relevanta arhitecturii muzeale pentru redefinirea spatiului si dinamicii urbane

LUCRARE DE DISERTATIE

RELEVANTA ARHITECTURII MUZEALE PENTRU REDEFINIREA SPATIULUI SI DINAMICII URBANE

student | ILCA ALEXANDRU îndrumător | prof.dr.arh. DORIN STEFAN

CUPRINS

1. Introducere 1.1. Argument 1.2.

Definirea termenilor

2. Muzeul - Origini și devenire 2.1.

Precursori - Întreaga lume într-o cameră

2.2.

Apariția muzeului ca instituție - De la colecția privată la muzeul public

2.3.

Muzeul în secolul XX. Dezvoltarea muzeului

3. Muzeul la începutul secolului XXI. Orientarea către o arhitectură deschisă 3.1.

Funcțiile muzeului contemporan

3.2.

Spațiul muzeului contemporan

4. Misiunea socială și culturală a muzeului 4.1.

Muzeul conștient

4.2.

Muzeul ca agora

4.3.

Ansamblul cultural

5. Efectele arhitecturii muzeale asupra mediului urban 5.1.

Relația muzeu - oraș

5.2.

Intervenții urbane în orașe vechi

5.3.

Importanța arhitecturii muzeale în redefinirea iconografiei urbane

6. Studii de caz 7. Concluzii Bibliografie

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

1. Introducere 1.1.

Argument

Preocupările contemporane, schimbările și provocările ce afectează toate nivelurile societății - cultural, tehnologic și de mediu - fac ca resposabilitatea și relevanța muzeelor, cu privire la satisfacerea întregii societăți prin aportul de cunoștinte necesar progresării acesteia, să fie din ce în ce mai importante.

Muzeele reprezintă instituții de importanță majoră în cultura contemporană, fară de care aceasta ar fi cu totul incompletă și lipsită de latura pragmatică aflată la îndemâna publicului și a oricărui factor interesat de serviciile pe care aceste instituții le pot oferi. În acest context, muzeul a devenit POLUL CULTURAL al centrelor urbane, având ca scop influențarea complexă a vizitatorilor. De aceea, în numeroase cazuri, își găsește locul în cadrul CENTRELOR CULTURALE, dezvoltându-și activitatea în simbioză cu alte instituții culturale ca teatrul, cinematograful, școala de artă, etc.

Muzeele trebuie să urmărească un public diferențiat ca nivel cultural și să se plieze apoi pe gama largă a diferitelor niveluri de cultură. Cunoscând publicul local, precum și cerințele celui pasager, muzeele pot veni în întâmpinarea unor doleanțe sau pot oferi diferite formule de abordare a tematicii prezentate.

1

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Muzeul este, în același timp, un pol de atragere economică. El generează o arie largă de influențare a spațiului urban adiacent, căruia îi imprimă o puternică dezvoltare economică și implicit, urbanistică.

Ca produs de arhitectură, muzeul introduce raporturi de influențe în cadrul orașului. Nicio altă tipologie de clădire nu reprezintă o așa complexitate sau multitudine de funcţii așa cum o face muzeul. Spaţiile culturale depozit, spațiul civic dinamic, centru de divertisment popular, instrument pentru revitalizarea urbană – se cere mult de la arhitectura muzeului contemporan.1 În ultimul deceniu s-a produs o extraordinară accentuare în ceea ce privește numărul intervențiilor asupra muzeului: extensii, reabilitări sau reconversii. Un „boom” al muzeului caracterizează această perioadă și există toate premizele ca fenomenul să se amplifice.

Pentru deslușirea rolului muzeului în societatea contemporană este necesară o incursiune în evoluția istorică a acestuia, a modului de dezvoltare a preocupărilor sale în decursul timpului, a modului de interacționare cu identități personale și colective.

1.2.

Definirea termenilor

Muzeu, arhitectură muzeală, agora, spațiu urban, dinamică urbană, agoră Muzeu Definiție Encyclopaedia Britannica - Muzeul este o instituție plurifuncțională, destinată păstrării și conservării, studiului, expunerii, instruirii și delectării.

Definiție I.C.O.M., 1946 - „Cuvântul muzeu include toate colecțiile deschise către public cu conținut artistic, tehnic, științific, istoric sau arheologic, incluziv grădini zoologice sau grădini botanice, însă exclusiv librării, cu excepția celor care includ încăperi dedicate unor expoziții permanente.”

1

Sirefman, Susanna, Formed and forming museum architecture; Ed. Daedalus, 1999

2

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Definiție I.C.O.M., 2001 - Muzeul este o instituție non-profit, în interesul societății, care achiziționează, conservă, comunică și îndeosebi expune, în vederea studierii și delectării, mărturiile materiale ale evoluției naturii omului.

Arhitectură muzeală Definiție Encyclopaedia Britannica – Arhitectura este arta și știința de a proiecta și construi cladiri, utilizată pentru a răspunde în același timp cerințelor practice și expresive, având scopuri utilitare și estetice. „Arhitectura muzeală trebuie să prevadă siguranța obiectelor expuse, inclusiv controlul climei și paza, și, în același timp, siguranța și confortul vizitatorilor, oferindu-le acestora modatități intelectuale și emoționale de conectare cu obiectele expuse. În același timp arhitectura muzeală poate răspunde și altor cerinte ale publicului prin asigurarea de spații dedicate altor activități culturale, spații interactive, magazine și restaurante.” http://www.wisegeek.com Lou Paun Spațiul urban Spațiul urban reprezintă suma tuturor tipurilor de spaţii dintre clădirile unui oraş, sau din alte aşezări umane (Krier Rob, 1979); Spațiul urban reprezintă spațiul caracterizat prin concentrarea populației rezidente, „cu un anumit conţinut, structură şi organizare specifică, fiind o manifestare concretă a efectului interacţiunii în timp a spaţiilor demografice, sociale şi economice, proiectate pe spaţiul fizic.” (Ianoş Ioan, 1987) Spațiul urban evidențiază trei dimensiuni: dimensiunea spațială – concentrarea într-un spațiu relativ mic, a unui număr mare de construcții; dimensiunea temporală – noul spațiu geografic crează noi oportunități pentru locuitori; dimensiunea economică – activitatea economică generată de cererea și oferta de bunuri și servicii din interiorul spațiului urban. Cele două elemente de bază ale spaţiului urban, după concepţia lui Krie Rob, sunt: strada și piața.

Dinamica urbană 3

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Dinamica urbană reprezinta transformarea teritorială, demografică și funcțională a teritoriului unui oraș într-un anumit interval de timp.

Evoluţia urbanului contemporan este consecința concentrării demografice și dezvoltării economico-sociale și culturale diferențiate.

Orașul este, in abordarea avand la baza teoria sistemica, un sistem termodinamic și informațional optimal deschis, cu structuri disipative si cu o mare capacitate de auto-organizare.

Schimbarea si acceptarea de noi conexiuni in sistem au loc sub impulsul intereselor.

Agora Agora din Grecia Antică era un spațiu deschis care servea ca un loc de întâlniri pentru diferite activități ale cetatenilor. Denumirea, care apare pentru prima data în lucrările lui Homer, se refera atât adunarea poporului cat și la cadrul fizic in care aceasta avea loc; ea a fost utilizata de grecii clasici ai secolului V î.Hr. pentru ceea ce ei considerau a fi o caracteristică a vieții lor: activitățile lor zilnice ce țineau de religie, politcă, judecată, social și comerț. Agora era situată fie în mijlocul orasului sau lângă port, care era înconjurat de clădiri publice și temple. Colonadele, uneori conținând magazine, sau stoae, deobicei închise în spațiu, și statuile, altarele, copacii și fântânile o împodobeau. Tendința generală la acel timp era de a izola agora de restul orașului.

Agora a servit deasemenea pentru reprezentatii de teatru și gimnastică până când s-au contruit clădiri și spații speciale pentru aceste scopuri.

4

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

2. Muzeul - Origini și devenire 2.1. Precursori - Întreaga lume într-o cameră Colecționarea bunurilor de cultură în vederea expunerii lor s-a făcut încă din antichitate. În lumea greco–romană exista practica creării de colecții de artă închinate divinităților. Prezența unor colecții de artă în diverse spații publice, de la piețe, grădini și portice de teatre, temple, bazilici sau terme, nu justifică insă trimiterea la precursorii muzeului. Stoa grecească sau forumul lui Traian pot fi privite ca niște zone urbane cu intensă încărcătură culturală, motivată de nevoia de frumos, echilibru, ordine, reprezentare, dar pot fi mai greu echivalate cu purtătorii unei funcții muzeale incipiente.

Operele sunt integrate mediului într-o scenografie adesea apropiată de cea originală, fără schimbări de semnificație și urmărind în primul rând delectarea.

Analiza precursorilor muzeului convențional are ca scop evidențierea elementelor definitorii ale programului muzeal. Este de asemenea și baza înțelegerii muzeului convențional și a dezvoltării spațiilor nonconvenționale.

Colecția reprezintă un ansamplu de obiecte reunite după anumite principii și în același timp un element generator al oricărui tip de spațiu cu funcțiune de păstrare, studiu și delectare, caractere preluate ulterior de muzee. Colecțiile erau deobicei aranjate din punct de vedere estetic sau în acord cu principiile clasificării tehnice în ordine, fie cronoligică, fie stilistcă.

Evul mediu cunoaște si un alt aspect al problemei colecţionării, este vorba de cultul relicvelor. Biserici și catedrale din apusul Europei au apreciabile colecții de relicve. De asemenea, se dezvoltă arta generată de comanda socială. Se urmărea consemnarea în imagini artistice a unor fenomene, evenimente sau personalităţi istorice, de exemplu celebra Colecție Imperială de pictură din Viena. În perioada Renașterii, caracterizată prin reapariţia umanismului antic, se creează colecțiile vaticane, colecțiile unor principi, se organizează galerii de artă.

Renașterea utilizeză obiectul cultural pentru înfrumusețarea unor spații într-o manieră asemănătoare Antichității, însă cu diminuarea caracterului public. Piesele, constituind mai degrabă elemente compoziționale, ornează încăperi, curți interioare sau grădini ale 5

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

vilelor și palatelor. Depozitarea, studiul, delectarea, ca funcțiuni deduse din fenomenul colecționării, au dus la crearea unor camere special constituite, considerate precursori ai muzeului, cunoscute dub denumirea de cabinete de artă sau cabinete de curiozități, „studiollo”-urile, menite găzduirii obiectelor de valoare istorică sau artistică. Pentru studierea respectivelor obiecte erau concepute și încăperi de meditație și lectură. În secolul al XVII-lea, muzeul încă se afla în stadiul de tezaur în proprietatea unui înalt feudal, care dispunea dupa bunul său plac de condițiile de păstrare și vizitare si care se mărginea la simpla etalare – deseori și aceea confuză – a operelor din patrimoniul propriu. Numărul mare de obiecte din diferitele domenii favorizează accentuarea diversificării lor pe lângă amplificarea spațiilor, astfel piesele trecând ulterior în galerii proprii, precum galeria lui Vasario de la Uffizi, „Antiquarium”- ul lui Fontainbleau. Chiar în secolul al XVII-lea, galeria este deja prezentă în toate marile palate, aceasta fiind de fapt denumirea viitorului muzeu de artă. De cele mai multe ori galeriile erau amplasate în vecinătatea grădinii, ca o expansiune a preocupărilor asociate colecționării diferitelor categorii de obiecte. Imaginea grădinii asociată galeriei este apropiată imaginii de astăzi a muzeului în aer liber.

2.2. Apariția muzeului ca instituție. De la colecția privată la muzeul public O cauză a trecerii de la colecție la muzeu este reprezentată de conștiinta

omenirii privind propria sa activitate culturală. Ca relație la nivel intelectual față de opera de artă sau de obiectul scos din mediul său inițial, muzeele au fost constituite pentru a răspunde necesității lăuntrice a omenirii în context cultural.

După înfiinţarea primelor state burgheze, ca urmare a Revoluţiei Franceze din 1789, s-a pus problema muzeului ca instituţie publică. Napoleon I decretează transformarea Palatului Louvre în muzeu. Apariţia muzeului public ca instituţie organizată de stat, marchează începutul procesului de democratizare a muzeului.

Unificarea tendințelor în preocuparea pentru artă a colecționarilor, care a marcat, alături de Revoluția Franceză, momentul de constituire a muzeului, reprezintă un reper decisiv în accentuarea rolului educațional al acestuia la nivelul populației.

6

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Organizarea activităților de colecționare a avut ca fază inițială separarea de vechiul nucleu muzeal a unor cabinete independente, în anul 1836 urmând înființarea unor muzee specializate pe domenii distincte: mineralogie, botanică, zoologie, cultură asiatică, numismatică, cultură egipteană și etnografie.

Evoluția programului muzeal a fost influențată și de apariția expozițiilor universale, prima fiind inaugurată în secolul al XIX-lea, și care oferă și astăzi modele de avangardă pentru arhitectura muzeului. Aceasta oferea informații și divertisment într-un cadru primitor, situat în antiteză cu primele spații muzeale a căror atmosferă era solemnă și sumbră. Expoziția internațională de la Crystal Palace din Londra, 1851, a semnificat un moment de referință în istoria arhitecturii moderne și unul din arhetipurile spațiului muzeal. Astfel, s-a contribuit la obținerea de spații mai mari și de modalități dramatice de expunere.

Grădina, expozițiile universale și palatul cultural - diferitele spații de desfășurare a colecțiilor ce stau la baza conceperii muzeului - oferă muzeului secolului XIX cele două modele de rezolvare arhitecturală: modelul liniar și cel al spațiului central. Aceste modele vin ca suport în procesul de organizare a spațiului, simplificând demersul și doza de subiectivism a proiectantului.

Spațiile de expunere devin mai încăpătoare în detrimentul depozitelor sau al spațiilor de cercetare. Spre sfârșitul secolului totuși, există încă o criză datorată insuficienței spațiului care persistă și în ziua de azi. Muzeul de Artă din Boston, după zece ani de funcționare, este primul care ridică problema rezolvării lipsei de spațiu.

Acest aspect a favorizat preocupările muzeului pentru adaptarea cerințelor funcționale și deschiderile către oferta noilor tehnologii. Anglia deține primele intenții pentru aplicarea noilor materiale și tehnici de construcție aduse de secolul XIX. În Oxford, fierul și sticla sunt utilizate în clădirile cu destinatie muzeală în 1860 și la Muzeul Universal sau cel de Istorie Națională din Londra, în 1880. De altfel, tot Anglia este cea care introduce lumina electrică, încălzirea centrală și ascensoarele în spațiile muzeale. Încercările din această perioadă de a adapta exigențele noului tip de instiuție la maniera de proiectare a spațiilor corespunzătoare epocii sunt recunoscute ca o evoluție, în pofida criticilor cu referire la anumite nerezolvări spațiale amintite mai sus.

7

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

2.3. Muzeul în secolul XX. Dezvoltarea muzeului Secolul XX are meritul de a fi inventat o nouă știință, pe care a înzestrat-o cu un complicat și costisitor aparat auxiliar: știința conservării și restaurării bunurilor de cultură, înțelegând prin aceasta, potrivit definiției UNESCO, atât operele și documentele păstrate in muzee, cât și monumentele și ansamblurile de arhitectură.

Pe lângă vechea funcțiune a muzeului, aceea de a stoca, în decursul acestui secol este introdusă și funcțiunea de transmitere. Ca mediator între exponat și public, muzeul încearcă să pună în valoare cât mai bine obiectele sale și să asigure în același timp confortul vizitatorilor. În aceeași perioadă, muzeului îi sunt asociate și unele servicii adresate publicului în vederea susținerii rolului educațional al acestei instituții. Astfel, a apărut o nouă idee, aceea a muzeului unde publicul merge pentru a fi transformat, informat, educat; muzeul nu mai era un loc unde avea loc o intâlnire cu trecutul, ci un loc unde se învață cum să fii modern.2 Istoricul educației muzeale ține de secolul al XX-lea, însă rădăcinile sale sunt mai vechi, în special pentru Continentul European. Paul Greenhalgh arată că în cazul Marii Britanii totul a început la mijlocul secolului al XIX-le, odată cu Expoziția de la Crystal Palace, din Londra, din 1851, care a lansat moda Marilor Expoziții și ai cărei creatori „au descoperit, aproape fără intenție sau premeditare, potențialul expozițiilor de educatori ai maselor”. Începând cu anul 1871 se importă moda expozițiilor în serie, fapt ce schimbă maniera interpretării unor astfel de evenimente publice în sensul că, în timp, se ajunge să se facă dinstincție tot mai clară între educație și distracție, prima fiind asociată cu munca, iar a doua cu plăcerea. În acest sens, Maria Britanie, la începutul anilor 1900, își schimbă politica de realizare a acestor expoziții, ajungând la un echilibru între educație si distracție. Concepția franceză, privind Expozițiile Universale, diferă de cea britanică prin modul abordării rolului distracției și mai ales asocierii acesteia cu educația.

Asocierea educației maselor prin artă cu distracția în mediul muzeal a fost rezultatul perceperii de către public în mod reticent și sub forma unei impuneri, mai degrabă, a

2

Gopnik, Adam; The Mindful Museum; în revista The Walrus, iunie 2007.

8

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

educației, motiv pentru care au fost luate în calcul modalitățile de divertisment în realizarea Marilor Expoziții.3 În secolul XX muzeul începe să fie definit în termenii funcțiilor sale, punând accent pe serviciul public. Expunerea, educarea sau interpretarea și angajamentul față de comunitate au devenit țintele principale ale muzeului.

O altă caracteristică a secolului XX este aceea de a fi inventat turismul de masă cu milioanele sale de adepți recrutați fie din rândul savanților, fie din rândul iubitorilor de cultură, fie din rândul amatorilor de curiozități. Pentru acest public eteroclit, dar dornic să vadă și să cunoască, muzeele și monumentele istorice au câștigat nemăsurat în interes. În acest context, omenirea s-a dovedit capabilă de o nouă formă de solidaritate, fără echivalent în trecut: solidaritatea culturală ca expresie a respectului datorat omului în general, indiferent de rasă, de epocă istorică sau de nivel de dezvoltare. Muzeele au devenit în secolul XX instituții culturale de recunoscută autoritate, ritmul lor de creștere, tot mai accelerat, dovedind că interesul public pentru patrimoniul istoric-artistic se accentuează odată cu marele proces de democratizare a manifestărilor de cultură.4

3. Muzeul la începutul secolului XXI. Orientarea către o arhitectură deschisă Muzeul a devenit progresiv caracterizat prin initiațivă și dinamism în relațiile cu un public mereu mai dornic de noutate informațională. Așa se explică îmbunătățirea periodică a expoziției de bază, organizarea expozițiilor temporare de mare atractivitate, expozițiilor itinerante, apariția conferințelor – școala cu elevi și adulți, atelierele experimentale pentru public, etc. Muzeul contemporan se îndreaptă mai mult către individ, tinând cont de confortul fizic și mai ales psihic al acestuia, studiind capacitatea și modul de captare al informației. „Muzeele s-au transformat din „a reprezenta ceva” în

3

Greenhalgh, Paul; capitolul Education, entertainment and politics în The New Museology, Peter Vergo; Ed. Reaktion Books, Londra 1997 4

Hudson, Kennth, O istorie socială a muzeelor, Ed. Meridiane, București, 1979

9

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

„a fi pentru cineva”5 - după cum afirmă marele teoretician american al muzeelor, Stephen Weil.

Aproape că nu există muzeu de relativă importanță care să nu dispună de un serviciu propriu de relații cu publicul și care să nu recurgă la serviciile de specialitate ale psihologilor și sociologilor, tocmai pentru a stabili curba de interes a diverselor categorii de vizitatori în raport cu opera expusă, cu o manifestare expozițională sau cu alte forme de activitate muzeistică.6 „Muzeul este oglinda colosală în care omul, în cele din urmă, se contemplează pe sine după fiecare aspect, se trezește literalmente admirabil și se abandonează pe sine la extazul exprimat în toată arta de recenzie.” ( Georges Bataille ) Ideile lui Bataille sunt la fel de aplicabile și astăzi; muzeele de toate culorile servesc ca răscruce multiculturală, coagulând o diversitate vastă de oameni pentru a admiră arta, artefactele, pentru a se admira între ei și pe ei înșiși.

Deși cantitatea de informaţii crește exponențial în jurul nostru, setea de cunoaștere, de a aduce înțelesuri, rămâne nesatisfăcută.

Muzeul modern este o

„instituție de informare” căruia vizitatorul - elementul esențial al vieții unui muzeu și „colaborator” al acestuia - i se adresează pentru satisfacerea celor trei nevoi fundamentale: nevoia intelectuală (dorința de a știi și a înțelege), nevoia de sacru ( a lega trecutul de contemporaneitate - muzeul văzut ca un loc de pelerinaj) și nevoia socială ( a fi vazut și a vedea/socializa).

Astăzi, muzeul este nu numai un depozit al artefactelor unor culturi, ci și un martor al progresului întregii societăți umane.

3.1. Funcțiile muzeului contemporan Varietatea funcțiilor muzeului este accentuată în cazul muzeului contemporan, iar acestea capătă dinamism atât în aria funcțiilor specifice muzeului, cât și în a celor nespecifice. Funcțiunilor clasice de exprimare și administrare a muzeului li se asociază

5

Fleming, David, director al Muzeului Național Liverpool; Do Objects Really Speak for Themselves?, în revista „Museum Identity”, 2006 6

Hudson, Kennth, O istorie socială a muzeelor, Ed. Meridiane, București, 1979

10

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

noi forme ce au menirea de a capta un public din ce în ce mai numeros. Se pune accentul pe relația societate - ambianță, având în vedere crearea unui adevărat microsistem aflat în permanentă redefinire. 

Colecționarea/Conservarea

Identitatea unui muzeu este direct legată de originile colecţiilor sale. „Muzeele permit oamenilor să exploreze colecțiile în vederea obținerii inspirației, educării și divertismentului” (American Museums Association). Muzeele își aduc contribuția pentru societate prin colectarea, conservarea și interpretarea diverselor obiecte existente în întreaga lume. Privite în totalitatea lor, colecțiile muzeului și materialele expoziționale reprezintă patrimoniul natural și cultural al lumii.

Actuala realitate socială afectează această funcție de conservare a muzeelor.

Colectarea nu mai reprezintă o activitate de bază pentru aceste instituții. Noua abordare a muzeologiei cere dezvoltarea colecționării, o metodologie integrată în vederea optimizării resurselor muzeului.

Obiectul muzeal și redefinirea lui Nimic nu poate oferi o demonstrație mai elocventă ca obiectul muzeal, neexistând practic „mai potrivit mijloc de inițiere a publicului în orice domeniu de știință decât prezentarea aceasta a pieselor demonstrative. Piese demonstrative, dar după dânsele și alături de dânsele trebuie să vie însuși demonstrația” (Nicolae Iorga, „Muzee și vizitatori”) Cultura materială se concentrează pe obiecte, materialitatea și semnificația acestora, relațiile dintre ele (istoria și geografia.)

Din această perspectivă, un obiect are propriul său caracter material și propria semnificație ce actioneză ca factori determinanți în modul de percepere al lor de către subiecți, diferiți prin caracteristici sociale, personale și culturale. Într-un interviu legat de „Povestea din spatele obiectelor”, Neil MacGregor, director al British Museum, vorbește despre capacitatea muzeului în a angaja publicul prin obiectele sale, care „au de spus o poveste convingătoare despre vizitatorii înșiși”: 11

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

„Oamenii vizitează muzeele și asta cred că se datorează faptului că oamenii vor să vadă obiectele, dar mai presus de orice ei își doresc un contact cu cei care le-au realizat. Cea mai bună cale de a cunoaște o altă lume este prin intermediul obiectelor ce îi aparțin și acest lucru este oferit de însuși muzeul”. 7 Însă ideea despre ceea ce este și ceea ce poate oferi un muzeu a depășit atât obiectele cât și ”poveștile” acestuia. Obiectele împreună cu ”poveștile” muzeului sunt ”caracteristici” ale experienței muzeale care se bazează pe o combinație de factori unici, din care acestea sunt doar elemente. Muzeele atrag mai degrabă pentru că aceste obiecte prezente întruchipează idei, subiecte și concepte. „Muzeele nu sunt doar despre povești sau obiecte; ele sunt despre oamenii care le folosesc”. În cadrul unei expoziții, vizitatorul este situat în centrul atenției, iar obiectele și ”poveștile” sunt construite în jurul lor, reflectând nevoile acestora, respectându-le identitatea și unicitatea și promovând înțelegerea lor despre lume și despre ei înșiși. Iar cel mai important este că poveștile și colecțiile pe care le dezvăluie muzeul sunt folosite pentru a inspira, informa și transforma persoanele de toate vârstele.

Muzeele sunt despre o multitudine de lucruri: măiestrie, comportament, credințe, meșteșuguri, creativitate, identitate, inventică, lumea naturală, oameni, opinii. Varietatea tematică conduce la o diversitate de tipuri de muzeu: - muzeul-colecție, dedicat unei singure clase de obiecte; - muzeul tematic, se axează asupra unui subiect, a cărui problematică, legată de istoria și evoluția lui, o cuplează cu alte subiecte diferite, acestea venind ca suport în prezentarea subiectului principal, sprijinit si de implicarea unor noțiuni de abstractizare împreună cu scenografia, în final obiectul tematic ajungând la nivel de simbol.

- muzeul-simbol, unde subiectul tematic lipsește, dar este derulat un demers tematic, in cadrul caruia sunt incluse muzee precum: Muzeul Păcii din Hiroshima, Muzeul Energiei din Tennessee, ori al Holocaustului din Washington, care experimenteaza un mod de comunicare directă prin transpunera fizică a unui scenariu psihic ce urmărește inducerea vizitatorului a stării de prizonier;

7

Interviu de Scott Bevan, reporter ABC, directorului al British Museum, Neil MacGregor - Povestea din spatele obiectelor. Istoria lumii în 100 de obiecte., 21.03.2011

12

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

- muzeul-metaforă, a cărui funcție principală este aceea de a ne oferi o arenă centrală de socializare - în cel mai profund sens - funcționând ca agoră, cu un rol asemănător celui pe care îl avea catedrala în Evul Mediu. Rolul principal al acestui nou tip de muzeu este acela de a plasa exponatele în contexte „rituale” și sociale, astfel încât „sociabilitatea” care le învăluie devine ea însăși acceptabilă ca o formă de artă.8 

Învățare

Luând în calcul actele de cultură ca fiind procese ce produc înțelesuri modelatoare de interpretări la nivel mondial, învățarea în cadrul muzeelor și în cadrul altor organizații culturale este una dinamică și profundă, producatoare de indentități personale.9 

Educare

- Educație prin divertisment - „EDUTAINEMENT” 10; recreere culturală11 Muzeul își demonstrează actualitatea rosturilor sale sociale, cu condiția necesară si obligatorie a implicării sale responsabile în procesul educațional, transformandu-se într-o adevarată universitate liberă a educației în masă. În acest sens, se cuvine a fi remarcată opinia lui John B.Hightower : „Muzeul nu-și mai poate permite să rămân oază de liniște dintr-o după-amiază de duminică. Arta reprezintă sinteza capacității omului de a vedea. Prin intermediul artei, al tuturor formelor sale, muzeele au datoria de a-și asuma un rol de frunte în dezvoltarea aptitudinilor noastre de a percepe și de a respecta - sau, dimpotrivă, de a respinge cu vehemență - mediul din jurul nostru”.12 Așadar, muzeul intervine în mod activ în educația publicului, oferind etaloane asupra frumosului și valorii.

8

Gopnik, Adam; The Mindful Museum; în revista The Walrus, iunie 2007.

9

Greenhill, Eilean Hooper; Museums and Education: Purpose, Pedagogy, Performance (Museum Meanings) 10

Peter van Mensch; Codul eticilor profesionale ale Consiliului Internațional al Muzeelor.

11

Ginsburgh, Victor; Mairesse, François „Defining a museum”, publicată în Museum Management and Curatorship, 1997

12

John B.Hightower, director al Consiliului Artelor din New York.

13

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Muzeul are calitatea de a opera în câmpul educațional prin mesajele sale specifice, promovând o anume educație pro-patrimoniu în sens comportamental, iar într-o notă aparte, pro-muzeu.

Acesta își propune un amplu program educațional în sensul sprijinirii activității artistice instructive, organizării de școli de artă, încurajării dezvoltării programelor proprii de cercetare în domeniul artei, organizării campaniilor de cercetări arheologice, etc. Noi forme de exprimare și administrare dau dinamism programului: sălile de conferință, proiecții, audiții, biblioteci, spații comerciale, alimentație publică, etc.13 

Contemplare, înțelegere, descoperire, interacțiune

Ultimul stadiu în istoria muzelui aflat în plină desfășurare, după James Steele, este tranformarea sa din „Palat al Artei” în „Palat al delectării și distracției”. În zilele noastre, majoritatea muzeelor nu mai sunt

bazate pe exponate, ci

ghidate de idei, experiențe și fire narative. Astfel, se consideră că exponatele dintr-o colecție sunt vehiculele care generează contextul în care muzeul poate împărtăși informaţii și idei din domeniul specific de activitate, care poate fi istoric sau contemporan, artistic sau științific, eclectic sau focalizat. În paralel, o colecție poate transmite

experiențe

variate

vizitatorilor,

prin

intermediul

componentelor

sale

contemplative, intelectuale, estetice, etc., o poveste fiind un vehicul eficient pentru comunicare.14 Dinamizarea experienței de vizualizare a exponatelor în cadrul spațiului expozițional este realizabilă prin inserarea de evenimente interactive, menite a trezi atenția și curiozitatea vizitatorilor. Implicarea activă în procesul de vizitare condiționează calitatea și cantitatea de date transmise. Sistemul de expunere cunoaște noi forme de structurare odată ce vizitatorul preia rolul de utilizator al exponatelor, demonstrându-i-se practic modul lor de funcționare. Un alt tip de eveniment posibil este alternarea imaginilor statice cu proiecții de filme și explicații sonore sau sugerarea percepției unui obiect dintr-un anumit punct sau în mișcare. Acest nou sistem de prezentare apare, de

13 14

Hudson, Kennth, O istorie socială a muzeelor, Ed. Meridiane, București 1979.

Hollis, Alan; Implementing best practices of museum exhibition planning; august 2010

14

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

exemplu, în Muzeul Tehnic din Viena, Muzeul de Arte și Tradiții Populare din Paris, Muzeul de Științe din Londra.

Interacțiunea dintre vizitatori, obiecte și muzeu reprezintă preocuparea principală a discuțiilor actuale bazate pe cultură vizuală, cultură materială și teoriile constructiviste (constructivist theories). Hooper-Greenhill subliniază cele doua funcțiuni vitale ale muzeului: prima este „prezentarea materialului cultural pentru a fi văzut …iar a doua este modul de aranjare a obiectelor în așa fel încât să rezulte concepte și imagini vizuale”.15 Noile instituții muzeale caută să aplice o formă de prezentare dinamică, muzeul ajungând astfel să pună la dispoziția vizitatorului mai mult principii de funcționare (machete, echipamente tehnologice), decât simpla etalare a obiectelor.

Experiența muzeală Însăși noțiunea de muzeu implică existența fizică. Cuvântul în sine implică o structură construită, în cazul în care activitățile oferite se învârt in jurul mișcării omului într-un spațiu articulat. Experiența fizică în timpul vizitei unui muzeu implică emoții și utilizarea intelectului. Muzica, zgomotul și poate chiar și mirosul sunt adaugate ca fundal pentru a transmite sentimentul cufundării în atmosfera muzeală. După cum spun fenomenologii, imposibilitatea de a experimenta senzorial complet mediul înconjurător conduce la lipsa de înțelegere a lui și ulterior la îndepărtarea omului față de mediul său.

Prin experimentare omul înțelege mediul, îi poate atribui un loc în memoria afectivă.

Annis propune un model de experiență structurat pe trei nivele de interacționare simbolică cu muzeul, pe care le numește „spații”. Acestea sunt spații de vis, spații pragmatice și spații cognitive.

- El definește „spațiile de vis” ca fiind un teren de interacțiune între obiecte sugestive/afective și subconstientul vizitatorului. El explică și că „în spațiul de vis al muzeului este un val de de imagini și înțelesuri - persoanele, uneori relaxate, alteori

15

Hooper-Greenhill, Eilean; Museum and interpretation of visual culture, Ed. Routledge, Londra, 2000

15

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

surprinzătoare, mai mult sau mai puțin conștiente: Îmi place, Nu îmi place, Nu îmi pasă de aceasta, Pe aceasta o știu, etc.”

- Spațiile pragmatice, pe de altă parte, sunt definite ca „terenuri de activitate în care prezența fizică are înțelesuri mai degrabă decât obiectele”. În aceste tipuri de spații activitatea muzeului este un eveniment social, este important să acționezi în roluri sociale și ideea de bază este să fii prezent.

- În final, spațiile cognitive sunt spațiile „care corespund cu gândurile raționale”.

Experiențele cognitive cuprind „acumularea de informații și cunoștințe” și „îmbunătățirea modului de percepere”.16 

Socializare - Muzeul relațional

Mai degrabă decât ca o colecţie de obiecte, muzeul contemporan ar putea fi privit ca o colecţie de relaţii sociale. Muzeul a devenit una din putinele instituții sociale care continuă să prospere ca un loc de intâlnire, un loc comun al civilizației: loc al memoriei, educației, experienței religioase, divertisementului, shopping-ului și al industriei culturale. . Muzeele sunt mai mult decât doar instituţii culturale şi spații de spectacol ale obiectelor expuse, sunt site-urile de interacţiune între identităţi personale şi colective, între memorie şi istorie.17 Din ce în ce mai mult muzeele încearcă să construiască comunități active și să organizeze activități care nu par a avea nimic în comun cu activitatea muzeală. Muzeul Van Gogh din Amsterdam este deschis până la ora 2200 în fiecare vineri, oferind un program de muzică, spectacole video și bar; procedând astfel, devine interesant pentru o nouă categorie de vizitatori: tineri localnici care sunt în căutarea unei seri culturale în oraș.

Așa cum ne ajută să regândim istoria muzeelor şi a colecţiilor, o perspectivă „relațională” poate comunica de asemenea rolurile sociale ale unui muzeu şi responsabilitățile din prezent, în special într-o epocă în care muzeele sunt la fel de

16

Annis, Sheldon; The museum as a staging ground for symbolic action ; Ed. Gaynor Kavanagh , Londra, 1994 17

Crane, Susan; Museum and Memory, Ed. Stanford University Press , 2000

16

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

preocupate de „patrimoniul intangibil” ca și de cel tangibil. Urmărind tema relaţionării și modul în care muzeele de toate tipurile acționează pentru stimularea interacțiunii sociale, poate fi extinsă noțiunea lui James Clifford privind muzeul ca „zonă de contact” inter-culturală.

3.2. Spațiul muzeului contemporan Varietatea obiectelor muzeale expusă în definiția I.C.O.M. ridică problematica limitelor extinderii noțiunii de spațiu muzeal și conduce la întrebări legate de cunoașterea limitelor muzeului pe viitor. Obiectele muzeale, ce pot fi reale, mobile sau construite, ori virtuale, conduc către diverse conceperi spațiale. În privința caracterului unui spațiu expozițional există o veche discuție: neutru sau puternic? Întrebarea se referă la tipul de relație care se dorește a fi stabilită între opera arhitecturală și obiectele expuse. În contextul modului de prezentare, muzeul contemporan se îndreaptă către un cadru neutru de expunere, atingând chiar modalități extreme cum ar fi simpla suspendare a obiectului sau dipunerea acestuia pe socluri transparente. În relația obiect-spațiu este de dorit conlucrarea ierarhizată, astfel ca exponatul să fie pus în valoare cu ajutorul contextului. Așadar, la nivelul tratării interioare se dorește un dialog între exponat și mediul interior ce îl găzduiește, renunțându-se la ideea ca spațiul de expunere să întrunească doar rolul de cadru, devenind astfel lucrare în sine.

Interesul acordat funcțiilor nespecifice, create în vederea diversificării relației cu publicul, dă naștere la noi spații incluse în cadrul instituției muzeale: săli de conferințe, audiții, proiecții, ateliere experimentale, spații destinate alimentației publice precum cafetării, restaurante și spații comerciale cu profil specific preocuparilor muzeale.

Proiectarea trebuie să permită adăugarea de noi funcționalități și să răspundă noilor cerințe fără a perturba organizarea spațiilor deja existente sau a cere necesitatea reorganizării costisitoare a acestora.

Arhitectura actuală a renunțat la traseele rigide, impuse vizitatorilor, la culoare și rampe monumentale în favoarea spațiilor fluide și articulate, care dau dinamism promenadei arhitecturale. Concepțiile și opțiunile alese de arhitect în termenii 17

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

configurației spațio-volumetrice și ale traseelor de parcurs variază de la simpla promenadă către o complexitate și flexibilitate a circuitului în funcție de atitudinile acceptate referitor la obiectele expuse, la modul lor de prezentare, la tipul de construcție promovat și mai ales la ideea de a călăuzi întreaga desfășurare a arhitecturii ca eveniment. 

Modelul liniar

Cu toate inconvenientele sale, cum ar fi circuitul obligat și caracterul de spațiu închis, modelul liniar își păstreaza în continuare valabilitatea. Spațiul liniar de tip anfilada este, de regulă, pus în relație cu alte tipuri de organizari spațiale.

Muzeul Celților și al Romanilor în Manching, Germania, arhitect Fischer Architekten, 2006



Modelul central – rotonda

Acest model, în forma lui modernă fixata de Wright, este de fapt interpretarea rotondei în care mișcarea vizitatorului este elicoidală sau circulară. Hans Hollein propune o rețea de spații „sub pământ”, aflate la adâncime, de tip „cavernă”, luminate la 18

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

intervale de tunele verticale prin care răzbate lumina soarelui. Cavernele sunt circulare, astfel că mișcarea este aici fără început și fără sfârșit. (Octavian Alexandru Iliescu, „Simbol în arhitectură”).

Muzeul de Artă Contemporană,Niteroi arh. Oscar Niemeyer.



Modelul spiralic

Ideea de mișcare de rotație îi este atribuită ordonării spațiale în sine în acest model bazat pe conceptul creșterii nelimitate al lui Corbusier, aplicat de acesta la muzeul din Tokyo și la cel din Ahmedabad în anii 1950. Acest model a fost preluat în cazul diferitelor categorii de muzee, interpretat în diferite moduri: ideeea unui spațiu central ca traseu spiralic sau pentru marcarea unui nucleu polarizant. 

Modelul spațiului unic

Modelul spațiului unic are la bază ideea obținerii unei maxime flexibilități pentru cadrul expunerii, cât și pentru circuitul de vizitare, în umbra acestei probleme stând preocuparea pentru obținerea unui spațiu mai generos pentru suprafața muzeală. Un caz aparte al acestui tip de organizare este conceptul de muzeu în muzeu, în care anvelopa exterioară închide alte delimitări.

19

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

20

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Noua Galerie Națională din Berlin, arh. Mies van der Rohe, 1968

Muzeul de Artă Contemporană din Herning, Danemarca, arh. Steven Holl, 2009

21

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Aceste patru modele prezentate mai sus reprezintă cizelarea și adaptarea unor formule spațiale anterioare care desigur au servit ca model pentru muzeele contemporane.

Tendințe specifice secolului XXI: 

Spațiul polarizant

Variantă a modelului central, situată între rotondă, modelul spiralic și cel al spațiului unic, se poate realiza prin extinderea golului central, care generează un centru polarizant al muzeului.

Muzeul Național de Artă al Chinei, Beijing, arh. OMA, 2011



Sistemul pavilionar

Formulă opusă muzeului compact, derivat tot din conceptul spațiului central, sistemul pavilionar este caracterizat prin ramificarea unor săli de expunere sau de servicii. Acesta este perfect adaptat muzeelor deschise de tip expoziție.

Muzeul de Artă Modernă, Texas, arh. Tadao Ando, 2002

22

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

4. Misiunea socială și culturală a muzeului 4.1. Muzeul conștient Ceea ce deja nu mai reprezintă un subiect de dezbatere este faptul că muzeele exista în folosul oamenilor. Ele poartă o responsabilitate socială,iar cele finanțate public se presupune că trebuie să ofere ceva societății.

Temenul de „responsabilitate socială” cuprinde o gamă mare de roluri. S-ar putea aduce în discuție faptul ca funcțiile tradiționale ale muzeului - colecționarea, conservarea, cercetarea și interpretarea de bază - sunt ele însele activități sociale responsabile. Însă adevărata responsabilitate socială a muzeelor este aceea de a identifica și a descoperi nevoile publicului.

Pentru a fi instituții sociale și culturale relevante, muzeele ar trebui să se angajeze, în ceea ce privește problemele contemporane ale expozițiilor și prin ele să permită vizitatorilor să împărtășească autoritate si să se angajeze în experiențe de dialogare. Ele trebuie să atingă o coardă sensibilă şi să creeze legături personale cu vizitatorii. Ca în orice relaţie personală, muzeele trebuie să depuna efort pentru a construi legături cu publicul şi, inca mai important, să le susțină. Pentru a face acest lucru muzeele trebuie să găsească o modalitate de a valorifica iniţiala scânteie de interes care a captat imaginația vizitatorului. Ceea ce conduce un muzeu către un alt nivel de comunicare este modul în care reușește să se angajeze în dialog cu toți vizitatorii, inclusiv cu cei mai puțin implicați. „O instituție cu asemenea dimensiuni sociale si culturale devine forumul de dialog și spațiul de intâlnire cu impact fără precedent asupra vizitatorilor – un loc civic de angajare, atât de necesar într-o lume adesea tipizată de monologuri ostile mai degrabă decât de dialoguri care rezolvă probleme și de limbi care vorbesc prea repede și urechi care nu ascultă ”18

18

„The Twenty-First Century Museum: New Paths in Museology”, Taiwan 22- 26 October, 2011, Skramstad, Harold

23

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

„În lumea viitorului fiecare institutie, inclusiv muzeul, trebuie evaluată din punct de vedere al abilității de a furniza valoare societății într-un mod care clădește o forță instituțională solidă și servește unor nevoi reale ale comunității”19 Muzeele responsabile social au un lucru în comun: ele au pasiunea de a creea valori sociale. Mai mult decât atât, muzeul responsabil din punct de vedere social are propria sa conștiință.20 4.2. Ansamblul cultural Un ansamblu cultural se caracterizează prin faptul că: - Este un „forum al colectivității” (Le Corbusier) - Este un „mijloc de comunicare” (Hans Hollein) - Este expresia ideii de reprezentare a comunității, simbolul comunității.

Semnificativ pentru un ansamblu cultural poate fi și definirea sa drept sediu a trei dialectici: - dialectica dintre funcția culturală de transmitere, de difuzare a elementelor de cultură, în scop cognitiv, educativ, comunicativ și funcția de creație culturală ; - dialectica dintre timp prezent și timp viitor (dintre scopurile imediate și necesitățile îndepărtate) - dialectica dintre sinestezie (percepere totală, globală a funcțiunilor) și monostezie (unitatea percepției unei anumite activități).

Conceperea structurii și a mărimii ansamblurilor culturale presupune, în primul rând, cercetarea echilibrului frecventării lor, în conformitate cu interesul de cunoaștere al colectivității, cu nivelul ei de receptare a informațiilor, cu gradul de abstractizare sau inteligibilitate. Se vor contura, astfel, diferitele capacități ale construcțiilor, în funcție de necesitățile, cerințele grupului social și ale ariei de influență urbană. În același timp,

19

West, W. Richard; „The Dialogic Museum and the Visitor Experience” în cadrul simpozionului Smithsonian Institution’s 150th anniversary symposium; 1995.

20

24

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

studiul relațiilor cu mediul antropic are ca principal obiectiv integrarea și adaptarea la expresia atmosferei și respirației orașului respectiv.

Ansamblul cultural este conceput ca un organism sinergic, care va îndeplini mai multe funcții complexe: - funcția materială - asigurarea desfășurării activităților în condiții optime, confortabile din punct de vedere biologic; potențial uman, creând idei și sentimente - funcția semantică - în interiorul planului funcțional, pulsul semiologic schimbă funcția primară în semnificație. ansamblul va întruchipa o filosofie, principii estetice, etice, căpătând o valoare simbolică.

Valoarea structurală și conținutul semantic sunt două noțiuni complementare, în relație de interdependență. Astfel, un ansamblu construit este un sistem, în care valoarea fiecărui spațiu depinde nu numai de funcția și de forma sa proprie, ci și de locul său, de relațiile stabilite în cadrul ansamblului.

Câmpul conceptual - semantic, complexul de relații dintre forme și spații, stabilește în final mesajul întregului ansamblu. Coerența sistemului asigură totodată identitatea și funcțiunea fiecărui spațiu în parte.

Totalitatea activităților culturale, asamblate conform cerințelor tematice, trebuie să fie omogenă. Această omogenitate impune funcțiunea directă a oricărui spațiu cultural sau o completează cu alte funcții secundare în raport cu grupul.

Deoarece necesitățile sociale sunt într-o continuă evoluție și transformare sunt dificil de imaginat toate acțiunile culturale viitoare posibile. În consecință, compoziția generală ar fi de dorit să fie adaptabilă unor noi funcțiuni / tipuri de relații.

5. Efectul arhitecturii muzeale asupra mediului urban Muzeele și organizațiile culturale au fost recunoscute drept valori pentru vitalitatea și prestigiul orașelor, în particular, în ideea de regenerare urbană, care se bazează pe o viziune strategică pe termen lung situată într-un context regional sau global. Invenstițiile culturale, strategiile de fuzionare a turismului cu capacitățile de 25

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

creație locale, au fost văzute drept catalizatori eficienți pentru procesele de regenerare a orașului. Din această perspectivă potențialul muzeelor ca unelte de regenerare urbană este de necontestat.21 5.1. Relația muzeu - oraș Experiența narativă inclusă în conceptul de muzeu este inseparabilă de condiţia sa fizică - arhitectura sa. Aceasta reprezintă imaginea publică a muzeului, definește relația instituției cu setările acesteia și construiește cadrul experienței vizitatorilor. 22 

Monumentul urban

Muzeele au fost dintotdeauna în mod direct sau indirect asociate cu ideea de monumentalitate și reprezentare urbană. Dacă istoria arhitecturii muzeale începe în perioada Renașterii, autonomia acestui tip de clădire a fost atinsă doar odată cu Iluminismul, prin „afirmarea progresivă a marilor teme arhitecturale, în termeni de locuri ale „utilității publice” care sunt parte a orașului și contribuie la înfrumusețarea acestuia”.

(Peressut, 1999) Între secolul XVIII și începutul secolului XIX, noțiunea de muzeu ca instituție publică este acceptată odata cu inițierea unor concursuri și anume în Germania, Anglia și Franța, organizate de Academia Pariziană de Arhitectură. Deși nerealizate, unele dintre proiectele depuse la Grand Prix au fost publicate și astfel „au exercitat o influență semnificativă asupra dezvoltării ulterioare a arhitecturii muzeului”. (Naredi-Rainer).

Printre proiectele cele mai influente a fost proiectul pentru un muzeu monumental de Etienne-Louis Boulee, 1783, care, împreună cu prototipul teoretic al lui Durand (1803), a contribuit deciziv la conturarea imaginară a arhitecturii muzeale. În perioada secolului XIX, relevanța culturală a acestui tip de clădire era confirmată de construirea a unor muzee emblematice, exprimând ideea de monument urban inspirat de referințele clasice precum „templul grec, domul Pantheonului Roman

21

Bianchini, Franco; Parkinson Michael; Cultural policy and urban regeneration: the West European experience; Ed. Manchester University Press, Manchaster 1994 22

Sirefman, Susanna; Formed and forming museum architecture; Ed. Daedalus, 1999

26

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

sau vilele lui Palladio” (Schaer, 1993). Patrimoniul clasic este vizibil în clădirile notabile precum Altes Museum, în Berlin, Munich Glyptothek, Kunsthistoisches Museum, în Viena sau British Museum. Însă, acest trend nu a fost limitat la Europa, prevalând de asemenea și în Statele Unite până la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondal, având ca mărturie Metropolitan Museum, din New York sau Galeria Națională din Washington, printre alte exemple. În ciuda persistenței, subiectul monumentalității a fost revizuit în decursul secolului XX, în special în cadrul Mișcării Moderne. Arhitectura muzeală este apoi disociată de modelele neoclasice penru a introduce un concept nou al clădirii publice.

Un exemplu reprezentativ în termeni de „îndepărtare radicală de la arhitectura muzeului templu” (Grunenberg, 1999) este Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York, proiectat de Philip Goodwin și Edward Durrell Stone (1932). Similar unei clădiri de birouri sau a unui magazin, MoMA și-a asumat principiile esențiale ale Stilului Internațional, refuzând orice referință clasică: „nicio scară ceremonială, dar cu acces la nivel de stradă, fără coloane grandioase, cu o fațadă curată care o anunță la nivelul străzii. Toate mijloacele disponibile au fost angajate în a atrage vizitatorii în muzeu.

Numele său a fost afișat pe partea laterală a clădirii, vizibil pentru pietonii din apropierea Fifth Avenue... fațada de sticlă a parterului înlesnește trecerea din stradă în interiorul muzeului prin curba sa gentilă.” (Grunenberg, 1999) Câțiva ani mai târziu,în același oraș, Frank Loyd Wright se îndrepta spre o altă direcție, spre o „monumentalitate nouă”. Refuzând idea lui Corbusier de muzeu ca mașină de expoziție, Frank Loyd Wright a adoptat, cu toate acestea, designul său, al unei spirale centrale ca laitmotiv al Muzeului Solomon Guggenheim (1943).

Presupunând că muzeul trebuie să fie un „monument modern pentru metropolă”, arhitectul a creat o clădire sculpturală și iconică aflată într-un contrast evident cu fundalul fabricii urbane din Manhattan. Curând a devenit unul dintre cele mai populare locuri și o lucrare importantă în istoria arhitecturii moderne. În plus, aceste două muzee din New York dezvăluie dilema aparentă a Mișcării Moderne în ceea ce privește arhitectura muzeală: în timp ce unii arhitecți au încercat să adapteze soluții generice ale Stilului Internațional spațiilor de expoziție, alții au explorat 27

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

expresivitatea materialelor moderne, în special a betonul, pentru a crea excepționalul clădiri unice.

Cu toate acestea, în aceeași perioadă, unele proiecte au depășit această dilemă, punând accentul pe spațiul public din jurul muzeului, așa cum se întâmplă cu Muzeul de Artă Sao Paulo (MASP), Brazilia (1957-1968). Proiectat de Lina Bo Bardi, MASP combină misiunea socială a unei clădiri publice cu ambiția de a îmbunătăți viața urbană, construirea de noi spații în aer liber, care acționează ca un pivot între muzeu și oraș.

Situat într-unul dintre cele mai importante bulevarde din Sao Paulo, Avenida Paulista, muzeul este compus dintr-un portic dublu de beton care acoperă o mare piață la nivel de stradă. Precum Aldo van Eyck îl descria: „Fie că e vorba de o abordare de jos, fie că îl vezi de departe, ca un nucleu stând în picioare peste tunel în acel spațiu enorm sau îl vezi în trecere îndeaproape, MASP este pur și simplu nu doar o altă clădire frumoasă, este deja un fenomen ... Un lucru uimitor despre clădire este faptul că ea oferă înapoi orașului tot atâta spațiu cât i-a luat... Gestul este unul uimitor și în aceeași măsură regal, nu doar pentru că arhitectul a păstrat orașul deschis în acel punct spectaculos, dar a și construit un spațiu generos pentru oameni.”(Eyck, 1997). Piața acoperită de la nivelul străzii este utilizată pentru o gamă largă de activități: concerte, petreceri, piețe de stradă, manifestări publice, pe lângă faptul că este un punct de întâlnire convenabil și o belvedere. În intenția de a se alătura arhitecturii, instituțiile culturale și practicile populare înlesnesc accesul la o cultură mult mai democrată, la fel cum arhitectura muzeală poate fi inspirată de angajamentul social.

28

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Muzeul de Artă Sao Paulo (MASP), Brazilia (1957-1968), arh. Lina Bo-Bardi

Fiind totodată reflector și proiector, muzeul contemporan posturban de succes ar trebui să demonstreze o relație simbiotică puternică nu doar legat de conținuturile sale, însa și cu contextul său - orașul. Condițiile determinante ale cadrului fizic (arhitectural urbanistic) al unui muzeu vizează trei aspecte esențiale ale acestuia: locul / amplasamentul, ceea ce este expus și modul în care este expus. Amplasamentul este definitoriu și niciodată întâmplător pentru forma muzeală și depinde de tipul de integrare a muzeului în țesutul urban: construcție nouă, reconversia unei clădiri existente (cu precădere monument istoric) sau intervenția asupra unui muzeu existent.

29

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.



Punct de reper sau „fabrică culturală”23

Cercetarea relevanței urbane în arhitectura contemporană este frecvent relaționată cu conceptul de „landmark” - „punct de reper”. Conform lui Kevin Lynch caracteristica cheie a unui „landmark” este singularitatea, un aspect care este unic sau memorabil într-un context (Lynch, 1960). Landmark-urile devin mai ușor identificabile, mai semnificante, dacă ele dețin o formă inovativă, dacă vin în contrast cu fundalurile lor și dacă există o oarecare evidență a locației spațiale. Dacă contrastul fundalului pare a fi factorul principal, unicitatea formei arhitectonice ar trebui să fie determinată de impactul clădirii de muzeu asupra contextului urban. Această idee a servit drept sursă de inspirație pentru multe proiecte de muzeu în a doua jumătate a secolului XX, continuând căutarea începută de arhitecții moderni ca alternativă la monumentalitatea clasică. În Europa, paradigma muzeului ca monument urban ar fi radical schimbată cu una dintre cele mai emblematice proiecte de arhitectură din anii `70: Centrul Georges Pompidou, din Paris, proiectat de Renzo Piano și Richard Rogers (1970 - 1977). Printrun limbaj high-tech aflat în contrast cu clădirile învecinate și cu un program cuprinzător, Beaubourg a tranformat definitiv imaginea instituțiilor culturale: în locul unui spațiu auster și elitist, muzeul pare a fi un spațiu popular, degajat (liber), ireverențios și flexibil.

Cu scopul de a mări spațiul pentru circulație și flux, arhitecții au eliberat spațiul intern prin amplasarea conductelor și sistemelor de ventilație, lifturi, etc. în exterior, astfel creând o imagine mai degrabă de rafinărie de uleiuri decât una de muzeu. Exprimând idealul democratic de a deschide muzeul unui public mai larg, Piano și Rogers au propus un mediu dinamic și creativ, conceput ca o fabrică culturală și de asemenea ca un loc pentru divertisment (Dufrene, 2000).

Situat la granița dintre zona istorică a Le Marais, lângă Les Halles, unde vechea piață a fost demolată în 1971 (pentru a fi înlocuită de un centru comercial subteran), acest proiect a motivat procesul regenerării urbane care a afectat întregul cartier.

Aspectul centrului a subliniat importanța spațiilor exterioare care completează

23

Barranha, Helena; Beyond the Landmark: the effective contribution of museum architecture to urban renovation; Instituto Superior Técnico/Instituto de Engenharia de Estruturas, Território e Construção Universidade Técnica de Lisboa

30

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

programul instituțional cu diverse activități culturale și de agrement, inclusiv spectacole de stradă. În ciuda controverselor din perioada construcției lui, C.G.P. a fost un succes imens, devenind una dintre atracțiile turistice majore ale orașului, concurând, la nivelul numărului de vizitatori, cu Muzeul Luvru sau cu Turnul Eiffel. Vederile panoramice asupra orașului, oferinte de scările rulante care traversează fațada principală, au introdus tema de muzeu belvedere, răspunzând la fascinația publicului pentru orașul ca imagine și ca spectacol. (Giebelhausen, 2003)

Centrul Pompidou a inaugurat o discuție asupra impactului arhitecturii muzeale în domeniul media care ar culmina cu popularitatea la nivel global a Muzeului Guggenheim din Bilbao. Acesta din urmă demonstrează impactul efectiv al acestui tip 31

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

de arhitectură, atât din punctul de vedere al iconicului cât și din punct de vedere urbanistic. Potențialul a stimulat un trend contemporan în planificarea urbană și în marketing-ul unui oraș, asociind crearea unui nou muzeu, sau a extensiei unei instituții existente, cu ideea de vitalitate urbană și modernizare. Drept rezultat în multe orașe există exemple de muzee care au fost transformate în spații culturale sau de pelerinaj turistic, reprezentând un icon urban. Potrivit lui Antonio Pinto Ribeiro „Scopul principal al unui management cultural este de a contribui la crearea fanteziei orașului, un închipuit inspirat care identifică orașul și unește locuitorii lui” (Riberiro, 2001).



Crearea unor noi direcții și redefinirea centralității

Un alt muzeu care a reușit să stabilească noi dinamici urbane și să definească noi centralități: Tate Modern, din Londra. Proiectul arhitecților Jacques Herzog și Pierre de Meuron (1994-2000) a fost parte al unui plan de urbanism de renovare a unei foste zone industriale. Proiectul a fost câștigat în urma unui concurs pentru conversia unei clădiri industriale existente într-un muzeu de artă moderna de mare anvergură. Locația fostei centrale electrice, una privilegiată, vis-a-vis de Catedrala St. Paul și în sine situarea în orașul Londra, a motivat construirea unei pasarele între noua galerie și oraș.

Pasarela, proiectată de Sir Norman Foster, a reprezentat un element crucial în strategia de furnizare a unor noi căi de acces către țărmul de sud. De fapt, legătura directă dintre catedrală și noul muzeu a transformat imediat percepția sitului, accentuând poziția sa centrală.

Herzog și DeMeuron au păstrat caracterul esențial al clădirii industriale, accentuând structura sa volumetrică și mărindu-i vizibilitatea. Odată cu cercetarea contrastului produs de juxtapunerea materialelor vechi cu cele contemporane, arhitecții au acceptat confruntarea vizuală dintre domul catedralei și coșul de fum al fostei centralei electrice. În partea de sus a clădirii existente au fost adăugate două niveluri din sticlă, astfel obținându-se un fascicul de lumină orizontală cu un efect expresiv căruia i se adaugă un scenariu de lumină colorată, proiect realizat de Craig-Martin, Swiss Design: „Modificarea cea mai dramatică a clădirii existente ar fi un fascicul de sticlă pe doua niveluri. Acesta ar semnala în mod evident schimbarea funcțiunii clădirii 32

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

din centrală electrică în galerie de artă, o completare izbitoare pentru orizontul orașului Londra.” (Craig-Martin, 2000).24

Investițiile din ce în ce mai numeroase în arhitectura muzeului din ultimele decade ale secolului XX demonstrează faptul că aceste proiecte sunt adesea considerate ca fiind elemente cheie pentru planificarea urbană. În fapt, arhitectura muzeală contribuie, pe mai multe paliere și sub diferite forme, la renovarea spațiului urban, nu doar pentru că oferă imagini atractive, dar și pentru faptul că aceasta crează căi și centralitate în cadrul orașului.

24 Davidovici, Irina; Tate Gallery of Modern Art: A private exhibition space or a public event?

33

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

5.2. Intervenții urbane în orașe vechi Problema cu care se confruntă factorii de decizie și specialiștii în conservare constă în adaptarea spațiilor de patrimoniu și adăugarea de noi layere mediului istoric urban în moduri care recunosc, interpretează și consolidează valorile de patrimoniu.

Schimbarea este, oricum, inevitabilă. Clădirile, peisajul stradal și ariile urbane evoluează și se modifică în acord cu nevoile locuitorilor.

Siturile istorice expun de obicei o varietate de valori de patrimoniu precum cele istorice, sociale și arhitecturale. Frecvent ele au și o semnificație estetică; prin urmare, calitatea noilor inserții într-o zonă considerată istorică este importantă.

Dacă exemplele anterioare (Guggenheim și Tate Modern) ilustrează importanța contribuției arhitecturii muzeale la regenerarea fostelor zone industriale, în alte cazuri, construirea unui nou muzeu poate fi relaționată cu revitalizarea siturilor istorice.

Intervenția în arhitectura de patrimoniu reprezintă o sarcină complexă și sensibilă, prin urmare, uneori acest tip de proiect constituie obiectul unor mari controverse, așa cum s-a întâmplat și cu Centrul Cultural Belem din Lisabona.

Vittorio Gregotti și Manuel Salgado au câștigat concursul internațional, însă construcția CCB (1988-1993) s-a dovedit un subiect foarte polemic, având în vedere că situl corespundea uneia dintre cele mai simbolice zone ale capitalei, asociată istoriei Descoperirilor Portugheze și Expoziției Mondiale Portugheze (1940). Argumentele împotriva noii clădiri propuse erau centrate pe presupusa amenințare a integrității istorice și arhitectonice a sitului, având în vedere proximitatea sa cu monumente importane, și anume Mânăstirea Jeronimos (datând din secolul XVI). Scara mare a noului complex arhitectoic a fost una dintre principalele probleme în cauză.

Planul original pentru Centrul Cultural cuprindea cinci module, dar numai primul a fost realizat, anume Centrul de Conferințe, Centrul de Arte Performative și Centrul de Expoziții. Cele trei elemente constructive sunt completate de spații de destindere de-a lungul străzilor interioare și piețelor, facilitând astfel integrarea centrului cultural în cadrul orașului. În ciuda controverselor inițiale, CCB a reușit în ambiția sa revitalizarea zonei istorice a Belemului, consolidând importanța sa ca atracție culturală și turistică.

34

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

De fapt, CCB a devenit parte integrată vieții orașului, fiind unul dintre cele mai cunoscute destinații culturale din Lisabona și unul dintre simbolurile majore ale modernității pentru oraș.

Coexistența mai multor clădiri culturale într-o anumită locație poate fi de asemnea un factor determinant în ceea ce privește renovarea urbană. În Madrid, apropierea dintre trei mari muzee ale orașului au creat faimosul „Triunghi al Muzeelor”, cunoscut și ca „Triángulo de Oro de la Cultura”, iar drumul care le unește - „Passeo del Prado” - și-a câștigat un rol relevant în cadrul vieții culturale a orașului. În cadrul altor orașe precum Berlin (Museum Island), Frankfurt (Museumsufer) sau Amsterdam (Museumplan) concentrarea mai multor muzee în cadrul aceleiași zone amplifică potențialul efect de revitalizare urbană care este propriu acestor clădiri publice. O situație similară poate fi întâlnită în centrul istoric al Vienei, în Muzeul Quartier.

Muzeul Quartier este un ansamblu arhitectonic care articulează clădiri istorice și contemporane de diferite dimensiuni și cu diferite funcțiuni, situat în districtul cultural al Vienei, la o distanța mică de Palatul Regal, Muzeul de Istorie a Artei și Muzeul de Istorie Naturală. Complexul interacționează cu împrejurimile, stabilind un dialog însuflețit între patrimoniu și creația contemporană, aducând zonele culturale ale Vienei aproape una de cealaltă.

Vedere aeriană Muzeul Quartier, Viena 35

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

5.3. Importanța arhitecturii în redefinirea iconografiei urbane „Cum ar trebui să arate un muzeu?”[...] Ce exprimă el, care este mesajul său arhitectural?”. Aceste întrebări au reprezentat punctul de plecare pentru discursul lui Marcel Breuer la deschiderea Muzeului Whitney în 1963. „Este mai ușor să spunem mai întâi cum nu ar trebui să arate. Nu ar trebui să aibă aspectul unei clădiri de birouri și nici al unui loc de divertisment. Forma și materialul său ar trebui să aibă identitate și greutate în mijlocul junglei dinamice a orașului. Ar trebui să fie o unitate independentă și de sine stătătoere, expusă istoriei și în același timp ar trebui să aibă conexiune vizuală cu strada. Ar trebui să transforme vitalitatea străzii în profunzimea și sinceritatea specifica artei.” Marcel Breuer, 1963 Aproximativ la o jumătate de secol după construirea Muzeului Whitney, în New York, aceste întrebări au devenit și mai pertinente, arhitectura muzeală a atins un grad de popularitate fără precedent, asumându-și un rol central în redefinerea iconografiei urbane. Asemenea catedralelelor din Evul Mediu, muzeele au demonstrat a fi elemente decisive pentru promovarea orașelor, deorece ele tind să fie considerate simboluri ale vitalității urbane, cu o capacitate deosebită de a atrage milioane de vizitatori. Impactul arhitecturii muzeale depășește însă, cu mult, dimensiunea simbolică, multe dintre aceste clădiri au schimbat în mod simțitor dinamica urbană a orașului gazdă. Într-o eră dominată de puterea imaginii, promovarea și popularitatea pe plan global a anumitor muzee implică, mai mult ca niciodată, răspândirea imaginii arhitecturale în ziare, reviste, cărți, cataloage și intens pe internet. Imaginea muzeului devine astfel recunoscută ca fiind simbolul suprem al instituției sau icon-ul orașului în care se află. În numeroase cazuri, proiectul unui nou muzeu devine epicentrul unui important proces de renovare urbană. Expresia „efectul Guggenheim”, aplicat impactului la scară largă al clădirii din Bilbao a lui Frank Ghery, a inspirat numeroase instituții publice și private. Nenumărate muzee au fost construite peste tot în lume, mobilizând invenstiții uriașe și implicând arhitecți renumiți ai secolului XX. Precum Vittorio Lampagnani a observat: „Purtați pe val de un suport public nemaiîntâlnit, muzeele încep să reprezinte 36

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

un nou tip de clădire comunală; nu este o coincidență faptul că noile clădiri de muzeu au fost supranumite catedralele timpului nostru. Curând, fiecare oraș, chiar și cele mai mici, strigau pentru „catalizatorul social” propriu. Nenumărate muzee s-au construit, iar vizitatorii au devenit mai numeroși ca niciodată.” (Lampugnani) Odată cu răspândirea imaginii asupra experienței reale a mediilor construite, producția arhitecturală tinde a fi dominată de persuasiunea originalității care conduce la o „explozie a varietății și a individualității” (Tzonis, 1992).

Considerat de unii critici ca fiind una dintre cele mai emblematice construcții de la trecerea în noul mileniu, Muzeul Guggenheim Bilbao reprezintă supremația formei în arhitectura muzeală si demonstrază ca, pe lângă apartenența la autorul ei, impactul unei clădiri de muzeu asupra mass-media poate fi motivat de scara proiectului său, de singularitatatea materialului și a soluției vizuale. În fapt, Guggenheim Bilbao este un exemplu spectaculos de aplicare a noilor tehnologii de construcție în forme arhitecturale inovative. În plus, construirea acestui muzeu a reprezentat o oportunitate eficientă de a restructura o zonă industrială învechită. Pe lângă muzeul lui Ghery, planul urbanistic de renovare a acestei părți din Bilbao a inclus proiecte ale altor binecunoscuți arhitecți precum Santiago Calatrava și Norman Foster. Situat între cartierul Abandoibarra și râul Nervion, edificiul apare ca un obiect ciudat. Impunându-se la nivel urban drept o sculptură colosală de piatră, sticlă și metal, clădirea a schimbat complet imaginea orașului basc, incluzându-l astfel pe harta obiectivelor turistice. De fapt, muzeul a devenit imediat cea mai atractivă destinație a orașului Bilbao și totodată simbolul cel mai cunoscut al acestuia.

Derek Thomas face referire la aspectele negative ale acestui trend: „practica actuală a arhitecturii pare a fi într-un stadiu de indulgență și într-o stare de autosatisfacere, chiar ducânt spre narcisism, mai degrabă decât a se afla în căutarea unei direcții semnificative” (Derek Thomas, 2002).

Așa cum atât criticii cât și publicul au început să realizeze, aceste eforturi de a creea structuri simbolice de cele mai multe ori se încheie cu un eșec, iar orașelor le 37

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

sunt lăsate clădiri scumpe, de calitate îndoielnică. Aceste încercări de arhitectură iconică sunt fundamental antitetice atât conservării și dezvotării durabile, cât și conservării și dezvoltării inteligente. În primul rând clădirile iconice sunt menite a fi sclipitoare, să copleșească împrejurimile mai degrabă decât să le completeze, să distrugă coerență urbană rezultată în urma unui echilibru bine stabilit între vechi și nou. „Este sfârșitul arhitecturii Look at me!. Construcțiile vor avea concept, substanță și sens”, spune Dejan Sudjic, director al Design Museum, Londra. ”Ultimul mare schepsis al arhitecturii a fost fără îndoială icon-ul. Dar chiar înainte ca o parte din aceste icon-uri să fie terminate, suntem deja în momentul erei post-iconice. Post iconic sugerează o căutare pentru clădirile care au mai mult de oferit decât o singură linie și care au atâta substață încât pot fi reduse la un logo”.

Un exemplu recent al fenomenului post-icon este terminalul de feribot Yokohama proiectat de Alejandro Zaero-Polo și Farshid

Moussavi. În Beijing, Rem Koolhaas

proiectează un „post-icon pentru a finaliza toate post-icon-urile”.

Pictorul Paul Klee a scris odată că „în timp ce pictorii pot creea o roată pătrată, arhitecții trebuie să o facă rotundă”. John Silber, în cartea sa „Arhitectura absurdului” face apel la arhitecți ca Frank Gehry, Steven Holl și D. Liebeskind care, din dorința de a creea o arhitectură iconică, frecvent au realizat roțile pătrate.

Robert Venturi susținea că „Este în regulă să decorezi o construcție, dar niciodată să nu construiești decorație” „Era iconului în arhitectură se află la final”, susține Steve McGuckin, fostul director de dezvoltare al Land Securities. „Acest lucru nu înseamnă că nu se vor mai construi clădiri excepționale cu o arhtiectură extraordinară, dar acum există sentimentul că problemele economice actuale și cele ce țin de mediu sunt mai presante. Afișarea ostentativă a bogăției în arhitectură va fi de prost gust.”

Modelele conștiente de a fi iconice sunt deja scoase din uz în favoarea lucrărilor mai puțin aventuroase. „Mulți arhitecți și dezvoltatori vor fi nevoiți să își reia proiectele și să le regândească din punct de vedere al eficienței și cum să faca posibilă o scădere a costurilor” spune Nigel Webb, directorul de dezvoltare al British Land. În 2006 Legal & 38

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Genereal și Stanhope au adus împreună două dintre cele mai mari nume în arhitectură, Norman Foster și Jean Nouvel, pentru a proiecta un sistem mixt de utilizare a a Walbrook Square, din Londra, iar Herzog și DeMeuron trebuie să restructureze extensia lor de la Tate Modern pentru a o face viabilă din punct de vedere economic.

Declan Carroll, directorul Arup Associates, spune despre Guggenheim Bilbao: „Dintr-odată, a fost văzut ca ceva care va transforma identitatea culturală a locului. Dar acest lucru este opusul a ceea ce arhitectura ar trebui să însemne: identitatea culturală a locului ar trebui să inspire arhitectura.”

6. Studii de caz

Muzeul Quartier, Viena În cadrul altor orașe precum Berlin (Museum Island), Frankfurt (Museumsufer) sau Amsterdam (Museumplan) concentrarea mai multor muzee în cadrul aceleași zone amplifică potențialul efect de revitalizare urbană care este propriu acestor clădiri publice. O situație similară poate fi întâlnită în centrul istoric al Vienei, în Muzeul Quartier.

Muzeul Quartier este un ansamblu arhitectonic care articulează clădiri istorice și contemporane de diferite dimensiuni și cu diferite funcțiuni. El reprezintă unul dintre cele mai mari centre culturale din lume.

Planul general de renovare a sitului a fost proiectat de firma de arhitectură Ortner&Ortner, iar partea de restaurare a clădirilor de patrimoniu, în special grajdurile regale care datează de la începutul secolului XVIII, a fost realizată de Manfred Wehdorn.

Complexul este situat în districtul cultural al Vienei și oferă o legătură ideală între cultura contemporană și tradiția istorică, asemănător celor trei alte muzee aflate în 39

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

imediata sa apropiere: Palatul Regal, Muzeul de Istorie a Artei și Muzeul de Istorie Naturală. Complexul cuprinde Muzeul Leopold, Muzeul pentru copii, Muzeul de Artă Modernă Fundația Ludwig (MUMOK), Tabakmuseum, Galeria de Artă Vieneză, Centrul de Arhitectură Viena, precum și studii de producție media, ateliere pentru artiști și facilități destinate copiilor. De asemenea găzduiește și o varietate de evenimente si festivlauri, cum ar fi Wiener Festwochen.

Curtea interioară a Muzeului Quartier este una dintre locurile cele mai vii. Cu terasele, baruri, magazine și librării, aceasta este un loc foarte popular atât pentru destindere cât și pentru activități culturale, aducând „zonele culturale ale Vienei aproape una de cealaltă”. De fapt, ansamblul arhitectural interacționează cu împrejurimile, stabilind un dialog însuflețit între patrimoniu și creația contemporană.

Muzeul Quartier, Viena - vedere aeriană 40

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

Muzeul de Artă Modernă Fundația Ludwig

Muzeul Leopold

7. Concluzii Ca produs de arhitectură, muzeul introduce raporturi de influențe în cadrul orașului. Nicio altă tipologie de clădire nu prezintă o așa complexitate sau o multitudine de funcţii așa cum o face muzeul. Spaţiile culturale depozit, spațiu civic dinamic, centru de divertisment popular, instrument pentru revitalizarea urbană – se cere mult de la arhitectura muzeului contemporan. În ultimul deceniu s-a produs o extraordinară accentuare în ceea ce privește numărul intervențiilor asupra muzeului: extensii, reabilitări sau reconversii. Un „boom” al muzeului caracterizează această perioadă și există toate premizele ca fenomenul să se amplifice în continuare. importanța funcțiunilor muzeale la nivelul contextului urban este covârșitoare, muzeul reprezentând un catalizator de energie culturală și economică, atât de necesară mediului urban românesc. În fapt, ceea ce atrage oamenii în muzee nu este nici pe departe fascinația pentru clădirea în sine sau pentru ineteresul în expoziții. Uneori, oamenii merg acolo doar pentru activitățile de destindere pe care le implică muzeul, cum ar fi o plimbare în grădină sau o răcoritoare într-o cafenea. Ei merg acolo pentru ca muzeul le oferă spații publice îmbietoare. Oamenii tind să adere la aceste lucruri pentru ca aceste spații dețin o identitate specifică, iar „identitatea unui spațiu arhitectura […] ajută oamenii să se orienteze în mediul urban.” (Thomas, 2002:22). Mai mult decât atât, calitatea 41

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

arhitecturală a piețelor, grădinilor interioare, curților și parcurilor din jurul clădirilor muzeale reprezintă pentru majoritatea oamenilor o experiența urbană pozitivă. Pentru toate aceste motive, o clădire muzeală va fi întotdeauna mai mult decât doar un „landmark”.

42

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

BIBLIOGRAFIE Cărți: 1. Alexander, Edward; Museums in motion; Ed. Altamira Press, New York 2007 2. Annis, Sheldon; The museum as a staging ground for symbolic action ; Ed. Gaynor Kavanagh , Londra, 1994 3. Bianchini, Franco; Parkinson Michael; Cultural policy and urban regeneration: the West European experience; Ed. Manchester University Press, Manchaster 1994 4. Greenhalgh, Paul; capitolul Education, entertainment and politics în The New Museology, Peter Vergo; Ed. Reaktion Books, Londra, 1997 5. Hooper-Greenhill, Eilean; Museum and interpretation of visual culture, Ed. Routledge, Londra, 2000 6. Hudson, Kennth; O istorie socială a muzeelor, Ed. Meridiane, București, 1979 7. Jencks, Charles; Thre iconic building, Ed. Rizzoli, 2005 8. Locker, Pam; Exhibition Design, Ed. AVA Publishing, Elveția, 2011 9. Lord, Barry; Dexter Lord, Gail; The Manual Of Museum Exhibitions, Ed. AltaMira, New York 2001.

10. Peter van Mensch; Codul eticilor profesionale ale Consiliului Internațional al Muzeelor, 11. Roșiu, Liliana; Reinventarea spațiului muzeal, Ed. Universitară „Ion Mincu”, București 2002.

12. Simon J. Knell, Suzanne MacLeod, Sheila Watson; Museum Revolutions. How museums change and are changed; Ed. Routledge, U.S.A. 2007.

13. Sirefman, Susanna, adjunct associate professor of architecture at City College of New York, Formed and forming museum architecture; Ed. Daedalus, 1999 14. Yilmazsoy, Ash Canan, Visitor behavior in museum environments: an analysis of visitor circulation patterns In Sadberk Hanim Museum, Universitatea de Arhitectura de Interior si Design, Bilkent, 2005.

Reviste și articole: 1. Barranha, Helena; Beyond the Landmark: the effective contribution of museum architecture to urban renovation; Instituto Superior Técnico/Instituto de Engenharia de Estruturas, Território e Construção Universidade Técnica de Lisboa 2. Basu, Pau; Alivizatou, Marilena; The museum critical perspectives, curs în cadrul Institutului de Arheologie, Londra, 2010-2011.

3. Bradburne M., James; Space Creatures: The Museum as Urban Intervention and Social Forum, din The Journal of Museum Education, Vol. 45, Aprilie 2002 4. Costaș, Coralia; Tudose, Mihaela; Privire asupra programelor de educație muzeală și integrarea lor printre practicile de relaționare instituțională, în Revista Muzeelor, nr.4, 2006 5. Davidovici, Irina; Tate Gallery of Modern Art: A private exhibition space or a public event? - curs în cadrul Universității Kingston Facultatea de Arte, Design și Arhitectură, 2011 6. Fleming, David, director al Muzeului Național Liverpool, Do Objects Really Speak for Themselves?, în revista Museum Identity; 2006 43

Relevanța arhitecturii muzeale pentru redefinirea spațiului și dinamicii urbane.

7. Ginsburgh, Victor; Mairesse, François, Defining a museum, publicată în revista Museum Management and Curatorship, 1997 8. Gopnik, Adam; The Mindful Museum; în revista The Walrus, iunie 2007.

9. Hennes, Tom; Rethinking the visitor experience: Transforming obstacles intor purpose, California Academy of Sciences, dinThe Museum Journal, Vol. 45, Aprilie 2002.

10. Hooper-Greenhill, Eilean; Museums and Education: Purpose, Pedagogy, Performance (Museum Meanings) 11. Hollis, Alan; Implementing best practices of museum exhibition planning; august 2010.

12. Petrelli, Daniela; Not, Elena; Zancanaro, Massimo; Getting Engaged and Getting Tired: What Is in a Museum Experience?

13. West, W. Richard; „The Dialogic Museum and the Visitor Experience” în cadrul simpozionului în cadrul aniversării Institului Sminthsonian: Smithsonian Institution’s 150th anniversary symposium; 1995.

Bibliografie web: Revista Museum ID; Opinii despre: Muzeele sunt depre obiecte sau despre „povestiri”?, disponibil pe: http://www.museum-id.com/opinion-detail.asp?newsID=34 la data de 12.03.2012 Interviu de Scott Bevan, reporter ABC, directorului British Museum, Neil MacGregor Povestea din spatele obiectelor. Istoria lumii în 100 de obiect; 21.02.2012.

Articol A Museum State of Mind, Claire Benjamin, Muzeul Național Liverpool, disponibil pe: http://www.museum-id.com/ideas-detail.asp?newsID=187 la data de 23.02.2012 Video „The Twenty-First Century Museum: New Paths in Museology”, Taiwan 22- 26 October, 2011, Skramstad, Harold

44