Art Out nr 17 by Art Out Magazine

PDF Compressor Pro

EDITORIAL

PDFEDITORIAL Compressor Pro Art Out – artă şi arhitectură, patrimoniu şi restaurare. ART OUT- ISSN 2069 – 6949; ISSN-L = 2069 – 694

Art Out nr. 17 Redactor fondator: Laura Lucia Mihalca Director: Laura Lucia Mihalca Director adjunct: Alexandru Găvan Redactor-şef: Laura Lucia Mihalca Redactor-şef adjunct: Mihai Moldoveanu

Echipa redacţională Andreea Giorgiana Nicolae Cristina Niculae Ioana Niţică Laura Lucia Mihalca Mihai Ivaşcu Mihai Moldoveanu

Redactori colaboratori Alexandru Calcatinge Iulia Iancu Nicolae Macovei Makovei Ştefan Lucian Mureşanu Valery Oisteanu

Corectura: Denisa Nicoleta Viaşu Graică copertă: Ruxandra Marin Coperta: Fără titlu – Ada Muntean, mixted media Design & DTP: Ioana-Mădălina Sterpu Webadmin: Alexandru Alexandrescu

Redacţia îşi rezervă dreptul de a selecta materialele aduse spre publicare. Opiniile exprimate în cadrul revistei aparţin semnatarilor articolelor şi nu sunt neaparat ale membrilor redacţiei.

Contact: www.artout.ro redactie@artout.ro

PDF Compressor Pro

EDITORIAL

CUPRINS EDITORIAL Editorial de Laura Lucia Mihalca

OAMENI ŞI PROIECTELE LOR INTERVIEW Maia Oprea - o oază în arta contemporană românească - Laura Lucia Mihalca PROIECTE ARTISTICE Elena Adriana Popa-O PRINȚESĂ (care) pictează ICOANE, nu povești(!)- Ioana Nițică Mixed Media - Ada Muntean Amurgul pictural - Mihai Eremia Două planuri - Mircea-Victor Fota În plin soare: fotograie conceptuală - Voicu-Dan Dragomir

11 19 22 28 31 36

RECENZII: CE AM VAZUT, CITIT, AUZIT Călătorie Către Ţara Soarelui Răsare la Muzeul Astra - Laura Lucia Mihalca 3Expo de Ioana Niţică și Mihai Moldoveanu SPAŢIUL - MONSTRU CU LUCEFERI Spaţiul - monstru cu luceferi - Iulia Iancu Scrisoare către monstrul cu luceferi - Andreea Giorgiana Nicolae Din perspectiva caleidoscopului sau trei argumente - Mihai Ivaşcu

46 58 60 61 62

IDEI, ATITUDINI, AMINTIRI Artă a sensului codiicat în poezia bacoviană ,,altfel’’ - Ştefan Lucian Mureşanu

ARHITECTURĂ, MODĂ ŞI DESIGN ARhITECTONIC Spaţiul şi locul în contextul studiului peisajului cultural - Alexandru Calcatinge

PREMIUM BONUS Imaginarul şi Artistul - Nicolae Macovei Makovei Jindrich Styrsky: Dreams at Ubu Gallery, New York - Valery Oisteanu

71 73

PDFEDITORIAL Compressor Pro

SPAțIUL - de la necesitate, la desfătare și lux De la utopie pură, la vis ferice

motto: “Un rău, Dumnezeu care ne-a dat spațiul, fără să ne ofere și aripi.” (Jules Renard, în jurnalul său)

INVITAȚIE LA POVESTE (dramă în trei acte, scurt și la obiect: GENEzĂ - INTRIGĂ - DEzNODĂMâNT) ÎNAINTE DE ÎNCEPUT: Imensitate. Pustiu. Întunecime. Adâncime. Ecou. Vid. Gaură neagră. Un punct fără timp, fără spațiu, fără naștere, fără moarte, fără sulu, fără viață. ÎNCEPUTUL: adiere, mijire de lumină, lumină lină, clipe senine, însulețire, înmugurire, naștere și moarte, viață și trăire, întrupare, locuire, coabitare. Început de utopie și continuare a ei prin intermediul omului, irește. CE A URMAT? Teoretizarea utopiei( dorința de a atinge absolutul, ie el timp sau spațiu?), trimiterea în mit(ic), liricizarea ei.

Eureka - Laura Lucia Mihalca, ulei/ pânză Prin ochii mei verzi - Laura Lucia Mihalca, ulei/ pânză

CUM SE TERMINĂ TOTUL? Omul ajunge fărâmă, ir de iarbă, sulet (în)robit, teritoriu cucerit. Se simte strivit, sufocat, înnodat, chinuit. El este singurul vinovat și cauzator de probleme, din dorința sa continuă de a avea mai mult, de a acapara tot ce poate. Rezultatul? Produsele lui îl subjugă, ajung să îl conducă, pe el, creatorul lor. Lupta continuă. Să recunoaștem, cu toții alergăm după...moara lui Călifar. Ceva se pierde, cineva pierde. Sigur, se tot prevede un nou început. Câți îl percep? Există el? Oamenii ajung să caute oaze. Să ie oare, în fapt, efectul fata Morgana? Involuntar, ei fac munca lui Sisif? De unde era virtute, acum spațiul a ajuns necesitate. De unde era rigoare, acum a fost numit nonconformism/ liberalism. De la constrângere, la desfătare (și viceversa) - să numim desfrânare? Iată un traseu interesant.

În arte, omul și-a propus să redea spațiul cât mai veridic - spațiul muncii, spațiul în care trăia, universul,

PDF Compressor Pro

EDITORIAL

lumea. A reușit acest lucru. Mai departe, a studiat schimbările de moment ale lui, puse în relație cu efectele luminii, cu schimbările ei. S-a trecut și dincolo de acest prag. Spațiu abstract, neîngrădit. Monocrom, puriicat. Intersecții, pierderi și regăsiri. Tăieri, ruperi, intrări abuzive, eliminări, defrișări, demolări. Arta, de-a lungul timpului, le-a fost martoră, subiectivă chiar (subiect în sine), iar spațiul -laitmotiv la loc de cinste. Cum am reprezenta spațiul, astăzi, în artă? Iată o bună întrebare. L-am plasa în sfera utopiei, a hiper-realismului, a visului trecutului istoric sau a proiecțiilor de viitor? Orașe și sate, drumuri și poduri, autostrăzi suspendate, dar și uliti și drumuri de pădure. Unele în plină ascensiune, altele în pierdere. Orașe mici cu străzi înguste și pante abrupte, orașe - enclava cu bulevarde largi și piețe impozante...urbanismul le înglobează pe toate. Ce au în comun? Sunt spații trăite, cu istorie, zone de locuit. Atunci toate spațiile să ie vii! Să aibă într-adevăr o istorie și să nu o uităm/ pierdem! Pierdem spațiul - se pierd și amintirile noastre, ne pierdem și pe noi, puțin câte puțin. Să nu renunțăm la ceea ce este al nostru, nu? Să nu distrugem monumentele istorice, sunt parte din spațiul istoric, comunitar, cultural. Al nostru!

În acest număr propunem diferite viziuni ale spațiului, în contemporaneitate. De ce l-am numit monstru cu luceferi? Pentru că ne acaparează, pentru că ne pierdem în el, pentru că ne este necesar, ne place ori nu. Ne invadează și îl invadăm.

Vara semnează stampe - Laura Lucia Mihalca, fotograie digitală

Vă invităm să citiți, să vă puneți întrebări, să căutați răspunsuri. Vă prezentăm o serie de proiecte artistice strâns legate de tema acestui număr și materiale deosebite: recenzii (de carte și de expoziții) cu o nouă abordare și un interviu provocator cu Maia Oprea. Laura Lucia Mihalca

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

INTERVIEW

MAIA OPREA - o oază în arta contemporană românească Cu ochi iscoditori, curioși, plini de lumină, blânzi, ca de catifea, Maia Oprea străbate și răzbate lumea pictând. Înfățișarea ne-o recomandă ca pe o altfel de Audrey Tatou, îndrăgostită de culoare. Este cu siguranță unul din artiștii contemporani cei mai serioși din generația tânără, un creator în plină ascensiune, care a expus pe simezele principalelor galerii sau muzee, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. O discuție cu ea este mereu plăcută, la o cană de cafea. Ori de câte ori ne întâlnim, vorbim despre planuri de viitor în domeniul expozițional, mereu are noi proiecte în lucru. Plină de energie, Maia Oprea are o lume interioară/ interiorizată la care ne face când și când părtași, prin intermediul picturilor sale. Lucrările semnate de Maia sunt continuarea (sau concluzionarea) unor experimente studiate, atât la nivel stilistic, cromatic, (non)igurativ, cât și la nivel ideatic, conceptual. Fiecare lucrare e un nou drum, o nouă potecă, o taină împărtășită, un mister revelat. Fără îndoială, picturile sale sunt un regal al echilibrului compozițional și cromatic, transmițând privitorului stări de pace și liniște. Maia se doveste a i un deschizător de drumuri, un inițiator de experimente în tehnici și medii diverse, o persoană “copilaroasă, așezată și cuminte”, la prima vedere, și temperamentală (chiar vulcanică, cred), matură și devotată artei sale, la o cunoaștere mai atentă. Dar mai multe despre ea și proiectele sale, vă invit să alați din interviul de mai jos: Laura Lucia Mihalca: În viaţă există (şi) momente declanşatoare. A existat vreun asemenea moment care să te facă să hotărăşti un anume traseu în artă? Pot i incluşi aici anumiţi artişti sau profesori? Care? Maia Stefana Oprea: La fel cum există (şi) momente inhibitorii, care s-au suprapus celor declanşatoare exterioare. Primele au fost întotdeauna deinitorii, cumva subordonându-mă şi defrişând un traseu artistic pe care l-am îmbrăţişat cu hotărârea de a nu-l considera totuşi hotărâtor. Acest traseu s-ar putea rezuma prin simpla încercare de o con-

trapune timpului un spaţiu pictural. Talentul părinţilor mei la pictură şi desen (un soi de hopper amestecat cu Franz Marc la mama, copii după stampe japoneze şi un damf de Pollock pe pereţii din baie la tata), talent neexploatat decât ca o joacă de tinereţe şi manifestat îndeosebi ca decoraţie interioară (dar şi cu o bibliotecă de artă impresionantă!), a fost catalizatorul principal în formarea mea iniţială, el devenind cu timpul un soi de datorie morală faţă de un maestru pe care l-ai depăşit cumva dinainte ca acesta să-ţi poată deveni maestru. Am o mare stimă pentru profesorii care miau mai temperat pornirile artistice haotice şi m-au învăţat că timpul va i hotărâtor în aşezarea acestui amestec de spontaneitate şi intimitate ce caracterizează exprimarea mea picturală. Unii au făcut-o într-un mod dureros şi brutal, alţii cu parcimonie sau mult haz, dar toate sfaturile lor au fost deinitorii în parcursul meu. Este incredibil cum uneori câteva fraze rostite de un profesor te pot inluenţa sau bân-

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR tui pe parcursul a nenumăraţi ani de zile. Doresc să-i amintesc pe Dan Dacian (profesor în clasele VII-VIII la liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza”), a cărui dispariţie bruscă în Canada m-a obligat să nu mă mai ataşez niciodată de vreun profesor; pe Peter Schroth şi Roger Walton (profesori la Savannah College of Art & Design) care m-au învăţat să pictez ceea ce văd cu adevărat; pe Frédéric Leglise, Abdelkader Damani şi Slimane Raïs (profesori la Ecole d’art de Grenoble)– datorită cărora am căpătat încrederea de a depăşi domeniul picturii, pe Rădvan Alexandru – pentru energia sa debordantă şi molipsitoare; pe Atodiresei Cezar – care m-a ajutat să îmi înţeleg propriul traseu artistic mai bine. Dar sunt atât de mulţi pe care i-am trecut cu vederea, deoarece nu este spaţiu pentru astfel de amintiri ! L.M.: Care este cel mai vechi desen al tău pe care îl păstrezi? De când îţi aminteşti tu că ai început să desenezi/ pictezi? M.O.: Îmi amintesc desene de la vârsta de patru-cinci ani, când eram angajată de propriile-mi jucării să le fac portretul, dar le-am distrus probabil prin adolescenţă, împreună cu restul desenelor de până la şaisprezece ani. Dacă ar i supravieţuit furiilor mele, ar i fost incorporate într-unul dintre exerciţiile preferate în prezent, acela de a picta în alb şi negru peste desene şi picturi vechi, destructurându-le, deformându-le, rărind astfel numarul de rupturi, rod al multitudinii de expresii de la diferite vârste, conştientizând şi asumându-mi astfel evoluţia. Îmi place să investighez această multiplicitate „auctorială”, metamorfoza propriului eu creator în înfăţişări total diferite, mai mult decât divergente, care au dus pe parcursul timpul la senzaţia scindării personalităţii şi la stări de intensă derută. De multe ori sunt convinsă că nu trebuie decât să mă disciplinez riguros pentru a nu mai permite să-mi scap mie însămi, dar tocmai atunci se produce ruptura mai sus menţionată, pe care îmi doresc s-o exploatez şi s-o stăpânesc, mai bine decâ s-o las să mă convingă că e vorba doar de o diversitate irească. Dar cele mai vechi desene sunt de la 2 ani (după mărturiile părinţilor şi datarea scrisă: „Maia, deux ans et demi”), în număr de vreo 25 (ar i mai multe dar restul se contopesc cu desenele fratelui meu mai mare). Iată unul dintre ele, care îmi este foarte drag, în special pentru că are notaţia : „Copil care arată cu mâinile”. Aceste desene vor sta la baza unui viitor proiect, prin care le voi transpune pe suprafeţe de dimensiuni mari.

Copil care arată cu mâinile L. M.: Cum de ai ales graica şi pictura ca mijloace de expresie preponderente? Ai ales şi alte mijloace, de-a lungul timpului? M.O.: În sinea mea, nu consider pictura şi graica mijloace mele principale de expresie, dar este adevărat că sunt singurele care s-au materializat cu constanţă. Tatonez cu fotograia, arta video, sculptura, diverse instalaţii şi performance-uri, dar ele rămân în domeniul invizibilului (unele se regăsesc pe blogul meu http://maiastefanaoprea.wordpress. com), ducând la mai buna coagulare a universului pictural, care îşi extrage conţinutul din ele. Sunt adepta următoarei păreri a lui Lucian Raicu:„ideii că în deinitiv procesul elaborării este mai interesant ca obiect de studiu, (...) putem răspunde că opera inită, înţeleasă bine, nu este altceva decât reprezentarea exactă a drumului spre ea şi deopotrivă că descrierea atentă a procesului de producere tinde să se identiice până la urmă cu imaginea înţeleasă a operei încheiate”. Cred că acord atenţie în egală măsură atât documentării procesului de creaţie prin nenumărate mijloace de expresie, cât şi al realizării unei „opere inite”, care să înglobeze întregul proces. O pictură este supusă schimbărilor în timp, astfel că un obiect artistic expus astăzi într-o expoziţie poate deveni mâine o pastă amestecată în blender pen-

PDF Compressor Pro

In a corner

tru producerea unei noi hârtii, sau poate i folosit ca suport pentru colaje. De când dispun de o curte de 1400 metri pătraţi, mi-am lărgit aria de interes la atelierul terestru, intervenind direct asupra realităţii, intervenţii efemere ce marchează o ruptură cu obiectul artistic doar pentru a reveni mai apoi la crearea de aşa-zise obiecte artistice, în care regăsesc întregul unei trăiri.

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

Old chairs reclining bună, doar pentru a le revedea cândva şi pentru a şti că vor i preţuite. Ataşamentul cu adevărat activ este însă numai şi numai faţă de seriile la care lucrez în prezent, un prezent mereu schimbător, un ataşament mereu obsesiv. L.M.: De ce anume din liceu şi din facultate ţi-e cel mai drag? Ce a însemnat această perioadă pentru tine? M.O.: A fost o perioadă marcată de discontinuitate, începând cu un an îngheţat în timpul liceului pe fondul unei „crize artistice”, continuând cu un an de studii în SUA înainte de terminarea liceului, o perioadă de camping cu câinele prin Europa, admiterea la Universitatea de Arte din Bucureşti, un an cu Erasmus în Franţa, acum un an de izolare într-un sat din Prahova. O perioadă de căutări şi de peripeţii, din care îmi aduc aminte cu plăcere de nopţile petrecute pictând, de groaza unui deadline sau a unei critique, de aceste medii universitare de o năucitoare diversitate artistică.

L.M.: Eşti ataşata mai mult de o anume lucrare sau de o serie de lucrări din cele pe care le-ai semnat? Care şi de ce? M.O.: Numai de portretele părinţilor, ale bunicilor, ale unui bun prieten, de un autoportret peste care a pus sechestru familia şi de schiţe cu pisica şi câinele. Sunt ataşată de ele în măsura în care sunt lucruri pe care nu le poţi nici privi, nici dărui şi nici nu merită semnate. Îmi aduc aminte de ceea ce spunea Christian Boltanski într-o autobiograie, respectiv că de iecare dată când face fotograia unui copil (referitor la seriile de albume de familie cred) este ca şi cum l-ar ucide în acea clipă. Tot aşa, lucrările de care sunt legată surprind moartea celor L.M.: Ai colegi de liceu sau de facultate cu dragi într-un moment precis. care ai legat prietenii? Cum şi cu cine? Există şi un alt fel de ataşament exacerbat M.O.: Ar i multe nume pe care nu are nici faţă de lucrări cărora doresc să le găsesc o casă un sens să le menţionez, şi nu numai pentru că pri-

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

Things and Figures-upside down

Polystirene Butt etenii care nu se văd se uită, ci mai ales pentru că prietenii mei buni au fost din afara mediilor liceale şi universitare. Ca refuz, ca imposibilitate sau ca pură stare de spirit, însingurarea îmi permite uneori să mă concentrez mai bine asupra lucrurilor pe care le consider importante. L.M.: Care sunt artiştii cu care empatizezi cel mai mult? Ai anumite modele după care te ghidezi? M.O.: În ultimul timp mi-am îndreptat atenţia către opera lui henri Matisse, a lui Francis Bacon şi pictura de la Pompeii. Artiştii preferaţi oscilează în jurul ilonului expresionist şi neo-expresionist, printre ei numărându-se Georges Rouault, Chaim Soutine, Robert Motherwell, Anselm Kiefer, Francesco Clemente, David hockney, Miquel Barcelo şi Marlene Dumas. Să zicem că empatizez cu pictura lui Rothko, cu desenele lui Avigdor Arikha, schiţele de peisaj ale lui Mondrian, merz-ul lui Kurt Schwitters, sculpturile lui Juan Munoz, performance-urile lui Dennis Oppenheim, desenele din memorie ale lui Robert Morris, sculpturile lui Giacometti....

aşa cum reiese din programul galeriilor şi al caselor de licitaţii? Ce i-ar trebui pentru a i competitivă cu ceea ce se întâmplă pe plan artistic la nivel internaţional? M.O.: Da, cred că există un public de artă format în România, dar cred că el este interesat cu precădere de zone ale artei de inceput de secol XX, ale artei cu abordări în zona social-politică, sau a manifestărilor artistice contemporane ce vizează senzaţionalul. Faptul că arta se vinde este o evidenţă dacă este să ne luăm după rezultatele licitaţiilor la casele renumite de licitaţii, dar nu cred că există încă o piaţă pentru arta tânără, deşi par a se contura unele eforturi serioase în această privinţă. Şi pentru că nu avem încă o piaţă pentru arta tânără, artistul riscă să devină un mecanism multifuncţional cu nenumărate excrescenţe halucinante, care, acumulate, pot ajunge să schilodească aproape orice avânt creator. Programul galeriilor este din ce în ce mai atrăgător, în special este îmbucurător faptul că apar nenumărate spaţii neconvenţionale cu evenimente şi workshop-uri interesante, deşi în Bucureşti multe dintre acestea par să se evaporeze după foarte scurt timp. Cred că arta contemporană românească este competitivă pe plan artistic internaţional.

L.M.: Cât din arta contemporană (mai) este trăire, mesaj, poveste, concept şi cât este publicitate, marketing curatorial, după părerea ta? M.O.: Sigur că este o sferă de interferenţă foarte largă, în care toate cele menţionate de tine se regăsesc într-un mod sau altul, în funcţie şi de perspectiva cui privim: a publicului, a artistului, a dealer-ului, a managerului, a colecţionarului, etc. În actuala globalizare iecare artist se poate poziţiona după cum îi este placul. Ar i foarte greu de evitat ca L.M.: Ajungem încet-încet la piaţa de artă, o trăire să nu devină un produs în cadrul unui eveun subiect sensibil pentru mulţi. În România, după niment curatoriat, ca o poveste să nu beneicieze de părerea ta, avem un public de artă format? Arta se suportul publicităţii pentru o mai bună eicientizare vinde? Cum vezi arta contemporană românească, a mesajului, ş.a.m.d. Publicitatea a devenit o Artă a

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

Two wicker chairs Publicităţii, tot astfel putem vorbi de Arta Marketing-ului Curatorial, iar ambele sunt elemente de legătură în bunul mers al unui sistem alat în permanentă schimbare. Extrapolând, m-am simţit depăşită în faţa unor tentative de a produce artă contemporană care să nu ie nici trăire, nici mesaj, nici poveste, nici concept, nici publicitate, nici marketing curatorial, ceea ce mi se pare o imposibilitate, sau în cazul opus, un talmeş-balmeş în care să ie toate reunite.

lunii Septembrie). La Ruse m-am bucurat de o primire foarte călduroasă, atât din partea organizatorilor – Galeria de Artă din Ruse, cât şi din partea staf-ului de acolo şi a tuturor celor ce au asistat la vernisaj ( în mare parte artişti, critici, scriitori, traducători, membrii ai Asociaţiei Româno-Bulgare), care şi-au exprimat opiniile în legătură cu picturile mele şi cu arta în general. Lătratul unui câine care îşi însoţea stăpânul prin galerie a punctat naturaleţea, lipsa de snobism a atmosferei.

L.M.: Știu că recent ai avut o expoziţie personală la Ruse, în Bulgaria. Cum ai simţit publicul acolo faţă de cel din Bucureşti, din România în general? Ai simţit diferenţe? M.O.: Da, la Ruse am expus ultimul meu proiect, „Rămăşiţe – prima scenă”, ce urmează să ie expus şi în Bucureşti la centrul Metropolis Center (Bd-ul Iancu de hunedoara, nr. 56-59), de pe 9 iunie până în octombrie (vernisajul va avea loc la sfârşitul

L.M.: Într-o lume dominată de evoluţia tehnologică continuă, ajungem tot mai mult să im virtuali. Artistul, în ziua de azi, are cumva pus în pericol demersul său de aceste apariţii de tip new media? M.O.: Desigur că artistul în sine nu este pus în pericol de „New Media”, care sunt într-o continuă ascensiune, ducând la noi posibilităţi de exprimare în discipline artistice precum arta digitală, arta video, arta virtuală, arta robotică, arta interactivă, arta

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

Wastexpo 11 glitch şi nenumărate altele, nenumărate generaţii de artişti ieşind de pe băncile universităţilor de artă care oferă diplome în „New Genre”. Totuşi, ce am observat în Franţa este că studenţii la arte, după ani de zile în care s-au hrănit cu conceptualism şi multimedia, după ce au experimentat toate formele cu putinţă şi neputinţă de new media art, asumându-şi proprii entităţi virtuale, nu au nici o revelaţie când sunt puşi în faţa unei simple coli de hârtie şi a unei bucăţi de cărbune, asta dacă se va întampla vreodată să ie nevoiţi să participe la un curs de desen. Raportat la alt nivel, s-ar putea spune că artiştii care se formează îmbrăţişând din start această virtualitate sunt mai puţin receptivi la formele tradiţionale de manifestare, dar e posibil să ie mai ancoraţi la realitate. În schimb, cei ce pun întâi bazele solide ale unui limbaj vizual tradiţional sunt totodată ca-

pabili să jongleze şi cu apariţiile de tip new media art, dacă se va întâmpla să nu ie în atelier când bate tehnologia la uşă. Demersul meu artistic ţine de o lume interioară, de un eu lăuntric, demers alat în permanenţă sub inluenţa factorilor exteriori new media (ie că vorbim de Internet, radio, comunităţi virtuale, Wikipedia, interctivitatea digitală...), inluenţă atât pozitivă cât şi negativă, dar nu poate i propriu-zis pus în pericol de acestea, din moment ce ele nu se ală în sfera mea de interogări artistice. L.M.: Există spaţii expoziţionale din România de care eşti mai legată? Dacă da, care? Dacă nu, de ce? M.O.: Întrebarea ta m-a dus imediat cu gândul la Muzeul de Artă din Galaţi, a cărui valoroasă colecţie m-a impresionat de iecare dată când am

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

Wastexpo 18 admirat-o, muzeul iind şi primul muzeu de artă contemporană din ţară. De ce m-am gândit la el ? Pentru că recent, dat iind că Palatul Episcopal ce a găzduit muzeul timp de 47 de ani a fost retrocedat Arhiepiscopiei, colecţia muzeului va i mutată la parterul unui bloc din piaţa centrală din Galaţi, „la câţiva metri de un Sex-shop” (conform http://adevarul.ro/locale/galati/ ). Mi se pare inadmisibil, ie şi temporar. Există spaţii în Bucureşti precum AnnArt, AiurArt, h’Art, Anaid Art, Atelier030202 şi multe altele, pe care îmi place să le vizitez când am ocazia. În afara spaţiilor în care am expus şi care vor rămâne o amintire plăcută, nu sunt legată cu adevărat de nici un spaţiu expoziţional din ţară, nu există o legătură comparabilă celei care s-a creat în momentul în care păşeam pe podelele transparente ale Guggenheim-ului din Bilbao, de jumătatea de oră de sprint în interiorul Galeriei Uizi sau de noaptea petrecută într-o parcare a Wallmart-ului, înainte de vizita la Met.

o doresc. În general nu am dus lipsă de oportunităţi în privinţa spaţiilor de expunere, iar asta m-a bucurat - în ciuda eforturilor foarte mari de organizare a expoziţiilor, în unele cazuri -, căci posibilitatea de a-mi vedea lucrările în cadrul unor expoziţii personale m-a ajutat să conştientizez mai bine ceea ce fac. L.M.: Există nişte artişti alături de care ţi-ai dori să expui? M.O.: Mi-aş dori să particip la mai multe expoziţii de grup, împreună cu artişti din generaţia mea.

L.M.: Care este proiectul la care lucrezi acum? Ce îţi propui pentru viitorul apropiat? M.O.: Planurile pentru viitorul apropiat sunt încă în stand-by, dar poate mă voi decide să continui Masterul la Pictură, poate voi schimba locuinţa pe timpul iernii....după câteva zeci de ore de înot, voi şti răspunsul. Proiectul la care lucrez acum este „Trans / igurare ”. Nu vreau să dezvălui mai multe despre el, L.M.: Există un loc unde îţi doreşti să expui spun doar că se ală în continuarea proiectului inde mult timp şi încă nu s-a concretizat acest lucru? titulat „Rămăşiţe – prima scenă” (toate lucrările din M.O.: Există multe! Dar momentan aştept să această serie pot i văzute pe www.maiaoprea.ro ). se concretizeze proiectele prezente în forma pe care Totul a pornit de la nevoia de a mă asigura că toate

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR constelaţiile de mărunţişuri care mă înconjoară nu trec neobservate şi nedocumentate. Lucrurile care mă interesează sunt recrutate în funcţie de posibilitatea lor de a i deformate, fragmentate, rupte, desfăşurate, sparte, modiicate, pentru ca mai apoi să ie reunite, alipite, cusute, spray-ate sau pictate şi transformate într-o masă informă. Aceste obiecte prezintă mai multe particularităţi: pe de o parte, ele reprezintă un traseu mnemotehnic, o joncţiune între prezent şi trecut (compun practic un jurnal invizibil din perioada septembrie 2012 - martie 2013, deşi multe dintre aceste obiecte datează din perioade antecedente biograiei mele), un container al iecărei particule reciclabile ce s-a regăsit în locuinţa mea în cursul acestei perioade. Lucruri de toate felurile: găsite, aruncate, folosite, stricate, uitate. Ambalaje, electrocasnice, haine, sticle, tetrapack-uri, pungi, bucăţi, capete, porţiuni. Dar nu acestea mă interesează, ci operaţiile din jurul lor, de la selectarea lor şi până la folosirea lor ca referinţă perceptuală. Cu cât durează mai mult închegarea acestor corpus-uri de rămăşiţe ale trecutului, cu atât este mai intensă relaţia mea cu viitoarele obiecte, şi cu atât mai mare devine capacitatea mea de sinteză în viitoarele aranjamente inanimate. Prin relaţia de apropiere izică şi afectivă care se stabileşte între mine şi aceşti pseudo-mutanţi, se instalează „o ciudată complicitate între aceste obiecte, ca şi cum ele ar insinua sensuri misterioare pe măsură ce sunt expuse (...) şi umplu spaţiul imaginat al tabloului” (Roger Fry, despre natura statică a lui Cezanne), ducând la un fenomen delirant de autoscopie, care mă apropie de linia internă pe care o caut în picturi.

Wastexpo 25

bucată de la magazinul de pe drum. Până la prânz urmează reply-uri la mail-uri, partea de promovare online în cadrul diverselor activităţi sau lucrări curente, apoi citesc în balansoar. După-masa sunt în atelier, unde timpul pare întotdeauna prea scurt, aşa că deseori intrările în Atelier se încheie de fapt după câteva zile parcă petrecute în transă. După ce încui atelierul, ud legumele, smulg buruieni, mă ocup de gospodărie şi de gătit...toate cu France Culture sau L.M.: Care este cea mai frumoasă imagine pe Discovery Podcast în urechi, căci altfel m-aş plictisi care ai văzut-o? Dar cel mai frumos sunet auzit? cumplit. Urmează plimbarea câinelui cu bicicleta pe M.O.: Cel mai frumos sunet pe care l-am auz- câmp, încă un timp de lectură...vin în Bucureşti cu it a fost când am proiectat imaginea propriei mele treburi în iecare lună, dar aştept să mă întorc cât înregistrări audio, folosind un aparat de transfer mai repede aproape de atelier. audio-vizual. Încă nu am văzut cea mai frumoasă imagine. L.M.: Mulţumesc pentru că ai acceptat acest interviu. L.M.: Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta? Care ar i “programul” ei? Fotograii publicate cu acordul artistei. Drepturile de M.O.: Programul se schimbă de la an la an... reproducere aparţin exclusiv acesteia. de la anotimp la anotimp...de la ţară la ţară.....îmi place să am întotdeauna un program clar, doar pentru a putea să nu-l respect niciodată sau să-mi ofer propriile concedii. Primăvara asta...mă trezesc sufocată de o pisică obeză şi cu picioarele paralizate de un husky. În unele dimineţi trio-ul pleacă la capul satului să ia lapte de la Tanti Gica şi două ţigări la

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

O PRINȚESĂ (care) pictează ICOANE, nu povești(!)

Elena Adriana Popa

fost odată ca niciodată, într-o lume transparentă, translucidă și opacă, o prințesă nu a gheții, ci a luminii, luminii vii. O prințesă copilă, cu păr de soare ars de bucurii și ochi de muguri de lori abia gata să înlorească, căreia zi și noapte îi placea să picteze. Lumea de poveste făcea parte din ea, așa că s-a gândit la ceva nou, inedit și special să înlesnească, cum însăși ea avea să-mi povestească. (Un interviu-poveste, la început de vară, vară cu ploi mărunte tot ca visele ei la început de cărări și poteci, cu frunze verzi și proaspete, cu orizonturi nevăzute dar (pre)simțite și cu soare permanent. Așa arată orice zi a unei copile de aur a unei lumi din ce în ce mai scrijelită de umbre și rugini.) Și iacătă într-o bună zi, pe când abia învățase alfabetul și tabla înmulțirii, s-a gândit copilărește și pur, inspirată iind de lumea frumoasă din inima ei,

să picteze icoane. Acum, peste ani, este elevă a Colegiului Național “Sfântul Sava” din București, în clasa a IX-a, împărțind cu noi toți din tainele Premiilor I pe care le-a “cules” la iecare anotimp, în: Tulcea, Iași, Galați, Brăila, acestea iind doar câteva din concursurile naționale și internaționale câștigate de Elena. Elena Adriana Popa, e o prințesă a secolului XXI, care iubește arta și școala, care își găsește timp liber pentru singurul lucru prin care poate să-și exprime ideile și să-și extindă personalitatea: pictura pe sticlă. Este o prințesă bună și nu pentru că prințesele bune dăinuie în cele mai frumoase povești, ci iindcă odată cu talentul ei, în loc să să preschimbe într-o prințesă răsfățată, s-a transformat într-o prințesă ină, care se joacă cu culoarea, sensurile vieții și… divinul, cu o singură pensulă. E copilul pe

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR care iecare regină-mamă și l-ar dori alături, să-i bucure zilele și tot restul vieții. Prințeselor luminii le place arta, iindcă prin artă ele își scriu zi de zi cele mai credibile povești, din vârf de pensulă picurând când emoție, când îndrăzneală, când simț, când insulețire. Icoanele ei par vii, par aduse dintr-un trecut îndepărtat într-un prezent în care icoana e încă “aleasă”, atât ca operă de artă cât și ca extins al credinței iecăruia din noi. Vedeți voi, poveștile cele mai frumoase niciodată nu se termină cu “și-am încălecat pe-o șa”. Ele în iecare zi, încep cu un alt “a fost odată”. Așa e și povestea Elenei. O poveste ce începe, iar și iar, cu iecare răsărit în parte și care poate, se termină cândva, când sinții și îngerii vor veni să-i mulțumească personal, iindcă pe icoane nu i-a pictat, ci i-a înviat. Ioana Niţică

Imagini publicate cu acordul artistei, dreptul de reproducere a imaginilor aparţine exclusiv acesteia.

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

ADA MUNTEAN ŞI NOI EXPERIMENTE DE TIP MIxTED MEDIA

“ LUCRĂRILE DIN CICLUL “MIXED MEDIA” SUNT NIŞTE EXPERIMENTE, ATâT TEhNIC CâT ŞI CONCEPTUAL. Experimentam în studenţie cu diverse materiale şi tehnici, ulei pe calc, desen, foto, gravură, inserţii cu decupaje din reviste, plastic ars. Din punct de vedere tematic mă preocupau: fereastra ca lait-motiv, oul cosmic ca simbol, metamofoza apei la regizorul Tarkovsky, transpusă în lucrări arte plastice, “Boul Jupuit” de Rembrandt, harta, văzută din perspectivă izică sau ca traseu metaforic al vieţii şi alte mici obsesii şi preocupari personale legate de vizual.” Ada Muntean Imagini publicate cu acordul artistei, dreptul de reproducere a imaginilor aparţine exclusiv acesteia.

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

PDFOAMENII Compressor Pro SI PROIECTELE LOR

PDF Compressor Pro

OAMENII SI PROIECTELE LOR

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

MIHAI EREMIA şi amurgul pictural AMURGUL NU INSEAMNĂ SFâRȘITUL, CI REPREzINTĂ O TRECERE. O TRECERE DE LA zI LA NOAPTE, O TRECERE DE LA VIAȚĂ LA MOARTE. Moartea, iind deseori asociată cu amurgul, nu este sfârșitul. Așa cum în întunericul nopții ochii nu ne mai sunt de folos, la fel se întamplă și în întunericul morții. Precum un nevăzător, care își dezvoltă restul simțurilor mai mult decît un om sănătos, așa și moartea, amurgul vieții, dezvoltă omului ochii minții, ochii suletului. Chiar și frica de moarte e similară cu frica de întuneric. Nimeni nu știe ce îl așteaptă după moarte. Dar persoana cu o conștiință împăcată se teme mult mai puțin de moarte decît cineva cu remușcări și regrete. Și aceeași persoană se teme și mai puțin de întuneric, de necunoscut. Pentru că în întuneric iecare își închipuie lucrurile de care îi este frică, care îl apasă pe conștiință.

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

Noaptea (întunericul) este subconștientul omului; noaptea este viața de după moarte. În întuneric chiar și simțurile unei persoane obișnuite se ascut. Liniștea și întunericul fac gândurile să devină mai profunde, grijile mai apăsătoare, dorințele mai arzătoare. Astfel ”noaptea este cel mai bun sfetnic”. Plastic, nu am găsit mai bună reprezentare a morții, decât amurgul. Perioada apusului poate i atât de frumoasa, încat nu poate i descrisă în cuvinte. De aceea moartea, de cele mai multe ori dureroasă, este un nou început, un început a ceva ce nu putem vedea în viața de zi cu zi, dar la care putem contempla în întunericul nopții. Când cerul este senin, amurgul are aproape aceleași culori ca și răsăritul. De aceea apusul vieții unui om este în același timp RĂSĂRITUL VIEȚII VEȘNICE.

PDFOAMENII Compressor Pro Ĺ&#x17E;I PROIECTELE LOR

Apus iarna

Studiu apus

Studiu apus 2

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

DOUĂ PLANURI VICTOR FOTA Cea mai recentă serie de tablouri, “Două planuri”, ilustrează fenomene din natură prin concepte care aparţin lumii izicii (Bosonul higgs, Legea universală a gravitaţiei lui Newton, La viteza luminii, Efectul Auger, Principiul incertitudinii al lui heisenberg şi Eterul lui Platon). Aceste şase lucrări s-au realizat prin plasarea unui “gând” sau idei, într-un plan real. Gândul sau ideea sunt reprezentate într-un prim-plan de formă rectangulară, suprapus pe un plan real, un peisaj. În toate tablourile s-a introdus câte un personaj simbolizând ideologia antică, potrivit căreia “omul este centrul universului” şi conceptul prezent din izica cuantică în care observatorul determină cursul realităţii. Subiectele celor şase tablouri se raportează unui experiment de gândire al lui Schrodinger: un paradox al realităţii în care tot ce se întâmplă în jurul nostru este real, deoarece noi îl observăm; fără observator, se consideră faptul că un lucru se poate întâmpla sau nu, în acelaşi timp. Prin observare, natura automat impune observatorului o realitate bine determinată, asemenea unui macaz, redirecţionându-l în spaţiu şi timp. “Patternul” prezent în toate lucrările prin repetitivitatea graică a formelor, reprezintă o constantă ce evoluează de iecare dată, iresc, fără deformări grave. Această constantă simbolizează energia şi câmpurile din univers care sunt cuantiicate prin constanta lui Planck. Un singur şir de linii se ase-

amănă cu o undă pe care orice particulă o formează prin câmp, de la radiaţii gama la microunde. Dacă sunt legate, formează o pânză asemănătoare cu câmpul spaţiu-timp împreună cu restul câmpurilor din care este constituit universul. Acest pattern se aseamănă ca efect de atemporalitate şi aspaţialitate, cu stilul picturii religioase, unde aplicaţiile metalice pe suprafaţa picturală fac trimitere la o dimensiune spirituală imaterială. O inluenţă foarte mare asupra acestor lucrări a avut-o muzica repetitivă, mai exact muzica electronică. Se poate observa cum repetitivitatea sonoră de patru timpi, des întâlnită în muzica electronică, se transpune din mediul sonor în cel vizual prin forme graice. Astfel, se face o trecere între senzaţiile sonore şi cele vizuale, realizându-se un acord şi cu restul elementelor decorative din lucrări. În plus, muzica este şi un catalizator al energiei de lucru. Un alt aspect pe care vreau să-l punctez este faptul că, în prezent, din punctul meu de vedere, datorită excesului de artă vizuală, pictura nu mai are aceeaşi putere de a impresiona, cum ar i avut acum câteva sute de ani, când o pictură era ceva extraordinar. Din acest motiv încerc să leg cât mai mult posibil arta vizuală de muzică, mai ales în timpul lucrului. Efectul muzicii asupra emoţiilor noastre este mult mai intens în comparaţie cu efectul picturii şi este ampliicat în combinaţie cu imaginile vizuale. Astăzi, arta digitală a acaparat lumea artelor vizuale,

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

Tehnica picturii în ulei pe care am încercat s-o folosesc cât mai idel este cea a lamanzilor. Această tehnică se realizează pe o pânză grunduită în mai multe straturi, obţinându-se, în inal, o suprafaţă ină. După o bună uscare a stratului precedent urmează aplicarea straturilor succesive de pelicule de culoare semi-transparentă. Pentru a obţine calitatea picturii pe care o doream, am adăugat culorilor un medium preparat personal după reţetele vechi, rezultând glasuri ce dau un efect de profunzime pelicceea ce înseamnă că pictura tradiţională a rămas ulei de culoare. La inal se aplică un strat protector cu un singur avantaj, faptul că este materială, pal- de vernil, lucru ce sporeşte efectul de transparenţă şi pabilă, iar cea mai bună modalitate de a pune în îmbogăţeşte cromatic culorile, protejând în acelaşi valoare acest atribut este practicarea unei tehnici timp lucrarea. Această succesiune de pelicule transparente şi semi-transparente, pe lângă efectul optic, de execuţie cât mai bună. Un aspect pe care am pus accentul în realizarea oferă o foarte bună rezistenţă în timp. acestor picturi a fost atât tehnica execuţiei, cât şi materialele folosite. Am încercat să respect cât mai Descrierea lucrărilor: idel tehnica vechilor maeştri prin folosirea celor mai Efectul Auger - Efectul Auger este un fenomen izic bune materiale care să ie şi compatibile în acelaşi ce se distinge printr-o eliminare de cuantă luminotimp. Consider că, datorită abundenţei de produse asă a unui element greu. Acest efect este produs sintetice introduse pe piaţa materialelor de artă din prin bombardarea unui atom cu o radiaţie suicient prezent, operelor de artă rezultate prin folosirea lor de puternică ce scoate un electron de pe un strat le-a scăzut din valoarea şi rezistenţa în timp. Fiind o inferior al învelişului; astfel, un alt electron de pe un tehnică veche, consider că pictura în ulei ar trebui strat superior îi ia locul (electron Auger). Această realizată după reţete tradiţionale deoarece acestea deplasare a particulelor subatomice produc o eliminare de energie, aducând la echilibrul atomului. au trecut testul timpului.

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

Acest efect este o dovadă a echilibrului de energie către care universul tinde. Legea universală a gravitaţiei lui Newton - Orice punct de masă în univers va atrage oricare alt punct de masă cu o forţă direct proporţională cu masa lor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele. În imaginea tabloului, având ca fond peisajul natural, se formează în partea stângă şi cea dreaptă un plan care cade prin greutatea sferelor către pământ, centrul gravitaţiei. Pe centru se formează un cub, simbol al pământului-concept platonician, care împreună cu sferele formează o aglomerare de mase ce simbolizează gravitaţia. Deasupra personajului se ală un mic gând, presupus al lui Newton. Legenda spune că el ar i avut o revelaţie în timp ce vedea un măr căzând către pământ, acest lucru declanşând o avalanşă de gânduri. Din punct de vedere istoric, acest fapt este un mit lansat chiar de Newton cu scopul promovării acestei idei şi mai important, pentru a-şi asigura locul în istorie ca descoperitor al legii gravitaţiei. La viteza luminii – Conform celebrei descoperiri a lui Einstein, în care se spune că viteza luminii este o constantă în natură cu un punct maxim absolut în univers, iar timpul este cel care se modiică în funcţie de perspectiva privitorului. La viteza lu-

minii, conform formulei, timpul se opreşte. În imagine sunt reprezentate două planuri ce marchează două puncte în spaţiu, cu aceleaşi corpuri materiale în mişcare. Acestea, la un punct, atingând viteza luminii, îşi schimbă poziţia, însă timpul se opreşte. Continuitatea timpului după încetinire se observă în al doilea plan, cel superior, în mişcarea acului ceasului care indică secunda. Bosonul Higgs – Bosonul higgs este o particulă subatomică ce a fost descoperită recent la LhC (Large headron Collider). Importanţa lui constă în faptul că ne conirmă prezenţa câmpului higgs ce a fost prevestit în anii ‘70 de către Peter higgs. Acest câmp completează teoria modelului standard şi ne explică cum masa unei particule se formează prin interacţiunea bosonului cu acest câmp; practic, masa unui atom este dată prin simpla trecere a particulei higgs (ce se ală în interiorul protonilor) prin acest câmp dedicat. Această descoperire marchează un pas înainte pentru descrierea lumii în care trăim şi a uniicării teoriilor izicii generale. În imagine, deasupra personajului este reprezentat schematic acceleratorul de particule, de la LhC şi explozia rezultată

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

prin ciocnirea protonilor, cu o viteză apropiată de viteza luminii. Imagini publicate cu acordul artistului, dreptul de rePrincipiul incertitudinii al lui Heisenberg - Prin- producere a imaginilor aparţine exclusiv acestuia. cipiul conform căruia într-un timp dat, precizia cu care două proprietăţi izice ale unei particule sunt cunoscute, este limitată. Poziţia în spaţiu şi energia particulei nu se pot cunoaşte simultan; cu cât este mai exact determinată poziţia unei particule, cu atât mai imprecis se poate cunoaşte momentumul acesteia şi viceversa. Acest principiu este valabil deoarece modalităţile prin care omul poate observa o anumită particulă sau undă subatomică sunt limitate de natură; astfel, se poate spune, de exemplu, că un foton se poate comporta ca o undă sau ca o particulă în funcţie de modul în care este observat. Eterul lui Platon – Platon descrie cele cinci volume perfecte din natură, atribuind iecăruia câte un element. Tetraedrul este focul, octaedrul - aerul, cubul - pământul, icosaedrul - apă şi dodecaedrul eterul/universul vid. Omul este încă incapabil de a înţelege eterul, din acest motiv îl cercetează intens, enunţând teorii pe înţelesul lui. Absolvent al Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Absolvent al Universităţii Naţionale de Artă, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei, secţia de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului Cultural. În prezent masterand anul I în cadrul aceleiaşi facultăţi. Portofoliu: http://www.behance.net/victorfota Mircea – Victor Fota

PDF Compressor Pro

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR In Bloom (2012)

În plin soare: fotograie conceptuală de

Voicu-Dan Dragomir

Când am început să fac sculptură în ţevi de cupru în 2010, a apărut şi necesitatea de a le prezenta pe internet, în portofoliul personal. Am avut de ales între a face fotograie „de produs”, aşa cum se cere pe site-urile specializate de vânzări sau licitaţii, şi a face instantanee artistice, conceptuale. Am ales a doua variantă, întrucât aspectul mercantil al problemei nu m-a interesat. Aceste fotograii nu relectă obiectul în sine, ci interacţiunea acestuia cu mediul în care se ală, cu lumina şi cu imaginaţia privitorului, pentru a sublinia plasticitatea sculpturii într-un context irepetabil. Spiral organ a fost fotograiată pe o masă de sticlă, într-o grădină de tuja sub un cer senin, de un albastru profund. Pentru Venus am ales un pat de frunze de toamnă, după o plimbare de dimineaţă în parc. Conceptul din heartbeat – cu arterele şi venele unei inimi modelate în ţevi de cupru – s-a integrat într-un cadru neutru, un asfalt proaspăt turnat pe şosea. Cel mai captivant aspect al acestor fotograii este interacţiunea materialului cu lumina naturală, fără constrângerea unei reprezentări „idele”, comerciale. Am renunţat la sculptura în ţevi de cupru deoarece simţeam că materialul mă limita la câteva forme predeinite, în jocul de puzzle cu bucăţile de

ţeavă şi sârmă. Am revenit însă, după doi ani, la o formulă care putea să genereze aceleaşi fotograii conceptuale, fără a lăsa în urmă obiecte grele şi inutile. Astfel, am creat câteva instalaţii dedicate fotograiei de tip macro, pe care le-am surprins atât într-un mini-studio, cât şi în lumină naturală. Acest joc s-a extins ulterior prin câteva asamblaje pe care le-am realizat cu obiecte diverse lipite pe pânză pictată în acrilic. Pentru mine, acest circuit relevă paradoxul de a reţine obiectul-sursă, în ciuda faptului că el îşi pierde magia odată ce s-a transformat în imagine digitală. Astfel, am constatat că fotograiile asamblajelor mele sunt de multe ori mai revelatoare decât obiectul material pe care îl redau, întocmai ca în cazul sculpturilor. Deep forest este o masă de cuburi de gheaţă stropite cu spray verde, a căror topire a generat relexii în pelicula de vopsea. Pentru Fata morgana am urmărit să creez o tensiune între formele rigide ale oţelului unui lanţ de bicicletă şi textura satinată, luidă a maionezei în care este scufundat. Iceribs a fost un accident, întrucât nu am ştiut că delicatele bucăţele de gheaţă stropite cu zăpadă artiicială se vor rupe în momentul scoaterii lor din formă. Aceeaşi formulă a contrastului dintre materiale am apli-

PDF Compressor Pro cat-o şi pentru In bloom, unde ierul forjat vopsit alb a fost scufundat în lapte. Fotograia pentru On the operating table surprinde un detaliu al asamblajului omonim, pentru care am învelit în tifon şi leucoplast o ramură de salcâm „rănită”. Snow rămâne pentru mine cea mai şocantă fotograie pe care am făcut-o, întrucât am alăturat câteva materiale profund incompatibile: carne macră, şuruburi şi vopsea albă, pentru a crea un clar-obscur aproape monocrom, bogat în texturi ce nu pot i identiicate cu uşurinţă. În inal, Impression, sunrise este un citat din Monet, în măsura în care am încercat să surprind o fracţiune de secundă irepetabilă: mişcarea unei ape cu fragmente mici de oglindă în lumina unui relector.

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

Snow (2012)

Voicu-Dan Dragomir a realizat timp de mai mulţi ani fotograie urbană şi de peisaj, pentru a-şi extinde ulterior interesul la sculptură, desen, pictură şi asamblaje. Câteva lucrări de pictură şi sculptură au fost prezentate în două expoziţii de grup recente, iar corpusul lucrărilor în diverse medii poate i admirat pe www.voicudragomir.com. Imagini publicate cu acordul artistului, dreptul de reproducere a imaginilor aparţine exclusiv acestuia. Fata Morgana (2012)

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

Impression, Sunrise (2012) Deep Forest (2012)

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

Heartbeat (2010) Venus (2010)

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

Ice Ribs (2012)

On the Operating Table (2013)

Spiral Organ (2010)

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

C R O M O T E R A P I A ALExANDRA STANESCU-POPESCU Trăim într-o lume a culorilor, tot ce ne înconjoară este deinit de nuanțe cromatice. Culorile ocupă un loc important în viața și activitatea noastră, își pun amprenta pe tot ce ne înconjoară. Proiectul “Cromoterapia” este constituit dintr-o serie de 5 lucrari, tehnica acrylic pe panza, dimensiuni de 150/50 cm in care sunt prezentate diferite stari interioare. Aceste stari interioare sunt puse in concordanta cu culoarea dominanta iecarei cutii. Gandindu-ma la acest proiect personal, am ajuns sa relationez, mai mult decat de obicei, cu mine insumi. In acele ore am fost asemeni personajului descris in aceasta serie de 5 lucrari, inchisa intr-un spatiu virtual cu mine insumi. Fiind o persoana optimista, imi place sa iu inconjurata de multe culori. Tocmai culorile m-au ajutat sa ies din starea de angoasa in care ma alam. Culorile m-au facut sa imi faca placere sa stau cu mine, sa realizez ca timpul petrecut cu mine insumi e unul de calitate, din punct de vedere spiritual. Cromoterapia este tema proiectului meu – Cromoterapia este o metoda folosita in medicina alternativa care implică utilizarea de energie de lumină la frecvenţe diferite (culori) şi desigur element de vindecare, antidepresiv, stimulent, de regenerare şi de mentenanţă a echilibrului si armoniei. cromoterapia își are originile din cele mai vechi timpuri. Această tehnică de vindecare prin culoare a luat naștere cu mii de ani în urmă în țările din Orient (India și China). Anticii considerau ca prin culoare se

poate obține controlul asupra emoțiilor și asupra întregului organism al omului. Culorile folosite : Roșu - reprezintă viața, energia, afectivitatea, forța creativă, pasiunea, iubirea, curajul, sacriiciul, pericolul și ura. Trebuie utilizat cu atenție, deoarece excesul de energie poate provoca stări de anxietate și nervozitate. În cantități potrivite, această culoare îți trasmite o doză de încredere în propriile forțe; Verde - i se spune şi culoarea sănătăţii sau culoarea vieții. Cu ajutorul culorilor verzi se încearcă vindecarea oboselii nervoase şi a stării de isterie, deoarece această culoare acţionează calmant asupra sistemului nervos, este eicientă în caz de oboseală, poate ameliora migrenele. În altă ordine de idei, este culoarea liniştei, a calmului, a odihnei, a meditaţiei. Simbolismul acesteia afectează emoţiile umane, calmează si relaxează. Este un semn al echilibrului; Albastru - i se spune culoarea liniştei şi odihnei. Simbolizează înţelepciune, inteligenţă, ininitate, adâncime, superioritate, spiritualitate. Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului; Galben - este cea mai caldă, cea mai expansivă și poate cea mai însulețită culoare. Se asociază cu veselia, longevitatea, inteligența, optimismul și claritatea. Această culoare te duce cu gândul la zilele îndepărtate de vară și-ți induce o stare de bine;

PDFOAMENII Compressor Pro Ĺ&#x17E;I PROIECTELE LOR Violet- Fantezie, asa s-ar traduce intr-un cuvant aceasta culoare. Violetul reprezinta regalitatea, un caracter sacru, sfant sau o lume plina de romantism. Personajul feminin este regizat in functie de starea data de culorile cutiei in care se ala. Cutia este tratata precum o zona personala in care te intalnesti cu tine insuti. Am ales sa folosesc tenta plata ca interior al cutiilor pentru a accentua faptul ca starea in care este prins personajul, este densa si profunda. Pozitia corpului este una sugestiva data de sentimentul trait de personajul feminin. Am incercat sa surprind momentul in care personajul ajunge sa se accepte, sa se contopeasca cu eul interior. Personajul poate i considerat omul din societatea contemporana, tot timpul grabit si umbland dupa consum. Atunci cand se intalneste cu sine se simta constrains si incearca sa fuga. Am accentuat transformarea personajelor. Am pus in contrast starea interioara existenta a personajului (culoarea cutiei) cu starea in care doresc sa il aduc. Adaugand culori complementare nuantelor cutiei, voi incerca sa evidentiez trecerea de la o stare pozitiva la una negativa si invers, de aceea personajul este surprins in diferite ipostaze.

PDF Compressor Pro

OAMENII ŞI PROIECTELE LOR

PDFOAMENII Compressor Pro ŞI PROIECTELE LOR

PDF Compressor Pro

CE AM VĂzUT, CITIT, AUzIT

PDFCECompressor Pro AM VĂzUT, CITIT, AUzIT

Călătorie ”Către Ţara Soarelui Răsare” la Muzeul ASTRA (Sibiu, 26 aprilie – 20 mai 2013)

Motto: ”Câţi luturi nu şi-au luturat cărarea de-a curmezişul zidului!”

Basho Muzeul de Etnograie Universală „Franz Binder” din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA şi Art Out au organizat expoziţia de arte plastice, decorative şi origami, ”Către Ţara Soarelui Răsare”. Vernisajul a avut loc vineri, 26 aprilie 2013, ora 1630, la sediul muzeului din Piaţa Mică, Sibiu. După cum sugerează şi numele său, expoziţia a reprezentat o incursiune în timp şi spaţiu, o posibilă călătorie către civilizaţia japoneză. Au fost prezente atât lucrări de arte plastice (pictură, graică, sculptură, fotograie, video), cât şi lucrări de arte decorative (textile - haute lisse, minitapiserie, serigraie, lucrări de patchwork, ceramică) şi origami. În deschiderea expoziţiei, Alexandru Găvan a susţinut un workshop de origami. Poezia, cu precădere lirică lui Basho, cel mai cunoscut poet japonez în afara graniţelor ţării sale, a fost elementul uniicator al lucrărilor expuse, iecare dintre acestea având alăturat un haiku. Artiştii contemporani care au participat în acest proiect expoziţional au o bogată prezenţă pe simezele româneşti şi internaţionale, remarcându-se prin expresivitatea lucrărilor lor, astfel că iecare piesă este un univers aparte spre care suntem invitaţi să medităm, să visăm. Tema călătoriei a fost, este, şi cu siguranţă va i, unul din subiectele predilecte în lumea artei şi a ştiinţelor umaniste în genere, iind, aşa cum ne-am obişnuit şi din literatura care i-a fost consacrată, purtătoare de simboluri. În expoziţia curentă ne-am dorit interpretarea acestei teme printr-o viziune actuală, contemporană, potrivită iecăruia dintre artiştii care expun. Expoziţia organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi a Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Sibiu a putut i vizitată şi în cadrul Nopţii Muzeelor, în data de 18 mai 2013. În cele ce urmează vă prezentăm lucrările din expoziţie. Laura Lucia Mihalca (Curatorul expoziţiei) Imagini asigurate de autor. Prelucrarea graică a imaginilor a fost realizată de Silvia Kovacs şi Alexandru Găvan.

PDF Compressor Pro

CE AM VĂzUT, CITIT, AUzIT

PDFCECompressor Pro AM Vﾄホut, citit, auzit

PDF Compressor Pro

ce am vﾄホut, citit, auzit

PDFceCompressor Pro am vﾄホut, citit, auzit

PDF Compressor Pro

ce am vﾄホut, citit, auzit

PDFceCompressor Pro am vﾄホut, citit, auzit

PDF Compressor Pro

ce am vﾄホut, citit, auzit

PDFceCompressor Pro am vﾄホut, citit, auzit

PDF Compressor Pro

ce am vﾄホut, citit, auzit

PDFceCompressor Pro am vﾄホut, citit, auzit

PDF Compressor Pro

ce am vﾄホut, citit, auzit

PDFceCompressor Pro am văzut, citit, auzit

3 ExPO de Ioana Nițică si Mihai Moldoveanu COMORILE CHINEI china este din ce în ce mai prezentă în viața noastră de zi cu zi, de la Confucius și electrocasnice până la metale rare și alimente. Și nu vorbim aici numai despre exportul de cereale, ci despre minunata bucătărie chineză, care ne face să salivăm de poftă. Dar să trecem peste asta. Made in China este un brand în sine, pus pe telefoane și teniși până la expoziții și chiar... exponate umane, cum sunt cele de la expoziția human Body, tot made in China. Comorile Chinei este o expoziție manifest care, pe lângă faptul că ne arată obiecte de artă de o mare valoare istorică și estetică, ne avertizează și asupra rolului tot mai mare pe care China îl are pe scena globală. La următoarea expoziție de amploare din România probabil că vom ști deja suicient de multă chineză încât să nu mai avem nevoie de traducere. Și lupoaica lui Traian ne privește sceptică din brațele stăpânului ei.

nu aș i luat un soldat de teracotă, cum v-ați i așteptat. În schimb le-aș i oferit o lecție de istorie autentică despre România de lângă Dunăre, nu despre “Luomania” de care auziseră sau pe care o reperaseră ei în hărți. Dar, zău, de armate sigur ați mai auzit, dar de armate de teracotă? Pe cai, soldați ai artei! Pe cai! Ioana Nițică STELA VESA Stela Vesa, pare de departe un Dumnezeu modern al culorii și nu, nu ridic sprânceana când spun asta, ba chiar mă plec în fața curajului de a ne colora și iar colora viețile, într-așa fel. Expozitia “ Stela Vesa - pictură”, este una din expozițiile mele preferate ale anului 2013, o spun fără rețineri, aplaudând dublu, atât pentru artistă cât și pentru gazda perfectă a expoziției, Muzeul Național Cotroceni, deja o slăbiciune cunoscută a mea și nu numai. Un spațiu extins și plin de trăinicie, face din culorile Stelei Vesa adevărate bombe de culoare și forță, de nou și modern, de candoare și electricitate. Nu știu dacă copilăria liniștită, cum și-o declara însăși artista, a ajutat-o să creeze pentru noi toți cea mai frumoasă explozie a sentimentelor, în artă, însă dacă-i acesta motivul, i-a reușit din plin. Pășiți cu încredere. De mult n-am mai văzut o lume înrămată atât de frumoasă și vie! Ioana Nițică

Mihai Moldoveanu Unii spun că e cea mai specială expoziție din vara aceasta, alții spun că e cea mai fascinantă, iar alții se întreabă dacă China se va opri vreodată să surprindă. Aș i luat acasă un ceas și energia care era prezentă în aer, de cum am pășit la Expoziția “Comorile Chinei” de la Muzeul Național de Istorie a României, dar și istoria Drumului Mătăsii. Deci nu,

PDF Compressor Pro

ce am văzut, citit, auzit

Expoziția Stela Vesa amintește de arta lui Picasso sau Chagall. Trimite către cubism prin formele drepte, hotărâte și se apropie de poezia vizuală a marelui pictor evreu. Este un vis belle epoque și un joc al culorilor cărnoase. Femei elegante discută cu bărbați misterioși, iar de sub zâmbetul unei curtezane tresare o emoție de culoare ca un cântec secession. Și spun asta în cunoștință de cauză, admirând femeia cântând la laut. Pentru că, în arta Stelei Vesa, culoare se exprimă prin muzică. Tablourile sale sunt ca un vechi musical. Culorile voluptoase ne atrag privirea fascinată, dar, închizând ochii pentru o clipă, ne rămâne în gând melodia pianelor cântărețelor cu părul albastru. Părăsind expoziția, vom păstra adânc în sulet poveștile fermecătoare ale tablourilor rămase în urmă. Ele sunt sublimarea irească a marii arte moderne a secolului trecut. Mihai Moldoveanu

SALONUL NAțIONAL DE ARTĂ DECORATIVĂ DE LA MUZEUL NAțIONAL COTROCENI Când spui artă decorativă nu îți poate rămâne în minte doar un singur termen din cele două. Parcă sunt născute în același timp, ori parcă și-au vorbit să stea nedespărțite pentru mult timp. Universitatea Națională de Arte București, Uniunea artiștilor plastici din România, Ambasada Republicii Moldova în România a fost puterea a 3-a din rândul celor 103 artiști prezenți la Salonul de Artă Decorativă de la Muzeul Național Cotroceni. Cele mai spectaculoase tapiserii, cele mai nonconformiste tăieturi, cele mai inventive reinventări a sticlelor clasice, cele mai dulci modelaje în ceramică și cele mai impozante creații din metal, s-au adunat laolaltă la superlativul relativ absolut. Căci fără îndoială, expoziția de artă decorativă nu are alt termen de comparație decât acesta. Start, artei decorative!

Arta decorativă, în toată splendoarea ei, la cea de a treisprezecea ediție a Salonului Național de Artă Decorativă. Un număr cu noroc, așa cum ne dăm seama încă din plăcutul discurs al doamnei Daniela Frumușeanu, coorganizator al evenimentului, alături de doamna Valentina Rotaru. Lucări excepționale pe care le admirăm cu mare interes, iată ce ne este îngăduit să privim în subsolurile pline de farmec ale Muzeului Național Cotroceni. Și interesul vine tocmai din importanța pe o dăm unei arte care, tocmai prin numele său, ar putea părea auxiliară. Dar arta decorativă ne demonstrează încă o dată frumusețea ei unică. Îi mulțumim doamnei Adina Rențea, directorul muzeului, pentru excelenta expoziție și doamnei Ștefania Ciubotaru, pentru amabilitatea de a ne i invitat la aceste eveniment de excepție.

Ioana Nițică

Mihai Moldoveanu Fotograii realizate de Mihai Moldoveanu

PDFTEMA Compressor Pro NUMĂRULUI. Spaţiul- monstru cu luceferi

S PAŢ I U L

– MONSTRU CU LUCEFERI

De câte ori n-ai privit stelele gândindu-te la ce se ală dincolo de ele... Ce lumi aşteaptă să ţi se dezvăluie, ce poveşti? Aproape că strigi la acele corpuri cereşti să-ţi răspundă, să-şi dezvăluie secretele, dar ele te privesc reci, clipind tăcute în încremenirea lor acronică. Ridici braţele către ele, ameninţându-le, dar nici de această dată nu te iau în seamă. Eşti prea mic, neputincios, doar un muritor, care la fel ca mulţi alţii ai fost sedus de aceste ademenitoare sirene ale spaţiului. Dar de ce ne obsedează acest nemărginit imaginar? De ce iinţa umană tinde spre ininitul increat al spaţiului? De ce de atâtea ori ne trezim privind înmărmuriţi bolta cerească, aşteptând parcă să găsim o cale de acces spre ea... o poartă oricât de mică, prin care odată ce am pătruns, să descoperim acel CEVA, acel ceva imposibil de deinit, dar care ştim sigur că există şi îmbracă forme diverse, forme care reverberează cu fantasticul pe care suntem capabili să-l creăm. Ne aşteptăm să descoperim o lume, un personaj, un alter ego care să ne surprindă, mărturisind că până acum doar sticla oglinzii ne-a despărţit. Această fascinaţie nu a apărut de ieri de azi. Am putea airma că s-a format odată cu civilizaţia. Omul a cucerit lumea palpabilă, materială, dar nu s-a putut împăca niciodată cu gândul că există o dimensiune care-i este inaccesibilă. Natura sa de cuceritor n-a putut accepta că lumea este mărginită. Cum să ie mărginită când deasupra îl aşteaptă o întindere bizară, neatinsă?! Târziu a înţeles că spaţiul şi timpul sunt coordonatele deinitorii ale lumii în care trăim. Sunt două repere care se confundă într-un tot, un tot dătător de viaţă. Egiptenii şi grecii, acei păgâni făuritori de mituri şi civilizaţii, au înţeles că spaţiul şi timpul, dincolo de a reprezenta limite spre care tindeau, neputându-se opune fascinaţiei care le-o trezea acel necunoscut, creează viaţa. Astfel, spaţiul şi timpul au devenit Nut – zeiţa cerului la egipteni, iar mai

târziu, Uranus şi Kronos la greci, zeităţi dătătoare de viaţă. Pentru poporul din urmă menţionat, cerul era o cupolă de aramă decorată cu stele, ale cărei margini se sprijineau de hotarele pământului plat. Creştinii i-au atribuit spaţiului valenţe sacre, considerând că accesul în acea lume se va întrezări doar celor merituoşi, profanii iind izgoniţi. Raiul şi Iadul sunt etape către întoarcerea la momentul creaţiei, adică întoarcerea în spaţiul de unde a pornit totul. Demiurgul este considerat timp şi spaţiu, acele limite în interiorul cărora apare creaţia, viaţa. El este judecătorul lumii materiale, cel care delimitează spaţiul sacru de cel profan, viaţa de moarte şi binele de rău, noţiuni între care pendulăm. Cea mai grăitoare imagine a dualităţii imaginarului creştin privind conceptul de relaţiile temporalo-spaţiale este Judecata de Apoi, temă des reprezentată în artă. Michelangelo creează o lucrare tulburătoare a tot ceea ce înseamnă ciclul vieţii şi al morţii, al accederii către o nouă formă de existenţă într-un alt spaţiu, un spaţiu al nelimitării. Poziţionarea personajelor în dreapta şi stânga lui Iisus, iecare grup iind direcţionat de îngeri spre Rai sau Iad, atributele acestor creaturi seraice şi detaliile privitoare la cele două lumi constituie dovada că spaţiul şi timpul se estompează, se contopesc într-o clipă. Pe urmele timpului, omul caută în permanenţă dorinţa de înălţare. N-a avut nici o clipă de linişte. Icar şi Daedalus au fost primii curajoşi care s-au hotărât să exploreze ţinutul lui helios, ca de atunci până azi, alţi şi alţi cutezători au luat cu asalt înalturile. Dar omul este nerăbdător. Nu-şi dă seama că de la marginea timpului va face un salt în spaţiu spre care a aspirat dintotdeauna, la spaţiul de unde a început totul, îmbrăcând o nouă formă de existenţă... poate o stea a cărei dragoste de ininit s-a împlinit sau tot o iinţă, al cărei dor de zborul liber din înalturi nu va înceta să tânjească după monstrul cosmic. Iulia Iancu

PDF Compressor Pro

Spaţiul- monstru cu luceferi. tema NumĂRuLui

Scrisoare către monstrul cu luceferi

„Vom expedia pe cea următoare... Şi chiar pe a cincizecea, a o suta scrisoare! Şi aşa mai departe: la ininit! N-a mai fost nevoie! Minunea s-a întâmplat: a treizeci şi una scrisoare nu se mai întoarse. Fusese, în sfârşit, reţinută de monstrul cu luceferi.” (Mihail Drumeş, Invitaţia la vals)

când eram mic nu mi s-a spus nimic despre tine. toţi mi-ar i spus că exişti, dacă i-aş i întrebat, dar nu mi-a trecut niciodată prin cap o astfel de întrebare. Când am mai crescut, mi-am dat singur seama că exişti, într-o seară, când totul s-a stins în întuneric. Atunci te-am văzut, pentru prima oară, şi mi-a fost frică. Mi-a fost frică la gândul că exişti şi că mă vei înghiţi într-o zi, iar ceilalţi nu-mi vor mai da de urmă. Am continuat să cresc. Erai tot acolo. Mi te imaginam în spatele stelelor, în spatele lunii – atunci când nu o înghiţeai – în spatele luceafărului care îi ţinea lunii de urât. Şi amândoi mie. Pentru că tot îmi mai era frică de tine. Pentru că erai negru, pentru că erai imens, pentru că nu ştiam prea bine ce eşti şi te credeam în stare să-mi iei viaţa, până la urmă. Când m-am făcut mult mai mare, te-am descoperit în plină zi. Erai tot acolo. Te văzusem de fapt tot timpul, dar nu am ştiut că eşti tot tu. Îmi plăcea cum erai ziua – răspândeai atâta lumină încât uitam că trăieşti şi în întuneric. Am început să-ţi zâmbesc prietenos. Mă trezeam uitându-mă în depărtare – oamenii nu ştiau la cine mă uit, dar eu mă uitam la tine – şi mă gândeam că am putea i prieteni buni noi doi, sau cel puţin ne-am putea împărtăşi gândurile. Dar gândurile tale nu au ajuns niciodată la mine. Într-o zi, după ani şi ani petrecuţi cu gândul la tine, mi-am dat seama că nu ai i un prieten idel oricum – toată lumea te ştie, ne vezi pe toţi şi poate

că te amuzi teribil în timp ce noi rătăcim sub stele. Dar, pentru că tu ne vezi pe toţi şi noi te vedem, iecare, pe tine, m-am gândit că, cel puţin, aş putea trăi cu sentimentul că sunt mult mai aproape decât cred de cei pe care nu pot să-i văd. Pentru că te văd pe tine. Am dat într-o zi de nişte imagini de la tine. Te-am văzut împreună cu stelele, cu planetele, cu asteroizii şi cu... găurile negre. Am ştiut atunci că avusesem dreptate – aveai să mă înghiţi cândva, să ne înghiţi pe toţi. Erai un monstru. Ai devenit un monstru pentru mine, chiar şi în vise. Dar pentru că mă ataşasem într-un fel de tine şi te găseam frumos la trecerea dintre zi şi noapte, când apare luceafărul, nu am putut să mă gândesc la tine ca la un simplu monstru. Mi-am spus atunci – eşti monstrul cu luceferi. Mai târziu te-am găsit prin reviste. Îţi dăduseră fel de fel de nume, în fel de fel de limbi. Unii scriau că te numeşti spaţiu. Mă duce cu gândul la cuvintele pe care le scriu chiar acum în această scrisoare, şi la spaţiul dintre ele, pe care îl văd acum, pentru că ştiu că există. Fără spaţiu, nu ai înţelege nimic... Am înţeles atunci că ai fost tot timpul acolo, aşa cum eşti tu, de la orbitor de alb la negru înspăimântător şi între cele două, plin de nuanţe diverse care nu mă mai sperie. Andreea Giorgiana Nicolae

PDFTEMA Compressor Pro NUMĂRULUI. Spaţiul- monstru cu luceferi

Din perspectiva caleidoscopului sau 3 argumente...

UNDE E SPAŢIUL? Acolo unde corpuri de foc parazitează gazda densă a ininitului, în care nu există nimic. Sau mai precis există nimic pentru că vidul nu se poate exprima decât operând cu diferenţa dintre concret şi abstract. Acel rezultat se geometrizează în corpurile cereşti despre care aud în poezii eminesciene, ce nuanţează formele precare de materie ale Universului. Dar totuşi, la atât de puţin se rezumă Cosmosul? Unde este reveria în marea conglomerare de sfere ce gravitează împreună? Unde sunt lucrurile pe care nu le ştim, dar pe care instinctul unei curiozităţi ancestrale ne determină să le căutăm în speranţa că rezultatele vor apărea inevitabil? Acelea despre care considerăm că au fost promise încă de la începutul cursei fără start, în care ne-am angrenat spre a dovedi o echipartiţie deloc corectă: oamenii-cercetători ai propriului spaţiu ce îi înconjoară şi Galaxia-domeniul vast al necunoscutului. Şi cum întotdeauna tindem să hiperbolizăm ceea ce nu putem înfrânge, suntem impetuos necesar siguri că Monstrul enigmatic de dincolo de norii pufoşi şi ludici, este uriaş, supranatural, indestructibil. UNDE EXISTĂ SPAŢIU, acolo ne alăm şi noi, căci înţelegem că ubicuitatea noţiunii este atât de accentuată încât coabităm într-o permanentă simbioză cu acesta din urmă, fără a mai observa implicitul acestei comuniuni. Cum sacrul ne-a speriat încă de la începutul timpului, propun să începem drumul iniţierii în tainele Galaxiei de pe pământ. Planul teluric e mai cotidian şi propune, la o privire supericială, o alternativă mai facilă. Spaţiul poate reprezenta mai mult decât considerăm adesea: lăcaşul din interiorul iecărei persoane, unde exista conştiinţa,

iubirea, eul interior, este tot un tip de spaţiu, poate cel mai puţin explorat. Forma de prezentare a spaţiului entităţii noastre interioare poate căpăta pentru iecare în parte semniicaţii diferite: frici, fobii, situaţii inedite. Eul propriu este, în acest caz, monstrul profan. Este creatura care ne pândeşte zi de zi, constant, care ne situează adesea în circumstanţe diicile din mrejele cărora nu reuşim să ne descurcăm. În şarada lugubră a vieţii, lupta cu propria creatură anamorfotică a iecăruia se poate inaliza cu diamante - sunt recompensele spirituale pe care ni le însuşim atunci când învingem lupta cu monotonia existenţei. SPAŢIUL E UNDE vrem noi să ie. În mintea noastră, în jurul nostru, deasupra bolţii celeste sau în adâncul pământului. Este sfera ce ne cuprinde de-a lungul trecerii ireversibile a timpului, pe care o trăim cu aspiraţii spre a ajunge la luceferii luminoşi ai monstrului. Trăim într-o lume de basm, în care trebuie să dovedim curaj, înţelepciune şi nicidecum doze de pasivitate. Latenţa poate adormi monstrul şi pericolele se diminuează ca efect inevitabil, însă nestematele succesului nu mai luminează calea, ci orbesc protagoniştii acestei manifestări belicoase. A percepe spaţiul în mod plastic şi poetic pare o sarcină ce necesită o atitudine cel puţin visătoare. Dar dacă nu putem cuceri propriul spaţiu interior şi posedă toate picăturile dinamice şi fotosensibile ale virtuţilor, atunci spaţiul nu rămâne decât unul dintre cele mai evazive subiecte abordate undeva, cândva, lecturate o dată, într-o foarte nonconformistă revistă de artă... Mihai Ivaşcu

PDF Compressor Pro ARTĂ A SENSULUI CODIFICAT ÎN POEzIA BACOVIANĂ „ALTFEL ” Motto: Omul începuse să vorbească singur... / Şi totul se mişca în umbre trecătoare – (George Bacovia, „Altfel”)

CUVINTE ChEIE: artă, catrene, tăinuitor, poetul-om, altfel. În anul 1914, George Bacovia publică o poezie cu un înţeles tăinuitor, distribuită în două catrene, sub un titlu al inversului existenţial, o cu totul altă pregătire a omului elevat, care se destăinuie celor iniţiaţi. „Altfel” este dorinţa de a explica că omul poate trece, prin voia necunoscutului, într-o altă dimensiune, cea a cunoaşterii, a înţelepciunii. Este o cale a întunericului, luminată de gândirea profundă a iindului elevat: „Omul începuse să vorbească singur...” nu este oare începutul începerii noii „Faceri”?, noua ordonare a haosului pe care omul-poet o simte! Oare singur, poetul-om nu are ca şi divinitatea puterea absorbirii cuvântului pe care îl exprimă? Bacovia, luminat şi călăuzit de umbra sa, spune că „omul începuse” în taina trecerii timpului „să vorbească singur”, nu în singurătate, ci tuturor acelora care ştiau să îl asculte. Înţelepciunea din Înalt coboară şi prinde în jocul ideilor pe cei pregătiţi să întâmpine lumea nevăzută a formelor în cuvinte. Formele sunt imagini ale imaginaţiei literatului, iluminări zădărnicite în teluric pentru o preîntâmpinare a senzaţiilor. Greutatea obsedantului metal bacovian dă veşnicia cerului încărcat de nevoile faptului iindual al omului profan căzut, însă literatului îi ardeau cu lumina soarelui vieţii ideile lucide ale vindecării şi menţinerii purităţii prin sens al poetului-om. Bacovia a venit în lume ca un hrismos, ca un curăţător de rău. Boala se va instala în totalitatea ei în trupul său, ca un gest de răscumpărare a semenilor, însă mintea lui va străluci în Infernul pe care numai el îl vede: „şi totul se mişca în umbre trecătoare...”. Ne punem întrebarea: despre care om al trăirilor lui vorbeşte poetul alat la penultima lui venire pe pământul ispăşirilor? La cel de după Potop sau la cel pe care el îl va întâlni în drumul său spre ultima viaţă telurică! Dacă citim doar primul şi al treilea vers al primei strofe a poeziei, vom observa că omul vorbea cu el însuşi nu pentru că se ala singur, ci pentru faptul că lumea se dorea singură stăpânită de întuneric. Era un timp al spuselor, nu a oricăror vorbiri, ci al

dorinţei de exprimare, poate chiar timpul rugăciunilor când de teama întunecimii cerului omul căuta iertarea şi, de aceea, creierul său ardea „ca lacăra de soare”. Sugestivă, metafora bacoviană deschide cel de-al treilea ochi şi lasă ca omul să vadă şi să simtă adevărul prin teamă. Cine putea acum, cu milostivenia lui, să ie în creierul său decât lumină divină care ardea răul, risipindu-l. Cine avea puterea să ardă fără să ucidă, decât Divinitatea? Semnul arderii este văzut doar de poetul-om, literatul care îşi uneşte în vâltoarea mişcărilor aştrilor ideile gândite, zvârcolite şi strânse apoi în creierul care se aprinde pentru a lumina lumea deşartă. Titlul poeziei poate sugera sosirea timpului „Noii Ere”, când inima se va dori umplută cu spiritul divin, iar creierul să ardă incandescent în iindul aleşilor unei lumi a ideilor măreţe. Lumea în care Bacovia a creat, l-a considerat un neînţeles, un prea întunecat al erei pe care ei şi-o credeau luminoasă ca materie, nu şi ca nevăzut incandescent. Venirea lui în lume a fost în plină zi, când soarele văzut încingea cu bretelele razelor lui spaţiul terestru, în calculul de viaţă al Celui Luminat. El va dori toată viaţa sa căldura soarelui, simţindu-se atras de binefacerea acestuia, însă trupul său, atins de boală la vârsta de 33 de ani, va ceda marilor solicitări nervoase şi va i internat, pentru prima dată, la Sanatoriul dr. Mărgăritescu din Bucureşti. De atunci, suletul lui va urca din întuneric în lumină şi va desăvârşi omul ca poet al umbrelor şi al obsesiei cenuşiului, sub greutatea metalului plumb, al cărui sens este alunecarea lentă în moarte a oamenilor, a lucrurilor şi a lumii, a destinului universal. „Şi totul se mişca în umbre trecătoare”, vizualizează sugestiv neînţelesul existenţial al lumii care coboară şi tot coboară în întunericul fără margini, fără dorinţa de a găsi răgazul explicării menirii omului ca trăitor şi nu ca iinţă. Care sunt marginile trăirii şi limitele învăţării din viaţă? Umbra este dublul mişcător al iindului teluric, semnul întunericului, al neînţelesului pe care poetul-om l-a descifrat şi l-a încifrat în existenţa literatului. Doar el cunoaşte taina venirii şi trăi-

PDFIDEI, Compressor Pro iDei, ATITUDINI, atituDiNi, amiNtiRi AMINTIRI rii, el ştie că în matricea sa trebuie să urce, de iecare dată din cele nouă coborâri, greul nevoilor gândirii, înţelepciunea, altul decât cel care a fost. hrismos al lumii, Bacovia umbrea existentul lumii pentru a-i putea urmări în taină evoluţia, pentru că sensibilitatea versului său cuprindea răul care îi secera elanul. În rău, a înţeles poetul, omul decădea, iar cele nouă drumuri, care trebuiau să ducă spre „Noua Eră”, a superiorităţii prin gândire, deveneau din ce în ce mai diicile, multiplicându-se şi întârziind devenirea în sacru. Cerul „de plumb” era acoperământul prin care omul era obligat să gândească. Numai în noapte, unde se mişcau umbrele, omul putea să cadă stării de meditaţie, de analiză a răului şi căutării izbăvirii prin iniţierea în bine. Pronumele negativ „nimic”, cu sensul de primejdios, închide brusc tentaţia de a găsi vreo scăpare omului, fără căinţă, din toată această formă de a exista. Pustiul, care se tot mărea, aduce în suletul profanului teama de moarte, afectat iind în cele din urmă chiar unul dintre organele vitale ale trupului, pentru că şi natura, cu „noaptea lui amară tăcuse orice cânt”, va suferi în sinestezia amară. Va i un gust simţit în umbra care îi va jelui trăirea. Stările şi evoluţia hepatică în trup ne duce la naturalismul interpretărilor realiste ale curentului literar, împletit în sugestia şi viziunea măiastră a poetului, care se simte copleşit de toată lupta cu nevoile omului de pe Pământ. El are puterea să-l vadă oriunde în Univers şi să-i urmărească existentul, pentru că „învineţit de gânduri, cu fruntea în pământ, /Omul începuse să vorbească singur...”. Îi vede durerea şi teama prin manifestarea plecării frunţii în pământ, însă îi simte şi neîncrederea din sulet că se va putea schimba ceva în viaţa lui fără de care el să nu se căiască. Atât de speriat va i omul, încât lumina cu greu va putea ajunge la profan, pentru că la un moment dat însăşi umbra lui îl va părăsi. Dacă în primul catren Bacovia alternează, prin rimă, al doilea şi al patrulea vers, sugerând neîmperecherea, ca fapt al venirii şi tânguirii omului, în cel de-al doilea catren poetul apropie această alternanţă, sudând prin idee sugestivă, rezultatul neînţelegerii adevăratei misiuni a omului pe Pământ. Este, poate, tocmai ceea ce am crede că ar i dorit să transmită prin poezie, ca un mesaj, poetul şi anume, moartea neiniţiatului, care va rămâne singur, petrecut în noaptea veşnică, până la semnul nelipsit al meditaţiei ce îl va duce spre noua evoluţie, cea superioară, spre divinitate. În poezie, Bacovia foloseşte doar de două ori cuvântul articulat „omul”, ca pe ceva foarte cunoscut

planului său de cercetare, identiicat, de multe ori ca un rezultat al unui iind de excepţie, care se tânguia şi dispera de toată întâmplarea naturii. De undeva, poetul îi urmăreşte întreaga sa evoluţie, însă nu îl compătimeşte pentru că este dreptul divinităţii să îi audă cu adevărat tânguirea. El este singur între semenii săi solitari, poetul sugerând ideea că divinul nu îl părăsise, pentru că îl lasă să vadă umbrele de oameni în noaptea care poate deveni veşnicie. Cerul de plumb „domnea”, se spune în poezie, iar imperfectul verbului este folosit pentru a sugera că într-o zi cu întunericul se poate sfârşi, făcând loc luminii, nu se ştie însă de când noaptea a coborât peste pământ şi oameni. Nu păcatul adamic constituie grava noastră pierdere, ci fausticul conştient al vinderii, de dragul lumescului, a suletului căreia divinitatea supremă îi doreşte întoarcerea în matricea din care l-a desprins, dăruindu-l trupului, templul creaţiei sale. Acolo unde este pustiu, este şi meditaţie, este un loc al întâlnirilor lumilor în dimensiuni. Faptul că „omul începuse să vorbească singur...” este îmbucurător pentru că atunci zadarnicul pune capăt împrăştierii ideilor, adunându-le într-o singură cupă, cea a meditaţiei spre divin. Acest om, atât de cunoscut stihuitorului, este în totul lui poetul, despre el şi despre ce va i cu el vorbeşte literatul atunci când intră în dimensiunea divinului. Când creează, creierul lui devine incandescent şi lumina creaţiei sale se îndreaptă spre nemurirea ideii stăpâne pe neant şi pe materia eternă, cuvântul. În afară de cuplul patern, numai literatul, parte a divinei idei, poate crea singur şi să vorbească cu el însuşi, pentru că dialogul se poartă între văzut şi nevăzut. La Bacovia, „pustiul” întotdeauna a creat în vers nemurire şi a lărgit orizonturile gândirii, dilatând în nemurire existenţa. Noaptea este „amară” pentru că dorul „tăcuse orice cânt”, întunericul dezvăluie umbre şi învineţeşte gândurile care apasă fruntea poetului-om „în pământ”. În concluzie, termenul „altfel” ne destăinuie existenţa unui sine necunoscut, poate chiar depărtat de iindul teluric al celui care este dat să creeze, să lege ideile de cuvânt.

PDF Compressor Pro

iDei, atituDiNi, amiNtiRi

Bibliograie: caraion, i., (1975), Bacovia. Sfârşitul continuu, editura eminescu, Bucureşti. cimpoi, m., (2005), Secolul Bacovia, editura Fundaţiei culturale ideea europeană, Bucureşti. Dimitriu, D., (1981), Bacovia, Editura Junimea, Iaşi. Flămând, D., (1979), Introducere în operă lui G. Bacovia, Editura Minerva, Bucureşti. Grigorescu-Bacovia, Agatha, (1962), Bacovia (viaţa poetului), Editura pentru Literatură, Bucureşti. Grigurcu, Gh., (1974), Bacovia, un antisentimental, Editura Albatros, Bucureşti. Indrieş, Alexandra, (1984), Alternative bacoviene, Editura Minerva, Bucureşti. Petroveanu, M., (1969), George Bacovia, Editura pentru Literatură, Bucureşti. Scarlat, M., (1987), George Bacovia - nuanţări, Editura Cartea Românească, Bucureşti. xxx, Opere, prefaţă, antologie, note, bibliograie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva, 1978. xxx, Opere, ediţie de Mihail Petroveanu şi Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994.

Ştefan Lucian MUREŞANU Fotograie asigurată de autor

PDFARhITECTURĂ, Compressor Pro MODĂ ŞI DESIGN. ArhitecTonic

SPAŢIUL ŞI LOCUL ÎN CONTEXTUL STUDIULUI PEISAJULUI CULTURAL Fragment publicat în: Calcatinge, Al., 2013. Conceptul de peisaj cultural: contribuţii la fundamentarea teoretică. Bucureşti: Editura Universitară „Ion Mincu”, pp. 186-200.

ÎNŢELEGEREA CONCEPTELOR DE SPAŢIU ŞI LOC ÎN STUDIUL PEISAjULUI CULTURAL Înţelegerea fenomenelor care au determinat schimbările şi adaptările peisajului cultural este parte a unei fenomenologii a acestuia. Tocmai acest lucru îl prezintă Christopher Tilley, chiar dacă sfera sa de studiu cuprinde antropologia şi arheologia. Autorul oferă o folositoare expunere a ceea ce numeşte perspectivă fenomenologică1 a peisajului cultural. După descrierea lui Tilley, fenomenologia implică înţelegerea şi descrierea elementelor prin prisma experienţei individului (Tilley, 1994, pp.11-12). Autorul face apel la fenomenologia lui heidegger şi Merleau-Ponty pentru a crea cadrul necesar studiului fenomenologiei peisajului. Inves1 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române online conţine următoarele deiniţii pentru fenomenologie: FENOMENOLOGÍE s.f. 1. Curent în ilozoie care îşi propune să studieze fenomenele conştiinţei prin prisma orientării şi a conţinutului lor, făcând abstracţie de omul real, de activitatea lui psihică concretă şi de mediul social. 2. (La Hegel) Teorie ilozoică în care se airmă primatul conştiinţei asupra existenţei şi se încearcă în mod raţional descrierea procesului dezvoltării conştiinţei. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, aşa cum se manifestă ele în timp si spaţiu. – Din fr. Phénoménologie. FENOMENOLOGÍE s.f. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifestă ele în timp şi spaţiu.**Termen în ilozoia lui Hegel care denumeşte teoria despre dezvoltarea conştiinţei umane, înţeleasă ca formă a autodezvoltării ”spiritului absolut”.** Curent ilozoic idealist contemporan, întemeiat de gânditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce ”obiectul” la ”fenomen”, considerat ca esenţă de ordin spiritual şi ca dat ultim şi nemijlocit al conştiinţei, independent de existenţa obiectivă şi de experienţa senzorială. [Gen. -iei. / < fr. phénoménologie]

tigarea conceptului de locuire propus de heidegger îi deschide lui Tilley o perspectivă nouă a ceea ce înseamnă relaţia dintre individ şi peisaj şi a conceptelor de spaţiu şi loc (Tilley, 1994, p.14). Discursul teoretic legat de loc (place) şi spaţiu (space) a avut întotdeauna un statut aparte în literatura de specialitate, iind un subiect de cercetare important pentru geograie în general, însă şi pentru alte discipline, precum antropologie, arheologie sau ilosoie, dar şi arhitectură şi urbanism sau amenajarea teritoriului. Fiind constant îmbogăţit cu abordări noi, discursul nu este încă epuizat. Deşi uneori poate i extrem de abstract şi greu de acceptat chiar şi de specialişti, înţelegerea conceptului de loc este strâns legată de delimitarea spaţială conceptuală (Tilley, 1994, p.15). Astfel, Tilley a enumerat cinci delimitări ale spaţiului (Tilley, 1994, p.15) pe care le vom prezenta în continuare. Pe scurt, este vorba de spaţiul somatic, spaţiul perceptual, spaţiul existenţial, spaţiul arhitectural şi cel cognitiv. Pe parcursul a două pagini, autorul prezintă cele cinci tipuri de spaţiu pe care le-am amintit mai sus, încadrând astfel, conceptual, studiul spaţiului şi locului (Tilley, 1994, pp.16-17). Astfel, spaţiul somatic este deinit de către autor ca iind spaţiul experienţelor senzoriale şi al mişcării trupului uman (Tilley, 1994, pp.16). Spaţiul percepţiei este deinit de Tilley ca iind spaţiul “egocentric” (Tilley, 1994, pp.16), spaţiul care deineşte experienţele umane, memoria locului asociată cu trăirile, sentimentele şi nevoile individului atunci când se ală într-un anume spaţiu. Spaţiul existenţial este asimilat ca iind baza pe care spaţiul percepţiei se formează, spaţiul în care se desfăşoară întreaga activitate umană, spaţiul real, al existenţei

PDF Compressor Pro

arhitectonic. aRhitectuRĂ, mODĂ Şi DeSiGN

izice (tilley, 1994, pp.16), al condiţiei sociale a individului. astfel, spaţiul arhitectural este puntea de legătură între spaţiul existenţial şi cel al percepţiei. Spaţiul arhitectural este cel care deineşte cele două spaţii amintite mai devreme, existenţial şi perceptiv (Tilley, 1994, pp.17). Spaţiul cognitiv este, în consecinţă, spaţiul de analiză şi relecţie (Tilley, 1994, pp.17). Christopher Tilley deineşte foarte bine modul în care spaţiul arhitectural este cel care creează relaţiile spaţiale, cel care deineşte interiorul sau exteriorul. Ne permitem totuşi să facem o completare, observând oarecum utilizarea uşor incompletă a acestui termen. Trebuie făcută distincţia clară între spaţiul arhitectural şi cel urban în contextul dat, pentru a avea o imagine uniformă şi pertinentă asupra acestor elemente. Tilley nu a greşit amintind şi deinind tipul de spaţiu ca iind arhitectural. În esenţă, spaţiul urban este un sistem complex format din mai multe spaţii arhitecturale, iecare dintre acestea având un set de relaţii bine deinit, care condiţionează existenţa individului în mediul construit. Atât spaţiul urban, cât şi cel arhitectural sunt spaţii ale unei realităţi construite, bazate pe ideologii şi doctrine, pe idei vizionare. Sunt spaţii ale puterii, având la bază tocmai segregarea, diferenţierea, controlul, dominarea2 . Spaţiul arhitectural (co)există cu spaţiul urban şi oferă celui din urmă consistenţă, formă, coerenţă. Relaţiile dintre spaţiile arhitecturale, combinate cu spaţiul percepţiei şi cel al existenţei, deinesc în sine spaţiul urban. Oraşul este un sistem complex, în care se întâlnesc diferitele tipuri de spaţii enumerate de Tilley. Toate aceste cinci tipuri există în ceea ce noi numim spaţiul urban. Spaţiul urban este un meta-spaţiu al relaţiilor dintre celelalte tipuri de spaţii. Toate acestea, însă, interacţionează şi cu un alt tip de spaţiu, care la rândul lui acoperă şi spaţiul urban. Acesta este spaţiul larg al peisajului. Asupra acestei chestiuni vom reveni însă în paragrafele următoare. În continuare, vom consolida discuţia despre spaţiile enumerate de Tilley, cu precădere cea a spaţiului omis, cel urban. Tema existenţei urbane 2 Putem aminti aici de ilmul Baaria, realizat în 2009 de regizorul italian Giuseppe Tornatore, un ilm autobiograic care a rulat la deschiderea Festivalului de Film de la Veneţia din acelaşi an şi în care apare descris în caracteristicul sarcasm întâlnit în comediile italiene, un consilier pe probleme urbane orb. Mesajul este subtil şi elegant conturat, prezentând viciile unei societăţi bolnave şi corupte (funcţionarul aproba planurile de urbanism doar după ce primea bani). Acest fapt simbolizează practicile maligne ale unor timpuri trecute care sunt încă de actualitate, iind prezente în anumite societăţi moderne.

a individului, precum şi a modului de relaţionare cu spaţiul său existenţial au fost des utilizate în teoria urbană a secolului al XX-lea. În opinia noastră, spaţiul urban este chiar spaţiul existenţei umane în sistemul complex de relaţii pe care îl numim oraş, iar spaţiul arhitectural este spaţiul intim, al existenţei private a individului în ceea ce poate reprezenta casa sa, curtea casei, spaţiul de lucru sau de distracţie. Kevin Lynch propunea o serie de întrebări legate de forma pe care aşezările umane trebuie să o adopte şi care sunt principiile după care ne ghidăm în elaborarea acestor forme. Important în răspunsul pe care tot autorul îl dă este modul în care combină acţiunile umane din spaţiul urban cu luxurile de informaţie şi bunuri, cu existenţa ediiciilor arhitecturale şi cu ciclicitatea naturii (Lynch, 1984, p.48). Oraşul a evoluat de-a lungul timpului, iar comunităţile au ajuns a i celule ale unui sistem central, bazat pe manifestări ale puterii şi controlului. De la primele comunităţi religioase la breslele muncitoreşti, la burghezie, iar mai apoi la corporaţiile capitaliste, neuitând monarhiile sau guvernele, iecare a contribuit la producerea în spaţiul urban a simbolurilor puterii şi controlului asupra diverselor clase sociale inferioare. Spaţiul percepţiei şi al existenţei umane au ajuns a i spaţii deinite de doctrine şi practici ale unor societăţi umane cu culturi şi valori identitare variate, însă care, în esenţă, împărtăşesc aceleaşi nevoi şi răspund aceloraşi cerinţe ale condiţiei umane urbane (Tilley, 1994, p.17). Pentru a înţelege mai bine acest lucru, vom aminti de Italo Calvino, care în cartea sa, Invisible Cities, prezenta sub forma unor poeme, un dialog dintre Marco Polo şi Kublai Kahn, în care explora latura imaginativă a oraşelor, prezentând peste cincizeci şi cinci dintre acestea. Vom apela la ceea ce airma Kevin Lynch legat de cartea lui Italo Calvino la sfârşitul capitolului trei al cărţii Good City Form (Lynch, 1984, p.72). Acesta prezintă foarte pe scurt descrierile oraşelor pe care Marco Polo le face, reairmând actualitatea relaţiilor dintre indivizi şi spaţiile locuite. Această actualitate este legată şi de modul în care percepem spaţiul (Calvino, 1972, p.137), peisajul, teritoriul, oraşul, iar în dialogul său, Marco Polo evidenţiază foarte clar faptul că indiferent de cel care povesteşte (facem aici referire la peisaj, la spaţiul urban, la teritoriu ca iind un metaforic povestitor), interpretarea este a celui care ascultă (adică a privitorului, a individului implicat direct în viaţa urbană, a exploratorului de spaţii) (Calvino, 1972, p.135). Putem concluziona faptul că, în existenţa

PDFARhITECTURĂ, Compressor Pro MODĂ ŞI DESIGN. ArhitecTonic sa, individul îşi deineşte condiţia umană şi socială prin relaţionarea la o serie de spaţii interconectate. Tocmai existenţa acestor spaţii vaste duce, prin procesul de localizare şi de însuşire a unui spaţiu, la conturarea conceptului şi a entităţii de loc. Prezenţa omului în peisaj, necesitatea adaptării la natura înconjurătoare, nevoia de înţelegere a proceselor şi a elementelor constituente ale peisajului, precum şi evoluţia inevitabilă a rasei umane faţă de celelalte vieţuitoare au dus la particularizarea spaţiului, la adaptarea acestuia la nevoile unei existenţe sociale evoluate. PROCESUL

LOCALIZARE

ÎN

SPAŢIU

ceva. Literatura de specialitate care dezbate acest subiect este extrem de vastă, însă sunt anumite aspecte care ne preocupă în mod direct în studiul peisajului cultural. Precum am arătat şi în cazul abordării peisajului cultural ca o viziune a realului în cartea apărută anul trecut, studiul sintagmei sense of place pe care o întâlnim la numeroşi autori din domeniu este foarte importantă. Înţelegerea acesteia este esenţială şi în relaţie directă cu înţelegerea termenului de spaţiu expusă în paragrafele precedente. În primă instanţă, se impune o explicaţie a termenului sense. Conform dicţionarului Merriam Webster, termenul a fost folosit pentru prima oară în secolul al XIV-lea şi provine din termenul latin sensus care înseamnă a simţi, a percepe. Totodată, are şi o origine anglo-franceză din termenul sen sau sens care înseamnă senzaţie sau mecanism al percepţiei4. John Brinkerhof Jackson asociază termenul mai sus amintit cu genius loci, considerându-l o iteraţie modernă a acestuia din urmă (Jackson, 1994, p.157). Totodată, face şi asocierea termenului cu localizarea, despre care am amintit mai sus. Aşa cum airmă autorul (Jackson, 1994, p.157), în trecut se credea în existenţa unui spirit protector al locului, iar localizarea era tocmai procesul prin care o entitate spaţială era înzestrată la nivel cognitiv şi afectiv cu o recunoaştere a statutului său special datorită prezenţei unei puteri spirituale, protectoare. Cu timpul, acest fapt s-a transformat în ceea ce avea să reprezinte inluenţa locului asupra stării de bine, de mulţumire şi de împlinire a individului odată aflat în respectivul loc, iar latura spirituală s-a pierdut aproape complet (Jackson, 1994, p.158). Analiza schemei vizuale a deiniţiei termenului de sense evidenţiază şi substantivele awareness (care în limba română înseamnă conştientizare sau vigilenţă) şi consciousness (conştiinţă). Folosirea celor doi termeni este cunoscută din teoriile inluente ale lui Yi-Fu Tuan în geograia umană şi culturală. Acesta asociază spaţiul arhitectural cu procesul de conştientizare a spaţiului (Tuan, 1977, p.102). Mai mult, actul construirii este primordial atât la animale cât şi la oameni, iar prin acest proces se con-

Localizarea presupune acceptarea „contextului menirilor funcţionale” pe care heidegger le amintea (heidegger, 2006, p.270). Prin localizare se conturează tocmai apartenenţa la un spaţiu bine deinit, căruia îi sunt recunoscute caracteristicile şi nu în ultimă instanţă, limitele. Localizare înseamnă (de)limitare şi îngrădire şi este determinată atât spaţial, cât şi tempora3l . Spaţiul şi locul joacă, astfel, un rol important în deinirea relaţiilor sociale şi a modului de interacţiune umană şi stau la baza identităţii culturale a individului. Localizarea contribuie şi la determinarea unui posibil înţeles cultural dat peisajului. Odată denumit şi localizat, spaţiul devine loc şi dobândeşte semniicaţie. Este transformat după bunul plac al individului şi după experienţa acestuia (Tuan, 1977, pp.9-17). Pentru exempliicare, dorim să abordăm în continuare problema des întâlnită în lucrările de specialitate, de la geograie la arhitectură, sau de la ilozoie la istorie: cea a conştientizării şi înţelegerii locului, adică a da sens şi semniicaţie acestuia. Propunem spre exempliicare tocmai deiniţia dată de Christian Norberg-Schulz termenului de loc. Acesta ia în considerare multitudinea de evenimente care deinesc viaţa de zi cu zi pentru a putea determina ce înseamnă locul. Locul este pentru Norberg-Schulz mai mult decât o locaţie abstractă (Norberg-Schulz, 1979, p.6), este pur şi simplu parte integrantă a existenţei umane (Norberg-Schulz, 1979, p.6). Existenţa locului presupune, în prealabil, localizarea unui obiect sau eveniment. Nu poţi face 4 Dicţionarul Merriam-Webster online prezintă referire la nimic din ceea ce există fără a localiza acel originea termenului sense ca iind: “Origin of SENSE: Middle 3 Dicţionarul Merriam-Webster online deineşte termenul englez locality astfel: “plural lo•cal•i•ties. Deinition of LOCALITY 1: the fact or condition of having a location in space or time 2: a particular place, situation, or location. First Known Use of LOCALITY:1628”. Site accesat în data de 11 mai 2011, ora 12:41 AM.

English, from Anglo-French or Latin; Anglo-French sen, sens sensation, feeling, mechanism of perception, meaning, from Latin sensus, from sentire to perceive, feel; perhaps akin to Old High German sinnan to go, strive, Old English sith journey. First Known Use: 14th century”. Site accesat în data de 11 mai 2011, ora 11:38 AM.

PDF Compressor Pro

arhitectonic. aRhitectuRĂ, mODĂ Şi DeSiGN

turează relaţii şi se impune ordinea socială (în cazul oamenilor, desigur). Chiar dacă latura spirituală a dispărut, în societăţile moderne latura religioasă există, iar în cadrul diferitelor comunităţi, biserica este simbolul puterii şi polul central al interacţiunii umane în mediul construit urban sau rural (Jordan, 2009, pp.34-35). Piaţa centrală a oraşului, a cetăţii, a urbei, era spaţiul în care se consumau relaţiile dintre indivizi, spaţiul care prin încărcătura sa simbolică şi sentimentală devenea loc al procesiunilor şi al întâlnirilor. Acel spaţiu dobândeşte un sens, un scop, un înţeles, o conştiinţă, tocmai datorită rolului vital pe care îl avea în dezvoltarea relaţiilor sociale. Subiectul este abordat şi de John Brinckerhof Jackson, care prezintă situaţia din oraşele americane şi modul în care conştientizarea spaţiului şi sensul acordat locului nu este întotdeauna asociat cu arhitectura sau spaţiul construit în sine, ci cu evenimente sociale care se petrec într-un anumit spaţiu (Jackson, 1994, pp.159-160). Autorul subliniază, totodată, faptul că indiferent de natura locului în care se ală individul, acesta din urmă este cel care deineşte locul, iar starea de spirit şi încărcătura emoţională sunt importante în deinirea apartenenţei la acel loc. Dat iind şi contextul istoric diferit faţă de europeni şi a istoriei urbane din Statele Unite, este uşor de înţeles diferenţa dintre cele două abordări referitoare la conceptul de loc. Astfel, sintagma sense of place ne duce cu gândul la binecunoscutul proverb românesc omul sinţeşte locul, nu locul pe om (homo locum ornet, non ornat homonem locus). Rămânând în aceeaşi sferă de dialog, vom aduce înţelesul proverbului la studiul nostru de peisaj cultural şi vom face astfel apel, din nou, la ceea ce profesorul Peter Jordan airma în legătură cu identitatea locului. Acesta argumentează faptul că individul îşi formează identitatea pe baza locului în care trăieşte, precum şi peisajul cultural este format ca urmare a intervenţiei umane (Jordan, 2009, p.35). Avem, astfel, conturată bipolaritatea conceptului de peisaj cultural. Acesta este atât motorul modelării identităţii indivizilor, cât şi scenă a intervenţiei acestora în modelarea identităţii sale proprii. Am folosit termenul de identitate în referirea la peisajul cultural pentru a facilita observarea efectului dual al ambelor entităţi. Fiecare este la rândul său atât spectator (pasiv şi activ), cât şi actor/motor al transformărilor. Această relaţie este guvernată de câte un vector de sens şi direcţie opuse. Este o relaţie bidirecţională şi duală. Anne Whiston Spirn airma că locul este o particularitate a spaţiului care poartă în sine forţa iecărei experienţe

petrecute, iind o înşiruire de poveşti spuse de-a lungul timpului. Astfel, consacrarea locului şi sensul acestuia sunt tocmai totalitatea acestor poveşti pe care iecare dintre locuri le poartă (Spirn, 1998, p.160). Locul este un ţesut in al variatelor contexte existenţiale (Spirn, 1998, p.160). În aceeaşi ordine de idei, Kevin Lynch acordă în studiile sale o atenţie sporită dimensiunilor (Lynch, 1981, p.111) de performanţă a oraşelor, iar printre criterii se ală şi cel de sense. În limba română, termenul înseamnă conştiinţă, înţelepciune, înţeles, rost, sens sau simţ. Cu privire la oraş şi la forma urbană, Kevin Lynch argumentează înţelesul termenului de sense of a settlement (Lynch, 1984, p.131) ca iind claritatea prin care spaţiul urban este perceput şi identiicat. Această claritate se poate obţine atât prin însăşi forma urbană, cât şi prin prisma cunoaşterii obiective şi subiective a factorului uman asupra acesteia. Completând ceea ce airma profesorul Peter Jordan legat de identitate, parcursul teoretic al înţelegerii sintagmei sense of place nu poate i întregit decât amintind faptul că în viziunea lui Lynch, identitatea este forma cea mai simplă pe care termenul de sens/rost/înţeles o poate lua (Lynch, 1984, p.131). Identitatea, într-o argumentare extrem de succintă, reprezintă tocmai elementul care dă sens unui loc, care îi dă înţeles şi semniicaţie. Aşa cum John Brinckerhof Jackson asocia evenimentele ca iind născătoare de semniicaţie şi conştiinţă a locului, Kevin Lynch denumea modul de a relaţiona cu spaţiul prin intermediul evenimentelor ca iind sense of occasion (Lynch, 1984, p.132). Este, în sine, acelaşi lucru, însă poartă denumiri diferite la cei doi teoreticieni. Avem, astfel, două sintagme care, aşa cum amintea John Brinckerhof Jackson, (re)deinesc de fapt, într-o manieră modernă, binecunoscutul genius loci. Simon Bell airmă faptul că termenul de genius loci presupune tocmai existenţa unei caracteristici esenţiale a unui loc, a unei particularităţi care să îl diferenţieze de celelalte (Bell, 2004, p.119). Chiar şi aşa, nu există două locuri identice pe acest pământ, precum nu există două iinţe identice. Astfel, acest geniu al locului este un termen abstract şi ambiguu (a ne aminti cele airmate cu referire la termenul de peisaj şi la ambiguitatea sa). Simon Bell reairmă importanţa localizării, precum şi a identităţii individului ca aparţinând unui anumit loc (Bell, 2004, p. 120). Christian Norberg-Schulz a determinat structura locului ca iind descrisă prin termenii de peisaj şi aşezare, însă analiza sa se rezuma la cate-

PDFARhITECTURĂ, Compressor Pro MODĂ ŞI DESIGN. ArhitecTonic gorii de genul spaţiu şi caracter (Norberg-Schulz, 1979, p.11). astfel, parcursul argumentaţiei sale trece prin conceptele de spaţiu de la Giedion şi Kevin Lynch la martin heidegger, concluzionând că atributele esenţiale ale unui spaţiu sunt extinderea/întinderea (extension) şi închiderea/îngrădirea (enclosure) (Norberg-Schulz, 1979, p.12). Caracterul unui loc, airma Norberg-Schulz, este modul în care acesta ne este „dat” (Norberg-Schulz, 1979, p.14) şi este determinat de caracterul formal şi material al locului. În concluzie, locul este tocmai scopul investigării peisajului cultural şi totodată punctul de la care se porneşte, după cum airmă chiar Christian Norberg-Schulz (Norberg-Schulz, 1979, p.18). Alexandru Calcatinge

Bibliograie: Bell, S., 2004. Elements of visual design in the landscape. New York: Spon Press. Calvino, I., 1974. Invisible cities. Orlando: harcourt Brace & Company. heidegger, M., (2006), Probleme fundamentale ale fenomenologiei, Editura humanitas, Bucureşti. Jackson, J. B., 1994. A Sense of Place, a Sense of Time. New haven and London: Yale University Press. Jordan, P., 2009. Place names as ingredients of space-related identity. În: Jordan, P., et.al., Geographical Names as a Part of the Cultural heritage. Vienna: Wiener Schriften zur Geographie und Kartographie, Band 18, Institut fur Geographie und Regionalforschung der Universitaet Wien, pp. 33-39. Lynch, K., 1984. Good city form. Cambridge: MIT Press. Norberg-Schulz, C., 1979. Genius loci. Towards a phenomenology of architecture. New York: Rizzoli. Spirn, A. W., 1998. The language of landscape. New haven: Yale University Press. Tilley, C., 1994. A phenomenology of landscape. Places, paths and monuments. Oxford: Berg Publishers. Tuan, Y. F., 1977. Space and Place. The perspective of experience. Minneapolis: University of Minnesota Press.

PDF Compressor Pro

PRemium BONuS

IMAGINARUL ŞI ARTISTUL Suntem înlănţuiţi în imaginar. Cum suntem înlănţuiţi de aer sau în corp. Oricum, nu ar i posibilă existenţa noastră fără imaginar. Dincolo de gene şi energia lor organizatorică, cultura este cea mai expresivă şi puternică aripă prin care ne desfăşurăm în timp, în lume şi în noi înşine. Cît ne e dat. Şi cînd nu suntem striviţi de timp, de istorie sau de propria noastră existenţă.

Dincolo de diversele şi contradictoriile înfăţişări ale culturii şi a minţii, în adîncul nostru, totul pulsează într-o magmă unică, de care e posibil nici să nu ştim bine ce e şi cum e. Acest adînc al sinelui ne împinge spre adîncul cerului şi al pămîntului. Sau spre lumina cerului şi lumina pămîntului. Ne împinge să alăm şi să im alaţi. Şi, uneori, părem buimăciţi de libertatea şi de elasticitatea dimensiunilor ce se deschid în mintea trupului nostru. Iar, alteori, chiar facem tot ce depinde de noi să scăpăm de acest „cîntec” de sirenă. Ne revoltăm pînă nu mai rămîne nimic din noi. Sau, invers, ne supunem total „realităţilor” de tot felul, pînă tot aşa, nu mai rămîne nimic din singurătatea noastră creatoare. Şi totul, paradoxal, doar pentru a ala cum eşti. Netulburat de nimic. Ca centru al pămîntului şi a lumii nemărginite. În fapt, o biată inexistenţă ce nu comunică decît cu sine.

Dar mereu prezentul ne forţează să privim în trecut şi, mai ales, să hotărîm în ce viitor să trăim. Fără alegerile noastre nimic nu ar i aşa cum e. Nici măcar imaginarul.

PDFPREMIUM Compressor Pro BONUS

Doar că artistul aderă la patternurile imaginarului oarecum metodic. Atît cît îi permite cultura şi propria-i înţelegere. Aici e, uneori, doar un fel de chibiţ. Sau, uneori, se îndoapă din imaginar pierzînd parcă măsura şi sensurile. Uneori reuşeşte totuşi să descopere cum e să ii singur şi individual, dar subţire ca o trestie „gînditoare”, cum spunea cineva, şi împreună cu ceilalţi. Iar ceea ce se întîmplă atunci poate i un ghem de expresivitate copleşitor. Întorcîndu-se iresc, prin trecerea vremii, la locul cuvenit: în imaginar. Fie el material ori pur spiritual sau spiritualo-material.

Dar pentru a i deplin, artistul a avut întotdeauna nevoie de „unelte” ideatice şi izice. Astăzi, tot mai exact, artistul se interferează cu „uneltele” oferite de cultură şi de tehnică, de o gîndire „mai” ştiinţiică, să zicem, dar păstrîndu-şi, atît cît poate, emoţiile şi independenţa lui de creator/recreator de lume. De exemplu, ceea ce îi oferă computerul, alat acum la îndemîna oricui. Dar singura raţiune de a i a artistului este de a emoţiona şi de a pune pe gînduri pe ceilalţi semeni. De a lărgi hotarele iinţei umane, imaginare sau imaginate pînă la capăt. Dacă există vreun capăt. Sau necăpătuite... încă.

Nicolae Macovei Makovei Fotograii asigurate de autor

PDF Compressor Pro

PRemium BONuS

Jindrich Styrsky: Dreams at Ubu Gallery, New York (through May 31, 2013)

in less than two decades Jindrich Styrsky (1899-1942) inluenced surrealist artists and poets in his native czechoslovakia, Paris and around the world. a painter, poet, photographer, editor and collagist, Styrsky was an innovator of arts on both a spiritual and experimental level. his outstanding and varied oeuvre includes numerous book covers and illustrations for surrealist publications in Prague. Friendly with andre Breton, he is credited alongside his co-conspirator toyen (in real life marie cherminova) as a pioneer of surrealism in art, literature, photography and theater in Prague as well as Paris. the current exhibit presents 22 rare works by Styrsky that cover his entire range, including collages, drawings, frottages, photographs and illustrated books. three small black-and-white photographs from the series “On the Needles of these Days” (the clandestine edition-1941) open the show. the irst photo, “untitled,” (1934) depicts branches and roots with an accompanying text that reads: “Roots-surely our sleep will always be troubled when we slumber with our head by the ground”. this is followed by “untitled” (1941), an image of a barbershop window that is reminiscent of the French photographer at-

get. While taking the picture, Styrsky inadvertently let his relection in the glass become part of the image. the photograph is supplemented with a wall text that reads, “Your looks dies in horror of the nights of madness which bring only dreams like the lowers on frozen windows, or dreamless plains like the sheet metal of lowered blinds” (Jindrich heisler, 1941). this work is followed by collages and drawings on paper. among them is “Woman Frozen in ice” (1939), a composition in india ink depicting a slashed bloody face and two breasts protruding from ice. more enigmatic is “Buried Stones” (1939), which shows three stones in a coin, mysterious and magical at the same time. each stone is engraved with animal symbols as if by some ancient hunter. my favorite is the collage “Little alabaster hand” (1940). this work, done in pencil frottage and collage on paper, depicts a disembodied hand unable to catch two butterlies hovering above. the puzzling composition has a somewhat Kafkaesque romanticism and mysterious feel to it. a subsequent frottage from the series “Omnipresent eye” (1936) shows two loating eyeballs on a surreal space-face overlaid with restraining chicken-wire frottage.

PDFiDei, Compressor Pro atituDiNi, amiNtiRi “Dream about a Derelict house” (1940) may be the oddest drawing of them all. it presents a square hole in the wall with two female legs dangling from it, the left leg with a high-heel shoe and the other stripped of lesh showing bones and muscles as in a medical book. an accompanying text describes the vision that lead to the work’s creation, “When i’ve walked around three sides, i notice on the eastern side, where the house abuts a garden, female legs protruding from the wall. as if a woman has been immured here. a stocking and a shoe cover one leg, and the other has been picked clean to the bone.” there are three erotic photo-collages, which are mock-ups for his masterpiece “emilie comes to me in a dream”, whose raw material probably came from vintage erotic photographs of the time. One shows naked couples making love, another depicts two naked women on top of each other and a naked man loating in the air upside down, held onto by an exotic female dancer so as not to drift away. the last of the series portrays, a sexual romp on top of what looks like a three-tiered coin. the series “emilie comes to me in a Dream” has the same title as the book Styrsky produced in 1933, two editions of which are on display here. (emile was a code name for Styrsky’s sister marie, who had died at age 21, a devastating loss for the brother.) the show continues with more small black-and-white photographs of bizarre sculptural details discovered by Styrsky on his hunts, in keeping with the principle of “object trouve” and chance encounter: a tombstone, a sad angel on top of an entrance in a courtyard, a madonna seen through a balustrade, the bust of a woman as a tombstone, her weatherworn stone-face suggesting corrosion and decomposition. this fascinating exhibit concludes with a glass display case containing ive books and a vintage art bulletin; images include a grotesque collage inspired by max ernst showing a bleeding head on a night table with a man unconscious on a couch, holding a large disembodied penis from the artist’s ”Sexual Nocturno” 1931 series. in his short life Styrsky engaged in an unusual amount of experimentation. in the process he created a surreal personal universe that is still being analyzed and deciphered, leaving a legacy of “the marvelous in the everyday life” that inspired his fellow countrymen and many other avant-garde artists all over the world, and continues to do so today. valery Oisteanu

PDF Compressor Pro