Salvând Cultura Celuilalt. Cercetarea iei cu altiță de pe Valea Hârtibaciului by Asociatia Monumentum

Vecerd Ighișu Vechi Benești Ghijasa de Jos

Alțâna

Nocrich Țichindeal

Marpod

Ilimbav Săsăuș

Cornățel Săcădate Porumbacu de Jos Avrig

Cârța Arpașu de Jos

Boholț

Localități cercetate pe teren Localități în care au fost identificate piesele care apar în catalog

Coordonator: Eugen Vaida Autori: Ioana Corduneanu Mirela Crețu Ligia Fulga Elena Găvan Doina Ișfănoni Sebastian Paic

Salvând cultura celuilalt Cercetarea iei cu altiță de pe Valea Hârtibaciului

Alțâna, 2021

Lucrarea face parte din proiectul Salvând cultura celuilalt, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – sesiunea II/2021

Coordonator: Eugen Vaida Autori: Ioana Corduneanu, Mirela Crețu, Ligia Fulga, Elena Găvan, Doina Ișfănoni, Sebastian Paic Credite foto: Magdalena Menzinger, Complexul Național Muzeal ASTRA, Eugen Vaida, Veronica Vaida Manechine: Ruxandra Pleșa, Gabriela-Maria Negru, Crina Roșca Redactare și corectură: Ana Pascu Concepție grafică: Andrei Tache, Veronica Vaida DTP: Andrei Tache, Cătălina Frâncu Copertă: 1.Codruța Grancea și 4. Crina Roșca, fotografii de Magdalena Menzinger Tipar: Master Print Piesele de port fotografiate fac parte din colecțiile următoarelor muzee: Complexul Național Muzeal ASTRA (Sibiu) Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca) Muzeul Național al Țăranului Român (București) Muzeul de Etnografie (Brașov) Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” (Agnita) Colecție particulară – Eugen Vaida (Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului)

Parteneri:

Salvând cultura celuilalt Cercetarea iei cu altiță de pe Valea Hârtibaciului

Asociația MONUMENTUM 2021

Multe mulțumiri! Le mulțumim colegilor noștri din muzee pentru profesionalism și promptitudine:

Muzeul Național al Țăranului Român: Ion Blăjan, șeful secției Patrimoniu și evidență științifică Horațiu-Silviu Ilea, muzeograf Bianca Ciobanu, muzeograf Mihaela Năsoi, trezorier Gina Dumitru, trezorier Muzeul de Etnografie Brașov: Mihaela Paliuc, muzeograf Crenguța Grigoraș, gestionar textile

Complexul Național Muzeal ASTRA: Iulia Teodorescu, restaurator Mihaela Țimpea, conservator Lucica Novac, conservator Alexandra Gruian, muzeograf Muzeul Etnografic al Transilvaniei: Laura Troșan, restaurator Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului”: Mihaela Nevodar, muzeograf

De asemenea, le mulțumim domnilor manageri ai muzeelor: Ciprian-Anghel Ștefan (Complexul Național Muzeal ASTRA), Virgil-Ștefan Nițulescu (Muzeul Național al Țăranului Român), Tudor Sălăgean (Muzeul Etnografic al Transilvaniei), Alexandru Stănescu (Muzeul de Etnografie Brașov). Le suntem profund recunoscători următorilor iubitori ai costumului tradițional, care ne-au pus la dispoziție o serie de piese valoroase fără de care nu s-ar fi putut realiza multe ansambluri vestimentare: Maria Stoica din satul Săsăuș, Maria Maican din satul Boholț, prof. Mircea Drăgan-Noiștețeanu din Agnita, Elena-Daniela Graură din Făgăraș și Victoria Tocoaie din satul Ilimbav. Îi mulțumim de asemenea voluntarei Agathe Denais pentru pregătirea pieselor de costum din colecția Eugen Vaida.

Cuprins 6 | 8 | 10 | 10 | 14 | 16 | 27 | 65 | 76 |

1. Argument 2. Colecționând în Săsăuș... I. Cămașa cu altiță din sudul Transilvaniei. Valea Hârtibaciului – o cercetare științifică actuală și inedită 1. Introducere, Ligia Fulga 2. Descrierea teritoriului – Valea Hârtibaciului, Elena Găvan 3. „Memoria” colecțiilor și a cercetărilor de teren privind Valea Hârtibaciului, Ligia Fulga, Mirela Crețu 4. Mesajul simbolic al costumelor tradiționale românești din Valea Hârtibaciului, Ligia Fulga 5. Morfologia cămășii cu altiță din Valea Hârtibaciului, Elena Găvan, Sebastian Paic 6. Catalog selectiv, Ligia Fulga, Mirela Crețu

166 |

II. „Semne Cusute” din Valea Hârtibaciului, Ioana Corduneanu

192 | 198 | 202 |

III. Impactul iilor românești cu altiță în viața romilor cortorari de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului, Doina Ișfănoni 1. Funcția iei românești în ansamblul vestimentar al femeilor rome 2. Contextele în care se îmbracă ia românească

209 |

IV. Bibliografie

Salvând cultura celuilalt

Argument

De mai bine de un secol, comunitățile rome din sudul Transilvaniei reprezintă nu doar depozitarul „iei cu altiță” românești, ci, mai mult, și-au asumat acest element important de costum pe care l-au integrat în obiceiurile și cutumele proprii – un fenomen necunoscut publicului larg. Abia astăzi, în contextul depunerii de către Guvernul României la UNESCO a dosarului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, un grup de cercetători se implică în studierea acestui fenomen. Proiectul „Salvând cultura celuilalt”, cu cofinanțare de la Administrația Fondului Cultural Național în sesiunea II/2021, pleacă de la o experiență proprie de peste 20 de ani, în care am colindat la pas sau pe bicicletă satele de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului, achiziționând de la comunitățile rome și românești minunatele ii cu altiță. Romii au salvat elemente ale culturii românești, abandonate din diferite motive de către propriii ei făuritori. Constat că și în rândul comunităților cunoscute local sub numele de „cortorari” iile de pe Valea Hârtibaciului se pierd, fiind abandonate în prezent de tinerele generații, care se îndreaptă către iile din Țara Făgărașului și din nordul Munteniei, mai bogate în ornamentică. Astăzi, mai mult decît oricând, este nevoie să oferim decidenților politici și societății civile unele instrumente puternice de combatere a naționalismului extremist, a conflictelor sociale și de mediere a apropierii unei culturi de cealaltă, în contextul unei convivialități de secole, dar și a unor prejudecăți neîndreptățite îndreptate împotriva romilor, datorate necunoașterii fenomenelor culturale, o temă tot mai frecventă în viața cotidiană. De aceea, cercetarea în comunitățile rome și transpunerea rezultatelor pe înțelesul unui public numeros pot constitui un element vital de reconstrucție și protejare a unei identități culturale locale. Bogăția decorului și varietatea morfologică a cămășilor cu altiță, modelul vechi, achiziționate de-a lungul a două decade în colecția de la Alțâna, au relevat existența unor microzone

Colecția particulară a arh. Eugen Vaida din Alțâna, pregătită pentru studiul cămășilor cu altiță, 2021

etnografice mai puțin cunoscute. Am ajuns la concluzia că doar printr-o cercetare comparată în colecțiile muzeelor cu patrimoniu relevant în acest sens și a celor din colecția de la Alțâna se poate determina proveniența și datarea acestor cămăși. Abordarea reprezintă o contrapondere la fenomenul răspândit al decontextualizării cămășii cu altiță care, din cauza samsarilor, își pierde locul de proveniență, devenind tot mai dificil de dovedit. Cu excepția unei singure localități, Săsăuș, iile colorate cu altiță au dispărut din peisajul cultural al Văii Hârtibaciului încă de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, locul lor fiind luat de către costumul național – în cazul nostru, al iei de Săliște. În prezent, nici generațiile mai în vârstă nu-și mai amintesc de iile vechi cu altiță, încadrându-le ca fiind „ii cortorărești”. Trecerea a fost una destul de abruptă, altița funcțională dispărând cu totul de pe ia recentă, monocromă. Un alt obiectiv important al acestei cercetări este acela de a recupera, promova și revaloriza patrimoniul imaterial constituit de tehnica de confecționare a iilor cu altiță de pe Valea Hârtibaciului. În acest scop, mizăm pe mișcarea actuală de „revival” și „reenactment” cultural a Asociației „Semne Cusute” și a altor inițiative similare.

arh. Eugen Vaida, colecționar

Salvând cultura celuilalt

Colecționând în Săsăuș...

„Am început să colecționez la vârsta de 16 ani, aplecarea către etnografie fiind o moștenire de la tatăl meu, în al cărui oficiu sportiv am descoperit pentru prima dată niște căncee vechi de ceramică. Mai târziu, la îndrumarea lui, am descoperit Săsăușul, care m-a atras, era o altă lume, ceva ce n-am mai văzut până atunci. Și mirosul era altfel. De fapt, mirosul a fost o componentă importantă în modul cum vedeam eu Săsăușul și cum simțeam și ce simțeam pentru Săsăuș. S-a pierdut în ziua de azi mireasma de fum, mirosul puțin stătut din camerele bune, neîncălzite, acum au un alt miros. Primele piese le-am luat din Săsăuș, dintr-o casă prăbușită, un căpătâi de pernă rupt și un vas de ceramică spart. Apoi mi-am făcut un colț etnografic, de fapt, era o ladă din care găsisem o scândură pictată în podul șurii. Mi-am dat seama că bunica mea, Eufimia Frăticiu, avea multe obiecte vechi. M-am dus și i le-am luat pe toate. Bunica mea era cunoscută ca țesătoare, fusese chemată să expună la București, la expoziții, era o femeie cu simțul frumosului, lucra dupa cum a văzut la mama ei, cu rost, zicea că „așa se face”, că „așa trebuie”. Cred că asta e cea mai adecvată formă de transmitere a patrimoniului imaterial. Așa am început să colecționez. Mi-am făcut un colțișor acolo, cu obiecte de la bunici, și după aia am început să merg la Săsăuș, cu bicicleta, aproape săptămânal; știu că într-un an am fost de 30 de ori în sat... Mă urcam primăvara în cel mai înalt punct al satului, ca să observ din care curte iese fum. Nu de puține ori am salvat piese textile din foc alergând către gospodăria respectivă! Aveam bani puțini. Dar și lucrurile erau ieftine, voiau să scape de ele, oamenii considerau că nu mai e nevoie de ele, nu mai au valoare, le-au abandonat, plecând la oraș sau în străinătate. Dar iată că se întoarce moda, acum sunt revalorizate, sunt apreciate de către comunități. Săsăușul a fost un sat mare, românesc, în comparație cu satele din jur, o comunitate închisă, conservatoare, a existat o competiție foarte mare între femeile din Săsăuș privind portul. Acum am în colecție 300 – 350 de piese doar din Săsăuș. De 24 de ani, de când colecționez, cred că am fost de cel puțin de 200 de ori în Săsăuș...” Interviu cu arhitectul Eugen Vaida realizat de Ligia Fulga, Alțâna, 17 septembrie 2021

Salvând cultura celuilalt

I. Cămașa cu altiță din sudul Transilvaniei. Valea Hârtibaciului – o cercetare științifică actuală și inedită

1. Introducere Ligia Fulga

Cercetarea cămășii cu altiță și implicit a costumului de ceremonial din sudul Transilvaniei ne introduce, în mod firesc, în lumea rurală a tradițiilor care, prin propria comunicare orală și gestuală, transmite reflexele unei civilizații care a funcționat îndelung după un cod de semne cu semnificații simbolice profunde. Investigațiile din teren, documentarea în colecțiile muzeale, dar și în colecția arhitectului Eugen Vaida din Alțâna, de pe Valea Hârtibaciului, s-au concretizat într-un demers esențial al cunoașterii și al înțelegerii unui tezaur artistic puțin cunoscut, neexplorat suficient, care adaugă valoare peisajului cultural din Valea Hârtibaciului. Nu surprinde pe nimeni interesul special pentru cămășile cu altiță percepute ca element identitar românesc; ceea ce dorim să scoatem în evidență, în plus, este semnificația lor majoră în ansamblurile de costume, în special în cele legate de ceremonial, extrem de spectaculoase; rostul lor are semnificații profunde, care explică proiecția simbolică despre viață a lumii rurale.

În acest context, trebuie spus că patrimoniul textil românesc, o valență artistică a ruralității transilvănene, semnifică, în general, puterea de expresie a țesăturilor tradiționale. Ele dau măsura unei lumi sensibile, tactile și vizuale, care relevă un univers al gesturilor și al cunoștințelor tehnice transmise oral, din generație în generație, de-a lungul secolelor. Cunoaștem exemplul recent al întocmirii dosarului comun pentru România și Republica Moldova în vederea includerii cămășii cu altiță în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, care a coagulat, la nivel național, energii semnificative atât în mediile rurale, cât mai ales în cele urbane. Proiectul „Salvând cultura celuilalt” continuă promovarea cămășii cu altiță sud-transilvănene, folosind ca suport, în cercetarea științifică a acestui tip de cămașă, „memoria” colecțiilor muzeale (Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul de Etnografie din Brașov, Muzeul Național al Țăranului Român din București și Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” din Agnita) și, cu deosebire, impresionanta colecție privată a arhitectului Eugen Vaida, de cămăși cu altiță și costume locale specifice zonei. Aceasta din urmă oferă, cu generozitate, o platformă de comunicare și de educație convingătoare pentru descoperirea tradițiilor zonei, a salvgardării lor, în cadrul unei strategii de patrimonializare la nivel național, foarte necesară. Modul inedit, chiar novator, al demersului de specialitate s-a dovedit a fi eficient în planul investigației științifice, urmând trei direcții paradigmatice: anume o evaluare care privește cvasitotalitatea pieselor de același tip (cămașa cu altiță) din zona amintită, identificate în colecțiile muzeale din România, dar și în colecția privată din Alțâna, cercetarea urmărind un screening total (loc, proveniență, eventual istoria pieselor, croiul, materiale, tehnici de decorare, terminologii populare folosite, amplasarea registrelor decorative, motive și cromatica lor), dar și „recuperarea” lor, în sensul valorizării în plan științific și educativ, pentru a fi scoase din anonimat și redate marelui public. Al treilea plan pune accentul pe cămașa cu altiță ca element comun de apropiere de „ceilalți”, reflex al relațiilor socioculturale, știindu-se faptul că Valea Hârtibaciului este un spațiu al întâlnirilor etnice, al convivialității de secole a românilor și a sașilor transilvăneni, cu preluări și influențe reciproce; însă importantă și foarte actuală, fiind o lacună asumată din partea specialiștilor, este cercetarea relațiilor interetnice dintre români și romi, aceștia din urmă dovedindu-se a fi astăzi „depozitarii”, în parte, ai acestui tezaur românesc, pe care l-au preluat, l-au transferat în patrimoniul lor. Ei „salvează”, într-o manieră proprie, aceste mărci identitare zonale, cămășile românești, modelele vechi, din Valea Hârtibaciului.

Salvând cultura celuilalt

Echipa proiectului în curtea gospodăriei care care adăpostește colecția etnografică privată „Eugen și Ștefan Vaida”

Salvând cultura celuilalt

2. Descrierea teritoriului – Valea Hârtibaciului Elena Găvan

Din perspectivă etnografică, zona Sibiu este alcătuită, conform literaturii de specialitate, din cinci subzone1: Țara Oltului, Mărginimea Sibiului, Valea Hârtibaciului, Valea Târnavelor și Țara Secașelor. Așezată la intersecția Văii Târnavelor cu Țara Oltului și prezentând numeroase note comune cu celelalte subzone sibiene, Valea Hârtibaciului ni se arată ca o individualitate arhaică bine conturată și adânc înrădăcinată în sufletul localnicilor2. Bazinul hidrografic Hârtibaciu este situat în partea central-sudică a Podișului Transilvaniei. Râul Hârtibaciu (germ. Harbach, magh. Hortobágy), cu o lungime de 88,2 km, izvorăște din pădurea Bărcutului, adună toate pâraiele și apele din zonă și se varsă în râul Cibin3. Principala localitate situată pe cursul râului este orașul Agnita. Localitățile traversate sunt: Retiș, Brădeni, Netuș, Agnita, Benești, Alțâna, Nocrich, Hosman, Cornățel, Cașolț, iar de-o parte și de alta sunt așezate satele: Noiștat, Iacobeni, Movile, Ștejăriș, Ruja, Dealu Frumos, Merghindeal, Coveș, Vărd, Veseud, Chirpăr, Săsăuș, Bârghiș, Vecerd, Ghijasa de Jos, Marpod, Țichindeal, Fofeldea, Roșia, Nou, Vurpăr, Daia, Bungard și Mohu. Deși din punct de vedere geografic se află în centrul țării, Valea Hârtibaciului ne apare relativ izolată, motivul fiind, cel mai probabil, situarea sa între două zone bine dezvoltate economic: Valea Târnavei (la nord) și Valea Oltului (la sud). De asemenea, observăm că și căile de comunicație o ocolesc, astfel că interesul asupra zonei a fost și este redus, în comparație cu Țara Oltului sau cu Mărginimea Sibiului. Prin urmare, și bibliografia de specialitate rezervă Văii Hârtibaciului un spațiu restrâns, informațiile având cel mai adesea un caracter generalizat la zona Sibiului. Valea Hârtibaciului reprezintă o zonă etnoculturală bine individualizată, dominată de așezări săsești, precum Agnita, Alțâna, Iacobeni, Hosman, Cașolț, Nocrich. Etnografic, aceasta este împărțită în două subzone: Agnita (Cașolț, Cornățel, Nucet, Chirpăr, Țichindeal, Nocrich, Alțâna, Retiș) și Săsăuș sau satele de pe Valea Veseudului4. Populația văii este una multietnică5, formată din români, germani6, unguri, romi7 (astăzi în număr tot mai mare8). Imaginea Văii păstrează încă pregnant amprenta comunităților săsești, fie că ne referim la arhitectura locuințelor și la interiorul acestora, fie la port și obiceiuri.

O altă subzonă etnografică marcantă a Sibiului este Țara Oltului. Situată între munții Făgăraș și râul Olt, zona cuprinde alte trei subzone: Țara Făgărașului, zona Perșanilor și zona Avrigului9. Avrigul grupează localitățile: Porcești (astăzi Turnu Roșu), Sebeșu de Sus, Sebeșu de Jos, Racovița, Avrig, Porumbacu de Sus, Porumbacu de Jos și dincolo de Olt, Colun, Glâmboaca, Săcădate, Bradu. Satele de dincolo de Olt sunt cunoscute ca și „satele fără țară”10 făcând legătura cu Valea Hârtibaciului și regiunea Târnavelor, fapt reflectat în specificul portului, de tip arhaic, și nu numai.

Peisaj cultural specific zonei Văii Hârtibaciului, Alțâna, 2017

Salvând cultura celuilalt

3. „Memoria” colecțiilor și a cercetărilor de teren privind Valea Hârtibaciului Ligia Fulga, Mirela Crețu Ceea ce este inedit în cercetările noastre recente este „recuperarea” terenului și a traseului istoric parcurs de cămașa cu altiță și de costumul tradițional din Valea Hârtibaciului, care a suscitat un mare interes științific în epocă, apreciind ca durată peste 120 de ani de preocupări profesionale. Este, în primul rând, surprinzătoare acordarea acestei zone etnografice, Valea Hârtibaciului, cu arta sa țărănească, la contextul istoric al construcției identitare românești, începută și dezvoltată în secolul al XIX-lea, mai ales la sfârșitul secolului și la începutul celui următor. O marcă a acestei identități a fost promovarea costumului țărănesc, care a devenit o preocupare constantă a elitelor atât din Vechiul Regat, cât și din Transilvania românească de dincolo de munții Carpați, aflată sub stăpânire austro-ungară. S-a coagulat o mișcare a asociațiilor civice, coerentă și eficientă în promovarea meșteșugurilor și a artei țărănești, fiind prezențe active în societatea românească de dincolo și dincoace de Carpați. Această mișcare a fost sprijinită și promovată constant de regina Elisabeta și ulterior de regina Maria și de ASTRA transilvăneană.

Reuniunea femeilor române greco-ortodoxe, Marpod, județul Sibiu. Începutul secolului XX. Colecția Grafică Documentară, Muzeul ASTRA, Sibiu.

Maria Stoica a avut, în ultimii cincizeci de ani, un rol determinant în păstrarea și promovarea costumului tradițional din satul Săsăuș.

În această perioadă, se instituie un program de învățare și de reînvățare a tinerelor femei prin intermediul unor sugestive și necesare albume de cusături cu eșantioane privind tipurile de pânză, punctele de broderie, materialele și detaliile cromatice, acestea fiind modele preluate din sate, în funcție de zonele etnografice locuite de români. Lucrarea cunoscută a sibianului Dimitrie Comșa, Din ornamentica română. Album artistic reprezentând 284 broderii și țesături după originale țărănești, apărută în 1904, cu 40 planșe color (tabele) și scheme de dispunere a motivelor, cuprinde eșantioane de broderie, printre care și unele de pe cămășile cu altiță din Valea Hârtibaciului, ca, de altfel, din multe alte zone românești din Transilvania. Trebuie spus că Dimitrie Comșa, profesor la Seminarul de Agricultură, ajutat de elevii săi, a constituit o colecție de 300 piese, prezentate la Expoziția Industrială din 1902 de la Sibiu, organizată de Reuniunea Română de Agricultură și Reuniunea Meseriașilor Români.

Salvând cultura celuilalt

Acești tineri intelectuali, alături de preoții și învățătorii satelor, însuflețiți de ideile ASTREI de afirmare a specificului românesc, au avut o contribuție însemnată în furnizarea de detalii privind marca stilistică zonală a satelor componente. În album sunt precizări asupra dispoziției registrelor decorative, a motivelor cusute și a tehnicilor, despre terminologia populară folosită și chiar trimiteri la datări privind vechimea motivelor ornamentale. În anexa albumului de cusături, sunt menționate localitățile care au furnizat date despre portul satului respectiv. De exemplu, pentru Valea Hârtibaciului, sunt consemnate altițe din Ilimbav, Marpod, Chirpăr, Alțâna, Fofeldea, Benești, Nocrich, Topârcea.

Model de altiță, sat Fofeldea, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904. Colecția Muzeului ASTRA Sibiu, nr. inv. 9521.

Model de altiță, sat Ilimbav, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904. Colecția Muzeului ASTRA Sibiu, nr. inv. 9334.

Model de altiță, sat Marpod, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904 . Colecția Muzeului ASTRA Sibiu, nr. inv. 9324.

Model de altiță, sat Nucet, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904. Colecția Muzeului ASTRA Sibiu, nr. inv. 9318.

Salvând cultura celuilalt

Se remarcă folosirea unei terminologii standard, recognoscibilă în limbajul curent al românilor din Vechiul Regat, în dorința uniformizării referențialelor lexicale privind denumirile pieselor și ale ornamenticii, substratul fiind demonstrarea unității lingvistice a românilor transilvăneni cu cei din sudul țării. Acest aspect explică introducerea termenului de „altiță”, folosit în Vechiul Regat, la începutul secolului al XX-lea în sudul Transilvaniei, în comparație cu alte zone conservatoare din Transilvania, care folosesc termenul de cămașă cu „umăraș” sau cu „umeriță”. Legătura dintre sibianul Dimitrie Comșa și Alexandru Tzigara-Samurcaș apare în memoriile distinsului istoric de artă, viitorul director al Muzeului de Etnografie și Artă Națională din București, care notează: „La Sibiu am cercetat bogata colecție de artă țărănească din acea regiune a lui D. Comșa, pe care, neputând a o achiziționa pentru Muzeu, care nu avea fonduri într-acest scop, am recomandat-o doamnei Elisa I. Brătianu, care a cumpărat-o, cedând și Muzeului unele piese duble.”11 Același Alexandru Tzigara-Samurcaș a solicitat românilor din Transilvania piese etnografice din diferite zone ale provinciei pentru o demonstrație vie a prezenței românilor în afara granițelor Vechiului Regat. Acest deziderat a fost împlinit cu ocazia expoziției jubiliare dedicate domniei lui Carol I, deschisă în București în 1906. Nu întâmplător, în registrul inventar manuscris al Muzeului Național al Țăranului Român, cu însemnări din acea perioadă, sunt menționate trei cămăși din regiunea Târnavei sau din districtul Sibiu, cu precizarea localității. Grupul de cercetare a identificat serii de cămăși cu „altiță funcțională” și „mâneci întoarse”, încadrate cronologic în a doua parte a secolului al XIX-lea, provenind din sate aparținând Văii Hârtibaciului. Un interes special a stârnit o cămașă cu altiță, (nr. inv. T11920), pe a cărei fișă de evidență am găsit precizarea: „S-ar putea să fi făcut inițial parte din colecția D. Comșa“, o confirmare fără echivoc a implicării colecționarului sibian la constituirea colecțiilor de artă țărănească ale Muzeului bucureștean de la începutul secolului al XX-lea.

Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului. Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. 5848.

Cămașă cu altiță, Ilimbav. Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. M4495.

Salvând cultura celuilalt

De asemenea, cămașa cu altiță cu datarea autoarei, 1909, și cu inițialele creatoarei/ purtătoarei, „A. C.”, cusută pe spatele gulerului, este încă o dovadă a vechimii modelului cămășii cu altiță. Exemplul lui Dimitrie Comșa a fost urmat ulterior apariției albumului, editându-se la Sibiu, în 1905, cu ocazia deschiderii oficiale a Muzeului Asociațiunii, un alt valoros album, realizat de Minerva Cosma, fiica lui Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina”. Într-o formă grafică ireproșabilă, cu coperți cartonate și imprimări artistice, albumul deschide expoziția de industrie casnică românească din Transilvania. Planșele reprezintă broderii și cusături specifice costumelor românești, dar și arta textilelor de interior reprezentative pentru zonele românești transilvănene.

Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului. Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. T11920.

Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului. Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. T1140.

Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului. Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. T1156.

Salvând cultura celuilalt

Modele de broderie (altiță, brățară și obinzeală ), sat Veștem, județul Sibiu. Acuarelă. Autor: Juliana Fabritius-Dancu, 1955. Colecția Desenotecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 58.

Deși este așezată geografic în Podișul Târnavelor, etnograful și istoricul de artă Paul Petrescu afirmă, în 1959, despre Valea Hârtibaciului că, prin originalitatea și bogăția materialului, ar forma o zonă etnografică aparte. „Pe lângă aceste zone, mai există o serie de alte zone în care, până în prezent, nu s-au făcut deloc cercetări sau au fost făcute într-o măsură insuficientă. Pe o hartă completă a costumului din Transilvania și Banat nu vor putea însă lipsi în viitor următoarele zone”12. Printre acestea figurează și Valea Hârtibaciului. Din Arhivele Muzeului ASTRA, aflăm că s-a răspuns la chestionarele adresate satelor din Valea Hârtibaciului în anii 1954 – 1955. În plus, putem vorbi și de cercetări în satele din această zonă, dovadă fiind desenele realizate Juliana Fabritius-Dancu și fotografiile din teren realizate de Cornel Irimie și Herbert Hofmann în perioada respectivă.

Femeie îmbrobodită cu zgardă, conci și păstură albă,1958. Colecția Fototecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 952

Neveste în port de sărbătoare, sat Săcădate, județul Sibiu. Foto Cornel Irimie, 1956. Colecția Fototecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 4247.

Salvând cultura celuilalt

Fată cu căiță, sat Săsăuș, județul Sibiu. Foto Herbert Hoffman, 1955. Colecția Fototecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 1727.

Fată îmbrobodită, cu căiță și ștergar de cap „giolgi”, sat Săsăuș, județul Sibiu. Colecția Anisia Lungu.

Documentarea în colecțiile muzeale a însemnat și o atenție specială acordată informațiilor complementare din arhive, care au stârnit un interes științific privitor la costumul din Valea Hârtibaciului. Există însemnări în Arhiva Muzeului de Etnografie din Brașov că în anul 1959, apoi în 1966, au avut loc cercetări în Săsăuș, sat românesc cu o puternică amprentă stilistică în ceea ce privește ornamentica cămășii cu altiță, și în Săcădate. Sunt însemnări manuscrise păstrate la Muzeul brașovean care însoțesc cămășile achiziționate în perioada respectivă. Colecția Muzeului brașovean deține în total 45 cămăși din Valea Hârtibaciului (Ilimbav, Săcădate, Chirpăr, Alțâna, Ghijasa de Jos), dintre care 32 piese reprezintă cămașa cu altiță și cămașă „cu pui peste cot” purtată în Săsăuș. În urma cercetărilor de teren din 1996, s-a constituit o arhivă de martori etnologici (documentație foto-video, interviuri). Este posibil ca tot atunci și secția de artă populară a Muzeului sibian să fi avut același parcurs al cercetării și al achiziționării de piese de port, deoarece în inscripționările pe piese similare apar aceiași vânzători. Campaniile de teren s-au încheiat cu constituirea unor colecții muzeale consistente, focusate pe satul românesc Săsăuș, argumentul fiind numărul considerabil de piese aflate astăzi în colecția Muzeului ASTRA (113 cămăși de pe Valea Hârtibaciului, dintre care 35 de cămăși cu altiță, cu pumnași întorși și cu fodori, și 64 de cămăși femeiești cu poale și fără poale din Țara Oltului, dintre care 7 cu altiță funcțională și 15 cu altiță nefuncțională). Referitor la prezența cămășilor cu „altiță” în colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei, opinăm că acestea provin din donația Elisei I. Brătianu în anii interbelici, care deținea o colecție de costume românești din epoca respectivă. Alexandru Tzigara-Samurcaș amintește de această achiziție în memoriile sale. Aceste cămăși cu altiță din colecția clujeană nu sunt însoțite de informatii colaterale, complementare (fotografii, însemnări), argument care susține supoziția grupului de cercetare în ce privește proveniența lor. Au fost identificate circa 20 de cămăși cu altiță provenind din Valea Hârtibaciului. În acest an, 2021, s-a deschis un nou câmp al cercetării în Valea Hârtibaciului. Este vorba de cele peste 300 de piese colecționate de arhitectul Eugen Vaida din Alțâna. Colecția este o confirmare a interesului actual pentru acest tezaur textil, colecționarul fiind fascinat atât de desăvârșitele cămăși cu altiță din această zonă, cât și de configurația spectaculoasă a costumului tradițional. Este cea mai reprezentativă colecție în ce privește zona Văii Hârtibaciului, cu potențial de „memorare” a tiparului identitar, dar și cu o largă deschidere spre cunoaștere și dorința de a continua documentarea asupra acestui patrimoniu etnografic zonal, foarte expresiv și autentic.

Salvând cultura celuilalt

Femei tinere în costume rituale specifice ceremonialului nunții din Valea Hârtibaciului. Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Colecția Fototecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 47769.

4. Mesajul simbolic al costumelor tradiționale românești din Valea Hârtibaciului Ligia Fulga Limbajul simbolic al costumului tradițional din Valea Hârtibaciului trebuie pus în relație cu riturile de trecere, esențiale, din viața omului (naștere, căsătorie, moarte), păstrate în mediile țărănești. Ele sunt forme ale unei gândiri simbolice conform căreia individul trece dintr-o stare în alta, dintr-un prag în altul, dintr-un univers în altul, iar aceste treceri presupun o serie de interdicții, de pierdere a vechii identități și recâștigarea noii identități. Aceste treceri succesive au loc prin săvârșirea unor acte rituale obligatorii, inclusiv grija expresă pentru „construcția” costumului de ceremonial și „deconstrucția” lui în anumite momente sau perioade rituale. Astăzi, există încă un ansamblu de limbaje nonverbale care au stat sau încă mai stau, sub forme desemantizate, percepute în cercetările noastre de teren în zonele amintite, la baza manifestărilor rituale, odată obligatorii și necesare în păstrarea echilibrului social al comunităților rurale. În prezent, sunt utilizate doar ca spectacol ludic, care continuă o serie de gesturi, structuri poetice și vestimentare în virtutea unor transmiteri din memorie, ele devenind rutină și aglutinări. Ceea ce este esențial de remarcat la costumul de ceremonial este o „reîmbrăcare/ re-gătire” a miresei care se opune costumului cotidian, iar în ceea ce privește elementele formale concentrate simbolic, este inclusă găteala capului, care este festivă și somptuoasă.

Salvând cultura celuilalt

Se poate numi costum ritual acela care „se reclădește, se reconstruiește”, este un costum simbolic care inspiră un statut feminin deosebit, cu un semnificant încărcat cu valorile morale ale comunității. Pe lângă simplu semn de separare pe sexe, în funcție de vârstă etc., apare o reflectare asupra faptului că individul anunță sau schițează realizarea modelului de integrare. Semnificația costumului apare ca o soluție între sous-vêture, parure și sur-parure. Individul îndeplinește o normă, operând, prin folosirea costumului, un tratament al corpului său pentru a intra într-un univers simbolic13. Este o logică a impunerii și a excluderii, a respingerii și a acceptării simultane prin folosirea unei recuzite protectoare, care să cuprindă o serie de obiecte specifice prin intermediul cărora se realizează o țesătură de acțiuni magice care au scopul de înlesni trecerea. În cadrul ritualurilor de trecere, sunt determinate trei etape, trei praguri care semnifică trecerea de la statutul de fată la cel de femeie măritată, trecere care se săvârșește treptat, prin ritualuri pregătitoare atât în cazul viitoarei mirese, cât și al mirelui. Aceștia se supun unor norme și interdicții, este un prag care se manifestă ritual prin gest, cuvânt și recuzită simbolică. Astfel, fata tânără parcurge trei faze de împodobire vestimentară simbolică, conform momentului în care se află pentru a îndeplini norma. Această structură ternară implică: despărțirea de vechea stare, pregătirea pentru noua stare și trecerea propriu-zisă, reintegrarea în noua stare14. Ele se succed în timp și în spațiu și toate acestea devin evidente în comunitatea care înțelege limbajul costumului. Discursul ritual raportat la costumul simbolic are în vedere analiza lui în conformitate cu structura și configurația corpului. Se are în vedere în mod special ia/cămașa purtată, simultan sau succesiv, sau câmpurile ornamentale dispuse în ansamblul cămășii, care transmit mesaje simbolice (cămașa cu „pui peste cot”/cămașa cu „altiță”), în acord cu logica momentelor rituale. Un capitol aparte este dedicat gătelii capului, semnalul major al schimbării de statut, pieselor care sunt suprapuse sau transferate din față în spate, care acoperă poalele și poziția lor graduală. Desigur că, în funcție de perioadele de timp, intervin și elemente de costum tributare modei vremii, însă atunci se poate vorbi doar de un substitut material și sunt, în ultimii ani, ca-

zuri când recuzita ceremonială devine opțională prin omisiune sau, din contra, prin adaosuri decorative, care sporesc procesul de desemantizare. Ceea ce apare evident vizual la aceste praguri sunt modificările/schimbarea vestimentară mai ales la nivelul gătelii capului, care rămâne cel mai puternic simbol; el trasmite un statut și stări rituale15. Analiza noastră, în primul rând, a avut în vedere descifrarea rolurilor și a statutelor în funcție de ornamentarea diferită a cămășii fetei de măritat după schema modulară impusă (mâneca cu „pui peste cot” și terminația cu „fodori”) și cămașa de nevastă (cu „altiță” pe umeri și mânecă „întoarsă” sau cu „pumnași” întorși). Costumul simbolic implică întotdeauna două maniere de a transmite trecerea sau parcursul, în mod treptat, de desprindere de o stare și intrarea, în aceeași cadență, în altă stare. Această construcție simbolică a costumului, cu piese care sunt așezate dedesubt, nu se văd, și cele care sunt adăugate deasupra, arată un nivel magic, care operează la nivelul mentalului mitic. Neîndeplinirea acestor gesturi ritualice duce la neîndeplinirea unor rosturi apotropaice, de protecție a individului. Cercetările de teren efectuate în sudul Transilvaniei au demonstrat că aceste costume de ceremonial au suferit cele mai mici modificări în comparație cu costumul identitar, perceput ca stereotip local. Acest lucru îl explicăm prin contextualizarea obligatorie a obiceiului nunții, fără de care nu se poate performa și nu se pot transmite mesaje. Catrințele femeilor au o deosebită conotație erotică. În Țara Oltului, în satele din jurul Avrigului, mireasa purta două catrințe roșii, țesute simplu, în două ițe, cu un decor cu vărgi de diferite culori, dominant fiind roșul. La Sebeșu de Sus, în suita cortegiului miresei spre casa mirelui, aceste catrințe roșii erau prinse pe o prăjină și duse ca un stindard. La Turnu Roșu, acestea nu aveau decât jumătate din lungimea lor și firele de la cingătoare/lanț atârnau libere, ca franjurii. În alte sate din aceeași regiune, catrințele duble, special confecționate pentru ziua nunții, se numeau „oacheșe” și prezentau o cromatică diferită. Expresia populară care însemna copilul natural, „făcut din zadie”, adică „făcut din catrință”, întărește rolul sexual atribuit acestei piese din costumul femeiesc16.

Salvând cultura celuilalt

Costum de mireasă cu coif și cunună, sat Săsăuș, Valea Hârtibaciului, colecția Eugen Vaida și Maria Stoica. Reconstituire, 2021.

Salvând cultura celuilalt

Se remarcă desemantizarea codurilor vestimentare, fenomen normal odată cu trecerea timpului, cu schimbarea generațiilor, la următoarele piese de recuzită. Cingătorile împletite roșii/vinete de la Săcădate apar la Săsăuș sub formă de ciucuri multicolori dispuși la spate, la Avrig sunt baticuri, adică „păsturi” roșii de călărași dispuse în aceeași poziție, numite local „mâneșterguri”. Considerăm că modificarea în timp a „cingătorii împletite roșii” cu pânză țesută pe fond alb cu vărgi roșii, amintită numai dialectal ca „mâneșterguri” la Avrig, și înlocuirea acesteia cu pânză roșie imprimată, înseamnă păstrarea simbolului cromatic care aparține fetei de măritat și modificarea aceleiași recuzite în timp, din punct de vedere morfologic, fiind schimbat doar materialul. Această recuzită vestimentară este corelată și cu poziționarea ei la spate, în logica ritualului. Ambivalența masculin/feminin este surprinsă, de asemenea, în construcția costumului simbolic. La Săsăuș, peste cingătoarea roșie cu ciucuri, simbol feminin, este așezată „cingătoarea cu bumbi” folosită de feciori, simbol masculin. Introducem și „cârpele de șold”, nelipsite în costumul fetelor de măritat și al mireselor; ele prezintă o formă decorativă, desemantizată, care a înlocuit ciucurii cu panglicile numite „bertii”, dispuse lateral la costumul din Săcădate. Prezența lor în satele săsești și românești când îndeplinesc ritualurile premaritale și imediat postmaritale indică un simbol feminin a cărui cromatică comunică statutul de tânără nemăritată (roșu), iar cele închise la culoare, cel de nevastă tânără. Astăzi, ele sunt percepute ca ornament la împodobirea costumului. Cele mai multe forme identificate în satele din Valea Hârtibaciului care fac parte din riturile de trecere sunt cele legate de ceremonialul nunții tradiționale, cunoscute încă de respondenții noștri din satele din sudul Transilvaniei. Satele care memorează încă detaliile costumului de mireasă, rânduiala lui, dispunerea recuzitei sunt în primul rând satul Săsăuș, apoi Marpod, Ilimbav, Săcădate. Ceremonialul nunții din satele românești de pe Valea Hârtibaciului relevă o serie de elemente simbolice care se traduc prin construcții vestimentare dintre cele mai complexe. Referențialele simbolice evidențiază, în parcursul cronologic al fetei de măritat, costumele ritualice, care sunt tot atâtea câte statute are/îndeplinește în diferitele intervale ale vieții. Mai precis, există delimitări de statut pentru fata dinainte de 15 ani, altul după 15 ani, apoi pregătirea fetei de măritat, mireasa propriu-zisă, înainte și după cununie, cât și statutul nou de nevastă tânără, până în jurul vârstei de 40 de ani.

Costum de mireasă cu coif și cunună, sat Săsăuș, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului”.

Salvând cultura celuilalt

Dintre ritualurile de trecere evidențiate în satul Săsăuș, din colecția lui Eugen Vaida, am reconstituit costumul de mireasă, o construcție simbolică care dă sens formelor vizuale ale trecerii pragului. Pentru a înțelege logica costumului de mireasă din Săsăuș, a fost necesară documentarea perioadei premaritale a fetei, care este, de asemenea, marcată printr-o vestimentație simbolică foarte spectaculoasă. Pregătită pentru măritat, ea etalează acest costum în toate momentele importante ale satului, la sărbători mari (Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza), la nunți, la biserică, la horă. În primul rând, impresionează găteala capului, o compoziție insolită formată dintr-un „coif cu bălțișori”, un suport textil roșu care susține pieptănătura, în formă de semicerc, decorat cu iederă, „vâstre cu bobocei roșii”, aplicații din paiete și mărgele. În partea din spate, „coiful” are „bănici” (de forma banilor) prinși pe un alt suport textil, de care atârnă panglici înguste, cu decor floral pe fond negru; din dreptul urechilor, pornesc șiruri de mărgele („bălțișori”). „Vâstrele” din „coiful cu bălțișori” se regăsesc și la pălăria sau căciula purtată de feciori la nuntă. Cămașa fetei de măritat este încrețită la gât, are „pui peste cot” cu motivul „cornul berbecului”; are „obinzeala” cusută pe dos cu negru, apoi „brățara” cu decor cusut pe încreț; eventual, pe piept sunt trei șiruri cusute, trei „ferestruici” („ajur” galben) și „puișori” negri; mâneca se termină cu „fodori” (volane). Peste ie se așază pieptarul din piele sau laibărul „cu ochiuri”. Interesant este că decorul cătrinței negre cu „sârma a lată” și „păsări” așezată peste poale în față, care intră în componența acestui costum, este prezent și la cătrința din spate, pe toată suprafața, în registre orizontale, fiind un decor țesut în război. Peste această cătrință cu păsări, se atașează la spate cingătoarea cu ciucuri, piesa care apare deja la fata de 13 – 14 ani. În partea din față, se păstrează aceeași „cătrință cu sârma a lată”, cu triunghiuri și floare în mijloc.

Costumul de mireasă Costumul de mireasă dinainte de cununie păstrează cele mai multe piese componente din costumul de fată pregătită pentru măritat descris mai sus. Părul este împletit pe frunte în „șerpulețe”, la spate se împletesc două cozi, numite „plete”, care se unesc la ceafă în formă de coroană; pe cap, miresei i se pune „coiful de fată”, iar la spate, o recuzită nouă, adică atașarea „cununii de mireasă”, de formă trapezoidală (femeile spun că seamănă cu un mai de rufe), confecționat din „bobocei roșii” din hârtie, „sârmă” (fir metalic), oglinzi, iederă și, în vârf, „păuni scurți”. Mireasa poartă ie de nevastă, adică ia cu „mânecă întoarsă” și „altiță” la „umere”; aceasta prezintă un registru îngust, dreptunghiular, brodat cu motive decorative cusute cu negru numite „munții”, „puii ăi trei într-unul”, „vârtelnița închisă cu cracuri”; urmează „luncețul pe încreț” umplut cu sârmă, mătase și arnici. Pe mijlocul mânecii, de-a lungul ei, este intercalată dantelă („umbreajă”) și câte două șiruri verticale negre, cu arnici colorat. Mâneca se termină cu „brățară”, cu aceeași cusătură pe încreț ca cea de pe umăr. Un element distinct sunt mânecările împletite din lânică multicoloră, care sunt dispuse la încheietura mâinilor. Acoperământul poalelor are în componență piese care se regăsesc și în costumul fetei de măritat și chiar în cel purtat de fata nubilă. Astfel, peste fusta albă, încrețită mărunt, este pusă în spate „cătrința cu păsări”, cea care este una dintre piesele principale din construcția costumului de fată, peste care mireasa era încinsă cu „cingătoarea cu ciucuri” de la costumul de fată care intra pentru prima dată în joc. Peste această cingătoare se prinde „cingătoarea cu

Salvând cultura celuilalt

Găteala capului la costumul de mireasă, sat Săsăuș, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului ”.

inele”, simbol al fecundității. În față, peste poale, sunt suprapuse trei cătrințe, care sunt în așa fel dispuse, încât poalele lor terminate cu franjuri să fie foarte vizibile. Prima cătrință, cea pusă peste poalele albe, este numită „cătrința cu sârmă”. Este țesută din lână neagră năvădită în „ochiuri” mici, „glățuită”, compusă din trei foi, iar în partea de jos, la poale, este decorată cu un registru compus din vărgi orizontale cu motive florale țesute cu fir auriu, argintiu și lânică de culoare mov, albastru, verde; pe marginile laterale, galon lat din fir auriu și dantelă neagră, ciucuri negri, mov și fire aurii și argintii. Este cea mai discretă cătrință și ea simbolizează portul nevestelor mai în vârstă. A doua cătrință face parte din aceeași categorie tipologică, este năvădită în „ochiuri”, are aplicată, pe margini și pe mijloc, de-a latul, o pasmanterie din fir metalic auriu, numită local „sârmă lată”; complementar sunt atașate alte accesorii decorative, panglici cu paiete și altele colorate roz („barșon cu fluturi și scânteuțe” și „barșon cu beată roz”). Colțurile cătrinței sunt decorate cu aceeași pasmanterie descrisă mai sus, formând triunghiuri numite, de către femeile intervievate din Săsăuș, „cuiburi”. Marginea poalelor cătrinței se termină cu dantelă lată împletită („bearcănă”), cu fir metalic auriu și argintiu și mătase neagră, cu motivul „pasărea”; de această dantelă se prind ciucuri lungi de mătase neagră. Remarcăm că aceeași cătrință cu pasăre o găsim și la costumul fetelor de măritat. A treia catrință este de cumpărat, dintr-o stofă mai ușoară, cu aceeași aplicație de „sârmă lată” și „fluturi” cu „cuiburi” în colțuri, însă fără dantelă la poale. Celei de a treia cătrințe nu îi găsim deocamdată referențialul simbolic, o explicație ar fi tendința de decorare excesivă a costumului de mireasă. În talie se prind două „năfrămi” din lână fină, țesute mecanic („păr”), pe fond negru cu flori roșii imprimate, care se petrec la spate, acoperind puțin „cingătoarea roșie”, și ale căror colțuri atârnă pe șolduri de o parte și de alta.

Salvând cultura celuilalt

Costum de mireasă, cătrințe suprapuse (detaliu), sat Săsăuș, județul Sibiu. Reconstituire , 2021. Colecția Eugen Vaida.

Mireasa, a doua zi după nuntă, îmbracă costumul de nevastă, care are o găteală a capului distinctă, semn că deja are un alt statut, cel al femeilor măritate. Pe frunte rămâne „fruntarul cu scânteuțe”, ca piesă nouă, apare în schimb „vălitoarea” cu ace decorative din sticlă colorată și peste ea se înfășoară „giolgiul”, ștergarul de cap din pânza fină albă, prezent în toate secvențele rituale ale nunții. Nevasta tânără poartă cămașa „cu altiță”, „cătrință cu vărgi roșii” dinapoi, aceeași „cingătoare cu ciucuri” descrisă mai sus, iar în față, la sărbători, la biserică și la joc poartă două șorțuri, unul cu vărgi și al doilea „cu sârmă a lată”.

Costum de nevastă cu vălitoare, sat Săsăuș, județul Sibiu. Reconstituire, 2021 . Colecția Eugen Vaida.

Salvând cultura celuilalt

Analiza formală a acestor costume simbolice relevă opoziții binare care își au originea în sistemul de gândire simbolic de tip tradițional, precum ambivalența masculin/feminin, diferențele de gen fiind relevante în medierea conflictuală de tip ritualic. Prezența lor este continuă pe parcursul tuturor etapelor intermediare până la starea finală, ceea ce confirmă aceste opoziții binare. Cele două cămăși, de fată și de nevastă, la Săsăuș nu sunt suprapuse simultan în schema costumului, însă sunt delimitate în logica rituală prin decor. În ceea ce privește prezența șorțurilor, remarcăm că fiecare are o trimitere simbolică distinctă spre un referent codificat (motivul „cuibul”, la marginile laterale ale cătrințelor din față, cea mai spectaculoasă fiind cea de la spate, cu simbolul păsării, căreia i se acordă acte rituale majore în economia ritualului, darul găinii către nași, cântecul găinii etc., cu aluzii la actul procreării). Toate acestea confirmă sintaxa ceremonialului nunții, care era cunoscută de toți membrii comunității, fiind obligatorie pentru toți cei implicați. Nu lipsite de interes sunt afirmațiile cercetătoarei Denise Pop despre portul românesc din extremitatea vestică a Țării Oltului, care interpretează aceste forme ovoidale, „ochiurile”, ca fiind metafore simbolice care sugerează viitorul rol sexual al tinerei. Omniprezența păsării pe cătrința rituală, componentă a costumului de ceremonial, poate sugera, conform afirmațiilor lui Ion Ghinoiu17, simbolul fertilității, care trimite la ipostază maternă a zeiței-pasăre. În noaptea nunții, se deschide un nou ciclu vital, consumarea actului sexual, care, în câmp existențial, presupune un nou început biologic, preexistența intrauterină, existența și apoi postexistența. Simbolismul oului de pasăre îl găsim configurat și pe piesele componente ale costumelor de ceremonial, sub o formă grafică ovoidală sugestivă. Fata nubilă poartă o căiță cu decor floral care poate sugera „ochiurile”, laibărul de catifea este decorat cu „ochiuri”, iar în alte sate, șorțurile de mireasă, și nu numai, erau țesute în război cu un decor mărunt, în „ochiulețe”. În satul Turnu Roșu (Porcești), aceste cătrințe purtau numele de „oacheșe”, erau prinse chiar în steagul de nuntă. Transferul motivului „păsării”, simbol al fertilității, de la cătrința din față la cătrința din spate, atrage atenția asupra semnificației ei rituale, legate de ideea de procreere.

deasupra și pe pagina următoare Costum de mireasă cu șurț cu motivul „păsării”, sat Săsăuș, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Eugen Vaida și Maria Stoica.

Salvând cultura celuilalt

Costumul de fată de măritat din Săcădate În contextul privilegiat al cercetării de teren în Săcădate, s-a putut reconstitui schema vestimentară în acord cu momentele riturilor de trecere din ceremonialul nunții, dar și din perioada premaritală, în care se disting roluri și statute în funcție de vârstă; acestea sunt comunicate prin anumite piese de costum, care transmit un mesaj simbolic. Costumul fetei de măritat la 15 ani, ca structură morfologică, prezintă forme spectaculare, care privesc îndeosebi poalele purtătoarei. Aflăm ca își acopereau capul cu „cârpă de undelemn”, o năframă roșie imprimată cu decor floral, pe care o lega la spate. Cămașa era cu „gura” într-o parte, încrețită la gât cu „beată cu brățară”, adică „obinzeală” cu decor cusut „pe dos”, și brățară „pe încreț”; mâneca, lungă și amplă, prezintă la umăr, de-a latul, decor cu „pui” cusuți în cruci mărunt pe fir, policrom; de-a lungul mânecii largi, decorul se continuă cu un „ajur” galben, completat simetric cu câte două șiruri de „chicături” cusute „pe fir” în aceleași culori ca și „puii” de la umăr; mâneca se termină cu „fodori”, cu „brățara” încrețită și decorată policrom. Trebuie spus că la cot este cusut același motiv geometric policrom ca pe umăr. Acest tip de ie surprinde prin transmiterea unui dublu mesaj simbolic, anume decorul de pe mânecă îmbină atât tipul de ie purtată de fata de măritat („pui peste cot”), cât și ia de nevastă tânără („pui” foarte mărunți, amplasați la umăr). Acest tip de cămașă cu decor combinat, cu dublă semnificație, nu am întâlnit-o până acum în cercetările noastre. Fata poartă poale lungi din pânză de bumbac țesută în război, plisate, mai lungi în spate decât în față; în talie se înfășoară de două ori cu un brâul negru împletit „cu bâte”, terminat la capete cu ciucuri; brâul atârnă în spate până la genunchi. Tot la spate, deasupra brâului, se așeza de-a latul o cătrință țesută din lână în două ițe, în vărgi mărunte predominant cu roșu, iar în față, un șorț din două foi, din material de cumpărat. Actualmente, acest șorț, numit „perpetă”, ne-a fost prezentat de femeile din Săcădate ca un șorț țesut în război în patru ițe, din

Salvând cultura celuilalt

Costum de fată de măritat din Săcădate, județul Sibiu. Colecția Muzeul de Etnografie Brașov.

lână, încheiat cu „cheiță”; „perpeta” prezintă un luciu (e „glățuită”) și are la poale un decor cusut („chindisit”) cu lână fină în culorile albastru, roșu, verde, galben, festonat cu acul și croșeta. Peste „perpetă” se punea „șorțul de păstură”, un șorț fin, alb, din organdi confecționat din două foi, unite cu dantelă („bercăn”), cusută cu „cheiță” din ață galbenă; la poale este garnisită cu mâna, cu un decor cusut „în punct bătrânesc” cu negru și roșu („brăduți”), cu inscripție cu anul și inițialele purtătoarei; pe margine, dantelă albă aplicată. Peste ie, fata poartă „cheptar” înfundat confecționat de un cojocar din sat. Mențiunile lui Octavian Prie în monografia satului Săcădate confirmă cele spuse astăzi de femeile din sat: „La 15 ani, fata era considerată fată mare și era obiceiul ca peste brâu, dinapoi, să poarte o cătrință țesută în vărgi, de un colorit tineresc. Această cătrință se lega de-a latul corpului, să se vadă ciucurii de sub ea [...] Până pe la anul 1890, fetele de măritat purtau cătrința dinapoi pusă de-a latul, așa că se părea numai o jumătate de crătință”18.

Salvând cultura celuilalt

Costum de mireasă după cununie în Săcădate Pe cap, femeia tânără, după nuntă, poartă un „conci” format dintr-un cerc din lemn, învelit în material textil, cu o margine lată cam de două degete, „împănat” cu multe ace și mărgele colorate, având forma unei coroane; pe frunte rămâne „zgarda” din mărgele colorate, iar în zona urechilor se pun flori artificiale („bobocei”). Peste acest ansamblu, se așază „păstura pentru conci”, un ștergar din organdi, de formă dreptunghiulară, decorat la capete cu broderie policromă și fir metalic, prin care se zăresc acele din „conci” și florile de la urechi. Despre o astfel de nevastă gătită se spune că „poartă conciul”. Cămașa este din pânză fină de bumbac cumpărată, numită „giolgiu”. Mai demult, ele erau confecționate din pânză de fuior cusute cu arnici. Ia se încheia în partea stângă, la gât; ia are o cusătură „pe dos” la „beată”, în culorile roșu, albastru, negru, galben, urmată de un încreț mărunt sub „beată” numit „brățară”; în zona umărului apare altița funcțională, un decor cu cusătură lată „pe fir” („pui”), cu fire colorate, de care se prinde mâneca amplă, cu o cusătură „pe încreț”; de-a lungul mânecii, două șiruri de dantelă („bercăn”), din care pornesc cusături „în cruci” numite „chicături”; mâneca lungă este întoarsă, se termină cu o cusătură „pe încreț” și o cusătură „pe fir” numită „beantă” (ca la Săsăuș). Peste poalele albe plisate mărunt, femeia poartă în față o „cătrință cu ciucuri”, din lână de culoare mai închisă, în două foi încheiate cu acul („bercăn”), tivită pe margine cu o panglică îngustă și cusătură („cheiță”) din lână fină, numită „diamant”; în zona poalelor, decor policrom cusut și ciucuri din lână colorată; în spate, așezată pe lung, cătrință mai „oacheșă”, țesută cu vărgi colorate, predominant negru cu verde. În talie, femeia poartă un brâu negru împletit, ale cărui capete cu ciucuri atârnă pe fiecare șold. După 1900, peste „crătința” cu ciucuri, femeia poartă un șorț alb din tul tamburat, numit „șurț de ferhang” („Fărșang” fiind sărbătoarea de Lăsata Secului la sași), așezat în așa fel, încât să se vadă ciucurii cătrinței de dedesubt.

Găteala capului cu zgardă, conci și păstură (detaliu). Sat Săcădate, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeul ASTRA.

Costum de nevastă tânără, sat Săcădate, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeul ASTRA

Salvând cultura celuilalt

Costumul de fată de măritat din Boholț Costumul de ceremonial din Boholț, sat situat pe malul drept al Oltului, învecinat cu Valea Hârtibaciului, marchează, ca și în satele cercetate anterior, etape de statut și treceri progresive ale fetelor nubile până la intrarea în rolul de femeie măritată. Vestimentația simbolică este concentrată asupra gătelii capului. Se distinge „cârpa de vălitoare” albă numită „giolgiu” care se prinde pe cap, se împăturește pe diagonală („în colț”), colțurile care atârnă pe spate sunt decorate cu „pui” cusuți cu negru. Pe frunte, cârpa se fixează cu un „fruntar” din mărgele și „țăncușe” (paiete) numită „zgărdiță”, iar pe creștet se așază o „coroniță” realizată din flori artificiale colorate, prinse cu ace, paiete, mărgele și cusături mici, montate pe o pânză albă. Această coroniță nu s-a mai purtat din perioada interbelică, din anii 1925 – 1930, după cum relatează femeile bătrâne din sat. Fata de măritat poartă o ie încrețită la gât, confecționată din șifon alb („giolgiu”), la gât cu „betiță” cusută „pe dos”, sub betiță este un decor realizat „pe încreț”; mâneca largă prezintă un decor la cot, cusut cu negru, de-a lungul ei; este introdusă dantelă albă, marcată pe margine cu șnur negru; mâneca este terminată cu pumnași întorși. La spate, poalele albe încrețite, numite „polar”, nu sunt acoperite de nicio altă piesă vestimentară; ulterior, polarul a fost înlocuit de rochia din stofă de culoare închisă; în față sunt dispuse două șurțuri; cel de dedesubt este țesut în patru ițe din lână („păr”), ulterior din mătase, marcat la poale cu o aplicație policromă, numită „modie”, și franjuri înnodați; șorțul de deasupra este din mătase, mai închis la culoare. Aceste două șorțuri vor fi prezente și în construcția costumului de mireasă. Costumul de mireasă dinainte de cununie are în compunerea lui recuzita existentă la găteala capului specifică fetei de măritat, adică pe cap „fruntarul”, „zgărdiță” cu bănuți și „țăncușe”; deasupra lor, se așază un rând de „borte cu cupe” numite „săsămuri”; la ceafă se așază un fel de „coif”, un suport roșu, rigid, decorat cu mărgele roșii și bănuți numiți „zurgălăi”; pe creștet, saschiu și „bujorei” din hârtie colorată și flori naturale, înfipte în „zgărdițe” și „borte”; peste această compoziție ornamentală se așază un ștergar de cap mai lat decât de obicei, numit „bogaseu”, din șifon alb, la capete decorat cu „puișori” cusuți „pe fire” cu negru și dantelă („ghiure”); peste „bogaseu” se așază o recuzită simbolică, anume două perechi de „căpriori”, care sugerează finalitatea acestui ritual, așezarea tinerei neveste „la casa ei” (căpriorul făcând parte din construcția viitorului acoperiș al casei); fiecare „căprior” este confecționat din două bețe așezate în formă de „V”, înfășurate în lână de diferite culori, prevăzute cu ciucuri din lână colorată; „bogaseul” se fixează la spate cu ace cu mărgele din sticlă colorată, numite „șnale”. În

compoziția costumului de mireasă, se păstrează elemente ale costumului de fată, cum ar fi: ia cu „pumnași întorși” („mânecă răsfrântă”); se poartă cămașa cu altiță și cu dantelă albă („giure”) încadrată de suitaș negru, dispusă vertical, de-a lungul mânecii; apoi „cheptarul”, la care se adaugă „rochia” neagră din postav, care are la poale o aplicație din catifea neagră („barșon”); deasupra acesteia este aplicat un „suitaș” negru cu mărgele și cusute cinci „cerculețe”. La cele două șurțuri din mătase decorate pe margine cu „modie”, prezente la costumul de fată, se adaugă un șorț alb din bumbac, purtat în trecut de fete, așa cum s-a păstrat la Săcădate, și amintit de Cornel Irimie la Avrig19. Logica suprapunerii catrinței țesute în război, cu „vărgi” roșii peste șorțul alb (de fată), confirmă momentul trecerii pragului spre un alt rol, acela de nevastă; această piesă intră ulterior în componența costumului purtat de femeia mai în vârstă. După cununie, când ajunge la locul unde se ținea nunta, miresei i se dă jos de pe cap „bogaseul” și peste podoabele de pe cap se așază doar „căpriorii”, care simbolizează „acoperișul casei”, ne relatează în interviu o femeie din sat, Verginica Popovici. Opinăm că această semantică a „căpriorilor” avea mai devreme legătură cu atributele masculine ale mirelui, cu rol major în viața de familie.

Portul de nevastă tânără și îmbroboditul miresei a doua zi după nuntă A doua zi după nuntă, mireasa este îmbrobodită în port de nevastă tânără cu „chindeu de vălitoare” și „cârpă de vălitoare”. „Vălitoarea” este compusă dintr-un carton lat de cca 14 cm, de formă circulară, după măsura capului, acoperit cu un „chindeu de vălitoare”; acesta este în formă dreptunghiulară, lung de aproximativ 130 cm, țesut în război în trei ițe, decorat la capătul care se lasă pe spate cu „pui” mici, cusuți cu negru, și dantelă numită „șlinc” (din germ. „Schlingerei”); se îmbracă cartonul cu „chindeul de vălitoare”, fixat cu ace de gămălie, iar capătul mai decorat și cu dantelă rămâne pe spate. Peste „vălitoarea” așezată puțin înclinată pe ochiul drept se așază „cârpa de vălitoare”, de formă pătrată, confecționată din „șifon” fin (120 cm), cusută pe margine cu negru, cu motivul „zăluța”; se îndoaie pe diagonală, în dreptul urechilor se fac două cute, care se fixează cu ace de gămălie colorate („șnale”), formându-se pe mijlocul frunții un gol, numit local „șop”; cele două colțuri, care rămân pe spate, suprapuse, sunt decorate cu „pui” negri cusuți „pe dos”, colțul mai decorat fiind cel de dedesubt, care are două rânduri de „pui”.

Salvând cultura celuilalt

Costum de mireasă cu borte, bogaseu și căpriori, sat Boholț, județul Brașov. Reconstiuire 2021. Colecțiile Maria Maican și Elena Daniela Graură; Eugen Vaida.

Costum de mireasă cu „borte”, „bogaseu” și „căpriori”, sat Boholț, județul Brașov. Reconstiuire 2021. Colecțiile Maria Maican și Elena-Daniela Graură; Eugen Vaida.

Salvând cultura celuilalt

Găteala capului cu „borte”, „bogaseu” și „căpriori” (detaliu). Sat Boholț, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecțiile: Maria Maican și Elena-Daniela Graură; Eugen Vaida.

Costum de nevastă cu vălitoare, sat Alțâna, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Eugen Vaida.

Salvând cultura celuilalt

Costum de femeie mai în vârstă cu „cârpă de vălitoare” și „bogaseu” Pe cap, femeia poartă „vălitoarea”, peste care se pune „bogaseul” purtat și de mireasă la cununie, dar de data aceasta este îmbrobodit peste vălitoare și înfășurat pe sub bărbie. Femeia mai bătrână poartă ia cu altiță, din „giolgiu”, cu „pumnași întorși” („mânecă răsfrântă”), și decorată în zona altiței atât cu pui cusuți pe dos, cât și cu cusătură „pe încreț”; pe mijlocul mânecii este dantelă, mărginită de un șnur negru, numit „dănănău”. Peste ie, femeia poartă „cheptar”, poale albe numite „polar”, care au la marginea de jos o dantelă („șlinc”) în față, un „șurț” țesut din „păr”, în trei foi, iar la spate, „cătrință” roșie, țesută la război în „fir în dinte”, adică năvădit mai rar, cu alesături din fire colorate, răsucite.

Costumul de nevastă Costumul de femeie în vârstă cu „vălitoare” și cel purtat de cele tinere cu „cârpă” au reprezentat, multă vreme, marca costumului din Valea Hârtibaciului. În ele se îmbrăcau tot restul vieții, de aceea sunt mult mai cunoscute. Aceste „cârpe” pentru gătitul capului, de fapt, baticuri înflorate din „păr” (lână fină țesută mecanic), sunt ingenios înfășurate pe cap, ele indicând în continuare statutul civil și vârsta purtătoarelor. Cârpele pentru cap intră în costum mai ales după 1910, când unii membri ai familiei emigrau în America, iar drept cadouri trimiteau acasă în mod obișnuit fetelor, fiicelor sau nevestelor tinere aceste piese, care puteau fi ușor de transportat. Femeile mai bătrâne au păstrat în continuare vălitorile până prin anii ’40, însă după o generație preferințele lor, și mai ales ale tinerelor, pentru găteala capului au fost dictate de moda timpului. Și alte materiale au fost înlocuite: țesăturile de lână realizate în războiul manual, pentru șorțurile în trei foi, au dispărut, locul lor a fost luat de stofe sau mătăsuri cumpărate, firele răsucite de la cingători au fost înlocuite cu panglicile țesute mecanic, găsite la târg sau în prăvăliile din oraș. Rămân, în general, neschimbate piesele de găteală a capului la mirese, care erau obligatorii pentru performarea ceremonialului nunții.

Costum de nevastă cu vălitoare, sat Poienița (Găinari), județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca.

Salvând cultura celuilalt

Găteala capului cu vălitoare (detaliu), sat Alțâna, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Eugen Vaida.

Costum de nevastă cu vălitoare, sat Ilimbav, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Eugen Vaida.

Salvând cultura celuilalt

Costum de nevastă cu păstură cu conci, oraș Avrig, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeului de Etnografie din Brașov.

Femeile căsătorite din Săsăuș, Ilimbav, Alțâna purtau „vălitori” la începutul secolului al XX-lea; ulterior, cele tinere au preferat baticurile din păr înflorate, numite „cârpe”; la Avrig, se numeau „păstura de cap”; în funcție de vârsta lor, femeile mai bătrâne își înfășurau capul cu aceste baticuri, lăsând într-o parte un colț larg răsucit al baticului (înfășuratul cu „conci”) sau colțurile baticului erau aduse simetric, răsucite peste creștetul capului; acela era înfășuratul cu „colac”. Fotografiile vechi din Găinari (Poenița) indică purtatul vălitorii fără ornamente la femeile în vârstă, cu cămașa cu altiță și șurț negru țesut din două foi; costumul reconstituit din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei ilustrează găteala capului la o femeie mai tânără, cu vălitoare și ștergar de cap, cu o ornamentică bogată și rafinată. Dacă analizăm costumul din Alțâna, constatăm că din portul vechi se păstrează șurța țesută în război, însă cămașa cu „ altiță” iese din uz, decorația pe umăr este preluată de un șir orizontal cusut pe fir, de unde pornesc alte șiruri verticale, discrete, cusute cu arnici roșu, cu motive florale stilizate, dispuse de-a lungul mânecii. Același lucru se întâmplă și la Ghijasa de Jos și Vecerd, localități învecinate cu Alțâna, al căror decor de-a lungul mânecii, acum, este dominat de motive florale discrete, cusute cu negru. Dovada acestei transformări a decorului cămășii femeiești din Valea Hârtibaciului, de la cămașa cu altiță la cămașa cu un mic decor numit „șir” negru la umăr, ne este oferită de colecția Muzeului ASTRA din Sibiu, care păstrează modelul vechi al cămășii cu altiță purtate la Ghijasa de Jos.

Costum de nevastă cu păstură cu colac, oraș Avrig, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeului ASTRA.

Salvând cultura celuilalt

Costum de nevastă cu cârpă cu flori, sat Vecerd, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Eugen Vaida.

Găteala capului (detaliu), sat Vecerd, județul Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Eugen Vaida.

Femeile până la 1890 se îmbrobodeau cu un fel de broboade albe, chindisite adeseori și cu mătase și prevăzute cu ciucuri. Astăzi (în anul 1911), broboadele sunt înlocuite cu „șaluri”, care nu sunt nici frumoase, nici trainice și, pe lângă toate acestea, sunt și scumpe. S-a aruncat la o parte și „conciul”, învălitoarea sărbătorească a nevestelor. Acest conciu constă dintr-un fin și îngust cerc de brad tras în pânză și împănat cu zeci de ace colorate, având forma unei coroane frumoase, care se așeza pe cap cam aplecat înapoi. Pe lângă conci, la urechi, se pun flori, iar deasupra frunții, o „zgardă” țesută din sute și mii de mărgele colorate. Toate acestea se acoperă apoi de o broboadă fină, de culoare albă, din care se zăresc și acele din cerc, și mărgelele de pe frunte, și florile de la urechi. Despre o astfel de nevastă gătită astfel se zice că „poartă conciul”. Cămășile femeiești se croiesc aproape numai din pânză de bumbac și giolgiu cumpărat. Abia o bătrână dacă mai poartă cămăși de fuior. Mai înainte, chindisăturile de pe aceste cămăși se coseau cu arniciuri și fire de lână colorată. De când cu giolgiurile însă, s-au introdus mătasea și alte marafeturi, care scumpesc viața. Peste cămașă, de la brâu în jos, femeile îmbracă cătrințe, cea dinainte totdeauna din postav mai trainic și de culoare mai închisă, cea dinapoi, prevăzută cu multe dungi colorate. Până în 1890, fetele de măritat purtau cătrința dinapoi pusă de-a latul, așa că se părea numai o jumătate de cătrință. Ioan Podea, Monografia comunei Săcădate, Sibiu, 1911, p. 29

Salvând cultura celuilalt

Ie cu altiță din Ilimbav/Săsăuș. Colecția Eugen Vaida.

5. Morfologia cămășii cu altiță din Valea Hârtibaciului Elena Găvan, Sebastian Paic În componența costumului tradițional femeiesc de tip vechi, purtat de comunitatea românească din Valea Hârtibaciului, cămașa cu altiță este una dintre piesele cele mai expresive și mai reprezentative, alături de găteala capului cu „bortiță” și „coif” (de ex., Săsăuș, Ilimbav), specifică fetelor de măritat și mireselor, sau „vălitura” nevestelor, a șurțelor din lână și a cătrințelor „oacheșe”. Toate acestea conferă portului de pe Hârtibaci un loc deosebit în tipologia morfologică a costumului românesc din sudul Transilvaniei. Trebuie să precizăm că altița desemnează „poziția superioară a mânecii, când este brodată”20. În urma documentării în colecțiile muzeale (conform registrelor-inventar) și a consemnărilor din arhivele științifice și din literatura de specialitate, dar și a cercetărilor de teren, în baza tradiției orale, în funcție de formatul mânecii, s-a constatat că această cămașă este cunoscută sub diferite denumiri, precum „ia cu altiță”, „ia întoarsă”, „ia cu munții”, „ia cu fodori”, „ia bătrânească”, „ia cu pumnași”. Din punct de vedere cronologic, „ia cu altiță” a fost marca identitară a portului românesc din satele Văii Hârtibaciului, frecventă înainte de anul 1900, fiind purtată atât în zilele de lucru, cât și în cele de sărbătoare, cu decor minimal pentru portul cotidian și cu decor amplu, mult mai dezvoltat sub umăr și la gât în ceea ce privește ornamentica și cromatica, în momentele festive. După 1900, câștigă teren „ia de Săliște”, ia cu altiță fiind utilizată mai mult ca piesă de ceremonial, purtată de mirese în ziua nunții și îmbrăcată în zilele de sărbătoare sau de duminică de către femeile bătrâne. În urma cercetărilor întreprinse în cadrul proiectului, la familiile de cortorari din zonă am constatat că acest tip de cămașă românească a constituit, până nu demult, o preferință pentru vestimentația miresei, dar era folosită și ca „ie de moarte” pentru majoritatea femeilor rome.

Salvând cultura celuilalt

Chirpăr. Sfârșitul secolului al XIX-lea începutul secolului XX. Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv stilizat numit „puii ăi întorși sau încărigați”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă cusută pe dos cu motiv stilizat fitomorf și geometric; punct de feston numit „brânel”; c) cusut pe încreț, numit local „lânceț cu coadă”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite local „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă cu podobeală”.

Materiale textile. Tipuri de pânză. Coordonatele esențiale ale evoluției costumului tradițional românesc din zona etnografică Valea Hârtibaciului sunt legate de interferențele de lungă durată cu grupurile etnice din vecinătate, în special sașii transilvăneni, influențați sensibil de evoluția industriei textile în general. Este important de analizat și etapa preindustrială din sudul Transilvaniei, dar și aportul comerțului în acest sector, care punea la dispoziție, în timp real, produsele textile aduse din vestul Europei. Colecțiile muzeale și cele private cuprind piese de costum care pot fi încadrate în perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, când au început să fie achiziționate. Datarea acestor piese se poate confirma și prin analiza materialelor folosite, mai cu seamă tipul de pânză, firele și fibrele de broderie și alte materiale decorative, precum firul metalic, paietele și mărgelele. În zonă, au existat, în secolul al XIX-lea, topitorii de cânepă și in la Dumbrăveni și Cârța, mai multe ateliere de împletit funii din in și din cânepă în Agnita, Săsăuș, Sibiu. De asemenea, vechile bresle textile au decăzut în favoarea manufacturilor specializate în prelucrarea lânii, a mătăsii și a altor fibre textile. Relevante pentru studiul de față sunt atelierele și fabricile din Cisnădie, Sadu, Sibiu, Orlat, Mediaș, Sighișoara, Codlea, Brașov ș.a. Numărul mare de astfel de întreprinderi din sudul Transilvaniei s-a reflectat prin utilizarea din ce în ce mai frecventă a materialelor industriale, mai ales pânză de in, bumbac și amestecuri în realizarea costumului țărănesc. Acest aspect este diferit față de materialele folosite în partea de nord a Transilvaniei intracarpatice, unde calitatea suportului textil a rămas inferioară până în deceniul opt al secolului al XX-lea, fiind tributară industriei casnice. În ceea ce privește pânzele folosite pentru realizarea cămășilor cu altiță din zona Văii Hârtibaciului, mai cu seamă în cazul costumului de sărbătoare și în special al celui de mireasă, trebuie subliniată frecvența pânzelor de origine industrială încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Materiale textile pentru brodat Deopotrivă de importante în studiul evoluției costumului sunt fibrele și firele folosite pentru broderia pieselor de sărbătoare. Se observă câteva categorii de astfel de materiale care pot fi asociate temporal și spațial. Analiza unui număr relativ mare de piese de port în cadrul proiectului a permis o evaluare statistică, prin observarea unor elemente specifice care se pot traduce într-un instrument de datare relativ riguros, cât și o zonare etnografică concludentă. Cele peste 400 de cămăși aflate în colecțiile muzeale și colecția privată a lui Eugen Vaida constituie o bază de date relevantă.

Salvând cultura celuilalt

Se poate observa folosirea preponderentă a lânii aspre colorate pentru realizarea broderiilor la cămășile cu altiță, care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai cu seamă în satul Săsăuș, acestea fiind decorate cu motive geometrice arhaice. Piesele similare ca vechime din Ilimbav, Marpod și Chirpăr se remarcă printr-un decor caracterizat de un mod particular de comunicare estetică, exploatând un repertoriu mai larg de morfeme, cu expresii puternic geometrizante ale motivelor fitomorfe. Totodată, materialele întrebuințate acoperă o perioadă mai largă prin folosirea mătăsii naturale și a diferitelor calități de lână, aspră și moale, fără a compromite stabilitatea formei, chiar atunci când acestea se alătură în aceeași compoziție. Invenția fibrelor celulozice textile în 1890 (vâscoza, în Franța), respectiv 1897 (procedeul Bemberg sau aminocupric, în Germania) și perfecționarea acestora, apoi producerea pe scară largă după 1904 – 1905, se oglindește în arta tradițională din sudul Transilvaniei cu oarecare promptitudine; descoperirea unei cămăși din zona centrală a zonei etnografice Valea Hârtibaciului, datată de autoarea/purtătoarea cămășii în 1909 (nr. inv. T11920, Colecția Muzeului Național al Țăranului Român) și cusută cu fibre textile artificiale, are o însemnătate deosebită în jalonarea reperelor de datare a pieselor etnografice care pot ilustra istoria relațiilor comerciale cu Europa Centrală în perioada antebelică. În partea de sud-vest a zonei, se observă preferința pentru amploarea mânecilor, influența stilului vechi din Mărginimea Sibiului făcându-și simțită prezența pe măsura apropierii de această zonă cu valoare referențială în mentalul colectiv al Văii Hârtibaciului, preluare care se reflectă și în frecvența folosirii mătăsii naturale și a lâniței în satele din apropierea Avrigului. Lărgimea mânecilor determină și dimensionarea direct proporțională a altiței funcționale, variind de la 10 până la peste 40 cm. Trebuie menționat faptul că iile cu altiță funcțională au coexistat cu cămășile „cu pui peste cot”, cu mâneca încrețită la gât și fără altiță, cel puțin în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În perioada interbelică, iile cu altiță funcțională încep să fie dublate și, treptat, înlocuite de cămăși cu mâneca din gât și cu model pe umăr sub forma unei frize înguste, imitând „umărașul” specific Mărginimii Sibiului. Cămașa femeiască cu croi drept nu a fost semnalată în colecțiile cercetate.

Croiul Arhitectura cămășii tradiționale din Valea Hârtibaciului se încadrează în tipologia croiului încrețit la gât, la care se adaugă o serie de elemente specifice. Altița funcțională rezolvă, în primul rând, o problemă de croi, reducând cantitatea de pânză încrețită la gât. Croită pe latul

Săsăuș. Sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos cu motiv stilizat și „vârtelnița”, punct de feston numit „brânel”; c) cusut pe încreț numit local „lânceț”, cu cruce și „rujuliță”(?). Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite local „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă cu podobeală”.

Salvând cultura celuilalt

Săsăuș. Sfârșitul secolului al XIX-lea. Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv geometric „pui”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos cu motiv stilizat „stea”(?), punct de feston numit „brânel”; c) cusut pe încreț, numit local „lânceț cu coadă”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite local „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „prinsătură” cu „bănuții ăi mici”(?).

pânzei, are o dimensiune de 20 – 25 cm (jumătate de „stan”), îmbrăcând umărul și permițând mișcări mult mai ușoare. „Altița” trebuie privită în ansamblul construit cu subaltița și/sau „încrețul” (funcțional sau decorativ) și „pava”, care asigură prinderea de corpul cămășii. Gulerul, numit „obinzeală”, mărginit în partea superioară de un „brânel” pe muchie, este însoțit în general de „lâncețul” (sau „lunceț”) cusut pe încreț, poziționat frontal și cu o lățime de 3 – 4 cm. Din punctul de vedere al structurii modelului, deseori „luncețul” este alcătuit dintr-o friză centrală mai lată, mărginită de altele două înguste, de aproximativ 5 – 10 mm. „Stanul” din față este alcătuit, la cămășile vechi, dintr-un lat și jumătate de pânză, la care se adaugă acea fâșie îngustă în stânga gurii cămășii. Stanul din spate este realizat dintr-un lat de pânză. La cămășile realizate din pânză industrială, cu mâneci foarte largi, atât stanul din față, cât și cel din spate sunt, de asemenea, considerabil mai lați, cel din spate fiind încrețit până la 4 – 5 cm la gât; atunci când cantitatea de pânză este deosebit de mare, pentru a o aduna sub „brățarea” de sus, se realizează și pliuri late, prinse în interior. „Pava” (numită și „broască”) este pătrată în primul caz, de dimensiuni relativ mici, de 4 – 5 cm și, respectiv, pentagonală, cu sau fără a se îndepărta colțul inferior, cu latura de până la 20 cm. Această dispunere face ca gura cămășii să fie croită în partea stângă a stanului din față, prinsă de mânecă prin intermediul unei fâșii de 3 – 4 cm, care coboară de cele mai multe ori până la extremitatea inferioară a cămășii. Analiza cămășilor cu altiță evidențiază faptul că piesele cele mai vechi sunt confecționate din pânză țesută în casă, în două ițe, amestecată (cânepă/in cu bumbac) sau numai bumbac. Cămășile de sărbătoare au pieptul și mânecile (uneori doar mânecile propriu-zise – latul de sub umăr) dintr-o pânză de textură calitativ diferită, mai fină, în raport cu stanul de la spatele cămășii, mai grosieră din cauza calității inferioare a firului. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mânecile sunt confecționate din pânză industrială, din bumbac, mai fină, denumită local „giolgi”. Cu timpul, „giolgiul” s-a folosit și pentru stanul din față, pentru „pava” și „broasca” de la mânecă. Pentru asamblarea stanilor de pânză (măsurată local în coți), s-a folosit uneori o cusătură simplă tip „cheiță”, cu rol ornamental, realizată cu ață sau arnici negru. Există piese care evidențiază zona de unire a stanului de la spate cu mâneca printr-o o cusătură tip cheiță „puricel” sau „unghia mâții”, cusută cu negru. Gura, de asemenea, este garnisită, la majoritatea pieselor cercetate, cu o cusătură neagră, în zigzag.

Salvând cultura celuilalt

Dispunerea câmpurilor ornamentale. Ornamentica. La cămășile românești purtate în Valea Hârtibaciului, fie cele cu altiță cu pumnași întorși, fie cele cu mânecile terminate cu „fodori” (volan), câmpurile ornamentale sunt poziționate întotdeauna la gât, sub umăr, mai rar de-a lungul mânecii, la brățara de la încheietura mânecii. La gât, „beata” cusută în tehnica „pe dos” este un câmp ornamental brodat în întregime, realizat separat și apoi aplicat peste încrețitură, de jur împrejurul gâtului, denumit „obinzeală”; sub beată, pe încrețitură, se evidențiază o zonă mai amplă de broderie, obținută prin tehnica cusutului pe încreț, denumită „brățară”. La femeile tinere sau „mai mândre”, pe marginea de jos se adaugă un rând de colțișori, denumit „giure” (dantelă), după funcția-cadru pe care o îndeplinește. Lățimea acestui câmp ornamental variază între 1 – 4 cm, în funcție de modelul ales sau de densitatea firului de broderie cu care s-a lucrat. În economia estetică a cămășilor de pe Valea Hârtibaciului, un loc de frunte îl ocupă decorația de la umăr. Aceasta are o structură fixă și este alcătuită din motivul „munți”/„munțișori”, realizați în partea superioară folosind tehnica „tighel”, cunoscută și ca „punctul holbein” (sau „duble running stitch”); altița propriu-zisă reprezintă un registru decorativ compact, dispus orizontal sub umăr, cu motive dispuse singular sau în alternanță, fiind o broderie elaborată, realizată predominant în tehnica „brânel”; apoi, în partea inferioară, urmează invariabil „luncețul” pe încreț. Altița, ca element de croi, este realizată pe o bucată de pânză separată, iar mâneca este prinsă de aceasta prin intermediul încrețului. Încrețul funcțional are aceeași lățime cu altița, dar modelul cusut pe crețuri se prelungește și în afara porțiunii încrețite, în partea din spate, până la întâlnirea cu clinul lateral. Această continuare respectă aidoma modelul, dar fără să mai fie realizat pe muchiile cutelor. Pe mânecă, pornind de la încreț în jos, sunt prezente, de cele mai multe ori, 2 – 4 râuri lungi de 10 – 15 cm, numite „picuri” („picături”), ale căror motive sunt numite „bănicei”, datorită asemănării cu niște monede de mici dimensiuni. La aceștia se poate alătura și un șir de cusătură asemenea celei de la luncețul de pe umăr, opțiune estetică mai frecventă în partea de sud-vest a zonei cercetate și, totodată, prezentă și în zona Podișului Secașelor sau a Orăștiei. În prima jumătate a secolului al XX-lea, locul „picurilor” cusuți este luat uneori de panglici aplicate, țesute în războaie mecanice tip Jacquard. Uneori, astfel de panglici, mai înguste, ori fâșii înguste și șerpuite de „suitaș”, numite „strâmbuleț”, însoțesc „umbreaja” de-a lungul mânecii. Bucățile de pânză ale mânecii sunt unite cu ajutorul unei dantele late, numită „umbreajă”, realizată cu acul

sau cu „ciocănele”, sau era cumpărată din comerț. Acest element decorativ și funcțional este o influență a portului săsesc. Pe parcursul documentării, nu au fost identificate cămăși din această zonă care să aibă mai mult de o umbreajă, alte eventuale îmbinări ale laților de pânză, în cazul mânecilor foarte largi, fiind realizate cu cheițe simple, înguste sau chiar fără cheiță. În ceea ce privește extremitatea mânecii, există două variante, cu rol de determinare a statutului marital, și anume cămașa cu fodori, purtată mai ales de fete, și cămașa cu pumnași întorși („cu mâneca întoarsă”), purtată de femeile măritate. Trebuie menționat că, în ultima perioadă în care s-a purtat ie cu altiță, s-au întâlnit și situații în care miresele purtau cămăși cu pumnași, mai ales dacă depășeau vârsta obișnuită a măritișului. Fodorii se formează printr-o încrețitură decorată peste cute și au lungimea de 10 – 15 cm, capătul fiind decorat cu un feston acompaniat de un rând de motive brodate, geometrice de regulă, și, uneori, „munțișori” precum cei de pe umăr. Pe măsură ce portul a evoluat, decorul executat la fodor a devenit mai bogat. În cazul pumnașilor întorși, s-a realizat o „brățară” alcătuită din „obinzeala” mărginită de „brânel” pe muchie și „brățarea” pe cute. Aceste elemente sunt realizate pe partea inferioară a mânecii, purtându-se întors și ridicate, astfel încât să se formeze un volan amplu, cilindric, răsucit pe mână. Anvergura acestui pumnaș întors variază de la 5 cm până la 20 cm, într-un raport armonios cu lărgimea mânecilor. Desigur, pe porțiunea aceasta, „și umbreaja” este realizată sau aplicată pe dos. La cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea, s-a răspândit portul cămășilor cu „pui peste cot” și „fodori la mânecă” mai ales la fetele tinere. Ornamentica acestora păstrează un caracter geometric, compoziția fiind alcătuită din forme inscriptibile în romb, înșiruite orizontal în partea mediană a mânecii. Paleta de motive folosite în acest context nu este foarte bogată, fiind un index al unui posibil fenomen de difuziune culturală directă. Termenii folosiți pentru a desemna tehnicile de cusut, elementele componente ale pieselor vestimentare și motivele tradiționale au un caracter fluid, neputându-se stabili o nomenclatură fixă, specifică unui sat sau unei regiuni. Acest fenomen a fost observat și la sfârșitul secolului al XIX-lea de către Dimitrie Comșa și descris în introducerea albumului Din ornamentica română, publicat în 1904 la Sibiu. Denumirile păstrate ale motivelor cusute ne arată vechimea acestor cămăși cu altiță de pe Valea Hârtibaciului: „ruja mare”, „vârtelnița” (motiv des întâlnit), „floarea domnească”, „scara”, „zala”, „lânceț cu coadă”, „lânceț chișcovenesc”, „lâncețul ăl scump”, „pui stârciți”, „cruce”, „colțuri”, „trandafirul mare”, „brățară cu nouă ochiuri”, „steluța”, „căprițele”, „gura șarpelui”, „cheia morii”, „toiegile” etc.

Salvând cultura celuilalt

Din punctul de vedere al ornamenticii, predomină decorul geometrizant, efect al unei stilizări puternice a motivelor florale sau fitomorfe, sau cele cu referențial simbolic, privind viitorul statut al femeii măritate (de ex. „coarnele berbecului”, „puii ăi cu gaură”, „puii ăi cu gaură și cruce”, „puii ăi cu cracuri”). O notă aparte este dată însă de utilizarea unor termeni cu rezonanță toponimică, ce are rolul de a activa, în mentalul locuitorilor, sursa inspiratoare; astfel de exemple sunt „limbășencele”, derivat de la numele satului Ilimbav, „feldiorenițele” (Feldioara), „lâncețul chiscovean” sau „chișcovenesc” (derivat de la numele unui deal din Ilimbav). În ceea ce privește prezența termenului „altiță” în zona Hârtibaciului, trebuie luate în considerare și influențele exterioare, datorate activităților intense ale ASTREI și ale altor asociații culturale, specifice sfârșitului de secol al XIX-lea.

Cromatica Ornamentația acestor elemente este construită din motive geometrice, compozițiile împreună cu seturile cromatice aparținând unui stil specific, unitar, care a evoluat din secolul al XVIII-lea până în perioada interbelică a secolului al XX-lea. Cromatica firelor de broderie este corelată cu tipul de fire folosite: lâna aspră este colorată în tonuri brute, naturale, de roșu de cadmiu, verde-smarald, bleumarin, galben-intens; lânița capătă nuanțe mai așezate, probabil și datorate patinei, de roșu sau roșu-vișiniu, albastru ceruleum, verde-curechi, verde de crom; mătasea naturală acoperă o paletă specifică de nuanțe, determinate și de sursele industriale și comerciale, între care simțul văzului este surprins cu voluptatea purpurei și a indigoului, cafeniul reconciliant, ocru și galben-pal; vâscoza aduce, odată cu mirajele modernității, și o cromatică mai îndrăzneață, cu nuanțe puternice, noi, dar atractive pentru ochiul femeilor din satele începutului de secol XX, precum violetul, movul, verdele, albastrul și roșul intens. Construcția modelelor ornamentale pornește de la o matrice cusută cu negru, fie lână, fie mătase, care are un rol atât structural, cât și unul estetic. Din punct de vedere stilistic, motivele, cromatica și compoziția specifice iilor cu altiță din zona Văii Hârtibaciului au caracterul unei mărci unitare, exprimate în variate forme particulare, și care se extinde, prin iradiere sau difuziune, și în sate din zonele vecine, precum Glâmboaca, Cârța, Găinari (Poienița), Săcădate, Avrig, Bradu, Feldioara, Rucăr pe Olt, Boholț și Calbor.

Găinari (azi Poienița), Sfârșitul secolului al XIX-lea. Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv triunghiular; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos cu motiv stilizat, punct de feston numit „brânel”; c) cusut pe încreț, numit local „lânceț”. Din altiță pornește un șir vertical scurt numit local „pui” cu motiv geometric și un șir vertical lung, „prinsătură”, cu „podobeală măruntă”.

Salvând cultura celuilalt

Catalog selectiv Ligia Fulga, Mirela Crețu

Prezentul catalog poate fi numit un eșantion reprezentativ pentru revalorizarea actuală a cămășii cu altiță din Valea Hârtibaciului. Se propune o selecție de piese care urmărește evoluția lor din secolul al XIX-lea până în prima parte a secolului al XX-lea. Relația dintre materialele folosite pentru pânză, dar și cele destinate decorării altițelor, ne ajută să identificăm elementele de datare în mod cronologic, ceea ce reprezintă un câștig important în plan științific. De asemenea, relația cu întregul ansamblu al costumului specific acestei zone ne conduce spre descifrarea unui univers decorativ cu virtuți simbolice care completează rosturile ritualurilor de trecere, în special cel asociat ceremonialului nunții tradiționale. Sunt analizate serii de piese, cămăși cu altiță, după un concept unitar de descriere, fiind delimitat un prim nivel general, care vizează elementele de identificare a pieselor: locul de proveniență, datarea și deținătorul actual; al doilea nivel detaliază schema altiței de sub umărul cămășilor femeiești, forma tripartită a decorului, dar și detalii privind decorația gâtului și încheietura mânecii. Din numărul impresionant de piese aflate în colecția privată Eugen Vaida, dar și din colecțiile muzeelor: Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Muzeul Național al Țăăranului Român din București, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul de Etnografie din Brașov, Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” din Agnita, au fost selecționate 55 de cămăși din totalul pieselor investigate (cca 400). Cele 45 de cămăși cu altiță din Valea Hârtibaciului, cercetate în cadrul proiectului, demonstrează, prin eșantionul reprezentativ prezentat, valențele acestui tezaur românesc care trebuie păstrat, protejat și cunoscut de generația actuală, ca parte a patrimoniului imaterial din România.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Ilimbav (?), Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „ciocănel”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive geometrice; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”. Din altiță pornește un șir vertical lung, „mreajă”, cu dublu rol, de asamblare și decorativ.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston, numit „brânel pe muchie”, cu motiv stilizat și cruce; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară cu ochi”(?), cusut pe încreț cu motive romboidale compuse, încadrat de două șiruri geometrice cu motiv similar „lâncețului cu coadă”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat geometric și motivul „cruce în X” alternând cu romb cusut pe încreț.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”, cu motiv stilizat geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv geometric compus, numit „feldiorenița”(?) și „crucea” sau „prescura”(?); c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu ochi”, și „cârlig” care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre în zigzag, care se prelungește pe toată lungimea volanului și peste umăr cu motive numite „pui”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive stilizate florale; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu motive numite „feldiorenița”(?) și „vârtelnița”, cusute pe încreț.

Mâneci terminate cu volan: cu „brățară” cusută pe încreț cu motive geometrice, „colțuri”, dispuse în alternanță cu „cruci în X”; volan numit „fodor” sau „flodor”, cu motiv stilizat negru cusut mărunt și marginea cusută în punct de feston.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Marpod (?), Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”, cu motiv stilizat numit în zonă „sâmburul prunei”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv geometric stilizat numit zonal „rădașca” sau „grădinuța”(?); c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu „ochi” și „cârlig” care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte numite „capete”, cu motive florale stilizate care încadrează un șir vertical lung, „prinsătură”, mărginit de cusături în punct de tighel cu galben și peste umăr de motive numite „pui”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive stilizate simbolice; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară cu nouă ochi”(?), cusut pe încreț.

Mâneci terminate cu volan: cu „brățară” cusută pe încreț cu motive romboidale, „ochi”(?), dispuse în alternanță cu „cruci în X”; volan numit „fodor” sau „flodor”, cu motiv stilizat negru cusut pe fire numit în zonă „sâmburul prunei”, și marginea cusută în punct de feston.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săcădate, Țara Oltului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională numită „cu lunceț și creastă” – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric triunghiular; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel” și „știpuială”, cu motive stilizate compuse; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motivul „sfăditele”(?). Din altiță pornesc cinci șiruri verticale scurte, numite „capete”, cu motive florale care încadrează și un șir vertical lung, cusut în punct de șebac, care se prelungește pe toată lungimea volanului mânecii.

Bentiță numită „beată”, cusută pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, și „știpuială” cu motivul „zăluței” în alternanță cu „cruce” și „colțuri”; sub „beată”, registru decorativ numit „obinzeală”, cusut pe încreț cu motiv geometric compus, „coarnele berbecului”.

Mâneci terminate cu volan: cu „brățară” aplicată peste încreț la mașina de cusut; volan numit „fodor” sau „flodor”, cu tiv lat realizat la mașina de cusut.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „unghia caprei”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivul stilizat „măciuca călugărului”(?); c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu ochi și cârlig”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornește un șir vertical „mreajă” de dantelă încadrată de o cusătură în zigzag neagră cu dublu rol, de asamblare și decorativ. Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv stilizat unghiular; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive romboidale compuse, „cruce în cinci”(?), crucea fiind încadrată de două șiruri geometrice cu motiv similar „lâncețului” de pe altiță.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat geometric și „steaua”(?); „lânceț” cusut pe încreț.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță cu poale

Rucăr, Țara Oltului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „pui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „trăscior” și cusută în punct pe dos, cu motive stilizate geometrice și „rotogoale”; c) cusut pe încreț, numit „lungeț”.

Bentiță urzită pe dos și cusută în punct de feston pe muchie, cu motiv geometric compus; sub gât, registru decorativ numit „brățară”(?), cusut pe încreț cu motive romboidale compuse.

Pumnași întorși, pe muchie, cusut în punct de feston, decor cusut pe dos cu motiv stilizat floral și „rotogoale”; „lungeț” cusut pe încreț.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Avrig, Țara Oltului 1885 Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fire în tehnica „lănțișor”, cu motiv geometric triunghiular similar „colțișorilor” de pe Valea Hârtibaciului; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv geometric; c) încreț funcțional cusut în tehnica „în cărămizi”. Din altiță pornesc două șiruri verticale lungi, „ciocănele”, și trei șiruri verticale scurte, numite „picături”.

Bentiță numită „beată” cusută pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv geometric; sub „beată”, registru decorativ numit „obinzeală”, cusut pe încreț cu motiv romboidal compus.

Pumnași întorși, numiți „brățară”, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv geometric similar altiței și pe încreț cusut motivul „zăluței”, în alternanță cu cel al crucii.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Marpod(?), Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „peste fire”, cu motiv stilizat numit în zonă „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motiv floral stilizat; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motiv geometric asemănător celui cunoscut în literatura de specialitate ca și „sfăditele”. Din altiță pornește o „mreajă”, dantelă albă cu „pui” peste umăr și delimitată printr-o cusătură în zigzag.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv geometric similar „lâncețului”; sub „obinzeală”, registru decorativ cu același decor cusut pe încreț.

Pumnași întorși numiți „brățară”, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motive geometrice și pe încreț motiv similar altiței.

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „peste fire” cu motiv stilizat numit în zonă „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel” cu „cireșele”, „coarnele berbecului”, motive florale și geometrice stilizate; c) cusut pe încreț, numit pe Valea Hârtibaciului „lânceț cu coadă” sau „lânceț chișcovenesc”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc două șire scurte, un „ciocănel” cu „pui” pe lângă el și un șir de „pui” care încadrează o „mreajă”, dantelă albă cu „pui” peste umăr, delimitată printr-o cusătură în zigzag.

Bentiță urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie” cu motiv romboidal compus, „coarnele berbecului” și motiv similar cusut pe încreț.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motive romboidale compuse și pe încreț motiv similar altiței.

100

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Colecția Eugen Vaida

101

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „unghia caprei”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive florale stilizate; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”, cu „coarnele berbecului”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri scurte, numite „capete”, cu motive florale care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, dantelă delimitată de o cusătură neagră în punct de „cheiță purecei” și, peste umăr, de un șir cusut în punct de feston și „pui” mărunți.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv numit „vârtelnița”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară cu ochi”(?), cusut pe încreț.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv romboidal; „lânceț cu coadă” sau „chișcovenesc” cusut pe încreț.

102

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Marpod, Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea Nr. inv. 14 P/820 A Muzeul ASTRA, Sibiu

103

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite „vârtelnița”, „steluța” și „floarea domnească”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „umbrej”, cu motive numite „bănicei”, cusute pe fire.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv stilizat numit „căprițele”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive romboidale compuse.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric cusut pe încreț.

104

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Ilimbav, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 20 P/803 A Muzeul ASTRA, Sibiu

Semne

105

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe” cu motiv geometric mărunt; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motive compuse numite „vârtelnița”, „floarea domnească” și „scara”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă” sau „lânceț chișcovenesc”, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motivul „zăluței” în alternanță cu „floarea domnească”(?); sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motiv geometric compus, numit „ruja mare”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și „lânceț chișcovenesc” cusut pe încreț.

106

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Marpod, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 170 P/806 A Muzeul ASTRA, Sibiu

107

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric mărunt; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motive geometrice; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv geometric; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motiv stilizat, numit „brățară cu nouă ochi”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric „lânceț”, cusut pe încreț.

108

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Țichindeal, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 172 P/819 A Muzeul ASTRA, Sibiu

109

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir, „punct bătrânesc” („scărițe”), cu motiv geometric numit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motivul „zăluței” și motiv floral stilizat „floarea domnească”(?); c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motive geometrice („cruce în X” și „coarnele berbecului” sau „colțuri”), care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „floricele”, care încadrează două șiruri lungi, numite „prinsături”(?), cusute în punct de cheiță.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv romboidal compus; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivul „vârtelniței”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motivul „zăluței” în alternanță cu motive geometrice și motiv geometric cusut pe încreț, „lânceț”.

110

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea Nr. inv. 177 P/54 A Muzeul ASTRA, Sibiu

111

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric mărunt; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel” cu motivele „unghia caprei” și „vârtelnița”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc cinci șiruri verticale, scurte, numite „pui”, trei cusute în cruce cu motivul floral stilizat „trandafirul mare”, și două cusute pe fir, care încadrează o dantelă numită „mreajă”, cusută pe margini în punct de tighel galben.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motivele „cruce în cinci” și „vârtelnița”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivul „brățară cu nouă ochiuri”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motive geometrice și motiv geometric cusut pe încreț, „lânceț”.

112

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Cornățel, Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Nr. inv. 194 P/4779 Muzeul ASTRA, Sibiu

113

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric numit „toiegile”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, cu motiv stilizat numit „gura șarpelui”; c) cusut pe încreț, numit „lâncețul ăl scump”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc două șiruri verticale lungi negre, „umbreje” cusute în punct de feston dublu; o „prinsătură cu podobeală” cusută ajurat cu galben și un șir vertical scurt, cusut pe fir și înaintea acului cu motive geometrice și astrale, „steaua”. Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv geometric similar „lâncețului ăl scump”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive romboidale compuse, „coarnele berbecului” și motivul numit „cheia morii”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric, zigzag, cusut pe încreț.

114

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță sau „ie cu brățară”

Avrig, Țara Oltului 1822, Meșter: Ana Georgescu Nr. inv. 201 P/5102 Muzeul ASTRA, Sibiu

115

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fire în tehnica „lănțișor”, cu motiv geometric triunghiular similar „colțișorilor” de pe Valea Hârtibaciului; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv romboidal compus; c) cusut pe încreț cu motiv geometric compus (zigzag), care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc două șiruri verticale lungi, „mreje”, cusute în tehnica „ajur” cu galben și cinci șiruri verticale scurte, numite „picături”.

Bentiță numită „beată”, cusută pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv romboidal similar altiței; sub „beată”, registru decorativ numit „obinzeală”, cusut cu negru pe încreț cu motiv geometric compus.

Pumnași întorși numiți „brățară”, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos și pe încreț similar altiței.

116

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Ilimbav, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 1494 P/1849 A Muzeul ASTRA, Sibiu

117

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric numit „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel” cu motiv floral stilizat și cruci dispuse câte trei în șir vertical; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motivele „zăluței” și „steaua”(?); sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivul „brățară cu ochi” și, la bază, motiv geometric.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat compus și motiv geometric cusut pe încreț, „lânceț”.

118

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Meșter: Verona Măniș Nr. inv. 2719 P/5171 Muzeul ASTRA, Sibiu

119

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv stilizat numit „cireșele”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, motiv geometric „zăluța”. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă cu podobeală”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive stilizate, numite „rujuliță”, „scăriță”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț, motiv geometric „coarnele berbecului”.

Mâneci terminate cu volan: cu brățară cusută pe încreț cu motiv numit „rujuliță”; volan numit „fodor” sau „flodor”, cu motiv fitomorf „brăduleț” cusut pe fire, marginea cusută în punct de feston și dantelă numită „cipcă”, aplicată la margine.

120

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului 1880 Meșter: Ana Vlad Nr. inv. 3765 P Muzeul ASTRA, Sibiu

121

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu cu motiv geometric numit „sîmburul prunei”(?); b) șir îngust cu rol de delimitare între registrele principale, „brânel” cusut în punct de feston; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motiv geometric numit „limbășenii”, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motivul „crucii”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivele „brățară cu ochiuri” și „vârtelnița”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos, motiv stilizat numit „bănuțul ăl mic”(?) și motiv geometric cusut pe încreț, „lânceț”.

122

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță sau „ie încheiată”

Săcădate, Țara Oltului 1885 Nr. inv. 3816 P Muzeul ASTRA, Sibiu

123

Altiță funcțională numită „cu lunceț și creastă” – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric triunghiular; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel” și „știpuială” cu motive stilizate compuse; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc cinci șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează două șire verticale lungi, „mreje”, cusute în punct de cheiță, cu galben.

Bentiță numită „beată”, cusută pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive geometrice compuse și „știpuială”; sub „beată”, registru decorativ numit „obinzeală”, cusut pe încreț cu motiv geometric compus, „coarnele berbecului”.

Pumnași întorși numiți „brățară”, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motive geometrice și „știpuială” și pe încreț „lunceț”, similar altiței.

124

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Ghijasa de Jos, Valea Hârtibaciului Primul sfert al secolului al XX-lea Nr. inv. 9170 P Muzeul ASTRA, Sibiu

125

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric numit „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motive stilizate și cruci; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „pui”, cusuți în punct „cruce”, care încadrează o dantelă lată cu motive romboidale, numită „mreajă”, delimitată printr-o cusătură în zigzag.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive geometrice; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motiv geometric, „romb cu coadă”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv geometric stilizat; cusut pe încreț, un motiv similar cu încrețul gâtului.

126

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Nr. inv. 1252/T Muzeul de Etnografie din Brașov

127

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut pe fir în tehnica numită „curîmpuns”, cu motivul „limbășenii ăi mici”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motive decorative alternante, delimitate de două benzi, numite „brânele”; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motiv geometric numit „calea rătăcită”, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos, „brânel pe muchie”, urzită, cu motive stilizate; registru decorativ numit „brățarea”, cusută pe încreț cu motive stilizate, numite „feldiorenița” și „puii ăi cu gaură”.

Volan („fodor”) compus din bentiță numită „brățară”, cusută pe încreț cu motivul numit „feldiorenița”.

128

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Nr. inv. 1412/T Muzeul de Etnografie din Brașov

129

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul „puii ăi de la giolgiu”; b) formă dreptunghiulară îngustă cusută în cruci, cu motive decorative alternante, stilizate, numite „vârtelnița”, delimitată de două benzi numite „brânele”, în punct de feston; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motiv geometric numit „calea rătăcită”, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, „brânel” cusut pe muchie, cusătură în cruci, cu motivul stilizat numit „dârgul cu crăcane”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive stilizate, numite „bujorei”.

Volan („fodor”) compus din bentiță numită „brățară”, cusută pe încreț cu motivele „samburele prunii” și „limbășenii”; terminația mânecii, în punct de feston.

130

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Nr. inv. 1418/T Muzeul de Etnografie din Brașov

131

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul „limbășenii ăi mici”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motive decorative alternante, stilizate, numite „vârtelnița”, „bujoreii” și „puii ăi cu gaură și cruce”; delimitată de două benzi numite „brânele”; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motiv geometric numit „feldioreniță”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță, în lungimea mânecii, pornesc, pe lângă dantelă („mreajă”/„umbreajă”), cu motivul decorativ cusut pe fir în tehnica denumită „limbășenii ăi mici”, și încă trei șiruri verticale, numite „capete”, mici, cu motivul numit „bănuți” cusut în tehnica denumită „curîmpuns”.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos, „brânel pe muchie”, urzit, cu motivul stilizat numit „vârtelniță”; registru decorativ numit „brățarea” cusut pe încreț, cu motive stilizate numite „feldiorenița”.

Mânecă răsfrântă („pumnași întorși”), compusă din bentiță numită „brățară”, cusută pe încreț cu motivul „feldiorenița”, două „brânele pe muchie”, cu motive numite „feldiorenița”, și decor cusut pe dos, urzit, cu motivele „vârtelnița”, „cruci”.

132

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Nr. inv. 1420/T Muzeul de Etnografie din Brașov

133

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul „limbășenii”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motiv fitomorf stilizat; delimitat de fir metalic; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motive denumite „bujorelul”, care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale mici, numite „capete”, din panglică țesută mecanic, pe lângă dantela industrială numită „umbreajă”, dantelă brodată mecanic.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută în cruci, urzită, cu motivul stilizat numit „vârtelnița”; sub bentiță, registru decorativ numit „brățarea”, cusut pe încreț cu motivul stilizat, numit „bujorul”.

Pumnași întorși cu „brățara” cusută pe încreț, cu motivul numit „feldioreniță” și „cârligul ăl mare”; decor cusut în cruci.

134

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță sau „ie întoarsă”

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Nr. inv. 1421/T Muzeul de Etnografie din Brașov

135

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul decorativ „puii ăi cu gaură umpluți”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motive stilizate, numite „vârtelniță” și „steluțe”; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motivele geometrice numite „cârligul ăl mare” și „feldiorenița”, care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornește o dantelă industrială („umbreajă”), amplasată de-a lungul mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos, cu punct de feston numit „brânel pe muchie”; urzită; motiv geometric stilizat numit „ăle pe dos”; sub obinzeală, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț, cu motivul stilizat numit „floarea a lungă cu bujorele”.

Mânecă răsfrântă („pumnași întorși”): „brânel” cusut pe muchie, bentiță cusută în cruci cu motivul „feldiorenița(?)” și „brățară” cusută pe încreț, cu motivul „dârgulețe cu feldiorenița”.

136

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu „pui peste cot”

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea Nr. inv. 1422/T Muzeul de Etnografie din Brașov

137

Fără altiță funcțională; decor amplasat pe mânecă în dreptul cotului, cusut pe fir, motive decorative numite „munții” și „ăi cu branca albă”.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel pe muchie”, urzit, motiv geometric stilizat numit „bujorelul”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățarea”, cusut pe încreț cu motivul stilizat numit „calea rătăcită”.

Volan numit „fodor”, cu „brățara” compusă din decor cusut pe încreț („lunceț”), cu motivul denumit „feldiorenița”; la terminația volanului, sunt cusute pe fir motivele denumite „băț” și „măciuca călugărului”; are atașată dantelă.

138

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Nr. inv. 1429/T Muzeul de Etnografie din Brașov

139

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul decorativ „puii ăi cu gaură cu cruce”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motive fitomorfe stilizate, numit „steluțe” și „ăi de pe spărturi”, delimitată de fir metalic împletit; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motive geometrice numite „bujorei”, care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „bănuți”, cu motivul „măgheranul” cusut pe fir, cu dantelă intercalată și mărginită de aplicații de „șinor”, numit „strâmbuleț”, și motivul „limbășenii ăi mici”.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută în cruci, punct de feston numit „brânel pe muchie”, urzit, motiv geometric stilizat numit „ăi de pe spărturi”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive stilizate, numite „ăi cu cruciulițe”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut în cruci ca la „obinzeală” și motivele decorative „vârtelnița” și „feldiorenița”, cusute pe încreț.

140

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 1432/T Muzeul de Etnografie din Brașov

141

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul „puii ăi cu gaură”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motive fitomorfe stilizate, numite „foile trifoiului”, delimitate de două benzi numite „brânele”; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motive geometrice numite „feldiorenița” și „cruci”, care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale mici, cu motivele numite „bănuți”, cusute pe fir.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos, urzită, cu motivul stilizat numit „vârtelnița”; sub bentiță, registru decorativ numit „brățarea”, cusut pe încreț cu motive stilizate, numite „vârtelnița” și „feldiorenița”.

„Fodori” cu bentiță numită „brățară”, cusută pe încreț, cu decor numit „feldiorenița” și „cruci”; pe margine, decor cusut pe fir și feston.

142

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 6847/T Muzeul de Etnografie din Brașov

143

Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut la fir, cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motiv fitomorf stilizat, numit „bujorei”, delimitat de o bandă numită „brânele”, cusută în punct de feston; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motive geometrice numite „cheaptănul” și „cârlige”, care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță, pe lângă dantelă, pornesc trei șiruri verticale scurte, cusute pe fir.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel pe muchie”, urzită, motiv geometric stilizat numit „pui” sau „cruci”; sub obinzeală, registru decorativ numit „brățarea”, cusut pe încreț cu motive stilizate, numite „floricica cu două cărări” (sau „cheaptănul”).

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muche, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și decor identic cu „luncețul” de la altiță, cusut pe încreț.

144

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Ilimbav, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 4633 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

145

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric, compus din pătrățele; b) formă dreptunghiulară îngustă, motive geometrice: motive romboidale alternate cu jumătăți de romb unite la vârf; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motive geometrice, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută în cruciulițe, decorată cu model casetat, mărginită superior de un „brânel pe muchie”; registru decorativ numit „brățară” cusut pe încreț, cu motive geometrice în formă de romb.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut în cruciulițe la „obinzeală” și „lânceț” cusut pe încreț cu model compus, motive în formă de „X” alternate cu „zăluțe”.

146

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 4634 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

147

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric simplu; b) formă dreptunghiulară îngustă, mărginită superior cu șiruri de „șinătău”, motive geometrice conturate, cusute în cruciulițe cu motivele numite „bănicei”, dispuse alternant; c) model cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motive geometrice realizate din intersecții de linii, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală” conturată în urma acului, cu motive geometrice, mărginită superior de un „brânel pe muchie”; registru decorativ numit „brățară” cusut pe încreț, cu motive geometrice complexe. Câmpul ornamental este alcătuit dintr-o friză centrală lată, mărginită superior și inferior cu alte două rânduri, mai înguste.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut înaintea acului la „obinzeală” și „lânceț” cusut pe încreț cu model compus, motive geometrice alternante cu tehnica „lănțișor”.

148

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săsăuș, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 3088 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

149

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tighel cu „colți de lup”; b) formă dreptunghiulară îngustă, mărginită inferior cu „brânel”, model geometrizat, cu motivul „vârtelniței cu patru brațe” și „floare cu opt raze”, de formă triunghiulară; c) model cusut pe încreț numit „lânceț”, cu motive geometrice, care se prelungește spre spatele mânecii.

Bentiță numită „obinzeală”, conturată în urma acului și umplută în cruciulițe, cu motive geometrice simple, mărginită superior de un „brânel pe muchie”; registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive geometrice. Câmpul ornamental este alcătuit dintr-o friză centrală lată, mărginită superior și inferior cu alte două rânduri, mai înguste.

Volane („fodori”), determinate de un motiv geometric cusut pe încreț. Extremitatea mânecii este marcată cu un feston.

150

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săcădate, Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. 4629 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

151

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut cu punct „bătrânesc”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută cu motive romboidale peste fire, mărginită superior și inferior cu „brânel”; c) model cusut pe încreț numit „lânceț”, cu motive geometrice, sub formă de „chevron” singular alternativ, care se prelungește spre spatele mânecii. Altița este prinsă de mânecă cu o cheiță relizată cu acul cu fir auriu. Bentiță numită „obinzeală”, policromă, mărginită pe ambele laturi cu „brânel”, cu motivul „coarnele berbecului”. Registru decorativ numit „brățară”, monocromă, cu motive geometrice complexe cusute pe încreț. De remarcat faptul că stilul acestei brățări este mai rar, posibil mai arhaic, și se regăsește și în alte sate. Câmpul ornamental este alcătuit dintr-o singură friză lată.

Pumnași întorși, „obinzeală” cusută peste fir cu motive romboidale și mărginită de „brânel pe muchie” și „brânel” inferior. „Lâncețul” este realizat similar cu cel de la gât. De-a lungul mânecii se găsește o cheiță făcută cu acul, îngustă, realizată cu fir auriu.

152

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Săcădate, Țara Oltului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Nr. inv. A159 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

153

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) friză compusă dintr-un șir de triunghiuri intercalate cu romburi, cusute în punct „bătrânesc”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută cu motive fitomorfe stilizate, preponderent cu „brânel”; c) model cusut pe încreț numit „lânceț”, cu motive geometrice, care se repetă alternativ în oglindă. Altița este prinsă de mânecă cu o cheiță relizată cu acul cu fir de mătase; de la umăr coboară șiruri de broderie cu motive circulare pe ambele părți ale „umbrejelor” și un râu identic între acestea.

Bentiță numită „obinzeală”, policromă, mărginită superior și inferior de „brânel pe muchie”, cu motive geometrice. „Brățara” cusută pe încreț conține motivul „coarnele berbecului”, în oglindă și alternat cu „stâlpi”.

Pumnași întorși, cu circumferință mare a mânecilor. „Obinzeala” urzită pe dos prezintă motive geometrice complexe, mărginite de „brânel pe muchie”. „Lâncețul” este decorat cu motivul recurent, specific zonei.

154

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Chirpăr, Valea Hârtibaciului Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. M4494 Muzeul Național al Țăranului Român, București

155

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut în punct „bătrânesc”, cu motiv geometric numit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive compuse, stilizări fitomorfe numite „ruje”; c) cusut pe încreț, numit „floarea Sibiului”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „pui”, care încadrează un șir vertical lung, realizat din mătase neagră în punctul numit „brânel”, care maschează încheierea foilor de pânză cusute pe dos.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv stilizat numit „lânceț chișcovenesc”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivul compus numit „chiciorul broaștei”; pe spate, gulerul prezintă doar o mică cusătură pe muchii cu „țânțacuri”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motivul „lânceț chișcovenesc” și motiv geometric cusut pe încreț cu „țânțacuri”.

156

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Valea Hârtibaciului Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. M4496 Muzeul Național al Țăranului Român, București

157

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „colțișori”,; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive compuse geometrice; c) încreț funcțional simplu, realizat în tehnica arhaică „în cărămizi”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „pui trufași”, care încadrează un șir vertical lung, „umbrej”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive romboidale compuse, numite „floricică”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la registrul decorativ principal al altiței și motiv geometric cusut pe încreț, „lânceț cu coadă”.

158

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Nocrich, Valea Hârtibaciului Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. M4499 Muzeul Național al Țăranului Român, București

159

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „floarea fragii”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite „vârtelnița”, „cu tăblițe”; continuat cu „lânceț chișcovenesc”; c) din altiță pornesc patru șiruri verticale scurte, numite „pui din căiță”, care încadrează un șir vertical lung, „prinsoare cu dârg”, mărginit de „floarea fragii”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv stilizat numit „pe nouă”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive romboidale compuse și „laba broaștei”; pe spate se continuă cu o cusătură simplă peste muchii.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu „zăluțe” și cu „tăblițe” și motiv geometric cusut pe încreț, numit „lânceț chișcovenesc”.

160

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Ungureni, Vâlcea Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. M4570 Muzeul Național al Țăranului Român, București

161

Altiță funcțională – registru decorat compus din trei registre: a) alcătuit din „colțișori cu miez”; b) alcătuit din motivele „ruja” și „clence”; c) un rând de „țânțacuri”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „pui”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct numit „la fir”, cu motiv stilizat numit „jumătăți”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivele geometrice compuse „prescură și tablă”.

Pumnași cu „fodori”, „brățara” este „brânel” cusut pe muchie, motivul geometric este reluat din încrețul mânecii.

162

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Ungureni, Vâlcea Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. M4575 Muzeul Național al Țăranului Român, București

163

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite „vârtelnița”, „tabliță” și „prescuri”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”. Din altiță pornesc patru șiruri verticale scurte, numite „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „umbrej”, cu motivele numite „pui cu prescuri” și „pui din căiță” cusute pe fire.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punctul numit „la fir”, cu motiv stilizat numit „ochi cu miez”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivul numite „zăluță”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric cusut pe încreț, denumit „scărițe”.

164

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Valea Hârtibaciului, Sibiu Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. T1156 Muzeul Național al Țăranului Român, București

165

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite „sfăditele”, „steluța” și „ruja”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț chișcovenesc”. Din altiță pornesc patru șiruri verticale numite „pui”, care mărginesc două șiruri lungi, numite „umbrej”, și care încadrează un șir vertical scurt; motive numite „floarea domnească”, toate cusute pe fire.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punctul numit „la fir”, cu motiv stilizat numit „sfăditele”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive geometrice compuse, „lânceț chișcovenesc” și „ochi”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric cusut pe încreț, repetat din încrețul cămășii.

166

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Valea Hârtibaciului, Sibiu Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. T5848 Muzeul Național al Țăranului Român, București

167

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „cârcei”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite „tablă”, „rujă” și „floarea”; c) încrețul este funcțional, realizat în tehnica arhaică „în cărămizi”. Din altiță pornesc șase șiruri verticale care alternează, două scurte, numite „pui”, cu două șiruri verticale lungi, „umbreje”, și două rânduri de „brânel”, ce maschează încheierea pe dos a stanilor de pânză.

Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe față, în punctul numit „în butuci”, cu motivele stilizate numite „zăluțe” și „ochi”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive romboidale compuse, numite „măgheran” și „floarea pe nouă”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric simplu, cusut pe încreț „dinții de lup”.

168

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

Valea Hârtibaciului Ultimul sfert al secolului al XIX-lea Nr. inv. T11920 Muzeul Național al Țăranului Român, București

169

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit „picături crețe”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „la fir”, cu motivele compuse numite „coarnele berbecului”, „steluța” și „piciorul broaștei”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț chișcovenesc”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „crețe”, cusute pe fire.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct „la fir”, cu motiv stilizat numit „roți”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive geometrice, motivul central fiind numit „vârtelnițe”; este încadrat de două registre numite „lânceț chișcovenesc”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe față „în butucași”, denumit „potcoava”, și o cusătură pe muchii încrețite cu motive geometrice numite „prescuri și trăsuri”.

170

Salvând cultura celuilalt

II. „Semne cusute” din Valea Hârtibaciului Ioana Corduneanu

Cămășile cu altiță din Valea Hârtibaciului așteaptă să fie din nou cusute și purtate și mă bucur că am avut ocazia să le cunosc și să le fac, măcar în parte, cunoscute. Pe măsură ce le vom coase, cămășile își vor dezvălui toate tainele. Însă prima concluzie la care am ajuns, deocamdată doar măsurând și comparând și recompunând modelele, este că ne va ajuta să facem primii pași pe acest drum. Vom putea pretinde că știm mai multe abia după ce vom coase câteva cămăși și vom compara experiențele mai multor persoane din timpul lucrului. O primă impresie, venind de la o persoană fără experiență, poate fi aceea că sunt cămăși simple, ușor de realizat, pentru că nu sunt cămăși încărcate de broderie. Însă o persoană care a cusut cel puțin câteva cămăși va ști să rămână precaută: acolo unde este broderie puțină este multă matematică, mult calcul și precizie. Puțină broderie înseamnă poate multă căutare pentru găsirea compoziției potrivite, care să pună în valoare strict ceea ce se dorește. Voi prezenta câteva dintre cele mai importante observații care mi-au atras atenția. Sunt mai multe variante de cămăși din aceeași familie, dar e clar că toate urmează aceleași principii de croi și compoziție, majoritatea păstrează și același tip de izvoade, diferențele apar însă la realizarea lor, care depinde de resursele disponibile. Materialele sunt cele ce determină micile adaptări și variații. Resursele de bază, și anume pânza, dictează tot restul poveștii; de pânză depinde felul în care va evolua apoi tot proiectul cămășii. Cămășile lucrate pe pânză de casă, cu lățime de cca 37 – 40 cm, au, desigur, dimensiuni mai apropiate de cele ale altor cămăși cu altiță, din alte regiuni. Găsim la ele însă o formulă diferită pentru a împărți cei aproximativ trei lați de pânză dimprejurul corpului. Diferit față de cămășile cu care noi ne-am obișnuit, este faptul că aici pieptul cere doi

171

lați de pânză, care nu contribuie în niciun fel la compunerea spatelui. Spatele reprezintă exact un lat de pânză, fără adăugiri. Acest aspect, împreună cu faptul că pieptul vine adunat pe încreț, face ca altița să stea destul de întinsă pe umeri și deci nu poate fi foarte înaltă, mâneca are nevoie să se lărgească de cât mai de sus. Altițele cămășilor lucrate din pânză de casă au deci dimensiuni foarte mici în comparație cu restul cămășilor cu altiță, cu care neam obișnuit la sud și la est de Carpați. Prin felul în care se așază pe umeri, prin felul în care se fac utile în croi, altițele nu pot purta multă broderie și nu trebuie să uităm nici faptul că, în costumul tradițional, ele sunt adesea acoperite de Replică adaptată a unei ii din Țichindeal realizată în cadrul pieptar pe umeri. Iată cum un rând orizonproiectului „Salvând cultura celuilalt”. tal de broderie este de ajuns și este perAutor: Ioana Corduneanu, susținută de Roxana Chivu fect plasat la marginea de jos, acolo unde Constantinescu, Alina Tănasă Fetcu și Sorina Andreescu. are rost, pentru că este vizibil, marcând în Dacă lucrezi cu drag și cu spor, poți termina o cămașă același timp și silueta, și îmbinarea a două destul de repede, provocarea rămâne însă: Cum bucăți de pânză. completăm ținuta? pencil skirt? pantaloni de piele? Altița scundă și îngustă și latul de pânză cu lățime de cca 37 – 40 cm cer o mânecă de un lat și jumătate și obligă la o încrețire semnificativă sub altiță, așa că la partea de sus a mânecii se folosește, ca și la partea de jos, o încrețire pe cutulițe – la fel ca și la ciupag. Interesant este de observat că modelul de broderie cusut peste cute, pentru a le fixa, nu se repetă. Pentru a avea posibilă această încrețire, se plasează jumătatea de lat pe partea dinspre spate a mânecii. Și astfel îmbinarea elaborată, realizată adesea cu „umreajă”, adică dantelă, vine etalată spre spatele cămășii. Pe piept, gura cămășii vine plasată în lateral, mereu pe partea din stânga. Dat fiind că se folosesc altițe atât de mici, este nevoie de o fâșie de pânză suplimentară pentru piept, de cca 3 – 4 cm lățime, adăugată între piept și altiță, pentru a obține gura cămășii nu prin sfâșierea pânzei pieptului, pentru a nu tensiona pânza în dreptul deschizăturii.

172

Salvând cultura celuilalt

Modelul nu este greu, odată ce îl înțelegi pe etape: prima dată se „urzește” cu negru, apoi se umplu modelele colorate.

Altița este croită separat, ea este o altă bucată de pânză și se unește de mânecă prin cusătură pe dos, în urma acului, după ce broderia este finalizată.

Pentru acest gen de cămăși, putem observa că nu există exagerări de pânză nici pentru lungimea mânecilor, nici chiar atunci când sunt întoarse jos și nici pentru lărgime; totul rămâne bine proporționat, echilibrat, cu un raport de cca 2/3 între lărgimea mânecii și lungimea ei (60/90 cm). A fost o surpriză să văd cămăși-colaj ce conțineau și bucăți de pânză de cânepă, anume, în general: spatele, clinișorii laterali care ajung până la subraț, precum și părțile care conțin broderie: altițele, bentițele de jos, de la mâneci, și gulerașul. De obicei, mânecile și pieptul, ce au broderie pe cutulițe și nu direct pe pânză, sunt realizate din pânză mai fină. Nu se numără firele decât la formarea cutulițelor, apoi pașii de broderie se fac direct peste cutulițe. O altă surpriză pe care aș vrea să o menționez este că am văzut cămăși de Săsăuș cu pânză albăstrită cu sineală, având acum o nuanță palidă, dar evidentă. Cămășile realizate din pânză de casă sunt cel mai adesea brodate cu lână și lâniță, punctele de broderie fiind realizate cu tehnica „butuci”, „crucițe” acolo unde era un singur punct, cu „puncturi” și „în urma acului” la „râurii” de pe mâneci. Unele broderii de la altițe au fost realizate „la fir”, cu negru, cu unele dintre figurile ob-

173

ținute umplute cu lănțișor, cu fir colorat. Gama de culori este relativ redusă, însă nuanțele sunt foarte armonios combinate: negru sau nucăriu, roșu profund, rar și vișniu, albastru-cenușiu potolit, verde-măsliniu, galben-muștar. Pe lângă ele mai apar și accente discrete cu lână colorată, poate, cu plante, pentru că sunt nuanțe foarte palide, pastelate, galben-pai, galben-verzui etc. Altă categorie de cămăși, de fapt cea care m-a impresionat cel mai mult, este una de tranzit, unde se observă trecerea de la modul vechi de croi la unul în care s-a inclus pânză de cumpărat produsă industrial, fără constrângeri pentru lățime. În acest caz, spatele, bentițele pentru brățări și guleraș și altițele au păstrat pânza de casă, pentru a fi brodate fără probleme numărând firele, la o densitate de circa 16 – 18 fire/cm, și ele au păstrat, desigur, și dimensiuni mai modeste; iar pânza industrială, mult mai fină, s-a folosit acolo unde era nevoie de pânză încrețită cu cutulițe, adică la piept și la mâneci, finețea asigurând confort și un număr mare de cutulițe. Asta conduce la modele mai complexe sau cu mai multe repetări. Desigur că urmează apoi cămășile realizate în totalitate din pânză de cumpărat, industrială, unde doar bentițele au fost cusute pe pânză de casă, mai rară. În cazul lor, se schimbă puțin și tehnicile folosite pentru brodat, brânelul fiind predominant. Poate și pentru că această tehnică este mai ușor de redat și pe pânză deasă, unde firele se numără mai greu și poți greși mai ușor. În cazul acestor cămăși, se poate ajunge la dimensiuni șocant de mari, atât pentru piept, cât și pentru mâneci, pentru răsucirea lor în partea de jos. Nu pot calcula cu precizie ce dimensiuni a avut pânza fină cumpărată, pentru că nu apare o dimensiune constantă nici pentru lărgimea pieptului, unde fiecare femeie a folosit câtă pânză a dorit, dar nici pentru mâneci, unde am putea bănui că Cămașa vine bine încrețită la baza gâtului, cusătura de pe muchiile s-a folosit ½ din lățimea pânzei creților o transformă într-o bijuterie; te simți de parcă ai purta de fapt un colier; te simți mândră și cu capul sus. produse la 150 – 160 cm.

174

Salvând cultura celuilalt

De asemenea, altițele se croiesc mult mai late, proporționale cu restul. Cu toată lărgimea corpului dată de piept și spate, se păstrează și clinii laterali. Se măresc „pavele”, adică latura pătratului crește, colțul de jos se suprapune peste – adică se intersectează cu clinul, colțul fiind însă păstrat și inclus sub clin, fixat cu un punct de cusătură. Acesta este motivul pentru care aceste pave, cu dimensiuni impresionante, par pentagonale, ele abia mai apoi ajung să fie pentagon cu adevărat, pătratul inițial având colțul de jos tăiat. Apare, tot la acest tip de cămăși, un tip nou de încreț sub altiță, pentru a cărui realizare se folosește tehnica răspândită și consacrată la sud de Carpați. Ar fi interesant de stabilit când și cum își găsește loc această tehnică sub altiță, dar este clar vorba de o formulă de încrețire mai lejeră, altița fiind mai lată. Aici rămâne întrebarea-cheie, la care încă nu pot găsi un răspuns, pentru că nu mai sunt persoane în viață care să poată ajuta cu informații: cum apare această tehnică, unde și când? Cui i-a venit prima dată ideea de a combina cusăturile orizontale pentru cutulițe, cele ce le definesc – cu pașii pe verticală, care le fixează, stabilizând încrețirea? Sper să nu fie doar o pură speculație dacă sugerez o legătură cu felul în care se „urzește”, cu negru, ciupagul, înainte de a se umple figurile geometrice cu culoare. Desigur că nu am nicio mărturie despre cum s-au cusut aceste linii de urzeală cu negru, însă pot observa felul în care se conturează figurile geometrice ale modelului, bazate pe creștere la 45⁰, deci prin pași combinați între orizontală și verticală. Această urzeală cu negru, înainte de a adăuga culoarea, poartă inclusiv acest rol de fixare. Sunt pași mici făcuți peste cute și arată în formă de scară; cusăturile făcute ulterior cu diferite nuanțe și chiar și cu negru sunt realizate cu un pas mai alungit și înclinat. Totuși, ar fi fost mai clar de făcut această legătură dacă, printre modelele de încreț funcțional care sunt deja consacrate, s-ar fi regăsit și modelele cu figurile geometrice folosite pentru subaltițe sau ciupage, dar nu este așa, ele rămân unice. Felul în care aceste subaltițe s-au cusut cu ață albă poate sugera faptul că s-a preluat tehnica de urzire a cutelor și așa s-au combinat pașii pe verticală cu cei orizontali, într-o singură etapă de lucru. În concluzie, mă simt norocoasă să fiu parte din proiect, mă simt responsabilă să „împart” ceea ce am văzut și ce am învățat de la cămășile cu altiță din Valea Hârtibaciului. Îmi dau seama că sub nicio formă nu mai pot fi neglijate sau date uitării. Ele sunt o verigă de legătură între cămășile de dincolo și dincoace de Carpați.

175

Altița este înnobilată, subliniată la partea de jos cu un șnur metalic, cu argint. Am avut noroc să găsesc în bazar, în Jaipur/India, unul foarte asemănător, în iarna lui 2020; mă bucur că am fost inspirată să îl cumpăr atunci.

Pânza de in este foarte, foarte fină, diafană și cămașa este ușoară ca un nor.

176

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Țichindeal, Valea Hârtibaciului - nr. 01

De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță/umăr — încreț pe cărămizi — brățară pe creți —

de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - încreț pe cărămizi - brățară pe creți - manșetă (cu mâneca întoarsă) s-a cusut cu mătase, pânză fină,întoarsă); din comerț s-a cusut cu mătase, pe pânză fină, din comerț. manșetă (cu pe mâneca

Țichindeal(?), Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

177

Altiță sub umăr registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fire, cu motiv geometric numit în zonă „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cu motive stilizate simbolice și florale dispuse alternativ; c) cusut pe încreț cu motiv geometric cu aspect de fagure, „șebac”(?). Din altiță pornesc trei șire verticale scurte, două cu „bănicei”(?) și central pe mânecă un șir de „ciocănele”(?) cu cruce, cusut în punct de cheiță.

Bentiță denumită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv stilizat definit în literatura de specialitate ca „sfăditele” și „ochi”; sub „obinzeală”, registru decorativ cusut pe încreț cu motive similare și „cruci în X”.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv romboidal și motiv geometric cu „colțuri” și „cruci în X” cusut pe încreț.

178

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Săsăuș, Valea Hârtibaciului - nr. 02

de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - subaltiță pe creți - șiruri de pui în lungul mânecii și pe lângă umreajă - brățară pe creți - manșetă De sus întoarsă) în jos:; s-a guleraș — ciupag pecasăcreți — altiță/umăr — subaltiță pe creți — șiruri de pui în lungul (cu mâneca cusut cu lână, pe pânză de

mânecii și pe lângă „umreajă” — brățară pe creți — manșetă (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână, pe pânză de casă.

Săsăuș(?), Valea Hârtibaciului Începutul secolului XX Colecția Eugen Vaida

179

Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”, cu motivul stilizat numit „ciocănel”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motiv geometric romboidal compus; c) cusut pe încreț numit „lânceț cu ochi și cârlig” sau „lânceț cu coadă”, care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre în zigzag numit „strâmbulețul” și, peste umăr, de motive numite „pui”.

Bentiță numită „obinzeală” urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive compuse geometrice și simbolice; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu „strâmbul” cusut pe încreț.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat și cruci; motiv geometric cu „zăluța” și „cruce în X”.

180

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Ilimbav, Valea Hârtibaciului - nr. 03

de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - subaltiță pe creți - șiruri de pui în lungul mânecii și pe lângă umreajă - brățară pe creți - manșetă Demâneca sus întoarsă) în jos:; guleraș pepânză creți — altiță/umăr subaltiță pealtiță creți — șiruri de „pui” în lungul (cu s-a cusut cu — lânăciupag și mătase pe de casă, cu șnur plat de fir— metalic aplicat sub

mânecii și pe lângă „umreajă” — brățară pe creți — manșetă (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână și mătase pe pânză de casă, cu șnur plat de fir metalic aplicat sub altiță.

Săsăuș(?), Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

181

Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”, cu motiv stilizat numit „vârful muntelui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu „vârtelnița”, „crucea” și motive romboidale compuse; c) cusut pe încreț numit „lânceț”, cu „cruce în X” și „colțuri” (zis și „limbășenii”), care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre în zigzag numite „strâmbulețul”(?) și motive stilizate cusute mărunt cu fir negru, numite „pui”.

Bentiță numită „obinzeală” urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive geometrice; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu motiv geometric asemănător cu modelul numit în zonă „lânceț chișcovenesc”, cusut pe încreț.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motivul „vârtelnița”; motiv geometric similar altiței cusut pe încreț.

182

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Ilimbav, Valea Hârtibaciului - nr. 04

de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - subaltiță pe creți - șiruri de pui în lungul mânecii și pe lângă umreajă - brățară pe creți - manșetă De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță / umăr — subaltiță pe creți — șiruri de „pui” în lungul (cu mâneca întoarsă) ; s-a cusut cu lână și mătase pe doua tipuri de pânză

mânecii și pe lângă „umreajă” — brățară pe creți — manșetă (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână și mătase pe două tipuri de pânză.

Ilimbav(?), Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX Colecția Eugen Vaida

183

Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv stilizat numit „pui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motive alternante stilizate florale, romboidale, „ochi”(?) și simbolice („cruce”); c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”. Între a) și b) este aplicat un galon metalic auriu îngust. Din altiță pornesc două șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir vertical lung, „prinsătură”, mărginit de cusături negre și, peste umăr, de motive stilizate cusute mărunt cu fir negru, numite „pui”.

Bentiță numită „obinzeală” urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu colțuri, cu bandă decorativă similară altiței; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu motiv compus „coarnele berbecului” și „prescura”(?).

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat: „coarnele berbecului”, „ochi”(?); motiv geometric, „cruce în X” și „colțuri” cusut pe încreț.

184

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Ilimbav, Valea Hârtibaciului - nr. 05

De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță/umăr — subaltiță pe creți — brățară pe creți pentru de sus în jos: pe creți - altiță / umăr - subaltițăde pe casă. creți - brățară pe creți pentru fodor ; s-a cusut cu lână și mătase pe pânză de fodor; s-aguleraș cusut- ciupag cu lână și mătase pe pânză casă

Ilimbav(?), Valea Hârtibaciului Începutul secolului al XX-lea Colecția Eugen Vaida

185

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”, cu motiv stilizat numit „pui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motive geometrice compuse și „scara”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu clence”(?), care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornește un șir vertical lung, „mreajă”, dantelă cu dublu rol, decorativ și de asamblare, care se prelungește pe lungimea volanului, delimitată de cusături negre în zigzag.

Bentiță numită „obinzeală” urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motiv „vârtelnița”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară cu ochi”(?).

Volan numit „fodor” sau „flodor”, „lânceț cu clence”(?) cusut pe încreț; marginea festonată cu negru.

186

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Marpod, Valea Hârtibaciului - nr. 06

De sus în guleraș jos: guleraș ciupag creți — altiță/umăr —pesubaltiță pe(cu creți — întoarsă) brățară pe creți — manșetă de sus în jos: - ciupag — pe creți - altițăpe / umăr - subaltiță pe creți - brățară creți - manșetă mâneca ; s-a cusut cu mătase pe pânză fină din comerț, de două tipuri (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu mătase pe pânză fină din comerț, de două tipuri.

Marpod(?), Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

187

Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fire numit „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motive geometrice, „scărița”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”. Din altiță pornesc patru șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă aplicată delimitată de cusături negre în zigzag.

Bentiță numită „obinzeală” urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive fitomorfe stilizate; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu motiv geometric, „ochi”(?).

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat, „căprițele”(?); motiv geometric, „cruce în X” și „colțuri”, cusut pe încreț.

188

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Săsăuș, Valea Hârtibaciului - nr. 07

De în guleraș jos: guleraș — ciupag pe brodată creți — altiță/umăr creți — brățară pepecreți manșetă de sussus în jos: - ciupag fals adică bentiță aplicată peste creți- -subaltiță altiță / umărpe - subaltiță pe creți - brățară creți -— manșetă (cu mâneca întoarsă) ; s-a cusut cu lână pe pânză din comerț, de două tipuri (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu mătase pe pânză fină din comerț, de două tipuri.

Săsăuș(?), Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

189

Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”, cu motiv stilizat; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motiv „zăluța”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motive geometrice. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc două șiruri verticale scurte, numite „capete”, cu „bănuțu ăl mic”(?), care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre.

Bentiță numită „obinzeală” urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive romboidale stilizate „ochi”(?); sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu „vârtelnița” cusută pe încreț.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv romboidal, „vârtelnița” și „scărița”; „lânceț” cu motiv geometric cusut pe încreț.

190

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Ilimbav, Valea Hârtibaciului - nr. 08

De sus în guleraș jos: guleraș ciupag creți- subaltiță — altiță/umăr — subaltiță pe creți brățară pe creți — manșetă de sus în jos: - ciupag — pe creți - altițăpe / umăr pe creți - brățară pe creți - manșetă (cu— mâneca întoarsă) ; s-a cusut cu lână și mătase pe pânză fină din comerț de două tipuri, cu șnur plat de fir metalic aplicat sub altiță

(cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână și mătase pe pânză fină din comerț de două tipuri, cu șnur plat de fir metalic aplicat sub altiță.

Ilimbav(?), Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

191

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”, cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motiv zăluță”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu îngust. Din altiță pornește un șir vertical lung, cusut în punct de feston, cu rol de asamblare, încadrat peste umăr cu două șiruri scurte de motive numite „pui”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive geometrice, „scăriță”(?); sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu motiv stilizat numit în zonă „rujuliță”(?).

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat similar „obinzelei”; pe încreț, e cusut un motiv similar celui de pe altiță.

192

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Săsăuș, Valea Hârtibaciului - nr. 09

De sus în guleraș jos: guleraș —creți ciupag — pe altiță/umăr pe creți — umreajă șiruri -de „pui” în pentru lungul de sus în jos: - ciupag pe - altiță /pe umărcreți - subaltiță creți - șiruri de— pui subaltiță în lungul mânecii și pe lângă brățară pe creți fodor - jos la marginea fodorului ; s-a cusut cu lână pe pânză de casă

mânecii și pe lânga „umreajă” — brățară pe creți pentru fodor — jos la marginea fodorului; s-a cusut cu lână pe pânză de casă.

Săsăuș(?), Valea Hârtibaciului Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea Colecția Eugen Vaida

193

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „pe fir”, cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv romboidal compus; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu „ochi” și „cârlig”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”, cu „bănuțu ăl mic”(?) și „pui”(?), care încadrează un șir vertical lung, „mreajă cu podobeală”, care se prelungește pe toată lungimea volanului.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive stilizate numite „sâmburul prunei”(?); sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu motiv geometric.

Mâneci terminate cu volan: cu „brățară” cusută pe încreț cu motiv numit „lânceț cu coadă”; volan numit „fodor” sau „flodor”, cu motivul fitomorf „brăduleț” cusut pe fire, marginea cusută în punct de feston.

194

Salvând cultura celuilalt

Cămașă cu altiță

modele pentru cămașă din Săsăuș, Valea Hârtibaciului - nr. 10

De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță/umăr — subaltiță pe creți — brățară pe creți — manșetă de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - subaltiță pe creți - brățară pe creți - manșetă (cu mâneca întoarsă) ; s-a cusut cu lână și

(cu întoarsă); cusut cu lână și arnici (fir de bumbac) pe pânză de casă. arnicimâneca (fir de bumbac) pe pânzăs-a de casă

Săsăuș(?), Valea Hârtibaciului A doua jumătate a secolului al XIX-lea Colecția Eugen Vaida

195

Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în cruce, cu motiv stilizat fitomorf; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motivele „tăblițe”(?), „coarnele berbecului”, „scărița”(?); c) cusut pe încreț numit „lânceț chișcovenesc”, cu motive geometrice care coboară spre spatele mânecii. Din altiță pornește un șir vertical lung, numit „prinsătură”, cusut în tehnica „ajur”.

Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu motive geometrice; sub „obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu „vârtelnița” și „colțuri” cusute pe încreț.

Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv geometric compus; „lânceț” cu „cruce în X” și „colțuri” cusute pe încreț.

196

Salvând cultura celuilalt

III. Impactul iilor românești cu altiță în viața romilor cortorari de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului Doina Ișfănoni

Romii „cortorari” de pe Valea Hârtibaciului fac parte din categoria meseriașilor prelucrători de metale. Din istoriile lor orale, știu că generații la rând, de aproximativ 100 – 150 de ani, au mers prin satele românești pentru a vinde cazane de țuică, căldări și diverse ustensile de uz gospodăresc. Tot ei realizau și reparațiile vaselor din aramă și ale obiectelor metalice din gospodăriile românilor. Pentru practicarea acestei activități, romii își instalau corturile, după ce primeau aprobare de la primărie, la o margine de sat. Acolo trăiau două – trei săptămâni, împreună cu familiile lor. Pe timpul cât stăteau într-un sat, femeile rome se ofereau să ajute româncele, contra cost, bineînțeles, la realizarea unor activități mai dificile: prășitul și plivitul prin grădini, „fățuitul” pământului din casă (împrospătarea lipiturii de pe planșeul încăperilor), stivuirea lemnelor de foc, adunatul și sortatul fructelor și legumelor. Cu acest prilej, cortorărițele întrebau româncele dacă au ceva „vechituri” de vânzare; de obicei, se interesau de hainele pe care românii nu le mai purtau. Aflat într-o perioadă de regresiune, costumul popular, cu precădere iile femeiești și cămășile bărbătești, a devenit frecvent ținta acestor achiziții. Opțiunea pentru iile românești cu altiță se întemeiază, pe de o parte, pe faptul că aceste piese nu mai erau purtate de români decât la sărbători, nunți și evenimente comunitare, iar pe de altă parte, iile cu altiță, prin calitățile lor artistice, satisfăceau sensibilitatea femeilor rome pentru haine frumoase, cât mai fastuoase, împodobite și capabile să le pună în valoare din punct de vedere vizual, să le facă remarcate în comunitățile lor. Dornice de a se schimba cât mai des cu piese diferite care să acopere partea superioară a trupului, femeile rome au preluat și îmbrăcat iile românești, asociindu-le cu ușurință la „rochiile” (fustele), șorțurile și basmalele specifice vestimentației rome.

197

Elisabeta Căldărariu, Nocrich

198

Salvând cultura celuilalt

Dulap cu țesături decorative românești Veta Grancea, Arpașu de Jos

199

Treptat, începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, iile românești au devenit obiecte de fală pentru cortorărițe, iar numărul acestora s-a transformat într-un adevărat criteriu de diferențiere socială. Majoritatea respondentelor21 ne-a vorbit despre efortul bunicilor și al părinților lor de a cumpăra ii românești pentru fetele din familie, deoarece, la căsătorie, „...era mare rușine să nu te îmbraci în ie și să n-ai în zestre cel puțin 10 – 15 ii.” (Elisabeta Căldărariu, Nocrich). Dragostea cortorărițelor pentru aceste piese vestimentare a creat o adevărată modă a iilor românești în comunitățile rome, care a determinat familiile să meargă prin sate „din casă în casă” – la Săsăuș, Ilimbav, Fofeldea, Arpașu de Jos, Cârța, Racovița – pentru a cumpăra ii românești. Un argument care certifică impactul iilor românești în viața romilor cortorari de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului este efortul financiar al părinților care aveau fete în familie, în special al taților, pentru a cumpăra aceste piese de vestimentație românească. Elisaveta Căldărar, zisă „Veta”, din Cârța, își amintește că tatăl său a dat o „căldare nouă (din aramă)” pentru a-i cumpăra ia cu care s-a măritat. O altă informatoare, Veta Căldărar, zisă „Pichioaie”, din Arpașu de Jos, ne-a povestit că tatăl ei „a dat un cal pentru o ie din Săsăuș”. Acest fenomen, perpetuat mai multe decenii, explică prezența unui patrimoniu impresionant de cămăși femeiești cu altiță (ii), nu numai din zona Hârtibaciului, ci și din Țara Oltului și Mărginimea Sibiului, în proprietatea unor familii de romi cortorari. Ecouri ale acestui fenomen persistă și astăzi. Alături de ii, cortorărițele de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului au fost impresionate și de țesăturile destinate amenajării interiorului locuinței. „Chindeele”, „căpătâiele” (fețele de pernă tradiționale), fețele de masă, cuverturile și covoarele au fost cumpărate sau, când nu au avut bani, femeile rome au muncit pentru a le dobândi la schimb. Ambiția lor de a avea și ele „case aranjate ca la români” explică folosirea acestor piese în aceeași ma-

Veta Grancea în fața războiului de țesut

200

Salvând cultura celuilalt

Laviță cu ii dintr-o casă din Ucea de Jos

Veta Căldărar, Cârța

nieră, imitând amenajarea decorativă a paturilor cu mai multe „căpătâie” (perne) suprapuse, cu cearșafuri și cuverturi prevăzute cu dantele pe margini. La interior au împodobit pereții cu „chindee” la icoane, la fotografii și pe după farfurii decorative de faianță (tip Turda sau provenind din manufacturile austro-ungare). Acest mod de amenajare al încăperilor este păstrat și astăzi în multe dintre casele romilor.

Un alt aspect semnificativ pentru respectul acordat obiectelor de artă populară românească de către femeile rome de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului îl reprezintă ambiția Vetei Grancea din Arpașu de Jos: „iubind atât de mult hainele și lucrurile românești”, și-a dorit să învețe să țeasă ca româncele. Pentru a-și împlini visul, mai întâi și-a cumpărat de la o româncă războiul de țesut. Apoi, mergând la tanti Silvia la sapă, a rugat-o să o învețe și pe ea țesutul. Este foarte mândră când povestește că a știut să țeasă cu mâinile ei metraj pentru „fustele de arnici” purtate de cortorărițe și că oricând se poate apuca să țeasă din nou, pentru că „războiul îl păstrez în pod și, dacă vreți, vi-l pot arăta”. În prezent, având posibilități de deplasare mult mai rapide – mașini, microbuze –, femeile rome își cumpără ii și țesături decorative românești de pe la târgurile organizate cu prilejul marilor sărbători religioase. Multe dintre respondentele noastre ne-au spus ca merg frecvent la târgul de Sfânta Maria Mare (15 august) de la Sâmbăta sau chiar trec Carpații în județul Argeș, pentru că de acolo își pot cumpăra ii românești, „frumoase”, bogat decorate și cu cât mai multe paiete (cele de Argeș). Dată fiind mobilitatea tinerelor generații de romi prin țară și peste hotare, femeile din neamul lor au început să nu mai poarte iile românești de pe Valea Hârtibaciului, preferându-le pe cele contemporane, din zona Făgărașului și a Argeșului, pentru că „sunt pe gustul nostru,

201

Elisabeta Căldărar, Arpașu de Jos

202

Salvând cultura celuilalt

au broderie multă și cele de la Argeș strălucesc” (au fir și paiete). Ca și în trecut, cămășile/iile românești contemporane sunt asociate cu „rochiile” (fustele lungi și plisate), emblemă etnică și cutumiară a femeilor rome, perpetuând astfel o practică deja instituită în comunitățile lor. Generația părinților și a bunicilor păstrează însă iile tradiționale ca pe un bun de valoare, moștenit în neam și care circulă intergenerațional, creând legături între o persoană și celelalte. Tuța Grancea, Arpașu de Jos Mai puțin interesate să comercializeze aceste piese, femeile rome mărturisesc cu regret că, deși tineretul nu le mai poartă, ele preferă să le păstreze pentru viitoarele nepoate și nurori. Nu vor să se despartă de ele, deoarece iile românești au acumulat istoria familiilor lor, devenind un stimul al memoriei pentru evocarea secvențelor în care au fost implicați înaintașii. Acest comportament contribuie involuntar la salvarea unui valoros segment de patrimoniu vestimentar al românilor, alături de care trăiesc romii cortorari.

1. Funcția iei românești în ansamblul vestimentar al femeilor rome Ocupațiile romilor cortorari, ca și veșmintele lor, se remarcă printr-o „identitate comunitară” fățișă. Felul lor original de a se afișa în societate (cât mai vizibil) face trimitere la organizarea înrudirii lor – totdeauna se impun numeric prin intermediul neamului – și la practici vestimentare prin care fiecare își afirmă etnicitatea, dar și gustul personal pentru anumite categorii de piese, tipuri de țesături și imprimeuri cât mai colorate. După 1950, romii cortorari de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului încep să se sedentarizeze în arealul localităților românești. În funcție de posibilități, ei își cumpără case de la români sau își construiesc locuințe pe terenurile oferite de autoritățile locale, încercând să se integreze în contextul sociocultural al localităților în care trăiesc. Purtatul iilor românești cu altiță de către femeile rome, în combinație cu tipicele lor „rochii”, nu numai la evenimentele din comunitățile lor, ci și la biserică22, la Crăciun și la Bobotează, la Paști și la Ispas, exprimă atât respectul pentru aceste piese, cât și dorința lor de a se integra comunității românești din respectiva localitate. Prin intermediul iilor românești, femeile rome certifică legătura cu teritoriul, cu pământul pe care trăiesc. Din punct de vedere estetic și antropologic, această asociere

203

Codruța Grancea, Arpașu de Jos

204

Salvând cultura celuilalt

Maria Ștefan, Porumbacu de Jos

205

Elisabeta Căldărar, Cârța

206

Salvând cultura celuilalt

Ii românești asortate cu veste din piele Maria Ștefan, Porumbacu de Jos

sincretică a veșmintelor comunică simultan două tipuri de mesaje. Unul vizează apartenența etnică a purtătoarelor – „rochiile”, basmalele –, iar celălalt exprimă dorința lor de a fi acceptate ca membre ale comunitătii unde s-au născut și trăiesc. Un fenomen similar, expresie a aceleiași dorințe de integrare a romilor în comunitățile românești, îl reprezintă și maniera de amenajare a interiorului locuințelor cu piese cumpărate de la români. În multe case am putut vedea paturi și „chindee” aranjate după modelul românesc. Interesant este și faptul că femeile rome prețuiesc și păstrează, alături de ii (cămășile) femeiești, și un număr impresionant de chindee, fețe de masă, cuverturi, cearșafuri cu dantelă, „căpătâie”, iar când nu mai au „căpătâie alese” (românești), folosesc țesături industriale imprimate ca să-și confecționeze fețe de pernă similare, decorate la un capăt.

2. Contextele în care se îmbracă ia românească Intrate în conștiința femeilor rome ca piese valoroase, capabile să le asigure un plus de frumusețe și distincție, iile românești potențează personalitatea posesorului, perpetuând logica de prestigiu și noblețea familială. Acest mod de înțelegere a propriului statut face ca iile românești să fie nelipsite din vestimentația femeilor rome în momentele importante ale existenței lor: căsătoria și moartea.

207

208

Salvând cultura celuilalt

Dulap cu rochii, fuste și șorțuri, basmale și ii, Maria Ștefan, Porumbacu de Jos

Conform mentalității romilor cortorari, la nuntă miresele trebuiau să poarte cele mai frumoase și mai scumpe haine și bijuterii. Până nu de mult, cu aproximativ 10 – 15 ani în urmă, în vestimentația ceremonială a miresei, ia românească avea un loc de cinste. Majoritatea persoanelor intervievate spun că „...o fată fără ie românească nu se putea mărita... Zicea lumea că-i săracă, nu a avut tatăl bani să-i cumpere.” (Veta Grancea, Arpașu de Jos). Pentru a-și cumpăra ii românești, femeile rome care lucrau prin gospodăriile româncelor preferau să fie plătite mai puțin dacă primeau și o cămașă cu altiță: „Dacă nu ai bani destui, îmi dai o cămașă.” (Veta Grancea, Arpașu de Jos). Despre prestigiul iilor românești aflăm și din componența zestrei pe care trebuia să o dețină fata când se mărita. Spre edificare, Elisabeta Căldărariu din Nocrich ne-a povestit ce „țoale” a primit ea ca zestre de la părinți: 100 de „rochii” (fuste confecționate din diverse calități de materiale, din „arnici” pentru zilele de lucru și din materiale scumpe pentru sărbători23), 30 de „rochii” albe (jupoane), 10 ii românești, covoare de pus pe pat și pe perete, perini, plăpumi și basmale24, „câte aduni, 10 – 20 și 30”. Despre importanța iilor la căsătorie, Veta Căldărar25 din Cârța ne-a povestit că atunci când romii s-au întors din lagărele de muncă din Rusia, o fată „...a împrumutat o ie ca să se mărite, că nu mai avea”.

209

Ie românească din Argeș, Maria Ștefan, Porumbacu de Jos

Mari iubitoare de podoabe, cortorărițele dețin, în momentul de față, și nenumărate podoabe săsești – spronci, centuri cu bumbi, ace, broșe, inele, cercei, coliere – pe care le-au cumpărat de la sași sau au lucrat la ei în schimbul acestor obiecte. Atitudinea lor față de aceste piese este similară celei manifestate față de iile românești. Le poartă fetele și mireasa la nuntă, iar după căsătorie, „se mai mândrește cu ele câte o nevastă” (Maria Căldărar, Nocrich). La fel de importante sunt iile românești și în cadrul ritualului de înmormântare. Sunt tulburătoare mărturisirile femeilor rome din localitățile cercetate când spun că „la plecarea din lume” doresc să fie îmbrăcate cu ie românească. Majoritatea și-au pregătit deja cămașa preferată. Indiferent că este veche sau mai nouă, că este de pe Valea Hârtibaciului, din Țara Oltului, din Mărginimea Sibiului („ie cu bețe”), din Făgăraș sau chiar „de la Argheșu”, ceea ce contează e să fie ie românească. În mentalitatea lor, joncțiunea vestimentară dintre cele două embleme identitare, cămașa românească (ia) și „rochia” (fusta) țigănească reprezintă adevărata lor imagine, pe care doresc să o păstreze și dincolo, pe lumea cealaltă. În temeiul cercetării întreprinse la comunitățile de romi de pe Valea Hârtibaciului și Țara Oltului, a dialogului purtat cu femeile rome, putem afirma că permanentul contact direct

210

Salvând cultura celuilalt

Pat cu căpătâie romești, Veta Căldărar, Cârța

Pat cu așternuturi românești și perne cu fețe din stambă imprimată, Grancea Elisabeta, Arpașu de Jos

și durabil dintre formele de cultură populară românească și cele ale romilor cortorari a determinat un proces lent de aculturație între cele două culturi. Prestigiul costumului popular românesc, în special al iei (cămășii) femeiești și al celei bărbătești, au influențat vestimentația romilor cortorari, determinând interesante forme de integrare a acestor piese în ținutele de sărbătoare și ceremonial ale acestora. Fără a fi rezultatul unui fenomen pasager, ia românească s-a impus în vestimentația romilor și, chiar dacă astăzi tineretul nu mai este tentat să o poarte atât de des, părinții, bunicii, unchii și mătușile continuă să le achiziționeze și să le păstreze ca piese reprezentative pentru modul lor de a se îmbrăca. De asemenea, un fenomen de aculturație la fel de interesant, care a luat naștere după 1990 în comunitățile de romi de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului, este transformarea ocupațională a bărbaților romi. Mulți dintre aceștia au devenit crescători de animale care folosesc subvențiile Ministerului Agriculturii, cumpărându-și pământ și mașini specifice: tractoare, cositoare, mașini de balotat. În prezent, sunt familii care, pe lângă cai – ocupație tradițională la romi –, cresc și 30 – 40 de bovine, integrându-se astfel și mai mult în viața comunităților românești.

211

Elisaveta Căldărar, Cârța

212

Salvând cultura celuilalt

Veta Căldărar, Cârța

213

IV. Bibliografie

214

Salvând cultura celuilalt

*** Comuna Alțâna, județul Sibiu, Colecția „Monografii locale”, 1, 1997 – 1998 *** Costumes – coutumes, 1991. Rapport d’activité 1987 – 1991, Centre d’ethnologie française, Musée national des arts et traditions populaires, Paris, 1991 *** Textilepedia: The Complete Fabric Guide, Fashionary international LTD Hong Kong 2020 Achim, Viorel, Țiganii în istoria României, București, Editura Enciclopedică, 1998 Bâtcă, Maria, Elemente tradiționale în portul popular transilvan (I), în „Anuarul Institutului de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu”, serie nouă, tom 3, București, 1992 Bobu-Florescu, Florea, Broderiile la români, în „Studii și Cercetări de Istoria Artei”, Nr. 3-4, 1957 Butură, Valer, Străvechi mărturii de civilizație românească. Transilvania – Studiu etnografic, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989 Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, București, Editura Academiei, 2001 Ciupină, Emilia, Monografia satului Săsăuș, Iași, Editura Panfilius, 2012 Comșa, Dimitrie, Din ornamentica română. Album de broderii și țesături românești, Revista „Transilvania”, Sibiu, 1976 Cosma, Minerva, Album de broderii și cusături românești, Sibiu, 1905 Drăgan, Maria, Drăgan, Mircea, „Săsăușu-i sat micuț…”. Monografia satului Săsăuș, Sibiu, Editura Anastasis, 2010 Drăguș, Aurel, Boholț, sat ardelean al tradiției, statorniciei și speranței, Făgăraș, Editura Negru-Vodă, 2002 Dunăre, Nicolae, Catrina, Constantin, Portul popular românesc de pe Târnave, Casa creației populare a județului Brașov, 1968 Dunăre, Nicolae, Influențe reciproce în portul și textilele populare de pe ambele versante ale Carpaților Meridionali, în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei” pe anii 1959 – 1961, Cluj-Napoca, 1963 Dunăre, Nicolae, Treiber-Netolizcka, L., Rumänische, sächsische und ungarische Beziehungen auf dem Gebiete der Volkskunde, în „Forschungen zur Volks-und Landeskunde”, vol. 4, București, Sibiu, 1961 Dunăre, Nicolae, Zonele etnografice ale României (II), în „Revista Muzeelor și Monumentelor”, 10, București, 1986 Fulga, Ligia, Chiru, Gabriela, Discursul ritual și costumul tradițional din sud-estul Transilvaniei, Sibiu, Editura Honterus, 2018

215

Gennep, Arnold van, Riturile de trecere, Iași, Editura Polirom 1998 Ghinoiu, Ion, Panteonul românesc. Dicționar, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001 Hașdeu, Iulia, Corpuri și veșminte ale femeilor rome din România. O perspectivă antropologică, în Vintilă Mihăilescu și Petre Matei (coord.), Condiția romă și schimbarea discursului, Iași, Editura Polirom, 2014 Irimie, Cornel, Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig, București, Editura de Stat și Literatură, 1957 Irimie, Cornel, Portul popular din Țara Oltului. Zona Făgăraș, București, Editura de Stat și Literatură, 1956 Moise, Ilie, Klusch, Horst, Portul popular din județul Sibiu, Sibiu, Centrul județean de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă, 1978 Moraru, Olivia, Colecția de port popular femeiesc a Muzeului Regional Brașov, „Culegere de studii și cercetări”, tom I, Brașov, 1967 Nicolae, Dunăre, Broderia populară românească, București, Editura Meridiane, 1985 Nistor, Viorel, Benești… un sat de pe Valea Hârtibaciului, Sibiu, Editura Mirador, 2008 Pavelescu, Gheorghe, Zonele și microzonele folclorice ale județului Sibiu, în „Studii și Comunicări”, I, Sibiu, 1978 Petrescu, Paul, Costumul popular românesc din Transilvania și Banat, București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1959 Petrescu, Paul, Secoșan, Elena, Doagă, Aurelia, Cusături românești, București, 1973 Podea, Ioan, Monografia comunei Săcădate, Sibiu, 1911 Pop-Câmpeanu, Denise, Se vêtir. Quand, pourquoi, comment. En Roumanie hier et aujourd’hui, Freiburg, Editura Coresi, 1984 Prie, Octavian, Un sat românesc din Ardeal, în străvechile sale întocmiri și obiceiuri, Cluj, Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”, 1933 Roșca, Karla, Ștefan, Camelia, Repere cultural-istorice ale civilizației multiculturale transilvane – Valea Hârtibaciului, Sibiu, Editura ASTRA Museum, 2008 Rusu, Vasile, Românii din Marpod, Sibiu, Editura Imago, 1999 Turner, Victor, The forest of Symbols, New York, Ithaca Cornell University Press, 1967 Tzigara-Samurcaș, Alexandru, Memorii, București, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, 1991

216

Salvând cultura celuilalt

Arhiva științifică ASTRA: Cornel Irimie, Portul popular din sud-estul Transilvaniei, Fond Dr. Cornel Irimie, nr.127, 426/ XI 1996, p. 1 Fondul Cercetare științifică nr. 121/nr. dosar 2588o/2001 Fondul Cercetare științifică nr. 161/nr. dosar 2588t/2001 Fondul Cercetare științifică nr. 178/nr. dosar 2588v/2001 Fondul Cercetare științifică nr. 47/nr. dosar 2588/2001 Fondul Cercetare științifică nr. 55/nr. dosar 2588/2001 Fondul Dr. C. Irimie, nr. 61b/nr. dosar 5055/2002

Arhiva documentară a Muzeului de Etnografie din Brașov: Cercetări de teren, 1966, Săsăuș Cercetări de teren, 1996, Săsăuș Cercetări de teren, 2003, Boholț Cercetări de teren, 2017 – 2018, Săcădate

Muzeul Național al Țăranului Român: Registrul de inventar Al. Tzigara-Samurcaș (manuscris)

Surse internet: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_H%C3%A2rtibaciu

Respondenți Maria Coman, 82 ani, Alțâna, 2021 Maria Stoica, 75 ani, Săsăuș, 2021 Elisabeta Căldărariu, 70 ani, Nocrich, 2021 Veta Grancea, 64 ani, Arpașu de Jos, 2021 Veta Căldărar, 56 ani, Arpașu de Jos, 2021 Elisabeta Căldărar, 64 ani, Cârța, 2021 Elisabeta Căldărar, 68 ani, Cârța, 2021 Veta Căldărar, 78 ani, Cârța, 2021 Maria Ștefan, 41 ani, Porumbacu de Sus, 2021

217

Note de subsol 1. Nicolae Dunăre, Zonele etnografice ale României (II), în „Revista Muzeelor și Monumentelor”, 10, București, 1986, p. 47-48; Cornel Irimie, Portul popular din sud-estul Transilvaniei, Fond Dr. Cornel Irimie, nr. 127, Arhiva Științifică a Muzeului ASTRA, nr. 426/ XI 1996, p. 1; Ilie Moise, Horst Klusch, Portul popular din județul Sibiu, Sibiu, Centrul Județean Sibiu, 1978, p. 6. 2. Valer Butură, Străvechi mărturii de civilizație românească. Transilvania – Studiu etnografic, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p.14-15. 3. Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_H%C3%A2rtibaciu (4 octombrie 2021). 4. Gheorghe Pavelescu, Zonele și microzonele folclorice ale județului Sibiu, în „Studii și Comunicări”, I, Sibiu, 1978, p. 5-11. 5. Nicolae Dunăre, op. cit., p. 10, 43-50. 6. Primele grupuri de coloniști sași au sosit în Transilvania pe la mijlocul secolului al XII-lea, la chemarea regelui maghiar Geza al II-lea (1141 – 1162). Ei proveneau din teritoriile germane de la vestul Rinului, de pe Mosela. Erau flamanzi, valoni, franconi. Ulterior, spre sfârșitul secolului al XII-lea și în veacul următor, li s-au alăturat alții, originari din centrul și sudul Germaniei, de pe Dunărea Superioară și cursul mijlociu al Elbei. Deși în primele documente apar sub nume diferite (flandrenses, teutonici saxoni), cu timpul se generalizează termenul de saxoni pentru întreaga populație germanică din Transilvania, ei fiind denumiți „sași” de românii din zona cercetată. 7. În Transilvania, romii apar într-un document din jurul anului 1400, referitor la „boierul Costea, care stăpânea în Țara Făgărașului […] 17 țigani de cort („Ciganus tentoriatos”)” – de unde și termenul de „cortorar”. Cf. Viorel Achim, Țiganii în istoria României, București, Editura Enciclopedică, 1998, p. 22. 8. „Astăzi țiganii sunt mai mulți decât românii, iar sașii, doar vreo șase familii”, precizează Susana Aldea din Vurpăr în ***Comuna Alțâna, județul Sibiu, Colecția „Monografii locale”, 1, 1997 – 1998, p. 18. 9. Cornel Irimie, Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig, București, Editura de Stat și Literatură, 1957, p. 5. 10. Ibidem, p. 7. 11. Alexandru Tzigara-Samurcaș, Memorii, București, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, 1991, p. 222. 12. Paul Petrescu, Costumul popular românesc din Transilvania și Banat, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București, 1959, p. 17-18.

218

Salvând cultura celuilalt

13. Denise Pop-Câmpeanu, Costumes – Coutumes. Rapport d’activité 1987 – 1991, Centre d’ethnologie française, Musée national des arts et traditions populaires, 1991, p. 91. 14. Arnold van Gennep, Riturile de trecere, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 22. 15. Victor Turner, The Forest of Symbols, New York, 1967. 16. Denise Pop-Câmpeanu, Se vêtir, Quand, purquoi, comment. En Roumanie hier et aujourd’hui, Freiburg, Editura Coresi, 1984, p. 139-143. 17. Ion Ghinoiu, Panteonul românesc. Dicționar, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001, p. 112. 18. Octavian Prie, Un sat românesc din Ardeal, în străvechile sale întocmiri și obiceiuri, Cluj, Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”, 1933, p. 26. 19. Cornel Irimie, Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig, București, Editura de Stat și Literatură, 1957, p. 16. 20. Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, București, Editura Academiei, 2001. 21. Elisabeta Căldărariu, n. 1951, și Maria Căldărar, n. 1987, din Nocrich; Maria Căldărar, n. 1946, Veta Grancea, n. 1957, Veta Căldărar, zisă și „Pichioaie”, n. 1965, Veta Grancea, n. 1955, Tuța Grancea, n. 1993, Codruța Grancea, n. 2003, toate din Arpașu de Jos; Veta Căldărar, n. 1943, Elisabeta Căldărar, n. 1953, din Cârța și Ștefan Ma-ria, n. 1980, din Porumbacu de Jos. 22. Majoritatea comunităților de romi din localitățile investigate – Nocrich, Arpașu de Jos, Cârța și Porumbacu de Jos – sunt de confesiune ortodoxă. 23. La romii cortorari, fetele, până se căsătoresc, nu au stoc de fuste ca o nevastă sau o noră. După căsătorie, numărul fustelor este tot mai mare, ajungând să aibă în casă o încăpere specială pentru „rochii” (fuste) și materialele din care vor confecționa piese noi. Cele mai renumite croitorese pentru „rochiile” specifice femeilor rome de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului sunt la Făgăraș și la Sighișoara. 24. Numărul basmalelor contează mult în zestrea fetelor. Ca să ai un bun renume, trebuie să deții cât mai multe, deoarece „basmaua poate avea virtuți protectoare, când este pusă pe un bolnav din familie sau când este folosită pentru a înfășa un copil. La fel, o basma nouă este legată la gâtul sticlei cu alcool oferite pentru a fi băută în mod ceremonial în timpul sărbătorilor”, cf. Iulia Hasdeu, Corpuri și veșminte ale femeilor rome din România. O perspectivă antropologică, in Vintilă Mihăilescu și Petre Matei (coord.), Condiția romă și schimbarea discursului, Iași, Editura Polirom, 2014, p. 76. 25. Veta Căldărar s-a născut în Crimeea în anul 1945, pe când părinții și unchii ei au fost la muncă, deportați din ordinul lui Ion Antonescu în anul 1942.