Drumuri Deschise Nr. 141

Cuprins • Darul lui Dumnezeu Pr. Benone Lucaci

... 4

• Un gând pentru tine

...4

•În căutarea lui Isus, astăzi Erdeş Tarciziu

... 5

•Vestea cea bună Ghiuzan Iosif

...6

• Drumul Crăciunului Herciu Aurelian...

... 7

• Admissio Pr. diacon Dumitrescu Andrei

...9

•A învins în a sa luptă oare? Iancu Felician versar

Cel care vine la noi de Crăciun este Domnul Isus, şi trebuie să ne pregătim pentru această întâlnire.

...10

la un preţios ani-

Pr. diacon Dumitrescu Andrei •U n

Crăciunul este aproape. Am început timpul de pregătire pentru sărbătoarea centrală a creştinismului. Invitaţia pe care o primim adesea în Advent este: „Pregătiţi calea Domnului” (Lc 3,4).

...8

• Diaconatul........................... Demşa-Crainicu Virgiliu

•G â n d u r i

Dragi cititori

Pentru a nu rata acest moment, trebuie să fim atenţi la două lucruri.

...10-11

Primul: pruncul Isus nu se naşte oriunde. El se naşte în cel de lângă noi. Crăciunul este aproapele.

timp de bucurie vie şi pro-

fundă

Lucaci Florin

...14

•I s t o r i a l u i M o ş C r ă c i u n Turbuc Laurenţiu

Al doilea: urarea obişnuită de Crăciun este „Crăciun fericit!”. Însă confundăm fericirea cu globurile, bradul de Crăciun, colindele şi bucatele alese. Adevărata fericire ne-o poate da doar Isus care se naşte în(tre) noi.

...15

În drum spre marea sărbătoare, redacţia „Drumuri deschise” vă doreşte, din inimă:

Aileni Adrian •A n u l

...12-13

pa s t o r a l : d e s c h i d e r e c ă -

tre ceilalţi

•C a r e

e s t e s ă r b ă t oa r e a ta p r e -

ferată?

De Roca Alexandru

ce?

Crăciun adevărat!

...16

•Provocări din cultura generală Blaj Marian . . . 17-19 •V i n u l ş i s ă n ă t a t e a Neculăeşi Claudiu •Micul teolog Percu Alexandru •Urătura redacţiei Blaj Andrei •Pluguşor 2011-2012 Blaj Corneliu

...19 ...20 ...20-21 ...22

Darul lui Dumnezeu

Un gând pentru tine Iată, acum, un altfel de mesaj: al preotului de „ieri”pentru seminaristul de „astăzi”. Citeşte-l doar! Vei fi uimit cât de actual este.

Mesajul părintelui rector

“Să ne bucurăm! Nu este loc pentru tristeţe, atunci când se celebrează naşterea vieţii; aceasta, după ce a învins teama de moarte, ne dă bucuria promisă din veşnicie. Nimeni nu este ţinut departe de această bucurie, căci motivul bucuriei este acelaşi pentru toţi (…) Fiul lui Dumnezeu, la împlinirea timpurilor, hotărâtă în profunzimea de nepătruns a planului divin, şi-a asumat natura neamului omenesc pentru a-l reconcilia cu Creatorul său … Cum nu ar trebui să se bucure sărmana omenire de această lucrare nemaiauzită a bunătăţii divine, pentru că de ea se bucură şi firea sublimă a îngerilor? Preaiubiţilor, să-i mulţumim, aşadar, lui Dumnezeu Tatăl, prin Fiul său, în Duhul Sfânt, care, în marea sa milostivire cu care ne-a iubit pe noi, s-a milostivit de noi” (Leon cel Mare, Predica 1 la Naşterea Domnului, 1-3: PL 54, 190).

Dragul meu, Am primit scrisoarea ta şi îţi mulţumesc pentru cele scrise. Ca unul mai bătrân, mă gândesc că e bine a-ţi da câteva îndrumări necesare pentru viaţa de viitor şi cea de acum. Preoţia este un mare har şi se cuvine cu multă râvnă să ne pregătim pentru primirea ei. Ia şi citeşte cărţi cu vieţile preoţilor sfinţi. Este o carte... Preoţia veşnică. Caută a o citi şi a te forma în spiritul ei. Viaţa preotului trebuie să fie o viaţă de unire şi de rugăciune. El trebuie să facă apostolat nu numai activând, dar şi rugându-se. E tare folositor de pe acum a te obişnui ca în timpul liber, în zilele libere, să faci câte o oră de adoraţie euharistică, deoarece Isus Euharistic va fi mântuirea lumii din nebuneala zilelor noastre. Caută şi ia lucrurile în serios. Fii tare conştiincios şi fereşte-te de cei care umblă potrivit cu duhul lumii din zilele noastre.

Acesta este spiritul cel mai adecvat atmosferei de sărbătoare a Crăciunului. Bucuria intensă, trăită din convingerea că Dumnezeu, din iubire faţă de noi, ni l-a dăruit pe însuşi Fiul său pentru mântuirea noastră. Iată motivaţia care trebuie să stea la baza oricărui „dar” pe care-l facem şi noi: iubirea. Dar câte daruri nu ne-a oferit Dumnezeu odată cu Întruparea Fiului său, daruri pentru care ar trebui să-i mulţumim?

Nu pierde timpul cu televizorul şi cu sporturile. Acestea le caută şi le urmăresc cei ce trăiesc după duhul lumii. Un preot trebuie să fie dedicat slujirii lui Isus Cristos. Lumea de astăzi aşteaptă preoţi care să o îndumnezeiască nu numai cu vorba, dar şi cu viaţa proprie. Nu uita ce spune Cartea Sfântă despre Isus: „Cepit facere ut docere”.

M-aş referi aici la marele dar al vocaţiei, la acel moment în care, într-o formă sau alta, am „auzit” cuvintele misterioase: „vino şi urmează-mă”, cuvinte care sunt pronunţate şi trebuie ascultate „zilnic”. E o alegere privilegiată, o chemare la a intra întrun „proiect” de iubire şi responsabilitate deosebită, prin care să continuăm opera începută de Cel care s-a făcut Om. Cum am putea rămâne indiferenţi în faţa unei asemenea chemări speciale? Ar trebui să vibrăm atunci când ne dăm seama, aşa cum spune actualul papă, de „cât de frumos este ca fiinţele umane să fie autorizate să pronunţe în numele lui Dumnezeu şi cu putere deplină cuvântul iertare şi astfel să fie capabile să schimbe lumea, viaţa; … de cât de frumos este să poţi fi, cu puterea Domnului, alături de oameni în bucuriile şi suferinţele lor…”.

Îţi doresc mult har şi pace de la Isus, Marele Preot. Dacă vei găsi unele greşeli de scris, să ştii că asta e soarta celor care au în spate ani grei de apostolat. Lăudat să fie Isus Cristos! Urmează semnătura cucernicului părinte.

Acum, când doar câteva zile ne mai despart de solemnitatea Crăciunului, vă doresc vouă şi familiilor voastre, să vă lăsaţi pătrunşi în toată fiinţa voastră de prezenţa Aceluia care a venit „pentru noi” şi care ne oferă toate împreună cu El!

P.S.: Scrisoarea a venit deunăzi pe adresa Institutului.

Crăciun Fericit! Pr. Benone Lucaci

În căutarea lui Isus, astăzi

început

Adventul. Celebrările din acest timp special mă invită la convertire, la bucurie, la speranţă. La speranţa că într-o zi îl voi putea întâlni pe Mântuitorul. Dar cum îl pot găsi pe acest Mântuitor? Îl voi recunoaşte atunci când va veni? Cui mă voi închina anul acesta de Crăciun? Va trece iar pe lângă mine Crăciunul? Sunt hotărât… iată-mă deghizat într-un mag al secolului al XXI-lea. A venit vremea să îl găsesc pe Isus Mântuitorul. Sunt sigur că nu sunt singurul mag care a plecat în această aventură. Şi încep cercetarea pe… Google, dar motorul de căutare e confuz la un subiect atât de complex. Din catastifele electronice răsar o mulțime de Isuși, cu tot felul de vestimentații confesionale și accente filosofice. Cei mai mulți pot fi comandați online în format audio sau video. Iar pentru plata online, se oferă bonus o vindecare, două sau ceva lecții de yoga. Tot felul de Isuși, urmați corespunzător de ucenicii lor, oferă religii croite după tendințe, flexibile și comode, după pretențiile clienților. Lumea e plină de Isuși la plic, instanți, cu tot felul de arome: pace, iertare, sau fericire veşnică.

În zilele când ieşeam la plimbare prin oraşul natal, observam cu interes un tânăr subțirel împărțind mâncare celor zdrențăroși la portofel. „Frumos când cineva mai are timp și resurse pentru semenul său“ – îmi ziceam eu. Eu n-am timp, nici chiar în timpul Adventului. Sunt mag în misiune. Dar după luni de zile de când îl caut pe Isus, întrebarea îmi stăruie obositor în minte: „Eu cui am să mă închin până la urmă?“

Şi

iată că dintr-o dată acest timp sfânt de aşteptare pare să capete o nouă culoare. E cu adevărat un timp al bucuriei, al speranţei. Acum sunt sigur că îl voi re c u n o a ş t e ori de câte ori îl voi întâlni pe Isus. Crăciunul nu mă va mai lua prin surprindere, acum ştiu cui mă voi închina.

A sunat clopoţelul, sfârșindu-mi agonia semnelor de întrebare. Un coleg m-a întrebat dacă pot să îi dau o mână de ajutor la curăţenie. Am dat răspunsul fără nici o ezitare: „Nu, sunt prea prins acum cu propriile căutări...”. Altul, parcă hotărâţi cu toţii să-mi zădărnicească munca, m-a rugat insistent să-l ajut la aranjatul mesei. Acestuia i-am dat un răspuns destul V i n o , de brutal, făcându-l să înţeleagă că n-are rost să insiste. Doamne şi Întors la lectura instrucțiunilor de căutare a lui Isus, nu întârzia! am dat peste un paragraf nebăgat în seamă până în acel moment: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40). Erdeş Mi-au venit în minte imaginile din oraşul natal, oameni Tarciziu murdari, needucați, deprinși într-ale înjurăturilor mai Anul IV ales, și apoi, colegii care aveau atâta nevoie de ajutorul meu. „Și ei, şi toţi cei cu care mă întâlneam ori de câte

Advent

Eu nu asta caut. Mi s-a atras atenția că fac mofturi, că idealizez, că lumea a evoluat și că aș face bine să mă mulțumesc cu ce se găsește pe piață. Dar nu-mi dau girul de mag pe un kitsch cu aură de plastic. Eu caut un Isus 100%, fără relativisme.

ori ieşeam la plimbări, toți sunt dintre frații tăi, Isuse? Atât de mulți ei, așa de puțini noi cei care încercăm să te înţelegem, să te urmăm… dar ei sunt familia ta. Găsindu-i pe ei, eu te pot găsi pe tine”.

Vestea cea bună ând primii oameni au călcat Porunca ce Tatăl a dat Ei paradisul au pierdut Având de suferit…chiar mult.

Păstori şi magi, toţi laolaltă Acolo merseră îndată Conduşi fiind până la el De-o stea ce a coborât din cer.

Dar tot el milă a avut De cei ce-n şarpe au crezut Şi-n acest fel făgădui Eu vreau: şi vă veţi mântui!

Şi-ndată ce au observat Acel, în iesle, prunc culcat Cu umilinţă s-au rugat Şi-n faţa lui s-au bucurat.

Cândva la o blândă Fecioară Îngerul Gabriel se arătă Spunându-i planul cel de sus Că ea-l va naşte pe Isus.

Nu orice om de pe pământ S-a bucurat de acest Cuvânt Şi astfel împotriva lui Irod a pregătit război.

Nici cum ea nu a şovăit Şi această veste a primit. Zicând că dacă este aşa Să se facă voia Ta!

Ce-ar fi vrut acest Irod Să facă cu-al Mariei rod Iosif bine a intuit Şi-n Egipt ei au fugit.

Şi-ndată Maria plecă Pe jos, la a sa vară Care-i deschise uşa-ndată: Vai, ce fecioară minunată!

Acum, noi din mileniul trei Nu respectăm ce au făcut ei Lucrând acum de Crăciun Pentru a avea un trai mai bun.

Trei luni la dânsa ea a stat Spunându-i ce s-a întâmplat Cum acel duh din cer de sus Vestea cea bună i-a adus.

Mulţi nu ştiu că-n sfânta seară Duhul Sfânt la noi coboară Alungând din noi durerea Şi-aducând mângâierea.

Şi atunci când timpul a ajuns Ca să-l nască pe Isus Iosif, Maria au căutat Loc pentr-un Fiu de împărat.

Şi-n aceste clipe bune Dumnezeu pe toţi ne-adune Lângă ieslea lui Isus Ce-a venit la noi de sus.

Deoarece nu au găsit, Şi timpul lui s-a împlinit Într-un staul sărăcăcios Se născu Isus Cristos.

Să uităm ce-s trecătoare Ca-n această sărbătoare Să-l rugăm pe Cel ce vine Să ne dea a sa iubire Spre-o veşnică fericire. Ghiuzan Iosif Anul I

Drumul Crăciunului

ţi auzit, cu siguranţă, expresia „spiritul sărbătorilor”. Cu câteva luni înainte de sfârşitul anului, începe un fel de euforie care-i cuprinde pe toţi. Însă nu ni se spune despre ce fel de sărbători e vorba, care este spiritul lor, când încep şi când se termină acestea. Se pare că e doar o comercializare a lor, iar când tragem linie, nu rămâne nimic. În Ianuarie, viaţa îşi continuă cursul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Drumul exterior este cel al păstorilor: „Să mergem să-l vedem” (Lc 2,15). Să facem un pas mai departe: de la „a fi” la „a fi pentru”, de la „a crede” la „a crede împreună”. Dacă Isus este în inima noastră, atunci trebuie să-l întâlnim pe cale, să-l (re)cunoaştem în oameni. Paradoxal, drumul cel mai lung este cel de la minte la suflet, de la „a şti” la „a face”. Credinţa are nevoie (şi) de fapte (cf. Iac 2, 26).

Să vedem care este adevăratul spirit al sărbătorilor, să trecem la „dezvrăjirea” sărbătorilor, cum ar spune Pleşu.

Colindele nu ajung, dacă nu trec la fapte. Cadourile nu folosesc, dacă umilesc. Masa îmbelşugată este zadarnică, dacă suntem singuri. Şi atunci…? Trebuie să fim săraci pentru a putea dărui ceva. Săracul, pentru că nu are nimic de oferit, se dăruieşte pe sine (cf. A. Pronzato, Via crucis). De aceea, cel mai frumos Crăciun l-am trăit în Africa. Nu aveam multe, dar aveam esenţialul: bucuria de a crede că Dumnezeu vine între noi, pentru că ne iubeşte. Bucurie exprimată prin cânt, rugăciune, o vorbă bună, o inimă căreia îi pasă. Atunci, celălalt este fratele meu şi fiu al aceluiaşi Tată.

Mai întâi, să fim clari: sărbătoarea pentru care ne pregătim este Crăciunul, şi nu oricare altă sărbătoare fără conţinut şi fără semnificaţie creştină. Mai exact, ce este Crăciunul? Ce ne învaţă el? Crăciunul este un drum, acela al lui Dumnezeu care se face om, se apropie atât de mult încât devine unul de-al nostru. Iar răspunsul omului trebuie să fie pe măsură, un gest care să acopere distanţele, să apropie. Omul este dator să parcurgă două drumuri: unul interior, de la „a avea” la „a fi”, şi altul exterior, de la sine spre celălalt.

Trebuie să-i oferim lui Dumnezeu inima, să se nască în ea; să facem loc celuilalt în inimă, o inimă caldă în care să fie acasă, adică acceptat şi primit. Nu există căldură mai mare decât cea a inimii. Fără ea, putem muri de frig şi în mijlocul verii.

Drumul interior înseamnă că omul trebuie să-şi schimbe modul de a vedea Crăciunul, să-şi schimbe inima. Da, avea dreptate Saint - Exupery, în Micul prinţ, cadoul de Crăciun are farmecul său dat de brad, colinde, zâmbete…Însă nu trebuie să ne oprim la globuri, instalaţii, Moş Crăciun, ci trebuie să trecem la „Crăciunul inimii” (cum spune şi colinda: „Mii de colinzi/ Mii de colinzi/Creştine, sufletul să-l deschizi”). De ce această deschidere? Pentru „a vedea” lecţia Bethleemului.

Aşadar, Crăciunul este aproape, Crăciunul este aproapele. Dumnezeu se apropie aşa de mult, încât devine banal, obişnuit, şi îl ignorăm. Lecţia Bethleemului este că nu ne putem opri la iesle, la aparenţe, trebuie să mergem spre aproapele. Crăciunul nu este „vrajă”, sentimentalism, ci ieşire(dăruire) din (de) sine pentru aproapele.

La Bethleem, Isus se naşte în tăcere. Doar îngerii cântau. Azi, reclamele, ofertele par să ne însurzească. Auzim doar că trebuie să avem, şi uităm cine suntem şi Cine este în centrul Crăciunului.

Crăciunul nu ne dă pace, ne nelinişteşte , ne pune pe drum(uri). Crăciunul este mai mult decât „a avea”, este „a fi”; mai mult decât mine, este celălalt; mai mult decât raţiune, este suflet; mai mult decât aproape, este aproapele.

La Bethleem, Isus se naşte în inimă. Maria nu vorbea lângă iesle, ea păstra toate în inima ei (Lc 2,19; 2,51). Credinţa este un act al inimii. Maria credea că pruncul este Fiul lui Dumnezeu. Zgomotul nu este prietenul lui Dumnezeu. În zgomot, nu-l putem auzi.

Dar tu, încotro de Crăciun?

Herciu Aurelian

Ieslea din Bethleem ne mai învaţă umilinţa. Dumnezeu se face mic. Dacă suntem „mari”, nu-l putem întâlni. Doi şefi nu prea se „înghit” unul pe altul. Doar fiind mici îi putem face loc lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Anul V

Admissio

ei 19 studenţi ai anului III au fost admişi, duminică, 27 noiembrie 2011, printre candidaţii la Ordinele sacre. Acest eveniment important a fost anticipat de o zi de reculegere ţinută de pr. Anton Diacu. Celebrarea ritului Admissio, la ora 10.00, în capela Seminarului, a fost prezidată de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, în cadrul Sfintei Liturghii pontificale prezidată de Excelenţa sa.

Domnului”) 13. Iacob Mihail-Andrei (Săbăoani, „Sfântul Arhanghel Mihail”) 14. Iancu Felician (Codlea, „Sfânta Treime”) 15. Iancu Raimond-Tiberiu (Bacău, „Sfântul Nicolae”) 16. Matieş Liviu-Narcis (Săbăoani, „Sfântul Arhanghel Mihail”) 17. Neculăeşi Claudiu-Gabriel (Piatra Neamţ, „Sfântul Iosif Muncitorul”) 18. Stoica Petru-Clementin (Răducăneni, „Sfinţii Petru şi Paul”) 19. Stolnicu Andrei (Paşcani, „Sf. Anton de Padova”) Impresii

Admissio este unul dintre cele mai importante momente pe care le trăiesc seminariştii diecezani în drumul lor spre sfânta Preoţie înainte de diaconat. Studenţii din anul III, în cadrul celebrării, şi-au manifestat dorinţa de a fi admişi printre candidaţii la ordinele sacre, răspunzând „Prezent” când şi-au auzit numele şi răspunzând afirmativ la cele două întrebări care aveau în vedere angajarea lor mai concretă în pregătirea pentru sfânta Preoţie. Haina clericală (reverenda), pe care au primit-o în cadrul celebrării, este un semn exterior al deciziei pe care au luat-o de a-l urma pe Cristos pe calea Preoţiei, printr-o dăruire totală lui şi sfintei Biserici.

Admissio este un moment important pentru viaţa mea de seminarist. Îmbrăcarea reverendei este un semn exterior al răspunsului pe care l-am dat chemării lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, o conştientizare a responsabilităţii pe care o am pentru chemarea primită. O rog pe Sfânta Fecioară să mă însoţească pe drumul formării pentru a fi un bun lucrător în secerişul lui Cristos. (Stoica PetruClementin).

Studenţii admişi printre candidaţii la ordinele sacre sunt: 1. Acatrinei Valeriu (Galbeni, „Sfântul Iosif Muncitorul”) 2. Andrei Eugen (Gherăeşti, „Trupul şi Sângele Domnului”) 3. Balan Valeriu (Săveni, „Sfântul Mihail”) 4. Bejan Flavian (Pildeşti, „Adormirea Maicii Domnului”) 5. Benchea Gheorghiţă-Daniel (Somuşca, „Sfântul Luca”) 6. Budău Damian (Horgeşti, „Adormirea Maicii Domnului”) 7. Cimpoeşu Cosmin Alexandru (Bacău, „Sfânta Cruce”) 8. Ciobanu Valerică (Focuri, „Adormirea Maicii Domnului”) 9. Ciuciu Flavian (Hălăuceşti, „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”) 10. Cojoc Paul-Marian (Oneşti, „Sfinţii Petru şi Paul”) 11. Farcaş Leonard (Pildeşti, „Adormirea Maicii Domnului”) 12. Galaţanu Mihai (Gherăeşti, „Trupul şi Sângele

Am intrat în rândul candidaţilor la sfânta Preoţie, cu ajutorul Domnului. Este un prim „DA” pe care l-am spus lui Cristos. Pot spune că am trăit această sărbătoare cu trup şi suflet, cu mare emoţie şi bucurie. Am răspuns asemenea lui Samuel: „Vorbeşte ,Doamne, căci slujitorul tău ascultă”. Şi eu vreau să cunosc şi să împlinesc voinţa lui. (Iancu Felician). Este un moment important, dar nu cel mai important, deoarece chemarea continuă, şi de acum se aşteaptă şi mai mult ca noi să ne dăruim mai conştient şi deplin acestei formări. Este primul „DA” concret pe care l-am spus Bisericii şi planului divin. Sunt conştient că nu sunt vrednic de un asemenea „DA”, însă mă rog Domnului să mă susţină cu harul său, pentru a putea spune „DA”-ul definitiv în momentul consacrării preoţeşti. (Matieş Liviu -Narcis). Domnul să ducă la împlinire în aceşti aleşi ai săi lucrarea cea bună pe care a început-o în ei! pr. diac. Dumitrescu Andrei

Diaconatul

După un lung drum de pregătire, de studiu şi rugăciune, colegii noştri din anul VI au fost hirotoniţi diaconi în ziua de 8 decembrie 2011, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala «Sfânta Fecioară Maria, Regină».

9. Paul-Cristian Niculăeşi (Mirceşti)

Cu hotărâre şi�� încredere�� , cei 14 studenţi şi�� -au manifestat dorinţa de a-l sluji pe Domnul şi�� turma sa, rostind cu fermitate, în faţa păstorului diecezei, a preoţilor şi a credincioşilor adunaţi în catedrală: “Vreau!” Acest moment a fost pregătit şi prin exerciţiile spirituale desfăşurate în perioada 30 noiembrie - 7 decembrie 2011, timp în care candidaţii au meditat asupra tainei la care urmau să fie făcuţi părtaşi. Exerciţiile spirituale s-au desfăşurat la casa de reculegere de la Bârnova (Iaşi), sub îndrumarea�� pr. Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas, Iaşi. Cu o seară înainte de a fi hirotoniţi, cei 14 studenţi au făcut profesiunea de credinţă în�� capela Institutului Teologic «Sfântul Iosif», în faţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a pr. rector Benone Lucaci, a preoţilor profesori şi a colegilor seminarişti.

11. Ovidiu-Ciprian Solomon (Bacău “Fericitul Ieremia”)

Liturghia de hirotonire a fost prezidată de PS Petru Gherghel, la care au concelebrat PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, şi�� 125 de preoţi. La celebrare au participat şi familiile candidaţilor, rudele, prietenii şi toţi cei care au dorit să fie alături de ei.

Consacrarea întru diaconat a colegilor noştri a avut loc prin impunerea mâinilor P.S. Petru Gherghel Noii diaconi sunt: •

Pentru Dieceza de Iaşi: 1. Alin-Cătălin Butnaru (Tămăşeni)

10. Gabriel-Iulian Robu (Săbăoani “Sfântul Mihail Arhanghelul”)

12. Claudiu-Lucian Trifescu (Roman “Sfânta Tereza”) •

Pentru Arhidieceza de Bucureşti: 1. Gabriel-Cristian Anghel (Buzău) 2. Andrei Dumitrescu (Bucureşti)

Impresii •

“De pe buzele Mariei au răsunat cele mai frumoase cuvinte de recunoştinţă faţă de lucrarea Domnului, în viaţa sa. Mi le însuşesc şi�� eu şi�� spun, împreună�� cu ea, că cel Atotputernic mi-a făcut lucruri mari: sfânt este numele lui (Lc 1,49)” (Daniel Frâncu).

•

“Implor mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria şi a tuturor sfinţilor, pentru ca harul pe care l-am primit în această zi, fără vrednicia mea, să aducă rod bogat în�� mijlocul poporului lui Dumnezeu” (Andrei Dumitrescu).

•

“�� Îmi�� vine �� în�� minte exemplul sfintei Tereza a Pruncului Isus, care şi-a clădit viaţa pe un singur ideal: acela «de a trăi din iubire». Acest lucru îl implor şi eu de la Isus Cristos, care m-a chemat la sfinţenie pe calea sfântă a Preoţiei” (Claudiu Trifescu). Demşa-Crainicu Virgiliu

2. Paul Căliman (Oneşti)

Anul V pastoral

3. Dominic-Sorin Ciobanu (Săbăoani, “Sfântul Iosif Muncitorul”) 4. Mihail Cojan (Valea Seacă) 5. Anton-Valentin David (Frumoasa) 6. Daniel Frâncu (Valea Mare) 7. Marian Gărghi (Brusturoasa) 8. Tarciziu Grădinaru (Ploscuţeni)

A învins în a sa luptă oare?

Gânduri la un preţios aniversar

De mic purtat pe braţul crud al vieţii, Mereu privit de negrul ochi al morţii Să rupă din vie sfânta mlădiţă, S-afunde în beznă buna sa viţă. Pe drumul greu s-a stins în închisoare… A fost învins în a sa luptă oare?

Pe data de 15 mai anul curent s-au aniversat 120 de ani de la emiterea enciclicei Rerum novarum de către papa Leon al XIII-lea (1878-1903). Acest document nu a fost primul de natură socială emis de către acest papă, dar se deosebeşte net de celelalte care i-au precedat prin stilul realist şi direct cu care tratează problemele stringente ale societăţii de atunci, cum ar fi problema muncitorilor care erau prost plătiţi sau chiar deloc plătiţi pentru munca (adesea în condiţii inumane) pe care o prestau în societatea industrializată, mai ales în spaţiul anglo-saxon sau raportul dintre cei bogaţi şi cei săraci.

Jubileul de 125 de ani-Academia Durcovici

Purtând în suflet semnul sfânt al crucii, Condus cu har de chemarea Măicuţei, Nu a iubit această lume rece, Ci a dorit curat din ea să plece. Dar a murit de frig în închisoare… A fost învins în a sa luptă oare?

Aşadar, „lucrurile noi”, la care se referea Papa, nu erau deloc pozitive. Deja societatea europeană a observat că începând cu Revoluţia franceză din 1789, războaiele care au urmat şi, mai ales, cu revoluţia industrială „civilizaţiile occidentale au fost implicate într-o ciocnire feroce între ideologii. În domeniul social, fiecare dintre aceste ideologii, de la marxism la capitalismul lui laissez-faire, s-a propus mereu ca ultim răspuns”. Au fost progrese în industrie şi s-au dezvoltat noi strategii de comerţ. Relaţiile dintre dătătorii de muncă şi muncitori s-au înrăutăţit, făcându-i pe aceştia din urmă să caute mai mare încredere în ei înşişi apropiindu-se tot mai mult unii de alţii prin sindicate. Bogăţia enormă a câtorva puţini contrasta cu sărăcia multora; şi devenea tot mai clar şi declinul moral. Atunci, spiritul schimbării revoluţionare a trecut dincolo de sferele politice şi a lovit sfera economiei reale. Papa Leon al XIII-lea observă cu spirit critic cum „dorinţa arzătoare de noutate a început să agite popoarele şi continuă s-o facă” (Rerum novarum, 1).

Lupta mereu în inima sa castă, Cuvântul Scripturii să-l împlinească, Atent la cârma diecezei sale Ca lumea să afle prin dânsul o cale. Dar s-a prăpădit în închisoare… A fost învins în a sa luptă oare? Purta mereu în inimă credinţa, Însufleţind la cei din jur speranţa. Lucra cu har în via Celui Sfânt, Având pe buze divinul Cuvânt. Dar a sfârşit flămând în închisoare… A fost învins în a sa luptă oare? Da, a fost învins în lupta sa tare, Ce a dus-o în inima sa mare. De o iubire ce l-a chemat mereu, Să-i ofere totul lui Dumnezeu. Şi răspunzând la divina chemare, A murit ca un sfânt la închisoare… A fost învins în lupta sa oare?

Astfel, papa Leon al XIII-lea şi, cu el, Biserica, precum şi comunitatea civilă, au trebuit să se confrunte cu o societate sfâşiată de un conflict cu atât mai violent şi inuman deoarece era condus fără nici un fel de reguli. Înainte de toate, conflictul dintre „capital” şi „muncă” sau, ca să spunem cu cuvintele din enciclică, „problema muncitorească”: conflictul dintre simpla supravieţuire fizică, pe de o parte, şi opulenţă, pe de altă parte, a accentuat tendinţa de a îmbrăţişa „teorii extremiste, care propuneau remedii mai rele decât relele”. Să ne gândim apoi la tema demnităţii persoanei umane: condiţiile de muncă deplorabile îi asupreau pe muncitori, care, în afară de asta, cu salariile lor foarte mici nu erau în stare să-şi menţină familia sau să-şi educe copiii. În muncă, fluxul masiv de persoane care

Iancu Felician, Anul III

tări politice, răspunzătoare pentru moartea a milioane de oameni, au reprezentat devieri de la respectarea demnităţii umane, devieri ce nu trebuiesc repetate. În marasmul moral general care a cuprins mapamondul de-a lungul secolului trecut, Biserica nu a încetat niciodată să se facă auzită, devenind vocea celor fără voce şi avocata celor neîndreptăţiţi de coloşii economici şi industriali ai pământului. Papi precum Pius al XI-lea (1922-1939), Ioan al XXIII-lea (1958-1963), Paul al VI-lea (1963-1978) sau Ioan Paul al II-lea (19782005) rămân puncte indiscutabile de referinţă pentru doctrina socială a Bisericii. Iar munca lor este continuată în mod admirabil de actualul Suveran Pontif, adversar recunoscut al relativismului moral, ale cărui preocupări sociale se regăsesc în mai toate documentele ce le-a emis de la începutul pontificatului său, în anul 2005.

de la ferme mergeau la industrii provoca fracturi soci ale profunde. Sâmburii discordiei au avut apoi teren fertil în mişcări sociale radicale, dintre care multe aveau să vadă în Biserică un aliat al duşmanului capitalist. Să luăm în considerare şi tema proprietăţii private şi a rolului său social: Papa Leon al XIII-lea a lansat anateme fie către capitalismul liberal, care ar fi voit să elibereze individul de constrângerea socială şi morală, fie faţă de socialism, care ar fi voit să elimine proprietatea privată şi să-l subordoneze pe om statului. În sfârşit, rolul statului. Statul nu se prezintă atotputernic, ci cu un rol de echilibrare economică şi legală în care binele comun, respectând drepturile legitime, are precedenţă asupra avantajului individual. Toate acestea sunt indicat�� e cu termenul „subsidiaritate”. În această manieră, Leon al XIII-lea a actualizat principiile învăţăturii sociale a Bisericii aplicând credinţa creştină şi iubirea lui Cristos la noua condiţie a vieţii umane şi reanimând „partea cea mai bună a civilizaţiei creştine, pentru a face în aşa fel încât glasul catolic să poată fi auzit clar fie pentru a-i aduna pe credincioşi, fie pentru a apropia de Biserică pe oamenii de bunăvoinţă”. Aşadar, Rerum novarum a îndemnat instituţiile ecleziastice şi pe fiecare credincios să demareze numeroase activităţi sociale şi a încurajat autorităţile publice să îmbunătăţească situaţia muncitorilor, revigorând astfel angajarea tradiţională a Bisericii în favoarea săracilor. „Orientările ideale exprimate în enciclică întăresc angajarea de animare creştină a vieţii sociale, care s-a manifestat în naşterea şi în consolidarea numeroaselor iniţiative de înalt profil civil: uniuni şi centre de studii sociale, asociaţii, societăţi muncitoreşti, sindicate, cooperative, bănci rurale, asigurări, opere de asistenţă. Toate acestea au dat un impuls deosebit legislaţiei muncii pentru ocrotirea muncitorilor, mai ales a copiilor şi a femeilor; instruirii şi îmbunătăţirii salariilor şi igienei”. În afară de aceasta, enciclica a contribuit la înţelegerea mai bună a dreptului-obligaţiei Bisericii de a se referi, în intervenţiile sale, la realitatea socială şi la indicarea căii pentru a găsi soluţiile cele mai corecte la probleme.

Însă dincolo de acest tablou dureros, pentru ţara noastră, şi mai ales pentru liderii politici şi economici, doctrina socială a Bisericii rămâne o provocare nouă şi actuală. Faptul că încă nu se cunoaşte bogăţia patrimoniului gândirii sociale a Bisericii este o uşă deschisă către progres, către civilizaţie, către o cale de a percepe în mod demn valoarea omului, mai ales a celui angajat în domeniul social.

pr. diac. Dumitrescu Andrei

Cunoaştem cum au evoluat lucrurile în Europa... Marii lideri politici au luat în derâdere apelul Bisericii la echitate şi dreptate economică şi socială. Astfel, secolul al XX-lea a fost iremediabil marcat de flagelele comunismului, nazismului şi fascismului. Aceste orien-

Doctrina Bisericii

…România a cunoscut bine ce „noutate” a adus comunismul (instaurat în ţara noastră la presiunea Uniunii Sovietice) pentru bunăstarea omului. Deşi au trecut mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului la noi în ţară, nu exagerăm cu nimic dacă spunem că la nivel de cunoaştere şi aplicare a doctrinei sociale a Bisericii, Statul român este la un nivel sub cel minim… Confruntat cu ignoranţa, cu indiferentismul şi cu „teama de celălalt”, românul este condamnat să-şi uite identitatea şi să se cufunde în bezna unei mentalităţi comune infantile, care vede în Biserică cel mult o sursă de practici magice şi superstiţioase, iar în reprezentanţii ei ierarhici – preoţii şi episcopii – nişte personaje sumbre şi învăluite de mister.

Un timp de bucurie vie şi profundă Interviu cu seminaristul Adrian Aileni, din anul V, care a desfăşurat anul pastoral în parohia „Santa Lucia”, Arhidieceza de Guayaquil, Ecuador. Pentru început, deoarece ştim că o vocaţie misionară nu se naşte din senin, puteţi să ne prezentaţi factorii care au contribuit la această experienţă misionară? Motivul dorinţei mele de a trăi o experienţă misionară se plasează în universul chemării la sfânta Preoţie, în răspunsul afirmativ pe care i l-am dat Domnului. Nu pot spune că mi-am dorit dintotdeauna să devin preot misionar deşi de mic fusesem „orientat” în această direcţie de către Pr. Pavel Chelaru, dar pot mărturisi că de mult timp am fost sensibilizat de această temă. Mărturiile despre greutăţile pe care le întâmpină misionarii pentru a face cunoscută Evanghelia, despre viaţa lor de fiecare zi cu bucuriile şi problemele ei, despre forţa rugăciunii, dar mai ales entuziasmul şi curajul lor au suscitat în mine această dorinţă. Apropiindu-se anul pastoral, mă întrebam deseori: Ce voi face? Oare unde voi fi trimis? Posibilitatea de a merge în misiune rămânând încă deschisă, mi-am manifestat dorinţa de a merge în Ecuador. Am văzut în interiorul vieţii mele nevoia de a-mi mări credinţa, dar şi de a face ceva mai mult decât ceea ce mi se cere, de a mă dărui mai mult, de a fi seminarist şi creştin nu numai pentru mine. Un alt factor ce a contribuit la manifestarea dorinţei mele de a merge în Ecuador a constat şi în mărturia pe care Iulian şi Alin au dat-o atunci când s-au întors din misiune, mai ales entuziasmul şi bucuria lor. Bine…, pot spune că îmi plăcea şi limba spaniolă şi voiam s-o învăţ mai bine. Pe scurt, eu m-am arătat disponibil, de restul având Domnul grijă. Şi, într-adevăr, să-i răspunzi cu deschidere şi disponibilitate e o aventură mereu nouă, în fiecare zi.

Viaţa misionară

Într-adevăr, realitatea este alta decât cea de acasă. În Ecuador, pentru a avea succes în misiune, trebuie să devii unul de-al lor: să-i cunoşti bine, să se vadă că-i preţuieşti, să-i iubeşti aşa cum sunt, să fii prietenul lor. După aceasta se vor vedea şi rezultatele. În ciuda multor probleme ce se ivesc, misionarii români din Ecuador sunt apreciaţi, iubiţi şi susţinuţi de comunitate. Aceasta face ca greutăţile să fie depăşite mai bine, dorul de casă să fie suportat mai uşor. Tot ceea ce contează e disponibilitatea, munca şi dăruirea pentru turma încredinţată. Dificil e atunci când te loveşti de aspectele negative ale vieţii comunităţii: cupluri care trăiesc împreună pentru toată viaţa, dar fără să se căsătorească nici măcar civil, decesele cauzate de trăirea unei vieţi dezordonate, total imorală, părăsirea Bisericii Catolice din partea multora (mai ales a acelora pe care îi credeai buni catolici) şi îndreptarea lor spre sectele neoprotestante. Da, activitate este din belşug, de multe ori intervine şi dorul de familie şi casă, dar satisfacţiile pastorale te întăresc şi te ajută să continui. Când vezi că parohia creşte, biserica e din ce în ce mai plină, planul pastoral al parohiei merge bine, când vezi cât de iubit şi respectat eşti şi,mai ales, când lunar celebrezi 30-40 de botezuri cum te poţi descuraja?

Într-un ţinut de misiune realitatea este alta decât cea de acasă. Este acesta un avantaj sau un dezavantaj pentru misionar? Depinde. Contează foarte mult „bagajul” cu care pleci în misiune. Depinde de câtă deschidere, disponibilitate, angajament şi iubire dai dovadă. Depinde de cât de pregătit dar şi cât de conştient eşti că Cineva te susţine, că tu eşti doar un instrument, că Altcineva e protagonistul. Când vorbim de „ţinut de misiune” gândul multora dintre noi merge imediat la Africa, la comunităţi indigene, la sărăcie, subnutriţie sau la comunităţi care nici măcar n-au auzit de Cristos sau de Biserică. Alţii se pot gândi că Ecuadorul, cu o populaţie în proporţie de peste 90% declarată catolică, nu ar trebui considerat drept teritoriu de misiune. Ei, această ţară e plină de catolici, dar în majoritate catolici aflaţi foarte departe de Biserică: foarte puţini dintre ei participă în mod regulat la viaţa Bisericii, la sacramente. Apoi, marile nedreptăţi sociale, criza morală, pierderea temeiurilor culturale şi religioase arată că Evanghelia nu a ajuns la inima societăţii ecuadoriene. Puternicul proces de secularizare, indiferentismul şi lipsa valorilor adevărate, înmulţirea sectelor, dar mai ales lipsa vocaţiilor la Preoţie şi viaţă consacrată fac simţită necesitatea unei intervenţii misionare.

Ajutorul necesar omului de astăzi este foarte complex. În parohia în care aţi fost era el numai spiritual? În parohia în care am fost, pr. Nicu Blaj încearcă să răspundă la toate necesităţile credincioşilor dar pune un mare accent pe aspectul spiritual. Toate problemele vin din cauza vieţii spirituale de slabă calitate. Principala misiune a preotului este să-l facă cunoscut pe Cristos cu învăţătura sa şi să-i ducă pe oameni la o relaţie intimă cu Dumnezeu. Fiind parohul unei parohii şi administratorul alteia, pr. Nicu are de vizitat peste 80 de filiale (aprox. 18000 de credincioşi). Aceşti oameni au nevoie de Dumnezeu. Şi unde-l pot întâlni mai bine decât la Sfânta Liturghie? De aceea, pr. Nicu, după un program bine stabilit, încearcă să ajungă în fiecare filială o dată la două săptămâni. Astfel, în fiecare zi, celebrează câte 5-6 Liturghii. Îmi aduc aminte că timp de şase săptămâni, cât a avut concediu, a trebuit să-i ţin locul. Mergeam în fiecare zi în filiale şi făceam Celebrarea Cuvântului după programul părintelui. De multe ori ajungeam acasă istovit dar cu o mulţumire

sufletească enormă. Este dificil să-ţi trăieşti credinţa şi să rezişti în faţa sectanţilor care te abordează în fiecare zi, fără să ai o întâlnire cu Dumnezeu la Sfânta Liturghie. De aceea, Liturghia în filiale e pe primul loc în agenda pr. Nicu. Astfel, e aproape de credincioşi, îi uneşte între ei şi cu Dumnezeu. Ce aş vrea să adaug aici: importanţa şi implicarea laicilor. Într-o parohie atât de mare, preotul este mereu pe drumuri şi, nu de puţine ori, trece de la o comunitate la alta cu viteza care-i permite numai să celebreze Liturghia sau să administreze sacramentele. Nu există timp suficient pentru a se ocupa de cateheze sau de pregătirea la Botez, Prima Sfântă Împărtăşanie sau Mir. Soluţia: cateheţii laici. Ei sunt cei care se ocupă de atâtea lucruri, sunt adevăraţii pilaştri ai parohiei. Sunt cei care animă şi coordonează comunităţile din care fac parte, se pregătesc, adună lumea pentru Sfânta Liturghie, anunţă preotul când un bolnav are nevoie de el, conduc rugăciunile etc. Şi nu primesc nicio răsplată economică. O fac de dragul lui Dumnezeu. Am rămas marcat de marele lor interes pentru Sfânta Scriptură. Cu ruşine pot spune că mulţi dintre ei cunoşteau Biblia mult mai bine decât mine. Pentru ei, totul pleacă de la Scriptură. Vor să le răspundă protestanţilor prin acelaşi mijloc: pasaje din Biblie. În acest sens, în fiecare sâmbătă, are loc în parohie un curs intens de Biblie la care participarea este destul de numeroasă.

Puteţi descrie un profil al misionarului din Ecuador? E simplu dar şi dificil în acelaşi timp. Din cele ce le-am văzut şi le-am trăit în Ecuador, cred că misionarul, pe lângă faptul că trebuie să cunoască bine şi limba, dar şi cultura poporului, pentru început trebuie să se străduiască să renunţe la toate ideile preconcepute pe care le aduce cu sine şi să nu facă niciodată comparaţie între cum este acasă şi cum e în locul de misiune. Pentru a nu face greşeli, a nu irita, a nu jigni sau dezamăgi pe ceilalţi trebuie să-i înţeleagă pe oameni cu sufletul, istoria şi tradiţiile lor. E foarte important ca misionarul să nu critice sau să condamne mentalitatea, cultura sau obiceiurile localnicilor,ci să şi le însumeze, să şi le facă proprii atunci când nu sunt contrare învăţăturii Bisericii sau moralei creştine. Ţin minte că în Ecuador m-am lăsat şi eu dus de valul criticii sau al comparaţiei: de ce ecuadorienii mănâncă în fiecare zi orez, iar pâine deloc? de ce consumă numai Coca-Cola când ţara lor e „patria fructelor”?; de ce, la noi, credincioşii sunt punctuali când vin la Liturghie, iar acolo Liturghia de la ora 7 începe la 8

Pentru mine, preoţii din Ecuador au fost un exemplu de urmat. Îmi aduc aminte cu emoţie primele sfaturi pe care pr. Nicu mi le dădea: „Fii tare! Dăruieşte tot ce ai mai bun în tine dar fii şi deschis ca să primeşti! Dăruieşte-te cu toată fiinţa ta şi vei vedea câte vei primi în anul pastoral!” Îmi dădea aceste sfaturi pentru că el acest lucru îl practica: era trup şi suflet dăruit oamenilor, toată energia sa era canalizată spre slujirea comunităţii. Şi cred că aceasta e menirea oricărui preot, a oricărui misionar: să te dăruieşti fraţilor după modelul lui Cristos. E adevărat că trebuie să ai o răbdare de pescar, dar rezultatele se văd iar mulţumirea sufletească e imensă. Pe de altă parte, cine îi poate înţelege cu adevărat pe misionari? Cine le poate înţelege inima, sentimentele, frustrările, lacrimile, satisfacţiile, dar şi temerile lor? Cred că numai Acela care i-a chemat!

Viaţa misionară

Pe alt plan, una dintre priorităţile pr. Nicu este construirea capelelor în filiale. Deşi credincioşii din Santa Lucia sunt în majoritate săraci, ei contribuie din puţinul lor la susţinerea parohiei. Aceste donaţii plus cele ce se adună din România sunt folosite în special la construcţia capelelor. Există zeci de filiale care nu au o capelă unde oamenii să se poată ruga sau să participe la Sfânta Liturghie: se celebrează în casele oamenilor, în şcoli sau chiar sub cerul liber. Capela este singurul loc din sat unde oamenii se pot întâlni cu Dumnezeu, dar şi între ei. Numai o treime dintre filiale au capelă proprie. Aşa că majoritatea resurselor financiare ale parohiei sunt îndreptate spre acest scop. Numai anul acesta au fost construite şapte capele.

iar mulţi intră în biserică după lecturi sau predică?; şi multe alte întrebări cu care îmi băteam capul degeaba.

V-aţi mai întoarce în Ecuador pentru o nouă activitate misionară? Categoric, deşi sunt conştient că Domnul e cel care-mi conduce paşii. Vocaţia nu e numai un episod sau doar un simplu serviciu, ci e un drum care te invită să faci din toată viaţa ta o „veste bună” pentru ceilalţi. După cele şase luni trăite în Ecuador pot spune că se merită să intri în dinamica lui Cristos, se merită să parcurgi cu el aventura dăruirii de sine… Dacă este dificil să mergi în misiune, mult mai greu este să te întorci. Ceva din tine rămâne acolo. Misiunea se transformă în pasiune, în iubire şi dăruire pentru cei care te primesc. De aceea, spun „Da”, aş vrea să mă întorc în misiune, dar continui să caut ceea ce Domnul vrea de la mine în fiecare clipă pentru că… sigur are rezervate pentru mine noi surprize… Într-un cuvânt, această perioadă a fost… Un timp de bucurie vie şi profundă. Mulţumim frumos!

Anul pastoral: deschidere către ceilalţi

n anii mai mici de studiu, îţi doreşti foarte mult să fii în anul pastoral. Acelaşi lucru mi l-am dorit şi eu, şi, crescând, mi s-a oferit această ocazie. Privind în urmă, pot spune că anul pastoral a fost o experienţă unică şi, totodată, frumoasă, deoarece am ieşit din această sferă a studiului şi am intrat în contact cu diferite categorii de persoane, atât copii cât şi bătrâni suferinzi. Anul pastoral este o perioadă în care tu eşti actorul principal, tu eşti cel care îţi faci programul de viaţă pastorală, tu eşti cel care te preocupi de alţii prin dăruire, încercând să-i ajuţi, valorificând talanţii pe care i-ai primit de la Dumnezeu. Prima perioadă a anului pastoral am fost alături de părintele Gabor Ioan, ajutându-l în desfăşurarea vieţii de zi cu zi. Nu a fost uşor de a-i înţelege neputinţa şi durerea în faţa suferinţei, însă bucuria şi zâmbetul de pe chipul sfinţiei sale devenea bucuria şi satisfacţia mea în această activitate. Timpul petrecut împreună cu părintele a fost o îmbogăţire personală: împărtăşirile sale de viaţă, experienţele ca seminarist şi ca preot mi-au dat un impuls de a înainta în larg cu mai mult curaj şi fără teamă, abandonându-mă în braţele lui Cristos.

nul pentru a doua zi la şcoală, să se îngrijească de igienă, să înveţe cum trebuie să se comporte în societate, să acorde mai multă atenţie sfintei Liturghii. În cadrul parohiei din Baraţi, pe lângă participarea zilnică la sfânta Liturghie şi citirea lecturilor, m-am bucurat că am putut oferi părintelui paroh, �� Tancău Ferenţ, o mână de ajutor în pregătirea copiilor pentru prima sfântă Împărtăşanie. Totodată, pentru mine, a fost o experienţă nouă faptul că am ţinut pentru prima dată o cateheză copiilor din parohie, cât şi celor din filiala din Măgura. Cu această ocazie, am putut vizita bolnavii (printre care şi părintele Vacaru Mihai) din azilul de bătrâni din Măgura, să-i ascult şi să le înţeleg suferinţa.

După această perioadă de trei luni la Seminar cu părintele, am fost trimis să-mi desfăşor activitatea pastorală la Casa de copii „Sf. Maria”, din Baraţi. Schimbând climatul de activitate, la început, a fost mai greu, deoarece aveam de-a face cu copii plini de viaţă, dornici de a se juca cu mine. Trebuia să intru în acel spirit copilăresc. Principala mea misiune la Casa de copii a fost aceea de a-i ajuta să-şi facă temele, să-şi pregătească ghioz-

În încheiere, pot spune că anul pastoral a fost un timp binecuvântat, care a contribuit la maturizarea mea atât spirituală cât şi uman-relaţională, învăţând să le acord o mai mare atenţie celor din jur, cunoscându-i şi ajutându-i în problemele lor. Îi sunt recunoscător bunului Dumnezeu că mi-a oferit o asemenea experienţă pentru viaţă. Lucaci Florin Anul V

Istoria lui Moş Crăciun

răciunul, Naşterea lui Isus (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Ea a devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun în imediata apropiere a Solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

se umple de viaţă şi de bogăţie: de aceea Moş Crăciun aduce daruri cu el.

Moş Crăciun, până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, a parcurs un drum lung.�� Re�� prezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că, între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.

Anul I

Dincolo de aceste numeroase legende cu privire la Moş Crăciun, trebuie să găsim esenţa acestei sărbători care se ascunde în spatele acestor legende, şi anume, că aşa cum Moşul vine şi aduce daruri îmbucurând inimile multora, la fel şi Cristos vine aducându-ne darul cel mai preţios: mântuirea. Turbuc Laurenţiu

�� O legendă din vechime ne spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a îndrumat-o spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găseşte acasă pe soţia acestuia, Crăciuneasa şi îi cere acesteia adăpost. Crăciuneasa era o femeie bună, însă ştiindu-şi soţul rău si necredincios, îi găzduieşte în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soţului ei, Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Isus. Aflând cele întâmplate, Crăciun îşi pedepseşte soţia tăindu-i mâinile. Maica Domnului, printr-o minune, o vindecă, lipindu-i mâinile la loc Crăciunesei. Moş Crăciun, văzând aceasta, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel „primul creştin”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci. De atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului (24 decembrie), Moş Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn şi pune sub brad cadourile mult aşteptate. Deşi acesta este cel mai puternic mit legat de originea si existenta lui Moş Crăciun, mai sunt şi alte versiuni ale legendei lui Moş Crăciun, cu un conţinut mai puţin religios. O altă versiune a legendei, cu înclinaţii spre păgânism, spune că: ziua de naştere a lui Moş Crăciun era sărbătorită la solstiţiul de iarnă, când soarele se face foarte mic, ca mai apoi să se nască din nou. Aşa credea lumea mai demult: că Moş Crăciun moare în fiecare iarnă şi se naşte iar şi iar. Şi că odată cu el chiar şi soarele moare şi reînvie, sub forma unui copilaş. Astfel, în fiecare an, în seara de Crăciun, Moşul e foarte bătrân, iar la miezul nopţii el moare câteva clipe şi renaşte prin pruncul Isus Cristos. În acelaşi timp, toată lumea reîntinereşte,

Care este sărbătoarea ta preferată? De ce?

apoi în familie, la prieteni, pentru vecini şi cunoscuţi.

ste o seară frumoasă de sâmbătă, când, o lumânare aprinsă mă introduce într-o altfel sâmbătă, într-o altfel de seară, într-un altfel de timp.

Astăzi îmi propun, pentru a nu ştiu câta oară, să mai construiesc un nivel acestei imagini. Vreau dar nu pot întru-cât „motorul mişcător” al lui Aristotel pare a avea defecţiuni grave la sistemul de frânare, ba mai mult, drumul pe care se deplasează este diametral opus de valori, de adevăr şi de tot ceea ar trebui să însemne lumea reală.

Deschid sertarul amintirilor şi găsesc o imagine prăfuită în mine, ce o cristalizează, aş crede, primul fulg de nea căzut timid şi topindu-se îndată de căldura sufletului meu. Găsesc în această imagine creionate câteva amintiri ce mă fac să tresalt de bucurie ştiind că eu însumi mi le-am însuşit: armonie, voie bună, colinde, zăpadă…

Ştiinţa este fugărită, uneori chiar dramatic deraind şi concluzionând idei dintre cele mai ciudate (trăsnite). Însuşi Cristos care este la baza acestei sărbători este înlocuit de Santa �� Claus�� , mai bătrân sau mai tânăr, bărbat sau femeie căci, importantă este sărbătoarea şi nu sărbătoritul.

Privesc astăzi la această imagine ca la una sacră, nostalgic şi totodată cu speranţa că într-o bună zi imaginea va ieşi din ramă, va lua viaţă şi va hrăni un om. Un episod marcant mă viscoleşte şi astăzi după mai bine de zece ani. Eram la ora de religie, unde pentru definitivarea notei finale trimestriale, am primit o lucrare în care am fost întrebaţi: ”Care este sărbătoarea voastră preferată? De ce?”

Vacanţa, poate mai aşteptată decât sărbătoarea ca atare, întoarce la 180 de grade logica şi tradiţia astfel încât rezultatele nu pot fi altele decât indiferenţa, individualismul, ura ce se îneacă undeva departe de familie, departe de prieteni, undeva la o mare în apa tulburată de atâtea probleme ale oamenilor, ce mai apoi îşi găsesc alinarea într-una din terasele de pe malul mării prin diferite băuturi, droguri, adulter, desfrânare, fapte necurate s.a.

În ciuda faptului că Paştele este o sărbătoare frumoasă, marcantă, spirituală, trăită la început de primăvară când natura însăşi învie odată cu Cristos, când orice fiinţă îşi regăseşte existenţa, totuşi, aşa cum am răspuns şi atunci, Sărbătorile Crăciunului au rămas şi rămân Sărbători prin excelenţă.

Aşa stând lucrurile, te întreb, dragă cititorule: care este sărbătoarea ta preferată? De ce? Viitorul tău, al omenirii constă în Cristos acum nou născut ori în Santa Claus?

„Renaşterea” în care se afla pe atunci întreaga ţară, mai cu seamă lumea satelor, în preajma sărbătorilor de iarnă, regăseai ”personaje”, „file din poveste” decupate parcă din amintirile lui Creangă şi piperate cu trecutul ideologic. Erau uliţe prin care te pierdeai, singurul ghid fiind o aureolă de fum ori acoperişul vreunui boier de o culoare mai stridentă. Caii cu zurgălăii ce veneau de la vânătoare ori de la copcă înlocuiau cântecul cocoşului de dimineaţă.

Crăciun binecuvântat! Roca Alexandru Anul I

Biserica sufla aer de sărbătoare. De jur împrejur era invadată de milioane de mega pixeli creaţi din contrastul luminii cu gerul năprasnic ce dansau mândri şi ţanţoşi pe şuierul vântului şi acompaniaţi de solemna orgă care te invita la acest festival unic şi irepetabil. Copii şi tineri, bărbaţi şi femei purtau amprenta unei libertăţi, deşi termenul libertate era un neologism ce întâmpina dificultăţi până şi în exprimare, a unui extaz de cele mai multe ori inexplicabil şi cu atât mai mult în preajma sărbătorilor, când, adunaţi în Biserică dezamorsau bucurie, libertatea interioară prin cântec, rugăciune şi manifestări religioase ce continuau mai

Provocări din cultura generală Iată răspunsurile corecte la întrebările din numărul trecut:

dinţi), dar este posibil ca acesta să fie un harpon primitiv pentru prins peşti, cu mâner lung. Poseidon era de asemenea, zeul cutremurelor şi multe dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult închinate lui se aflau în interiorul peninsulei greceşti.

1. Autorul sculpturii Pietà. C) Michelangello Deşi Pietà a fost un subiect abordat în primul rând de artişti francezi şi germani, reprezentarea sa emblematică este sculptura terminată de Michelangello în 1499, şi amplasată în basilica Sfântul Petru din Roma. Sub influenţa stilului nordic, Michelangello a aşezat trupul învelit în giulgiu al lui Cristos pe genunchii Mariei. Prin această construcţie piramidală şi prin detaliile reprezentării personajelor, artistul a creat o scenă pătrunsă în acelaşi timp de suferinţă, de solemnitate şi resemnare eroică.

5. Autorul primei lucrări care conţine cuvântul „geografie” în titlu. B) Eratostene din Cirene. Grecii aveau o concepţie foarte avansată despre Terra: filozofii Pitagora şi Aristotel credeau că Pământul este o sferă, iar Filolaos, un filozof pitagoreic, îşi învăţa discipolii că planeta se învârteşte în jurul unui foc central. În sec. III î. Cr. Eratostene din Cirene, autorul lucrării „Geographica”, a calculat cu o precizie remarcabilă, prin intermediul unor raţionamente şi măsurători ingenioase, circumferinţa Pământului la ecuator

2. Primul regizor român laureat al premiului Palme d’Or de la Cannes. D) Ion PopescuGopo.

6. Anul ridicării zidului Berlinului. A) 1961

Regizor şi desenator (1923-1989), considerat mai ales drept unul dintre marii maeştri ai filmului de animaţie. Peliculele sale de animaţie au adesea o premisă filozofică gravă. („Scurtă istorie” – Palme D`Or la Cannes în 1967, pentru scurt metraj „Şapte arte”, „Homo Sapiens”). A regizat şi lung metraje („S-a furat o bombă” , „De-aş fi...Harap Alb”, „Maria-Mirabela”).

Între 1949-1961, aproximativ 2,5 milioane de locuitori din Germania de Est au fugit în Germania de Vest, inclusiv un număr tot mai mare de muncitori calificaţi, experţi în diferite domenii, şi intelectuali. Pierdera lor ameninţa să distrugă stabilitatea economică a statului est-german. Ca răspuns, Germania de est a construit o barieră pentru a bloca accesul est-germanilor în Berlinul de Vest (şi astfel în Germania de Vest). Această barieră, numită şi Zidul Berlinului, a fost ridicată în noaptea de 12/13 august 1961, ca rezultat al unui decret aprobat pe data de 12 august de către Volkskammer-ul (Camera Poporului) est-german. Zidul iniţial, construit din sârmă ghimpată şi blocuri de zgură, a fost înlocuit treptat de o serie de ziduri de beton acoperite cu sârmă ghimpată şi păzite prin puncte de observare, posturi de mitralieră şi mine. La 9 noiembrie 1989, guvernul est-german a deschis graniţele ţării cu Germania de Vest (inclusiv cu Berlinul de Vest), iar în Zidul Berlinului s-au dat găuri prin care estgermanii au trecut liberi în vest. De atunci, acest zid a încetat să mai funcţioneze ca barieră politică între cele două Germanii.

3. Materialul din care este făcută Statuia Libertăţii. B) Cupru Înaltă, cu tot cu piedestal, de 93 m., Statuia Libertăţii reprzintă o femeie care ridică o făclie aprinsă, iar în stânga ţine o tăbliţă pe care este scrisă data cănd a fost adoptată „Declaraţia de Independenţă” a Statelor Unite (4 iulie 1776). Statuia a fost construită din foi de cupru ciocănite manual şi asamblată pe un cadru din patru suporţi giganţi de oţel, proiectat de Eugene-Emmanuel Violet-le-Duc şi AlexandreGustave Eiffel. În 1885, statuia înaltă de 46 m şi cântărind 225 tone, a fost dezasamblată şi expediată cu vaporul la New York. 4. Zeul cutremurelor în mitologia greacă. B) Poseidon

7. Personalitatea culturală română care a contribuit la întemeierea învăţământului naţional, a fondat societatea literară şi a fondat primul ziar românesc. D) Ion-Heliade Rădulescu.

Numele Poseidon înseamnă fie „soţ al pământului” fie ”stăpân al pământului ” . Poseidon era considerat, prin tradiţie, fiul lui Cronos. O străveche căpetenie a zeilor, şi al Rheei, o zeiţă a fertilităţii, şi era fratele lui Zeus, regele zeilor, şi cu Hades, zeul lumii subpământene. Când cei trei fraţi l-au detronat pe tatăl lor, lui Poseidon i-a revenit prin tragere la sorţi regatul apelor. Arma sa era tridentul (furcă cu trei

Ion-Heliade Rădulescu (1802-1872) a contribuit fundamental la întemeierea învăţământului naţional, a fondat, alături de Dinică Golescu „Societatea Literară” (1827), a editat primul ziar

românesc „Curierul Românesc” (1829), prima revistă teatrală „Gazeta Teatrului Naţional”, şi prima revistă literară „Curier de ambele sexe”(1837). A alcătuit una dintre primele gramatici moderne ale limbii române, a demonstrat caracterul latin al limbii române. Scrierile sale originale poartă pecetea curentului romantic: poezii, poeme ample, proză satirică („Domnul Sarsailă autorul”), memorialistică şi texte politice, rezultat al implicării sale active în toate acţiunile revoluţionare de la 1848, precum şi eseuri filozofice.

b. 2. Cine a creat statueta care se înmânează odată cu premiile Oscar? a. Cedric Gibbons, b. Perez Augusto, c. George Stanley, d. Frederic Remington. 2. Care zeiţă greacă a aruncat mărul discordiei, provocând astfel răboiul troian? a. Eris, b. Hera, c. Atena, d. Afrodita. 3. Care a fost marşul revoluţionarilor români de la 1848, compus de Anton Pan?

8. Al doilea domeniu, pe lângă fizică, în care a câştigat Marie Curie Premiul Nobel. B) Chimie.

a. Hora Unirii, b. Poema Română, c. Deşteaptă-te, române, d. Cântec de mai.

Fiziciana franceză, faimoasă pentru cercetările sale asupra radioactivităţii, a câştigat de două ori Premiul Nobel. Împreună cu Henri Becqurel şi cu soţul ei, Pierre Curie, ea a primit în 1903 Premiul Nobel pentru Fizică. Apoi, în 1911, ea a fost singura câştigătoare a Premiului Nobel pentru Chimie.

4. Care este staţiunea turistică din România care a fost menţionată documentar pentru prima dată în 153 d. Cr ? a. Băile Tuşnad, b.Lacul Sărat, c.Băile Herculane, d. Vaţa de Jos.

9. Fondatorul Crucii Roşii. B) Henri Dunant.

5. Cum se numeau generalii care au înlocuit regalitatea în Roma secolului VI ?

Crucea Roşie a fost rezultatul muncii lui Henri Dunant, umanist elveţian care, în timpul Bătăliei de la Solferino (iunie 1859), a organizat servicii de ajutorare de urgenţă pentru răniţii francezi şi austrieci. Crucea Roşie este o organizaţie umanitară cu centre în aproape toate ţările lumii. Mişcarea Internaţională a Crucii Roşii a luat amploare începând cu anul 1863, cu scopul de a îngriji victimele de război. Ulterior, s-au creat societăţi naţionale ale Crucii Roşii care să ajute la prevenirea suferinţelor oamenilor în general. Crucea Roşie este numele utilizat în ţările creştine, în lumea musulmană fiind denumită Semiluna Roşie.

a. Consuli, b. Dictatori, c. Senatori, d. Magistraţi. 6. Cine a creat personajele Athos, Porthos şi Aramis? a. Kingsley Amis, b. Arthur Halley, c. AlexandreDumas, tatăl, d. Victor-Maurice Hugo. 7. Cine a fost prima femeie laureată a Premiului Nobel? a. Bertha Freifrau von Suttner , b. Marie Curie, c. Selma Lagerlof, d. Jane Addams.

10. Anul primului Campionat Mondial de Fotbal. C)1930

8. Ce substanţă obţin plantele carnivore din corpurile animalelor?

Campionatele Mondiale sunt organizete de FIFA, primul fiind organizat la Montevideo în 1930 şi câştigat de Uruguay. Campionatele Mondiale sunt organizate din patru în patru ani, între Jocurile Olimpice.

a. Oxigen, b. Azot, c. Dioxid de carbon, d. Dioxid de sulf. 9. În ce joc important este permisă înlocuirea jucătorilor fără ca jocul să fie oprit? a. Hochei pe gheaţă, b. Fotbal, c. Crichet, d. Volei.

Noi întrebări propuse: 1. Ce material foloseau la început vechii chinezi pentru scris şi desenat? a. Tuş, b. Pigmenţi, c. Cărbune, d. Indigo.

Vinul şi sănătatea Ştiaţi că ..... -gheţarii ocupă doar aproximativ 11% din suprafaţa terestră a Pământului, dar conţin ¾ din apele curgătoare ale acestuia? -romanii au inventat lacătele, cheile de metal şi sistemele de securitate prin pază?

Lumea medicală a recunoscut de-a lungul timpului beneficiile consumului moderat de vin. Prin anul 450 î. Cr., Hipocrate recomanda vinul în tratamentul de scădere a febrei, ca dezinfectant (în bandajări), ca diuretic si ca supliment nutritiv. La începutul secolului al XV-lea, un doctor francez a scris prima carte despre calităţile miraculoase ale vinului. Graţie proprietăţilor antiseptice descoperite, până în secolul al XVIII-lea era recomandabil să se consume mai mult vin decât apă.

-grecii aşezau bolnavul în stradă, pentru ca trecătorii Două secole mai târziu, în 1970 Institutul Naţional de să-i poată da sfaturi? Sănătate din S.U.A a elaborat “Framingham Heart Study” -limbile chineză şi japoneză folosesc acelaşi corp de o piatră de hotar în studiul afecţiunilor cardiovasculare - în hieroglife, dar cuvintele sunt pronunţate complet care se demonstra că vinul consumat în cantităţi moderate scade cu 50% riscul decesului de boli de inimă. Şi totuşi diferit? -o singură floare de orhidee poate conţine în capsula de seminţe peste 2 000 000 de seminţe?

americanii preferă să bea lapte, ice tea, băuturi răcoritoare sau cafea. În sudul Franţei, dietele includ mari cantităţi de brânza,

-scaunul este una dintre cele mai vechi piese de unt, ouă, carne şi alte produse bogate în colesterol şi grăsimi. mobilier, datând din timpul celei de-a Treia Dinastie Parcă ar promova îmbolnăvirea inimii. În ciuda acestui fapt, rata afecţiunilor cardiovasculare s-a dovedit mult mai a Egiptului Antic (aproximativ 2656-2575 î. Cr.)? Blaj Marian Anul V

Rubrica de sănătate

Ştiaţi că…

scăzută faţă de America. Acesta este paradoxul francez. Consumul moderat şi regulat de vin s-a demonstrat din nou a fi un factor responsabil. Studiile făcute de asemenea în Anglia şi Danemarca au arătat şi ele acelaşi lucru: cei care nu consumă vin, au mai multe şanse de a se îmbolnăvi de inimă. Este important de menţionat că europenii beau la masă, de regula, vin sau apă.

-împodobirea bradului de Crăciun e un obicei păgân preluat de la triburile germanice de către creştini, cu diferite semnificaţii - forma triunghiuÎn cantităţi moderate, vinul poate fi consumat şi în regimul lară amintind de Sfânta Treime, iar podoabele sim- de slăbire pentru că nu conţine grăsimi, colesterol sau fibre, fiind în acelaşi timp furnizor de energie şi un bun digestiv. În bolizând cunoaşterea şi bogăţia? -primul brad a fost împodobit în 1510 la Riga? De asemenea, se spune ca Martin Luther este primul om care a avut în casă un brad împodobit?

funcţie de culoarea, tăria şi tipul vinului, variază şi aportul acestuia. Cel mai indicat din punctul de vedere al siluetei este vinul alb sec, deoarece este cel mai sărac în proteine şi calorii. Este urmat de vinul roşu sec - care graţie flavonoidelor este un excelent antioxidant - şi apoi de cel dulce. De asemenea, vinul este recomandat şi în anemii deoarece poate stimula pofta de mâncare contribuind totodată la echilibrarea balanţei nutriţionale, susţine prof. dr. Ileana Marinescu, medic endocrinolog şi nutriţionist la Institutul C. I. Parhon.

-în anul 320, Papa Iuliu I a desemnat ziua de 25 decembrie ca dată a naşterii lui Isus. Iar în 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea Domnului. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu Vinul roşu previne apariţia cancerului. Marele merit au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din aparţine tot flavonoidelor, care având un puternic efect ansecolul al XIX-lea? -în jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. -unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis? Cel care a decis că muzica este nepotrivita pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele?

tioxidant, anihilează efectul nociv al radicalilor liberi. Alt component care se găseşte numai în vinul roşu, în strugurii negri şi fructele de pădure, cu o importanţă deosebită este quercetina. Studiile de laborator demonstrează că această substanţă creşte imunitatea organismului, previne apariţia cancerului şi a bolilor de inimă. Quercetina prelungeşte viaţa celulelor cu 80%, stimulează miocardul, care în condiţii de stres nu mai poate funcţiona la eficienţa maximă. Vinul dilată vasele capilare şi ajută la prevenirea anginei pectorale şi a formării de cheaguri. Şi dacă toate argumentele de mai sus nu te fac sa renunţi

Turbuc Laurenţiu la bere, reţine esenţialul: nu numai apa plată cu lămâie e

recomandată în regimul de slăbire, ci şi vinul consumat în Neculăeşi Claudiu, Anul III

Anul I cantităţi moderate.

Micul teolog

Urătura redacţiei Aho, aho, seminarişti confraţi La revistă abonaţi Staţi un pic de răsfoiţi Şi urarea mi-o citiţi. Am venit cu gând voios Pentru slava lui Cristos, Să vă fac urări de bine Pentru anul care vine. A trecut un an de zile Şi-aţi citit atâtea file Articole din „Drumuri deschise” Şi-aţi văzut atâtea vise.

1. Autorul Cristologiei antropologico – transcendentale; 2. Sfânt părinte al Bisericii care a spus: „cunoaşterea lui Dumnezeu este cunoaşterea lui Isus Cristos”; 3. Constituţie dogmatică despre Biserică; 4. Unde se găseşte versetul biblic: ”pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început: să ne iubim unii pe alţii”?; 5. Prima comunitate unde a slujit părintele rector ca vicar; 6. Cine a înfiinţat primul regulament al seminarului nostru?; 7. A scris „Antichităţi iudaice”; 8. Primul rector al Seminarului; 9. Muntele unde se găsea templul samaritenilor; 10. Filozof care a scris despre „Celălalt”; 11. Ucenicul care l-a ajutat pe apostolul Petru să scrie prima sa scrisoare; 12. Despre cine spune „Sacrosantum Concilium” că este CULMEA spre care tinde toată antichitatea? 13. Bisericii şi izvorul din care emană puterea ei?; 14. Ce fel de Conciliu a fost Vatican II?; Răspunsurile corecte se vor da autorului. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi. Premiul(surpriză!!!) va fi înmânat la o săptămănă de la apariţia revistei.

Să ne dea Domnul sănătate Să putem lucra la toate Cu curaj şi bucurie Pentru a lui împărăţie. Să dea Domnul noi talente Cu lucrări mai elocvente. Vă urăm, dragi cititori, Să fiţi chiar şi scriitori. Să treziţi din lâncezeală Pe cei căzuţi în amorţeală Pe cei ce sunt neglijenţi Şi nu sunt prea atenţi La chemarea ce li-i dată Şi trăiesc aşa, în gloată, Fără pic de dăruire Zicând c-aşa este a lor fire.

Percu Alexandru, Anul IV

Anul Nou să dea elan Ca să nu trăim în van

Iar acum, să vă meargă toate

Să ne dea la toţi putere

Cum spun unii „ca pe roate”

Şi-n suflet mângâiere

Să ieşiţi din suferinţă

Să ne dea Domnul formatori

Cât mai grabnic cu putinţă.

De „dreptate iubitori”

Să aveţi binecuvântare

Să susţină ale noastre proiecte

De la mic până la mare.

Şi să nu privească la defecte,

Să dea bunul Dumnezeu

Şi seminarişti mai cuminţi

Să fiţi feriţi de rău.

Cu renume de sfinţi.

Cu spor mult să lucraţi

Ţineţi drumul vostru drept

Multe să realizaţi.

Ca tot omul înţelept.

Din succese în succese

Şi pentru al nostru Seminar

Să aveţi numai progrese.

Noi să muncim cu mult har.

Străbătând anul voios

Mai departe noi mult am vrea

Să-l urmaţi pe Cristos

Ca să fie tot aşa.

Luminaţi de el să fiţi Şi-ntr-un mulţi ani să trăiţi.

După cum este cunoscut

Şi-ncă o dată măi flăcăi

De câteva luni a început

Ia sunaţi din clopoţei….hăiii!!!

Un an jubiliar Pentru al nostru Seminar.

Blaj Andrei

Şi cu mare fast s-a declarat

Anul II

Că acest an este dedicat Celor care mai-nainte Au avut doar gânduri sfinte. Şi spunem cu bucurie Că sunt ani mulţi de vieţuire 125 în capăt Mulţi spun, ani în treacăt.

Pluguşor 2011-2012 Aho, aho seminarişti şi alţi fraţi, Sperăm să nu mai fiţi întristaţi Chiar dacă de criză suntem afectaţi. Astăzi urătorii vin, Venim toţi să vă vestim: Vestim că anul nou vine Şi noi vi-l urăm cu bine. Cu bine cu sănătate, Mult noroc şi spor la toate. Grâul tot să încolţească În hambare să sporească. Aşadar şi prin urmare Ia şi strigă în gura mare Că e zi de sărbătoare! Mânaţi măi! Hăi hăi! Pentru această dragă gazdă, Noi începem urarea noastră. Mulţumim celui de sus Pentru anul ce e la apus. Să cinstim cu bucurie Să ne fie şi mai bine. Cu dolari sau euroi Leul tot e împărat la noi. Dar nu-i bai şi nici durere Rugăciunea dă putere. Noroc să deie Dumnezeu Noroc şi bucurie La toată casa de români Noroc şi veselie. Trageţi mai o brazdă mare Să cadă cu toţii din picioare Mânaţi mai! Hăi hăi! Pentru voi cinstiţi profesori Oameni preoţi şi doctori, Gândurile-s cuprinzătoare: Tot dorim şi încercăm, Toate noi să le-nvăţăm. Să şadă timpul niţel Şi materia o ştim de fel. Ţeluri mari şi tot precise Inimile mereu deschise, Să ne dea bunul Isus Şi curaj prin cel de sus. Una mică frate drag Să răsune-n arhipelag Mânaţi măi! Hăi. Hăi. De urat noi om ura, Şi nu ne-om sătura, Dar să trecem cum se cuvine Să urăm surorile cu chipuri senine. Foaie verde baraboi Mulţumim că vă îngrijiţi de noi. Dimineaţa-i îmbietoare Când faci o mică înviorare Însă-i seară acum la noi Şi frumuseţea e în toi. Mulţumim Celui de sus

Că în cale ni le-a adus. Foaie verde şi-o alună Tare le place să fie ca o gospodină… Dar nu-i bai şi nici păcat Treaba nu o poţi lăsa lăcat. Însă dorim noi toţi în cor Să mulţumim surorilor cu spor, Că de noi s-au îngrijit Şi frumos am copilărit, Căci ele sunt cele care Au grijă de noi cu ardoare, Să avem de toate în buzunare. Foaie verde matostat Încă nu ne-am săturat, Dar împinge plugul frate Să facem treabă ca la carte. Mânaţi măi! Hăi hăi! Foaie verde de cicoare Calculatoarele să le călcăm în picioare Căci cu Facebook ori hycinci O să ai şi mâncărici. Aşa că mai bine frate Hai la o adoraţie ca pe roate. Şi cu mess-ul ce păţeşti Doar mereu te enervezi Că nu-l simţi şi nici nu-l vezi Şi un teatru ieftin pierzi. Foaie verde cinci chiper, Strigă şi tu că nu ai să pieri Mânaţi mai! Hăi hăi! Am avea multe de spus Însă gura ne-a răpus Şi un pahar de tulburel Noi nu l-om refuza de fel. Însă în noaptea ce ne stă în faţă O să pierdem noi cam mult din viaţă, E cât doi ani la un loc Şi nu o să ne supărăm deloc Dacă ne-aţi oferi şi un loc Să ne odihnim un pic. Mândră floare trandafir Strigă băietane cu zefir! Mânaţi măi! Hăi hăi! Preacinstită gazdă a noastră Aici încheiem urarea noastră Un an bun cu sănătate S-aveţi parte cu de toate Dragoste multă şi pură Fără prea multă ură. Dar dorim cu toţi în cor Să vă spunem cu urale şi odor LA mulţi ani şi mult, mult spor! LA ANU’ ŞI LA MULŢI ANI! Blaj Corneliu Anul I