Sâmbătă, săptămâna a II-a din Advent(C)

Page 1



SÂMBÃTÃ SÃPTÃMÂNA A II-A DIN ADVENT Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.

Ant. Regelui care va veni, Domnului nostru, veniþi cu toþi sã ne-nchinãm. Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor; 5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele.


Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

2 10

Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Regelui care va veni, Domnului nostru, veniþi cu toþi sã ne-nchinãm. Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.

Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Fiule nãscut din Tatãl, cel de toate mai presus, Tu, Luminã din Luminã, care nu cunoºti apus, Când s-a împlinit sorocul hotãrât de Creator Ai luat dintr-o femeie chip smerit de slujitor. Sufletul ni-l lumineazã cu cereasca ta luminã ªi-l aprinde cu cãldura ºi iubirea ta divinã. Vestea bunã ce-ai adus-o, neatinsã-n noi rãmânã, În primejdii de tot felul ocroteascã-ne-a ta mânã. Dupã-a ta fãgãduinþã vei veni din nou o datã Cu putere ºi mãrire spre a þine judecatã; Recompensã sau pedeapsã fiecãrui vei împarte Dupã cele fãptuite cum sunt scrise-n marea carte.


Oficiul lecturilor

3

Noi acuma recunoaºtem ale noastre fapte rele ªi rugãm a ta-ndurare sã le ierte, sã le spele, Ca sã fim în ziua-aceea puºi în ceata celor sfinþi, Nu la stânga unde-i plânsul, unde-i scrâºnetul din dinþi. Laudã, cinste ºi mãrire Fiului iubit sã-i fie, Ca ºi Tatãlui cu care el domneºte din vecie. Duhul Sfânt primeascã slavã, el, izvorul de luminã Care-n orice suferinþã ne-ntãreºte ºi ne-alinã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Domnul singur face fapte minunate, veºnicã este îndurarea lui. Psalmul 135 (136) Imn pascal A povesti faptele minunate ale Domnului înseamnã a-i aduce laudã (Cassiodor). I Lãudaþi-l pe Domnul, pentru cã este bun, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 2 Lãudaþi-l pe Dumnezeul dumnezeilor, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 3 Lãudaþi-l pe Domnul domnilor, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 4 El singur face fapte minunate, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 5 El a fãcut cerurile cu înþelepciune, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 6 El a întãrit pãmântul peste ape, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 7 El a fãcut luminãtorii cei mari, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 8 Soarele, ca sã stãpâneascã ziua, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 9 Luna ºi stelele, ca sã stãpâneascã noaptea, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 1


4

Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

Ant. Domnul singur face fapte minunate, veºnicã este îndurarea lui. Ant. 2 L-a scos pe Israel din Egipt, cu mânã tare ºi cu braþ puternic. II El i-a lovit pe egipteni în întâii lor nãscuþi, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 11 ªi l-a scos pe Israel din mijlocul lor, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 12 Cu mânã tare ºi cu braþ puternic, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 13 El a despãrþit în douã Marea Roºie, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 14 El a fãcut ca Israel sã treacã prin mijlocul ei, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 15 ªi l-a aruncat pe faraon cu oºtirea lui în Marea Roºie, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! Ant. L-a scos pe Israel din Egipt, cu mânã tare ºi cu braþ puternic. 10

Ant. 3 Lãudaþi-l pe Dumnezeul cerului; el ne-a mântuit de asupritorii noºtri. III El a cãlãuzit poporul sãu prin pustiu, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 17 El a lovit regi mari, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 18 El a dat la moarte regi puternici, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 19 Pe Sihon, regele amoreilor, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 20 ªi pe Og, regele Basanului, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 21 El a dat þara lor ca moºtenire, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 16


Oficiul lecturilor

5

22

Ca moºtenire slujitorului sãu, Israel, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 23 ªi-a adus aminte de noi când eram înjosiþi, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 24 El ne-a mântuit de asupritorii noºtri, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 25 El dã hranã oricãrei fãpturi, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! 26 Lãudaþi-l pe Dumnezeul cerului, * pentru cã veºnicã este îndurarea lui! Ant. Lãudaþi-l pe Dumnezeul cerului; el ne-a mântuit de asupritorii noºtri. V. Domnul vesteºte cuvântul sãu lui Iacob. R. Legile ºi judecãþile sale lui Israel. LECTURA ÎNTÂI Din Cartea profetului Isaia

29,1-8

Domnul va judeca cu severitate Ierusalimul, apoi va deveni apãrãtorul sãu 1 Vai de Ariel! Ariel, cetatea pe care a asediat-o David! Adãugaþi an la an ºi sãrbãtorile sã-ºi împlineascã ciclul. 2 Apoi voi împresura Arielul; ºi vor fi plânsete ºi gemete. ªi cetatea va fi pentru mine ca Ariel. 3 Cãci te voi împresura din toate pãrþile, te voi înconjura cu tranºee ºi voi ridica împotriva ta întãrituri. 4 Vei fi doborât la pãmânt ºi de acolo vei vorbi, ºi din þãrânã þi se vor auzi vorbele. Glasul tãu va ieºi din pãmânt ca al unei nãluci, ºi din þãrânã îþi vei ºopti cuvintele. 5 Dar mulþimea vrãjmaºilor tãi va fi ca o pulbere mãruntã, ºi mulþimea asupritorilor va fi ca pleava care zboarã.


6

Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

Dar deodatã, într-o clipã, 6 vei fi ajutat de Domnul oºtirilor cu tunet, cutremur de pãmânt ºi zgomot mare, cu vijelie ºi furtunã ºi cu flacãra unui foc mistuitor. 7 ªi, ca un vis, ca o vedenie de noapte, aºa va fi mulþimea neamurilor care vor lupta împotriva lui Ariel; toþi cei care luptã împotriva lui îl asediazã ºi îl oprimã. 8 Dupã cum cel flãmând viseazã cã mãnâncã ºi se trezeºte cu stomacul gol, ºi dupã cum cel însetat viseazã cã bea ºi se trezeºte stors de puteri ºi cu setea neastâmpãratã: tot aºa va fi ºi cu mulþimea neamurilor care vor veni sã lupte împotriva muntelui Sion. Is 54,4; 29,7 RESPONSORIUL R. Ierusalime, nu te teme, pentru cã nu vei fi fãcut de ruºine * când vei fi vizitat de Domnul oºtirilor. V. Va fi ca un vis, ca o vedenie de noapte, aºa va fi mulþimea neamurilor care vor lupta împotriva ta * când vei fi. LECTURA A DOUA Din Predicile fericitului Isaac, abatele mãnãstirii „Stella” (Predica 51: PL 194, 1862-1863.1865)

Maria ºi Biserica Fiul lui Dumnezeu este primul nãscut dintre mulþi fraþi; fiind unic prin naturã, ºi-a asociat prin har o mulþime de fraþi, care sunt una cu el. Într-adevãr, celor care l-au primit le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu (In 1,12). Devenind, aºadar, fiu al omului, i-a fãcut pe mulþi fii ai lui Dumnezeu. El ºi-a asociat aceastã mulþime, deºi este unic în iubirea ºi în puterea sa. Iar oamenii, deºi, în ei înºiºi, prin naºterea lor corporalã, sunt mulþi, totuºi, prin renaºterea divinã, sunt una cu el.


Oficiul lecturilor

7

Numai Cristos, unic ºi total, singur este capul ºi trupul. ªi acest Cristos unic este Fiul unui singur Dumnezeu, în cer, ºi al unei singure mame, pe pãmânt. Sunt mulþi fii ºi un singur fiu. Aºa cum capul ºi trupul sunt un singur fiu ºi mai mulþi fii, la fel, Maria ºi Biserica sunt o singurã mamã ºi mai multe mame, o singurã fecioarã ºi mai multe fecioare. Ambele sunt mame, ambele sunt fecioare. Ambele au zãmislit de la Duhul Sfânt fãrã atracþie trupeascã. Ambele i-au dat lui Dumnezeu Tatãl un fiu, fãrã pãcat. Una a nãscut, fãrã nici un pãcat, un cap pentru trup; cealaltã a fãcut sã se nascã, prin iertarea pãcatelor, un trup pentru cap. Ambele sunt mame ale lui Cristos, dar nici una dintre ele nu-l naºte întreg fãrã cealaltã. Astfel, ceea ce, în Scripturile divin inspirate, se spune în general despre fecioara-mamã, care este Biserica, se aplicã în particular Fecioarei Maria; ºi ceea ce se spune în particular despre fecioara-mamã, care este Maria, se înþelege în general despre fecioara-mamã, care este Biserica; ºi atunci când un text vorbeºte ºi despre una ºi despre alta, poate fi înþeles aproape fãrã distincþie ºi indiferent despre una sau despre alta. În plus, fiecare suflet credincios este, în modul sãu propriu, mireasa Cuvântului lui Dumnezeu, mama, fiica ºi sora lui Cristos, fecioarã ºi rodnicã. Aºadar, însãºi Înþelepciunea lui Dumnezeu, care este Cuvântul Tatãlui, desemneazã Biserica în sens universal, pe Maria în sens special ºi orice suflet credincios în sens particular. De aceea, Scriptura spune: Am prins rãdãcini într-un popor glorios, pe care îl stãpâneºte Domnul ca moºtenire a sa (Sir 24,12). Moºtenirea Domnului, în sens universal, este Biserica; în sens special, Maria; în sens particular, orice suflet credincios. În lãcaºul din sânul Mariei, Cristos a locuit nouã luni; în lãcaºul credinþei Bisericii, pânã la sfârºitul lumii; în cunoaºterea ºi în iubirea sufletului credincios, pentru toatã veºnicia.


8

Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

RESPONSORIUL Lev 26,11-12; 2Cor 6,16 R. Voi fixa cortul meu în mijlocul vostru ºi sufletul meu n-o sã vã mai respingã. * Voi merge în mijlocul vostru ºi voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veþi fi poporul meu. V. Voi sunteþi templul Dumnezeului celui viu, dupã cum spune Dumnezeu. * Voi merge. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, te rugãm, fã sã rãsarã în inimile noastre strãlucirea gloriei tale, pentru ca venirea Fiului tãu unul-nãscut, îndepãrtând tot întunericul nopþii, sã ne arate fii ai luminii. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Rãsunã-acum un glas frumos Ce poarta zilei a deschis; Sã renunþãm la orice vis, Pe cer a strãlucit Cristos. Zâmbeºte soarele de sus Gonind ce-a fost urât în somn; În el vedem pe-al nostru Domn ªi bun Mântuitor Isus.


Oficiul lecturilor

9

Isus, dumnezeiescul Miel, A fost jertfit pentru pãcat; Noi, cei cu sufletul pãtat, Iertare cerem de la el. Ca-n ziua mare de apoi, Când fi-va plânset ºi amar, Pãrtaºi l-al mântuirii har Sã fim aflaþi atunci ºi noi. Sã-l preamãrim cu-al nostru cânt Pe Tatãl, veºnic Creator, Pe Fiul ºi iubirea lor S-o adorãm în Duhul Sfânt. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Vestim de dimineaþã îndurarea ta, Doamne, ºi noaptea, fidelitatea ta. Psalmul 91 (92) Lauda Creatorului Cântãm laude pentru faptele minunate ale Fiului unul-nãscut (sf. Atanasiu). 2

Cât de frumos este sã-l lãudãm pe Domnul, * sã cântãm numele tãu, Preaînalte, 3 sã vestim de dimineaþã îndurarea ta * ºi, noaptea, fidelitatea ta, 4 cu lira cu zece coarde ºi cu harpa, * cu cântare de alãutã. 5 Pentru cã mã faci sã mã bucur, Doamne, pentru faptele tale, * voi tresãlta de bucurie pentru lucrarea mâinilor tale. 6 Cât de mari sunt lucrãrile tale, Doamne, * ºi cât de adânci sunt gândurile tale! 7 Omul nepriceput nu va cunoaºte * ºi cel fãrã de minte nu va înþelege aceasta. 8 Chiar dacã pãcãtoºii vor creºte ca iarba * ºi fãcãtorii de rele înfloresc,


10

Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

ei vor fi nimiciþi pentru totdeauna, * iar tu, Doamne, eºti preaînalt în veºnicie! 10 Cãci, iatã, duºmanii tãi, Doamne, † iatã, duºmanii tãi vor pieri * ºi se vor risipi toþi fãcãtorii de rele. 11 Dar tu înalþi fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru, * torni asupra mea untdelemn proaspãt; 12 ochiul meu priveºte de sus la duºmanii mei † ºi urechile mele aud lucruri înfricoºãtoare * despre cei ce se ridicã împotriva mea. 13 Cel drept va înflori ca un palmier, * va creºte ca un cedru din Liban. 14 Cei plantaþi în casa Domnului * vor înflori în curþile Dumnezeului nostru. 15 Ei aduc roade ºi la bãtrâneþe, * îºi pãstreazã seva ºi prospeþimea, 16 ca sã vesteascã: * „Domnul, stânca mea, este drept, în el nu este nedreptate”. Ant. Vestim de dimineaþã îndurarea ta, Doamne, ºi noaptea, fidelitatea ta. Ant. 2 Preamãriþi-l pe Dumnezeul nostru. 9

Cântarea

Dt 32,1-12

Binefacerile lui Dumnezeu faþã de popor De câte ori am vrut sã-i adun pe fiii tãi aºa cum îºi adunã gãina puii sub aripi! (Mt 23,37). 1 Ascultaþi, cerurilor, ºi voi vorbi! * Ascultã, pãmântule, cuvintele gurii mele! 2 Ca ploaia sã picure învãþãtura mea, * ca roua sã curgã cuvintele mele, ca burniþa peste iarbã * ºi ca ropotul de ploaie peste grâne. 3 Cãci voi invoca numele Domnului: * preamãriþi-l pe Dumnezeul nostru!


Laudele

11

4

El este stânca: lucrãrile lui sunt desãvârºite, * toate cãile lui sunt dreptate. Domnul este credincios ºi în el nu este nedreptate; * el este drept ºi nepãrtinitor. 5 Ei au pãcãtuit împotriva lui; † ei nu-i mai sunt fii prin purtarea lor, * ci neam îndãrãtnic ºi ticãlos. 6 Aºa rãsplãtiþi voi Domnului, * popor nechibzuit ºi fãrã minte? Oare nu este el pãrintele tãu, * cel care te-a creat, te-a plãsmuit ºi te-a întemeiat? 7 Aminteºte-þi de zilele de odinioarã, * socoteºte anii, generaþie dupã generaþie, întreabã-l pe tatãl tãu ºi-þi va spune, * întreabã-i pe bãtrâni ºi-þi vor povesti. 8 Când Cel Preaînalt a separat popoarele, * când i-a împrãºtiat pe fiii lui Adam, el a stabilit hotarele popoarelor * dupã numãrul fiilor lui Israel; 9 cãci partea Domnului este poporul sãu, * Iacob este partea lui de moºtenire. 10 L-a gãsit în pãmânt pustiu, * într-un loc înfricoºãtor plin de urlete sãlbatice; ºi l-a apãrat, l-a îngrijit ºi l-a pãzit * ca pe lumina ochilor. 11 Precum vulturul care-ºi învaþã puii sã zboare, * zburând deasupra lor îºi întinde aripile, ºi-a întins aripile ºi l-a ridicat, * l-a purtat pe aripile sale. 12 Numai Domnul singur a fost conducãtorul lui: * nici un dumnezeu strãin nu i-a fost alãturi. Ant. Preamãriþi-l pe Dumnezeul nostru. Ant. 3 Cât de minunat este numele tãu, Doamne, pe tot pãmântul. Psalmul 8 Maiestatea lui Dumnezeu ºi demnitatea omului


12

Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

Toate le-a pus sub picioarele lui iar pe el l-a rânduit cap peste Biserica întreagã (Ef 1,22). 2 Doamne, Dumnezeul nostru, * cât de minunat este numele tãu pe tot pãmântul! Slava ta se înalþã * mai presus de ceruri. 3 Din gura copiilor ºi a pruncilor † þi-ai pregãtit laudã împotriva vrãjmaºilor tãi, * ca sã nimiceºti pe cel rãzvrãtit ºi pe duºman. 4 Când privesc cerurile, lucrãrile mâinilor tale, * luna ºi stelele pe care le-ai fãcut, 5 mã întreb: „Ce este omul cã te gândeºti la el, * sau fiul omului cã-l iei în seamã?” 6 L-ai fãcut cu puþin mai mic decât pe îngeri, † l-ai încununat cu cinste ºi mãreþie. * 7 I-ai dat în stãpânire lucrãrile mâinilor tale, toate le-ai pus la picioarele lui: † 8 oile ºi boii laolaltã, * precum ºi fiarele câmpului, 9 pãsãrile cerului ºi peºtii mãrii, * tot ce strãbate cãile apelor. 10 Doamne, Dumnezeul nostru, * cât de minunat este numele tãu pe tot pãmântul! Ant. Cât de minunat este numele tãu, Doamne, pe tot pãmântul. LECTURA SCURTà Is 11,1-3a O mlãdiþã va ieºi din tulpina lui Iese ºi un lãstar va da din rãdãcinile lui. Duhul Domnului se va odihni peste el: duhul înþelepciunii ºi al înþelegerii, duhul sfatului ºi al tãriei, duhul ºtiinþei ºi al fricii de Domnul. În frica de Domnul îºi va gãsi fericirea. RESPONSORIUL SCURT R. Asupra ta, Ierusalime, * va rãsãri Domnul. Asupra ta.


Laudele

13

V. ªi gloria lui se va arãta în mijlocul tãu; * va rãsãri Domnul. Slavã Tatãlui. Asupra ta. Ant. la Benedictus: Domnul va înãlþa un steag printre popoare ºi-i va aduna pe cei risipiþi ai lui Israel.

CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin.


14

Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

Ant. Domnul va înãlþa un steag printre popoare ºi-i va aduna pe cei risipiþi ai lui Israel. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Fraþilor preaiubiþi, sã ne rugãm cu evlavie lui Cristos, Rãscumpãrãtorul, care va veni la sfârºitul veacurilor cu slavã ºi putere mare, ºi sã-l chemãm cu stãruinþã: Vino, Doamne Isuse! Doamne Cristoase, care vei veni în slava puterii tale, priveºte la smerenia noastrã – ºi fã-ne vrednici de darurile tale. Tu, care ai venit sã descoperi oamenilor lumina evangheliei, – dã-ne harul sã propovãduim pururi mântuirea ta. Tu, care eºti binecuvântat ºi care vieþuieºti ºi domneºti peste toate, – fã-ne sã aºteptãm cu bucurie speranþa fericitã ºi arãtarea mãririi tale. Pe noi, care îþi aºteptãm cu dor venirea, – mângâie-ne cu darul dumnezeirii tale. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, te rugãm, fã sã rãsarã în inimile noastre strãlucirea gloriei tale, pentru ca venirea Fiului tãu unul-nãscut, îndepãrtând tot întunericul nopþii, sã ne arate fii ai luminii. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.


Ora medie

15

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL O, Dumnezeule preasfânt, Luminã tu ne dai în zori, Iar la amiazã ne cobori, De sus, cãldurã pe pãmânt. Al patimii nãvalnic foc Tu stinge-l, Doamne, în noi toþi; Din inimi ura sã o scoþi ªi dragoste sã pui în loc. Sã fie Tatãl lãudat, ªi Fiul cel nãscut din el, ªi Duhul dragostei, la fel, Primeascã cinste ne-ncetat. Amin. PSALMODIA Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine, binecuvântatã eºti tu între femei. Psalmul 118 (119),81-88 XI (Kaf) Sufletul meu tânjeºte dupã mântuirea ta, * în cuvântul tãu mi-am pus toatã speranþa. 82 Mi-au slãbit ochii în aºteptarea promisiunii tale * ºi spun: „Când mã vei mângâia?” 83 Am ajuns ca un burduf aºezat la fum, * dar nu am uitat de îndreptãrile tale. 84 Câte sunt zilele slujitorului tãu? * Când vei judeca oare pe cei ce mã asupresc? 85 Cei mândri au sãpat groapã înaintea mea; * ei nu sunt dupã legea ta. 81


16

Sâmbãtã, sãptãmâna a II-a din Advent

86

Toate poruncile tale sunt adevãr; † pe nedrept m-au prigonit: * vino în ajutorul meu! 87 Puþin a lipsit de nu m-au ºters de pe pãmânt, * dar nu am pãrãsit învãþãturile tale. 88 Dupã îndurarea ta dã-mi viaþã * ºi voi pãzi poruncile gurii tale. Psalmul 60 (61) Rugãciunea unui exilat Rugãciunea dreptului care nãdãjduieºte cele veºnice (sf. Ilariu). 2 Ascultã, Dumnezeule, strigarea mea, * ia aminte la rugãciunea mea. 3 De la marginile pãmântului pe tine te chem † când inima mi-e cuprinsã de neliniºte, * cãlãuzeºte-mã la stânca la care nu pot ajunge! 4 Cãci tu eºti un refugiu pentru mine, * turn puternic în faþa duºmanului. 5 Voi locui în cortul tãu pentru totdeauna, * mã voi adãposti la umbra aripilor tale, 6 cãci, tu, Dumnezeul meu, mi-ai ascultat promisiunile, * mi-ai dat moºtenirea celor care se tem de numele tãu. 7 Vei adãuga la zilele regelui alte zile, * anii lui vor fi ca generaþie dupã generaþie. 8 Va domni în veºnicie înaintea lui Dumnezeu, * îndurarea ºi adevãrul îl vor ocroti. 9 Atunci voi cânta imnuri numelui tãu în vecii vecilor, * ca sã-mi îndeplinesc promisiunile zi de zi. Psalmul 63 (64) Rugãciune împotriva duºmanilor În acest psalm este vorba, mai ales, despre pãtimirea Domnului (sf. Augustin).


Ora medie

17

2

Ascultã, Dumnezeule, glasul plângerii mele, * pãzeºte sufletul meu de teama duºmanului. 3 Fereºte-mã de adunarea celor rãi, * de mulþimea celor ce sãvârºesc fãrãdelegea. 4 Ca sabia îºi ascut limbile lor, † precum sãgeata, aruncã cuvinte amare, * 5 pentru a-l lovi, în ascuns, pe cel neprihãnit, trag pe neaºteptate ºi nu se tem. * 6 Se încurajeazã în rãutatea lor, se pun de acord ca sã întindã curse. * Ei spun: „Cine va vedea?” 7 Au pus la cale nelegiuiri, † au împlinit cele uneltite: * ca o prãpastie este omul ºi inima lui e un abis. 8 Dumnezeu îi loveºte pe ei cu sãgeþile sale: * pe neaºteptate ei au fost rãniþi, 9 ºi însãºi limba lor îi va face sã cadã; * oricine, vãzându-i, va clãtina din cap. 10 Atunci toþi vor fi cuprinºi de teamã, † vor vesti lucrãrile Domnului* ºi vor înþelege faptele lui. 11 Cel drept se va bucura în Domnul ºi va nãdãjdui în el, * ºi vor fi lãudaþi toþi cei drepþi cu inima. Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine, binecuvântatã eºti tu între femei. LECTURA SCURTÃ

Is 4,3

ªi cel rãmas în Sion, ºi cel lãsat în Ierusalim se va numi sfânt, ºi toþi cei din Ierusalim vor fi scriºi printre cei vii. V. Adu-þi aminte de noi, Doamne, în bunãtatea ta. R. Vino ºi ne viziteazã cu mântuirea ta.


Duminica a III-a din Advent

18

Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, te rugãm, fã sã rãsarã în inimile noastre strãlucirea gloriei tale, pentru ca venirea Fiului tãu unul-nãscut, îndepãrtând tot întunericul nopþii, sã ne arate fii ai luminii. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Vesperele I V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Ziditor atotputernic de luminãtori cereºti, Celor care cred în tine veºnicã luminã eºti, Rãscumpãrãtorul nostru, tu, Cristoase, Doamne sfinte, Cãtre cei ce þi se-nchinã cu-ndurare ia aminte. Pe când greu zãcea tot omul în pãcate ºi dureri ªi vreo razã de speranþã nu venea de nicãieri, Ai vãzut de sus cã-n lume disperarea e stãpânã ªi n-ai vrut ca omenirea pradã morþii sã rãmânã. Iar când lumea muribundã greu putea sã mai respire, Ai ieºit atunci, Isuse, din iatacul tãu de mire; Buna Mamã ºi Fecioarã, sânul ei imaculat Þi-a fost nouã luni palatul ca ºi tronul de-mpãrat. Doamne, mare þi-e puterea, deºi zaci culcat pe paie! Doar în faþa ta se cade tot genunchiul sã se-ndoaie. Cerul, marea ºi pãmântul, toatã firea strigã-n cor: Singur tu eºti împãratul ºi stãpânul tuturor!


Vesperele I

19

Cum mereu ne pasc primejdii ºi ne zbatem în nevoi, Mâna ta cea milostivã þine-o pururi peste noi. ªtim cã la sfârºitul lumii tu vei mai veni o datã; Fii cu noi plin de-ndurare la obºteasca judecatã. Laudã, cinste ºi mãrire Fiului iubit sã-i fie, Ca ºi Tatãlui cu care el domneºte din vecie. Duhul Sfânt primeascã slavã, el, izvorul de luminã Care-n orice suferinþã ne-ntãreºte ºi ne-alinã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Bucurã-te, Ierusalime, cu bucurie mare, cãci vine Mântuitorul tãu, aleluia. Psalmul 112 (113) Lãudaþi numele Domnului I-a dat jos de pe tron pe cei puternici ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi (Lc 1,52). 1 Lãudaþi, slujitori ai Domnului, * lãudaþi numele Domnului! 2 Fie numele Domnului binecuvântat, * de acum ºi pânã în veac. 3 De la rãsãritul ºi pânã la apusul soarelui, * fie numele Domnului lãudat! 4 Domnul este preaînalt, mai presus de toate naþiunile, * slava lui este mai presus de ceruri. 5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieºte atât de sus, * 6 care îºi pleacã privirea sã vadã ce se petrece în cer ºi pe pãmânt? 7 El ridicã pe cel slab din þãrânã, * înalþã din mizerie pe cel sãrac, 8 pentru ca sã-l aºeze alãturi de conducãtori, * de conducãtorii poporului sãu. 9 El o aºazã pe cea sterilã în casã * ca pe o mamã ce se bucurã de copii.


20

Duminica a III-a din Advent

Ant. Bucurã-te, Ierusalime, cu bucurie mare, cãci vine Mântuitorul tãu, aleluia. Ant. 2 Eu, Domnul, aduc dreptatea mea; ea nu va întârzia ºi mântuirea mea nu va zãbovi. Psalmul 115 (116 B) Aducere de mulþumire în templu Prin Cristos, sã aducem pururi jertfã de laudã lui Dumnezeu (cf. Evr 13,15). 10 Eu mi-am pãstrat credinþa chiar ºi atunci când spuneam: * „Sunt foarte nefericit”. 11 Am spus în tulburarea mea: * „Tot omul este mincinos”. 12 Ce-i voi da în schimb Domnului * pentru tot binele pe care mi l-a fãcut? 13 Voi lua potirul mântuirii * ºi voi invoca numele Domnului. 14 Voi împlini fãgãduinþele fãcute Domnului * de faþã cu tot poporul sãu. 15 Lucru de preþ este în faþa Domnului * moartea credincioºilor sãi. 16 Ascultã-mã, Doamne, cãci sunt slujitorul tãu, * eu, slujitorul tãu, ºi fiul slujitoarei tale; tu ai sfãrâmat lanþurile mele. † 17 Îþi voi aduce jertfã de laudã * ºi voi invoca numele Domnului. 18 Voi împlini fãgãduinþele fãcute Domnului * de faþã cu tot poporul sãu, 19 în curþile casei Domnului, * în mijlocul tãu, Ierusalime! Ant. Eu, Domnul, aduc dreptatea mea; ea nu va întârzia ºi mântuirea mea nu va zãbovi. Ant. 3 Trimite, Doamne, pe Mielul stãpânitor al pãmântului, din Petra, din pustiu, la muntele fiicei Sionului.


Vesperele I

21

Cântarea

Fil 2,6-11

Cristos, slujitorul lui Dumnezeu Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, * nu a þinut cu orice preþ sã aparã egal cu Dumnezeu, 7 dar s-a nimicit pe sine luând firea de sclav † ºi devenind asemenea oamenilor. * Dupã înfãþiºare era considerat ca om. 8 S-a umilit, fãcându-se ascultãtor pânã la moarte, * ºi încã moartea pe cruce. 9 De aceea, ºi Dumnezeu l-a înãlþat † ºi i-a dãruit un nume * care este mai presus de orice alt nume, 10 pentru ca în numele lui Isus sã se plece tot genunchiul: * al celor din cer, al celor de pe pãmânt ºi al celor din adâncuri, 11 ºi orice limbã sã proclame, spre mãrirea lui Dumnezeu Tatãl: * „Isus Cristos este Domnul!” Ant. Trimite, Doamne, pe Mielul stãpânitor al pãmântului, din Petra, din pustiu, la muntele fiicei Sionului. 6

1Tes 5,23-24 LECTURA SCURTÃ Însuºi Dumnezeul pãcii sã vã sfinþeascã în mod desãvârºit ºi fiinþa voastrã întreagã: duhul, sufletul ºi trupul sã se pãstreze fãrã prihanã pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este cel care vã cheamã. El va ºi înfãptui. RESPONSORIUL SCURT R. Aratã-ne, Doamne, * îndurarea ta. Aratã-ne. V. ªi dã-ne mântuirea ta; * îndurarea ta. Slavã Tatãlui. Aratã-ne. Ant. la Magnificat: Mulþimile îl întrebau pe Ioan, zicând: „Ce sã facem?” Iar el le rãspundea: „Cel care are douã haine sã dea celui care nu are ºi cel care are de mâncare sã facã la fel”.


22

Duminica a III-a din Advent

CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46

Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Mulþimile îl întrebau pe Ioan, zicând: „Ce sã facem?” Iar el le rãspundea: „Cel care are douã haine sã dea celui care nu are ºi cel care are de mâncare sã facã la fel”. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Sã ne rugãm lui Cristos, bucuria tuturor acelora care îl aºteaptã: Vino, Doamne, ºi nu întârzia!


Completoriul

23

Aºteptãm cu bucurie sosirea ta, – vino, Doamne Isuse. Tu, care eºti înaintea veacurilor, – vino ºi ne mântuieºte în veacul de acum. Tu, care ai creat lumea ºi pe toþi cei care locuiesc în ea, – vino sã rãscumperi lucrarea mâinilor tale. Tu, care nu ai dispreþuit firea noastrã pieritoare, – vino sã ne scapi de puterea morþii. Tu, care ai venit ca sã avem viaþã din belºug, – vino ºi ne dãruieºte viaþa ta veºnicã. Tu, care ai voit sã-i aduni pe toþi oamenii în împãrãþia ta, – vino ºi adunã-i pe aceia care aºteaptã vederea feþei tale. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Priveºte, Dumnezeul nostru, la poporul tãu care aºteaptã cu credinþã sãrbãtoarea Naºterii lui Cristos. Dã-ne, te rugãm, harul ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre, sã o celebrãm solemn, cu reînnoitã înflãcãrare. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare:


Duminica a III-a din Advent

24

Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea. Psalmul 4 Aducere de mulþumire Minunat l-a fãcut Domnul pe acela pe care l-a înviat din morþi (sf. Augustin). 2 Când strig cãtre tine, rãspunde-mi, Dumnezeul dreptãþii mele; † din strâmtorare, m-ai scos în larg: * ai milã de mine ºi ascultã-mi rugãciunea. 3 Fii ai oamenilor, pânã când veþi fi cu inima împietritã? * Pânã când veþi iubi deºertãciunea ºi veþi alerga dupã minciunã? 4 Sã ºtiþi cã Dumnezeu face minuni pentru cel credincios: * când strig cãtre el, Domnul mã aude. 5 Cutremuraþi-vã ºi nu pãcãtuiþi! † Meditaþi acestea în inimile voastre, * în aºternuturile voastre, ºi fiþi liniºtiþi.


Completoriul

25

6

Aduceþi jertfe de dreptate * ºi nãdãjduiþi în Domnul. 7 Mulþi spun: „Cine ne va arãta ce este bine?” * Fã sã rãsarã peste noi, Doamne, lumina feþei tale! 8 Tu pui mai multã bucurie în inima mea * decât au ei atunci când li se înmulþeºte grâul ºi vinul. 9 Eu mã culc în pace ºi adorm îndatã, * cãci numai tu, Doamne, îmi dai liniºte deplinã. Ant. Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea. Ant. 2 Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii. Psalmul 133 (134) Rugãciune de searã în templu Lãudaþi-l pe Dumnezeul nostru, voi, toþi slujitorii lui, toþi cei care vã temeþi de el, mici ºi mari! (Ap 19,5). 1 Iatã, binecuvântaþi-l pe Domnul voi toþi, slujitorii Domnului; * voi, care staþi în timpul nopþii în casa Domnului. 2 Ridicaþi mâinile cãtre sanctuar * ºi binecuvântaþi-l pe Domnul. 3 Sã te binecuvânteze Domnul din Sion, * el, care a fãcut cerul ºi pãmântul. Ant. Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii. Dt 6,4-7 LECTURA SCURTÃ Ascultã, Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Sã-l iubeºti pe Domnul, Dumnezeul tãu, din toatã inima ta ºi din tot sufletul tãu ºi din toate puterile tale. ªi sã fie cuvintele acestea, pe care eu þi le poruncesc astãzi, în inima ta; sã le sãdeºti în fiii tãi ºi sã vorbeºti despre ele când stai în casã sau mergi pe drum, când te culci ºi când te scoli.


26

Duminica a III-a din Advent

RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29

Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Viziteazã-ne, te rugãm, Doamne, în noaptea aceasta, pentru ca, sculându-ne în zori prin puterea ta, sã ne putem bucura de învierea lui Cristos. El, care vieþuieºte ºi domneºte în vecii vecilor. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:

Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin.


Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria

27

Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:

Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:

Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:

Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:

Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.