Styler toamna 2017

Page 1

STYLER #39 TOAMNĂ – 2017

POWER RED &VELVET TOUCH

LUSH LIFE ÎNGRIJIREA TENULUI ÎN SEZONUL RECE

PLUS EXTRA

122

IDEI DE SHOPPING

GO JET SET!



Follow us @Fossil:

#Fossilstyle






STYLER EDITORIAL

THE FASHION DESTINATION

A

m ajuns la hangarul Tarom unde urma să facem ședința foto pentru copertă în jur de 9 P.M. Eram cu toții entuziasmați și nerăbdători ca niște copii în așteptarea aeronavei Boeing 737 care avea să ne ofere cadrele inedite de care vă puteți bucura în această ediție a revistei (pagina 46). Ședința foto s-a întins până târziu în noapte, timp în care am avut ocazia să descoperim locurile secrete ale uriașului cu aripi, dar și câțiva oameni extraordinari care lucrează acolo. Am vorbit cu unul dintre piloții experimentați de la Tarom care ne-a povestit despre cum în meseria lui rutina nu există, pentru că nicio cursă nu seamănă cu cealaltă, și despre cum microbul zborului odată intrat în sânge nu te mai părăsește niciodată. De altfel, toți cei care lucrează în aviație sunt pasionați de ceea ce fac, de la cei din biroul de presă până la ingineri, iar acesta este și numitorul comun dintre ei și noi, oamenii care lucrăm în modă. Pentru că moda, ca și zborul, îți intră în sânge și devine parte din tine. Este un noroc și un privilegiu să simți în fiecare zi că ești exact acolo unde trebuie și să fii pasionat de munca ta. Dar moda nu este doar o preocupare a celor pasionați care lucrează în domeniu și nu ar trebui să privim ca o frivolitate dorința oamenilor cu profesii diverse, fie că vorbim de doctori, economiști, avocați sau oameni de știință, de a se îmbrăca frumos și de a fi la modă. Pentru voi toți aceia care găsiți plăcere în modă, stiliștii noștri BIANCA BĂDESCU TENANTS & STYLER au pregătit câteva pagini de shopping cu piese office din COORDINATOR noile colecții (pagina 22) și idei despre cum pot fi purtate (pagina 42). În plus, veți descoperi produse care pot fi găsite în exclusivitate în Băneasa Shopping City (pagina 30), dar și câteva ținute superbe pentru ocazii speciale în editorialul de la pagina 56. Nu ratați nici interviul aparte cu Marc Levy, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori francezi contemporani (pagina 112). Get your boarding pass to a premium fashion destination – Băneasa Shopping City - and enjoy your journey! 8 TOAMNĂ | 2017

Go Jet Set! Călătorește către o toamnă plină de colecții noi, exclusivități și item-uri cheie pentru un look stylish! Creează combinații inedite de materiale, cum ar fi lâna și pielea sau mătasea și fâșul pentru a-ți descoperi latura neexplorată a stilului personal. Get your boarding pass to a fashion destination. COPERTA: Fashion editor: Luminița Făurescu Fotograf: Ștefan Dani Asistent foto: Florin Opriș Model: Diana Noje (Mandarina Models) Makeup: Dana Petrina Hairstylist: Sebastian Sârghie Fotografiile au fost realizate cu sprijinul Tarom. Ținuta: Maletă H&M Studio AW 2017, 129 lei Fustă H&M Studio AW 2017, 299 lei Curea Uterque, 329 lei Cercei Oxette, 210 lei

STYLER #39 TOAMNĂ – 2017

POWER RED &VELVET TOUCH

LUSH LIFE ÎNGRIJIREA TENULUI ÎN SEZONUL RECE

PLUS EXTRA

122

IDEI DE SHOPPING

GO JET SET!


STYLER

Fashion 14 Tendințe Inspiră-te din piesele propuse de designeri pentru noul sezon.

22 Shopping Adaugă piesele cheie în garderoba de toamnă!

36 Celebrity Style Garry Pepper, influencer, fashion 38 42 44

46 56 66 82 84

icon, street style guru și social media star. Interviu FREYWILLE Omul care a transformat bijuteriile în opere de artă. How to style your spring wardrobe Noua garderobă dedicată stilului office este una reinventată prin piese minimaliste și nuanțe colorate. Stylist Corner Stiliștii din Băneasa Shopping City te țin la curent cu cele mai noi piese vestimentare pe care trebuie să le ai în garderobă. Pictorial de modă Go Jet Set sau cum să fii stylish în orice capitală a lumii. Pictorial de modă A Night to Remember sau cum să porți cele mai seducătoare rochii ale momentului. Fashion Men Fii la curent cu cele mai noi tendințe în moda masculină. Celebrity Style The It Boy – Lucy Blue Smith – influencer la 19 ani. Debate Regulile unei ținute de birou impecabile.


STYLER SUMAR

Colier Chopard, 10030 lei STYLER ESTE PRODUSĂ DE MEDIAFAX GROUP SA PENTRU BĂNEASA DEVELOPMENTS SRL Telefon Băneasa Shopping City: 021 306 55 05 info.bsc@baneasa.ro Telefon Grand Cinema & More: 0742 654 321 Mijloace de transport în comun: 131, 301, 335. Rochie Max Mara Weekend, 909 lei

Geantă Uterque, preț în magazin

Beauty

91 Tendințe Black beauty, Bold Nails, Pomeți Colorați, Pălării chic sunt doar câteva dintre trendurile toamnei. 96 Shopping Alege din recomandările noastre produsele cosmetice care ți se potrivesc. Loțiune Genaissance, La mer, 946 lei Ruj Chanel Le Rouge, Collection No.1, disponibil în magazinul CHANEL Beauty Space

106 BRAND STORY

Fragonard povestea unui brand care a scris istoria parfumeriei. 10 TOAMNĂ | 2017

Lifestyle 110 Travel Emoție de toamnă 112 Interviu Marc Levy Unul dintre cei mai de succes autori contemporani ai Franței. 118 Cinema Premierele toamnei la Grand Cinema. 122 Gadgets Cele mai noi lansări ale sezonului. 124 Deco Simplitatea naturii calde. 126 Restaurante Gustos și sănătos.

Marketing Director: ALEXANDRU BOGDAN alexandru.bogdan@baneasa.ro PR Manager DANIELA MATEI daniela.matei@baneasa.ro Tenants & STYLER COORDINATOR BIANCA BĂDESCU bianca.badescu@baneasa.ro Advertising Specialist IULIANA BENNING iuliana.benning@baneasa.ro Fashion Editors LUMINIȚA FĂURESCU NORBERT MATEI

Art Director SILVIU VASILESCU Editor CRISTINA ROȘCA Beauty Editor ALINA-ELENA VASILIU Lifestyle FLORIN CAȘOTĂ Fotografii HEPTA Prelucrare Foto IULIAN POPA Publisher ALEXANDRU MATEI Mediafax Group SA ISSN: 2360-7009

Tipografie: CoPrint www.coprint.ro




Fashion

GARDEROBA DE TOAMNĂ TREBUIE COMPLETATĂ CU CREAȚII FLORALE, CU CENTURI ȘI CURELE CARE MARCHEAZĂ TALIA ȘI CU PIESE ÎN CULORILE SEZONULUI, RESPECTIV NUANȚE DE MARO ȘI BEIGE.

HERMES

FOTO: HEPTA.COM

F IS FOR

www.baneasa.ro 13


IMPRIMEURI PENTRU UN LOOK ÎN TENDINȚE

Vibe-ul verii se continuă până la sfârșitul toamnei, cel puțin în ceea ce privește trendul imprimeurilor florale. Inspirate din grădinile botanice, ținutele învăluite în acest imprimeu, sunt confortabile, practice dar și feminine. O rochie chic cu print floral va face o impresie bună indiferent de eveniment, fie el seara sau în timpul zilei. 14 TOAMNĂ | 2017

TEXT: LUMINIȚA FĂURESCU. FOTO: HEPTA.RO

AUTUMN FLORALS

DAKS

CRISTOPHER KANE

TOPSHOP UNIQUE

MARY KATRANTZOU

MULBERRY

STYLER TENDINȚE


READY-TO-WEAR & ACCESSORIES

BANEASA SHOPPING CITY | LONGCHAMP.COM


BALMAIN

MOSCHINO

JIL SANDER

TODS

MAX MARA

STYLER TENDINȚE

CHOCOLATE BROWN SE POARTĂ CULORILE DELICIOASE

Nuanțele ciocolatii parcă desprinse din cele mai apetisante deserturi, cuceresc podiumurile, astfel că te vei îndrăgosti de ținutele propuse de designeri ca Jil Sander, Balmain sau Moschino. Eleganța și relaxarea pe care aceste culori o transmit te va inspira să trăiești o toamnă fermecătoare și dulce. 16 TOAMNĂ | 2017



N21 SALVATORE FERRAGAMO

LANVIN

LOEWE

NINA RICCI

STYLER TENDINȚE

MIDI IS THE NEW MINI INSPIRĂ-TE DIN LUNGIMILE ROCHIILOR RETRO!

Feminitatea e la putere! La fel sunt și lungimile midi ale pieselor vestimentare, fie ele mantouri, rochii sau chiar culottes. Această lungime este perfectă pentru fuste feminine cu volum, inspirate din ținutele balerinelor. Designeri ca Lanvin, Nina Ricci sau Ermanno Scervino te vor încânta cu creațiile lor feminine si diafane. 18 TOAMNĂ | 2017



MICHAEL KORS HERMES

SALVATORE FERRAGAMO

MIU MIU

BALMAIN

STYLER TENDINȚE

WAIST ON! ACCENTUEAZĂ-ȚI TALIA!

Dacă vrei să îți pui în valoare silueta, începe cu cea mai importantă zonă: talia. Se poartă curelele cât mai bine strânse, peste o rochie, un cardigan sau chiar peste mantoul de lână. Așadar, curelele sunt una dintre cele mai bune investiții vestimentare pe care le poți face pentru sezonul rece. 20 TOAMNĂ | 2017


I

walking the walk Alli Simpson - Influencer


STYLER SHOPPING TIBI

Șapcă Reserved, 49,90 lei

Clutch Max Mara Weekend, 1129 lei

Brățară din argint Pandora, 319 lei cu talismane din argint, cu zirconiu și email colorat, începând de la 159 lei Mantou Zara, 499,90 lei

Rochie Joseph Janard, Peek & Cloppenburg, 629 lei

C

atifeaua este reinventată în această toamnă prin croieli minimaliste, bogate în volum și, din loc în loc, accesorizată cu pietre prețioase, detalii demne de o seară cu un dress code sofisticat.

Trenci Uterque, preț la cerere

Sacou Nissa, 599 lei Bustieră H&M, 29,90 lei

Pantofi Guess by Marciano, preț la cerere

Botine Orsay, 199 lei Brățară Freywille, 3790 lei ALTUZARRA

Pantaloni Max Mara Weekend, 1139 lei

22 TOAMNĂ | 2017

TEXT DE: LUMINIȚA FĂURESCU FOTO: PR (PRODUSE) HEPTA (CATWALK)

VELVET TOUCH



Colier Uterque, preț la cerere

Rochie Marks & Spencer, 419 lei

Rochie Nissa, preț la cerere

Colier Max&Co., 489 lei

Rochie Orsay, 139,99 lei

ALTUZARRA

Cizme H&M, 199 lei Rochie Zara, 149,90 lei

24 TOAMNĂ | 2017

G Broșă Luisa Spagnoli, preț la cerere

RUSSIAN DOLL ândește opulent în ceea ce privește garderoba de toamnă! Imprimeurile florale pe materiale prețioase, bijuteriile strălucitoare cu pietre și rochiile cu detalii de dantelă, sunt doar câteva din piesele în care vei investi pe parcursul acestui sezon rece!

Geantă Guess, magazin Humanic, 559 lei

TEXT DE: LUMINIȚA FĂURESCU FOTO: PR (PRODUSE) HEPTA (CATWALK)

Bustieră H&M, 79,90 lei

TEMPERLEY LONDON

STYLER SHOPPING



STYLER SHOPPING TODS

Rame ochelari de vedere, Dolce and Gabbana, magazin Optiplaza, 999 lei Sacou Zara, 449,90 lei

Pulover Gigi Hadid for Tommy Hilfiger, 669 lei

Geantă Tommy Hilfiger, 669 lei

POWER RED

Cercei Luisa Spagnoli, preț la cerere Geantă Longchamp, 2100 lei

26 TOAMNĂ | 2017

Tricou Levi’s, 129 lei

Botine H&M, 199 Lei

TEXT DE: LUMINIȚA FĂURESCU FOTO: PR (PRODUSE) HEPTA (CATWALK)

Pantaloni culottes, Karen Millen, 869 lei

Jachetă Reserved, 159,90 lei GIAMBATTISTA VALLI

E

ste clar, roșul este culoarea vedetă a acestei toamne. Poartă-l cu încredere pe timpul zilei sub forma unui mantou, într-o ținută monocromatică all red pe timp de seară sau, dacă nu ești adepta culorilor, îl poți insera sub forma unor botine stylish.

Colier Chopard, 10030 lei



TIBI

STYLER SHOPPING

Ceas Longines, magazin Cellini, preț la cerere

Curea Max Mara Weekend, 399 lei

Maletă H&M Studio AW 17, 159 lei

C

Pantaloni Orsay, 129,90 lei Mantou Uterque, preț la cerere 28 TOAMNĂ | 2017

Fustă Jakes, Peek & Cloppenburg, 229 lei

THAT 70’S LOOK arourile în nuanțe neutre sunt o noutate în ceea ce privește tendințele acestui sezon rece. Subtilitatea si versatilitatea lor te vor face să le alegi ca opțiune de stil de fiecare dată, iar deuxpiece-urile, formale sau nu, sunt hit-ul acestei toamne. Inel H&M Studio AW 17, 39 lei

Botine Tommy Hilfiger, 919 lei

Geantă Uterque, preț la cerere

TEXT DE: LUMINIȚA FĂURESCU FOTO: PR (PRODUSE) HEPTA (CATWALK)

Rochie Max Mara Weekend, 909 lei

STELLA MCCARTNEY

Cercei Thomas Sabo, magazin Splend’Or, 1080 lei



STYLER SHOPPING Trench Brooks Brothers, 2699 lei

Colier Weekend Max Mara, 609 lei

Maletă Gerard Darel, 766 lei

Geantă Brooks Brothers, 1599 lei

Curea Gerard Darel, 441 lei

Rochie Gerard Darel, 1137 lei Botine Ioannou, 745 lei

Geantă Longchamp, 3400 lei

THE CITY GIRL

Pantofi Ioannou, 745 lei

PARTY TIME!

NOILE COLECȚII AU AJUNS ÎN MAGAZINE, GARDEROBA TA SIGUR ARE NEVOIE DE UN REFRESH PRINTRE HAINELE SEZONULUI RECE. ASIGURĂ-TE CĂ JACHETELE PRIMEAZĂ CAND MERGI LA CUMPĂRĂTURI: UN TRENCH CLASIC, O CAPĂ DIN LÂNĂ SAU O JACHETĂ COLORATĂ PENTRU ZILELE MOHORÂTE. ELE VOR FACE CA ȚINUTELE TALE SĂ FIE 30 TOAMNĂ | 2017

STILIST: LUMINIȚA FĂURESCU / FOTOGRAF: FLORIN OPRIȘ / ASISTENT STILIST: SMARANDA PITICARI

Rochie Twin Set, 1550 lei


Cămașă Weekend Max Mara, 1199 lei Mantou Weekend Max Mara, 3589 lei

Jachetă Weekend Max Mara, 2219 lei

Cămașă Elisabeta Franchi, magazin Icon, 1100 lei

Ochelari de soare Prada, magazin Optiplaza Boutique, 1090 lei

Pantaloni Armani Jeans, 989 lei

Geantă Furla, 2230 lei

Eșarfă FREYWILLE, 1390 lei

Fustă Max&Co., 1159 lei Balerini Max&Co., 869 lei

CHIC&CLASSY

Botine Max&Co., 1589 lei

FUN&STYLISH

MEREU ACTUALE ȘI UȘOR DE ASORTAT LA GARDEROBA DEJA EXISTENTĂ. PRINTRE ITEM-URILE CHEIE ALE ACESTUI SEZON SE REGĂSESC: MALETELE, FUSTELE CU IRIZAȚII METALICE, PANTOFII CU APLICAȚII ȘI ROCHIA DIN BROCART. PE TOATE LE REGĂSEȘTI EXCLUSIV ÎN MAGAZINELE DIN BĂNEASA SHOPPING CITY. www.baneasa.ro 31


STYLER SHOPPING

GOLD RUSH ACCESORIZEAZĂ-ȚI LOOKUL DE ZI CU ZI CU BIJUTERII STRĂLUCITOARE, CHIAR DACĂ AFARĂ ESTE O VREME MOHORÂTĂ! DUETUL DINTRE MATERIALELE GROASE (LÂNĂ, STOFĂ, FETRU) ȘI MIXUL DE NUANȚE AURII ȘI ARGINTII VA FI UNUL DINTRE FASHION STATEMENT-URILE TOAMNEI.

Inele Tous, 670 lei/buc. Inel din aur și diamante, Teilor Exclusive, 39.263 lei

Colier din aur cu pandantiv din aur si diamante Giorgio Visconti, magazin Rêve, 17.200 lei

32 TOAMNĂ | 2017

Inel Marco Bicego, magazin Rêve, 5.010 lei

STILIST: LUMINIȚA FĂURESCU / FOTOGRAF: FLORIN OPRIȘ / ASISTENT STILIST: SMARANDA PITICARI

Brățară FREYWILLE, 2990 lei




TEXT: LUMINIȚA FĂURESCU / FOTO: (MAKING OF) FLORIN OPRIȘ

Style File

PREGĂTEȘTE‑ȚI GARDEROBA PENTRU CEA MAI VERSATILĂ TOAMNĂ. DE LA ROȘU INTENS LA CAROURI FINE, DE LA COMBINAȚII CLASICE DE MANTOURI ȘI ROCHII LA ACCESORII ARHITECTURALE CARE VOR DA UN BOOST DE STIL ORICĂREI ȚINUTE. IAR PENTRU UN LOOK ORIGINAL, NU UITA DE EXCLUSIVITĂȚILE PREZENTE NUMAI ÎN MAGAZINELE DIN BĂNEASA SHOPPING CITY. ENJOY SHOPPING!

www.baneasa.ro 35


STYLER CELEBRITY STYLE

RĂSFĂȚATA MODEI

A

Când vine vorba de stilul ei, recunoaște că a fost și este influențată de faptul că a trăit în Australia, o țară cunoscută pentru relaxarea locuitorilor ei. “Stilul meu este și el minimalist și relaxat.”

NICOLE WARNE SAU GARY PEPPER, DUPĂ CUM O ȘTIU CEI MAI MULȚI, ESTE NUMITĂ DE UNII DIGITAL INFLUENCER. ALȚII ÎI SPUN FASHION ICON, STREET STYLE STAR SAU SOCIAL MEDIA EXTRAORDINAIRE. UN LUCRU ESTE SIGUR; TOTUL ESTE LA SUPERLATIV CÂND VINE VORBA DE EA. Text de: Cristina Roșca Foto: Hepta

re 1,8 milioane de followeri pe Instagram, este un adevărat fenomen pe toate rețelele sociale, călătorește în toate colțurile lumii, este nelipsită din primul rând al prezentărilor de modă. A apărut în campaniile Chanel, Dior, Valentino, Chopard sau L’Oréal Luxe. Forbes a inclus-o în topul 30 sub 30, clasament ce reunește cei mai importanți tineri antreprenori, cei mai promițători executivi, cele mai spectaculoase tinere talente din diverse domenii. Iar diferite ediții ale Vogue, Elle, Harper’s Bazaar, Grazia sau Nylon i-au dedicat materialul de copertă. Și totuși, cine este Nicole Warne? Este personajul-cheie din 36 TOAMNĂ | 2017

spatele blogului Gary Pepper. Este o australiancă de 27 de ani, cu descendență japonezo-coreeană. A fost adoptată, când avea doar trei luni, de un cuplu de australieni, pe care îi descrie ca fiind “cei mai fericiți oameni din lume, care mereu au muncit pentru a se descurca. Părinții mei nu au avut nimic și totuși au avut totul”, povestea într-un interviu pentru Harper’s Bazaar. A mers la școală în Australia unde era unul dintre puținii copii cu trăsături asiatice, motiv pentru care a atras atenția încă de mică. Evadarea ei a fost moda. “Cred că tocmai acest lucru m-a făcut să îmi îndrept atenția către hainele vintage. M-am gândit că dacă tot sunt diferită, atunci să fiu pe cât de altfel pot fi”, afirma ea anterior. Așa că, după ore


„Pot spune că am început de fapt cu un magazin de comerț online. Șase luni m-am pregătit pentru acest business în timp ce în paralel făceam internship‑uri pentru reviste precum Grazia sau Harper’s Bazaar.” -Nicole Warne

CINE ESTE NICOLE WARNE @ A fost adoptată, când avea doar trei luni, de un cuplu de australieni. Este jumătate japoneză, jumătate coreeană.

@ Este logodită cu un fotograf peisagist cutreiera magazinele vintage pentru a găsi piese cheie pe care să nu le mai aibă nimeni altcineva. Pasiunea pentru modă și pentru haine a făcut ca, în timp, dulapul ei să devină efectiv neîncăpător. Așa a luat naștere site-ul Gary Pepper. În primă instanță acesta a fost folosit ca o platformă de vânzare a hainelor. „Șase luni m-am pregătit pentru acest business, în timp ce în paralel făceam internship-uri pentru reviste precum Grazia sau Harper’s Bazaar. Apoi, mi-am lansat propriul magazin pe eBay și, după doar opt săptămâni, totul mergea atât de bine că mi-am dat demisia pentru a mă dedica exclusiv acestui proiect”. Patru luni mai târziu și-a înființat propria companie și a lansat și un site dedicat - Gary Pepper Vintage. Într-o perioadă în care fenomenul social media se dezvolta constant, businessul lui Nicole Warne a explodat. În paralel, ea a creat și o secțiune de blog

@ A pornit la drum în business când avea doar 20 de ani cu un magazin în care își vindea propriile haine vintage.

@ În paralel a dezvoltat și propriul blog de style pe care și-a concentrat atenția în ultimii ani. Magazinul l-a închis în 2012.

@ A devenit un adevărat fenomen în online, cu 1,8 milioane de followeri doar pe Instagram. Succesul său a atras atenția marilor branduri astfel că a ajuns să colaboreze cu Chanel, Dior, Valentino, Chopard sau L’Oréal Luxe.

personal pentru că a vrut ca în felul acesta clienții să se simtă mai apropiați de ea, să își dea seama că este “una de-a lor”. În timp, însă, blogul a crescut puternic, iar Nicole Warne a început să fie remarcată, să fie invitată la prezentări de modă și lansări de produse. Businessul ei devenise o adevărată mașinărie. În 2012 a decis, însă, să își închidă magazinul pentru a se dedica doar blogului de style. Când vine vorba de stilul ei, recunoaște că a fost și este influențată de faptul că a trăit în Australia, o țară cunoscută pentru relaxarea locuitorilor ei. “Stilul meu este și el minimalist și relaxat.” Avea doar 20 de ani când a pus bazele “imperiului” său, când a decis să renunțe la job pentru a se dedica antreprenoriatului. Sfatul pe care ea l-ar da cuiva la început de drum este să fie diferit. De fapt asta este cheia, care pentru Nicole Warne a deschis ușile modei. www.baneasa.ro 37


STYLER INTERVIU

FRIEDRICH WILLE

Geanta Penelope, Longchamp, 3,415 Lei

OMUL CARE A TRANSFORMAT BIJUTERIILE ÎN OPERE DE ARTĂ LA PURTĂTOR BRANDUL AUSTRIAC FREYWILLE A LUAT NAȘTERE ACUM MAI BINE DE ȘASE DECENII CA UN MIC ATELIER DE BIJUTERII ÎN INIMA VIENEI. ASTĂZI, SUB COORDONAREA LUI FRIEDRICH WILLE ȘI A SOȚIEI SALE A DEVENIT UN BRAND GLOBAL PREZENT ÎN 34 DE ȚĂRI DE PE PATRU CONTINENTE. CUM? TRANSFORMÂND BIJUTERIILE ÎN OPERE DE ARTĂ LA PURTĂTOR.

P

Text de: Cristina Roșca Foto: FREYWILLE

ovestiți-mi pe scurt despre FREYWILLE. FREYWILLE a fost fondat în 1951 ca un atelier de bijuterii deschis în inima orașului Viena, unde își are sediul în continuare compania. În anii ’70 m-am alăturat brandului în poziția de consultant financiar și legal. Când Michaela Frey, fondatoarea businessului, a decedat în 1980, am preluat controlul și am restructurat afacerea. Astfel a început o nouă eră pentru FREYWILLE, iar acesta este de fapt momentul renașterii brandului în forma în care este 38 TOAMNĂ | 2017

el cunoscut astăzi, ca un brand de lux cu prezență globală. Sub coordonarea creativă a soției mele Simone - un tânăr artist la acea vreme - a luat naștere o nouă echipă de tineri artizani, colegi de-ai ei de la Academia de Arte din Viena. Mai mult, Simone Grünberger-Wille a fost cea care a dezvoltat tehnica de a realiza bijuterii prin arta emailării. Tehnicile noi de emailare au revoluționat imaginea companiei. Brandul este unic în lume datorită reinterpretării artei într-un mod deosebit care a putut fi perfecționat doar după decenii de muncă și experiență. Bijuteriile devin adevărate opere de artă la purtător.


Cum vă găsiți inspirația pentru o nouă colecție? Câți artiști v-au inspirat până acum? Până acum ne-au inspirat artiști consacrați precum Claude Monet, Alphonse Mucha sau Gustav Klimt („The Kiss”) și Friedensreich Hundertwasser. Ultimii doi sunt printre cei mai cunoscuți artiști austrieci. Fiecare colecție de bijuterii are o poveste interesantă în spate, poveste care ne-a servit drept sursă de inspirație. Fiecare pictor are o abordare artistică și filosofică diferită. În cazul fiecărei colecții am studiat întreaga carieră a artiștilor și am analizat diferite aspecte ale operelor realizate pe parcursul unor perioade mai lungi de timp. Câteodată ne lăsăm inspirați de un anume tablou, pe când alte ori pornim de la o poveste sau de la un detaliu anume din biografia artistului. Sursele de inspirație sunt infinite! Care este sursa de inspirație din spatele celei mai recente colecții a brandului? Inspirați de pictura “Irinaland über dem Balkan”, dar și de filosofia artistică generală a geniului Friedensreich Hundertwasser, artiștii FREYWILLE au creat un design multifațetat care reinterpretează operele pictorului austriac. Tabloul este dedicat actriței Irina Maleeva și țării de origine a acesteia, Bulgaria, și transpune de fapt povestea de dragoste a acesteia și a autorului. Folosind 31 de culori puternice, Hundertwasser reușește să pună pe planșă emoțiile unei veri trecute. Pornind de la această creație, artiștii FREYWILLE au creionat o colecție vibrantă, în tonuri puternice și cu linii niciodată drepte. Casele colorate, apa și pajiștile verzi din opera artistului austriac sunt reinterpretate și transpuse pe un fundal auriu într-o nouă colecție de bijuterii din email de la FREYWILLE. Cât timp durează realizarea unei colecții, din momentul în care se stabilește sursa de inspirație până când este gata? Dezvoltarea unei noi colecții poate dura până la doi ani. Începem întotdeauna prin a studia tema sau artistul care ne-a inspirat. După o perioadă de studiu intens ia naștere o temă. Apoi stabilim care este direcția de dezvoltare în materie de design și o testăm apoi pe bijuteriile noastre de diferite dimesiuni și forme. Orice design trebuie să poată fi adaptat

Friedrich Wille coordonează din 1980 FREYWILLE pentru piesele noastre, indiferent că vorbim despre brățări mai generoase ca volum, precum DIVA sau de cercei de mici dimensiuni precum CABOCHON. În același timp artizanii noștri testează designul pentru a fi siguri că motivele, temele, culorile și imaginea generală rămân intacte și după emailare. Un pas esențial în realizarea bijuteriilor FREYWILLE este acela în care se pregătește emailul (sticlă lichidă), elementul central al pieselor casei. Sunt apoi selectate combinații de culori care urmează a fi folosite pentru fiecare piesă. Emailul este apoi aplicat în mai multe straturi, iar fiecare culoare este aplicată secvențial, asemenea unui mozaic. Ultima etapă în crearea bijuteriei este fixarea monturilor: din aur masiv de 18k sau placate cu aur, ori rodiu și paladiu, urmată de numeroase teste de verificare calitativă. În total, din momentul în care începe pregătirea până când bijuteriile sunt finisate, vorbim de 80-100 de pași.

FREYWILLE nu are presetat un număr fix de colecții anuale, dar în medie prezintă 3-6 idei. Nu se ghidează după programul strict din industria modei pentru că piesele sunt atemporale, astfel pot fi purtate la fel de bine și peste ani. www.baneasa.ro 39


STYLER BRAND STORY

FUNKY BUDHHA PARIU PE DIVERSITATE

F

NUMELE DE FUNKY BUDDHA TE POATE DUCE CU GÂNDUL SPRE ASIA SAU POATE SPRE SUA. EXISTĂ PUȚINE INDICII CARE SĂ TE TRIMITĂ CĂTRE ÎNSORITA GRECIE, CU ALE EI INSULE SCĂLDATE DE SOARE, CU PLAJE PARADISIACE ȘI CU ORAȘE ÎNCĂRCATE DE ISTORIE. POATE DOAR STILUL RELAXAT, CROIELILE LEJERE ȘI TOTUȘI ATEMPORALE.

Text de: Cristina Roșca Foto: Funky Budhha

Funky Buddha este un brand care a luat naștere în 2003 în Atena, un oraș pe care zeii l-au binecuvântat cu de toate, de la istorie, la arhitectură și de la gastronomie, la mare. Nu-i lipsește nici un simț al modei bine definit. De aceea, aici, în capitala Greciei, antreprenorul Yannis K. Alexiou și fiii săi puneau, acum aproape 15 ani, 40 TOAMNĂ | 2017

bazele unui brand de modă cu un nume ușor de memorat. Funky Buddha. De ce? “Pentru că moda este cea mai influentă formă de exprimare în cultura contemporană.” Acesta este motto-ul companiei care crede că direcția în care se dezvoltă societatea se reflectă în modul în care evoluează lumea modei, cele două fiind interconectate. Și totuși, inspirația pentru acest brand grecesc vine de


Când vine vorba despre Funky Buddha, fondatorul spune că dă o nouă dimensiune diversității. De altfel, crezul lui Yannis K. Alexiou este unul extrem de simplu: „Protect yourself from similarity!” Și asta transmite prin fiecare creație a brandului Funky Buddha. departe, din Orientul Îndepărtat. După cum o indică și numele. O călătorie de business obișnuită s-a transformat într-o aventură pentru familia lui Yannis K. Alexiou care a transpus experiențele sale din Asia într-o nouă afacere. Orientul Îndepărtat este o altă lume, cu o cultură aparte, cu o mentalitate cu totul diferită și cu oameni care își trăiesc viața la maximum. Iar pe toate acestea, artizanul Funky Buddha le-a descoperit din întâmplare. Plecase către Asia pentru a descoperi noi oportunități de business, însă întârzierea unui tren local a dat peste cap întregul plan al călătoriei, care s-a dovedit apoi a fi una inițiatică. Astfel că, la întoarcere, Yannis K. Alexiou și fiii săi s-au îmbogățit nu doar cu povești, ci cu idei noi. Așa a apărut brandul Funky Buddha, al cărui logo te duce cu gândul la un răsărit de soare, la un nou început. Funky Buddha este brandul fanion al companiei elene Altex SA, care mai are în portofoliu și alte nume din lumea modei. Grupul are activități integrate de design, producție și distribuție, iar accentul este pus pe creații deosebite, care ies din tipare. Portofoliu grupului Altex cuprinde două branduri majore - Funky Buddha și FiftyFive GARAGE -, ambele axate pe ideea de creativitate, de libertate de exprimare. De altfel, fiecare colecție este inspirată și influențată de ce se întâmplă pe scena muzicală, în zonele de artă și cultură. Astfel că fiecare piesă este ca o pânză pe care designerii și-au

Primele piese Funky Buddha au fost gecile.

transpus ideile și le-au dat viață. Influențele indie și ubran pop sunt constante și vizibile cu ochiul liber. Imprimeurile deosebite, culorile tari și croiurile relaxate sunt doar câteva dintre elementele-cheie ale creațiilor Funky Buddha. An de an, brandul lansează patru colecții cu un total de peste 700 de creații. Primele piese lansate în 2003 au fost gecile. Au urmat tricourile și pantalonii scurți de tip cargo care au cucerit rapid publicul, astfel că apoi, an de an, portofoliu brandului s-a îmbogățit constant. Inițial brandul a mers doar către zona de producție și distribuție, primul magazin fiind deschis în 2013, acasă, în Grecia. Astăzi grupul are o strategie omnichannel, dezvoltând în paralel segmentul de retail cu cel de angro, shop in shop (cornere în cadrul magazinelor de tip department store) și online. Apoi, din Grecia, Funky Buddha a plecat să cucerească lumea. Una dintre primele opriri a fost la București, unde este deschis un magazin în centrul comercial Băneasa Shopping City. Când vine vorba despre brandul său de suflet, fondatorul spune că dă o nouă dimensiune diversității. De altfel, crezul lui Yannis K. Alexiou este unul extrem de simplu: “Protect yourself from similarity!” („Cheia pentru succes este să fii diferit!”, n.red.). Și asta transmite prin fiecare creație a brandului Funky Buddha. www.baneasa.ro 41


STYLER HOW TO STYLE YOUR…

…OFFICE WARDROBE MUST HAVE ITEMS PENTRU O ȚINUTĂ STYLISH LA JOB

Cămașă Jakes, magazin Peek & Kloppenburg, 229 lei

Cercei Chopard, 6210 lei

Geantă Furla, 1780 lei

Pantaloni culottes, Massimo Dutti, preț la cerere

42 TOAMNĂ | 2017

Balerini H&M, 199 lei

I

ȘTII ZICALA: “ÎMBRACĂ-TE PENTRU JOB-UL PE CARE ȚI-L DOREȘTI, NU PENTRU CEL PE CARE ÎL AI DEJA”? PROBABIL CĂ DA. FIE CĂ AI ÎNCEPUT UN JOB NOU SAU PUR ȘI SIMPLU VREI SĂ ÎȚI REINVENTEZI ACTUALA GARDEROBĂ DEDICATĂ ZILELOR PETRECUTE LA BIROU, NU E UȘOR SĂ ÎȚI CONSTRUIEȘTI O GARDEROBĂ OFFICE DE LA ZERO. INSĂ DACĂ ȘTII CE ÎȚI DOREȘTI ȘI AI O LISTĂ BINE ÎNTOCMITĂ, TOT ACEST PARCURS PRIN MAGAZINE VA FI MULT MAI UȘOR DE REALIZAT. IATĂ UN PLAN PE CARE AI PUTEA SĂ ÎL URMEZI! Text de: Luminița Făurescu Foto: PR

nvestește într-un costum clasic (sacou, pantaloni și fustă) care să îți vină perfect, realizat dintr-un material de calitate și cu o croială care să treacă testul timpului. Alege-l într-o culoare care să se potrivească în orice sezon: gri, negru, bleumarin sau imprimat foarte subtil, cum ar fi carourile sau dungile fine. Următorul pas: concentrează-te asupra topurilor/bluzelor/ cămășilor pe care să le asortezi și cu care să îți scoți din anonimat costumul clasic! Alege o varietate de culori, stiluri și chiar imprimeuri, însă nu uita de cămașa albă! Este un item clasic, pe care îl poți găsi în mai multe variante în mai multe siluete: oversize, body sau chiar reinventată, în limita specifică stilului clasic.Acum că avem baza garderobei stilului office pregătită, putem trece la piesele cu personalitate, care vor întregi și vor adăuga acel aer stilysh, pe care îl au ținutele tale de weekend. Caută în magazinele tale preferate fuste, rochii (cu mânecă) și pantaloni cu lungime până la gleznă sau chiar cu o croială largă în culori tari, cum ar fi


Rame ochelari de vedere, Dolce & Gabbana, magazin Optiplaza, 799 lei

Sacou Reserved, 229,90 lei

Mantou Nissa, preț la cerere

Rochie Karen Millen, 1320 lei Curea COS, 175 lei

Fustă Hugo Boss, magazin Peek & Kloppenburg, 1290 lei verde smarald, albastru royal sau chiar roșu. Nu uita ca la rochii și fuste să păstrezi croiala clasică, cu lungime medie sau midi, pe care apoi să o poți accesoriza cu bijuterii minimaliste, care doar să completeze într-un mod stilat ținuta. Pe lângă culori, caută și un imprimeu clasic, ușor adus în prezent prin mix-ul de culoare sau prin reinterpretarea lui, cum ar fi carourile supradimensionate și imprimările geometrice. În ceea ce privește accesoriile asortate ținutelor office, începem cu pantofii care, în primul rând trebuie să fie confortabili, cu toc mic sau mediu și să aibă o nuanță neutră sau clasicul negru. Aceștia pot lua forma unor stiletto, pantofi cu barete, cu toc gros sau chiar inspirați din garderoba masculină, cum ar fi pantofii Oxford. „Se mai asortează geanta cu pantofii?’ – este o întrebare care sigur îți vine în minte ori de câte ori trebuie să îți cumperi o geantă. Ei bine, geanta trebuie să fie în armonie cu toată ținuta, așa că inspiră-te din nuanțele lookului tău pentru a alege o geantă potrivită. Evită efectul

Ceas Longines, magazine Cellini, preț la cerere

Pantaloni Reserved, 159,90 lei

Pantofi Uterque, 449 lei Maletă Orsay, 89 lei lăcuit și dimensiunile prea mici. Ce înseamnă să îți accesorizezi ținuta? Nimic mai simplu, iată o listă care te poate ajuta să ai un look complet: coliere metalice la baza gâtului sau chiar lungi cu un pandantiv minimalist, cercei mici, cât să fie o strălucire la ureche, brățările pot fi prezente și ele, însă ai grijă să fie din material de bună calitate, să nu aibă mărgele colorate sau alte aplicații, ci să se integreze subtil în ținută. Ceasul este un item foarte important, care va face diferența între o ținută stilată și una aleasă la întâmplare. Nu uita de cureaua care, asortată la rochii sau la ținutele cu fustă și bluză îți va crea silueta perfecta. Poți alege o curea cu o cataramă simplă sau fără cataramă, cu sistemul de prindere al unui brâu. Iar ca ținuta de birou să fie completă, nu uita de o coafură bine aleasă pentru forma feței tale, un machiaj adecvat stilului office și o manichiură impecabilă. Un look complet înseamnă o atitudine pozitivă și o ținută care să îți reprezinte stilul 100%. www.baneasa.ro 43


STYLER STYLIST CORNER

Inel Thomas Sabo, magazin Splend’Or, 320 lei

THE FRESH WAY

Body Reserved, 59,90 lei

Ceas CK, magazin Cellini, 880 lei

Sutien din catifea Oysho, 99,90 lei

Lac de unghii Chanel, magazin Espace Beaute Baneasa Shopping City, 129 lei

Slip din catifea Oysho, 49,90 lei

Ochelari de soare Ray Ban, magazin Optiblu, 889 lei

Eșarfă Uterque, 379 lei

LUMINIȚA FĂURESCU FASHION EDITOR

UN LOOK RELAXAT PENTRU O TOAMNĂ STYLISH

PROGRAMEAZĂ-TE ACUM LA O SESIUNE DE CONSILIERE DE SHOPPING GRATUITĂ ALĂTURI DE STILIȘTII BĂNEASA SHOPPING CITY! FASHION EMERGENCY LINE 021 306 06 46 44 TOAMNĂ | 2017

Geantă Furla, preț la cerere

Bluză Tommy Hilfiger, 669 lei

Parfum Californian Popy, Atkinsons, Douglas, 589 lei

Fustă COS, 450 lei lei

Jeans H&M, 139 lei Botine Aldo, preț la cerere

Bocanci Tezyo, preț la cerere

TEXT: LUMINIȚA FĂURESCU. FOTO:PR; ȘTEFAN DANI (FOTOGRAFIE PROFIL STILIST)

ITEM-URI BASIC & ACCESORII CU PERSONALITATE Dă restart garderobei tale pentru această toamnă cu piese basic, pe care să le pui în valoare prin accesorii statement! Perechea de jeans clasic este un must have al acestui sezon, pentru că o poți asorta de la hanoracul iubitului tău până la topul prețios de dantelă Chantilly. O altă piesă vestimentară pe care nu trebuie să o ratezi este jacheta din puf, care poate fi oversize sau chiar poate avea o croială clasică și care se va combina perfect cu fusta din stofă din lână, atât de râvnită în această toamnă. Acestea sunt doar câteva dintre item-urile specifice unui look relaxat, căruia să îi dai un boost de energie cu pantofi cool sau bijuterii minimaliste.

Geacă Tommy Hilfiger, 1199 lei


STRIPES ARE THE NEW BLACK

Ochelari Massimo Dutti, 329 lei.

Camașă Boggi, 339 lei

Cravată Massimo Dutti, 279 lei Brațări H&M, 49 lei.

NORBERT MATEI STILIST

POARTĂ DUNGILE CU STIL

UN IMPRIMEU ÎNTRE BUSINESS-FORMAL ȘI SMART-CASUAL Verticale, orizontale, diagonale... oricum ar fi, sezonul acesta îți recomand să faci un mic upgrade garderobei tale și să alegi dungile. Cât mai multe dungi, pe care le vei purta fie din cap până în picioare, cu ajutorul unor costume clasice, fie le vei purta ca pe niște accente discrete, cu ajutorul unor hanorace sau tricouri. Este de prisos să îți mai spun că piesele în dungi pot fi purtate atât într-o ținută office formală, cât și într-una smart-casual. Și nu uita că acestea pot da un aer modern și cool ținutelor pe care le porți la birou.

Jachetă H&M, 159 lei

Costum Boggi, 2989 lei

Ceas Massimo Dutti, 679 lei.

Tricou Pull & Bear, 59,90 lei

Pantofi Geox, 929 lei

Pulover Pull & Bear, 89 lei

Curea H&M, 149 lei

www.baneasa.ro 45


Maletă H&M Studio AW 2017, 159 lei Mantou H&M Studio AW 2017, 799 lei Pantaloni piele, Uterque, 1690 lei Botine Zara, 249,90 lei Colier Skagen, magazin Splend’Or, 293 lei 46 TOAMNĂ | 2017


GO JET SET!

CĂLĂTOREȘTE CĂTRE O TOAMNĂ PLINĂ DE COLECȚII NOI, EXCLUSIVITĂȚI ȘI ITEM-URI CHEIE PENTRU UN LOOK STYLISH! CREEAZĂ COMBINAȚII INEDITE DE MATERIALE, CUM AR FI LÂNA ȘI PIELEA SAU MĂTASEA ȘI FÂȘUL PENTRU A-ȚI DESCOPERI LATURA NEEXPLORATĂ A STILULUI PERSONAL. GET YOUR BOARDING PASS TO A FASHION DESTINATION Stilist: Luminița Făurescu Fotograf: Ștefan Dani

47


Tricou Manuri, magazin Victoria 46, 180 lei Sacou Sin on Skin, magazin Victoria 46, 550 lei Pantaloni Zara, 199,90 lei Botine Musette, preČ› la cerere Inel Oxette, 400 lei 48 TOAMNÄ‚ | 2017


Bluză Karen Millen, 589 lei Fustă Calvin Klein, magazin Peek & Cloppenburg, 449 lei Cizme Musette, preț la cerere Trench Marks & Spencer, 449 lei Geantă Longchamp, 4830 lei


50


Maletă H&M, 89,90 lei Rochie Manuri, magazin Victoria 46, 1450 lei Jachetă H&M, 199 lei Cercei Oxette, 140 lei

www.baneasa.ro 51


Trench Uterque, 979 lei Colier Oxette, 580 lei

52 TOAMNÄ‚ | 2017


Maletă Pinko, magazin Peek & Cloppenburg, 1190 lei Fustă Elisabeta Franchi, magazin Icon, 1650 lei Botine Musette, preț la cerere Inel Fossil, magazin Splend’Or, 132,60 lei Ceas Skagen, magazin Splend’Or, 490 lei


54 TOAMNÄ‚ | 2017


Maletă H&M Studio AW 2017, 199 lei Trench Max&Co., 1789 lei Pantaloni Max&Co., 739 lei Curea Stradivarius, 19,90 lei Inel Fossil, magazin Splend’Or, 121,79 lei Geantă Uterque, 579 lei Botine Zara, 279,90 lei Asistent Foto: Florin Opriș Makeup: Dana Petrina Hairstyle: Sebastian Sârghie Model: Diana Noje (Mandarina Models) Fotografiile au fost realizate cu sprijinul Tarom. 55


A NIGHT TO Stilist: Norbert Matei Fotografii: Tibi Vîntur

REMEMBER

FĂ CA ACEASTĂ TOAMNĂ SĂ FIE DE NEUITAT. ÎȚI VOR FI ALĂTURI CELE MAI SEDUCATOARE ROCHII DE SEARĂ ȘI CELE MAI STRALUCITOARE ACCESORII, CARE, ÎMPREUNĂ, TE VOR AJUTA SĂ AI O PREZENȚĂ DE INVIDIAT, ORIUNDE TE-AI AFLA.

56 TOAMNĂ | 2017


Rochie neagră Baden, Victoria 46, 2880 lei; clutch Roccobarocco, Guy Laroche, 580 lei; cercei Laura 8, 630 lei.

www.baneasa.ro 57


Rochie Tanilian, Victoria 46, 2850 lei; curea Elisabeta Franchi, Icon, 1200 lei; geanta Trussardi, Peek&Cloppenburg, 249 lei; cercei Laura 8, Victoria 46, 630 lei.

58 TOAMNÄ‚ | 2017


Rochie Baden 11 Victoria 46, 650 lei; brățară Nissa, 120 lei; ochelari de soare Burberry, Sport Couture, 990 lei; cercei Laura 8, Victoria 46, 540 lei.

www.baneasa.ro 59


Top Uterque, 499 lei; pantaloni Nissa, 499 lei; cercei Uterque, 279 lei; clutch Roccobarocco, Guy Laroche, 580 lei.

60 TOAMNÄ‚ | 2017


Top Guy Laroche, 350 lei; pantaloni Uterque, 379 lei; geanta Uterque, 579 lei; brățară Uterque, 279 lei; cercei Uterque, 279 lei ; ochelari de soare Burberry, Sport Couture, 860 lei; sandale Musette, 480 lei.


Rochie Manuri, Victoria 46, 2375 lei; diademă Uterque, 329 lei.

62 TOAMNĂ | 2017


Blazer Icon, 1075 lei; fusta Icon, 745 lei; sandale Il Passo, 1199 lei; cercei Laura 8, Victoria 46, 540 lei. Model: Claudia Dumitru / MRA MUA: Tania Cozma Hairstylist: Gratian Smedescu



Fashion

TEXT: CRISTINA ROȘCA. FOTO: HEPTA.RO

F IS FOR

MEN

SEZONUL ACESTA ADAUGĂ ÎN GARDEROBĂ ȚINUTE ELEGANTE, PERFECTE PENTRU ÎNTÂLNIRI DE BUSINESS. CONDIMENTEAZĂ-LE CU ACCENTE DE ROȘU SÂNGERIU PENTRU O PATĂ DE CULOARE. www.baneasa.ro 65


ABORDEAZĂ MODA CU HAZ

Întâmpină cel mai mohorât anotimp cu o doză sănătoasă de umor. Nu, nu îți propun să ieși în evidență într-un mod caraghios, ci să abordezi o garderobă în stil american. Iar când spun stil american mă refer la toate imaginile care îți vin în minte: magnat texan, hipster, bad boy, vânător și orice reflectă spiritul tipic american. 66 TOAMNĂ | 2017

TEXTE: NORBERT MATEI. FOTO: HEPTA.RO

AMERICAN ATTIRE

LOUIS VUITTON

DSQUARED2

PAUL SMITH

ARMANI

GIVENCHY

STYLER TENDINȚE


PROMO

NONŞALANŢA F IS FOR

Sezonul acesta, DIESEL se reîntoarce în Seattle, în perioada anilor ‘90, unde tinerii se revoltă, iar consumerismul este respins. Materialul ales este flanelul, iar nonșalanța este stilul. Straturi de tartan, denim sfâșiat și o infuzie metalizată de croiuri tip Varsity alcătuiau ţinutele acelei perioade. Între folk și grunge, colecția Preview FW17 își ia inspirația din festivalurile de muzică și concertele rock: piele întoarsă franjurată, bluze cu mâneci bufante și jachete din denim. Siluetele feminine sunt drepte și minimaliste, iar cele masculine sunt raționalizate și simple, dezvăluite în pantaloni decupați și blugi skinny negri. Fermoarele și printurile-poster animă clasicele jachete biker și bomberele din satin. www.baneasa.ro 67


COSTUME CU CARE MERGI LA SIGUR

Probabil ai observat deja că vacanța s-a terminat, ținutele de vacanță s-au retras într-un colț al dulapului, iar tu ai nevoie, din nou, de armura ta de super-erou. Toamna aceasta mergi la sigur și optează pentru costume clasice, în tonuri de gri sau negru. Vei da personalitate ținutelor tale folosindu-te de accesorii și styling. 68 TOAMNĂ | 2017

TEXTE: NORBERT MATEI. FOTO: HEPTA.RO

BUSINESS CLASS

FENDI

BILIONAIRE

DOLCE & GABBANA

SALVATORE FERRAGAMO

DAKS

STYLER TENDINȚE



COD ROȘU DE TOAMNĂ PENTRU ȚINUTE CU PERSONALITATE

Din când în când s-ar putea să simți o suprasaturație de tonuri terne în garderoba ta. Odată cu venirea toamnei este și normal. Sezonul acesta poți da un aer fresh ținutelor tale abordând o culoare ceva mai puternică, cum ar fi roșu. Poartă-l în dozaje mici în orice ținută. 70 TOAMNĂ | 2017

TEXTE: NORBERT MATEI. FOTO: HEPTA.RO

DRIES VAN NOTEN

GIVENCHY

NEIL BARRETT

SALVATORE FERRAGAMO

VERSACE

STYLER TENDINȚE


www.otter.ro

Colecţia Toamnă-Iarnă 2017

Băneasa Shopping City - aripa Feeria


PELLIZZARI

SCOTTISH TOUCH CAROURI ȘI IMPRIMEUL TARTAN

Toamna aceasta poți și trebuie să dai o tușă de personalitate ținutelor tale, fie că vorbim de cele office sau de stradă. Și cum garderoba masculină nu este nici pe departe atât de maleabilă precum cea feminină, îți recomand ca sezonul acesta să abordezi câteva piese și printuri cheie. Carourile și imprimeul tartan îți sunt deja familiare și îți recomand să începi de aici. 72 TOAMNĂ | 2017

TEXTE: NORBERT MATEI. FOTO: HEPTA.RO

ETRO

SALVATORE FERRAGAMO

PAUL SMITH

ISSEY MIYAKE

STYLER TENDINȚE



STYLER SHOPPING ARMANI

Ochelari de soare Zara, 89 lei Jachetă Levi’s, 589 lei

Fes Paul & Shark, 450 lei Brățară Constantin Nautics, 49 lei

THE CASUAL GENTLEMAN

Palton Paul Rosen, Peek & Cloppenburg, preț la cerere

Inel H&M, 29 lei

Mocasini Aldo, 599 lei

74 TOAMNĂ | 2017

Cămașă Review, Peek & Cloppenburg, preț la cerere

Jeans Diesel, preț la cerere

ISSEY MIYAKE

Ceas Massimo Dutti, 679 lei

TEXT: NORBERT MATEI FOTO:HEPTA.RO

T

oamna aceasta îți aduce în garderobă culori inspirate din natură. Combină nuanțe de verde, maro, albastru închis și accente metalice de auriu în ținute casual. Poți face aceste alegeri pentru orice zi liberă petrecută la munte sau în oraș cu prietenii. Vei avea un outfit fără cusur, exact ca și când ai aborda niște piese mult mai serioase.

Rucsac Massimo Dutti, 1119 lei


Băneasa Shopping City, etaj 1 www.pepper.ro | 0720 777 309

Noul sezon vine cu noi branduri premium ĂŽn magazinul nostru.

A+ BB Washed by Bruno Bordese Clone McQ by Alexander McQueen


Rame de vedere Giorgio Armani, 940 lei, Optiplaza Jachetă H&M Studio, 299 lei

Ac de cravată Massimo Dutti, 129 lei

BILIONAIRE

STYLER SHOPPING

Ceas Breitling Superocean Heritage, B&B, 19.646 lei

Umbrelă Massimo Dutti, 129 lei Inel Thomas Sabo, 1.080 lei

Curea Viggo 239 lei

BUSINESS CLUB

V

Sacou COS, 490 lei

VERSACE

Geanta Cerruti 1881, preț la cerere Pantofi Geox, 799 lei

76 TOAMNĂ | 2017

Pantaloni Herbst, Peek & Cloppenburg, preț la cerere

Cravată Boggi, 99 lei

acanța s-a terminat. Deși nu ai nevoie de nimeni să-ți amintească asta, cu siguranță ai nevoie de câteva recomandări de shopping pentru noul sezon petrecut la birou. Toamna aceasta dă un twist modern ținutelor de birou. Poartă accesorii cu personalitate, cum ar fi inelele cu piatră neagră și fii gata să ieși din mulțime prin eleganță și stil.

TEXT: NORBERT MATEI FOTO:HEPTA.RO

Cămașă Viggo 295 lei



STYLER SHOPPING

OXFORD, BROGUES SAU SNEAKERS?

BROGUES Pantofi Zara, 399 lei

OXFORD Pantofi Enzo Bertini, 499 lei

SNEAKERS Sneakersi Aldo, 429 lei

BROGUES Pantofi H&M, 279 lei

OXFORD Pantofi COS, 790 lei

SNEAKERS Sneakersi COS, 450 lei

BROGUES Pantofi Aldo, 579 lei

OXFORD Pantofi Aldo, 549 lei

SNEAKERS Ghete sport Ecco, 499 lei

BROGUES Pantofi Il Passo, 299 lei

OXFORD Pantofi Humanic, 459 lei

SNEAKERS Pantofi sport Fessura, Pepper, 699 lei

78 TOAMNĂ | 2017

.

TEXT: NORBERT MATEI FOTO:HEPTA.RO

În cazul unei ținute formale, de birou, alege o pereche de pantofi Oxford. O pereche maro pentru un costum bleumarin sau gri și una neagră pentru un costum negru. În cazul ținutelor smart casual alege pantofi Brogue sau, dacă ești mai îndrăzneț, o pereche de Sneakers.


DAKS

Rame ochelari de vedere, Tom Ford, magazin Optiplaza, 1179 lei

Sacou Tommy Hilfiger, 2209 lei

Ceas Massimo Dutti, 679 lei

Cămașă Reserved, 150 lei

STREET STYLE LOOK

Pulover Zara, 89,90 lei

TEXT: NORBERT MATEI FOTO:HEPTA.RO

CEDRIC CHARLIER

C

Pulover Tommy Hilfiger, 669 lei Pantofi Zara, 329,90 lei

Pantaloni din denim, Levis, 469 lei

Geantă Reserved, 99,90 lei

onstruiește-ți stilul de zi cu zi ca și cum ai fi în fața aparatelor de fotografiat de fiecare dată! Asortează-ți piesele basic cu itemuri cheie cum ar fi: blazerul, cămașa din denim sau pantofii cu iz engelzesc.

Căciulă Zara, 49 lei www.baneasa.ro 79


STYLER SHOPPING Pulover Napapijri, 419,90 lei

Cămașă Brooks Brothers, 549 lei

Ochelari de soare Dita Talon, magazin Optiplaza Boutique, 2190 lei

Sacou Brooks Brothers, 2599 lei

Curea FREYWILLE, 2330 lei

Pantaloni Brooks Brothers, 599 lei Pantofi Boggi, 1149 lei

BUSINESS TIME!

Geantă Longchamp, 2220 lei

Pantaloni Boggi, 689 lei

RELAXED FIT

IT’S SHOPPING TIME! FII ORIGINAL ȘI REGĂSEȘTE-ȚI PIESELE VESTIMENTARE FAVORITE ÎN COLECȚIILE CE SE GĂSESC EXCLUSIV ÎN MAGAZINELE DIN BĂNEASA SHOPPING CITY! FIE CĂ PORȚI PULOVERE, FIE CĂ SACOURILE OCUPĂ UN LOC FRUNTAȘ ÎN DRESSINGUL TĂU, TOAMNA ACEASTA LE VEI GĂSI ÎN DIVERSE CULORI, PENTRU O GARDEROBĂ VERSATILĂ DE-A LUNGUL ACESTUI SEZON. 80 TOAMNĂ | 2017

STILIST: LUMINIȚA FĂURESCU / FOTOGRAF: FLORIN OPRIȘ / ASISTENT STILIST: SMARANDA PITICARI

Ghete Boggi, 799 lei


Sacou Boggi, 1799 lei

Cămașă Cacharel, 279,30 lei

Pulover Armani Jeans, 759 lei

Pulover Brooks Brothers, 699 lei

Pantaloni Boggi, 599 lei

Pantofi Cacharel, 949 lei

Pantaloni din denim, Armani Jeans, 789 lei Bretele Brooks Brothers, 699 lei

Teneși Armani Jeans, 849 lei

CASUAL FRIDAY

OUT&ABOUT

NU TE SFII SĂ ASORTEZI ȚINUTELOR TALE CĂMĂȘI CU IMPRIMEU SAU PANTOFI ÎN NUANȚE COLORATE! ÎMPREUNĂ CU JACHETE VOR FORMA OUTFIT-URI ORIGINALE. CÂT DESPRE ACCESORII, OCHELARII DE SOARE SUNT UN MUST HAVE, IAR BRETELELE VOR DA UN TOUCH ENGLEZESC APARIȚIEI TALE. NOILE COLECȚII TE VOR INSPIRA SĂ CREEZI ȚINUTE COOL, PENTRU O TOAMNĂ CÂT MAI STYLISH. www.baneasa.ro 81


STYLER CELEBRITY STYLE

THE IT BOY

L

EXISTĂ OAMENI CARE VIN ȘI IAU LUMEA MODEI PE SUS. IAR LUCKY BLUE SMITH ESTE UNUL DINTRE EI. POATE OCHII LUI DE UN ALBASTRU AZUR SUNT „DE VINĂ”. SAU PĂRUL SĂU ATENT DEZORDONAT, ALE CĂRUI TONURI VARIAZĂ DE LA BLOND PLATINAT LA ȘATEN CU INFLUENȚE AURII. UN LUCRU ESTE ÎNSĂ CERT: ARE 19 ANI ȘI LUMEA MODEI LA PICIOARE. Text de: Cristina Roșca Foto: Hepta

ucky Blue Smith este model, muzician, scriitor și actor. Recent, el și-a mai adăugat o “titulatură” în CV, aceea de tată, la doar 19 ani. Pentru el însă, toate lucrurile s-au întâmplat foarte devreme și repede. A fost descoperit de un agent la vârsta de doar zece ani, iar doi ani mai târziu semnase deja primul său contract cu o agenție de modele. La scurtă vreme după aceea a apărut în paginile Vogue Hommes Japan. L-a ajutat și experiența anterioară a mamei sale, fost model. Tatăl său este muzician în timpul liber, însă tocmai pasiunea sa l-a determinat să își deschidă propria companie 82 TOAMNĂ | 2017

specializată în vânzarea corzilor de chitară. Lucky Blue Smith este cel mai mic dintre cei patru copii ai unei familii mormone și, totodată singurul băiat. Atât el, cât și surorile sale au fost descoperiți de un agent, astfel că noua turnură i-a determinat pe părinți să se mute cu familia într-un oraș mai mare. La Los Angeles cariera lui Lucky Blue Smith a intrat pe o pantă ascendentă, astfel că până la 17 ani fusese deja actorul principal al mai multor campanii pentru branduri precum Philipp Plein și Tom Ford și ajunsese pe copeta mai multor reviste. În pofida succesului său, a rămas foarte


Când vine vorba de modă, Lucky Blue Smith spune că totul este un business. “Brandurile măfolosesc pentru ceva, iar eu mă folosesc de ele pentru altceva. Este business”, a spus el.

apropiat de familie, de părinții și de surorile sale. Momentul decisiv în cariera sa a fost acela când, la sfatul agentului său, și-a vopsit părul blond. Platinat. O culoare care i-a devenit o adevărată semnătură. La origini, părul său este șaten. În anii care au urmat nu a ratat niciun nume important din presa internațională, iar portofoliul de branduri cu care a lucrat - pe podium sau în campanii - variază de la Chanel și Bottega Veneta la H&M, Gap sau L’Oréal. Când vine vorba de modă, el spune că totul este un business. “Brandurile mă folosesc @ pentru ceva, iar eu mă folosesc de ele pentru Și-a început cariera de altceva. Este business”, a spus el. model la vârsta de 12 ani, Spiritul antreprenorial l-a moștenit din familie. deși fusese descoperit chiar Îi place să investească, după cum spune chiar cu doi ani înainte; el, fiind inspirat de bunicul său care a fost un @ om de afaceri de succes. „Este o moștenire de este toboșar într-o trupă familie. Toți avem acest spirit.” El însuși are de surf-rock alături de cele o agendă în care-și notează cele mai bune trei surori ale sale, modele idei de business. și ele; Lucky Blue Smith nu este astfel doar unul @ dintre cele mai cunoscute modele masculine a publicat și o autobiografie ale momentului, ci și un muzician, mai exact despre care spune că vrea să toboșar. În 2009, alături de cele trei surori îi inspire pe alții să creadă în ale sale (modele și ele) au pus oficial bazele ei înșiși; The Atomics, o trupă de surf-rock. Ei cântau @ însă cu mult timp înainte, încă din copilărie. și-a făcut debutul ca actor Smith a declarat de altfel că muzica este anul trecut în producția adevărata sa pasiune. Dar, în timpul rămas, Love Everlasting, un film de dragoste; modelul-cântăreț a găsit energia pentru a-și face debutul și ca actor, în filmul Love @ este de câteva luni tată, la doar 19 ani.

CINE ESTE LUCKY BLUE SMITH

Poate la fel de bine să poarte un costum slim fit care să se potrivească precum o mănusă pe trupul său atletic sau o jachetă de piele sau jeans, asortată cu o pereche de pantaloni sport. Are aproape 1,90 m, și indiferent ce poartă, i se potrivește. Everlasting. Despre meseria de actor el a declarat că „necesită mai multă implicare” prin comparație cu cea de model, așa că nu se va opri aici. Pentru Lucky Blue Smith ziua pare a avea cel puțin 48 de ore. Ah, și, dacă nu era de ajuns, a decis să publice și o carte, “Stay Golden”, o autobiografie. Spune despre această carte că dorește să îi inspire pe alții să creadă în ei înșiși, potrivit unui interviu pe care l-a acordat anterior revistei Vogue. Pasiunea sa pentru muzică, implicarea sa activă în modă de mai mulți ani deja, amândouă și-au pus amprenta asupra stilului său atent studiat și totuși relaxat, cu ceva influențe rock, în ton cu stilul muzical al trupei sale. Poate la fel de bine să poarte un costum slim fit care să se potrivească precum o mănușă pe trupul său atletic sau o jachetă de piele sau jeans, asortată cu o pereche de pantaloni sport. Are aproape 1,90 m, și indiferent ce poartă, i se potrivește. www.baneasa.ro 83


STYLER DEBATE

CÂT DE MULT MAI ȚII CONT

DE REGULILE UNEI ȚINUTE DE BIROU

E

Pantofi Boggi, 1.279 lei

Ei bine, cred că putem fi de acord că moda actuală nu mai arată nici pe departe ca cea de acum, să spunem, zece ani. Regulile sunt mai puțin stricte, iar atât timp cât le încalci cu stil nimeni nu va avea nimic împotrivă. Să luăm o ținută masculină de birou, clasică. Ce presupunea ea? Niște pantofi Oxford, un costum clasic, din două piese, negru sau bleumarin, o cămașă slim fit și o cravată. Aceasta este rețeta de bază de la care știi deja că pleacă mai toate ținutele office. 84 TOAMNĂ | 2017

Sacou COS, preț la cerere

Ceas Thomas Sabo, 1.580 lei

Breloc Massimo Dutti, 109 lei

Desigur, în ultimii ani a devenit mai mult decât acceptabil ca sacoul pe care îl alegi să fie unul smart- casual purtat împreună cu niște blugi și o pereche de pantofi Brogue din piele întorasă. Dar o mulțime de bărbați sunt încă reticenți atunci când vine vorba de a da viață ținutelor pe care le iau cu ei la serviciu. De ce? Pentru că bărbații țin incredibil de mult la reguli, iar pentru a avea curajul să le încalce sau să le schimbe au nevoie de un imbold ceva mai convingător. Trebuie să știi, înainte de orice, că regulile unei ținute de birou nu sunt înscrise în Codul Penal. Te poți gândi la ele ca la o convenție de stil, dată mai departe din generație în generație, și care îți arată, în linii mari, ce este acceptabil

TEXT: NORBERT MATEI. FOTO: PR

VACANȚA S-A TERMINAT, IAR ASTA NU ESTE VALABIL DOAR PENTRU ELEVII ȘI STUDENȚII CARE AU PETRECUT FĂRĂ GRIJI TOATĂ VARA. FIECARE DINTRE NOI FACE CU GREU TRECEREA LA NOUL SEZON, ȘTIIND CĂ URMĂTOARELE LUNI NU VOR FI NICI PE DEPARTE ATÂT DE MEMORABILE CA CELE CARE TOCMAI AU TRECUT. TE ÎNTORCI LA BIROU ȘI ASTA VINE LA PACHET CU O MULȚIME DE BĂTĂI NOI DE CAP. S-AR PUTEA SĂ TE ÎNTREBI, DE EXEMPLU, CÂT VA MAI TREBUI SĂ ȚII CONT DE REGULILE STRICTE ATAȘATE UNEI ȚINUTE DE BIROU.

Butoni Massimo Dutti, 109 lei


COS

Colier Thomas Sabo, 1260 lei

Ochelari de vedere Tom Ford, Optiplaza, 1490 lei

Pălărie Zara, 129 lei

Bluza Boggi, 199 lei Brațări Constantin Nautics, 49 lei / buc

Geantă COS, 490 lei

Pantaloni COS, 390 lei

Sneakersi Boggi, 609 lei să porți sau nu la locul de muncă. În 2017 granițele acestei convenții sunt destul de blurate, moda este destul de ofertantă, iar tu nu ai nimic de pierdut dacă încerci ceva nou. Îți propun, de exemplu, să încerci să porți mai des pantofi sport împreună cu costumele office. Nu mă refer la cei de alergat și nici măcar la cei concepuți special pentru street-wear. Vorbesc despre pantofii sport care îți oferă confortul unor adidași, dar păstrează, în același timp, linia elegantă a unor pantofi clasici. Nici când vine vorba de accesorii, cum ar fi cureaua sau cravata, nu trebuie să mai rămâi în zona clasică. Sezonul acesta ai la dispoziție o mulțime de variante inedite care sunt potrivite pentru un outfit office ca la carte. Și, dacă tot suntem la accesorii, îți

Insigne Reserved, 14 lei

mai recomand să încerci următoarele piese, care vor da aproape instantaneu o nuanță autentică ținutei tale: pălărie din fetru, clamă pentru bani, butoni haioși, ac de cravată, ace pentru reverul sacoului și, nu în ultimul rând, insigne. Toate acestea te vor ajuta să schimbi o mulțime de lucruri la modul în care arăți la birou. Sunt detalii mici, dar care contează enorm atunci când vine vorba de o rețetă clasică și destul de strictă, dar care poate suferi totuși o mulțime de schimbări. Deci cât de mult mai trebuie să ții cont sezonul acesta de regulile unei ținute office? Aș spune că trebuie să păstrezi silueta principală, dar în rest îți poți folosi imaginația cât de mult crezi că este nevoie. www.baneasa.ro 85


NEXT

STYLER SHOPPING

Colanți Mothercare, 115 lei/set 3buc.

JOY RIDE

A Rochie Zara, 99,90 lei

Jachetă Mothercare, 105 lei

daugă culoare și imprimeu în garderoba de toamnă. Acest sezon nu înseamnă numai nuanțe închise, ci este și despre culori vii, imprimeuri amuzante și texturi catifelate. Have fun this autumn! Joc Laboratorul de gastronomie, magazin KidVentura, 151,99 lei

Trench Next, 224,90 lei

Teniși Next, 189,90 lei

86 TOAMNĂ | 2017

Capă, Massimo Dutti, 279 lei


Jachetă, Mothercare, 145 lei

Joc Set păpușă Barbie si trăsura Sweetville, magazin KidVentura, 369,99 lei

NEXT

Bluză Mothercare, 65 lei

Bluză H&M, 119,90 lei

TEXT: LUMINIȚA FĂURESCU FOTO: PR

Fustă Massimo Dutti, 169 lei

Cămașă Zara, 95,90 lei

Rucsac Reserved, 89,90 lei Pantaloni H&M, 89,90 lei

Botine Next 269,90 lei

www.baneasa.ro 87


ZARA

STYLER SHOPPING

Șapcă Reserved, 29,90 lei

Vestă Zara, 75,90 lei Costum de baie Adidas, 100 lei

FUNNY PRINTS

E Rucsac Zara, 99,90 lei

vremea imprimeurilor haioase pentru a readuce starea de vară și în această toamnă. Nuanțele de albastru sunt un must have, accesoriile haioase nici ele nu trebuie să lipsească, iar voia bună trebuie să însoțească fiecare ținută. Nu uita nici de culorile tari! Ele vor face ca lookul tomnatic să pară mai vesel.

Pantaloni Mothercare, 139 lei/ set 2 buc TEXT: LUMINIȚA FĂURESCU FOTO: PR

Ghete Ecco, 299,90 lei

Bluză H&M, 39,90 lei

88 TOAMNĂ | 2017


Șapcă Next, 64,90 lei

Set educațional Robotul meu, magazin KidVentura, 193,99 lei

NEXT

Body Mothercare, 85 lei

Ochelari de soare H&M, 22,90 lei

Bluză Next, 99,90 lei

Set Joc Paw Patrol, magazin KidVentura, 359,99 lei

Jachetă Mothercare, 185 lei

Pantaloni H&M, 59,90 lei

Ghete Ecco, 479,90 lei www.baneasa.ro 89


Beauty

TOAMNA E DEJA AICI ȘI, CA SĂ TE RECUPEREZI DUPĂ O VARĂ ÎNCĂRCATĂ, AI NEVOIE DE CÂTEVA TRUCURI CARE SĂ TE FACĂ SĂ TE SIMȚI STRĂLUCITOARE. SEZONUL ACESTA E DESPRE TINE ȘI DESPRE CUM TE SIMȚI TU BINE, INDIFERENT CĂ „SECRETUL” ESTE O PĂLĂRIE, UN MACHIAJ ÎN NUANȚE ÎNCHISE SAU O CREMĂ PENTRU HIDRATARE. TU CUM TE RĂSFEȚI TOAMNA ASTA? 90 TOAMNĂ | 2017

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

BOTTEGA VENETA

& THE BEST


TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

MARNI

ALBERTA FERRETTI

BALMAIN

ALBERTA FERRETTI

ELLIE SAAB

JULIEN MACDONALD

STYLER TENDINȚE STYLER

BLACK BEAUTY NEGRUL, ÎNTOTDEAUNA LA MODĂ, CHIAR ȘI ÎN MACHIAJ Toamna aceasta, cele mai senzuale priviri sunt conturate de un machiaj în culori închise, cu pigmenți de un negru intens. Indiferent de culoarea ochilor tăi, negrul îi va pune în valoare și vor face să fii remarcată indiferent unde te afli. www.baneasa.ro 91


BOLD NAILS UNGHII CURAJOASE PENTRU ACEASTĂ TOAMNĂ Manichiura are nevoie, sezonul acesta, de culori și combinații care să atragă atenția. Fie că alegi un French inversat (Moschino), un model mozaicat (House of Holland) sau o manichiură simplă roșie (Jeremy Scott), vei completa ținutele de toamnă cu stil. 92 TOAMNĂ | 2017

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

EMILIO PUCCI

MOSCHINO

3.1 PHILLIP LIM

MARCHESA

EMILIO PUCCI

JEREMY SCOTT

STYLER TENDINȚE


NINA RICCI CAROLINA HERRERA

AKRIS

ROKSANDA

ALTUZARRA ETRO

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

POMEȚI COLORAȚI SHINE BRIGHT LIKE A DIAMOND Nimic nu e mai sexy ca obrajii asortați cu nuanțele toamnei. Cu puțină strălucire, culoarea potrivită tenului tău și o atitudine care să-i pună în evidență, obrajii tăi vor roși de emoție sub privirile admirative ale celor din jur. www.baneasa.ro 93


PĂLĂRII CHIC YOU CAN LEAVE YOUR HAT ON Colorate, negre, cu boruri largi, așezate pe o parte, cu blană sau fără, pălăriile sunt un accesoriu care pare să nu se demodeze niciodată. Utile, mai ales în sezonul de toamnă, îți pot da un accent chic chiar dacă vremea de afară nu e mereu prietenoasă. 94 TOAMNĂ | 2017

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

ANNA SUI

PRADA

ALBERTA FERRETTI

ANNA SUI

COACH

GIORGIO ARMAN

STYLER TENDINȚE


Atunci când nu apucăm să ne bucurăm de somnul nostru de frumuseţe, cearcănele devin un efect secundar vizibil. Acum le puteţi face să dispară printr-o singură mişcare, folosind noua gamă de corectoare Instant Full Cover Concealer de la Bobbi Brown. În final, veţi avea ochii luminoşi ca după o lungă noapte de somn liniştitor.


CHANEL

STYLER SHOPPING

Ruj lichid mat Joy, Melkior, 49,90 lei

Lac de unghii Le Vernis, Chanel, 129 lei

Pudră iluminatoare Duo Chromatic, NYX, 49 lei

Lac de unghii Color delight, Flormar, 21 lei

P

Contur de ochi Stadium Fever, Sephora, preț în magazin

igmenții puternici îți redau energia pe care ai consumat-o în timpul verii. Cu un pic de culoare, poți cuceri lumea, indiferent că e vorba de farduri intense, de un ruj îndrăzneț sau de o ojă nonconformistă. Tu stabilești limitele. Ruj Color Lip Last, Sephora, preț la cerere

Farduri de pleoape Glitter Bomb, Sephora, preț la cerere Mascara Last Fibre Extension, The Body Shop, 63 lei 96 TOAMNĂ | 2017

Perle iluminatoare Gold Paradise, Douglas, 79 lei

Fard de pleoape Artist Face Color, Make up Forever, preț la cerere

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

COLOUR ME PRETTY

Farduri Ultimate Shaddow Palette, NYX, 87 lei


Spray hidratant, Burume de la Mer, exclusiv in magazinul Sephora din Băneasa Shopping City, 302 lei

A VENIT SEZONUL ÎN CARE PIELEA TA TREBUIE RĂSFĂȚATĂ DUPĂ ATÂTA SOARE ȘI APĂ DE MARE. OFERĂ-I O CURĂȚARE PRIN MĂȘTI CU INGREDIENTE NATURALE, HIDRATARE PRIN CELE MAI DIAFANE TEXTURI DE CREMĂ ȘI STRĂLUCIRE PRIN PICĂTURI BOGATE ÎN ULEURI ESENȚIALE.

Mască Dream Skin, Dior, magazin Kendra, 339 lei

STILIST: LUMINIȚA FĂURESCU / FOTOGRAF: FLORIN OPRIȘ / ASISTENT STILIST: SMARANDA PITICARI

Eight Hour Cream, Elizabeth Arden, magazin Kendra, 183 lei

LUSH LIFE

Gel de duș Sephora, magazin Sephora, 34 lei

Flori uscate, Arkka, 7,99 lei Cutie din lemn, Arkka, 64,99 lei

Blue Serum Chanel, Chanel Espace Beaute, 471 lei

Accesoriu din in, Arkka, 3,99 lei Mască cu argilă, Instant Detox Bobbi Brown, 200 lei

Exfoliant pudră pentru față, Bobbi Brown, 193 lei Ulei reparator, Clinique, magazin Kendra, 195 lei

www.baneasa.ro 97


HERVE LEGER BY MAX AZRIA

STYLER SHOPPING Mască de față cu infuzie de ceai Douglas, 30 ml, 27 lei Extract de parfum Baccarat Rouge, Maison Francis Kurkdjian, Beautik Haute Parfumerie, 70 ml, 1.800 lei

Balsam multifuncțional The Body Shop, 50 g, 45 lei

Spumă de curățare hidratantă Sephora, preț la cerere

P

Cremă intens nutritivă Douglas, 50 ml, 85 lei

Mască de față The Body Shop, 75 ml, 115 lei 98 TOAMNĂ | 2017

SOFT FOR YOUR SKIN ielea ta merită un răsfăț ca la carte, iar acesta nu poate fi conceput fără loțiuni hidratante care lasă în urmă arome catifelate. Bonus: un parfum cu care să te delectezi în zilele răcoroase de toamnă.

Toner cu ginseng și orez, The Body Shop, 250 ml, 55 lei

Soluție hidratantă calmantă Douglas, 150 ml, 69 lei

Loțiune de corp Somerset Naturally, Marionnaud, 250 ml, 46 lei

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

Loțiune Genaissance, La mer, 946 lei


Băneasa Shopping City, Et.1 vis-a-vis de H&M | 031 437 81 89 baneasa@profihairshop.ro


ISABEL MARANT

STYLER SHOPPING

Șampon Fuji Green Tea, The Body Shop, 250 ml, 38 lei

Ulei de cocos pentru păr, The Body Shop, 200 ml, 58 lei

Mască de noapte cu arbore de ceai pentru curățarea pielii, The Body Shop, 75 ml, 62 lei

Săpun Do Son, Diptyque, Beautik Haute Parfumerie, 150 g, 100 lei

Gel cremă matifiant Clear Focus, Douglas, 50 ml, 69 lei

Gel de duș pentru corp Les Délices, Douglas, 300 ml, 35 lei 100 TOAMNĂ | 2017

D

upă ce vara s-a terminat, pielea și părul tău au nevoie de îngrijire suplimentară și de revitalizare. Cremele hidratante, uleiul prețios de cocos, un săpun care să‑ți catifeleze pielea sau un șampon care să-ți facă părul să strălucească sunt așii tăi din mânecă sezonul acesta.

Cremă de zi cu efect de lifting Age Focus, Douglas, 50 ml, 129 lei

Ulei de corp Human + Kind, Marionnaud, 200 ml, 109 lei

Loțiune de corp Durance, Marionnaud, 250 ml, 69 lei

Toner British Rose, The Body Shop, 250 ml, 63 lei

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

BACK TO AUTUMN



JASON WU

STYLER SHOPPING

Ruj Sephora, preț la cerere

Ruj Allure Velvet, Chanel, 181 lei Ser pentru perfecționarea buzelor 3D Lip Plumpfix, Sephora, preț la cerere

Ruj Stylish, Flormar, 31 lei

Ruj lichid mat Joy, Melkior, 49,90 lei 102 TOAMNĂ | 2017

REBEL LIPS

B

Ruj Gold Paradise, Douglas, 45 lei

Ruj Liquid Suede Cream, NYX, 34 lei

Ruj lichid mat Lid Lingerie, NYX, 29 lei

uzele au nevoie de hidratare oricând, la fel și de culoare. Toamna aceasta fă-ți curaj să porți cele mai îndrăznețe rujuri și glossuri, acompaniate de un ser care să le hidrateze.

Ruj lichid Artist Liquid Matte, Sephora, preț la cerere

Balsam de buze Mr. Bear Family, Douglas, preț la cerere

Luciu de buze PunchPop, Sephora, preț la cerere

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

Luciu de buze Bobbi Brown, 124 lei


ZENGA

Apă de toaletă Atkinsons, Pirates’ Grand Reserve, Douglas, 100 ml, 679 lei

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: HEPTA.RO

Apă de toaletă A better man, by Tony Gard, Douglas, 75 ml, 229 lei

Apă de toaletă Durance, Marionnaud, 100 ml, 99 lei

IN A MAN’S WORLD

Soluție de curățare pentru barbă Mr. Bear Family, Douglas, 250 ml, 129 lei

Perie pentru barbă Mr. Bear Family, Douglas, preț la cerere

Apă de parfum Fleuve Tendre, Liquides Imaginaires, Beautik Haute Parfumerie, 100 ml, 830 lei

P

entru bărbații care știu și vor să aibă grijă de ei, există întotdeauna produsele care să li se potrivească mănușă. Un truc în plus pentru ei sunt cosmeticele pentru îngrijirea părului și a bărbii.

Apă de toaletă Rêve d’été, Rancé, Beautik Haute Parfumerie, 100 ml, 430 lei

Gel de duș pentru păr și corp A better man, by Tony Gard, Douglas, 200 ml, 59 lei

www.baneasa.ro 103


STYLER ADVERTORIAL

GABRIELLE CHANEL

P

uțini asociază numele Gabrielle cu figura șarmantă a lui Coco Chanel, pentru că, odată cu atingerea măiestriei în lumea modei, Coco s-a distins de Gabrielle, lăsând loc unui nou nume să intre în scenă. Numele unei femei cultivate, curtate, faimoase, libere de orice constrângere – Coco. Nici Coco, nici Gabrielle nu s-au temut niciodată de nimic. Însă aripile pline de vigoare și curaj, cele care au lăsat-o să zboare departe de lumea modestă în care se născuse, au pornit de la Gabrielle. Creatoarea Coco îi datorează existența lui Gabrielle. Prenumele primit la naștere evocă un adevăr intim și 104 TOAMNĂ | 2017

nelustruit, o formă de sinceritate absolută făcută cadou tuturor celor care se arată lumii exact așa cum sunt, fără nicio mască. Parfumul Gabrielle Chanel se adresează femeii care își alege singură propria cale și în pieptul căreia bate o inimă ce nu poate fi înfrânată de nimic din exterior. Această nouă creație invită femeile să aibă încredere în ele însele și în capacitatea lor de a avea propria voce în lume. Creatorul Olivier Polge a pornit de la ideea că tocmai în această încredere fundamentală în propriile puteri își are rădăcinile stima de sine. Gabrielle Chanel, conceput de parfumierul Olivier Polge în colaborare cu Laboratorul de creare și dezvoltare de parfumuri Chanel, este simbolul prezenței feminine care refuză să se dea bătută și să fie ca altcineva, simbolul femeii care caută împlinirea și libertatea care i se cuvin. Și

TEXT: ALINA-ELENA VASILIU FOTO: CHANEL

ÎNDRĂZNEȚ ȘI FEMININ, MAIESTUOS ȘI DELICAT, PARFUMUL GABRIELLE CHANEL ESTE UNUL AL CONTRASTELOR REUNITE SUB O ETICHETĂ CARE VORBEȘTE DE LA SINE – CHANEL. PRIN GABRIELLE CHANEL, CASA CHANEL SCRIE O NOUĂ PAGINĂ DIN ISTORIA PARFUMERIEI MONDIALE, ADUCÂND ÎN LUMINA REFLECTOARELOR NU DOAR UN NOU NUME, CI ȘI UN NOU DESIGN DE STICLĂ ȘI O NOUĂ AROMĂ.


Parfumul Gabrielle Chanel se adresează femeii care își alege singură propria cale și în pieptul căreia bate o inimă ce nu poate fi înfrânată de nimic din exterior.

Prenumele Gabrielle, primit la naștere de Coco Chanel, evocă un adevăr intim și nelustruit, o formă de sinceritate absolută făcută cadou tuturor celor care se arată lumii exact așa cum sunt, fără nicio mască.

mai mult decât atât, Gabrielle Chanel invită orice femeie să-i urmeze calea. ”Inima” acestui parfum o constituie petalele albe de ylang-ylang, iasomie și floare de portocal, înnobilate de prezența tuberozelor care cresc în regiunea Grasse din sudul Franței. După selecția florilor însă, Olivier Polge a început să se joace cu intensitatea mirosurilor lor, astfel că a ales ca iasomia să aibă o aromă mai puternică și a folosit note de mosc alb pentru a adăuga mai multă consistență petalelor de ylang-ylang. Notele cremoase de tuberoză au fost accentuate cu mireasma de lemn de santal, iar prospețimea florii de portocal a fost potențată de aromele cojii de mandarină, ale grapefruitului și ale coacăzelor negre. Un parfum excepțional merită un ambalaj pe măsură, astfel că rebeliunea din Gabrielle Chanel trebuia „adăpostită” de o sticlă care să se distingă de cele cu care

Chanel și-a răsfățat până acum purtătoarele. Dacă, în general, conceptul de lux este asociat cu greutatea sticlei de parfum, Chanel a ales o altă abordare, dedicând luni și chiar ani întregi pentru a reuși să conceapă o sticlă cu pereții atât de subțiri. Când sticla este privită din profil, pereții converg spre centru, unde chenarul pătrat este poziționat în așa fel încât fiecare fațetă reflectă lumina. Culoarea mată, aflată la granița dintre argintiu și auriu, este inspirată din țesăturile Haute Couture păstrate încă în moștenirea Chanel. Parfumul vine într-o cutie al cărei interior este aranjat ca un cufăr pentru comori, astfel încât silueta sticlei să se dezvăluie plină de delicatețe. Gabrielle Chanel nu doar produce o vibrație olfactivă pe piele, ci disipează aroma sa ca pe o aură florală. Astfel, Gabrielle Chanel este o mică revoluție într-o sticlă semnată Chanel. www.baneasa.ro 105


STYLER BRAND STORY

FRAGONARD,

UN BRAND ICONIC CARE RESPIRĂ JOIE DE VIVRE PARFUMERIA ESTE O ARTĂ POATE MAI VECHE DECÂT PICTURA ȘI ESTE O ȘTIINȚĂ APROAPE LA FEL DE EXACTĂ CA MATEMATICA. IAR ACOLO UNDE ARTA ÎMBRĂȚIȘEAZĂ ȘTIINȚA, REZULTATUL NU POATE FI DECÂT UNUL MENIT SĂ ÎMBETE SIMȚURI ȘI SĂ CUCEREASCĂ SUFLETE. PE ACEASTĂ REȚETĂ AU MIZAT ȘI ARTIZANII CASEI FRAGONARD, CARE ESTE DEJA DE MAI BINE DE NOUĂ DECENII SINONIMĂ CU PARFUMERIA TRADIȚIONALĂ.

G

Text de: Cristina Roșca Foto: Fragonard

ăzduită în inima orășelului francez Grasse, capitala mondială a parfumeriei, Casa Fragonard a început să scrie istorie în 1926, când antreprenorul Eugène Fuchs punea bazele unei parfumerii menite să îi inițieze pe turiștii din zonă în tainele acestei industrii. Astfel, vizitatorii tot mai numeroși care veneau să se lase cuceriți de farmecele Rivierei Franceze puteau să dezbrace de secrete un produs care naște pasiuni mistuitoare deși este invizibil. Ei puteau să participe la procesul creator pentru a înțelege care sunt etapele fabricării parfumurilor, de la extracția materiilor prime, distilarea și macerarea lor până la îmbutelierea atentă a esențelor fine care au cucerit de-a lungul anilor și cele mai rafinate nasuri. Deși parfumurile 106 TOAMNĂ | 2017

Fragonard au scris deja istorie, tradiția porților deschise rămâne neschimbată și astăzi, astfel că atât fabricile, cât și laboratoarele pot fi încă vizitate. De altfel, unul dintre secretele Fragonard este tocmai continuitatea. La mai bine de nouă decenii de la începuturi, Casa Fragonard este condusă de strănepoatele lui Eugène Fuchs, surorile Anne, Agnès și Françoise Costa, care au dus tradiția mai departe, iar businessul a rămas o afacere de familie. De-a lungul timpului, patru generații au ținut frâiele acestui business și au rafinat secretele acestei profesii captivante. Mai mult, businessul s-a dezvoltat, astfel că astăzi portofoliul Casei Fragonard cuprinde, pe lângă parfumuri, și linii de produse pentru locuință și produse de fashion. Toate au însă un nucleu comun și exultă același spirit. Iar, pentru a scrie încă o pagină de istorie a parfumeriei, familia a deschis două muzee, unul acasă, la Grasse și un altul la Paris.


Belle de nuit 1940

La mai bine de nouă decenii de la începuturi, Casa Fragonard este condusă de strănepoatele lui Eugène Fuchs, surorile Anne, Agnès și Françoise Costa, care au dus tradiția mai departe. Tot la Paris s-a deschis și cel mai mare magazin Fragonard din oraș. În arondismentul nouă, la doar câțiva pași de Opera Garnier și foarte aproape de noul Muzeu al Parfumului. Pasionații de arome fine și atemporale se pot bucura de parfumurile Fragonard și în București, în Băneasa Shopping City, la etajul 1, în zona fântânii, în boutique-ul parfumat ADDA Shop. Selecția magazinului cuprinde parfumuri, ape de parfum și de toaletă, produse de îngrijire corporală pentru femei și bărbați și esențe de cameră, pentru un cămin cald și primitor. An de an, colecțiile de parfumuri ale casei sunt actualizate pentru a onora o nouă destinație exotică. Anul acesta este despre China și despre maci, o floare ce simbolizează frumusețea și abundența și, care emană o aromă subtilă, dar complexă. Numele Fragonard este sinonim cu un stil de viață inimitabil și celebrează an de an lumea largă. Călătoriile de

explorare sunt cele care stau la baza fiecărei noi lansări. Iar numele “Fragonard” a fost ales în semn de omagiu adus celebrului pictor Jean-François Fragonard (1732 – 1806), el însuși fiu al unui maestru parfumier din Grasse. În portofoliu se află și Belle de Nuit, supranumită legenda. Este unul dintre parfumurile de marcă ale Fragonard, un veritabil simbol al companiei, fiind lansat încă din 1946. Numele său este inspirat de o floare din America de Sud a cărei particularitate este că se deschide doar în timpul nopții. Și pentru că a venit vorba de sticle, și acestea au o poveste aparte la Fragonard și poartă numele de “estagnon”. Cuvânt de origine provençală, estagnon având înțelesul de recipient, a fost la origine utilizat în cadrul laboratoarelor de parfumerie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, confruntându-se cu o criză a sticlei, Casa Fragonard a fost nevoită să apeleze la alte categorii de materiale pentru realizarea sticlelor de parfumuri. Emilie Costa, fiica fondatorului, decide să coloreze aluminiul în auriu, pentru a conferi o notă mai feminină acestui container mai degrabă industrial. Astăzi, flaconul strălucitor reprezintă emblema Fragonard, reușind să rămână la fel de actual. Deși pare că fiecare în parte este un capitol distinct în istoria Fragonard, de fapt există un fir narativ comun. Pasiunea constantă pentru parfum și un angajament neobosit pentru acest „savoir-faire”. www.baneasa.ro 107


Lifestyle

ACEASTĂ TOAMNĂ ESTE DESPRE ESCAPADE ÎN DESTINAȚII ÎN CARE FORFOTA ORAȘULUI ÎȚI DĂ ENERGIE, DESPRE AMINTIRI ALE UNEI VERI PETRECUTE LA MALUL MĂRII ȘI MAI ALES DESPRE ÎNTÂLNIRI CU PRIETENII LA O CINĂ SAU LA CELE MAI RECENTE FILME LANSATE PE PIAȚĂ. TOATE ACESTEA LE GĂSEȘTI AICI, SPECIAL GÂNDITE PENTRU TINE. 108

TEXT: LUMINIȚA FĂURESCU / FOTO: 123RF.COM

LIVING THE LIFE



STYLER TRAVEL

EMOȚIE DE TOAMNĂ

CEI MAI MULȚI DINTRE NOI ASOCIAZĂ VACANȚELE CU VARA, ÎNSĂ CÂND VINE VORBA DE CONCEDIU, FIECARE ANOTIMP ARE FARMECUL SĂU, MAI ALES CĂ VREMEA VARIAZĂ PUTERNIC DE LA NORD LA SUD. TOAMNA ÎI DĂ PARISULUI UN AER ROMANTIC, PE CÂND ÎN THAILANDA ÎNCEPE SĂ ALUNGE PLOILE SÂCÂITOARE DE PESTE VARĂ, DEȘI UNELE RAFALE POT APĂREA CHIAR ȘI ÎN PRIMA PARTE A LUNII OCTOMBRIE. ASTFEL, FARMECUL FIECĂREI DESTINAȚII TURISTICE STĂ ÎN OCHII CĂLĂTORULUI.

@ Tip de călătorie: circuit de 10-14 zile

INCURSIUNE ÎN ȚARA SOARELUI RĂSARE Există puține destinații în lume care să fie atât de complete și de complexe precum Japonia. O destinație perfectă pentru orice tip de călător. Atât pentru cei care doresc să facă o călătorie în timp în măiestuosul Kyoto, cât și pentru cei care doresc o experiență culinară inedită în Osaka sau, de ce nu, pentru aceia care vor să se lupte cu înălțimile în Tokyo. Indiferent de sezonul în care ajungi în Japonia, descoperi o nouă față a unei țări unde trecutul și viitorul merg mână în mână. În orice anotimp însă, țara se îmbracă în straie colorate, iar orașele par rupte dintr-o pictură impresionistă. 110 TOAMNĂ | 2017

@ Obiective turistice: Tokyo, Kyoto, zona Alpilor Japonezi, Muntele Fuji

@ Target: călătorii pasionați de istorie, gastronomie și arhitectură

@ Sugestie de călătorie: bucătăria japoneză este una dintre cele mai variate și interesante din lume. Barurile de sake sunt la rândul lor o experiență.

CRACOVIA, PERLA ARHITECTURALĂ A POLONIEI Există puține orașe în Europa Centrală și de Est care să combine cu atâta măiestrie o arhitectură coerentă cu o istorie atât de apăsătoare. Pentru cei mai mulți, Cracovia se identifică, cel puțin geografic, cu Auschwitz, cel mai cunoscut și cel mai extins grup de lagăre de concentrare din timpul celui de-al doilea Război Mondial. O călătorie de doar o oră la sud de Cracovia te poate @ duce într-o altă lume, înfricoșătoare prin Tip de călătorie: realismul său. Este însă o lecție de istorie City Break ce trebuie nu doar citită, ci și simțită. @ Cracovia este însă mai mult decât atât, Obiective este o destinație perfectă pentru pasioturistice: orașul nații de arhitectură. vechi, cartierul evreiesc Un oraș pe care mulți l-au comparat cu Praga, în variantă mai compactă. @ Nu degeaba centrul istoric este parte a Călătorii patrimoniului UNESCO. adiacente de o zi: Auschwitz și Mina de sare de la Wieliczka

@ Target: călătorii pasionați de istorie și arhitectură TEXT: CRISTINA ROȘCA. FOTO: 123RF.COM

U

nii preferă aglomerația marilor orașe, pe când alții caută liniștea plajelor pustii. Unii caută drumețiile către creierii munților, pe când alții vor liniștea spa-urilor. Indiferent de tipul de călător, Styler a pregătit o serie de propuneri pentru o toamnă de neuitat.


TAROM

Nº dossier : 201

Date : 18/02/20

Validation DA/D

Validation Clien S K Y T E A M

ȚARA NOASTRĂ-I O COMOARĂ Bisericile fortificate din Transilvania amintesc de Germania, însă peisajele sunt pur românești, la fel și mâncarea și bunăvoința oamenilor din zonă. Mese îmbleșugate, dealuri domoale și sate de poveste, așa s-ar rezuma pe scurt o zonă care oferă relaxare, tradiții românești și perle arhitecturale precum casele din Viscri sau biserica din Saschiz. Nu degeaba această zonă din inima țării l-a cucerit iremediabil pe Prințul Charles care și-a cumpărat aici o serie de case pe care le-a restaurat și pe care le vizitează periodic. Și el nu este singurul care a avut o astfel de inițiativă, casele din satele săsești, restaurate și reintroduse în circuitul turistic, sunt o alternativă autentică la un hotel de cinci stele.

@ Tip de călătorie: de la 2-3 zile, la o săptămână

@ Călătorii adiacente de o zi: Sibiu sau Sighișoara, o drumeție pe bicicletă pe dea­ lurile din zonă sau o vânătoare de trufe.

@ Target: călători pasionați de relaxare, de tradiții românești, de arhitectură

@ Tip de călătorie: de la 2-3 zile, la o săptămână

@ Călătorii adiacente de o zi: orașele tipic austriece din apropiere, drumeții prin munții din apropiere

@ Target: călătorii pasionați de relaxare și drumeții ușoare

O OAZĂ DE RELAXARE O piscină aruncată parcă în creierii munților, un mic dejun pe bază de ștrudele de mere aburinde și o cabană din lemn, decorată în culori naturale. Pare rețeta perfectă pentru câteva zile departe de agitația din oraș? De fapt și este, o rețetă testată și implementată de cele mai multe spa-uri austriece, unde relaxarea se află parcă la ea acasă. Micuțele orășele tipic austriece, munții care se profilează de la fereastra fiecărei camere și diferitele tipuri de saună și masaj sunt cele mai importante ingrediente ale unei vacanțe creionate parcă special pentru a alunga oboseala în doar câteva minute.

O ISTORIE DE PESTE ȘASE DECENII Înființată la 18 septembrie 1954, Compania TAROM oferă zboruri către câteva zeci de destinații interne și internaționale. În continuare, misiunea TAROM este aceea de a veni în întâmpinarea nevoilor pasagerilor săi și a le oferi acestora elemente de noutate, menite să îi surprindă în mod plăcut. Astfel, recent, compania a achiziționat două aeronave noi de tip Boeing 737 NEXT GENERATION, cu rolul de a completa flota TAROM, în sensul unei mai bune deserviri a destinațiilor deja operate ori pentru deschiderea de noi rute. Compania TAROM pune la dispoziție și o serie de servicii special concepute în acest sens, precum platforma de divertisment AirFi sau o varietate de meniuri speciale, fără costuri suplimentare. În plus, prezența la bordul unei aeronave TAROM reprezintă prilejul perfect pentru a marca evenimente importante din viața pasagerilor noștri, precum zile de naștere, zile onomastice sau, de ce nu, declarații romantice, cereri în căsătorie într-un cadru inedit și cu un efect-surpriză garantat. Pentru a da, la propriu, savoare acestor momente, pasagerii pot alege între mai multe variante de pachet aniversar sau pot comanda specialități din meniul à la carte. Pe zborul următor! Cu drag, Echipa TAROM www.baneasa.ro 111


STYLER INTERVIU

MARC LEVY

CEL MAI DE SUCCES AUTOR CONTEMPORAN AL FRANȚEI MARC LEVY ESTE UNUL DINTRE CEI MAI CUNOSCUȚI AUTORI FRANCEZI CONTEMPORANI, CĂRȚILE SALE FIIND TRADUSE ÎN 47 DE LIMBI ȘI VÂNDUTE ÎN MILIOANE DE EXEMPLARE. LEVY S-A NĂSCUT LA PARIS ÎN 1961 ȘI NU ȘI-A DORIT SĂ DEVINĂ SCRIITOR, CI DOCTOR. ÎNTÂMPLAREA A FĂCUT CA ÎN 2000 SĂ PUBLICE PRIMUL SĂU ROMAN „ȘI DACĂ ESTE ADEVĂRAT...”, CE S-A VÂNDUT ÎN MILIOANE DE EXEMPLARE ÎN LUME, APOI A FOST ECRANIZAT ÎN 2005. FILMUL A FOST PRODUS DE STEVEN SPIELBERG ȘI REGIZAT DE MARK WATERS („MEAN GIRLS”), IAR ROLURILE PRINCIPALE AU FOST INTERPRETATE DE REESE WITHERSPOON ȘI MARK RUFFALO. DUPĂ ACEL SUCCES A ÎNCEPUT SĂ SE DEDICE DOAR SCRISULUI ȘI DE ATUNCI A MAI LANSAT ALTE 17 ROMANE, DINTRE CARE UNUL A FOST ADAPTAT PENTRU TV ȘI ALTUL PE MARILE ECRANE.

C

Text de: Florin Casata. Foto: PR

e citeai când erai copil?

Citeam orice, de la benzi desenate la romane. Casa părinţilor mei era plină de cărţi, pe vremea aceea aveam la televizor doar un singur post, aşa că cititul era principala noastră distracţie, iar eu încercam să citesc cât de mult puteam, mai ales atunci când venea vorba de cărţile despre care tatăl meu îmi spunea că sunt prea tânăr ca să le citesc. Îmi place să cred că spunea asta intenţionat, doar ca să mā facă şi mai curios. Prima carte pe care îmi amintesc că am citit-o a fost „De la Pământ la Lună”, de Jules Verne.

Ţi-ai dorit întotdeauna să fii scriitor? Dacă nu ai fi reuşit în lumea literaturii, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci? Mi-am dorit să fiu doctor. Pofta de a scrie m-a prins 112 TOAMNĂ | 2017

atunci când am împlinit 18 ani, iar înainte de a deveni scriitor am lucrat șase ani pentru Crucea Roșie, apoi în industria calculatoarelor, iar ulterior am pus, împreună cu doi prieteni, bazele unei firme de arhitectură.

Cum a fost să scrii prima ta carte? Cât de greu a fost să te remarci? Mi-am făcut intrarea în branșă ca autor într-un mod ușor neobișnuit, iar norocul a avut un rol foarte important în acest sens. Atunci când am început să lucrez la manuscrisul ce avea să devină, în cele din urmă, „Și dacă e adevărat…” („If Only It Were True”) nu aveam niciun fel de intenție de a scrie un roman. Sora mea, care este scenarist, m-a încurajat să trimit manuscrisul la o editură – Robert Laffont. Reprezentanții m-au contactat în opt zile și mi-au spus că vor să-mi publice cartea. La câteva săptămâni după asta, Steven Spilberg m-a sunat să-mi spună că vrea să adapteze povestea pentru marele ecran. Îți poți închipui ce am simțit? Niciodată n-am crezut că voi avea atât de mult success, nu-mi puteam imagina succesul deloc. Așadar, cred că am fost mult prea uimit pentru a mai putea să sărbătoresc.


PS from Paris, cea mai nouă carte a lui Levy a fost publicată recent, iar din septembrie începe lucru la următoarea. www.baneasa.ro 113


STYLER INTERVIU Cum scrii? Îți planifici romanele? Ai o anumită rutină? La scris și la citit totul se reduce la libertate, e cel mai important. Citește ce vrei, când vrei, iar asta este valabil și pentru scris. Deci niciun fel de rutină, niciun obicei anume. Pentru scris e nevoie de timp și de puțină disciplină. Așa că singurul lucru important este să fii constant. Procesul meu înseamnă să petrec mult timp învățând despre personajele mele, să coabitez cu ele, și doar atunci când le cunosc foarte bine pot începe să scriu. Scrisul unei povești e ca mersul pe mare: știi unde ai vrea să ajungi, dar nu știi modul în care marea și vântul îți vor influența călătoria.

cărți foarte interesante. Totuși, bineînțeles, întotdeauna este o parte din tine în personajele tale, chiar dacă ficționale, și, bizar, este și o parte din unii dintre cititori, chiar dacă nu vă veți întâlni niciodată.

Îți rescrii propozițiile la nesfârșit sau ies așa cum trebuie din prima încercare, de la prima schiță? Ambele. Unele propoziții vin de la sine. Dar scrisul înseamnă, în mare, și rescriere, și iar rescriere. De câte ori nu se întâmplă ca după multe nopți să termini câteva pagini, să fii destul de mulțumit de ceea ce ai scris, iar în dimineața următoare să ți se pară că sunt groaznice și să le rescrii complet!

Steven Spilberg m-a sunat să-­mi spună că vrea să adapteze povestea pentru marele ecran. Îți poți închipui ce am simțit? Niciodată n-am crezut că voi avea atât de mult success, nu-mi puteam imagina succesul deloc. Scrii cu o anumită tipologie de cititor în minte? Te gândești la ce vrea și la ce nu vrea publicul? Nu, nu mă gândesc. Să scrii înseamnă să trăiești cu personajele tale, să le asculți, să le spionezi, să vorbești cu ele. E ca și cum te-ai scufunda într-o mare de albastru. Nimic din lumea reală nu mai există în jurul tău, ești proiectat într-un alt univers care îți dă o așa mare libertate și, mai ales, unul care face totul să fie posibil.

Care este cartea ta preferată și de ce? Aparține aceluiași autor pe care îl consideri cel mai apropiat de sufletul tău? Da, lui Romain Gary. Majoritatea cărților lui sunt printre preferatele mele. Mi-a plăcut sufletul lui, felul în care gândește despre iubire, despre sentimentele umane, despre puterea și slăbiciunea noastră, despre umanitate în general.

Despre ce ai spune că sunt romanele tale? Până acum am scris 18 cărți și nu am vrut niciodată să mă limitez la un singur gen. Până acum am scris câteva comedii, thrillere, drame, aventuri și chiar și un volum istoric.

Care a fost cea mai ciudată întâlnire cu un fan? Ești frecvent recunoscut pe stradă?

Când am scris „Hoțul de umbre” nu mi-am dat seama că am folosit numele unei fete care există în viața reală și cu care mergeam la școală când eram copil. Iar personajul principal este îndrăgostit de această fată în timpul copilăriei sale, dar ea nu e chiar prietenoasă cu el. Așa că, atunci când volumul a fost publicat, am primit pe Facebook un mesaj foarte haios de la ea în care îmi spunea „Nu poți păstra ranchiuna atât de mult timp!”. Ne-am întâlnit din nou în New York, nu ne văzuserăm de 30 de ani, și am redevenit prieteni.

Cum este să scrii pentru cinema? Foarte diferit față de scrierea unei cărți, pentru că cinematografia are multe constrângeri care în literatură nu există. Pentru început, o carte spune o poveste care se petrece timp de mai multe ore, un film este limitat la aproximativ 90 de minute. 300 de călăreți într-o carte nu costă nimic, pe când într-un film sunt extrem de scumpi.

Care este sfatul tău pentru scriitorii aspiranți? Concentrați-vă pe ceea ce scrieți și nu pe voi înșivă în timp ce scrieți.

Scrierile tale sunt autobiografice? Categoric nu. Sunt mult prea timid pentru a-mi permite să fac asta. Și nici nu cred că viața mea ar fi subiectul unei 114 TOAMNĂ | 2017

Ai citit vreun autor roman? Dacă da, care ți-a plăcut? Ionesco și Cioran, desigur.


residences

Accesibil, Modern și Rafinat

Noul concept rezidențial, la tine acasă.

01

LOCALIZARE Belvedere Residences beneficiază de un amplasament excepțional în zona Barbu Văcărescu, în centrul celei mai dinamice și râvnite zone de dezvoltare din nordul Bucureștiului, pe Strada Fabrica de Glucoză, pe latură nordică a lacului Tei. Complexul beneficiază și de proximitatea uneia din zonele verzi excepționale ale capitalei, parcul Tei, oferind în același timp și o priveliște impresionantă.

02

COMUNITATE

FACILITĂȚI

Belvedere Residences va aduce un concept nou, unic prin compartimentările inteligente ale apartamentelor, aliniate noilor tendințe de locuire, și prin infrastructura generală a proiectului, care va include numeroase facilități, precum spații comerciale la parterul imobilelor, spații verzi, curți interioare spațioase și locuri de joacă pentru copii și numeroase locuri de parcare subterane și supraterane.

Șos. Fabrica de Glucoză, nr. 6-8, București belvedereresidences.ro

03

PARTENERI

Accesibilitate: prin multiple linii de transport în comun disponibile, situat chiar lângă stațiile de metrou Pipera și Aurel Vlaicu; Vecinătăți: Situat chiar în imediata apropiere a unor destinații excelente de cumpărături: Promenada Mall, Băneasa Shopping City, dar și lângă centrele de afaceri din zona de Nord a Bucureștiului și de apropierea mai multor instituții de învățământ.


STYLER EVENT

VARA FESTIVALURILOR CU

SUMMER FEST Atmosfera de vacanță s-a simțit din plin vara aceasta în Băneasa Shopping City! Cele 40 de zile de Summer Fest au debutat cu festivalul reducerilor – Extravaganza Sales Party, dar și cu muzică bună care a transformat piațeta din fața centrului comercial într-o destinație de party perfectă pentru vară. Sportivii profesioniști sau amatori și-au încercat abilitățile și s-au distrat în cadrul competițiilor Street Ball 3 la 3 și After Work Sports, iar cei mai buni dintre ei au primit la final premii speciale oferite de Nike, Sport Loft, Adidas, Buzz, Vans, MaxFun și Constantin Nautics. 116 TOAMNĂ | 2017


BĂNEASA SHOPPING CITY

NEVERSEA Pentru că IT’S OK TO BE IN THE SPOTLIGHT, Băneasa Shopping City a fost prezent la Neversea. În cele 2 zile de festival, împreună cu Geta Voinea și Melkior, am avut grijă ca look-ul vizitatorilor să fie impecabil pe toată durata festivalului la beauty corner-ul special amenajat. Pe cei curajoși i-am provocat să ia parte la o experiență inedită și să-și depășească limitele la un rodeo ride! Cele mai inspiraționale ținute de la Neversea au fost fotografiate de The Storyalist și au apărut în primul lookbook de festival Băneasa Shopping City, lansat în parteneriat cu Elle România. www.baneasa.ro 117


STYLER PREMIERE/FILM

BLADE RUNNER 2 Regie: Denis Villeneuve Distribuție: Ana de Armas, Ryan Gosling, Harrison Ford Gen: SF Povestea: Clasicul film al lui Ridley Scott, Blade Runner/ Vânătorul de recompense (1982), devenea un film cult, având ca temă esenţa umanităţii – urmărind relaţia dintre replicanţi şi oamenii. Harrison Ford l-a interpretat pe Blade Runner – un tip de polițist futurist, acuzat de vânarea şi „eliminarea” replicanților. La 35 de ani distanță după evenimentele din primul film, un nou vânător de replici umane - ofițerul „K” (Ryan Gosling) descoperă un secret de mult timp îngropat ce are potențialul de a scufunda în haos ce a mai rămas din societate. PREMIERĂ LA GRAND CINEMA & MORE: 6 OCTOMBRIE

CINEMA

VARA S-A TERMINAT ȘI ODATĂ CU EA ȘI LUNILE DE VACANȚĂ, DAR ASTA ÎNSEAMNĂ ȘI CĂ FILMELE BUNE REVIN LA CINEMATOGRAFE, IAR TOAMNA ANULUI 2017 NE PROPUNE O SERIE DE FILME EXPLOZIVE, PENTRU TOATE GUSTURILE.

IT

Regie: Andrés Muschietti Distribuție: Owen Teague, Jaeden Lieberher, Finn Wolfhard, Bill Skarsgård Gen: Horror, Thriller

Povestea: Este o reecranizare a romanului lui Stephen King “It” din anul 1986, ce spune povestea a șapte prieteni ce se confruntă cu un personaj negativ ce poate să își schimbe forma; Acum ia rolul unui clovn malefic care sperie copiii. PREMIERĂ LA GRAND CINEMA & MORE: 8 SEPTEMBRIE

LEGO NINJAGO FILMUL LEGO NINJAGO FILMUL Regie: Charlie Bean, Bob Logan, Paul Fisher Distribuție: Jackie Chan, Dave Franco, Olivia Munn Gen: Animație, Familie

118 TOAMNĂ | 2017

Povestea: Șase tineri ninja: Lloyd, Jay, Kai, Cole, Zane și Nya sunt responsabili să apere insula lor, numita Ninjago. Dar noaptea, își folosesc abilitățile pentru a se lupta cu monștri și antagoniști. PREMIERĂ LA GRAND CINEMA & MORE: 22 SEPTEMBRIE


THE MOUNTAIN

KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE Regie: Matthew Vaughn Distribuție: Taron Egerton, Channing Tatum, Colin Firth, Poppy Delevingne, Mark Strong, Jeff Bridges Gen: Acțiune, Aventuri, Comedie Dată lansare: Povestea: Peripeţiile tânărului spion Gary ‘Eggsy’ Unwin continuă în Kingsman: The Golden Circle. Odată ce sediul Kingsman a fost distrus, organizația descoperă aliați în Statele Unite. Acum cele două organizații de elită trebuie să lucreaze împreună pentru a învinge un inamic comun. PREMIERĂ LA GRAND CINEMA & MORE: 22 SEPTEMBRIE

THE MOUNTAIN BETWEEN US Regie: Hany Abu-Assad Distribuție: Idris Elba, Kate Winslet Gen: Dramă, Romantic Povestea: În urma unui accident aviatic, doi străini trebuie să lupte pentru supraviețuire în condiții extreme de ninsoare. Când realizează că nimeni nu vine să îi salveze, se îmbarcă într-o periculoasă călătorie prin sălbăticie. PREMIERĂ LA GRAND CINEMA & MORE: 13 OCTOMBRIE

GEOSTORM 3D GEOSTORM 3D Regie: Dean Devlin Distribuție: Robert Sheehan, Katheryn Winnick, Jim Sturgess, Gerard Butler, Abbie Cornish Gen: Acțiune, SF Povestea: În timp ce Jake încearcă să împiedice ca sateliții ce controlează clima să creeze o furtună de proporții uriașe, fratele său descoperă un complot de asasinare a președintelui. PREMIERĂ LA GRAND CINEMA & MORE: 20 OCTOMBRIE

MURDER ON THE ORIENT EXPRESS MURDER ON THE ORIENT EXPRESS Regie: Kenneth Branagh Distribuție: Penélope Cruz, Daisy Ridley, Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Josh Gad, Kenneth Branagh Gen: Crimă, Dramă, Mister

Povestea: Renumitul detectiv belgian Hercule Poirot investighează uciderea unui american înstărit care călătorea cu trenul Orient Express, cel mai faimos tren din lume. PREMIERĂ LA GRAND CINEMA & MORE: 24 NOIEMBRIE

THOR: RAGNAROK THOR: RAGNAROK Regie: Taika Waititi Distribuție: Chris Hemsworth, Tom Hiddleston, Mark Ruffalo Gen: Acțiune, Aventuri, Fantastic

Povestea: Evenimentele au loc imediat după The Avengers: Age of Ultron, când Thor se recuperează în urma luptei cu robotul hotărât să distrugă umanitatea. Doar că ceea ce Ultron amenința să facă pe Terra iată că se pregătește pe Asgard: apocalipsa ar putea distruge din temelii luminoasa lume condusă de Odin, iar Thor va avea mare nevoie de ajutorul lui Loki pentru a înfrunta pericolul ce-i amenință tărâmul de baștină.PREMIERĂ LA GRAND

CINEMA & MORE: 27 OCTOMBRIE

www.baneasashoppingcity.ro 119


STYLER EVENTS

BOLSHOI - MET

Sezonul BOLSHOI 2017-2018 • Le Corsaire, 22 octombrie / LIVE • The Taming Of The Shrew, 26 noiembrie / ÎNREGISTRARE • The Nutcracker, 17 decembrie / ÎNREGISTRARE • Romeo And Juliet, 21 ianuarie 2018 / LIVE • The Lady Of The Camellias, 4 februarie 2018 / ÎNREGISTRARE • The Flames Of Paris, 4 martie 2018 / LIVE • Giselle, 22 aprilie 2018 / ÎNREGISTRARE • Coppelia, 10 iunie 2018 / LIVE

LE CORSAIRE

Vino să cunoști emoția în stare pură și să pășești într-un univers în care eleganța, grația și frumosul domină! Achiziționează abonamentul BOLSHOI sau MET și bucură-te de spectacolele din stagiunea 2017-2018 la un preț special.

EVENIMENTELE

SEZONULUI Detalii pe www.grandentertainment.ro

TOAMNA ACEASTA, BĂNEASA SHOPPING CITY TE INVITĂ SĂ FII PARTE DIN EVENIMENTELE PE CARE LE PREGĂTEȘTE PENTRU PUBLICUL AMATOR DE RELAXARE CULTURALĂ, FIE CĂ ESTE VORBA DESPRE TEATRU, OPERĂ SAU BALET.

SEZONUL MET 2017-2018

DIE ZAUBERFLÖTE

• Norma, 7 octombrie • Die Zauberflöte, 14 octombrie

120 TOAMNĂ | 2017

• The Exterminating Angel, 18 noiembrie • Tosca, 27 ianaurie 2018 • L’elisir d’amore, 10 februarie 2018 • La Boheme, 24 februarie 2018 • Semiramide, 10 martie 2018 • Cosi Fan Tutte, 31 martie 2018 • Luiza Miller, 14 aprilie 2018 • Cendrillon, 28 aprilie 2018


SWING WISH YOU WERE HER SWING / HAVING WONDERFUL TIME, WISH YOU WERE!, o nouă comedie romantică în regia lui Răzvan Săvescu, vine la Grand Cinema and More, în premieră absolută. O farsă sălbatică ce cuprinde amanți, încurcături, o întâlnire la miezul nopții și un urs flămând. Adică hohote de râs fără întrerupere până la final. Undeva într-o cameră din Swing Motel, Danny și Kathy, în focul pasiunii, se ceartă cu scântei când Kathy dezvăluie că se întâlnește cu un alt bărbat. În același timp, într-o altă cameră, Paul este foarte frustrat că amanta lui, Jennifer, ezită să-și înșele soțul. Bill și Mary se pregătesc să aniverseze douăzeci și nouă de ani de la căsătorie. Mary dorește o noapte nebună de sex sub cerul liber, însă Bill vrea doar să fie lăsat în pace. Pentru a face lucrurile mai interesante, cel mai bune prieten al lui Paul este Danny, care este căsătorit cu Jennifer, care are o aventură cu Paul, care se întâlnește cu Kathy, care este amanta lui Danny și sora lui Jennyfer. În Actul doi, toată lumea își dă întâlnire fără să vrea la cabana de la munte a lui Bill și Mary. Consecințele sunt greu de imaginat, însă teribil de amuzante. Premieră: 30 septembrie Date spectacole: 21 octombrie, 23 noiembrie

CUM SĂ DISTRUGI O PIESĂ Premieră: 4 noiembrie Date spectacole: 2 decembrie, 26 decembrie Distribuția: Vlad Logigan/Dan Rădulescu Pavel Bârsan Bogdan Cotlet/Cătălin Babliuc Angel Popescu/Andrei Mateiu Răzvan Oprea/Radu Micu Marin Grigore/Silviu Mircescu Andreea Samson Ilona Brezoianu/Andreea Mateiu CUM SĂ DISTRUGI O PIESĂ / THE PLAY THAT GOES WRONG, succesul fulminant al trupei Mischief, premiată cu Premiul Oliver pentru Cea mai bună comedie, declarată recent „The Funniest Play Broadway Ever Seen“, este pusă în scenă în premieră absolută în România la Sala Epika. În viziunea regizorului George Dogaru, cu o distribuție de excepție, producția realizată de Grand Cinema and More și Wondertheatre este o combinație explozivă de teatru de comedie, pantomimă și improvizație, completată de efecte de scenă spectaculoase și foarte amuzante. „Cum să distrugi o piesă” este ceea ce numim o „piesă în piesă”. Urmărim eforturile pline de încurcături ale trupei de teatru de amatori a Politehnicii din Cornley de a pune în scenă drama polițistă „Crimă la Conacul Haversham”. Actorii interpretează membrii trupei și personajele din drama polițistă, însă accidentele și situațiile neprevăzute se țin lanț și lucrurile o iau razna. Cu toate acestea, actorii rezistă cu stoicism și umor avalanșei de dezastre și încearcă să ducă până la capăt piesa, spre deliciul publicului. Prețuri: 65, 69, 79 sau 85 de lei.

www.baneasa.ro 121


STYLER GADGETS

BACK TO WORK TOAMNA MARCHEAZĂ STARTUL UNUI NOU SEZON DE LANSĂRI DE GADGETURI, DAR ȘI MOMENTUL CÂND NE ÎNTOARCEM LA BIROU DUPĂ PERIOADA DE VACANȚĂ. PENTRU A NE PUTEA RECĂPĂTA PRODUCTIVITATEA AM PREGĂTIT O LISTĂ DE GADGETURI CARE VĂ VOR AJUTA SĂ FIȚI MAI EFICIENȚI ÎN URMĂTOAREA PERIOADĂ LA BIROU, DAR ȘI ÎN AFARA ACESTUIA. Text de: Florin Cașotă

HUAWEI W1 STEEL BLACK Smartwatch-ul nu mai este de mult un moft, iar Huawei W1 Steel Black este propunerea chinezilor pentru utilizatorii care vor să fie tot timpul conectați. Ceasul are un display AMOLED touch-sensitive, circular, de 1,4 inchi, acoperit cu cristale de safir și este rezistent la zgârieturi. Gadgetul rulează pe platforma Android Wear și îți permite să rămâi conectat oriunde ai fi, cu notificări în timp real pentru apeluri, texte, convorbiri și email-uri. Cu acest ceas vei putea asculta muzica prin intermediul comenzilor vocale, vei putea alege destinațiile dorite și vei putea naviga, prin Google Maps. De asemenea, Huawei W1 Steel Black este dotat cu un senzor de înregistrare a ritmului cardiac, are un giroscop și un accelerometru și monitorizează activitățile realizate, oricând și oriunde. Recomandat de: Media Galaxy Preț: 899 lei 122 TOAMNĂ | 2017

DJI SPARK

DJI Spark este cea mai mică dronă quadcopter de pe piață cântărind doar 300 de grame și este puțin mai mare decât un smartphone. Drona dispune de multiple opțiuni printre care: control inteligent, gimbal mecanic și o camera foto-video de o calitate impresionantă. Drona poate fi controlată cu ajutorul telecomenzii, prin intermediul unei aplicații de smartphone sau într-un mod și mai ingenios, prin gesturi cu mâna. Camera Spark este echipată cu un senzor CMOS de 1/2.3 inchi, permițând înregistrarea video stabilizată la 1080p și fotografii la 12MP. Tehnologia Wi-Fi îți permite să transmiți video-ul în timp real la o rezoluție de 720p la o distanță de 2 km. Drona poate zbura aproximativ 16 minute cu o încărcare. Recomandat de: Quickmobile Preț: 2699 lei

SAMSUNG DEX STATION PENTRU GALAXY S8/S8 PLUS Samsung Dex Station este un dispozitiv cu ajutorul poți avea o experiență a desktop-ului direct de pe telefonul mobil. Conectezi un smartphone Samsung Galaxy S8 sau S8+ la un monitor compatibil, tastatură și mouse și poți accesa fișiere, edita documente, viziona clipuri, folosind Galaxy S8 ca pe o unitate PC. Astfel ai acces la fișierele de pe telefon pe un ecran mare, la o rezoluție Full HD. Dex Station se adresează celor aflați în mișcare care nu vor să folosească un laptop sau o tabletă. Ai nevoie doar de un Galaxy S8, Dex Station, un mouse și o tastatură, și un monitor sau TV, lucruri pe care le poți găsi într-o cameră de hotel. Recomandat de: Samsung Mobile Store Preț: 549 lei


BOXA PORTABILĂ BOSE SOUNDLINK REVOLVE SoundLink Revolve este una dintre cele mai performante boxe bluetooth Bose. Aceasta oferă un sunet cu acoperire uniformă, consistentă, la 360 de grade. Poate fi amplasat în centrul încăperii sau afară și toată lumea din jur se va bucura de muzica. Boxa Bose are un difuzor de înaltă calitate, radiatoare dual-pasive, un deflector acustic omnidirecțional, adică tehnologii ce asigură un sunet natural ce va încânta orice meloman. Soundlink Revolve este ușor de purtat și de operat, iar bateria reîncărcabilă durează până la 12 ore de muzică. În plus, construcția este una de calitate, rezistentă la apă, dar și la cazături. Recomandat de Media Galaxy Preț: 999,90 lei

NEWBITS

TROTINETA ELECTRICĂ DIN FIBRĂ DE CARBON Trotinetele electrice au devenit un mod alternativ de transport preferat din ce în ce mai mult de către românii care s-au săturat să stea în trafic.Trotineta electrică Newbits poate parcurge până la 25 de km, cu o singură încărcare, la o viteză maximă de 20 km/h. Trotineta este practică și poate fi utilizată pentru relaxare și plimbări prin parc, dar și pentru mers prin oraș când dorești să eviți aglomerația și vrei să ajungi la timp. Deoarece este realizată din fibră de carbon Newbis este ușoară cântărind doar 10 kg. Recomandat de: QuickmobilePreț: 1104 lei

SAMSUNG GALAXY J7 (2017)

Samsung Galaxy J7 (2017) are un finisaj metalic complet uniform fără proeminență a camerei și un display Super AMOLED HD de 5,5 inchi. Telefonul este dotat cu 3GB memorie RAM și are un spațiu de stocare de 16/32 GB, extensibilă printr-un card microSD până la 256GB, astfel noul smartphone Samsung Galaxy J7 2017 îți oferă toată viteza de care ai nevoie pentru a efectua ce ai nevoie. De asemenea, telefonul are o cameră principală cu o apertură de până la F1.9, ceea ce permite utilizatorului să surprindă imagini clare și în condiții mai întunecate. În plus, bateria cu o autonomie mare (3300 mAh) și modul Ultra Power Saving va menține în funcțiune aplicațiile favorite mai mult timp. Recomandat de: Media Galaxy Preț: 1499 lei

ALPHA 1 PRO ROBOT INTELIGENT UMANOID Alpha 1 Pro face parte din noua generație de roboți marca Ubtech. Astfel, materialele utilizate în construirea robotului sunt mai solide și mai durabile, motorul este mai performant față de modelul precendent, iar bateria este detașabilă. Acest gadget se conectează la smartphone prin Bluetooth și este controlat cu ajutorul aplicației Alpha 1 Pro. Robotul este capabil să realizeze o gamă largă de mișcări, chiar și de dans, datorită giroscopului cu tri axe încorporat și se poate roti până la 180 de grade. Robotul are aplicații în diferite domenii, cum ar fi divertisment, educație și media. Recomandat de Quickmobile: Preț: 2499 lei www.baneasa.ro 123


STYLER DECO

SIMPLITATEA NATURII CALDE TOAMNA ASTA VREM SĂ NE ÎNTOARCEM LA NATURĂ, SĂ NE IZOLĂM PUȚIN DE ZGOMOTUL ORAȘULUI DE ZI CU ZI. DE ACEEA ESTE IMPORTANT CA ÎN LOCUINȚA NOASTRĂ SĂ AVEM UN LOC UNDE NE PUTEM RELAXA PENTRU A NE PUTEA REÎNCĂRCA BATERIILE.

G

Text de: Florin Casata

ăsiți-vă confortul și lăsați ultimele raze ale soarelui să încăzlească casa. Anul acesta tendințele de design se îndreaptă către un mix de stiluri care împreună armonizează o încăpere. Spre deosebire de natura văratică, cea tomnatică este mai caldă, cu mici accente de gri ce ne trimit cu gândul la peisajele stâncoase. Natura pare simplă la prima vedere, dar privind cu atenție peisaje diverse realizezi complexitatea și armonia extraordinară cu care se îmbină elementele decorurilor natural, zugrăvite parcă de cei mai iscusiți pictori. Aceste trăsături sunt mimate în decorul de interior prin obiecte de o simplitate îndrăzneață, cu modele delicate. Fie că vorbim de o pernă în culori calde sau de o băncuță din lemn cu șezut împletit colorat argintiu. Toamna aceasta, locuința va fi locul unde simplitatea materialelor și imperfecțiunea suprafețelor va contrasta cu elemente de design preţioase precum porțelanuri fine. Magazinul Nobila Casa recomandă un serviciu de masă de 26 de bucăți, o colecție de porțelanuri care se caracterizează printr-un design contemporan cu un mix de două culori pastelate și jucăuşe. Un alt fel prin care puteți insera astfel de elemente este prin obiecte precum o lampă cu o bază din lemn cioplit gata să împrăștie lumina caldă în cameră. Ce poate fi mai frumos decât să citeşti o carte, în lumina unui abajur fin de culoare albă. O altă metodă de a găsi puțină liniște în inima orașului și o abordare, nu atât de evidentă, în designul de interior 124 TOAMNĂ | 2017

Decor BRISE

Serviciu de masă 26 bucați NOBLESSE, Nobila Casa, 879 lei

Pătură cu dungi și franjuri, Zara, 499,00 lei

Pernă scaun Aromaterapie, 49.99 lei Lampă cu bază din lemn cioplit, Zara, 449,00 lei

este prin simțul olfactiv. Un set deco pentru aromaterapie format dintr-un difuzor parfumat, lumânări și elemente decorative, toate așezate pe un platou din piatră va fi o adiție bună pentru amenajarea locuinței. Ca regulă de ținut minte, în acest sezon căutăm să îmbinăm elementele naturale precum lemnul, fie șlefuit sau brut, cu elemente urbane, create de om precum porțelanurile fine sau cimentul gri.


NYX PROFESSIONAL MAKEUP

NEW SHOPS STYLER

MACHIAJ PROFESIONAL LA PREȚURI ACCESIBILE

Brandul de cosmetice NYX Professional Makeup a apărut pe piață în 1999 fiind fondat la Los Angeles de antreprenorul Toni Ko. Inspirația pentru nume a venit de la zeița greacă a nopții Nyx. La circa 15 ani distanță de la începuturi brandul ajunsese să fie prezent în peste 70 de țări, și expansiunea continuă. NYX Professional Makeup este un brand de cosmetice care oferă o gamă largă de produse de machiaj profesional, la un preț accesibil. Magazinul NYX poate fi găsit în Băneasa Shopping City la etajul 1.

TWINSET

CREAȚII FEMININE ȘI SOFISTICATE Brandul TWINSET a fost fondat în 1987 în insula Capri, una dintre cele mai frumoase din lume. Povestea a pornit de la asocierea unei bluze tricotate cu puloverul asortat, o combinație armonioasă între fascinația feminină și eleganța siguranței de sine. Colecțiile sunt concepute pentru o femeie sofisticată, cu un caracter puternic, care se joacă cu propria feminitate combinând aplicații romantice, precum paiete, strasuri, tul și broderii, cu imprimeuri strălucitoare și materiale mai îndrăznețe, cum ar fi denim, piele și țesături speciale. Din acest an, Twinset poate fi găsit în exclusivitate în România în Băneasa Shopping City, etajul 1.

NINE WEST

DIN NEW YORK, ÎN TOATĂ LUMEA

Fondat în 1978 în “centrul universului”, la New York, brandul de încățăminte Nine West s-a poziționat încă de la început pe un segment aflat la intersecția dintre moda fast fashion ghidată de trenduri și măiestria artizanală care pariază pe creații atemporale ce pot fi purtate sezon după sezon. Astăzi, la aproape patru decenii de la începuturi, brandul continuă să lanseze colecții de pantofi și accesorii ale căror piese pot fi descrise ca fiind sexy, chic și sofisticate. Pentru femeia zilelor noastre, o femeie complexă, care emană indiferent de momentul zilei și de ocazie. Pantofii Nine West sunt perfecți atât pentru întâlnirile de business cât și pentru ieșirile în oraș după program sau în weekend. Astăzi, brandul american a devenit unul global, fiind prezent în 78 de state, deși birourile de creație și sediul central sunt încă la New York. Iar acum este prezent și în Băneasa Shopping City. www.baneasa.ro 125


STYLER RESTAURANTE

GUSTOS ȘI SĂȚIOS ZILELE TORIDE SUNT ÎNLOCUITE DE ZILE CU NORI SAU CHIAR PLOIOASE, IAR SERILE DEVIN MAI RECI. DAR NU TREBUIE SĂ NE ÎNTRISTĂM, TOAMNA VINE CU REȚETE NOI DE ÎNCERCAT, FELURI DE MÂNCARE CALDE, DELICIOASE ȘI SAVUROASE. NU DEGEABA TOAMNA ESTE RECUNOSCUT CA FIIND ANOTIMPUL RODITOR, ÎMBELȘUGAT.

ARGENTINE STEAK & SUSHI

PENTRU CARNIVORI În această perioadă un mușchi de vită gustos este greu de bătut. Restaurantul Argentine Steak & Sushi recomandă un mușchi de vită argentinian care, ideal, este savurat alături de un vin roșu din aceeași țară. Aceasta este o carne foarte fragedă ce nu necesită garnitură, iar alăturarea cu un pahar de vin este suficientă pentru a face fericite papilele gustative ale oricărui gurmand. Noi vă spunem doar că puține lucruri se pot compara cu savoarea oferită de o friptură de vită argentiniană, bine preparată.

INVAZIA BURGERILOR Toamna burgerii au dat năvală la City Grill, iar restaurantul are o nouă rețetă de burgeri pregătiți din carne de pui și rumeniți la jar atât cât trebuie. În meniu se află burgerul Black Angus din carne de vită, cașcaval, sos Barbeque, salată, roșii, castraveți murați și ceapă roșie, dar și un burger vegetarian făcut dintr-un amestec de cartofi, morcovi, mazăre, ciuperci și ceapă verde peste care tronează un ou poșat. Toti burgerii din meniul City Grill sunt serviți cu un mix de salată sau cartofi prăjiți ori la cuptor. 126 TOAMNĂ | 2017

TEXT DE FLORIN CAȘOTĂ

CITY GRILL


TRATORIA BUONGIORNO AMINTIRI DIN ITALIA Pentru cei aflați în continuare cu gândul la vacanțele de pe malul Mării Mediteraneene le recomandăm o porție de paste de la Trattoria Buongiorno. Propunerea sună bine atât în italienește, cât și în română: tagliatelle cu fructe de mare sau capelacci con camembert e pere in salsa di burro e noci, adică paste proaspete umplute cu camembert, pere în sos de unt cu usturoi și nucă, muguri de pin. Buon appetito!

PIZZA HUT

BUNĂ ORICÂND Indiferent de sezon, o pizza bună, cu un blat crocant sau pufos, proaspătă și cu multă mozzarella este tot timpul o ofertă de nerefuzat. Propunerea Pizza Hut este o pizza supremă cu blatul cheesy bites ce conține 24 de rulouri umplute cu brânză lava ce se topește în gură. Pizza supremă este locul unde aromele se îmbină, iar o felie cu pepperoni, carne de vită, ceapă, ciuperci, ardei și deasupra mozzarella, va satisface gustul tuturor iubitorilor de pizza.

ARGENTINE STEAK & SUSHI AROME EXOTICE Pentru cei care nu sunt înnebuniți după legumele de sezon avem o propunere exotică, ce vine tocmai din Japonia. Restaurantul Argentine&Sushi vă recomandă Wagyu beef roll, adică o specialitate japoneză ce conține vită cobe, foie gras și sos de trufe. Carnea Wagyu este una specifică Japoniei, este moale și suculentă, iar atunci când este gătită bine are un gust extraordinar.

www.baneasa.ro 127


STYLER ADRESE 123...

4U Travel 031 4253872;

A

Adidas 021 3611355; Adidas Kids 021 3611397; Adorri 021 3611718/ 0757 081201; AEC Exchange 0747 151152; Aldo 0756 021781; Ana Radu 0799779689 Anne Bebe 0723 163143; Annelino; Anastasia Beverly Hills 0741 151152; Apivita; Arkka; Arsis 0729 106448; Aqua 0733 689655/ 0721 319528; Armani Jeans; Argentine & Sushi 0721 100400;

B

Baby’s Boutique - pet shop 021 3611797; Bagatt 021 3611480; Balizza 021 3611678/ 0735 011883; Banca Transilvania 0372 727070 Bancpost Bata 0723 637472/ 021 3106904 (fax); B&B Collection 0729 038016; BCR Beautik Haute Parfumerie 031 4252957; Be in Time 0727 227696; Benvenuti 021 3195252/ 0729 165622; Bershka 0314 253174; Black by Doncafe 0733 444 777; Bigotti 0731 038920;

128 TOAMNĂ | 2017

Bobbi Brown; Boggi 021 3611774; Bourbon Cocktails&Coffe 021 3611795/ 0748 266244; BRD 021 36111461/ 021 36111462 / 021 3195055; Brooks Brothers 0752 020031; BSB 0728 11376; Buzz 0731 666227;

C

Cacharel 021 3622622 Café Nescafe 021 3611719; Calzedonia 021 3611398; Caran d’Ache 021 3135772; Carrefour 311 890031 Casa Espagnola; Cărturești 0734 554445; CCC 031 4328402; Cellini 021 361138/ 021 3195239; Cellini Boutique 0735 306259; Cerutti 1881 021 3611 596; Cinnabon 0757 037290; City Grill; 0799 105 542; Chanel Chopard 0731 600 865; Chopstix 021 3611751/ 0788 096358; Claire’s 0730 083780; Clarks 0747 251894; Coffee Republic 021 3611528/ 0746 280000; Coccodrillo 0726 363662; Collective 0740 251761; Comtesse du Barry 021 3611625; Contessina; COS; Cookshop 021 3611668;

D

Davidoff 0728 171777; Deluxe Cards 021 3611476; Depot 96 0374 994 999; Desigual 0729 900995; Diesel 021 3611585; Diverta 0733 734074; DHL 021 2221777; Douglas 021 3611450; DM 0374 772093; D’s Damat TWN 021 3611651;

E

Ecco 0730 654721; 0730 654716; El Unico 0741 021445; Enzo Bertini 0729 165555; Esquisite Etic 0751 118826; Evidence Beauty Salon 0746 109427; Evidence Beauty 021 3195270/ 0729 036623; Eye-Fi Café Bar 0742 654321;

F

Flormar 0766 942621; Folli Follie 0740 251300; FREYWILLE 031 4326944; Funky Buddha; Furla 0744 709 608:

G

Gall Print 021 3195284/ 0756 092639; Gant 031 4252936; Garanti Bank 021 3106912/ 0735 169587; Geox 021 3611772; Gerard Darel 021 3611362 /0741 142316; German Dentist 0726 666999;

Geta Voinea Hair & Beauty Salon 0757 829980; Greek Taverna 0723 524524; Golden Point 021 3195263; GNC Live Well 0785 245099; Guess 0725 607110; Guy Laroche 021 3611610;

0723 101533; KFC 021 3611578/ 0751 190433; Kiehl’s Kidventura 031 4052646; Kitchen Shop 031 4257198; Kon Art 021 3195277; Kultho 0731 600879;

H

L

H&M 031 4370811 / 031 4370810; Haagen-Dazs 0747 527533; Help Net 021 3611567; Humanic 021 3611377;

I

Icon 0728 202822/ 021 3611696; I. D. Sarrieri 021 3611698/ 0741 090098; Ilinca 021 3611353; Il Passo 0728 082218; 0728 082210. Imaginarium 21 3611666; In Medio 021 3106192/ 0735 169587; Intimissimi 021 3611425; Intersport 021 3194240; Ioannou 021 3611395; Irina Schrotter 031 4253050/ 0772 206809; iStyle 0314 380602 Iza Van Dee 021 319 52 77;

J

Jolidon 021 3106955;

K

K Grill 0728 426894; Karen Millen 0731260030; Kendra; Kenvelo

La Safi 021 3611563/ 0761 021286; Lacoste 031 4252938; La maison de pasta; Lancel 0741 142 359; Lee Cooper 0725 300015; Levi’s 0771 014880; Liu Jo 0756 067306; Livada cu ceai 021 3611373/ 0762 454414; L’Occitane 0720 022981; London Tailors 0752 020020; Luisa Spagnoli 0730 896760;

M

MAC 021 3611372; Mc Donald’s 021 3611366/ 0372 7122 712260; Marina Rinaldi 0731 260033; Marionnaud 021 314 7056; Marks & Spencer 021 3611582; Massimo Dutti 031 4253182; Massini 0731 555597; MaxMara Weekend 0731 260033; Max&Co; Media Galaxy 021 311741/ 021 311737; Meli Melo Exclusive 0742296481; Meli Melo 0751 516500;


N

Napapijri 031 4254743; Naturino 021 3611599; Nedelya; New Balance 0736 385162; Next 021 3611452; Nike 0740 251756; Nikon - Yellow Store 021 361 15 58; Nine West Nissa 0734 456336; Nobila Casa 0372 957878; Nomasvello 0721.755.214/ 031 4052177; Nordsee 021 3611914; Noriel 0732 665574; NYX;

O

Octagon 0733 000853; Okaïdi 031 4257156; Office Shoes 0770 287838/ 0747 270010; Orange 021 2033030/ 0744 411411; Oro Toro by OSHO 021 3611799 Opticris 021 3611650; Optiblu 031 4253211/ 0727 500329; Optica Express 0372 727070; Optiplaza 0372 711013. Optiplaza Boutique; Orsay;

Oysho 031 4253172/ 031 4253173; Oxette 0731 376473;

P

Pandora 0749 206555; Parfois 0731 250997; Patio 0729 990 405; Paul 0754 081756 Paul&Shark; Peek& Cloppenburg 021 3611510; Pepper 0785 211106; Pep&Pepper 0756834947; Perfect Nails 021 3611423; Pet land 021 3195272; Penti 0725 563311; Petit Bateau 021 3611529; Piraeus Bank Pizza Hut 021 3611708/ 0754 081723; Plafar 0730 110134/ 021 3192937 (fax); Prăvălia cu Retușuri 0753 770534; Prenatal 021 3198533; Pretty Ballerinas 0740 111103; Primigi 021 3611779; Profihairshop 031 4378189; 031 805 2299; Pull & Bear 031 4253176;

R

Raiffesen Bank 021 2094333/34/35/ 36/37/38; Raw’z 0759 098443; Reebok 0314 253176; Replay 021 3611608 Reserved 0757 020179; Rêve;

GIAMBATTISTA VALL

Melkior 021 3112105; Michael Kors; Mizar 0724 047829; Montblanc 021 3153373; Motivi 021 3611380; Mothercare & ELC 021 3150150; Musette 0372 713395;

S

Sabon 0755 122603; 0755 122602; Salad Box 0730 725 230; Salamander 0731 040324; Salomon 0725 948724; Samsonite 0753 333072; Samsung 0765 232490; Sanoberry 0722 363959/ 0748 295441; Scandia Sibiu 0743 177287; Say 0755 057712; Sephora 031 4252905; 021 3190622; Sensiblu 021 3194257/ 0720 022972. Shoe Art & Kricket 021 3164200; Skechers 0770 132932; Splend’Or 0733 884711; Sport Couture 021 3611427/ 0768 647964; Steilmann 021 3611587; Semiramis 021 3611473/ 654716; Sheherazade 021 3611714/ 0753 900400; Simona 021 3611668/ 0733 054245; Sport Loft 0740251506; Starbucks 0752 281204; Stradivarius 031 4253178; Superdry; Swarovski 021 3611384; Sushi Ko 0758 038005;

T

Taksim Doner & Kebab 021 3611621; Tezyo; Teilor Exclusive; Teilor 0720 028217.

Telekom 0766 383340; Time Out 0725 409994; Timberland 0770 384684; Tommy Hilfiger 021 3611724; Top Clean 021 3611742; Tous 0314326559; Trends by Adina Buzatu 0720 660662; TUI Travel Center 031 4386981; Twinset Simona Barbieri 037 6206169: Toan’s 0726 894889; The Body Shop 021 3611611; Tommy Kids 021 3611436/ 021 3611491. Top Shop 0735 735830; Trattoria Buongiorno 0731 496659; Triumph 0730 650490;

U

US Polo Assn 021 3611701; Under Armor

U-Man 031 4251985; Uterque 0314335095;

V

Vans 0766 467 601; Victoria 46 0728 106068; Viggo 0749 298298; Vilebrequin 021 4033600; Vodafone 0731 496648;

Y

Yves Rocher 021 3105358;

W

Wolford 021 361 1468; Women’Secret 031 4252078.

Z

Z - 021 3195226; Zara 031 4259726: Zara Home 0314 253182; Zimbria

www.baneasa.ro 129


STYLER END THOUGHT

REALITATEA DINTRE ALB ȘI NEGRU

L

a începutul vieții adulte, fiecare dintre noi are tendința de a privi oamenii, lucrurile și întâmplările din jur cu ochi intransigenți de judecător fără pată. Catalogăm ușor și judecăm aspru. Țin minte că atunci când am auzit pentru prima dată de la cineva fraza: ”Lucrurile în viață nu sunt doar în alb și negru, mai există și gri”, n-am stat să mă gândesc prea mult la ce înseamnă și m-am grăbit să răspund că pentru mine e foarte simplu, e ori albă, ori neagră. Au trecut de atunci ani, experiențe și tot felul de întâmplări neașteptate care mi-au rafinat vederea și m-au învățat că există de fapt foarte multe nuanțe de gri. Te descoperi în timp în mijlocul unor experiențe pe care le judecai aspru când le vedeai la alții, că ajungi să faci multe dintre lucrurile pe care le încadrasei în categoria ”niciodată”, că mergi pe un drum pe care întâlnești atât de multe situații pe care nu ți le-ai imaginat, la care nu te-ai așteptat și pentru care poate nici măcar nu ești pregătit. Și când te oprești să te privești de sus și să reflectezi la ceea ce ai făcut, descoperi nuanțele. Pentru că ai imaginea de ansamblu, poți vedea contextul, poți vedea emoțiile și rațiunile implicate în acea acțiune. Nu mai iei un fapt pe care îl izolezi de tot ceea ce l-a provocat, nu mai scoți din context un om ca să îl judeci nepăsător față de situația de viață pe care o are, aruncându-i în grabă o bilă albă sau una neagră. E important să ne deschidem mintea și să căutăm să 130 TOAMNĂ | 2017

BIANCA BĂDESCU TENANTS & STYLER COORDINATOR surprindem toate valențele unui lucru pentru a-l putea înțelege. Să facem pace cu noi și cu lumea, să empatizăm mai mult, să înțelegem mai mult și să judecăm mai puțin în alb și negru. Niciun om pe care îl întâlnim și niciun lucru prin care trecem nu vine întâmplător în viața noastră. Totul este conectat și totul lucrează la evoluția noastră. Însă ține de noi să putem observa, înțelege și fructifica toate aceste întâmplări. Înțelegându-ne mai bine pe noi, ajungem să îi înțelegem și pe alții, asumându-ne ceea ce suntem și ceea ce facem, devenim mai umani, ne debarasăm de prejudecăți și de vederea îngustă. Ajungem să trăim mai ușor, să ne supărăm mai rar și să acumulăm mai puține frustrări. Ai greșit vreodată față de viață, față de alți oameni sau față de tine? Gândește-te la asta atunci când te grăbești să judeci greșelile altuia. Nu te supăra și nu îl cataloga. Dă-i șansa să se replieze. Reține bilele negre și reflectează ce nuanță de gri alegi. Ascultă, observă, înțelege, iartă, fii blând cu tine și cu cei din jur și învață din tot ceea ce trăiești, pentru că, la final, nimic din ce-i omenesc n-ar trebui să ne fie străin.


BĂNEASA SHOPPING CITY - Parter | www.tezyo.com

Colecția Toamnă-Iarnă 2017

SHOES • BAGS • ACCESSORIES


… şi multe altele.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.