Ielele

Page 1

Ielele

Sunt tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice, avand puteri nefaste asupra celor care cad in cursa lor.


Numele de Iele, identic cu pronumele personal feminin, ele, dupa cum dovedeste sinonimul Dansele, le-a fost dat pentru a evita rostirea unui nume care ar fi putut sa le supere. Celelalte nume, formate din epitete, unul mai magulitor decat altul, sunt extrem de numeroase:Mandrele, Frumoasele, Zanele,Iudele, Fetele campului, Fetele lui Sandru etc. Cat priveste originea Ielelor, sunt doua legende care circula in popor. Una, ca ele ar fi cele trei slujnice, dupa altii fetele lui Alexandru Machedon, care au baut toata apa vie din sticla pe care o pecetluise imparatul, ca sa bea la batranete. Dupa ce au baut apa, s-au facut zane rele, nemuritoare, si au zburat in lume. Cea de-a treia e cea mai nemilostiva. Asa se explica poate si numirea de Fetele lui Sandru (= Alexandru), care li se da pe alocuri. Alta, ca ele s-ar trage din cele cinci fete care au ramas cu candelele stinse, pentru ca n-au adus untdelemn de ajuns, cand s-au dus spre intampinarea ginerelui, despre care vorbeste parabola Mantuitorului, in Evanghelie.


Ielele traiesc in paduri departate si in zavoaie si, cand trec zburand prin vazduh dintr-un zavoi intr-altul, in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape sau in balarii, scaldandu-se adesea in izvoare.Seducătoare şi voluptuoase, ielele sunt imaginate cel mai adesea ca nişte tinere cu părul despletit, purtând veşminte vaporoase, deseori transparente, care fie plutesc prin aer, fie călătoresc în trăsuri de foc.Fiice ale Lunii, ielele ies la dans în special în puterea nopţii, în păduri, poieni sau pe maluri de râu şi încing hore nebune, vesele, pe care niciun om nu ar trebui să le vadă. Unde încing ele hora, în urma lor pământul rămâne ars şi neroditor, iar în unele locuri se spune că animalele vor muri dacă vor paşte acolo. .Se hranesc cu flori si beau apa din izvoare. Petrecerea lor e cantarea si jocul. Versul lor e asa de duios, ca nu se poate asemana cu nici o cantare de fiinta omeneasca.


Legenda spune ca, cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le, primesc pedepse cumplite. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.Ielele se indragostesc repede de tinerii frumosi si viteji, pe care-i ademenesc sa intre in jocul lor, dar dragostea lor tine doar cateva zile. Pentru ele totul e o joaca.Cand vor sa pedepseasca pe cineva, ielele il dezmiarda prin cantari, il adorm in vise placute, apoi joaca de trei ori hora in jurul lui si incep sa-l blesteme: ori limba sa i se lege, ori din minte sa-si sara, ori sa nu-si mai dea peste leac.Ielele beau noaptea apa din fantani, si oricine bea dupa ele ramane pocit. De aceea, cand bea cineva dimineata apa dintr-o fantana, sa lase un semn acolo, ca poceala sa cada pe acel semn.

Despre cei care le vaneaza sau le vad intamplator se spune ca fie dispar, fie amutesc, fie sunt slutiti deoarece, chiar daca nu sunt socotite a fi genii rele, ielelor nu le place sa fie vazute de muritori.


În poveştile din bătrâni se spune că bărbaţii se apărau de iele purtând asupra lor usturoi, busuioc, pelin sau frunze de nuc sau de tei, toate având puterea de a ţine departe zânele nopţii.În unele zone se spune că pentru a te apăra de iele este bine să îţi faci cruce cu limba în cerul gurii, ca ele să nu te vadă că te închini.Dansul Căluşarilor a căpătat şi el o însemnătate ritualică, spunându-se despre el că îi poate vindeca pe cei care s-au întâlnit cu ielele sau că le pune pe fugă atunci când sunt prin preajmă, în căutarea unor noi suflete pe care să le ademenească cu dansul și cântul lor frenetic.Pentru cei rămaşi pociţi sau muţi după vederea ielelor există şi descântece din bătrâni, care vindecă „victimele” cu ajutorul apei neîncepute, dintrun ulcior nou, în ritualuri făcute de obicei de bătrânele de la sate în primele ore ale dimineţii.Pentru protectia casei si a familie impotriva Ielelor, in unele parti ale tarii se infige un craniu de cal in parul portii.


Fie că sunt considerate suflete de femei vrăjite, fete frumoase blestemate a se transforma în cotoroanţe oribile sau invers, bătrâne ce primesc înfăţişarea de fecioare seducătoare sau păgâne fiinţe ale aerului, ielele sunt întotdeauna personaje fascinante, a căror poveste va fi transmisă de la generaţie la generaţie.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.