea unor bolarzi, dispozitive care se ridică din pământ în cazul unor incidente care necesită blocarea parcării. Într-o astfel de situație, camionul va fi blocat în parcare fără a putea forța ieșirea. Potrivit producătorului, acești bolarzi pot fi loviți, fără a fi afectați, consecutiv de două camioane, cu viteza de 80 km/h. (N. S.)

ACTUALITATEA 9 n Bugetul Lugojului: 151 de obiective de investiţii, în 2018

Bugetul municipiului Lugoj pentru 2018, format din venituri în sumă de 139.643.250 de lei și cheltuieli totale de 224.843.250 de lei, a fost adoptat în forma propusă de către primarul Francisc Boldea, niciunul dintre amendamentele făcute de către consilierii PNL, PMP, USR și de independentul Marius Martinescu nefiind agreate de către grupul majoritar PSD-ALDE. Bugetul Lugojului în 2018 cuprinde 151 de obiective de investiţii, pentru care a fost alocată o sumă considerabilă, de peste 100 de milioane de lei. Pentru autoritatea executivă s-au alocat 12.343.300 de lei, pentru Serviciul Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor - 840.000 de lei, pentru Serviciul Voluntariat - 190.000 de lei, pentru Serviciul Pubic de Desfacere Piețe Târguri și Oboare 528.200 de lei, pentru Serviciul Administrare și Întreținere a Domeniului Public - 2.405.240 de lei, pentru Poliția Locală - 2.949.400 de lei, pentru Protecție Civilă - 7.500 de lei, pentru învățământ - 8.534.820 de lei, pentru sănătate - 4.664.700 de lei, pentru cultură, recreere şi religie - 9.553.050 de lei, pentru CSM Lugoj - 1.743.000 lei, pentru asigurări și asistenţă socială - 13.712.930 de lei, pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică - 64.567.530 de lei, pentru protecţia mediului - 17.997.000 de lei, pentru transporturi - 31.871.590 de lei, iar pentru agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare - 993.600 de lei. Nicolae SILADE

n Din ţaitungul de altădată n

n Căsătoriţii fără voie

Colegiul Tehnic Valeriu Branişte a devenit Cisco Academy Locator Colegiul Tehnic Valeriu Branişte din Lugoj a devenit Cisco Academy Locator, cu număr de identificare: 20043066, urmând să organizeze programe de învăţare şi certificări Cisco Academy.

Întrucât colegiul lugojean a implementat, în ultimii ani, diverse programe de digitalizare, atât a orelor de curs, cât şi a diverselor forme de certificare profesională, managementul şcolii a făcut un pas suplimentar şi a solicitat acordul Cisco Network Academy pentru ca unitatea de învăţământ să devină parte a unei reţele mondiale de şcoli care implementează programe de învăţare tip Cisco. „Întrucât în ultimii 2 ani avem clase de Robotică, unde se observă un interes crescut pentru tehnologie digitală actuală, discutând cu profesorii care se ocupă de pregătirea profesională a acestor elevi, am decis că trebuie să completăm curriculum naţional existent prin accesul acestor elevi la cursuri de impact livrate de către Cisco Academy: cursuri despre Internet of Things sau despre programare roboţi. Credem că elevii au nevoie să fie conectaţi la noutăţile tehnologice, iar includerea noastră într-o astfel de reţea de şcoli ne permite accesul mai rapid şi mai uşor la asemenea noutăţi”, ne-a declarat directorul şcolii, prof.

Fem Panta Rhei

încălţăminte, îmbrăcăminte, marochinării

n str. Unirii nr.2, telefon: 0356.452.204. n str. Avram Iancu nr.3, tel.: 0356. 175.663

Orar: 9-18 Alege Panta rhei, alege preţul corect!

în fiecare vineri, reducere de 10% la toate produsele

Cosmin Gheorghe. Colegiul Tehnic Valeriu Branişte s-a lansat, în ultimii ani, în numeroase proiecte ce vizează digitalizarea actului de învăţare: proiectul Predare Duplex Online, în parteneriat cu Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Baia Mare; IO DIGI CLASS, un proiect Erasmus+ multilateral; Biblioteca pe tapet, cu citire a informaţiei folosind telefonul mobil; Classtin, reţea socială cu caracter educaţional, de inspiraţie Coreea de Sud; parteneriate cu companii locale pentru proiecte ce ţin de robotică. „Este un început, greu, dar un început! În cele din urmă, şi Lugojul va fi pe harta oraşelor ce dau specialişti în Robotică” (prof. Robert Boagiu) AL PRESS

Convocator

Consiliul de administrație al S.C. Agromec Făget S.A. convoacă

Adunarea Generală Ordinară și Extraordinară a Acționarilor

în data de 16 Martie 2018, ora 10:00, la sediul societății din Făget, str. Drumul Gladnei, nr. 17, cu următoarea ordine de zi: 1. Prezentarea și aprobarea Raportului de Gestiune al Consiliului de Administrație și a Raportului Comisiei de cenzori pentru anul 2017. 2. Prezentarea și aprobarea Bilanțului contabil, a contului de profit și pierderi pentru anul 2017 și a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018. 3. Aprobarea evaluării imobilului înscris în C.F. nr. 400736, nr. top. 218/a/2/a/1/a și vânzării prin licitație a acestuia. 4. Diverse. Președintele Consiliului de Administrație, Ing. Ioan Marius Mărășescu

„Semne de prietenie își arată reciproc căsătoriții fără voie, adică Austria și Ungaria. Cel mai nou caz, și care abia acum, după patru săptămâni, abia a putut răzbi în public, s-a petrecut în Viena pe un tramvai electric. Un voluntar honved din Pojon a mers să se distragă la Viena. Pe tramvai, un vienez a scuipat, așa ca din senin, emblema de pe chipiul honvedului. Acesta dând să se apere, nemții au sărit cu toții și l-au maltratat rău. «Saumagyaren», «betyaren» etc. – o întreagă cunună de floricele a căzut pe capul honvedului, acompaniată, firește, de pumni… Un polițist a făcut ordine, când honvedul a strigat: «Pfui Austria!», ceea ce, auzind, polițaiul l-a deținut pentru «lasae majestatis». Dus la poliție, dânsul zace până acum în temnița militară și cine mai știe ce-l așteaptă. De mirare, «ai noștri» tac toți! Unde e Rabonbanul? Unde sunt Ubulii și Tuhutumii – cari ar vorbi Viena –, de ce nu apără soldatul lor, de ce tac? – Pst! Botnița!” („Drapelul”, Lugoj, IX, 2, 1909, 2)


10 ACTUALITATEA apartamente

VÂND apartament 2 camere decomandate, la bloc, situat în centru. Informaţii la telefon 0771.607.672. VÂND apartament cu 3 camere în Lugoj, zona Micro III, dotat cu centrală proprie pe gaz, climă, cablu TV + internet wireless, izolat exterior și interior, geamuri termopan, rulouri de lemn rabatabile, acoperiș, boxă mare la subsol. Informații la telefon: 0720.322.695 sau 0733.679.055. VÂND apartament Micro 1, str. Castanilor, bl. 1, mobilat și utilat cu totul pentru locuit, geamuri termopan, centrală. Preț: 35.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0724.150.317. VÂND apartament cu 3 camere (85 mp), zona Ștrand, spl. Campionilor, nr. 32, ap. 10, decomandat, toate utilitățile, gaz, centrală, renovat, instalație current, etc. Rog seriozitate. Preț: 50.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0723.998.449. CUMPĂR apartament cu două camere, complet mobilat și utilat. Ofer până în 31.000 de euro, exclus etaj 4 sau parter. Informații la telefon: 0769.541.281. VÂND apartament în Nădrag, 2 camere, hol, bucătărie, baie, tot renovat, cu toate facilităţile. Preţ: 15.000 euro. Informații la tel: 0766.583.436 sau 0765.263.061. CAUT să cumpăr apartament, zonă centrală, până la etajul 2 sau 3, cu 2-3 camere, decomandat, amenajat sau nu.

Informații la telefon: 0766.990.991. VÂND apartament cu 2 camere, etaj IV, micro I. Preţ: 24.000 euro. Informații la telefon: 0721.260.172.

MICA PUBLICITATE două camere, decomandat, et. I, neamenajat, gaz, 60mp. Preţ fix: 11.000 euro. Informații la telefon: 0723.812.389.

VÂND apartament cu 2 camere în micro 2, Aleea Cireşilor. Preţ: 27.000 de euro. Informații la telefon: 0766.397.523.

VÂND apartament cu două camere, semidecomandat, etaj 3, micro I, 50 mp + boxă mare. Accept credit ”Prima Casă”. Informații la telefon: 0723.184.357.

VÂND apartament 2 camere semidecomandate, etaj 3, utilat, centrală gaz. Preț informativ 35.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0727.695.276, după 18.

VÂND apartament cu o cameră, în centrul oraşului, vis-a-vis de hotel Dacia, cu o suprafaţă de 50 mp. Apartamentul este complet mobilat şi utilat. Informații la tel: 0720.000.639.

DE VÂNZARE două camere la bloc, semidecomandat, încălzire proprie, pe centrală. Și prin prima casă sau schimb cu cu o casă modestă. Ofer diferența. Informații la tel: 0763.662.773 sau 0726.314.670.

VÂND apartament cu cinci camere, în Palatul Milcovici, 216 mp, patru camere sunt la stradă, un beci foarte mare cu trei geamuri la stradă, cu 80.000 Euro. Vând o cameră la bloc, în staţiunea Buziaş, o uşă de bloc, de stejar, pe dreapta, o vitrină antică şi două fotolii solide. Informații la telefon: 0725.414.031.

DE VÂNZARE apartament cu 2 camere, bucătărie, baie, în bloc de cărămidă, et. 3, tot confortul, zona Micro I, Aleea Brazilor. Informații la telefon: 0727.932.679. CUMPĂR urgent apartament cu 3 camere, etaj I, prioritar cu boxă şi garaj, situat în zona Cotu Mic, Ştrand, spl. Corneliu Coposu sau spl. Corneliu Brediceanu. Informații la tel: 0724.435.676 sau 0729.875.945. VÂND apartament cu 2 camere, Cotu Mic, etaj intermediar, tot confortul, centrală, termopane, loc de parcare amenajat. Preţ negociabil. Informații la tel: 0720.898.874 sau 0256.334.724. VÂND în localitatea Nădrag apartament cu

VÂND apartament cu 2 camere, 55 mp, semidecomandat, renovat, centrală proprie, geamuri termopan, situat la parter înalt, zonă liniștită, în Cotu Mic. Preț negociabil 32.500 euro. Informații la telefon: 0751.870.971. VÂND apartament cu două camere, decomandat, în Făget, lângă magazinul Penny, situat la etajul I, sau schimb cu garsonieră confort I, în Lugoj, zona Micro III, preferabil la parter sau etajul I. Preţul apartamentului este 24.000 de euro, puţin negociabil. Informații la telefon: 0767.377.990

2018 talon mica publicitate 2018 Anunţuri permanente cu doar 10 lei Cu doar 10 lei, anunţul tău la mica publicitate va fi vizibil permanent, atât în ediţia tipărită, cât şi online, la rubricile apartamente, case, terenuri, închirieri, auto, diverse. Anunțurile de la celelalte rubrici costă 5 lei/apariție. Pentru ediția print anunțurile se primesc până miercuri la ora 10. Singura condiţie e să ne anunţi (la tel. 0744.575.853 sau direct la redacție), după ce anunțul a fost rezolvat. (Valabil doar pentru persoane fizice!)

Nume....................................... Prenume............................................. Adresa ............................................... CI seria ......... nr...................... Textul anunţului ................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. Informații la tel. ................................ Rubrica: .................................. Evidențiere (raster, bold, culoare): ...................................................

VÂND apartament cu două camere, în Lugoj, zona Stadion III, antreu, bucătărie, cămară alimente, debara, pasaj, baie, balcon, 63 mp, cablu TV, centrală. Informații la telefon: 0763.777.900. CUMPĂR apartament cu 1-2 camere, pe spl. 1 Decembrie sau Corneliu Coposu (etajul 1 sau 2). Informații la telefon: 0771.425.584. VÂND sau schimb apartament la casă, foarte spațios, compus din 4 camere + anexe, cu apartament la bloc sau casă la sat, accept variante. Preț negociabil. Informații la tel: 0733.566.305 și 0771.052.383. VÂND apartament cu două camere, în Micro I, neamenajat, cu 19.500 de euro. Informații la telefon: 0723.653.373. VÂND apartament în oraşul Făget, compus din 3 camere, 2 băi, bucătărie, decomandat, situat la parter, cu suprafaţa de 80 mp. Apartamentul este renovat. Posibil şi schimb cu apartament în Lugoj. Preţ negociabil. Informații la telefon: 0747.013.075. Vând în Nădrag apartament cu două camere, decomandat, 60 mp, et. I, gaz, neamenajat, lângă şcoală. Preţ fix: 9.500 euro. Informații la telefon: 0723.812.389. VÂND apartament cu două camere, două balcoane, complet utilat, 71 mp, preţ negociabil. Informații la telefon: 0736.799.018. Vând apartament cu 3 camere, etajul 4, decomandat, cu centrală proprie. Preţ: 40.000 de euro, negociabil, în Lugoj, spl. Tinereţii (bloc pe malul Timişului). Informații la telefon: 0767.364.070. VÂND apartament în Nădrag cu 2 camere, la etajul III, recent renovat, instalaţie electrică pe cupru, centrală termică proprie, uşi, geamuri din termopan. Preţ: 15500 Euro, negociabil. Tel: 0768.239.082. VÂND apartament mobilat, două camere, decomandat, Lugoj, Micro I, bloc 18. Preţ negociabil. Informații la telefon: 0724.855.752. VÂND apartament cu două camere în Buziaş, strada Avram Iancu. Preţ negociabil. Informații la telefon: 0757.480.810. Vând apartament cu 2 camere, etajul I, decomandat, 93 mp, str. Timişorii 110, centrală proprie şi îmbunătă-

22-28 FEBRUARIE 2018

ţiri. Informații la telefon: 0721.232.632. Vând apartament în Timişoara, zona Bălcescu, str. Feldioara, în casă/vilă, 140 mp, 4 camere, 2 băi, 2 bucătării, 2 intrări, 1 balcon, boxă subsol. Utilităţi: curent, apă, canalizare, gaz, centrală proprie, calorifere, et. 1/2, podele, parchet, semidecomandat. Preţ: 80.000 euro. Informații la telefon: 0735.373.518. De vânzare apartament cu 3 camere, confort 1, două băi, două balcoane, pe Malul Timișului, mobilă Camix, bibliotecă compusă din 4 corpuri, Mobilă de dormitor Lux, pat gonflabil (două persoane) 50 de euro, lămâi mare roditor, masă de tenis. Informații la telefon: 0356.883.151.

case

VÂND casă cu patru camere, bucătărie, garaj, baie, apă + canal, curte mare, dependințe, grădină 2158 mp, la strada principală, la 5 km de Lugoj. Tractor + disc + plug, stare foarte bună. 4 purcei de 9 săptămâni. Informații la telefon: 0729.863.900. VÂND casă, str. Bucegi, ap. 10. Informații la telefon: 0720.859.639. VÂND casă și grădină, patru camere, hol, bucătărie, șpaiț, garaj, grajd vite, în localitatea Traian Vuia, la șoseaua principală, la 1 km de autostradă. Preț: 35.000 euro, negociabil, vând urgent! Informații la numerele: 0763.612.650 sau 0765.587.095. VÂND casă, teren 23 de ari, posibilitate de racordare la utilități, materiale de construcții. Preț 15.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0753.069.284. VÂND casă și hală. Informații la telefon: 0723.552.858. VÂND spațiu comercial. Informații la telefon: 0771.037.247. VÂND casă cu grădină mică în zonă centrală, cu două apartamente. Fiecare apartament are două camere, baie, bucătărie, coridor, parchetate, faianțate, gaz, ermis, beci sub primul apartament. Suprafață totală : 500mp. Grădina are 180mp, curtea este cu dale. Preț: 75.500 euro. Informații la telefon: 0727.479.339. CASĂ de vânzare, de cărămidă, str. Honorici, casă mare construită până la

placă, mai trebuie mansardată, dar materiale avem până la acoperiş - cameră, bucătărie, living mare, baie, holuri mari. Toate actele la zi, mai avem şi fântână. Informații la telefon: 0724.632.576. VÂND casă în Lugoj, str. Mărăşti, nr. 13, toate utilităţile. Informații la telefon: 0744.636.169. VÂND casă + anexe, 228 mp cu grădină 58 de ari, în Gavojdia. Preţ: 35.000 euro. Informații la tel: 0770.277.454 sau 0743.521.479.

bucătărie cu debara. Casa e racordată la apă, curent şi gaz. Preţ: 130.000 euro. Pentru detalii: getimihoc@yahoo.com. Informații la telefon: 001.248.743.1398. VÂND în Lugoj casă, suprafaţă 421 mp, 3 camere, bucătărie, baie, 2 WC-uri separat de baie, cămară alimente, terasă acoperită, garaj, 3 încăperi la demisol, încălzire gaz + sobe teracotă cu lemne, anexe. Informații la telefon: 0740.493.111.

VÂND urgent casă pe strada Primăverii, nr. 51, două camere, un salon, bucătărie, baie, curte mare, preț 49.500 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0734.499.585.

VÂND casă compusă din patru camere, bucătărie, baie, hol, şpais, beci, garaj şi anexe, situată pe strada Xenopol, nr. 13, colţ cu Bobâlnei. Preţ: 82.000 euro, negociabil. Informații la tel: 0723.292.095 sau 0722.601.503.

VÂND: o casă la sat, 3 camere, bucătărie, baie, anexe și restul, la 18 km de Lugoj, preț 33.000 de euro, negociabil; o casă la sat, 2 camere, bucătărie, grădină, la 18 km de Lugoj, preț 17.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0763.655.739.

VÂND casă veche în comuna Balinţ, cu fântână forată şi teren pentru construcţii, 2500 mp, mobilă de dormitor stilizată, set pentru baie Olivia, chiuvetă și toaletă în formă de peşte + accesorii. Informații la tel: 0770.350.057 sau 0356.883.151.

VÂND în Lugoj casă, 2 camere, bucătărie, şpais, pereţi cărămidă, nemascaţi cu polistiren, acoperiş ţiglă Muschong, are şi un corp separat de clădire perfect locuibil, ca o garsonieră confort I: cameră, bucătărie, baie, cămară, casă cu curte, cu intrare maşină, toate utilităţile, la 2 minute de centru, teren 940 mp, toate utilităţile, construiţi 100 mp. Preţ: 55.000 euro. Informații la telefon: 0748.652.512.

VÂND casă, anexe, baie, încălzire centrală pe lemne, teracote, grădină 2.400 mp, canalizare, pomi fructiferi, 1 ha de pădure, ½ lanţ de pământ arabil, în localitatea Criciova, la 11 km de Lugoj, spre Măguri. Preţ negociabil: 27.000 de euro. Informații la tel: 0722.261.548 sau 0771.370.659.

SCHIMB locuinţă de stat mică (IGOL), cu una mai mare, la înţelegere. Informații la telefon: 0756.900.620. VÂND / închiriez casă 3 camere + curte, pentru diferite activități (spălătorie, tâmplărie etc.). Are curent trifazic. Informații la telefon: 0773.849.042. VÂND sau schimb cu apartament, casă bătrânescă locuibilă, două camere, baie, bucătărie, zona Stadion. Preţ: 25.000 euro, negociabil. Informații la tel.: 0733.340.302 sau 0727.783.974. VÂND casă nouă, din cărămidă, nefinisată în interior, şi grădină mare, în Lugoj, str. T. Vladimirescu, nr.85J, cu suprafaţa totală de 615 mp (suprafaţă utilă 400 mp). Casa are subsol, parter, etaj, garaj ataşat de casă, 2 terase, 1 balcon, 4 dormitoare, 3 băi, sufragerie,

VÂND casă cu teren 5800 mp (curent electric, apă, canalizare), în Herendeşti, nr. 18 și două lanţe de pădure. Informații la telefon: 0730.174.799. VÂND casă familială, aranjată, cu grădină, 1500 mp, în comuna Victor Vlad Delamarina. Preț negociabil. Informații la telefon: 0730.877.478. VÂND casă compusă din două camere, coridor (14 m lungime), grădină, curte 1277 mp, 5000 de euro. Preț convenabil și negociabil. Informații la telefon: 0720.571.553. VÂND casă în comuna Știuca, sat Oloșag, 5 camere, cămară și anexe. Preț 30.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0766.446.383. VÂND casă la 20 km de Lugoj, drum asfaltat, în centru, cu patru camere, anexe, grajd, cocini, fântână, grădină cu pomi fructiferi şi toate lucrurile din gospodărie. Informații la telefon: 0256.357.034.


22-28 FEBRUARIE 2018 VÂND casă compusă din două corpuri de clădire, 3 camere + hol, bucătărie și cameră, hol și șpaiț plus anexe, grădină suprafața 4280 mp, cu posibilitate de construire la stradă, plas 17,68 m lungime. Preț 28.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0735.674.477. VÂND casă în Bethausen, nr. 52, 3 camere + 1, apă curentă, baie, terasă, 2 curți, grădină suprafața 2877 mp. Preț 13.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0726.236.030. Vând vilă nouă, 400 mp din 2000 mp, doar parter, panoramică, mobilă Italia, centrală lemne, izolată, 3 geamuri. Preț: 250.000 euro. Informații la telefon: 0737.803.138. DE VÂNZARE casă în Lugoj, 6 camere, curte, grădină, 700 mp, 2 corpuri clădire, zonă liniştită. Informații la telefon: 0773.788.932. VÂND casă de vacanţă în sat Surduc, la 2 km de lac, 2 camere, hol, fântână proprie, foişor, livadă de pomi, 640 mp. Informații la telefon: 0761.683.746. VÂND casă în comuna Cornea, 15 km de Băile Herculane. Casa este renovată, are 3 dormitoare, bucătărie, coridoare, fântână, grajd oi, vite, curte cimentată, 2 porţi. Informații la telefon: 0255.261.383. VÂND casă în Făget, strada Coşbuc nr. 32, compusă din 2 dormitoare, 1 salon, 2 bucătării, garderobă, baie, centrală termică pe lemne, curte, grădină. Foarte modernă. Preţ foarte bun. Informații la telefon: 0733.751.354. VÂND casă în localitatea Victor Vlad Delamarina. Informații la tel: 0751.921.932 şi 0043. 699.181.422.71 VÂND urgent şi ieftin, în rate, sau schimb cu variante Timişoara, cabană pe Clisura Dunării, 2 dormitoare, living, baie, bucătărie, mobilată şi utilată modern. Se poate vedea pe Google (Cabana Beea). Informații la telefon: 0740.186.710.

terenuri

VÂND teren 800 mp comuna Bethausen, cu proiect casă P+M, racordat la curent trifazic, apă și canal. Informații la telefon: 0764.658.037. CUMPĂR teren arabil zona Lugoj, Oloşag, Ştiuca, Dragomireşti, Zgri-

beşti, Lugojel, Satu Mic, Coştei şi teren zona str. Cloşca. Informații la tel: 0732.526.515 sau 0767.773.157. VÂND grădină 2158 mp, intabulată, cu apă, canal, plus 4 purcei, 1, 15 hectare, teren agricol, la 500 de metri de satul Lugojel, 1, 15 hectare pădure intabulată, la 2 km de Lugoj. Informații la telefon: 0729.863.900. VÂND loc de casă (plaţ), 2180 mp, în Lugojel, curent, apă, canalizare la poartă, sau schimb cu garsonieră confort I. Se poate şi casă de vacanţă. Informații la telefon: 0731.647.155. VÂND 450 mp teren intravilan în Lugoj, strada Privighetorii, front stradal 12,10 m, toate utilitățile, stradă asfaltată. Terenul este intabulat, cu acte la zi. Informații la telefon: 0730.361.804. VÂND teren pentru construcții, 2.800 mp, 60 m liniari front stradal, în localitatea Sinersig. Informații la telefon: 0768.038.252. VÂND grădină 4.316 mp, loc de casă, localitatea Țipari, comuna Coștei. Informații la tel: 0745.586.976 sau 0749.494.228. VÂND parcele de teren extravilan pe dealul Făgetului, la km 5, cu suprafețe de la 750 la 1500mp, la prețuri cuprinse între 2.200 și 4.500 euro. Ideal pentru vie, livadă, agrement, rulotă. Tel.: 0764.472.767. VÂND 12 ha pământ, bloc unitar, în Bara. Vând microbuz T2 în stare de funcţionare. Informaţii la telefon: 0374.602.237, după ora 19. VÂND teren de 500 mp, cu fundaţie şi proiect, apă, utilităţi, gard 130 mp, autorizaţie de construcţie, sau schimb cu casă sau apartament + diferenţa din partea mea. Terenul este pe str. Decebal, zonă rezidenţială. Informații la telefon: 0762.667.718. VÂND teren intravilan, în zona de case din localitatea Oloşag. Parcela are 2000 mp. Informații la telefon: 0722.708.172. VÂND teren intravilan (3.775 mp), cu loc de casă (nr. 112), în Honorici, dotat cu cabană cu 2 camere, rulotă 6 persoane,

MICA PUBLICITATE pomi fructiferi, iaz cu peşti, anexe, apă curentă, zonă frumoasă. Preţ: 20.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0723.536.234. VÂND pământ arabil în V. V. Delamarina. Informații la telefon: 0722.793.762. VÂND în Lugoj teren intravilan, suprafaţa de 15.000 mp, în spatele fabricii de margarină de pe strada Buziaşului, toate facilităţile în apropiere. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND în Lugoj teren parcelabil, ½ ha, intabulat, preţ: 15 euro compact, 30 euro parcelat, în apropierea vilelor construite lângă centură, ieşire la 2 drumuri şi încă 2 ha în drumul Buziaşului, intabulat, ieşire la 3 drumuri, apă, curent, se pretează la instalare unitate productivă, depozit, hale. Vindem şi 1 ha 300 în proximitatea centrului american de servicii, zonă aerată, bun pentru hotel, cabane. Informații la telefon: 0748.652.512. VÂND loc de casă, Ţipari, 2.150 mp, 100 stâlpi gard, 9 baloţi plasă de sârmă (20 m are un sul), sort, nisip, piatră brută. Preţ: 6.500 euro, negociabil. Informații la telefon: 0762.809.103. VÂND teren 2700 mp cu casă de lemn, nelocuibilă, în Remetea Luncă, la 25 km de Lugoj, preţ: 7500 euro, negociabil. Vând casă în Lugoj, zonă centrală, curte comună, două camere, bucătărie, hol, boxă subterană, 66 mp. Preţ: 33.500 euro, negociabil. Informații la tel: 0731.986.886 sau 0039.3203.319.431. VÂND teren în Lugoj, în capătul str. Panselelor, lângă case, terenul fiind momentan extravilan, dar cu P.U.Z. se poate face intravilan. Suprafaţa totală este de 13.850 mp. Preţ: 18.500 euro. Informații la telefon: 0724.064.272. VÂND teren în str. Bocşei, nr. 80, 600 mp - 25 euro/mp. Informații la telefon: 0721.480.186. VÂND teren 3664 mp, în Dealul Viilor, preț 20 de euro/ mp, negociabil. Informații la telefon: 0727.191.334. PROPRIETAR, vând teren 2,9 ha, extravilan, în Hezeriș - com. Coștei, la 2 km

de Lugoj, ideal pentru demararea unui proiect cu fonduri europene, și 1 ha teren în Lugoj, pe Drumul Herendeștiului, FS - 33 m, ideal pentru investiții. Informații la telefon: 0731.900.359. De vânzare teren intravilan în Lugoj, str. Panselelor, două parcele - 684 mp, suprafaţă totală 1368 mp. Terenul este îngrădit. Front stradal 36m. Preţ 35.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0737.251.621. VÂND în Ţipari nr. 252 teren 2200 mp., îngrădit cu stâlpi de beton şi plasă de sârmă, cultivat cu peste 160 de pomi fructiferi pe rod. Există curent, apă în casă, canalizare la poartă. Casa este demolabilă (fără valoare). Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND grădină în Ohaba - Forgaci, județul Timiș. Informații la telefon: 0728.481.029. VÂND teren de 750 mp în Făget. Are toate utilităţile. Informații la telefon: 0729.417.802. VÂND teren intravilan în Lugoj, Dealul Viilor. Informații la telefon: 0727.825.709. VÂND teren agricol extravilan în Buziaş - Silagiu. Informații la telefon: 0726.836.818. VÂND teren intravilan la Coşteiu. Informații la telefon: 0727.582.214. VÂND teren la centură, 8300 mp, preţ 10 euro/mp, negociabil. Informații la numărul de telefon: 0731.544.855.

închirieri

ÎNCHIRIEZ spațiu comercial (fost Cabinet Medical Dr. Apostolescu) pentru orice tip activitate, cabinet medical, sediu firmă etc., 65 mp, pe strada Cuza Vodă nr. 5, ap. 11. Informații la telefon: 0723.597.808. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, Micro I, aproape de Universitate, toate utilitățile, 130 de euro + garanție. Informații la telefon 0721.609.195. CAUT o fată serioasă pentru a sta la mine în chirie, la casă, în Lugoj. Informații la telefon: 0724.773.039. ÎNCHIRIEZ apartament cu două camere, în Cotu Mic, semi-

decomandat, 60 mp utili, două balcoane, proaspăt renovat. Se închiriază complet mobilat și utilat. Preț 250 euro + garanție. Informații la telefon: 0742.453.384. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, sau schimb cu garsonieră confort 1 plus diferență. Informații la telefon: 0725.090.781. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, micro 3, garanţie 100 de euro, chirie 100 de euro. Informații la telefon: 0727.654.623. DE ÎNCHIRIAT apartament cu o cameră, situat la etajul lll al unui bloc cu 4 etaje din cartierul Micro 3, ieşire pe str. Cloşca, zonă liniştită. Este renovat recent, este mobilat și utilat complet, tip hotelier. Se închiriază la prețul de 220 euro/ lună calendaristică. Informații la telefon: 0736.950.725. CAUT casă de închiriat în Lugoj, oferte prin plic, la adresa Bobic Vasile, nr. 14 A. com. Copăcele, sat Zorile, jud. Caraş Severin. Ofer 500 de lei. Fără familie de rromi. ÎNCHIRIEZ spațiu comercial, 40 mp, pe str. Timișorii nr. 95. Informații la tel: 0723.511.165 sau 0724.211.773 și la magazinul de piese auto de la aceeași adresă. ÎNCHIRIEZ apartament 4 camere, str. Nera, micro 4, etaj 2, 2 băi, termopane, 2 balcoane, încălzire centrală. Informații la telefon: 0731.659.012. ÎNCHIRIEZ în Lugoj apartament de lux la vilă, cu două camere, baie, bucătărie, parcare, utilat complet. Preț 220 euro + taxe ANAF. Informații la telefon: 0722.969.974. OFER spre închiriere: spaţiu 280 mp, se compartimentează în suprafeţe mai mici, teren intravilan cu vad bun, teren arabil cu vad bun. Informații la tel: 0732.526.515 sau 0767.773.157. ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial ultracentral, suprafaţă 40 mp, strada A. Mocioni, nr. 11. Informații la tel: 0773.969.349. ÎNCHIRIEZ o cameră, la casă, la doi băieți nefumători. Încălzire cu lemne. Informații la telefon: 0744.103.145.

ACTUALITATEA 11 PRIMESC fată în gazdă. Ofer condiţii deosebite. Informații la telefon: 0256.358.682.

auto

VÂND două garaje metalice demontabile. Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND Dacia 1310 L, an fabricație 1999, pentru piese de schimb. Informații la telefon: 0765.673.135. VÂND Sandero Preferance, an fabricație 2010, culoare roșu vin, 46.000 km, verificări autoservice, unic proprietar, Lugojel. Informații la telefon: 0724.378.664. VÂND Ford Mondeo berlină, motor de 2.0, motorină, an fabricație 2005, euro 4, distribuție pe lanț, înmatriculată etc. Preț: 2.500 euro. Informații la telefon: 0740.208.783. VÂND Mercedes Clasa A140 benzină, taxă nerecuperată, în stare foarte bună, numere România. Preț: 1490 euro. Informații la telefon: 0737.803.138. VÂND Ford Focus 1.8, diesel, an fabricație 2000, 2+1 uși, geamuri fumurii de FAB, scaune și parbriz încălzite, jante aluminiu de iarnă și de vară, etc. Mașina este înmatriculată. Preț: 1600 euro, negociabil. Informații la telefon: 0740.208.783. Vând VW Golf 4, capacitate 1.4, 16 valve, an fabricaţie 1999, luna iulie, 166000 km, închidere/deschidere centralizată, volan reglabil, scaune faţă reglabile orizontal/vertical, climă, ABS, ESP, airbaguri, cauciucuri iarnă, înmatriculată, revizia şi asigurarea valabile, capitala motor făcută la 154.329 km. Culoare: albastru cameleon. Preţ 1500 euro negociabil. Informații la telefon: 0726.740.077. VÂND Dodge Nitro 4x4 CRD, 2.8, diesel, 4x4, 2008, manual, stare foarte bună, distribuția, role, ulei, filtre, plăcuțe etc, schimbate de 1 lună, toate la reprezentanță, senzori parcare, cameră

pe marșarier, sistem original mp3 cu 6 cduri, airbag-uri, abs, esp etc, climă, oglinzi

încălzite, închidere centralizată, alarmă etc + un rând de cauciucuri de iarnă. Preț 8.500 euro. Informații la telefon: 0721.779.232. PROPRIETAR, vând autoturism Renault Laguna, model 2, an 2002, motor 1.8 benzină, 16 V, înmatriculată TM, are toare actele, funcţionează şi circulă. Informații la tel: 0744.292.195 sau 0726.374.672. VÂND BMW 318, benzină, an 1999, oglinzi, geamuri electrice, climatronic, km reali, carte service la zi. Maşina este adusă din Germania. Preţ: 1.790 euro, negociabil. Informații la telefon: 0799.044.033. VÂND microbuz de persoane, cu 9 locuri, marca VW, T5, roşu, an de fabricaţie 2005, motor 1.9 Diesel, înscris pe persoană fizică. Are cârlig în spate, 265.000 km reali. Preţ: 7.000 de euro, puţin negociabil. Informații la telefon: 0767.377.990. VÂND Rover 75, an fabricaţie 2002, piele, dublu climatronic, impecabil și Mitsubishi Carisma, an fabricaţie 2002, motor 1.9 TDI. Informații la tel: 0740.869.844, 0737.568.028. DEZMEMBREZ Crysler Voyager 1996, distribuție pe lanț, model lung, motor 2500 cmc. Informații la telefon: 0735.142.106. VÂND Ford Focus 1600 cmc, Turbo Diesel, an 2010, înmatriculat în septembrie 2016, 143000 km, toate accesoriile. Preț: 7800 euro, negociabil. Informații la telefon: 0737.803.138. VÂND parbrize, montaj gratuit. Vând ulei + filtre. Vând carcase chei, portbagaje Logan, bare, girofare, acumulatori – schimbat gratis + verificare încărcare, lipim oglinzi. Vând ulei 10W40 – 15 lei/l – schimbat gratis, redresor auto. Informații la telefon: 0732.526.515 sau 0767.773.157. SCHIMB parbrize, ulei + filtre; Schimb carcase chei, portbagaje Logan; Schimb baterii şi verific înărcarea; Schimbăm antigelul şi măsurăm concentraţia, lipim oglinzi, montăm huse auto. Informații la telefon: 0732.526.515 sau 0767.773.157. Cumpăr la 200300 euro DACIA,


12 ACTUALITATEA sau orice maşină în stare de funcţionare, cu acte în regulă. Informații la telefon: 0723.812.389. Vând Mercedes A140, an 2002, toate accesoriile, consum foarte mic, geamuri electrice, în stare foarte bună. Preţ: 1990 euro. Informații la telefon: 0737.803.138.

diverse

PIERDUT carnet pirotehnician, emis de I. T. M. Timiș, cu nr. 27/04. 02. 2014, pe numele Costea Gheorghe Marian. Îl declar nul. CINE a uitat o bicicletă de damă în zona Pieței Agroalimentare să sune la telefon: 0726.008.830. VÂND rafturi și pulturi pentru magazin, puțin folosite, bicicletă, drujbă, antenă satelit, la jumătate de preț. Informații la telefon: 0771.037.247. VÂND cărți, diferite domenii, în jur de 400 de bucăți. Preț: 1 leu bucata. Informații la telefon: 0740.493.111. CUMPĂR sticle vechi de bere, sifon, farmacie și apă minerală, vederi, documente, facturi și fotografii. Apelați numărul de telefon: 0748.925.189. VÂND coloană furtun polietilenă pentru apă (irigat legume, varză-vinete-ardei), diametru - 40 pentru aspersoare cu racorduri - complet și mașină plantat arpagic (ceapă, usturoi) + mașină plantat legume, sau schimb cu porumb. Informații la telefon: 0724.156.846. VÂND TV Sony, cu tub, diagonala 70 cm. Preț: 250 de lei, negociabil. Informații la telefon: 0765.368.525. VÂND o vacă bălțată românească, în Herendești, nr. 48. Informații la telefon: 0735.537.450. VÂND o vacă de 6 ani, preț 3.000 lei, un porc de 150 de kg la prețul de 10 lei/kg, negociabil. Informații la telefon: 0747.476.378. VÂND la jumătate de preț cauciucuri de iarnă + jante de aluminiu, 185/65 R14, pe 4 bolturi. Informații la telefon: 0723.130.340. VÂND lemne de foc de pădure: cer, carpen, fag., etc. Cantitatea se măsoară la domiciliul clientului. Transportul gratuit. Informații la telefon: 0763.724.677. VÂND frigider Arctic mare, televizor și bicicletă. Informații la

telefon: 0731.097.654. VÂND porci vietnamezi, 3 bucăți la 90kg fiecare. Informații la telefon: 0729.402.717. VÂND porc, aproximativ 140 kg, la prețul pieței. Informații la telefon: 0723.537.806. VÂND semicriptă (4 locuri) în Cimitirul Catolic. Cumpărătorii trebuie să fie romanocatolici. Preț 1.500 de euro. Informații la telefon: 0727.359.224. VÂND garaj metalic demontabil, în stare foarte bună, preț 800 de euro, și țuică de prune de 35 de grade, cu 20 de lei litrul. Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND pălincă de prune, 55 de grade, 25 de lei/litrul. Informații la telefon: 0752.325.319. VACĂ de vânzare, gestantă, 7 luni, vârsta 3 ani, preț negociabil. Informații la telefon: 0767.887.716. VÂND frigider, combină frigorifică Indesit, clasa A, maşină de spălat Magister, clasa A, televizor Telefunken, ecran plat, mobilă pentru camera de dormit, fără saltea, mobilă pentru sufragerie, componibilă, toate ca noi, la un preţ negociabil. Informații la telefon: 0726.054.235. LICHIDEZ stână de oi. Informații la tel: 0785.472.646 sau 0769.425.384. CUMPĂR vacă tânără, prima sau a doua fătare. Informații la telefon: 0799.655.954 VÂND ţuică prune veche, 100 l, 15 lei litrul și motor trifazic tăiat lemne + moară. Informații la telefon: 0725.155.752. VÂND 40 de capre. Informații la telefon: 0732.235.469. VÂND cărămidă crudă, de pământ, pentru teracotă. Informații la telefon: 0736.316.786. VÂND mobilă dormitor, stare foarte bună, lemn nuc furnir lustruit, 2 dulapuri, 1,80 pe 1,20, 2 paturi cu somiere din iarbă de mare, 2 noptiere, o toaletă cu oglindă mare, masă, toate la preţul de 2.100 de lei. Se vinde şi o vitrină cu sertare, nouă, foarte frumoasă, 1,45 lăţime pe 1,30 înălţime, preţ 1.200 lei, totul furniruit nuc, lustruit. Informații la telefon: 0748.652.512. DE VÂNZARE ancii pentru clarinet - 12 lei bucata, clarinete Amati (900 lei), Yamaha (1.999 lei) saxofoane: Jupiter,

MICA PUBLICITATE Steyr, Palatino. Preţ între 1.200-1.550 lei. Informații la telefon: 0729.032.120. VINDEM casă, lichidăm gospodărie, oferim la preţuri bune: mobilă dormitor, 11 piese, lemn de nuc, stare foarte bună, plapume, dune, perne, covoare, lăzi din scândură pentru depozitare, moară manuală pentru grăunţe, stâlpi din beton pentru vie, butoaie, cazan din tuci negru, 2 dune din puf de gâscă, sticle, borcane, vase, cântar cu greutăţi, canapele, mese, tablouri. Informații la telefon: 0748.652.512. Cumpăr lemne de foc, 5 m cubi. Locuiesc în Sinersig, nr. 114, Tofolean Sabin. Informații la telefon: 0738.224.621 PIERDUT un băţ de pescuit Pole Super şi mulinetă Baltzer micro 918, în zona Bini, Podul de Beton. Găsitorului îi ofer recompensă 200 de euro. Informații la telefon: 0726.959.480. VÂND ţiglă mare veche, frumoasă. Informații la tel: 0729.263.448 sau 0256.355.095. VÂND bibliotecă din 3 corpuri, de culoare neagră. Informații la telefon: 0721.915.988. VÂND un costum ţărănesc de fete compus din: poale, ie, cătrinţe, brâu şi vestă, cusute cu roşu, nou şi unul compus din poale şi ie, tot cu roşu. Informații la telefon: 0727.081.254. CUMPĂR en-gros cărţi (minim 300 buc.), clasoare cu timbre, numismatică. Informații la telefon: 0723.812.389. VÂND ţiglă mare. Informații la tel: 0729.263.448 sau 0256.355.095.

siuni diferite 1,20/45 - 45/65, canapea neextensibilă pentru hol, două fotolii la canapea, măsuţă. Informații la telefon: 0726.051.067. VÂND cărămidă Mondial Lugoj, 4000 de bucăţi la preţul de 2 lei/bucata, dozator bere cu răcitor (frigider), frigider bere la sticlă, apă etc. Informații la telefon: 0735.264.395. De vânzare: pat dublu, pat o persoană, canapea + fotolii, masă 6 persoane, scaune, profile T zincat, profil U aluminiu, moară despoiat porumb, circular cu motor 1,8 KW. Informații la telefon: 0722.426.414. VÂND la prețuri modice vană de baie, WC complet, chiuvetă, toate 250 de lei, stare bună, la zi, albine pe 20-12-10 rame la 7560-50 lei, stare bună, eventual schimb cu roiuri de albine minim 4 rame (3 puieți + 1 miere), vând tv color Toshiba 52 cm - 80 de lei. Informații la telefon: 0749.777.428. VÂND criptă cu patru locuri în Cimitirul Ortodox, moară pentru uruială, cântar de lemn cu taler. Informații la telefon: 0721.445.480. VÂND în Țipari nr. 252 aproximativ 5 mc lemne din demolare casă: corni, grinzi, lațuri, bune pentru construcții sau foc. Prețul se stabilește la vederea mărfii. Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND geam din lemn cu două canate, două uşi de cameră din lemn şi două uşi duble din lemn, una pentru interior, una pentru exterior, mobilă sufragerie, un televizor, o masă din lemn cu scaune pentru şase persoane,

o imprimantă, un iluminator din termopan pentru acoperiş, perdele de Paşcani şi o garnişă de metal, două candelabre din porţelan. Informații la tel: 0720.353.085 sau 0721.041.477. VÂND tricicletă pentru persoane cu handicap. Preț negociabil. Informații la telefon: 0727.191.334. VÂND lăzi de stupi cu magazie și pe orizontală. Preț 100 de lei/bucata. Oloșag. Informații la telefon: 0721.180.856. VÂND proteză auditivă, marcă suedeză „Oticon”, cu 15 baterii nefolosite. Aparatul este nou, nefolosit din motive medicale. Preț negociabil. Informații la telefon: 0772.058.959. VÂND stepper sport şi mountain bike, suspensii negru, aduse din Germania. Tel.: 0735.142.106. VÂND vin roşu din struguri, ţuică bătrână de prună, televizor Samsung, cântar cu greutăţi pentru cereale, porci etc. Informații la telefon: 0256.357.034 VÂND birou de calculator. Informații la telefon: 0730.235.129. VÂND canapea, 2 fotolii asortate la canapea, o masă pentru sufragerie. Informații la tel: 0771.155.957 sau 0726.051.067. VÂND un aragaz electric cu 4 plite și cuptor de copt, + un scaun pentru handicapați (cu WC). Informații la telefon: 0733.592.624. VÂND barcă fibră sticlă cu fund dublu, hidrobicicletă şi motor electric. Informații la tel: 0740.869.844, 0737.568.028. VÂND două semi-

VÂND bicicletă de cameră, nouă, nefolosită şi serviciu de masă pentru 12 persoane, 42 de piese, cehoslovac, alb cu cobalt şi auriu. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND cărbune lignit bulgări, bun pentru centrale şi sobe. Preţ negociabil, în funcţie de cantitate. Informații la telefon: 0745.808.811. VÂND mobilă dormitor Lenghel în stare foarte bună, candelabru cristal vienez vechi de peste 100 de ani. Tel. 0740.493.111. VINDEM utilaje de tâmplărie profesioniste, uzură foarte mică. Informații la telefon: 0748.040.185 VÂND geamuri în ramă de lemn, dimen-

22-28 FEBRUARIE 2018 cripte (cu 1 loc şi 2 locuri) în cimitirul catolic, 1 tricicletă (3 viteze) pentru adulţi, 1 Pegas, 2 maşini de scris Olympia, Continental, 1 semicursieră Peugeot, 1 polizor, 1 menghină, 1 maşină de cusut Singer, 1 ha teren intravilan extins, (Drumul Oloşagului), 1 cazan de cupru. Tel.: 0256.352.000. VÂND un Pegas, un Mercedes Cobra 200 D an 1980, un scaun cu rotile, o tricicletă pentru adulţi, 1 ha teren intravilan (drumul Honorici) extins, o semicriptă (un loc) şi o semicriptă (2 locuri) în Cimitirul catolic, o maşină de cusut Singer, o maşină de scris Retro, o semicursă Peugeot. Tel.: 0256.352.000. VÂND purcei vietnamezi. Informații la telefon: 0773.732.462.

servicii

CAUT familie bună pentru a mă lua în întreținere. Am 63 de ani, sunt singur, am casă, curte, grădină și pensie bună. Se poate la domiciliul meu, loc. Ohaba Lungă, jud. Timiș, sau al familiei respective. Informații la telefon: 0720.571.553. EXECUT amenajări interioare: gresie, faianță, polistiren, rigips, aplicare piatră, betoane, izolație fonică, instalații sanitare și electrice, acoperișuri, totul la cheie. Informații la telefon: 0768.882.888. FAMILIE serioasă, căutăm să luăm în întreținere bătrâni contra locuință, în Lugoj, sau în apropiere de Lugoj. Oferim îngrijire și servicii medicale. Rog seriozitate. Informații la telefon: 0769.387.074. PARCHETAR profesionist, montez și recondiționez orice tip de parchet și podele cu scule profesionale, în cel mai scurt timp.

Informații la telefon: 0761.626.324. EXECUT: zidărie, zugrăvit, rigips, termoizolații, hidroizolații, gresie, faianță, piatră, șape, betoane, parchet, podele, instalații sanitare și electrice. Telefon: 0723.130.340. DORESC să mă angajez ucenică la un salon de coafură-frizerie. Tel.: 0787.545.288. ELECTRICIAN autorizat, execut instalații electrice interioare la case (vile), asigur proiectul. Montez prize, întrerupătoare, lămpi și tablouri electrice cu siguranțe automate. Execut împământări (prize de pământ) și dau buletin de verificare. Scot contoare electrice afară din casă în B.M.P. (bloc măsură și protecție). Montez automate de iluminat casa scării la blocuri și dau garanție. Tel.: 0730.868.993. (1052018) REALIZEZ traduceri din limba engleză în limba română şi viceversa. Informații la telefon: 0769.425.086. ASIGURĂM îngrijire bătrâni (sistem centru bătrâni) care beneficiază de hrană bio și aer curat (zonă montană), sediu Jupânești, nr. 29, la 15 km distanță de Făget, județul Timiș. Tel.: 0733.751.354. PENSIONARĂ, asistentă medicală profesionistă, asigur asistenţă, injecţii, exclus sugari. Zonă apropiată de micro I, micro II, sau la case particulare. Seriozitate maximă! Tel: 0770.119.499 sau 0746.070.101. OFER servicii de consultanţă în domeniul imobiliar: vânzări, cumpărări sau închirieri de imobile, terenuri etc. Tel. 0774.590.889. IAU bătrâni în ţinere în Lugoj, sau Buziaş, pentru casă sau apartament. Suntem o familie serioasă. Tel.: 0730.214.879.

matrimoniale

DORESC să cunosc o femeie, vârsta 5764 de ani, de condiție bună, fără obligații, pentru prietenie, eventual căsătorie, cu situație materială bună. Informații la telefon: 0729.357.641.

Au plecat spre o lume mai bună

În perioada 13-20 februarie 2018, au plecat dintre noi spre o lume mai bună: Stămurean Elena (66), Gruia Dan- Nicolae (43), Pop Elena, Teslevici Ioan (94), Moisoni Domnica (81), Benceni Luțian (87), Manolache Ioan (61), Popescu Floarea, Matei Victoria (85), Neagoe Vasile (83), Popovici Irina (82), Dumitru Oprea, Pop Teodor (72), Godean Vasile (66), Gruneantu Ioan (83), Stan Ileana, Bologa Ana (44), Olariu Elena (77), Stoian Marius (62), Talpeș Ana (91), Florea Teofil (83), Ursulescu Fruga (78), Ardelean Lucian, Chitacu Cristina- Susana (67), Crăciun Ofelia (73), Ralea Elena (84), Iancu Tanase, Varga Elisaveta (93), Totir Anna, Miheț Ana (86), Gug Ioan (86), Dima Steriu (74), Vasi Maria (76), Nemeth Teresia (85), Molnar Iosif. Redacţia Actualitatea transmite sincere condoleanţe familiilor îndurerate.

S-au împlinit 6 săptămâni de când a plecat la ceruri draga noastră

Cristina RAVAC

O vom plânge și o vom păstra veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să o odihnească în pace! Familia

Pierdut certificat de înregistrare fiscală seria B nr. 1936255, pe numele Stănescu Aurora Întreprindere Individuală, loc. Coștei, str. Principală, nr.729. Îl declar nul.


23 FEBR.- 1 MARTIE 2018

RECOMANDĂRI TV

ACTUALITATEA 13

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRIMA

07:00 1 Matinal. Cu Maria Linda 10:00 Perfect imperfect 12:00 Parlamentul României 13:00 Aici, acum 15:00 Fără etichetă 16:05 EURO polis 17:30 Cooltura 18:30 Pulsul zilei cu Radu Andrei Tudor 20:00 Telejurnal 21:00 Lumea azi 21:35 Secrete de război 23:30 Telejurnal 00:10 Jocurile de iarnă 01:10 Profesioniștii cu Eugenia Vodă

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbește lumea 13:00 Știrile Pro TV 14:00 Lecții de viață 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Românii au talent cu Andra, Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu și Florin Călinescu 23:30 Profă rea, dar buuună (com., SUA, 2011) Cu: Cameron Diaz, Jason Segel

08:00 ‘Neatza cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 Divertisment 13:00 Observator 14:00 Bărbatul perfect 16:00 Observator 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:00 Riddick: Bătălia începe (SF, SUA, 2004) Cu Vin Diesel 22:30 King Kong (aventuri, coprod., 2005) Cu Naomi Watts, Jack Black

07:00 Pastila de râs 07:45 Teleshopping 09:15 Teleshopping 09:45 Trădarea 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Dragoste și ură Cu Emrah Erdogan 23:00 În bătaia inimii Cu: Ozan Akbaba, Oktay Kaynarca 01:00 Știrile Kanal D Cu Cristian Sabbagh

11:50 Destinul unui om: Ivo Andric 17:40 Prețul trădării ep.40 20:10 Jocurile Olimpice de iarnă 23:10 Captivi fără scăpare (acțiune, coprod., 2012)

06:00 Cidru cu Rosie (dramă, M. B., 2015) 07:35 Un fenomen colosal (dramă, coprod., 2016) 11:10 Cold Mountain (dramă, SUA, 2003) 13:45 Pasagerii (SF., SUA., 2016) 15:40 Urzeala tronurilor 17:50 Filme şi vedete 20:00 O dimensiune paralelă

06:45 La Dona 09:15 E scris în stele 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Regina nopții 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 La Dona 17:30 E scris în stele 19.00 Camera 309 21:00 Regina nopții 22:00 Iubire ascunsă 23:00 Trandafirul negru 00:00 Iubire ca în filme 01:00 La Dona (reluare) 02:30 Regina nopții

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

08:30 Lumea azi 09:00 Oameni ca noi 09:30 M.A.I. aproape de tine 10:00 Zon@ 10:30 Making of Eurovision 11:00 Cooltura 12:00 Starea nației 13:30 Poveste după poveste 14:30 Adevăruri despre trecut 15:00 Ora Regelui 16:00 Eurovision 2018: Selecția națională 18:15 Exclusiv în România 19:00 Teleenciclopedia 20:00 Telejurnal 21:00 Dosar România

10:00 iLike IT 11:00 Al șaselea jucător (com., SUA, 1997) 13:00 Mă însoară mama! 15:30 Românii au talent 19:00 Știrile Pro Tv 20:30 Mecanicul (acțiune, SUA., 2011) Cu Jason Statham, Ben Foster, Tony Goldwyn, Jeff Chase 22:15 Ziua Z: Apocalipsa (horror, SUA., 2013) Cu Brad Pitt, James Badge, Ludi Boeken

06:00 Observator 10:00 Guess my age Ghicește vârsta 11:00 Bărbatul perfect (com., SUA., 2005) 14:00 Partenerul meu tăcut(com., SUA, 1999) 16:00 Observator 17:00 Dragoste fără preaviz (dr., coprod., 2009) 19:00 Observator 20:00 101 dalmațieni (aventuri, SUA., 1996) Cu Jeff Daniels, Glenn Close 22:00 Asia express

07:00 Știrile Kanal D 8:45 Trădarea Cu Ayca Bingol 11:00 Sport, dietă şi o vedetă Cu Florentina Opriș 11:30 Teleshopping 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:15 Buletin de București (com., Rom., 1982) Cu: Mircea Diaconu 17:15 Asta-i România 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon.Reality Show 23:15 Bravo, ai stil! All Stars Gala

13:30 MotorVlog 15:00 Cap compas 18:00 Visul canadian 20:10 Punct ochit, punct...iubit 22:10 1612: cronica unor vremuri tulburi (dramă, Rusia, 2007) Cu Dimitri Ulianov

06:00 În junglă (animație., SUA., 2006) 07:25 Pasagerii (SF, SUA., 2016) 09:25 6,9 pe scara Richter 12:50 Concurentul (com., SUA., 2005) 14:25 Mașini 3 (animație, SUA., 2017) 18:20 Cine-i șef acasă? 20:00 Dragostea mea (com., Franța, 2017) 00:55 Sin City (thriller, SUA., 2005)

06:45 La Dona 09:15 E scris în stele 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Regina nopții 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 La Dona 17:30 E scris în stele 20.30 Camera 309 21:30 Regina nopții 22:30 Iubire ascunsă 23:30 Trandafirul negru 00:30 Iubire ca în filme 01:30 La Dona 03:45 Regina nopții (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

08:10 Universul credinţei 10:00 În grădina Danei 10:35 Viaţa satului 13:00 Jocurile olimpice de iarnă 15.00 Telejurnal 15:30 Politică şi delicateţuri 16:30 Handbal feminin 18:10 Lozul cel mare 18:45 #eusuntromânia 19:00 Secrete de război 21:00 Teaser Eurovision 2018 21:10 Eurovision 2018: Selecția națională

07:00 Știrile Pro TV 11:00 Dansul dragostei: Bătălia starurilor 13:15 Ce spun românii 16:15 Paul, mare polițist la mall (com., SUA, 2009) 19:00 Știrile Pro TV 20:30 Planeta maimuțelor: Revoluție (SF, SUA., 2014) Cu Gary Oldman 23:00 Omul cu pumni de fier Cu Russell Crowe, Lucy Liu

06:00 Observator 10:00 Guess my age Ghicește vârsta Game show 11:15 Crăiasa zăpezii: Foc și gheață (anim., Rusia, 2016) 13:00 Observator 14:00 101 dalmațieni(aventuri, SUA., 1996) 16:00 Observator 17:00 Fructul oprit 19:00 Observator 20:00 În puii mei! 21:00 iUmor Cu Cheloo, Delia și Mihai Bendeac 23:00 Asia Express Cu Gina Pistol (reluare)

07:00 Ştirile Kanal D 07:30 Sport, dietă și o vedetă 08:45 Trădarea 11:30 Teleshopping 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Buletin de București (com., Rom., 1982) 15:00 Asta-i România! 16:30 Bravo, ai stil! All Stars Gala 1 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon Reality Show 23:15 Ochii din umbră 01:15 Știrile Kanal D 02:15 Ziua în care mi s-a scris destinul

Vineri

13:00 Nimeni nu-i perfect 14:00 Focus 16:00 Pasiune toscană 17:00 Elisa di Rivombrosa 18:00 Focus 20:30 Paradisul în direct (comedie., Rom, 1997)

HBO

PRIMA 10:00 Secrete de stil 14:00 Vacanța cea mare (com., Rom., 1988) 19:30 Mama mea gătește mai bine 20:30 Super cireaşa de pe tort 22:30 Uraganul (dramă, SUA., 1996)

Sâmbătă HBO

12:40 Furtună în Pacific 14:20 Centenar- 5 minute de istorie 18:00 Visul canadian episodul 2 20:10 Jocurile olimpice de iarnă (reluare)

PRIMA

PRO 2

06:45 La Dona (reluare) 09:15 E scris în stele 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Regina nopții 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 La Dona 17:30 E scris în stele 19.00 Camera 309 21:00 Regina nopții 22:00 Iubire 06:00 The waterboys (dr., Olanda, 2016) ascunsă 07:35 Monștri pe roți (acțiune, SUA., 2016) 23:00 Trandafirul 11:00 Dragostea mea (com., Franța, 2017) negru 14:45 Bambi (anim., SUA., 1942) 00:00 Iubire ca în 15:55 Războiul stelelor - Episodul 6 filme 20:00 Baywatch (acțiune, coprod., 2017) 01:00 La Dona 21:55 Aici, acum episodul 2 02:30 Regina nopții 23:00 Aliatul (dramă, coprod., 2016) 10:00 Mama mea gătește mai bine 15:30 Chef Dezbrăcatu’ 19:30 Mama mea gătește mai bine 20:30 Schimb de mame 22:30 Big Man: Boomerang

duminică

n Riddick: Bătălia începe

Planetele cad una după alta sub stăpânirea Necromogerilor - războinici cuceritori care oferă lumii întregi o alegere simplă - să se convertească sau să moară. Aceia care refuză regulile impuse de ei speră în zadar că cineva sau ceva va încetini creșterea Imperiului Necro.Vin Diesel salvează ziua.

n VINERI n 20.00 n Antena 1 n

HBO

n Mecanicul

Arthur Bishop (Jason Statham) este un “mecanic”, un asasin de elită cu un cod de onoare strict și cu un talent unic pentru eliminarea țintelor. Este o slujbă care necesită profesionalism desăvârșit și o detașare absolută, iar Bishop e cel mai bun din breaslă. Dar când mentorul și prietenul său apropiat, Harry (Donald Sutherland), este ucis, Bishop își pierde orice urmă de detașare. Următoarea lui misiune e una autoimpusă: vrea să-i vadă morți pe cei responsabili de crimă.

n SÂMBĂTĂ n 20.30 n PRO TV n

n Planeta maimuțelor: Revoluție

O populație aflată în dezvoltare, maimuțele evoluate genetic conduse de Caesar (Andy Serkis), sunt amenințate de un grup de oameni supraviețuitori ai devastatorului virus ce a făcut ravagii în urmă cu zece ani. Reușesc să încheie temporar pace, însă aceasta se dovedește fragilă și de scurtă durată, căci ambele părți se află pe picior de război, un război ce va hotărî care va fi specia dominantă de pe Pământ.

n DUMINICĂ n 20:30 n PRO TV n


14 ACTUALITATEA

RECOMANDĂRI TV

23 FEBR.- 1 MARTIE 2018

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

06:05 Starea nației 07:00 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 11:45 Teleshopping 12:00 Tribuna partidelor parlamentare 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Maghiara de pe unu 17:00 Telejurnal 17:30 Întrebări şi răspunderi 18:30 Pulsul zilei 21:00 România 9 22:30 Starea nației 23:30 Telejurnal 00:30 Anchetele comisarului

10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Mă însoară mama! Cu Cove și Dana Rogoz 23:00 Pe bune?! Sezon nou Cu Andi Moisescu 00:00 Ştirile Pro TV 00:30 Spion pe cont propriu 01:30 Mă însoară mama! (reluare)

06:00 Observator 08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:00 Asia Express Reality Show 23:00 Xtra Night Show cu Dan Capatos 01:00 Prietenii de la 11 02:45 Acces direct 04:15 Totul pentru dragoste (reluare)

07:00 Pastila de râs 09:15 Teleshopping 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon Reality Show 23:15 Wow Biz 00:30 Ştirile Kanal D 01:30 Ziua în care mi s-a scris destinul Cu Ozcan Deniz 04:15 Te vreau lângă mine (reluare)

11:50 Înapoi la populația changa 13:40 Cultura minorităților 14:10 Se zice că... 17:40 Prețul trădării 20:10 Insula sufletelor pierdute( av., Germ., 2007)

06:00 John Carter (acț., SUA., 2012) 08:10 De ce el? (com., SUA, 2016) 12:25 Monștri pe roți (acț., SUA, 2016) 14:10 Britannia episodul 5 15:00 O familie modernă 17:50 Frumoasa și bestia 20:00 Aici, acum (serial) 21:00 Divorț (serial)

06:45 La Dona 09:15 E scris în stele 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Regina nopții 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 La Dona 17:30 E scris în stele 19.00 Camera 309 21:00 Regina nopții 22:00 Iubire ascunsă 23:00 Trandafirul negru 00:00 Iubire ca în filme 01:00 La Dona 02:30 Regina nopții (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

06:05 Starea nației 07:00 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Tribuna partidelor parlamentare 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Maghiara de pe unu 17:00 Telejurnal 17:30 Europa mea 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 21:00 România 9 22:30 Starea nației 00:30 Adevăruri despre trecut 01:00 România 9 (reluare)

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fierbinți episodul 1 sezonul 13 23:30 Știrile Pro TV 00:00 Spion pe cont propriu Cu Jeffrey Donovan, Gabrielle Anwar 01:00 Ferma vedetelor (reluare)

08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 Cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Divertisment 16:00 Observator 17:00 Acces direct 20:00 Asia Express Reality Show Cu Gina Pistol 23:00 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00 Prietenii de la 11 Cu Diana Munteanu

07:00 Pastila de râs 09:15 Teleshopping 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon Reality Show 23:15 Wow Biz 00:30 Ştirile Kanal D 01:30 Ziua în care mi s-a scris destinul (reluare) 04:15 Te vreau lângă mine (reluare)

10:10 Femei de 10, bărbați de 10 14:10 Se zice că... 15:40 Starea nației 17:40 Prețul trădării 18:50 E vremea ta! 20:10 Ferma (dramă, SUA., 1994) 22:10 Fata din parc (dr., SUA.,07)

07:40 Sieranevada (dr., Rom., 2016) 10:30 Frumoasa și bestia 14:40 După realitate (com., SUA., 2016) 16:10 Divorț (serial) 17:10 Știrile săptămânii 20:00 Britannia (serial) ep.6 20:50 Haita (serial) ep.6 21:50 Mozaic episodul 5

06:45 La Dona 09:15 E scris în stele 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Regina nopții 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 La Dona 17:30 E scris în stele 19.00 Camera 309 21:00 Regina nopții 22:00 Iubire ascunsă 23:00 Trandafirul negru 00:00 Iubire ca în filme 01:00 La Dona 02:30 Regina nopții (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

07:00 1 Matinal 09:45 Teleshopping 10:00 Perfect imperfect 12:00 Tribuna partidelor parlamentare 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Convieţuiri 17:00 Telejurnal 17:30 Interes general 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal Meteo, Sport 21:00 România 9 22:30 Starea nației 00:25 Vorbeşte corect! (reluare) 01:00 România 9

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Ferma vedetelor Cu Monica Bîrlădeanu 22:30 Pe bune?! Cu Andi Moisescu 23:30 Știrile Pro TV 00:00 Spion pe cont propriu 01:00 Ferma vedetelor (reluare) 03:00 Vorbește lumea

06:00 Observator 08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste divertisment 16:00 Observator 17:00 Acces direct 20:00 Fructul oprit Cu: Michaela Prosan, Carmen Tănase 22:45 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00 Prietenii de la 11 Cu Diana Munteanu (reluare)

07:00 Pastila de râs 07:45 Teleshopping 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Dragoste și ură 23:15 Wow Biz 00:30 Ştirile Kanal D 01:30 Ziua în care mi s-a scris destinul (reluare) 04:15 Te vreau lângă mine (reluare)

10:10 Femei de 10, bărbaţi de 10 11:00 Pescar hoinar 14:10 Se zice că... 17:40 Prețul trădării 20:10 Telecinemateca: Cabaret 22:20 Red Hill (thriller, Australia, 2010)

06:00 Jucării (comedie, SUA., 1992) 08:00 După realitate 09:30 Gardienii Galaxiei Vol. 2 14:00 Oameni ca noi (dr., SUA, 2012) 15:55 Fargo (serial) 17:50 Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar (av., SUA., 2017) 20:00 Baywatch (acț., coprod., 2017)

06:45 La Dona 09:15 E scris în stele 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Regina nopții 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 La Dona 17:30 E scris în stele 19.00 Camera 309 21:00 Regina nopții 22:00 Iubire ascunsă 23:00 Trandafirul negru 00:00 Iubire ca în filme 01:00 La Dona 02:30 Regina nopții (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

06:05 Starea nației 07:00 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 11:45 Teleshopping 12:00 Parlamentul României 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Akzente 17:00 Telejurnal 17:30 Lozul cel mare 18:00 Banii tăi 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 21:00 România 9 22:30 Starea nației 00:25 Vorbeşte corect! 00:30 Banii tăi (reluare) 01:00 România 9

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea Cu Cove şi Adela Popescu 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă Sezon nou 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fierbinți episodul 2 sezonul 13 21:30 Ferma vedetelor 23:30 Ştirile Pro TV 00:00 Spion pe cont propriu (serial) 03:00 Vorbește lumea (reluare)

06:00 Observator 08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Divertisment 16:00 Observator 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:00 Guess My Age Ghicește vârsta Game Show Cu Dan Negru 21:15 IE, Românie! Reality show Cu Mircea Radu 23:15 Xtra Night Show Emisiune tabloid

07:00 Pastila de râs 09:15 Teleshopping 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show Sezon nou 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Dragoste și ură 23:00 Wow Biz 00:30 Ştirile Kanal D 01:30 Ziua în care mi s-a scris destinul 04:15 Te vreau lângă mine (reluare) Cu Bianca Drăgușanu

10:10 Femei de 10, bărbaţi de 10 11:00 Euromaxx 11:50 Manuscrisul de aramă 14:10 Se zice că... 16:40 Femei de 10, bărbați de 10 20:10 Iubire ca la carte (dramă, SUA., 2007)

luni

PRIMA 13:00 Secrete de stil 16:00 Pasiune toscană 17:00 Elisa di Rivombrosa 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Numărătoarea inversă (acț., coprod., 1997)

HBO

marţi

PRIMA 14:00 Focus 16:00 Pasiune toscană 17:00 Elisa di Rivombrosa 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Șeful (acț., Hong Kong, 1971) Cu Bruce Lee

HBO

PRIMA 13:00 Cu lumea-n cap 16:00 Pasiune toscană 17:00 Elisa di Rivombrosa 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Cronica Cârcotașilor Cu Șerban Huidu, Ioana Petric

miercuri HBO

joi

HBO

PRIMA 14:00 Focus 16:00 Pasiune toscană 17:00 Elisa di Rivombrosa 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Cursa împotriva morții (acț., SUA, 2011)

06:00 O întâlnire pentru Mad Mary 07:25 Prima recoltă (dr., Franța, 2015) 09:00 Mesaj pentru tine (dr., Germ., 2016) 12:15 Florence Foster Jenkins 14:05 Trolii (anim., SUA., 2016) 18:15 Viața secretă a cuplurilor (serial) 19:15 Lumea de dincolo (serial) 20:00 The Bridge (dr., SUA., 2015) 23:15 Seiful (horror, SUA., 2017)

PRO 2

06:45 La Dona 09:15 E scris în stele 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Regina nopții 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 La Dona 17:30 E scris în stele 19.00 Camera 309 21:00 Regina nopții 22:00 Iubire ascunsă 23:00 Trandafirul negru 00:00 Iubire ca în filme 01:00 La Dona 02:30 Regina nopții 03:30 Camera 309 (reluare)


22-28 FEBRUARIE 2018

TIMP LIBER

ACTUALITATEA 15 Horoscop săptămânal

.

B

Test

ERBEC: Eșți luminos şi vorbeșți cu mult farmec. Razele astrelor îți ating în chip minunat gândurile. Întâlnirile cu persoanele din anturajul apropiat sunt foarte interesante, chiar cu note spectaculoase. Stările interioare fluctuează mult, recomandabilă fiind acum mai ales tăcerea şi retragerea din mijlocul celorlalţi.

T

Ce culoare are sufletul tău?

De cele mai multe ori oamenii acționează conform normelor sociale și nu conform sentimentelor care îi animă. Fiecare gest, fiecare faptă au o poveste psihologică interesantă, care întruchipează o culoare. 1. Cât de des faci ceea ce simți? a) De cele mai multe ori îmi urmez instinctul lăuntric. b) Suport bine traumele și mă las în voia moralității. c) Toată lumea ar trebui să știe că orice fac o fac pentru mine. 2. Dacă văd un om singur pe stradă îl întreb dacă are nevoie de ajutor: a) Pentru că eu aș putea fi în aceeași situație la un moment dat. b) Nu îl ajut decât dacă voi fi răsplătit în chip moral. c) De ce aș interveni dacă nu e loc de recompensă materială. 3. Pentru situațiile de criză nu mă pot abține de la a face reproșuri: a) Corect e să știe toată lumea de ce fac ceea ce fac. b) Mi se pare o stupiditate să tac din gură. c) Cine îndrăznește să ma ia la rost suportă consecințele. 4. Când vorbesc cu lumea din jur folosesc un ton plăcut: a) Pentru că oamenii merită să știe căldura mea sufletească. c) Pentru că scopul e persuasiunea. d) Deocamdată nu am nevoie de adaptări la ceea ce e plăcut. 5. Împrumut bani celorlalți doar

corpion: Partenerul de viață și colaboratorii vor dori să te implici mai mult de acum încolo în treburile comune, cerându-ți explicații serioase. Poate ar fi bine să te detașezi de treburile tale personale, chiar și preț de câteva momente și să fii alături de ceilalți. Unii au nevoie doar de prezența ta puternică.

emeni: Sunt posibile prietenii noi sau altele vechi să dispară din sfera ta de interes. Astfel discuţiile, întâlnirile cu aceştia se pot dovedi utile pe termen lung, și domeniile spirituale îți vor atrage atenția și eforturile, dar nu forța nota. Cariera profesională şi imaginea ta în societate primesc raze astrale accentuate, benefice.

ăgetător: Acum aventurile şi distracţiile sunt pe primul loc. Posibil și să te îndrăgosteșți. Ai noroc și astrele te protejează. La locul de muncă îți vei demonstra talentele și experiența. Relațiile parteneriale sunt dinamice și bine ar fi să te alături partenerului de viață sau colaboratorilor în activitățile comune.

R

ac: Eșți foarte atent la imaginea ta în societate şi la felul în care apari la locul de muncă. Sunt posibile răsturnări de situaţie minunate. Unele aspecte nerezolvate se vor rezolva, în timp ce altele noi, benefice se întrezăresc la orizont. Și domeniul financiar se va modifica urmare schimbărilor profesionale.

F

P

ecioară: Sănătatea necesită o atenţie deosebită acum. Relaţiile parteneriale vor lua turnuri deosebite, dar favorabile pe termen lung. Sfaturile sau sprijinul dorit de la ceilalți, mai ales de la partenerul de viață sau de la colaboratori se vor contura în chip minunat. Dar trebuie să fii oarecum înțelegător, pentru că ceilalți au și alte preocupări.

Preşedinţi ai SUA

ărsător: Planurile de călătorii sau de studii sunt la mare căutare și chiar ai nevoie fie să pleci pentru a rezolva chestiuni personale și profesionale, fie pentru a studia ceva în domeniul profesional în care activezi. Atenţie la cuvinte şi gânduri, deoarece forţa de realizare a dorinţelor şi viselor este destul de mare!

eşti: Se pot soluţiona situaţii ce stagnează de mult. Cadourile şi recompensele băneşti sunt şi ele prezente. Atenţie la tot ce se petrece în acest sector, deoarece apar informații noi atât în ceea ce privește sursele tale de venit, cât și schimbarea condițiilor de muncă! Fii mai scump la vorbă și mai precaut în gesturi. Ocupă-te și de treburile gospodăreșți. Poezie de patru versuri

Abraham... Perceptor (înv.)

Clare Pantof uşor (înv.)

Aoleu! (var.)

Mamifer sud-american Membru inferior

Vas

Nete!

Din neamul celţilor

Cultivator de in Nae Ionescu

Acela (pop.)

Ziua în curs Femela câinelui

Cântă cu suflet

Aglomeraţie

Eugen Tătar

Abis!

Reîntors în patrie

Adevărat

(4.03.1861 - 15.04.1865) Tocmeală (reg.) Luat de pomană

C

apricorn: În acest interval, se animă relațiile cu anturajul și întâlnirile cu prietenii. Multe dialoguri, schimb de opinii, informații benefice. Relaxează-te cu un hobby, pentru că ai multe de făcut și acasă și la serviciu, fiind nevoie să te și odihneșți din când în când. Relațiile colegiale sunt amestecate, deci fii prudent.

V

Mircea ANGHEL

- Bine, Ioane, da‘ nu-i nevoie să mă înjuri! - Nu te-am înjurat, proasto! Țiam zis doar F.A.Q., adică inițialele de la “Frequently Asked Question”, sau mai pe înțălesu‘ tău, dacă ai cumva vreo nelămurire! JJJ Cea mai scurtă glumă: “Două femei stau liniștite...” JJJ - Da’ de ce plîngi, domnișoară? - Iubitul meu mi-a dat papucii! - Și, care-i problema? Ți-s mari sau te strîng? JJJ În România, într-o redacţie de ziar: - Aş scrie ceva critic despre Statele Unite! - Nu, că se supără Trump şi ne taie de pe lista invitaţilor la Casa Albă. - Aş scrie atunci despre ruși... - Nu, că se supără Putin şi ne taie petrolul. - Poate ceva despre Israel?!? - Nu, că se supără evreii şi ştii ce taie ăştia! JJJ Întrebare: Dacă mă urc pe cîntar și-mi apare CNP-ul înseamnă că-s grăsuță?!?

S

L

eu: Astrele îți trimit influxuri speciale pentru a-ți deschide mentalul spre noi filozofii de viață. Planurile de călătorii sau de studii pot cunoaşte răsturnări de situaţie spectaculoase. Ai grijă însă la situațiile privind banii și bunurile comune cu partenerul de viață sau colaboratorii. Prudență și răbdare deocamdată!

s bancuri s bancuri s bancuri Cea mai minunată declaraţie de amor, şoptită, în somn, după o noapte de Valentine’s Day, dimineaţa: - Iubireeee, nu uita să iei pîine! JJJ - Te iubesc! - Neahh, nu-mi spune mie, scrie-mi pe FB să vadă toţi! JJJ Vine un tip la doctor, cu un cui înfipt în cap. Doctorul: - Dacă ai 100 euro, scot cuiul, te cos și ești ca nou! - Nu am așa bani, dom’ doctor! - Cu 50 euro, scot cuiul, te dau cu iod și va trece rana în timp! - Nici așa n-am bani, dom’ doctor! - Da’ ce ai, măi, omule?!? - Păi am asigurare la casa de sănătate, domn doctor! - Băăăă, băiatule, cu asigurarea aia pot să îndoi cuiul, ca să nu te încurce când îţi pui căciula! JJJ Undeva în Ardeal... - Tu Mărie, vezi cînd mă întorc acasă de la cursu‘ de engleză poate nu găsesc mîncarea făcută, curățenie în casă și cămășile călcate!... Fachiu???

S

aur: Sufletul tău are nevoie de odihnă și răsfăț. Pe de altă parte, carieră profesională şi imaginea ta în societate sunt sub ocrotirea razelor astrale. Prietenii îți sunt mereu în preajmă. Forţa protectoare divină o vei simţi discret, dar suficient de puternic. Toate informaţiile primite sunt foarte importante pentru viitor.

G

atunci când am eu destule bancnote în portofel: a) Chiar dacă dispun de sume mari, nu ofer dacă nu primesc înapoi. b) Cine nu are, să stea fără. c) Există multe locuri de muncă libere! 6. Când văd un câine pe stradă sunt destul de afectat: a) Motivul pentru care ajut câinele cu o bucată de pâine e unul pozitiv. b) Sper să nu mi se întâmple așa ceva, pentru că e vina politicii orașului. c) Merg mai departe. Rezultate: Majoritatea A: Expresia moralității e un punct forte în caracterul tău. Culoarea care te caracterizează este galben și definește căldura cu care acționezi în orice situație. Nu există probleme reale pe care să nu le poți rezolva cu tăria calmului care îi șochează pe toți. Majoritatea B: Nu te implici în chestiuni absurde. Culoarea sufletului tău este albastru și confirmă starea de stabilitate cu care te manifești în public. Totul ți se pare a ține de puteri pe care nu le poți controla și atunci alegi resemnarea ca și cauză a problemelor pe care și așa le tratezi cu indiferență. Majoritatea C: Nimic nu e la fel de important ca sentimentul de impetuozitate în fața realității. Culoarea sufletului tău este negru și accentuează forța caracterului de a se lipsi de responsabilități inutile. Ceea ce e mai important pentru tine pare a fi costul implicării.

B

alanţă: Vor apărea cheltuieli comune cu alții și demersuri necesare vânzării sau achiziționării unor bunuri patrimoniale. Sunt posibile călătorii îndepărtate, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, dar și implicarea în studii și documentare necesare în domeniul profesional, în speță la locul de muncă.

Licenţiat


16 ACTUALITATEA

REGIONAL

22-28 FEBRUARIE 2018

Lugoj şi Timişoara vor fi gazdele turneului ArgEnTango Tradiţional Analia Selis şi ArgEnTango aduc tangoul tradiţional argentinian pe scenele din România şi Germania

„Dacă eşti dezorientat, continuă să dansezi tango.” (Replică din filmul Parfum de femeie) În luna martie, Lugoj și Timișoara vor fi gazdele turneului ArgEnTango Tradițional, un proiect ce își propune să aducă tangoul tradițional argentinian, dar și pe cel românesc, pe scenele din România și Germania. În continuarea turneelor naționale „Piazzolla, o poveste autentică” ediția I și II, și proiectul „Tango la Cetate”, ArgEnTango duce mai departe dorința de a promova stilul tango, cântat în manieră tradițională, autentică și la cel mai înalt nivel artistic. Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Cas-

tro, bandoneonistul Mariano Castro și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu, ArgEnTango Tradițional, ce se va derula în luna martie 2018, în 12 orașe din România și Germania. „Mă bucur să mă întorc pe scenă și să continui povestea frumoasă a tangoului, alături de ceilalți membri ArgEnTango. Cu turneul Tradițional ne-am propus să stabilim o punte între tangoul tradițional argentinian și cel românesc. Astfel, publicul va putea asculta tangouri tradiționale de Carlos Gardel, Alfredo Le Pera, Sebastian Piana, orchestrate unitar ca sonoritate pentru acest cvintet, alături de câteva piese celebre din repertoriul de tango românesc.” (Analia Selis)

„În luna martie este celebrată pretutindeni feminitatea. Ne dorim să onorăm acest moment prin seducătorul tango, un gen muzical ce transmite multă emoție și ardoare, prin urmare cea mai frumoasă declarație de iubire pe care o puteam adresa publicului nostru.” (Răzvan Suma) După numai un an de zile în care ansamblul a realizat trei turnee naționale, zeci de concerte și două CD-uri înregistrate în concert live, ArgEnTango s-a consolidat ca un ansamblu de tango original, stabilit în România. Concertele turneului ArgEnTango vor avea loc în următoarele localități: Dumbrăveni (3.03.2018, ora 19:00, Casa de Cultură), în Germania (14.03.2018, Kammermusiktage Barth Festival), Ploiești (16.03.2018, ora 19:00, Sala Filarmonicii Paul Constantinescu), Satu Mare (18.03.2018, ora 18:30, Sala Filarmonicii Dinu Lipatti), Baia Mare (19.03.2018, ora 19:00, Teatrul Municipal Baia Mare), Lugoj (20.03.2018, ora 19:00, Teatrul Municipal Lugoj), Timișoara (21.03.2018, ora 19:00, Sala Capitol), Zalău (22.03.2018, “Concert TenarisSilcotub”), Bistrița (23.03.2018, ora 19:00, Sinagoga), Cluj-Napoca (24.03.2018, ora 19:00, Auditorium Maximum), București (27.03.2018, ora

19:00, Sala Radio, invitat special Radu Almășan). Invitați speciali în fiecare concert vor fi dansatori renumiți de tango din toată țara: Laura Iaru și Csongor Kicsi, în Dumbrăveni, Ploiești și București; Ioana Lascu și Horia Calin Pop, la Satu Mare, Zalău, Bistrița și Cluj-Napoca; Oana-Maria Horotan și Adrian Moș, la Baia Mare, Cristina Daju și Alex Apetrei, la Lugoj și Timișoara. CD-ul “Piazzolla - O poveste autentică”, semnat de membrii ArgEnTango, va fi disponibil în foaierele sălilor de concert. După fiecare concert, va avea loc o sesiune de autografe. Nicolae SILADE

OPORTUNITĂȚI ANGAJARE: Avem nevoie de TINE

4 Numărul 1 în Europa în producția echipamentelor profesionale pentru ciclism 4 Clienți în peste 50 de țări la nivel mondial 4 Peste 1200 de angajați, cu birouri în Italia, USA și România

Angajăm: v Operator croi v Muncitori necalificați (femei) v Magazioner v Sudor cu sau fără experiență

SC SILCOM SA angajează Operatori CNC lăcătuşi

sudori

Informatii la telefon 0256.307.300 sau la sediul firmei: Lugoj, str. Timișorii nr 143-147.

Oferim: v Salariu Atractiv v Bonusuri și prime v Tichete de masă v Pentru cei din afara localității se decontează transportul

Dacă ești interesat trimite C.V.-ul la office@textilalugoj.ro Sau vino la sediul nostru din Str. Țesătorilor nr.16 Tel: 0256 353 050

Lugoj, str. Ţesătorilor nr. 16

Marketul tău cu de toate!

Ieftin şi de calitate! Peste 6.000 de produse. Market 100 % românesc!


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.