Revista Nova Didact Nr. 8 - Iunie 2018

CASA CORPULUI DIDACTIC VÂLCEA

Nr. 8 IUNIE 2018

REVISTA NOVA DIDACT

EDIȚIE ANIVERSARĂ

ANUL XI

REVISTĂ DE INFORMARE, OPINIE ȘI CERCETARE PEDAGOGICĂ

EDITURA NOVA DIDACT - RÂMNICU VÂLCEA 2018

Revista Nova Didact Colectivul de redacție DIRECTOR: Prof. dr. Adrian LUCA

MEMBRI: Prof. Valeria ŞANDRU Prof. Cristina Adina PLEȘEA Prof. Cristina DIACONESCU Prof. Dumitru CIOBANU Ec. Varinia DUMITRANA Bibliotecar Georgeta PURANU Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

GRAFICĂ COMPUTERIZATĂ: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

LAYOUT: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

COPERTĂ: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

Autorii articolelor sunt responsabili pentru conținutul articolelor din revistă.

Editura NOVA DIDACT

Revista apare trimestrial, fiind editată și publicată de Casa Corpului Didactic Vâlcea

ISSN: 2285 - 1356 ISSNL: 1843 - 2026

EDIȚIE CD-ROM

Nova Didact

Cuprins 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

Semnificația Centenarului pentru educatorii din secolul XXI. 7 Prof. Andra Bică Inspector Școlar General - Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Educația morală și educație patriotică 8 Prof. Dr. Adrian Luca Director Casa Corpului Didactiv Vâlcea Situația economică României înainte de Marea Unire.

9 Prof. Dobrete Adina Inspector Școlar pentru Management Istituțional Catedrala Marii Uniri, operă și autor 11 Profesor Dumbravă Tatiana Liceul de Arte ,,Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Profesor Dumbravă Cantemir Cătălin Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Alexandru Vaida-Voievod personalitate a Marii Uniri 13 Prof. Tudosoiu Daniel Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea Contribuţia Bisericii la Marea Unire 15 Prof. Ioniță Isabella-Elena Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea Activitatea personalităților culturale române din străinătate în sprijinul unirii din 1918 16 Prof. Ciucă Carmen Școala Gimnazială Malaia, jud. Vâlcea Alba Iulia, orașul Încoronării 19 Prof. Samoilă Daniela Mihaela Colegiul Național de Informatică „Matei Basarb” Râmnicu Vâlcea Armata română - apărătoarea Marii Uniri din 1918 21 Prof. Pădurețu Emil Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea Eroii războiului de întregire națională din orașul Berbești și cinstirea memoriei acestora 23 Prof. Amzuloiu Nicolae Liceul „Preda Buzescu”, Oraş Berbeşti, Judeţul Vâlcea Contribuția cultural-spirituală a Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 25 Profesor Nicola Vasile-Alexandru, Liceul „Preda Buzescu”, Berbești Sunt român , sunt european 26 Prof . înv preprimar Deaconu Elena Prof. înv primar Popescu Maria Școala Gimnazială Berislăvești Vasile Goldiş, strateg al Marii Unirii din 1918 28 Prof. Purice Corina Școala Gimnazială Nr.4 Râmnicu Vâlcea

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

Centenarul Marii Uniri 29 Prof. inv. preșcolar Vlasceanu Erika Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2/ G.P.N. ,,Lizuca,, Proiect educațional „Centenarul Marii Uniri în școala Gimnazială Costea Marinoiu” Ocnele Mari, decembrie 2017-decembrie 2018 30 Prof.înv.primar Trușcă Maria Prof. Dăncău Monica Școala Gimnazială .,,Costea Marinoiu,, Ocnele Mari, Jud.Vâlcea Alexandru Ioan Cuza – despre Mica Unire 32 Prof. înv. primar Dogaru Nicuța Aura Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Ecaterina Teodoroiu, figură exponențială în lupta pentru Unirea de la 1918 33 Pr. Prof. Liviu Lazăr Școala Gimnazială ,,Teodor Bălășel”- Ștefănești Iuliu Hossu-simbolul luptei pentru demnitate și Unire 35 Prof. Buduleci Daniela Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Primul fotograf al Marii Uniri 36 Profesor Nicola Sorina Liceul Preda Buzescu, Berbești Între confruntare și coabitare. Femeile din Vechiul Regat și războiul din spatele frontului. (1916-1918) 38 Prof. dr. Diaconu Maria Aurelia Școala Gimnazială “I. Gh. Duca” Râmnicu Vâlcea Marea Unire de la 1918. Formarea Romaniei Mari 39 Prof. înv. primar Mihăilă Elena Școala Gimnazială Măgura, Mihăești, jud. Vâlcea Centenarul Marii Uniri 41 Prof. Marinescu Andreea Lăcrămioara Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, Jud.Vâlcea O zi – un vis împlinit 42 Prof. înv. primar Bălana Dorina Liceul „Preda Buzescu” Berbești România la sfârşitul Primului Război Mondial 43 Prof. Tudosoiu Mihaela Școala Gimnazială „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea Marea Unire și sacrificiul economic 45 Prof. Manda Claudia Prof. Manda Mihai Școala Gimnazială „Take Ionescu”, Râmnicu Vâlcea Importanţa Unirii din 1918 în Economie 46 Prof. Mihai Sorina-Gabriela Liceul Tehnologic ”Ferdinand I’’ Râmnicu Vâlcea Repere privind petrolul românesc în Primul Război Mondial 47 Prof. Ulmeanu Dan Laurențiu Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Drăgășani

28.

29.

30.

Rolul incontestabil al Bisericii in realizarea Marei Uniri Ruxandra Boncan Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Râmnicu Vâlcea 1 Decembrie – Ziua Naţională a României Prof. Stanciu Elvira Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu,, Loc. Drăgășani Jud. Vâlcea Platforma video online Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Casa Corpului Didactic Vâlcea

49

50

51

Prof. Andra Bică Inspector Școlar General - Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Fiecare națiune trăiește momente astrale ale propriei istorii și existențe, iar în ceea ce privește națiunea noastră, intrarea în Primul Război Mondial, iar apoi desăvârșirea unui ideal afirmat de secole, care s-a întruchipat în forma României Mari, constituie evenimente care au influențat decisiv evoluția ulterioară a societății românești.

Fenomenele și procesele sociale s-au precipitat, la un moment dat elitele politice ale vremii au fost puse în situația de a opta, iar alegerile lor, care astăzi par a avea un temei rațional, în realitate s-au bazat pe o combinație de inspirație și raționalitate.

Privind lucrurile retrospectiv, decizia de a părăsi neutralitatea și de a poziționa România într-o anumită tabără militară a fost un act de mare curaj și viziune, iar printr-un astfel de demers oameni de stat al acelor vremuri au încercat să limiteze pierderile care erau inevitabile indiferent de calea aleasă.

Noi, cei de astăzi putem să ne pronunțăm asupra acestor evenimete post factum, avem posibilitatea de a extrage concluzii, puncte de vedere și să construim ipoteze, teorii mai mult sau mai puțin sofisticate. Însă, ceea ce este extrem de important pentru contemporani, dar mai ales pentru educatorii de astăzi, este ca să înțeleagă semnificațiile profunde ale acelor evenimente, învățămintele care decurg din ele, tâlcul pe care le pot avea pentru tânăra generație.

Dacă ne raportăm la documentele școlare, acestea afirmă explicit că menirea sistemului educațional este de a crea elevilor și tinerilor noștri o personalitate echilibrată, să le formeze competențe, atitudini și valori pentru ca acești să poată face față provocărilor și să se dezvolte într-o societate aflată într-o continuă schimbare. Situația este că de multe ori parcă ”uităm” de atitudini și valori, dimensiunea axiologică a demersului paideic este pusă între ”paranteze”, iar pregătirea și centrarea individului în lume se realizează strict cognitiv și pragmatic. O

58 | 7

MAI 2018

Centenarului pentru educatorii din secolul XXI.

asemenea abordare unilaterală este dăunătoare din punct de vedere pedagogic deoarece prin cunoaștere și crearea abilităților de control și adaptare la contextele sociale tânărul / elevul doar ”stăpânește”, face față situațiilor problematice, se afirmă din punctul de vedere a ceea ce numim reușită socială. Însă, este nevoie de ceva mai mult, prin profunzimea valorilor asimilate, prin tăria atitudinilor manifestate și puterea convingerilor pe care le are, tânărul / elevul are șanse de a se dezvolta, de a se transcende pe sine, de a se înscrie pe o traiectorie a creșterii și a desăvârșiri de sine.

Din punctul meu de vedere noi, contemporanii Centenarului Marii Uniri suntem niște privilegiați, în primul rând, prin faptul că trăim într-o societate liberă și pacificată, iar în al doilea rând prin faptul că putem să readucem în ”actualitate” marile personalități ale istoriei neamului românesc. Nevoia de modele este acută, iar o raportare la trecut este mai mult decât benefică, tinerii pot să fie inspirați de personalitatea regelui Ferdinad și al reginei Maria, al lui Ionel I.C Brătianu, iar lupta unioniștilor din Basarabia, Bucovina și Transilvania sunt exemple de dăruire și de sacrificiu în numele unor idei, valori și idealuri. Mai exact, faptele acestora sunt o dovadă a faptului că oamenii mari au puterea de se ridica și de a-și depăși propriile slabiciuni și de a se detașa de mizele mărunte ale vieții cotidiene, iar acest lucru este o confirmare a punctului de vedere exprimat de Isaiah Berlin, a faptului că lumea este pusă în mișcare de idei. Condiția este ca aceste idei să aibă aderenți, vehicule care să le disloce, iar apoi să le obiectiveze prin fapte și comportamente exemplare, numai în acest mod apar marii oameni de stat, care au puterea de a crea istoria și de a-i da acesteia un sens. În concluzie, acțiunile noastre pedagogice trebuie să valorifice învățămintele istoriei, ele trebuie integrate în cadrul demersurilor educaționale, fie că acestea au loc într-un cadru formal, sau informal.

Familiarizarea tinerilor cu istoria, cu faptele semnificative care s-au petrecut în trecut este o datorie, o obligație a tuturor cadrelor didactice. O educație într-un autentic spirit patriotic, prin care sunt asumate greșelile trecutului, dar și valorizate realizarile care au durat peste ani, poate contribui la dezvoltarea spiritului critic, a toleranței, dar și a atașamentului față de valorile prin care ne particularizăm în raport cu alte națiuni.

Nu este vorba de a crea un sentiment de superioritate în raport cu alte comunități naționale, ci de o reașezare și de o recâștigare a încrederii și a

Pag.

S

emnificația

ANUL CENTENAR

demnității de fi diferiți, de a conștientiza că suntem părtași ai unor valori comune ale umanității.

Bibliografie 1. Legea nr 1, 2011; 2. Cristea Sorin, Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Iași, 2010; 3. Keith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2013:

E

ducația

morală și educație patriotică

Prof. Dr. Adrian Luca Director Casa Corpului Didactiv Vâlcea

Pag.

Educația morală reprezintă una din dimensiunile cele mai profunde a activității de formare-dezvoltare a personalității, lucru ce se realizează din perspectiva valorilor etice, morale.

Unii autori consideră că acest tip de formare constituie educația însăși, ea angajează moralitatea individului, contribuie la formare conștiinței morale, din care apoi rezultă comportamentul etic, formarea obișnuințelor și a deprinderilor morale.

Conținutul educației morale vizează formarea unor competențe care are un conținut pronunțat social exprimându-se prin educația moral civică, care are ca teme ce țin de educația patriotică, cea democratică, educația pentru muncă și comunitate, etc.

Centenarul Marii Uniri poate fi un ”pretext”, poate genera prilejuri prin intermediul cărora sunt create contexte educaționale în care elevilor le sunt create / dezvoltate atitudini moral patriotice, respectiv capacități de interiorizare a unor valori specifice comunității noastre naționale.

Alasdair MacIntyre este un gânditor moral care distinge între două teorii morale concurente, și anume: emotivismul și comunitarismul. Gânditorul scoțian formulează argumente critice împotriva emotivismului, care nu poate oferi un temei rațional, din punctul său de vedere, comportamentului moral. Emotivismul își are originile în Iluminism, acesta pune accentul pe individ și individualitate,

8 | 58

fundamentează principiile morale pe factori care sunt constitutivi subiectivității umane, tocmai din acest motiv în plan etic Iluminismul nu poate oferi un referențial obiectiv și în acest fel apar și se dezvoltă disputele și incoerențele de ordin moral. În schimb, comunitarismul este o teorie etică de inspirație aristotelică, el are o semnificație teleologică, iar convingerea susținătorilor săi este că oamenii sunt capabili să trăiască în așa fel încât viețile lor să aibă scopuri care transcend propriei subiectivități. În ce privește libertatea, MacIntyre reia postulatele aristotelice, potrivit cărora libertatea nu se reduce la protejarea unui spațiu privat, ci devine realitate atunci când individul participă din plin la cadrul natural, autentic al unei comunități.

De aceea, o politică bună nu poate fi imaginată decât în cadrul comunității. Mai exact, fiecare dintre noi suntem purtătorii unei istorii personale, iar limba este modalitatea prin care ne interiorizăm și apoi creăm o lume, limba și istoria sunt factorii care ne permit să aspirăm, să căutăm un bine comun, iar idealul unei viați bune, cu o semnificație morală nu mai este o iluzie.

Acest articol nu este menit să justifice superioritatea sau preeminența uneia dintre cele două concepții etice, însă demersul educativ este un bun public, iar printre funcțiile sale este și aceea de a crea elevilor / tinerilor atitudini și valori care să le potențeze abilitățile și competențele intelectuale și practice. Sentimentul apartenenței la comunitate este nu numai un ideal, ci mai ales o necesitate, numai prin atașamentul față de valorile și tradițiile comunității elevii își conștientizează propria valoare, iar acest demers este validat prin raportarea la ceilalți, prin afirmarea propriilor principii. Practic nu este vorba de o competiție cu alte comunități umane, însă fiecare națiune prin propria sa istorie și limbă, prin intermediul valorilor pe care le prețuiește creează un mod de viață unic prin care își asigură dăinuirea în timp.

Patriotismul reprezintă una din trăsăturile fundamentale ale personalității fiecărui om. Massmedia și politicile neinspirate au avut grijă mulți ani la rând să distrugă atașamentul omului de rând față de pământul natal, aprecierea și respectarea tradițiilor acumulate de-a lungul istoriei, a limbii și culturii precum și încrederea în viitorul și prosperitatea ei. Patriotismul nu trebuie confundat cu xenofobia, cu ura celuilalt, cu distrugerea alterității.

Dimpotrivă, a-ți iubi pământul natal nu este egal cu marginalizarea minorităților sau cu ostilitatea

1. Alasdair MacIntyer, Tratat de morală.

După virtute, Editura Humanitas, București, 1998; 2. Cristea Sorin, Curriculum Pedagogic – Conținuturile generale ale educație, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008; 3. Keith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2013;

României înainte de Marea Unire.

Prof. Dobrete Adina Inspector Școlar pentru Management Istituțional Economia României în perioada de dinaintea Primului Război Mondial a fost una predominat agrară, cu toate eforturile elitei politice de a moderniza economia și de a compatibiliza cu cea a Europei de occidentale, România nu a fost în măsură să dezvolte pe deplin ramurile industriale moderne ale vremii. De asemenea, în ceea ce privește politicile comerciale, în perioada dintre câștigarea independenței față de Imperiul Otoman și pâna la Primul Război Mondial s-au înregistrat două perioade distincte: Politica liberului schimb În Romania ea s-a concretizat, așa după cum am mai spus, prin încheierea unei prime convenții comerciale cu Austro-Ungaria în 1875 și pusă în aplicare în anul următor pentru o perioadă de mai mulți ani între 1876 – 1886. Ceea ce a fost insă grav în cazul României a fost influența nefastă a convenției asupra sectorului industrial. Conform principiilor acestei convenții, pătrunderea nestingherită a produselor industriale austro-ungare pe piața românească a determinat o îngustare a acesteia, constituindu-se într-un factor de blocare a demarajului industrial. Întreprinderi industriale create au mari dificultăți în activitatea lor, iar unele dintre ele iși închid chiar porțile. În același timp, pe alt plan, nici exportul românesc de cereale și alte produse agricole (animaliere) nu avea condiții mai bune de desfacere pe piața austro-ungară, datorită atitudinii marilor producători agricoli (moșierii maghiari) din imperiu. În aceste condiții, convenția nu mai este reînnoita, încheindu-se astfel etapa liberului schimb, care s-a dovedit a fi nefastă pentrru interesele economice ale României acelei perioade.

Politica protecționistă Protecționismul era opus liberului schimb, apăra piața interna de pătrunderea mărfurilor străine, constituia o condiție indispensabilă prin care se putea trece la crearea unei industrii proprii. Chiar în anul 1886, guvernul român adoptă primul tarif general protecționist ( modificat în 1891 si 1893).

Trebuie subliniat că din punct de vedere strict al

58 | 9

MAI 2018

Bibliografie

S

ituația economică

Pag.

față de străinătatea, iar sistemul educațional prin finalitățile ei trebuie să contribuie la formarea morală și patriotică a elevilor. Acceptarea diversității, toleranța și respectul față de alte moduri de viață, recunoașterea incomensurabilității valorilor care contribuie la fundamentarea coeziunii sociale nu pot decât să îmbogățească viața oamenilor contribuind, astfel la potențarea cooperării sociale.

Unul din rosturile educației este de a reconstrui atașamentul față de comunitatea din care tinerii fac parte, însă acest lucru este este dificil de realizat în era globalizării în care tehnologia informațională conectează indivizii aparținând diferitelor culturi.

O astfel de întreprindere este extrem de dificilă în condițiile date, dar ea poate fi realizată numai prin efortul și angajamentul oamenilor școlii, prin antrenarea tuturor actorilor implicați într-o autentică educație moral-patriotică.

ANUL CENTENAR Pag.

protecționismului vamal, acest tarif aplica, pentru un număr de 600 de articole, un nivel moderat al taxelor vamale. El apăra ramurile industriale (ușoară, alimentară) care iși aveau baza de materii prime în țară.

Cu toate acestea, el a avut o importanța deosebită. În primul rând, a asigurat o protecție mai consecventă și completă a pieței interne, în al doilea rând a asigurat o bază mai echitabilă, mai favorabilă a intereselor românești, în încheierea unor convenții comerciale cu diferite state. De asemenea, nu este lipsit de importanța și faptul că taxele vamale s-au constituit într-o sumă de venituri însemnate pentru bugetul statului. Mai târziu, în 1904 este adoptat un nou tarif general ( pus în aplicare după 1906 ), cunoscut sub numele de tariful Costinescu. De această dată, nivelul protecției vamale este mai ridicat (10 –25% ad valorem). La adăpostul acestei măsuri menite a crea o barieră vamală eficientă, au fost adoptate o serie de măsuri de politică industrială menite a stimula înființarea de întreprinderi industriale. De această dată este vorba de masuri vizând ansamblul industriei. Astfel, chiar in anul următor adoptării tarifului vamal din 1886, se adoptă prima lege cu caracter general: Măsuri generale pentru a veni in ajutorul industriei naționale.

Adoptata in unanimitate de ambele Camere ale Parlamentului ( Camera Deputatilor și Senat ), legea din 1887 a urmărit două direcții principale: a.

Dimensionarea întreprinderilor înființate, prin impunerea unei condiții minime de capital 50.000 lei și de un număr de angajati (2 5 lucratori ); b.

Crearea unei forțe de muncă românesti calificate prin condiția ca, in termen de cinci ani, două treimi din angajați să fie cetățeni români și cu calificare profesională înaltă; În contextul general-economic al perioadei, condițiile cuprinse în această lege (mai ales cea de capital ) a favorizat net capitalul străin și ceea ce am putea numi industria “mare”. Ea s-a aflat în vigoare timp de 25 de ani. Astfel că, în anul 1912 se adoptă o noua măsura legislativă de aceeași anvergură. Mai întâi se renunță la condiția de capital introducânduse condiții minime pentru industria mare: utilizarea unei mașini cu o putere de 5 CP și 20 salariați în întreprindere. În al doilea rând, legea a avut o sferă de cuprindere mai mare, căci are in vedere și sectorul micii producții, sau chiar a producției meșteșugărești.

Astfel, erau încurajati meseriașii care aveau minimum patru salariați (era o dimensiune mare a atelierelor meșteșugărești din România), sau cooperativele de meseriași cu un capital minim de 2000 lei, sau 20

10 | 58

salariați. În al treilea rând, avantajele erau diferențiate după felul materiei prime utilizate: pe o perioada de 30 de ani, dacă erau materii prime din țară și 21 de ani dacă erau din import. Începuturile pătrunderii mașinismului s-au derulat, încă la mijlocul sec. al XIX-lea, dar expansiunea sa a fost lentă pâna la adoptarea politicii protecționiste. Cu toate acestea, el este destul de semnificativ, chiar și la sfârșitul perioadei liberului schimb ( 1886 ). După unele date statistice erau 236 întreprinderi mai mari, cu deosebire în industria cimentului, zahărului, pielăriei, hârtiei. Dupa 1886, structura industrială se diversifică și se consolidează.

Ritmul înființării de întreprinderi crește rapid: de la 8,2 unități pe an între 1866 și 1886, s-a ajuns la 21 unități între 1893 si 1906, ca după 1906 să se obțină un ritm de înființare de 63 de unități pe an. În concluzie, chiar dacă țara noastră nu a reusit să se modernizeze pe deplin, totuși despriderea de Imperiul Otoman, unirea Principatelor Române, iar apoi crearea Regatului România au constituit premise importante pentru dezvoltarea modernă a României, atât din punct de vedere economic, dar și social, politic și cultural.

Bibliografie 1. Amalia Pandelică, Companii multinaţionale. Strategii de marketing, Editura Economică, 2006; 2. I. Cătoiu, N. Teodorescu Comportamentul consumatorului. Teorie şi practică, Editura Economică, 1997; 3. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, Dicţionar de economie, Ediţia a II-a, Editura Economica, Bucureşti, 2003;

Profesor Dumbravă Tatiana Liceul de Arte ,,Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Profesor Dumbravă Cantemir Cătălin Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Unirea tuturor românilor, visul secular împlinit numai pentru o scurtă perioadă( la finele secolului al XVI-lea - anul 1600 și parțial, în anul,1859), devine o certitudine pentru noi și pentru întreaga lume, odată cu încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, în data de 15 octombrie 1922, Alba Iulia.

Eveniment reevocator pentru toate ce preced data, 1decembrie 1918, Alba Iulia. Capitala transilvăneană a devenit locul unde Marea Unire, năzuința românilor de-a lungul vremurilor, pentru care mulți au plătit prețul suprem, s-a concretizat în eveniment istoric.

Permanență a conștiinței naționale, Alba Iulia, o capitală simbol al unirii, a țării reîntregită sub un singur domnitor, Mihai Viteazul „voievod și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei”, România Mare sub domnia Regelui Ferdinand I. Istoria acestui oraș este mereu retrăită prin analiza vizuală, o analiză la îndemâna privitorului, a valorilor de patrimoniu național, a monumentelor istorice- arhitecturale.

Ne-am propus o reconsiderare a unei valori de patrimoniu imobil, istoric și artistic , Catedrala Marii Unirii, Catedrala Reîntregirii sau Catedrala încoronării, simbol de perenitate tradiționalnațională, în înțelesul cel mai bun, istoric și cultural. prin intermediul autorului propriu-zis, arhitectul catedralei.

Locul proiecției unei arhitecturi, catedrală ortodoxă, în incinta cetății Alba Carolina, impunea o intervenție asupra morfologiei și structurii vechii cetăți, inserția unor volume arhitecturale, reconfigurarea sitului arheologic - arhitectural, materialități și un stil specific și diferit alături de alte materialități și forme stilistice, înlăturarea unora arhitecturi istoricizate și valori de patrimoniu. Intervenția nu putea să fie dictată de o strictă necesitate, imperativă din partea suveranului sau ,,voință guvernamentală,,

58 | 11

MAI 2018

Marii Uniri, operă și autor

pentru ceremonialul de încoronare. În acest sens argumentăm că, Bucureștiul a fost capitala propriuzisă, administrativă, a României Mari . Scopul trebuia bine definit și argumentat iar soluția intervenției trebuia gândita să fie acceptată și motivată și de generațiile viitoare. Decizia și asumarea ei, în acest caz, nu putea să fie singulară. Pentru soluționare, documentele vremii consemnează, alcătuirea și componența comisiei delegată de guvern și rege, să pregătească evenimentul. Comisia pentru organizarea evenimentului Încoronarea Suveranilor a fost întocmită în iunie,1920 și cuprindea personalități politice și culturale ale vremii1. Deciziile comisiei au fost întotdeauna făcute cunoscute public prin presă și dezbateri publice. Așezarea unui ansamblu arhitectural pe latura vestică a vechii cetăți din Alba Iulia s-a făcut pe un considerent istoric, intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în cetate, cât și tradițional simbolică, alăturarea de o valoare istorică și artistică, inestimabilă a artei feudale din Transilvania, un alt simbol național, Catedrala Romano-Catolică, Sfântul Mihail.

Toate aceste mențiuni precum și alte considerente, multe de ordin practic, au contribuit la receptarea astăzi, a unui mesaj de imbold național transmis de către înaintași peste decenii .Simbol al continuității, spiritualității și culturii românești, s-au gândit propunerile cu privire la proiectul Catedralei Încoronării și locul acesteia, în configurația cetății Alba Iulia. Multe dintre propunerile comisiei au fost la îndemnul lui Nicolae Iorga, membru în comisia de organizare a evenimentului din anul, 1922.

Marele istoric, un simbol național, contemporan evenimentelor legate de Marea Unire, conferă mesajului, Catedrala Reîntregirii, caracterului unitar național și al adevărului istoric.

Ctitorii edificiului sunt Regele Ferdinand I și Regina Maria. Sprijinul acordat proiectului de Casa Regală a fost şi financiar și moral. Regele a urmărit de aproape deciziile comisiei și desfășurarea lucrărilor, începând cu 28 aprilie 1921, a doua zi de Paști, prin repetate vizite pe șantierul de la Alba Iulia. Ctitoria s-a voit și este un dar de recunoștință adus de Casa Regală poporului român pentru contribuția eroică de a-și îndeplini idealul secular.

Arhitectul catedralei, membru al comisiei încă de la înființare, este Victor G. Stephănescu. Ceea ce l-a recomandat pe Victor G. Stephănescu, membru al Comisiei pentru organizarea evenimentului Încoronarea Suveranilor și tot el, să întocmească planurilor pentru Catedrala încoronării, a fost

Pag.

C

atedrala

ANUL CENTENAR Pag.

profesionalismul și personalitatea acestui mare arhitect român.

De mult uitat, Victor G. Stephănescu este un arhitect ale cărui realizări arhitecturale cu caracter monumental în forme naționale românești, deschise de arhitectul Ion Mincu, inițiatorul stilului numit neoromânesc, marchează arhitectura națională de la începutul secolului XX. Între arhitecturile proiectate și ridicate sub îndrumarea sa, semnificative pentru conturarea valorii sale profesionale, se numără: Institutul Geologic (între 1906 și 1908), Cercul Militar (1912), fațada și una din lateralele Gării de Nord(1913), Gara Cotroceni, Corpul de gardă de la Arcul de Triumf, Biserica Anglicană – toate în București. În seria lucrărilor ridicate după proiectele sale în țară, amintim, în primul rând, Moscheea și Muzeul Național de Istorie din Constanța(1907 și 1910), silozurile portului Constanța și a digului, Casinoul din Mamaia, Palatul Reginei Maria de la Balcic. Victor G.Stephănescu s-a distins ca un student de excepție al Școlii Speciale de Arhitectură din Paris, premiat cu Premiul Amfiteatrul în 1900 de către aceasta și absolvind în anul 1901.

Declarat arhitect diplomat al Școlii Speciale de Arhitectură din Paris îi este echivalată această diplomă de Consiliul profesoral al Academiei de Arhitectură din București, prezidat de ilustrul arhitect Petre Antonescu , pe baza Înaltului Decret Regal din 8 august 1912. La 1iunie 1934 Victor G. Stephănescu primește diploma de arhitect național.

După studiile de la Paris, arhitectul este mai întâi profesor de liceu și din 1904 profesor la Academia de Arte Frumoase din București. Aprecieri elogioase din parte contemporanilor le-a primit cu ocazia numiri arhitect-șef (între ani 1905și 1906) al expoziției jubiliare ,40 ani de domnie al Regelui Carol I. Cu această ocazie arhitectul Victor G. Stephănescu este autorul a două dintre cele mai reușite opere arhitecturale concepute în stil neoromânesc nealterate de elemente eclectice sau exagerări, stil care îl va caracteriza pe parcursul întregii cariere: Pavilionul Regal din parcul Carol, și Palatul Artelor(împreună cu arhitectul Ștefan Burcu) devenit din 1919, Muzeul Militar până în anul 1937 când este distrus de un incendiu. Memoria fotografică încă mai păstrează aceste opere. Pasionat și de fotografie , Victor G. Stephănescu a fost un apropiat al cunoscutului artist fotograf Belu. Muzeul Național de Istorie a României păstrează adunate în trei volume fotografii realizate de arhitect. Pentru prestația deosebită de care a dat dovadă la buna

12 | 58

desfășurare a expoziției din 1906, Regele Carol I, ca semn de prețuire, îi lasă testamentar un ceas cu capace de argint, placate cu email roșu și cu cifrul Regelui. Între 1907 și 1916 deține pe lângă funcția de arhitect și pe cea de director tehnic al Teatrului Național din București, la a cărui renovare contribuie în 1908. După participarea la războiul de întregirea neamului din 1916-1919, cu gradul de căpitan, îl regăsim pe arhitect, până la pensionarea sa din anul 1936-arhitect șef la Căile Ferate Române, inspector general clasa I din 1926. Până în anul 1948, cu doi ani înainte de moarte, arhitectul Victor G. Stephănescu a fost membru permanent al Comisiei Monumentelor Istorice. În acest an, 2018, Anul Centenar al Marii Uniri, dintre toate operele pe care le datorăm acestui mare român, cea mai monumentală este Catedrala încoronării de la Alba Iulia. S-a conceput și proiectat actuala Catedrală a Reîntregirii pe locul vechii bisericuțe a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia. Prototipul ales pentru catedrală a fost Biserica domnească din Târgoviște (1585) ctitorită de Petru Cercel( fratele lui Mihai Viteazul) care la rândul ei, avea ca model, Mitropolia din Târgoviște ctitorită de voievodul Neagoe Basarab. Prin planul catedralei de cruce greacă înscrisă, arhitectul sublinia ortodoxia bizantină preluată de voievozi, domnitori și poporul român ca adevărată cale a credinței creștine. Mai mult ca și sigur, în acest demers, se evidențiază atenția arhitectului la propunerile lui Nicolae Iorga. Așa încât, afirmația făcută de Grigore Ionescu, unul dintre cei mai prestigioși arhitecți și istoric al arhitecturii din România, cum că, Victor G. Stephănescu s-a abătut de la tradițiile stilului neoromânesc, este nefondată. Mare parte din detaliile proiectate de Victor G. Stephănescu pentru ansamblul catedralei au fost realizate după anul 1922. Costin Petrescu, autorul frescelor cu caracter sacru dar și al portretelor votive, își începe lucrul din 1922 și finalizează în 1925. La alte detalii s-a renunțat precum statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I între turnul clopotniță și catedrală.

Sub aspectul unei mânăstiri ansamblul arhitectural al catedralei, definit în piatră, cărămidă și beton armat, a fost menită să rămână un exemplu de dăruire profesională motivate de înțelesul profund al unui simbol național care să dăinuie.

A

lexandru

Vaida-Voievod personalitate a Marii Uniri

Schiță- proiect,desen realizat de Victor G. Stephănescu Foto: w.w.w.mnir.ro Bibliografie 1. Gheorghe Anghel ,,,De la vechea Mitropolie ortodoxă a Transilvaniei la Episcopia de Alba- Iulia”, Alba-Iulia,1993 2. Carmen Antoneta Stoianov, ,,George Stephănescu”, București,1981 3. Grigore Ionescu, ,,Ghid istoric și artistic, București “,București,1938 4. Grigore Ionescu, ,,Istoria arhitecturii în România” , vol. II, București,1965 5. ***, ,,Testamentul Regelui Carol I.Textul în extenso și un condicil “, București,1915

58 | 13

Pag.

Arhitectul,Victor G. Stephănescu(1916-1919), Foto: w.w.w.mnir.ro

S-a născut într-o familie românească veche şi bogată care se înrudea cu mari personalităţi politice şi bisericeşti din trecutul Transilvaniei, cu episcopul Ioan Bob şi cu Ioan Lemény urmaşul acestuia, iar bunicul său era Alexandru Bohăţel, participant la revoluţia de la 1848. Strămoşii săi erau din Gîrbou şi fuseseră înnobilaţi la 15 noiembrie 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, motiv pentru care şi-a adăugat la nume titlul de Voevod. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mişcarea naţională a românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material şi moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu. Şcoala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistriţa şi Braşov unde s-a format intelectual întrun mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Viena. A fost membru al organizaţiei studenţeşti „România jună”, devenind preşedintele acesteia.

La vârsta de douăzeci de ani s-a angajat în mişcarea naţională alături de colegii săi de la universitate.

Asupra lor a avut o influenţă aparte juristul şi politicianul Aurel C. Popovici care se afla la studii în oraşul Graz. Alexandru Vaida-Voevod a colaborat cu Aurel C. Popovici la elaborarea în 1891 a „Replicii” junimii academice române către studenţii maghiari ca răspuns la „Memoriul” studenţilor maghiari de la universităţile din Budapesta şi Cluj. „Replica” s-a bucurat de succes în rândul opiniei publice internaţionale, iar în 1892 a fost tipărită în cinci limbi de circulaţie europeană. Prin acest document, bazat pe legile şi datele statistice oficiale ale statului maghiar erau evocate autonomia naţională, federalismul şi separarea românilor şi a ungurilor din punct de vedere politic, astfel încât fiecare să aibă propriul teritoriu naţional în cadrul Imperiului Habsburgic. În 1893 a vizitat România şi a luat parte la Sibiu la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, partid de

MAI 2018

Prof. Tudosoiu Daniel Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea

ANUL CENTENAR Pag.

care şi-a legat destinul. La Conferinţa de la Sibiu, preşedinte al partidului a fost ales dr. Ioan Raţiu şi s-a hotărât elaborarea unui „Memorandum” al românilor, adresat împăratului de la Viena. „Memorandumul” a fost redactat pentru a susţine revendicările românilor din imperiu şi a denunţa politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta.

Alexandru Vaida-Voevod a asistat la elaborarea proiectului de către Iuliu Coroianu în casa bunicului său, Alexandru Bohăţel. Împăratul Franz Joseph a refuzat să acorde o audienţă delegaţiei, iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată.

A făcut parte dintr-un Comitet Naţional care a ţinut locul celor întemniţaţi, iar pe manifestul lansat în timpul procesului de la Cluj apare semnătura sa, alături de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist şi-a început-o la ziarul „Dreptatea” din Timişoara. În 1896, Vaida a reuşit să-i determine pe colegii săi români de la Universitatea din Viena să pregătească manifestaţiile împotriva Mileniului, sărbătoare a Ungariei care marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul ţării. Iniţiativa studenţească a fost sprijinită de cercurile naţionaliste austriece şi de presa vieneză. A reuşit să mobilizeze studenţimea pentru a lua parte la trei adunări de protest la Universitate, în sala Wimberger şi în Prater. În 1899, după terminarea studiilor, a început să practice medicina, în timp desfăşurând şi o activitate în cadrul Partidului Naţional Român, unde s-a situat până la moartea lui Ioan Raţiu în gruparea care îl susţinea pe preşedinte.

După închegarea mişcării neoactiviste din jurul ziarului „Libertatea” apărut la Orăştie, a trecut în tabăra curentului politic decis să reorganizeze partidul şi să adopte un program nou corespunzător schimbărilor care s-au produs în imperiu şi în societatea românească. Lider marcant al Partidului Naţional Român, Vaida este numit ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea Unire. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, PNR a obţinut 169 mandate de deputat şi 76 mandate de senator, cel mai mare număr dintre partidele participante. Nici un partid nu a reuşit să obţină majoritatea mandatelor pentru a susţine un Consiliu de miniştri, astfel că se impunea formarea unei coaliţii. În acest sens, pe 25 noiembrie 1919 s-a format Blocul Parlamentar. Iniţial, regele Ferdinand l-a solicitat pe Iuliu Maniu să prezideze noul guvern, însă acesta a refuzat pe motiv că nu vorbea suficient de bine limba franceză, limba oficială a Conferinţei

14 | 58

de Pace de la Paris. În realitate, fruntaşul ardelean nu dorea să-şi lege numele de semnarea Tratatului cu Austria, a cărui tergiversare dura de mai bine de şase luni. Prin acesta, Marile Puteri urmăreau să-şi creeze baza legală pentru a interveni în treburile interne ale României, sub pretextul supravegherii modului cum erau respectate drepturile minorităţilor naţionale. În cele din urmă, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcătuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepreşedinte al PNR, în timp ce Iuliu Maniu şi-a păstrat funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent.

Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifică legile prin care se consfinţea Marea Unire. Pe 10 ianuarie 1920, primul ministru a fost nevoit să plece în străinătate pentru a obţinea recunoaşterea internaţională a actelor unirii. Astfel, el nu şi-a mai putut exercita prerogativele, iar în locul său a rămas Ştefan Cicio Pop. Vaida nu a mai reuşit să revină în fruntea guvernului său, căci manevrele politice ale lui Brătianu au determinat căderea acestuia. Pe 10 octombrie 1926 are loc istorica fuziune dintre PNR şi PŢ, noua formaţiune intitulându-se Partidul Naţional Ţărănesc. Vaida-Voevod se impune imediat ca unul dintre liderii acestui partid. În prima parte a guvernării naţional-ţărăniste (1928 - 1931), Vaida-Voevod este numit ministru de Interne (10 noiembrie 1928 - 8 octombrie1930, cu o scurtă pauză între 7- 13 iunie, în perioada restauraţiei carliste). PNŢ este chemat di nou la putere pe 6 iunie 1932 cu Alexandru Vaida-Voevod ca prim-ministru, deoarece Maniu se autosuspendase de la conducerea partidului pentru a lupta împotriva camarilei regale. După ce la alegerile parlamentare din iulie 1932, PNŢ a câştigat cu greu alegerile, deşi se afla la putere (40,3% din voturi ), Iuliu Maniu a decis să revină la conducerea formaţiunii. După unele neînţelegeri cu Nicolae Titulescu, Vaida-Voevod şi-a depus mandatul la 17 octombrie.

Bibliografie 1. Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007 2. Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

Prof. Ioniță Isabella-Elena Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea Marea Unire din 1918 a fost rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale, practic a întregului popor. De asemenea, a contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de personalităţi precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Acestora li s-au alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii româneşti - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări etc. - care s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate.

De exemplu, pentru Transilvania amintim aici numele profesorilor teologi Nicolae Bălan (viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir de la Sibiu; la Caransebeş pe Episcopul Miron Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu; la Oradea pe vicarul Român Ciorogariu şi secretarul Aurelian Magieru; la Arad pe Ioan Papp; la Lugoj protopopul Gh. Popovici etc.; din rândul clerului greco-catolic transilvănean amintim pe Iuliu Hossu, Dimitrie Radu, Valeriu Frenţiu, Ioan Bob, Vasile Hossu, Victor Mihali şi alţii. Pentru unitate naţională militau şi periodicele vremii: „Telegraful român” (Sibiu), „Biserica şi şcoala” (Arad), „Foaia diocezană” (Caransebeş), „Cuvântul Moldovenesc” (Chişînău), „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi) şi altele. Întreaga Biserică românească - cler şi popor - şi-a adus contribuţia la lupta de emancipare a naţiunii române şi la îndeplinirea unui ideal vechi de multe veacuri unirea tuturor românilor într-un singur stat. Oamenii Bisericii au acţionat prin cuvânt şi faptă, prin predică şi pastorală, prin îndemn şi acţiune directă, prin luptă şi implicare la realizarea Unirii din 1918.

Delegații Bisericii la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia La Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut că delegați de drept: 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegați ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 protopopi, câte un reprezentant al Institutelor

58 | 15

MAI 2018

Bisericii la Marea Unire

pedagogice, câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici. În curgerea vremii, slujitorii Bisericii româneşti Ortodoxe s-au identificat mereu cu năzuinţele poporului nostru de dreptate socială, independenţă, libertate şi unitate naţională, au participat, prin „cuvânt şi faptă”, la marile evenimente din istoria neamului nostru, înscriindu-şi numele cu litere de aur în „Cartea vieţii” poporului român. Astfel, sub pelerină Bisericii cultură şi spiritualitatea românească au putut creşte, aducând roade bune la vremea cuvenită; în tindă Bisericii, pentru o lungă perioadă de timp, şcoala românească s-a putut dezvoltă; sub oblăduirea ei, patrioţii români şi-au exprimat ideile; cu rugăciunea şi binecuvântarea ei soldaţii români şi toţi luptătorii pentru unitate au reuşit să ducă la îndeplinire idealurile lor.

Atunci când poporul şi ţara au cerut-o, Biserica noastră străbună şi-a adus contribuţia, depunând toată strădania, clericii, monahii, înalta ierarhie în frunte cu Mitropolitul Pimen - devenit atunci şi Preşedinte al Sfântului Sinod -, Miron Cristea, pe atunci Episcop al Caransebeşului, Nicolae Bălan, profesor de teologie la Sibiu în acea vreme, şi alţii. În ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, clopotele bisericilor româneşti din Albă-Iulia chemau la slujba „învierii” şi „unirii” neamului nostru; aici s-au săvârşit Sfânta Liturghie şi Te Deum-uri. După slujbă s-a întrunit Adunarea naţională constituantă, la care au participat cei 1.228 delegaţi oficiali pentru a vota unirea. După îndeplinirea tuturor formelor de votare (de alegere a comisiei de validare a mandatelor) a fost ales Biroul Marii Adunări Naţionale ce avea trei preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului şi Demetriu Radu al Oradiei. Între vorbitorii de la tribunele rânduite pe câmpul lui Horea se numără şi slujitori ai Bisericii româneşti.

De pildă, Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului, amintea de suferinţele românilor transilvăneni şi de lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate, din rândul cărora n-au lipsit nici clericii Bisericii româneşti. După ce ierarhul pomenit arăta că acum nu ne putem gândi la altceva decât la „Unirea cu scumpă noastră Românie”, alipindu-i întreg pământul strămoşesc... şi că... idealul suprem al fiecărui popor ce locuieşte pe un teritoriu compact trebuie să fie „unitatea să naţională şi politică”, încheie prin mişcătoarele cuvinte: „Simţesc că astăzi prin glasul

Pag.

C

ontribuţia

ANUL CENTENAR Pag.

nostru unanim vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, că să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească...”. Într-adevăr, prin acest important moment istoric s-a împlinit dorinţa de veacuri a românilor de a fi uniţi într-o singură ţară, iar mai târziu liberi şi independenţi, stăpâni pe propriile lor idealuri şi destine. În această memorabilă zi de 1 Decembrie 1918 în toate localităţile din Transilvania, clerul Bisericii româneşti a săvârşit slujbe, arătând credincioşilor lor importanţa marelui act înfăptuit în cetatea lui Mihai Viteazul, Albă Iulia.

Marea Unire, manifestarea unității de credință a românilor Biserica românească a fost întotdeauna legată de soarta poporului român. Este uşor de remarcat faptul că ori de câte ori în viaţa poporului român a existat un moment de răscruce, ori când s-au împlinit idealuri scumpe tuturor românilor, atunci şi în viaţa Bisericii româneşti au avut loc mutaţii ce au generat emulaţii spirituale şi împliniri bisericeşti. Astfel, întemeierea statelor feudale româneşti a fost urmată în plan bisericesc de întemeierea mitropoliilor româneşti, la Suceava şi Argeş. Aşa cum unirea Moldovei şi Ţării Româneşti din 1859 a fost imediat urmată de unirea celor două Biserici Ortodoxe sub un mitropolit primat.

Iar cucerirea independenţei naţionale în 1877-1878 şi recunoaşterea ei internaţională a fost urmată în 1885 de recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Un fapt cu semnificaţii asemănătoare s-a întâmplat şi după Marea Unire din 1918, care a fost urmată de unificarea Bisericilor Ortodoxe surori din teritoriile reunite cu Ţara şi din Vechiul Regat şi de ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la statutul de Patriarhie (1925).

Se observă foarte clar că fiecare obiectiv politic realizat de români este urmat în mod expres şi de unul pe linie bisericească, pentru că în felul acesta Biserica Ortodoxă Română să fie alături de statul naţional românesc în demersurile acestuia de unitate şi propăşire. Mai mult decât atât, nici o realizare politică sau socială nu ar fi intrat la inima poporului român dacă această nu ar fi fost completată şi de o împlinire bisericească. De asemenea, în istorie, statornicia şi puterea unui stat era recunoscută şi prin puterea bisericească a poporului său. În istoria noastră mitropolitul ţării se află în permanenţă de-a dreapta domnului, sfătuindu-l şi sprijinindu-l.

Aceeaşi simfonie a relaţiilor Stat-Biserică va putea fi observată şi la momentul 1 Decembrie 1918, precum şi ulterior.

Anul 1918 a reprezentat în istoria poporului

16 | 58

nostru anul marilor sale realizări pe tărâm naţional, încununarea victorioasă a unui lung şir de aşteptări şi de renunţări, de lupte şi de sacrificii pentru un crez, pentru un ideal: desăvârşirea statului naţional unitar. Înfăptuitorul Marii Uniri din 1918 a fost poporul român, iar Biserica Ortodoxă Română a contribuit la înfăptuirea acestui ideal naţional.

Bibliografie 1. Adrian Ignat, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Editura Universitară, Bucureşti, 2011 2. www.ziarullumina.ro

A

ctivitatea

personalităților culturale române din străinătate în sprijinul unirii din 1918 Prof. Ciucă Carmen Școala Gimnazială Malaia, jud. Vâlcea În timpul războiului de reîntregire națională, reprezentanți de seamă ai vieții culturale românești ca Vasile Lucaciu, Simion Mândrescu, G.G. Mironescu, Take și Thoma Ionescu, G. Moroianu, V. Stoica și mulți alții au desfășurat o activitate prodigioasă în străinătate. Prin conferințe de presă, broșuri, organizarea unor manifestații publice, ei au lămurit guvernele și opinia publică din Franța, Italia, Anglia, Rusia, S.U.A., cu privire la caracterul de eliberare și reîntregire națională al războiului purtat de România, asupra legimității și necesității realizării idealului de unitate politico-națională al poporului român, asupra sacrificiilor, eforturilor și jertfelor acestuia pentru înfăptuirea visului de milenii al tuturor românilor. În Franța se găseaua vreo 70 de personalități române care acționau în sprijinul cauzei naționale, între care prof. Traian Lalescu, prof. dr. Thoma Ionescu, fost rector al Universității din București, Dumitru Drăghicescu, prof. Ioan Ursu, prof. O.

58 | 17

MAI 2018

română, propagandă susținută și de ofițeri francezi, precum: Th. Massou, Brunnel, Charles Rateau, etc. Îndată după înființare, Comitetul național al românilor a preluat oficial misiunea de organizare a corpului de voluntari, gen. Iliescu fiind însărcinat cu organizarea corpurilor de voluntari în Franța și în Italia. Deși s-au făcut demersuri insistente, guvernul francez a aprobat tardiv cererea diasporei românești de a i se permite constituirea legiunii, de abia cu câteva zile înainte de încheirea armistițiului s-a obținut aprobarea solicitată. În Franța existau două organizații care militau pentru același scop final, Liga culturală patronată de Vasile Lucaciu și Comitetul național al românilor, prima dintre ele milita pentru reprezentarea României și pentru pregătirea opiniei publice cu privire la drepturile României, înscrise în tratatele de alianță din 1916, iar cea de a doua pentru a lupta pe front pentru a contribui astfel la grăbirea sfârșitului războiului. În luna octombrie a anului 1918, tot la Paris ia naștere Consiliul național al unității române, format din 29 de membri, printre care Take Ionescu, președinte, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Constantin Angelescu și Ioan Th. Florescu, vicepreședinți. Îndatoririle principale ale Consiliului priveau: informarea opiniei publice occidentale cu privire la revendicările românești, demonstrând lumii legimitatea lor, precum și jertfele immense ale poporului român; colaborarea în mod public cu celălalte naționalități din Austro-Ungaria și organizarea unei legiuni formate din transilvăneni și bucovineni, aflați în străinătate.

Consiliul a fost recunoscut de puterile aliate ca reprezentant al intereselor românilor, iar în perioada 1918-1919, acesta a desfășurat o activitate prodigioasă pe lângă parlamentele și guvernele europene. Astfel la 10 octombrie 1918 a adresat o notă guvernului S.U.A. și ale țărilor Antantei, prin care se combăteau manevrele Austro-Ungariei, respingându-se clar ideea creării unei federații a popoarelor în cadrul Imperiului Austro-Ungar, pretinzându-se de asemenea recunoașterea dreptului de autodeterminare al națiunilor. În acest sens în ziarul “ La Roumanie”, la 18 octombrie se publica declarația Partidului Național Român, care în numele românilor din Transilvania și Ungaria, refuza să recunoască regimul politic existent și autoritatea Parlamentului maghiar. Consiliul național al unității române a avut un rol important în organizarea participării reprezentanților românilor la Conferința de la Geneva a naționalităților asuprite din AustroUngaria, din 29 octombrie 1918.

Pag.

Tafrali, Nicolae Lupu, etc., care s-au străduit să formeze opinia publică și oficialitățiile din țările aliate, despre rolul esențial jucat de România în înfrângerea Puterilor Centrale, dar și despre împlinirea idealului național. În acest scop a fost înființat la Paris, ziarul “ La Roumanie “, sub conducerea lui Paul Brănișteanu, care a reușit să atragă atenția opiniei publice franceze, engleze, italiene, belgiene, etc. asupra cauzei unirii teritoriilor românești într-un singur stat democratic. În articolele acestui ziar, personalități culturale românești din diasporă au atras atenția asupra caracterului perimat și abuziv al Imperiului Austro-Ungar și au susținut aspirațiile poporului roman de unire. Grupul personalităților române din Franța, prin președintele ei, prof. Toma Stelian, au adresat un amplu memoriu președintelelui S.U.A., în care prezentau luptele seculare, sacrificiile poporului roman pentru libertate, dreptate și unitate, precum și nedreptățiile la care au fost supuși românii din monarhia austro-ungară cu legile sale opresive și discriminatorii.Memoriul a reușit să producă un puternic impact asupra diplomației americane.

Tot în scopul coordonării acțiunilor românilor transilvăneni de peste hotare, la 30 aprilie 1918, la Paris, s-au pus bazele Comitetului național al românilor din Transilvania și Bucovina în frunte cu Traian Vuia, care avea drept scop lupta pentru unirea cu România a teritoriilor aflate sub stăpânirea austro-ungară. Noul comitet a creat la 15 mai 1918, revista “ La Transylvanie“, din a cărei echipă, făceau parte și personalități culturale franceze precum: Paul Deschanel, Eduard Herriot, Franklin Bouillon, Albert Thomas, C. Lacour- Gayet, Emmanuel de Martone, care prin articolele lor, sprijineau activitatea românilor pentru unire.

De asemenea românii din Paris, au susținut în fiecare zi de marți a anului 1918, conferințe de presă despre România la Ecole Interaliee de Hautes Etudes Sociales, unde au luat cuvântul personalități de prestigiu precum: Thoma și Take Ionescu, D. Negulescu, Nicolae Titulescu, Ioan Cantacuzino, Elena Văcărescu, I. Găvănescu, Emil Pangrati, C. Mille, etc., toți atrăgând atenția asupra necesității unirii românilor într-un singur stat. De asemenea diaspora a fost interesată și de constituirea unei legiuni militare format din prizonierii români, cu scopul de a lupta împotriva Puterilor Centrale pentru unitate național- statală, iar în acest scop a afost organizată o vie propagandă în rândul soldaților români în scopul înrolării lor în viitoarea legiune

ANUL CENTENAR Pag.

Au luat parte la Conferință români, cehi, slovaci, sârbi, polonezi și italieni. La Conferință delegațiile participante au arătat întregului mapamond voința colectivă de a-și proclama independența și unitatea națională. De asemenea diaspora română a susținut o activitate intensă politică și în Elveția. Într-o telegramă cifrată a diplomatului Serbiei la Berna, Ivanovici, către președintele Consiliului de Miniștri, se arăta că românii din Elveția au desfășurat o vie propagandă pe lângă Aliați și neutri. Una dintre cele mai importante acțiuni din Italia, inițiată de români pentru unirea Transilvaniei cu România, având sprijinul efectiv al autorităților italiene a fost organizarea unităților militare românești cu misiunea de a participa direct, cu arma în mână la înfăptuirea idealului național. Românii transilvăneni, din armata austro-ungară, ajunși pe frontul italian, neavând nici cel mai mic interes să lupte pentru victoria Puterilor Centrale au dezertat într-un număr mare, predânduse armatei italiene. Simion Mândrescu, unul din principalii conducători ai diasporei române în Italia, a vizitat o parte din lagărele de prizonieri proveniți din armata austro-ungară, i-a mobilizat la luptă pentru eliberarea Transilvaniei și întregirea unității naționale. G.G. Mironescu întreprinde primele tatonări pentru formarea unei legiuni românești în Italia și consemnează în lucrarea sa Din pribegie că a obținut cu mare ușurință de la autoritățile italiene aprobarea de a vizita pe conaționalii săi, dar și entuziasmul soldaților români de a lupta pentru unitatea patriei. În vara anului 1918 se intensifică activitatea diasporei române din toate țările aliate în vederea înrolării prizonierilor români în unități naționale de luptă. Generalul Iliescu, membru al diasporei române la Paris, a acționat cu perseverență pentru formarea unei armate din prizonierii români, aflați în Italia, Franța și Rusia.

Acesta a primit avizul favorabil al întreprinderii unei vizite în Italia și pentru a acționa în vederea formării legiunii românești, chiar de la Vitorio Orlando, primul ministru al Italiei. În acest sens, mai mulți ofițeri români au fost aduși pentru instruire la Cittaducale și apoi trimiși printre prizonierii români lagărele de la Covanelle, Mantova și Ostigli pentru a efectua noi recrutări de voluntari și a face instruirea acestora. Până în iunie 1918, s-au constituit mai multe detașamente de voluntari români, acestea erau organizate pe plutoane și companii și se aflau sub directa conducere a Comandamentului suprem italian. În luna iunie 1918, 10 ofițeri și 1100 soldați români au pornit spre front, aportul lor fiind

18 | 58

semnificativ în victoriile italienilor la Montello, Vittoria Veneto, Cengio și Sisemoled împotriva armatei austro-ungare. În urma desfășurării la Roma a Congresului naționalităților oprimate din Imperiul austro-ungar a determinat declanșarea unei politici mult mai ferme a Antantei în favoarea libertății naționale a tuturor națiunilor oprimate din AustroUngaria.

După acest Congres și în Italia s-a format Comitetul pentru unitatea română, în fruntea căruia erau: S. Mândrescu, Vladimir Ghica și Mihail Sturdza, cu aceași misiune ca și a celui din Franța, de a reprezenta interesele românilor din Italia în vederea realizării actului de unitate politică a românilor. Acest Comitet a fost recunoscut la intervenția lui Orlando de către guvernul Italian, iar la data de 25 august 1918 a fost organizat un miting popular în Forul lui Traian, la care au participat delegați din 20 de orașe italiene și 60 de asociații patriotice. Cu acest prilej au susținut discursuri primarul Romei, secretarul de stat Ruffini, reprezentanta femeilor italiene Maria Rugier și profesorul Simion Mândrescu, toți au relevat același lucru în discursurile lor și anume solidaritatea italo-română și lupta comună a ambelor popoare pentru desăvârșirea unității lor naționale.

O activitate la fel de intensă au desfășurat oamenii de cultură români și în Anglia, Rusia sau S.U.A., încă din 1916 și până la deschiderea lucrărilor Conferinței de pace de la Paris, personalitățile române aflate în străinătate au desfășurat o amplă activitate politică, transformându-se în interpreți legitimi ai aspirațiilor poporului român spre unitatea națională.

Din primele luni de la izbucnirea războiului, aceștia au întreprins o intensă propagandă, reușind să atragă atenția opiniei publice asupra intereselor României și să câștige simpatia anumitor cercuri conducătoare din Franța, Anglia, Italia, Belgia, S.U.A., etc.

Apărători convinși ai independenței naționale și integrității teritoriale a României aceștia s-au dovedit intransigenți față de condițiile înrobitoare ale păcii de la București, impusă poporului român de Puterile Centrale, aducându-și o contribuție inestimabilă la afirmarea și apărarea intereselor naționale ale poporului român peste hotare.

Bibliografie 1. Arh. St. București, Colecția Xenografii R.S.F.Iugoslavia, Savezni Sekretarijat za Inostrane Poslovo- Centralni Arhiv, Beograd, Fond Politicko odeljenje

4.

5.

6.

7.

8.

9.

Iulia, orașul Încoronării

Prof. Samoilă Daniela Mihaela Colegiul Național de Informatică „Matei Basarb” Râmnicu Vâlcea

Anul 1918 a reprezentat momentul în care românii au avut şansa afirmării ca naţiune politică, reuşind să valorifice conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial. Înţelegând contextul istoric şi sincronizându-se cu acțiunile, ritmurile și sensul modernizator manifestate în Europa occidentală, integrându-se în mișcarea de eliberare a popoarelor în condițiile victoriei principiului naționalităților în Europa, românii s-au integrat organic în istoria europeană și universală prin crearea României Mari în mod firesc, prin voința lor de emancipare și unificare exprimată clar în cadrul unor mari adunări populare.

Realizarea Unirii teritoriilor locuite de o populație majoritar românească, dar aflate sub populație majoritar românească, dar aflate sub stăpânire străină până la 1918, cu România creată în 1859, a fost nu doar o simplă aspirație cu iz idealist, ci mai ales legitimarea desăvârșirii procesului de trecere a românilor de la națiunea etnică la națiunea politică, o provocare și un început de răspuns al națiunii române care trebuia să probeze și în continuare maturitatea conduitei sale politice și nu numai.

S-a acționat cu speranța într-un viitor mai bun, concretizat în asocierea monarhiei române cu o democratizare conformă aspirațiilor a milioane de oameni care, în interiorul țării, precum și în exteriorul acesteia, sub o tutelă străină, au fost de secole lipsiți de orice drepturi politice, inclusiv de dreptul de proprietate asupra pământului. „Între tirania ungurilor pe care monarhia Habsburgilor nu a putut-o contola, cea a țarilor, la fel de obscurantistă ca și cea a maghiarilor , și radicalismul recent al unui boșlevism ale cărui excese nu erau deloc potrivite cu mentalitatea românească, modelul democratic propus de regele Ferdinand I în 1917, bazat în esență pe votul universal și pe împărțirea pământurilor”, oferea un cadru liniștitor după suferințele războiului.

Pornind de aici, pentru un plus de imagine în afirmarea românilor ca națiune politică conștientă de poziția, drepturile si obligațiile sale la nivel european,

58 | 19

MAI 2018

3.

A

lba

Pag.

2.

Ministarstva Inostranih Dela Kraljevine, Srbije,1918, Fasc. IX, dos. III Pov. Nr. 2999.

M. Constantinescu, Șt.

Pascu, Desăvârșirea unificării statului național unitar român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, București, 1968, p. 172.

Eliza Campus, Recunoașterea pe plan internațional a desăvârșirii unității statale a României, “Studii”, nr. 6/ 1968, p. 1169. Șt. Pascu, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, p. 294. „Adevărul”, nr. 10671 din 3 ianuarie 1919; Fl. Salvan, Activitatea lui O.Goga în cadrul emigrației române de la Paris pentru unirea Transilvaniei cu România, “Apulum”, XIII, 1975, p.479- 492.

Arh. Stat. București, Colecția Microfilme, Italia, Rola 13/1, nr. 71, Fasc. 19, 43,21; cf. și Rola 13/1, nr. 72, Fasc. 19.43.21.

D. Zaharia, Aspecte ale luptei prizonierilor și refugiaților români aflați în Italia pentru realizarea unității de stat a României,” Studii și cercetări științifice „, Institutul pedagogic din Bacău, 1970, p.249. Șt. Pascu, C. Marinescu, Răsunetul internațional al luptei românilor pentru unitatea națională, Editura Dacia, ClujNapoca, 1980, p. 211-242.

Arhiv. St. București, Colecția Microfilme, Austria, Rola 119, c. 887-888, Haus-Hofund Staatsarchiv, Wien, Ministerium des Aussern Politisches Archiv I, 10 Krieg 1914-1918.

ANUL CENTENAR Pag.

imediat după Marea Unire din 1918 și recunoașterea acesteia pe plan internațional, mai precis în 1921, a apărut ideea încoronării regelui Ferdinand I ca „rege al tuturor românilor”. Organizarea unei ceremonii fastuoase și puternic mediatizată pentru încoronarea „regelui Ferdinand I cel Loial și a reginei Maria cea Mare” ar fi marcat unirea istorică a teritoriilor românești sub un singur un singur sceptru asigurând, în același timp, și creșterea prestigiului internațional al țării. Ideea lansată de regină a fost preluată și susținută de către guvern, fiind un simbol minunat pentru o Românie reunificată pentru prima oară după patru secole. Orașul ales a fost „Alba Iulia pentru că acolo, în 1600, Mihai Viteazul proclamase unirea Țării Românești, Ardealului și a Moldovei formând prima Românie Mare în istorie, dar o Românie Mare care nu a reușit să se mențină mai mult de un an și care avea să dispară în 1601”.

Ideea nu s-a concretizat imediat din cauza certurilor dintre liderii partidelor politice, încoronarea amânându-se cu un an, timp în care a fost luată, totuși, hotărârea construirii Bisericii de încoronare și s-a început construirea acesteia. Catedrala Încoronării din Alba Iulia – biserica și incinta pavilionară- , ridicată în perioada 1921-1922, simboliza actul unirii tuturor românilor sub conducerea aceluiași monarh, fiind și ultima construcție reprezentativă amplasată în cetate.

A fost construită pe parcursul a doar doi ani printr-un volum uriaș de muncă. Planurile ansamblului au fost realizate de arhitectul Victor Ștefănescu, iar execuția a fost încredințată iginerului Tiberiu Eremia. În colecția de fotografii al muzeului albiulian există câteva fotografii realizate de Samoilă Mârza, fotograful Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, în cadrul căreia a fost consfințită unirea Transilvaniei cu România, toate semnate de fotograf, și care prezintă imagini din timpul lucrărilor pentru construirea Bisericii de încoronare pe parcursul anilor 1921-1922.

Inițial s-a făcut o breșă în zidurile de vest ale fortificației și au fost sediul comandantului cetății si clădirilor anexe, grajduri, magazii. Biserica a fost construită după modelul bisericii Curții domnești din Târgoviște, cu planul în cruce greacă înscrisă. „Elementele de plastică decorativă exterioară (ocnițele, brâurile, ancandramentele) și turlele își găsesc analogii la edificiile de cult construite în evul mediu în ținuturile românești de la sudul Carpaților”.

Accesul în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade pe coloane și stâlpi în dispunere

20 | 58

alternativă. „Pronaosul dreptunghiular, împărțit prin arce transversale în travee egale, este urmat de spațiul dominant al naosului, încoronat de o cupolă sprijinită, prin intermediul pandantivilor și arcelor semicirculare, pe patru stâlpi octogonali masivi care delimitează spațiul central. Suprafețele pătrate ale navelor laterale sunt acoperite cu calote, brațele de nor și de sud ale crucii terminându-se în timpane. Spre est, absidia altarului poartă o semicalotă, absidiolele proscomidierului și diaconiconului, mai joase, fiind acoperite cu bolți în semicilindru.” În interior pictura a fost realizată de Costin Petrescu în conformitate cu iconografia tradițională ortodoxă simțindu-se și influențe apusene. În pronaos apar imaginile portret ale ctitorilor mitopoliei Bălgradului, Mihai viteazul și soția sa, doamna Stanca. În naos, pe peretele vestic, găsim portretele lui Nicolae Bălan, arhiepiscop și mitropolit al Ardealului, Banatului și Maramureșului, precum și a lui Miron Cristea, arhiepiscop al Bucureștiului, Mitropolit-primar al României, ambii fiind ierarhii Bisericii Ortodoxe Române în timpul construirii catedralei. Tot aici apar portretele suveranilor României Mari, regele Ferdinand și regina Maria. În fața iconostasului, adosate arcului de triumf, se află portretele mitropoliților de odinioară ai Transilvaniei, Ilie Iorest și Sava Brancovici , la care se adaugă și cele ale călugărilor Visarion Sarai și Sofronie din Cioara, precum și chipul mucenicului Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului. În absida altarului, pictorul Costin Petrescu și-a făcut autoportretul. Îmtregul decor interior al bisericii este completat de catapeteasma altarului, operă a sculptorului C.M. Babic și a pictorului I. Norocea.

Dincolo de relatările timpului și de modul în care au fost surprinse evenimentele dedicate încoronării suveranilor României Mari în octombrie 1922, certitudinea este că au produs emoții poporului prezent și nu numai, mulțimile fiind conștiente de importanța acestora pentru istoria neamului. Încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, confirmă primii pași făcuți de români la 1 decembrie 1918.

Bibliografie 1. Ion Bulei, Ioan Scurtu, Dorin Ion ,Ferdinand I, Regele Intregitor de Tara, Editura: Muzeul National Peles, 2017 2. Eugen Wolbe, Ferdinand I Întemeietorul României Mari, București, 2004

română - apărătoarea Marii Uniri din 1918 Prof. Pădurețu Emil Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea Înainte de Unire dar şi după aceea, în Transilvania s-au petrecut evenimente grave ce subminau hotărârea Adunării de la Alba Iulia.

Populaţia românească a fost terorizată, şi supusă unor grele încercări. La Giurcuţa (azi Beliş), lângă Huedin, 45 de români au fost omorâţi din ordinul baronului Urmanczi Şandor, pentru că au strigat “Trăiscă România Mare”. La Făget, lângă Lugoj, peste 100 de români paşnici au fost omorâţi printr-un perfid atac aerian: un planor maghiar a aruncat bombe asupra lor. Aceştia îşi manifestaseră adeziunea faţă de Unire. În judeţul Arad au fost înregistraţi peste 300 de morţi. Asasinate şi execuţii în masă s-au petrecut la Chereluş, Covâsânţ, Curtici, Siriam Sighişel. La Lunca, lângă Beiuş, avocaţii Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, după ce au fost bătuţi, maltrataţi, după ce li s-au tăiat nasurile au fost aruncaţi într-o groapă şi îngropaţi de vii. În gara Teiuş, stegarul Ion Arion a fost împuşcat mortal din podul gării în timp ce se deplasa la Alba Iulia fluturând tricolorul românesc.

Pe 26 februarie 1919, la Băseşti a fost atacat până şi carul mortuar al lui Gheorghe Pop, pe care populaţia satului îl ducea pe ultimul său drum. Se încerca dezarmarea gărzilor naţionale româneşti.

Gărzile naţionale maghiare nu s-a supus Consiliului Naţional Român, ca organ de justiţie şi administraţie recunoscut de guvernul ungar condus de Karoly. S-a întreprins tot felul de promisiuni şi presiuni asupra fruntaşilor politici români Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Iuliu Maniu, Aurel Lazăr şi alţii să rămână fideli Ungariei, promiţindu-li-se că vor fi asigurate toate drepturile populaţiei româneşti. S-au purtat tot felul de tratative care au eşuat. Românii, sătui de intrigi, calomnii,

58 | 21

MAI 2018

A

rmata

minciuni şi de teroare, fac disperaţi apeluri repetate către Guvernul României de a interveni. În zilele de 10, 18, şi 15 noiembrie 1918, trei delegaţii cer Guvernului României, care se aflau la Iaşi, să vină în sprijinul populaţiei româneşti transilvănene care trăia zile grele.

Unirea, în curs de realizare, era pusă în pericol. La toate acestea se adaugă drama ostaşilor români ardeleni, drama lor psihologică de a fi fost puşi să lupte împotriva fraţilor lor în 1916-1917 în trecătorile Carpaţilor, dramă întruchipată în persoana sublocotenentului Emil Rebreanu, care a încercat, alături de sute şi mii de ofiţeri şi ostaşi, să treacă în rândurile Armatei Române. La proces i s-a cerut să răspundă că a greşit drumul, dar el a refuzat acest lucru. După ce lui Emil Rebreanu i s-a pus ştreangul la gât, a strigat: “Trăiască România Mare”. Numai în Transilvania fuseseră mobilizaţi, în anul 19161917, peste 500.000 de ostaşi români pentru armata austro-ungară, reprezentând 93% din numărul total al celor mobilizaţi, din care 449.796 vor merge pe front, 41.739 au murit pe câmpul de luptă, iar alţii 11.275 în spitale, 25.406 vor fi invalizi de război.

Vor rămâne 38.630 văduve de război, ale căror pensii IOVR vor fi plătite de statul român, şi 79.226 copii orfani. Majoritatea soldaţilor de origine ungară sau secuiască erau fie reţinuţi acasă, fie mobilizaţi în administraţie, la căile ferate, poştă, paza internă etc.

Aşadar, “carne de tun” erau consideraţi şi folosiţi românii transilvăneni. Armata română a susţinut şi apărat Unirea de la 1 Decembrie 1918, pătrunzând în Transilvania, la cererea Consiliului Dirigent, singurul organ de drept împuternicit de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. În prima fază a pătruns în Ardeal, Divizia 7 Infanterie şi Divizia 1 Vânători. La 1 decembrie 1918, aşa cum reiese din Arhiva Marelui Stat Major, dosarul nr. 1770, filele 4-5, Divizia 7 Infanterie are grosul forţelor dislocate în raionul: Piatra Neamţ, Fălticeni, Bistricioara, iar Divizia 1 Vânători în raionul: Iaşi, Comăneşti, Bacău. Avangărzile acestora pătrund prin trecătorile Carpaţilor Orientali, Borsec şi Ghimeş-Palanca, apoi au sosit Divizia 2 Vânători şi Divizia 6 Infanterie.

Aceste patru divizii româneşti s-au pus, la 24 decembrie 1918, în subordinea Comandamentului Unic al Trupelor Române din Transilvania, sub comanda generalului Traian Moşoiu, ardelean de origine, născut în Bran. Sediul comandamentului a fost la Sibiu. S-a mai constituit apoi Diviziile 16, 17, 18, 20, 21 şi 22 ardelene, formate din ostaşi români din Ardeal dintre care mulţi luptaseră pe fronturile

Pag.

3. Gh. Fleșer, Cetatea Alba Iulia. Edificii istorice și amenajeri urbanistice, Alba Iulia, 2006

ANUL CENTENAR Pag.

din Italia, Franţa, Galiţia şi chiar Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. E relevant că mulţi s-au înrolat din proprie iniţiativă fără a mai aştepta primirea ordinelor de chemare. Pe Crişul Negru s-a constituit “Regimentul Beiuş”. Ulterior au apărut în zonă Brigăzile 4 şi 5 Roşiori, alte unităţi şi formaţiuni.

După 1 Decembrie 1918, Ungaria s-a folosit de intrigi, dezinformări şi calomnii împotriva guvernului şi poporului român. S-a adresat marilor puteri, inclusiv SUA, cerând să nu fie de acord cu Unirea, se fac toate presiunile posibile. A fost folosit întregul arsenal de cunoştinţe şi prieteni, s-a apelat la generali din celelalte ţări aliate, dintre care unii aveau diferite grade de rudenie sau relaţii cu o serie de familii maghiare bogate. “Ungaria grofilor şi a şovinilor... se aşază disperat de-a curmezişul drumului nostru atăta Constantin Kiriţescu - întrucât oligarhia ungară a fost deprinsă de secole să domine şi să exploateze popoarele conlocuitoare”. Drept urmare, Ungaria nu cedează nici după ce Armata română depăşeşte, pe baza acordului stabilit de aliaţi, aliniamentul Mureşului. Ea a mobilizat noi forţe şi trece la acţiuni făţişe împotriva tânărului stat naţional unitar român, abia constituit. Vor avea loc în a doua decadă a lunii aprilie 1919 luptele din Apuseni, ca urmare a pătrunderii trupelor ungare pe teritoriul nostru. La 24 decembrie 1918 trupele române au intrat în Cluj, în milocul manifestărilor grandioase de entuziasm şi bucurie ale populaţiei româneşti. Contemporani ai evenimentelor ne spun că populaţia plângea de bucuria marelui eveniment. Lupte grele s-au dat în zonele Sebiş, Beiuş, Ciucea şi în alte localităţi.

Deşi aliaţii au făcut presiuni asupra guvernului ungar, Ungaria nu a respectat linia stabilită de aliaţi prin Tratatul din 17 august 1916 (aproape de Tisa) pe care Statul român, pe bună dreptate o invoca drept graniţa firescă, legitimă, aşa cum a rămas până azi în conştiinţa românilor prin versurile lui Eminescu: “De la Nistru pân la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a”.

Vor continua să lupte pentru eliberarea teritoriului naţional, Armata română ieşind dincolo de linia marilor oraşe Arad, Oradea, Carei, Satu Mare. Dar patimile maghiarilor nu puteau fi oprite nici aici, deşi românii doreau pace, astfel că luptele au continuat până la alungarea duşmanului dincolo de Tisa. Între timp, în Ungaria s-au petrecut evenimente cu puternice implicaţii asupra viitoarelor structuri politice ale statului. La 10 noiembrie 1918 s-a constituit partidul lui Bela Kun, de esenţă comunistă, lucru salutat cu mult entuziasm la Moscova. La 21 martie 1919 Bela Kun a declarat republica Sovietică Ungară şi s-a

22 | 58

trecut la mobilizarea a noi forţe, respectiv 80.000 de oameni, pentru a distruge Armara română şi a recupera Ardealul, contând pe o acţiune a Rusiei bolşevice asupra Bucovinei şi Basarabiei, România putând fi astfel strânsă ca într-un cleşte.

Numai că lucrurile nu s-au întâmplat aşa.

Armara română - comandată de generalul Prezan, ministrul de război, avându-l ca şef al Biroului Operaţii pe colonelul Ion Antonescu, având în compunere Diviziile 6 şi 7 Infanterie, Diviziile 1 şi 2 Cavalerie, Divizia 2 Vânători, Diviziile 16, 18, 20, 21 şi 22 ardelene, Brigăzile 4 şi 5 Roşiori şi alte unităţi comandate de bravii generali Moşoiu, Mărdărescu, Constantinide, Holban, Obogeanu, Olteanu, Lecca, de coloneii Tomoroveanu, Dragu, Papp, Rascoviceanu, Ioan şi alte sute de bravi ofiţeri - va trece la apărarea actului Marii Uniri. Ofensiva ungară a fost declanşată pe 17 iulie 1919, Trupele române au rezistat cu succes pe malul stâng al Tisei oprind ofensiva de circa 2-3 zile, iar în următoarele şase zile au trecut la ofensiva generală pe direcţiile: Tokay-Miskolcz, SzolnokBudapesta şi Szentes-Budapesta. Trupele ungare, surprinse au intrat în derută totală şi dezorganizare completă, astfel la 4 august 1919, orele 10.00 Armata română a intrat în Budapesta cu Divizia 1 Vânători.

Populaţia Budapestei se găsea într-o situaţie jalnică, practic înfometată de guvernul Bela Kun, Armata română a venit în ajutorul populaţiei acordând multe zeci de mii de raţii de mâncare. Zeci şi zeci de fotografii, scrisori de mulţumire, mărturii, declaraţii probează înaltul umanism al Armatei române. Armata română, în urma tratativelor de pace şi a convenţiilor stipulate de aliaţi, se va retrage din Ungaria pe 28 martie 1920, lăsând poporul ungar săşi organizeze viaţa social-politică şi economică în conformitate cu interesele sale.

La luptele pentru eliberarea şi apărarea Transilvaniei în 1818-1919, Armata română a participat cu 119 batalioane având 84.000 de arme, 99 de baterii a 392 guri de foc de artilerie şi 60 de escadroane cu 12.000 de săbii. Am pierdut 188 de ofiţeri şi 11.479 de soldaţi. Rezultă din cele arătate că Armata română căreia i s-au alăturat şi miile de ostaşi ardeleni din diviziile ardelene şi din “Regimentul Beiuş” a apărat cu sfinţenie actul Marii Uniri, acţionând într-o situaţie de drept în care erau puse în pericol independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României Mari, care s-a reconstituit după 318 ani de la Unirea înfăptuită de temerarul domn Mihai Viteazul.

E

roii

războiului de întregire națională din orașul Berbești și cinstirea memoriei acestora

Prof. Amzuloiu Nicolae Liceul „Preda Buzescu”, Oraş Berbeşti, Judeţul Vâlcea Războiul de întregire națională a fost o etapă distinctă în realizarea Marii Uniri. Acest eveniment istoric, a implicat locuitorii din tot cuprinsul Regatului României, inclusiv pe înaintașii berbeștenilor de azi. La 4/17 august 1916, în București, România, alături de Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia, a aprobat Convenția politică și Convenția militară.

Statele semnatare, membre ale Antantei „garantau integritatea României, iar România se obliga să declare război Austro-Ungariei și să înceteze orice legături cu dușmanii aliaților.

Erau recunoscute României teritoriile din Austro-Ungaria stipulate și delimitate într-un articol special”1. Consiliul de Coroană de la Cotroceni din 14/27 august 1916 a fost decisiv privind modalitatea de intrare a Regatului României în Primul Război Mondial. Concret a început campania militară din anul 1916 astfel: „în noaptea de 14/15 august 1916 (respectiv 27/28 august) 1916, armata română a primit ordin să declanșeze ofensiva în Transilvania”2.

Oraşul Berbeşti este aşezat în vestul judeţului Vâlcea „pe cursul inferior al râului Tărâia”1. În anul 1 Ion Agrigoroaiei, Anastasie Iordache, România în anii Primului Război Mondial, în

“Istoria românilor”, Berindei Dan, Gheorghe Platon, Gheorghe Cliveti, Gheorghe Iacob (coord.) vol. VII, tom II, De la independență la Marea Unire (18781918), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2015, p.

684-685.

2 Ibidem, p. 688 3 Petre Petria, Itinerar spiritual vâlcean, Editura Conphis, Râmnicu Vâlcea, 2005, p. 69 4 „Monitorul Oficial al României”, nr. 22 din 29 aprilie/12 mai 1908, p. 1160 5 Ibidem, p. 1208-1209 6 Ibidem, anul XV, nr. 740, partea I din 22 octombrie 2003, p.4 7 Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, fond Primăria comunei Berbeşti, dos.

6/1961-1965, f. 31 8 Ibidem, f. 34

58 | 23

MAI 2018

1. Istoria Militarã a Poporului Roman, volumul V, Editura Militarã, 1988 2. Reforma Militarã si Societatea in Romania (1878-2008), Editura Militarã, 2009 3. Mihai (Michael) Babele, Maresal Alexandru Averescu, Editura Sofart Studio, 2012

1916, teritoriul orașului Berbești forma comuna Slăvești și comuna Turcești, cu satele aferente2.

Acestea făceau parte din plasa Oltețul de Sus din județul Vâlcea3. Orașul Berbești conform legii nr.

410, din 17 octombrie 2003, are ca sate aparținătoare: Dămţeni, Dealu Aluniş, Roşioara, Târgu Gânguleşti şi Valea Mare4. În războiul de întregire națională, din oraşul Berbeşti au participat diverși locuitori în campaniile militare. În anul 1964, primăria comunei Berbești a alcătuit un tabel nominal cu 51 de veterani, care au luptat în Primul Război Mondial 1916-19185; se preciza că berbeștenii au fost înrolați mai ales în regimentul 2 Vâlcea și că au luptat în Carpați, Ardeal, Mărăști, Mărășești, Oituz, etc.6. Județul Vâlcea are în Primul Război Mondial, 10511 de eroi.7 Dintre câteva sute de militari din localitate, participanți la război, un număr de 121 au murit pentru întregirea ţării. Precizăm că din cei 121 de eroi, ai războiului, după gradele militare, 7 erau sergenți, 2 caporali și 112 soldați8.

Prezentăm lista cu 121 de eroi din orașul Berbești, implicați în războiul pentru întregire națională; astfel sunt cei 7 sergenţi-Amzuloiu Gheorghe, Anghelescu Gheorghe, Cojocaru Gheorghe, Dumitru Gavril, Niţu Aurel, Udroiu Nicolae, Vrăjescu Dumitru; 2 caporali: Cojocaru Ion N. şi Fiastru Victor; urmează 112 soldaţi: Amzuloiu Nicolae, Amzuloiu Nicolae C., Avram Ion D., Barnea Ilie, Bardolan Gheorghe I., Bardolan Nicolae P., Bădiţoiu Ion, Bădiţoiu Marin, Bălteanu Victor

Pag.

Bibliografie

ANUL CENTENAR

G., Bărbulescu Pîrvu P., Berbescu Ştefan, Bîrdăcel Pavel, Bojan Nicolae G., Burleanu Ion, Buleci Ion, Buşe Nicolae I., Buşe Nicolae I., Cherăscu Ilie R., Ciolacu Gheorghe S., Cioran Gh. Gh., Cioran Ion Gh., Ciufu Ion, Cîrţoabă Marin, Cojan Alexandru M., Cojan Grigore D., Cojan Ion M., Cojanu Constantin, Cojanu Ion, Cojocaru Constantin, Cojocaru Ion, Cristescu Constantin, Cucu Matei, Cumpănăşoiu Ilie, Cumpănăşoiu Ion, Cumpănăşoiu Petre, Dănescu Gheorghe, Diaconu Ion, Din Dumitru Gh., Dinică Dumitru V., Dobre Alexandru D., Dogaru Nicolae, Drăgoi Constantin Gh., Drugă Dumitru Şt., Drugă Pătru Gh., Dumitrana Nicolae Gh., Enoaica Ion, Fiastru Pîrvu M., Floreci Dan Dumitru, Floreci Gheorghe, Gică Constantin Gh., Gică Preda I., Glomnicu Ilie, Golescu Ilie I., Golescu Ion Gh., Greere Ion, Gulică Nicolae, Ienciu Vasile, Iliescu Gheorghe I., Ilinca Gheorghe C., Ilinca Pătru M., Ionescu Ion, Manea Petre, Măldărescu Constantin I., Mănescu Pătru D., Mărunţel Mir, Militaru Victor D., Modrescu Alexandru, Mozacu Gheorghe D., Mudava Gheorghe, Munteanu Nicolae, Mutu Constantin, Mutu Ion, Năvraică Dumitru D., Năvraică Nicolae D., Neacşu Ilie, Nica Dumitru, Opriţoiu Ion C., Oşovei Anghel, Oşovei Gheorghe D., Pasăre Dumitru, Pătruţ Gheorghe, Pîrpală Nicolae D., Pîrvulescu Gheorghe, Piţurlea Dumitru, Pleşa Petre, Popescu Constantin, Popescu Ilie, Popescu Ştefan N., Prodănoiu Nicolae I., Purcaru Constantin, Purcaru Ion, Puşcaru Ion, Răducan Gheorghe A., Roşculete Gheorghe N., Roşianu Constantin, Roşianu Constantin P., Sînău Ion R., Speriatu Dumitru P., Speriatu Matei D., Spiridon Constantin, Spiridon Ion, Spiridon Mihai, Stan Vasile, Tomescu Marin, Trăistaru Gheorghe, Trăistaru Ilie, Trăistaru Ion, Tudose Gheorghe, Ţicleanu Dumitru, Văduva Dumitru M., Vîlvoi Nicolae Gh., Vlaicu Ilie I., Zamfiroiu Ion9.

Memoria eroilor a fost cinstită de berbeșteni și autoritățile locale sub diverse forme. La 17 mai 1923 preotul paroh Iosif Bălteanu, autoritățile administrative și școlare din comuna Turcești și Berbești (Școala din satul Berbești, era reprezentată de învățătorul I. Teodorescu), proprietari fruntași s-au constituit un „comitet pentru organizarea serbării pentru cultul eroilor căzuți pe câmpul de luptă

Pag.

9 Corneliu Tamaş, Bardaşu Petre, Sergiu Purece, Horia Nestorescu-Bălceşti, Judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial. Eroii, vol. II, editat de Societatea „Prietenii Muzeului Bălcescu”, Bălceşti pe Topolog, 1979, p. 194

24 | 58

pentru întregirea patriei”10. Programul activității a cuprins printre altele: serviciul divin urmat de parastas, cuvântarea preotului paroh Iosif Bălteanu, cuvântarea domnului învățător I. Teodorescu, arătând însemnătatea zilei, distribuirea diplomelor de onoare la urmașii eroilor, cântece patriotice, La această solemnitate a luat parte un numeros public11.

Duminică, 19 octombrie 1930, a avut loc „dezvelirea Monumentului Eroilor, în prezența locuitorilor din satul Slăvești și din satele vecine”12.

Monumentul este o cruce de aproape 5 metri înălțime pe care sunt trecuți toți acei ce și-au vărsat sângele pentru întregirea neamului. Au fost de față „toți învățătorii de pe Valea Tărâiei și a Oltețului, până la Grădiștea, preoții din cercul Tărâia, care au slujit în sobor”13. Pe monument scrie- „Nu uitaţi eroii care au făcut România Mare”. Orașul Berbești prin eroii săi are o contribuție la crearea Marii Uniri din anul 1918. Așadar, urmașii eroilor, care locuiesc într-o țară întregită, le cinstesc memoria.

Bibliografie 1. Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, Protoieria Horezu, fond Parohia Turceşti, pachet nr.

I, dos. 14/1913-1927 2. Agrigoroaiei Ion, Iordache Anastasie, România în anii Primului Război Mondial, în “Istoria românilor”, Berindei Dan, Platon Gheorghe, Cliveti Gheorghe, Iacob Gheorghe (coord.) vol. VII, tom II, De la independență la Marea Unire (1878-1918), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2015, p. 661-770 3. „Monitorul Oficial al României”, 1908, 2003 4. Petria Petre, Itinerar spiritual vâlcean, Editura Conphis, Râmnicu Vâlcea, 2005, 128 p.

5. Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, fond Primăria comunei Berbeşti, dos.

6/1961-1965 6. Tamaş Corneliu, Bardaşu Petre, Purece Sergiu, Nestorescu-Bălceşti Horia, Judeţul Vâlcea în 10 Ibidem, p. 211 11 Ibidem, p. 23-24 12 Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, Protoieria Horezu, fond Parohia Turceşti, pachet nr. I, dos.

14/1913-1927, f. 40 13 Ibidem

cultural-spirituală a Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 Profesor Nicola Vasile-Alexandru, Liceul „Preda Buzescu”, Berbești Anul 1918 a reprezentat în istoria poporului nostru anul marilor sale realizări pe tărâm naţional, încununarea victorioasă a unui lung şir de aşteptări şi de renunţări, de lupte şi de sacrificii pentru un crez, pentru un ideal: desăvârşirea statului naţional unitar.

Naţiunea română şi-a realizat multisecularul ei vis în împrejurări internaţionale prielnice, dar pentru al căror curs favorabil au sângerat din belşug fiii săi. Documentele din vremea aceea arată atmosfera încărcată de patriotism în care poporul român şi-a realizat unitatea naţională. Înfăptuitorul Marii Uniri din 1918 a fost prin excelență poporul român, în întregimea sa. Mai mult decât la celelalte popoare, la noi, la români, legătura simbiotică dintre Biserică și stat, dintre Ortodoxie şi naţiune nu numai că nu poate fi negată, dar îşi găseşte originea şi susţinerea în însăşi etnogeneza noastră.

Tocmai de aceea legătura dintre cele două elemente este mult mai puternică şi nu poate fi desfăcută. Ori de câte ori în viaţa poporului român a existat un moment de răscruce, ori când s-au împlinit anumite idealuri scumpe tuturor românilor, atunci şi în viaţa Bisericii strămoşeşti au avut loc mutaţii ce au generat emulaţii spirituale şi împliniri bisericeşti14. În anul în care statul român își sărbătorește Centenarul, trebuie să subliniem în mod deosebit că România Mare este și o împlinire a Bisericii Ortodoxe Române, care, în toată istoria ei, a apărat unitatea de 14 Adrian Ignat, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Editura Universitară, Bucuresti, 2011

15 Nicolae Iorga, Dezvoltarea ideii unităţii politice a românilor, Bucureşti, Ed. Casei Școalelor, 1915, p. 26 16 Nicolae Stoicescu, Unitatea românilor în Evul Mediu, Bucureşti, Ed. Academiei, 1983, p. 122, n. 34

58 | 25

MAI 2018

C

ontribuția

credință a românilor și, implicit, a cultivat conștiința unității de neam. „Românii – scria marele istoric Nicolae Iorga – au trăit într-o comunitate religioasă, care a avut drept consecință o comunitate culturală de cel puțin 300 de ani, și aceasta a produs în ceea ce privește sentimentul general de unitate românească cel mai mare efect”15.

Biserica, prin predică și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină și aceeași credință creștină. Cu alte cuvinte, în cazul neamului nostru, conștiința unității de credință s-a împletit întotdeauna cu cea a unității de neam sau, mai exact, unitatea de credință a întreținut, a cultivat și consolidat conștiința unității de neam.

Unitatea de credință și de neam erau atât de strâns unite, încât credința sau „legea”, în limbajul medieval, era numită „românească”16.

Prin predică și prin tipărirea cărților bisericești și difuzarea lor în toate provinciile locuite de români, mai cu seamă în Transilvania, unde se manifesta prozelitismul altor culte, Biserica Ortodoxă a vestit adevărul unității de neam și de credință, astfel încât românii de pe ambele părți ale Carpaților au fost convinși că „sunt de o limbă și de o lege”, „de un neam și de o credință”. Tipăriturile bisericești se adresau tuturor românilor („rodului nostru românesc”, „neamului nostru românesc”), întărind conștiința unității de neam a fraților despărțiți de granițe nefirești, ajutându-i, totodată, pe cei care se aflau sub stăpâniri străine să își păstreze credința creștină ortodoxă.

Liturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit un factor esențial de unificare spirituală etnică, de dezvoltare a identității și conștiinței naționale, dar și a culturii românești.

Această limbă liturgică a dobândit statutul de limbă de cultură și civilizație creștină când Sfânta Liturghie şi Sfânta Scriptură au fost traduse în limba vie a poporului. Așadar, Biserica, prin intelectualii săi, a avut o contribuție determinantă la „creșterea limbii românești”, componentă fundamentală a ființei

Pag.

anii Primului Război Mondial. Eroii, vol. II, editat de Societatea „Prietenii Muzeului Bălcescu”, Bălceşti pe Topolog, 1979, 288 p.

7. „Viaţa Nouă”, 1930

ANUL CENTENAR

și identității poporului român17.

Biserica Ortodoxă a slujit întotdeauna neamul românesc și a sprijinit aspirațiile lui. În acest sens, marele istoric Nicolae Iorga scria: „Mitropoliții, episcopii, egumenii și așa de adesea ori și smeriții călugări ori umilii preoți de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învățătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul și nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghițiți de dânsul, au călăuzit neamul pe drumul pământului fără a-și desface ochii de la cer […], dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de Stat, ostași, mucenici și sfinți”18.

Cultivând conștiința unității de credință și neam, Biserica Ortodoxă Română a pregătit condițiile pentru înfăptuirea marilor evenimente din istoria românilor – Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României (18771878) și Marea Unire din 1918.

Bibliografie 1. IGNAT, Adrian, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Editura Universitară, București, 2011; 2. IORGA, Nicolae, Dezvoltarea ideii unităţii politice a românilor, Bucureşti, Editura Casei Școalelor, 1915; 3. IDEM, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol. I, ediție revăzută și adăugită, București, Ed. Ministeriului de Culte, 1928; 4. P.F. DANIEL, Patriarhul României, România Mare este și o împlinire a Bisericii Ortodoxe Române (extras), conform: http://www.episcopiaaradului. ro/2018/05/22874/#more-22874

Pag.

17 Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, România Mare este și o împlinire a Bisericii Ortodoxe Române (extras), conform: http://www.episcopiaaradului.ro/2018/05/22874/#more-22874, accesat în 19.05.2018, orele 18.55 18 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol. I, ediție revăzută și adăugită, București, Ed. Ministeriului de Culte, 1928, p. 4

26 | 58

S

unt

român , sunt european Prof . înv preprimar Deaconu Elena Prof. înv primar Popescu Maria Școala Gimnazială Berislăvești

În anul Centenarului Marii Uniri, Școala Gimnazială Berislăvești își îndeplinește cu onoare misiunea de a transmite eleviilor valorile istorice ale poporului român, de a menține treaz spiritual național, de a sădi în sufletele eleviilor sentimentele patriotice fără de care unitatea de neam nu ar fi posibilă. Școala Gimnazială Berislăvești coordonează și realizează activități care se adresează în egală măsură elevilor, părinților acestora, cadrelor didactice, publicului larg acestea sunt realizate prin colaborări și parteneriate cu instituții de cultură, fundații și asociații cu scop educațional, cu instituții reprezentative ale comunităților locale.

Programul propus de Școala Gimnazială va fi completat de numeroase alte activități desfășurate în unitatea de învățământ, pe tot parcursul anului. Astfel, vor fi organizate dezbateri, parteneriate, spectacole, concursuri școlare, expoziții tematice temporare sau permanente, vizionări de filme documentare, activități didactice dedicate Centenarului, excursii tematice, vizite la muzee și participări la evenimente organizate de alte instituții din Comuna Berislăvești. În fiecare an şcolar apropierea zilei de 1 decembrie prilejuieşte deschiderea unei palete largi de evenimente culturale desfăşurate în şcoala noastră. Ziua de 1 Decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie/ 9 aprilie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Pregătită de unirea făcută de Mihai Viteazul la 1600, de ,,Unirea mică” din 1859 şi de lupta eroică din anii 1916-1918, ,,Unirea cea mare” s-a înfăptuit la 1 Decembrie 1918. S-a împlinit visarea cea mare şi de totdeauna a românilor: Unirea României într-o singură ţară, cu hotare minunat de rotunde și întinse până acolo unde oamenii vorbesc aceeaşi limbă, limba română.

“Te-am dărâmat, hotar de odinioară Brâu împletit de lacrimi şi de sânge Veriga ta de foc nu mă mai strânge Şi lanţul tău a încetat să doară” Unirea a fost salutată și de naţionalităţile: La 1 Decembrie 2018, vom fi părtașii unei sărbători majore - Centenarul Marii Uniri. Elevii trebuie învăţaţi că istoria neamului românesc este ea însăşi o lecţie de viaţă, voinţă şi iubire!

MAI 2018

saşi, maghiari, secui, pentru ei, ca şi pentru români, viitorul însemna ,,a trăi unul lângă altul în pace.

58 | 27

Pag.

Călăuziţi de aceste fapte, desfășurăm numeroase activităși cu elervii şi credem în puterea acestora de a uni şi a călăuzi spirite, de a deschide inimi, de a insufla respectul față de valorile naționale.

Cel mai mare si mai fericit moment din istoria noastră, s-a desfăşurat la 1 Decembrie 1918. Unirea tuturor românilor într-un singur stat a fost rezultatul firesc al luptei de secole, dusă de poporul român.

ANUL CENTENAR

V

asile

Goldiş, strateg al Marii Unirii din 1918 Prof. Purice Corina Școala Gimnazială Nr.4 Râmnicu Vâlcea

Pag.

Vasile Goldiş (n. 12/24 noiembrie 1862, Mocirla, azi Vasile Goldiş, Arad - d. 10 februarie 1934, Arad) a fost un academician român, om politic, membru de onoare (1919) al Academiei Române.

Slujind cu credinţă idealurile de libertate şi unitate naţională a românilor, Vasile Goldiş se numără printre inspiratorii şi organizatorii actului Unirii din 1918, cu tot ce a însemnat el pentru făurirea statului unitar român, printre gânditorii progresişti ai vremii care au promovat ideile generoase ale emancipării maselor populare şi ale înţelegerii între toate popoarele lumii.

La 10 ianuarie 1905, în cadrul conferinţei Partidului Naţional Român, cere cu insistenţă, alături de alţi membri, să fie abandonată tactica rezistenţei pasive faţă de politica oficială promovată de guvernele de la Budapesta şi Viena faţă de români şi să fie înlocuită cu o tactică activă, elastică, care să ţină cont de conjunctură şi de sarcinile imediate ce stăteau în faţa poporului român din Transilvania.

Vasile Goldiş însuşi, în calitate de deputat în parlamentul maghiar pentru circumscripţia Radna, între anii 1906-1910, a intervenit de numeroase ori (22 discursuri) împotriva diverselor legi asupritoare de naţionalităţi.

Redactează împreună cu Emanoil Ungureanu şi Ioan Mihu un memoriu pe care acesta din urmă îl înaitează guvernului la 13 septembrie 1910 din partea Partidului Naţional Român ca răspuns la propunerile de tratative ale acestuia.

Diferenţele de opinii faţă de tratativele cu guvernul maghiar crează în jurul anilor 19101911 grave disensiuni în cadrul Partidului Naţional Român având ca rezultat conturarea a două orientări diferite în problema formelor pe care este necesar să le îmbrace lupta de emancipare naţională: orientarea radicală susţinută în general de membrii tineri ai partidului grupaţi în jurul ziarului Tribuna, în frunte cu Octavian Goga, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, Sever Bocu etc. şi cea moderată reprezentată de membrii mai vârstnici ai partidului.

28 | 58

Vasile Goldiş face parte, mai întâi, din grupul intransigenţilor, apoi dându-şi seama că un conflict ar putea avea consecinţe ireparabile asupra activităţii partidului, adoptă o atitudine de compromis între cele două orientări încercând alături de Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Vasile Lucaciu şi Ştefan Cicio-Pop să menţină unitatea de acţiune a românilor ardeleni. În aceste condiţii primeşte să conducă ziarul «Românul» fondat la Arad de la 1 ianuarie 1911, care după încetarea apariţiei în martie 1912 a ziarului «Tribuna» a devenit cartierul general al luptei politice româneşti, pregătind Unirea cea mare, anunţând pe orice cale prăbuşirea iminentă a Imperiului Austroungar. În calitate de director al ziarului, Vasile Goldiş refuză semnarea declaraţiei de fidelitate faţă de guvernul contelui Tisza în condiţiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei.

Acest act de curaj, calificat de autorităţile maghiare drept atitudine duplicitată şi lipsită de patriotism a determinat suspendarea, în martie 1916, a ziarului «Românul» care va reapărea abia în preajma evenimentelor de la Alba Iulia.

Pe 17/30 octombrie 1918 are loc constituirea Consiliului National Roman Central care urma să aplice măsurile Declarației de la Oradea din 1 octombrie. CNRC era format din șase reprezentanti ai PNR – printre care si Vasile Goldis şi șase reprezentanti ai PSD. Ulterior au fost constituite gărzile si consiliile naționale romane. Acestea au fost înființate conform indicațiilor date prin manifestul ”Către Națiunea Român”, redactat de Vasile Goldis.

La sfârșitul lui noiembrie 1918 va fi propusă convocarea unei adunări a românilor din Transilvania, unde să se discute problema arzătoarea a unirii cu Romania. Tot Vasile Goldis este cel care redacteaza textul adunării și alege cetatea istorică Alba-Iulia pentru desfasurarea evenimentului.

La 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş rosteşte la Marea Adunare de la Alba Iulia celebrul său discurs în care relevă asuprirea naţională şi socială exercitată de-a lungul veacurilor asupra românilor din Transilvania şi Banat, subliniind perenitatea acestora în condiţii vitrege, inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austro-ungare, a eliberării popoarelor asuprite şi a constituirii pe ruinele acesteie a unor noi state naţionale. A fost vicepresedinte al delegaţiei care va prezentat actul unirii regelui Ferdinand I. După Unire, Vasile Goldiş a făcut parte din guvernele de la Bucureşti conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), A. Văitoianu (1919-1920), A. Averescu

1. Şora, Gheorghe, Vasile Goldiş militant pentru desăvîrşirea idealului naţional 1 decembrie 1918, Editura Facla, Timişoara, 1980 2. Vasile Goldiş, Corespondentă (18881934), Scrisori trimise, vol. I, Editura Dacia. Cluj-Napoca, 1992 3. 1918 la români. Documentele unirii (Unirea Transilvaniei cu România 1 Decembrie 1918, vol. II, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti

C

entenarul Marii Uniri

Prof. inv. preșcolar Vlasceanu Erika Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2/ G.P.N. ,,Lizuca,,

În anul 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia, care a consfințit pe vecie realizarea statului național unitar român. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit ca 2018 să fie Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Această memorabilă zi de 1 Decembrie 1918 a devenit pentru noi românii prefacerea visului în realitate. Prefacere pentru că el era și trebuia doar să se manifeste. Crez și împlinire, Unirea este pentru români o permanentă chemare la muncă, la viață, la bucurie și desăvârșire. Alba Iulia, cetatea Marii Uniri, se numără printre puținele localități din țara noastră care au fost predestinate să ocupe un loc de cea mai mare importanță în istoria poporului român din îndepărtata preistorie și până în contemporaneitate.

58 | 29

MAI 2018

Bibliografie

Oraș bimilenar, învăluit în nimbul legendar al unor mari evenimente istorice, Alba Iulia s-a întipărit adânc în mintea și inima poporului român. El apare, peste veacuri, în conștiința fiecărui român ca un simbol al jertfelor și biruințelor în lupta pentru eliberare socială, independență și unitate națională.

Această străveche așezare este o mărturie grăitoare a iscusinței și talentului creator al înaintașilor noștri, care au reușit să mențină aici un puternic centru de civilizație ce s-a dezvoltat de-a lungul vremurilor.

Oraș al gloriei străbunilor, oraș al marilor dureri, Alba Iulia avea să devină prin actul de la 1 Decembrie 1918, după jertfe de secole, altarul realizării marelui ideal al poporului român: unitatea politică.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia înscrie o pagină de nepieritoare glorie în istoria poporului român, demonstrând viabilitatea și trăinicia sentimentului național. Lanțurile robiei s-au rupt, zăgazurile nedreptății s-au sfărâmat, națiunea română privește înainte cu demnitate și cu încredere în viitorul său. Actul unirii a fost un act firesc și a întrunit adeziunea întregii suflări românești de pe cele două versante ale Carpaților, el demonstrează totodată, lumii întregi, că legăturile sufletești dintre frați nu au putut fi rupte de vitregia istoriei, că asuprirea pe care guvernele claselor dominante au exercitat-o asupra fiilor națiunii române din acest colț al pământului strămoșesc nu a făcut altceva decât să consolideze ideea unității naționale a românilor. Căci cu cât asuprirea era mai mare, cu atât mai dârză era lupta pentru libertate, în suferință se călesc sufletele tari, prin suferință la biruință, spune atât de plastic înțelepciunea poporului nostru. Jertfele celor mai buni fii ai neamului românesc aduse pe altarul patriei nu au fost în zadar, ele au constituit un exemplu de urmat, un îndemn la luptă, căci zorile biruinței vor apărea să aducă răsplata acestor sacrificii pe care națiunea română le-a adus în lupta sa pentru libertate.

Alba Iulia este cetatea neamului românesc, Alba Iulia, cetatea jertfei celor trei martiri ai neamului, Alba Iulia, al cărei pământ răsuna la 1600 de zăngănitul armelor oștirii voievodului cu nume de arhanghel, Mihai Viteazul, sub a cărei glie dorm soldații Legiunii a XIII - a Gemina, ca și atâția eroi anonimi care s-au jertfit în decursul veacurilor sub flamurile aceluiași drapel care chema la libertate și înfrățire. Cetatea străbună trăia la 1 Decembrie 1918 cea mai glorioasă zi a existenței sale, zi care a deschis calea spre noile zori de libertate a poporului român. Actul unirii este opera întregului popor român care a avut o comportare eroică și o voință

Pag.

(1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Naţional Român în circumscripţiile Radna (1919), Pecica şi Ineu (1922). Dupa aceasta data, , membru al Academiei Romane; presedinte al „Astrei”. Și-a petrecut ultimii ani, modești, la Arad.

Se stinge din viață la 10 februarie 1934 și este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”.

ANUL CENTENAR

de fier, înțelegând că numai prin unire și înfrățire se va putea realiza adevărata libertate, ideal de secole al poporului român.

După multe necazuri și suferințe din cauza războiului, lacrimile de suferință s-au prefăcut în lacrimi de bucurie, pricinuite de prăbușirea imperiului habsburgic și de Unirea Transilvaniei cu Țara-mamă, în istorica adunare de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918. La pregătirea acestui act epocal din istoria țării noastre, Biserica și-a adus partea ei de contribuție. Peste câteva zile, tot la Arad s-a organizat Comandamentul gărzilor naționale românești. S-au ținut numeroase adunări populare, în orașele și satele românești din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, pentru organizarea consiliilor naționale județene și comunale, precum și a gărzilor naționale românești. În cadrul acestor adunări, s-au adoptat memorii și moțiuni cu mii de semnături, prin care se cerea unirea Transilvaniei cu România.

Prin proclamarea unirii Transilvaniei cu România, s-a încheiat procesul legic al desăvârșirii statului național român. Unirea a constituit expresia voinței libere și conștiente a maselor largi populare.

Unirea românilor într-un singur stat în 1918 a fost pregătită cu secole înainte, pentru că ea însemna o străduință firească pentru cei de aceeași origine și limbă, de pe ambele versante ale Carpaților, să trăiască pe vecie împreună.

Bibliografie

Pag.

1. https://arcub.ro/

30 | 58

P

r o i e c t

educațional „Centenarul Marii Uniri în școala Gimnazială Costea Marinoiu” Ocnele Mari, decembrie 2017-decembrie 2018 Prof.înv.primar Trușcă Maria Prof. Dăncău Monica Școala Gimnazială .,,Costea Marinoiu,, Ocnele Mari, Jud.Vâlcea SCOPUL PROIECTULUI: afirmarea identității naționale, a tradițiilor poporului român prin marcarea evenimentelor istorice importante care au dus la realizarea Marii Uniri OBIECTIVE: Implicarea elevilor în activități de lucru individuale și în echipă pentru realizarea unor proiecte dedicate centenarului, Îmbogățirea și valorificarea cunoștințelor istorice, GRUPUL ȚINTĂ: Elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ,,Costea Marinoiu,,Oc. Mari, Membrii comunității locale, PERIOADA DE IMPLEMENTARE: 1 decembrie 2017-1 decembrie 2018 RESURSE UMANE: Elevi, Cadre didactice, Părinții elevilor, ECHIPA DE PROIECT: Dir.prof.înv.primar: Trușcă Maria și Consilier educativ: prof.Dăncău Monica REZULTATE AȘTEPTATE: Dezvoltarea gândirii critice și a unor atitudini responsabile la elevi, Realizarea unei expoziții cu lucrările plastice și practice ale elevilor, BENEFICIARI: elevii din învățământul primar și gimnazial, cadre didactice, părinți, comunitate

PROGRAM DE ACTIVITĂȚI: Nr. crt Denumirea activității 1.

1 decembrie-Ziua Națională a României; moment poetic și muzical dedicat acestei zile 2.

HORA UNIRII-moment muzical dedicat Unirii Principatelor 3.

Evocarea momentului istoric- 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România,Expoziție de desene cu portrete ale personalităților Marii Uniri 4.

Plantare de arbori 5.

Marii poeți ai neamului românescu: Mihai Eminescu și Grigore Vieru Recital de poezie 6.

Vizită la Cetatea Buridava, Fântâna Buridava, Centru de informare turistică Realizarea unor expoziții de fotografie cu tema ,, Cetatea Buridava” 7.

Să ne cinstim eroii- depunerea coroanelor de florii la momumentul eroilor din fața primăriei 8. ,, Oltenia, plai frumos„ – prezentare PPT

Dir.prof.inv.Trușcă Maria; prof Ianuarie 2018 Dăncău Monica;prof. Florescu Ioana Dir.prof.inv Trușcă Maria; Consilier Martie 2018 educativ prof Dăncău Monica; prof.

Florescu Ioana; prof ist. Coacă Dan Toți învățătorii și diriginții Aprilie 2018 Prof.rom. Florescu Ioana Mai 2018 Inv.cls a IV-a Gherghinescu Georgiana Diriginții și învățătorii Iunie 2018

Diriginții si învățătorii

Octombrie 2018

Învățătorii, diriginții, prof.ist Coacă Noiembrie 2018 Dan ,, România, țara noastră”- evocarea Învățătorii, diriginții, prof.ist Coacă Decembrie 2018 evenimentelor din decembrie 1918 Dan

EVALUARE: Autoevaluare realizată de echipa de implementare

MAI 2018

COORDONATORI PROIECT: dir.prof.Trușcă Maria și prof.Dăncău Monica

58 | 31

Pag.

9.

Responsabili Termen Dir.prof.inv Trușcă Maria; prof Decembrie 2017 Dăncău Monica;prof. Florescu

ANUL CENTENAR

A

lexandru

Ioan Cuza – despre Mica Unire

Prof. înv. primar Dogaru Nicuța Aura Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Pag.

Cine n-a auzit despre Alexandru Ioan Cuza?

El este omul care în ziua de 24 Ianuarie, a fiecărui an, scoate o ţară întreagă să sărbătorească Ziua Unirii, sau Mica Unire. El este cel care a înfăptuit actul Unirii din 24 Ianuarie 1859. Pentru mine, personal, este eroul pe care îl admir, înfăptuind Unirea a două Principate Române, la Focşani. El este cel care în această zi scoate o ţară întreagă să danseze Hora Unirii, în oraşele Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad, Focşani, ş.a.

Dar cum s-a realizat acest lucru, din punct de vedere istoric? Între 1853-1856 s-a desfăşurat Războiul Crimeii. După încheierea acestuia, în martie 1856, s-a desfăşurat Congresul de pace de la Paris, pentru că au fost nişte măsuri şi pentru Ţările Române: - se schimbă statutul internaţional al Moldovei şi pentru Ţara Românească, care rămân sub suveranitate otomană şi protectoratul Rusiei era înlocuită cu protecţia Marilor Puteri; - contele Walewschi (ministrul de externe al Franţei), propune unirea Moldovei cu Ţara Românească, dar s-a opus Austria şi Imperiul Otoman; - s-a decis convocarea unei adunări ad-hoc pentru consultarea românilor în vederea Unirii; - Moldova primea de la Rusia trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail, Bolgrad. În 1857, convocarea ad-hoc de la Iaşi prevedea: - respectarea neutralităţii; - respectarea autonomiei (drept de conducere din interior); - Unirea Moldovei cu Ţara Românească întrun singur stat cu numele de România; - puterea să fie dată unui prinţ străin; - convocarea unei adunări obşteşti reprezentative (să fie toate categoriile sociale), aici au fost propuşi şi ţăranii, cel mai reprezentativ a fost Moş Ion Roată, din satul vrâncean Câmpuri.

32 | 58

Rezoluţiile au fost trimise Marilor Puteri, care le-au luat în discuţie, iar conferinţa în urma căreia s-a alcătuit o nouă constituţie, numită Convenţia de la Paris, în 1856, care cuprindea: - viitorul stat se va numi Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei; - trebuie să existe doi domni, două adunări, două guverne; - stabilirea a două instituţii comune cu sediul la Focşani.

Comisia Centrală, care elabora proiectele de lege pentru cele două adunări şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, care era Instanţa Supremă. În 5 Ianuarie 1859, Adunarea Electivă de la Iaşi îl alege pe colonelul Al. Ioan Cuza Domn al Moldovei, iar pe 24 Ianuarie 1859 Adunarea Electivă de la Bucureşti îl alege domn al Ţării Româneşti tot pe Al. Ioan Cuza, dar rămân în continuarie două guverne şi două adunări.

Din primele zile ale domniei sale, Cuza a luptat pentru consolidarea Unirii. Noul stat s-a numit din 1862 România, capitala s-a stabilit la Bucureşti.

Al. I. Cuza a făcut mari schimbări în rânduielile învechite ale ţării, reuşind să declanşeze procesul de modernizare a României.

Cea mai importantă a fost legea agrară (august 1864): - împroprietărirea ţăranilor în funcţie de numărul de vite pe care îl deţinea fiecare ţăran; - se plătea o “răscumpărare eşalonată” pe 15 ani care nu reprezenta pământul ca atare, ci claca (renta de muncă); - timp de 30 ani nu aveau voie să instrăineze pământul. În realizarea acestui proiect a fost sprijinit de Mihail Kogălniceanu, primul ministru, primind peste 500 000 de familii ţărăneşti pământ.

Una din măsurile ce i-au atras cele mai aprige împotriviri a fost cea privitoare la averile mănăstireşti în patrimoniul statului, “Mănăstirile Închinate”.

O altă lege importantă a fost cea a învăţământului primar, devenind obligatoriu şi gratuit. S-au înfiinţat două universităţi în ţară, una la Iaşi în anul 1860 şi cealaltă în Bucureşti în 1864, au fost dezvoltate şi celelalte tipuri de şcoli.

Al. I. Cuza s-a preocupat şi de dezvoltarea industriei, a comerţului şi de înzestrarea armatei.

Pe 2 mai 1864 Cuza dă o lovitură de stat, dizolvând adunarea obştească, propunând o nouă constituţie, “Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” şi o nouă lege electorală. Creşte puterea

1. Dan Berindei, Epoca Unirii, Bucureşti 1979 2. Gheorghe Palton, Unirea Principatelor Române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984 3. Revista „Historia”, an II, nr. 15, 2003

Teodoroiu, figură exponențială în lupta pentru Unirea de la 1918 Pr. Prof. Liviu Lazăr Școala Gimnazială ,,Teodor Bălășel”- Ștefănești Nu multe popoare au în istoria lor o femeie eroină pe cîmpul de luptă, așa cum o avem noi, românii, pe Ecaterina Teodoroiu. Viața ei scurtă, marcată de moartea fraților în Primul război mondial, a transformat-o în model, pentru ca, apoi, să intre în legendă.

Răscrucile istoriei nu au lăsat-o neatinsă, memoria fiind ba asociată virtuților patriotice ale monarhiei, ba minimalizată la începuturile comunismului în România.

Pe 22 august 2017, s-au împlinit 100 de ani de la căderea, pe câmpul de luptă, a ,,Eroinei de la Jiu”.

Cătălina Vasile Teodoroiu s-a născut într-o familie modestă, cu cinci băirți și două fete, din Vădeni, zonă care astăzi se află în municipiul Târgu-Jiu. Nimeni nu s-ar fi gândit că fata care a plecat la București, cu visul de a deveni învățătoare avea să moară pe câmpul de luptă, în fruntea unui pluton de bărbați (soldați), în bătălia de la Mărășești.

Primul război mondial a însemnat pentru Ecaterina Teodoroiu, schimbarea planurilor de viață - tânăra se alătură armatei, împreună cu fratele ei, Nicolae, bărbatul mergând în linia întâi, iar ea ca asistentă medicală.

Rând pe rând, cei patru frați ai ei au căzut pe câmpul de luptă, ceea ce a determinat-o pe Ecaterina Teodoroiu să ceară ceva nemaivăzut până atunci, trimiterea ei, ca soldat, în linia întâi. Superiorii îi refuză mai multe cereri, până ce, impresionați de determinarea fetei, acceptă. Ecaterina Teodoroiu devine astfel, prima femeie soldat din linia întâi a Armatei române. Viața de front a eroinei pare desprinsă dintr-un film de ficțiune. În timpul bătăliei de la Jiu, din 10 octombrie 1916, soldatul Ecaterina Teodoroiu a căzut prizonieră și a fost dusă la Cărbunești.

58 | 33

MAI 2018

Bibliografie

E

caterina

Pag.

domnitorului Cuza. Adaugă o a doua cameră a adunării obşteşti ”Corp ponderato” sau Senat, format de oameni numiţi de Cuza, nu aleşi. Creşte numărul de alegători, ceea ce nu convin radicalilor liberali, care nu au fost aduşi la putere şi conservatori, nemulţumiţi că s-a realizat legea agrară.

La 11 februarie 1866 Al. I. Cuza a fost silit să abdice şi să părăsească ţara, fiind trădat de oamenii în care a avut încredere.

Radicalii liberali propun un prinţ străin ca rege. Acesta a fost ales din familia prusacă, pe 10 mai 1866, Carol I, care a depus jurământul în faţa Parlamentului, fiind astfel rege. În cei 7 ani de domnie, Cuza a reuşit să îndeplinească multe dintre idealurile revoluţiei de la 1848. Cele mai importante au fost Unirea celor două Principate şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ.

Prin strădaniile lui Cuza şi generaţiei paşoptiste, tânărul stat român a fost ridicat pe baze noi, moderne. Unirea a constituit un pas pe calea obţinerii Independenţei faţă de Imperiul Otoman.

ANUL CENTENAR

Primului război mondial, Ecaterina Teodoroiu a fost considerată eroină a României Mari.

Rămășițele ei pământești au fost inițial duse în comuna Fitionești, din județul Putna, apoi, în anul 1921, au fost strămutate într-un mausoleu din centrul orașului Târgu Jiu

Pag.

Reușind să ascundă un revolver, prizoniera își împușcă paznicul și evadează, întorcându-se la unitatea ei, rănită la un picior. După aceea, a continuat luptele în zona orașului Filiași și a fost din nou rănită, de această dată mai grav. Armata română s-a retras în Moldova, iar Ecaterina a fost și ea dusă la un spital din Craiova, apoi la București și la Iași.

A fost decorată în luna martie 1917 de organizația de cercetași din care făcea parte încă din anul 1913, cu ,,Virtutea cercetășească” de aur, iar apoi, prin decret regal, cu ,,Virtutea Militară”, clasa a II-a. După ce vestea despre femeia soldat a ajuns până la Casa Regală, Regina Maria a vizitat-o la spital pe tânăra eroină și a ridicat-o în gradul de sublocotenent.

După însănătoșire, Ecaterina Teodoroiu nu a putut sta departe de front, așa că s-a alăturat Regimentului 43/ 59 Infanterie, care se afla pe poziții în tranșeele de pe Dealul Secului, lângă localitatea Muncelu ( Vrancea).

Aici a venit și finalul pe care, probabil, Ecaterina îl visa uneori: moartea eroică, în fruntea soldaților pe care îi comemora. În seara de 22 august a anului 1917, în timpul unui atac german, tânăra femeie a căzut lovită de gloanțe.

Imaginea postumă a eroinei a fost cu suișuri și coborâșuri, după cum au dictat interesele regimului. Inițial și în mod firesc, după încheierea

34 | 58

Faptul că eroina a fost mediatizată de Casa Regală, a determinat intrarea într-un con de umbră a poveștii și a personalității ei, odată cu instaurarea regimului comunist, deși, în mod normal, exponenții păturii de jos care ajungeau la performanță în orice domeniu, erau la mare cinste.

Dar acest lucru s-a întâmplat doar până în anii‚ 60, când, pe fondul interesului pentru cultivarea unui curent patristic, care să ducă la o oarecare ieșire de sub tutela Moscovei, imaginea Ecaterinei Teodoroiu a devenit din nou interesantă pentru regim. Acest lucru s-a accentuat după venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, iar în anul 1978 s-a realizat filmul ,, Ecaterina Teodoroiu”, realizat de Dinu Cocea, după un scenariu de Mihai Opriș și Vasile Chiriță. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuță, Ion Caramitru, Amza Pellea și Ilarion Ciobanu.

Pentru fiecare dintre noi, femeie sau bărbat, copil sau adult, perseverenţa, hotărârea şi curajul Ecaterinei Teodoroiu sunt exemplu de atitudine atât de necesară şi astăzi în societatea românească.

Prof. Buduleci Daniela Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Personalitatea cardinalului Iuliu Hossu se distinde în rândul artizanilor Marii Uniri atât prin activitatea sa de reprezentant al Bisericii GrecoCatolice, prin participarea la actul unirii, cât și prin consecințele faptelor sale care îl înscriu în rândul martirilor neamului român. Va parcurge lungul drum de la preotul militar pe fronturile primului război mondial, la implicarea în lupta națională reflectată în Actul Unirii din 1918 până la martirajul în universul concentraționar comunist19.

După absolvirea studiilor la liceul grecocatolic din Blaj, va continua studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. Obține titlurile de doctor în filosofie și în teologie în anul 1910. În același an este hirotonisit preot de către episcopul de Gherla, unchiul său, Vasile Hossu. După izbucnirea primului război mondial, se implică în activități umanitare pentru familiile soldaților aflați pe front. Iuliu Hossu se va înrola ca preot militar, cu gradul de sublocotenent20. Peste ani, la Alba Iulia, în cadrul Marii Adunări Naționale, observând numărul mare de soldați, își va aminti de momentele petrecute alături de soldații răniți cărora le oferea alinarea spirituală: „vă reamintiți când prin sute de spitale, în zilele de întuneric, povesteam că va învinge dreptatea”21. În 1917, Iuliu Hossu se întoarce acasă și primește scaunul Episcopiei Greco-catolice de Gherla, fiind confirmat de papa Benedict al XV-lea22.

Iuliu Hossu, în calitatea sa de episcop, informează preoții din toate parohiile să nu mai 19 Nuțu Roșca, Închisoarea Elitei Românești, Sighetu Marmației, EdituraAska Grafika, 2006, pag.

97-98 20 Lucia Hossu Longin, Memorialul Durerii, București, Editura Humanitas, 2007, pag. 183-184 21 Arhivele totalitarismului, anul III, nr1/1995, pag. 214 22 Ibidem, pag.214

pomenească numele împăratului la serviciul religios, pe care să-l înlocuiască cu formula „înalta noastră stăpânire națională”. Consecințele nu au întârziat să apară deoarece gărzi maghiare desfășurau acțiuni de intimidare a populației23. În discursurile sale de la Gherla, Iuliu Hossu accentuează importanța momentului istoric dar și puterea de a ierta și de a face bine, de a oferi iubirea lui Hristos24.

Alegerea delegaților din partea Gherlei, care urmau să participe la Adunarea Națională de la AlbaIulia are loc pe 26-27 noiembrie 1918. Episcopul Iuliu Hossu este delegat de drept, alături de 5 delegați aleși și 10 reprezentanți ai școlilor, instituțiilor și meseriașilor25.

La 1 Decembrie 1918, Iuliu Hossu s-a adresat mulțimii adunate într-un număr impresionant, plină de entuziasm național26. Cuvântarea lui Iuliu Hossu impresionează nu doar prin sentimentele, firești, față de actul uniriii, ci și prin confirmarea unui univers al credinței nestrămutate în Dumnezeu: „Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și nu au văzut, și să audă ce auziți voi și nu au auzit. Ochii voștri sunt fericiți să vadă și urechile voastre fericite că aud”27. În cuvinte simple, modeste, adresate unei mulțimi care aștepta vestea unirii cu patria-mamă, frazeleaalternează, ca un ritual străvechi, împletește cuvintele harului divin cu trăirea evenimentelor istorice: „Cuvintele Domnului se împlinesc și aici, întru împlinirea dreptății......Văd ziua întregirii neamului și aud bună vestirea unirii noastre pe veci cu țara-mamă, România”28.

La sfârșitul discursului, Iuliu Hossu se va îmbrățișa cu episcopul ortodox de Caransebeș, Miron Cristea, adăugând „precum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți frații României”29. Iuliu Hossu le-a mărturisit celor strânși la Alba Iulia: “Fericit am rostit hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească. Fericiți voi, care ați pecetluit pe veci unirea cu Țara-Mamă. O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: “Și eu am fost la Alba Iulia!”30.

Iuliu Hossu face parte din delegația care a 23 Ibidem, pag. 215 24 Ibidem, pag. 215 25 http://dejulmeu.ro/index.php/2015/12/01/ cardinalul-iuliu-hossu-episcopul-marii-uniri/ 26 Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor , București, Editura Humanitas, pag.240 27 Magazin istoric, nr.12/1993, pag. 36 28 Ibidem, pag.37 29 Ibidem 30 Arhivele totalitarismului,op.cit. pag. 215

58 | 35

MAI 2018

Hossusimbolul luptei pentru demnitate și Unire

Pag.

I

uliu

ANUL CENTENAR

mers la București pentru a înainta regelui Ferdinand Actul unirii. Iată cum relatează sosirea în regatul României: „A doua zi, la București, ne-a așteptat noul guvern. Ni s-au spus vorbe despre istorie: sunteți așteptați să sosiți de 1000 de ani. Bucuria nu era a unei generații, ci a întregului popor din toate veacurile, neam care a rămas neclintit în ideea de unire. Eram în Ierusalimul aspirațiilor naționale, în cetatea de scaun a voievozilor țării românești! Alții presărau flori cine știe de unde aduse din Bucureștiul plin în 1918 doar de petalele inimilor”31. În anii următori va desfășura o activitate intensă pastorală și organizatorică în calitate de episcop de Cluj-Gherla. Academia Română îi va recunoaște meritele intelectuale, teologice prin primirea în rândurile sale în 1945. După instalarea regimului comunist, drama bisericii Greco-catolice, a episcopilor și a preoților este evidențiată prin prigoana și arestările făcute de autorități în rândurile acestora.

Iuliu Hossu împărtășește soarta credincioșilor săi.

Anii de închisoare, de domiciliu obligatoriu, nu i-au alterat spiritul profund atașat valorilor tradiționale și creștine32.

Bibliografie 1. Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor, București, Editura Humanitas 2. Nuțu Roșca, Închisoarea Elitei Românești, Sighetu Marmației, EdituraAska Grafika, 2006 3. Lucia Hossu Longin, Memorialul Durerii, București, Editura Humanitas, 2007 4. Arhivele totalitarismului, anul III, nr1/1995 5. Magazin istoric, nr.12/1993 6. http://dejulmeu.ro/index.php/2015/12/01/ cardinalul-iuliu-hossu-episcopul-mariiuniri/ 7. https://episcopiabucuresti.ro/culturaomeniei-la-1-decembrie-1918

Pag.

31 http://dejulmeu.ro/index.php/2015/12/01/ cardinalul-iuliu-hossu-episcopul-marii-uniri/ 32 https://episcopiabucuresti.ro/culturaomeniei-la-1-decembrie-1918

36 | 58

P

rimul

fotograf al Marii Uniri Profesor Nicola Sorina Liceul Preda Buzescu, Berbești

Samoilă Mârza (Imagine: Arhiva Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia)

Înfăptuirea României Mari, realizată în decembrie 1918, reprezintă împlinirea unui vis de secole al românilor, acela de a se afla sub acelaşi nume de la Banat până la Nistru.

Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreţia sa stă în faptul că desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. Și totuși, 1 Decembrie 1918, începutul României moderne, are multe poveşti, unele uitate ori ştiute doar de istorici. Una dintre ele este cea a lui Samoilă Mârza, originar din localitatea Galtiu, din judeţul Alba, ajuns din întâmplare „fotograful Unirii”. Fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a prezentat pentru a imortaliza evenimentele.

Astfel, Samuil Mârza a realizat singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918. Avea 32 de ani, iar cu patru

zile înainte se întorsese din Primul Război Mondial, unde fusese încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei. Ca să ajungă la Alba a parcurs o distanță considerabilă, 11 kilometri, cărând aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă.

58 | 37

MAI 2018

Ceea ce este regretabil este că multe clişee nu au ajuns la colecţionari sau fotografi, ci au fost distruse, iar sticla a fost folosită la fabricarea unor oglinzi foarte căutate în acea perioadă. Istoricul spune că, în 1967, directorul Muzeului Naţional al Unirii de la acea dată, prof. Dr. Gheorghe Anghel, a reuşit să cumpere de la Samoilă Mârza aparatul folosit pentru a imortaliza evenimentele din 1 Decembrie 1918, dar şi clişeele cu fotografiile de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Fotograful a realizat, în 1919, un album despre 1 Decembrie 1918, numit „Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri”, pe care l-a oferit cadou unor personalităţi ale perioadei respective: Regele Ferdinand I, primul ministru I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, generalul francez Henri Mathias Berthelot. De asemenea, un exemplar al albumului a fost folosit ca document, fiind depus de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Versailles. Regele Ferdinand I l-a declarat printre furnizorii Curţii Regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe căile ferate franceze.

Pag.

Dintre fotografiile făcute de Samoilă Mârza la 1 Decembrie 1918, șase au fost realizate la Alba Iulia, cu scene de masă și oameni la tribune oficiale, iar alte trei au fost făcute în dimineața zilei respective, cu delegația sa în satul Galti.

Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii), din sală neexistând nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia, explică istoricul Liviu Zgârciu.

Samoilă Mârza a reuşit, de-a lungul timpului, să imortalizeze evenimente istorice importante, precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I cu Regina Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau în 1928 - manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire.

ANUL CENTENAR

Î

ntre

confruntare și coabitare. Femeile din Vechiul Regat și războiul din spatele frontului. (19161918) Prof. dr. Diaconu Maria Aurelia Școala Gimnazială “I. Gh. Duca” Râmnicu Vâlcea În pofida importanţei istorice a muncii sale, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care imortalizase evenimentele de la 1 Decembrie 1918.

Webografie

Pag.

1. h t t p : / / w w w. m o n i t o r u l e x p r e s . r o / ? mod=monitorulexpres&p=moza ic&s_id=177501&Povestea-luiSamoila-Marza-singurul-fotograf-alevenimentelor-de-la-1-Decembrie-1918,

38 | 58

Începând din toamna anului 1916, o dată cu pătrunderea trupelor invadatoare germano-austroungare la sud de Carpați, populația din Oltenia va fi supusă unor situații fără precedent, în care ororile războiului își vor pune amprenta, afectând toate structurile vieții cotidiene. Contactele dintre olteni și ocupanți scot la iveală atitutini și complexe ce țin de imaginarul fiecărei naționalități în parte.

Femeile au luat locul bărbaților plecați pe front. Ele au preluat pe lângă numeroasele treburi casnice și sarcinile bărbaților. Femeile au administrat singure bunuri și gospodării, au trimis petiții, au organizat spitale și școli, ba chiar au lucrat și în fabrici și uzine. Toate acestea, pe lângă rolul tradițional de creștere și educare a copiilor proprii sau îngrijirea orfanilor de război.

O serie de femei curajoase s-au afirmat și în acțiuni întreprinse împotriva ocupantului. Unele dintre acestea s-au implicat în acțiuni de culegere și transmitere de informații armatei române despre forțele inamice de ocupație. Sub această acuzație au fost arestate, condamnate și deportate: Zoe Stănculescu din Caracal, Aneta Petre din TurnuSeverin, Rica Bărbulescu din Mehedinți, Elena Gh. Ghețu din Bălbați (Gorj), etc.

Transmiterea de știri false și manifeste a fost o practică la care au apelat adesea femeile din România pentru a-i intimida pe ocupanți. Un caz celebru, care a făcut mare senzație în presa epocii a fost cel declanșat de Alexandrina Gr. Cantacuzino, președinta spitalului “Femeilor ortodoxe române” din București. Aceasta profitând de vacarmul care se crea la Societatea Crucea Roșie, când veneau mii de femei și copii din familiile luptătorilor a lăsat la dispoziția publicului teancuri întregi de manifeste. În acest fel toate mahalalele și străzile au avut câte

1. Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Vâlcea, Fond Prefectura Județului Vâlcea, Dosar 5/1917.

2. Henri Barbusse, Le Feu ( journal dʼune escouade), Flammarion, Paris, 1916 3. Alin Ciupală, Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial, Iași, Ed. Polirom, 2017.

4. Vasile I.H. Crancicov, Impresiuni și păreri personale din timpul războiului României, Atelierele Societății Universul, București, 1921, vol. II, p. 12.

5. N. Iorga, Cum a fost ocupația din 19161918. O mărturie germană, Vălenii de Munte, 1939.

6. Lucia Țenovici, Jurnal de dragoste și de război, București, Editura Lucman, 2010.

Unire de la 1918.

Formarea Romaniei Mari Prof. înv. primar Mihăilă Elena Școala Gimnazială Măgura, Mihăești, jud. Vâlcea Procesul istoric în urma căruia toate provinciile locuite de români s-au unificat în cuprinsul aceluiași stat național, Romania, a fost determinat de trei factori principali: contextul ideologic, politic si militar european, prezența pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești și acțiunea politică decisă a elitelor din Regat și din Austro-Ungaria. În timpul războiului s-au conturat programele politice care vor sta la baza acțiunilor naționale românești din Basarabia, Bucovina și Transilvania.

Aceste programe, în prima lor fază, vizau obținerea de drepturi naționale pentru etnicii români din Rusia sau Austro-Ungaria. S-a cerut dreptul de folosire a limbii române în administrație și justiție, învățământ în limba maternă, reprezentare proporțională în toate domeniile vieții publice.

Argumentația ce stătea la baza acestor revendicări era una de ordin istoric și demografic, venind în prelungirea programelor elaborate în cursul secolului al XIX-lea de elitele românești din afara teritoriului României. În anul 1917, programele naționale se radicalizează, intrând în etapa a doua. În contextul destrămării Imperiului Rus și al activizării elitelor naționale din monarhia dualistă, românii de acolo revendică dreptul la autonomie politică pentru provinciile populate majoritar de români, păstrând argumentația tradițională, istorică și demografică.

Faza a treia în definirea obiectivelor politice românești s-a desfășurat în anul 1918. Din acest moment se adoptă ca argument principal ideea autodeterminării, care circula acum pe plan internațional. În baza ei, reprezentanții românilor cer independența provinciilor în care etnicii români erau majoritari.

Marea Unire s-a făcut pe etape. Acestea vor fi prezentate în continuare.

Unirea Basarabiei cu România După Revoluţia Rusă din februarie 1917, noul

58 | 39

MAI 2018

Bibliografie

M

area

Pag.

în exemplar dintr-un program care critica gravele încălcări ale drepturilor omului comise de trupele germano-austro-ungare.

Au existat și momente în care ocupanții și autohtonii au conlucrat pentru ajutorarea celor năpăstuiți. Aceste cazuri le regăsim în special în încercările de a se găsi soluții pentru orfanii de război. La Mânăstirea Bistrița, în județul Vâlcea erau îngrijiți copiii orfani. În noiembrie 1917 aici au mai fost aduși circa 100 de orfani din Focșani. Au fost asigurate de către Prefectură și Comandatura Districtului, transportul noilor veniți, precum și o parte a cheltuielilor destinate întreținerii lor. La orfelinatul mânăstirii Bistrița au fost adăpostiți sute de orfani. Stareța mânăstirii le-a oferit copiilor o educaţie, un loc de muncă şi şansa de a-şi recăpăta demnitatea umană refuzată de cruzimea războiului. În România la fel ca peste tot în Europa frontul de acasă a ajuns să fie uneori mai temut de către soldați, decât tranșeele și prima linie, deoarece a fost șansa lor de afirmare atât în cadrul familiei cât și al societății. Jurnalele și memoriile epocii denotă spiritual critic și curajul pe care l-au dobândit multe dintre femei, în confruntarea cotidiană cu ordonanțele, rechiziționările și intimidările ocupanților.

Prin diversitatea acțiunilor în care au fost implicate, femeile au câștigat respectul opiniei publice, au căpătat încredere și au reușit să se emancipeze politic, economic și cultural.

ANUL CENTENAR Pag.

guvern a proclamat drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

Românii din Basarabia au început să lupte pentru drepturi naţionale. În noiembrie 1917 a fost aleasă o adunare reprezentativă a Basarabiei numită Sfatul Ţării. La începutul lui decembrie, Sfatul Ţării a proclamat Basarabia Republica Democratică Moldovenească, autonomă în interiorul Rusiei. După semnarea armistiţiului dintre Rusia şi Puterile aliate, în decembrie 1917, sute de mii de soldaţi ruşi s-au retras de pe frontul românesc în Rusia prin Basarabia. Mulţi s-au dedat la jafuri, violuri, distrugeri, iar o parte dintre ei având convingeri comuniste au atacat Guvernul şi Sfatul Ţării din Basarabia. Atunci conducătorii Basarabiei au cerut ajutor Guvernului României.

Acesta a trimis trupe româneşti care i-au alungat pe soldaţii ruşi şi au restabilit ordinea în Basarabia în ianuarie 1918. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării a votat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.

Au urmat două luni în care s-a făcut o propagandă intensă pentru unire şi la 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România.

Unirea Bucovinei cu România În toamna lui 1918 Austro-Ungaria era pe punctul de a pierde războiul. Popoarele asuprite din Austro-Ungaria, între care şi românii, începeau să revendice dreptul la autodeterminare naţională. La 27 octombrie 1918 s-a ţinut la Cernăuţi o adunare a fruntaşilor politici ai românilor care a revendicat unirea tuturor teritoriilor locuite de români din Austro-Ungaria într-un singur stat şi au ales un Comitet Naţional Român care să-i conducă în lupta naţională. Asupra Bucovinei ridicau pretenţii nu doar românii, ci şi ucrainenii care ar fi vrut să includă într-o Ucraină independentă măcar nordul Bucovinei cu capitala la Cernăuţi. Comitetul Naţional Român, considerând că ucrainenii sunt imigranţi de dată recentă, revendică pentru români întreaga Bucovină.

De aceea, Comitetul a cerut ajutorul Guvernului României şi la începutul lui noiembrie trupe române le-au alungat pe cele ucrainene, eliberând întreaga Bucovină. Astfel, s-a putut organiza un Congres General al Bucovinei care la 28 noiembrie 1918 a votat unirea Bucovinei cu România.

Unirea Transilvaniei cu România Şi românii din Transilvania au cerut dreptul de autodeterminare naţională. În noaptea de 30-31 octombrie ei au format Consiliul Naţional Român Central (CNRC) care a condus lupta lor naţională. La începutul lui noiembrie 1918 s-au format în întreaga Transilvanie consilii naţionale româneşti locale şi

40 | 58

gărzi naţionale româneşti care au preluat conducerea localităţilor de la autorităţile maghiare. Aceste consilii se aflau sub ascultarea Consiliului Naţional Român Central care a încercat să convingă Guvernul Ungariei să accepte desprinderea Transilvaniei de Ungaria, dar n-a reuşit. Pentru a demonstra întregii lumi dorinţa de unire cu România, Consiliul Naţional Român Central a convocat pentru 1 decembrie 1918 o mare adunare naţională românească la Alba-Iulia.

Acolo au luat parte 1228 de delegaţi aleşi din toate localităţile Transilvaniei şi o sută de mii de alţi români veniţi să-şi exprime adeziunea la unire. Delegaţii au votat unirea Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei şi Banatului cu România. Astfel se desăvârşea Marea Unire şi lua naştere România Mare.

Noul stat românesc, având o suprafaţă de 295 049 km2 şi o populaţie de 18 milioane de locuitori, va fi recunoscut pe plan intemaţional prin tratatele de pace încheiate la Paris, în anii 1919-1920.

Bibliografie 1. Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie.

Sinteze Ed. Aula, Braşov, 2010 2. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor,Ed.Universitară, București, 2006

Prof. Marinescu Andreea Lăcrămioara Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, Jud.Vâlcea

În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român realizată prin unirea provinciilor românești cu România.

La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI. Dacă ar fi să rezumăm în câteva idei, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, toți cei care simt românește sărbătoresc: Credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA. Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, de a nu uita că sunt români. Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicisitudinile istoriei.Tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate. Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil. Nesupunerea românilor în fața imperiilor vremelnice care i-au afectat interesele și neacceptarea unei sorți potrivnice.

Ambiția românilor de a rămâne împreună după 100 de ani de la Marea Unire.

Bibliografie 1. Ziarul „Românul” și Marea Unire, Editura Politică, București, 1988, pp. 7–66, 371– 392, 2. Scurtă istorie a românilor, Ion Bulei, Editura Meronia, București, 1996, pp.

104–107.

3. 1918 la Români: documentele unirii: unirea Transilvaniei cu România 1 decembrie 1918, Volume 10, Ion PopescuPuțuri, Editura Științificǎ și enciclopedicǎ, 1989

58 | 41

MAI 2018

Marii Uniri

Rațiunea românilor de a căuta în permanență cele mai bune împrejurări pentru concretizarea aspirațiilor legitime și valorificarea acestor ocazii.

O scurtă privire, aruncată asupra hărții României anului 2018 și a celei din 1918, ne arată că, bucuria Centenarul Marii Uniri nu poate fi deplină. România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire. În 28 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, România este sfâșiată, din nou, și pierde Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței. Umbra acelei zile, tragice pentru România, este încă resimțită de întreaga suflare românească. Comemorarea Centenarului României, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e de datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918.

Cuvintele lui Nicolae Titulescu, rostite la Ploiești, în 3 mai 1915, la întrunirea Acțiunii Naționale, în chestiunea Ardealului, adaptate la anului 2018, prin înlocuirea Ardealului cu Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței, trebuie să răsune în mințile și inimile oricărui om care simte românește! Problema care se pune azi României, e înfricoșător, dar simplu; sau România pricepe datoria pe care i-a creat-o evenimentele în curs, și-atunci istoria ei abea începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e „mâine”, cu ochii mari deschiși la tot ce e „azi” nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pentru vecie exemplul unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite. Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă și mare!

România nu poate fi întreagă fără Ardeal!

(Nicolae Titulescu – 3 mai 1915). Deci, la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să știm că, România nu este întreagă fără Basarabia și fără nordul Bucovinei!

Pag.

C

entenarul

ANUL CENTENAR

O

zi

– un vis împlinit

Prof. înv. primar Bălana Dorina Liceul „Preda Buzescu” Berbești

Pag.

Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIXlea.

Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari.

Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici: • acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial • prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus • afirmarea principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru „unitatea naţională a tuturor românilor”. Ședinţa a început la ora 10.30. Dintr-un colţ al sălii a izbucnit cu energie vechiul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire”. Întreaga asistenţă l-a cântat cu o însufleţire deosebită. El a fost practic lozinca sub care s-a desfăşurat întreaga zi. Rând pe rând, şi-au făcut apariţia membrii Consiliului Naţional Român Central primiţi cu ropote de aplauze.

Ultimul a sosit George Pop de Băseşti – preşedintele CNRC, ultimul în viaţă dintre memorandişti. În sală se aflau 680 de delegaţi aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului.

Alături de ei participau reprezentanţii episcopiilor

42 | 58

româneşti, societăţilor culturale, institutelor de învăţământ superior şi şcolilor medii, reuniunilor învăţătoreşti, reuniunilor de meseriaşi şi femei, delegaţii Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti; în total 1.228 de delegaţi. În discursul său, George Pop de Băseşti a amintit marile momente ale luptei naţionale a românilor conchizând: „Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”.

A urmat la cuvânt Vasile Goldiş care a spus: „Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”. În finalul discursului său, Vasile Goldiş a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale.

Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare. “...Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit. [...]

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizanii Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluția din Rusia și destrămarea monarhiei austro-ungare.

Raționamentul lor s-a înscris formulei tradiționale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania si Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruință o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putință ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voință al națiunii române de a-și da armătura teritorial-instituțională care este statul național.[...]

1. Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302 2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_ Unire

R

omânia

la sfârşitul Primului Război Mondial

Prof. Tudosoiu Mihaela Școala Gimnazială „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea Războiul a dus la căderea marilor imperii multinaţionale: austro –ungar , otoman şi rus , pe ruinele cărora au luat naştere , în estul Europei , o serie de state noi (Polonia , Cehoslovacia , Ungaria , Austria), iar altele îşi săvârşiseră unitatea naţională precum România. Pe fondul modificării frontierelor europene existente înainte de izbucnirea războiului s-au iscat o serie de divergenţe între statele învinse (Germania, Ungaria , Bulgaria) şi statele învingătoare.

De altfel această acţiune a fost încurajată şi de Programul preşedintelui Wilson din ianuarie 1918 care la punctul 13 prevedea: ,, un stat polonez independent trebuie să fie constituit, cuprinzând teritoriile locuite de naţionalităţi incontestabil poloneze, cărora să li se asigure un acces liber la mare; independenţa politică, economică şi integritatea teritorială a acestor populaţii vor fi garantate printr-o convenţie internaţională’’ .La 15 octombrie 1918 în cadrul Parlamentului de la Viena, deputaţii polonezi au declarat împăratului Austro – Ungariei , Carol (1916 – 1918 ) că ei încetează să se mai considere cetăţeni ai monarhiei dualiste, iar la 6 noiembrie 1918 îşi constituie un guvern provizoriu pentru ca la 21 noiembrie, acelaşi an, să refacă

58 | 43

MAI 2018

Bibliografie

statul polonez ce avea ca şef provizoriu, până la convocarea Dietei , pe generalul Josef Pilsudski. Atât guvernul român, prin oficiile sale diplomatice, cât şi românii aflaţi în stăinătate, atât în Europa cât şi în America, au desfăşurat o vastă propagandă care avea ca scop realizarea unităţii statale depline. În 1918 au început să dea roade acţiunile de propagandă politică iniţiate în vest de reprezentanţii naţiunilor asuprite din Austro – Ungaria pentru a convinge publicul şi guvernele occidentale să renunţe la orice ambiguităţi în recunoaşterea dreptului la autodeterminare a acestor naţionalităţi. Reprezentanţii diplomatici ai României, românii aflaţi în Franţa, Italia, Anglia, împreună cu românii căzuţi prizonieri ca soldaţi ai armatei austro-ungare, din Italia în primul rând, cereau şi ei declaraţii politice clare ale Antantei, care să prevadă destrămarea dublei monarhii . Românii au acţionat şi dincolo ce Atlantic . În iulie1917 ajunsese în S.U.A. o misiune patriotică trimisă din România care intenţiona chiar organizarea unei legiuni printre românii din S.U.A. pentru a se alătura trupelor aliate ce luptau pe frontul occidental. În vreme ce Antanta se angajase deja , prin promisiunile secrete făcute aliaţilor săi, inclusiv României, pe o cale care implica în fapt distrugerea Austro – Ungariei, Statele Unite evoluau şi ele spre aceeaşi concluzie. Preşedintele Wilson, într-un discurs din 11 februarie 1918 susţinea că ,,tuturor aspiraţiilor naţionale clar exprimate li se va acorda deplina satisfacţie ,,iar în iulie 1918 S.U.A. se angajau public că ,,toate popoarele slave complet eliberate de sub dominaţia germană şi austriacă ,, iar dezmembrarea Austro – Ungariei era de neînlăturat.’’

La 3 octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti concentând reprezentanţi din Europa şi din S.U.A. ai mişcării naţionale. Consiliul, cu sediul la Paris avea ca preşedinte pe Take Ionescu , vicepreşedinte peVasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu, Jean Th. Florescu, iar ca membrii o serie de personalităţi. În perioada octombrie – noiembrie 1918 guvernele Franţei, Angliei au recunoscut consiliul ca autoritate reprezentativă pentru cauza naţională a românilor. Asigurându-şi sprijinul marilor puteri la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, românii au realizat unirea tuturor semenilor într-un singur stat, România dobândea astfel, după enorme sforţări militare şi sacrificii uriaşe, o nouă configuraţie; devenind realitate visul de veacuri al românilor – acela de a convieţui toţi între graniţele aceluiaşi stat – România. Lupta pentru emancipare naţională a

Pag.

O necesitate istorică - națiunea trebuie să traiască într-un stat național - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetență, și, punând în miscare națiunea, i-a dat acea fortă uriasă ca peste toate adversitățile să dea viață aspirației sale: statul național.”

ANUL CENTENAR

cehilor şi slovacilor s-a înteţit o dată cu izbucnirea primului război mondial. La începutul anului 1919 se deschid, la Paris , lucrările Conferinţei de Pace în cadrul căreia se vor dezbate tratatele de pace dintre beligeranţi , inclusiv modificările teritoriale realizate în urma destrămării imperiilor austro-ungar, otoman şi ţarist . Un rol important în elaborarea tratatelor l-au avut Statele Unite ; ele fiind realizate după tipul wilsonian , marcând suprema înfăptuire a principiului naţionalităţilor, sub denumirea de ,, dreptul popoarelor de a dispune de ele însele ’’.

La Conferinţa de Pace au participat 27 de state la care s-au adăugat 4 dominioane şi India335 În calitate de reprezentant al ţării gazdă, Georges Clemenceau - primul ministru al Franţei, a fost proclamat preşedinte al Conferinţei de Pace ale cărei lucrări au început la 18 ianuarie 1919. Franţa, Anglia , Italia – cele trei puteri europene învingătoare, au acceptat încă de la început ca partener egal S.U.A. şi pentru problemele din afara Europei – Japonia. Şedinţele conferinţei au fost conduse de Georges Clemanceau, Thomas Woodrow Wilson , George David Lloyd, Vittorio Emanuele Orlando . Cei patru au împărţit statele participante astfel: 1. state învingătoare beligerante care aveau interese cu caracter general şi aveau dreptul să participe la toate comisiile şi întrunirile; Franţa, Marea Britanie, S.U.A., Italia şi Japonia.

2. puteri beligerante care aveau interese cu caracter special şi care participau la probleme care le interesau direct: Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Finlanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia , iar din afara Europei Brazilia, dominioanele engleze şi India, Cuba, China etc În ziua de 10 septembrie , marile puteri au semnat tratatul de pace cu Austria la Saint Germain en Laye; Austria era limitată la un stătuleţ cu o suprafaţă de 84 000 km² şi recunoştea independenţa vecinilor şi teritoriile care li se cuveneau. În iunie 1920 Ungaria iscălea cu Antanta pacea de la Trianon şi se constituia ca stat de sine stătător. Acest tratat fixa graniţele cu Austria, Cehoslovacia , Iugoslavia şi România . În baza acestui tratat România primea Transilvania , Banatul , Crişana , Maramureşul .

Antanta a încheiat tratatele de pace cu Bulgaria la Neully în noiembrie 1919 , iar cu Turcia la Sevres în august 1920 . Tratatul cu Turcia a fost revizuit şi a căpătat o formă finală în 1923

Pag.

33

44 | 58

Sistemul de la Versailles a determinat reacţii contra atât în rândul puterilor învingătoare cât şi în rândul statelor învinse . Totuşi exista o imensă dorinţă de instaurare a unei păci trainice . Opinia publică era aproape unanimă în respingerea vechilor metode, aruncaseră lumea în războiul recent terminat.

Relaţiile internaţionale au evoluatţinând cont tot mai mult de voinţa popoarelor . Tratatele din anii 1919-1920 au realizat , totuşi , o Europă a naţionalităţilor , marcând unreal progres în acest sens.

Preşedintele Wilson a avut iniţiativa inserării chiar în tratate a clauzelor garantând minorităţilor naţionale un tratament echitabil din partea naţionalităţii dominante. Prin poziţia adoptată la Paris , Wilson I-a tempertat pe Clemenceau , Llyod şi Orlando şi a sprijinit majoritatea naţiunilor care voiau să trăiască în state de sine stătătoare.

Cele ,,14 puncte,, ale preşedintelui Wilson includeau dezideratele creării unui organism internaţional , unde să participe pe bază de egalitate atât statele mari cât şi cele mici - ,,o societate generală a naţiunilor trebuie să fie formată în virtutea convenţiilor formale, având ca obiect să furnizeze garanţii reciproce de independenţă politică şi teritorială micilor , ca şi marilor state’’.

Bibiografie 1. Constantin Buşe, Mihai Sorin Rădulescu, ,,Istorie, universală’’, Ed. All,Buc., 2000 2. Nicolae Ciachir, ,,Istoria modernă universală’’, vol. ll Ed. Oscar Print, Buc., 1998 3. Ion Stanciu,Iulian Oncescu , ,,Istoria modernă a românilor’’, vol. ll, Ed. Macarie ,Târgovişe, 2002

Prof. Manda Claudia Prof. Manda Mihai Școala Gimnazială „Take Ionescu”, Râmnicu Vâlcea Participarea României la Primul Război Mondial a fost un angajament politic care a avut la bază intenția de a realiza un stat care să cuprindă în hotarele sale teritoriile istorice românești aflate sub dominație străină. Privind la evenimentele din 1918 din Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, acest demers a avut succes, idealul național fiind atins. În ultimele decenii a existat tendința generală de a idealiza perioada interbelică, de a o prezenta ca pe o epocă de progres economic, datorat îndeosebi Marii Uniri. Unii istorici și economiști au acordat atenție acestor aspecte demonstrând că perioada interbelică nu este nici pe departe una de progres general, iar în bună măsură costul economic al angajamentului politic de a intra în război pentru Unire poate explica o parte a eșecului economic al României Mari34. În acest context, Marea Unire ne apare ca un act de mare patriotism și sacrificiu făcut pentru împlinirea unui vis național, atât de românii din Vechiul Regat, cât și de cei din provinciile istorice. Astfel, un bilanț general al acestui sacrificiu nu poate fi făcut fără a lua în considerare unele aspecte economice ale participării la război.

Bilanțul economic al perioadei 1900 – 1914 a fost pozitiv deși a fost precedată de criza economică din 1899-1900, au fost doi ani de secetă, 1900 și 1904, iar anul 1907 a fost marcat de răscoale țărănești.

România a făcut progrese politice, economice și sociale remarcabile într-un timp relativ scurt, iar balanța comercială a adus un excedent de peste 1000 de milioane de lei aur35.

Declanșarea războiului în 1914 și participarea României în anii 1916-1918 a întrerupt o epocă de 34 Bogdan Murgescu, România și Europa.

Acumularea decalajelor economice (1500-2000), Editura Polirom, Iași, 2010, p. 225; 35 Victor Axenciuc, Avuția națională a României. Cercetări istorice comparate, 1860-1939, Centrul român de Economie Comparată și Consensuală, București, 2000, p. 119;

dezvoltare generală a țării.

Pierderile umane și distrugerile materiale sunt greu de cuantificat exact. Chiar dacă la finalul războiului, cele materiale au fost evaluate la 31 miliarde lei aur de Comisia reparațiilor de război, acestea se cifrau la aproximativ 72 de miliarde de lei aur36.

Inflația a fost agravată în spațiul românesc de trei aspecte: pierderea rezervelor de aur, tezaurul românesc; ocupația germană, care a emis masiv lei fără acoperire – Banca Generală a Țării Românești, cu capital german, a emis peste 2000 de milioane de lei37; unificarea monetară după 1918, care a costat statul român peste 5,5 miliarde lei (comparați cu 7,4 miliarde lei, cheltuielele bugetare ale României pentru anul 1921-1922).38 În anii 1916-1918, teritoriul românesc s-a aflat sub două regimuri diferite, cu două sisteme economice diferite. În Muntenia și Dobrogea, ocupația germană a avut scopul exploatării sistematice a resurselor materiale și umane românești. O mare parte a patrimoniului acumulat în ultimele decenii a fost distrus sau transferat peste graniță. În teritoriul liber, Moldova, foametea, tifosul, războiul, lipsa materiilor prime, combustibililor și rezervelor de alimente, slaba producție agricolă din 1917 și 1918, au condus la o înrăutățire gravă a vieții economice.

La sfârșitul războiului pentru întregire, România era ruinată din punct de vedere economic: industria distrusă până la 60%; șeptelul agricol redus la jumătate; căile ferate distruse până la 30 %; deprecierea monedei naționale de 6 ori.39 Populația țării a crescut de la 7,7 milioane de locuitori la 15,7 milioane, iar suprafața, de la 137.000 de km2 la 295.000 km. Deși teritoriile unite nu erau dezvoltate integral, iar populația a trecut printr-o fază de adaptare la noile realități, suprafața țării s-a mărit, numărul de locuitori s-a dublat și a crescut potențialul material prin sursele de bogății naturale cu care fiecare provincie a contribuit la patrimoniul național.

36 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX (1918-1948), Editura Paideia, București, 1999, p.11; 37 Victor Axenciuc, Introducere în istoria economică a României. Epoca modernă și contemporană. Partea I, Editura Fundației „România de mâine”, București, 1999, p. 221; 38 Bogdan Murgescu, op. cit., p. 222; 39 Victor Axenciuc, op. cit., p. 222

58 | 45

MAI 2018

Unire și sacrificiul economic

Pag.

M

area

ANUL CENTENAR

După război, clasa politică a avut răspunderea refacerii economice, dar aceasta a întârziat să apară ca urmare a instabilității politice. „Parlamentul votului universal” ales în noiembrie 1919, care a pus capăt rotativei guvernamentale, a durat doar 4 luni... După câțiva ani s-a ajuns la o neîncredere crescândă în capacitatea politicienilor de a scoate țara din impas.40 Bibliografie 1. Axenciuc, Victor, Avuția națională a României. Cercetări istorice comparate, 1860-1939, Centrul român de Economie Comparată și Consensuală, București, 2000; 2. Axenciuc, Victor, Introducere în istoria economică a României. Epoca modernă și contemporană. Partea I, Editura Fundației „România de mâine”, București, 1999; 3. Murgescu, Bogdan, România și Europa.

Acumularea decalajelor economice (1500-2000), Editura Polirom, Iași, 2010; 4. Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorgh, Istoria românilor în secolul XX (1918-1948), Editura Paideia, București, 1999.

Pag.

40 29.

46 | 58

Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, op. cit. , p.

I

mportanţa Unirii din 1918 în Economie

Prof. Mihai Sorina-Gabriela Liceul Tehnologic ”Ferdinand I’’ Râmnicu Vâlcea Realizarea Marii Uniri din 1918 s-a constituit ca rezultat al luptei acerbe şi îndelungate a poporului român de pretutindeni.

Toate acestea au inaugurat o nouă epocă care, deşi era în sfârşit „împlinită” datorită Unirii mirifice, trebuia să restabilească un nou curs politicii şi economiei.

Oglindind situaţia economică generală, finanţele ţării erau dezorganizate, agricultura se afla într-o stare deplorabilă dat fiind faptul că întreaga producție de cereale a fost secătuită, iar populaţiei îi lipsea sursa principală de hrană, în industrie nu mai funcţionau decât un sfert din totalul de întreprinderi, nemaivorbind de pierderile materiale.

Propunerea unui plan economic post-unire care urmărea proiecția economiilor occidentale este prezentat de A. Corteanu, în articolul „Problema industrială”, ziarul Curentul Nou, 3 februarie 1920,„Nevoia de viaţă împinge fără îndoială toate statele către americanizare, către sistemul industriilor agrare şi industriale, cu o producţiune intensă, bazată pe organizaţiune şi cu o supraproducțiune crescândă.

Noile probleme au slăbit mult economia ţării, trebuiau realizate reforme cât mai urgent, iar în mod contrar, statul se supunea eroziunii interioare,apărând necesitatea unui control mult mai mare şi asimilarea tuturor structurilor economice într-un sistem ecomic unitar. Astfel, procesul refacerii economiei a fost frânat de problemele regionale, fiind nevoie ca structurile statului să fie integrate corect pentru armonizarea economică. Economia a reuşit să fie restabilită la nivel național abia în 1923, în baza exportării unor produse specifice ale economiei naţionale.Refacerea economică se datorează activităţii neîntrerupte în domeniul industrial bancar, prin sporirea numărului societăţilor anonime şi a capitalurilor investite.

Progresul rapid al economiei nu a beneficiat de o perioadă lungă de dezvoltare și prosperitate, echilibrul economic va fi zdruncinat de marea criză din 1929 care va încetini vizibil tendinţele de dezvoltare ale acesteia.

1. Ioan Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria Romanilor în secolul XX, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010; Madgearu Virgil,

R

epere

privind petrolul românesc în Primul Război Mondial Prof. Ulmeanu Dan Laurențiu Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Drăgășani La începutul secolului al XX-lea România a fost o zonă de confruntare a intereselor marilor puteri europene care formau Antanta și Puterile Centrale. În condițiile în care se pregăteau de război, competiția dintre acestea s-a manifestat mai ales în plan economic, găsindu-și expresia și în domeniul petrolului.

Prin utilizarea pe scară largă a motoarelor diesel la camioane, automobile, avioane, tancuri, vapoare și submarine odată cu declanșarea Primului Război Mondial, petrolul a dobândit o importanță strategică pe care niciun stat nu o mai putea neglija. Încă de la sfârșitul secolului al XIXlea, România se găsea printre cei mai importanți producători de petrol. Situația precară a economiei românești a favorizat capitalul străin care, într-o perioadă relativ scurtă, între 1895 și 1914, a preluat controlul aproape integral asupra petrolului românesc. Astfel, puțin înainte de declanșarea războiului capitalul românesc se regăsea în industria petrolului în proporție de doar 5 %. În ce privește investițiile străine, exista un echilibru între ponderea capitalului german (35 %) și capitalului reprezentând țările Antantei, englez (25 %) și francez (10 %).41 Această situație evidențiază presiunea la care era supus guvernul român din partea ambelor alianțe. Pentru a rezista presiunilor finanței germane în perioada neutralității (1914-1916), România a contractat credite de la state apropiate Antantei sau

MAI 2018

Bibliografie

Evoluţia economiei româneşti după război, Bucureşti, 1940; Ziarul Curentul Nou(3 febr. 1920).

41 Horia Brestoiu, Impact la paralela 450, incursiune în culisele bătăliei pentru petrolul românesc, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 10;

58 | 47

Pag.

Evoluţia economică a României este o etapă caracterizată prin creşterea mai rapidă a forţelor de producţie, îndeosebi în industrie prin lărgirea limitelor pieţei naţionale şi sporirea puterii ei de absorbţie.

Unirea a dus la întărirea potenţialului economic al ţării, astfel a accentuat rolul industriei în ansamblul economiei, potenţialul industrial crescând mai mult decât dublu. În peisajul industrial al ţării au apărut ramuri şi subramuri industriale nedezvoltate în trecut sau inexistente (industria siderurgică sau industria metalelor preţioase etc.). Pe ansamblul industriei, forţa motrice a crescut cu 235%.

Contribuţia cea mai însemnată a fost în industria metalurgică, industria lemnului, industria chimică, industria materialelor de construcţii etc.

Integrarea în patrimoniul economic naţional al resurselor materiale şi umane, a capacităţilor tehnice productive ale teritoriilor româneşti, foste teritorii sub stăpânire străină, a mărit şi diversificat potenţialul de producţie al noii Romanii, a asigurat în multe domenii de activitate economică posibilităţi sporite de satisfacere a producţiei cu resurse energetice şi de materii prime autohtone, precum şi o piaţă naţională mai largă vânzării produselor. În perioada interbelică, România ocupa primul loc în Europa şi locul şase din lume la producţia de petrol;tot România era pe locul al doilea în Europa la extracţia de aur, după Suedia;acelaşi loc. după Uniunea Sovietică, la extracţia de gaze.

S-a constatat că România nu mai poate continua doar pe baza agriculturii ci e nevoie şi de celelalte ramuri ca să atingă un ritm înalt de dezvoltare. Şi acest lucru a fost realizat, în 1938, când, ponderea sectorului industrie-transporturiconstrucții a depăşit pe cea a sectorului agriculturăsilvicultură atât în creşterea produsului social, cât şi a venitului naţional.

Raportându-se la economia României de după Primul Război Mondial, se poate constata că saltul a fost uriaș, demn de apreciere. Mobilizarea rapidă în sprijinul dezvoltării și continuării progresului după Unire a fost remarcabilă. Guvernarea de atunci a preceput necesitatea unui implicării directe și cât mai urgente în reformarea statului.

ANUL CENTENAR

membre ale acesteia, cum au fost cele din 1914 de la Banca d’Italia și în 1914-1915, 13 milioane de lire sterline de la Banca Marii Britanii.42 După declanșarea războiului și închiderea Strâmtorilor, comerțul exterior al României a fost orientat în mare parte către Germania și aliații săi. Astfel, deși România declarase o neutralitate favorabilă Antantei, aproape jumătate din exportul de petrol românesc din 1915 era destinat Puterilor Centrale. Un an mai târziu, prezența capitalului românesc în industria de petrol scăzuse la 2 %, restul de 98 % fiind disputat de companiile marilor puteri.43 Ieșirea României din neutralitate în 14/27 august 1916 și perspectiva pierderii petrolului românesc au contribuit la decizia Germaniei de a trimite trupe împotriva noastră. Marea Britanie și Franța au solicitat României distrugerea câmpurilor petroliere din Muntenia. Pe măsură ce armata și administrația română se retrăgeau în Moldova, această solicitare a fost pusă în practică. Pierderile au fost estimate la 600 de milioane de lei-aur.

Capturarea petrolului românesc în urma înfrângerilor suferite de România în 1916 a revigorat situația Germaniei. Administrația germană de ocupație a reușit să remedieze în mare parte situația câmpurilor petroliere distruse și a trecut la exploatarea intensă a resurselor de țiței, prin redeschiderea a sute de sonde și a trei rafinării. În toată perioada ocupației, cea mai mare parte a produselor petroliere a fost destinată exportului către Germania, urmată de Austro-Ungaria, Turcia și Bulgaria, fapt încurajat și printr-o politică de prețuri menită să descurajeze consumul intern. Spre exemplu, 100 de litri de benzină ușoară se vindeau în zona ocupată cu 80 de lei, iar la export pentru Germania, cu 17,10 lei.44 Antanta a pierdut accesul la resursele de petrol ale României Pacea-dictat de la București-Buftea din 24 aprilie/7 mai 1918, a impus monopolul german pe industria petrolului românesc pentru 90 de ani. Cum afirma un contemporan, prin aplicarea acestui tratat terenurile petroliere ale României erau „arendate fără nicio arendă” urmând „să robim generații întregi”45.

Pag.

42 Academia Română, Istoria Românilor, vol.

VII, tom II, Ed. Enciclopedică, București, 2005, p.

415; 43 Horia Brestoiu, op. cit., p. 10; 44 Gheorghe Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p.

39 și urm.; 45 Virgiliu N. Drăghiceanu, 707 zile subt

48 | 58

Din fericire, câteva luni mai târziu Primul Război Mondial s-a încheiat, iar România se afla alături de învingători.

Rezervele considerabile de petrol ale României au atras atenția marilor puteri beligerante și au fost un factor important în adoptarea unor decizii militare. Se poate afirma că, în cadrul alianței cu marile puteri, pe lângă rolul militar pe care l-a primit, de a atrage o parte a trupelor germane pe un nou front în estul Europei, rolul României de furnizor de cereale și petrol a fost cel puțin la fel de important.

Bibliografie 1. Academia Română, Istoria Românilor, vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, București, 2005; 2. Brestoiu, Horia, Impact la paralela 450, incursiune în culisele bătăliei pentru petrolul românesc, Ed. Junimea, Iași, 1986; 3. Buzatu, Gheorghe, O istorie a petrolului românesc, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009; 4. Drăghiceanu, Virgiliu N., 707 zile subt cultura pumnului german, Ed. Cartea Românească, București, 1920; 5. Dreyfus, Francois ș.a., Larousse - Istoria universală, vol. III, Evoluția lumii contemporane, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2006.

cultura pumnului german, Ed. Cartea Românească, București, 1920, p. 276.

Ruxandra Boncan Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Râmnicu Vâlcea Indubitabil, pentru noi toti romanii Centenarul reprezinta un recurs la memorie, la rememorarea faptelor inaintasilor si o cuvenita reverenta fata de jertfele lor de pe campurile de lupta ale Marelui Razboi, din temnitele austro-ungare si ulterior ale etapei comuniste.

Asa cum s-a reliefat atat in literatura de specialitate, cat si in presa, aceasta comemorare a Marei Uniri trebuie sa fie un moment de reflectie profunda a societatii romanesti care sa impleteasca fericit o sumarizare a progreselor realizate de Romania in cei 100 de ani scursi de la Marea Unire cu nevoia de a privi spre viitor.

Avand in vedere ca cum 100 de ani, generatia Marii Uniri si-a avut idealul sau national si a stiut sa-l implineasca, multi romani facand jertfa suprema pe campurile de lupta ale Marelui Razboi, consideram ca acum la 100 de ani de la Marea Unire, este necesara o implicare din partea noastra a tuturor cetatenilor, dar bineinteles si a institutiilor precum Biserica, Academia, Universitatea, Armata, etc..

Centenarul inseamna principii, credinte si valori. Caci Romania s-a construit pe valori, principii si mai ales pe credinta. De aceea, consideram ca marcarea centenarului trebuie sa aiba urmatoarele dimensiuni: educativa, a modernizarii, a patrimoniului si a memoriei institutionalizate, a elaborarii unor lucrari stiintifice fundamentale pentru Romania, toate acestea unite sub umbrela durabilitatii si a impactului major in societatea romaneasca.

Principala dimensiune a centenarului trebuie sa fie aceea educativa, pentru ca tanara generatie, societatea romaneasca in ansamblu, trebuie sa-si insuseasca valorile, atitudinile si convingerile patriotice si sa inteleaga mesajul si sacrificiul generatiei Marii Uniri. De aceea, din aceasta perspectiva credem ca proiectarea si derularea unor programe educationale de istorie, cultura si memorie a centenarului ar putea sa reconcilieze tanara generatie cu istoria si sa cultive valori si atitudini care sa duca mai departe spiritul

46 http://ziarullumina.ro/centenarul-marii-uniri-un-examen-pentru-romania-128427.html 47 A se vedea Discurs Patriarhul Daniel publicat si disponibil prin accesarea site-ului: http://basilica. ro/2018-anul-omagial-al-unitatii-de-credinta-si-deneam-si-anul-comemorativ-al-fauritorilor-marii-uniri-din-1918-2/

58 | 49

MAI 2018

al Bisericii in realizarea Marei Uniri

generatiei de la 1918.46 La nivelul judetului Valcea, mai exact in sectorul invatamantului prescolar sarbatorim Unirea prin realizarea mai multor proiecte social-educative in comuniune cu Biserica Ortodoxa. Asa cum arata si parintele profesor Constantin Necula, cu ocazia acordarii mai multor interviuri pe aceasta tematica, identitatea romaneasca se refera, in primul rand, la unitate, iar Anul Centenar reprezinta o buna ocazie pentru a inceta dezbinarea pe criterii politice a romanilor.

Mentionam ca in data de 1 ianuarie, anul 2018 a fost proclamat drept An omagial al unitatii de credinta si de neam si An comemorativ al fauritorilor Marii Uniri din 1918 in Patriarhia Romana.

Credinta crestina este, inca de la aparitia poporului roman in istorie, principalul element constitutiv al constiintei de sine a romanilor, al identitatii romanesti, alaturi de latinitate sau romanitate. Biserica Ortodoxa Romana a avut o contributie majora la promovarea constiintei identitatii si a unitatii spirituale a neamului romanesc.

Cultivand constiinta unitatii de credinta si neam, Biserica Ortodoxa Romana a contribuit la pregatirea marilor evenimente istorice, avand ca scop unitatea nationala a romanilor, si anume: Unirea Principatelor din 1859, obtinerea Independentei de stat a Romaniei (1877-1878) si Marea Unire din 1918, decisiva pentru constituirea statului national unitar Romania 47.

Este o realitate istorica incontestabila faptul ca etnogeneza romaneasca si crestinarea au fost doua procese concomitente si convergente. Increstinati sau crestinati, adica uniti cu Hristos prin Botez, pe cand se formau ca popor nou in istorie, romanii poarta in sufletele lor pecetea tainei Crucii si Invierii lui Hristos, traind ritmic istoria ca pe o Cruce si o Inviere, suferinta si speranta, intristare si bucurie.

Rolul incontestabil al Bisericii in acest process amplu al Unirii, a fost subliniat chiar si de catre Mihai Eminescu si Nicolae Iorga: Mihai Eminescu, cunoscand rolul Bisericii si al credintei crestine in dezvoltarea culturii si a limbii

Pag.

R

olul incontestabil

ANUL CENTENAR

romane ca vesmant viu al invataturilor de credinta si al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxa Romana „maica spirituala a neamului romanesc, care a nascut unitatea limbii si unitatea etnica a poporului48.

Nicolae Iorga scria: „Mitropolitii, episcopii, egumenii si asa de adesea ori si smeritii calugari ori umilii preoti de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toata invatatura, au inzestrat neamul cu o limba literara, cu o literatura sfanta, cu o arta in legatura cu gustul si nevoile lui, au sprijinit Statul fara sa se lase a fi inghititi de dansul, au calauzit neamul pe drumul pamantului fara a-si desface ochii de la cer (…), dand istoriei noastre carturari, caligrafi, sculptori in lemn, argintari, oameni de Stat, ostasi, mucenici si sfinti”49.

Fata de cele aratate, ne exprimam increderea ca prin actiunile noastre pe care le vom desfasura la nivelul judetului Valcea vom reusi sa strecuram in constinta prescolarilor sentimentul de Unire, precum si aportul adus de catre Biserica.

48 Timpul, 14 august 1882, în: Mihai Eminescu, Opere, vol. 13, Bucureşti, Ed. Academiei, 1989, pp.

168-169.

Pag.

49 Nicolae Iorga, Istoriei Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, vol. I, ediţie revăzută şi adăugită, Bucureşti, Ed. Ministeriului de Culte, 21928, p. 4.

50 | 58

1

Decembrie

– Ziua Naţională a României

Prof. Stanciu Elvira Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu,, Loc. Drăgășani Jud. Vâlcea Marea Unire, aniversată în ziua de 1 decembrie 1918, este cea mai importantă sărbătoare a românilor de pretutindeni. În această zi, prin efortul oamenilor de rând, a politicienilor, precum şi a unei conjuncturi internaţionale favorabile, Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. Astfel, pentru prima dată în istoria românilor provinciile istorice - Transilvania, Muntenia, Moldova, Banat, Crişana, Bucovina, Basarabia - duceau la îndeplinirea visul atâtor înaintaşi ai spaţiului românesc, exprimat metaforic prin: „Unirea în cuget şi simţire”.

Unirea provinciilor româneşti sub un singur steag, un singur nume şi un singur conducător a fost rezultatul unui proces de lungă durată. În spaţiul românesc, delimitat aproximativ de graniţele actuale ale României, populaţia băştinaşă a încercat de-a lungul timpul să se unească într-o singură organizare statală. Cea mai veche tendinţă de unire, cunoscută de istoria locuitorilor spaţiului carpato-danubianopontic, a avut loc în urmă cu mai bine de 2000 de ani.

Sub conducerea lui Burebista, liderul geto-dacilor, vechea populaţia locuitoare a acestui spaţiu, are loc formarea primului stat care se întindea pe toată suprafaţă României de astăzi. Prin strălucite campanii militare şi eforturi diplomatice, Mihai Viteazul reuşeşete în 1600 să fie domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi Moldovei.

Deşi unirea provinciilor din spaţiul românesc a fost de scurtă durată, reuşita domnului Mihai Viteazul a fost o faptă care a menţinut viu idealul locuitorilor autohtoni ai acestui spaţiu. Un alt punct important în evoluţia ţărilor române şi avansarea spre idealul de unire, înfăptuit abia în 1918, este domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Prin dubla alegere ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti şi prin reformele socio-politico-economice, provinciile româneşti păşesc pe drumul spre Marea Unire. Prin diverse metode politice şi diplomatice, Cuza îi sprijină pe românii din afara Principatelor Unite, menţinând prin aceste acţiuni conştiinţa apartenenţei la un

1. Aradul, permanență în istoria patriei, editat de Comitetul de Cultură și Educație Arad, Arad, 1978, 2. I. Gheorghiu, C. Nuțu, Adunarea Națională de la Alba Iulia. 1 decembrie 1918, Editura Politică, București, 1968.

P

latforma video online

Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Casa Corpului Didactic Vâlcea

O platformă video online (OVP), furnizată de un serviciu de găzduire video, permite utilizatorilor să încarce, să convertească, să stocheze și să reda conținut video pe Internet, adesea printr-un sistem structurat, la scară largă, care poate genera venituri. În general, utilizatorii vor încărca conținut video prin site-ul web al serviciului de găzduire, aplicația mobilă sau desktop sau alte interfețe (API).

Un exemplu de OVP este YouTube. Tipul de conținut video încărcat poate fi orice, de la scurtmetraje până la emisiuni TV de lungă durată și filme. Gazda video stochează videoclipul pe serverul său și oferă utilizatorilor posibilitatea de a activa

Descriere Platformele video online pot utiliza un model de afaceri software ca serviciu (SaaS), un model do it yourself (DIY) sau un model de conținut generat de utilizatori (UGC). OVP vine cu un set de instrumente de la capăt la capăt pentru a încărca, codifica, gestiona, redare, stil, livra, distribui, descărca, publica și măsura calitatea serviciului sau implicarea publicului calitatea experienței conținutului video online atât pentru video la cerere. și livrare live. Aceasta se manifestă de obicei ca o interfață de utilizator cu acreditări de conectare.

OVP includ, de asemenea, furnizarea unui player video personalizat sau a unui player video terță parte care poate fi încorporat într-un site web.

Platformele video online moderne sunt adesea cuplate cu analize video online încorporate, care oferă editorilor de videoclipuri informații detaliate despre performanța video: numărul total de vizionări ale videoclipurilor, afișări și vizionări unice; durata de vizionare a videoclipurilor, statistici privind locația utilizatorului, vizitele și comportamentul pe site.

Hărțile termice video arată cum se modifică rata de implicare a utilizatorilor prin procesul de vizionare pentru a măsura interacțiunea publicului și pentru a crea conținut video convingător.

OVP-urile sunt legate de industria video de conținut over-the-top, deși există mulți furnizori de OVP care sunt prezenți și pe piețele de difuzare, care oferă set-top box-uri video la cerere.

Modelele de produse OVP variază ca scară și setul de caracteristici, variind de la site-uri web gata făcute pe care persoanele fizice le pot folosi, până la modele cu etichetă albă care pot fi personalizate

58 | 51

MAI 2018

Bibliografie

diferite tipuri de coduri de încorporare sau link-uri care permit altora să vizualizeze conținutul video.

Site-ul web, utilizat în principal ca site de găzduire video, este de obicei numit site-ul de partajare video.

Scopul gazdelor video (pentru utilizatori) Economisiți lățime de bandă și costuri de găzduire, eliminând adesea costurile în totalitate; Crearea unui loc comun pentru a partaja și a vizualiza conținut video; Crearea unei experiențe prietenoase cu utilizatorul, în care încărcarea unui videoclip și transmiterea în flux sau încorporarea videoclipului nu necesită cunoștințe avansate de programare. Acum se realizează în mod obișnuit printr-un browser web și poate fi realizat de utilizatori fără experiență de programare.

Pag.

singur neam. Evenimentele confirmă faptul că Marea Unire este în fapt o dorinţă a locuitorilor spaţiului românesc, care îşi are originea undeva departe în negura timpului.

Deşi ar putea părea că Marea Unire este un rezultat exclusiv al secolului XX, observarea atentă a evenimentelor din istoria spaţiului cuprins între Carpaţi şi Dunăre relevă încercări periodice de înfăptuire a unui mare regat românesc, mai mult sau mai puţin în graniţele fostului Regat Dacic.

Succesiunea evenimentelor şi condiţiile specifice fiecărei perioade menţionate anterior nu au permis realizarea dezideratului de unire al celor care au locuit spaţiul românesc decât la 1 decembrie 1918.

Prin înfăptuirea unirii de la Alba Iulia, provinciile româneşti devin un tot unitar, Marea Românie Unită, un vis şi un ideal implinit al conştiinţei şi al sufletului românesc.

ANUL CENTENAR

de clienții companiei sau agregatorii media/conținut și integrate cu fluxurile lor tradiționale de difuzare.

Primul exemplu este YouTube. Cel din urmă exemplu se găsește în mod predominant în radiodifuzorii FTA (Free-To-Air) sau cu plată, care încearcă să ofere un serviciu media de vârf (OTT) care extinde disponibilitatea conținutului lor pe desktop-uri sau pe mai multe dispozitive de mobilitate. În general, interfața grafică de utilizator accesată de utilizatorii OVP este vândută ca serviciu.

Veniturile sunt derivate din abonamentele lunare în funcție de numărul de utilizatori cărora le este licențiat și de complexitatea fluxului de lucru. Unele fluxuri de lucru necesită criptarea conținutului cu DRM și acest lucru crește costul utilizării serviciului.

Videoclipurile pot fi transcodate din formatul sau rezoluția lor originală într-un format mezanin (adecvat pentru management și livrare în masă), fie la fața locului, fie folosind cloud computing. Acesta din urmă ar fi locul în care platforma ca serviciu, este furnizată ca cost suplimentar.

Este fezabil, dar rar, ca radiodifuzorii mari să își dezvolte propriul OVP proprietar. Cu toate acestea, acest lucru poate necesita costuri complexe de dezvoltare și întreținere și deturnează atenția către „construire”, spre deosebire de distribuirea/curarea conținutului.

OVP-urile cooperează adesea cu furnizori de servicii terți specializați, folosind ceea ce ei numesc o interfață de programare a aplicațiilor (API). Acestea includ transcoduri cloud, motoare de recomandare, motoare de căutare, biblioteci de metadate și furnizori de analize.

Pag.

Protocoale de livrare video și conținut Marea majoritate a OVP utilizează protocoale de streaming HTTP standard sau HTTP de descărcare progresivă. Cu streaming HTTP, standardul de facto este de a folosi fluxul adaptiv în care mai multe fișiere ale unui videoclip sunt create la rate de biți diferite, dar numai unul dintre acestea este trimis utilizatorului final în timpul redării, în funcție de lățimea de bandă disponibilă sau de constrângerile CPU ale dispozitivului. Acesta poate fi comutat dinamic și aproape fără probleme în orice moment în timpul vizionării videoclipului.

Principalele protocoale pentru fluxul HTTP adaptiv includ Smooth StV\S Creaming (de la Microsoft), HTTP Live Streaming (HLS) (de la Apple) și Flash Video (de la Adobe). Flash este încă în uz, dar este

52 | 58

în scădere din cauza popularității HLS și Smooth Stream în dispozitivele mobile și, respectiv, desktopuri. Fiecare este un protocol proprietar în sine și, datorită acestei fragmentări, s-au făcut eforturi pentru a crea un protocol standardizat cunoscut sub numele de MPEG-DASH. Există multe OVP disponibile pe Internet.

Influență În anii 2010, odată cu prevalența tot mai mare a tehnologiei și a internetului în viața de zi cu zi, serviciile de găzduire video servesc ca un portal către diferite forme de divertisment (comedie, spectacole, jocuri sau muzică), știri, documentare și videoclipuri educaționale. Conținutul poate fi atât generat de utilizatori, cât și clipuri de amatori sau produse comerciale. Industria divertismentului folosește acest mediu pentru a lansa muzică și videoclipuri, filme și emisiuni de televiziune direct publicului.

Deoarece mulți utilizatori nu au spațiu web nelimitat, fie ca serviciu plătit, fie printr-o ofertă ISP, serviciile de găzduire video devin din ce în ce mai populare, mai ales odată cu explozia de popularitate a blogurilor, forumurilor de internet și a altor pagini interactive. Piața de masă pentru telefoane cu cameră și smartphone-uri a crescut oferta de videoclipuri generate de utilizatori. Metodele tradiționale de distribuție video personală, cum ar fi realizarea unui DVD pentru a-l afișa prietenilor acasă, nu sunt potrivite pentru rezoluția scăzută și volumul mare al clipurilor de pe telefonul cu camera foto. În schimb, actualele conexiuni la internet în bandă largă sunt potrivite pentru a servi calitatea filmărilor video pe telefoanele mobile. Majoritatea oamenilor nu dețin servere web, iar acest lucru a creat cerere pentru găzduire de conținut video generat de utilizatori.

Suport gratuit pentru format video Unele site-uri web preferă formate video fără drepturi de autor, cum ar fi Theora (cu Ogg) și VP8 (cu WebM). În special, comunitatea Wikipedia susține formatul Ogg, iar unele site-uri web acceptă acum căutarea special pentru videoclipuri WebM. Probleme cu drepturile de autor Pe unele site-uri web, utilizatorii partajează filme întregi, împărțindu-le în segmente care au aproximativ dimensiunea limitei de lungime a videoclipului impusă de site (de exemplu, 15 minute).

O practică în curs de dezvoltare este ca utilizatorii să ofusca titlurile lungmetrajelor pe care

Istorie Găzduirea și streamingul video online practice au fost posibile de progresele în compresia video, datorită cerințelor de lățime de bandă nepractic ridicate ale videoclipurilor necomprimate.

Videoclipul digital brut necomprimat are o rată de biți de 168 Mbit/s pentru video SD și peste 1 Gbit/s pentru video Full HD. Cel mai important algoritm de compresie a datelor care a permis găzduirea și streamingul video practice este transformarea cosinus discret (DCT),, o tehnică de compresie cu pierderi propusă pentru prima dată de Nasir Ahmed în 1972 Algoritmul DCT este baza pentru primul format practic de codare video, H.261, în 1988. A fost urmată de formate mai populare de codare video bazate pe DCT, în special standardele video MPEG și H.26x din 1991 încolo.[8] Transformarea cosinus discretă modificată (MDCT) este, de asemenea, baza pentru formatul de compresie audio MP3 introdus în 1994, și mai târziu pentru formatul Advanced Audio Coding (AAC) în 1999.

Platforme de streaming video YouTube a fost fondat de Chad Hurley, Jawed Karim și Steve Chen în 2005. Se baza pe tehnologia de transcodare video, care permitea transmiterea în flux video a conținutului generat de utilizatori de oriunde pe World Wide Web. Acest lucru a fost posibil prin implementarea unui player Flash bazat pe video MPEG-4 AVC cu audio AAC. Acest lucru a permis încărcarea oricărui format de codare video și apoi transcodificarea în videoclipuri AVC compatibile cu Flash, care pot fi transmise direct de oriunde pe Web. Primul videoclip YouTube a fost Me at the zoo, încărcat de Karim în aprilie 2005.

Ulterior, YouTube a devenit cea mai populară platformă video online și a schimbat modul în care videoclipurile erau găzduite pe web. Succesul YouTube a dus la o serie de platforme similare de streaming video online, de la companii precum Netflix, Hulu și Crunchyroll. În cadrul acestor platforme de streaming video precum Netflix, Hulu și YouTube, există preocupări legate de confidențialitate cu privire la modul în care site-urile web utilizează informațiile personale ale consumatorilor și comportamentele online pentru a face publicitate și a urmări cheltuielile. Multe siteuri web de streaming video înregistrează informații semi-private ale consumatorilor, cum ar fi date de streaming video, frecvența de achiziție, genul

58 | 53

MAI 2018

Gazduire video mobil O aplicație mai recentă a serviciilor de găzduire video este în arena web mobil 2.0, unde video și alte conținuturi mobile pot fi livrate și ușor accesate de dispozitivele mobile. În timp ce unele servicii de găzduire video, cum ar fi DaCast și Ustream, au dezvoltat mijloace prin care videoclipurile pot fi vizionate pe dispozitive mobile, front-end-uri bazate pe web pentru servicii de găzduire video care au acces și capacitate egale la serviciile web orientate pe desktop trebuie încă să fie dezvoltat.

Un software mobil de streaming live numit Qik permite utilizatorilor să încarce videoclipuri de pe telefoanele lor mobile pe internet. Clipurile video vor fi apoi stocate online și pot fi partajate pe diverse site-uri de rețele sociale precum Twitter, Facebook și YouTube. Videoclipurile vor fi stocate pe servere și pot fi vizionate atât de pe dispozitivele mobile, cât și de pe site.

Site-uri de găzduire video Primul site de găzduire video pe Internet a fost ShareYourWorld.com. Fondată în 1997, a permis utilizatorilor să încarce clipuri sau videoclipuri complete în diferite formate de fișiere. Cu toate acestea, lățimea de bandă de acces la Internet și tehnologia de transcodare video erau limitate la acea vreme, așa că site-ul nu a acceptat streaming video așa cum a făcut-o ulterior YouTube. ShareYourWorld a fost fondată de Chase Norlin și a funcționat până în 2001, când s-a închis din cauza problemelor de buget și lățime de bandă.

Fondată în octombrie 2004, Pandora TV din Coreea de Sud este primul site web de partajare video din lume care atașează reclame la videoclipurile trimise de utilizatori și oferă spațiu de stocare nelimitat pentru utilizatorii pentru a-și încărca propriile clipuri.

Compania a dezvoltat un sistem de autoreclame care inserează automat reclame în clipurile postate pe site. A fost fondată în districtul Gangnam din Seul.

Pag.

le împărtășesc, oferind un titlu care este recunoscut de oameni, dar care nu se potrivește pe motoarele de căutare standard. Nici măcar în toate cazurile nu este evident pentru utilizator dacă un videoclip furnizat reprezintă o încălcare a drepturilor de autor.

Din motive de confidențialitate, comentariile utilizatorilor sunt de obicei ignorate de site-urile web de păstrare a Internetului, așa cum se întâmplă în Web Archive, sau în Archive.today copie salvare.

ANUL CENTENAR Pag.

videoclipurilor vizionate etc.

Bibliografie 1. Use Video Analytics to know your audience – Cincopa | The Blog. www. cincopa.com. 26 May 2016. Archived from the original on 11 May 2017.

Retrieved 2017-02-08.

2. Every Online Video Platform (OVP) on the Market: A Reference List.

Onlinevideo.net - Online Video Marketing Strategies, News, and Tips. 2011-10-06.

Archived from the original on 2011-1008. Retrieved 2017-02-08.

3. Dreier, Troy (5 June 2013). "Tips for Choosing an Online Video Platform (OVP) - Streaming Media Magazine.

Streaming Media Magazine. Archived from the original on 11 February 2017.

Retrieved 2017-02-08.

4. Choose Wisely: Selecting An Online Video Platform. Streaming Media Europe Magazine. Spring 2010. Archived from the original on 2017-02-11. Retrieved 2017-02-08.

5. Recommended Online Video Hosting Services. Groundwire.org. Archived from the original on 2016-03-10. Retrieved 2014-01-19.

6. https://en.wikipedia.org/wiki/Online_ video_platform

54 | 58

Pag.

58 | 55

MAI 2018

Pag.

56 | 58

ANUL CENTENAR

Editat și publicat de Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.ccdvl.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. dr. Adrian LUCA

Editura NOVA DIDACT

D

C C ea t a i t i n i v g ti Ac ima n ...î