Antologia "Cuplul, in cautarea paradisului pierdut" 2016 by Ana Lucretia Nedelcu

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Antologie Literară 2016

Cuplul, în căutarea paradisului pierdut

Editura Karta-Graphic Ploieşti

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Antologie Literară 2016

Cuplul, în căutarea paradisului pierdut Coordonatori: Ana-Lucreţia Nedelcu Ema Petrescu

Editura Karta-Graphic Ploieşti 3

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Cuplul, în căutarea paradisului pierdut / coord.: Ema Petrescu, Ana Lucreţia Nedelcu. – Ploieşti : Karta-Graphic, 2016 ISBN 978-606-693-055-0 I. Petrescu, Ema (coord.) II. Nedelcu, Ana Lucreţia (coord.) 821.135.1-1(082) 821.135.1-32(082)

Coperta I: Pictură Alin George Petrescu Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin editurii.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Prefaţǎ

În ultimii 20 de ani, cuplul şi familia par să-şi piardă din importanţă din cauza schimbărilor de mentalitate şi în goana acerbǎ după satisfacerea intereselor materiale. Tinerii sunt preocupaţi mai degrabă de carieră, iar unii dintre ei nu mai cred în sentimente, fiind centraţi doar pe exprimarea sexualităţii lor, ceea ce se numeşte în ziua de astăzi ,,sex fără sentimente” şi de aici se nasc adevărate drame când, unul dintre parteneri doreşte ceva, iar celălalt altceva... Şi totuşi, atât fericirea cât şi nefericirea în viaţă se scriu în relaţii, omul fiind o fiinţă socială şi fiind de asemenea înzestrat cu emoţii. Antologia Cuplul, în căutarea paradisului pierdut este o mărturie în acest sens. Sufletul omului, indiferent de vârstă, sex, profesie sau condiţie socială, vibrează şi caută iubirea, sentimentul care înalţă omul, îi ridică conştiinţa, îl face să devină mai bun, mai permisiv cu semenii săi. Nu există o şcoală în care să se înveţe fericirea în relaţii, dar există literatură care pune în lumină trăirile sufleteşti care apar în mod firesc în relaţiile de cuplu, iar Antologia Cuplul, în căutarea paradisului pierdut poate să facă parte din acest tip de literatură. Ema Petrescu, psiholog 5

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Antologia de faţă cuprinde opere literare inedite, culese pentru a fi în armonie cu tema propusă - Cuplul, în căutarea paradisului pierdut - creaţii insolite care să atingă latura psihologică a dimensiunii iubirii, a relaţiei şi a cuplului prin exprimare literară. Ca orice antologie pe un subiect dat, o asemenea carte are rolul de a expune frumuseţile gândurilor, ale sentimentelor şi trăirilor fiecărui co-autor în parte, viziunea unică a celui ceşi aşterne pe foaia albă creaţia. Astfel, aici, tematica iubirii în cuplu este abordatǎ multi-disciplinar, văzută nu numai prin prisma unor minţi de formaţii profesionale diferite, ci survenite din experienţe proprii de viaţă, din amintiri sau trăiri unice în existenţa omului. Pe de altă parte, literatura este ficţiune şi, ca atare, operele pot rezulta că plăsmuiri ale unui univers imaginar. Motivul alegerii iubirii ca şi personaj principal al acestei antologii, poate părea un clişeu. Noi toţi scriem despre iubire, căutam iubirea, îi printǎm imaginea în suflet, portretul celui adorat ne cutreierǎ mintea, lumea întreagă. Întâlnim aici o prezenţă deosebită a iubirii sub forma fie a unei ecuaţii constante, fie a unei amintiri feroce, a unui regret veşnic ţinut sub observaţie, a unei lecţii de psihologie sau al unui univers neutru într-o cǎutare perpetuǎ fǎrǎ suflu. Mǎştile iubirii, controversele cǎutǎrii ei, zbaterea perpetuǎ întru 6

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

evoluţie, reîntregirea, bucuria deopotrivă tristeţea făurite din iubire, sunt prezente aici în versurile şi-n frazele zǎmislite-n noaptea orelor de creaţie şi lectură. Antologia conţine, în mare parte, o lirică deosebită, de o minunată muzicalitate. Conţine deopotrivă proză scurtă, alcătuită din întâmplări de viaţă povestite fie în stil clasic, de un ochi omniprezent, fie sub formă de basm ce ne ,,aruncǎ'' în lumea copilăriei, sau relatate de personajul însuşi într-o lumină extrem de personală. Proza şi poezia sunt completate de o serie de maxime zǎmislite într-o formǎ deosebitǎ şi percutantǎ. Închidem cercul complet al scrierilor adunate în aceastǎ antologie, cu un curs de psihoterapie experenţialǎ dedicat iubirii, femeii, cuplului. O antologie deosebită, coautori minunaţi şi o lectură ce nu lasǎ cititorul să se odihnească. Albe-n cui aşteaptǎ/Versuri şi fraze deşteaptǎ/Acest mic tratat/De literaturǎ dreaptǎ./Cititorul clinteşte semeţ/Să citeascǎ de grabǎ/În colţ de surâs zâmbǎreţ. Ana Nedelcu/antologator, filolog, scriitoare

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Mulţumiri coautorilor pentru participare. Mulţumiri invitaţilor speciali prezenţi în paginile acestei antologii - d-nei prof.dr. Smaranda Cazan-Livescu, preşedinta Centrului Cultural Româno-American Athenaeum din Atlanta, Georgia SUA şi a UNIFERO – Uniunea Internaţionalǎ a Femeilor Române, şi d-lui prof.dr.ing. Lazǎr Avram, de la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, director al Departamentului de Forajul, Extracţia şi Transportul Hidrocarburilor şi vicepreşedinte CITEF (Conférence Internationale des Formations d`Ingénieurs et de Techniciens d`Expression Française), responsabil pentru zona a 5-a – Europa Centrală şi Orientală, Asia de Sud-Est şi Caraibe. Mulţumiri artistului plastic Alin George Petrescu, pentru grafica de pe coperta antologiei, lucrare realizatǎ în cadrul Atelierului SC Simply Design SRL. Mulţumiri antologatorilor şi Editurii Karta-Graphic pentru acest minunat material literar!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Lăcrămioara Teodorescu

„M-am născut la data de 26 septembrie 1977, într-un mic orăşel renumit pentru podgoriile sale, Odobeşti, judeţul Vrancea. Pentru că am iubit dintotdeauna copiii, am urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, actualmente fiind profesor la Liceul Teoretic din Oraşul Odobeşti.” A publicat poezie în mai multe reviste literare şi este fondatorul Revistei Tinere Speranţe. În 2014 i-a apărut volumul de poezii Lacrima de argint la Editura Atec. A publicat în volumele colective - Cărticica mea de Crăciun, Câmpulung 2011; Cartea mea de ghicitori, Adjud, 2012; Suflet Nemuritor, Iaşi 2013; Ceasuri de mătase, Adjud 2013; Iubirea dincolo de vis, Iaşi 2014; Lumină din lumină, Adjud 2014 şi Nemuritorii Cuvintelor, Iaşi 2014. 9

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Îţi sunt Îţi sunt femeie şi iubită, Când ploi se-neacă în amurg, Îţi sunt sălbatică ispită, Când dimineţile se scurg. Îţi sunt bătaia unei pleoape, Când visele se împletesc Îţi sunt dulceaţa unei şoapte, Ce dor în suflet îţi sădesc. Îţi sunt văpaia din privire, Când ziua pletele-şi revarsă Sunt a iubirii definire, Când simţi că inima ţi-e arsă. Îţi sunt destin în palmă pus, De timpul care se grăbeşte, Tot ce-n cuvinte nu e spus, Sunt visul care rătăceşte.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Împreună Zâmbeşte-mi în taină iubite, Nu ştiu de mai cred în iubire, Trezeşte iar clipe-adormite, Alintǎ-mă doar c-o privire. Când luna va bate-n fereastră, Dezleagă dorinţele toate, Ne pierdem în noaptea albastră, Şi nu întreba de se poate. Când mâna o-ntind către tine, În braţe mă prinde degrabă, Tu fă-mă să uit de suspine, Când vântul de mine te-ntreabă. Pe marginea clipei m-aşteaptă, O vorbă să-mi spui, numai una În viaţă urcând câte-o treaptă, De mână să-nfrângem furtuna. Şi chiar dacă timpul vreodată, Aduce cu sine uitarea, Tu crede-n iubirea udată, Cu lacrimi sărate ca marea.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Legământ Când noaptea risipeşte mii de stele, Iar luna e tăcută şi stingheră, Şi vântul se răsfaţă în dantele, Şoptind că viaţa noastră-i efemeră. Doar noi rătăcitori printre ispite, Culegem amintiri la colţ de stradă, Ne oglindim în depărtări ciobite, Iar greierii ne cântă-o serenadă. Privirile se contopesc nebune, Când visele se risipesc în zare, Iubirea fără pic de raţiune, Îneacă toate clipele amare. Înconjuraţi de umbre adormite, Un legământ ne leagă azi destinul, Înmuguresc dorinţe împietrite, Zâmbeşte o speranţă, spălând chinul.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Dorinţă mărginită Te-am dorit ca pe o şoaptă, Ce îmi mângâie timpanul, În tăcerea-atât de-abruptă, Răvăşind încet aleanul. Te-am dorit ca pe-o ploaie Ce se scurge peste zare, Reuşind cu greu să-nmoaie, Dorinţele arzătoare. Te-am dorit ca pe un cântec, Ce-mi colindă amintirea, Dar ai fost doar un descântec, Ce mi-ai amăgit privirea. Te-am dorit ca pe-o chemare, Revărsată peste noapte, O nălucă ce apare, Atingând buzele coapte. Te-am dorit ca pe-o izbândă, Peste tot şi peste toate, În privirea ta plăpândă, Vedeam vise deşirate. Te-am dorit dulce ispită, Ce mă poartă către stele, Dar dorinţa-i mărginită, De distanţa dintre ele.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Răsplată Ţi-ai dorit să-ţi fiu lumină, Când destinu-şi plânge visul, Într-o clipă clandestină, Sfredelind încet abisul. Ţi-am fost soare la fereastră, Când în suflet era noapte, Un crâmpei din zarea-albastră, Bucuria unei şoapte. Şi ai vrut să-ţi fiu răspunsul, Unor întrebări deşarte, Răscolind tot universul, Printre dorurile moarte. Eu am fost descătuşarea Unui vis ce se născuse, Am înlăturat mâhnirea, Sentimentelor apuse. M-ai vrut tandră mângâiere, Ce te duce în ispită, Un vulcan plin de mistere, O dorinţă împlinită. Astfel eu am fost chemarea Sorţii care rânduieşte Răsplătindu-ţi aşteptarea, C-o iubire ce-nfloreşte. 14

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Magice momente Norocul ieri prin mine, iubite îţi zâmbise, Când clipele fugare ţi-alunecau prin vise, Nu răscoli trecutul, căci amintiri trăiesc, Şi fluturii iubirii în suflet iar roiesc. Îmbracă-mă în vise, strecoară o dorinţă, Când stropii de lumină, vor trece-n-nefiinţă. Dezbracă răsăritul, furând o sărutare, Să ne scăldăm în raze, când soarele apare. Opreşte numai timpul, la margine de lume, Voi rătăci prin tine, fără vreun sens anume Adună sentimente şi leagă-le buchete, Parfumul lor iubite, pe mine să mă-mbete. Stăpână când voi fi, pe trupul tău fierbinte, Voi încerca în taină, să îţi aduc aminte, Că-n jocul ce te-am prins, vibrează sentimente, Tu fă-mă să trăiesc, iar magice momente.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Căutări M-ai căutat în clipa ce-a plecat, Şi m-ai găsit ascunsă în destin, Te-ai speriat de gândul sufocat De visul ce trăieşte clandestin. M-ai căutat în valurile mării Şi m-ai aflat la umbră de dumbravă, Tu sens ai dat pe dată aşteptării Scoţând cu-n zâmbet mierea din otravă. M-ai căutat prin norii răzvrătiţi Mă oglindeam senină într-o stea, În trandafiri de frunze ocrotiţi Iubirea pentru tine clocotea. M-ai căutat în ceaşca de cafea, Era prea întuneric să mă vezi, Când soarele o rază îşi jertfea, Tu m-ai găsit în albele zăpezi. M-ai căutat sorbind nemărginirea, Ai dărâmat a timpului hotare, Şi fluturând în grabă fericirea, Ne-am regăsit în floarea de cicoare.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Maria Filipoiu Născută la 8 Septembrie 1954, în satul Văvăluci din comuna Bozioru, judeţul Buzău. Studii: Colegiu Naţional ,,Dimitrie Cantemir", Bucureşti; Institutul Tehnic Sanitar, Fundeni. Cărţi de poezie publicate: Expresii populare şi trăiri proverbial (2008); Cinstire înaintaşilor -coordonator (2014); În zodia poeziei (2015). Premii obţinute pentru poezie: Premiul de Excelenţă, pentru poezie şi promovarea tradiţiilor populare româneşti, Revista Culturală Bogdania (2015); Premiul III - Concursul Naţional de Poezie Dor de Dor - DROPIA DE AUR, (2015); Premiul I - Concursul Naţional de Poezie STEAUA SEVERINULUI, (2015). Coautor în 57 de Antologii şi volume colective de poezie: Poezia, prietena mea (2014); Călătorie în regatul cuvintelor (2014-2015); Scrieri pentru istoria literaturii române (2015); În aşteptarea sărutului promis (2015); Colecţia Scrisul de azi - Poezie (2015); Epigramă (2015); Memorialistică (2015); Cauciucuri de sezon (2014); Voci feminine (2015). Colaborator şi publicist în 15 reviste literare printre care: Bogdania, Singur, Cervantes, Literatura de azi, Confluenţe Literare, Grai Românesc, Prodiaspora şi Rexlibris, Dor de 17

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Dor, Amprentele sufletului, Starpress Internaţional, eCreator, Sfera Eonică, Destine Literare, Steaua Severinului. Petale Sentimentale (poezii minimale cifrate) 

51. ÎN CEAŢA VREMURILOR Prin toamne plâng copaci, de-a vieţii desfrunzire, Şi-n ceaţa vremurilor las singurătatea. Că parte n-am avut de noroc în iubire, Las gându-n amintiri de lacrimi inundate.



52. LA TEMPLUL IUBIRII La templul iubirii mi-am lăsat cunună, Să-mi afli dorinţa de-a fi împreună. La veston de mire să-ţi prind ambrozie Şi nemurirea să-ţi duc în poezie Pe-acelaşi drum să mergem până în mormânt, Când veşnicia ne va fi unic veşmânt.



53. DIN CER DE JAD Din ochii mei cu cer de jad Străbate dor fără hotar, Când mii de stele-n noapte ard De o iubire în zadar.



54. RĂTĂCITĂ ÎN AMINTIRE Trecut-au ani în şir, dar nu te-am uitat Că, mi-ai promis o mare de iubire! Iar tu-n mare de tristeţe mi-ai scăldat Ochii cu lacrimi de nefericire! 18

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Degeaba-n suflet, iubirea ţi-am purtat Că, m-ai abandonat în amintire! 

55. CU SPERANŢA GÂNDULUI Cu a gândului speranţă Zboară doru-n amintiri, Când sentiment se agaţă De visul primei iubiri.



56. ÎNSINGURARE Până mai ieri ai fost fălos, Îndrăgostit şi adorat. Dar astăzi nu-ţi sunt de folos, Iubirile ce te-au uitat. Iar sufletul de dor ţi-e stors Că, ai rămas însingurat!



57. CU AMINTIRI CĂRUNTE Un dor nebun alungă somn din noapte, Când iarna vieţii mă ninge pe frunte. Iar tu, iubite, nu-mi poţi fi aproape, Să-mi mângâi amintirile cărunte!



58. MEREU MĂ MINT Zi şi noapte mă tot mint, C-ai să vii, inel să-mi dai Şi cunună de argint! Apoi, o viaţă să stai În sufletul dăruit, 19

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Cum nici n-ai visat să ai! 

59. SĂRUTUL CU BALSAM DE FLORI Iubite drag, să-ţi dăruiesc Sărutul cu balsam de flori, Te-aştept cu dorul sufletesc! Să ducem vis din seară-n zori!



60. SCRISOARE De dor nebun îmi aştern pe hârtie, Durerea unei lacrimi arzătoare. Şi mă refugiez în poezie, Iubitului plecat să-i scriu scrisoare. Dar speranţa în toamnă ruginie, Cu sufletul amuţeşte-n chemare.



61. UMBRA FLORII NECULEASĂ Într-un destin ce mi-a fost dat, Iubirii n-am fost aleasă, Să duc în suflet ne-ntinat, Umbra florii neculeasă.



62. PE UMERII GÂNDULUI Iubite, lasă-ţi dorul tău Să plângă-n amintire, Pe umerii gândului meu, Văduvit de iubire! Că-n suflet te-a chemat mereu, Cu-a ochilor privire! 20

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________



63. CÂND PLOUĂ CUVÂNTUL Pe calea dorului aştern gândul, Să-ţi aducă glasul inimii mele, Când pe jurnale plouă cuvântul La lumina minţii, prin nopţi cu stele.



64. TOAMNA VIEŢII Toamna vieţii ruginie Aduce-n priviri brumate, Burniţă de nostalgie. Cerul ochilor să-mi scalde Cu tristă melancolie, De-ale iubirii păcate.



65. PE UN PLAI DE CER Pe un plai de cer să urc dorul meu, Iubirii s-aducă un dram de noroc, În izvor de lacrimi adăp dorul greu, Când plouă gândul pe-al nemuririi loc.



66. ÎN SCRINUL VEŞNICIEI Pe-al ochilor cristalin Plimb iubirea într-o barcă, Să mai vadă cer senin, Până când mi-o suna toacă În al veşniciei scrin Că, viaţa n-o să se-ntoarcă.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________



67. CU DORUL ÎN LACRIMĂ Când doru-n lacrimă se scurge Că, aşteptarea-i tare grea, Chem amintirea să-mi alunge Tristeţea şi supărarea.



68. PE LACRIMA DE RUGĂCIUNE Pe lacrima de rugăciune Îţi trimit suspin din sufletul meu mut, În viaţa ta să facă o minune, Să simţi durerea iubirii ce-ai pierdut! Că amăgit de o deşertăciune, Te-ai aventurat pe drum necunoscut.



69. DIN GRĂDINA IUBIRII De tâmpla ta voi lipi O floare de gând aleasă Din grădina iubirii, Cu dor să fie culeasă.



70. RUGĂ SORŢII Soartă, lasă-mi gândul pur Şi iubirea în cuvânt, Din al ochilor azur, Nefericirea să-mi cânt Pe-al lacrimilor susur! Să nu mă băge-n pământ!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________



71. PLÂNSUL PRUNCILOR Ne plâng copiii nenăscuţi, iubite! Că nu ne-am fost soţi şi nu le-am fost părinţi. Cu lacrimi în ploi şi-n zăpezi cernite, Regrete îşi lasă că, n-au fost doriţi.



72. GUSTUL DRAGOSTEI Dragostea e ca pelinul Sau ca fagure de miere, Să îndulcească destinul Sau să-i lase gust de fiere, Când omul îşi duce chinul Sau povară de plăcere!



73. ÎN GLASUL GÂNDULUI În glasul gândului am pus nerostirea, Dorinţa sufletului să mi-o poţi citi, Când pe amintiri plouă nemărginirea Iubirii ce numai în basme poate fi.



74. CA O ZEIŢĂ Când mă îmbrăcam în ie şi-n catrinţă, Cu glasul ce parcă venea dintr-un alt timp, Nu pregetai să-mi spui că sunt ca o zeiţă, Iar eu mă simţeam favorita din Olimp. Acum plouă singurătatea-n peniţă Şi mă regăsesc în al toamnei anotimp.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Magda Bǎcescu Născută la data de 9 august 1971, în Bucureşti. Licenţiata Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti. Profil: artă teatrală, specializare: actorie. Absolventă a masterului Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Programul de studiu - Pedagogii alternative şi Artă teatrală în educaţie. Absolventǎ a numeroase cursuri de specializare atât în domeniul de activitate cât şi adiacent acestuia. Face parte din Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional şi a participat cu articole ştiinţifice la Conferinţe şi Simpozioane Internaţionale în domeniul managementului educaţional. Actriţă la Teatrul de Revistă Constantin Tănase din Bucureşti între 1993-2004. În prezent este profesor de Arta actorului - Teatru şi coordonator al Trupei de Teatru Joc (înfiinţatǎ în 2004) în cadrul Clubului Copiilor Bucureşti, împreună cu care a obţinut, la numeroase evenimente internaţionale, rezultate şi aprecieri foarte bune. În ultimii ani a iniţiat şi organizat diverse evenimente artistice printre care şi concursul interjudeţean de poezie pentru copii şi adolescenţi - Emoţie de vers, în 2014 devenind antologator al volumului cu acelaşi nume, apărut la Editura Inspirescu din Satu Mare. Pasionată de poezie, a publicat în antologiile Editurii Inspirescu - Să nu-l uităm…,(2014) şi Voci feminine, (2015), în Antologia Lacrimi de înger, Editura Betta, Bucureşti (2014), şi în Revista internaţionalǎ de culturǎ Cervantes, nr.13 (20142015). 24

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Noi Noi ne-am iubit De când e lumea Şi ne-om iubi, cât va mai fi, Degeaba freamătă pădurea Şi corbi aşteaptă ,,leşuri vii”. Noi ne-am iubit Şi ne-om iubi În ciuda tuturor şi-a toate Fosilelor… Ei, ,,leşuri vii” Aducătoare doar de moarte. Noi ne-am iubit Şi ne-om iubi Vegheaţi de Lună şi de Soare, Îmbrăţişaţi de Stele mii Pe dulci acorduri de chitare. Noi ne-am iubit Şi ne-om iubi În baldachine, pe nisipuri Spălaţi de valuri ce se sparg Şi mângâiaţi de vânt pe diguri. Noi ne-am iubit Şi ne-om iubi Pe vârf de munte, într-o seară, Printre istorii şi făclii Păziţi de sfincşi şi de fecioare. Noi ne-am iubit Cândva, nu ştim... Şi ne-om iubi cât va să fie Prin ceruri Domnul menestrel Ce ne-a legat pentru vecie. 25

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Iubesc Iubesc sărutul tălpii tale Ce mângâie pământul meu bătătorit De-atâta dor şi-atâta jale De-atât de mult iubit dorit. Iubesc iubirea palmei tale Ce mângâie obrazul meu arid De-atâtea ploi, de-atâtea lacrimi amare De-atât de mult vis ne-mplinit. Iubesc sărutul buzei tale Ce mângâie azi trupu-mi ostenit De-atâta drum şi-atâta cale De-atât de mult răstimp încremenit. Iubesc iubirea-nlănţuirii tale Ce mângâie-al meu suflet încărcat Cu-atâtea grele haine ancestrale Şi-atât de mult pustiu încercănat. Iubesc prea mult azi toate ale tale Ce mângâie fiinţa mea de lut De-atâta dragoste şi-atâta adorare De-atât de mult iubit, am renăscut.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Clipa Ce-nseamnă o clipă când nu mai e timp Să speri, să te rogi, să-ţi doreşti să fii tu? Ce-nseamnă o clipă când vrei să respiri Şi aerul tău nu mai e, nu.... Ce-nseamnă o clipă când ceri ajutor Şi nimeni nu poate să-ţi dea? Ce-nseamnă o clipă când vrei Tu să dai Şi Nimeni nu poate să-ţi ia? Ce-nseamnă o clipă când vrei să iubeşti Şi îngeri te poartă pe aripi spre locul Ce-nseamnă Etern pentru clipa ce-a fost Speranţă şi zâmbet, destinul, norocul...? Nici Iadul nici Raiul nu pot să-ţi mai dea O Clipă de lacrimă vie, Ulciorul s-a spart de atâta amar Şi candela arde ca o făclie. Şi pleci şi laşi totul aici lăcrimând Şi stai între lumi şi-ţi pare absurd Priveşti cu uimire la viaţa ce-a fost O scurtă vacanţă de-o Clipă, şi-atât. Ia Clipa şi fă tu din ea, chiar acum O magică poartă spre Rai Traieşte-o la maxim, traieşte-o acut E singura Clipă pe care-o mai ai. 27

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Mǎ leg... Mă leg de tine-n noaptea asta mare Mă leg de tine şi în zori de zi Nu-mi pasă ce va zice lumea De-mi va fi bine, eu încă nu ştiu. Mă leg de Soare şi de Lună Mă leg de Stele şi de Cer Nu-mi pasă că mă plouă într-una Îmi va fi bine, peste mine curg plăceri. Mă leg de munţi şi de păduri Mă leg de mări şi de oceane Nu-mi pasă ce Taifun mai vine Sunt bine, m-am ascuns adânc în tine. Mă leg de toate câte sunt Mă leg de Viaţă şi de Moarte Nu-mi pasă câte guri n-astup Sunt foarte bine şi trec râzând prin toate.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Clovnul Sunt clovnul ce face lumea să râdă Sunt clovnul iubit mult prea mult de copii Fac tumbe şi glume, năzbâtii într-una Sunt clovnul ce nu are timp de prostii. Sunt clovnul ce-aduce mereu bucuria Sunt clovnul cel vesel zâmbind dulce-amar Iubesc veselia, iubesc armonia Nu vreau feţe triste şi lacrimi pe-obraji. Sunt clovnul ce poartă o mască pe faţă, Sunt clovnu-mbrăcat mereu colorat Mă joc chiar cu viaţa, sunt saltimbanc Pot face orice... sunt fată, băiat... Sunt clovnul cel care-şi dezbracă costumul Îşi lasă şi masca şi nasul cel roş Şi-alunecă-n viaţă cu totul nebunul Sorbind-o cu foc, cu nesaţ... biet netot. Sunt clovnul cu prea multe bune şi rele Îmi duc rolul meu mereu pân`la cap Fac tumbe cu viaţa-mi, totu-i pe bune Asta sunt eu, sunt clovn, ce să fac!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Nu ,,joc frumos’’ Eu n-am să „joc frumos” de dragul nimănui Şi n-am să mă îmbăt prin cârciumi cu aghiazmă Cei ce n-au loc, să-mi facă loc să zbor Să-mi dea şi aripi de la pasărea măiastră. Nu mă aşez pe coama nimănui, Nu mă adap din lacuri de cleştare Am locul meu prin taina codrului Şi în adâncul nemuririi sale. Pe talpa mea prea plină de drumuri neumblate Vor creşte flori de trandafiri spinoşi, Ce mă vor parfuma cu-nmiresmate şoapte Dar nu mă vor lăsa să le miros. Voi trece lin prin lumea asta mare Şi voi lăsa în urmă crini de lut cioplit La fel de puri ca îngerii ce zboară Împrăştiind doar Raiul mult dorit.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

A fost... A fost iubire sau minciună O şoaptă mută la ureche, Un tremurat de-amor nebun Sau poate doar un joc murdar De trubadur fără pereche? Aveai şi tu cumva nevoie De-un amantlâc la ceas de seară, Cum m-ai găsit tocmai pe mine În astă noapte dulce-amară? Ce-a fost în mintea ta obscură Că sunt o jucărie goală Pe care-o cumperi dintr-un raft De-alimentară de la ţară? Nu sunt hotelul nimănui Popas de-o seară sau de-o vară O, tu neghiob, cum de-ai gândit Că sunt vreo Ziţă „venturiană”? Rămâi în lumea ta meschină Rămai acolo unde eşti Un laş c-o inimă haină Un trubadur făr de lumină Trăind doar viaţa altora anost.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

În tine În tine eu mă simt la mine acasă În tine-s eu şi toate ale mele În tine-i Raiul fericirii mele În tine-i Iadul cu-ale lui mistere. În tine eu privesc ca-ntr-o oglindă În tine-i binele şi răul meu În tine zbor printre morminte În tine-i calea, dar şi hăul meu. În tine-i dimineaţa mea cu soare În tine-i noaptea gândurilor mele În tine-i clipa mea de sărbătoare În tine-s eu şi toate ale mele.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Oasele tale Oasele tale îmi amintesc că trăiesc Prin ele îmi curge seva vieţii Pielea se-agaţă cu disperare de ele Iar ligamentele ne ţin legaţi. Şi carne mai am şi muşchi şi celule În corpu-ţi de fildeş e alb de cleştar Şi sângele-n vene goneşte nebun Şi simt că din nou mă nasc, chiar acum. Şi pot să respir, trag aer în piept Te umplu de mine cu-ncetul, încet Organele toate-ţi stau bine la loc Aici sunt aievea, cu tine, cu tot. Şi suntem doar unul deşi suntem doi Nu ai cum să fugi, că fugim amândoi Mai bine zburăm căci aripi avem Prin cerul albastru o stea noi suntem.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Acolo Mă cufundam în noapte şi în tine, Şi-n braţele-ţi Dumnezeieşti de porţelan Nici unde parcă nu era mai bine Ca-n sufletu-ţi ce-n mine îl simţeam. Şi mă topeam de dor nebună, toată Înlănţuită-n trupul tău firav Doar luna strălucea complice, parcă Şi stelele dansau un „dans murdar”. Printre cearceafuri de mătase fină Alunecam în dragoste-amândoi Şi ne doream ca noaptea să ne ţină În veşnicia ei de mistică lumină. Şi nicăieri nu-i bine ca în tine Şi nicăieri nu vreau ca să mai plec. Aici, în tine, eu mă simt în mine Aici, în tine, eu vreau să-mi petrec.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ştefan Apostol Ştefan Apostol (Răzvan Ştefan Sechereş) s-a născut la data de 10 mai 1974, în Teiuş, judeţul Alba. Este licenţiat al Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti, Specializare: Management Agroturism şi Managementul Resurselor Umane. Absolvent şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine, Specializare: Engleză. Realizator de programe radio încă din anii studenţiei, mai exact din anul 1995, a activat în cadrul trupelor de teatru din facultate ca actor, dar ca şi coordonator al unor proiecte de teatru. A jucat în seriale TV şi reclame în cadrul MediaPro Group, iar în prezent este moderator la Radio 1 România, webmaster la Tuku Media Group şi content writer la MovieNews.ro A publicat poezie şi proză în revistele facultăţilor în care a studiat, prima recunoaştere oficială a creaţiilor sale artistice având loc în cadrul Galei poeziei de dragoste Preludii pentru fluturi, ediţie îngrijită de Daniela Toma, apărută la Editura Art Creativ, Bucureşti 2015. Activează încă din anul 2013 în cadrul „Cenaclului de Urgenţă”, unde a participat cu creaţiile sale, atât în versuri, cât şi în prozǎ la diverse manifestări organizate. 35

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Sǎ-mi fii... Te vreau să-mi fii steaua mea Să-mi luminezi şi sufletul şi inima Să-mi fii şi pavăză şi scut Să fii tot ce am şi n-am avut. Să-mi fii şi pernă-n aşternut Să-mi fii un tot, să-mi fii un lut, Să-mi fii eterna primăvară Să-mi fii şi soarele de-afară. Să-mi fii şi luna de pe cer Să-mi fii şi aer şi mister, Să-mi fii şi somn să-mi fii şi zi Să-mi fii tot ce vei vrea să fii. Să-mi fii ce-a fost şi ce-o să vină Să-mi fii femeie–n veci deplină, Să-mi fii odor, să-mi fii şi dor Să-mi fii sublimul meu amor. Să-mi fii eterna lumânare Să-mi fii Femeie, tu cea care Să mă cobori, să mă ridici Să-mi fii şi glumă, dar şi brici. Să-mi fii tăişul vorbelor de-ocară Să-mi fii şi muza mea-ntr-o seară, Să-mi fii actor, să-mi fii decor Să-mi fii regizor, spectator... 36

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Să-mi fii chiar îngerul ce-n pizmă S-a coborât la asfinţit Şi m-a sedus şi m-a smintit Şi m-a lăsat neprihănit. Să-mi fii şi viaţă şi mormânt Să-mi fii şi visul meu din gând, Să-mi fii coşmarul pe pământ Să-mi fii şi versul nenăscut. Să-mi fii un cântec într-o seară Ce mi-l cânta un bard odinioară, Să-mi fii chitară şi vioară Să-mi fii tu nota unui portativ de seară. Să-mi fii pocalul de nectar Să-mi fii şi cupa plină de amar, Să-mi fii bucatele pe masă Să-mi fii acuma tu... Mireasă.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Aş locui... Aş locui în ochii tăi, o vreme, Să văd cum munţii încă nasc izvoare, Când îl sărută-n taină căprioare, Să simt cum firul ierbii încă geme. În pumnul tău aş locui o vreme De tine să mă simt la sân purtat, Precum un cerb vânat mult prea devreme Ce stă rănit şi-ascuns după un brad. Aş locui în părul tău, o vreme, S-ascult cum vântul şuieră prin crânguri; Tu, scuturându-ţi tâmplele de gânduri, Să îmi reciţi în şoaptă mici poeme. Aş locui sub paşii tăi, o vreme, Să-mi poţi reda odihna unui drum Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum, Să îi aduni cu sârg în ninse gheme. Şi-atunci când glasul meu o să te cheme Să-mbraci toţi pomii-n haine de crăiasă. Eu, fulg de nea întors din nou acasă, Voi zăbovi în palma ta... o vreme.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Dedicaţie Se scurg încet clepsidrele din noi Iar tu apari la ceas de seară, Aş da un cer, aş da un nor Ca astă clipă să nu piară. Şi nu mi-ajung nisipurile moi A timpului cu tine Aş da un cer, aş da şi-un nor Ca să rămâi cu mine. Tic-tac, dau ceasul înapoi Rememorez şi clipe Aş da un cer, aş da din noi Ca tu să-mi fi stăpână. Şi coborâta-mi peste văi La staţia ”iubire” Aş da şi timpul înapoi Ca să-ţi ofer din mine. Şi în tramvai condus de noi De sufletele noastre Aş da tichet unui strigoi Să vină într-o noapte.. S-alunge’n norii călători Orice-ndoieli, în noapte, Şi să ne dea, iar, înapoi A noastre clipe sparte. 39

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Oglinzi Iubiri se nasc, dar mai şi mor Şi-avem necaz, avem şi dor Ne coborâm încet pe-un nor Când totul pare mereu gol. Şi ne clădim speranţe şi idei Şi încercăm să facem totul pe din trei Avem şi planuri, uneori măreţe Dar ne poticnim şi facem feţe, feţe. Ne ridicăm pe piedestale Şi ne clădim falşii eroi Îi adulăm şi dăm cântare Unor perverse şi false idei. Şi când dezamăgiri apar pe nesimţite Ne plângem singuri soarta ipocriţi Ne lamentăm şi blestemăm cu jale Tot ce-am clădit cu aste mâini fierbinţi. Şi stăm plecaţi cu capul, în oglinde Şi ne privim ca nişte albi strigoi Ne aruncăm în ape tulbure şi pline De mult amar şi de noroi. Ne căutǎm principii şi nevoi Şi încercăm să reclădim eternul Pe stâlpi de apă şi de ploi Ce or cădea ca vântul iernii. 40

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Avem speranţe, avem nevoi Avem şi oameni pe din-lăuntru goi Şi ne gonim din minte adevărul Că o să rămânem singuri, noi cu noi. Şi la final, când vom face balanţa Şi vom vedea ce-am realizat O să ajungem ca să spargem gheaţa Dar e tarziu, s-a terminat.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

De m-ai iubi... De m-ai iubi mereu, femeie M-aş face lut la talpa ta, De m-ai iubi mereu, femeie Ce viaţă faină am avea… De m-ai iubi mereu, femeie Ţi-aş pune-n suflet doar o stea, De m-ai iubi mereu, femeie Aş fi lumină-n uşa ta. De m-ai iubi mereu, femeie Te-aş apăra de lumea rea, De m-ai iubi mereu, femeie Ţi-aş pune-n palmă inima. De m-ai iubi mereu, femeie Am fi pe lume fericiţi, Aş fi iubit pe veci, femeie De m-ai iubi mereu, şi-atât!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Poveste Cuvinte eterne se zbat printre rânduri Şi clopot de suflet îmi bate încet Nu am timp de poante stupide şi glume Le iau toate aşa cum le simt... Prin cărţi de poveste pline de tâlc Îmi caut iubirea şi-ncerc să mă plimb Te caut pe tine prin albe ferestre Povestea e veche, personajul rigid... Şi-a fost şi odată şi încă mai este Şi caut povestea şi ea îmi citeşte În suflet sunt rânduri ce-s scrise frumos Finalul poveştii e fără vreun rost? Povestea se-ncheie şi cartea dispare Şi gongul ce-mi sună în minte strident M-anunţă că totul se pierde în zare Şi sufletu-mi plânge încet.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Sǎ nu te temi, iubito Să nu te temi, iubito, nu ai cum să mă pierzi! M-ascund doar printre sălcii cu plete lungi şi verzi Când zorii fură-n grabă prima rază de soare Să-şi mâne cu ea cerbii prin prunduri de izvoare. Să nu te temi, iubito, nu ai cum să mă pierzi! Plec să mă pot întoarce, iar tu să mă dezmierzi La ceas când raza lunii, în margine de noapte, Se-mbrăţişează tandru cu luciul unei ape. Să nu te temi, iubito, nu ai cum să mă pierzi! Ci, mă ascund prin crânguri şi, chiar de nu mă vezi, Sunt şarpele-dorinţă cu sufletul flămând În foşnetul de frunze cu părul tău dansând. Ne vom privi în taină cu ochi diamantini Strivind sub paşi păcatul petalelor de crini; Şi rătăcind ca umbra de trup când s-a pierdut Ne-om regăsi, iubito, într-un prelung sărut.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Te iubesc! Ţi-am spus în nopţi cu lună plină Că te iubesc şi te ador Şi că aş vrea să-mi fi stăpână A sufletului, tu, drag odor? Ţi-am spus la ceas târziu de noapte Că te visez neîncetat Şi că iubirile-s vorbite-n şoapte Şi-n lacrimi mici, ca de cleştar? Ţi-am spus vreodată că mi-eşti înger Şi-n aripile tale vii Mă simt la adapost, şi că-ntr-o mâine Am să-ţi sărut paşii, tu ştii? Azi te iubesc mai mult ca ieri Şi mâine te-oi iubi mai mult ca azi Dar nu ţi-am spus că-n veci de veci Te-oi adora şi că prin crengi ...de pomi cu coama de-un verde mai aprins Ţi-oi face cuib la mine-n suflet Şi inima-mi ţi-oi dărui Să-mi fi şi luntre, dar şi punte.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Dragostea Deşi pot vorbi cinci limbi străine şi pot aborda cu succes nenumărate subiecte de discuţie, dacă nu am destulă dragoste cât să nu-i dispreţuiesc şi să nu-i înjosesc pe alţii, nu numai că vorbesc în gol, dar mai şi fac rău pe deasupra. Deşi citesc Biblia din scoarţă-n scoarţă şi ştiu versete pe de rost cu duiumul; deşi mă rog în fiecare zi, am o credinţă mare şi multe daruri spirituale, dacă nu am destulă dragoste cât să-mi sacrific din când în când propriile dorinţe de dragul celorlalţi, atunci nu se alege nimic de “spiritualitatea” mea. Şi, deşi muncesc pe rupte la două slujbe ca să-mi pot întreţine familia şi, mai mult decât atât, fac şi donaţii pentru activităţi caritabile şi particip voluntar în toate proiectele din comunitatea mea, dacă nu le arăt dragoste şi bunătate celor de acasă şi de la serviciu, toată strădania mea şi spiritul meu de sacrificiu se duc pe apa sâmbetei. Dragostea a avut o zi lungă şi grea la serviciu şi, totuşi, nu devine arţăgoasă şi nu-i sare ţandăra din te miri ce. Dragostea se bucură atunci când celuilalt îi merge totul ca pe roate. Dragostea nu ţine neapărat să aibă ultimul “răcnet” în materie de maşini, vile sau alte chiţibuşuri. Dragostea nu insistă să facă pe şefu’ sau să aibă ea ultimul cuvânt, indiferent de situaţie. Dragostea nu este obraznică sau neîndurătoare, nu este egoistă, nu se plânge, nu aruncă vina pe celălalt şi nici nu insistă, fără pic de bun simţ, numai ca să obţină ce vrea ea. Dragostea se gândeşte atât de mult la alţii, că nu mai are timp şi pentru ea. Dragostea nu intră în panică atunci când toate lucrurile merg pe dos. Dragostea vede imediat ce e bun în oameni şi la restul, închide ochii. Dragostea detestă bârfa şi doreşte să vorbească numai despre ce au oamenii bun în ei şi despre ce fac ei bine. Dragostea ştie că tot ce asculţi, priveşti sau citeşti se vede în cine eşti şi ce faci, influenţându-i pe ceilalţi fie în rău, fie în bine şi, de aceea, e foarte atentă la ce face cu timpul pe care îl are la dispoziţie. Dragostea se adaptează la situaţie, apucă 46

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

taurul de coarne şi nu se lasă până nu-i vine de hac oricărei probleme. Dragostea nu pune răul înaintea ochilor, ci se aşteaptă la lucruri frumoase din partea celorlalţi. Dragostea vrea ca ceilalţi să-şi fructifice talentul şi îi susţine cum ştie ea mai bine. Dragostea nu-şi iese niciodată din fire, nici măcar atunci când ceilalţi ba trag mâţa de coadă, ba se fac că nu ştiu ce-i de făcut. Dragostea nu se tot uită la ceas când stă de vorbă cu cineva. Dragostea nu dă greş niciodată. Şi eu greşesc faţă de alţii, şi alţii greşesc faţă de mine. Cu toţii mai facem trăsnăi, dăm cu băţu-n baltă şi o luăm razna câteodată. Vorbele noastre se potrivesc uneori ca nuca-n perete şi ce facem mai mult strică decât ajută, iar socoteala noastră de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea din târg. Suntem slabi din fire, ne pierdem uşor cumpătul şi ni se mai şi urcă succesul la cap, crezând că le ştim pe toate, când, de fapt, nu prea avem habar de ce se întâmplă pe lumea asta, ca să nu mai pomenesc de lumea care o să vină. Dar când spiritul de dragoste al lui Dumnezeu se revarsă peste noi, asta schimbă totul. Suntem ca nişte copilaşi când e vorba despre ce înseamnă să arăţi dragoste adevărată, dar Dumnezeu ne poate ajuta să creştem. Fără El nu prea pricepem noi ce este dragostea şi ce contează cel mai mult în viaţă. Dar atunci când vom locui în Împărăţia Sa – Împărăţia despre care Isus a spus că se află deja în noi – vom putea vedea lucrurile aşa cum le vede El şi vom înţelege rostul lucrurilor, vom ştii ce să dăm la o parte şi ce nu şi vom trăi cu adevărat în iubire. Sunt multe lucruri bune şi frumoase pe lume, dar nici unul dintre ele nu este la fel de bun sau de important ca dragostea! Tot ce este bun în viaţă ţi se serveşte la pachet: nu ştii ce conţine până nu te uiţi înăuntru. Când desfaci pachetul îţi asumi un risc, să-ţi placă sau nu ce găseşti înăuntru. Aşa este pentru orice părinte. Aşa este pentru orice om căsătorit. Aşa este pentru orice prieten. Ca să te poţi bucura din plin de viaţă, trebuie să îţi permiţi luxul de a fi vulnerabil. Însăşi aceasta este esenţa dragostei. 47

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Theia Presadă Economist cu specializare în comerţ, turism şi servicii. Debut în poezie şi proză cu ocazia publicǎrii în cadrul acestei antologii. Condei înlăcrimat - volum de poezie în curs de apariţie (Dublin – Irlanda). Mă aflam în mijlocul unei furtuni existenţiale. Îmi căutam identitatea, însă îmi pierdusem busola raţiunii. Nu mai ştiam de unde vin, încotro mă îndrept, dar mai ales cine sunt. În trecut găseam toate răspunsurile privindu-mă în ochii Lui de safir... acum mă priveam în oglindă şi zăream doar o umbră vagă a ceea ce fusesem. ,,Încotro s-o iau?’’ Era singura întrebare curajoasă pe care aveam puterea să mi-o mai pun. Fără răspuns însă. Ploua. O zi capricioasă în Irlanda, ca multe altele. Mă biciuia trădarea din toate părţile. Până şi umbrela se lăsase purtată „pe aripile vântului”. Aveam sufletul împietrit şi îngheţat, iar trupul pierduse multe kilograme, odată cu neliniştile mele. Nu mă mai apăram, nu mă mai îngrijeam, numi mai păsa... AM FOST ODATĂ EU, rătăcită prin viaţă. Acum florile, soarele, stelele, culorile curcubeului, necuprinsul minunilor lumii îmi compun chipul şi trăirile. Privind către Cer şi în viitor ştiu că se va sfârşi cu „Happy END”. Iubirea ne compune, ne curge prin vene, ne defineşte ca fiinţe superioare. N-o ştrangulaţi în adâncul fiinţei voastre în stare latentă... (fragment Rătăcitori prin Occident - roman în lucru). 48

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Amintiri troienite Viscolesc doruri grele şi aduceri-aminte. Să fi fost fericită? Nu-mi amintesc iubite! În piept loveşte inima; e’un ropot nefiresc Şi-n gând îmi ninge, tâmplele-mi albesc. Oglinda mă descrie ca pe-un... ceva sluţit M-ai prefăcut dibace din crin în chip cioplit Să-ţi fiu asemănare întru tot şi în toate Să fiu a ta supusă şi dincolo de moarte. Tu simţi cum puntea dintre inimi ni s-a frânt Şi vidul care s-a creat ne este noul legământ? În val-vârtej apune a noastră muză răstignită Ţi-oi fi fost totul, sau nimic... durerea-i înăsprită. Între iubire şi poveri s-a stins a noastră o clipă Troienitele-amintiri ni se transformă în risipă... Mi-era în suflet frig şi m-ai acoperit cu gânduri E tot ce-mi amintesc printre nescrise rânduri.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Căsnicia joc de şah Cât de naivă fost-am îndelung să tac A sufletului taină cercând să ostoiesc. Să caut inimii-n descântec leac, Durerea în surdină să-mi jelesc. Mă-ntreb la ce folos să fim pioni în joc Pe-a căsniciei tablă să-mi dai “şah”? Eu suflet pârjolit de-al trădărilor foc. Tu-n amoroase aventuri slăvit ca padişah. Un vulcan iminent adâncu-mi corodează Încerc o ultimă sforţare: curajul să spun „mat”. A noastră căsnicie-i în derivă... eşuează... Porţi straiele mândriei? Să fii, să fii blamat! ... O mână tandră chipu-mi răsuceşte Fiorul mai există, greşelile-s prescrise. O şoaptă de iubire adâncu-mi încălzeşte Contrariat deznodământ al faptelor descrise.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Desfrâu Te-ai rătăcit pe la apus Când demonii întind capcane. Şi dus ai fost şi te-ai tot dus Urmând erinii în frisoane. Trăiri de-a valmaşi-ndesfrâu Himere, alcool şi balerine. Mi-oi stăpâni lacrima-n frâu Rămâi cu bine, tu, străine... Acum ţi-s porii impregnaţi Cu parfum ieftin de bordel Şi irişii-ţi par injectaţi Privirea nu-ţi mai e la fel. Rămâi cu bine, tu, străine... Mi-oi stăpâni lacrima-n frâu...

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Sentimente viscolite „Bună dimineaţa, iubito!” Percep glasul lui zvâcnet în timpanul meu stâng... Privesc tâmp străinul pentru care ieri mi-aş fi dat viaţa. Mi se-nfăţişează privirii nonşalant cu zâmbetu-i galant... Trag cortina de lacrimi să-l zăresc. Un biet trădător ambulant, oscilând derutat între două iubiri. Păienjeniş brodat din minciună, naivă împletitură. Visuri multiplicate la doi – năruite într-o clipă. Sentimente viscolite – câtă risipă! Vulcan mocnind întrebător „de ce noi”? Rapidă decădere între secunda unu şi doi. Vinovat? Poate EL... poate NOI... Picături diferite ale aceleiaşi ploi.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Peste veacuri

Curge râul, se tot scurge Şi cu el dragostea noastră Se prelinge la vărsare Către Dunărea albastră. Printre lotci şi cormorani Vom pluti şi noi cu ea. Dragostea ne fie-n ani Şi proptea, dar şi alean. Şi pe braţe-n Marea Neagră Să ne verse-nlănţuiţi. Să ne contopim cu valul Peste veacuri fericiţi...

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Adonis Străpunsă de săgeata legendară Pluteam către văpaia cerescului abis Doream să fii al meu, pe veci, Adonis Să mă trezeşti iubite, să mă răpeşti din vis. Visam să fiu îmbrăţisată pătimaş Să înţeleg iubirea descrisă ca-n poveşti, Din fluier fermecat să îmi doineşti Iubirea lumii toată, în mine s-o reverşi. Să mă aşezi pe umerii tăi falnici Şi să mă’nalţi iubite dincolo de nori. Să fiu cutremurată de-ai dragostei fiori Şi în delir să ne rotim, să devenim nemuritori.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Lavinia Presadǎ Am 22 de ani, sunt din Medgidia, judeţul Constanţa. Sunt studentă la “Psychology and Criminology”, Coventry University United Kingdom. Am obţinut diplomă şi distincţie în urma participǎrii mele la concursul de poezie din Paris- Franţa în anul 2005. Prietenă a condeiului, scriu eseuri, proză scurtă şi poezii cu intenţia de a le publica (la momentul oportun). Deviza preferată după care îmi ghidez activitatea literară: „Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul” – Nicolae Iorga ,,Să ai curajul să spui <da> Să ai curajul să spui <nu> Şi-n fiecare clipă grea Să fii mereu, acelaşi Tu! … Să ştii să râzi Când sufletul îţi plânge Şi cald tu să rămâi, Chiar dacă afară ninge. Aceasta-i arta de a învinge.” - Rudyard Kipling

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Această „artă a învingătorului” reprezintă de asemenea o devizǎ pe baza căreia îmi urmez cursul firesc al vieţii private şi profesionale. Bazar sentimental (fragment) M-am descotorosit de rolele care nu demult mă purtau ,,ca vântul şi ca gândul” către El, personajul ce-l plăsmuisem citind basmele copilăriei şi întrupat acum, în prinţul adolescenţei mele. Un actor de bâlci cu vădit talent de păpuşar, dibace în a mânui sforile fragile ale sufletului meu de adolescentǎ îndrăgostită (aveam să înţeleg mai târziu). Desculţă, am atins cu tălpile obosite asfaltul încă rece al lunii mai. Voiam să fiu în contact direct cu pământul pentru a echilibra cumva starea copleşitoare care mă acaparase şi mă epuiza cu fiecare secundă tot mai mult. Aleile parcului ,,nostru” pe care ne plimbam zilnic strâns lipiţi unul de altul, acum îmi păreau poteci înguste cadrate perfect într-un decor anost. Îmi simţeam trupul moale şi neascultător ca şi cum o căpuşă însetată de sânge mă storcea de ultima picătură de vlagă. De mi-ar fi dispărut şi neliniştile… ele însă se amplificau cu fiecare adiere de gând, cu fiecare secvenţă care îmi trezea amintiri ce-l includeau. N-ar fi trebuit să mă aflu în parc tocmai pentru a nu-mi provoca dureroasele aduceri-aminte… însă era prea târziu să 56

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

mai plec. Mi-am forţat picioarele până la trunchiul noduros al unui tei şi m-am prăbuşit… Nu voi şti niciodată dacă a fost vis, stare de leşin sau m-am cufundat în reverie. Redevenisem vioaie şi aveam o dorinţă nestăvilită de a face shopping. Undeva în depărtare zăresc scris mare, cu litere fosforescente ,,Bazar Sentimental - plata se va face cu speranţe”. Fac un pas înapoi ştiind că sufletul mi-e pustiu, lipsit de orice speranţă (oare la acest gen de plată se făcea referire)? Mânată de o forţă interioară ce părea că nu-mi aparţine, mi-am pipăit buzunarul jachetei din dreptul pieptului şi descopăr că mai am câteva speranţe cu care să plătesc, dacă voi găsi ceva interesant. Pornesc în acea direcţie şi mă avânt curioasă pe o alee cu flori multicolore, suave şi miresme nepământene. În prima vitrină zăresc câteva acadele în formă de inimă... nu rezist tentaţiei şi intru, apoi merg direct către locul care purta însemnele “raftul fericirii”. Mă ridic pe vârfuri şi iau o acadea decisă să o cumpăr... era sentimentul numit «dorinţa inimii» ce-l simţeam pentru prima dată. Îi întind vânzătorului două speranţe şi ies fericită din magazin. Mă îndepărtez ţinând acadeaua în dreptul propriei mele inimi de parcă mi-aş fi dorit o alta nouă, una care să nu mă mai doară. Văd mai apoi plasturii roz cu steluţe negre pentru inimi făcute bucăţele. Îmi trebuie neapărat pentru că cei vechi s-au uzat. Dau încă o speranţă în schimbul lor şi plec mulţumită că voi avea cu ce-mi bandaja rănile încă proaspete şi sângerânde. Răscolesc prin geantă şi mai găsesc trei speranţe de a căror existenţă habar nu aveam. Trebuia să am grijă să nu le irosesc oricum. … Într-un final, rătăcindu-mă pe străduţele întortocheate, am descoperit Aleea Dezamăgirilor. Aş fi dorit să-mi păstrez 57

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

ultimele speranţe, însă de la spate, un vânt tăios, mă aruncă într-o parfumerie. Simţeam o ceaţă apăsătoare ce nu îmi permitea să respir. Voiam să ies însă aveam sentimentul că sunt prinsă într-un labirint. Mă învârteam ca un titirez în încercarea mea de a evada. ,,Ce-o fi aceea, acolo sus?” Pe cel mai înalt raft zăresc o cremă pe a cărei etichetă scria «cremă miraculoasă… te-ajută să uiţi». Era exact acel ceva de care aveam eu nevoie... ceva care să mă ajute să îl uit. Nu am mai stat mult pe gânduri. Am scos şi ultimele speranţe rămase, am plătit şi am ieşit ameţită din magazin. Afară nu mai era nimic... toate aleile dispăruseră... culorile... vitrinele... absolut tot. Nu mai vedeam nimic în jur... nici măcar lumină… În acel moment am simţit un imens pustiu în suflet. Am început să cotrobăi precipitată prin geantă...dar era goală...nici măcar ce cumpărasem nu mai era. Atunci am tălmăcit adevărul din culisele călătoriei mele în bazar… Am dat la schimb ceea ce aveam mai de preţ: SPERANŢA! Pentru ce? Pentru nişte nimicuri... pentru NIMENI. *** Un personaj grăbit a intrat şi a ieşit din viaţa mea. A poposit doar preţ de-o clipă- devastatoare.

(nuvelǎ scurtǎ scrisă la vârsta de 17 ani)

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Dragostea nu are culoare (Love has no color) Când privirile ni s-au intersectat Preţ de-o secundă soarele ne-a salutat Deloc mirat… Când mâinile ni s-au alăturat Şi mândra lună o stea în dar ne-a dat Nu s-a mirat…. Când am sorbit din cupa fericirii cu nesaţ Nimic n-a mai contat… Rămâi mirat şi de prejudecăţi încorsetat Tu cel ce nu-nţelegi elementarul fapt Că dragostea e sfântul dar ce ni s-a dat. Tu cel ce nu-nţelegi elementarul fapt Că Cel Pre-sfânt e Unic ori câte nume ,,a purtat” Tu cel ce nu-nţelegi elementarul fapt Că nu există graniţe, religie, culoare sau mezat În ochiul celui ce iubind, e binecuvântat. Fiţi înţelepţi Fiţi drepţi Şi nu uitaţi Că sângele aceloraşi strămoşi În vene îl purtaţi! *** Să spunem NU rasismului şi discriminării 59

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Camelia Iuliana Radu

S-a născut în oraşul Slatina, în anul 1959. Copilăria şi-a petrecut-o la Brăila. La vârsta de 8 ani, îi apare prima poezie într-o antologie a copiilor poeţi, alături de mari nume ale literaturii române. Publică versuri şi proză scurtă, în diverse antologii brăilene (Licăriri la Dunăre, Zbor alb) şi naţionale (Copii poeţi, Crisalide), înfiinţând şi conducând Cenaclul literar de avangardă Atelier XX, obţinînd premii naţionale pentru creaţie artistică şi literară (Tinere condeie). A fost reporter TVR pentru emisiunile de copii şi mai târziu de tineret, fiind laureată a unui concurs internaţional de pictură organizat de UNICEF, unde a obţinut o menţiune. A organizat trei expediţii etnografice (Nordul Moldovei, Valea Arieşului, Dobrogea). Din anul 1990, locuieşte la Ploieşti, unde a fost jurnalist cultural, redactor cultural responsabil de pagină la Jurnalul de Prahova şi Telegraful de Prahova. Pentru doi ani a fost director la Editura Singur, unde a realizat colecţiile de carte Scriitori în manuscris, Colecţia 6, Prima carte, în prezent este consilier psihologic. Prezentă cu poezie şi proză scurtă în diverse antologii literare. Îşi ilustrează singură volumele, având numeroase 60

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

expoziţii de grafică de carte în oraşele din ţară (Braşov, Timişoara, Arad, Oneşti, Brăila, Ploieşti, Craiova). Autoare a volumelor:  Vântul în oglindă, Dincolo de fugă, Întredeschis, toate la Editura Agol, 2015 (poezie)  6 de inimă neagră (volum colectiv), Caietul roşu, Tangerine Tango- toate publicate la Editura Singur între anii 2012-2015 (poezie)  Negru de iarnă, Editura Ateneul Scriitorilor, 2014 (poezie)  Tangerine Tango (ediţia a II-a), Editura Grinta, 2013 (poezie)  Oman (ediţie bilingvă), Editura Karta-Graphic, 2012 (poezie)  Floare mică, Pe muchia prezentului Editura Etiquette, 2009 (poezie şi proză scurtă)  Regăsirea de sine, Editura Tipar Press, 2008 (poezie)  Muntele iniţiaţilor, Pasărea singuratică, Editura Neotonic, 2001-2003 (poezie şi proză scurtă)  În pregătire, volumul de poezii Norr, Editura TracusArte

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

De dragoste, mai ales 1 nu ştiu cum te iubesc, nu am nici cea mai vagă idee am traversat drumul într-o secundă nimic nu mai poate fi necunoscut sau stingher ai plonjat ca un peşte doradă, ca o vietate astrală ai dislocat întreaga uimire, instantaneu totul s-a spus, s-a făcut 2 am existat mii de ani în câteva zile atraşi de un sărut râvnit a fost între sorii din noi, între gând şi cuvânt între buzele tremurate ale zilelor noastre ce ne rămâne dragul meu ce facem cu noi de aici înainte? timpul s-a condensat, a devenit istorie cum vom ajunge din urmă sărutul? 3 două tristeţi străbăteau apropierea s-au privit atraşi, născoceam împreună o interfaţă 4 nu a fost între pajişti cu flori nici în camera de hotel a unei seri oarecare 62

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

nu era loc în lume, într-o secundă umană de aşa mare taină de la plânsul din leagăn până la moarte toate au fost în firescul lor banal saţietatea râvnită a umplut viaţa netrăită în mângâieri şi tăceri cât să nu mai încapă vreodată nici măcar o rază de stea între buzele noastre 5 cai obosiţi pasc pe malul tău iarba somnoroasă femeia aceea se plimbă pe sub sălcii arătându-şi picioarele până sus în timp ce rochia de văzduh dansează şi se roteşte hipnotic caii tăi pasc şi am inima strânsă fără gânduri şi alte capcane trupul prin legi secrete va stârni vrăjitoare verzi războinice şi ascuţite, ca tăişul de lună 6 tu eşti manuscrisul ud de ploaia infiltrată prin tavanul subţire te păstrez între sâni şi uneori mă răneşti cu margini tăioase alteori transpirăm împreună rămânem fără câte un cuvânt 63

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

coperţile miros a parfumul meu, a tine 7 îţi voi aştepta pleoapa să se închidă iar tu să aluneci dincolo de graniţe mă voi ruga de zăvoare şi de închizători voi cânta şi voi povesti, paznicii vor auzi glasul şi vor zornăi cheile binevoitori voi intra pe culoarul întunecat voi înainta printre pajuri ca anii de piatră printre himere şi loiale cântări, printre căderi voi trece somnul tău e o uşă într-un vis de bărbat 8 degetele noastre înfloresc uneori deşi habar nu au de anotimpuri se împleticesc bete în aerul nopţii şi chicotesc indecent, din ele croşetez şosete va veni o vreme zic eu când ne va fi frig tu spui hai joacă-te acolo frigul este doar o sperietoare pentru străini aici suntem doar noi 9 îmi place când îţi creşte barba şi uiţi când atingi lucrurile în treacăt pot crede că sunt imateriale surâsul devine consistent, misterios poartă înscris cuvântul acela iubire 64

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

mai rămâi aşa, dragul meu într-o incoerenţă matinală umblă nears printre obiectele vieţii până la rutină 10 ştii cât sunt de bătrână? da, ştiu, mi-ai răspuns ochii bărbatului văd mai mult decât spun (ce bine că eşti departe, ce bine te pot privi în voie) 11 mă voi scrie pe tine, mi-ai spus cu toate deznădejdile cu toate visele sparte voi scrijeli pielea ta şi iar mă voi scrie pe coapsă, în carne mă voi încrusta adânc până vei deveni toată o rană roşia lună a poeţilor la tine în braţe şi dincolo de tine voi scrie cu mine fluturându-ţi cenuşa ca pe o izbândă a faptului că eşti singurul manuscris din lume, semnat autentic 12 tăcerea poate sparge rezistenţa din sânge mai uşor ca şenilele unui tanc mă minunez singură cum se întâmplă când tu adormind mă trezeşti de parcă ai fi o primăvară sărită din an 65

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

jucând şotron în pielea mea arunci cu pietre în fereastra închisă ar trebui să dau fuga la oglindă să îmi pieptăn părul să netezesc obrajii şi să aştept în loc de asta, mă apropii fără răspuns am toată realitatea împotrivă îmi repeţi stai cuminte râzi şi îmi spui somnoros încet, draga mea, nu sunt un cadou 13 dă-mi mie degetele şi palmele tale sau doar atingerea lor să mă cercetez seara şi dimineaţa să-mi răzgândesc lacrima dă-mi mie umerii tăi care mă amintesc de câte ori răsuceşti privirea şi deschizi uşa nebunelor de sub piele când mă desfac în plete rotunde şi alte cochetării aromate şi foarte nedumerite dă-mi şi pieptul, un podiş cald pe care îmi pot creşte tot atâtea podgorii şi tot atâtea aventuri ale toamnei şi mai vreau coapsele răbdătoare doi soldaţi plecaţi în cruciadă să cucerească cea mai aleasă cetate 66

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

şi vreau şi tălpile, şi genunchii din care cresc aşteptări; şi mai ales când nu mai cer, dă-mi înfrigurarea gura ta aplecată peste sâni fântâna din care vii din subteran 14 îmi citeşti cerul din paşii grăbiţi ori de câte ori buzele tale ating sânii rotunjiţi ca sorii unei galaxii fericite azi ard foşnesc, alerg şi râd pentru că tu, dorind să îmi deschizi rochia ai tras de un şiret şi ai desfăcut pânzele în care ţineam dorinţele mamei, ale bunicii, ale străbunicii ale unui întreg şir de femei născute pe valea torentului 15 am traversat strada la timp, direct la tine în braţe de jur împrejur, oamenii ne priveau şi ne spuneau că nu avem suficiente complexe pentru a inspira siguranţă că suntem prea frumoşi pentru a avea nevoi cu adevărat mari spuneau că pielea noastră este prea albă sub viţele întunecate de păr cu firul gros un indiciu şi un minus la punctaj nu mai ştiu ce ne-au spus, oricum, din câte am înţeles, formăm un cuplu, o minoritate cu dinţii perfecţi, cu muşcătura corectă 67

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

prea aproape de natură fiind şi având ochii prea mari, gura prea netedă, fiind noi corciţi doar în parte, dimineaţa la serviciu, nu prezentăm garanţie 16 tu ascultai în camera alăturată Beatles iar eu pescuiam dintre imagini pe tine între oglinzile serii pe tine dintre lumi te-aş fi adus cu totul, să îmi piepteni părul şi poate să ne privim ca două fântâni îngemănate de aceeaşi nelinişte

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Aurelia Rînjea Nǎscutǎ la 6 aprilie 1954 în oraşul Slănic, judeţul Prahova. Studii: Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti. Profesia: profesor de fizică la Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu” Ploieşti. Apariţii editoriale:  Oglinzile Nopţii - Editura Astra-Nova, Braşov, 2001  Scintilaţii (antologie de autor), Iulia, Iubirile Eladei, Examen la singurătate, Lacrimile deşertului, Vultur pe cruce, Dincolo de vitralii, Poeme pentru pian – toate publicate la Editura Printeuro, Ploieşti, între anii 2005-2008  Lacrima muntelui - Editura FaxMedia Consulting, Ploieşti, 2005  Porţile Paradisului, Paşi spre Casa lui Prometeu, Însemnele Albionului, Magia lui Gaudi, Mai aproape de Dumnezeu, Dansul Dragonului, Alfabet pentru bunici, Pianul – toate publicate la Editura Karta-Graphic, Ploieşti, între anii 2009-2015 Prezentă în antologii literare:  Aromă de nea şi Surâsul crizantemei, Editura Ardealul, Tg. Mureş, 2003-2004  Călătorie inefabilă, Grupul de la Ploieşti, Editura Sinteze literare, Ploieşti, 2003  Ploieştiul cultural de azi, Editura Mileniul III, Ploieşti, 2009  Voci feminine, Editura Inspirescu, Satu-Mare, 2015 69

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Suspin Vindecă-mă De privirea Cu aromă de Shubert Cu gust de tăcere Peste adierea de cer Recunoaşte-mă În toate poemele ştiute Şi neştiute În răstimpul dintre O consoană şi alta Dăruindu-mi-le Ca o lună Peste umerii trişti.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ploaie De ce să nu plouă Cu păsări Cu cârduri de mesteceni Cu toamna din sărutul În care veşnic aşteaptă O fată Dar cel mai mult Îmi place Când plouă cu tine! Dar cine să ştie?

Aş fi crezut Dinspre tine Anotimpul cântă Prin mori abandonate Fântână adâncă Cu glas de femeie Grădina cu fructe oprite În coşul luminii Plin de hulubi Mă fulgeră coarda Albită de vreme De ce n-ai spus Că mă iubeşti?

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Sete Căprioara asta Nerespirată Prin pădurea Crescută de tine Tăcerea suspină Între crengile grele Aşteptarea sub care Foşnetul scrisului Însoţeşte glasul fântânii Cu care îmi potolesc Cuvintele.

Ardere Zveltă Pe malul tău Fredonez printre aripi De adevăr Îmi plimb degetele Pe coarda de timp Care creşte cântecul Unicei ape În care ne stingem.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Divin Mă regăsesc În tristeţea pianului Printre înserările blânde Mâinile lui întinse Umbra lacrimilor Prelinse minor Pe partitura suavă Într-o rugăciune De poezie Tăcut menuet Mă cuprinde Precum Cea mai frumoasă Iubire de lună.

Frunze Un copac - iubirea Creşte până la Umărul cerului Urcă pe portativul Pe care alergi Între ţărmuri Într-o clipă fecundă În cascadele nopţii Luna se scaldă În noi - frunzele 73

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Catedralǎ Am înălţat în tine un poem Să ai unde să te întorci Când întunericul diform Îţi înghite corăbiile Îţi înneacă imperiile Lumină zidită Ca o poveste Pe care n-o ştie nimeni Amestecându-ne Într-o tăcere Cu aromă de fruct Pânǎ când Lasă-mă să înalţ Partea mea de singurătate Lasă-te locuit de mine De gândurile nopţii Care ne creşte De marea străpunsă Pe ţărmul de nesomn Doar aşa o să vezi Timpul ajuns străin Între noi Care ne duce de mână Fără să ştim până când

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Seducţie Curcubeu băutor Dintr-o albie în alta Scutură frunzele Umbra timpului Separând lumina De întunericul cărunt Ţese crepusculul Dezvăţat de cer În orga distanţei Visul de pasăre Al copacului.

Când dorul Cântecul tău Se strecoară verde Umbra pianului Mă urmăreşte Ca o copilărie Aşteptând să mă bată Pe umăr Drumurile pun virgule Semne de întrebare Între castanii locuiţi De noapte Îţi trimit un poem… Dorul nu ajunge 75

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Carmen Nanu

Născută în Arad şi petrecându-mi copilăria şi adolescenţa în frumosul oraş cu salcâmi, Brǎila, nu a fost un ,,accident" îndrăgostirea de poezie. Totuşi, până acum doi ani, nu se ivise nici măcar gândul de a scrie poezie. Poate este prea pretenţios cuvântul ,,poezie" pentru scrierile mele - eu le consider doar o încercare de a exprima prin cuvinte trăirile mele sufleteşti, emoţiile pe care mi le provoacă natura, oamenii sau unele evenimente. Privesc viaţa cu ochii copilului ,,bătrân" ce am fost întotdeauna, ochi plini totuşi şi de mirare în faţa atâtor frumuseţi ce trec neobservate, dar şi de bucurie în faţa încercării oamenilor de a cunoaşte partea nevăzută, dar atât de copleşitoare a interiorului lor profund. 76

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Anul 2015 reprezintǎ debutul meu, în antologia publicată de ziarul Naţional. Aş putea Aş putea acum să te îmbrăţişez cu braţe de valuri, să te las să te pierzi în adâncurile mele, să te caut apoi cu disperarea unui naufragiat ce caută ţărmul salvator şi să te decorez cu perlele scoicilor vorbelor mele. Acum aş putea să te îmbrăţişez cu braţe de cer, să mă pierd în tine aşa cum soarele se pierde în lumina zilei la amiază, iar tu să mă cauţi cu dorul celui care a rătăcit o viaţă şi să mă întrebi cu glas răguşit: Unde ai fost, mi-ai lipsit! Acum aş putea să îţi spun că te iubesc. Acum şi poate şi mâine...

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Nocturnǎ noaptea ne cheamă să rătăcim fără ţintă haide să ne mânjim tălpile cu visele somnoroaselor pietre să ne frecăm umbrele de pereţi ca nişte pisici răsfăţate vântul duce departe parfumul bluzei mele şi aroma unei dorinţe pe care nu pot s-o uit aerul miroase a ploaie inspiră adânc ucide animalul din tine care vrea căldură şi un adăpost lasă ploaia aceasta să te ude-n adâncuri prin fiecare por ar putea fi singurul loc din univers unde plouă-n clipa aceasta şi poate-acest moment a fost regizat foarte demult acum îndrăzni-vei oare să strici ordinea acestui univers aducând în ea haosul unui sărut?

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Regǎsire Umbre aruncate de lumina uitării dansând frenetic în jurul nostruun carusel dorind cu disperare să se învârtă pe muzica amintirii. Umbre goale zac la picioarele melefiecare e o parte din mine bântuită de tine. Cuvinte nerostite vreodată vânează tăcerea cu fiecare pas pe care-l faci către mine. Pacea şi o nemişcare lichidă inundă spaţiul dintre noi ce tot mai mic devine; şi siamezi ai dragostei ne reamintim a fi împărtăşind memoria aceleiaşi forme.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ploaie de mere Iubite, uite, plouă cu mere nevăzute, şi Evele le-adună-n graba mare ca să hrănească pe Adamii care sunt doritori de paradisuri renăscute. ploaie fertilă pentru reînviere-a mii de raiuri, fidelă replică a celui de-nceput şi care, acum, le par aşa promiţătoare, dar bântuite sunt de şarpele aceluiaşi sfârşit. Iubite, taci şi ascultă cum se scutură merii şi strivesc cuvintele de zidul tăcerii! Drumul spre iad, ca un şarpe, prin inimă trece dar iadul, nu oare în rai s-a născut? Iubite, ascultă, ploaia de mere s-a înteţit, dar tu nu mânca, haide noi doi să nu facem parte din acest mit!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Cǎutare În seara asta nu voi privi cerul, povara capului meu îţi iau de pe umeri, mâinile-mi le voi păstra în poală ca pe doi pui rătăciţi de cuib. Suflul lunii a îngheţat, argintiu, pe margini de nori, pletele nopţii îţi mângâie faţa şi aud cum pielea ta oftează simţindu-se goală fără mâinile-mi împrejur. Suntem două trupuri separate de un pas, două maluri orfane scăldate de valuri de dor. În noaptea asta nu vreau să privesc cerul ci pasărea speriată a sufletului tău planând în cercuri largi, căutând ramurile melela primul ei strigăt de neajutorare îmi vor înflori cuiburi pe fiecare ram.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Sevraj Prizonier într-o buclă a timpului (fiecare răsărit se naşte din gându-mi la tine, fiecare apus mă îngroapă-n amintirea ta) trăiesc continuu această zi fără mâine în universul stăpânit de potopul numelui tău, într-o arcă pe care încă nu m-am hotărât dacă vreau să fiu un perdant, un învingător sau doar un simplu supravieţuitor. Nu am porumbei ca să proclam retragerea apelor dar am o sete nebună de tine: sorbind până şi ultima picătură îmi va aduce ispăşirea vinei de a te iubi, iar degetele mele încleştate pe mariginile-mi tăioase vor sângera un altfel de mâine.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Michaiela Boancas Absolventă a Liceului Agro-industrial Jidvei, în anul 1993 (făcând şcoala odată cu cei trei copii ai mei). Fiică de ţărani de pe Valea Târnavei mici, din comuna Şona, sunt născută la Blaj în anul 1964, în mândrul orăşel, pe unde a trecut marele nostru poet Mihai Eminescu numindu-l "Mica Romă". Din copilărie am îmbrăţişat plăcerea lecturii, a scrisului, a cântului şi a tuturor bucuriilor care aduc leac sufletului omului acest aspect formându-mă ca om cu o fire deosebit de veselă şi sociabilă. Am participat activ la toate activităţile din satul meu natal, fie culturale sau religioase, iniţiind chiar evenimente de punere în scenă a propriilor creaţii (text şi regie). Începând din anul 2000, am condus un grup de amatori, ai căminului cultural din Şona, participând la diferite concursuri şi activităţi cu şezători, piese de teatru, cântece şi dansuri populare. Am desfăşurat activităţi în calitate de membră a Asociaţiei ASTRA Despărţământul ,,Timotei Cipariu" Blaj. Toate aceste activităţi şi succesul obţinut de-a lungul timpului, mi-au fost menţionate în ,,Dicţionarul Culturii şi Civilizaţiei Populare”, Editura ASTRA Blaj, 2011. Versul însă, ocupă un loc aparte în inima mea. Este izvorul nesecat al sufletului meu. Mă defineşte ca om, mă ajută să-mi eliberez negura din suflet şi în egală măsură să-mi cânt dragostea de viaţă! 83

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Debutul ca autor de versuri s-a produs în anul 2015 în Revista Amprentele sufletului, având suportul nemijlocit al doamnelor Eugenia Enescu Gavrilescu şi Cornelia Neagu. Curând, o părticică din activitatea mea creionată în vers va fi cuprinsă în volumul de versuri Tânguirea dorului, ce va fi publicat în primăvara anului 2016 drept simbol al sufletului meu care, în ciuda ,,anotimpului biologic”, păstrează prospeţimea şi mireasma florilor de primăvară. Motto - Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. (Octavian Paler) 

Epigramǎ (pentru ardeleni) Vorba domoală, legănată În dulce grai ardelenesc Acol' la fel şi câinii latră "No ham"... şi-n casă te poftesc!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

N-ai vǎzut? Dragă lună călătoare Peste ape şi hotare N-ai văzut în drumul tău Lună... pe iubitul meu? N-ai simţit al său respir A parfum de trandafir Ale sale şoapte dulci Răspândite printre lunci? N-ai văzut a sale urme Jos pe roua de pe culme Sau privirea ochilor Ca sclipirea stelelor? Lună, dacă-l întâlneşti Te rog să îi povesteşti Că-l aştept cu drag şi dor În codru lângă izvor. Unde doru-şi face casă Şi priveliştea-i frumoasă Acolo-l aştept şi-n gând Între braţe să mi-l strâng.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

La drumuri de rǎscruce La drumuri de răscruce privirea mi-o îndrept Pe care dintre ele, iubite să te-aştept? Te-ai dus cu fericirea, şi-apoi n-ai mai venit. De-atunci te-aştept iubite, sau poate m-ai minţit? Când îmi jurai iubire la umbră de stejari Mă mângâiai pe frunte, îmi spuneai vorbe mari. Pe muşchi şi pe ferigi îmi făceai pat să dorm Mă strângeai lângă tine, mă sărutai în somn. Şi-acum privesc pădurea cu farmecele ei Şi te astept să vii din valea cea cu tei Sau poate pe cărarea cea cu fagi să apari? Ori vii din deal ,,la cruce" cu ulmii cei amari? Răspuns la întrebări nu ştiu de voi primi Dar eu aproape zilnic, iubite, voi veni La răscruce de drumuri să îţi aştept sosirea De nu poţi tu să-ajungi… trimite-mi fericirea!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Iubire frântǎ Aş vrea să prind un puf de nor Să ţi-l aştern azi la picioare Să-ţi prind o pasăre din zbor Sau să-ţi culeg o simplă floare. Dar norul, este sus pe cer... E prea înalt ca să-l ajung, Tot ce-mi rămâne e să sper Să nu mă tem de drumul lung. O pasăre să-ţi prind... nu pot Căci zboară către ai săi pui Doar pentru ea, cuibul e tot Căci pentru noi... nimica nu-i. A mai rămas să-ţi dau, o floare Dar e păcat s-o rup, că plânge Şi inima în piept, inima mă doare Când văd iubirea cum se frânge.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Singuratecul E trecut de miezul nopţii, e ceaţă şi-ntunecat Pe peron, un singuratec aşteapt-un tren întârziat. Trenul ce nu vrea să vină, mult se lasă aşteptat E cel ce-i poartă speranţa; o iubire de-altădat’. Şi-o închipuie la geam, cu păr răvăşit de vânt Cu obrajii-mbujoraţi, c-o tăcere de mormânt.  Dar deodată-n noaptea sumbră se aude-un şuierat Singuratecul tresare... parc-aude-un fluierat!? Sufletu-i vibrând sălbatic, îl trezeşte din visat Încă speră să-şi mai vadă astăzi, visul conturat. Şi doi, trei răzleţi coboară, cu bagajul lor, stingheri Însă cea mult asteptată… nu se vede nicăieri. Mai aude-un fluierat... trenul se duce din gară El rămâne supărat, va veni şi mâine seară…

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

În paradis Am cerut cerului luna, să mi-o dea cu împrumut Să ţi-o dau în dar, iubite, să o pui în aşternut Ca să îţi vegheze somnul şi să-ţi lumineze visul Tu să mă visezi pe mine, eu să-ţi arăt paradisul. Să te laşi purtat pe braţe de-ale îngerilor zboruri În grădina fericirii unde sunt doar mândre plaiuri Unde păsările cântă cu glas dulce de crăiţă Şi-unde toate florile, au mândru chip de copiliţă. Acolo, când te trezeşti, să mă chemi încet pe nume Gura ca să ţi-o dezmierd, să uităm de astă lume. Să uităm că sunt necazuri, neajunsuri şi nevoi Să trăim în fericire, iubite... numai noi doi!

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Mihai-Victor Afilom Nǎscut la 9 iunie 1979, în Hunedoara. Studii: 2005-2006 - Curs Post-universitar de Marketing, Management şi Resurse Umane la Facultatea de Inginerie Hunedoara, Universitatea “Politehnica” Timişoara 2000-2005 - Facultatea de Inginerie Hunedoara, Universitatea “Politehnica” Timişoaraprofilul electromecanică 1994-1998 - Liceul teoretic “Iancu de Hunedoara”, profilul real (matematică-fizică); Realizări artistice:  grupaj de poezii publicat în Antologia Scrisul de azi, volumul de poezii Şevalet terapeutic şi includerea în volumul de recenzii Filoverba - Repere critice- 2 de Dan Şalapa - toate publicate la Editura Singur, Târgovişte 2015  volumul de poezii Elegii Fluide, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015  Grupaje de poezii publicate în Revista Regatul Cuvântului (martie/aprilie//iunie 2015)

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

 grupaj publicat în Antologia tinerilor hunedoreni lansaţi de Revista ,,Provincia Corvina” - Inel de aur fără corb, Editura Polidava, 2006  volumul de poezii Şerpii Soarelui, Editura Emia, Deva, 2001  publicarea unor grupaje de poeme în Revista Provincia Corvina nr. 19/septembrie 2001, nr.22/martie 2002 şi Nova Provincia Corvina nr. 3[40]/iunie 2006

Dor Neliniştea puiului de dor, Dor de cer, Dor de iubire, Vibrează în acord Cu tonalitatea albastră A inimii mele. Dorul ca un mugur Ce-şi deschide petalele Spre a difuza Mireasma vagă a viselor. Dor de acel ceva indefinit, Insesizabil, Element tainic Ce lipseşte din alambicul În care se distilează Esenţa Sufletului meu.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Mǎrţişor Soarele a haşurat cu razele sale, Subtil infiltrate prin cenuşiul norilor, Schiţa unui blând anotimp, Prefigurând dansul floral Ce stă să înceapă. Retina lacomă anticipează Pastelul verde al formelor plăpânde, Proiectând printre faldurile memoriei, Deja-vu-urile unor alte primăveri, Consumate cu repeziciune, În alte culori, Cu alte iubiri. Gesturile mărunte Ale mâinilor ocrotind ghiocei S-au întipărit Pe stampa speranţei mele firave, Cǎ mâine mă vei iubi Şi te voi iubi Cum nu îndrăznesc să visez Acum.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Solitudine Liniştea ce s-a aşternut Peste teritoriul meu Mă tulbură, Am încercat să te găsesc Prin ecolocaţie, Dar obstacolele m-au năucit, Am căutat izvorul tău ascuns Prin radiestezie, Dar crengile de alun s-au uscat, Am învăţat limbajul Morse, Dar vântul a rupt firele de telegraf, Am aprins focul în şemineu Şi umbrele dansează pe pereţii odăii, Sunt singur, Doar eu şi iluziile mele imperfecte, Liniştea îmi sfredeleşte timpanele Şi metamorfoza se desfăşoară lent, Sunt o marionetă cu sforile retezate, Uitată în colţul scenei, O păpuşă de lemn cu sufletul aşchii, Aşteptând o zână bună Care să însufleţească Cutia rezonatoare din piept Cu glasul ei blând.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Invazia sentimentelor Invazia sentimentelor A năucit străjerii Citadelei cu ziduri regulate, Cimentate în sufletul meu. Migratorii au aprins Focurile cele mari, Iar cetatea veche a ars, Peste ruine au răsărit Lujerii verzi Ai unei noi ere, Iar liniştea suspectă Instaurată de dictatorul rigid, Din Babelul înălţat Din obsesii, fobii şi limitări A fost înlocuită De tumultul unei noi vieţi Animate de sărutul tău Pe care doresc să-l fur În balansoarul Ocrotit de umbra castanilor.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Tango discret Ne planificăm sentimentele minuţios, Irosim timpul preţios, Secunde de nisip printre degete se răsfiră, Timpul împotriva noastră conspiră... Azi nu, azi am dreptul să fiu trist, Azi îmi joc rolul de artist, Mâine tu te întrebi de ce nu vin, De ce mă comport ca un străin. Ne învârtim în carusel, În tumultul aceluiaşi orăşel Şi inima îmi este zăvorâtă, De ani nu mai e imprudentă, Cuprinsă de o vrajă bizară De o nevăzută barieră... Aş vrea să te sărut dimineaţa Spontan să-ţi nuanţez viaţa, În culorile răsăritului, Cu zâmbetul soarelui.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Iubire Am conturat schematic O poveste de iubire, În tuşe subţiri de creion Şi am întors pagina, Iar caietul albastru s-a rătăcit În sertarul amintirilor... Într-o zi copilul din mine A regăsit pagina Însemnată Cu cenuşa flăcării de atunci Şi a însufleţit-o cu acuareleroşii-bujori din parcul primului nostru dans, verzi-clorofilă, seve din frunzişul Grădinii fantastice peste care Portocaliu soarele răsărea Foc depunând este-n dorinţele noastre, Galbenul păpădiilor ce se pregăteau pentru zbor. Şi pe aleea de basm am aşternut şotronul copilăriei, Iar grădina fermecată ne-a înfăşurat În veştminte străveziu-nupţiale, Umbreluţe zburătoare Ne-au ridicat spiralat Spre poarta solară Care era oglinda în care Eu mă reflectam În lumina chipului tău blând Iar tu erai Anima 96

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Îmbrăţişând delicat Umbra mea. Eclipsǎ Silueta voluptoasă a Femeii-Lună Obturează lumina difuzată De Astrul meu interior. Isis îşi proiectează umbra Asupra ţărmului udat de valurile Ce zămislesc nupţiale alegorii, Scoici fecundate de firul de nisip, Perlă în devenire În matricea-cochilie. Iubirea este o eclipsă. Luna îmbrăţişează Soarele Spre a-i sorbi strălucirea, Inel de foc întrezărit De observatorul pământean. Iubirea o altă dimensiune, Undeva, la limita perceptibilului, Revărsată din spaţiul celest, Un joc de lumini şi umbre Ce conectează oamenii Şi dă sens Existenţei.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Illo tempore Este trei dupa-amiază Şi ascult Bossa Nova, Aş dori o amantă portugheză Şi un hamac, pe o corabie, la prova. Gândul îmi zboară dincolo de Ecuator, În regatul delfinilor indigo, Sub soarele dogoritor. În ocean pluteşte al meu alter ego. Un paradis simplificat, Un palmier şi o Evă, Sărutul ei delicat, Preţioasă iubire nativă. Fructe tropicale - delicii, Colibri dansând printre orhidee, Iar seara scântei şi artificii Şi arteziene expulzate de cetacee. Pat de alge fecund, Diamante în nisip Şi sentimentul profund, De matrice şi arhetip. Noi doi la începutul timpului, Poveste reprodusă de mii de ori, În arhiva genetică a omului, Noi doi, prin ere, veşnic călători.

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Corina Savu

Născută pe 25 octombrie 1988 la Ploieşti. A absolvit facultatea de Litere şi Ştiinţe în cadrul Universităţii Petrol - Gaze Ploieşti, secţia Ştiinţe Administrative, încheiată în 2010. Are o diplomă ca Lucrător pensiune turistică şi una în Tehnici de promovare personală în carieră. În prezent, este operator introducere, prelucrare şi validare date. După multe încercări în a-şi găsi menirea, descoperă refugiul în scris, un prieten vechi şi drag. Prima sa lucrare publicată se intitulează Funcţiile dreptului – orientări fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic, ce-i serveşte ca lucrare de licenţă. Pasiunea pentru scris se concretizează odată cu primul volum al romanului Aripi smulse, apărut în anul 2015, la Editura Absolut. 99

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Cuplul, în cǎutarea paradisului pierdut Timpul, rătăcit printre secunde leneşe, strigă neputincios spre zările nepăsării aşternute peste el şi ea. Petale de ieri zac pe podea, topite de cuvintele ce s-au scurs între ei. Stilete de regrete şi iluzii risipite se înfig în două inimi ce au uitat să bată la unison, gonind pe contrasens, aşteptându-şi sfârşitul iminent. Spinii lui azi se agaţă de trupuri febrile, bântuite de suspine şi lacrimi. Ei, arhitecţii unei iubiri zidite în pereţii casei lor, actorii ce-şi joacă dragostea ca pe un rol banal. În dormitor, închisoare a două suflete ce nu-şi mai găsesc alinarea, fericirea plânge la colţuri, în surdină. El, aşezat pe pat, răsfoieşte alene un ziar ţinut pe dos. Ea, cu spatele semi-dezgolit, stă pe scaunul din faţa oglinzii, pieptănându-şi, a nu ştiu câta oară, părul de culoarea tăciunelui. Tropot de clipe cădea peste gândurile lor firave, măcinate de o boală stranie. Pe buze, un ultim sărut agoniza în tăcere, ştrangulat de frigul ce se cuibărise între ei. Bărbatul cu cosiţe răvăşite se ridică şi păşi timid spre ea, oferindu-i o strângere de umăr înainte să iasă. Pe obrazul palid al femeii o lacrimă neagră se prelingea încet. Îşi puse halatul şi privi spre orizonturi îndepărtate, retrăind vremurile frumoase ale relaţiei lor. Se întâlniseră cândva, înainte să devină două păpuşi de porţelan cu priviri goale şi trup inert la atingeri. O mare iubire născută din vise mărunte şi pure. Doi oameni ce îşi oglindeau chipurile în acelaşi răsărit şi se contopeau în acelaşi apus.

100

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Doi adolescenţi ce alergau după o clipă petrecută împreună ca după un fluture rar, dorind să o prindă şi să o închidă pe veci în suflet. Doi tineri ce se îndrăgostiseră la prima ceartă. Da, fusese anormalitatea ce le unise destinele. Atunci când, tocilara de la Drept făcuse reproşuri unui băiat, confundându-l cu un huligan ce-şi fumează viaţa. Mai târziu, dragostea lor avea să se concretizeze cu un cadou neobişnuit de original. Tânărul avea să-i ofere cel mai de preţ lucru al său, medalia câştigată la Campionatul Naţional de Nataţie. O încredinţă ei, odată cu inima lui. La puţin timp după terminarea studiilor, o cameră de garsonieră le devenise templu de bucurie şi fericire molipsitoare. Pe pereţi au măzgălit cu cretă colorată speranţe inavuabile. Pe tavan au pictat un cer înstelat în care puseseră visele a doi copii naivi, prinşi într-un joc în care privirile li se înecaseră una în cealaltă, imprecis. Gândurile lor se ţinuseră de mână, au privit cerul albastru şi au mers mai departe. Un început timid... Călcau cu grijă peste zile pentru a nu le strivi magia. Universul se aşternuse la picioarele celor doi îndrăgostiţi ce nu mai au nevoie decât să-şi trăiască povestea. Aşa încep toate poveştile... Care este sfârşitul? Se întreba şi ea Unde ne-am pierdut? oftând şi sperând la regăsire. Ploaia se opri şi raze de soare timide se chinuiau să-şi facă loc printre norii de vată. La scurt timp strada se umplu de râsete şi veselie. Toate o făcură să izbucnească în cascade de râs, alarmându-l şi pe el. Bărbatul se rezemă de pragul uşii şi-şi privi fascinat iubita. 101

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Acum, uitându-se la ea, îi era atât de dor să-şi lase capul pe umărul lui. Să-i mângâie părul cu mâna ei caldă, feminină şi să-i şoptească cuvinte ştiute, dar uitate sau pierdute în realitatea lor falsificată. - Nu vrei să ieşim? întrebă femeia, simţindu-l aproape de ea. - Dacă vrei tu… răspunse cu jumătate de gură, la întreruperea bruscă a gândurilor sale. - Dacă tu nu vrei, atunci... zâmbetul ei gingaş se stinse sub privirea lui. - Să te îmbraci gros... Nici nu apucă să termine că ea se repezi spre şifonier. Două perechi de paşi îşi ţineau companie pe aceeaşi stradă spălată de ploi. Erau doi „străini” purtaţi de viaţă precum bărcuţe de hârtie, atât de fragile şi atât de puternice, păstrând iluzia că poate, într-o zi, vor ajunge pe nisipul unei plaje mângâiate de soare. Printre atâtea cioburi şi colţuri tăioase, destinul avea de gând să expună bucată cu bucată sufletele de cremene. Opri timpul pentru o secundă şi întoarse clepsidra în favoarea tinerilor ce aveau încă şansă la fericire. În acea secundă, totul fusese pregătit pentru ca ei să-şi regăsească paradisul pierdut, dându-le posibilitatea să vadă ceea ce nu mai vedeau, să dezgroape cutia amintirilor şi să simtă din nou. Un biciclist grăbit pus în faţa lor, îl făcu pe bărbat să-şi tragă iubita la piept. Gest făcut natural, fără timp de gândire, născut odată cu prima bătaie înţepătoare a inimii. O îmbrăţişare afectuoasă, dar inimile lor nu se înmuiau şi nici nu apăsau pedala acceleraţiei. Ea se depărtă de pieptul lui, dar el privi chipul ei cuminte pe care nu-l mai observase de ceva timp. 102

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Porneau din nou cu paşi mărunţi, unul lângă celălalt, lăsând din când în când libertate degetelor să se atingă. Şocuri electrice pregătite să reînvie văpaia iubirii. Zâmbeau pe furiş când fetele, privindu-l, chicoteau. Le aducea aminte de prima întâlnire. Încă de atunci, părul lui blond, ochii albaştri şi statura atletică, stârneau pasiunea colegelor şi nu numai. Senzualitatea stângace a iubitei sale era capabilă să atragă atenţia trecătorilor. Un florar ambulant, ameţit de farmecul ce o înconjura, îi oferi un trandafir roşu. - Eşti fericită? o întrebă cu uşoară gelozie, văzând cum ea fură mireasma trandafirului. - Da, foarte, răspunse, întorcându-şi privirea smolită spre el. - Nu ar trebui... Faţa ei deveni inexpresivă, văzând cum el se depărtează. Petrecu minute bune în acelaşi loc, acolo unde o lăsase. Încremenise. Se uita la magazinele din jur şi nu avea idee de unde să cumpere o rochie din petale de fericire. Privea la mănuşile femeilor ce mergeau la braţul prietenilor sau soţilor lor. Ar fi vrut şi ea mănuşi brodate cu boabe de iubire. Cu ochii la proprii pantofi, se îndrepta spre o bancă din parc. Spera să aibă lipite pe talpă picuri de noroc pentru a se putea strecura uşor în sufletul lui. Bărbatul stătea în spatele ei şi regreta enorm că se depărtaseră unul de celălalt în ultimele cinci luni. - Ar trebui să ieşim mai des în oraş. Doar noi doi, fără terţe persoane care să ne spună cât de mult ne iubim sau cât de fericiţi suntem. Noi ştim deja asta. Să ne acordăm atenţie aşa cum o făceam înainte. De exemplu, eu am uitat cât de mult îţi plac trandafirii roşii şi, de ziua ta, ţi-am luat un buchet de trandafiri albi. Uite! puse în mâinile ei un buchet 103

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

de trandafiri roşii. Pentru mine nu eşti de un singur trandafir, ci de zece. Ochii femeii se umplură de lacrimi, dar acum erau de fericire. Nici nu ştia cum o să îndese atâta bucurie în inimă. - Ne-am rătăcit, dragul meu. Ne-am împotmolit în rutină. (un surâs inocent se creionă pe chipul ei). Şi eu am uitat că tu adori ciocolata amăruie. Toanta de mine chiar ieri a cumpărat o ciocolată cu lapte. Aseară am fost mâhnită când ţi-am oferit o bucată şi tu te-ai încruntat. Cum am putut să uităm lucrurile mărunte care ne fac atât de fericiţi?! Simţind miros de vată pe băţ, femeia strânse puternic mâna bărbatului şi-l purtă într-acolo. Prima lor întâlnire nu fusese la un restaurant sau la film. Prima întâlnire fusese plimbarea prin parc, împărţind o vată pe băţ. Se regăsiră. Dacă ar fi stat un moment să se privească, să-şi vorbească şi să simtă, nu s-ar fi îndepărtat de paradis. Nu ar fi trăit clipele ca într-un infern plin de regrete, incertitudini şi nepăsare. Le trebuiau doar paşi mici să rămână în zona de confort, dar ei se grăbiseră. Alergaseră după iluzii şi speranţe diametral opuse. Acea stradă plină de bălţi şi noroaie în care li se poticniseră sentimentele, picăturile mari de ploaie ce le inundaseră sufletele şi vântul rece ce măturase tot pe potecile inimilor, erau neglijabile acum când, îmbrăţişarea era atât de caldă şi... atât de a LOR.

104

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Manuela Jerlǎianu Poetă - debut la data de 1 aprilie 2015. Apariţii în reviste si site-uri online. Volum de versuri – Desenând pe cer, Editura Betta, octombrie 2015. Vino Vino să ne contopim În lună şi în soare, Să naştem mii de răsăriri Şi luna şi mai mare. Vino să ne contopim În stele călătoare, Să naştem mii de amintiri Şi soarele mai mare. Vino să ne contopim În mări de încercare, Să naştem mile de iubiri Şi un ocean mai mare. Vino să ne contopim În munţi şi în izvoare, Să naştem mii de proslăviri, Pe un crâmpei de zare. Haide să ne contopim În palme de iubire, 105

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Să naştem dragostea-n privire Şi-apoi întreaga fire. Mi-e dor Mi-e dor, atât mi-e dor de zilele cu tine, Vino din amintiri în germeni de suspine, Găseşte fericirea, dezbracă-mi neînţelesul, Că dor până la cer, mi-e să-mi sărut alesul. Mi-e dor de stele-n zori cu mâna adunate, De-atâta dor te strig în zodii neîmpăcate, Mă pierd în nopţi târzii, în vântul părăsit Şi mă întreb: Mă cauţi oare!… M-ai găsit? Mi-e dor de seri cu-mbrăţişări în mare Şi te găsesc în pat cinstind în sărbătoare, Cu patos mă săruţi pe coapsele rebele, Iar ochii-ţi scânteiază ca arderea de stele. Mi-e dor să ne atingem, cu inima în spirit Şi gem între suspine, păcatul să îl merit, Te-am repetat în mine, pe palma de destin, Azi îmbătăm distanţa, cu gustul tău divin.

106

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Colindul M-a colindat în noapte o mână peste sân Şi-mi admira privirea cu spiritul hapsân, Striga zeul iubirii din sânge clocotind, Să îmi atingi făptura în tropot tremurând. Dorinţele în freamăt, pe foşnetul din scutec, Înalţǎ armonii, pe note blânde-n pântec, Priviri îngemănate s-au întâlnit din muguri, Şi-a îmbătat iubirea cu suc dulce de struguri. Ce ardere nebună! Ah, ce armonii fireşti! Ce şoapte la ureche te cer aşa cum eşti! Ce trup se întâlneşte în trupul meu cu tine! Cât patos astăzi arde privirea în retine! Nebună-n armonia colindului hapsân, Mă las atinsă-n noapte pe fiecare sân Îţi gust dulcele rai, cu raiul meu, fireşte, Că oricare simţire, un soare întâlneşte.

107

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Mângâie-mi trupul Mângâie-mi trupul de frigul tău strivit Şi lasă-mi spiritul prin sărutări, lovit, Pe libere perechi de gânduri ostenite, Pe vechile păcate de sânge moştenite. Mângâie-mi trupul lăsat pe trupul tău, Atinge-mă cu şoapte la bine şi la rău, Cu patimă te-afundă în dragostea-n dureri, Cu focul din iubire pe blânde primăveri. Mângâie-mi trupul scăldat între simţiri, Cu sabia crescută de soare-n asfinţiri Şi lasă-mi anotimpul să cadă peste tine, Aprins de-o nebunie în valuri pe retine. Mângâie-mi trupul rămas în amintire, Cu buzele fierbinţi sărută-mă-n neştire, Iertate să ne fie trăiri din vechiul chin, De templele iubirii ascunse prin destin. Mângâie-mi trupul, iar eu te-oi mângâia, Cu palme de iubire, pe dor te-oi râzgâia, Săgeata regăsirii, va creşte cât un soare, Să ardă din păcate şi frigul din ninsoare.

108

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Raiul pǎmântesc Ajunsă în colţul cu raiul din lume, Nu-mi pasă dacă e cald sau e frig, Aici o să scriu o poemǎ anume: La mine în spirit tot timpul te strig. Prinse-n cordoane cărări şerpuiesc, Din vârful de munte văd pace-napoi, E clipa aici când vreau să trăiesc, Prin vise să crească dorinţe cu noi. Bătrână e stânca ce poartă ruine, Uitate în vârful cu dinţi sterpeziţi, Bătute de vântul cântând în suspine, Urcând către norii de frig neteziţi. Azi templul cu arderi de smirnă, Îmi urcă, coboară, pe aripi în vis, El lasă în urmă potopul de iarnă, De viaţă legând un întreg paradis. Din gânduri îmi strâng privirea în palmă, Prin colţul din mine cu cerul senin, M-aşteaptă trecutul, mirarea mi-e calmă, La templu eu urc acum să mă-nchin. Acesta e colţul de lume din raiul desprins, Aici în cordoane cărări şerpuiesc, De gânduri, pe cap, coroană mi-a strâns, O clipă-mi ajunge să te ademenesc. 109

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Eu te iubesc prea mult Eu te iubesc prea mult şi sunt încrezătoare Că dragosea ne este setea de izvoare Că-n inimi cenzurate e scris: mi-e dor de tine... Cu litere de aur ce-mbracă straie fine. Cu gândurile toate trec drumul peste munţi, Pornesc la drum destinul încremenit la punţi, Privesc vremea o clipă, e vreme fără vină, Dar lumea este toată, de aventură plină. Iubirea mă aşează pe-un petec de pământ, Sculptat în armonie pe întâiul cuvânt, Pe versurile-n cântec şi flori de iasomie, Pe cerurile toate plecate-n zări o mie. Nu fug, nu plâng, pe arşiţă în drumuri, Dar caut nesfârşita, esenţă de parfumuri, Din urma ta iubite, ce trupul îţi ascunde, În depărtata zare, unde nu pot pătrunde. Eu te iubesc prea mult, am inima speranţă, Că soarele din noi, mai arde înc-o viaţă, Că ochii tăi cuminţi închid porţile vieţii, Când văd în calea lor podoaba frumuseţii.

110

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Lucian Ioniţǎ Născut la 27 octombrie 1950, în comuna Scorţoasa, judeţul Buzău. Copilăria şi şcoala generală Clondiru, comuna Ulmeni, judeţul Buzău. Liceul teoretic Al. Odobescu (Grigore Tocilescu) - Mizil, apoi Institutul Pedagogic Suceava şi Universitatea Al. I. Cuza Iaşi, Filologie. În prezent, profesor de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Ioan Băncescu” din Adâncata, judeţul Suceava.  Debut în Revista Familia.  Poezii, articole, recenzii, prezentări de cărţi în ziare, reviste, antologii (Crai nou, Şcoala, Tribuna învăţământului, Oglinda literară, Melidonium, Amprentele sufletului, Nomen artis, Boema, Revista română, Bucovina literară, Pe aleea cuvintelor etc.).  Culegător de folclor (Satul de sub cântec), publicist, autor de lucrări ştiinţifice (Adverbul în limba română, Noţiuni de teorie literară. Figuri de stil), coordonator de articole în cadrul unor simpozioane de teste pentru evaluare.  A îndrumat copii care au publicat volume de poezii sau au obţinut premii la unele concursuri literare.  A publicat trei volume de poezie - Ţara cu iluzii, Jurnalul unei răni, Paznic la cafea.  În curs de apariţie - Insomniile oglinzii- între cutele realului. 111

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Stabilitate În preajma ta uit să respir Îmi trimit mâinile arzânde Să respire veşnicia M-ai legat cu liane fierbinţi La stâlpul iubirii Văd lumea cu ochii Cu care tu mă dezbraci De hainele tristeţii Şi topeşti armura de blesteme Şi umbra ta întârzie Pe toamna tâmplei adormite Astăzi mi-ai închiriat Casa ta cu patru camere Două pe stânga Două pe dreapta Cu coridoare largi Cu dependinţe interioare Prin care circulă temeri şi nelinişti Şi aşa stăpânind toate interioarele Am uitat să mă întorc în mine.

112

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Zbor fǎrǎ aripi Mamă, tu eşti uleiul Din candelă Care îmi luminează drumurile ascuţite ale nopţii. De când ai plecat Noaptea s-a coborât în genunchii mei fragezi Şi mă doare De la tine am învăţat Să zbor fără aripi Tu eşti o săptămână verde Înflorită în straturile mele Cu tine nu naufragiez niciodată Fiindcă drumul trăieşte în noi.

113

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Tentaţie Doamna mea din dor târziu Vară cald-aş vrea să-ţi fiu Grâul spornic din hambar Scară visului ştrengar Strajă scumpelor ispite Paj luminii adormite Strigăt, şarpe şi suspin Aripă spre cer senin Rug de dor în ajunare Şi amurg în flămurare. Ochi luminii printre ploi Fiu copilului din noi Aş vrea să urcăm – e scris Scara iubirii de vis.

114

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Mǎr – capcanǎ de iubire În grădină pomul ne acoperea umbrele Nu ne vedeam nici măcar ochii Şi noi ne jucam de-a mărul Tu mâncai partea luminoasă Eu partea înnoptată Aşa e când eşti nor îndrăgostit Te-ascunzi în mere Şi visezi că eşti luceafăr Mai bătrân cu o veşnicie Că treci dintr-un timp în netimp Ca un bob de piatră luminoasă Visăm cu ochii deschişi Să furăm cerului zarea albastră Şi marea cu miros de sare Umbrele ne-au furat jocul de-a mărul Şi-acum ne momesc Să populăm pământul.

115

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Chinuri Mă chinui de mult timp Să dau uitării Ceea ce nu poate fi uitat Vorba blândă a mamei Primul oftat primul sărutat Prima întânire cu îngerul Paşaportul spre copilărie Mi-a fost confiscat Numai moartea nu pot s-o clonez Refuză să-mi dea ADN-ul Aşa că-i fur coasa şi o reciclez Până la urmă moarte nu-i decât o copilă Ce schimbă trupuri secrete Dintr-un timp în altul Şi-mi voi termina treaba zâmbind.

116

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Piatra neagrǎ Te-am purtat în palma-mi stângă Ca pe-o candelă-fecioară Fruntea n-a putut să plângă Pasul tău de căprioară Frumoasa mea cu formele-ţi divine Sfâşii uitarea ce curge prin artere Visarea mea s-a cununat cu tine Şi sângele te cheamă şi te cere. Icoană a durerii ce mă ninse Eu te îmbrac în trupul care-a plâns Tu eşti Morgana mea din vise Eu piatra neagră care te-a ascuns.

117

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Bilet Îţi scriu, draga mea, Un mic şi nevinovat poem de iubireÎntr-o limbă de piatră-cunoscută numai de noiPe care ţi-l voi servi la cina romantică În faţa şemineului martor Apoi voi respira tot aerul din cameră Să-mi umplu fiinţa cu parfumul tău inimitabil.

118

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Din nou mireasǎ Iubita mea Mai crezi că vei putea Să-ţi pui din nou cunună peste frunte Acum când toamna taie-n carnea mea Alei cu boli pe coastele de munte Şi cresc în noi uitări pe ochii goi Noi nu avem priviri decât nainte Căci înapoi cărarea–n lut se curmă Păcate vechi ne troienesc şuvoi Şi ne ajung şi vieţile din urmă. În mâini ne ţinem riduri şi nevoi Am ars imperii de iubiri în vară Sărutul gol se tânguie-n noroi Iar visurile-n noi cenuşă ară. Mai crezi că vei putea întineri Să fii din nou mireasa mea nebună Acum când către lună vom porni Şi-om dăinui un pat de flori în lună?

119

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Descântec de îmbunat ploile Mi-am lăsat pleoapele deschise Să se oglindească în ochii tăi mari Toate orizonturile latente Să ne regăsim unul pe altul Într-o floare unde ai vrea Să-şi deschidă soarele Muguri de lumină Mi-am lăsat aripi de fluture Să zburăm pe coamele cerului Să culeg pentru zestrea ta stele neşlefuite Am alergat pentru tine Pe aşchii de pietre ţepoase Să–ţi dăruiesc vise neîmplinite M-am îmbrăcat pentru tine În piele descântată de şarpe Şi am sorbit veninul altor buze Am adunat pentru tine De la sânul ierbii Lapte de melci Să descântăm lumina. Mergi înapoi Şi caută un păianjen Căci el ştie mai bine Ce înseamnă să visezi Cu ochii deschişi Când ţii ferestrele închise.

120

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Mutare de şoapte Mi-am strâns şoaptele Şifonate de gerul glasului tău Le-am împachetat într-o pungă Şi le-am mutat în dulapul În care ţin legile fericirii Eu mai visam la magia zborului în doi Zilnic mă opream La pereţii inimii tale Cu ziduri înalte Şi aruncam pe deasupra Peceţi de iubire Dar tu încuiaseşi cu cruci nerostite Buchetul de fericiri de folosinţă îndelungată.

121

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Corina Corbu-Popescu Nǎscutǎ la Ploieşti, judeţul Prahova, în anul 1965. A absolvit în 1987 Facultatea de Filologie Secţia Română-Engleză, Universitatea Bucureşti. Activitatea preponderentă a fost aceea de profesor de limba engleză, dar a lucrat şi ca traducător, director al unei firme de foraj, profesor colaborator la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti. Prima sa dragoste, limba engleză, a readus-o în postura de dascăl la catedră, unde se află şi astăzi, de aproape cinci ani, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Ploieşti. Chiar dacă i-a plăcut dintotdeauna să scrie, în special poezie, debutul literar s-a produs la începutul anului 2015, în Antologia Voci feminine, Editura Ispirescu, Satu Mare. A publicat în această antologie un număr de 19 poezii, majoritatea de dragoste, dar şi poezii dedicate unor persoane şi momente deosebite din viaţa sa. În prezenta antologie a încercat şi proză scurtă, inspirată fiind de tema propusă, pe lângă poeziile de dragoste. 122

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Paradisul, regăsit… …Un superb apus de soare cobora la orizont, întinzând pe cer fâşii de auriu, gri-albăstrui, portocaliu, roz, albastru fumuriu… Prefigurând ziua ce urma să vină, amurgul îşi arunca ultimele săgeţi de lumină, învins treptat de valul albăstriu al înserării. Smulgându-se din vraja acestui moment, Kara tresări, gândindu-se că trebuia să se pregătească de plecare spre casă, în micuţa ei maşină. Venea înapoi în oraş - weekend-ul se termina şi începea o nouă săptămână. Poate, cine ştie – în ziua ce va veni… Fiecare nouă zi era o nouă făgăduinţă, o nouă speranţă. Aştepta în fiecare zi un semn, poate, de la el… De atâta timp, de când erau separaţi– trecuseră, întâi, o toamnă cu frunzele şi ploile ei, apoi o iarnă cu puţine zăpezi, o primăvară cu muguri şi flori, o vară toridă si acum toamnă iar – îl mai văzuse doar răzleţ, din întâmplare şi nimic din fiinţa ei nu putea accepta separarea (nici n-o putea numi despărţire, nimic nu se încheiase). Fuseseră împreună din acea magică dimineaţă când linia vieţii îi unise pe linia inimii ca şi când se cunoşteau de când lumea – până în acel negru apus când, dintr-o ceartă neînsemnată şi absurdă, Nils ieşise pe uşă îmbufnat, fără a mai privi înapoi. Crezuse ea, că era doar o simplă neînţelegere, ca şi altele, mărunte… Dar, mai apoi, văzuse că nu era aşa. Un orgoliu nemăsurat îl făcuse să spună nişte cuvinte ce nu îl caracterizau, din care răbufniseră nişte umbre de ură tăinuită pentru nişte aspecte de care ea nu era conştientă măcar – superioritate? De unde, nu raporta oamenii aşa, îi accepta pe cei din jur aşa cum erau. În nici un caz, nu voia şi nu credea să îi fie superioară lui. Nu înţelegea nici acum, nu înţelesese nici atunci. Poate era doar un pretext, poate era… altcineva. O durea această bănuială, dar încerca s-o alunge. 123

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Kara oftă. În maşina ei, privea, în faţă, orizontul pe care coborâse, în sfârşit, înserarea, în spate – pe fiul ei, Grig, prin oglinda retrovizoare. Chipul lui inocent îi dădea întotdeauna putere, iar micile plimbări în sătucul dintre văi, in micuţa casă de vacanţă, îi dădeau energie şi-i umpleau sufletul cu frumuseţea peisajelor acum ruginii-aurii, până mai ieri verzi… Şi cel mic se bucura de aceste clipe – copil drag, isteţ, cuminte, dintr-o căsătorie, din păcate, ratată, fără iubire… Nils apăruse ca o binecuvântare după aceşti ani trişti lângă un soţ rece, neinteresat de ea, după divorţul inerent. Apăruse ca o rază de lună, luminând fereastra la care veghea visul ei. Ochii lor se recunoscuseră, ca din depărtări… Era, poate, premoniţia potrivirii lor, a armoniei ce avea să fie între ei. Era, cu adevărat, ca şi când fiecare şi-ar fi găsit sufletul-pereche. Nu numai atracţia, magnetismul dintre ei, îi uniseră, dar şi dialogul, neistovit, un veşnic duel spiritual, simţul umorului – partidele lor de râs umpleau apartamentul Karei, când se vedeau la ea – sau camerele de hotel la munte, la mare… Săruturile, îmbrăţişările, contopirile erau mereu noi, ca şi ale sufletelor… Nu oboseau niciodată, erau ca nişte izvoare, cu apa mereu împrospătată. Cum să uiţi?! Drumul tăcut – Grig adormise în spate – era şi un drum printre amintiri… O noapte de revelion, cu artificii luminândule obrajii, o zi de 8 Martie, cu braţele pline de flori… Un ţărm de mare, înlănţuiţi, cu valurile zbătându-se la picioarele goale, o plimbare printre pescăruşi… O dimineaţă în zori trandafirii, cu capul pe pieptul lui, o seară liniştită ca aceasta… Amintirile dureau, plângeau, strigau, îi răneau sufletul. Se simţea ca şi pedepsită. Lacrimi căzură pe decolteul bluzei albastre ca şi ochii ei. Îşi muşcă buza răsfrântă într-un surâs trist. Unde eşti? strigă gândul ei. Ca un ecou, auzi parcă – Eu sunt! dragă voce, la telefon sau la interfon, îi răsună deodată în 124

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

urechi. Tresări. Presimţea, ştia chiar, că nu s-a terminat. Dar când? Când avea să se încheie această pedeapsă - şi pentru ce era pedepsită, iubise prea mult?... Paradisul dulce al iubirii îi apărea îndepărtat ca o altă viaţă – o Evă ispitită, alungată, fără Adam al ei, cu care forma întregul. Întregul… în clipele lor nebune, avea imaginea jumătăţilor de sferă – motivul “Porţii Sărutului” de Brâncuşi îi revenea obsesiv, simbol al armoniei unice dintre ei. Era al ei dintotdeauna, amar şi dulce, blând şi sălbatic... Nils... Îi şopti numele. Ce-o fi făcând? De câte ori se întrebase... Nici un semn, doar îl mai zărise, uneori, pe stradă, trecând în viteza maşinii, ea, în iureşul zilei, el, veşnic absent, veşnic trist – o jumătate goală... Apoi, mai trecuse timp. Timp gol în absenţa iubirii. Umplut numai de prezenţa copilului ce-i lumina viaţa, cărarea spre viitor. Era fericită să fie mamă, iar în rest – prietenă, colegă. Profesia de traducător îi plăcea, o făcea cu pasiune, ca orice altceva. Îşi alcătuise o viaţă liniştită, frumoasă – dar lipsea ceva... Serile liniştite o îmbiau la visare. Dar era prea multă linişte în viaţa ei. O acceptase totuşi, se lăsase în voia firescului. Credea cu putere în destin, atât timp cât fiecare pas trecuse pe unde trebuia să treacă... Credea, de asemenea, în vise, uneori. Avea unele vise care se împlineau la un moment dat. Într-o dimineaţă se trezi, dupa ce Grig plecase la scoală şi ea mai dormise puţin, cu o senzaţie de linişte şi mirare. Avea să se bucure de ziua liberă pe care şi-o luase, ca şi de următoarea. Îşi savura cafeaua, gândindu-se, uimită, la ce visase: lângă ea, deodată, vocea lui, strigând-o uşor, iar apoi, gestul lui obişnuit de tandreţe, când o lua în braţe, rezemându-şi capul de 125

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

capul ei, glumind, de parcă nu se mai vazuseră de un veac – „Care mai e viaţa ta?” Ce-o mai fi şi asta? se întrebă. Nici nu se gândise la el ieri, avusese mult de lucru, se cufundase în teancul de lucrări ce-şi asteptau traducerea pe birou. Îşi aruncă ochii pe geam – Ce zi superbă! se gândi. Aş putea să mă plimb până când revine Grig, sunt câteva ore. Ultimele zile de toamnă îşi aruncau mierea peste străzile pe care mai cădeau, ameţite, ultimele frunze, părăsind copacii... Casa era curată, aerisită, nu mai avea nimic de făcut. O cuprinse dintr-o privire. „Mă duc să mă plimb. E o vreme numai bună pentru asta.” Îşi puse paltonul verde închis şi un fular uşor, cu nuanţe de verde închis şi deschis, peste rochia de jerse gri cu imprimeu verzui, iar în picioare, ghetuţele gri, comode. Geanta o aştepta în cuier. Răsuci cheia în uşă, să deschidă. Deodată, în liniştea totală, soneria interfonului străbătu tăcerea, ca ţipătul unei păsări scăpate din colivie... Tresări cu putere. Nu aştepta pe nimeni. A, era probabil cineva cu oferte la cutiile poştale. De obicei, mai sunau la ea. Ridică receptorul – „Da…” Din partea cealaltă, de la uşa scării, de jos, în tăcerea clară – ezitant, emoţionat, dar totuşi ferm, un glas, venind parcă din depărtări, se auzi: ,,Sunt eu…” Kara scăpă receptorul, care se izbi brusc de perete. Câţiva stropi de vopsea din perete căzură pe gresie. Nu putea să-şi revină, credea că visează. Oare era tot în visul nopţii, visa toate acestea? Câteva secunde avu senzaţia de pierdere a realităţii. Stropii de vopsea desprinşi îi apărură în faţa privirii căzute în gol... Îşi reveni, apucă receptorul interfonului şi apăsă pe buton, să deschidă. Inima dădu semnalul că ceva extraordinar era pe cale să se întâmple... O auzea izbindu-se în interior, ca un val înspumat al mării de ţărmul ei... Liftul se auzi, apoi uşa sa. Deschise uşa apartamentului. Nils intră, umplând dintr126

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

odată tot holul. Soarele parcă intrase, de astă dată pe uşă, nu pe geam. Se priviră două secunde, apoi inimile îşi contopiră bătăile în îmbrăţişarea strânsă. Clepsidra timpului părea să-şi fi scurs toate boabele de nisip şi rămăsese suspendată. În acea secundă magică, neştiind prea bine dacă visează sau e aievea, Kara întrezări viziunea celor două jumătăţi de sferă, motivul Porţii Sărutului... Şi poarta se deschise, fermecată, lăsând să intre, în paradisul regăsit, pe cei doi, Kara şi Nils – un alt Adam, o altă Evă, într-o îmbrăţişare infinită, ca atâţia alţii care vor fi cunoscut ispita cunoaşterii suferinţei, a paradisului pierdut şi regăsit.

A ta Sunt a ta, Mai a ta Decât oricare altă femeie Din univers Sau din gând... Inima mea Este în pieptul tău De la începutul lumii Şi a ta Este la mine – tot de-atunci... Eu cu tine Voi fi mereu Şi lacrima mea Va cădea pe inima taOriunde ai fi.

127

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Everlasting Nu există final... Ireal, Plutim în noaptea diferită, Infinită... Ne iartă universul Imposibila iubire şi versul, Ne binecuvântează Irepetabila povară; şi-o rază De lumină apare iar pe cer, Ştergând întuneric, haos şi efemer. Încǎ Ochii mei poartă în irişi Imaginea ta mult iubită... Oglinda mai poartă-n argintu-i Îmbrăţişarea noastră sortită. Şi pielea mai are încă, hieroglifele Degetelor tale, ca un perete De peşteră-n vechimeA păstrat aceeaşi veche pecete. Inima a mai îmbătrânit, puţin, totuşi, În contratimp cu sufletul-copil... Şi se roagă să nu fi fost numai Un crâmpei de destin, inutil. 128

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Close my eyes Închid ochii, te simt aici, cu mine... Închid ochii, iris de iarbă şi geană, Pleoapă peste ecouri pierdute în timp... Te simt aici, neştiind, de fapt, unde eşti. Fii aici pentru mine, oricând, În ciuda orei care curge, etern, A fluviului care-şi varsă nisipul Pe ţărmuri aride, neobosind. Ia-mă în braţele tale puternice Cu pasiune, ca odinioară, zâmbind, Să bată din nou ambele tobe nebune Din inimi, în ritm sacadat. Fii aici pentru mine, oricând, De câte ori răsfrâng irisul în interior Peste trecutele clipe ale amintirii Şi-i deschid - în secunda de azi. O inimǎ Nu am puterea de-a schimba trecutul Şi nu vreau să schimb nici prezentul Acestei iubiri ce mă devorează Pe dinăuntru, Până când Nu va mai rămâne din mine Decât o inimă, bătând În roşia-i dumnezeiască eternitate. 129

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Destin Eu ştiu că mă iubeşti... Şi calul alb care aleargă pe pajişte Este destinul meu... La tine mă întorc în amurg, Descălecând, pe poarta viselor... Cerul îşi pogoară razele În părul meu - şi mă vezi, Strălucind, în aura începutului de noapte. Destinul meu Cu al tău se împleteşte Pe acorduri străvechi din depărtări.

Sferǎ în doi Motivul străvechi E ca o pecete pe sufletul meu, Pe credinţele mele, pe simţiri În străfund de abis... Jumătăţile, da, jumătăţile, Ah! cum se rostogolesc, în setea neistovită De a alcătui întregul, completul, totalul... Absolutul simbol al dragostei.

130

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Iulia Dragomir

Membră a Cenaclului literar ,,Atitudini’’ al Casei de Cultură I.L. Caragiale Ploieşti. Profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” Ploieşti; Redactor al Revistei Atitudini a Casei de Cultura I.L.Caragiale Ploieşti. Versuri publicate în Antologia Voci feminine, Editura Ispirescu, Satu Mare, 2015 şi în Antologia alcătuită de Eugen Simion - Atitudini, Editura Prahova, Ploieşti, 2015. Debut individual cu volumul de poezii Tu, care ştii că te iubesc, prefaţat de Alex Ştefănescu, noiembrie 2015, Editura KartaGraphic, Ploieşti. „Sunt creştin-ortodoxă, iubesc oamenii şi sper ca prin ceea ce scriu să îi bucur cumva, să aduc un strop de frumos, de bine în vieţile lor.”

131

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Fǎrǎ tine Poate fi fericire în afara omului iubit? În afara prezenţei sale în inima vieţii, în inima întâmplărilor lăuntrice, în inima contactului cu universul? Se prelinge dorul pe albia viselor, se scurge în tăcere către marea din care îmi hrănesc răsăritul. Îi auzi clocotul în vibraţia clipelor? Între atâtea chipuri, între înstrăinări pe plaja zilei, singurătăţi se bronzează sub soare, cu zâmbete arse. Şi te-ntreb din depărtare, pe tine, cel retras în peştera precauţiilor, pe tine, doritorule de uniune în podul palmei, în coşul pieptului Poate fi fericire în afara omului iubit? M-am apropiat de stânci, am gustat din izvoarele precauţiilor până când am simţit ca mă îndepărtez de firescul mişcării. Şi clopote de alarmă au sunat cu glasul dorinţei. În tine ce clopote bat? Cuvintele m-au condus pe pietruite cărări spre peştera în care sălăşluieşte uimirea. Am întins masa în mijlocul tainelor. Mi-s ochii plini de tine. Poate fi fericire în afara omului iubit? (29 iulie 2015)

132

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Sunt îndrǎgostitǎ de tine Sunt îndrăgostită de tine până în măduva oaselor, până la fluxul şi refluxul bucuriei, al melancoliei, al tuturor emoţiilor legănate de cântecul de lebădă sau de strigătul cocoşului din zorii inimii, cu răsăritul şi apusul viselor deşertate în lumina soarelui de vară. Sunt îndrăgostită de ochii tăi calzi, căprui, de culoarea fericirii, în care se răsfrâng luna, stelele, pierderea, regăsirea sinelui, în care strălucesc toate căutările. Trăieşti în mine, curcubeu zburător, şi simt că-mi explodează pieptul de atâta zvâcnire spre muzica sferelor. Auzi simfonia? Sau doar clocotul aşteptării însetate de dor, de dorul de a te îmbrăţişa aşa cum îţi îmbrăţişez sufletul în fiecare respiraţie? Sunt îndrăgostită de tine şi întind către tine toate mângâierile ochilor înaripaţi. (31 iulie 2015)

133

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ţi-e dor de ea? Ţi-e dor de ea atunci când o cauţi până în piscul temerilor, când îţi prăvăleşti stâncile ezitării în marea riscului, când vii după ea în miezul întrebării, aducător de pace, când o urmezi în cântecul privirii, în aşternutul gândurilor, când o cauţi în fiecare faptură întâlnită în cale, în casa părintească, în cărările vieţuirii, când vii acolo unde locuieşte inima ei, în universul a tot ce i-e drag între răsărit şi apus Ţi-e dor de ea atunci când îi vindeci ulcerul îngrijorării, când o chemi fericit în mijlocul sufletului tău, întâmpinând-o cu pâine şi sare, cu braţul plin de flori. Ţi-e dor de ea atunci când strigi în cele patru zări că e cea mai frumoasă femeie pentru tine, unica spre care tânjesc lujerii dorinţelor fiinţei tale, când la ea sfârşesc căutările, când alergi spre totdeauna pentru a-i aduce cortegii de zâmbete, pentru a o avea aproape până la contopire, până la capătul timpului Ţi-e dor de ea atunci când cel mai frumos sunet e glasul ei, când în privirea-i magică îţi găseşti odihna, când din ochii ei de poveste izvorăsc toate energiile, când cele mai frumoase, aşteptate momente sunt cele din prezenţa fără de tǎgadă Ţi-e dor de ea când la fiecare respiraţie te întrebi ce simte, ce face, ce gândeşte, şi vrei să vă locuiţi unul pe altul, să lucreze Dumnezeu binele în orice detaliu, alegere, urmă a trecerii, în viaţa imaginată doar alături de ea Ţi-e dor de ea atunci când o iubeşti. Ţi-e dor de ea? (1 august 2015) 134

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Oboseala Am nevoie de o vacanţă. Am obosit de atâta pustiu. Nu mai cred în poveşti, în vise fără pământ şi în inimi puse pe tavă în lumina soarelui. Mă retrag în munţi, în văgăunile sinelui, unde nu mă poate găsi vreo desfrunzire. Vreau să alerg cu vântul verii în firul ierbii, să mă afund în apele sufletului şi să înot, să plutesc peste ape, să înfrunt curenţii tuturor împotrivirilor, să păstrez libertatea şi frumuseţea mişcării. O să plec departe, cel mai departe în mine, să nu mă mai ajungă tristeţea, să nu mă mai ajungă cuvintele, cuvintele care se varsă în mine puhoi şi îmi răstoarnă echilibrul, să nu mai aud ecoul lor iernatic. O să mă mut în vară, în vara altei vieţi cu dorul vacanţei în sprijinul eternităţii. Nu e nevoie de repetiţii în timpanul sufletului. Ecoul lor se zbate în deşert. O să mă scufund în mare. Am nevoie de o vacanţă, în care doar tu să îmi fii bucurie. Aşa că mă lupt cu valurile, până la ţărmul gândurilor. Te cred pe cuvânt, te cred pe fapte, pe nefapte, pe trecut, pe tăcere, pe apropieri, depărtări în clepsidra inimii. Mă retrag, mă retrag cu dorul vacanţei pentru inima obosită. Am nevoie de o vacanţă, de dulcele acasă în care să îmi odihnesc răsuflarea! (3 august 2015)

135

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Iubind Când am iubit, am deschis inima ca porţile raiului, să umplu universul cu parfum şi ridicări înspre desăvârşire. Am locuit în oaze de tremur prin unicitatea dorului răsfrânt într-o fiinţă spre care năvăleau toate respiraţiile. (29 iulie 2015)

Previziune O să mă iubeşti cum n-ai iubit vreodată. Râuri peste mal vor fi în revărsare. Setea inimii va creşte cu fiecare secundă navigând peste trecut. Tabloul ce se naşte-n pieptul tău cu fiece emoţie o să te lase mut. Voi auzi doar strigătul chemării. Spre ţărmul vieţii mele-ţi vor zbura cocorii, întregul stol de vise, de mirări, vei face pod de mângâiere, sărutări, pământul tot vei răsturna pe cale, de n-o să fiu mireasa din pridvorul vieţii tale. Seminţele iubirii cresc cu rod bogat unde pământul este atât de minunat. (24 iulie 2015)

136

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Vocea ta Îmi place cum sună vocea ta, sexi, caldă, mângâietoare în lăcaşul curgerilor spre oceanul eternităţii. O aud în bătăile inimii, mă cheamă cu atingerea profunzimii, până la împletirea poveştilor. Şi eu parcă nu mai sunt eu, amuţesc între undele de emoţii, zvâcnind trepidant. Bat clopote vijelios în altar. Le auzi cântul din liniştea serii? Las tăcerea să îşi aştearnă poezia la piciorul gândurilor, vreau să îţi simt bucuria, săgetată de dor, să îmi zâmbeşti cu prezentul fericirii. Nu ştiu dacă să păşesc pe altă perspectivă în raiul viselor. Îmi place cum sună doar şoaptele tale de dor şi numai pe ele îmi sprijin privirea. Inima mă trage spre tine până la epuizare, în valsul seducţiei. Încă am resurse de zbor. Planez pe aripa încrederii. Când râzi, curg înspre izvorul rostului, îmbrăţişez bucuria cu toate pâraiele. Când mă rănesc de urzici, zac în nemişcare, în ardere, bolnavă de tristeţea pământului. Probabil că fire nevăzute mă leagă de lumină, de rămân cu inima plină de dragoste în orice anotimp, în vuietul azvârlirilor în deşert, sau în zborul inimii, cu bucuria între atâtea aripi. Buciumă cuvinte în piept. Le aud sensul de mişcare, nemişcare... Le ascult ecoul... (6-7 august 2015) 137

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Darul Pe tâmpla viselor, uneori, privirea gândului se afundă în nisip auriu... Dar tu mă ţii cu toate respiraţiile în palmă. Pe coapsa inimii tale îmi găsesc sunetul pentru struna viorii. Mă porţi peste ape, peste munţi, prin văzduhul tăcerii, pe creasta cuvintelor, mă afunzi în adâncul aşteptării, mă arunci din înaltul chemării pe povârnişul întrebărilor. Nu vezi că doar în această călătorie, în universul doinelor, îmi zâmbesc toate clipele? Dacă te-apasă-n podul palmei tresărirea, planăm cu amintirea în direcţia depărtării. Ne pune Dumnezeu mereu în palmă un dar. Libertatea există, oricum, în înaltul cerului, acolo unde iubirea se zbenguie în voie, miracolul zărilor. Mi-e sufletul lipit de tine cu toată libertatea zborului. Călătorim spre bucurie? (8 august 2015)

138

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Filip Niţescu Am 17 ani, sunt născut pe 10 octombrie 1998. Sunt din Vǎrbilǎu, judeţul Prahova. Sunt elev la Colegiul Naţional I.L. Caragiale din Ploieşti. Am publicat o carte cu titlul Copacul în iunie 2015. Sunt membru al Cenaclului literar ,,Orfeu’’Ploieşti. Pe lângǎ nuvela Copacul şi cea prezentǎ aici, Dincolo de cortină", am scris şi nuvela fantasticǎ Între douǎ lumi. Dincolo de cortină

Orfelinatul Speranţa Vă rog să nu mă judecaţi după acest lucru. Vă rog să nu mă judecaţi după faptul că stau într-un camin, că sunt unul dintre acei băieţi care se spală de două ori pe săptămână şi mănâncă cea mai modestă mâncare, câteodată expirată, care se îmbracă cu cele mai ieftine haine şi preferă câteodată să doarmă pe covor căci nu există nicio diferenţă între acesta şi pat. Ce nume, ,,speranţa’’... câteodată mă gândesc că se potriveşte; toţi de aici sperăm să avem condiţii mai bune. Mă gândesc dacă ar trebui să mă mulţumesc cu ce am... Hmm... Ştiu că sunt orfelinate care au condiţii şi mai proaste, gândaci în cameră, nu au apă caldă şi căldura lasă de dorit; totuşi cunosc atâtea persoane care o duc bine, şi de la orfelinate şi din 139

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

afara lor. Părinţi plini de bani care le fac toate mofturile. Nu aş vrea neapărat să fiu aşa, dar mă gândesc ca măcar mâncarea să fie bună. Noroc cu părintele Gabriel care mai vine pe la noi şi ne povesteşte mereu pilda cu săracul Lazăr care, să fiu sincer, mă mai îmbărbătează. Da, poate ar trebui să mă mulţumesc; cel puţin sunt sănătos şi am unde dormi. Totuşi, din speranţa aceea de a avea condiţii mai bune, m-am înscris la teatru; nu ştiu dacă a fost o greaşeală sau nu, pentru că nu ştiu ce aş face dacǎ aş mai putea alege o dată; ştiu numai că de aici a plecat totul. La noi în oraş sunt două orfelinate: ,,Speranţa’’ şi ,,Cultural’’. Ştiu, un nume destul de bizar pentru un orfelinat, dar i s-a pus acest nume deoarece copiii de acolo fac tot felul de activităţi în domeniul artei: teatru, muzică instrumentală, pictură. Într-un timp se făceau şi ore de sculptură în lemn, când cel care a condus orfelinatul a fost nimeni altul decât Nicolae Stroe, unul dintre cei mai cunoscuţi din judeţ în acest domeniu. Ce noroc pe ei, ce noroc pe ei!... Am o ură extrem de mare pentru aceşti copii din Cultural, pentru că au atâtea şanse să devină oameni adevăraţi şi am auzit că nu prea fac mare lucru; şi mai au şi condiţii foarte bune. Auzi tu, să poţi să îţi alegi meniul sâmbăta şi duminica la cantină - aşaceva la noi, doar de Crăciun şi dacă ai noroc de ziua ta! Zic dacă ai noroc, pentru că sunt unii care nu stiu când s-au născut. Părinţii lor i-au adus după câteva săptămâni şi i-au lăsat pur şi simplu la uşa orfelinatului, apoi au fugit. Laşi! Ce laşi! Nu le e scârbă de ei când se uită în oglindă? Nu le e ruşine când se uită unul la altul, când îşi privesc mâinile?... Da! mâinile acelea înfierbântate, care tremură în faţa plăcerii cu nouă luni înainte ca tu să te găseşti o păpuşă nevinovată într-un coş, în faţa uşii unui orfelinat. Dar nu, nu o să mă mai chinuiesc. Am plâns destul când eram mic, nu este timpul acum. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, există nişte avantaje pe care le am aici, poate cel mai mare avantaj - am o viaţă! Într-adevăr am o 140

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

viaţă, în sensul că pot să ajung să fiu cineva de aici. Am aflat recent că parinţii mei (cineva s-a ocupat de cazul meu) ar fi nişte oameni foarte bogaţi. Nu pot să cred tot ce aud, dar dacă ar fi aşa, cu greu aş fi avut o viaţă în acea familie. Aud atâtea cazuri de copii "eşuaţi" la o vârstă atât de fragedă din cauza diferitelor anturaje şi foarte mulţi dintre ei sunt bogaţi. Până la urmă are sens - libertatea din partea părinţilor plus faptul că poţi să îţi permiţi orice, rezultă exact în ceea ce eu numesc "eşuat". Bineînţeles, sunt şi excepţii, dar despre ele nu pot vorbi deloc. Nu mă impresionează persoanele care reuşesc în viaţă având toate condiţiile, nu mă întăresc. Mai mult mă ajută când văd atâţia eşuaţi, pentru că mă fac să realizez ce noroc am eu aici. Da, aici, la Speranţa, în văgăuna asta urât mirositoare, eu sunt mai norocos decât mulţi. Câteodată chiar mă bufneşte râsul, mă gândesc dacă nu cumva ar trebui să mulţumesc părinţilor mei pentru faptul că mă aflu aici. Totuşi, un lucru nu îl înţeleg; dacă ai mei m-au abandonat, de ce nu m-au dus măcar la Cultural? Nu mă refer neapărat la condiţiile materiale pe care le au, cât că au acest atât de mare avantaj de a pătrunde în domeniul artei. La noi, la Speranţa, nu poţi decât să citeşti, lucru pe care, bineînţeles, l-am făcut. Mă consider chiar mândru că am peste 300 de volume citite. Dar parcă nu e de ajuns; de pictat nu pot să pictez, cel mai mult putem să facem desen în creion pentru că nu îşi permit acuarele şi pensule, dar pe care oricum l-am face de capul nostru pentru că nu există niciun profesor aici; muzică nici atât, având în vedere cât costă un instrument, iar canto dacă vrem să facem, numai în curtea orfelinatului unde nu te aude nimeni, pentru că nu avem voie să deranjăm pe nimeni. Ei bine, aş fi zis că nici teatru nu avem cum să facem aici, căci nu e niciun profesor, dar iată ce s-a întâmplat... De doi ani, de când Cultural a fost preluat de către doamna Simona Dinu, se tot încearcă nişte legături între ei şi 141

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Speranţa, deoarece toată lumea cunoaşte diferenţa de condiţii. O să dureze ani buni până o să ajungă aproape la fel cele două, iar eu nu o să mai prind acele vremuri căci mai am puţin până fac 18 ca să pot să plec de aici. Totuşi, pentru început, cei de la Cultural, având câteva locuri libere, ne-au propus să mergem la teatrul lor. Ne-au spus că dacă ne vom descurca, vom fi primiţi acolo, la orfelinatul lor. Următoarea săptămână, toţi colegii mei erau la teatru, pentru "preselecţii". Nimeni nu putea să rateze o astfel de şansă. Nu îmi făceam griji pentru că mai mult de jumătate dintre ei nu ştiau nici să vorbească coerent; totuşi erau doar cinci locuri libere, iar eu am o foarte mare problemă cu emoţiile, ceea ce m-a dezavantajat doarece la probe asistau ambele orfelinate. Nu aş putea spune că am fost ales greu, dar nici uşor nu mi-a fost... Astfel, în două luni aveam să ajung la Cultural, timp în care trebuia să merg la teatru. * Talentul meu actoricesc a fost observat repede, chiar de la primele repetiţii şi, pe lângă asta, eram frumos. Din păcate, însă, nu eram cel mai frumos. Urma comemorarea a 400 de ani de la apariţa piesei ,,Romeo şi Julieta” şi domnul Mişu Gherghel, actor, regizor şi director al teatrului Cultural, a propus să jucăm această piesă. La început nu a dat niciun semn că ne-ar vrea şi pe noi, cei 5 de la Speranţa; nici nu voia să jucăm în piesă, pentru că nu ne plăcea. Încă de la început s-a comportat mai urât cu noi şi auzisem chiar că s-ar fi opus deciziei doamnei Dinu de a ne primi, pe cei de la Speranţa. Nu era un om rău, doar că voia ca teatrul lui să fie printre cele mai bune – lucru care se şi întâmpla – iar noi, nişte analfabeţi, cum ne-a crezut la început, l-am fi tras în jos. Bineînţeles, după câteva repetiţii şi-a schimbat părerea, dar asta nu însemna că puteam să jucăm în piesă. Eram înalt şi frumos şi pe deasupra, unul dintre cei 11 băieţi ai teatrului. Restul erau fete. Aşadar, când ne-a întrebat cine vrea să joace în piesă, am ridicat şi eu mâna. L-am simţit 142

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

pe prof cum mă evita, uitându-se la ai lui mai întâi, studiindu-i să vadă cu ce personaj s-ar potrivi mai bine. - Radule, vino încoace, tu o să fii Romeo. Incontestabil, te potriveşti cel mai bine pe acest rol. Crede cineva că s-ar potrivi mai bine? A întrebat el apoi. Am simţit întrebarea pentru mine. Voia să vadă cât sunt de îndrăzneţ. Probabil considerase îndrăzneală faptul că îmi imaginam că am să joc în piesă; colegele mele nici nu au ridicat mâna. Eu voiam neaparat să joc; chiar şi cel mai neînsemnat rol mi-ar fi convenit. Până la urmă de ce mă mai aflam aici dacǎ nu jucam, dacă nu făceam cunoştinţă cu scena. E drept, mă grăbeam; alţii intraseră pe scenǎ după un an sau doi, pe când eu aveam numai 3 săptămâni de teatru. Dar simţeam că trebuie să joc şi îmi găseam un rol în piesă. ,,Am să joc! Neapǎrat am să joc!” îmi spuneam, şi continuam să ţin mâna ridicată. Nu am lăsat-o jos chiar dacă vedeam că profu’ nici nu se uită la mine. - Dorele, tu o să fii Mercuţio. Avem nevoie şi de un prezentator. Hmm… Cred că s-ar potrivi… Ah! Gata, ştiu! Cum de nu te-am văzut, George, treci aici! Mihai, tu o să fii Benvolio, Mircea - Tybalt. Acum, nişte băieţi înalţi pentru slujitori – încă aveam mâna ridicată - Narcis tu o să fii Abraham iar Silviu, tu o să fii Balthazar. Mai avem două roluri importante: Neacşule, tu o să fii Samson şi Cristi o să fie Gregorio. Mai erau roluri, pentru că în piesă sunt mulţi bărbaţi, deci am continuat să ţin mâna ridicată. - Pe Montague o să îl joc eu, iar pe Capulet domnul Sergiu, profesorul de pian. Sper că am împărţit destul de bine; m-am gândit la evoluţia voastră şi la modul cum jucaţi, nu cred că o să fie neînţelegeri. Acum să trecem la fete. Când am auzit că nu mai dă roluri, m-am întristat. Pe lângă faptul că în piesă mai sunt personaje masculine, nici nu a 143

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

încercat să se uite la mine, să mă întrebe de ce ţin încă mâna ridicată. - Elena, tu o să fii Julieta, a continuat el. Din sală au început să se audă numai laude, şi “oooo-uri”. M-am gândit că poate e o actriţă bună, sau că există o relaţie între ea şi Romeo – în acel moment nu îi ştiam prenumele, dar mai târziu aveam să îl aflu. M-am uitat în spate, căci ea se găsea pe ultimele scaune, singură. Era destul de întuneric în sală, cum este de obicei şi la spectacole, numai scena era luminată. Nu ştiu de ce stătea singură şi de ce tocmai în spate. M-am gândit că poate voia să fie privită de toată sala când avea să meargă spre scenă, să îşi arate trupul, mersul care s-ar fi presupus a fi atrăgător. Dar m-am înşelat. Ea a trecut chiar pe lângă mine, şi nu mi s-a părut că ar fi avut vreun aer special; ba chiar am observat ceva ascuns în mersul ei, smerit ai fi putut să spui, căci capul îl avea plecat şi se uita atentă pe unde păşeşte. Eram nerăbdător să îi văd chipul, să înţeleg acele mici strigăte care s-au auzit după ce profu' a chemat-o. Dar când a ajuns pe scenă, am rămas dezamăgit. Trupul ei era unul obişnuit, avea spatele puţin cocoşat şi mâinile cam lungi. Părul ciufulit îi acoperea jumătate de faţă, care oricum nu părea specială. Nu era urâtă, dar nici frumoasă nu era. ,,Asta, Julieta?”, am gândit în sinea mea. Nu mi se părea că se potriveşte deloc. Citisem de atâtea ori piesa, şi mi-o închipuiam pe Julieta cea mai frumoasă fatǎ; Elena, domnişoara asta care nu mi se părea deloc frumoasă, deloc ieşită din comun, s-ar fi potrivit mai bine cu îngrijitoarea Julietei. Privi apoi spre colegele mele şi observând-o pe Ioana, care mi se părea mai frumoasă decât Elena, am avut inţentia să mă ridic în picioare şi să contest alegerea. Eram poate furios şi de faptul că nu fusesem ales, un motiv în plus să pornesc o ceartă. Dar mai era ceva… Ca un om care citise destul de mult 144

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

şi cu o imaginaţie atât de bogată, nu voiam să cred că cel mai frumos rol din cea mai frumoasă piesǎ de teatru este luat de… Elena. ,,Pesemne că ştie să joace foarte, foarte bine”, gândi eu, ca să mă liniştesc. Apoi am început să aud alte nume de personaje: doica Julietei, madonna Capulet şi altele, dar care nu m-au interesat. Am aşteptat până la sfarşitul cursului, întristat şi dezamăgit, când am mers la profu' şi i-am zis: - Domn` profesor, aş vrea şi eu un rol în piesă. Ştiu că mai sunt personaje masculine rămase, ca pajul sau slujbaşul. Nu mă interesează cât de neînsemnat este. Vreau să fiu acolo, să simt publicul, scena... - Îmi pare rău, Iustin, dar astea sunt personajele. Am mai adaptat puţin piesa şi am mai scos din cele care nu aveau un rol mare. Oricum eşti prea mic în teatru ca să intri pe scenă. Am ramas blocat. Nu cred că mai avea rost să insist. Îmi vorbise atât de calm, cum nu mă aşteptasem. Credeam că o să îmi reproşeze ceva şi eram pregătit să îi răspund furibund că nu e în stare să dea roluri cui trebuie şi că dacă cineva duce în jos teatrul acela, este el cu lipsa simţului artei de care dă dovadă. Dar nu, nu mi-a reproşat nimic. Nu am putut să mai continui discuţia; doar m-am întors şi am plecat. * Programul de teatru se împarţea în două. Marţea şi joia erau cursurile de teatru propriu-zise, iar luni, miercuri şi vineri repetiţii pentru piesă. Eu am ales să merg şi la repetiţii, chiar dacă toţi ceilalţi care nu jucau – şi erau mai mulţi care nu jucau decât cei care jucau - aleseseră să nu vină. Voiam să văd cum lucrează profu` pe text, să îi înţeleg modul de “predare”. Şi eram curios cum joacă ceilalţi, cât de pregătiţi sunt. De ce să mint, speram de asemenea ca cineva să nu mai poată să joace şi să îi fur eu locul. Totuşi, cu fiecare zi mă gândeam mai mult că am avut mare noroc să pot să intru în teatru şi că eram destul de lacom să vreau să joc atât de repede. 145

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Dar ce mă făcea pe mine să fiu îndrazneţ? Să fi fost oare faptul că citisem foarte multe piese şi eram familiarizat cu sentimentul acesta al replicilor, iar acum voiam să experimentez ceea ce trece dincolo de paginile cărţilor, adică dincolo de cortină? Sau poate îmi era frică că, după ce voi împlini 18 ani, voi fi nevoit să părăsesc orfelinatul? Sigur puteau fi ambele, sau niciuna. În orice caz, am aflat mai târziu că îndrăzneala mea venea şi din eşecul celorlalţi. Participasem la toate repetiţiile şi îi vedeam pe unii că se chinuie să rostească două amărâte de replici. Repetam replicile în minte sau uneori chiar în şoaptă şi îmi dădeam seama că le zic mai bine decât ei. Nu îi cunoşteam după nume dar făcusem o listă în mintea mea cu cei mai de jos, care nu aveau ce căuta pe scenă. Abraham, Samson şi Tybalt erau mai mult decât josnici. Îmi dădeam seama, prin critica mea, cât de mult începusem să ţin la scenă şi la piesa aceasta. O lună şi jumătate în acest spaţiu, cinci zile pe săptămână, câteodată chiar şi patru ore pe zi. Cum profu` lucra pe scene, erau unii care nu veneau în anumite zile; dar eu eram acolo. Eram prezent, şi observam tot ce se petrecea. Că era ploaie, că era frig, că se lua curentul şi trebuia să lucrăm la lumina unor torţe pe care profu` le prinsese în perete şi care creau un spaţiu atât de magic, eu eram acolo repetând fiecare replică, chiar şi pe cele ale fetelor, îmbunătăţindu-mă astfel prin greşelile lor. Începusem de asemenea să o privesc mai mult pe Julieta. Ea era singura care juca aşa cum trebuia. Bineînţeles că profu' juca bine, dar el nu avea un rol principal. Îmi dădeam seama cu fiecare repetiţie cât greşisem în legătură cu Elena. Era singura pe care nu o puteam corecta la replici, care le spunea aşa cum trebuia. Mă mira faptul că avea şi o duioşie în glas, că putea să pună suflet în replici, că făcea cuvintele vii. Mă mustram câteodată de gândurile pe care le avusesem prima dată când am vǎzut-o, atât pentru că o 146

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

judecasem din punct de vedere teatral cât şi pentru că nu fusesem în stare să îi apreciez trupul. Nu era cocoşată, aşa cum crezusem, iar chipul îmi părea din ce în ce mai frumos. Probabil pentru faptul că o juca atât de bine pe Julieta, mă făcea să o privesc întocmai ca pe Julieta, asa cum mi-o imaginasem eu de fiecare dată când citisem piesa. Şi era frumoasă. Părul acela ciufulit din prima zi fusese doar o greşeală, căci după aceea nu s-a mai întâmplat niciodată să fie aşa. Purta de obicei părul în coc, nu îl lăsa să iasă în evidenţă; dar în cazul acesta îi vedeam chipul foarte bine. Îmi plăceau ochii ei albastru cristal, în care vedeam o poveste aparte. * Iată că aşteptarea mea a luat sfarşit şi dorinţa mi s-a îndeplinit. Cu trei săptămâni înainte de spectacol, Mercuţio a păţit un accident şi a trebuit să fie internat de urgenţă. Mă mustra dorinţa mea de a intra pe scenă, lăcomia ce nu m-a lăsat să mă gândesc decât la mine. Se spune că nici o cerere nu rămâne neîndeplinită, pentru că toate se păstrează în memoria universului. Dacă accidentul lui s-a întâmplat din cauza mea? Nu pot să am o stare de beatitudine pentru faptul că eu am intrat pe scenă în locul lui. Am primit, bineînţeles, vestea cu bucurie şi chiar serios, în acelaşi timp, întrucât aveam impresia că aşa trebuiau să se întâmple lucrurile, că nu e nimic anormal în ceea ce se petrece. Apoi, când am aflat de băiat că e internat, am stat să mă gândesc de două ori înainte să intru cu adevărat pe scenă. În cele din urmă am acceptat şi după câteva repetiţii am şi uitat de el; sunt atât de impasibil când vine vorba de necazurile celorlalţi şi mă doare acest lucru, mai ales în faţa lui Dumnezeu, căci ştiu că nu e bine. Nu aşa am fost învăţat de părintele Gabriel, care m-a educat şi mi-a fost ca un tată. Iar 147

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

dacă aş fi ştiut ce urma să se întâmple, aş fi plecat în momentul acela, nu din orfelinat, nu din teatru, ci chiar din judeţ. În rol m-am prezentat bine. Replicile le ştiam pe de rost, aproape pentru fiecare personaj; eram printre singurii care nu folosea foile cu replici, lucru pentru care am fost apreciat. Mă mişcam bine pe scenă şi vorbeam frumos. Intrasem perfect în personajul lui Mercuţio… Sau el intrase în personajul meu. Încă mai merg la fiecare repetiţie şi nu ştiu de ce. La început o făceam cu un scop, dar acum că am intrat pe scenă… Să fie oare Elena cea pentru care merg? Ea este aproape în fiecare zi acolo şi la fel şi eu, chiar dacă eu nu apar mereu. Miercuri, fetele nu au jucat căci s-a repetat scena în care Romeo îl ucide pe Tybalt. Fără să ştiu de ce, nici eu nu m-am dus. E prima repetiţie la care nu merg şi de asemenea, prima la care nu merge nici Elena. Sunt mereu cu ochii pe ea şi de abia după un timp îmi dau seama că o privesc; apoi, întorc capul spre alte personaje şi încerc să fac din nou critică, dar nu mai pot. Nu mai pot decât să mă prezint eu bine pe scenă ca să primesc laudele celorlalţi. Nu pentru ca am nevoie de laudele lor, ci pentru cǎ vreau ca Elena să le audă. Observ că cel mai bine joc când este acolo, lângă mine. Dar ea este numai lângă mine, nu şi pentru mine. Mă întreb dacă ea mă observă. Nu am surprins-o decât de câteva ori uitându-se la mine, dar numai întâmplător, obişnuit. Recunosc o fată care mă priveşte cu acei ochi; chiar şi aici la teatru sunt două fete care mă simpatizează. Dar ea nici măcar nu mă observă; sau cel putin nu o văd eu să mă observe. Ah, dacă aş fi fost Romeo! Cu siguranţă m-ar fi văzut altfel, căci era nevoită să interacţioneze cu mine, să mă îmbrăţişeze, să mă sărute. Încep chiar să îl invidiez pe Radu pentru acest avantaj pe care îl are. Totuşi ei nu o fac din dragoste… Radu iubeşte pe altcineva, iar pe Elena nu o interesează niciun băiat. Am auzit-o spunându-i Ioanei lucrul acesta când eram la garderobă; 148

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

s-au împrietenit destul de mult. La început am crezut că a spus-o pentru mine, ca să aud eu, care mă aflam la câţiva paşi de ele, dar după mi-am dat seama că mintea îmi joacă feste, că Julieta îndrăgostită de Mercutio este doar în imaginaţia mea. De ce nu pot fi Romeo? De ce? Aş face o treabă bună, aş fi mai bun. Plin de egoism şi ură, încep să mă gândesc că ar fi fost mai bine să fi fost Radu cel internat. Dar gândurile pleacă repede, căci nu sunt din cele bune. Mă mustru singur că am putut să consider aşa ceva, apoi îmi vine în minte întrebarea: chiar aşa de mult am început să ţin la Elena? Nu! Nu! Nu este bine ceea ce fac. Curând voi pleca în lume şi la fel şi ea. Nu pot să plec cu aceste gânduri. Viaţa mea trebuie să fie de artist, iubirea mai târziu. Ar trebui să mă concentrez numai pe teatru. Asta îmi tot spun înainte să plec la repetiţii, în fiecare dimineaţă. Dar cum să mă concetrez când văd că nimic nu iese bine? Critica mea s-a mutat acum pe ei, pe protagonişti care nu-şi dau niciun pic silinţa să se iubească. Cum să iasă piesa bine dacă este lipsită de sentiment? Seara când plec, plin de melancolie şi patetism, încep să mă mustru pentru faptul că nu sunt frumos; că nu sunt mai frumos ca Radu, că parinţii mei nu m-au trimis la Cultural ci în văgăuna asta de la Speranţa. Mă privesc în oglindă şi nu mă recunosc. A trecut mai bine de o lună şi jumătate de când sunt la teatru şi deja mă pierd. Mă munceşte gândul că voi fi mutat la Cultural curând şi că o voi iubi pe Elena, dar ea nu mă va iubi pe mine. Şi ce voi face atunci? Noaptea nu mai pot să dorm. Mă întind şi mă ghemuiesc şi mă trag de păr pentru că sunt slab. Pentru că mă consideram printre cei mai tari, dar mi-am dat seama cât de slab sunt. Aici la Speranţa sunt cel mai puternic, dar în lumea mare sunt un nimeni, doborât de o situaţie patetică. Sau poate iubirea e cea care mă omoară? Cum? Iubirea despre care, în toate cărţile 149

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

scrie că te înalţă, că te ridică, să mă doboare? Nu pot să cred! Nu pot să cred! Trebuie să ies afară să mă plimb, să îmi fie frig. Poate aşa am să mai uit, am să mai scap puţin de gândurile acestea. Peste trei zile e spectacolul iar săptămâna viitoare voi fi mutat la Cultural. Trebuie să fiu pregatit… * A plecat… Nu îmi vine să cred că a plecat! Mă simt disperat, inconştient. Toată dimineaţa mi-am petrecut-o la baie, privindu-mă în oglindă, observând cât de patetic sunt. De ce a plecat? De ce am lăsat-o să plece? De ce? Nu mai înţeleg nimic, nu mai vreau nimic. Acum când mi-am dat seama că o iubesc… Da, o iubesc! Nu voiam să se întâmple asta, nu voiam să mă ataşez în niciun fel de vreo actriţă, mai ales de una de la Cultural, dar nu am putut să-mi controlez gândurile. Am tot evitat să dau un răspuns la întrebarea aceea, însă el a venit singur. M-am abţinut tot spectacolul să nu îl rănesc, să nu stric piesa din cauza unor gânduri care cu siguranţă erau de moment. Ştiam că el este cu altcineva, dar nu am putut să accept să îl văd sărutându-se cu Elena. Nu ştiu ce mă apucase; pe la jumătatea spectacolului am început să îmi ies din rol, să pronunţ replicile tare, cu agresivitate. Profu` doar s-a uitat la mine confuz dar nu mi-a făcut nicio observaţie; nu eram într-un rol principal. Spectacolul a continuat, şi cu fiecare apariţie a lui Romeo mă indignam şi mai tare. Punctul culminant s-a petrecut la sfârşit când s-au sărutat pentru ultima dată, apoi nu am mai putut să rezist. Am mers la el în culise, după ce s-a încheiat spectacolul şi l-am lovit. Nu mai ştiu ce i-am zis, îmi e frică şi să îmi aduc aminte. Tot ce ştiu e că în spatele meu se afla Elena, care, dându-şi seama din ce cauză sărisem pe Radu, m-a oprit. Mi-a spus că 150

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

nu ştiu ce fac şi că nu ştiu pentru ce lupt. A vrut să mai adauge ceva, dar imediat a intrat profu` în camera aceea, chemat de unul dintre actori care mă văzuse când l-am lovit pe Radu, şi m-a dat afară. Nu din cameră, nu din locul acela, ci din teatru. Am fost certat cu cruzime, bineînţeles, chiar dacă mă aprecia, pe Radu îl iubea pentru că era actorul lui de mult timp. Vestea s-a aflat foarte repede şi chiar a doua zi mi s-a transmis că nu voi mai fi mutat la Cultural şi că locul meu a fost luat de altcineva. Nu m-a deranjat aceasta, pentru că nu aş fi putut oricum să stau acolo ştiind că Elena este aproape de mine. În schimb, am fost devastat când am aflat că Elena a plecat de la orfelinat. - Unde? am întrebat eu, fără să vreau şi fără să pot să cred. - Nu ştiu, nimeni nu ştie… mi-a răspuns Ioana, care aflase de la o fată din Cultural (Ioana se împrietenise cu multe fete de acolo). Mi-a spus acum o săptămână că va pleca în lume, dar cine să o creadă? Chiar o vedeam o fată inocentă. Nu am mai ştiut ce să îi răspund, aşa că am rugat-o să mă lase singur. Nu am putut să ies din cameră două zile după aceea, două zile în care am plănuit tot ceea ce aveam să fac. * Au trecut două sǎptǎmâni de când nu mai ştiu nimic de Elena. Totuşi, încă mă gândesc la vorbele ei ,,Nu ştii ce faci! Nu ştii pentru ce lupţi!”. De unde ştia ea că mă lupt? cu siguranţă nu s-a referit la scena din acel moment. Elena ştia ceva, sunt sigur, ştia că eu o iubesc, că nu sunt în stare să îi spun. A aşteptat numai un moment prin care să fie sigură, iar eu i l-am dat. Acum înteleg, de abia acum… Şi apoi, plecarea ei. Cred că ea nu a aflat că nu voi mai fi mutat la Cultural. Credea că am să merg acolo şi, întocmai ca mine, nu ar fi putut să mă simtă atât de aproape. Poate a avut şi alte motive pentru 151

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

care a plecat, nu ştiu, sunt sigur însǎ că şi acesta a fost unul dintre ele. Mâine împlinesc 18 ani. De mâine viaţa mea nu mai depinde de nimeni, nu am părinţi, nu am familie, nu am prieteni, nu am nimic. Numai pe părintele care de mult ştie că vreau să plec, şi care mi-a dat voie. Dacă voi pleca în noaptea asta, nimeni nu o să mă mai caute, căci acum sunt pe cont propriu. Şi aşa sunt puţini cei cărora le pasă de mine… Tot ce mi-a rămas sunt acele vorbe ale ei, sunt singurul lucru pe care îl am, singurul lucru la care mai ţin. Mă vor ghida acele vorbe să o găsesc, sunt sigur! Chiar de îmi va lua o viaţă întreagă, o voi găsi. Pentru asta am fost făcut, ăsta sunt eu… Un om al artei, în căutarea unei poveşti. De când caut această călătorie, oh, de când o caut! Am fost până acum doar o umbră pe un peron care a privit pe atâtea geamuri, atâtea feţe, care a privit atâtea trenuri care mai de care mai interesante şi care mereu s-a întrebat: ,,Ce este în trenul acela?” sau ,,Cine este în trenul acela?”. Acum e momentul meu, momentul plecării mele; acum încep o nouă viaţă. Uite trenul în depărtare, îl pot auzi, îl pot simţi, îl pot vedea! Este trenul meu.

152

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Simona O. Tunaru

Scrie în limba română şi în limba engleză, a urmat cursuri de filosofie şi literatură clasică la Universitatea Greenwich din Londra, dezvoltându-şi gândirea analitică şi tehnica de scris. Este autoarea cǎrţii Ghidul - Cum să te porţi ca să fii cool, prima carte scrisǎ de autoare între februarie şi septembrie 2011. Ghidul este răspunsul sincer şi direct la comportamentul societăţii româneşti din prezent şi încearcă să ofere oportunitatea de îndrumare. Începem prin a ne schimba noi înşine astfel încât exemplul bun să devină „exemplul cool”. Scrie şi articole de dezvoltare personală şi dezbate teme filosofice în mediul online. Face parte din grupuri literare în mediul online printre care Litera pe Ritm, coordonat de poeta Ana Nedelcu.

153

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Te iubesc, Laura Înainte să înceapă ziua, în fiecare dimineaţă alerga pe malul mării în lung şi în lat, cât o ţineau picioarele. Soarele răsărea din mare şi se mira şi el de entuziasmul fetei şi de energia pe care aceasta o avea atât de devreme. Până şi el răsărea treptat, iar păsările ciripeau şi pescăruşii se trezeau şi ei la viaţă. Laura era bucuroasă de fiecare dată când alerga. Nu ştia nici ea de ce preferă să alerge în locul unei plimbări. Parcă atunci când alerga era mai aproape de zbor, şi da, zborul o ţinea în viaţă. S-a întrebat ce ar face dacă ar ştii că mai are o jumătate de orǎ de trăit şi răspunsul a fost: Aş alerga. Într-o zi la fel de însorită ca şi celelalte zile, Laura a simţit un fior puternic de dragoste, parcă totul era desprins dintr-un vis, era prea frumos ca să fie adevărat. În privirea lui David ea s-a pierdut şi a uitat tot ce ştia până atunci despre viaţă. I-a spus într-o seară cu lună nouă pe cer, cât de mult îl place, iar David a îmbrǎţişat-o cu drag şi din clipa aceea, timpul a îngheţat şi ei s-au unit pentru eternitate. Când ei se întâlneau, Soarele suspina de fericirea ce o zărea pe chipurile lor luminate. Într-o dimineaţă, David a trezit-o din somn şi i-a spus să privească pe geam. Când ea a privit ce era scris pe nisip cu litere de aur, lacrimi fierbinţi au dat năvală pe obrajii înflăcăraţi. Într-o altă zi însorită, după o plimbare pe malul mării, David i-a adus o inimioară şi i-a dăruit-o Laurei. Ea s-a bucurat dar s-a şi întristat. S-a gândit ca e prea devreme să primească un astfel de dar şi i-a dat înapoi inimioara, crezând că poate nu o merita. David s-a întristat, nu a înţeles de ce nu a păstrat-o dar apoi a uitat şi din nou s-au bucurat împreună de iubirea ce şi-o purtau. 154

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Timpul părea îngheţat, aşa că ei nu ştiau ce se întâmplă cu ceilalţi oameni, dar nu le păsa, de nimic şi de nimeni, în lumea lor trăiau singuri, cu Soarele şi Luna alături. Într-una din nopţile de vară se aflau într-o barcă, iubindu-se şi privind către stele, punându-şi fiecare câte o dorinţă. Laura şi-a dorit ca iubirea lor să fie cea mai frumoasă din câte au existat şi vor mai exista vreodată. David şi-a dorit ca Laura să îl iubească până la moarte. Luna asculta dorinţele lor şi stelele străluceau în decorul întunecat. Când ei se întâlneau, foc şi văpăi luminau, de departe se zăreau, aşa puternică era patima care îi stăpânea. Iubirea i-a încǎtuşat Şi minţile şi le-au uitat, doar inimile şi le-au urmat. Într-o zi mai rece, fără Soare, Laura l-a întrebat pe David de ce o iubeşte atât de mult. Acesta a rămas neclintit şi s-a retras în cochilia lui, amuţind. După câteva secunde care au durat cât o eternitate, i-a răspuns simplu: Te-am aşteptat toată Viaţa... În acel moment s-a petrecut ceva înfiorător, David s-a transformat într-un monstru. Laura îl privea hipnotizată şi îl iubea şi mai tare, nu îi venea să creadă ce se întâmplă, şi cu cât îl privea mai intens, percepea că acesta nu era om. Au petrecut puţin timp în lumea lui, ţinutul din care venea acest monstru, după care s-au întors în lumea noastră. 155

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

De fiecare dată când se intâlneau, Laura era curioasă şi îi punea întrebări despre lumea lui, îl ruga să o ducă din nou acolo, însă David nu a mai dus-o niciodată, se temea de ceva parcă, poate că nu ar fi fost capabil să o păzească de pericole, sau poate că nu o să îl mai placă dacă ştie de unde vine şi ce face acolo. El spunea că acolo ajuta foarte mulţi oameni, însă nu îşi aduce aminte cum reuşeşte să facă acest lucru, memoria i se şterge de fiecare dată când revine din lumea lui. Laura era tare curioasă din fire, ar fi vrut totuşi să mai meargă în lumea lui David, să îl cunoască mai bine ca să poată să îl iubeasca mai mult. Nu se mai mulţumea cu el aşa cum îl ştia, vroia mai mult, totul sau nimic. Degeaba o iubea la fel ca şi înainte, după ce fusese în lumea lui şi cunoscuse monstrul din el, ea se îndrăgostise mult mai tare de latura lui sălbatică. Aştepta ca David să se transforme din nou şi să o uimească cu puterile lui, dar nu s-a mai întâmplat niciodată acest lucru. Timpul nu a mai stat pe loc, iar oamenii au apărut din nou în viaţa lor şi ei nu s-au mai putut concentra la iubirea ce îi ţinea împreună. Rar se mai vedeau, privirile li se întâlneau încărcate de iubirea ce încă şi-o purtau, însă ce a fost la început nu mai era, nici Soarele nu mai strălucea, un vânt aprig bătea, aproape că ningea. Într-o seară liniştită stăteau cu gândul la dorinţele pe care şi le-au pus demult, iar Luna îi privea şi îi dezmierda. Ea ştia că un monstru şi un înger nu se potriveau, însă spera şi ea că iubirea puternică dintre ei îi va salva. Laura privea Luna şi îi transmitea gândurile ei cele mai ascunse, sperând că o va înţelege şi că o va ajuta să meargă în lumea întunecată a lui David, luminându-i calea şi ferind-o de pericole. Într-o zi David nu a mai vrut sa vorbească cu Laura. I-a întors spatele şi a lăsat-o singură. Au trecut multe nopţi întunecate şi multe zile sufocante, poate o mie şi una de nopţi, sau doar câteva sute, însă Laura se îmbolnăvea din ce în ce mai 156

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

tare cu fiecare zi care trecea fără nici o veste de la monstrul care i-a răpit inima şi odată cu ea şi zâmbetul pe care obişnuia să îl poarte în fiecare zi. Laura l-a căutat pe David peste tot şi a rugat Luna să îi lumineze căile şi Soarele să îl încălzească şi mările să îl liniştească şi Vântul să îi călăuzească paşii. Într-o noapte liniştită, David a venit în lumea ei, în lumea viselor. Zburau amândoi către nori fără nici o urmă de tristeţe, zâmbind mereu, nespunându-şi nimic, decât prin priviri. Două inimi care se zbat să se întâlnească nu au nevoie de vorbe, este de ajuns să se simtă, să îşi fie alături, fericirea este simplă, nu se caută, ea doar există. A fi sau a nu fi… cu sau fără tine. David a continuat să vină în fiecare noapte în lumea Laurei, tăcut şi intens, încălzindu-i visele deşarte. Se priveau până în adâncurile fiinţelor lor, nefiind nevoie să îşi vorbească. Câteodată dansau, în timp ce se ridicau încet într-un zbor îngeresc, către înălţimile în care aripile lor atingeau norii dezmierdându-i. Dansul apropie sufletele şi topeşte firele care leagă fiinţele de lumea aceasta materială. Dansul este un ritual de transcendere a condiţiei umane. Este primul pas către divinitate, primul pas important. I-ar fi plăcut să îi spună cât de mult îl iubeşte şi cât de mult îi lipseşte, însă timpul petrecut era prea scurt şi fără vorbe. Tăcerea dintre două fiinţe care se preţuiesc are un gust amar-dulceag. Amar este atunci când ei nu îşi vorbesc din pricina supărării, şi deşi se iubesc şi le este dor unul de celălalt, nu o fac… Dulceag este gustul tăcerii voluntare, acea linişte dorită şi mult aşteptată de cei înnamoraţi, linişte în urma căreia apare dorul sau dorinţa revederii. Pentru că Laura îl iubea foarte tare pe David şi dorea să îl revadă, Luna a coborât de pe cer şi i-a şoptit vântului să îl caute peste tot, să cutreiere Pamântul până îl găseşte pe David şi să îi transmită vorbe de duh, să îşi aducă aminte de Laura. 157

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Pe un ţărm rătăcit, de soare ocrotit, O barcǎ pluteşte, pe valuri rătăceşte… Pescăruşii în zbor, alunecă în decor Mânaţi de un singur dor, regasirea… David asculta vântul şi dorul de Laura creştea atât de tare încât a plecat să o caute. S-au zărit într-o zi însorită, Pe o insulă aproape pustie, Apa strălucea şi el o privea Cu ochii încărcaţi de dorinţă. Timpul a încetat să mai existe, Avea gust de eternitate… Vreau sǎ fii doar a mea, Ştiu, văd asta în privirea ta. Dar tu eşti un monstru Şi eu sunt un înger, Poţi avea totul, dar nu şi pe mine…

158

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Roxana Dumitrache Am osatura intelectuală a unei feministe, dar nu am ambiţia de a converti lumea. Scriu în mod public de ceva vreme, cu sufletul mic şi tahicardic, înţelegând că trecerea de la filosofie şi politologie la literatură e, dacă nu un şpagat uriaş, o formă de contorsionism emoţional. Exerciţul meu de debut - pe care dintr-o formă de pudoare nu îl numesc micro-roman <Ma, Mi, Joi> şi reacţiile cititorilor şi, mai ales, ale cititoarelor, m-au convins că pot să scriu despre maternitate, teamă şi despre experienţe ale feminităţii încercând, în acelaşi timp, să mă înfemeiez eu. Pentru că nu aştept să fiu îmbărbătată pentru a prinde curaj în scris, ci aştept să fiu înfemeiată în scriitură pentru a înţelege că am avut întotdeauna curaj. Roxana Dumitrache a absolvit London School of Economics and Political Science şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, ca şefă de promoţie. A coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen în clivajele religioase şi modului în care segregarea socială se reflectă în arhitectura oraşelor din Albania şi Kosovo. În 2007, primeşte o bursă a Institutului Cultural Român şi participă la un program al Russian and East European Institute, la Indiana University, Bloomington, SUA, cu o analiză a videogramelor Revoluţiei Române din decembrie, 1989. Înainte de publica romanul Ma, mi, joi, Roxana Dumitrache publică articole şi studii în diverse reviste de specialitate din România şi din 159

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Marea Britanie. Semnează editoriale pentru Adevărul.ro şi poate fi citită şi în paginile unei reviste culturale ieşene, Alecart. În ultimul an, în calitate de teoreticiană a feminismului, a fost invitată în spaţiul public să dezbată teme care vizează politici sau proiecte destinate femeilor. Este, de asemenea, iniţiatorea asociaţiei FREEDA, care are ca misiune educarea şi promovarea tinerelor femei. Din descrierea romanului Ma, mi, joi de pe site-ul editurii - «Ma, mi, joi» este profilacticǎ terapie pentru femeia de carierǎ care doreşte sǎ fie mamǎ. Nu întâmplǎtor, autoarea cǎrţii, Roxana Dumitrache, o tânǎrǎ care a izbutit o carierǎ de succes la Comisia Europeanǎ, dedicǎ paginile de-o elocinţǎ uimitoare mamei, bunicii şi tuturor femeilor care au ctitorit lumi. Au revoir, tristesse!1 În braseria de mâna a doua, televizorul răcnea mai ceva ca Mussolini. Erau singurii clienţi, iar chelnerul le explicase deja pe un ton unsuros că nu poate modifica sonorul. Imagine arhetipală pentru Belgia, nu e de mirare că a supravieţuit aproape doi ani fără Guvern de vreme ce era ţara în care orice ospătar avea accese de mic satrap. Lor le era prea lehamite să se certe cu el ori să-i cheme şeful, pe care îl bănuiau a fi suprapus până la identificare cu băiatul mojic care îi servea. Paul ştia că situaţiile astea se regleazǎ uşor din bacşis, dar avea o zi atât de proastă încât îi era lehamite să ceară nota, aşa că prefera să râmână pe scaun, în muţenie tâmpă. Nu era dezgust, dezgustul e mai puternic şi mai cuprinzător decât ce simţea Paul atunci. Erau mai degrabă Titlul conţine o trimitere la Bonjour tristesse!, celebrul roman al scriitoarei franceze Fr. Sagan. 1

160

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

primele semne de dezinteres profund pe care le trăia în deplină luciditate. În acelaşi timp, se simţea obosit, dar era o specie nouă de obosealǎ; o femeie ar fi ştiut cǎ semăna izbitor cu senzaţia de golire totală de după o libaţie. Privea femeia de pe scaunul din faţă şi o recunoştea vag, deşi până atunci, îi era cel mai apropiat om din lume. Erau împreună de mai bine de şapte ani, timp în care el şi-a exersat aroganţa şi cruzimea, iar ea a inventat taxonomii noi ale răbdarii. Ea a aşteptat să îi treacă, ,,să se lepede de rău” cum spunea ea cu simplitate ţărănească şi să o ia de nevastă. L-a aşteptat stoică, nobilă, perfectă în aşteptarea ei. Până şi asta îl înfuriase, buna ei aşteptare. Impecabila ei aşteptare. Nu o iubea, dar ce să facǎ dacă până acum îndurase atâtea şi aşteptase ca o Penelopă postmodernă? Cécile îşi plimba linguriţa de-a lungul pereţilor ceştii tresărind la fiecare clinchet. Evita să soarbǎ din ceai, fiecare înghiţitură era urmată de ecoul lichidului gâlgâitor între pereţii stomacului. O ruşina din şcoalǎ bolborositul jenant al stomacului ei. Ştia că Paul o priveşte pe îndelete, îmbucătăţind-o şi îi era întotdeauna antipatic când făcea asta. Se aşezase în aşa fel încât să nu îi vadă decât creştetul aplecat, părul negru, tuns dupǎ moda anilor `80, a boburilor lungi şi savant dezordonate, genele rimelate albastru, bărbia lată şi masculină, dar pe care el o găsea în mod inexplicabil fermecătoare. Îi era teamă ca nu cumva să îi vadă nasul mult prea lung, semit şi buzele - ştia cât sunt de subţiri! - ca parantezele trasante de copii pe feţele perfect rotunde ale omuleţilor mereu androgini din primele desene ale copilăriei. Îl ştia neîndurător şi critic, îi spusese de atâtea ori că îi e alegere imperfectă, rezervă convenabilă dintr-o sală de aşteptare continuă, populată de femei de toate soiurile. Viaţa şi iubirea erau în altǎ parte, iar Cécile ştiuse asta de la început. Ştia că şi de data asta e captivă într-o aşteptare dureroasă: aştepta ca Paul să îi spună ceea ce a amânat nepemis de mult: să facă bine să îşi împacheteze lucrurile şi să 161

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

se care înapoi la mama ei. Pygmalion terminase treaba aici, iar Galateea ieşise ciobitǎ pe alocuri, nătângǎ şi încă excesiv de rudimentară pentru gusturile lui. O provincială. Nu era vina nimănui aici. Se simţea mică de tot acum, aşa, agăţată de Paul într-un mod anihilitor şi dureros, după ce îi încredinţase tot ce însemna ea. Ce sǎ îi mai dea? Îi dăduse totul: trecutul ei, temerile ei, copilăria prelungitǎ, viriginitatea, pântecul şi mintea ei? Mai mult de atât ce poţi să îi dai unui bărbat? Da, Cécile ştia că sunt ultimele momente petrecute împreunǎ, dar nu putea să îşi ridice privirea din ceaşcă. Dacă o vede în lumina necruţătoare şi pleacă scârbit, ca-n alte dăţi? Cécile era convinsǎ că lumina îi e cel mai aprig duşman, în lumina pură, crudă, trăsăturile ei îşi piereau graţia, iar osatura feţei ei suferea o dislocare amuzantă de parcă un Goya distrat s-ar fi jucat pe faţa ei mâzgǎlind la întâmplare. Bine, pe lângǎ luminǎ, lui Cécile îi mai era frică de Anna, de singura femeie pe care Paul a iubit-o vreodată. Lui Paul îi lipsea tot timpul Anna, Cécile intuise corect. Nu simţise niciodată nevoia violentă de a alege între ele două, deşi ştia cu certitudine două lucruri, doar Anna îl poate face fericit, însă doar Cécile îl va aştepta toatǎ viaţa. Anna nu, ea avea talpa uşoarǎ când ieşea din iubiri, deşi nu o făcea pe vârfuri, ci destabiliza lumi şi vieţi. Era sălbatică şi râzgâiată, enervantă în lipsa ei de griji mundane, sâcâitoare în lumea ei pe care nu o atingeau rǎul, facturile, rahatul de câine. O lume infantilă, de turtă dulce. De altfel, era greu să iubeşti o femeie ca Anna: nu avea nevoie de nimic, nu cerea niciodată nimic. Nu aveai cum să fii bărbat în prezenţa ei fără să te emasculeze cumva. Uitându-se la femeia din faţa lui, lui Paul i se părea că e corect să o iubească. Că adevărata formă de iubire e iubirea care nu se reazămă pe nimic. Nu iubeşti un om în mod autentic dacă îl iubeşti pentru calităţile lui. Dar iubirea n-are nicio 162

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

legătură cu etica. Pe Anna o iubea pentru cât de bine aproxima ideea de femeie, rămânând egalul lui în absolut; Anna îi era pe potrivă, îi era aidoma în toate, în minte, spirit, în rezistenţă. Era, cum spunea el ,,plămădită” pentru el. O iubise din prima clipǎ, când o văzuse la Rogier, în staţia de metrou. Întâi o văzuse din spate: un trenci bej, cambrat pe o siluetă longilină, acoperit de un păr blond şi foarte lung care-i venea pe umeri ca un şal. Străbătea peronul cu aerul că nu aparţine spaţiului şi era în dimineaţa de marţi, cel mai frumos corp străin din lume. Paul se oprise locului s-o privească pe îndelete, rugându-se în secret ca spatele înfăşurat în blond să nu ascundă vreo faţă rotofeie, plină ca o lună ori urme oribile de acnee sau poate o frunte mult prea mică, oroarea vieţii lui! Femeia a mers până la capătul peronului, înspre automatul cu dulciuri. După ce a scormonit în pântecul genţii studenţeşti, a scos câteva monezi şi le-a inserat în aparat cu o lentoare aproape psihotică. Aştepta ca o scolăriţă, aproape că îi vedea vârful limbii iţit dintre buze, semn de concentrare în istoria tuturor fetiţelor care moşmondesc un fermoar de hanorac sau haşureazǎ atent o căsuţă. Maşinăria înghiţise hulpav monezile, dar nu dăduse la schimb batonul ales. Femeia mai apăsă la întâmplare câteva butoane şi tot nimic. Era momentul lui, Paul, justiţiarul, cavalerul, virilul. Trebuia să îmblânzească maşinăria hrăpăreaţă în burta căreia se afla ciocolata pe care şi-o dorea străina. Fără să o privească, ştia ce e de fǎcut, părinţii lui avuseseră un Citroën vechi, mişcarea era, deci, precisă. Cu doi pumni în creştet, se făcea dreptate… în viaţă, în general. Străina făcu câţiva paşi înapoi. - Mai încercăm o dată? Ce a înghiţit? întrebă Paul, prilej cu care o privi pe îndelete. Era foarte frumoasă şi foarte tânără, poate 25-27 ani. Trăsături slave, e drept, dar ochii de nomadă, atât de mari şi de migdalaţi încât, sub bolta de păr blond, femeia era doar ochi. Nici nu îi vedeai restul feţei, nasul care 163

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

se lăţea puţin cam mult, pomeţii înalţi, sculptaţi aproape, buzele cam pline pentru gustul lui. Ei bine, spatele îi merita faţa! Pentru că ea părea că fie nu înţelege, fie nu vorbeşte franceza, repetă întrebarea. - Voiam un Milky Way. Dar nu aş mai băga alţi bani. - Nu văd nicio Cale Lactee aici2, spuse el şi îşi dădu seama imediat cât de penibil suna. - Dar vă mulţumesc că aţi încercat, adăugă simplu străina. - Pentru nimic, de obicei funcţionează chestia cu lovitul. Poate că ar fi bine să o întoarcem cu fundu-n sus, ca pe un bebeluş gata să se sufoce cu piure de morcov. Să-i aplicăm un Heimlich. Mă ajutaţi? Tânăra surâse politicos şi Paul gândi imediat că e surâs de fată binecrescută ţinută prosteşte în loc de un bărbat cam intruziv. Ştia că era momentul în care o conversaţie proastă anunţa sfârşitul, aşa că plusă la fel de stupid: - Luaţi des metroul de la Rogier? - Nu, doar marţi şi joi, în fiecare săptămână. - Ah, că nu v-am mai văzut pâna acum. Abia atunci Paul îşi dădu seama că dacă ridicolul avea un climax, tocmai îl atinsese. Părea un ciudat care monitorizează dement intrările şi ieşirile din Rogier. Apoi, tânăra continuă. - Merg la logoped. - Logoped?! - Vine metroul. Dvs, până unde? - Schimb la Maelbeek. Şi o urmă în vagonul deja plin de taioare gri, pahare de la Starbucks şi puşti de liceu cu ghiozdane şi căşti.

Traducera pentru Milky Way.

164

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

- Ziceaţi de logoped. Repet, aveţi o dicţie bunǎ. Nu am sesizat nicio scădere. - Acum greşesc doar dacă sunt obositǎ sau dacă nu mă concentrez. Am o tulburare de vorbire, afazia Wernicke, are nume de savant. Pe deasupra, când eram micǎ, mai eram şi dislectică. Toate disfuncţiile lumii venite la mine! Mi-era o groază teribilă de cititul în public. Am fost o elevă silitoare, am terminat Émile Jacqmain3. Tata era interpret de francezăgermană la Parlamentul European şi nu concepea să merg la o şcoalǎ de cartier sau la vreun liceu mediu fără să înţeleagă teama mea continuă de citit sau problemele mele de vorbire. Şi era ciudat. Pentru că citeam impecabil, pronuţam impecabil, fără nicio poticnire în mintea mea, dar când trebuia să citesc sau să vorbesc în faţa clasei, îmi venea să vărs. Mă scurgeam ca un jeleu de pe scaun, îmi curgea transpiraţia pe sub sarafan şi mă rugam ca învăţătoarea să nu mă vadă. În realitate, chiar nu mă vedea, credea oricum despre mine ca sunt un copil râzgâiat şi întârziat, ba chiar trecând printre bǎnci, mă mângâia uşor pe păr ca şi cum ai mângâia o poponeaţă de bebeluş. Sǎ arate, vezi Doamne, că şi creierul meu e la fel de neted. - Ei, exageraţi. Poate că îi eraţi chiar simpaticǎ şi aşa vă arăta ea afecţiunea. - Dimpotrivă, mă detesta! Odată, la sfârşitul clasei a doua, a avut o oră deschisă. Invitase alţi învăţători şi pe directoare, o femeie atât de grasă încât i-au lipit două scaune ca să se poată aşeza. Directoarea obeză s-a aşezat chiar în spatele meu şi mirosea atât de tare a grăsime încât îmi dădeau lacrimile… aş, am ajuns, e staţia mea. Paul avea câteva secunde să o opreascǎ, dar ca întotdeauna, nu găsea cuvintele potrivite. Poate că boala asta, afazia Wernicke se lua, pentru că îi devenise imposibil să 3

Unul dintre cele mai prestigioase licee din Belgia.

165

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

articuleze. Se obişnuise încă din copilărie să rateze: porţile de fotbal, deadline-urile eseurilor la facultate, admiterea la regie, reducerile de la Marks and Spencer Men, ofertele last call ale agenţiilor de voiaj, aşa că ratarea din dimineaţa în care metroul pleca din Maelbeek cu el în vagon în timp ce tânăra frumoasă şi dislectică ajungea deja pe scările rulante era, într-o coerenţă tenace cu toate ratările lumii. Doar că de data asta Paul nu concepea să o rateze. Se aruncă din vagonul metroului când uşile erau aproape închise, ba chiar provocase nişte icnete în vagon. Dar ajunse pe peron şi se apucă să strige: ,,Aşteptaţi, aşteptaţi!” Anna se întoarse şi îl văzu pe străinul bizar fluturând compulsiv mâna către ea în timp ce fularul camel îi flutura la rându-i, în curentul provocat de plecarea metroului. Ştia că e el. Ştia, cu certitudinea habotnicilor, că personajul caraghios şi logoreic, îi va decide viaţa. Habar n-avea atunci că după două săptămâni de întâlniri prin cafenele, plimbări lungi prin muzeul Magritte, conversaţii prin cuvinte şi muţenii, bărbatul ăla se va afla într-o braserie din Rue Stevin şi îi va spune femeii care îl aşteptase timp de 7 ani sperând că o va cere în căsătorie, iubindu-l integral, cele mai dureroase cuvinte. Că Paul îşi va alege, pe fundalul unui talk-show politic, cele mai goale, stupide şi crude cuvinte: ,,Cécile, eu ţi-am spus despre Anna. O cunosc de două săptămâni, ştiu că e nebunesc, e scandalos! Nu am trăit nimic din ce crezi tu, nu te-am trădat, deci. Nici nu ne-am atins măcar, dar ştiu că în viaţa mea nu o vreau decât pe ea. Anna e singura femeie din toate lumile posibile. Te rog, deci, să mă ierţi cândva. Iartă-mă, Cécile, dar m-ai aşteptat în van. Dar eşti tânără, consideră că anii ăştia au fost anii tăi de Tibet, de rătăcire, de înfemeiere. Fii fericită. Şi, ridicându-şi privirea către televizorul din perete: ,,Uite şi la idioţii ăştia de politicieni cum se ceartă. Ce tagmă de ticăloşi!”

166

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Gabriela Olteanu-Donose

Motto: Per aspera ad astra! Gabriela Olteanu-Donose s-a nǎscut la data de 24 februarie 1985, în Bucureşti. Locuieşte în prezent în Ploieşti, judeţul Prahova. A studiat la Facultatea de Finanţe Bănci din cadrul Universităţii Gheorghe Cristea din Bucureşti şi la Facultatea de Sociologie-Psihologie din cadrul Universităţii Spiru-Haret din Bucureşti. A continuat studiul psihologiei în cadrul Institutului SPER, urmând studii postuniversitare de formare în consiliere psihologică şi psihoterapie experienţială. Psihoterapeut practicant, lucrează în cadrul unui cabinet specializat cu adulţi, copii, cupluri şi familii. Către tine este cartea de debut, publicată în 2015 la Editura Karta-Graphic Ploieşti. ,,Un studiu asupra feminităţii, pe cât de accesibil cititorului ca şi limbaj, pe atât de abstract în profunzimea mesajului. O doamnă psiholog care îţi perturbǎ existenţa prin conţinutul de o frumoasă muzicalitate a limbii, îmbinat cu cercetarea ştiinţifică în domeniul psiho-terapeutic prin care îţi dezvăluie cǎi către latura feminină puternică, pozitivă, încrezătoare, fără de temeri. (A evolua înseamnă a ieşi din ceea ce deja ai ales să fii). Cartea de faţă te îndeamnă către auto-cunoaştere, autoobservare şi auto-evaluare, atât din perspectiva socială, cât mai 167

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

ales din perspectivele emoţională şi mentală, pentru că din acest punct porneşte drumul fiecăruia dintre noi, raportat în oglinda societăţii. Percepţia fiecăruia în parte şi bagajul cu care noi venim ne creează universul social. Depinde de noi cum ajungem să-l modelăm pentru a ne fi benefic din toate punctele de vedere.”- apreciază Ana-Lucreţia Nedelcu, în postfaţa cărţii. Cǎre tine (fragment) Barierele te împiedică să vezi drumul Imaginează-ţi că te afli pe un drum, la volanul unui autovehicul. Nu vezi decât o bandă de mers şi în stânga şi în dreapta este câmp… din când în când mai apare câte ceva… o casă, o lumină. În rest, orice ieşire de pe acel drum este blocată prin bariere metalice cu un semn mare de “Interzis ”. Mergi, mergi, mergi… şi atât. Ţi se pare că nu mai ajungi unde ai de ajuns şi uneori îţi este teamă că se va termina benzina şi nu îţi vei fi încheiat călătoria. În călătoria care este viaţa ta, barierele sunt puse de tine. Din dorinţa de putere, control, din frică, din teama de a nu părea vulnerabilă… ai impresia că îţi sunt de mare ajutor. Ar putea fi, unele dintre ele, dar atunci când ţi se “formează mâna” în a plasa bariere ca elemente de siguranţă, începi să te protejezi de tine însăţi, fără măcar să îţi dai seama. Disimularea, adică atunci când spui altceva decât simţi şi gândeşti, este o astfel de barieră. Pare că te protejează? Ei bine, ea închide drumuri. Şi îţi face calea lungă şi fără satisfacţii. 168

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Autocenzura nejustificată ratează experienţa. De viaţă! Poveste: Cunosc o doamnă care de mulţi ani nu este fericită în cuplu. Soţul ei este violent verbal şi uneori şi fizic. Pentru a se proteja, Mara a început să pună nişte bariere care o împiedică să vadă orice cale de ieşire din această situaţie. Asta pentru că ea se crede neputincioasă şi este convinsă cǎ nimic nu se poate schimba. Barierele ei aveau înscris în loc de “interzis”, amăgiri mai şirete: peste tot e la fel, nu ai unde să te duci, rămâi pe acest drum. Nu ieşi, nu este nicăieri altfel, poate fi chiar mai rău. …Până la urmă nu e chiar atât de rău aici, aşa-i? Mintea ei se obişnuise cu barierele, însă corpul a început să scadă rezistenţa în faţa acestei presiuni. În fiecare seară, Mara avea dureri mari de oase. Asta a împins-o să caute răspunsuri, să meargă la medic şi apoi a vorbit cu un psiholog. A înţeles în ce fel se încorsetează tot închizându-şi drumuri de teamă de a nu da peste ceva şi mai rău. Şi a hotărât să găsească un terapeut care să o însoţească în a se găsi pe sine, pentru că, spune ea, ,,m-am minţit atât de mult încât nici nu mai ştiu ce îmi place şi ce nu.” Şi dacă tu nu ştii ce îti place şi ce nu îţi place, cel de lângă tine cum ar putea să afle? Sufletul vibrează, în minte se nasc idei. Din loialitate şi spre ajutor, corpul se modifică şi el. Când tu nu ştii ce te-ar putea face fericită, ce şanse ar avea alţii să afle? (...) 169

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Şi, mai presus de toate, eşti femeie! Forţa ta este iubirea. Bărbatul poate fi bărbat lângă o femeie care este femeie. Adică, vezi tu, totul este atât de bine pus la punct… ca într-un mecanism fin, perfect şi culmea, nemecanic! Dacă devii acţională peste măsură, iei decizii în locul lui, creşti copiii mai mult singură, că deh, părerile tale de mamă nu pot fi contrazise - unde mai încape EL? Câtă insistenţă să aibă să îşi păstreze locul? Şi dacă o are, ce înţelegi din ea? Am discutat cu femei care ajunseseră în pragul divorţului. Acuzau certuri repetate pe diverse teme, în special în legătură cu ideile diferite în ceea ce priveşte copilul. Aveau impresia că sunt singurele în măsură să decidă. ,,Copilul să meragă la înot! Aşa consider eu că este mai bine!” Nu numai că tatăl copilului nu era întrebat dar şi atunci când încerca să îşi exprime poziţia, era contrazis. Forţa ta este iubirea. Urma cearta, din ce în ce mai agresivă. Bărbatul era înlăturat violent din rolul lui de tată. Evident, pentru niciun membru al familiei nu este sănătos să se întâmple aşa. Nici pentru tine, nici pentru partenerul tău şi în niciun caz pentru copilul tău. Atunci când pui „pumnul în gură” bărbatului care a participat în aceeaşi măsură ca şi tine la venirea pe lume a copilului vostru, declanşezi consecinţe deloc plăcute. Copilul va înţelege că are un tată absent iar bărbatul va înţelege că nu îi este permis să se manifeste în acel spaţiu şi că este nevalorizat. Cuplul parental va fi disfuncţional şi cuplul marital va avea crunt de suferit. S-ar putea să ţi se pară uneori sau deseori că ştii ce este mai bine pentru copil. Ce sport să facă, ce prieteni ar fi mai potriviţi pentru el, unde i-ar plăcea să meargă în vacanţă, ce ar fi bine să citească şi tot aşa. 170

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

E posibil chiar să fii mai inspirată decât soţul tău. Numai că, vezi tu, copilul s-ar putea să aibă nevoie la un moment dat de ideea „neinspirată” a tatălui. Are, cu siguranţă, ceva de învăţat de acolo. Dacă acaparezi spaţiul, îi ratezi această şansă şi îl creşti pe copil exclusiv după nevoile, gândurile, emoţiile, credinţele, fricile, idealurile tale. Şi doar nu vorbim despre copilul tău interior, nu? Unii copii se vor opune, vor deveni rebeli. Alţii îşi vor inhiba impulsurile interioare până la supraadaptare. Cert este că vor înţelege că altcineva este „creierul”. Şi uite-aşa, ai rămas doar tu în familie. Ai umplut tot spaţiul. Bărbatul nu îşi îndeplineşte rolul, copilul priveşte neputincios. Tu epuizezi ultima fărâmă de energie… Te-ai născut femeie. Bucură-te de asta. Nu este rentabil să ”te transformi” în bărbat. Draga mea, fii femeie! Ascultă! Conturează-te! Poţi face asta dacă înţelegi unde încep ceilalţi. Fii conştientă de zestrea ta. Iubirea, intuiţia. Puterea şi acţiunea sunt ale bărbatului. Cu forţa ta poţi transforma orice vrei, fără să auzi zăngănit de săbii. Pentru că are putere de creaţie. Pentru că şi tu ai, atunci când crezi în TINE, femeia. Începe drumul CĂTRE TINE!

171

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Smaranda Livescu (invitatǎ specialǎ) Sunt Smaranda, românca născută în Bucureşti pe 4 octombrie, într-un miez de noapte, când constelaţia Orion strălucea deasupra şi în inima mamei mele, profesor Elena GEORGESCU-CAZAN şi a tatălui meu, profesor Constantin CAZAN. Am absolvit Facultatea de Filologie Engleză-Românǎ la Iaşi, unde am profesat la Catedra de Limbi a actualei Universităţi Politehnice ,,Gh. Asachi”, apoi am continuat studiile la Georgia State University în Atlanta, SUA, şi la National Graduates Institute of Vermont pentru studii doctorale, după o trecere prin lagărul Treiskirchen din Austria unde am întâlnit-o pe Maica Teresa. Stabilită în Atlanta, SUA, nu am uitat locurile din care am plecat, în dorinţa de a spune lumii că România şi românii merită o altă soartǎ, nu tăcerea şi neadevărul cu care erau prezentaţi în lume. Colaborator CNN, am tradus Revoluţia din 1989 live. Apoi am fost declarată Profesor al Anului şi Profesor de Excelenţǎ în Statul Georgia, fiind apoi onorată ca Fulbright Scholar, trimisǎ pentru un an să predau în Latvia de către Departamentul de Stat al SUA. Am continuat eforturile în promovarea locurilor noastre prin prezenţe considerate de marcă (în paralel cu exercitarea profesiei de educator). Iată câteva activităţi: Envoy Olimpic 172

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

pentru echipa României la Jocurile Olimpice din 1996 selecţionatǎ de Comitetul Olimpic American; Profesor la University of Virginia pentru certificarea altor educatori în predarea limbii engleze ca limbă străină (cursuri on line); prezentări şi workshopuri ţinute ca moderator şi conferenţiar motivaţional la Conferinţe internaţionale şi naţionale (SUA) între 1990-2015; Premii şi recunoaşteri: Certificat de Ambassador of Good Will, Arkansas Traveler Certificate, emis şi semnat de Secretarul de Stat şi de Guvernatorul statului în 2008, Diploma of Professional Excellence din partea Institutului pentru Afaceri Culturale şi Televiziunii Române ca recunoaştere a implicării permanente în comunitatea internaţionalǎ – evenimente sociale şi culturale (2011), Diplomă din partea Preşedenţiei României (Emil Constantinescu) pentru reprezentarea ţării şi culturii în lume, recent Certificat de Excelenţǎ emis de Univerisitatea Jeddah, Arabia Saudită… şi câte altele… într-o carte pe care promit şi sper să v-o dăruiesc cât de curând. Am scris proze şi poezii încă din copilărie. Am făcut grafică, având onoarea şi norocul de a o învăţa cu prof. dr. grafician Dragoş PĂTRAŞCU şi mi-am apropiat muzica în Corul de Copii Radio sub bagheta regretatei dirijor Elena VICICA. De curând, am publicat al doilea roman poliţist, Timpuri, în goană (urmând primului în serie, Destăinuiri cu scoici şi apă sărată), iar al treilea, Inelul de foc/The Ring of Fire aşteaptă să vadă lumina tiparului. În ultimul an, am ţinut conferinţe şi workshopuri de pregătire a profesorilor din Universitatea King Abdul Aziz din 173

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Jeddah, Arabia Saudită, în utilizarea celor mai noi metode şi metodologii de cercetare şi predare a limbii engleze. Particip activ la viaţa cetăţii ca profesor, fondatoare şi Preşedintă a Centrului Cultural Româno-American Athenaeum din Atlanta, Georgia, şi a Uniunii Internaţionale a Femeilor Române pentru Femei, UNIFERO Inc., ambele organizaţii nonprofit înregistrate în SUA, ultima urmând să îşi ţină a 9-a Conferinţă Internaţională în România în august-septembrie 2016. Consider că menirea mea este să dezvălui şi sǎ deschid porţi spre lumea sensibilităţii, a adevăratei culturi, şi a demnităţii la care nu trebuie să renunţăm niciodată. Prin poemele pe care vi le aduc în faţa sufletului, vă invit la o incursiune în neobişnuitul cel de toate zilele din viaţa noastră gândită şi mai puţin spusă. Mulţumesc adânc celor care au făcut posibilă această apariţie, colegei deosebite Ana NEDELCU şi dumneavoastră, cititorilor, aşteptându-vă impresiile. Mada CAZALI (Prof. Smaranda CAZAN-LIVESCU) Amurg Vara s-a dus Orga de-aripi călătoare Şi tu, iubitul meu... Sângele-mi pare prea strâmt pentru trup, O stea moare lung Ca un strigăt de lup. Amurgul mă plânge în aşteptare. 174

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Scrisoare I Ochi sub furtună de zei călători Arcuiesc lacrimi şi le îndeamnă Până în colţul gurii unde, capcană, Buzele tale aştept să mă piardă. Scrisoare II Nu ştiu să îţi spun vorbe noi. Eu sunt aceeaşi lângă minele meu. Locuim bine împreună. Siguranţa când arde o schimbăm amândoi Bâjbâind întunericul pe muchiile sale. Lumina ne face demni, Ştirile mă cutreieră o zi Şi în noapte Dieta Bardot îmi închide apetitul Plimbării sub învinse, neantice ploi. Nu ştiu să îţi spun vorbe noi. Poate mâine.

175

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Stol de fluturi Începutul nopţii - ramură în sălbǎticii Respiraţia ta, caldă magie Închipuindu-mă Fata Morgana… Şi cruciadele fratelui, plecat în lupta cu anii acelor femei înşelate... Început de noapte, braţele mele... Un câine turbat a muşcat: Era bătrân, nu m-a zărit prea bine. Colţii lui au găsit într-un stol de fluturi inima mea. Deasupra oraşului, o ultimă ploaie Clădeşte sidef pe guri de canal... Naufragiu de noiembrie Când către tine noaptea cu palma o aplec Numai pe dune, iată, se face tot mai varǎ Iar muntele de fildeş, cascadă, îmi strecoară În şoaptă, la ureche, Grămezi de pulberi albe. Acolo, între timpuri, stau Fetele Morgane Descântece păgâne cu sunete liane Şi-mi apare-n nesomnuri Pierdutul labirint. Se face tot mai vară pe dune Eu vă mint. 176

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Neverosimil, cu dragoste Tânără, Păream auzind roua înaintea zilei Spre ocean, Un bocet incendiator de tâmple, Apoi tristul bunic Şi risipirea Bunei în lumini, Inventarul nostru Pirogravat pe vena timpului. Malul, cu pietre cineva îmi hrănea; Tânără, păream Ca şi cum lebede începeau Albastru, spre ocean, Strofa reversibilei tale iubiri Cu neîntoarcere continuă, Oglinzi... tăcând. Vise la Marea Moartǎ De săptămâni chem scribii. Vreau să-ţi dărui Cuvintele mele, de dragoste, Tipărite pe degetele lor Din lemn de chiparos. Excelent întuneric cu fisuri În care mesajele cotidiene se strecoară Asemeni feţei mari prin vârste inutile, Obedientǎ mă aduce-amurgCătre sunetul inimii tale. De săptămâni închei pact de lumină şi întunecimi Cu tine, planeta de tânăr Şi semnez în lemn de chiparos Prin toate poemele mele, nespuse. 177

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

A patra dimensiune Devreme în secol, devreme La braţ cu o flaşnetă Veche Te văd Cristal încrustat cu temerile neştiute – planete. Albe, iubirile noi, albe Ascund nevinovate A doua lună, Marte, Sub clipe, în pleoape. Târziu Ascult cântecul lebedei, ascult Cum prinsă în gheaţă Mişcătoare, Iceberg cu inima, Ţese piruete În galaxia de apă Cântând spre adânc. Devreme în secol Iubirile noi Şi un cântec de lebădă Al Pământului.

178

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Telepatie Câtă vanitate în acest deşert stelar dintre inimile noastre! Obişnuiam să întreţinem telepatic iluzii, Obişnuiam să îngândurǎm generaţii prin rime absolute La braţ cu Jacque Prevert şi Saint-John Perse. Regine şi regi reîncarnaţi, aglomeram linia timpului cu noi Biblioteci alexandrine, grădini suspendate între vârste Şi labirinturi în care destine paralele caută încă firul Ariadnei. Nesăbuit în această ne-aşteptare, pe magnolia de-peste-drum Un mugure incita o nouă galaxie. În depărtare, deşerturi stelare dispar. Disecţie Corpul şi viaţa mea se aflǎ în inima aceasta fără dimensiuni în care de-a valma au intrat fiinţe, întâmplări, dorinţe, vindecări, răni, bucurii, tristeţi, distanţe şi credinţa că într-o zi cineva, într-un impuls de omenie, va comanda o disecţie a existenţei mele, fără prejudecăţi şi fără aşteptări minime.

179

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Încercǎri pentru inimi Câteodată mi se face dor cât un trunchi de Sequoya pe care toate distanţele, ţinându-se de mână, nu îl pot înconjura. Rezonanţa vocilor voastre Creşte în el. Câteodată îmi este dor de genele crescând ale pruncilor mei, De primele lor sunete – porumbei Mama împrăştiind dumineci între pernele pline de somn şi îngeri. Câteodată sufăr însă gândind că Valsul tatălui nu se mai despleteşte în vioara zveltă. Cel mai adesea îmi este dor de tine Aşa cum te-am ştiut întâi, Cuprinzând lumea în palmele bune, Cu vorbe. Impresii Din colţul inimii mele Iarna aratǎ ca o ploaie Spǎlând vechi tristeţi. Din colţul vostru Iarna aratǎ doar ca o iarnǎ. Flori sǎlbatice în inima mea, Tânǎrǎ pentru totdeauna… 180

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Lazǎr Avram (invitat special) Lazăr Avram s-a născut la 16 mai 1955, în comuna Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud. A absolvit, ca şef de promoţie, Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti, în anul 1980. După absolvire a lucrat doi ani pe platforma de foraj marin „Gloria”, de unde a revenit şi a parcurs toate treptele didactice din învăţământul superior la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti. Actualmente, dr. ing. Lazăr Avram este profesor la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, director al Departamentului de Forajul, Extracţia şi Transportul Hidrocarburilor, profesor invitat al Universităţii „Blaise Pascal” din Clermont-Ferrand (Franţa) şi vicepreşedinte CITEF (Conférence Internationale des Formations d`Ingénieurs et de Techniciens d`Expression Française), responsabil pentru zona a 5-a – Europa Centrală şi Orientală, Asia de Sud-Est şi Caraibe. Este titularul cursurilor de specialitate, Tehnologia forării sondelor, respectiv Foraje speciale şi foraj marin. Partea de foraj marin o predă şi la cursurile de masterat, la care audienţa este deosebită iar caracterul de unicat şi originalitate este recunoscut ca atare de 181

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

specialiştii din domeniu. Este conducător de doctorat din anul 2000, având la activ 19 doctori în domeniul „Mine, Petrol, Gaze”, respectiv 9 doctoranzi, români şi străini, „pe rol”. A publicat, singur sau în colaborare, 30 de cărţi de specialitate, peste 180 de articole şi comunicări ştiinţifice, în ţară şi în străinătate, a obţinut cinci brevete de invenţie, a realizat 70 de contracte de cercetare (la 31 este responsabil de proiect) ş.a. Este autorul a patru volume de versuri - Poeme cărunte (Editura Help Ministries România, 1994), Ning spicele tăciune (Editura Universal Cartfil, Ploieşti, 1997), Rădăcini albe (Editura Premier, Ploieşti, 2000), Ritmuri măierene / Rythmesmaïériens (Editura Semne, Bucureşti, 2008) şi al volumelor de reflecţii şi memorialistică, Memoria inimii (Editura Semne, Bucureşti, 2010), respectiv Leac de singurătate (Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2013). Redăm, în continuare, câteva aprecieri care vin din partea unuia dintre cei mai apreciaţi critici literari contemporani, Al. Cistelecan. „Dl Lazăr Avram este o personalitate recunoscută şi cu o reputaţie internaţională consolidată în domeniul său principal de activitate – extracţie şi foraje - fiind nu doar un profesor de înaltă competenţă, dar şi autor a numeroase cărţi de specialitate. Prestigiul de savant al domniei sale nu poate decât să-i asigure o bună bază pentru prestigiul literar. Acesta s-a consolidat cu încetul, pe măsură ce dl Lazăr Avram şi-a publicat cele patru volume de poeme, fiecare dintre ele cu un ecou rezonabil în presa culturală şi în critica literară. Primul dintre ele – Poeme cărunte – fixează, de altfel, formula neotradiţionalistă în care vor intra, nu fără nuanţe distincte, celelalte. Văzută în întregul ei, poezia dlui Lazăr Avram e unitară şi convergentă cu tradiţionalismul poetic ardelean. Se vede, de altfel, numaidecât care sunt modelele acestei lirici 182

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

încărcată de nostalgii şi de reveria întoarcerii în amintire: de la Goga la Aron Cotruş şi până la Blaga şi la poeţii actuali ai plaiului.(…) În ansamblul lor, volumele alcătuiesc o suită de reverii melancolice, unele mai apăsat sentimentale, altele mai viforoase, care se leagă toate de ceea ce poetul a lăsat în urmă: paradisul copilăriei. Reveriile şi nostalgiile d-lui Lazăr Avram beneficiază de o gramatică delicată şi de o sensibilitate predispusă la preţiozitate – ca formă de afect şi dăruire. Desigur că paleta de teme se lărgeşte pe parcurs şi poetul face adesea poezie de stări, de confesiune interioară, cu aceeaşi delicateţe în expresie şi cu aceeaşi suavitate în sentimente.(…) Deschis şi spre poemul liber şi spre cel bătut cu rigoare, dl Lazăr Avram trece cu versatilitate de la construcţia poetică la notaţia în (quasi)haiku-uri, torcând însă acelaşi caier de melancolii paradisiace. Coerenţa volumelor e o probă de unitate a viziunii şi manierei de simţire, chiar dacă maniera de expresie e schimbătoare. Diversitatea acesteia – nu spectaculoasă – nu contrazice cu nimic fondul unitar din care poemele se desprind. (…) Dl Lazăr Avram este şi autorul unui volum pe jumătate aforistic, pe jumătate memorialistic: Memoria inimii. Aforismele domniei-sale au pregnanţă şi percutanţă, iar amintirile, lăsate într-un aparent flux liber, sunt puse într-o proză cursivă, de ambianţă, cu notaţii apăsate fie de atmosferă, fie de caracterologie (fugitivă)”.

183

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

SPICUIRI, SPICUIRI…

Cântec naiv Ea a plecat cu soarele pe faţă - Domniţă primenită-n strai de rouă Unde s-a dus nu vă voi spune vouă Să încălzească florile de gheaţă. Şi nu e nici un ţărm şi nici o apă Şi nu e nici un văz şi nici o pleoapă Şi nu e nici un înger de prisos Să umple paradisul mincinos. Ea a plecat spre soarele-apune - Corabie cu aripi de mătase – Un nenufăr de aer şi de oase Unde-nfloreşte nimenea nu spune. Şi nu e nici un ţărm şi nici o apă Şi nu e nici un văz şi nici o pleoapă Şi nu e nici un înger de prisos Să umple paradisul mincinos. Ea a plecat în lume. Nu se ştie De-a cucerit regatele de ceaţă, Dar prinţii toţi au aşteptat o viaţă Să le aducă lacrimi pe tipsie.

184

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Şi nu e nici un ţărm şi nici o apă Şi nu e nici un văz şi nici o pleoapă Şi nu e nici un înger de prisos Să umple paradisul mincinos. …Într-o caleaşcă de zăpezi revine. Ea a plecat dar s-a întors mai tristă Că-n toată năruirea nu există Decât un zbor al albului de sine. Şi nu e nici un ţărm şi nici o apă Şi nu e nici un văz şi nici o pleoapă Şi nu e nici un înger de prisos Să umple paradisul mincinos.

185

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Fata Morgana Lumea-i ca o baltă, veşnic schimătoare: Astăzi multă apă, mâine mult noroi. Ea, oglinda apei, e mireasa care Vântură în unghii mlaştinile noi. Într-un cerc înscrise, mările în ţipăt Cern nisipul clipei în voit vârtej - Adâncimi de pleoapă sângerată-n sclipăt De cuţitul ploii, adunată vrej – Udă, ferecată, bolta frunţii goală De cuprinsul lumii, veşnic necuprins, Mai forţează vântul să primească-n poală Ce adună valul urii, dinadins. Ea a fost văzută – existenţă tristă În avans cu ochii pe-o Sahară beată – Însă adevărul – dacă mai există – E tăiş de aer, falie de piatră…

186

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Pe marginea dorinţei Vin, Doamnă, înspre tine trecând printre fiorduri Ca potera de stele – ce-ngheaţă şi ne latră–; În capătul de noapte făclia ta-i mulatră – Pe ţipete vikinge de valuri şi de noduri. Din iarnă pân’ la tine sunt sâmburii ucişi De-o dragoste postumă a recii Danemarce, De unde vin hamalii pe ţărm ca să descarce O umbră luminoasă din ochii mei proscrişi. Aici, cumplit de singur, m-ascund de cer în ceaţă Şi-mi creşte amintirea – căldură şi regat – Din ochiul către tine curbat şi-ncoronat De-o margine-a dorinţei, ce-mi ţine loc de viaţă…

187

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Înainte de plecare Peste orele din ornic toamna cerne aur pur Mărunţind pe tâmplă ceaţa buruienilor din stepe: Unde-s, inimă sihastră, hergheliile sirepe Ce păşteau nemărginirea în copite de azur? Înainte de plecare tropăiau în noi hăitaşii Şi din mrejele luminii nu cădea decât un strop, Pângărind capcana serii cu rugină în galop, De-am rămas popriţi în fugă, sângerând în urmă, paşii... Vom încărunţi, copilo, ca ştiuţii hoţi de cai Şi în iarna care vine vor pluti pe corp gheţarii Ca o grefă suprapusă peste ochii-mi, solitarii, Împlântând cuţite negre în fantomele de scai...

188

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Scrisoare târzie Doamnă, mă iartă că îţi răspund la scrisoare cu o întârziere de câteva decenii şi-o soartă… În primul rând află că mi-au furat copiii clepsidra care curge sânge în gând… Apoi, circulaţia arterială mi-a îmbolnăvit conştiinţa, şi inima nu-i prea de soi. Înţeleg acum ce-mi spuneai în rarele clipe cât am fost singuri - adică doi: ironia e mai amară decât cenuşa. M-am împăcat cu mine, dar mă întreb mereu când trece trenul: „Cine coboară din noi?”

189

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Înainte de-a te cunoaşte pe tine întreagă, ţi-am cunoscut ochii, frumoaso! De acolo zborul curat, născut din adoraţie. De acolo spirala mea albastră, înspre iubirea absolută. De acolo visul meu măierean pentru o Regină legendară venită direct dintre neguri.  Se pare că oricât ar încerca filosofiile materiale şi nătângi să complice adevărul asupra tinereţii fără bătrâneţe, calea este de departe mult mai simplă: tinereţea trebuie căutată numai în suflet şi în armonia iubirii. Ca un medicament-miracol pentru inimile mari, spre a le ostoi aleanul. Iar la cununie poate că ar trebui să schimbăm străvechea urare Casă de piatră cu îndemnul doctorului Ovidiu Bojor: Casă de suflet!  O iubire mare începe abia după ce plăcerile trupeşti au fost sublimate în scântei de inimă. Şi de suflet. Şi de stele.  Ciudată iscoadă, iubirea... Uite-o, uite-o cum păşeşte în spatele ispitei! Şi cum se îmbrăţişează amândouă suratele la margine de cuget. Tu, ce să mai faci? Să priveşti vântul cum piaptănă norii? Să ai răbdare să înţelegi cât de cât capriciul sufletului atunci când inima musteşte a taină? Sau, pur şi simplu, s-o declari ninsoare albă uitată printre amintiri...  Uneori o dragoste imensă cât un ţinut siberian, poate avea o faţă mică şi jucăuşă cât un gând.  O relaţie amoroasă nu prezintă niciun interes atunci când nu este bazată pe încredere reciprocă. Şi atunci când, la femeia iubită, nu înţelegi mai mult din ceea ce încă nu a spus…  190

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Nesfârşit de singură, câteodată, viaţa în doi! Ca un ornic hotarnic cu două cadrane fără de ace. Ca un nod de lacrimă împăturit în inimă, la naştere...  Floare de suflet poate fi şi privirea aceea albastră de femeie bălană, care trece de noi înşine, nemărginindu-ne.  Iubirile mari nu mor niciodată. Ele doar se evaporă.  Deşi nechemată şi neaderentă, dragostea poate veni la tine cu viteza fulgerului sau a tunetului şi se poate lipi de sufletul tău ca o renaştere de conştiinţă în primăvara magnoliilor.  Într-o dragoste pustiitoare ca o osândă, raţiunea zace năucă, prinsă de gând cu hăţuri de cai. De-aceea acţiunea i-o ia bine merçi înainte, cu tropot de herghelie care îşi mută hotarul...  La toate femeile, zise frumoase, imperfecţiunea străluceşte mult mai tare decât perfecţiunea.  Intensitatea iubirii primare descreşte direct proporţional cu numărul gândurilor otrăvite dintr-o frământare.  În vremea tinereţilor mele, unele dealuri din jurul Bistriţei erau solzuroase şi întrerupte, că puteai uşor să-ţi prinzi ochii. Şi gândurile lungi. Ba, la mine, s-a întâmplat ceva şi mai şi: eu mi-am prins şi mi-am pierdut inima şi capul după o fată frumoasă care, cu ochii ei albaştri de dincolo de uimire, m-a strâns ştrengăreşte de după gât cu fuiorul nopţii. Definitiv... 191

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

...D-apăi, până la urmă, ce poate fi mai frumos pe lumea asta decât să fii tânăr, să fie luna mai, să ai toate culorile lumii împletite în privire, să visezi alb şi să-ţi pierzi ochii şi capul într-o iubire nesfârşită? Ce?  Important e să ştii să asculţi, din glasul iubitei, nu ceea ce spune, ci ceea ce nu se aude. Iar dacă vei merge cu voinţa ta împotriva voinţei ei, inima îţi va deveni of şi ocară.  Cred că iubirea poate fii mare doar pe treapta de jos, aceea a trăirilor simple. Poeţii şi filosofii au complicat-o prea mult, ridicând-o pe prima treaptă, de sus, cea academică. Nu. Multul şi împlinirea nu trebuie căutate în bunurile întinse şi complicate, ci în iubirea din puţinul cioburilor.  În dragoste, din nimic se pot naşte cele mai monstruoase arderi. Important e să ştii să te opreşti atunci când simţi jarul focului care-ţi încălzeşte inima. Dincolo, e flacăra care-ţi va pustii sufletul.  Să stai. Să stai la miazănoapte de vifor şi la răsărit de tăcere. Depărtat cu un bulevard şi câteva case, şi cu câteva gânduri să stai... Şi să simţi, da, să simţi, cum pădurile intră în oraş cu rădăcini lungi, lungi, cât şinele tramvaiului de la Gara de Sud... Şi să vezi. Şi să vezi cum se desperechează satele. Şi cum se desperechează staţiile. Şi cum se desperechează iluziile. Şi cum se desperechează vieţile în cimitirul Bolovani... Mai bine, hai! Hai, iubito, să plecăm cât încă mai vibrează a libertate aerul sub aripa păsărilor, în bătaia vântului. Hai!  192

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Nechibzuit, gândul, iubito, la amintirile rătăcite într-un trecut atemporal, cu noduri! Din cauza patimilor despletite liric, suntem, iată, departe unul de celălalt, cu un secol şi câteva zeci de poeme. Cărunte.  Îmi aduc aminte... Îmi aduc aminte ca acum de fata aceea rumenă, ca fâneaţa tatii din Obârşia Hânţoii, cu care dorul meu pleca în transhumanţă. Ne ascundeam de lume cu iubirea încolăcită ca răcoarea şerpilor. Şi, din strânsoarea trupurilor, se năştea direct rouă, se năştea direct muzică... Atunci, cum aş putea să înţeleg, astăzi, măcelul macilor roşii sub paşii iubirilor virtuale? Cum?  Vezi iubirea aceea uriaşă? Cum poate sta, oare, pitită sub o stea atât de mică, cât o alună? Cum?  Desigur, iubito, dac-ar fi depins de mine, ţi-aş fi oferit o împărăţie! Împărăţia codrilor româneşti cu frunza lată scuturată-n poeme...  Iubirea este medicamentul universal care ajută oamenii să se îmbolnăvească şi mai rău.  Aşa am cunoscut-o, la Paris, acum douăzeci şi ceva de ani, pe doctoriţa Iolande L.: aprigă ca o ploaie nordică, pieptănată de vânt. Am revăzut-o recent. Pierdută în aşteptare, cu toamna prinsă-n păr, căutând pricină anilor. Brusc, mi-a venit în minte vorba lui Balzac: Même le vrai, pour être artistique, doit paraître vraisemblable.  193

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Nicio dragoste de pe lumea asta nu are leac pentru propria rană. El, leacul, trebuie căutat în farmacia iubirilor viitoare. Cel din potica iubirilor trecute doar alină. Câteodată. Dar de vindecat, nu vindecă niciodată...  Două inimi care se caută prin ochi de lacrimi, după ce au ispăşit o vinovăţie mare, vor rămâne, până la moarte, misterioase ca o ramură sfinţită de măslin.  După câte fire de gând le-am rupt şi le-am risipit vântului, am putea, iubito, să facem din toamnă vârtej de răspunsuri. În urmă, însă, vor veni plutind greoi, norii, încărcaţi de întrebări vinovate.  Mi-au trebuit, din păcate, mulţi ani până să înţeleg cu adevărat sensul biblic al fericirii cotidiene: iubirea. Iubirea tuturor. Şi, poate, mai ales, iubirea vrăjmaşilor. Pentru că abia atunci viaţa începe să aibă, cu adevărat, o direcţie şi un azimut.

194

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ema Petrescu (coordonator antologie) Motto: Trăieşte aici şi acum, fă din fiecare moment al vieţii tale un prilej de sărbătoare! Născută în Olteniţa, judeţul Călăraşi, la data de 7 august 1974, locuieşte în prezent în Ploieşti, judeţul Prahova. A studiat la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică, Secţia Automatizări Industriale din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti şi la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Specializarea Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Studiul psihologiei, pasiunea pentru natura umană, precum şi anumite evenimente din viaţa personală au adus-o pe tărâmul scrisului şi astfel, debutează în anul 2012, cu nuvela Călătorie printre stele la Editura Haniel, Bucureşti. Tot din 2012 a activat în cadrul Cenaclului ,,Atitudini” al Casei de Cultură ,,I.L. Caragiale” Ploieşti. Publică poezii şi proză în cadrul Antologiilor Casei de Cultură ,,I.L. Caragiale” după cum urmează: Din Pana Egretei, 2013, considerente critice dna. prof. Gabriela Teodorescu şi în Antologia Nimic despre ceaiul de muşeţel, 2014, considerente critice, dl. Alex Ştefănescu, critic şi istoric literar. În 2015 publică poezii în Antologia Voci feminine, apărută la Editura Inspirescu, Satu Mare. 195

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Totodată apare volumul propriu Poezii şi Poveşti – Mozaic de emoţii la Editura Karta-Graphic Ploieşti. Volumul beneficiază de o prefaţă semnată de prof. Gabriela Teodorescu, precum şi de o postfaţă semnată de acad. Mircea Coloşenco, acesta prezentându-i creaţia ca pe ,,o scriere a feminităţii”. Răsplata Sedinţa se încheiase. Ina se simţea epuizată. Lucrase câteva luni, aproape de când se angajase, la noul concept de prezentare al firmei nemţeşti de cosmetice Glück. Era nevoie de o adaptare a ofertei la piaţa românească de cosmetice. Ocupa postul de Director de Marketing. Nemţii, patronii, erau mulţumiţi de prezentarea ei, dar, din nou, Directorul General, Victor, încerca să-i reteze aripile. Pe tot parcursul şedinţei strecurase diverse comentarii: ,,Puteai să dezvolţi mai mult aici, puteai să creşti numărul populaţiei intervievate”. Ina se abţinuse cu greu în timpul şedinţei, dar pentru că ieşise şi colega sa Maria era lânga ea, izbucni: - Ce ştie Dl. Director ăsta de statistică şi de studii de piaţă, că parcă el e jurist de meserie! Mă şicanează de când m-am angajat, noroc că interviul l-am dat cu nemţii! Ce spui de el? - Te-ai angajat de câteva luni şi nu ştii ce vrea de la noile angajate? - Nu, nu ştiu, ce vrea? - Păi, să fiu foarte fină, vrea să-i zâmbeşti! - Cum să-i zâmbesc dacă nu-mi place? Şi ce are a face asta cu Fişa Postului? - Fişa Postului au făcut-o nemţii, aici el e stăpânul! 196

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

- Ei, asta-i bună! Bine că mi-ai spus, să vedem cine zâmbeşte mai frumos! - Vezi, nu ştii nimic de la mine! - Nu, Maria, dar totuşi, cum te-ai descurcat tu cu el? - Bărbatul meu e poliţist, aşa că se ţine departe de mine. - Am înţeles, trebuie să găsesc şi eu un poliţist de împrumut. - Pe mâine! - Pe mâine! Ina se îndreptă grăbită spre casă. În minte îi încolţea un plan. Avea să-l detroneze pe Victor. Se săturase de atâta umilinţă. Telefonul ei de ultimă generaţie stătea cuminte în palmele ei. Nu-l folosise niciodată ca reportofon. Urma să facă o probă acasă. Ajunsă acasă, după ce mâncă rapid, îşi pregăti rochia pentru a doua zi şi probă telefonul. Era totul în regulă. Nu prea ştia cum putea să-l seducă pe Victor, dar se gândea că nu trebuie să facă prea multe gesturi pentru ca acesta să-i facă avansuri. Noaptea trecu greu. Zorii zilei au găsit-o cu ochii în tavan, plină de gânduri. Toata viaţa a trebuit să se apere, când de unul, când de altul. Tot ce realizase fusese obţinut prin multă muncă. Ştia că trăieşte într-o lume a bărbaţilor, nu o deranja asta, o deranja nedreptatea. Avea să îndrepte situaţia cu Victor astăzi. Urma să discute cu el rezultatele şedinţei de ieri cu nemţii. Înainte să iasă din locuinţă, Ina se privi îndelung în oglindă. Lumea spunea că e frumoasă. Începuse şi ea să creadă asta de ceva vreme. Trecută de prima tinereţe, de statură medie, roşcată, cu ochii verzi ca smaraldul şi pielea albă, puţin pistruiată, Ina era frumoasă după toate normele simetriei. - Poţi să o faci şi pe asta, îşi spuse în oglindă. Ieşi hotarâtă pe uşă şi se îndreptă grăbită spre firmă. Cum a ajuns, secretara o anunţă că Victor o aşteapta. Ina inspiră adânc aer în piept şi intră zâmbitoare în birou. 197

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Victor rămase surprins. Era prima dată când o vedea zâmbindu-i. Se întrebase de mai multe ori ce-o fi cu femeia asta de nu-l place. Toate celelalte femei singure fuseseră atente cu el şi el le promovase pe toate. Îi plăceau femeile, o recunoştea public, deşi era însurat. ,,Ce are a face însurătoarea cu relaţiile mele extraconjugale?’’, spunea el. Nu există relaţie perfectă, credea el şi încerca să convingă pe toatǎ lumea de adevarul lui. Cu femeia asta, cu Ina, ceva era diferit, exista ceva incitant la ea şi în acelaşi timp ceva foarte dur, de neatins. Oare ce istorie purta Ina? Victor îşi exprimă uimirea: - Ştii să zâmbeşti? Am făcut ceva special astăzi? - Nu e vorba de dvs., dle. Director, e vorba de mine, mă gândesc că aţi putea să mă ajutaţi să-mi dau seama de ce sunteţi nemulţumit de munca mea. - Ina, dacă ne-am cunoaşte mai bine şi am discuta aşa de la om la om, de la suflet la suflet, n-aş mai fi şi eu aşa de irascibil, se adună şi la mine multe... - Înţeleg că sunteţi cam supărat uneori, aş putea să vă schimb eu dispoziţia? Rostind aceste cuvinte, Ina se îndreptă încet spre Victor. Pornise înregistrarea convorbirii de când intrase în birou şi era atentă să nu se apese din greşeală tastatura telefonului. Victor era surprins. Nu scotea nici un cuvânt. Ina se apropie din ce în ce mai mult de el. Îi şopti la ureche: - Aş putea să te ajut eu să te simţi mai bine? De abia atunci Victor reacţionă: - Da, Ina, poţi, eşti foarte frumoasă, te fac Regina mea, plecăm câteva zile la Veneţia, câteva la Milano. Am nevoie de un Director Adjunct, nu mai pot să le ţin eu pe toate, te propun nemţilor! Totul pentru tine, pentru frumuseţea asta a ta, care va fi doar pentru mine, ce spui, Regină? 198

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

- Spun că eşti un Rege bun, darnic cu Regina ta! Aranjează să plecăm mâine după-amiază într-o plimbare să vedem cu ce mă surprinzi, plăcut, evident. Până atunci mă retrag, trebuie să mă aranjez pentru Regele meu. Ina se retrase zâmbind, iar Victor rămase să facă planuri pentru a doua zi. Ce nu ştia el, e că Ina de la el a plecat direct la Maria cu care a ascultat amuzată convorbirea înregistrată în biroul lui Victor. - Ce spui de el, Maria? Credea că mă face amanta lui pentru un post de Director Adjunct? - Ce faci cu înregistrarea, Ina? - Ce sǎ fac, Maria, îi trimit o copie mâine cu propunerea să se mute la o altă filiala a firmei, pe undeva în Moldova, cel mai bine. - Crezi că se va muta? - Dacă nu se va muta singur, îl mutǎ nemţii, nu-i de glumă cu ei, sunt foarte stricţi cu Regulamentul de ordine interioara care nu permite relaţii între angajaţi, dar aici e mult mai mult decat atât, îţi dai seama... - Da, ai dreptate, va pleca. Victor a primit înregistrarea a doua zi. Faţa lui s-a făcut albă ca varul când a ascultat-o. Avusese un sentiment că era ceva cu femeia asta. Să-l determine să plece! O femeie! Chemă secretara: - Anunţă-i pe nemţi că vreau să preiau conducerea de la filiala din Moldova, ştiu că e anunţat un concurs la firma de recrutare. Vreau să plec cât mai curând! - Bine, dle. director, îi anunţ de îndată. Vă aşteaptă dna. directoare de la marketing în Sala de Protocol. - Bine, merg acolo. Ina îl aştepta satisfăcută. Gata cu umilinţa. Nu era un obiect de folosit. Era din nou serioasă. Munca ei trebuia să fie recunoscută. - Buna ziua, dle. director. Ce faceţi, ne părăsiţi? 199

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

- Ina, am vrut să te promovez şi asta e răsplata? - Asta e răsplata pentru nedreptate, pentru hărţuire, dle.... Am muncit mult şi vreau să fiu recunoscută pentru asta. - Ce atâta muncă, când eşti frumoasă? Of, femeile…o făceam Regină şi ea vrea să muncească şi mă răsplăteşte şi cu o mutare în Moldova! Of, femeile! Adio Era o zi frumoasă, de început de primăvară. Am ieşit la o plimbare în parcul din apropierea casei şi, ca de obicei sâmbătă după-amiază era plin. Cu greu am găsit un loc pe o bancă lângă un cuplu trecut de prima tinereţe. Ea era blondă, aranjată, fardată, cu nişte tocuri imense, el era grizonat, tipul sportiv, îmbrăcat casual. Când m-am aşezat lângă ei, erau în mijlocul unei discuţii aprinse: Ea: - Ce vroiai dragă, să te aştept câţiva ani să te hotărăşti să divorţezi, să-mi treacă tinereţea, să mă usuc aşteptându-te, când ai tu timp, chef, când eşti sătul de nevastă? Normal că mi-am găsit pe cineva! El: - Spuneai că mă iubeşti, că-mi laşi un timp de gândire... Ea: -Timp de gândire spui... Eram în stare să-ţi dau soarele şi luna şi tu vroiai timp de gândire? Ce să faci cu el? Să mă compari cu nevasta? El: - Nu te comparam, că dacă era bine cu ea nu te iubeam pe tine. Ia spune, cine este amărâtul ăla? Ea: - Aşa crezi tu, că este amărât? Crezi că eşti mai mult ca el? Nu eşti, pentru că, vezi tu, el mi-ar aduce măcar o steluţă 200

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

din poleială, dacă nu una de pe cer, dacă aş dori. Îţi spun adio acum, du-te la nevastă, vezi să nu o pierzi şi pe ea, pe mine mă aşteaptă prietenul! Frumoasa blondă se ridică cu un aer de satisfacţie şi porni pe alee cu pasul apăsat. Tocurile ei răsunau pe asfalt. Bărbatul înfuriat, roşu la faţă, se calmă brusc când dădu cu ochii de mine şi-mi spuse: - Auzi, domnişoară, să mă lase pe mine pentru un amărât, pe mine, care sunt persoană cunoscută, cu posibilităţi... - Ai nevastă, domnule, mă scuzaţi, am auzit din întâmplare... - Am, domnişoară, am! Cum intru pe uşă mă ia la întrebări, ,,ce-am făcut?, ,,unde am fost?, cu cine?” şi vă daţi seama cum e pentru mine, om cu influenţă şi cu posibilităţi, să stau ,,drepţi” în faţa ei... - Măcar aţi rămas cu nevasta... - Da, mama lor de femei! Cine le inţelege? Munceşti toată viaţa pentru ele şi lor tot nu le ajunge, vor mai mult! Ce? Dvs. ce vreţi, domnişoară? - Ce vreau eu? Ce vrem noi, femeile? Cred că puţină iubire, atenţie, acceptare şi poate linişte câteodată. - O să ţin cont, domnişoară, de ce mi-aţi spus! Acum alerg la nevastă, să nu o apuce democraţia, să mă lase şi ea, că amantă mai găsesc, dar nevasta e nevastă! Bărbatul se ridică şi plecă în pas grăbit. În drum spre casă, în minte îmi răsunau cuvintele lui: ,,O amantă mai găsesc, dar nevasta e nevastă!”

201

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Vânătorul şi pasărea cântătoare, o parabolă despre bărbatul - vânător şi femeia - pasăre cântătoare Ploase de dimineaţă. Andrei şi Mihai înaintau cu greu prin noroiul din pădure. Plecaseră la vânătoare de porci mistreţi. După două ore de căutări zadarnice vroiau să se întoarcă, când deodată trilurile unei păsări îl făcu pe Mihai să se oprească: - Uite, o privighetoare, spuse el. Să o ascultăm puţin. - Bine, o ascultăm. Apoi o împuşc, să nu plecăm cu mâna goală acasă, spuse Andrei. - Cum să vânezi o privighetoare! Cum să ucizi o pasăre cântătoare? - O împuşcam, o împǎiam şi o puneam în birou, ca trofeu de vânătoare! - Ce să faci cu o pasăre împăiata la birou? Menirea ei este să cânte, bucură-te de trilurile ei şi lasă-i şi pe alţii să se bucure! Am venit la vânătoare de porci mistreţi! - Bine, cum spui tu! Se vede că ai suflet de artist, nu degeaba te duci la toate spectacolele din oraş. Ei, şi din cand în când mai vii şi la câte o vănătoare de porci mistreţi. Fie ca tine, să cânte privighetoarea! Cei doi stăteau sub copac privind pasărea. Aceasta terminase de cântat şi zbură spre cer, pierzându-se în depărtare. Scăpase, era doar, o pasǎre cântătoare! Cum să ucizi o pasǎre cântătoare?

202

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ana – Lucreţia Nedelcu (coordonator antologie) Nǎscutǎ la Ploieşti în anul 1984. De formaţie filolog, absolventǎ (2007) a facultǎţii de Limbi şi Literaturi strǎine (englezǎ-spaniolǎ) din cadrul Universitǎţii Spiru-Haret Bucureşti. Absolventǎ (2012) a Masteratului în studii Europene şi Administraţie Publicǎ din cadrul Universitǎţii Petrol-Gaze Ploieşti. Sunt o mare adeptǎ a studiilor comparate având, pe lângǎ o activitate semnificativǎ în domeniile studiate de - traducǎtor, scriitoare, jurnalist, cercetǎtor academic, poetǎ şi implicare activǎ în sfera proiectelor Europene, a educaţiei şi a politicilor de tineret (sunt Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii 2016-2017) – am o paletǎ largǎ de implicare în proiecte şi formare auto-didactǎ în sfera artelor, mai exact arta design-ului ecologic (vestimentaţie, accesorii şi decor interior) şi arta coregraficǎ (absolventǎ a Şcolii de Arte Coregrafice Ploieşti). Fiind o persoanǎ dinamicǎ, aplecarea cǎtre varii domenii de activitate mi-a oferit posibilitatea de a mǎ dezvolta multidisciplinar, de a dobândi o gândire criticǎ şi creativǎ prin conexiuni cǎtre o abordare vizionarǎ. De asemenea, posibilitatea de a mǎ forma într-un context multicultural prin implicarea în nenumǎrate proiecte internaţionale, m-a format ca om deschis cǎtre culturi noi şi viziuni avangardiste. 203

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Un proiect inedit la care am luat parte în 2015 a fost Bucureştiul Creativ din cadrul Festivalului George Enescu, unde am contribuit cu un proiect interdisciplinar numit Flori de Muzicǎ~Cartea pentru impresii sonore (arte plastice, scriere creativǎ, dans). Debutul în literatură s-a produs în anul 2009, când mi-am publicat primele poezii în antologia Festivalului Internaţional de Poezie şi Epigramǎ Romeo şi Julieta la Mizil. De-a lungul anilor, am publicat foarte mult în mediul online şi print, atât articole jurnalistice, studii academice, cât mai ales literaturǎ, în ţarǎ şi în strǎinǎtate în antologii internaţionale - India (douǎ ediţii), Portugalia, Africa (în pregǎtire), Australia (The Australia Times), Canada, SUA. Fac parte din numeroase grupuri literare în mediul online şi conduc grupul de literaturǎ şi scriere creativǎ Litera pe Ritm. Iniţiez şi coordonez ateliere de scriere creativǎ pentru liceeni şi adulţi. Am coordonat antologia naţionalǎ dedicatǎ femeii Voci Feminine, 2014, Editura Inspirescu, Satu Mare. Din 2016 reprezint România ca Director al World Poetry Canada & International, împreunǎ cu care voi organiza evenimente literare.

204

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Photo Voice4 (Vocea Fotografiei) Poposise în colţul străzii, în frigul Mistralului de Marsilia, aşteptând-o. Stabiliseră o întâlnire după atâţia ani de separare în care îşi juraseră credinţǎ şi loialitate. Acum venise clipa reîntâlnirii. Lui îi tremurau picioarele numai la gândul revederii chipului ei luminos, jucăuş ca naivitatea unui copil sincer şi pătruns de pasiune ca a unei femei mature avidă de dragostea puternică a bărbatului ei. Era o oră întârziată şi străzile păreau pustii, cu oameni alungaţi de crivǎţul Mistralului şi a valurilor unei Mediterane îngheţate. Numai artiştii curajoşi îşi puteau dedica viaţa acestui moment de maximă intensitate a vremii, unde peisajul era parcă rupt dintr-un film fantastic. Claude şi Frances erau meşterii unui destin unit prin joc, prietenie, suferinţǎ, intimitate, destrămare, prin teste existenţiale, evoluţie şi lacrimi…oo, dar câte lacrimi pogorâte pe obrajii amândurora timp de o eternitate trecută în acest ceas răsfrânt peste ani… Minutele treceau iar intensitatea era la cote maxime în acel vârtej de sentimente în aşteptare. Florile din mâna lui Claude degeraseră, rămânând statice în frumuseţea culorilor văratice. Da, la Marsilia, vara mai bate crivǎţul… După un colţ de clădire, Claude îi întrezări figura lui Frances, o englezoaică scăpată de frigul Londrei acum câţiva ani şi acoperită aici de uscăciunea Mistralului, dar şi de blândeţea şi limpezimea Mediteranei. Fugise de o Londrǎ de care se plictisise, fiind o fire mai aventuroasǎ, alesese vibraţiile PhotoVoice este o metodǎ de educaţie non-formalǎ numitǎ şi fotografia participativǎ cu originile în anii `60 în SUA şi UK, prin care se urmǎrea documentarea cazurilor grupurilor sociale vulnerabile. 4

205

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

antice şi pline de extaz ale Marsiliei, acest oraş-minune înfǎşcat de o istorie grea, milenarǎ şi unde variile culturi poposite aici se înmagazineazǎ pe veci în conştiinţa oamenilor. Povestea lor era mai degrabă un roman în versuri extras din tragedia greacă, un poem sălbatic scăpat de sub control, învolburat de plânsetele a mii de copii, de dragostea tuturor mamelor de pe pământ, de cruzimea leilor din Amazon, de tristeţile Penelopei în aşteptarea lui Ulise, de dezamăgirile copiilor părăsiţi, de aşteptările îndrăgostiţilor pe Sena şi de dorinţa neîmpărtăşită fizic a femeilor în aşteptarea soldaţilor de pe fronturi. Iubirea lor era unicat în univers, îşi tot cǎuta acum un loc mai confortabil în social, o coborâre realistă în concret, o atingere mai fină a mătăsii unei rochii de gală. Acum era momentul adevărului, momentul lor de extaz, de revedere, de unire nu numai a sufletelor ci şi a trupurilor îmbrǎţişate…la o simplǎ cafea. Din capătul străzii principale la Canebière, Frances păşea puternic în asfaltul îngheţat către dragostea ce o aştepta la capătul celǎlalt şi în eternitate. Claude, un francez autentic de Marsilia, cu trǎsǎturile fine specifice unui amorez iremediabil pierdut, dar cu o fâşie de chip ce-ţi dezvǎluia duritatea grecilor originari ce stǎpâniserǎ odatǎ oraşul, o privea ca un hipnotic şi nu-şi putea imagina că acest moment sosise pentru el, pentru inima lui încrezătoare, iubitoare. Momentul se contura ca în acele scene de film unde îndrăgostiţii se aştern în braţele înflăcărate ale destinului ce-i uneşte. Pǎşeau amândoi unul spre celǎlalt ca-ntr-un galop de cal regal, cu o misie precisǎ. Se apropia momentul lor. În vǎpaia Mistralului, corpurile li se ciocnirǎ puternic împinse de dor şi de... vânt. Cu ochii înlăcrimaţi de frig dar şi de emoţie, cele două muze ale 206

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

poemului nostru îşi întâlniră privirile, din ce în ce mai mult sorbite în ele însele, până când… unirea... inimile ţâşniră din piept, braţele se înlǎnţuirǎ după trupuri, ochii le rǎmǎseserǎ înnecaţi în valurile Mediteranei care plângea şi ea acum de încǎrcare, hainele erau aproape sfâşiate de avalanşa de lumină şi energie ce le strămuta corpurile. Un fulger puternic se descǎrcă acum din ceruri urmat de un tunet ce cutremură întregul oraş-fort al Franţei. Lumea încremeni pentru o clipă, timp în care se auzirǎ şoaptele – ,,mi-ai intrat în viaţǎ şi-ai schimbat sunetul harpei, te iubesc, iubite dor, preţioasǎ perlǎ a mării, sărutul tău îmi cutremură simţurile, nu ştiu dacă te-aş putea iubi mai mult, te iubesc în tot timpul veşniciei…tu eşti poezia, arta pictată de suflet în inima mea de atâta timp…’’ Timpul se opri în mijlocul furtunii de nisip ce ajunsese chiar pe Canebière… îi acoperi cu totul şi cu valurile Mediteranei ce le vorbea neîncetat în mirajul flacării ce îi unea acum. Vapoarele tăcură, oamenii poposiră în mijlocul acestui roman fantastic de dragoste regăsită, un paradis pierdut şi regăsit în mijlocul unei mǎri turcoaz şi a unei Marsilii profunde... …Iar eu, un artist curajos ce chiar îşi dedica viaţa acestui moment de maximă intensitate a vremii, unde peisajul era parcă rupt dintr-un film-basm, iar vremurile se schimbau prin obiectivul aparatului meu de fotografiat… (LiterAnART/20-12-2015)

207

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Cǎutam Paradisul Căutam paradisul… prin tine. Şi-l tot căutam neîncetat Până l-am reperat Într-un colţ de suflet deschis Acolo unde tu ai poposit. Şi-ai cântat din flaut fermecat Din nai gingaş Din vioara lipitǎ-n obraz Din chitara rebelă Şi din tobele-n rame violente De sunet izvor Al vremurilor dor… Ai poposit pe veranda inimii mele Încărcată de bălării Uscate-n vântul deşertic Şi-ai plantat flori În mii de nuanţe şi culori… Căutam paradisul… Iar tu l-ai plantat pe veranda antică Ce-ntr-o dimineaţă părea raiul Dezgolit de iad, de freamǎtele faţetei sale negre… Ce cadou sublim descoperit În picătura rouei dimineţii de ieri! Am ieşit de grabǎ pe terasa mea Şi-am căutat soarele coborât în prispă În razele sale dogorite-n veranda mea deschisă. Acum într-o nouă grădinǎ Îmi scald simţurile vii… Nu-mi distruge florile şi nici soarele nu-l sfii! Mai adu-mi flori în acest paradis În care-am poposit ca-ntr-un abis! 208

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Rǎsfrânt

Iubirea pe un punct În inimi rǎsfrânt Adorându-te, pe tine, Drag iubite, cumpǎnite, Aş vrea sǎ fii mereu aici În locuri pustiite. Deşerturi reci Pe buze dor În falnicele temeri Cu mine sǎ rǎmâi, drag dor, În veşnicele seri... Glǎsuite-n cor. (LiterAnART/01-12-2015)

209

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ce-ar fi sǎ taci… ! Ce-ar fi sǎ taci când eu te chem… Şi doar sǎ vii agale-n pas În liniştea serii popas Copiii-adorm frânţi într-un ceas… Sǎ te primesc într-un abis Al scrierilor-n cǎrţi promis. Ce-ar fi sǎ taci când eu te strig… Şi sǎ-mi auzi ecoul strâns În foi de viţǎ ele strâng Cugetu-mi ars în mânǎ frâng. Ce-ar fi sǎ taci când eu ajung… Picioarele-mi delir pǎşesc Şi mai departe zǎmislesc În codrii vântu-l desluşesc.

(LiterAnART/23-09-2015)

210

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Ţi-am spus Ţi-am spus cât te-am iubit Când ai plecat Dar şi când te-ai întors Ţi-am spus Ce veselie-n inimǎ-mi bătea Ca fagurele mierii uns. De dor de tine am murit Şi reînviat apoi Ca să-ţi citesc pe buze moi Petalele de trandafir vioi. Culmile argintului păreau Că se nasc în ropot cald De paloarea ceriului alb Şi-n albastru adorat. Din câmpii te-adun, drag dor, Ca pe plantă de podgor Ca s-o-nrǎmez în inima-mi pustie De-atâta dor şi viscol în pridvor. (LiterAnART/20-11-2015)

211

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

Alter ego Tu, te legeni limpede pe versuri De dor, ceaţă şi nebunie. Strigi necontenit culmile, Sfredeleşti vârfurile şi curmi stâncile. Cutremuri codrii de magie, Cânţi zorii şi mişti lunile Norii-ţi stau pântece şi mamǎ peste ploi, Peste dune şi curmali-n doi. Cânţi neîncetat aura argintie A unei vremi-fantasmǎ şi totuşi atât de vie Palpabilǎ-n umbră, -n negură… Tu, numai pe tine te caut neîncetat Şi de fiecare dată te regăsesc În plicul inimii, pe timbrul sufletului Viu în regăsire, mort în revedere, Calm în tihna timpului static, Vibrant în melancolia fumului de fantasmǎ… Novicele tău etern, Profesorul tău în infern, Călăuză pe drumul pietrelor, Zburător pe aripa cosmosului, Călcător de banal şi vopsitor de avangardǎ. Eşti un fir de sunet, o baladă-n mişcare, Eşti geometrie în vis şi om în paradis. De mult te ştiu, te caut, te-ador, te sfredelesc Am cultivat decimale-n iubirea ce nu ţi-o contenesc Flamandǎ-n verdele codrului Sălăşluitǎ-n şoaptele ropotului …de roşul obrazului timid. 212

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

(LiterAnART/13-07-2015) Androgin Iubite, aştept să te revăd Din mii de luni Pe cer scânteie-n coruri S-a aşternut al vremurilor fler Peste gândurile mele plouă. Te-ador aşa de mult, iubite, Ceriului stele-i trimit Din inima-mi cântat veşmânt Ţi-acopăr sufletul zidit. Din flori de rouă zbate-se-n ierbar Al crizantemelor în sere Abia aştept să-ţi cânt Hai, vino, Din iubirile mele perene! Vino, cald trup scǎldat întru mirific Fii jumǎtatea mea acum Din gânduri, fapte şi abisuri Sǎ-mi fii mereu un androgin. Sǎ-nfǎptuim universul Ca un tot ce nu apune Peste planetele toate Sǎ cântǎm peste cunune. Paradis…sǎ-l readucem Aici, apoi, pe pǎmânt Unde mereu îşi are oaza Linǎ, scǎldatǎ-n descânt. (LiterAnART/20-12-2015) 213

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

CUPRINS Prefaţă / 5                        

Lăcrămioara Teodorescu / 9 Maria Filipoiu / 17 Magda Bǎcescu / 24 Ştefan Apostol / 35 Theia Presadă / 48 Lavinia Presadǎ / 55 Camelia Iuliana Radu / 60 Aurelia Rînjea / 69 Carmen Nanu / 76 Michaiela Boancas / 83 Mihai-Victor Afilom / 90 Corina Savu / 99 Manuela Jerlǎianu / 105 Lucian Ioniţǎ / 111 Corina Corbu-Popescu / 122 Iulia Dragomir / 131 Filip Niţescu / 139 Simona O.Tunaru / 153 Roxana Dumitrache / 159 Gabriela Olteanu-Donose / 167 Smaranda Livescu / 172 Lazǎr Avram / 181 Ema Petrescu / 195 Ana-Lucreţia Nedelcu / 203

214

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

LĂCRĂMIOARA MARIA FILIPOIU TEODORESCU

THEIA PRESADĂ LAVINIA PRESADĂ

MAGDALENA BĂCESCU ŞTEFAN APOSTOL

CAMELIA RADU

CARMEN NANU MICHAIELA BOANCAS MIHAI AFILOM

MANUELA JERLĂIANU LUCIAN IONIŢĂ CORINA POPESCU

215

AURELIA RÎNJEA

CORINA SAVU

IULIA DRAGOMIR

Antologie Literară 2016 ____________________________________________________________

FILIP NIŢESCU

SIMONA TUNARU

SMARANDA LIVESCU

EMA PETRESCU

ROXANA GABRIELA OLTEANU DUMITRACHE

LAZĂR AVRAM

ANA NEDELCU

216

Antologie LiterarÄ&#x192; 2016 ____________________________________________________________

217