SÂMBÃTÃ SÃPTÃMÂNA I DIN POST Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.
Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor; 5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele.
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
2 10
Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.
Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Când lumea rãnitã se zbate ºi geme, Din ceruri ne vine prielnicã vreme; E darul pe care chiar Domnul ni-l face, E timp de iertare, de har ºi de pace. Cristos strãluceºte, el este lumina Ce face s-aparã pãcatul ºi vina; Ne iartã de vede-ale-ntoarcerii semne În faptele vieþii cinstite ºi demne. Aºa cum Cristos a-nviat dintru moarte, La viaþã cãinþa pe noi sã ne poarte. Mai mult rãutatea sã nu ne rãpunã; Pãstreazã-ne, Doamne, dorinþa cea bunã.
Oficiul lecturilor
3
Acum ºi-n vecie, Treime Preasfântã, Întreg universul te-adorã ºi-þi cântã. O datã cu plânsul cãinþei amare, Primeºte smeritul prinos de-nchinare. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Cel ce se va smeri, acela este mare în împãrãþia cerurilor. Psalmul 130 (131) Încredere de copil faþã de Dumnezeu Învãþaþi de la mine cã sunt blând ºi smerit cu inima (Mt 11,29). 1 Doamne, eu nu am o inimã îngâmfatã, * nici nu privesc cu trufie; nu mã îndeletnicesc cu lucruri prea mari * ºi prea înalte pentru mine. 2 Sufletul îmi este împãcat ºi liniºtit, * ca un copil înþãrcat la sânul mamei sale. Da, sufletul meu este în mine, * ca un copil în braþele mamei sale. 3 Sã nãdãjduiascã Israel în Domnul * de acum ºi pânã-n veac! Ant. Cel ce se va smeri, acela este mare în împãrãþia cerurilor. Ant. 2 Dumnezeul meu, în simplitatea inimii mele, cu bucurie þi-am jertfit toate. Psalmul 131 (132) Fãgãduinþele dumnezeieºti fãcute casei lui David Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatãl sãu (Lc 1,32). I
4
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
1
Aminteºte-þi, Doamne, de David * ºi de toate suferinþele sale! 2 Cum a jurat Domnului * ºi a fãcut aceastã promisiune cãtre Cel Atotputernic al lui Iacob: 3 „Nu voi intra sub acoperiºul casei mele, * nu voi urca în patul meu sã mã odihnesc, 4 nu voi da somn ochilor mei, * nici odihnã pleoapelor mele, 5 pânã când nu voi gãsi un loc pentru Domnul, * o locuinþã pentru Cel Puternic al lui Iacob”. 6 Iatã, am aflat cã este în Efrata, * l-am gãsit în câmpiile Iaarului. 7 Sã intrãm în locuinþa lui, * sã ne aruncãm la pãmânt la picioarele sale. 8 Ridicã-te, Doamne, ºi vino în locul tãu de odihnã, * tu ºi chivotul puterii tale! 9 Preoþii tãi sã se îmbrace în dreptate * ºi credincioºii tãi sã tresalte de bucurie. 10 De dragul slujitorului tãu, David, * nu-þi întoarce faþa de la unsul tãu! Ant. Dumnezeul meu, în simplitatea inimii mele, cu bucurie þi-am jertfit toate. Ant. 3 Domnul i-a jurat lui David într-adevãr: va întãri împãrãþia lui în veci. II Domnul i-a jurat lui David într-adevãr * ºi nu-ºi va retrage cuvântul: „Din rodul trupului tãu * voi pune pe tronul tãu. 12 Dacã fiii tãi vor pãzi legãmântul meu † ºi poruncile pe care le-am dat, * atunci ºi fiii lor vor sta din neam în neam pe tronul tãu”. 13 Pentru cã Domnul a ales Sionul * ºi a voit sã fie locuinþa lui: 11
Oficiul lecturilor
5
14
„Acesta este locul meu de odihnã pentru totdeauna, * aici voi locui, pentru cã lucrul acesta îl doresc. 15 Voi binecuvânta din plin roadele lui * ºi voi sãtura pe sãracii lui cu pâine. 16 Voi îmbrãca pe preoþii lui cu mântuire * ºi credincioºii lui vor cânta de bucurie. 17 Acolo voi face sã odrãsleascã puterea lui David, * voi pregãti o luminã pentru unsul meu. 18 Îi voi acoperi cu ruºine pe duºmanii lui, * dar peste el va strãluci coroana”. Ant. Domnul i-a jurat lui David într-adevãr: va întãri împãrãþia lui în veci. V. Cine face adevãrul vine la luminã. R. Ca sã se descopere lucrãrile sale. LECTURA ÎNTÂI Din cartea Exodului
12,37-49; 13,11-16
Plecarea evreilor. Legi referitoare la Paºte ºi la întâii-nãscuþi În zilele acelea, 12,37 fiii lui Israel au plecat din cetatea Ramses spre Sucot, în numãr de aproximativ ºase sute de mii, afarã de copii. 38 Împreunã cu ei a mai plecat o mulþime de alþi oameni, precum ºi turme de oi, capre ºi vite. 39 Din aluatul pe care l-au luat cu ei din Egipt au copt turte nedospite, cãci aluatul nu era dospit, pentru cã ei au fost alungaþi din Egipt ºi n-au avut timp sã se pregãteascã pentru cãlãtorie. 40 ªederea fiilor lui Israel în Egipt a durat patru sute treizeci de ani 41 ºi, la sfârºitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în aceeaºi zi, toate armatele Domnului au ieºit din þara Egiptului. 42 Noaptea în care i-a scos pe fiii lui Israel din Egipt a fost o noapte de veghe pentru Domnul; ea va trebui sã rãmânã pentru fiii lui Israel din neam în neam o noapte de veghe în cinstea Domnului.
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
6 43
Domnul le-a zis lui Moise ºi lui Aron: „Iatã porunca privitoare la Paºte: nici un strãin sã nu mãnânce din el. 44 Sã tai împrejur orice rob cumpãrat cu bani ºi numai aºa sã mãnânce. 45 Strãinul ºi cel plãtit sã nu mãnânce din el. 46 Sã nu fie mâncat decât într-o singurã casã; sã nu luaþi deloc carne afarã din casã ºi sã nu zdrobiþi nici un os. 47 Toatã adunarea lui Israel sã facã aºa. 48 Dacã un strãin, care va locui la tine, va vrea sã celebreze Paºtele Domnului, orice parte bãrbãteascã din casa lui va trebui tãiatã împrejur; apoi se va apropia sã-l celebreze ºi va fi ca ºi cel nãscut acolo; dar nici un netãiat împrejur sã nu mãnânce din el. 49 Aceeaºi lege va fi pentru bãºtinaº ca ºi pentru strãinul care va locui în mijlocul vostru”. 13,11 „Când te va aduce Domnul în þara Canaanului, cum þi-a jurat þie ºi pãrinþilor tãi, ºi când þi-o va da, 12 sã-l închini Domnului pe orice întâi-nãscut dintre oameni, ºi pe tot întâi-nãscutul dintre vitele pe care le vei avea: orice parte bãrbãteascã o vei consacra Domnului. 13 Sã-l rãscumperi cu un miel pe orice întâi-nãscut al mãgãriþei; iar dacã nu-l vei rãscumpãra, sã-i frângi gâtul. Sã rãscumperi, de asemenea, pe orice întâi-nãscut de parte bãrbãteascã dintre fiii tãi. 14 ªi când te va întreba fiul tãu într-o zi: «Ce înseamnã lucrul acesta?», sã-i rãspunzi: «Prin mâna lui cea atotputernicã, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15 ºi, fiindcã faraon se încãpãþâna ºi nu voia sã ne lase sã plecãm, Domnul i-a omorât pe toþi întâii-nãscuþi din þara Egiptului, de la întâii-nãscuþi ai oamenilor pânã la întâii-nãscuþi ai animalelor. Iatã de ce aduc jertfã Domnului pe orice întâi-nãscut de parte bãrbãteascã ºi rãscumpãr pe orice întâi-nãscut dintre fiii mei». 16 Sã-þi fie ca un semn pe mânã ºi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; cãci prin mâna lui atotputernicã ne-a scos Domnul din Egipt”. Cf. Lc 2,22.23.24 RESPONSORIUL R. Pãrinþii lui Isus l-au dus la Ierusalim, ca sã-l ofere Domnului, * dupã cum este scris în legea Domnului:
Oficiul lecturilor
7
Orice întâi-nãscut de parte bãrbãteascã va fi declarat sfânt pentru Domnul. V. Au adus jertfã Domnului pentru el o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. * Dupã cum. LECTURA A DOUA Din constituþia pastoralã despre Biserica în lumea contemporanã Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican (Nr. 9-10)
Problemele cele mai profunde ale omului Lumea de azi apare, în acelaºi timp, puternicã ºi slabã, în stare sã înfãptuiascã cele mai bune sau cele mai rele lucruri, iar în faþã i se deschide calea libertãþii sau a servituþii, calea progresului sau a regresului, calea fraternitãþii sau a urii. Pe de altã parte, omul devine conºtient cã de el depinde buna orientare a forþelor pe care le-a pus în miºcare el însuºi, ºi care pot sã-l striveascã sau sã-l slujeascã. De aceea, îºi pune întrebãri. Dezechilibrele de care suferã lumea de astãzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru fundamental, înrãdãcinat în inima omului. Într-adevãr, în însuºi interiorul fiinþei omului, mai multe elemente se luptã între ele. Pe de o parte, în calitate de creaturã, îºi experimenteazã în nenumãrate feluri limitele, iar pe de altã parte, se simte nelimitat în dorinþele sale ºi chemat la o viaþã superioarã. Solicitat de multe atracþii, el este necontenit constrâns sã aleagã ºi sã renunþe la unele dintre ele. Mai mult, slab ºi pãcãtos, adesea face ceea ce nu vrea ºi ceea ce ar vrea sã facã nu face (cf. Rom 7,14 º.u.). De aceea, este divizat înlãuntrul sãu ºi, de aici, se nasc atât de multe ºi de mari dezbinãri în societate. Desigur, foarte mulþi dintre aceia a cãror viaþã este impregnatã de un materialism practic sunt prin aceasta împiedicaþi sã perceapã clar aceastã stare dramaticã sau, copleºiþi de mizerie, nu reuºesc sã reflecteze asupra ei.
8
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
Mulþi socotesc cã îºi pot gãsi liniºtea în diferitele încercãri de a interpreta lumea. Unii aºteaptã numai de la efortul omului adevãrata ºi deplina eliberare a neamului omenesc ºi sunt convinºi cã viitoarea dominaþie a omului asupra pãmântului le va împlini toate dorinþele inimii. Sunt unii care, socotind cã existenþa umanã este în sine lipsitã de orice semnificaþie, se strãduiesc sã-i dea o semnificaþie completã, în mod subiectiv. Totuºi, în faþa evoluþiei actuale a lumii, creºte din zi în zi numãrul acelora care îºi pun întrebãrile cele mai fundamentale sau le resimt cu o nouã acuitate. Ce este omul? Care este sensul durerii, al rãului, al morþii, care, în ciuda oricãrui progres, nu înceteazã sã existe? La ce bun aceste victorii plãtite atât de scump? Ce poate aduce omul societãþii? Ce poate aºtepta de la ea? Ce va urma dupã aceastã viaþã pãmânteascã? Biserica, însã, crede cã Isus Cristos, mort ºi înviat pentru toþi, oferã omului luminã ºi puteri prin Duhul sãu, ca omul sã poatã rãspunde vocaþiei sale supreme; ºi cã nu a fost dat alt nume sub cer oamenilor, în care ei sã se poatã mântui (cf. Fap 4,12). De asemenea, ea crede cã în Domnul ºi Învãþãtorul ei se aflã cheia, centrul ºi scopul întregii istorii umane. Pe lângã aceasta, Biserica afirmã cã mai adânc decât toate schimbãrile existã multe lucruri care nu se schimbã ºi care îºi au temeiul ultim în Cristos, care este acelaºi, ieri, astãzi ºi în veac (cf. Evr 13,8). RESPONSORIUL
1Cor 15,55-56a.57; Lam 3,25
R. Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tãu? Ghimpele morþii este pãcatul. * Mulþumire fie lui Dumnezeu care ne dã victoria prin Domnul nostru Isus Cristos. V. Bun este Domnul faþã de cei care îºi pun speranþa în el, faþã de sufletul care îl cautã. * Mulþumire.
Laudele
9
Rugãciunea de încheiere Pãrinte veºnic, întoarce spre tine inimile noastre, pentru ca noi, cãutând totdeauna singurul lucru necesar ºi sãvârºind fapte de adevãratã iubire faþã de aproapele, sã-þi slujim numai þie. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Când alungi în zorii zilei bezna nopþii-ntunecoase ªi pãmântul în luminã îl îmbraci din nou, Cristoase, Fã ºi-n sufletele noastre, cu lumina de afarã, Soarele iubirii sfinte ºi-al virtuþii sã rãsarã. Ne e inima bolnavã de nelegiuiri enorme, Însã harul tãu e-n stare sã o schimbe, s-o transforme. Am umblat pe cãi greºite ºi-n pãcate mai-nainte, Ne cãim ºi ne propunem sã pornim pe drumuri sfinte. ªtim cã pocãinþa noastrã, Doamne, nu e pe mãsurã, Cãtre neputinþa noastrã tu priveºte ºi te-ndurã; Doar iubirea ta cea mare, rãstignitã pe o cruce, Ne va scoate din pãcate, la salvare ne va duce. Ziua învierii tale va fi zi de primãvarã, Tot ce zace-n întuneric va veni la viaþã iarã.
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
10
Mâna ta asupra noastrã totdeauna sã ne fie, ªi pe toþi ne va conduce cãtre culmi de bucurie. Îngerii în cer, Treime, îþi aduc cântare-naltã, Pe pãmânt, fãptura toatã te slãveºte laolaltã. Peste noi sã cadã haruri precum picurii de rouã, Ca-ncepând o altã viaþã, sã-þi cântãm cântare nouã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Din zori se îndreaptã ochii mei spre tine, Doamne. Psalmul 118 (119),145-152 XIX (Coph) 145 Am strigat din toatã inima mea, ascultã-mã, Doamne, * ºi voi pãstra îndreptãrile tale. 146 Am strigat cãtre tine, mântuieºte-mã * ºi voi pãzi poruncile tale. 147 O datã cu ivirea zorilor am strigat, * îmi pun încrederea în cuvintele tale. 148 Îmi deschid ochii înainte de strãjile de noapte, * ca sã meditez la fãgãduinþele tale. 149 Ascultã-mi glasul, Doamne, dupã îndurarea ta, * dã-mi viaþã dupã judecata ta! 150 Prigonitorii se apropie de mine cu viclenie; * se îndepãrteazã de legea ta. 151 Dar tu, Doamne, eºti aproape * ºi toate poruncile tale sunt adevãr. 152 De mult timp am cunoscut îndrumãrile tale, * cã le-ai statornicit pentru vecie. Ant. Din zori se îndreaptã ochii mei spre tine, Doamne. Ant. 2 Domnul este puterea ºi tãria mea ºi el a devenit mântuirea mea.
Laudele
11
Cântarea Ex 15,1b-4a.8-13.17-18 Imnul victoriei dupã trecerea Mãrii Roºii Cei care au învins fiara cântau cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (cf. Ap 15,2-3). 1b Sã cântãm Domnului, cãci strãlucitã este biruinþa sa: * a aruncat în mare calul ºi cãlãreþul. 2 Domnul este puterea ºi tãria mea: * el a devenit mântuirea mea, el este Dumnezeul meu, pe el îl voi cinsti; * el este Dumnezeul pãrinþilor mei, pe el îl voi preamãri. 3 Domnul este un luptãtor viteaz; numele lui este Domnul. * 4a A aruncat în mare carele ºi oºtirea lui faraon. 8 La suflarea nãrilor tale, apele s-au strâns grãmadã, † valurile s-au ridicat asemenea unui dig, * abisurile s-au întãrit în adâncurile mãrii. 9 Duºmanul a zis: „Îi voi urmãri ºi-i voi ajunge din urmã, † voi împãrþi prada ºi sufletul meu va fi satisfãcut; * voi scoate sabia ºi-i voi ucide cu mâna mea”. 10 Tu ai pornit furtuna ºi marea i-a acoperit, * au cãzut ca plumbul în apele învolburate. 11 Cine este ca tine între zei, Doamne? † Cine este ca tine, mãreþ în sfinþenie, temut ºi vrednic de laudã, * tu, care faci fapte minunate? 12 Ai întins dreapta ta ºi i-a înghiþit pãmântul! * 13 Ai cãlãuzit în îndurarea ta poporul pe care l-ai eliberat, ºi cu puterea ta * l-ai purtat spre lãcaºul tãu cel sfânt.
12
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
17
Tu vei duce poporul tãu * ºi-l vei aºeza pe muntele moºtenirii tale, în locul pe care tu, Doamne, þi l-ai ales ca lãcaº, * în templul tãu cel sfânt, pe care l-au zidit mâinile tale. 18 Domnul domneºte de-a pururi, * în veacul veacului! Ant. Domnul este puterea ºi tãria mea ºi el a devenit mântuirea mea. Ant. 3 Lãudaþi-l pe Domnul, toate neamurile. † Psalmul 116 (117) Lauda îndurãrii Domnului Naþiunile pãgâne sã-l preamãreascã pe Dumnezeu pentru îndurarea lui (Rom 15,9). 1 Lãudaþi-l pe Domnul, toate neamurile, * † preamãriþi-l, toate popoarele. 2 Cãci mare este îndurarea lui asupra noastrã * ºi adevãrul Domnului rãmâne întotdeauna. Ant. Lãudaþi-l pe Domnul, toate neamurile. LECTURA SCURTÃ Is 1,16-18 Spãlaþi-vã, curãþaþi-vã, înlãturaþi dinaintea ochilor mei faptele voastre rele, încetaþi de a mai face rãul! Învãþaþi sã faceþi binele: cãutaþi dreptatea, ocrotiþi-l pe cel asuprit, faceþi dreptate orfanului, apãraþi-o pe vãduvã. Veniþi sã facem judecatã, zice Domnul: de-ar fi pãcatele voastre ca purpura, se vor face albe ca zãpada, ºi de-ar fi roºii cum este carminul, se vor face albe ca lâna. RESPONSORIUL SCURT R. Domnul mã elibereazã * de laþul vânãtorului. Domnul.
Laudele
13
V. ªi de cuvântul cel rãu. * De laþul vânãtorului. Slavã Tatãlui. Domnul.
Ant. la Benedictus: Rugaþi-vã pentru cei care vã prigonesc ºi vã defãimeazã, ca sã fiþi fiii Tatãlui vostru care este în ceruri, spune Domnul. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh.
14
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Rugaþi-vã pentru cei care vã prigonesc ºi vã defãimeazã, ca sã fiþi fiii Tatãlui vostru care este în ceruri, spune Domnul. RUGÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-l preamãrim pe Cristos Domnul, care, pentru a-i face pe oameni fãpturã nouã, a orânduit baia naºterii din nou ºi le-a pregãtit ospãþul trupului ºi al cuvântului sãu. Sã-l rugãm, zicând: Reînnoieºte-ne, Doamne, prin harul tãu! Isuse blând ºi smerit cu inima, dã-ne o inimã îndurãtoare, plinã de bunãtate ºi de umilinþã – ºi fã-ne rãbdãtori faþã de toþi! Învaþã-ne sã fim cu adevãrat alãturi de cei nevoiaºi ºi încercaþi, – ca sã te imitãm pe tine, Samariteanul milostiv! Fericita Fecioarã, Mama ta, sã mijloceascã pentru fecioarele consacrate, – ca ele sã-ºi trãiascã tot mai intens în Bisericã dãruirea totalã faþã de tine! Împãrtãºeºte-ne darul îndurãrii tale – ºi iartã-ne de pãcate ºi de osânda lor! Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Pãrinte veºnic, întoarce spre tine inimile noastre, pentru ca noi, cãutând totdeauna singurul lucru necesar ºi sãvârºind fapte de adevãratã iubire faþã de aproapele, sã-þi slujim numai þie. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin.
Ora medie
15
Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi. Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Sã-ndreptãm iar gândul nostru spre Isus, La aceastã orã când pe cruce-i pus. Chinuit de sete-n agonia grea, Bãuturã-amarã i se dã sã bea. O, Isuse, Doamne, Salvator divin, Fã-ne s-avem parte ºi noi de-al tãu chin. Foame, sete mare, chin mistuitor, Pentru cele sfinte dã-ne tuturor. Împietrirea noastrã, Doamne, s-o înmoi, Revãrsând pe Duhul tãu cel Sfânt în noi. Potoleºte focul patimii fierbinþi ªi alungã bezna rãului din minþi. Te slãvim, Cristoase, ºi-n acelaºi cânt Îl slãvim pe Tatãl ºi pe Duhul Sfânt. Dumnezeu Treimic, nouã tuturor Dã-ne fãrã preget sprijin ºi-ajutor. Amin. PSALMODIA Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu. Psalmul 118 (119),33-40 V (He) Aratã-mi, Doamne, calea orânduirilor tale * ºi o voi urma pânã la sfârºit. 34 Dã-mi înþelepciune ca sã urmez legea ta * ºi s-o împlinesc din toatã inima. 33
16
Sâmbãtã, sãptãmâna I din Post
35
Cãlãuzeºte-mã pe calea hotãrârilor tale, * cãci pe ea mi-am gãsit bucuria. 36 Înclinã-mi inima spre învãþãturile tale, * ºi nu spre dorinþa de câºtig. 37 Întoarce ochii mei, ca sã nu priveascã la lucruri deºarte, * ºi fã-mã sã trãiesc pe calea ta. 38 Împlineºte faþã de slujitorul tãu promisiunea ta, * care este pentru cei ce se tem de tine. 39 Îndepãrteazã ocara care mã înspãimântã, * pentru cã judecãþile tale sunt bune. 40 Iatã, eu doresc poruncile tale: * fã-mã sã trãiesc în dreptatea ta. Ant. Cãlãuzeºte-mã, Doamne, pe calea poruncilor tale. Ant. 2 Cei care-l cautã pe Domnul nu vor duce lipsã de nimic. Psalmul 33 (34) Domnul este mântuirea celor drepþi Gustaþi ºi vedeþi cât de bun este Domnul (1Pt 2,3). I Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp, * lauda lui va fi fãrã încetare în gura mea. 3 Sã se laude sufletul meu în Domnul! * Sã audã cei umili ºi sã se bucure! 4 Preamãriþi-l pe Domnul împreunã cu mine, * sã înãlþãm numele lui împreunã! 5 L-am cãutat pe Domnul ºi el mi-a rãspuns * ºi m-a eliberat de orice teamã. 6 Priviþi la el ºi veþi fi luminaþi, * ºi feþele voastre nu se vor ruºina. 7 Acest sãrac a strigat ºi Domnul l-a ascultat * ºi l-a scãpat din toate necazurile sale. 2
Ora medie 8
17
Îngerul Domnului vegheazã lângã cei ce se tem de el * ºi-i scapã din primejdie. 9 Gustaþi ºi vedeþi cât de bun este Domnul, * ferice de omul care se încrede în el. 10 Temeþi-vã de Domnul, voi, sfinþii lui, * cãci de nimic nu duc lipsã cei ce se tem de el. 11 Bogaþii au sãrãcit ºi îndurã foame, * dar cei care îl cautã pe Domnul nu duc lipsã de nimic. Ant. Cei care-l cautã pe Domnul nu vor duce lipsã de nimic. Ant. 3 Cautã pacea ºi urmeaz-o. II Veniþi, fiilor, ascultaþi-mã, * vã voi învãþa frica de Domnul. 13 Cine este omul care doreºte viaþa, * care vrea zile multe ca sã vadã binele? 14 Fereºte-þi limba de rãutate * ºi buzele de vorbe înºelãtoare; 15 fugi de rãu ºi fã binele, * cautã pacea ºi urmeaz-o. 16 Ochii Domnului sunt peste cei drepþi * ºi urechea lui ia aminte la strigãtele lor. 17 Faþa Domnului este împotriva celor ce fac rãul, * pentru a ºterge amintirea lor de pe pãmânt. 18 Când cei drepþi strigã, Domnul îi aude * ºi-i scapã din orice strâmtorare. 19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobitã * ºi-i mântuieºte pe cei cu sufletul mâhnit. 20 Multe încercãri se abat peste cel drept, * dar Domnul îl elibereazã din toate. 21 El vegheazã asupra fiecãruia dintre oasele sale, * nici unul dintre ele nu va fi zdrobit. 22 Pe cel nelegiuit îl va ucide rãutatea, * iar duºmanii celui drept îºi vor primi pedeapsa. 12
18 23
Duminica a II-a din Post
Domnul elibereazã sufletele slujitorilor sãi, * nu vor fi pedepsiþi cei ce se încred într-însul.
Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu. Is 44,21-22 LECTURA SCURTÃ Adu-þi aminte cã tu eºti slujitorul meu; eu te-am format, tu eºti servitorul meu, Israele, tu nu mã vei înºela. Eu îþi ºterg fãrãdelegile ca un nor ºi pãcatele ca ceaþa: întoarce-te la mine, cãci eu te-am rãscumpãrat. V. Întoarce-þi faþa de la pãcatele mele. R. ªi ºterge toate nelegiuirile mele. Rugãciunea de încheiere Pãrinte veºnic, întoarce spre tine inimile noastre, pentru ca noi, cãutând totdeauna singurul lucru necesar ºi sãvârºind fapte de adevãratã iubire faþã de aproapele, sã-þi slujim numai þie. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Vesperele I V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Pleacã-þi urechea, bunule Tatã, Spre ruga noastrã înlãcrimatã. Îþi cerem milã ºi îndurare În timpul sfânt al Postului Mare.
Vesperele I
19
Sã se ascundã nimeni nu poate, Faptele noastre tu le ºtii toate. Noi ne întoarcem iar cãtre tine, Tu ne aratã calea spre bine. Ne recunoaºtem faptele rele; Mila ta, Doamne, sã ni le spele ªi spre-ndreptare sã ne îndrume, Ca sã se-nalþe sfântul tãu nume. Prin pocãinþã, post ºi-nfrânare, Vrem sã aparã voinþa tare De-a nu ne-ntoarce nicicând, Pãrinte, La viaþa tristã de mai-nainte. Mâna-þi deschide, darnicã, plinã. Dã-ne putere, dã-ne luminã. Postul ce-l facem, roade sã poarte Acum, în viaþã, ºi dupã moarte. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob ºi pe Ioan, fratele lui, ºi i-a dus la o parte, pe un munte înalt, ºi s-a schimbat la faþã înaintea lor. Psalmul 118 (119),105-112 XIV (Nun) Meditarea cuvântului lui Dumnezeu în lege Aceasta este porunca mea: sã vã iubiþi unul pe altul (In 15,12). 105 Cuvântul tãu e fãclie pentru paºii mei * ºi luminã pentru cãrãrile mele. 106 Am jurat, ºi mã voi þine de jurãmânt, * sã pãzesc judecãþile tale cele drepte. 107 Am fost umilit, Doamne, peste mãsurã, * dã-mi viaþã, dupã cuvântul tãu. 108 Jertfa gurii mele sã-þi fie bineplãcutã, Doamne, * ºi învaþã-mã judecãþile tale. 109 Sufletul meu este în mâinile mele totdeauna * ºi nu am uitat de legea ta.
20
Duminica a II-a din Post
110
Mi-au întins nelegiuiþii cursã, * dar n-am rãtãcit de la învãþãturile tale. 111 Poruncile tale sunt moºtenirea mea în veci, * ele sunt bucuria inimii mele. 112 Îmi plec inima ca sã împlineascã orânduirile tale: * în veci, pânã la sfârºit. Ant. Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob ºi pe Ioan, fratele lui, ºi i-a dus la o parte, pe un munte înalt, ºi s-a schimbat la faþã înaintea lor. Ant. 2 Faþa lui strãlucea ca soarele, iar veºmintele lui s-au fãcut albe ca zãpada. Psalmul 15 (16) Domnul este partea mea de moºtenire Dumnezeu l-a înviat pe Isus, dezlegându-l de durerile morþii (Fap 2,24). 1 Pãzeºte-mã, Dumnezeule, * pentru cã mã încred în tine. 2 I-am spus Domnului: „Tu eºti Dumnezeul meu, * fericirea mea e numai la tine”. 3 În sfinþii care sunt pe pãmânt, în cei puternici, * în ei era toatã plãcerea mea. 4 κi înmulþesc durerile cei care umblã dupã zei strãini, † dar eu nu le voi aduce nici o jertfã cu vãrsare de sânge, * nici nu voi rosti numele lor cu buzele mele. 5 Domnul este partea mea de moºtenire ºi cupa mea cu sorþi, * tu eºti acela care ai în mânã soarta mea. 6 Sorþii mei au cãzut pe terenul cel mai bun, * într-adevãr, moºtenirea mea e minunatã. 7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înþelepciune, * la aceasta pânã ºi noaptea mã îndeamnã inima.
Vesperele I
21
8
Îl am mereu în faþa ochilor pe Domnul; * dacã el este la dreapta mea, nu mã clatin. 9 De aceea inima mea se bucurã † ºi sufletul meu tresaltã de bucurie; * ba chiar ºi trupul meu se va odihni în speranþã, 10 deoarece nu vei lãsa sufletul meu în locuinþa morþilor, * nici nu vei îngãdui ca sfântul tãu sã vadã putrezirea. 11 Tu îmi vei arãta cãrarea vieþii; † în faþa ta sunt bucurii nespuse * ºi desfãtãri veºnice la dreapta ta. Ant. Faþa lui strãlucea ca soarele, iar veºmintele lui s-au fãcut albe ca zãpada. Ant. 3 Moise ºi Ilie vorbeau despre plecarea lui, care avea sã se împlineascã la Ierusalim. Cântarea
Fil 2,6-11
Cristos, slujitorul lui Dumnezeu 6
Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, * nu a þinut cu orice preþ sã aparã egal cu Dumnezeu, 7 dar s-a nimicit pe sine luând firea de sclav † ºi devenind asemenea oamenilor. * Dupã înfãþiºare era considerat ca om. 8 S-a umilit, fãcându-se ascultãtor pânã la moarte, * ºi încã moartea pe cruce. 9 De aceea, ºi Dumnezeu l-a înãlþat † ºi i-a dãruit un nume * care este mai presus de orice alt nume, 10 pentru ca în numele lui Isus sã se plece tot genunchiul: * al celor din cer, al celor de pe pãmânt ºi al celor din adâncuri, 11 ºi orice limbã sã proclame, spre mãrirea lui Dumnezeu Tatãl: * „Isus Cristos este Domnul!” Ant. Moise ºi Ilie vorbeau despre plecarea lui, care avea sã se împlineascã la Ierusalim.
22
Duminica a II-a din Post
LECTURA SCURTÃ 2Cor 6,1-4a Vã îndemnãm sã nu primiþi harul lui Dumnezeu în zadar, cãci el spune: „La momentul potrivit te-am ascultat ºi în ziua mântuirii te-am ajutat”. Iatã, acum este momentul potrivit, iatã, acum este ziua mântuirii. Noi nu dãm nimãnui nici o ocazie de poticnire, ca sã nu fie defãimatã slujirea noastrã. Dar în toate, noi ne prezentãm ca niºte slujitori ai lui Dumnezeu. RESPONSORIUL SCURT R. Aratã-þi, Doamne, milostivirea, * pentru cã þi-am greºit þie! Aratã-þi. V. Cristoase, ascultã rugãciunea noastrã. * Pentru cã þi-am greºit þie! Slavã Tatãlui. Aratã-þi. Ant. la Magnificat: Isus s-a schimbat la faþã înaintea lor, iar veºmintele lui s-au fãcut foarte albe ºi strãlucitoare. ªi li s-au arãtat Ilie ºi Moise ºi vorbeau cu Isus. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46 Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale.
Vesperele I
23
54
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Isus s-a schimbat la faþã înaintea lor, iar veºmintele lui s-au fãcut foarte albe ºi strãlucitoare. ªi li s-au arãtat Ilie ºi Moise ºi vorbeau cu Isus. RUGÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-l preamãrim pe Dumnezeu, care poartã grijã de toate, ºi sã-l invocãm, zicând: Doamne, dã-le mântuire celor rãscumpãraþi! Dumnezeule, dãtãtorule a toate ºi izvorul adevãrului, revarsã din belºug darurile tale asupra colegiului episcopilor – ºi pe cei încredinþaþi grijii lor pãstreazã-i în învãþãtura apostolilor! Revarsã iubirea ta asupra tuturor acelora care se împãrtãºesc din unica pâine a vieþii, – ca sã se bucure de unitate mai strânsã în trupul Fiului tãu! Dã-ne harul sã ne dezbrãcãm de omul cel vechi cu faptele lui – ºi sã ne îmbrãcãm în Cristos, Fiul tãu, Omul cel nou! Dãruieºte-le tuturor harul ca, prin pocãinþã, sã dobândeascã iertarea pãcatelor – ºi fã-i pãrtaºi de rãscumpãrarea adusã de Cristos, Fiul tãu! Cheamã-i pe cei rãposaþi în pacea ta, ca sã te laude fãrã de sfârºit în ceruri, – unde sperãm sã te preamãrim ºi noi în veci! Tatãl nostru.
Duminica a II-a din Post
24
Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care ne-ai poruncit sã ascultãm de Fiul tãu iubit, întãreºte inimile noastre cu hrana cuvântului tãu, ca, purificându-ne privirea lãuntricã, sã ne putem bucura de vederea gloriei tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL O, Cristoase, nici un soare nu te-ntrece în splendoare; Toatã bezna o alungã raza ta strãlucitoare, Cum Biserica îþi cântã, eºti Luminã din Luminã, Pentru cei ce te contemplã fericire eºti deplinã. Câtã vreme peste fire noaptea neagrã e stãpânã, Mâna ta asupra noastrã cu iubire sã rãmânã. Mãdularele trudite sã gãseascã tihnã-n tine, Sã ne fie somnul dulce ºi visãrile senine. Deºi ochii în neºtire dorm cu pleoapele închise, Urmãrind ce-aduc privirii iluzoriile vise, Inima rãmâne treazã, pentru tine-n somn sã batã. Cãtre noi cu drag þi-aratã faþa ta cea minunatã. Când suntem sub vraja nopþii ºi a viselor domoale, Apãrat de întuneric, duhul rãu ne dã târcoale.
Completoriul
25
Sã nu-ngãdui ca duºmanul cel viclean sã ne rãpunã. Te rugãm trimite-un înger sã ne ia sub paza-i bunã. O, Cristoase, îþi aducem jertfa buzelor curate; Rugãciunea de-nchinare, tu primeºte-o, Împãrate. Tatã veºnic, de asemeni, îþi aducem fiecare Ca ºi þie, Duh Preasfinte, sfânt prinos de închinare. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea. Psalmul 4 Aducere de mulþumire Minunat l-a fãcut Domnul pe acela pe care l-a înviat din morþi (sf. Augustin). 2
Când strig cãtre tine, rãspunde-mi, Dumnezeul dreptãþii mele; † din strâmtorare, m-ai scos în larg: * ai milã de mine ºi ascultã-mi rugãciunea. 3 Fii ai oamenilor, pânã când veþi fi cu inima împietritã? * Pânã când veþi iubi deºertãciunea ºi veþi alerga dupã minciunã? 4 Sã ºtiþi cã Dumnezeu face minuni pentru cel credincios: * când strig cãtre el, Domnul mã aude. 5 Cutremuraþi-vã ºi nu pãcãtuiþi! † Meditaþi acestea în inimile voastre, * în aºternuturile voastre, ºi fiþi liniºtiþi. 6 Aduceþi jertfe de dreptate * ºi nãdãjduiþi în Domnul. 7 Mulþi spun: „Cine ne va arãta ce este bine?” * Fã sã rãsarã peste noi, Doamne, lumina feþei tale!
26
Duminica a II-a din Post
8
Tu pui mai multã bucurie în inima mea * decât au ei atunci când li se înmulþeºte grâul ºi vinul. 9 Eu mã culc în pace ºi adorm îndatã, * cãci numai tu, Doamne, îmi dai liniºte deplinã. Ant. Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea. Ant. 2 Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii. Psalmul 133 (134) Rugãciune de searã în templu Lãudaþi-l pe Dumnezeul nostru, voi, toþi slujitorii lui, toþi cei care vã temeþi de el, mici ºi mari! (Ap 19,5). 1 Iatã, binecuvântaþi-l pe Domnul voi toþi, slujitorii Domnului; * voi, care staþi în timpul nopþii în casa Domnului. 2 Ridicaþi mâinile cãtre sanctuar * ºi binecuvântaþi-l pe Domnul. 3 Sã te binecuvânteze Domnul din Sion, * el, care a fãcut cerul ºi pãmântul. Ant. Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii. LECTURA SCURTÃ Dt 6,4-7 Ascultã, Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Sã-l iubeºti pe Domnul, Dumnezeul tãu, din toatã inima ta ºi din tot sufletul tãu ºi din toate puterile tale. ªi sã fie cuvintele acestea, pe care eu þi le poruncesc astãzi, în inima ta; sã le sãdeºti în fiii tãi ºi sã vorbeºti despre ele când stai în casã sau mergi pe drum, când te culci ºi când te scoli. RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale.
Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria
27
Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Doamne, Isuse Cristoase, blând ºi smerit cu inima, jugul tãu este plãcut ºi povara ta este uºoarã pentru cei ce te urmeazã; binevoieºte a primi astãzi rugãciunile ºi faptele noastre ºi a ne dãrui odihnã ca sã te putem sluji cu o râvnã reînnoitã. Tu, care vieþuieºti ºi domneºti în toþi vecii vecilor. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:
Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:
Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte,
Duminica a II-a din Post
28
Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:
Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:
Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:
Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.