Capitolul 3. Sărutul spinilor Vizita celor doi a trecut, însă Leyla încă încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat. Privea absentă spre televizor, stând pe jos răzemată de măsuță, iar Alina și mama ei pe canapea, povestind cu poftă și râzând în noaptea ce era pe cale să se scurgă. ''Nu înțeleg ce caută el aici... ? Ce caută?! Doar l-am visat și... ce vis. '' Și-a spus în gând în timp ce mușca din pizza cu ochii dați peste cap din cauza întrebărilor ei enervante, fără răspuns... deocamdată. Șirul gândurilor au fost rapid smulse din cauza telefonului ce suna din bucătărie. — Trebuie să fie pentru mine. A spus doamna Kadis surâzând ușor din cauza discuției cu Alina. A lăsat paharul de vin pe masă și a mers zâmbăreață în bucătărie. Leyla a rămas mută, nu mai avea chef de nimic iar de somn a început să-i fie ușor teamă. Se gândea că era posibil să i se tulbure din nou noaptea sau nopțile. ''Atunci de-abia aștept să ne vedem.'' A răsunat glasul lui tare și clar în mintea ei, având o expresie a feței de parcă a luat-o durerea de cap. Imediat și-a și dus o mână la tâmple; ''Off... ieși odată!'' Și-a spus ea cu înverșunare. — Ce e surioară? S-a auzit din senin vocea Alinei, care se uita cu niște ochi mari curioși spre ea și, având acea sclipire jucăușă. — Te gândești la Aiden? A rânjit ușor după ce a băut cu poftă din suc. — Ce?! Nici vorbă, nu mă gândesc la așa ceva! I-a replicat negând cu vehemență având o privire fixă, seriosă, pe cât posibil, pentru că s-a și înnecat cu bucata de pizza în timpul acela. — Păi... tu ești cea tăcută, e o seară a fetelor, n-ar trebui să fii mai fericită? Nu avem parte de așa ceva atât de des. — M-a stresat ziua de azi, doar atât. Sora ei a izbucnit într-un râs homeric. — Recunoște! Ți-e gândul la Aiden Klaus. A zis aceasta având ochii asemenea unei pisici ce urmărește prada în noapte, fiind sigură de succesul atacului. — Ba nu! Ți-am spus că nu! Crezi că toată lumea se gândește doar la cum să se cupleze? să viseze cu ochii larg deschiși sau închiși la filmele siropoase și pline de iubire de-ți fac dinții să te doară, la câte dulcegării mincinoase și clișee există. Nu sunt un copil naiv. — Pledoaria ta de mai înainte, în care spuneai de acel sentiment, fie el și fictiv, înseamnă naivitate? — Da! din partea ta da, un mare da. Ți-aș da trei de da să mergi în etapa următoare, adică drumul iubirii cu un singur sens. Vorbele sorei au au făcut-o pe Alina să clocotească pe interior, nu putea tolera ca iubirea ei stângace, prima pentru Julian, să fie luată drept ca ceva trecător, sau chiar că nu există. Sentimentul îl simțea, era viu și o făcea nopțile să nu le doarmă. Citea autorii lui preferați și încerca sfioasă să-și arate iubirea, care era prima și cea mai importantă. — Dacă ești așa de... om de tinichea și în inima ta de fier, neunsă de astfel de gânduri și dorințe nu-și au locul, atunci de ce când erai în drum spre aeroport și te-ai întâlnit cu Julian, tu care ai mintea perfectă, logică și inima impenetrabilă... Ai uitat de mama? A spus Alina pe un ton aspru și sigur, cu sprânceana ridicată.
Însă atunci când s-a pregătit s-o contrazică, a observat-o pe mama ei care stătea la intrarea camerei, era țeapăna. A obersvat și Alina într-un târziu acest lucru, iar cele două au ales să rămână mute. A sunat tatăl vostru, le-a spus încecând să spargă acea liniște apăsătoare. O să vină cu Nic? A întrebat Alina dându-se jos de pe canapea. Nu... a oftat doamna Kadis. Din păcate nu e posibil. De ce? A intervenit Leyla curioasă. Știți și voi... criza financiară n-a fost blândă cu nimeni și, am fost obligați să închidem câteva localuri. Iar anumite lucruri nu le poți lăsa pe seama unor angajați simpli. — Și cât o să mai stai? A întrebat Alina pe un ton supărăcios. — Am să plec în mijlocul săptămânii, dar o să mai vorbim noi. Le-a replicat încecând să schițeze un zâmbet. — Cred că ar trebui să strângem... A zis Leyla văzând că s-a făcut târziu. Toate au dat aprobator din cap și s-au apucat în liniște să facă curățenie pe măsuță. — — — — —
Timpul orei de de culcare a venit și fiecare a mers în încăperile sale, spunând un; ''noapte bună, '' sec. După cea închis ușa, Leyla a început să se gândească la tot ce s-a întâmplat mai nou. S-a prelind de-a lungur ușei, după care s-a cuprins de genunchi. Doar fața amorezului ei îi venea în minte când închidea ochii. ''Nu mi-e de ajuns că te am în vis, acum că știu că mai și exiști... '' A oftat lung apoi și-a lăsat privirea-n jos pentru câteva clipe. ''E doar o coincidență, atât! Chiar dacă sunt identici, Aiden din vis și cel din viața reală sunt total diferiți, total! E doar un vis, ceva pueril din imaginația mea. E din cauza acelui roman.'' Și-a spus ea încecând să se liniștească în speranța că a găsit vreun posibil răspuns. După cârteva momente s-a ridicat în picioare și a privit spre fereastră, observând că perdeaua e deranjată merge într-acolo ca s-o aranjeze cum trebuie. În momentul următor i-au venit cuvintele Alinei, care-i răsunau ca și cum ar asculta în căști; ''Reciproc sau nu, cineva vrea să facă parte din lumea ta gri.'' Inima a început să-i bată cu putere și a început să delireze. Parcă vedea acele cuvinte scrise și care se roteau ca o tornadă, împreună cu cele spuse de Aiden. Iluzia aceea a acaparat-o tot mai mult și avea sentimentul că rămâne fără aer. În cele din urmă s-a trântit în pat după care și-a împins fața în pernă pentru a-și elibera mintea de vibrația acelor cuvinte. După un timp și-a revenit, a privit spre tavan câteva minute scurte, după care și-a întors capul spre noptieră ca să-și verifice telefonul. Era trecut de ora 02:00 deja, însă era weekend, așa că nu-și făcea griji. Ceea ce a uimit-o a fost faptul că are un mesaj de la Mike. A fost foarte bun tortul, am să vin mai des pe la tine. Noapte bună. A stat și s-a gândit dacă să-i răspundă sau nu. ''E oră târzie, să nu-l trezesc... Dar nu mai pot aștepta! Îl trimit, sigur îl are pe silence sau o melodie ce nu-l va deranja.'' Și-a spus aceasta rotinduse prin cameră și butonând tastatura telefonului. S-a schimbat de pijamale după care și-a aranjat pătura și pernele, așezându-se apoi pe spate cu telefonul în mână.
Mă bucur că ți-a plăcut, poți să treci când vrei dar să nu te aștepți la ceva dulce de fiecare dată. Mai vorbim... Noapte bună. A apăsat pe trimis și-apoi a pus telefonul lângă ea. De asemenea și ea s-a pus pe partea dreaptă, acoperindu-se aproape toată. După câteva secunde a început să îmbrățișeze o pernuță, și a adormit cu zâmbetul pe buze. De neașteptat cum câteva cuvinte ne pot schimba starea radical. Noaptea s-a scurs în liniște, niciun vis ciudat, niciun ecou al subconștientului, care de multe ori avea vocea surorii ei, iar mai nou a lui Aiden. O voce caldă, vibrantă care îi dădea fiori, iar față în față simțea cum o lasă genunchii. Glasul lui era ca o hipnoză, iar ochii săi, oglinda proprilor ei sentimente care erau puse sub lacăt. Din cauza lui a început să întrezărească o cheie, fapt ce o enerva însă ea oricum nu recunoștea nimic. Razele dimineții au sosit și ele și au luminat ușor camera adormitei noastre, care s-a trezit imediat ca să verifice ce oră este. Era aproape de nouă jumate. A început să caște puternic și să-și întindă brațele, apoi a privit spre fereastră și a observat cerul cald, nepătat de nori. ''Eh... e duminică, '' a căscat iar frecându-și ochii, ''mai pot să dorm. '' S-a întors pe partea cealaltă și a adormit pentru încă vreo două ore. Au fost doar două ore pentru că a început să audă pașii sublimi de elefant a surorii ei, plus trântitul ușii de la baie, care era aproape de camera ei. '' Să mă trezesc, oricum nu pot sta toată duminica așa.'' S-a dat jos din pat, și-a schimbat hainele și a ieșit având intenția să meargă-n bucătărie. A văzut televorul pornit, masa pusă dar nimeni pe lângă; ''Oare pe unde o fi mama? Eh... o fi cu treabă prin casă. Mai bine să gust din cafea.'' Era ritualul ei obișnuit al diminetii, să miroase aroma proaspăta de cafea, care era deja pregătită și n-a durat mult până ce a început să ia câteva guri. — Să nu bei prea multă că nu-ți face bine. A auzit din senin vocea doamnei Kadis, care era în spatele ei. — Mamă! A spus dând câteva picături pe jos. — Hai că masa e pusă. I-a răspuns aceasta zâmbind. — Unde ai fost? a întrebat-o în timp ce s-a așezat și ținând apoi cana în dreptul gurii. — Am căutat ceva în subsol. A spus ea evitându-i privirea pe motiv că mai are nevoie de zahăr în cafeaua ei. ''Hmm... ceva. Nu a vrut să spună ce, oare o fi ceva ce ascunde? Că altfel spunea exact după ce a căutat... Nu, nu cred că e important. Doar e mama!'' — Neața! A spus Alina luând loc la masă, privind bucuroasă și cu poftă de ce era în fața ei. — Bună dimineața! A răspuns mama ei zâmbind și care a început apoi să-i enumere, ca orice mamă, ce are deja în fața ochilor. — Neața surioară. I-a spus Alina observând că o ignoră. Leyla privea hipnotizată în ceașca ei, în timp ce încerca și ea să-și enumere gândurile, care au fost brusc tăiate, precum un fierăstrău de vocea curioasă a sorei ei. — Neața... I-a răspuns sec fiindcă încă era ușor supărată de cuvintele ce i le-a spus aseară. Aceasta a continuat să bea din cană după ce a salutat-o fâră să-i mai arunce vreo privire. — Hmm... pari îngândurată. Oare la ce te gândești.
Leyla i-a făcut semn să se aproprie, dând impresia că vrea să-i șoptească ceva la ureche. Și i-a spus, nu prea tare însă foarte răspicat; La nimeni! Alina imediat a luat acea expresie de copil supărat-răsfățat, pentru că nu i s-a dat ce a dorit. — — — —
Maturizează-te! I-a spus Alina răspicat și cu privirea ușor încruntată. Hă... ? pufnește ea râzând. Ce mi s-a dat să aud! I-a răspuns pe un ton extrem de vesel. Termină! Ce ți se pare așa de?! I-a răspuns gesticulând cu furculița. Același lucru pot să-ti spun și eu. Nu mai visa pentru că tu nu ai loc în lumea lui, nu te vrea oricât ai vrea să pari cu sclipici. Pentru el ești doar o elevă, maxim o amică pe care o poate trata ca pe-o soră. Așa că renunță, pentru că altfel...
S-a uitat la un șervețel ce era lângă ea, după care le-a rupt în două ținând strâns acele bucăți mototolite în pumn. — Ba nu, nu ai dreptate! S-a răstit ea ridicându-se în picioare, având o privire furioasă ce o făcea să tremure. — Ba da! și știi că așa e. I-a răspuns adoptând aceeași poziție, însă cu o stare mai calmă și sigură. — Fetelor, ce aveți? A întrebat mama lor din cauza tonurilor ridicate. — Nimic, absolut nimic! A spus Alina privind în jos, iar apoi... Mamă, pot să ies pe dupăamiază afară? ca să-i duc cravata domnului Julian. Imediat și-a orientat privirea spre Leyla. — Păi da... dar să nu lipsești mult. A rostit aceasta nesigură. În momentul acela Leyla privea scena cu o expresie; Dar cum ai putut?! Aceasta crezând că va primi un răspuns negativ. — Merci mama! A spus ea având ochii ca al unui învingător și un zâmbet sfidător. Acest lucru a făcut-o pe Leyla să ofteze după care a trecut pe lângă mama ei fără s-o mai privească. — Leyla? A spus mămica pe un ton scăzut și întrebător. — Mă duc să fac un duș... cred că unul rece. I-a răspuns mormăind ultima parte, după ce s-a aflat la ceva distanță. ''Cum a putut s-o lase? Cum?! De fapt știe că se luptă cu morile de vânt și mai știe că nu va păți nimic la Julian. Iar de se întâmplă ceva, măcar știe unde să sune.'' A gândit până ce a ajuns în baie. A dat drumul la duș și a lăsat puțin timp apa să curgă, iar în secundele ce au urmat s-a privit în oglindă în timp ce-și trecea mâinile prin părul lung, pe care l-a lăsat să cadă peste umeri. Oglinda a început să se aburească încet, încet și suprafața ei era numai bună pentru un desen stângaci, cum ar fi o creangă și câteva frunze spulberate, după care a urmat un mare oftat care i-a acoperit la loc opera de artă. ''Așa mă simt uneori... '' Și-a spus aceasta băgându-se sub duș, sub apa caldă care îi atingea fața și-i dădea o stare de relaxare profundă, fapt ce a făcut-o să stea mai mult de o oră. În cele din urmă, după ce a ieșit, s-a îndreptat spre camera ei cu o stare parcă ceva mai bună . În
timp ce-și usca părul s-a gândit să-și verifice telefonul; un apel nepreluat și un mesaj de la Mike, (mare surpriză) în care era scris; Dacă pot să trec pe la tine oricând, atunci poate să fie azi? Leyla a rămas uimită, nu neapărat de ce scria acolo, ci de sentimentul ce a început s-o îmbrățișeze. Nu știa dacă-i place sau nu, îl știa de la grădiniță și niciodată nu a nutrit vreun sentiment care să treacă mai mult de stadiul de amic, frate orice altceva, în ciuda atracție ușoare ce o simțea tot mai des din partea lui. Imediat și-a amintit de momentul acela de la masă când a mușcat din măr. Și-a reamintit privirea lui flămândă, care s-a proiectat ca un tablou în mintea ei, tablou care-i dădea fiori nărăvași în stomac din cauza culorilor fierbinți. Primul instinct i-a spus să arunce telefonul și să-i răspundă printr-un refuz sec, mincinos mai ales. Sau chiar să nu-i răspundă deloc... însă ceva a oprit-o, iar acel lucru a fost strigătul victorios al Alinei care anunța ieșirea ei cu Julian. Bineînțeles că eroina noastră imediat i-a răspuns la mesaj; Da, poate fi azi și acum, dar mai bine să ieșim undeva... sunt sătulă de casă. Repede si-a ales hainele, după ce le-a găsit în cele din urmă prin dulapul ușor dezordonat. A ales ceva simplu și călduros, având în vedere că toamna era mai friguroasă. Avea niște blugi negri, bluză albă pe gât, eșarfă crem transparentă, mănuși și cizme din piele albă și un palton negru. A vrut ceva simplu, curat și elegant, lucru total opus dacă-r fi să facem comparație cu Alina care era ca un soare de mai în desișul toamnei. Aceasta avea un tricou negru cu ceva sclipitor scris, o jachetă roșu aprins, blugi negri cu ține și strâmți și niște ghete negre. Sora nonconformistă era în bucătărie înfulecând un măr pe când a auzit din camera de zi; — Mamă, voi ieși puțin, nu-ți fă griji nu va dura mult. Mămica i-a răspuns și ei afirmativ în timp ce citea o carte pe fotoliul ei preferat savurând o ceașcă de ceai. După ce a primit încuvințarea, Leyla s-a dus si ea în bucătărie. — Măi, măi... avem întâlnire? A întrebat Alina cu mâinile încrucișate și zâmbind ușor. — Nu, din păcate nu toți avem norocul să apelăm la un clișee romantic ca să mergem pe capul cuiva. — Dacă nu e o întâlnire, atunci ce e? Chiar atunci s-a auzit soneria la ușă, iar Alina a mers imediat să deschidă. Era ușor surprinsă de prezența vizitatorului. — Hei Mike... Tu, aici? S-a uitat cu niște ochi întrebători scanându-l din cap până-n picioare. — Păi... Leyla m-a chemat să ieșim undeva. A răspuns el stând cu mâinile în buzunare cu privirea ușor orientată în jos. Alina a simțit vulnerabilitatea din tonul său, care era ca un praf de pușcă iar în spatele ei știa foarte bine că era butoiul care era gata, gata să explodeze. — Aha! Intră, să nu stai în frig. Imediat e gata de întâlnire. S-a întors spre Leyla cu acea scânteie malefică care-i făcea ochii să nu clipească și să aibă un zâmbet sfidător. — Nu e o întâlnire! Nu forța lucrurile. A contracarat-o ea în timp ce se încălța. Din cauza răspunsului acid aproape a căzut, dar nu pe podea, ci în brațele lui Mike care erau foarte strănse de ea, iar Alina doar la câțiva cm de ei observând toată scena. — Parcă am mai văzut asta undeva, oare ce film era... ? A rostit aceasta pe un ton sarcastic
întrebător, știu că la sfârșit rămân împreună. Cuvintele acestea l-au făcut pe Mike să roșească ușor, iar Leyla a sărit ca arsă din brațele sale fiindcă a început să simtă din nou acel sentiment nou, care o speria. Alina a izbucnit într-un râs puternic. — Tu... ! Tu... ! A fost tot ce i-a zis fiind și aceasta roșie în obraji. — Ei bine, eu plec. A spus în timp ce-și încheia haina și încă râzând pe înfundate. Iar ca să fie totul ca la carte, atunci când a trecut pe lângă Mike i-a spus; Please be gentle with her! După care l-a bătut prietenește pe umăr pentru scurt timp. A fost pentru scurt timp căci a văzuto pe Leyla cum se pregătea să arunce cu cealaltă cizmă în ea, însă a nimerit ușa din păcate. — E mare figură sora ta. I-a zis Mike râzând ușor. — Da, e plină de așa ceva. I-a răspuns dându-și ochii peste cap. Mai bine să ieșim, mă sufoc aici. I-a spus după ce s-a terminat cu totul de aranjat. Aceasta pășind prima înainte, n-a observat că Mike o privea cu admirație. Și-a dat seama doar după ce a deschis ușa și a privit în urmă. — S-a întâmplat ceva? A întrebat Leyla simțind din nou acele semnale din partea lui, care au făcut-o să-și ferească privirea de a lui. — Aaa... nu, nu, nimic. Să ieșim. I-a spus zâmbind pășind apoi pe scările din fața casei, Leyla se făcea că e ocupată privind în telefon, însă ca niciodată, a început să-i tremure mâinile din cauza prezenței sale și, în cele din urmă a scăpat mobilul pe jos. Amândoi s-au aplecat simultan ca să-l ridice și, inevitabil degetele lor s-au întâlnit așezându-se unele peste celelalte. ''Nu, nu e bine... De era aici sigur se auzea deja râsul acela enervant. Of... e prea de tot, nici în gând nu scap de ea.'' — Poftim, i-a zis zâmbind. — Merci... A fost tot ce a putut să-i răspundă, luând-o apoi repede înainte, însă după câțiva pași; — Mi se pare mie, sau te comporți altfel? A privit acesta direct spre ea. — Nu, nu... Și unde mergem? I-a replicat privindu-l scurt și încercând să evite niște întrebări iscoditoare. — Păi, e o terasă în aer liber și m-am gândit să mergem acolo să bem ceva, să povestim. ''Mda... cam seamănă cu o întâlnire.'' A gândit Leyla privind în altă parte cu mâinile bine înfipte în buzunare, de teamă să nu i se îndeplinească și mai mult gândul. — Am ajuns! a zis acesta entuziasmat prezentându-i locul. Lângă zona în care erau măsuțe, alături se afla un lac pe care era două lebede, una albă și cealaltă neagră. Expresia ei nu a putut să exprime decât un mare wow. — Mă gândeam că o să-ți placă! A spus Mike pe un ton satisfăcător, după care a prins-o de mână și a condus-o la o masă. Și mai nou, cum ar trebui să facă un gentleman din când în când, i-a tras scaunul. — Dar ce e cu toată atenția asta din senin? I-a zis în urma gesturilor sale, care erau total
— — — — —
neobișnuite în comportamentul lui. Nimic, mă comport ca oricine care ține la... prietena lui. Cum asta?! Asta a sunat mai mult... Ați hotărât ce o să comandați? A intervenit un chelner tăindu-i replica atât de stupefuată, în aparență. Un ceai cu aroma de căpșuni, tu? A întrebat Mike fiind ceva mai ușurat datorită apariției salvatoare a chelnerului. Același lucru.
S-a lăsat apoi o liniște deplină, iar Leyla aproape a uitat ce vroia să spună, se contempla privind spre lac cele două lebede, care se plimbau grațios, liniștite una pe lângă cealaltă. Era o imagine de tablou. — La ce te gândești? A întrebat Mike pe un ton grijuliu și cu niște ochi mari neobișnuiți de calzi. — Nimic important, mă gândeam la mama care va pleca curând, la sora mea enervantă, care nu știu cum a apucat-o cheful de pian fix cu proful meu de mate și la... — Comanda dumneavoastră. A intervenit din nou chelnerul tăindu-i propoziția. — Și la... ? A întrebat Mike fiind curios. — Hmm... ? S-a uitat întrebătoare la acesta în timp ce gusta din ceai. — Vroiai să mai spui ceva. — Da? Probabil... nu era important dacă am uitat deja. Într-un fel conștientiza și Mike, era evidentă schimbarea comportamentului său, însă aștepta în mod sigur... nici el nu știa ce, probabil un; De ce te comporți așa? Te-ai îndrăgostit? Aștepta asta pentru că îi era teamă să nu dea în penibil și, cel mai tare îi era teamă de un refuz. — Leyla, vreau să-ți spun ceva... A zis în cele din urmă având un nod în gât. Mâna sa a început să avanseze spre a ei. — Leyla, eu... Strigătul ei ascuțit i-a înfundat confesiunea stângace, din cauza unui păianjen care mergea în aceeași direcție la unison cu mâna lui Mike. Aceasta s-a ridicat brusc în picioare și scuturând masa, ceașca lui Mike a căzut pe el. Ceaiul fiind încă fierbinte. Păianjenul uriaș a stricat tot momentul romantic și a salvat-o de un răspuns. — Ce te-a speriat așa? A rostit el pe un ton cât se poate de calm, cu toate că disconfortul era intens. — Era un păianjen! I-a răspuns pe un ton copilăros și supărăcios. — Da, fobia ta... — Scuze, n-am vrut! Ești bine? — S-a întâmplat ceva? Apare același chelner din cauza agitației de la masă. — Păi... A murmurat Leyla rușinată făcându-i semn din ochi spre locul faptei. — Oh... ! Este o baie în interior dacă aveți nevoie. — Merg acum, a scos acesta un oftat lung. Cred că voi merge acasă oricum. — Dar nu e așa mare problemă, nu? Adică... ne putem continua discuția. Mike era puțind deranjat din cauza ezitării ei, stându-i pe limbă un răspuns destul de acid, însă s-
a răzgândit și nu i-a mai spus mare lucru. — Este! I-a zis răspicat și aspru, tu poți să stai să-ți termini ceaiul. — Dar... E tot ce a mai apucat să-i rostească, fiindcă Mike s-a îndepărtat deja cu-n aer nepăsător. ''Of... crede că am făcut-o intenționat, dar știe că am fobie de păienjeni. Oare e bine că s-a întâmplat așa? Se simțea că era pe cale să facă o mărturisire în tonul lui. Îl împac eu mâine la școală, dar... dacă crede că îi dau speranțe, oare vreau să-i dau? Dar nici nu pot să-l las așa supărat.'' A gândit ea stând cu capul de masă, uneori dând de masă. A băut ceaiul dintr-o înghițitură , apoi s-a ridicat de la masă rapid. În mintea ei încă se derulai acele gânduri, iar atunci când a făcut stânga pe la jumătatea drumului ca să iasă din terasă; ― Hei, ai grijă pe unde mergi! A auzit din senin o voce masculină sonoră, care o făcea să vibreze pe interior. Un sentiment amestecat de teamă și curioazitate, care uneori e fierbinte ca un ceai. Tonul său a fost ceva mai aspru din cauza ei, care mergea neatentă din cauza gândurilor care o vânau și astfel sa ciocnit cu fruntea în pieptul strainului ursuz. ― Mă scuzați, a spus timorată din cauza glasului serios, dar cu toate astea, capul ei a rămas tot aproape de pieptul lui. Aceasta a ridicat privirea în cele din urmă și se gândea că doar tonul aceala se pare că e unic, pentru că era singurul care n-o făcea să răspundă cu aceeași intensitate. I-a analizat hainele care purtau un parfum special care o învăluia ca o mantie. Simțindu-i aroma atât de aproape imediat a ieșit din transă. ― Aiden? A spus ea întrebătoare. Acesta avea niște ochelari negri și telefonul într-o mână. Auzindu-i vocea, și-a dat ochelarii de pe ochi, pentru că Leyla o avut un glas atât de plăpând care cerea atenție și căldură, chiar dacă pe interior se mințea cam des că era ca o Xena. Pare-se că prințesa războincă era în vacanța pentru un moment. ― Aa... ! Fata cu dulciurile. A fost tot ce i-a spus dar cu tonul, firește toatal schimbat. ― Asta e tot ce-ți amintești? I-a replicat stând cu mâinile încrucișate și cu o sprânceană ridicată. ― Păi nu... Văd că tu mi-ai reținul numele, doar după tonul vocii mele m-ai recunoscut. A spus cu o sclipire ștrengară. ― Da, o voce autoritară și nepoliticoasă! A zis ea îmbufnată și privind în altă direcție. ― Iartă-mă, Leyla Kadis, n-a fost cu intenție. A replicat pe un ton mieros și făcând o plecăciune cu privirea-n aruncată-n jos. Aceasta a rămas uimită că și-a auzit tot numele, iar modul în care și-a cerut scuze părea sincer, chiar dacă ușor deplasat pentru timpurile astea. ― Bine... I-a rostit nesigură. Privirea nu-i mai era încruntată și brațele i-au căzut pe lângă corp. Nu a putut să definească ce a simțit în momentul acela; era un sentiment fierbinte și ciudat. ― Ce faci aici? A întrebat el pe un ton entuziasmat.
― Am venit cu un prieten la o... la o... ― Întâlnire? A râs ușor Aiden. ― Nu! Doar ne-am văzut, suntem amici de mult timp. Râsul lui Aiden a început să fie și mai accentuat. ― Ce e?! I s-a adresat țâfnoasă. ― Nimic, nimic, doar că după cum îi poziția mesei și cioburile de lângă... se pare că a fost un accident. ― Da, da, accident. I-a replicat fâstâcită. ― Aham... cumva provocat din partea ta? ― Nu! De fapt... un pic. Adică da. A urmat un suspin după care a lăsat privirea-n jos. ― Ce e cu fața asta? Tonul îi era atât de cald și plin de atenție, asemenea ca bucuria unei raze răzlețe de soare dimineața, când de fapt te așteptai la ploaia anunțată. Acesta a apucat-o gentil de bărbie. ― Eu... nu e... am... S-a bâlbâit roșind tot mai tare, nu e nimic! A izbucnit dându-i mâna la o parte, dar încet de-abia atingându-l, de parcă era ceva fragil. ― Dacă e nimic, atunci nu stai cu mine să bem ceva? E păcat să pleci așa de repede. Iarna nu prea poți să stai să privești lacul și lebedele. ― ― ― ― ―
Dar Mike... Aa... ! Prietenul tău, păi văd că te-a lăsat, plus că a fost doar o întrevedere între prieteni. Dar... Haide, nu vrei să te convingi că am și un altfel de ton? I-a tras acesta cu ochiul. Bine stau... dar doar pentru că e locul așa de frumos.
Aiden i-a zâmbit și a făcut aceleași gesturi cavalerești ca Mike. Dar i-a sugerat să se mute la o altă masă, unde scaunul său era orientat sub umbra ce-o făcea trunchiul unui copac. Leyla avea un sentiment ciudat în stomac venindu-i în minte tot felul de întrebări; De ce se ferește de soarele, care și-așa e slab, plus ochelarii... Îi dau un aer unic, foarte misterios și atractiv, totuși.'' Frica era amestecată cu tot felul de sentimete ambigue, cel mai mult o domina teama de ceva nou, pentru că nu știa la ce să se aștepte din partea lui. Pe măsură ce-l privea îi veneau frânturi din visele ei. Acesta încă avea ochelarii pe ochi și butona telefonul. Iar privirea amestecată a Leylei s-a transformat într-o holbare inconștientă, aceasta analizându-i toate gesturile, toate detaliile și, uneori câte o adiere rece de toamnă se amesteca cu parfumul lui Aiden. Toate simțurile ei au început o luptă pe interior, iar sentimentul a culminat când masculul nostru feroce și-a dat ochelarii jos. ― Am vreo frunză prin păr? A întrebat observând ochii ei insistenți, care parcă treceau prin el. ― Aa...! Nu, nu... A ezitat ea mutându-și apoi privirea spre lac. Nu dorea să vadă acei ochi amețitori care o făceau să uite de tot. Nu mai exista nimic. Aiden și-a întins puțin brațul peste masă și a apucat-o gentil de bărbie. A dorit ca ochii lor să se întâlnească. ― Este vedere și-n partea asta. I-a spus zâmbind. ― Da, da, știu... Adică... ! Mă uitan la lebede. ― Bine. A surâs Aiden ușor.
― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ― ―
Și... știi pe unde e Julian? Ce repede ai adus vorba de matematică, vrei să știi subiectele la teste? A râs el pe înfundate. Nu, nu! Doar că a mers soră-mea să-i ducă cravata. Da, vechiul truc, iei ceva ca să ai scuză să-l aduci înapoi. Mda... A spus ea pe un ton total indiferent. E acasă, sigur e deja pe la el și e servită cu cine știe ce delicatese. Probabil că exersează și o melodie. Da, îi place să iasă din tipare. Eh... nu e chiar așa de rău, depinde de măsură. Tocmai asta e problema ei. Aici băiete! A zis Aiden văzând că e un ospătar la masa unde a stat Leyla și cu amicul ei. Un vin roșu sec, tu ce dorești? Un capuccino ar merge acum. Imediat Leyla! Aceasta a încremenit când i-a auzit vocea. Era Mike. Mike... ! N-ai plecat. A rostit rânjind. Nu, se pare că nici tu. I-a replicat pe un ton calm și rece. O privea ca pe o țintă, iar ochii săi erau ca niște pumnale. Este vreo problemă? A intervenit Aiden văzând schimbul de replici dintre cei doi. Nu este niciuna, pentru că fiecare face ce vrea. Voi transmite comanda mai departe, eu doar am împrumutat uniforma. Aha... genul acela de accident a fost. A spus Aiden încercând să-și stopeze râsul. Of Mike... știi că n-am vrut să fie așa. Doar știi de fobia mea. Ce fobie? A întrebat Aiden pe un ton nepotrivit de curios. Fobia de păienjeni! I-a spus Mike arțăgos, domnule... ?! Klaus. I-a răspuns apăsat, fiind ușor deranjat de tonului lui.
L-a privit cu niște ochi sticloși, iar întunericul ce domnea în ei, l-a făcut pe Mike să facă câțiva pași înapoi. ― Eu plec de aici! A luat-o la pas alergător spre ieșire. ― Stai! Nu pleca! S-a ridicat de la masă încercând să-l prindă din urmă. După ce a făcut câțiva pași a privit în spate spre Aiden. Știa că nu era prea politicos să plece așa. Acesta și-a pus ochelarii înapoi pe ochi, după care i-a făcut semn cu zâmbetul pe buze, să plece liniștită. Când a ajuns la ieșire, s-a uitat în dreapta, în stângă, dar nicio urmă de el. A scos precipitată telefonul dar se pare că a fost fără rost, bateria era goală. De nervi a dat cu piciorul într-o priatră și imediat s-a gândit să meargă spre casa lui, însă era conștientă că ar avea parte de o primire glacială. ''Trebuie să las să mai treacă din timp.'' Și-a spus ea ușor supărată, după care s-a dus spre casa ei, având privirea-n jos mai tot drumul. După ce a ajuns în fața ușii și, fiind sigură că nu e încuiată, pentru că mama sa a rămas acasă, aceasta a descoperit surprinsă că de fapt nu stau lucrurile așa. A luat cheia din locul secret și a deschis; toată casa era goală, nici mamă nici soră. ''Oare unde-o fi?'' A pășit până-n bucătărie și a văzut un bilețel galben lipit de ușa frigiderului: Am ieșit la cumpărături, mă întorc în câteva ore. ― Grozav! A rostit Leyla singură în bucătărie după care a suspinat puternic. Era liniște deplină, doar pașii ei s-au auzit în timpul în care s-a învârtit prin camera de zi. În scurt timp a observat ceaiul încă neterminat, lăsat pe o măsuță. I s-a părut ciudat, dar nu s-a gândit prea
mult la asta și, astfel a ajuns din nou în bucătărie ca să-și facă un capuccino, dacă tot n-a apucat să-l savureze la acea terasă. Apoi a urcat în camera ei ca să-l savureze în liniște sau ascultând muzica ei preferată, după care s-a tolănit în pat și și-a deschis laptop-ul. În scurt timp i-a venit în minte să verifice dacă Mike e pe rețelele soaciale, vroia să-i explice ca săși schimbe atitudinea față de ea, dar fără noroc. Nu era pe nimic. Chiar și-așa tot i-a scris un mesaj, fiind sigură că mai devreme sau mai târziu îl va citi. Te rog să mă lași să-ți vorbesc, te-aș suna acum sau ți-aș trimite mesaj... Dar știu că ești mult prea neliniștit acum. Și cred că am lămuri astea cel mai bine față-n față. A dat click pe send, după care a stat cu fața în pernă pentru căteva clipe, iar apoi s-a întins după telefon să verifice cât s-a încărcat și dacă a primit vreun semn. În timp ce i se oglindea chipul pe ecran, gândul i-a zburat repede la Aiden; îi putea simți parfumul când închidea ochii, iar lichidul ei fierbinte din ceașcă, pe care-l sorbea din când în când , era starea ei pe interior când își amintea de glasul său. În cele din urmă somnul a început s-o îmbrățișeze ca o pătură caldă, era un somn ce se vroia dulce. Ca atunci când te trezești dimineața și vezi că plouă torențial, dar te bucuri că poți să mai stai pentru că e weekend În vis era întinsă și avea aceleași haine, aceeași cameră. Ploaia rece care-i bătea în geam a făcuto să se trezească și să se dea jos din pat, dorind să privească la fereastră. Iar când s-a apropiat suficient, fereastra s-a deschis violent în fața ei; Leyla s-a dat câțiva pași înapoi din cauza sperieturii și al vântului rece amestecat cu stropii reci de ploaie și frunzele ruginite, care i-au pătruns în cameră. După ce a privit mai atent și s-a apropiat din nou, a putut distinge cu greu o siluetă prin fundalul întunecat al cerului. ― Cine ești?! A strigat ea, dar nu a auzit niciun răspuns. Doar a observat cum se mișca în tăcere și se apropia de ea. Inima a început să-i bată cu putere, după care a încremenit și nu sa mai putut gândi la nimic logic. Între timp, silueta a început să aibă o formă tot mai clară, ar fi putut să-i vadă chipul datorită luminii camerei care se dispersa afară. ''Te rog să pleci, te rog să pleci!'' Aceasta stând cu ochii închiși în timp ce-și dorea cu ardoare acel lucru. După vreo douăzeci de secunde i-a deschis și nu a mai observat nimic straniu. Leyla a suflat ușurată, iar după ce a închis fereastra, a conștientizat cu teamă că nu era singură; În reflexia sticlei era chipul lui Aiden. Frica a început să o cuprindă tot mai tare și ochii i s-au umezit imediat. Aiden, rapid a acaparat-o cu brațele sale care erau puternic strânse în jurul taliei ei.. ― Lasă-mă în pace! Nu... ! S-a zbătut aceasta. ― Șhh... a auzit în urechea ei, nu o să-ți fac nimic. Vroiam doar să-mi petrec noaptea cu cineva important. ― Important? ― Da, tu. I-a spus îmbrățișând-o și mai strâns, lipind-o de trupul său. Îi simțit căldura care s-a răspândit în tot corpul făcând-o să-i transpire fruntea. Inconștientă, și-a lăsat capul pe spate pe spate, sprijinit pe umărul lui. Moment în care Aiden i-a observat ochii între deschiși și răsuflarea caldă, accelerată. Acesta i-a atins fruntea, iar ea a reacționat imediat, zvâcnind din întreg corpul și luând-o frisoanele mai târziu.
― Arzi toată. I-a murmurat pe un ton cald, liniștit, șoptit ca o taină în urechia ei. Glasul acela a făcut-o să-și piardă toate reflexele, iar vocea ei s-a stins. Aiden a simțit cum îi atinge mâna care era în jurul taliei ei; acesta i-a strâns ușor degetele, după care Leyla a închis ochii căzându-i brațele fără vlagă, pe lângă corp. S-a lăsat cu toată greutatea pe el, și a avut norocul să fie un el destul de cavaler, pentru că a luat-o în brațe și a dus-o până spre pat, lăsând-o jos cu grijă și tandrețe. I-a dat părul de pe ochi la o parte și a început să o mângâie pe o parte a feței și să-i șteargă lacrimile proaspăt cu degetul mare. ― ― ― ―
Tu... A rostit ea cu ochii închiși prinzându-l de braț. Da? Sunt aici pentru tine. De ce vii? L-a întrebat deschizând ușor ochii Asta e o taină pe care nu trebuie să o știi. Dar... dacă o să observi detaliile poate o să-ți dai seama. ― Detalii? A întrebat aceasta cu ochii larg deschiși. Dar nu i-a răspuns imediat. Aiden doar s-a apropiat și mai mult de fața ei și a început să-i sărute cu poftă gâtul, ținând-o de creștet. Leyla și-a pus ambele mâini pe pieptul lui cu intenția de al da la o parte, însă senzația era atât de intensă și plăcut de fierbinte, încât inima a început să-i bată ca o tobă. ― Da, detalii. A răspuns în cele din urmă. Acesta a prins-o de încheietura mâinii și i-a dus degetele spre gura sa. Degetele au început să-i tremure când a simțit ceva ascuțit pe piela ei. Aiden i-a putut citi teama și groaza care clocoteau în ochii ei. ― Ți-e frică? A întrebat cu un ton calm. Dar ea nu i-a răspuns decât prin închiderea strânsă a ochilor. Aiden a început să-i lingă degetele ținând-o strâns de încheietura care dădea uneori semne de retragere. Și-a pus brațul în jurul spatelui ei și a ridicat-o ca să stea în șezut. ― Încă ți-e frică? I-a rostit de data asta șoptind și cu dantura pe lobul urechii ei. Involuntat, Leyla a început să-l strângă de gulerul hainei. O privea cu acei ochi plini de întuneric, de parcă ar putea s-o înghită, ca și cum ar fi aruncată într-o cameră fără ferestre; beznă totală. Iar singura lumină era tandrețea lui. Aiden și-a pus palmele în jurul chipului ei, apoi a apropiat-o încetișor de gura sa. Le mai lipseau câțiva mm ca buzele lor să se unească perfec.