Antologia "Voci Feminine" 2015 by Ana Lucretia Nedelcu

Voci feminine -antologie de literaturÄ&#x192;-

Antologiile Editurii Inspirescu Satu Mare 2015

Coordonator antologie: Ana- Lucreția Nedelcu Grafica ( interior și coperta): Ana- Lucreția Nedelcu Consultant editorial: Liliana Terziu Coordonare și îngrijire colecție: Liliana & George Terziu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României VOCI FEMININE/ Antologie de literaturăSatu Mare, Editura Inspirescu, 2015 ISBN:978-606-8652-15-3 821.135.1- 08

©Toate drepturile sunt rezervate Editurii Inspirescu

ISBN:978-606-8652-15-3

VOCI FEMININE

~ VOCI FEMININE ~

Tatiana Scurtu – Munteanu/9  Corina Corbu – Popescu/19  Mariana Marica/29  Caty Urucu/39   

Lǎcrǎmioara Teodorescu/49 Delia - Camelia Ghiţǎ/59 Liliana - Cora Foṣalǎu/69

 Roxana Dumitrache/79  Maria Filipoiu/91  Iulia Dragomir/101  Zina – Dorina Pancu/111  

Magdalena Bǎcescu/121 Anca – Florentina Popescu/131

 

Brânduṣa – Maria Meruţiu/141 Andreea – Angela Dǎrǎban/151 5

VOCI FEMININE

Ema Petrescu/161  Geta Stan/171      

Anca – Francisca Cruceru/181 Bianca – Aura Buta/191 Aurelia Rînjea/201 Ana – Lucreţia Nedelcu/211 Mirabela – Mariana Filiṣan/223 Liliana Terziu– Boian/225

VOCI FEMININE

~ Argument pentru Feminismul Creator ~

eminitatea… poate fi ea cuprinsă în vâltoarea unei bucăţi albe de hârtie ce aşteaptă să i se scrie iubirea? Feminitatea… un curs de râu din care ţâşneşte creaţie debordantă, capăta sens viaţa, călătoria, schiţa, versul … Feminitatea… în încercarea de a o aduna fărâmă cu fărâmă în câteva rânduri ale unei cărţi menite să scoată din sânul matern viziuni, idei, dragoste nemărginită, împărtăşită de-a pururi pe culmi de foc, rǎmasǎ dar nu statică în circuitul închis al existenţei. Feminitatea… ca o poezie, o proză de versuri nebune, ca o psihologie a copilului, ca o metaforă a Mamei-Pământ, ca o durere de dor şi ca o bucurie de prunc. Ce-ar însemna Feminitatea fără lume, dar… ce-ar însemna lumea fără Feminitate? Am mai vieţui în bolobocul 1 obscur al întunericului, am mai vâsli pe culmile de neînţeles ale logicii, am mai cutreiera munţii fără de iarbă dacă Feminitatea n-ar fi prezentă mereu… mereu aici şi acolo pentru a da viaţǎ ierbii, florii şi spicului, literei şi veşmântului, muzicii şi… primului sunet?

(DEX) Mold.vas de vin sau de rachiu mai mic decât butia și mai mare decât butoiul (între 70-100 vedre).

VOCI FEMININE

O stare a Feminităţii pe care cu toţi o purtǎm de-a pururi, dǎ glas acum unei voci comune cǎlǎuzitǎ de versuri de dorinţă, fraze de introspecţie, căderi şi urcări de ritm, rimă de mătase şi furtuni de amintiri vii. O Antologie din sufletul Feminin pentru sufletul Etern, cu inflexiuni de orgă, vioarǎ şi pian, pe acorduri de vânt şi ploaie, nisip ṣi mare, static şi mişcător. Măşti viscerale ale unui frumos etern de femeie, atacǎ colţurile acestei creaţii colective, dându-i farmec şi esenţǎ imaginativă. Un argument pentru Feminismul Creator, rolul femeii în societate, relaţia mamă-copil, femeia-iubire şi… Eternul Feminin. Savuraţi aceste rânduri ce stau în calea cotidianului aducând un iz de sensibilitate frântului banal şi veşnicei rutine. ulţumiri Casei Austria Ploieṣti ṣi Organizaţiei Umanitare Concordia pentru acordul dat de a introduce în aceastǎ minunatǎ Antologie un tânǎr talent cu un viitor promiţǎtor pe culmile scrierii.

ulţumiri Editurii Inspirescu pentru disponibilitatea de a colabora la întocmirea prezentei Antologii ṣi pentru graţia de a gǎzdui texte cu nebǎnuite nestemate literare.

VOCI FEMININE

~ Tatiana Scurtu - Munteanu ~ (Călărași, 1984)

 Licențiată a Facultății de Drept şi de Litere la ,,Dunărea de Jos’’ din Galați.  Deține numeroase premii literare şi este antologată în numeroase volume, dintre care amintim: Cristale (Ed. Arcuş, Sf.Ghe. 2001), Ipostaze lirice (Ed. Eurocarpatica, Sf.Ghe. 2009), Antologie de poezie-55 poeţi contemporani ~ pagini alese, (Ed. Arhip Art, Sibiu 2010); Antologia vinovatelor plăceri (Ed. Artprint, Bucureṣti 2010), Cuvântul în timp (Ed. Grinta, Cluj-Napoca 2011), Artă sfâşiată (Ed. Arhip Art, Sibiu 2011), Lirica Primǎverii (Ed. InfoRapArt, Galaţi 2013), Antologiile Revistei Singur- Poezie (Ed. Singur, Târgoviṣte 2014), Din lirica femininǎ a Basarabiei (Ed. Gens Latina, Alba-Iulia 2014) etc.

VOCI FEMININE

 Au trecut prin mine anii Au trecut prin mine anii, cai săbatici galopând, Zilele înspăimântate din copite destrămând. Am purtat într-o pereche amintirile din vad, Duse-n valurile triste ale orelor de jad. Am lipit în foi de dafin împărțitele cărări, Am sleit de rouă iarba și pământul de puteri, Toamnele acoperite de-al cuvinelor decor Mi-au închis în urmă ușa și m-au înălțat să zbor.  Copaci descreierați Copaci descreierați pe trotuare, Bolborosind în mine poezie, Se descompun în suflete binare, De-atâta atmosferă cenușie. Prin gerul care taie în inele, Din trunchiurile lor neistovite, Aleargă-n maratoane paralele, Din mine și din tine, stalactite. Și se-ncovoaie-n vreascuri promoroaca C-o urmă rotunjită pe retină, În tine și în mine bate toaca, Vecernia din pleoape se închină.

 10

VOCI FEMININE

 Încorsetat noiembrie așteaptă Încorsetat noiembrie așteaptă Pe malul atmosferei brumării Să se rostogolească într-o șoaptă Cuvintele pe care nu le știi. Baloane de săpun pe cerul aspru Plutesc și se răsfiră printre sfinți, În ochiul necuprinsului albastru Te mistui de ispite și dorinți. Cu fiecare toamnă care trece Se mai dosește câte-o ceață-n noi, Din trupul lui noiembrie prea rece Mai cresc năvalnic doar doi umeri goi.  Mă dor din tine zorii dimineața Mă dor din tine zorii dimineața Și ploile din tine mă înțes, Nemărginirile-n cuvinte se scufundă, Iar timpul n-are niciun înțeles. C-om fi venit aici s-aprindem stele Sau să împădurim călătorii, Pe toate câte-n suflet se perindă Eu nu le știu și nici tu nu le știi. În zbor să ne atingem răsuflarea Și secerați să ne-aruncăm în gol, E-atât de serafimică chemarea De ne-ndreptăm către același pol. 11

VOCI FEMININE

 Autumnale S-a despicat în flori autumnale Parfumul nedormitelor tăceri, Cu gândurile pe diagonale, În tihna promenadelor de ieri. Înrâuritu-s-a căderea din orbite, Mărgăritare-n bipolare zări, Asfixieri de ploi peste cuvinte Și preschimbate frunze în dureri. Părtinitoare brume adormiră Cu dinții încleștați în resemnări Și cu neacordate corzi de liră S-a învelit pământul în uitări.  Azi iarna așezatu-s-a pe frunte Azi iarna așezatu-s-a pe frunte Cu pâclă și cu ore mai puține, Colindători pe ulițe cărunte Se-nchină-n cântec nașterii divine. Din brad sclipește steaua tămâioasă, În mâini se aburește cozonacul, Copiii se înghesuie la masă, Iar Moș Crăciun își pregătește sacul. Azi iarna e atât de înflorită În dalbe bucurii pe la ferestre Și inima creștină-i pregătită De-atâta dragoste să se reverse. 12

VOCI FEMININE

 Am intrat ca o toamnă… Am intrat ca o toamnă în oasele tale, Ca o cină de taină, ca o gură de vin, Ca o Ană zidită în văl de petale, În parfum de lămâie și de rozmarin. Am căzut ca o frunză în palma de humă Și o umbră pustie într-o ceașcă bătând, Peste valuri tăiate de lapte și spumă, Cafelei dulcege și amarului gând. Am rămas ca o doină cântată-n surdină, Ca ploaia mocnită, ca ochiul închis, Cu o coroniță din flori de grădină Și buze crăpate de un dornic surâs.  Fragedă toamnă Uitarea preaplină tânjește în zori De fragedă toamnă și mâini mierii, Podgoarele se arcuiesc în culori Duminicale pe căpătâi. Desculță prin frunze, cu roua în păr, Lumina se piaptănă sidefiu, Izvoarele-n dulcele lor adevăr, Mustesc pământul stâncos și pustiu. Cu fumul în lesă și voalul de praf, Se-nghite drumul la cotitură, Lăcustele se ghemuiesc în cearșaf Și plugul cade pe arătură. 13

VOCI FEMININE

 În ochi stau două săli de așteptare În ochi stau două săli de așteptare Din care pleacă astăzi călătoare Îmbrățișări aprinse, înflorate, Peste conturul buzelor, stigmate. În noi sunt două secole de viață Înțepenite și clădite-n gheață, Dar cu simțire-n vene milenară, Ne regăsim aici a câta oară. În timp știm aripile să deschidem, Apropiindu-ne, la doi dividem Secundele orbitelor iubirii Mai sus de înțelesul nemuririi.  Iscoada norilor Iscoadă norilor trimis-am ploi în delir, Prin mine curge un bocet ca de cimitir, Chemarea intră fluidă nezăbovind În pulberea neagră-verzuie dusă de vânt. Se-adună degete ude pe frunte mănunchi, Își roade noaptea adâncul de-al ierbilor trunchi, Din poala plină cu vise îmi toarnă-n căuș Picături de iscoadă pe norul de pluș.

 14

VOCI FEMININE

 Maratonul tăcerii Sapă florile în munte, Diminețile în nori, Dorul sapă prin genune, Curcubeul spre culori, Tălpile în pălămidă, Ochii peste ocean, Sapă notele pe clape Și orgoliul în van, Orele prin întuneric, Iarba înspre rădăcini, Sapă focul în jăratec, Rugăciunea la creștini, Inimile în deliruri, Gândul către negândit, Picăturile tăcerii, Dincolo de asfințit.  N-am aer N-am aer între palide cuvinte Și printre ploile căzute-n trei pătrimi, N-am diagrama umbrelor cernite De poezie în zbor de serafimi. Am oare răsărit peste catene Și iminență în toamna ce-a sosit? Am stânjenite flori pe căi perene Și un copac de neguri doborât.

VOCI FEMININE

 Scrii în palma dimineții Scrii în palma nedormită cu globule de nisip, Lângă pieptul tău se-aprinde foaia galbenă la chip, O așterni în perseide peste morile de vânt, La întrezărirea pală diluată cu absint. Săgetat spre dimineață de tăcerile fierbinți, Uiți pe stelele cărnoase tinichele și arginți, Scoici și perle adunate pe limanul decojit Învelesc în suveniruri depărtarea de grafit. Printre gene-ți curge cerul ca siropul de arțar, Dai uitărilor cu ceară și pereților cu var, Stai nepoticnit de oră, emisferă, anotimp Și înghesui în cuvinte clopote și flori de câmp.  Noi n-avem niciodată mâine Noi n-avem niciodată mâine, Din noi secundele tresar Și înfloresc în crizanteme Pe patul toamnei mortuar. De noi abundă meteorii, Scăldați în mii de licăriri, Ce traversează ani lumină Și mor în tainice priviri. Pe noi ne fură asfințitul În inimile tremurând, Neîntinată, eu, femeie, Iar tu bărbatul așteptând. 16

VOCI FEMININE

 Prizonier în primăvara mea Prizonier catrenelor furate Din primăvara care a sosit, Ai mâinile de dragoste pătate Și sufletul de floare îmbâcsit. Martirul incurabilelor vise Mă leapădă de formele pustii Și mă alintă în cuvinte scrise Pe talpa primăverii timpurii. Sihastru în timpanele tăcerii, Rugându-se de floarea de april Să îi închidă rănile durerii Din așteptarea fostului copil.  S-a curbat în mine toamna S-a curbat în mine toamna Ca o seceră tăioasă, Ca o margine de lume Peste zarea noduroasă. S-a uscat în mine timpul, I-au curs orele alene, Ca un cer lipsit de stele Și o inimă de vene. S-au împrăștiat copacii Și-au înghesuit grădinǎ, În satinul galben zace Umbra mea ca o ruină. 17

VOCI FEMININE

 S-a decolorat iubirea S-a decolorat iubirea ploilor de pe umbrele, S-a închis în nori lumina și canicula în stele, S-a îndoliat grădina și a coborât pe schele În borcanele de smoală și-n cutii de acuarele. S-au descoperit copacii de temuta îndoială, S-a ascuns în lut frunzișul de atâta dor și boală, S-au cutremurat penițe lîngă foaie și cerneală, Sfâșiind neînțelesul orelor de oboseală.  3 metri Mai sunt trei metri până-n ziuă Și o rafală de smintiri, Pe o coloană de furtună Se-ngână două amintiri. Dau dimineața într-un clocot Și scapă stelele în foc, Înmărmurește orizontul Miresmelor de busuioc. Dezbină ceasul în secunde, Amprentele în șovăiri, După trei metri dinspre ziuă Rămân doar două amintiri.

 18

VOCI FEMININE

~ Corina Corbu - Popescu ~ (Boldeşti, judeţul Prahova, 1965)  A absolvit în 1987 Facultatea de Filologie Română- Engleză, din cadrul Universitǎţii Bucureşti ṣi în 2008 cursurile masteratului ,,Concepte şi Strategii de Comunicare Interculturală’’ la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, unde a activat şi ca profesor colaborator timp de patru ani.  Activitatea preponderentă a fost cea de profesor de lb. engleză, timp de 21 de ani, dar şi ca traducător tehnic timp de 4 ani şi apoi ca director al unei firme de foraj industrial.  Prima iubire, lb. engleză, a readus-o în postura de dascăl la catedră, unde se află şi astăzi, la Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu’’ din Ploieşti.  Poeziile sale sunt, în mare parte, poezii de dragoste, dar şi poezii dedicate unor momente şi persoane speciale din viaţa autoarei.

VOCI FEMININE

 Nostalgie... Tăcerea presară Între mine şi mine Amintiri, Timpul ca un fum Scurgându-se printre noi Coboară din trecut.  Eşti Poate că nu ştiam Că existai Undeva, înlăuntrul meu, Într-o bătaie de inimă Şi încercam mereu Să te decupez din vis, Până când, într-o zi, Am descoperit Că eşti.  Culege-mă în privirea ta Culege-mă în privirea ta Ca pe o lacrimă înmugurită În colţul pleoapei Şi lasă-ţi irişii de noapte neagră Să mă plângă, Să plouă peste visele tale Cu crâmpeie din mine şi Lasă-le să cadă peste buzele tale Ca adierea unei sărutări. 20

VOCI FEMININE

 De petală… Culege-mă în privirea ta Ca pe bucata de oglindă În care îţi priveşti ochii In zori.  Răsărit, după ploaie Ochii îmi lăcrimează De greutatea clipelor. Şterge-mi ochii Cu un curcubeu Şi întinde-mi mâna De după orizont, În locul soarelui Fă să răsară Lumina ochilor tăi.  Lumină de iarnă Lumina îngheaţă-n ferestre, Coborând din cerul opac, Orizonturile s-au închis, Mi-adun gândurile şi tac, Lumina-i de gheaţă albastră, C-un zâmbet nu pot să o sparg Şi-atunci plec de lângă fereastră, Mi-adun gândurile Şi tac...

VOCI FEMININE

 Dor de vis Contur palid de umbre şi gene obosite, Îmi trec mâna pe faţă cu gesturi ofilite, Îmi construiesc un zâmbet, şi părul răvăşit Îl strâng sub mâna aspră, supus şi umilit. A obosit tăcerea, de gânduri întrebată Şi noaptea se adună străină şi-ncordată, Îmi simt fiinţa-n umbră şi ochii grei de noapte, Zbătându-se sub pleoapele cu gene asudate. Chem visul ca în noapte să depene-n tăcere Poveşti mai ireale venind din alte sfere, Chem visul să aducă din nou gândului somn, Se face mai tăcere...şi eu, încet, adorm.  Nemuritor... (dedicată tatălui meu) Sufletele gemene, Lacrimi vor să semene. Bat din poartă-n poartă Să te găsesc, tată. Unde eşti acum? Pe ce tainic drum Te-ai pierdut în noapte Spre cel mai departe?... Tristeţe de toamnă, Ca sa mi te-adoarmă, Te-a schimbat în dor, Dor nemuritor.

 22

VOCI FEMININE

 Toamnă, târziu În seara aceasta Plouă – se aude O frunză murind, Stelele au adormit, Visând lumina, În seara aceasta Se poate plânge – nu se aude Nici o lacrimă căzând, Stelele au adormit, Visând lumina.  Poate... Poate nu exişti Cu-adevărat, Poate că eu te-am plăsmuit Din vis, cândva, Când mi-am încrustat inima Într-un sentiment. Poate nu exişti, Ci doar visez Atunci când mă gândesc La tine.

 23

VOCI FEMININE

 Cuvinte, necuvinte / sentimente Poate că par indescifrabilă dar tu – da, tu – de ce nu-ncerci să descifrezi Ceea ce stă drept, drept în faţa ta şi nu necesită Neapărat, şi o traducere de-a mea? Tu ai rănit cuvintele, chiar şi necuvintele... în inimă arzând, acest delir, Ce mi-l asum, acum, în întregime, poate îmi va părea, cândva, o simplă glumă. Dă, Doamne, dă, să fie-aşa… În faţă cu Nichita Stănescu, în spate cu noaptea ce soseşte, dureros De-amară, nu de dulce – declar solemn, să ştii, că nu mai vreau O noapte albă plină de gânduri gri. Te rog, pe loc să mă salvezi cu un cuvânt sau, şi mai bine, Mai bine chiar – c-un necuvânt.

VOCI FEMININE

 Unde eşti? Unde eşti Când vântul miroase a nicăieri Şi albatroşii S-au stins demult prin zări, Nu ştii Că toamna a început să vină Din ce în ce mai des, Iar frunzele îmi par Că se desprind din al meu trup Si vin şi te întreb atunci: Unde eşti?  Cuvinte de iubire Cu gândurile frânte de dor Plămădesc din lutul literelor Cuvinte de iubire pentru tine, Emanând din fiecare silabă Iz de veşnicie.  Strig Îmi strig dragostea În cele patru puncte cardinale Ale inimii, Şi la nord, şi la sud, Şi la vest, şi la est: Îmi răstignesc dragostea Pe crucea Unui suflet. 25

VOCI FEMININE

 De la minus infinit... Dacă traversezi curcubeul, Mă vei găsi La o răscruce de visuri, Aşteptându-te, aceeaṣi, De la începutul lumii.  Inundaţie Degeaba te alung Într-un ungher de gând, În curând îmi inunzi Sufletul întreg.  Viziune poetică Poezia este lacrima ce cade din ochiul îngerilor, Care, neputându-se exprima, Ne inspiră pe noi. Ei ne toarnă în inimi tipare de duh, Din care apoi să îmbrăcăm versul În cântul nepământesc al harfei lor. Poezia este lacrima îngerilor Ce cade mereu din înaltul azur Peste lutul (ne)muritoarelor făpturi ce sunt poeţii.

VOCI FEMININE

 Când ne-am revăzut... Când ne-am revăzut, Zăpada din jur se topea în tăcere... Clipe dulci între noi, susurând, Se scurgeau efemere. Se răsturnau clepsidre pe rând, Nisipul nu mai avea putere... Aerul parcă vibra între noi, Pur, cristalin, picurând atmosfere. Când ne-am revăzut, noi doi Pluteam, jumătăţi, pe muzica de sfere. Gândul ne-a reîntregit, din nou – şi din nou Universul dansa, picurând atmosfere...  Spre plus infinit... Eşti Un univers tânăr, o anticipare A unui univers mult mai mare. Privire, zâmbet şi gând Rupte din perioada când Eram şi eu ca şi tine – o floare… Copilul meu, Zborul vieţii-vis se înalţă Necontenit şi te-nvaţă Să fii întreg; îţi doresc să fii fericit Ca şi mine – căci eu Prin tine mă-nalţ spre plus infinit...

VOCI FEMININE

 Femeia de azi Feminină, Elegantă, Magică şi Elevată, Iubitoare, Amuzantă, Darnică, Empatică, Amazoană, Zeitate – o Infinitate...

VOCI FEMININE

~ Mariana Marica ~ (Botoṣani, 1961)  Am absolvit Liceul Pedagogic în 1980.  Destinul m-a purtat departe de casǎ de unde dorul m-a determinat să continui a scrie. Reîntoarsă pe meleaguri natale după 1990, sufletul meu a reînviat punând pe hârtie gânduri, sentimente, observaţii a tot ce mi se părea deosebit.  Din dorinţa de a cunoaşte, am părasit ca o rândunică cuibul şi pe cei dragi, fiindu-mi cimentate scrierile pe care din 2012 am hotărât a le pune în faţa cititorului online prin colaborarea cu grupul profesoarei Mariana Bendou din Oneṣti ,,Expresia ideii’’, unde am publicat în trei antologii de poezie- Povestea culorilor, Spre Tine, Doamne!- 2012, Cu pupici pentru cei mici -2013. -

Alte publicaţii –

 revista Popasuri culturale româneşti, antologia Suflet românesc- 2013, revista Literară Bucovina şi revista Cervantes-Revistǎ Internaţională de Cultură.

VOCI FEMININE

 Te iubesc Te iubesc... cum îmi iubesc ochiul când te vede că-mi vii te iubesc, cum mâna te iubește când îți scriu și îmi scrii te iubesc în gura mare în fața lumii întregi te iubesc azi ca ieri întotdeauna, fără ca tu să mă vezi te iubesc cum pasul mi-l iubesc atunci când merge drept pe cale te iubesc omule drag, te iubesc, cu toate defectele tale!  Unde o fi ea? Devenisem aproape un nebun un nebun surd râzînd cu ultimii dinți mulțimii din care ieșisem repetam cuvinte era atât de bine... un singur gând un singur cuvânt mă oprea din râs, mama... unde o fi ea, mama ploaia cădea caldă, grăbită ca un decor de spectacol ca o îmbrǎțișare dorită...

VOCI FEMININE

  Femeie, tu Femeie, tu minune pământeană iubire și durere, cântec și suspin aleargă să te întreci, nu avea teamă urcă mereu, căci scările tot vin... Întinde-o clipă mâna, ia ce se cuvine, nevoie ai de viață, nevoie de senin, de tine încurajată de n-ai ,,o jumătate,, iubirea stă în juru-ți, belelele mai vin... Deschide-te-n lumină, să-ncânți cu-a ta culoare tristeți ce zac ascunse în toamnele târzii, zâmbește-ades și dăruiește-ți câte-o floare, mai cântă legănând povești, oriunde-ai fi!

VOCI FEMININE

  Bunicii -Bunicule, ce-aștepți în poartă cu un surâs trecut prin vremi, nu ți-au venit nepoți-acasă ori tocmai... de asta te temi? -Bunică, ce stai întristată c-o lacrimă oprită-n ochi și tot privești pe drum, din poartă, pe cine-aștepți să nu-l deochi? Bunicii mei ca două umbre doar ochi și suflet... și suspin însingurați cu fețe sumbre tot așteptând cei ce nu vin, bunicii mei, ochi și suspin...

VOCI FEMININE

  Să fi dansat Ce-am fi dansat, un vers, o rimă, metafora ce-am cunoscut demult? Am fi putut dansa un timp al nostru, timpul iubirii noastre, ce tumult! Ce-am fi dansat, o seară, o privire ce ne-ar găsi ascunși după o mască? De-am fi putut mai mult de-o tresărire, ca prin miracol ceva frumos să nască... Ce-am fi dansat... chiar nu știu, cumva... o altă amintire.

VOCI FEMININE

  Dăruire Îmi feliasem sufletul după poftele flămânzilor, acum îmi pot ucide și trupul căci fără suflet, este doar humă!

VOCI FEMININE

 Zi-mi Și ție ți-e dor și-mi voi trece degetele peste Conturul buzelor tale, Cu un deget îţi voi opri şoapta, Cu ochii te voi gusta, Dulceaţă amăruie… Zi-mi că Dimineţile îţi sunt nesenine, Înnourate de umbra numelui meu, Zi-mi… voi arunca gânduri răzleţe Înspre valurile mării tale neliniştite … Zi-mi… Zi-mi iarăşi Vom petrece o altă noapte Numărând stele Din balansoarul iubirii, Noapte în care nu vom mai fi noi Ci două puncte în universul iubirii… Zi-mi repede orice vrei Căci nerăbdarea mă face tot mai nebună Ş-alerg, Alerg, Te caut, Neputinţa mi-este mai puternică Decât voinţa, Aşteaptă semnul eliberării mele, Vorbeşte Ori taci Întotdeauna… 35

VOCI FEMININE

 Vrajă Cu un ochi te vedeam fiară cu celălalt, doar bărbat închideam ochii aveam inima pentru a te vedea înger sufletul meu te știa rugă brațele mele mi te-amintesc cum un cântec curgând prin tot corpul cu refren într-un anume punct sânii mi te chemau continuu alifie benefică corpului gura... gura plângea mută sub vraja sărutului tău în care regăseam de fiecare dată și forța fiarei și finețea angelică trăiam alături de tine mai mult decât o vrajă un vis din care nu voiam să dispar odată cu ivirea zorilor.

 36

VOCI FEMININE

 Adieri Femeie sunt Femeie sunt, nu muză și nici floare Trăiesc și mă-ntristez ades Viața nu este doar o sărbătoare și sunt atâtea de-nțeles... Femeie sunt ce-mi mângâi copiii și îmi ajut cum pot, o mamă îndrăgostită sunt mereu, o știi romantică, de bună seamă... Femeie sunt, ia vezi cum îmi suspină În noapte dorul dup-o-mbrățișare Iubirea, doar iubirea e de vină, știu, primăvara nu se face doar c-o floare. Ia-mi tot dar lasă-mi clipa Să mă îmbete azi ca ieri Cu tine ori sunt totul ori nimica Sunt numai adieri din primăveri!

VOCI FEMININE

 Altă Ană Cuvintele ni se amestecau tot mai des înainte de a forma propoziții încât deveneam din ce în ce mai greu de înțeles tu țineai dreptatea ta într-o mână, eu le-aveam pe-amândouă ocupate, în ochii miopi ținându-mi ultimile resturi de viață o altă Ană...

VOCI FEMININE

~ Caty Urucu ~ (Pietroṣani- Teleorman,1957)  Nǎscutǎ ,,într-o toamnǎ sumbră, mizeră şi gata de plecare’’, aşa cum spune în romanul sǎu autobiografic, Caty Urucu face cunoştinţă cu primii săi călăuzitori spre luminǎ, în satul sau natal

Pietroṣani.  Învaţǎ într-o şcoală-internat de lângă Bucureşti, unde intră în contact cu oameni care îi pun bazele cunoaşterii, deschizându-i spiritul şi dorinţa de învăţătură.  Treapta I de liceu o face la Giurgiu, apoi se reîntoarce în Bucureşti, unde continuă o şcoală cu profil de electrotehnică industrială.  Cel mai important moment din viaţa ei, este întâlnirea cu marele nostru fizician– d-ul Profesor Univ.Dr. Beniamin Cotigaru. A înţeles şi a primit acest fenomen ca pe o binecuvântare a vieţii ei. Apreciază şi îşi aminteşte despre întâlnirea cu bătrânul domn, aproape ca pe o revelaţie divină. Timp de aproximativ doi ani, acest domn profesor nonagenar, îi preda săptămânal cursuri, pe care le susţinea cu materiale bibliografice cumpărate chiar de domnia sa. Îi face cunoştinţă mai întâi cu Antropologia, apoi cu Filosofia, Teosofia, Mitologia, Liberul Arbitru în viziunea lui Niemirower, şi nu numai.

VOCI FEMININE

Impresionată de generozitatea şi genialitatea acestui profesor, pe care îl consideră părintele sǎu spiritual, Caty Urucu îi dedică un capitol din romanul sǎu ,,Umilinţă şi recunoştinţă’’, precum şi nenumărate eseuri. Ea spune, de fiecare dată când are ocazia s-o spună, că acest domn, care i-a arătat sensul vieţii ei, va trăi veşnic în inima ei, ca un simbol al modestiei şi al iubirii faţă de semeni.  Caty Urucu publică în anul 2012, romanul Umilinţă şi recunoştinţă ṣi colaborează cu revistele Sintagme literare, Negru pe alb şi Cervantes.  Păpuşa cu ochii de stele (poveste) Într-un sat îndepărtat, aşezat lângă o apă mare, pe malul căreia creşteau sălcii şi flori, unde erau turme de animale şi lanuri mari de grâu, trăia o fetiţă cuminte şi tristă. Numele ei era Mara. Ea locuia împreună cu familia într-o casă în care pâinea niciodată nu era îndeajuns, iar hăinuţele erau mereu prea puţine ca să o ferească de frig. Părinţii copilei erau atât de săraci încât nu o mai putea creşte şi pe ea, hotărând astfel să o încredinţeze unei rude mai înstărite, care măcar să o hrănească şi să o îmbrace. Într-o dimineaţă, micuţa noastră, împreună cu mama sa, a plecat somnoroasǎ, zgribulitǎ şi nefericită, spre ruda care avea o bucată de pâine, o hăinuţă şi un caiet pentru sărmană copilă. Au ajuns cu bine în oraşul cel mare, în care locuia familia ce urma să oprească fetiţa la ea. Aceasta locuia într-o casă mare, cu ferestre luminoase, cu scări din marmură şi uşi mari, sculptate.

VOCI FEMININE

Ce mult s-a mirat fetiţa când a intrat mai întâi în curte, văzând pavajul curat şi lucios, stratul de flori colorate, scările uriaşe de la intrare, care o intimidară pe Mara peste măsură. Poate oamenii care locuiesc aici, sunt frumoşi – aşa cum este casa aceasta, gândi fetiţa, speriată de faptul că trebuia să se despartă de satul ei, de casă şi de familia ei. Pe când se gândea la toate astea, uşa cea mare de la capătul scării s-a deschis pentru fetiţa şi mama ei. -Am adus fetiţa, dragii mei, spuse mama. Suntem prea nefericiţi că să mai putem hrăni încă o gură, aşa că vă rog să aveţi grijă de ea, după cum v-o învǎţa Dumnezeu. Spunând aceste cuvinte cu lacrimi în ochi, mama şi-a luat rămas bun de la fetiţǎ şi ieşi repede, ca să nu audă plânsul copilei. - Cum te cheamă?, se auzi micuţa întrebatǎ de doamna tânără, care se vede treaba că urma să fie nouă ei mama. - Mara, răspunse micuţa printre hohote de plâns. - Şi de ce plangi tu, Mara? - Pentru că vreau acasă, la mama. - Nu plânge, Mara… ai să mergi şi acasă, numai că acum trebuie să rămâi un timp la noi. Ai să te îmbraci frumos, să mânaci bine şi ai să stai aici, în casa asta frumoasă. Fetiţa nu a mai plâns. Dar nu pentru că i se promisese că va avea toate acestea, ci pentru că înţelesese că nu trebuie să supere pe noua ei mamǎ. Acasă i se spusese să nu necăjească pe oamenii aceia la care urma să rămână, să fie ascultǎtoare şi cuviincioasă. În zilele şi lunile următoare, fetiţa începuse să se obişnuiască cu locul în care fusese adusă, chiar dacă mereu se gândea la satul ei, la familia şi prietenii ei.

VOCI FEMININE

Aproape în fiecare dimineaţă, Mara mergea în piaţa din capul străzii, împreună cu mama ei cea nouă. Era cuminte, nu crea nimic, avea grijă să stea alături mereu, ca să nu se rătăcească, mulţumindu-se cu câte un covrig, pe care îl mânca cu gândul la frăţiorii care rămăseseră acasă. Când fetiţa a mai crescut, a mers la ṣcoalǎ, bucurându-se că va învăţa să scrie, asta fiindcă întâiul ei gând a fost să trimită părinţilor ei o scrisoare frumoasă şi liniştitoare. De când începuse să meargă la şcoală, Mara avea o îndatorire nouă: să cumpere pâine de la magazinul apropiat. Într-o zi micuţa noastră a primit câţiva bănuţi, o sacosǎ cam mărişoarǎ pentru trupul ei firav şi i se spuse: - Du-te să cumperi pâine şi lapte, dar să ştii că de data asta, trebuie să treci bulevardul. Ai grijă să traversezi doar pe la trecerea de pietoni, nu te grăbi şi, mai ales, fii atentă să nu pierzi banii. - Bine, răspunse fetiţa, plecând bucuroasă că azi va trece singurǎ bulevardul cel mare, pe unde treceau tramvaie, maşini şi troleibuze. Atentă şi fericită, Mara mergea strângând la piept sacoşa în care pusese bănuţii, de care trebuia să aibǎ grijă, aşa după cum fusese sfătuitǎ. În capătul străzii era magazinul de pâine. Până aici fusese singurǎ de atâtea ori. Ca să cumpere şi lapte, urma să treacă bulevardul. Ştia că, împreună cu mama ei, în drum spre şcoală treceau doar pe la semaforul de alături, atunci când se aprindea culoarea verde. Nu era greu, mai ales că mai erau copii şi oameni mari, care aşteptau la semafor. Curând, împreună cu grupul, fetiţa a traversat. S-a bucurat că a fost curajoasă şi că a 42

VOCI FEMININE

îndeplinit încă o dorinţă a noii sale mame. Lângă magazinul unde Mara trebuia să intre, era o vitrină. O mai văzuse de multe ori în drum spre şcoală. Dar era mereu grăbită, niciodată nu se oprea să admire lucrurile din vitrina împodobită. Ce-ar fi să se oprească puţin? Doar i se spusese să nu se grăbească. Cu mânuţele la piep, în care ţinea strâns bănuţii pentru cele ce trebuia să cumpere, fetiţa se apropie de vitrină. Ce bine că, imediat sub geamul stradal era o treaptă pe care Mara s-a urcat, reuşind să vadă mai bine ce ascunde uriaşa fereastrǎ luminată. Aşezate pe o pânză lucioasǎ cu falduri strălucitoare, erau atât de multe lucruri venite dintr-o poveste uimitoare. Cărţi de colorat, creioane, baloane, mingi multicolore, maşinuţe, avioane… Mai sus, agăţată cu nişte fire aproape invizibile, privind semeaţă spre toate minunăţiile din fereastră, era o păpuşă. Buclele ei mari, cad pe umerii acoperiţi de un guler cu dantelă, iar una din mâinile ei este ridicată uşor, arătând spre toate splendorile vitrinei. Dar ochii… ce stele albastre, ce lumini sclipitoare! Rochiţa, ca o petală uriaşă de trandafir alb, acoperea până şi pantofiorii roşii. Îi lipsea doar o coroniţă ca să fie o regină. Dar asta şi era păpuşa aceasta cu ochii de stele. Era regina ei, pe care nu se mai sǎtura să o privească. Ce păcat că era târziu şi nu mai putea să rămână, fiindcă mama ei ar fi certat-o, dacă ar fi întârziat mai mult. Aşa că se îndepărta de minunea agăţată de firele din vitrină, ştiind că trebuia să meargă la magazinul unde fusese trimisă. Când s-a întors, fetiţa a aşezat cumpărăturile pe masă, bucuroasă că a scăpat de greutatea sacoşei, dar a rămas tristă şi tăcută. - Ai păţit ceva?, se îngrijoră mama copilei. 43

VOCI FEMININE

- Nu… Am văzut o păpuşă în vitrina din bulevard, răspunse micuţa cuviincios. - Da? Şi pentru asta trebuie să fii tristă? - Sunt bucuroasă că am văzut-o, dar tristă că nu se poate să ajungă la mine niciodatǎ păpuşa aceea. - Ei, dacă ai să înveţi foarte bine, ai să fii ascultătoare şi ai să mă ajuţi la treburile casnice mai mult, ai s-o primeşti. Fetiţa a rămas mutǎ de fericire, promiţând că va face tot ceea ce i se va cere, va spăla vasele, va învăţa mai bine, va aduce lemene din pivniţă, doar să îi cumpere păpuşa cu ochii de stele. Ce greu era să urci treptele pivniţei cu braţele pline cu lemne, să speli bine vasele, să deretici peste tot, apoi să îţi faci lecţiile singură. Dar gândul că într-o zi păpuşa promisă va fi a ei, o ajută să treacă peste greutăţile muncii ei mult mai uşor. Îşi închipuia cum se va culca în fiecare seară cu păpuşa ei, cum îi va aranja mereu părul bogat, rochiţa, pantofiorii cei roşii. Îi dăduse chiar şi un nume. Îi spuse Maia. Mult timp fetiţa noastră trecea zilnic să-şi vadă păpuşa cu ochii de stele, care o aştepta cuminte în vitrină. Uneori se temea ca frumoasa ei să nu dispară din fereastra luminoasă. Când anul şcolar s-a terminat, fetiţa a fost fericitǎ să spună că ea îşi ţinuse toate promisiunile pe care le făcuse, crezând că păpuşa din vitrină va ajunge în braţele ei. Chiar dacă Moş Crăciun nu putuse să treacă pe la ea, micuţa nu s-a supărat. Spera că într-o zi, Moşul, Iepuraşul, sau poate chiar poştaşul îi va aduce în dar – răsplata muncii ei, a credinţei ei în cuvântul oamenilor mari. Dar anul şcolar s-a sfârşit demult. O nelinişte a 44

VOCI FEMININE

apărut în sufletul ei. Dacă păpuşă nu mai este în vitrină? Dacă mama cea nouă nu avea atâţia bani cât costă păpuşă aceea? Ce-ar fi să meargă să o vadă? Măcar să-i spună că trebuie să mai aştepte un pic, să nu se desprindǎ din firele ei subţiri, să nu cadă, să rămână acolo. Să o aştepte încă puţin, nu se poate să nu fie a ei, doar îi fusese promisă… Dar, spre bucuria ei, tocmai atunci Mara a fost trimisă la cumpărături. A alergat până în bulevard, aşteptând cuminte la semafor, împreună cu ceilalţi trecători. Printre cei ce aşteptau, era şi bunicul unui coleg de şcoală de al Marei. - Unde merigi?, o întrebă bunicul. - Mă duc să cumpăr lapte şi să-mi văd păpuşa din vitrina cea mare. - Ai o păpuşă în vitrină? - Da, mi-a promis-o mama cea nouă. Mă duc din când în când să vorbesc cu ea. E frumoasă şi are ochii de stele albastre. - Despre care vitrină vorbeşti? - Vitrina aceea mare, unde sunt cărţi, jucării… - Da, da, da, librăria… înţeleg. Librăria se mută, azi dimineaţă au început să strângă mărfurile… - Nu se poate… unde să se mute? De ce să se mute? - Cladirea se demolează, iar în locul ei se va construi o şcoală mare… Semaforul a clipit, iar oamenii au pornit liniştiţi pe partea cealaltă a bulevardului. Cei doi, fetiţa şi bătrânelul au mers împreună până la vitrina care acum nu mai era luminoasă. -Uite, şopti bătrânul, aici a fost librăria despre care spui… 45

VOCI FEMININE

Dar Mara nu mai vedea vitrina, pentru că ochii ei nu mai erau limpezi. Lacrimi mari de stele triste îi tulburase privirea. Unde dispăruse păpuşa promisă ei? Dacă s-a desprins de firele subţiri şi s-a murdărit sau –mai rău– şia rupt rochiţa? Ce grozăvie… Mara nu a mai auzit cuvintele bătrânelului, pentru că a fugit spre casă, sperând ca mămica ei cea nouă să îi salveze păpuşa... Grăbită şi emoţionatǎ, micuţa a uitat să cumpere lapte. Mergea repede, ca nu cumva mama să plece pe undeva, iar asta însemna că nu mai poate cumpăra vreodată păpuşa iubită. Ce bine că aflase la timp că magazinul se mută. Ajunsă acasă, a deschis poarta, a mângâiat căţelul, spunându-i ce grăbită este. A urcat scările, strigându-şi neîncetat mama. - Ce-ai păţit, de ce alergi aşa?, se arǎtǎ mama îngrijorată. - Pǎpuṣa… - Dar laptele? Pâinea? Ce spui acolo? Ce păpuşă? Cred că nu ai pierdut banii… - Nu, răspunse micuţa printre lacrimi, uite, am banii aici, mă duc acum înapoi, dar librăria cu păpuşa mea s-a mutat… - Ei, lasǎ… nu o fi un capăt de ţară dacă s-a mutat o librărie cu o păpuşă în vitrină… - Dar… era păpuşa mea, am sperat că… - Ei, lasǎ, lasǎ, du-te şi cumpărǎ ceea ce trebuie, nu te supăra doar pentru o păpuşă! Îndurerată, fetiţa a înţeles că mama ei uitase de promisiunea făcută. A plecat la cumpărături, suferind că mama ei nu şi-a respectat promisiunea. Dacă mama nu îi promitea că păpuşa va fi a ei, fetiţa nu i-ar fi spus că într-o zi va veni 46

VOCI FEMININE

să o ia din vitrină, nu i-ar fi dat un nume,. Ar fi trecut doar să o admire şi să o salute. Gândind la toate astea, micuţa s-a întâlnit cu bătrânul care îi dăduse vestea cea rea. - De ce plângi?, a întrebat-o el. - Mama a uitat de păpuşa mea… - Ei… draga moşului, văd că te doare asta. Ştiu că tu ţi-ai păstrat cuvântul, chiar dacă nu a fost uşor să faci asta, atâta timp. Când ai să creşti, aşa să faci la fel ca acum. Să-ţi păstrezi cuvântul dat. Tu ai adus în inima mea o rază de lumină şi, trebuie să mai ştii că tu ai câştigat. - Cum aşa?, întrebă fetiţa nedumerită… Păpuşa mea nu a ajuns la mine… - Ai câştigat pentru că ai învăţat bine la ṣcoalǎ, ai învăţat cum să faci lucruri importante pentru existenţa ta, ai învăţat să ai voinţă şi să îţi respecţi întotdeauna cuvântul, Iar pentru asta, m-am gândit că ar fi bine să mergem împreună până la cofetăria din piaţă. Sunt ferict să îţi dăruiesc orice ţi-ai dori din vitrina cofetăriei, care îţi va aminti de dulceaţa cuvântului respectat, de răsplata, uneori mai târzie a muncii bine făcute, dar şi de mine, un bătrânel care a încercat să te facă să înţelegi că niciodată nu trebuie să te abaţi de la o promisiune făcută. Iar, ca să păstrezi în suflet toate aceste învǎţǎturi, uite, mai spuse bătrânul, ţi-am adus eu păpuşa mult doritǎ. Spunând acestea, bătrânul scoase dintr-o sacoşă o cutie, din care se zăreau buclele păpuşii pe care fetiţa o crezuse pierdută. A plâns mai întâi, apoi a râs de bucurie, a sărutat mâna bătrânului şi a îmbrăţişat păpuşa ca pe o soră mai mică. A înţeles atunci ce înseamnă să fii mereu

VOCI FEMININE

cuminte, ascultător şi respectuos. Cineva te va remarca, îţi va aprecia strădania, te va încuraja. A trecut mult timp de atunci, iar fetiţa a continuat să aducă lemne din pivniţă, a udat florile, a dereticat la fel prin toată casa, iar, după un timp, şcoala a fost construită în locul librăriei în care cândva fusese păpuşa cu ochii de stele. Doar că micuţa a crescut, iar voinţa ei a întărit-o. Bătrânul a rămas în sufletul ei, odată cu gustul dulce al prăjiturii pe care cândva o mâncaseră împreună. Mara aducea acum lemne din pivniţa casei în care locuia singură, pentru cǎ mama ei nu mai era. Mara era acum învăţătoare. Din când în când, câte un copil cuminte, respectuos şi sărman, primea în dar de la ea, câte o păpuşă cu ochi de stele albastre. Sau, uneori, invita câte un bătrân la cofetărie, amintindu-şi de vecinul ei cel bun, de la care învăţase un lucru atât de înţelept: să respecţi întotdeauna promisiunea făcută!

VOCI FEMININE

~ Lǎcrǎmioara Teodorescu ~ (Odobeşti, judeţul Vrancea, 1977)  Pentru că am iubit dintotdeauna copii, am umat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii ,,Dunărea de Jos’’ din Galaţi, actualmente fiind profesor la Liceul Teoretic din oraşul Odobeşti.  Mi-a plăcut dintotdeauna să îmi aştern gândurile pe hârtie. E un mod de a mă linişti, de a-mi umple sufletul de frumos.  Am publicat poezie în mai multe reviste literare şi sunt fondatorul revistei Tinere Speranţe.  Am publicat în următoarele volume colective de poezii- Bucuriile Iernii, Cărticica mea de Crăciun, Cartea mea de ghicitori- vol.I, Suflet nemuritor, Ceasuri de mătase, Iubirea de dincolo de vis, Lumină din lumină, Nemuritorii cuvintelor.  Este în curs de editare volumul meu de poezii Lacrimă de argint.

VOCI FEMININE

 Sǎ crezi Vânt călduț de primăvară, Mă gândesc la tine iară Când din vis o să cobori, În suflet mi te strecori. Glasu-ți sunet de vioară, Ce-mi cântă duios spre seară În vârtej mă amețește, Şi-n timpan se cuibǎreṣte. Mângâierea-ţi dulce chin Mă simt ca în baldachin Dulci fioruri răscolește, Drum spre inimă-și croiește. În privirea-ți de cleștar Nu găsesc nici un hotar Mă pierd fără pic de jenă, Înnotând ca o sirenă. Zâmbet larg de afișezi Spune parcă: să mă crezi Nu e vis și nici poveste E real să dăm de veste.

VOCI FEMININE

 Acoperǎ-mǎ! Acoperă-mi iubite, cu trupul tău ființa, În camera de vise unde ne-am cunoscut, Și toți cocorii lumii ne strige azi dorința, Șoptește-mi în ureche, învață-mă s-ascult. Acoperă cu frunze, fiece amintire, Când luna ne veghează și stele se aprind, Respiră doar iubire, lăsând în amorțire, Lupii flămânzi de doruri, ce venele-ți colind. Acoperă cu soare, stropește cu iubire, Un suflet ce-a-nflorit, chiar de afară-i iarnă, Să plămădim din vise, frumoasă amăgire, Și nimeni n-o să știe, speranța de se-ntoarnă. Acoperă-n izvoare, ce limpezimi ascund, Un sunet ce străbate, al zărilor tăceri, Și în zăvoiu tainic cănd vorbele pătrund, Să zboare roi de fluturi prin blândele atingeri.

 51

VOCI FEMININE

 De-ai locui În ochii mei de-ai locui O clipǎ s-ar preface-n veac Putea-voi spune oriṣicui Cǎ suferinţa e un fleac. De-ai locui în pǎrul meu Vei auzi vântul suflând, Te vei simţi un Ptolemeu Ce vede zarea surâzând. De-ai locui sub ai mei paṣi, Izvoare vei vedea nǎscând, Şi orice urmǎ o sǎ laṣi, Vei fi în gândul meu oricând. În pumnul strâns de-ai locui, Eu te-oi purta ca pe-o comoarǎ În suflet iute-o sǎ te-ncui, Trǎind o veṣnic primǎvarǎ. Şi dacǎ tu o sǎ alegi Sǎ locuieṣti pe a mea tâmplǎ, Priveṣte-n ochii mei pribegi, Iubirea este-atât de simplǎ!

VOCI FEMININE

 Viaţa ca o scenǎ De ne vom topi, Când sărutul arde, Timpul o stropi, Versurile-n carte

Nimeni n-o să știe Unde vom pleca Doar prin poezie, Un semn vom lăsa.

Fânul de l-om vinde, Când e vremea lui, Tu, bufon vei prinde, Rolul anului.

Când se va afla, Noi vom fi departe, Vântul va sufla, O poveste-aparte.

Zările albastre Brațe or întinde, Ne vom naște-n astre, Ele ne-or ascunde.

Viața e o scenă, Noi niște actori, Fără nici o jenă, Să facem furori!

Fi-vom mistuiți, De-o toamnă târzie, Copaci desfrunziți, Vers în poezie.

Cu drag ne vom pierde Parcă-n nemurire Soarele dezmierde, Aripi de iubire.

 53

VOCI FEMININE

  Vis nătâng Nătâng aleargă visul către zare, Hrănindu-se din mugurii de rouă, Să știi că zborul lui nu-i întâmplare, Zâmbind, întinde brațele-amândouă. Pășește fără teamă către mine, Te-oi aștepta la margine de gând, Și nu te întreba de-i rău sau bine, Ci simte-n taină trupu-mi fremătând. Și simte aerul ce te îmbată, Adună amintiri din ochii mei, Pe cer ce vor aprinde stele-ndată, S-or frânge în oglinda lacrimei. Pe aripi de iubire vom zbura, Ne-om pierde-n clipele nemuritoare Și chiar de timpul nu s-o îndura, Noi vom păstra doar razele de soare. 54

VOCI FEMININE

 Iubire într-un strop de rouǎ În noapte sufletu-ţi vioarǎ, Iubirea când o sǎ mi-o cânte Eu voi vibra ca prima oarǎ, Iar dorul tǎu o sǎ m-alinte. Sǎruturi îţi trimit pe-o stea, Tu le adunǎ cu-ndrǎznealǎ, Şi lasǎ-ţi mângâiatǎ fruntea, Sunt de la mine, nu te-nṣealǎ. Închide ochii doar ṣi simte, Cum vântul îţi atinge chipul, Ştiindu-ţi dorul, el consimte, Iubiri ce-au declanṣat potopul. Eu te-am plǎcut în primǎvarǎ Când soarele timid privea, Te-oi place iarǎṣi ṣi în varǎ, Nu a fost vis, ci este-aievea. Îţi voi rǎspunde cu iubire Şi toamna când o sǎ ne plouǎ, Vom fi a iernii înflorire, Iubire într-un strop de rouǎ.

VOCI FEMININE

 Nu voi uita Nu voi uita sǎ mǎ spǎl pe faţǎ cu iubire, În fiecare zi în care pleoapa se va zbate rebelǎ Îngropând distanța dintre noi. Nu voi uita să sărut fiecare gând trimis, În timp ce afară plouă cu amurguri târzii, Încrustând semne pe spatele destinului. Nu voi pleca atâta timp cât timpul zboară pe sub castani Cât ape târzii își târăsc suferințe peste pietrele reci, Formând bulboane de speranțe la cotituri. Nu mă voi teme să arǎt lumii fericirea Păstrată sub un colț de cer străveziu Și să o las eșarfă să fluture peste zare. Nu voi striga cât încă e timp de visat sub cireșii în floare, Cât e timp de iubit sub mantia nopții, Atunci când luna veghează nestingherită. Nu voi pleca cât mă voi oglindi în ochii tăi Scăldându-mă în marea de bucurie. Nu voi urca în cetatea iubirii singură Ci doar însoțită de brațele tale protectoare Vom merge împreună către viață cu visele zlobode, Învățând să curățăm trandafirii de spini. Nu voi uita niciodată șoapta inimii tale Căci mi s-a întipărit în suflet Amintindu-mi că mi-au crescut aripi să pot zbura la tine.

VOCI FEMININE

 Suflete colorate Zboară gânduri peste nori, De cu seară până-n zori, Pe aripi cu vis pudrate, Răvășind grijile toate. Amintirile trăiesc, Chiar și-n visul omenesc. Se aprind ca stele-n noapte, Devenind duioase șoapte. Râde galeș soarele, Peste toate casele, Lăsând câte-o bucurie, La rever sau pălărie. De s-arată liniștea, Sufletul va mai putea, Să se nască înc-o dată, Luându-și haină fără pată. Cad speranțele în ploaie, Bucuria prin șiroaie, Loc își face alergând, Sufletele colorând.

VOCI FEMININE

 Zboruri neṣtiute De-mi vei strặpunge inima, cu vise arzặtoare Eu ṣoapte de amor ţi-oi picura-n timpane, Tu lasặ-ţi dezgoliţi obrajii de lacrime fecioare Cặci buzele-mi sculpta-va pe gura ta coloane. De gậndurile tale s-or cufunda în tainặ, În moliciunea cặrnii, afundặ-te mai mult, Te voi strặbate ca o doinặ ce alinặ, Aratặ-mi drumul spre iubire, o s-ascult! Și nu te revolta ameţitor de tare Nu frậnge visul nặscut din suflete pustii, Ajutǎ-l sǎ se rupǎ de pǎmânt, sǎ zboare, Sǎ îl vedem apoi în zorii dimineţii. Și lasǎ vulcanul din tine sǎ erupǎ, Din ochii mei senini v-a izvorî iubire, Cu un sǎrut timid tu gura îmi astupǎ, Lianǎ te-oi cuprinde în mândrǎ-arcuire. N-om pierde-n valul nopţii printre aṣternuturi, Și vom visa-mpreunǎ acelaṣi vis fierbinte, Atunci când nu voi fi, tu sǎ-l refaci din cioburi, Și chipul meu cu drag sǎ ţi-l aduci aminte.

VOCI FEMININE

~ Delia - Camelia Ghiţǎ ~ (Slatina- Olt, 1979)

 Absolventǎ a ṣcolii Christiana – Slatina- Olt.

Postliceale

Sanitare

 Membrǎ a Cenaclului de Ziaristicǎ ṣi Creaţie Literarǎ ,,Dumitru Tinu’’.  Volume editate – Poemele mele, sufletului... ṣi Enigmatica Phoenix.

Cenuṣa

 Apariţii în Antologiile – Vocile cetǎţii ṣi Undeva... în poezie.

VOCI FEMININE

 Fantezie plutesc pe aripi ca de vis ca o steluţă nu vreau sǎ cobor îmi las pierdute mărgele în abis mǎ-ncântă doar un gând uṣor că mǎ alege o mică rază să-i fiu o geamănă acum cu razele-i de soare fac o oază aleg să nu mai ṣtiu surghiun năpasta-şi face lege-n alte locuri e soare, cald şi-i bine afară în inimǎ nu mai sunt goluri aşteaptă-mǎ să te chem iară în cântec să ne scriem rodul, cu bogaţie aleasă de mistere, în ape limpezi care scaldă corbul să ne privim şi să ne dăm putere

 60

VOCI FEMININE

 Muguri de cer plânge iarăşi ploaia pic şi iar pic pământul aşteaptă să-l scalzi în aromă de viaţă cu stropi şi extaz îşi ridică privirea spre cer înalţă cu vise acel nor care scrie negru cuvântul când vorbeşte în cor cu cerneală albastră pe tânǎr mohor îngropată-n speranţă pierdută-n ursită în pamântul arid face risipă  Cruntă înfǎţiṣare printre pereţi de-aducere aminte de dor pompează cu suflet se-mbracă cu sinele stoarce de gânduri veninul cel dulce nu trăieşte nu atinge albastrul se pierde în aer cu speranţe doar triste dureri sunt aici şi în existenţă supremă ea piere

VOCI FEMININE

nici parfumul grădinii nu-i înţelege ardoarea cerului îi cere alinarea se trezeşte cu picuri reci şi umbre din vise ce-i împodobesc trupul sunt lacrimi nescrise  Imagini parfum care gustă o silabă îngustă în joc de cuvinte faci inima punte pentru întregul cu minte sunt chipurile sfinte sub cerul cu umbre construieşti încă o luntre resimţi seri la ruine retrăieşti săruturile pline renaṣti o rugǎminte uiţi iubirea cuminte pe paturi cu vise în nopţile-nchise doar cu lună senină dezlegi o lumină

VOCI FEMININE

  Tu printre gratiile cotidianului viciat duci respiraţii secunde şi-n cerneală lichidă scrii gânduri străine deliciul pune stăpânire pe vise tu strici echilibrul pui în balanţă cântăreşti tot destinul nu-ţi iese un calcul prognozat când te ascunzi dupǎ degete încercat de oasele vremii te frige cuvântul declinul aşteaptă ferice sǎ cazi satira mai face o victimă cu mult elan striveşti vinovat albastrul, decorul aştepţi de un an

VOCI FEMININE

 Pierde secunda pierde secunda cea mai preţioasă din viaţa ta în oceanul timpului meu culege pentru inima mea verdele din primǎvara ta roz recunoaşte-mi griul iernii ca fiind nefericirea toamnei târzii culege argintiul din vise şi fă cunună cu mângâieri din stele din lumina sufletului trimite raze purpurii, să te simt în adieri de ṣoapte cu gânduri magice curcubeu sub clar de lună în anotimpul dansului de iubire să ne fie trăirea

 64

VOCI FEMININE

 Ataşament am îmbrăţişat cochet soarele apropiindu-l uşor de suflet l-am mulat perfect pe inima mea curat, divin, ca un prunc încă nenǎscut mă simte ṣi tace plăpând încearcă cu raze să-mi aline tǎcerea face cercuri de lumină în jurul trupului meu gingaş mă scaldă în râuri de dor mâinile le îndreaptǎ către noi orizonturi de cer provocând dimineaţa să cânte mă cheamă să-mi împlinescă destinul mă iubeşte pe mine  Sincronizare târzie în trăiri non-culori tremură sufletul inima cazută în mijlocul prăpastiei aprinde lumina cu negrul dezamăgirilor îmbrǎcată cu zdrenţe tocite în timp prinsă cu ace se stinge cu gândul numǎrând perioade nefericite pe planşa vieţii cu bagheta magică în visul senectuţii revine armonia cerşind universului strălucirea în mii de culori

VOCI FEMININE

 Energii te respir şi-mi place dau jos firava carapace te mângâi cu dor mai bine nu mor îmbujorat e un chip ciudat stereotip eşti bob de rouă curat în rânduri serbat strâng mii de şoapte şi-ţi trimit în noapte vorbele din mare cu raze de soare gânduri de viaţă ieşite din ceaţă lumina din stele cu visele mele valuri ne-ncheagă iubirea ne leagǎ ne ţine aproape pe noi fructe coapte

 66

VOCI FEMININE

 Nepregătit ne jucăm cu verbele printre cuvinte durerea miroase tot a jale e crud pământul dar e un verde-nchis de supărare în umbra ochiului ce moare nebunul cuget duce luptǎ c-o lance mult prea ruginită şi timpu-i dus cu chipul palid, luciferic m-apropie cu o strigare dar nu e el un ins magnetic e demonul fără scăpare un trup în trecere prin viaţă c-o măduvă cea omeneascǎ îi pleacă viaţa la plimbare şi va ramane doar povestea un trup de gheaţă cald încă şi-o carne mult prea obosită va face pauză din vise şi îşi va pierde crucea zămislită prin vise şubrezi s-a purtat şi nu dormea cu ochi închişi mai aţipea printre mormane de oameni seci şi amorţişi sunt eu un univers în noapte sunt eu un chip de om prezent ori doar un ins dintr-o secvenţă 67

VOCI FEMININE

ce n-am fost nicicând înţeles aşa se întreba absurdul un paradox descris regeşte cu gânduri, ciume, interese cu vieţi nebune, machiavelice ori doar iluzie mi-e gândul ori doar iluzie sunt eu ferice astǎzi de această lume că va scăpa de gândul meu dar încă nu deschide uşi nu-i pregǎtit pentru vecie să ardă în cazan cu smoală şi nouă să nu ne mai scrie rescrie numai testamentul morbid, defectuos, neomenesc mă încred în soarta mea şi chiar mă bucur că trăiesc

VOCI FEMININE

~ Liliana - Cora Foṣalǎu ~ (Oradea)

 A avut şansa să debuteze în revista Familia pe când era elevă la Liceul de Filologie- Istorie din Oradea.  În prezent este Conferenţiar la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi- Facultatea de Litere - Limbi şi Literaturi Străine. -

Publicaţii -

 Douǎ volume de poezii - Timpul cîndva, 2006 şi Plînsul din inima lunii, 2008 (Ed. ,,Timpul’’, Iaṣi).  Un volum în lb. franceză - Déshistoires, 2014 (BSN Press/ Giuseppe Merrone Editeur- Lausanne).  O scurtă antologie de poeme (2009) în ediţie bilingvă- Vinul lumii / Le vin du monde, semnând şi traducerea textelor.  Vigne, vin et ordres monastiques en Europe. Une longue histoire (Dijon, 2014).  Dynamique de l’identité dans la littérature francophone européenne (,,Junimea’’, Iaşi 2011coordonator pentru ambele volume). 69

VOCI FEMININE

 Le Mal dans la poésie française. De Baudelaire à Mallarmé (,,Timpul’’, Iaşi, 2007).  Consideră că poezia este o parte a vieţii ei, oricât de retoric ar suna.  Îşi doreşte să se apropie mai mult de publicul cititor şi consideră că o antologie poate realiza această apropiere, prin deschiderea pe care o presupune.



VOCI FEMININE

 Un Ovidiu în fiecare În fiecare din noi e un Ovidiu exilat la Tomis sau în altă parte departe de patria de care marea îl desparte. Mai aproape sau mai departe de îngerul rămas singur în mine mă întreb, dragoste, dacă să te caut se mai cuvine. Drumul de cuvinte pe care-l străbat se preface în pulbere nu e drum calea întoarcerii este calea singurătăţii apă neagră la Tomis ca atunci şi acum.

 Medievală În mănăstire de suflet grămaticii scriu tomuri dar dimineaţa toată truda lor e cenuşă. Și numai eu ştiu din vina cui. Ne-a ajuns blestemul cuvintelor pe care mi le-ai spus fără să crezi în ele, sau pe care le-am crezut fără să mi le spui. Ziua te-alung spunându-ţi să taci, 71

VOCI FEMININE

dar noaptea iarăşi te-aud cântând. Zăvorăsc porţi de casă, de gând, dar vii în somn pe cărări numai de tine ştiute, sau numai de mine uitate, pe rând. Întoarce-te şi nu-mi strivi spinii, strigăt de adevăr al fostelor înfloriri, al luminii.

  Belşug Te strig dintr-o vârstă-colind, Poate trăită, poate numai visată, Vârsta merilor înfloriţi luminând Ora plecării din întâia zăpadă. Cuvintele au chip de început, Iar începutul – partea lui de noapte. Tăcerile ard pe ruguri de trecut, Se scutur’ merii de absenţe coapte. 72

VOCI FEMININE

 Aflăm cuminţi Tăceri de frunze colindau copacii Când am bătut cu toamna la o uşă. Visând şi azi răspunsul nerostit, Cuvintele mai scutură cenuşă. Aflăm cuminţi în toamnă adevărul Că de la început a fost târziu. Cînd în livezi vrea gîndul să se-ntoarcă, Risipa are-arome de pustiu.  Cresc despărţirile Cresc despărţirile în mugurii primăverii mă doare răsfrânt depărtarea de tine întoarcerea cocorilor se-aude – cuvânt. Gest de colind întors în primăvară, zăpezi prematur îngropate în noi, destrămări, îngropări, zidire de doi. Scrisul – întoarcere în noi înşine, timp adunat în ulcioare de lut, pe care izvoarele de-atâtea ori le-au durut.

VOCI FEMININE

 Toamna Toamna, un miros purtat din copilărie în porii fiinţei, nuci arătându-şi sfios goliciunea sub verdea inutilă podoabă, struguri cu gândul plecaţi deja pe calea sângerie a mustului, miez nestatornic între solid şi lichid. Cum să muşti din tomnatecul fruct rostuit curgerii, nemuririi din trecerea lăudată?... Înspre gutui te întorci, aurul lor luminează viaţa ta toată, pârgul, întoarcerea, aşteptarea, credinţa că-n noi copilăria şi toamna nu vor muri niciodată!

 74

VOCI FEMININE

 Din marile plecări Din marile plecări de altădată de-aş mai putea s-aştept mi-ar fi de-ajuns. Uitări ce mai puteau să nu se-abată de sub tăceri ninsorile mi-au smuls. Oriunde-ajung nu-i semn să mă îndrume, iar din poveşti silabe au rămas… Mi-e dor de iarnă cum mi-e dor de tine, dor ce mă doare fără de popas.

  Era când merii Tăceri amare bântuie-n cuvinte puţine. Ca de uliţă pustie… Când mă gândesc la vremea ce n-a fost, încep să tac, de parcă aş mai scrie. Era să fie-o iarnă pe pământ când sub zăpezi toţi merii dau în floare, dar ne-au plecat din prag colindătorii. Urarea lor nespusă ne mai doare… 75

VOCI FEMININE

 Cumpănă de anotimp Încă mai curge în fructele toamnei mierea buzelor tale niciodată atinse încă mai stăruie-n aripi ce trec frumuseţea iubirii noastre desigur învinse şopârle ce lunec îmi întorc frunzele-adunate rânduri în sânge lumea cu măşti care cad rând pe rând schimbătoare e o toamnă ce doare când în strugurii ei vara trecerea-şi frânge.

  Evantai în aşteptare Prezentul – un evantai nedesfăcut, în care ziua de mâine se preface atât de uşor în ziua ce deja a trecut.

VOCI FEMININE

 Urare pentru nou-născut Să intri-n timp ca-ntr-o dragoste mare, uitând că-n urma venirii creşte şi va tot creşte urma unui soare-n plecare!

  Expediţie pe traseele aşteptării Se usucă în pagini sângele gândurilor sfâşiate de lame de-absenţă. Dintre rânduri strigă glasul timpului netrăit cuvinte niciodată rostite. Cuvinte niciodată rostite – semafoare la intersecţiile uitării. Expediţie pe traseele aşteptării.

VOCI FEMININE

 Te-aştept Te-aştept cu privirea pierdută în echinocţiu de primăvară, locuri abstracte neumblate de paşi. Ierburi de timp veştejite-n afară sorb apa anilor noştri rămaşi. De o parte e dorul de tine dorul de tine e şi de partea cealaltă. La mijloc aşteptare roasă de molii. Zădărnicia e la fel de înaltă, adevărurile la fel - iluzorii.

VOCI FEMININE

~ Roxana Dumitrache ~ (Bucureṣti, 1987) 

A absolvit ,,London School of Economics and Political Science’’ṣi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice ṣi Administrative Bucureṣti (S.N.S.P.A.). -

Studii și articole științifice –

 EU Civis- Civil Europe- Civil Romania, European House, Hungary and The World of NGOs (co-autorAustria, 2008), Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. De la furtul sclavilor la furtul textelor\On Shame and Guilt in the Public Space, recenzie (Perspective Politice- An1,Vol.1, 2009), Colonization of Female Sexuality: The Capabilities Approach (Perspective Politice, Vol.2, Nr.1, 2010), The Communist Mythology in the 1989 Romanian Revolution (Indiana University, Bloomington, SUA, 2010), Reification and Essentialism in Political Constructions of Group Identities. Political Competition, Popular Trust and Authoritarian Regime Survival (LSE European Institute, 2012).

VOCI FEMININE

 Articole ṣi interviuri în adevarul.ro, apariţii TV.  În cadrul Comisiei Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru douǎ dintre viitoarele politici și directive pentru statele membre, punând accentul pe egalitatea de șanse și nediscriminare.  Roman - Ma, Mi, Joi - câștigător al concursului de debut ,,Bookiseala’’, octombrie 2014 (,,Exercițul meu de debut- pe care dintr-o formă de pudoare nu îl numesc microroman <Ma, Mi, Joi> și reacțiile cititorilor și, mai ales, ale cititoarelor, m-au convins că pot să scriu despre maternitate, teamă și despre experiențe ale feminității încercând, în același timp, să mă înfemeiez eu. Pentru că nu aștept să fiu îmbărbătată pentru a prinde curaj în scris, ci aștept să fiu înfemeiată în scriitură pentru a înțelege că am avut întotdeauna curaj’’).  ,,Feminismul nu e nici un teren de joacă pentru niște minți antrenate, nici un teren de luptă înverșunată împotriva bărbaților. E o reconstrucție critică a realității și a proiectelor politice care trebuie să reprezinte o umanitate nesegregată. Și oricât de mult obosește sau scoate din sărite și oricât de des aș auzi că mă sprijin de feminism ca să arăt că lumea în care trăim nu e uneori foarte prietenoasă cu femeile, cred că feminismul poate fi (și) salvator.’’

VOCI FEMININE

 Femeile au un Papă doar al lor: Papa Nicolau Când intră în cabinetul medicului ginecolog, femeile se poartă ca în confesional. Indiferent de rațiunile care le aduc acolo, își poartă întotdeauna vinovăția cu ele de parcă toate ar aștepta expierea păcatelor și nu trebăluitul mănușilor de ginecolog prin viscerele lor. Înstrăinate de ele însele, apelează la strategii diferite de a-și pregăti intrarea în cabinetul medical. E ușor sa intuiești ce așteaptă fiecare, de fapt. Un lucru e sigur: pe lângă așteptări specifice sau de rutină, de simptomatologie și diagnostic, toate așteapta să li se termine consultația. Sala de așteptare avea ceva din absurdul anticamerei lui Ibsen. Sau dintr-o recepție de hotel comunist; lumina de neon rea, gata să scoată tot urâtul din lume. Fotolii micuțe și incomode, din piele ieftinǎ, albastru-închis. Piele de femeie pe piele ieftină de fotoliu. Câteva reviste așezate didactic pe masa de sticlǎ care se zgălțâie de fiecare dată când ușa se deschide și iese câte o pacientă. Cutremur de masǎ de sticlǎ și cutremur de femeie care se pregătește de consultație. Se vorbește puţin, iar tăcerile sunt felurite. Absența conversației e, însă, compensată de zgomotele stradale, de țipătul copiilor care se îngrămădesc în locurile de joacă doar puțin mai mari decât o debara, de zumzetul fără opreliște al tramvaiului 23 care pare să facă ocolul cartierului și de pălăvrǎgeala de origine necunoscută tipică unui cartier muncitoresc. 81

VOCI FEMININE

Camera mică e ticsită de femei, deși e încă devreme, iar consultațiile sunt programate cu grijă și după o combinație bizară între criteriul urgenței și răbdarea pacientelor. Luni e, însă, ziua de Papanicolau, un test pe care unii medici îl aseamǎnă, printr-o analogie stupidă, cu o revizie a mașinii. În sfârșit, e o comparație care nu îi flatezaă deloc nici pe ei. Miruna chiulise de la ora de chimie care oricum i se părea o mare piedere de vreme. Avea Bacul, e drept, dar nu se gândea să dea la Medicină și anorganica i se părea stupidǎ și, tautologic, anorganică. I s-a potrivit mănușǎ când asistenta i-a zis: „Domnul Doctor vă așteaptă la prima oră”. Nu știa de ce, dar ea și-a imaginat că prima orǎ, în limbajul adulților, ar trebui să coincidă cu prima oră de curs în limbajul tuturor elevilor lumii, în cazul ei, chimia. S-a dovedit că nu greșise prea mult, era poate primul caz în care adulții și adolscenții se raportau identic la timp. Îi luase ceva vreme să se pregătească de dimineață: dread-urile roșcate, lungi și curgătoare ca niște crengi păroase, deși nepieptănabile, îi cerea mult timp și le îngrijea cu religiozitate. Migala cu care și le potrivea sub turbane azurii sau aduna suviţele laolaltă, în cocuri voluminoase, era de-a dreptul ostentativă. Încă îi venea să zâmbească de fiecare dată când trecǎtorii se uitau lung la părul ei așa cum a pufnit într-un râs gâlgâitor când diriga i-a ținut ditamai morala dupǎ vacanța de varǎ de la Vama-Veche din care venise nu 82

VOCI FEMININE

doar mult mai bronzatǎ și cu tot Sein und Zeit 2 citit cu gesturi stridente pe plajǎ la Stuff, dar și cu părul adunat în dread-uri. Părinții nu i-au zis nimic, doar tatal ei a îngânat: ”vezi cǎ și Bob Marley ar fi chelit dacă mai trăia câțiva ani”, dar s-a bucurat părintește de răul mai mic când a aflat că măcar nu s-a tatuat. În sfârșit, asta credea el! Și nimeni nu avea cum să știe de tatuaj în afarǎ de Tudor care exclamse: ”Miru, dar nu trebuia să faci asta pentru mine! E foarte mișto gestul tău...nu știu ce să zic”. Nu era tocmai cel mai bun moment să îi explice că amor vinciat omnia 3 nu era pentru el, ci doar pentru ea. Iubirea ei față de ea însăși la care ajunsese dupǎ lupte grele și complicate, după treceri cumplite și auto-mutilante de la ură de sine, silă, dezgust până la o acceptare senină a ei ca femeie. De frica de recidivă nu scăpase încă. De fapt, era o meta-frică, mai precis: frica de frici, teama paralizantă că îi va fi teama tot timpul fără să înţeleagǎ de ce. Că își va purta teama în lume ca pe un tatuaj, ghemuindu-se sub greutatea ei și simțindu-se micǎ și neputincioasă. Se gândea, și pe bună dreptate, că așa cum câinii îi mușcă doar pe cei mai fricoși dintre noi, teama o să-i adulmece spaimele și se va cuibări definitv în toracele ei. Asa că prefera să nu se gândească la asta. Asta era povestea tatuajului ei: dacă iubirea învinge orice, atunci poate învinge și frica. Gândul că cel de-al doilea bărbat care îi va vedea tatuajul este medicul 2 3

Ființă și Timp, operǎ filosofică a lui Martin Heidegger. Trad. Dragostea învinge totul. 83

VOCI FEMININE

ginecolog, o distra în sine peste măsură. Ar fi râs în hohote dacă nu era în plină stradă și atrăgea oricum atenția și fără să chicotească. Deși a ajuns fără să întârzie deloc, amănunt aproape scandalos în biografia ei, în sala de asteptare erau deja douǎ femei. A ales un scaun de lângă ușă, deși nu avea de gând să fugǎ, și și-a instalat comod ruscasul, paltonul, eșarfa pe scaunul de lângă. Cum avea o curiozitate pisicească, cuplată cu o lipsǎ totalǎ de maniere într-ale privitului care se transforma într-un holbat în toatǎ regula când se plictisea, și-a fixat privirea albastrusfredel pe femeia din fața ei. Ioana se învoise de la birou în ziua aia, dar spera să ajungă imediat dupa prânz ca sǎ predea situația financiarǎ pe care i-o ceruse șeful ei acum douǎ zile. Era expert contabil la o firmă micǎ și gândea exact ca unul. Primul lucru care o intrigase era, evident, faptul că tarifele și orarul consultațiilor nu erau afișate în anticamerǎ, i se părea deja un semn rǎu. Mersese pe mâna prietenei ei care i-l recomandase „călduros” pe doctorul Tătaru, dar asta cu lipsa tarifelor îi picase prost de la început. Nemaivorbind de faptul că era programatǎ la ora 9 și mai erau deja două femei în sala de așteptare, inclusiv puștoaica din față care a intrat vijelios și nici n-a avut decența să își șteargă bocancii noroioși la intrare. O enervau lucrurile astea: urmele de noroi pornind de la intrare, ocolind masa de sticlă și oprindu-se chiar sub 84

VOCI FEMININE

nasul ei. Dar, așa cum firul de pǎr din sprânceana chelnerului va plonja întotdeauana în supa clientului cu nervii cei mai fragili, așa și urmele de bocanci, priveliște pe care doar Ioana o găsea insuportabilǎ, i se perindau pe sub ochi tocmai ei. Prefera să se gândească la altceva, acum, de pildǎ, la cadourile de Crǎciun. Lui Remus îi va lua un pulovǎr pe gât, iar Măriucai, fetiţei lor, un cărucior de păpuși și un set de doctor. Tare mult i-ar fi plăcut ca Măriucai să îi placǎ mult școala și să ajungǎ cineva în viațǎ. Ca Remus, care preda științe sociale la un liceu bun și era un profesor iubit. Poate puțin cam prea iubit, dupǎ gusturile Ioanei, dar nu i-a zis niciodatǎ asta lui. Nu i-a zis nici cât o deranjează că de 6 ani, de când s-a născut Măriuca, el a mutat orele de meditație de la școalǎ la ei în sufragerie. Că săptămânal îi trec prin casă fete dichisite din cale-afară, toate frumoase, unele înalte și blonde, cu gesturi de tinere schioare, dinți mai albi decât albul ochilor și râs sănătos, gata să spargă pereții apartamentului și nervii Ioanei în același timp. De ce or râde, Ioana nu își putea explica, Remus era lipsit total de umor, ea îl știa doar hâtru și mofluz, nicidecum capabil să stârnească râsul adolescentelor ǎstora. În timp ce ea trebuia să meargă în vârful picioarelor, ca pe coji de ouă Faberge, ca să nu tulbure serenitatea lui Remus și sǎ vegheze cerberește ca Măriuca să nu cumva să măreacă sonorul televizorului sau să se apuce de cântat prin casă, Remus și elevele lui se distrau de minune râzând și vorbind tare. Gândul acesta o făcuse să se 85

VOCI FEMININE

încrunte și să tresară puțin, ca de un frison scurt. Mai bine își fixa privirea pe urmele de noroi de pe jos decât să se gândeasca la cât de nefericită era căsnicia ei. În timp ce Ioana se uita la petele bizare de noroi intuind forme și asemănări nebănuite, așa cum fac copiii când ghicesc animale felurite, cǎpcǎuni sau inimioare din norii dolofani, Miruna cerceta bruneta mignonǎ din fața ei cu atenția pe care doar plictiseala o convertește în interes subit de cercetare. Îi plăceau unghiile ei roz-pal, sidefate ca scoicile și taiorul negru ușor cambrat care arăta bine doar pe femei înalte, dar care o prindea bine și pe femeia din fața ei. Părul negru era prins într-o coadă mică, ușor cărlionțată la vârfuri, ca un ciuf pe fruntea unui caniș sulemenit. Avea un aer trist, se gândea Miruna, iar asta, într-un mod ambiguu, le apropia cumva. În sfârșit, îi plăcea mai mult de ea decât de femeia de lângă ea. Laura se încăpățănase să își schimbe medicul ginecolog dupa ce nu găsise pic de empatie de la fostul ei doctor cu care avusese o relație profesionalǎ longevivă, începută încă din pre-adolescență. Mama ei o ducea des la ginecolog, părea o habitudine să o vadă un medic. Încă de la prima menstră, Laura fusese târâtă prin cabinete medicale, iar spaima mamei ei, deși friza ridicolul și părea că atrage magnetic rău proiectiv, avea o justificare: mama mamei, mama mama mamei și ea suferiseră de cancer în forme și ritmuri diferite. Astfel, cancerul era un membru al familiei, o prezență constantă în memoriile de 86

VOCI FEMININE

familie. Teama doamnei Ropotă, mama Laurei, era că domnul C - așa se refereau la el: cu teama și smerenie, ca nu cumva să îl supere și să-l cheme - va face parte și din viața fiicei ei. Și era firesc să fie așa: viața e alcătuitǎ dintr-o serie de repetiții veșnice, fără sfărșit, care ne transced propriile existențe. Undeva în lume, o altă Laura, aștepta același lucru: un alt rezultat al testului Papanicolau, numit altfel, într-o altă limbă și care să-l mai gonească un an pe domnul C. Mirunei îi era antipatică Laura fără să știe de ce, ca toate antipatiile la prima vedere. Se zgâise mult la tocurile ei stiletto și la dresurile negre mate care electrizau senzual rochia albastră, din mătase grea. O rochie foarte scurtă, pe care femeia o purta cu lejeritatea cu care femeile frumoase știu de mici un lucru: că sunt frumoase. Miruna se întreba ce culoare trebuie să fie desuurile acestei femei, ar fi băgat mâna în foc că sunt din dantelǎ neagră, prețioasǎ, cu slip minuscul și sutien jumătate de cupă. În timp ce se gândea rușinată la boxerii ei caraghioṣi, cu dungi psihedelice albe-negre și la maioul ei roșu aprins, a surprins privirea femeii în rochie albastrǎ. Ochii migdalați ai femeii cu desuuri elegante s-au fixat asupra dread-urile Mirunei, au coborât mângâitor pe nasul evreiesc al fetei, lunecând spre buzele pline și gâtul lung și subţire, de pasăre mică al Mirunei. A doua oară când Miruna se rușina în fața Laurei, dupǎ războiul latent: boxeri versus dantelă neagră. Ca întotdeuna, femeia cu 87

VOCI FEMININE

exercițiul privitului mai exersat va câștiga, iar Miruna și-a plecat prima privirea fixând bocancii ei pământii care păreau atât de uzați încât nici măcar a hippie nu mai aducea... Ioana a scos din poșetă un pachet de biscuți și a început să ronțăie nervos. Nervi iuți și intempestivi. Dura prea mult așteptarea asta, în fond era un control de rutină, o investigație scurtă al cărei rezultat îl va afla peste două săptămâni învoindu-se iar de la serviciu. De ce dura atât? Și, oricum, ea va intra după tânăra șatenǎ, tunsă scurt, franțuzeṣte, de pe primul scaun. Îi plǎcea, era o femeie cu o grație uluitoare, intimidantă. Deși mult mai înaltă decât ea, părea o femeie micǎ: osatura ei o facea să pară mititică si fără protecție, așa cum credea Ioana, că le place bărbaților. Să aibă ce proteja, iar femeia în albastru părea cǎ cerșește protecție. Și-o imagina singură, dar cu o viață comodǎ, plinǎ de vacanțe, haine frumoase, prietene vesele și loiale, o răsfățată iubită de zei. Părea genul de femeie care știe ce înseamnă a avea timp pentru tine, de parcǎ doar femeile trebuie să își împartă timpul ca pe un bun colectiv: să le dea tuturor celor din jur timpul lor și apoi, dupǎ ce timpul ǎsta se împuținează de tot și rămâne mai mic decât o nucǎ, căpătau dreptul să se gândeasca la ele. Era profund nedrept, dar asta nu schimba cu nimic lucruile mai ales că ele au stat așa de la facerea lumii.

VOCI FEMININE

Ca să nu se mai gândeascǎ la domnul C, Laura avea mare nevoie să vorbească. De data asta, nu știa cum să înceapǎ, cele douǎ femei care așteptau cu ea păreau preocupate, iar ea avea așa un chef de vorbit de parcă nar mai fi vorbit de la primul ei plâns pe lume, de acum mai bine de 28 ani! Căuta cu atenție să își găsească receptorul: bruneta cu fața rotundă ca o lună ronțăia de zor niște biscuiți, iar adolescenta cu dread-uri și noroi pe ghete spărgea bomboane pe telefon. Voia să audă că și ele sunt la fel de speriate cum era ea, că în fața domnul C sunt la fel de lipsite de apărare. Cǎ și ele sunt la fel de femei. De singure, de temătoare tocmai pentru că sunt singure, și că dacă și-ar aduna puterile, ar face o armatǎ împreunǎ și ar putea lupta împotriva domnul C. L-ar izgoni din lumea lor și din toate lumile din lume. S-a trezit spunând: ,,Tot pentru Papanicolau?’’ Miruna a îngânat un ihhmm în timp ce spărgea cu arătătorul o bomboanǎ galbenă pe ecranul telefonului. Ioana răspunse clar: ,,Da, e ziua de Pananicolau. Ați mai fost la doctorul Tătaru?” Miruna, brusc mai preocupată de conversație decât de bombone îi rapsunse avântat, cǎ toate lucrurile pe care le făcea ea: „Nu, e prima datǎ. La voi?’ Apoi se corectă ostentiav, cu insolența candidă pe care doar femeile foarte tinere o au: „La dumneavoastră?”

VOCI FEMININE

Laura: La tine, adică. Laura. Ioana îi întinse mâna și Miruna repetă gestul în același timp. Încurcate, cu mâinile pornite spre a strânge alte mâini, în gestul primordial de apropiere umană, își frânseră gestul deasupra mesei de sticlǎ. Laura însă, le apucă mâinile celor două femei necunoscute în mâinile ei, cu mâna Mirunei într-o mânǎ și mâna Ioanei în cealaltă. Așa le găsi asistenta doctorului Tătatu: trei femei ținându-se de mână în anticamera unui cabinet medical. Ca în confesional, își spuseseră totul fără să-și fi spus nimic. Erau gata pentru orice, pentru că nu mai erau singure. Erau, în sfârșit, ținute de mână.

VOCI FEMININE

~ Maria Filipoiu ~ (Satul Vǎvǎluci-Comuna Buzioru, judeţul Buzǎu, 1954)

 Cǎrţi publicate – Tradiţii creṣtine ṣi ritualuri populare româneṣti ṣi Expresii populare ṣi trǎiri proverbiale- (Ed. Punct –PAIDEIA 2008).  Co-autor ṣi coordonator în Antologii - Priveṣte visând, iubito (Ed. Editgraph 2014), Istoria Literaturii Tinere (vol. bilingv, Ed. Editgraph), Iubirea, un colţ de Rai (Ed. DandesPress 2014), Regatul cuvintelor (vol.IV, Ed. Dandes-Press 2014), Terapie prin poezie (Ed. Naţiunea 2014), Simbioze lirice (vol.IX, Ed. Anamarol 2014), Literaturǎ umoristicǎ (Ed. Inspirescu 2014), Cuvinte pe aripi de gând (Ed. Editgraph), Din livada înfloritǎ a iubirii (Ed. Emma 2014) etc.  Publicisticǎ literarǎ – Revistele ,,Bogdania’’ 2014, ,,Cervantes’’ 2014, ,,Singur’’ 2014, ,,Confluenţe literare’’, ,,Literatura de azi’’.

VOCI FEMININE

 Satirǎ ṣi Umor Motto: Femeia, pe jumătate din Om cu drepturi depline, se luptă şi dă din coate. Ca EL să ajungă...mâine! ~ CASCĂ OCHII ~ (parodie) Cască ochii, bine, fatǎ! Cât eşti dragului de dragă. Odată ,,la cap legatǎ’’, ,,te bagi slugă la dârloagǎ’’! Rară, floarea fecioriei nu-ţi va fi apreciată! În calvarul căsniciei se ofileşte îndată! Bărbatului nu-i eşti dragă ca iubitului, odată! Căsnicia nu e ṣagǎ! Şi-ai să plângi viaţa de fată! Vrea să găsească pe masă, hranǎ proaspăt pregătită! N-ai să poţi ieşi din casă, în şort şi-n papuci gătită!

VOCI FEMININE

Iar gustul nu se discută! O preferǎ afumată, ca la mă-sa pricepută! Pe norǎ înverşunată! Îşi vrea rufe curăţate ṣi de pete imorale! Cămăşile apretate ca la prinţii de rang mare! Puţin dacă te odihneşti între reprize de muncă, te insultă că trândăveşti! De te-apucǎ dor de ducă! Să te porţi cu binişorul, când vine cu capsa pusă! Şi să-i întreţii amorul, drăgăstoasă şi supusă! Să crezi că-ţi face favoare, doar în zi aniversară ,,îţi scoate ochii’’ cu-o floare! Să-ţi îndulcească amarul! Ia aminte, chibzuieşte! Să-ţi fie bună povaţǎ: Iubirea se ofileşte! Măritată eşti pe viaţă!

VOCI FEMININE

Cască ochii şi vezi bine, unde îţi faci penitenţă! Azi, mireasǎ! Slugă, mâine! Că îţi pierzi independenţǎ! ~ DE AMORUL ARTEI ~ (epigrame) Bărbatul se laudǎ tare că, a avut zeci de femei. Dar se spovedeşte când moare că, doar în gând a iubit…trei! *** Femeia, şi mai mult minte, spunând că, unul a iubit. Dar ea nu-i mai ţine minte pe toţi, când…i-a fericit! *** Fiecare-şi crede vorbǎ, să nu se încingă foc ṣi să nu intre în ciorbă, câţi în cratiţǎ…n-au loc! *** Bărbatul ca pomul verde, e falnic până la moarte. Iar femeia care-l crede, degeaba cade pe spate! *** Modernismul i-a schimbat pe femeie şi bărbat: Bărbaţii nu mai sunt sfinţi, nici femeile…cuminţi! 94

VOCI FEMININE

*** Burlacul tânăr şi voinic, multe mândre dǎ pe spate! Dar, când ajunge bunic, nici de babe n-are parte! *** Femeile de onoare, nu îşi răsfirǎ…picioare! Iar bărbaţii serioşi, nu au ochi…alunecoşi! *** Calitatea de bărbat e-n omul manierat. Nu cât este de bogat, nici cât e de bun…în pat! *** Femeia e judecată după a sa greutate. Bărbatul o lasă baltă, când vrea…ce nu se mai poate! *** Pentru bărbatul îndrăgostit, femeia e ca o muză. Când nu primeşte ce şi-a dorit, focul iubirii e…spuză! *** În idealul masculin stau orgoliul şi iubirea. Dar, când puterile nu-l ţin, iubeşte doar cu…privirea! ***

VOCI FEMININE

Femeia nemulţumită că, prea mici îi sunt balcoane, se lasǎ măcelărită de mulţi bani…pe silicoane! *** Iubirea fără amor e ca nuca în perete! Ca drama bărbaţilor, când vor femei…nimeresc fete! *** Femeia este tentantă, când sub haine ascunde mister. Dar e ca ceapa degerată, când se dezbracǎ…de caracter! *** Aşteptând Iarna să vină cu iubire nepătată, n-o poţi pune-n inimǎ că, de fiori…e îngheţată! ~ UNUI CUPLU ~ (epigrame) 1. Cea mai frumoasă poveste de iubire, e în cuplu. Dar e dramaticǎ veste, când unul joacă…la dublu!

VOCI FEMININE

2. Toţi bărbaţii misogini desconsiderǎ femeia. De când nu mai sunt virgini, nu pot trăi…fără ea! 3. Disputa-n cuplu e mare, când soţii aleg hainele. Dar dulce e împăcare, când femeia-i…fără ele! 4. Bărbaţii se plâng de femei că, sunt capul răutăţilor. Dar povara căsniciei mai mult stă…pe umerii lor! 5. Dragostea îi poartă-n val, pe tinerii îndrăgostiţi. Dar nu vor rod sentimental, cu obligaţii de…părinţi! 6. Femeia a primit viaţǎ din coasta bărbatului. Dar scapă de ea în instanţǎ, când e…dată dragului! 7. Bărbaţii sunt captivaţi de mirajul aventurii. Dar nu vor să fie taţi în procreerea naturii!

VOCI FEMININE

~ LA TÂRGUL DE PE MUNTELE GĂINA ~ (parodie) Grăbite să se mărite, fete slabe sau grăsuţe, la târg vestit merg gǎtite. Cu zestrea în bocceluţe. Fetei slabă şi zglobie nu-i trebuie multă zestre. La cea care-i durdulie, pe măsură, zestrea-i este. Fiecare-i cântărită, în balanţă aşezată. De-o parte-i fata gătită, de cealaltă-i zestrea dată. Dar e falsă bucurie în surplus de kilograme. Ascunzând făţărnicie, târguiala ţese drame. Pretendenţi la-nsurǎtoare ocolesc fetele grase, cât le-ar fi zestrea de mare, Preferând doar graţioase. Care nu-i solicitată de-a-ncheia căsătorie, sǎ nu fie supărată! Că norocu-i loterie! 98

VOCI FEMININE

Azi te face fericită! Mâine, poate-nlǎcrimatǎ! Dar mai bine-n viaţǎ, tristă, decât lovită de soartă! Iar logodnic ce apare mai târziu în viaţa fetei, poate, suflet mai bun are. Iar târguiala-i cu temei! Dar mă frǎmântǎ-ntrebare: Oare târgul cu pricina e fixat la întâmplare, chiar pe Muntele Găina?! Sau este desprins din soartǎ ce leagǎ băieţi şi fete, împreună să străbată viaţa, cât sortit le este?! Mulţi tineri, iubiri îşi leagă, cuplu trainic să formeze. Dar e şi prilej de şagă, când merg, doar să se distreze. Fata, câtă zestre are… De-i ,,puicuţǎ’’ ori ,,bǎtrânǎ’’… Cât de lungǎ-i în picioare… Cât de târguialǎ-i bună…

VOCI FEMININE

Câtă zestre naturală poartă-n cuget şi-n făpturǎ… Cât de mare-i păcăleală în zestrea din legăturǎ… Dacă gluma-n vânt se pierde ṣi nu afectează soartǎ, vai de cel ce viaţa-şi vede mai plăcută…doar prin dotǎ! Preţul cu care-i plătită dragostea, forţând destinul, îi face mai amărâtă soarta fetei…ca pelinul! Că nu poţi da timpu-napoi, când pasul e deja făcut, decât să fie vai de doi, mai bine…singur pe Pământ! Iar în loc de urăturǎ, celor ce-şi unesc destine, le spun cǎ-n toate-i măsură, ṣi fără urări de bine. Că oricât ai vrea să-ţi fie norocu-n cuplu mai presus, soarta-i după cum se ştie: ,,Ce ţi-a fost scris, în frunte-i pus!’’

100

VOCI FEMININE

~ Iulia Dragomir ~ (comuna Blejoi, judeţul Prahova, 1976)

 Am absolvit Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, specializarea Litere (RomânǎEnglezǎ), promoţia 2002.  1996-2002 – am fost învăţătoare titulară în comuna Blejoi, judeţul Prahova.  2002-2007 – am fost profesoarǎ titulară de lb. şi literatura Română la Grupul Şcolar Industrial Petrol Teleajan din Ploieşti.  2007-prezent sunt profesoarǎ de lb. şi literatura Română la Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu’’ din Ploieşti (în 2010 am obţinut gradul didactic I).  Din iulie 2013 sunt membră a Cenaclului Literar ,,Atitudini’’ al Casei de Cultură I.L.Caragiale din Mun. Ploieşti.  Sunt creştin-ortodoxă, cred că dragostea e motorul, forţa cea mai puternică, izvorul binelui în universul în care trăim, iubesc oamenii, sper ca prin tot ceea ce sunt şi fac să aduc un plus de frumuseţe, bucurie, valoare în sufletul şi în vieţile acestora.

101

VOCI FEMININE

 Menire Duminica inimii mele eṣti Tu... Sfinţeṣti tot ce atingi în tot ce sunt... Mǎ-ndoi, m-analizez, m-aplec, învǎţ s-aleg între un da ṣi-un nu ṣi fiecare pas îl potrivesc cu vorba Ta, în anii care vin şi trec… Privesc spre cer, în ochi cresc întrebări, şi viaţa-mi picură în fel şi chip răspuns la-ncolonări de vise, doruri, aşteptări. Privesc spre cer şi văd rostogolindu-se în valuri frânghii ce neîncetat în suflet suie, Mă prind cu îndârjire, simt uneori în palme şi la glezne cuie. Sunt ca mănunchiuri de tezaur. Mă spală şi mă poartă în rugăciuni de aur către limanul fără de pereche, unde iubirea dăinuieşte în povestea veche. Ea stă de pază dintre flori şi stele, deşi noi pierdem vremea cu planuri efemere, când scopul vieţii ar trebui să fie fixarea în iubire pentru veşnicie. (iulie 2014)  Poveste de iarnă Prietenul care nu mă iubeṣte a plecat departe. Mai departe decât era înainte de a nu simţi nevoia de îmbrăţişare, mai departe decât în clipele de tăcere, când ochii alunecau robiţi spre alte zări, mai departe decât în ocaziile pierdute pentru întâlniri în săruturi, în zâmbete tămăduitoare,

102

VOCI FEMININE

mai departe decât atunci când eram la o palmă distanţă unul de altul, dar...cufundaţi în marea de-ntrebare. Prietenul care nu mă iubeṣte e trist. Lucrează pe şantier, pe şantierul vieţii, aşa cum lucrez şi eu şi ne-am înarmat cu cizme să ne protejeze de noroaie. Îmi pregătesc haina de iarnă să îndur frigul, gerul de a nu mă simţi iubită, mai ales, ştiind că, oricum, lecţiile vieţii curg prin nisip şi apă. Prietenul care nu mă iubeṣte sapă şi el: prin amintiri, prin posibilităţi, spre căi de împlinire. Nu e nici el încântat de orizont. Îmi îngrop visele. Fără dragoste, ele nu pot supravieţui. Acolo, în pământul ce sunt, poate vor încolţi, înfipte în realitate, în primăvara ce va fi să vină. El crede că pierd timpul cu iluzii. Nu ştie că pentru mine e timp câştigat acela trăit în adevărul inimii. Nu voi păşi niciodată pe corabia vieţii în doi fără vâslele iubirii, pendulând şi de-o parte, şi de cealaltă. Numai aşa se pot înfrunta valurile, vânturile, furtunile, numai aşa ne menţinem echilibrul pe mare. Şi nici atunci, nu suntem siguri de nimic. Poate doar de naufragiul vieţii, în toată această legănare. Ne-am putea bucura de plutire, de soare, de timpul vâslirii în doi. S-ar putea să ne fie suficient. Unii vâslesc în trei, în patru sau mai mult de atât. Minunat e când se adună familia la vâslit. Atunci e voioşie mare pe vas. Doar că uneori, pătrund şi intruşi, poftiţi sau nepoftiţi. 103

VOCI FEMININE

Şi aşa începe vacarmul pe mare. De nu mă credeţi, întrebaţi-i pe unii navigatori ce se luptă zilnic cu valurile, le-am ascultat poveştile câtorva şi a început să-mi fie teamă de nesincronizare, de-nsingurarea-n doi. Iubesc pacea.Vacarmul nu intră în planurile mele de viitor. Aş naviga doar pe o corabie la cârma careia stă Dumnezeu. Aşa aş fi sigură că ajung la destinaţie, că mă bucur de vâslire. Aşa că...sunt pe un şantier în lucru, în contact cu pământul. Nu toţi oamenii se luptă cu valurile. Dumnezeu e prezent şi aici, locuieşte în inima mea. De ce or visa oamenii atât de mult marea? Şi pe pământ sunt atâtea de făcut! Important e să-ţi gaseşti scopul. Eu sunt semănătoare. Într-o zi minunată am devenit semănătoare în sufletul oamenilor. Sper să înflorească cândva, când vara vieţii le va cuprinde căutarea. Iau lucrurile aşa cum sunt. Caut doar să-mi locuiesc sufletul, să locuiesc şi în al acelora pe care îi iubesc, să las oriunde o urmă de frumos. Am înţeles că nu pot pierde ce nu am avut vreodată, că nu pot găsi ceva acolo unde nu există. Dumnezeu a sădit în mine un rost, pe acela aş vrea să-l urmez. Încă mă surprind printre tranşee. Încă mă surprind în întâlnirea cu mine. 104

VOCI FEMININE

Important e să nu mă îndepărtez de esenţă, de adevărul ce-mi stă la masă. ,,Hai să vorbim!’’, îi spun în fiecare zi! Şi el îmi împărtăşeste câte ceva, stăm la taclale în miez de noapte. De aceea, probabil că mă simt atât de obosită uneori. Mă învaţă cum să mă tratez de rătăcire. Îl ascult şi mă înarmez pentru drum, că nu stau o clipă. De aceea supravieţuiesc. Mă mişc înspre iubire. Sufletul meu nu încape în orice spaţiu, de aceea trebuie să zbor cu ce pot, cu gândul mai ales, zbor în depărtare, când poate că ar trebui să mă concentrez pe pasul următor. Sondez pământul, sap către centrul inimii. Poate că într-o zi, de aici se va înălţa o construcţie grandioasă spre cer, în care să locuiască fericit sufletul meu. Ştiu că prietenul care nu mă iubeşte e departe, prea departe să ne atingem sufletele într-un vis, prea departe să aştept parfumuri de zambile-n miez de iarnă, aşa că mă aştern în calea distanţelor cu dragostea şi credinţa... şi las marea navigatorilor dotaţi cu două vâsle, cu cele potrivite. Iubesc firescul din mişcare. Dumnezeu e prezent în orice. (18 nov.2014)

 105

VOCI FEMININE

 Nu doar mama În recviemul ce-ṣi înalţǎ suflul rece în val de pace spre o altǎ lume, cu ochii mari, pierduţi în depǎrtare, cobor pe sunete în timp trecut. Zǎresc un chip ce n-are asemǎnare, lumina amintirii peste suflet pune. Şi-un dor nemǎrginit rǎsare, de necuprins, se-nalţǎ din adâncuri mut. Zǎresc un chip de raze ce mǎ împresoarǎ, o zare de luminǎ alinǎtoare, e omul ce-a cuprins în suflet dǎruirea cu cântece ṣi cu poveṣti senine, e tata, dorul inimii, un strop de cer, cu dragostea în nesfârṣitǎ revǎrsare, e tata, omul- un tezaur în miṣcare, un dar cuprins în raţiuni divine. Vǎd chipul lui zâmbindu-mi larg când mǎ îmbrǎţiṣa setos ca rǎsuflarea, era în viaţa mea reper de sens, sfârṣeau ṣi începeau pǎduri de întrebǎri cu gândul lui, busolǎ în vâltori, ce-mi stabilea parfumul ṣi culoarea. Mǎ-nsenina sau în adânc stârnea furtuni, de ochii-i fulgerau în respirǎri. Ca-ntr-un acvariu cu minuni, hrǎnesc arome de copilǎrie cu azurul amintirii, cu jertfa sau cu darul revelate, adun fanfare de emoţii prin ode ori satire de trǎire. 106

VOCI FEMININE

Şi dacǎ astǎzi dǎruiesc iubirea, ṣi dacǎ sunt atinsǎ de sǎrutul diafan al mulţumirii, e pentru cǎ un om depozita fiinţa în ,,te iubesc fǎrǎ condiţii, copila mea în înflorire!’’ Iubirea mea dintâi, cu gustul luptei impregnate în braţe, gânduri, vrere, îmi strǎluceṣti în suflet cu nemǎrginirea, cu toate înfrunzirile de loc, de timp ţi-aud ṣi râsul ṣi cuvintele nespuse, zâmbind sau amurgit de vreo durere, mi-ai dat lumina în orice clipǎ cu dragostea statornicǎ în orice anotimp. (18-19-21 nov.2014)  Sărutul pe frunte Din ultima-ntâlnire a noastră-n doi, păstrez pe frunte al tău sărut iubit. Grădina inimii cuprinsă-n dulce altoi, prin gestul tău deodată a înflorit. Au izbucnit bobocii de lumină şi mi-au umplut aleile de gând, polenizând cu dorul pe colină orice vlăstar sau mlădieri de vânt. S-au înălţat copaci de bucurie zvâcnind tomnatic braţe-n ritm tacit, izvoare-au picurat, sub boltă, apă vie şi strugurii licori ne-au dăruit.( 25 oct.2014)

107

VOCI FEMININE

 Cuvântul Se naṣte universul din cuvânt, o galaxie-n transhumanţǎ vie, încrengǎturǎ-n tot ce sunt, temei în dragoste, urcuṣ, prietenie, altoiul încǎrcat de sens, bogat în ploi avide de înţelesuri, crescând în goluri sau în dens, ţesând dantele de eresuri. Se naṣte universul din cuvânt, curgând în sevǎ de luminǎ, ţesând cu artǎ stele-n vânt, în sufletu-mi, pocal, vazǎ divinǎ, artist pe pânza coloratǎ de trǎire, ca în turismul de poveṣti, miṣcând cu inima-n rostire, regatul de comori în care creṣti. Se naṣte universul prin cuvânt, ecologie-n miez de pierderi, în eco-vizita de prǎbuṣiri ṣi-avânt, înflǎcǎrǎri, dospiri ṣi arderi. El ţese în covorul de relaţii motive zeci de-admiraţie, de vise, E creator de bucurie, ocupaţii, dar ṣi de-alunecǎri între abise. Aduce bucuria într-o clipǎ, sau îţi înfige-n inimǎ ţǎruṣ de foc, te motiveazǎ, te ridicǎ ṣi te coboarǎ-n îndoieli, arsuri, nimic pe loc. În el gǎseṣti un leagǎn de odihnǎ, sau chin cumplit, adânc, rǎscolitor, cu el faci tron de armonie, tihnǎ, cu el ucizi speranţa legǎnatǎ în fior. 108

VOCI FEMININE

Iubirea de ţi-e regulǎ de aur, cuvântul naṣte înfloriri de cânt în paṣi. adaugi amintirile-n tezaur, din fagurul de fapte, mierea urmei laṣi. Îţi e vioarǎ sau îţi e topor, îl mânuieṣti cum îţi e voia, ndemânarea, Cuprinde-n sunet orice dor, cu el începe ṣi sfârṣeṣte cǎutarea. Îmi arcuiesc într-o foşnire dansul, în prelungirea inimii, balansul. (17 nov.2014)  Nevoia de tine Nevoia de îmbrăţişare răsfrânge nevoia de tine. Nevoia de îmbrăţişare mă leagă în taină şi bine mă leaga de os, de retină, mă trage prin deget, sărut, de omul ce mi-e bucurie, mă leagă aprins şi tăcut. Apropie-te! Strânge-mă în suflet, alunecă-n rază şi în zâmbet şi soarbe-mi dorul ce palpită-n sânge, atinge-mi inima când râde sau când plânge şi chipu-n care-mi oglindesc comoara, preaplinul şi arcuşul şi vioara! Rostogoleşte-mă-n poveste, din ce a fost în ce va fi şi este! Ridică-mă încet, magnetic, cu o privire poartă-mă-n poetic!  Site-ul de socializare Ne întâlnim frecvent pe-un site de socializare. E ca un parc prin care ne plimbăm trăirea, ne relaxăm cuprinşi de lumea-n capturare a ceea ce menţine-n anotimpuri vieţuirea. 109

VOCI FEMININE

Privim la trecători în pasul lor vioi sau legănat, încrucişând cărări de vise în reacţie, postări, desprindem interesul din detalii, adevărul revelat, în jocul de-a distanţele pe podul de chemări. Ne urmărim în timp mişcările de gânduri, sperând să întelegem omul, locul, starea, cuprindem în poveşti citirea printre rânduri, a alfabetului de sens în împletirea cu-ntrebarea. Sunt chipuri camuflate de tăceri umbroase, sau feţe colorate prin stridente valuri, flamuri, dar întâlnim şi chipuri zâmbitoare, luminoase, ca razele de soare reflectate între lanuri. Ni se intersecteazǎ drumul prin mesaje, prin like-uri, comentarii, prin atenţie- acordată, şi traversăm apropiaţi, indiferenţi, străini pasaje, pe câmpuri cu-nfloriri sau uscăciune etalată. Ne ies în cale şi jivine, cu gheare pregătite de rănire, le evitǎm cu un delete sau le blocăm nocive- atacuri, c-un simplu click le izolăm de universu-n povestire, ţesut prin oglindirea inimii pe creste, pe unduitoare lacuri. Şi uneori surprindem paşii celorlalţi tiptil plecând pe alt meleag, pe alt tărâm bătătorit de căutări, cu ochii-n alte site-uri, lumea, ceaţa cercetând, în labirintul abia întrezărit de taine, aşteptări. De multe ori ne luminează câte-o rază colindarea, prin conectarea-n orice fibră cu-o fiinţă de mirare, de-aceea regăsim plăcere-n zăbovirea, în plimbarea, pe site-ul, evantai de îmbrăţişări din depărtare. (14 nov.2014)

110

VOCI FEMININE

~ Zina - Dorina Pancu ~ (Iaṣi, 1974)

Absolventǎ a Universitǎţii Alexandru Ioan Cuza, IaṣiSpecializarea Limba ṣi Literatura Românǎ- Limba ṣi Literatura Spaniolǎ.  2014 – participare în cadrul Simpozionului Metafora arborelui în literatura românǎ ṣi universalǎ cu lucrarea Arborele ṣtiinţei- despre sentimentul tragic al vieţii în romanul lui Pio Baroja. 2000 – prezent- profesor de lb. ṣi literatura Românǎ la Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Brǎila. 1999-2005 – cursuri opţionale de lb. spaniolǎ în cadrul Grupului Şcolar Grigore Moisil, Brǎila, Grupului Şcolar Mihail Sebastian ṣi Liceului Teoretic Nicolae Iorga, Brǎila. 1999-2000 - profesor de lb. ṣi literatura Românǎ la Colegiul Economic Ion Ghica, Brǎila. 1998-1999- coordonator Cercul Cenaclu Literar Palatul Copiilor ṣi Elevilor, Brǎila. 1997-1998- coordonator Cercul de Ziaristicǎ Palatul Copiilor ṣi Elevilor, Brǎila. 

 

  

111

VOCI FEMININE

 Seducţie Chipul tǎu de înger aprinde flacǎra care palpitǎ cu fiecare bǎtaie a inimii mele. În privirea ta, alunecând mǎ dezbrac, mǎ scufund ṣi redescopǎr fericirea. Pe buzele tale gǎsesc cea mai dulce otravǎ din câte au existat vreodatǎ ṣi vreau sǎ o laṣi picǎturǎ cu picǎturǎ pe trupul meu cu parfum de iasomie. În vocea ta gǎsesc elixirul care estompeazǎ agonia mea. Sǎrutul tǎu îmi taie respiraţia ṣi îmi redǎ viaţa, pulsând în venele mele, de la inimǎ pânǎ în cea mai îndepǎrtatǎ celulǎ. mâinile tale alunecând pe gâtul meu deseneazǎ dorinţa, gânduri demonice dezlǎnţuie-n mine. Sunt prada pe care-ai vânat-o noapte de noapte, Trupul meu tremurând lângǎ-al tǎu, ţi se supune complice într-o noapte...  Vis de seară Nebunia vine peste mine, peste tine, într-un asfinţit convulsiv, indigo. Las parfumul meu pe florile de iasomie, dansăm un dans de umbre călătoare cerşim o dulce-mbrăţişare topim buzele-ntr-un sărut de sare… Mătasea neagră alunecând 112

VOCI FEMININE

dezveleşte o inimǎ-nsetată, corpurile se intersectează vibrând, ochii se pierd în bruma deşertului. Somnul mă prinde-n braţe. Mi-ai citit poeziile şi trupul a rămas neatins, într-o seară atât de frumoasă.  Şi-aṣtept încǎ-o noapte În arta dimineţii, de la ieṣirea din noapte pânǎ la lumina din mintea mea, doar picǎturile de ploaie strǎbat distanţa dintre mine ṣi tine. Petalele florilor grele de ploaie, fluturi cu aripi cristalizate, pescǎruṣi amuţiţi de durere, strǎzi pustii, inundate, oameni, umbrele, un zid de tǎcere. lumina refuzǎ sǎ vinǎ. a rǎmas prizonierǎ în valul de umbrǎ. Mǎ soarbe nǎluca pǎdurea-i departe ṣi-aṣtept încǎ-o noapte…

 113

VOCI FEMININE

 Azi nu mai vreau să te visez Azi nu mai vreau să te visez. Ieri mi-ai spulberat ultimul vis, visasem că mă alinţi: degetele tale treceau prin părul meu, inima ta mă ascundea-ntr-o cămară, sângele nostru se dorea flacără şi ardea de dureri ascunse, de iubiri neîntâmplate. Vântul şuiera otrăvit împotriva mea, soarele se-ncălzea cu iubirea mea, apa mării îmi bea lacrima. Visasem că m-ai visat azi când mi-ai spus că mătasea şi roşul aprins al rochiei mele s-au lipit de palmele tale, că îmi simţi parfumul, că mă strângi în braţe cănd dormi ca şi cum aş fi lângă tine. Azi nu mai vreau să te visez.

114

VOCI FEMININE

 Confidenţe otrăvite (1) De câteva nopţi somnul meu e nesomn, gândurile se risipesc în întuneric, în haosul ce mă absoarbe. Categoric, serile de mai nu sunt romantice, sunt verace. Tristeţea e mai seducătoare decât fericirea, aşa că azi vreau să fiu romantică. Dar dacă nu-mi iese, dacă realismul dur e mai puternic şi mă învinge? În loc să-mi aducă liniştea, parfumul teilor îmi deschide tenebrele minţii, mă sufocă, ochii mi se înroşesc din cauza amintirilor ascuţite care nu vor să rămână-n trecut, imagini ascuţite revin pe retină, iar pleoapele refuză să se-nchidă. Pulsul accelerat îmi face pielea să vibreze, cad la pământ. Patul meu e gata de moarte. Copacul meu are ramurile arse de picături otrăvite, de lacrimi sticloase, de răni deschise. Scoarţa i s-a cianozat, s-a desprins dureros şi m-a lăsat dezgolită, cu sângele curgându-mi adânc în pământ. Frunzele din părul meu sunt galbene, deşi parcă ieri înmugurisem. Au murit înainte să se desfacă, să se lase mângâiate de razele soarelui, să umbrească. Am otrăvit mugurii iubirii de viaţă, ramurile, rădăcinile nu şi-au mai tras seva, trunchiul obosit s-a prăbuşit la pământ. Îmi caut refugiul pe malul mării. În noapte plaja e pustie, doar câteva perechi de îndrăgostiţi îşi caută fericirea departe de lume, se iubesc sub razele lunii, iar apa zgomotoasă acoperă suspinele lor. Mă aşez pe ţărm, pentru ca valurile care-mi izbesc picioarele să mi le spele de păcate. Ţipătul meu, ţipătul unui pescăruş care şi-a pierdut perechea, sparge tăcerea. Doi ochi mă privesc dispreţuitori. Le-am întrerupt oftatul. Suferinţa mă fascinează ca un cântec de sirenă, ca ochiul meduzei. 115

VOCI FEMININE

Îmi înfig carnea în spinii trandafirilor. Sângele rubiniu dă năvală, udând altarul cu aşternut de petale de satin. Mă întind, îmi trec braţele peste ochi vrând să alung gândul toxic ce şi-a făcut cuib şi mă obsedează. În loc să dispară, mai puternic se-aprinde şi mă arde pe rug. Tremur cumplit, mă zvârcolesc, refuz să strig, dar strigătul îmi sfâşie pieptul, el vrea să se-audă-n eter. Muşc până la sânge perna otrăvită de ochii gorgonelor, le invoc să mă facă stană de piatră. Ele, surorile mele sendură: picioarele, mâinile de aramă, unghiile oţelite, trupul, gâtul devin marmură, carnea-i de piatră, buzele, obrajii, pleoapele... mai am puţin şi am scăpat de suferinţă. Dar mintea otrăvită încă mai arde şi refuză să se dea pietrei. Eroul meu nu mai vine să mă ucidă. Prin venele mele curge styxul, clocoteşte şi sparge piatra în mii de fărâme tenebrele ies. Teroarea fragmentată seadună... infern e în aer, infern e în apă, bronz topit îmi picură ochii. Himera-i departe, încerc s-o ajung, ea fuge de mine cuprinsă de spaimă. Cândva sângele ei otrăvit vindeca, din gâtul ei Pegas şi-a luat zborul. Mă multiplic în coşmarul acesta în care te-am pierdut. Te caut, sfinx ce-aduci armonia, să te ucid. Am închis universul într-un vis şi l-am dat la schimb peun pahar cu otravă.

 116

VOCI FEMININE

 Confidenţe otrăvite (2) Am obosit să aştept un semn de la tine, şi m-am întins pe malul apei, cu urechea lipită de nisipul fierbinte. Scoicile-mi şopteau cuvinte amăgitoare despre iubirile noastre, despre singurătatea din mijlocul lumii, despre reguli încălcate, despre destrămări si regăsiri ale valurilor. Nicio clipă nu am vrut să ascult glasul mării, lam alungat, am rămas surdă, iar marea acum urlă a pustiu în inima mea. M-ai transformat în stea, m-ai înălţat pe cer, iar eu am căzut pe pământ, iar acum, când priveşti spre cer, nu vezi nicio urmă de lumină. Altă dată m-ai transformat într-un nor alb, pe care un pictor cu mână nervoasă l-a aruncat pe un cer senin de vară. Cuvintele mele s-au transformat în ploaie şi s-au revărsat asupra ta, alintându-te. Tu ai rămas acelaşi, inspiraţie şi vânt, iar eu m-am ascuns din calea furtunii. Te-ndepărtez din gândurile mele, închid ochii. Nu pot să te uit. Deschid ochii şi-ncerc să te regăsesc. Văd în nisip o umbră arzând si vreau s-o sting. Flacăra creşte şi mă învăluie ca o perdea de rubin, încerc să evadez şi mă trezesc în braţele tale. Privirea îngheaţă, mintea vrea să alunge demonul dorinţei, sunt convinsă că ai venit acum dintr-un alt veac, cel al rătăcirilor mele. Mă smulg din braţele tale şi cad pe o scoică. Îmi intră adânc în talpă, sângele năvăleşte eliberat pe nisip şi este înghiţit ca-ntrun ritual mayas. Mă-ntreb cine este sacerdotul, cărui zeu mă sacrifică. Asist lipsită de voinţă la un ceremonial în care protagonistul sunt eu, călău şi victimă, vinovată şi inocentă rătăcită. Cred că am să leşin, deşi nu simt nicio durere. Mâinile tale puternice mă ridică, sărutările tale îmi taie respiraţia în loc să mi-o redea. Îmi încolăcesc 117

VOCI FEMININE

braţele în jurul gâtului tău, deschid ochii să-i mulţumesc salvatorului meu, dar nu scot decât sunete disparate. Mă strângi la piept şi simt cum inima ta bate direct în inima mea, cum sângele meu curge prin venele tale. Mă duci spre apă şi mă eliberezi din braţele tale. Şchiopătez până ajung la valuri. Răceala lor mă izbeşte puternic. Nu mai simt nicio durere, păşesc uşor în larg, valurile mă înconjoară, se strâng ameninţător, mă ceartă, mă iau pe sus, mă afundă, ritmul cardiac o ia razna, îmi spun că mă voi neca. Trag aer puternic în piept, câteva secunde sunt suficiente să mă remontez. Acum inspir adânc, expir sacadat ca şi cum ştiu că am nevoie de o rezervă de oxigen pentru valurile mai mari. Îmi înalţ braţele către cer, mă ridic deasupra valurilor. Mă simt vestală pe vârful muntelui, aştept cu frenezie sacrificiul meu. Undei altarul să mă aşez? Alunec pe creasta valului, mă izbesc de nisip, mă sparg de ţărm. Mă uit în jurul meu, sunt confuză. Nu te mai văd. Îmi spun că poate un val m-a adus pe mine, altul te-a luat de lângă mine. Nu-i nimic, ne vom regăsi în întunericul de mâine. Mă ridic, vreau să plec, îmi spun că voi reveni, poate marea va fi mai calmă şi mi te va reda. Refuz să scriu dorinţele pe nisip, de teamă să nu mi le ia apa, să le amestece cu ale altora şi să mi te dea alteia. Am hotărât să intru-n casă, poate te regăsesc acolo. Ating oglinda-n întuneric, iar ea se sparge-n mii de fărâme ca valurile de ţărm. Mă aşez într-un colţ, imi pun fruntea pe genunchi, strâng cu putere picioarele, cu braţele. Mă afund în gânduri negre şi-adorm un somn greu.

118

VOCI FEMININE

 Confidenţe otrăvite (3) E o zi de primǎvarǎ dintr-acelea care se sting încet, surâzând cu tristeţi de rubin peste noi. Se-aṣterne umbra sticloasǎ în straturi. Întunericul mǎ-npresoarǎ. Se lasǎ o liniṣte adâncǎ, doar glasul vremii se mai aude-n depǎrtare prin cântecul lui Pan. Vântul rupe crengile subţiri ṣi se izbeṣte cu putere în trunchiurile groase, ca ṣi cum ar fi vrut sǎ se spargǎ, iar iarba se aṣterne a moarte. Ne-am retras în casǎ, doi strǎini din singurǎtatea mǎrii. Un sfert de viaţǎ a trecut peste noi, despǎrţiţi de ridicola linie a vieţii. Ciocnim paharele cu vin Bordeaux ṣi ne uitǎm unul la celǎlalt. Ochii noṣtri încep sǎ reînvie trecutul, oamenii care am fost, ce-am fi vrut sǎ fim. Cuvintele de pe buzele noastre povestesc despre lacrimile vǎrsate, despre amǎrǎciuni închise-n piepturile noastre, despre bucuriile nestǎvilite, despre singurǎtatea închisǎ-n cutia de carton, despre zbateri ṣi rǎnile care acum s-au redeschis. Întâmplǎrile mǎrunte se-animǎ ṣi râd ṣi plâng în faţa noastrǎ, hohotesc, se crispeazǎ. Degetele mele trec prin părul tău, faţa ţi se luminează. Eşti miracolul care m-a readus la viaţă, când gândurile tulburi îmi întunecaseră mintea, când inima-mi era arsă, iar prin vene curgeau-n amestec de sânge şi cenuşă. Ridic privirea, văd raze de lumină ce coboară cu ardoarea primei iubiri pe coridoarele întunecate ale sufletului meu, până ieri stingher. Întind mâna şi vreau să prind buchetul de la începutul lumii care ne-a adus împreună. Copacii ning cu ardoare, iar fulgii de nea au adus aerul proaspăt pe care îl respirăm amândoi, iar simţurile noastre au fost învăluite de note de cedru, stejar 119

VOCI FEMININE

şi flori de portocal. Visez la petalele de magnolia şi iasomie care s-au culcat în straturi în faţa ferestrei noastre. Au venit lin pe pământ, ne-au atins pe obraji şi ne-au lăsat parfumul lor discret, luminos şi strălucitor pentru toată viaţa. Te regăsesc într-o petală şi te topesc în inima mea pentru a renaşte într-o nouă iubire. Ţi-am făcut loc în sufletul meu, oare îl vei umple în anii ce vor urma? Ştiu că nu ne-am întâlnit din întâmplare, că m-ai căutat vreme îndelungată, doar că nu eram pregătită să te accept în viaţa mea. Deşi te doream, mi-ai strecurat în suflet îndoiala veninoasă, mi-ai adus deasupra seninul în zile ploioase. Când respiri aerul rece al apei, aerul respiraţiei tale îmi încălzeşte inima. În toţi aceşti ani am fugit de tine fugind de mine, străină, înfrigurată. Tu căutai o adolescentǎ rătăcită pe malul mării şi m-ai găsit, femeiesirenă. Nu vreau să mă pierd în ochii tăi, vreau să mă regăsesc; să nu îngenunchem unul în faţa celuilalt… ţi-aş cere să-mi redai libertatea, dar mă seduce gândul să depind de aerul pe care-l respir împreună cu tine. Privim unul spre altul în timp ce umbrele s-au întins peste noi. Deodatǎ ne-oprim. Bem vinul, sângele celuilalt, povestea continuǎ sǎ strǎbatǎ prin urletul vântului. Mǎ tem, deṣi mi-ai redat încrederea. Mǎ tem sǎ nu te pierd din nou, suflet strǎin. Îmi doresc sǎ ne revedem cearcǎnele la o canǎ de cafea înainte de rǎsǎritul soarelui.

 120

VOCI FEMININE

~ Magdalena Bǎcescu ~ (București, 1971)

 Licenţiată a Universitǎţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale București, Profil: Artă Teatrală, Specializare: Actorie.  A absolvit numeroase cursuri de formare/specializare și în prezent este masterandă (anul II) la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Programul de studiu – ,,Pedagogii alternative și Artă teatrală în educație’’.  Face parte din Corpul Național de Experți în Management Educațional și a participat cu numeroase articole științifice la Conferințe și Simpozioane naționale și internaționale în domeniul managementului educațional.  A fost actriță la Teatrul de Revistă Constantin Tănase din București (1993-2004) și în prezent este profesor de Arta Actorului și coordonator al Trupei de Teatru Joc (înființatǎ în 2004), în cadrul Clubului Copiilor Sector1 București (cu numeroase premii/aprecieri la nivel național și internațional).  În ultimii ani a inițiat și organizat festivaluri, spectacole caritabile și concursuri regionale și interjudețene printre care și concursul interjudețean 121

VOCI FEMININE

de poezie pentru copii și adolescenți - Emoție de vers, devenind antologator al volumului cu acelaṣi nume (Ed. Inspirescu- Satu Mare 2014).  Pasionată ea însăși de poezie, a publicat în antologia dedicată poetului Adrian Păunescu, Să nu-l uităm… (Ed. Inspirescu 2014) și în antologia remember Mihail Grămescu, Lacrimi de înger, (Ed. Betta, București 2014).  Viaţa mea, ciocolatǎ amǎruie Viața mea, ciocolată amăruie Fir de borangic, smirnă și tămâie, Candelă aprinsă pâlpâind în vânt Zbor de rândunică, aripi ce s-au frânt, Vise și iluzii, lacrimi și contuzii Suflet pustiit din prea mult iubit. Ciocolată fină cu-aromă divină Răspândind savoare-n orice viețuitoare Mentă, iasomie, vișini și coniac Giuvaier de candel brun încorporat, Perlă de alună, suflet condensat Și-un pocal cacao magic, fermecat. Vioară-n surdină, trubadur tăcut Ciocolată caldă, amăruie brut, Un foc ce ardea vâlvătaie-n suflet Vița viețuia, într-al său răsuflet Jarul jeruia molcom, liniștit, Timpul se scurgea amărui topit. 122

VOCI FEMININE

 Dor de tine Mi-e dor de tine și aștept, Măcar trei rânduri undeva Pe mail, pe facebook, messenger, Pe telefon să-mi scrii cândva. Mi-ar fi plăcut să-mi scrii scrisoare Așa ca-n vremuri de demult Dar nu mai sunt acum la modă Și timpul parcă s-a pierdut. Poștașu-aduce acuma pensii, facturi Și alte câteva… avize. N-a mai adus din tinerețe scrisori De-amor, de dor, etcetera. Știa parfumurile toate Așa de bine miroseau! Și le știa chiar și povestea Domnițelor ce-l așteptau. Dar trece-o zi și iară alta Și tot aștept să vii… în vis, Poate așa îmi trece dorul Ce sufletul mi l-a cuprins.  Mi-am rǎtǎcit paṣii Mi-am rătăcit pașii pe aleile parcului Unde cândva ne plimbam îmbrățișați. Soarele îmi încălzea trupul firav Iar frunzele se-așterneau covor sub tălpile mele. Crengile copacilor au rămas goale întinse spre cer E toamnă și încă-i frumos, efemer. Zâmbesc și privesc maiestuos 123

VOCI FEMININE

Un fluture ce aripile-și fâlfâie-n zbor. Atâta frumos înainte-mi se-arată Că-mi vine să plâng, dar numai oftez, Trag aer în piept și sufletu-mi saltă La gândul că ieri minune a fost.  Nostalgie Adulmecam mirosul tău Prin frunzele de toamnă Și pașii mă purtau răzleți Departe, până-n iarnă. Și simțul parcă mi-a pierit Și brațele-mi sunt goale, Mă bate viforul subit Și-mi ninge-n tâmple jale. Dar stau și-aștept nerăbdător Să iasă soare iară, Să aibă pomii dalbe flori Și fluturii să zboare. Și de va fi să te găsesc În astă lume vreodată, Mirosul tău îl voi simți Prin frunzele de toamnă moartă.

 124

VOCI FEMININE

 Cǎutând iubirea Îmi caut iubirea În Cer, pe Pământ, O caut aievea Și-mi pare absurd Mereu căutând. Alerg și prin ploaie Alerg și prin vânt, Alerg zi și noapte, Mereu rătăcind, Alerg căutând ... Mi-e sufletul gol Și-l simt pustiit De lipsa iubirii Ce mi-ai răpit. De-atunci o tot caut Prin lume-alergând Și nimeni nu-i știe Vreun loc pe Pământ Doar Cerul... rugând!  Am încercat… Am încercat să mă prefac în floare Dar toamna mi-a ofilit petalele. Am încercat să mă prefac în vis Dar realitatea m-a risipit dureroasă. Am încercat să mă prefac în val Dar m-am spart de țărmurile necruțătoare 125

VOCI FEMININE

Ale vieții mele… Și-am încercat din nou. Am încercat să mă prefac în copac Dar furtuna m-a smuls din rădăcină. Am încercat să mă prefac în albatros Dar soarta mi-a frânt aripile înainte să zbor. Și-atunci am vrut să rămân Om Dar lumea mi-a distrus idealul iubirii Și m-am ridicat iar… și-am rămas OM Și… Am încercat…  Iubind înaltul Sunt pasărea măiastră Ce aripa și-a frânt-o Iubind prea mult înaltul. Abia zăream Pământul Privind doar către stele, Dorindu-mi cu ardoare Să strălucesc ca ele. Zburam, zburam într-una Sus, tot mai sus spre Cer Și am uitat de vântul aprig, De fulger și de ger. Iubeam prea mult înaltul, Cerul, și Soarele, și Luna. În zboru-mi nestatornic, Uitasem că există munții Și fulgerul… furtuna. Dar, într-o zi, în zboru-mi 126

VOCI FEMININE

Devenit mult prea-nalt A izbucnit furtuna, Ce într-o clipă m-a izbit De-un munte nevăzut Și aripa mi-a frânt… De-atunci tot rătăcesc Privind înaltul, Sperând că într-o seară O stea va lumina Pe aripa-mi cea frântă Ce n-o mai pot mișca. N-a fost prea mult, nici prea puțin Cât am zburat… Doar zbaterea de aripi Prin lume m-a purtat … Iubind înaltul.  Tu sǎ mǎ ierţi... Tu să mă ierți De ți-am greșit prea mult Iubindu-te cu-atâta patos, Și de ți-am fost mult prea aproape În clipele ce numai tu voiai să fii, Să știi că ești minunea mea Fără de care Nu cred că-n astă viață Aș mai fi vrut să fiu. Tu să mă ierți, de toate și de tot Ce-aș fi putut să fac și n-am făcut, Ți-am dăruit chiar tot ce am avut: 127

VOCI FEMININE

O inimă, un suflet și-un destin, Tu să mă ierți... ...De toate și de tot.  Yin ṣi Yang Eu sunt albul Tu ești negrul, Când sunt Yin Și tu ești Yang-ul Când eu Yang-ul Și tu Yin-ul Știu, acesta e Destinul. Eu sunt ziua Tu ești noaptea, Sunt chiar focul Tu ești apa, Eu sunt Lună Tu ești Soare Roșu-i sângele din zare. Eu Pământul și misterul Tu ești Cerul, Lucifer-ul, Eu sămânța ce rodește Tu ești floarea ce-nflorește, Eu sunt grâul Tu neghina Treieratul e pricina!

 128

VOCI FEMININE

 Zbateri de suflet S-a declanșat al treilea război mondial în ființa mea, Inima a pornit la luptă împotriva Rațiunii. Armele folosite sunt Iubirea și Trăirile La mijloc prins între cele două Se apără cu disperare Sufletul. Și luptă și luptă, total, neîncetat, Războiu-i mai aprig, mai dur, mai ciudat Nici armele parcă față nu fac Și Sufletu-i tot mai slăbit, mai sărac Și cere-ndurare cu jalba-n proțap La forța divină să capete leac.  Parfumul vieţii Mi-ai luat iubirea și-ai plecat În dimineață de Gustar Și nici o clipă n-ai gândit Că lași în urma ta calvar. Cât aș fi vrut să mai fi stat Măcar un timp, să simți și tu Parfumul vieții Unicat Cu denumirea Eu și Tu. Dar nu ești tu cel vinovat Și sigur n-ai fi vrut să pleci Când Cel de Sus mi te-a chemat, N-aveai cum să te-mpotrivești.

129

VOCI FEMININE

Însă un lucru-am constatat Și țin s-o spun în gura mare, Deși puțini mă vor credea: Iubirea N-are Moarte, N-are!  Un joc al culorilor Noi doi ne-am jucat, Ne-am jucat de-a culorile. Albastrul tău a devenit sinceritate Iar roșul meu a presărat macii iubirii Printre galbenul lanurilor vieții noastre. Eu am luat griul norilor Tu ai luat albastrul cerului Și din ele s-a născut ploaia Prin care am alergat fericiți. Stropii grei mi s-au adunat în păr, Iar tu mi-ai îndepărtat șuvițele negre, Umede de pe obrazul îmbujorat Și ploaia a căzut răcoroasă Și romantic peste primul nostru sărut Și peste toate s-a așternut apoi Curcubeul speranțelor. Eu am luat o rază de soare albă Tu ai luat o rază de lună roșie Și din ele s-a născut Înflăcărată și pură iubirea noastră, Cel mai frumos joc al culorilor vieții. Noi doi ne-am jucat, Ne-am jucat de-a culorile…

130

VOCI FEMININE

~ Anca - Florentina Popescu ~ (București, 1968)  Licenţiată a Facultăţii de Chimie din cadrul Universitǎţii Bucureşti. Scrieri/apariţii –

 



 Volumul Haiku Amintiri de ceară (Ed. Brumar, 2010). Recenzia d-lui Lucian Gruia în publicaţia ,,Gândul Anonimului’’ la vol. Amintiri de ceară (2013). Recenziile d-lui Gheorghe A. Stroia (membru corespondent ARA) pe site-ul www.armoniiculturale.ro pentru câteva poezii din vol. Clepsidra cu păsări, pe care doresc să îl public în prima jumătate al anului 2015. Apariţie în Antologiile - Scriitorilor Români de pe toate Continentele (martie 2014), Simbioze Lirice (Ed. Anamarol 2014) ṣi Limba noastrǎ cea românǎ (Ed. StarPress 2014). Apariţie în revistele - ,,Bogdania’’(nr.4, martie 2014), ,,Citadela’’(martie 2014), ,,Apollon’’(nr.48aprilie 2014, nr.53- sept. 2014), ,,Literatorul’’(nr. 182-183). Menţiune la Concursul anual de poeme Haiku 2014.

131

VOCI FEMININE

 Clondirul cu noroc Am crescut într-un centru de plasament din judeţul Buzău şi, deşi am fost înconjurat mereu de asistente care priveau prin mine, nu reuşisem să văd vreodată ochii mamei mele. Ştiam că plecase în Spania la muncă, după ce tata îi făcuse 6 copii şi vânduse casa, lăsând-o într-o sărăcie desăvârşită; s-a dus după o femeie cu bani. Înainte de a pleca de tot, mama a reuşit să dea spre adopţie pe 3 dintre fraţii mei, iar pe noi ne-a adus aici; ne-a lăsat în grija statului, cu o bocceluţă în care aveam o iconiţă, un săpun, o periuţă de dinţi, câte ceva de îmbrăcat, o poză şi un bilet, în care îşi cerea iertare că trebuie să plece, cu promisiunea că, poate ne vom revedea cândva. Pentru că nu aveam decât un an şi două luni când am ajuns aici, nu îmi amintesc nimic de ea; dar am şi acum o poză cu noi, cei 6 fraţi şi mama, tânărǎ şi frumoasă ca o floare de iasomie. Pe la 8 ani m-a luat de aici o familie de profesori din Bucureşti, care în drum spre casa bătrânească din Berca a trecut pe la centrul de plasament, pentru a oferi o nouă viaţă unui copil. - Ionele, ia vino aici, dragă, uite, au venit nişte boieri de la Bucureşti, vor să te vadă şi să te ia la ei o perioadă, spală-ţi mutra, că a pus Dumnezeu mâna pe tine! mi-a spus tanti Vica, un pic ironică. - Cum, tanti Vica, mă iau doar pe mine? Nu plec fără Mădă şi George! am bâiguit, cu un nod de lacrimi în gât, mai mare ca râul Buzău după trei zile de ploaie. 132

VOCI FEMININE

- Fugi la baie, amărâtule, că-ţi ard una de-ţi sar dinţii! ţipă la mine Vica, având flăcări în priviri. Am plecat la baie, cu lacrimile-n barbă şi am stat acolo vreo 20 de minute; a intrat peste mine, m-a luat de urechi şi m-a târât până afară. Am ieşit în curte cu Vica, strângând-mă de mâna cu toată forţa şi înjurându-mă printre dinţi; am văzut o femeie, un bărbat, iar între ei o fată de vreo 3-4 ani. M-a dus spre ei şi, când am ajuns în faţa lor, m-am smuls din mâna Vicăi şi am început să urlu cât am putut de tare, tăvălindu-mă în praf: - Nu vreau la voi şi nu plec de aici fără fraţii mei nici dacă îmi daţi foc, mai bine mănânc pietre decât să trăiesc fără ei! şi am scuipat nesimţit spre ei, făcând o criză de isterie de toată frumuseţea. Dar, în loc să-i scârbesc pe duşmani, n-am reuşit decât să le aduc un zâmbet de milă în priviri. După vreo 15 minute în care au deliberat fără noi, domnul profesor a venit şi a vorbit scurt: - Doamna Vica, aduceţi-i şi pe ceilalţi doi copii, mergem două zile la Berca, unde vine şi fratele meu, ne revedem luni dimineaţă, să vedem ce hotărâm. Aceasta a fost prima mea victorie: urletele mele i-au făcut să înţeleagă că Mădă şi George erau aerul meu, universul meu. Au urmat douǎ zile în care am mâncat încontinuu, ne-am jucat într-o curte mare, cu toţi copacii înfloriţi, cu câini şi pisici, am făcut poze şi ne-am împrietenit cu băiatul fratelui, şi cu cea mică, Mona, neam uitat la desene animate, am mers pentru prima oară la biserică. Era Duminica Floriilor şi primul strop de noroc 133

VOCI FEMININE

avea să-mi umple clondirul vieţii. Pentru că au hotărât să mergem cu toţii înainte, eu la domnul profesor, Mădă cu George la fratele inginer, care locuiau cu toţii în aceeaşi casă şi curte. * Au trecut mulţi ani, în care cele două familii au avut grijă de noi, ne-au şcolit, ne-au plimbat, am avut parte de cele mai frumoase vacanţe, sărbători, în care casa era plină de oameni buni şi frumoşi; ne înconjurau cu toată dragostea şi ne priveau în suflet, atenţi la fiecare nevoie pe care o aveam. Aproape că uitasem bătăile din centrul de plasament, nopţile în care adormeam înfriguraţi şi înfometaţi, în zgomotele propriilor stomacuri chinuite, lipsa jucăriilor şi a afecţiunii; în fiecare seară sărutam poza cu mama, povestindu-i ce făcusem în ziua aceea. După un timp ne-au adoptat şi asta a fost a doua picătură de noroc din clondir. Am avut însă o perioadă, pe la 14 ani, în care mă apucasem de fumat, de băut, le furam bani din buzunare, mă băteam cu colegii de şcoală, o băteam chiar şi pe Mona şi mă luam de ea din nimic, o trăgeam de păr, doar pentru că era cea mai mică. A fost de ajuns o singură seară în care tata Doru m-a luat la plimbare şi mi-a spus calm, dar tăios: - Ascultă, Ioane, am înghiţit măgăriile tale o perioadă, am tăcut şi am crezut că o să-ţi treacă zăpăceala vârstei; eu atât vreau să-ţi spun şi o singură dată:

134

VOCI FEMININE

dacă nu te potoleşti ACUM, te duc înapoi de unde team luat şi faci ce vrei de acolo! Nu-l auzisem niciodată vorbind atât de dur, aşa cum niciodată nu i-am auzit certându-se, aşa că, intrând în pământ de ruşine, i-am răspuns: - Bine, tata Doru, iartă-mă, promit să încerc să nu te mai dezamăgesc! M-a luat în braţe în mijlocul străzii şi am simţit că m-a îmbrăţişat Dumnezeu. De atunci nu m-am mai prostit decât cu ţigările, doar când nu eram acasă. Am învăţat pe rupte şi am intrat din prima la Medicină; Mǎdǎ a terminat Design Vestimentar, a prins o bursă în Olanda, unde s-a şi măritat; cum lui George nu prea i-a plăcut şcoala, după liceu a făcut un curs de programator şi s-a angajat la o firmă, unde câştiga destul de bine. Când eu terminam Medicina, Mona de abia intra la Conservator, la secţiunea Pian. Într-o seară, pe când exersa Libestraum, m-a atras muzica lui Liszt; am simţit un impuls puternic s-o privesc cum cântă, dar să o şi şicanez cumva, aşa cum făceam mereu; m-am uitat prin uşa întredeschisă: era îmbrăcată într-o rochie de vară de culoarea cerului, cu părul desfăcut (de obicei îl purta doar în coadǎ sau coc), îşi dăduse jos ochelarii şi gâdila clapele pianului atât de serioasă, încât am izbucnit întrun râs zgomotos; şi-a întors uimită faţa spre mine şi m-a întrebat, ironic: - Ce mai vrei? Te-ai găsit să faci de astea acum, înainte de examen? Auzi, ,,adoptatule’’, pentru că nu 135

VOCI FEMININE

mai am loc de tine, o să plec să studiez în altă parte, doar să nu te mai văd!!! Cred că atunci am privit-o pentru întâia oară în viaţă şi mi-am dat seama că eram îndrăgostit de ea… Am înghiţit în sec şi i-am spus: - O să plec eu…stai liniştită, am primit invitaţie din partea Uniunii Medicilor din Parma pentru 5 ani. Am plecat şi nu i-am spus niciodată că o iubesc, pentru că eram doar un adoptat. Ajuns în Parma, nu peste mult timp am devenit un medic apreciat; ai mei pierduseră casa naţionalizatǎ în urma unui proces stupid; Mona cânta pe la diverse evenimente pentru a-şi ajuta părinţii, acum pensionari şi cu care îşi ducea existenţa în chirie; îi ajuta şi George, iar eu cu Mǎdǎ le trimiteam bani, cât să nu ducă lipsă de nimic. * Într-o sâmbătă de aprilie, pe când eram de gardă, mi-a venit în Urgenţă o pacientă în jur de 55-60 de ani, cu arsuri de gradul III pe 70% din corp; am fugit spre sala de urgenţă şi m-am apucat de treabă. Sărmana femeie venise tocmai din Málaga în vizită la iubitul ei, pe care îl cunoscuse pe internet şi fusese incendiată de amantul gelos, în timp ce dormea; acum era doar un pumn de carne arsă, fără trăsături şi fără trup. Am dus-o la Reanimare şi am aşteptat o minune, să îşi revină; pentru că era stabilă, într-un târziu m-am hotărât să merg în camera de gardă, să mă ocup de restul urgenţelor. La capătul holului am văzut din spate o femeie cu o siluetă 136

VOCI FEMININE

cunoscută; m-am apropiat de ea şi, când s-a întors, am văzut-o pe Mona. Venise în Parma pentru 2 zile să susţină un concert de caritate. S-a lipit de mine, atât. Din nou am simţit îmbrăţişarea lui Dumnezeu, şi încă o picătură de noroc…pentru că din clipa aceea nu ne-am mai despărţit niciodată. M-au sunat de la Reanimare şi am plecat în grabă; la capătul celălalt al holului, într-o lumină ireală, ca într-un vis, am văzut o femeie în rochie albă, mergând la braţ cu un bătrân îmbrăcat tot în alb, cu barbă lungă până la pământ. Până să mă dezmeticesc, imaginea celor doi a dispărut. Am intrat şi m-am apropiat de femeia arsă; era cu ochii larg deschişi şi mă privea din adâncuri, cu un zâmbet în colţul gurii; apoi am auzit doar ţiuitul continuu care înregistrează decesul. Am resuscitat-o de două ori, fără folos însă. Am rămas ceva vreme lângă ea, privind-o cu regretul de a nu o fi putut salva, i-am închis ochii şi, când i-am luat mâinile să i le împreunez pe piept, pe jos a căzut o hârtie. M-am aplecat să o iau, era o fotografie pe jumătate arsă; mi-am simţit sângele zvâcnind în tâmple: era poza pe care o aveam şi eu; înnebunit, i-am căutat în geanta aproape distrusă şi am găsit un rest de buletin înnegrit de foc; femeia se numea Viorica Savu, era mama mea. În clipa aceea m-am transformat în bucăţi de piatră şi neputinţă, am început să plâng ca un copil, nefericit că nu am reuşit să îi spun ,,mamǎ’’, cu sufletul plin de infinitul din privirea ei. Am dat fuga la baie să mă spăl pe faţă, pentru că mi se întuneca vederea 137

VOCI FEMININE

şi m-am întors, dar încă nu vroiam să chem brancardierii să o ducă la morgă. Cum mergeam, parcă desprins de mine, am auzit dinspre Reanimare, slab şi rar, bătăile unei inimi; am realizat că uitasem să închid aparatul şi doar mama era monitorizată. M-am uitat la ceas, 00.09…era Duminica Floriilor. Din clipa aceea, în clondirul meu cu noroc nu a mai intrat nici o picătură în plus… (poezie)

 Se-ntorc cocorii, mamă

Se-ntorc cocorii, mamă, e iarăşi primăvară, Iar pomii din gradină de fluturi se înfioară Se joacǎ mieii sprinteni pe dealuri înverzite, Cu gândǎcei şi iarbă, cu flori de mai gătite. Se-aşterne sărbătoarea peste natura-ntreagă, Când gheaţa iernii trece, de furie se dezleagă, Lăsând loc cald iubirii şi razelor de soare Ce-mbrăţişează lumea, o fac nemuritoare. Se-ntorc şi cerbii, mamă în codrul părăsit Adulmecǎ trifoiul cu botul umezit, Aşteaptă curcubee prin ploile de vară Şi cheamă cǎprioare, sub stelele de seară.

138

VOCI FEMININE

Mă uit când în pădure, când înspre cer privesc Şi parcă-ţi aflu chipul, încerc să te zăresc... Se-ntorc cocorii, mamă, ca trenurile-n gară Dar tu acum eşti înger…deşi e primăvară.  Haiku gleznă pe nisip spărgând valul cu pielea înfiorată

mieii în staul îşi aşteaptă azi rândul cu ochii umezi

la capul mamei fitilul lumânării atinge o stea

primul mărţişor în palma ei aprinde obrajii timizi

flori de busuioc visând sub perna fetei destin de iubit

se-aude pe deal toaca din satul bătrân vestind primăvara

palid în poartă fiul se-ntoarce bătrân azi de la război

sfârşitul iernii vreascuri uscate sub brad lângă ghiocei

sub cerul de foc – cormorani pescuind pe râul Nagara

ploaie de martie – pe strada cu magnolii urma paṣilor tǎi

139

VOCI FEMININE

zori de iuniesoarele joacă şotron cu raza lunii

pe malul lutos prigoriile din cuiburi numără viespi

pridvor cu liliacdin copaie-un poroboc râde la fluturi

Calea Lactee licuricii se întrec cu stelele

crini origamio albină mirată caută polen stea căzătoaredin fânul proaspăt cosit fur o dorinţă luna complice un vierme candriu iese din pruna coaptă vremea nunţilor pe prispa văruită alai de furnici câmp de lavandă printre gâze adormite un greiere treaz

zi norocoasă se-aude în zori covaciul potcovind iapa baltă uitată azi prin mătasea broaştei lăstari de nuferi buchet de bujori pe ie de borangic o gărgăriţă miros de cimbru în casa de la ţară doar eu cu tata

 140

VOCI FEMININE

~ Brânduṣa - Maria Meruţiu ~ (Buzǎu, 1983)

 2002-2006- absolventǎ a Universitǎţii Dimitrie-Cantemir din Târgu-Mureș, Facultatea de Drept. Activitate literară –



   

 Am început în aprilie 2014, când încercările mele de a transpune în versuri gânduri, sentimente și trăiri, au prins contur. Până în prezent am publicat: o parte din creațiile mele, în Antologia intitulată Nostalgii de toamnă (Ed. Dandes Press, decembrie 2014). Este în curs de apariție la Ed. Singur, Antologia coordonată de dl. Ion Țoanță, intitulată În căutarea sărutului promis. On-line, pe pagina personală precum și într-o serie de grupuri dedicate literaturii, respectiv poeziei. O serie de poezii în revista internaționalǎ de cultură online Popasuri Culturale Românești. Un număr de 15 poezii în limba italiană, au fost publicate pe site-ul de poezie și proză www.scrivere.info 141

VOCI FEMININE

 Suntem Fragmente de materie într-o adiere, reflexii ale unor vise în frânturi, vârtej de gânduri praf și pulbere, parfum de sentimente-n picături... Și umbre de speranță în palide culori, spirale de-amintiri și sunete în zbor, o dâră de iluzii pe-un pat suav de nori, aroma din trecut, prezent și viitor. Șirag de rugăciuni, priviri, promisiuni, mireasmă de venin, dezamăgiri, suspin, cărări spre infinit, destin încă neîmplinit.

 142

VOCI FEMININE

 Să-mi fii ... să-ți fiu De vrei iubite, să-ți fiu și cer și pământ, fii mereu versul ce se-nfiripă în gând... Eu am să îți fiu ploaie, tu ai să-mi fii vânt, o să ne fie viața poezie și cânt.

De mă vrei lângă tine lasă-mi spațiu, să pot zbura... Oglindește-ți sufletu-n mine, de mă vrei doar a ta, de mă vrei pe vecie, lasă iubirea-ți Luceafăr, să-mi fie.

 Zbatere de vreme Liniște... O lumină difuză curge prin deschizăturile nopții, împletindu-se în curcubeie, spirale de foc și ceață... Densitatea ei mă doare, mă macină, m-apasă. Întind mâna încercând să ating albastrul ce tremură, timid, în razele lunii. Mă trezesc din visul poleit 143

VOCI FEMININE

cu-argint, deschid sufletul să văd, ochii să simt... Inspir profund, simt vântul tăios al toamnei dând buzna înlăuntrul meu, agațându-se de fiecare celulă. Se vaită, se zbate, rostogolindu-se încearcă zadarnic să umple spațiul nemărginit, al dimineții ce se naște în mine. Zâmbesc! Azi, am mai învins o noapte.  Zbor Ieri, îmi rătăcisem pașii gândului într-o prăpastie infinită. Mă pierdusem în căutări de sine, de mine, poate chiar de tine uneori...

144

VOCI FEMININE

Am luat de mână fiecare umbră de vis, cu grijă să nu-i frâng aripile și am reînvățat-o, cu răbdare pe fiecare în parte, zborul spre un Paradis construit din picuri de speranță și petale de flori de rouă. Odată ajunse acolo, mi-au zâmbit și-au strigat: ,,Vino să te bucuri împreună cu noi!” M-am întristat și le-am răspuns: ,,Nu pot! Eu nu am aripi, ca voi.” Și dintr-o dată, m-am trezit privindu-mi sufletul ca-ntr-o oglindă... Reflexiei sale începuseră să-i crească aripi... La-nceput doar câteva litere, mai apoi cuvinte aparent fără sens, pentru ca-n cele din urmă să se-nfiripe în vers, iar mersul, mersul mi s-a transformat pe dată în zbor și-am regăsit drumul spre mine.

145

VOCI FEMININE

 Noi Ți-am adunat tăcerile, le-am făcut salbă și le-am purtat precum un accesoriu, în fiecare noapte albă când mă-mbrăcam cu amoru-ți iluzoriu... Am strâns în palmă privirile-ți pierdute, le-am transformat în culori și le-am așezat într-o ramă, sperând să-nflorească în zori, dar ele-au rămas mute. Am cules zâmbetele-ți amare și le-am stors într-un pocal, le-am îndulcit cu miere și le-am amestecat cu parfum de raze de soare, dar ele-au rămas, fiere. Am încercat atunci din literele atât de dragi 146

VOCI FEMININE

mie, să te recompun mai întâi gând, mai apoi pe hârtie, și-am realizat că-ncepeam insesizabil la început, apoi incontestabil, să mă descompun. Am știut, din clipa aceea, că NOI nu mai avea prezent, NOI devenise trecut. Căci NOI începe și se sfârșește, cu DOI.  Metamorfoză Într-o zi, am să cumpăr un bilet, doar dus. Dus, spre Nicăieri. Ajunsă Acolo mă voi lepăda, de trei ori,

de mine. Mă voi abandona Nimicului, mă voi contopi cu El, pentru a mă preface-n Nimeni.

147

VOCI FEMININE

 Imaginea sufletului Minusculă esență, cu înveliș fragil, captează în profunzimile-i infinite forța devastatoare a Universului... Flacără neobosită, ce arde în întuneric și din cenușă, renaște mereu mai intensă... Reflexie delicată, a unei existențe marcată imperceptibil de fatalitate. Amalgam de lumini, scufundat în umbră, aromă a vieții, cu gust de moarte.  Epavă Vântul șuieră a pustiu, printre ruine de suflet.... Ici-colo, de printre crăpături, picură urme de sare lăsate-n urmă de ploile de lacrimi,

ce l-au scăldat cândva. Acum, e doar pârjolit de soare. Pământul în care-și avea înfipte rădăcinile, s-a prefăcut de mult în colb ori nisipuri 148

VOCI FEMININE

împrăștiate, în zare. Cândva, o mare de dragoste îi inundase întunecatele-i încăperi, dar asta se-ntâmpla demult, nicidecum ieri. Acum e doar o epavă, o fantomă, ce plutește-n derivă pe-ale-destinului valuri.



 Fragilitate Ah, cât ești de firavă când te topești, cu-atâta ușurință, în fața celor mai neînsemnate firimituri de iubire. Și cât ești de naivă, atunci când încă-ncerci fiori să semeni până și în cele mai

profunde, amare și sterile obscurități ale sufletului. Și totuși, e ceva glorios în această fragilitate a ta, și-n încăpățânarea ta candidă. Femeie, ești minunată cu toate fațetele tale! 149

VOCI FEMININE

 Esență Sunt albă pânză, pictată de viață-n culorile veșniciei. Emoții și gânduri ce sculptează implacabil sufletul. Sunt un tablou mereu diferit, uneori mai bun, alteori mai puțin. Imagine ce oglindește principii, valori ce-amintesc de timpuri apuse. Sunt trecut, sunt viitor făurit din vise, amintiri, din temeri și speranțe. Răscruce de cărări ce se contopesc, într-un ocean de tot și nimic.

150

VOCI FEMININE

~ Andreea - Angela Dǎrǎban ~ (Oradea, 1995)

 Mǎ numesc Andreea ṣi am 19 ani.  M-am născut și am copilărit în Oradea, unde locuiesc în continuare.  Scriu poezie și proză de la o vârstă foarte fragedă. Mereu am simțit că sunt o fire filosofică și visătoare.  Pe lângă literatură îmi plac și artele vizuale. Unul din multele mele hobby-uri este desenul digital.  Sunt o fire expresivă și de aceea caut să îmi exprim latura artistică în cât mai multe modalități: cânt la pian și cu vocea, îmi place teatrul, cinematografia, etc.  În prezent, am un blog de poezie sub pseudonimul Sinele Anemic (http://sineleanemic.blogspot.ro).  Îmi urmez visele și inima, știind ca o viață lipsită de artă, ar putea fi considerată foarte bine ca fiind o viață lipsită de culoare.

151

VOCI FEMININE

 Și... Și treptele tremurau sub pasiunea roșului aprins... Și umbrele dansau cu emoțiile de nedescris... Și buzele-i cântau amintiri forjate... Și-i citeai privirea ca pe-o carte... Și-n eclipsele ochiadelor-... Și se pierdeau notele harpelor... Și-n întuneric se auzeau doar licuriri... Și-i promitea doar împliniri... Și coborî fata învășmântată-n roșu... ...către sobrul seducător al haosului.  Tânjesc Linia se prelinge-n stropi, se metamorfozează în fluturi, ce dispar, amorfi printre literele care derapează. Cuvintele pier dinainte să fie stinse pe buzele-mi, ce-n muscătura mea de fier continuă să fie prinse, înroșite de impulsul meu să zbier. Ochii mei îți oglindesc muzele. Mă îmbie într-o altă lume, în care-ți capturez ventuzele și gravez pe ele al meu nume. Te privesc încercând să-ți spun, dar mă revărs într-o cascadă de liniște, neștiind cum să-ți fac simțurile să tresară. Aș vrea să-ți povestesc 152

VOCI FEMININE

despre dorința mea interioară. Mă răsfrâng, atât de mult tânjesc să te sărut pentru întâia oară.  În faţa peretelui de sticlǎ Stau în faţa peretelui de sticlǎ alunecând în ipostaza în care-ajung sǎ transform timpul în risipǎ și te-alung... Te-alung din mintea mea într-o forțată uitare, dar cu cât trântesc mai tare ușa cu atât te-ntorci într-o grabă mai mare. Stau în fața peretelui de sticlă. Te privesc resemnată. Dacă nu ți-o voi spune acum, ți-o voi spune vreodată? Ah, doar de-aș avea puterea să străbat holul, să iau ciocanul, sǎ sparg peretele, sǎ-mi reîntregesc golul… Cǎci fǎrǎ tine, muza mea, doar stau în faţa peretelui de sticlǎ alunecând în ipostaza în care-ajung sǎ transform timpul în risipǎ… Vreau sǎ sparg peretele sǎ te cuprind în braţe, sǎ-ţi declar iubirea 153

VOCI FEMININE

ce inima reuṣeṣte sǎ mi-o dezbrace. Stau în faţa peretelui de sticlǎ adunând kilogramele de timp risipǎ, adunându-mi puterile, sperând sǎ-ţi dezbrace inima ṣi ţie, pentru ca cele douǎ cuvinte sǎ nu-mi sune-n cap doar mie. Vreau sǎ-ţi spun cǎ te iubesc mult râvnita mea muzǎ, ṣi pentru fiecare secundǎ, în care nu izbutesc sǎ ţi-o grǎiesc nu am nici o scuzǎ.  ,,Te..’’ Mi-ai spus: - ,,Te...’’, dar nu ți-o pot spune și nici ce ,,Te...’’, nu pot, căci atunci ai știi dacă ,,Te...’’ și sentimentele în anonimat nu mi-ar mai rǎmâne. Îndurerată am surâs: - ,,Dar mă... ?’’, căci eu ,,Te...’’ sau nici asta nu-mi poți spune? Crezi c-ai mușca din măr? Oh, nu sunt Eva, nu ești Adam. Nu ne vom pierde-n adevăr. Nu vom rupe din măr, ci din păr. Perele nu sunt dulci acrișoare, sunt doar dulci, ca nerostirile tale, 154

VOCI FEMININE

pe care să mi le aplici verbal te-nduri. Ai surâs: ,,Nu-ți pot spune, Dar întreabă-te-n mintea ta și te voi săruta. Așa vei știi dacă ,,Te...’’. Iar cât de mult, nu știu, mă scufund căutând cantitatea de roșu în cărămiziu. Pierdut sunt în cât ,,Te...’’ de mult. ,,Te...’’, dar nu ți-o pot spune. Cum să încep, măcar, să încerc să ți-o spun, fără de-a ieși din anonimat cu a mea ,,...’’ de nebun? Compulsiv, în mintea mea, ți-o îngân, ți-o dedic, ți-o țip, ți-o declar... Ah, ,,Te...’’ și mereu ,,Te-am...’’, în tot acest timp, dar, încă, nu pot cuvintelor să mă închin. Mereu ,,Te...’’, doar e vorba de noi, dar până îți voi putea completa fraza, va trebui să ai incredere cǎ ,,O voi...’’  Baladă de dor Mă mișc printr-o ușoară ploaie de ceață. Cerul e roșu, pământul e albicios. Un abur roz... Mă pudrează ușor pe față, 155

VOCI FEMININE

Cu o presiune de praf pufos. Încerc să deșluseșc priveliștea încețoșată, Ce se complace într-un vis etajat. Îmi înmoi ușor tălpile în apă, Călcând pe nisipurile de-un gri prespǎlat. Creez o cărare, curioasă faptă, Neștiind încotro mi-e drumul îndreptat. Te caut, oh, tu, ființă păgână. Strig să găsesc muntele Olimp. Sper să-mi sară-n ajutor vreo zână, Să-ncetez rătăcită să mă plimb. Te chem pierzându-mă-n credință, Din vidul existențial încerc să te cuprind. Te vreau, întra-atât, straṣnică ființă, Și încă cum visez să te dețin... Îmi ia formă fragilul univers Într-o atmosferǎ incendiarǎ, Din culori sfidate la sfârșit de vers, Se transformă într-o paletă nucleară. Râvnesc la strânsoarea ta fermă, Putere ce-l face chiar pe Ares gelos. Mă afund în dragostea ta ca de sferă, Zbier, după Cronos, zelos. Să mă scoată din așteptarea mea mizeră, Din piept să mi te scot. Oh, căci nu mai suport ... atât îmi e de dor. 156

VOCI FEMININE

 Suntem eu prin tine Suntem propriile noastre pânze pictate de fiori cu osânze, ce se împletesc sau ajung a se răsfrânge: cu sau fără de cugetare, cu sau fără linii pre- sau clare. Suntem sub tot felul de forme uniforme și diforme. Suntem sub tot felul de idei cioplite din gânduri necuvenite sau vise neîmplinite; cu adevăruri distorsionate și realități subdimensionate de pensule cu vopsea pătate. Suntem propriile noastre romane, scrise prin întrupări umane, transcrise ulterior în paginile aruncate-n vântul destinului; pierdute în delir, îngropate-n amăgiri. Suntem însetați de-al nostru sfârșit, înfășurați în semne de cărți și alterați din plin, prin încrengirile unui suspin, fermentat din al dragostei venin. Suntem pierduți printre puzzle-uri și enigme de nedeslușit, așteptând persoane ce au plecat și nu au mai revenit; așteptând destine ce s-au schimbat 157

VOCI FEMININE

odată cu holdele de foi care-au luat foc. S-au incendiat toate când te-am vǎzut. S-au făcut scrum și totul s-a metamorfozat în ,,te vreau și mereu te-am vrut". Totul s-a înfiripat printre coastele mele, virusându-mi toracele cu iubire, până inima a cedat și a crezut din nou; până din pierzanie am evadat într-un univers cu totul neștiut, spărgându-mi-se veșnicul bibelou în care-mi credeam sufletul pierdut. Așa am aflat că suntem neîntregiți și dependenți de soartă. Așa am aflat că suntem drumul ce ne așteaptă după poartă. Așa am aflat că mă reîntregesc doar prin reflexia feței mele-n ochii tăi. Nu m-am vǎzut până atunci așa cum sunt. Mă simțeam străină lumii din care m-am născut. Suntem desfăcuți din două oglinzi întrupate din diamant, tinzându-ne limita din realitate spre infinitul iradiant. Suntem ce-am rămas după ce oglinzile s-au spart. 158

VOCI FEMININE

Suntem adevărata creație. Suntem reîntregita fracție. Suntem tu prin mine. Suntem eu prin tine.  Doar noi doi Ne scufundăm în noaptea ce sǎlăṣuiește-n cimitir, pierduți printre morminte, îmi dăruiești un trandafir... Îți dau și eu, dar trei flori, albe zeități păgâne, rugându-te aprig să nu putem rămâne; să scăpăm de moarte; să sărim gardul înapoi. Spre drumul către eter, să pornim doar noi doi. Îmi zâmbești cu compasiune, mă iei de mână strălucind, mă tragi dintre pietrele funerare, din vechiul nostru univers cumplit... Sărim înapoi gardul, căci ne-am regăsit. Lăsăm în urmă hazardul lumii ce ne-a găzduit... Ne plimbăm pe lângă limite creând altele noi, niciodată despărțiți, mereu doar împreună, niciodată uitându-ne înapoi.

159

VOCI FEMININE

 Pot să văd tot Pot să văd cum timpul decalează și cum îmbătrânești. Nimic nu se schimbă, cu adevărat, rămâi același. Rămâi același tip care privea în jos în acel moment, în timp ce fumul se ridica în aer, în timp ce lumea se schimba în jurul tău. Două lucruri rămâneau la fel: frumusețea ta și admirația mea pentru ea. Frumusețea stă în ochii privitorului, iar în ochii mei, deși imaginea curge revărsată în ani și anii în decenii, rămâne aceeași. Rămâne aceeași fiincă iubirea mea pentru tine rămâne la fel: pe veci neclintită și neconsumată.

160

VOCI FEMININE

~ Ema Petrescu ~ (Ploieṣti, 1974)

 Facultatea de Inginerie, Mecanică și Electrică, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești.  Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.  Profesie - Psiholog la Cabinet Individual de Psihologie Petrescu Emilia. -

Activitate literară –  Debut literar cu nuvela Călătorie printre stele (Ed. Haniel, 2012).  Publicare poezii în Antologia Din Pana Egretei a Cenaclului ,,Atitudini” al Casei de Cultură a Municipiului Ploiești, 2013.  Publicare poezii și proză în Antologia Nimic despre ceaiul de mușețel a Cenaclului ,,Atitudini” al Casei de Cultură a Municipiului Ploiești, 2014. 161

VOCI FEMININE

Motto: Trăiește aici și acum, fă din fiecare moment al vieții tale un prilej de sărbătoare  Viața Ce e viața? O succesiune de momente Care vin și pleacă grăbite, Bucurie și tristețe, Extaz și durere, Naștere și moarte, Umbră și lumină, Asta-i viața!  Strada Am ieșit pe stradă azi, Clădiri cenușii mă înconjoară, Oameni cu fețe triste și straie ponosite, Praf și noroi pe trotuare, Gheață și durere în suflete, Cine ne salvează? Poate, tu, soare, topești gheața din suflete, Poate, tu, ploaie, speli praful și noroiul, Poate, tu, omule, cu un zâmbet, Schimbi cenușiul străzii tale…

 162

VOCI FEMININE

 Moartea Mai întâi ne naștem, Vedem lumina soarelui, Simțim gustul și mirosul laptelui matern, Apoi creștem și ne maturizăm Ne bucurăm contemplând pe Pământ, cerul albastru, marea lină, Urmează zbuciumul vieții căutând un strop de fericire Întâmplări vin în cascadă, bune și rele, Toate ne apasă pe umerii șubreziți de timp Și, iată, că vine și moartea cu parașuta, Ca o păpușă strâmbă, hidoasă Oare ce vrea, unde ne duce? Pe unii îi scapă de calvar, Le aduce liniște, îi scapă de robia vieții, Pe alţii îi sperie luându-i sub aripa ei În clipa morții, Totul devine compact, amintiri, emoții, Toate se disipă în eternul ciclu al vieții și morţii.  Zidul În fața mea a răsărit un zid Înalt, cenușiu și gros, Îmi zâmbește disprețuitor: -Ei, ce-o să faci acum? Surprinsă, mă retrag doi pași, Alte ziduri se perindă pe ecranul minții mele, Mai mici, mai mari, mai șubrede, mai solide, O lumină mă inundă și cu o voce înaltă spun: - Dispari, zidule, dispari, dispari… 163

VOCI FEMININE

Și zidul dispǎru… -Ei, zidule, spun eu, tu n-ai știut, Că tu nu-l ai pe Dumnezeu?  Speranța În primăvara vieții, în tinerețe, Sperăm să ne fie viața catifea, Moale, fină, colorată-n curcubeu Și-o vioară să ne cânte, să ne-ncânte Trec anii și ceața se așterne Ninge peste vise și-un colind se-aude Doar o lacrimă și-un zâmbet Mai rămân pe chipuri, În iarna vieții, la bătrânețe!  Balerina Cortina se ridică, spectacolul începe, Costume sclipitoare, decorul un castel, O muzică sublimă și iată că apare Micuța balerină Gingașă și suavă, cu dansul ei ușor Mulțimea o cucerește! Aplauzele curg frenetic, Finalul se apropie, cortina grea, coboară. Rămasă fără suflu, pe podeaua goală, rece, O biată balerină zace, Sedusă de mirajul scenei!

 164

VOCI FEMININE

 Autoportret Rătăcesc pe coridoarele timpului Înconjurată de lumini și umbre, Sătulă să caut repere, Mă las purtată de vânt Spălată de ploi și-ncălzită de soare, Respir adânc. O lumină se arată-n depărtare, O speranță înflorește încet Un nou început, o dimineață cu soare...  Amorul stins S-a lăsat gerul peste amorul meu Au înghețat cuvintele, Timpul și-a făcut de cap Și ți-a șters chipul! Glasul tău s-a pierdut în depărtare... Au rămas frânturi de gânduri Agățate-n amintiri Și o pulbere de vise roz. S-a stins amorul meu...  Fericire Trăiesc o eternă fericire, În fiecare zi iubesc, Astăzi un om, un pom și-o floare de cais, Mâine ridic ochii către cer Și te iubesc pe tine soare, pe tine cer. Mai iubesc și gustul dulce al cireșelor de mai 165

VOCI FEMININE

Și forfota mulțimii, Te iubesc pe tine viață, Cu tot ce ai în evantai!  În amurg Se lasă înserarea Luna se arată pe bolta înstelată, Pǎdurea amuțește Doar licurici sclipesc Pe iarba-nmiresmată. Ascunși în întuneric, tăcerea ne cuprinde Și-mbrățișați în taină Stingem suferințe vechi, uitate, Cicatrici adânci, pe suflete lăsate!  Aventura La umbra unui tei bătrân, Feriți de-un soare arzător, Așezați pe-un covor de flori de câmp, Amanții fură timp și-l trec în contul lor. Dar iată, ceasul arată ora trei, O oră a fost doar pentru ei! Și n-am cuvinte să vă spun Ce greu pun punct, Iar data viitoare, O iau nerăbdători de la-nceput!

 166

VOCI FEMININE

 Singuratate Zilele trec toate la fel Și timpul meu se scurge picătură cu picătură Ai lasat în urma ta un lemn, Sunt lemn și nu mai pot să râd, să plâng! Sunt eu și o țigară și-o muscă amețită Sub lampa ta de odinioară. Așa suna un monolog…  Zbor Zbor pe aripa unui vis, Un vis în doi, Tu și eu, de mână, printre stele, Departe de freamătul cotidianului, Suspendați în timp, Atât de liberi, atât de împliniți unul cu celălalt, Și totuși mi-e teamă, Mi-e teamă că ne vom pierde, unul în celălalt, Că nu vom mai ști, Unde începe unul și unde începe celălalt…  Destin Am trecut prin praf și sânge Căutând iubire Dracii au dansat cu mine Întunericul m-a cuprins Și-un vis efemer s-a stins. Apoi a venit lumina, Cu fragi m-am hrănit, 167

VOCI FEMININE

Ploaia m-a spălat, Curcubeul m-a inspirat. Acum aștern vise pe hârtie, Întâmplări cu sens, o mie. Karma mea s-a spulberat Și destinul s-a schimbat, A rămas o amintire Despre luptă și iubire Și va fi și-o dragoste mare, Cu tine, carte, fantezie creatoare!  Creație A fost odată o poveste de iubire Între Mama Pământ și Tatăl Soare Și Dumnezeu, Tatǎl Ceresc, le-a pus cununa Și le-a zis: ,,Pentru ca iubirea voastră să rodească vi-l dau în dar pe om! Sămânță de suflet de la mine, din lut să-i fie trupul de la tine, Pământ, iar tu, Soare, să-l încălzești cu razele tale!” Și s-a născut omul! Și i-a spus Dumnezeu omului: ,, - Omule, să nu uiți de părinții tăi, de sămânța de suflet de la mine, de Mama Pământ și de Tatăl Soare! Să n-ai liniște dacă vei uita de noi!” Au trecut anii… Omul se luptă, se luptă, se luptă…pentru a avea…și uită ce este…și liniștea dispare… Trezește-te omule, te-ai născut din iubire, ești sămânță de Dumnezeire, în trup de lut, încălzit de soare!

168

VOCI FEMININE

 O căsătorie Împreună am plecat la drum cu un zâmbet și speranță, Am urcat un deal și un munte Și-am făcut o casă, Anii au trecut și fericire am împărțit Și-ncet, încet, dragostea s-a stins. Apoi a fost și-un cutremur, Casa s-a clătinat Și-o fisură mare-n zid s-a arătat. Zile și nopți am peticit fisura, Amândoi, cu trudă, mimând fericirea. Astăzi ne întrebăm cu ochii triști și goi: -Tu, fericire dragă, când vii pe la noi?  Jocul sorții La ceas târziu din noapte plâng, Te plâng pe tine soartă, Ce trist a fost destinul meu Să iubesc un om de gheață! - Nu plânge, draga mea copilă, o voce s-auzi din cer, Ești încă tânără, frumoasă, Iubirile se nasc și pier! Ce-a fost, a fost, s-a dus Și-o altă dragoste mai mare Te-așteaptă acum, să te cuprindă, să te-nfioare! Nu-ți plânge soarta, E doar un joc, Tu și iubirea și-o fărâmă de noroc!

169

VOCI FEMININE

 Despre iubire Mă întreb adesea ce-i iubirea Să fie doar pasiune oarbă, Să nu mai ai nici somn, nici masă, Să poți zâmbi din nou, să speri, Că mâine va fi tot a ta, la fel Sau poate este doar un vis, Un vis frumos, cum n-a mai fost Și chiar de-i vis, eu tot mai sper, Că-l voi trăi, chiar efemer!  Soldatul Sună goarna! La luptă soldat! Uită de tine! Uită de ai tăi! Ascultă glasul țării ce te-ndeamnă S-o cureți de dușmani! Au trecut zile, luni, ani, Trupul soldatului e slăbit, Dar sufletul e puternic, voința-i de oțel, Dușmanii cad pe rând, victoria e aproape. Luptă soldat! Patria te va înscrie în istorie Cu litere de aur.

 170

VOCI FEMININE

~ Geta Stan - Palade ~ (Roman, 1956)

 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.  Debut editorial: Cerul din oglindă (Ed. Nona, versuri, 2008), prefaţat de poetul Gheorghe Simon care a remarcat următoarele: „Poemele Getei Stan Palade au rezonanţa discretă a clavecinului, cu sclipiri de metafore genuine, sub arcuşul zglobiu al verbului neastâmpărat, ca o izvodire din noianul amintirii celeste, încununată de trilurile poemelor superbe, acerbe prin necontenire şi inverbe prin rostire.”  Alte cărţi publicate: Leac pentru lebede (Ed.Răzeşu 2011), versuri Văzduh de aripi (Ed. Ateneul Scriitorilor 2012), versuri Mladă romantică (Ed. Citadela 2013), versuri Testamentul privighetorii (Ed. Ateneul Scriitorilor 2013), versuri Templu retinei (Ed. Ateneul Scriitorilor 2014).  La a cincea sa carte de versuri, Testamentul Privighetorii, „Geta Stan Palade impune o voce feminină originală în lirica nu doar a matricei nemţene, dar şi a filialelor scriitoriceşti din întreaga Moldovă.” (Calistrat Costin)  „Poeta deţine ca nimeni alta un carusel de idei şi imagini, de conexiuni insolite, contrazicând brutal 171

VOCI FEMININE

istoria şi chiar placidul nostru simţ comun, iată zestrea văzută a poetei. Dacă mai adăugăm şi un auz perfect producând aliteraţii şi asonanțe naturale, nu voite, la tot pasul, vom spune că Geta Stan Palade are tot ce îi trebuie pentru a fi o poetă respectată şi respectabilă.” (Prof. Dr. Lucian Strochi)  „Poeta Geta Stan Palade aduce în literatura feminină un plus de emoţie spiritualizată printr-o formulă subtilă de incantaţie şi detaşare romantică. Versurile au consistenţă şi carnalitate cu toate că se doresc – la o primă lectură – distante şi contemplative…a cărui maturitate expresivă o va defini pe poetă şi în viitor.” (Traian T. Coşovei)  „Caracteristica lirismului atipic rămâne atitudinea de contemplare, idolatria, coborârea mitului în cotidian, vocaţia certă de a trece dincolo de lucruri, un puternic instinct/sentiment al naturii, harul de a atribui lumii inefabilul şi valoarea sacrului, credinţa necondiţionată în Cuvânt, în tainele timpului şi, nu în ultimul rând, în umilinţa abandonării de sine… Poetesa are conştiinţa propriei valori şi-şi joacă cu graţie feminină şi talent, rolul de bard al cetăţii Petrodavei de la poalele Ceahlăului.” (Prof.Univ. Petre Isachi)

 172

VOCI FEMININE

 Dorul inimii... Adu-mi, Doamne, ceru-acasă să-ţi devin din nou mireasă; din imperiul nimănui să-nalţ mierlele pe grui! Floarea albă de sulfină şi pădurea şi izvorul să le simt lângă tulpină cu tine să-mi mântui dorul! Vino-acum, Doamne, pe plai eu Crăiasă şi tu Crai de cu-seară până-n zori să sădim pe boltă flori cât nu intră Luna-n nori micşunele, nestemate în pridvorul din cetate să ştim inima cum bate….  De parcǎ m-aṣ vinde... Am sorbit bărdaca de nămeţi şi sori baci mi-a fost Petrarca, nimfe, trei surori! Ochiul de lagună tremurat de crini mi-a adus din Lună brâul de lumini! Calea ce se-ngână între cer şi ape mi-a rămas fântână dorul să-mi adape! Parcă-aş cerne vântul printre mădulare dulce ca pământul, dorul tău mă doare! 173

VOCI FEMININE

Vara-n câmp încinsă, flamură de vânt, rumenă caisă, ramul tremurând! Clipa când se-aprinde, amurgeşte-n vetre de parcă m-aş vinde pe săgeţi şi pietre!...  Destǎinuirile fulgerului Tu eşti Prinţul moştenitor al cuvintelor mele de dragoste le prezici nemurirea stelelor în cavalul tânguitor, călcând pe pârtii de safire şi cremene! Purtându-mi pe umeri de pasăre rară dorul şi izvorul până la Marea cea Mare Tu eşti Zeul îndrăgostit de lumina vorbelor mele! În fiecare anotimp îmi numeri tristeţile şi singurătăţile din hrubele fulgerului care-mi pune pe frunte crengi de măslin!..  Mǎ dor umerii de-atâta dor Sunt o ciocârlie smulsă dintr-un străfund de cântec şi mă dor umerii inimii de-atâta dor aştept de veacuri spre tine să zbor! Mi-e sete de lumină râvnindu-te doar pe tine, mi-e teamă să nu mor, floarea de colţ şi doina îmi sunt trainic izvor!....

 174

VOCI FEMININE

 Sunt încǎ tânǎrǎ Sunt încă tânără şi primăvara îmi aduce pe aripi albe de lebede scrisori de dragoste scrise pe limba privighetorilor…. Îmi amintesc, dragă Viconte, anotimpul predestinat, petrecut pe cărări de narcise, călător fără saţiu pe unde au întârziat o dată tălpile lui Ulise, tâmplele lui Horaţiu!.... Zadarnic încep acum să-ţi rememorez poemul de dragoste! Ţi l-am expediat de câteva veacuri la postul restant. Postum!  De la celǎlalt capǎt al anotimpului Te chem, să-mi aduci muzica sferelor! Învingător, să descinzi purtând pe umeri mantie înstelată de Domn aducând cu inima, cerul de pământ mai aproape! Clarvăzătorule, acoperă-mi trupul tânăr cu floarea cireşului să pot auzi cum lăcrimează dimineaţa! 175

VOCI FEMININE

Botează-mi, Doamne, roua sărutului cu aceeaşi lină lumină de stea! Licuricii poienelor împletindu-mi din tinere mlădiţe la ferestre corăbii…  Mai tineri cu câteva veacuri Ar fi trebuit să rămânem aşa cum am fost mai tineri cu câteva veacuri să putem învăţa de la arbori şi păsări iubirea! Ar fi trebuit să aducem aici, pe pământ cerul prin livezile tainei şi speranţei îmbrăcaţi în mantii de muguri! Ar fi trebuit dragule, Magule să rămânem aşa cum am fost!...  Sǎ ne descânte de dor Se cuvine să aducem ofrande distanţelor dintre cer şi pământ, dintre mine şi tine, împărăţii de livezi şi de grâne cu care preamărim clipele, dimineaţa soarele răsărit pe coline, nădejdile dragostei pentru ziua de mâine…

 176

VOCI FEMININE

 Bǎtǎturile cerului Cuvine-se prieteni să preamărim casa asceţilor, bătăturile de diamant ale cerului! Cuvine-se prieteni ne adunăm sufletul şi umbletul, în ceremonii de seară risipite-n rugăciuni şi cuvinte asemenea speranţelor!...  Rǎtǎcind de la o galaxie la alta De ce ai plecat atât de timpuriu de lângă noi rătăcind de la o galaxie la alta? Ne-ai lăsat cu inimile cernite de lacrimi şi aşteptări! Ai promis c-ai să vii să ne vezi dar Tu, treci nepăsător nor străveziu lăsând amurgul pustiu! Erai bun ca sarea-n bucate, îţi păstrez amintirile, boabe de preţ dezmierdările şi sărutările toate… De ce-ai plecat atât de timpuriu rătăcind prin troienele triste de la o galaxie la alta? De ce? De ce? De ce?...

177

VOCI FEMININE

 Nu-mi uita cuvintele de început (fiului meu Adrian) Sorbeam cupa plină de rouă plângând şi-mi alinam cântecul de sărbătoare al ciocârliilor înălţat pe altarul dimineţilor! Fiul meu, înainte să te las să pleci singur prin lume nu-mi uita cuvintele de început cu care ţi-am alinat copilăria aducându-ţi odoarele cerului pe pământ, clinchetul zărilor cu toate grijile! Visam că-ntr-o zi ai să te-ntorci acasă bărbat, chipul tău prin oglinzi înnoptând! Pentru mine nimic nu părea să mai aibă sfârşit până în clipa când ai revenit cu cerul pe umeri asemenea unui cerb prin păduri!...  Pânǎ când... În noaptea asta toate pădurile din lume vor înflori şi aşa vor rămâne! În zori, inimile noastre iubindu-se aşa vor rămâne! Până când lacrimile şi viorile îngropate în arbori vor irumpe triumfând aşa cum au fost 178

VOCI FEMININE

de la începutul începuturilor pentru vecie floare roşie de nu mă uita!...  Cândva Cândva eram preocupată de ochiul Himerei, de imensa şi răbdătoarea ei frumuseţe hotărâtă să despic firul de mătase în patru salvând lumea cu sufletul ei smuls din ghearele umilinţei!...  Scrisoare din Mancha Îţi scriu Don Miguel în fapt de seară despre morile noastre de vânt care macină vorbe alungând întunericul dincolo de Parnas de unde începe gardul de sârmă ghimpată! Aş vrea să-ţi mai spun că în curând voi fi Dulcineea Ta aducându-ţi drept mărturie, simbol al dragostei noastre tipsia de aur a Lunii,

179

VOCI FEMININE

icoana Carpaţilor să-mi încolţească sărutul în petalele florilor risipite în glastre boabe de aur dimineaţa ciugulindu-le privighetorile şi lăstunii!...  Îmi rostuiesc iubirea Ce mândră-i primăvara de porumbei brodată clinchet de-argint adună şi zvon de zurgălăi e-un vechi colind lumina din culmea înstelată. Peste livezi lumina cu mierla se-mpreună, pădurile cu munţii, frunzişul vieţii rumen sub soare ne cunună. Îmi rostuiesc iubirea înscrisă-n testamente şi zilnic soarelui mă-nchin, adun din lut lumina, o-nsemn în pergamente purtând sub bolţi povara grădinilor de crini! E-un freamăt, în toate dând zvon de înnoire neprihănită holda e-un cântec de noroc îmbogăţit pământul, cor de lire cu aur ne-nveşmântă cetăţile de foc!...

 180

VOCI FEMININE

~ Anca - Francisca Cruceru ~ (Bucureṣti, 1968)

 Conf.Univ.Dr. în cadrul Academiei de Studii Economice București (A.S.E.) - Facultatea de Marketing.  FormatorPOSDRU.

expert

în

cadrul

programelor

 Membru al Comisiei de examinare a personalului de specialitate din învăţământul pre-universitar în vederea obţinerii Definitivatului şi a gradelor didactice I şi II. 181

VOCI FEMININE

 Membru al Comisiei de Etică și Deontologie Profesională - A.S.E. București.  Membru în Marketing.

redacția

Revistei

Române

 182

VOCI FEMININE

 Iubirea în doze mici (eseu) Există începuturi pentru orice. Și pentru a uita amorțeala trecutului și pentru ceea ce va veni… Există femei care iubesc adânc, puternic, liniștit, fără zbucium, orgolii, revendicări și mustrări. Sunt senine precum apele unei mări calme, de o frumusețe fără margini. Și sunt femei care iubesc cu pasiune, tumultuos, distrugător, cu multe dorințe cerute, impuse, smulse. Două tipologii care pot exista în aceeași femeie. Prima femeie își pune întrebări doar când sufletul ei plânge, nu caută explicații, așteaptă și doar oferă. Trăiește iubirea din plin și, cel mai mult, crede necondiționat în partener. Îl așteaptă, îl caută, îl susține…se oferă. Înțelege când iubirea și rațiunea se împletesc, chiar dacă nu pare logic să fie așa. De fapt, ce cunoaștem despre logica iubirii? O oferim sau o răpim? Doze mici sau doze mari? Pentru prima femeie nu există testul negocierii. Adică nu negociază sentimentele, nu șantajează, nu impune. Cu toate acestea, seninătatea și liniștea oferite pot sugera o impunere bărbatului care glisează între cele două tipologii. Poate, noi femeile, nu am înțeles bine. Tipologia feminină pornește de la ceea ce caută bărbatul în noi. Căldură, siguranță, liniște, înțelegere, dăruire, 183

VOCI FEMININE

pasiune, bucurie, frumusețe… El este cel care ne modelează sufletul și apoi, uneori, revendică altceva. De aceea, eu, prima femeie, am suferit atunci când nu am mai găsit sensul fidelității, ci am văzut nepăsarea, dorința de a risca maxim, de a pleca și a te întoarce. Nu am înțeles semnificația unei relații complicate. Certitudinea prezentului sau imposibilitatea de a fi? Nu am dorit expunerea relației deoarece afișarea dragostei nu confirmǎ și trăinicia acesteia. De aceea, atunci când suntem înșelate, suferim și totul pare fără sens. Dar nu fugim! Încercăm să reaprindem iubirea, coborâm atât de jos ego-ul nostru tocmai pentru a asculta și a fi supuse în sensul cel mai curat, simplu. Fragilitate… Dar oare putem sǎ ne facem înțelese? Putem răspunde întrebării firești ce se naște tocmai din dorința de a te contopi cu cel ce este totul pentru tine?

 184

VOCI FEMININE

Atunci când iubirea te cuprinde, nu trebuie să o declari. Este suficient să o simți, să o transferi și celui care rezonează cu tine, pentru tine. Nu este nevoie de declarații. Tăcerea șoptește mai mult adevăruri decât vorbele rostite cu emfază. Orgoliul, mândria nu-și au sensul în iubire. Și totuși… Demult de tot, am fost prima femeie… Am iubit, am acceptat, am iertat și dincolo de toate am avut curajul de a fi. Dar am simțit, prea devreme, mai târziu, gustul minciunii și al indiferenței. La început timid, apoi din ce în ce mai profund, până când am știut că nu există decât clipe de iubire. Foarte multă amărăciune, dezamăgire, gata să cazi, fără a înțelege că va veni o zi în care vei iubi din nou… În tot acest timp al frământărilor sufletești, bărbatul rămâne acolo, undeva, cuibărit în sufletul tău. Te susține, deși a trădat. Te înțelege, deși nu înțelege ceea ce a provocat. Te dorește, deși aproape te-a uitat. Aduce argumente solide pentru a-și justifica neputința. Libertatea gândirii și a faptelor, înțelegerea vieții fără a avea bariere, frontiere, iubirea liberă fără obligații. A uitat că el se dăruiește în funcție de parteneră, mai puțin primei femei, mai mult celei de a doua. Și așa și trebuie să se întâmple. Astfel se confirmǎ bărbăția, se câștigă siguranța și mândria masculină. Experiența bărbatului ne va face să-l dorim fără a pune întrebări. Doar simțire și împărtășirea celor mai intime sentimente.

185

VOCI FEMININE

Și apoi se întâmplă ceva…zâmbetul dispare, sufletul se agită, sensul dispare…tremuri când el pleacă, suferi când el se întoarce. Îți dorești să înțelegi de ce a fost atâta iresponsabilitate, o profunzime prea săracă, o doză prea micǎ de iubire. Protejarea relației (treabă bărbătească, nu?) a existat doar ca un gând efemer. Tu ai crezut în el. Nu au exitat cuvinte de legământ, a fost doar proiecția iubirii tale asupra lui. Și te transformi...profund, fără cale de întoarcere. Ai trăit furia, revolta, gelozia, nesiguranța. Acum ceri. Da, ceri, pretinzi, cauți. Nu mai ești cea senină, nici nu se poate în acest tumult al sentimentelor. Vrei să ai această iubire doar pentru tine. Nu ești înțelegătoare. De ce ai fi? Ție îți rămân doar câteva momente furate de ici, de colo. Te agăți de ele și-ți construiești o poveste de dragoste. Inefabilă. O fantezie ce vrei să fie realitate. Dacă nu ai vedea cum bărbatul de lângă tine fuge, chiar ai crede că, de această dată, iubirea este cea adevărată.

 186

VOCI FEMININE

Și acum sunt a doua femeie! M-am transformat, am evoluat într-o direcție diferită. Vreau, cer, impun, presez, caut, mă agăț. Pasiunea este la cote maxime și acest lucru îți dă aripi puternice. Ești femeia cea frumoasă, atrăgătoare, tânără, care palpită de viață. Ai tot dreptul de a afișa iubirea. Cine nu înțelege, nu poate suporta această forță ce zguduie totul. Te destrami în bucăți și nu le poți prinde identic la loc! Crezi cu toată ființa ta că ai dreptul la iubire. Nu privești în jur să vezi dacă prima femeie mai este aici, nu contează decât ceea ce tu simți. Dependența emoțională creată pare a fi justificată. În cazul primei femei nu era bună...provoca o stare de îngrădire a libertății bărbatului dorit și revendicat. Dar pentru cea de a doua femeie, conceptul de fidelitate se estompează sau se creionează în funcție de obiectivele urmărite. Ce urmărește femeia? Nimic altceva decât aceeași doză de iubire...este o victimă. Dar are forță și asta îi dă puterea de a uita că totul este efemer. Dincolo de declarații sau aparențe, dincolo de comportamentul manifest, nu poți să nu vezi lipsa trăiniciei sentimentelor. Simți vidul sufletesc. Ești vinovată, dar nu recunoști... Cum ai face-o? Doar ai urmărit inconștient acest lucru. Ai distrus prima femeie din tine...acum ești ceea ce ai creat. Nu vrei să judeci și nici să fi judecată. Sensul cuvintelor gelozie, resentimente, iubire,..îl pierzi pentru totdeauna. Te zbuciumi fără sens. Bărbatul nu este lângă tine să te 187

VOCI FEMININE

susțină, deși a fost un vis real, nu te înțelege, deși ți-a oferit aproape totul. Nu cunoști nici dacă te dorește, deși altădată a existat patima și voluptatea sărutărilor tale. Este o incapacitate sau o indiferență? Sunt întrebări care nu vor avea răspuns niciodată. Te întrebi dacă poți să uiți, dacă poți să ierți, dacă poți să uiți. A uita nu este ușor. Chiar dacă îți propui rațional, logic, perseverent, inima este cea care îți amintește...tictac, tic-tac sufăr! Dar nu ești prima femeie să poți... Tu, cea fără de păcat, nu poți ierta inconsecvența bărbatului! Nu înțelegi nevoia lui de a iubi cu măsură, de a avea stabilitate și siguranță. Cuvinte care îl sperie și îl amețesc atât de tare încât nu știe pe cine iubește...dacă iubește.  Am fost prima femeie și a doua femeie. Aceleași momente, momente diferite. Ceea ce am simțit a fost mai puternic decât mine, nu am avut de ce să mă agăț iar logica nu a mai avut niciun sens. O întrebare permanentă care arde: cum să mergi mai departe? Încă nu am găsit un răspuns clar. Dacă ne-am elibera de orgolii, de vanități, de răutăți am reuși să înțelegem că sinceritatea și fidelitatea într-o relație sunt fundamentale pentru supraviețuirea ei. Este foarte greu să crezi în bărbatul care te vrea liniștită dar te caută în altă parte...este o rătăcire firească. Cealaltă femeie nu va înțelege de pe această poziție adevărul. De fiecare dată adevărul va fi 188

VOCI FEMININE

de o parte sau de alta în funcție de împrejurări, în funcție de judecata după propriile valori și gânduri. Și asta doare... Și atunci apar măștile...sunt necesare pentru a nu ne prăbuși într-un abis întunecat. Există o naturalețe a purtării acestor măști. Depinde de tipologia femeii...prima femeie, a doua femeie. Prima femeie, acum știu...are masca blândeții. A iertat chiar dacă acest lucru a secătuit-o de multe sentimente. A găsit calea către inima ta. Este soția care te așteaptă în fiecare seară să te întorci acasă și te petrece în fiecare dimineață când pleci. Este femeia care ți-a dăruit cei mai frumoși ani ai sufletului ei. Cea care ți-a dăruit primul copil. Cea discretă, fără viclenie, vulnerabilă și mereu acolo... Cea cu privirea caldă și mereu înlăcrimată. Cere și ea fără să știe o singură iubire. A doua femeie are masca posesiunii pe chip. La început a fost sinceră, apoi ceva s-a întâmplat. A vrut mai mult decât putea avea. Când a simțit că nu poate poseda bărbatul, a devenit puternică și-a recurs la toate armele sale. A cerut explicații, dovezi, fapte și asumarea iubirii infidele cu drept de legimitate. Mai mult chiar, a vrut și a făcut toul pentru a obține. Nu contează dacă distruge, rănește sau tulbură totul în jur. Uită pentru o clipă ceea ce vrea bărbatul. Uită să-l înțeleagă că a greșit. Uită să ierte. Nici nu a încercat și nici nu poate. Este amanta atât 189

VOCI FEMININE

de dorită și considerată ca un trofeu. Va rămâne mereu în mintea și sufletul celui care a simțit-o. Dar atât. Asta doare la fel de mult... A judeca dintr-o singură perspectivă sau a crede că doar adevărul nostru este cel bun poate fi o greșeală. Atunci când totul nu mai are sens, nici justificările nu își mai au rostul. Vrem să înțelegem și să pozăm în ceea ce nu putem. Iertăm și iubim necondiționat. Oare? Noi, femeile, ar trebui să fim profund simțitoare una față de cealaltă. În fond, putem trece prin viață adoptând ambele tipologii, în același timp sau în vremuri diferite. Depinde de noi ce vrem să construim...o iubire în doze mici sau iubirea profundă.

190

VOCI FEMININE

~ Bianca - Aura Buta ~ (Braṣov, 1972)  Născută în frumosul oraş de la poalele Tâmpei, unde nume de rezonanţă ale cântului şi versului românesc şi-au urmat glorioasa poposire.  Fiindcă artele frumoase au devenit prieteni ai sufletului meu, în anii tinereţii am participat la diverse activităţi literare şi artistice însǎ doar începând cu anul 2013 am fost antologată cu prima mea apariţie literară în antologia De drag, de jale şi de dor (Ed. Naţiunea, Bucureṣti) urmând antologiile sub aceeaṣi editurǎ - Vise târzii (2014) şi Terapie prin poezie (2014).  Am avut colaborări cu revista AVA şi o apariţie în paginile ziarului Naţiunea Bucureṣti.  Fiindu-mi incomod a vorbi despre propria persoană, voi spune că sunt doar un om, un simplu om care încearcă să ataşeze hârtiei incandescenţa simţămintelor experimentate şi trăite în profunzimea sufletului său, suflet ce uneori este amputat de tristeţi, alteori înălţat spre lumina de lacrimi ale fericirii; un om care iubeşte, speră, suferă uneori în tăcere, alteori creionând sentimente rănite pe coli albe de hârtie, sentimente ce topesc iubiri, alungă senzaţii, cheamă doruri, alină oftaturi, spaime şi temeri. 191

VOCI FEMININE

 Esenţa durerii Din cartea nescrisă a vieţii Răsfoiesc ale paginii rânduri Şi-n file uscate de vreme Cuprind în privire doar gânduri. Opaiţul aşterne din ceaţa Privirii ... prin semnele mute Coperta-mi arată speranţa Din vieţile mele trecute.  Eternităţi Privesc pe cer de noapte lină Când mii de stele strălucesc Îngemănând a lor lumină Luciri de alb îşi împletesc. Şi te revăd mereu în vis... Chemând lumină nopţii mele Rătăcitor printr-un abis Împresurat în praf de stele. Te regăsesc după un timp; Gonind tristeţea-mi din privire Oprindu-te pentr-un răstimp Să-mi dărui strop de fericire. În vieţi, mereu te întâlnesc Cuprind eternul tău în mine. În morţi, îţi spun că te iubesc Reîntorcându-mă la tine... 192

VOCI FEMININE

Lucirea-mi blândă o găseşti În sfere de nemărginire, Fiinţa-mi, cu drag o zăreşti În drumul tău spre strălucire. Din veşnicii... vom reveni Pe rând, şi totuşi împreună. În drum de vieţi mă vei iubi Ţinând lumina mea de mână. Ne întregim din timp în timp; Ce curge-a vieţilor oprire... Ne-ntâmpinăm în orice timp Din naştere spre nemurire. Privind pe cer de noapte lină La stele dragi ce strălucesc Vezi două sfere de lumină Ce-n drum de zbor se contopesc.  Portativul toamnei Acopăr şoaptele tristeţii Cu foşnetul umbrei paşilor tăi Ce imprimă culorile ceritelor frunze Adâncind forma luminii În trupul jilav al pământului. Mă opresc să ascult Seninul cuvintelor cuibărite între tăceri, Îmbrăţişându-ţi toate ploile Ce-şi desenează piruete În arpegiul 193

VOCI FEMININE

Unei fragile iubiri... Încerc să zâmbesc Acestei toamne fără sonor Conturând în privire Nuanţa sângerie Ce-şi îmblânzeṣte vătămarea Sub blânda lumin-a-nserării. Câtă linişte este!... Doar un fraged boboc dezmorţit De firava rază târzie, Atinge uşor portativul Plesnindu-şi înflorirea unui verde timid.  Lacrimi pe cerul meu Din lacrimi prea multe, cuvinte pornesc Sidef de luciri să învie Şi-n doruri, frumoase emoţii opresc A norilor grea reverie... Aştern în secunde trăiri temătoare Cuprind amintirile-n gând Culeg buruieni ce-mi înnoadă picioare Aromă de flori separând. Când inima-mi plânge-n privire un dor, Pe cerul uitării din nopţi efemere Cutez să aşez în neant un covor Ţesut în pleiada luminii de stele.

194

VOCI FEMININE

 Noroiul ploilor noastre Ploaia asta nesătulă Ce prăvale către noi Ne afundă... Tot mai mult şi mai adânc În murdăritor noroi... Dar, te rog, opreşte Doamne Astă plângere amară Din imensa-ţi bunătate Şi clemenţă Fă un soare să răsară! Căci ne frângem de-o-ntristare Cursă-n lacrimi Ce învălmăşit coboară Lumea noastră-n disperare. Nu putem a îndura Astă groaznică boceală Ce retează fără milă Din a sufletelor noastre Minunată, alba filă Şi o scrie cu cerneala Unor lacrimi prea murdare De tristeţi şi-nsingurare. Te rog, Doamne, nu îţi cer Îţi coboară din privire Către ploaia ce ne-neacă Şi opreşte-i stropii-n cer... Dară Doamne, de ce oare Căutând atent spre noi Pe obrazul tău de soare Îţi aduni lacrimi de ploi? 195

VOCI FEMININE

 În dar Când viforul va spulbera Bucăţi rupte de suflet O lacrimă-şi va îngheţa Din al durerii plânset. Şi lin, din fulgul ei de nea; Luciri de fericire Va înşira în calea ta Din cioburi de iubire...

 Se cern omături Este atât de multă aşteptare... O trecere de timp ce a rămas A-şi osteni din paşii de răcoare Ai lipsei tale-n ticăit de ceas! Se vor învălmăşi iar norii Cernind cu fulgi de albe doruri Ce în omagiul amintirii Vor ninge lin în suflet zboruri…

 În viaţa ce va urma Din doruri limpezi şi domoale Ce-ţi primeneau cărările Mi-am stins iubirea de petale Şi-am înnecat chemările. Mi-am ferecat cireşii-n floare I-am transformat în reci ninsori Un curcubeu de-ntunecare Răsare-n albii, trişti-mi nori.

196

VOCI FEMININE

Când toamnele de aşteptare Vor secera-n uitare ploi În urma vieţii viitoare Ne vom divide iar la doi ?...  Altfel de toamnă Azi, din frunze veştejite Şi petale anodine Triste şi desperecheate Ţes cortină albă fină De-ndoielnică lumină Cuprinzând cu-a ei urzeală Ale nopţilor reci doruri Încercând în disperare Să o aştern peste poteca Ce-mi aduce lăcrimare. Dar petalele se-nnoadă Şi se zdrenţuie întruna Mă aplec s-o descâlcesc Dar nu cred să reuşesc Văl uitării să-mpletesc…  Din amintire Mi-e dor de tot ce-ar fi putut să fie Şi poate că, de ar fi fost Lumina-n noi avea să-nvie Însă acum şi-a stins din al ei rost. Voi cugeta în lacrimă de gânduri Şi voi iubi acea poveste care 197

VOCI FEMININE

Mi-a întrerupt din sensul vieţii rânduri În ascultare de-a ei pură înălţare. Poveste ce, deşi n-a început... a fost Ştiu amintirea-i pe de rost.  Inocenţă Iarna-şi cerne fulgii lin Lemnu-n casă-ncet trosneşte Spre lumina din cămin Un copil, blajin priveşte. Şi se-ntreabă cu mirare: ,,Oare Moşu-i supărat C-am pitit în sân trei mere Bunicuţei de i-am dat? Că-i bătrână şi bolnavă Stă mai toată ziua-n pat Iar afară e zăpadă... Pomii toţi s-au scuturat.’’ Cum stă el şi se gândeşte: Vină este... vină nu-i?! Oboseala îl goneşte Pe tărâmul visului.

Ziua plecă la culcare. În fereastră se opreşte Moş bătrân cu barbă mare. Când băiatul aţipeşte. Se strecoară în odaie Îl sărută blând pe frunte Şi în cizmuliţe-aşează Daruri multe... multe... multe.

 198

VOCI FEMININE

 Înseninare S-au aninat în crengi poverile de gânduri Şi trişti şi-au coborât copacii din dureri În trena de omăt ce-i ninsă printre rânduri Se-aştern pe corzi de suflet solfegii de tăceri. Te uită cum ninge-a petale de lacrimi Ce-aşeaz-al iubirii oftat pe poteci Când fără de tine şi-a noastre dulci patimi Şi-aprind felinare nopţi triste şi reci… Dar zorii luminii gonesc vătămarea Şi crengi îşi revarsă timid iar ninsoarea Cernind fericirii luciri sclipitoare Ce ning din omătul iubirii…cu soare!  Un dar nepreţuit Când viaţa ne oferă-n dar Cutia ei de catifea Cu fundă roşie legată În care stau frumos la rând Bomboane dulci de marţipan Şi ciocolată asortată. Din teama de-a nu ne durea Gustând din ele vreo măsea Ori poate că ne-am îngrăşa Privim nostalgici către ea Si-o aşezăm într-un sertar Torcând fuioare lungi de vreme, Rozând la sâmburi de amar Ce îi primim cu drag în dar 199

VOCI FEMININE

Chiar de ne-ndoapă cu probleme Iar timp se macină-n zadar. Viaţa... îşi cerne-a ei povară Şi tristă-ncepe să ne doară. Acum parcă nu ne-am mai teme Şi am desface al ei dar Să-i savurăm dulce nectar... Dar ce să vezi!? Un gust amar Şi un aspect puţin bizar!? Nervoşi trântim iar în sertar Al vieţii dar ce-i dulce-amar. Dară destinul ne răspunde Cu vorbele-i el ne pătrunde: ,,- Pâi ce să-ţi fac daca-ai gustat Când termenul a expirat!?’’  În dăruire inimii O blândă rază-n strălucire Zvântă din roua florilor Şi din a frunzelor potire Ce-adună apă norilor... Adie vântu-n fredonare, Un tril atinge măiestria Din poala teiului în floare Când îl săruta ciocârlia. Şi-n verdele ierbii ce creşte Strecoară şoapta curgerii, Un pârâiaş când şlefuieşte Luciri în piatra inimii... 200

VOCI FEMININE

~ Aurelia Rînjea ~ (Slănic, judeţul Prahova, 1954)  Studii - Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti.  Profesia - profesor de fizică la Colegiul Tehnic ,,Toma N. Socolescu’’ Ploieşti.

        

Apariţii editorial  Oglinzile Nopţii (Ed. Astra-Nova, Braşov, 2001)  Scintilaţii – Antologie de autor (Ed. Printeuro, Ploieşti, 2005)  Iulia (Ed. Printeuro, Ploieşti, 2005)  Lacrima muntelui (Ed. FaxMedia Consulting, Ploieşti, 2005)  Iubirile Eladei (Ed. Printeuro, Ploieşti 2006) Examen la singurătate (Ed. Printeuro, Ploieşti 2006) Lacrimile deşertului (Ed. Printeuro Ploieşti, 2006) Vultur pe cruce (Ed. Printeuro , Ploieşti, 2007) Dincolo de vitralii (Ed. Printeuro, Ploieşti, 2008) Poeme pentru pian (Ed. Printeuro, Ploieşti, 2008) Porţile Paradisului (Ed. Karta-Graphic, Ploieşti, 2009) Paşi spre Casa lui Prometeu (Ed. Karta-Graphic, Ploieşti, 2009) Însemnele Albionului- note de călătorie (Ed. KartaGraphic, Ploieşti, 2010|) Magia lui Gaudi – note de călătorie (Ed. KartaGraphic, Ploieşti, 2010) 201

VOCI FEMININE

 Mai aproape de Dumnezeu - note de călătorie (Ed. Karta - Graphic, Ploieşti, 2011)  Dansul Dragonului – note de călătorie (Ed. Karta Graphic, Ploieşti, 2012)  Alfabet pentru bunici - poeme şi povestiri pentru copii (Ed. Karta-Graphic, Ploieşti, 2012) Prezentă în antologii literare –  Aromă de nea (Ed. Ardealul, Tg. Mureş, 2003), Surâsul crizantemei (Ed. Ardealul, Tg. Mureş, 2004), Călătorie inefabilă - Grupul de la Ploieşti (Ed. Sinteze literare, Ploieşti, 2003), Ploieştiul cultural de azi (Ed Mileniul III, Ploieşti, 2009).  „Cu inima toridă, printre scintilaţiile minţii, creşti o realitate al cărui miez doar tu îl vezi. O incursiune cultivată în faţa captivităţii acestei lumi, redefinind prezentul, adevărata libertate, asumându-ţi insaţiabil viitorul. Mai adevărat decât orice lege nescrisă, decât poemul trăit şi orice închipuire, rămâi o promisiune venită dintr-un loc curat de ţară, dintr-un timp al iubirii eterne. Pentru tine vorbeşte adevărul, niciodată atât de simplu ca în faţa Eu-lui profund ce îşi asumă maturitatea. Subţire ca o idee, delicată ca o zeiţă, tristă ca umbra înserării şi ageră ca o sabie în căutarea adevăratului sens, programatic ispiteşti visul din care creşte poezia. Eu nu am făcut decât să-ţi dau sângele meu, iar tu îl desăvârşeşti purtându-ţi cu măreţie divinitatea îmbrăcată în inocenţa ca o înviere, în mare bucurie ce ne-a fost dată de A FI.” (Iulia, Ed. Printeuro, Ploieşti, 2005, dedicată fiicei mele) 202

VOCI FEMININE

 Binecuvântare Cuibărită de multă vreme Durerea Mai crede în ploaia de vară. Anotimpuri neatinse De linişte. Împăcându-ne Cu greşelile lumii În spovedanie Trasăm drumul Pe care îl ştim Cel mai bine: Acasă!

  Vis Aud cum cresc În tine Păsări care învaţă Să zboare. Seducător diapazonul În registrul nopţii. Alunecă pe aripile crude Visul nou născut În palmele în care Au crescut cuiburi.

203

VOCI FEMININE

 Gând În nopţile mele Străzile tale dorm. Ecouri de iubire Nude şi albe Ies la balcon Fredonând un poem. Gângură dinspre zi În la minor Cuvântul - Mama -. Singurătatea de sticlă A oraşului Creşte descântecul Cu care te ocrotesc.

  Casǎ Mereu desenată Pe asfaltul timpului. Degetele de copil Prin fereastra plânsă Cutia cu chibrituri Trezind păpuşile Din cufăr – Unica lume În care rămâi TU. 204

VOCI FEMININE

 Atingeri Vin zilele blonde Peste oraşul pictat. Promisiuni făcute În staţii de noapte. Joc anonim Al plecărilor Cu tălpile goale. Adâncă holograma Adevărului! Lumea începe Cu aşteptarea dimineţii În ochii tăcuţi Ai femeii.  Nu se uitǎ Transparentă Iubirea de copil Cu teama Să nu se spargă. Fără cuvinte Strigătul ei Cristalin Aninat lângă cer Aleargă Şi nu ştie Cui să spună: - Ai venit

205

VOCI FEMININE

 Simbol Eşti Cel mai frumos poem Pe care L-am crescut! Îl recitesc uimindu-mă Cum devine Mai EL Şi mai adevărat!  Dintotdeauna Purtată de tata În culorile sufletului. Aura înserării lui Ocrotind semnul - Poveste – Bobocelul din casă A crescut Pe dealul de sare. Lacrima lui La streaşină de cer Mângâie şi azi Cu braţe de aer Drumul spre Casa cu şoim În care ai învăţat Să socoteşti Zborul rândunelelor.

206

VOCI FEMININE

 Mama Templu înflorit Sub vălul gravat Al durerii. Armură de petale Peste amurgul Trupului de lumină. Apele cresc poezia Pe care o trăieşti O legeni În braţele de marmură. Cuvintele Crâmpeie de fericire Miraculos sparg Timpul.

  Sǎ nu uiţi În tine Stropul de divinitate Cât un ocean. Crede în el Măsurându-l Cu treptele Pe care ca o prinţesă A lumii Creşti răsăritul. 207

VOCI FEMININE

 De ce Toată viaţa Cerşim o bucată De dragoste. Orbii aruncă Cu pietre în noi. Cu gura legată Se zbat uşile Sinelui Şi nu reuşim Să spunem: - Cât ne iubim!

  Când ai venit Drum înfrunzit Cu aşteptări. Şoaptele deschid Ferestrele Sânzienele nopţii Descântă nesomnul. Aud cum înfloresc În mine Iuliile. 208

VOCI FEMININE

 Copilǎia Grădină cu pomii albi Dăruiţi de bunica – Literă pe care O descifrez mereu Scriind-o pe altă Filă de timp. Ciuta lumii Şi-a risipit florile Pe deal În acelaşi cerc În care mă-nchid Şi mă trezesc mereu.  Adiere de harpǎ Vânt de lumină Curge hrănind Anotimpurile. La hotar Alai de cuvinte Colindă trupul flămând Mâinile respiră Adierea de harpă În care alergând Ai învăţat Să iubeşti.

 209

VOCI FEMININE

 Descântec Sânziană pe care O respiră răsăritul. La celălalt capăt Curcubeul Peste nopţile Din muguri. Poemele mării Adie tăceri topite În nisipul Murmurând…  Speranţǎ Fiecare poem O clipă În care misterul Creşte legat la ochi Ca un copil Murmurul lui poartă Lumina Divină Pe care într-o zi Cineva O va desluşi!

 210

VOCI FEMININE

~ Ana - Lucreţia Nedelcu ~ (Ploieṣti, 1984)  2007 – absolventǎ a Facultǎţii de Limbi ṣi Literaturi Strǎine – Englezǎ-Spaniolǎ, Universitatea Spiru-Haret București.  2012- absolventǎ a cursului de Masterat ,,Administraţie Publicǎ ṣi Studii Europene’’ al Universitǎţii Petrol-Gaze Ploieṣti.  Formare permanentǎ în domeniul studiilor/politicilor Europene în general, cu accent pe segmentul tineret ṣi educaţie nonformalǎ, migraţie ṣi drepturile omului, cetǎţenie activǎ ṣi dinamicǎ    

psiho-socialǎ. Formare permanentǎ în domeniul artelor spectacolului (coregrafie ṣi eco-design – iniţiator al conceptului AnARTivism 2005). Formare permanentǎ în domeniul scrierii creative (literaturǎ, jurnalism). Activitate literară – Poezie în patru dintre Antologiile anuale de Poezie, Epigrame ṣi Calambururi Prahova Romeo ṣi Julieta la Mizil (2009-2015). Poezie ṣi teatru (mini-scenariu montat ca spectacollecturǎ cu elevi de liceu) în revista online Peregrinări, Dublin 2014.

211

VOCI FEMININE

 În pregǎtire (2015), poezie în Antologia publicatǎ de Cenaclul ,,Atitudini’’ al Casei de Culturǎ I.L.Caragiale Ploieṣti, coordonatǎ de Eugen Simion.  Poezie în World Anthology of English Poetry (,,The Poetry Society of India’’ 2015- prima ediţie).  2005- prezent - articole ṣi eseuri (lifestyle, educaţie, politici Europene de tineret, arte ṣi culturǎ, proiecte sustenabile, migraţie ṣi drepturile omului, democraţie participativǎ etc.) în reviste universitare ṣi liceale, în Antologiile Strategii de Optimizare a Managementului Clasei Prahova, AEPADO (Asociaţia Europeanǎ pentru Apǎrarea Drepturilor Omului), ArtOut (revistǎ de culturǎ ṣi patrimoniu), Orizonturi Literare, Reflecţii Academice (Centrul pentru Excelenţǎ Academicǎ Bucureṣti, lb.englezǎ), OMTimes (revistǎ de lifestyle- SUA), online pe http://www.ecotrend.ro/, http://www.femeiastie.ro/, http://artafeminina.ro/, http://www.lespetitsdebrouillardspaca.org/, http://one-europe.info/, http://www.recyclart.org/ etc.  Proiect în desfǎṣurare ~Livret personal~ ghid Serviciul European de Voluntariat (program European de mobilitate pentru tineri- parte ERASMUS+) ṣi ghid turistic al oraṣului Marsilia, Franţa.  Acest profil include, la final, ṣi versurile tinerei Mirabela-Mariana Filiṣan, pe care am descoperito ca urmare a unei activitǎţi caritabile desfǎṣurate la Casa Austria Ploieṣti (2014), în colaborare cu Organizaţia Umanitarǎ Concordia.

212

VOCI FEMININE

 Secvenţe din existenţǎ (jurnal) Ziua 1: INTENŢIA Am ieşit la spart pietrele; cu talpa obosită după o zi ca oricare ieri. Am parcurs kilometri întregi în speranţa cămi voi consuma starea de rău din muşchi. Urmăresc filmul străzii care rulează ca nebunul clipă de clipă. Totul se consumă degeaba într-un timp care nici nu există pentru mine. Eu sunt timpul meu care umblă acum nebun pe străzi, sorbind din apa ce curge de sus… Azi port outfit mov. Movul îmi înlăţuie gâtul, îmi atârnă cercei şi-mi dă curajul de a spune cuvinte neştiute. Las dâră de mov pe unde păşesc azi, iar oamenii zâmbesc în colţul gurii, pentru că şi-au identificat propriul curaj. Mai parcurg un kilometru sau trei, sau poate zece, însoţită de călăuza mea, sunetul naturii. De câteva veacuri caut un loc unde să-mi pun în valoare creaţia, toată creaţia mea, adică EU... După ce-mi termin monologul, scris cu ardoarea unui glas care nu a putut să cuvânte, acum strig după un suflu care să-i dea chip de om. Caut OMUL şi găsesc oameni, adică NIMIC, nimic care să-mi cânte pasiunea… Şi astfel păstrez rândurile pentru propria-mi reprezentaţie. Mai duc în spate câţiva kilometri, care-mi înlănţuie de gât inimi ce se zăresc la tot pasul pe asfalt. Inimi care au rămas probabil nevândute altora, şi s-au dedicat drumului. Inimi nevândute în ochii şi mintea lor, a celor care se vând zi de zi banalului. În ochii mei însă, reprezintă inimi vândute Sinelui. 213

VOCI FEMININE

Pânze de păianjen mă împiedică acum să înaintez spre libertate… Ziua 2: A FI sau A NU FI Câteodată calc în strachina lăsată pe scara şubredă. De ce mă grăbesc? Trăiesc într-un infinit care nu are vârstă sau ore. Are doar creaţie. Creaţia eului superior străbătut de luna indigo a ochiului ce veghează neîncetat la parfumul libertăţii, la bronzul soarelui jucăuş, la roşul focului creator... Scara e şubredă la urcări şi coborâri repetate. Strachina se crapă la fiecare revenire.Vopseaua se curăţă la fiecare pas.Totul e vechi atunci când renunţi la A MAI FI. Totul e nou şi mereu nou când mereu EŞTI... Ziua 3 : EU Casa…Mă expulzează şi mă trimite în neant. Neantul e chiar după uşă. Fac pasul şi observ deja creaţia, izvorul de inspiraţie.… Rufus în iarbă: soarele îl mângâie, iar el e în culmea fericirii. Ochişorii şi boticul umed mă adulmecă, cerându-mi parcă să fiu lângă el în eternitate. Firele ierbii îl ascund pe jumătate, iar el se răsuceşte când pe o parte, când pe alta, şi trăieşte clipa la maxim.… Soarele ne-a părăsit pentru câteva clipe, vântul ne cutremură fiinţa.… Revenim: curtea e de un verde sufocant… sufocant dorit, implorat, de neînvins… Lângă mine…nişte lalele…multe lalele care asteaptă să se maturizeze. Sunt încă fragede, opace, de nepătruns. Şi totuşi una se oferă în toată splendoarea ei. E timidă, e ferită, e singură… Grădina de zarzavaturi e proaspăt 214

VOCI FEMININE

renovată: lanul de căpşune geme de nerăbdare să-mi păteze hainele cu roşul pasiunii. Flori galbene şuşotesc într-un colţ şi-mi cer parcă să fiu eu... Cireşul, vişinul, mărul, prunul, zmeurul, caisul, alunul, nucul, viţa…mă strigă pe nume. Nu e nimic ciudat. Înteleg tot…pentru că le iubesc…pentru că sunt EU. Ziua 4: DEBUT Agitaţie, freamăt, emoţie, disperare, frică, entuziasm, încredere... Pregătiri din zori: croieli, cusături, aplicaţii… Pensule, culori, nebunie… Seara: bagaje în exces, fiinţe pregătite şi nerăbdătoare. Sosire în loc necunoscut: repetiţii, costume, momente. Alege sunet… aleg sunet. Caută moment… găsesc moment. Calculează, măsoara timpul. Proiectare perfectă. Momentul- cheie încununează evenimentul. O picătură din emoţie cutremură scena. Anunţul promite spectacol. Scena minusculă este înghiţită de palpabilul materialului pus cap la cap în cele mai stranii combinaţii. În culise emoţia se amplifică. Şi ies, şi ies, şi iar ies, şi mai iese una, şi cealaltă… Publicul e legat strâns în lanţuri. Iată momentul Maestrului: sala e în delir. Şocul este evident dar bine stăpânit.…Tabloul fără ramă nu se susţine, iar rama mi-a transmis o încredere deplină în mine însămi. Sunt EU…DEBUTUL…Aşa cum trebuie.



215

VOCI FEMININE

Ziua 5: INIMA-MI DANSEAZĂ PE SCENĂ Închid ochii şi-mi văd inima palpitând feroce. O văd zguduindu-se pe culmi de scenă luminoasă ca un copil nesătul de joacă. Deocamdată stau deoparte şi analizez. Mă concentrez pe culmile fericirii propriei inimi. Intensitatea copleşitoare îmi dă fiori de nestăpânit. Văd, simt, aud…din ce în ce mai pregnant…până când…eu însămi sunt scena agitată, eu însămi joc pe scena goală… doar pentru mine. O scenă cu lumini puternice dar suave, prin raze blajine, timide. Mă uit neputincioasă la mine… la inima-mi care dansează pe scenă… Ziua 6: LUCIRE Ţinuturile îndepărtate mă duc cu gândul la origini. Originea mea este acolo unde soarele e veşnic, nisipul îşi înşiră perlele pe după gât, iar marea râde în hohote la vederea extazului. Culoarea închisă a pielii şi atitudinea vie nasc EU-ri...lipsite de orice complex. EU-ri care au îndrăznit mereu...fiinţe libere şi călătoare.... Imaginea mea se reflectă în valurile limpezi. Eu sunt mereu acolo... în spirit. Eu sunt mereu acolo...acolo… dintotdeauna.

 216

VOCI FEMININE

Ziua 7: SINELE EI Ce blând e sunetul! Ce dulci sunt cuvintele! Câtă lumină! M-am hotărât: călătoresc înlăuntrul meu, îmi dau voie la mai mult, la tot ce însemn. Paradisul meu e MAREA. O adulmec şi îi vorbesc. Întreb, cer, ascult… EA îmi răspunde. MAREA mea e limpede, iar picăturile ţâşnesc în afară…şi inundă totul în jur. Acum mă simt liberă să-mi împărtăşesc visul. Totul este salvat, străluceşte, caută, doreşte. Totul este aici…şi este viu. Ziua 8: MEDITAŢIE Iubesc marea, Iubesc soarele. Iubesc copacii, Iubesc frunzele, Iubesc energiile… Ador timpul meu care nu este al tuturor. Sunt calmă, încrezătoare şi statornică. De ce să nu fii la fel? Savurez natura până la cea mai mică picătură de rouă. Şi mă încarc cu toată energia vieţii. Priveşte!!! Mă dau în leagăn sub nucul imens. Casa din faţa mea îmi dă fiori. Verdeaţa a inundat curtea, iar eu…nu mă mai satur. Nu vreau să mă trezesc din lumea mea. Vreau să creez, să creez cât mai mult şi să aduc totul aici, printre oameni. Cât de mult este destul? Nu există limite, ci doar infinit…Meditaţie…

217

VOCI FEMININE

Ziua 9: TERAPIE Râd ca să-mi topesc Gheţarii minţii. Râd ca să-mi sparg Pietrele sufletului. Râd ca să-mi curgă Cascada imaginaţiei. Râd ca să-mi cos Flori în păr. Râd ca să depăşesc Ziua. Râd ca să mă bucur de Natură. Râd ca să-mi nuanţez Viziunile. Râd ca să fiu EU. Ziua 10: SCHIMBARE DE ,,LUC’’ Goliciunea e noul meu LUC. Goliciunea pe care interiorul meu a dobândit-o după un timp infinit scurs. Acum e LUC de libertate, de nou spaţiu, de podele curate pe care poţi sa leneveşti. Mirosul plăcut al spaţiului nou, deja îmi scrie romane, poeme, teatru… Îmi pictează biblioteci şi pânze, suflete şi trupuri. Sunt o pasăre colorată ce zburdă prin codrul verde, proaspăt înflorit, şi cântă arii nesfârşite compuse în nuanţe felurite. Am început să citesc cărţi, cărţi despre mine, care până azi zăceau dosite în lucruri vechi…vechi… vechi… Tocmai îmi derulez romanul existenţei…celei infinite…şi descopăr mii de lumi cu lacăte deschise…

218

VOCI FEMININE

Ziua 11: DIVERSITATE Paleta mea de culori e vastă. Iubesc fiecare nuanţă, întrepătrundere, vibraţie, simbol. Asocierea îmi crează o profundă libertate a sinelui. Nu există limite, doar imaginaţie. Imaginaţia mea e în clocot. Nu o pot stăpâni, dar nici nu vreau. Vreau să fiu eu, vreau să fiu roşul, verdele, albastrul, violetul, galbenul, auriul, argintiul şi…vreau să creez. Creez tot ce-şi doreşte sinele. Sunetul mă ajută să-mi creez culorile. Totul îmi aparţine. Sunt în mii de nuanţe. Culorile…sunt infinite. Ziua 12: ESTE CA ŞI CUM AŞ MURI ŞI M-AŞ NAŞTE ÎN ACEEAŞI ZI Nu mai am lacrimi de stors pentru atâta…pentru atâtea… ce au loc pe soluri de beton, cu miros intens de cicatrici hidoase. Ochii-mi sunt mereu umezi şi roşii de suferinţă extremă. Stări de necontrol îmi umblă prin piele ca nişte mici monştri ce gâdilă supărător. Din nou mă trece fiorul vibraţiei şi ochii-mi iar sunt roşii…de emoţie pozitivă. Aud numai sunetul. Un timbru depărtat…şi totuşi atât de apropiat. Soare nu este când nu aud asemenea zumzete. Şi soare este pretutindeni în fiinţa mea vie şi cutremurată de vulcani mărunţi şi deşi. Tocmai am vizionat o peliculă a vieţii mele colorate, viaţă plină de nuanţe şi oase ornamentale. Totul e diferit acolo în trecut…frumos dar şi hidos…şi neînţeles… Încep să-mi tacă mieii din pridvor… Aproape c-au tăcut toţi şi au lăsat loc sunetului aerian ce zgâlţâie acum din temelii natură, om, animal…pământ, ape, plante… Ce albastru e cerul…acum! Ce colorate sunt străzile! Ce 219

VOCI FEMININE

veseli sunt oamenii! Este ca şi cum aş muri azi şi m-aş naşte tot azi! Macazuri se schimbă şi preschimbă din întuneric în lumină. ,,Este…realmente…la modul cel mai concret… Trebuie să te uiţi în oglindă! Uite-te în oglindă!!!’’ Acesta pare a fi îmdemnul vocilor responsabile cu răspândirea luminii, ieşite de prin toate cotloanele prăfuite de instantanee trecute şi uitate. Miam întâlnit în sfârşit duşmanul: acela sunt chiar eu ce mă legăn cuminte şi conspirativ într-un balansoar al neputinţei existenţiale. Dar, de fapt, sunt un credincios spiritual al propriei vieţi, şi hotărăsc să înfiinţez un teatru de păpuşi pe care să-l manevrez aşa cum doresc. Întâmpin dificultăţi în căutarea unor marionete expresive. Mai aştept momente… Mă aşez confortabil în fotoliu şi butonez telecomanda unui creier raţional. Apar tot felul de imagini, energii cu rezultate satisfăcătoare sau…nu. Religii personale nu prea se zăresc pe fundalul unei pelicule hidoase. Mai urc…mai cobor…degetul pe butoane. Brusc îmi părăsesc platoşa plictiselii şi văd imagini cu strălucire şi bogăţie: trei doamne ale şatrei de vârf înclină vorbe peste capetele prezenţilor. Sunt copiii revoltei şi ai aerului, ai drumului şi ai slovei, ai veşmântului şi ai podoabei. Mă depărtez de aceste amintiri şi dau cu nasul în oglindă. Reuşesc şi descui lacătul porţii de contact către alte lumi. Deja am căutat prea mult. Dar am şi găsit…păpuşi de manevrat pe un piedestal tocit. După ce le cumpăr, mă răzgândesc a mia oară şi le spun: ,,Eu n-am chef de mine, darămi-te de voi!!!’’Termin de predicat şi dau pe repeat: ,,Eu n-am chef de mine, darămi-te de voi!!!’’Frica de nou e firească aici, în acest spaţiu, unde la fiecare secundă se produce măcel de carne. Holera minţii bolnave ne-a cuprins pe 220

VOCI FEMININE

toţi. Iar eu ascult zi de zi propovăduiri ale unor neavizaţi. …Dar loteria vieţii nu e pentru popor… Mai trag aer în piept şi muşc voinţa de degete. Iar ea începe a-mi manevra păpuşile pe scenă. Personajele mele poartă haine reciclate, creaţie proprie, produse din pasiunea pentru natură. Sunt deopotrivă public şi actor, maşinist şi regizor, scenograf şi scenarist. Muzica pe care tot eu o compun îmi duce mai departe reprezentaţia pe valurile existentului, al inexistentului şi al imaginarului într-o coregrafie perfectă. Este ca şi cum aş muri şi m-aş naşte în aceeaşi zi… Ziua 13: ÎN SECUNDA DE IERI … Părăsesc locul care m-a torturat şi m-a format. ... Gust ultima rouă de trecut şi prima picătură de must. ... Am mai terminat o activitate care geme de plăcere că se naşte. ... Am cunoscut oameni şi am pierdut alţii. … Eram ACOLO pe tărâmul meu. ... Eram AICI pe tărâmul meu. ... Cad şi mă ridic, plâng şi râd, aştept şi plec. ... Pleacă pe rând părţile corpului meu. … Vând părţi de spaţiu care s-au plictisit de mine şi au îmbătrânit aşteptându-mi reacţiile. ... Am ascultat şi am creat mişcări pe care le-am pus pe tavă publicului. … Mă cheamă cineva pe baricadele socialului. ... Nu refuz riscul, noul. Nu caut nimic şi caut tot, şi TOT găsesc... în secunda de ieri.

221

VOCI FEMININE

Ziua 14: DANSUL PE O CULME DE CER EU... Dansul este cerul însuşi, iar cerul este Mama Pământ. Cerul şi Pământul: dansul neîntrerupt de pe o ultimă culme a visului...a realului... EU sunt în mijloc unde mă simt sufocată voit de acest aer proaspăt şi veşnic ce mă mângâie neîncetat şi-mi şopteşte poveşti nemaiauzite... Ziua 15: CONVERSAŢIE E târziu şi o undă de răcoare îmi şopteşte poveşti în miez de noapte. Poveşti pe care tânjesc să le ascult. Noaptea mă iubeşte şi mă ţine de vorbă acum. Pun totul la cale într-un amănunt debordant. Oameni care visează nu ştiu totul. Îşi doresc totul în vis şi totul este acolo. Conversez cu noaptea şi nu e vis. Nimic nu este vis dacă nu laşi să fie... Îmi place să visez cu ochii deschişi, să modelez totul din lut şi să-l ating. Aşteptările mele mi le dă noaptea… Ea, care vede şi simte totul ca pe o instantanee, o secundă din infinit. Conversaţia e plăcută şi creează unde pozitive care dansează într-un glosar aproape terminat. Atât de mult de spus şi totuşi atât de puţin contează... Dialogul meu se topeşte ca gheaţa sub raze, iar ochii se închid încet...încet...

222

VOCI FEMININE

(Mirabela-Mariana Filiṣan – 14 ani)  Vara Vara asta-i minunatǎ Peste tot e înfloratǎ Floricele mii ṣi mii Sǎ-i atragǎ pe copii. Pustiul l-a pus fiecare, În ghiozdane-n buzunare, În sandale ṣi pe faţǎ Se umplurǎ de vacanţǎ. Vacanţa mare-a venit Şi copacii-au înverzit. Pǎsǎrile au sosit Si pe noi ne-a-nveselit.  Toamna A sosit toamna bogatǎ Cu de toate-ndestulatǎ Mere, pere în paniere, Sǎ ne sǎturǎm de ele… Ploile au ṣi sosit, Şcolile au început, De ṣcoalǎ ne-am plictisit, Pǎrinţii ne-au înnebunit.

223