Revista Altfel Arad decembrie 2018

Page 1


MEDLIFE CHIRURGIE

HYPERCLINICA MEDLIFE GENESYS

DR. TOMESCU ANDREI BRANCO

DR. CIURDARIU DANIEL


TRATAMENTUL ONCOLOGIC CHIRURGICAL ÎN SFERA ¸ GINECOLOGICĂ DIGESTIVĂ SI La MedLife Genesys Arad, secția de

Suntem primul spital din Arad în care se

chirurgie generală dispune de 2 săli de

efectuează tratamentul laparoscopic al

operație, 2 saloane de terapie intensivă

herniei inghinale prin procedeul TAPP.

și 7 saloane postoperatorii, toate dotate la standarde europene.

Aceasta înseamnă incizii mici, de 1 cm, o singură zi de spitalizare și recuperare

Suntem adepții operațiilor laparoscopice,

foarte rapidă.

efectuându-le adesea pe diferite patologii.

Echipa noastră de chirurgi a efectuat, în premieră în Arad, operații laparoscopice

În cadrul Centrului de Chirurgie generală

în tratamentul cancerului de colon,

asigurăm:

hernii hiatale, hernii inghinale și, recent,

4 tratament laparoscopic al patologiei

cura endoscopică a diastazisului de

peretelui abdominal: hernii inghinale,

drepți abdominali (ELAR-plus).

hernii ombilicale, eventrații 4 tratament modern al diastazisului de drepți abdominali.

Apelează cu încredere la echipa medicală formată din Dr. Ciurdariu Daniel și Dr. Tomescu Andrei Branco.

Acest centru include: 4 Centrul de Excelență în Patologia Tiroidiană (primul centrul de profil

Pentru programări sau informații suplimentare, apelați 0257 960.

din România) 4 Centrul integrat de Proctologie 4 Centrul de Senologie 4 Centrul de Chirurgia Obezității

Str. Cornel Radu nr. 3

::

Facebook: Medlife.Genesys.Arad

::

www.medlife.ro






CUPRINS travel

17

CCambodgia - Între paradis și infern

22

Amintiri din Romania )

cariera

26

Personal Branding fără filtru

OAMENI ALTFEL 34

Secrete bine păzite din Căsuța Copilăriei

36

Lucian Ţidorescu – original şi inconfundabil

42

The Cat Empire

lifestyle

30

Tragicul destin al ruinei băilor din munți. Cu ochii înlăcrimați și inima amară, la Vila Wenckheim, zisă și Nufărul, din Moneasa

fashion

58

Vintage - sau amintiri din secolul trecut



fashion

62

Moda în Centenar

72 editorial:

Hello Style creează dependență

health &beauty

48

Silueta anului 2018

54

9 ingrediente esenţiale de beauty pe care

lunar

76

90

78

92

Sistemul nostru de apărare nu este de neînvins Postul intermitent

Descoperiri științifice Horoscop

93

Carte

FOOD 82

Retete cu somon

AUTO 88

Samurai modern

96

Film



echipa altfel arad redactor șef Cristina Sabău editor șef Anca Gabrian editors fashion editors Ancuța Ciortea Arina Varga Man’s style Paul Micșa Photo Buboi Popa Rareș Ciprian Suărășan Travel Brigitta Saszet Basil Mureșan Lifestyle Corina Huțan Deea Petrica AUTO Daniel Batrin CARIERă Aurel Rusu CRITICS CARTE & FILM Andreea Iulia Toma Ella Jebelean SALES arad@citestealtfel.ro 0723 563 558

Contact Un proiect creat de

disomedia creativityunleashed redactor șef general Sorana Ionescu sorana@citestealtfel.ro general creative director Diana Ghiba diana@citestealtfel.ro digital content editor Ciprian Roman ciprian@citestealtfel.ro

Tipar realizat de:

Aleea Dej, nr. 5, Arad Email: arad@citestealtfel.ro Online: www.citestealtfel.ro Facebook: www.facebook.com/citestealtfel Publicitate: arad@citestealtfel.ro 0723 563 558 Colaborare & parteneriate: arad@citestealtfel.ro

Altfel este o publicație Diso Media. Toate drepturile rezervate. Revista și articolele publicate sunt protejate conform legii privitoare la copyright. Este interzisă reproducerea, copierea, transmiterea electronică sau prin orice alte mijloace a conținutului revistei fără permisiunea scrisă a Diso Media. Redactorii revistei sunt responsabili pentru conținutul articolelor. Fotografiile modelelor care apar în revista Altfel au rol strict vizual. Altfel nu își asumă sub nici o formă implicarea modelelor respective în subiectele articolelor pe care le ilustrează. Imagini: dollarphotoclub / freepik / fotolia / iStock / shutterstock

ISSN 2359 – 862X






TRAVEL

Cambodgia Între paradis și infern

PHNOM PENN text: Basil Mureșan - The globetrotter

E

o dimineață caldă de miercuri. Am închiriat o mașină să ne ducă în capitala Cambodgiei. Sunt patru sute de kilometri până acolo, deci plecăm foarte devreme, pe la cinci și jumătate. Și, ca orice călătorie care îți schimbă viața, și aceasta a început foarte frumos și liniștit. Șoferul se numește Pho, are un jeep, cred că e Toyota, vechi

dar confortabil. O rupe puțin în engleză, dar mergem mai mult pe ghicit conversațional. Aflu că e de la țară, dintr-o familie numeroasă, că are 30 de ani, e căsătorit și are două fete. E analfabet, dar conduce foarte bine, mașina e a lui, din asta trăiește. Jeepul nu are numere, va mai dura o lună până o înmatriculează, dar asta nu pare să fie o problemă aici. Mergem foarte încet, cu maxim șaizeci de kilometri pe oră. Aici nu sunt

accidente, deși traficul devine tot mai congestionat. Trecem prin sate care se ițesc din junglă, precum spinii unui trandafir uriaș. Peste tot sunt panouri imense cu conducătorii partidului majoritar. Îl întreb pe Pho despre partid și influența vietnameză în țara sa. Îmi spune, aproape șoptit, că Vietnamul conduce totul aici. Felul în care îmi răspunde îmi amintește de modul în care relaționam înainte de revoluție.

trăiește altfel

17


TRAVEL

Șoptit, ascuns, ciudat. Îl întreb de khmerii roșii și îmi răspunde că nu prea știe multe despre ei. De fapt, nu știe mai nimic. Mă miră imens acest lucru, doar suntem în țara celui mai mare autocid din istorie. Numele lui Pol Pot nu îi provoacă nici o grimasă. Sunt tot mai mirat. Trecem prin orășele care arată ca după un bombardament. Aici nu e mare, nu sunt turiști. E doar o sărăcie dezolantă, e o pustiire care îți dă un sentiment amenințător. Parcă nici soare nu mai e, e înnourat și cerul e lăptos. Drumul își revine, nu mai sunt denivelări. Ne apropiem de Phnom Penn. Capitala Cambodgiei e o nebunie prăfuită și super aglomerată. Cred că sunt pe puțin două milioane de motorete, la care se adaugă mașinile, tuk tukurile și inevitabilele camioane. Plus căruțe, tractoare și tot felul de motorizări improvizate. E ciudat, e cald, aglomerat, se circulă întrun haos controlat, încet, foarte încet. Paradoxal, asta mă ajută să apreciez arhitectura franceză a clădirilor de pe malul Mekongului. Sunt clădiri uriașe, în paragină, dar locuite. Majoritatea nu au geamuri, și e plin de caucazieni dubioși, îmi spune Pho. E drept, 18

www.citestealtfel.ro

e un oraș perfect ca să îți pierzi urma. Dacă nu se cer numere de înmatriculare la vehicul, nici acte nu prea se cer. Mergem către marele Mekong. Ne oprim pe malul său și, instant, un vechi vis de-al meu se împlinește. Văd Mekongul, fluviul imens care străbate toată Indochina. Îl aveam în suflet de mic, iar acum am bucuria să îl văd. E o bucurie umbrită de gălăgia din spate, traficul e infernal. Bem o cafea și un suc proaspăt de mango, și

mergem către cartierul regal. Zona palatului regal e contrastantă. Aici e curat, e liniște și bine. Traficul este deviat, așa că totul e verde și seren. Tot ce auzi e gongul de la templul de vis a vis. Intrăm și acolo, e un fel de ceremonie de canonizare a unui călugăr, mort la 98 de ani. Cânturile budiste, cred că le zice mantre, îmi dau o stare de liniște extraordinară. Și chiar am nevoie de echilibru, pentru că merg în cel mai groaznic loc din lume.


IADUL KHMER Ca să înțelegeți spre ce mă îndrept, o scurtă și necesară rememorare. În aprilie 1975, o facțiune extremistă numită Khmer Rouge, condusă de Pol Pot, un intelectual marxist renegat, cucerește Phnom Penn și aduce în Cambodgia un regim de teroare nemaiîntâlnit în istorie. Khmerii roșii impun un egalitarism primitiv, golesc orașele, distrug banii, uneltele evoluate, schimbă calendarul, numind anul 1975 drept Anul 0. Toată lumea merge la țară, la cultivat orez. Toți intelectualii, meșteșugarii, artiștii, străinii, medicii, ochelariștii, toți cei care aveau meserii urbane, sunt uciși, deoarece se consideră că nu aduc nimic bun pentru societate. Le sunt ucise rudele,

nu le-au comis, și pentru a divulga nume ale presupușilor complici. E o nebunie generalizată, economie nu mai există, pe lângă teroare, vine și o foamete uriașă. Pol Pot rămâne la putere până în 1979, când atacă Vietnamul. Vietnamezii, mult mai puternici și bine pregătiți, cuceresc cea mai mare parte a Cambodgiei în zece zile. Pol Pot fuge la granița cu Thailanda și continuă un război de guerilă, susținut de foștii săi inamici, americanii, cei care plantaseră în Cambodgia peste șase milioane de mine antipersonal, și care sunt vinovații de facto pentru nenorocirea aceasta. Domnia de trei ani și jumătate a khmerilor roșii a rezultat în distrugerea economică a Cambodgiei și moartea a aproape jumătate din populație.

care o am. Acolo au fost uciși în chinuri peste douăzeci de mii de oameni. Locul e cumplit, sunt peste tot urme ale unor crime oribile, pereții înșiși s-au încărcat de vaiete și ură și lipsă de speranță. Efectiv îți dorești să ajungi afară, dar e plin de sârmă ghimpată, și ai, pentru o clipă, impresia că ești și tu prizonier, într-un fel chiar ești, n-o să pot uita vreodată Tuol Sleng. Mă țin tare, aflu că șapte oameni au scăpat cu viață de aici, apoi îl zăresc. E unul din cei șapte, sculptorul. A rămas aici, aici stă. Întreaga familie i-a fost ucisă, și nu a mai ieșit din S 21. E aici pe viață, a scris o carte despre ce s-a întâmplat, despre acceptare, iertare și uitare. Nu pot să mă abțin, și plâng în hohote. Îmi semnează cartea, și-mi spune: Acum și tu ești aici, ești martor.

chiar și copiii, chiar și bebelușii. Pol Pot induce o paranoia generalizată, oamenii dispar cu zecile de mii, orice “om nou”, adică unul cu mâini nemuncite, este un dușman al poporului, un sabotor și, probabil, un agent străin. Se instituționalizează un sistem de închisori politice, unde oamenii sunt torturați până la moarte, pentru a recunoaște fapte pe care

Ca o curiozitate lugubră, singura întâlnire oficială a lui Pol Pot cu un lider străin a fost cu Nicolae Ceaușescu. Asta pentru nostalgici. Mă îndrept spre S-21, sau Tuol Sleng, cea mai groaznică dintre închisorile/centre de tortură ale khmerilor roșii. E o fostă școală, transformată în loc al groazei, iar această transformare doar sporește starea îngrozitoare pe

Spune lumii ce s-a întâmplat, ce ai văzut, ce ai simțit. Pentru ca așa ceva să nu se mai repete. Am plecat de acolo un altul, ștergându-mi lacrimile. Merg spre una dintre câmpiile morții. Despre care vă voi povesti în al patrulea și ultimul capitol al poveștii mele despre Cambodgia.




TRAVEL

Amintiri din Romania

T

Text: Brigitta Saszet - brigittacalatoreste.ro

răim într-o epocă a vitezei în care prea greu găsim locuri care să ne ofere liniște, să ne încarce bateriile și să ne surprindă. Poate că uneori o întoarcere în trecut, la vremuri de mult uitate cu amintiri bine păstrate, este ce avem nevoie. Ei bine, astăzi am primit cu multă bucurie și entuziasm șansa de a avea o întâlnire cu istoria și cu amintirile mele din România. Șansa de a realiza că adevărata frumusețe a vieții stă în simplitate, liniște și că bucuria vine într-adevăr din lucruri mărunte. Șansa de a realiza că marile caractere au în spatele lor oaze de liniște și serenitate. Prima amintire care-mi vine în minte este cea a unui loc cu o istorie interesantă, Castelul de la Săvârșin. Castelul, un conac, de fapt, construit între anii 1650-1680 este locul de unde vicecomitele Andras Forray, la

22

www.citestealtfel.ro

09 iunie 1784 a fost răpit cu scopul de a satisface anumite revendicări ale haiducilor. Tot aici, în noiembrie 1874 au sosit cetele lui Horea, Cloșca și Crișan care au devastat și apoi incendiat conacul. La începutul secolului al XX-lea, imensul domeniu de la Savărșin aparținea contelui Hunyady Karoly și soției sale, Nadasdy Irma. După moartea contelui Hunyady domeniul de la Săvârșin a fost transformat în Societatea Anonimă „Corvin“, al cărei acționar majoritar era baronul Antoniu Mocioni de Foen, maestru de vânătoare al Regelui Ferdinand I al României. La 26 martie 1943, Antoniu Mocioni a vândut Regelui Mihai I al României acțiunile majoritare ale societății. Castelul era într-o avansată stare de degradare și nu a putut fi utilizat ca reședință regală, astfel că în 1943 încep lucrările de renovare și reamenajare. Refăcută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic și

prevăzută cu etaj și balcon, clădirea castelului a suferit în cursul anilor multiple transformări interioare și exterioare. Ce surprinde în această locație? Castelul este înconjurat de un parc prevăzut cu lac și debarcader. Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, acesta are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele. O altă amintire mă duce cu gândul la cochetul și fermecătorul Sibiu care adăpostește Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. Pentru o experiență cât mai autentică puteți să vă cazați la Hanul Veștem, situat chiar în inima pădurii Dumbrava, în imediata


apropiere a Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Hanul este de fapt hanul de odinioară, localizat la ieșirea din orașul Sibiu, între Veștem și Tălmaciu, mutat și reconstruit aici, în cadrul celui mai mare muzeu al satului românesc. Atmosfera hanului păstrează parfumul civilizației românești de acum 150 de ani iar restaurantul se laudă cu un meniu tradițional gustos cuprinzând cele mai apreciate rețete din bucătăria românească de peste timpuri. Legenda spune că Hanul Veștem era vestit pentru felurile de mâncare delicioase cu care își ademenea oaspeții. Astfel, Hanul Veștem a rămas în amintire ca o piatră prețioasă a vremurilor de odinioară, un loc plin de farmec, un portal către suflet în toată profunzimea și puritatea lui. Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA este cel mai frumos muzeu în aer liber din Europa, un loc cu păduri răcoroase și poieni însorite, străbătute de un râuleț, vegetație spectaculoasă, aer curat și o adevărată modalitate de a evada din agitația cotidiană. Muzeul în aer liber se întinde pe o suprafață de 96 de hectare, din care expoziția propriu-zisă ocupă 42 de hectare. Vizitatorii au la dispoziție două restaurante, două pensiuni, un spațiu de joacă, un centru de informare turistică, 4 parcări, peste 10 km de alei, numeroase locuri de popas, spații destinate demonstrațiilor practice şi multe alte elemente menite să le facă șederea cât mai agreabilă. Muzeul conține creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești. Casele, atelierele și complexele de clădiri sunt presărate în jurul unui lac, printre copacii Dumbrăvii Sibiului. Muzeul este străbătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri. Inventarul pieselor cuprinse în muzeu se ridică la 16.000 (multe expuse în interiorul clădirilor). Printre cele 5 mori de vânt se află şi o moară cu pânze, un exponat deosebit de valoros, fiind ultimul şi deci singurul exemplar din acest tip de moară din România care a supraviețuit până în zilele noastre. Pe lângă faptul cã locul acesta este o parte vie a identității și a ceea ce înseamnă tradiționalism și întoarcerea la rădăcini și esență, este locul în care ne reîntâlnim bunicii, copilăria și lucrurile simple care ne definesc. Fiecare om își pune măcar o dată în viață întrebarea ”ce s-ar fi întâmplat, ce viața ar fi avut” într-o altă epocă mai mult sau mai puțin îndepărtată. Fantezia noastră se blochează de bariera viitorului căci fantezia noastră e limitată, dar suntem atrași de trecut fiind mânați de gustul explorării, al miresmelor de basm și de spiritul de aventură pe care ți-l oferă istoria într-o postură comodă de spectator la cinematograf. Dacă aș fi trăit în Aradul interbelic m-aș fi plimbat pe Corso în trăsura baronului Neumann

admirând clădirea Primăriei și Teatrul, aș fi stat la restaurantul Palace ascultând ”Zaraza”, aș fi mers la concertele lui Enescu și Bartok, aș fi asistat la primul campionat național de canotaj din România. În Aradul interbelic moda și luxul erau franțuzești, muzica balurilor venea de la Viena, extravaganța și risipa erau rusești… Dar revenind în prezent recunosc că de multe ori simt nevoia de o pauză, de un moment de relaxare și contemplare. Și există multe locuri în România care îți oferă șansa la clipe de reală bucurie, relaxare și reîntoarcere la spiritul autentic. Și nu uitați în viața asta rămânem doar cu ce am visat, cu ce am iubit și cu cât am călătorit...

trăiește altfel

23




CARIERă

Personal Branding fără filtru Text: Deea Petrică

C

u peste 1 milion de utilizatori „numărați” în 2018 în România, nu mai e demult un secret că suntem în perioada în care Instagram i-a cam furat lumina reflectoarelor dragului de Facebook, care pentru mulți deservește acum alte

26

www.citestealtfel.ro

scopuri: metodă rapidă de chat, shopping online, network profesional sau rețea care îi ține la curent cu noutățile, știrile și evenimentele curente. Tot aceasta este și perioada în care, la o simplă căutare pe Google, găsești zeci de bloguri, site-uri, cursuri online și ebooks care te învață cum să crești rapid sau cum să te promovezi

pe Instagram. Fiecare așa declarat specialist își replică propria rețetă de succes și încearcă să o dea mai departe cu o convingere desăvârșită că va aduce rezultate. Dar ce înseamnă, de fapt, să ai succes pe Instagram? Deși suntem înclinați să credem că succesul se măsoară doar în cifre, prima etapă înseamnă,


de fapt, să te înconjuri de cine trebuie. Nu folosești Instagram ca să convertești imediat, îl folosești ca să te faci auzit și observat de cei care te-ar putea plăcea, de cei care împărtășesc aceleași interese și valori ca tine, îl folosești ca să te conectezi înainte de orice. Și cel mai important e să pleci la drum cu ideea că nu contează numărul de oameni care te urmăresc, contează să fie oamenii care trebuie. Când au devenit filtrele mai mult decât o editare? Am dat zilele trecute pentru citatul acesta al lui Bob Marley: „The problem is people are being hated when they are real and are being loved when they are fake.” Știu, e greu să te abții și să nu proiectezi idealul, mai ales când ai toate instrumentele la dispoziție. Viața ideală, relația perfectă, mâncarea pictată într-o farfurie, decorul hygge, outfiturile în trend și tu-ul care vrei, de fapt, să fii. Tu, cel care mănânci sănătos, tu cel care mergi la sală, tu cel care citești,

tu cel care reciclezi, tu cel care ești consumator de vinuri alese sau de evenimente fab. Dar cine ești tu cu adevărat la o cafea, la birou, acasă cu familia sau seara când te bagi în pat? Tânjim după prea multă atenție din online și orice like sau view este o confirmare care ne hrănește ego-ul și care ne confirmă că proiecția poate continua. Astăzi filtrele nu mai sunt doar despre cromatică vizuală, ci mai degrabă un paravan sub care ascundem tot ce nu vrem să se afle și scoatem la înaintare tot ce vrem să se creadă despre noi. Astăzi filtrele au ucis autenticitatea. Unul dintre motivele pentru care o parte din audiență a migrat de pe Facebook pe Instagram a fost că s-au săturat de over-sharing și de același postări clișeice de tip „iola” și „iocu” (dacă nu știi de ele, îți povestesc altă dată). Îți mai amintești cum era la început pe Instagram? Era mai simplu. Parcă fiecare utilizator era un „artist” care voia să îți transmită

o emoție, o stare și cam atât. Fără plan editorial făcut în avans. Fără reguli de câte și ce hashtag-uri să folosești. Fără boți de automatizare a unei interacțiuni false. Fără plasare de produse în care nu cred. Fără atâta „follow ca să câștigi...”. Apoi toate postările au început să semene între ele: flatlay-uri, compozitie perfectă, props și luminițe adăugate special, blurs și ultra editare, imagini făcute cu DSLR . Zeci de influenceri apăruți peste noapte, pentru că au replicat un model. Iar când totul a devenit prea asemănător și mult prea muncit, Instagram a introdus un refugiu, un pic împrumutat de la Snapchat: Insta-Stories. O poveste de maxim 15 secunde, valabilă doar 24 de ore pentru ca tu să încerci totuși să fii autentic. Și asta a cam funcționat, căci mulți dintre utilizatori preferă acum story-urile, tocmai pentru că au senzația că sunt mai personale. Dacă ești un business pe Instagram, lipsa de autenticitate te va costa imediat. Promiți ceva online ce nu poți susține offline? Fii sigur că nu apuci să păcălești decât o dată consumatorul. Dar când ești o persoană, care este momentul în care începi să fii irelevant pentru audiența ta? Îți spun eu: atunci când nu mai ești credibil, când oamenii încep să primească semnale mixte de la tine. Oamenii te urmăresc pe Instagram pentru cum ești tu. Împărtășește cu ei lucruri care sunt utile și tangibile, nu un lifestyle de la TV sau din reviste după care oamenii să tânjească. Dacă vei încerca să pari ce nu ești, vei deveni intangibil, vei ajunge reduntant. Ține minte că la finalul zilei ești un om care se confruntă zilnic cu aceleași situații ca și ei și oricui îi place să simtă că nu e singurul care trece prin asta. Care este rețeta de succes? Îmi pare rău dacă ai ajuns până aici crezând că o să o găsești. Și îmi pare rău să îți trăiește altfel

27


spun că nu există una. Da, trucuri există, există și tertipuri care funcționează sezonier, dar să nu îi crezi pe cei care vin si îți pun în față o lista de 15 principii de urmat și îți garantează ca vei ajunge la 10k urmăritori. În primul rând, să crești cu adevărat pe Instagram durează. Și aici, ca și în viață, este despre călătorie, nu despre destinație. Este despre cine e alături de tine în acest proces și rămâne acolo. Este despre ce îi oferi diferit ca să rămână acolo și despre legături bazate pe încredere, pe emoții și pe valori. Este despre a fi cât mai mult autentic, oricât de greu ți s-ar părea. Totuși, ce e de făcut? Am zis că nu există o rețetă clară, dar nu poți porni o strategie de comunicare fără să ai la bază o fundație la fel de 28

www.citestealtfel.ro

întemeiată ca bunul-simț: Creionează-ți foarte bine publicul pe care îl dorești în comunitatea ta și încearcă ca fix pe acela să îl dobândești. Nu forța și nu fi avar. Definește-ți tonul exact pe înțelesul lor și creează conținut ca și cum ai ieși cu ei la o cafea. Dacă publicul tău e la liceu și tu vorbești despre rețete culinare, nu te aștepta să fii înțeles și să se conecteze cu tine. Nu te compromite pentru nimic și nu trimite semnale mixte. Compromisurile ajung să creeze confuzie, iar confuziile duc la renunțare din partea publicului. Când ei nu mai înțeleg ce faci și cine ești, îți vei pierde identitatea, fix lucrul cu care ei s-au conectat la început. Conținutul a fost și rămâne rege. Fie că este foto, fie video,

e important întotdeauna să transmiți ceva: un punct de vedere, o opinie, o recomandare, o informație, un sfat, o stare, o emoție, o valoare. Nu folosi fraze în limbaj de lemn, fără fond, și nu te aștepta ca hashtag-urile să salveze apoi situația. Ai un instrument puternic la îndemână care te poate ajuta să faci o schimbare sau să contribui la o schimbare. Profită de el. În final, mai vreau să îți spun că cele mai bune branduri pe Instagram se comportă ca niște oameni, de fapt. Iar cei mai buni oameni pe Instagram sunt cei care sunt la fel și atunci când îi prinzi „fără filtru”. Pe data viitoare.



lifestyle

realizat de: Raluca Medeleanu - www.specialarad.ro

Tragicul destin al ruinei băilor din munți. Cu ochii înlăcrimați și inima amară, la Vila Wenckheim, zisă și Nufărul, din Moneasa

U

ltima oară când am văzut de aproape fostele băi termale din vila de la poalele munților, în pădurea din stațiunea Moneasa, a fost în urmă cu 15 ani. De atunci, am fost de multe ori prin stațiune, dar cumva soarta a dat să nu mă mai apropii de acel loc, vizitele rezumându-se la plimbări până la lac sau ștrand. Nici că mi-ar fi trecut vreodată prin cap că imaginea pe care o aveam întipărită în minte diferă de realitate! Toate aveau să se schimbe însă în urmă cu două zile,

30

www.citestealtfel.ro

când am ajuns din nou în Moneasa și, de această dată, am hotărât să văd din nou ruina cu ochii mei. Vă mărturisesc, am fost într-o stare de șoc. Un amalgam de tristețe, gol în stomac și încăpățânare de a accepta realitatea s-a instalat în sufletul meu și refuza să plece. În 2003, când eram în clasa a VIII-a, vila despre care mama îmi spunea că se numește „Nufărul” era deja într-o avansată stare de degradare, dar încă avea pereții și acoperișul în picioare, chiar dacă începea să fie înghițită de bălării. Am și acum fotografia pe care am făcut-o împreună la intrare, alături de o tăblie pe

care scria: „Vila Nufărul a fost construită în anul 1891 de Contele Enckheim (n. red. Wenckheim) Fred. Devastată în 1989-2000, vila a fost cuprinsă în planul de reabilitare. Intrarea INTERZISĂ”. Bineînțeles că nimeni nu asculta de tăblie. Oamenii erau curioși să vadă ce a mai rămas înăuntru. Îmi amintesc și acum că mă fascinau încăperile părăsite, cu marmura roșie de Moneasa acoperită de praf, vanele umplute de tencuială căzută de pe tavan, treptele pe alocuri sparte… Mă plimbam prin clădirea fantomatică, întunecată, cu o senzație de călătorie în timp, iar mama îmi povestea despre


dintre Sebiș și Moneasa. Astfel a început „schimbarea la față” a stațiunii. Wenckheim a dărâmat toate căbănuțele vechi din lemn și a construit vile luxoase, un restaurant și o bază de tratament modernă, cu etaj, lungă de 80 de metri, care avea la parter 13 încăperi dotate cu câte un pat și o vană din vestita marmură roșie din Moneasa. Baza de tratament a ajuns să fie atât de renumită,

Frumoasa clădire, azi în paragină totală, are istoria împletită direct cu începuturile faimei stațiunii, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Denumită chiar după Contele care a dezvoltat Moneasa la rang de „stațiune balneoclimaterică”, vila Wenckheim (uneori cunoscută și ca vila Nufărul) fascinează și acum turiștii. „În perioada respectivă, Aradul își juca atu-urile la masa Europei, iar interesul pentru dezvoltarea stațiunii se plia perfect pe tendințele europene de descoperire a zonelor virgine și de încurajare a turismului. Mulți investitori imperiali bătuseră drumurile pline de gropi și noroaie în Țara Zărandului până la poalele Munților Codru Moma pentru că vestea apelor termale și calitățile aerului plin de ozon depășiseră granițele și investitorii își calculau și numărau deja banii”(sursa: ploaiadecuvinte). Pentru a facilita accesul la băi, contele Friedrich Wenckheim a construit din propriii lui bani, imediat după 1891, calea ferată

încât vorba despre ea a ajuns chiar până la Viena.

sursa: wenckheim.hu

oamenii bogați din secolul trecut care își petreceau vacanțe de lux aici, veniți din toate colțurile Imperiului Austro-Ungar. Nu știu cu siguranță dacă era într-adevăr așa, sau e doar o amintire falsă, însă îmi amintesc că în mijloc era și un bazin mare de înot cu plăcile pe alocuri smulse. N-am reușit să găsesc planurile vilei ca să mă lămuresc dacă într-adevăr amintirea mea e corectă.

Pe lângă băile în sine, avea saloane de frumusețe, un restaurant modern, ba chiar și un cazino. Absolut orice ai fi avut nevoie pentru un concediu de lux în mijlocul naturii. Nici perioada comunistă nu a reușit măcar să-i oprească activitatea. Tot ce i s-a schimbat a fost numele, căci nu dădea prea bine în era comunistă un nume imperialist, nu? Așa a ajuns să fie numită „Nufărul”,

cel mai probabil după nuferii de pe lacul din imediata apropiere. Vila a funcționat fără nicio oprire, până la Revoluția din 1989. După 1990, debandada legislativă care a pus stăpânire peste țară a atins și destinul vilei, iar de atunci, nici unul dintre proprietari (dintre care actualul e chiar milionar!) nu a mai făcut nimic pentru a readuce vila la o stare măcar funcțională. Din păcate, „programul de reabilitare” care era anunțat pe tăblia din fotografia lipită în albumul meu de familie nu avea să se mai întâmple niciodată. Acum, după aproape 28 de ani, impunătoarea vilă Wenckheim abia mai există. Din lungimea de 80 de metri pe care o avea cândva, vila Nufărul acum măsoară maxim 10 metri… Ce vorbesc? Clădirea în sine abia mai există! Au rămas coloanele și treptele de la intrare, holul din mijloc, o cameră în stânga și una în dreapta. Atât. A ajuns o ruină totală, iar oamenii vin și se pozează cu frumoasele ei coloane care duc cu gândul la vremuri demult apuse. O privesc și probabil suspină. Eu asta am făcut. Am suspinat și nu m-am putut opri din holbat. Da, holbat, căci efectiv nu am putut înțelege cum a ajuns în halul acesta. Cum am putut să lăsăm să moară o astfel de frumusețe arhitecturală, încărcată cu atâta istorie, să moară sub ochii noștri? Ar trebui să ne fie rușine. Iar atunci când auzim pe cineva că oftează la gândul că alte țări au turismul atât de înfloritor să nu ne mai punem întrebări. Să nu mai încercăm să înțelegem cărui blestem din afară se datorează letargia în care e țara asta frumoasă. Căci e vina noastră, a tuturor. Nu știm să apreciem ce avem, numai atunci când e prea târziu. Cel mai puternic sentiment e nostalgia. Așa, și ce facem cu el?

trăiește altfel

31




oameni altfel

Secrete bine păzite cu Georgiana Țentea Căsuța Copilăriei realizat de: Cristina Sabău

Georgiana Țentea a pornit pe un drum anevoios acum 12 ani. Spun anevoios pentru că pe vremea aia era destul de neobișnuit să ai o persoană sau o firmă care să se ocupe de organizarea petrecerii copilului tău. Dar timpul a trecut și Bimbo party a crescut alături de generațiile de copii care s-au bucurat de evenimentele organizate de ei. Anul 2018 aduce ceva nou în planul Georgianei, și anume o grădiniță, împlinind astfel visul ei din copilărie de a oferi un loc unde să crească zi după zi, învățând prin joacă.

34

www.citestealtfel.ro


Organizezi evenimentele Bimbo Party pentru copii şi acum inaugurezi grădiniţa Căsuţa copilăriei. Cum a început aventura ta în lumea celor mici? Aventura a început în urma cu 12 ani. Ucenicia, ca să-i spunem așa, am făcut-o în București în perioada studenției. Am colaborat la organizarea de evenimente dedicate celor mici și, mărturisesc, a fost o mare bucurie să regăsesc copilăria! Am început să descopăr universul copiilor din Mileniul 3 și am învățat pas cu pas ce treabă serioasă înseamnă un eveniment pentru cei mici, ce provocare este să creezi timp de calitate pentru copiii de diverse vârste. M-am întors în Arad și alături de o prietenă am înființat Bimbo Party în 14 noiembrie 2007. Bimbo Party a crescut frumos de atunci, ca și generațiile de copiii pe care i-am cunoscut în acești ani. Există mereu întrebarea aceea pe care au auzit-o toți copii : “Ce vrei să fii când vei fi mare?” iar răspunsul e despre ceea ce visezi să faci. Ei bine, visul a fost să pot oferi copiilor mai mult decât niște momente plăcute, visul a fost să creez un loc în care să crească zi după zi, învățând prin joacă. Așa am construit proiectul de suflet Căsuța Copilăriei, grădiniță și club dedicat celor mici. De ce o grădiniţă? Ce aduce nou Căsuţa copilăriei? Am construit Căsuța Copilăriei din nevoia de a contribui la formarea unor generații de copii fericiți și frumoși. Ne dorim ca ei să crească frumos și să se poată împlini într-o societate mai bună, nu putem duce la bun sfârșit acest ideal decât oferindule un sistem de valori curat și onest. Fundația pe care am construit Căsuța Copilăriei este dragostea pentru cei mici, iar dedicarea, responsabilitatea și creativitatea formează sistemul nostru de valori pentru educația și dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil în parte. Un copil

are nevoie să crească într-un mediu în care să simtă afecțiune și siguranță, dar în același timp să fie stimulativ pentru mintea, corpul și spiritul lui. Conceptul Căsuța Copilăriei a avut în vedere exact aceste nevoi, până în cele mai mici detalii: de la modul de amenajare a spațiilor interioare și exterioare, la dotări, programe educaționale și până la selecția personalului grădiniței. Ţinând cont că eşti de ani buni în branşă, spune-ne, te rog, ce înseamnă să organizezi evenimente pentru copii şi, mai ales, să lucrezi cu pitici? În interacțiunea cu cei mici e important să fii sincer! Să-i primești cu sufletul deschis și să reacționezi curat! Copiii sunt plini de energie, nerăbdători și curioși. Nu poți să te implici în activități pentru copii dacă te gândești că este o prestare de servicii oarecare, o facturezi, încasezi bani și gata. Copiii simt când animatorul este acolo pentru ei sau când a venit doar „pentru că trebuie”. Cei mici au darul de a-ți percepe sinceritatea mai bine ca adulții, orice abatere îi va dezamăgi. Inocența și sinceritatea copiilor te provoacă și te stimulează să creezi ce e mai frumos pentru ei. Bimbo Party a venit în fiecare an cu un proiect nou, care a adus zâmbete pe chipul celor mici. Sunt mai bine de 5 ani de când copiii din Arad se bucură de evenimente precum: Farmecul Copilăriei, Căsuța Copiilor cu ateliere de creație, Picnicul Copilăriei, Minimaraton, Parada costumelor de poveste și multe altele. Iar povestea noastră nu se oprește aici, pentru 2019 pregătim noi evenimente. De profesie eşti jurnalist de televiziune. Aparent nu are nicio legătură cu business-ul tău. Cum se împacă cele două? Uite că se împacă perfect, totul e să fii pasionat de munca ta și, desigur, să știi să-ți gestionezi timpul. Nu există prea mult

sau prea greu, există doar pasiunea pentru ceea ce ți-ai ales să faci în viață! Iar eu le-am ales pe amândouă, pentru că este vorba despre a lucra cu oamenii. Nu cred că există o profesie mai emoționantă și incitantă decât cea de jurnalist, cum nu cred că poți găsi sinceritatea absolută altundeva decât în ochii și inima copiilor. Ca femeie, cât este de greu să ai o afacere astăzi, comparativ cu perioada în care tu ai început, în urmă cu mai bine de 10 ani? Sincer, nu cred în bariere de gen în afaceri sau în profesie, diferența între rezultate sau evoluția carierelor ține de capacitate, determinare, putere de muncă și de inspirația fiecăruia dintre noi. Femeile care excelează în domeniile lor de activitate sunt la fel de multe ca și bărbații și sunt convinsă că pentru fiecare, la baza succesului au stat calitățile personale mai sus menționate. Sigur că există domenii în care activează cu preponderență femei sau bărbați, dar asta nu pentru că ar fi “teritorii exclusive”, ci pe bazele “naturale”, care țin de diferențierile psihologice dintre genuri. Sunt activități care solicită mai multă empatie, altele în care e nevoie de o structură mai analitică, succesul e o poveste despre omul potrivit la locul potrivit, nu despre războiul sexelor sau orgoliilor. Mai cred că atunci când știm, deopotrivă, doamne și domni, să lăsăm orgoliile deoparte, ies cele mai bune proiecte. Și mai cred că nu putem exista unii fără alții, așa ne-a lăsat Dumnezeu, împreună. Ce planuri aveți pentru anul 2019? Pentru 2019 pregătim evenimente cu care publicul arădean este deja obișnuit dar și construim altele noi. În ceea ce privește partea de aniversări, vom schimba conceptul și vom aduce o alta abordare în materie de jocuri și activități pentru pitici.

trăiește altfel

35


Lucian Ţidorescu original şi inconfundabil

E arădean, iubeşte oamenii şi pictează într-o manieră cu totul aparte. Spune că ideile pentru tablouri îi vin fără prea mari probleme şi le aşează pe pânză exact cum le are în minte. A avut prima expoziţie anul acesta şi acum o pregăteşte pe a doua. Vă invităm să aflaţi mai multe despre Lucian Ţidorescu în rândurile de 36

www.citestealtfel.ro

mai jos, din interviul oferit Revistei Altfel. Aş vrea să încep prin a te întreba când şi cum a început povestea ta în ceea ce priveşte pictura? Ca la oricine, din copilărie, doar că unii se opresc pe la 8 – 9 ani, nu mai fac nimic, pentru că

au impresia că imaginaţia lor nu mai impresionează pe nimeni. Dacă până la o anumită vârstă, 6 – 7 ani, impresionează pe toată lumea, după aceea nu. Eu, în schimb, am continuat. Ai şi studiat în domeniu? Da, am studiat atât cât s-a putut studia în oraşul nostru. Nu mare lucru. Nu aveam profesori buni şi aici mă refer, în special, la desen. Chiar la un momentdat mi-am dat seama că profesorul de desen de la Artă mă ducea pe un drum greşit. Cum aşa? Simplu. Mă uitam pe schiţele maeştrilor. Am găsit în bibliotecă cărţi cu desenele, portretele, anatomia şi faldurile făcute de maeştrii picturii şi mi-am dat seama că nu seamănă deloc cu ce făceam noi. Ce-ai făcut atunci? M-am dus la bibliotecă în


oameni altfel

realizat de: Corina Huţan

continuare, logic. Doar că, în vremea aceea, cărţile din bibliotecă nu aveau calitate grafică dar am găsit lucrări ale unora care nu erau profesori, cum ar fi arhitectul Milos Cristea, de la care am reuşit să împrumut nişte desene pe carton şi să le copiez. Am fost dat afară de la Şcoala Populară de Arte pentru că mi-am arătat nemulţumirea faţă de profesorul de desen. I-am pus o simplă întrebare: de ce nu facem ca ceilalţi? Nu mai ţin minte ce mi-a răspuns dar ştiu că atunci când am mers sămi plătesc următorul semestru, nu a vrut să mă mai ia. Şi ai decis să continui pe cont propriu? Da, sigur. De fapt, pot spune că eu nu am făcut şcoală. Am învăţat singur tot.

trăiește altfel

37


oameni altfel

Ai un stil aparte, tablourile tale sunt mai altfel, să zic aşa. Ce vrei să exprimi prin ele? Habar n-am. Dacă aş fi credincios, aş spune că-mi pune Cel de Sus ideile direct în cap. Aşa cum le vedeţi voi pictate, aşa vin de undeva şi mi se pun în minte. Foarte puţine modificări le mai fac pe parcurs. Pur şi simplu vin de la sine. Chiar vroiam să te întreb. Cât modifici o lucrare până să ajungă aşa cum o vedem noi? Îmi vine ideea în cap exact aşa cum trebuie să arate pe pânză. Nu mă cenzurez deloc. Dacă aşa îmi vine, aşa o pun pe pânză. Nu mă cenzurez chiar dacă, uneori, ideea mea poate să jignească o anumită religie, de exemplu. Mai că îmi vine să zic că nu e meritul meu. Ştiu că nu-ţi plac expoziţiile dar anul acesta ai vernisat-o pe „Christiana”, care s-a 38

www.citestealtfel.ro

bucurat de mare succes. Nu-mi plac expoziţiile deloc. De fapt, nu suport expoziţia în forma ei clasică. Cred că toată lumea a fost la câte o expoziţie şi a sesizat plictiseala care e acolo. Noi ne-am obişnuit cu filme spectaculoase, cu concerte spectaculoase şi la expoziţie parcă suntem la un cerc de poezie. Nici măcar nu îndraznim să ne uităm la ceas, să vedem cât de greu trece timpul. Tocmai de aceea am zis că nu fac o expoziţie dar până la urmă m-am decis că da, o voi face, dar altfel. Şi am făcut-o altfel. Ca un spectacol de rock. Până şi coloana sonoră a fost gândită şi creată de noi, echipa de lucru. Luminile, locul, lucrările, dimensiunea, tema, totul a dus la un spectacol. Nu vreau să mă compar cu nimeni dar nu cred că am mai avut aşa ceva. Am avut aproape 800 de vizitatori în aproximativ 12 ore

de expoziţie. Mi s-a părut un succes. Când se poate spune că o expoziţie a fost de succes? Păi, la o expoziţie ori vinzi, ori ai un număr mare de vizitatori. Cam acolo mi se pare că se cuantifică succesul. În rest, faptul că faci o expoziţie doar cu nişte prieteni şi, după aceea, mai intră câte o persoană, întâmplător, în sala de expoziţie, nu cred că e o reuşită. Deci, ori vinzi foarte mult, ori ai lume buluc. În cazul meu am avut lume multă, pentru că lucrările fiind de mari dimensiuni, nu speram să se vândă. Erau prea mari pentru disponibilitatea pereţilor din regiune. Te gândeşti la o viitoare expoziţie? Da, mai fac una. Lucrez deja la ea, am tot proiectul creat. Va fi cândva în septembrie – octombrie 2019. Voi dispune


de buget mai mare şi va fi o nebunie. Va fi pe stilul „Christianei”? Mai altfel? Da, ţăcăneala va fi mai mare. Doar că acolo succesul vreau să fie în euro. Se poate trăi în România doar din pictură? Da, sigur. Nu e cazul meu, dar se poate. Sunt 100 – 200 de pictori care trăiesc efectiv din pictură, doar din vânzarea lucrărilor, fără a mai face altceva. Aici mă refer la pictură creativă, nu pictură comandată. Tu unde vinzi? În România? Dacă cineva îşi doreşte un tablou de-al tău, unde îl găseşte? La începutul anilor 2000 am spus că România nu e o piaţă bună pentru vânzarea lucrărilor şi atunci m-am concentrat pe pieţele de afară. Ce înseamnă concentrat? Înseamnă să faci subiecte pentru ei şi să îţi faci promovare. Primele vânzări, eu personal, le-am avut în Statele Unite, după care am primit o cerere din Cluj. Aşa stare mi-a dat... că un român a cumpărat o lucrare de-a mea. Am început după aceea să vând în Constanţa, Bucureşti, prin ţară şi s-a

restrâns zona. Acum, aproape că vând doar arădenilor. E cel mai mişto să cumpere un arădean, să mergi cu pictura la el acasă, personal, să bei o cafea, un vin şi să vezi că se bucură de prezenţa ta. Ai pictori pe care i-ai luat sau îi iei în continuare drept model? Cu ciudă pe ei şi pe tehnica lor, Doamne câţi sunt. Ce mă enervează cât sunt de buni clasicii. De fapt, noi, cam toţi cei care pictăm acum, în vremurile astea, nu facem pictură ci un fel de divertisment. La fel ca în muzică. Şi muzica e un fel de divertisment, nu se face muzică care să rămână în istorie. Creem o bucurie, nu scriem pagini de istorie şi chiar dacă unii au cote mari nu cred că secular va rezista ce fac ei. Cu ce muzică rezonează lucrările tale? Cu un fel de hard rock. Hard rock-ul e uşor, aşa. Nici lucrările mele nu au o tehnică de neegalat. Nu pot spune că vor învăţa copiii după tehnica mea la fel cum nici hard rock-ul nu cred ca se va preda vreodată la şcoală. Cam cât îţi ia să faci o lucrare? Depinde de stare, de

dispoziţie? Ştii de ce depinde? De anotimp. De exemplu, vara sunt coruptibil, găsesc să fac tot timpul altceva. Vremea ploioasă e minunată. Pot refuza orice, să stau doar în atelier. E vorba, de fapt, nu neapărat de inspiraţie ci de poftă de lucru pentru că, aşa cum am spus, mie îmi vine ideea în cap şi nu mai am nevoie de inspiraţie ulterioară. În cazul acesta nu pot decât să-ţi mulţumesc tare frumos că ai acceptat să ieşi din atelier, pe vremea asta rece şi ploioasă, să ne acorzi un interviu şi să-ţi urez mult succes în tot. Mulţumesc frumos!




Royal ALber Hall

42

www.citestealtfel.ro


OAMENI ALTFEL | interviu de: Diana Ghiba

the cat empire două decenii de muzică bună

P

rima dată am ascultat The Cat Empire a fost în studenție, când prietena mea i-a descoperit la întâmplare pe Youtube. Melodiile lor mi-au devenit partenere de încredere de-a lungul party-urilor, sesiunilor și nopților pierdute în fața calculatorului pe Yahoo Messenger (un chat din vremuri preistorice, pentru necunoscători). Nu multă lume știa de ei pe atunci și am rămas cu impresia

asta până când am auzit că urmau să concerteze în cadrul JazzTM, in 2014. Ploaia nu m-a oprit nici pe mine, nici pe o mulțime de alți timișoreni să dansăm liberi în Piața Victoriei pe ritmurile celor 6 artiști. Vă invit să aflați mai multe despre The Cat Empiretrupa care cel puțin în cazul meu, va deține mereu un loc special în playlist, direct de la Felix (vocalist) și Harry (trompetă).

trăiește altfel

43


oameni altfel The Cat Empire este o trupă destul de mare- cu 6 membri. V-aţi certat vreodată sau au existat neînţelegeri între voi? Felix: Suntem mulţi, da. Avem însă istorie în spate. Am început să cântăm împreună încă de la vârsta de 18 ani; adică acum mulţi ani. Avem la activ peste 1000 de concerte… asta înseamnă mult timp petrecut împreună pe autobuz, în hotel, chiar şi într-o cameră foarte aglomerată din culise. Fiecare avem gusturi diferite în muzică şi personalităţi şi mai diferite. Conflictul a făcut parte din călătoria noastră. Am ars multă energie pe scenă care era alimentată din mici conflicte… deci am învăţat să transformăm energia negativă dintre noi în energie pozitivă, transmisă în timpul concertelor. De asemenea am avut şi avem momente extraordinare. Felix, pur şi simplu ador “The Lost Song”! Pare să exprime tristeţea şi regretul pe care toţi leam simţit la un moment dat în viaţa noastră. Ce eveniment din viaţa ta te-a inspirat să scrii această melodie? Felix: Am scris melodia când aveam 19 ani. Este una din primele piese scrise de mine. Unele melodii iau mult timp să se concretizeze, în schimb această melodie a prins contur într-o după-amiază în faţa pianului. Încă ador să o cânt… este într-adevăr o melodie tristă, dar are în acelaşi timp multă viaţă în ea, ceea ce o face să nu fie o melodie nefericită. Care este procesul creativ prin care treci când scrii o melodie? Felix: Când ajung acasă, îmi petrec mult timp cocoşat de-asupra pianului. Sunt mult timp pe drumuri, călătorind, pe scenă, văzând lumea prin geamul unei maşini în mişcare. Această parte din viaţa mea este plină de imagini difuze… dezorientant. În schimb, statul acasă, împreună cu pianul este singurul moment şi loc care îmi oferă stabilitate şi pot să aştern pe hârtie toate notele care îmi zburau prin minte cât eram în continuă mişcare. Rămâi vreodată fără inspiraţie? Cum o “recuperezi”? Felix: Da; mi se întâmplă câteodată să rămân în pană de idei şi simplul gând la crearea unei melodii mă plictiseşte. De cele mai multe ori, inspiraţia îmi vine înapoi atunci când iau o pauză de la muzică şi mă întorc la o viaţă normală şi plictisitoare. Să ies mai mult cu prietenii şi să fiu mai puţin “sălbatic”. Povesteşte-ne puţin despre albumul vostru, “Steal the light”. Cât de mulţumit eşti de el şi care a fost cea mai mare provocare pentru voi când aţi lucrat la el? Felix: Nu mi se mai pare nimic nou la acest album. Deja îl consider unul învechit. Am început

în schimb să scriem şi să înregistrăm noi melodii. Oricum, mi-a plăcut foarte mult să lucrez la “Steal The Light”. În trecut, am călătorit prin ţări străine în timp ce lucram la alte albume-

Am început să cântăm împreună încă de la vârsta de 18 ani; adică acum mulţi ani. Avem la activ peste 1000 de concerte…

44

www.citestealtfel.ro

Cuba, Malibu, Londra, dar acesta a fost creat într-un mic studio în Melbourne, la colţ cu un teren de fotbal unde jucam când eram mic. Simplitatea spaţiului ne-a împins să creăm

ceva mai exotic şi mai plin de viaţă decât ce am avut până acuma. De asemenea, cântecele de pe album au fost puse pe scenă cu o foarte mare uşurinţă. Albumul a avut un sound unic care a prins bine în întreaga lume. Am adorat şi ilustraţiile ce au venit o dată cu albumul, mai ales că au fost făcute de un binecunoscut ilustrator Graeme Base, cu cărţile căruia am crescut. Care este melodia care îţi face cea mai mare plăcere să o interpretezi pe scenă? Felix: Din albumul “Steal the light”, îmi place foarte mult să cânt Still Young şi Steal the light. Scena prinde o altă culoare când cânt aceste melodii.


Cred că naturalul este cuvântul care ne reprezintă. Câteodată cred că avem o problemă din cauza varietăţii muzicale pe care o abordăm. - Harry

trăiește altfel

45


oameni altfel

Royal ALber Hall

Care consideri că este cel mai de preţ “cadou” pe care ţi l-a făcut muzica? Felix: Şansa de a compune melodii. Am început să ascult muzica voastră pe vremea când eram studentă şi acum, de fiecare dată când aud “The Wine Song”, îmi amintesc de o perioadă foarte faină din viaţa mea. Aşa că, desigur, am fost foarte încântată când aţi concertat în România. V-a plăcut publicul de aici? A fost ceva ce nu v-a plăcut? Harry: Am avut o experienţă frumoasă cu România în ultimii ani. Sincer, noi nu am ştiut foarte multe despre ţara voastră şi nu ştiam că oamenii de acolo ne cunoşteau muzica. Mi-a plăcut în mod deosebit să cânt în Piaţa Victoriei din Timişoara şi de asemenea să învăţ câteva frânturi din istoria acelui loc. Care este locaţia ta preferată din toată lumea şi de ce? (excepţie Australia) Harry: Cu toate că este destul de frecvent vizitată de australieni, insula Bali din Indonezia este în continuare

46

www.citestealtfel.ro

una din locaţiile mele preferate. Cultura indonezilor este frumoasă şi unică şi în acelaşi timp una din comorile umanităţii. Din păcate, modul lor de viaţă nu este atât de răspândit în restul lumii. E foarte multă varietate prezentă în muzica voastră. Este acest lucru intenţionat sau vine pur şi simplu natural? Harry: Cred că naturalul este cuvântul care ne reprezintă. Câteodată cred că avem o problemă din cauza varietăţii muzicale pe care o abordăm. Câteodată este bine să ai soundul specific trupei… chiar cu asta ne luptăm în momentul de faţă, dar se pare că oricum am face, diversitatea se strecoară în notele noastre. “The Cat Empire” s-a lansat spre finalul anilor ‘90, prin urmare aţi fost prezenţi la toate schimbările majore din domeniul muzicii care s-au întâmplat în ultimul deceniu. Ce părere ai de puterea pe care a câştigat-o internetul în ce priveşte muzica? S-au schimbat lucrurile în mai bine sau era mai ok înainte?

Harry: Greu de spus. Mai bine pentru unii, rău pentru alţii. S-au schimbat atât de multe de când am început noi. Cu toate astea, cred că internetul a ajutat muzica să fie privită din nou ca pe ceva cultural decât un business. Internetul a facilitat, de asemenea, pirateria. Ce părere ai despre acest lucru? Consideri că artiştii ar trebui să se unească împotriva pirateriei sau există o modalitate prin care o puteţi folosi în avantajul vostru? Harry: Nici nu mai trebuie să piratezi în zilele noastre, majoritatea melodiilor sunt puse pe undeva să fie downloadate legal şi gratis. Cu toate astea, cred că oamenii ar trebui să susţină artiştii preferaţi. Am auzit de multe ori- “şi aşa artistului nu îi revin bani din ce cumpăr eu”- dar nu e aşa. Şi dacă oamenii şi aşa sunt dispuşi să plătească sute de dolari pe computere, telefoane, căşti şi boxe pe care să asculte


OAMENI ALTFEL

muzică, ar trebui să fie dispuşi ştiu dacă i-a plăcut ce şi cum am mult decât oricare. El locuieşte să dea câţiva dolari şi artiştilor cântat dar ce contează e că ne-a în Viena şi interpretează muzică a căror muzică o ascultă, fie că auzit. Asta se întâmpla acum baroque. sunt independenţi sau nu. mulţi ani ... Ce planuri de viitor aveţi? Multe trupe se despart Numele trupei voastre mi se Harry: Ne place să facem totul după doar câţiva ani, dar voi pare foarte inspirat! Cum l-aţi pas cu pas şi să luăm totul pe aţi rămas împreună aproape ales? rând… zi după zi, show după 20 ani. Care este secretul show, album după album. vostru? Cum aţi reuşit să Sunt super încântat de noile Am avut o experienţă descoperiri tehnologice, rămâneţi împreună atâta timp? ar fi Oculus Rift şi frumoasă cu România cum Harry: Nu suntem posibilităţile creative pe în ultimii ani. Sincer, nesimţiţi. Nu am avut care ţi le pune la îndemână. niciodată intenţia de a Cum e relaţia cu fanii noi nu am ştiut foarte deveni rockstars. În general voştri? multe despre ţara ne place să facem muzică Harry: Bună. Ei sunt împreună şi muzica noastră principalul motiv pentru voastră şi nu ştiam că este într-o continuă evoluţie care concertele noastre oamenii de acolo ne aşa că e greu să ne plictisim. sunt atât de… nebune. Ei Care consideri că a fost vin cu energia şi noi ne cunoşteau muzica. cel mai bun moment al încărcăm de la ei. carierei voastre, până Care este cel mai “nebun” acum? Harry: Nu înseamnă ceva lucru pe care l-a făcut un fan Harry: La începuturile noastre anume. Ne-a venit ideea de la pentru voi? am avut onoarea să cântăm în nişte desene cu pisici pe care Harry: Nu pot să spun asta deschiderea ultimului turneu a le-a făcut fratele mai mic a lui într-o publicaţie respectabilă ca lui James Brown în Australia. Îmi Felix pe vremea când avea nouă aceasta. aduc şi acum aminte că m-am ani. Fratele lui Felix este mai Un mesaj pentru cititorii uitat spre culise şi l-am văzut înalt decât oricare dintre noi şi altfel. acolo, în umbra cortinelor. Nu poate să împingă la piept mai Fiţi buni unii cu alţii. trăiește altfel

47


beauty opinie

Silueta ideală în

2019 mai departe de realitate ca niciodată

cindy crawford

48

www.citestealtfel.ro


P

entru marea majoritate a femeilor idealul unui corp perfect a devenit o imagine irealistă încă de la sfârşitul Renaşterii italiene, când siluetele voluptoase, cu forme pline, care până atunci fuseseră reprezentate în tablouri şi imortalizate sub formă de statui, au fost abandonate în favoarea corsetelor ce limitau considerabil mişcarea şi ofereau imposibila de obţinut siluetă-clepsidră. Acestea fiind spuse, nici unul dintre trend-urile siluetei perfecte din ultimele decenii nu a fost atât de inaccesibil unei femei obişnuite- care nu dispune de un buget egal cu o moştenire regală, antrenori personali şi chirurgi plastici- precum idealul zilelor noastre: buze cărnoase, sâni cupe mărimea D, talie de albină, un abdomen perfect lucrat, un fund proeminent şi o “thigh gap*” cât mai mare- all in one. Haideţi să ne întoarcem puţin în

timp. În 1982, în America, Jane Fonda făcea ravagii cu video-ul ei cu exerciţii fizice în care promova o viaţă sănătoasă şi activă. Succesul ei s-a bazat pe credinţa femeilor că atingerea idealului unui corp frumos se află în mâinile lor: mâncând sănătos şi făcând destul aerobic, puteau ajunge să aibă un corp atletic precum cel al lui Cindy Crawford, care tocmai îşi făcuse apariţia pe scenă. Era momentul de strălucire al fetei din vecini: mânca sănătos, dar nu ar fi refuzat o porţie de paste; era activă, dar mai şi sărea peste câte o şedinţă de aerobic; era sexy, dar te făcea să crezi că, muncind suficient, ai fi putut arăta ca ea. În România aceleiaşi perioade, femeile nu aveau acces la reviste glossy şi video-uri cu exerciţii fizice din afara graniţelor ţării iar trendurile şi idealurile de frumuseţe erau setate de vedete autohtone precum Manuela Hărăbor, Angela Similea, Cezara Dafinescu sau crainicele de la TVR.

1980

Text: Diana ghiba

*thigh gap = spaţiul dintre coapse care face posibil ca atunci când picioarele sunt întinse, ele să nu se atingă.

trăiește altfel

49


beauty opinie

Mergem mai departe. În anii ‘90 Kate Moss a devenit eroina femeilor foarte slabe, care aveau nevoie să bea milkshake-uri pentru a lua în greutate, cu un metabolism rapid şi un look androgin. Corpul ideal a devenit caracterizat de un ten palid, oase coxale ieşite în evidenţă şi o siluetă specifică băieţilor adolescenţi, lipsită de forme feminine. Cu toate acestea, în mod ciudat, femeile încă

simţeau că pot să atingă acest ideal de frumuseţe. Tot ce aveau nevoie să facă era să nu mănânce prea mult, să nu meargă la sală şi să nu se oprească din ieşit în cluburi. Poate că în România nu s-a simţit prea mult influenţa lui Kate Moss, deoarece ţara încă se afla în tranziţie după ‘89, dar cu siguranţă româncele au remarcat-o pe Pamela Anderson, femeia pe care serialul Baywatch a făcut-o

1990 50

www.citestealtfel.ro

sinonimă cu sexul timp de 6 ani. Din nou, idealul corpului feminin s-a schimbat. De data aceasta într-o “bombă” blondă, sexy, cu silicoane enorme, bronzată perfect. Taberele s-au împărţit în două: pe de-o parte erau femeile care luau în derâdere noul ideal şi făceau “bancuri cu blonde” şi, pe de altă parte erau femeile care au îmbrăţişat complet această mişcare.


kate moss trăieČ™te altfel

51


beauty opinie Am ajuns în zilele noastre. Silueta anului 2018, cea creată şi preţuită de comunitatea Instagram, pare mai departe de realitate ca niciodată. Fiecare reclamă sponsorizată la un baton menit să înlocuiască o masă, fiecare exerciţiu de Pilates şi fiecare sesiune de “formare a taliei” sunt difuzate către milioane de urmăritori care răspund înapoi cu posturi de tip #BodyGoals. În ciuda aparentei transparențe şi a nenumăratelor experienţe “share-uite”, silueta ideală pentru femeia anului 2018 pare imposibil de obţinut. Urmărind fundul bombat al lui Kim Kardashian, buzele voluptoase ale surorii ei, Kylie Jenner, talia minusculă a lui Beyonce sau coapsele lui Taylor Swift, nu pot decât să trag concluzia că orice dietă vegană ai ţine, oricâte genoflexiuni, flotări sau exerciţii de Pilates ai face, silueta ideală actuală rămâne inaccesibilă. Logic, întrebarea care urmează este: chiar toată lumea apelează la chirurgia estetică în zilele noastre? Iar răspunsul este cât se poate de evident: da! În România, exemplul reprezentativ rămâne

Bianca Drăguşanu, femeia transformată în model de nenumăratele operaţii estetice la care a apelat. Fără a judeca această alegere, un lucru rămâne sigur: femeia ideală poate exista în 2019 doar cu intervenţii chirurgicale. Am ajuns într-un punct în care naturaleţea este privită ca un defect ce trebuie corectat, iar femeia sexy, dorită şi admirată de toţi, reprezentată peste tot în mass media, devine tot mai artificială, desprinsă parcă din desenele animate (Jessica Rabbit îmi vine în minte acum), temându-se să zâmbească pentru a nu face riduri (după cum a declarat Kim Kardashian într-un interviu). Privind către viitor. Aştept cu evidentă curiozitate să văd cum va arăta femeia anului 2029. Poate tot mai mult ca un android perfect sau poate ne vom reaminti de anii ‘80 şi silueta atletică a lui Cindy Crawford. Poate ne vom îndrepta atenţia din nou către acea siluetă ce poate fi obţinută doar prin exerciţii fizice şi mâncat sănătos şi care ne oferă o senzaţie de bine ce nici o operaţie estetică nu o poate face.

2019

52

www.citestealtfel.ro


kim kardashian

trăieČ™te altfel

53


9

ingrediente esenţiale de beauty pe care poţi să le mănânci

S

capă de toxinele şi chimicalele din produsele de înfrumuseţare şi, în schimb, foloseşte aceste ingrediente naturale care sunt atât de inocente încât poţi să le mănânci. Sunt convinsă că te-ai uitat de mai multe ori pe eticheta produselor tale de înfrumuseţare iar cuvinte precum parabeni, ftalaţi şi compuşi petrolieri au populat cu desăvârşire lista de ingredientealături de altele greu de pronunţat şi chiar mai greu de identificat. Şi, cu toate acestea, le foloseşti în continuare şi masezi chimicalele fără nici cea mai mică urmă de regret pe organul tău cel mai mare şi mai expus- pielea. O persoană adultă are

54

www.citestealtfel.ro

în medie în jur de 2mp de piele. Asta poate însemna şi 3,5 kg de piele pe care frecăm cu desăvârşire diverse loţiuni exfoliante, lăsăm şamponul şi balsamul să se scurgă, aplicăm parfum şi în mod intenţionat ne expunem altor chimicale sintentice... totul pentru frumuseţe. Având acum aceste informaţii, de ce să nu încerci să faci o rutină din a folosi produse de înfrumuseţare care sunt atât de inofensive încât pot fi mâncate? Pe lângă faptul că sunt mai sănătoase, aceste ingrediente- care se regăsesc în orice bucătărie care se respectă, sunt şi mult mai ieftine. În plus, dacă rămâi vreodată blocată în baie, ştii cu siguranţă că nu o să mori de foame.

beauty


1 Bicarbonat de sodiu în loc de şampon Cei care sunt adepţii acestui ultim trend, şi anume acela de a renunţa la şamponul din comerţ, au multe argumente când susţin că ingredientele din şampoanele din zilele noastre fac foarte mult rău părului şi scalpului şi povestesc cu îndârjire despre un ţinut al frumuseţii şi al eliberării din această gheară al uzului de chimicale, parabeni şi toxine sintetice. Ca să te speli pe cap cu bicarbonat de sodiu nu trebuie decât să amesteci o lingură mare de bicarbonat într-o cană de apă călduţă, să amesteci bine, să aplici pe păr şi să masezi cât de bine poţi. După clătire, poţi să foloseşti cu încredere oţetul de mere pe post de balsam. După o perioadă de detoxifiere vei observa că vei avea nevoie din ce în ce mai rar să te speli pe păr (o mică menţiunedacă ai părul foarte lung, poate ar fi mai bine să dublezi ingredientele). Bun şi pe post de: deodorant, exfoliant şi pastă de dinţi.

2

Oţet de mere în loc de balsam de păr

După ce obţii un păr curat şi sănătos prin folosirea bicarbonatului, e timpul să-i dai şi puţină strălucire. Amestecă o lingură de oţet de mere într-o cană de apă călduţă şi toarnă pe toată lungimea părului (nu uita de dublarea ingredientelor în cazul în care ai părul foarte lung). Clăteşte bine. Într-adevăr

3

va mirosi a oţet în timpul utilizării şi da… părul tău poate emite o adiere de oţet dar asta ar trebui să fie un miros cu greu sesizabil şi poate fi combătut cu uşurinţă dacă aplici puţin unt de shea amestecat cu esenţele preferate. Bun şi pe post de: tratament antiacneic.

Zahăr în loc de tratament pentru buze

Renunţarea la zahăr este cea mai bună decizie pe care o poţi lua. Dar există o modalitate de folosire a lui pe care trebuie să o încerci- tratament pentru buze. Fă o pastă din proporţii egale de zahăr şi ulei de măsline sau cocos. Cu toate că adăugarea unui strop de esenţă de mentă sau vanilie nu e obligatorie,

transformă acest tratament pentru buze în ceva foarte delicios. Freacă buzele cu puţină pastă, exfoliază, apoi… linge. Un tratament mai delicios nici că se putea. Bun şi pe post de: cremă exfoliantă pentru corp, tratament pentru mâini.

trăiește altfel

55


beauty

4

Uleiuri din seminţe şi nuci în loc de cremă de corp

În afară de folosirea untului de shea pentru hidratarea pielii, mai sunt o mulţime de alte uleiuri din seminţe sau nuci care fac minuni atunci când vine vorba de hidratarea pielii. Uleiul din semințe de struguri, de jojoba, din sâmburi de caise, de migdale, de argan, de floarea-soarelui, de macadamia etc sunt doar câteva din ele. Nu îţi fie teamă să te joci puţin şi cu uleiurile esenţiale cât şi diverse extracte pentru un miros deosebit. Bune şi pe post de: cremă hidratantă pentru ten, uleiuri de baie.

Untul de shea este de nelipsit în multe bucătării din întreaga lume, dar în ţările africane, acest ulei obţinut din nucile de karite este folosit din vremuri străvechi pe post de ulei de gătit. Pentru cei înclinaţi spre sănătate poate fi un ajutor de minune atât ca un hidratant al părului cât şi ca un produs de styling, în special pentru fetele cu bucle. Este de preferat să fie folosită o variantă raw a acestui unt de shea- care într-adevăr poate fi

Ulei de cocos în loc de demachiant Ştiu că poate sună puţin ciudat, dar această metodă de curăţare a tenului a început să prindă tot mai mult teren şi femei de peste tot în lume au început să renunţe la diverse săpunuri sau loţiuni de demachiere în favoarea uleiului de cocos. E foarte simplu de utilizat. Scoate puţin unt de cocos din recipient, topeşte-l între degetele curate şi aplică-l pe tot tenul, ca şi cum ai aplica o spumă de curăţare. Clăteşte

56

www.citestealtfel.ro

5

Unt de shea în loc de tratament pentru păr

puţin mai tare, dar care poate fi topit cu uşurinţă în palme sau amestecat cu alte uleiuri pentru a transforma totul într-o pastă mai cremoasăba mai mult, poţi să adaugi şi câteva picături din extracte precum vanilia (în funcţie de aroma preferată). Aplică pe părul puţin umed, pe vârfuri pentru conturarea buclelor sau cu moderaţie la rădăcini pentru volum. Bun şi pe post de: cremă hidratantă pentru ten şi corp.

6

cu apă călduţă. Mare parte din ulei se va duce odată cu clătirea, restul va intra în piele sau se va lua pe şerveţelul cu care îţi tamponezi faţa. Dacă totuşi nu eşti confortabilă cu folosirea uleiului de cocos, îţi recomand uleiul din seminţe de struguri, din seminţe de floarea-soarelui, din şofrănel sau din sâmburi de caise. Bun şi pe post de: hidratant în loţiunile exfoliante.


7 Sare în loc de exfoliant Nimic nu se compară cu o bună exfoliere, cu senzaţia de piele catifelată, sănătoasă, regenerată. Şi crede-mă pe cuvânt că nimic nu dă senzaţia asta mai bine decât loțiunea pregătită acasă din sare şi uleiuri. Sarea are rol de exfoliant propriu zis, pe când uleiurile au rol dubluatât de ajutare în înlăturarea pielii moarte cât şi de hidratare. Poţi să faci un amestec într-un borcan curat care poate fi păstrat până la 6 luni (cu toate că cel mai probabil o să-l termini mai repede de atât). Această poţiune magică se prepară foarte simplu: o cană de sare de mare, amestecată cu jumătate de cană de ulei (de migdale, de sâmburi de struguri, de cocos, de măsline… după preferinţe). De asemenea, poţi să te joci cu uleiuri esenţiale, condimente, mirodenii, petale de flori şi arome. Masează-ţi corpul cu acest amestec apoi clăteşte… vei avea cea mai fină şi radiantă piele. Bun şi pe post de: tratament de păr.

8

Fulgi de ovăz în loc de mască de faţă

Multe fructe şi legume se găsesc de obicei în măştile de faţă, dar de această dată mergem pe o variantă de mască de faţă din fulgi de ovăz. Ovăzul are în spate un istoric bogat atunci când vine vorba de proprietăţile lui benefice în domeniul frumuseţii iar o mască de faţă din fulgi de ovăz este mai mult decât recomandată în cazul persoanelor cu un ten sensibil sau uscat

(asta nu înseamnă că nu e bun pentru toate tipurile de ten). Macină un sfert de cană de ovăz până prinde o consistență făinoasă, adaugă o lingură de iaurt şi două linguriţe de miere. Amestecă bine compoziţia, curăță şi usucă tenul apoi aplică masca (care poate fi servită şi ca mic dejun). Lasă să-şi facă efectul 15 minute, clăteşte şi tamponează tenul. Rezultatul? Te mai întrebi?

Miere în loc de tratament pentru scalp şi mătreaţă Şampoanele anti-mătreaţă, pe lângă faptul că sunt destul de scumpe sunt şi severe cu scalpul. Mierea este delicată şi relativ ieftină şi se ştie de multă vreme că face minuni în domeniul frumuseţii şi al sănătăţii. Care-i secretul? 90% miere amestecată cu 10% apă călduţă, aplicat direct pe scalp şi masat. Lasă apoi mierea să îşi facă treaba

9

de antiseptic şi dezinfectant timp de 3 ore apoi clăteşte. Dacă ai probleme mari cu mătreaţa, aplică acest tratament în fiecare zi timp de o săptămână, după care o dată pe săptămână o să fie suficient, atât cât să nu recidiveze problema. Bună şi pe post de: balsam pentru gene, tratament pentru faţă. trăiește altfel

57


fashion

Vintage - sau amintiri din secolul trecut realizat de: Cristina Sabău

Î

n ultimii ani, curentul vintage a prins aripi, hainele și bijuteriile vintage au devenit un must have pentru femeile tinere, visătoare, care vor să fie… ALTFEL. Ca să facem o introducere în lumea vintage trebuie să ne închipuim o lume în care fetele poartă balerini cu fundițe și tutuuri de zâne, unde cerceii bunicii

58

www.citestealtfel.ro

sunt mai prețioși decât un accesoriu Bvlgari, unde mănușile de macrame sunt nelipsite în societate, sau rochia hippie a mamei e purtată de fiică la evenimentele mondene, și cred că lista poate continua. Termenul vintage este folosit pentru a descrie fie haine noi, fabricate în prezent, care sunt croite după tipare vechi, sau haine vechi, purtate de părinţii sau chiar bunicii noștri. De fapt,

produsele ce aparţin perioadei 1920-1960 sunt vintage, iar cele din anii 1970 - 1980 sunt retro. Probabil o ţinută în stil vintage nu a fost niciodată un lucru aşa popular cum este astăzi. Sunt multe persoane care au o reținere în ceea ce privește hainele second hand pentru că nu știu sigur ce caută atunci cad trec pragul unui magazin vintage. Am încercat să fac un rezumat al celor mai practice idei despre


cum să alegi o ținută vintage în așa fel încât să fie “cool” și să se potrivească cu ceea ce mai ai tu prin garderoba. Cum alegi hainele vintage Fie că ai vechime în shoppingul de haine vintage sau eşți nou în branşă, trebuie să ştii anumite lucruri pentru a găsi cele mai frumoase articole. Dacă ştii ce şi unde să cauţi îţi poţi compune o garderobă unică, cu un buget redus. Trebuie doar să începi cu pași mărunți. Dacă nu ai mai purtat asemena produse ceea ce trebuie să știi de la început este că nu trebuie să te îmbraci din cap până în picioare vintage. Este mai bine să pătrunzi ușor în această lume, apelând la diverse accesorii: eșarfe, pălării, bijuterii, genți sau curele. Ai grijă, nu exagera! Accesorizează-ți ținuta cu un singur produs de acest gen. Nu trebuie să arăți ca și cum ai fi aterizat de la Woodstock, ci doar să adaugi vestimentației, cât și stilului tău de viață, acel strop de “je ne sais quoi” pe care îl dă vintage-ul. Poți combina articole vestimentare pe care deja le ai în garderobă cu o piesă vintage. La prima vedere poate vor fi articole vintage care nu te atrag în nici un

fel, dar uită-te bine și alaturale unor piese care le ai deja, combinația poate deveni una chic. Imaginează-ţi ţinutele și vei vedea că acea eșarfă cu franjuri aruncată pe un umeraș se potrivește de minune cu cămașa din dulap, sau accesoriile alea patinate care le găsești pe un raft prăfuit pot completa ținuta cu rochia cu volane cumpărată zilele trecute, sau poți descoperi o vestă cu motive florale dosită într-un coș care o poți adaugă peste ia albă care stă degeaba în dulapul tău de ceva vreme pentru că nu i-ai găsit încă outfitul potrivit. Gândeşte practic Sunt şanse mari să mergi la cumpărături fără să fi planificat asta dinainte. Se poate să treci, întâmplător, pe lângă un magazin de haine vintage şi nu rezişți tentaţiei de a întra să arunci o privire. Odată ce ai pășit într-un magazin vintage, intri într-o altă lume, ești transportată

într-o epocă cu parfum romantic. De obicei, aceste magazine sunt pline de “comori nebănuite”, care îți vor încânta atât privirea cât și sufletul. Cauţi prin multitudinea de haine expuse şi cumperi unele piese de care poate nici nu ai nevoie dar tentaţia e mare în acel moment și vrei neapărat să le cumperi. Dar hai să fim practici. Dacă pantofii cu toc şi rochiile maxi care aduc a anii ‘60, dar pe care nu le-ai purtat niciodată, îţi fură privirea, încearcă să te stăpâneşti. Gândeşte-te de câte ori ai purta articolele respective dacă le-ai avea în garderobă. Gândeşte-te cu atenţie la ce ai deja în dulap. Dacă este o rochie vintage, o poţi purta zilnic sau doar la ocazii speciale? O poţi combina cu alte articole pe care le ai deja în garderobă? Verifică ce cumperi și ai grijă la defecte Pare simplu dar e incredibil

trăiește altfel

59


fashion

cum îţi poţi pierde controlul când vine vorba de un chilipir vintage. Poate, la prima vedere, te atrage marca, dar ai verificat restul? Uită-te cu atenţie la produsul pe care vrei să-l cumperi şi gândeşte-te la rolul său practic. Verifică fiecare parte a articolului vestimentar pentru a vedea dacă este într-o stare bună. Verifică fermoarele şi ai grijă ca toţi nasturii să fie la locul lor. Uită-te la tivuri şi asigură-te că nu sunt desfăcute sau rupte.

Păstrează-ţi stilul Dacă nu ai mai purtat haine vintage probabil nu ştii sigur cum să începi să cauţi alternative vintage pentru trendurile actuale, care să se şi potrivească stilului tău. Nu trebuie să alegi doar haine în stil retro, poţi găși articole unice pe care să le combini în aşa fel încât să compui ţinute actuale, cu un iz al anilor ‘70 sau ‘80. O rochie simplă de bumbac, o geantă clasică din piele şi un colier statement pot face

diferenţa. Găseşte haine vintage de calitate Orice vintage shopper îşi doreşte să găsească un articol Chanel din anii ‘60 la un preţ foarte mic. E ca Sfântul Graal al vintage-ului. Dar ştii să faci diferența dintre calitate și ceva foarte prost făcut? Avem atâtea fake-uri pe piață încât chiar și într-un magazin vintage putem să ne păcălim și să cumpărăm un articol contrafăcut. Diferența


mărimea potrivită. Nu te lua niciodată doar după mărimea inscripţionată pe etichetă. Hainele vintage veritabile sunt cu câteva mărimi mai mici decât cele confecţionate acum, chiar şi cele din anii ‘80 diferă faţă de cele actuale. Dacă preţul e bun dar articolul care îţi place este o mărime mai mare poţi să-l cumperi şi să-l duci la un atelier de croitorie pentru retuş. Dacă este o mărime mai mică, e simplu, nu-l cumpăra.

o face calitatea produsului. Încearcă să cauţi un material natural, cum e bumbacul, mătasea, lâna sau un mix al acestora, care sugerează un articol bine făcut care denotă această calitate. Nu trece cu vederea detaliile fine, sunt esenţiale pentru a recunoaşte hainele vintage de calitate. Uită-te dacă hainele alese sunt fabricate dintrun material care are o ţinută frumoasă şi culori pregnante (două semne ale calităţii). Dacă îţi doreşți să ai în

garderobă o piesă vintage veritabilă, uită-te la etichetă, dacă există. Felul în care e scrisă marca şi fonturile folosite îţi arată dacă produsul e original sau fake. Verifică dacă marca e ţesută sau doar printată. Dacă observi un articol vestimentar cu fermoar argintiu din metal, e clar din anii ‘50 sau ‘60 (în anii următori au început să se folosească fermoare din plastic, colorate şi de dimensiuni mai mici). Alege mărimea potrivită Asigură-te că îţi cumperi haine

Susţine comercianţii locali Este foarte important să susţii târgurile vintage şi comercianţii locali care, de cele mai multe ori, ştiu foarte multe despre acest subiect şi fac asta din dragoste şi pasiune pentru tot ce înseamnă vintage. Sunt o sumedenie de astfel de târguri în care poți întâlni cunoscători ai acestui stil, poți face chiar schimburi sau poti cumpăra și în sistem de garage sale de la alți pasionați. Deşi există bloguri şi reviste dedicate vintage-ului, să mergi efectiv la shopping poate fi mai benefic decât să cumperi online. Dacă mergi în magazin poţi proba orice articol şi, de asemenea, poţi verifica dacă produsul respectiv este de calitate şi merită cumpărat. Nu-ţi fie frică să ceri o reducere dacă vrei să cumperi mai mult de un articol vestimentar. Aplică regula de baza în cumpărăturile vintage, sau chiar în cumpărături în general: dacă o piesă îți reține atenția mai mult de trei zile, neapărat trebuie să fie în garderoba ta. Dar nu uita, la vintage se aplică regulă cu trei ore, poate după trei zile nu o mai găsești acolo.


62

www.citestealtfel.ro


fashion

#unbărbatpezi

Moda în Centenar REALIZAT DE: Paul Micșa FOTO: Radu Covasintan designer: Alina Moza

A

mai trecut un an, un an care se adaugă la cei mulți mulți ani din istoria României. Nu o să vă povestesc despre istorie, nu este unul din punctele mele forte, dar aș vrea să povestim puțin despre stil și atitudine în decursul acestor ani. De când eram copil eram impresionat când vedeam un domn pedant, îmbrăcat bine, tot timpul mi-am spus că așa vreau să fiu și eu când o să mă fac mare. Anii au trecut destul de repede, și uite că am ajuns la vârstă la care pot spune că am adoptat un anumit stil vestimentar, și mai mult decât

atât, am o atitudine. Pentru că așa este, degeaba te îmbraci elegant și cu pălărie, dacă nu ai atitudine. Suntem în 2018 și încă mai văd în jurul meu domni stilați. E atât de mișto să văd pe stradă câte un tip bine îmbrăcat și cu atitudinea potrivită. Va provoc să observați și voi în jurul vostru. În acest număr am încercat să trec puțin prin istoria stilului vestimentar masculin din România, de-a lungul anilor. Am stat puțin să mă gândesc și mi-am amintit că bună mea prietenă Alina Moza are exact ce am eu nevoie, am dat un telefon și în câteva zile am ieșit să facem câteva poze. Alina este o creatoare de modă deosebită,

cu o viziune aparte, așadar cu greu am ales 3 ținute, una casual, și două mai elegante. Va sfătuiesc să observați atât micile detalii ale pieselor vestimentare, care de duc undeva în anii 20 cât și croiul și accesoriile care transpun ținuta în actualitate și modern. O să vedeți cum o pălărie poate da un plus imens unei ținute. Un accesoriu must have și forever young. Acum va las în minunatele amintiri și ne vedem la anul. Al vostru Paul

trăiește altfel

63




fashion

creează dependență Text: Cristina Sabău

Palatul Bohuş a devenit, pentru două zile, Raiul fashionistelor din Arad unde, un întreg etaj le-a fost dedicat, în cadrul evenimentului “Hello Style, addicted to fashion”. “Hello Style, addicted to fashion” a început de dimineață într-un cadru artistic, rafinat, în care pereții impunători și coloanele de marmură ale clădirii au contrastat cu colecțiile moderne, piesele unicat și accesoriile expuse ca niște adevărate piese de artă pe suporți și umerașe, făcând ca totul sa pară un paradis al femeilor iubitoare de fashion. Cele care au îndrăznit să treacă pragul Palatului Bohuş, au avut ocazia să găsească colecții sau produse de serie mică și chiar unicat (brățări, coliere cu cristale Swarovski, perle, poșete și pantofi) expuse de designerii locali. Bineînţeles că nu a lipsit nici secţiunea de garage sale unde doamnele şi domnişoarele, fashioniste veritabile, au avut oportunitatea să facă şi o

sesiune de smart shooping, să aleagă din varietatea de haine şi accesorii cele mai potrivite pentru a da un refresh ţinutelor de toamnă – iarnă sau, de ce nu, pentru a-şi compune outfit-uri pentru vara viitoare. Principalul atu al evenimentului a fost abordarea largă pe domeniul fashion. Împărțit în trei secțiuni distincte – designer’s outlet, accesories room și garage sale – “Hello Style, addicted to fashion” a adunat împreună cam tot ce se putea în materie de fashion și a oferit o gamă variată de produse pentru toată lumea și pentru orice buzunar. Pe scurt, la “Hello Style, addicted to fashion”, s-a găsit cam orice îşi doreşte o persoană pasionată de modă, de la paltoane şi cămăşi la rochii, pantofi şi accesorii de calitate. Pe lângă partea de shopping trebuie să amintim și partea de workshop-uri, care s-au desfășurat în ambele zile și au fost foarte diversificate: makeup, nutriţie, vestimentație şi chiar meditație ghidată.

Partea interesantă a acestui eveniment a fost shooting-ul realizat, în care outfit-urile au fost compuse din piesele care erau expuse spre vânzare. Deci o mică parte din ce a fost expus acolo veți putea vedea și în paginile care urmează. Vă vom da și câteva ponturi ce și de unde sunt acele piese, să le puteți achiziționa ulterior, asta dacă aveți noroc și nu s-au vândut în acest cadrul evenimentului. Dacă ar fi să tragem linie, putem spune că, după această primă ediție, am observat că publicul e însetat de frumos, de eleganţă, de practic, de nou, că multe persoane care au fost sâmbătă au revenit și duminică. Aşadar, putem spune că Hello Style creează dependență şi, cu siguranţă, vor exista și următoarele ediţii. Deci, fashionistas, stați pe aproape pentru că vi se pregătește ceva. Cele care ați ratat prima ediție, vă sfătuim să nu ratați edițiile următoare pentru că vor fi și mai și decât prima.


trăiește altfel

67


68

www.citestealtfel.ro


trăiește altfel

69


70

www.citestealtfel.ro


trăiește altfel

71


72

www.citestealtfel.ro


trăiește altfel

73


74

www.citestealtfel.ro


trăiește altfel

75


health & beauty

Sistemul nostru de apărare nu este de neînvins TEXT: Boiț Daniela Maria - Nutriționist Fb: Alimentatie, Sanatate, Fericire Tel: 0742116432

76

www.citestealtfel.ro

P

entru a face faţă atacului agenţilor patogeni şi celorlalţi agresori, organismul are nevoie de o apărare naturală bine fortificată. Totuşi, anumiţi factori pot slăbi rezistenţa acestei bariere. Tratamentul îndelungat cu antibiotice distruge microflora intestinală şi slăbeşte sistemul imunitar. Natura ne-a înzestrat cu un mecanism deosebit de complex de apărare, care ne protejează de virusuri şi de bacterii. Pielea, saliva, lacrimile şi microflora intestinală, toate fac parte din sistemul nostru imunitar, însă cea mai mare capacitate de

apărare se concentrează la nivelul sistemului digestiv. Aici se află circa 100 de miliarde de bacterii „bune” care constituie flora intestinală. Iar menținerea echilibrului la acest nivel este practic fundamentul unui sistem imunitar rezistent, deoarece împiedică dezvoltarea bacteriilor nocive. Totuşi, sistemul nostru de apărare nu este de neînvins: rezistenţa lui poate fi slăbită de unii factori de mediu sau care ţin de stilul nostru de viaţă. De acea este foarte important sa avem o alimentație foarte echilibrată în acest sezon rece. Cand vorbim de echilibru ne referim la consumul de legume


și fructe variat de aceea alege alimente cat mai colorate – este un semn sigur ca sunt bogate în antioxidanți atât de necesari sistemului imunitar . Ia exemple de câteva fructe și legume care pot sa ne fie de folos pe tot întregul sezonul, acestea fiind: usturoi, spanac, ciuperci, cartofi dulci, broccoli, morcovi, kiwi, mere, grapefruit rosu și roz, fructe de pădure, cătina, afine. Usturoiul se folosește de mii de ani ca arma în lupta împotriva bolilor. Potrivit studiilor internaționale, persoanele care consuma usturoi sau suplimente pe baza de usturoi se îmbolnăvesc mai greu și mult mai rar. Spanacul este foarte bogat în vitamina E. Însă este mult mai mult de atât. Este un adevărat cocktail nutrițional: conține betacaroten, acid folic, vitaminele A,C şi K, precum și fier – nutrienți vitali pentru menținerea unui sistem imunitar sănătos. Ciupercile sunt unele dintre cele mai bune legume care ajuta la prevenirea si combaterea diverselor afecțiuni. Acest lucru se datorează faptului ca ciupercile ajuta la înmulțirea

celulelor albe din organism. Cartofi dulci se pot consuma cu încredere datorita conținutului de beta-caroten, un antioxidant pe care organismul îl transforma în Vitamina A, un nutrient esențial care ne ajută să luptam împotriva diverselor afecțiuni. Broccoli este considerat de către Institutul American pentru Combaterea Cancerului drept alimentul principal care ajuta în lupta împotriva cancerului. Are un conținut bogat în glucide, vitamine și săruri minerale, atât de benefice organismului. Consumul de morcovi ne ajuta sa ținem la distanta răcelile de sezon. La fel ca și cartofii dulci, morcovii sunt o bogata sursa de beta-caroten. Pentru rezultate optime, cel mai bine este sa consumi morcovi cruzi, nu gătiți. Fructul de kiwi este o excelenta sursa naturala de vitamina E, foarte importanta pentru imunitate. Vitamina E ajuta la protejarea de infecții virale și bacteriene. Poate nu știai, dar kiwi conține multe vitamine decât citricele, inclusiv portocalele. Merele sunt bogate în

magneziu, fier și potasiu. Merele crude sunt de mare ajutor digestiei și o armă împotriva stărilor febrile și inflamațiilor. Consumul unui mar pe stomacul gol are efect diuretic și combate constipația. Grapefruitul este o sursa importanta de vitamina C, esențială sistemului imunitar. Este o alegere ideala deoarece conține bioflavonoide ce au un efect curativ îndeosebi la nivelul aparatului circulator, dar și asupra celorlalte aparate și sisteme ale organismului. Fructele de pădure bogate în vitaminele C și E, fructele de pădure sunt o adevărata comoara de nutrienți. Cele mai recomandate sunt zmeura și coacăzele, însă nu trebuie să ocolești nici unele mai puțin cunoscute precum fructele goji sau acai. Încearcă sa le consumi împreună cu iaurt, și acesta, la rândul lui, fiind cunoscut pentru proprietățile de întărire a sistemului imunitar. Fructele de cătină conțin de două ori mai multă vitamina C decât măceșele și de 10 ori mai multă decât citricele. Conțin de asemenea vitaminele A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F, celuloză, betacaroten (într-un procent mult mai mare decât cel din pulpa de morcov), fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier, sodiu, uleiuri complexe, 18 amino-acizi esențiali, acizi grași esențiali. Afinele sunt fructe bogate în vitamina C, cresc rezistența la boli şi au efect antioxidant. Aceste exemple pot fi introduse în dieta fiecăruia după caz, patologie şi bunul plac. Pentru o dieta echilibrată mă poți găsi la 0742116432 – Boit Daniela Maria

trăiește altfel

77


POSTUL INTERMITENT

TEXT: Dr. Lavinia Bratu – Consilier nutriție Terapeut în medicină complementară și alternativă Formator www.laviniabratu.ro lavinia.melani.bratu@gmail.com

0749194944

P

ostul intermitent nu trebuie privit ca o dietă, să nu facem și din acesta o dietă, vă rog, nu! Postul intermitent este un stil de viață ce vine să-ți schimbe felul în care organizezi aportul nutrițional. Acesta reușește să te scape de efortul metabolic al meselor dese și reușește să relaxeze sistemul digestiv. Stomacul este un organ care trebuie ținut gol, nu plin, cum mulți ar putea crede… Postul este și o soluție de încetinire a îmbătrânirii și de prevenție a anumitor boli. În perioadele în care organismul nu primește mâncare sau primește cantități mici, reușește să controleze producția de radicali liberi sau alte substanțe responsabile de apariția anumitor afecțiuni cronice, cum este și hormonul IGF1. Acesta este responsabil de

78

www.citestealtfel.ro

multiplicarea necontrolată a celulelor, proces ce stă la baza dezvoltării tumorilor canceroase. „În perioadele de post, celulele nu se mai înmulțesc în același ritm amețitor, accentul e pus mai mult pe repararea țesuturilor. Multiplicarea celulelor ”la foc continuu” este benefică, dar asta doar atunci când ești copil și trebuie să te dezvolți. La maturitate, există risc de îmbolnăvire”, iată teoria lansată de Prof. Valter Longo, directorul Institutului de Longevitate din cadrul Universității South California, susținător frenetic al regimului hipocaloric sănătos. Restricțiile calorice au fost asociate cu încetinirea procesului de îmbătrânire și, implicit, reducerea riscului de boli cardiovasculare și diabet. Potrivit unui studiu publicat în 2010, în „Experimental Gerontology”, postul intermitent poate crește producția de sirtuine, proteine care previn deteriorarea celulară și inhibă


health & beauty cel mai tare ritm de dietă și viață, dacă ești canalizat pe obiective, disciplină personală, cunoaștere și dezvoltare. Parte din experiența mea cu postul intermitent și sunt bucuroasă să pot împărtăși asta aici, cu tine! Ce este postul intermitent?

secreția unor enzime implicate în procesul de îmbătrânire. Un alt studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Catania - Italia, a demonstrat că postul poate crește rezistența la stres și, implicit, la toate procesele degenerative aduse de acesta. Sunt un declarat adept al postului intermitent și-l practic de ani de zile. Vă scriu și din experiența mea de viață… În ziua de luni consum doar apă, ceai, suc proaspăt și bulion. În ziua de vineri beau doar apă, indiferent unde merg, ce fac și câte tentații am pe masă! La început nu mi-a fost ușor, cu două zile din 7 fără mâncare! A fost greu, provocator… Aveam mereu în gând că, atunci când reușesc ceva în corp, voi face asta mult mai ușor și la nivel mental și emoțional. Și, da, exact așe e! Dar, pentru toate acestea ai nevoie de start și de experiență! Iată-mă acum, după luni de zile de intermittent fasting, bucuroasă a-ți împărtăși

Putem defini postul intermitent ca o strategie nutrițională prin care sunt eliminate una sau mai multe mese, zilnic sau săptămânal, cu scopul de a accelera metabolizarea grăsimilor, reducerea procentului de grăsime corporală și păstrarea masei musculare. Dieta - pentru mine ”dietă” înseamnă hrana de peste zi! - nu presupune alegerea anumitor tipuri de alimente, scăderea cantității sau a numărului de calorii, ea vine doar cu modificarea orelor la care servești masa. Mai poate fi denumită și ca o strategie de organizarea a meselor de peste zi. Repausul alimentar va ajuta organismul să se adapteze, de la arderea carbohidraților la arderea de grăsimi. Poate dura câteva săptămâni până te vei adapta la noul regim de viață: a mânca numai într-un interval de câteva ore, iar acest aport nutrițional ar fi bine să se facă treptat. Cui se adresează intermitent?

postul

Doar persoanelor sănătoase, fără afecțiuni cronice, acelora care au cunoștințe despre ce înseamnă o hrană sănătoasă, cele care fac alegeri conștiente dpdv nutrițional. Nu este recomandat să practici postul intermitent în cazul în care dieta ta zilnica constă în alimente procesate, în detrimentul celor naturale și integrale, sănătoase! Dacă știi să alegi hrana sănătoasă, atunci da, poți opta pentru Intermittent Fasting! Calitatea

alimentelor

consumate este esențială înainte de a te aventura în postul intermitent. Dieta aleasă trebuie să fie plină de nutrienți, astfel se susține organismul în perioadele de schimbare și, mai apoi, de abstinență nutrițională. Postul este recomandat celor ce doresc să slăbească sau săși mențină o greutate constantă, precum și cei care-și doresc dobândirea unei longevități posibile printr-un regim de viață hipocaloric. Care sunt beneficiile postului? Pregătește-te, vei fi uimit! 1. Reduce glicemia și nivelul insulinei, îmbunătățind nivelul general al metabolizării glucozei. Este aproape imposibil să slăbești, atâta timp cât insulina este ridicată, aceasta fiind un “paznic” al țesutului adipos; 2. Crește oxidarea acizilor grași, adică eliberarea lor prin creșterea lipolizei; salvează și conservă țesutul muscular; 3. Reduce inflamațiile, diminuează daunele provocate de acțiunea radicalilor liberi; scade tensiunea arterială; 4. Oferă beneficii uimitoare neuroprotective; 5. Reduce stresul oxidativ, micșorând acumularea de radicali liberi la nivel celular, contribuind la încetinirea procesului de îmbătrânire și apariția bolilor; 6. Crește protecția împotriva bolilor neuro-vegetative; 7. Păstrează metabolismul puternic și sănătos; 8. Normalizează sensibilitatea la leptină și echilibrează nivelul gherlinei, cunoscut și sub denumirea de “hormonul foamei”; 9. Duce la o creștere uimitoare a hormonului de creștere, care poate fi o problemă pentru toți cei trecuți de 30 de ani. Hormonii de creștere joacă un rol extrem de important în menținerea sănătății, în activitatea sportivă și longevitate, inclusiv la trăiește altfel

79


health & beauty

creșterea masei musculare și accelerarea procesului de slăbit, prin activarea metabolismului. Activarea hormonilor de creștere explică, de ce prin postul intermitent poți slăbi din grăsime și totodată să păstrezi masa musculară; 10. Restricția calorică poate reduce riscul de cancer și rata proliferării celulelor canceroase în organism; 11. Reduce nivelul trigliceridelor, normalizând valorile optime; 12. Întârzie procesul de îmbătrânire; 13. Ajută în procesul de slăbit și participă intens la profilaxia bolilor. Dacă te străduiești să pierzi din greutate și toate dietele încercate nu au dat roade, cu acest nou mod de viață poți reuși. Încearcă o varianta de post intermitent! Cu siguranță vei aduce schimbare în viața ta și poate astfel va fi mai ușor 80

www.citestealtfel.ro

Putem defini postul intermitent ca o strategie nutrițională prin care sunt eliminate una sau mai multe mese, zilnic sau săptămânal, cu scopul de a accelera metabolizarea grăsimilor, reducerea procentului de grăsime corporală și păstrarea masei musculare. să instalezi permanent noul ritm de viață. ”Cura de slăbire” ar trebui să ne rămână un stil de viață, într-un procent de 80%, cu mici excepții, din când în când. Menținerea însemnă transformarea curei de slăbire într-un stil de viață. La fel se întâmplă și cu postul intermitent… În plus, poate cel mai tare argument pentru care acestă practică este de urmat: întârzie procesul de îmbătrânire

și participă intens la profilaxia tuturor bolilor. Regimul de viață lung și sănătos! Strategiile postului intermitent ”Intermittent Fasting” este în fapt, un program alimentar care constă în alternarea perioadelor de post cu intervale în care consumi suficiente calorii, cât pentru o zi întreagă. De pilda, poți să nu mănânci timp de 16


care poți pierde în greutate fără să calculezi numărul de calorii pe care le mănânci. 3. Lean Gains - Postul scurt modelul 16/8, creat de Martin Berkhan, implică un interval de 16 ore de post și o fereastră de 8 ore, în care poți consuma toate caloriile necesare organismului. Este preferată multora dintre noi, adepți ai dietei controlate, conștiente. Cei mai mulți pacienți acceptă această provocare mai ușor decât oricare altă formă de dietă sau post intermitent propusă, ca și provocare!

ore, dar să consumi o cantitate suficientă în cele 8 ore rămase. De asemenea, poți ține post timp de 20 de ore și poți mânca în cele 4 ore rămase. În literatura de specialitate există 4 modele populare și eficiente de post intermitent: 1. The Warrior Diet: 20/4 - Dietă scrisă de Ori Hofmekler - 20/4 constă într-un interval de post de 20 de ore. În acest interval de timp poți să consumi cantități foarte mici de fructe, legume, iaurt sau ceai, iar în fereastră de 4 ore consumi toate caloriile necesare organismului. 2. Eat Stop Eat - Postul lung dietă de post pe un interval de 24 ore, în fiecare săptămână. În restul zilelor din săptămână trebuie luate mese regulate. Avantajul este că acest model de Intermittent Fasting, conceput de Brad Pilon, nu impune restricții de ordin alimentar. Este cea mai eficientă cale prin

4. Dieta 5:2 - caracterizată prin post şi abstinență timp de două zile pe săptămână. Metoda stimulează longevitatea şi ajută nu doar la slăbit, ci te și protejează faţă de o serie de maladii grave, precum diabet, cancer şi Alzheimer, potrivit unui nou studiu, citat de dailymail. co.uk. Creată de nutriţionistul Michael Mosley, această dietă constă în reducerea aportului caloric, la doar 500 de calorii pentru femei şi 600 de calorii pentru bărbaţi, timp de două zile neconsecutive, în fiecare săptămână. În celelalte cinci zile nu există constrângeri alimentare, iar adepții acestui tip de regim alimentar mănâncă în mod normal. Noul studiu arată că beneficiile pentru sănătate ale dietei 5:2 se menţin şi atunci când adepţii ei respectă principiul “postului şi înfometării” într-o zi şi mănâncă peste medie în ziua următoare. Totuşi, beneficiile acestei diete se menţin doar dacă oamenii nu îşi sporesc aportul zilnic de antioxidanţi - care se găsesc în concentraţii mari în “superalimente” şi suplimente de vitamina E.

Bibliografie: https://www.topfitness.ro/ post-intermitent-in-fitness-osolutie-eficienta-pentru-slabit/ http://www.cristianmargarit. ro/2009/04/postul-intermitent/ http://www.doctorulzilei.ro/ postul-intermitent-metodarevolutionara-care-va-ajutasa-slabiti-si-sa-traiti-mai-mult/ https://www.sportaholic. ro/postul-intermitent-sauintermittent-fasting/ https://valterlongo.com/ scientific-advisory-board/ professor-valter-longo/ https://www.sciencedirect. com/journal/experimentalgerontology/vol/45/issue/4 dailymail.co.uk. www.laviniabratu.ro Experienta mea cu postul intermitent o poți citi aici: http://www.laviniabratu.ro/ povestea-zilei-de-vineri/

trăiește altfel

81


food

realizat de: livius diaconu packedinflavour.com

R

ecunosc, nu sunt un așa mare fan al somonului, sau cel puțin nu am fost. Asta până într-o zi când unul dintre colegii mei de la birou m-a înnebunit cu sandwichul lui cu somon pe care îl mânca aproape zilnic. Problema nu era că îl mânca zilnic, ci că de fiecare dată ceva nu era bun la el. Ba pâinea era prea tare, deși

82

www.citestealtfel.ro

trebuia să fie ciabatta, ba somonul era prea puțin, ba salata era prea pălită. Eu fiind un împătimit al dimineților gustoase, m-am provocat ca într-o zi să fiu eu cel care le pregătește colegilor micul dejun cu somon. Iar reacția lor de “wow” și sclipirea din priviri m-a motivat să continui să experimentez încântări gustative pentru mic dejun.


Sandwich

cu sos bechamel și spanac Pe cât de pompos pare, îți spun sigur că nu este. Și mai este și rapid. Pentru un sandwich am folosit 100g de unt pe care l-am încălzit la foc mic, peste care am adăugat 100 ml de lapte ușor călduț și apoi am amestecat finuț. Peste toate am folosit o lingură de făină ca să îl transformăm într-un sos dens. Odată ce făina s-a dizolvat, am adăugat sare după gust și un mănunchi de spanac baby tăiat fâșii, amestecând în continuare până când se omogenizează sosul. Îl servim întins pe o felie de pâine prăjită, peste care aranjăm frumos fâșii de somon după placul inimii (mie îmi place să fie cât mai multe). Opțional, acest sandwich poate fi servit și cu un ou prăjit, pe care eu l-am integrat în felia de sus a sandwich-ului.

trăiește altfel

83


food

Avocado la cuptor

“Cum de nu m-am gândit niciodată la asta?” Fix asta am gândit citind rețeta cu avocado la cuptor. Și da, iubesc avocado, așa că am pornit noua călătorie gustativă, avându-l ca vedetă. L-am spălat bine, l-am tăiat în două și l-am băgat la cuptor. Somonul ușor sărat și afumat s-a îmbinat foarte bine în inima moale a avocadoului, iar deasupra am creat o păturică de ou de casă, ușor rumenit. Dă-i aproximativ 5 minute la 180 de grade și apoi savurează-l împreună cu o felie de pâine proaspătă.

84

www.citestealtfel.ro


Sandwich cu castraveți

Probabil cel mai ușor și mai rapid sandwich pe care îl putem face dimineața. Să ai la îndemână o felie de pâine sau chifla ta preferată cu semințe, pe care o ungi cu cremă pufoasă de brânză, adaugi un strat de castraveți proaspăt tăiați și decorezi totul cu somon. Simplu, fresh și delicios! De fapt delicios e puțin spus, trebuie să recunosc că în dimineața în care l-am descoperit mi-am uns 2 felii de pâine.

trăiește altfel

85


food

wrap

cu somon O idee care mi-a venit într-o dimineață când pâinea lipsea din bucătăria mea. Lipia este principalul meu aliat, fie că e seară sau dimineață, iar wrap-urile mi se par cele mai creative lucruri pe care le poți face cu o lipie. Alege legumele preferate, sparge 2 ouă peste ele și transformă-le într-o omletă ușor pufoasă, peste care poți adăuga somon. Consider că este mic dejunul perfect în zilele în care te grăbești la birou sau nu ai prea mult chef să-ți petreci diminețile în bucătărie. Experimentează. Începe ziua cu arome și zâmbește!

86

www.citestealtfel.ro



Jubileu românesc:

Dacia la jumătate de secol text: Bătrîn Daniel turatiiscrise.ro

L

a 20 august 1968 iese pe poarta fabricii din Colibași, actualul Mioveni, primul automobil asamblat în Republica Socialistă România. A fost începutul unei istorii care acum ajunge să sărbătorească 50 de ani de activitate, dar care a fost tot timpul asociată cu comunismul și în general cu întreaga parte economică a Estului Europei. Nu a fost ușor pentru Dacia, o istorie plină de urcușuri și coborâșuri care, chiar dacă noi o considerăm românească, ea a fost posibilă cu ajutor străin. Acum 50 de ani, dacă se

88

www.citestealtfel.ro

voia creșterea economică și industrială a României, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu orice era posibil. România anilor ‘60 nu avea capacitatea de a produce în totalitate un automobil pornind de la zero. Dar dorința unui autovehicul autohton a dus la o licitație pentru a se asambla sub licență un model existent în Europa. Astfel, la licitație s-au prezentat Renault, Peugeot, Alfa Romeo, iar din unele surse, chiar și Aston Martin. S-a vrut o berlină de clasă medie care să aibă o capacitate cilindrică între 1000 și 1300 cmc. Fiecare producător se încadra în aceste cerințe, dar după vizita istorică a președintelui francez Charles de Gaulle,

partidul a decis să construiască un automobil românesc sub licența Renault. Dacă inițial s-a dorit modelul Renault 12, acesta era încă în faza de testare, ceea ce însemna că nu putea încă să fie asamblat sub altă marcă, s-a ajuns la modelul Renault 8, Dacia 1100 de astăzi. Nu era un automobil urât, dar nici unul frumos, dar era un model funcțional, ce avea motorul și tracțiunea pe puntea spate. Aproximativ 44.000 de modele s-au asamblat la uzina Colibași, printre care și câteva modele mai speciale. Pentru români, această mașina are o importanță aparte și a devenit un model foarte apreciat, mai ales printre colecționari, dar încă


auto

îmi imaginez cum ar fi arătat istoria Dacia, dacă Ceaușescu ar fi ales ca model de licență o Alfa Romeo 1300, acum considerată una dintre cele mai frumoase caroserii. Probabil stilul latin al design-ului nu se încadra foarte bine pe bulevardele gri ale comunismului. Cum spuneam, de la începuturi până la Revoluție, Dacia a fost, chiar dacă doar asamblat în România, un automobil asociat puternic cu comunismul. Al doilea model ce a urmat la Uzina Automobile Pitești UAP, Dacia 1300, bazat pe Renault 12, modelul inițial ce trebuia produs prima dată, a ajuns să fie automobilul copilăriei pentru mai multe generații de români. Anii ‘70 au fost prosperi pentru Republica Socialistă România, așa că majoritatea familiilor aveau o Dacia 1300 sau o primeau de la stat. Cei mai mulți aveau grijă și atenție specială pentru mașina familiei, folosind-o doar la evenimente speciale. A devenit un obiect de cult încă de la început, proprietarii adăugându-i o mulțime de accesorii, poate cel mai cunoscut e câinele din pluș din spatele banchetei, care își mișca capul în funcție de mișcările mașinii. Alții au modificat schimbătorul de viteze pentru a integra flori sau diferite artificii în nuca transparentă a schimbătorului. Dacia 1300 a fost produsă aproape 10 ani, timp în care au apărut o mulțime de versiuni de caroserie și de dotări noi. A existat, în serie mai limitată, Dacia 1300L (Lux) și 1300LS (Lux Super) destinată în special membrilor PCR, iar mai apoi a apărut Dacia 1300 Break și modelul 1302, Dacia ”Papuc” botezată popular, datorită formei. Alte variante de caroserie au apărut din 1979, atunci când se trece la o restilizare, devenind Dacia 1310. Primind înfățișarea noului Renault 12, Dacia 1310 avea blocuri optice duble, bări

și interior nou. Pe baza noului model este prezentat la salonul auto din 1980 Dacia Brașovia, care ulterior devine 1410, un coupe destinat tinerilor din acea vreme. Este poate cel mai căutat model Dacia pentru colecționarii de astăzi, mai ales în varianta cu portiere scurte. În perioada comunistă au mai existat câteva modele Dacia mai puțin cunoscute publicului larg, în mare parte construite doar pentru Nicolae Ceaușescu, cum ar fi Dacia 2000, un model mai puternic și dotat cu echipamente mai luxoase. O dubă Dacia D6, proiectată după modelul Renault Estafette, dar care nu a avut o viață lungă, din cauză că în București se producea deja dubița T.V. la uzinele Tudor Vladimirescu. Dacia 500 sau ”Lăstun” a fost un model gândit pentru traficul urban, produs la Timișoara, dar care nu a avut succes, din cauza calității slabe a construcției. După ce contractul de licență sub care s-au construit Dacia 1100 și 1300 a expirat, inginerii români încep proiectarea primului automobil de concepție 100% românească. Totuși, trec aproape 10 ani până când apare Dacia Nova, în 1995. Anii ‘90, imediat după Revoluție, au fost marcanți în rău pentru Dacia. Modelul Nova avea un design învechit și nu putea concura cu alte modele. Chiar și apariția unui motor 1.6 produs de Bosch nu a fost de ajuns pentru a îmbunătăți imaginea de produs slab a modelului Nova. Mai apreciată era Dacia 1310, care la începutul anilor ‘90 a suferit două schimbări stilistice, cea mai cunoscută fiind apariția unei grile noi, care i-a adus porecla ”zâmbetul lui Iliescu”. În 1998 se sărbătoresc 30 de ani de la lansarea modelului 1100, timp în care s-au produs 2 milioane de automobile cu sigla Dacia. Un an mai târziu, grupul Renault achiziționează 51% din capitalul Dacia, îmbunătățind

totodată modelul Nova prin SupeRNova și ulterior Solenza. Din nou, aceste modele au avut o viață relativ scurtă, deoarece din 2004 se lansează Logan, un automobil complet nou, care avea o concepție nouă și inedită pentru piața europeană. Renault voia să producă sub sigla Dacia, cea mai ieftină mașină nouă. Dacia Logan a fost un real succes, chiar dacă niciodată nu a fost ”Mașina de 5000 de euro”, așa cum a fost promovată la început. Totuși, a ajuns în garajele multor familii, atât în România, cât mai ales în străinătate. Cu influență, capital și marketing străin, Dacia a ajuns să fie cel mai de succes nume românesc, ajungând în 44 de țări. Dacia este totodată și cel mai mare angajator din țara noastră. În 2018, când își aniversează jubileul, producătorul român are în ofertă 9 modele, printre care un hatchback, un SUV, un model cu 7 locuri și o dubiță. În plus este apreciat ca un producător de buget, unde prețul mic primează în detrimentul materialelor luxoase. Totuși, cu fiecare model nou lansat, Dacia îmbunătățește puțin câte puțin variantele de echipare. Prețul mai mic decât al concurenței este datorat faptului că modelele noi Dacia folosesc tehnologie mai veche, din grupul Renault, tehnologie care a fost testată și care și-a amortizat deja costurile. Chiar dacă aproape niciodată nu au fost mașini 100% românești, numele Dacia este cât se poate de românesc, care în cei 50 de ani de istorie ne-au oferit momente frumoase, atât cât am fost copii, cât și astăzi.

trăiește altfel

89


descoperiri

1 O nouă terapie genetică poate transforma anumite celule cerebrale gliale în neuroni funcţionali, ceea ce ar ajuta la regenerarea creierului după un accident vascular cerebral sau în cazul apariţiei bolilor Parkinson sau Alzheimer.

7

Într-un oraş chinezesc, iluminatul public ar putea deveni istorie. Până în 2020, Societatea Ştiinţifică Tian Fu plănuieşte să lanseze o lună artificială ce va lumina noaptea oraşul.

90

www.citestealtfel.ro

stiintif ice

2 Un mic robot ce seamănă cu o omidă ar putea fi utilizat să transporte medicamente în interiorul corpului uman. Cercetătorii din spatele acestei creaţii susţin că robotul are o forţă cât cea a unui om care ar putea ridica un microbuz cu 26 de locuri.

8

O echipă de specialişti condusă de dr. Jan Gruber, Universitatea Yale, a descoperit o combinaţie de medicamente care creşte speranţa de viaţă sănătoasă a viermilor microscopici Caenorhabditis elegans (C. elegans) şi întârzie rata de îmbătrânire din ele. Descoperirea ar putea reprezenta în viitor o viaţă mai lungă şi sănătoasă pentru oameni.

3 În cadrul unui nou studiu a fost descoperit că prin consumul cafelei, chiar şi a peste opt ceşti pe zi, riscul decesului scade cu 10 ani. Specialiştii au declarat, însă, că rezultatele studiului reprezintă o asociere a consumului de cafea cu longevitate, nu o consecinţă.

9 Cercetătorii au dezvoltat primele materiale care îşi pot schimba starea de agregare de la solid la lichid sau vice versa atunci când sunt expuse la lumină la temperatura camerei şi rămâne în noua fază chiar şi după ce lumina este înlăturată.


4

5

6

Fertilitatea bărbaţilor poate fi deteriorată Noi perspective pentru de perechea de tratarea cancerului chiloţi pe care aleg au apărut recent, să o poarte. Conform cercetătorii folosind O bacterie ce provoacă unui nou studiu cu succes, în premieră, apariţia cangrenelor ar pentru împiedicarea roboţi de dimensiuni putea ajuta la tratarea instalării infertilităţii, nanometrice pentru stadiilor avansate ale bărbaţii ar trebui tratarea tumorilor cancerului, după cum să aleagă lenjerie canceroase la şoareci. au arătat testele clinice. intimă mai largă.

10

Roboţii lui Putin ar putea ajunge în spaţiu în 2019. Ar putea ajuta la construirea bazelor de pe Lună.

12

11 Revoluţie în medicină: savanţii au creat în laborator, din celule stem, primul esofag uman.

Un nou studiu condus de oamenii de ştiinţă de la Washington University din St. Louis a arătat că este posibilă modificarea plantelor pentru a-şi crea propriul îngrăşământ. Această descoperire ar putea avea un efect revoluţionar asupra agriculturii şi ar putea ajuta miliarde de oameni

trăiește altfel

91


horoscop ian-feb 2019

Berbec Nu trebuie să demonstrezi la nimeni nimic. Știm că nimic nu este mai motivant ca o competiție, dar “câștigarea” este doar o distragere de la ceea ce trebuie să faci cu adevărat. E timpul să înveți să colaborezi. Să te bazezi pe alții sau să ceri din când în când ajutorul. Acest lucru nu este un semn de slăbiciune. Acceptarea propriilor limite este un pas important spre depășirea lor. Nu lăsa teama de eșec să te oprească din dezvoltare.

Leu Dacă nu ești atent, luna aceasta există riscul să te pierzi în resentimente și confuzii. Ceea ce spun, cred, au sau nu au alte persoane, nu are legătură cu tine. Trebuie să fii sincer cu tine și, mai ales, sincer în ceea ce privește relațiile și situațiile care nu îți mai sunt confortabile. Dedică-ți timpul și energia persoanelor și situațiilor care generează un efect pozitiv pentru tine.

Săgetător Să spunem lucrurilor pe nume: oamenii sunt imprevizibili. Ultimul lucru de care ai nevoie acum este să te lași prins în acest mister despre de ce fac oamenii anumite lucruri și de ce nu înțelegi tu aceste lucruri. Starea ta de bine și integritatea nu ar trebui să se afle în mâinile nimănui decât ale tale.

Taur Ca să poți ajunge persoana care îți dorești să fii, trebuie să dai drumu legăturii bolnăvicioase pe care o ai cu persoana care ești acuma. Acum că Uranus este în semnul tău, schimbarea și creșterea ta este surprinzătoare și de neoprit. Îmbrățișează instabilitatea din viața ta și vezi-o ca pe o oportunitate de a relaționa diferit, mai bine și mai ancorat în realitatea ta.

Fecioara E timpul să preiei conducerea. Luna aceasta, focusul tău principal trebuie să fie pe control asupra vieții tale și să te asiguri că toate acțiunile și lucrurile sunt îndreptate spre direcția în care vrei tu să te dezvolți. E timpul de o analizare amănunțită a persoanei ce ai devenit cât și o analizare a direcției în care te îndrepți.

Capricorn Ai lucrat atât de mult să îți dezvolți arme de auto apărare, dar nu e suficient doar să le ai, trebuie să le și folosești. Luna aceasta vei simți mai acută ca niciodată nevoie de a controla totul, așa că e important să conștientizezi acest lucru și să încerci să păstrezi un echilibru. Nu fă fixații pe “răspunsuri” și ai grijă la autosabotare.

Gemeni Luna aceasta, fricile te vor ajunge din urmă. Dar asta nu este neapărat un lucru rău. Până la urmă, ce e important să urmărești este răspunsul tău la aceste frici, mai degrabă decât fricile în sine. Acest lucru este ceea ce îți definește până la urmă viața. E timpul să iei acțiune și să nu te mai ascunzi în spatele incertitudinilor și indeciziilor.

Balanţă Faptul că semnul tău este o balanță, nu înseamnă că echilibrul te caracterizează - înseamnă doar că îl cauți mereu. Ai tendința să îți consumi energia cu probleme altor persoane, lucru ce îți îngreunează dezvoltarea ta personală. De prea multe ori prietenii te văd ca pe un terapeut mai degrabă decât un prieten. Eliberează-te de energia altora și focusează-te pe tine, pe energia ta, pe persoana ta.

Rac Toate acțiunile și afacerile de succes se desfășoară în etape și nici o parte din acest ciclu nu este mai importantă ca cealaltă. Ai grijă ca fundația pe care construiești să fie solidă, să facă față cu brio la eventuale cutremure și inundații, deoarece te afli pe un tărâm fertil dar în același timp, instabil. Proiectele, cât și relațiile ce urmează să le construiești, trebuie începute din rădăcină.

Scorpion Luna aceasta trebuie să descoperi faptul că ai dreptul la spațiu pentru tine și pentru emoțiile tale. De fiecare dată când dai mai mult decât e sănătos se nasc în tine resentimente și alte drame emoționale. Este timpul săți arăți destulă iubire încât să îți onorezi limitările emoționale. Dacă simți nevoia să te ascunzi, ai grijă să comunici cu ceilalți această nevoie.

92

www.citestealtfel.ro

Vărsător Câteodată trebuie să iei în considerare că ceea ce vrei să spui și ceea ce alții vor să audă de la tine nu sunt exact aceleași lucruri. Nu neglija țelurile tale doar ca să îți satisfaci sentimentele. Nu lăsa frustrările să îți ghideze acțiunile.

Peşti Această lună este una foarte benefică pentru dezvoltarea ta emoțională. Stai conectat în prezent și bucură-te de experiențele ce le vei avea fără să le întorci pe toate părțile și să le analizezi prea în detaliu. Câteodată lucrurile sunt mai simple decât avem noi tendința să le complicăm.


cultură | carte

text: andreea iulia toma - andreeaiuliatoma.blogspot.ro

Povestiri din garaj

C

artea lui Goran Mrakic este plină de amintiri din R o m â n i a , amintiri ante și post Revoluție. Pentru timișoreni îmi închipui că are o rezonanță și mai puternică, fiind familiarizați cu locurile prin care se perindă personajele care respiră în aceste povestiri cu miez, povestiri din garaj și din afara lui. N-am vizitat niciodată Timișoara, dar prin aceste povestiri am reușit să surprind ceva din spiritul său și al locuitorilor săi, pentru că textele și personajele emană o anume familiaritate, care îți apropie și locurile și oamenii, fără a apela la descrieri plicticoase ori prea amănunțite. Autorul reușește să traseze contururi clare din linii simple. Povestirile sale nu sunt prea lungi și totuși condensează o diversitate de întâmplări și trăiri. Veți regăsi în paginile acestui volum interesante bucăți rupte din viață, amintiri din România de ieri și de alaltăieri, cu precădere din spațiul timișorean, dar ar putea fi din orice alt colț al țării. Totuși referirile numeroase la locuri sau puncte cunoscute ale orașului de pe Bega, precum și nuanțele locale, ancorează întâmplările în acel spațiu. „Odată cu venirea primăverii, la Omi era o zarvă de nedescris, pentru că toți cei care mergeau sau veneau de la un concert, festival sau orice alt eveniment, se opreau inevitabil și acolo, să vadă care-i mersul. Găseai aproape la orice oră câte un cunoscut care o ardea la Omi în lipsă de altă ocupație, dar și dacă nu știai pe nimeni, îți puteai lua o bere, te așezai undeva și așteptai să apară cineva cu care

Goran Mrakic

să poți schimba câteva cuvinte sau impresii.” Personajele acestor povestiri nu doar că sunt vii, dar nu par a fi personaje dintr-o carte, ci oameni în carne și oase, luați de pe străzile orașului și așezați în paginile cărții. Spre exemplu, pe unii îi bântuie nostalgia, alții visează la un viitor îmbelșugat în timp ce cerșesc cunoscuților bani de o bere sau măcar o țigară, alții contemplă frumusețea nedescoperită a satelor de altădată, filosofând și luându-și dușuri reci pe spinare, iar alții se numără printre cei care au avut de câștigat de pe urma Revoluției. Întâmplări savuroase, povestite într-un stil limpede și adesea tăios, ironic, cam asta veți găsi în aceste Povestiri din garaj. Nu

lipsește umorul și nu lipsesc nici situațiile limită, încât cartea se citește pe nerăsuflate, povestire după povestire. „Poetului îi place să se plimbe pe jos prin natură, mai ales vara. Se avântă prin păduricea din zonă, prin desișuri, încearcă să urmărească niște cărări și urme abia vizibile. Miroase a iarbă și se aude ciripitul păsărilor. După ce a ascultat poveștile lui Ilija Stuka, socoleanul care a fost călăuza lui Belodedici în 1988 încearcă să-și imagineze cum se simțeau cei care voiau să fugă din România pe timpul comunismului. (...) Oamenii sunt o specie incredibilă. Își transformă viața în iad, iar apoi caută scuze pentru a se justifica.”

gândește altfel

93


cultură | carte

O carte altfel

MAI MULT CA PERFECTUL DE AIVI DAL - pentru cei mici și adulți deopotrivă -

94

www.citestealtfel.ro


M

ai mult ca Perfectul este porecla unui puști aflat în pragul adolescenței, care are darul de a intra mai mereu în câte un bucluc. Nici copilăria nu mai este ce a fost odată, puștiul fiind pus în fața unor provocări greu de imaginat pentru

generațiile anterioare. Dar cu istețime, optimism, curaj și candoarea specifică vârstei, el reușește să le depășească și să se bucure de fiecare clipă. Pe parcurs, descoperim că și adulții fac greșeli, ba chiar le repetă uneori pe ale celor mici. Deci cine de la cine ar trebui, de fapt, să învețe? Și este cineva cu adevărat perfect?

*** “Sunt perfect. Nu e vina mea. Așa m-am născut. La început n-am spus nimănui. Dar odată cu gimnaziul am simțit nevoia să mă confesez celorlalți. Povara perfecțiunii devenise prea grea și trebuia împărțită. Momentul hotărâtor a avut loc la ora de engleză. Teacher ne rugase să găsim un adjectiv care să ne caracterizeze. Paul a spus: - Puternic. Armand a zis: - Amuzant. Diana a sărit: - Deșteaptă. Eu am fost singurul care a spus adevărul: - Perfect. “

*** “Da, vorbesc pe Whatsapp, încarc poze pe snap și mă exprim așa cum vreau. Mă îmbrac în blugii mei rupți și dau ture cu rolele sau bicicleta pe mal. Merg cu prietenii la sală și ne comparăm mușchii. Am jumătate de păr ras. Restul e dat cu gel. “

*** “Simți că ai ajuns la capătul puterilor? Că nu mai poți continua lupta? Că soarta ți-e potrivnică? Că școala e cel mai rău lucru care ți se putea întâmpla? Orele îți par prea lungi, pauzele prea scurte, temele prea multe? Părinții repetă obsesiv „Mai întâi lecțiile!“? Nu mai vezi nicio ieșire? Crezi că închisoarea asta care îți chinuie simțurile și-ți încătușează visele e pe viață? Ei bine, nu! “

Cartea poate fi achiziționată atât online, cât și din librării. trăiește altfel

95


cultură | film

realizat de: alexandra-elena jebelean

Top 5 filme românești vechi care merită atenția ta

P

entru o lungă perioadă de timp, deasupra categoriei f i l m e l o r românești a plutit norul stigmatizării. Ce-i drept, sunetul filmelor românești vechi (din păcate, problema persistă și în cazul unora dintre filmele relativ noi) lăsa mult de dorit, iar tematicile erau adeseori repetitive, nerămânând prea mult spațiu pentru experimentare. Deși mulți pun problema pe seama regimului comunist și a cenzurii, adevărul este că, în perioada comunistă, în Uniunea Sovietică au înflorit mulți artiști de excepție, precum Andrei Tarkovski, Nikita Mihalkov, Sergei și Natalia Bondarchuk, Andrei Konchalovsky, Sergei Eisenstein și mulți alții. Deși România nu s-a ridicat la nivelul altor țări

96

www.citestealtfel.ro

pentru multă vreme în ceea ce privește arta cinematografică, țara noastră nu a fost niciodată lipsită de talente excepționale, ale căror nume merită amintite. Din acest motiv am selectat cinci filme românești vechi cărora merită să le acorzi atenție, fiindcă s-ar putea să te surprindă. Aceste filme sunt, după cum urmează: 1. Ciuleandra (1985) Regizat de binecunoscutul Sergiu Nicolaescu, responsabil pentru majoritatea filmelor românești cu tematică istorică din perioada comunistă, „Ciuleandra” spune povestea unei crime, imaginată înainte de Liviu Rebreanu în romanul său cu același nume, apărut în anul 1927. Povestea este aceea a unei crime pasionale, comisă de un tânăr cu o îndelungă istorie familială de boli psihice. Finalul este surprinzător, iar filmul

este presărat cu simboluri și semnificații pe care le descifrăm abia la final. În rolurile principale îi avem pe tânărul (pe atunci) Ion Rițiu, rolul Mădălinei fiind interpretat de Anca Szönyi Thomas. 2. Pădurea spânzuraților (1964) O altă ecranizare de excepție a unui roman scris de Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraților” (1964) a fost distins în anul 1966 cu premiul categoriei „Première Oeuvre” a festivalului de film de la Cannes. În rolul principal se află binecunoscutul actor Victor Rebengiuc (îl interpretează pe Apostol Bologa), alături de el aflându-se, în roluri secundare, Anna Széles (Ilona), Ștefan Ciobotărașu (Petre) și György Kovács (Von Karg). Asemeni romanului, filmul își propune să înfățișeze analiza psihologică


Filmul a fost distins cu Marele Premiu special al juriului la Festivalul de Film de la Veneția, în anul 1998.

a soldatului a cărui loialitate oscilează între patria-mamă și țara de rezidență. Analiza psihologică a protagonistului este realizată în detaliu de către Rebreanu, al cărui roman merită citit cu atenție înainte de vizionarea filmului. 3. Moromeții (1987) Deși am ales până acum numai ecranizări ale romanelor care se află încă în programa pentru examenul de Bacalaureat, țin să vă reamintesc că vizionarea filmelor nu substituie lectura cărților. Acestea fiind spuse, „Moromeții” (1987) este o ecranizare de succes a romanului cu același nume. Filmul surprinde procesul de destrămare a unei familii românești tradiționale, care pierde în mod inevitabil lupta cu istoria, a cărei desfășurare este neiertătoare și nu ține cont de poveștile individuale ale

oamenilor pe care îi influențează. În rolurile principale joacă: Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu, Gina Patrichi, Dorel Vișan, Mitică Popescu, Petre Gheorghiu și Florin Zamfirescu. 4. Terminus paradis (1998) Singurul film din lista noastră care nu a fost realizat în timpul anilor comunismului este „Terminus paradis”. Apărut în anul 1998, el spune, însă, povestea dificilă a tranziției de la comunism la democrația care a urmat, alături de haosul provocat în viețile tinerilor români odată cu această schimbare radicală. Regizat de Lucian Pintilie, filmul îi are, în rolurile principale, pe actorii Costel Cașcaval, Dorina Chiriac și Gheorghe Visu. Pe fondul poveștii tumultoase de dragoste dintre Mitu și Norica se desfășoară dramele individuale ale fiecărui personaj în parte.

5. Reconstituirea (1968) Ultimul film din lista noastră cuprinde povestea unei încăierări între doi tineri aflați în stare de ebrietate, care sunt apoi chemați să reconstituie scena bătăii. Ideea se sfârșește tragic, cu moartea unuia dintre tinerii în cauză. Regizorul filmului „Reconstituirea” este Lucian Pintilie, cel care a regizat și filmul anterior („Terminus paradis”). Multe controverse au fost generate de realizarea acestui film, întrucât Ceaușescu a considerat că, deși modalitatea de prezentare a miliției nu deranja prea mult („milițieni avem mulți proști!”), modul în care era prezentat tineretul din România a fost considerat de către fostul președinte ca fiind „primitiv”. Nu s-a interzis difuzarea filmului, și nici trimiterea lui la festivaluri. Cu toate acestea, s-a considerat că „Reconstituirea” schița un portret fals al tinerilor români, recomandându-se ca, în viitor, să fie realizare filme „care să corespundă”.

gândește altfel

97





Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.