Replica nr 754

Page 1

Liber la prăduit! – 30 de companii de stat dintr-o singură lovitură

Investitorul misterios şi gâlceava politică

Senatorul PNL Carmen HĂRĂU atrage atenţia că PSD nu a arătat încă tot ceea ce „poate” la guvernare: „Pentru PSD şi ALDE, ceea ce au arătat în primele şase luni, a fost doar încălzirea. Agenda lor la guvernare nu este nicidecum cea pe care o cântă pe la televiziuni, prelungind melodia de campanie electorală. Nu-i interesează şi nici nu-i va interesa vreodată bunăstarea românilor.”

Multinaţionala BOSCH vrea să îşi mute întreaga producţie de maşini de spălat în România. De mai multe luni, oficialii multinaţionalei caută locuri în care ar putea să se mute, inclusiv în judeţul Hunedoara. Până aici, totul e bine. Răul începe însă în momentul în care investitorul ajunge să bată la uşa autorităţilor locale. Dacă nu deschide uşa cu capul, nu-i răspunde nimeni.

REPLICA 7 zile în Hunedoara - pag. 3

www.replicahd.ro

Politică şi Administraţie - pag. 7

n Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

La vechea Biserică cnezială din Nucşoara, Sfinţii iau igrasie!

n Nr. 754

n 16 pagini

n 80 bani

Săptămânal al judeţului Hunedoara

REPLICA, ultima oară pe hârtie, 24 din 24 h pe online!

În „lunga vară fierbinte” hunedoreană, o mică bisericuţă cnezială de la Nucşoara (comuna Sălaşu de Sus, jud. Hunedoara), localitate cu brand de narcise, aţipită în umbra Munţilor Retezat, ar fi riscat să rămână un personagiu anonim dacă reputatul arheolog şi medievist Adrian Andrei Rusu nu ar fi dat alarma.

Special – pag. 5

Haiducii din Valea Tâlharilor, #REZIST de secol XIX „Aventură în pădurenime”, pe urmele lotrilor de altădată. Ghizii din Ghelari spun că, pe traseul care poartă chiar acest nume, turiştii pot admira forme de relief spectaculoase, puncte de belvedere, în timp ce traversează satele pădureneşti, cu arhitectura locală specifică. Două puncte de pe hartă atrag însă atenţia prin ineditul toponimic: Vârful Comoara şi Valea Tâlharilor.

Reportaj - pag. 4

Aveţi în mână ultima apariţie pe hârtie a săptămânalului REPLICA. Editorul a decis că nu există niciun rost în a te opune mersului lumii. Peste tot, jurnalismul lasă în spate epoca hârtiei pentru a se arunca în surfingul frenetic de pe online. Formula e avantajoasă: costuri de producţie mai mici, impact mai mare. Să nu credeţi însă că această mutaţie tehnologică e golită de emoţii. 7 zile în Hunedoara - pag. 2

Restaurantul WERK, situat în Hunedoara, lângă Castel, angajează:bucătar, ajutor de bucătar, barman şi ospătari.

CV-urile se trimit la adresa office@restaurantwerk.ro Relaţii la telefon: 0799 883 883.


2

7 ZILE ÎN HUNEDOARA

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

REPLICA, de acum zilnic pe online!

Execuţia bugetară după primele cinci luni dă cu „MINUS” pentru România! Eleonora-Carmen Hărău

Aveți în mână ultima apariție pe hârtie a săptămânalului REPLICA. Editorul a decis că nu există niciun rost în a te opune mersului lumii. Peste tot, jurnalismul lasă în spate epoca hârtiei pentru a se arunca în surfingul frenetic de pe online. Formula e avantajoasă: costuri de producție mai mici, impact mai mare. Din această vară editorul vă propune un model modern de business, exclusiv online, în care, pe lângă știri și informații la zi, reportajele, portretele , anchetele REPLICA ajung la cititori pe platformă digitală. Online, pe mobil sau pe tabletă, REPLICA nu a fost niciodată mai aproape de dumneavoastră, 24 de ore din 24. Să nu credeți însă că această mutație tehnologică e golită de emoții. NET-ul? Da, e OK! Rapid, percutant, ultra accesibil!

Industrializarea știrii! Vine însă din spate nostalgia a 15 ani de muncă ”la foaie”. Nu te poți abține să nu evoci perioada romantică a unui jurnalism care avea tihna necesară dospirii unor reportaje și anchete, pentru a deveni repere clare de profesionalism în breaslă. Nu ai cum să uiți zorii zilelor de miercuri care surprindeau redacția dezlegând puzzle-ul ediției următoare. Sau foșnetul și mirosul de proaspăt al ziarului la cafeaua de joi dimineață, senzație dispărută de acum. Săptămânalul REPLICA a fost rampă de lansare pentru mulți jurnaliști, astăzi consacrați, a avut forța să răzbească prin mai multe crize economice și, mai presus de toate, datorită viziunii editorului său, a dat întotdeauna o replică obiectivă și echidistantă în conținutul său editorial.

Concert în cetate Joi seara, de la 19.00, trupa ,,Black Light” va susține un concert rock în Cetatea Deva. Evenimentul va avea loc pe platforma de artilerie vest. Va fi un concert rock cu repertoriu propriu, dar și coveruri. Membrii trupei sunt elevi de la Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” și Colegiul Național ”De-

cebal”. Ana Teodora Anuțoiu, sin gura fată din componența trupei, este câștigătoarea primei ediții de folclor a festivalului ”Mamaia, copiilor 2015”. Scopul acestui concert este de a promova tinerii talentați din Municipiul Deva și monumentul simbol al reședinței de județ. (A.J.)

Pentru tot ce a reprezentat REPLICA, ediția print, timp de 15 ani, dorim să mulțumim tuturor cititorilor și prietenilor care au fost alături de noi. Mulțumim tuturor jurnaliștilor, colaboratorilor, personalităților care au semnat în ziar. Mulțumim editorului, grupul de firme Micro-Mega, care a creat și finanțat acest produs timp de 15 ani, punând o singură condiției: să spunem adevărul! Lucru care îl vom face și în continuare! Pentru că dispariția REPLICII pe hârtie, pentru dumneavoastră, stimați cititori înseamnă, paradoxal, mai multă REPLICA. De acum zilnic pe online! La www.replicahd.ro

Veniturile totale au crescut cu 7,9%, dar cheltuielile au avansat mai repede cu 9,4%, față de anul 2016, ceea ce cheamă criza economică. Veniturile totale sunt mult sub programarea bugetară – se programaseră venituri mai mari cu 15% față de 2016, fără să se fi luat în calcul și legea salarizării! Se mențin și se accentuează următoarele probleme, care fac România posesoarea unui buget din ce în ce mai slăbănogit, dependent de împrumuturi. MINUS la TVA de 1,1 miliarde, față de 2016; MINUS la acciză de 1 miliard față de 2016; MINUS la impozit pe profit de 398 milioane față de 2016; MINUS de 381 milioane de lei la

sumele primite de Uniunea Europeană în contul prefinanțărilor față de 2016; MINUS la sumele de la Uniunea Europeană pe programele operaționale/ convergență de 434 milioane de lei; MINUS de 850 milioane la cheltuieli de capital; MINUS la investiții din fonduri europene! Evoluția firească, anticipată de către specialiști și parlamentarii PNL s-a produs: a dispărut excedentarul! Bugetul a intrat, din luna mai, în deficit: 2,17 miliarde de lei după primele 5 luni! Dacă propaganda roșie i-a numit pe tehnocrați ”guvern zero”, va fi de acord că socotelile PSD-ALDE dau cu ”minus” pentru România.

Cinematograful din Lupeni va fi reabilitat Cinematograful din Lupeni și-ar putea recăpăta frumusețea de odinioară. Autoritățile locale spun că acesta va fi reabilitat. Momentan se lucrează la studiul de fezabilitate. Banii necesari pentru lucrările de reabilitare ar putea veni chiar în acest

an. ”Noi am alocat bani pentru studiul de fezabilitate pentru cinematograf, lucrările sunt date la cei care se ocupă de întocmit DALI-ul, să avem hârtiile întocmite cât de iute, ca să putem solicita mai departe la minister banii pentru

lucrarea respectivă”, a declarant Iacob Mesaroș, primar interimar Lupeni. Cinematograful din Lupeni este închis de ani buni, clădirea aflându-se într-un stadiu avansat de degradare. (A. J.)


7 ZILE ÎN HUNEDOARA

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

3

Investitorul misterios şi gâlceava politică Anamaria Nedelcoff

Multinaţionala BOSCH vrea să îşi mute întreaga producţie de maşini de spălat în România. De mai multe luni, oficialii multinaţionalei caută locuri în care ar putea să se mute, inclusiv în judeţul Hunedoara. Până aici, totul e bine. Vorbim despre un investitor care, prin ceea ce face, ar urma să dezvolte o zonă, oferind până în jur de 2500 de locuri de muncă. Cu un astfel de lucru, de obicei, autorităţile se laudă.

Replica - INFO HD a întâlnit două situaţii Orgolii, lupte politice sau incompetenţă? Prima. E legată de supărarea consilierului judeţean PNL Lucian Gherman, care îl acuză pe primarul Dan Bobouţanu (PSD) că, din cauza nepăsării lui, cei de la BOSCH au ales să negocieze cu autorităţile din Simeria. ”În urmă cu o lună şi jumătate, aflu că o firmă multinaţională vrea să îşi trimită toată producţia de maşini de spălat în România. Aveau ca variantă Arad şi Făgăraş, dar au fost convinşi să vină şi la Hunedoara, să discute problema cu Bobouţanu. Cel care a intermediat întâlnirea s-a dus la primar, a fost ţinut pe holuri o grămadă. Când a reuşuit, totuşi, să povestească cu primarul, Bobouţanu a fost foarte expeditiv şi l-a trimis la directorul Centrului de Afaceri, fostul primar Nicolae Schiau. Omul căuta un teren de 30-35 de hectare, cu deschidere la calea feerată. Acolo i s-a răspuns că ”N-avem!”. Cei de la această firmă au plecat şi se pare că au găsit la Simeria ce căutau. Au mai trimis o hârtie la Prefectură, să afle informaţii şi eu, atunci, l-am sunat pe domnul Bobora (preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara – n.r.), că e din alt aluat decât ceilalaţi din PSD, să fie atent, să vorbească cu prefectul, să fie dat un răspuns cât mai profesionist, având în vedere că atâţia ani a lucrat în mediul privat”,

Dan Bobouţanu

Multinaţionala Bosch ar putea crea peste 2500 de locuri de muncă în judeţ

povesteşte consilierul judeţean Lucian Gherman. Totodată, Gherman se declară nemulţumit de modul în care ar trata primarul Bobouţanu astfel de probleme. ”Mă nemulţumeşte modul în care el tratează astfel de lucruri foarte importante. Odată în viaţă te întâlneşti cu un investitor aşa de important, să îţi bată la uşă şi îi spui că nu avem. Păi, îi deschizi uşa, când vine investitorul, îi pui covorul roşu, iei căciula în mână, faci mătănii dacă trebuie. Şi tu, ca om politic, beneficiezi, că se face pe mandatul tău”, mai spune Lucian Gherman. În replică, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, susţine că nu a avut loc nicio discuţie cu vreun reprezentant oficial al firmei BOSCH. ”Nu. Nu am avut nicio discuţie. Dar dacă cumva vor să găsească, le dau, nu este niciun fel de problemă. Teren? Pentru firma Bosch? Nu avem un sit industrial? 20 de hectare? Teren la intrare, în Hunedoara, pe partea dreaptă la materii prime. Abia aştept! Nici nu plec acasă, dorm în primărie, dacă îmi faceţi legătura cu

ei! Nu am cunoştinţă despre aşa ceva. Ah, păi ce facem? Atacuri politice, că zice Gherman? Asta era problema? Acum înţeleg! Abia-i aştept să vină! Pe oricine! Nu a venit nimeni la mine. Se trezeşte Gherman vorbind singur. Nu este adevărat nimic! Sună ca şi cum am o vină că nu a venit cineva, sau nu pricep? Uşile noastre sunt deschise, avem foarte mulţi care vin şi nu se mai întorc, am deschis şi un birou pentru relaţii cu investitorii, tocmai în scopul acesta. Textual, Gherman vorbeşte nişte prostii cum vorbeşte de obicei. Habar nu are despre ce vorbeşte. Nu numai că stăm la dispoziţia tuturor, dar avem şi nenumărate vizite care au fost mediatizate, a tuturor celor care au venit. Dacă vrea să insinueze altceva, îl rog să vină cu o dovadă în care să fi afirmat aberaţiile pe care le afirmă el”, declară, pentru Replica - INFO HD, Dan Bobouţanu. Câteva zeci de minute mai târziu de la convorbirea avută cu primarul Hunedoarei, primim şi o adresă, scrisă, în care ni se aduce la cunoştinţă că Bobouţanu n-ar fi discutat în viaţa lui cu vreun reprezentant BOSCH. Ne-am decis să-i luăm, la rând, pe toţi cei care ar putea fi implicaţi, într-un fel sau altul, în poveste. Legat tot de municipiul Hunedoara, Nicolae Balosin, fost director al Ecosid, susţine că, dacă ar fi vrut, primăria ar fi putut da lejer cele 35 de hectare de care aveau nevoie investitorii. ”Primăria Hunedoara are teren prin SC Ecosid SA, prin firma subordonată primăriei. Terenurile sunt ale Ecosid, dar acţionară este Primăria Hunedoara. Au 108 hectare. Ar fi putut să facă o ofertă, nu înseamnă că ar fi acceptat-o, dar ar fi putut să încerce să ofere acele terenuri. Ele se întind de la Castel până la ieşirea din oraş, în zona industrială. Terenurile pot fi vândute direct de societatea comercială sau se pot returna primăriei şi primăria să le ofere”, precizează fostul director al Ecosid. A doua situaţie. Întrebaţi de întâlnirea cu investitorii de la BOSCH, cei mai fricoşi/superstiţioşi reprezentanţi ai instituţiilor implicate (altfel nu ne explicăm reticenţa cu care au primit întrebările noastre) nu

recunosc nimic. Primul e Fabius Kiszely, prefectul judeţului. ”Deci nu am primit nimic de la BOSCH la Instituţia Prefectului. Nicio adresă. Da, ştiu că îşi doresc să facă o investiţie şi mă bucur de lucrul ăsta, dar nu cu noi gestionează lucrul ăsta. De unde ştiu de investiţie? De la primarul Simeriei, de exemplu”, susţine Kiszely. Kiszely e contrazis, însă, chiar de către preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora. De fapt, toţi factorii importanţi ai judeţului s-au întâlnit cu cei de la firma germană. ”Ştiu că au (reprezentanţii BOSCH – n.r.) o intenţie, ştiu că au discutat cu Prefectura, ştiu că noi am fost suport şi am discutat despre totalul acord al CJ pentru ceea ce înseamnă o investiţie de genul ăsta. Ştiu că Inspectoratul Şcolar Judeţean a prezentat o situaţie a învăţământului dual pentru asigurarea forţei de muncă şi ştiu că s-au prezentat, în cadrul discuţiei care a avut loc la Prefectură, că sunt societăţi multinaţionale care înfiinţează locuri de muncă în judeţul

Lucian Gherman

Hunedoara de 20 de ani”, declară Bobora. Şeful CJ Hunedoara confirmă şi povestea lui Gherman: ”Da, domnul Gherman mi-a spus că ei caută o soluţie şi un amplasament şi m-a rugat să mă implic cât se poate de mult în discuţiile ulterioare cu BOSCH. I-am promis că o să mă implic şi toate întâlnirile cu BOSCH vor fi în prezenţa mea”. Aceeaşi întâlnire este confirmată şi de Maria Ştefănie, inspectorul şef al ISJ Hunedoara. ”Aşa este, am participat la o întâlnire cu cei de la BOSCH şi am discutat despre programele de formare pe care le avem în oferta noastră educaţională. Am vorbit despre învăţământul dual, despre şcoala profesională cu durata de trei ani, despre specializările pe care le pot dobândi elevii noştri pe filiera tehnologică şi să nu uităm şi de şcoala post liceală, pentru că şi acolo elevii se pot califica într-o meserie anume. Mi-aş dori din tot sufletuil să vină un asemenea investitor în judeţul nostru. Este o şansă pentru tinerii noştri să îşi facă un viitor aici. Orice comunitate se dezvoltă şi înregistrează un progres atunci când există locuri de muncă cât mai bine plătite”, susţine Ştefănie. Emil Rîşteiu, primarul oraşului Simeria, nu prea vrea să vorbească despre ceea ce se întâmplă în această perioadă. Ba chiar ne-a acuzat că, dacă vom scrie ”un singur rând despre această poveste, am putea avea pe conştiinţă mii de oameni fără locuri de muncă”. ”Deocamdată, nu facem nimic. Suntem în discuţii pentru amplasarea unei fabrici, dar suntem deocamdată în discuţii de tatonare a oportunităţii de a face o investiţie în zonă. Deocamdată, nu este nimic oficial şi mă abţin să dau prea multe detalii, că nu vreau să se creeze aşteptări. Şi nici nu vreau să fac ceva greşit în această situaţie”, subliniază Rîşteiu.


4

REPORTAJ

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

ŢINUTUL PĂDURENILOR

Cum li s-a pierdut urma haiducilor din Valea Tâlharilor Ada Beraru

„Aventură în pădurenime”, pe urmele lotrilor de altădată. După asta ai plecat. Ghizii din Ghelari spun că pe traseul care poartă chiar acest nume, turiştii pot admira forme de relief spectaculoase, puncte de belvedere, în timp ce traversează satele pădureneşti, cu arhitectura locală specifică. Drumuri din cele mai neobişnuite ţi se întind în faţă: asfalt, drum de piatră şi macadam, cărărui şi teren accidentat, după care se dau în vânt mai ales pasionaţii de auto-moto off-road. Tot traseul se întinde pe o distanţă de 70 de kilometri. Plecarea se poate face din Ghelari, prin cartierul Cuţ, iar apoi, pe lângă vârful Pleşa către Ruda, prin locul zis „La stânci”. Urmează Poieniţa Voinii, Bunila, pe lângă cariera de serpentinit şi fostul sit al staţiei de funiculare, iar apoi spre Vadu Dobrii, şi înapoi, pe lângă Vârful Leontinului (pe varianta mai uşoară a traseului), cu Vârful Poieniţii, Lunca Cernii de Jos, pe lângă Cheile Cernei, prin Hăşdău şi Dăbîca, până în Topliţa. Timpul necesar pentru parcurgerea acestui traseu este de opt ore, iar dificultatea este una medie. Cine alege să traverseze Ţinutul Pădurenilor, de la Vadu Dobrii şi până la locul de campare din Hăşdău, pe lângă cascada Bîlea, îşi îngreunează şi mai mult drumul, aşa că dificultatea traseului creşte. Desigur, deşi porţiuni din acest traseu sunt asfaltate, întreaga tură nu poate fi făcută decât

Nicolae Cerişer, primarul din comuna Topliţa, istoric de profesie, pădureanul păstrător al poveştilor de altădată

cu maşini şi motociclete de teren. Două puncte de pe hartă atrag, de departe, atenţia prin ineditul toponimic: Vârful Comoara şi Valea Tâlharilor. #REZIST de secol XIX „Din câte ştiu eu, Vârful Comoara mai este cunoscut şi ca Vârful Cetăţuie. Se întâmplă ca, uneori, oamenii să numească astfel vreun vârf mai stâncos, probabil de aici denumirea. Referitor la Valea Tâlharilor sau Valea Tâlhării, cum este, de fapt, cunoscută printre localnici... În pădurenime, în statisticile cancelariei imperiale, austro-ungare, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, figurau circa 150 de oameni care erau numiţi «hoţi de codru». Un fel de haiduci, o formă de protest şi reacţie la stăpânirea vremii. Ei, aceşti hoţi de codru cereau, şi de la atelierele de fier de pe Valea Cernei, de la cele din Ghelari şi Govăjdie, un fel de taxă de protecţie a zilelor noastre”, explică Nicolae Cerişer, primarul comunei Topliţa, de formaţie istoric. Cerişer adaugă că este foarte probabil că „haiducii” nu se sfiau că ceară de la atelierele risipite pe dealurile pădureneşti fier, unelte agricole. „Ce vă spun eu acum nu este vreun citat dintr-o carte, ci informaţii, cumva, de a treia mână. Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Işfănoni (n.r. reputatul etnolog Rusalin Işfănoni), cam aşa au stat lucrurile. Şi la Dăbâca este, pe un deal, Dealul Măcinii, aşa îi spune, o formaţiune calcaroasă care conţine o peşteră. Aici se zice că şi-ar fi găsit adăpost o bandă de hoţi de codru. Copil fiind, şi nu numai, chiar şi mai târziu, am cotrobăit şi eu pe acolo. Şi, într-adevăr, există, să spunem, toate circumstanţele favorabile existenţei unui habitat în zonă. Asta pentru că lângă peşteră este un izvor, care funcţiona ca sursă de aproviozionare cu apă.” Potrivit primarului din Topliţa, până în secolul al XVIII-lea, dealurile din Ţinutul Pădurenilor erau păduri virgine, căile de acces erau dificile, iar zona era slab populată. De ce fugeau pădurenii de jandarmii imperiali

Splendidele plaiuri pădureneşti, mărginite de umbra deasă a codrilor

„Nu existau satele de vale, aşa cum e acum. Casele erau construite pe culmi, pentru că pe văile astea existau drumuri de căruţe, pe unde mai treceau jandarmi imperiali. Sigur că oamenii de fereau din calea soldaţilor cu gospodăriile, pentru că soldaţii erau flămânzi, aşa că pădurenii aveau toate şansele să fie jefuiți. Zona fiind greu accesibilă pentru jandarmii imperiali de atunci, este posibil (şi, sigur, aceste poveşti provin dintr-o realitate existentă cândva) să fie asemenea trupe de haiduci. Cu siguranţă ei «îşi făceau lucrările» pe drumurile comerciale. Atacau conacele din Ţara Haţegului unde erau nemeşi, din Cinciş, dar şi drumurile fierului de pe Valea Cernei şi de pe Valea Govăjdiei.” Potrivit primarului din Topliţa, o parte din munca de minerit şi prelucrare a fierului era făcută de austrieci, nemţi şi cehi. De pildă, în Topliţa au fost aduşi, ca specialişti necesari pentru funcţionarea furnalului, nemţi, ştirieni (din Ştiria), cehi, în timp ce la Hunedoara au fost aduşi mineri polonezi din Silezia. „Posibil să existe prin arhivele statului, la Deva, ceva documente în limba maghiară, netraduse. Se ştie că, până la 1866, în perioada habsburgică, era folosită limba germană. După crearea imperiului dual (n.r. austro-ungar), această zonă a ajuns să aparţină părţii maghiare, de aceea, după 1850, perioada în care sunt semnalaţi aceşti hoţi de codru, documentele, dacă există, trebuie să fie de limbă maghiară. Sigur, aceşti haiduci erau români. Spre exemplu, în actuala comună Ghelari de astăzi era, undeva, în intervalul 1850-1900 un haiduc, pe nume Vinca Ioan,

foarte temut în mediile nobiliare şi de afaceri din zonă. El era fecvent reclamat de administratorii atelierelor de fierărie, de prelucrare şi de producţie de unelte”. Casa Bătrână, loc de împărţit prada şi de petrecere Istoricul Nicolae Cerişer spune că nu se poate şti cu certitudine ce făceau lotrii cu banii, dar există indicii că aceştia ar fi împărţit cel puţin o parte din pradă cu un cerc restrâns de localnici: unii dintre aceştia erau plătiţi ca să tacă în faţa jandarmilor, iar alţii erau ajutaţi, de milă. „Autorităţile aveau acces la gospodării, iar localnicii trebuiau să tacă. Nu ştiu dacă hoţii aceştia de codru făceau chiar acte caritabile, pentru că e posibil să nu fi fost în informaţia lor genetică o asemenea

chemare (râde)! În Dăbîca există şi astăzi un loc care aşa se numeşte „Casa Bătrână”. Nu mai sunt urmaşi din familia respectivă, care să cunoască povestea, însă bătrânii spun că aici ar fi locuit o femeie la care veneau haiducii de la furat, ea le dădea de mâncare, făceau, împreună, chiar şi o petrecere, iar hoţii îi aruncau pe o pricoiță (n.r. cergă) bani de aur şi de argint, pe care ea îi punea a doua zi la soare. E o poveste extrasă din mentalul colectiv, din poveştile care s-au mai păstrat, în vremea copilăriei mele. Eu ştiu multe de la bunica mea, Ileana, şi de la mama, Anişca. Din păcate, vedeţi dumneavoastră, bătrânii aceştia care le mai ştiau s-au cam dus şi, odată cu ei, s-au dus şi poveştile lor, pe care astăzi nu le mai ştie aproape nimeni...”

Veche fotografie de epocă a familiei austriece Tenczer, care încă mai are urmaşi în Topliţa

Hai la bazinul de înot de la Hunedoara! Locul ideal pentru mișcare și relaxare! Vreți să aveți o condiție fizică de invidiat? Bazinul de la Hunedoara este cea mai bună alegere pentru înot de întreținere, terapeutic și de relaxare! Singurul bazin din județ adecvat pentru a susține performanța sportivilor ne așteaptă pe fiecare pentru o „cură” de sănătate. În clădire găsiţi un magazin de articole sportive, dar puteţi opta şi pentru servicii suplimentare de saună, masaj, fitness şi aqua-gym! Deschis 7 zile din 7! Pentru detalii vă aşteptăm la bazinul de înot, strada Avram Iancu, nr. 15. Ne găsiţi şi la telefonul: 0254.710.170.

CMYK


SPECIAL

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

5

CONDEIUL CU PIPER

Monumente în pericol La vechea Biserică cnezială din Nucşoara, Sfinţii iau igrasie! Dorin PETRESC

În „lunga vară fierbinte” hunedoreană (a nu se confunda cu producţia cinematografică „The Long, Hot Summer”), sub noianul indicatoarelor cu „dinozauri pitici” care sufocă multe dintre valorile culturalistorice ale Ţării Haţegului, o mică bisericuţă cnezială de la Nucşoara (comuna Sălaşu de Sus, jud. Hunedoara), localitate cu brand de narcise, aţipită în umbra Munţilor Retezat, ar fi riscat să rămână un personagiu anonim. Asupra acestui obiectiv de patrimoniu s-ar fi „pus batista pe ţambal”, dacă reputatul arheolog şi medievist Adrian Andrei Rusu nu ar fi risipit tăcerea, instituind un justificat semnal de alarmă în sânul societăţii civile. S.O.S.-ul unui expert Prezent în Ţara Haţegului, în ajun de Sânziene, expertul Adrian Andrei Rusu a vizitat şi biserica istorică de la Nucşoara. Însă, constatările la faţa locului au fost siderante! Istoricul clujean a postat, pe pagina sa de Facebook, rezumatul acestor concluzii alarmante, pe care le vom cita ad litteram: „Biserica care mă doare (nu mai suport), la Nucşoara, Sălaşu de Sus, Hunedoara. În prostia unor preoţi iresponsabili: Nucşoara. Apa scursă din acoperiş a distrus vreo câţiva mp de frescă; apa din sol urcă pe pereţi, pentru că-conform indicaţiilor de la noua episcopie din Deva, pe jos s-a pus gresie, iar în exterior, trotuar de ciment”. Pentru edificare, universitarul A.A. Rusu publică şi o porţiune din fresca deteriorată, de la Nucşoara. În privinţa acestei degradări, expertul Ioana Zărnescu opinează: „Nimeni nu-i opreşte să lase să se distrugă monumente! Protocolul semnat între Biserica Ortodoxă Română - Comisia de pictură bisericească şi Ministerul Culturii nu funcţionează!...”. Amintim faptul că istoricul Adrian Andrei Rusu a mai sesizat autorităţile

XIV! Însă, „Repertoriul Arheologic Naţional”, document oficial aflat în administrarea Institutului Naţional al Patrimoniului, consemnează fără lipsă de echivoc: „Situl Bisericii româneşti «Înălţarea Domnului» de la Nucşoara, Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara - Biserica, ridicată în sec. XIV, este un ansamblu religios important, de veche tradiţie romanică, cu naos dreptunghiular şi altar semicircular. Ca element decorativ păstrează un portal cu aspect gotic, într-un toc de lemn cu ferestre de feronerie ciocănită la cald. În interior, se păstrează fresca originală, de la 1779, de mare valoare artistică, realizată de zugravul popa Simion de la Piteşti”.

din judeţul Hunedoara, cu privire la aşa-zisele „restaurări” (de facto alterări) ale obiectivelor medievale de la Mălăieşti (un kitch) şi Cetatea Deva. Ba, în chestiunea „estetizării” dubioase a citadelei din municipiul reşedinţă de judeţ, în loc să ia măsuri ferme, penultimul primar al urbei l-a acuzat pe specialist, nici mai mult nici mai puţin, că ar fi un „mercenar” pus pe hărţuire... Şase sute de ani atestaţi documentar Dar, să revenim la „cazul bisericii cneziale Nucşoara”, devenit, la sesizarea societăţii civile, un subiect controversat şi incomod, mai ales pentru administratorul sitului. Biserica de zid din satul Nucşoara (com. Sălaşu de Sus, jud. Hunedoara), cu hramul „Înălţarea Domnului”, este un monument istoric de „Clasă B”, înscris pe lista Ministerului Culturii sub codificarea „HD-II-m-B03370”, fapt care obliga factorii responsabili să ia măsuri pentru protejarea acesteia! Aşezată geografic în piemontul Munţilor Retezat, între Văile Sibişel şi Sălaş, străvechea vatră a Nucşoarei numără mai bine de şase veacuri şi jumătate de istorie atestată documentar. În veacul al XIV-lea, satul a trecut, succesiv, din mâinile cnezilor Cândea de Râu de Mori, în stăpânirea cetăţii Haţeg sau a curţii regale ungare. După 1394, Nucşoara s-a bucurat de o anumită libertate feudală, în schimbul dării anuale a unui bou către castelanul de Haţeg. Ulterior, obştea a revenit în stăpânirea renumitei familii a Cândeştilor, sub patronajul cărora se şi ctitorise un aşezământ bisericesc, durat din piatră şi cărămidă. Potrivit renumitului medievist Radu Popa, această străveche biserică a satului Nucşoara ar fi fost, încă de la începuturi, a întregii obşti româneşti de aici, adică lăcaş parohial, monument databil, în opinia sa, cândva prin veacurile XIV-XV,

Aspect din interiorul bisericii de la Nucşoara, cu neinspiratul soclu de gresie cimentat peste pictură (sursa - Wikipedia, foto Țetcu Mircea Rareş)

Sfinţii Mucenici de la Nucşoara, înotând cu picioarele în igrasie (sursa - Wikipedia, foto Țetcu Mircea Rareş)

deşi lăcaşul nu a beneficiat de o cercetare istorică sistematică, în acest sens! Istoricul de artă Virgil Vătăşianu este mult mai categoric în privinţa stabilirii vechimii bisericii cneziale de la Nucşoara, fixând ctitorirea acesteia în perioada imediat următoare marii invazii tătaro-mongole din 12411242. La fel, criticul de artă şi rectorul Vasile Drăguţ indică fondarea monumentului la cumpăna secolelor XIII-XIV. Asupra vechimii de circa şapte veacuri a acestui vestigiu ecleziastic medieval de la Nucşoara, s-au pronunţat şi alţi specialişti, precum Adrian Andrei Rusu, Hristache Tatu, Kalmar Zoia Maxim, Popa Ovidiu ş.a., confirmându-i valoarea inestimabilă. Instituţiile eparhiale ”întineresc” biserica cu sute de ani Deşi nu s-au efectuat cercetări arheologice sistematice în incinta bisericii de la Nucşoara, care să confirme considerabila sa vechime, în mod ciudat, specialiştii din cadrul instituţiei eparhiale judeţene „botează”, în pripă, acest preţios monument istoric mult mai târziu, cândva prin secolul al XVIII-lea. Poate şi pentru a-l menţine în categoria monumentelor de „mâna a doua”, din „Clasa B”, astfel încât să nu aibă nimeni „dureri de cap” în privinţa intervenţiilor asupra lăcaşului bisericesc (practică întâlnită şi la alte

PROSERV S.A., cu sediul în Hunedoara, str. Piaţa Iancu de Hunedoara, nr. 1, angajează: inginer/subinginer constructor, cunoscător al programului DOCLIB. Înscrierile la interviurile de angajare se pot face prin depunerea de CV-uri la sediul societăţii sau prin e-mail la adresa office@proservhd.ro.

biserici din judeţ). Cuvioasele condeie apreciază, „indulgent”, vechimea bisericii din Nucşoara la circa 240 de ani, invocând „inscripţia rimată a tâmplei, (scrisă) de popa Simion Zugravul din Piteşti, (la) 1779 septembrie 17...”. Dar, conform oricărei metodologii rezonabile de cercetare, „Sfeştanele” nu sunt elemente de datare absolută! Mult mai bizar, în evidenţele destul de rarefiate ale Ministerului Culturii, biserica de la Nucşoara apare ca fiind construită „în jur de 1786”, deşi, în mod evident, stilul arhitectonic, „romanic, cu influenţe gotice”, este specific veacurilor XIII-

Termopanizarea istoriei Desigur, opiniile specialiştilor converg spre concluzia potrivit căreia biserica de la Nucşoara este un nepreţuit monument istoric, având o vechime de aproape şapte veacuri! Un obiectiv efigie a „Ţării Haţegului la începutul Evului Mediu românesc”, cu un real potenţial de valorificare turistică, faţă de care, atât instituţiile abilitate în materie de „Patrimoniu şi Culte”, dar şi noi toţi, ar trebui să veghem la integritatea şi protejarea sa! În „era termopanizării istoriei”, semnalul avizat al arheologului şi istoricului clujean Adrian Andrei Rusu aduce în atenţia societăţii civile şi autorităţilor hunedorene măsurile neinspirate, „puse în operă” la biserica din Nucşoara (com. Sălaşu de Sus, jud. Hunedoara), de un „Ghiţă” expert în gresie şi ciment (lucrări nu ştim cât de avizate de vreo comisie), intervenţii cărora, iată, au început să le cadă victime chiar Sfinţii de pe pereţi – nepreţuita frescă!

Tabloul votiv de la Nucşoara, mâncat de igrasie (sursa - Wikipedia, foto Țetcu Mircea Rareş)

Oferă servicii medicale: RMN = DEXA = ECOGRAFIE- DOPPLER = EKG Servicii clinice de specialitate şi consultaţii medicale, în disciplinele : CARDIOLOGIE = UROLOGIE = NEUROLOGIE INTERNE = NUTRIŢIE = PSIHIATRIE

CMYK


6

OPINII

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

Justiţie la schimb cu injustiţie?

PE CONTRASENS Adrian SĂLĂGEAN

E absurd să tot chibiţăm ”ruperea PSD”. Nu are pe unde să se rupă. Domnul Dragnea e singur la butoane. Acoperă cu personalitatea sa toxică toate mârâielile, folosind pentru asta, după caz, fie ocările unor gurişti şi guriste antrenaţi pe la PRM şi televiziuni de tractir jurnalistic, fie promisiuni în alb de mandate grase în foloase necuvenite . Până la urmă, o formulă clasică de control într-un partid nedemocratic. A folosit-o şi Ion Iliescu la vremea lui. Observaţi însă stilistica total diferită între modul lui Ion Iliescu de a face politică şi cel al lui Liviu Dragnea. Autoritatea lui Ion Iliescu nu împingea niciodată partidul la acţiuni schizofrenice, împotriva profitului politic sau a firii. Liviu Dragnea a făcut-o. Există şi o explicaţie pentru asta. Ion Iliescu folosea partidul în scop strict politic.

Director editorial: Alin BENA Responsabil de număr Marcel BOT Manager marketing: Monica PANĂ REDACTORI:

Liviu Dragnea l-a încălecat în scop personal. Asta explică de ce PSD s-a transformat într-un fel de pampers pentru toate dejecţiile rezultate din deciziile luate de şeful său. Nu îmi aduc aminte de niciun lider de partid postdecembrist care să-şi pună subalternii în ipostaze mai umilitoare. Logic, chestiunea are noimă doar dacă o explicăm prin disperarea domnului Dragnea de a scăpa de condamnări. OUG 13, Legea Graţierii, pragul de la abuzul în serviciu, moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern şi reinstaurarea lui cu alt premier pun PSD-ul pe panoplia tembelismului de

DIN LUMEA ANEI Anamaria NEDELCOFF

Oameni care se cred dumnezei. Care au senzația că în tastele și pixurile lor stă adevărul. Oameni care cred că numărul de like-uri, de urmăritori și traficul (în foarte dese cazuri unul fals, pentru a induce opinia publică în eroare) le dă

partid şi de stat. Nu se poate contesta pumnul greu al şefului PSD, dar acest argument funcţionează de obicei în ierarhia găştilor de cartier, nu într-un partid de valoare. Domnului Dragnea îi merge însă, pentru că, în PSD, are cu cine! Fotografia cu parlamentarii social-democraţi fericiţi că şi-au dat jos propriul guvern ţine de o patologie a moralei. Cum să aplauzi, ca pesedist, aşa ceva? Lichelismul din această atitudine arată, de fapt, slăbiciunea dinăuntru a PSD, boală care bântuie, de altfel, toate partidele neaoşe. Un contract dodoloţ cu statul, un trafic mic de influenţă pe euroi, o slujbă domnească pentru

nevastă, o butelie, un caltaboş, un cartuş de Kent, astea au fost şi sunt principiile şi doctrina majorităţilor parlamentare dintotdeauna. Mergi cu preşedintele tău până la uşa Iadului, cu condiţia să livreze. Acolo se află acum PSD-ul condus de Liviu Dragnea, la uşa Purgatoriului. E punctul din care nimic nu mai e suficient de atractiv ca să mai faci vreun pas înainte. Din această cauză, timpul a devenit vital pentru şeful PSD, ca să-şi salveze pielea. Astăzi este evident că şeful PSD nu-şi mai poate albi cazierul prin el însuşi şi PSD. Poziţionarea liniilor de forţă instituţională, amin-

Jurnalişti care se cred Dumnezeu dreptul să scrie orice, oricum, despre oricine. Campanii jegoase, care aveau darul de a-i termina psihic și uneori chiar fizic pe niște oameni, duse de unii ceși spun ”jurnaliști”. Mimează imparțialitatea. Se joacă de-a împărțitul dreptății. Susțin că ce fac e pentru ”interesul public”. Astfel, își permit să râdă de felul în care e îmbrăcat un om, de câte inele sau ghiuluri poartă, câte kilograme și

rânduri de burți are. Se hăhăiesc sinistru pe la colțuri, povestind despre ce face un om în intimitatea vieții sale, căutând să arate cât de ”lipsit de morală” este. Iar tu, cel care le asculți judecata și îi citești, le vezi și știi defectele. Le vezi, cu siguranță, și dinții nespălați, le simți și mirosul de transpirație, le vezi și coșurile de pe față, ai citit și mesajele alea în care implorau să fie făcuți preș în fața unui om care a refuzat să îi plătească. Pe care acum îl

În colimator

Laura OANĂ Ada BERARU Anamaria NEDELCOFF Daniel GUŢĂ

FOTOREPORTERI: Remus SUCIU Lucian HĂRĂU

În derivă

DTP: Albert KOMIVES

CORECTOR: Cristina BODÓ

PUBLICITATE: Monica PANĂ 0745-976.662

ADRESA REDACŢIEI: DEVA B-dul. 1 Decembrie 1918, nr. 23 Telefon/fax: 0254-213.222, E-mail:replicahunedoara@gmail.com

www.replicahd.ro Săptămânal editat de MICRO MEGA HD SA Hunedoara

Publicaţie auditată de BRAT (Biroul Român de Audit al Tirajelor) în perioada aprilie 2014 – martie 2015.

FOARTE IMPORTANT! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. De asemenea, în cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine.

ISSN 1583-4492

toacă, aproape zi de zi, sperând că muritorii de rând nu se prind de jocul lor. Sunt unii pentru care ”interesul public” și ”informarea corectă” nu există. Însă există banii și cel care plătește mai mult. Ăla e asigurat, e ca o taxă de protecție ce achită, iar el, imparțialul, zeu și guru al jurnalismului, îl asigură că tace. Pentru o perioadă. Sau până se termină banii.

Bârfa Zilei SCĂLDĂTOAREA HOŢILOR

Marcel BOT

CONT IBAN: RO37 TREZ 3665 069X XX00 3523 - TREZORERIA DEVA RO87 RNCB 0162 0198 1438 0001- BCR Hunedoara

tirea forţei străzii, impun în acest moment un compromis murdar. Mi-ar plăcea să mă înşel, dar singura explicaţie la toate mutările recente de pe prima scenă politică, propunerea de premier a lui Dragnea şi acceptul surprinzător de prompt a lui Klaus Iohannis, Parchetul General şi închiderea dosarului OUG 13, declaraţia intempestivă a SRI că băieţii cu ochi albaştri nu fac politică, converg spre o bănuială rezonabilă despre miza noului joc. Pentru corupţi, anchetaţi penal şi condamnaţi asta ar însemna ceva de genul ”scapă cine poate”. În speţă, Liviu Dragnea. Singur.

GPS rustic

Nu există afacere de stat în judeţul Hunedoara din care să se şterpelească mai vârtos precum e Scăldătoarea Hoţilor, locul ideal pentru pungăşii în cascadă. Banii sunt drenaţi de la simplu la complex, rudimentar sau foarte ingenios, cu picătura chinezească ori de-a dreptul cu vidanja, prin facturi măsluite sau cu recompense odioase. Dar, hai să dăm şi câteva exemple. În urmă cu câţiva ani, un anchetator a fost despăgubit cu ceva miliarde de lei vechi pentru că ar fi mâncat rahat direct de la sursă. Procurorul a acuzat compania că l-a îmbolnăvit de pântecarie fiindcă i-a livrat apă cu fecale. Doar lui. Din tot oraşul, din tot cartierul, din tot blocul, doar el s-a betegit şi a cerut recompensă. A cerut şi i s-a dat. Fără judecată. La mica înţelegere. După o vreme, o gaşcă de ştabi a sifonat alte multe miliarde şi continuă să-şi ia lefuri de nababi din firma pe care au pungăşit-o. Într-o altă parte a judeţului a fost angajat un tip care s-a lipit ca sugativa de o puşculiţă publică. Mai departe, în Ţara Zimbrilor, o cucoană care a spart o bancă din interior s-a refugiat în cuibarul ăsta. Parcă ar fi o scăldătoare biblică, unde intră hoţi şi devin curaţi ca lacrima. CMYK


POLITICĂ ŞI ADMINISTRAŢIE

Liber la prăduit! – 30 de companii de stat dintr-o singură lovitură

Anamaria Nedelcoff

Senatorul PNL Carmen HĂRĂU atrage atenţia că PSD nu a arătat încă tot ceea ce „poate” la guvernare: „Pentru PSD şi ALDE, ceea ce au arătat în primele şase luni, a fost doar încălzirea. Agenda lor la guvernare nu este nicidecum cea pe care o cântă pe la televiziuni, prelungind melodia de campanie electorală. Nu-i interesează şi nici nu-i va interesa vreodată bunăstarea românilor. De fapt, mizele ascunse ale guvernărilor PSD sunt, tradiţional, de natură economicofinanciară, de umplere a propriilor buzunare din bugetul public sau direct pe spinarea companiilor profitabile de stat. Istoria recentă stă mărtuire despre cum, ori de câte ori guvernele PSD au promis lapte şi miere, s-a ales praful şi pulberea de economia naţională, de activele viabile ale statului român, cu privatizări dezastruoase, care ar fi trebuit să fie un succes şi să asigure relansarea unor ramuri ale industriei naţionale, dacă ar fi fost să se adeverească ce trâmbița propaganda roșie.” Carmen Hărău susține că propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru, materializată în persoana domnului Mihai Tudose, nu este decât demonstraţia că PSD şi ALDE l-au premiat pe domnul Tudose pentru proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii și

Carmen Hărău

că, acum, la cel mai mare partid de guvernământ, unii îşi freacă, deja, mânile cu nerăbdare, ca să prăduiască ceea ce mai rămăsese viabil din activele statului român: „30 de companii ale statului român, cele mai profitabile şi cele mai viabile pe pieţele pe care acţionează, au fost lovite direct în plex de proiectul PSD. În primul rând, acestor companii li s-a luat cu japca aproape tot profitul din anul trecut şi toate rezervele acumulate în vederea realizării unor investiţii care să le facă şi mai performante. Pentru că au fost jupuite de toate resursele financiare, s-a ajuns la situaţia în care, pentru a-și realiza

planul de investiții, companiile au început să se împrumute în bănci, ca şi cum ar fi fost neperformante şi/ sau neprofitabile. Mai mult, în proiectul făcut public de presă, aflăm că marele fond este exceptat şi de guvernanţa corporativă, adică PSD dă undă verde politizării managementului acestuia. Nu există criterii profesionale pentru cei care vor gestiona rezultatele activității acestor ultime active viabile ale avuției românilor! Că doar PSD a dovedit că are destui “băieți deștepți”! Mi-e teamă că vor distruge tot!”, a mai adăugat senatorul Carmen Hărău.

Aurel Vlaicu, sărbătorit la Geoagiu Redacţia

Duminică, la Geoagiu, s-au sărbătorit 135 de ani de la nașterea pionierului Aviației Române, în satul ce-i poartă numele. Programul evenimentului a început cu un cros, ”Icarul din Binținți”, a continuat cu o slujbă de pomenire a aviatorului și depuneri de coroane. Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Geoagiu, în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Printre oficialitățile prezente la eveniment s-au aflat și parlamentarii hunedoreni ai PNL, Carmen Hărău și Lucian Heiuș.

”Câți dintre români mai sunt conștienți, măcar atunci când plutesc cu avionul în siguranță, că datorează acest confort și unui român vizionar? Aurel Vlaicu și-a urmat visul, așternându-și viața la picioarele lui. Un îndemn pentru a face acest lucru, fiecare, la locul pe care i l-a rânduit Dumnezeu. Aurel Vlaicu se cuvine a fi pomenit, în veac, drept înaintaș și exemplu de ceea ce înseamnă sacrificiul de sine al unui fiu de pe meleagurile noastre. Cu astfel de rădăcini, am nădejdea că degringolada în care ne găsim acum este un episod trecător, că avem viitor. De aceea sunt, azi, aici!”, a declarat senatorul

PNL Carmen Hărău. ”Sărbătorim, astăzi, 135 de ani de la nașterea lui Aurel Vlaicu, o mare personalitate a zonei Orăștiei și, așa cum fac în fiecare an, particip cu foarte mult drag în satul Aurel Vlaicu, la bustul marelui inventator, un om care a făcut cinste și care ne onorează pe noi toți”, spune deputatul PNL Lucian Heiuș. ”Este o zi specială pentru noi, pentru Geoagiu și satul Aurel Vlaicu. Un astfel de eveniment este organizat în semn de recunoștință, pe care o putem aduce, o dată pe an, marelui aviator Aurel Vlaicu”, a declarat și Radu Bogdan, președintele PNL Geoagiu.

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

7

EXCLUSIV!

Siegfried Mureşan: ”Am curaj să fiu premierul României!” Europarlamentarul hunedorean Siegfried Mureșan a fost propunerea PMP de premier. Într-un interviu acordat în exclusivitate site-ului Replica-INFO HD, Siegfried Mureșan vorbește despre criza creată de PSD de la începutul acestui an până acum, despre faptul că ar avea curajul să fie premierul României, precum și despre modul în care se poate dezvolta județul Hunedoara. Reporter: Pe pagina dumneavoastră de Facebook ați scris: ”Prin guvernarea Mihai Tudose, decalajul dintre România și lumea civilizată va crește”. De ce credeți asta? Siegfried Mureșan: Cred, cu convingere, că, prin acceptarea propunerii Partidului Social Democrat ca domnul Tudose să devină prim-ministru al Guvernului României, decalajul dintre noi, România, și lumea civilizată va crește, din următoarele motive: în primul rând, de când a preluat guvernarea, de la începutul acestui an, PSD-ul a ținut țara într-o criză permanentă. Nimic din ceea ce a promis oamenilor în programul de guvernare nu a fost implementat. Mai ales, România, sub această guvernare, a pierdut din încrederea partenerilor internaționali. O țară condusă de un guvern care dorește, pe față, să slăbească statul de drept, lupta împotriva corupției și justiția, este un semnal negativ dat partenerilor internaționali. Noroc că oamenii au reacţionat extrem de ferm, au ieșit în stradă, la proteste, în număr mare. De aceea oamenii au fost apreciați pozitiv de partenerii noștri internaționali, însă, legat de guvern, cre-

dibilitatea a fost foarte mică și, practic, ceea ce PSD-ul ne propune acum este o continuare a acestei situații. Vor mai multă criză. Ați fost nominalizarea PMP-ului pentru funcția de premier. Cum ați primit această nominalizare? Siegfried Mureșan: Am primit-o ieri, din partea președintelui Partidului Mișcarea Populară, domnul Traian Băsescu, în numele tuturor colegilor de partid. Ieri, după ce partidul nostru a văzut nominalizarea PSD, colegii au spus ”noi avem ceva mai bun de oferit!”. PSD-ul propune un ministru al Economiei care, în șase luni, nu a făcut nimic bun în economie, investițiile au scăzut, încrederea partenerilor internaționali a scăzut, n-a făcut nicio reformă economică, nivelul datoriei crește, guvernul continuă să împovăreze cetățenii cu mai multă datorie publică, prin deficite sporite. Iar colegii din PMP au stabilit că au ceva mai bun și îl propun pe negociatorul șef pentru întreg bugetul Uniunii Europene, de 160 miliarde de euro, primul europarlamentar român care capătă această misiune extrem de importantă în Parlamentul European, om politic tânăr, serios, competent, integru, de centru dreapta. Reacțiile tuturor analiștilor au fost pozitive și pline de entuziasm, legate de nominalizarea mea, chiar dacă președintele României a ales să meargă până la urmă pe acest drum, de a încredința mandatul tot unui candidat PSD. (citiți întregul www.replicahd.ro)

interviu

pe


8

REPLICA 15 ANI

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

Hunedoreni care on Ada Beraru

La 15 ani de la prima apariţie, varianta tipărită a săptămânalului REPLICA intră în istorie. Asortat cu vremurile, REPLICA translatează pe parcursul lunii iunie de pe hârtie pe format digital, mai dinamic, mai colorat, mai complet. Pentru tot ce a însemnat săptămânalul REPLICA în ecuaţia presei scrise şi în comunitatea hunedoreană în toţi cei 15 ani de apariţie, ne reamintim, în această pagină tematică, cum a adus săptămânalul judeţului mai aproape de noi toţi poveştile de succes ale hunedorenilor care fac cinste judeţului, chiar şi peste hotare!

Doi speologi hunedoreni au descoperit zeci de peşteri în Grecia Au călătorit mii de kilometri, campând în România, dar şi peste hotare, în munţi unde nu plouă din aprilie şi până în octombrie. Au suportat, când arşiţe dogoritoare de până la 45 de grade Celsius, când temperaturi de numai câteva grade peste zero, în miez de vară, însoţite de vânturi aspre. Au îndurat lipsa acută a apei, folosind pentru spălat mai puţin de un litru de apă, timp de două zile. Au coborât sub pământ, derocând firide cât capul unui copil, târându-şi trupurile obosite prin galerii înguste, au urcat şi au coborât din nou. Totul, de dragul „nebuniei” care „le-a luat minţile” în tinereţe: pasiunea pentru speologie. Speologii hunedoreni au luat „la târâş” munţii arizi ai insulei Creta, după ce s-au împrietenit “la cataramă” cu speologii din Grecia, la o întâlnire a

Mihaela Sopincean

Mihaela şi Adrian Sopincean fac o echipă de nota zece, atât în viaţa personală, cât şi pe plan profesional! împătimiţilor peşterilor din Balcani. Au răzbit prin veri reci de numai 3 grade Celsius, zile cu ceaţă, vânt de peste 120 km/h, care au pus probleme atât în turele de prospecţiuni, cât şi în tabăra de bază. Adrian Sopincean, profesor de geografie în Hunedoara şi şef al Serviciului Judeţean SALVASPEO,

spune că s-a întâmplat ca exploratorii să găsească şi 20 de peşteri neumblate vreodată de picior de om, într-o singură zi. Cea mai importantă descoperire a taberei a fost peştera găsită chiar de soţia sa, în cea de-a doua zi de expediţie, foarte aproape de tabără: o peşteră cu o adâncime de 135 de metri. Adi Sopincean, “Sopi”, cum îi spun apropiaţii, recunoaşte cu regret că el nici n-a reuşit s-o vadă, pentru tocmai lucra la echiparea unei alte peşteri, din apropiere. “Dacă zona se numeşte, să zicem, Tăpşanul Fagului, îi spui: Peştera «Tăpşanul fagului». În fine, se întâmplă ca un speolog să citească o carte, iar prima peşteră pe care o descoperă să primească un nume după cele din volum. Altădată, te-ai dus la o aniversare şi ai făcut şi o tură, aşa că ai găsit o peşteră. Aşa a ajuns să existe «Peştera aniversării», «Peştera prieteniei»”, explică Adrian Sopincean. Dacă îi întrebi ce le place, de fapt, prin strâmtorile acelea ale muntelui, prin locuri unde abia poţi să îţi mişti trupul, cei doi spun că ei abia acolo se simt liberi. “Desigur, e şi o senzaţie uşoară de teamă, însă întotdeauna o învingi. Pe de altă parte, uneori, dacă simt că e periculos să înaintez, renunţ şi mă retrag. Poate părea straniu, însă în peşteră ai şi o senzaţie de libertate. E, cum să spun… o fericire, mai ales atunci când ştii că eşti primul care coboară la asemenea adâncimi”, mărturiseşte Mihaela Sopincean. Pare greu de crezut asta. Poate doar atunci când îi vezi zâmbind - precum nişte gnomi abia reîntorşi în lumea lor fantastică, dintr-o lungă călătorie - în fotografiile făcute la peste 400 de metri sub pământ, în unghere în care trupul abia le încape, cu lanternele lor mici, de oameni ai subpământului, pe frunte. Familia de geografi-speologi

şi profesori, Mihaela şi Adrian Sopincean, are, în palmares, nu doar descoperirea a zeci de peşteri, ci şi organizarea a zeci de proiecte extraşcolare pentru elevii lor, dar şi publicarea unor volume bilingve de excepţie, în colecţia „Peşteri din România”!

George Vlaic, hunedoreanul medaliat pentru dezvoltarea apiculturii în România Are numai şapte clase făcute în vreme de război şi este, fără îndoială, cel mai bun apicultor din judeţ. De 70 de ani îngrijeşte gâzele aurii, “fetele soarelui”, a recoltat, de-a lungul vieţii, sute de tone de miere, a dat din curte cel puţin 5.000 de stupi unor “ucenici” de-ai săi şi a fost invitat, ca expert apicultor internaţional, ca să pună bazele unor combinate apicole în Insulele Canare sau peste Oceanul Atlantic. Primul roi pe care l-a avut vreodată familia lui l-a găsit şi “l-a prins” tatăl său într-o scorbură, în pădure, pe când era copil. Aşa a început una dintre cele mai frumoase poveşti din viaţa lui nenea Vlaic, apicultorul din Josani. Îşi aminteşte cum, odinioară, stuparii ţineau albinele în coşniţe, iar apicultorii care aveau acasă fie şi numai câteva zeci de coşuri cu roiuri primeau învoire chiar şi de pe front, să meargă şi să îngrijească de ele. În 1942 a venit prefectul Dumitrescu la ei acasă şi l-a trimis pe tatăl său la cursuri serioase de apicultură. Apoi, de la tata, a deprins şi George, singurul copil al familiei, cum trebuie să-ngrijească stupina. Laminator în fostul Combinat Siderurgic, hunedoreanul a ajuns ca, în aproape şapte decenii, să ştie pe de rost toate secretele albinelor. Tot de atâta timp e abonat la revista de specialitate

“Apicultura”. În 2004, George Vlaic a absolvit şi el un curs, care îi permite ca, la peste 80 de ani, să practice meseria de apicultor “cu acte în regulă”, deşi el însuşi preda de câteva zeci de ani cursuri hunedorenilor de la Cercul Apicol. A fost nevoie de ţidulă, aşa că s-a conformat până şi el, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine a Judeţului Hunedoara, medaliat pentru merite deosebite în dezvoltarea apiculturii în România şi a obţinut-o. A terminat cursul cu nota 10, dar ceea ce spune totul despre însemnătatea “hărnicuţelor” acestora în viaţa lui este pasiunea cu care îţi vorbeşte despre albine. Pe când încă muncea la laminoare, în Combinat, şi se întorcea obosit acasă, nenea Vlaic nici nu se aşeza la masă până când nu verifica stupii şi truditoarele mierii. Băiatul lui n-a vrut să se ocupe de apicultură. A plecat în Canada, ca specialist IT, şi a decis să rămână peste Ocean. “Mi-a spus că nu îi place şi eu nu l-am obligat. N-ai ce să-i faci”, adaugă apicultorul. E împăcat, oarecum: lasă moştenire toată averea dulce-aurie şi pe truditoarele care-o frământă fiicei, ginerelui şi, de ce nu, celor două nepoate. De plecat peste Atlantic, în Florida - Statele Unite ar fi putut să plece şi el prin anii ’80, ca să înfiinţeze o fabrică de procesare şi îmbuteliere a mierii, un combinat apicol în toată puterea cuvântului, dar mama lui, Piladia, era bolnavă, aşa că a refuzat. Ca să-l convingă, autorităţile i-au promis că îi vor asigura, oricând, în regim de urgenţă un bilet de avion: “În opt ore eşti acasă”, i s-a promis, dar hunedoreanul n-a primit. Cum n-a acceptat nici un an mai târziu, când a venit şi cea de-a doua ofertă: specialist apicultor numărul unu în Insulele Canare. “Mi-a promis un vecin, de aici, că o să aibă el grijă de albinele mele vreme


REPLICA 15 ANI

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

9

norează judeţul (II)

Profesorul Mircea Nistor are în spate o carieră de 30 de ani la catedră, iar sute de foşti elevi din Hunedoara îi datorează astăzi carierele de succes, fie că lucrează în ţară sau în străinătate

de doi ani, cât trebuia să stau acolo: Păi bine, măi, tu nu poţi să ai grijă de cei 20 de stupi ai tăi – i-am spus. Cum o să ai grijă şi de ai mei?” Pipăindu-şi stupii şi ascultând zgomotele de strană care răzbat dinăuntru, îţi mai povesteşte cât de bucuros a fost el când o echipă de japonezi a venit să le arate cum lucrează, ba au făcut şiun film. Şi-apoi ce mândrie mai mare decât aceea că documentarul l-a văzut fără a şti nimic despre asta tocmai fiul său care locuieşte în Canada? Nenea Vlaic trăieşte cu credinţa neclintită că într-un fel neştiut de noi, oamenii, Marele Stupar rânduieşte minunat şi-n

vieţile noastre, ca fagurii pe rame, toate întâmplările.

Mircea Nistor, profesorul vizionar al Hunedoarei Profesor de peste 30 de ani, face voluntariat de o viaţă pentru şi cu elevii hunedoreni. Crede că printre copiii abia născuţi sunt unii care nu vor muri niciodată, graţie avansului tehnic incredibil. În schimb, i-a „virusat” aşa de tare pe copii cu pasiunea pentru ştiinţe, încât a ajuns, el însuşi, să le interzică să mai vină în unele dintre zilele lor libere în atelierul Colegiului Naţional de

Astăzi, la peste 80 de ani, hunedoreanul George Vlaic găseşte în albine şi mierea lor motivaţia pentru a trece senin peste neajunsurile vârstei

Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara. Avea nevoie de timp să-şi pună în ordine zecile de mii de piese pe care le-a adunat ca material didactic. Pe multe dintre ele le-a recuperat din gunoaie, la propriu. Şi, din ele, i-a învăţat pe elevi să construiască braţe robotice, perne pe aer, mini-rachete, table inteligente, telescoape cu telecomandă, ba le-a mai arătat şi cum să scoată aur din gunoaie „Elev fiind, mi-a plăcut foarte mult fizica şi vroiam să o fac în cel mai promiţător loc din România, acolo unde era şi reactorul nuclear şi unde, acum, se construieşte cel mai puternic laser din lume. Când va fi

gata va depăşi cu mult, de sute de ori, toată puterea tuturor centralelor electrice din lume! Îl construieşte Uniunea Europeană la noi în ţară şi... e un lucru frumos! Dacă acum aş fi, din nou, elev şi ar trebui să optez, probabil aş merge să studiez fizica tot la Măgurele. În 1975, Centrul Naţional de Fizică a fost foarte bine dotat cu echipament american; a fost o iniţiativă de partid, la nivel central. Dar când m-am dus eu, în 1980, deja majoritatea echipamentelor erau dezafectate, pentru că nimeni nu mai alocase bani pentru întreţinerea lor. De pildă, o masă cu pernă de aer, care pe vremea aia era o minunăţie, nu am putut-o folosi, pentru că nimeni nu mai era interesat de ea. Aşa am ajuns să lucrăm pe material didactic din anii ’40-’50! Pentru mine a fost o dezamăgire. Reactorul, care era un element de atracţie, l-am vizitat o singură dată, iar atunci a fost o simplă vizită protocolară, ca atunci când duci copiii în excursie, undeva. Reactorul era un obiectiv strategic, super-păzit, aşa că nu am fost lăsaţi să lucrăm acolo...”, îşi aminteşte profesorul. Mircea Nistor e cunoscut în Hunedoara drept profesorul care şi-a sprjinit elevii în realizarea de proiecte inovatoare, care i-au uimit până şi pe americanii de la Stanford. Dezamăgirea din studenţie nu i-a tăiat aripile entuziasmului, aşa că a ales să rămână la Hunedoara, deşi în vestul Europei sau peste Ocean ar fi putut avea o carieră extraordinară în cercetare... „De ce nu am fugit? Pentru că este o datorie de sânge să fac lucrurile să fie mai bune aici. Mi

se pare un gest laş ca, dacă aici nu este bine, să te duci într-un alt loc în care e mai bine, după ce nişte oameni au investit bani şi timp în tine, pentru ca tu să termini un liceu sau o facultate. Pe de altă parte, este de înţeles, din cauza constrângerilor şi a mizeriilor de la noi, însă pentru mine plecarea nu a fost o opţiune. Şi, văd că nici pentru băieţii mei. Şi ei spun că sunt şi aici suficiente lucruri interesante de făcut. Generaţia de astăzi are acces la microcontrolere, lasere... lucruri despre care noi nici nu ştiam că există(!), dar, din păcate, nu le exploatează cum ar trebui. Mereu le spun copiilor: mergeţi către ştiinţă! Aţi putea fi generaţia oamenilor care vor trăi veşnic! Graţie avansului ştiinţei, bebeluşii de astăzi ar putea să nu mai moară niciodată. Şi mai e ceva: întotdeauna trebuie să fim responsabili. Universul nu ţine minte răul, însă există legile cauză-efect. Dacă vei tăia toate pădurile şi vei distruge planeta, îţi vei face ţie rău. De asta, este bine să fim responsabili, să nu cumva să călcăm pe un alt suflet. E o chestiune de sensibilitate, de gentileţe... Pe de altă parte, adevărata poezie nu este doar împletirea unor cuvinte, ci o regăseşti în fizică, în matematică, în ştiinţe... Lumea, Universul micro şi macro, atât cât îl ştim şi-l intuim, în dedesubturile lui, e mai impresionant poetic decât îşi poate omul imagina! De fapt, lumea este deasupra a ceea ce-şi poate imagina un om! Iar asta, nu-i aşa, e cea mai pură poezie!” CMYK


10

COMUNITATE

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

VACANŢĂ ÎN ŢARA ZEILOR

Grecia, sau arta de a fi gazdă

“Lucruri minunate ţi se întâmplă în Grecia – lucruri minunat de bune, care nu ţi se mai pot întâmpla nicăieri pe pământ. (…) Aici lumina îţi pătrunde direct în suflet, deschide uşile şi ferestrele inimii, te despoaie şi te face vulnerabil, izolat într-un extaz metafizic, unde toate se revarsă cu claritate, fără a se lăsa cunoscute”. Îmi amintesc cuvintele scriitorului american Henry Miller de fiecare dată când, din mare, îmi ridic privirea către Olimp: “Grecia este ţinutul zeilor; poate că ei au murit, dar prezenţa lor se face simţită încă.” Laura Oană

Regiunea Pieria este tărâmul zeilor şi al muzelor şi se întinde din sudul Macedoniei centrale, la Munţii Olimpului, până în câmpie şi apoi la faimoasele plaje de pe ţărmuri. Aici, Grecia se respiră adânc şi se simte puternic cu toate simţurile care par cuprinse de frenezie în faţa exploziei de culoare, iar sunetului valurilor care se sparg în înfiorări albe se potriveşte de minune cu vocile melodioase ale grecilor, rupte parcă din antichitate. Totul e imaculat sau colorat, negrul pare interzis, iar glasurile şi privirile poartă doar bucuria raiului din jur.

Locul unde româna este limbă internaţională Riviera Olimpului este locul perfect pentru românul care vrea să evadeze cu bani puţini şi să uite de haosul iscat lângă Carpaţi. Să nu vă gândiţi că numai preţurile şi priveliştea vă fac şederea plăcută în străvechea Elada – grecii sunt minunaţi ca şi gazde. Atuurile pentru turişti sunt nenumărate: oamenii locurilor sunt pricepuţi în a te face să te simţi perfect, de la zâmbete, la florile care izbucnesc de peste tot, până la bucatele delicioase şi darul “din partea casei”. De cum treci graniţa, şiruri de leandri înfloriţi te conduc până la pensiune, în Paralia Katerini. Din loc în loc, răsar brazi de smarald, rodii înfloriţi şi palmieri ciufuliţi. Proprietara hotelului te întâmpină de parcă te-ar şti de-o viaţă şi îţi înmânează cheia şoptind: “Aveţi cireşe şi caise la rece! Bine aţi venit!” La Four Seasons, dacă îţi faci rezervarea din timp, un apartament cu două camere, baie şi bucătărie te costă 500 de euro pe săptămână. E curat, răcoros şi prietenos. În Paralia, sunt puzderie de români, ruşi, slovaci, polonezi, dar şi nemţi şi câţiva englezi. Peste tot găseşti meniuri în limba română, ba chiar cele mai multe taverne au şi câte un angajat român care îţi vorbeşte limba de acasă şi îţi dă detalii despre “dolmadakia yialanzi” (sărmăluţe în foi de viţă), saganaki(caşcaval pane), souvlaki (frigărui), fasolakia (tocăniţă de fasole verde), gyros sau bougatsa-plăcintă grecească. Angajaţi români găseşti şi în multe dintre magazine. Vin în luna mai, pleacă către casă în octombrie şi le rămân lunar vreo trei sute de euro, chiar mai

Stropi şi fericire

bine. Tarabele cu porumb fiert sau fript pe loc au şi ele anunţuri în română. Patiserii trimit pe plajă tăvi cu plăcinte şi oamenii strigă într-o română relativă: “Ia gogoaşa înfuriata, neamule!”

Raiul turiştilor Priveliştea de pe balcon este

că aprovizionarea se face rapid, cu scuterul sau motocicleta. Străzile răsună de acordurile greceşti ori nopţile de ţârâitul cicadelor. La sfârşit de săptămână, străzile se umplu de tineri şi de maşini cu muzica dată la maxim. În Piaţa Centrală din Paralia sunt deseori organizate manifestări în aer liber, iar noi prindem serile cu

Un masaj pe plajă costă de la 10 până la 40 de euro

relaxantă, eşti la două minute de mare şi la alte zece de nebunia din centrul staţiunii, una care doarme prea puţin, recunoscută pentru viaţa de noapte. Până şi magazinele cu suveniruri, haine sau blănuri somptuoase, supermarketurile, dar şi biserica se închid după miezul nopţii. În restaurante sau taverne, bucătarii şi ospătarii servesc prietenos până la ultimul client. Rare sunt cazurile în care produsele se epuizează, pentru

Dulciurile şi fructele sunt din partea casei

Festivalul internaţional de muzică şi dans “Music and sea” unde, alături de formaţii din Lituania, Polonia, Rusia, Ucraina, Slovacia, Bulgaria, sunt şi câteva ansambluri româneşti, îndelung aplaudate din public. Poliţiştii pe bicicletă, motocicletă sau din maşini patrulează mereu, gata oricând să îţi dea sfaturi sau să te conducă până la destinaţie. Salvamarii veghează ţărmul şi intervin rapid, precum în filme. În fiecare dimineaţă, grecul care adună sacii de gunoi cântă la volanul camionetei. Producătorii locali care vând roşii, lubeniţe sau cireşe în apropierea plajei se tocmesc cu clienţii şi lasă la preţ. Cu un euro îţi cumperi cele mai mari şi bune cireşe negre sau două kilograme de caise pufoase şi dulci. Roşiile au gust de grădină şi pepenii pârâie când îi despici. Pe ţărm, nu plăteşti şezlongul, doar consumaţia, iar cocteilurile de fructe şi cafeaua cu gheaţă şi frişcă sunt delicioase.

Răsfățul ca tradiție În Grecia, în Pieria, poţi să zaci pe

plajă şi să-ţi goleşti mintea, poţi înfrunta marea cu o barcă, poţi face excursii de o zi în Skiathos sau Meteora, puteţi vizita situl arheologic de la Dion, castrul veneţian de la Platamonas sau puteţi urca în Olimp, cel mai înalt munte al Greciei. În vârful Mytikas, la 2918 metri, grecii antici au rânduit sălaşul celor 12 zei, iar crestele sale cu zăpadă sunt vizibile de pe ţărm doar la orele răsăritului. Pentru că face parte dintr-un parc naţional, există reguli stricte de vizitare, iar refugiile sunt excelent aprovizionate cu ajutorul asinilor. În 1981, UNESCO a proclamat Olimpul “sistem ecologic protejat al biosferei mondiale”. Mulţi turişti aleg satul tradiţional Paleos Panteleimon, declarat zonă protejată încă din 1978. Localitatea, care te răsfaţă cu arhitectura tradiţională restaurată, este “agăţată” pe pantele Olimpului de Jos, cu o vedere unică

către litoralul Pieriei de sud. Piaţa centrală este dominată de impresionanţi platani seculari, biserica “Aghios Panteleimonas” şi taverne unde se mănâncă excelent. Casele construite exclusiv din piatră, lemn şi fier forjat, cu dantelă croşetată la ferestre şi uliţe pavate, găzduiesc magazine cu produse tradiţionale sau obiecte artizanale care îţi golesc buzunarele. Un borcan de dulceaţă făcută în casă, de smochine, cireşe sau lotus costă şase euro. Chiar la intrare te întâmpină un magazin care arată şi miroase delicios. Eleni Kartsioti îşi face singură săpunurile şi uleiurile esenţiale din plante aromatice sau medicinale şi buchete grele sunt animate de grinda masivă din lemn. “Ştiţi planta asta? Am câteva grămezi adunate pentru a le trimite în România. Voi nu aveţi asta în ţară?”, întreabă femeia şi arată firele de sunătoare. Când deschizi o sticluţă ivorie, un întreg câmp de levănţică îşi deschide aromele pentru cinci euro. Eleni are săpunuri în forma tradiţională, dar şi unele care atrag imediat atenţia: au formă de prăjituri sau ambalaj fantezist. Alături de “Beauty Cooking”, un bijutier îşi migăleşte piesele din argint. La câţiva paşi mai încolo, dai parcă peste un magazin al bătrânului meşter Geppetto, cu o mulţime de păpuşele din lemn cu sfori. Cât roteşti ochii, nu e loc de plastic şi îţi vine să aplauzi. Nu înţelegi în ruptul capului de ce la greci se poate, în timp ce, în România, meşteşugurile sunt încurajate să dispară. Grecia te face să te pierzi în timp, să-ţi regăseşti sufletul şi libertatea. Americanul Henry Miller a scris-o cel mai bine: “În Grecia, simţi dorinţa să te scalzi în cer. Vrei să-ţi dai jos hainele, să alergi şi să faci o săritură direct în cer. Vrei să pluteşti în aer ca un înger şi să te întinzi în iarbă şi să te bucuri de transa cataleptică. Piatră şi cer se unesc aici. Sunt zorii nesfârşiţi ai trezirii omului.”

Uliţa satului Paleos Panteleimon

C.I.I. Moldovan Ana-Maria, lichidator judiciar al SC TOTAL MANES SRL, vinde stoc de mărfuri compus din mărfuri alimentare și nealimentare la preţul total de 34.830 lei, exclusiv T.V.A. Vânzarea se realizează prin negociere directă. Ofertele pot fi formulate şi depuse la sediul lichidatorului din Deva, str. M. Eminescu, nr. 1, ap. 2, jud. Hunedoara sau pot fi transmise pe fax la nr. 0372.009377, până la data de 07.07.2017, ora 10.00. Orice informaţii sunt la dispoziţia eventualilor cumpărători la tel. 0726.770.880. CMYK


SHOWROOM ECONOMIC

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

Doriţi locuinţe fără pierderi energetice? BERD vă poate finanţa

11

Săptămâna economică BUGET PE MINUS. Bugetul general consolidat a încheiat primele cinci luni ale acestui an cu un deficit de 2,17 miliarde lei, reprezentând 0,27% din PIB, în creştere de aproape trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor a depăşit avansul încasărilor, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Principala cauză a deficitului a fost creşterea puternică a cheltuielilor în luna mai, care a dezechilibrat bugetul şi a produs un deficit lunar record, de 3,5 miliarde lei. STAGNARE. Până la jumătatea acestui an, piaţa terenurilor agricole nu a fost la fel de activă ca anul trecut, când cea mai mare tranzacţie, efectuată spre finele anului, a depăşit 260 de hectare. Cel mai mare lot de teren achiziţionat a fost de numai 100 de hectare şi a costat în jur de 500.000 de euro. Niciun cumpărător nu este cetăţean străin.

DEBITORI. Pe 23 iunie a intrat în

Banca Europeană pentru Recontrucţie şi Dezvoltare (BERD) a lansat marţi programul de finanţare ”Green Economy Financing Facility”, în valoare de 100 milioane euro, care urmează să finanţeze creşterea economiilor de energie şi reducerea costurilor cu utilităţile la locuinţele din România, prin îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale. ”Programul este destinat să ajute sectorul rezidenţial din România, prin finanţarea investiţiilor în eficienţă enegetică, energie regenerabilă şi soluţii de economisire a apei. Este pentru prima dată când BERD finanţează investiţii de eficienţă energetică în sectorul rezidenţial din România”, a precizat banca.

Creditele vor putea fi accesate prin intermediul băncilor româneşti partenere în program. ”Marea majoritate a fondului locativ din România a fost construit între anii 1960 şi 1990, având un nivel scăzut al izolaţiei termice. În timp ce nevoia de a creşte eficienţa energetică este în mod imperios necesară, accesul la finanţare pentru astfel de investiţii rămâne limitată”, a declarat directorul regional pentru România şi Bulgaria al BERD, Matteo Patrone. Acesta se aşteaptă ca băncile din România să dezvolte produse destinate economiei şi investiţiilor verzi. Beneficiarii acestor finanţări pot fi persoane fizice, asociaţii de proprietari sau companii furnizoare de produse şi servicii verzi.

Banca Transilvania este prima bancă din România care s-a alăturat programului şi care a contractat un împrumut de 40 milioane euro pentru investiţii în eficienţă energetică a locuinţelor. Fondul pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare al Taiwanului (Taiwan ICDF) a contribuit cu 12 milioane dolari la acest program de finanţare. BERD a facilitate până în prezent împrumuturi de aproximativ 4 miliarde de euro prin programe similare de finanţare a investiţiilor verzi în 24 de ţări. ”Green Economy Finajcing Facility” face parte din programul Green Economy Transition al BERD, prin care banca intenţionează, până în 2020, să utilizeze 40% din investiţiile

„INSOLVENT CONSULT SPRL, lichidator judiciar al SC BLUTECH VISION SRL, vinde prin negociere directă următoarele bunuri mobile: Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Denumire Generator aer cald Betonieră Motofierăstrău Husqvarna Pikamar Wurth Maşină raşchetat parchet plus 800 Maşină de găurit hilti dd100 Hilti pir 25 nivelo laser Şlefuitor tavan planex LHX 225 Aspirator industrial CTL 36E AC planex Centrală Ciocan retopercutor Curator cu presiune hd 5/15c Ciocan perforator mh 10 se Generator curent Laptop Asus

nr buc 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

Val. unitară lei 784,00 1.645,00 686,00 1.449,00 2.737,00 1.827,00 2.191,00 1.421,00 952,00 3.752,00 1.092,00 973,00 1.120,00 1.428,00 763,00 22.820

Preţurile menţionate nu conţin TVA. Ofertele pot fi formulate şi depuse la sediul lichidatorului din Deva, str. M. Eminescu, nr. 11, ap. 2 sau pot fi transmise pe fax la nr. 0254-226006, până la data de 07.07.2017. Orice informaţii sunt la dispoziţia eventualilor cumpărători la tel 0254-226006 sau 0722-344744.

sale anuale pentru finanţările destinate reducerii impactului schimbărilor climatice, în comparaţie cu o medie de circa 25% din investiţiile anuale în ultimii cinci ani. (Sursa: news.ro)

vigoare legea nr 143/2017, care modifică legea locuinţei. Noul act normativ stipulează că persoanele care sunt evacuate din casele lor, pentru că nu-şi mai pot plăti ratele la credit, ar putea rămâne în ele şi vor plăti chirie la stat, mai precis, o chirie de maximum 10% din venituri.

Cifra săptămânii 10 LA SUTĂ Consumatorii casnici vor plăti, de la 1 iulie, cu aproape 10 la sută mai mult la energia electrică. Majorarea preţului vine ca urmare a unei decizii luate joi de Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prin care componenta reglementată din preţul energiei electrice va scădea de la 10 % la 5,16 la sută, iar cea de piaţă liberă creşte de la 90% la 98,53 la sută. S.C. RECOM SID S.A., cu sediul în Hunedoara, Piaţa Iancu de Hunedoara, nr. 1, angajează: - VOPSITORI cu experienţă în vopsirea pieselor şi utilajelor industriale, - MAŞINIŞTI POD RULANT cu experienţă. Oferim un salariu atractiv, la care se adaugă tichete de masă, prime şi diverse bonusuri, în diferite ocazii. Pentru navetişti se decontează integral transportul. Înscrierile la interviurile de angajare se pot face prin depunerea de CV-uri la sediul societăţii, aflat la Poarta zgurii a combinatului, sau prin e-mail, la adresa office@recomsid.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0254207022, 0722296362, 0354407501.


12

RÂSU’ LUMII

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

”Eheii, dragii mei, când eram eu tânăr, viaţa era mult mai simplă, chiar şi-n politică: intrai cu un şmen, continuai cu altul şi după-aia totul era de faţadă. Acuma… acuma m-aţi lăsat fără navă, fără partid. Nu ştiu ce să mai inventez!”

”Ba e aici sfârşitu’. Are chipiu şi sabie. Of, ce mă strâng solzii ăştia, da’ mai rezist şi eu câteva săptămâni.” ”Hai, şefu, că sfârşitu’ nu-i aici.”

T Liniştea dinaintea furtunii – preşedintele Băsescu, înconjurat de epave, refugiat pe o biată barcă pescărească, se bucură de ultimele momente cu ape calme şi se lasă învăluit de nostalgie.

”Liviule, sper c-ai numărat bine. Dă ce ai de dat la Teleorman şi restul merge la Moldova. Ai înţeles?!”

”Băi, Mircică, băi… lasă prostiile cu loviturile tale de gladiator. Tu nu vezi că noi ne spetim aici şi ăia ne luară pâinea de la cantinele mele sociale, s-o dea ei la populaţie?”

T Strategie socialistă de recâştigare a încrederii electoratului: unii cu circul, alţii cu pâinea. “Râdeţi cu noi sau de noi, dar nu uitaţi să râdeţi!”

Materialele din această pagină au caracter de pamflet şi trebuie tratate ca atare. Imaginile marcate cu

T

reprezintă trucaje.

CMYK


SPECIAL

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

13

Mahalaua globală Din nefericire, astăzi, social media topeşte rapid urmele de straturi puse de cea mai firavă educaţie, scoţând la iveală, dezinvolt, barbaria, în numele democratizării şi a dreptului neîngrădit la păreri. Florin Cîntic

În toamna anului 1991, la Paris, am atins pentru prima oară un computer. Era MacIntosh-ul din biroul Catherinei Durandin, îndrumătoarea mea de master, care-mi lăsase spre utilizare acel spaţiu în weekend. Cu ceva vreme înainte, Maria Brătianu împreună cu Neagu Djuvara ne aduseseră, la Institutul de Istorie condus de Al. Zub, un transport de procesoare de text, un fel de maşini de scris mai sofisticate, cu monitor, cu care puteai scrie texte pe care să le corectezi pe ecran înainte de a le tipări. Verdele fluorescent pe fundal negru al acelor maşinării a însemnat pentru mine botezul lumii noi. În 2004, în biroul meu de la New York University, unde mă invitase Tony Judt, am trăit un şoc cultural: am început să dialoghez în scris, peste ocean, cu copiii mei prin Yahoo-Messenger, jucărie inventată de curând, dar pe care eu nu o folosisem (şocul cultural nu a venit de la tehnologie, ci de la faptul că fiica şi fiul meu, liceeni fiind atunci, adoptaseră deja limbajul trunchiat al timpului lor, scriind cu simboluri şi cu prescurtări şi ilustrând sentimentele şi ideile cu emoticoane, în timp ce eu, tataie depăşit, mă chinuiam să articulez fraze coerente şi corecte gramatical). În 2006, la Chicago, comunicarea gratis prin Skype şi identificarea casei din Hyde Park prin Google Map erau facilităţi cu care i-am dat gata pe universitarii chicagoani pensionari, şi ei mari fani de tehnologie, în casa cărora locuiam. Practic, în două decenii, s-a schimbat profund paradigma comunicării cu care eram obişnuiţi de cel puţin un secol. Ritualul complex al scrisorii, cu politeţea formulării, cu arhitectura sa retorică (de regulă, rafinată după o ciornă prealabilă), cu condiţionarea temporală care făcea aşteptarea

înfrigurată şi ascuţea percepţia, colorând-o psihologic, într-un cuvânt întreaga civilizaţie epistolară care ne marcase comunicarea modernă începea să se topească în masa amorfă, indistinctă, simplistă şi meschină a emailului. O lume întreagă, în care scrisul, politeţea, cultura, expresivitatea şi educaţia făceau diferenţa, se prăbuşea. Dacă ar fi să reiau un exemplu folosit la un moment dat de Constantin Noica, cu rafinamentul său pedagogic şi hermeneutic adulmecat de la Nae Ionescu, aş spune că lumea noastră a trecut de la cuminecare (învăţătură plină de sens, cu vibraţie spirituală, descoperită prin efort intelectual şi aperceptiv) la comunicare goală (bombardament de informaţii plate, adevărate şi false, pe care le preluăm mecanic, fără efort intelectual, critic, şi care ne creează automatisme de gândire şi comportament). Lumea Google reprezintă, neîndoielnic, un uriaş izvor de informaţii amalgamate, un instrument de cunoaştere la un click distanţă, cu un formidabil impact asupra creierului nostru. De aceea, Internetul e o descoperire uluitoare, fără de care ne-ar fi greu să ne mai imaginăm viaţa zilnică. Însă nu numai cunoaştere ne-a adus această incredibilă unealtă, ci şi o soluţie de a ne depăşi singurătatea şi alienarea inevitabilă pe care ne-o provoacă o lume dominată de meschinăria protestantă, cea care cultivă hărnicia stearpă şi inoculează asumarea sclaviei drept valoare morală, o lume în care goana după profit şi excesele individualiste sunt valorizate subiectiv ca fiind un semn al reuşitei, mai presus de tulburările sufleteşti sau de interogaţiile culturale. Această soluţie, apărută aşa cum globulele albe se chircesc în jurul toxinei încercând să o dizolve, poartă numele de social media şi reprezintă tot setul de lumi virtuale în care oamenii

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

hăituiţi din lumea reală se pot retrage şi fantaza în voie, simulând comunicarea, violenţa sau sexul.

unele dintre ele chiar cu potenţial de război informatic şi de subminare a statului de drept.

Democratizarea comunicării nu a însemnat, totuşi, un pas înainte. Astăzi, dacă scrutăm tabloul terifiant al şobolănelii fetide care acompaniază, în subsolurile netului, „dreptul neîngrădit la comunicare”, ar trebui, poate, să medităm la parabola ucenicului vrăjitor din Faust (nu o mai explic, e prezentată clişeistic, deci pe înţelesul „millenialilor”, pe net).

De ce s-a ajuns aici? Pentru că există, în construcţia interioară a fiecăruia dintre noi, etaje obţinute ca urmare a celor „şapte ani de-acasă”, a educaţiei din şcoală, a lustrului dobândit prin frecventarea lumii civilizate, a şlefuirii datorate culturii umaniste, precum şi a ipocriziei formatoare pe care o cultivă aristocraţia (fie ea strict de sânge, fie, mai nou, de suşă economică) care, strat după strat, acoperă animalitatea latentă, barbaria naturală a hominidului. Căci, o ştim deja, şi un fiu de rege sau de geniu matematic lăsat de mic în lumea lupilor nu va putea evolua mai sus de orizontul carnasier şi de hăulit la lună.

Efectele secundare, daunele colaterale pe care Internetul le-a creat nu sunt deloc mici şi vor avea, neîndoielnic, efecte grave şi de durată. Primul şi cel mai toxic dintre ele este, de departe, pandemia urii şi a mitocăniei extinse tumoral prin toate instrumentele de comunicare din acest mediu: de la comentariile care însoţesc orice formă de exprimare a opiniei personale, până la campaniile de trollare şi mistificare a adevărului, de linşaj public sau de manipulare,

Din nefericire, astăzi, social media topeşte rapid urmele de straturi puse de cea mai firavă educaţie, scoţând la iveală, dezinvolt, barbaria, în numele democratizării şi a dreptului neîngrădit la păreri.

Politica libertin-iresponsabilă de a lăsa desfrânate în spaţiul public cele mai josnice porniri de animalitate ne-a adus aici. O hărmălaie generalizată, în care precupeţe isterice, cu bale la gură, te spurcă spasmodic, de pe ecranul haznalei corupţilor, de pe Facebook, de pe blog, dar mai ales prin comentarii injurioase şi inadecvate (lăsate la liber, iresponsabil, de administratori pentru iluzorii creşteri de rating), care mânjesc ideea însăşi de comunicare, acoperă în crescendo vocea raţiunii şi a bunului simţ. Ne-am trezit, pe nesimţite, sub tirania nesimţiţilor. Suntem în plin război al mârlăniei vezicante, al barbariei verbale, al animalităţii comportamentale, în care rataţi resentimentari îşi rezolvă complexele prin imprecaţii murdare, de multe ori răspândite maladiv pe toate fronturile prin copypaste. Ce-i de făcut? Nu ştiu, eu încerc, vorba lui Dan Petrescu (dizidentul ieşean, nu fotbalistul!), necitirea avizată! (Preluare www.replicahd.ro)

Primele computere afişau textul cu culoarea verde pe un fundal negru CMYK


14

MOZAIC

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

ANTRAXUL Dr. Radu CAROLLINA

Zilele trecute am auzit la TV un anunț despre o boală care părea uitată, și anume Antraxul. Așa că m-am gândit să scriu un articol despre această afecțiune care, iată, dă de furcă atât pacienților, dar și medicilor, pentru că, în afară de medicii infecționiști, puțini sunt cei care ştiu cum se manifestă. Antraxul este, în primul rând, o boală a mamiferelor ierbivore, dată de o bacterieBacillus anthracis-bacil gram pozitiv, aerob, sporogen. În general, omul contractează boala în urma manipulării cărnii sau a pieilor, lânii, oaselor contaminate. De obicei, animalele contractează antraxul prin ingestia sporilor existenți în solul contaminat. Antraxul este foarte răspândit în Africa și Asia și rar în Europa, America, Australia. Combaterea acestei zoonoze depinde de un sistem adecvat de creștere a animalelor. În zonele endemice, cel mai sigur mod este cel de vaccinare a animalelor. Distrugerea carcaselor contaminate prin tratament termic (incinerare) reprezintă o componentă importantă a combaterii eficiente. Infecția la om începe prin intrarea sporilor în organism fie pe cale cutanată, fie pe cale aerogenă, fie prin ingestia cărnii contaminate. În infecția locală cutanată, multiplicarea toxinei determină la poarta de intrare o manifestare cutanată care are un aspect specific - o crustă (coajă) de culoare negricioasă, pe un fond eritematos (roșu) - edem extins. În boala sistemică, bacilii se multiplică în splină și, în ganglionii limfatici, în absența simptomelor sau cu simptome atenuate, până în momentul în care nivelul toxemiei atinge nivele maxime. Atunci apar simptome puternice - febră înaltă, stare generală profund

alterată, obnubilare (dezorientare), șoc infecțios și comă. Toxinele eliberate de bacili reprezintă principala cauză a decesului, prin afectarea sistemică a întregului organism. Gazde - Antraxul este o boală a ierbivorelor, puține mamifere sau păsări sunt rezistente la antrax. Omul este o gazdă accidentală și este puțin rezistent la infecție, contractând boala direct sau indirect de la ierbivorele contaminate. Manifestări clinice și diagnostice la animale Moartea subită a ierbivorelor, survenită fără simptome prodromale sau după o scurtă perioadă de febră și obnubilare, ar trebui să conducă la suspiciunea de antrax. Foarte sugestiv este lichidul sanguinolent care se scurge din nas, gură sau anusul animalului mort. La porci și carnivore edemul (inflamația) local de la nivelul gâtului este foarte sugestiv. Dacă se suspectează antraxul, cadavrul nu trebuie deschis. Se evită astfel contaminarea mediului cu spori aflați în lichidele din organism. Manifestări clinice și diagnostice la om Antraxul poate să îmbrace 3 forme clinice, în funcție de poarta de intrare a sporilor. Dintre cele 3 forme - cutanată, pulmonară și intestinală, cea cutanată este cea mai frecventă. Antraxul cutanat - intrarea în tegument are loc printr-o leziune a pielii. După 3-5 zile (medie 2-12 zile), apare o mică veziculă la locul inoculării. În următoarele zile, centrul veziculei ulcerează, transformându-se într-o crustă uscată, aderentă și neagră, înconjurată de un inel de vezicule. Aceasta este escara tipică antraxului. Durerea și puroiul se dezvoltă doar dacă apare o

Radu Carollina - Endocrinologie Boli infecţioase Grosu Alin - Cardiologie Clinician Cluj-Napoca

suprainfecție secundară. Leziunile variază ca dimensiune, de la 2 la mai mulţi centimetri, și sunt însoțite de un edem important local, care se extinde la distanță. Edemul, consecutiv leziunilor de pe față sau gât, poate să pună în pericol viața pacientului. În cazurile necomplicate, escara se resoarbe la aprox.10 zile de la apariția veziculei inițiale. Vindecarea poate dura 2-6 săptămâni, indiferent de tratament și, de obicei, lasă urme ușoare. Infecția poate disemina de la nivelul pielii în organism, determinând o septicemie severă. Înainte de apariția vaccinării, antraxul a provocat numeroase decese. În prezent, se estimează că, din cazurile netratate, mai puțin de 20% ar putea fi fatale. Diagnosticul antraxului se face prin frotiuri cu colorații specifice şi din culturi obținute din lichidul veziculelor din jurul escarei. Pentru diagnostic diferențial trebuie luate în considerare furunculoza, ectima, sancrul sifilitic primar, erizipelul, pesta și morva. În formele pulmonare de antrax (apărute ca urmare a inhalării sporilor) și intestinale (prin ingestia cărnii contaminate), boala începe insidios, cu simptome de febră ușoară, indispoziție și gastroenterocolită, care durează între o zi și câteva zile. După un interval liber, boala debutează zgomotos, cu simptome severe, frisoane, febră înaltă, stare de șoc, colaps și moarte în câteva ore. Nu există simptome specifice, doar argumente de tip epidemiologic, sugestive (mediul rural, contact cu animale moarte, fără o cauză bine definită, leziunea cutanată – de multe ori trecută cu vederea). O complicație rară a antraxului este meningita hemoragică (lichid sanguinolent), foarte severă. Reinfectarea la același individ care a contractat boala este rară, dar

În fiecare zi de luni şi marţi, orele 15:00: - Consultaţii boli endocrine şi infecţioase; - Ecografie de tiroidă; - Ecografie de sân şi abdomen. În data de 09.07.2017 şi 23.07.2017, începând cu ora 09:00: - Consultaţii cardiologie şi ecografie de cord; - Monitorizare EKG şi tensiune cu holtere şi interpretare. În data de 09.07.2017 şi 23.07.2017, începând cu ora 09:00: - Consultaţii de neurologie pentru adulţi.

Grosu Laura - Neurologie Clinician Cluj-Napoca Toma Horia - Gastroenterologie

În fiecare zi de miercuri, începând cu orele 17:00: - Consultaţii gastroenterologie şi ecografie abdominală.

Gheorghe Liliana - Medicină internă

În fiecare vineri, începând cu orele 17:00: - Consultaţii medicină internă, ecografie abdomen şi mic bazin.

Stoenescu Flaviu - Cardiologie Medicină internă

În 15.07.2017 şi 29.07.2017, începând cu orele 9:00: - Consultaţii cardiologie şi ecografie de cord; - Ecografie generală; - Consultaţii medicină internă.

email raducarollina@yahoo.com

0751214551 / 0725534518

nu surprinzătoare. Antraxul uman este frecvent diferențiat în antrax nonindustrial și antrax industrial, în funcție de modul de contractare a bolii, direct de la animale sau indirect, prin manipulare și prelucrarea produselor animale contaminte. Antraxul non-industrial afectează, de obicei, oamenii care lucrează cu animale sau carcase animale, aşa cum sunt fermierii, muncitorii din abatoare măcelării și personalul veterinar și este aproape întotdeauna cutanat. Dacă apare forma intestinală, aceasta se întâmplă la cei care jupoaie sau consumă carne de animal contaminat. Antraxul industrial, apărut în urma manipulării și prelucrării părului, lânii, pielii, oaselor sau altor produse animale contaminate, este de obicei cutanat, deși sunt și forme clinice de antrax pulmonar în urma inhalării sporilor. Transmiterea de la om la om este extrem de rară. Omul contractează antraxul, în mod direct sau indirect, de la animale. Regiunile cutanate sunt cele mai expuse. Muncitorii care transportă piei sau carcase pe umeri sunt susceptibili la infecție în zona posterioară a gâtului, mânuitorii altor materiale sau produse animale tind să fie contaminați la mâini, brațe sau încheieturi. Omul pare destul de rezistent la infecție. S-au descoperit purtători nazali și faringieni la muncitori nevaccinați, sănătoşi. Ca și în cazul antraxului cutanat, riscul antraxului prin inhalare poate fi redus printr-o igienă industrială adecvată, haine de protecție, măști, vaccinare specifică periodică. Tratament - se face doar în spital. Cele mai bune produse antimicrobiene sunt penicilina și derivații ei, apoi tetraciclina, cloramfenicol, gentamicina, eritromicina, fluorochinolone. Vaccinarea în cazul confirmării diagnosticului este, de asemenea, necesară și eficientă. De asemenea, contacții apropiați trebuie monitorizați și tratați dupa caz. Formele digestive și pulmonare sunt mai greu de diagnosticat la timp. Prevenire și combatere Combaterea antraxului, atât la oameni cât și la animale, constă în intreruperea ciclului infecției. Eliminarea bine supravegheată a carcaselor în cazurile de antrax întâlnite la oi, vaci, cai sau porci, ca și a materialelor contaminate de carcase, urmate de dezinfecția incintelor afectate și vaccinarea imediată a celorlalți indivizi din efectivul de animale asigură limitarea infecției și combaterea bolii. Vaccinarea a făcut posibil ca, odată cu aplicarea acesteia, antraxul să devină dintr-un flagel mondial o problemă relativ minoră în majoritatea zonelor lumii.

HOROSCOP

SĂPTĂMÂNAL

BERBEC (21.03-20.04) Zeiţa Fortuna îţi va fi favorabilă săptămâna aceasta. Este o perioadă favorabilă finalizării o dată pentru totdeauna a afacerilor amânate şi a planurilor care păreau irealizabile. Vei fi mulţumit de rezultatele muncii tale. Este posibil să primeşti un ajutor de la prieteni.

TAUR (21.04-20.05) Săptămâna aceasta te vei simţi plin de optimism. Dacă visezi la realizarea unei cariere, este timpul să demarezi din plin o activitate care să fie remarcată şi apreciată. Este foarte bine pentru tine să iei parte la dezvoltarea unui nou proiect. Cercul cunoştinţelor se va extinde.

GEMENI (21.05-21.06) Vei beneficia de o multitudine de oportunităţi, aşa că încearcă să ajungi pe creasta valurilor şi să te menţii acolo pentru că succesul îţi este asigurat. Discuţiile cu colegii de muncă vor fi productive şi îţi vor permite să înveţi o mulţime de lucruri noi.

RAC (22.06-22.07) Norocul are grijă de tine. Eşti plin de idei. Unele dintre ele vor fi pur şi simplu nebuneşti, dar aceste circumstanţe te vor deruta complet. Tot ceea ce vei face îţi va ieşi bine. Ajutorul dat de ceilalţi, ajutor pe care nu-l aştepţi, poate sosi săptămâna aceasta.

LEU (23.07-22.08) Este o săptămână care se remarcă mai mult pe plan emoţional. Este posibil chiar să apară dorinţa de autoanaliză şi, mai ales, să faci bilanţul. Dacă vacanţa ta nu a început încă, încearcă să o laşi “mai moale” cu munca şi să te concentrezi pe ceea ce este mai important pentru momentul de faţă.

FECIOARĂ (23.08-22.09) Felul tău dinamic este cheia succeselor pe care le ai. Săptămâna asta este ideală pentru rezolvarea problemelor indiferent de natura lor, făuririi de noi planuri pentru viitorul apropiat. Realizările din planul profesional vor fi apreciate. Este foarte probabil progresul pe scara ierarhică.

BALANŢĂ (23.09-22.10) Emoţiile săptămânii acesteia îţi vor permite să uiţi senzaţia de viaţă monotonă. Potenţialul creativ te va ajuta să foloseşti timpul pentru a crea un proiect original şi să rezolvi problemele apărute. Îţi vor veni idei grozave care îţi pot schimba viaţa.

SCORPION (23.10-21.11) Afacerile tale şi activităţile creatoare care se dezvoltă îţi pot aduce oportunităţi de promovare în multe domenii. Sfaturile colegilor, în care ai încredere, te vor ajuta să înţelegi şi să rezolvi confuziile create de problemele interne. Gândeşte-te bine la fiecare pas şi la fiecare acţiune pe care o întreprinzi.

SĂGETĂTOR (22.11-20.12) Este o săptămână în care îţi vor fi necesare calităţi cum ar fi concentrarea şi talentul pentru a-ţi servi propriile interese. Cu înţelepciune şi tact vei evita noi conflicte şi intrigi, mai ales pe ultimele, care, în ce te priveşte, vor eşua. Nu te încărca cu gânduri negative.

CAPRICORN (21.12-19.01) Armonia din interior se poate datora unei situaţii mai mult decât convenabilă. Dorinţa de a progresa pe plan profesional va fi încununată de succes, afacerile vor cunoaşte un drum ascendent. Nu uita să dai o mână de ajutor, dacă ţi se cere, dar nu te încărca cu prea multe, forţele tale nu sunt nelimitate.

VĂRSĂTOR (20.01-18.02) Este necesar să arăţi ce poţi pe plan profesional. Demonstrează-le colegilor de ce eşti în stare. Prin aceste activităţi vei crea bazele perfecte pentru o viitoare promovare. Dar nu-ţi dedica tot timpul şi toate forţele serviciului în detrimentul vieţii personale.

PEŞTI (19.02-20.03) Cei din jur vor fi surprinşi şi, în acelaşi timp, mulţumiţi de eficienţa şi activităţile tale creatoare. Vei avea destule forţe şi mai ales succes în tot ceea ce vei face. Planurile pot fi îndeplinite în mai multe moduri, convenabile pentru tine. Numai nu pierde timpul în zadar, ai atâtea de făcut…

CMYK


RECOMANDĂRI Trumbo

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

DUMINICĂ, 2 IULIE 2017 ORA 20:00

Tinereţe

VINERI, 30 IUNIE 2017 ORA 21:25

dramă, coprod., 2015 biografic, SUA, 2015

Cu: Michael Caine, Harvey Keitel

Cu: Bryan Cranston, Diane Lane

Fred Ballinger, dirijor şi compozitor pensionat, se află în vacanţă în Alpi, cu fiica sa, Lena, şi cu cel mai bun prieten, Mick. În timp ce Mick se străduieşte să termine scenariul unui film, Fred vrea să profite la maximum de noul său statut de pensionar.

Dalton Trumbo, unul dintre cei mai importanţi scenarişti de la Hollywood, cade victimă “vânătorii de vrăjitoare” din SUA, atunci când autorităţile îl suspectează că ar aparţine Partidului Comunist. El refuză să răspundă la întrebarea dacă este simpatizant comunist, în faţa Congresului american.

Terminatorul 3: Supremaţia roboţilor

VINERI, 30 IUNIE 2017 ORA 20:30

SF, coprod., 2003

Cu: Shia LaBeouf, Megan Fox

Două rase de roboţi, Autoboţii şi Decepticonii, se luptă pentru Allspark, un talisman care conferă putere celui care îl deţine. Autoboţii duc talismanul pe Pământ, mutând războiul cu Decepticonii aici.

La zece ani după ce John Connor a ajutat la împiedicarea Zilei Judecăţii, din umbra viitorului, apare T-X, un cyborg ucigaş, care a fost trimis înapoi în timp pentru a termina ceea ce începuse predecesorul ei, T-1000.

SÂMBĂTĂ, 1 IULIE 2017 ORA 20:00

Inimă neînfricată

dramă, Marea Britanie, 2015

istoric, SUA, 1995

Cu: Maggie Smith, Alex Jennings

Cu: Mel Gibson, James Robinson

Mary Sheperd, o femeie cu orgini incerte, şi-a parcat “temporar” dubiţa pe aleea scriitorului Alan Bennett. Apoi, uită să plece de acolo timp de 15 ani.

DUMINICĂ, 2 IULIE 2017 ORA 23:15

SF, SUA, 2007

Cu: Kristanna Loken, Arnold Schwarzenegger

Doamna din furgonetă

Transfomers: Războiul lor în lumea noastră

În Scoţia secolului al XIII-lea, William Wallace se află în fruntea rebelilor scoţieni, în războiul împotriva englezilor. Filmul a fost recompensat cu cinci premii Oscar, inclusiv pentru regie şi cel mai bun film.

SÂMBĂTĂ, 1 IULIE 2017 ORA 22:30

15


16

PUBLICITATE

REPLICA Săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2017

Hunedoara, Str. Piaţa Iancu de Hunedoara, Nr.1 Telefon/Fax: 0254 - 207.022 Secretariat: 0722 - 296.362 Birou comercial: Telefon/Fax: 0254 - 746.886 E-mail: office@recomsid.ro Web: www.recomsid.ro

S.C. RECOM SID S.A., parte din Grupul Micro Mega HD S.A., vă stă la dispoziţie cu următoarele lucrări şi servicii: execuţia şi montarea construcţiilor metalice şi a părţilor componente pentru construcţii civile şi industriale; l fabricarea de containere şi recipiente metalice; l fabricarea de părţi componente pentru utilaje de ridicat şi manipulat; l fabricarea utilajelor pentru metalurgie şi construcţii; l montarea utilajelor şi echipamentelor industriale; l repararea şi întreţinerea mecanică şi electrică a utilajelor; l lucrări de instalaţii electrice. l

l

VINDEM PLANTE CULTIVATE ÎN SERELE PROPRII l REALIZĂM DECORURI ȘI ARANJAMENTE STRADALE l AMENAJĂM GRĂDINI

Vă aşteptăm la serele noastre din Hunedoara, Str. Hăşdat, la intersecţia cu drumul spre Silvaş. Program: luni-vineri: 7.00-15.00

CMYK


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.