Ce am facut ca avocat in 2019 Coltuc Marius Vicentiu

"Ce-am facut ca avocat in 2019 " autor Coltuc Marius Vicentiu

Cuvant inainte

Cartea reprezinta ultimul demers beletristic in calitate de avocat . Dupa 16 ani de „lupta la bara” si ,zic eu, cu un sistem ostil a venit vremea „ sa ma predau”,sa las pe tinerii avocati sa isi spuna cuvantul.

Ce contine aceasta carte? Raspunsul este simplu : Cateva dintre problemele juridice cu care m-am confruntat in 2019 . O sa regasiti cateva spete interesante tratate ca si articole juridice Si,pentru a fi in pas cu vremurile puteti citi cartea online si dand click pe #livecoltuc

Multumesc

COLTUC MARIUS VICENTIU

P.S.Cartea poate fi citita pe

https://www.instagram.com/coltuc.ro/ https://www.facebook.com/coltucsiasociatii https://www.youtube.com/channel/UCU81v5h56vFwYlK6BE4xj4g https://coltucsiasociatii.ro In 2020 ma veti regasi manager de afaceri si consultant la COLTUC SI ASOCIATII

Cuprins

1.Noua lege a ridesharing 2.Noua lege simplificata de autorizare constructii 3.Criza fortei de munca Solutia strainilor 4.Riscurile asociatilor in srl uri 5.Riscuri cumparare imobil de la executor 6.Alienarea parentala in 2019-2020

7.Cum esalonez datoriile Anaf 8.Autorizatia de incediu la 4 ani de Colectiv 9.Cum sponsorizez corect 10.Ce fac daca lucrez suplimentar 11.Miturile aplicarii Gdpr – Rgpd in Romania in 20192020

1.Noua lege a ridesharing Șoferii și operatorii de transport alternativ (ridesharing) riscă sancțiuni în cazul în care nu s-au conformat la noile reglementări, adoptate de Guvern la începutul acestei veri, având în vedere că perioada de tranziție prevăzută de noua legislație a expirat la începutul lunii noiembrie. Cadru legal a fost modificat în Parlament, în sensul prelungirii perioadei de implementare până la 1 februarie 2020, însă aceste modificări nu au fost încă promulgate de Președintele României. În aceste condiții, începând cu data de 1 noiembrie, nu mai puțin de șase autorități diferite pot aplica sancțiuni în caz de neconformare cu noile reguli. Rezultă că șoferii și operatorii de transport alternativ trebuie să intre cât mai curând în legalitate, dar trebuie să fie pregătiți și să se apere în justiție împotriva sancțiunilor ce pot fi aplicate de autorități.

Activitățile de transport alternativ au fost reglementate pentru prima dată în România prin Ordonanța de urgență nr. 49/2019, emisă de Guvernul României în luna iunie. Având în vedere noutatea acestui cadru legal, s-a prevăzut o perioadă de tranziție, până la 1 noiembrie 2019, pe parcursul căreia operatorii platformelor digitale, operatorii de transport alternativ și conducătorii auto erau obligați să parcurgă procesul de autorizare, fără a risca sancțiuni din partea autorităților.

Modificările recente aduse de Parlament legislației transportului alternativ În dezbaterile parlamentare, O.U.G. nr. 49/2019 a fost modificată în mai multe privințe. Spre exemplu, a fost instituită obligația persoanelor juridice nerezidente care operează o platformă digitală să deruleze activitățile economice în România prin intermediul unei filiale, spre deosebire de textul ordonanței care stabilea doar obligația de înregistrare a unei sucursale.

Un alt amendament important adoptat de Parlament vizează prelungirea perioadei de tranziție până la data de 1 februarie 2020. Însă, deși Parlamentul le-a aprobat, aceste modificări nu au fost încă promulgate de Președintele României și publicate în Monitorul Oficial, astfel încât nu au intrat în vigoare. De aceea, în prezent există o incertitudine privind momentul de la care autoritățile vor începe să verifice respectarea noii legislații.

Amenzile stabilite prin legislația transportului alternativ Operatorilor de platformă digitală le pot fi aplicate amenzi cuprinse între 5.000 lei și 30.000 lei pentru nerespectarea unor obligații precum admiterea pe platforma digitală a operatorilor de transport alternativ care nu îndeplinesc condițiile pentru prestarea unor astfel de activități sau a pasagerilor care nu și-au înregistrat în mod corespunzător pe platformă datele cu caracter personal.

De asemenea, pentru operatorii economici care intermediază transport alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic este prevăzută o amendă cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei. În ceea ce

privește operatorii de transport alternativ, aceștia sunt pasibili de amenzi cuprinse între 3.000 și 9.000 de lei dacă nu respectă condițiile sau obligațiile legale stabilite prin noul cadru legislativ. Efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic este sancționată cu amendă cuprinsă între 10.000 lei 30.000 lei.

Nici conducătorii auto care prestează activități de transport alternativ nu se află la adăpost de sancțiuni. Aceștia se pot confrunta cu amenzi cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei pentru săvârșirea unor fapte precum efectuarea curselor fără a deține certificat de atestare profesională, fără a afișa ecusoanele pentru transport alternativ, fără a deține la bordul autoturismului copia conformă a autorizației pentru transport alternativ sau asigurările de răspundere civilă auto sau pentru persoane și bunuri, precum și efectuarea curselor cu un alt autoturism decât cel înscris pe platforma digitală.

Important de menționat este că persoanele sancționate cu aceste amenzi au posibilitatea de a achita, în termen de 15 zile de la data la care actul prin care a fost aplicată contravenția le-a fost comunicat, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta respectivă.

Sancțiunile pot merge până la interzicerea desfășurării oricăror activități economice în România prin intermediul aplicațiilor software Noua legislație aplicabilă transportului alternativ stabilește, pentru anumite situații particulare, sancțiuni suplimentare față de amenzi, precum: suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pe o perioadă de 6 luni (prin ridicarea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare), retragerea autorizației de transport alternativ, retragerea / suspendarea copiilor conforme ale autorizației de transport alternativ sau chiar interzicerea desfășurării de activități economice de orice fel pe teritoriul României prin intermediul unor programe software de sine stătătoare, pe o perioadă de 2 ani de la data aplicării sancțiunii.

Dintre aceste sancțiuni complementare, legislația prevede că

suspendarea dreptului de a utiliza un autoturism încetează în termen de 30 de zile de la încheierea procesului-verbal de reținere, dacă se face dovada achitării amenzii aplicate.

Aplicarea sancțiunilor Constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite în legătură cu activitățile de transport alternativ poate fi realizată, în conformitate cu competențele speciale prevăzute prin noua legislaţie, de nu mai puţin de șase autorităţi diferite: Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și inspectoratele teritoriale de muncă.

Noua legislație aplicabilă transportului alternativ nu reglementează însă în mod particular nici actele prin care se aplica sancțiunile, nici modalitățile de contestare, ci doar se face trimitere la regulile vizând aplicarea și contestarea contravențiilor.

Rezultă, astfel, că sancțiunile prevăzute în legislația transportului alternativ vor fi dispuse, de autoritățile relevante, prin proces-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor.

Contestarea sancțiunilor Amenzile, precum și celelalte sancțiuni aplicate prin proces - verbal de constatare a contravențiilor dispuse în temeiul legislației transportului alternativ se pot ataca direct în instanță în termen de 15 zile de la comunicarea sau înmânarea procesului-verbal, iar inițierea unui astfel de proces va suspenda automat executarea sancțiunilor. Plângerea contravențională se va judeca de judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, iar apelul față de soluția primei instanțe va fi de competența tribunalului, formularea căii de atac suspendând executarea hotărârii.

Există însă o serie de sancțiuni care nu vor urma regulile favorabile aplicabile plângerilor contravenționale. Spre exemplu, sancțiunile

constând în retragerea autorizației de transport alternativ sau retragerea / suspendarea copiilor conforme ale autorizației de transport alternativ vor trebui atacate conform regulilor generale aplicabile contenciosului administrativ.

Față de această din urmă categorie de sancțiuni, acțiunea în instanța va putea fi inițiată doar după parcurgerea fazei obligatorii a plângerii prealabile, ce trebuie formulată în termen de 30 de zile de la data la care actul vătămător i-a fost comunicat persoanei sancționate. În cazul primirii unui răspuns nefavorabil la plângerea prealabilă sau în lipsa oricărui răspuns, decizia de retragere a autorizației de transport alternativ (sau de retragere / suspendare a copiei conforme) poate fi contestată printr-o acțiune în contencios administrativ în fața Tribunalului din raza căruia își are domiciliul / sediul persoana sancționată. Acțiunea trebuie formulată în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă sau, în cazul lipsei unui răspuns, de la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea plângerii prealabile.

Formularea acțiunii în contencios-administrativ nu suspendă însă automat efectele deciziei contestate, astfel că beneficiarul autorizației de transport retrase sau al copiei conforme retrase / suspendate va risca să nu mai poată presta activități de transport alternativ până la obținerea unei hotărâri definitive de anulare sau până la obținerea unei noi autorizații / copii conforme.

Cu toate acestea, persoanele care inițiază o acțiune în anularea deciziei prin care se dispune retragerea autorizației de transport alternativ sau retragerea / suspendarea copiei conforme vor putea solicita ca instanța să suspende efectele deciziei vătămătoare până la soluționarea acțiunii în anulare. O astfel de suspendare nu se acordă automat, ci doar dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: existența unui caz bine justificat (vădita nelegalitate a actului administrativ contestat) și a unei pagube iminente (prejudiciul cauzat contestatorului de actul administrativ atacat).

2.Noua lege simplificata de autorizare constructii Procedurile de avizare pentru o serie de lucrări de construire se simplifică prin eliminarea necesității unor avize prealabile și scurtarea termenelor pentru obținerea unor documente urbanistice. Ca element de noutate, certificatul de urbanism se va putea emite și în format digital.

Acestea sunt doar câteva dintre modificările aduse de Legea nr.

193/2019 pentru modificarea și completarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, promulgată recent de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial nr. 873 din 30 octombrie 2019.

Ce documente nu vor mai fi necesare în procedura de autorizare? În cazurile expres prevăzute de lege, nu mai sunt necesare anumite documente, respectiv avizul serviciilor deconcentrate ale autorităților centrale privind protecția sănătății populației, actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului sau avizul Comisiei Tehnice de Circulație. În ceea ce privește racordarea la rețelele de utilități publice, conform noii legi, avizele obținute în procedura de autorizare sunt valabile atât pentru executarea lucrărilor de construcție, cât și pentru lucrările de racordare și branșament la rețelele publice de apă, canalizare, gaze termice, energie electrică, telefon etc.

Simplificarea procedurii de emitere a certificatelor de urbanism Noua lege introduce posibilitatea emiterii certificatului de urbanism și în format digital, prin intermediul poștei electronice, în măsura în care solicitantul și-a exprimat acordul în acest sens.

Avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism trebuie să se refere strict la tipul de lucrări necesare realizării construcțiilor, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul lucrării autorizate.

Autoritatea emitentă a certificatului de urbanism este obligată să indice în mod nominal operatorii de rețele tehnico-edilitare care sunt competenți să emită avizele/acordurile impuse în certificatul de urbanism, ușurând astfel sarcina beneficiarului de a identifica respectivii operatori, la nivel local.

Termene mai scurte și proceduri simplificate pentru obținerea unor autorizații O altă modificare importantă este cea legată de scurtarea termenelor aplicabile în procedura de autorizare pentru obținerea certificatului de urbanism, a autorizației de construire în regim de urgență, a avizului autorității administrației publice centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural sau al structurilor deconcentrate aferente. În cazul în care lucrările nu sunt demarate sau finalizate în perioada de valabilitate a autorizației de construire sau intervine o schimbare a temei autorizate, procedura se modifică. Astfel, în măsura respectării condițiilor expres prevăzute de lege, se va emite o nouă autorizație, fară a fi necesară emiterea unui nou certificat de urbanism, a unor noi avize și/sau a unei noi documentații pentru autorizarea executării lucrărilor.

O altă modificare benefică, în sensul simplificării procedurilor administrative care stau la baza edificării unei noi construcții, constă în posibilitatea emiterii unei singure autorizații prin care se aprobă atât demolarea construcției vechi aflate pe terenul pe care se va construi, cât și construirea noii clădiri.

Lista de lucrări pentru care se simplifică / nu mai este necesară autorizația de construire, extinsă

Noul act normativ prevede faptul că lucrările de modificare a compartimentărilor interioare sau de închidere a balcoanelor/logiilor se autorizează în baza unei documentații cu caracter simplificat.

Prin același act normativ a fost completată lista de lucrări care se pot efectua fără autorizație de construire, inclusiv în ceea ce privește construcțiile monument istoric sau cu valoare arhitecturală/istorică stabilită și construcțiile amplasate în zona de protecție a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate.

Noua reglementare clarifică regimul aplicabil anumitor lucrări de construire prin excluderea expresă a acestora de la procedura de autorizare și, totodată, susține protejarea patrimoniului cultural prin simplificarea procedurii de avizare pentru lucrările expres prevăzute.

Cu privire la acestea din urmă, autoritatea publică din domeniul protejării patrimoniului cultural trebuie notificată, urmând ca acordul scris din partea acesteia să fie obținut în maximum 30 de zile. Depășirea termenul în acest caz este considerată acord tacit.

Alte prevederi de interes general În noul context legislativ, prefectul va avea posibilitatea să anuleze autorizația de construire sau de desființare (demolare) dacă Inspectoratul de Stat în Construcții constată, în urma unui control, că autorizația a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale.

De asemenea, noua reglementare (re)introduce, cu titlu general, obligația de a înființa Comisia pentru acord unic la nivelul autorităților administrației publice județene și al celor din municipiile reședință de județ. Prin intermediul acestei comisii se vor obține, contra cost, avizele/acordurile necesare autorizării lucrărilor de construcții. La nivel local, constituirea Comisiei pentru acord unic este opțională. În acest caz, însă, procedura/metodologia aplicabilă nu este detaliată în noua lege. În concluzie, analizând modificările aduse Legii 50/1991, putem spune că acestea au fost adoptate în scopul simplificării și clarificării procedurii de obținere a certificatului de urbanism și a autorizației de

construire, reducerii perioadei de timp necesare obținerii acestor acte și pentru a răspunde unora dintre deficiențele pe care le prezintă Legea 50/1991 în prezent.

3.Criza fortei de munca Solutia strainilor Așa cum rezultă și din dinamica cererilor și ofertelor de muncă existente pe piața din România, este evident că ne aflăm într-o acută criză a forței de muncă. Deficitul de angajați crește de la un an la altul. Cea mai mare problemă o reprezintă, la acest moment, forța de muncă necalificată sau slab calificată.

Dar, având în vedere că, pe de o parte, în ultimii ani, 40% din românii plecați în străinătate au studii superioare, iar pe de altă parte, veniturile obținute de intelectuali sunt mult sub media europeană, această criză a forței de muncă s-ar putea extinde și la munca înalt calificată. Dacă nu se implementează politici la nivel guvernamental în privința creșterii salariului, politicii motivaționale, rămânem și cu deficit de forță de muncă calificată/înalt calificată (a se vedea în acest sens exodul doctorilor), ceea va fi un recul pentru economia națională.

Măsurile întreprinse de statul român (a se vedea în acest sens majorarea salariului minim în domeniul construcțiilor), chiar dacă sunt utile, se pare că nu sunt și suficiente pentru soluționarea problemei forței de muncă.

Având în vedere deficitul forței de muncă, salariile solicitate de persoana care dorește să se angajeze (și ne referim în mod special la forța de muncă necalificată sau slab calificată) sunt foarte mari, ceea ce face aproape imposibil ca un angajator să-și mențină afacerea pe linia de plutire, și cu atât mai puțin, să fie pe profit. Pe fondul crizei forței de muncă tot mai accentuate, se pare că o soluție din ce în ce mai viabilă pentru angajatorii români este importul de forță de muncă din țările nonUE, cu precădere din Vietnam, China, Filipine, Nepal, Turcia.

Cum decurge procesul privitor la importul de forță de muncă?

Care este timpul de așteptare pentru angajator? Ce presupune pentru angajator? Ce riscuri sunt asociate acestei proceduri? În primul rând trebuie să menționam că există dispoziții legale specifice, aplicabile în materia importului de forță de muncă, respectiv: Ordonanța nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Guvernul stabilește anual, prin hotărâre, contingentul de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă. Dacă la nivelul anului 2017 contingentul era de 5.000 de lucrători permanenți, la nivelul anului 2018 contingentul a crescut la 8.000 de lucrători permanenți, pentru ca la început de an 2019 contingentul să fie de 20.000, ultima dată fiind mărit în august 2019 la 30.000 de lucrători. Creșterea contingentului de la an la an subliniază încă o dată amploarea crizei forței de muncă din România.

Pentru a încerca o rezolvare a problemei forței de muncă, la sfârșitul anului 2018, statul a introdus o serie de facilități în ceea ce privește importul de forță de muncă, precum: scăderea salariului minim pentru încadrarea în muncă a cetățenilor străini de la salariul minim brut pe economie la salariul minim pe economie; înjumătățirea taxelor de eliberare a documentelor necesare în vederea aducerii și angajării străinilor; simplificarea procedurii de obținere a avizului de muncă.

Importul de forță de muncă este o metodă destul de costisitoare mai ales la început, când angajatorul trebuie să achite sumele pentru aducerea în țară a angajatului străin. Dar, per total, s-ar putea să fie mai avantajos ținând cont de faptul că salariații români nu mai sunt dispuși să lucreze pentru salariul minim pe economie.

Ce trebuie să facă un angajator dacă dorește să importe forță de muncă din spațiul extra comunitar? În general, angajatorii apelează la o firmă de recrutare forță de muncă,

care se ocupă de selectarea potențialilor angajați și de procedura angajării care presupune următoarele etape: (i) obținerea avizului de angajare; (ii) obținerea unei vize de lungă ședere, (iii) obținerea dreptului de ședere, (iv) eliberarea unui permis de ședere în scop de muncă. (i) Obținerea avizului de angajare - se emite de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formațiunile teritoriale, la solicitarea angajatorului. În lege sunt prevăzute anumite categorii pentru care nu este necesară obținerea avizului (de ex. străinii din țările cu care România a încheiat tratate privind accesul liber pe piața muncii); Pentru obținerea avizului de angajare, legea prevede anumite condiții generale (doar exemplificativ: angajatorul trebuie să fie persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală care desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului; angajatorul are achitate obligațiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, anterior depunerii cererii) și speciale (doar exemplificativ: angajatorul intenționează să încadreze în muncă un străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată) pe care trebuie să le îndeplinească angajatorul.

Avizul de angajare pentru lucrătorii permanenți se eliberează în vederea încadrării în muncă a unui străin cu un contract de muncă cu normă întreagă pe durată determinată sau nedeterminată. Contractul individual de muncă se prelungește în condițiile prevăzute de Codul muncii, fără a mai fi necesară obținerea unui nou aviz de angajare. (ii) Eliberarea vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă străinul poate solicita eliberarea vizei în termen de 60 de zile de la data obținerii avizului de angajare de către angajator și se eliberează de Centrul Național de Vize. Acest tip de viză atestă dreptul de muncă al străinului pe teritoriul României. (iii) Obținerea dreptului de ședere - străinilor care au intrat pe teritoriul României în baza unei vize de lungă ședere li se poate prelungi

dreptul de ședere temporară de către Oficiul Român pentru Imigrări sau formațiunile sale teritoriale. Cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară se depun personal de către solicitanți cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care le-a fost aprobată șederea.

Dreptul de ședere temporară se prelungește pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a contractului individual de muncă, dar nu mai mult de 1 an. (iv) Eliberarea permisului de ședere în scop de muncă - străinilor cărora li s-a acordat dreptul de ședere temporară li se eliberează un permis unic – un document de identitate care atestă dreptul de ședere și de muncă pe teritoriul României. Acest document se eliberează de către Inspectoratul General pentru imigrări.

Din cele menționate anterior rezultă că angajatorul român se va ocupa în mod direct doar de formalitățile privind obținerea avizului de angajare. Desigur, există anumite implicații ale angajatorului și în celelalte etape, dar esențială este prezența angajatului în fața autorităților române.

Care

sunt

costurile

cu

aducerea

unui

angajat

străin?

Există mai multe categorii de costuri: (i) costuri generate înainte de angajarea propriu-zisă: biletul de avion pentru cetățeanul străin, taxele (aproximativ 300 Eur), comisionul firmei care se ocupă de recrutare; (ii) costurile ulterioare angajării: cel puțin salariul minim pe economie, adică aprox. 440 Eur (sau aprox. 630 Eur dacă vorbim de construcții) și asigurarea cazării.

Un dezavantaj pentru angajatori îl poate reprezenta durata destul de îndelungată a procesului de aducere și de angajare a cetățenilor străini (4-6 luni), ceea ce presupune că angajatorul trebuie să aibă un plan de afaceri destul de bine pus la punct, astfel încât să estimeze necesarul de personal cel puțin pe termen mediu.

Astfel cum am arătat, acest proces este unul destul de anevoios și presupune anumite costuri și riscuri pentru angajator, dar, cel puțin pe termen scurt și mediu, pare a fi o rezolvare a problemei forței de muncă.

Așadar, angajatorii vor fi cei care vor trebui să analizeze dacă, raportat la costuri, la timpul de așteptare și la procedura pe care trebuie să o urmeze, este mai rentabil să importe forță de muncă sau nu.

4.Riscurile asociatilor in srl uri Societatea cu răspundere limitată a apărut pentru prima oară în 1892, în Germania, din nevoia de a satisface necesitatea fructificării capitalurilor mijlocii (societățile de persoane fiind pretabile capitalurilor mici, iar societățile de capitaluri fiind pretabile capitalurilor mari). În acest context, societatea cu răspundere limitată împrumută caracteristici atât de la societățile de persoane, cât și de la societățile de capitaluri. Cel mai important pentru analiza noastră, societatea cu răspundere limitată - în mod similar societăților de persoane - se bazează pe încrederea dintre asociați.

Uneori, această încredere dintre asociați (parteneri de afaceri, prieteni, frați, soți etc.) conduce la înființarea de societăți cu răspundere limitată cu asociați care contribuie la beneficii și la pierderi în mod egal. În cazul în care sunt numai doi asociați, efectul practic este că societatea poate funcționa doar în măsura în care există consens între aceștia. În eventualitatea în care relațiile dintre asociați se deteriorează, se pot naște blocaje severe în funcționarea societății, blocaje pentru care Legea societăților nr. 31/1990 nu are soluții utile.

Un prim aspect, probabil cel mai important pentru asociați, este imposibilitatea aprobării situației financiare și repartizării profitului generat de societate.

Astfel, potrivit legii, prima obligație a adunării generale a asociaților este să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net. Regula este că adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.

Prin urmare, în cazul în care asociații nu se înțeleg asupra aprobării situației financiare și/sau, mai cu seamă, asupra repartizării profitului, societatea se află în situația de a nu-și putea elabora un plan de investiții, iar asociații se află în situația de a nu-și putea distribui dividende.

Mai mult, legea contabilității nr. 82/1991 prevede sancțiuni pecuniare semnificative pentru neîntocmirea și nesemnarea situațiilor financiare anuale, iar din 16 iulie 2015, Legea nr. 31/1990 prevede că, în anumite condiții, orice persoană interesată poate cere dizolvarea societății dacă aceasta nu şi-a depus situațiile financiare anuale.

Un alt aspect cu consecințe deosebit de grave pentru societate este imposibilitatea numirii administratorilor și/sau urmăririi acestora pentru daune produse societății.

De cele mai multe ori, administratorii sunt numiți prin actul constitutiv, iar pentru schimbarea acestora, este necesară actualizarea actului constitutiv al societății. În acest caz, legea prevede că pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel. În ipoteza în care a încetat mandatul administratorilor (e.g. prin ajungere la termen) sau, mai grav, în cazul în care administratorii comit acte de natură să le atragă răspunderea față de societate, asociații sunt datori să numească un nou administrator, respectiv să decidă formularea de către societate a unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorilor.

Prin urmare, în cazul în care asociații nu se înțeleg asupra numirii noilor administratori, societatea se află în ipoteza de a nu mai avea toate organele statutare. Și în acest caz, Legea nr. 31/1990 prevede că societatea este supusă riscului dizolvării la cererea oricărei persoane interesate. În altă ordine de idei, în cazul în care asociații nu se înțeleg asupra atragerii răspunderii administratorilor, dacă este cazul, societatea nu își

poate recupera paguba, iar administratorii pot continua să producă pagube suplimentare acesteia.

Un aspect interesant este acela că și dacă unul dintre asociați ar dori să își cesioneze părțile sociale sau să se retragă din societate, nu o poate face decât cu acordul celuilalt asociat, ceea ce înseamnă că el poate rămâne captiv în societate. În fine, în cazul în care asociații nu se înțeleg prin hotărâre a adunării generale a asociaților cu privire la orice alt aspect care privește funcționarea societății, aceasta poate întâmpina dificultăți sau chiar blocaje cu privire la înfăptuirea obiectului de activitate, situație care poate conduce la reorganizarea sau chiar falimentul societății, în condițiile Legii nr. 85/2014. În această situație, ce pot face asociații pentru evitarea consecințelor nefaste ale lipsei de acord dintre ei? În primul rând, asociații pot preveni din start blocaje generate de potențialele neînțelegeri dintre ei prin derogarea de la regula majorității absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale. Astfel, chiar dacă ambii asociați participă în mod egal la beneficii și pierderi, aceștia ar putea să decidă ab initio că unul dintre ei va avea o pondere mai mare în luarea anumitor decizii indispensabile existenței și activității societății. În al doilea rând, Legea nr. 31/1990 prevede că soluția în cazul existenței de neînțelegeri grave între asociați este dizolvarea societății, pe cale judecătorească, urmând ca societatea să fie lichidată. Această soluție poate fi acceptabilă în cazul societăților mici, însă este profund inechitabilă în cazul societăților mai mari, unde dizolvarea afectează angajații, partenerii comerciali cu care societatea interacționa și chiar și statul, care este lipsit de taxele și impozitele generate de activitatea economică a societății.

Astfel, pentru a preîntâmpina asemenea situații, asociații ar putea să prevadă ab initio în actul constitutiv, spre exemplu, că cesiunea părților sociale este liberă (cum este în cazul societăților pe acțiuni).

Generalizând, asociații ar putea prevedea în actul constitutiv

mecanisme specifice pentru cele mai importante și cel mai des întâlnite situații în care neînțelegerile dintre asociați afectează societatea. În concluzie, societatea cu răspundere limitată este cea mai potrivită soluție pentru punerea în valoare a capitalurilor mijlocii, însă din cauza caracterului său intuitu personae, în special în cazul în care aceasta este formată din doi asociați cu părți egale, în lipsa unor clauze de salvgardare în actul constitutiv, eventualele neînțelegeri dintre asociați pot conduce la ruinarea societății. Așadar, atenție la alegerea structurii societății și la redactarea actului constitutiv!

5.Riscuri cumparare imobil de la executor Este unanim cunoscut faptul că, în cazul dobândirii unui imobil prin licitație publică desfășurată potrivit Codului de procedură civilă, orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsă. De asemenea, de la data intabulării dreptului de proprietate al adjudecatarului, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță ale terților, iar vânzarea nu va putea fi atacată pentru leziune.

Aceste prevederi legale reprezintă avantaje care pot crea adjudecatarului impresia că drepturile sale asupra imobilului respectiv nu pot fi afectate sub nicio formă. În cele ce urmează, vom prezenta unele dintre riscurile sau limitările pe care trebuie să le aibă în vedere adjudecatarul, precum și modalități de minimizare a respectivelor riscuri.

1. Actul de adjudecare poate fi declarat nul dacă a fost formulată o notificare potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (1) (Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989) Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de Legea nr. 10/2001, este interzisă înstrăinarea bunurilor imobile în legătură cu care a fost formulată o notificare potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001.

Această regulă a fost confirmată și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1013/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă) și are aplicabilitate atât în procedura executării silite reglementată de Codul de procedură civilă, cât și în procedura insolvenței reglementată de Legea nr.

85/2014.

Prin urmare, pentru a evita riscul constatării nulității absolute a actului de adjudecare, un potențial adjudecatar diligent ar trebui să facă demersurile necesare pentru a afla dacă, în legătură cu imobilul respectiv, au fost formulate notificări potrivit Legii nr. 10/2001.

2. Contestația formulată împotriva procesului-verbal de licitație poate conduce la anularea actului de adjudecare În termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară, orice persoană care dovedește un interes va putea ataca procesul-verbal de licitaţie pe cale de contestaţie la executare. Admiterea unei astfel de contestații va duce la anularea actului de adjudecare. 1 Legea 10/2001. În cadrul contestației pot fi invocate atât vicii ale procedurii licitației (de ex. nereguli privind depunerea garanțiilor de participare, nereguli privind publicația de vânzare), cât și reaua-credință a adjudecatarului, care cunoștea natura litigioasă a imobilului ce urma să fie adjudecat.

Astfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr.

2710/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă) s-a statuat că „dacă la data întocmirii actului de adjudecare, era notată în cartea funciară și în curs de judecată o acțiune civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare-

cumpărare succesive privind imobilul litigios, adjudecatarul nu se situează în poziția de subdobânditor de bună- credință, chiar dacă debitorul avea înscris dreptul de proprietate în cartea funciară (...)”.

Pe cale de consecință, reaua-credință a adjudecatarului (decurgând din cunoașterea de către acesta, la momentul adjudecării, a naturii litigioase a bunului supus urmării silite) va fi sancționată cu nulitatea actului de adjudecare.

Pentru a verifica dacă există astfel de notări în cartea funciară, este recomandat ca potențialul adjudecatar să solicite și să obțină un extras de carte funciară având o dată cât mai apropiată de data organizării licitației și să facă o cercetare a bazelor de date publice referitoare la litigiile în care este sau a fost implicat proprietarul actual al imobilului.

3. Unele dintre contractele încheiate în legătură cu imobilul vor rămâne în vigoare Închirierile sau arendările, precum şi cesiunile de venituri făcute de debitor sau terţul dobânditor după data notării urmăririi silite nu vor fi opozabile adjudecatarului. În schimb, închirierile sau arendările notate în cartea funciară anterior urmăririi silite sunt opozabile adjudecatarului. Cu toate acestea, adjudecatarul nu este ţinut să respecte contractul de locațiune atunci când preţul convenit este mai mic cu o treime decât preţul pieţei sau mai mic faţă de cel rezultat din locaţiunile precedente. În mod similar, pentru a verifica dacă există notări ale contractelor de locațiune în cartea funciară, este recomandat ca potențialul adjudecatar să solicite și să obțină un extras de carte funciară având o dată ulterioară notării urmăririi silite.

4. În cazul vânzării la licitație publică nu există garanție contra

viciilor

ascunse

Spre deosebire de un contract de vânzare obișnuit, adjudecatarul nu va avea beneficia de garanția contra viciilor ascunse. Viciile ascunse sunt acele vicii care, la data predării bunului, nu puteau fi descoperite fără asistență de specialitate de către un cumpărător prudent și diligent.

Prin urmare, adjudecatarul nu va beneficia de remediile legale pe care le are la dispoziție un cumpărător obișnuit (de exemplu, înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia, reducerea corespunzătoare a prețului sau chiar rezoluțiunea vânzării). În aceste condiții, este recomandat ca potențialul adjudecatar să efectueze o inspecție a imobilului respectiv, eventual împreună cu o persoană care are cunoștințe de specialitate în domeniul imobiliar / locativ.

6.Alienarea parentala in 2019-2020 O decizie recentă a Curții Constituționale - Decizia nr. 18/2019, publicată în Monitorul Oficial din 20 august 2019 - readuce în prim plan un subiect extrem de controversat: modalitatea de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Recentul „Caz Sorina” reprezintă exemplul perfect de alienare parentală și demonstrează că, în fața neputinței normelor civile de executare silită a hotărârilor judecătorești privitoare la minori, doar recursul, în extremis, la măsuri de forță ale organelor de jurisdicție penală, a fost în măsură să restabilească legalitatea, în interesul copilului.

Dar ce este, de fapt, alienarea parentală, și care sunt cauzele

ei? Într-o definiție dată de psihologi, alienarea parentală înseamnă că, prin gânduri, acțiuni şi maniere verbale sau non- verbale un copil este abuzat emoțional, îndoctrinat (“i se spală creierul”), pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un dușman sau pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Prin comportamentul său, părintele alienator încearcă să îl atragă pe copil de partea sa şi să îl întoarcă împotriva celuilalt. Începând cu anul 2016, prin Dispoziția nr. 2/2016 a Colegiului Psihologilor, fenomenul alienării părintești a fost recunoscut și în România ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului. Alienarea parentală intervine, de regulă, în momentul divorțului sau încetării conviețuirii dintre părinții copilului și este, din păcate, arma cea mai la îndemână pentru părintele rezident de a se răzbuna pe celălalt părinte care părăsește locuința familiei și este astfel, separat fizic de minor. Psihologii subliniază în lucrările de specialitate riscurile la care poate duce alienarea parentală şi de ce este o formă foarte gravă de abuz: „blamarea unui părinte de către altul are repercusiuni asupra construirii imaginilor parentale şi poate influenţa modul de raportare ulterioară a copilului la cei din jur. Astfel, dacă unui copil îi sunt prezentate imagini negative, el poate ajunge să blameze pe unul din părinţi, iar prin identificare cu acesta poate dezvolta o imagine negativă despre sine. Rezultatul ar putea fi acela de respingere a părintelui în cauză, atitudine ce poate merge până la negarea filiaţiei”.

Neîntâlnit în practică până în anul 2013, fenomenul alienării parentale a cunoscut o amploare deosebită o dată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă. Art. 910 – 914 reglementează, în premieră, norme speciale privitoare la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de minori și familie și introduc refuzul minorului drept impediment absolut în aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești executorii și/sau definitive. În loc să consolideze actul de justiție - hotărârile pronunțate în litigiile în care se decide, pe fond și cu autoritate de lucru judecat, ce este sau ce nu este in interesul unui minor - legiuitorul mută centrul de greutate în etapa executării hotărârii judecătorești deja pronunțate, și lasă la arbitrariul unui copil, oricât de mic, aducerea la îndeplinire a hotărârii magistraților. Această

breșă legală a fost terenul propice pentru apariția alienării parentale.

Separat fizic de unul dintre părinții săi, uneori chiar complet izolat de acesta, copilul devine o „plastilină” în mâinile părintelui rezident, care nu are nici o ezitare în a-l manipula, tocmai pentru a intra in ipoteza textului art. 913 C.pr.civ. și a obține refuzul copilului de a-și însoți, chiar și pentru câteva ore, părintele de care a fost separat. În practică, dacă s-ar putea face abstracție de dramatismul acestor scene, ar fi de-a dreptul comic să observi cum puterea unei hotărâri judecătorești - adusă la îndeplinire de executorul judecătoresc, însoțit de psihologi, reprezentanții DGASPC și câteodată chiar de forțele de ordine – se oprește la refuzul unui copil de 3-4 ani, care repetă mașinal că "nu vrea să plece cu mama/cu tata, fără a înțelege ce spune.

Prin Decizia nr. 18/2019, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 913 din Codul de procedură civilă referitoare la refuzul minorului de a-l părăsi pe debitor și de a-l însoți pe părintele creditor, cu prilejul executării silite a hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Autorul excepției a adus în discuție problema extrem de sensibilă a alienării părintești. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul a arătat în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât au determinat înmulțirea cazurilor de înstrăinare a copiilor de părinții lor, acest lucru fiind de natură a împiedica existența unei vieți de familie și a dezvoltării unei relații parentale normale in contextul separării părinților. Astfel, procedura instituită de prevederile art. 910-914 din Codul de procedură civilă, în vederea executării silite a hotărârilor referitoare la minori, necesită aproape 12 luni pentru parcurgere, ceea ce împiedică soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, fiind cunoscut faptul că, în privința copiilor, timpul este un element cheie, iar odată ruptă ori iremediabil deteriorată legătura cu celălalt părinte, această separare produce efecte ireversibile și greu de cuantificat în mentalul copilului, viitor adult. De asemenea, aceeași procedură suspendă în mod efectiv viața de familie, ceea ce contravine interesului superior al copilului.

Consecventă propriei jurisprudențe anterioare (Decizia nr. 299 din 12 mai 2016 și Decizia nr. 710 din 9 noiembrie 2017), prin Decizia CCR nr. 18/2019, instanța de contencios constituțional a respins excepția de

neconstituționalitate și a considerat că dispozițiile legale analizate sunt constituționale și că nu sunt motive pentru a reveni asupra dezlegărilor date asupra acestei chestiuni. Motivarea acestei decizii ne reține însă atenția. Pornind de la jurisprudența CEDO, prin care s-a dat prevalență interesului superior al copilului, care în funcție de natura și de gravitatea sa, poate să predomine asupra interesului părintelui, Curtea Constituțională apreciază în considerentele deciziei că minorul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat și că, tocmai de aceea, este necesară parcurgerea unei etape de consiliere psihologică, din care să reiasă cu claritate opțiunea reală a copilului.

Astfel, copilul nu poate fi sancționat pentru că nu mai dorește să aibă relații personale cu unul dintre părinți, dar această dorință a sa este analizată cu ajutorul unui psiholog specializat, capabil să deceleze opiniile reale ale minorului de atitudinile condiționate de un eventual conflict de loialitate sau de manipularea părintelui căruia i-a fost încredințat copilul.

Așadar, chiar dacă ajunge la concluzia că textul nu prezintă nici un viciu de neconstituționalitate, Curtea Constituțională subliniază necesitatea ca autoritățile competente să acționeze cu celeritate în sensul rezolvării acestor situații delicate care țin de viața de familie, arătând totodată cu referire la jurisprudența CEDO că, dacă în privința copiilor nu este de dorit să fie luate măsuri coercitive în acest domeniu delicat, recurgerea la sancțiuni nu trebuie să fie exclusă în caz de comportament ilegal al părintelui cu care trăiesc respectivii copii. Prin Decizia nr.

18/2019, instanța de drept constituțional confirmă poziția adoptată de tot mai multe instanțe naționale în ultima perioadă, atunci când constată că refuzul minorului de a avea legături cu unul dintre părinți se datorează manipulării celuilalt părinte de a-l sancționa pe părintele alienator. Încă din anii 2012-2013, instanțele judecătorești au început să pronunțe hotărâri prin care să sancționeze un asemenea comportament, mergând până la schimbarea locuinței minorului de la părintele alienator și chiar la pierderea autorității părintești de către acesta. În motivarea acestor hotărâri se reține că, pe fondul imaturității psihice a minorului, părintele alienator îl privează pe copil de posibilitatea de a discerne între bine şi rău, copilul fiind influenţat şi manipulat. În asemenea cazuri, ne aflăm în ipoteza comportamentului ilegal care trebuie sancționat, la care face referire Curtea

Constituțională

în

motivarea

deciziei

menționate.

Ca o notă critică la Decizia CCR, arătăm însă că practica, de multe ori, contrazice aceste raționamente abstracte, cu atât mai mult cu cât textul legal atacat cu excepție de neconstituționalitate nu prevede nici un fel de remediu concret în situația în care, în urma evaluării și consilierii psihologice, se constată că minorul este subiect și victimă al sindromului de alienare parentală. Chiar și in situația în care concluziile raportului psihologului desemnat să consilieze minorul (care continuă să locuiască statornic cu părintele alienator în tot acest timp) sunt în sensul că acesta este suspus manipulării, textul procedural rămâne la fel de opac, refuzul minorului de a avea contact cu părintele nerezident rămânând “un fine de neprimire”. Modificarea măsurilor, mergând până la schimbarea locuinței minorului de la părintele alienator și chiar pierderea autorității părintești de către acesta, sună foarte drastic pe hârtie, însă în concret, sunt la fel de greu de pus în aplicare, din cauza acelorași norme de executare silită care au trecut și de data aceasta examenul controlului de constituționalitate. În practică, se ajunge la situația absurdă în care toate drepturile asupra copilului (dreptul de a decide asupra locuinței, educației, sănătății, dezvoltării, etc.) sunt exercitate de o persoană căreia instanțele de judecată i-au retras respectivele drepturi, în momentul în care au constatat că sunt exercitate abuziv, în contra interesului minorului. Exact cum în “Cazul Sorina” - fetița de la Baia de Aramăfetița de la Baia de Aramă era reținută fără drept de asistenții maternali, care o speriau și o manipulau, inoculându-i ideea că părinții adoptatori o vor schingiui și apoi o vor abandona în America - tot astfel și copilul alienat nu poate fi separat de părintele alienator, chiar dacă acesta a pierdut toate drepturile naturale, derivate din statutul de părinte.

Sindromul alienării parentale este de altfel recunoscut și sancționat constant în practica CEDO prin numeroasele sale decizii prin care Curtea a constatat încălcări ale art. 8 referitoare la viața privată şi la familie, deoarece statul nu a protejat părintele referitor la fenomenul alienării parentale (Cauza Micnheva vs Bulgaria din 2.09.2010, Yavrel

vs.

Cehia

din

18.04.2007).

În România, recunoașterea alienării parentale ca formă de abuz psihologic sever a parcurs un traseu sinuos, optica instanțelor nefiind uniformă în tratarea acestei probleme extrem de serioase. Unele instanțe - îndeosebi cele din București - sunt mai receptive la nocivitatea acestui fenomen si dispun sancționarea părintelui alienator de către instanțele civile prin pierderea locuinței minorului sau chiar a autorității părintești.

Ca un studiu de drept comparat arătăm că alte state europene, confruntate de mai multă vreme cu acest fenomen al alienării parentale și cu efectele lui, au trecut deja la soluții mult mai drastice. De exemplu, în Italia manipularea minorului cu consecința alienării parentale a fost considerată infracțiune: “rele tratamente aplicate minorului cu consecința arestării părintelui alienator”. Doar în urma aplicării acestei măsuri extreme s-a putut pune capăt alienării, iar celălalt părinte a putut executa efectiv hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele civile. De asemenea, în Israel, ori de câte ori instanțele de tutelă sunt sesizate cu un caz de alienare parentală, se declanșează o procedură judiciară urgentă (care durează maxim 1 lună.

Soluțiile care se pronunță, chiar cu executare provizorie, sunt afectate de un termen, iar neconformarea părintelui alienator la măsura astfel stabilită atrage reținerea sa imediată, la sesizarea judecătorului civil.

Revenim în încheiere la „Cazul Sorina”, care a demonstrat pe deplin că neputința normelor procedurale execuționale civile (cele constatate a fi constituționale prin Decizia nr. 18/2019 a Curții) a fost cea care a determinat recursul la intervenția organelor penale și preluarea cu forța a fetiței, printr-o operațiune regretabilă, dar eficientă, în cele din urmă.

Plânsetele, țipetele și zvârcolirile copilului manipulat și speriat înfățișează în toată hidoșenia sa fenomenul de alienare parentală și contrastează cu strălucirea și serenitatea din ochii aceluiași copil ajuns, câteva săptămâni mai târziu, într-un climat de normalitate.

Chiar trebuie să ne supunem copiii unor asemenea traume pentru a obține starea de normalitate?

7.Cum esalonez datoriile Anaf Contribuabilii care pot beneficia de restructurarea financiară prevăzută de Ordonanța 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale au primit un termen mai îndelungat pentru depunerea notificării privind intenția de a aplica pentru restructurare. Inițial, termenul de depunere a notificării era 30 septembrie 2019, iar acesta s-a prelungit până la data de 31 octombrie 2019.

Cei interesați trebuie să țină cont, însă, că termenul pentru depunerea solicitării de restructurare (care este diferită de notificarea privind intenția de restructurare), care conține întreaga documentație necesară, rămâne același, respectiv șase luni de la intrarea in vigoare a Ordonanței (8 august 2019). În plus, autoritățile au adus clarificări suplimentare cu privire la procedura de urmat și la noțiunea de "expert independent".

La prima vedere, prelungirea termenului de depunere a notificării vine ca o gură de aer pentru contribuabilii cu datorii, însă, având în vedere complexitatea procesului, aceștia trebuie să se raporteze mai degrabă la termenul de depunere a solicitării, care curge în continuare. Aceasta însemnă că întreaga documentație, care conține inclusiv planul de restructurare și testul creditorului privat prudent, trebuie să fie gata până la începutul lunii februarie 2020.

Cine

poate

beneficia?

Contribuabilii care pot beneficia de prevederile ordonanței sunt împărțiți în două categorii. În prima categorie, restructurarea

obligațiilor bugetare, la care ne vom referi în continuare având în vedere că procedura este mai complexă, sunt incluși debitorii persoane juridice de drept public sau privat (cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale) ale căror obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 depășesc un milion de lei. Restructurarea implică posibilitatea anulării obligațiilor bugetare, în proporție de până la 50%, și nu se aplică contribuabililor care s- ar califica pentru eșalonarea la plată, o altă facilitate instituită în trecut.

Cea de-a doua categorie, anularea obligațiilor accesorii, se aplică pentru debitorii ale căror obligații bugetare sunt sub un milion de lei în cazul persoanelor juridice. Pentru celelalte categorii de debitori, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, anularea obligațiilor accesorii se aplică indiferent de cuantumul obligațiilor bugetare restante, inclusiv pentru cele de peste un milion de lei.

Ce trebuie făcut pentru a beneficia de înlesniri?

Primul pas pentru a beneficia de restructurare constă în notificarea ANAF cu privire la intenția de a solicita facilitățile prevăzute în ordonanță. Autoritatea fiscală este obligată, conform actului normativ, să dea un răspuns în termen de cinci zile referitor la cuantumul obligațiilor fiscale care pot fi supuse restructurării (în condițiile în care contribuabilul a depus toate declarațiile fiscale).

După obținerea documentului de la ANAF care atestă obligațiile ce pot fi restructurate, contribuabilul trebuie să demareze realizarea documentației de susținere a solicitării de restructurare. Cele mai complexe documente sunt planul de restructurare și testul creditorului privat prudent. Ambele trebuie întocmite de un expert independent, care poate fi și un consultant fiscal.

Planul de restructurare, întocmit de către expertul independent, trebuie să cuprindă obligatoriu cauzele și amploarea dificultății financiare a contribuabilului, dar și măsurile luate pentru depășirea acestora; situația patrimonială, cauzele pentru care contribuabilul nu poate beneficia de

eșalonarea la plată conform legislației în vigoare; măsurile de restructurare și modalitățile de depășire a stării de dificultate financiară (înlesniri la plata obligațiilor, conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, darea în plată a unor bunuri imobile etc.), cu termene clare de implementare. În plus, expertul independent este obligat să monitorizeze permanent măsurile incluse în planul de restructurare și să întocmească un raport periodic privind stadiul implementării.

Astfel, întocmirea documentației de aplicare pentru restructurarea obligațiilor bugetare, de regulă, presupune o conlucrare între mai mulți experți din diverse corpuri profesionale (consultanți fiscali, avocați, experți evaluatori, experți contabili, lichidatori etc.).

Așadar, având în vedere complexitatea problematicii și termenele strânse de aplicare, contribuabilii care ar avea de câștigat din aceste facilități ar trebui să ia decizii rapide și să apeleze la experții în procese de restructurare.

8.Autorizatia de incediu la 4 ani de Colectiv

Legislație complexă, practică neunitară și controale aspre - acestea sunt ingredientele perfecte ale stării generale de confuzie din jurul procedurii de obținere a autorizației de securitate la incendiu. Prin seria de materiale pe acest subiect, ne-am propus să demontăm împreună câteva mituri apărute în practică, dar și să evidențiem liniile directoare pentru interpretarea corectă a legislației privind apărarea împotriva incendiilor.

Astăzi, vom neautorizate.

discuta

despre oprirea

funcționării

clădirilor

Întrebarea cel mai des ridicată de către investitorii care doresc să achiziționeze o clădire care nu deține autorizație de securitate la incendiu este "ne pot închide?". Răspunsul, ca întotdeauna, este "depinde".

Lipsa autorizației de securitate la incendiu nu atrage automat oprirea funcționării clădirii pentru care este obligatorie obținerea acesteia.

Astfel, funcționarea clădirii fără autorizație de securitate la incendiu se sancționează cu amendă de până la 50.000 lei. De asemenea, se aplică același regim sancționator în caz de nerespectare a criteriilor care au stat la baza autorizației de securitate la incendiu ce impune pierderea valabilității acesteia.

Pe de altă parte, indiferent dacă există sau nu autorizație de securitate la incendiu valabilă, dacă se constată încălcarea gravă a cerințelor de securitate la incendiu se poate dispune o amendă mai mare, până la 100.000 lei, dar și oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, ca sancțiune contravențională complementară.

Legea prevede expres faptul că reprezintă o încălcare gravă a cerințelor de securitate la incendiu dacă privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre de Guvern.

Reglementarea acestor criterii a venit în 2015, prin Hotărârea de Guvern nr. 915/2015, și vizează clădirile și spațiile amenajate cu destinație de comerț (baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine și supermagazine, cultură și turism); cultură (teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului), turism (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni), inclusiv pentru cele care nu au autorizație de securitate la incendiu, în condițiile legii, dar care au aria desfășurată mai mare de 200 mp.

Cu titlu de exemplu, pentru construcțiile sau amenajările care nu au autorizație de securitate la incendiu, se dispune măsura complementară în caz de neasigurare a numărului minim de căi pentru evacuare față de valoarea de referință cuprinsă în reglementările tehnice specifice în vigoare la data realizării documentației tehnice de autorizare a lucrărilor de construcții sau la momentul punerii în funcțiune. În practică, s-a aplicat amendă contravențională, dar și oprirea funcționării clădirii ca sancțiune complementară pentru o sală de evenimente care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu și fără a fi asigurată echiparea cu instalație de hidranți interiori conform normativelor tehnice și a scenariului de securitate la incendiu avizat de autorități.

Pe de altă parte, într-o altă speță, în care agentul constatator nu a reținut în procesul verbal de contravenție alte încălcări în afară de punerea în funcțiune a spațiului fără a se obține autorizația de securitate la incendiu, instanța de judecată a anulat parțial procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, înlăturând sancțiunea complementară a opririi utilizării spațiului.

Pe durata de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor se aplică sigilii, se afișează la loc vizibil un anunț referitor la măsurile dispuse, iar continuarea activității, după ce s-a dispus de către organele de control oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, constituie infracțiune.

Un aspect care de multe ori este uitat în practică este faptul că autorizația de securitate la incendiu este unul din documentele solicitate de autoritățile locale drept condiție pentru emiterea autorizației de funcționare. Sancțiunea prevăzută de lege pentru lipsa autorizației de funcționare este amenda și suspendarea activității neautorizate. În consecință, dacă activitatea operatorului economic trebuie autorizată de către primărie, se impune o atenție sporită și în privința existenței

autorizației

de

securitate

la

incendiu.

Va urma cu alte cazuri practice, mituri și realități...

9.Cum sponsorizez corect Activitatea de sponsorizare a fost și va rămâne una de mare interes pentru societate în ansamblul său, atât pentru beneficiarii organizațiilor non-profit, cât și pentru societățile comerciale care, pe lângă contribuția pentru o cauză bună, își pot diminua și nota de plată către stat. Și pentru autoritățile fiscale sponsorizarea a fost de mare interes recent, întrucât acestea au decis mai multe modificări ale prevederilor legislative. În scurt timp, vor urma și altele.

Majorarea

beneficiului

fiscal

în

cazul

sponsorizărilor

În această vară, a fost majorată limita de acordare a beneficiului fiscal pentru societățile comerciale care fac sponsorizări, de la 0,5% din cifra de afaceri, la 0,75%. Prin urmare, societățile plătitoare de impozit pe profit au dreptul să scadă din valoarea impozitului pe profit datorat sumele aferente cheltuielilor de sponsorizare și/sau mecenat, precum și cele privind bursele private, în limita a 0,75% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit efectiv datorat.

Cu alte cuvinte, societățile au un real beneficiu, deoarece pentru o cheltuială de 100 de lei (nedeductibilă, de altfel), pot avea un avantaj fiscal în numerar de 100 de lei prin reducerea impozitului de plată cu întreaga sumă, și nu doar cu 16% din aceasta.

Atenție, noua limită se aplică începând cu al treilea trimestru din 2019.

Prin urmare, contribuabilii care au acordat sponsorizări în primele două trimestre au dreptul să își ia credit fiscal în limita a 0,5% din cifra de afaceri, urmând ca, în următoarele două trimestre, în cazul noilor

contracte de sponsorizare încheiate, să ia în considerare plafonul majorat de 0,75%.

Ce se întâmplă în cazul restituirii sponsorizărilor de către beneficiari?

Nici ultimul proiect de ordonanță privind modificarea Codului Fiscal, publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, nu lasă deoparte subiectul sponsorizărilor acordate de societățile comerciale. Elementul de noutate vizează cazurile în care beneficiarii sponsorizărilor hotărăsc restituirea integrală sau parțială a acestor sume către sponsorii lor, societăți comerciale. În acest sens, proiectul de ordonanță prevede obligația regularizării impozitului pe profit datorat, fără a fi însă necesară depunerea unei declarații rectificative pentru perioadele trecute. Astfel, suma dedusă pentru sponsorizare în perioadele fiscale precedente se va adăuga ca diferență de plată la impozitul pe profit datorat în trimestrul sau anul în care are loc restituirea. În cazul în care restituirea este doar parțială, calculul trebuie refăcut proporțional. În practică, este neclar cum ar trebui contabilizate sumele obținute din restituirea sponsorizărilor, ca venit sau ca diminuare a unei cheltuieli. În orice caz, efectul ar trebui să fie neutru din punct de vedere fiscal. În caz contrar, am putea vorbi de o dublă impozitare.

Lucrurile se pot complica și mai mult dacă vorbim de sume din sponsorizare reportate din perioadele trecute. La momentul acesta, pentru sumele ce depășesc plafonul aferent creditului fiscal, Codul Fiscal permite reportarea și recuperarea acestora pe o perioadă de șapte ani consecutivi. Întrebarea care rămâne este dacă acestea ar trebui recalculate în urma diminuării sponsorizărilor acordate și restituirii sumelor aferente.

Nu în ultimul rând, ar trebui clarificate obligațiile de declarare existente. Mai exact, dacă, în urma restituirii sumelor reprezentând

sponsorizările acordate, este necesară și depunerea unei declarații informative rectificative (formularul 107, introdus în cursul anului 2018).

Sponsorizarea cu beneficiu fiscal este aplicabilă doar pentru entitățile înscrise în registru!

Pe de altă parte, deși nu mai reprezintă neapărat o noutate legislativă, este de menționat că registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, introdus începând cu aprilie 2019, a fost finalizat și se regăsește pe site-ul ANAF. În acest sens, atragem din nou atenția cu privire la verificarea acestui registru înainte de acordarea unei sponsorizări către astfel de entități.

10.Ce fac daca lucrez suplimentar Preocuparea pentru eficiența afacerii și pentru productivitate sporește atenția angajatorilor cu privire la retenția salariaților. În acest context, dincolo de îmbunătățirea experienței pe care angajații o au în relația cu angajatorul lor, respectarea cu strictețe a drepturilor prevăzute de legislație nu poate fi neglijată.

Angajatorii care nu respectă aceste drepturi riscă sancțiuni din partea autorităților și, poate chiar mai important, să își piardă angajații.

Din punctul de vedere al prevederilor legale, sunt aspecte sensibile, care pot lăsa loc la interpretări subiective. Unul dintre ele este cel legat de tratamentul orelor suplimentare.

Prestarea de ore suplimentare este reglementată destul de clar în legislația românească, însă încadrarea timpului petrecut la locul de muncă peste program ca ore suplimentare lasă loc la interpretări.

Când are angajatul dreptul de a obține beneficii din orele suplimentare?

Cum te asiguri, ca angajator, că angajatul este corect informat referitor la drepturile pe care le are de a obține beneficii din orele suplimentare, dar și cu privire la cazurile în care statul la locul de muncă după finalul programului nu îl îndreptățește la compensații?

Angajatul are dreptul să solicite compensații dacă angajatorul i-a cerut expres să rămână peste program sau dacă a acceptat tacit pe motiv că trebuie finalizat un proiect în regim de urgență și angajatului i-ar fi fost imposibil să îndeplinească această sarcină în timpul normal de lucru. În schimb, angajatul nu este îndreptățit la compensații pentru ore suplimentare în cazul în care a rămas la muncă peste program din alte motive (interese personale, lipsă de eficiență etc.). Cum poate demonstra, însă, angajatorul că angajatul a fost, spre exemplu, ineficient în timpul programului și aceasta a fost cauza pentru care a rămas peste program?

Documentația completă poate scuti firma de probleme în cazul unei inspecții Linia de demarcație este foarte fină, așa că angajatorul trebuie să își pregătească foarte bine documentația pentru eventualitatea unui control din partea Inspecției Muncii. În caz contrar, există riscul să încaseze o amendă considerabilă, având în vedere că prevederile legale privind plata orelor suplimentare tocmai au fost modificate în Parlament. Dacă, în prezent, angajatorul riscă o amendă de până la 3.000 de lei pentru încălcarea reglementărilor privind orele suplimentare, indiferent de câți angajați sunt în această situație sau despre câte ore este vorba, după intrarea în vigoare a noilor prevederi, amenda se va aplica pentru fiecare angajat aflat în această postură.

Dincolo, însă, de sancțiunile din partea autorităților, perspectiva capitalului uman este una esențială în acest subiect. Astfel, unul dintre aspectele importante este cel legat de retenție. Dificultatea de a găsi un echilibru între viața personală și cea profesională are sigur efect, chiar

dacă nu imediat, asupra capacității angajatorului de a-i reține pe cei cărora le solicită să presteze muncă suplimentară altfel decât așa cum prevede legea aplicabilă.

Ca o consecință firească, urmează dificultatea de a atrage noi angajați, pentru că cei mai importanți ambasadori ai brandului de angajator sunt chiar salariații existenți.

Mai multe ore la muncă nu echivalează întotdeauna cu productivitate mai mare Nu este de neglijat nici o altă posibilă consecință, și anume absenteismul - fie că sunt prezenți la serviciu, fie că lipsesc în principal din motive medicale, productivitatea oamenilor este semnificativ afectată. Astfel se ajunge în situația în care, deși numărul de ore petrecute la serviciu (munca suplimentară) este mare, productivitatea este scăzută.

Dacă ar fi să ne uităm la motivele care duc la situația în care angajatorul solicită prestarea muncii suplimentare în afara prevederilor legale, acestea sunt de obicei legate de procese de muncă ineficiente sau neactualizate, de sisteme care nu susțin eficiența în activitatea curentă, de o planificare ineficientă a forței de muncă, poate chiar de subdimensionarea personalului raportat la activitatea care trebuie prestată, de nivelul de expertiză a oamenilor, dar și de stilul de lucru și de profesionalismul managerilor. În contextul în care experiența angajaților este una dintre prioritățile angajatorilor atât pe plan local, cât și pe plan global, iar concurența pe piața muncii este și ea una globală, abordarea muncii suplimentare de către angajator poate deveni un element esențial în decizia unui angajat de a părăsi un angajator, respectiv în decizia de a accepta o ofertă din partea unui angajator.

11.Miturile aplicarii Gdpr – Rgpd in Romania in 2019-2020

Ghid practic despre protectia datelor cu caracter personal in Romania – GDPR ( RGPD)

2019-2020

Ghid practic despre protectia datelor cu caracter personal in Romania – GDPR ( RGPD) 2019-2020 Daca ai o firma in Romania ,daca esti institutie publica ,daca esti consumator de internet si iti lasi datele personale si nu numai TREBUIE sa citesti acest Ghid Practic Am incercat sa folosim doar informatiile oficiale intrucat acestea sunt cele care produc efecte juridice.Ne referim in special la site ul www.dataprotection.ro

Ghidul este scris de COLTUC MARIUS VICENTIU cu o experienta de peste 16 ani in probleme juridice, in prezent manager la Coltuc si asociatii www.coltucsiasociatii.ro Vezi poza alaturata

Cuprins Legislatia aplicabila,fara a plictisi cititorul Intrebari frecvente si raspunsuri practice despre GPDR – RGPD Formulare pentru firme despre GPDR – RGPD Plangeri GPDR – RGPD la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Procedura de solutionare GPDR – RGPD la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Contestatie la instanta competenta amenda sau sanctiune data de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pe GPDR – RGPD Legislatia aplicabila,fara a plictisi cititorul În data de 4 mai 2016 au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cele două acte normative care compun pachetul legislativ privind protecţia datelor la nivelul Uniunii Europene: – Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), – Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii.

Regulamentul (UE) 2016/679 actualizează principiile stabilite încă de acum două decenii de Directiva 95/46/CE care și-a încetat aplicabilitatea. 





Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) Legea nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare – Republicare Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)



 

  

Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date Ghiduri emise de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Alte materiale informative destinate aplicării Regulamentului General privind Protecţia Datelor, emise de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Documente ale Comitetului European pentru Protecția Datelor Intrebări frecvente adresate Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrăii Datelor cu Caracter Personal Comunicate ale Autorității de Supraveghere privind participarea la evenimente dedicate Regulamentului General privind Protecţia Datelor

Ghiduri emise de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal  Ghidul orientativ de aplicare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor destinat operatorilor, emis de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal  Ghid Întrebări și răspunsuri cu privire la aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 Alte materiale informative destinate aplicării Regulamentului General privind Protecţia Datelor, emise de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal  Drepturile persoanelor vizate – Extras din Regulamentul nr.

679/2016  Noul Regulament 2016/679 aplicabil din 25 mai 2018 – Elemente de noutate (pliant)  Noul Regulament 2016/679 aplicabil din 25 mai 2018 – Elemente de noutate (broșură)  Responsabilul cu protecția datelor – informații generale Documente ale Comitetului European pentru Protecția Datelor

Comitetul European pentru Protecția Datelor, organ cu personalitate juridică al Uniunii Europene este constituit în temeiul art. 68 din Regulamentul General privind Protecția Datelor și este format din șefii autorităților naționale de supraveghere din fiecare stat membru al Uniunii Europene și din Autoritatea Europeană de Protecția Datelor sau reprezentanții acestora.

Ghiduri emise de Comitetul European pentru protecția datelor  Ghidul privind derogările aplicabile transferurilor internaționale (art.

49 din Regulamentul General privind Protecția Datelor).  Ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor nr. 1/2019 privind Codurile de conduită și organismele de monitorizare în temeiul Regulamentului 2016/679 privind EDPB – versiune pentru consultare publică  Ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor nr. 4/2018 privind acreditarea organismelor de certificare în temeiul articolului 43 din Regulamentul general privind protecția datelor (2016/679) Anexa 1 la Ghidul EDPB nr. 4/2018 – versiune pentru consultare publică 



Ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor nr. 3/2018 privind domeniul de aplicare teritorial al Regulamentul general privind protecția datelor (2016/679) (articolul 3) – versiune pentru consultare publică Ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor nr. 1/2018 privind certificarea și identificarea criteriilor de certificare în conformitate cu articolele 42 și 43 din Regulamentul general privind protecția datelor (2016/679) – versiune revizuită după consultarea publică

Anexa 2 la Ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor nr.

1/2018 – versiune pentru consultare publică Ghiduri adoptate de Grupul de Lucru art. 29 cu privire la Regulamentul General privind Protecţia Datelor și aprobate de Comitetul European pentru Protecția Datelor În cadrul primei sale plenare, pe data de 25 mai 2018, Comitetul European pentru Protecția Datelor a aprobat următoarele ghiduri ale

Grupului de Lucru Art. 29, privind Regulamentul General privind Protecţia Datelor, aplicabile de la această dată, precum și alte documente:          











Ghidul privind consimțământul în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 (ro/en) Ghidul privind transparența în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 (ro/en) Ghidul privind deciziile automate individuale și profilare (ro/en) Ghidul privind notificarea încălcărilor de securitate (ro/en) Ghidul privind dreptul la portabilitatea datelor, raportat la art. 20 din RGDP (ro/en) Ghidul privind evaluarea de impact al Grupului de Lucru art. 29 (ro/en) Ghidul privind responsabilul pentru protecția datelor (DPO), raportat la art. 37-39 din RGDP (ro/en) Ghidul privind identificarea autorității de supraveghere lider a unui operator sau împuternicit (ro/en) Ghidul privind aplicarea și stabilirea amenzilor administrative în sensul Regulamentului 2016/679, WP 253 (ro/en) Recomandarea privind cererea standard de aprobare a regulilor corporatiste obligatorii pentru transferul datelor cu caracter personal, aplicabile operatorilor WP 264 (en) Recomandarea privind formularul standard de solicitare a aprobării regulilor corporatiste obligatorii pentru transferul datelor cu caracter personal, aplicabile împuterniciților WP 265 (en) Documentul de poziție privind derogările de la obligația de a păstra o evidență a activităților de prelucrare în conformitate cu art. 30 (5) din Regulamentul (UE) 2016/679 (en) Documentul de lucru Stabilirea unei proceduri de cooperare pentru aprobarea “Regulilor corporatiste obligatorii” pentru operatori și împuterniciți, conform GDPR, WP 263 rev.01 (en) Documentul de lucru care stabilește un tabel cu elementele și principiile care se regăsesc în Regulile corporatiste obligatorii WP 256 rev.01 (ro/en) Document de lucru care stabilește un tabel cu elementele și principiile care trebuie găsite în Regulile corporatiste obligatorii, aplicabile împuterniciților WP 257 rev.01(ro/en)

Adequacy Referential WP 254 rev.01 (ro/en) Alte documente emise de Comitetul European pentru Protecția Datelor



Declarații 



Declarația Comitetului European pentru Protecția Datelor 3/2019 referitoare la Regulamentul privind confidențialitatea în mediul electronic Declarația 2/2019 privind utilizarea datelor cu caracter personal în cadrul campaniilor politice

Anexa I la Declarația 2/2019 privind utilizarea datelor cu caracter personal în cursul campaniilor politice 

 

Declarația Comitetului European pentru Protecția Datelor 01/2019 referitoare la Legea privind respectarea impozitului pe contul străin al Statelor Unite (FATCA) Declarația Comitetului European pentru Protecția Datelor privind concentrarea economică – 27/08/2018 Declarația Comitetului European pentru Protecția Datelor privind ePrivacy – 25/05/2018

Rapoarte  

Raportul Comitetului European pentru Protecția Datelor către LIBE privind punerea în aplicare a GDPR – 26/02/2019 UE-SUA – Al doilea raport anual de revizuire comună – 22/01/2019

Informări  

Informare privind transferurile de date în cadrul GDPR în cazul unei tranzacții nerealizate Brexit – 12/02/2019 Informare privind BCR pentru societățile care au ICO ca Autoritate de Supraveghere Leader BCR – 12/02/2019

Opinii 

Opinia 7/2019 privind proiectul listei autorității competente de supraveghere a Islandei cu privire la operațiunile de prelucrare care







fac obiectul cerinței unei evaluări a impactului privind protecția datelor (articolul 35.4 din GDPR) Opinia 6/2019 privind proiectul listei autorității de supraveghere competente din Spania privind operațiunile de prelucrare care fac obiectul cerinței unei evaluări a impactului privind protecția datelor (articolul 35.4 din GDPR) Opinia 5/2019 privind interacțiunea dintre Directiva privind confidențialitatea în mediul electronic și GDPR, în special în ceea ce privește competența, sarcinile și competențele autorităților de protecție a datelor Opinia 04/2019 privind acordurile administrative pentru transferul datelor cu caracter personal între autoritățile de supraveghere financiară din Spațiul Economic European (“SEE”) și autoritățile de supraveghere financiară din afara SEE

Proiect de acord administrativ pentru transferul de date cu caracter personal 

 







Opinia nr. 3/2019 privind întrebările și răspunsurile privind interacțiunea dintre Regulamentul privind studiile clinice (CTR) și Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) – 23/01/2019 Stratul de confidențialitate Opinia 02/2019 privind lista operațiunilor pentru care este necesară realizarea evaluării impactului asupra protecţiei datelor – Norvegia Opinia 01/2019 privind lista operațiunilor pentru care este necesară realizarea evaluării impactului asupra protecţiei datelor Liechtenstein Opinia 28/2018 privind proiectul de implementare a deciziei Comisiei Europene privind protecția adecvată a datelor cu caracter personal în Japonia Opinia 23/2018 referitor la propunerile Comisiei privind ordinea juridică europeană de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală Opinii privind lista operațiunilor pentru care este necesară realizarea evaluării impactului asupra protecţiei datelor (nr. 1-22; 24-27 din anul 2018)

Intrebari frecvente si raspunsuri practice despre GPDR – RGPD 1. Ce înseamnă operator de date cu caracter personal?

Potrivit art. 4 din Regulamentul general privind protecția datelor, „operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern”.

2. Ce înseamnă operatori asociați?

Potrivit art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/679, în cazul în care doi sau mai mulți operatori stabilesc în comun scopurile și mijloacele de prelucrare, aceștia sunt operatori asociați. Ei stabilesc într-un mod transparent responsabilitățile fiecăruia în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, în special în ceea ce privește exercitarea drepturilor persoanelor vizate și îndatoririle fiecăruia de furnizare a informațiilor prevăzute la articolele 13 și 14, prin intermediul unui acord între ei, cu excepția cazului și în măsura în care responsabilitățile operatorilor sunt stabilite în dreptul Uniunii sau în dreptul intern care se aplică acestora. Acordul poate să desemneze un punct de contact pentru persoanele vizate.

3. Ce înseamnă persoană împuternicită de operator?

Potrivit art. 4 din Regulamentul (UE) 2016/679, persoana împuternicită de operator înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului.

4. Este necesar să mai notific prelucrările de date?

Având în vedere faptul că începând din data de 25 mai se aplică Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera

circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE,operatorii nu mai au obligația de notificare a prelucrărilor de date.

5. Ce înseamnă autorități și organisme publice?

Autoritățile și organismele publice sunt: Camera Deputaților și Senatul, Administrația Prezidențială, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile și instituțiile publice autonome, autoritățile administrației publice locale și deja nivel județean, alte autorități publice, precum și instituțiile din Subordinea/coordonarea acestora; de asemenea, sunt assimilate autorităților/organismelor publice și unitățile de cult și asociațiile și fundațiile de utilitate publică potrivit art. 2 alin. (1) lit. a din Legea nr.

190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE)

6. Ce obligaţii am în calitate de operator potrivit Regulamentului (UE) 2016/679?

Obligațiile pe care le au operatorii de date cu caracter personal sunt reglementate în Capitolul IV din Regulamentul 2016/679. Printre principalele obligații ale operatorului în aplicarea Regulamentului sunt:     

desemnarea unui responsabil cu protecția datelor in conditiile art. 3739 din Regulament; cartografierea prelucrărilor de date cu caracter personal (art. 30 din Regulament) ; asigurarea securității datelor (art. 25 și art. 32 din Regulament); notificarea încalcărilor de securitate în condițiile art. 33 din Regulament; evaluarea impactului asupra protecției datelor si respectarea drepturilor persoanelor fizice (art. 35 din Regulament).

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul orientativ de aplicare a Regulamentului general privind protecția datelor emis de Autoritatea Națională de Supraveghere.

7. Când trebuie să desemnez un responsabil cu protecția datelor (dpo)?

Potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679, desemnarea responsabilului cu protecția datelor se solicită atunci când: 1. a) prelucrarea este efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepția instanțelor care acționează în exercițiul funcției lor jurisdicționale; 2. b) activitățile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în operațiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare și/sau scopurile lor, necesită o monitorizare periodică și sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; 3. c) activitățile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date sau a unor date cu caracter personal privind condamnări penale și infracțiuni.

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind responsabilul cu protecția datelor emis de Comitetul european pentru protecția datelor.

8. Ce înseamnă prelucrare pe scară largă?

Atunci când se stabilește dacă prelucrarea este efectuată pe scară largă, trebuie să fie luați în considerare următorii factori:  numărul persoanelor vizate (ori un număr exact ori un procent din populația relevantă);  volumul datelor și/sau gama de elemente diferite de date în curs de prelucrare;  durata sau permanența activității de prelucrare a datelor;  suprafața geografică a activității de prelucrare.

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind responsabilul cu protecția datelor emis de Comitetul european pentru protecția datelor.

9. Ce condiții trebuie să îndeplinească responsabilul cu protecția datelor?

Responsabilul cu protecţia datelor este desemnat pe baza calităţilor profesionale şi, în special, a cunoştinţelor de specialitate în dreptul şi practicile din domeniul protecţiei datelor, precum şi pe baza capacităţii de a-și îndeplini sarcinile. Nivelul necesar al cunoștințelor de specialitate trebuie să fie stabilit în funcție de operațiunile de prelucrare a datelor efectuate și de nivelul de protecție impus pentru datele cu caracter personal prelucrate.

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind responsabilul cu protecția datelor emis de Comitetul european pentru protecția datelor.

10. Se poate desemna un singur responsabil cu protecția datelor pentru un grup de întreprinderi sau pentru mai multe autorități sau organisme publice?

Art. 37 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679 permite unui grup de întreprinderi să numească un responsabil cu protecția datelor unic, cu condiția ca acesta să fie „ușor accesibil din fiecare întreprindere”.

Noțiunea de accesibilitate se referă la sarcinile responsabilului cu protecția datelor ca punct de contact în ceea ce privește persoanele vizate, autoritatea de supraveghere, dar și pe plan intern în cadrul organizației, având în vedere că una dintre sarcinile responsabilului este de informare și consiliere a operatorului și persoanei împuternicite de operator, precum și a angajaților care se ocupă de prelucrarea cu privire la obligațiile care le revin în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679.

Art. 37 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 permite, de asemenea, desemnarea unui responsabil cu protecția datelor unic pentru

mai multe autorități sau organisme publice, luând în considerare structura organizatorică și dimensiunea acestora.

Operatorul sau persoana împuternicită de operator are obligația de a publica datele de contact ale resonsabilului cu protecția datelor și de a le comunica autorității de supraveghere.

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind responsabilul cu protecția datelor emis de Comitetul european pentru protecția datelor.

11. Cum comunic responsabilul cu protecția datelor autorității de supraveghere?

Comunicarea responsabilului cu protecția datelor se realizează prin completarea formularului de declarare a responsabilului cu protecția datelor existent pe site-ul autorității la Secțiunea „Responsabilul cu protecția datelor”. În situația în care grup de întreprinderi sau mai multe autorități sau organisme publice desemnează un responsabil cu protecția datelor unic, fiecare operator sau persoană împuternicită va completa formularul de declarare a responsabilului cu protecția datelor existent pe site-ul autorității la Secțiunea „Responsabilul cu protecția datelor”.

12.

Când nu se aplică Regulamentul (UE) 2016/679?

Regulamentul (UE) 2016/679 nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:    

în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii; de către statele membre atunci când desfășoară activități legate de politica externă și de securitatea comună a Uniunii; de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice; de către autoritățile competente în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor, al executării

sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa siguranței publice și al prevenirii acestora; acestea sunt reglementate de Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului.

13. Care sunt condițiile legale de prelucrare a datelor cu caracter personal, altele decât cele speciale?

Potrivit art 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 prelucrarea este legală numai dacă și în masura în care se aplică cel puțin una din condițiile prevăzute la alin. (1): 1. a) când persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale pentru unul sau mai multe scopuri specifice; 2. b) când prelucrarea este necesară pentru exercitarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract; 3. c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului; 4. d) când prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice; 5. e) când prelucrarea este necesară pentru îndeplinira unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul; 6. f) când prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Litera (f) nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorități publice în îndeplinirea atribuțiilor lor.

14. Care sunt condițiile de prelucrare a categoriilor speciale de date cu caracter personal?

Prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate și prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viața sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice.

Prelucrarea acestor categorii de date este permisă numai în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679.

Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), prevede la art. 3 alin.

(1) că „prelucrarea datelor genetice, biometrice sau a datelor privind sănătatea, în scopul realizării unui proces decizional automatizat sau pentru crearea de profiluri, este permisă cu consimțământul explicit al persoanei vizate sau dacă prelucrarea este efectuată în temeiul unor dispoziții legale exprese, cu instituirea unor măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei vizate”.

15. Dacă prelucrarea este prevăzută de un act normativ, mai este necesar să obțin consimțământul persoanelor vizate?

Atunci când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului, nu mai este necesară obținerea consimțământului persoanelor vizate.

16. Care sunt condițiile consimțământului?

de

acordare

și

valabilitate

a

Potrivit art. 7 alin. (1) din Regulament, operatorul trebuie să fie în măsură să demonstreze faptul că persoana vizată și-a dat consimțământul pentru operațiunea de prelucrare a datelor cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextual unei declarații scrise care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, într-o formă inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu.

Art. 7 alin. (3) din Regulament prevede faptul că retragerea consimțământului se face la fel de simplu ca și acordarea acestuia. În situația în care consimțământul este retras, operatorul are obligația de a șterge, fără întârzieri nejustificate, toate datele cu caracter personal ale persoanei vizate care și-a exercitat dreptul prevăzut la art. 17 alin.

(1) lit. b) din Regulament.

Considerentul 32 din Regulamentul (UE) nr. 2016/679 stabilește următoarele: ”Consimțământul ar trebui acordat printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoștință de cauză și clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal, ca de exemplu o declarație făcută în scris, inclusiv în format electronic, sau verbal. Acesta ar putea include bifarea unei căsuțe atunci când persoana vizitează un site, alegerea parametrilor tehnici pentru serviciile societății informaționale sau orice altă declarație sau acțiune care indică în mod clar în acest context acceptarea de către persoana vizată a prelucrării propuse a datelor sale cu caracter personal. Prin urmare, absența unui răspuns, căsuțele bifate în prealabil sau absența unei acțiuni nu ar trebui să constituie un consimțământ. Consimțământul ar trebui să vizeze toate activitățile de prelucrare efectuate în același scop sau în aceleași scopuri. Dacă prelucrarea datelor se face în mai multe scopuri, consimțământul ar trebui dat pentru toate scopurile prelucrării. În cazul în care consimțământul persoanei vizate trebuie acordat în urma unei cereri transmise pe cale electronică, cererea respectivă trebuie să fie clară și concisă și să nu perturbe în mod inutil utilizarea serviciului pentru care se acordă consimțământul.”

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind consimțământul emis de Comitetul european pentru protecția datelor.

17. În ce condiții pot prelucra datele cu caracter personal ale copiilor în ceea ce privește oferirea de servicii ale societății informaționale?

Prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puțin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă și în măsura în care consimțământul este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părintești asupra copilului. Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părintești a acordat sau a autorizat consimțământul, ținând seama de tehnologiile disponibile (art. 8 din Regulamentul (UE) 2016/679).

18. Operatorii sunt obligați să țină o evidență a prelucrărilor de date?

Fiecare operator sau persoană împuternicită trebuie să păstreaze, atât în scris cât și în format electronic, o evidență a activităților de prelucrare.

Această evidență trebuie să cuprindă toate informațiile prevăzute la art.

30 alin. (1) din Regulamentul General de Protecție a Datelor 2016/679.

Alegerea modalităților de a păstra evidența prelucrărilor de date rămâne la latitudinea operatorilor, ținând cont de activitatea desfășurată până în prezent în domeniul datelor cu caracter personal.

Evidența prelucrării cuprinde toate următoarele informații: – numele și datele de contact ale operatorului și, după caz, ale operatorului asociat, ale reprezentantului operatorului și ale responsabilului cu protecția datelor; – scopurile prelucrării;

– o descriere a categoriilor de persoane vizate și a categoriilor de date cu caracter personal; – categoriile de destinatari cărora le-au fost sau le vor fi divulgate datele cu caracter personal, inclusiv destinatarii din țări terțe sau organizații internaționale; – dacă este cazul, transferurile de date cu caracter personal către o țară terță sau o organizație internațională, inclusiv identificarea țării terțe sau a organizației internaționale respective și, în cazul transferurilor menționate la articolul 49 alineatul (1) al doilea paragraf, documentația care dovedește existența unor garanții adecvate; – acolo unde este posibil, termenele-limită preconizate pentru ștergerea diferitelor categorii de date; – acolo unde este posibil, o descriere generală a măsurilor tehnice și organizatorice de securitate menționate la articolul 32 alineatul (1).

19. Când este necesară efectuarea evaluării de impact? În cazul în care sunt identificate prelucrări de date cu caracter personal susceptibile de a prezenta riscuri ridicate pentru drepturile și libertăţile persoanelor fizice, operatorul sau persoana împuternicită va efectua o evaluare a impactului asupra protecţiei datelor, în condiţiile art. 35 din Regulamentul General privind Protecţia Datelor.

Evaluarea impactului asupra protecţiei datelor se realizează anterior colectării datelor cu caracter personal și efectuării prelucrării.

Evaluarea impactului asupra protecției datelor se impune mai ales în cazul: – unei evaluări sistematice și cuprinzătoare a aspectelor personale referitoare la persoane fizice, care se bazează e prelucrare automată, inclusiv crearea de profiluri, și care stă la baza unor decizii care produc efecte juridice privind persoana fizică sau care o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;

– prelucrării pe scară largă a unor categorii speciale de date, menționată la art. 9 alin. (1), sau a unor date cu caracter personal privind condamnări penale și infracțiuni, menționată la art. 10; – unei monitorizări sistematice pe scară largă a unei zone accesibile publicului.

Evaluarea conține cel puțin: – o descriere sistematică a operațiunilor de prelucrare preconizate și a scopurilor prelucrării, inclusiv, după caz, interesul legitim urmărit de operator; – o evaluare a necesității și proporționalității operațiunilor de prelucrare în legătură cu aceste scopuri; – o evaluare a riscurilor pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate menționate la alineatul (1); și – măsurile preconizate în vederea abordării riscurilor, inclusiv garanțiile, măsurile de securitate și mecanismele menite să asigure protecția datelor cu caracter personal și să demonstreze conformitatea cu dispozițiile prezentului regulament, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale persoanelor vizate și ale altor persoane interesate.

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind evaluarea de impact emis de Comitetul european pentru protecția datelor, precum și Ghidul orientativ de aplicare a Regulamentului general privind protecția datelor emis de Autoritatea Națională de Supraveghere.

20.

În cât timp notific încălcările de securitate?

Cu excepţia cazului în care este puţin probabil ca o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul are obligația de a notifica autorităţii de supraveghere orice încălcare a securităţii datelor, fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care a luat cunoştinţă de aceasta.

Prin Decizia nr. 128 din 22 iunie 2018 a președintelui Autorității de supraveghere s-a adoptat formularul tipizat al notificării de încălcare a securităţii datelor cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind notificarea încălcărilor de securitate emis de Comitetul european pentru protecția datelor.

21.

Care sunt drepturile persoanei vizate?

La Capitolul III din Regulamentul (UE) 2016/679 sunt reglementate drepturile persoanei vizate:        



dreptul la informare (art. 13 și art. 14); dreptul de acces (art. 15); dreptul la rectificare (art. 16); dreptul la ștergere („dreptul de a fi uitat” – art. 17); dreptul la restricționarea prelucrării (art. 18); dreptul la portabilitatea datelor (art. 20 –); dreptul la opoziție (art. 21); dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată (art. 22 – pentru mai multe informații puteți accesa); dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere (art.

77).

Pentru exercitarea acestor drepturi, este necesar ca persoanele vizate să adreseze o cerere operatorului în acest sens. Operatorul furnizează persoanei vizate informaţii privind acţiunile întreprinse în cel mult o lună de la primirea cererii. Această perioadă poate fi prelungită cu două luni atunci când este necesar, ţinându-se seama de complexitatea şi numărul cererilor.

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul privind dreptul la portabilitatea datelor și Ghidul privind deciziile automate individuale și profilare.

22. Cum pot formula o plângere la autoritatea de supraveghere?

Pe site-ul autorității de supraveghere www.dataprotection.ro este disponibil un formular electronic de plângere la secțiunea Plângeri.

De asemenea, vă recomandăm să aveți în vedere prevederile Deciziei nr. 133/2018 a președintelui Autorității de supraveghere privind aprobarea Procedurii de primire și soluționare a plângerilor.

23.

Când este admisibilă o plângere?

Potrivit Deciziei nr. 133/2018 și în concordanță cu Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare, pentru primirea şi înregistrarea valabilă a plângerilor este obligatorie furnizarea următoarelor date ale petiţionarului: nume, prenume, adresă poştală de domiciliu sau de reşedinţă. În cazul în care plângerea este depusă electronic este obligatorie furnizarea adresei de poştă electronică a petiţionarului. În cazul plângerilor înaintate prin reprezentant, în afara datelor petiţionarului menţionate la alin. (1), este obligatorie şi furnizarea următoarelor date ale reprezentantului: nume şi prenume/denumire, adresă poştală de corespondenţă/sediu, adresă de poştă electronică, număr de telefon, număr de înregistrare în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, dacă este cazul.

Pentru primirea şi înregistrarea valabilă a plângerilor este obligatorie furnizarea datelor de identificare ale operatorului reclamat sau a persoanei împuternicite reclamate, precum nume şi prenume/denumire, adresă/sediu, sau cel puţin a informaţiilor disponibile deţinute de petiţionar, în vederea identificării acestora.

Plângerile trimise se semnează olograf sau electronic, iar în cazul petiţiilor trimise electronic care nu pot fi semnate, ANSPDCP poate solicita confirmarea corectitudinii datelor transmise electronic.

Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată cu privire la admisibilitatea plângerii, în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare. În cazul în care se constată că informațiile din plângere

sau documentele transmise sunt incomplete sau insuficiente, Autoritatea națională de supraveghere solicită persoanei vizate să completeze plângerea pentru a putea fi considerată admisibilă în vederea efectuării unei investigații. Un nou termen de cel mult 45 de zile curge de la data completării plângerii.

Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată în legătură cu evoluția sau cu rezultatul investigației întreprinse în termen de 3 luni de la data la care s-a comunicat acesteia că plângerea este admisibilă.

24.

Cum se realizează transferul de date în străinătate?

Transferul de date cu caracter personal se poate realiza prin: – decizii ale Comisiei Europene privind caracterul adecvat al nivelului de protecție asigurat de statul terț; – clauze standard de protecție a datelor adoptate de Comisie; – reguli corporatiste obligatorii în conformitate cu art. 47 din Regulament; – alte modalități prevăzute la art. 46 și art. 49 din Regulament.

25. Ce măsuri trebuie să iau pentru asigurarea securităţii prelucrării datelor cu caracter personal?

Securitatea datelor cu caracter personal este reglementată la art. 25 și art. 32 din Regulamentul (UE) 2016/679. În vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător, operatorul implementează măsuri tehnice și organizatorice adecvate, incluzând printre altele: – capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistența continue ale sistemelor și serviciilor de prelucrare;

– capacitatea de a restabili disponibilitatea datelor cu caracter personal și accesul la acestea în timp util în cazul în care are loc un incident de natură fizică sau tehnică; – un proces pentru testarea, evaluarea și aprecierea periodică a eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru a garanta securitatea prelucrării.”

– pseudonimizarea și criptarea datelor cu caracter personal, după caz.

26.

Cât timp pot stoca datele cu caracter personal?

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) 2016/679, ”datele cu caracter personal sunt păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele; datele cu caracter personal pot fi stocate pe perioade mai lungi în măsura în care acestea vor fi prelucrate exclusiv în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1), sub rezerva punerii în aplicare a măsurilor de ordin tehnic și organizatoric adecvate prevăzute în prezentul regulament în vederea garantării drepturilor și libertăților persoanei vizate („limitări legate de stocare”);” Potrivit Regulamentului general privind protecția datelor, datele se păstrează într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele. Datele cu caracter personal pot fi stocate pe perioade mai lungi în măsura în care acestea vor fi prelucrate exclusiv în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, cu instituirea unor garanții.

Perioada de stocare poate fi stabilită prin acte normative ce reglementează domeniile specifice de activitate. În măsura în care se impune, este necesară modificarea/completarea acestora astfel încât normele să fie puse în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor.

27. Cine acreditează organismele de certificare?

Potrivit art. 11 din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679, acreditarea organismelor de certificare prevăzute la art. 43 din Regulamentul general privind protecția datelor se realizează de Asociația de Acreditare din România – RENAR, în calitate de organism național de acreditare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008, precum și în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 256/2011.

Formulare pentru firme despre GPDR – RGPD RESPONSABILUL CU PROTECȚIA DATELOR DESEMNAT DE OPERATOR/PERSOANĂ ÎMPUTERNICITĂ

https://www.dataprotection.ro/formulare/formularRpd.do?action=view _action&newFormular=true

Notificare de încălcare a securităţii datelor cu caracter personal pentru operatorii de date cu caracter personal, înconformitate cu Regulamentul (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul

general

privind

protecţia datelor)

Decizia nr. 128/2018 privind aprobarea formularului tipizat al notificării de încălcare a securităţii datelor cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE Decizia nr. 161 din 9 Octombrie 2018 privind aprobarea Procedurii de efectuare a investigațiilor Notificare de încălcare a securităţii datelor cu caracter personal pentru furnizorii de servicii publice de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.

611/2013 al Comisiei din 24 iunie 2013 privind măsurileaplicabile notificării încălcărilor securităţii datelor cu caracter personal

în temeiul Directivei 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind confidenţialitatea şi comunicaţiile electronice

Decizie nr. 184/2014 privind aprobarea formularului tipizat al notificării de încălcare a securităţii datelor cu caracter personal pentru furnizorii de servicii publice de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 611/2013 al Comisiei din 24 iunie 2013 privind măsurile aplicabile notificării încălcărilor securităţii datelor cu caracter personal în temeiul Directivei 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind confidenţialitatea şi comunicaţiile electronice (publicată în Monitorul Oficial 964 din 30.12.2014) Decizia nr. 161 din 9 Octombrie 2018 privind aprobarea Procedurii de efectuare a investigațiilor Ghid de notificare

Plangeri GPDR – RGPD la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Depunerea Plângerilor în baza Regulamentului General privind Protecția Datelor

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), cu sediul în București, sector 1, Bd. G-ral Gh. Magheru nr. 28-30, prelucrează datele personale ale persoanelor fizice care i se adresează cu plângeri în baza reglementărilor legale aplicabile în domeniul specific de activitate.

Scopul prelucrării este cel de soluționare a plângerilor, în limitele atribuțiilor și obligațiilor legale de autoritate ce monitorizează aplicarea legislației privind protecția datelor personale.

Datele personale ale petenților sunt obținute din plângerile depuse de aceștia și dovezile atașate, precum și, după caz, în urma demersurilor efectuate pentru soluționarea lor.

Datele personale pot fi dezvăluite către operatorii sau persoanele împuternicite reclamate, în scopul soluționării plângerilor depuse, precum și către alte autorități sau instituții publice ori către autorități de supraveghere similare cu care ANSPDCP cooperează în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale legale.

Este obligatorie furnizarea datelor de identificare și de corespondență reale, exacte și complete ale petiționarului și dacă este cazul, ale reprezentantului acestuia, în vederea soluționării adecvate a plângerilor și a transmiterii răspunsurilor. Nerespectarea acestor condiții poate atrage respingerea plângerilor ca inadmisibile ori dificultăți în transmiterea corespondenței. (consultați procedura) În cazul în care petenții nu doresc ca anumite date personale să fie dezvăluite în cadrul demersurilor efectuate pentru soluționarea plângerilor, au posibilitatea de a-și exercita dreptul de opoziție, în condițiile prevăzute de art. 21 din RGPD. Datele personale ale petenților sunt stocate pe perioada necesară efectuării tuturor demersurilor întreprinse pentru rezolvarea plângerilor, precum și a soluționării acțiunilor de către instanțele de judecată competente, dacă este cazul, după care vor fi arhivate potrivit legislației aplicabile.

Persoanele ale căror date personale sunt prelucrate de către ANSPDCP pot să își exercite drepturile de acces la date, de rectificare, ștergere, restricționare, în conformitate cu dispozițiile art.

15-19 din RGPD, precum și dreptul de a depune o plângere la ANSPDCP pentru modul de soluționare a cererilor de exercitare a

acestor drepturi, printr-o cerere trimisă prin poștă la sediul ANSPDCP sau la adresa de e-mail: dpo[at]dataprotection.ro Plângerile pot fi formulate de către persoanele fizice ale căror date personale au fost prelucrate cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materia protecției datelor personale (”persoane vizate”), în special în cazul în care reşedinţa obişnuită a petentului, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României. În situația în care nu vă încadrați în această categorie (”persoane vizate”), vă rugăm să transmiteți cererea dvs. folosind adresa anspdcp@dataprotection.ro sau adresa poștală a ANSPDCP. Înainte de a începe completarea formularului de plângere, vă rugăm să consultați condițiile de admisibilitate dinProcedura de primire și soluționare a plângerilor.

Depune plângere online

Formular electronic de plangere (format .PDF)*

Procedura de solutionare GPDR – RGPD la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Procedura de soluţionare a plângerilor – Decizia nr. 133/2018

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 (1)În exercitarea atribuţiilor sale legale, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, denumită în continuare ANSPDCP, primeşte, analizează şi soluţionează plângeri legate de prelucrarea datelor cu caracter personal care intră sub incidenţa Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi

al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), denumit în continuare RGPD, sau a altor dispoziţii legale aplicabile în domeniul protecţiei dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prin prelucrarea datelor personale, inclusiv în sectorul comunicaţiilor electronice şi al comerţului electronic.

(2)Prezenta procedură se aplică numai în cadrul activităţii de soluţionare a plângerilor care intră în competenţa compartimentului/compartimentelor de specialitate cu atribuţii în acest sens, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr.16/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Alte petiţii şi cereri decât cele menţionate la alin. (2) se soluţionează de către compartimentele sau persoanele desemnate ca având atribuţii în acest sens, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile. Orice alt tip de corespondenţă trimisă către ANSPDCP, care nu îndeplineşte condiţiile unei petiţii în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare, se clasează, fără a se transmite un răspuns.

Art. 2 Plângerile pot fi adresate de orice persoană vizată identificată conform prevederilor din prezenta procedură, care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare, în special în cazul în care reşedinţa sa obişnuită, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României.

CAPITOLUL II: Condiţii procedurale privind adresarea unei plângeri admisibile Art. 3

(1)Plângerile adresate ANSPDCP trebuie formulate în scris, în limba română sau engleză, cu respectarea condiţiilor prevăzute de RGPD, de alte dispoziţii legale aplicabile, precum şi de prezenta procedură.

(2)Plângerile pot fi depuse la registratura generală de la sediul ANSPDCP sau pot fi transmise prin poştă, inclusiv cea electronică, ori prin utilizarea formularului electronic, disponibil pe pagina de internet a ANSPDCP. Plângerile primite se înregistrează în registrul general al ANSPDCP, primind număr şi dată, şi se repartizează compartimentului/compartimentelor de specialitate.

(3)Plângerile se înaintează personal sau prin reprezentant, cu anexarea împuternicirii emise în condiţiile legii de un avocat sau a procurii notariale, după caz.

(4)Plângerile pot fi depuse şi de către mandatarul persoanei vizate care este soţ sau rudă până la gradul al doilea inclusiv. În cazul soţilor sau rudelor până la gradul al doilea inclusiv, se anexează o declaraţie pe propria răspundere semnată de petiţionar, iar în cazul altor persoane, se anexează procura notarială.

(5)În cazul în care plângerea este depusă prin intermediul unui organism, al unei organizaţii, al unei asociaţii sau fundaţii fără scop patrimonial, acestea trebuie să dovedească faptul că au fost constituite legal, cu un statut ce prevede obiective de interes public, şi că sunt active în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate în ceea ce priveşte protecţia datelor lor cu caracter personal. În acest caz, la plângere se anexează inclusiv împuternicirea avocaţială sau procura notarială de reprezentare, după caz, conform alin. (3), din care să rezulte limitele mandatului acordat de persoana vizată, precum şi statutul organismului/organizaţiei/asociaţiei/fundaţiei, precum şi dovezi privind activitatea acestora în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate în ceea ce priveşte protecţia datelor lor cu caracter personal.

Art. 4 (1)Pentru primirea şi înregistrarea valabilă a plângerilor este obligatorie furnizarea următoarelor date ale petiţionarului: nume, prenume, adresă poştală de domiciliu sau de reşedinţă. În cazul în care plângerea este

depusă electronic este obligatorie furnizarea adresei de poştă electronică a petiţionarului.

(2)În cazul plângerilor înaintate prin reprezentant, în afara datelor petiţionarului menţionate la alin. (1), este obligatorie şi furnizarea următoarelor date ale reprezentantului: nume şi prenume/denumire, adresă poştală de corespondenţă/sediu, adresă de poştă electronică, număr de telefon, număr de înregistrare în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, dacă este cazul.

(3)Pentru primirea şi înregistrarea valabilă a plângerilor este obligatorie furnizarea datelor de identificare ale operatorului reclamat sau a persoanei împuternicite reclamate, precum nume şi prenume/denumire, adresă/sediu, sau cel puţin a informaţiilor disponibile deţinute de petiţionar, în vederea identificării acestora.

(4)Plângerile trimise se semnează olograf sau electronic, iar în cazul petiţiilor trimise electronic care nu pot fi semnate, ANSPDCP poate solicita confirmarea corectitudinii datelor transmise electronic.

Art. 5 (1)La depunerea plângerilor este obligatorie precizarea detaliată a obiectului acestora, a demersurilor întreprinse de petiţionar la nivelul operatorului reclamat sau al persoanei împuternicite reclamate, după caz, a informaţiilor disponibile pentru susţinerea afirmaţiilor, precum şi anexarea de dovezi concludente, în măsura în care le deţine.

(2)În cazul în care, anterior depunerii plângerii la ANSPDCP, petiţionarul a introdus pe rolul instanţelor judecătoreşti o acţiune cu acelaşi obiect şi cu acelaşi operator sau persoană împuternicită, aduce aceste aspecte la cunoştinţa ANSPDCP. În caz afirmativ, în plângere se menţionează denumirea instanţei şi numărul dosarului respectiv.

Art. 6 (1)În cazul plângerilor care au ca obiect încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată în domeniul comunicaţiilor electronice şi comerţului electronic, în afara datelor prevăzute la art. 4, este obligatorie menţionarea numărului/numerelor de telefon sau fax, a

adresei/adreselor de poştă electronică ori a adresei/adreselor de IP care au legătură cu obiectul plângerii, după caz.

(2)În cazul plângerilor care au ca obiect încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prin transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate, prin servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, este obligatorie anexarea mesajelor originale primite de petiţionar printr-o metodă care să permită identificarea expeditorului respectivei comunicări, mesaje care trebuie conservate, pe cât posibil, în sistemul electronic utilizat de petiţionar.

Art. 7 (1)Petiţionarii şi, după caz, reprezentanţii acestora îşi asumă răspunderea că toate informaţiile furnizate prin depunerea plângerilor sunt reale şi corecte.

(2)Petiţionarii pot solicita păstrarea confidenţialităţii anumitor date cu caracter personal, menţionate în mod expres, furnizate prin plângere, cu excepţia situaţiilor în care, pentru soluţionarea corespunzătoare a obiectului plângerilor depuse, datele de identificare ale petiţionarului trebuie să fie dezvăluite către entitatea reclamată.

(3)Petiţionarii au posibilitatea de a utiliza modelele de plângere puse la dispoziţie de ANSPDCP. (4)Primirea plângerilor la ANSPDCP şi analizarea acestora este, de regulă, gratuită.

(5)În cazul în care plângerile sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv, ANSPDCP poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative, sau poate refuza să le trateze. Sarcina de a demonstra caracterul evident nefondat sau excesiv al cererii revine ANSPDCP. Art. 8 (1)Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere ANSPDCP, persoanele vizate au dreptul de a se adresa instanţei competente pentru apărarea drepturilor garantate de legislaţia aplicabilă, care le-au fost încălcate.

(2)În cazul în care a fost introdusă o cerere în justiţie cu acelaşi obiect şi având aceleaşi părţi, ANSPDCP poate dispune suspendarea sau/şi clasarea plângerii, după caz.

(3)Instanţa competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate. Cererea este scutită de taxă de timbru.

CAPITOLUL III: Condiţii privind analizarea şi soluţionarea plângerilor Art. 9 (1)În cazul în care petiţionarul nu furnizează datele, informaţiile şi documentele solicitate potrivit prevederilor legale aplicabile şi prezentei proceduri, ANSPDCP înştiinţează, în scris, petiţionarul asupra faptului că plângerea depusă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta procedură pentru a fi calificată ca o plângere admisibilă, în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare, potrivit legii.

(2)În cazul în care se constată că informaţiile din plângere sau documentele transmise sunt incomplete sau insuficiente, ANSPDCP solicită persoanei vizate să completeze plângerea pentru a putea fi considerată admisibilă în vederea efectuării unei investigaţii. Un nou termen de cel mult 45 de zile curge de la data completării plângerii.

(3)ANSPDCP informează persoana vizată în legătură cu evoluţia sau cu rezultatul investigaţiei întreprinse, în termen de trei luni de la data la care s-a comunicat acesteia că plângerea este admisibilă potrivit alin.

(1) sau (2). Informarea va cuprinde şi calea de atac împotriva ANSPDCP. (4)Dacă este necesară efectuarea unei investigaţii mai amănunţite sau coordonarea cu alte autorităţi de supraveghere în conformitate cu art.

57 alin. (1) lit. f) din Regulamentul general privind protecţia datelor, ANSPDCP informează persoana vizată în legătură cu evoluţia investigaţiei, din trei în trei luni, până la finalizarea acesteia.

(5)Rezultatul investigaţiei se aduce la cunoştinţa persoanei vizate în termen de cel mult 45 de zile de la finalizarea acesteia. Art. 11 din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

Art. 10 (1)Plângerile în care nu se precizează datele de identificare ale petiţionarilor, obligatorii conform art. 4, sunt considerate anonime şi se clasează cu această menţiune, fără a se formula un răspuns petiţionarilor.

(2)Plângerile care nu au un obiect clar determinat, precum şi plângerile care nu respectă condiţiile prevăzute de art. 3 se resping ca fiind inadmisibile. Petiţionarii sunt informaţi în scris cu privire la necesitatea respectării condiţiilor de admitere a plângerii, în termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) sau (2).

(3)În cazul în care plângerile se referă la aspecte care nu intră în sfera de competenţă materială sau teritorială a ANSPDCP, acestea se resping ca fiind inadmisibile. Petiţionarii sunt informaţi în scris, în termenul prevăzut la art. 9 alin. (1).

Art. 11 (1)În cazul în care un petiţionar adresează mai multe plângeri, pentru reclamarea aceleiaşi chestiuni, acestea se conexează, petiţionarul urmând să primească un singur răspuns care face referire la toate petiţiile primite.

(2)În cazul în care petiţionarul revine cu o nouă plângere prin care reclamă aceleaşi aspecte semnalate într-o petiţie anterioară la care a primit răspuns, plângerea se anexează la prima petiţie şi se clasează, fără a se mai trimite un răspuns petiţionarului.

Art. 12 În cazul nerespectării de către ANSPDCP a dispoziţiilor art. 9, persoana vizată se poate adresa secţiei de contencios administrativ a tribunalului competent, după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Recursul se judecă de curtea de apel competentă. În toate cazurile, instanţele competente sunt cele din România.

Art. 13

(1)În cazul în care, pentru soluţionarea plângerilor primite, devin incidente prevederile RGPD referitoare la mecanismele de cooperare şi coerenţă, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile RGPD şi documentele emise de Comitetul European pentru Protecţia Datelor.

(2)În cazurile prevăzute la alin. (1) este posibilă transmiterea datelor personale, a informaţiilor şi dovezilor prezentate de către petiţionar către alte autorităţi de supraveghere şi/sau către Comitetul European pentru Protecţia Datelor, în vederea soluţionării plângerii respective potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 14 Investigaţiile pentru soluţionarea plângerilor se desfăşoară în conformitate cu procedura de efectuare a investigaţiilor, aprobată prin decizie a preşedintelui ANSPDCP, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Contestatie la instanta competenta amenda sau sanctiune data de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pe GPDR – RGPD

Ce trebuie știut în cazul controalelor ANSPDCP privind aplicarea GDPR?

Contestare Amenzi GDPR – Impactul pe care GDPR l-a avut asupra întregii activitati comerciale nu mai este o surpriză pentru nimeni.

Cele mai importante reguli instituite sunt cunoscute la nivel general, aproape orice persoană cunoscând care sunt drepturile și obligațiile pe care le are prin prisma noului Regulament.

Cuvinte precum controale, sancțiuni, amenzi, investigații, care păreau a avea, cel putin până de curând, un sens pur teoretic, mai ales în România, capătă un caracter practic din ce în ce mai pronunțat și destul de tăios pentru operatorii de date cu caracter personal.

Având în vedere că avem deja din luna iunie și un cadru procedural de aplicare a GDPR, oferit de Legea 129 din 15 iunie 2018, este important să trecem în revista cele mai utile informații pe care operatorii de date și nu numai, trebuie să le cunoască.

1. CADRUL LEGISLATIV LEGEA nr. 129 din 15 iunie 2018 a abrogat Legea nr. 677/2001, care constituia până atunci principalul act normativ național referitor la protecția datelor.

Important: Legea 129 din 15 iunie 2018 nu derogă sub niciun aspect de la GDPR, ci ofertă numai reguli de procedură și norme de aplicare.

Astfel, în această lege vom găsi toate informațiile cu privire la: activitatea de control a organelor ANSPDCP, modul si criteriile de aplicare a sancțiunilor, contestarea și plata amenzilor, drepturile si obligațiile procesuale ale părților etc.

1. CONTROALE  Investigaţiile sunt efectuate de Autoritatea naţională de supraveghere prin personalul de control;  Personalul de control are dreptul să efectueze și investigaţii neanunțate, să ceară şi să obţină  de la operator orice informaţii şi documente, să ridice copii de pe acestea, să aibă acces la oricare dintre incintele operatorului, precum şi să aibă acces şi să verifice orice echipament, mijloc sau suport de stocare a datelor;  Dacă veți refuza accesul personalului de control la informațiile necesare investigației, ANSPDCP le va putea accesa numai dacă va obține autorizarea judiciară de la președintele Curţii de Apel Bucureşti sau de la un judecător delegat de acesta și numai dacă va comunica autorizarea entităţii controlate înainte de începerea investigaţiei.



Investigațiile nu pot începe înainte de ora 8:00 și nu pot continua după ora 18:00 decât cu acordul persoanei la care se efectuează sau a reprezentantului;

Important: Încheierea de autorizare de mai sus se poate contesta numai în cel mult 72 de ore de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și nu va suspenda efectuarea investigației  





SANCȚIUNI Sancţiunile contravenţionale principale pe care le aplică Autoritatea naţională de supraveghere, sunt mustrarea şi amenda, în condițiile stabilite de GDPR; Dacă Autoritatea națională de supraveghere apreciază că urmează să se încalce legislația aplicabilă, atunci aceasta poate să emita si o avertizare în condițiile GDPR; Sancțiunile menționate pot fi aplicate și impreuna cu alte masuri prevăzute de GDPR;

IMPORTANT: Sancțiunile se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii încălcarii Regulamentului și termenul de prescripție se întrerupe prin efectuarea oricărui act de procedură, fără să se poată depăși 4 ani de la data săvârșirii faptei. Astfel, nu veți mai putea fi sancționați dupa scurgerea termenelor precizate.

CONTESTAREA SANCȚIUNILOR – Contestare Amenzi GDPR In primul rand aveti nevoie de un avocat consultant GDPR care sa va ajute si asiste pe tot parcursul procesului de contestare a amenzilor sanctionatoare in baza directivei GDPR.  Împotriva procesului-verbal de constatare/sancţionare şi/sau a deciziei de aplicare a măsurilor corective, se poate introduce contestaţie la instanța competentă în termen de 15 zile de la înmânare, respectiv de la comunicare iar hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia poate fi atacată numai cu apel.  Dacă nu veți formula contestație in termen de 15 zile de la data înmânării, respectiv comunicării, actul de sancționare va constitui titlu executoriu fără vreo altă formalitate. 

Important: Introducerea contestaţiei va suspenda plata amenzii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

1. PLATA AMENZILOR 6. Termenul de plată a amenzii este de 15 zile de la data înmânării, respectiv de la data comunicării.

7. Important: În cazul în care nu veți achita amenda în acest termen se va putea trece la executarea silită.