Traditia Ortodoxa 33

Revist` de cultur` teologic` ortodox` Nr. 33, Septembrie 2011

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE MITROPOLIA SLĂTIOARA

Fiara apocaliptică de Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva Acum sporeşte răutatea, Deschis-a şcoală antihrist Şi dăscăleşte multă lume Cu alfabetul ateist!

Din şapte capete de fiară, Aceste cinci s-au arătat, Iar, când se vor ivi şi restul, Sfârşitul s-a apropiat!

Căci astăzi „fiara cea gândită” Îşi mişcă capetele ei: Masoneria, comunismul Şi răzvrătiţii de evrei!

Va mai ieşi o altă fiară Cu două coarne ca de miel.

Iar glasul ei ca de balaur, Având putere de la el.

Papalitatea de la Roma Şi cu păgânii din Agar Aruncă mai cu îndârjire Săgeţile lui veliar!

Mai are fiara zece coarne Cu semnele lui Lucifer, Sunt patimile pierzătoare Ce strigă astăzi către cer.

Aceasta este urâciunea Ce va şedea pe locul sfânt Şi cu putere diavolească Va fi stăpână pe pământ!

Credinţa în popor O ruşine-i azi credinţa la poporul românesc Că e „dumnezeu” ştiinţa şi dezmăţul sufletesc!

S-a uitat credinţa sfântă cu tradiţii strămoşeşti Azi la modă-i desfrânarea şi slujirile trupeşti!

Să te-nchini azi „e ruşine”, lumea râde de păcat Dumnezeu e-nchipuire, fiindcă... deh, ne-am cultivat!

Deh! Strămoşii din vechime nu erau prea cultivaţi, „Astăzi merg să se închine numai cei înapoiaţi”!

Azi, cu-atâta învăţătură, cum să crezi în Dumnezeu, Când cunoşti perfect atomul şi-i despici nucleul său!

Azi, când munca grea cu braţul e făcută de motor, Azi, când vezi în casă lumea, privind la televizor?!…

Ce câştig ai din credinţă când azi ai tot ce doreşti?

Cum, tu om cu-nvăţătură, iarăşi să te umileşti?…

O, dar iată că azi omul s-a schimbat fundamental Este „drept, are cultură”, dar e rău, nedrept, brutal...

Iată, lipsa de credinţă de la cei ce-s cultivaţi, Că ajung să se ucidă chiar şi rude, chiar şi fraţi!

Ce frumos era românul: milostiv, cinstit, smerit, Credincios şi cu nădejdea vieţii fără de sfârşit!

Oare nu aveau cultură? Varlaam era ateu?

N-aveau minte sănătoasă de chemau pe Dumnezeu?

Dosoftei n-avea cultură, sau Ivireanul Antim?

Oare nu erau tot oameni, despre dânşii noi ce ştim?

Dosoftei cu-a lui cultură peste tot recunoscut Purta moaşte în trăsură ca odor nepreţuit.

Mucenicul din Suceava peste tot l-a însoţit, Pentru ce-l purta cu dânsul Marele Mitropolit?

de Vasile Militaru

Tot poporul cu credinţă apăra acest pământ, Mii şi mii sunt sub ţărână, un popor martir şi sfânt!

Au zdrobit păgânătatea cu puterea Sfintei Cruci, Tot pământul ţării noastre este plin de mucenici!

O, dar astăzi Sfinţii noştri, ce puţin sunt cunoscuţi, Au sfinţit aceste plaiuri în cumplite suferinţi!

Azi, când gradul de cultură este mult mai ridicat, Toţi strămoşii Sfinţi ai noştri, neamul nostru i-a uitat.

Câte vieţi fără prihană, vrednice azi de urmat, Sunt trecute cu vederea, câţi români le-au cercetat?

De la Daniil la Iacob, de curând mort la Iordan, Un popor întreg de Îngeri sunt în plaiul dunărean!

Câţi cunosc că la Iordan, îndurând vânturi şi ploi, De curând Iacob-Ioan este Sfânt din Dorohoi?!

Care-i viaţa lui sfinţită, ştiu că pentru noi a scris O comoară numa-n versuri până-n clipa când s-a stins!

Dacă n-are-n el voinţa să citească din Scripturi, Nu urmează nici credinţa sfintelor învăţături: Ei cred tot ce spune lumea, făr’ să ceară dovediri, Iar Scriptura, Patericul, „nu-s decât închipuiri”!

Iată cum cinstim credinţa şi pe Bunul Dumnezeu Noi, românii, creştini de astăzi, am ajuns popor ateu!

Iată cum cinstim strămoşii şi pe toţi ai noştri Sfinţi Tăvălindu-ne în rele şi-n spurcatele dorinţi.

Pentru ce-au luptat străbunii să ne scape de păgâni, Dacă noi trăim ca Hunii, dar ne socotim creştini…?

TRADIŢIA ORTODOXĂ publicaţie tipărită cu binecuvântarea

† Î.P.S. VLASIE MOGÂRZAN, ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT AL

BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

Revista TRADIŢIA ORTODOXĂ este publicaţie înregistrată la Biblioteca Naţională a României Centrul Naţional de Numerotare Standardizată TRADIŢIA ORTODOXĂ / MITROPOLIA SLĂTIOARA ISSN 1842-7499 Editura „SCHIMBAREA LA FAŢĂ” publicaţia respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003, privind promovarea culturii scrise - toate drepturile rezervate -

Sfânta Cruce – Podoaba şi întărirea credincioşilor Lemnul din Rai şi lemnul de pe Golgota

Cea care va scoate la lumină lemnul Sfintei Cruci, spre a fi închinat de toată suflarea dreptcredincioasă a fost Sfânta Cruce este cea mai frumoasă podoabă a Sfânta Elena. Împăratul Constantin, fiul împărătesei Elena, creştinătăţii şi cel mai puternic simbol al credinţei noastre. Iadul se cutremură de vederea ei cea înfricoşată, iar gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe cetele îngerilor se bucură atunci când văd credincioşii Cruce şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi închinându-i-se cu dragoste. Când cinstim Sfânta Cruce întărindu-se cu Botezul împreună cu maica sa, a trimis-o a Domnului nostru, Iisus Hristos, vedem în ea instru- la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos.

A aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, mentul de răscumpărare al omenirii prin pătimirea Domnului, tăria credinţei, Biserica şi mântuirea. De pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci aceea, facerea corectă a semnului crucii este închinăciu- şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi ne adusă Sfintei Treimi, mărturisire a credinţei noastre Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O feortodoxe, o încredinţare a apărării noastre împotriva meie văduvă moartă, de care s-a atins Sfânta Cruce, a diavolului şi a tuturor relelor trupeşti şi sufleteşti care înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat vin de la el.

Tradiţia Bisericii spune că lemnul Sfintei Cruci vine şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând din copacul sădit de Lot, ce a răsărit din cele trei seminţe să încapă tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Iepe care i le-a dat patriarhul Avraam, unchiul său. rusalimului, şi a înălţat deasupra amDupă osândirea Domnului la moartea vonului Cinstita Cruce, pe care văzând-o pe cruce, iudeii şi-au adus aminte de lempoporul, a început a striga: „Doamne, nul tare şi greu moştenit de la strămoşi şi miluieşte!” Şi de atunci a început a se au făcut o cruce mare şi grea, pe care ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci. au oferit-o fariseilor şi cărturarilor, spre Mai departe, aşa cum ne spun răstignirea Mântuitorului nostru, în Sfântul Ambrozie, cărturarul Rufin şi Care nu au crezut atunci şi nici azi nu alţi urmaşi ai apostolilor, Sfânta cred, a Celui pe care îl numeau „înşelător Împărăteasa Elena a trimis două cuie şi răzvrătit”, pe care sinedriul Îl osândin crucea Domnului fiului ei Consdise la moarte, cerând apoi întărirea sentantin, unul din cuie fiind încastrat tinţei lor prin hotărârea guvernatorului într-o diademă. Crucea a fost pusă în roman Pilat. biserica Sfânta Cruce din Ierusalim, Prin această jertfă cutremurătoare, zidită chiar de împărăteasa. Acolo era, lemnul Sfintei Cruci s-a făcut un inde asemenea, un cui şi placa pe care strument al iertării păcatelor oamenilor Pilat pusese să se scrie INRI. În faţa de atunci şi până acum, dar şi al drepbisericii, a fost înălţată o cruce de meţilor din Legea Veche, ce muriseră fără tal, pe care împăratul Teodosie al II-lea să vadă Întruparea Mântuitorului, aşa a acoperit-o cu aur şi diamante în 417. cum lemnul pomului „ştiinţei binelui şi În urma unui război cu perşii, răului” (Fac. 2, 9), semnifica instrumenSfânta Cruce a fost luată ca o pradă de tul neascultării şi al căderii în păcat a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva. Icoană din biserica Mănăstirii Sfintei mare valoare şi astfel Ierusalimul a Prin Sfânta Cruce, ortodocşii se vor Cruci din Ierusalim: Lot udând copacul rămas fără cea mai sfântă mângâiere mântui şi de acum înainte, prin Darul Sfintei Cruci, alcătuit din trei esenţe a sa. În anul 614, împăratul Iraclie a (măslin, chiparos şi cedru), cu apă pornit un război contra perşilor, lui Dumnezeu, până la Judecata cea de adusă de la Iordan înfrângându-i pe aceştia şi aducând cu Apoi. mare cinste Sfânta Cruce la Ierusalim, unde patriarhul 4444 4444 4444 oraşului a înălţat-o în faţa poporului, în ziua de 14 Descoperirea Crucii Mântuitorului septembrie, când tot poporul a căzut în genunchi şi a După Răstignire, Golgota a rămas ca un loc blescântat cu lacrimi: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi temat. Gunoaiele Ierusalimului au început să fie aruncate sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. acolo, dar Dumnezeu a schimbat cursul istoriei şi, prin decretul lui Constantin cel Mare, creştinismul a fost scos de sub interdicţia legii romane şi i s-au dat aceleaşi drepturi ca oricărei alte religii a imperiului, prin decretul de la Milan, din 313. Prin punerea semnului crucii pe scuturile ostaşilor împăratului Constantin, acest semn al mântuirii nu a mai fost un prilej de pedeapsă pentru creştini. Până atunci, aşa cum vedem în catacombele romane, creştinii foloseau semnul crucii pe morminte sau pe peMănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim, ridicată pe locul reţii lăcaşurilor de rugăciune într-o formă schimbată, unde a crescut pomul Crucii neînţeleasă de ochii prigonitorilor păgâni - cel mai adesea ca o ancoră sau ca un trident.

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

4

Este sigur că, în perioada iconoclasmului, Sfânta Sofia la o biserică din apropiere, unde se afla o parte din Cruce a fost necinstită, la fel ca şi icoanele. Astăzi, ea se lemnul Sfintei Cruci. Străzile erau păzite de soldaţii înarmai păstrează doar sub formă de bucăţi mai mici. Se maţi cu suliţe. Împăratul lua Sfânta Cruce, pe care crede că ea a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, împărăteasa o stropea cu mir.

Cântarea „Întru mulţi ani, stăpâne”, se cânta îmeventual, tăiată în bucăţi spre a fi mai uşor de ascuns şi păratului, nu patriarhului apoi, scoasă din nou la (care avea închinat alt poliiveală. Se presupune că a hronion, şi anume: „Preafost trimisă la Constantisfinţitului şi preacinstinopol, atunci când pritului patriarh a toată lumejdia musulmană a cresmea... mulţi ani”). După cut, stând acolo până în căderea Constantinopolupreajma căderii cetăţii. lui, patriarhul şi-a asumat Unii istorici cred că şi rolul de împărat în proatunci crucea a fost descesiunile bisericeşti. făcută în bucăţi mai mici După intrarea în basilica şi trimisă diferitelor paSfânta Sofia, stranele cântriarhii spre salvarea ei. tau împăratului „Întru mulţi În felul acesta, cei care duani, stăpâne”, până când ceau bucăţile din Sfânta procesiunea se încheia, iar Cruce puteau trece prin el se aşeza pe tronul său, vămile musulmane fără aşa cum se întâmplă astăzi primejdie. la slujbele în care arhieDar, chiar dacă astăzi avem doar părticele Procesiune la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Ierusalim (14/27 reul nu slujeşte. Împăratul se întorcea în ale Sfintei Cruci, ele sunt septembrie). Crucea din imagine conţine fragmente mari din lemnul biserică la Utrenie, împrepline de aceeaşi sfinţenie Sfintei Cruci şi se păstrează în tezaurul ortodox al Sfântului ună cu familia şi cu geca şi Crucea întreagă, Mormânt, nefiind expusă pentru închinare în restul anului. neralii săi după cântarea fiindcă ea rămâne semn al morţii şi Învierii Domnului nostru, Iisus Hristos. canoanelor. Dacă dorea să vină mai devreme, i se dădea înMulţimi nenumărate de mucenici au pătimit pentru ea şi tâietatea în strană, fiindu-i rezervate catavasiile, stihurile au murit având în minte Patimile Domnului de pe Cruce. de la cântarea a noua şi luminândele, exact cum se întâmplă astăzi în Grecia la slujbele la care arhiereul stă 4444 4444 4444 în strană, ajutat de cântăreţi şi de canonarhi.

La Sfânta Liturghie, Vohodul Mare avea loc în timp Cinstirea Sfintei Cruci în Bizanţ - Tipicul slujbei de Înălţarea Sfintei Cruci la Constantinopol, la ce strana cânta „Ca pre Împăratul tuturor”, iar împăratul era îmbrăcat în stihar, luând apoi parte la procesiune. Din 1437, în Biserica Sfânta Sofia acest motiv, toate Heruvicele vechi au cratimă (terirem) Slujba Litiei se cânta după Vecernia Mare, în vreme în acel loc, deoarece procesiunea era mai lungă şi trebuia ce poporul, cu împăratul în frunte, mergeau de la Sfânta acoperită de cântarea stranei. La Sfânta Liturghie, împăratul rostea Crezul şi Tatăl nostru, întrun glas cu toată biserica.

Strănile cântau „Veniţi, noroade, să ne închinăm Lemnului celui de viaţă făcător”, în vreme ce norodul din biserică se închina Sfintei Cruci. După slujbă, împăratul lua masa împreună cu săracii şi nevoiaşii cetăţii. Acelaşi tipic al slujbei era ţinut şi pentru Înălţarea Sfintei Cruci din ziua de 14 septembrie (ziua aflării Cinstitei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena).

(Traducere după manuscrisele învăţatului bizantin Theodor Agalianos, care la anul 1437 a alcătuit rânduiala slujbei în Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare, ce a rămas neschimbată până în ziua de astăzi) Împăratul bizantin Iustinian (cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, având ca zi de prăznuire 2 august) cu suita formată din episcopi, preoţi, diaconi şi curteni mozaic din catedrala San Vitale din Ravenna, Italia

TRADIŢIA ORTODOXĂ

5

Nr. 33, Septembrie 2011

Act de învoială între mănăstirea Neamţului şi comunitatea naţiei evreieşti, spre a le face sinagogă La sfârşitul secolului XVIII, sub înrâurirea şi prin a fost prădată de aproximativ 25% din suprafaţa agricolă ostenelile Sfântului Cuvios Paisie Velicicovski, marea şi forestieră a Ţării Româneşti şi a Moldovei Dezastrul a vizat nu doar aspectele băneşti, ci mai lavră a Neamţului devine supremul centru de iradiere duhovnicească pentru întreaga Ortodoxie. El este acum ceea ales pe cele duhovniceşti. La conducerea Mănăstirii Neamţ ce fusese Athosul în secolele XI şi XIV şi Sinaiul în seco- s-au perindat egumeni agreaţi de guvernul cuzist, care nu lul VI. Poate că niciodată Biserica noastră strămoşească aveau neapărat calităţi de oameni duhovniceşti, ei fiind n-a fost mai îmbogăţită de lumina creatoare a Duhului aleşi pe criterii legate strict de supunerea în faţa stăpâniSfânt ca în acea vreme. De la ierarhi şi până la călugării rii. Viaţa duhovnicească va decade abrupt, virtutea va umili, una şi aceeaşi năzuinţă duhovnicească îi unea pe dispărea, iar compromisurile de tot soiul vor deveni motoţi: setea de mântuire, dragostea de nevoinţă şi rugăciu- neda zilnică de schimb a unei obşti cândva înfloritoare.

Biserica intra pe de-a-ntregul într-o nouă şi nefastă ne, preţuirea poruncilor lui Dumnezeu şi străjuirea Sfintei Tradiţii a Bisericii. Aproape toată comoara de tipă- eră. În drumul ei, puterile întunericului puseseră o piatră rituri şi traduceri ale scrierilor teologice şi dogmatice, de poticnire, de care se vor împiedica mulţi din-tre cei mici în credinţă. Era o moştenite de noi, vin din cernere premergătoare acest veac transfigurat celei din anul 1924, o al paisianismului anticipare a tulburărilor veacul de aur al Ortodlegate de schimbarea oxiei româneşti. calendarului.

Re g u l a m e n t e l e Organice şi legea din 5555555 1835 vor lovi însă la teDin acele vremuri, melia acestui sfânt edica o confirmare a celor ficiu duhovnicesc, năsspuse mai sus, ni s-a când un conflict tot păstrat un act încheiat mai intens între mănăsîn anul 1855, între Mătire - pe de o parte, şi năstirea Neamţ şi coguvernul şi mitropolia munitatea evreiască din Moldovei - pe de altă localitatea Târgu-Neamţ, parte, conflict care are jud. Neamţ. Mărul disîn centrul său felul adcordiei era un azil de ministrării imenselor bătrâni, pe care MănăsVedere spre Mănăstirea Neamţ - pictură în ulei pe pânză, proprietăţi mobile şi tirea îl înfiinţase în de Gheorghe Şiller (1820-1880) imobile ale mănăstirii imediata vecinătate a Neamţ-Secu şi schiturilor dependente de ea. şcolii iudaice, însă din lipsă de spaţiu, se creau deseori În conformitate cu noua legislaţie, statul îşi afirma conflicte cu membrii comunităţii evreieşti. explicit dreptul de control şi intervenţie în administrarea Drept urmare, conducerea Mănăstirii Neamţ va face averilor bisericeşti. Mănăstirile nu erau privite nici ca independente, nici drept proprietare nemijlocite ale aces- apel la stăpânirea din acea vreme, pentru a strămuta şcoatora, ele trebuind să contribuie cu parte din venit la crea- la. Sfatul administrativ local decide semnarea unei înţelerea şi întreţinerea de spitale şi şcoli. Averile urmau să fie geri între cele două părţi aflate în conflict, în urma căreia gestionate de o comisie specială de clerici şi boieri, prezi- evreii aceptă strămutarea şcolii lor, cu condiţia ca Mănăstirea Neamţ să le ridice sinagogă în oraş, după cum s-a condată de mitropolit şi aflată sub controlul guvernului.

După urcarea pe scaunul Principatelor Unite a dom- semnat în documentul de mai jos, ce s-a păstrat în formă nitorului francmason Alexandru Ioan Cuza, situaţia ad- originală în manuscrisul părintelui Andronic Popovici, ministrativă, dar mai ales duhovnicească a lavrei se în- cronicarul de atunci al marii lavre nemţene, cu titlul răutăţeşte şi mai mult, din pricina adoptării Legii secula- „Istoria sfintelor Monastiri Neamţul şi Secul, adunată şi rizării averilor mănăstireşti, ce a fost dată de Cuza cu alcătuită întru acest chip de ieroschimonahul Andronic”: 5555555 scopul de a lua toate proprietăţile şi averile anumitor bi„Act de învoială. Anul una mie optsute cincizeci şi serici şi mănăstiri, şi a le trece în proprietatea Statului, pentru „a spori avuţia ţării”. Tot în timpul lui Cuza, cinci, luna aprilie în zece zile. Supt iscăliţii vechili (n.ed.: unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau administratori) şi alţii, din comunitatea naţiei evreeşti, din transformate în biserici de mir, instituindu-se un impozit Târgul Neamţului, facem ştiut, că pentru siguranţa ospitalului făcut de monastirea Neamţului, în târgul său de de 10% asupra veniturilor nete ale sfintelor lăcaşuri.

Jaful nu s-a oprit aici: ctitoriile româneşti pe care u- aceeaşi numire, după rostirea artic. 79 § 4, secţia a III-a nele mănăstiri din Athos le-au primit cu mult timp înainte din capul al III-le a organicescului reglement, în folosul de la alţi domnitori (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.) public, urmând neapărată nevoie de strămutarea şcoalei au fost şi ele confiscate. La nivelul întregii ţări, Biserica evreeşti, ce se află în mare apropiere de acesta: însuşi TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

6

ocârmuirea au încuviinţat aciasta, pe temeiul § 479 din condica civilă şi a altor legiuiri a ţării. Spre nejignirea însă, a dritului (drepturilor n.ed) ce are comunitatea, de a avea sinagogă, şi ca să dăscălească aproape de ea: potrivit cu cartea domnului Ioann Sturza voevod, din anul 1823, luna octovrie.

Sfatul administrativ, prin încheierile sale înalt întărite, din anul 1849 septemvrie 29 nr.

245 şi 1852 noiemvrie 17 nr. 3704 şi 1855 februarie 4 cu nr. 385: au pus îndatorire monastirii aceştia, ca pentru locul şcoalei lor (a evreilor, n.ed), ce au fost în apropiere de zisul ospital, şi care şcoală s-a şi desfiinţat, cu ale sale porunci (adică din porunca sfatului administrativ al ţinutului, n.ed), să ne dea locul numit a lui

Drăghici, după însuşi stăruitoare cererea noastră. Şi apoi, pe lângă locul arătat, să ne mai dea monastirea şi tot materialul trebuitoriu pentru asemenea zidire. Precum piatra pentru temelie: cărămidă, var, năsip şi toată cheresteaua trebuitoare.

Toate acestea, scoase, făcute şi cărate de monastire, la faţa locului. Precum şi două sute galbeni, pentru plata lucrului, tuturor meşterilor şi a salahorilor şi altele orice ne-ar trebui.

Acum, dar, fiind sosită vremea de a să pune în lucrare zidirea sinagogăi noastre, pe locul arătat, după hotărârile ocârmuirei citate mai sus şi după luarea-aminte ce au făcut, şi o parte şi alta, adecă comunitatea zisă (jidovească, n.ed) şi monastirea, am văzut multe greutăţi (împotriviri din partea mănăstirii n.ed), cunoscând că pentru înlăturarea acestora, neapărat urmează a să aţiţa nouă prigonire. Şi anume: că jos iscăliţii vechili din partea naţiei (jidoveşti, n.ed), tocmai acum s’au lămurit că numai pe locul numit a lui Drăghiciu, cerut de noi înşine cu toată stăruirea şi încuviinţat, de prea înălţatul domn, ca loc pentru sinagogă, nici cum nu este cu putinţă a încăpea zidirea arătată, fiind acesta, numai de cinci stânjini şi una palmă în curmezişi. Şi după hotărârile date, am cunoscut că noi nu avem nici un drept a face cerere, de a ni să da mai mult loc, fără numai acela a lui Drăghici.

Iară pe de altă parte, cerându-să acum monastirei materialul şi cheresteaua, ce este îndatorită a ni o da, acisteia (mănăstirii, n.ed) îi vine foarte greu a intra în aşa lucrare, mai vârtos acu, în timpul plugăriei, cu care, greu se struncină, atât monastirea cât şi lăcuitoriia (vieţuitorii din mănăstire n.ed). Mai ales cu cărătura acelui tot material. În privirea dar, a împrejurărilor dezvăluite acu, găsindu-să şi o parte şi alta, în strâmtorare, am cunoscut că lănţuirea prigonirii (iscarea unor neînţelegeri, n.ed) aceştia, mai mult nu este folositoare nici unei părţi. Şi prin urmare, după folosul ce am cunoscut, ne-am învoit, cu bună mulţămire, în chipul următoriu: 1.Ca monastirea, pe lângă locul lui Drăghiciu, carele este de cinci stânjini şi o palmă, încuviinţat de hotărârile de mai nainte, să ne mai dee încă şi osebite alte două locuri de alăturea, numite „a ţiganilor”, cumpărate

7

de monastire, în măsură de patru stânjini şi şapte palme.

Care locuri, unite, fac un loc de zece stânjini curmezişul la amăndouă capetele şi de douăzeci stânjini, în lungime.

Ori pre cât în lungime va erta (permite, n.ed) linierea uliţilor, după împrejurările de la faţa locului, care loc, să află, parte din sus, între locul dumisale Anton Ioann, şi în partea de jos, a sfinţiei sale iconomului Grigorie. Şi pe lângă arătatul loc, să ne mai dea monastirea, atât benaua (construcţia, n.ed) de piatră, ce să află în fiinţă pe însuşi locul lui Drăghiciu şi piatra ce este cărată tot de monastire, pe acelaşi locu, încă şi cinci coşuri de piatră de zidire, cărată la faţa locului, acum din nou, care le-am şi priimit, rămânând monastirea a-şi priimi numai toate lemnăriile din casele ţiganilor, ce le-au cumpărat.

2. Pentru tăierea cherestelii şi cărătura ei din pădure, pentru facerea cărămizii şi a varului şi cărătura acestor materialuri şi a năsipului şi a altora ce mai sunt de trebuinţă spre zidirea şi acoperirea ziselor benale, precum şi acei două sute galbeni, hotărâţi a ne da monastirea pentru lucrători. Şi pentru toate acestea la un loc, monastirea să îndatoreşte ca potrivit învoelii aceştia, priimită de cătră amândoauă părţile, a ne da una mie galbeni zimţi, pre carii i-am şi priimit acum la facerea aceştei învoeli, iară altă nimică.

3. Pe lângă suma de bani arătată mai sus, monastirea se îndatoreşte a ne da din locurile de păduri slobode, toată cheresteaua trebuitoare la înfiinţarea sinagogăi, fără plată de giugărit (impozit pe tăierea arborilor, n.ed.), precum şi tot celalalt material, ce să va găsi pe moşia ei, fără de nici o plată de dejmă, sau giugărit.

4. Dacă noi am mai cumpăra alăturea cu locul arătat la punctul întâiu şi vre un alt loc, pentru ograda şcoalei ce s-ar cuprinde de zidirea trupului şcoalei noastre, monastirea să fie datoare a ni întări (ajuta, n.ed) fără zeciuiala cuvenită ei, rămânând iarăşi nesupus bezmănului (taxei, n.ed) cuvenit proprietăţii, în veci, după vechiul obiceiu, pre vreme cât însă aceasta va fiinţa de şcoală. Iară alte încăperi, s-au lăcuinţe lăturalnice de spiculaţie vor fi supuse legiuit, ca şi toate celelalte benale din târgul acesta.

5. Şi în sfârşit, tot feliul de docomenturi şi orice feliu de înscrisuri vom fi păstrând, asupra locului sau a locurilor, pe care au fost până acum desfiinţate şcoalele de pe lângă spitaliu monastirii, toate să desfiinţează, rămâind ca nişte hârtii albe, bezidritul din cartea domnească. Fiindcă monastirea, prin darea locului arătat la punctul întâiu, a învoelii aceştia, ne-au despăgubit în totul, rămâind locul sau locurile acelea, iarăşi în vecinica stăpânire a monastirii. Precum şi orice feliu de hârtii reclamasitoare (reclamaţii, n.ed) despre orişice locuri administrative sau giudecătoreşti, de astăzi înainte, rămân toate albe şi nelucrătoare. Şi ori la ce locuri s-ar arăta, să nu să ţie nici întru o seamă, ca pentru o pricină sfârşită, şi stânsă pentru totdeauna. Deci, spre ştiinţă şi întocmai urmare a învoelii făcută în chipul arătat mai sus, şi TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

primite de cătră amândouă părţile, s-au făcut două deopotrivă acturi. Din care acesta adeverit prin iscălituri, de cătră plenipotenţii comunităţii evreeşti şi alte persoane dintre noi. Precum şi osebiţi martori creştini, carii s-au întâmplat faţă. Şi s-au dat sfintei monastiri Neamţului, primind şi noi un alt asemenea act, din partea sfintei monastiri, supt pecetea sa, şi iscăliturile cuvenite, a so-

bornicescului sfat, a aceştii monastiri spre vecinica curmare a prigonirei ce au urmat până acum, pe sama aceasta a şcoalelor noastre, încredinţându-să acesta, şi de locul competent. Şi urmează iscăliturile...

Ecumenismul – Calea spre pierzare (XIII)

Falsificarea Sfintelor Scripturi şi apostazia lumii contemporane „Sunt oarecare, ce vă tulbură pre voi, şi voiesc să strămute Evanghelia lui Hristos.

Ci măcar noi, sau Înger din Cer de vă va bine vesti vouă afară de ceea ce am bine vestit vouă, anatema să fie” (Galateni 1, 7-8).

În vremurile noastre din urmă, societatea cândva creştină nu şi-l mai doreşte acum decât pe cel prin care se lucrează „taina fărădelegii” (II Tesaloniceni 2, 7); nu mai ştie să se apere, îngăduind celor ce ne tulbură „şi voiesc să strămute Evanghelia lui Hristos” (Galateni 1, 7) să se înmulţească mult prea mult şi să prindă putere.

Proorocia Sfântului Apostol spune că „în zilele din urmă, vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii… având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind” (II Timotei 3, 1-5). În faţa ochilor ni se prezintă omenirea care nu mai reuşeşte să priceapă de ce Scripturile sunt denumite sfinte, şi că „toată Scriptura este de Dumnezeu însuflată” (II Tim. 3, 16) şi „nu este dupre om” (Galateni 1, 11). Omul nu mai are şi nu mai pricepe noţiunile de Sfinţenie şi de Adevăr, pentru că el este stricat cu învăţătura mincinoasă despre relativitatea universală. Această stare de fapt explică nepăsarea uşuratică şi neruşinată faţă de cuvintele aspre ale Sfântului Apostol Pavel ce zice: „Precum am zis mai înainte, şi acum iarăşi zic: „Oricine de vă va bine vesti vouă, afară de ceea ce aţi luat, anatema să fie!” (Galateni 1, 9).

Lucrarea şi rostul Legii Vechi şi a celei Noi a Bisericii a fost dintotdeauna şi va rămâne acela de a păzi şi a propovădui credinţa neschimbată, revelată divin, şi făgăduinţele lui Dumnezeu - Sfintele Scripturi şi Tradiţia.

Este binecunoscută grija aparte cu care a fost păstrat textul Scripturii în perioada Vechiului Testament, atunci când fiecare manuscris biblic care suferise stricăciuni sau care cuprindea greşeli era distrus, şi nimeni din cei ce aveau vreun defect de vorbire nu ar fi putut fi vreodată primit să citească din Scripturi în public.

Traducerea în limba greacă a Cărţilor Vechiului Testament a Bisericii din vechime (aşa-numita Septuaginta) a fost înfăptuită în secolul III înainte de Hristos, de către bărbaţi aleşi anume de Dumnezeu şi a fost săvârşită cu multă luare-aminte şi evlavie, sub îndrumarea nemijlocită şi acoperămîntul Bisericii Cereşti, după cum este adeverit îndeosebi printr-un episod binecunoscut cu privire la traducerea făcută de Dreptul Simeon, primitorul de

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Dumnezeu, la Cartea Proorocului Isaia care conţinea textul profeţiei mesianice despre Mântuitorul lumii care Se va naşte din Fecioară (Isaia 7, 14).

Traducerile canonice înfăptuite de oameni cu viaţă sfântă din Biserica Noului Testament sunt credincioase înţelesului adevărat Scripturilor, cum sunt cele ale Fericitului Ieronim (din ebraica veche în latină, ţinând seama de Septuaginta), şi cea a Sfinţilor întocmai cu Apostolii Meftodie şi Chiril (din textul grecesc al Septuagintei adoptat de Biserică în slavona bisericească).

De la Reformă încoace, după ce au fost învinse eforturile protectoare ale catolicismului, traducerile Bibliei apărute în limbile naţionale aveau o amprentă a învăţăturii protestante (precum traducerea lui Luther). În vremurile mai recente nu mai există nici o piedică în calea răspândirii celor mai excesive şi mai hulitoare învăţături mincinoase. Ca atare, spectrul traducerilor şi al transpunerilor Sfintei Scripturi a fost lărgit pe măsură.

Aceste falsificări ale Sfintelor Scripturi au fost o urmare firească a ruperii de Biserică, întrucât Sfânta Scriptură aparţine doar Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, iar folosirea ei în afara contactului cu tradiţia bisericească şi patristică (ba chiar în contradicţie cu ea, aşa cum fac toate comunităţile religioase care au căzut din credinţa ortodoxă) atrage inevitabil după sine denaturarea sensului şi a literei Scripturii. Potrivit Sfinţilor Părinţi, oricine se află în afara comuniunii euharistice cu Biserica nu poate decât să se abată dinspre Predania adevăratei Ortodoxii înspre erezie.

1111 1111 1111

Prostia omului nu este singura pricină a denaturării adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu este de nesuferit în faţa „tatălui minciunilor”, diavolul care, prin intermediul acoliţilor săi, încearcă să-l pervertească în orice fel cu putinţă. Odată cu căderea din Adevărul lui Dumnezeu a celor care au devenit ucigaşii Lui şi au chemat asupra lor înşişi şi asupra urmaşilor lor sângele Fiului lui Dumnezeu pe care ei L-au răstignit (Matei 27, 25), a început o

8

stricare cu bună-ştiinţă a cărţilor Vechiului Testament ceputul anilor '50 datând din secolul I înainte de Hriscare fuseseră odată păzite cu străşnicie neatinse chiar de tos (adică dintr-o perioadă pre-masoretică) a rezolvat decătre poporul evreu. Proorociile cu privire la întruparea finitiv şi în favoarea Septuagintei, vechea controversă a Mântuitorului au fost primele care au avut de suferit o ast- virtuţilor comparative ale textelor ebraic şi grecesc al fel de schimbare a sensului.

Vechiului Testament. A reieşit că manuscrisele scoase din „Rabinii au viciat conţinutul Scripturilor aşa fel în- peşterile de la Qumran conţin toate variantele textului cât să se potrivească planurilor lor răutăcioase… şi le care se află în manuscrisele greceşti şi care i-ar fi subschimbă şi acum”, scria Eftimie de Chudovo (1705). minat, după cât se pretinde, autoritatea. Şi totuşi, aceste Astfel de acuzaţii s-au auzit încă din vremurile apos- concluzii sunt muşamalizate, iar publicarea manuscrisetolice. În perioada cuprinsă între secolele V şi X, rabinii lor de la Qumran aflate la dispoziţia „Casei Bibliei” din masoretici au convenit asupra textului Vechiului Tes- Ierusalim a fost cu totul stopată.

Orice nouă traducere a Bibliei se face încă potrivit tament care a fost de atunci încoace adoptat ca fiind textul oficial. În acest text, toate proorociile despre Mân- cu textul masoretic şi chiar cu participarea cărturarilor tuitorul lumii au fost practic distorsionate de o aşa ma- ebraici ai Bibliei. Totodată, renovaţioniştii din Patriarhia nieră încât să nu poată fi înţelese ca referindu-se la per- Moscovei şi din alte biserici locale introduc în slujbele soana Domnului Iisus Hristos. Ulterior, toate copiile bisericeşti cu insistenţă sporită traduceri neautorizate ale ebraice ale textului care erau diferite de textul masoretic Scripturii în limbile etnice contemporane. Ca o regulă, toate aceste traduceri sunt de provenienţă eterodoxă şi se stabilit au fost distruse.

Stabilitatea textului masoretic al Vechiului Testament bazează pe textul masoretic, care nu face parte din Traşi lipsa versiunilor diferite ale sale au făcut ca mulţi diţia Bisericii Ortodoxe.

Odată cu modernizarea pe scară largă a limbajului cărturari şi teologi, chiar printre creştini, să se îndrepte asupra textului ebraic ca principală autoritate, în ciuda liturgic şi a ritualurilor, introducerea calendarului apuavertizărilor aspre ale Bisericii. Pe de altă parte, exis- sean gregorian, precum şi alte nenumărate concesii făcute duhului vremii, aceste tratenţa în Biserică a versiunilor duceri distrug tot mai mult lediferite ale Septuagintei a fost gătura acestor Biserici cu proconsiderată un motiv de a nu priul lor trecut ortodox şi prete bizui pe ea. Drept urmare, gătesc terenul pentru alte renu doar apusenii catolici şi teoforme suplimentare care urmălogii protestanţi şi traducătorii resc întemeierea pseudo-bisericii s-au bizuit pe textul masoretic ecumenice a lui antihrist. al Bibliei. Prin intermediul ediţiilor veneţiene tipărite s-a în1111 1111 1111 ceput influenţarea copiilor ulPrin intermediul mişcării ecuterioare greceşti şi slavone ale menice, marea masă eretică aScripturilor. Atunci când Bipuseană contemporană îşi tot blia elisabetană a fost revizuextinde înrâurirea asupra lumii ită în Rusia anului 1751, texortodoxe. Într-adevăr, mitropotul masoretic a fost enumerat Peşterile de la Qumran, zonă arheologică situată pe litul Chiril de Smolensk (actuaprintre sursele fundamentale, malul vestic al Mării Moarte, la sud de oraşul antic lul patriarh al Moscovei şi al Ierihon, pe teritoriul statului Israel în ciuda avertismentelor stricîntregii Rusii), preşedintele Dete ale Sfântului Sinod. partamentului de Relaţii Externe Bisericeşti din PatriÎnsă editorii Bibliei ruse din Londra (aflaţi fără arhia Moscovei, a declarat la cea de-a VII-a Adunare a îndoială sub înrâurire masonică) şi-au permis să scrie cu CMB această organizaţie ca fiind „leagănul bisericii din neruşinare urmtoarele: „Insistăm asupra acesteia şi ne viitor” (n.trad.: adică „marea desfrânată apocaliptică” - a se vedorim un singur lucru – anume: eliberarea de conceptele dea capitolul 1). Pentru noi, creştinii ortodocşi, această „biBisericii şi libertate faţă de traducerea celor Şaptezeci”. serică” nu este nimic altceva decât „biserica” lui antihrist.

Societăţile biblice şi comisiile de astăzi au dobândit Participanţii la adunările ecumenice s-au angajat în această „libertate” cu vârf şi îndesat... dezvoltarea pas cu pas a învăţăturii hulitoare a acestei Deşi s-a făcut ulterior tot ce se putea pentru a ar„biserici”, a ritualurilor şi a limbajului acesteia. Acest moniza această traducere cu textul bisericesc al Seplimbaj profund „ecumenic” al adunărilor reflectă un asetuagintei în versiunile sale greacă şi slavonă cu cea a menea grad de conştiinţă ecumenică a participanţilor înSfinţilor Meftodie şi Chiril, nu s-a putut obţine o aprocât, potrivit unuia dintre liderii lor, fostul secretar genepiere totală. Ruptura textului rusesc de tradiţia biblică ral al CMB, dr. Filip Potter, la întoarcerea lor de la conliturgică slavonă a Bisericii a osândit această traducere la ferinţe, ceilalţi membri ai propriilor lor comunităţi nici folosirea ei doar în afara Bisericii: Sfântul Sinod a desnu pot la început să priceapă ce spun. tinat-o doar unei lecturi edificatoare la domiciliu.”

Pentru a-i înţelege pe ecumenişti trebuie să încetezi 1111 1111 1111 a înţelege Evanghelia şi să te acomodezi cu urzelile lor Descoperirea manuscriselor de la Qumran de la în- hulitoare cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu.

TRADIŢIA ORTODOXĂ

9

Nr. 33, Septembrie 2011

Predica lui Nicodim cu privire la ideea total neortodoxă a „Împărăţiei lui Dumnezeu” şi la fuziunea creştinismului cu comunismul a fost auzită în mod repetat rostită de la amvoanele bisericilor patriarhiei până ce haosul care a cuprins Rusia a eliminat-o, deocamdată, alături de celelalte sloganuri bolşevice.

O altă erezie de-a mitropolitului Nicodim a rămas neatinsă de nici unul dintre trendurile liberale ale reconstrucţiei „democratice”. Această erezie constituie unul dintre cele mai importante puncte de sprijin ale ecumenismului „creştin”. Această erezie, repetată adesea şi adânc înrădăcinată în Patriarhia Moscovei a fost dedusă de mitropolitul Nicodim din logica sa întortocheată potrivit căreia atunci când Domnul se afla pe Cruce, a înfiat întreaga omenire în persoana Apostolului Ioan Teologul, şi nu doar pe cei care credeau în El. Această erezie este exprimată printr-o singură propoziţie: „Domnul Iisus Hristos prin întruparea Sa a asumat în Trupul Său întreaga omenire”.

Binecunoscutul „preot” al Patriarhiei Moscovei, Georgii Kochetkov, care se bucură de un mare sprijin, a declarat deja că nu doar Francisc de Assisi, ci şi 1111 1111 1111 D. Bornhoffer, A. Schweizer şi Mitropolitul Nicodim (Rotov) Manuscris descoperit la Qumran, Mahatma Ghandi sunt membri ai al Leningradului, care a fost însărreprezentând cartea Proorocului Isaia „adevăratei biserici” şi chiar cinat cu intrarea în CMB a Patri„sfinţi” ai Ei”! arhiei Moscovei, a introdus chiar o erezie specială proEcumeniştii, care sunt mai tari de urechi decât cei comunistă atunci când a oferit o tâlcuire mincinoasă în care L-au osândit pe Hristos la răstignire (capii Sinagogii predicile şi articolele lui pildei cu cei doi feciori (Matei 21, şi învăţătorii) nu aud avertismentele Domnului, şi pilda 28-31). El i-a asemănat pe creştini feciorului care a fost semănătorului (Matei 13, 24-30) care se pare că le vor ascultător în cuvinte şi nepăsător în fapte, iar în persoana rămâne de neînţeles până chiar în ziua secerişului - ziua feciorului îndărătnic care a făcut voia tatălui său, el ne Înfricoşatei Judecăţi a lui Dumnezeu. învăţa să-i înţelegem pe comuniştii fără de Dumnezeu (care pot fi înlocuiţi cu uşurinţă cu „democraţii” de astăzi), care au declarat că ţelul lor este crearea pe pământ a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Demnă de atenţie este tâlcuirea ecumeniştilor (care a devenit sloganul lor) cu privire la cuvintele Mântuitorului: „ca toţi una să fie” (Ioan 17, 21). Ecumeniştii pretind că prin aceste cuvinte se subînţelege porunca lui Hristos cu privire la unitatea întregii lumi – ortodocşi, sectari, iudei, musulmani şi toţi necredincioşii. Ei trec chiar cu vederea cuvintele lui Hristos care preced neîntârziat fraza citată: „Eu pentru aceştia Mă rog, nu pentru lume Mă rog, ci pentru aceştia care ai dat Mie, că ai Tăi sunt” (Ioan 17, 9).

Când le vine în minte ideea falsificării, ecumeniştii nu se ruşinează de nimic: nici de învăţătura Sfinţilor Părinţi, nici de credinţa întregii Biserici, nici măcar de adevărul vădit. La fel şi papalitatea susţine, fără nici o ruşine, că papa este vicarul lui Hristos, contrar tuturor celor tâlcuite de Sfinţii Părinţi din toate vremurile şi de pretutindeni. Ei au răstălmăcit cuvintele Mântuitorului: „şi pe această piatră voiu zidi Biserica Mea” (Matei 16, 18). Prin „piatră”, ei ar trebui să înţeleagă credinţa în Hristos şi mărturisirea despre El ca fiind Fiul lui Dumnezeu, şi nu pe Apostolul Petru însuşi şi pretinşii lui succesori – papii Romei.

Semnele sfârşitului de veac

„Şi va veni ziua Domnului ca un fur noaptea, întru care Cerurile cu sunet vor trece, stihiile arzând se vor strica; şi pământul şi cele de pre dânsul lucruri vor arde” (II Petru 3, 10).

Deseori oamenii aleg a urma pilda fecioarelor nebune, alergând mai mult spre îndeplinirea scopurilor lumeşti, însă puţini sunt cei care, urmând pilda fecioarelor înţelepte, păstrează candela aprinsă veghind spre mântuire, pentru că nimeni nu ştie ceasul în care va veni Mirele. Sfânta Scriptură nu ne arată cu exactitate ziua în care va avea loc sfârşitul lumii. Ea ne oferă totuşi câteva semne prin care putem ghici apropierea sfârşitului ei. Aceste semne ar fi: 1. Propovăduirea Evangheliei lui Hristos la toate popoarele (Matei 24, 14); 2. Convertirea poporului iudeu la creştinism (Matei 24, 10 şi 12); 3. Căderea multora de la credinţă, amăgiţi de prooroci mincinoşi (Matei 24, 4); 4. Înmulţirea războaielor şi a veştilor despre războaie (Matei 24, 67); 5. Mari catastrofe în natură (Matei 24, 7 şi 29); TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

10

6. Venirea lui Enoh şi Ilie (Apocalipsa 19, 1); 7. Apariţia lui Antihrist (II Tesaloniceni 2, 3-11; I Ioan 2, 18),

care va săvârşi împreună cu apostolii săi mincinoşi tot felul de semne ca să amăgească pe oameni. Acesta se va substitui lui Hristos şi va prigoni cu furie pe aleşii Domnului (Matei 24, 5 şi 11); 8. Arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului” (Matei 24, 30), adică a Sfintei Cruci.

6669666

Dacă în momentul de faţă am putea chibzui cât de cât, nu ştim care dintre aceste semne ar fi distincte pentru lumea de azi. Ceea ce rămâne de netăgăduit este faptul că omenirea de azi este înfricoşată de venirea unui antihrist. Se ştiu destule despre acesta, însă cea mai exactă şi istorică semnificaţie a cuvintelor Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan despre taina cifrei 666 este reprezentată de semnificaţia numerică a formulei „ha-melek le-isra'el”, ce se tălmăceşte ca „regele Israelului”, din care se poate deduce că acel mesia, a cărui venire este aşteptată de iudei de mai multe milenii, va fi duşmanul lui Dumnezeu şi un fals hristos.

Acest mesia al iudeilor sau anti-Hristos se va arăta singur lumii, întrucât va fi proclamat în mod public şi tunător. El va fi încoronat şi înscăunat în Templul din Ierusalim. Va fi nu numai un om politic, ci şi un lider care va pretinde închinare religioasă, nu în sensul că va readuce lumea la idolatrie, ci va respinge toţi zeii şi va porunci lumii să i se închine lui, în locul lui Dumnezeu şi va trona în Templul lui Dumnezeu - nu numai în cel din Ierusalim - ci peste tot unde va fi venerat numele lui. Deci iudeii vor fi cei dintâi care ni-l vor vesti pe antihrist, când jubilarea lor în întreaga lume va fi asurzitoare, iar Israelul va exclamă bucuros: Aflat-am pe mesia!

6669666

Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită

„Iar de ani şi de vremi, fraţilor, nu aveţi trebuinţă să scriem vouă. Că înşivă adevărat ştiţi, că ziua Domnului ca un fur noaptea, aşa va veni. Căci când vor zice pace şi linişte, atunci fără de veste va veni preste dânşii pieirea” (I Tesaloniceni 5, 1-3).

Lumea contemporană a intrat într-o amorţeală a păcatului şi a fărădelegii. Ceea ce altădată Sfinţii Părinţii înfierau ca păcat, azi lumea cinsteşte ca pe un lucru firesc. Aşa cum au adormit ucenicii în clipa când le-a fost luat Mântuitorul în grădina Ghetsemani, aşa vor adormi şi creştinii în clipa premergătoare întoarcerii lui Hristos şi a intrării în lume a lui antihrist. Semnul vădit al acestora va fi dormitarea conştiinţei creştinilor.

Cuviosul Serafim de Sarov spunea astfel despre semnele sfârşitului acestui veac: „În vremurile de pe urmă arhiereii vor decădea duhovniceşte într-atât, încât nici nu

vor mai crede în dogma cea mai importantă a credinţei, adică în dogma Învierii lui Hristos”. Şi această proorocie ne dă de gândit în mod serios, dacă ţinem seama de prevederile viitoare ale celui de-al optulea sinod ecumenic ce susţine stabilirea unei date fixe a Paştelui ortodox (în aceeaşi zi, an de an, şi nu în funcţie de paştele jidovesc), adică o cădere de la dogma Învierii Domnului.

6669666 Pecetea fiarei

Se spune că numele lui Antihrist va putea fi calculat de orice om raţional, ştiindu-se că fiecărei litere a alfabetului ebraic îi corespunde o anumită semnificaţie numerică. Suma semnificaţiei numerice a literelor ce reprezintă numele lui antihrist va fi egală cu numărul 666. Cu alte cuvinte, când se va arăta Antihrist, atunci alături de celelalte semne înşelătoare va fi şi numele lui scris pe alocuri, în care suma literelor va fi egală cu 666.

Se pare că antihrist are deja ucenici introduşi chiar în vârful catolicismului, dacă ţinem cont de inscripţia „Vicarius Filii Dei” (vicarul Fiului lui Dumnezeu - adică înlocuitorul lui Hristos pe pământ), ce stă scrisă pe mitra papei de la Roma, ca o emblemă anti-Hristos. Papalitatea joacă un rol important în lume, întrucât această religie a contribuit la compromisul religios, la distrugerea creştinismului, încadrând lumea către noi urgii apocaliptice.

Papa vine în numele dumnezeului lui, care este antihrist, pentru aceasta el va trebui să distrugă Ortodoxia şi să îi fure comoara, adică dogmele. În Apocalipsa scrisă de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan se spune că a văzut „o fiară roşie plină de nume de hulă, care avea capete şapte şi coarne zece” (Apoc. 17, 3).

O cercetare aprofundată a expresiei „Vicarius Filii Dei” denotă că în limba greacă, ebraică şi latină această expresie au drept corespondent numeric cifra 666, astfel: V=5, I=1, C=100, A=0, R=0, I=1, V=5, S=0, F=0, I=1, L=50, I=1, I=1, D=500, E=0, I=1, TOTAL=666. (Acolo unde litera nu

are corespondent numeric apare valoarea 0).

6669666

Faptele nelegiuiţilor – o altă formă de închinare la fiară

Cuviosul Efrem Sirul, vorbind despre pecetea fiarei spunea: „Toţi cei ce vor crede în fiară şi vor primi pecetea necurăţiei şi a chipului mişelesc se vor alipi de ea”.

Despre această „credinţă în fiară”, se ştie că nu trebuie numaidecât mărturisită public, întrucât oamenii îşi vor exprima adeziunea şi simpatia lor faţă de antihrist prin faptele lor, adică lumea va fi aşa cum o descrie Sfântul Apostol Pavel: „Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi, fără de dragoste, neprimitori de TRADIŢIA ORTODOXĂ

11

Nr. 33, Septembrie 2011

pace, clevetitori, neînfrânaţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu. Având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia te fereşte. Că dintru aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc pre femeiuştile cele îngreunate de păcate, cele ce se poartă cu multe feluri de pofte” (II Timotei 3, 2-6). Vrednic de a fi luat în seamă este şi glasul îngerului din Apocalipsă: „Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu” (Apoc. 14, 9-10).

6669666

Închinarea la fiară va veni pe amăgite

După cum vedem, pecetea fiarei devine înfricoşătoare întrucât ea este însoţită de închinarea la fiară, care va fi prin fapte, aşa cum am descris-o mai sus. Succesiunea evenimentelor relatate în Apocalipsă ne conduce la ideea, că întâi va fi amăgirea şi apoi primirea peceţii. De aceea, în Apocalipsă, mai înainte de a se vorbi despre numărul fiarei, se spune „Şi am văzut altă fiară suindu-se de pre pământ, şi avea coarne două asemenea mielului, şi grăia ca un balaur.[...] Şi face semne mari, ca şi foc să facă să se pogoare din Cer pre pământ înaintea oamenilor. Şi înşală pre cei ce locuiesc pre pământ, pentru semnele care i s-a dat ei să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pre pământ, să facă chip fiarei, care are rana sabiei, şi a trăit. Şi s-a dat ei a da duh chipului fiarei, ca să şi grăiască chipul fiarei, şi să facă ca câţi nu se vor închina chipului fiarei, să se omoare” (Apoc.

13, 11-15).

Aşadar, mai întâi lumea va fi amăgită şi împinsă să se închine fiarei. Ea îi va înşela prin minuni (pogorârea de foc din cer sau icoana vorbitoare a lui antihrist televizorul). În afară de aceasta, lumea va fi înfricoşată, pentru că toţi cei care nu i se vor închina, vor fi ucişi. Amăgirea oamenilor se va face prin promisiuni mincinoase despre o viaţă mai bună, mai lungă şi mai fericită, plină de belşug material, apoi prin acceptarea peceţii (a numărului 666), ceea ce duce la pierderea Darului Sfântului Duh, ruperea de Biserică şi căderea în stăpânirea lui antihrist.

6669666

„Căutaţi să nu vă amăgească cineva pre voi” (Mt. 24, 4)

Cuvintele Mântuitorului rostite pentru vremurile apocaliptice rămân cu un însemnat ecou pentru noi. „Căutaţi să nu vă amăgească cineva pre voi.(...) Atunci de va zice vouă cineva: Iată aicea Hristos sau acolo; să nu credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi, şi prooroci mincinoşi, şi vor da semne mari şi minuni, cât să amăgească de va fi cu putinţă şi pre cei aleşi” (Matei 24, 4-12, 23-

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

24). Iarăşi a mai zis: „Neamul acesta cere semn” (Marcu 8, 12) şi, până la urmă, neamul acesta va găsi semnul pe ca-

re îl caută. Prin semn se va amăgi şi semnul îl va înşela.

Oamenii slabi în credinţă, lipsiţi de voinţa mântuirii, vor fi înşelaţi de semnele false ale proorocilor mincinoşi, adică vor fi îmbătaţi de „dragostea şi pacea”, propovăduite de ecumenism în numele toleranţei şi al umanismului. Vor fi prinşi în această horă eretică protestanţii, papistaşii şi... „ortodocşii”. Ce dragoste oferă aceşti eretici? Ce pace dau ei celor pe care îi aruncă în cele mai nesuferite munci ale iadului prin convertirea la erezia lor? Această erezie nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în celălalt. Ei nu au dragoste, nu au pace. Ei se laudă că au umanism, dar această noţiune nu mântuieşte. Ce folos are omul din cei câţiva bănuţi pe care îi primeşte de la sectele „made in USA”, sau de la un sac de haine la mâna a doua? În schimbul acestor mici recompense, ucenicii iadului îi rup pe oameni de Biserica lui Hristos.

S-a umplut Moldova de capişti şi „biserici” care de care mai dubioase! Te înspăimânţi, când vezi puzderia de biserici catolice, ori case de rugăciuni protestante care au spurcat acest pământ sfinţit! Aici nu e deloc dragoste, ci amăgire, e schimb drăcesc: fură mântuirea, amăgesc suflete şi le trag în beznă! Aceştia nu sunt decât înaintemergătorii lui antihrist, iar înşelăciunea cea mare abia acum urmează.

Sfântul Andrei al Cesareei spune că ucenicii falsului mesia vor face totul spre amăgirea oamenilor, pentru ca aceştia să-l socotească pe antihrist drept Dumnezeu. Şi se va strădui să pună fiecăruia pe mâna dreaptă semnul numelui de pierzare al apostatului, pentru curmarea faptelor bune şi drepte, de asemenea şi pe frunte, ca să-i înveţe pe cei amăgiţi să fie îndrăzneţi în înşelăciune şi în faptele întunericului.

Dacă omul va fi nepăsător faţă de mântuirea sufletului, va ajunge cu uşurinţă pradă asalturilor şi va fi înlănţuit de semnele şarpelui celui rău şi viclean. Unul ca acesta nu va afla milă la Judecată. Acolo se va descoperi că a căzut de bună voie în cursa chinuitorului.

6669666

„Să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pre cei aleşi”(Mt. 24, 4)

Vrăjmaşul mântuirii nu are de cucerit lumea eretică, păgână, ori pe cei ce se închină la bani. Ei sunt deja ai lui şi nu îi mai trebuie decât în măsura în care, prin ei, poate aduce noi suflete în groapa pierzării. Când va suna trâmbiţa, lumea aceasta căzută va veni pur şi simplu singură sub stăpânirea sa. Cei ce sunt din lumea aceasta, adică oamenii pătimaşi, murdari de păcate şi neiubitori de Dumnezeu, nu vor face decât să recunoască în ceea ce le oferă antihrist, obiectul real al patimilor lor. Dar

12

mai sunt şi cei pe care Hristos i-a ales din lume, după cum a zis: „De aţi fi din lume, lumea ar iubi pre al său; iar căci din lume nu sunteţi, ci Eu v-am ales pre voi din lume; pentru aceasta urăşte pre voi lumea” (Ioan 15, 19).

Aceşti aleşi, adică cei care nu fac parte din lumea păgână şi întinată cu păcate grele, vor fi piatra de poticnire pentru antihrist.

Tocmai de aceea, el îşi revarsă toată ura împotriva ucenicilor lui Hristos.

Dar cine sunt aleşii? Lumea creştinilor este fărâmiţată. Fiecare grupare „creştină” şi orice sectă de apartament este convinsă că ea este cea adevărată, purtătoarea darurilor apostolice şi moştenitoarea proorocilor.

Cercetând cu atenţie mijloacele de înşelare ale lui antihrist, putem să ne dăm seama cine este căzut în înşelare şi cine încă mai stă în picioare. Lupta diavolului se duce împotriva celor care încă mai ţin dreapta credinţă. Să ne aşteptăm deci la ispite.

6669666 Ultima luptă

Mulţi dintre cei care vor asculta Scripturile Dumnezeieşti, le vor citi şi vor cugeta asupra lor. Ei vor şti să ocolească ispitirea antihristului, căci ei vor înţelege clar uneltirile şi înşelăciunea ispitirii sale: ei vor şti să ocolească mâinile sale şi se vor ascunde în munţi şi în crăpăturile pământului, şi cu lacrimi şi inimă înfrântă vor cauta pe Cel iubitor de oameni, Care îi va smulge din mrejele lui şi-i va mântui de ispitirile grele ale înşelătorului, În chip nevăzut, cu mâna Sa dreaptă îi va acoperi pe ei, pentru că ei, după cuviinţă şi dreptate, au căzut la picioarele Lui. Cei necredincioşi vor suspina; şi când abia se va zori de ziuă, ei vor aştepta să vină noaptea, ca să se liniştească de tulburările lor. Iar când îi va prinde noaptea, ei, zguduiţi de necontenitele cutremure şi uragane, vor aştepta nerăbdători să se arate ziua şi, odată cu ea, să îi răpună moartea, oricât de grea ar fi.

Viaţa îndurerată o va deplânge atunci întregul pământ; vor deplânge marea, vântul şi soarele; o vor deplânge şi fiarele sălbatice împreună cu păsările, o vor deplânge munţii, dealurile şi pădurile – şi toate acestea din cauza neamului omenesc, care s-a abătut de la Dumnezeul Cel Sfânt şi s-a lăsat ademenit de marele înşelător, primind chipul acestui nelegiuit şi duşman al lui Dumnezeu în locul dătătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului.

Vor deplânge şi bisericile marea durere. Pentru că atunci nu se vor mai aduce daruri, nu se vor săvârşi tamâieri, nici slujbe plăcute lui Dumnezeu; clădirile bisericilor vor fi asemeni bordeielor destinate păstrării roadelor; nu se vor face în acele zile Sfinte Liturghii. Slujbele obşteşti vor fi oprite, cântarea psalmilor va înceta, nu se va mai citi Sfânta Scriptură.

Se va lăsa beznă peste oameni; se vor auzi numai gemete şi hohote de plâns. Vor arunca atunci argintul şi aurul pe drumuri, şi nimeni nu-l va strânge şi de jur împrejur totul va fi respingător. Atunci, toţi vor căuta cu înfrigurare să fugă şi să se ascundă, negăsind însă un loc ferit de furia necuratului. Ca nişte pecetluiţi şi purtători ai semnului lui, ei vor fi lesne descoperiţi şi recunoscuţi. Şi afară, şi înlăuntru, va fi groază şi tulburare, zi şi noapte. Atât pe uliţe, cât şi în case vor fi trupuri; secetă şi foamete; pe uliţe – îmbulzeală; în case - hohote de plâns.

Va dispărea frumuseţea de pe feţe; trăsăturile feţelor oamenilor vor fi ca de mort.

Fericiţi sunt cei care-l vor birui pe tiran, că aceştia vor fi socotiţi ca mai slăviţi şi măriţi decât întâii mucenici. Mucenicii de altădată făceau biruinţă asupra oştirilor lui antihrist, iar aceştia din urmă vor avea de învins pe însuşi diavolul, fiul pierzării. Şi, ajungând învingători asupra lui, de ce lauri şi cununi se vor învrednici ei în faţa Împăratului Hristos!

Atac la sănătatea umană Comercianţii de boli inventate

Cu treizeci de ani în urmă, totul părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic „Merck”, se confesa revistei „Fortune”, arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca „Merck” să devină un fel de „Wrigley” şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, să „vândă la toată lumea”. Inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate.

222 222 222

TRADIŢIA ORTODOXĂ

13

Nr. 33, Septembrie 2011

Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin „tulburări mentale”; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obişnuite, sunt transformate în „afecţiuni înfricoşătoare”. Din ce în ce mai mulţi oameni normali ajung „bolnavi” peste noapte. Într-o carte din 2005 - „Comercianţii de boli inventate sau despre cum firmele farmaceutice vor să ne transforme pe toţi în bolnavi”, Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (jurnalist specializat în sănătate) au făcut o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing criminale ale producătorilor de medicamente. Cei doi cercetători dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de circa 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de şubrezire fizică, de boală etc.

Pe măsură ce, în ţările dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucură de o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor pur şi simplu în nişte oameni panicaţi. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială”, iar simplul fapt de a fi expus la un risc de îmbolnăvire devine boală în sine.

Epicentrul acestui tip de comerţ sunt Statele Unite.

Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob.

Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii şase ani, din cauză că preţurile la medicamente cresc dramatic, dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

222 222 222 Aceeaşi maladie cu altă pălărie

Americanul Vince Parry este un profesionist al acestui tip de marketing. Într-un articol, el explică metodele prin care firmele sale „favorizează crearea” tulburărilor medicale: - controale obligatorii dese ale stării de sănătate; - redefinirea unor boli cunoscute de mult şi redenumirea lor; - crearea unor „disfuncţii” din nimic – orice jenă sau mică durere este amplificat până atinge proporţii catastrofale, şi astfel se mai naşte o „boală” sau măcar un „sindrom”.

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produsele lor. Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi profesionişti ai TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

comerţului şi reclamei, precum Parry, se aşează la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre boli şi stări de sănătate”. Totul este ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită.

Un raport al Business Insights, destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar: Capacitatea de „a crea pieţe pentru boli noi” se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari.

Una dintre strategiile cel mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie „convinşi” că „probleme acceptate până acum ca uşoare disconforturi” necesită „intervenţia medicului”. Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii care vor veni vor fi martorii inventării unor boli pe hârtie”.

222 222 222

Este evident dificil să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar este la fel de evident că, cu cât se extinde aria de definire a unei boli, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali şi cu atât mai mult vor creşte vânzările de medicamente.

Deseori, afirmă Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcţie de cazul aflat în îngrijire sub tratament sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă tehnicile le favorizează vânzările. Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de o tulburare numită… hipertensiune arterială, iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste maladii sunt vindecabile cu medicamente, deşi ar putea fi evitate printr-o educaţie sănătoasă.

Dar metodele de prevenţie sunt trecute în plan secundar. Rar li se spune oamenilor că un mod de viaţă sănătos îi ajută mai mult decât medicamentele-otravă, care au mai multe contraindicaţii decât indicaţii!

222 222 222

Epidemia de marketing

În cartea de succes intitulată „Inventatorii de boli”, Jorg Blech, biochimist german, stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing au impus scăderea arbitrară a nivelului considerat normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică de ce de vreo două decenii femeile în vârstă sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei

14

publice cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor contraceptive. Între 1984 şi 1987, anuarul „Manualul diagnosticelor şi statisticelor bolilor mentale” (DSM 4), care este cartea de căpătâi a psihiatrilor americani, au fost introduse 77 de noi boli mentale. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de „boli noi”: 222 timiditatea este reinventată din punct de vedere medical sub numele de „anxietate socială”; 222 regurgitarea naturala la bebeluşi devine „reflux esofagian patologic”; 222 îmbătrânirea organismului şi implicit a vaselor de sânge se transformă în „insuficienţă circulatorie cerebrală”; 222 până şi stresul de la loterie este legat de „traumatismul biletului necâştigător”. În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la University of Masachussets Boston, şi publicată în prestigioasa revistă „Psycho-Therapy and Psychosomatics”, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli nou-introduse în manual.

222 222 222

Impresia de depresie

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996. În Statele Unite, numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise masiv. Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi: 222 1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună un diagnostic într-un timp scurt, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată, astfel, medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive.

222 2. Societăţile farmaceutice au dat vina pe medici, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuci-

15

derilor este vina lor, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive. S-a lansat chiar ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate.

Producătorii farmaceutici şi experţii lor de marketing apelează la frica naturală de îmbătrânire a femeilor pentru a-şi vinde produsele pe bază de hormoni animali. Şi asta în ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii urinare, varice la picioare, sensibilitate glandulară etc. Culmea ironiei face ca tocmai comunitatea medicală să fie în mari dubii în ceea ce priveşte eficienţa hormonoterapiei substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a tratamentului.

Cu alte cuvinte, nici ei nu sunt convinşi că este bine ceea ce ne prescriu, dar ne prescriu, fiindcă ei ne vor mai degrabă morţi decât vii şi sănătoşi. Populaţia globului va trebui redusă la jumătate - aşa au ajuns să declare francmasonii.

222 222 222 Exploatarea fricii

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru „vânzarea bolilor” este frica. Pentru a vinde femeilor de vârsta a doua hormonul de substituţie, s-a mizat pe frica de criza cardiacă.

Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat, s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor.

Pentru a vinde medicamente anticolesterol, s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate agresiv produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbeste deja de „farmacoterapia fricii”. „Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat”, constată medicul Martin Winkler în postafaţa lucrării lui Jorg Blech, „Inventatorii de boli”. „Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, culisele industriei farmaceutice au modificat încet-încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc) pentru a obţine astfel creşterea numărului pacienţilor susceptibili a fi trataţi. A-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijescă pe viaţă reprezintă pentru fabricanţi un profit asigurat pentru tot restul vieţii”.

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Căldiceii în credinţă „Precum se poartă încolo şi încoace o corabie lipsită de cârmă, la fel şi sufletul lipsit de harul lui Dumnezeu, se află neîncetat sub conducerea păcatului, care îl atrage nu acolo unde el doreşte, ci unde este îndreptat de drac.”

Sfântul Ioan Gură de Aur „Primejdia vine de la fraţii cei mincinoşi, care sunt duşmani ascunşi cu atât mai periculoşi, cu cât cred că ei sunt fraţi curaţi.

Propovăduiesc şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută după placul lumii acesteia şi al stăpânitorului acestei lumi.

Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice şi în loc să hrănească, otrăveşte pe cei care o mănâncă.”

Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva

În cartea Apocalipsei, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan îi mustră pe creştinii slabi în credinţă din Laodiceea (pe teritoriul Turciei de astăzi), pe căldiceii gata oricând să facă pe placul vrăjmaşilor lui Dumnezeu: „Şi îngerul Bisericii celei din Laodiceea scrie: „Ştiu faptele tale, că nici rece eşti nici fierbinte. O, de ai fi rece, sau fierbinte!

Iar fiindcă eşti cald, şi nici fierbinte, nici rece, te voi vărsa din gura Mea” (Apoc. 3, 16).

„oamenii Noii Ere”, nu avem nevoie de „lecţii” de la Sfinţii Părinţi. Mâine-poimâine, vom ajunge să declarăm că nu avem nevoie nici de Dumnezeu. Fie ca aceasta să nu se întâmple!

8888dD8888

Cum se manifestă duhul bisericesc laodiceean?

Cum îi place creştinului căldicel să vorbească despre Dumnezeu şi despre legea Sa? Ei au discursuri prin care se auto-justifică, încercând să dea propria lor interpretare 8888dD8888 unor citate scripturistice, mai ales din Noul Testament.

Oare de ce acei fii ai Bisericii Iată unele dintre ele: „dă-i cezarului ce-i a cezarului”; nou-născute erau atât de puţin credincioşi? „toată puterea este de la DumFiindcă erau conezeu”; „pentru cei curaţi, tomozi, lipsiţi de profuntul e curat”… adică să ne suzime şi trăire duhovnigereze că nu e aşa mare lucru cească, aşa cum suntem să faci un compromis în maşi noi astăzi. Acele cuterie de credinţă şi, chiar de vinte cred că se adresează ajung să se înfrupte din aluaîn aceeaşi măsură şi nouă, tul viclean, „mintea le rămâne celor ce trăim o nouă la Dumnezeu”.

Mare înşelare! „epocă laodiceană” a isNu demult, discutam cu toriei Bisericii, o epocă a cineva care îmi aducea un „arumanismului în care „omul gument” laodiceean: „Părinte, este centrul şi măsura tudar spus este în Evanghelie, turor lucrurilor” şi în care că „Dumnezeu a iubit lumea” el se consideră autoritatea (Ioan 3, 16), iar voi faceţi apel finală în orice subiect şi către credincioşi să se lepede problemă. Această filozode lume, să se îngrădească de Ruinele cetăţii antice Laodiceea fie este atât de răspândită, ea, să dispreţuiască viaţa oatât de pătrunzătoare, încât a infiltrat orice aspect al societăţii umane. În viaţa socială, „zeul suprem” este tole- bişnuită de zi cu zi – să nu accepte codurile de identificare, să renunţe la televizor şi la distracţiile societăţii”. ranţa de sine, hrănită de bani şi lucrurile materiale.

Despre acest lucru, Sfântul Ierarh Ignatie Briancia8888dD8888 ninov spune aşa: „Prin cuvântul lume este numită toată Ne place să ne considerăm credincioşi, dar nu pu- omenirea. Despre această lume vorbeşte şi Sfânta Scripnem umărul la greu. Nu ne place osteneala trupească sau tură aici: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe sufletească, ci „religiozitatea respectabilă”, credinţa sen- Unul născut Fiul Său L-a dat, pentru ca oricine crede în timentală, superficială, eventual acompaniată de „deco- El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). ruri” care sfidează orice canon al Bisericii: tablouri reliPrin cuvântul lume sunt numiţi acei oameni care duc gioase renascentiste cu pretenţii de „icoane”, cântări de un mod de viaţă păcătos, potrivnic voii lui Dumnezeu, inspiraţie sectară, discursuri seci. Ne plac slujbele trans- care trăiesc pentru trup şi nu pentru suflet, adică pentru mise la televizor sau pe internet şi nu ne mai ducem la veşnicie. Despre această lume grăieşte Scriptura în urmăbiserică, pentru că ne este „prea greu”. Aranjăm treburile toarele: „De aţi fi din lume, lumea ar iubi pre al său; iar prin casă, vorbim la telefon, iar slujba se revarsă peste căci din lume nu sunteţi, ci Eu v-am ales pre voi din noi prin boxele calculatorului. Suntem împăcaţi cu noi lume; pentru aceasta urăşte pre voi lumea” (Ioan 15, 19). înşine. „Am reuşit să-L mulţumim pe Dumnezeu, am 8888dD8888 mai făcut şi un pic de activitate casnică”. În mintea noastră, toate-s bune. Dar adevărul este că Nu iubiţi lumea Ortodoxia noastră trăită se apropie de zero. Râvna „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume; de iubeşte cineeste un cuvânt uitat, prăfuit, „inventat” de Sfinţi pentru va lumea, nu este dragostea Tatălui întru dânsul. Pentru ei înşişi. Noi suntem creştinii plini de duh laodiceean, că tot ce este în lume, adică, pofta trupului, şi pofta ochiTRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

16

lor şi trufia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume este” (I Ioan 2, 15-16).

„Au nu ştiţi că dragostea lumii acesteia vrăjmăşie este la Dumnezeu? Deci oricare va vrea să fie prieten lumii, vrăjmaş lui Dumnezeu se face” (Iac. 4, 4). Aşadar, lumea este vieţuirea trupească şi cugetarea trupească.

Slujirea lumii este incompatibilă cu slujirea lui Dumnezeu, nu poate exista aşa ceva, cu toate că privirii bolnăvicioase a robilor acestei lumi i se pare că există. Nu, nu există! Iar ceea ce pare a fi nu este altceva decât făţărnicie, prefăcătorie, auto-înşelare şi înşelarea altora. Cel ce este prieten cu lumea, neapărat, poate fără a observa, devine un crunt vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al propriei mântuiri.

8888dD8888

„Nu eşti nici rece, nici fierbinte…”

Comparând trăsăturile bisericii Laodiceene din Apocalipsă cu actuala viaţă bisericească, vedem practic următoarele trăsături ale actualilor credincioşi laodiceeni: dD Căldicia, lipsa râvnei duhovniceşti: „Ştiu faptele tale, că nici rece eşti nici fierbinte. O, de ai fi rece, sau fierbinte! Iar fiindcă eşti cald, şi nici fierbinte, nici rece, te voi vărsa din gura Mea” (Apoc. 3, 16).

dD Autosatisfacţia, mulţumirea

de sine şi căderea în lumesc: „Că zici: Că bogat sunt, şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am lipsă” (Apoc. 3, 17).

dD Căderea duhovnicească şi lipsa Darului: „Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos, şi mişel, şi sărac, şi orb, şi gol.

Sfătuiescu-te să cumperi de la mine aur lămurit din foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci, şi să nu se arate ruşinea goliciunii tale; şi cu colirion unge ochii tăi, ca să vezi” (Apoc. 3, 17-18).

Goliciunea este simbolul pierderii Darului. După căderea în păcat a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, haina dumnezeieştii lumini care îi înconjura a dispărut şi ei şi-au văzut goliciunea. Toate zeităţile păgâne din Haldeia, Egipt, Grecia şi Roma erau reprezentate prin goliciune. Îngerii sunt reprezentaţi întotdeauna în haine luminoase. dD Orbirea duhovnicească: „eşti orb… cu colirion unge ochii tăi, ca să vezi” (Apoc. 3, 17-18) 8888dD8888

Trăim în plină eră laodiceeană

Judecând după indiferenţa creştinilor ortodocşi care trebuie să fie învăpăiaţi de credinţă vie şi dorinţa de a-i lumina pe alţii, după fariseismul larg răspândit şi îndeplinirea doar a ritualurilor exterioare ale Ortodoxiei, dar şi după indiferenţa care atât de uşor se strecoară în inimile tuturor celor care nu îndură prigoane făţişe, putem spune că această perioadă într-adevăr a început.

Oare de ce starea aceasta de căldicie îi este atât de urâtă lui Dumnezeu? Pentru că cel căldicel balansează în-

tre adevăr şi minciună, între bine şi rău. El parcă nu ar dori intenţionat să-L mânie pe Dumnezeu şi în baza acestei abţineri se consideră pe sine evlavios, însă odată cu venirea unei ispite mari, el se leapădă de adevărurile credinţei, capitulând în faţa vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii.

Căldicelul se teme să fie un răufăcător evident, însă niciodată nu se va hotărî la vreo nevoinţă jertfelnică mai mare sau mai mică. El se teme de prigoane pentru adevăr, nu este gata să îndure lipsurile, greutăţile şi batjocura. Mai simplu vorbind, nu-şi doreşte „dureri de cap”.

După cum arată şi Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul, „trăsătura de bază a păcătosului nu este întotdeauna păcătoşenia, viciul, ci lipsa râvnei însufleţite şi jertfelnice pentru a bineplăcea lui Dumnezeu”.

Căldicelul este fariseul, care-şi acopere urâţenia sufletului cu masca evlaviei, însă această evlavie exterioară şi buna-cuviinţă făţarnică nu pot să-i îndrepte neorânduiala lăuntrică şi să-i acopere goliciunea ruşinoasă. El este orb la minte, se află într-o stare de jalnică auto-înşelare, de lipsă de griji, întrun somn duhovnicesc mortificator, şi de aceea nici nu-şi simte starea periculoasă în care se găseşte. Lipsa grijii şi neglijenţa (în cele duhovniceşti) devin cauzele neştiinţei şi îngâmfării lui.

Căldicelul este foarte sărac în dragostea sinceră care îi deosebeşte pe adevăraţii urmaşi ai lui Hristos.

Credinţa sa este din plastic. Dumnezeu pentru el nu mai este Dumnezeul cel Viu, pe Care îl simte cu întreaga sa fiinţă, ci doar o idee raţionalabstractă, asemeni luminii reci şi îndepărtate a unei stele.

De aceea, laodiceenii, zicând că-L iubesc pe Hristos, găsesc posibilitatea să îmbine această „dragoste” cu dragostea părtinitoare pentru această lume şi pentru ce este în lume (Ioan 2, 15).

Se ştie că, pe când a fost scrisă Apocalipsa, oraşul Laodiceea era un oraş bogat, vestit prin neguţătoria sa şi îndeletnicirile sale. Vieţuirea în acest oraş era plină de ispite şi atracţii, iar lupta creştinilor laodiceeni era mai mare decât râvna lor duhovnicească. Ei sperau să primească cu Darul lui Hristos veşnica fericire, însă nu se gândeau că pentru aceasta trebuie să se lepede de ispitele lumeşti, calea mântuirii fiind calea îngustă a lepădării de sine. Aceasta era starea duhovnicească a vechilor creştini laodiceeni.

Cu părere de rău trebuie să spunem, dar această stare ne este caracteristică şi nouă, creştinilor de azi, fiindcă şi printre noi sunt nu puţini creştini nici reci, nici fierbinţi, ci doar căldicei. Creştinii laodiceeni se aseamănă unor oameni care vă conving de prietenia şi fidelitatea lor, dar când vine ceasul să arate prin fapte această prietenie şi credinţă prin fapte pline de jertfire de sine, ei dau bir cu fugiţii.

Ei nu pot cuprinde învăţătura cuvântului lui Dumnezeu despre lepădarea de lumea aceasta: „Nu puteţi să TRADIŢIA ORTODOXĂ

17

Nr. 33, Septembrie 2011

slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6, 24); „Cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iac. 4, 4); „Înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (I Cor. 3 , 19) etc.

Cei care se numesc pe sine creştini, dar nu urmează învăţăturii Evanghelice în care se arată în ce constă adevărata slujire lui Hristos, care îndrăznesc să îmbine slujirea lui Hristos cu slujirea lumii, râvnesc doar aparent pentru evlavie, totodată dedându-se slujirii omeneşti. Ei se tem să-şi ridice glasul împotriva fărădelegii, împotriva lepădării de Dumnezeu şi împotriva luptei cu Dumnezeu. Aceştia merită reproşul adresat creştinului laodiceean: „tu nu eşti nici rece, nici fierbinte, ci doar căldicel” (o traducere mai exactă ar fi - „călduţ”, „abia cald”). „O, de ai fi rece, sau fierbinte!”, zice mai departe Mântuitorul. Adică alegerea să fie concretă: sau eşti creştin adevărat, sau mai bine ar fi să nu fi ştiut deloc despre creştinism şi Ortodoxie, după cum spune Sfântul Apostol Petru: „mai bine era lor a nu cunoaşte calea dreptăţii, decât după ce o au cunoscut a se întoarce înapoi de la sfânta poruncă ce li s-a dat lor” (II Petru 2, 21).

Necunoaşterea lui Hristos - deşi este un foarte mare rău - este totuşi un rău mai mic în comparaţie cu trădarea lui Hristos şi cu lepădarea de El (este evident că această lepădare se poate săvârşi nu numai prin

cuvinte, ci şi prin fapte). De aceea s-a şi zis: „Iar sluga ceea ce a ştiut voia Domnului său şi nu a gătit, nici a făcut după voia Lui, se va bate mult. Iar cela ce nu a ştiut şi a făcut cele vrednice de bătăi, se va bate puţin. Şi tot căruia s-a dat mult, mult se va cere de la el; şi căruia i s-a încredinţat mult, mai mult vor cere de la el” (Luca 12; 47-48). Şi deseori căldiceii, care au doar masca evlaviei, sunt mai departe de mântuire decât cei mai mari păcătoşi, ceea ce şi vedem din pildele Evangheliei: pe de-o parte desfrânata, vameşul şi tâlharul care s-au pocăit, iar pe cealaltă parte cărturarii făţarnici şi fariseii. În vremurile noastre, când există îndoieli atât de puternice chiar şi în legătură cu existenţa adevărului, când fiecare „adevăr” este socotit drept adevăr absolut, considerându-se potrivit ca fiecare persoană să aibă „propriul ei adevăr”, lupta pentru adevărul dumnezeiesc capătă un înţeles deosebit de însemnat. Iar cine nu sprijină această luptă, cine vede în ea doar o manifestare a „fariseismului” şi propune aplecarea înaintea minciunii prin lepădarea adevărului, ar trebui să fie recunoscut în mod firesc drept trădător (lepădător) al adevărului dumnezeiesc, oricine ar fi, oricum şi-ar spune sau s-ar socoti pe sine.

Când omul vrea să ia locul lui Dumnezeu

Clonarea umană

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan I, 1-4).

Omul contemporan este un om al neliniştilor, fiindcă aşa este epoca în care trăim. El a ajuns, în clipele sale de singurătate apăsătoare, să nu-şi mai înţeleagă cauzele propriei nelinişti. Ceea ce ne frământă pe fiecare dintre noi nu este altceva decât faptul că Dumnezeu pur şi simplu strigă din inima fiecăruia. Noi trebuie să-L „zămislim” pe Dumnezeu în inimile noastre prin lucrarea Duhului Sfânt şi să-L „naştem” lumii, neîncetat, în toată viaţa noastră. Acest om „neliniştit” (lipsit de credinţă şi de frica lui Dumnezeu) vrea să cloneze fiinţa umană şi, mai târziu, poate va încerca să-L „cloneze” chiar pe Hristos.

3333jJ3333

Ce este clonarea?

Conform unei definiţii ştiinţifice, clonarea (de la cuvântul grecesc klon, mlădiţă, altoi, butaş) înseamnă (re)producerea unui organism având acelaşi genom nuclear (patrimoniu genetic) ca un alt organism. Termenul de klon (klona) provine din greaca antică şi înseamnă ceva care nu ar trebui să ne sperie: ramură, vlăstar, mlădiţă. Succint, donarea umană s-ar defini drept procedeul genetic prin care se pot obţine cópii identice ale aceluiaşi individ. Câte cópii?

Practic, un număr infinit. Ineditul constă în faptul că prin clonare poţi obţine noi indivizi fără a avea nevoie de ambele sexe! O singură femelă, de orice specie, este suficient!

Din punct de vedere tehnic, procedeul de clonare este acţiunea de modificare a ADN-ului unui embrion sau germene cu un altul, prelevat de la o entitate din aceeaşi specie, cu scopul de a crea o fiinţă identică cu cea de la care s-a „împrumutat” ADN-ul. Cea mai răspândită tehnică de clonare (de fapt, singura care a dat roade) este aceea prin care se înlocuieşte nucleul embrionului abia format cu unul dintr-o celulă adultă, după care urmează prima diviziune şi tot aşa până la obţinerea individualităţii biologice identică genetic cu cea de la care s-a prelevat nucleul. În 1997, nişte cercetători din Edinburg au obţinut prin clonare o oaie, numită Dolly. Această reuşită, Dolly, a TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

18

murit în februarie 2003, îmbătrânind foarte repede, ca dovadă a incompetenţei omului în domeniul ingineriei genetice, a creării a ceva viu. În anul următor, se anunţa naşterea a două vaci şi a aproximativ 50 de şoareci prin aceeaşi metodă. În decembrie 1998, avem primul anunţ despre o clonă umană la Seul. Prof. Lee Po Yon a obţinut un embrion uman prin fertilizarea unui ovul, după care a fost denucleat şi transplantat în el nucleul unei celule adulte provenind de la aceeaşi persoană. Oficial s-a mai anunţat că procedeul a fost întrerupt în stadiul de 4 celule. În noiembrie 2001, un cercetător din Statele Unite anunţa obţinerea mai multor embrioni prin tehnica transferului de nucleu, dar care au murit în stadiul de 2, 4 şi 6 celule. În decembrie 2002, s-a anunţat de către o sectă pseudo-religioasă că în ianuarie 2003 se vor naşte două fetiţe clonate. Un pseudo centru ştiinţific din Statele Unite anunţa că în februarie 2003 se va naşte un băieţel, şi acesta tot clonat.

Până în prezent, în ciuda eforturilor făcute de unii ziarişti investigatori, nici unul din cei trei anunţaţi nu au fost de găsit. În urma cercetărilor aceloraşi ziarişti s-a ajuns la concluzia că anunţurile au fost nişte glume sau încercări de a impresiona opinia publică. Oficial, până acum nu s-a reuşit clonarea unui om.

3333jJ3333

Se poate clona un om?

S-ar fi retras din lume. Astfel, ei, creatură fiind, se cred creatori, rămânând stăpâni absoluţi, dumnezei, argumentându-şi „munca” cu porunca „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Facere 1, 28).

3333jJ3333

Consecinţe grave ale clonării umane

1. Pierderea diversităţii. Cum ar fi dacă toţi am fi la fel? Totul ar deveni plictisitor. Deşi este greu de realizat, puteţi să vă imaginaţi cum ar fi ca toţi să arătăm la fel. S-ar putea să nu avem aceeaşi culoare a părului, dar în general am fi cam la fel. Frumuseţea umanităţii constă în diversitatea ei.

2. Marea epidemie. Ar fi începutul sfârşitului umanităţii. Dacă întreaga umanitate ar deveni identică din punct de vedere genetic, ar înseamnă că întreaga rasă ar fi ameninţată de un singur patogen. Un alt pericol ar fi reproducerea între persone cu acelaşi genotip, lucru care ar duce la dispariţia rasei.

3. Dezumanizarea. Ca şi oamenii, clonele trebuie să mănânce, să bea şi să doarmă pentru a supravieţui. Dacă oamenii ar fi clonaţi, ar deveni proprietatea celui care le poate cumpăra, aşadar o marfă, lucru care este inuman şi imoral.

3333jJ3333 Teoretic e posibil, întrucât De ce este imorală rezultatul unei clonări de acest clonarea umană? gen va da un om cu toate capacităţile intelectuale şi instictele Un răspuns ar putea fi aomeneşti specifice unui om cesta: pentru că omul se crede născut pe cale naturală. Un om creator. De fapt el modifică ceea clonat va avea trăsături genece Dumnezeu a creat, „corectice umane, deci poate fi edutând” creaţia lui Dumnezeu. E cat şi instruit. Să spunem că îl un fel de mândrie în care omul clonăm pe Stalin. El va creşte se crede creator. „Nu veţi muri! şi va fi educat, să zicem, întrDar Dumnezeu ştie că în ziua un oraş mare din Brazilia. Va în care veţi mânca din el vi se ajunge noul Stalin un dictator vor deschide ochii şi veţi fi ca crud? Dumnezeu să ne păOaia Dolly împreună cu Ian Wilmut, Dumnezeu, cunoscând binele cercetătorul ce a creat-o prin clonare genetică zească! Probabil va ajunge fotşi răul” (Facere 3, 4-5). Dumnebalist, actor, om de afaceri sau zeu a creat lumea din iubire. Omul modifică creaţia din orice altceva, numai dictator nu. Depinde de mediul în mândrie, încercând să-şi demonstreze că este capabil să care creşte şi de exemplul părinţilor adoptivi. Probabil că facă şi el ceva. Tot acest „chin” nu este o acţiune izvorâtă nici nu va semăna fizic cu fostul dictator. Tot ce vor avea din iubirea de aproapele, ci spre a se autoslăvi. în comun este doar ADN-ul, adică „zestrea” genetică.

3333jJ3333 Pretextul invocat de oamenii de ştiinţă este că teh„Şi au văzut Dumnezeu toate câte făcuse: şi toate nicile folosite sunt îndreptate spre colectarea tulpinilor de celule din nucleul blastocitelor pentru a trata o gamă erau bune foarte” (Facere 1, 31). Deci omul are tot ce-i largă de boli cum ar fi: diabet, leucemie şi alte cancere, trebuie să se mântuiască. De ce se chinuie să mai facă HIV, dar şi boli neurodegenerative ca Alzheimer sau ceva ce nu-i foloseşte sau pe care îl are la îndemână şi nu-l vede? Clonarea este un alt „măr” aruncat de şarpe omeParkinson.

Acestea sunt scopurile sau mai bine zis pretextele de nirii. Să nu gustăm din el! a se „juca” cu informaţia genetică. Joaca lor de-a Dumnezeu înlătură de fapt grija lui Dumnezeu, confundând creatura cu Creatorul, iar apostazia lumii moderne apusene sugerează ideea că, după actul creaţiei, Dumnezeu

19

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Ortodoxe oficiale (II) Acest material are drept scop exclusiv informarea societăţii despre activitatea publică religioasă a liderilor patriarhiilor oficiale şi e îndreptat spre a atenţiona pe toţi creştinii credincioşi despre situaţia dezastruoasă în care se află Bisericile lor ecumeniste – starea de rugăciune şi comuniune euharistică.

%

11. În septembrie 1990, Patriarhia de la Bucureşti a salutat şi şi-a declinat adeziunea faţă de semnarea Acordului de la Chambessy, Elveţia. Aici, o comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop („mitropolitul” Damaschin al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol), a semnat împreună cu monofiziţii un act prin care care amândouă părţile au convenit, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV, V, VI şi VII) şi să se unească.

Partea ortodoxă a fost de acord să „ridice anatema”

în cort includeau elemente păgâne, panteiste, animiste, fiind chemate spiritele pădurii aborigene.

%

13. În 1993 s-a semnat Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici „ortodoxe” oficiale au căzut de acord cu romano-catolicii (papistaşii) şi au spus că toţi împărtăşesc „…o singură credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că „sunt Bisericisurori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvârşită şi deplină”. Patriarhia Română s-a

Octombrie 2002, Vatican: fostul patriarh Teoctist, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, slujind „liturghia cuvântului” împreună cu defunctul papă Ioan Paul al II-lea. La această slujbă ecumenică s-au citit Crezul şi Evanghelia.

dată împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi. Aceştia se despărţiseră de Ortodoxie în secolul al V-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Patriarhia Română de la Bucureşti s-a arătat tot atât de „satisfăcută” chiar şi un an mai târziu, când în iulie 1991, Sinodul Patriarhiei Antiohiei a implementat o serie de măsuri ce urmăresc unirea deplină cu bisericile siriene monofizite. În „Declaraţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuniunea cu iacobiţii (monofiziţi). Acest lucru a condus la recunoaşterea monofiziţilor şi din partea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Sinodul acestei Biserici a recunoscut pe ereticii monofiziţi ca fiind ortodocşi, deşi aceşti eretici se află sub anatemele a patru Sfinte Sinoade ecumenice şi nici până în prezent nu au lepădat erezia monofizită şi nu mărturisesc Crezul de la Calcedon, întrucât ei consideră pe Sfinţii Părinţi participanţi la acest Sfânt Sobor ca fiind „înşelaţi”. Se ştie despre această relaţie cu ereticii că la începutul lui 2008, monofiziţii copţi au slujit în Paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti cu hramul Sfânta Ecaterina.

% 12. În anul 1991, la Canberra, în Australia, a avut loc a 7-a adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor. La această adunare, organizaţia internaţională a sodomiţilor a devenit membră a Consiliului Mondial al „Bisericilor”, alături de Patriarhia Română şi celelalte reprezentante ale „ortodoxiei” oficiale, exact atunci când tema adunării, a fost denumită, în mod blasfemiator: „Vino, Duhule Sfinte – reînnoieşte întreaga creaţie!” În cortul de slujbe al adunării, băştinaşii au susţinut un concert de muzică rock. În acelaşi cort, „ortodocşii” au slujit Sfânta Liturghie. Ritualurile băştinaşilor ţinute

găsit în prima linie a apostaziei. Ea a ratificat şi a recunoscut fără rezerve acest acord.

Iată ce spunea despre aceasta un ierarh al Patriarhiei Române, mitropolitul Teofan al Moldovei: „Cele două Biserici [ortodoxă şi papistă, n. red.] cred că pe Sfânta Masă în Sfântul Altar este prezent în mod real Acelaşi Hristos Care S-a născut în Bethleem, Care S-a jerfit pe Golgota, Care S-a înălţat la cer, şade de-a dreapta Tatălui şi Care va veni să mă judece pe mine, pe noi şi pe toată lumea.”

Tot în anul 1993, la Chambesy, a avut loc o nouă întrunire între ortodocşi şi monofiziţi. Iată ce spune părintele Nicolae Necula, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti: „Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii ecleziale. În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative [protestele antiecumeniste ale monahilor, n. red.] din partea Bisericilor ortodoxe greceşti şi ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi vechi orientale (monofizite). În aceste documente oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române, ca şi în cele semnate în anii următori, se spune printre altele că s-ar fi făcut o greşeală când monofiziţii au fost anatemizaţi, că acel context era unul al „dezbinării şi al lipsei de iubire frăţească”.

Deci, după părerea lor, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul, chiar şi Sfânta Eufimia, care au considerat că monofizismul este erezie, ar fi fost în înşelare şi ar fi fost lipsiţi de iubire.

%

14. Pe 3 iulie 1994, în catedrala romano-catolică

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

20

Sfântul Hristofor din Canberra, Australia, s-a ţinut o „slujbă specială”, la care au participat şi trei patriarhii „ortodoxe”: a Greciei, a României şi a Antiohiei. „Slujba” a început cu băştinaşii aborigeni, printr-un „ritual al purificării” care a fost făcut în „altarul” catedralei papiste. Băştinaşii păgâni şi-au făcut ritualurile în faţa „altarului”, pregătindu-se pentru a le vorbi spiritele (diavolii). După aceea au adus „fumul purificator”, prin faţa căruia au trecut reprezentanţii tuturor confesiunilor prezente: „ortodocşi”, printre care erau şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române (de stil nou), anglicani, nestorieni, monofiziţi, romano-catolici, protestanţi etc. Apoi s-au „unit” cu toţii în rugăciune. Evanghelia a fost adusă tot de femeile păgâne, în costumele lor populare şi citită de o femeie eretică...

%

15. Între 30 august şi 1 septembrie 1998, Patriarhia Română şi Preşedinţia au organizat la Bucureşti sub patronajul comunităţii papiste „San Egidio”, o întrunire interreligioasă mondială cu titulatura „Oameni şi religii”, având subtitlul „Pacea este numele lui Dumnezeu. Dumnezeu, omul, popoarele”. Cu această ocazie s-au practicat în centrul Bucureştiului ritualuri păgâne, s-au aprins lumânări de către toţi reprezentanţii religiilor, inclusiv patriarhul BOR Teoctist, iar în aula patriarhiei s-au ţinut conferinţe ecumeniste.

%

16. Între 7 şi 9 mai 1999, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, aceasta fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Aici a participat la liturghia ortodoxă, rostind: „Pace tuturor!” şi „binecuvântând” poporul. În discursurile rostite atunci de oficialii Patriarhiei Române, se spunea clar că se doreşte ajungerea la „un singur potir”.

pentru că este şeful Bisericii lor. Noi ne-am rugat şi ne rugăm pentru arhiereul Ioan Paul al II-lea, pentru că este fratele nostru întru Hristos, având succesiune apostolică întocmai ca orice arhiereu din Biserica Română. Administrativ, distanţele dintre noi sunt sau pot părea foarte mari, dar ca arhierei ai lui Hristos suntem egali în aceeaşi slujire (...) Cel care vă vorbeşte s-a îmbrăţişat frăţeşte cu cel care ne-a părăsit (papa Ioan Paul al II-lea). Şi ne-am îmbrăţişat nu ca mai mari sau mai mici, ci ca egali întru aceeaşi slujire întru Iisus Hristos. De aceea, am hotărât ca la Liturghia de astăzi să facem ectenie pentru pomenirea lui şi l-am pomenit şi la ieşirea cu Sfintele Daruri (...). Dacă n-am ajuns încă cele două Biserici (catolică şi Ortodoxă) să atingem comuniunea euharistică, către care tindem şi care va fi când va vrea Dumnezeu, am rămas şi suntem în comuniune de rugăciune (...)”.

%

19. Sinodul Patriarhiei Române a recunoscut în iunie 2006 botezul ereticilor (romano-catolici, grecocatolici, anglicani, monofiziţi, luterani, congregaţionişti şi unitarieni - aceştia din urmă neagă Sfânta Treime. În textul înţelegerii se precizează: „Suntem de acord, împreună, să recunoaştem Taina Botezului administrată în biserica fiecăruia dintre noi şi să promovăm folosirea Certificatului de Botez comun.”

% 21. S-a dovedit colaborarea ierarhilor din Biserica Ortodoxă Română de stil nou cu puterea anticreştină, şi s-a recunoscut din partea acestor ierarhi supremaţia puterii civile anticreştine şi comuniste asupra Bisericii lui Hristos, fapt adeverit odată cu cercetarea dosarelor ierarhilor din B.O.R.

% 22. Sinodul Patriarhiei Române permite ca în lăcaşurile sale de cult să se ţină slujbe neortodoxe de către eretici %17. În anul 2004, Sinodul Patriarhul Bartolomeu împărtăşindu-i pe membrii unui (romano-catolici, monofiziţi Bisericii Ortodoxe Române ordin masonic (cavaleri de Malta) etc.) dar şi de către masoni, (de stil nou) a salutat decizia cum s-a întâmplat în Catedrala din Timişoara, unde, în Patriarhiei de Constantinopol, care prin reprezentantul luna mai 2008, cavalerii de Malta au desfăşurat o amplă său, mitropolitul Augustin al Germaniei, a recunoscut ceremonie de depunere a jurământului. „botezul” luteran, prin semnarea unui acord. Aceasta în%%%%%%% seamnă că, atunci când un eretic luteran se întoarce la Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, Ortodoxie, nu ar trebui botezat, ceea ce contravine cazice Domnul... noanelor Sfinţilor Părinţi.

Chiar dacă unii dintre creştini se îndoiesc cu privire %18. În anul 2005, la Vatican, a avut loc înmormânta- la felul în care ar trebui să privim relaţia dintre Biserica rea papei Ioan Paul al II-lea, cu participare oficială, îndeo- Ortodoxă de Stil Vechi, care păzeşte întreg aşezământul sebi a Patriarhiei Române cu parastase oficiate de ierarhi Sfinţilor Părinţi - pe de o parte - şi celelalte Biserici şi Paşi preoţi. Un oficial al Patriarhiei Române, mitropolitul triarhii care s-au unit cu vrăjmaşii lui Dumnezeu, prigoBartolomeu Anania, a doua zi după moartea ereticului papă, nitorii credinţei şi ai Bisericii lui Hristos - pe de altă parte spunea, în cadrul predicii din catedrală: „L-am pomenit - aceste îndoieli trebuie acum să fie complet şterse, prin astăzi în rugăciunile noastre, aşa cum aţi ascultat, iubiţii însuşi faptul că odată ce au intrat în comuniune de slujire mei, pe arhiereul Ioan Paul al II-lea. Catolicii se roagă cu papistaşii, acestea nu mai pot fi numite ortodoxe. pentru sufletul papei Ioan Paul al II-lea pe bună dreptate, Sfântul Teodor Studitul spune că cel ce se împăr21

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

tăşeşte din „euharistia” ereticilor se împărtăşeşte cu însuşi duhul satanei; iar cei ce se împărtăşesc din Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie, care este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, prezent numai în Una Biserică Ortodoxă, devin una întru Hristos.

Deci cei ce se vor împărtăşi cu ereticii sau vor avea părtăşie cu cei ce s-au împărtăşit din euharistia ereticească devin un trup comun diavolesc, potrivnic lui Hristos.

Toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe arată că împreuna-împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la Liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.

La fel, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte că „nu doar cei aflaţi în erezie, ci şi cei ce ţin comuniunea cu aceştia sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu”. Întocmai şi dumnezeieştile Scripturi ne poruncesc: „Şi nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos le mustraţi” (Efeseni 5, 11) şi: „Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi şi eu vă voi primi pre voi. Şi voi

fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii şi fiice, zice Domnul Atotţiitorul” (II Corinteni 6, 17-18).

Sfântului Marcu al Efesului mărturiseşte şi el zicând: „Toţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin rele învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei.” În acelaşi sens şi noi, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, sfătuim pe credincioşi să rupă legătura cu aceşti ierarhi apostaţi, căzuţi de la adevărul de credinţă, întrucât adevăraţii creştini ortodocşi nu pot fi în comuniune cu episcopii eretici, deoarece împărtăşirea din acelaşi potir presupune mărturisirea aceleiaşi credinţe, după cum ne sfătuiesc şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Piatra de încercare (III)

Câteva cuvinte scrise cu jale şi durere, despre Ortodoxia de azi Capcana făţărniciei

Acum, când lumea e plină de prooroci şi învăţători mincinoşi, suntem invadaţi de o sumedenie de indivizi care se pricep de minune să vorbească despre foloasele unei vieţi petrecute în rugăciune şi nevoinţe duhovniceşti. Dacă sunt întrebaţi de chestiuni în legătură cu credinţa, răspund că acestea ar trebui lăsate de o parte, căci ele influenţează negativ viaţa spirituală; este ca şi cum Darul dumnezeiesc ar putea exista şi fără înţelegerea ortodoxă.

Nefiind luptători pentru credinţă, aceste persoane nu supără pe nimeni, fiind în relaţii bune cu toată lumea; se vorbeşte de bine despre ei, unii îi numesc chiar sfinţi. Unelte deosebit de eficace ale ecumenismului, ei fac mult rău credincioşilor naivi şi binevoitori, convingându-i să închidă ochii şi să-şi urmeze orbeşte păstorii.

Această teribilă erezie nu ar fi prins rădăcini fără ajutorul lor, căci au capacitatea de a adormi pe cei care ar putea deveni aprigi luptători pentru Ortodoxie. Sfântul Isidor Pelusiotul spunea despre aceştia: „Precum pescarul, ca să prindă peştele, pune momeala în ac, ascunzându-l, tot astfel, aliaţii vicleni ai ereziilor îşi acoperă inteligenţa lor vicioasă şi învăţăturile cele rele cu făţărnicie şi-i agaţă pe cei de bunăcredinţă, ducându-i la moarte sufletească”.

aAaAaA

Ca să nu fie izgoniţi din sinagogă

Când Hristos era pe pământ, mulţi din conducătorii evreilor şi-au dat seama Cine este El, dar n-au îndrăznit

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

să-L mărturisească, temându-se de urmări. Sfânta Scriptură spune despre aceştia: „Însă şi din boieri mulţi au crezut într-Însul, dar pentru farisei nu mărturiseau, ca să nu fie goniţi din sinagogă, pentru că au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12, 42-43).

Astăzi se întâmplă la fel. Mulţi din liderii „noului Israil” - Ortodoxia - înţeleg perfect ce se întâmplă, îşi dau seama că dreapta-credinţă a fost practic înlocuită de sincretismul mondial, dar nu sunt dispuşi să recunoască public aceasta, ca să nu-şi piardă avantajele lumeşti, respectul oamenilor, admiratorii, poziţia socială, salariile.

Ierarhi, preoţi, profesori universitari de mir, îndrumători ai organizaţiilor religioase trădează astfel pe Hristos, îngroziţi că ar putea fi alungaţi din sinagogă şi se supun cu slugărnicie înalţilor preoţi care continuă să-L răstignească pe Mântuitorul.

aAaAaA

Piatră în loc de pâine Învăţăturile ecumeniste prezintă două caracteristici fundamentale:

aA1. Introducerea unui nou tip de ecleziologie, străină Ortodoxiei, conform căreia un creştin poate practica o credinţă diferită de a ierarhului său (adică ideea profund greşită că ierarhul poate fi ortodox ecumenist, dar credinciosul de rând poate fi anti-ecumenist şi tradiţionalist). aA2. Atacarea prin orice mijloace - legale sau

nu - a Bisericii vechi-calendariştilor.

22

Una din caracteristicile înţelepciunii lumeşti constă în abilitatea de a face ca negrul să pară alb sau invers.

Dar Dumnezeu i-a ales pe „nebunii” lumii să o demaşte şi să facă cunoscut oamenilor că „Nu este în-ţelepciunea aceasta de sus pogorându-se, ci pământească, sufletească, drăcească” (Iacov 3, 15). Este o înţelepciune rece, uscată, înţepenită în litera legii, arogantă, cerebrală; nu ajută nimănui şi nu poate aduce pacea lui Hristos inimii, ci numai dezordine şi confuzie.

Aceasta este dealtfel intenţia vrăjmaşului: de a semăna îndoială, neorânduială, zguduind sufletele slabe, lipsite de educaţie spirituală ortodoxă. Vai vouă, călăuze oarbe, care oferiţi pietre celor care vă cer pâine, care conduceţi turma spre gura lupului. Aveţi „chipul dreptei credinţe” (II Timotei 3, 5), dar mentalitate şi înţelegere lumească. Cei ce căutaţi să păstraţi ordinea şi disciplina exclusiv cu mijloace lumeşti; care cereţi, înainte de orice, supunere necondiţionată în fata autorităţii. Cât despre adevăr: ce este adevărul? Câteva proteste vi se par de ajuns pentru a-l substitui. E vreo diferenţă între o astfel de mentalitate şi cea a iezuiţilor? Între o astfel de ecleziologie şi cea a papistaşilor?

aAaAaA

„Zicându-se pre sine a fi înţelepţi, au înnebunit” (Rom. 1, 22)

Religia creştină e simplă, după cum spunea odinioară pictorul Fotie Kontoglou; este simplitatea însăşi.

Oamenii fac însă din ea un soi de sistem complicat, asemenea tuturor celorlalte sisteme corupte ale lor. Strădania creştinilor ortodocşi tradiţionalişti este limpede ca apa unui izvor. Ei se luptă să păstreze Ortodoxia aşa cum au primit-o de la Sfinţii Părinţi şi Apostoli. În acelaşi timp, după multe complicaţii, răstălmăciri şi adăugiri, înţelepţii lumii ajung la agnosticismul absolut, la negarea credinţei.

aAaAaA

Scrie unul din ei: „Mă veţi întreba dacă Atenagoras este în ochii Domnului patriarh ortodox. Aşteaptă oare Dumnezeu vreun sinod care să hotărască dacă acesta a căzut din credinţă?” Şi iată cum răspunde la această întrebare: „Nu suntem heruvimi sau serafimi, ca să putem cerceta arhivele cereşti.

Cine dintre noi ar putea şti cu certitudine ce hotărăşte Domnul în legătură cu cutare preot sau ierarh?”

Chiar aşa să fie? Dacă nu avem capacitatea de a distinge între adevăr şi greşeală, între Ortodoxie şi erezie, atunci care este credinţa noastră? De ce credem în Hristos şi nu în Buddha? De ce îl urmăm pe Sfântul Atanasie cel Mare şi nu pe Arie? De ce respectăm hotărârile celui de-al 7-lea Sinod ecumenic, care a condamnat iconoclasmul şi nu pe cele ale celuilalt al 7-lea sinod, cel tâlhăresc, care condamnă Ortodoxia? Au stat oare creştinii

23

ortodocşi din perioada iconoclasmului cu mâinile în sân, aşteptând hotărârile vreunui sinod, ca să afle ce scrie în arhivele cereşti? Cum s-ar mai fi păstrat credinţa până la noi, dacă strămoşii noştri ar fi gândit precum gândesc duşmanii de astăzi ai Ortodoxiei? Sfântul Apostol Pavel spunea despre ei că s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat: „Zicându-se pre sine a fi înţelepţi, au înnebunit” (Rom. 1, 22).

aAaAaA Autoritatea

De o parte, sunt ei, adică majoritatea Bisericii Ortodoxe. De cealaltă parte, câţiva vechi-calendarişti. Cei care păstrează adevărul sunt puţini la număr şi se confruntă nu cu persoane, ci cu Biserici întregi. Dar faptul că suntem puţini la număr nu contează. „Mai bun unul care împlineşte voia Domnului decât o mie de păcătoşi” (Sirah 16, 4). „Unul poate pune pe fugă o mie, şi doi, zece mii” (Deut. 32, 30).

Oricât de puţini ar fi cei care rămân în Ortodoxie şi cucernicie, ei sunt Biserica; ei continuă să rămână sub autoritatea şi protecţia poruncilor bisericeşti în pofida persecuţiilor la care sunt supuşi. Domnul a spus: „Nu te teme turmă mică; că bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12, 32).

Tabăra majoritară a adoptat în totalitate mentalitatea papistaşă. Potrivit acesteia, creştinii sunt împărţiţi în ofiţeri şi soldaţi, iar ofiţerii, în viziunea lor, sunt ierarhii. E de neconceput pentru papistaşi ca vreun mirean credincios, călugăr sau preot, să se opună unui ierarh care calcă în picioare Tradiţia Sfinţilor Părinţi.

Ceea ce s-a întâmplat adeseori în întreaga istorie a Bisericii a devenit acum condamnabil în ochii duşmanilor creştinilor ortodocşi tradiţionalişti. Pentru ei, Biserica este ierarhia care se răsteşte la un sfânt ce ar îndrăzni să-i reproşeze abaterile: „Cine eşti dumneata?

Eşti cumva mai mare în grad decât mine? Eu judec, eu decid, eu sunt autoritatea!”

Astfel de afirmaţii nu sunt deloc specifice Bisericii Ortodoxe. Căci Duhul Sfânt, nu ierarhia, este autoritatea supremă în Biserică. Cine-L are, are şi autoritatea. Dacă ierarhii aflaţi în rătăcire dau anatemei pe cel credincios, blestemul se va coborî asupra capetelor lor, căci cine se desparte de Duhul Sfânt, se desparte de Viaţă. În Ortodoxie, esenţial este nu să urmezi orbeşte pe ierarhii rătăciţi, ci să te supui glasurilor Duhului Sfânt, adică Sfinţilor Părinţi.

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Mărturii din vremuri de prigoană

Minuni şi întâmplări din viaţa Sfântului Glicherie, istorisite de cei ce l-au cunoscut (V) CAP. X. Chinuri mai grele şi minuni mai mari

este scris până acum, că te vor scoate de aici şi te vor duce cu domiciliul forţat să lucrezi moşia boierului ArsânDupă vreo câteva zile, intrând frica în miliţienii de tescu şi acolo îl vei scrie. Uşa iarăşi s-a deschis singură la Piatra Neamţ, dar totodată şi răutatea mai mare, în loc şi sfinţii au plecat, iar acea încăpere iar s-a întunecat. să le dea drumul părinţilor acasă, i-au trimis la Bucureşti Spunea Sfântul Glicherie, că atât cât au stat Sfinţii în penitenciarul de la Văcăreşti. şi a fost lumină, a văzut că pe lângă pereţii acelei încăAici şi mai rău, cu cătuşele la mâini şi la picioare peri, mai erau vreo douăzeci de deţinuţi care zăceau bollegaţi cu lanţuri i-au băgat într-o hală la subsol pe nişte navi, nemaiputând nici să vorbească. grătare, iar apa curgea pe dedesubt. Amar chin! SantiA rupt atunci Sfântul Glicherie o pâine cerească şi nela sta lângă ei şi cu un bici îi băteau şi îi purtau să zănle-a dat la toţi să guste şi o, minune!, toţi s-au făcut sănăgănească lanţurile. În întunericul acela şi în acea umetoşi şi s-au întărit şi au început să vorbească. Văzând şi zeală au stat câteva săptămâni, nemaiştiind Sfântul Glisantinelele acele minuni nu au mai dat cu biciul în părinţi cherie nici zilele măcar. Atunci a căzut în deznădejde puşi nici lanţuri pe Sfântul ţin şi ştiind că trebuie să Glicherie nu au mai pus, fie pe aproape sărbătoaiar bolnavii care s-au tărea Sfântului Ilie, s-a măduit au zis: Mare este rugat mai multe nopţi Dumnezeu cu Sfinţii Lui cu mâinile întinse către şi tot Sfânt şi acest preot, cer, şi cu cătuşele pe ele că de nu era el aici, noi şi cu tot deadinsul a muream. strigat la Sfântul Ilie să După ce au trecut şi vină să-l scape de acocele treisprezece zile, a lo, zicând: Sfinte Ilie, venit şi Sfântul Ilie şi i-a tu cel care ai omorât suadus şi el două pâini şi te de popi idoleşti care iarăşi s-a făcut lumină şi se rugau lui Baal să le l-a întrebat: Acum, pămistuiască jertfa şi apoi rinte, e mai bine? Părinsă dea ploaie, care s-au tele atunci i-a mulţumit că adunat pe Muntele Carîntr-adevăr la toţi le-a fost melului, nereuşind nimai uşor. mic, tu, Sfinte Ilie, cu Sfântul Glicherie la Slătioara, înconjurat de sobor. În stânga sa, se - Să nu uiţi de acatistul puterea Domnului Dumaflă preasfinţitul Silvestru Onofrei, meu – i-a mai zis Sfântul nezeului nostru ai poiar în dreapta - preasfinţiţii Demosten şi Pahomie.

Ilie şi a plecat. gorât foc din cer şi a După aceea, Sfântul Glicherie a rupt iar o pâine mistuit jertfa, apoi ai dat şi ploaie, vino şi la mine aici în cerească şi le-a împărţit-o celor arestaţi şi o, minunile temniţă, şi-mi dezleagă lanţurile acestea, că sunt foarte Tale, Doamne, că mâncând din pâinile acelea, nu le-a grele şi nu le mai pot purta, precum şi mâinile din cămai fost foame. tuşe, ca să pot face o sfântă cruce! Te rog, Sfinte!

După ce au trecut şi cele trei săptămâni de care a zis Şi, o, minune! Uşa temniţei s-a deschis singură şi a Sfântul Ilie, cu adevărat pe Sfântul Glicherie l-au scos de intrat Sfântul Procopie şi i-a zis: „De ce plângi aşa, păacolo şi l-au dus cu domiciliul forţat la boierul Arsânrinte, că a auzit Domnul ruga ta şi m-a trimis la tine, că astăzi e ziua mea”. Şi toată încăperea aceea s-a umplut tescu. Acest boier a fost foarte bun şi cu frica lui Dumde lumină, iar Sfântul Procopie s-a atins de lanţurile nezeu. Era şi ceva mai mare în partid şi în ascuns ţinea pe vechi. Aici, Sfântul a dat-o foarte bine, numai că nu Sfântului Glicherie şi toate au căzut jos.

Apoi a intrat şi Sfântul Ilie şi i-a zis: „- La ce m-ai era liber să meargă măcar o dată pe lună să-şi vadă chemat, părinte?” „- Te-am chemat, Sfinte, să mă scoţi creştinii săi. Într-o sărbătoare, după ce şi-a făcut pravila şi a stat de aici, că nu mai pot!” Atunci Sfântul Ilie s-a întors la masă, Sfântul s-a culcat să se odihnească puţin. Şi către Sfântul Procopie şi l-a întrebat: Ce i-ai adus, Sfinte, cum dormea, a venit îngerul Domnului şi l-a deşteptat, că astăzi e ziua ta?

Iar Sfântul Procopie i-a dat Sfântului Glicherie două zicându-i: „Scoală-te şi începe a scrie acatistului Sfânpâini albe şi calde şi Sfântul Ilie a zis iarăşi: Părinte, din tului Ilie, că eu te voi ajuta unde va fi nevoie”. Atunci aceste două pâini veţi mânca şi veţi fi sătui două săp- Sfântul Glicherie s-a ridicat repede şi s-a dus la boier, tămâni, până la ziua mea. Atunci voi veni şi-ţi voi mai spunându-i cele văzute. Auzind boierul acestea, i-a adus aduce încă două pâini cu care veţi mai trăi încă trei săp- caiet şi condei şi l-a aşezat la masa de scris.

Cu ajutorul Sfântului Înger a scris Sfântul Glicherie tămâni şi apoi vă vor scoate de aici. Şi încă ceva: Cât tot acatistul şi cu cele trei rugăciuni de la urmă. Când a mai stai aici, să alcătuieşti în minte acatistul meu, că nu TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

24

Paginile 1 şi 2 din Acatistul Sfântului Prooroc Ilie, alcătuit şi tipărit de Sfântul Glicherie

fost gata, boierul l-a dat la tipar şi a scos mai multe cărticele. Acel boier s-a învrednicit a auzi cum îi dicta Sfântul Înger părintelui când scria, dar de văzut nu l-a văzut.

Cu o mulţumire nemărginită în suflet, boierul a zis către Sfântul Glicherie: „Am luptat cu mine însumi să-mi ţin credinţa cea adevărată, dar că am să-l văd pe cel care luptă din răsputeri pentru a o păstra şi duce mai departe, nu m-am gândit niciodată”.

După aceea, Sfântul Glicherie a căpătat şi mai multă încredere în boier şi i-a spus multe de prin cărţi, cum a fost la Sfântul Munte şi cum a fost trimis iarăşi în România, şi câtă bătaie a luat la Piatra Neamţ, cum a fost aruncat şi în foc, cum a vorbit cu Sfântul Procopie şi cu Sfântul Ilie în temniţă la Bucureşti şi cum a fost adus de

acolo aici.

I-a mai spus că va veni un război mare şi că atunci vor fi la conducere cei săraci, iar boierii vor cădea. Sărmanul boier întristându-se, l-a întrebat pe Sfântul ce poate să facă el ca să scape. Iar Sfântul l-a învăţat să-şi vândă moşiile şi castelele şi să-şi lase numai o casă de locuit, ca astfel, devenind sărac, va scăpa, însă banii să-i păstreze, pentru că va veni o perioadă foarte grea după război. Şi aşa a făcut boierul, după învăţătura Sfântului şi toate cele proorocite de dânsul s-au împlinit. Cât a stat Sfântul Glicherie la boier, doi ani de atunci încolo, tot ce făcea, făcea după ce îl întreba pe Sfântul: cum să muncească, ce să semene şi cum să se poarte cu servitorii.

După ce Sfântul Glicherie a fost eliberat şi a venit la Brusturi, a mers şi boierul cu dânsul să vadă bisericile şi pe adevăraţii creştini, aducându-le şi cărticele cu acatistul Sfântului Ilie. Chiar şi acum, pe la Brusturi se mai păstrează acele acatiste şi sunt foarte folositoare. Avem şi noi una şi o păstrăm ca pe o icoană vie a Sfântului Glicherie şi când o citim la vreme de furtună mai ales, îi sărutăm iscălitura lui cu dragoste.

Mai ştim însă că atunci când s-a început a se face Mănăstirea Slătioara, printre primii ctitori a fost şi boierul Arsântescu, cu tot neamul lui, căci a venit şi a adus bani pentru ctitorie chiar el, şi i-a mulţumit Sfântului Glicherie pentru sfaturile date, că aşa a făcut cu averile lui, după cum l-a învăţat Sfântul şi a ieşit foarte bine.

Scări către Cer (II)

Stăreţismul

Stareţul – icoană a sfinţeniei

Sfântul Cuvios Nil Sorski

25

Nu arareori, pustnicul care s-a înălţat până la curăţenia vieţii de sfânt, în sihăstrii îndepărtate, trebuie să se întoarcă iarăşi în lume, spre a sluji semenilor săi, aproapelui său. Aşa se ajunge la scopul ultim al ascetismului lucrător. De aceea, adevărata şcoală a monahului, care poartă în el pe viitorul ascet, nu se poate desăvârşi în deplina singurătate. Ea are nevoie de numeroasele legături ce se ivesc în viaţa de obşte a mănăstirii şi, mai cu seamă, de legăturile nemijlocite cu stareţul şi călăuzitorul său.

Negreşit că acela care păşeşte pe treapta cea mai înaltă a ascetismului poate să se educe apoi şi singur, ca anahoret. Acesta este însă privilegiul celor aleşi, care ajung pe treapta cea mai înaltă a lepădării de lume. Pentru cei mulţi, care îi urmează pe aceşti învăţători, viaţa de anahoret este numai o pildă - pilda creştineştilor fapte bune ce se dobândesc prin fuga de lume şi însingurarea în această viaţă de sihăstrie.

Trăirea ideii creştine - în înţelesul ei înalt - în viaţa mănăstirească îşi are temelia, poate, nu atât în dorinţa de a dobândi mântuirea, ci în dorinţa de a împlini acea dragoste fără de hotar către Dumnezeu şi către om. Şi aceste două înţelesuri sunt foarte strâns legate laolaltă.

Iubirea lui Dumnezeu depinde de iubirea aproapelui şi invers. Viaţa stareţilor care au urcat până pe treptele cele mai înalte ale nevoinţei creştine este poate cea mai bună dovadă a adevărului TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

spuselor Sfântului Dorothei, căci stareţii au trăit şi s-au ostenit atât în dragostea neţărmurită către Dumnezeu, cât şi în dragostea de oameni - de aproapele lor. În chipul stareţilor, se înfăţişează Ortodoxia – o credinţă a bucuriei şi a dragostei - care prin jertfă şi numai prin jertfă aduce mântuirea lumii.

%%%%%%

Dezvoltarea stăreţiei în Rusia a avut loc abia către sfârşitul veacului al XV-lea, când s-au răspândit scrierile ascetice şi mistice ale Sfântului Nil Sorski şi ale ucenicilor săi. Înainte de această epocă, stăreţia a fost prea puţin cunoscută. Asupra însemnătăţii sale din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea nu avem date aproape deloc. În ultimul sfert al veacului al XVII-lea, s-a ivit însă figura stareţului Paisie Velicicovski, unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai stăreţiei. Lui îi revine meritul de a fi înscăunat această păstorire duhovnicească drept călăuzire spirituală atât a călugărilor, cât şi a laicilor, spre o nouă viaţă.

Stăreţia a ajuns la cea mai mare înflorire în veacul al XIX-lea, mai întâi în câteva mărunte mănăstiri sau sihăstrii singuratice din Rusia Centrală, iar apoi, în deplina ei strălucire, prin apariţia cu totul aparte a Sfântului Serafim de Sarov din sihăstria Optina.

%%%%%%

Stareţul sau bătrânul duhovnicesc

Stareţul este un călugăr mai în vârstă, care, după ce a străbătut o cale lungă şi plină de renunţări, pentru propria lui îmbunătăţire, îşi ia răspunderea de a învăţa şi călăuzi pe drumul înduhovnicirii pe anumiţi călugări începători sau chiar pe mireni. Rostul lui era de a îndruma şi a se îngriji de voinţa şi sufletul noilor începători, încă neştiutori întru ale vieţii duhovniceşti, pentru a-i face să străbată fără primejdii drumurile prăpăstioase şi pline de ispite ale vieţii pământeşti.

Din experienţa şi învăţămintele dobândite, stareţul cunoaşte locurile întunecoase, de unde pândeşte vrăjmaşul. El îi îndrumă pe toţi credincioşii care-l întreabă, ajutându-i să se ferească de orice rătăcire. Stareţul este inima tuturor inimilor care îl caută şi care îi cer îndrumare sau alinare. El este calea spre desăvârşirea morală şi creştină a tuturor sufletelor credincioase din jurul său, a oamenilor care i s-au încredinţat lui spre călăuzire, renunţând cu totul la voinţa lor proprie. În mănăstire, stareţul nu are de obicei nici o ascultare: el este numai călăuzitorul duhovnicesc, sfătuitorul în jurul căruia se grupează locuitorii mănăstirii, care-i sunt ucenici, iar dânsul îşi ia asupră-şi, plin de îndrăzneală, conştient de marea sa răspundere, povara unei grele sarcini. În locul unei învăţături prin exemple din trecut, el practică o învăţătură mereu proaspătă, amestecându-se necontenit şi nemijlocit în viaţa ucenicului, care i s-a încredinţat şi care singur şi l-a ales drept călăuzitor. Mulţi

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

au fost aceia care, după o convorbire cu stareţul pe care l-au căutat pentru un sfat, au rămas legaţi de el pentru tot restul zilelor şi au ajuns apoi să îmbrace veşmintele călugăriei, depunând voia şi sufletul lor, plini de încredere, în mâinile învăţătorului ce şi l-au ales.

Esenţa legăturilor dintre învăţător şi ucenic se întemeia pe sinceritatea, cuminţenia, ascultarea şi smerenia fiului duhovnicesc, pe căldura sufletească şi pe dreapta asprime a stareţului călăuzitor. Aceste legături erau împodobite prin dragostea dumnezeiască în care trăiau amândoi - învăţător şi ucenic. Astfel, sufletul deschis al ucenicului afla dulceaţa lăuntrică a rugăciunii, puterea atotbiruitoare a iubirii şi toată plinătatea harului dumnezeiesc, a vieţii adevărate închinate lui Dumnezeu şi Fiului Său, Iisus Hristos, Cel înviat din morţi. Aceasta ar fi, pe scurt, esenţa stăreţiei.

%%%%%%

Gânditorul rus Ioan Kireievski, care a stat sub călăuzirea Stareţului Macarie din Sihăstria Optina, scria în preajma anului 1840: „De mai multă însemnătate decât cărţile şi decât toată filosofia este să găseşti un stareţ sfânt, ortodox, care să-ţi fie călăuză, căruia să-i poţi încredinţa gândurile şi de la care vei primi nu numai părerea lui, mai mult sau mai puţin înţeleaptă, ci însăşi judecata Sfinţilor Părinţi. Şi astfel de stareţi – slavă Domnului! - sunt încă în ortodoxie”.

Aşezământul stăreţiei este foarte vechi în viaţa Bisericii răsăritene. Acest aşezământ stă în legătură, pe de o parte, cu chemarea spre pocăinţă în viaţa monahală, iar pe de alta, cu orânduirea vieţii mănăstireşti în general. Stareţul este părintele duhovnicesc care îl ajută şi îl îndrumă pe călugăr în lupta lui pentru liniştire şi renunţare, stând mereu de veghe lângă el.

Expresia părinte duhovnicesc sau avva se întâlneşte, mai întâi, în scrierile ascetice ale Părinţilor vechiului creştinism - deci începând din veacul al IV-lea. Această denumire a fost întrebuinţată, în acelaşi timp, de aproape toţi călugării sau asceţii din Egipt, Palestina, Siria şi, de asemenea, de Părinţii latini ca, de pildă, Sfântul Ioan Cassian. Prin această denumire nu se arată un preot sau duhovnic, ci un „bătrân părinte” - un stareţ, care adeseori nu avea nici preoţia, ci trăia într-o mănăstire sau schit, dând îndreptări şi călăuzire monahilor începători pe drumul desăvârşirii, fiind, de cele mai multe ori, ales de cei începători ca „părinte îndrumător”. De multe ori, stareţul avea căderea să primească mărturisirea, căci abia la urmă, începând din veacul al VII-lea sau al IX-lea - şi, de altfel, destul de rar - călugării aveau un duhovnic pe lângă stareţul lor.

%%%%%%

26

Ascultarea – virtute mântuitoare

Stăreţia este un aşezământ propriu ascezei şi îşi are legile ei duhovniceşti şi monahale, pe care le-a păzit cu străşnicie, iar pe acelea pe care le-a socotit drept temeiurile ascetismului şi neapărat trebuitoare pentru calea mântuirii sufletului, le-a întărit şi înălţat. Astfel, au fost înscrise în fruntea legilor monahale ascultarea şi rugăciunea. Îndrumarea aceasta sufletească se întemeiază, înainte de toate, pe Sfânta Scriptură.

Ascultarea şi smerenia Fiului lui Dumnezeu ţin de esenţa fiinţei dumnezeieşti în Sfânta Treime. Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos le-a spus Apostolilor: „M-am pogorât din ceruri nu ca să fac voia Mea, ci voia Aceluia Care M-au trimis”; „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Aceluia Ce M-a trimis pe Mine”...; „Căci n-am venit din voia Mea, ci din voia Celui Ce M-au trimis”..., iar Sfântul Apostol Pavel scria către Filipeni: „El S-a smerit singur şi a dus ascultarea până la moarte, mai mult, până la moartea pe cruce”.

Această virtute a ascultării aparţine şi celei de A Treia Persoane a Sfintei Treimi, Sfântului Duh. Despre El, Mântuitorul spunea: „.... pe Care Tatăl Meu Îl va trimite în numele Meu”; „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va povăţui pe voi la tot adevărul; căci nu vă va grăi de la Sine, ci câte va auzi va grăi, şi cele viitoare le va vesti vouă”. Pentru Părinţii Bisericii şi asceţii vechiului creştinism, călătoria noastră pământească nu este decât o pregătire pentru viaţa veşnică, spre îndumnezeire, iar mijloacele pentru aceasta ne sunt date prin viaţa ascetică.

Printre vlăstarele virtuţii creştineşti, care urcă treptele scării spre Rai, ascultarea a fost cea mai preţuită, încă din vremurile vechi. Însăşi călăuzirea duhovnicească (stăreţia) este, de aceea, strâns legată de ascultare.

Călăuzirea duhovnicească nu poate aduce roade pe altă cale, decât pe calea ascultării. Nu cineva de rând, ci însuşi Sfântul Ioan Scărarul a aşezat ascultarea, pe scara Raiului, pe treapta a patra, numind-o „un mormânt al voinţei”, o moarte de bună voie, arătând că cel mai înalt scop al vieţii monahale este ascultarea până la moarte. „Adevăratul ucenic al ascultării - spune Scărarul - va şti întotdeauna că, dacă ar ajunge chiar să dobândească darul ceresc al lacrimilor, dacă ar putea să învie chiar morţii, aceste daruri sunt câştigate prin învăţătorul său duhovnicesc”.

Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Efrem Sirul sau Sfântul Nil Sinaitul, au închinat în scrierile lor ascetice

o luare-aminte deosebită călăuzirii duhovniceşti. „Adevărata şi desăvârşita ascultare a celor ce se supun dascălului lor se vădeşte prin aceea - spune Sfântul Vasile cel Mare - că, după poruncile stareţului, ei se ţin departe de cele rele şi stricătoare, dar fără voia lui - a învăţătorului - nici fapte de laudă nu săvârşesc”.

Avva Dorothei († 540), care a făcut o lungă şcoală de ascultare ascetică la stareţul Serida, spune în nepreţuitele sale Cuvinte duhovniceşti: „Aşa cum, atunci când doi trag la o căruţă, nici unul nu se poate pune în mişcare dacă celălalt stă, pentru ca nu cumva să ajungă totul în zadar, trebuie ca smerenia şi ascultarea să meargă laolaltă, sub acelaşi acoperământ. Cei ce nu au povăţuitor, cad ca frunzele; mântuirea vine acolo unde se păzesc poruncile şi se ascultă sfaturile. Câtă vreme eşti cu voinţa tăiată, nu te lua niciodată după inima ta.

Vechile deprinderi te fac orb. Nu urma în nici o privinţă judecata ta, nu lua hotărâri singur, fără să întrebi. Nu-ţi păstra cu încăpăţânare părerea ta, socotind-o mai înţeleaptă sau mai dreaptă decât a mai marelui tău. Şi îţi pot spune, întemeiat pe întâmplări ale vieţii, că ascultarea şi lepădarea de voia ta te pot scăpa chiar din primejdie de moarte”.

Sfântul Antonie cel Mare ne-a lăsat multe sfaturi bune: „Dacă vezi că un călugăr tânăr năzuieşte spre cer bizuindu-se pe propria sa voinţă, ţintuieşte-l pe loc şi trage-l în jos, căci nu va putea, sărmanul, să dobândească nici un folos. Pe părinţii tăi duhovniceşti iubeşte-i mai mult decât pe adevăraţii tăi părinţi trupeşti, căci ei te pregătesc pentru Dumnezeu. Fă în aşa fel, încât purtarea şi ridicarea ta să-i bucure, acolo, în mijlocul cetelor de sfinţi, unde se vor găsi, pe părinţii monahi, care te-au născut duhovniceşte”.

%%%%%%

Povestea lui Dorothei şi Dosithei ne dă o frumoasă pildă de legătură între stareţ şi ucenicul său, tâlcuind vorbele Sfântului Ioan Scărarul despre ascultarea până la moarte.

Dosithei, ucenicul, păstra în toată vremea în inima lui gândul către Dumnezeu; Dorothei, stareţul său, îl învăţase să rostească neîncetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă! Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă!” Această scurtă rugăciune, Dosithei o purta mereu pe buzele lui. Când s-a îmbolnăvit, Dorothei îi spuse: „Gândeşte-te la mica ta rugăciune. Caută să n-o uiţi!” Dosithei: „Vreau să fac aceasta. Roagă-te pentru TRADIŢIA ORTODOXĂ

27

Nr. 33, Septembrie 2011

mine!” Când începu răul să crească, Dorothei îl întrebă: „Ei, cum stai cu rugăciunea? Mai merge?” „Da, stăpâne, mulţumită rugăciunilor tale”. Apoi, când durerile s-au înteţit şi mai mult, de puteau să-l mişte pe bolnav numai cu cearceaful, Dorothei a întrebat iarăşi: „Cum merge rugăciunea, Dosithei?” „Iartă-mă, stăpâne! Nu mă mai pot aduna!” Dorothei zise: „Atunci, lasă ruga! Dar păstrează amintirea lui Dumnezeu şi nu uita că El este lângă tine!”

Bolnavul avea dureri mari. Deschise într-un târziu ochii spre omul cel sfânt, zicând: „Nu mai pot, dezleagă-mă!” Învăţătorul: „Mai rabdă încă, fiul meu. Îndurarea Domnului este aproape”.

Totuşi, Sfântul Dorothei înţelese după faţa chinuită de suferinţă a lui Dosithei că acesta nu va mai putea să rabde mult. După o zi, Dosithei spuse din nou către învăţătorul său: „Bunule, nu mai pot...” Şi atunci învăţătorul l-a dezlegat: „Mergi în pace! Păşeşte în faţa Sfintei Treimi şi treci peste hotarul nostru!”

Prin întreaga lor trăire, vechii nevoitori arată că ascultarea şi smerenia sunt temelia vieţii ascetice şi, deşi recunosc legătura tuturor virtuţilor creştine ca într-un lanţ duhovnicesc, după cum a spus Avva Macarie Egipteanul, totuşi, pe acest lanţ, stau întotdeauna scrise cuvintele: „Nici frica de Dumnezeu, nici credinţa, nici milostenia, nici înfrânarea, nici vreo altă faptă bună nu se pot câştiga fără smerenie” (Dorothei). „Este mai bine să păcătuieşti faţă de Dumnezeu, decât faţă de duhovnicul tău, căci păcatul faţă de Dumnezeu poate fi iertat de duhovnic. Cine, însă, îţi va ierta pe pământ păcatul către duhovnic?” (Ioan Scărarul).

Trebuie, de asemenea, arătat că ascultarea şi smerenia, în scrierile ascetice, alcătuiesc miezul îndeletnicirilor lucrării dintru început a nevoinţei celei din afară. Ele sunt mijloacele ajutătoare în lupta dusă împotriva celor opt păcate de căpetenie: lăcomia, curvia, mânia, întristarea, iubirea de arginţi, mândria, trândăvia şi deşartă slavă.

Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului (VIII)

Icoana „Bucuria tuturor scârbiţilor”

(cunoscută şi sub numele de „Bucuria celor necăjiţi”)

Datorită credinţei oamenilor în mila pe care o are Maica Domnului faţă de neamul omenesc, s-a format obiceiul de a zugrăvi preacinstit chipul său potrivit cu ceea ce se aude în cuvintele rugăciunii către ea: „O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi, dă-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre şi, ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă, că nimeni dintre cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat. Auzi-ne şi acum în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie”. În această icoană făcătoare de minuni, Maica Domnului este zugrăvită în întregime. La picioarele Sale sunt reprezentaţi necăjiţii care se roagă: cei goi, asupriţi, înfometaţi, dar şi sfinţii îngeri, trimişi celor sărmani pentru alinarea suferinţei lor. Ei se apleacă spre oameni, le-o arată pe Maica Domnului şi învaţă să se roage Împărătesei cerurilor.

Icoana originală, făcătoare de minuni, care a tămăduit-o pe bolnava Eftimia.

Ea se află şi astăzi în biserica „Schimbarea la Faţă” de pe strada Ordânka din Moscova

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

28

Îngerii poartă rugăciunile lor către Doamna şi Stăpâna tuturor care, din Rai, cererile şi suspinul tuturor celor necăjiţi, mijlocind la Fiul ei.

Într-un alt tip al icoanei „Bucuria tuturor scârbiţilor”

(imaginea alăturată), Preacurata Fecioară este înfăţişată în

uUuUuU

În anul 1648, la Moscova s-a săvârşit prima minune cu această icoană, asupra bolnavei Eftimia, care era sora patriarhului Ioachim şi care locuia pe strada Ordânka.

Ea suferea cumplit din pricina unei răni deschise la stomac. Rana era atât de mare şi de dureroasă încât bolnava îşi aştepta moartea, însă nu îşi pierduse nădejdea în ajutorul dumnezeiesc.

Odată, dimineaţa, în timpul rugăciunii ea a auzit un glas: „Eftimia! Mergi în biserica Schimbării la Faţă a Fiului meu; acolo este icoana numită «Bucuria tuturor scârbiţilor». Pune preotul să slujească un Maslu şi o Agheazmă şi vei dobândi vindecare de boală.

După ce te vei vindeca, să le propovăduieşti tuturor mila care ţi s-a arătat datorită acestei icoane, ca să nu rămână ascuns izvorul vindecărilor pline de Dar faţă de toţi cei care au nevoie”.

Eftimia a îndeplinit porunca Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: a aflat că în Moscova pe strada Ordânka există într-adevăr biserica Schimbării la Faţă; i s-a slujit un maslu şi bolnava s-a vindecat. Acest lucru s-a întâmplat pe 24 octombrie / 6 noiembrie.

Alte versiuni ale icoanei „Bucuria tuturor scârbiţilor”

uUuUuU

În anul 1890, pe 6 / 19 octombrie, toţi cei care se rugau în biserica din Ordânka au fost martorii minunatei vindecări a tânărului de 14 ani - Nicolae Gracev, care avea crize de epilepsie şi suferea de slăbănogirea mâinilor.

Doctorii au spus că boala lui îndelungată nu poate fi vindecată.

Odată, camera bolnavului a fost clar luminată de strălucirea unei lumini cereşti şi tânărul i-a văzut pe Fecioara Maria, pe Sfântul Nicolae făcătorul de minuni şi pe încă un sfânt cu potcap alb. Maica Domnului i-a poruncit tânărului să meargă în paraclis şi i-a spus că numai după aceea se va vindeca. Bolnavul i-a îndeplinit porunca. Ajungând în biserică, s-a apropiat de icoană şi epilepsia l-a părăsit, iar mâinile lui au căpătat putere şi de atunci a devenit complet sănătos.

29

icoană în întregime cu mâinile întinse, stând în grădina Raiului, printre florile care niciodată nu se ofilesc, având braţele deschise, pentru a putea primi rugăciunile creştinilor. Deasupra, în nori, şade Mântuitorul, Care ţine în mâna stângă Sfânta Evanghelie, iar cu mâna dreaptă binecuvintează.

Chipul ei este puţin aplecat în partea stângă.

Veşmântul de deasupra al Maicii Domnului este de culoare albastru-închis, iar cel de dedesubt roşuînchis. Capul ei este împodobit cu o aură şi este învăluit într-un acoperământ alb. De o parte şi de alta a icoanei sunt înfăţişaţi îngeri şi, printre ei, oameni suferinzi.

uUuUuU

Câtă mângâiere este cuprinsă numai în denumirea acestei icoane, denumire care trezeşte şi întăreşte credinţa oamenilor în Maica Domnului, în Ocrotitoarea lor minunată care grăbeşte pretutindeni unde aude suspinul suferinţei omeneşti, şterge lacrimile celor ce plâng şi în mijlocul necazului dăruieşte clipe de bucurie cerească!

uUuUuU

Bucură-te în veci, Ceea ce eşti Bucuria cerească a celor necăjiţi şi împovăraţi!

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Parohia Asău - cuvinte, fapte, chipuri - un crâmpei din mărturisirile părintelui paroh Andrei Onofrei Când prin voia lui Dumnezeu am fost numit preot al pridvor.

Moşul Ion Petroieş şi Gheorghe Rotaru (fiul lui Ion parohiei Asău din judeţul Bacău, am vrut să aflu, cum era şi firesc, care este istoria acestui sfânt lăcaş şi cui îşi Rotaru) au coordonat lucrările de construcţie. Mai târziu, datorează el existenţa. Cel care mi-a făcut această bucu- s-a mai construit o altă încăpere cu aceeaşi destinaţie, rie a fost un bătrân din sat, pe care toată lumea îl cu- care funcţionează şi astăzi ca pridvor al bisericii. Cu noaşte: moş Gheorghe Rotaru. Cu el m-am întors înapoi multă greutate, s-au mai făcut modificări şi îmbunătăţiri, în timp şi am rememorat cele mai importante crâmpeie care să ofere înlesniri săvârşirii slujbelor dumnezeieşti. În anul 1985, în condiţii vitrege, s-a construit, tot din din istoricul bisericii.

Biserica parohiei Asău a fost ctitorită în anul 1956 lemn, o clopotniţă destul de modestă, iar piatra de temedin iniţiativa părintelui Gheorghe Catrinoiu şi a credin- lie a fost sfinţită de vrednicul întru pomenire mitropolit cioşilor Alexandru Răuţă, Ion Rotaru şi alţii. Alexandru Silvestru Onofrei.

Răuţă împreună cu Dârlău fFfFfFfFfFfFfF Catinca, ce erau vecini şi După cum i-a fost naşfraţi după trup, s-au hotărât terea, aşa i-a fost ş viaţa: să doneze o bucată de teren biserica a trecut prin difepentru a se începe consrite etape de prigoană, pătruirea bisericii. rintele Gheoghe fiind urPe acel loc nefolosit, mărit şi persecutat ca nu plin de mărăcini şi de gropi, cumva să se facă slujbe în a început ridicarea biseribiserică. Din această pricicii de către credincioşii ornă, se slujea noaptea, la lutodocşi de stil vechi din mina lumânărilor, geamuzonă, conduşi de părintele rile fiind acoperite.

Gheorghe Catrinoiu din Din toate evocările pălocalitatea Petru-Vodă, jud. rintelui, demne de o carte Neamţ, hirotonit la Bucuîn toată regula, putem reşti de către ÎPS Mitropolit Galaction Cordun. Sfinţia sa afirma că a avut parte de multe ispite pe care le-a dus cu va înfiinţa parohia Apa-Asău şi va începe demersurile dragoste şi credinţă în Dumnezeu.

La frumoasa şi cuvipentru obţinerea actelor necesare construcţiei. oasa vârstă de 94 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta, La început, s-a construit un locaş mic, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” care a fost fi- părintele Gheorghe Catrinoiu este totodată cel mai nalizat în mai puţin de un an. În anul 1957, se executau vârstnic preot încă slujitor al Bisericii Ortodoxe de Stil deja lucrările de pictură. Există o mărturie în acest sens Vechi din România, îndeplinindu-şi cu multă dragoste chiar pe peretele dinspre răsărit al sfântului altar, unde ascultarea sa. Zeci de ani de-a rândul, el a făcut naveta este înscrisă data de 06.01.1957, cu menţiunea că pictura neobosit pe ruta Petru-Vodă (Neamţ) - Asău (Bacău), mergând pe jos mulţi kilometri înainte de fiecare slujbă, a fost executată de pictorul Ilie Cuţuhan.

Vreme îndelungată, bisericuţa a purtat numele de pe orice vreme, nelipsind niciodată de la slujbe. În iarna anului 2008, la 21 noiembrie / 4 decembrie „casă de rugăciune” pentru că nu avea turle - iar asta era în ziua hramului – Intrarea din pricina presiunii şi Maicii Domnului în Bisepiedicilor puse de autorirică, din mila lui Dumnetăţile comuniste, care refuzeu am fost hirotonit de căzau eliberarea actelor de tre ÎPS Mitropolit Vlasie construire. Chiar şi aşa, cu Mogârzan, ca nou preot al toate ameninţările şi peracestei parohii, pentru a-l cheziţiile efectuate, credinsusţine şi ajuta în activicioşii veneau în număr tatea pastorală pe părintele mare la slujbă, găsind aici Gheorghe. un loc de adăpost şi rugăÎncă de atunci se vorbea ciune, atât de preţios şi de despre necesitatea construirar, mai ales în acele timrii unui nou sfânt locaş în puri de prigoană. această parohie, luându-se Înainte de evenimenhotărârea de a începe o tele din decembrie 1989, astfel de lucrare. creştinii s-au gândit să mai Ţinând cont că terenul pe prelungească biserica şi care se află actuala biserică Părintele Gheorghe Catrinoiu, astfel au mai făcut o caalături de părintele Andrei Onofrei şi prezvitera Elena este foarte limitat, s-a hotămeră, ce a slujit drept TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

30

rât să se înceapă anul acesta lucrările de construcţie, pe un teren donat de către familia Ungureanu Toader, la 500 m distanţă de biserica actuală - care va servi în continuare ca paraclis al parohiei.

fFfFfFfFfFfFfF

La data 16 / 29 mai 2011, în Duminica Orbului din naştere, parohia Asău s-a bucurat de un dublu eveniment: sfinţirea locului pentru noua biserică şi aducerea unei racle cu 30 de sfinte moaşte. Dis-de-dimineaţă, credincioşii, împreună cu un sobor de preoţi în frunte cu preasfinţitul episcop Antonie Ploieşteanul, au pornit într-o procesiune cu racla sfintelor moaşte de la biserica actuală la noul loc pentru biserică, unde s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi rânduiala de sfinţire a locului pentru noul sfânt lăcaş.

Soborul de preoţi şi diaconi, împreună cu un grup de fete şi băieţi îmbrăcaţi în costume naţionale şi reprezentanţi din partea autorităţilor locale au întâmpinat sfintele moaşte, ce au fost aduse într-o caleaşcă rustică, împodobită cu flori. Alaiul s-a deplasat condus de călăreţii îmbrăcaţi şi ei în costume naţionale, ce au înfrumuseţat aceste clipe de sărbătoare şi bucurie, cu o nuanţă tradiţională specifică zonei.

Pe toată durata procesiunii, cântăreţii au cântat „Hristos a înviat” şi troparele sfinţilor ale căror sfinte moaşte au fost aduse din mai multe parohii din ţară. Cei ce ne-au făcut aceste nepreţuite daruri duhovniceşti au fost: părintele protoiereu Pavel Onofrei din Zăneşti, părintele ieromonah Ghermano de la Schitul „Sfântul

Efrem Sirul”- Valea Uzului, părintele Nicolae Onofrei de la Focşani, preacuvioasa maică stareţă Varvara Blaga de la Mănăstirea Brădiţel-Neamţ şi alţii.

Credincioşii din Asău vor avea acum mai multă mângâiere duhovnicească, iar sfintele moaşte aduse vor rămâne pentru totdeauna în parohia Asău spre a fi cinstite de către creştini, care vor primi râuri de tămăduiri şi sfinţenie. Sfântul Apostol Toma, Sfinţii Ierarhi Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur, Glicherie Mărturisitorul, Marcu Efeseanul, Vlasie, Modest, Sfinţii Mucenici Gheorghe, Pantelimon, Haralambie, Teodor Stratilat, Trifon, precum şi Sfintele Muceniţe Filoteea, Varvara, Marina, Iustina, Sfinţii Cuvioşi Onufrie Egipteanul, Gheorghe Hozevitul, Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian - sunt doar câteva nume din cei ce vor veghea rugăciunile credincioşilor din Asău.

Vreau să aduc mulţumiri tuturor celor ce au ajutat şi susţinut începerea construcţiei unei noi biserici în cinstea Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul şi fac un apel de suflet către toţi cei care vor să devină ctitori şi doresc să ajute la începerea lucrărilor pentru biserică. Orice jertfă, cât de mică, este mai mult decât bineprimită. Dumnezeu cel ce iubeşte pe dătătorul de bunăvoie - Maica Domnului şi Sfinţii ale căror moaşte se află în parohia Asău să binecuvinteze această lucrare şi să o aibă în pază până la sfârşitul veacului!

Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru donaţii în cinstea noii biserici: Cont RON: RO34BTRL00401205H92751XX, deschis la BANCA TRANSILVANIA (Comăneşti).

Aducerea sfintelor moaşte şi sfinţirea locului unde va fi construită noua biserică a parohiei Apa-Asău, judeţul Bacău

31

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Sfârşitul libertăţii omului

Telefonul care îţi va citi gândurile Senzor frontal pentru detectarea undelor cerebrale

Indicator al gradului de încărcare a bateriei

Firma americană PLX Devices, în colaborare cu gigantul Apple, a dus tehnologia pe culmi de neimaginat acum un an sau doi, prin realizarea unui aparat de telefon inteligent, cu funcţiuni multiple, dotat printre altele şi cu un dispozitiv care iţi citeşte mintea, prin intermediul unei apliButon ON/OFF caţii instalate.

Acest iDevice este asemănător unui set de căşti, înfăşurat în jurul frunţii, având un cablu care se poate conecta la iPhone, iPad sau iPod Touch prin intermediul unei mufe. XWave, aşa Detector al undelor cerebrale, cum a fost denumit acest aparat, are un senzor asigurat de firma asamblat în interior care simte şi cel mai mic NEURO Sky impuls electric transmis prin craniu către suprafaţa frunţii.

Compartiment El transformă undele cerebrale din semnale baterie alcalină Aplicaţie (interfaţă) asigurată de firma PLX Devices analogice în semnale digitale, înainte de a le afişa în culori variate pe ecran. Senzorul hi-tech din Contact de ureche pentru interiorul aparatului a fost dezvoltat prin utilizarea detectarea undelor cerebrale tehnologiei folosite ani la rând de doctori în tratarea epilepsiei şi a altor boli. În momentul de faţă există două aplicaţii principale pentru XWave, care pot fi descărcate gratis de pe internet.

Programele permit vizualizarea undelor cerebrale şi oferă o interfaţă pentru antrenarea atenţiei şi meditaţiei. Pe măsură ce mintea se fixează pe o anumită sarcină, graficele se modifică, indicând nivelul de concentrare şi de relaxare al utilizatorului. Programul permite utilizatorilor să controleze obiecte de pe ecranul telefonului mobil cu ajutorul minţii, precum şi să îşi antreneze creierele pentru sporirea nivelurilor de atenţie şi relaxare.

Aplicaţia secundară XWave Tunes permite utilizatorului să îşi sincronizeze undele cerebrale cu orice piesă din librăria sa de fişiere audio, softul fiind capabil să găsească alţi utilizatori cu aceleaşi preferinţe muzicale bazate pe starea de confort a gândurilor.

Se pare că XWave deschide drumul pentru tehnologia viitorului, compania PLX Devices declarând că lucrează la alte metode prin care această modalitate de înrobire a omului poate fi dezvoltată, cum ar fi controlarea jocurilor cu puterea minţii sau controlarea luminilor din locuinţe, posibilităţile fiind practic infinite. Fondatorul şi directorul executiv al firmei PLX Devices, Paul Lowchareonkul a declarat: „Creierul uman este cel mai puternic, complex lucru în univers, şi pentru prima dată, suntem capabili să îi protejăm uimitoarea putere şi să o conectăm cu tehnologia”. Vrăjmaşul sufletelor omeneşti ştie că mintea umană este puternică, mai ales când ea are drept hrană rugăciunea către Dumnezeu. El ştie că nu o poate înrobi decât despărţind-o de Ziditorul ei şi „conectând-o cu tehnologia” care, în acest caz, este sinonimă cu vicleanul diavol.

uUuUuUuUuUuU

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

32

Sfinţii care mi-au salvat fetiţa

Mărturia prezviterei Constandache Irina Cel mai mic copil al familiei noastre - o fetiţă - s-a născut în ziua de 17 martie 2009. La naştere a avut o greutate normală şi eram bucuroşi că Dumnezeu ne-a dăruit şi o fetiţă, după cei cinci băieţei. Maria noastră (nume scump şi drag tuturor creştinilor) se dezvolta normal şi nu avea nici un semn al vreunei afecţiuni.

Dar în ziua de 12 aprilie, Dumnezeu a vrut să ne pună la încercare credinţa. Chiar în noaptea dinspre Duminica Floriilor, fetiţa s-a trezit plângând în hohote. Cu toate încercările noastre, nu am reuşit să o liniştim, iar după o jumătate de oră a intrat în convulsii. În cel mai scurt timp, a fost transportată de urgenţă cu salvarea la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti şi a fost internată la secţie de terapie intensivă. Au urmat investigaţii peste investigaţii... Pentru o mamă al cărei copil se zbate între viaţă şi moarte, clipele au un cu totul alt curs şi o altă unitate de măsură. Doar părinţii care au trecut prin aşa ceva pot înţelege ceea ce simţeam atunci.

Secundele ni se păreau ani şi tresăream ori de câte ori se deschidea uşa secţiei unde era internat copilul nostru.

Simţeam că ceva grav se întâmplă şi, sincer, mă temeam ca doctorii să nu încerce să mă mintă şi să mă consoleze în vreun fel. Ştiam că diagnosticul va fi unul dur, însă păstram nădejdea în suflet. „Doctorii sunt oameni şi ei şi se pot înşela când pun diagnosticul unui bolnav - îmi spuneam - dar Dumnezeu e atotputernic şi milostiv. Domnul nu ne va lăsa. Sunt atâţia Sfinţi ajutători, pe care îi pot chema prin rugăciuni. Încercam să mă rog, dar fiinţa mea nu putea decât să strige către Maica Domnului după ajutor”. Într-un sfârşit, plini de înfrigurare, am primit rezultatul investigaţiilor: „hemoragie talamică dreaptă cu efracţie panventriculară în resorbţie”. Termenii probabil că nu spun nimănui mare lucru, aşa cum nici nouă nu ne-au spus, însă medicii ne-au explicat că practic tot creierul Mariei era inundat de sânge. Un om adult ar fi murit imediat într-un caz asemănător. În cazul copiilor mici însă, datorită oaselor încă moi ale craniului, există şanse de supravieţuire.

Aceasta era vestea bună. Vestea proastă a picat imediat, ca un trăznet: în urma hemoragiei, a mai intervenit

o boală: hidrocefalia, adică acumularea de lichid în creier.

Datorită acestui fapt, a fost operată de patru ori. Ultima dată, intervenţia chirurgicală s-a făcut în două locuri concomitent. Practic, au fost două operaţii în acelaşi timp.

Priveam acel trupuşor atât de mic şi de chinuit şi mi se sfâşia inima de durere pentru faptul că nu puteam să îmi ajut copilul să trăiască, dar vedeam şi simţeam totodată şi ajutorul dumnezeiesc. Deja cazul Mariei întrecuse pronosticurile medicilor, le sfidase teoriile. În teoria şi practica medicală, majoritatea copiilor cu acelaşi diagnostic rămân cu diferite deficienţe pentru tot restul vieţii şi au nevoie de foarte multe ore de recuperare. Doctorii dădeau miraţi din umeri, însă până la recuperarea totală mai era cale lungă. Dumnezeu a vrut să ne încerce încă şi mai mult. La spitalul Marie Curie, fetiţa ne-a fost tratată şi de meningită, timp de trei săptămâni, cu antibiotice. În tot acest răstimp de aproape 6 luni, cât a durat boala fetiţei noastre, pot spune că hrană şi mângâiere neau fost doar rugăciunile şi lacrimile. Nu cred că a existat sfânt pe care să nu-l fi chemat să ne ajute. Nu cred că a fost sfânt care să nu ne fi auzit durerea. Cât de dragi ne erau Paraclisul Maicii Domnului, acatistele Sfinţilor Pantelimon, Ioan Rusul, Nectarie de Eghina şi al Cuvioasei Parascheva! Mă rugam şi înainte, dar niciodată până atunci nu simţisem atâta pace în suflet ca în acele zile.

Când nu puteam citi rugăciunile, parcă îmi lipsea ceva, parcă nu eram deplină. Atunci rosteam în gând rugăciunea: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de Dar...”

Minunea s-a întâmplat - Maria este minunea noastră.

Ne uităm la ea şi ne amintim clipă de clipă de facerile de bine ale lui Dumnezeu, de dragostea Sa şi de ajutorul pe care Sfinţii Săi îl dau celor ce îi cheamă la nevoie. Mezina noastră a împlinit doi ani şi este un copil minunat şi vioi.

Acum este la vârsta explorărilor. Vrea să cerceteze, să cunoască. Merge, vorbeşte, se joacă, ne înţelege - într-un cuvânt, este un copil normal.

Mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Sale şi tuturor sfinţilor, pentru ajutorul ce ni l-au dat în acele clipe de cumpănă ale vieţii noastre.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Ocrotitorii cereşti ai Mariei noastre

33

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii acestei rătăciri susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman, soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. Aceasta a fost epoca în care a trăit Hristos, Era Creştinismului. Acum ei spun că această epocă a luat sfârşit şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului...

Astfel, New Age este o uriaşă reţea de organizaţii ce au o oarecare legătură între ele. Faptul că este o mişcare antihristică se vede şi din doctrina pe care se bazează: religiile orientale, teosofia, masoneria, satanismul, vrăjitoria, credinţa în reîncarnare etc.

Noua Eră foloseşte anumite simboluri, care nu sunt simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu un conţinut ocult, purtătoare ale energiei duhurilor viclene.

Trebuie să avem mare grijă ce mâncăm, ce bem, unde intrăm, cu ce ne îmbrăcăm şi ce semnăm. Credincioşii sunt datori să se ferească de ele, indiferent sub ce formă le-ar fi prezentate: ca inscripţii pe diverse obiecte sau îmbrăcăminte, logo-uri ale firmelor (în special bănci, societăţi financiare şi de capital, cazinouri, săli de cinematograf, sedii de televiziuni – adică acolo unde lucrează oamenii Noii Ere...), mesajele subliminale ale reclamelor TV sau elemente arhitecturale.

La intrarea în cazinouri, sunt puse de obicei firme luminoase cu chipuri de idoli (ei îi numesc „zei”): idolul norocului, al banului, al soarelui: Fortuna, Moloh. Fie şi numai pentru acest fapt, aceste locuri pot fi considerate, pe bună dreptate, adevărate capişti idoleşti.

Au tot ce le trebuie, din păcate, pentru a fi îndreptăţiţi să le numim astfel: sunt închinate (ridicate în cinstea) unui idol; în ele se aduc jertfe (banii pe care îi pierd naivii şi care intră în conturile organizaţiilor oculte ce administrează aceste cazinouri). Dar cel mai trist este faptul că în ele se pierd suflete, pentru că cei împătimiţi de astfel de jocuri ajung să vândă tot ce au pentru a face rost de bani lichizi. Când nu mai au ce bunuri să vândă, îşi vând sufletul diavolului.

Atenţie! Niciodată aceste simboluri sataniste nu sunt puse din întâmplare acolo unde sunt puse, ci au scopul de a-l spurca pe omul naiv si de a-l face să se lipsească pe cel botezat de Darul Sfântului Duh. Iată care sunt simbolurile sataniste cel mai des întâlnite: 1. Arcada cerească (culorile curcubeului) Este simbolul cel mai folosit. Pe acesta îl poate găsi cineva peste tot: pe cadouri pe jucării, pe haine.

Aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi „Marea Minte Universală”, adică Lucifer.

2. Numărul 666 Este numărul numelui lui Antihrist, despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey, „mama spirituală” a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

veni cât mai repede Noua Eră. Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu un cod de bare, în care, la început, la mijloc şi la sfârşit se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666). În contabilitatea firmelor, orice tranzacţie bancară ce implică dobânzile trece prin contul 666 „Cheltuieli privind dobânzile” - cu alte cuvinte, firma care împrumută bani de la bănci este apoi obligată să restituie lunar o tranşă din suma împrumutată, plus o dobândă (camătă) pe care o va înregistra în contabilitatea sa proprie în contul 666. Dobânzile reprezintă tocmai profitul băncilor, sursa lor de existenţă. Oare întâmplător s-a atribuit acest simbol tocmai acestui cont? Nu este oare ciudat că tocmai băncile, deţinute aproape în totalitate de către organizaţii evreieşti, având legături strânse cu masoneria mondială, îşi trag „seva” tocmai din contul denumit cu numele satanei.

3. Ying şi yang (simbolul taoismului) Acest simbol arată că „binele şi răul” (Dumnezeu şi satana) sunt două puteri egale care se completează una pe alta. Îl găsim expus pe sigla unor restaurante şi nu numai.

4. Pentagrama Este folosită de magia neagră şi de către iudei.

5. Svastica (cunoscuta cruce frântă) Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frântă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.

6. Fulgerul Este simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18).

7. Emblema păcii Aşa-numita „emblemă a păcii”, este în realitate o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic.

Din păcate mulţi tineri poartă tricouri, blugi şi alt soi de îmbrăcăminte ce afişează acest semn, crezând că este un

Simboluri oculte

34

semn al păcii.

8. Crucea egipteană sau profanată Se foloseşte mai ales în magie. Trebuie însă atenţionaţi acei creştini care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt, că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană.

9. Steaua lui David – este steaua cu şase colţuri, reprezentată ca un tot întreg, fără intersecţii şi linii (adică nu ca în cazul stelei de pe drapelul statului contemporan Israel).

Potrivit tâlcuirii masonilor şi a păgânilor o astfel de imagine – hexagrama – semnifică lupta a două începuturi: a lui Dumnezeu şi a lui satan, reprezentaţi în formă de

triunghiuri. Potrivit simbolisticii lor, anume satana L-ar învinge pe Dumnezeu. Totodată, ei scriu incantaţii în care spun că ceea ce a fost deasupra (adică Dumnezeu), va fi dedesubt, iar ce a fost dedesubt (satan), va fi deasupra.

Antihristul ce va veni va lua ca simbol al său cele două triunghiuri intersectate care formează „steaua lui David”. În aşa fel, el va arăta că este continuator al mulţimii iudeilor luptători cu Dumnezeu, cât şi faptul că anume el este acel „biruitor” al Dumnezeului celui Viu. Chiar pe turla catedralei ortodoxe din Sankt Petesburg, în mijlocul crucii era pus şi semnul acesta al evreilor. Nu după mult timp (25 august 2006), turla a fost mistuită de flăcări.

Turla catedralei ortodoxe Sviato-Izmailovski din Sankt Petersburg, mistuită de flăcări

Steaua lui David pe policandrul din catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

35

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

Sfânta Liturghie – cerul pe pământ (II)

Sfânta Proscomidie - rânduiala şi explicarea sa Pregătirea pentru Sfânta Liturghie începe din seara precedentă, prin slujba Vecerniei şi Utreniei, care semnifică crearea lumii prin aprinderea lumânărilor şi a candelelor, în vreme ce îmbrăcarea preotului în veşminte semnifică crearea omului în primul lui veşmânt trupesc, neprihănit.

Măreţia zidirii lui Dumnezeu o amintim prin citirea Psalmului 103: „Binecuvintează suflete al meu pe Domnul; Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte...” Datorită căderii omului ne tânguim: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă...” (Psalmul 140, primind în schimb făgăduinţa Mântuitorului despre care au spus proorocii. Izbăvirea din împărăţia întunericului şi a păcatului se anunţă prin cântarea: „Lumină lină” a Vecerniei şi a Slavosloviei de la Utrenie: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina...”

kKkKkKkK

Sfânta Liturghie este o repetare a trăirii evenimentelor din viaţa Mântuitorului. Ea se împarte în trei părţi: Slujba Proscomidiei, Liturghia catehumenilor şi Liturghia credincioşilor. Sfânta Liturghie este darul omului către Dumnezeu şi a lui Dumnezeu către om. Precum Melchisedec a dăruit pâine şi vin lui Avraam, aşa şi noi, aducând aceste jertfe neînsemnate, dar care sunt foarte de trebuinţă vieţii omului, primim de la Dumnezeu viaţă, luând făgăduinţa Învierii, după cum ne învaţă şi Sfântul Irineu de Lugdun: „Aşa cum vlăstarul viţei de vie, după ce a fost pus în pământ, rodeşte la timpul său, precum grăuntele spicului de grâu, atunci când cade pe pământ se împrăştie, aşa cum pâinea şi vinul primesc cuvântul lui Dumnezeu şi se fac Euharistie (Sfânta Împărtăşanie), adică Trupul şi Sângele lui Hristos, aşa şi trupurile noastre care se hrănesc din Sfânta Împărtăşanie, după ce sunt aşezate în pământ şi se descompun, vor învia la vremea lor datorită Cuvântului lui Dumnezeu, Care le-a dăruit învierea, spre slava lui Dumnezeu şi Tatăl” (SC 153, 37).

kKkKkKkK

Slujba Sfintei Proscomidii

Aceasta se săvârşeşte în taină, în latura nordică a sfântului altar, numită proscomidiar, ce simbolizează peştera din Bethleem şi prefigurează toate evenimentele ce s-au desfăşurat în acea noapte, precum apariţia stelei, închinarea magilor, a păstorilor şi a îngerilor etc. k Din prima prescură, preotul scoate Sfântul Agneţ, adică Trupul Domnului, amintind de răscumpărarea omului din blestemul legii prin scump sângele lui Hristos, rostind pentru fiecare etapă câte o rugăciune specifică.

După ce Sfântul Agneţ este aşezat pe Sfântul Disc, el este împuns cu vârful Sfintei Copii în partea stângă sus, însemnată cu iniţialele IC (adică Hristos), precum a străTRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

puns ostaşul coasta Domnului din care a curs sânge şi apă.

Ajungând la rugăciunea: „Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns”, preotul toarnă vin în Sfântul Potir, simbolizând sângele lui Hristos şi apă, în amintirea apei ce a curs din coasta lui Hristos atunci când a fost străpunsă de suliţă. În acest moment, vinul din Sfântul Potir nu este Sângele lui Hristos, ci numai vin binecuvântat şi pregătit pentru a se transforma mai târziu în Sângele lui Hristos, în timpul Liturghiei credincioşilor.

Sfinţii Părinţi consideră că Sângele şi apa sunt părţi componente ale Sfintei Euharistii. Din acestea s-a născut Biserica: „Hristos a creat Biserica din coasta Lui, exact aşa cum a creat-o pe Eva din coasta lui Adam. Aşa cum femeia a fost luată din coasta lui Adam în timp ce acesta dormea, aşa şi Hristos, adormind pe Cruce a dat naştere Bisericii din coasta Sa” (Sfântul Ioan Gură de Aur, EPE 30, 394 şi

k Din a doua prescură se scoate părticica Maicii Dom-

27,168).

nului, rostindu-se o rugăciune de preamărire a Împărătesei, precum: „Întru cinstea şi pomenirea Preabinecuvântatei, Slăvitei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, pentru ale cărei rugăciuni, primeşte Doamne jertfa aceasta în Jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri...”. Aceasta se aşează în partea dreaptă a Sfântului Agneţ, rostindu-se: „De faţă a stătut Împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată şi preaînfrumuseţată.” k Din a treia prescură, se scot nouă părticele, simbolizând nouă cete ale sfinţilor care stau de-a stânga Sfântului Agneţ, adică de-a stânga lui Hristos. Cea dintâi părticică este a Sfântului Ioan Botezătorul, „cel mai mare născut din femeie”, urmată de o alta a sfinţilor prooroci ai Vechiului Testament, precum Moise, Aaron, Ilie, Elisei, David, Iesei, Daniil etc.

Urmează o altă părticică, închinată Sfinţilor Apostoli din Noul Testament. În continuare, şirul continuă cu cele închinate Ierarhilor, Mucenicilor, a femeilor Muceniţe, a Cuvioşilor şi a Cuvioaselor femei, a Sfinţilor Doctori fără de arginţi, a Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana şi a tuturor Sfinţilor, ultima părticică fiind închinată Sfântului a cărui Sfântă Liturghie se săvârşeşte (a Sfântului Ioan Gură de Aur sau Vasile cel Mare). k Din a patra prescură, se scot părticele pentru dreptcredincioşii împăraţi şi arhierei - ocârmuitorii lumii şi a Bisericii. Aceste părticele se aşează în faţa Sfântului Agneţ, în semn că aceştia vor da socoteală în faţa lui Hristos despre felul în care au ocârmuit lumea şi Biserica. Tot din această prescură, printr-o mişcare circulară cu Sfânta Copie, se scot miride pentru sufletele celor vii ce se pomenesc la Sfânta Liturghie, rostindu-se rugăciunea astfel: „Primeşte, Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor tuturor fraţilor celor întru Hristos şi pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi dosădit, căruia îi trebuieşte mila şi ajutorul lui Dumnezeu; pentru apărarea ţării acesteia şi a celor ce vieţuiesc într-însa şi pentru pacea şi înte-

36

meierea a toată lumea; pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru mântuirea şi ajutorul celor ce cu osârdie şi cu frică de Dumnezeu se ostenesc şi slujesc, părinţi şi fraţi ai noştri; pentru cei trimişi; pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiţi; pentru cei ce sunt în judecăţi, în ocne, în izgoniri, în necazuri şi îmbulzire; pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru cei ce ne miluiesc şi slujesc nouă şi pentru cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânşii; pentru fraţii noştri care sunt în slujbe şi pentru toţi cei ce slujesc şi au slujit în sfânt locaşul acesta.”

Aceste miride (firimituri) se lasă să cadă tot înaintea Sfântului Agneţ, alături de cele două părticele ale arhiereilor şi împăraţilor, în semn că împreună cu împăraţii şi arhiereii vom fi judecaţi de către Hristos. Deci la Sfânta Proscomidie preotul dreptslăvitor dator este să rostească: „pomeneşte, Doamne, pe cei dreptslăvitori arhierei şi conducători...” întrucât arhiereii şi împăraţii eretici, schismatici sau atei nu au parte de aceste daruri închinate lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie nu se pomenesc vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, ci îi pomenim numai pe arhiereii şi conducătorii dreptslăvitori, întrucât împreună cu aceştia vom sta înaintea lui Hristos la Învierea cea de obşte. kA cincea prescură este închinată în întregime sufletelor celor adormiţi care se pomenesc la Sfânta Liturghie. Din aceasta, se scoate mai întâi o părticică ce se aşează şi aceasta în faţa Sfântului Agneţ şi alături de cele două părticele ale împăraţilor (conducătorilor) şi arhiereilor.

Din această prescură, printr-o mişcare circulară cu Sfânta Copie, se scot miride pentru sufletele celor adormiţi întru Domnul, în timp ce preotul rosteşte în taină rugăciunea prin care sunt pomeniţi aici toţi cei adormiţi din veac în diferite împrejurări ale vieţii, precum „cei pe care i-a acoperit apa, râurile, marea sau războiul i-a secerat, cutremurul i-a cuprins, tâlharii i-au ucis sau focul i-a ars, cei ce s-au făcut mâncare fiarelor, păsărilor, jigăniilor şi la toată firea celor din mare, cei răpiţi de moarte fără de veste, cei arşi de trăsnete sau gerul i-a strâns în munţi, în cale, în locuri pustii sau în sihăstrie, cei sfârşiţi de întristare sau de bucurie, cei ce au pătimit în zile bune sau în nenorociri, cei ce i-au răpit calul (cei ucişi de dobitoace) sau grindina sau ploaia înmulţită, cei pe care ţărâna i-a împresurat şi de năprasnă au căzut, cei ce i-au omorât băuturile otrăvitoare şi înecările cu oase, cei loviţi de aruncarea fierului, a pietrei, cei sfârşiţi în chiotul tare, de alergare grabnică, de palmă, de pumn, de ciumă, de foame, de sete, de muşcăturile cele înveninate, de înghiţirea şerpilor, de sugrumare, cei ucişi de cel de aproape sau pământul desfăcându-se sau marea i-a înghiţit, cei de toată vârsta bătrâni, tineri, voinici, copilandri, copii, prunci fără de vreme, parte bărbătească şi femeiască, şi toţi cei ce nu

37

s-au putut pomeni pentru neştiinţă, pentru uitare sau pentru mulţimea numelor lor ...” Rugăciunea se încheie cu expresia rostită de preotul slujitor astfel: „Însuţi îi pomeneşte, Dumnezeule, Cel ce ştii vârsta fiecăruia şi numirea”.

kKkKkKkK

După pomenirea pomelnicelor ctitorilor, miluitorilor, binefăcătorilor, dreptslăvitorilor adunaţi la Sfânta Liturghie sau care din pricini binecuvântate nu au putut lua parte la această slujbă, preotul continuă Sfânta Proscomidie prin săvârşirea Cererilor, adică o rânduială specială, în funcţie de trebuinţele şi cererile dreptslăvitorilor pomeniţi la rugăciune.

Aceste cereri sunt grupate pe de o parte pentru folosul sufletesc şi trupesc al omului, iar pe de altă parte pentru potolirea stihiilor, îmblânzirea mâniei lui Dumnezeu ce vine peste noi, pentru mulţimea păcatelor noastre şi pentru mulţumirea pe care poporul o aduce către Dumnezeu. Cererile presupun câte o rugăciune aparte, urmată de un şir de ectenii, prin care preotul cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor credincioşilor şi îndeplinirea cererilor lor, după folosul cel sufletesc.

Cererile sunt: pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, îmblânzirea vrăjmaşilor omului, pentru slobozirea celor ce sunt în închisori şi în temniţe, pentru izbăvirea poporului dreptslăvitor de mânia păgânilor, pentru izbăvirea poporului de boli epidemice şi moarte năprasnică, pentru înmulţirea şi întărirea dragostei sufleteşti între oameni şi dezrădăcinarea urâciunii şi vrajbei diavoleşti, pentru izbăvirea poporului de orice fel de primejdii pământeşti; îndepărtarea stihiilor; molimă, secetă; pentru contenirea ploilor; pentru dobândirea celor ce sunt de folos pentru poporul drepslăvitor etc.

Toate acestea se încheie cu o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu, pe care preotul o rosteşte în numele poporului său: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată milostivirea, a cărui milă este nemăsurată şi iubirea de oameni adânc neajuns, la a Ta slavă căzând cu frică şi cu cutremur, ca nişte robi netrebnici, cu umilinţă aducem acum mulţumire bunătăţii Tale pentru binefacerile ce au fost asupra robilor Tăi (numele celor pomeniţi la Sfânta Liturghie); şi ca pe Domnul, Stăpânul şi Binefăcătorul Te slăvim, cântăm Ţie şi Te lăudăm; şi iarăşi căzând înaintea Ta, mulţumim rugând cu umilinţă nemăsurata şi nespusa Ta milostivire, ca precum ai binevoit să primeşti acum rugăciunile robilor Tăi, şi cu îndurare i-ai învrednicit a li se împlini cererile, aşa şi de acum înainte învredniceşte-i a spori întru dreapta credinţă, întru dragostea cea către Tine şi către aproapele, întru toate faptele bune şi a dobândi ale Tale binefaceri, împreună cu toţi credincioşii Tăi. Mântuieşte-i de toată reaua întâmplare, dăruindu-le pace şi linişte. Şi ne învredniceşte TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

pe toţi, totdeauna mulţumire a-Ţi aduce, cele prea bune a grăi şi a cânta Ţie şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preabunului şi de viaţă făcătorului Duhului Tău, Dumnezeului Celui slăvit întru o fiinţă. Slavă Ţie, Dumnezeului nostru, dătătorului nostru de bine, în vecii vecilor. Amin!”

kKkKkKkK

În încheierea Sfintei Proscomidii, din a patra prescură (cea închinată lumii celor vii), preotul scoate câteva miride, rostind: „Pomeneşte, Doamne, după mulţimea îndurărilor Tale şi a mea nevrednicie, iartă-mi toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie şi să nu opreşti pentru păcatele mele Darul Preasfântului Duh, de la darurile acestea ce sunt puse înainte”. Această rugăciune o face preotul întru iertarea păcatelor lui şi pentru ca Dumnezeu să-l învrednicească cu milostivire spre sfinţirea pâinii şi a vinului, adică transformarea acestora în Trupul şi Sângele lui Hristos, prin buzele preotului care rostesc rugăciunea specifică acestui moment şi mâna preotului care le binecuvintează în acelaşi timp.

După aceasta, aducându-se tămâie binemirositoare, preotul binecuvintează tămâia rostind: „Tămâie aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în Jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă Darul Preasfântului Tău Duh.” Tămâierea acestora închipuie binecuvântarea şi pogorârea Sfântului Duh, cum scrie şi Sfântul Ghermano: „Tămâia cea binemirositoare este mireasma Sfântului Duh care merge înainte.”

kKkKkKkK

De aici începe acoperirea darurilor Sfintei Proscomidii, ce vor fi închinate lui Dumnezeu, adică pâinea şi vinul binecuvântat, fiecare acoperământ în parte fiind tămâiat, după care este aşezat la locul său.

Pe Sfântul Disc, deasupra Sfântului Agneţ şi a părticelelor despre care am pomenit mai sus, preotul aşează cu grijă Sfânta Steluţă, în amintirea stelei ce a stătut deasupra peşterii unde S-a născut Hristos, rostind: „şi venind steaua a stătut deasupra unde era Pruncul” Acoperind Sfântul Disc în amintirea scutecelor în care a fost înfăşurat Pruncul, preotul rosteşte: „Domnul S-au împărăţit, întru podoabă S-au îmbrăcat; îmbrăcatu-S-au Domnul întru putere şi S-au încins; pentru că au întărit lumea, care nu se va clăti.”

De aici, se merge la Sfântul Potir, care se acoperă la rândul său cu ripida, în timp ce preotul rosteşte: „Acoperit-au cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi de lauda Ta este plin pământul.” Imediat după aceasta, atât Sfântul Disc cât şi Sfântul Potir sunt acoperite din nou cu o altă pânză mai mare, numită Sfântul Aer, care le cuprinde pe amândouă. Acest acoperământ, de dimensiuni mai mari,

TRADIŢIA ORTODOXĂ

Nr. 33, Septembrie 2011

simbolizează binecuvântarea Tatălui pentru jertfirea Fiului, prin care vrăjmaşul a fost gonit de la noi, iar noi am fost acoperiţi cu aripile milostivirii şi dreptăţii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, preotul rosteşte în acest moment: „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale, goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi pizmaşul, împacă viaţa noastră Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi de oameni iubitor”.

După aceasta, jertfa pe care omul o aduce către Dumnezeu este tămâiată din nou, slăvind pe Dumnezeu „Care bine au voit aşa”, rostindu-se rugăciunea: „Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce pâinea cea cerească hrană a toată lumea, pe Domnul nostru Iisus Hristos L-ai trimis Mântuitor, Izbăvitor şi de Binefăcător, Carele ne binecuvintează şi ne sfinţeşte pe noi, Tu Însuţi Doamne binecuvintează această punere-înainte şi o primeşte pe dânsa în Jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri. Pomeneşte, Doamne, ca un bun şi iubitor de oameni pe cei ce o au adus (slujitorii) şi pe cei pentru care s-a adus (cei vii şi morţi pomeniţi la Liturghie), iar pe noi ne păzeşte neosândiţi întru sfinţita lucrare a Dumnezeieştilor Tale Taine, că s-a sfinţit şi s-a proslăvit precinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tătălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.”

Finalul Sfintei Proscomidii este marcat de apolisul rostit de preot astfel: „Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale celui între Sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur (sau Vasile cel Mare, când se săvârşeşte Liturghia acestuia) şi pentru ale tuturor Sfinţilor să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi ca un bun şi iubitor de oameni.”

După aceasta, preotul închinându-se de trei ori şi zicând: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul”, sărută cu evlavie Sfintele Daruri şi le tămâiază rostind: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe Scaun ai fost Hristoase Dumnezeule împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, toate umplându-le, Cela ce eşti necuprins.” Şi ieşind din proscomidar, preotul tămâiază Sfânta Masă din Sfântul Altar şi întreaga Biserică, pregătindu-se pentru începerea Sfintei Liturghii.

38

Cuprinsul numărului 33 - Septembrie 2011 Fiara apocaliptică .............................................................................

Credinţa în popor..............................................................................

Sfânta Cruce – Podoaba şi întărirea credincioşilor ...................................

Act de învoială între mănăstirea Neamţului şi comunitatea naţiei evreieşti ....

Ecumenismul – Calea spre pierzare (XIII) .............................................

Semnele sfârşitului de veac..................................................................

Atac la sănătatea umană - Comercianţii de boli inventate ..........................

Căldiceii în credinţă ..........................................................................

Clonarea umană ...............................................................................

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Ortodoxe oficiale (II).........

Piatra de încercare (III)......................................................................

Mărturii din vremuri de prigoană (V)...................................................

Scări către Cer (II) - Stăreţismul..........................................................

Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului (VIII).............................

Parohia Asău - cuvinte, fapte, chipuri....................................................

Telefonul care îţi va citi gândurile.........................................................

Sfinţii care mi-au salvat fetiţa..............................................................

Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească...........

Sfânta Proscomidie - rânduiala şi explicarea sa.......................................

2 2 4 6 8 10 13 16 18 20 22 24 25 28 30 32 33 34 36

TRADIŢIA ORTODOXĂ ADRESA REDACŢIEI: Mitropolia Slătioara, Comuna Râşca, judeţul Suceava EDITURA „SCHIMBAREA LA FAŢĂ” TEL/FAX: 0230/570.831, 0230/570.837 Email: secretariat@mitropoliaslatioara.ro Web: http://mitropoliaslatioara.ro