Ad Astra 25

Anul XIV, Nr. 25 - aprilie 2013

AD ASTRA ASTRA

Revistă de cultură şi educaţie • fondată în decembrie 1999

ALEXANDRU GHILEA

DE LA LPS, LA UNIVERSITATEA DIN OKLAHOMA!

PUBLICAŢIE SEMESTRIALĂ EDITATĂ ÎN CADRUL LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV PIATRA NEAMŢ

Sportivii LPS, campioni şi la teorie

În perioada 2-5.04.2013, la Tulcea, s-a desfăşurat Olimpiada de Pregătire Sportivă Teoretică - faza națțională.

Elevii din liceul nostru calificaţi la această fază au fost: Georgiana Onu, clasa a IX-a, Viorica Cobuz, clasa a XI-a şi Ciobanu Elena-Gabriela, clasa a XII-a.

Am reuşit să obţinem rezultate excelente: - Georgiana Onu clasa a IX-a B, diriginte doamna profesoară Mihaela Copoţ medalie de aur, cu media 9.80 - Elena Ciobanu clasa a XII-a B, diriginte domnul profesor Ovidiu Țoc medalie de argint cu media 9.20 - Viorica Cobuz clasa a XI-a B, diriginte doamna profesoară Ana Vîrlan menţiune specială cu media 8.80 Aceşti copii s-au pregătit cu intensitate, rezultatele fiind pe măsură. Activitatea care a generat aceste rezultate a fost susţinută necondiţionat de colegii din liceu şi de conducerea unităţii care ne-a facilitat deplasarea la Tulcea în condiţii optime.

Prof. Marioara CAZACU

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE PREGĂTIRE SPORTIVĂ TEORETICĂ Fiind în clasa a IX-a, am participat pentru prima dată la Olimpiada Naţională de Pregătire Sportivă Teoretică.

Alături de colegele mele, Ciobanu Elena-Gabriela şi Cobuz Viorica (care au şi experienţa anilor trecuţi), ne-am deplasat la Tulcea pentru a susţine examenul ce avea să fie o nouă provocare pentru noi. Îndrumată de doamna profesoară Marioara Cazacu şi având sprijinul doamnei profesor diriginte Mihaela Copoţ, am reuşit să obţin rezultatul la care am aspirat încă de când am început pregătirea.

Afişarea rezultatelor a venit cu marea surpriză: locul I şi medalie de aur la clasa a IX-a pentru...

Onu Georgiana. Munca mea a dat roade dar surprizele nu aveau să se termine aici. La clasa a XII-a a fost acordată medalie de argint pentru Ciobanu Elena-Gabriela, iar la clasa a XI-a, menţiune specială, pentru Cobuz Viorica. Am reuşit astfel să aducem în judeţul nostru două medalii şi o menţiune. Însă... această performanță nu trebuie să se încheie aici, rezultatele obţinute motivându-ne să participăm şi în anii următori.

Georgiana ONU, a IX-a B ***

Când spui "Olimpiadă", te gândeşti fără să vrei la strălucirea medaliilor... Iar când spui "Tulcea ", te gândeşti la apele line ale Dunării. Eu, când spun "Olimpiadă", mă gândesc că un ciclu din viaţa mea va lua sfârşit şi altul va începe.

Orice sportiv sau elev îşi doreşte să ajungă la Olimpiadă, pentru că ce simte acolo este unic. Pentru a ajunge la succes, trebuie să-ţi fixezi foarte bine ţelul, să fii realist, să porneşti la drum cu ce ai mai bun în tine, iar în timpul competiţiei să fii foarte bine pregătit. Eu am plecat la drum alături de un om şi un dascăl deosebit, doamna profesoară Marioara Cazacu.

Noaptea dinaintea examenului s-a scurs în paşi de melc iar emoţiile au fost uriaşe. Ziua cea mare a sosit iar eu îmi priveam adversarii încercând să le citesc gândurile...

Apoi, a fost numai concentrare. Afişarea rezultatelor a venit cu prima mare surpriză şi bucurie pentru delegaţia judeţului Neamţ: la clasa a IX-a - locul I pentru Georgiana Onu, la clasa a XI-a - menţiune specială pentru Viorica Cobuz şi împlinirea pentru munca, dorinţa şi speranţele mele, strălucirea de argint a medaliei și locul al II-lea .

Elev şi profesor eram un întreg, eram o echipă iar lacrimile, fără voie, curgeau lin asemeni Dunării. Am încheiat un examen și am încheiat ultimul capitol din viaţa de liceean-olimpic. Examenele maturităţii abia acum încep pentru mine dar încrederea pe care am dobândit-o datorită colectivului de dascăli de la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ va fi temelia pe care îmi voi construi viitorul.

Vreau să-i mulţumesc doamnei profesoare Marioara Cazacu pentru tot sprijinul şi încrederea acordate atât mie cât şi colegelor mele.

*** Pot spune că această Olimpiadă a fost mai grea decât cea de anul trecut, subiectele acoperind toată materia. Sunt puţin dezamăgită de rezultatul pe care l-am realizat, deoarece ştiu că pot mai mult dar, în acelaşi timp, sunt mulţumită, pentru că această menţiune nu am obţinut-o cu uşurinţă.

Anul trecut, aflându-mă la prima participare, am obţinut locul al II -lea cu media 9.75, iar anul acesta menţiune specială, cu media 8.80. Cu ajutorul doamnei profesoare Marioara Cazacu, care mă va susţine și în continuare, am convingerea că la anul voi munci mai mult şi voi obţine un rezultat care să-mi dovedească truda.

Atât eu cât şi colegele mele am trăit o experienţa pe care nu o vom uita niciodată! Dacă la Tulcea a fost alături de noi şi Elena-Gabriela Ciobanu, anul viitor nu ne va mai putea însoţi, ea fiind acum în an terminal de liceu.

La următoarea participare la Olimpiada de Pregătire Sportivă Teoretică, eu şi colega mea Georgiana Onu vom demonstra că suntem foarte bine pregătite şi că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor noastre!

Elena-Gabriela CIOBANU, a XII-a B

Viorica COBUZ, a XI-a B

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 3

OLIMPISMUL (XVII) Jocurile Olimpice de la SEUL (Coreea de Sud) - 1988 A XXIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat la Seul în Coreea de Sud, în perioada 17 septembrie - 2 octombrie 1988. Ţara gazdă a fost aleasă prin votul din septembrie 1981, în detrimentul oraşului nipon Nagoya.

Au participat 159 de ţări şi 8.391 sportivi (2,194 femei şi 6,197 bărbaţi) care s-au întrecut în 237 de probe din 27 de sporturi. Organizatorii au beneficiat de ajutorul unui număr impresionant de voluntari: 27,221 persoane. Media a avut o prezenţă serioasă: 4,978 de ziarişti şi fotoreporteri plus angajaţii posturilor de televiziune şi radio, în număr de 6,353 - în total, 11,331 de delegaţi.

După boicotul de la Jocurile Olimpice din 1976, 1980 şi 1984, Jocurile Olimpice de la Seul au fost de asemenea boicotate de Coreea de Nord şi Cuba.

Motivul boicotului a fost refuzul Coreei de Sud de a organiza întrecerile împreună cu Coreea de Nord. Coreea de Nord dorea să fie coorganizator al acestei ediţii. Propunera a fost în principiu acceptată de Coreea de Sud, însă cele două ţări nu au reuşit să stabilească detaliile. În semn de protest, Coreea de Nord a anunţat boicot, la care s-a alăturat Cuba, Nicaragua şi Etiopia. Totuşi nici o altă ţară comunistă n-a boicotat aceste Jocuri Olimpice. Etiopia, Seychelles şi Nicaragua nu şi-au permis să-şi trimită sportivii din motive economice.

Olimpiada a fost atinsă de un val de dopaj, al doilea în istoria sa, primul val serios fiind la Montreal. În centrul atenţiei se aflau din nou sportivii sosiţi din blocul comunist, cu toate că cea mai mare senzaţie a fost furnizată de un superstar sosit de pe continentul american. Înotătoarea Kristin Otto din RDG nu a fost depistată pe timpul Jocurilor.

Ea a câştigat 6 medalii de aur, dovedindu-se imbatabilă în şase probe, la trei stiluri diferite. Nu e de mirare că a devenit favorita mediei. Deşi suspiciunea ce înconjura încă de la Montreal delegaţia RDG exista şi la această ediţie, adevărul se va afla mult mai târziu, şi va fi servit de însăşi sportiva Kristin Otto care a mărturisit că succesele sale au fost ajutate de steroizi anabolici nedepistabili la acea vreme.

Bulgaria a pierdut două medalii de aur, acestea fiind retrase halterofililor Mitko Grablev (56 kg) şi Angel Ghenchev (67,5 kg), amândoi fiind depistați pozitivi la testul de dopaj. Dopajul a influenţat chiar şi soarta unor poziţii mai puţin glorioase. Doi sportivi din Ungaria au avut parte de o glorie la fel de trecătoare: Andor Szanyi (100 kg - medaliat cu argint), respectiv Kalman Csengeri (75 kg, locul 4).

Proba de 100 de metri a fost câştigată de atletul canadian Ben Johnson, printr-un rezultat de excepţie, 9,79 s, un nou record mondial. Recordul însă nu a fost omologat iar medalia de aur a ajuns în posesia lui Carl Lewis, după ce Johnson a fost depistat pozitiv.

Au existat însă şi rezultate pozitive. Dintre acestea, se poate aminti acela al româncei Daniela Silivaș care a câştigat 3 medalii de aur, 2 de argint (una cu echipa) şi 1 de bronz. Florence Griffith Joyner (SUA), a cucerit 3 medalii de aur şi una de argint. Atletul american Carl Lewis a câştigat două medalii de aur (la 100 m şi la săritura în lungime), respectiv un argint la 200 m. Înotătorul sovietic Vladimir Salnikov, campion olimpic la 1500 m, a repetat performanţa de la JO din 1980 de la Moscova. El este şi deţinătorul unui alt record: 61 de victorii consecutive în perioada 1977-1986.

4

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Probele de înot au fost însă dominate de Matt Biondi, cel care a câştigat 5 titluri.

Tot la înot, Krisztina Egerszegi (Ungaria), campioană olimpică la numai 14 ani, prevestea o carieră de excepţie, câştigând ulterior cinci titluri olimpice, la trei ediţii consecutive: 1988, 1992 şi 1996. Halterofilul turc Naim Süleymanoğlu a modificat la Seul de 6 ori recordul mondial, în drumul lui spre aur, iar la bazinul olimpic, Anthony Nesty a reuşit prima victorie pentru Suriname. Astfel s-a ivit o nouă ţară pe harta medaliatelor olimpice!

România a avut o delegaţie relativ mică, faţă de alte ediţii ale Jocurilor Olimpice, numărând doar 62 de sportivi, care au concurat la numai 10 sporturi şi 55 de probe. Cu toate acestea, ei au realizat una dintre cele mai bune prezenţe la Jocurile Olimpice: în total, s-au obţinut 24 medalii, dintre care 7 de aur. Ţara noastră s-a menţinut în primele 10 naţiuni sportive ale lumii: locul al X-lea în clasamentul pe puncte, locul al IX-lea în clasamentul pe total medalii şi locul al VIII-lea în clasamentul medaliilor de aur câştigate.

De data aceasta, Daniela Silivaș a fost port-drapelul gimnastelor noastre, câştigând nu mai puţin de 6 medalii, dintre care 3 de aur, 2 de argint (una cu echipa, clasată pe locul al

II-lea, după URSS) şi una de bronz. La acest succes au contribuit, pe lângă Daniela Silivaș, Aurelia Dobre, Gabriela Potorac, Eugenia Golea, Celestina Popa şi Camelia Voinea.

Sorin Babii a devenit campion olimpic în proba de pistol liber, confirmând tradiţia tirului românesc. Noemi Lung a obţinut cea dintâi medalie de argint pentru înotul românesc, după cea de bronz, cucerită de Anca Pătrăşcoiu la Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles. Atletismul, sportul rege al Jocurilor Olimpice, ne-a adus satisfacţia unei medalii de aur cucerite de Paula Ivan în proba de 1500 m. Aceeaşi sportivă a mai obţinut şi o medalie de argint, la proba de 3000 m.

Canotajul românesc a continuat seria marilor succese olimpice, adăugând la zestrea de medalii şi puncte a României o medalie de aur, prin echipajul compus din Rodica Arba şi Olga Homeghi, 4 medalii de argint şi 2 de bronz. De asemenea, la canotaj s-au obținut un loc IV şi un loc V. (va urma) Preluare informaţii (www.wikipedia.com şi www.infoamea.ro),

Prof. Ilie POPESCU AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

5

CUPA PRIMĂVERII 2013 - IN MEMORIAM Prof. Ovidiu ŢOC Junior În perioada 1-5 aprilie 2013, catedra de handbal a Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamţ, alături de Direcţia Judeţeană de Sport si Tineret Neamţ şi Asociaţia Judeţeană de Handbal Neamţ a organizat o competiţie la nivel de copii și juniori, Cupa Primăverii - In Memoriam, dedicând fiecare zi memoriei a cinci personalităţi din lumea educaţiei fizice şi sportului din Piatra Neamţ şi judeţul Neamţ, personalități care au avut o contribuţie fundamentală la apariţia, dezvoltarea şi obținerea unor rezultatele de excepţie ale handbalului nemţean și românesc.

Prin această activitate, profesorii de handbal doresc să păstreze vie amintirea celor plecaţi dintre noi, dar care au lăsat o amprentă puternică în memoria actualilor făuritori de destine şi de cariere sportive, mulţi dintre vechii elevi fiind deja profesori, colegi ai actualei generaţii de cadre didactice.

Chiril KRICOPOL a fost primul inspector de educaţie fizică şi sport din județul Neamţ, care a pus bazele şcolii nemţene de handbal şi care a înființat prima secţie de handbal la Şcoala Sportivă de Elevi din Piatra Neamţ (actualul L.P.S. – CSS). În 1966 şi 1967, echipa sa de juniori începe să se afirme, ocupând de două ori locul 4 pe ţară, rezultate ce înscriu judetul Neamţ în topul judeţelor în care handbalul e praticat în masă, la oraşe şi în mediul rural. Pe structura primei echipe de handbal – juniori, în 1970 - promovează cu echipa în divizia B, succes important pentru progresul acestei discipline. Se ocupă de echipa divizionară până în 1974, după care se dedică arbitrajului şi formării de tinere talente lansând, în timp, mari jucători de handbal.

Ovidiu ŢOC Senior a instruit şi propulsat în handbalul de performanţă generaţii întregi, fiind cunoscut ca unul dintre meseriaşii care au așezat temelii durabile la marile rezultate ale handbalului românesc. A fost supranumit Patriarhul handbalului nemţean.

Le-a descoperit şi format pe Luminiţa Dinu- Huţupan şi Viorica Ionică, ambele portărițe ai echipelor naţionale ale României de handbal, ultima fiind mulţi ani şi căpitanul echipei naţionale de handbal senioare, alături de care a jucat nu mai puţin de 237 de meciuri şi a avut şi un gol marcat. Ambele deţin câte un record naţional, nedoborât încă de nicio jucătoare de handbal din România. A primit titlul de antrenor emerit. Atunci când handbalul masculin de la Piatra Neamţ retrogradează din elită, revine la timonă şi readuce rapid echipa pietreană în primul eşalon. Au trecut deja 4 ani de când a pornit pe drumul spre eternitate, dar handbalul pietrean îl va aștepta mereu să revină...

6

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Dorel Sanie a fost unul dintre primii oficiali din handbalul românesc care au înţeles că timpurile s-au schimbat în sportul românesc, iar această activitate trebuie aliniată la cerinţele moderne. Sub coordonarea lui, echipa Fibrex Nylon Săvineşti va fi prima echipă masculină ce se califică în grupele Ligii Campionilor. După desfiinţarea echipei Fibrex Nylon Săvinești, va fi managerul echipei feminine de handbal HCM Roman, cu care reuşeşte o calificare în cupele europene. A fost ales membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, poziţie de pe care a sprijinit cât a putut activitatea de handbal din judeţul Neamţ. De numele său se leagă multe competiţii internaţionale desfăşurate la Piatra Neamţ şi numeroase vizite ale unor echipe de club şi naţionale, dar şi ale unor tehnicieni şi antrenori celebri din toată lumea.

Mircea Fleşeriu obţine în anul 1969 carnetul de arbitru de handbal, și este primul din judeţul Neamţ introdus în lotul divizionar. A fost delegat să oficieze peste 1000 de jocuri la diverse eşaloane, dar a condus la centru 11 meciuri internaţionale. A făcut echipă, ca arbitru, cu Bogdan Amancea şi Emil Manafu. A fost membru în Comisia Judeţeană a Arbitrilor de handbal din cadrul C.J.E.F.S., comisie pe care a condus-o până la desfiinţare, în 1989. Din 1990, a coordonat jocurile pe echipe în cadrul Direcţiei Judeţene de Sport Neamţ. Din 1995 şi până în 2010, a fost membru în Corpul de Control al Federaţiei Române de Handbal. A pus bazele Asociaţiei Judeţene de Handbal Neamţ și a fost secretarul acesteia până în anul 2011.

Mihai Cohut a făcut parte din echipa Ştiinţa Bacău, unde s-a remarcat în calitate de portar. În anul 1969, ca absolvent al IEFS, este repartizat profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul George Bacovia din Bacău. În 1970, este transferat la Piatra Neamţ, la Liceul de Chimie (actualul Grup Şcolar Gheorghe Cartianu) şi se legitimează la echipa de handbal Relonul al cărei antrenor era profesorul Chiril Kricopol. Contribuie în calitate de portar al echipei la promovarea în divizia A. Din anul 1979, este detaşat la Şcoala Sportivă de Elevi, unde activează ca antrenor.

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

7

MICUŢELE SPORTIVE DE LA LPS, noi speranţe pentru handbalul feminin nemţean În perioada 12-14 aprilie 2013, LPS Iaşi a organizat faza zonală din cadrul Campionatului Naţional la handbal feminin - junioare IV (n. 2000 și 2001). La acest turneu, şi-au anunţat participarea 7 echipe din zona Moldovei, repartizate în 2 serii - SERIA A (LPS Iaşi, LPS Piatra Neamţ, CS Olympic Suceava, HC 2011 Buhuşi) şi SERIA B (LPS Roman, LPS Vaslui, OK Sport Oneşti).

Echipa LPS Piatra Neamţ, în urma tragerii la sorţi, a fost în seria A, alături de LPS Iaşi - gazda şi favorita acestui turneu pentru calificarea la turneul semifinal - CS Olympic Suceava şi HC 2011 Buhuşi. Micuţele noastre handbaliste au disputat 3 meciuri în serie și au cedat în primul meci cu CS Olympic, la o diferenţă de 7 goluri, iar cu LPS Iaşi au fost învinse la o diferență de 4 goluri, în condiţiile în care favorita acestui turneu îşi disputase victoriile cu celelalte echipe din serie la diferenţe zdrobitoare de peste 9-10 goluri. În ultimul meci din grupă, fetele noastre s-au mobilizat și au obţinut o victorie clară, la o diferenţă de 9 goluri, cu HC Buhuşi, conducând jocul din minutul 1 până în minutul 40.

Din echipă au făcut parte Patricia Pancu, Iulia Fârtescu, Gabriela Rusu, Alexandra Rusu, Sorina Rotariu, Sabrina Ș tefănescu, Andreea Câmpeanu, Andreea Radu, Crina Olteanu-Irimia, Petronela Dâdă, Andra Mocanu, Marina Proca, Andra Cibotariu, Andra Nistor, Otilia Ciocârlan.

Profesorii Andreea Savin și Ovidiu Ţoc jr. au declarat la sfârşitul acestui turneu: ,,suntem mulţumiţi de evoluţia progresivă a acestor fete pe durata turneului, ș i avem ca obiectiv crearea unei echipe omogene, cu menţiunea că este primul turneu oficial la care ele participă si nu au experienţa unor jocuri multiple cu echipe puternice; însă... suntem bucuroşi ș i încrezători că aceste micuţe handbaliste din cadrul liceului nostru se îndreaptă cu paşi repezi şi siguri spre marea performanţă, spre marea familie a handbalului nemţean. Ţinem să mulţumim conducerii liceului şi, nu în ultimul rând, părinţilor acestor fete minunate pentru încrederea acordată şi pentru sprijinul financiar oferit, sprijin fără de care participarea la acest turneu nu ar fi fost posibilă.”

Prof. Andreea SAVIN ș i Prof. Ovidiu ŢOC Jr. 8

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Drumeţie...

Imagini din Iaşi:

Teiul lui Eminescu Parcul Copou

Palatul Culturii

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

9

Teorii privind factorii psihologici implicaţi în performanţa sportivă (II) Cea de-a doua şi a treia categorie de factori sunt reprezentate de factorii antrenamentului modern. Antrenamentul modern sau, cum i se mai spune, antrenamentul total, aşa cum s-a impus şi se impune în ultima vreme, cuprinde patru părţi: antrenamentul propriu-zis cu pregătirea fizică, pregătirea tactică, pregătirea teoretică, refacerearecuperarea, antrenamentul psihologic compus din tehnici de relaxare, tehnici de reglare a respiraţiei și tehnici de concentrare pe acţiune, antrenamentul mental și antrenamentul invizibil.

Antrenamentul psihologic presupune formarea deprinderilor de bază la nivelul fiecărui sportiv, în vederea efectuării antrenamentului psiho-reglatar, precum relaxarea analitică, concentrarea atenţiei pe acţiune tehnică şi tactică și tehnicile de reglare a respiraţiei.

Antrenamentul motivaţional presupune formarea scopurilor, obiectivelor apropiate, intermediare și îndepărtate, finale, a obiectivelor secundare și a obiectivelor principale și programarea mentală a scopurilor în funcţie de prioritaţi. Antrenamentul mental are specificul său aparte de care ne vom ocupa mai târziu.

Antrenamentul invizibil are în vedere trei tipuri de energie: fizică (hrană, apă, aer, căldura şi lumina soarelui și aspectul ecologic), neuropsihică (somnul natural) și casnică (preluarea energiilor benefice din jur). Acest antrenament invizibil mai presupune și obiceiuri igienico-alimentare stricte (orele de masă, ce şi cum se mănâncă), obiceiuri sexuale, obiceiuri de odihnă (orele suficiente de somn, ambientul etc.) obiceiuri de refacere (asigurarea, hidromasajul, masajul, medicamentatia etc.).

Pentru a realiza o mare performanţă, se impune ca stringentă necesitate adaptarea factorilor infrastructurali la factorii de antrenament pe de o parte, şi a acestora la antrenamentul psihologic, pe de altă parte. Ca un antrenor, un bun antrenor, să poată face o pregătire psihologică sportivilor săi, trebuie el însuşi să aibă nişte cunoştinţe generale privind sistematica unui manual de psihologie generală, ca după aceea să poată trece la tratarea problemelor psihologiei sportului şi ale psihologiei sportului de performanţă.

Acesta trebuie să ştie: ce este psihicul, ce sunt senzaţiile, ce sunt percepţiile, ce este atenţia şi care sunt calităţile acesteia, ce este memoria, ce este inteligenţa și să cunoască ce este personalitatea, temperamentul, caracterul etc.

O altă condiţie prioritară în vederea reuşitei pregătirii psihologice a sportivilor o constituie cunoaşterea sportivilor. Prima tehnică de cunoaștere (dacă o putem numi aşa) este întocmirea fişei personale a sportivului, care să conţină date personale, date medicale, date privind adaptarea la efort și alte caracteristici strict personale.

O condiție să-i spunem tot tehnică, o constituie efectuarea zilnică a unor observaţii psihologice în timpul antrenamentelor sau a meciurilor - observarea dispoziţiei sportivului, starea lui de nervozitate, odihna de noapte, apariţia transpiraţiei în timpul somnului, nesiguranţa și neîncrederea în propriile forţe.

Cunoscând aceste aspecte de ordin psihologic, antrenorul poate găsi pârghiile necesare acţionând asupra voinţei sportivului. Voinţa se formează şi se educă în timp, numai în antrenamente succesive, şi se amplifică de-a lungul anilor de pregătire. Ea se dezvoltă concomitent cu dezvoltarea calităţilor motrice ale sportivului.

10

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Factorii care influenţeză efortul de voinţă al sportivilor sunt cei emoţionali și cei care duc la cunoaşterea rezultatelor, comunicarea rezultatelor și a performanţelor chiar în timpul probei, încurajarea de către antrenor, colegi și public.

Se ştie de asemenea că performanţa sportivă suportă o influenţă combinativă a factorilor interni şi externi în raport cu personalitatea sportivului. Dintre factorii interni se desprind: motivele activitaţii (motivații, aspiraţii), aptitudinile, atitudinile, trăsăturile de personalitate (vârsta, dezvoltarea fizică, starea de sănătate etc.). Dintre factorii externi, care acţionează întotdeauna prin intermediul condiţiilor interne, putem enumera: organizarea antrenamentelor, metodele de învăţare, perfecţionarea şi autoperfecţionare, sistemul de obiective de performanţă planificat, pregătirea şi personalitatea antrenorului, familia, prietenii etc.

Pentru a putea fi stabiliţi anumiţi factori de personalitate ca fiind relevanţi, aceştia au fost evaluaţi şi în funcţie de anumite criterii şi anume: integrarea sportivă şi adaptarea la efort, stabilitatea emoţională, factorul motivaţional şi afectiv și imaginea de sine.

Ca să obţină performanţe deosebite cu sportivii, un antrenor modern, şcolit aşa cum arătam mai la inceput, trebuie neapărat să parcurgă şi să respecte câteva, să le spunem, cerinţe de bază, principii chiar. Astfel, putem să le şi enumerăm: 1. Cere de la tine mai mult decât aşteaptă alţii de la tine, aceasta impune curajul de a lua decizii la timp, de a avea idei şi iniţiative noi.

Curajul de a fi ŞEF pentru alţii, dar şi varianta de a avea curajul să fii nepopular.

2. Nu face singur totul, deleagă pe alţii, dar asumă-ţi responsabilitatea!

3. Fă ceea ce spui! Teoriile pe care le susţii şi ceea ce faci în practică trebuie să concorde!

4. Îndeplineşte-ţi obligaţiile şi avansează-ţi promisiunile! Aceasta se numeşte integritate.

5. Transmite informaţiile la timp şi complet în pregătirea sportivilor! Sportivii insuficient informaţi acţionează la întâmplare, haotic.

6. Nu interveni atât timp cât lucrurile merg bine!

7. Ajută sportivii şi lasă-i să te ajute!

8. Organizează discuţii cu sportivii, dar numai atunci când tu sau ei aveţi ceva de spus!

9. Apreciază şi critică imediat, dar fără să te pripeşti! Aprecierile favorabile pot fi făcute şi faţă de ceilalţi, iar cele negative numai între patru ochi.

10. Promovează sportivii!

11. Evită graba, agresiunile!

12. Nu transmite sportivilor emoţiile, trăirile proprii; chiar dacă tu eşti stresat, nu le transmite şi lor!

13. A conduce o echipă înseamnă, mai cu seamă, să ai şansa să determini schimbări substanţiale şi calitative în pregătirea sportivilor, în avantajul tuturor.

Prof. antr. Ioan TĂNASE AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

11

Pagină de Jurnal...

Povestea mea de viaţă a început pe 5 mai 1994, într-un orăşel mic din Moldova, Piatra Neamţ. Predominând genul masculin în familie, Dumnezeu a ascultat dorinţa alor mei şi le-a adus celor de acasă, într-o zi obişnuită de primăvară, o fetiţă... spre bucuria bunicilor şi a părinţilor. O fetiţă frumoasă şi cuminte, aşa spuneau cunoscuţii dar nu numai, pe care au botezat-o BiancaClaudia.

Nu ştiu ce mi-au sortit ursitoarele, dar ştiu sigur că mama mă vedea medic iar tata, avocată. Spre deosebire de familie, eu, nativul Taur cu o fire mai încăpăţânată, aveam alte ţeluri: visam să fiu actriţă ori, de ce nu, cântăreaţă. Ca oricare fată obişnuită, când rămâneam singură acasă, mă îmbrăcam cu hainele mamei, mă machiam şi mă aşezam în faţa oglinzii, acolo unde și concertam de multe ori. Dar anii au trecut iar visul l-am dat uitării... În clasa a IV-a, într-o zi neieşită din comun, a venit doamna profesoară Dorina Ţoc la şcoală şi ne-a chemat către sport, către handbal. Eu, fiind o fire mai sensibilă, retrasă şi emotivă, m-am temut la început, lumea sportului fiind o lume nouă pentru mine. La încurajările părinţilor mei însă, am acceptat să mă duc la antrenamentele de handbal şi pot spune că de multe ori cedam fizic şi psihic şi vroiam să mă las de sport, însă nu puteam să mai las mingea din mână. Echipa a trecut prin multe schimbări care de multe ori ne-au afectat, cel mai mult marcându-ne decesul antrenorului nostru Ovidiu Țoc, care a avut un rol foarte important în formarea noastră ca viitoare handbaliste. Pe parcurs, ne-am mobilizat şi la încurajările domnului profesor-antrenor Ovidiu Țoc Jr. și am ocolit toate obstacolele întâlnite în calea noastră. Dumnealor ne-au învăţat că adevărata bunătate, adevărata curăţenie sufletească nu este cea pe care o cauţi sau o fabrici, ea este de fapt cea care vine din interior, natural, cea pe care nici măcar nu eşti conştient că o ai.

Uneori, suntem buni pentru că ştim că aşa ne va fi ș i nouă mai bine, pentru că ne ghidăm după principiul „bine faci, bine găseşti”. Întotdeauna am crezut cu tărie că este bine și normal aşa, că suntem merituoşi pentru că încercăm sa fim mai buni, mai pozitivi, mai... oameni. Şi iată că se mai încheie o etapă din viaţă iar bacalaureatul vine cu paşi grăbiţi în întâmpinarea noastră, a elevilor claselor a XII-a. Aceşti ani mi-au schimbat existența pe toate planurile, căci mi s-au întâmplat lucruri minunate şi ce a fost rău consider de fapt că a fost bun, pentru că totul contribuie la experienţa care ne construieşte ca Oameni.

Acum câteva zile s-a auzit şi ultimul fluier de final de joc, însă pentru noi a avut o altă semnificaţie: a fost ultimul meci împreună. Ne-a copleşit acel moment! Instant, lacrimile au început să curgă şi simţeam ceva ce nu pot să descriu nici acum: eram fericită, mândră, tristă, emoţionată şi, în acelaşi timp, mă simțeam împlinită. Nu pot să uit acest moment: era un gol imens în suflet iar lacrimile colegelor mele nu se opreau nicicum; era fericirea că ce am făcut noi a căpătat viaţă, era iubirea faţă de handbal şi faţă de colegi, era împlinirea, erau multe…

Poate că acestea vă par lucruri comune, înşirate aşa pur ș i simplu, însă... așa cum stăteam şi mă uitam în jurul meu, am simțit că imaginea din fața ochilor devenise un puzzle perfect alcătuit.

Handbalul pentru mine a fost un amalgam de sentimente, de zâmbete, de bucurie, de emoţii, fericire, trudă, lacrimi și iubire, de tristeţe, nerăbdare, teamă şi agonie. Am fost uniţi și fiecare om de lângă mine a avut ceva… ceva ce m-a făcut să mă simt fericită că eram acolo.

Energia Andreei, umorul Laurei, veselia Roxanei, boacănele Elenei, glumele aparent serioase ale domnului profesor-antrenor, dar și jovialitatea persoanelor pe care le-am cunoscut prin intermediul handbalului, toate acestea m-au făcut să mă simt fericită. Nu voi regreta nicicând faptul că am lăsat păpuşile pentru mingea de handbal, acest sport a fost primul pas al meu, prima speranţă. Însă... regret că s-a terminat atât de repede... Ș tiu că vor veni și alte momente minunate dar, cu siguranță, nici unul dintre ele nu va mai fi ca... primul.

Claudia-Bianca MOLDOVAN, a XII-a B 12

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 13

Cadrul didactic – un profesionist în sistemul de învăţământ Prof. Constantin Cristian SOROCEANU MOTTO: “Rădăcinile învățăturii sunt amare, dar fructele ei sunt dulci.” (Aristotel)

A fi cadru didactic nu înseamnă să-i înveți pe alții ceea ce știi, ci și ceea ce ești. Tocmai de aceea, profesia de cadru didactic incumbă o serie de responsabilităţi, roluri, deziderate, calităţi, dar mai ales competenţe, ce se dobândesc prin perfecționare continuă. Toate fac ca această meserie, de profesor, să se distingă de multe alte meserii care au în centrul atenției Omul. În cadrul şcolii în care activează, profesorul conduce activitatea didactică, dând sens şi finalitate tuturor componentelor implicate în procesul de învăţământ.

Un aspect esenţial în ceea ce priveşte profesia de cadru didactic îl reprezintă competenţa profesională care include ansamblul de capacităţi cognitive, afective, motivaţionale şi manageriale, ce interacţionează cu trăsăturile de personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării unei prestaţii didactice care să asigure realizarea competențelor de către toţi elevii, iar performanţele obţinute să se situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului intelectual al fiecăruia. Competenţa profesională a cadrului didactic din învăţământ derivă din rolurile pe care acesta le îndeplineşte în cadrul şcolii. Practica evidenţiază diversitatea rolurilor unui cadru didactic: - Expert al actului predare-învăţare: selecţionează și prelucrează din punct de vedere didactic informaţiile pe care le va transmite, adaptându-le nivelului de înţelegere al elevilor.

- Agent motivator: declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa lor pentru activitatea de învăţare.

- Creator al situaţiilor de învăţare cât mai favorabile, pentru atingerea obiectivelor pedagogice proiectate.

- Lider: conduce un grup de elevi, exercitându-şi puterea asupra principalelor fenomene ce se produc. Trebuie să fie un prieten şi confident al elevului, sprijin în diverse situaţii.

- Consilier: în această ipostază, este un observator sensibil al comportamentului elevilor, un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al acestora.

- Model: prin întreaga sa personalitate, prin acţiunile şi comportamentul său, profesorul este un exemplu pozitiv pentru elevi - Manager: supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalţi profesori, cu părinţii şi cu ceilalţi factori implicați în actul educațional.

Profesorul are de-a face cu un tip special de management şi anume: „managementul clasei”. Acesta include toate deciziile şi acţiunile solicitate pentru menţinerea ordinii în clasă.

Profesorul îşi asumă o multitudine de roluri a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui. Dintotdeauna, profesiunea de dascăl a fost o profesie socială. Din această perspectivă, profesorul este şi un actor social preocupat pentru ridicarea gradului de cultură şi este responsabil pentru formarea elevilor ca viitori cetăț eni pe care societatea se poate baza.

Dimensiunile competenţei profesionale a unui cadrului didactic sunt: A. Competenţa de specialitate, care cuprinde trei capacităţi principale: cunoaşterea materiei, capacitatea de a stabili legături între teorie şi practică şi capacitatea de înnoire a conţinuturilor lecțiilor în consens cu inovațiile ştiinţei domeniului.

B. Competenţa psihopedagogică, care este rezultanta următoarelor capacităţi: capacitatea de a cunoaşte elevii şi de a lua în considerare particularităţile lor de vârstă şi individuale la proiectarea şi realizarea activităţilor instructiv-educative, capacitatea de a comunica uşor cu elevii, de a-i influenţa şi motiva pentru activitatea de învăţare, capacitatea de a proiecta şi a realiza optim activităţi instructiv-educative pe baza unor planificări riguroase (în care se precizează

14

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

obiectivele didactice, selecţionarea conţinuturilor esenţiale, elaborarea strategiilor de instruire, crearea unor situaţii de învăţare adecvate, stabilirea corespunzătoare a formelor, metodelor şi instrumentelor de evaluare), capacitatea de a evalua obiectiv programe şi activităţi de instruire, pregătirea elevilor, precum şi şansele lor de reuşită și capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire şi autoeducaţie.

C. Competenţa psihosocială şi managerială presupune următoarele capacităţi ale profesorului: capacitatea de a organiza elevii în raport cu sarcinile instruirii, de a crea situaţii de învăţare adecvate şi de a stabili responsabilităţi în grup, capacitatea de a stabili relaţii de cooperare, un climat adecvat în grupul de elevi şi de a soluţiona conflictele, capacitatea de a-şi asuma răspunderi și capacitatea de a orienta, organiza şi coordona, îndruma şi motiva ori de a lua decizii în funcţie de situaţie. În şcoală, profesorul devine conducătorul unui proces simultan informativ şi formativ orientând şi sprijinind elevii să ajungă prin efort propriu la descoperirea cunoştinţelor, pe care urmează să le prelucreze şi să le integreze în structura lor cognitivă.

Educaţia se sprijină pe patru piloni importanţi: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu alţii şi a învăţa să fii. În funcţie de această optică dar şi de implicaţiile globalizării, educatorii din învăţământ urmează să îndeplinească roluri noi. Astfel, prin metodologia de aplicare a noului curriculum naţional, li se cere cadrelor didactice din învăţământ să creeze activităţi adecvate competenţelor proiectate ţinând seama de natura subiectului lecţiei şi de particularităţile grupei de elevi. Rolul profesorului contemporan de „creator de situaţii de învăţare” este specificat în documentele de proiectare didactică. Evident, cu cât situaţiile de învăţare vor fi mai bine alese sau mai bine imaginate de profesor, cu atât mai interesantă şi mai eficace în planul învăţării va fi activitatea de instruire.

Un alt rol nou asumat de dascălul profesionist ar fi acela de meditator în procesul cunoaşterii sau de consilier, alături de rolul tradiţional de transmiţător de informaţii. Acest rol este strâns legat de cel dinainte dar are o arie de răspândire mult mai largă, în sensul că relaţiile de colaborare între profesor şi elev se extind şi dincolo de lecţia propriu-zisă. Astfel, profesorul îi poate însoţi pe elevi la biblioteci dar şi în călătoriile pe Internet, îi poate consilia în selectarea diverselor surse de informare cât şi în alcătuirea unor lucrări legate de disciplina pe care o predă ori adiacente acesteia.

Profesorul se implică în activitatea didactică cu întreaga personalitate: motivaţii, aptitudini, nivel de competenţă, experienţă personală. Arta de a preda nu se reduce la transmiterea cunoştinţelor, ci presupune şi o anumită atitudine faţă de elevi, ca expresie a concepţiei pedagogice asumate şi a propriilor trăsături de personalitate. În cadrul activităţilor didactice, se creează multiple raporturi interpersonale între participanţi, antrenaţi cu toţii într-un proces constant de influenţare reciprocă. Reuşita unui profesor depinde de multe ori de natura relaţiilor pe care le stabileşte cu elevii săi în cadrul acestei interacţiuni, aspect deosebit de important, deoarece multe dificultăţi de învăţare şi educare se datorează unor relaţii deficitare. Natura relaţiilor pe care profesorul le stabileşte cu elevii este determinată nu numai de stilul de abordare a activităţii şi de trăsăturile sale de personalitate ci şi de trăsăturile individuale şi de grup ale elevilor. De aceea, profesorul trebuie să aibă abilitatea de a-şi cunoaşte partenerii de activitate.

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 15

Empatia profesorului nu înseamnă o cunoaştere de tip analitic ci capacitatea de a depune un efort imaginativ pentru a-l înţelege pe celălalt, sub aspectul potenţialului de care dispune, al atitudinilor şi sentimentelor sale, al semnificaţiei conduitei manifestate.

Profesorul trebuie să adopte un stil democratic, caracterizat prin relaţii deschise bazate pe încredere reciprocă şi acceptare, reuşind astfel să colaboreze cu elevii într-o atmosferă armonioasă, lipsită de încordare. Calitatea procesului instructiv-educativ este dependentă şi de relaţia afectivă dintre profesor şi elevi. De aceea, este necesar ca fiecare cadru didactic să fie preocupat de cultivarea unor relaţii bune, aș spune chiar deosebite, cu elevii săi.

Trăsăturile negative de personalitate ca superficialitatea, cinismul, încăpăţânarea, apatia, indiferenţa, rigiditatea, agresivitatea creează o atmosferă nefavorabilă în jurul său.

Dimpotrivă, agreabilitatea, gradul de deschidere spre ceilalţi, permeabilitatea la schimbări, amabilitatea, răbdarea, stăpânirea de sine, dorinţa de a ajuta, sociabilitatea, încrederea, capacitatea de a înţelege problemele vor întări calitatea relaţiilor pedagogice. Echilibrul intelectual şi psihic, luciditatea, intuiţia, bunul-simţ, tactul pedagogic sunt calităţi indispensabile cadrului didactic.

Acestora li se adaugă calităţi morale precum probitatea, obiectivitatea, generozitatea, modestia, blândeţea, cinstea, sinceritatea, demnitatea, conştiinciozitatea. Profesorul, în calitatea sa de formator, trebuie să fie în permanenţă preocupat de imaginea sa oferită elevilor și de alte aspecte deloc minore ca punctualitatea, valorificarea integrală a timpului lecţiei, modul de adresare, ţinuta, gestica, mimica. Toate acestea sunt încărcate de semnificaţie şi au valoare formativă.

Talentul pedagogic asociat cu ansamblul capacităţilor care determină competenţa profesională şi ansamblul calităţilor personale conferă acea măiestrie pedagogică care defineşte profesia de educator sau cadru didactic. Se consideră că „a fi profesor” trebuie înţeles în sensul de „a deveni profesor” adică de a transforma meseria într-o carieră. Devin profesori „excelenţi” acei profesori care ştiu cum să le capteze elevilor atenţia şi să le-o menţină pe tot parcursul lecţiilor, să formuleze cu claritate competenţele urmărite în cadrul fiecărei activităţi didactice, să reactualizeze cunoştinţele anterioare necesare învăţării, să predea accesibil şi convingător noile cunoştinţe, să creeze situaţii de învăţare adecvate, să dirijeze învăţarea, să obţină feedback ori de câte ori este nevoie și să evalueze prin metode variate.

Acest deziderat focalizează atenţia asupra necesităţii formării continue a cadrului didactic, formarea constituindu-se ca o provocare în cadrul procesului de modernizare a sistemului de educaţie. Formarea continuă a cadrului didactic este reglementată şi obligatorie.

Aceasta trebuie să asigure evoluţia în carieră a cadrului didactic, perfecţionarea în acord cu propriile nevoi dar şi cu nevoile elevului şi ale societăţii. Principala direcţie prin care formarea continuă trebuie să realizeze schimbarea în educaţie este următoarea: „Profesorul este figura centrală a reformei educaţionale contemporane. El trebuie să renunţe la rolul său tradiţional şi să se transforme într-un planificator al activităţilor de grup, într-un facilitator al interacţiunii elevilor şi într-un consultant. El este cel care trebuie să ştie să-şi alieze computerul în acţiunea educativă, să facă din acesta un puternic catalizator al interacţiunii agreabile. Acest profesor care se transformă este şi profesorul de discipline socio-umane”.

O noutate în Legea Educaţiei Naţionale se referă la dezvoltarea profesională și la calificarea competenţelor de excelenţă după obţinerea gradului I. Cadrul didactic cu „performanţe deosebite în activitatea practică şi managerială poate dobândi titlul de profesor emerit”. Cred că acesta este un titlu care trebuie râvnit de profesorul ideal şi care presupune: competenţă ştiinţifică, competenţă culturală, competenţă comunicaţională şi relaţională, competenţă motivaţională, competenţă inovaţională şi competenţă socio-morală.

Bibliografie: Albulescu I. , Albulescu M. , Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane, Ed. Polirom Iaşi, 2000 Cucoş C. (coordonator)., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi gradele didactice, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom Iaşi, 2009.

16

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Coalescenţa mit – literatură (II) Prof. Irina ZAMFIR Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ Revelarea cronotopului sacru în limitele ficţionale create de Mircea Eliade este definitorie. Dacă în perioada petrecută în ţară, Eliade a impus prin romanele sale o viziune cu un pronunţat caracter „autenticist”, sfidând concepţiile tradiţionale despre viaţă ori normele româneşti tradiţionale, în romane ca Întoarcerea din rai, Huliganii, Şantier, ulterior, în romanele din perioada exilului fără sfârşit, Isabel şi apele diavolului, Maitreyi, Lumina ce se stinge, Nuntă în cer, Noaptea de Sânziene, autenticismul este transformat uneori în realism grefat pe dimensiunea semnificaţiilor mitice.

Argumentul demersului său creator viza puterea persuasivă a unor universuri imaginare, teoria camuflării sacrului în profan. Aceste romane poartă pecetea mitului, ca mod de a fiinţa în lume: „Miturile au funcţia de a trezi şi a menţine conştiinţa existenţei unei lumi diferite de lumea profană: lumea divină […]. Dacă ştie cifrul mitului, omul redevine contemporan cu evenimentul primordial. Pentru el, lumea devine transparentă, iar acţiunea umană este o experienţă a sacrului.” Cercetători precum Georges Dumézil, Claude Lévi-Strauss sau Mircea Eliade au analizat originile şi condiţia romanului în raport cu genurile antice nobile, înainte de toate cu epopeea, dar şi cu mitul, considerat o formă primară a oricărei relatări umane. În sensul definirii mitului, autorul Sacrului şi profanului pune accent pe actul relatării: „mitul povesteşte o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al începuturilor.” Coalescenţa mit-literatură devine elocventă în măsura în care mitului îi este atenuat caracterul religios. Cât de valabilă ori pertinentă poate fi considerarea romanului drept un avatar decăzut al mitului, care sa născut din „extenuarea” (desacralizarea) acestuia, raportându‑ne la romanul Noaptea de Sânziene de Mircea Eliade? De vreme ce deschiderea către Marele Timp este dimensiunea axială a discursului naratologic nu putem situa idealul retoric râvnit de Mircea Eliade prin capodopera sa în poziţie de inferioritate faţă de mit, implicând o „rupere de Timp, de lumea înconjurătoare, realizând o deschidere către Timpul Sacru”.

Literatura este o modalitate de căutare a „interogaţiei juste” prin care omul ajunge să trăiască în Eternitate. Coalescenţa mit-literatură este evidentă în virtutea esenţialei similarităţi pe care celebrul istoric al religiilor o vede între proza sa fantastică şi mitologie. O astfel de literatură pune accent pe actul creaţiei: „literatura fantastică fondează propriul său Univers, întocmai după cum miturile ne dezvăluie fondarea Lumilor […]. În acest sens, se poate vorbi despre prelungirea mitului în literatură: nu numai pentru că anumite structuri şi figuri mitologice se regăsesc în universurile imaginare ale literaturii, ci mai ales pentru că în amândouă cazurile, e vorba de creaţie, adică de crearea (revelarea) unor lumi paralele”.

Lumea modernă desacralizată, vidată de misticism, continuă să viseze, realitate ce constituie refluxul unei acute nevoi de mitologie, mitul însemnând înainte de toate povestire spusă după regulile speciei.

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 17

Se poate citi Noaptea de Sânziene ca o povestire a unui suflet păcătos care caută o ieşire din „pădurea” terorii istoriei, propunând un topic drept cheie de lectură, respectiv de parcurgere, de actualizare a structurii narative: nostalgia paradisului, a ieşirii din devenire şi integrarea în Marele Timp. Prin conţinutul ei epic, naraţiunea mitică, Noaptea de Sânziene formează un instrument de cunoaştere a lumii, universul ei ficţional relevând, asemena miturilor o serie de semnificaţii majore vizând condiţia omului în univers.

Ori principala funcţie a utopiei ficţiunii este cea iniţiatică, înrădăcinată în însăşi condiţia umană, viaţa umană având caracterul unei povestiri iniţiatice. Ceea ce apropie imaginaţia literară de imaginaţia mitică e interesul acordat semnificaţiilor. Mircea Eliade acordă limbajului un rol ontologic, chiar cosmogonic, de multe ori cu un caracter de criptogramă. Unităţi lingvistice banale adăpostesc revelaţii de acest ordin cronotopic „cuvintele contopesc în ele spaţiul şi timpul, oferind omului lăcaş pentru veşnicie.” În sensul acesta, personajul Ştefan Viziru vorbeşte de „priceperea” necesară interpretării miracolelor, de a recunoaşte irecognoscibilul: „Sar putea întâmpla fel de fel de miracole […]. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole”.

Când se narează un mit, se reactualizează timpul sacru, motiv pentru care, în societăţile tradiţionale nu pot fi povestite oricând şi oricum, ci numai în perioade sacre, în anumite locuri, noaptea sau în jurul focului, înainte sau după ritualuri.

Recitarea miturilor nu rămâne fără consecinţe pentru cel care le rosteşte. Mitul desprinde enunţătorul, respectiv receptorul de timpul lui cronologic, individual, proiectându-l, cel puţin simbolic, în Marele Timp. Omul îşi uită condiţia profană ascultând un mit. În mod similar se întâmplă în discursul mitic al Nopţii de Sânziene, care trebuie parcurs prin grila unei lecturi iniţiatice.

Naraţiunea mitică îşi educă, îşi iniţiază eroul şi implicit lectorul care trăieşte în compania personajelor-mituri: „a citi este a renaşte puţin, a re-trăi întâmplările sacre, a cunoaşte o nouă experienţă”. În romanul Noaptea de Sânziene, eroul-mitic, Ştefan Viziru este convins, crede în realitatea nopţii sărbătorii oculte a Sânzienelor, timp marcat de „deschiderea cerurilor”, miracol posibil în virtutea unei iniţieri prealabile: trebuie să fie pregătit cum să înţeleagă ori cum să privească. Nu oricui îi este permisă iniţierea, în asemenea taine, aşa cum nu orice lector poate recepta naraţiunea mitică, Noaptea de Sânziene ca seducătoare utopie retorică spre Marele Timp. În acest sens, putem reactualiza terminologia lui Umberto Eco, de „lector model”, de lector-tip, care-şi asumă strategia narativă auctorială, acceptând colaborarea, provocarea textului.

Mituri, semne, mesaje din labirint, toate alcătuiesc substanţa „romanuluiroman” Noaptea de Sânziene: drama celor doi protagonişti ai iubirii interzise, Ştefan Viziru, funcţionar la Ministerul Economiei, şi Ioana Sideri, fiica unor proprietari agricoli din Zinca, fiinţa misterioasă cu nume simbolic de basm, este urmărită într-o naraţiune mitică amplă, a cărei elaborare „a fost înceată şi chinuitoare”. Ştefan aşteaptă mereu semne, caută doisprezece ani (număr cu valoare simbolică), o nălucă, ursita lui... (va urma) 18

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Fostul lider european la 16 ani va pleca, în vară, la Universitatea din Oklahoma Alexandru Ghilea este încă unul dintre copiii buni din tenisul pietrean intraţi uşor în circuitul profesionist, datorită valorii, dar cărora le este aproape imposibil să se şi menţină, din cauza lipsei banilor. Tenismenul de 19 ani nu a mai jucat de aproape jumătate de an. S-a şi accidentat la mâna dreaptă, dar principalul obstacol a fost de natură financiară.

Pentru a juca în ATP, ar fi trebuit să meargă în străinătate, unde un turneu „ieftin” costă cel puţin 1000 de euro. „Contează această pauză, dar am încercat să mă antrenez cât mai mult. Am vrut să mă concentrez şi asupra şcolii. Am rămas puţin în urmă, iar anul acesta am bacalaureat”, a declarat Alexandru Ghilea.

Pietreanul se pregăteşte să revină în curând în competiţii. În luna aprilie, vor începe concursurile BCR Open, mai accesibile din punct de vedere financiar. Tânărul jucător îşi doreşte însă mult mai mult de la tenis, în care munceşte de vreo 14 ani. Singura alternativă este să plece în SUA, aşa cum o fac foarte mulţi români. Jucătoarea de top la copii şi juniori, participantă la trei turnee de Grand Slam, pietreanca Ilinca Stoica a făcut acelaşi pas, anul trecut.

Alexandru Ghilea va avea o bursă la Universitatea din Oklahoma, care suportă integral cheltuielile de masă, cazare, şcolarizare, pregătire şi participare în competiţii. „Am fost contactat încă de anul trecut de reprezentanţii Universităţii. Voi lucra cu fratele lui Andy Roddick. Ştiu că mai este acolo un singur român care va termina anul acesta”, a precizat jucătorul pietrean.

Tenismenul va trebui să joace patru ani pentru Universitatea americană, timp în care poate evolua şi în circuitul ATP, dacă nu se suprapun competiţiile. Şcoala are prioritate. După Oklahoma… „Vreau să joc. Aş putea recupera în ATP şi cred că mi-ar fi mai uşor să încep de acolo”, a mai declarat Alexandru Ghilea.

Fost lider în Tennis Europe, la 16 ani, pietreanul se situează în prezent pe locul 1068 în clasamentul ATP, la simplu, şi este numărul 983 la dublu. „Pentru a te ţine singur în circuitul profesionist, trebuie să urci între primii 300 de jucători şi să joci 20-25 de turnee pe an”, a calculat tânărul jucător. ...Pe care principalii săi susţinători de până acum, părinţii, nu şi le permit.

Sponsorii nu se înghesuie la juniori, iar puţinele discuţii cu impresarii s-au purtat fără termeni concreţi. Americanii vor investi în schimb cam 45000 de dolari în tenismenul de la Piatra Neamţ pentru ca acesta să reprezinte Universitatea din Oklahoma în circuitul competiţional universitar, timp de patru ani.

Mihaela DRĂGOI, Ziarul Ceahlăul AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 19

TENISUL - UN MOD DE VIAŢĂ Alexandru GHILEA, a XII-a A Totul a pornit ca o joacă, pe când nu împlinisem nici măcar 6 ani. Cu toate că a trecut mult timp de atunci, îmi amintesc cu drag şi cu nostalgie prima zi în care am păşit pe un teren de tenis, într-o dimineaţă rece de octombrie...

Părinţii mei doreau foarte mult ca eu să mă dezvolt armonios şi să practic un sport.

Tatăl meu auzise de la un prieten că se fac înscrieri la clubul de tenis din oraş şi s-a gândit că ar fi un sport frumos şi potrivit pentru mine. Eu aş fi vrut să practic fotbalul şi am sperat că voi ajunge un mare fotbalist. Drept pentru care, după prima zi de antrenament la tenis, le-am spus părinţilor: “E foarte frumos tenisul, dar când mă veţi înscrie la fotbal? “.

Primul meu pas pe terenul de tenis a fost unul foarte dificil. Aveam emoţii mari şi îmi amintesc cum cei mai avansaţi făceau glume pe seama mea. Atunci am făcut cunoştinţă pentru prima oară cu antrenorul meu, profesorul Petru Iftimie, cel care m-a sprijinit şi ma îndrumat până azi. El a fost cel care mi-a spus, pentru prima dată, că am talent şi că aş putea ajunge un mare jucător. Acesta a fost primul meu contact cu tenisul şi sunt bucuros de alegerea făcută de părinţii mei.

Pe masură ce timpul a trecut, am început să îndrăgesc din ce în ce mai mult sportul alb. La vârsta de 7 ani, am participat la primul turneu oficial unde am reuşit să obţin locul al III-lea. A fost momentul în care am realizat că pot să fac performanţă.

Au urmat numeroase concursuri la care am obţinut rezultate din ce în ce mai bune, astfel că, la vârsta de 9 ani, am obţinut prima medalie la un Campionat Naţional (locul al IIIlea la categoria 10 ani). Acest rezultat m-a adus în atenţia antrenorilor de la Federaţia Română de Tenis, iar la vârsta de 10 ani am fost convocat la stagii de pregătire centralizată cu cei mai buni juniori ai ţării.

Prima participare la un concurs internaţional a fost la 12 ani, în Franţa (Bressuire) unde am reprezentat România la Campionatul Mondial de Juniori, categoria 12 ani. A fost o experienţă extraordinară pe care nu o voi uita niciodată. Mulţi dintre cei cu care m-am confruntat atunci, aveau să fie ulterior principalii mei rivali în teren dar buni prieteni în afara arenei de tenis.

Primul meu titlu de campion naţional l-am câştigat la vârsta de 14 ani, la Galaţi, acesta fiind totodată momentul în care am urcat pe prima treaptă a clasamentului naţional de juniori, categoria 14 ani.

Au urmat numeroase turnee internaţionale de juniori, cele mai importante fiind: Italia (Messina – locul I, Livorno – locul al III-lea, Pavia – locul I) , China (Beijing – locul al IIlea), Cehia (Pribram – locul I), Germania (Ulm, Renningen ), Franţa (Paris, Tarbes) etc., care m-au propulsat pe locul I în clasamentul european, la categoria 16 ani.

20

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 21

Fiind plecat mereu în turnee, stilul meu de viaţă s-a schimbat radical. Am devenit mai disciplinat, mai responsabil şi am început să privesc mult mai matur ceea ce se întâmplă în jurul meu. Singurul impediment al acestui stil de viaţă a fost faptul că nu mai aveam timp liber, pentru că tenisul îmi ocupa marea majoritate a lui. O zi normală începea dimineaţa la 7, cu două antrenamente de tenis şi unul de pregatire fizică, a câte două ore fiecare. Am avut norocul să am un foarte bun preparator fizic care întotdeauna m-a sprijinit şi îndrumat şi care îmi este şi azi alături. În tenis, pregătirea fizică este un factor foarte important şi am încercat mereu să îi acord o atenţie deosebită. Împreună cu colegii de la lotul naţional, am avut şansa să colind întreaga lume, ajungând în ţări precum SUA, Brazila, Argentina, Paraguay, Thailanda, Malaysia, Philipine, Australia, China, Turcia... Una dintre performanţele notabile obţinute a fost participarea la turneul de Grand Slam pentru Juniori de la Melbourne - Australia. La acest turneu, m-am calificat mulţumită clasamentului mondial de juniori în care atunci ocupam poziţia 38.

Am încercat în acelaşi timp să nu neglijez şcoala şi, de foarte multe ori, după ce mă întorceam din turnee, stăteam până târziu în noapte şi recuperam lecţiile pierdute, reuşind astfel să ţin pasul cu ceilalţi colegi de clasă. Din clasa a IX-a, am ajuns la concluzia că, daca vreau să fac performanţă, va trebui să îmi aleg un liceu care mă va înţelege şi sprijini în acest sens. Astfel, am ajuns să fiu boboc la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ unde am beneficiat de o înţelegere deosebită, atât din partea profesorilor, a conducerii liceului cât şi a colegilor, cărora aş dori să le mulţumesc pe această cale.

Astfel, am putut să mă concentrez mai mult pe latura sportivă, reuşind ca în 2012 să fiu, în premieră, convocat la Lotul României de Cupa Davis pentru meciul cu Ucraina. Au urmat apoi alte d ouă c on voc ăr i în me c iur ile c on tr a reprezentativelor Olandei şi Finlandei. Au fost, până acum, cele mai emoţionante momente din cariera mea, pentru că am putut învăţa de la sportivi precum Horia Tecău, Andrei Pavel, Victor Hănescu și acest lucru înseamnă enorm pentru mine. Ei m-au încurajat şi m-au sfătuit să muncesc din ce în ce mai mult pentru că rezultatele vor veni de la sine. Îmi aduc aminte cu plăcere de fiecare titlu naţional şi de victoriile obţinute, iar fiecare cupă are un loc special în inima mea. În prezent, mă pregătesc să susţin examenul de Bacalaureat căruia îi acord o atenţie deosebită. Nu neglijez nici pregatirea sportivă sperând ca, după terminarea liceului, să-mi pot continua studiile în străinătate.

Cu ajutorul rezultatelor obţinute până acum, am reuşit să stârnesc interesul unor universităţi de renume din SUA şi deja mă gândesc serios să urmez cursurile Universităţii din Oklahoma unde, pe lângă activitatea academică, există un program foarte avansat de pregătire sportivă şi unde... cred că voi putea face marele pas spre cariera de jucător profesionist.

Tenisul pentru mine nu este doar un sport şi o pasiune, ci un mod de viaţă. Nu aş putea să trăiesc nici măcar o zi fara el pentru că, pe teren, simt că sunt liber şi că mă pot exprima cel mai bine.

22

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Duhovnicul sau psihologul?

Pr. Prof. Cristian TABLAN Lipsa banilor, neîncrederea în propriile puteri, grijile, conflictele familiale etc, sunt motive din cauza cărora unele persoane ajung să nu mai aibă parte de liniște. Pentru redobândirea ei, ni se recomandă din partea unora duhovnicul iar din partea altora, psihologul.

Nu împărtăşesc punctul de vedere că sunt unele probleme pe care le poți discuta cu duhovnicul şi altele pe care trebuie să le discuţi numai cu psihologul. De vreme ce duhovnicii sunt chemaţi să vindece patimile oamenilor, cred că au darul de a trata orice boală. Nu am auzit până acum o persoană care să meargă la un duhovnic adevărat şi acesta sa-i spună: "Iţi recomand să iei legătura şi cu psihologul X".

Din cauza faptului că avem şi preoţi care nu păstrează vrednicia darului preoţiei în toată vremea, avem parte şi de duhovnici care nu vindecă. A vindeca bolile oamenilor este un har pe care Dumnezeu îl dă numai celui care pune darul primit în lucrare. Misiunea preotului nu este în principal aceea de a administra Sfintele Taine ci de a fi mai întâi el însuși sfinţit de ele. Sfinţit, va cunoaşte toate metodele şi remediile pentru tamăduirea de toată tulburarea lăuntrică.

Psihologul apare după părerea mea, ca un pogorământ al lui Dumnezeu într-o lume în care avem parte de duhovnici care au uitat de lucrarea lor. Parintele Rafail Noica mărturisea că preotul este dator nu numai să înlocuiască psihologul, ci să depăşească tot ceea ce face psihologul pentru oameni. Sfântul Ioan Gură de Aur a rostit cuvinte cutremuratoare în acest sens: "Nu cred că sunt mulţi preoţii care se mântuiesc, ci mult mai mulţi aceia care pier, pentru că lucrul acesta cere un suflet cu totul măreţ". Într-o lume în care sunt slujitori care nu mai ţin seama de vocaţia lor şi persoane care nu împlinesc cuvintele duhovnicilor, nişte aşa-zişi ucenici, psihologul ca şi psihiatrul pot prin tratamentele pe care le administrează să-l ajute pe om să se echilibreze, să reuşească să vadă diferit viaţa. Dar asta nu înseamnă că prin acele tratamente omul va înainta şi duhovniceşte.

Psihologul tratează lucrurile doar din punct de vedere psihic. Astfel, Arhimandritul Simeon Kraiopoulos afirma că "Una este să tratezi lucrurile din punct de vedere psihic şi alta este să le tratezi din punct de vedere duhovnicesc. De regulă, dacă eşti format din punct de vedere duhovnicesc, eşti şi psihic, ceea ce nu este valabil şi invers, adică dacă stai bine psihic, implicit stai bine şi duhovniceşte".

Nu neg lucrarea psihologilor dar afirm că aceştia niciodata nu vor putea să înlocuiască lucrarea duhovnicului, pe când invers este posibil. Aşadar, nu în judecata unor preoţi trebuie să rămânem, ci în rugăciune. Să ne rugăm pentru luminarea duhovnicilor noştri ca să fim luminaţi şi noi.

Iar dacă nu avem un călăuzitor duhovnicesc care să ne vindece sufleteşte, să rostim rugăciunea Sfântului Simeon Noul Teolog: "Doamne, Tu care nu voieşti moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să fie viu, Tu care Te-ai pogorât pe pământ, tocmai ca să înviezi pe cei ce suspină şi care sunt morţi prin păcat şi spre a-i face vrednici să Te vadă, Tu, Lumina cea adevarată, trimite-mi un om care să Te cunoască, atât pe cât este cu putinţă omului, pentru ca, slujindu-l şi supunându-mă lui din toate puterile mele, ca şi Ţie, şi împlinind voia Ta în a lui, bine să-Ţi plac Ţie, singurul Dumnezeu, şi să mă învrednicesc şi eu păcătosul de Împărăţia Ta".

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 23

ÎNJURĂTURA - păcat de moarte Pr. Prof. Cristian TABLAN Cartea Apocalipsei, în capitolul 13, ne descrie un fapt îngrozitor. Spre sfârşitul lumii, satana, în chip de fiară turbată, va fi o vreme slobozită să iasă şi să aibă stăpânire peste toate popoarele de pe pămant. Autorul sfânt spune că fiara va avea gură cu care să rostească hule cumplite: "Ea şi-a deschis gura spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să batjocorească numele Lui" (Apoc.13,6). Iar ceea ce este mai înfiorător e faptul ca mulţi locuitori ai pământului se vor lăsa amăgiţi de fiară, o vor imita şi se vor închina ei.

Firește, nu putem cunoaşte chipurile nenumărate prin care diavolul îşi câștigă tovarăşi care să-i îndeplinească voia de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Însă o fărădelege o ştim, spre adânca noastra durere şi spre osânda celor ce o fac. Ne gândim la păcatul de moarte al sudalmelor, al înjurăturii de tot felul.

Păcatul acesta care rostogoleşte în iad pe atâţia oameni, trebuie înfierat şi arătat în toată urâţenia lui. Mai mult: el trebuie stârpit cu totul din ogorul dreptei credințe, ca o buruiană otrăvită, aducătoare de moarte. Ferice de cei ce ne vor asculta şi ne vor urma!

Unul din cele mai preţioase daruri cu care Dumnezeu a înzestrat pe om este cel al vorbirii. Expresie a inteligenţei şi a inimii, cuvântul ne ajută să ne rostim gândurile, simţirile, să ne arătăm dragostea faţă de prieteni, părinţi şi binefăcători. Limba este organul binecuvântat prin care lăudam pe Dumnezeu si-I arătăm recunoştinţa. Cu toate că ea deţine un loc atât de important între mădularele noastre, Sf. Apostol Iacov scrie că limba este un rău fără de asemănare "plină de venin aducător de moarte" (Iacov 2,8). Împrejurarea în care vorbirea se face plină de venin și revine o lume a fărădelegii, este atunci când omul înjură. Ştim cu toţii ce este înjurătura: Este un cuvânt de ocară împotriva lui Dumnezeu, a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfinţilor şi a tuturor lucrurilor sfinte.

Sudalmele se aud în tot locul. Se aud în toiul mâniei, al certurilor dintre oameni, pe drum, prin pieţe. "Creştinii" noştri înjură la cârciumă, ostaşii în cazărmi, muncitorii în fabrici şi ateliere.

Ba, de multe ori, unii înjură fără nici o pricină, doar aşa în glumă, ca să pară mai grozavi. Până şi din gurile copiilor se aud batjocoriri ale persoanelor sau lucrurilor sfinte, fireşte, deprindere învăţată de la cei în vârstă.

Fapt trist este acela că înjurăturile sunt o trăsătură caracteristică a poporului român. Să privim şi să judecăm puţin deprinderea hulitoare în lumina minţii şi a credinţei.

Din punct de vedere raţional, înjurătura este o dovadă de mare decădere şi sălbăticie. Ca să poţi spune ca eşti un om bine educat şi civilizat, o poţi arăta prin aceea că cinsteşti şi respecţi ceea ce este vrednic de respect: părinţi, bătrânii, convingerile intime ale semenilor tăi. Dar tu, când cu limba ta scuipi ceea ce este mai sfânt pe lume, te situezi sub nivelul triburilor sălbatice care, oricât de primitive ar fi, nu-şi batjocoresc zeităţile. În lumina minţii sănătoase, sudalma este o mare prostie.

Omul, ori de câte ori păcătuieşte, urmăreşte satisfacerea unei dorinţe şi uneori se procopseşte cu ceva. Când fură, la avutul său adaugă avutul altuia. Când desfrânează, urmăreşte satisfacerea unei pofte trupeşti. Prin minciună, vrea să-şi apere onoarea. Pe când atunci când înjură, nu se alege cu nimic decât cu o mare osândă.

Viaţa noastră, a creştinilor, trebuie să fie o neobosită manifestare a dragostei şi a recunoştinţei faţă de Dumnezeu. Din mila Lui trăim! Pâinea pe care o mâncăm, aerul pe care îl respirăm, raza de soare de la care ne încălzim sunt daruri ale Părintelui Ceresc. Mântuitorul Iisus Hristos este Cel ce a murit pentru noi şi ne-a răscumpărat. Maica Domnului se roagă neîncetat pentru apărarea noastră. Crucea ne este pavăza, Biserica maica, sfinţii sunt mijlocitori pentru noi.

Din nenorocire, tocmai aceste slăvite nume sunt batjocorite prin sudalmele asociaţilor fiarei.

24

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

"Nici un păcat - zice Sf. Ioan Gură de Aur - nu cuprinde atâta răutate câtă are înjurătura". Este mai greu păcatul acesta decât necurăţia, decât furtul, mai greu chiar decât uciderea. De ce? Pentru că aceste fărădelegi lovesc persoanele sau interesele semenilor noştri, oamenii. Pe când sudalma este o ofensă directă adusă Stăpânului Ceresc şi a operei Sale mântuitoare. Pe drept cuvânt s-a zis că înjurătura este "limba iadului".

Scrierile din Noul Testament nu cuprind porunci directe care să oprească înjurăturile, pentru simplul fapt că pe vremea Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli credincioşii slăveau şi binecuvântau numele Celui Preaînalt, nu-L huleau. Totuşi, găsim şi în Legea Nouă locuri în care se arată răspunderea pe care o avem faţă de orice cuvânt care iese din gura noastră.

Lămurit este locul din Evanghelie prin care Mântuitorul arată ce pedeapsă se va aplica batjocoritorilor de cele sfinte. "Adevărat grăiesc vouă că toate păcatele vor fi iertate fiilor oamenilor. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică" (Marcu 3, 28-29).

Vedeţi ce grozav păcat este înjurătura!? Cel ce comite această fărădelege n-are iertare în veci. În sute de locuri şi în sute de feluri ne spune Scriptura cât de milostiv şi iertător este Dumnezeu. Pline sunt paginile Bibliei de datornici iertaţi, de desfrânate absolvite de necurăţiile lor, de tâlhari mântuiţi. Până şi pentru călăii care urmau să Îl răstignească pe Cruce, Domnul Iisus s-a rugat Părintelui Ceresc de îndurare... Numai pentru hulitori nu se arată nici o rază de nădejde. Ei rămân condamnaţi în iad pentru veşnicie. De ce, oare? Vă spuneam mai înainte: pentru că înjurătura este o suliţă care loveşte în însăşi inima lui Dumnezeu. Suduitorul este un dezertor din oastea lui Hristos, un trădător trecut în oastea satanei.

Cunoscând aceste adevăruri, să ne orientăm viaţa potrivit învăţăturilor mântuitoare. Avem darul vorbirii. Să-l folosim pentru sfinţirea noastră. Să-L lăudăm cu limba pe Dumnezeu, preamărindu-L şi mulţumindu-I fierbinte pentru tot ceea ce a făcut pentru noi. Cu mintea să ne gândim la slava în care sălăşluieşte Dumnezeu, cu inima să-L iubim ca pe binele cel mai înalt, cu gura să-L preamărim pe Domnul în rugăciuni fierbinţi. Dacă am aflat cât de mare este păcatul înjurăturii, să ne forţăm din toate puterile să nu-l mai săvârșim niciodată. Mai bine este să ne pierdem graiul, decât să aruncăm spre ceruri veninul răutaţii.

Să nu uităm cuvântul Domnului Iisus: "Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care îl vor rosti, oamenii vor da socoteală la ziua judecăţii" (Matei 12,36)".

Poate că până acum nu v-aţi dat seama cum vă omorâţi sufletul cu acest păcat. Hotarâţivă ca măcar de acum înainte să nu vă mai lăsaţi muşcaţi de şarpele veninos, de fiara iadului.

Altă mare datorie ce vă revine este aceea de a mustra şi a opri pe cei ce iau în deşert numele sfinte. În Legea Veche citim că atunci când un iudeu auzea pe alt cetăţean hulind numele lui Iehova (numele lui Dumnezeu în limba ebraică), îşi astupa urechile și îşi rupea hainele în semn de durere şi indignare. Fireşte că odată cu aceste semne de protest îl mustra pe hulitor sau, cum am arătat la început, îl ducea înaintea căpeteniilor religioase spre judecată.

Aşa se cuvine să reacţionăm şi noi, creştinii. Ori de câte ori auzim pe un semen de-al nostru ocărând numele Domnului, să ne rupem nu hainele ci inimile de durere că, prin sudalmă, este necinstit Împaratul Cerului, Mielul lui Dumnezeu, Care S-a lăsat jertfit pentru păcatele noastre, sau altă persoană sfântă. Cu mustrarea, cu povaţa, cu sfatul, suntem datori să intervenim, ca să se stârpească dintre noi această deprindere infernală. Şi numai când vom smulge cu totul din grădina neamului nostru buruiana otrăvitoare a sudalmei, vom avea dreptul să ne numim oameni civilizaţi şi creştini buni.

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 25

Dragă... Adolescentule, Andreea ENACHE, a XI-a B Oare nu este adevărat că adolescenţa corespunde perioadei de liceu? Oare este întâmplător că cele mai frumoase amintiri sunt din această perioadă? Oare este întâmplător ca cele mai importante şi trainice prietenii se leagă acum? La toate aceste întrebări nu poate exista decât un răspuns: nimic nu este întâmplător! Este adevarăt că epoca informaţională în care trăim îşi pune puternic amprenta asupra noastră. Este adevărat că nu ne place să citim dar, îndemnaţi de părinţi şi profesori, nu aruncăm la coş valorile universale şi, în momentul în care le descoperim, constatăm că nu suntem singuri în Univers şi mai ales că tot ceea ce trăim noi au mai trăit și alţi adolescenţi, că doar... istoria se repetă. Nu sunt în măsură să te sfătuiesc dar şi eu sunt la aceeaşi etapă a vieţii şi intenţia mea este de a te atenţiona în legătură cu toate viciile, lucrurile şi influenţele negative. Ai în faţă un drum plin de posibilităţi. După cum bine ştii, adolescenţa este cea mai frumoasă perioadă a vieții. Este perioada când începi să te dezvolţi ca viitor om adult. Ai tot viitorul în faţă, asigurându-ţi şi propunându-ţi drumul pe care-l vei alege. În această etapă a vieţii, să nu ai regrete. Nu poţi avea regrete! Dacă ai greşit undeva grav, priveşte-o ca pe o lecţie, iar pe viitor încearcă să arăţi că ai învăţat din greşeala comisă.

Gândeşte-te la viitor! Acum este momentul în care trebuie să te decizi! Asta doar dacă vrei să faci ceva care să îţi creeze plăcere.

Notele de la şcoală nu relevă absolut nimic!

Sunt doar nişte simple numere care te ajută să treci clasa. Contează ce ştii în general, nu că ai luat nota 2 pentru că nu ai ştiut la istorie în ce an a avut loc o bătălie importantă. Priveşte în jurul tău! Sunt sigură că eşti un caz în care elevul „X ”are numai medii de 10 la școală, iar în viaţa de zi cu zi este un ignorant. Să nu interpretezi greşit, n-am generalizat-o! Aşa că nu te mai amăgi dacă ai luat vreo notă mică.

Nu-ţi trăda prietenii! Până acum ai avut timp să-ţi creezi cu atenţie un anturaj în care să fii înconjurat doar de prieteni adevăraţi, sinceri, în care să ai încredere deplină. Nu asculta „vorbele frumoase” ale unor persoane care au un interes la mijloc. Selectează-ţi cu atenţie apropiaţii! Lasă invidia, răutatea şi gelozia deoparte. Îndrăgosteşte-te!

Iubeşte! Zâmbeşte! Plângi! Fii un exemplu pozitiv pentru cei care-ţi sunt alături. Nu te contrazice cu oamenii care sunt trecuţi prin viaţă! E o greşeală mare. Nu fi un trădător! Trădătorii sunt tot timpul cei mai criticaţi oameni din societate, indiferent care ar fi ea.

Uită de bani, faimă și valoare! Încearcă să ieşi în evidenţă cu ceva constructiv! Ideea e că în zilele noastre nonvalorile sunt peste tot. Mass-media este plină de falsităţi. Nu-ţi pierde timpul, banii şi mintea cu lucruri banale!

Sfătuieşte-te cu părinţii tăi în tot ceea ce vrei să faci! Ei sunt exemplul, ajutorul şi sprijinul tău.

Ei te iubesc cel mai mult pe lumea asta. Iubeşte-i şi respectă-i la rândul tău!

La sfârşit, vreau doar să te sfătuiesc să iei partea plină a paharului. O viaţă ai! Bucură-te de ea!

26

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

La taifas cu Viaţa Dana MOSOR, a XI-a B De câte ori nu ne-am întrebat ce este viaţa văzută prin ochii unui copil de şaptesprezece ani? În jurul nostru se desfășoară ca un carusel şi nu se poate să nu zici tot mai des: "Am amețit!". Da, dragii mei, este iute vârtejul jocului "de-a viaţa" şi depinde doar de noi să ştim când să ne oprim pentru a ne odihni trupul şi sufletul istovite de... controverse .

Dorul este unul dintre cele mai puternice sentimente care ne înnobilează sufletul. Nu mă refer la acel sentiment comun mult prea solicitant atunci când ne e dor de o activitate, de un fel de mâncare, de un anumit gust, de un anumit loc. E acel fior pe care îl simţi până în măduva oaselor iar când acesta este strigat de aproape fiecare celulă din corp, eşti în stare să scoţi din vis acea persoană care îți lipseşte, doar pentru a o îmbrăţişa, fără a-i mai da drumul preţ de o viaţă întreagă.

Mă gândesc uneori dacă există vreun leac pentru acest sentiment sau măcar nişte căi de... extirpare a durerii.

Atunci când îţi e atât de dor de cineva, începi să îţi faci iluzii care te amăgesc tot mai mult pe zi ce trece și toate acele amintiri frumoase, adunate într-o clepsidră pe care acum n-o mai poţi întoarce, te chinuie... Iar tu devii din ce în ce mai pustiit și învelișul începe să se crape pe când sufletul tău stă închis într -o colivie ale cărei chei s-au pierdut odată cu plecarea celui drag. Chiar dacă încerci să îţi întovărăşeşti singurătatea, înlocuind acea persoană cu o copie fidelă, mereu va fi acel mic detaliu care va face diferenţa într-un mod inexorabil .

Viaţa ne va oferi clipe amare de multe ori. Noi trebuie să luăm aceste clipe şi să le îmbibăm în dulce până când amarul lor trece. Deşi de multe ori simţi că sufletul tău este inundat de dezamăgire şi singura barcă care te poate salva este uitarea, cu timpul înveţi că, grăbind sau forţand lucrurile să se petreacă, în final... ele nu vor fi aşa cum sperai.

Eu sunt la început de drum pe cărarea vieţii care seamănă tot mai mult cu o junglă.

Mi-am propus să sfidez grosolănia şi, ori de cîte ori voi avea nevoie de putere, mă voi întoarce cu drag în cuibul copilăriei mele, unde zborul mi-a fost binecuvântat de fâlfâitul delicat al aripilor unui înger. Ştiu de la el că, orice aş face, viaţa ca scenă mă va primi mereu să-mi joc rolul şi va sta doar în puterea mea să preţuiesc... aplauzele mult râvnite.

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 27

Despre Copilărie...

Andreea MARIAN, a XI-a B Copilăria rămâne etapa care ne-a deschis noi orizonturi, care ne-a format personalitatea, ne-a făcut să înțelegem anumite lucruri și, totodată, să fim fericiti, să râdem, să suferim, să plângem, să iubim, să facem pozne...

Copilaria este acel timp în care ești răsfățatul părinților și nu te gândești la ce va fi mâine, te gandesti doar la joacă, prieteni și dulciuri... Apoi te gândești că vrei să fii cineva și imaginația îți joacă feste.

Dar, odată cu trecerea anilor, vine și momentul în care trebuie să ne adresăm anumite întrebări și să căutăm răspunsuri pentru că părinții nu pot fi alături de noi tot timpul, cum au făcut-o când eram mici.

Copilăria rămâne cea mai frumoasă și importantă etapă a vieții noastre, în care am putut face orice fără să ne gândim la consecințe și la reguli.

Copilul trăiește în lumea sa plină de veselie, de jocuri și lipsită de griji. Copilăria ne pregătește pentru viață dar… nu ne lasă niciodată să uitam parfumul de mere coapte din livada bunicilor, mireasma laptelui cald, aroma de pâine coaptă în cuptor... Nu ne lasă să uităm nici de bunica, cea care ne îmbia cu bunătăți încă de la poartă, de calul mândru și frumos al bunicului care ne ducea să strângem fânul sau de pățaniile petrecute la țară, în vacanțe. Dacă cineva își aduce cu drag aminte de copilărie, înseamnă că aceasta i-a fost fericită și magică. Atunci când ne aflăm în preajma unui copil, încercăm iar să fim puri, lipsiți de răutăți și de griji.

Copiii din ziua de astazi parcă nu mai știu să se joace frumos și prietenește. La țară au rămas aceleași jocuri minunate, de poveste, pe care le jucam și eu în copilăria mea. Dar copiii, nu mai sunt la fel...

Nu voi uita niciodată jocurile pe care le jucam atunci când ne strângeam - o gloată de copii gălăgioși și plini de vioiciune - de prin sat și se incingea o distracție care dura până târziu în noapte, de speriam tot satul cu larma pe care-o făceam. Se mai găsea câte un vecin care ne lua la goană prin tot satul, de ajungeam înapoi, acasă, obosiți și supărați. Nu voi uita serile în care făceam câte un foc de tabără ce se vedea din tot satul și uitam să plecăm acasă, prinși de vraja flăcărilor care ne jucau pe fețe și ne încălzeau trupurile mici și plăpânde.

Toti copiii ar trebui să aibă o copilărie liniștită, plină de culoare, de veselie și de aventuri minunate. Copilăria este vârsta frumuseții sufletești. Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte cu drag de ea și să nu uităm să rămânem, în sufletele noastre, mereu copii...

28

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

De câți prieteni avem nevoie?

Alexandra TURCU, a X-a B Omul. „Omul nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci și o fiinţă infinită; el este infinitul sub o forma finită, sinteza finitului şi a infinitului. Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspirația sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii.” spunea Berdiaev. Cred că aceasta este cea mai complexă definiție a ființei care suntem... pe care am putut-o citi până în prezent. Oricât de unici am fi, ne tragem toți dintr-un strămoș comun care cutreiera câmpiile africane cu doar zece mii de generații în urmă; majoritatea trăsăturilor noastre sunt comune. Din Chicago până în Tokio și din România până în Tasmania, suntem toți o singură familie.

Fiecare se naște pentru a fi diferit, pentru a-și crea propriul mod de a trăi, pentru a avea anumite particularități și talente. Pe parcursul vieții, omul își dezvoltă ceea ce numim caracter - acel ansamblu al însuşirilor fundamentale psihico-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. Fiind ființe sociale, nu putem trăi izolați și astfel dezvoltăm relații interpersonale: de prietenie, de întrajutorare, de dușmănie, de respect sau de dragoste.

Prietenia, un sentiment specific vieții omenești, o cunoaștem încă de mici copii și o dezvoltăm de-a lungul vremii. Pentru a ajunge la o relație armonioasă, prietenii trebuie să cunoască bine trăsăturile de personalitate ale celorlalţi, dorinţele şi aspiraţiile acestora, trebuinţele, nevoile lor, să cunoască trăsăturile de caracter şi de temperament. Astfel, nu vor putea apărea incertitudini, certuri sau tatonări.

Marea revoluție socială din ultimii ani nu a reprezentat-o vreun eveniment politic sau vreun tratament pentru o boală incurabilă, ci modul în care relațiile interumane au fost redefinite (a se vedea rețelele sociale tip Facebook, Twitter sau Myspace.

Unul dintre ciudatele lucruri legate de aceste site-uri este numărul de camarazi pe care l-ai acumulat de-a lungul timpului în așa numita „listă de prieteni”. Bineînțeles, există și exagerări în cazul acestora, prietenii virtuali depășind de multe ori ... numărul 2000.

Dacă stați și vă gândiți, cunoașteți aproximativ 200 de nume din acea listă lungă. Ziceam „listă de prieteni” dar nu e definit clar acest lucru...

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 29

Practic, poate nu ai văzut acele persoane în viața ta și totuși ele sunt notate ca fiind prietenii tăi. Să nu uităm, prieten ți-e acela care a trăit alături de tine evenimentele din viața ta, atunci când ele s-au întâmplat, nu acela căruia îi povestești despre ele.

Primatele se folosesc de cunoștiințele lor despre lumea socială în care trăiesc pentru a forma alianțe mai complexe între indivizi decât celelalte animale. Inteligența socială de care dau dovadă aceste organisme este sprijinită de legătura dintre dimensiunea grupului și dimensiunea neocortexului - stratul exterior al creierului, principalul responsabil pentru gândirea conștientă la diferite specii de primate non-umane. Acest rezultat pare a reflecta o limitare a numărului de relații pe care un animal dintr-o specie oarecare o poate înterține în același timp. Relația dintre dimensiunea neocortexului și cea a grupului la primatele nonumane ridică un semn de întrebare: ce dimensiune ar trebui să aibă grupul în cazul oamenilor, având în vedere neocortexul nostru neobișnuit de mare? În cazul maimuțelor obținem un număr aproximativ de 150 de indivizi (numărul lui Dunbar) - limita de relații sociale pe care oamenii le pot avea.

Revin la termenul de prieten și la faptul că de multe ori nu mai știm cui să îi oferim acest titlu. Cu toţii ştim că putem distinge prietenii de cunoştinţe pe baza a ceea ce simţim faţă de aceştia. Prietenii sunt cei cu care vrei să îţi petreci timpul, câtă vreme cunoştinţele sunt cei a căror companie este mai mult interes de moment. Uimitor este faptul că, dintre persoanele pe care le ştim şi cu care dezvoltăm relaţii, ne putem demonstra foarte uşor că cel mai apropiat grup conţine între trei şi cinci persoane.

Acest grup formează un „nucleu” care te susține în ceea ce faci, la care poți apela la orice oră și de care ești sigur că te va ajuta. Există mai multe tipuri de grupuri pe care le putem detecta, unul dintre ele fiind cel format din 12-15 membri, cunoscut de psihologi ca „grupul de simpatie”toți cei a căror moarte te-ar îndurera cu adevărat; același număr reprezintă și dimensiunea unei echipe sportive, numărul juraților la un proces sau al Apostolilor care L-au urmat de la început pe Mântuitorul.

Comunitatea este lumea în care trăim, mediul cu care ne confruntăm zilnic, deoarece suntem ființe raționale și avem puterea de a comunica. Desigur, pe lângă familie, cea pe care o vom avea mereu alături, trebuie să cunoaștem și alte ființe asemănătoare nouă. De aceea se zice că „cine se aseamănă, se adună” , pentru că ne formăm prietenii în funcție de interesele, țelurile, pasiunile și trăsăturile comune pe care le avem ca oameni. Niciodată nu vei putea lega o prietenie cu o persoană colerică, tu fiind tipul melancolic. Trebuie să avem grijă cum alegem aceste persoane în care ne investim încrederea, pentru că și atunci când crezi că știi totul despre cineva ți se poate dovedi foarte ușor că te-ai înșelat asupra acestui fapt. Închei cu o notă a lui Constantin Voiculescu: „În mitologia greacă, Procust era un tâlhar din Atica. După ce-i jefuia pe călători, îi aşeza într-un pat (numit de atunci pat al lui Procust sau procustian). Pe cei mai lungi îi scurta, retezându-le din picioare, iar celor scunzi le zdrobea mădularele ca să-i întindă la dimensiunile patului său. În ambele situaţii, indivizii erau mutilaţi. Să ne ferim, aşadar, să devenim pentru cei cu care relaționăm un pat procustian, și să nu acceptăm mutilarea noastră, pentru a ne încadra în limitele de gândire ale unuia sau altuia...”.

30

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Falsitatea din spatele Prieteniei Ionela APETREI, a XI-a B Consider că prietenia nu este un simplu cuvânt ci un sentiment căruia nu întotdeauna îi acordăm adevărata valoare. Facând o mica paranteză, și referindu-mă în special la fete, așa cum în copilărie multe dintre noi au fantezia păpușii perfecte sau a rochiei perfecte, tot astfel... când creștem, ne dorim, printre altele, o „soră”. Chiar dacă avem sau nu o soră în viața reală, cu care ne înțelegem mai mult sau mai puțin bine, tânjim după prietena adevărată, care sa ne ,,simtă” toate trăirile, să știe din priviri la ce ne gândim, să ne fie alături necondiționat... În primul rând, prietenia este un sentiment reciproc, în care sunt implicate două sau mai multe persoane cu aceleași năzuințe și cu multe lucruri în comun. Dar și asa, este greu să definești o prietenie, deoarece aceasta este un dar care nu se cere ci se câștigă printr-o anumită atitudine bazată pe respect, pe adevar și pe compatibilitate. Și în mediul virtual, ca și în viața reală, prietenia poate fi adevarată sau nu. Așa că... sub aşazisa prietenie poate sta ipocrizia, prefăcătoria, fățărnicia și falsitatea.

Ipocritul este o persoană care se arată altfel de cum este, un om cameleonic.

Etimologic, cuvântul ipocrizie vine din limba greacă și înseamnă acțiune, joc, dar și lașitate.

Ipocrizia este actul prin care o persoană se manifestă cu persistență în convingerile, opiniile, virtuțile, sentimentele, calitățile sau standardele care sunt în contradicție cu acțiunile sale. Ipocrizia este, așadar, un fel de minciună. Persoana ipocrită are tendința de a minți, de a fi foarte critică față de cei din jur, dar niciodată când aceștia sunt de față. O astfel de persoană se remarcă într-un grup prin faptul că se laudă pe de o parte, iar pe de altă parte zâmbește tuturor și este de acord cu orice ar zice ceilalți, ba chiar îi încurajează de faţadă, iar când cunoscuții nu vor fi prin preajmă, îi va vorbi de rău, criticând felul de vorbire și comportamentul lor. Cei din jur o percep ca pe o persoană plină de ură, invidie, egoism și de resentimente la adresa celorlalți, întreprinzând acțiuni de complezenţă şi ținându-și ascunse gândurile și defectele.

Prieten bun cu oricine îi poate aduce profit, egoistul nu are nici o rețiere în a renunta la relația cu o persoană care nu îi mai aduce niciun beneficiu. Lipsită de principii morale, dar inteligentă și abilă, persoana egoistă se conduce după dictonul Scopul scuză mijloacele.

De astfel de persoane cred că e cel mai bine pentru noi să ne ferim, deoarece în ziua de azi, toată lumea (din păcate!) funcționează după interes iar încrederea a dispărut cu totul din... cadru. Însă, până la urmă, e dreptul fiecăruia dintre noi să-și aleagă prietenii pe... încredere, chiar cu riscul de a rămâne apoi, multă vreme, prizonier al propriei dezamăgiri...

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 31

De vorbă cu Prâslea...

Roberta CHELER, a VII-a B E 9:30 dimineaţa. Sunt deja în bibliotecă. Citesc din culegerea de basme a lui Petre Ispirescu Prâslea cel voinic şi merele de aur. Basmul acesta e fascinant. Sunt copleşită de întâmplările pe care le trăieşte eroul, de probele la care este supus, de vitejia de care dă dovadă. Încerc să reţin cât mai multe detalii, căci îmi sunt necesare la elaborarea temei. Îmi întocmesc o fişă de lectură în care voi consemna impresiile personale și citate din operă.

Timpul trece pe negândite. Restitui cartea şi mă îndrept cu paşi repezi spre casă. Mă abat prin parc pentru câteva minute. Zăresc o bancă într-un loc mai retras de unde pot admira statuile din marmură albă, copacii înfloriţi, aleile şi spaţiul verde din jurul meu...

Deodată, se apropie de mine un tânăr, desprins parcă dintr-o poveste, cu o cămaşă albă din borangic și cu mijlocul înfăşurat cu un chimir gros din piele de capră. Băiatul era nespus de frumos: chipu-i alb precum spuma laptelui era încadrat de ochii negri ca mura câmpului, de părul ca pana corbului și de o mustăcioară precum spicul de grâu. Pe umăr purta o tolbă cu săgeţi şi un arc. De chimir îi atârna o sabie. În picioare avea opinci. Trăistuţa cu merinde, așezată cuminte pe umărul stâng, îi întregea farmecul chipului și completa firesc îmbrăcămintea populară.

Cu un zambet cald pe chip, tânărul îmi spuse: - Fiică de împărat, vino cu mine în lumea mea şi-ţi voi dărui mărul de aur ce-ţi va îndeplini toate dorinţele! Te voi apăra de zmei, de zgripsori și te voi duce în împărăţia tatălui meu. Vei fi aleasa inimii mele. Nimeni și nimic nu va putea să ne mai despartă!...

Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Eram tot mai confuză.

Mă întrebam cum e posibil ca în secolul XXI, un erou de poveste să apară în mijlocul unul parc citadin... Îmi spun: e cu neputinţă! ...poate că imaginaţia îmi joacă feste. Dar, nu!

Tănărul se aşeză lângă mine, pe bancă.

- Mă cheamă Prâslea.. Fraţii mei mai mari mi-au pus gând rău, părăsindu-mă în prăpastie. Acum rătăcesc în căutarea unui drum, pentru a ajunge din nou pe tărâmul real.

- Dar tu eşti în lumea noastră, Prâslea! Aici nu e prăpastie, e spaţiul nostru real, de zi cu zi! Uite, vezi? Clădiri imense, şcoli, magazine… Rămâi aici, Prâslea! Oamenii te vor primi cu braţele deschise.... Doar hainele va trebui să ți le schimbi. Ştii, sabia ta e acum piesă de muzeu... iar chimirul nu îl mai poartă decât vreo câțiva bătrâni uitați de vreme...

- Mi-e imposibil să rămân, fată dragă! Eu trebuie să respect promisiunea făcută tatălui meu, de a-l găsi pe furul merelor de aur. Destul l-au dezamăgit fraţii mei! Îmi voi sacrifica și viaţa în numele onoarei! Nu sunt pregătit pentru lumea aceasta. Sunt un intrus în ea... Dar, vai! Mi-am pierdut calul năzdrăvan. Pe unde o rătăci?

Deodată, am zărit lângă un tufiş de rozmarin un roib alb, cu aripi de cristal precum avea Pegasus. La chemarea stăpânului, armăsarul înaripat făcu o reverenţă în faţa mea. Apoi îmi spuse, spre mirarea mea (nu bănuiam că vorbeşte...): - Iartă-ne, fată frumoasă! Nu mai putem rămâne aici! Zmeul e pe urmele noastre... Să pornim, Stăpâne Prâslea! Şi se făcură nevăzuţi. Într-o clipă, în jurul meu nu mai era ţipenie de om. Din depărtare veneau voci de copii ca nişte glasuri de vrăbiuțe gureşe. În adierea uşoară a vântului, din pomi cădeau petale albe de flori. M-am desprins cu greu din... amintirea poveştii, mi-am strâns încet lucrurile şi mi-am continuat, dusă pe gânduri, drumul spre casă...

32

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Regatul Obiectelor Sandra HOŞTEANU, a VII-a B Într-o noapte am avut un vis foarte ciudat care m-a pus pe gânduri.

Mă aflam într-un loc pustiu unde nu era nici suflare de om, nici urmă de fiinţă, ori de obiect.

Parcă eram în deşert dar, în loc de nisip, călcam pe scânduri de abanos. Tot mergând, am zărit în depărtare un castel poleit cu aur, împrejmuit cu ziduri groase, ca de cetate şi porţi ferecate cu lacăte de argint.

Ajungând ostenită în dreptul castelului, am bătut în poartă şi am așteptat cu teamă să-mi răspundă cineva. Deodată, poarta se deschise cu un scârţâit înfiorător, semn că nimeni nu mai trecuse demult pe acolo şi, în faţa mea se ivi un lacăt uriaş care mă întreabă ce doresc. Îi spun că m-am rătăcit și caut o cale de întoarcere, sperând ca stăpânul acestui castel să mă povăţuiască. Atunci, lacătul fluieră de câteva ori şi îndată îşi făcu apariţia o imprimantă prăfuită, ostenită dar gata să îndeplinească poruncile bătrânului lacăt. Acesta îi ceru să meargă la rege şi să-i spună că un oaspete neaşteptat vrea să-i vorbească.

După puţin timp, imprimanta reveni rugându-mă să o însoţesc. Ajunsă în sala de oaspeţi a castelului, am fost întâmpinată de un Tron sculptat dar vechi şi plin de cari, păzit de două scaune - doi sfetnici care îmi urară „bun venit”. I-am mulțumit Tronului pentru primire şi, sperând că nu mă va nimici, începui să-i povestesc păţania mea. Regele îmi răspunse că pot rămâne în castelul său până când voi afla drumul spre casă.

Eram din ce în ce mai confuză. Regele-Tron mi-a făcut cunoştinţă cu soţia sa, Regina -Masă, sculptată și ea cu flori, bine lăcuită și extrem de cochetă. Timpul se dovedise nemilos cu ea, afectându-i culoarea dar nu şi zâmbetul frumos ori vocea caldă, iubitoare, ca a unei mame bune și înţelepte.

Regele mi-a arătat apoi regatul său - un spaţiu imens în care erau dispuse ca într-un sanctuar sculpturi din lemn şi din piatră, tablouri, candelabre și piese vechi de mobilier. Am cinat împreună apoi cu cei doi stăpâni ai ţinutului. Ș i am fost surprinsă să văd că ei, deşi vorbeau în graiul oamenilor, se ospătau cu frunze, crengi şi aşchii dintr-un buştean. Cu dinţi nevăzuţi, înşfăcau din bucatele special pregătite pentru ei, în timp ce eu savuram o delicioasă prăjitură cu vişine. Le-am mulţumit extrem de... reverenţios. În tot acest timp, ne-a ţinut companie un bufon, nimeni alta decât o noptieră haioasă, dar sprintenă și pusă pe şotii. Două oglinzi serveau regelui drept dansatoare şi îl încântau cu frumuseţea şi graţia lor, asemenea unor muze. Se reflectau în ele Regele şi Regina, afişând un zâmbet subțire şi trist, pornit din gândul că odinioară fuseseră şi ei oameni dar o vrăjitoare blestemată îi metamorfozase în două obiecte de lemn.

Cu roua strălucindu-le sub pleoape, Bătrânii Regi şi-au spus povestea. În anii frumoşi ai tinereţii lor, îndrăzniseră să încalce hotarele vrăjitoarei şi să-i ia acesteia ciocârlia fermecată, singura pasăre din ţinut care le putea alina singurătatea. Mânioasă că pasărea i-a fost luată captivă, vrăjitoarea sa răzbunat pe cei doi. Însă nu le-a putut lua graiul, nu a putut face nimic împotriva protecției divine. I-a condamnat să sfârşească sub înfăţişarea unor obiecte ce puteau oricând fi distruse în timp, de apă și de foc. Cei doi plăteau așadar un preţ mult prea mare pentru îndrăzneala de odinioară...

Confesiunea cuplului regal fu întreruptă de fuga disperată a unor scăunele în jurul nostru. Erau supuşii, gata oricând să îndeplinească poruncile stăpânilor.

Deodată, auzirăm un zgomot asurzitor. Turnul de Est al palatului începu să se prăbușească și, odată cu el, fură învăluite în praf și întuneric toate obiectele.

Călătoria mea de vis, prin regatul obiectelor, se încheie brusc, în acel zgomot și în strigătele disperate ale lucrurilor amenințate de pieire. Iar semnificația visului meu a rămas până astăzi un mister...

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 33

Caragiale, oricând... actual Andrei MUNTEANU, a X- a C Lumea pe care o înfăţişează I. L. Caragiale în comediile sale este în aparenţă „minunată şi lipsită de griji, fără prea multe complicaţii sufleteşti” (Mihai Ralea) căci, în esenţa ei defineşte realitatea zilelor noastre, o eternă şi fascinantă „lume pe dos”.

Noi, tinerii, asistăm neputincioşi la o promovare în exces (mass-media, internet) a nonvalorilor, a violenţei verbale şi fizice, a lipsei de viziune a politicienilor.

Anticipa Caragiale prin scrierile lui, sub masca ironiei, destinul nefast al unei societăţi în declin? Se pare că da, pentru că personajele caragialiene se regăsesc şi astăzi în peisajul autohton.

Ele sunt puternic individualizate şi ancorate în două planuri: familia şi politicul.

Politicieni demagogi de tipul lui Nae Caţavencu, donjuani cu veleităţi de lider precum Tipătescu, venerabili încornoraţi în numele „onoarei de familist” asemeni lui Trahanache, femei cochete, adulterine precum Zoe, funcţionari umili a căror leafă depinde de capriciile şefului - Ghiţă Pristanda, „cetăţeni turmentaţi”, dornici să ştie cu cine votează, toţi sunt prototipuri ale lumii capitaliste care trăiesc parcă într-un joc al întâmplării, al şansei şi neşansei. În această lume ne-am rătăcit și noi şiam vrea să ne eliberăm de constrângerile unui prezent sufocant. Îmi amintesc motto-ul romanului Craii de Curtea- Veche, scris de Mateiu Caragiale, <<Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère>>… (Raymond Poincaré). „Ce vreţi, suntem la Porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav”…

Nu mă voi resemna ci, bazându-mă pe valorile morale insuflate de părinţi, voi lupta pentru idealurile în care cred cu adevărat. Şi voi încerca să privesc în perspectivă, să mă detaşez de lucrurile lipsite de profunzime.

Avem nevoie de Caragiale pentru că el reflectă condiţia umană cu propriile interese, deprinderi, convenienţe sociale, trăiri emoţionale, necunoscutul şi misterul reacţiilor umane.

Limbajul, privirile, vocea, gesturile şi expresiile personajelor sale sunt aspru biciuite de dramaturg. Ironia este coordonata umorului caragialian care vrea „să măgulească vanitatea celui şfichiuit” (Şerban Cioculescu).

34

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

Originile şi evoluţia imaginii sacre: Icoana Dan SAMSON şi Iustin BACIU, a XI-a A Cuvântul „icoană” este de origine greacă: eikôn însemnând „imagine” sau „portret”.

Ieşită dintr-o cultură nouă (Bizanţul - 330-1453), icoana este rezultatul unei sinteze a culturilor elină, romană şi creştină.

Simbolurile păgâne, preluate şi transformate de creştini sunt numeroase. Astfel, anotimpurile vestesc învierea, o corabie – Biserica, iar păunul, porumbelul şi grădina ne trimit cu gândul la rai. Dar creştinii nu se mulţumesc doar cu schimbarea sensurilor simbolurilor existente, ci ei inventează noi simboluri, mai ales în veacul al II-lea. Astfel, închinarea magilor trimite la convertirea păgânilor la credinţă; înmulţirea pâinilor, la Cina cea de Taină; viţa de vie trimite la taina vieţii dumnezeieşti a celor botezaţi.

Primele trei secole prezintă crucea, cel mai adesea, printr-o ancoră sau prin monograma grecească a lui Hristos. Foarte răspândit în secolul al II-lea, peştele reprezintă simbolul cel mai important.

Utilizarea acestui simbol nu este deloc întâmplătoare, căci Domnul Hristos a folosit din plin imaginea peştelui în unele parabole rostite de El în faţa mulţimilor (Matei 13, 48-49), iar pe cei dintâi ucenici i-a ales dintre pescari (Matei 1, 17). Se pare însă că motivul pentru care creştinismul a folosit simbolul peştelui este sensul celor cinci litere greceşti cuprinse în cuvântul ihtis = peşte. Acest termen este alcătuit într-adevăr din iniţialele unei forme scurte de rugăciune pe care creştinii o rosteau frecvent în perioada persecuţiilor. Formula acestei rugăciuni, mai mult mărturisire de credinţă, era următoarea: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. Din iniţialele acestei rugăciuni-mărturisire de credinţă, creştinii au formulat cuvântul pe care-l foloseau ca pe o parolă de recunoaştere între ei. Peştele era, deci, simbolul lui Hristos, conform informaţiilor transmise de Tertulian care zice: „Sed nos pisciculi secundum nostrum Jesum Christum in acqua nascimur, nec aliter quam in acqua permanendo salvi sumus”: „Noi, peştii (creştinii) ne naştem în apă ca Hristos, nu ne mântuim altfel decât în apă“. Pe lângă semnificaţia simbolică, motivul peştelui duce cu gândul la Taina Sfântului Botez prin care cei ce-l primesc devin fii ai Bisericii.

Biserica a recomandat credincioşilor săi să folosească simbolurile în perioada grea a persecuţiilor, pentru a facilita recunoaşterea credincioşilor între ei şi pentru a se pune într-un fel la adăpost de urmărirea persecutorilor. Reprezentări simbolice se pot vedea şi astăzi în vestitele catacombe romane unde creştinii s-au putut uni la rugăciune, nestingheriţi de păgâni. Printre simbolurile utilizate se numără şi: balanţa - simbolizând dreptatea lui Dumnezeu, care la timpul potrivit va răsplăti fiecăruia după faptele sale; sfeşnicul - simbolul luminii veşnice; mielul simbolul blândeţii, al nevinovăţiei, dar mai cu seamă al Mântuitorului Hristos (Ioan 1, 29); păstorul - simbolul Mântuitorului care S-a jertfit pe Sine ca un miel nevinovat, aşa cum El Însuşi S-a numit pe Sine: „Păstorul cel bun care îşi pune sufletul pentru oi” (Ioan 10, 11).

Foarte des apare şi simbolul porumbelului, care duce cu gândul la cel eliberat de Noe din corabie, la sfârşitul potopului (Facerea 8, 8-9), dar şi la Sfântul Duh, despre care Sfântul Evanghelist Matei spune că a fost văzut pogorându-se peste Mântuitorul Hristos în timpul botezului (Marcu 1, 19; Luca 3, 22; Ioan 1, 32) sau apare adesea sub forma unor limbi de foc (Faptele Apostolilor 2, 3).

Bibliografie: 1. Carmen-Maria Bolocan, Icoana – o perspectivă teologică şi catehetică, în European Journal of Science and Theology, Sept. 2006 2. Tertulian, De Baptismo.

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 35

STIAŢI CĂ…

Prof. Constantin-Dan IONESCU Şcoala cu clasele I – VIII nr. 3, Piatra Neamţ …Judeţul Suceava are cea mai mare suprafaţă acoperită cu păduri din ţara noastră – peste 436.117 hectare? …rezervaţia Tinovul Lucina – Găina, prin mesteacănul pitic – relict glaciar, aminteşte de perioada glaciaţiunii cuaternare? …la Lucina se află vestita herghelie de cai huţuli? …în rezervaţia naturală Gurghiu se găsesc cei mai mulţi urşi? …la Ponoare are loc anual „Sărbătoarea liliacului”, iar la Pleniţa (judeţul Dolj), „Sărbătoarea bujorului”? …la Haţeg este o rezervaţie de zimbri? Iar la Vânători (judeţul Neamţ), rezervaţia de zimbri „Dragoş Vodă”? …la poalele dealului Istriţa (Subcarpaţii de Curbură), vestit prin podgoriile sale, în localitatea Pietroasele, s-a descoperit tezaurul „Cloşca cu puii de aur”? …în judeţul Constanţa sunt amenajate pentru irigat sau irigate aproape 364.700 hectare teren agricol? …Sturionii au icre negre, trăiesc în Marea Neagră, iar în perioada de înmulţire intră pe gurile Dunării, unde-şi depun icrele? …la Haţeg este rezervaţia de zimbri aduşi din Polonia pentru a repopula pădurile Carpaţilor româneşti? …firul unei gogoşi de mătase poate atinge o lungime de 1.500 metri? …viermii de mătase se pot hrăni şi cu praf de frunze de dud, praf de soia, amidon, drojdie de bere uscată? …albina lucrătoare poate zbura pe o distanţă de 4-5 km cu o viteză de peste 30 km/h? …un gram de venin de albină este recoltat de la 10.000 de albine iar veninul este folosit ca medicament împotriva reumatismului? ….pe Râul Mare, în Munţii Retezat, s-a construit o centrală hidroelectrică subterană modernă „Lacul Gura Apelor”, cu un baraj de 174 m înălţime, în spatele căruia se află 210 milioane m3 de apă, o adevărată „mare artificială”? …în Subcarpaţii de Curbură, pe Valea Slănicului, la Lopătari, sunt „focuri nestinse (vii)”, gaze naturale care ard continuu? …la Sărata-Monteoru se află o „mină de petrol”, unde ţiţeiul se extrage prin galerii, singura exploatare din ţara noastră care utilizează acest sistem? …primele exploatări de huilă din ţara noastră au avut loc la Petrila în anul 1840? …industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor a apărut pe teritoriul ţării noastre încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, fiind reprezentată prin atelierele producătoare de unelte de la Arad (1852), Ruşchiţa (1834), Cluj (1840), Oradea (1844) şi altele? …primele automobile au fost aduse în ţara noastră din Belgia în anul 1900, iar primele camioane au fost aduse în anul 1910? …primele autoturisme au fost produse în ţara noastră de către întreprinderea de autoturisme DACIA de la Colibaşi – Piteşi, azi Mioveni – Piteşti în anul 1968? …România a importat în 1990 16 milioane tone petrol, 11 milioane tone minereu de fier, 6 milioane tone cărbune, 1 milion tone cocs? …prin „poarta maritimă” a ţării noastre – portul Constanţa – ies peste 60% din produsele destinate exportului?

36

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

VIAŢA MILITARĂ Alexandru SEVERIN, a IX-a B Încă de când eram mic, pe la vârsta de 6 ani, visam să am o cariera sportivă. Ajuns în clasa a V-a, am vorbit cu părinții ca să mă lase la Liceul cu Program Sportiv. După ce m-am înscris, tata a stat de vorbă cu domnul profesor Stelian Bursuc și am hotărât să practic handbalul. Apoi, pe negândite, au trecut anii... În clasa a VIII-a, la ora de matematică, a venit un domn maior de la Colegiul Militar „Ştefan Cel Mare” şi ne-a vorbit despre cum putem fi admiși la liceul militar şi despre viaţa militară. Eu, încântat de toate cele spuse de domnul maior, m-am dus după ore acasă şi am vorbit cu părinţii despre acest liceu. Ai mei nu au fost împotriva voinţei mele şi, a doua zi, am mers la comisariat să luăm fişele de care este nevoie ca să te înscrii la liceul militar.

După ce am depus dosarul, la o săptămână au fost sunați părinţii mei de cineva de la comisariat şi li s-a spus că, peste trei zile la ora 07:00 dimineaţa, trebuie să fim la Spitalul Militar din Iaşi... ...După vreo 8 ore de examinare, au sosit răspunsurile, din care am aflat că am fost admis pentru proba sportivă, care se susținea două săptămâni mai târziu. La proba sportivă însă, nu a fost atât de uşor pe cât mă aşteptam şi... am picat. Am plecat acasă cu gândul că mă voi pregăti mai bine anul care vine, deoarece voiam din tot sufletul să fiu admis la liceul militar.

Mă gândesc continuu la ceea ce înseamnă "viaţa militară" sau "viaţa întrun liceu miilitar”... În primul rând, când vorbim de militărie, putem să spunem ordine, disciplină şi respect. Cele mai multe licee sau academii militare oferă un mediu educativ diferit de liceele normale, care constă în educarea spiritului de disciplină, străduință, muncă individuală, precum şi în dezvoltarea spiritului de muncă în echipă. Aceşti factori sunt consideraţi principiul de bază într-o școală militară. În viaţa militară, două dintre cele mai importante caracteristici pe care cadeţii trebuie să şi le insuşească sunt sentimentul de aparţinere la un grup și lucrul în echipă. De la cadeţii militari se aşteaptă să fie ascultători şi să acţioneze cu un anumit grad de profesionalism. Faţă de un liceu obișnuit, liceul militar se deosebeşte prin procesul de admitere a elevilor, care se face în urma unor teste specifice, foarte complexe, iar scopul final este acela ca absolvenţii să-și edifice o carieră militară strălucită.

Voi depune un efort mai mare anul acesta, pentru că am fost iar admis după probele medicale și psihologice și mai am doar câteva săptămâni până la examenele propriu-zise...

Urați-mi, așadar, baftă! ☺ AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013 37

“A Sense of Wonder”: Experiența Magic Fest Andrei SPIRIDONICĂ, a XI-a A Prin martie 2012 am intrat în trupa de teatru a liceului (CHEER UP) ca tehnician și am avut ocazia să particip la un festival de teatru (Magic Fest) care are loc în fiecare an la Suceava. Anul acesta în schimb, am avut plăcerea să particip pentru a doua oară, și totuși pentru prima oară, ca actor. Pentru mine înseamnă mult, îmi place să-mi observ propria evoluție. Dacă din stadiul de tehnician am ajuns la „gradul” de actor, înseamnă că cineva a avut încredere în mine, fapt pentru care am fost motivat să vreau cu ardoare să mă implic în această activitate. În clipa în care ajungi acolo, în cadrul festivalului, ai senzaţia că intri într-o altă lume. eşti salutat de toţi indiferent dacă te cunosc sau nu, eşti primit cu îmbrăţişări, căldură şi bună dispoziţie, toate laolaltă, și se creează o atmosferă de vis, cu oameni diferiţi şi, implicit, cu mentalităţi diferite. De fiecare dată când intru în locul unde suntem cazaţi, toate grijile şi stresul din afara festivalului sunt împărțite sau uitate timp de-o săptămână şi, într-un timp record, te acomodezi cu locaţia şi te simţi ca acasă, doar că... în preajmă ai o mulţime de adolescenţi veniţi din toate colţurile ţării, o mulţime de minţi deschise cu care poţi vorbi, cu care poţi socializa într-un mod deosebit.

Suntem în jur de douăsprezece trupe de teatru, iar partea interesantă vine atunci când suntem amestecaţi şi formăm noi grupe de „antrenament”. Prin această metodă, ajungem să ne facem o sumedenie de prieteni noi cu care jucăm jocuri ce ne stimulează atenţia distributivă, viteza de gândire, logica, încrederea, care ne ajută să scăpăm de emoţii şi să „scoatem” cuvantul trac din vocabular. Aceste activităţi sunt structurate pe un orar anume şi sunt coordonate de nişte actori profesionişti care ne scot în evidenţă ceea ce nici noi nu credeam că posedăm ca și calități. Învăţăm ce înseamnă cu adevărat munca în echipă, învățăm să interacţionăm unii cu alţii, să ne simţim între noi. Şi... dupa cum spune celebra vorbă, ”După muncă, şi răsplată”, seara, după workshopuri (antrenamente), toată lumea se adună într-o locaţie/club în care se poate destinde dansând şi savurând o băutură răcoritoare. Dar... să nu uităm de cele mai importante momente, piesele de teatru ale trupelor!

Sunt câte două reprezentații sau chiar patru pe zi, una mai interesantă decât cealaltă.

Ei, şi... dacă tot am ajuns la piese, vreau să vă spun că momentul în care te afli pe scenă este cu totul altfel decât orice ţi-ai imagina. Eşti copleşit de emoţii atunci când eşti pe cale să intri pe scenă, bătăile inimii se intensifică odată cu emoţiile, o grămadă de gânduri ţi se derulează în minte şi nu te gândeşti decât la faptul că o să fii sub ochii a o mulţime de oameni iar... dacă dai greş, eşti un om terminat... Până la un punct, lucrurile stau chiar așa! Însă, în momentul în care intri pe scenă, emoţiile te însoţesc timp de 5 minute, după care te simţi mai bine ca niciodată iar gândul ”trebuie să nu greşesc!” se transformă în ”să le arăt ce pot!”. Prinzi apoi încredere, eşti natural iar totul devine o joacă. Trebuie în primul rând să ai curaj să urci pe o scenă, şi să ai curaj pentru mine nu reprezintă să fii lipsit de emoţii, ci să fii singurul care ştie că-ţi este frică, să-ţi învingi frica! Am încercat să ascund cât am putut starea aceasta de agitaţie şi nu ştiu cât de bine am reuşit, dar ideea este ca m-am simţit ca-n al nouălea cer acolo. La sfârşitul piesei, am primit un val de aplauze, după care mai multe trupe au urcat pe scenă şi neau îmbrăţişat, atitudine inexplicabil de frumoasă, care-ţi transmite o stare... puțin spus euforică...

Sunt o persoană căreia îi place să facă un pic din toate dar... din lucrurile pe care le fac, acesta este unul dintre cele mai importante... A fost prima oară ca actor şi, cu toţii ştim, că prima oară e UNICĂ! Îmi doresc ca pe viitor să mai am experienţe ca acestea căci, efectiv am ramas marcat, în sensul bun al cuvântului!

Atunci când spune ”festival”, un om care nu a mai trecut prin astfel de experienţe, se gândeşte la un concurs; un concurs la care te duci cu un scop, iar dacă nu îl atingi, te întorci acasă cu coada-ntre picioare... Greșit! De-aici am învățat să pun preţ mai mult pe experienţă şi pe învăţăturile pe care le acumulezi pe parcurs și cred că acesta este cel mai mare şi mai valoros premiu!

Mă simt onorat că am participat la un festival de teatru, de anvergură ca „MAGIC FEST - A Sense of Wonder”și sunt fericit că fac parte din trupa de teatru Cheer Up. Sunt mândru de colegii mei cu care am urcat pe scenă: Lidia, Amalia, Andreea, Denis, Florin, Mihai şi… sunt mândru de coordonatorul trupei, prof. Mădălina Vornicu, fără de care, probabil, acum nu v-aş fi povestit nimic din toate astea...

38

AD ASTRA nr. 25 - aprilie 2013

- "CHEER UP" PIATRA NEAMŢ Iustinian Bocancea, Mihai Lică, Lidia Vrîncianu, prof. Mădălina Vornicu, Andreea Lazăr, Denis Leonte şi Andrei Spiridonică Din trupă mai fac parte Amalia Cojocariu şi Florin Leonte.

Editor coordonator:

Ana VÎRLAN nalriv@yahoo.fr www.anavirlan.ro Echipa redacţională: Mihaela TIMOFTE Ovidiu ŢOC Jr. Dan GAVRIL Colaboratori: cadre didactice şi elevi ai LPS Layout & DTP: Ana VÎRLAN Fotografii:

®ave, arhiva LPS Coperta I - ©OlivierCaenen.com Fondatori: (1999) Ana VÎRLAN Maria BOTEZ Ilie POPESCU Adresa redacţiei: Str. Dragoş Vodă, 15A Piatra Neamţ revista_ad_astra@yahoo.fr www.lpspn.ro/ad_astra.html www.facebook.com/revista.ad.astra

Revista AD ASTRA este publicație înregistrată la Biblioteca Națională a României Centrul Național de Numerotare Standardizată Ad Astra / Piatra Neamț

ISSN 1841 – 673X Autograf - 2013 - publicația respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003, 186/2003 privind susținerea şi promovarea culturii scrise -

- toate drepturile rezervate -

AUR LA OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE PST

ISSN 1841 – 673X