Actualitatea 1072

Page 1

n Nr. 1072 n Anul 22 n

3-9 Mai 2018 n 2 lei n

ACTUALITATEA

n Săptămânal pentru oameni inteligenţi n

n www.ziarulactualitatea.ro n

O colecție a muzeului lugojean, în atenția cercetătorilor americani

La mijlocul lunii aprilie, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj a fost prezent cercetătorul american prof. dr. Jeremy M. Hutton, profesor asociat la University of Wisconsin–Madison, însoțit de asistentul domniei sale. Profesorul Hutton a fost interesat de trei inscripții palmyrene din epoca romană ce datează din secolele II - III d.Chr., care se află în colecțiile muzeului lugojean, provin din săpăturile regretatului G. G. Mateescu și au ca proveniență castrul de la Tibiscum. Cele trei inscripții ce vor fi analizate și studiate vor fi cuprinse, alături de multe altele, din întreaga lume, în corpusul de inscripții palmyrene și aramaice ce fac obiectul unui vast proiect de cercetare inițiat de Universitatea Wisconsin, de a realiza un catalog al tuturor inscripțiilor palmyrene existente. n Detalii în pagina 3

Pagina 5

n Mircea Anghel îşi lansează cea de a doua carte la Casa Bredicenilor

n Laureaţii Concursului n Aura Twarowska a „doInternaţional de Interpre- nat” masteranzilor o parte tare Pianistică „Clara Peia” din multiplele-i cunoştinţe Pagina 4

Pagina 2 Timp de două zile (20-21 aprilie 2018), la Uzdin - Voivodina, Serbia, în organizarea Societăţii Literar-Artistice TIBISCUS, din aceeaşi localitate, a avut loc Simpozionul Internaţional Oameni de seamă ai Banatului, ediţia a XXII-a.

n Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Lugoj, la ora bilanţului

Pagina 5 De curând, la Cercul Militar Lugoj, a avut loc Adunarea generală a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” (A.N.C.E.R.M.) - Filiala Judeţeană „Gl. D. P. Tocineanu” Lugoj. Au fost prezentate Darea de seamă şi activităţile care se vor desfăşura în anul 2018.

n Prima ediţie a Galei folk Pagina 5

Pagina 7

n Uzdinul, capitala Limbii celei Române, şi Oamenii de seamă ai Banatului

Pagina 6 Colegul nostru Mircea Anghel își lansează cea de a doua carte: „Vitralii din cioburi de realitate”, apărută recent la Editura Waldpress, din Timișoara. Evenimentul, organizat de Biblioteca Municipală Lugoj și Cenaclul „Anotimpuri”, va avea loc marți, 8 mai, ora 18.

Lugojul a fost gazda unui regal muzical adresat micilor interpreţi: cea de-a VI-a ediţie a Concursului Internațional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, organizat de Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, eveniment care a reunit peste 100 de mici pianiști.

Filarmonica George Enescu, București, în parteneriat cu Asociația Nirmal Art, a organizat în perioada 2328 aprilie 2018, la Ateneul Român, cursurile de măiestrie vocală susținute de binecunoscuta solistă de operă, mezzosoprana Aura Twarowska.

În organizarea Casei de Cultură a Municipiului, cu sprijinul financiar la Consiliului Judeţean Timiş şi al Primăriei Lugoj, prima ediţie a Galei Folk îi are ca invitaţi pe Ilie Stepan, Horea Crişovan, Florin Cvașa; Mircea Bodolan; Imi Hallof & Daniela Marcu.

Vino în echipa noastră! 4 15 cusătorI piele 4 3 croitorI piele

Mai avem nevoie de: 4 2 montatorI faze manual Nu pierde oportunitatea de a beneficia de: n un salariu atractiv n bonuri valorice din prima zi lucrată n valoarea unui bon este de 15 lei n prime de Sărbători şi de vacanţă n ore suplimentare plătite 175% n transport gratuit (doar pentru angajaţii care nu au domiciliul stabil în Lugoj)

pentru secția confecții încălțăminte 4 2 SUDorI 4 2 AJUtor SUDOR 4 2 PRESatorI

pentru secția confecții metalice Dacă te-ai hotărât să faci parte din echipa noastră te așteptăm la sediul firmei de pe str. Nicolae Titulescu, nr.78, pentru a depune o cerere de angajare.

Informaţii suplimentare se pot obține la telefon 0256 / 351 634.


2 ACTUALITATEA n Concert extraordinar susţinut de AG Weinberger Band la Teatrul Municipal

Miercuri, 16 mai 2018, cu începere de la ora 19, în Sala Teatrului Municipal „Traian Grozavescu” Lugoj, va avea loc un concert extraordinar susţinut de AG Weinberger Band. Prezintă Vasile Gondoci. Evenimentul muzical cuprinde piese world class rock/blues/jazz și este organizat de Primăria Municipiului Lugoj, Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, Teatrul Municipal „Traian Grozavescu” Lugoj și Fundaţia „BlueSylvania”. Prețul unui bilet este de 30 de lei și poate fi achiziționat de luni până sâmbătă, între orele 15 – 18, de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj. Informaţii se pot obţine la telefon 0721.563.807. Parteneri media: Actualitatea, Redeşteptarea,Nova FM, Ten TV, Lugojeanul.ro, Radio România Reșița și Lugoj City Events.

n Rafael Matiaş expune la English Pub Art Club Lugoj

Joi, 3 mai, cu începere de la ora 19, English Pub Art Club va găzdui un vernisaj și un recital de chitară clasică. Este vorba despre expoziţia de pictură a artistului plastic Rafael Matiaş şi recitalul de chitară clasică susținut de Paul Tudora. Lucrările semnate de pictorul timişorean Rafael Matiaş sunt reunite sub titlul „Explorări în imaginarul abstract”. Cuvântul de deschidere îl vor avea sculptorul Ma­rius Bacriu, preşedintele UAP Lugoj şi pictorul Sorin Nicodim. De adăugat că numărul 80 (martie – aprilie 2018) al revistei Actualitatea literară este ilustrat tot cu lucrări semnate de Rafael Matiaș. Seara de la English Pub Art Club se va încheia cu un re­ci­tal de chitară clasică susţinut de tânărul lugojean Paul Tu­dora. (N. S.)

HOTNEWS 3-9 Mai 2018 Timp de două zile, Uzdinul a fost capitala Limbii celei Române

Timp de două zile (20-21 aprilie 2018), la Uzdin – Voivodina, Serbia, în organizarea Societăţii Literar-Artistice TIBISCUS, din aceeaşi localitate, a avut loc Simpozionul Internaţional Oameni de seamă ai Banatului, ediţia a XXII-a. Simpozionul a debutat vineri, 20 aprilie 2018, cu dezvelirea şi sfinţirea plăcii comemorative dedicată lui Pavel Herendici - Pamela (1954-2017), cunoscut om de cultură și important promotor cultural. Simpozionul a continuat cu „Iar acum adio…”, un remember sportiv, prilejuit de retragerea din activitatea de performanţă a lui Vasile Stoia, cel mai bun produs al Uzdinului la tenis de masă, urmat de deschiderea expoziţiei de sculptură a artistului plastic Alexandru Oprici, intitulată Torna, torna fratre!, inaugurată la Casa Românească din Uzdin, secondată de o alta, de data aceasta fiind vorba de Expoziţia de cărţi, programe, afişe, invitaţii… de la ediţiile anterioare ale simpozionului, despre care au vorbit Gheorghe Rancu, Florian Copcea şi neobositul Vasile Barbu, amfitrionul fără de cusur al acestei întâmplări culturale. Sâmbătă, 21 aprilie a.c., la Sala Căminului Vânătorilor, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului cultural de o însemnătate deosebită atât pentru vorbitorii de limbă românească din Banatul Sârbesc, cât şi pentru românii de pretutindeni. Cuvântul de salut a fost rostit de Vasile Barbu, preşedinte al Societăţii Literar-Artistice din Uzdin, Iona Ciama, vicepreşedinte al S.C. „Avram Iancu” din România, Florian Copcea (Drobeta Turnu Severin-România), Cetăţean de Onoare al Uzdinului, Gheorghe Rancu (Şopotul VechiRomânia), redactor şef al revistei „Almăjul”, Cetăţean de Onoare al Uzdinului, Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârşeţ, Anişoara Ţăran, coordonatoare în Departamentul pentru învăţământ al C.N.R. După cuvântul de salut, a fost conferit Premiul Dr. Gligor Popi următorilor: Ioan Cipu (1925-2018), postmortem (Făget -Timiş), Nicolae Scheianu (Baia Mare) şi

lui Gheorghe Rancu (Şopotul Vechi-Caraş Severin) pentru a doua oară, toţi trei din România. Activitatea a continuat cu lansări de carte şi reviste: 1) Volumul Din Pantheonul Banatului istoric, autor Gheorghe Rancu. A prezentat Vasile Popuţa; 2) Revista Talpa Ţării, nr. 1, prezentată de redactorul şef al revistei, „ex-lugojeanul” Nicolae Toma; 3) Volumul de versuri intitulat Sacramentul singurătăţii, autor Vasile Barbu, despre care a vorbit scriitorul băimărean Nicu Scheianu; 4) Restituiri istorice, de Mihai Suru, despre care au cuvântat autorul şi Gheorghe Rancu. Un alt punct pe ordinea de zi a fost cel de comunicări în plen. Au susținut comunicări: 1) Prof. dr. Vasile Popuţa (Timişoara) – „Octavian Goga, poetul născut pentru România Mare”; 2) Gheorghe Rancu Bodrog (Şopotul Vechi) – „Dr. Atanase Popovici şi dr. Ion Sârbu la Conferinţa de Pace de la Paris (1919); 3) Elena Maria Murgu (Timişoara) – „Laureaţii premiului „Dr. Gligor Popi, de ieri şi de azi”. Simpozionul a continuat cu Sesiunea de comunicări. Participanţii fiind numeroşi (în număr de 45) au fost împărţiţi în trei secţiuni. La secţiunea a treia, care s-a desfăşurat la Căminul Vânătorilor, subsemnatul a prezentat un referat foarte bine primit de cei prezenţi despre o mare personalitate a Banatului, solista de operă,

Cabinet Cosmetologie Dr. Erdely Iosif Laser, Epilare, IPL, Pete pigmentare,Vene, Botox, Acid Hialuronic, Microdermoabraziune, Peeling, Rejuvenare, Dermatoscopie, PRP (metoda Dracula)

Program: Luni, Miercuri, Vineri: 14-18; Sâmbătă: 8-12.

Lugoj, Str. Oltului, nr.3 Tel: 0726.460.464; 0722.516.544

Cabinet Dermatovenerologie Dr. Erdely Iosif

Program: Luni, Miercuri, Vineri: 8-14; Marti-Joi: 12-19 Doar pe bază de programare telefonică!

SC PARABOMIR SRL

angajează lucrător comercial Se asigură: n bonuri de masă din prima zi n salariu atractiv Informații la sediul firmei: Lugoj, str. Țesătorilor nr. 16.

CONVOCATOR

Societatea Cooperativă Lugojana Prest, cu sediul în Lugoj, spl. Tinereţii bl.3C, parter, ap.13/a, Nr. ORC C35/54/2005, CIF RO 2500975, prin Consiliul de Administraţie, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Cooperativei în data de 24.05.2018, ora 13, la sediul unităţii Frizerie-Coafură din Lugoj, str. 20 Decembrie 1989, nr. 34, cu următoarea ordine de zi: 1. Raportul Consiliului de Administraţie privind activitatea economico-socială pe anul 2017. 2. Aprobarea bilanţului contabil pe anul 2017. 3. Raportul privind realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017. 4. Contul de profit şi pierderi şi repartizarea profitului pe anul 2017. 5. Prezentarea şi aprobarea raportului comisiei de cenzori şi descărcarea de gestiune. 6. Programul de modernizare şi investiţii pe anul 2018. 7. Proiectul bugetului pe anul 2018. 8. Aprobarea investiţiilor realizate pe anul 2017. În numele Consiliului de Administraţie și majorității membrilor cooperatori, Preşedinte, Ioan Rădulescu

mezzosoprana de talie internaţională, nimeni alta decât lugojeanca Aura Twarowska, Cetăţean de Onoare a Municipiului Lugoj. „Este o mare bucurie pentru noi, românii din afara graniţelor României, să organizăm un astfel de simpozion, pe care l-am intitulat Oameni de seamă ai Banatului. Şi-l organizăm de 22 de ani cu mari bucurii, cu însufleţire, cu dragoste pentru personalităţile Banatului (şi nu numai). Totul s-a materializat în cele 27 de cărţi pe care le-am editat până în prezent, căci trebuie spus că, după fiecare ediţie, am reuşit să tipărim „actele” Simpozionului Oameni de seamă ai Banatului. Aşa că, vedeţi, adevărata bibliotecă a personalităţilor Banatului, a acelor oameni care au lăsat nişte dâre luminoase în urma lor în timp şi spaţiu, se întemeiază aici la Uzdin, în cea mai de vest localitate în care se vorbeşte limba română, din aria de răspândire a limbii române, a românimii. Mai reuşim, după fiecare ediţie, să lăsăm ceva în patrimoniul cultural – spiritual al românilor. Anul acesta am lăsat o placă comemorativă confecţionată din marmură, în memoria celui care a fost Pavel Herendici – Pamela, un om care a dedicat şi a slujit întreaga sa viaţă cultura românească. Tot în acest an, am mai lăsat două cărţi, „Oameni de seamă ai Banatului”, cu referatele susţinute de participanţi anul trecut, urmând să apară la Baia Mare, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, încă o carte. Iată că, muncind în şi pentru limba română, noi reuşim să ne menţinem vie cultura, spiritualitatea noastră, să întărim în continuare iubirea de neam a românilor”, ne-a declarat, în exclusivitate, omul de litere şi românul adevărat, trăitor în Uzdin, Vasile Barbu. Simpozionul a luat sfârşit cu o agapă la care participanţii s-au simţit extraordinar. C-aşa-i românul din fire! Vesel, sociabil, iubitor de limbă şi neam, oriunde s-ar afla. Ce aş mai putea adăuga? Poate doar mulţumirile mele adresate fratelui întru limba cea română, truditor de-o viaţă pe ogorul luminii şi al metaforei, Vasile BARBU. Mircea ANGHEL

ICE NET angajează

șofer / lucrător deranjamente internet.

Nu se cere experiență în domeniu. C.V.- urile se depun la sediul ICE - NET de pe strada N. Bălcescu Nr.5 (lângă Carrefour).

Informații la telefon: 0731.347.443.

SC T & D FADI SRL str. Făgetului, nr.131,

angajează: femeie la curățenie și la recepție.

Informații la telefoanele: 0735.158.420 sau 0761.677.629.


PRIM PLAN

3-9 Mai 2018

O colecţie a muzeului lugojean,

în atenţia cercetătorilor americani

Marți, 17 aprilie 2018, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj a fost prezent cercetătorul american prof. dr. Jeremy M. Hutton, profesor asociat la University of Wisconsin–Madison, însoțit de asistentul domniei sale. Profesorul Hutton a fost interesat de trei inscripții palmyrene din epoca romană ce datează din secolele II - III d.Chr., care se află în colecțiile muzeului lugojean, provin din săpăturile regretatului G. G. Mateescu și au ca proveniență castrul de la Tibiscum. Cele trei inscripții ce vor fi analizate și studiate vor fi cuprinse, alături de multe altele, din întreaga lume, în corpusul de inscripții palmyrene și aramaice ce fac obiectul unui vast proiect de cercetare inițiat de Universitatea Wisconsin, de a realiza un catalog al tuturor inscripțiilor palmyrene existente. Profesorul Hutton a susținut miercuri, 18 aprilie 2018, în cadrul Universității de Vest din Timișoara, o conferință intitulată Palmyrenians around the Roman Empire. Imperiul Palmyrean (260–273) a fost un imperiu efemer care s-a deprins din Imperiul Roman ca urmare a crizei din secolul al III-lea d. Chr. Cuprindea provinciile romane Siria, Palestina, Egipt și o parte considerabilă din Asia Minor. Imperiul a fost condus de regina Zenobia (n. 240 – d. cca. 274 d. Chr.) și de fiul acesteia Vaballathus. Capitala a fost orașul Palmyra (Siria de astăzi). În anul 267 sau 268 d. Chr., regina Palmyrei, Septima Augusta Zenobia, declară independența orașului, iar fiul ei a preluat conducerea Siriei și a ocupat vreme de doi ani Egiptul Inferior (268-270 d. Chr.). Împăratul roman Aurelian (270–275 d. Chr.) învinge în anul 272 trupele Palmyrei și distruge orașul, Zenobia fiind luată la Roma prizonieră. Mai târziu, împăratul Dioclețian (284-305 d. Chr.) admite reconstruirea parțială o orașului distrus, condiționând refacerea de existența unui castru militar roman în zonă. Situl arheologic Palmyra a fost înscris în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. „Prin introducerea inscripțiilor în corpusul mai sus menționat și publicarea acestora, colecția de arheologie a muzeului lugojean este din nou prezentă în elita arheologiei internaționale”, ne-a declarat Răzvan Pinca, muzeograf la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj. Nicolae SILADE

ACTUALITATEA 3

n O femeie a fost rănită, într-un accident la Măguri

Impact violent între două autoturisme, luni, 30.04. 2018, pe raza localității Măguri. Un șofer de 32 de ani, care se deplasa cu mașina spre satul Cireșu, nu a acordat prioritate unui alt autoturism, în care se aflau un bărbat de 66 de ani și soția sa, în vârstă de 59 de ani. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Municipal Lugoj. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (A. P.)

n O tânără de 25 de ani şi o metodă inedită de înşelăciune

Poliţiştii de investigaţi criminale din cadrul Poliției Lugoj au depistat miercuri, 25.04.2018, o tânără de 25 de ani, bănuită de comiterea unei fapte de înşelăciune. În fapt, la data 11 aprilie a.c., sub pretextul că dorește să achiziționeze două obiecte din aur (un inel și o brățară), postate pe internet, tânăra a solicitat trimiterea acestora prin intermediul curieratului, iar în momentul primirii și verificării coletului a înlocuit bijuteriile din aur cu alte obiecte fără valoare, returnând coletul, pe motiv că nu este ceea ce a comandat. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a femeii. (A. P.)

n A făcut praf o maşină hibrid după ce a lovit cu ea un stâlp

Un tânăr de 20 de ani a murit în urma unui accident stupid Momente cumplite pentru familia unui tânăr de 20 de ani, din localitatea Criciova,, judeţul Timiş, care a murit în urma unui accident stupid. Tânărul stătea de vorbă cu câţiva prieteni pe marginea drumului, unde se uitau la o mașină avariată. “Un tânăr de 21 de ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, pe DJ 680, în localitatea Criciova, fără a se asigura, a surprins şi accidentat un tânăr de 20 ani, care se afla pe marginea carosabilului. În urma accdentului a rezultat decesul tânărului de 20 de ani”, a declarat

purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Aurora Voicilă. Ironia sorţii este că şoferul vinovat de această tragedie tocmai ieşea din curtea casei băiatului ucis. A băut o cafea cu fratele victimei, iar în momentul în care a vrut să plece, nu s-a asigurat, când a dat cu spatele. Tânărul de 20 de ani a fost grav rănit şi transportat de urgenţă la Spitalul din Lugoj. Din păcate însă, leziunile pe care le-a suferit, în special în zona capului, au fost incompatibile cu viaţa. Poliţiştii au preluat cazul şi au întocmit deja un dosar penal pentru ucidere din culpă. (A. P.)

Restricţii de circulaţie pe autostrada A1

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara continuă lucrările de reparații pe autostrada A1. Astfel, de joi, 3 mai, pe tronsonul Traian Vuia - Remetea Mare vor fi instituite câteva restricții de circulație. „Pe sensul de mers Traian Vuia - Remetea Mare, vor fi două zone cu restricții, la km 468+500, respectiv km 474+500. Se lucrează pe banda a doua, așadar traficul se va desfășura pe prima bandă și pe banda de urgență. Pe sensul de mers Remetea Mare - Traian Vuia se va lucra pe banda de urgență și pe banda 1, la km 480+900, iar traficul va fi direcționat pe banda a doua”, au anunțat reprezentanții DRDP Timișoara. Conducătorilor auto li se recomandă să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulaţie, să reducă viteza de deplasare în zona lucrărilor şi să sporească atenţia la volan.

Centrul Medical Dr. Cev

Un lugojean a scăpat ca prin minune după un accident petrecut miercuri dimineața pe strada Sporturilor din oraș. Bărbatul conducea o mașină hibrid spre strada Paul Chinezu din Lugoj, iar la un moment dat, susține el, i-ar fi apărut în față o pisică. Speriat, a tras de volan dreapta, moment în care mașina scăpată de sub control a ajuns pe trotuar și a lovit un stâlp pe care l-a culcat la pământ. Un bărbat din cartier a văzut ce s-a întâmplat și a sunat la 112, astfel că în câteva minute mai multe echipaje de la pompieri, ambulanță și poliție au ajuns la locul accidentului. Din fericire, șoferul nu a fost rănit, dar din cauza stâlpului distrus, unii locatari din zonă au rămas fără curent. (A. P.)

n Flavius Jurj este noul şef al Biroului Ordine Publică Lugoj

Subcomisarul Flavius-Nicolae Jurj a promovat examenul pentru funcția de șef al Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Lugoj. Flavius-Nicolae Jurj a fost singurul ofițer care s-a înscris la concursul organizat de IPJ Timiș pentru această funcție. Concursul a constat într-un interviu pe probleme profesionale, iar subcomisarul FlaviusNicolae Jurj a obținut nota 9,55. (A. P.)

Laborator de analize medicale

Lugoj, str. Făgăraş nr. 3, tel.: 0256/358617; fax.: 0356/459271; e-mail: cm_dr_cev@yahoo.com Peste 80 de tipuri de Aparatură de ultimă generaţie, analizoare complet analize, la cele mai mici automate, la standarde internaţionale, pentru: BIOCHIMIE, preţuri din oraş. HEMATOLOGIE, IMUNOLOGIE, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE.

NOU ! Analize gratuite în limita fondului CAS, cu bilet de trimitere! NOU !

Şef laborator: Dr. Camelia Brînzei Cabinet ORL: Dr. Cev Pavel, medic primar Dr. Vior Delia, medic specialist ORL Cabinet Pediatrie: Dr. Cev Elena, medic primar Cabinet Cardiologie: Dr. Sima Daniela, medic primar; Dr. Biro Codruţa, medic specialist Alergologie: Dr. Brisan-Igna Diana, medic specialist

Cabinet Gastroenterologie: Dr. Cev Elena Zenovia, medic specialist, doctor în Ştiinţe Medicale Dr. Damra Abdel Majid, medic specialist gastroenterologie şi medicină internă ATI: Dr. Radu Delia, medic primar Cabinet Endocrinologie: Dr. Şalapa Magdalena, medic specialist

Recoltări analize: între orele 8 - 11, Informaţii/programări la Eliberare rezultate: între orele 15 – 16. tel: 0256/358.617, între orele 8-19 Pentru majoritatea analizelor, rezultatele se obţin în aceeaşi zi.


4 ACTUALITATEA n18Bătălia pentru Timişoara (17) septembrie 1944. În sudul Banatului, Divizia

19 Infanterie a primit ordin să se deplaseze la Timişoara (mai puţin Brigada 19 Infanterie din această divizie), fiind înlocuită de Divizia 49 Infanterie de Gardă sovietică. 19 septembrie 1944. Divizia 9 Cavalerie a fost retrasă pentru refacere, fiind înlocuită de Divizia 375 Infanterie sovietică, sosită la Timişoara. În nordul Banatului, la nord de Mureş, Divizia 1 Infanterie-Instrucţie, cooperând strâns la stânga cu Divizia 1 Cavalerie-Instrucţie şi la dreapta cu Divizia 203 Infanterie sovietică, a pornit la atac împotriva Diviziei 10 Infanterie ungară, care s-a retras în dezordine. 20 septembrie 1944. Corpul 7 Armată român (Diviziile 9 Cavalerie, 19 Infanterie şi 14 InfanterieInstrucţie) a primit misiunea de a trece la ofensivă la sud de Timişoara, spre graniţa iugoslavă, între râurile Timiş şi Bârzava. Corpul 49 Armată sovietic (Divizia 110 Infanterie de Gardă, Divizia 1 Desant de Gardă şi Divizia 375 Infanterie) a trecut la ofensivă la nord de Timişoara, pe direcţia graniţei cu Iugoslavia. La sud şi nord de

D.375 I. sov. (este Divizia care a trecut prin Bucureşti). G-ral Terentiev (stânga) şi g-ral Dumitru Popescu (1966)

Mureş, a trecut la ofensivă Corpul 57 Armată, din aceeaşi armată sovietică (Diviziile 203, 228 şi 243 Infanterie). În sudul Banatului, Divizia 49 Infanterie de Gardă sovietică a continuat ofensiva, trecând graniţa pe teritoriul Iugoslaviei. O companie de infanterie română, comandată de căpitanul Ion Ciocârlan, s-a alăturat diviziei sovietice şi, străbătând prin lupte, a ajuns până la Pancevo, pe Dunăre, cooperând deseori cu partizani iugoslavi. Astfel, armata română a contribuit şi la eliberarea Iugoslaviei cu o companie, la eliberarea Ungariei cu 16 divizii, la eliberarea Cehoslovaciei cu 16 divizii, la eliberarea Austriei cu un regiment de tancuri şi la cucerirea Berlinului cu un ostaş, sergentul Sandu Costache, din nordul Moldovei, înrolat voluntar în armata sovietică. Bătălie de tancuri. La 2 octombrie 1944, o grupare blindată germano-ungară a trecut la ofensivă de pe teritoriul Ungariei cu misiunea de a reocupa Crişana şi Banatul. Două brigăzi de tancuri sovietice, însoţite de militari din Divizia 3 Munte, au dat bătălia decisivă. General Mociulnschi: „La 2 octombrie 1944, divizia mea a însoţit atacul executat de două brigăzi de tancuri sovietice care, în loc să se apere, au trecut la atac. În zona satului Bicaciu, pământul se cutremura. Germanii opuneau o rezistenţă îndârjită tancurilor sovietice. Se izbeau tanc în tanc, într-un zgomot surd, în urma cărora au rămas mormane de oţel în flăcări şi echipaje carbonizate în ambele tabere, inamicul fiind oprit. Eu am fost în Rusia, dar asemenea bătălie n-am văzut! A fost cea mai mare bătălie de tancuri de pe teritoriul României”. La 9 octombrie 1944, trupele sovietice din Corpul 49 Armată au eliberat ultima brazdă din teritoriul Banatului, iar Corpul 57 Armată a eliberat Aradul, intrând pe teritoriul Ungariei. Lângă Arad a fost capturat şi executat pe loc de către sovietici generalul SS Arthur Phleps (etnic german român), pentru crime de război în Iugoslavia. Pentru merite deosebite, general-locotenent Terentiev Nikitovici, comandant al C. 49 A., a devenit „Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul”, dinsticţie acordată de şeful statului român, Regele Mihai I. Dacă trupele sovietice ar fi întârziat câteva zile sau n-ar fi sosit deloc, Banatul şi Crişana ar fi fost cucerite de germano-ungari.

SOCIAL

3-9 Mai 2018

Laureaţii Concursului Internaţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”

Vineri și sâmbătă, 27-28 aprilie 2018, Lugojul a găzduit un regal muzical adresat micilor interpreţi: cea de-a VI-a ediţie a Concursului Internațional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”. Organizat de Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, evenimentul a reunit peste 100 de mici pianiști, din Timișoara, Lugoj, Caransebeș, Reșița, Deva, Alba Iulia, Petroșani și Târgu Jiu. La ediția din acest an, Marele Premiu (oferit de Rotary Club Lugoj) și Trofeu de cristal „Clara Peia” (acordat de Rotaract Club Lugoj) au fost câștigate de Mihai Alexandru Piroi (clasa a III-a), de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, pregătit de prof. Oana Grosu. Laureații acestei ediții sunt: Secțiunea pian solo - categoria I, preșcolari: l Premiul II - Christian Covaci (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj); Secțiunea pian solo - categoria a II, elevi de clasa I: l Premiul I - Noemi Neag (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul I - Marco-Mihai Dragomir (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara), l Premiul II - Lois Murariu (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul II - Raisa Dohotar (Școala „I.G. Duca” Petroșani), l Premiul II - Alissia Lynet Bordea (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III - Robert Ciurtin (Colegiul de Artă „Ion Vidu” Timișoara), l Premiul III - Constantin-IanisDarrin Păun (Școala „I.G. Duca” Petroșani), l Premiul III - Sarah Ionas (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara); Secțiunea pian solo - categoria a III, elevi de clasa a II-a: l Premiul I - Alexandru Iacob (Școala „I.G. Duca” Petroșani), l Premiul I - Maria Pîrvulescu (Colegiul de Artă „Ion Vidu” Timișoara), l Premiul II - Ligia Boko (Școala „I.G. Duca” Petroșani), l Premiul II - Alexandru Moț (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul II - Maia Păltineanu (Colegiul de Artă „Ion Vidu” Timișoara), l Premiul II - Alma Teodorescu-Pavliuc (Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” Deva), l Premiul III - Adrian Dalian Bumbescu (Liceul de Arte „Constantin Brailoiu” Tg. Jiu), l Premiul III - Gloris-Iris Costeiu (Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia), l Premiul III Antonia-Bianca Muntean (Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia), l Premiul III - Mihai-Teodor Neag (Școala „I.G. Duca” Petroșani), l Premiul III - Mario Trif (Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” Deva); Secțiunea pian solo-categoria a IV, elevi de clasa a III-a: l Premiul I - Mihai Alexandru Piroi (Colegiul de Artă „Ion Vidu” Timișoara), l Premiul I – Antonia Pfeiffer (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul I - Darius Cîrstulescu (Colegiul de Artă „Ion Vidu” Timișoara), l Premiul I - Maia Gabriela Uscătescu (Liceul de Arte „Constantin Brailoiu” Tg. Jiu), l Premiul II - Ema Pleșca (Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” Deva), l Premiul II Levi Kiss (Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani), l Premiul II Delia Stana (Școala „I.G. Duca” Petroșani), l Premiul III - Casandra Ianăș (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III - Sara Oprescu (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III – Simina Alexandra Varga (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III – Marcu Constantin (Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III – Ioana Maria Giurgiu (Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III – Sonia Florina Robac (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara); Secțiunea pian solo - categoria a V, elevi de clasa a IV-a: l Premiul I - Iosia Emanuel Costa (Liceul de Arte ”Sigismund Toduță”

As. Mil. R. R. ”Lt. erou P.Laţcu” Lugoj

Toate adevărate? Şi la toate produsele? 1 leu este preţ mare? 0.99 este mic?

Înainte de a cumpăra:

sanitare, chimicale, feronerie, PVC, fitinguri şi ţevi, vopsele, electrice, materiale curăţenie, adezivi, materiale construcţii, nisip, cuie, teracote, polistiren, plexic, non azbest, carbid etc.

CompAraţi şi preţurile noastre!

Cargo Com Parc

La Parcul George Enescu, tel.0256.35.69.69

Deva), l Premiul II - Casian-Ovidiu Petrean (Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia), l Premiul II - Fabian Turnea (Colegiul Național C.D. Loga Caransebeș), Premiul II - Francesca Anghelescu (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara), Premiul II - Flavia-Maria Covianici (Liceul de Artă „Sabin Păuța” Reșița), Premiul II - Dominic Crețiu (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), Premiul II - Timeea Moț (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), Premiul III - PatriciaMaria Roșca (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), Premiul III - Ana Mărăcine (Liceul de Arte „Constantin Brailoiu” Tg. Jiu), l Premiul III - Elida Boko (Școala „I.G. Duca” Petroșani); Secțiunea Muzică de cameră - pian la 4 (6) mâini: l Premiul I - Alexandru Moț - Timeea Moț (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul I - Ana-Ilinca Pfeiffer - Amalia Buliga (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul II - Patricia Maria Roșca - Estera Usciuc (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III - Mara-Ștefania Ciobotea - Beatrice Angeles RoșuIonuț (Liceul „Constantin Brailoiu” Tg. Jiu), l Premiul III - Nadia Udrea - Miruna Crețu (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj); Secțiunea Muzică de cameră - pian acompaniament: l Premiul I - Dominic Crețiu /pian - Daris Crețiu /vioară (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul I - Thomas Eusebiu Florea /pian - Mihai Cuth /clarinet (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul II - Ana Ilinca Pfeiffer /pian - Andrei Becheru / vioară – Radu Ciurel /vioară (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul II - Andrei Kieszvimmer /pian - Georgiana Cojocariu / oboi (Liceul de Artă „Sabin Păuța” Reșița), l Premiul III - Amalia Stanca /pian - Andrei Berlo /vioară - Sara Neag /vioară (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III - Daria Horga /pian - Carla Magu-Borca /voce (Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj), l Premiul III - Alina-Maria Zima /pian - Evelin-Maria Voicu / violoncel (Liceul de Artă „Sabin Păuța” Reșița). Au mai fost acordate numeroase menţiuni şi premii speciale. Premiile partenerilor media: Radio Timișoara, „Actualitatea” & „Actualitatea literară”, „Redeșteptarea”, „Ziua de Vest”. Juriul concursului a fost format din: Vanda Albotă, pianistăconcertistă, profesoară la Universitatea din Essen (Germania) – președinte, lector univ. dr. Laura Smărăndescu și conf. univ. dr. Carmen Manea, de la Universitatea Națională de Muzică din București, prof. Carmen Schöner, şefa catedrei de pian de la Şcoala de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj, și prof. dr. Constantin Tufan Stan, directorul artistic şi coordonatorul concursului, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Parteneri: Ministerul Educației Naționale, Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local Lugoj, Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Sponsori: Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local Lugoj, Rotary Club Lugoj, Rotaract Club Lugoj, Honeywell Life Safety Romania SRL, GoMedia Lugoj, Ansamblul Cameral „L’Écho du Danube” (Karlsruhe, Germania), Sound Creation Timișoara. Premiile bisericilor: Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Lugoj, Biserica Reformată Lugoj, Protopopiatul Ortodox Român Lugoj, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, Protopopiatul Romano-Catolic Lugoj. Mulțumiri, din partea organizatorilor, tuturor celor implicați în optima desfășurarea a Concursului! Constantin-T. STAN


3-9 Mai 2018 SOCIAL Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” Fliala Lugoj

la ora bilanţului

De curând, la Cercul Militar Lugoj, a avut loc Adunarea generală a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” (A.N.C.E.R.M.) – Filiala Judeţeană „Gl. D. P. Tocineanu” Lugoj. În cadrul acesteia au fost prezentate Darea de seamă a activităţilor desfăşurate pe parcursul anului 2017 şi activităţile care se vor desfăşura în anul 2018, precum şi bilanţul financiar- contabil pe anul 2017. Activităţi 2017 (spicuim mai jos câteva dintre acestea): l simpozioane cu prilejul unor evenimente care au marcat istoria neamului românesc (intrarea României în Primul Război Mondial, despre crâncenele bătălii date la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz); l evocări ale unor mari personalităţi militare din rândul armatei române (mareşalii Prezan, Averescu, generalii Eremia Grigorescu, Cristescu şi Dragalina); l despre rolul foarte important pe care l-a avut Regina Maria în înfiinţarea Societăţii caritabile pentru ajutorarea răniţilor de război şi contribuţia covârşitoare a acesteia în anul 1919 la înfăptuirea Societăţii Monumentelor Eroilor Căzuţi în Război; l participarea la diverse sărbători, cum ar fi: Ziua Eroilor, Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Armatei României, Ziua Europei, Ziua municipiului Lugoj şi altele; l în fiecare an, la 15 iunie, asociaţia lugojeană ia parte, alături de elevii Colegiului Naţional „I. Hasdeu”, la omagierea poetului nepereche al literaturii române, dar şi universale, Mihai Eminescu, intitulată „Dor de Eminescu”. În raportul financiar s-a prezentat bilanţul contabil, arătându-se sumele cheltuite cu participarea la evenimentele enumerate mai sus; l s-au mai cheltuit bani proveniţi din suma alocată de Primărie şi Consiliul Local, la care s-a adăugat şi banii proveniţi din cotizaţiile membrilor, pentru procurarea produselor de birotică, abonamente la presă. O sumă importantă a fost folosită la confecţionarea plăcii comemorative, sfinţită şi dezvelită cu ocazia Zilei Forţelor Terestre, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Placa a fost amplasată în fața Bisericii Ortodoxe „Învierea Domnului”, de pe strada Caransebeșului, acolo unde a fost cazarma Regimentului 42 Obuziere între anii 1919-1945.

Foto: Mircea ANGHEL

Punctul culminant al acţiunii a fost momentul când i-a fost înmânată legitimaţia care atestă avansarea la gradul de colonel în retragere, în urma demersurilor făcute de asociaţie, veteranului de război, prof. Nicolae Streian (care va împlini nu peste mult timp frumoasa vârstă de 95 de ani). În legătură cu această adunare, i-am solicitat părerea preşedintelui ANCE Filiala Lugoj, gen. bg. (r) Gheorghe Feraru, Iată ce ne-a declarat domnia sa în exclusivitate: „Astăzi, s-a desfăşurat Adunarea generală unde a fost prezentată darea de seamă a biroului executiv al asociaţiei pe anul 2017. De asemenea, am prezentat planul activităţilor pe care le vom desfăşura în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi modul cum s-au cheltuit fondurile băneşti. Mă bucur că am avut onoarea de a înmâna dlui Nicolae Streian legitimaţia care atestă înaintarea în gradul de colonel în retragere, în urma diligenţelor noastre făcute pe lângă Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, care a votat în unanimitate propunerea noastră. Dânsul este unul dintre puţinii veterani alcătuitori ai eroicului Detaşament Păuliş, care mai este în viaţă, meritând cu prisosinţă avansarea la gradul de colonel în retragere. Mă nemulţumeşte faptul că am avut o aşa participare slabă, deşi acţiunea fost bine pregătită, toţi membrii asociaţiei fiind anunţaţi din timp despre desfăşurarea ei.” Mircea ANGHEL

ACTUALITATEA 5 n Prima ediţie a Galei folk

În organizarea Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, cu sprijinul financiar la Consiliului Judeţean Timiş şi al Primăriei Lugoj, prima ediţie a Galei Folk Lugoj îi are ca invitaţi pe Ilie Stepan, Horea Crişovan, Florin Cvașa; Mircea Bodolan; Imi Hallof & Daniela Marcu. Ilie Stepan este fondatorul trupei emblemă a Timişoarei, ProMusica. Este unul dintre cei mai prolifici muzicieni români, cu numeroase proiecte, printre care şi colaborarea cu Horea Crişovan, unul dintre cei mai buni chitarişti români. La Gala Folk, de la Lugoj, li se va alătura şi percuţionistul Florin Cvașa, coleg cu cei doi şi în ultimul proiect al lui Ilie Stepan, „Stepan Project Blues Foundation”. Un alt invitat al Galei va fi Mircea Bodolan. Actor, la bază, Mircea Bodolan a început să cânte folk încă din anii ’70, fiind şi membru al Cenaclului Flacăra. Una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, „Rănitul dintre linii”, a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului „Am fost şaisprezece”, în regia lui Mircea George Cornea, în care a jucat şi Mircea Bodolan. După anii ’90 revine pe scena folk-ului românesc, cu numeroase turnee. Imi Hallof (chitară) şi Daniela Marcu (percuţie) au făcut parte din trupa folk lugojeană „Amprente”, desfiinţată, din păcate, de câţiva ani. Ei revin, în formula de duo, în cadrul acestei Gale. Mircea ANGHEL

Consultaţii stomatologice gratuite pentru elevi din Timişoara şi Lugoj

Colgate®, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, desfășoară în perioada 28 aprilie - 10 iunie prima etapă din 2018 a Programului Zâmbete Colgate®, parte din campania România merită zâmbete Colgate®, care ajunge în două orașe din Timiș, unul dintre cele 5 județe selectate din toată țara. În zilele de 5 și 6 mai, elevi din clasele primare din Timișoara și Lugoj vor beneficia de consultații stomatologice gratuite, de diagnostic cu

recomandări pentru tratament, sfaturi de sănătate orală pentru un zâmbet sănătos și mostre gratuite de produse de îngrijire orală. În județul Timiș, consultațiile stomatologice gratuite din cadrul programului vor avea loc în Timișoara, în data de 5 mai, la Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria”, iar în Lugoj, în data de 6 mai, la Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”. Pe lângă consultații, copiii vor avea parte de lecții de igienă orală, oferite de voluntarii Crucii Roșii și desfășurate în prezența părinților, dar și de o zonă de joacă unde îl vor întâlni pe îndrăgitul Doctor Măseluță. Activitățile sunt dedicate copiilor din clasele 0-IV și se vor desfășura între orele 9:00 și 13:00. Pentru a participa la consultații, este necesar ca elevii să fie programați în prealabil și să fie însoțiți de un părinte sau un tutore legal. Pentru mai multe informații despre programul Zâmbete Colgate, accesați www. zambetecolgate.ro. AL PRESS

n Consilierii locali au majorat tarifele la apă şi canalizare Cu toate că protocolul de colaborare încheiat între

Octavian Catering Linie expres de autoservire

Deschis non-stop Lugoj, strada Făgetului nr 43 - 45

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu SC SOLLER-COM SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Executarea lucrărilor de explorare geologică pentru nisip și pietriș în perimetrul Jdioara sud, comuna Criciova, jud. Timiș” propus a fi amplasat în comuna Criciova, localitatea Jdioara, jud. Timiș. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Timiș, localitatea Timișoara, b-dul Liviu Rebreanu nr. 18-18A, și la sediul SC SOLLER-COM SRL, în zilele de luni - joi între orele 8 - 16:30 și vineri 8 - 12. Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Timiș.

PMP, PSD și ALDE, la nivelul Consiliului Județean Timiș a încetat, la Lugoj cei doi consilieri ai PMP continuă să colaboreze cu PSD și ALDE, chiar și când e vorba de măsuri… nepopulare. Cei doi au votat majorarea tarifelor practicate de societatea „Meridian 22” la serviciul public de alimentare cu apă potabilă și canalizare-epurare. Așa că, de la 1 mai 2018, lugojenii plătesc tarife majorate pentru apa potabilă și canalizare-epurare. Inițiativa aparține social-democraților Gheorghe Ban și Marcel Drăgan. Noile tarife pentru populație sunt de 3,51 lei/mc la apă potabilă și de 1,74 lei/mc la canalizare-epurare, iar pentru ceilalți utilizatori - 3,22 lei/mc la apă potabilă și 1,46 lei/mc la canalizare-epurare. Prețurile pentru populație la apă potabilă conțin TVA în cotă de 9%, iar pentru canalizare-epurare conțin TVA în cotă de 19%. Pentru ceilalți utilizatori, noile prețuri nu conțin TVA. Împotriva majorării tarifelor la apă potabilă și canalizareepurare au votat consilierii PNL, USR și independentul Marius Martinescu. Mircea ANGHEL

Nou în Lugoj! Biegel GR Services SRL, stație ITP autorizată RAR 3 Oferim servicii de ITP pentru autoturisme, autoutilitare, până în 3,5 tone, chiar și pentru cele dotate cu GPL. 3 Efectuăm și verificarea tehnică a remorcilor cu/fără sistem de frânare. Ne găsiți în Lugoj pe strada 13 Decembrie nr.7. Program: luni - vineri, între orele 9,30 - 17,30. Informații si programări: tel. 0775.520.481


6 ACTUALITATEA n telefoane n

352.240 Primăria Lugoj Casa de Cultură M. 351.130 Casa de Cultură S. 353.253 357.886 Pro Arte Muzeu 354.903 Biblioteca 351.304 351.971 Protopopiatul Admin. Financiară 351.673 Camera de Comerţ 354.920 Camera de Muncă 351.776 351.812 Forţe de Muncă 351.750 Meridian 22 352.830 Salprest 491.696 Gara 351.212 Poliţia 352.372 Judecătoria 353.324 Pol. Comunitară 353.511 Jandarmii 351.560 Pompierii 353.731 Spitalul 358.000 Ambulanţa Stomatologie 0745.316.998 353.784 Pol. cu Plată 359.496 Pol. Gârleanu 358.617 Centrul Cev Urgenţe Gaz 0800.800.928

UTILE & SERVICII

Proiect cu finanţare europeană pentru implementarea Sistemului de Management al Calităţii în administraţie

3-9 Mai 2018 n Colțul de cultură n

n Mircea Anghel lansează un nou volum: „Vitralii din cioburi de realitate”, Waldpress, 2018

Colegul nostru Mircea Anghel își lansează cea de a doua carte: „Vitralii din cioburi de realitate”, apărută recent la Editura Waldpress, Timișoara. Evenimentul, organizat de Biblioteca Municipală Lugoj și Cenaclul „Anotimpuri”, va avea loc marți, 8 mai 2018, de la ora 18, la Casa Bredicenilor, și se va bucura de participarea excepțională a mezzosopranei de talie internațională, Aura Twarowska, acompaniată la pian de Evelin Roman. Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, prof. dr. Ela Iakab și prof. dr. Ionel Bota, iar actrițele Loredana Lupescu și Maria Rogobete vor citi din creația autorului. (N. S.)

0265.200.928 112

Număr de Urgenţă FARMACII Maydis Farm Salvia Farm Alcris Farm Farmacia 231 Îngerul Farm TAXI Lugoj Taxi

353.039 351.834 353.521 353.602 351.244 351.555

n Abonamente n

Abonamente la Ziarul Actualitatea se fac la sediul redacției. pentru 1 lună: 8 lei pentru 3 luni: 24 lei pentru 6 luni: 48 lei pentru 12 luni: 96 lei (la aceste tarife se adaugă 3,60 lei lunar pentru taxe poştale)

Loto n 6/49

29 APRILIE 2018 6 / 49: 30, 49, 14, 46, 37, 32 noroc: 5 9 0 8 2 7 6 5 / 40: 19, 39, 25, 22, 31, 10 super noroc: 6 4 3 7 5 3 joker: 32, 30, 12, 11, 19, 11 plus noroc: 1 8 1 2 2 4

La finele lunii noiembrie a anului 2017 Primăria Municipiului Lugoj a întocmit și depus un nou proiect de finanțare. Intitulat Dezvoltarea unui management performant în cadrul Primariei Municipiului Lugoj prin optimizarea proceselor orientate catre beneficiari și pregatirea resurselor umane proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativa, Componenta 1-CP6/2017- Sprijinirea autorităților și instituțiilor publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate să aplice managementul calității în concordanță cu Planul de acțiuni pentru implementarea etapizată a managementului calității, Axa prioritară - Administrație publică și sistem judiciar accesibile si transparente, Operațiunea - Introducerea de sisteme si standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP. Proiectul se află în prezent în evaluare la Autoritatea Contractantă, a trecut cu

Programul Cinematografului Bela Lugosi

n VALUTA n 1 euro 1$ 1 CHF 1£ 1 g aur

3 MAI 2018

4,6630 3,8839 3,9052 5,3055 163,6897

ISSN 1584-3688 Sãptãmânal editat de

AL LUGOJPRESS SRL

Str. Nicolae Bălcescu 6 Tel. 0744.575.853 REDACŢIA: Director: Nicolae SILADE Redactor-şef: Constantin-Tufan STAN Redactor-şef adjunct: Mircea ANGHEL SGR: Andreea BOKA Redactori: Denisa GREGA Carmen BIZĂU Patricia MANEA Cristina GÎRBOVAN Estera CIMPONERIU Adriana WEIMER Tilore KORTNER Dan H. BRUDIU Alex. BARANYAI Remus V. GIORGIONI Publicitate/ Marketing: Lidia SILADE 0769.62.62.76 Mirela DRAGOTĂ 0735.373.518 Cont:

RO30BTRLRONCRT0283498301

Vineri, 4 Mai 2018: ora 17.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 17.30 - A Quiet Place. Fără zgomot! ora 20.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 20.30 - Adevăr sau provocare Sâmbătă, 5 Mai 2018: ora 10.00 - Raţă, raţă şi gâscan 3 D ora 17.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 17.30 - A Quiet Place. Fără zgomot! ora 20.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 20.30 - Adevăr sau provocare Duminică, 6 Mai 2018: ora 10.00 - Raţă, raţă şi gâscan 3 D ora 17.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 17.30 - A Quiet Place. Fără zgomot! ora 20.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 20.30 - Adevăr sau provocare Joi, 10 Mai 2018: ora 17.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 17.30 - Adevăr sau provocare ora 20.00 - Răzbunătorii: Războiul infinitului ora 20.30 - Hai, că sunt belea!

sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră sala Roşie sala Albastră

n Vremea în zona Lugoj

n VINERI, 4 MAI 2018: Vremea va fi caldă, iar cerul va fi mai mult senin. Temperaturile zilei vor fi cuprinse între 16 şi 29ºC. n SÂMBĂTĂ, 5 MAI 2018: Vremea va fi destul de caldă, iar cerul va fi variabil. Temperaturile

Banca Transilvania Agenția Lugoj Cod fiscal: 33979844

Tipar: Integral Tipografie Timişoara Responsabil tipar: Micu MARIAN Abonamente: 6 luni=50 lei; 1 an=100 lei. Abonamentele se fac la sediul redacţiei. Adresă e-mail: ziarulactualitatea@yahoo.com

succes de verificarea conformității administrative, de faza evaluării tehnice și financiare obținând un punctaj de 92,50 și a intrat astfel în etapa de Selecție și contractare. Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea unui management performant la nivelul Municipiului Lugoj, în vederea cresterii calității, eficienței, transparenței si integrității serviciilor publice oferite cetățenilor, instituțiilor administrației publice centrale si locale, operatorilor economici privați si organismelor neguvernamentale cu care relaționează în spiritul dezvoltării durabile, egalității de sanse, securității și sănătații ocupaționale, prin implementarea standardului ISO 9001/2015, precum și integrarea coroborata cu restul procedurilor din cadrul instituției. Valoarea totală a proiectului este de 290.435,85 lei, din care suma de 284.627,13 lei este finanțarea nerambursabilă iar suma de 5.808,72 lei reprezintă contribuția proprie a Municipiului Lugoj la proiect.

LUGOJ

130 C 290 C

Scurte prezentări ale filmelor: Adevăr sau provocare. Regia: Jeff Wadlow. Cu: Tyler Posey, Lucy Hale, Landon Liboiron, Aurora Perrineau, Sam Lerner. Gen film: Horror, Thriller. Lucy Hale (Pretty Little Liars) și Tyler Posey (Teen Wolf) se află în fruntea distribuției din thrillerul supranatural Adevăr sau provocare, produs de Blumhouse Productions (Happy Death Day, Get Out, Split). Un joc nevinovat între prieteni devine mortal când cineva - sau ceva - începe să-i pedepsească pe cei care nu spun adevărul, sau care refuză o provocare. Regizat de Jeff Wadlow (Kick-Ass 2), thrillerul îi mai are în distribuție pe Violett Beane, Hayden Szeto, Landon Liboiron, Sophia Taylor Ali și Nolan Gerard Funk. Filmul e produs de Jason Blum, de la Blumhouse, iar producători executivi sunt Wadlow, Chris Roach, Jeanette Volturno și Couper Samuelson. Hai, că sunt belea! Regia: Abby Kohn, Marc Silverstein. Cu: Michelle Williams, Emily Ratajkowski, Busy Philipps, Amy Schumer, Tom Hopper. Gen film: Comedie. I Feel Pretty urmărește povestea unei femei obișnuite, Renee Bennett, care se confruntă zilnic cu sentimente de nesiguranță și inadecvare. După ce cade de pe bicicletă și suferă o lovitură la cap, ea se trezește crezând că este cea mai frumoasă și capabilă femeie din lume. Renee crede că o vrajă a făcut-o brusc minunată, cu excepția faptului că, pentru toți ceilalți, ea arată exact la fel. Ea este capabilă să-și trăiască viața fără teamă, însă ce se va întâmpla când își va da seama că aparența ei nu s-a schimbat niciodată? Încrezătoare, Renee avansează brusc în rândurile companiei de cosmetice, câștigând respectul șefului ei, Avery LeClaire. zilei vor fi cuprinse între 15 şi 27ºC. n DUMINICĂ, 6 MAI 2018: Vremea se menține caldă în continuare, iar cerul va fi variabil. Temperaturile zilei vor fi cuprinse între 16 şi 26ºC. n LUNI, 7 MAI 2018: Vremea se va răci ușor, cerul va fi mai mult acoperit și va ploua. Temperaturile vor fi cuprinse între 15 şi 24ºC. n MARŢI, 8 MAI 2018: Vremea se menține între limitele normale, iar cerul va fi variabil. Temperaturile zilei vor fi cuprinse între 13 şi 25ºC. n MIERCURI, 9 MAI 2018: Vremea se menține caldă, cerul va fi variabil și va ploua. Temperaturile zilei vor fi cuprinse între 14 şi 25ºC. n JOI, 10 MAI 2018: Vremea se menține frumoasă și caldă, iar cerul va fi mai mult senin. Temperaturile zilei vor fi cuprinse între 13 şi 26ºC.

n Din ţaitungul de altădată n

n Omul care împunge cu acul

„Deja în unul din n-rii trecuți, am vorbit despre acele zvonuri, ce s-au răspândit în Lugoj, despre un pretins om necunoscut care împunge oameni cu un ac înveninat, încât cad grămadă pe stradă, arătând că acele zvonuri sunt lipsite de orice temei. Obștea mare însă tot nu s-a liniștit. Ba, zvonul a pătruns și în împrejurimile Lugojului. Așa, ni se scrie din Balinț că zilele trecute venise un zugrav, îmbrăcat în haine tiroleze – după cum zicea –, din Hodoș-Bodrog și era în cale spre Făget. Deodată, l-a înconjurat mulțimea în gara Balinț, amenințându-l că el este «omul care împunge cu acul». A intervenit jandarmeria și numai cu greu l-au putut dumiri pe bietul om nevinovat că de ce este mulțimea înfuriată contra lui. Un caz analog s-a întâmplat, vineri, în piața Lugojului, unde venise un geambaș de cai de cătră Zorlenț, în costumul caracteristic acestor neguțători și având în mână un baston cu mâner argintat. Pe nesimțite, se lățise zvonul în toată piața că acesta este «omul care împunge». Femeile și-au adunat negoțul și au luat-o la fugă, iar mulțimea l-a înconjurat, insultându-l. Cu mare greu, l-au dus patru polițiști la Primărie, unde l-au lămurit asupra situației periculoase în care se află. Ar fi la loc ca fruntașii noștri de la sate să liniștească poporul, explicându-i că tot zvonul alarmant cu «omul care împunge cu acul» este o poveste, scornitură lipsită de orice temei.” („Drapelul”, Lugoj, IX, 80, 1909, 3)

n Reţeta săptămanii n

Langoşi Ingrediente: 250 g făină, 150 ml apă călduţă ,1/2 bucată cub de drojdie proaspătă, 1 praf sare, 2 linguri zahăr, 2 căni ulei. Mod de preparare: Pune aluatul frământat într-un vas uns cu ulei, acoperă cu o cârpă. Lasă la cald, ferit de curent, să crească, circa 30 de minute.Pune ulei la încins într-o tigaie şi desfă cu o lingură, sau cu mâna, bucăţi de aluat crescut.Se aplatizează (turtesc) bucăţile de aluat și, dacă nu le vrei simple, pune umplutura (de brânză, brânză cu verdeţuri, stafide, fructe, gem, etc.).Lipește marginile, ca într-un plic şi pune în uleiul încins, la prăjit, circa 2 minute pe fiecare parte, până devin aurii.Se scot langoşile pe prosoape de hârtie şi se lasă la scurs. Pudrează cu zahăr sau scorţişoară, după gust. Se servesc calde.


3-9 Mai 2018

MOZAIC

Generoasa mezzosoprană Aura Twarowska, Cetăţean de Onoare al Lugojului, a „donat” masteranzilor o parte din multiplele-i cunoştinţe

ACTUALITATEA 7 n Laurenţiu Nistorescu predă „Lecţiile Antichităţii”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Lugoj

În organizarea Casei de Cultură a Sindicatelor Lugoj și a Centrului de Studii DacoRomanistice Lucus Timișoara, marți, 8 mai 2018, cu începere de la ora 16, la Casa Sindicatelor din urbea Bredicenilor se va desfășura prelegerea publică „Lecțiile Antichității: Barbarii la frontiere”. Va conferenția dr. jr. Laurențiu Nistorescu. Cu acest prilej vor fi prezentate volumul „Oglinzile Celuilalt”, de Laurențiu Nistorescu, și revista științifică de istorie, arheologie și studii clasice „Acta Centri Lucusiensis”. (D. G.)

n Simpozion interjudeţean la Dumbrava: „Istoria locală integrată în modernism”

Filarmonica George Enescu, în parteneriat cu Asociația Nirmal Art, a organizat în perioada 23–28 aprilie 2018, la Ateneul Român, cursurile de măiestrie vocală susținute de cunoscuta solistă de operă, atât pe plan intern cât şi internaţional, mezzosoprana Aura Twarowska (câţi oare dintre artişti se pot mândri cu palmaresul Aurei, care a apărut pe scena Staatsoper din Viena, în calitate de prim-solistă a acestei prestigioase instituţii, în peste 400 de spectacole!?). La acest masterclass au fost nouă participanţi. În materie de masterclass-uri, Aura este o „recidivistă”. Ea a mai susţinut o serie de astfel de acţiuni la Gărâna, Oraviţa, Timişoara (Colegiul Naţional de Muzică „Ion Vidu”). La sfârşitul mastersului, Aura Twarowska a acordat bursă elevei Sandra Eliza Bărănescu, din clasa a XI-a a Colegiului Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, câştigătoarea Premiului I, la Faza Naţională a Olimpiadei de Muzică, desfăşurată în acest an. La rându-i, Aurei i-a fost înmânată o Diplomă de Excelenţă, ca semn de recunoaştere a valorii sale ca interpretă, dar şi ca profesor. Masterclassul s-a finalizat cu un spectacol de gală, sala Ateneului Român fiind arhiplină cu un public superselect. Invitatul special al Galei a fost baritonul George Relu Proca, primsolist la Opera Naţională Română Timişoara, câştigatorul Marelui

„Aura, vreau să-ți mulțumesc. Pentru „Aura” pe care o porţi, de bine și frumos. Pentru că nimic nu e greu, totul este posibil, nimic nu e greșit, ci se poate îmbunătăți și pentru munca și implicarea ta în această săptămână. Sunt bucuroasă că te-am întâlnit și sper să ne revedem curând!” Soprana Cristina Cristache, colaboratoare a Corului Radio. Mircea ANGHEL P.S. Pentru cei care doresc să o reîntâlnească şi s-o asculte pe Aura Twarowska, îi anunţăm că vor avea acest prilej marţi, 8 mai 2018, de la ora 18, la Casa Bredicenilor, unde va susţine un microrecital, în cadrul unei lansări de carte.

Premiu al Concursul Internaţional de Interpretare „Sabin V. Drăgoi”, al ultimei ediţii desfăşurată în 2017 (director, Aura Twarowska). Maestrul Iosif Ion Prunner, dirijorul Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, a deschis spectacolul de gală. Am rugat-o pe Aura să vorbească puţin despre acest ultim eveniment cultural la care a participat. Modestă din fire, aşa cum îi stă foarte bine unui mare artist, Aura s-a mulţumit să ne transmită o postare de pe facebook a unei participante, spunându-ne: Atât de frumos a concluzionat o participantă la Masterclass, încât mie nu-mi rămâne să reproduc cele spuse de ea:

SC Salprest SA Lugoj

Tel. 0256.352.834 Adăpostul pentru Câini fără Stăpân Lugoj prezintă pentru adopţie

Nume: Lyza Gen: femelă Vârsta: 4 ani Rasa: comună Talie: mijlocie. Carnet de sănătate; vaccinuri la zi

Vreau să fac parte dintr-o familie fericită! Mă ajuţi luându-mă acasă? Ofer dragoste necondiţionată!

ANUNȚ

MERIDIAN 22 SA angajează electricieni și muncitori necalificați și calificați (instalatori).

Informații la nr. de telefon 0256/351750 sau la sediul societatii din Lugoj str. Plopilor nr. 22. CONDUCEREA MERIDIAN 22 SA

Simpozionul interjudețean „Istoria locală integrată în modernism” și-a desfășurat vineri, 27.04.2018, cea de a doua ediție a sa, la Căminul Cultural din Dumbrava. Proiectul a fost structurat pe 3 secțiuni, la care aproximativ 90 de cadre didactice din 17 județe au trimis lucrări bazate pe experiența proprie în domeniul valorilor culturale, tradițiilor și obiceiurilor din istoria locală, dar și din istoricul familiei, școlii și localității. Organizatorul acestui eveniment a fost Școala Gimnazială Dumbrava, iar coordonatori, profesorii Alina Deak și Ștefan Tiberiu Deak. Deschiderea evenimentului a fost făcută de prof. Alina

Deak, care a predat microfonul unui profesionist în domeniul folclorului: Ioan Gheorghe Oltean. Tema principală a simpozionului fiind axată pe tradițiile și obiceiurile locale în contextul de azi, evenimentul a fost marcat de un amplu program artistic, în cadrul căruia au evoluat: ansambluri folclorice: l Kalena din Știuca - coordonatori prof. Mariana Brașoveanu și Ionela Ciurel - dans popular ucrainean l Făgețeana coordonator Mircea Cârțișorean - suită de jocuri din Țara Făgetului pe ritmurile dubașilor din Dubești, cu Denisa Teodorescu și Alexandru Brazovan l Florile Banatului din Răchita - coordonator, prof. Norica Broicea - două dansuri populare bănățene l Noi, Dacii din Margina - coordonator prof. Ciprian Mert - dubașii și dansul călușarilor l Bujoreana din Traian Vuia coordonator Adi Zimbran - două dansuri populare bănățene l Szivarvany (Curcubeul) din Dumbravacoordonatori Eva și Silvia Bors - jocuri maghiare și dans popular maghiar; recitatori în grai bănățean: l Martinescu Daniel, cls. a V-a, Școala Dumbrava “Capra veșinului” de Sorin Olariu l Martinescu Iseline, cls. a VI-a, Școala Dumbrava - “Lecția gi jimnastică” de Radu Georgescu l Anisia Lazăr - Ansamblul Făgețeana l Bogdan Tudorescu, clasa a III-a - Școala “Sorin Titel” Margina; soliști vocali: Theea Patricia Ploscariu - Ansamblul Făgețeana l Alessandra Lazăr - Ansamblul Făgețeana l Denisa Gavriluț Pîrvoni – Ansamblul Făgețeana; soliști instrumentali: Daniel Brașoveanu - vioară - Știuca l Ioan Beschiu - fluier - Ansamblul Făgețeana; grup instrumental: primii care au urcat pe scenă au fost grupul de instrumențiști la fluier, elevii claselor primare - secția maghiară de la Școala Dumbrava, coordonați de învățător Adalbert Szabo. Ștefan Tiberiu DEAK

Restaurant COKTAIL RIVE Pizzerie Lugoj, Zona Cotu Mic str. Tinereţii 23-25

ANGAJĂM ospătar și șofer Livrări la domiciliu. Comenzi la telefoanele: 0256.329.918; 0721.045.185; 0761.946.053


8 ACTUALITATEA

PUBLICITATE

Și hai la Stop! Kuhntop!

6

.45

preț vechi

preț vechi

13.19 .55

12

12.70 .99

11

preț vechi

15.99

0.79

preț vechi

3.10 .85

preț vechi

1

2.25 preț vechi

preț vechi

2.15 .3.50 95 .99

12

1.30 .19

1.95 .79

preț vechi

1

3.20 .79

2

2.30 .15

2

2.45 .10

2

5.50 .99

4

APPLE Și STRUGURI

preț vechi

2

3.90 .65

3

preț vechi

4.55 .19

preț vechi

4

5

preț vechi

preț vechi

8.99 .00

8

preț vechi

7

4

preț vechi

preț vechi

8

Ceafă CU OS

5.74 .53

5

10.87

10.99

10 .55

preț vechi

preț vechi

13.60 .60

preț vechi

6

preț vechi

9.50 .50

8

12 7.85 .85

21.50 .30

8.60 .36 /kg

8

preț vechi

preț vechi

20 ARIPI PUI

8.10 .55

1.98 .85

Prăjitură DOBOȘ

18.32 .26

MEDALION CURCAN

4.99 .67 /kg

preț vechi

11.18 .15

preț vechi

1

5

14

Pulpe întregi VRAC

preț vechi

7.32 .98

preț vechi

9

8.20 .30

7

5.50 .12

3.18 .88

2

preț vechi

preț vechi

1.25

2.40

2.25

2.65 .25

preț vechi

2

2.25 .10

1

preț vechi

2.15 .00

preț vechi preț vechi

preț vechi

1.66 .55

preț vechi

2

2

preț vechi

preț vechi

3-30 Mai 2018

2.30 .99

preț vechi

8.99 .99

preț vechi

7

preț vechi

preț vechi

10 .50

9

5.00 .50

4

5.60 .20

5

preț vechi

3.20 .90

2

preț vechi

6

preț vechi

1

6.75 .10

5.00 .75

4

preț vechi

0.60 .48 /buc.

0

36.50 .50

preț vechi

18.70 .00

33

17

preț vechi

8.20 .40

7

preț vechi

6.70 .20

6

Lugoj, str. Jabărului nr. 82, telefon 0256.351.997 * Ofertă valabilă în limita stocului disponibil


3-9 Mai 2018

PUBLICITATE

ACTUALITATEA 9

Noi suntem HONEYWELL...

Honeywell International Inc., infiintata in 1885, proiecteaza si produce solutii inovatoare pentru automatizari industriale si civile, explorare spatiala, industria de automobile, produse generatoare de energie, produse chimice speciale, materiale plastice si produse electronice performante si face parte din elita companiilor lider de piata la nivel mondial. In Lugoj, Honeywell activeaza in domeniul productiei si dezvoltarii de sisteme de detectie de incendiu si sisteme de apel medical. Daca impartasiti pasiunea noastra pentru electronica, daca doriti sa va demonstrati competentele si sa va puneti in practica talentul profesional, nu ezitati sa aplicati.

Honeywell angajeaza!!! Ai peste 18 ani si esti in cautarea unui loc de munca? Honeywell angajaza Operator productie cu contract pe perioada determinata.

Operator productie Responsabilitati principale:        

Cerinte:

Asambleaza circuite electronice si subansamble prin montarea componentelor Asambleaza electric si manual Asambleaza structuri mecanice demontabile Asambleaza semiautomat circuitele electronice si conventionale Conecteaza conductori electrici - cablare si matisare Interpreteaza corect si respecta desenul de plantare Opereaza la masini si echipamente pentru procese automate / semiautomate Realizeaza conexiunile electrice fara lipire si prin lipire v

 Studii medii  Spirit de observatie  Atentie la detalii  Responsabilitate pentru activitatea depusa  Abilitatea de a lucra in echipa  Obtinerea calificativului ”Intruneste standardele companiei” in urma verificarilor de pre-angajare  Obtinerea calificativului ”Promovat” in urma testului de personalitate (TMCB)  Obtinerea rezultatului ”Negativ” in urma verificarilor consumului de droguri  Domiciliul in Lugoj constituie un avantaj

Pentru aceste posturi oferim:  Pachet salarial atractiv cu cresteri de merit periodice pe baza performantei obtinute  Pachet de beneficii ce include:  tichete de masa;  ore suplimentare platite cu un spor de pana la 200%;  bonus de performanta;  spor pentru turele de noapte de 25%;  transport gratuit pe raza municipiului Lugoj (la si de la sediul firmei);  bauturi calde gratuite (cafea, ceai, etc.);  facilitati sportive (sala pentru volei/baschet, sala proprie de fitness).  Pachet de beneficii flexibile in valoare de peste 570 euro  Conditii de munca foarte bune, oportunitatea de a lucra intr-o firma multinationala dinamica.

Candidatii vor trimite un Curriculum Vitae, pana in data 31.05.2018, prin e-mail la adresa: maricela.bira@honeywell.com sau direct la sediul firmei, strada Salcamilor nr 2bis, Lugoj. Numai candidatii selectati vor fi contactati! ... Cladim o lume mai sigura si mai protejata… Mai confortabila si mai eficienta energetic… Mai inovatoare si mai p roductiva! ©2012 Honeywell International Inc. All rights reserved


10 ACTUALITATEA apartamente

VÂND apartament ultracentral, în Făget, cu 2 camere decomandate, în bloc de cărămidă, etaj IV și garaj zidit. Informații la tel.: 0774.093.521, 0256.320.339. Vând URGENT apartament o cameră, confort unu, zona Ștrand, mobilat complet, compus din o cameră, bucătărie, baie, antreu, balcon închis în termopan, beci sub balcon. Informații la telefon: 0746.096.051. VÂND apartament cu două camere, amenajat, etaj 4, acoperiș, Micro I. Preț 37.500 euro, ușor negociabil. Informaţii la telefon: 0736.020.016. VÎND/SCHIMB apartament de casă, cu un apartament de bloc, la parter sau etaj 1. Apartamentul are 2 camere decomandate, bucătărie, baie, hol, debara şi o curte, pe strada Ion Creangă nr. 9. Informaţii la telefoanele: 0256.353.341 sau 0754.961.036. VÂND apartament 2 camere decomandate, la bloc, situat în centru. Informaţii la telefon 0771.607.672. VÂND apartament cu 3 camere în Lugoj, zona Micro III, dotat cu centrală proprie pe gaz, climă, cablu TV + internet wireless, izolat exterior și interior, geamuri termopan, rulouri de lemn rabatabile, acoperiș, boxă mare la subsol. Informații la tel: 0720.322.695 sau 0733.679.055. VÂND apartament cu 3 camere (85 mp), zona Ștrand, spl. Campionilor, nr. 32, ap. 10, decomandat, toate utilitățile, gaz, centrală, renovat, instalație current, etc. Rog seriozitate. Preț: 50.000 euro, negociabil. "

Informații la telefon: 0723.998.449. VÂND apartament în Nădrag, 2 camere, hol, bucătărie, baie, tot renovat, cu toate facilităţile. Preţ: 15.000 euro. Informații la telefoanele 0766.583.436 sau 0765.263.061. CAUT să cumpăr apartament, zonă centrală, până la etajul 2 sau 3, cu 2-3 camere, decomandat, amenajat sau nu. Informații la telefon: 0766.990.991. VÂND apartament cu 2 camere în micro 2, Aleea Cireşilor. Preţ: 27.000 de euro. Informații la telefon: 0766.397.523. VÂND apartament 2 camere semidecomandate, etaj 3, utilat, centrală gaz. Preț informativ 35.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0727.695.276, după ora 18. DE VÂNZARE apartament cu 2 camere, bucătărie, baie, în bloc de cărămidă, et. 3, tot confortul, zona Micro I, Aleea Brazilor. Informații la telefon: 0727.932.679. CUMPĂR urgent apartament cu 3 camere, etaj I, prioritar cu boxă şi garaj, situat în zona Cotu Mic, Ştrand, spl. Corneliu Coposu sau spl. Corneliu Brediceanu. Informații la tel: 0724.435.676 sau 0729.875.945. VÂND apartament cu 2 camere, Cotu Mic, etaj intermediar, tot confortul, centrală, termopane, loc de parcare amenajat. Preţ negociabil. Informații la telefoanele: 0720.898.874 sau 0256.334.724. VÂND în localitatea Nădrag apartament cu două camere, decomandat, et. I, neamenajat, gaz, 60mp. Preţ fix: 11.000 euro.

MICA PUBLICITATE Informații la telefon: 0723.812.389.

0771.425.584.

VÂND apartament cu două camere, semidecomandat, etaj 3, micro I, 50 mp + boxă mare. Accept credit ”Prima Casă”. Informații la telefon: 0723.184.357. VÂND apartament cu o cameră, în centrul oraşului, vis-a-vis de hotel Dacia, cu o suprafaţă de 50 mp. Apartamentul este complet mobilat şi utilat. Informații la telefon: 0720.000.639. VÂND apartament cu cinci camere, în Palatul Milcovici, 216 mp, patru camere sunt la stradă, un beci foarte mare cu trei geamuri la stradă, cu 80.000 Euro. Vând o cameră la bloc, în staţiunea Buziaş, o uşă de bloc, de stejar, pe dreapta, o vitrină antică şi două fotolii solide. Informații la telefon: 0725.414.031. VÂND apartament cu 2 camere, 55 mp, semidecomandat, renovat, centrală proprie, geamuri termopan, situat la parter înalt, zonă liniștită, în Cotu Mic. Preț negociabil 32.500 euro. Informații la telefon: 0751.870.971. VÂND apartament cu două camere, decomandat, în Făget, lângă magazinul Penny, situat la etajul I. Preţul apartamentului este 22.500 de euro, puţin negociabil. Informații la telefon: 0767.377.990 VÂND apartament cu două camere, în Lugoj, zona Stadion III, antreu, bucătărie, cămară alimente, debara, pasaj, baie, balcon, 63 mp, cablu TV, centrală. Informații la telefon: 0763.777.900. CUMPĂR apartament cu 1-2 camere, pe spl. 1 Decembrie sau Corneliu Coposu (etajul 1 sau 2). Informații la telefon: "

2018 talon mica publicitate 2018

Anunţuri permanente cu doar 10 lei Cu doar 10 lei, anunţul tău la mica publicitate va fi vizibil permanent, atât în ediţia tipărită, cât şi online, la rubricile de vânzări și închirieri. Anunțurile de la celelalte rubrici costă 5 lei/apariție.

"

Pentru ediția print anunțurile se primesc până miercuri la ora 10, la chioșcurile de difuzare a presei sau la redacție. Singura condiţie e să ne anunţi (la tel. 0744.575.853 sau direct la redacție), după ce anunțul a fost rezolvat. (Valabil doar pentru persoane fizice!)

Nume....................................... Prenume............................................. Adresa ............................................... CI seria ......... nr...................... Textul anunţului ................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. Informații la tel. .................................... Rubrica: .............................. Evidențiere (raster, bold, culoare): .................................................... Data ..................................................................................................... "

VÂND sau schimb apartament la casă, foarte spațios, compus din 4 camere + anexe, cu apartament la bloc sau casă la sat, accept variante. Preț negociabil. Informații la telefoanele: 0733.566.305 și 0771.052.383. VÂND apartament cu două camere, în Micro I, neamenajat, cu 19.500 de euro. Informații la telefon: 0723.653.373. VÂND apartament în oraşul Făget, compus din 3 camere, 2 băi, bucătărie, decomandat, situat la parter, cu suprafaţa de 80 mp. Apartamentul este renovat. Posibil şi schimb cu apartament în Lugoj. Preţ negociabil. Informații la telefon: 0747.013.075. Vând în Nădrag apartament cu două camere, decomandat, 60 mp, et. I, gaz, neamenajat, lângă şcoală. Preţ fix: 9.500 euro. Informații la telefon: 0723.812.389. VÂND apartament cu două camere, două balcoane, complet utilat, 71 mp, preţ negociabil. Informații la telefon: 0736.799.018. Vând apartament cu 3 camere, etajul 4, decomandat, cu centrală proprie. Preţ: 40.000 de euro, negociabil, în Lugoj, spl. Tinereţii (bloc pe malul Timişului). Informații la telefon: 0767.364.070. VÂND apartament în Nădrag cu 2 camere, la etajul III, recent renovat, instalaţie electrică pe cupru, centrală termică proprie, uşi, geamuri din termopan. Preţ: 15500 Euro, negociabil. Informații la telefon: 0768.239.082. VÂND apartament mobilat, două camere, decomandat, Lugoj, Micro I, bloc 18. Preţ negociabil. Informații la telefon: 0724.855.752. VÂND apartament cu două camere în Buziaş, strada Avram Iancu. Preţ negociabil. Informații la telefon: 0757.480.810. Vând apartament cu 2 camere, etajul I, decomandat, 93 mp, str. Timişorii 110, centrală proprie şi îmbunătăţiri. Informații la telefon: 0721.232.632. Vând apartament în Timişoara, zona Bălcescu, str. Feldioara, în casă/vilă, 140 mp, 4 camere, 2 băi, 2 bucătării, 2 intrări, 1 balcon, boxă subsol. Utilităţi: curent, apă, canalizare, gaz, centrală proprie, calorifere, et. 1/2, podele, parchet, semidecomandat. Preţ: 80.000 euro. Informații la telefon: 0735.373.518. De vânzare apar-

3-9 Mai 2018

tament cu 3 camere, confort 1, două băi, două balcoane, pe Malul Timișului, mobilă Camix, bibliotecă compusă din 4 corpuri, Mobilă de dormitor Lux, pat gonflabil (două persoane) 50 de euro, lămâi mare roditor, masă de tenis. Informații la telefon: 0356.883.151.

case

VINDEM casă în Sălbăgelu-Vechi, nr.175, 4 camere, baie, tot confortul, 2 holuri, curte mare, grădină 1 lanț, șpais, bucătărie. Casa este izolată, totul nou. Informații la telefon: 0762.413.947. VÂND casă în comuna Ştiuca, sat Oloşag, nr. 85, compusă din 5 camere, bucătărie, cămară - şpais, bucătărie de vară, coridor - 2 șopruri + anexe. Informaţii la telefon: 0766.446.383. VÂND în Ohaba Română, casă compusă din două corpuri: într-o parte - două camere + hol + baie (gresie + faianţă), în cealaltă parte o cameră, bucătărie, hol + debara.

Casa are trei anexe: atelier + garaj, cocină şi încă un corp. Grădina este împrejmuită cu gard (stâlpi de beton + plasă). Casa e izolată în exterior și are termopane. Preţ: 15.000 de euro, ușor negociabil. Informaţii la telefon: 0765.510.589. VÂND casă în com. Curtea - Timiș, din cărămidă, compusă din: 2 camere, bucătărie, șpais, antreu foarte mari, toate utilitățile (apă și canalizare la poartă), două fântâni zidite, grajd și multiple anexe, grădină cu livadă + plaț casă, suprafața totală 5.900 mp. Informații la telefon: 0726.768.631. VÂND casă cu patru camere, bucătărie, garaj, baie, apă + canal, curte mare, dependințe, grădină 2158 mp, la strada principală, la 5 km de Lugoj. Tractor + disc + plug, stare foarte bună. 4 purcei de 9 săptămâni. Informații la telefon: 0729.863.900. VÂND casă, str. Bucegi, ap. 10. Informații la tel: 0720.859.639. VÂND casă și grădină, patru camere, hol, bucătărie, șpaiț, garaj, grajd vite, în localitatea Traian Vuia, la șoseaua principală, la 1 km de autostradă. Preț: 35.000 euro, negociabil, vând urgent! Informații la tel: 0763.612.650 sau 0765.587.095. VÂND casă, teren 23 de ari, posibilitate de racordare la utilități, materiale de construcții.

Preț 15.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0753.069.284. VÂND casă și hală. Informații la telefon: 0723.552.858. VÂND spațiu comercial. Informații la telefon: 0771.037.247. VÂND casă cu grădină mică în zonă centrală, cu două apartamente. Fiecare apartament are două camere, baie, bucătărie, coridor, parchetate, faianțate, gaz, ermis, beci sub primul apartament. Suprafață totală : 500mp. Grădina are 180mp, curtea este cu dale. Preț: 75.500 euro. Informații la telefon: 0727.479.339. CASĂ de vânzare, de cărămidă, str. Honorici, casă mare construită până la placă, mai trebuie mansardată, dar materiale avem până la acoperiş - cameră, bucătărie, living mare, baie, holuri mari. Toate actele la zi, mai avem şi fântână. Informații la telefon: 0724.632.576. VÂND casă în Lugoj, str. Mărăşti, nr. 13, toate utilităţile. Informații la telefon: 0744.636.169. VÂND casă + anexe, 228 mp cu grădină 58 de ari, în Gavojdia. Preţ: 35.000 euro. Informații la telefoanele: 0770.277.454 sau 0743.521.479. VÂND urgent casă pe strada Primăverii, nr. 51, două camere, un salon, bucătărie, baie, curte mare, preț 49.500 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0734.499.585. VÂND: o casă la sat, 3 camere, bucătărie, baie, anexe și restul, la 18 km de Lugoj, preț 33.000 de euro, negociabil; o casă la sat, 2 camere, bucătărie, grădină, la 18 km de Lugoj, preț 17.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0763.655.739. VÂND în Lugoj casă, 2 camere, bucătărie, şpais, pereţi cărămidă, nemascaţi cu polistiren, acoperiş ţiglă Muschong, are şi un corp separat de clădire perfect locuibil, ca o garsonieră confort I: cameră, bucătărie, baie, cămară, casă cu curte, cu intrare maşină, toate utilităţile, la 2 minute de centru, teren 940 mp, toate utilităţile, construiţi 100 mp. Preţ: 55.000 euro. Informații la telefon: 0748.652.512. SCHIMB locuinţă de stat mică (IGOL), cu una mai mare, la înţelegere. Informații la telefon: 0756.900.620. VÂND / închiriez casă 3 camere + curte, pentru diferite activități (spălătorie, tâmplărie etc.). Are curent trifazic. Informații la telefon:

0773.849.042. VÂND sau schimb cu apartament, casă bătrânească locuibilă, două camere, baie, bucătărie, zona Stadion. Preţ: 25.000 euro, negociabil. Informații la telefoanele: 0733.340.302 sau 0727.783.974. VÂND casă nouă, din cărămidă, nefinisată în interior, şi grădină mare, în Lugoj, str. T. Vladimirescu, nr.85J, cu suprafaţa totală de 615 mp (suprafaţă utilă 400 mp). Casa are subsol, parter, etaj, garaj ataşat de casă, 2 terase, 1 balcon, 4 dormitoare, 3 băi, sufragerie, bucătărie cu debara. Casa e racordată la apă, curent şi gaz. Preţ: 130.000 euro. Pentru detalii: getimihoc@yahoo.com. Informații la telefon: 001.248.743.1398. VÂND în Lugoj casă, suprafaţă 421 mp, 3 camere, bucătărie, baie, 2 WC-uri separat de baie, cămară alimente, terasă acoperită, garaj, 3 încăperi la demisol, încălzire gaz + sobe teracotă cu lemne, anexe. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND casă compusă din patru camere, bucătărie, baie, hol, şpais, beci, garaj şi anexe, situată pe strada Xenopol, nr. 13, colţ cu Bobâlnei. Preţ: 82.000 euro, negociabil. Informații la telefoanele: 0723.292.095 sau 0722.601.503. VÂND casă veche în comuna Balinţ, cu fântână forată şi teren pentru construcţii, 2500 mp, mobilă de dormitor stilizată, set pentru baie Olivia, chiuvetă și toaletă în formă de peşte + accesorii. Informații la telefoanele: 0770.350.057 sau 0356.883.151. VÂND casă, anexe, baie, încălzire centrală pe lemne, teracote, grădină 2.400 mp, canalizare, pomi fructiferi, 1 ha de pădure, ½ lanţ de pământ arabil, în localitatea Criciova, la 11 km de Lugoj, spre Măguri. Preţ negociabil: 27.000 de euro. Informații la telefoanele: 0722.261.548 sau 0771.370.659. VÂND casă cu teren 5800 mp (curent electric, apă, canalizare), în Herendeşti, nr. 18 și două lanţe de pădure. Informații la telefon: 0730.174.799. VÂND casă familială, aranjată, cu grădină, 1500 mp, în comuna Victor Vlad Delamarina. Preț negociabil. Informații la telefon: 0730.877.478. VÂND casă compusă din două camere, coridor (14 m lungime), grădină, curte 1277 mp, 5000 de euro. Preț convenabil și negociabil.


3-9 Mai 2018 Informații la telefon: 0720.571.553. VÂND casă în comuna Știuca, sat Oloșag, 5 camere, cămară și anexe. Preț 30.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0766.446.383. VÂND casă la 20 km de Lugoj, drum asfaltat, în centru, cu patru camere, anexe, grajd, cocini, fântână, grădină cu pomi fructiferi şi toate lucrurile din gospodărie. Informații la telefon: 0256.357.034. VÂND casă în Bethausen, nr. 52, 3 camere + 1, apă curentă, baie, terasă, 2 curți, grădină suprafața 2877 mp. Preț 13.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0726.236.030. Vând vilă nouă, 400 mp din 2000 mp, doar parter, panoramică, mobilă Italia, centrală lemne, izolată, 3 geamuri. Preț: 250.000 euro. Informații la telefon: 0737.803.138. DE VÂNZARE casă în Lugoj, 6 camere, curte, grădină, 700 mp, 2 corpuri clădire, zonă liniştită. Informații la telefon: 0773.788.932. VÂND casă de vacanţă în sat Surduc, la 2 km de lac, 2 camere, hol, fântână proprie, foişor, livadă de pomi, 640 mp. Informații la telefon: 0761.683.746. VÂND casă în comuna Cornea, 15 km de Băile Herculane. Casa este renovată, are 3 dormitoare, bucătărie, coridoare, fântână, grajd oi, vite, curte cimentată, 2 porţi. Informații la telefon: 0255.261.383. VÂND casă în Făget, strada Coşbuc nr. 32, compusă din 2 dormitoare, 1 salon, 2 bucătării, garderobă, baie, centrală termică pe lemne, curte, grădină. Foarte modernă. Preţ foarte bun. Informații la telefon: 0733.751.354. VÂND casă în localitatea Victor Vlad Delamarina. Informații la telefoanele: 0751.921.932 şi 0043. 699.181.422.71

terenuri

VÂND teren intravilan 3.775 mp, cu loc de casă, în Honorici, cu apă curentă, cabană 2 camere, rulotă 6 persoane. Anexe gospodărie, iaz cu pești, foișor, zonă foarte frumoasă și liniștită, asfalt. Informații la telefon: 0723.536.234. VÂND teren intravilan 2880 metri pătraţi, cu număr casă, curte şi grădină în sat Nevrincea, comuna Bethausen. Informaţii la telefon: 0735.264.395. VÂND teren 100 mp, pentru spațiu comercial, cu proiect, 2 spații de 35 mp + 2 apartamen-

te, preț 21.000 euro. Informații la telefon: 0732.526.515 . VÂND teren pentru hală 12.000 mp, preț 1,5 euro/mp, pe drumul Herendeștiului, Lugoj, și 2.200 mp în Lugoj, la ieșire spre Coștei, preț 8 euro/mp. Informații la telefon: 0732.526.515. VÂND teren/fermă în Bodo, 31.000 mp, din care 18.000 mp intravilan, pe care se află un sediu cu 13 camere, două grajduri, două șopruri de fân, apă, curent, se află lângă Bega, aproape de drumul mare. Informaţii la telefon: 0726.223.721. VÂND teren intravilan 6300 mp pe strada Panselelor şi teren agricol 5600 mp pe strada Caransebeşului, la foştii Duzi, lângă centură. Informaţii la telefoanele: 0760.057.071, 0769.358.277. VÂND teren intravilan, cu apă de la rețea, plus fântână, în Zolt, la 9 km de Lacul Surduc, loc ideal pentru casă de vacanță. Informații la telefon: 0722.199.984. VÂND teren 800 mp comuna Bethausen, cu proiect casă P+M, racordat la curent trifazic, apă și canal. Informații la telefon: 0764.658.037. VÂND grădină 2158 mp, intabulată, cu apă, canal, plus 4 purcei, 1, 15 hectare, teren agricol, la 500 de metri de satul Lugojel, 1, 15 hectare pădure intabulată, la 2 km de Lugoj. Informații la telefon: 0729.863.900. VÂND 450 mp teren intravilan în Lugoj, strada Privighetorii, front stradal 12,10 m, toate utilitățile, stradă asfaltată. Terenul este intabulat, cu acte la zi. Informații la telefon: 0730.361.804. VÂND teren pentru construcții, 2.800 mp, 60 m liniari front stradal, în localitatea Sinersig. Informații la telefon: 0768.038.252. VÂND grădină 4.316 mp, loc de casă, localitatea Țipari, comuna Coștei. Informații la telefoanele: 0745.586.976 sau 0749.494.228. VÂND parcele de teren extravilan pe dealul Făgetului, la km 5, cu suprafețe de la 750 la 1500mp, la prețuri cuprinse între 2.200 și 4.500 euro. Ideal pentru vie, livadă, agrement, rulotă. Informații la telefon: 0764.472.767. VÂND 12 ha pământ, bloc unitar, în Bara. Vând microbuz T2 în stare de funcţionare. Informaţii la telefon: 0374.602.237, după ora 19.

MICA PUBLICITATE VÂND teren de 500 mp, cu fundaţie şi proiect, apă, utilităţi, gard 130 mp, autorizaţie de construcţie, sau schimb cu casă sau apartament + diferenţa din partea mea. Terenul este pe str. Decebal, zonă rezidenţială. Informații la telefon: 0762.667.718. VÂND teren intravilan, în zona de case din localitatea Oloşag. Parcela are 2000 mp. Informații la telefon: 0722.708.172. VÂND teren intravilan (3.775 mp), cu loc de casă (nr. 112), în Honorici, dotat cu cabană cu 2 camere, rulotă 6 persoane, pomi fructiferi, iaz cu peşti, anexe, apă curentă, zonă frumoasă. Preţ: 20.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0723.536.234. VÂND pământ arabil în V. V. Delamarina. Informații la telefon: 0722.793.762. VÂND în Lugoj teren intravilan, suprafaţa de 15.000 mp, în spatele fabricii de margarină de pe strada Buziaşului, toate facilităţile în apropiere. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND în Lugoj teren parcelabil, ½ ha, intabulat, preţ: 15 euro compact, 30 euro parcelat, în apropierea vilelor construite lângă centură, ieşire la 2 drumuri şi încă 2 ha în drumul Buziaşului, intabulat, ieşire la 3 drumuri, apă, curent, se pretează la instalare unitate productivă, depozit, hale. Vindem şi 1 ha 300 în proximitatea centrului american de servicii, zonă aerată, bun pentru hotel, cabane. Informații la telefon: 0748.652.512. VÂND loc de casă, Ţipari, 2.150 mp, 100 stâlpi gard, 9 baloţi plasă de sârmă (20 m are un sul), sort, nisip, piatră brută. Preţ: 6.500 euro, negociabil. Informații la telefon: 0762.809.103. VÂND teren 2700 mp cu casă de lemn, nelocuibilă, în Remetea Luncă, la 25 km de Lugoj, preţ: 7500 euro, negociabil. Vând casă în Lugoj, zonă centrală, curte comună, două camere, bucătărie, hol, boxă subterană, 66 mp. Preţ: 33.500 euro, negociabil. Informații la telefoanele: 0731.986.886 sau 0039.3203.319.431. VÂND teren în str. Bocşei, nr. 80, 600 mp - 25 euro/mp. Informații la telefon: 0721.480.186. VÂND teren 3664 mp, în Dealul Viilor, preț 20 de euro/mp, negociabil. Informații la telefon: 0727.191.334. PROPRIETAR, vând teren 2,9 ha, extravilan, în Hezeriș - com.

Coștei, la 2 km de Lugoj, ideal pentru demararea unui proiect cu fonduri europene, și 1 ha teren în Lugoj, pe Drumul Herendeștiului, FS - 33 m, ideal pentru investiții. Informații la telefon: 0731.900.359. De vânzare teren intravilan în Lugoj, str. Panselelor, două parcele - 684 mp, suprafaţă totală 1368 mp. Terenul este îngrădit. Front stradal 36m. Preţ 35.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0737.251.621. VÂND în Ţipari nr. 252 teren 2200 mp., îngrădit cu stâlpi de beton şi plasă de sârmă, cultivat cu peste 160 de pomi fructiferi pe rod. Există curent, apă în casă, canalizare la poartă. Casa este demolabilă (fără valoare). Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND grădină în Ohaba - Forgaci, județul Timiș. Informații la telefon: 0728.481.029. VÂND teren de 750 mp în Făget. Are toate utilităţile. Informații la telefon: 0729.417.802. VÂND teren intravilan în Lugoj, Dealul Viilor. Informații la telefon: 0727.825.709. VÂND teren agricol extravilan în Buziaş - Silagiu. Informații la telefon: 0726.836.818. VÂND teren intravilan la Coşteiu. Informații la telefon: 0727.582.214. VÂND teren la centură, 8300 mp, preţ 10 euro/mp, negociabil. Informații la telefon: 0731.544.855.

închirieri

ÎNCHIRIEZ casă mare pentru echipe de muncitori, 4 camere mobilate, 2 băi cu mașină de spălat rufe, bucătărie mare mobilată și utilată, terasă închisă și curte. Casa este renovată recent. Preț 600 euro/lună. Informații la telefon 0771.659.726. APARTAMENT de închiriat - Micro 1, 2 camere, et.2, tot confortul. Informații la telefon: 0722.543.086. OFER spre închiriere spațiu 100 mp, fost frizerie - coafură, manichiură - pedichiură, masaj, bronz – solar, str.Timișorii, nr.40. Chirie 330 euro. Informații la telefon: 0732.526.515. ÎNCHIRIEZ apartament cu 3 camere, semidecomandate, mobilate, în Micro III, et. 2, chirie 150 euro + garanție. Doresc pe termen mai lung. Informații la telefon: 0723.774.822. ÎNCHIRIEZ hale

ACTUALITATEA 11

producție, secție croitorie, dotată cu magazin mic, strada Timișoarei. Informații la telefon: 0733.683.162. ÎNCHIRIEZ spațiu ultracentral (fost Cabinet Medical Dr. Apostolescu) pentru orice tip activitate, cabinet medical, sediu firmă etc., 65 mp, pe strada Cuza Vodă nr. 5, ap. 11. Informații la telefon: 0723.597.808. CAUT o fată serioasă pentru a sta la mine în chirie, la casă, în Lugoj. Informații la telefon: 0724.773.039. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, sau schimb cu garsonieră confort 1 plus diferență. Informații la telefon: 0725.090.781. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, micro 3, garanţie 100 de euro, chirie 100 de euro. Informații la telefon: 0727.654.623. DE ÎNCHIRIAT apartament cu o cameră, situat la etajul lll al unui bloc cu 4 etaje din cartierul Micro 3, ieşire pe str. Cloşca, zonă liniştită. Este renovat recent, este mobilat și utilat complet, tip hotelier. Se închiriază la prețul de 220 euro/ lună calendaristică. Informații la telefon: 0736.950.725. CAUT casă de închiriat în Lugoj, oferte prin plic, la adresa Bobic Vasile, nr. 14 A. com. Copăcele, sat Zorile, jud. Caraş Severin. Ofer 500 de lei. Fără familie de rromi. ÎNCHIRIEZ apartament 4 camere, str. Nera, micro 4, etaj 2, 2 băi, termopane, 2 balcoane, încălzire centrală. Informații la telefon: 0731.659.012. ÎNCHIRIEZ în Lugoj apartament de lux la vilă, cu două camere, baie, bucătărie, parcare, utilat complet. Preț 220 euro + taxe ANAF. Informații la telefon: 0722.969.974. ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial ultracentral, suprafaţă 40 mp, strada A. Mocioni, nr. 11. Informații la telefon: 0773.969.349. ÎNCHIRIEZ o cameră, la casă, la doi băieți nefumători. Încălzire cu lemne. Informații la telefon: 0744.103.145. PRIMESC fată în gazdă. Ofer condiţii deosebite. Informații la telefon: 0256.358.682.

auto

VÂND Opel Astra Caravan 1,6 benzină, an 1999, Ecotec, 105 C.P., 16V., 189.500 km, geamuri electrice față, închidere centralizată, 3 chei cu cip, telecoman-

dă distanță, airbag-uri față și laterale, ABS, ASR, interior în două culori, faruri reglabile, consum 5,5 l benzină, radio casetofon original Blaupunkt, preț 990 euro, negociabil. Informații la telefon: 0731.647.155. VÂND parbrize montaj gratuit, vând uleiuri - schimbat gratuit, vând acumulator - schimbat + verificat instalație gratuit, reparații parbrize. Informații la telefon: 0732.526.515. VÂND Mercedes Clasa A 140, benzină, anul de fabricație 2000, albastru, în stare de funcționare, preț negociabil. Informații la telefon: 0733.751.354. VÂND Dacia 1310, cu obloane, 67.000 km la bord, și Fiat Bertone, decapotabil. Informații la telefon: 0735.158.420. VÂND Sandero Preferance, an fabricație 2010, culoare roșu vin, 46.000 km, verificări autoservice, unic proprietar, Lugojel. Informații la telefon: 0724.378.664. VÂND două garaje metalice demontabile. Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND Dacia 1310 L, an fabricație 1999, pentru piese de schimb. Informații la telefon: 0765.673.135. VÂND Ford Mondeo berlină, motor de 2.0, motorină, an fabricație 2005, euro 4, distribuție pe lanț, înmatriculată etc. Preț: 2.500 euro. Informații la telefon: 0740.208.783. VÂND Mercedes Clasa A140 benzină, taxă nerecuperată, în stare foarte bună, numere România. Preț: 1490 euro. Informații la telefon: 0737.803.138. VÂND Ford Focus 1.8, diesel, an fabricație 2000, 2+1 uși, geamuri fumurii de FAB, scaune și parbriz încălzite, jante aluminiu de iarnă și de vară, etc. Mașina este înmatriculată. Preț: 1600 euro, negociabil. Informații la telefon: 0740.208.783. Vând VW Golf 4, capacitate 1.4, 16 valve, an fabricaţie 1999, luna iulie, 166000 km, închidere/deschidere centralizată, volan reglabil, scaune faţă reglabile orizontal/vertical, climă, ABS, ESP, airbaguri, cauciucuri iarnă, înmatriculată, revizia şi asigurarea valabile, capitala motor făcută la 154.329 km. Culoare: albastru cameleon. Preţ 1500 euro negociabil. Informații la telefon: 0726.740.077.

PROPRIETAR, vând autoturism Renault Laguna, model 2, an 2002, motor 1.8 benzină, 16 V, înmatriculată TM, are toare actele, funcţionează şi circulă. Informații la telefoanele: 0744.292.195 sau 0726.374.672. VÂND BMW 318, benzină, an 1999, oglinzi, geamuri electrice, climatronic, km reali, carte service la zi. Maşina este adusă din Germania. Preţ: 1.790 euro, negociabil. Informații la telefon: 0799.044.033. VÂND microbuz de persoane, cu 9 locuri, marca VW, T5, roşu, an de fabricaţie 2005, motor 1.9 Diesel, înscris pe persoană fizică. Are cârlig în spate, 265.000 km reali. Preţ: 5.800 de euro, puţin negociabil. Informații la telefon: 0767.377.990. VÂND Rover 75, an fabricaţie 2002, piele, dublu climatronic, impecabil și Mitsubishi Carisma, an fabricaţie 2002, motor 1.9 TDI. Informații la telefoanele: 0740.869.844, 0737.568.028. DEZMEMBREZ Crysler Voyager 1996, distribuție pe lanț, model lung, motor 2500 cmc. Informații la telefon: 0735.142.106. VÂND Ford Focus 1600 cmc, Turbo Diesel, an 2010, înmatriculat în septembrie 2016, 143000 km, toate accesoriile. Preț: 7800 euro, negociabil. Informații la telefon: 0737.803.138. Cumpăr la 200300 euro DACIA, sau orice maşină în stare de funcţionare, cu acte în regulă. Informații la telefon: 0723.812.389. Vând Mercedes A140, an 2002, toate accesoriile, consum foarte mic, geamuri electrice, în stare foarte bună. Preţ: 1990 euro. Informaţii la telefoanele: 0256.353.341 sau 0754.961.036.

diverse

VÂND două butelii, butoi de răchie - damigeană și alte lucruri utile. Informații la telefon: 0728.789.060. CUMPĂR dune, perini, acumulatoare, fier vechi, neferoase, baterii stricate, mașini vechi, plata pe loc! Transport la domiciliu. Informații la telefon: 0753.776.251. VÂND un Pegas, o semicursieră, o mașină de scris Retro, o mașină de cusut Singer, o semicriptă 2 persoane (Cimitirul catolic), un teren intravilan 500 mp


12 ACTUALITATEA cu front stradal 16 m (Lugoj, str.Honoriciului), o menghină mare, un polizor, o tricicletă pentru adulți (3 viteze). Informații la telefoanele: 0256.352.000 sau 0737.105.610. VÂND centrală Bosch pe lemne, cu gazeficare 33 kw. Se vinde cu toată instalația + boiler 80 litri. Informații la telefon: 0723.552.858. CUMPĂR fier vechi, caroserii, utilaje agricole uzate, combine. Ofer preț bun, plata pe loc! Informații la telefoanele: 0770.499.662 sau 0743.377.442. VÂND 4 capre tinere. Oloșag. Informații la telefoanele 0732.235.469 și 0735.614.277. VÂND 10 lăzi de stupi, pe orizontală, pentru o familie sau două. Preț 100 de lei/ bucata. Lângă Lugoj. Telefon: 0721.180.856. VÂND cocoși de rasă Australorp Araucana, 50 lei/buc., cuști pentru creșterea puilor L-2m, l-0.50m, h-0.50m cu sită jos, porumb 0.80 lei/kg. Informații la telefon: 0724.156.846. VÂND gater mic, tip Maramureș, pentru debitat lemn, scândură, de întrebuințare în gospodărie personală, funcționează și cu motor electric monofazic. Preț: 300 euro, negociabil. Informații la telefon: 0767.377.990. VÂND țiglă veche, mare, foarte frumoasă. Informații la telefoanele: 0256.355.995 sau 0729.263.448. VÂND aparat medical de magnetoterapie pulsatilă, nou, tipul Elixor, indicat pentru tratarea la domiciliu a tuturor bolilor, la preț de achiziție, cu negociere. Informații la telefon: 0767.377.990. VÂND afacere profitabilă, magazin alimentar, pe strada Astalaş nr. 27, Lugoj. Informaţii la telefon: 0731.722.268. VÂND masă de biliard, mărime mijlocie, dezmembrată, și GPS aproape nou. Informații la telefon: 0735.158.420. VÂND 200 baloți ghizdei cu 8 lei bucata, calitate bună, și 100 kg brânză de vacă, cu 10 lei kg. Informații: Oloșag nr.48 sau la telefon: 0720.538.626. VÂND cărți, diferite domenii, în jur de 400 de bucăți. Preț: 1 leu bucata. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND rafturi și pulturi pentru magazin,

puțin folosite, bicicletă, drujbă, antenă satelit, la jumătate de preț. Informații la telefon: 0771.037.247. CUMPĂR sticle vechi de bere, sifon, farmacie și apă minerală, vederi, documente, facturi și fotografii. Apelați numărul: 0748.925.189. VÂND coloană furtun polietilenă pentru apă (irigat legume, varzăvinete-ardei), diametru - 40 pentru aspersoare cu racorduri - complet și mașină plantat arpagic (ceapă, usturoi) + mașină plantat legume, sau schimb cu porumb. Informații la telefon: 0724.156.846. VÂND TV Sony, cu tub, diagonala 70 cm. Preț: 250 de lei, negociabil. Informații la telefon: 0765.368.525. VÂND o vacă bălțată românească, în Herendești, nr. 48. Informații la telefon: 0735.537.450. VÂND o vacă de 6 ani, preț 3.000 lei, un porc de 150 de kg la prețul de 10 lei/kg, negociabil. Informații la telefon: 0747.476.378. VÂND la jumătate de preț cauciucuri de iarnă + jante de aluminiu, 185/65 R14, pe 4 bolturi. Informații la telefon: 0723.130.340. VÂND lemne de foc de pădure: cer, carpen, fag., etc. Cantitatea se măsoară la domiciliul clientului. Transportul gratuit. Informații la telefon: 0763.724.677. VÂND frigider Arctic mare, televizor și bicicletă. Informații la telefon: 0731.097.654. VÂND porci vietnamezi, 3 bucăți la 90kg fiecare. Informații la telefon: 0729.402.717. VÂND porc, aproximativ 140 kg, la prețul pieței. Informații la telefon: 0723.537.806. VÂND semicriptă (4 locuri) în Cimitirul Catolic. Cumpărătorii trebuie să fie romanocatolici. Preț 1.500 de euro. Informații la telefon: 0727.359.224. VÂND garaj metalic demontabil, în stare foarte bună, preț 800 de euro, și țuică de prune de 35 de grade, cu 20 de lei litrul. Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND pălincă de prune, 55 de grade, 25 de lei/litrul. Informații la telefon: 0752.325.319. VACĂ de vânzare, gestantă, 7 luni, vârsta 3 ani, preț negociabil. Informații la telefon: 0767.887.716. VÂND frigider, combină frigorifică Indesit, clasa A, maşină de spălat Magister, clasa

MICA PUBLICITATE A, televizor Telefunken, ecran plat, mobilă pentru camera de dormit, fără saltea, mobilă pentru sufragerie, componibilă, toate ca noi, la un preţ negociabil. Informații la telefon: 0726.054.235. LICHIDEZ stână de oi. Informații la telefoanele: 0785.472.646 sau 0769.425.384. CUMPĂR vacă tânără, prima sau a doua fătare. Informații la telefon: 0799.655.954 VÂND ţuică prune veche, 100 l, 15 lei litrul și motor trifazic tăiat lemne + moară. Informații la telefon: 0725.155.752. VÂND 40 de capre. Informații la telefon: 0732.235.469. VÂND cărămidă crudă, de pământ, pentru teracotă. Informații la telefon: 0736.316.786. VÂND mobilă dormitor, stare foarte bună, lemn nuc furnir lustruit, 2 dulapuri, 1,80 pe 1,20, 2 paturi cu somiere din iarbă de mare, 2 noptiere, o toaletă cu oglindă mare, masă, toate la preţul de 2.100 de lei. Se vinde şi o vitrină cu sertare, nouă, foarte frumoasă, 1,45 lăţime pe 1,30 înălţime, preţ 1.200 lei, totul furniruit nuc, lustruit. Informații la telefon: 0748.652.512. DE VÂNZARE ancii pentru clarinet - 12 lei bucata, clarinete Amati (900 lei), Yamaha (1.999 lei) saxofoane: Jupiter, Steyr, Palatino. Preţ între 1.2001.550 lei. Informații la telefon: 0729.032.120. VINDEM casă, lichidăm gospodărie, oferim la preţuri bune: mobilă dormitor, 11 piese, lemn de nuc, stare foarte bună, plapume, dune, perne, covoare, lăzi din scândură pentru depozitare, moară manuală pentru grăunţe, stâlpi din beton pentru vie, butoaie, cazan din tuci negru, 2 dune din puf de gâscă, sticle, borcane, vase, cântar cu greutăţi, canapele, mese, tablouri. Informații la telefon: 0748.652.512. Cumpăr lemne de foc, 5 m cubi. Locuiesc în Sinersig, nr. 114, Tofolean Sabin. Informații la telefon: 0738.224.621 VÂND ţiglă mare veche, frumoasă. Informații la telefoanele: 0729.263.448 sau 0256.355.095. VÂND bibliotecă din 3 corpuri, de culoare neagră. Informații la telefon: 0721.915.988. VÂND un costum ţărănesc de fete compus din: poale, ie, cătrinţe,

brâu şi vestă, cusute cu roşu, nou şi unul compus din poale şi ie, tot cu roşu. Informații la telefon: 0727.081.254.

U aluminiu, moară despoiat porumb, circular cu motor 1,8 KW. Informații la telefon: 0722.426.414.

CUMPĂR en-gros cărţi (minim 300 buc.), clasoare cu timbre, numismatică. Informații la telefon: 0723.812.389.

VÂND criptă cu patru locuri în Cimitirul Ortodox, moară pentru uruială, cântar de lemn cu taler. Informații la telefon: 0721.445.480.

VÂND ţiglă mare. Informații la telefoanele: 0729.263.448 sau 0256.355.095.

VÂND în Țipari nr. 252 aproximativ 5 mc lemne din demolare casă: corni, grinzi, lațuri, bune pentru construcții sau foc. Prețul se stabilește la vederea mărfii. Informații la telefon: 0730.868.993.

VÂND bicicletă de cameră, nouă, nefolosită şi serviciu de masă pentru 12 persoane, 42 de piese, cehoslovac, alb cu cobalt şi auriu. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND cărbune lignit bulgări, bun pentru centrale şi sobe. Preţ negociabil, în funcţie de cantitate. Informații la telefon: 0745.808.811. VÂND mobilă dormitor Lenghel în stare foarte bună, candelabru cristal vienez vechi de peste 100 de ani. Informații la telefon: 0740.493.111. VINDEM utilaje de tâmplărie profesioniste, uzură foarte mică. Informații la telefon: 0748.040.185 VÂND geamuri în ramă de lemn, dimensiuni diferite 1,20/45 - 45/65, canapea neextensibilă pentru hol, două fotolii la canapea, măsuţă. Informații la telefon: 0726.051.067. VÂND cărămidă Mondial Lugoj, 4000 de bucăţi la preţul de 2 lei/bucata, dozator bere cu răcitor (frigider), frigider bere la sticlă, apă etc. Informații la telefon: 0735.264.395. De vânzare: pat dublu, pat o persoană, canapea + fotolii, masă 6 persoane, scaune, profile T zincat, profil

VÂND la prețuri modice vană de baie, WC complet, chiuvetă, toate 250 de lei, stare bună, la zi, albine pe 20-12-10 rame la 7560-50 lei, stare bună, eventual schimb cu roiuri de albine minim 4 rame (3 puieți + 1 miere), vând tv color Toshiba 52 cm - 80 de lei. Informații la telefon: 0749.777.428. VÂND geam din lemn cu două canate, două uşi de cameră din lemn şi două uşi duble din lemn, una pentru interior, una pentru exterior, mobilă sufragerie, un televizor, o masă din lemn cu scaune pentru şase persoane, o imprimantă, un iluminator din termopan pentru acoperiş, perdele de Paşcani şi o garnişă de metal, două candelabre din porţelan. Informații la telefoanele: 0720.353.085 sau 0721.041.477. VÂND tricicletă pentru persoane cu handicap. Preț negociabil. Informații la telefon: 0727.191.334. VÂND proteză auditivă, marcă suedeză „Oticon”, cu 15 baterii nefolosite. Aparatul este nou, nefolosit din motive medicale. Preț negociabil.

3-9 Mai 2018 Informații la telefon: 0772.058.959. VÂND stepper sport şi mountain bike, suspensii negru, aduse din Germania. Informații la telefon: 0735.142.106. VÂND vin roşu din struguri, ţuică bătrână de prună, televizor Samsung, cântar cu greutăţi pentru cereale, porci etc. Informații la telefon: 0256.357.034 VÂND birou de calculator. Informații la telefon: 0730.235.129. VÂND canapea, 2 fotolii asortate la canapea, o masă pentru sufragerie. Informații la telefoanele: 0771.155.957 sau 0726.051.067. VÂND un aragaz electric cu 4 plite și cuptor de copt, + un scaun pentru handicapați (cu WC). Informații la telefon: 0733.592.624. VÂND barcă fibră sticlă cu fund dublu, hidrobicicletă şi motor electric. Informații la telefoanele: 0740.869.844, 0737.568.028. VÂND două semicripte (cu 1 loc şi 2 locuri) în cimitirul catolic, 1 tricicletă (3 viteze) pentru adulţi, 1 Pegas, 2 maşini de scris Olympia, Continental, 1 semicursieră Peugeot, 1 polizor, 1 menghină, 1 maşină de cusut Singer, 1 ha teren intravilan extins, (Drumul Oloşagului), 1 cazan de cupru. Informații la telefon: 0256.352.000. VÂND un Pegas, un Mercedes Cobra 200 D an 1980, un scaun cu rotile, o tricicletă pentru adulţi, 1 ha teren intravilan (drumul Honorici) extins, o semicriptă (un loc) şi o semicriptă (2 locuri) în Cimitirul catolic, o maşină de cusut Singer, o maşină de scris Retro, o semicursă Peugeot. Informații la telefon: 0256.352.000. VÂND purcei vietnamezi. Informații la telefon: 0773.732.462.

servicii

Au plecat spre o lume mai bună

În perioada 25 aprilie-1 mai 2018, au plecat dintre noi spre o lume mai bună: Borlovan Eva (76), Bukova Silvea (65), Butoi Marcel (62), Lipovan Nicolae (72), Winer Elena (84), Simonescu Aurel (85), Nemeznic Petru (83), Rădulescu Ion (55), Drilea Floarea (81), Covaci Grigore (58), Paulescu Carmen (54), Samaon Maria (74), Căldăraș Maria (74), Popovici Bujor (73), Agapie Neculai, Barbu Petru, Marghitan Floare (77), Lazăr Sofia (92), Ruppert Iosif (80), Boian Paulina (67), Beltechi Eugen, Cușmir Antoneta (77), Tundrea Nicoliță (64), Luchescu Nicolae, Duma Dimitrie (63), Deak Ștefan (82). Redacţia Actualitatea transmite sincere condoleanţe familiilor îndurerate.

CAUT șofer pentru camionetă. Cumpărăm neferoase, pene, fier vechi. Informații la telefon: 0752.976.300. EXECUT: zidărie, rigips, zugrăvit, termoizolații, hidroizolații, gresie, faianță, parchet, podele, piatră, reparații acoperișuri, instalații sanitare, instalații electrice. Informații la telefon: 0723.130.340. CAUT urgent șofer pe tir pentru exterior, salariu atractiv! Informații la telefon:

0726.850.595 PRESTĂM servicii de construcții, la cele mai mici prețuri, oferim garanție, pentru finisări interioare exterioare, construcții de case la roșu, reparații acoperișuri, montări, jgheaburi. Informații la telefoanele: 0773.336.494 sau 0770.499.662. PARCHETAR profesionist, montez și rașchetez orice tip de parchet și podele. Informații la telefon: 0761.626.324. IAU în înteţinere bătrâni de la sat. Informaţii la telefon: 0735.264.395. ANGAJEZ șoferi pentru comunitate, cu permis de conducere „BE”. Pentru mai multe detalii contactați-ne la 0744.150.412 sau 0723.926.260 sau ne găsiți la adresa: Valentin Rosada nr. 32. EXECUT amenajări interioare: zugrăveli, glet, montaj, ghips carton, gresie, faianţă, parchet laminat. Informații la telefon: 0767.160.990 sau danybordea72@ gmail.com. ELECTRICIAN autorizat, execut instalații electrice interioare la case (vile), asigur proiectul. Montez prize, întrerupătoare, lămpi și tablouri electrice cu siguranțe automate. Execut împământări (prize de pământ) și dau buletin de verificare. Scot contoare electrice afară din casă în B.M.P. (bloc măsură și protecție). Montez automate de iluminat casa scării la blocuri și dau garanție. Informații la telefon: 0730.868.993. (1052018) REALIZEZ traduceri din limba engleză în limba română şi viceversa. Informații la telefon: 0769.425.086.

aniversări

PENTRU Lidia Silade: Îți dorim multă, multă sănătate, prosperitate în afaceri, bucurii alături de cei dragi și împliniri La mulţi ani! Nicu, Elisa, Stefi, Nicol, Carmen, Lavinia, Robi, Alex, Veta, Nicuța, Ion. PENTRU Lidia Silade: Privește această zi specială ca pe o nouă pagină din povestea vieții tale, o poveste tot mai frumoasă cu fiecare an ce vine! Noi, colegii tăi, îți dorim ca visele de astăzi să devină realitate, speranțele de mâine împliniri, orice cădere un pas înainte, iar gândul bun și fericirea să te însoțească mereu! La mulți ani!


4-10 Mai 2018

RECOMANDĂRI TV

ACTUALITATEA 13

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

06:30 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect *Știri 12:00 Parlamentul României 12:30 Teleshopping 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbește corect! 15:00 Fără etichetă 16:05 EURO polis 17:00 Telejurnal 17:30 Cooltura 18:30 Lumea azi 18:35 Pulsul zilei *Știri 20:00 Telejurnal *Meteo *Sport 21:00 Chipurile României 23:30 Anchetele comisarului Antonescu

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbește lumea Cu: Adela Popescu și Cove 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Românii au talent. 00:00 Teleportați în adolescență (comedie, SUA, 2015) Cu: Adam Scott, Rob Corddry 01:45 Pe bune?! (r) 02:30 La Măruță (r)

08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Cu: Mirela Vaida 17:00 Acces direct Cu: Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Incredibilul Hulk (acțiune, SUA, 2008) 23:00 iUmor - Talent show (r) 01:00 Vârcolacul: Bestia dintre noi (horror, SUA ,2012)

07:00 Pastila de râs 07:45 Teleshopping 08:30 Pastila de râs 09:45 Trădarea (s) 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine Cu: Bianca Drăgușanu 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Dragoste și ură (s) Cu Emrah Erdogan, Burcu Kiratli, Isil Yucesoy 23:30 Dragonul (acțiune, SUA, 2011) Cu: Donnie Yen 01:30 Ştirile Kanal D

06:00 Anna și regele (dramă, SUA, 1999) 08:30 Planeta comorilor (animație, SUA, 2002) 14:05 Monștri pe roți (dramă, SUA, 2016) 15:50 Wakefield (dramă, 2016) 20:00 Howards End (episodul 2) 21:00 Încredere (episodul 6) 01:45 Executantul (dramă, SUA, 2016)

06:45 Vin iubiri neașteptate 09:15 Vremea inocenței (r) 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Iubire ascunsă 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 Vin iubiri neașteptate 19.00 Camera 309 21:00 Iubire ascunsă 22:00 Trandafirul negru 23:00 Inimă de țigan 00:30 Vin iubiri neașteptate 02:15 Camera 309 (reluare) 03:45 Inimă de țigan (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

06:30 Zon@ (r) 09:00 #Creativ (r) 09:30 M.A.I. aproape de tine 10:00 Prietenii incredibile 11:00 Starea nației 12:00 Vreau să fiu sănătos! 14:30 Adevăruri despre trecut 15:00 Ora Regelui 16:00 Vedetă populară (r) 18:00 Exclusiv în România 18:50 București, capitala... 20:00 Telejurnal 21:00 Ora Zero 23:00 Profesioniștii... Cu: Eugenia Vodă

07:00 Știrile Pro Tv *Meteo 10:00 iLike IT 11:00 Zborul spre casă (aventuri, SUA, 1996) 13:15 Mă însoară mama! (r) 16:00 Românii au talent (r) 19:00 Știrile Pro Tv 20:00 Kingsman: Serviciul secret (acțiune, Marea Britanie, 2014) Cu: Colin Firth, Mark Strong 22:30 Fură și fugi (acțiune, SUA, 2010) Cu: Chris Brown, Hayden Christensen

06:00 Observator 13:00 Observator 13:45 Aici eu sunt vedetă! (r) 16:00 Chefi la cuțite - Show culinar (reluare) 19:00 Observator 20:00 The Four - Cei patru (Talent Show) 22:30 Hoț de diamante (comedie neagră, SUA, 2004) Cu: Pierce Brosnan 00:30 Departe, departe (r) (dramă, SUA, 1992) Cu: Tom Cruise, Nicole Kidman

07:00 Știrile Kanal D 08:00 Teleshopping 11:00 Sport, dietă şi o vedetă Cu Florentina Opriș 11:30 Teleshopping 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine Cu: Bianca Drăgușanu 15:15 B.D. intră în acțiune (comedie, Ro., 1970) 17:15 Asta-i România! Cu Mihai Ghiță 18:45 Știrile Kanal D 19:45 Exatlon. Prezintă: Cosmin Cernat 23:15 Bravo, ain stil! All Stars Gala

15:00 Cap compas 18:00 Marele jaf al trenului (I) (dramă, M. Britanie, 2013) 19:00 Telejurnal 22:10 Onoare și respect (s) 23:45 MotorVlog (r) 00:20 Penumbra (r) (thriller, SUA, 2006)

06:00 Wakefield (dramă, SUA, 2016) 09:25 Paterno (biografic, SUA, 2018) 14:45 Misterul din florărie: crima de la nuntă (dramă, Canada, 2016) 18:00 Baywatch (acțiune, 2017) 20:00 Orașul Londra (dramă, ‘16) 23:25 Tomahawkul de os (western, SUA, 2015)

06:45 Vin iubiri neașteptate 09:15 Vremea inocenței (r) 10:45 Teleshopping 11:15 Camera 309(r) 13:15 Teleshopping 13:30 Iubire ascunsă 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 Vin iubiri neașteptate 17:30 Vremea inocenței (r) 20.30 Camera 309 (serial, Furkan Palali) 21:30 Iubire ascunsă 22:30 Trandafirul negru 23:30 Inimă de țigan 01:00 Vin iubiri neașteptate (r)

TVR 1

PRO TV

ANTENA

KANAL D

TVR 2

PRO 2

08:10 Universul credinţei 10:00 În grădina Danei 10:35 Viaţa satului 13:00 Tezaur folcloric 14:00 Telejurnal 15:30 Politică şi delicateţuri Cu Mircea Dinescu 18:10 Lozul cel mare *Tragerile Loto 18:45 Istoria cu Virgil 19:00 Profesori de milioane Cu: Irina Păcurariu 20:00 Telejurnal 21:00 Vedetă populară Sezonul 2 23:00 Garantat 100% Cu: Cătălin Ștefănescu

07:00 Știrile Pro Tv *Meteo 10:30 Arena bucătarilor 13:00 Apropo TV 14:00 Oare cum o reuși? (comedie, SUA, 2011) 15:45 Oameni mari și fără minte (comedie, SUA, 2010) 19:00 Știrile Pro Tv 20:00 Joc periculos (thriller, SUA, 2015) Cu: Jason Statham 22:00 Pus pe jar (acțiune, 2004) Cu: Denzel Washington 00:45 Apropo TV (r)

06:00 Observator 10:00 Fructul oprit (reluare) 13:00 Observator 13:15 The Four - Cei patru (Talent Show) (r) 16:00 Chefi la cuțite - Show culinar (reluare) 19:00 Observator 20:00 iUmor Cu Cheloo, Delia și Mihai Bendeac 22:00 Adu-l urgent pe scenă! (comedie, SUA, 2010) Cu: Russell Brand, Pink, Rose Byrne 00:30 Fructul oprit (reluare)

07:00 Ştirile Kanal D 07:30 Sport, dietă și o vedetă 08:00 Teleshopping 08:45 Trădarea Cu Ayca Bingol 11:30 Teleshopping 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 B.D. intră în acțiune (r) (comedie, Ro., 1970) 15:00 Asta-i România! (reluare) 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon Reality Show 23:15 Ochii din umbră Prezintă: Ernest 01:15 Știrile Kanal D

17:40 Iubire imposibilă (s) 19:00 Telejurnal 20:00 Gala umorului 21:10 Penumbra (thriller, 2006) Cu: Demi Moore 23:10 Prețul pasiunii (dramă, 2011) Cu: Patrick Wilson

Vineri

PRIMA 13:00 Camera de râs 14:00 Focus 14:45 Benny Hill 17:00 Pasiune și speranță 18:00 Focus 20:30 Iancu Jianu, zapciul (aventuri, România, 1986) 22:30 Trăsniții

HBO

PRIMA 13:30 Ajutor, vreau să slăbesc! (r) 16:00 Schimb de mame (r) 20:30 Un detectiv afemeiat (acțiune, 1993) 22:30 Tinerii pistolari (acțiune, 1988) Cu: Emilio Estevez

Sâmbătă HBO

13:00 Ciuleandra (dramă, Ro, 1985) 15:00 Duelul pianelor (reluare) 19:00 Telejurnal 20:10 Haiducii lui Șaptecai (av., Ro., 1970) 22:10 Filmul de artă: Un profet (dramă, 2009)

PRIMA 10:00 Mama mea gătește bine (r) 12:00 Teleshopping 13:00 Iancu Jianu, zapciul (r) 18:00 Focus 20:30 Schimb de mame 22:30 Jane: Lupta pentru supraviețuire (acțiune, 2015)

duminică

n Incredibilul Hulk

Omul de știință Bruce Banner (Edward Norton) străbate lumea în lung și-n lat, disperat să afle un leac pentru boala care-l face să se transforme întrun uriaș monstru verde. Pe urmele lui pornesc trupe militare, hotărâte să-l prindă și să-l studieze, pentru a-i folosi puterile în scopuri mârșave. Tocmai când Banner este pe punctul de a găsi antidotul, ceea ce-l poate apropia de singura femeie pe care a iubit-o vreodată (Liv Tyler), el trebuie să scape și de Monstru, o bestie cu puteri la fel de mari ca ale lui.

n VINERI n 20.00 n Antena 1 n

HBO

06:00 Dragostea mea (com., Franța, 2017) 07:40 Din prea multă dragoste (dramă, SUA, 2005) 12:30 21. (thriller, SUA, 2008) 14:30 De ce el? (comedie, SUA, 2016) 22:15 Westworld (ep.2 din sez.2) 23:20 Viață, primele semne (SF, SUA, 2017)

n Kingsman: Serviciul secret

Bazat pe renumita revistă de benzi desenate și regizat de Matthew Vaughn (Kick-Ass, X-Men First Class), Kingsman: Serviciul Secret este povestea unei organizații de spionaj supersecrete care recrutează un puști de pe străzi, nerafinat, dar promițător, pentru a face parte dintr-un program de instruire ultra-competitiv. În acest timp, un geniu criminal, pune la cale un genocid și lansează o amenințare globală pentru o celulă de ADN. Puștiul trece printr-o serie de antrenamente intesive.

n SÂMBĂTĂ n 20.00 n PRO TV n

PRO 2

06:15 Vin iubiri neașteptate 08:45 Vremea inocenței (r) 10:45 Teleshopping 12:15 Camera 309(r) 13:15 Teleshopping 13:30 Iubire ascunsă 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 Vin iubiri neașteptate 17:30 Vremea inocenței (r) 19.00 Camera 309 21:30 Iubire ascunsă 22:30 Trandafirul negru 23:30 Inimă de țigan 01:00 Vin iubiri neașteptate (reluare) 02:15 Camera 309(r)

n Manchester by the Sea

Instalatorul Lee revine în orașul natal din New England după moartea fratelui său pentru a avea grijă de tânărul lui nepot, dar sosirea sa dezgroapă propriul trecut. Curând, Lee intră în contact cu fosta lui soție. După moartea fratelui mai mare, Joe (Kyle Chandler), Lee Chandler (Casey Affleck) este luat prin surprindere de decizia fratelui de a-l face tutore unic al nepotului Patrick (Lucas Hedges). Luându-și concediu, se întoarce fără tragere de inimă în Manchester-bythe-Sea să aibă grijă de Patrick, un băiat de 16 ani.

n DUMINICĂ n 20:00 n HBO n


14 ACTUALITATEA

4-10 Mai 2018

RECOMANDĂRI TV

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

06:30 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Adevăruri despre trecut 12:30 Teleshopping 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Maghiara de pe unu 17:00 Telejurnal 17:30 Întrebări și răspunderi 18:50 Povești neștiute ale muzeelor 19:00 Telejurnal *Meteo *Sport 20:00 Gala Premiilor UNITER Ediția XXVI-a 00:00 Telejurnal 00:30 Adevăruri despre trecut

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbește lumea Cu: Adela Popescu și Cove 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Salt (acțiune, SUA, 2010) Cu: Angelina Jolie 22:30 Pe bune?! 23:30 Știrile Pro TV 00:00 Kingsman: Serviciul secret (r) 02:15 Pe bune?! (r) 03:00 Vorbește lumea (r)

06:00 Observator 08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Cu Mirela Vaida 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:00 Chefi la cuțite Reality Show culinar 23:00 Xtra Night Show 01:00 Prietenii de la 11 (reluare) 02:45 Totul pentru dragoste (r) 04:15 Acces direct (r)

07:00 Pastila de râs 09:15 Teleshopping 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine Cu: Bianca Drăgușanu 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon Reality Show 23:15 Wow Biz 00:45 Ştirile Kanal D 01:45 Furtună pe Bosfor Cu Erkan Petekkaya 04:45 Teo Show (reluare)

11:10 Gala umorului (reluare) 13:00 Telejurnal 17:40 Iubire imposibilă (s) 18:50 E vremea ta ! 19:00 Telejurnal 20:00 Câștigă România! 23:10 În numele legii (ep.3 din sez.2)

06:00 De ce el? (comedie, SUA, 2016) 10:00 Mașini (animație, SUA. 2006) 11:55 Jasper Jones (dramă, Australia, 2017) 17:25 O familie modernă (ep.14 din sez.9) 20:00 Westworld (ep.3 din sez.2) 21:00 Silicon Valley (ep.7 din sez.5) 21:30 Barry (episodul 7) 22:05 Bărbatul cu inimă de fier (biogafic)

06:15 Vin iubiri neașteptate 09:00 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Iubire ascunsă 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 Vin iubiri neașteptate 17:30 Vremea inocenței 19.00 Camera 309 21:00 Iubire ascunsă 22:00 Trandafirul negru 23:00 Inimă de țigan 00:30 Vin iubiri neașteptate 02:15 Camera 309 (reluare) 03:45 Inimă de țigan (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

06:30 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Adevăruri despre trecut 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Maghiara de pe unu 17:00 Telejurnal 17:30 Europa mea 18:30 Pulsul zilei *Știri 20:00 Telejurnal 21:30 Drumul spre Lisabona 22:00 Eurovision 2018 Semifinală 1 00:00 Telejurnal 00:30 #Creativ (r)

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV Cu: Andreea Esca 20:30 Las Fierbinți (episodul 20 din sez.13) 21:30 Cartelul ucigaș (acțiune, SUA, 2015) Cu: Scott Adkins 23:15 Știrile Pro TV 23:45 Pus pe jar (reluare)

08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 Cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Divertisment 16:00 Observator 17:00 Acces direct 20:00 Chefi la cuțite Reality Show Cu Gina Pistol 23:00 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00 Totul pentru dragoste (r) 04:15 Acces direct

07:00 Pastila de râs 09:15 Teleshopping 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon Reality Show Prezintă: Cosmin Cernat 23:15 Wow Biz 00:45 Ştirile Kanal D 01:45 Furtună pe Bosfor Cu Erkkan Petekkaya 04:45 Teo Show (r)

14:50 Viața și iubirile Lisei (dramă, Germ., 2015) 17:40 Iubire imposibilă (s) 21:10 Noaptea trădării (dramă, SUA, 2014) Cu: Julie Benz 22:55 Poate nu știai

06:00 Jucării. (comdie, SUA, 1992) 10:15 Mașini 2 (animație, SUA, 2011) 16:00 Silicon Valley (serial) 16:30 Barry (serial) episodul 7 19:10 Sirena (serial) episodul 3 21:00 Miliarde (serial) ep. 5 din sezonul 3 22:00 Lupta perfectă (serial) ep.4 din sez.2 22:50 127 de ore (dramă, 2010)

06:45 Vin iubiri neașteptate 09:00 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Iubire ascunsă 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 Vin iubiri neașteptate 17:30 Vremea inocenței 19.00 Camera 309 21:00 Iubire ascunsă 22:00 Trandafirul negru 23:00 Inimă de țigan (pimul episod) Cu: Gh. Dinică 00:30 Vin iubiri neașteptate 02:15 Camera 309 (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

06:30 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Adevăruri despre trecut 12:30 Teleshopping 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Convieţuiri 17:00 Telejurnal 17:30 Interes general 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal *Meteo, *Sport 21:00 România 9 22:30 Starea nației 23:30 Zigzag prin istorie 00:00 Telejurnal 01:00 România 9 (reluare)

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro TV 20:00 Ferma vedetelor Cu Monica Bîrlădeanu 22:30 Pe bune?! 23:45 Știrile Pro TV 00:00 Oameni mari și fără minte (comedie, SUA, 2010) Cu: Adam Sandler 02:00 Pe bune?! 03:00 Vorbește lumea (reluare)

06:00 Observator 08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste divertisment 16:00 Observator 17:00 Acces direct 20:00 Fructul oprit episodul 17 Cu: Michaela Prosan, Carmen Tănase 23:00 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00 Totul pentru dragoste (reluare)

07:00 Pastila de râs 07:45 Teleshopping 08:30 Pastila de râs 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon. Prezintă: Cosmin Cernat 23:15 Wow Biz 00:45 Ştirile Kanal D 01:45 Furtună pe Bosfor (reluare) 04:45 Teo Show (reluare)

10:10 Femei de 10, bărbaţi de 10 11:00 Cap compas (r) 15:00 Ironia sorții (II) (dramă,URSS , 1975) 17:40 Iubire imposibilă (s) 21:10 Telecinemateca: Escorta morți

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

05:35 Starea nației 06:30 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 11:45 Teleshopping 12:00 Parlamentul României 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Akzente 17:00 Telejurnal 17:30 Lozul cel mare 18:00 Banii tăi 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 21:30 Drumul spre Lisabona 22:00 Eurovision 2018 Semifinală 2 00:00 Telejurnal (reluare)

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea Cu Cove şi Adela Popescu 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Măruţă 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fierbinți episodul 21 sezonul 13 21:30 Ferma vedetelor Cu: Monica Bârlădeanu 23:30 Ştirile Pro TV 00:00 Las Fierbinți 02:00 Apropo TV (r) 03:00 Vorbește lumea (reluare)

06:00 Observator 08:00 ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Divertisment 16:00 Observator 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:00 Ora de vârf (acțiune, SUA, 1998) Cu: Jackie Chan 22:15 Guess My AgeGhicește vârsta 23:15 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00 Prietenii de la 11 (reluare)

07:00 Pastila de râs 07:45 Teleshopping 08:30 Pastila de râs 09:45 Trădarea Cu: Ayca Bingol 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show Sezon nou 16:30 Bravo, ai stil! All Stars 18:45 Ştirile Kanal D Cu: C. Sabbagh 19:45 Dragoste și ură 23:00 Wow Biz 00:45 Ştirile Kanal D (reluare) 01:45 Furtună pe Bosfor (r) 04:45 Teo Show (reluare)

11:00 Pescar hoinar 12:00 Insulele Cook - Bine ați venit în Paradis! 16:40 Femei de 10, bărbați de 10 21:10 Efecte personale (dramă, 2009) 23:10 În numele legii (ep.6 din sez.2)

luni

PRIMA 13:30 Teleshopping 16:00 Pasiune și speranță 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Cursa ghiulea (comedie, SUA, 1981) 22:30 Trăsniții

HBO

marţi

PRIMA 13:30 Teleshopping 16:00 Pasiune și speranță 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Stratageme murdare (thriller, SUA, 2011) Cu: Dean Cain

HBO

PRIMA

PRO 2

13:00 Camera de râs 16:00 Pasiune și speranță 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Cronica Cârcotașilor Cu Șerban Huidu, Ioana Petric 22:30 Trăsniții 23:45 Focus Magazin

06:45 Vin iubiri neașteptate 09:00 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Iubire ascunsă 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 Vin iubiri neașteptate 17:30 Vremea inocenței 19.00 Camera 309 21:00 Iubire ascunsă 22:00 Trandafirul negru 07:55 Prințesa îndărătnică (comedie, SUA, 23:00 Inimă de țigan 2008) Cu: Gh. Dinică 13:15 Totul despre Steve (comedie, 2009) 00:30 Vin iubiri 16:15 Roma (serial) episodul 9 și 10 neașteptate 20:00 Manchester by the Sea. (dramă, 02:15 Camera 309 SUA, 2016) (reluare) 22:15 Westworld (ep.3 din sez.2) 03:45 Inimă de țigan 23:20 Howards End (serial) episodul 2

miercuri HBO

joi

HBO

PRIMA 13:30 Teleshopping 14:00 Focus 16:00 Pasiune și speranță 17:00 Pasiune toscana, 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Ajutor, vreau să slăbesc! Reality-show 22:30 Trăsniții

06:00 Bambi (animație, SUA, 1942) 10:35 Aventurile căpitanului Underpants (animație, SUA, 2017) 18:20 Viața secretă a cuplurilor (ep.11) 19:15 Lumea de dincolo (serial) 20:00 Domnul și doamna Adelman (dramă, ‘17) 00:25 Like, Share, Follow (horror, SUA, 2017)

PRO 2 06:45 Vin iubiri neașteptate 09:00 Teleshopping 11:15 Camera 309 13:15 Teleshopping 13:30 Iubire ascunsă 14:30 Cum m-am îndrăgostit 15:30 Vin iubiri neașteptate 17:30 Vremea inocenței 19.00 Camera 309 21:00 Iubire ascunsă 22:00 Trandafirul negru 23:00 Inimă de țigan Cu: Gh. Dinică 00:30 Vin iubiri neașteptate 02:15 Camera 309 (reluare) 03:45 Inimă de țigan (reluare)


3-9 Mai 2018

SPORT

Cupa şi campionatul!

Volei feminin, Divizia A 1

ACTUALITATEA 15 n SPORTURI LOCALE n

n Fotbal, Liga I

Rezultatele etapei a 7-a din play-off și playout:CSU Craiova-Viitorul Constanţa 3-3; FCSB-CFR Cluj 1-1; Astra Giurgiu-Poli Iaşi 3-0; FC Voluntari-Juventus Buc.0-1; ACS Poli Timişoara-Concordia Chiajna 1-0; Gaz Metan Mediaş-FC Botoşani 2-1; Sepsi Sf. Gheorghe-Dinamo Bucureşti 2-0. Etapa a 8-a din play-off (4-7 mai 2018): Viitorul Constanţa-Astra Giurgiu; CFR Cluj-CSU Craiova; Poli Iaşi-FCSB. Etapa a 8-a din play-out (4-7 mai 2018): ACS Poli Timişoara-FC Voluntari; Juventus Buc.-FC Botoşani; Gaz Metan Mediaş-Dinamo Bucureşti; Sepsi Sf. Gheorghe-Concordia Chiajna.

n Fotbal, Liga a II-a

În 21 aprilie, cel mai echilibrat şi puternic campionat al României din ultimul deceniu s-a încheiat cu o premieră (succesul formaţiei Capitalei, ce întrerupe şirul de victorii incontestabile ale Blajului în ultimele trei sezoane), conform locurilor ocupate în clasament şi punctajului României pe plan continental primele şase echipe ale ţării urmează să evolueze în competiţiile europene după cum urmează: 1. C.S.M. Bucureşti - campioană naţională tur 4 (grupe) în Liga Campionilor 2. C.S.M. Volei Alba Blaj - vicecampioană tur preliminar Liga Campionilor 3. Ştiinţa Bacău - CEV Cup 4. C.S.M. Târgovişte - CEV Cup 5. U.V.T. Agroland Timişoara - Challenge Cup 6. Clubul Sportiv Municipal Lugoj - BVA Balkan Cup Ulterior, week-end-ul 27-28 aprilie a strâns la Bacău, în turneul final al Cupei României, chiar primele patru formaţii ale ierarhiei, ce şi-au disputat al doilea trofeu al sezonului ca valoare, competiţia prilejuind,

Volei feminin, Champions League

Este fără dubii cel mai important eveniment sportiv european găzduit de România în ultimii ani. Organizarea Turneului Final al Ligii Campionilor la volei feminin a fost atribuită de Confederaţia Europeană de Volei clubului campion al României după un parcurs remarcabil, cu cinci victorii, în faţa unor team-uri mai bine cotate şi, mai ales, după o poveste nescrisă de aproape un an în care C.S.M. Volei Alba Blaj a sacrificat titlul şi aproape jumătate de milion de euro pentru onoarea de a se alătura, pe teren propriu, celor mai valoroase echipe ale continentului. Căci adversarele din finalul de săptămână 5-6 mai în Sala Polivalentă reprezintă trupe obişnuite cu fazele superioare ale competiţiei, VakifBank Istanbul, Imoco Volley Conegliano şi Galatasaray Istanbul sunt multiple laureate europene şi dispun în sextete de câteva sportive de top 20 mondial. Astfel că, în premieră la un turneul final al Ligii Campionilor

Pizzeria

teoretic, posibila revanşă a trupei lui Darko Zakoc (Blajul) sau Florin Grapă (gazda turneului) după dominaţia Bucureştiului în campionat. Gruparea antrenată de Ferhat Akbaş, merituoasă deţinătoare a titlului în 20172018, şi-a confirmat însă încă o data superioritatea, etalând un joc de clasă cu ajutorul unor sportive de vis: Hashimoto, Markevich, Baciu, Koolhaas, Trushkina, Cebic sau Brakocevic, nume de rezonanţă în voleiul mondial, depunându-şi încă de pe acum candidatura la un sezon viitor cel puţin la fel de reuşit. Rezultate: Semifinale (27 aprilie 2018): C.S.M. București - Știința Bacău 3:0 (25:18, 25:20, 28:26) C.S.M. Volei Alba Blaj – C.S.M. Târgoviște 3:1 (15:25, 25:20, 25:20, 25:17) Finala (28 aprilie 2018): C.S.M. București - C.S.M. Volei Alba Blaj 3:1 (21:25, 25:19, 25:16, 25:23) Dan H. Brudiu

Blajul înseamnă România!

la volei feminin, în Sala Polivalentă din Bucureşti pot fi văzute parte din cele mai bune voleibaliste din lume, inclusiv MVP-ul ultimei ediţii a Jocurilor Olimpice de la Rio, chinezoaica Zhu Ting, medaliată cu aur alături de reprezentativa ţării sale, componentă a campioanei europene en-titre VakifBank Istanbul. În Capitală sunt aşteptaţi circa 1500 de suporteri turci şi 500 italieni. Sala Polivalentă poate găzdui peste 5500 de spectatori şi e sigur că va fi plină la marele bal din week – end. Respect şi succes, Blaj ! Iată programul turneului final, de la care vom reveni cu detalii de la faţa locului: Sâmbătă, 5 mai, orele 16: Conegliano Volley - Vakifbank Istanbul orele 19: Volei Alba Blaj Galatasaray Istanbul Duminică, 6 mai, orele 16: Finala pentru locurile III – IV orele 19: Finala pentru locurile I - II. Dan H. BRUDIU

Fem Panta Rhei

încălţăminte, îmbrăcăminte, marochinării

n str. Unirii nr.2, telefon: 0356.452.204. n str. Avram Iancu nr.3, telefon: 0356. 175.663

PIZZA LA UŞA TA!

Doar un telefon la 0256/357.981 şi în cel mai scurt timp cea mai bună pizza de la Domacris este la tine acasă sau la serviciu.

Vă oferim meniul zilei la comandă! Vizitează domacris.ro şi află mai multe. Calitate şi tradiţie numai la Pizzeria Domacris din Lugoj! Str. Filaret Barbu, Nr. 12.

Orar: 9-18 Alege Panta rhei, alege preţul corect!

în fiecare vineri, reducere de 10% la toate produsele

Rezultatele etapei a 31-a şi 32-a: UTA-ASU Poli întrerupt; Clinceni-FC Argeş 2-4; BaloteştiRipensia 3-1; Pandurii-Snagov 1-1; Călăraşi-Suceava 3-1; Afumaţi-Luceafărul 2-1; Mioveni-Brăila 0-1; Metaloglobus-Chindia 1-1; Satu Mare-Miroslava 0-3; Hermannstadt-Târgu Mureş 3-0; Snagov-Metaloglobus 2-0; Chindia-Clinceni 1-0; FC Argeş-Mioveni 0-1; Ripensia-Afumaţi 2-1; Luceafărul-Călăraşi 1-2; Miroslava-UTA 1-2; ASU Poli-Pandurii 1-1; BrăilaHermannstadt 0-6; Foresta-Satu Mare 3-0; Târgu Mureş-Baloteşti 0-3. Etapa a 33-a (5 mai 2018): ASU Poli-Snagov; Pandurii--Miroslava; UTA-Foresta; Călăraşi-Ripensia; Baloteşti-Brăila; HermannstadtFC Argeş; Mioveni-Chindia; Clinceni-Metaloglubus; Satu Mare-Luceafărul o-3; Afumaţi-Târgu Mureş 3-0.

n Fotbal, Liga a III-a

Rezultatele etapei a 24-a şi a 25-a: SebişMama Mia 16-1; Hermanmstadt II-CNP Timişoara 5-1; Filiaşi-Lipova 1-1; Giarmata-Craiova II 3-2; Şirineasa-Ghiroda 2-0; Deva -Reşiţa 0-2; CermeiLugoj 0-3; Băleşti a stat; CNP Timişoara-Sebiş 2-3; Mama Mia-Băleşti 0-1; Cermei-Filiaşi 2-2; LugojHermanmstadt II 6-1; Reşiţa-Şirineasa 1-1; Ghiroda -Giarmata 2-0; Craiova II-Lipova 4-0; Deva a stat. Etapa a 26-a (4-5 mai 2018): Filiaşi-Craiova II; Lipova-Ghiroda; Giarmata-Reşiţa; Deva-Mama Mia; Băleşti-CNP Timişoara; Sebiş -Lugoj; Hermannstadt II-Cermei; Şirineasa va sta.

n Fotbal, Liga a IV-a

Rezultatele etapei a 25-a şi a 26-a: Peciu NouPeriam 6-2; Maşloc-Orţişoara 1-3; ASO-Şag 3-2; CSM-Murani 1-2; Sânnicolau Mare-Biled 4-1; Bazoşu Vechi-Dumbrăviţa 0-3; Pobeda-Gătaia 9-1; CiacovaFăget 1-0; Seceani-Tomna-tic 2-1 ; Periam-Seceani 1-2; Făget-Deta 1-1; Şag-Pobeda 1-3; Gătaia-Bazoşu Vechi 5-3; Dumbrăviţa-Sânnicolau Mare 3-1; OrţişoaraPeciu Nou 1-1; Tomna-tic-Ciacova 1-1; Biled-CSM 1-6; Murani-Maşloc 4-2. Etapa a 27-a (4-6 mai 2018):Sânnicolau Mare-Gătaia; Pobeda-Făget; Peciu Nou-AS Murani; Deta-Tomnatic; Orţişoara-Periam; Maşloc-Biled; Lugoj II-Dumbrăviţa; Bazoşu VechiŞag; Ciacova-Seceani.

n Campionatul Judeţean

Rezultatele etapei a 22-a: Dudeştii Noi - Ştiuca 5-1; Buziaş - Hitiaş 1-0; Recaş - Boldur 1-1; Sacoşu T. - Bacova 4-1; Moşniţa N. - Mănăştiur 2-1; Darova - Topolovăţu Mare 4-2; Autoliv - Coşteiu 4-2; Tormac - Găvojdia 3-2. Etapa a 23-a (5-6 mai 2018): Găvojdia - Autoliv; Boldur - Bacova; Ştiuca Buziaş; Coşteiu - Darova; Mănăştiur - Dudeştii Noi; Topolovăţu Mare - Moşniţa N.; Hitiaş - Recaş; Tormac - Sacoşu T.

n Campionatul Municipal

Rezultatele etapei a 12-a: Pietroasa-Ohaba forgaci 0-3 (gazdele s-au retras din campionat); MarginaTomeşti 3-1; Pădureni-Jabăr 2-3; Micro 1 -Racoviţa 1-5; Micro 1 II-Topolovăţ II 3-1.


16 ACTUALITATEA

REGIONAL

3-9 Mai 2018

Pelerinaj naţional. Relicva Sfântului Anton de Padova ajunge şi la Lugoj În perioada 7 mai - 13 iunie 2018, la propunerea Provinciei Franciscane „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România și a redacției revistei Mesagerul Sfântului Anton, cu aprobarea Conferinței Episcopilor Catolici din România, va avea loc Pelerinajul antonian, sub motto-ul „Sfântul Anton de Padova, ocrotitorul și mijlocitorul familiei creștine”. În cadrul pelerinajului, recliva Sfântului Anton de Padova va poposi în mai multe parohii

romano-catolice și greco-catolice din țară, „oferind posibilitatea numeroșilor săi cinstitori să-l întâlnească și să-i ceară ajutorul și mijlocirea, mai ales, pentru susținerea și ocrotirea familiei, astăzi mai mult ca oricând încercată”. Evenimentul are loc la 25 de ani de la publicarea primului număr în limba română al revistei franciscane „Mesagerul Sfântului Anton” și se încadrează în celebrările centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia.

Iată programul zilei de miercuri, 9 mai 2018, la Catedrala Greco-Catolică „Pogorârea Spiritului Sfânt” din Lugoj: Primirea relicvei - ora 7:30; Sfânta Liturghie (Arhierească) - ora 8:00; Rugăciuni către Sfântul Anton; Sfânta Liturghie Romano-Catolică - ora 11:30; Sfântul Rozariu; Sfânta Liturghie - ora 13:15; Binecuvântarea Euharistică; Procesiune în jurul Catedralei cu Relicva Sfântului Anton - ora 15:00.

SC Werzalit Lemn Tech SCS

Societate germană care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării lemnului

angajează

pentru magazinele din Lugoj:

Str. Bucegi nr.1-3 (Elis Center) Str. Nicolae Bălcescu, nr.5

Casier, Lucrător comercial, Manipulant Marfă

Dacă doriți să vă vă alăturați echipei noastre de profesioniști și unei companii multinaționale de renume, vă rugăm să depuneți CV-ul direct în magazin, sau la adresele de e-mail:

florin_draganescu@carrefour.com stefan_doru@carrefour.com Tel. 0374.832.787 / 0256.336.525

n Muncitori (femei şi bărbaţi) n

Se oferă: 3 bune condiții de lucru 3 salariu atractiv și tichete de masă de 15 lei din prima zi lucrată 3 transport gratuit în oraș la, și de la sediul firmei.

Doar candidații care corespund profilului vor fi contactați telefonic.

SC SILCOM SA angajează Operatori CNC lăcătuşi

sudori

Informatii la telefon 0256.307.300 sau la sediul firmei: Lugoj, str. Timișorii nr 143-147.

CV-urile se depun la sediul societății din Lugoj, Drumul Oloșagului nr 16

Lugoj, str. Ţesătorilor nr. 16

Marketul tău cu de toate!

Ieftin şi de calitate! Peste 6.000 de produse. Market 100 % românesc!


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.