Bibliopolis Vol.48, nr. 2, 2013

Revistă de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării editată de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău

013) Nr. 2 2 ( 48 . l Vo

Director: сonf. univ. dr. Lidia Kulikovski Redactor-şef: Vlad PohilĂ

Colegiul de redacţie: dr. Hermina ANGHELESCU (Detroit); Leons BRIEDIS, membru de onoare al Academiei Letone (Riga); acad. Mihai CIMPOI; Tatiana COŞERIU (Teorie şi practică); Nicolae DABIJA, membru de onoare al Academiei Române; dr. Iulian FILIP; conf. univ. dr. Natalia GOIAN; Mariana HARJEVSCHI (Politici, Legislaţie); Valeriu HERŢA (Design); Tatiana ISCHIMJI (Biblioteci ale minorităţilor etnoculturale); conf. univ. dr. Lidia KULIKOVSKI (Studii şi cercetări); prof. univ. dr. Zamfira MIHAIL (Bucureşti); Ludmila PÂNZARU (Tehnologii, Resurse, Traduceri); Vlad POHILĂ (Editorial, Cultură şi spiritualitate); Genoveva SCOBIOALĂ (Imagine, Relaţii publice, Activităţi reţea); prof. univ. dr. Ion STOICA (Bucureşti); conf. univ. dr. Vasile ŞOIMARU; conf. univ. dr. Nelly ŢURCAN; prof. univ. dr. Dumitru URSU (Odesa) Secretariat: Tatiana BORODATÎI, Valeriu RAŢĂ Coperta: Valeriu HeRŢA

Bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 148, MD-2012, Chişinău, Republica Moldova Tel. redacţiei: 022 - 22 11 86; e-mail: bibliopolis@hasdeu.md; http://bibliopolis.hasdeu.md/ Casa Editorial-Poligrafică „Bons Offices”. Tel.: 022 - 50 05 78; 022 - 27 66 44

CUPRINS / СОДЕРЖАНИЕ / CONTENTS EDITORIAL / ПЕРЕДОВАЯ СТАТЬЯ / EDITORIAL

Vlad POHILĂ O mie de cărți necitite... Тысячи непрочитанных книг...

Thousands of unread books............................ 8 STUDII ŞI CERCETĂRI / ИССЛЕДОВАНИЯ / STUDIES AND RESEARCH

Vera OSOIANU Bibliotecile publice din Republica Moldova: dinamica activităţii în anii 2008-2012 Публичные библиотеки Республики Молдова: динамика деятельности в 2008-2012 гг.

Public libraries in Moldova: activity dynamics between 2008-2012......................20 Aiga GRENINA Electronic books: content provision and adoption possibilities among users in Latvia Cărțile electronice: posibilități de furnizare a conținutului către utilizatorii din Letonia Электронные книги: распределение содержания пользователям Латвии.......32 Ирина МАТВЕЕВА / Irina MATVEEVA Будущее муниципальных библиотек: футурологические заметки Viitorul bibliotecilor municipale: note futurologice The public libraries future: futurological notes.........................................................................48 TEORIE ŞI PRACTICĂ / ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА / THEORY AND PRACTICE

Lina IFTODI Instruirea profesională a bibliotecarilor ca factor de dezvoltare a abilităţilor creative Профессиональное обучение библиотекарей как фактор развития творческих способностей Professional training of librarians – as a factor of creative skills’ development ........52

Taro MIURA Arhipelagul bibliotecilor japoneze Архипелаг японских библиотек L’ Archipel des bibliothèques japonaises.....57 DE ZIUA BIBLIOTECARULUI / ДЕНЬ БИБЛИОТЕКАРЯ / LIBRARIAN’S DAY

Mariana HARJEVSCHI Solidaritatea profesională ne va ajuta să ridicăm prestigiul bibliotecii Профессиональная солидарность поможет нам поднять престиж библиотеки The professional solidarity will help us to raise the library prestige........................... 59 Valeriu RAŢĂ 23 aprilie – un bilanţ cu împliniri şi speranţe 23 апреля – итоги года The 23 of April – achievements and hopes....61 Liliana JUC Portret de bibliotecar: reflecţii în ajun de sărbătoare Образ библиотекаря: размышления в канун праздника Librarian portrait: Thoughts on the eve of Librarian Day.................................................. 70 BILANȚ / ИТОГИ / REVIEW

Lidia KULIKOVSKI Adio, Bibliotecă Municipală! Прощай, Муниципальная библиотека!

Good bye, the Municipal Library!............... 72 Mariana HARJEVSCHI Angajament Обязательство Engagement....................................................... 76 Petru PARASCHIVU „Transmiterea ștafetei” la BM „B.P. Hasdeu” Передача эстафеты в МБ им. Б.П. Хашдеу The passing the baton at the Municipal Library B.P. Hasdeu......................................... 77

Eugenia MANEA-CERNEI Omul-stea Человек-звезда Woman star .............................................. 82 Valeriu RAȚĂ O simplă consemnare Искренне Ваш…

Truly yours…............................................ 83 VIAŢA FILIALELOR / ЖИЗНЬ ФИЛИАЛОВ / LIBRARY`S BRANCHES LIFE Vitalie RĂILEANU, Margareta CEBOTARI Biblioteca „Onisifor Ghibu” – un loc sfinţit de Dumnezeul culturii Библиотека им. Онисифора Гибу – место освященное богом культуры The Onisifor Ghibu Library – a place blessed by the God of culture . . .......... 84

Cristina MAMAISCAIA Cu o nouă forţă de muncă, spre noi orizonturi С новыми трудовыми силами, к новым горизонтам With new forces towards new horizons.....89 MANIFESTĂRI CULTURALE / КУЛЬТУРНЫЕ МЕРОПРИЯТИЯ / EVENTS Vitalie RĂILEANU Anotimpul lecturilor – Chişinăul citeşte o carte cu al şaptelea simţ de Nicolae Rusu Кишиневцы читают книгу Седьмое чувство Николае Русу The Chișinău inhabitants read The Seventh sense of Nicolae Rusu . . .......... 92

Valeriu RAŢĂ Brazdă adîncă pe ogorul poeziei din Basarabia Глубокая борозда на поэтической ниве Бессарабии A deep furrow on the Bessarabian poetic field.. ............................................. 93

Cristian ZIDARU O bibliografie critică de pionierat Критическая библиография Теодора Кодряну A new bibliography dedicated to the critic Theodor Codreanu........................... 98 Aliona VÎRLAN Popas în lumea cuvintelor unui critic de teatru și cinema B мире слов Ларисы Унгуряну In the world of Larisa Ungureanu's words...................102 EMINESCIANA 2013 / ЭМИНЕСЧИАНА 2013 / EMINESCIANA 2013 Дмитрий УРСУ / Dimitrie (Dinu) URSU Эминеску в Одессе. Год 1885 Eminescu la Odesa. Anul 1885 Eminescu in Odesa. 1885 .................. 104

Elena DABIJA Eminescu al vremii noastre Эминеску наших времен The perception of Eminescu in our time......................................................... 122 PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL / НАШ ДУХОВНЫЙ ВДОХНОВИТЕЛЬ / OUR SPIRITUAL PATRON Octavian ONEA Crîmpeie despre descendenţa nobilă a marelui B.P. Hasdeu Заметки о благородном происхождении великого Б.П. Хашдеу Notes about the noble origin of the writer B.P. Hasdeu .. .............................. 125 FILE DE ISTORIE / СТРАНИЦЫ НАШЕЙ ИСТОРИИ / CHAPTERS OF OUR HISTORY Euripide MORAITAKIS Amintirile unui grec originar din Chişinău Довоенный Кишинэу в воспоминаниях местного грека The Interwar Chișinău in the memories of a local Greek..................................... 135

Constantin BOBEICĂ Slavii de la Răsărit între legende şi adevăr Восточные славяне между легендой и истиной The East Slavs between the legend and the truth............................................. 149 MALURI DE PRUT / ПРУТ ОБЪЕДИНЯЮЩАЯ РЕКА / PROUTE, THE UNION RIVER Roxana Iorgulescu-Bandrabur: „De românismul şi de România de dincolo de Prut nu m-am îndoit niciodată” (Consemnare: Tamara GORINCIOI) Интервью с Роксаной ЙоргулескуБандрабур, радиожурналист из Бухареста Interwiev with Roxana IorgulescuBandrabur, broadcaster from Bucharest ....151 Secvențe dintr-o călătorie pe un „Drum al cărților” (Fotoreportaj: Vasile Șoimaru) Фоторепортаж из путешествия по «книжному пути» Sequences from a trip on the „way of books” ......................................................... 158

BIBLIOLOGI, BIBLIOFILI ŞI COLECŢIONARI / БИБЛИОЛОГИ, БИБЛИОФИЛЫ, КОЛЛЕКЦИОНЕРЫ / LIBRARIANS, BIBLIOPHILES, Book COLLECTORS Iurie COLESNIC Zbor frînt, suflet neînfrînt Прерванный полет, непокоренная душа A broken flight, an unconquerable soul.........................................................163 LABORATOR DE CREAŢIE / ТВОРЧЕСКАЯ ЛАБОРАТОРИЯ / CREATIVE LABORATORY Vladimir BEŞLEAGĂ „...imaginaţia lui Dumitru Crudu...” Воображение писателя Думитру Круду The imagination of Dumitru Crudu.....170

CARTEA PE GLOB / КНИГА НА ГЛОБУСЕ / ROUND THE WORLD Victoria FONARI Răsfoind călătorii de biblioteci Заметки о библиотеках Италии Notes about the libraries in Italy......... 176 OMAGIERI / ГОДОВЩИНЫ / ANNIVERSARY Claudia ŞATRAVCA Dimitrie Poptămaş – „sufletul” şi „îngerul păzitor” al Bibliotecii „Tîrgu-Mureş” din Chişinău Димитрие Поптэмаш – «душа» и «ангел хранитель» библиотеки «ТыргуМуреш» из Кишинэу Dimitrie Poptămaş is a soul and gardian angel of the Tîrgu-Mureș Library from Chișinău...................................................... 179

Vitalie RĂILEANU Ion Uncu sau Despre trăirea întru muzică şi cultură Ион Унку или Cлужение музыки и культуре Ion Uncu serving the culture and the music....................................................................185 Vlad prisăcaru Alexandra Iunco sau Despre sensibilitatea poetică și pur omenească Александра Юнко или O поэтической и человеческой чувствительности Alexandra Iunco or about the poetic and human sensibility...................................187 Zamfira MIHAIL Purtătorul de drapel, Vlad Pohilă Знаменосец Влад Похилэ Standard bearer ..............................................190 CRONICĂ / ХРОНИКА / TIMELINE Andrei BUTUCENEANU Un jubileu marcat la tensiunea românismului Юбилей под знаком румынизма The anniversary marked by the Roumanism.......................................................192

Valeriu RAŢĂ Să învingem autismul Надо победить аутизм We must to win the autism.......................196 CARTEA DE SPECIALITATE / КНИГИ ПО СПЕЦИАЛЬНОСТИ / PROFESSIONAL BOOKS Breviar bibliografic (Taisia FOIU) Обзор библиографических новинок Bibliographic breviary................................200 Aspecte care construiesc o lucrare fundamentală (Ludmila CORGHENCI) Составляющие фундаментального труда How to make a foundamentaly works..... 205 Bibliotecarul din manual sau „Un scriitor talentat poate fi şi un foarte bun bibliotecar” (Vera OSOIANU) Библиотекарь из учебника или «Одаренный писатель может быть и очень хорошим библиотекарем» The Librarian from the manual or a talented writer can be a very good librarian............................................................208 Istoria jurnalismului din România în date (Nelly ŢURCAN) Хронология истории румынской журналистики The history of the Roumanian journalism... 211

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES „Necunoscuta” Basarabie: secvenţe memoriale (Alexandru ZUB) «Неизвестная» Бессарабия: отрывки воспоминаний The Unknown Bessarabia: memories....215 Primăvara poeziei (Victor BRUMARU) Поэтическая весна The poetic spring.........................................217 Veghea cuvintelor (Nina SLUTUSOROCEANU) На страже слов On the guard of the words........................221

Amalgam de sentimente umane în romanul unei autoare albaiuliene (Oxana CÂRLAN-MUNTEANU) Смесь человеческих чувств в романе писательницы из г. Алба Юлия The mixture of human feelings in the novel of writer from Alba Iulia.................222

IMPRESII DE LECTURĂ / O ПРОЧИТАННОМ / IMPRESSIONS Intuiţia ca făgăduinţă în cunoaşterea viitorului (Veronica BOLDIŞOR) Интуиция как обязательство познания будущего Intuition as a promise the know the future........................................................... 225 „Am ales să scriu cuvinte...” ( Ludmila BULAT ) «Я выбрала писать слова...»

I choose to write... .....................................226 Cea dintotdeauna Raia Rogac – fidelă spiritualităţii româneşti (Lidia GROSU) Рая Рогак – верная румынской духовности Raia Rogac is sticked to the roumaniam spirituality.....................................................228 Viziuni adolescentine despre Cotul Donului 1942 – ca eveniment şi carte (Iustina ARMAŞU, Cristina ARHILIUC) Юношеские видения событий Второй мировой войны A teen vision about The Second World War .................................................................231

OAMENI ŞI CĂRŢI / ЛЮДИ И КНИГИ / PEOPLE AND BOOKS Parascovia ONCIU Animator de evenimente ştiinţificoculturale la „Transilvania” Вдохновитель научно-культурных мероприятий в филиале «Трансильвания» The animators of scientific and cultural events at Transilvania Branch.................235

Ecaterina NEDZELSCHI Chişinăul lui Carl Ilniţchi Кишинэу – город Карла Ильницкого Chișinău of Carl Ilnitchi..............................238 REMEMBER Vitalie RĂILEANU Unele traiectorii ale poeziei stănesciene Заметки о поэзии Никиты Стэнеску Notes about the Nichita Stănescu poetry.......................................................... 241

Nadia PRUTEANU Marele luptător pentru dreptatea limbii române în Basarabia Великий борец за справедливость румынского языка в Бессарабии The great fighter for truth and justice of the Romanian language ......................243 Tamara COTOMAN Ne caută un cântec... Песни Татьяны Софронович The songs of Tatiana Sofronovici............245 IN MEMORIAM A plecat la Domnul un prodigios cercetător al literaturii naţionale Ушел из жизни необыкновенный исследователь национальной литературы Is died an extraordinary literary researcher ......................................................249 Spaţialitatea spirituală a savantului Mihail Dolgan (Vitalie RĂILEANU) Духовное пространство критика Михаила Долгана The spiritual space of Mihail Dolgan.......252 Doliu în istoriografia naţională, durere în sufletele celor cu simţire românească (Vlad POHILĂ) Скорбь в национальной историографии, боль в душе людей A keen sorrow in the national historiography and in the Roumanians soul .....................................................................253

Revenirea la ţărâni (Ion PROCA) Возвращение на круги своя The back to square one..............................255 Îngerii au luat în ceruri un patriot înflăcărat al Basarabiei (Vlad POHILĂ, Valeriu RAŢĂ) Ангелы унесли на небеса страстного патриота Бессарабии The angel got to heaven an ardent patriot of Bessarabia..................................................258 S-a stins un patriarh... (Ion IACHIM) Ушел в иной мир патриарх...

He has left to another world....................261 Chiar dacă ar fi trăit două vieţi... (Raisa CIOBANU) Не хватило бы ему и две жизни...

Even two lives wouldn’t be enough......262 Vor plânge şi cuvintele nescrise de ea…

(Vlad POHILĂ) Будут плакать и ею ненаписанные слова...

Even her unwritten words weep for her..................................................................... 266 Cuvintele - aducerile-aminte (Vasile NEDELESCU) Стихи на память о Лудмиле Булат About Ludmila Bulat...................................266

MISCELLANEA Teatrul ca o oglindă a vieţii (Claudia PARTOLE) Театр как зеркало жизни The theatre as a life mirror........................267 Primul abecedar cu grafie latină din Basarabia (Constantin ADAM) Первый букварь на латинице в Бессарабии 1917 г.

The first ABC-book in the Latin script in Bessarabia............................................. 269 Şi cărţile au suflet... (Nicolae DABIJA) И у книги есть душа...

The books are soul... .................................270

BiblioPolis EDITORIAL

O MIE DE CĂRŢI NECITITE...

Orice călătorie, chiar şi una în interes de serviciu, urmăreşte şi neanunţatul scop al delectării, desfătării, relaxării... Puteţi pune la îndoială veridicitatea enunţului, dar vă rog să aveţi în vedere că vă spune / vă scrie aceasta un ins care a călătorit foarte mult – în raport cu alţi colegi de generaţie, într-o epocă de greutăţi şi interdicţii de deplasare, şi relativ mult, în comparaţie cu reprezentanţii actualei generaţii, „la ale căror picioare stă lumea întreagă”!

Cu atît mai bizară va părea precizarea că în călătoriile mele relaxarea sau desfătarea au avut mereu un loc secund, dacă nu terţ, chiar; în prim-plan situîndu-se cunoaşterea şi... cartea. Cu adevărat, cam toate drumeţiile de care am avut parte, în trecut şi cu deosebire în ultimul timp, au fost, în fond, nişte deplasări de diferite Drumuri ale Cărţii: peste tot pe unde am ajuns, am căutat şi Cartea sau poate Cartea m-a găsit şi, de regulă, m-a şi însoţit, aidoma unui excelent ghid, şi m-a consolat ca o gazdă deosebit de primitoare.

Posibil şi de aceea că am preferat să vizitez ţări, popoare, spaţii culturale ale căror limbi le cunosc, într-o măsură sau alta. Ce să mai vorbim de „escapadele” făcute în dreapta Prutului, cînd pentru un intelectual basarabean, pentru un pasionat de literatură, România s-a identificat, obligatoriu, şi cu cartea în limba care un timp, la noi, era „arestată”, şi totuşi, mereu căutată, jinduită, dorită...

Un adevărat Drum al cărţii am parcurs şi la începutul lunii iunie curent, beneficiind, ca şi în multe alte rînduri, de tovărăşia lui Vasile Şoimaru, situată mereu între bunăvoinţă şi stricteţe, căci omul organizat, dacă se lasă dus numai de ale bunăvoinţei valuri, izbuteşte să realizeze doar jumătate din cîte îşi propune, iar acest pelerin prin românime nu că ar dori să cuprindă necuprinsul, dar să cuprindă maximum posibil – vrea, îşi pune în

8

Vlad POHILĂ

gînd şi întotdeauna reuşeşte să facă totul ce plănuieşte, ba şi ceva pe deasupra! De data aceasta ne-am propus un traseu relativ relaxant: vreo 1500 kilometri dus şi întors, de la Prut pînă la Olt, însă de-a lungul a 10-12 zile. ...Şi la început a fost oraşul Roman (judeţul Neamţ), ai cărui locuitori, vreo 70 de mii, se numesc, nu ştiu de ce, romaşcani, şi printre care se numără muzicienii Sergiu Celibidache sau Mihail Jora, poeta Otilia Cazimir; dintre romaşcanii mai tineri merită a fi amintiţi televedeta Andreea Marin şi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, proprietarul grupului media Realitatea-Caţavencu. Aici şi-a găsit tragicul sfîrşit redutabilul cronicar şi filozof Miron Costin, al cărui bust domină peisajul din centrul Romanului. Tot în inima oraşului, un grup de busturi a zece mari clasici formează o „Rotondă a literaturii române”, situată nu departe de un pom devenit monument istoric: un „Stejar al Unirii”, răsădit în chiar ziua de 24 ianuarie 1859. În această formidabilă ambianţă urbană, pe strada Mihai Eminescu, se află şi Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, cu o existenţă de peste 140 de ani, care s-a oferit să găzduiască o prezentare a cărţii Cotului Donului 1942: eroism, jertfă, trădare (colectiv de autori, autor de proiect, coordonator şi imagini – V. Şoimaru; Ch.: Balacron, 2012). Chiar dacă mulţi învăţăcei se află în vîltoarea emoţiilor generate de examenele de bacalaureat, sala de festivităţi a Colegiului era arhiplină: elevi, profesori, simpli orăşeni – unii cu filiaţii basarabene. Această impresionantă prezenţă se datorează şi spiritului managerial al dnei directoare Mihaela Tanovici, dar şi elanului corpului didactic, din care face parte şi dna profesoară Mirela Şoimaru, cea care a lansat iniţiativa prezentării şi la Roman – a 15-a manifestare de acest gen în dreapta Prutului, de la apariţie – a acestui volum despre Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

tragedia de la Cotul Donului, „carte basarabeană de importanţă naţională, pan-românească”, după cum s-a exprimat dl prof. univ. dr. Alexandru Amititeloaie, venit din Bacău.

V. Șoimaru a mulțumit Colegiului pentru invitație, iar dnei prof. M. Șoimaru – pentru că și-a păstrat numele… Pe marginea cărţii şi a proiectelor editoriale s-a vorbit la subiect şi emoţionant, din care motiv în sala cu peste o sută de audienţi, preponderent tineri, nici musca nu se auzea! Cînd am amintit mai sus de cei „cu filiaţii basarabene”, i-am trecut obligatoriu, în această listă, şi pe bunii noştri prieteni din comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi: înv. Gheorghe Pârlea, prof. de geografie Ioan Leleu, primarul Ionuţ Gospodaru, ei venind în compania unui erou – şi al cărţii ce se lansa, şi al cruntei bătălii din stepa calmucă – veteranul celui de-al Doilea Război Mondial Ion (Nică) Paiu. Ca şi cu alte ocazii, a avut un discurs admirabil „academicianul nostru de la Mirosloveşti”, dl Gh. Pârlea, al cărui exemplu de elocinţă a fost urmat de moş Ion Paiu, de 93 de ani trecuţi, dar cu o ţinută de invidiat. Discuţiile declanşate în sala de festivităţi a Colegiului Naţional din Roman au continuat la terasa unui restaurant, la un prînz oferit de primarul Ionuţ Gospodaru de la Mirosloveşti.

Oneşti este oraşul a cărui existenţă se asociază pentru unii cu numele lui Ştefan cel Mare, adică cu satul Borzeşti din preajmă, unde s-ar fi născut Domnitorul; pentru alţii – cu cel al gimnastei Nadia Comăneci.

Mai recent, cei ce doresc să călătorească în lung şi-n lat prin România pitorească (Al. Vlahuţă), vin pe aici ca să vadă şi frumoasa, irepetabila Vale a Trotuşului; de vreo doi-trei ani, pentru basarabeni, mai ales pentru cei care ascultă postul de Radio „Vocea Basarabiei”, Oneştii se identifică cu oraşul de unde s-a lansat iniţiativa înălţării, pe un deal de lîngă Nisporeni, a Crucii Mîntuirii Neamului Românesc, acolo locuind şi cei care au adus principalele contribuţii întru realizarea acestui proiect insolit – familia Maria și Ghiță Dohotaru Noi – subsemnatul, dr. Vasile Şoimaru, și istoricul Ion Negrei – am ajuns la Oneşti Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ca invitaţi la o conferinţă cultural-ştiinţifică, consacrată aniversării a 555-a de la prima atestare documentară a localităţii, eveniment organizat de Asociația Expresia ideii, Muzeul Municipal şi de filiala locală a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”. Mai simplu spus, eram invitaţii inimosului basarabean C. Rusanovschi, ai cărui părinţi s-au refugiat în dreapta Prutului pe cînd el avea doar trei ani, acum, la început de iulie omul nostru sărbătorind şapte decenii de vrednică existenţă pămîntească. Mulţi ani înainte, dragă domnule Constantin Rusanovschi! Sînteţi printre bunii prieteni ai Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău, printre autorii revistei noastre, şi dorim să vă ştim cît mai mult în aceste ipostaze, ca şi în cea de bază: un om de treabă, un patriot înflăcărat, un liant sigur între sufletele de români de pe malurile Prutului!

Conferinţa care ne-a motivat aflarea la Oneşti, dedicată trecutului, dar şi prezentului acestei localităţi, a fost moderată de simpatica doamnă Mariana Bendou, profesoară de română la un prestigios liceu de aici. Este o bună cunoscătoare a literaturii române şi a istoriei românilor (inclusiv a Basarabiei), dar mai e pasionată de arta şi etnografia berberilor – popor băştinaş din nordul Africii, din care se trage şi soţul dumneaei. La liceu, dna M. Bendou conduce un cenaclu (numit ceva mai sofisticat: Asociaţia Clubul Expresia ideii), la ale cărui şedinţe cultivă tinerilor dragostea pentru istoria naţională şi pentru cuvîntul scris. În ultimii ani, editează şi un almanah numit la fel Expresia ideii, în care sînt incluse scrieri literare, dar şi pe alte diferite teme, ale liceenilor şi ale profesorilor.

Multe comunicări, prezentate atît de adulţi, cît şi de adolescenţi, au putut încînta imaginaţia noastră, îmbogăţindu-ne cunoştinţele despre acest oraş cu adevărat frumos care este Oneştiul. A trezit un viu interes comunicarea istoricului nostru Ion Negrei, în care se face o surprinzătoare şi totuşi realistă legătură între dezvelirea monumentului lui Ştefan cel Mare la Iaşi, în 1883 (eveniment în care au fost implicaţi Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu) şi inaugurarea, în re-

9

BiblioPolis

EDITORIAL

plică, la Chişinău, a unui bust al poetului rus Al. Puşkin, apoi şi a unui monument al ţarului Alexandru II. Viu, sincer s-a dovedit a fi şi interesul faţă de cartea despre bătălia de la Cotul Donului, manifestat nu numai de către dl Vilică Munteanu, directorul Arhivelor Naţionale, Filiala Bacău, sau dl Ionuţ Chiriac, şeful Direcţiei juridice a Primăriei municipiului Oneşti, ci şi de unii liceeni care, cel puţin la această manifestare, aveai impresia că au uitat cu totul de filme sau jocuri din internet, de discoteci şi de baruri… Părintele protoiereu Constantin Alupii a arătat o atitudine cu adevărat pioasă pentru cartea lansată, evocînd şi în timpul unei slujbe religioase la biserica de la Borzeşti faptele de eroism şi tragedia grelei înfrîngeri ale celor de o seamă cu străbunicii, bunicii şi unii taţi deai noştri, cu 70 de ani în urmă. Evenimentul a fost diversificat prin organizarea, în cadrul ei, a două expoziţii de artă plastică, de autori oneşteni: mozaic şi sculptură religioasă (mai ales de forme mici) în viziunea lui Ioan Tripa, un mare pasionat de arta impresioniştilor şi a celor de după aceştia; icoane şi alte lucrări din paie, măiestrit lucrate de Gheorghe Munteanu, acestea din urmă atrăgînd, se pare, în mod special atenţia vizitatorilor. *** În după-amiaza zilei de aflare la Oneşti participanţii la conferinţă urmau să meargă la biserica de la Borzeşti, invitaţi într-acolo de părintele Constantin. Noi, basarabenii, am ajuns la presupusul loc de naştere şi de botez al slăvitului domnitor cu o anumită întîrziere, deoarece mai aveam în program un punct, suplimentar. Era ideea lui V. Şoimaru – de a ne deplasa la vreo 15 kilometri mai spre vest, la Tîrgu Ocna, oraş cunoscut ca staţiune montană, dar nu mai puţin – şi ca loc de aflare a unei temniţe, numită oficial „sanatoriu-închisoare” (sic!), destinată deţinuţilor grav bolnavi. Aici s-a continuat oribilul „experiment de la Piteşti”, în apogeul „reeducării” aflîndu-se cîţiva ani (1949-1952), ca de aici să plece la Domnul şi basarabeanul Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921 – 18 februarie 1952), originar din Sîngerei, su-

10

pranumit – deloc întîmplător, defel metaforic, de către Nicolae Steinhardt – „Sfîntul închisorilor”. Ştiam că administraţia oraşului în care s-a prăpădit martirul V. Gafencu l-a consacrat, cu cîţiva ani în urmă, Cetăţean de Onoare, însă acum, din noiembrie 2012, un Institut ce se autodefineşte „pentru studiul holocaustului”, exercită grele presiuni asupra consilierilor locali, ca să i se retragă mucenicului penitenciarelor kominterniste această simbolică demnitate. Absurditatea şi sălbăticia acestei lupte cu martirii a provocat revolta multor intelectuali de seamă din România şi din diasporă, însă cei programaţi să pîngărească orice umbră de demnitate românească nu se opresc. Viceprimarul de Tîrgu Ocna ne-a primit amabil, dar şi emoţionat, sincer uimit: aştepta din partea unor basarabeni orice, numai nu un mesaj de admiraţie pentru destoinica rezistenţă în faţa unor forţe diabolice. Peste cîteva zile, Ion Negrei avea să trimită la Consiliul orăşenesc Tg. Ocna un memoriu de solidaritate şi o notă explicativă pentru agresorii spirituali de la Bucureşti şi de aiurea, document din partea Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova, de la baştina martirului schingiuit pînă şi în mormînt.

Ne-a arătat frumosul sediu al Primăriei, apoi ne-a condus spre penitenciar, în preajma căruia am putut vedea şi mormântul lui Valeriu Gafencu, la al cărui postament ard mereu lumînări şi o candelă, şi nici florile nu lipsesc niciodată. În clipele de reculegere la acest monument al durerii şi demnităţii româneşti, ne-am spus cu justificată mîndrie: slavă Domnului, vrăşmaşii noştri, demonii cu chip de om din jurul nostru, nu au putut „reeduca” chiar pe toţi românii, lucrarea lor diabolică de mutilare a sufletelor şi conştiinţelor nu poate fi dusă la capăt!...

Cu aceste gînduri luminoase ne-am îndreptat spre Borzeşti, unde am ascultat, ca o completare a înaltei noastre stări de spirit, cuvîntul Domnului, tămăduitor, în rostirea părintelui Constantin, între pereţii bisericii în care ar fi primit taina botezului viitorul apărător neînfricat al neamului românesc şi al altor seminţii creştine. Iar în curtea acestui locaş sfînt am avut bucuria de a vizita un exBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

cepţional muzeu: de icoane, cărţi bisericeşti, odoare şi veşminte, alte diferite obiecte de cult ortodox. Ghida, foarte competentă, ne-a comunicat cu mîndrie că cea mai veche carte din această colecţie e Cazania lui Varlaam, cunoscută şi cu titlul Carte românească de învăţătură…, scoasă de sub teascurile tiparniţei din Iaşi la 1643. Următoarea carte, ca vechime, din acest muzeu, este Biblia de la Blaj, din 1795, numită şi Biblia lui Micu-Clain (traducătorul ei) sau Biblia lui Bob (amintire a episcopului Ioan Bob, cel ce a sprijinit pe toate căile vrednica lucrare a lui S. Micu).

Această carte cu adevărat mare şi măreaţă (circa 1000 de pagini!) a fost retipărită, în 1819, la Petersburg, de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi e de presupus că a avut cea mai largă circulaţie în Basarabia sub stăpînire rusească (1812-1918); oricum, se întîlnea în bisericile şi în mănăstirile din stînga Prutului nu mai rar decît prima traducere completă în română a Sfintei Scripturi – Biblia de la Bucureşti, din 1688.

Vizita la Oneşti, inclusiv la Borzeşti şi la Tîrgu Ocna, ne-a marcat şederea de mai departe în Ţară, drumurile ce le-am străbătut deja fără Ion Negrei, pe care, de altfel, l-am redescoperit ca pe un istoric perfect documentat, dar și ca pe un tovarăş de drum impecabil.

Cu atît mai mare ne-a fost tristeţea cînd, întorşi acasă, am aflat din presă că forţele întunericului de la Bucureşti, dar şi de la Apus şi de la Răsărit, au frînt totuşi admirabila rezistenţă a consilierilor Primăriei Tg. Ocna încît, într-o şedinţă ad-hoc a acesteia, s-a decis să se facă pe placul celor care nu mai au pe agenda de lucru decît să lupte cu morţii; cu cei aduşi la moarte prin chinuri şi umilire de chiar bunicii şi părinţii acestor politicaştri, excesiv de tineri şi neliniştiţi, dar şi prea de tot bine situaţi. Astfel, pe 21 iunie a.c., Consiliul orășenesc de la Tîrgu Ocna a votat pentru retragerea titlului de Cetăţean de Onoare lui Valeriu Gafencu, din cei 17 consilieri locali unul votînd, totuși, împotrivă. Nu ştim cinei acest Om care s-a ridicat împotriva fărădelegii ce s-a dezlănţuit la Tîrgu Ocna, dar cei care au pus la cale nelegiuirea, ar trebui să Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nu să se grăbească a-şi sărbători victoria: cît mai e un Om, demn şi curajos, într-o bătălie criminală, lupta pentru dreptatea noastră românească va continua… Spre marea deznădejde a celor care stau în spatele unui degenerat de parlamentar USL (dar promovat de Partidul Conservator), O. Raeţchi, deputat Colegiul 4 Diasporă. Se spune că tocmai acest individ a avut un rol decisiv la ruperea rezistenţei consilierilor de la Tg. Ocna, după ce a prezentat un deşănţat „discurs privind solidarizarea cu Institutul Elie Wiesel”, în care, de fapt, se solidarizează cu logica unor opţiuni luate în timpul regimului antonescian. În plus, chiar dacă are două cărţi de scrieri „filozofice” (Eseistică, 2004; Din Agora, 2012), şi mai pretinde a avea un indicator măsurat IQ de 149, vorbind, cică, vreo şase limbi străine, original în „discursul” său este doar la un singur compartiment: O. Raeţchi se lansează în ameninţări făţişe, deschise, tranşante faţă de bieţii consilieri dintr-un orăşel cu vreo 12 mii de locuitorii, că nu-i va lăsa în pace pînă nu vor face cheful unor figuri odioase ca Elie Wiesel, în care scop va bate pragurile Knessetului (Parlamentul israelian), Ambasadei Israelului la Bucureşti etc.

La începutul lui iulie 1940, după invadarea, de către hoardele sovietice, a Basarabiei, Nordului Bucovinei cu Ţinutul Herţa, bande înarmate de mercenari evrei agresau în cel mai mişelesc şi mai barbar mod pe reprezentanţii administraţiei, ai armatei şi ai populaţiei civile româneşti, în timpul apocalipticei retrageri, respectiv, al refugiului nu mai puţin apocaliptic, în dreapta Prutului. De ce atîta ură?, se întreba într-un articol atunci, profund îndurerat şi revoltat, dar şi profetic, Nicolae Iorga. Pe urmele marelui nostru învăţat, ne întrebăm şi noi acum, în iulie 2013: De ce atîta încrîncenare? – în a şterge din memoria noastră personalităţi ca Valeriu Gafencu, despre care părintele Gh. Calciu afirma că „nu am nicio îndoială că este sfînt; a trăit cuvîntul Domnului la o înălţime de neînţeles pentru noi”. Întrebarea nu este defel retorică, aşadar, necesită un răspuns. Unul, din mai multe posibile, l-am găsit în volumul Sfîntul închisori-

11

BiblioPolis

EDITORIAL

lor: Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate şi adnotate de monahul Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oaşa (Alba Iulia, Editura „Reîntregirea”, 2007, 336 p.). Iată ce mărturiseşte monahul M. Iorgovan în această zguduitoare carte: „Oameni prin care Duhul Sfînt lucra cu putere, precum Valeriu Gafencu şi alţi mărturisitori ai temniţelor, vrednici de toată preţuirea, îşi aşteaptă locul în calendar, fiind cele mai sigure modele pentru noi şi în vremurile acestea dominate de confuzii.

Viaţa lor merită a fi cunoscută, nu pentru slava lor pămîntească, ci ca oamenii din zilele noastre înnegurate de atîtea rătăciri, urmări ale îndepărtării de Dumnezeu, să ştie că au existat în veacul al XX-lea asemenea aleşi care s-au ridicat la puterea de credinţă şi de jertfă a primilor martiri creştini” (sublinierile ne aparţin – Vl. P.; citat apud recenzia teologului Stelian Gomboş, senior editor: http://www.sfintii-inchisorilor. ro/2011/02/14/in-ajunul-praznuirii-nouluimucenic-valeriu-gafencu).

Asta e. Altădată terorişti ai trupurilor, acum terorişti ai sufletelor noastre, tot felul de simbriaşi ai holocash-ului (termenul aparţine savantului american evreu Norman Gary Finkelstein) nu acceptă ca românii să urmeze modele proprii, să-şi aibă aleşii proprii; căci acești demoni ai sec. XXI ar vrea numai ei să fie „modele” pentru alţii, numai ei să fie „aleşii”.

Nu-mi fac iluzii că aceştia vor ceda prea uşor; că în curînd vor fi puşi la punct, într-o bătălie inegală, în care ei se află în continuă ofensivă, iar noi – mitraliaţi din toate părţile.

Nu speriat, ci îngreţoşat de agresivitatea lor, inclusiv din diferite „discursuri de solidarizare” cu diverse institute oculte, mă consolez la gîndul că România a supravieţuit şi va supravieţui datorită unor oameni ca cel care a votat contra dezmăţului Ocultei, ce a ales ca punct ochit Tîrgu Ocna. În plus, tocmai în acest timp de mare derută sufletească, în chiar ziua celei mai mari tristeţi româneşti – pe 28 iunie, cînd ruşii au reocupat Basarabia – am trăit bucuria de a afla că marele nostru scriitor şi disident Paul Goma, născut cu 77 de ani în urmă în s.

12

Mana din judeţul Orhei, şi expulzat în 1977 din România comunizată (de atunci fiind apatrid), a primit paşaportul de cetăţean al R. Moldova, în cadrul unei modeste ceremonii la ambasada basarabeană de la Paris. Documentul i-a fost înmînat de nimeni altul decît dl ambasador Oleg Serebrian, cel care, cu trei ani în urmă, trimesese şoferul ambasadei ca să-l anunţe pe faimosul nostru conaţional că realizarea iniţiativei de la Chişinău, de a i se acorda paşaport moldovenesc, se amînă…

Să se fi temut atunci aşa de tare „al nostru tînăr social-liberal” (devenit, ulterior, PDM-st), de la Paris, de cei care nu-i iartă lui Paul Goma nici talentul (de a fi scris vreo 20 de romane traduse, fără aranjamente, în zeci de limbi!), dar nici curajul de a fi scris cărţi documentare precum Patimile după Piteşti, Jurnale, Basarabia ori Săptămîna Roşie 28 iunie – 3 iulie (1940) sau Basarabia şi Evreii sau de a ţine un blog, supranumit „al demnităţii româneşti şi umane”?! Dacă e aşa, atunci de unde această bruscă schimbare? Nu s-o fi datorînd ea, mutarea, scrierii şi editării romanului Cîntecul mării – un titlu aproape identic cu al unui film româno-sovietic – carte pentru care O. Serebrian a luat în 2012 un premiu special al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău, iar în primăvara anului curent a fost primit în această organizaţie de creaţie? *** …În drum spre Bucureşti, oprim pe la cîteva benzinării, zise şi staţii PECO: ba pentru a face plinul, ba pentru o lua o cafea.

Observăm că aici se vînd nu numai cafele, tartine, plăcinte, covrigi, tot felul de băuturi, dar şi ziare, reviste, CD-uri, precum şi unele cărţi. Fenomenul este şi mai prezent spre vestul Europei: în Croaţia, Slovenia sau Austria ai impresia că unele librării „s-au refugiat” în benzinării, atît de mare şi variat este sortimentul de literatură pusă în vînzare în spatele pompelor din care se bagă în maşini combustibil. În schimb acolo, se pare, a scăzut drastic numărul librăriilor din oraşele mari, ceea ce nu se poate spune despre Bucureşti, unde, chiar dacă s-a şi redus cifra per total, oricum, în centrul oraşului, cel puţin, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

nu trebuie să cauţi prea mult una din librăriile devenite la fel de celebre ca şi anumite restaurante cu veche şi statornică faimă. Şi mai important mi se pare faptul că, la Bucureşti şi în alte mari oraşe româneşti, cele mai multe librării nu sînt numai vizitate, dar şi părăsite cu pachete de cărţi – cam de către fiecare a treia persoană care le calcă pragul, conform unor recente statistici oficiale. Totuşi, dispare cîte ceva din peisajul colorat al comerţului de cărţi... M-am întristat să aud că au dispărut anticarii din Piaţa Universităţii – ce mai bogăţie cognitivă şi ce frumuseţe literară, spirituală puneau ei la dispoziţia căutătorilor de „comori vechi”, doar la prima vedere învechite! Este adevărat, că nu au fost închise alte anticariate din inima Bucureştiului, unde, de data aceasta, mai mult decît în alte rînduri, am putut săvîrşi miraculoase călătorii în universul cărţii româneşti din anii tinereţii mele şi a generaţiei mele. (Tocmai în orele cînd îmi scăldam ochii şi mintea în anticariatele bucureştene, mi-am dat seama cu toată limpezimea că anticarii de la Chişinău vînd exclusiv cărţi ruseşti…) Acolo, în inima „micului Paris”, am găsit (fără prea mare greutate, şi am procurat, fără a simţi că rup prea mult din modestul meu buget de voiaj) cîteva cărţi care mi-au mîngîiat anii monotoni de existenţă sub un regim ce-şi dorea o stupidă „unitate prin uniformitate”: a ideilor, opiniilor, gusturilor, proiectelor, iar în ultimă instanţă – şi a oamenilor înşişi, declaraţi de-a valma constructori ai unui suspect „viitor luminos şi fericit”. Amintesc doar cîteva titluri din cărţile acelei epoci, apuse, probabil că definitiv: Vă place Brahms?, de Françoise Sagan (Franţa), Poveste de dragoste, de Erich Segal (SUA), N-a dansat decît o vară, de Per Olof Ekström (Suedia), Primavera, de Lilli Promet (Estonia, exURSS)… Precizările dintre paranteze le-am făcut pentru tinerii de azi; pe unii dintre ei „îi testez”, propunîndu-le, spre lectură, aceste şi alte cărţi în vogă în anii ’70-’80 ai secolului trecut. Deşi, mai întîi le dau să le (re)citească unor colegi de generaţie. Reacţiile, cum e şi firesc, se împart: sînt tineri care citesc cu interes, cu emoţie, asemenea scrieri, unii spun însă că-s cam sentimentale, cam naive, poaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

te. Să te miri de asemenea impresii? Se vede că oamenii astăzi sînt mai obişnuiţi cu durităţile, cu atrofierea sentimentelor (bine, fie: a sentimentalismului!...). M-am bucurat mult să descopăr că buna, neasemuita noastră prietenă și gazdă, dna prof. univ. dr. Zamfira Mihail a „devorat” într-o noapte arhisolicitata, celebra cîndva Poveste de dragoste (Love Story, cum se numeşte şi filmul, şi melodia axate pe acest roman), iar în altă noapte – romanul scriitorului (şi traducătorului din română) suedez P.O. Ekström, şi acesta ecranizat cu destul succes, de altfel. La Chişinău cineva aştepta cărţile mai sus enumerate, însă, avînd certitudinea că anticarii de la Bucureşti vor mai pune în vînzare şi alte exemplare, la o noua venire a mea, le-am lăsat în „marea capitală”. Am lăsat cîteva cărţi dragi mie cîndva şi în prezent, cum se zice, în mîini sigure, de cititor avid (şi avizat), unde mai pui că tînăra şi frumoasa doamnă ce le-a primit îl cunoaşte personal pe Andrei Brezianu, traducătorul din engleză, iar despre meritele literare ale lui Lilli Promet aflase amănunte impresionante din articolele mele. *** Nu e deloc simplu să lansezi o carte la Bucureşti! Cît de mare şi de intelectualizat este oraşul, locuitorii lui preferă lansărilor de carte alte moduri de a se cultiva: spectacole de teatru, conferinţe, expoziţii; în fine, multe ore le fură, zi şi noapte, bucureştenilor pasiunea (sau viciul?) ce se numeşte acum telemanie. Astfel încît, să aduni o sută de persoane la o lansare / prezentare de carte e o problemă. Graţie spiritului organizatoric al lui V. Şoimaru, autor de proiect, şi al prietenilor de la Asociaţia „Pro Basarabia şi Bucovina”, lansarea monografiei Hagi Curda (Camîşovca): un sat românesc din Basarabia istorică, de Tudor Iordăchescu (Chişinău: Editura „Prometeu”, 2011) a beneficiat de prezenţa a 70-80 de persoane. Şi unde! – la faimosul Palat Şuţu, actualmente Muzeu al municipiului Bucureşti! Şi ce de-a lume bună a venit la manifestare! Voi înşira doar o parte din numele de rezonanţă ce le purtau cei veniţi să se bucure de apariţia şi de suc-

13

BiblioPolis

EDITORIAL

cesul la destinatari ale acestei cărţi despre poate cei mai necăjiţi conaţionali ai noştri, din stînga Prutului: unul dintre seniorii disidenţei basarabene, jurnalistul Nicolae Lupan; profesorii universitari doctori Zamfira Mihail, Iulia Mărgărit, Ion Coja, cîțiva fruntaşi ai Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”; dr.

Mihai Nicolae de la Institutul „Fraţii Golescu”, jurnalista emerită Iulia Scutaru-Cristea, basarabeancă refugiată în 1944 din judeţul Ismail (azi, Cahul), mai tinerii colegi de breaslă de la Radio România Internaţional (Roxana Iorgulescu-Bandrabur), de la agenţiile RGN (Romanian Global News), RBNP (Romanian Breaking News Press), RGMC (Romanian Global Media Center), ziarişti online, cîţi alţii. Cu regret, nu şi-au făcut apariţia reprezentanţi ai unor structuri de stat în a căror competenţă intră şi grija pentru ameliorarea stării de lucruri în sfera păstrării limbii, culturii, monumentelor, a memoriei istorice şi etnice a conaţionalilor din afara României.

Au strălucit prin absenţă capii Departamentului pentru românii de pretutindeni, dacă facem abstracţie de un tînăr din Galaţi, care a avut amabilitatea de a asigura deplasarea, de la Dunăre spre Bucureşti, a autorului monografiei prezentate, dl T. Iordăchescu de la Hagi Curda (Camîşovca), Ismail, regiunea Odesa din actuala Ucraină.

M-am referit şi la acest aspect dat fiind că mai mulţi participanţi la manifestare au reiterat ideea potrivit căreia Statul Român acordă în prezent puţină atenţie conaţionalilor din jurul României sau, dacă îi şi are în vedere, de cele mai multe ori sprijinirea lor nu este prea eficientă, nu are întotdeauna efectele scontate. Şi doar cei care au luat cuvîntul – bucureşteni get-beget sau basarabeni deveniţi locuitori ai marii noastre capitale – cunosc situaţia românilor din sudul Basarabiei istorice (căci, în mod firesc, de această zonă a fost vorba cel mai mult) nu din auzite, nu numai din monografia pusă în discuţie, ori din cartea Românii din Bugeac pe cale de dispariţie, de George Damian şi Cătălin Florențiu Vărzaru, editată la Bucureşti în 2010. Unii au trăit pe propria piele drama băştinaşilor de

14

pe această palmă de pămînt românesc, alţii au acolo fraţi, surori, alte rude, prieteni, colegi.

La manifestarea de la Muzeul municipiului Bucureşti a vorbit, profund emoţionat, căci o făcea prima dată, public, în capitala patriei istorice, dl Tudor Iordăchescu, apoi au luat cuvîntul subsemnatul şi dr. Vasile Şoimaru; toţi au trebuit să răspundă la o serie de întrebări ce veneau, copleşitor, din sală.

Dintre invitaţi ne-a impresionat în mod deosebit alocuţiunea dnei Iulia Scutaru-Cristea care, printre altele, a declarat că eforturile şi contribuţiile, excepţionale, ale unor intelectuali basarabeni contemporani, sinceri patrioţi români, oameni ataşaţi trup şi suflet românismului – toate acestea au anvergura şi valoarea faptelor săvîrşite de fruntaşii Şcolii Ardelene, de la sfîrşitul secolului XVIII. Tocmai de aceea, prin similitudine, trebuie să vorbim acum, cu toată claritatea, despre existenţa unei Şcoli Basarabene, în beneficiul românismului… În replică, dl prof. univ. dr. Ion Coja şi-a exprimat acordul total, cerînd autoarei dreptul de a utiliza şi a promova, în scrierile Domniei Sale, această sintagmă: Şcoala Basarabeană.

Mi-am amintit în acea după-amiază de la Palatul Şuţu din Bucureşti că ceva similar ne-a fost dat să auzim și de la profesorul Raoul Şorban (1912-2006), la conacul său, părintesc, de la Stoiana – Cluj, cu vreo 15 ani în urmă… *** În ghiduri, pliante, prospecte, dar şi în resursele electronice, Piteştiul este supranumit „Oraşul lalelelor”. Frumos, dar cam artificial, chiar dacă în scuarurile acestui oraş primăvara înfloresc multe lalele, în plus, se organizează aici şi un festival numit Simfonia lalelelor.

Totuşi, nu aceste gingaşe flori au făcut Piteştiul cunoscut în ţară şi în lume. De Piteşti este legată viaţa şi activitatea unor remarcabile personalităţi ca scriitorul Ion Minulescu (1881-1944), cîntăreţul de mare succes Zavaidoc (Marin Teodorescu, 18961945), economistul şi politicianul Armand Călinescu (1893-1939), unul dintre făuritorii Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

României Mari, Ion I.C. Brătianu (1864-1927), mareşalul Ion Antonescu (2 iunie 1882 – 1 iunie 1946)… Originar de aici e şi fotbalistul Adrian Mutu, dar cine face vreo legătură între acest sportiv de performanţă şi oraşul de reşedinţă a judeţului Argeş?

Pentru cei care nu numai cu pîine trăiesc şi nu numai de fotbal se interesează, Piteşti este sinonimul unui experiment diabolic, care poartă numele acestui oraş. Un experiment calificat, de către mult pătimitul scriitor rus Aleksandr Soljeniţin, ca „cel mai oribil cu putinţă”, din cîte s-au făcut în lumea comunistă. M-am gîndit dacă nu cumva cei care promovează supranumele de „Oraşul lalelelor” doresc să şteargă din memoria îndurerată a românilor acele pagini demne de Infernul lui Dante. Se pare că de aceleaşi intenţii se ghidează şi autorii informaţiilor de pe portalul Wikipedia: la articolul consacrat municipiului Piteşti o vorbă nu se suflă despre criminalul experiment kominternist, supranumit, pe bună dreptate, „genocidul sufletelor”, căci la „reeducarea prin tortură”, adică la umilirea pînă la îndobitocire (victimele erau transformate în călăi), la nimicirea morală, pe urmă şi fizică, au fost supuşi iluştri reprezentanţi ai intelectualităţii române, mai ales tineri. (A se vedea – pentru a nu vedea nimic despre „experimentul Piteşti”! – sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/ Piteşti, cu o versiune şi în limba engleză; de altminteri, nici în informaţia despre Tîrgu Ocna, de pe Wikipedia românească – http:// ro.wikipedia.org/wiki/Târgu_Ocna – nu este nici măcar o aluzie la existenţa unei puşcării, transformată, de acelaşi Komintern, în iad pe pămînt.) Dacă totuşi se aminteşte în vreun context, cît de cît oficial, despre „experimentul de la Piteşti”, acesta este numit mai curînd „fenomenul de la Piteşti” (de parcă ar fi vorba de poezie sau filozofie!), iar cînd trebuie să se invoce şi nume de călăi, cel mai des apare numele demonului Eugen Ţurcanu, trecîndu-se „elegant” peste nume sonore ca Alexandru Nikolski (tot el Baruch Grunberg), Ludovic Czeller sau Ana Pauker, căci şi această tovarăşă avea curiozitatea sau

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

plăcerea sadică de a pune umărul la „reeducarea” intelectualităţii române.

Aşadar, dacă şi încearcă unii a îndepărta de Piteşti renumele de oraş al unui oribil penitenciar, respectiv, al celui mai inuman experiment, apoi o fac nu pentru a-i indispune mai puţin pe orăşeni, pe români în genere, ci pentru a nu le strica dispoziţia (şi gheşeftul) fiilor şi nepoţilor de călăi.

Totuşi, urmele şi umbrele acelui experiment se simt, se văd la Piteşti. Nu mă refer la ansamblul arhitectural-comemorativ, sugestiv, însă extrem de modest pentru amploarea „patimilor de la Piteşti”. Atît de modest pentru că Statul Român actual se gîndeşte în ultimul rînd la victimele ce le-a făcut regimul din care a ieşit, ca şi la consecinţele genocidului prin care au trecut milioane de români, oamenii de stat români fiind preocupaţi mai ales de bunăstarea proprie şi a celor legaţi genetic de torţionari, care acum le dictează regulile jocului.

La Piteşti am avut şansa de a fi găzduiţi de familia Ilie şi Rodica Popa, nişte oameni de o cumsecădenie şi o modestie dezarmante, faţă de cîte fac ei numai pentru a cinsti memoria celor schingiuiţi şi omorîţi în condiţii infernale la cîteva sute de metri de frumoasa casă în care îşi duc existenţa de oneşti intelectuali şi patrioţi, capabili să împărtăşească dragostea din suflete cu toţi oamenii de bună-credinţă de pe acest pămînt.

Tocmai se întorseseră dintr-o delegaţie de la Chişinău, unde au participat la un simpozion științific, şi mai trăiau sub impresia – şocantă – a gradului sporit de rusificare şi sovietizare a unor basarabeni.

Dl prof. univ. dr. ing. Ilie Popa de mai mulţi ani predă la Universitatea din Piteşti nişte cursuri destul de sofisticate pentru înţelegerea noastră, a celor cu aplecare pentru ştiinţele umanistice, din care motiv eram tentat să-l întreb: ce îl determină să organizeze, împreună cu doamna, un serial de simpozioane ştiinţifice consacrate „experimentului Piteşti”? Cu atît mai mult cu cît autorităţile, fie centrale, fie locale, nu manifestă prea mult entuziasm faţă de iniţiativele sale, iar istoricii,

15

BiblioPolis

EDITORIAL

mulţi istorici – adică cei mai indicaţi să organizeze asemenea manifestări – îi cam fug din cale… Ce îl face să scoată tomuri de materiale ale acestor simpozioane? (Vreo zece volume, cîte simpozioane a putut desfăşura.)

De ce menţine arzînd mereu făclia Fundaţiei culturale „Memoria”, prin care editează (sub auspiciile Uniunii Scriitorilor din România) o publicaţie de excepţie – Memoria. Revista gîndirii arestate, ajungînd la volumul 82-83 (nr. 1-2 din anul curent)? De ce a reeditat la Piteşti amintirile din gulag ale lui Vadim Pirogan, alte cărţi similare de autori de la noi?

De ce invită an de an, pe propriul risc, foşti deportaţi în Siberia sau deţinuţi în temniţele de acolo, basarabeni şi nord-bucovineni?

Multe aş fi dorit să-l întreb, dar acum mă bucur că nu am făcut-o… Pentru că o parte de răspunsuri le-am aflat în tăcerea sau în zgîrcenia vorbei dlui prof. univ. Ilie Popa, acolo, la dînsul acasă, iar alte nedumeriri mi le-am limpezit la Chişinău, cînd am răsfoit şi / sau am citit din volumele în care familia Popa figurează ca editori, autori, machetatori, traducători din română în engleză şi în alte ipostaze ce pot fi doar bănuite, intuite. Însă chiar dacă nu ai atîta inspiraţie, oricum, la auzul acestor nume, Ilie şi Rodica Popa, ţi se face mai cald pe suflet, căci ai la îndemînă o dovadă în plus că demnitatea, mîndria, bucuria de a fi român nu pot fi eclipsate, bruiate, negate, depăşite de ruşinea de a fi român, pe care o cultivă în disperare de cauză cei schilodiţi de experimentul Piteşti sau urmaşii regizorilor acestui experiment infernal.

Mulţumim familiei Popa pentru că neau oferit atît de omeneşte casă şi masă; domnului profesor, în special, îi spunem mulţumiri pentru bunăvoinţa cu care ne-a însoţit prin oraşul natal, la frumoasele biserici din centru, după care ne-a condus şi la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” – un edificiu impresionant, modern, funcţional.

Aici am transmis o modestă donaţie de carte basarabeană, inclusiv publicaţii ale BM „B.P. Hasdeu”, doamnei director-adjunct, o femeie pe cît de frumoasă, pe atît şi de rafi-

16

nată, dar şi deşteaptă – în acele zile tocmai îşi luase doctoratul. De altfel, donații similare am făcut la biblioteci sau la instituțiile gazdă și în alte puncte ale traseului nostru: Roman, Onești, Tg. Ocna, București, Rîmnicu Vîlcea, Bran… *** La Rîmnicu Vîlcea am ajuns exact pe 13 iunie, de Ziua eroilor români, cu această ocazie avînd programată lansarea cărţii despre luptele de la Cotul Donului, alături de alte cîteva noi tipărituri apărute în edituri locale. Manifestarea a avut loc într-o sală mare de festivităţi a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, această instituţie fiind printre organizatori, deşi noi eram invitaţi ai moderatorului de eveniment, prof. Ion Măldărescu, scriitor, publicist, editor, redactor-şef al unei importante reviste electronice – ART-EMIS, citită (accesată) de multă lume în toată România, dar şi dincolo de hotarele ei actuale, inclusiv în Basarabia. Personal, am savurat în ART-EMIS numeroase – zeci, poate chiar sute – de articole, eseuri, editoriale, studii documentare etc., unele le-am dat la imprimantă ca să le poată citi şi alţii; multor colegi şi prieteni, care s-au obişnuit cu lectura la calculator, le-am recomandat să citească această revistă de aleasă calitate, de la Rîmnicu Vîlcea.

Atmosfera de sărbătoare ce se făcea simţită în oraş (poate chiar şi în întreaga Ţară) a avantajat activitatea în care eram antrenaţi: sala, oricît de mare ni se părea, la un moment dat a devenit neîncăpătoare. S-a anunţat că asistă la eveniment oameni în vîrstă… aproape zece nonagenari, aşadar, oameni care au apucat, într-un fel sau altul, anii cînd România a fost sfîrtecată, răpindui-se Basarabia şi Nordul Bucovinei cu Ţinutul Herţa, pe urmă nordul Ardealului, mai apoi şi Cadrilaterul. Oameni care au trăit un timp cu speranţa refacerii Patriei, ca să audă, îngroziţi, de ostilităţile din Răsărit, unde au murit peste 150 de mii de militari români: de foame, de frig, din lipsă de ajutoare, din cauza laşităţii şi a trădării. Unii au văzut cu ochii lor re-ocuparea provinciilor din estul Prutului, salvîndu-se de urgia bolşevică graţie refuBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

giului, care a constituit şi un început de noi şi grele încercări.

Veniţi dintr-o zonă atît de militarizată cum e R. Moldova, cu armată rusă şi cu „garda” transnistreană în coaste, am rămas plăcut surprinşi, adînc emoţionaţi, să vedem la manifestare cîteva plutoane de ostaşi români – neîncruntaţi, degajaţi, paşnici şi, esenţial – toţi vorbitori ai românei literare!

Au onorat activitatea de la Biblioteca „Antim Ivireanul”, de Ziua eroilor, şi doi colonei ai Armatei Române, au vorbit şi ei, aşa cum stă bine unor ofiţeri superiori: unul despre semnificaţia sărbătorii de comemorare a eroilor Armatei şi ai Neamului; altul – despre eroismul şi jertfa militarilor români pe Frontul de Răsărit, cu referire la cartea Cotul Donului 1942…, subliniind valoarea documentară, dar şi educativă a iniţiativei editoriale a lui V. Şoimaru. Luările de cuvînt despre această carte au fost anticipate de proiectarea unui film documentar cu imagini cutremurătoare, surprinse de cineaşti germani, pe Frontul de Est, în anii de graţie 1942-1943.

De Ziua comemorării eroilor, la principala bibliotecă din Rîmnicu Vîlcea, oraş cu circa 100 000 de locuitori, s-a vorbit şi despre oraşul natal, despre tinerii lui cetăţeni şi despre… dragoste. Acest mănunchi de subiecte a putut fi adunat la prezentarea cărții Prima dragoste, pentru totdeauna, de Ioan Marius Marian, în prezent trăitor la Vancouver, Canada, dar care, în prima sa carte de proză matură evocă oraşul natal gradat: cu ochii unui copil, apoi ai unui adolescent, în fine, ai unui tînăr, elev în clasele superioare din cel mai prestigios liceu din municipiu. Vorbitorii, la manifestare, însă nu mai puţini şi după terminarea acesteia, au comentat cu căldură surprinzătoarea scriere a concitadinului lor, naraţiune în care unii s-au re-găsit, au identificat cu uşurinţă locuri, chipuri, caractere, întîmplări… Am arătat cu plăcere mulţimii din sală ultimul număr al revistei noastre, în care am inserat una din primele recenzii la acest debut literar româno-canadian, autorul recenziei fiind un prozator de talent de la noi (a se vedea: Ion Iachim. Oraşul unde nu Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

se întîmplă nimic. În: BiblioPolis, nr. 1/47 din 2013). Astfel am împărtăşit şi noi bucuria autorului, mai exact – bucuria unei mame de a vedea succesul fiului şi, în egală măsură – împlinirile verişorului din Basarabia, căci dna doctor Lia Marian (născută Şoimaru, la Cornova, refugiată de mic copil, în 1944) este mama lui Ioan Marius Marian şi vară bună a lui Vasile Şoimaru.

Dna doctor Lia Marian a fost şi una din gazdele noastre la Rîmnicu Vîlcea. Nu are rost să comentez ce bucate gustoase ne-a făcut… Voi insista asupra incredibilei biblioteci pe care o are într-o garsonieră din centrul urbei. Am mai cunoscut medici din România, mă convinsesem că majoritatea lor justifică perfect impresia de excelenţi specialişti în domeniu, dar şi de oameni de mare cultură şi sensibilitate. Această impresie am re-trăit-o şi în casa dnei doctor Lia Marian, în ambianţa de acolo, în timpul discuţiilor pe care le-am avut. Punctul culminant a fost însă un gest copleşitor al acestei femei: cînd ne-a făcut sugestia, ne-a acordat dreptul de a ne alege cărţi preferate – oricare şi oricîte!

– din extrem de bogata-i bibliotecă personală…

La Rîmnicu Vîlcea s-a întîmplat să fie nişte seri extrem de agreabile şi tocmai atunci am avut şi deosebita plăcere de a sta la masă cu noii noştri prieteni, intelectuali de marcă din partea locului, în nişte localuri de mîna întîi, cu bucate şi băuturi alese, în compania unor interpreţi de muzică populară, aceştia delectîndu-ne cu irepetabilele hăuliri olteneşti, dar şi cu un Trandafir de la Moldova… În timpul discuţiilor la o terasă de la buza unui munte, cineva invocase aflarea, în preajmă, a unei staţiuni meteo şi atunci mi-am reamintit că am avut un turist din Rîmnicu Vîlcea care lucra inginer la o aşa staţiune. Călătoria ceea avusese loc demult, cu vreo 35 de ani în urmă, într-o vară, în Rusia, pe traseul Moscova – Leningrad – Kiev. O habă ţinusem un capăt de legătură, prin intermediul scrisorilor, al cărţilor poştale, graţie acestui fapt nu-i uitasem numele: Ungureanu. Unul dintre noii prieteni rîmniceni a adăugat şi prenumele:

17

BiblioPolis

EDITORIAL

Petru, zis şi Bebe. L-a găsit în cîteva minute, la telefonul celular… Între timp, turistul meu avusese o frumoasă ascensiune: a mai făcut o facultate (Dreptul), a ajuns prefect de Vîlcea, apoi şi senator la Bucureşti. A doua zi, înainte de a părăsi Rîmnicul, ne-am întîlnit, am stat puţin de vorbă. Prin anul 2000, la Făgăraş, am reîntîlnit în condiţii similare, o familie de intelectuali, Doina şi Traian Greavu. Cînd am intrat în curtea casei lor, după ce ne-am îmbrăţişat, după ce am schimbat cîteva vorbe, am simţit cum s-au topit 25 de ani ce ne despărţeau. Acum, în altă clipită, s-au topit încă vreo 37 de ani… *** Oricît de plăcute drumeţiile, la un moment dat simţi că te roade tot mai mult dorul de casă. Aşa s-a întîmplat şi de data aceasta, unde mai pui că ziua plecării din Rîmnicu Vîlcea era a zecea noastră zi de călătorie. Deci, mergem spre casă, spre Prut, spre Basarabia.

Totul e simplu, numai că datele problemei se schimbă atunci cînd „la cîrmă”, la volan adică, e Vasile Şoimaru. Mare amator de surprize, la drum numai el ştie toate hăţişurile, serpentinele, opririle, respectiv, popasurile.

Astfel ajungem şi la Bran, oraşul românesc ce nu are nevoie de niciun fel de publicitate în Vest(-ul cu adevărat cam sălbatic în unele privinţe): celebritatea i-o asigurat-o Vlad Ţepeş. Să nu ne grăbim însă! Branul poate deveni şi mai celebru (iertaţi-mi forţarea superlativului) graţie prezenţei acolo, de cîţiva ani buni, a unei familii basarabene de talentaţi pictori, Andrei Negură şi Lilia Şeremet. Poate datorită şi bijuteriei pe care au deschis-o ei acolo, un magazin-galerie de artă. Cu regret, cînd treceam pe alături, dugheana-galerie era închisă, deşi orarul ne sugera contrariul.

Lîngă Bran, nu departe de legendarul castel, e un orăş de basm: Predeluț.

Fireşte, nu are faima Branului, însă pentru noi Predeluțul este un loc deosebit de drag sufletului. Pentru că aici locuieşte un om cu suflet mare, de o rară sensibilitate umană şi estetică: Alexandru Lupescu, alias Sasha, regizorul de cinema, poetul, prietenul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” etc. Şi de data

18

aceasta ne-a primit cu căldura şi generozitatea cu care ne-am obişnuit încă de la prima noastră vedere: ne-a făcut o masă cu bucate care ştia că ne plac, ne-a cazat în camere ornate, jur-împrejur, pe pereţi, cu farfurii în inconfundabilul stil de Horezu. Şi de data aceasta ne-a făcut o surpriză, dăruindu-ne cîte un exemplar al cărţii Castelele în Spania, ce include jurnale intime şi amintiri ale prietenului şi colegului său din tinereţe, Petre Sirin-Hrşanovschi. Volumul a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură „Humanitas”, în colecţia Memorii. Jurnale. Călătorii, cu o prefaţă de Al. Lupescu. „Veniţi greu, adică foarte rar, dar plecaţi uşor, adică foarte repede”, ne-a spus la despărţire Al. Lupescu, ascultînd din maşină o piesă în interpretarea Olgăi Ciolacu, una din cîntăreţele cele mai dragi lui, pe a cărei muzică munceşte, scrie, se relaxează. Am mai fi ascultat şi noi ceva muzică uşoară basarabeană, la Bran, dar, vorba veche: călătorului îi stă bine cu drumul! …Pe stînga şi pe dreapta de „Toyota” lui V. Şoimaru se desfăşoară, pe cît de cuminte, pe atît de falnic, peisajele Patriei: fragede, curate, vii, eterne. Trecem în goană prin orăşele şi oraşe cochete, gospodăreşte amenajate încă de pe timpul lui Nicolae Ceauşescu. Mi-am amintit, prin nu ştiu ce asociere, de Oneşti – un oraş cu adevărat frumos, înălţat de-a întregul în epoca numită acum exclusiv „de tristă amintire”. Cu o săptămînă în urmă, la o cină la bunul Rusanovschi, ne-a surprins cu o constatare gen: „Oneşti e un oraş pe cale de dispariţie: tinerii pleacă pe unde apucă şi puţini se mai întorc înapoi, iar cei care rămîn – îmbătrînesc şi se grăbesc să moară…” „Ce vorbeşti, bădie?! îi dădu replica V. Şoimaru. Să mergi matale în Rusia sau în Ucraina, să vezi acolo murind oraşe… inclusiv oraşe «milionare».” Să vii în Basarabia şi să vezi cum mor satele, mi-am zis în gînd.

Căci sătenii noştri pleacă pe capete şi nimeni nu mai vrea să revină acasă. Aici, în dreapta Prutului, cei plecaţi se mai întorc – pentru că ştiu că au o ţară, o limbă, o lege, o istorie…

Pe cînd noi, basarabenii, nici măcar un proroc nu ne-am putut înălţa, cum ne îndemna într-o poezie părintele Alexe Mateevici!...

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Calculată de la Bran, pe la o jumătate de cale spre casă, facem o ultimă escală în Bacău, la invitaţia familiei Viorel şi Veronica Cucu, un cuplu ce se identifică, pentru cei apropiaţi de lumea cărţilor, cu Editura „Vicovia”, una dintre casele de editură performante din oraş, din judeţ, din partea de est a României. Marca Vicovia este bine cunoscută la noi şi datorită faptului că de mai mulţi ani ia premii, diplome, alte distincţii şi la Saloanele de carte din Chişinău. Familia Viorel şi Veronica Cucu merită toată preţuirea noastră şi pentru că editează, destul de des şi de o calitate impecabilă, volume de autori originari din Basarabia: Paul Goma, Ovidiu Creangă, Nicolae Dabija, Nicolae Rusu etc. Şi, desigur, Andrei Vartic, cel care a fost un apropiat al familiei Cucu. În acest an „Vicovia” pregăteşte al şaptelea volum de A. Vartic, o serie de cărţi a văzut lumina tiparului după stingerea luminosului intelectual şi patriot. După o masă copioasă, după o discuţie la aburul cafelelor, V. Cucu şi V. Şoimaru pun la punct nişte amănunte privind editarea, în toamnă, a unei antologii poetice omagiale Leonida Lari, după care discuţiile încetează, cafelele dispar, făcînd loc unor scurte schimburi de replici şi gîndului persistent de a ajunge la casa cui ne are. …Dar ce-i cu mia ceea de cărţi necititite, despre care am scris în titlu? – se va întreba cîte un cititor mai atent. Ah, da, a fost o butadă ce mi s-a întipărit în memorie de cum am auzit-o, dar care poate fi acceptată numai dacă i se ştie contextul. Eram la faimoasa staţiune Călimăneşti, de lîngă Rîmnicu Vîlcea, la o masă cu ocazia aniversării celui care ne invitase, juristul Petre Dinescu. Un om uluitor. Nu numai pentru că ne-a spus că are aniversare în chiar acea zi abia după ce luasem loc la masă. Nu numai că şi-a crescut fiul, acum, un domn inteligent, cu poezii de Grigore Vieru, pe care ni le recita savurînd fiece cuvînt. Nu numai că ştia la perfecţie arborele genealogic al lui Grigori Melehov

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

şi ale altor personaje din Pe Donul liniştit al lui Şolohov, crîmpeie din romanele altor scriitori clasici ruşi, de la Gogol, Dostoievski şi Lev Tolstoi la Cehov, M. Gorki, Bulgakov și Aleksei Tolstoi. Plus o mulţime greu finită de cărţi ale unor autori sovietici obscuri, ale căror scriituri le-am citit şi noi, obligatoriu, în anii de şcoală.

Tocmai cînd ne simţeam mai bine în compania lui Petre Dinescu, iată că îl mai sună un camarad ca să-l felicite, apoi să-l întrebe: „Ce vei face, Dinescule, după ce îți expiră mandatul?” Atunci era să aflăm că imediat după aniversare îi expira al doilea mandat de şef al Tribunalului Judeţean Vîlcea. „Ce voi face, mă întrebi? îi răspunse interogativ, dar cu statornică bunăvoinţă, P. Dinescu. Păi, abia aştept să fiu mai liber…” „Şi ce vei face, totuşi?”, se auzi persoana de la celălalt mobil. „Cîte am de făcut!”„Şi mai exact?!”, insistă interlocutorul, ca să audă: „Elementar: am o mie de cărţi necitite! Să spună cineva că nu am ce face!...” De la celălalt mobil urmă o pauză lungă. O pauză la fel de lungă se făcu şi în mintea mea. Ca să vezi numai! Doar fiecare dintre noi, indiferent de vîrstă sau de pregătire, avem o restanţă în ale cititului: care o sută, care cîteva sute, care o mie, care cîteva mii de cărţi. Odată şi odată, vine timpul, apoi vine şi termenul-limită pentru lichidarea acestei restanţe. Şi nu contează mărimea ei în expresie aritmetică, ci, mai ales, uşoara, ba chiar dulcea apăsare a gîndului că mai avem mult de citit.

P.S. – Din cîte ştiu, genul gazetăresc al editorialului nu admite utilizarea materialului ilustrativ. Pentru cei care vor găsi seci notiţele de mai sus, am găsit totuşi o ieşire din situaţie: la pag. 158-162 ale revistei noastre puteţi vedea o suită de imagini din drumeţie, puse la dispoziţie de maestrul fotograf dr. în economie Vasile Şoimaru. Călătorie plăcută pe aripile imaginaţiei!

Vl. P.

19

BiblioPolis STUDII ŞI CERCETĂRI

BIBLIOTECILE PUBLICE DIN REPUBLICA MOLDOVA: DINAMICA ACTIVITĂŢII ÎN ANII 2008-2012 Vera OSOIANU, director adjunct, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova Abstract The study emphasize the activity dynamics of public libraries during the last years and practically represents a continuation of a similar study realized in 2008. The analysis of the dynamics of human resources, collections, spaces, endowment with modern information and communicative technologies demonstrates that public libraries didn’t pass the period of stagnation, extending over many years. The study about libraries, realized on the basis of the most important indicators of performance, are strong argument in this sense: 8 libraries maintained their top position and just 2 have given way to other libraries. The examination is reserved for continuous professional training is very serious problem the solving of which depends, mostly, of the changing of librarian area.

Keywords: activity dynamics, statistic, human resources, services, places, modern information and communicative technologies, continuous professional training. * * * În anul 2008 a fost elaborat şi publicat studiul Statistica, vector de imagine (http://www.slideshare.net/cdbclub/statistica – 2829 accesări la 07.03.2013), în care se făcea o analiză a indicilor de bază şi a indicatorilor de performanţă privind activitatea bibliotecilor publice din ţară, comparată cu activitatea bibliotecilor din alte ţări, precum şi cu standardele şi recomandările forumurilor internaţionale de profil, în special recomandările IFLA/UNESCO

20

privind dezvoltarea serviciilor oferite de bibliotecile publice. Între timp, în anul 2010, a fost publicată o nouă ediţie IFLA/ UNESCO privind serviciile bibliotecii publice, care include aspecte noi ale activităţii bibliotecare, în special, ce ţin de valoarea bibliotecii publice, iar terminologia specifică domeniului biblioteconomie şi ştiinţa informaţiei este ajustată tendinţelor actuale de dezvoltare. În studiul menţionat a fost făcut şi un clasament al bibliotecilor cu cele mai bune rezultate în activitatea de dezvoltare a serviciilor, la baza căruia a stat metodologia aplicată în studiul LIBECON (un studiu internaţional axat pe cercetarea economiei de bibliotecă) pentru clasamentul ţărilor cu cele mai dezvoltate servicii pentru publicul larg de utilizatori.

La cinci ani după efectuarea studiului, ani în care bibliotecile au străbătut o puternică criză financiară, se impunea un studiu nou pentru a scoate în relief care au fost tendinţele de creştere sau descreştere în domeniu, care sunt problemele ce s-au acumulat şi ce trebuie de întreprins în vederea diminuării în timp a efectelor negative provocate de acestea. Accentele importante în studiu au fost puse pe: resursele umane, formarea profesională continuă, dezvoltarea colecţiilor, dotarea cu tehnologii şi accesul internet, utilizarea serviciilor, biblioteci şi spaţii de amplasare. A fost, de asemenea, realizat şi un nou clasament al bibliotecilor cu cele mai bune servicii pentru public, ale cărui rezultate sunt prezentate în finalul studiului.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Notă Studiul a fost elaborat în baza situaţiilor statistice din ultimii cinci ani, sistematizate de Centrul Statistici şi Sondaje (şef Valentina Popa) şi Secţia Dezvoltare în Biblioteconomie (şef Ecaterina Dmitric) din componenţa Direcţiei Cercetare şi Dezvoltare în Biblioteconomie, BNRM, precum și a documentării, analizei publicaţiilor de specialitate, discuţiilor cu experţi în domeniu, studii adiacente etc.

Resursele umane Problema resurselor umane se numără printre problemele majore cu care se confruntă comunitatea bibliotecară. Şi nu numai bibliotecile publice, dar toate categoriile de biblioteci. Comitetul ACRL (Research Planing and Rewiew Committee), care o dată la doi ani face o trecere în revistă a problemelor bibliotecilor din învăţământul superior din SUA, în baza analizei literaturii de specialitate, participării la conferinţe, contactării specialiştilor familiarizați cu situaţia din învăţământul superior, şi publică topul a zece tendinţe şi probleme în activitatea bibliotecilor universitare, în materialul 2012 top ten trends in academic libraries (http:// crln.acrl.org/content/73/6/311.full) constată că în topul problemelor specifice instituţiei bibliotecare se află cele ce ţin de personal.

Pentru modelarea bibliotecii în corespundere cu schimbările sociale, evoluţia şi modernizarea tehnologiilor şi necesităţile utilizatorilor bibliotecile au nevoie de bibliotecari competenţi. În perioada la care se face referire în studiu s-a înregistrat o scădere constantă, deşi nesemnificativă, a numărului de bibliotecari, inclusiv în echivalent norme întregi, respectiv: 2008 – 2506 bibliotecari (2390 echivalent norme întregi, e.n.î.); 2009 – 2504 (2369 e.n.î.); 2010 – 2470 (2336 e.n.î); 2011 – 2458 (2305 e.n.î.); 2012 – 2431 (2157 e.n.î.).

Diferenţa dintre numărul maxim de bibliotecari, înregistrat în anul 2008, şi numărul minim, înregistrat în anul 2012, este de 75 de bibliotecari. Dată fiind perioada Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

de criză financiară, cifra nu este una semnificativă. Mult mai serioasă este diferenţa dintre bibliotecari echivalent norme întregi, care a scăzut cu 233 unităţi (aproximativ 10 % din numărul total de bibliotecari) şi scoate în relief faptul că foarte mulţi bibliotecari muncesc pe normă incompletă, iar aceasta deja implică calitatea activităţii. Pe fonul acestor scăderi se evidenţiază creşterea numărului de bibliotecari cu studii superioare, de la 1195 în 2008 la 1276 în 2012. A crescut, dar nu atât de semnificativ, şi numărul bibliotecarilor cu studii superioare de specialitate: de la 770 în anul 2009, la 792 în anul 2012. O scădere destul de accentuată a înregistrat numărul de bibliotecari cu studii medii, inclusiv de specialitate: de la 1311 în 2008, la 1155 în anul 2012 şi, respectiv, bibliotecarii cu studii medii de specialitate de la 811 în anul 2008 la 645 în anul 2012. Această scădere poate fi explicată prin faptul că specialiştii cu studii medii se retrag din câmpul muncii prin pensionare, iar Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării a Colegiului de Arte de la Soroca, care şi-a reluat activitatea de câţiva ani, încă nu are capacitatea de a acoperi golul format.

La capitolul număr de bibliotecari, media pe ţară demonstrează o situaţie destul de bună. IFLA-UNESCO recomandă o unitate de bibliotecar echivalent normă întreagă la 2500 de persoane. Media înregistrată la noi este de 1650. Sub acest aspect lucrurile nu s-au schimbat prea mult. În anul 2008 media era de 1500 locuitori la un bibliotecar echivalent normă întreagă.

Un număr mai mare de bibliotecari decât cel recomandat de forumurile de profil ar putea fi justificat dacă este însoţit de un număr mare de utilizatori, împrumuturi, vizite, referinţe, evenimente culturale şi ştiinţifice, activităţi de instruire a utilizatorilor per bibliotecar, extinderea serviciilor în spaţiul virtual, crearea conţinuturilor şi diseminarea online a acestora etc. Sub acest aspect situaţia evoluează foarte lent. Cu toate schimbările care s-au

21

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

produs în ultimii ani, unui bibliotecar îi revin în medie 427 de utilizatori, volum de muncă mult mai mic decât recomandările existente, deşi trebuie să remarcăm că cifra este în continuă creştere, chiar dacă este puţin semnificativă. Situaţia ar putea să se schimbe radical odată cu perfectarea evidenţei activităţii bibliotecare, prin extinderea spre spaţiul virtual.

Formarea profesională continuă Marea problemă a bibliotecilor ţării este formarea profesională continuă. Biblioteca actuală are nevoie de personal care să poată face faţă noilor probleme printr-o abordare creativă, angajând personal nou sau dezvoltând competenţele personalului existent. Marea majoritate a bibliotecarilor din bibliotecile publice nu posedă competenţele necesare pentru activitatea în condiţiile erei digitale. Formarea profesională continuă, dezvoltarea profesională personală, angajarea pe posturile vacante sau pe posturile noi a unor persoane care deţin competenţele necesare Erei Digitale, perfecţionarea calificării personalului existent sunt căile esenţiale prin care bibliotecile pot să-şi formeze personalul de care au nevoie. Formarea profesională continuă este cea mai sigură cale de dezvoltare a competenţelor, de schimbare a mentalităţii, a atitudinilor, valorilor şi comportamentului.

Importanţa creării unui sistem instituţionalizat de formare profesională continuă este accentuată şi de faptul că din numărul total de bibliotecari, care activează în bibliotecile publice, doar 59 % deţin studii superioare sau studii medii de specialitate.

Pentru managerii bibliotecilor este foarte important să înţeleagă care este diferenţa dintre competenţele reale, pe care bibliotecarii le deţin la momentul actual şi competenţele necesare la care trebuie să ajungă, pentru a activa eficient în corespundere cu tendinţele Societăţii Cunoaşterii şi necesităţile utilizatorilor. În ultimii ani puţini lucrători ai bibliotecilor publice au avut şansa să-şi actualizeze

22

competenţele sau să dobândească competenţe noi, participând la cursuri de instruire de lungă sau de scurtă durată. Actualizarea şi dezvoltarea competenţelor s-a bazat, în mare parte, pe simpozioanele, conferinţele, seminarele de nivel naţional, zonal sau local, instruirea la locul de muncă şi pe autoinstruire. Cum pot deveni profesionişti desăvârşiţi, nişte bibliotecari care nu cunosc ce se întâmplă „în afara pătratului”?

Situaţia se agravează şi prin faptul că majoritatea bibliotecilor n-au posibilitatea să viziteze alte biblioteci, nu cunosc suficient de bine limbile străine pentru a urmări ce se întâmplă în bibliotecile lumii.

După sistarea, în anul 2006, a activităţii Şcolii de Biblioteconomie din Moldova, susţinută financiar de Fundaţia „SorosMoldova” şi „Open Society”, în cadrul căreia pe parcursul celor şase ani de existenţă au fost organizate 158 de acţiuni de instruire, axate pe 70 de subiecte şi au fost instruiţi 3545 de bibliotecari, procesul de formare profesională continuă a fost lipsit de o acoperire la nivel naţional. În anul 2012 au fost făcute primele încercări de creare a unui sistem de formare profesională continuă a bibliotecarilor de către Universitatea de Stat din Moldova.

Cum se vor desfăşura lucrurile, rămâne încă de văzut.

O schimbare esenţială în acest sens este legată de Programul Biblioteci globale în Moldova – NOVATECA. La 23 mai 2012 a avut loc lansarea oficială a proiectului, urmată de o perioadă de înviorare a activităţii bibliotecarilor, dictată de implicarea în completarea formularelor pentru concursul de selectare a celor 12 raioane şi, respectiv, 68 de biblioteci, care au fost acceptate în proiectul-pilot.

Concomitent, au fost selectate şi cele şase centre regionale de formare (CRF) şi câte doi formatori pentru fiecare din aceste centre. În perioada 26 noiembrie – 7 decembrie 2012 au avut loc Cursurile de formare a formatorilor, la care trainerii selectaţi au fost iniţiaţi în metodele moderne de instruire şi în particularităţile utilizării tehnologiilor moderne de informare şi comunicare în activitatea Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

bibliotecară. În zilele de 22-23 ianuarie 2013 a avut loc testarea finală a formatorilor centrelor regionale de formare. În lunile februarie-martie (12 februarie – Leova, 26 februarie – Ceadâr-Lunga, 20 februarie – Căuşeni, 27 februarie – Ungheni, 28 februarie – Soroca, 13 martie – Orhei) au avut loc inaugurările celor şase centre regionale de formare şi persoanele certificate au început instruirea bibliotecarilor. Acest nucleu de formatori va avea de jucat un rol deosebit în diversificarea serviciilor pentru utilizatori, iar cel mai important serviciu pe care bibliotecile, dotate cu calculatoare, îl pot oferi pentru moment este instruirea utilizatorilor în vederea utilizării tehnologiilor.

Pentru început, în CRF vor fi instruiţi peste 100 de bibliotecari din bibliotecile selectate în etapa-pilot a Programului NOVATECA, după care vor urma bibliotecarii din bibliotecile care nu au fost selectate în proiectul-pilot, dar au în dotare calculatoare şi alte tehnologii, mai apoi bibliotecarii care nu dispun încă de calculatoare în biblioteci, dar le pot utiliza la domiciliu, în instituţiile publice din localitate etc. şi care vor să înveţe.

Pentru comunicarea în mediul grupului de formatori a fost creat un grup pe Facebook (http://www.facebook.com/ groups/trainerinovateca), „destinat comunicării între trainerii programului NOVATECA, între trainerii NOVATECA şi membrii comunităţii bibliotecare din Republica Moldova” şi un grup NOVATECA pe Skype.

CRF deja sunt o realitate, cu un câmp de activitate bine definit şi sarcini concrete: instruirea bibliotecarilor în vederea utilizării TI şi diversificarea serviciilor pentru public în baza lor.

Dar deja de pe acum trebuie de gândit asupra sustenabilităţii CRF şi crearea unui sistem instituţionalizat de formare profesională continuă, care să coordoneze activităţile la nivel naţional. Într-un interviu pentru revista Dilema veche, intitulat Mă impresionează pasiunea oamenilor (http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/ma-impresioneaza-pasiunea-oamenilor-interviu-paulBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

andre-baran), Paul-Andre Baran, directorul Programului Biblionet România, menţiona printre cele mai mari probleme, întâmpinate în perioada realizării programului, relaţia incompletă dintre Biblioteca Naţională şi bibliotecile judeţene şi că pe final de program intenţionează să creeze un Centru Naţional de Training la Biblioteca Naţională a României.

La noi nu există probleme de acest gen, pentru că pe parcursul anilor BNRM a menţinut şi a dezvoltat nişte relaţii corecte şi trainice cu bibliotecile publice ale ţării, achitându-se cu onoare de responsabilitatea de a „corela activitatea bibliotecilor publice”, stipulată în Legea cu privire la biblioteci. Relaţiile BNRM cu bibliotecile publice au fost bazate întotdeauna pe profesionalism, corectitudine, încredere, ajutor reciproc şi la acest capitol nu pot exista niciun fel de obstacole serioase. Bibliotecile publice pot conta pe ajutorul BNRM în realizarea oricărui proiect de interes pentru biblioteci şi proiectul NOVATECA nu reprezintă o excepţie. Ţările care au început implementarea Programului Biblioteci globale înaintea noastră au acumulat deja o experienţă bogată din care pot fi preluate unele practici de calitate. Participarea în programul Biblioteci globale a favorizat schimbări serioase, mai ales, pe segmentul instruirea bibliotecarilor. În Mexic, de exemplu, instruirea cu frecventarea unor cursuri faţă-n faţă este foarte scumpă, din cauza cheltuielilor de deplasare. Pentru a rezolva problema, Direcţia generală biblioteci publice a creat o versiune nouă a cursului de bază cu utilizarea a două metode de instruire la distanţă: 1) un tutorial cu un ghid de învăţare pe DVD; 2) un model de instruire online pentru bibliotecarii conectaţi la internet (în bibliotecă sau acasă).

Aceste metode noi permit instruirea a mai mult de 50 % de bibliotecari, în funcție de materialele care trebuie difuzate şi de

23

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

cursurile oferite. Metodele permit oferirea unor teme noi de curs, care anterior se ofereau doar în regim faţă-n faţă.

Unele ţări au folosit pentru formarea formatorilor taineri invitaţi din afara domeniului. Această modalitate s-a încununat de succes, mai ales în Letonia, ţară care a implementat un program de instruire de 140 de ore pentru 1800 de bibliotecari în şapte luni.

Bulgaria a ales să folosească trainerii din rândul bibliotecarilor, care a permis echipei să influenţeze îmbunătăţirea infrastructurii de instruire existentă. Ei au elaborat materiale şi un program propriu de instruire cu ajutorul a 15 traineri principali care au acoperit patru teme: TIC, Managementul bibliotecii, Servicii pentru utilizatori şi Abilităţi de soft. Polonia de asemenea a dat preferință trainerilor din afara domeniului.

România a ales un model mixt.

Ucraina, pe lângă reţeaua de centre regionale de instruire, care permite echipei de traineri să acopere toate regiunile ţării, a creat un Centru Naţional de Formare ce are scopul de a organiza şi a aproba programele de instruire, precum şi a învăţa trainerii din centrele regionale de instruire.

Autorii programelor de instruire au fost selectaţi în bază de concurs din rândul celor mai proeminenţi experţi de bibliotecă din Ucraina. Centrul Naţional de Formare organizează instruiri în 24 centre regionale de formare care, la rândul lor, instruiesc bibliotecarii din întreaga ţară. Centrul Naţional de Formare învaţă trainerii din centrele regionale de formare metodele de instruire şi cum să rezolve problemele logistice de instruire – determinarea priorităţilor, elaborarea materialelor, formarea grupurilor, invitarea participanţilor etc.

Dezvoltarea colecţiilor În anii 2008-2012, colecţiile bibliotecilor publice au cunoscut o uşoară descreştere, de la 17120,0 în 2008 la 16901,1 în anul 2012. Concomitent, a sporit ritmul de creştere a publicaţiilor în limba română, de la 7642,3 în anul 2008 la 7954,2 în anul 2012, ponderea acestora în raport cu fondul total de publicaţii constituind în anul

24

2012 aproximativ 47 %. În anii examinaţi a crescut treptat numărul achiziţiilor, inclusiv al publicaţiilor în limba română, de la 344,3 şi, respectiv, 270,5 în anul 2008 la 422,0 şi, respectiv, 365,0 în anul 2012. Sporirea numărului de achiziţii a influenţat rata medie de înnoire a fondului care era în anul 2012 de aproximativ 40 de ani, oscilând între 50 de ani în 2008, 65 de ani în 2009, 54 de ani în 2010 şi 57 de ani în 2011. Este cea mai bună situaţie înregistrată în ţară, deşi mult mai mare decât recomandările IFLA/ UNESCO, de 7-10 ani. Media pe ţară, pe perioada celor cinci ani examinaţi, a constituit aproximativ 50 de ani.

Unicul indicator constant în toţi aceşti ani a rămas indicele mediu de circulaţie a fondului care constituie 1,2. Conjugat cu indicele mediu de înnoire a fondului, acesta scoate în evidenţă calitatea colecţiilor şi gradul de învechire a acestora. Un alt indice, care pe parcursul acestor ani a rămas constant, este numărul de publicaţii per bibliotecă, care constituie aproximativ 12 300. Rămâne extrem de scăzut numărul achiziţiilor pe cap de locuitor, care a constituit în anul 2012 aproximativ 0,11 sau 118 cărţi la 1000 de locuitori, în timp ce IFLA/ UNESCO recomandă 0,25 sau 250 cărţi la 1000 de locuitori. O scădere esenţială a înregistrat indicele mediu de lectură care a ajuns la 21,8 în anul 2012, deşi pe parcursul anilor precedenţi media a fost de 24,4.

La negocierea bugetului pentru achiziţia de publicaţii trebuie luată ca bază formula de calcul folosită în practica bibliotecară internaţională: total populaţie × 0,25 (× preţul mediu al unei cărţi). Este clar, că puţini vor fi cei care se pot măcar apropia de sumele necesare, dar ca orientare această formulă trebuie luată în calcul. Costul mediu al unei cărţi în anul 2012 a fost în BNRM de 175 de lei; la Ungheni – 49 de lei; la Soroca – 42 de lei, la Orhei – 73 de lei media pe raion şi 68 de lei media în Biblioteca Publică Raională „A. Donici”, la Chişinău – 68,49 de lei. Diferenţa de preţuri se explică prin faptul că bibliotecile din teritoriu Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

achiziţionează mai multe cărţi pentru copii, preţul cărora este relativ mai mic.

Descreşterea volumului de publicaţii se datorează eliminărilor, numărul cărora a depăşit numărul intrărilor. Iar acest proces este unul logic atât timp, cât rata medie de înnoire a fondului este mult peste limita recomandărilor. Curăţarea colecţiei de publicaţiile depăşite fizic şi moral trebuie să constituie o grijă aparte a managerilor bibliotecilor publice. O eficientizare în acest sens ar duce la îmbunătăţirea calităţii servirii, îmbunătăţirea spaţiilor de amplasare, îmbunătăţirea aspectului estetic etc. La acest capitol bibliotecile au rezerve, indicele de performanţă cărţi total per capita constituind 4,7, indice care se menţine pe parcursul mai multor ani, recomandările fiind de 1,5-2,5.

O altă problemă foarte serioasă a bibliotecilor publice o constituie insuficienţa publicaţiilor cu grafie latină. În anul 2012 publicaţiile cu grafie latină au constituit 27,8 % din fondul total de publicaţii, cel mai bun indicator – 61,7 % – fiind înregistrat la Străşeni, şi 60,8 % din fondul total de publicaţii în limba română, cel mai bun indicator – 98,0 – înregistrat la Chişinău. În UTA Găgăuzia acest indicator este de 100 %, dar aici specificul este un pic altul decât în celelalte localităţi.

Este o creştere nesemnificativă pentru că în anul 2011 publicaţiile cu grafie latină au constituit 26,9 % din fondul total şi 58,6 % din fondul publicaţiilor în limba de stat.

Aceste cifre ar trebui să constituie un subiect aparte în procesul de negociere a bugetului pentru achiziţii, dar şi o atenţionare serioasă pentru politica editorială şi industria cărţii a ţării.

Dotarea cu tehnologii moderne de informare şi comunicare şi accesul la internet Pe fonul problemelor cu care se confruntă bibliotecile ţării se evidenţiază foarte serios în continuare dotarea cu tehnologii de informare şi comunicare. Conform Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

sondajelor, doar 7 % de utilizatori accesează bibliotecile publice prin internet. O cifră alarmantă pentru biblioteci este numărul extrem de mic al respondenţilor care utilizează internetul în bibliotecă. Doar 3 % dintre aceştia raportează că utilizează acest serviciu în biblioteci (şi oficii poştale). Potrivit studiului sociologic Fişele de raportare a cetăţenilor. Republica Moldova, bibliotecile sunt la acest capitol pe ultimul loc din cele 30 de instituţii care prestează servicii publice. Cei mai mulţi dintre respondenţi – 66 % – accesează internetul acasă. Cifra extrem de mică se explică prin nivelul scăzut de automatizare şi de informatizare a serviciilor bibliotecilor publice. Din cele 1374 biblioteci publice, la începutul anului 2013, doar 336 deţineau computere şi doar 220 biblioteci erau conectate la internet. Pentru a contacta serviciile bibliotecii, 94 % dintre respondenţi se deplasează la bibliotecă, 9 % apelează prin telefon şi câte 4 % folosesc poşta electronică sau pagina web a bibliotecii. De remarcat însă că numărul bibliotecilor care deţin calculatoare se măreşte treptat, de la 191 în 2008 la 202 în 2009, la 238 în 2010, la 278 în 2011 şi la 336 în 2012.

S-a mărit treptat şi numărul de biblioteci conectate la internet de la 129 în 2008 la 220 în 2012. Numărul total de calculatoare disponibile în bibliotecile publice în anul 2012 a fost de 1132, din ele 831 conectate la internet. Potrivit calculelor, aproximativ 24,4 % din totalul de biblioteci publice deţin calculatoare şi 16 % sunt conectate la internet. Este foarte mare diferenţa dintre spaţiul urban şi rural unde procentul bibliotecilor deţinătoare de calculatoare este de numai 18 % şi doar 9 % de biblioteci au acces la internet. Este o discordanţă foarte mare între oferta bibliotecilor şi necesităţile utilizatorilor. Conform studiilor în jurul a 55 % din populaţia ţării de 18 ani şi peste utilizează internetul. Studiile arată, de asemenea, că nu toţi utilizatorii au un nivel de abilităţi foarte avansat. Aici se ascund marile rezerve ale bibliotecilor.

25

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

O schimbare la acest capitol se anunţă a se produce în anul 2013, când prin proiectul-pilot NOVATECA vor fi dotate cu calculatoare şi acces la internet 68 de biblioteci din 12 raioane.

Este încă foarte mic numărul bibliotecilor care au creat site-uri sau bloguri. Dar deja putem vorbi despre un început de reţea virtuală a bibliotecilor publice. Cele 71 pagini web şi bloguri ale bibliotecilor, multe dintre care oferă şi full-textele publicaţiilor de specialitate editate de biblioteci, inclusiv site-ul BNRM, Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării, blogul Bibliotecile publice din Republica Moldova, alte şapte bloguri dezvoltate de diverse secţii ale BNRM, site-ul şi blogul Bibliotecii Naţionale pentru copii „Ion Creangă”, cele 37 de site-uri şi bloguri ale BM „B.P. Hasdeu”, paginile bibliotecilor pe diverse reţele de socializare formează reţeaua virtuală de informare şi comunicare profesională, care uneşte bibliotecarii ţării, indiferent de subordonare departamentală sau dimensiune geografică.

O explicaţie pentru creşterea lentă a numărului de site-uri şi bloguri create de bibliotecile publice, care nu ţin pasul cu creşterea numărului de biblioteci conectate la internet, este lipsa specialiştilor în domeniul tehnologii informaţionale, dar şi insuficienţa competenţelor tehnologice ale bibliotecarilor. Dacă pentru site-uri mai complicate, pentru dezvoltarea cărora sunt necesare finanţe suplimentare ce nu se regăsesc în bugetele bibliotecilor, există explicaţie, atunci nu există niciun fel de explicaţii pentru crearea blogurilor, prin utilizarea unor platforme gratuite, cum ar fi Wordpress. Blogul este practic acelaşi site, doar că pentru crearea lui nu sunt necesare cunoştinţe de programare.

Ca exemplu de eficienţă în utilizarea instrumentelor Web 2.0 poate servi Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării (http://clubbib2.wordpress.com). Acesta a fost conceput ca o platformă de comunicare şi informare în domeniu, având ca obiectiv-ţintă profesioniştii din biblioteconomie

26

şi ştiinţa informării. Conform statisticilor furnizate de panoul de control (situaţia de la 07.03.2013), în mai puţin de trei ani de la lansare prin intermediului blogului au fost diseminate 1824 documente, informaţii, linkuri, structurate în 69 de categorii, care oferă posibilitatea căutării în arhivă. Blogul a fost accesat de 115 674 ori. Cele mai multe accesări vin din ţară, dar numărul accesărilor din România, Spania, SUA nu este de neglijat. În anul 2012 printre cele mai accesate articole au figurat: Lansarea Programului Global Libraries în Moldova; Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, ediţia 2012; Repertoriu de forme şi teme pentru programul FNCL, ediţia a II-a, 2012. Interesul este evident pentru că aceste manifestări au fost printre evenimentele de importanţă majoră ale anului 2012.

Blogul de biblioteconomie este actualizat, de obicei, şapte zile pe săptămână şi poate fi accesat 7/24. În discuţiile profesionale, prin postări, comentarii, se implică tot mai insistent şi bibliotecarii din spaţial rural, accesul cărora la informaţii şi evenimente este, sau a fost până la apariţia internetului, mai limitat. În perioada la care facem referire au fost înregistrate 500 comentarii.

Un alt exemplu, la fel de pozitiv, este site-ului SlideShare (http://www.slideshare.net). Prin intermediul contului de pe site-ul Slideshare, care are intrare directă de pe Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării (http://www.slideshare.net/cdbclub) bibliotecarii din ţară pot accesa prezentările PowerPoint, de la activităţile ştiinţifice organizate la nivel naţional, zonal sau local, documente în formatele Word şi PDF, documente video etc. A fost practic creată o minibibliotecă de specialitate online. În condiţiile în care, din cauza penuriei financiare constante, bibliotecile pot edita publicaţiile seriale sau alte lucrări elaborate doar într-un tiraj foarte limitat, comunicarea informaţiilor şi a cunoştinţelor pe această cale este foarte importantă. Un exemplu de eficienţă poaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

te servi lucrarea Imaginea bibliotecii publice (http://www.slideshare.net/cdbclub/imaginea-bibliotecii-publice) accesată de 6315 ori, selecţia Citate despre cărţi (http://www. slideshare.net/cdbclub/citate-carti) accesată de 4578 de ori, studiul Statistica ca vector de imagine (http://www.slideshare.net/ cdbclub/statistica) cu 2829 de accesări; prezentarea PowerPoint Formarea profesională continuă: preocupări strategice (http://www. slideshare.net/cdbclub/formarea-profesional-continu) – 2362 de accesări.

Utilizarea serviciilor oferite de bibliotecile publice În ultimii cinci ani a oscilat semnificativ numărul utilizatorilor serviciilor bibliotecare. Utilizatorul unic a constituit în 2008 – 847,7; în 2009 – 851,5; în 2010 – 839,1; în 2011 – 820,8; în 2012 – 921,4.

Corespunzător, a oscilat şi procentul utilizatorilor raportat la numărul total al populaţiei, care a constituit în 2008 – 19,5 %; în 2009 – 24; în 2010 – 23,3; în 2011 – 23,1; în 2012 – 25,9 %.

Numărul de vizite a înregistrat o continuă scădere: 2008 – 8542,4; 2009 – 8287,7; 2010 – 8254,0; 2011 – 7972,7; 2012 – 7888,0.

A crescut, în schimb, numărul de vizite virtuale: 2008 – 647,1; 2009 – 870,0; 2010 – 925,9; 2011 – 693,0; 2012 – 1871,6.

Numărul de împrumuturi a scăzut de la 20 527,0 în anul 2008 la 20 052,2 în anul 2012. A crescut, în schimb, numărul de împrumuturi în limba română de la 12 945,3 în anul 2008 la 13 730,6 în anul 2012. Aceste cifre reflectă exact creşterea fondului total de publicaţii în limba română şi achiziţii total în limba română care, la fel, a fost în creştere.

Care sunt explicaţiile pentru descreşterea unor indici atât de importanţi pentru activitatea bibliotecilor publice precum utilizatori, frecvenţe, împrumuturi. Printre motive pot fi enumerate mai multe: calitatea colecţiei de publicaţii, numărul neBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

semnificativ de achiziţii noi, condiţiile neatractive ale spaţiilor fizice, competenţele şi comportamentul bibliotecarilor etc. Dar motivul principal rezidă în repertoriul redus de servicii oferite cetăţenilor. Bibliotecarii n-au excelat în încercarea de a ieşi din zona de confort. Tendinţa actuală este de a oferi membrilor comunităţii servicii despre care anterior nici nu gândeau că pot fi oferite de bibliotecă. Calculatoarele şi accesul internet care oferă posibilităţi enorme pentru diversificarea serviciilor încă nu sunt soluţia perfectă pentru bibliotecile publice ale ţării.

84 % dintre biblioteci încă nu oferă acces la internet. În aceste condiţii marea majoritate a bibliotecilor încă limitează serviciile la împrumutul publicaţiilor la domiciliu, expoziţii de carte, liste tematice de literatură şi poate încă două-trei servicii, nimic mai mult. Or, bibliotecarul trebuie să fie acolo unde este utilizatorul, bibliotecarul trebuie să intrige şi să uimească, să plaseze biblioteca în centrul comunităţii, să inoculeze cetăţenilor ideea că bibliotecarul îi poate ajuta să găsească răspuns la întrebări, să se implice în activitatea bibliotecii şi în viaţa comunităţii, să-i facă pe utilizatori să se simtă importanţi. Biblioteca trebuie să ofere populaţiei toate informaţiile de care are nevoie. Câte biblioteci se pot lăuda că au rezolvat această problemă?

Cum au diversificat serviciile cele 220 de biblioteci care au acces la internet? Ce programe au elaborat pentru utilizatorii maturi şi pentru copii? I-au învăţat care sunt avantajele internetului, în ce scopuri pot utiliza o reţea de socializare, ce pot face cu ajutorul Skype-ului, pe Flickr, YouTube, Facebook, cum le pot folosi rațional, nu doar să-şi piardă timpul? Probabil nu, pentru că nici majoritatea bibliotecarilor nu cunosc prea multe în acest sens. Unde se învaţă flexibilitatea atât de importantă pentru domeniul bibliotecar? Biblioteca trebuie să ofere oamenilor cu aceleaşi interese posibilitatea de a fi împreună, a împărtăşi idei, a elabora proiecte. Bibliotecarul trebuie să fie în vâl-

27

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

toarea evenimentelor, să cunoască necesităţile membrilor comunităţii, să le intuiască, să propună lucruri care le pot fi de folos. De mai mulţi ani se vorbeşte despre bibliotecă – centru comunitar. Ce a făcut fiecare bibliotecă în parte pentru a se plasa cu adevărat în centrul comunităţii?

Bibliotecile trebuie să-şi extindă serviciile spre a include micul business şi dezvoltarea afacerilor, educaţia şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, alfabetizarea tehnologică, comunicarea prin utilizarea TIC, căutarea locurilor de muncă, ocrotirea sănătăţii etc. Bibliotecile trebuie să se implice tot mai activ în formarea competenţelor digitale de bază ale cetăţenilor.

Serviciile nu pot fi de calitate dacă nu corespund necesităţilor membrilor comunităţii. În scurt timp urmează să fie publicate rezultatele sondajului Evaluarea necesităţilor membrilor comunităţii, realizat de IMAS la solicitarea proiectului NOVATECA. Rezultatele sondajului ar trebui puse la temelia activităţii viitoare de diversificare a serviciilor. Bunăstarea bibliotecii depinde de bunăstarea comunităţii, or, orice bibliotecă oricât de reduse nu i-ar fi posibilităţile, poate oferi mai mult decât îşi poate permite un membru al comunităţii. În studiul sociologic Fişele de raportare a cetăţenilor. Republica Moldova, ale cărui rezultate au fost publicate în anul 2011, pe fonul celor 30 de instituţii prestatoare de servicii publice, bibliotecile publice nu arată foarte rău, dovadă că fenomenele trebuie să fie examinate în context. Bibliotecile se prezintă destul de bine după Ponderea persoanelor care s-au confruntat cu dificultăţi în obţinerea serviciilor publice, situându-se pe penultima poziţie cu 3,7 %.

Conform sondajelor, bibliotecile se situează destul de bine la capitolul timpul mediu de aşteptare pentru a obţine un serviciu public. 76 % de respondenţi raportează că timpul mediu de aşteptare este de până la 15 minute.

28

Nivelul de satisfacţie al respondenţilor, privind calitatea serviciilor oferite de bibliotecile publice este de 6,36, pe o scară de la 1 la 7, unde 1 reprezintă „complet nesatisfăcut” şi 7 „complet satisfăcut”. După nivelul de satisfacţie privind serviciile instituţiilor publice bibliotecile se află pe locul doi cu 89 %.

Cum văd respondenţii îmbunătăţirea serviciilor bibliotecilor publice? 55 % dintre respondenţi sugerează îmbunătăţirea finanţării bibliotecilor, 21 % – îmbunătăţirea competenţelor personalului, 14 % – organizarea (reorganizarea spaţiilor), 7 % accesul la informaţia de calitate, 3 % sugerează un comportament mai politicos al personalului.

Biblioteci şi filiale. Spaţii de amplasare Scopul oricărei biblioteci trebuie să fie crearea condiţiilor relevante pentru asigurarea accesului utilizatorilor la resurse şi servicii moderne şi a unei ambianţe atractive şi confortabile.

Necesităţile comunităţii servite şi asigurarea activităţii trebuie să fie factorii primordiali în determinarea spaţiului alocat pentru bibliotecă.

Contrar acestor deziderate, bibliotecile, în marea lor majoritate, nu dispun de spaţii care să corespundă misiunii, sarcinilor şi funcţiilor bibliotecii, volumului şi normativelor de păstrare a resurselor, numărului şi necesităţilor utilizatorilor. Spaţiile existente cu greu pot fi adaptate ca să permită implementarea tehnologiilor moderne de informare şi comunicare. De mai multe decenii în ţară n-a fost construit niciun spaţiu cu destinaţie specială pentru bibliotecă.

Potrivit datelor statistice, la 1 ianuarie 2013 în structura reţelei de biblioteci publice din ţară activau 1374 de biblioteci şi filiale, aproximativ câte o bibliotecă la fiecare 2500 de locuitori, cifră care corespunde recomandărilor IFLA/UNESCO pentru această categorie de biblioteci. În anul 2012 au fost Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

închise nouă biblioteci din diverse motive, în special, au fost comasate cu alte biblioteci (Hânceşti – 3; Râşcani – 2; Călăraşi – 1; Comrat – 1; Ceadâr-Lunga – 1; municipiul Chişinău – 1). În ultimii cinci ani numărul de biblioteci a fost relativ constant, variind între 1385, cel mai mare număr, înregistrat în 2009, şi 1374, cel mai mic număr, înregistrat în anul 2012, diferenţa fiind de 11 biblioteci. În condiţiile financiare cu care se confruntă ţara este aproape o victorie faptul că s-a reuşit păstrarea infrastructurii reţelei de biblioteci publice. În alte ţări situaţia este mult mai serioasă. Un articol publicat la 10 decembrie 2012 de The Guardian, intitulat UK lost more than 200 libraries in 2012 (http://www.guardian.co.uk/books/2012/ dec/10/uk-lost-200-libraries-2012), vine să demonstreze cât de serioasă este problema demonstrării valorii bibliotecii publice şi lupta pentru protejarea bibliotecilor. Conform publicaţiei menţionate, în anul 2012 Regatul Unit a pierdut 201 filiale. Tendinţa este în creştere, pentru că în anii 2010-2011 au fost închise 146 de filiale. Concomitent a scăzut şi numărul bibliotecarilor, cu 8 %.

Respectiv, a scăzut şi numărul de vizite la biblioteci. În anul 2012 numărul bibliotecilor şcolare s-a micşorat cu 57, ca urmare a reformelor din sistemul de învăţământ, cele mai multe fiind din spaţiul rural. Deci, au crescut responsabilităţile bibliotecilor publice care vor trebui să ia în calcul acest moment în procesul de achiziţie a publicaţiilor noi.

Eliberarea spaţiilor fostelor şcoli ar putea fi o soluţie pentru îmbunătăţirea condiţiilor bibliotecilor publice şi concentrarea mai multor servicii publice sub acelaşi acoperiş, tendinţă specifică dezvoltării bibliotecilor în ultimii ani. În perioada 2008-2012 s-au îmbunătăţit puţin condiţiile fizice ale unor spaţii de amplasare prin efectuarea unor reparaţii curente sau capitale. Dacă în anul 2009 252 de încăperi necesitau reparaţii capitale, în anul 2012 numărul acestora a fost de 175.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

A scăzut, concomitent, şi numărul bibliotecilor amplasate în spaţii avariate: de la 28 în 2008 la 15 în 2012.

Clasamentul bibliotecilor Studiul din anul 2008 a inclus şi rezultatele clasamentului bibliotecilor cu cele mai dezvoltate servicii pentru public, realizat în conformitate cu metodologia LIBECON (studiu internaţional axat pe cercetarea economiei de bibliotecă), la baza căruia au fost luaţi opt indicatori de performanţă, după cum urmează: • vizite per capita; • împrumuturi per capita; • rata medie de înnoire a stocului; • indicele mediu de circulaţie a fondului; • indicele mediu de lectură; • cheltuieli pentru achiziţii per capita; • cheltuieli total per capita; • utilizatori ca procent din populaţie.

Pentru a scoate în evidenţă schimbările ce s-au produs în ultimii cinci ani, am realizat un clasament asemănător, după aceeaşi metodologie, în baza indicatorilor de performanţă ai anului 2012. În tabelul de mai jos pot fi vizualizate rezultatele ambelor clasamente.

2008 Chişinău Căuşeni Teleneşti Dubăsari Taraclia Nisporeni Străşeni Rezina Leova Anenii Noi

2012 (în ordine alfabetică) Anenii Noi Căuşeni Chişinău Donduşeni Dubăsari Edineţ Leova Nisporeni Orhei Rezina Ştefan-Vodă Teleneşti

De remarcat, că situaţia nu s-a schimbat esenţial. Opt biblioteci din clasamen-

29

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

tul anterior şi-au păstrat poziţia, şi doar două, Taraclia şi Străşeni, au cedat locurile de top altor biblioteci. În clasamentul anului 2012 bibliotecile sunt prezentate în ordine alfabetică pentru că nouă biblioteci au apărut în top la diverşi indicatori de câte şase ori şi diferenţele dintre acestea nouă şi celelalte trei n-au fost prea accentuate. Dar, deja, este clar că indicatorii, care stau la baza clasamentului, trebuie completaţi cu indicatori ce reprezintă şi rezultă din realitatea actuală: prezenţa în spaţiul virtual, număr de calculatoare, disponibilitatea accesului la internet, vizite virtuale per utilizator, servicii noi, instruirea utilizatorilor etc.

Concluzii Analiza cifrelor demonstrează faptul că diferenţa dintre nivelul minim şi maxim a indicilor principali de activitate şi a indicatorilor de performanţă privind activitatea bibliotecilor nu este esenţială.

Putem vorbi mai mult despre o stagnare decât despre declinul activităţii. Această concluzie se deduce şi din clasamentul bibliotecilor cu cei mai buni indicatori de performanţă.

La o serie de indicatori bibliotecile publice corespund recomandărilor IFLA/ UNESCO (locuitori per bibliotecă, locuitori per bibliotecar, fond total per locuitor).

A fost păstrată infrastructura. În cinci ani marcaţi de profundă criză financiară şi de identitate, reţeaua bibliotecilor publice s-a micşorat cu 11 unităţi. Nu este mult dacă comparăm situaţia bibliotecilor de la noi cu ce se întâmplă în bibliotecile din alte ţări. Unei biblioteci îi revin în medie 2500 de locuitori, cifră care corespunde recomandărilor IFLA/UNESCO pentru această categorie de biblioteci. În condiţiile financiare precare cu care se confruntă ţara este aproape o victorie faptul că s-a reuşit păstrarea reţelei de biblioteci publice.

30

La capitolul număr de bibliotecari, media pe ţară demonstrează o situaţie relativ bună. IFLA-UNESCO recomandă o unitate de bibliotecar echivalent normă întreagă la 2500 de persoane. Media înregistrată la noi în anul 2012 este de 1650.

Diferenţa dintre numărul maxim de bibliotecari, înregistrat în anul 2008, şi numărul minim, înregistrat în anul 2012, este de 75 de bibliotecari. Mult mai serioasă este diferenţa la capitolul bibliotecari echivalent norme întregi, numărul cărora a scăzut cu 233 unităţi (aproximativ 10 % din numărul total de bibliotecari). Rămâne mult sub nivelul recomandărilor volumul de muncă pentru un bibliotecar, căruia îi revin în medie 427 de utilizatori.

Formarea profesională continuă şi dezvoltarea competenţelor indispensabile Erei Digitale este cea mai mare problemă a bibliotecilor publice. Odată cu crearea centrelor regionale de formare au fost create premisele necesare pentru grăbirea procesului de dezvoltare a competenţelor tehnologice ale bibliotecarilor. Se impune crearea urgentă a unui sistem de formare profesională continuă la nivel naţional.

Nivelul de utilizare a resurselor depinde de numărul intrărilor noi şi de calitatea intrărilor pentru care nu există un indicator de performanţă.

Indicatorii de performanţă indicele mediu de circulaţie a fondului de numai 1,2, care se menţine stabil pe parcursul a cinci ani, şi rata medie de înnoire a fondului de 50 de ani (media pe cinci ani) reflectă calitatea scăzută şi gradul de învechire a colecţiei.

Publicaţiile în limba română constituie doar 47 % din fondul total de publicaţii.

Volumul publicaţiilor cu grafie latină creşte foarte încet. În anul 2012 acestea au constituit 27,8 % din fondul total de publicaţii şi 60,8 % din fondul total de publicaţii în limba română. 39,2 % din fondul de publicaţii în limba română sunt publicaţiile cu grafie chirilică.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Aceste cifre ar trebui să constituie un subiect aparte în procesul de negociere a bugetului pentru achiziţii, dar şi o atenţionare serioasă pentru factorii de decizie responsabili pentru politica de editare şi pentru industria cărţii a ţării.

Dotarea cu tehnologii moderne de informare şi comunicare este mult sub nivelul necesităţilor. Doar aproximativ 24,4 % din totalul de biblioteci publice deţin calculatoare şi 16 % sunt conectate la internet. Este foarte mare diferenţa dintre spaţiul urban şi spaţiul rural unde procentul bibliotecilor deţinătoare de calculatoare este de numai 18 % şi doar 9 % de biblioteci au acces la internet.

Este în continuă creştere numărul vizitelor virtuale.

Bibliotecile nu pot fi prospere întro societate care nu se dezvoltă. Cu toate problemele cu care se confruntă bibliotecile: starea neadecvată a spaţiilor ce nu corespund nici standardelor, şi nici necesităţilor şi aşteptărilor utilizatorilor, insuficienţa şi calitatea resurselor infodocumentare, insuficienţa tehnologiilor moderne de informare şi comunicare, insuficienţa competenţelor bibliotecarilor, 89 % dintre respondenţii sondajului Fişele de raportare. Republica Moldova (2011) se declară satisfăcuţi de serviciile prestate de biblioteci. Aceasta înseamnă că pe fonul altor servicii publice, serviciile oferite de biblioteci par relativ bune. În linii mari, schimbarea nu s-a produs. Sau încă nu se văd efectele schimbării. Unele elemente se întrezăresc. Nu ne putem schimba printr-o directivă de sus.

Schimbarea începe cu fiecare în parte. Bibliotecarii sunt cei cu care începe transformarea bibliotecilor.

La elaborarea strategiei de dezvoltare a culturii, în care un capitol aparte este rezervat bibliotecilor, toate aceste probleme trebuie să-şi găsească oglindire cu termeni şi responsabili concreţi de soluţionare a lor.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Referinţe bibliografice 1. Statistica ca vector de imagine [citat 19.06.2013]. Disponibil: http://www.slideshare. net/cdbclub/statistica 2. IFLA public library service guidelines. 2nd, completly rev ed./edited by Cristine Koontz and Barbara Gubbin. 2010. 150 p.

3. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2011[citat 19.06.2013]. Disponibil: http://www. unfpa.md/images/stories/publicatii/anuar_2011_ rom.pdf 4. Fişele de raportare a cetăţenilor. Republica Moldova [citat 19.06.2013]. Disponibil: http:// www.ipp.md/public/files/Publicatii/2010/Raport_CRC_2011-01-19_Rom1.pdf 5. Serviciile bibliotecilor publice în percepţia cetăţenilor [citat 19.06.2013]. Disponibil: http://www.slideshare.net/cdbclub/serviciilebibliotecilor-publice-n-perceptia-cetățenilor 6. Chestionary on library statistics [citat 19.06.2013]. Disponibil: http://www.uis.unesco.org/template/pdf/cscl/Qre2007_Libraries_ EN.pdf 7. FUEGI David, Martin Jennings. International library statistics: trends and commentarz based on the Libecon data. June, 2004 [citat 19.06.2013].

Disponibil: www.libecon.org 8. Global Library Statistics 1990-2000 [citat 19.06.2013]. Disponibil: www.ifla.org/III/wsis/ wsis-stats4pub_v.pdf 9. 2012 top ten trends in academic libraries” [citat 19.06.2013]. Disponibil: http://crln.acrl.org/ content/73/6/311.full 10. http://www.facebook.com/groups/trainerinovateca 11. BARAN, Paul-Andre. „Mă impresionează pasiunea oamenilor” [citat 19.06.2013]. Disponibil: http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/ articol/ma-impresioneaza-pasiunea-oamenilor-interviu-paul-andre-baran 12. Global Libraries training guide. Bill & Melinda Gates Foundation, 2012. 56 p.

13. Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării [citat 19.06.2013]. Disponibil: (http:// clubbib2.wordpress.com).

14. Bibliotecile publice şi accesul la informaţie în Republica Moldova: sondaj naţional [citat 19.06.2013]. Disponibil: http://clubbib.wordpress.com/2011/07/06/bibliotecile-publice-si-accesul-la-informatie-in-republica-moldova-sondajnational)

31

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

ELECTRONIC BOOKS: CONTENT PROVISION AND ADOPTION POSSIBILITIES AMONG USERS IN LATVIA Aiga GRENINA, Department of Information and Library Studies, University of Latvia, Riga, Latvia Abstract Introduction. This paper provides a brief summary of the most common advantages and disadvantages of electronic books (ebooks), based on the diffusion of innovation theory. The first part of this research deals with the analysis of Latvian electronic book collections available on the Internet. The second part examines the usability of e-books. Finally, the author suggests ways for more successful adoption of electronic books.

Method. The research was based on content analysis and examines how three different user groups interact with e-books, using verbal protocol (as the main research method) and a questionnaire (as a secondary research method).

Analysis. The following categories were used to perform content analysis of Latvian ebook collections: general information, availability, contents provision and information retrieval possibilities. The verbal protocol data and notes taken during the observation process are transcribed and compared with answers obtained from questionnaires and content analysis.

Results. Content analysis shows there are at least fourteen collections of Latvian e-books available on the Internet, offering a total of 527 e-books. The results from verbal protocols and questionnaires clearly show different expectations of and requirements from e-books among different user groups. These differences are mainly based on the respondent’s age and their different levels of computer skills.

Conclusions. The research shows that the analysed e-books are not suitable for long-term reading. Only successful utilisation of the many e-book advantages could make them more attractive than traditional books.

Keywords: e-book concept, innovation, ebook collection, content analysis, content provision, information retrieval, usability.

32

Introduction The print book has not fundamentally changed over centuries, despite transformations in other inventions and the development of new technologies. However, during the past decades, the electronic book (ebook) has been developed as an alternative to the traditional book. Eco is ‘pretty sure that new technologies will render obsolete many kinds of books, like encyclopaedias and manuals’ (1996: 299). Eco identifies two types of books, serving two types of reading needs: • books for systematic or linear reading (fiction, and other literature ‘for any circumstance in which one needs to read carefully, not only to receive information but also to speculate and to reflect about it’) (1996: 300); • books for non-systematic or non-linear reading (reference literature) (1996).

Since the emergence of e-books, the concept of the traditional book has been under review. It is not completely understood how recent technological developments like the Internet, social media, and other developments in data delivery formats etc., might influence the book industry. A user’s willingness to accept and use an e-book instead of a traditional book is another unclear and not thoroughly analysed issue.

Topics related to e-books have been examined from different perspectives. The use of e-books in libraries and in the academic environment are the most studied aspects.

Rao (2005) considers the use, perspectives and integration of e-books in libraries and information centres. His colleague Pietilä (2005) conducted her Master’s thesis on how to use and read e-books. E-books have also been studied by providers of e-books. For Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) example, eBrary, a provider of e-content services and technology conducted worldwide surveys of students (eBrary 2008), academics (eBrary 2007a) and librarians (eBrary 2007b) regarding their usage, needs, and perceptions of e-books. This author agrees with other researchers (e.g., Hoffmann et al. 2009) that, whilst many studies examine user opinions of e-books, only a few consider their usability.

One such study analysed user experiences when accessing information through electronic and printed books. It concluded that the users’ expectations were not met when using e-books for the first time (Hoffmann et al. 2009).

This paper deals with the current situation of e-book usage in Latvia, one of the Baltic region countries of Northern Europe with its own national language and a population of 2.25 million (Central Statistical Bureau of Latvia 2010).

The purpose of this study is to determine the current provision of collections of Latvian e-books available on the Internet by analysing the advantages and disadvantages of all Latvian e-books available in these collections and to come to a conclusion regarding the usability of e-books among three different user groups.

Literature review The adoption of e-books depends on different aspects. Availability, contents, information retrieval possibilities and users’ willingness to accept e-books as a relevant source of information are considered the key factors for a successful adoption process. Characteristics of e-books and their current adoption rate within society are the main aspects analysed in this paper. The author has used the diffusion of innovation theory for the research.

Diffusion of innovation theory According to the diffusion of innovation theory the following questions must be taken into account when the adoption possibilities of an innovation are studied: • What is the innovation?

• How does it work?

• Why does it work?

• What are its consequences?

• What are its current advantages and disadvantages? (Rogers 2003) Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

The theory has been widely used for researching the adoption of information and communication technologies and electronic publishing (Hanh and Schoch 1997; Lajoie-Paquette 2005). According to the theory, it is often difficult to get an idea, practice or object adopted, even when it has obvious advantages (Rogers 2003). Usually it takes a long time before an innovation is widely adopted. Critics of the theory recognise it as a good descriptive tool, but consider it less strong in explanatory issues, and less useful in predicting outcomes, and providing guidance as to how to accelerate the rate of adoption (Clarke 1999). However the broad framework of the theory provides a platform for investigations of innovations in the library and information science. Despite its shortcomings, the theory is sufficiently robust in explaining the adoption and/or diffusion of information and communication technology innovations (Minishi-Majanja and Kiplang 2005).

The concept of e-book Studies of e-books show that there is no generally accepted definition (Armstrong 2008; Vassiliou and Rowley 2008). One of the simplest and most comprehensive explanations defines e-books as ‘an online version of printed books, accessed via the Internet’ (Gold Leaf 2003: 17). Other definitions allow classification of a wide range of documents under the e-book label: ‘any piece of electronic text regardless of size or composition (a digital object), but excluding journal publications, made available electronically (or optically) for any device (handheld or desk-bound) that includes a screen’ (Armstrong et al. 2002: 217).

A recent study (Vassiliou and Rowley 2008) suggests considering the use of a two-part e-book definition that captures the persistent characteristics of e-books in one part, and changing characteristics in the other: 1. An e-book is a digital object with textual and/or other content, which arises as a result of integrating the familiar concept of a book with features that can be provided in an electronic environment.

2. E-books, typically have in-use features such search and cross reference functions, hypertext links, bookmarks, annotations, highlights, multimedia objects and interactive tools” (Vassiliou and Rowley 2008: 363).

33

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

Literature studies reveal that the diversity of e-books, their different access options and constant changes in technological development, are the main obstacles for universally accepted definitions of the term e-book. There are however some similarities in the definition of e-books. Definitions used by scholars, librarians, and e-book providers usually refer to an e-book as an interactive or digital document, and/or reading device.

Diverse contents and different file formats of e-books as well as their analogy with traditional books are other often mentioned characteristics of e-books.

It is obvious that e-books try to address the limitations of traditional print books.

Contemporary e-books, unlike printed books, are dynamic, include personalisation options, and are available immediately in different formats and devices.

Typology of e-books The publishing industry currently offers a wide range of e-books. Previous studies of the typology of e-books by Hawkins (2000), Schneider (2006-2010) and Vassiliou and Rowley (2008) included e-books that require a dedicated e-book reader. E-books in plain text format, and e-books designed for reading on standard computers were mentioned in two of three classifications. Only Vassiliou and Rowley distinguished between free and chargeable e-books (2008). Authors of the aforementioned studies differ when it comes to whether print-on-demand books and multimedia books should be classified as e-books. Access possibilities to contents of e-books, their formats, price, and downloading options were the main factors that were taken into consideration when classifying different types of e-books. All three typologies were used for sampling in this case.

Advantages and disadvantages of ebooks The choice between a traditional book and an e-book is influenced by many things.

The most important factors are the differences between the two book formats, and users’ attitudes towards both those formats. This paper goes on to discuss the advantages and disadvantages of the e-book compared with

34

the traditional book. Opinions expressed by academics, researchers, writers from the library and information science discipline and e-book publishing industry are summarised.

The identified advantages of e-books are: • Availability. E-books can be accessed by different types of devices: computers, e-book readers, mobile phones, etc. They can be accessed anywhere the Internet is available. Open access ebooks can be used simultaneously by unlimited numbers of users. Providers of e-books therefore do not have to worry about the number of copies of ebook titles (Berglund et al. 2004; eBrary 2007a; eBrary 2008; Hawkins 2000; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Economic advantages. E-books offer savings on costs of paper, ink, binding, packing, and delivery (Armstrong and Lonsdale 2003; Hawkins 2000; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Environmental advantages. Increasing use of e-books can reduce the consumption of paper and save trees (Hawkins 2000; Rao 2003).

• Flexibility. It is possible to change the visual appearance of e-books, their font size or style, etc. Such personalisation options enable the same text to be available to different audiences in their preferred format. Print books, in contrast, would require different print runs in, for example, standard and large print (Armstrong and Lonsdale 2003; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Multimedia. E-books can be enhanced with multimedia features: interactive images, sound, and/or video material. Interactive features such as commentary options and chatting are also available (Armstrong and Lonsdale 2003; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Space saving. E-books do not require physical space. Unlike print books, there is no limit, in terms of storage space, on the number of e-books held in a collection (Armstrong and Lonsdale 2003; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) • Portability. E-books can be forwarded from one computer to another or even to another device (Berglund et al. 2004; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Search possibilities. While traditional books offer only a table of contents and different kinds of supplementary indexes, most e-books offer a variety of computerised search options such as unlimited keywords, combination of search results, search history, search within a book or the whole collection (Armstrong and Lonsdale 2003; eBrary 2007a; eBrary 2008; Hawkins 2000; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Security. It is harder to lose, steal or damage e-books, especially if they are available on the Internet, than print books (Armstrong and Lonsdale 2003; Berglund et al. 2004).

• System of navigation. Hyperlinked references in footnotes, titles, places, or people mentioned in the text facilitate access to related sources of information in e-books and save time (Armstrong and Lonsdale 2003; Hawkins 2000; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Text processing. Many e-books provide features like bookmarks, text highlighting and underlining. Cutting, copying and pasting, printing and saving of text for later use are also possible (Armstrong and Lonsdale 2003; eBrary 2007a; eBrary 2008; Hawkins 2000; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Timeliness. The publishing process for e-books is much shorter than for traditional books. (Armstrong and Lonsdale 2003; eBrary 2008; Hawkins 2000; Vassiliou and Rowley 2008). The electronic environment also enables immediate updates and corrections of information already published (Armstrong and Lonsdale 2003; Hawkins 2000).

Such advantages make e-books a potentially powerful competitor to traditional books. Most of the advantages, but especially the search possibilities, system of navigation, text processing and information updating, could be more useful to the books which Eco Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

(1996) defined as books for non-linear reading purpose or reference literature. Thompson (2005) has a similar point of view. When describing the potential of e-books, he particularly stresses the advantages of electronic reference literature available online (2005).

Thompson states that reference publications are not usually read from cover to cover. Readers just search for answers to their questions.

Despite the advantages of the electronic environment, there is still high demand for printed books and the specific disadvantages are.

• Availability. E-book titles are limited and there is an unequal distribution of titles across subjects. Limited access to e-book readers at local stores is also an issue (Armstrong and Lonsdale 2003; Berglund et al. 2004; eBrary 2007a; Hawkins 2000; Rao 2003; Vassiliou and Rowley 2008).

• Computer skills. Insufficient computer skills, lack of experience of e-book use and technophobia create barriers to e-book use (Armstrong and Lonsdale 2003).

• Equipment. E-book reading devices are comparatively expensive, and readers are unused to reading long texts on a small screen (Armstrong and Lonsdale 2003; eBrary 2007a; Elgan 2007; Hawkins 2000; Thompson 2005).

• Format. There are many incompatible e-book formats. Therefore, users are forced to get specialised software or a particular hardware (Berglund et al.

2004; Herther 2005; Rao 2003; Thompson 2005; Vassiliou and Rowley 2008).

• Lack of information. Users do not know about the existence of e-books or their collections on the Internet or at the nearest libraries (Bennett and Landoni 2005).

• Language. The majority of the released e-books are available in English, only a small proportion is in German and other languages (Thompson 2005; Vassiliou and Rowley 2008).

• Piracy. The balance between the interests of publishers and users regarding protection of e-book content is

35

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

still an internationally unresolved issue (Herther 2005).

• Price. Prices of e-books are almost the same as those of traditional books, despite the savings on costs of paper, ink, binding, packing, and delivery (eBrary 2007a; Elgan 2007; Herther 2005; Rao 2003; Thompson 2005).

• Rights. A lot of e-books have limitations regarding their printing, sharing and saving options due to copyright issues and publishing models (Herther 2005; Rao 2003; Thompson 2005).

• Unpredictability. A new kind of e-book reading device or format can be released at any time. New inventions can make current technological solutions obsolete. Provision of e-books can change at any time. Providers of ebooks have rights to forbid access to some titles or even to remove the whole collection (eBrary 2007a; Rao 2003).

These disadvantages are the main reason why a new e-book era has not begun in the publishing industry. At the same time, there is no convincing evidence that the revolution is not possible or has not already started.

Quarterly statistics on the e-book trade in the USA show a constant increase in revenues of e-book sales since the third quarter of 2003 (International Digital Publishing Forum 2010).

Although it is hard to forecast the future of e-books, Brindley has predicted that by the year 2020, 40% of UK research monographs will be available in electronic format only, while a further 50% will be produced in both print and digital. A mere 10% of new titles will be available in print alone by 2020. (Sanderson 2005).

However e-book adoption differs between countries. This paper will now focus on Latvian e-books, their current availability and users’ attitude towards them.

Methods of data collection The aim of this research is to study the provision and usability of e-book collections that are available in Latvian language and consists of two empirical studies: the first analyses the content of existing e-book collections; the second, carried out as a usability study, clarifies the attitudes of the users towards e-books.

36

The research is based on content analysis, which, roughly defined, is a type of document study where the analysed content could be anything: words, phrases, pictures, ideas, etc.

(Beck and Manuel 2008). Content analysis has been widely used by such disciplines as psychology, sociology, and politics (Krippendorff 2004). Recent research trends show that this method has been regularly applied to library and information science research. As Koufogiannakis et al. (2004) found out, content analysis is one of the five most preferred methods for research carried out in library science.

A sample collection of e-books was identified by using the search engine Google, its hosted service Google Books and browsing Web pages of eight Latvian libraries of national significance. Because of the huge amount of information, the author analysed only those collections of e-books that consisted of four or more e-books. In order to be included in the study, a collection had to be available on the Internet and host e-books written in Latvian. This research also covers e-book collections that consist of e-books with separate chapters in Latvian or with text both in Latvian and foreign languages. Digital documents that lacked the generally accepted structure of a book: text, organizational, narrative, thematic and cultural structures (Sun 2007) were excluded from the research. Data for the research were collected between February 27th and March 10th 2009.

Collections of Latvian e-books were evaluated by applying categories and indicators listed in Table 1 (see Appendix 1 for more detailed categories and indicators list). All categories and indicators were based on the literature review of the concept of e-books, typology, and advantages and disadvantages of e-books.

E-books available in two or more collections were included in the analysis only once.

All defined criteria were applied only to the ebooks accessible free of charge. Chargeable e-books were analysed based on those categories where the information for analysis was freely available.

The main aim of the usability research was to clarify the attitude of different user groups towards e-books as an innovation into the market. Verbal protocol as The main Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) research method was the verbal protocol and a questionnaire was used as a secondary research method.

The data gathered from verbal protocols provided the main information on users’ skills and acquirements regarding the adoption of e-books. The researcher’s observations during the data gathering process from verbal protocols and the questionnaires completed by the participants increased the accuracy of measurements of human behaviour.

Data were gathered between 13th and 16th March, 2009.

Research shows that valid data in usability research through the use of the verbal protocol can be obtained from a relatively small number of users. Nielsen suggests including three users in each group when three or more different groups of users are studied.

Such a number is enough to cover the diversity of behaviour within the group (Nielsen 2000). On this basis, the author of the paper analysed three different user groups: an expert group with experience of e-book usage; and two different age groups without experience of e-book usage. Participants of these groups were 19-25 or 46-55 years old. Age of the expert group participants was not taken into account during the participant selection process. The main factor for the selection of the expert group participants was their previous experience. Each group consisted of three people.

The three groups follow the diffusion of innovation theory. According to it, the distribution of innovation includes these elements: the innovation itself, the channel of communication and the individuals with and without previous knowledge or use experience of a particular innovation (Rogers 2003).

Observation and usability research are focused on human behaviour and actions. There are many different methodologies for examining an issue (Beck and Manuel 2008). The author of the research used a verbal protocol or think aloud protocol (also known as protocol analysis or thinking aloud technique) as the main research method for users’ skills analysis, acquirements, cognitive processes, preferences and decision making processes during eBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

book use. ‘Verbal protocols are rich data sources containing individuals’ spoken thoughts that are associated with working on a task’ (Bourg 2010).

Verbal reports usually consist of short, unfinished sentences which describe actual actions and thoughts occurring during the task.

Before starting the verbal protocol session, each participant was informed about the method and the existence of two task sheets which contained identical information. The sheets with six tasks in printed and electronic format were available to the participants during the whole process. The maximum time limit for all six tasks was 45 minutes.

Each participant fulfilled the tasks separately and all spoken thoughts and navigation actions on the computer screen were recorded by means of screen capture programs: ORipa Screen Recorder-recorder (Windows XP) or Debut Video Capture Software (Windows Vista).

All e-books used in the verbal protocol sessions had open access and were designed for reading on standard computers. Only ebooks were available to the participants for completing the first four tasks. To complete the fifth and the sixth tasks, the participants could use printed and/or electronic versions with the same contents. The first and the second tasks were related to navigation activities, while the remaining four were information retrieval tasks from reference, scientific and fiction publications (see Appendix 2).

The researcher used unstructured observation of participants during the data collection process. This type of observation means that there are no predetermined categories of behaviour (Powell and Connaway 2004).

The researcher followed the participants unobtrusively by taking notes of their actions during the observation process.

A questionnaire was used as the secondary research method. This method has been defined as ‘a set of carefully designed questions given in exactly the same form to a group of people in order to collect data about some topic(s) in which the researcher is interested’ (Jupp 2006: 252). Every participant completed two different questionnaires: one before and one after the data collection process from verbal protocols. Before obtaining data from ver-

37

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

bal protocols, each participant was asked to complete a questionnaire with general personal information: gender, age, education, self-assessment of computer skills and existence of previous experience of e-book use (see Appendix 3). After the verbal protocol session each participant completed another questionnaire (see Appendix 4), the main purpose of which was to examine users’ attitude towards e-books after their actual use.

Both questionnaires consisted of fixed-response questions. The second questionnaire used Likert scale questions which were based on four of Rogers’s characteristics: • Relative advantage, or ‘the degree to which an innovation is perceived as being better than the idea it supersedes’ (2003: 229<#rog2003>); • Compatibility, or ‘the degree to which an innovation is perceived as consistent with the existing values, past experiences, and needs of potential adopters’ (2003: 240 <#rog2003>); • Complexity, or ‘the degree to which an innovation is perceived as relatively difficult to understand and use’ (2003: 257 <#rog2003>); and • Trialability, or ‘the degree to which an innovation may be experimented with on a limited basis’ (2003: 258 <#rog2003>).

The fifth characteristic, Observability, or ‘the degree to which the results of an innovation are visible to others’ (2003: 258), was not used in the questionnaire, since the aim was to conduct an experiment on actual use, rather than to determine whether and how the participants had seen e-books in use previously. Instead the participants were asked about the possibility of their future use of ebooks and the results are reported below under the heading, Potential for future use.

Diffusion of innovation theory states that these characteristics of innovations are appropriate for explaining the rate of adoption of innovations.

Results of the content analysis of the Latvian e-books collections According to the research results there are at least fourteen collections of Latvian e-

38

books on the Internet totalling 527 volumes.

Their availablilty in Latvian is a relatively new phenomenon: moreover, the results indicate that providers of Latvian e-books are not using the full range of features that are considered to be the advantages of electronically available books. This investigation suggests that most books are transformed into electronic format because of expiration of their copyright term; or because the topic is of interest to only some enthusiasts of a specific subject area; or because their authors are representatives of academic institutions; and not because of taking advantage of the electronic environment. They are offered not by publishers, but by enthusiasts of a specific subject area or representatives of academic institutions. Frequently, they do not publish these e-books themselves, but simply collect those available on the Internet or create free e-book collections within frameworks of a specific project by attaining business partners and financial resources.

General information Publication date and number of pages were not available for the majority of the ebooks; respectively 59.4% and 65.1% of the books lacked such information. Those that did provide such informaiton were usually published between 2005 and 2009 (20.1%).

The most common size of an e-book is 50150 pages (14%).

The similarity of e-books with traditional books is one of the most often mentioned characteristics in the literature (Feather and Sturges 2003; Reitz 2004; Connaway 2007).

The results of content analysis reveal that only 34.5% of all Latvian e-books visually resemble traditional books and 46.9% their layout structure. Collections of Latvian ebooks are suitable for reading on standard computers. In most cases there is no need for additional software: contents of books are available immediately on an Internet browser or on standard software like Microsoft Office and Adobe Reader. Only one third of e-books required additional software. Simple technological solutions were used to make Latvian e-book collections. The author did not find any multimedia books or e-books specially designed for reading on e-book readers.

Despite the fact that 38% of the e-books were chargeable, the market has not yet deBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) veloped. The few providers who offer chargeable e-books do not offer a wide choice of topics. Current provision consists mainly of digitized copies of print books, which complies with Armstrong’s observation that ‘relatively few e-books have been written as borndigital books, while many thousands of existing print works have been digitized, and a smaller number are published in parallel with the printed book’ (Armstrong 2008: 200).

Latvian e-books are mostly accessible using HTML or PDF formats; 73.1% of the books contained contents available in print books, and 26.9% offered unique contents.

The price of e-books with the same content was usually lower than the price of the traditional books. There was only one exception when the e-book was more expensive.

Content provision As stated before, reference literature is most suitable for the electronic environment, but they form only a small part (6.6%) of Latvian e-books 6.6%. The remaining 93.4% consist of books to be read linearly. This suggests that reading purpose is not determinative when it comes to decision making about title selection for the electronic environment.

Division of publication types used in this research is borrowed from regulations on production of printed output and imprint approved in Latvia (Latvian Association of Publishers et al. 2006). The most frequent publication type is fiction publications (50.5%), followed by collections of articles (18.4%) and scientific publications (7.8%). Taking into account the popularity of fiction publications, the author researched separately different fiction genres. The most common fiction genre available as an e-book is prose (19.2%), followed by poetry (18.6%) and drama (11.8%). Lyric-epic with 0.9% was the least represented genre available as an e-book.

Subject classification for the research purpose was adopted from the subject list available at EBSCO’s A-to-Z tool (EBSCO Industries 2002-2010). The results of the covered subjects showed that there is no homogeneity.

Latvian e-book collections cover mainly language and literature (51.2%), history (14.2%), and political science (8.5%). There are no ebooks in computer science, engineering and technology, or fine arts and music.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Information retrieval possibilities Search possibilities were incorporated in 61.3% of books. The most common type of search was a simple search (61.3%). Only 23.7% of books were equipped with advanced search options. Browsing was only possible for one e-book (0.2%). None of 527 e-books was supplemented with multimedia features: interactive images, sound or video material. Only five (0.9%) of books used hyperlinked cross-references. The most frequently used personalisation feature was an option to change text size (30.2%). The other personalisation options were zooming (29.0%), font style change (1.9%), and adjustable interface (0.0%). Two communication options were analysed: commentary options and chatting; chatting was not available at all, but commentary options were incorporated in nine e-books (1.7%). Printout option (58.4%), copying (58.1%) and save or save as options (28.3%) were the most common text processing features. Other text processing features such as bookmarks, cutting, noting, and text labelling were rarely available.

These data on Latvian e-book collections deal with the current availability of e-books and the usage of e-book advantages, which are essential factors in the formation of user’s attitudes.

Results of the usability study The results of verbal protocols and questionnaires showed that the three user groups had diverse expectations and requirements of e-books, which were related to the participants’ age and their level of computer skills.

In the pre-research questionnaire all the participants of the 19-25 age group and expert group assessed their computer skills as sufficient, while participants of the 46-55 age group as quite sufficient, quite insufficient, or insufficient. In spite of the different evaluation of their computer skills in the age group 4655, the informational behaviour and results of the participants were similar. No participants in the 46-55 age group completed all six tasks and none of the participants could complete the sixth task which was an information retrieval task using a fiction e-book or printed book that had the same content. One participant could not complete the fourth task,

39

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

which was also an information retrieval task with the right answer located in a reference e-book. Participants of the 46-55 age group spent the whole given time – 135 minutes (45 minutes per each participant). The participants of the expert group and of the 19-25 age group completed all the tasks and the total time spent on tasks by both the groups was similar: 76 minutes for the expert group and 78 minutes for the 19-25 age group.

Next the author examines the results of the usability research, taking into account four of the five characteristics of innovation: i.e., relative advantage, compatibility, complexity and trialability (Rogers 2003). In the process of analysis, results from the post-research questionnaire are used, as well as the author’s observations during the completion of the tasks and comments from participant’s verbal protocols.

Relative advantage In the post-research questionnaire to examine the possible advantages of an e-book over a traditional book, questions about navigation and content browsing were asked, as well as finding answers to specific questions and long-term reading. The participants indicated that they would prefer traditional books for long-term reading, while e-books would be used for navigating or browsing and finding answers to certain questions.

Navigation and browsing. Almost all participants acknowledged that the e-book is more efficient if one wants to browse content. Neither the experts nor the 19-25 group had problems browsing the content of an ebook, then returning back to the electronic task sheet. Nor did they navigate to parts of the Websites that were unconnected with the task. The 46-55 group did however experience problems.

How did I end up in this Website? Am I on the Website? To enter, where to exit? How can I return back? (age group 46-55) Ah, I am going into wrong part, there I have to write if I find any mistakes. (age group 46-55) The verbal protocol shows that the participants want more hyperlinks within the contents. This would save time and avoid the need to scroll through all the book contents.

40

It doesn’t open here, I simply have to scroll. What a torture! (experts) The main obstacle is this scrolling! (experts) Finding answers to specific questions.

All participants saw the search options in e-books as a great advantage. Some stated that looking for answers in a traditional book would be more complicated or even impossible.

It would be more complicated to find the answers in a traditional book, since you don’t know in which chapter is the answer.

Here you only enter the phrase and the finder automatically shows the place, where the answer is. This is an advantage of an ebook. (age group 19-25) It is better [to find information] in electronic format, but I must admit, that it is not very easy as well, anyway – it is easier to find the answer here than in a traditional book, but not too easy! (experts) Participants of the expert and 19-25 groups admitted that e-books would be more suitable for finding the answers if more search options were offered. Participants added that it would be even better if the users could choose to find information in a specific paragraph, chapter, e-book or collection, and the user would always know in which of the parts the search engine is working.

If they would write from the beginning ‘find in this work’, I would understand that the searching is held in this specific work, but if there is only a word ‘find’, it is hard to understand whether the searching process happens only in the specific work or in whole Letonika [collection of e-books]. (experts) Participants in the 46-55 group could not always successfully use the search options. They had problems locating the Find button and opening the results they had already found.

So, how to search here? I had to press somewhere click, click. I could have done this long time ago. Where? Oh, here! What a nightmare! Stupid me, cannot find the binoculars. (age group 46-55) I click, but how to open, I’m sorry – but I cannot open! How come? (age group 46-55) So, where should I search? I think I’m looking in a wrong chapter, why did I open the second chapter? I don’t understand anything! (age group 46-55) Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) Long-term reading. The possible answers to the question Are the e-books more suitable for long-term reading, if we compare them with traditional books? were Not really (4), no (4) and I don’t know (1). During the verbal protocol data collection process, some participants tried to avoid reading from the screen by combining the use of traditional books with e-books with identical contents, where both formats were available. In these cases traditional books were used for browsing or reading activities while e-books were used for searching activities. Participants also indicate that in long-term reading a traditional book is more suitable than an e-book.

My eyes start to hurt. You look for a specific place, become tense and eyes start to hurt. (experts) Well, this is a good thing after all inside your PC, the only question – how to read it in a long-term? (experts) Better to read a book (traditional) [..]. You can print the e-book and read it; it’s possible. (age group 19-25) Compatibility The questionnaire asked about the compatibility of e-books with information needs. In the expert group the answers were divided between yes and no. All participants of the 46-55 age group answered do not know. All respondents of 19-25 age group answered usually. Nevertheless, one respondent from this group said the following: If I had a traditional book, I would use it, but if I don’t have a book I will use this [e-book].

Complexity The diffusion of innovation theory suggests that those innovations that are easy to use are more likely to be adapted into society. Whilst performing the practical tasks, the opinions of the participants about the simplicity of using the e-book were divided.

It is so easy and I was prepared for something more complex. (experts) So... now I’ll try to find something.... Here it is – easy! (experts) It was so hard, oh! (age group 19-25) So, finally! ...That was hard! (age group 46-55) I guess it was easy, since even I could find it! (age group 46-55) However, when answering the question ‘is the e-book easy to use?’, the most popular Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

answer in all groups was usually. Only one respondent from the experts had a different opinion. He answered with yes. But one respondent from the age group 46-55 chose the answer not usually.

Trialability. One factor that affects an innovation’s adoption is the skills and knowledge needed to try the innovation. So respondents were asked if they possessed the skills and knowledge needed to successfully use e-books. Almost all respondents in the experts and 19-25 age groups answered yes. However all participants in the 46-55 age group – said no. Information from verbal protocols shows that participants of this group fail to complete the tasks because of insufficient computer skills and no previous experience with e-books.

I don’t know. I’ll search until the morning.

I don’t know. Hopeless. No, I can only find some information on the Internet. (46-55) I will press something, nightmare will begin! (46-55) If I knew how to find it more easily, I would find, but... (46-55) I will not open it anyways; I don’t know how to open it. (46-55) So, I can’t find. I forgot how to search. Before I found something twice, but now I totally forgot everything. I will not find. (46-55) Well, I haven’t been in such e-book before. I don’t know anything. (46-55).

Potential for future use. To ascertain whether participants recognised the potential of e-books the following question was asked after completion of the practical tasks: Has your experience of e-books convinced you to use them for searching for information in the future? There were various responses from the expert group; one said yes; one. perhaps; and the third. I don’t know. In the 19-25 age group one said yes, the other two: perhaps.

Despite the relief expressed by participants of the 46-55 age group that the practical tasks were over, all respondents answered yes or perhaps. The results and comments expressed by the 46-55 age group indicate the need for special practical training courses on using e-books. During the practical tasks, participants of the 46-55 age group expressed a need for further training, the other two groups did not express such necessity, and they were able to complete all tasks.

41

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

I need an explanation for five or three times, then I will remember, but like this... every time I do the same... I think so. Just like a monkey – you place it somewhere and he takes a banana three times out of three, the same as here. Three times you do the same and the fourth time you remember. (46-55) One can find everything easily. (19-25) The usability research revealed that users both with and without previous experience of e-books, were more successful in the tasks where a link was provided to a concrete e-book title, rather than to the whole collection. All the participants were quicker and more successful in the first two navigation tasks than in the following information retrieval tasks. Provision of task sheets in electronic and printed formats showed the advantages of both formats. All participants, with one exception (from the 19-25 age group), used the electronic form for accessing the given e-books or their collections. However participants mainly used the printed task sheets for reading or remembering tasks. One of the experts mentioned that the printed sheet enabled better perception of the given tasks.

These observations suggest a parallel analogy with the advantages and disadvantages of traditional books and e-books.

Conclusion: towards e-book adaption Results from the content analysis and verbal protocols show that Latvian e-book publishing industry is only at its beginning.

Although many Latvian e-books offer only some of the advantages offered by the electronic environment, the usability study shows that e-books can already compete with traditional books or even surpass them in certain situations. However, for large scale adoption, e-books need to offer more options and use their advantages more effectively. Only effective use of the e-book advantages could make them more attractive than traditional books.

It is especially important to attract those users who have no experience of e-books and/or lack the necessary computer skills. The research shows that the main advantage of traditional books over e-books is their suitability for long-term reading. As such linear reading is frequent, there is a clear need to adapt reading from a screen to make it as comfortable as reading from printed pages.

42

Adoption and use of e-books are most evident among users with good computer skills and/or previous experience of e-book usage. The usability research showed a significant difference between the members of the 19-25 and 46-55 age groups who lacked experience of e-book use. Obstacles were not observed for the adoption of e-books among users of the 19-25 age group, even if they had not used e-books before. At the same time poor searching and Internet skills could be considered an obstacle for successful adoption of e-books among users from the 46-55 age group. The comments and answers received from the participants of the 46-55 age group revealed their willingness to learn and improve their information retrieval skills.

Organised training courses on e-books, greater publicity and better use of e-book advantages could lead to successful adoption of e-books. Interfaces designed for different age groups, could also accelerate adoption. The results showed that the same interface could not meet the diverse needs of users from different age groups and with different knowledge levels. Middle-aged or senior users with no previous experience of e-books might prefer simple interfaces with basic options, designed in their native language. Other features could be highlighted search and navigation buttons; a clearly visible search bar; enlarged font size, and logical use of hyperlinks within the book or the whole collection. Data from the verbal protocols, observation and second questionnaire highlighted the importance of properly organized and well-arranged search results. If the search results satisfy users’ information needs, they will continue to use e-books; and as the participants said, they could even inform others about e-books and their usability for information retrieval. Overall, the results of the research show that e-books can be made more usable and that this would lead to greater adoption levels among users.

Acknowledgements The author would like to thank all the participants for taking an active part in the verbal protocol sessions and filling the questionnaires. Finally, the author would also like to thank her supervisor Dr. Liga Krumina for support Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) and advice given throughout the research process.

About the author Aiga Grenina is a third year Ph.D. student in the Department of Information and Library Studies, University of Latvia. She received her Bachelor’s and Master’s degree in Librarianship and Information Science from the University of Latvia. She can be contacted at: Aiga.

Grenina@lu.lv References • Armstrong, C. & Lonsdale, R. (2003).

The e-book mapping exercise. London: Joint Information Systems Committee. Retrieved 9 June, 2011 from http://www.jisc.ac.uk/uploaded_documents/eBook_mapping_exercise_FinalReport_0403.pdf (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation. org/65cVLa19H) • Armstrong, C., Edwards, L. & Lonsdale, R. (2002). Virtually there? E-books in UK academic libraries. Program: Electronic Library & Information Systems, 36(4), 216-227.

• Armstrong, C. (2008). Books in a virtual world: the evolution of the e-book and its lexicon. Journal of Librarianship and Information Science, 40(3), 193-206.

• Beck, S.E. & Manuel, K. (2008). Practical research methods for librarians and information professionals. New York, NY: Neal-Schuman.

• Bennett, L. & Landoni, M. (2005). Ebooks in academic libraries. Electronic Library, 23(1), 9-16.

• Berglund, Y., Morrison, A., Wilson, R. & Wynne M. (2004). An investigation into free eBooks. London: Joint Information Systems Committee. Retrieved 21 March, 2011 from http://www.jisc.ac.uk/ uploaded_documents/FreeEbooks. pdf (Archived by WebCite® at http:// www.Webcitation.org/65dWu4ydL) • Bourg, T. (2010). Research methods - verbal protocols. Retrieved 4 June, 2011 from http://education.stateuniversity.com/pages/2363/ResearchMethods-VERBAL-PROTOCOLS.html Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

•

•

•

•

•

•

•

•

•

(Archived by WebCite® at http://www.

Webcitation.org/65dXD6IKP) Clarke, R. (1999). A primer in diffusion of innovations theory. Retrieved 5 June, 2011 from http://www.rogerclarke. com/SOS/InnDiff.html http://data.csb. gov.lv (Archived by WebCite® at http:// www.Webcitation.org/65dXuMycK) Connaway, S.L. (2007). The future of ebooks. In: D. Kresh (Ed.), The whole digital library handbook (pp. 276-281). Chicago, IL: American Library Association. eBrary. (2007a). Global faculty e-book survey. Palo Alto, CA: ebrary. Retrieved 6 June, 2011 from http://www. ebrary.com/corp/collateral/en/Survey/ebrary_faculty_survey_2007.pdf (Archived by WebCite® at http://www.

Webcitation.org/65dY9MaEN) eBrary. (2007b). Global librarian e-book survey. Palo Alto, CA: ebrary. Retrieved 6 June, 2011 from http://www.ebrary. com/corp/ eBrary. (2008). Global student e-book survey. Palo Alto, CA: ebrary. Retrieved 6 June, 2011 from http://www. ebrary.com/corp/collateral/en/Survey/ebrary_student_survey_2008.pdf (Archived by WebCite® at http://www.

Webcitation.org/65dYVOFGY) EBSCO Industries. (2002-2010). A-toZ. Meadowbrook, AL: EBSCO Industries Inc. Retrieved 10 June, 2011 from http://atoz.ebsco.com (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation. org/65dYpwKQZ) Eco, U. (1996). Afterword. In: G. Nunberg (Ed.), The future of the book (pp. 295-306). Berkeley, CA: University of California Press.

Elgan, M. (2007, April 27). Why ebooks are bound to fail. Computerworld.. Retrieved March 21, 2011 from http://www.computerworld. com/s/ar ticle/9017934/Why_e_ books_are_bound_to_fail (Archived

by WebCite® at http://www.Webcitation.org/65dZAyJ2A) Feather, J. & Sturges, P.(Eds.) (2003). International encyclopedia of information and library science. 2nd ed. London: Routledge.

43

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

• Gold Leaf. (2003). Promoting the uptake of e-books in higher and further education. London: Joint Information Systems Committee. Retrieved 4 June, 2011 from http://www.jisc. ac.uk/uploaded_documents/PromotingeBooksReportB.pdf (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation. org/65dZUeUq8) • Hahn, K.L. & Schoch, N.A. (1997).

Applying diffusion theory to electronic publishing: a conceptual framework for examining issues and outcomes. Proceedings of the 60th ASIS Annual Meeting, 34, 5-13.

• Hawkins, D.T. (2000). Electronic books: a major publishing revolution. Part 1: general considerations and issues. Online, 24(4), 14-28.

• Herther, K.N. (2005). The e-book industry today: a bumpy road becomes an evolutionary path to market maturity. Electronic Library, 23(1), 45-53.

• Hoffmann, K., Dawson, D. & Berg., S. (2009). Determining the usability of ebooks using the think-aloud method.

Paper presented at the 2009 Ontario Library Association’s Super Conference: Session 1802, January 28 – 31, Toronto, Canada. Retrieved 10 June, 2011 from http://ir.lib.uwo.ca/wlpres/7/ (Archived by WebCite® at http://www.

Webcitation.org/65dZwmi2Y) • International Digital Publishing Forum. (2010). Industry statistics. Retrieved 4 May, 2011 from http://www. openebook.org/doc_library/industrystats.htm#Additional_Global_ eBook_Sales_Figures (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation. org/65daEqa9n) • Jupp, V. (Ed.) (2006). Sage dictionary of social research methods. London: Sage Publications.

• Koufogiannakis, D., Slater, L. & Crumley, E. (2004). Content analysis of librarianship research. Journal of Information Science, 30(3), 227–239.

• Krippendorff, K. (2004). Content analysis: an introduction to its methodology. Thousand Oaks, CA: Sage Publications.

44

• Lajoie-Paquette, D. (2005). Diffusion theory. In K.E. Fisher, S. Erdelez & L. McKechnie (Eds.), Theories of information behavior (pp. 118-122). Medford, NJ: Information Today.

• Latvia. Central Statistical Bureau.

(2010). Population and main data of vital statistics. Retrieved 29 May, 2011 from http://data.csb.gov.lv • Latvijas Grâmatizdevçju Asociâcija, Latvijas Preses Izdevçju Asociâcija & Latvijas Nacionâlâ bibliotçka.

(2006). Izdevçjprodukcija un izlaides ziòas: noteikumi izdevuma izlaides ziòu uzrâdîðanai. [Printed output and imprint: instructions for imprint]. Retrieved 26 March, 2011 from http:// www.lnb.lv/lv/bibliotekariem/standarti/publikacijas/Izdevejprodukcija_un_izlaides_zinas.pdf (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation. org/65daetBNr) • Minishi-Majanja, M.K. & Kiplang, J. (2005). The diffusion of innovations theory as a theoretical framework in library and information science research. South African Journal of Library & Information Science, 71(3), 211-224.

• Nielsen, J. (2000). Why you only need to test with 5 users. Retrieved 4 June, 2011 from http://www.useit.com/ alertbox/20000319.html (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation. org/65dazrcqt) • Pietilä, K. (2005). The readability and usability of ebooks: Master thesis. Helsinki University of Technology. Retrieved 3 June, 2011 from http://owww. media.hut.fi/~julkaisut/diplomityot/ DI_K_Pietila_2005.pdf (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation. org/65dbA8iIH) • Powell, R.R. & Connaway, L.S. (2004).

Basic research methods for librarians.

Westport, CT: Libraries Unlimited.

• Rao, S.S. (2003). Electronic books: a review and evaluation. Library Hi Tech, 21(1), 85-93.

• Rao, S.S. (2005). Electronic books: their integration into library and information centers. Electronic Library, 23(1), 116-140.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) • Reitz, J.M. (2004). Dictionary for library and information science. Westport, CT: Libraries Unlimited.

• Rogers, E.M. (2003). Diffusion of innovations. New York, NY: Free Press.

• Sanderson, B. (2005). British Library predicts ‘switch to digital by 2020’. London: British Library. Retrieved 10 June, 2011 from http://pressandpolicy.bl.uk/Press-Releases/British-Library-predictsswitch-to-digital-by-2020-3e6.aspx (Archived by WebCite® at http://www.

Webcitation.org/65dbeHdYf ) • Schneider, D.K. (2006-2010). Typology.

Edutech Wiki Retrieved 9 June, 2011 from http://edutechwiki.unige.ch/en/ E-book (Archived by WebCite® at http:// www.Webcitation.org/65dboXn1R) • Sun, Y. (2007). Using the organizational and narrative thread structures in an e-book to support comprehension.

Unpublished doctoral dissertation, Robert Gordon University, Aberdeen, Scotland. Retrieved 9 June, 2011 from http://www.comp.rgu.ac.uk/staff/sy/ PhD_Thesis_html/index.htm (Archived by WebCite® at http://www.Webcitation.org/65dbwRhwI) • Thompson, B.J. (2005). Books in the digital age: the transformation of academic and higher education publishing in Britain and the United States. Cambridge: Polity Press.

• Vassiliou, M. & Rowley, J. (2008). Progressing the definition of “e-book”. Library Hi Tech, 26(3), 355-368.

How to cite this paper Grenina, A. (2012). “Electronic books: content provision and adoption possibilities among users in Latvia” Information Research, 17(1) paper 512. [Available at http://InformationR.net/ir/17-1/paper512.html]

Appendices Appendix 1 Categories and indicators list used for the analysis of collections of Latvian e-books Categories

Indicators publication date (2009-2005; 2004-2000; 1999-1990; 1989-1940; 1939-1918; older; not presented) number of pages (5-49; 50-150; 151-300; 301-450; 451-600; 601-900; indefinable) General information analogy with the traditional book: (visual resemblance; layout structure) typology (e-books in plain text format; e-books that require a dedicated ebook reader; e-books designed for reading on standard computers; downloadable e-books; multimedia books) price*(higher; lower; indefinable) format (HTML; PDF; RTF; other) Availability degree of accessibility of content free of charge (all content; some part of content) existence of identical content in traditional format (yes; no) publication date (2009-2005; 2004-2000; 1999-1990; 1989-1940; 1939-1918; older; not presented) General information number of pages (5-49; 50-150; 151-300; 301-450; 451-600; 601-900; indefinable)

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

45

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

Categories

Indicators analogy with the traditional book: (visual resemblance; layout structure) General informatypology (e-books in plain text format; e-books that require a dedicated etion book reader; e-books designed for reading on standard computers; downloadable e-books; multimedia books) price*(higher; lower; indefinable) format (HTML; PDF; RTF; other) Availability degree of accessibility of content free of charge (all content; some part of content) existence of identical content in traditional format (yes; no) reading purpose (linear; non-linear) publication type (review publication; bibliographical publication; fiction publication (drama, poetry, lyric-epic, prose); yearbook; teaching aid; normative publication; religious publication; article collection; manual; reference publication; scientific publication) Content provision subject (business and economics; communications and journalism; computer science; education; engineering and technology; fine arts and music; general reference; geography and anthropology; history; language and literature; law; medicine and health sciences; military and naval science; philosophy and religion; political science; psychology; recreation, leisure and sports; science; social sciences) searching scope (within one particular e-book; within e-book collection) search type (simple search; advanced search; browsing) multimedia (interactive images; sound; video) navigation (hyperlinks; cross-reference system) Information retripersonalization (text size change; font style change; zooming; adjustable eval possibilities interface) communication possibilities (commentary options; chatting) text processing features (bookmarking; printout option; cutting; copying; noting; saving; text labelling) * In comparison with a traditional book with a similar content.

Appendix 2 Task sheet Please, try to express aloud all the thoughts that describe your actions during completion of the tasks. The maximum time limit for all six tasks is 45 minutes. You can complete the tasks by using different approaches.

Answers to questions 1-4 are available in the stated electronic books, but in order to find the answers to the questions 5 and 6 it is possible to use traditional books as well (you can complete the tasks in any order you like).

Good luck!

1. Baigais gads [The Ghastly Year]. Available: http://home.parks.lv/leonards/

46

BaigaisGads/Default.htm Task: Open e-book’s chapter Posters, posters, posters… and browse through the content from page 37 until page 44.

2. Indriīa hronika [The Chronicle of Henry of Livonia]. Available: http://www. historia.lv/alfabets/I/In/Indrika%20 hronika/teksts/saturs_indr_hr.htm Task: With a help of e-book’s table of contents, move from one chapter to another, try the cross-reference system within the e-book.

3. Latvijas ļaudis uz 21.gadsimta sliekšņa: virtuālā enciklopēdija [Latvia’s people at the turn of the 21st century: virtual encyclopedia]. Available: http://www. gramata21.lv Task: How many diffeBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) rent persons with name Janis Abolins are mentioned in the encyclopaedia?

4. Ðuvcāne, V., Ernštreite, I. Latviešulîbiešu-angļu sarunvārdnīca [Latvian-Livonian-English Phrase Book].

Available: www.eraksti.lv/fetchbook. php?urlkey=1312742 Task: How to say Thank you, I am fine in English and Livonian?

5. Latvijas Universitāte [University of Latvia]. Latvijas Universitātes raksti. 2006.

699. sçj. Bibliotēkzinātne: bibliotēka un sabiedrība [Scientific papers University of Latvia. 2006. Volume 699, Library science: Library and Society]. Available: http://www.lu.lv/apgads/izdevumi/luraksti/ Task: What key words are used in order to describe the theme from the collection Latvian Book Calendars in the Latvian History of Culture?

6. Kaudzītes, R., Kaudzītes, M. Mērnieku laiki [Times of the Land-Surveyors: novel]. Available: http://www.letonika.lv/ literatura or http://www.ailab.lv/Teksti Task: What gifts Kencis is bringing to mister surveyor by adding them into his prayer, in which he asks the God to give such mind to the mister surveyor, so he would give to Kencis the meadow of deep walley, fields of the Pea Mountain and growths between Slamsti and Smakani?

Appendix 3 Pre-research questionnaire for the usability research Gender: [ ] female [ ] male Age: [ ] below 19 years old [ ] 19 – 25 years old [ ] 26 – 35 years old [ ] 36 – 45 years old [ ] 46 – 55 years old [ ] 56 – 65 years old [ ] 66 years old and above Education: [ ] basic education [ ] secondary education [ ] education at the secondary specialised school [ ] higher education [ ] other __________

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

How would you evaluate the level of your computer skills? [ ] sufficient [ ] quite sufficient [ ] quite insufficient [ ] insufficient [ ] do not know Do you have any previous experience in usage of an e-book? [ ] yes [ ] no Appendix 4 Post-research questionnaire for the usability research 1. Are e-books more suitable for...

- navigation and content browsing, if we compare them with traditional books? [ ] yes [ ] usually [ ] not really [ ] no [ ] do not know - finding answers on specific questions, if we compare them with traditional books? [ ] yes [ ] usually [ ] not really [ ] no [ ] do not know - long-term reading, if we compare them with traditional books? [ ] yes [ ] usually [ ] not really [ ] no [ ] do not know 2. Are e-books as an innovation suitable for your informational needs? [ ] yes [ ] usually [ ] not really [ ] no [ ] do not know 3. Are e-books easy to use? [ ] yes [ ] usually [ ] not really [ ] no [ ] do not know 4. Are your current skills and knowledge suuficient enough to use e-books? [ ] yes [ ] usually [ ] not really [ ] no [ ] do not know 5. Did the results of performed searching convince you to use an e-book for searching for the information in the future? [ ] yes [ ] usually [ ] not really [ ] no [ ] do not know

Sursa: http://informationr.net/ir/17-1/ paper512.html

47

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

БУДУЩЕЕ муниципальных БИБЛИОТЕК: ФУТУРОЛОГИЧЕСКИЕ ЗАМЕТКИ Ирина МАТВЕЕВА, кандидат педагогических наук, доцент, декан Факультета информационных ресурсов и технологий Челябинская государственная академия культуры и искусств, Россия В статье рассматриваются модели муниципальных библиотек будущего. Различные социально-культурные изменения вынуждают библиотеки искать пути инновационного развития. В практике современных библиотек России уже выбраны векторы инновационного обновления. Автор обосновывает модели электронной библиотеки, профилированной библиотеки, интернет-кaфе, библиотеки-центра местного сообщества; показывается роль традиционных библиотек в век цифровых технологий. Ключевые слова: библиотечное дело, модели библиотек, инновационное развитие библиотек, будущее библиотек, электронные библиотеки, профилированные библиотеки, интернет-кафе.

Viitorul bibliotecilor publice: note futurologice Articolul analizează modelele de viitor ale bibliotecilor municipale. Schimbările socio-culturale au impus bibliotecile să caute modalităţi inovaţionale de dezvoltare. Practica bibliotecilor moderne din Rusia a identificat deja vectorii de renovare inovaţională. Autorul argumentează câteva modele de biblioteci: bibliotecă electronică, bibliotecă de profil, internet-cafe-uri; bibliotecă – centru comunitar local. Este abordat rolul şi locul bibliotecii tradiţionale în secolul tehnologiilor digitale.

Cuvinte-cheie: biblioteconomie, modele de biblioteci, dezvoltare inovaţională a bibliotecilor, viitorul bibliotecilor, bibliotecă electronică, bibliotecă de profil, internet cafe-uri.

The future of public libraries: futurological notes The article considers models of municipal libraries of future. Various socio-cultural changes put libraries on seeking ways of innovative

48

development. The practice of modern Russian libraries has already selected the vectors of innovative renewal. The author discovers the models of electronic library, profiled libraries, internet coffee bar; library is the center of local community, a role of traditional library in the century of digital technologies is proved.

Key-words: librarianship, model of libraries, innovative development of libraries, future of libraries, electronic library, profiled libraries, internet coffee bar. * * * Современные тенденции развития российских библиотек характеризуются глубокими кризисными явлениями: недостаток финансирования, постепенное закрытие и слияние библиотечных учреждений, устаревание материально-технической базы и документального фонда… – все это негативно сказывается, в конечном итоге, на показателях деятельности, социальном имидже и востребованности библиотек. Всем очевидно: нужна модернизация библиотек; и тема направлений и перспектив преобразования современных библиотек стала едва ли не самая популярная в профессиональных дискуссиях и публикациях специалистов библиотечной сферы. Библиотеки пассивно не ждут своей участи, ими с разной степенью успешности предпринимаются попытки укрепить свое положение, стабилизировать деятельность, соответствовать ожиданиям учредителей и пользователей. Эти тенденции породили многочисленные профессиональные инновации, управление которыми стоится на принципах инновационного менеджмента (стратегическое планирование, инновационное проектирование и др.). Однако не все библиотеки в инновационном отношении развиты одинаково. НесмоBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) тря на приоритет библиотечной инноватики, вопрос об эффективности и дальнейшей судьбе библиотеки с повестки не снят. Успешность прогрессивных изменений, на наш взгляд, предопределяют факторы внешней и внутренней среды. Изменения в их структуре и содержании и предопределяют формирование инновационных моделей будущих библиотек. Исходя из уже сегодня очевидных тенденций, попробуем спрогнозировать возможные сценарии развития библиотек, содержание и режимы обслуживания в них. Электронные библиотеки. Наиболее явной современной тенденцией, определяющей изменение технологии и ассортимента библиотечных продуктов и услуг, является автоматизация. Однако автоматизация не является самоцелью. Логикой ее использования в будущем предопределена комплексная электронизация всех направлений деятельности библиотеки, которая в свою очередь предполагает существенную виртуализацию библиотечного обслуживания. В этом случае библиотеку целесообразно будет называть электронной1, и организационно она будет включать несколько специалистов IT и библиотечной сферы, создающих и поддерживающих информационные сервисы, координирующих деятельность по корпоративным проектам создания информационных ресурсов и дистанционного обслуживания. Все основные библиотечные процессы, направленные на потребителя, уже имеют технологическую основу для автоматизации и опыт локальной, а в некоторых случаях корпоративной апробации: документальное, справочнобиблиографическое и текущее библиографическое информирование; имеются электронные аналоги основных библиотечных продуктов, обеспечивающих спектр траСледует отметить, что под электронной библиотекой нами понимается не полнотекстовая база данных, а совокупность библиотечных сервисов, направленных на удовлетворение информационных потребностей пользователей путем оказания услуг, организованных посредством использования дистанционных компьютерных технологий.

1

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

диционных библиотечных услуг в виртуальном режиме: доступ к документальным массивам, фактографическим и библиографическим ресурсам; организацию высокоточных рекомендаций изданий; интерактивные и коммуникативные сервисы. Возможность реализации модели электронной библиотеки в скорой действительности достаточно высока: в федеральных государственных образовательных стандартах высшего профессионального образования уже сейчас заложены требования организации электронного библиотечного обслуживания, и опыт продвинутых вузовских библиотек демонстрирует востребованность и успешность данной модели. Второй важной внешней тенденцией в библиотечном деле является оптимизация сети библиотек, которая не носит никакого инновационного характера, а направлена на сокращение числа библиотек и уменьшение финансирования их деятельности. Слияние и закрытие библиотек начались в начале 1990х, первоначально они касались профсоюзных и научно-технических библиотек предприятий, детских и юношеских библиотек, то теперь волна оптимизации докатилась и до муниципальных библиотек. Профилированные библиотеки. Стоит отметить, что в последние 20 лет муниципальные библиотеки активно боролись за свое существование, опираясь на приоритетные группы своих пользователей: детей, студентов, читающие семьи и т.д. Творческий поиск форм и методов работы, направленных на сближение библиотеки и различных читательских групп, привел к появлению профилированных библиотек: семейного чтения, правовых, краеведческих, интеллект и др. центров. Это позволяло библиотекам сосредотачивать ограниченные ресурсы, выстраивать партнерские отношения с заинтересованными субъектами, разрабатывать уникальные проекты и программы по профилю. Однако в основе была все та же библиотечная деятельность, направленная на документационное, библиографическое и фактографическое обслуживание. Такая профилизация не позволяла решать проблему комплексно: все филиалы ЦБС и сельские библиотеки нецелесообразно профилиро-

49

BiblioPolis

STUDII ŞI CERCETĂRI

вать и не везде эта тенденция поддерживалась пользователями, нуждающимся в универсальном библиотечном обслуживании. Интернет-кафе. Еще одной моделью очень скорого будущего станут библиотеки, приближенные по форме к интернет-кафе. Идея такого формата обслуживания принадлежит московским чиновникам, которые с середины 2012 г. активно продвигают эту модель и уже к концу 2012 она поддержана Министерством культуры РФ и принята за ориентир. По своим содержательным характеристикам, модель интернет-кафе объединяет электронное и традиционное библиотечное обслуживание. Основная цель такой организационной реформы – превратить библиотеки в медиацентры, «с зоной Wi-Fi, единым книжным каталогом и услугой заказа книг через интернет» [1]. Правительством планируется оцифровать в библиотеках все книги, создать электронные архивы и единую библиографическую базу данных к ним. Предполагается ввести услугу заказа книг по интернету. Таким образом, мы видим, что рано или поздно, в условиях дальнейшей информатизации личного пространства граждан нашей станы, развитие библиотек сведется к варианту электронной библиотеки. Библиотека-центр местного сообщества. Все вышеперечисленные модели исходили из тенденций развития средств автоматизации и задач оптимизации библиотечной деятельности, а значит, определялись внешней средой. Но мало кто из современных исследователей, да и самих библиотекарей обращает внимание на пользователей как источник и смысл существования библиотеки. Ведь если обратиться к истории создания библиотек, к характеристике ее сущности, то мы вспомним, что библиотека – посредническое звено между пользователем, как носителем реальных и потенциальных запросов, и документальным массивом. Библиотеку можно рассматривать как учреждение, осуществляющее свою деятельность на определенной территории для нужд тех, кто проживает на ней. Общность людей, объединенная в природной окружающей

50

среде, обладающая географическими, политическими и социальными границами и развитым общением друг с другом в социологии называют местным сообществом. Местное сообщество в системе местного управления является носителем проблем социально-экономического развития и через это становится объектом управления; с другой стороны, оно становится способом участия граждан определенной территории в управлении, субъектом принятия управленческих решений и участником реализации этих решений на уровне саморегулирования и самоуправления. Местное сообщество становится основной контактной, пользовательской аудиторией муниципальной библиотеки; основным оценщиком качества библиотечных услуг, их важности и востребованности для населения. Библиотеке необходимо не только знать специфику, содержание, структуру местного сообщества, но и активно включаться в деятельность его представителей различных уровней через механизмы социального партнерства и сотрудничества. Ориентируясь на его потребности библиотека может открыть большой пласт не освоенных продуктов и услуг, обеспеченных потребностями населения. Кроме того, информационное обслуживание по жизненным вопросам населения рассредоточено по многочисленным центрам организаций и учреждений, общественных и властных структур. В силах муниципальных библиотек целенаправленно объединить ресурсы сообществ региона и стать интегративным коммуникативным и консультационным центром по самым различным вопросам населения. Помимо основного широко распространенного документального, библиографического и фактографического обслуживания спектр библиотечных услуг могут обогатить не сложные, но важные для населения информационные услуги. Организация досуга, трудоустройство, заполнение налоговых деклараций, информационное сопровождение оформления сделок, выбора профессии и места учебы, ведение банка данных по образовательным (дошкольным, школьным, среднеспециальным и вузовским), культурно-досуговым и др. организациям региоBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) на; бесплатные консультационные услуги библиотекаря, педагога, психолога, юриста, представителей др. общественных структур обеспечат социальную востребованность библиотеки. Для установления более прочных связей с контактными аудиториями местного сообщества библиотека может выбирать целевые группы для информационного сопровождения и обслуживания. Объектом информирования могут стать профессиональные группы (методисты детских садов, учителя-предметники средних образовательных школ, педагоги дополнительного образования, специалисты по работе с молодежью и т.д.), авторитетные общественные объединения (например, общественная организация «Матери против наркотиков»), возрастные сообщества населения, членам которых присущи идентичные информационные потребности. Четко прослеживается зависимость судеб муниципальных библиотек от взглядов территориальных властей. Библиотекам важно не оказаться заложниками подчас недальновидного, дилетантского взгляда административных структур на сущность и дальнейшую судьбу библиотечных учреждений региона. Важным является тот факт, что в случае конфликта местных властей и библиотеки, местное сообщество может встать на сторону будущего библиотеки, защищая ее интересы. Такой опыт имеется не только за рубежом, но и в России: в июле 2012 года триста жителей г. Дивногорска вышли на пикет, чтобы отстоять Центральную городскую библиотеку, в здание которой собиралось въехать Управление Судебного департамента края [2].

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Возможно, библиотеки будущего будут в себе интегрировать черты различных вышеописанных моделей; возможно, будет реализован потенциал иных наметившихся сегодня моделей (информационно-аналитической, мемориально-краеведческой и др.), но в этом круговороте поиска компромисса между властью, пользователем и своим желанием самосохраниться, важно не отказаться от традиций хранимых веками библиотекарями всех стран. Традиционной модели библиотечной деятельности обязательно должно найтись место в будущем. Погружение в мир фантастики и прошлого, осмысление проблем настоящего и будущего посредством живой книги – приоритет не только детского, но и досугового взрослого чтения. Поддержка и продвижение чтения, экспертиза и реклама книги – становятся ключевым направлением работы современного библиотекаря. Ведь где-то обязательно должно быть место, где свершаются судьбоносные встречи Читателя, Автора и Героя, где прошлое обретает жизнь, и формируется будущее.

Литература 1. Библиотеки будут похожи на интернеткафе [электронный ресурс]. Режим доступа: http://www.mk.ru/moscow/ a r t i c l e / 2 0 1 2 / 0 6 / 0 8 / 7 1 3 2 6 8 - b i b l i o te ki-budut-pohozhi-na-internetkafe. html#comments-form. – (20.10.2012).

2. РАДЧИКОВА, Ю. Мантия бессмертна [электронный ресурс] / Ю. Радчикова. Режим доступа: http://kras.mk.ru/

article/2012/07/11/724180-mantiyabessmertna.html. – (20.10.2012).

51

BiblioPolis TEORIE ŞI PRACTICĂ

INSTRUIREA PROFESIONALĂ A BIBLIOTECARILOR ca FACTOR DE DEZVOLTARE A ABILITĂŢILOR CREATIVE Lina IFTODI, magistru în ştiinţe ale comunicării Abstract An efficient management presupposes the taking into account of all objective and subjective moments that lead to the development of creative skills of the staff. Through this article the author presents efficiency of training process in ML, outlines creativity of librarians and its influence on present development and for the future. Also, the article outlines the effects of the training process in development of creative abilities of librarians as being innovational element in realization of performances of ML. Librarian’s views were taken from research that was made by the author within the program Management of infodocumentary institution, to obtain a master’s degree in communication sciences.

The results of research can be useful for managers in mapping projects in improvement of process of training and professional development, revaluation of librarian’s creative potential, because they represent creative element, active and coordinating of the whole library’s creativity.

Keywords: focus group, creativity, creative abilities, creative potential, professional training, training programs. * * * Ritmul rapid al schimbărilor din societate a imprimat anumite influenţe asupra evoluţiei instituţiilor infodocumentare, fapt ce le-a determinat să-şi schimbe strategia de dezvoltare. Aceste schimbări,

52

generate de revoluţia informaţională şi inovaţia tehnică, precum şi de efectele globalizării au influenţat fundamental, în ultimele decenii, sistemele de instruire şi dezvoltare profesională a angajaţilor.

Cercetătorul Ion Stoica afirma că „cea mai importantă zonă a schimbării, în orice domeniu de activitate, este reprezentată de cadrul ei şi de nivelul pregătirii specialiştilor în domeniul respectiv. Disponibilitatea pentru nou este o profesiune profundă care nu se instalează pe detaliile schimbării, ci pe dezvoltarea unor mecanisme de gîndire dinamică, pe aspiraţia către performanţă, pe voinţa de cercetare şi pe încrederea în valenţele şi în ţelurile superioare ale unei activităţi”1. În acest sens, L. Kulikovski menţiona că „totul evoluează, progresează şi se schimbă în jurul nostru – mediul, societatea, lumea, în general, şi fiecare organizaţie, în particular. Este ridicol, în tumultul acestor metamorfoze, să rămîi plafonat pe vechile cutume.”2 Folosirea tehnologiilor avansate în procesul de lucru, necesită actualizarea permanentă a cunoştinţelor, dar şi însuşirea unor cunoştinţe noi şi a unor abilităţi din partea angajaţilor care să le permită îndeplinirea eficientă a sarcinilor şi obligaţiilor de muncă. Bibliotecarii reprezintă una din cele mai importante investiţii ale 1 STOICA, Ion. Sensul schimbării în universul infodocumentar. Constanţa, 2009, p. 133.

2 KULIKOVSKI, L. Biblioteci versus inovaţii. În: BiblioPolis. 2009, nr. 1, 33.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

unei biblioteci, deoarece ei deţin potenţialul necesar pentru a crea produse şi servicii de valoare, care să satisfacă cerinţe noi sau să răspundă mai bine unor cerinţe vechi. Succesul unei biblioteci, gradul de competitivitate, progresul acesteia depinde tot mai mult de calitatea resurselor umane, de nivelul de creativitate al acestora. Valorificarea acestui potenţial uman se poate realiza numai printr-o pregătire şi perfecţionare profesională susţinută, prin sisteme adecvate de stimulare şi motivare a salariaţilor în vederea generării şi punerii în practică de idei noi, prin crearea unui cadru organizaţional flexibil, propice desfăşurării activităţilor creative. Îmbunătăţirea sistemului metodologic cu instrumente, metode şi tehnici, pe care managerii le pot folosi pentru a stimula creativitatea personalului, presupune, la rîndul său, o intensă activitate creativă, alături de studierea şi înţelegerea comportamentului uman.

Pentru a evidenţia efectele procesului de instruire în dezvoltarea abilităţilor creative ale bibliotecarilor şi influenţa acestuia asupra dezvoltării prezente şi de viitor, am solicitat opiniile managerilor, managerilor intermediari şi bibliotecarilor din filialele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Metoda de cercetare utilizată a fost focus grup (focus group), o modalitate eficientă în viziunea noastră, de a analiza opiniile şi sugestiile angajaţilor, care pot îmbunătăţi procesul de instruire la BM. Interviul de tip focus grup este un interviu de grup, pe o anumită temă, strict delimitată, care este condus de un moderator şi este o tehnică calitativă de culegere a datelor pentru a analiza percepţiile, motivaţiile, sentimentele, nevoile şi opiniile oamenilor. Prin intermediul acestei tehnici se obţin date calitative, care surprind comportamente ale indivizilor, percepţii şi opinii, şi nu informaţii cantitative. Avantajele focus grupului nu sînt doar de ordin economic, ci şi de management al timpului şi al informaţiilor; el creează o legitimitate a posibilelor

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

soluţii care se vor aplica în continuare în urma prelucrării şi analizei datelor.3 Primele întrebări au dus participanţii în miezul problemei şi au avut scopul de a afla dacă: BM este o instituţie creativă, instituţia pe care o reprezintă este creativă, se consideră persoane creative şi dacă se consideră bibliotecarii ca profesie creativi. De asemenea, au fost rugaţi să enumere cîteva activităţi – produse, servicii, facilităţi în care şi-au manifestat creativitatea.

Succesele şi insuccesele unei instituţii sînt puternic legate de instruirea profesională, deoarece ea asigură o adaptare la cerinţele curente ale realităţii şi, totodată, cultivă creativitatea. Un rol deosebit în cadrul cercetării i-a fost acordat acestui aspect în blocul III de întrebări. Iniţial, participanţii au fost întrebaţi: „Vă sînt suficiente cunoştinţele pe care le stăpîniţi să vă îndepliniţi eficient sarcinile şi obligaţiile de muncă?” Majoritatea absolută au menţionat că cunoştinţele nu sînt niciodată suficiente, omul cît trăieşte învaţă, un bibliotecar nu poate să cunoască totul, dar e necesar să acumuleze mereu. Cunoştinţele obţinute la universitate se perimează în timp şi nu ne formează suficiente abilităţi pentru a ne îndeplini eficient munca. Mulţi bibliotecari, fiind absolvenţi ai altor facultăţi, şi-au iniţiat cariera de bibliotecar, fără a avea o pregătire profesională în acest sens. Confruntarea cu un şir de dificultăţi te face să înveţi mereu, să acumulezi experienţă prin explorare personală, să participi la activităţi de instruire. Timp insuficient, experienţa altor biblioteci, cunoaşterea insuficientă a tehnologiilor informaţionale, lipsa abilităţilor de a lucra cu reţelele sociale, prezenţa la manifestări ştiinţifice, cunoaşterea limbilor străine – acestea ar fi neajunsurile unui bibliotecar pentru a fi creativ şi competent.

Focus grupul – tehnica utilizată, evaluarea nevoilor din comunitate [citat: 25 febr. 2012]. Disponibil: http://www.scribd.com/cristianmo/d/46739101Focus-Group-Cojocaru

3

53

BiblioPolis

TEORIE ŞI PRACTICĂ

Cunoştinţele nu sînt niciodată suficiente, totdeauna e loc pentru ceva nou.

Numai învăţînd poţi să dobîndeşti cunoştinţe pentru a-ţi întări caracterul şi pentru a depăşi obstacolele care pot să apară, pentru a te forma ca om şi ca individ al societăţii secolului XXI. A fost important să aflăm ce metode sau instrumente de învăţare folosesc bibliotecarii pentru pregătirea personală. Au fost surprinse două aspecte în părerile lor.

Unii preferă studiul individual, apelînd la literatura de specialitate, revista BiblioPolis, buletinul BiblioCity, blogul Informaţii profesionale, blogurile colegilor, Slideshare şi la experienţa altor biblioteci. Pentru alţii învăţarea în grup este mai eficientă, asimilează mai uşor informaţia. Printre metodele preferate au fost menţionate: atelierele profesionale, master-class, care oferă schimb de experienţă, discuţii / dezbateri pe teme profesionale, trainingurile ce îmbină teoria cu practica. Acest lucru demonstrează că bibliotecarii deţin o paletă extinsă de strategii de învăţare şi sînt flexibili la schimbările din societate.

Răspunsurile la întrebarea De obicei, participaţi la cele mai multe ore de instruire din cadrul bibliotecii sau în afara ei? au fost diverse: managerii participă la cele mai multe ore de instruire din cadrul BM, managerii intermediari în egală măsură, iar bibliotecarii la locul de muncă. Există o diferenţă mare între instruirea din cadrul bibliotecii lor şi BM. Acest fapt este confirmat de opiniile: – În biblioteca în care activăm orele de instruire nu sînt atît de oficiale, de obicei, transmitem colectivului ceea ce am învăţat la BM; – Nu avem formatori în biblioteca noastră; nu poţi spune că la filială facem instruire, echipa se adună şi discută; – Instruirea la BM este de calitate.

Pentru a evalua calitatea programului de instruire la BM şi pentru a crea o imagine mai complexă asupra acestui aspect am adresat următoarea întrebare: „Credeţi că

54

programele de instruire pe care le organizează BM răspund necesităţilor Dvs. de instruire?” Majoritatea absolută au răspuns pozitiv, motivînd: Programele de instruire umplu golurile şi lacunele noastre; Totul ce se face este necesar pentru a ne satisface obligaţiile de muncă; Ele se fac pentru a ne indica acolo unde şchiopătăm, greşim; Programele pe care le solicităm şi le indicăm sînt realizate.

Asemenea evaluări demonstrează că programele de instruire, organizate de BM, corespund tendinţelor din domeniu şi aceasta va determina BM să modifice acţiunile de instruire, să edifice noi obiective ale procesului de instruire.

Următoarea întrebare a avut ca scop de a stabili nivelul de percepţie de către angajaţi a metodelor de instruire utilizate de BM pentru dezvoltarea profesională a bibliotecarilor. Vorbind despre metode, participanţii au menţionat că sînt interactive, utile, bine organizate, interesante (training Arta oratorică, Cum se fac prezentările Pecha Kucha), creative (atelier profesional Cum se elaborează un poster, conferinţa BiblioPolis – 10 ani, training Flash mob). Am observat că le-au menţionat pe cele care le-au plăcut, pe cele care au reprezentat un interes pentru ei, considerîndu-le utile şi apreciind modul cum au fost organizate.

Bibliotecarii au acordat o notă importantă formatorului. Ceea ce îi motivează este prezenţa unui formator de specialitate, care foloseşte metode de instruire moderne, omul comunicativ, deschise la nou şi să ofere multe exemple. Mulţi dintre ei au menţionat că invitarea formatorilor externi este mai potrivită, datorită experienţei în domeniul respectiv şi cunoştinţelor vaste pe care le deţin în acest domeniu.

Aceste aspecte sînt foarte importante, deoarece bibliotecarii percep utilitatea metodelor în cauză, ce le oferă informaţii utile în activitatea lor. Atunci ei vor fi mai motivaţi să participe la acţiuni de instruire şi să folosească pentru propria formare şi alte mijloace.

Totodată, pentru bibliotecari este important ca formatorul să fie creativ şi să cunoască cum să valorifice calităţile celor instruiţi.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Întrebaţi dacă procesul de instruire profesională, în varianta în care se desfăşoară la BM, contribuie la dezvoltarea abilităţilor creative ale bibliotecarilor, toţi au afirmat că da, precizînd că: – Instruirea care o avem la BM ne încurajează să fim creativi la bibliotecă, ceea ce o demonstrează blogurile noastre, chiar dacă nu este corect şi nu este după rigorile profesionale nu este o greşeală, creativitatea în măsura care este trebuie susţinută şi direcţionată acolo unde se cere; – Am învăţat cum se face un Flash mob, Focus grup, metoda experimentului ne-a luminat în aceste direcţii; – Instruirea ne dezvoltă limbajul profesional. În concluzie, putem afirma că BM creează un mediu favorabil pentru dezvoltarea şi realizarea maximă a potenţialului creativ al angajaţilor. Lucrînd în echipă, bibliotecarii acumulează cunoştinţe, creează idei frumoase, ce îmbunătăţesc procesul de muncă. În încheiere participanţii au avut posibilitatea să transmită responsabilului de instruirea profesională al BM propuneri referitoare la instruirea profesională. Din doleanţele managerilor putem menţiona: – toţi bibliotecarii să meargă la instruire pentru că în urma orelor de instruire sînt mai responsabili, ceea ce poate conduce la prosperare; – cel care participă la instruire, obligatoriu să transmită toate mesajele în colectiv; – în cadrul orelor de instruire să fie folosite jocuri de dezvoltare a creativităţii; – grupurile ce participă la instruire să fie omogene (după funcţie, statut); – să fie folosită metoda lucrului în grup; – să fim informaţi din timp despre instruire, la instruire să se prezinte persoana concretă care are interes pentru acest subiect; – să participăm la conferinţe din afara bibliotecii şi ţării; Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

– tehnici de instruire modernă; – lecţii practice în domeniul bibliografiei; – crearea unui grup de formatori pentru a extinde procesul de instruire şi invitarea formatorilor la filiale; – să atragem voluntari pentru procesul de instruire; – instruirea managerilor de către cineva din exterior, fiindcă noi instruim, dar nu sîntem instruiţi.

Atît managerii, cît şi managerii intermediari consideră că biblioteca le-ar putea da o şansă de a deprinde abilităţi creative, prin organizarea instruirii cu specialişti din alte domenii: lecţii practice cu invitaţi din exterior – sociologi, psihologi, jurnaliști (cum ar dori să vadă ei un eveniment cultural, propuneri, idei), specialişti în domeniului comunicării (comunicarea cu persoanele dificile, fiindcă noi trebuie să fim pozitivi în comunicare cu utilizatorul).

Pentru a optimiza şi a diversifica acţiunile de instruire managerii intermediari ne-au sugerat să organizăm: – lecţii video privind marketingul, organizarea colecţiilor (de ex.: cum se creează un blog); – acţiuni de instruire pe tema „Cum să organizăm un master-class”; – forumul bibliotecarilor – organizare şi aplicare; – conferinţa video: metodologia; – evaluarea programelor culturale; – curs de dezvoltare a abilităţilor creative.

Dintre alte preferinţe ale bibliotecarilor menţionez: – de a repeta trainingul privind arta oratorică; – lecţii de iniţiere în CorelDRAW, Photoshop; – ateliere de creaţie; – motivarea tinerilor de a rămîne la bibliotecă.

Toate doleanţele derivă din necesităţile fiecărui bibliotecar în parte, exemplele lor indicînd cel mai bine de ceea ce au nevoie şi unde există lacune.

55

BiblioPolis

TEORIE ŞI PRACTICĂ

Printre sugestii am evidenţiat şi o mulţumire pentru responsabilul de instruire profesională: „Să mulţumim pentru ceea ce s-a făcut, cred că de la toate orele de instruire la care am participat am luat cîte ceva şi am implementat în bibliotecă. Și în continuare trebuie să ne dezvoltăm profesional şi creativ prin participare la acţiuni de instruire, să nu ne oprim aici, niciodată nu este suficient.” Într-o lume mereu în schimbare e nevoie de mai multe acţiuni de instruire, iar diversificarea tematică şi organizaţională a procesului de instruire continuă va asigura succesul şi durabilitatea BM în timp. Întrebarea de final ne-a oferit posibilitatea să aflăm ce putem întreprinde pentru ca biblioteca să devină mai creativă, mai atractivă. După părerea managerilor trebuie: – să implicăm şi să convingem comunitatea de utilitatea bibliotecii; – să luăm în consideraţie feed-backul de la utilizator; – utilizarea cunoştinţelor din alte domenii pentru a face biblioteca atractivă, tot ce se aplică în comunitate se poate aplica şi în bibliotecă; – publicitatea să fie mai atractivă şi să fie peste tot; – să atragem voluntari, să-i implicăm; – angajarea bibliotecarilor din alte domenii, ar da un nou suflu bibliotecii; – e bine în colectiv să fie angajaţi sociologi; – dacă creativitatea o punem la contribuţie atunci şi biblioteca va fi mai atractivă.

Managerii intermediari şi bibliotecarii consideră că biblioteca poate fi atractivă prin: servicii extinse, inovaţii, mediatizarea a tot ce facem, extinderea relaţiilor bibliotecii, organizarea Săptămînii uşilor deschise pentru o anumită categorie de utilizatori, bibliotecari instruiţi şi creativi. Iar cei care se fac responsabili de atractivitatea bibliotecii sînt toţi angajaţii BM, trebuie numai să existe dorinţă. Motorul creativ este echipa, dar managerul trebuie să direcţioneze, să mobilizeze creativitatea angajaţilor.

56

Focus grupul organizat şi-a atins scopul, adică de evaluare a eficienţei instruirii profesionale la BM şi în ce măsură contribuie ea la dezvoltarea abilităţilor creative ale bibliotecarilor. Rezultatele obţinute în urma cercetării efectuate pot fi folosite în trasarea unor proiecte de îmbunătăţire a procesului de instruire şi dezvoltare profesională la BM, de valorificare a potenţialului creativ al bibliotecarilor, pentru a-şi putea desfăşura eficient activitatea. „O bibliotecă îşi are, spune Nicolae Balotă, personalitatea ei, atmosfera ei, ca o făptură vie.”4 Biblioteca de astăzi trebuie să aibă o personalitate ofensivă, o atmosferă creativă, iar oamenii ei să-i asigure vivacitatea. Oamenii bibliotecii, sînt oameni care produc, creează şi prin aceasta nuanţează elementele care dau identitatea inconfundabilă a BM de instituţie inovatoare, instituţie care învaţă. „Ordinea valorilor, susţine acelaşi autor, operează necruţător în ordine ontologică. Pasiunile noastre, cu cît sînt mai înalte, cu atît desemnează făpturii noastre un loc mai înalt pe o nevăzută scară axiologică.”5 BM este o instituţie care îşi justifică eforturile şi inteligenţele manageriale, acţiuni care o urcă pe un podium al excelenţei. Excelenţa, la rîndul său, impune BM un comportament profesional inovaţional, devenind astfel un laborator de testare a inovaţiilor biblioteconomice. În condiţiile dezvoltării unei societăţi bazate pe cunoaştere, managerii superiori ai instituţiilor infodocumentare trebuie să conştientizeze valoarea acestei probleme, acordînd mai multă atenţie instruirii şi dezvoltării personalului ca factor al dezvoltării abilităţilor creative ale bibliotecarilor.

4 BALOTĂ, Nicolae. Despre pasiuni. Bistriţa: Pergamon, 2007, p. 54.

5 Ibidem, p. 42.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Referinţe bibliografice 1. BALOTĂ, N. Despre pasiuni. Bistriţa: Ed. Pergamon, 2007. 180 p.

2. Focus grupul – tehnica utilizată, evaluarea nevoilor din comunitate [citat: 25 febr. 2012]. Disponibil: http://www. scribd.com/cristianmo/d/46739101Focus-Group-Cojocaru

3. KULIKOVSKI, L. Biblioteci versus inovaţii. În: BiblioPolis. 2009, nr. 1, pp. 33-36.

4. STOICA, I. Sensul schimbării în universul infodocumentar. Constanţa : Ex. Porto, 2009. 225 p.

ARHIPELAGUL BIBLIOTECILOR JAPONEZE Taro MIURA, profesor asistent, Universitatea Meiji, președintele Comitetului relații internaționale al Asociației Bibliotecilor Japoneze Abstract L’histoire des bibliothèques au Japon diffère sensiblement de celles du vieux continent.

Appuyé par une loi, le développement du reseau des bibliothèques publiques a épousé les vicissitudes de l’Histoire du Japon moderne, de son essor à la sortie de la guerre aux difficultés d’une triple crise économique, démographique et maintenant écologique. Le développment technologique provoque des changements rapides dans la plupart de bibliothèques japonaises: nationale, universitaires, scolaires, spécialisées et publiques. Le role de l’Association japonaise des bibliothèques, l’une des plus ancienne associations professionnelles au monde dans ce procès est evident.

Mots clés: bibliothèque publique, Japon, bibliothéconomie, développement TIC, bibliothèque universitaire, bibliothèque scolaire, bibliothèque spécialisée, Association japonaise des bibliothèques.

Istoria bibliotecilor japoneze diferă sensibil de cele de pe continent. Bazînduse pe legi, dezvoltarea rețelei de biblioteci publice a unit viciile istoriei Japoniei cu contemporanul, cu saltul în urma războiului, cu dificultățile crizei economice, demografice și astăzi ecologice.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Bibliotecă în japoneză este „Toshokan”. Înainte de epoca modernă în Japonia existau biblioteci, care nu erau unități instituționale, ca, de exemplu, Untei, fondată în sec. al VII-lea de un nobil Isonokami Yakatsugu, și biblioteci închise pentru public, ca Momijiyama Bunko din epoca Edo (1603-1868), care era deschisă numai pentru shogun, guvernanți. Prima bibliotecă publică și-a deschis ușile în 1872 după introducerea culturii occidentale în Japonia. Asociația Bibliotecilor Japoneze (ABJ) a fost creată în 1892 pentru promovarea serviciilor bibliotecii și a biblioteconomiei în Japonia. Primul congres al bibliotecilor Conferința tuturor bibliotecilor japoneze a avut loc în 1906, iar în 1929 ABJ a devenit membră a IFLA. După al Doilea Război Mondial, în 1950, în Japonia ocupată de americani a fost promulgată legea bibliotecilor. Această lege prevedea că biblioteca publică va fi finanțată din impozite, va oferi servicii gratuite și că misiunea sa va fi de a da răspuns necesităților informaționale ale publicului. Bibliotecile au cunoscut o dezvoltare rapidă în anii `60 ai sec. XX. Biblioteca din Hino, construită în 1965 în Tama, Tokyo, era destinată publicului din zonă. Pe par-

57

BiblioPolis

TEORIE ŞI PRACTICĂ

curs au apărut biblioteci mobile, servicii pentru tineret, acces pentru persoane cu dizabilități, sporturi audiovizuale, calculatoare etc.

Dezvoltarea tehnologică a provocat schimbări rapide în biblioteci. Aproape toate bibliotecile universitare, bibliotecile din metropole și o bună parte din bibliotecile municipale oferă acces la catalogul online.

Bibliotecile publice Legea bibliotecilor a fost revizuită în iunie 2008. A fost stabilit un nou program de studiu biblioteconomic, care a fost definitivat și a intrat în vigoare în 2012. În Japonia erau, în 2010, 3168 de biblioteci, dintre care 62 de biblioteci de prefectură, 2433 de biblioteci municipale, 610 de biblioteci comunale etc. Foarte puține comune au rămas fără biblioteci. Acest fapt este legat în mare măsură de reducerea radicală a numărului de localități în Japonia, produse în urma fuziunii masive a orașelor, comunelor și satelor. În biblioteci lucrează 12 036 de bibliotecari, dintre care 6152 au statutul de „shisho”1. Numărul de împrumuturi realizat de bibliotecile publice, în 2010, ajunge la 656 mln. de documente, inclusiv pe suport audiovizual, ceea ce constituie 5,5 împrumuturi per locuitor.

Astăzi, reforma sistemului social este un concept-cheie în Japonia. Populația îmbătrînește repede, dezvoltarea economică a încetinit. Cîteva guverne locale

aplică metodele managementului privat pentru instituțiile, structurile și serviciile publice. Bibliotecile externalizează serviciile recurgînd la servicii private sau lansează parteneriate PFI (Private Finance Initiative), ceea ce provoacă o criză în recrutarea bibliotecarilor profesionali.

Dezvoltarea rapidă a TIC a provocat o transformare profundă a lumii informației în Japonia. Instalarea calculatorului și utilizarea internetului în mediul profesional și privat (la domiciliu) se evidențiază. Lucrul în rețea, promovat de guvernele locale și metodele de partajare a lucrului sînt utilizate în mai multe biblioteci publice, inclusiv din orașe relativ mici. Publicul poate accesa OPAC-ul, informațiile cu caracter local pe site-uri din rețeaua de internet.

Mai multe biblioteci au implementat RFID. Bibliotecile publice sînt vizitate de un public divers, ele trebuie să răspundă necesităților timpului, să integreze elemente de formare pe parcursul vieții. Noile necesități apar în formă de servicii noi.

ABJ propune o serie de programe de formare continuă, recent a fost creată o comisie dedicată studierii noilor aspecte ce țin de profesia de bibliotecar. Profesioniștii din biblioteci sau cei care lucrează cu informația trebuie să răspundă acestor noi cerințe.

(Continuarea serialului Biblioteci din Japonia, în numărul următor) (Traducere din revista Bibliothèque.

2012, mars, 61, 11, 12)

Bibliotecar calificat în comparație cu un asistent...

1

58

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI

SOLIDARITATEA PROFESIONALĂ NE VA AJUTA SĂ RIDICĂM PRESTIGIUL BIBLIOTECII (Mesaj cu ocazia Zilei bibliotecarului în Republica Moldova) Onorată asistenţă, Vă felicit respectuos cu ocazia Zilei bibliotecarului în Republica Moldova.

Este Ziua bibliotecarului, este 23 aprilie – zi deosebită pentru comunitatea bibliotecară. Este o zi specială pentru că ne permite să celebrăm împreună rolul pe care îl au biblioteca şi bibliotecarul în comunitate. Fiind instituţii culturale şi ştiinţifice pentru furnizarea de informaţii ca un bun public, bibliotecile continuă să joace un rol crucial pentru a construi punţi spre cunoaştere, ajută oameni să obţină noi competenţe, să descopere istoria şi cultura fiecărei comunităţi.

Susţinem promovarea cărţii, fie electronică, fie tipărită; lectura – pentru cercetare sau loisir; stimulăm creativitatea prin promovarea respectării dreptului de autor – acestea sunt motivele pentru care Ziua bibliotecarului e sărbătorită de Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor, la 23 aprilie, şi în Republica Moldova.

Consiliul de Administraţie şi Biroul Executiv al ABRM, precum şi membrii săi, care au ajuns la peste 1500, cred că fiecare membru al comunităţilor are nevoie de acces universal şi echitabil la informaţii, idei şi cunoştinţe pentru bunăstarea lor socială, educaţională, culturală şi economică.

Demersurile organizaţionale ale Asociaţiei continuă să promoveze profesia de bibliotecar şi instituţia bibliotecară, să menţină un dialog profesional cu decidenţii din administraţia publică locală şi centrală, pentru a obţine o atitudine pozitivă faţă de nevoia de dezvoltare şi modernizare a Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

bibliotecilor, pentru ca serviciile oferite de acestea să corespundă cerinţelor utilizatorilor.

ABRM şi-a propus sporirea dinamicii relaţiilor de colaborare dintre filialele ABRM şi structurile de guvernare pentru a menţine relaţii funcţionale şi eficiente în beneficiul Asociaţiei, asigurând dezvoltarea reţelei prin atragerea de noi membri, precum şi fidelizarea continuă a acestora. Iar aceasta, desigur, nu face decât să ne promovăm noi înşine profesia şi să câştigăm respectul de la cei cu care interacţionăm. Relaţiile cu diverşi parteneri vor oferi o stare de solidaritate, care va asigura recunoaşterea bibliotecilor ca instituţii de importanţă comunitară şi academică, ce trebuie să răspundă intereselor utilizatorilor.

Fiecare dintre noi, bibliotecarii, aspiră spre succes. Avem colegi care reuşesc să atingă performanţe, fiind inspiraţi, motivaţi, dăruiţi pentru profesie, creându-şi un traseu profesional de succes. Un exemplu elocvent ni-l oferă participanţii concursului Cel mai bun bibliotecar al anului. Ajunsă la cea de-a 22-a ediţie, concursul continuă a fi o modalitate eficientă de reliefare

59

BiblioPolis

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI

a celor mai buni profesionişti, promovând şi valorificând experienţele lor reprezentative. Şi concursul Cele mai reuşite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării a urmărit scopul de a susţine şi a valorifica activitatea de cercetare ştiinţifica a bibliotecarilor din R. Moldova, de a spori potenţialul naţional în domeniu, de a promova experienţele celor mai creativi şi inventivi bibliotecari.

Diversele şi amplele activităţi organizate de biblioteci în ţară cu ocazia Zilei bibliotecarului, cu siguranţă, sensibilizează opinia publică şi factorii decizionali pentru o mai ireproşabilă, mai vizibilă şi mai corectă percepţie a importanţei bibliotecarului. ABRM a continuat şi anul acesta, cu susţinerea câtorva edituri şi biblioteci, campania Dăruieşte o carte – năzuind să promoveze cartea şi lectura pentru toţi.

Iar prin lansarea unei alte campanii – O vedetă în bibliotecă – ne dorim să susţinem ideea că biblioteca poate fi şi spaţiu al lecturii, unde şi-au cultivat talentul şi inteligenţa multe dintre personalităţile din Republica Moldova, dar şi spaţiu de cunoaştere şi socializare. Ne bucură că această iniţiativă are tot mai mulţi susţinători.

Trăim într-o lume a extremelor, a contrastelor. Pe de o parte, ne bucurăm de faptul că munca noastră dă roade, că proiectele încep să se soldeze cu lucruri concrete şi utile prin intermediul programului Novateca, iar pe de altă parte, ne întristăm când ne confruntăm cu reduceri semnificative de buget, când deciziile nu sunt favorabile pentru biblioteci şi bibliotecari, când şomajul tehnic intră şi în curtea bibliotecilor.

Aşa că acum, mai mult decât oricând, puterea de a trece peste momentele dificile vine din unitate şi comunicare. Comunicarea se face atât cu membrii ABRM, cât şi cu exteriorul reprezentat de mediul organizaţiilor nonguvernamentale, de instituţiile cu rol în determinarea vieţii profesionale, de comunitate în general. Asociaţia trebuie să fie o instituţie privilegiată prin faptul că

60

profesia marii majorităţi a membrilor săi are la bază ştiinţa de a organiza informaţia.

Angajamentul asumat de către noul Consiliu al ABRM implică un proces extins de intensificare a comunicării interne şi externe, fapt ce va face posibilă dezvoltarea capacităţii instituţionale ca fiind o prioritate iminentă pentru consolidarea asociaţiei. Prin iniţierea încă a unui instrument de comunicare şi informare – un buletin informativ bimestrial ABRM info – accesibil atât on-line, plasat pe site-ul Asociaţiei, cât şi tipărit, ne dorim să obţinem o cât mai largă accesibilitate, transmiţând ştiri, evenimente, succese, probleme, adresând un dialog profesional tuturor bibliotecarilor.

Conceput ca un instrument pentru eficientizarea şi promovarea activităţii, credem cu toată certitudinea că va sprijini în mod concret actul de comunicare, ajungând mult mai rapid către toţi membrii ABRM. Acest instrument de comunicare sperăm va depăşi şi barierele pe care actualmente le întâmpină bibliotecile dispersate teritorial şi tehnologic.

Vă invităm să vă implicaţi şi în cursurile de formare continuă a personalului de bibliotecă din toate reţelele de biblioteci.

Implicarea în procesul de formare continuă prin diverse cursuri de perfecţionare şi de recalificare pentru bibliotecari atât la nivel instituţional, cât şi naţional va avea un impact enorm asupra evoluţiei profesionale. Dezvoltarea profesională a Dvs. va fi şi succesul Dvs. în cariera pe care aţi îmbrăţişat-o.

Vă respectăm pentru succesele pe care le obţineţi şi prin care le susţineţi în comunităţile din Republica Moldova. Vă apreciem pentru faptele şi realizările în bibliotecă şi în afara lor. Aşa că vă invităm să le împărtăşiţi prin intermediul instrumentelor de informare pe care le pune la dispoziţie Asociaţia.

Vă exprimăm recunoştinţă pentru multele întâmplări frumoase în bibliotecă împreună cu cei pe care reuşiţi să îi faceţi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

parteneri ai bibliotecii atât în cadrul evenimentelor faţă în faţă, cât şi prieteni în mediul on-line. Ne bucurăm să constatăm că sunteţi garanţia succeselor în comunitate, a tuturor ideilor şi proiectelor profesionale.

Adresăm tuturor bibliotecarilor cele mai elevate cuvinte, exprimându-le întreaga admiraţie şi gratitudine pentru fidelitate profesională şi întru promovarea culturii şi a informaţiei peste hotarele ei.

Mult curaj şi sănătate în continuare, multă prosperitate şi încredere în ziua de mâine!

Să ştiţi că Asociaţia este forumul nostru al tuturor, la nivel naţional, de influenţare a politicienilor şi factorilor de decizie, un instrument ce veghează interesele bibliotecilor şi bibliotecarilor, un forum de integrare în comunitatea globală bibliotecară. Vă îndemn să faceţi parte activă din ea.

Vă asigur, că voi depune eforturile necesare pentru a duce la îndeplinire misiunea încredinţată cu privire la consolidarea unei Asociaţii puternice, voi asigura ca proiectele începute să se soldeze cu fapte concrete şi utile în beneficiul ABRM, determinând ca obiectivul nostru comun să fie susţinerea unei reţele de biblioteci consolidate.

Iar spiritul pozitiv, al meu personal şi al colegilor din cadrul Consiliului şi Biroului, care au organizat acest eveniment, al gazdei, care ne-a susţinut la desfăşurarea Zilei bibliotecarului prin oferirea acestei săli spaţioase şi moderne, susţinerea partenerilor şi a bibliotecilor, sper să vă influenţeze şi pe Dvs. pe parcursul acestei zile şi mult timp înainte.

Mariana HARJEVSCHI, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din RM

23 APRILIE – UN BILANŢ CU ÎMPLINIRI ŞI SPERANŢE Valeriu RAŢĂ, bibliotecar Începînd cu 2010, anual, la 23 aprilie, în Republica Moldova se consemnează Ziua bibliotecarului – o sărbătoare profesională a celor care sînt cei mai fervenţi apărători ai cărţii, ai instituţiilor ce seamănă lumină şi pace în inimile şi sufletele tuturor oamenilor de bună-credinţă. Această zi coincide cu sărbătoarea ortodoxă a Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă şi protectorul acestei meserii, iar la nivel internaţional cu Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor, care se marchează din anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în scopul promovării lecturii, publicării şi a drepturilor de autor ale oamenilor cărora nu le este străin procesul de creaţie.

Toate tipurile de biblioteci şi alte instituţii analogice din Republica Moldova s-au Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

pregătit să celebreze, pe 23 aprilie, Ziua profesională a bibliotecarului printr-un program ce a reunit, pe parcursul întregii săptămîni, bibliotecari, voluntari, parteneri culturali, sponsori şi cititori ai bibliotecilor.

Toţi doritorii de a participa la manifestările culturale organizate cu această ocazie au fost surprinşi cu expoziţii inedite de carte, pictură, artă decorativ-aplicată, discuţii şi evenimente în centrul cărora a fost biblioteca, bibliotecarul şi Măria Sa cititorul. Printre cei prezenţi s-au aflat şi reprezentanţi ai forurilor administrative şi guvernamentale.

Intîlnirile au fost fructuoase şi de bun augur pentru toţi cei prezenţi.

Una din aceste întîlniri, organizată de Asociaţia Bibliotecarilor din RM, a avut loc, anume pe 23 aprilie 2013, în incinta Sediului Central al Bibliotecii Municipale

61

BiblioPolis

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI

„B.P. Hasdeu” cu începere de la ora 10. Moderatorii Daniel Vodă şi Alina Gîlcă, studenţi de la USM, au prezentat oaspeţii de onoare sosiţi la sărbătoare: Prima Doamnă a RM Margareta Timofti, consultant principal în Direcţia generală juridică a Parlamentului RM; Mihail Şleahtiţchi, consilier prezidenţial pentru cultură, învăţămînt şi ştiinţă; Gheorghe Postică, viceministru al culturii; Lucia Culev, şef al Direcţiei cultură a Primăriei Chişinău; Mariana Harjevschi, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din RM; Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”.

Dl Mihail Şleahtiţchi a transmis, din partea Preşedintelui Republicii Moldova dl Nicolae Timofti, un mesaj de felicitare, cu prilejul Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor şi a Zilei bibliotecarului, în care se spune: „Adevărata dimensiune a unui popor îşi găseşte expresia în bogăţia netrecătoare a patrimoniului cultural creat pe parcursul istoriei sale. Un loc distinct în acest patrimoniu îi revine cărţii. Anume pornind de la valoarea pe care o are cartea pentru dezvoltarea

62

umană, de la rolul cărţii ca temelie a culturii, educaţiei, comunicării şi vieţii sociale, UNESCO a declarat acum aproape două decenii ziua de 23 aprilie ca Zi mondială a cărţii şi a dreptului de autor. Tot în această zi noi marcăm şi Ziua bibliotecarului, instituită în semn de recunoaştere a rolului pe care îl au bibliotecarii în societatea bazată pe cunoaştere.

Fiind implicaţi plenar în procesul de transmitere a moştenirilor ştiinţifică, literară, artistică şi morală de la o generaţie la alta, bibliotecarii au ştiut întotdeauna să-şi onoreze cu devotament nobila misiune de a educa societatea. Or, se ştie că numai prin transmiterea fidelă a acestor moşteniri statele şi popoarele pot progresa.

Recunoaştem că astăzi ne confruntăm cu multiple dificultăţi atît de ordin material, cît şi spiritual. Dar şi în aceste condiţii, pe bibliotecari îi găsim mereu la datorie, exercitîndu-şi obligaţiile cu multă conştiinciozitate, onestitate şi responsabilitate.

Dat fiind rolul extrem de important pe care îl au bibliotecile pentru ţara noastră, trebuie să conştientizăm că eforturile statului, ale societăţii în general, trebuie orientate spre dezvoltarea reţelei de biblioteci, pentru com-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

pletarea fondului de carte şi, nu în ultimul rînd, pentru salarizarea adecvată a bibliotecarilor.

Numai astfel bibliotecile pot să-şi amplifice funcţiile şi rolul de păstrătoare a cunoştinţelor acumulate de-a lungul secolelor, de instrument educaţional al generaţiilor în creştere, de suport pentru reflecţie şi dezvoltare. În această zi, marcată de două frumoase sărbători, vă adresez, Dragi Prieteni, cele mai sincere felicitări, dorindu-vă multă sănătate, putere de muncă, succes în tot ceea ce întreprindeţi şi noi realizări profesionale.”

Informaţia tipărită pe hîrtie, pe suportul tradiţional, va fi de neînlocuit de cea pe suport electronic. Această părere a fost expusă de dna Margareta Timofti, care este de profesie bibliolog şi cunoaşte bine subtilităţile acestui domeniu. Cartea va supravieţui, iar bibliotecarii vor fi nevoiţi să o ocrotească cu destoinicie, alegînd metode înnoitoare de muncă în templele cunoaşterii. Acestea din urmă vor fi nişte instituţii cu operaţii complexe, în care se vor intersecta diverse sfere de activitate umană.

Prima Doamnă a RM vede bibliotecarul viitorului ca pe un specialist ce deţine mai multe informaţii, este mai comunicativ cu beneficiarii instituţiilor cărţii şi se pricepe să-i atragă, să-i ademenească, să-i tenteze prin bunătate şi amabilitate.

Un mesaj de felicitare, cu prilejul Zilei profesionale a bibliotecarului, a adresat şi ministrul culturii Boris Focşa, din care spicuim: „Consemnarea Zilei bibliotecarului are menirea de a confirma comunităţii că profesia dumneavoastră este de o importanţă deosebită în cultura naţională, în dezvoltarea învăţămîntului, a cercetării şi inovaţiei, în toate sferele activităţii umane.

Dintr-o comunicare a Asociaţiei Bibliotecarilor Americani, am desprins că biblioteca nu este o instituţie care pluteşte la suprafaţa societăţii, fiind utilizată din cînd în cînd ca refugiu intelectual, ci că ea – biblioteca – face parte din însăşi structura societăţii.

Astăzi bibliotecarului îi revin sarcini cu mult mai numeroase şi de netăgăduită vaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

loare pentru perfecţionarea intelectuală a oamenilor. Misiunea sa include diverse aspecte ale culturii, educaţiei, informării, propagării frumosului şi adevărului, ceea ce permite ca biblioteca şi în continuare, în pofida schimbărilor generate de globalizarea şi dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, să rămînă şi în continuare o componentă majoră a societăţii.

Valoroasa muncă depusă de către dumneavoastră se cere respectată şi apreciată la justa valoare. Or, un bibliotecar este în permanenţă preocupat de cititor, de informarea lui în cele mai diverse domenii. Un bibliotecar adevărat îşi cunoaşte utilizatorii, dar şi publicul potenţial al bibliotecii. În acest sens, în mod deosebit aş dori să menţionez oamenii cărţii de la Biblioteca Naţională pentru copii «Ion Creangă»; Biblioteca Naţională a RM; Biblioteca Municipală «B.P. Hasdeu»; Biblioteca Publică Crihana Veche, Cahul; Biblioteca Publică Bădiceni, Călăraşi; Biblioteca Publică Raională Teleneşti; Biblioteca Publică Raională Făleşti; Biblioteca Publică Raională Călăraşi; Biblioteca Publică Raională Ungheni etc.

Este incontestabilă nobila contribuţie a bibliotecarilor la conservarea, multiplicarea şi promovarea valorilor naţionale, precum şi a celor mai frumoase realizări ale spiritualităţii umane.

Stimaţi slujitori ai cărţii, În această zi deosebită vă aduc cele mai sincere felicitări şi urări de viaţă lungă şi prosperitate. Vă mulţumesc pentru lucrurile frumoase pe care le promovaţi: pentru lectură, pentru artă, pentru valoare.”

Gheorghe Postică, viceministru al culturii, a menţionat că bibliotecarii din republica noastră au demonstrat prin activitatea lor zilnică un devotament mai rar întîlnit faţă de carte şi de instituţiile care o păstrează şi o avansează. Bibliotecile şi în continuare îşi păstrează atribuţiile patrimoniale, educative şi culturale, rolul lor va creşte, ele vor deveni adevărate centre de informare, de documentare şi de comunicare.

63

BiblioPolis

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI

A urmat înmînarea Diplomelor acordate de Guvernul RM, sub semnătura primului-ministru Vlad Filat, pentru următorii bibliotecari: Liubov Batâri, şef, Biblioteca Publică Coresăuţi, Bălţi; Eugenia Bejan, prim-adjunct al directorului general, Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă”; Elena Brânză, şef, Biblioteca Publică Samaşcani, Şoldăneşti; Ludmila Corghenci, director adjunct, Departamentul Informaţional Biblioteconomic al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova; Ludmila Costin, director, Biblioteca Republicană Ştiinţifică Agricolă a Universităţii Agrare de Stat din Moldova; Renata Cozonac, şef, Serviciul numerotarea internaţională a publicaţiilor, Camera Naţională a Cărţii; Svetlana Dolghieru, specialist principal în domeniul biblioteci, patrimoniu şi muzee, or. Donduşeni; Taisia Foiu, şef, CID „Chişinău”, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”; Svetlana Guzun, director, Biblioteca Publică Raională, or. Sîngerei; Liubov Karnaev, director, Biblioteca Ştiinţifică Medicală a USMF „N. Testemiţanu”; Aculina Mihaluţa, director adjunct, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „A. Russo”, Bălţi; Nelly Ţurcan, dr. conf. univ., Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională, Universitatea de Stat din Moldova.

Diplome acordate de Ministerul culturii au primit: Rodica Avasiloaie, director, Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice; Lilia Burbulea, şef, Biblioteca Publică Baraboi, Donduşeni; Irina Cebotari, bibliotecar, Biblioteca Publică Orăşenească, Ocniţa; Margareta Diaconu, şef, Serviciul statistica producţiei editoriale, Camera Naţională a Cărţii; Eugenia Dicaia, director, Biblioteca Publică Raională „V. Coroban”, Glodeni; Rita Melnic, metodist, Biblioteca Publică Orăşenească, Şoldăneşti; Tatiana Moscalciuc, director, Biblioteca Publică Raională „V. Coroban”, Glodeni; Angela Niţa, şef, Serviciul activitate cu preşcolari şi copii, Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă”; Zinaida

64

Petrov, şef, Biblioteca Publică Rădoaia, Sîngerei; Raisa Rusu, şef, Biblioteca Publică pentru copii, Brătuşeni, Edineţ; Genoveva Scobioală, manager, Departamentul marketing, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”; Tatiana Şatravca, bibliotecar principal, Filiala „Tîrgu-Mureş”, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”; Svetlana Teodor, şef serviciu, Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au adus la cunoştinţa publicului ordinul semnat de Maia Sandu, ministru al educaţiei, prin care au fost distinşi cu diplome următorii bibliotecari: Elena Balinschi, şef serviciu, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova; Elena Bordian, director, Biblioteca Republicană Tehnico-Ştiinţifică, IEFS; Matfei Braşovean, şef serviciu, Biblioteca Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice; Ana Cechirlan, şef serviciu, Biblioteca Republicană Ştiinţifică Agricolă, UASM; Elisaveta Chiriac, şef serviciu, Biblioteca Universităţii Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă”, Bălţi; Valentina Chitoroagă, director, Camera Naţională a Cărţii; Silvia Ciobanu, şef serviciu, Biblioteca Ştiinţifică Medicală, USMF „Nicolae Testemiţanu”; Tamara Cotoman, şef serviciu, Biblioteca Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport; Ala Crucerescu, şef oficiu, Biblioteca Universităţii Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă”; Adela Cucu, bibliotecar principal, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „A. Russo”, Bălţi; Georgeta Ghenghea, director adjunct, Biblioteca TehnicoŞtiinţifică, Universitatea Tehnică a Moldovei; Aurelia Hanganu, doctor în filologie, director, Biblioteca Ştiinţifică Centrală ,,A. Lupan”, AŞM; Maria Lunca, şef serviciu, Biblioteca Centrală a Universităţii de Stat din Moldova; Ala Manolachi, director, Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie; Tatiana Panaghiu, şef serviciu, DIB ULIM; Galina Salogor, Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie; Ana Samohvalova, Colegiul Financiar-Bancar; Rodica Sobieski-Camerzan, şef, Secţia de Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

informare şi documentare, Biblioteca Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova; Zinaida Sochircă, director general, DIB ULIM; Ala Susarenco, şef secţie, Biblioteca Ştiinţifică a ASEM; Natalia Suvac, şef secţie, Biblioteca Ştiinţifică a ASEM; Zinaida Ursu, şef, Serviciul activitate cu copii, Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă”; Ala Vlasova, Colegiul Tehnologic; Natalia Zavtur, lector, Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională, USM. Anul trecut a fost un an de criză – achiziţiile de carte din municipiul Chişinău au scăzut, conform spuselor dnei Lucia Culev, şef al Direcţiei cultură a Primăriei Chişinău. Dar bibliotecarii, a căror muncă este celebrată după merit, sînt promotorii schimbărilor, care au grijă în permanenţă de fonful de documente şi de utilizatorii chişinăuieni – fără cultură şi educaţie nu avem şanse să ajungem departe... De aceea, la orizont se întrevăd lumini albe...

BM „B.P. Hasdeu” a primit în dar CD-uri cu înregistrări din creaţia componistică a maestrului Eugen Doga.

Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost desemnarea Celui mai bun bibliotecar al anului 2012. Pentru ediţia a 22-a a Concursului Naţional, organizat de ABRM, cu titulatura de mai sus au fost depuse 14 dosare. Juriul a activat în următoarea componenţă: Nelly Ţurcan, dr. conf. univ., Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională, USM (preşedinte); Tatiana Ambroci, şef, Biblioteca Colegiului de Construcţii (secretar); Tatiana Coşeriu, director adjunct, BM „B.P. Hasdeu”; Ecaterina Scherlet, director, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”; Natalia Zavtur, lector superior, Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională, USM. Pentru activitate bibliotecară prodigioasă, iniţiativă şi creativitate, contribuţii la promovarea imaginii pozitive a bibliotecarului şi a bibliotecii în societate, de numele de laureat al Concursului NaţiBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

onal Cel mai bun bibliotecar al anului 2012 s-au învrednicit: Veronica Borş, director, Centrul de Resurse şi Tehnologii Informaţionale, DIB ULIM; Ana Botezat, şef, Filiala pentru copii „Ion Creangă”, Biblioteca Municipală „E. Coşeriu”, Bălţi; Ludmila Capiţa, bibliotecar principal, Filiala „Transilvania”, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Chişinău; Adela Cucu, şef oficiu, Sala de lectură, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „A. Russo”, Bălţi; Tamara Larii, şef, oficiul copii, Biblioteca Publică Cricova; Tamara Maleru, bibliotecar principal, Serviciul informare bibliografică şi documentară, Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă”; Vera Oxente, şef, Biblioteca Publică pentru copii Molovata Nouă, Dubăsari; Galina Salagor, şef, Biblioteca Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”; Irina Tutun, bibliotecar principal, Filiala „Liviu Rebreanu”, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Chişinău; Mariana Ursu, şef, Biblioteca Publică „Andrei Vartic”, Dănceni, Ialoveni.

Tot ABRM a organizat Concursul Naţional Cele mai reuşite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării 2012.

Juriul a fost format din: Gheorghe Erizanu, directorul Editurii „Cartier” (preşedinte); Eugenia Bejan, director adjunct al Bibliotecii Naţionale pentru copii „Ion Creangă”; Genoveva Scobioală, manager, Departamentul marketing, BM „B.P. Hasdeu”; Iulia Tătărescu, şef departament, Biblioteca Re-

65

BiblioPolis

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI

publicană Ştiinţifică Agricolă; Maria Vatamanu, şef serviciu, Biblioteca Ştiinţifică a ASEM. Scopul concursului este de a încuraja şi a susţine profesionalismul şi originalitatea în editarea documentelor din domeniul bibliologiei, ştiinţei informării şi a altor domenii în care se produc membrii ABRM. La concurs sînt admise lucrări ce ţin de bibliologia generală: organizarea activităţii de bibliotecă, relaţii cu publicul, organizarea cataloagelor (tradiţionale / electronice), dezvoltarea şi gestionarea colecţiilor, organizarea activităţii de informare, serviciilor de referinţe; lucrări ce ţin de sociologia cărţii şi a lecturii, asistenţa de specialitate, activitatea de studii şi cercetări în domeniul bibliologiei; dicţionare lexicografice, pe materii, de personalităţi, bio- şi bibliografii speciale, bibliografii locale, bibliofilie, lucrări în domeniul automatizării şi informatizării, materiale promoţionale, publicaţii periodice, de ştiinţa informării şi alte domenii de cercetare, indiferent de limba şi suportul de fixare a informaţiei (format tradiţional, electronic, multimedia, AV, grafice etc.). Cele mai reuşite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării, editate în 2012, au fost desemnate: Premiul „Ion Madan” Tutun, Irina; Kulikovski, Lidia. 50 de ani de învăţămînt biblioteconomic în Republica Moldova : Studiu bibliogr. / Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Catedra de Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM ; Irina Tutun, Lidia Kulikovski ; red. bibliogr. Natalia Goian, red. şt. Nelly Ţurcan. – Ch. : [S.n.], 2012. – 230 p. – ISBN 978-9975-4432-1-0.

Premiul Mare Colesnic, Iurie. Chişinăul şi chişinăuienii / Iurie Colesnic ; pref. : L. Kulikovski ; lectori : Vlad Pohilă, Valeriu Raţă ; machetare : Valeriu Rusnac ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : [S.n.], 2012 (Tip. „Elena-V.I.”). – 600 p. – ISBN 978-9975-44320-3.

66

Biblioteconomie şi ştiinţa informării Premiul II Kulikovski, Lidia. Contribuţii biblioteconomice (teoretice şi praxiologice) : cul. de art. (2008-2012). Lidia Kulikovski; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch., [S.n.], 2012 (Tip. „Elena-V.I.”). – 310 p. – ISBN 9789975-4432-2-7.

Premiul III Cercetări biblioteconomice în anul 2011: constatări calimetrice : Materialele conf. şt., 8 febr. 2012 / coord. Elena Harconiţa (red.) ; colegiul de red. : Lina Mihaluţa, Elena Stratan ; lector : Galina Mostovic ; rez. în lb. engl. : Valentina Topalo ; design / cop. / machetare : Silvia Ciobanu. Univ. de Stat „A. Russo”, Bibl. Şt. – Bălţi, 2012. – 372 p. – ISBN 978-9975-50-067-8.

Biblioteca şi utilizatorul în dialog 2.0: inovaţie şi informaţie pentru toţi : Materialele Colloquia professorum „Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică”, ed. a 2-a, 15 oct. 2011, Bălţi / coord. : Elena Harconiţa (red.) ; colegiul red. : Lina Mihaluţa, Elena Stratan ; lector : Galina Mostovic ; rez. în lb. engl. : Valentina Topalo ; design / cop. / machetare : Silvia Ciobanu. Univ. de Stat „A. Russo”, Bibl. Şt. – Bălţi, 2012. – 106 p. – ISBN 978-9975-50-084-5.

Biblioteca universitară contemporană: spaţii reale şi virtuale : Materialele Colloquia professorum „Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică”, ed. a 3-a, 12 oct.

2012, Bălţi / colegiul red. : Elena Harconiţa [et al.]. Univ. de Stat „A. Russo”, Bibl. Şt. – Bălţi : Bibl. Şt., 2013. – 128 p. – ISBN 9789975-931-89-2.

Bibliologie Premiul I Marşalovschi, Teo-Teodor. Manuscrise de Dimitrie Balica comisul / Teo-Teodor Marşalovschi, Maria Abramciuc, Elena Harconiţa ; design / tehnored. / machetare : Silvia Ciobanu. Univ. de Stat „A. Russo”, Bibl. Şt. – Bălţi : Bibl. Şt., 2012. – 354 p. – ISBN 978-9975-50-102-6.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Premiul II Pohilă, Vlad. Arta de a pasiona cititorii : (Editoriale din rev. BiblioPolis 20022012) / ed. îngr. de Lidia Kulikovski ; lector : Valeriu Raţă ; tehnored. : Valeriu Rusnac ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : [S.n.], 2012 (Tipogr. „Notograf Prim”). – 160 p. – ISBN 978-9975-4395-7-2.

Premiul III Şpac, Ion. Cartea în vîltoarea vieţii : (articole, studii, recenzii, schiţe bibliogr., prez. de carte) / Ion Şpac ; ed. îngrijită de Aurelia Hanganu; Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a AŞM. Ch. : Foxtrot, 2012. – 464 p. – ISBN 9975432522, 9789975432528.

Lucrări bibliografice. Bibliografii Premiul I Chişinăul în pictură : (peisaje, portrete) : Cat.-bibliogr. / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”, Centrul de Inform. şi Doc. „Chişinău” ; alcăt. : Taisia Foiu, Ludmila Toma ; ed. îngr. de Lidia Kulikovski ; trad. : Ludmila Pânzaru, Vlad Pohilă ; red. : Vlad Pohilă ; macheta : Vladimir Kravcenko. – Ch. : [S.n.], 2012 (Tipogr. „Elena-V.I.”). – 176, [32] p. : fot. – ISBN 978-99754369-4-6.

Premiul II Theodor Codreanu : bibliografie critică / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”; alcăt. : Lina Codreanu ; ed. îngr. de Lidia Kulikovski. – Ch. : [S.n.], 2012. – 585 p. – ISBN 9789975-4395-9-6.

Premiul III Arta Moldovei, 1975-2005. Bibliografie [resursă electronică] / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Bibl. Şt. Centrală„A. Lupan” ; alcăt. : Lilia Bodarev; coord. şt. : Aurelia Hanganu; red. şt. : Adela Manolii. – Ch. : Bibl. Şt. Centrală „A. Lupan” a AŞM, 2012. – ISBN 978-9975-4429-2-3.

Vol. 1. Arhitectura şi arta plastică, 1975-2005.

– 2012. – 188 p. – ISBN 978-9975-4429-3-0.

Lucrări bibliografice. Biobibliografii Premiul I Corghenci, Ludmila. Ana Guţu – avis rara in creationem ad infinitum : Studiu biobibliografic / Ludmila Corghenci, Natalia Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Ghimpu, Tatiana Panaghiu; resp. ed.: Zinaida Sochircă; red. şt.: Ludmila Corghenci; red. literar : Ghenadie Râbacov; red. bibliogr. : Valentina Chitoroagă; Univ. Liberă Intern. din Moldova. – Ch. : ULIM, 2012. – 258 p. – (Colecţia „Universitaria”; fascicula a 47-a).

Premiul II Larisa Ungureanu: popas în lumea cuvintelor : Biobibliogr. / Bibl. Municpală „B.P. Hasdeu”, Filiala „Tîrgovişte” ; alcăt. : Larisa Ungureanu, Doina Spătaru ; ed. îngr. de Lidia Kulikovski . – Ch.: S.n., 2012. – 131 p. – ISBN 978-9975-4431-1-1.

Elena Postolachi-Iarovoi – protectoarea etnografiei naţionale : Bibliogr. / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Bibl. Şt. Centrală „Andrei Lupan” ; alcăt. : Cristina Caterev, Tamara Marian, Valentina Tcacenco ; ed. îngrijită de Aurelia Hanganu ; coord. resp. : Angela Timuş ; red. bibliogr. : Valentina Gurieva. – Ch. : Bibl. Şt. Centrală „A. Lupan” a AŞM, 2012. – 83 p.

Premiul III Prefer nemărginirea... Aurel David : Bibliografie-album / alcăt. : Sofia Muşat. – Ch. : Fundaţia „Draghiştea”, 2012. – 152 p.

– ISBN 978-9975-4210-6-5.

Premii speciale Cartea anului Ţurcan, Nelly. Comunicarea ştiinţifică în contextul Accesului Deschis la informaţie. Ch. : CEP USM, 2012. – 324 p. – ISBN 978-9975-71-253-8.

Design 135 de ani de tradiţie şi inovaţii : Planagendă / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu” ; elab. : Lidia Kulikovski ; asistenţi : Larisa Câşlaru, Ludmila Pânzaru, Tatiana Coşeriu [et al.] ; lector : Valeriu Raţă ; design : Tatiana Roşca. – Ch. : „Balacron” SRL, 2012. – 120 p.

Debut Casa Verde : 16 tineri poeţi şi prozatori basarabeni / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”, Filiala „Ştefan cel Mare şi Sfînt” ; alcăt. : Dumitru Crudu. – Ch. : „Notograf Prim” SRL, 2012. – 160 p.

67

BiblioPolis

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI

Materiale promoţionale Premiul I Codul serviciilor / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : [S.n.], 2012. – 19 p.

Ghidul utilizatorului : [Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”] / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu” ; resp. de ed. : Lidia Kulikovski ; elab. : Ludmila Pânzaru, Genoveva Scobioală ; lector : Vlad Pohilă ; machetare : Valeriu Rusnac. – Ch. : „Notograf Prim” SRL, 2012. – 28 p.

Premiul II Bibliotecile instituţiilor de artă din învăţămîntul artistic din Republica Moldova.

Publicaţii seriale Premiul I Revista Camerei Naţionale a Cărţii : publicaţie teoretico-ştiinţifică / Editor: Camera Naţională a Cărţii ; coord. şt. : dr. hab. Gheorghe Postică.

Premiul II Cartea. Biblioteca. Cititorul : buletin metodic şi bibliografic / Bibl. Naţ. pentru copii „Ion Creangă” ; ed. îngr. de Claudia Balaban. – Ch. : Bibl. Naţ. pentru copii „Ion Creangă”, 2012. – ISBN 978-9975-928-15-1.

– ISSN 1857-1182. – Fasc. 21. – 2012. – 96 p. – Texte: lb. rom., engl., rusă. – ISBN 9789975-4234-4-1.

Lucrări în alte domenii Premiul I Academicianul Mihai Cimpoi – savantul timpului prezent : (Exegeze literare) / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”, Filiala „O. Ghibu” ; concepţie, elab., pref. de Vitalie Răileanu. – Arad : Ed. „Viaţa Arădeană”, 2012.

– 230 p. – (Col. „Viaţa de pretutindeni”).

Anatol Ciocanu şi senectutea teiului / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”, Filiala „O. Ghibu” ; concepţie, elab., antologare. : Vitalie Răileanu ; coord. : dr. hab. Andrei Ţurcanu ; foto : Nicolae Răileanu. – Ch., 2012. – 252 p.

68

Dudnic, Petru. Poeme şi epistole în zbucium : (carte postumă) / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”, Filiala „O. Ghibu” ; sel., antol. şi pref. de Vitalie Răileanu. – Ch., 2012. – 200 p.

Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) a acordat premiile pentru Concursul Biblioteca – partener în promovarea proprietăţii intelectuale.

Juriul concursului a inclus specialişti din cadrul AGEPI şi ABRM. La cea de a IV-a ediţie a concursului, care a avut drept scop încurajarea participării bibliotecarilor la promovarea abordărilor inovatoare în orice domeniu de activitate, stimularea gîndirii tehnice prin acordarea unei asistenţe informaţionale de performanţă, cea care duce la avansarea economiei şi prosperarea societăţii, învingătoare au devenit: • la categoria bibliotecilor republicane (diplomă şi un premiu în valoare de 2000 de lei) – Biblioteca Republicană Tehnico-Ştiinţifică a Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, director general Elena Bordian; • la categoria bibliotecilor universitare (diplomă şi un premiu în valoare de 1500 de lei) – Biblioteca Ştiinţifică Medicală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, director Liubov Karnaev; • la categoria biblioteci publice raionale (diplomă şi un premiu în valoare de 1000 lei) – Biblioteca Publică Raională Floreşti, director Eugenia Guţanu. În vederea susţinerii tuturor participanţilor la concurs, precum şi a încurajării altor biblioteci să se includă plenar în activitatea de promovare a publicului, inclusiv a tineretului studios, a informaţiei privind rolul şi importanţa proprietăţii intelectuale pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală a tării, necesitatea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, impactul negativ al pirateriei şi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

contrafacerii, au fost acordate premii speciale pentru: Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Balţi, director Elena Harconiţa; Biblioteca Ştiinţifică a Academiei de Studii Economice, director Silvia Ghinculov; Biblioteca Publică Raională Briceni, director Tatiana Iudcovscaia; Biblioteca Publică Orăşenească Rîşcani, director Galina Sacaliuc; Biblioteca Publică Raională Nisporeni, director Elisaveta Timbur; Biblioteca „S. Rădăuţanu” din comuna Chişcăreni, r-nul Sîngerei, director Nadejda Ciugureanu; Catedra de Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională din cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, şef conf. univ. dr. Natalia Goian.

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, a acordat Diplome pentru rezultate excepţionale în muncă şi contribuţii substanţiale în domeniul culturii celor mai activi bibliotecari (în total 65) din Republica Moldova. Preşedintele ABRM Mariana Harjevschi, directorul Bibliotecii Publice de Drept a BM „B.P. Hasdeu”, în cuvîntul de felicitarea a menţionat: „Ziua de 23 aprilie, este o zi deosebită, pentru că ne permite să celebrăm împreună rolul pe care îl are biblioteca şi biblioteca­rul în comunităţile sale, fie în cadrul celei academice, fie comunităţii publice dintr-o zonă urbană sau rurală.

Ziua de 23 aprilie este şi o zi pentru a aduce şi un omagiu cărţii şi autorilor ei şi pentru a încuraja pe fiecare, mai ales pe cei mai tineri, să descopere plă­cerea lecturii – fie tipărite, fie electronice – şi să respecte contribuţia de neînlocuit a creatorilor la progresul social şi cultural.

Diversele şi amplele activităţi organizate de biblioteci în ţară cu ocazia Zilei bibliotecarului, cu siguranţă, sensibilizează opinia publică şi factorii decizionali pentru o mai ireproşabilă, mai vizibilă şi mai corectă percepţie a importanţei bibliotecaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

rului şi a sferei de influenţă a acestuia în spaţiul public.

Vă respectăm pentru istoriile de succes pe care le înmulţiţi şi prin care susţineţi comunităţile din Republica Moldova.

Vă apreciem pentru faptele şi realizările în bibliotecă şi în afară bibli­otecilor. Vă aducem recunoştinţă pentru multele întîmplări frumoase în bibliotecă împreună cu cei pe care reuşiţi să îi faceţi prieteni ai bibliotecii – utilizatori, scriitori, experţi în domenii, fon­datori, finanţatori, chiar casnici sau şomeri. Pentru aceasta ne bucurăm să ştim că sînteţi garanţia succeselor în comunitate, a tuturor ideilor şi proiectelor profesionale.

Adresăm tuturor bibliotecarilor cele mai elevate cuvinte, exprimîndu-le întreaga admiraţie şi recunoştinţă pentru fidelitate profesională şi întru promovarea culturii şi a informaţiei peste hotarele ei. Mult curaj şi sănătate în continuare, multă prosperitate şi încredere în ziua de mîi­ne!

Să ştii că Asociaţia este portavoce a tuturor bibliotecilor, vă este un forum naţional de influenţare a politicienilor şi factorilor de decizie, un instrument ce veghează interesele bibliotecilor şi bibliotecarilor, un forum de integrare în comunitatea globală bibliotecară. Vă îndemn să faceţi parte activă din ea. Doar aşa ne vom simţi bine.”

69

BiblioPolis

DE ZIUA BIBLIOTECARULUI

M. Harjevschi a mulţumit dnei Ludmila Costin pentru munca depusă – pe parcursul anilor 2004-2012 – la conducerea Asociaţiei Bibliotecarilor din RM, înmînîndu-i o Diplomă de excelenţă şi un buchet de flori.

La fel, a avut loc sesiunea de înmînare a carnetelor de membri ai ABRM studenţilor (Valeria Baraghin, Cristian Belescu, Rodica Bîrlădean, Feodosia Braga, Elena Cristea, Tatiana Crîşmaru, Lucia Iacub, Cristina Lesnic, Cristina Mocanu, Dorina Mocanu) de la specialitatea Biblioteconomie, asistenţă informaţională şi arhivistică, USM. Legitimaţiile au fost înmînate de conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, o profesionistă recunoscută în domeniul bibliologiei şi al ştiinţelor comunicării, astfel, discipolii dumneaei vor ţine minte toată viaţa aceste momente emoţionante şi vor tinde mereu spre perfecţiune.

La final, cantautorul Igor Grossu a delectat publicul cu un recital la chitară, interpretînd melodii retro şi din cele noi.

Menţionăm şi faptul că ABRM a organizat campaniile Dăruieşte o carte (23 aprilie), susţinută de grupul „Iniţiativa Pro”, voluntari, colaboratori ai bibliotecilor şi editurilor din republică, şi O vedetă în bibliotecă (22-26 aprilie), prin implicarea bibliotecilor avînd ca vedete pe: Vladimir Beşleagă, scriitor; Valy (Valentin) Boghean, interpret; Petru Buburuz, magistru în teologie, protoiereu; Liuba-Dragostiţa Bujor, poetă, compozitoare; Andrei Burac, poet, prozator, dramaturg, traducător şi

publicist; Ivan Cvasniuc, Artist al Poporului, solist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”; Doiniţa Gherman, interpretă; Ion Holban, fizician; Maria Iliuţ, interpretă de muzică populară; Miroslava Metleaeva, scriitoare; Mariana Mihăilă, interpretă; Dumitru Mircea, scriitor; Vitalie Nagacevschi, avocat; Ion Negrei, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Vlad Pohilă, jurnalist, scriitor; Constantin Rusnac, compozitor; Traianus (Traian Vasilcău), poet; Larisa Ungureanu, interpretă de muzică populară; Ion Zaharia, Artist al Poporului, flautist, ş.a.

Toate acţiunile desfăşurate la BM „B.P. Hasdeu”, dar şi în alte biblioteci din republică – parte a Zilei bibliotecarului şi a Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor – au avut drept scop promovarea dreptului şi a libertăţii lecturii, încurajarea şi stimularea ei, atragerea utilizatorilor spre instituţiile de cultură, biblioteci, carte şi studiu. Manifestările culturale, organizate cu această ocazie, au promovat lectura şi au încurajat atît autorii, cît şi cititorii de toate vîrstele. Biblioteca rămîne a fi un Templu al Cunoştinţelor, iar bibliotecarii – acele suflete înnobilate care îi menţin „focul din vatră”. În ciuda tuturor greutăţilor pe care ni le dictează viaţa, înţelegînd importanţa Cărţii în educaţie, credem totuşi că biblioteca şi bibliotecarii nu sînt daţi uitării de societate, iar aceasta ne insuflă optimism şi încredere în viitor.

PORTRET DE BIBLIOTECAR: REFLECŢII ÎN AJUN DE SĂRBĂTOARE Liliana JUC, şef oficiu copii, Filiala „Târgovişte” „Graţie instituţiei cărţii avem memoria lumii, memorie care conservă şi ne restituie tot ceea ce umanitatea a creat în evoluţia ei. E o instituţie cu

70

un grad de flexibilitate foarte ridicat, adaptându-se cerinţelor timpului şi servindu-l.” (Ion Onuc Nemeş, director ASTRA, Sibiu) Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Cei care sunt mai străini de bibliotecă nu bănuiesc cât de vie este această instituţie. Şi chiar în cadrul societăţii informaţionale are rol de importanţă strategică.

Definiţia cea mai prozaică, mai simplă, dată bibliotecii, ar fi: Biblioteca e ceva fără de care nu se poate.

Dar cum trebuie să fie omul cărţii, cel care ţine flacăra înţelepciunii în secolul informatizării? Evident că nu intermediarul dinte raftul de cărţi şi cititor sau cel ce accesează linkuri pe net; nici un împătimit de lectură, lucru deloc neglijabil, nu e suficient pentru a fi bibliotecar. Bibliotecarul de astăzi e portretul unei personalităţi integre.

Profesia de bibliotecar, cum zicea cineva, e de tip vocaţional. Şi mai special e bibliotecarul pentru copii, care trebuie să fie o persoană înzestrată cu abilitatea de a comunica dezinvolt pentru a ajunge la sufletul micului cititor; o persoană cu dorinţa de a însuşi continuu lucruri noi şi cu tendinţa de a ţine mâna pe pulsul timpului. În copilărie, doream să mă fac medic pediatru, într-un fel, mi s-a realizat acest vis. Or, biblioteca e un loc de sănătate pentru suflet. Şi niciodată nu ştii când lucrurile temporare pot deveni permanente. De zece ani profesez, folosind ca instrument cuvântul (prima mea specialitate) şi cartea. În meseria mea mă interesează totul – salubritatea spaţiului, poziţia copilului în timpul lecturii, atunci când consultă ceva în sală, manierele de comportare, relaţiile cu semenii, felul de exprimare, predilecţia pentru un anume gen de literatură, motivarea la lectură etc.

Explorez diverse tipuri de lectură (exploratorie, hipologografică, zapping etc.) ca într-un final, toate activităţile să fie re-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ductibile la verbul a citi. Discuţiile, observarea din timpul vizitelor la bibliotecă, îmi oferă impresii despre potenţialul, posibilităţile de lecturare ale fiecărui utilizator, pe care le valorific pentru a da cele mai adecvate recomandări de lectură. Utilizatorul-copil este un protejat al bibliotecii, el beneficiază de ajutor la îndeplinirea temelor pentru acasă, este achitat cu un sfat sau o obiecţie (după caz) – nu o singură dată am fost complice la postere sau proiecte şcolare.

Laborios muncesc la formarea unui cititor informat, cultivat prin intermediul produselor bibliografice (diverse tipuri de lecţii, reviste bibliografice, prezentări de carte), al întâlnirilor cu scriitorii, programelor de lectură (ore de lectură, Ora poveştilor, Lecturile verii, Copii Chişinăului citesc o carte), cluburilor (Micii europeni, Curioşii, E bine să ştim!), iar pentru cei mai tenaci, disciplinaţi beneficiari am organizat panoul Cei mai fideli utilizatori. Toate au impact asupra cititorului şi mă bucură acest fapt: cititorii îşi cunosc drepturile şi obligaţiile, sunt setoşi de carte şi foarte ataşaţi de documentul tipărit (aceasta le poate oferi biblioteca la momentul actual – cartea în formatul tradiţional), Ora poveştilor e unul dintre cele mai cotate programe, cluburile de lectură au rezistat în timp, sunt frecventate vara şi în timpul anului cu multă plăcere.

Semănând lumină în sufletele copiilor, sper că biblioteca îşi va îndeplini menirea, aceea de a asigura o comunitate mai bună.

Un proverb chinez zice: „Cine nu ştie a zâmbi, nu-şi deschide prăvălie.” Parafrazând această înţelepciune orientală, aş spune: „Cine nu are vocaţie nu rămâne în Templul Cărţii.”

71

BiblioPolis bilanț

ADIO, BIBLIOTECă MUNICIPALĂ!* Oamenii se deosebesc unul de altul prin trei moduri: modul în care își organizează activitatea; modul în care se raportează la ceea ce fac și modul în care fac ceea ce fac. Eu, ca şi fiecare dintre Dvs., am stilul meu în care îmi organizez activitatea, am un fel al meu de a mă raporta la ceea ce fac, de asemenea, am stilul propriu, stilul Kulikovski, de a face ceea ce fac şi de a mă evalua. Din aceste considerente scenariul de azi este în stilul meu – fără oameni din afara domeniului şi fără decidenţi, fără fondatori sau foruri metodologice; doar oameni cu care am colaborat întru dezvoltarea domeniului biblioteconomic, oameni de la care am învăţat ceva sau oameni care au învăţat ceva de la mine, oameni cu care m-am comparat, oameni cu care am rivalizat profesional.

Scenariul include doar doi vorbitori: fostul director şi noul director. Voi vorbi eu despre mine. Există şi un banc, vi-l amintesc: „Discută doi colaboratori ai Bibliotecii Municipale. Unul sau una întreabă: – De ce, distinsa noastră directoare nu acceptă să fie lăudată?

– Pentru că, răspunde al doilea, cei care o laudă sunt prea neîndemânatici. Ea şi-ar dori mai mult rafinament în laudele care i se aduc.”

Scenariul şi discursul meu pentru astăzi confirmă întru totul esenţa bancului.

Am ajuns în fruntea Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” (atunci cu o altă denumire) prin votul oamenilor ei, din 6 martie * Mesaj rostit pe 11 iulie 2013, în faţa colectivului BM „B.P. Hasdeu” şi a oaspeţilor invitaţi.

72

1990. Ei mi-au încredințat conducerea. Susținerea lor, ochii lor plini de încredere, au țesut o veritabilă plasă de siguranță nu doar pentru mine, ci pentru toți cei aproape 24 de ani ai Bibliotecii Municipale în care am mers împreună. Pentru Dvs. am tras puternic aer în piept, am evaluat starea de lucruri existentă la zi, am căutat oportunități, am combinat elementele, am căutat problemele pe care să le rezolv.

Primul pas pe care l-am făcut în management: mi-am notat data de predare – metaforic spus – cum vedeam BM la momentul tansmiterii ei urmașului meu… M-am gândit că, dacă o să știu, o să-mi fie ușor! Nu știam data, dar cum va fi îmi închipuiam…

Nu există nicio hartă, nici pentru a fi om, nici pentru a fi conducător. Dacă ar exista vreo hartă, conducerea nu ar mai fi posibilă, căci administrarea, actul managerial, presupune de a naviga fără hartă.

Mie nu mi-a displăcut acest lucru. Mie mi-a plăcut teribil că nu a existat nicio hartă. Mie îmi plăcea să sesizez la oamenii mei dacă merg sau nu corect. E cea mai bună cale, cea mai bună busolă! Oamenii obiectivau la munca mea de conducător, de aceea urmăream reacția lor, pentru că de foarte multe ori aveam idei și acțiuni radicale.

Drumul meu la BM nu a fost nici scurt, dar nici ușor (40 de ani în care am fost șef de filială, am trecut prin Serviciul metodic, șef al Serviciului achiziție și, până la urmă, director general). În 1990 nu știam dacă merita efortul… Astăzi însă spun: „DA, a meritat! Am avut noroc? DA! Am avut! Am avut succes? Cu carul. Le-am Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

avut pe toate pentru că am vrut să devin o persoană indispensabilă, o persoană de succes și mi-am construit o echipă de oameni indispensabili și de succes la fel ca mine. Întotdeauna m-am mândrit cu oamenii Bibliotecii Municipale, cu echipa mea! Și întotdeauna am găsit un minut să mulțumesc, să laud, să pun în valoare, să demonstrez că țin la Dvs. La fel și Dvs. m-ați făcut de nenumărate ori să radiez și să plâng de bucurie, de împlinire, de mândrie că muncesc cu Dvs. cot la cot.

Mi-a plăcut să muncesc cu voi.”

De multe ori îmi amintesc cum lucram fără măsurarea timpului: la deschiderea filialelor „Transilvania”, „Onisifor Ghibu”, „Ițic Mangher”, „Mihail Lomonosov”, „Lesia Ukrainka”, „Mihail Ciachir”, „Hristo Botev”, „Târgoviște”, „Liviu Rebreanu”, „Alba Iulia”, „Târgu-Mureș”, „Adam Mickiewicz”, „Ovidius”, „Ștefan cel Mare și Sfânt”, „Maramureș”, Biblioteca Publică de Drept, precum și la deschidera centrelor de Informare și Documentare „Chișinău”, de Hasdeulogie, de Informare Europeană, de Carte Germană, Academic Internațional Eminescu… Cum ne mobilizam pentru realizarea obiectivelor comune? Cum ne organizam să sărbătorim victoriile sau să ne odihnim? Toate acestea sunt acum istorie... Istorie este și perioada directoriei mele. Am avut grijă să rămână fixate în istorie ca fapte de cultură, am avut grijă să le facem cunoscute întregii lumi…

Dar nu vreau să fac raport, cele ce le voi spune vor fi doar repere și punere în valoare…

Am găsit programul meu de candidat la postul de director general al Bibliotecii Municipale... Să știți că a rămas actual și acum! Am evidențiat trei mari reforme: reorganizarea structurală a BM (schimbarea funcțiilor unor structuri, lichidarea unora si implementarea altora, spre exemplu, Serviciul studii și cercetări); schimbarea managementului BM; excluderea birocrației din BM. După descrierea metodologiei de realizare a reformelor amintite am subliniat următoarele: eu văd foarte clar, îmi închipui foarte clar viitorul BM cu problemele legate de colecţii (doar 8 % din colecţii în limba „moldovenească” – în română, cu alfabet Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

chirilic), remunerarea muncii, dotarea cu cele necesare şi cadrele.

Mi-am asumat obiective-responsabilăţi: • voi putea să apăr cauza Dvs. în față autorităților locale, în fața Ministerului Culturii, în fața Ministerului Finanțelor etc.; • voi elabora o politică a cadrelor care va include principii specifice BM: dezvoltarea profesională a bibliotecarilor, crearea unui sistem de avansare în carieră – fiecare să știe ce perspective îl așteaptă; voi susţine un sistem de remunerare a muncii; • voi depolitiza biblioteca; • voi iniţia crearea unei asociații pentru a fi mai puternici.

Programul finaliza cu o prezentare: • sunt din constelația peștilor – înot destul de bine în biblioteconomie; • am un temperament sangvinic; • sunt veselă – foarte rar, absolut rar, sunt supărată; • niciodată nu mă apucă disperarea; • îmi place să fac oamenilor bine și promit că mă voi strădui ca fiecate colaborator să aibă întotdeauna zâmbetul pe față; • îmi place să fiu întotdeauna în frunte.

M-am prezentat amănunțit ca oamenii, cei care trebuiau să voteze, să ştie cu cine au de a face.

Am onorat promisiunile? DA! Le-am onorat pentru că Dvs. ați susținut toate reformele – în acești ani au fost mai multe decât cele punctate în program; au fost lansate o mulţime de proiecte care nici nu puteau fi intuite în 1990.

Toți acești ani am fost răsfățată cu respectul, susținerea, loialitatea Dvs. Duminică telefonam să vă invit pentru acest moment, îmi ceream scuze că vă deranjez duminica și mă bucuram când îmi spuneați: – Noi azi muncim, au năvălit cititorii (la filiala Traian); – Acum se desfășoară a doua activitate (la filiala „M. Lomonosov”).

Sau, aseară, pe la ora 22, primesc un mesaj: „Doamnă directoare, poate aveti nevoie de ceva pentru ziua de mâine, spuneți

73

BiblioPolis

BILANŢ

pentru că nici nu vă închipuiți de cât suntem în stare pentru Dvs.” M-au emoționat până la lacrimi aceste cuvinte…

Acum, la încheierea mandatului, pot spune şi recunoaşte pentru mine, că am stăpânit arta managementului; când nu-mi ajungeau principii, reguli, proceduri – le inventam, așa că am avut managementul meu, personalizat. Am înțeles că arta artelor în management este să-ți stabilești limitele. Aceasta este autonomia pe care o prețuiesc cel mai mult. Am avut libertatea de a-mi alege hotarele. Aparent, prin comportamentul meu, dădeam senzaţia că nu prea aveam granițe…

Aveau dreptate cei care gândeau aşa. Întotdeauna, am considerat că e mai bine să îmi cer iertare după decât să cer permisiunea înainte. Nu avem graniţe la muncă, la apărarea bibliotecarilor, bibliotecii…

Trecerea mea prin Biblioteca Municipală a fost una iterativă și neliniară pentru că am abordat-o ca pe un proces de explorare. De aceea, nu aveam limite, granițe pentru că explorarea este un proces în care nu știi la ce să te aștepți. De cele mai multe ori reușeam, dar au foșt și momente, destule, în care sucombam. M-am gândit la BM ca la un prototip (proto – element de legătură cu sensul de primul, cel dintâi, cel dinainte, şi problema reprezentativă pentru mine, model, etalon). Aici am putut face experimente, descoperiri și aici am putut să-mi schimb perspectivele. Am putut căuta oportunități de a transforma procesele în proiecte, care să aibă rezultate palpabile. Aici am învățat să mă bucur de lucrurile pe care le făceam fie că era o realizare notabilă, fie o experiență pasageră. Am învățat că răsplata vine din crearea și recrearea lumii din jurul meu – lumea din jurul meu a fost Biblioteca Municipală „B.P. Hasedu” cu oamenii ei.

Mi-am măsurat întotdeauna succesul ideilor mele în funcție de impactul asupra lor.

M-au ajutat caracteritici, cred native, amintite și în programul electoral: am împărtășit optimismul, deschiderea către experimentare, dragostea față de cuvânt,

74

față de scriere și povestire, nevoia de a colabora și instinctul de a gândi cu mâinile – pe care le-am folosit pentru a construi și a comunica idei. Eu nu doar am făcut biblioteconomie, eu am trăit-o... În toți acești ani am oferit, cum am promis şi cum mi-i feleşagul, zâmbete, am stabilit legături umane, am lansat inițiative, am fost creativă, am fost surprinzătoare (asta cucerește – îmi place, nu trișez, să impresionez oamenii, să-i fac să se simtă mai bine); am pus în scenă multe spectacole, i-am iubit pe toți angajații BM, buni sau mai putini buni, creativi sau plafonați, deschiși sau reticenți, veseli sau triști – găseam la fiecare calități deosebite, distinctive, pe care le punem în fruntea listei în relația cu ei.

Mi-am amintit de un răspuns dintrun chestionar aplicat la cercetarea pentru teza de master a Elenei Butucel (Doamne, la câte cercetări ați fost supuși în acești 24 de ani!!!): cineva, cu referire la BM, ca loc de muncă, a scris că BM este o rază de lumină care acoperă toate filialele… M-am întrebat atunci: dar eu, în calitate de conducător, sunt (încă eram director) sau nu o rază de lumină pentru BM? Nu, eu nu am fost o rază de lumină dispersată… am fost o rază laser, bine direcționată spre ziua de astăzi, ziua predării bibliotecii noului director general, doamnei Mariana Harjevschi.

Dragă Mariana Harjevschi, lansarea într-un nou post seamănă cu urcarea unui povârniș, fiind o serie continuă de provocări și obstacole. La fiecare pas sunt mulți factorii care vă pot pune bețe în roate (legislația arhaică și infectă care a priponit biblioteca, să rămână, în 1994), și mai „dragii” noștri fondatori sau și mai „dragile” noastre foruri metodologice și tutelare care prin ineficiență și indiferență taie aripile bibliotecii – aceștia țin biblioteca înlănțuită într-un regulament din 2003). Încă un dușman vă așteaptă – ezitarea; aţi ezitat și aţi pierdut!

Conducere înseamnă să împingi un bolovan – iar Biblioteca Municipală este un munte! – spre vârful dealului și dacă te Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

oprești o clipă, bolovanul o ia la vale și tot efortul devine inutil.

Mariana, abordaţi lansarea Dvs. în conducerea BM ca un proces gravitațional inevitabil, dar și ca pe un slalom. Dvs. nu începeţi de jos, de la poalele dealului, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” este sus pe vârf, începeţi cu un mic pas şi măriţi-l din ce în ce mai mult. Vă las un Testament ca să nu uitaţi că odată şi odată va trebui să transmiteţi, şi Dvs., la rându-Vă, altuia, ce va veni la conducerea BM. Doamnă director general, tocmai ați obţinut puterea şi controlul asupra destinului BM. Cred cu tărie că îl veți stăpâni cu vrednicie spre bucuria lor și a mea!

Aveţi la dispozitie o instituție pe roate, o instituție din primul flanc. Sunteţi acum mijlocul de a explora noi posibilități, de a crea noi alegeri și de a duce noi soluții pentru binele BM și a oamenilor ei.

Calitățile răsplătite de oameni sunt măiestria, spiritul pătrunzător și curajul de a crea valoare. Am observat că le aveţi – faceţi-le palpabile, puneţi-le cât mai curând în aplicare! BM nu e învățată cu munca repetitivă și uniformă care nu aduce nicio conexiune și nicio bucurie.

Profitaţi de aceasta! Îmi permiteţi încă un sfat: doamnă director general, capacitatea de a conduce este o competență, nu un dar. Nu ne naștem cu ea, ci învățăm cum să o facem.

O învățăm nu de la distanță, ci numai când ne cufundăm în context. Ca și atunci când te aruncă cineva în ocean sau într-un trib din Africa. În primul context, trebuie să dai din mâini și din picioare, cât mai mult și cât mai repede; în al doilea, trebuie cât mai repede să te descurci cu limba lor ca să comunici; aici supraviețuirea depinde de comunicare. Așa e și în conducere: alergi mai repede să fii înaintea tuturor și înveți a comunica cu cei care rămân cu tine și cu cei pe care îi întreci. Acum sunteţi liberă să Vă aduceţi contribuția.

Iar eu mă retrag ca să am mai mult timp pentru grijile mele în legătură cu bătrânețea. Da, am îmbătrânit – cum am Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ajuns la această concluzie? Am observat că de la un timp folosesc tot mai des cuvântul NU. Eu, însă, am fost omul BM care găsea întotdeauna un DA. Mulți îmi ziceau că sunt neprețuită, cum să plec? Și dacă sunt neprețuită, nu o să cauzez prea multe pierderi cu plecarea mea.

Am luat această decizie de bună voie și nesilită de nimeni, precum de bună voie și nesilită de nimeni am venit la conducerea BM. Am făcut-o fără teamă și regrete, așa cum am condus – fără teamă şi fără regrete! În acești 24 de ani am învățat că actul luării deciziei este actul reușitei! Întotdeauna mi-am asumat rateurile, insuccesele și riscurile! Nu căutam cine-i vinovat! Mi le asumam și punctum. Poate astfel am câștigat respectul Dvs.? Am fost un cui de osie (în abordarea lui Seth Godin), iar cuiul de osie este capabil să-și inventeze un viitor – viitorul meu şi al Bibliotecii Municipale l-am inventat atunci, în 1990.

Dvs. m-aţi crezut şi aţi ales! Un cui de osie se îndrăgosteşte de viitorul creat, trăieşte în el, pentru ca apoi să-l abandoneze fără a sta mult pe gânduri. Plecarea mea este o alegere conștientă a unui nou, cu părere de rău, mult mai scurt, viitor. În clipa aceasta nu-mi trece prin cap să fiu nicăieri altundeva. Prefer să fiu aici, cu Dumneavoastră și să pun punct în rolul meu de conducător, să Vă spun cât de mult Vă prețuiesc, cât de mult Vă respect. Aceste sentimente le iau cu mine și o să le păstrez pentru totdeauna. Nu le pot exclude, m-aș exclude pe mine însămi. Sper să fie reciproce și, așa cum nu pot afla, voi trăi cu iluzia că sunt reciproce. Noi, oamenii, vrem să fim prețuiți și să ni se simtă lipsa. Undeva, aici... în inimă, în suflet, doresc și eu acest lucru, dar dacă o să-mi duceți prea mult lipsa o să înțeleg că Biblioteca Municipală merge într-o direcție greșită, iar eu doresc un zbor mai înalt Bibliotecii mele!

Conf. univ. dr. Lidia KULIKOVSKI, fost director general al BM „B.P. Hasdeu” între anii 1990 și 2013

75

BiblioPolis

BILANŢ

ANGAJAMENT* Mult stimată doamnă dr. Lidia Kulikovski, Mult stimaţi colegi, prieteni ai dnei Lidia Kulikovski, martori ai succesiunii testamentare – Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Îmi exprim solemn şi oficial gestionarea acestui Testament, ca pe un act, ce convenţional permite semnarea în continuare cu titlu de Director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, ca pe un act istoric, ce autentifică angajamentul de a duce mai departe şi de a valorifica contribuţia Dvs. la dezvoltarea acestei instituţii comunitare cu tradiţii culturale, educaţionale şi ştiinţifice de peste 135 de ani.

PERSONAL, născută exact în anul în care Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a împlinit 100 de ani, şi purtând printr-o norocoasă şi firească întâmplare numele de familie al primei, dar şi al celei mai longevive directoare a acestei instituţii – Daria Harjevschi; PORNIND, în această funcţie cu promisiunea sorţii de a rămâne şi a sluji acestei profesii, dar şi ataşamentul, respectul şi dragostea faţă de această instituţie, inspirate şi călăuzite în egală măsură de Dvs., mult stimată Lidia Kulikovski; AVÎND, bineînţeles, competenţa, inteligenţa şi profesionalismul colegilor din cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, eforturile de susţinere din partea fondatorilor şi finanţatorilor, partenerilor şi prietenilor bibliotecii, colegilor din ţară, dar şi de peste hotare; NĂZUIND, fireşte, spre asigurarea şi dezvoltarea serviciilor de bibliotecă necesare rezidenţilor municipiului Chişinău, cetăţenilor Republicii Moldova, dar şi vizitatorilor acestui oraş, inclusiv celor virtuali, care mi-a redevenit casă exact când biblioteca a împlinit 120 de ani de la înfiinţare; CONSIDERÂND, iniţiativele, proiectele, evenimentele, serviciile, surprizele şi momentele frumoase, care mi s-au întâmplat pe parcursul celor 16 ani de activitate îm* Mesaj de răspuns, rostit pe 11 iulie 2013 în faţa colectivului BM „B.P. Hasdeu” şi a oaspeţilor invitaţi.

76

preună cu Dvs., mult stimată Lidia Kulikovski, în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” promitem să susţinem noi proiecte de modernizare a acestei instituţii, să implementăm inovaţii, practici creative ce ar menţine biblioteca în topul calităţii profesionale, să implementăm servicii şi e-servicii orientate spre diverse categorii de utilizatori, ce ar promova incluziunea şi echitatea socială, dezvoltarea personală şi profesională, să lansăm invitaţii la lectură, acces la cunoştinţe şi informaţii, să ne implicăm la valorificarea trecutului şi edificarea viitorului european al acestui oraş; FIIND CONŞTIENTĂ de importanţa susţinerii continuităţii consolidate a Misiunii, Viziunii, Strategiei de dezvoltare a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, voi pune în aplicare cu pricepere studiile acumulate, atât în cadrul Şcolii biblioteconomice de la Universitatea de Stat din Moldova, cât şi al celor obţinute în spaţiul occidental şi european, conjugate cu experienţele împărtăşite de Dvs., mult stimată Lidia Kulikovski şi Dvs. dragi colegi ai echipei Bibliotecii Publice de Drept şi ai Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu; REAFIRM, în final, responsabilitatea asumată faţă de Dvs., mult stimată Lidia Kulikovski, să aplic capacitatea managerială de a conduce spre succes această Instituţie de Excelenţă, cu o prestaţie academică, FĂGĂDUIND o atitudine respectuoasă faţă de decidenţi, parteneri şi comunitatea profesională, în vederea susţinerii aspiraţiilor culturale ale chişinăuienilor, contribuţiei pe care o au bibliotecile la menţinerea bunăstării economice şi sociale, mizând în continuare pe sfaturile Dvs., mult stimată Lidia Kulikovski, semnez acest TESTAMENT în faţa Domniilor Voastre, dar şi a viitoarelor generaţii de colegi şi potenţiali utilizatori ai Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

Mariana HARJEVSCHI, director general al BM „B.P. Hasdeu” 11 iunie 2013 Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

„TRANSMITEREA ȘTAFETEI” LA BM „B.P. HASDEU” Petru PARASCHIVU Evenimentul care a avut loc la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, pe 11 iunie 2013, i-a uimit pe mulți utilizatori și prieteni ai ei... Așa ceva nu s-a mai văzut la... o bibliotecă. Într-un cadru festiv, a fost „transmisă ștafeta” la nivelul conducerii BM „B.P. Hasdeu”. Dna director general al BM conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, cu echipa, care a „dirijat” activitatea acestei instituții mai bine de 23 de ani a înmînat cheile acesteia (la propriu și la figurat!) unei noi echipe de entuziaști profesioniști în frunte cu Mariana Harjevschi, care pînă la acea oră a ocupat postul de director al Bibliotecii Publice de Drept, filială a BM „B.P. Hasdeu”. Faptul, remarcabil în viața unei instituții ca a noastră, a atras atenția la multă lume bună din municipiu. Astfel, au răspuns invitației protagonistei noastre de a participa la acest spectacol în deplinul înțeles al cuvîntului: Lucia Culev, șefa Direcției cultură a Primă-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

riei Chișinău; Ianoș Țurcanu, șef adjunct al aceleiași direcții; dr. Natalia Goian, șefa Catedrei biblioteconomie și asistență informațională, USM; dr. Nelly Țurcan, membră a aceleiași catedre; Iulia Tătărescu, de la Biblioteca Republicană Științifică Agricolă; Iulian Filip, poet și publicist; Ionel Căpiță, poet și publicist; șefi de departamente și de filiale ale BM, bibliotecari ai BM ș.a. În discursul emoționant al doamnei L. Kulikovski asistența a avut prilejul să afle toate etapele (cu urcușuri și coborîșuri) pe care le-a parcurs distinsa conducătoare a unei instituții de prestigiu din capitală (a se vedea mesajul din prezenta rubrică – p. 72-75). Trebuie să remarcăm faptul că dr. L. Kulikovski, nume sonor în peisajul bibliologic și sociocultural din capitală, dar și din republică, a participat activ la integrarea rapidă a BM „B.P. Hasdeu” în sfera valorilor culturii românești.

Dumneaei a educat și a îndrumat o pleiadă de bibliotecari care ocupă diverse funcții în

77

BiblioPolis

BILANŢ

bibliotecă, cu astfel de „urmași” dumneaei se poate mîndri acum și în viitor, de aceea, cu multă încredere în generația tînără, se retrage în funcția de șef al Departamentului studii și cercetări.

Fire ingenioasă, dna L. Kulikovski a ținut să provoace o mare admirație printr-un mesaj (testament) alcătuit în numele echipei „vechi” de administrare (Larisa Câșlaru, Eva Roșcovanu, Elena Grăjdianu, Tatiana Fiodoruc ș.a.), cu care a venit la conducerea BM în 1990. Actorii de pantomimă Eduard Cernat, Dmitrie Șceadco, Maria Colonina și Ecaterina Litvinova de la „Caramel Studio” i-au ajutat să transmită noului director general al BM o coală de hîrtie pe care era scris cu litere mari următorul mesaj: „Doamnă Director general al Bibliotecii Municipale «B.P. Hasdeu» Mariana Harjevschi, Istoria se repetă şi creează coincidenţe.

Amintesc cîteva în acest cadru emoţionant, generat de retragerea mea de la directoria BM «B.P. Hasdeu», la istoria, dezvoltarea, reputaţia şi imaginea căreia am avut cea mai directă implicare în ultimii 23 de ani.

Coincidenţele au început cu mai bine de 135 de ani în urmă, cînd, în 1877, Daria pre

78

nume Harjevschi, ca al Dvs., a fost numită primul director al Bibliotecii Orăşeneşti Chişinău. Sub conducerea ei Biblioteca oraşului Chişinău a cunoscut succesul, a fost laborator de inovaţii pentru acele timpuri, a fost prezentă în spaţiul public al domeniului, a fost participant activ la activităţile profesionale, făcea schimb de publicaţii cu mari biblioteci din imperiul rus, făcea fundraising, îşi publica anual rapoartele şi cataloagele... În anul 1990, anul alegerii mele – în onorabila, dar şi dificila funcţie de conducător al Bibliotecii Municipale – aveam aproape vîrsta Dvs. şi o experienţă profesională de 17 ani, ca şi Dvs. Chiar de la început m-am ghidat de aceleaşi principii şi sentimente ca şi Daria Harjevschi: dragostea pentru această instituţie, dorinţa de a face ca Biblioteca Municipală să devină instituţia vizibilă şi necesară chişinăuienilor, instituţia promotor, instituţia iniţiator al noului în domeniul biblioteconomic.

Am făcut multe lucruri care au situat-o acolo unde este astăzi... Mă mîndresc în mod deosebit că din primul an de directorat am reluat tipărirea rapoartelor BM; am iniţiat o cercetare a istoriei BM, materializată mai tîrziu în prima monografie consacrată BM; am acordat multă atenţie dezvoltării BM: structură, colecţii, dotări, condiţii pentru cititori şi bibliotecari; am construit relaţii durabile cu comunităţile chişinăuiană şi cu cea profesională, am investit în cercetare (în 23 de ani peste 200 de lucrări) pentru a-i conferi o dimensiune ştiinţifică, astăzi recunoscută în ţară şi peste hotarele ei. Contribuţiile mele, luate la un loc, au adus Bibliotecii Municipale «B.P. Hasdeu» o imagine publică şi o identitate culturală şi profesională distinctă.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Doamnă director, aveţi marea şansă de a fi venit la conducerea Bibliotecii Municipale în vremuri minunate de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale.

Utilizaţi-le pentru a deschide noi căi de modernizare şi inovare a Bibliotecii Municipale, rămînînd, astfel, mereu în frunte.

Ca predecesor, vă transmit astăzi puterea şi controlul, iar împreună cu acestea, vă deleg responsabilitatea pentru starea bună a Bibliotecii Municipale.

De astăzi preocuparea primară este: să menţineţi BM «B.P. Hasdeu» în fruntea vieţii culturale, în fruntea domeniului biblioteconomic, să păstraţi locul de cinste, ocupat cu mult efort profesional, de bibliotecă inovantă a Chişinăului, să aveţi grijă de oamenii ei, doar cu ei veţi reuşi... Acum există infinit mai multe opţiuni şi oportunităţi decît pe vremurile cînd am diriguit eu... Nu am nicio îndoială că datorită elanului tineresc, inteligenţei şi profesionismului Dvs., dragostei pentru Chişinău şi pentru Biblioteca Municipală, doamnă director general, veţi face multe fapte ce vor trezi admiraţia echipei «Hasdeu», admiraţia domeniului biblioteconomic, a chişinăuienilor şi a urmaşilor noştri.

Să conduceţi tot atît cît a condus Daria Harjevschi (25 de ani!) sau măcar cît mine (peste 23 de ani!). Aşa să Vă ajute Dumnezeu – acum şi în toţi anii cît Vă veţi afla în fruntea Bibliotecii Municipale «B.P. Hasdeu»!

Dr. Lidia Kulikovski, director general al BM «B.P. Hasdeu» în anii 1990-2013” Mesajul de răspuns nu s-a așteptat să apară. Doamna Mariana Harjevschi, care a preluat funcția de director general al BM, în compania acelorași mimi, a rostit mesaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

jul de răspuns (angajamentul) din partea echipei „noi” de administrare, în care se află Elena Butucel, prim-director adjunct, Tatiana Coșeriu și Ludmila Pânzaru, directori adjuncți (a se vedea mesajul din prezenta rubrică – p. 76). Totodată, în semn de prețuire a muncii dnei L. Kulikovski depuse pe parcurs de mai mult de 23 de ani la conducerea BM, dna M. Harjevschi i-a înmînat un mic panou frumos ornamentat pe care au fost caligrafiate următoarele cuvinte: „Mesaj de prețuire și gratitudine Doamnei conf. univ. dr. Lidia KULIKOVSKI Vă rugăm să primiți și pe această cale expresia recunoștinței și aprecierii noastre, cei care am beneficiat de profesionalismul și implicarea Dvs., de curajul, perseverența, promptitudinea, înțelegerea și generozitatea Dvs., pe care le-ați demonstrat de-a lungul anilor, asigurînd instituției noastre standarde superioare de calitate și formarea unor specialiști de excelență.

La ora schimbărilor firești, Vă considerăm și în continuare Directorul nostru de Onoare.

Cu drag, Echipa Bibliotecii Municipale «B.P. Hasdeu» 11 iunie 2013”

79

BiblioPolis

BILANŢ

În acest moment important din viață, cu multe emoții în suflet, a vorbit despre L. Kulikovski și performanțele BM „B.P. Hasdeu” din ultimii ani Lucia Culev, șefa Direcției cultură a Primăriei Chișinău, care a menționat că specialiști de marca administratorului nostru avem foarte puțini, de aceea ei trebuie prețuiți la justa valoare. Doamna șefă de la Primărie i-a înmînat celei care face parte din cei „ce pot fi numărați pe degete” un buchet de flori, un tablou și o carte – Ștrengaria, o ultimă apariție editorială a scriitorului Spiridon Vangheli – pe care preferatul autor al copiilor din republica noastră (și nu numai) a notat următoarea dedicație: „Pentru Doamna Lidia Kulikovski, în faţa căreia rămînem cu toţii datori – sînt atît de puţini oameni deschizători de drumuri în Ţara frumosului şi a înţelepciunii, în Ţara cărţilor.

Vă mulţumim. Domnul să Vă dea sănătate şi ani mulţi de viaţă.

Cu drag şi recunoştinţă, Spiridon Vangheli 11.06.2013” Au mai luat cuvîntul: Elena Butucel, prim-director adjunct al BM; Larisa Câșlaru, fost prim-director adjunct al BM; Vitalie Răileanu, directorul filialei „Onisifor Ghibu”; Alexandru-Horațiu Frișcu, director de filială; Parascovia Onciu, directorul filialei „Transilvania”, care a făcut publică și o telegramă-felicitare, primită tocmai din inima Ardealului: „Mult stimată, distinsă şi dragă colegă Lidia, Ne pare extrem de rău că nu putem fi alături de tine în această zi.

Dar avem o mulţime de motive ca să ne pară şi bine pentru ziua de astăzi.

Ne pare bine că ne-am cunoscut, iată! de peste două decenii bibliotecile noastre s-au înfrăţit, iar în aceşti ani am lucrat atât de spornic şi de cald împreună.

80

Ne pare bine că rămân în urmă atâtea amintiri despre lucruri şi momente frumoase, unice şi emoţionante legate de tine şi de bibliotecile din Basarabia.

Ne pare bine că îţi va fi atât de greu, la ora bilanţului, să numeri toate lucrurile bune pe care ai reuşit să le faci pentru lumea cărţii, a bibliotecilor şi pentru oamenii lor.

Ne pare bine că în urma prieteniei noastre constructive rămâne o bibliotecă de excepţie – «Transilvania», pe care o ctitorim împreună de 23 de ani.

Ne pare bine pentru bucuria lui Traian Brad, care, cu siguranţă, apreciază din altă lume efortul pe care l-ai făcut pentru ca «Transilvania» să fie cea mai frumoasă bibliotecă românească din Basarabia.

Ne pare bine să-ţi mulţumim în numele clujenilor, pentru cât de acasă ne-am simţit de fiecare dată la Chişinău.

Ne pare bine că eşti plină de energie, tinereţe şi elan.

Ne pare bine că nu e vorba deloc astăzi despre un sfârşit, ci de un nou început, că ai o mulţime de planuri şi proiecte de împlinit în stilul tău impetuos şi molipsitor. Îţi dorim din tot sufletul sănătate şi împliniri!

Cu admiraţie şi preţuire, colegii de la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, director Sorina Stanca” Nu a putut să lipsească la eveniment (firește, aflîndu-se la București, dar, dacă sîntem în secolul tehnologiilor avansate...) nici prof. univ. dr. Ion Stoica, bibliolog, care a fost, în 2003, conducătorul tezei de doctorat al dnei L. Kulikovski. Prezentăm în continuare o adevărată perlă de corespondență susținută între un „dascăl” și al său „discipol”: „Dragă Doamnă Lidia Kulikovski, Am lipsit o săptămînă din Bucureşti. La întoarcere am găsit mesajul.

Intrasem la idei. Nu înţelegeam tăcerea.

Tăcerea este fenomenul cel mai greu de înţeles.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Eram gata să reclam la poştă proasta funcţionare a serviciului, adică neprimirea de către «adrisant» a cărţilor pe care le-am trimis. La telefon, aci, nu-mi răspundea nimeni. Poate am greşit numărul…

Să încep cu sfîrşitul. Ce vorbă e cu pensionarea? Pentru mine Biblioteca «B.P. Hasdeu» e legată de Lidia Kulikovski. Nu pot gîndi altfel. A venit termenul legal sau a cerut Lidia o pensionare înainte de vreme? Timpul trebuie tras la răspundere. De ce trece la fel atît pentru cei care nu fac nimic ca şi pentru cei care lasă urme trainice? Dacă totuşi pensionarea se întîmplă, cine vine acolo, cine merită să stea pe scaunul Lidiei? Nu e o întrebare degeaba. Cei care fac alegerea trebuie să deschidă ochii mari. Mi-ar părea rău să vină cineva care să taie frunză la cîini, cu care să nu pot colabora. Pentru mine Basarabia este o ţară de suflet.

Gîndul meu bun!

Prof. Ion Stoica” Alături de dna Lidia Kulikovski s-au aflat (cum a putut să fie altfel?) toate directoarele bibliotecilor universitare, colege de domeniu cu care dumneaei a colaborat fructuos şi în beneficiul BM şi al biblioteconomiei, precum și reprezentanţi ai bibliotecilor ştiinţifice, şcolare, comunale.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Cu o deosebită plăcere menționăm că în Sala de lectură a Sediului Central al BM „B.P. Hasdeu”, pe 11 iunie 2013, au fost desfășurate două expoziții: prima de fotografii, cu genericul 24 de trepte spre culmile cărții – autor maestrul Vasile Șoimaru; iar a doua de cărți, cu titlul Modul de dăinuire a Lidiei Kulikovski, realizată de Departamentul „Memoria Chișinăului” (șef Taisia Foiu).

Vizitatorii acestor expoziții au avut ocazia să vadă momente imortalizate de aparatul de fotografiat (unele pentru prima dată) din viața și activitatea fostei directoare generale a BM, precum și circa 150 de documente (cărți, broșuri, articole din reviste etc.) elaborate de sau cu ajutorul dumneaei.

Evenimentul s-a consumat și am observat că îndată toți bibliotecarii au mers la locurile lor de muncă... Fiindcă munca este brățară de aur. Iar alt proverb zice că prin muncă și stăruință vei ajunge la dorință. De aceea, nu trebuie să sperăm că lucrurile (adică planurile) se vor aranja (adică se vor înfăptui) de la sine. Sarcinile noastre sînt mari, dar realizabile.

Dacă fiecare membru al colectivului va conștientiza aceasta, avem certitudinea că BM „B.P. Hasdeu” se va clasa și în continuare printre primele poziții la orice indicator.

81

BiblioPolis

BILANŢ

OMUL-STEA Dr. Eugenia MANEA-CERNEI „Fiecare strălucește acolo și năzuiește spre acel lucru, consacrându-i cea mai mare parte a timpului, unde este cel mai destoinic.” (E. Fitzgerald) Paulo Coelho nota într-o lucrare a sa următoarele: „Fiecare primește un nume când se naște, dar trebuie să-și boteze viața cu un cuvânt care să-i dea sens...” Și acest cuvânt, care sălășluiește alături de numele de botez al doamnei Lidia – nume cu sonorizări enigmatice și reflecțiuni curcubeice – bineînțeles, este Cartea..., Biblio... Anume cartea este axa care definește întreaga viață a distinsei doamne – Lidia Kulikovski.

Pe atunci, pe când venea în fruntea Bibliotecii Municipale (era prin martie 1989 – o perioadă de elan a Renașterii Naționale), după un obscurantism cultural aprofundat, după aproape un secol și jumătate de răstignire a Limbii și Cărții românești, sunt sigură, i-a trebuit mult curaj să accepte propunerea. Dar, un cuget întărit prin chibzuință, după cum afirmă Septuaginta, nu se teme în clipa hotărâtoare. Și Domnia Sa nu a ezitat, ci și-a aburcat pe umeri toate greutățile, pe care le intuia că vor fi apăsătoare, dar și relevante. Era sigură că tenacitatea, perseverența, cumpătarea, înțelepciunea, erudiția – virtuți cu care a înzestrat-o Bunul Dumnezeu – o vor ajuta să scoată din acel abis în care se afla Biblioteca Municipală și filialele ei, le va ridica spre Lumină, transformându-le în adevărate temple de înțelepciune.

Astăzi, după atâția ani, privesc la biblioteci ca la niște piramide din Antichitate (încă de la atlanți!), care au misiunea de amplificare și răspândire pe arii întinse (comunicând vibrațional între ele) a energiilor benefice cu particula cea mai enigmatică, numită de fizicieni „particula lui Dumnezeu”.

82

Da, cu adevărat, Omul este, după cum afirmau anticii, măsura tuturor lucrurilor.

Doamna Lidia Kulikovski, fire polivalentă, spirit elevat cu orientări novatorii, a schimbat magistral atmosfera (și aceasta sovietizată până la refuz) a bibliotecilor noastre, dându-le colegilor săi vastitatea și libertatea de revenire la rădăcinile Neamului. Simbioza dintre înțelepciune și cumpătare i-a ajutat permanent, susținând potențialul inovațional și activitatea inventivă a colegilor. Meritul incontestabil al dnei Lidia Kulikovski e că a știut să închege un colectiv frumos și armonios, înscriind pe canavaua Timpului multe activități impresionante, care dau strălucire acestor Catedrale ale Cărții.

Da, există în toate, afirmă Galina Furdui, o sacră misiune! Înțelepciunea, care o caracterizează pe Lidia Kulikovski e „pomul ce crește încet și... coboară din înalturi”. Așadar, acest har tot de la Dumnezeu vine! Și dumneaei l-a realizat cu sfințenie, lăsând după sine o întreagă epocă – Epoca de Aur a Bibliotecii.

Anticii asemănau oamenii cu stelele! Și doamna Lidia Kulikovski este, după părerea mea, Omul-Stea, este omul care luminează permanent celor din anturajul său, dăruindu-le o căldură blajină, ca o mamă care-și iubește la nesfârșit copiii.

Schopenhauer spunea că bibliotecile sunt memoria sigură și durabilă a omenirii. Așa să fie! Epoca de Aur, Epoca Lidiei Kulikovski a Bibliotecii Municipale trebuie să se perpetueze, să înflorească, să dea și în continuare rod, de care să se bucure generațiile care vin și vor veni!

La mulți ani!

6 iunie 2013

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

O SIMPLĂ CONSEMNARE Valeriu RAȚĂ Lidiei Kulikovski Toate sîntu-ți în putere: Ca în orice dimineață, Fără nicio deviere, Să ne bucuri mult de viață.

Ca pe fiicele-ți adulte Ne iubești de bună seamă, Nu-n zadar din vorbe multe Spicuim: „Ne ești o mamă!”

Ai și persuasiune – La catedră știu cu toții: Arzi în orice acțiune De te laudă promoții. Știi să le indici poteca, Cum să meargă, ce să facă, Tu susții biblioteca Într-o țară prea săracă.

Cartea-ți este un refugiu, O fereastră-n lumea largă, Nicidecum un subterfugiu Conștiința să ne șteargă.

Tu o pui pe raft acolo Unde ea mai zăbovește, Și o faci să fie solo Sau orchestră ce uimește.

Dintr-o mare de izvoade Le alegi pe cele bune Pentru cei ce cumcecade Vor ca Neamul să-și adune.

Da, dorim numai să crească Rîndul de cutezătoare, Crezul lor să ne-ntărească – E o simplă consemnare Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

83

BiblioPolis viaţa filialelor

BIBLIOTECA „ONISIFOR GHIBU” – UN LOC SFINŢIT DE DUMNEZEUL CULTURII Vitalie RĂILEANU, director, Filiala „Onisifor Ghibu”; Margareta CEBOTARI, bibliotecar principal, Filiala „Onisifor Ghibu” Arc peste timp… Într-o frumoasă zi de ghenar, anul 1992, când în casele românilor basarabeni mai dăinuia clinchetul de zurgălăi, a fost inaugurată Biblioteca „Onisifor Ghibu”, prima instituţie de cultură românească din Republica Moldova.

Astăzi, după două decenii, biblioteca poartă cu mândrie numele ilustrului înaintaş, patriot de neegalat în zilele noastre – Onisifor Ghibu.

Acest centru cultural ni se înfăţişează ca o instituţie aparte în peisajul culturalspiritual al Chişinăului şi chiar al întregii republici; o adevărată împărăţie a cărţilor în scopul lecturii, studiului, cercetării, informării şi documentării.

Un lucru este cert: Biblioteca „Onisifor Ghibu” este – prin volumul şi valoarea colecţiilor de carte, al publicaţiilor şi documentelor, dar şi prin diversitatea, multitudinea şi complexitatea activităţilor pe care le desfăşoară fie în Sala Nuciferă, fie în Sala cu Marmură albă – printre cele mai reprezentative filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, alăturându-se, cu justificat

84

temei, celor mai mari, importante şi… titrate biblioteci.

Argumentul? Filiala „Onisifor Ghibu” dispune de un valoros şi voluminos fond de carte ce însumează circa 60 de mii de volume, înmănunchind acum – în anul sărbătoririi celor 130 de ani de la naşterea patronului spiritual – Onisifor Ghibu –, sute de publicaţii, colecţii enciclopedice reprezentative de cărţi, periodice, documente grafice, ilustrări video şi audio, purtătoare de informaţii româneşti şi străine. Toate acestea sunt puse gratuit la dispoziţia utilizatorilor bibliotecii prin intermediul secţiei de împrumut la domiciliu (pentru adulţi şi copii), dar şi al celor două săli de lectură (cu un număr de aproximativ 120 locuri).

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Puţine biblioteci, constatăm fără modestie camuflată, se pot mândri cu un patrimoniu atât de bogat şi diversificat cum este cel deţinut de instituţia noastră, care – graţie şi sprijinului Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti – îşi îmbogăţeşte an de an averea prin noi achiziţii, în consens cu cerinţele celor ce apelează la serviciile noastre. În anul 2012, bunăoară, au fost achiziţionate 1560 unităţi de bibliotecă şi au avut loc 220 300 tranzacţii de împrumut, dar şi peste 190 de evenimente culturale.

Evidenţele arată că în acelaşi an s-au înregistrat zilnic peste 300 de vizite în bibliotecă, iar în sesiunile de examene studenţeşti, numărul celor care ne trec pragul depăşeşte chiar 400. În prezent ne putem mândri şi cu lucrările elaborate în Laboratorul de cercetări literare şi bibliografice „Onisifor Ghibu”. Vom menţiona doar unele: Academicianul Mihai Cimpoi – savantul timpului prezent (exegeze literare, concepţie, elaborare, prefaţă de Vitalie Răileanu, Ed. „Viaţa Arădeană”, Arad, 2012); Anatol Ciocanu şi senectutea teiului (exegeze literare, concepţie, elaborare de Vitalie Răileanu, Ed. „Professional Service”, Chişinău, 2012); Poeme şi epistole în zbucium / Petru Dudnic, carte postumă (selecţie, antologare şi prefaţă de Vitalie Răileanu, Ed. „Notograf Prim”, Chişinău, 2012); În dialog cu Omul şi despre Om (Vitalie Răileanu, Ed. „Grafema Libris”, Chişinău, 2013) ş.a. Recent am finalizat un alt volum de exegeze literare Pavel Balmuş sau Forţa inepuizabilă a unui intelectual, completat cu o bibliografie (alcătuită de Margareta Cebotari, bibliotecar principal al Filialei ,,Onisifor Ghibu”).

Este mult, este puţin? Este onorant: pentru instituţie, dar şi pentru utilizatori deopotrivă, întrucât se demonstrează, fără putinţă de tăgadă, faptul că Filiala „Onisifor Ghibu” rămâne a fi o oglindă fidelă a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” şi a unui excepţional domeniu de cunoaştere, pusă generos la dispoziţia cititorilor al căror număr este – în pofida „invaziei internetului” – în creştere!

Privind activitatea instituţiei noastre, de la înălţimea celor două decenii şi un piBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

culeţ de prodigioasă activitate, se cuvine să ne axăm pe manifestările culturale şi ştiinţifice prilejuite de Săptămâna uşilor deschise şi a Zilelor Onisifor Ghibu, ediţia a XXI-a, care s-au desfăşurat în perioada 20-24 mai 2013.

Luni, 20 mai, după o conferinţă de presă în faţa mass-mediei invitată, a urmat simpozionul Biblioteca – cinste celor care te-au ctitorit şi dăruit. Participanţii au insistat asupra unor momente-cheie ale genericului imperativic. Valentina Butnaru, preşedinte al Societăţii „Limba Noastră cea Română” a făcut referinţă la istoria inaugurării Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, iar scriitorul Vladimir Beşleagă a insistat asupra priorităţii Scriitor – bibliotecă cu lumina cărţii întru luminarea „Măriei Sale cititorul”…

Ora amiezii a fost înnobilată de prezentarea volumului Jurnalul bibliotecarului (Ch., „Grafema Libris”, 2013), semnat de scriitorul Dumitru Crudu, directorul Bibliotecii „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, care s-a axat pe deosebite accente ale activităţii unei biblioteci. Autorul s-a confesat că a fost o încercare de a privi la Lume prin ochii unui bibliotecar, de a vedea biblioteca ca pe o oglindă a societăţii, iar Maria Pilchin, postfaţatoarea Jurnalului, a menţionat că a surprins-o lejeritatea cu care a prezentat Dumitru Crudu viaţa interioară a bibliotecilor.

Scriitorul Anatol Moraru nu s-a zgârcit să spună: „În tot în ce se implică Dumitru Crudu, se preface în ceva bun, de scris, scrie bine!, iar acum e şi un bibliotecar bun!...”

Publicista Valentina Butnaru consideră că această carte este un precedent, este o edificare a acestei instituţii, a vieţii cotidiene, iar scriitorul Ion Cuzuioc l-a surprins pe Dumitru Crudu infectat de virusul scrisului, acum, iată s-a îmbolnăvit şi de profesia de bibliotecar…

Medalionul literar-artistic: Vasile Romanciuc – 65 de ani, moderat exemplar de doctorul în filologie Veronica Postolachi, a finalizat activităţile din prima zi a Uşilor deschise. Cei prezenţi au fost martorii unei adevărate lecţii de patriotism, exprimate prin poezia lui Vasile Romanciuc, dăruită de învăţăceii dnei Veronica Postolachi, elevi ai liceelor – „Mircea Eliade”, „Matei

85

BiblioPolis

VIAŢA FILIALELOR

Basarab”, „Nicolae Sulac”, „Gheorghe Asachi”.

Poetul Vasile Romanciuc a ţinut să menţioneze: „Am emoţii, nu sunt un bun vorbitor, dar am trăit două ore foarte frumoase de recital. Gusturile estetice ne sunt apropiate. Poezia pentru mine este un organism viu – nu doar cuvinte frumoase. Poezia trebuie să vadă şi partea nevăzută a lucrurilor, să aibă inimă ca să iubească, să aibă gură pentru a spune cu mare curaj ceea ce vede, ce aude, ce simte.”

Prezent la eveniment a fost şi scriitorul Ianoş Ţurcanu, care s-a confesat în faţa invitaţilor din Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, spunând: „…Vasile Romanciuc este un etalon al adevăratei poezii, autorul ne învaţă cum să ne iubim Ţara, limba, viaţa însăşi!”

Sensibile au fost incursiunile profesorilor şcolari: Alexandra Gărgăun, Tatiana Colţun, Ion Guştiuc. Fără îndoială, astfel de întrevederi-dialoguri cu scriitorii sporesc nivelul cultural al cititorului.

Ziua de marţi, 21 mai, a debutat cu o frumoasă invitaţie la lecturi poetice din cadrul Cenaclului literar-artistic „Sic cogito”. Invitatul evenimentului a fost poetul Nicolae Popa, care le-a spus admiratorilor creaţiei sale că: „Azi nu m-aş simţi incomod de-ar fi să mai tipăresc sau să citesc cu glas tare celor ce urmăresc măcar cu un ochi cum şi încotro se mişcă literatura, circa 22 poeme din volumul de debut Timpul probabil; patru poeme din Ghid pentru cometa Halley; conţinutul romanului Cubul de zahăr; 26 de poeme din Careul cu raci…

Pe scurt, uitaţi-vă la ce mă gândesc. Mai vreau să adun din toate cărţile de versuri

86

68 de poeme, cele mai «gustate» de critică, de cititori şi de mine, şi să-mi tipăresc prima antologie de autor…” Apoi, a urmat o frumoasă şi plăcută lectură de versuri ale invitatului Nicolae Popa.

O extraordinară şi poetică punte de trecere spre ziua de miercuri a fost lansarea de carte a(l)ta (Colecţia Opera omnia, Ed.„TipoMoldova”, Iaşi, 2013), semnată de Radmila Popovici-Paraschiv. Prefaţatorul volumului, scriitorul Grigore Chiper a afirmat că: „Poezia Radmilei Popovici-Paraschiv se dezlănţuie între două extreme, ca între două maluri: biograficul stors din eul politic, picătură cu picătură, şi ruga-psalmodiere, dătătoare de ritm şi ritmuri”, iar cercetătorul literar Marin Postu a surprins o deosebită pornire a versurilor din inima poetei şi spre cititorul… cu mai puţine emoţii. Maria Pilchin, critic literar, a comparat poezia Radmilei Popovici-Paraschiv ca o oglindă, ca o recuzită inalienabilă a feminităţii, care o surprinde pe femeia „demachiată” în procesul ei de afirmare pe pământ.

Surpriza acestei lansări de carte a fost oferită de maestrul Constantin Rusnac, care a venit împreună cu interpreta Silvia Goncear, deţinătoarea Premiului Mare al Festivalului de romanţe „Crizantema de Aur” de la Târgovişte, prezentând tuturor un buchet de piese muzicale pe versuri Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

semnate de poetă. Pe final, Radmila Popovici-Paraschiv şi actorul Nicu Ţurcanu de la Teatrul Naţional ,,Mihai Eminescu” au citit emoţionant din cuprinsul volumului a(l)ta.

Tot în această zi de miercuri şi-au dat întâlnire şi membrii „Clubului poeţilor”, care au inaugurat Salonul literar „Lecturi la terasa de vară”. Aşezaţi în semicerc în faţa havuzului din faţa bibliotecii, tineri poeţi, actori, pictori, cititori fideli, au creat o atmosferă feerică, sfâşiată de liniştea ce coborâse în inimile celor prezenţi. Moderatoarea Sanda Bobu l-a prezentat pe pictorul-poet Mihai Gâţu care le-a povestit tuturor cum gândesc, cum creează, cum redau lumea artiştii plastici. Apoi a urmat un impresionant recital de poezie fuzionată cu muzică, cu haşurări ad-hoc de portret, cu frumoase cuvinte de care atât de mult avem nevoie cu toţii…

Mărturisim sincer că ziua de joi, 23 mai, consacrată Amplorii demersului istoric, cultural şi ştiinţific în viaţa şi activitatea lui Onisifor Ghibu, a fost una remarcabilă!

Dimineaţa, un grup mare de oameni de cultură, intelectuali, studenţi, liceeni şi cititori ai Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, din care au făcut parte: Valeriu Matei, poetacademician, director al Institutului Cultural Român (Chişinău), Nichita Danilov, scriitor, director adjunct al Institutului Cultural Român (Chişinău), dr. hab. Ion Buga, istoric, profesor universitar, Mihai Babele, scriitor, elevi şi profesori ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, au depus flori la stela comemorativă Onisifor şi Octavian Ghibu.

Apoi, în Sala Nuciferă a Bibliotecii a urmat un memorabil simpozion ştiinţific: Onisifor Ghibu – o constantă receptivă la adevăr.

Poetul-academician Valeriu MaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

tei a subliniat contribuţia familiei Ghibu, care se observă şi în această bibliotecă. ,,Onisifor Ghibu rămâne o personalitate eminentă în cultura românească, remarcabil prin manifestările în diverse domenii – culturală, pedagogie, politică. A fost modelul de Om care, unde apărea, încerca să schimbe ceva în bine. N-a fost frânt de excesele regimului comunist. Meritul lui Onisifor Ghibu constă şi în faptul că a ţinut vie flacăra redeşteptării spiritului naţional al românilor de pretutindeni.”

Adresându-se studenţilor, liceenilor şi tuturor celor prezenţi la simpozion, dl Valeriu Matei a mai accentuat: „Voi moşteniţi o cultură spirituală de valoare incontestabilă. Aplecaţi-vă asupra acestor valori.

Personalităţi de talia lui Onisifor Ghibu fac piatra de temelie a acestui neam!”

Apoi a urmat un memorabil discurs al maestrului Ion Ungureanu, care a declarat: „Am fost văduviţi mult timp de valorile adevărate ale istoriei şi culturii noastre.

L-am cunoscut pe Omul de legendă Octavian Ghibu, fiul lui Onisifor Ghibu, care, fără a fi împuternicit oficial, reprezenta neamul românesc de pretutindeni, îndemnândune să nu ne lamentăm, să fim luptători pentru drepturile, cultura noastră…”

Prozatorul Vladimir Beşleagă a redat file memorabile din amintirile despre Octavian şi Onisifor Ghibu. Pe primul l-a cunos-

87

BiblioPolis

VIAŢA FILIALELOR

cut pe timpul când a vizitat Bucureştiul în 1990, care i-a produs o deosebită impresie. „Când s-a deschis Biblioteca «Onisifor Ghibu» a fost o mare victorie a intelectualităţii române de pretutindeni”, a mai adăugat V. Beşleagă.

Preşedinta Societăţii „Limba Noastră cea Română” Valentina Butnaru a declarat că „Onisifor Ghibu este un simbol. Cu numele lui s-a deschis prima bibliotecă de carte românească din Chişinău. Acest mare patriot al românilor a trecut prin multe greutăţi şi încercări, reuşind să dea naştere «Astrei basarabene»”.

Impresionant a fost discursul dnei Elena Cernei, director al Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Chişinău, iar învăţăceii acestei instituţii şcolare au prezentat un patetic program cultural-muzical oferit de membrii Ansamblului „Opincuţa”, conducător artistic Elena Tiron.

Poeta Claudia Partole s-a confesat destul de emoţionat: „De fiecare dată am stări lăuntrice deosebite când aud melodii populare sau admir dansuri populare”, iar scriitorul Mihai Babele este convins că niciodată nu vor fi cetăţi cucerite de duşmani. „Aici, în această bibliotecă, ne putem întâlni cu înaintaşii noştri”, a mai adăugat dumnealui.

Plăcerea prezentării unei cărţi noi a prilejuit întrunirea membrilor Cenaclului literar-artistic „Sic cogito” în ultima zi a manifestărilor culturale şi ştiinţifice – Zilele Onisifor Ghibu. Evenimentul a fost marcat de lansarea volumului de ce mă doare inima (Ed. „Tipo-Moldova”, Iaşi, 2013, Colecţia Opera omnia), semnat / desenat de scriitorul Iulian Filip. Autorul le-a explicat celor prezenţi de unde vine titlul acestei cărţi: „De ce mă doare inima… de ce aşa titlu?

Domnul Dumnezeu mă îndeamnă să ascult doar lucruri frumoase… Autorul poate purta drumul viitorului cititor. De la carte bună la carte bună citită, vă ajută pe voi, dragi cititori, să vă formaţi ca oameni adevăraţi”, a menţionat poetul.

Colegul de breaslă Ianoş Ţurcanu i-a adresat frumoase cuvinte de apreciere,

88

spunând: „Creaţia unui scriitor este ceea ce are mai drag şi valoros în viaţă. Talentul este ca un fir de busuioc, iată de ce Iulian Filip şi-a permis să fie liber în gândurile exprimate prin opera sa, care mai scrie şi poezii lirice, şi vers alb, şi haiku, dar face şi dramaturgie, cochetează cu pictura. Un om de artă chiar trebuie să fie un liber creator.”

Maestrul Vladimir Beşleagă, prezent la multe din manifestările noastre, a ţinut să spună: „Cel mai frumos cadou al unui scriitor rămâne a fi cartea semnată de el.

Mă bucură că editura ieşeană «Tipo Moldova» realizează cu succes această colecţie – Scriitori români de pe ambele maluri ale Prutului. Poezia adevărată o scrii atunci când vine singură. Ca să fie un text viu, ca să vibreze, opera artistică trebuie să aibă doi poli, iar între ei să vibreze tensiunea”, a conchis renumitul prozator.

Aceste note ar putea fi considerate nişte fragmente dintr-o cronică ce vizează câteva zile din activitatea Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, adevărat lăcaş de cultură, spre care se îndreaptă oamenii de artă, cititori şi, în general, noi toţi atunci când dorim să pătrundem în lumea cărţilor. Popasul nostru de câteva zile în acest univers al cărţilor este şi rămâne un prilej de bucurie, de împlinire a dorinţei de cunoaştere. Suntem datori faţă de generaţiile tinere să le cultivăm acest sentiment frumos al dragostei faţă de cuvântul scris, pentru a se bucura şi a desprinde cele mai frumoase învăţăminte din volumele tipărite.

Deosebiţii cărturari Onisifor şi Octavian Ghibu pot zâmbi dintre paginile cărţilor acestei remarcabile biblioteci (şi al acestei lumi, în general!), ei au câştigat pariul cu eternitatea, iar noi, bibliotecarii, cu experienţa noastră, ce o cultivăm mereu (sic!), specializaţi în relaţiile cu publicul, cu calm şi răbdare, cu politeţe şi talent vom continua să convingem Multă Lume să devină cititorii noştri – împrietenindu-ne, vă invităm şi la următoarele zile ale Bibliotecii „Onisifor Ghibu” să participaţi la activităţile noastre de promovare a culturii!

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

CU O NOUĂ FORŢĂ DE MUNCĂ, SPRE NOI ORIZONTURI Cristina MAMAISCAIA, bibliotecar principal, Biblioteca Centrală Vara lui 2013 a început cu un eveniment mare pentru municipiul Chişinău şi cititorii săi – redeschiderea Sălii de lectură a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. În decursul unui an de suspendare a deservirii utilizatorilor, sala de lectură a bibliotecii a fost reparată şi echipată cu tehnică de ultimă generaţie.

Manifestarea de tăiere a panglicii, simbol al inaugurării oficiale a noilor încăperi, s-a desfăşurat la 3 iunie, în prezenţa mai multor oameni de cultură din Chişinău şi cu oaspeţi din România. Sala de activităţi a fost plină de scriitori şi cercetători, oameni de notorietate, printre care menţionăm pe Lidia Kulikovski – cea care a avut misiunea de a tăia panglica împreună cu scriitorul Ianoş Ţurcanu. Continuând în același ritm, amintim prezența scriitorilor, istoricilor şi criticilor literari Theodor Codreanu și a Linei Codreanu, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Nicolae Rusu, Ion Hadârcă, Iulian Filip, Nichita Danilov, Vlad Pohilă, Vitalie Răileanu, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Ion Ciocanu și a criticului de artă Tudor Braga etc., dar şi directori sau alţi reprezentanţi de la filialele Bibliotecii Municipale. Administrația publică locală a fost

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

reprezentată de către Ana-Lucia Culev, șefa Direcției cultură a Primăriei Chișinău.

Reinaugurarea a început cu discursul dnei conf. univ. dr. Lidia Kulikovski. Mesajul de felicitare a fost de o performanţă majoră şi cu mulţumiri celor care au contribuit la reamenajarea sălilor de bibliotecă, precum şi celor care ne-au onorat cu prezenţa lor la acest frumos eveniment. „Am simţit lipsa accesului la informaţii, dar există o continuitate în munca pe care o face Biblioteca Municipală…”, a recunoscut dna L. Kulikovski cu o notă de satisfacţie sufletească.

Au urmat şi alte puncte de vedere apreciative din partea celor prezenţi, care şi-au manifestat plăcerea de a lua parte la primele activităţi desfăşurate în anturajul renovat al bibliotecii. „E o mare înălţare să vezi o bibliotecă atât de bine pusă la punct! Biblioteca Municipală este o cetate în cetate, un centru

89

BiblioPolis

VIAŢA FILIALELOR

cultural atât în sens propriu, cât şi la figurat”, a evaluat acad. Mihai Cimpoi. Scriitorul Nicolae Dabija a adăugat cu o notă de extaz şi regret: „Unde sunt miniştrii noştri să respire acest aer de carte?!”, iar parlamentarul Ion Hadârcă a conchis în acest sens: „Recunosc că am parcurs mai multe săli, dar aici mă simt cel mai confortabil, mai ales intelectual.” În conjunctura acestui eveniment a fost încadrată şi prezentarea a patru produse bibliografice foarte recente: Chişinăul în pictură: peisaje, portrete: catalog-bibliografie, 50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova, Revista „BiblioPolis”. Bibliografie (20022012) şi Theodor Codreanu. Bibliografie critică, cărţi care au apărut sub egida Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

Albumul Chişinăul în pictură: peisaje, portrete reprezintă un studiu valoros pentru oraşul Chişinău, atât din punct de vedere istorico-ştiinţific, cât şi din diverse unghiuri vizuale. Sunt incluşi o serie de pictori, ale căror nume şi opere sunt mai mult sau mai puţin renumite, dar care au materializat viziunile lor urbane şi asupra personalităţilor chişinăuiene prin peisaje şi portrete inedite. Indicii biografici pun la dispoziţia celor care consultă lucrarea o informaţie concisă despre artişti, iar la baza clasificărilor efectuate stă principiul cronologic, astfel încât poate fi urmărită evoluţia modelelor şi stilurilor picturale care au fost abordate, iar în distribuţiile interioare s-a respectat criteriul alfabetic, fapt care facilitează o eventuală căutare. La compartimentul Reproduceri sunt publicate tablouri şi portrete reprezentative, care ilustrează Chişinăul în contextul istoric şi cultural, fapt ce valorifică nivelul acestei cărţi.

Contribuţia învăţământului superior din sfera biblioteconomică este estimată în studiul bibliografic 50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova de către cercetătoarele Irina Tutun şi Lidia Kulikovski. Prin materialul ştiinţific expus în acest studiu se remarcă două moduri de examinare: unul diacronic, prin

90

care se atestă primele mărturii ale studierii în domeniul biblioteconomic, şi altul – sincronic şi valorificator, care este argumentat prin creşterea continuă a necesităţii de a cunoaşte acest domeniu, dat fiind faptul că este utilizată în toate celelalte medii de activitate social-culturală şi ştiinţifică. Totodată, pe viitor sunt realizate proiecte de succes, determinate de o evoluţie ascendentă a cercetărilor şi practicării pe larg a acestei ramuri cultural-ştiinţifice, care a înregistrat o performanţă majoră în ultimii ani. Tot aici pot fi găsite indexuri de nume, cărţi şi autori, titluri de articole, recenzii, subiecte, ediţii periodice şi altele, acestea înlesnind căutările celor avizaţi.

Revista BiblioPolis, care iese de sub tipar sub auspiciile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, a marcat, în 2012, un deceniu de existenţă, fapt care a condiţionat apariţia unei lucrări bibliografice speciale – Revista „BiblioPolis”. Bibliografie (20022012), în care sunt înglobate informaţii vaste şi exhaustive despre apariţiile anterioare ale revistei pe parcursul ultimilor 11 ani. Monografia bibliografică este organizată în patru capitole destinate să estimeze valoarea revistei în general şi a fiecărei unităţi în particular, adunând, în total, 1771 de surse. Criteriul cronologic, tradiţional, pentru care s-a optat, rezervă observaţia unui progres vizibil de la început până la momentul actual. Repartizarea lucidă a informaţiilor oferă un plus de transparenţă şi o indispensabilă claritate volumului, iar acesta vine în întâmpinarea celor care vor utiliza această sursă valoroasă.

Un studiu bibliografic greu, atât la propriu, cât şi la figurat, este cel cu titlul Theodor Codreanu. Bibliografie critică, prezentat pe final de lansare. Ponderea acestei cărţi se realizează prin activitatea critică vastă a unei personalităţi literare cu reputaţie incontestabilă şi ireproşabilă atât în România, cât şi în Republica Moldova. Theodor Codreanu a avut un rol enorm pentru literatura autohtonă şi dispune de un număr impresionant de articole şi studii ştiinBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

ţifice în sfera sa de activitate. Anume acest fapt a creat o necesitatea de a organiza tot acest material în prima ediţie bibliografică dedicată. În virtutea faptului că toţi cei care au colaborat la materializarea ideii de a face o asemenea carte au fost prezenţi la lansare, au fost destăinuite şi unele detalii despre procesul de adunare şi prelucrare a informaţiilor incluse în acest studiu.

Lansarea acestor valoroase apariţii editoriale a fost măiestrit moderată de dna conf. univ. dr. Lidia Kulikovski. Pe marginea cărţilor au expus impresii, aprecieri, opinii: dr. Nelly Ţurcan, Ludmila Pânzaru, Vlad Pohilă, acad. Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, dr. Vasile Şoimaru, dr. Ludmila Toma ş.a. În mod obiectiv, cele mai multe intervenţii a generat prezentarea Bibliografiei critice a lui Th. Codreanu. Atât protagonistul acestei cărţi – prof. Th. Codreanu –, cât şi autoarea ei, dna prof. Lina Codreanu, şi-au exprimat sincera recunoştinţă pentru colaborarea rodnică cu BM, ce s-a soldat cu un volum cu care s-ar mândri orice editură, orice bibliotecă, orice autor, respectiv, protagonist din întreg spaţiul cultural românesc.

Atmosfera a fost alimentată şi de o expoziţie cu picturi, tablouri florale ale pictorului Mihai Mungiu, picturile adăugând nuanţe calde, văratice, datorită cărora sala a devenit un adevărat colector de cultură Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

şi artă, iar ambianţa părea şi mai primitoare, mai senină, mai axată pe destinaţia ei de atracţie în jurul sublimului.

La momentul actual, Biblioteca Municipală stă la dispoziţia utilizatorilor cu trei săli spaţioase, amenajate confortabil şi destinate pentru facilitarea procesului de utilizare a resurselor. Prima sală şi cea mai largă, echipată cu mobilier nou, este destinată consultării ziarelor, revistelor, cărţilor. În acest context, putem menţiona că accesul la aceste resurse este liber, astfel încât fiecare îşi poate lua direct de la raft ceea ce este necesar. Acest spaţiu va servi şi drept sală de festivităţi şi de desfăşurare a diverselor activităţi.

Cea de-a doua sală este echipată cu 12 computere la care utilizatorii pot accesa informaţii din spaţiul virtual sau să opereze cu fişiere. Conexiunea la internet se face wireless, prin reţea Wi-Fi, ceea ce disponibilizează şi utilizatorii cu laptopuri să poată avea acces la resursele de internet.

A treia sală dispune de cărţi cu acces direct pentru cititori.

Concluzionând asupra tuturor celor expuse anterior, se poate observa lesne activitatea dinamică a echipei Bibliotecii Municipale. Printr-o simplă parcurgere a tot ceea ce s-a petrecut, poate fi estimat efortul enorm şi organizarea minuţioasă, dar şi viitorul impozant al Bibliotecii Municipale, care aşteaptă să se realizeze cât mai curând. În această ordine de idei, afirmăm siguranţa că un început bun fundamentează un viitor strălucit pentru instituţia publică BM „B.P. Hasdeu”.

91

BiblioPolis MANIFESTĂRI CULTURALE

ANOTIMPUL LECTURILOR – CHIŞINĂUL CITEŞTE O CARTE CU AL ŞAPTELEA SIMŢ DE NICOLAE RUSU Vitalie RĂILEANU Citeam zilele acestea într-un volum, apărut la Iaşi, că sunt cărţi cărora le presimţim senzaţionalul, miracolul, cărţi gata să ne accepte şi să ne iubească, astfel, admiraţia devine reciprocă.

Citim şi recitim, subjugare superbă şi continuă, textul ni se supune şi îl ascultam necondiţionat, am mai adăuga noi, iar importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală.

Lectura a devenit un deosebit mijloc care facilitează posibilitatea de comunicare între oameni.

Biblioteca „Onisifor Ghibu” insistă asupra lecturilor bune, care rămân a fi un act intelectual şi esenţial ghidate de bibliotecar, dar, totodată, şi contribuind, prin promovarea plăcerii de a citi, la pasiunea de a participa la campania Chişinăul citeşte o carte, ajunsă la ediţia a X-a.

Putem constata, că programul Chişinăul citeşte o carte a fost şi rămâne un proiect de succes în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”: evoluând în timp, el s-a transformat într-un program complex, care oferă multiple valenţe culturale comunităţii chişinăuniene.

A citi în comun şi a reveni asupra celor citite se conjugă bine cu verbul a fi şi înseamnă informare, simţ artistic şi cetăţenesc, trăire intensă, gândire descătuşată etc.

Anul acesta cititorului nostru i s-a propus spre lectură romanul Al şaptelea simţ (Ed. „Prut Internaţional”, Chişinău, 2013) de Nicolae Rusu.

92

Cei prezenţi în Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” au constatat, că din perspectiva raportului dintre materia narativă şi ceea ce numim „vocea autorului” într-o elaborare românească, pe ansamblul ei, proza lui Nicolae Rusu cunoaşte o evoluţie care la primul contact poate deruta.

Privind cu atenţie evoluţia scriiturii, se observă că vocea autorului culminează cu un fel de obiectivitate, iar autonomizarea naraţiunii atinge noi trepte, asumându-şi privilegiul de a explica şi a evalua întreg substratul ideatic – problematic – al cuprinsului din romanul Al şaptelea simţ.

Scriitorul Nicolae Rusu le-a spus cititorilor săi că această carte „este un îndemn de a medita asupra timpului şi a vieţii noastre, iar pe mine ca autor – a adăugat scriitorul – m-a interesat Omul, pentru că în el se ascund diverse taine”.

Nicolae Rusu este un prozator înzestrat cu vocaţia ideilor, dominat de obsesia confesiunii şi a adevărului. Personajele romanului emană nostalgii de altă natură şi de altă nuanţă: „Bătrânul nu se grăbea. La cei şaptezeci şi şase de ani ajunsese la înţelegerea că, până la o anumită vârstă, omul se grăbeşte ca un zălud să trăiască pentru a reuşi multe şi mărunte. Când este mic, face cât mai multe pozne, căci aşa se întâmplă cu cel care vrea să cunoască lumea, iar copilul mai şi greşeşte. Când este tânăr, preferă să-şi facă cât mai multe planuri, având siguranţa că e în stare să cucerească o lume. Când este Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

matur, se avântă să realizeze cât mai multe din cele ce şi-a visat, insistând în intenţia să-l cunoască şi lumea rămasă necucerită. Iar când vin bătrâneţile, nu e bine să se grăbească, dacă vrea să mai vadă mulţi ani lumea pe care a făurit-o şi cu propriul efort” [p. 73].

Meditaţia asupra personajului de astăzi, semnificativ surprins de Nicolae Rusu, din categoria celor activi, celor dăruiţi unei practici generoase, imediat util semenilor faţă de care au contractat parcă o datorie în condiţii nu tocmai uşor de explicat, această meditaţie este potenţial extensibilă asupra tipului uman predilect; dincolo de personaj (le-a sugerat Nicolae Rusu celor prezenţi la lansare), n-ar fi greşit să vedem personajul într-o multiplicitate posibilă de înfăţişări: „Probabil din cauză că Iaşiul e mai aproape de casa părintească decât Chişinăul, chiar din anul în care a devenit ieşeancă, Lira a îndesit-o cu vizitele în sat. Mai întâi, motivul a fost mamă-sa, pe care a luat-o apoi la ea, dar pe urmă numai ea ştie cine sau ce o aduceau în sat. Iar după ce Măşuţa a aflat ce pensie ridică lelea Geta la Iaşi, mai mare de cinci ori decât cea pe care ea i-o aducea anterior în fi-

ecare lună, ideea care o găsise a lăsat-o fără somn mai multe nopţi. Nu i-a trebuit multă vreme şi nu a costat-o mai nimic să intre în graţiile Lirei, care a ajutat-o fără mari probleme să obţină paşaport românesc” [p. 144].

Cititorii au observat că scriitorul introduce în propriul text „citate” interpretate din textul altora, şi fără, îndeosebi, a lăsa impresia că-şi oferă momente de destindere, deloc în felul său, ca şi cum ar vrea să distragă atenţia cititorului prea solicitat de întâmplările pline de tensiune din cuprinsul romanului Al şaptelea simţ.

Astfel, cărţile ne obligă să căutăm reţeta de lectură convenabilă. Diferenţa dintre a spune direct şi a face doar aluzie poate fi ca o paranteză care „ne ajută în recitire sau, dimpotrivă, ermetismul e de nepătruns, neacceptându-ne în îmbrăţişarea rotundă sau pătrată…”, cum ar fi zis Marin Mincu.

Deci, Programul Chişinăul citeşte o carte, prin recomandarea spre lectură a unor romane în cheia cuprinsului Al şaptelea simţ de Nicolae Rusu, contribuie direct la formarea unor deprinderi clasice pentru lecturi deosebit de rafinate.

BRAZDĂ ADÎNCĂ PE OGORUL POEZIEI DIN BASARABIA Valeriu RAŢĂ, bibliotecar Ionel Căpiţă e un poet cum nu sînt prea mulţi la noi – pe el îl doare soarta Basarabiei. În creaţia lui vedem cum generaţii la rînd se zbat să iasă de sub călcîiul ocupantului de la Răsărit, cum din tată în fiu se transmite dragostea faţă de Ţara-Mamă – România. De aşa poeţi avem nevoie acum ca niciodată. Poezii ca ale lui trebuie să se recite la radio şi la televiziune, unele – să fie incluse în manualele şcolare ca să creştem acea generaţie ce va înfăptui visul de veacuri al străbunilor noştri.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Mulţi poeţi au cîntat ţara, limba, baştina, dar Ionel Căpiţă le cîntă într-un fel al său, singular. De exemplu: „Sînt român, român îmi zice, / Şi străbuni-mi sînt români, / Sînt român unde m-aş duce, / Pîn’ şi-n ţara de păgîni. // România-i Ţara-Mumă – / Începutul nesfîrşit. / Numai Ea cu drag ne-adună, / Şi ne iartă, de-am greşit. // România-i leagăn dulce, / Cuib de dor, iarbă de leac, / România-i Sfînta Cruce, / Dată s-o purtăm în veac. // Românie, Românie, / Scumpă mamă, suflet blînd, / Născătoare de vecie, /

93

BiblioPolis

MANIFESTĂRI CULTURALE

Colţ de rai, cu nume sfînt. // Dragoste netrecătoare, / Românie, Ţara mea, / De mă bucur, de mă doare, / Îmi săruţi Tu lacrima. // Eu la vechile-ţi hotare, / Stau de veghe, că să ştie / Toate hoardele barbare / Că-mi eşti scumpă, Românie.”

Am impresia că pentru Ionel Căpiţă visata de mulţi Unire s-a şi realizat.

Acest gînd îţi vine după ce lecturezi mai multe poeme din noua sa carte, numită, credem, foarte inspirat – Dangăt de dor (Chişinău, Ed. „Prometeu”, 2012). Vreau ca acest Dangăt de dor să ajungă la cît mai multă lume, care mai stă în dubiu în care parte s-o apuce – la Răsărit sau la Apus. Poezia lui I. Căpiţă ne dă răspunsul fără echivoc: locul nostru e acolo unde am fost – în ţara unde odihneşte de veci Ştefan cel Mare şi Sfînt, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, George Coşbuc, George Enescu, Nicolae Iorga... Nu în zadar poetul, prozatorul şi publicistul Ion Proca afirmă despre confratele său de condei: „Poeziile lui Ionel Căpiţă sînt mai mult nişte tîlcuri. Şi tîlcul lor nu trebuie să-l cauţi pe după ceafă. El spune pe de-a dreptul, fără ocolişuri şi mari fasoane de modernism. Laconic şi dur pe-alocuri, autorul încearcă prin scurtimea versului să ne arate lungimea gîndului.”

Pe 22 martie 2013, zi cu o conotaţie aparte pentru spiritualitatea populară, cînd creştinii ortodocşi sărbătoresc pe cei 40 de mucenici ucişi în Sevastia, iar ţăranii scot plugul la arat, la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a avut loc lansarea cărţii Dangăt de dor de Ionel Căpiţă. Jurnalistul şi scriitorul Vlad Pohilă, fiind pe post de moderator, a menţionat că avem în faţă deja a patra carte a lui Ionel Căpiţă şi a treia care se lansează la BM. Se vede că autorului îi este dragă biblioteca noastră. „Trebuie

94

să spunem din capul locului că acest gen de poezie cultivat de protagonistul nostru este evitat sau chiar respins de unii condeieri. Cu toate acestea, tema civicopatriotică în Dangăt de dor, ca şi în volumele precedente Dragoste şi neîmpăcare, Icoană ciuruită, Lăsaţi-mi dragostea, ocupă, probabil, partea cea mai mare din spaţiul plachetei. Cu toate acestea, autorul nu se rezumă numai la această linie tematică, ci scrie şi poezii meditativ-filozofice, şi de dragoste, şi pentru copii, practicînd şi forme poetice mai rar abordabile ca acrostihul, haiku. În genere, creaţia poetică a lui I. Căpiţă e în formulă de parabolă, e aidoma unei revărsări lirice din sufletul unui înţelept al secolului XXI. Astăzi, din nou lansăm o carte frumoasă şi la chip – ca formă, aspect; şi la suflet, adică la conţinut, ca fond, ca mesaj; care mai inserează o bogată şi impresionantă iconografie. Nu are prefaţă, dar include la sfîrşit, cu titlu de postfaţă, un superb poem – S-a întîmplat ceva, de Victor Ladaniuc, dedicat celui care este poetul Ionel Căpiţă. Credem că dînsul nu se va opri aici şi va mai veni la Biblioteca Municipală să-şi lanseze viitoarele volume.”

A fost să fie o zi cu ploaie, oferindu-i dnei Lidia Kulikovski, director general al BM, teméi să spună că e o binecuvîntare pentru autorul nostru, care dă o culoare de strălucire instituţiei noastre. Contabilizînd în volumul lansat 526 de titluri, dumneaei Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

a descoperit printre poeziile propriu-zise acrostihuri, haiku-uri, poezii din două-treipatru rînduri, punîndu-şi o întrebare retorică: „Cine este Ionel Căpiţă?” Răspunzînd tot ea: „Trăind într-un spaţiu cu veşnice intemperii politice, economice, culturale etc., Ionel Căpiţă este un poet generos (parafrazîndu-l chiar pe el, pot spune că Dumnezeu nu a fost zgîrcit la acest capitol, înzestrîndu-l cu această vocaţie), căci a scris peste 30 de poezii dedicate unor personalităţi din republică, iar în cele trei capitole un personaj distinct este Omul în general. Un subiect ce îl preocupă îndeosebi este dragostea de ţară, de Patrie, pe care ne-o împărtăşeşte cu un sentiment de satisfacţie, de plăcere şi de bucurie, pentru că ţine foarte mult la consîngenii lui.” În semn de recunoştinţă pentru devotamentul neţărmurit faţă de românism, de limba română, de carte, pentru mesajul imperativ şi select, din punct de vedere estetic, al creaţiei sale, directorul general al BM i-a înmînat în dar lui Ionel Căpiţă o clepsidră, totodată, felicitîndu-l pentru această performanţă editorială.

Cum să nu-i menţionăm pe unii dintre bărbaţii neamului românesc din Basarabia cu care se mîndreşte nu numai I. Căpiţă, dar şi fiecare dintre noi? Lista o prezentăm în ordine alfabetică: Isaia Cârmu, Anatol Ciobanu, Tudor Colac, Dumitru Galupa, Mihai Grati, Simion Istrati, Aurel Lozan, Alexei Mîrzac, Anatol Mocreac, Ionel Movilă, Andrei Munteanu, Adrian Păunescu, Vlad Pohilă, Alecu Reniţă, Gheorghe Şalaru, Vasile Şoimaru, Victor Ţuţuc, Gheorghe Vdovâi, Victor Ursu şi alţi oameni cu sufletul mare. Un model de afecţiune deosebită exprimată în versuri poate servi acrostihul scris pentru Nicolae Dabija: „Nume drag şi nume sfînt... / Inundă acest pămînt / Cu iubire şi cu gînd – / Orişiunde, orişicînd. / Lira ta încîntă-o lume, / Alinînd dureri nebune... / Ea-i chemarea ce nu-apune. // Dragostea şi dorul tău / Ajung pîn’ la Dumnezeu... / Binele ce-l faci mereu / Izvorăşte din iubire... / Jertfa ta e-o mîntuire, / Adusă... prin dăruire.”

Cînd rămînem singuri, abia atunci observăm cîte ne lipsesc din jurul nostru...

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Gheorghe Şalaru, ministru al mediului, onorat de acrostihul recitat de autor, a menţionat că poetul a adunat în prezenta culegere nestemate lirice despre mamă, tată, Patrie, despre ţara cu dulcele nume România, despre dragoste etc. Includem în cele ce urmează (spre deliciul cititorilor noştri) o poezie de dragoste, dedicată soţiei: „Ce-ar fi să fii acasă / Cînd uşa-ncet deschid, / Şi-atîta de frumoasă / La piept să te cuprind?... // A dorului arsură / S-o potolim cu dor, / Cosînd gură de gură / Cu dulcele amor. // Şi să uităm de toate / Cînd în iubire bem. / Şi să uităm de moarte, / Că veşnici nu sîntem” (Ce-ar fi?).

Dar, încă nu totul I. Căpiţă a scris despre Patria-Mamă – România... Bucuros că asistă la lansare, acad. Victor Ţuţuc, dr. hab., inginer, care pe deasupra mai e consătean cu I. Căpiţă (ambii sînt din Şirăuţii judeţului istoric Hotin), a reiterat patriotismul prezent în carte, îndeosebi „spaţiul ecologic” – valea, rîul, pădurea, pe care autorul Dangătului le-a descris cu pasiune. „Poeziile (care cu greu se supun definiţiilor) au tîlcuri profunde, ne amintesc de părinţi, de casa părintească, de înaintaşii Neamului nostru... Fără a exagera, putem spune că Ionel Căpiţă e un poet care munceşte mult pentru a-i da slovei scrise strălucire. Bravo şi sincere felicitări cu această ocazie – satul Şirăuţi se mîndreşte cu un astfel de fiu al său.” „O enciclopedie populară a Neamului” – aşa l-a prezentat I. Căpiţă pe Artistul

95

BiblioPolis

MANIFESTĂRI CULTURALE

Poporului Ion Paulencu. Venind acasă, după ce a primit volumul de la autor, a fost frapat de versurile descoperite, iar poezia Scrisoare tatei a fost transformată de îndată într-o splendidă romanţă, pe care cei prezenţi la manifestare au ascultat-o pe viu în interpretarea maestrului. În ciuda ocupanţilor e o poezie dedicată dr. în economie Vasile Şoimaru – cel care a înconjurat globul pămîntesc pentru a descoperi nebănuite urme de românism.

De curînd s-a întors de la Bucureşti, unde a lansat volumul său despre o durere a noastră a tuturor – Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare. Cu părere de rău, foarte puţini oameni politici şi de cultură, chiar şi istorici, şi-au adus aminte de această mare tragedie a românilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial... Dumnealui a fost adînc impresionat de atenţia pe care i-o acordă autorul poeziei cu dedicaţie, însă consideră că nu a făcut nimic deosebit, pur şi simplu, fiind un om al Cetăţii, luptă pentru întronarea dreptăţii şi adevărului.

Cel care o viaţă a mers umăr la umăr (fiindu-i coleg de facultate la USM) cu I. Căpiţă a fost Alecu Reniţă, redactor-şef al revistei Natura, şi care confirmă că poetul este un om al zidirii, nu s-a împăcat niciodată cu situaţia ce s-a creat după ce am căpătat independenţa şi, cu toată forţa cuvîntului, încearcă să ne explice ce trebuie să facem ca să ajungem la un trai decent. „Născut pe malul Prutului, aproape de hotarul cu

96

România, fiind copil, privea cu invidie peste sîrma ghimpată la priveliştile încîntătoare de dincolo. Dacă la noi mai stă în suflet acest zid al dezbinării, apoi – la sigur – Ionel Căpiţă l-a sfărîmat încă atunci, în adolescenţă, cu toate că acest cuvînt era «exilat» din vocabularul basarabenilor. Dangătul la care se referă poetul este pentru ambele maluri ale Prutului – de la Cernăuţi pînă la Cetatea Albă şi de la Suceava pînă la Alba Iulia. În zilele noastre cuvîntul Patrie s-a cam demodat, dar pentru Ionel Căpiţă a scrie despre ea e un titlu de nobleţe. Dacă nu era această dragoste de ţară – nu ştiu de ar fi reuşit să se înfăţişeze nouă cu asemenea poezii, frumoase pînă la lacrimi. Se vede că le-a scris la îndemnul inimii sale ce bate ca un clopot. Basarabia supravieţuieşte anume de aceea că apar aici – pe pămîntul vechii Dacii – cărţi trăite cu toate fibrele sufletului românesc. Nu încape îndoială că numai cu aşa oameni curajoşi vom învinge răul abătut asupra noastră.”

Prof. dr. hab. Aurel Dănilă, medic la Spitalul „Sfînta Treime” din Chişinău, cu mare satisfacţie a menţionat că „I. Căpiţă «creşte» cu fiecare carte scoasă la lumină de sub tipar. În toate cele patru volume se evidenţiază dragostea lui faţă de Patrie şi poporul român. În 1918 Basarabia a avut anume aşa bărbaţi ca protagonistul nostru...”

Tatiana Colţun – profesoară de română de la Liceul „Nicolae Sulac” din capitală, l-a prezentat pe poet ca pe un clopotar ce trage alarma de deşteptare a poporului din somnul de aproape două veacuri, cît zace sub stăpînire străină. Cu multă căldură a fost developată starea de spirit a dorului, legământul ce nu poate fi dezlegat cu satul de baştină Şirăuţi. Discipolii dumneaei, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

prezenţi la această lansare de carte, Viorica Cernov, Anişoara Ciubotaru şi Daniela Leca, au prezentat un recital poetic din cele mai frumoase poezii ale lui I. Căpiţă.

Inserăm, pentru a ilustra cele spuse, unele din ele, scrise pentru pici. Prima – intitulată Mama mea: „Mama mea e cea mai bună, / Cea mai dulce, mai frumoasă. // Lîngă ea pe toţi ne-adună / Şi la toţi ne pune masa. // Ne mîngîie, ne alină / Şi cu drag ea ne vorbeşte. // La dejun, la prînz, la cină / Cel mai bine ea găteşte.” A doua – Şcoala tatei: „De la tata învăţ multe: / Să trăiesc frumos, / Cum să urc, ca el, pe munte / Şi să nu cad jos.” A treia – cu dedicaţie nepoţelei Maria Brăduţeanu: „Şapte ani de-acasă, / Şapte ani frumoşi, / Zestrea mea aleasă, / Zestre din strămoşi. // Bogăţie rară, / Dar dumnezeisc, / Voi sînteţi comoară, / Eu doar vă păzesc. // Şapte ani de-acasă – / Ai vieţii refren, / Cale luminoasă / Spre dulce eden. // Doamne, dă-mi putere, / Cuget înţelept... / Ani buni – cu plăcere – / Vină, că-i aştept” (Şapte ani de-acasă).

Au mai luat cuvîntul conf. univ. dr. hab.

Ion Melniciuc, de la USM; prof. univ. dr. hab. Gheorghe Colţun, de asemenea de la USM; Pavel Bălan, operator de cinema şi fotograf; Dumitru Galupa, directorul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS Chişinău), unul dintre cei care a susţinut financiar tipărirea cărţii; acad. Vasile Micu; dr. în biologie Valeriu Caisân, pădurar; Alexei Mârzac, din Mârzaci, Orhei; Victor Ursu – consătean, artist plastic; Alexandru Pleşca, nepot de la văr; fratele Ştefan, jurist; şoţia Galina, care s-a ales cu un braţ de flori, dăruite de soţ drept recunoştinţă pentru susţinerea pe care i-a acordato pe parcursul anilor, ş.a. A înviorat sala, cu melodiile interpretate la pian, Ion Dascăl, director artistic şi prim-dirijor al orchestrei Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

de muzică populară „Mugurel”, acompaniind-o pe tînăra cîntăreaţă Rodica Buhnă, care a impresionat prin intonarea cîntecelor Pocnind din bici şi La oglindă, ambele pe versuri de George Coşbuc. Şi totuşi, dominanta evenimentului a fost recitalul poetic al autorului, care s-a străduit să găsească pentru fiecare vorbitor versuri ce îl caracterizează pe acesta din urmă şi să-i mulţumească pentru susţinere şi cuvintele calde.

Vl. Pohilă, la încheiere a menţionat că deşi s-a lansat o carte variată ca mesaj, subiecte, teme, discuţiile s-au axat preponderent pe poezia civică a lui I. Căpiţă, fapt ce dovedeşte că la noi mai este viu interesul faţă de ea, ceea ce ne şi bucură. Din atare creaţii autorul şi-a făcut un modus vivendi, devenind tot mai energic, mai perseverent, trăgînd o brazdă adîncă pe ogorul poeziei basarabene. Iar dna L. Kulikovski a relatat că autorul reflectă în altă cheie starea de azi a ţării, îşi păstrează demnitatea de om în orice postură s-ar afla, dar principalul este că a răspuns la întrebarea „Cine sîntem?”: „Sîntem români, şi punctum!”, după cum ne-a demonstrat şi ne-a îndemnat să rămînem poetul nostru naţional Mihai Eminescu.

După ce pe 20 martie a fost sărbătorită Ziua internaţională a fericirii, putem spune că Ionel Căpiţă este o persoană fericită, întrucît a adunat în jurul său atîta lume pasionată de frumos şi de sublim.

Foto: Vasile ŞOIMARU

97

BiblioPolis

MANIFESTĂRI CULTURALE

O BIBLIOGRAFIE CRITICĂ DE PIONIERAT Cristian ZIDARU Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” păşeşte într-o etapă nouă, a modernităţii. Pe 3 iunie a.c. Sala de lectură de la Sediul Central al acestui important centru cultural al capitalei noastre îşi deschidea larg uşile (după o reparaţie ce a durat cîteva luni bune) pentru toate categoriile de cititori. La bibliotecă cititorii / utilizatorii trebuie, în primul rînd, să se simtă comod. Pentru unii dintre ei frecventarea Sălii de lectură este o adevărată terapie. De aceea, toţi vizitatorii din acea zi au fost cuprinşi de o atmosferă specială, una pe măsura unei sărbători. „Sala a devenit mai spaţioasă, te simţi mai liber în acţiuni. Mobilierul multifuncţional are menirea să îmbie chișinăuienii de a vizita biblioteca mai des. De acum înainte manifestările culturale, conferinţele, concursurile etc., desfăşurate aici, vor avea loc întrun mediu relaxant şi plăcut”, a menţionat dna Lidia Kulikovski, director general al BM, sub a cărei direcție au fost executate lucrările de reparaţie şi de amenajare a încăperilor. „Sîntem aceiaşi, dar, totodată, în condiţii noi. Am avut avantajul că am dat peste ingineri şi constructori care sînt buni specialişti”, a spus dna Lucia Culev, șefa Departamentului cultură al Primăriei Chişinău, făcînd un bilanţ al realizărilor. „Am împrospătat întru cîtva mediul material, care a devenit mai frumos, mai atrăgător. Chişinăuienii vor avea posibilitate să se îmbogăţească spiritual într-un climat

98

apropiat de standardele europene”, a încheiat dna L. Culev, nu înainte de a ura colectivului BM perseverenţă şi tenacitate în activitatea zilnică prin tradiţionalul La mai mult şi la mai mare!

BM îi ţine permanent pe beneficiarii săi la curent cu preocupările comunităţii chişinăuiene şi prin aceasta devine atractivă şi utilă. Principalele sale funcţii rămînîndu-i aceleaşi – de informare, socializare, culturalizare şi, bineînţeles, cea educaţională şi de instruire –, ea întreţine comunicarea şi cu partenerii, cu personalităţi marcante de peste hotare. Un prieten deosebit de drag pentru BM s-a dovedit a fi scriitorul, istoricul şi criticul literar Theodor Codreanu, care trăieşte şi activează iată de acum aproape patru decenii în Huşii din dreapta Prutului, deci la o distanţă nu prea mare de noi (poate și de aceea îi este atît de dragă Basarabia, ce şi-a găsit un loc aparte în inima-i de patriot). Anume dumnealui i-a căzut norocul să facă „pocinogul”: să desfăşoare prima lansare de carte în spaţiul renovat al Sălii de lectură a BM, loc vizitat de un şir de celebrităţi care au avut ocazia să treacă prin Chişinăul vremurilor nu atît de îndepărtate.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Volumul la care ne referim se intitulează Theodor Codreanu.

Bibliografie critică (Chişinău, 2012), lucrare realizată de Lina Codreanu, soţia protagonistului, şi îngrijită de conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, redactor bibliografic fiind Ludmila Pînzaru.

Pe pagina a patra a copertei cărţii, academicianul Mihai Cimpoi ne prezintă o scurtă caracteristică a generosului om de cultură: „Theodor Codreanu este o prezenţă vie, dinamizatoare în contextul culturii române de azi; foarte deschis la noile idei, receptîndu-le şi asimilîndu-le în orizontul de aşteptare cu demnitate şi cu un nealterat sentiment al identităţii culturale româneşti.

Este un critic de frontieră, căci îşi situează demersul la răscrucea filosofiei, ontologiei şi literaturii, unde surprinde pulsul ideii şi elementele formatoare de valori. Scrie, de fapt, proză de idei, demonstrînd o sensibilitate rară în freamătul poematic al gîndului. Model deontologic superior îi este, fireşte, Eminescu, pentru care are o înţelegere a sa, proprie şi în spiritul noilor paradigme filosofice / culturale. [...] Spiritul polemic se aprinde cu o forţă nimicitoare când e vorba de apărarea adevărului şi punerea poetului în lumina adevărată a documentului şi a interpretării etice şi valorice juste. Înzestrat cu asemenea facultăţi intelectuale, Theodor Codreanu este un critic al întreg spaţiului românesc, preocupîndu-se atît de valorile ce se creează în Ţară, cît şi în Basarabia şi în exil.”

Dna dr. Lidia Kulikovski, care a moderat evenimentul, a prezentat în amănunte structura bibliografiei, menţionînd că în lucrare au fost incluse mai mult de Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

1800 de surse bibliografice care acoperă preocupările lui Theodor Codreanu. „Cea care a muncit cel mai mult la prezenta bibliografie – a celui mai bun scriitor care a scris despre noi – este Lina Codreanu. Ea a înregistrat totul ce a apărut de-a lungul anilor şi a aranjat materialul într-o formă de invidiat. Ne-am simţit onoraţi să lucrăm alături de Lina Codreanu, care se vede că s-a ghidat de principiile profesorului Ion Stoica, bibliolog de la Bucureşti, care, la rîndul său, menţiona că într-o bibliotecă fără bibliografie există numai haos”, acestea sînt concluziile doamnei moderatoare.

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a fost întotdeauna frumoasă şi atrăgătoare pentru cititori. Mai mult decît atît: „BM este una dintre cele mai prestigioase biblioteci din capitală – pentru motivul că directorul general, Lidia Kulikovski, şi colectivul ei, care cunoaşte foarte bine sarcinile sale profesionale, au transformat-o într-o Cetate a culturii noastre româneşti”, a spus academicianul Mihai Cimpoi, un vechi prieten al bibliotecarilor şi „cel mai bun partener şi donator” (este în posesia trofeului şi certificatului corespunzător) al BM. Privitor la Theodor Codreanu, savantul nostru a menţionat că acesta „este un mare cărturar deschis către întreg spaţiul românesc.

Bibliografia (critico-analitică), apărută sub egida BM, impresionează prin însuşi vo-

99

BiblioPolis

MANIFESTĂRI CULTURALE

lumul său – circa 600 de pagini. Fără doar şi poate, este o creaţie reprezentativă şi aici trebuie să subliniem meritul dnei Lina Codreanu, care îl ajută în totul ce face pe soț, devotatul prieten al nostru, care este şi unul dintre eminescologii români de orientare postmodernistă”. M. Cimpoi nu a venit cu mîna goală nici de data aceasta – i-a dăruit lui Th. Codreanu, în semn de recunoştinţă pentru activitatea-i impunătoare, „eminescologului eminescologilor” (după cum a scris în dedicaţie) noua sa apariţie editorială: volumul Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic – o lucrare la fel de voluminoasă (şi valoroasă!), care este o noutate absolută în istoria literaturii române. Şi poetul Ion Hadârcă se simte confortabil în sălile BM. Dumnealui e de părere că Theodor Codreanu este un ambasador al literaturii române din Basarabia, este cel mai avizat comentator al vieţii literare de la noi. Îndemnul a fost să continue în acelaşi ritm să scrie, să se dăruie cu pasiune studierii vieţii şi creaţiei lui Eminescu, dar să şi împărtăşească ideile basarabeniştilor, să se afle permanent într-un proces de sincronizare cu evenimentele culturale de la noi din republică. Scriitorul şi omul politic I. Hadârcă a dăruit BM ultimele sale apariţii editoriale. Drept mulţumire, dna L. Kulikovski i-a dorit să se simtă şi în şedinţele Parlamentului „tot atît de bine ca în sălile de bibliotecă”.

La intrarea în sala de lectură maestrul fotograf Vasile Şoimaru a desfăşurat o expoziţie ce purta titlul Theodor Codreanu – un împătimit de Basarabia. Luînd cuvîntul, dr. în economie V. Şoimaru a atras atenţia asupra faptului cît de dragă îi este lui Th. Codreanu această palmă de pămînt românesc – Basarabia: „Nu cunosc contemporani din partea dreaptă a Prutului, dar nici din cea stîngă a lui, mai devotaţi cauzei basarabene ca dumnealui. În titlul expoziţiei am spus totul. Succese în continuare onoratei familii Codreanu!”

Cu o deosebită însufleţire a vorbit poetul, prozatorul şi publicistul Nicolae Dabija, numindu-l pe distinsul istoric şi critic literar „academicianul de la Huşi” (loc de

100

unde se văd codrii şi dealurile de la Bălăneşti, Nisporeni). Mulţumindu-i acestuia pentru că a scris studii elocvente despre Eminescu, că îi citeşte cu atenţie pe scriitorii basarabeni, N. Dabija a menţionat-o şi pe Lina Codreanu, care este un model de bibliograf pentru cei ce vor scrie pe viitor astfel de bibliografii.

Bibliografia critică a lui Th. Codreanu, în opinia scriitorului şi jurnalistului Vlad Pohilă, este o lucrare monumentală, copleşitoare, care a încununat munca de aproape cinci decenii a ilustrului cărturar de la Huşi, pe care Academia Română tot uită să-l promoveze în rîndurile sale. „Theodor Codreanu deocamdată rămâne la Huşi, în Academia sa... Şi editează cărţi, una din ele este lansată azi. Cred că titlul acoperă conţinutul. Lucrarea a meritat să fie editată. Faptul că protagonistul acordă atenţie prioritară procesului literar (dar şi cultural) de la Chişinău ne sugerează ideea că tot mai vizibilă ne apare apropierea celor două maluri de Prut (desigur, într-un timp cînd mai există frontiere)”, a enunţat Vl. Pohilă, invitîndu-l pe Th. Codreanu să mai vină şi cu alte ocazii în Chişinăul devenit pentru dumnealui un oraș extrem de familiar.

Au mai luat cuvîntul Andrei Petruş, poet din judeţul Bîrlad, de asemenea împătimit de-a binelea de Basarabia, care a venit să susţină familia de cărturari Codreanu şi să ne spună că opera ştiinţifică, dar şi scrierile artistice ale ilustrului om de litere Th. Codreanu, stîrnesc admiraţia, dar şi invidia multor conaţionali aflaţi departe Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

de interesele majore ale naţiunii; prozatorul şi publicistul Ion Iachim, recunoscător că Th. Codreanu i-a citit şi i-a recenzat profesional unele romane (Cu jăraticul pe buze, Kratki kurs..., Decameron basarabean, Cireşe pentru Mareşal); scriitorul Nicolae Rusu, care a relatat că despre creația lui Th. Coreanu cel mai bine vorbesc înseși cărțile dumisale, scrise pe parcursul a mai multor decenii, iar la Bibliografia critică s-a depus o muncă cât a 10 oameni; Ludmila Pânzaru, director adjunct al BM, care a menționat că o astfel de bibliografie (critică) este prima în practica Bibliotecii Municipale. Noua lucrare pune în evidență un spirit enciclopedic, activitatea unui rafinat critic și istoric ce mai e și un patriot fervent – fapt ce se observă din fragmentele ce însoțesc majoritatea titlurilor. Cartea va fi de folos nu numai pentru istoricii și criticii literari, dar și pentru profesori, studenți de la facultățile de litere și științe ale comunicării.

Administrația BM „B.P. Hasdeu”, precum și cei care au contribuit la realizarea ideii de a edita o bibliografie critică au primit mulțumiri din partea alcătuitoarei – Lina Codreanu. Ceea ce a determinat-o să purceadă la elaborarea bibliografiei critice a fost necesitatea de a ordona articolele şi cărţile soțului său (de fapt, o datorie de bună familistă, fiindcă nimeni altul nu ar fi avut la îndemînă aceste materiale colectate de mai multă vreme). Ideea de a alcătui referințele bibliografice din trei elemente (descrierea bibliografică, prezentarea cărţii, plus – fragmente din cărţi, articole etc.) îi aparține. Anume această „arhitectonică” îi acordă lucrării un caracter unic (nu e întîmplător faptul că dna L. Kulikovski a recunoscut că nu a mai văzut aşa mod de repartizare a materialului bibliografic).

Foarte mult a meditat la alegerea fragmentelor din ziare, reviste, cărți, deoarece a dorit să fie obiectivă cu toți autorii, alegîndu-i pe cei mai potriviți (care au lăudat, dar și care au criticat!). Astfel, omul de cultură Theodor Codreanu s-a ales cu un profil văzut din mai multe puncte de vedere, în care se văd pînă și emoțiile, stările Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

sufletești ale dumnealui, provocate, desigur, de diferiți factori externi. Trebuie să spunem că prezenta Bibliografie, care este o lucrare pentru a informa, nu este perfectă, ci perfectabilă. Lina Codreanu adună materiale în continuare. Deci, visează la a doua ediție, revăzută și adăugită. Și Theodor Codreanu, la rîndul său, a mulțumit din toată inima persoanelor implicate în elaborarea și editarea unui volum atît de necesar și de importat pentru știința literară românească. Dumnealui a menționat că munca cea mai grea a căzut pe spatele „furnicii” (așa a numit-o pe soțiesa), care a dat o imagine extraordinară materialelor ce s-au păstrat în arhiva personală sau în biblioteci. E un caz unic în istoria literaturii ca soţia „să se aventureze” într-un proiect atît de dificil. Dar principalul e faptul că a fost obiectivă, a pus lucrările într-o ierarhie firească. Scriitorul și savantul a mai menționat că a avut avantajul de a întîlni în viață oameni de caracter, prieteni adevăraţi, de care este legat pînă în prezent. Din păcate, între români există o discordie, de care vorbeşte și Eminescu. Dar se simte atașat de Basarabia pentru totdeauna, deoarece, după părerea sa, Basarabia este cea mai urgisită regiune românească. Cu atît mai mult cu cât primul premiu i-a venit anume din Basarabia. Pentru BM „B.P. Hasdeu” Th. Codreanu a adus în dar o nouă carte despre Eminescu (cel care a înţeles ca nimeni altul geniul Basarabiei), intitulată Basarabia eminesciană (Ed. „Junimea”, Iaşi).

Dna L. Kulikovski a concluzionat că Bibliografia critică a inimosului patriot Theodor Codreanu ne va servi drept un instrument-oglindă pe care îl poate folosi însuși protagonistul, dar și toți cei care sînt interesați de evoluția procesului literar românesc de pe ambele maluri ale Prutului.

Cu speranța că acest portret se va îmbunătăți și se va completa pe viitor, BM „B.P. Hasdeu” o va primi în această sală pe familia Codreanu cu braţele deschise la noile lansări de carte. Dorim ca ea să se simtă aici ca acasă!

Foto: Vasile ȘOIMARU

101

BiblioPolis

MANIFESTĂRI CULTURALE

POPAS ÎN LUMEA CUVINTELOR unui critic de teatru și cinema Aliona VÎRLAN, director, Filiala de Arte „T. Arghezi” Recent, pe 19 iunie curent, la Filiala de Arte „Tudor Arghezi” a BM „B.P. Hasdeu” s-a adunat multă lume bună dornică de a vedea un om, o personalitate, un doctor în studiul artelor – dna Larisa Ungureanu, care a decis să lanseze anume aici, în Templul Artei, volumul Larisa Ungureanu: popas în lumea cuvintelor. Biobibliografia sus-numită este dedicată acestei doamne – critic de teatru şi film, jurnalistă, cartea fiind destinată oamenilor de teatru, cineaştilor, tinerilor studenți şi tuturor celor care se interesează de evoluţia teatrului şi a filmului în RM, de evoluția la noi a artei teatrale şi cinematografice. Utilizatorii vor afla amănunte despre activitatea Larisei Ungureanu, de contribuţia ei la promovarea imaginii teatrului şi filmului din RM în mass-media, vor putea învăța dragostea faţă de valorile culturale naţionale şi universale. În cuvântul de deschidere, Artista Poporului Paulina Zavtoni a menţionat că, graţie criticilor de teatru, despre actori, despre spectacole și filme se scrie, astfel ei nu sunt dați uitării. Doamna L. Ungureanu a scris despre toate teatrele de la noi, despre mai mulţi actori cum ar fi Dumitru Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, Mihai Volontir, Sergiu Finitti, Viorica Chircă, Nelly Cozaru, Nicolae Darie, Arcadie Răcilă ş.a.

102

Scriitorul şi publicistul Vlad Pohilă, care are şi el în palmaresul său articole despre artă, a venit cu unele amintiri. „Drumurile noastre s-au intersectat la Moscova, acolo am cunoscut-o, după care i-am urmărit activitatea – vastă, frumoasă, eficientă. Cărţile Larisei Ungureanu sunt modele cum se scrie despre teatru şi film. Iar o bibliografie ca Popas în lumea cuvintelor pentru un critic este impunătoare, solidă, cu ample trimiteri la arta națională, dar și din ţările europene. Protagonista popularizează cunoştinţele despre personalităţi marcante de la noi şi despre unii străini: Alain Delon, Catherine Deneuve, Michele Placido ș.a.

Nu este membru al Uniunii Scriitorilor, de ce? Pentru că ea scrie despre valori perene, dar la noi, acum, unii dau prioritate abordărilor superficiale, vizând un cosmopolitism deocheat. Larisa a făcut servicii greu estimabile filmului şi teatrului, a fondat o revistă de excepţie. Lansarea data este valoroasă, chiar dacă protagonista nu suferă Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

de grandomanie. Felicitări pentru aceste realizări, am scris cu plăcere despre ele și voi mai scrie!” „Din actorii mari pe care i-am avut, tinerii, cu regret, nu-i prea cunosc, a spus maestrul în arte, actriţa de la Teatrul „Luceafărul”, Tatiana Băcescu. Critici de artă ca Larisa Ungureanu scriu despre actori, teatru, filme, astfel ei nu permit să fim dați uitării. Spectacolele dispar, dar rămân rândurile scrise. E foarte important pentru tot neamul nostru ceea ce scrieţi Dvs., Larisa Ungureanu.” În aceeași cheie a vorbit și Artista Poporului Viorica Chircă, dânsa mai evocând momente din viața teatrală a Chișinăului anilor ΄70-΄90 ai secolului XX. Dna LiubaDrăgostiţa Bujor, poetă, interpretă, compozitoare, a subliniat că o cunoaște pe protagonista volumului, de aceea este fericită că se află alături şi împărtăşește bucuria ei enormă, apariţia unei biobibliografii. Cu multă dragoste i-a dedicat Larisei Ungureanu câteva cântece: Basarabia, Iubirea mea ş.a., versuri, muzică, text de L.-D. Bujor.

Cu o deosebită afecţiune faţă de cultura şi arta noastră a vorbit distinsa doamnă Ecaterina Codru, soţia regretatului poet, traducător, eseist şi regizor de film Anatol Codru. Dumneaei s-a referit la scrierile criticilor de teatru, film, menționând că la mulţi nu le place critica, însă critica îţi dă un semn, oamenii înţelepţi o caută. Regretatul A. Codru, la apariţia unei cărţi, aştepta cu mare nerăbdare critica bună, dar și critica mai puţin bună. Un cărturar există prin scrierile sale și prin felul cum sunt acestea percepute de public.

Cineastul Octavian Grigoriu, fiul marelui actor Grigore Grigoriu, ne-a vorbit cu plăcere despre această întâlnire, L. Ungureanu fiind persoana care savurează scânteia din om, ceea ce este o raritate. Are o curiozitate de copil şi asta a păstrat-o până astăzi ca personalitate, ca un critic de artă Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

original și profund. Este o fire energică, respectuoasă şi energică, este documentată foarte bine, descoperă nişte lucruri pe care nu le cunoaştem noi, le înșiră judicios pe foaie, niciodată nu-şi permite „luxul” de a face lucru de mântuială.

Prietena Bibliotecii de Arte Claudia Pătârnac-Caranfil, actriţă, profesoară, a acceptat cu mare drag invitaţia la acest eveniment. Frunzărind cartea Tot aici măntorc, a găsit o recenzie scrisă cu 41 de ani în urmă anume despre ea. „Și aici am găsit purul adevăr, s-a confesat artista. Mă închin în faţa demnităţii pe care o aveţi ca critic de teatru şi film şi ca mamă. Am văzut-o de câteva ori cum fugea să o ia pe fiică-sa de la cercul de dansuri, unde lucram eu. Îi doresc doamnei Larisa Ungureanu încă multe întâlniri, unde este pus accentul sufletului”.

Claudia Tricolici de la Departamentul „Memoria Chișinăului”, a povestit despre felul cum a lucrat la elaborarea acestei bibliografii, beneficiind de sprijinul protagonistei. Au mai vorbit şi alţi invitaţi la manifestare: Svetlana Arionescu, critic de film; Anatol Malev, redactor de carte; Alexandru Băcescu, conf. univ., AMTAP; Ion Gorgan ş.a.

Larisa Ungureanu a venit cu un mesaj de mulţumire celor care au trudit la apariţia acestui volum, domnului Vlad Pohilă, redactor și prefațator; doamnelor Lidia Kulikovski, dr. conf. univ., responsabil de ediţie; Claudia Tricolici, bibliograf; Filialei „Târgovişte” a BM „B.P. Hasdeu” şi, desigur, Filialei de Arte „T. Arghezi”, unde a avut loc lansarea biobibliografiei.

Larisa Ungureanu are în palmaresul său patru cărţi, a încercat să scrie şi versuri, „unele stări mă încearcă şi acum”, a precizat dumneaei. Sperăm ca în curând să asistăm la o altă apariţie, la fel de interesantă și utilă, despre oamenii de artă şi cultură de la noi, din Basarabia.

103

BiblioPolis EMINESCIANA 2013

Эминеску в Одессе. Год 1885 Дмитрий УРСУ, доктор исторических наук, профессор исторического факультета Одесского Национального Университета им. И.И. Мечникова В первые сто лет своего существования Одесса видела многих представителей отечественного и зарубежного литературного мира. Самые знаменитые из них – Пушкин и Гоголь, Мицкевич и Марк Твен. О каждом написаны книги и статьи историковкраеведов. Среди иностранцев наибольшего внимания удостоился Адам Мицкевич. Гений польской культуры провел в Одессе девять месяцев, успев за это время поучительствовать в Ришельевском лицее и совершить путешествие в Крым [1]. В память о пребывании в Одессе великому польскому поэту возведен замечательный памятник в самом центре города. Летом 1867 года, во время длительного морского путешествия в Европу и Палестину, в Одессе побывал Марк Твен. Заморский гость с юмором об этом рассказал в книге Простаки за границей, принесшей ему всеобщую известность. Газета Одесский вестник поместила тогда приветственный адрес американских туристов местным властям, подготовленный писателем. Много лет спустя та же газета вспомнила Марка Твена, с удивлением поведав о его сказочных гонорарах [2, 29 авг.], но забыла упомя-

104

нуть о том, что он прославил Одессу на весь мир. Впрочем, здесь он провел всего один день, успев рассмотреть памятник герцогу Ришелье, гигантскую лестницу, ведущую в порт, оживленный рынок и «облако пыли, чисто американский признак». Недавно историк Ч. Кинг в книге об Одессе, описывая визит американского юмориста, отметил, что в облике города его больше всего поразили две черты – космополитизм и мультикультурность [3]. Так оно и было на самом деле. Одесса поддерживала тесные связи с деятелями болгарской культуры. Об одесских болгарах имеется большая краеведческая литература. Здесь жили и творили классики литературы Христо Ботев и Иван Вазов. Первый из них два года учился в местной гимназии (18631865), а второй провел в Одессе тоже два года (1887-1889), занимаясь литературным трудом. Не повезло лишь одному гостю Одессы – румынскому поэту Михаю Эминеску, побывавшему тут летом 1885 года. Читателю, незнакомого с ним, следует дать несколько самых общих понятий. Эминеску по праву считается основоположником соBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) временной румынской литературы, мировой величиной, сопоставимой с Мицкевичем, Пушкиным, Шевченко, Леопарди... Как и украинский гений, Эминеску – пророк и мученик, жизнь которого прошла в трудностях и лишениях. Последний романтик и первый символист, Эминеску есть одновременно Лермонтов и Блок румынской поэзии. Его лирику, необычайно трогательную и мелодичную, переводили такие выдающиеся поэты, как Анна Ахматова (на русский язык) и Максим Рыльский (на украинский язык). В августе-сентябре 1885 года Эминеску прошел курс бальнеотерапии на Куяльницком лимане, откуда регулярно писал письма своим друзьям в Яссы. Мотивы моря вошли в некоторые его стихотворения. Однако этот эпизод в жизни поэта долгое время оставался неисследованным, биографы ограничивались лишь констатацией поездки в Одессу. Так, в ставшей классической книге Дж. Кэлинеску об этом сказано одним абзацев [4, 318]. Позже появились работы, где о лечении на берегу Куяльника сказано более подробно. Молдавский поэт и журналист Н. Дабижа выпустил книгу путевых очерков По следам Орфея, где поездке Эминеску и его пребыванию в наших краях посвятил главу Эминеску в Одессе [5, 301-325]. Недавно в Бухаресте вышла книга В. Крэчуна Эминеску в Одессе и на Куяльнике; она богато иллюстрирована снимками из телефильма, который, однако, так и не был закончен [6]. В Одессе побывали также авторы книги Шаги поэта, они ограничились лаконичным, всего в четыре строки, пересказом известных фактов [7, 309]. Более документировано, но предельно кратко описан этот эпизод кочевой жизни Эминеску в книгах А.З.Н. Попа [8] и И. Крецу [9, 403-404]. Этим публикациям присуща узкая источниковая база, их авторы слабо представляют себе социально-культурный пейзаж нашего города того времени, допускают грубые фактические ошибки. Они знают, что Одесса была в те времена большим и красивым европейским городом, но когда пишут о численности населения в нем, сильно заблуждаются: называют Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

фантастические цифры в 40, 200 и 400 тыс. чел. Гостиницу «Страсбург», где Эминеску недолго проживал перед отъездом на родину, располагают то в доме 48, то в доме 62 на улице Екатерининской. И тому подобная путаница. В лучшую сторону отличается очерк Н. Дабижи. Что же касается одесских краеведов, то об этом событии в культурной жизни Одессы нет ни одной публикации ни на русском, ни на украинском языках. Между тем общественность помнит о пребывании Эминеску в Одессе, в знак чего недавно (1 июня 2011 года) перед зданием Генерального консульства соседней страны на углу улиц Осипова и Базарной был установлен бюст поэта. Из краткого обзора литературы следует вывод о том, что в биоисториографии Эминеску одесский эпизод почти не изучен и что существует общественная и научная потребность исследования этой темы на широкой источниковой основе. Документальной базой настоящей работы стали письма Эминеску из Одессы, опубликованные в его полном собрании сочинений, фонды Государственного архива Одесской области, местная пресса, воспоминания, а также специальная литература. Лечение поэта на Куяльнике показано на фоне и в неразрывной связи с культурным контекстом городской жизни. На берега Куяльника летом 1885 года румынского поэта привела загадочная болезнь, о характере которой его биографы написали книги и множество статей. «Война диагнозов» длится уже более ста лет. Продолжаются споры о том, как назвать его болезнь, о способах и методах лечения, о причине преждевременной (в 39 лет) смерти Эминеску. В современной Румынии эти вопросы стали одной из острых тем ожесточенной идейно-политической борьбы. В правом сегменте политикума актуализируются консервативные воззрения Эминеску, его ирредентизм [10]. Здесь получила распространение «теория заговора», утверждающая, что поэта неверным лечением намеренно умертвили «нехорошие люди» – румынские масоны, врачи-евреи или австрийские агенты. Конспирологические

105

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

измышления печатают некоторые популярные журналы, ими полна блогосфера [11]. Конечно, у Эминеску было много врагов – и политических, и личных, главным образом завистников. Неподкупный редактор газеты, неукротимый полемист, он многим стоял поперек дороги, вызывая страх и злобу. Крупнейший историк литературы, издатель рукописного наследия поэта, акад. Д. Ватаманюк в недавнем интервью справедливо говорил, что Эминеску мало кто понимал даже из его ближайшего окружения [12]. Злопыхатели распространяли о нем порочащие слухи и сплетни; они доходили до врачей, которые им верили и ставили неправомерные диагнозы. Так было при его жизни, а сегодня различные политические силы используют Эминеску в своих целях. На левом фланге царит безудержная идеализация и стремление сделать поэта «идеологическим бойцом» в современном контексте. В противоположном лагере с позиций постмодернистской деконструкции и морального релятивизма осквернители славной могилы низвергают Эминеску с пьедестала, на который его поставила история, распространяя о нем грязные инсинуации, касающиеся, среди прочего, и его болезни. Дискуссия стимулировала появление солидных трудов о болезни и смерти Эминеску. Среди них следует выделить книги литературоведов Н. Джорджеску [13] и Т. Кодряну [14], врачей И. Ники [15] и О. Вуи [16]. Один эминесколог (есть в Румынии такой научный термин) «казус Эминеску», т.е. причину смерти поэта, сформулировал предельно кратко: медицинская ошибка, непрофессионализм или преступление. Автор приходит к выводу, что Эминеску

106

Odesa

погиб от невежества врачей из-за лечения препаратами ртути и что гидротерапия, начатая на Куяльницком лимане, была самым удачным и щадящим методом его исцеления [17, 258]. Наиболее убедительный и профессиональный анализ течения болезни Эминеску дал доктор И. Ника. Он тщательно изучил всю сохранившуюся медицинскую документацию (немало было утеряно) и пришел к выводу, что все предыдущие диагнозы были полностью или частично ошибочными: у поэта не было ни эпилепсии, ни шизофрении, не было люэса, алкоголизма или общего паралича. Имеющиеся документы дают картину псевдо-паралича и маниакально-депрессивного психоза на основе менингита, порожденного стрептококковой инфекцией [15, 38]. Другой исследователь, М. Хандока, пишет, что Эминеску много лет страдал эндокардитом, позже к нему добавился стрептококковый дерматит [18, 56]. Скорее, было наоборот: язвы на ногах начались много раньше главных и сердечных болей. Именно для лечения ног он и приехал на Куяльницкий лиман. В конце жизни (1889 г.) у Эминеску были явные признаки вирусного энцефалита, а именно воспаление головного мозга с тяжелым поражением центральной нервной системы [19]. Об энцефалите или его разновидности менингите писал еще Т. МайореBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) ску, изучавший в Германии кроме философии еще и невропатологию [17, 254]. Первые симптомы тяжелого душевного недомогания у Эминеску появились летом 1883 года, когда ему исполнилось 33 года. В изнурительно жаркий день, 28 июня случился первый припадок. Его отправили в психиатрическую клинику, где, по некоторым данным, к нему применили травмирующее лечение ртутьсодержащими мазями. Затем, после выздоровления, 1 ноября поэт стараниями друзей был отправлен в санаторий Обер-Деблинг, возле Вены, где в течение четырех месяцев проходил реабилитацию. Здесь врачи не смогли установить точный диагноз болезни и в карточке больного написали нечто маловразумительное «Progressive Paralehse des Irren» («прогрессивный паралич умалишенных») [14, 47]. Как бы опровергая эти глупости, Эминеску к февралю следующего года полностью восстановил свое физическое и психическое здоровье, память и интеллект. Вместе с другом совершил путешествие по Италии, где посетил Венецию и Флоренцию. Единственные жалобы после лечения, которые слышали от него друзья, были на незаживающие раны (гнойники) на ногах. Врачи рекомендовали ему отдых, покой, упорядоченную жизнь и… морские ванны. О пользе морских купаний он знал по собственному опыту – еще летом 1882 года провел десять дней в Констанце. Эта поездка произвела на Эминеску положительное впечатление, но вода была уже холодной, и полноценного лечения тогда не получилось. Теперь, после оздоровления в Австрии и поездки в Италию, было решено повторить морскую терапию на качественно ином уровне. Знающие врачи посоветовали лечение морскими и грязевыми ваннами на одесских лиманах. В Яссах, где тогда жил Эминеску, врачи знали брошюру одесского доктора Б. Абрагамсона о целебных свойствах рапы и грязи этих лиманов, вышедшую в Одессе на французском языке еще в 1850 г. Она носила длинное название Одесские лиманные ванны под углом зрения их терапевтических свойств. Сначала автор краBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

тко излагает историю освоения одесских лиманов: внимание к ним привлек доктор Андреевский, он же открыл первую водолечебницу. Затем автор подчеркивает, что количество лечащихся здесь, как стихийным образом, так и под наблюдением врачей, постоянно растет. И не случайно, так как целебные качества воды, рапы и грязи научно доказаны: химический состав воды определил Рудольф Рот, другие ученые сделали анализ лиманной грязи. В конце брошюры автор подробно рассказывает о том, какие болезни и каким способом излечиваются на лиманах [20]. Трудно сказать, читал ли эту книжку ясский врач Эмиль Макс, но в 1884 г. он выпускает на румынском языке брошюру со сходным названием и содержанием Морские и лиманные ванны в Одессе и с длинным уточняющимся подзаголовком Несколько замечаний из моих собственных наблюдений и из научных публикаций господ докторов Мочутковского, Вериго и Пинскера [21]. Все названные люди внесли большой вклад в медицину и, в особенности, в бальнеологию, посему скажем о них подробнее. Сначала о докторе Максе. Эмиль Макс (1834-1894) закончил медицинский факультет в Вене. С 1884 г. посещает литературное общество «Жунимя» в Яссах, основанное Т. Майореску, членом которого был и Эминеску [22]. Среди двух десятков врачей, румынских и австрийских, лечивших Эминеску, Макс оказался наиболее тактичным и порядочным. Будучи по специальности гинекологом, он не брался за незнакомое дело, не ставил сомнительных диагнозов и не назначал опасных препаратов. Макс рекомендовал поэту щадящий режим лиманных и грязевых ванн, сопровождал пациента до Одессы и побыл с ним здесь первые дни. Безусловно, Макс был знаком с владельцем заведения доктором Яхимовичем, обсуждал с ним пути и методы лечения. Будучи причастным к изящной словесности и тем более членом «Жунимя», он высоко ценил Эминеску как выдающегося поэта, национальную гордость. Доктор Мочутковский, поляк по происхождению, закончил медицинский фа-

107

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

культет университета Св. Владимира, с 1877 г. доктор медицины. Выпустил на немецком языке фундаментальный труд в 2-х частях Материалы к изучению врачебной стороны одесских лиманов: Терапевтическая часть (1881) и Физиологическая часть (1883). В 1882 г. основал Южно-русскую медицинскую газету, а пятью годами раньше – Одесское бальнеологическое общество. Был гласным Одесской городской думы [23, 217-218]. Не менее значимым был вклад в бальнеологию А.А. Вериго. Будучи профессором местного университета в течение 30 лет и ведущим химиком, он среди других тем вел исследования химикобиологического состава рапы и грязи одесских лиманов, их лекарственных свойств. Третий из названных в брошюре Макса одесских авторитетов, Лев Пинскер, закончил Ришельевский лицей, затем в 1848 г. медицинский факультет Московского университета. Во время Крымской войны пошел в армию врачом, награжден медалью. Вел в Одессе активную общественную работу, член многих обществ – врачей, бальнеологов, призрения младенцев и родительниц. Одновременно идеолог и лидер сионистского движения [24, 90-91]. Таким образом, для написания своей книжки ясский доктор Макс использовал труды самых знающих одесских специалистов. Обратимся теперь непосредственно к этой брошюре. Она начинается с экспозиции – представления читателю города Одессы: «Одесса с ее 200 тысячами жителей и 20 тысячами ежегодных гостей поднимается на 60 метров над уровнем моря, имеет в длину до 10 километров, если считать сам город, предместья и сады. Ее улицы очень строго спланированы, они очень широкие, хорошо мощенные, украшены превосходными аллеями, которые с двух сторон обсажены тенистыми деревьями. Город обеспечен водопроводом и освещен газовыми светильниками». После такого лирического вступления Макс перечисляет культурные и лечебные учреждения Одессы: университет с библиотекой, еще одна библиотека, публичная; различные общества: истории и древностей с музеем,

108

затем медицинское, юридическое, природоведческое, бальнеологическое. В Одессе три театра, много гимназий и школ, 1500 магазинов. Что касается здравоохранения, то здесь имеются городская больница на 1300 больных с 24 врачами, еврейская больница на 120 больных с тремя врачами, есть, кроме того, военный госпиталь». Одним словом, ясский врач написал не сухой рекламный проспект, а настоящую поэму в прозе о городе мечты. После вступления идет подробный рассказ о химическом составе и целебных свойствах лиманной воды, рапы и грязи; описаны медицинские процедуры и, наконец, перечислены болезни, которые здесь лечатся. Вот их перечень: худосочие и рахиты, нервные болезни, особенно ишиас (теперь говорят «радикулит»), болезни спины и позвоночника, венерические болезни, а также женские недомогания и разного рода кожные заболевания [21, 20-22; 25, 27]. Прочитав внимательно книжку доктора Макса, Эминеску не мог отказаться от поездки в Одессу, тем более, что друзья обещали помочь деньгами и сопровождать его до лечебницы доктора Яхимовича на Куяльнике. Познакомимся с этим бальнеологическим учреждением и его владельцем. Освоение природных богатств лимана начал, как выше сказано, доктор Андреевский. После его отъезда из Одессы новый этап заложил доктор Бертенсон, взявший в 1868 году городскую купальню в аренду на 12 лет. Один из зачинателей одесской курортологии Алексей Васильевич Бертенсон (1825-1909) закончил медицинский факультет Харьковского университета, был в Одессе главным врачом городской больницы и председателем Общества одесских врачей. На Куяльнике он построил большую дачу, где, кстати сказать, провел последнее лето в жизни Н.И. Пирогов, великий русский врач, бывший попечитель Одесского учебного округа и основатель Новороссийского университета [25]. Когда истекал срок аренды Бертенсона, городская дума составила грандиозный план расширения курорта на Куяльнике: предусматривалось строительство гостиBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) ницы на 200 номеров, ванного павильона на 30 кабин общей стоимостью в 800 тыс. руб. Вскоре, однако, подсчитав свои ресурсы, отцы города умерили аппетиты и подготовили более скромный проект – гостиница на 100 мест и ванное отделение на 50 мест [26, 2-4, 14-15]. Особая комиссия выпустила воззвание с заманчивым предложение для инвесторов. В нем говорилось: «Одесские лиманы в отношении их целебных свойств не только не уступают подобного рода целебным средствам, имеющимся за границей, но во многих отношениях превосходят таковые. Такое заключение подтверждается научными и медицинскими данными, а также ежегодно увеличивающимся наплывом приезжих и громадным процентом выздоравливающихся». В августе 1884 г. был объявлен международный конкурс на концессию сроком в 30 лет, даны объявления в русские и иностранные газеты [26, 154, 223]. Конкурс, однако, провалился, и новую водолечебницу на Куяльнике пришлось строить только на городские деньги. Поиск средств, а затем стройка затянулись на десяток лет. Между тем в двух верстах от городской лечебницы, на том же берегу Куяльника, уже в 1882 г. открылось более скромное лиманно-лечебное заведение (таково было его официальное название), принадлежащее доктору Яхимовичу. Историю обустройства санатория, лечебные свойства природной среды с указанием на биохимический состав воды, рапы и грязи описал сам Яхимович в книжке, выпущенной к 10-летию заведения. Автор перечисляет его достоинства: воздух морской и безукоризненно чистый, больным обеспечены уединение и покой, всегда свежая, хорошая Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Odesa

пища. Санаторий открылся к лечебному сезону 1882 года. Вначале построили только один дом с 11 номерами, три рапные и одна грязевая ванны. Рапа и грязь нагревались в котлах, но уже в следующем году сдали новое ванное отделение с паровым машинным водоснабжением из лимана и с таким же нагреванием воды и грязи для ванн. Далее Яхимович пишет: «С тех пор каждый год приносил новые улучшения и усовершенствования как в лечебном отношении, так и по части гигиенических удобств и повседневного комфорта» [27, 1-4]. Количество пациентов в санатории Яхимовича постоянно росло: если в первый год работы оздоровились лишь 16 чел., то в следующем, 1883-ем, их было уже 28, в 1884 г. – 58, а в 1885 г., когда заведение посетили пятеро румын, включая Эминеску, – уже 60 чел. Всего же за десятилетие здесь поправили свое здоровье без малого 700 страждущих. Причем, не только соотечественники: в 1884 г. у Яхимовича вылечил тяжелый ревматизм англичанин 56 лет, директор прядильной фабрики [27, 33, 38]. Вот подтверждение словам доктора: газета Новороссийский телеграф летом 1885 г. печатает короткое сообщение Английская яхта в порту. На этой яхте в Одессу прибыл некий англичанин с семейством; он лечится на одном из наших лиманов [28,

109

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

19/31 июля]. Скорее всего, больной оздоровился в лечебно-лиманном заведении Яхимовича, хорошо известном за рубежом. В нем лечили прежде всего ревматизм, всевозможные артриты (до 12 видов), а также худосочия особенно после меркуриального лечения и третичные явления Проф. Д. Урсу возле бюста М. Эминеску в Одессе сифилиса, торпедные (сейчас говорят – трофические) язвы тей, лишенных даже ласки матери.» В конна ногах, некоторые формы накожных боце 1885 г. он получил орден Св. Анны 3-й лезней [27, 37]. степени. Добавим, что к осени 1887 г. ЯхиКто же этот врач-кудесник, с помощью мович числится уже врачом при Одесском морской воды и лиманной грязи исцеляюкоммерческом училище [29, 1-4]. Сиротщий тяжелых больных? Биография Фелиский приют, которым руководил Яхимович, циана Ивановича Яхимовича (1831-1916) носил название Павловского и существоизвестна мало. Знаем, что по национальновал с 1864 г. на пожертвования сердобольсти он поляк, диплом врача получил в 1852 ных одесситов. Среди них можно найти изг. в Киевском университете. Где он родился вестных людей с молдавскими фамилиями: и когда приехал в наш город, установить княгиня Гагарина-Стурдза Анна Игнатьевне удалось. В архиве найдены документы, на, Крупенская А.Н., два члена семьи Грохарактеризующие его как гуманного чесул-Толстых, князья Кантакузины и Морузи, ловека, получающего награды за благоа также два Базили – Константин Михайлотворительность, а также как рачительного вич и Алексей Константинович [30]. хозяина, заботящегося о процветании леЛиманно-лечебное заведение Яхимочебницы. В 1880 г. Яхимович был награжвича, репутация которого среди больных ден орденом Св. Станислава 3-й степени росла с каждым годом, имело, впрочем, «за отлично усердную работу». Спустя пять один крупный недостаток – располагалось лет городской голова Г. Маразли представдовольно далеко от железнодорожной ляет доктора к новой награде: «Состоя постанции. Из-за этого страдали все лечащипечителем приюта для призрения младенеся в дачном поселке на Куяльнике. Поцев и родительниц, я лично убедился, что этому Яхимович, когда накопил необходизаведывающий этим благотворительным мые средства, поставил перед городскими учреждением лекарь, титулярный советвластями вопрос о строительстве за свой ник Ф. Яхимович с 1878 по 1881 в качестве счет конно-железной дороги до своего товарища директора, а с 1881 по настоящее заведения. В заявлении он аргументировремя в качестве директора приюта, исвал тем, что за последние годы население полнял возложенные на него обязанности здесь сильно выросло – с 500 до 3000 комс отличным усердием и деятельностью, без нат для больных, причем каждая комната всякого возмездия […]. Яхимович посвятил сдается по 50-60 руб. в сезон с мебелью и свои знания, время и труды на пользу деприслугой. Постоянных жителей в поселке

110

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) до одной тысячи, а помещений всего 6000. Транспортное же обслуживание отсутствует, убеждал Яхимович городскую думу, и это вызывает недовольство как приезжих, так и коренных жителей [31, 16 об.]. В феврале 1886 г. городское управление разрешило доктору Яхимовичу устроить конно-железную дорогу к его даче на Куяльницком лимане общей протяженностью 800 погонных саженей (1,7 км). Условия были такими: владелец платит городу 25 руб. арендной платы, а стоимость проездного билета в «конке» должна быть не дороже 10 коп. и чтобы конно-железная дорога не препятствовала общему проезду. Яхимович подсчитал, что строительство обойдется ему в 12-15 тыс. руб. Соглашение с городом было окончательно подписано летом 1887 г. с условием, что все работы будут закончены к 15 мая 1888 г. [31, 1-16]. Яхимович оказался долгожителем одесской бальнеологии: его лиманная грязелечебница процветала еще 30 лет, вплоть до начала мировой войны. О ней имеются сведения в справочнике Вся Одесса за 1912 и 1914 годы. К прежним способам лечения добавились новые – электротерапия, массаж и врачебная гимнастика. С гордостью сказано: «Сообщение с железнодорожной станцией Новый Куяльник по собственной конно-железной дороге». Остается добавить, что Яхимович был достойным представителем польской диаспоры в Одессе, которая на 1885 год насчитывала ровно 10 тыс. чел. [32, 1/13 авг.]. Позже он был среди основателей польского товарищества «Огнисько» («Очаг»), которое проводило большую культурно-просветительскую работу [33]. В отчете общества за 1911 год Яхимовича нет, но есть другой поляк и врач, П.А. Амброжевич, тоже имевший грязелечебницу на Куяльницком лимане [34]. После знакомства с доктором Яхимовичем, его окружением и лечебницей, вернемся назад к ясскому доктору Максу и скажем, что он хорошо знал, куда летом 1885 года повез Эминеску для реабилитации после тяжелой болезни. Кроме отдыха и покоя, он нуждался в лечении ног, покрытых незаживающими язвами. ЗавеBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

дение Яхимовича как нельзя лучше подходило для этих целей, тем более, что имелся прямой поезд из Унген до Одессы, а содержание на лимане стоило много дешевле, чем в Австрии. Кроме того, профессионализм одесских врачей был на должной высоте. В этом доктор Макс, раньше побывав здесь, убедился самолично. Для лечения и отдыха на Куяльнике в Яссах собралась компания из пяти человек: поэта сопровождали, кроме Макса, еще трое его знакомых, преподаватели школ. Они пробыли на лимане некоторое время и вернулись домой, оставив долечиваться одного Эминеску. Датировка его приезда в Одессу и отъезд представляет одну из нерешенных проблем в биоисториографии румынского поэта. Поскольку прямых документальных данных об этом нет, то каждый автор даты устанавливает по своему разумению. Так, молдавский академик К. Попович пишет, никак не аргументируя, что Эминеску отправился в Одессу 4 августа [35, 171]. Также без всяких доказательств В. Крэчун утверждает, что группа из Ясс пребывала в санатории Яхимовича с 15 июля по 15 августа, а Эминеску приехал позже их и вернулся в Яссы 16-17 сентября [6, 33-34, 56]. Н. Дабижа считает, что Эминеску, окруженный друзьями, прибыл в Одессу в субботу, 1 августа, с лимана переехал в город 2 сентября и еще неделю жил в гостинице в ожидании денег на обратную дорогу [5, 308-309]. Выдвигались и другие даты, еще менее обоснованные. Эту проблему можно было бы легко решить, если бы в Одесском архиве нашлись соответствующие документы. По правилам того времени, иностранно-подданные для проживания на территории Российской империи регистрировались в управлении Одесского временного генерал-губернатора. Однако в местном архиве эта документация сохранилась лишь по 1863 год. После долгих поисков найдено дело О паспортах и видах на жительство для иностранно-подданных за 1885 год. Именно здесь должны быть записаны Эминеску и его ясские друзья с точным указанием времени прибытия в Одессу и убытия

111

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

из нее. Наша радость, увы, оказалась преждевременной: в архивной папке находились помесячные ведомости регистрации за нужный год, но не по городу Одессе. Эти ведомости велись с большой тщательностью по городу Таганрог, входившему в подчинение одесского генерал-губернатора [36, 1-32]. Бесценные же документы по Одессе исчезли – это не удивительно: архив неоднократно грабили и свои, и чужие. Таким образом, установить искомые даты приходится лишь косвенным путем на основе писем Эминеску из Одессы и некоторых документов, сохранившихся в Румынии. В полном собрании сочинений поэта (том 16-й) опубликованы его четыре письма из Одессы от 12, 15, 18 августа и 2 сентября. Уже в первом из них имеются указания на время прибытия. 12 августа Эминеску пишет: «Прошло более двух недель (подчеркнуто мной – Д.У.), как я здесь» [37, 216]. Мысль изложена ясно и не допускает иного толкования – группа из Ясс приехала в Одессу за несколько дней до начала августа (ведь две недели – это 14 дней, а письмо написано только 12-го), скорее всего 29 или 30 июля. В этом же письме, проникнутом минорным настроением, Эминеску жалуется на одиночество и скуку, а уже в следующем, от 15 августа, пишет, что друзья Захария, Буцуряну, Дрэгич и доктор Макс вернулись на родину. Из этих слов можно заключить, что яссцы уехали еще до написания первого письма, т.е. 7-8 августа, раз поэт успел почувствовать себя одиноким. Таким образом, ясские друзья, пробыв на лимане 7-10 дней, уехали, оставив Эминеску одного. Что же касается времени его отъезда из Одессы, то существуют два свидетельства, мимо которых биографы прошли, не заметив. Первое из них – это запись в дневнике Тита Майореску, старшего друга и покровителя поэта, ректора Ясского университета, затем министра просвещения. Так вот, под 5 сентября он записал, что Эминеску все еще в Одессе, и оставил для него гонорар за второе издание сборника стихотворений. И. Крецу приводит и другую точную дату на сей счет: 14 сентября

112

Эминеску в Яссах выдал расписку в получении этих денег [9, 404]. Итак, 5 сентября он еще в Одессе, а 14-го – уже в Яссах. И поскольку в письмах постоянно жаловался на отсутствие средств, понятно, что отправился получить гонорар сразу по прибытии. Значит, Эминеску из Одессы выехал 10-11 сентября. Таким образом, пребывание румынского поэта в Одессе и на Куяльнике продолжалось 42-45 дней. На лимане, в лечебнице доктора Яхиновича он находился до закрытия курортного сезона 1 сентября. Затем переехал в город и поселился в гостинице «Страсбург» на улице Екатерининской, 46. Здесь он ожидал получения денег на обратный путь и чтобы рассчитаться с долгами, заплатить за визовые формальности. Находясь в затруднительном положении и не зная русского языка, Эминеску мог бы обратиться за помощью к румынскому консулу, как это везде обычно делается. Однако румынский генеральный консул в Одессе (фамилию установить не удалось) был человеком малоактивным. Насколько можно судить по сохранившейся документации, за три года (1883-1886) он лишь один раз потревожил местные власти, прислав вербальную ноту на французском языке с протестом против намерения выслать на родину мнимого румынского подданного по фамилии Васильев. Подобные дела, писал он, согласно международным правилам решаются дипломатическим путем через МИД обеих сторон, а не простым полицейским приказом [38, 21]. Проведя в санатории доктора Яхимовича целый месяц, Эминеску усердно занимался главным делом – лечением больных ног. Он принимал горячие грязевые ванны, много гулял по берегу лимана. В первом письме, после слов о том, что уже более двух недель находится на Куяльнике, румынский поэт описывает свое лечение: «Ежедневно поджариваюсь в горячей 30-градусной (по Реомюру, по Цельсию 37о) грязи… Словно заморский журавль, измеряю берега лимана своими израненными ногами. Не могу утверждать, что время прошло без улучшений. Бесконечные боли, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) которые меня мучили в Яссах, здесь утихли, хотя еще не все язвы затянулись. Боюсь, что даже если они все исчезнут, не появятся ли вновь, когда вернусь домой» [37, 216]. За первые две недели Эминеску дважды побывал в городе, чтобы купить лекарства и табак. Конечно, позже он еще здесь бывал не один раз, а после окончания курортного сезона более десяти дней жил в самом центре. Если Марку Твену хватило одного дня, чтобы посмотреть две достопримечательности Одессы, то Эминеску имел возможность увидеть их все. Взглянем глазами румынского поэта на «маленький Париж» тех времен, совершим вместе с ним прогулку по «городу мечты», как пафосно назвал черноморский город американский историк Ч. Кинг. К середине 80-х годов Одесса стала большим европейским городом, ее население составляло, по данным городского отдела статистики, 270 тыс. чел. [39, 99 об.]. Для сравнения укажем, что в Яссах, откуда приехал Эминеску, проживало меньше 80 тыс. чел., из них 51 % составляло еврейское население [40]. Местная газета, выходившая на французском языке, незадолго до своего закрытия, с гордостью отмечала градостроительные достижения Одессы. Она имеет три необходимые для европейского города качества – мощеные улицы, газовое освещение и питьевую воду из водопровода в достаточном количестве. Но отсутствует, сокрушается газета, четвертая составляющая – чистота. Лишь четверть улиц регулярно подметаются, а все остальные пребывают в возмутительном состоянии грязи [41]. Несколько лет позже Одесские новости в день основания города почти дословно Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Kuialnik

повторили слова об успехах благоустройства: «Город обладает водопроводом, гранитными мостовыми, богатым портом, газовым освещением, роскошными зданиями и многими другими прелестями, поражающими не только наших провинциалов, но и просвещенных иностранцев» [42, 22 авг.]. Нет сомнения, что одним из таких иностранцев был Эминеску, который провел три года в Вене и два – в Берлине студентом тамошних университетов. Кстати, о порте, бывшем основой благосостояния города. Другая газета привела интересные цифры, из которых следует, что Одесса тогда занимала первое место по грузообороту среди всех портов России: Одесса – 100 млн. пудов, Рига – 90 млн., Петербург – 85 млн. [32, 2/14 июля]. Хотя доктор Яхимович, рекламируя свое лечебное заведение, считал «уединение и покой» среди главных его достоинств, такой общительный по характеру человек как Эминеску, страдал от одиночества. «Все вокруг говорят по-русски или по-польски и нельзя найти даже двух, с кем можно было бы перекинуться на немецком или французском. Поэтому не только такой разговорчивый человек, как я, здесь приговорен к полной немоте», – писал он другу. Но есть одно развлечение, продолжает поэт, и оно состоит в чтении найденного у

113

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

помощника врача томика стихов Гейне. С Гейне Эминеску познакомился еще тогда, когда учился в «Ober-Gymnasium» в Черновцах; продолжал его читать в Вене и Берлине. Но оказалось, что великий немецкий поэт неисчерпаем, – его интересно читать и в лечебнице, и на берегу лимана. Можно попытаться определить, какую книгу Гейне читал Эминеску, помня, что в Российской империи немецкий вольнолюбивый поэт был запрещен. В этом нам помогут документы Одесского комитета цензуры иностранной. Прежде всего отметим, что «в Одессе нет цензора, знающего румынский язык» [43, 13]. Это поистине удивительно, учитывая проживание здесь большой молдавской диаспоры. Скорее всего, такую нелепость можно объяснить перестраховкой чиновников, желающих уйти от всякой ответственности: книги на румынском языке отправлялись на цензуру в Петербург, а в Одессе только выполняли «ценные указания», спущенные сверху. Что касается сочинений Гейне на немецком языке, то столичный цензор уведомлял одесские власти: «Сочинения Гейне позволены лишь в полном сочинении, т.е. если абонент обязался купить полное собрание его сочинений» [44, 4]. Естественно, так могли делать только очень богатые люди. Такие, например, как княгиня Мария Кантакузин: в январе 1885 г. Главное управление по делам печати разрешило выдать ей, среди прочих запрещенных изданий, 6-oй том собрания сочинений Гейне. Кстати, тогда же городской голова Г. Маразли получил заказанную во Франции книгу Льва Толстого Моя религия [45, 2, 28]. Впрочем, Эминеску не был знаком с княгиней Кантакузин, чтобы читать ее книгу. Скорее всего, это был не том из собрания сочинений поэта, а какое-либо единичное произведение. Чтобы приблизиться к искомой цели, следует внимательно изучить фундаментальную Библиографию Гейне немецкого литературоведа Г. Вильгельма [46]. Перед поездкой Эминеску на лечение в Германию вышли из печати новые издания Гейне, которые он, очевидно, еще не

114

читал. В Лейпциге вышла знаменитая Книга песен, а в Гамбурге завершили выпуск 12-томного собрания Избранных произведений. В Мюнхене выпустили еще одну книгу с длинным заглавием Воспоминания и вновьизданные стихи, проза и письма. Наконец, в венской газете Нойе фрайе прессе, которую Эминеску читал со студенческих лет (и в Одессе тоже), в апреле 1885 г. опубликованы Неизвестные и неопубликованные письма Гейне. И хотя сказать точно, какую книгу Гейне читал на Куяльнике румынский поэт, невозможно, его интерес к Гейне не был случайным. Их роднило романтическое отношение к действительности и к прошлому, трагизм существования. Он проецировал собственную болезнь на несчастье немецкого классика, проведшего последние 25 лет жизни на курортах или прикованным к больничной кровати. Относительно русской цензуры, не пропускавшей Гейне к простому народу, можно заметить, что ее строгости не были для Эминеску чем-то новым. Может быть, он и не знал о запрете Гейне, но история с газетой Курьерул де Яшь была хорошо знакома, так как он ее некоторое время редактировал [48, 1253]. Издатель обратился к Новороссийскому генерал-губернатору с просьбой разрешить произвести на нее подписку в Бессарабской губернии, где нашлось бы немало читателей. Ответ был таков: позволение могут дать лишь цензурные комитеты Варшавы или Петербурга. Фактически, это был отказ [47, 1-6]. Позже, уже в начале 1880 года, временный генерал-губернатор издал распоряжение О надзоре за лицами, получающими паспорты на имя румынско-подданных, где потребовал, «[…] чтобы полиция негласно, но особенно усиленно, следила за всеми прибывающими в Одессу лицами, получившими документы в Яссах» [49, 1 об.]. Румынский город брался, таким образом, под подозрение как рассадник всяческой крамолы. В другом приказе говорилось о запрещении распространения газеты «социалистического содержания», выпускавшейся тоже в Яссах под названием Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) Бессарабия [50, 1]. Вообще говоря, после убийства царя Александра ІІ среди мест, откуда проникала по мнению полиции, революционная зараза, постоянно называли и этот румынский город у самой границы. Кроме того, власти боялись распространения идей ирредентизма в Бессарабии, бывшей до 1812 года составной частью Молдавского княжества. В управлении временного Одесского генерал-губернатора постоянно поступали донесения о политически неблагонадежных лицах в Бессарабской губернии, в том числе молдавского происхождения. Назывались, в частности, «поселянин Буздуган и мещанин Коленда» [51, 2 об.]. Одновременно запрещался въезд в Россию подданным Румынского королевства, замеченных в подозрительных связях и действиях, среди них Иван Антуан Илиеско, 27 лет, Йоргу Албу, Г. Радулеско, Х. Симони [52, 32, 63 об.]. Да и в самой Одессе полиция находила политически неблагонадежных румын. Так, в конце 1884 г. имела место попытка организовать «социальнореволюционную партию» из студентов и гимназистов. Среди арестованных оказались И.С. Блуменфельд, 19 лет, румынскоподданный, воспитанник Ришельевской гимназии, и К.Е. Стери, 20 лет, дворянин из Бессарабской губернии [53, 24]. Так что приезд летом 1885 г. пятерых румын из Ясс на Куяльник для лечения не могло было пройти незамеченным для одесской полиции, однако они ни в чем подозрительном русскими агентами в Румынии замечены не были, а посему их имена в бумагах охранного ведомства не отложились. Эминеску на Куяльнике, кроме сочинений Гейне, регулярно читал газету Нойе фрайе прессе – любимую газету венского студенчества времен его учебы в университете. Орган умеренных либералов, она поддерживала автономный статус Трансильвании и права румынского большинства, испытывавшего дискриминацию со стороны венгерских властей. Когда Эминеску был редактором газеты Тимпул, буквально за несколько дней до первого приступа болезни, он перепечатал в Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ней редакционную статью из Нойе фрайе прессе [54, 320]. Теперь, в Одессе, из венской газеты продолжает получать обильную информацию. В письме от 18 августа Эминеску спрашивает ясского друга, что говорят о встрече двух императоров – российского и австрийского в моравском городке Кремзьере – и продолжает: «Из Нойе фрайе прессе, которую покупаю от случая к случаю, мне представляется, что произойдет нечто экстраординарное. Здешние люди малоразговорчивы, а о политике вообще молчат… Мне все новости интересны; немногие газеты, которые попадают в руки, читаю от корки до корки, даже объявления» [37, 735]. Против ожидания, на встрече императоров ничего особенного не произошло: монархи империй, которых попеременно называли «тюрьмой народов», в очередной раз договорились о совместном подавлении национальноосвободительного движения поляков. Австрийская газета имела популярность и у одесских читателей, даже не владевших немецким языком, – ее материалы довольно часто перепечатывала местная пресса. Так, Одесский листок в августе дал на первой странице большой репортаж о встрече императоров [32, 26 авг.]. Именно этот материал, только в оригинале, и читал Эминеску. Он мог знать содержание и другой статьи из Нойе фрайе прессе, которую перепечатали Одесские новости [42, 31 июля]. Это сообщение из Ниццы о том, что князь М.А. Гагарин, 67 лет, проиграв в Монте-Карло состояние в три миллиона до копейки, выстрелил себе в правый висок. По местной прессе можно узнать и о происшествиях с криминальным уклоном, которые могли коснуться Эминеску или сопровождавших его друзей из Ясс. Первая статья озаглавлена «Дама» карманщица и настолько колоритна, что достойна быть воспроизведена целиком. Одесский вестник пишет: «В понедельник 22 июля (по новому стилю 3 августа. – Д.У.) в городском саду во время народного гулянья, к гулявшему там румынскому офицеру подошла прилично одетая «дама» и спросила офицера: «Который час?» Тот, вынув

115

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

золотые часы, сказал который час и отправился дальше. Через несколько минут ему вторично захотелось узнать который час, но часов в кармане жилета не оказалось! «Дама», вертевшаяся около румына, их вытащила и тотчас скрылась, оставив услужливому офицеру одну золотую цепочку. О похищении заявлено полиции» [2, 5 авг.]. Перед нами сочинение, достойное пера такого юмориста, как Марк Твен, который, кстати сказать, в этой газете уже печатался. Прочитав его, трудно отделаться от мысли, что оно придумано в редакции, чтобы развеселить читателей. Маловероятно, что ограбленным мог быть румын, приехавший на лиман вместе с Эминеску (так считает Н. Дабижа). Более вероятно другое: забавная сценка написана веселыми одесскими журналистами. В самом деле, откуда автору известно, что беспечный гуляка, так легко расставшийся с золотыми часами, был румынским офицером? И второй вопрос: на каком языке объяснялась с ним плутовка? Ведь в Одессе не смогли даже цензора найти со знанием румынского языка или же румын отлично говорил по-русски? Верится с трудом. Через день другая газета поместила более серьезное сообщение о задержании воров прямо в заведении доктора Яхимовича [32, 6 авг.]. В заметке сказано, что некоторое время назад на даче Яхимовича была обворована на крупную сумму проживавшая там госпожа Скаржинская. После продолжительных поисков наша славная полиция сумела поймать похитителя (тоже с польской фамилией). Теперь становится понятным, почему Эминеску сообщал приятелям, что слышит вокруг себя только русскую и польскую речь. В последнем письме от 2 сентября он писал, что на лимане похолодало до 10-12 градусов по Реомюру (12-15о по Цельсию), пошли дожди. Больные разъехались, остались двое последних – он и мадам Данге, «блондинка-полька во всей своей красе» [37, 736]. Значит, среди пациентов Яхимовича было, кроме русских, англичан и румын, много его соотечественников-поляков.

116

Посещая квартиру доктора Яхимовича на улице Преображенской, 7, Эминеску был в двух шагах от Императорского Новороссийского университета, родственного ему учебного заведения. До заболевания он работал тоже в университете – Ясском, основанном пятью годами раньше, в должности заведующего библиотекой. Здесь он увлекся культурой древней Индии, начал переводить с немецкого языка классическую работу основателя сравнительного языкознания Франца Боппа Критическая грамматика языка санскрит. А здесь, в Одессе, на улице Дворянской, тогда трудились такие светила санскритологии, как ординарный профессор В.И. Шериль (он только что перешел из Харьковского университета) [55] и молодой приват-доцент Д.Н. Овсянико-Куликовский [56], будущий академик. Первый из них преподавал основы морфологии главных индоевропейских языков (санскрита, латинского, греческого, древнеславянского), а второй – грамматику санскрита, а также читал со студентами тексты на санскрите [57, 6-9]. На обоих русских ученых творчество Ф. Боппа оказало большое влияние. Интерес к Индии, ее языку, религии, мифологии появился у Эминеску со времени учебы на философском факультете Берлинского университета, где много лет преподавал Бопп и, хотя его уже не было в живых (скончался в 1867 г.), его традиции продолжили ученики. Видимо, с ними общался румынский поэт, он научился читать в подлиннике классические поэмы Рамаяна и Махабхарата, религиозные тексты Упанишад, сочинения Калидасы [58]. Один из адресатов его писем с Куяльника, Василе Бурлэ, учился в Венском университете по учебникам Боппа и считался в Румынии крупнейшим знатоком санскрита. После возвращения из Одессы Эминеску закончил перевод нескольких глав книги Боппа, что стало подтверждением полного восстановления умственных способностей [64, 509-896]. Однако в ноябре 1886 года последовал новый приступ болезни, которую врачи пытались остановить шоковыми дозами ртутных препаратов. С этого Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) времени, собственно говоря, началось медленное умирание великого поэта. Прогуливаясь возле университета и на бульварах, Эминеску встречал молодых людей в новеньких мундирах. Да и одесситы дивились этим щеголям. Форменную одежду студентов университета заставил надеть вступивший в силу в империи новый университетский устав. Местная газета печатает информацию Студенческая форма: «Несмотря на то, что срок ношения мундира назначен с начала академического года, т.е. со второй половины августа, многие студенты ИНУ надели уже форменное платье и появляются на общественных гуляниях, возбуждая всеобщее любопытство» [28, 31 июля]. Любопытство было естественным, ведь уже 20 лет как студенты ходили в цивильной одежде, но вот новый устав заставил их опять облачиться в полувоенные мундиры. Другое нововведение – студенческие входные билеты. «Номер в билете будет соответствовать номеру вешалки, по которой инспекция университета и будет следить, исправно ли студент посещает лекции» [42, 1 сент.]. «Одесский листок» печатает объявление о приеме заявлений от желающих поступить в университет: никаких вступительных испытаний, только подача заявления с приложением аттестата зрелости, метрики, двух фото, справки о военной прописке, а также свидетельства из полиции о безупречном поведении. Обучение в университете было платным, но сумма – просто смешная – всего 5 руб. в полугодие в пользу университета и особая плата в пользу преподавателей – 1 руб. за недельный час в полугодие [32, 6/18 июля]. Наконец, одесская пресса активно обсуждала проект открытия в университете медицинского факультета, однако пройдет еще 15 лет, пока он начнет функционировать. Открыв одесские газеты лета 1885 года, Эминеску получил бы возможность иметь богатую палитру новостей urbi et orbi – в городе и мире. Эту же информацию он находил на страницах Нойе фрайе прессе. Вот краткая мозаика зарубежных событий. В Испании, Италии и на юге Франции сви-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Kuialnik репствует холера, но «индийская гостья» пока к нам не заглянула, с удовлетворением отмечает местная газета. И продолжает: «Идущие к нам корабли простаивают в карантине в Стамбуле 10 дней, затем в ОдесKuialnik се еще две недели». В Бразилии отменили рабство негров, а в Швейцарии – смертную казнь как меру наказания. Премьер-министр Румынии Ион Брэтиану после лечения на водах в Мариенбаде уехал в Париж улаживать конфликт из-за нового таможенного тарифа. Одесский вестник перепечатал информацию из Парижа, в которой говорится: «Парижская критика приходит в восторг от Анны Карениной и ставит графа Льва Толстого на одну высоту с величайшими писателями-художниками. Об этом говорится в большой рецензии на роман, опубликованной в ведущем литературном журнале Франции.» Вот еще сообщение о другой знаменитой книге: «В Штутгарте вышла в свет давно ожидаемая книга Das Kapital, том 2-й, посмертное сочинение известного экономиста Карла Маркса. Том этот редактирован другом Маркса, господином Энгельсом, автором известной книги Положение рабочих в Англии.» Пресса затрагивает и вопрос, одинаково болезненный как для России, так и для Румынии, – еврейский. Одесские новости сообщают, что в Харькове открыт технологический институт, куда будет принято от 150 до 200 молодых людей [42, 31 июля]. А Новороссийский телеграф накануне поспешил обрадовать одесситов тем, что вышло Высочайшее повеление ограничить прием евреев в этот институт десятью процента-

117

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

ми [28, 30 июля]. Как бы для контраста с отечественным произволом третья газета печатает сообщение под заглавием Протест румынских евреев. В нем сказано: «Румынские евреи протестуют против лживого заявления английского дипломата о якобы преследовании евреев в этой стране. Румынское правительство при присоединении Добруджи (на Берлинском конгрессе 1878 года. – Д.У.) разрешило пользование политическими правами всем евреям: этими правами и пользуются они, то привлекаемые к участию в общественных делах, то как представители или коронные чины» [2, 4 сент.]. Закончим этот сюжет цифрами о еврейском населении Одессы и Ясс: в первом городе их проживало 62 тыс. [39], а в Яссах – 40 тыс. или 51 % всех жителей [40]. Если вспомнить о местных событияx лета 1885 года, то главным, вне сомнения, были выборы гласных в городскую думу. Страсти разгорелись не на шутку. В них участвовал и владелец лечебницы с Куяльницкого лимана доктор Яхимович. 5 августа Одесский вестник сообщил результаты голосования: Яхимович получил 41 голос «за» и 137 голосов «против». Абсолютным большинством в думу избран князь Юрий Гагарин, богатый судовладелец. Месяцем ранее имело место еще одно знаменательное событие – открытие первого в Одессе магазина с электрическим освещением на углу Дерибасовской и Ришельевской. Много места в городской хронике занимает театральная жизнь. Начались гастроли столичного Мариинского театра, на 30 августа объявлена бессмертная комедия Гоголя Ревизор. Эту же пьесу ставили и любители на Куяльнике в качестве благотворительно спектакля. Ревизор смотрел и Эминеску на румынском языке и оставил о постановке замечательную рецензию. Новороссийский телеграф сообщает, что с 1 сентября начинает новый сезон Русский театр. Импресарио Каваларо привез итальянскую труппу (далее названы имена актеров). Репертуар самый знаменитый: Аида, Норма, Севильский цирюльник, Травиата, Фауст, Риголетто, Бал-Маскарад, Эрнани, Гугеноты.

118

Курортный сезон на одесских лиманах, между тем, приближался к концу. Уже в письме от 18 августа Эминеску жаловался, что «…началась серия дождей и температура не поднимается выше 12 градусов Реомюра (16о Ц). Главный сезон купаний прошел, людей становится все меньше, а поезда между лиманом и городом ходят все реже» [37, 735]. Одесские новости поместили заметку Окончание купального сезона, в которой сказано: «Температура морской воды понизилась до 11-12 градусов по Реомюру, так что съехавшиеся сюда для лечения уже разъезжаются. На обоих лиманах температура воды также заметно понизилась, в виду чего число купающихся с каждым днем уменьшается» (Эминеску в письме эмоционально воскликнул: «Купаться нет никаких сил»). Затем газета подводит итоги года: «В истекающем сезоне на наших лиманах было гораздо менее купающихся, чем в предыдущие годы, что объясняется охватившим в последнее время весь юг коммерческим кризисом» [42, 22 авг. / 3 сент.]. Другая газета от имени одесситов, привыкших иметь хорошее сообщение с лиманами, протестует против «несвоевременной отмены поездов между городом и Куяльником, что является крайне неудобным для больных, битком наполняющих вагоны и зачастую, за неимением места, остающихся на станции» [2, 18/30 авг.]. Вместе с тем, если быть объективным, следует признать, что одесские железнодорожники никогда не работали так пунктуально, как в те времена. Вот подтверждение: поезд литеры А отходил от станции Карантин в 7 час. 02 мин. утра и прибывал на станцию Куяльник в 7 час. 32 мин.; поезд литеры Б отходил в 8 час. 04. мин., приходил в 8 час. 39 мин. В пути пассажир находился ровно 35 минут. Добиться такой точности смог начальник службы движения Юго-Западных железных дорог С.Ю. Витте, будущий министр финансов, творец «русского экономического чуда» конца века. Говорили, что он купил лучшие в мире часы фирмы «Брегет» и вручил каждому машинисту и диспетчеру. После этого поезда стали ходить минута в минуту, в Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) то время как на Большом Фонтане конка могла опаздывать до 10 минут. Витте своей деловитостью и энергией стал известен не только в Одессе: в конце июля его пригласили на Международный съезд представителей железных дорог в Брюссель [28, 17/ 29 июля]. Не с этого ли времени началась его стремительная карьера, приведшая в кресло премьер-министра России? После того, как в начале сентября Эминеску покинул лиман и переехал в гостиницу «Страсбург» на Екатерининской улице, он имел время и возможность лучше познакомиться с городскими достопримечательностями. Первыми из них, как и 20 лет назад при Марке Твене, оставались памятник Ришелье и исполинская лестница, позже получившая название Потемкинской. По дороге туда, в самом начале соседней с Екатерининской улицы Ришельевской кипела стройка, тоже гигантская – шло возведение здания театра оперы и балета. Театр должен был стать точной копией того, каким Эминеску любовался в студенческие годы в Вене. Схожесть двух построек объясняется просто – их проектировали те же самые архитекторы. То, что здесь увидел румынский поэт, можно передать словами одесского репортера: «Постройка здания нового театра заметно подвигается вперед, хотя идущие в последние дни дожди несколько задерживают ход работ. До сих пор кладка стен доведена до бельэтажа, в некоторых местах даже больше… Хотя из Вены получено уже более двухсот чертежей, но детали разрабатываются в Одессе самим господином Пикуляно, составившим также план весьма изящной курительной комнаты в фойе в мавританском стиле» [2, 18 июля]. Строительство оперного театра стало поистине общеевропейским делом. Не только Вена, но и многие другие места, так или иначе, были в него вовлечены. «Стройматериалы идут со всей Европы, – писала местная газета. – Уже употребили кирпича итальянского 1 миллион 200 тысяч штук и местного 1 миллион, еще понадобятся два с половиной миллиона. Для главной лестницы заготовлены ступени из карст-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ского (близ Триеста) мрамора. Для облицовки фасада здания и колонн завозится марсельский камень. Железные колонны привезли из Варшавы, столярными работами руководит мастер из Вены. Подрядчик по строительству театра Цифферер оттуда же» [32, 15 июля]. Пройдет десяток лет и на родине Эминеску, в Яссах, теми же венскими архитекторами будет возведен оперный театр, точная копия одесского, но поэт его уже не увидит… В письмах с лимана Эминеску постоянно жаловался на отсутствие средств и просил друзей поторопиться с присылкой nervus rerum – «движущей силы всех дел». Присущий ему неупорядоченный, кочевой образ жизни и равнодушие к материальным благам, безалаберный студенческий быт в Вене и Берлине приводили к тому, что деньги из его рук уплывали быстро и бесследно [61, 1-2]. Хорошо его знавший писатель Якоб Негруцци так охарактеризовал Эминеску: «Удивительно в нем было сочетание огромного таланта с исключительной скромностью. Совершенно лишенный честолюбия, он никогда не заботился об улучшении ни своего социального, ни тем более материального положения.» Другой его знакомый, знаменитый драматург И.Л. Караджале, подтверждает это мнение: «Он (Эминеску) был человеком неорганизованным, но отнюдь не порочным» [59, 57, 47]. И многие другие люди, знавшие поэта, в один голос говорят о его непрактичности, аскетичном образе жизни и презрении к деньгам [60]. Неустроенный быт, террор среды и приступы болезни серьезно нарушили психическое равновесие Эминеску. Поэзия, как известно, та же добыча радия – творец живет под таким мощным гаммаизлучением, что постоянно находится на грани гибели. Такова судьба всех великих поэтов разных наций, ведь гениальность сродни безумию. Абсолютно здоровые с медицинской точки зрения люди, как правило, пишут посредственные стихи, которые никого не взволнуют, не опечалят, не зажгут. Эминеску многие годы провел

119

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

в радиоактивном поле творческого горения, что привело его к тяжелой болезни и к нервным срывам. В этом отношении он стоит в ряду других великих страдальцев того времени – Всеволода Гаршина, Мопассана, Ницше, позднее – великого русского поэта Варлама Шаламова. Все они закончили жизнь в больнице для душевнобольных. Но для миллионов читателей не имеет никакого значения, от какой болезни скончался любимый писатель. Единственно важное – его вклад в сокровищницу мировой и национальной культуры, светлые идеалы, которым служил, сила поэтического слова. Оценивая сегодняшние баталии вокруг творческого наследия Эминеску и его трагической судьбы, в заключение приведем глубокую мысль знаменитого румынского ученого Мирчи Элиаде: «Эминеску достаточно велик, чтобы обойтись без всяких мифов и предрассудков, возникших вокруг его имени… Его творчество ценнее легенды, а его гений – превыше мифологии» [18, 7].

Библиография 1. Среди наиболее содержательных трудов о пребывании А. Мицкевича в Одессе можно отметить следующие: Аd.

Mickiewicz w Odessie i twórczość jego z tego czacu. Warszawa, 1898; MOŚCICKI, H. Z pobytu Mickiewicza w Odessie. Pod znakiem Orla i Pogoni. Warszawa, 1915; FISZMAN, S. Z problematyki pobytu Adama Mickiewicza w Rosji. In: Kwartalnik Instytutu PolskoRadzieckiego. 1956. 1, 3-52.

2. Одесский вестник. 1885.

3. w w w. s v o b o d a . o r g / c o n t e n t / a r t i c l e / 24331225/html 4. CĂLINESCU, G. Viaţa lui Mihai Eminescu.

București, 2004.

5. DABIJA, N. Pe urmele lui Orfeu : eseuri. Ed. a 2-a. Chişinău. 1990. Автор высказал надежду на то, что когда-нибудь в архивах найдутся дневник доктора Яхимовича и другие материалы о развитии одесской бальнеологии. С огорчением приходится признать, что этот день еще не наступил. Даже документация городской больницы

120

сохранилась далеко не полностью. Найденный отчет за 1883 год содержит мало информации: в нем имеются лишь статистические данные, но нет списка больных и врачей [63]. Конечно, в частных лечебницах на лимане велись журналы прибытия и убытия пациентов, записывались их жалобы и назначенные процедуры, но эти документы на архивное хранение не поступали. Относительно дневника доктора Яхимовича ничего не известно.

6 CRĂCIUN, V. Eminescu la Odesa şi Kuialnik.

București, 2010.

7 DORIAN, G.; IORDACHE, E. Paşii poetului. Iaşi, 2000.

8 POPA, Z.N. Contribuţii documentare la biografia lui Eminescu. București, 1962.

9 CREŢU, I. Mihai Eminescu: Biografie documentară. București, 1968.

10. Eminescu: Sens, timp şi devenire istorică. Ed. 2-a. Coordonatori Gh. Buzatu ș.a. Iaşi, 2010.

11. CĂRTĂRESCU, M. Dileme de altădată: Fapte. În: Dilema. 1998, 27 febr., 265; Adevărul despre Eminescu (postat 15 ianuarie 2007). [Электронный ресурс] – www.mihaieminescu.net 12. Ziarul Lumina. 2009, 15 ianuarie.

13. GEORGESCU, N. A doua viaţă a lui Eminescu.

Bucureşti, 1994.

14. CODREANU, Th. Dubla sacrificare a lui Eminescu. Chişinău, 1999.

15. NICA, I. Eminescu: Structura somato-psihică.

Bucureşti, 1972.

16. VUIA, O. Despre boala şi moartea lui Eminescu: Studiu patografic. Bucureşti, 1997.

17. DULCIU, D.T. Cazul Eminescu: „mal praxis”, ignoranţă sau crimă? O ipoteză de lucru. În: Studii eminescologice. 2005, 7.

18. ELIADE, M. Despre Eminescu şi Hasdeu. Ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Handoca. Iaşi, 1987.

19. www.medical-enc.ru/26/encephalitis.Shml 20. ABRAHAMSON, B. Des bains des limans d’Odessa considérés sous le rapport de leurs effets théraupétiques. Odessa, 1850. Абрагамсон Б.Я. (1798-1874) получил медицинское образование в университетах Кракова и Берлина. В 1824 г. удостоен степени доктора медицины в Петербургской медико-хирургической академии.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) Военный врач. С 1847 в отставке, поселился в Одессе, где имел частную практику. В 1850 выпустил книгу Одесские лиманы, их лечебные свойства и употребление в различных болезнях в Москве – на русском, в Одессе – на французском языках [66].

21. MAX, E. Băile de mare şi de liman de la Odessa: Căteva noțiuni adunate din propria mea observaţiune şi din publicațiunile sciintifice a domnilor Dr. Motschutkovsky, Verigo şi Pinsker.

Jassy, 1884.

22. www.romanianjewish.org/en/mosteniri-aleculturii-iudaice.03.11.10/html. Сын доктора Макса закончил Парижскую консерваторию и прославился как выдающихся артист французского театра и кино под псевдонимом Эдуард де Макс (IANCU, N.T. Dicţionarul actorilor de film. Bucureşti, 1977, pp. 111-112).

23. ДУПЛЕНКО, О. Деятельность Йосифа-Бронислава Мочутковского в Одессе, 18691893. In: Поляки на Півдні України та в Криму. Одеса – Ополє-Вроцлав, 2007.

24. ВЕРНИКОВА, Б. Лев Пинскер. Морія. 2006, 6.

25. www.familyface.net/peopleview 26. ГАОО. Ф. 16. Оп. 125. Д. 121.

27. ЯХИМОВИЧ. Ф.И. На лимане 1881-1892 годы. Наблюдения, произведенные в лиманно-лечебном заведении Ф.И. Яхимовича. Записка для врачей и публики. Одесса, 1892. Отец доктора Яхимовича Ян (Иван), родом из австрийской Галиции, получил медицинское образование в Венском университете. В поисках работы переехал в Россию, где ощущался дефицит врачей. Здесь, в Подольской губернии, в 1831 г. у него родился сын Фелициан, который пошел по стопам отца – в 1852 г. закончил медицинский факультет университета Св. Владимира в Киеве. Когда Ф.И. Яхимович прибыл в Одессу, установить не удалось. Нет упоминаний о нем и в новейшей публикации об одесских поляках [67, 101-116].

28. Новороссийский телеграф. 1885. При любых расчетах времени пребывания Эминеску в Одессе надо иметь в виду расписание поезда 23/24, шедшего из Унген в Одессу через Кишинев и Раздельную. В Одессу он прибывал в 7 час. 22 мин. утра, а отправлялся в обратный путь в 12 час. 20 мин. ночи.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

29. ГАОО. Ф. 16. Оп. 97. Д. 40.

30. Отчет Одесского общества для призрения младенцев и родильниц за 1885-1886 гг. Одесса. 1886.

31. ГАОО. Ф. 16. Оп. 121. Д. 50.

32. Одесский листок. 1885.

33. Sprawozdanie z działalności stowarzyszenia „Ognisko” za rok 1906. Odesa, 1907.

34. КРАСНОВА, Е.; ДРОЗДОВСКИЙ, А. Лечебница на Куяльницком лимане. [Электронный ресурс] www.odessitclub.org/readingroom/ krasnova/kuyalnik/php 35. ПОПОВИЧ, К. Михай Еминеску: Вяца ши опера ын документе, мэртурий, илустраций. Кишинэу, 1990.

36. ГАОО. Ф. 5. Оп. 1. Д. 1358.

37. EMINESCU, M. Opere. Ediţia Perpessicius. Vol. 16: Corespondenţă. Documentare. Bucureşti, 1989. Нойе фрайе прессе была ведущей газетой Австрии в течение 75 лет (18641939). Отражала позиции умеренно-либеральных кругов населения, поддерживала национальные чаяния румын в Трансильвании и украинцев в Галиции. Хорошо информированная, она имела около 500 корреспондентов по всему свету. Некоторое время, в качестве лондонского корреспондента с нею сотрудничал К. Маркс, печатались тут и другие знаменитые люди [65, 48-51].

38. ГАОО. Ф. 314. Оп. 1. Д. 58.

39. ГАОО. Ф. 274. Оп. 1. Д. 5.

40. www.yivoencyclopedia.org/article/aspx/iasi 41. Journal d’Odessa. 1881, 3 mars.

42. Одесские новости. 1885.

43. ГАОО. Ф. 11. Оп. 1. Д. 95.

44. Там же. Д. 67.

45. Там же. Д. 63.

46. Wilhelm G. Heine Bibliographie. T. 1: Primärliteratur. Weimar, 1960.

47. ГАОО. Ф. 11. Оп. 1. Д. 9.

48. Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900. Bucureşti, 1979.

49. ГАОО. Ф. 2. Оп. 2. Д. 1761.

50. Там же. Д. 1742. В авторитетном справочнике Румынская литература от зарождения до 1900 г., где дана информация о 477 периодических изданиях, газеты под названием Бессарабия нет. Скорее всего,

121

BiblioPolis

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

EMINESCIANA 2013

такая газета печаталась в Яссах подпольно русскими эмигрантами-народовольцами. Во всяком случае, в румынской транскрипции она бы писалась иначе – «Basarabia» / «Басарабиа». В архивном деле экземпляры газеты отсутствуют. ГАОО. Ф. 5. Оп. 2. Д. 1761. Там же. Д. 1351. Там же. Д. 1441.

EMINESCU, M. Opere. Ediţia Perpessicius. Vol. 13: Publicistică. Bucureşti, 1984. ГАОО. Ф. 157. Оп. 1. Д. 42. Там же. Д. 41; Ф. 45. Оп. 12. Д. 208. Обозрение преподавания в И.Н.У. во втором полугодии 1885-1886 учебного года. Одесса, 1885.

BHOSE, A. Eminescu şi India. Iaşi, 1976; BHOSE, A. Eminescu și limba sanscrită. Bucureşti, 2010. Румынская литература. 1985, № 1. Воспоминания об Эминеску опубликованы на

русском языке как раз к столетнему юбилею посещения им Одессы.

60. Ei l-au văzut pe Eminescu : Antologie. Note şi bibliografie de Cristina şi Victor Crăciun. ClujNapoca, 1989.

61. AGOPIAN, S. A fost Eminescu sărac? Ziua literară. 2003, 16 iunie, 57.

62. MUNTEAN, G. Eminescu dans la littérature universelle: Esquisse d’un bilan. Synthesis.

1975, 2.

63. ГАОО. Ф. 16. Оп. 125. Д. 323.

64. EMINESCU, M. Opere. Ediţia Perspessicius.

Vol. 14 : Traduceri filozofice, istorice şi ştiinţifice.

Bucureşti, 1983.

65. WALTER, E. Osterreichische Tageszeitungen der jahrhunder-Wende. Wien, 1994.

66. КРЫЛОВ-ТОЛСТИКОВИЧ, А. Русские врачи XVIII – начала ХХ ст.: Краткий биографический словарь (электронный ресурс) www. yivoencyclopedia.org/article/aspx/iasi 67. SULA, D. Polacy w Odessie w latah 1795-1923.

Sprawy Wschodnie. 2009, 1-2.

EMINESCU AL VREMII NOASTRE Elena DABIJA, director, Centrul Academic Internațional Eminescu De curând, Centrul Academic Internațional Eminescu a organizat o activitate culturală de amploare cu genericul EMINESCU AL VREMII NOASTRE – un eveniment de comemorare a 124 de ani de la trecerea în eternitate a geniului Mihai Eminescu și 130 de ani de la publicarea poemului Luceafărul. În sala arhiplină erau prezente numeroase personalități și admiratori ai lui Mihai Eminescu. Oaspete de onoare a fost și Excelența Sa domnul Mehmet Selim Kartau – Ambasador al Turciei în Republica Moldova. Directoarea Centrului – Elena Dabija – a salutat publicul și a anunțat desfășurarea programului menționând:

122

„Nichita Stănescu a scris: «Eminescu nu este un idol, el nu este un zeu. El este ceea ce este: Noi în noi.» În fiecare zi, și astăzi îndeosebi, noi cu toții am venit în această sală fiecare cu un Eminescu al său.”

Domnul acad. Mihai Cimpoi, director onorific al Centrului Academic Internațional Eminescu, a vorbit despre traducerea operei eminesciene în 77 de limbi, despre edițiile recent apărute de sub tipar, nominalizând cărțile: Eminescu, Mihai. Poesii; Eminescu, Mihai. Poezii; Cimpoi, Mihai. Mihai Eminescu: dicționar enciclopedic; Doca, Gheorghe. Eminescu: o perspectivă dialogică (vol. I, II); Codreanu, Theodor. Basarabia eminesciană; Spiridon, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Monica. Eminescu: proza jurnalistică; Dolgan, Mihail.

Eminescu: arta și filosofia iubirii. Colecţia eminesciană s-a valorificat cu aceste ediţii, care rămân să trezească interes cititorilor și admiratorilor setoși de tainele universului eminescian.

Un eveniment deosebit a fost lansarea ediției bilingve Eminescu, Mihai. Luceafărul = Sabaa yildizi (Luçafar), recent editată la Editura „Pontos” și tradusă în limba găgăuză de către scriitorul găgăuz Todur Zanet. Academicianul Mihai Cimpoi a scris în prefața cărții despre epopeea și traducerea Luceafărului în alte limbi și a menționat: „Repertoriul traducerilor se îmbogățește prin această versiune, realizată de talentatul scriitor găgăuz Todur Zanet, care a găsit mijloace adecvate atât pentru a reda cadrul de basm, cât și pentru a pătrunde în adâncurile filosofice ale poemului.”

Traducătorul a vorbit cu mare bucurie despre această traducere, a recitat un fragment din Luceafărul și a menționat: „Visul meu s-a realizat și etnia găgăuză are posibilitate să citească acest poem. Important nu este traducerea Luceafărului realizată de mine, important este Luceafărul scris de Marele geniu Mihai Eminescu.” A mulțumit soției Olga, care i-a ajutat să realizeze traducerea și tuturor care au contribuit la editarea acestei cărți, a dăruit cărți cu autografe celor prezenți în sală și pentru colecția Centrului Eminescu.

Domnul Ambasador al Turciei a menționat universalitatea lui Mihai EmiBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nescu, a lăudat excelenta traducere a Luceafărului și a apreciat acest efort intelectual al domnului Todur Zanet, referindu-se și la relațiile culturale ale Turciei cu Republica Moldova și etnia găgăuză. A fost martorul evenimentului pe toată durata, astfel a auzit cum domnițele Rana și Zeinep Ustin au citit în limba turcă poeziile lui Mihai Eminescu.

Despre această realizare a scriitorului Todur Zanet au vorbit reprezentanți ai culturii găgăuze și, bineînțeles, membrii familiei: Zoia Tanasoglu (Novac) – sponsor al acestei ediții, Maria Doikova – mătușa, Vasile Ivanciuc – directorul Departamentului cultură al Autonomiei Teritoriale Găgăuze și Ludmila Bodrug – consilier al avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu, care i-a decernat Diploma de onoare: „Pentru contribuție remarcabilă la promovarea dialogului intercultural, a valorilor culturii române, menținerea și afirmarea identității lingvistice a etnicilor găgăuzi.”

Despre genialitatea lui Mihai Eminescu, editarea și studierea operei lui a vorbit scriitorul acad. Valeriu Matei, direc-

123

BiblioPolis

EMINESCIANA 2013

torul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, care a venit în dar cu mai multe exemplare ale volumului Mihai Eminescu: dicționar enciclopedic, de acad. Mihai Cimpoi, al cărui tiraj a fost realizat de ICR – Chișinău, accentuând: „Acest dicționar este o capodoperă a culturii române și nu este pentru academicieni, este pentru fiecare, de la mic la mare.”

Valeriu Matei a făcut publice în premieră absolută fotografii-fragmente dintr-o pictură chineză de la 1676 cu chipul lui Nicolae Milescu Spătarul, menționând: „În 1676, în timp ce conducea cea dintâi solie oficială rusească la împăratul Chinei, Nicolae Milescu Spătarul s-a învrednicit de onoarea de a fi pictat de pictorii oficiali ai bogdâhanului. Lucrarea aceasta a fost considerată pierdută timp de mai bine de trei veacuri. Astăzi avem aceste fotografiifotocopii, fragmente din pictura chineză de la 1676. Doresc și este foarte binevenit ca la astfel de evenimente la care suntem martori astăzi aici, la Centrul Academic Internațional Eminescu, dar și în alte lăcașuri culturale, să venim cu noi descoperiri și noi fapte de onoare ale înaintașilor noștri.”

Compozitorul Constantin Rusnac a făcut o surpriză pentru acei prezenți în sală oferindu-le o copie a acrostihului Eminescu și o predilecție Eminescu, a vorbit despre muzicalitatea operei eminesciene și, așezându-se la pian, a interpretat melodia Ce te legeni, codrule.

124

A urmat apoi un moment poetic cu genericul: Întru slava lui Eminescu, la care au evoluat: cu un recital actorii Margareta Nazarchevici și Iurie Gologan, urmați de studenții de la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” Mihaela Golan cu romanța Mai am un singur dor și Sergiu Mâțu cu melodia Eminescu pe versurile lui Grigore Vieru, ambii fiind discipolii profesoarei de pian Elena Driga.

Vizitatorii au posibilitate să admire vernisajul de pictură: Țara mea de glorii, țara mea de dor, autori fiind Dumitru și Dumitru (junior) Pomârlean și să facă cunoștință cu expozițiile de documente Luceafărul – un poem al luminii nemuritoare și Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.

Mulțumim tuturor participanților la acest eveniment, acelor care au contribuit la realizarea programului și, bineînțeles, colegelor de breaslă de la Centrul Academic Internațional Eminescu pentru activitatea prodigioasă realizată zi de zi întru dăinuirea lui Eminescu și a culturii naționale, ajutând pe cei însetați de frumos să facă un pas spre Eminescu, spre Cartea sa mereu deschisă!

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

CRÂMPEIE DESPRE DESCENDENŢA NOBILĂ A MARELUI BOGDAN PETRICEICU HASDEU Octavian ONEA Data naşterii Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a născut la 28 februarie (16 februarie, stil vechi) 1838 la Cristineşti, judeţul Hotin, în Basarabia (acum – o, monstruozitate! – în regiunea Cernăuţi, Ucraina!).

Data naşterii sale a preocupat multă lume. Eu însumi i-am dedicat un articol: Când s-a născut B.P. Hasdeu?, publicat în Luceafărul, anul XXX, nr. 9 (1294), Bucureşti, 28 februarie 1987 – în care am susţinut data de 16/28 februarie 1838 –, şi chiar o carte: Şi totuşi, când s-a născut B.P. Hasdeu?, apărută la Editura „Verva din Câmpina”, în 1998. La sursele pe care le-am discutat acolo, mai adaug una: Angelo de Gubernatis, Dictionnaire international des écrivains du jour, Deuxième Section ou livraisons 7 à 12, Comes à Le Loup, Florence, Louis Niccolai, Éditeur-Imprimeur, 1890, p. 1148. Unde scrie: Hasdeu (Bogdan-Pétriceico) [...] descendant du prince Moldave Etienne Pétriceico (1672-76), né en Bessarabie, le 16 février 1838.” Cu o greşeală de tipar, fiindcă, în loc de 1672, cum am corectat eu, este anul 1772. (Profit de ocazie spre a îndrepta şi o greşeală din studiul Când s-a născut Tadeu Petriceicu Hasdeu?, aflat în Addenda cărţii mele – amintite mai sus – la p. 111: 1769, şi nu 1789. Urmând a se citi, corect: „S-a născut la 1 mai 1789” etc.)

Data de 16 februarie 1838 este pe stil vechi şi înseamnă 28 februarie 1838 stil nou.

Angelo de Gubernatis o ştia de la B.P. Hasdeu, pe care îl cunoscuse personal în anul 1878, la al VI-lea Congres Internaţional al Orientaliştilor, de la Florenţa (Gubernatis avea să-l viziteze pe Hasdeu la Câmpina, la Castelul „Iulia Hasdeu”, în 1898. „În 1898, când ne-a cerceBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Familia Hasdeu

tat la Câmpina, vechiul meu amic Angelo de Gubernatis, în descrierea călătoriei sale [La Roumanie et les Roumains, p. 100] el zice”, îşi aminteşte B.P. Hasdeu în conferinţa O nevastă româncă în traiul pământesc, Citit[ă] în Academia Română la 7 martie 1903). Acum văd că, în pofida tuturor evidenţelor, 16 februarie 1838 se încearcă a se schimba în 14 februarie 1838! O face Dl I[onel] Oprişan, în Cronologia la B.P. Hasdeu, Opere, I. Poezii. Proză, ediţie îngrijită de Stancu Ilin şi I. Oprişan, Introducere de Eugen Simion, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă [şi Editura] „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 2006, Colecţia Opere fundamentale, publicată sub egida Academiei Române, coordonatorul colecţiei [fiind Dl] acad. Eugen Simion: „1838 / februarie 26 (14 februarie st. v.).” (p. XLVII). Ceea ce, oricâte respecte s-ar aduna de pe la toate pompele funebre, este o mare gogomănie... (Şi nu este una singură.)

125

BiblioPolis

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

Strămoşii. Efrem Hâjdeu, pârcălabul Hotinului Cum se vede din citatul din Gubernatis, B.P. Hasdeu era mândru de originea sa. Facem o scurtă vizionare. Înainte de domnul Moldovei, Ştefan Petriceicu, istoria l-a reţinut pe Efrem Hâjdeu, pârcălabul Hotinului. Acesta făcuse parte din gruparea boierimii moldovene nemulţumite de clientela grecească a lui Vasile Lupu.

Zicea Neculce, în Letopiseţul său: „Aşè socotescu eu cu firea mè această proastă: când a vrè Dumnedzeu să facă că nu fie rugină pe fier, şi turci în Ţarigrad să nu fie, şi lupii să nu mânânce oile în lume, atunce poate nu vor fi nici greci în Moldova şi în Ţara Muntenească, nici or fi boieri, nici or putè mânca aceste doao ţări, cum le mânâncă. Iar alt leac n-au rămas cu condeiul mieu să mai pomenescu, ca să pot gâci. Focul îl stângi, apa o iezăşti şi o abaţi pe altă parte, vântul când bate, te dai în laturi, într-un adăpost şi te odihneşti, soarele întră în nuor, noaptea cu întunerecul trece şi să face iar lumină, iar la grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleşug, nici unele de aceste nu sînt, sau frica lui Dumnedzău.” (Vă las pe dumneavoastră să socotiţi, cu firea dumneavoastră cea deşteaptă, cum au mâncat ţara, boierii de acum, şi cum au aruncat-o, ca la câini, străinilor – cu ajutorul dumneavoastră, bineînţeles –, bucuroşi de un lătrat. Pe unde vom mai scoate cămaşa, când vor dispărea şi casele de amanet?!

Ai? A-ia-iai!) Şi Miron Costin, tot în Letopiseţ: „Ştefan Gheorghie logofătul, care era logofăt mare la Vasilie vodă, după [...] ce ş-au gătit lucrurile spre domniie, precum s-au pomenit mai sus, la Racoţii şi la Matei vodă, au legatŭ voroava şi cu o samă de boieri în ţară, cu Ciogoleştii anume şi cu Ştefan sărdariul, cuprinzându-i cu giurământŭ să ţie taina. Au ales cu sfatul lor, numai să aducă oşti ungureşti şi munteneşti asupra lui Vasilie vodă.”

Neculce, în O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni, îl surprinde pe capul mişcării nemulţumiţilor: „Gheorghii Ştefan-vodă, când era logofăt mare, au fost şedzând odată în divan cu toiagul în gură. Iar Iordachi Cantacuzino

126

cel bătrân, vel-vistiernic [frateli lui Constantin postelnicul Cantacozino, de la Filipeşti de Târg, şi al Tomii vornicului]: «Ce dzici în fluier, dumneata, logofete?» Iar el au răspunsu: «Dzic în fluier, să mi să coboare caprile de la munte, şi nu mai vin.» El au răspunsu în pildă, şi alţii nu s-au priceput. Că el aştepta oştile ungureşti să vie de preste munte.” Iar când au coborât caprile, lui Efrem Hâjdău i-au dat să apere cetatea Hotinului. Pe care, Vasile Lupu nu se gândise şi nu fusese sfătuit să o apere, pierzându-şi, din această cauză – crede Miron Costin – casa şi domnia.

Zice Miron Costin: „Vasilie vodă, trecând Nistrul cu o samă de boieri, anume Toma Cantacuzino vornicul, Gheorghie hatmanul, Iordachie visternicul şi câţi boieri mai era strînşi de casa lui, [...] mai mulţi de târgoveţii de Hotin, carii, vădzândŭ spaima şi graba la trecătoare, precum face vréme ca acéia, au dat jacŭ în rămăşiţa carălor şi multe haine scumpe, arginturi au apucatŭ, câtŭ de atuncea ştiu îmbogăţiţi pre câţiva hotinceni.”

Miron nu fusese de faţă, căci îl trimisese în solie Vasile vodă după agiutoriŭ „la starostele de Cameniţă, la Pătru Potoţchii”, unde va ajunge şi domnul: „N-am fostŭ într-acea dată acolè, că trecusăm Nistrul nainte, precum am pomenit, iară am înţeles de ceia ce au fostŭ acolea de faţă, cum singur Vasilie vodă şidea de céia parte de Nistru pre un scăuieş.

Au slobodzit târgoveţii (şi spun că cu învăţătura Mogâldei păharnicul) un săcaluş, den care sacaluş glonţul foarte pre aproape au lovit de Vasilie vodă. Scârnava şi nebuneasca faptă şi nu fără osândă cât de târdziu.”

Neglijarea Hotinului a fost pentru cronicar ca o obsesie. „Nu pociŭ tăcea aicè pentru cetatea Hotinului, ce nesocoteală a o lăsa îndată pre mâna altuia, de nu de altă nădéjde pentru trecătoarea, în care să hie fără grije, s-au cuvinit să să puie oameni sineţaşi. Şi ce oameni? 30 de némţi să hie pus, să o ţie despre oastea Muldovei şi despre unguri cu aii.

Au n-au fostŭ hrană? Pâinea a unui satŭ de la Hotin ar hi putut a ţinea un anŭ, sau câtă era numai în târgŭ. Şi acéia cetate, oricine va vrea să socotească, va afla că au fostŭ a răssipei casei lui Vasilie vodă pricina.”

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Alexandru Hâjdău, tatăl (portret de Sava Henţia)

Elisabeta Hasdeu, mama

I-a lipsit domnului o bună consiliere: „Vedzi ce greşele s-au făcut la cei vestiţi svétnici. Şi acela lucru era în putére a face, iară vrémile de acmu nu sântŭ în putére şi nici un sfat nu încape la greu cu acesta, fără de mărturiia că este sosită perirea. Dzicem că de ar hi cutare şi cutare, acmu ar hi într-altŭ chip.

Iară nu sintŭ vrémile supt cârma omului, ce bietul om supt vrémi. Multe şi mari smintéle am apucat şi în dzilele celor mai bătrâni, iară îţi agiungă aceasta una, cu lăsarea fără oşténi cetăţii Hotinului, den care lăsare ieste răssipa toată avuţiei lui Vasilie vodă cu casa.”

Cu ajutor de la Potoţchi, Vasile Lupu se întoarce de la Cameniţa. „Şi îndată au trecut Nistrul la Zvancea, că cetatea Hotinului nice într-un chip n-au vrut să o dea târgoveţii cu pârcălabul lor, cu Hâjdău, ori că au vrut aşea de credincioşi să hie lui Ştefan vodă, care lucru n-aş da să hie până într-atâta nevoinţă pentru singură credinţa, ori că s-au siit pentru jacuri ce făcusă târgoveţii în carăle boierilor, precum s-au pomenit, şi slobodzise câteva săcaluşe în sângur Vasilie vodă. Şi aceasta ieste pricina, nu alta. Şi în câteva rânduri au trimis Vasilie vodă la Hâjdeu,

carele era pârcălab pus de Ştefan vodă, şi la târgoveţi, cu mare giurământuri, ce nice într-un chip n-au vrutŭ să dea cetatea şi au ţinut vro doao luni, pănă la a doa venire a lui Ştefan vodă den Ţara Muntenească. Îi încungiurase Vasilie vodă şi cu nişte némţi ai săi, de-i bătea şi tot au ţinut cetatea toată vara închisă. Aşea cu anevoie să agoneséşte ce să pierde-o dată.” În Templul spiritist de la Cimitirul Bellu din Bucureşti (cavoul familiei Hasdeu), Bogdan Petriceicu Hasdeu a pus şi un portret în ulei al lui Efrem Hâjdeu, pictat de G.D. Mirea pe un cleştar (se află acum în Muzeul memorial „B.P. Hasdeu” din Câmpina). Iar în Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina, care este un sanctuar al familiei, un portret de mari dimensiuni, pictat în ulei pe pânză.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Ştefan vodă Petriceicu (1672-1674, 1683-1684) A fost ridicat de boieri din tihna lui şi pus în domnie, după a doua mazilire a lui Duca vodă. „Sfătuit-au cu toţii ş-au ales dintre dânşii pe Petriceico cluceriul. Şi l-au dus la cortul viziriului, neavând el nice un cuget al său să iasă la domnie”, scria Neculce.

127

BiblioPolis

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

Atunci au luat turcii Cameniţa. „Iară Volodiovschie, starostele de Cameniţă, dac-au vădzut că s-închină cetatea, el au întrat în ierbărie de-au dat foc, de-au arsu şi el cu iarba, socotindu mai bine să-ş facă moarte cu mânule sale decât să încap-în mânule păgânilor rob.” Şi au lăsat acolo oaste şi s-au dus. „Iară pe Petriceico-vodă l-au lăsat cu oastea sa, cu moldovenii, în Hotin, ca să fie de paza ţărâi ş-a şlahului Cameniţâi, ca să nu închidă leşii drumul neguţitorilor, să nu flămândzască oastea din Cameniţă” (Neculce).

S-a întâmplat atunci un fapt, pe care l-a povestit întâi tot Neculce. „Trimis-au viziriul la Petriceico-vodă, când era împărăţia la Nistru, să aleagă un boierŭ care-i mai de treabă, să-lŭ triimată la cortul lui, că-i trebuieşte.

Ales-au Petriceico-vodă din toţi boierii ţării mai de treabă la voroavi pe Miron Costin, care au fostu mai pe urmă şi logofăt mare. Şi mărgând Miron la cortul viziriului, pusul-au viziriul de au şădzut înaintea lui. Şi i-au dzis viziriul să-i spuie dreptu: pare-le lor bine c-au luat împărăţia Cameniţa, au ba? Iar Miron au răspunsu că se teme a spune drept.

Viziriul s-au jâmbit a râde şi i-au dzis să grăiască, să nu să teamă. Atunce Miron au dzisŭ că «sântem noi moldovenii bucuroşi să să lăţască în toate părţile cât de mult, iar peste ţara noastră nu ne pare bine să să lăţască».

Atunce viziriul iară au râs şi i-au dzis: «Drept ai grăit», ş-apoi l-au întrebat cum socoteşte: lăsa-o-a oastea turcească la Hotin cu Petriceico-vodă să fie de paza ţărâi şi a Cameniţâi păn-înŭ primăvară şi n-a avè vro primejdie de leşi?

Iară Miron au răspunsu că nu-i bine să lasă oastea turcească, că este vreme de iarnă, şi să şadză oastea de iarnă la un loc n-a putè-o birui ţara de fân şi de grăunţă şi de alte bucate, că-i ţara săracă, ş-a flămândzi.

S-o răschire pen sate, satele înşirati, şi or lovi podghiazuri din ceea parte, astădzi într-un sat, mâne într-altul, şi păn-în primăvară a peri oastea împărătească toată, şi pentru oastea turcească orŭ strica podghiazurile şi ţara.

Numai oastea turcească să să duc-în gios.

Numai să le dè voie împărăţia să scrie moldovenii la leşi, cu rugăminte şi cu îmbunături,

128

fiindu tot de o lege. Or crede leşii ş-or lăsa de n-or face stricăciune Moldovei, şi or chivernisi şi cetatea de bucate păn-înŭ primăvară. Şi aşè au lăsat viziriul după sfatul lui Miron, iar unii din boieri, după ce le-au spus Miron sfatul, dzicè că-i mai bine să lasă turcii, că poate pe dânşii să-i prade leşi[i] ţara. Iară Miron dzicè că n-or prăda-o, iar de or şi prăda-o, nemic n-a hi, decât să le iè inecerii muierile şi copii[i] şi să rămâie şi aşădzători, să nu să mai ducă.” (Acum îi invităm noi cu inimă largă – şi ce inimă! – şi le mai vindem şi pământul ţării, făcând o bătaie de joc din toate jertfele moşilor şi strămoşilor noştri. Dacă noii stăpâni vor zice mâine: „Dar voi, ce căutaţi aici?! Iată documentele noastre, că sunteţi pe o proprietate privată!” Da, ţară de privată.)

Aşa a început domnia lui Petriceicu vodă, cu sfatul înţelept al unui cronicar. Cronicar ce, nu numai că ştia să dea un sfat, dar ştia să şi aprecieze un sfat luminat. Am să mă refer la unul dintre acestea, mai ales că, cel care l-a dat, a fost tatăl lui Petriceicu vodă, Toader Petriceicu vornicul, strămoş în linie dreaptă al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. În 1645, Vasile Lupu a căsătorit-o pe fiica sa cea mare, Maria, după cneazul litfan Ragivil (Radziwil), măcar că acesta era calvin.

Nuntă mare „aicea în Iaşi, la care câţva domni din Ţara Leşească, singuri cu chipurile sale au fostu, cu curţile lor şi Pâtraşco Moghila, feciorul lui Simionu vodă, mitropolitul de Chievu. Iară soli trimişi era de la Racoţi cneadzul Ardealului, Chimini lanăş, cu daruri şi de la Matei vodă domnul muntenescu’ singur Ştefan mitropolitul Ţărâi Munteneşti şi Radul logofătul şi Diicul spatariul, că să împăcase acmu domnii între sine.” În anul următor, craiul polon Vladislav IV, „îndemnat de papa de la Râmu şi de veneţiiani” ca să pornească răsboi împotriva Turciei, au trimis soli „la toţi craii creştineşti”. La Vasilie vodă „au lăsat soliia ce această treabă” pre cneadzul Ragivil. „Care soliia au credzut Vasilie vodă îndată şi au priimit să fie una cu leşii, cât şi birul amu oprise a anului celuia şi pornisă pre aga birului fără bir, răspundzindu-i că nu s-au pututu strânge birul pentru sărăcia oamenilor. Ce, dacă au stătut la voroavă Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) cu boierii pentru opritul birului şi într-un rându şi într-altul, spun să hie dzis Petriceico vornicul de Ţara de Sus, pre carele îl ţinea ei mai prostatec dentr-alţii în sfatu: «Eu aş dzice să nu oprim noi birul, păn nu om vedea că trec leşii Dunărea.» Şi acela cuvântu au întrat îndată în gândul lui Vasilie vodă şi au răpedzitu după aga şi l-au oprit la Gălaţi, pănă au gătitu birul şi l-au încărcat şi l-au pornitu.

Aşea ferescu pre domni şi ţărâle voroava cu svatul de primejdii. Că pentru aceia au dat Dumnedzău să aibă împăraţii, craii, domnii, cârmuitorii ţărâlor, să aibă svetnici pre lângă sine, cu carii vorovindu o treabă, să frământe cu voroava lucrul şi unul una, altul alta răspundzindu, să lămureşte lucrul care este mai spre îndemână. Iar ce fac domnii singuri cen gândurile sale sau den şoapte, rar lucru iesă la folos, că încă în lume omu n-au născutu pănă acmu ca acela, să nu-i trebuiască voroava cu svat, că deşi gâceste cârmuitoriul câte o treabă, încă tot să nu să încreadză c-au gâcitu, pănă nu să întăreşte părerea lui cu voroava şi altor păreri. Deci, ce ai gânditu că este bine, dacă să mai tocmescu cu gândul tău, ce ai gânditu că este cu cale, încă a doi sau a trei socoteala, fără greş pre acela lucru să stai, că nu te va înşela. Iară ce-ţi pare numai a singur că este bine şi alţii toţi dzic că este într-aistu chip, să nu credzi aceia socoteală, că te amăgeşte. Multe lucruri ne păru că sintu gâcite, iară apoi, dacă mai laşi vremea socotelii, afli departe, mai pre urmă, într-aistu chip. La mulţi domni mare smentele am vădzutu den şoapte sau nesfătuit, amu în vacul nostru” (Miron Costin).

Miron Costin era un om foarte învăţat, ce-i drept. O recunoaşte şi cel mai mare învăţat român al timpului şi al veacului de mijloc, Cantemir: „Miron acela nu era nici fără învăţătură, ci ştia latineşte, leşeşte şi ruseşte”, scria Dimitrie Cantemir (Vita Const. Cantemiri; apud P.P. Panaitescu, în Miron Costin, Opere, p. 7), fiul domnului care i-a tăiat capul. „Şi dacă s-au aşedzat domnu [Petriceicovodă], au rămas cu oastea sa la Hotin, pentru grija podului ş-a Cameniţâi, păn-în postul Crăciunului. Apoi au vinit la Ieşi în scaon” (Neculce).

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

În termenii în care a vorbit Dimitrie Cantemir despre Miron Costin, a vorbit şi Ion Neculce despre contemporanul acestuia – Mitropolitul Dosoftei. „Acestu Dosoftei mitropolit nu era om prost de felul lui.” Ci era, scrie Neculce, „pre învăţat, multe limbi ştiè: elineşte, latineşte, sloveneşte şi altă adâncă carte şi învăţătură, deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră pe- această vreme nu era om ca acela.” L-am citat pe Neculce după Dl Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, „Paralela 45”, Piteşti, 2008. Recurgând la autoritatea Dlui Manolescu, evităm şi excursul odalist, cuvenit unui poet de o asemenea însemnătate. Dl Manolescu îl consideră pe Dosoftei „Primul poet”, „cel dintâi poet al nostru”. Poet în limba română. „Capodope­ra lui fiind Psaltirea, Dosoftei a meşterit versuri întreaga lui viaţă cu o răbdare şi cu o plăcere care ne pun pe gânduri” (p. 31). La Psaltirea în versuri el va meşteri de prin 1665 (întâi traducerea şi încă cinci ani versificarea). Dar o va publica abia în 1673, la Uniev, în Polonia, căci, după domniile lui Eustatie Dabija, Gheorghe Duca, Iliaş Alexandru şi, din nou, Gheorghe Duca, doar la Petriceicu vodă va găsi mitropolitul bani, ca să poată să-şi pună în pagină opera. A cărei filă de titlu o reproducem alăturat: „Psăltire / a Sântului Proroc David. / Pre Limbâ Rumâneascâ, cu / dzâsa şi cu toată cheltuiala / PREALUMINATULUI întru / Is. Hs. Io Ştefan Petră Voe/voda D[o] mn[u]l Ţărăi Moldovei. / Din sântele scripturi a sânţilor părinţi da/scalilor sântei Beserici, cu lungâ ostenea/lâ în mulţi ani socotită şi cercată prin / sântele cărţi şi deaceea pre verşuri tocmi/tâ în cinci ani foarte cu osârdie mare, de / smeritul Dosothei Mitropolitul de / Ţara Moldovei. // V Monastâru Unevscom Typom / Izobrazisia Leata ot sotboren[ie] săia: 7181” [adică 1673].

Psaltirea se deschide cu Stihuri la luminatul Herb al ţărâi Moldovei (reproducem pagina de început), de o mândră şi dreaptă solemnitate: „Ca­pul cel de buor de fiarâ vestită / sămneadză putere ţărâi nesmintită. / [...]

Stau împregiur dânsă trei planite-n hoarbă, / Soarele şi Luna şi Venus, po­doabă. / Din ce

129

BiblioPolis

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

să-nsămnează ţara că rodeşte / în tot feli de hrană, de le prisoseşte.”

Urmează un pomelnic-panegiric al Domnilor Ţărâi Moldovei. De la Dragoş vodă – „Descălecat-au ţara domnul Dragoş vodă” – până la prealu­minatul Petriceico vodă. „Şi Petriceico Ştefan vodă-ş are parte / în ceri cu domnii ţărâi şi-ntr-a vieţii carte. / Cu luminat cinstită doamnă-sa Maria, / în ceri să le găteze Hristos bucuria.”

Dar până la cer, Ştefan Petriceicu mai avea multe de împlinit pe pământ. Întâi chiar în acel an, 1673. „Iară de primăvară au vinit împărăţia păn’ la Obluşiţă ş-au triimis pe Husăin-paşe cu oşti la Hotin. Mărs-au şi Petriceico-vodă, cu oastea şi cu toţi boierii săi, şi domnul muntenescu Gligorie- vodă, iarăş cu oastea sa, la Hotin, iar la Ţuţora au stătut caplan-paşe cu oastea turcească.

Atunce leşii gătindu-şi oaste, au vinit asupra turcilor la Hotin Sobeţchie, hatmanul coronie, care pe urmă au fostu şi craiu, şi cu Sinavschie, hatmanul polnie, cu frumoasă oaste. Iar Mihail, craiul leşescu, era cu toată puterea sa la Leovi. Turcii, vădzindu că vine oaste asupra lor, făcut-au şanţuri pe lângă cetatea Hotinului ş-au întrat în şanţuri, iar

130

moldovenii şi cu muntenii, osăbiţi într- alte şanţuri, încungiuraţi. Ce ei, ca ciia cu nevoie, s-au sfătuit ei în de ei, Grigorii-vodă cu Petriceico-vodă, să să închine la Ieşi, să stie cu toţii să bată pre turci, ca să nu să apuce a să aşedza în cetatea Hotinului paşa, pe cum să aşedzasă în Cameniţă. Că aşedzându-să în Hotin paşa, deci în Moldova, n-are di ce mai domni domnu. Şi agiungându-să cu leşii, ei îi chema să vie mai curund, că ei încă vor ţine cu dânşii asupra turcilor. Deci, leşii au priimit cu bucurie şi îndată s-au pornit asupra Hotinului” (Neculce).

Bătălia de la Hotin s-a dat între 9 şi 11 noiembrie 1673. Defecţiunea moldovenilor şi a muntenilor s-a produs vineri, 10 noiembrie. (În ace­eaşi zi murise la Liov regele Mihai Wisniowiecki.) „Când cele două armate s-au apropiat de duşmani, în această ordine s-a arătat deodată domnul Moldovei precedat de un gornist cerând să vorbească cu [Ioan] Sobieski. Cuvintele sale au fost puţine; l-a rugat să îngăduie să-şi alăture trupele sale armatei polone ca să ajute la înfrân­gerea unui tiran sub al cărui jug se istoveau muntenii şi moldovenii de atâta vreme. Propunerea domnului l-a uimit, la început, pe marele hatman, care se temea ca planul acesta de a părăsi pe turci şi de a se uni cu polonii să nu fi fost pus la cale în înţelegere cu seraschierul pentru a strecura printre trupele noastre 5000 de duşmani în loc de prieteni şi aliaţi.

Totuşi, găsind Sobieski că era multă sinceritate în fapta moldoveanului care venea el însuşi să se predea fără a căuta nicidecum să se păzească, l-a primit cu multă cinste şi i-a făgăduit protecţia republicii şi pentru el şi pentru ţara lui. O clipă după aceea, muntenii şi moldovenii puteau fi văzuţi cum se sârguiau să-şi alinieze rândurile, cu tot focul cel mare al turcilor care băgaseră de seamă că un corp de trupe atât de mare trecuse la duşman. Marele hatman i-a răspândit în linia a doua şi a treia a oştirii sale.” Cel care povesteşte, francezul Philippe le Masson du Pont, aflat în slujba lui Sobieski, descrie şi lupta de a doua zi, 11 noiembrie: „A fost una din priveliştile cele mai înfiorătoare care s-au văzut vreodată: o oştire de peste 80 000 de luptă-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) tori aflată într-un loc închis din toate părţile de stânci înalte, măcelărită în parte de mâna soldaţilor, mii de călăreţi îngroziţi asvârlindu-se din vârful acestor stânci, un număr şi mai mare de ostaşi siliţi să-şi sfârşească viaţa pe aceeaşi cale şi în aceleaşi prăpăstii, un fluviu mare acoperit de trupe fugare şi dintre care mare parte au pierit în valurile sale, întrun cuvânt, moarte şi măcel din toate părţile.” În toiul luptei a murit şi cumnatul domnului, paharnicul Ştefan Hâjdeu, care era căsătorit cu Alexandra, sora lui Petriceicu vodă. „Perit-au optsprădzece mii de turci”, aprecia Ion Neculce. „Umplutu-s-au leşii şi moldovenii şi muntenii de cai turceşti, de haine şi de arme, şi de bani, şi de alte lucruri bune.

După ce au făcut leşii această izbândă, chemat-au pre aceşti domni de s-au sfătuit să purceadză în gios, să treacă Dunărea în Ţara Turceas­că.” Dar planul a fost abandonat de Grigorie Ghica vodă, „că-i era doamna şi coconii în Ţarigrad, în mâna turcilor”. Şi s-a dus Grigorie-vodă la viziriul, la Obluciţă, iar „Petriceico-vodă au mărsu la satul lui, la Tătărăşeni”. „Iară boierii moldoveni” ar fi vrut să facă şi Petriceico-vodă la fel. „Şi s-au dus cu toţii la Petriceico-vodă”, care le-a grăit „oarecum cu simeţie”, „dzicând că şi oaste leşască vine multă. Iară Miron logofătul au răspunsu: „Ori să fie voia mării[i] tale, ori să nu fie, noi nu ne vom lăsa casă li să le ie tătarâi». Şi s-au închinat şi i-au dzis: «Să fii Măriia ta Sănătos», şi au ieşit afară. Şi aşe toţi boierii şi căpitanii au purces ceia după cela pre rând a să închina şi au ieşit afară. Şi cum au ieşit afară, cum au început a încăleca pre cai şi au purces cu toţii în gios.

Iar Petriceico-vodă au rămas numai sângur, numai cu Hăbăşescul hatmanul şi cu casa lui. Şi au început a plânge şi a blăstăma pe Miron şi pe alţii şi a dzice la ce l-au adus, şi au trecut codrul întru întâmpinarea leşilor de la lubăneşti spre Cernăuţi” (Neculce).

Părăsit de boieri, Petriceicu s-a retras până la urmă în Polonia. „Aşea cu şoaptele, numai cu unii, nu cu sfat, au făcutu şi Petriceico vodă, de au lepădatu, fără de niceo nevoie [?!] domniia ţărâi şi s-au dus în Ţara Leşască, den care faptă să stânge ţara Mol-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

dovei astădzi.” (Miron Costin). Sigur, părăsirea căreia el îi dăduse tonul, nu se punea.

Oricum ar fi făcut, numai domnul era de vină. Întâi că nu s-a închinat la turci. „Petriceico-vodă era om bun şi slabu, prost, n-au cutedzat să facă ca Grigorie-vodă, să margă la turci, şi de la Tătărăşeni s-au dus la Ibăneşti, aşteptând pre Ieşi să să scoboare în gios şi gândind că să vor mai strânge moldoveni, să să înmulţască oastea, să strângă zahare, ca să fie de treaba oştii leşeşti” (Neculce). Apoi că, fără sprijin în ţară, a părăsit tronul.

La distanţă de mai bine de două secole şi ju­mătate, scriind despre pribegia sa şi a lui Constantin Şerban Basarab în Polonia, P.P. Panaitescu spunea (studiul său, a fost comunicat întâi în Academia Română, în şedinţa din 17 martie 1939) că cei doi domni sunt „destul de însemnaţi”, Constantin Şerban Basarab fiind „ctitorul mitropoliei din Bucureşti şi vestit războinic”, iar Ştefan Petriceicu, „patronul mitropolitului Dosoftei, care-i dedică Psaltirea în versuri”.

N-am putut consulta un exemplar original al Psaltirii lui Dosoftei. N-am găsit. Sau am găsit... cu cale numai să-l consult. Am luat după alţii. Dar nu din şoapte. Citind. Şi tocmai aceste lecturi m-au făcut să simt că ar fi trebuit să ajungi şi la ediţia princeps. Atunci aş fi putut să fiu infailibil. Dar ar fi o discuţie prea lungă, exclus să poată avea loc aici.

Dedicaţia lui Dosoftei, despre care vorbea P.P. Panaitescu mai sus (în episodul anterior al articolului nostru) o iau din Ioan Bianu şi Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche: „...PREA LUMINATULUI Şl PREA cinstitului şi Milostivului nostru Domn Măria Sa Ioan Stefan Petră Voevoda, din mila lui Dumnezău Domnu a toată Ţara Moldovei, de la atotputemiculu’ Dumnezău, poftim mării sale sănătate şi pace cu viaţă nărocită să petreci Măria Ta de pururia adevăru”. Ceva mai sus, Bianu şi Hodoş au reprodus herbul ţării Moldovei, cu aceasta lămurire: „Pe verso titlului se află stema Moldovei între iniţialele Domnului Ioan Ştefan Petru Voevod: Io S(tefan] P[etră] V[oevod] B[ojiiu] M[ilostiiu] Gospodar] M[oldavskoe]. O reproducem şi noi după ei.

Cu literele slavone la locul lor, fireşte.

131

BiblioPolis

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

Ştefan vodă Petriceicu şi urmaşii săi În Polonia, atât Ştefan Petriceicu vodă, cât şi nepoţii săi, Nicolae şi Iancu Hâjdeu, au primit indigenatul polon. Diploma – Indigenatus et Nobilitas Magnifico Stephano Petru Palatino Moldaviae cum successoribus suis, nepotibus ex sorore Generosis scilicet Nicolao et Iankul Hyzdef, fratribus germanis, eorumque legitimis utriusque sexus posteris etc. – prin care, la 2 februarie 1676, regele Ioan III Sobieski acordă indigenatul şi nobilitatea, atât lui Ştefan Petriceicu, cât şi nepoţilor săi de soră, Nicolae şi Iancu Hâjdeu, fraţi buni, care sunt recunoscuţi ca succesori ai săi, a fost publicată la Lipsca, în 1723, de M.M. Ladowski, Inwentarz Konstytucyi Koronnych, fol. 155. Şi, fragmentar, de B.P. Hasdeu, o sută şaizeci de ani mai târziu – Un român apărător al Vienei la 1683 – în Columna lui Traian (anul X, t. IV, n.s., 1883), în Nota redac­torului, ce precede un document comunicat de Boleslav Petriceicu-Hasdeu.

O copie oficială legalizată, a fost dăruită de B.P. Hasdeu Academiei Române, la 13 martie 1886. (Analele Academiei Române, s. II, tom.

VIII, 1886.)

Domnul şi ai săi au primit mai multe proprietăţi în Polonia, precum şi o pensie anuală de 20 000 de zloţi.

Ce a însemnat pentru Polonia ajutorul primit de la domnii români Ştefan Petriceicu şi Grigore I Ghica, ne spune documentul comunicat de Boleslas Petriceicu-Hasdeu: „Puncturile relative la d-sa d. [Nicolae] Hasdeu, scoase din ordinul palatinului Galiţiei şi propuse în Dieta de la Grodno, în anul 1743. 1. Sub domnia lui Ioan III, Regelui Poloniei, pe timpul răsboiului de la Hotin, în nevoia Statului, Ştefan Petriceicu, Domnul Moldovei, după îndemnul aceluiaşi Rege a mers în ajutorul Poloniei, căriia dându-i un puternic sprijin, a scăpat-o de un mare pericol.” Aşadar, ajutorul românilor a scăpat Polonia de un mare pericol. O ştiau polonii înşişi şi cântăreau gravitatea situaţiei în care se aflaseră încă 70 de ani după aceea. (Au scăpat atunci de turci ca aproape o sută de ani după, să dea peste alţii care să-i şi anexeze.) „3. Văzând Regele Ioan un devotament atât

132

de mare şi expunerea nu numai a vieţei, dar şi a întregei averi în serviciul Poloniei, a hărăzit acelui Domn Moldovenesc şi succesorilor sei domenurile de Kupno şi de Zaraysko, situate în administraţiunea de Sambor. 4.

Pe de asupra, i se plătia aceluiaşi Domn din Tesaurul Regesc, în semn de perpetuă recunoscinţă, căte două-zeci mii (zloţi) pe an” (Columna). Din care, mărinimosul Petriceicu a făcut parte rudelor şi altor apropiaţi ai săi.

Om evlavios, „după pilda înaintaşilor săi ajuta cu bani [şi] o mulţime de biserici şi mănăstiri pravoslavnice în părţile răsăritene ale Poloniei. Astfel numele lui şi ale rudelor sale sunt trecute în pomelnicul Schitului Mare (Maniava) din Carpaţi, la mănăstirea Ugornicki în Pocuţia, în oraşul Stanislawow la biserica târgului, la biserica din satul Socola, ţinutul Zolociwska (nu departe de moşiile sale), unde este zugrăvit pe tabloul ctitorilor” (Panaitescu, Pribegia). În Fundaţiuni religioase româneşti în Galiţia (Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XII, 1929) P.P. Panaitescu dăduse acele pomelnice. Le reluăm şi noi.

Pomelnicul Mănăstirii Schitul Mare (Maniava), „păstrat la Academia Română, începe cu Vasile Lupu, Doamna lui Ecaterina, copiii: Ştefan, Alexandru, Ioan, Maria, Roxandra, Ecaterina. În el se află, pe lângă numele lui Gheorghe Ştefan-Vodă cu neamul său (soţia Ştefania, Elisaveta) şi al lui Ştefan Petriceicu cu neamul său, numele a nenumăraţi boieri munteni şi moldoveni ca: Grigore Halepinschi, Costin căpitan în Ţara Muntenească, Ioan Vlad pisar şi vameş mare al Cernăuţilor, Constantin Turcul stolnic de Cernăuţi, polcovnicul Maiestăţii Sale (regele Poloniei), Daniil Mare Spătar, Iordache rotmistru în polcul lui Iliaş Abaza, Ioan Palade Mare Spătar, Dimitrie staroste de Cernăuţi, Gheorghe staroste de Cernăuţi, Ioan Turculeţ rotmistru, Savin Mare Ban în Moldova, Iordachi Cantacuzino Şătrar cu neamul lor, şi mulţi alţii cari fac din această mănăstire o ctitorie prin excelenţă moldovenească” (trimite la Academia Română, mss. slav nr. 500). „Pomelnicul mănăstirii Ugornicki (în Pocuţia) cuprinde numele său [al lui Ştefan Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) vodă] şi al unor boieri moldoveni: «Ştefan Petriceicu, Domn al Moldovei, Iacob Halepinschi, staroste de Zvolen, soţia lui Maria, Gheorghe Barbovschi, soţia lui Xenia, copiii lor Elena şi Ecaterina, Constantin Turcul şi Andrei, Dziokeria, Miron, Velicico (numele celor doi fraţi Costin), Maria Murgulova (Murguleţ), locuind în satul Vanevici, ierodiaconul Atanasie Volcinschi, clisiarhul Mitropoliei Sucevei, Vasile Cupra (Capră?) din ţara Moldovei, locuind în satul Șeptici, Savin Medelnicerul din Moldova şi soţia lui Rubina şi copilul lor Dimitrie, la anul 1683.» Aceasta era probabil la acea dată Curtea Domnului pribeag.” „Dar şi în oraşul Stanislau (Stanislawow), în pomelnicul bisericii târgului, Învierea lui Hristos, este pomenit acelaşi Ştefan Petriceicu, iarăşi împreună cu Curtea lui: «Pomenească-se robii lui Dumnezeu, Graţia Sa Petru Petriceicu (sic!) Voevodul ţării Moldovei, şi Graţia Sa Doamna Maria Catargiu şi părinţii lor. Pomeneşte, Doamne, sufletele răposaţilor robilor tăi, părinţii şi fraţii lor: Teodor, Ilie, Maria, Ioana, Vasile, Dimitrie, Alexandra, Afier (sic?), Gheorghie, Caterina, Antimia, Evdochia. Pomeneşte, Doamne, pe robul tău Savin Vel Medelnicer al Moldovei, soţia lui Agafia, copiii lor Gheorghie, Safta, anul 7193 (1684), septembrie 1... Pan Drăguţescul, ruda lui, chir Eustatie Papaluţă, Ioan Isăcescu, căpitan în ţara Moidovei..., Turcul, Turculenco, Vasilia, Anastasia, Isac, Ana.» „În sfârşit” în satul Socola, judeţul Socola, pe tabloul ctitoresc se vedea zugrăvit pe zid în mărime naturală chipul aceluiaşi Ştefan Petriceicu cu coroană în cap, sabie şi sceptru în mână şi herbul, represintând un leu pe fond albastru.” Pentru acestea trei, P.P. Panaitesu trimite la Petruszewicz, Letopiseţul compilat ruteano-galiţian (în limba ruteană), I, Lemberg, 1874. Se va mai fi păstrând fresca lui Ştefan Petriceicu azi?...

De soarta familiilor pribegite în Polonia cu Ştefan Petriceicu, începuse să se ocupe Aron Pumnul, la Cernăuţi, într-un şir de Studii genealogice. Scria autorii Lepturariului rumânesc cules den scriptori rumâni: „Intenţionând să mă ocup de genealogiile acelor Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

neamuri rumâneşti cărora în fostul regat al Polonei [Polonia era atunci împărţită între Rusia, Prusia şi Aus­tria, O. Onea] li s-a acordat indigenatul şi nobilitatea şi care nu s-au mai întors în ţara lor de origine, pierzânduşi în Polonia nu numai urmele şi însemnele caracterului naţional strămoşesc, dar chiar şi memoria despre originea propriului neam – bunăoară Movileştii, Turcu, Murguleţ Hăbăşescu, Măzărachi ş.a. – îmi încep studiile cu monografia despre neamul Hâjdău, având şi pre­numele Petriceicu, în polonă PETRUHIZDEU, ca urmare a înfierii unei linii, de la Ştefan Hâjdău, de către principele Petriceicu” (Octavian Onea, Aron Pumnul – Studii genealogice. Istoria familiei Petriceicu-Hâjdău, în Academia Română. Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie, Filiala Iaşi, Arhiva Genealogică, V (X), 1-2, 1998, Ed. Acad. Rom.).

Din păcate, corifeul Şcolii Ardelene s-a stins („se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, se stinse o dalbă stea”, l-au plâns lăcrămioarele învăţăcelului său, Mihăiţă Eminescu) înainte de a-şi fi împlinit toată opera.

Un secol şi trei sferturi mai înainte, înainte de a merge în ceri să-i găteze Hristos bucuria, darnicul Petriceicu vodă lăsase ce-i mai rămăsese soţiei sale, Maria, născută Catargiu, şi nepoţilor săi, prin testamentul scris româneşte şi tradus leşeşte la 19 iulie 1690: „Ştefan Petru voevod şi domn al ţării Moldovei, staroste de Zvolen. Precum fiecare om trăind în această lume este supus datoriei morţii, aşa şi eu supunându-mă voiei lui Dumnezeu şi legii firii, după testamentul meu scris româneşte, îmi arăt astfel ultimele dorinţe: Mai întâia moşiile mele în ţara Moldovei oricâte sunt, anume Tataraşani şi Dumeşti, ca moşii proprii ale mele, le dau şi le dăruiesc doamnei mele, la care să nu se amestece după moartea mea niciuna din rude, astfel vreau, mă rog şi poruncesc, arătându-mi ul­ tima dorinţă sub blestem.

Iar în Regat, toate ce le ţin cu dreptul nostru, date de Măria Sa regele, şi acestea vor aparţine doamnei pe timpul vieţii. Dintre toate bunurile mişcătoare însă oricare, se cuvin doamnei mele după zapisul judiciar făcut în chip reciproc. Totuşi, aceasta dau ca

133

BiblioPolis

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

însărcinare doamnei mele, cu voie deosebită, vreau să rog ca doamna să dea domnului Nicolae, nepotului meu de soră, contuşul căptuşit cu blană de râs, o sabie de argint aurit şi un paloş ferecat în argint aurit, apoi două frâe şi o şea. Iar domnului Lupaşcu, de asemenea nepotul meu de soră, vreau şi rog ca doamna mea să-i dea contuşul căptuşit cu soboli, două frâe, un paloş ferecat în argint, glovnia adică sabia turcească şi două şei” (P.P. Panaitescu, Pribegia).

După moartea lui Petriceicu vodă (1690) şi a lui Ioan III Sobieski (1696), recunoştinţa polonilor s-a diminuat. Până a încetat. Scriu ei la 1743: „5. Însă după moartea Regelui şi a Domnului Moldovenesc, administraţiunea a reluat îndată domeniul de Kupno, lăsând succesorilor numai Zaraysko. 6. Tot de atunci, din causa incapacităţii succesorilor, fiind minori, s-au reţinut în Tesaurul Statului cele două-zeci mii. 7. Apoi după moartea lui August II, Regele Poloniei [1 februarie 1733], – a răpit de la acei succesori şi satul Zaraysko etc.” (Documentul comunicat de Boleslas Petriceicu-Hasdeu). Se poate desprinde din punctul 6 că, la moartea părintelui lor, Marele Paharnic Ştefan Petriceicu, în lupta de la Hotin, din 1673, cei doi băieţi ai săi, Nicolae şi Iancu, erau minori.

Stema familiei Petriceicu Hasdeu Odată cu indigenatul şi nobilitatea poloneze, a fost aprobată şi stema familiei Petriceicu Hasdeu – care are pe scutul său steagul creştinătăţii, pentru care au luptat şi s-au jertfit purtătorii stemei; stema Moldovei, semn că unul dintre membrii familiei a fost domn al acestei ţări; şi armele cu care se apără credinţa şi ţara: săgeata şi paloşul – şi

134

deviza Pro Fide et Patria (Pentru Credinţă şi Patrie). B.P. Hasdeu a săpat această stemă, în relief, pe marea uşă din piatră, de la intrarea monumentală din Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina. O descriem după cum era atunci: scut englez, tăiat în furcă răsturnată; în câmp verde steagul creştinătăţii; în câmp albastru stemă Moldovei, cu capul de bour negru, stea de aur între coarne, soarele de aur în colţul drept şi luna de argint în colţul stâng; în câmp roşu săgeata şi spada în săritoare, cu vârfurile spre steag şi stemă; scutul timbrat cu coroană din comănac de culoare stacojie, înălţată cu hermină în formă de coroană, cu partu semicercuri cu perle pe ele, având deasupra un glob cu o cruce pe el; sub scut atingându-i colţurile de jos, pe un sul lung, rulat la capete, deviza PRO FIDE ET PATRIA. După instalarea puterii comuniste şi abolirea monarhiei, coroana a fost martelată în mod grosolan. Sentimentele antimonar­hice, care au guvernat România şi după 22 decembrie 1989, nu au făcut posibilă reconstituirea coroanei – nu avea nicio le­gătură coroana familiei Petriceicu Has­deu cu coroana Regelui Mihai, decât poate că, prin testament B.P. Hasdeu lăsase Castelul Prinţului Nicolae, fratele mai mic al viitorului Rege Carol II – până la plecarea mea de la Muzeul memorial „B.P. Hasdeu” (6 iunie 1998). Acum văd că a făcuto cineva, dar puţin cam anapoda...

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

FILE DE ISTORIE

AMINTIRILE UNUI GREC ORIGINAR DIN CHIŞINĂU Euripide MORAITAKIS Deși a făcut studii de agronomie, autorul evocărilor de mai jos are o bogată experiență în „diplomația confesională”, dar și o impresionantă experiență publicisticoliterară.

Traiectoria vieții i-a fost determinată, într-o măsură apreciabilă, dacă nu definitivă, de faptul că este fiul părintelui protoprezbiter Constantin E. Moraitakis (1890-1964), paroh al comunității grecești din Chișinău (1919-1932), apreciat ca „un mare cărturar, cu vastă pregătire teologică și larg orizont intelectual, poliglot, fin diplomat...” (acad.

Virgil Cândea).

Euripide Moraitakis a început a scrie pentru ziare și reviste de tânăr, nu l-a părăsit pasiunea scrisului – în limba română! – nici la onorabila vârstă la care se află acum, trăitor în capitala patriei sale istorice, la Atena.

Amintirile dlui E. Moraitakis, sintetizate în paginile ce urmează, ne-au impresionat profund de la o primă lectură, fugară, a manuscrisului cu o admirabilă caligrafie, de parcă aveam în fața ochilor opera unui licean, nu a unui intelectual ce adunase opt decenii (atâtea avea, pe când făcuse însemnările pe care le dăm publicității).

Inserăm în revista noastră (cu denumire grecească: BiblioPolis – Orașul cărților, ce întâmplare!), Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

cu plăcere, cu emoție, evocările dlui E. Moraitakis, având convingerea că ele vor trezi interesul viu al basarabenilor pasionați de trecutul nostru, fixat de autor între anii ΄20΄60 ai secolului trecut. Multe impresionează în acest text, dar, cu deosebire, am evidenția: a) precizia și corectitudinea relatărilor, ca dovadă a unei memorii fenomenale; b) cursivitatea expunerii, frumoasa mânuire a bogăției lexicale românești; c) dragostea autorului pentru Basarabia, pentru întreg pământul românesc; d) atitudinea sa continuu și tranșant anticomunistă, antisovietică, E. Moraitakis radiografiind perfect comunismul ca o sursă de nenorociri pentru oameni; e) atașamentul față de poporul din

135

BiblioPolis

file de istorie

care se trage, față de patria istorică, Grecia; afecțiune ce nu a fost o piedică pentru a iubi pe români, armeni, ruși, alte popoare, cu precizarea că-și apropie oamenii de bunăcredință din sânul acestor seminții.

Sincere mulțumiri dnei Elisabetha Moraitakis (născută Eleutheriadis), de la Atena, care ne-a încredințat spre publicare acest text cu valoroase evocări ale soțului. Toată recunoștința noastră dnei prof. univ. dr.

Zamfira Mihail, de la București, care a mediat „tranzacția”, convingând familia Moraitakis că BiblioPolis este revista în care merită a fi inserate amintirile unui fost chișinăuian ce a îndrăgit pentru totdeauna Basarabia românească. Un cuvânt aparte de gratitudine neostenitului nostru colaborator dr.

Vasile Șoimaru – tocmai dânsul ne-a adus la redacție aceste Amintiri... Exprimăm sincere laude drei Eugenia Filip, de la Departamentul „Memoria Chișinăului” al BM „B.P. Hasdeu” pentru meticulozitatea cu care a transcris manuscrisul dlui E. Moraitakis.

Astfel, cu eforturi comune, BiblioPolis tipărește, în premieră absolută, un document de certă valoare istorică (dar și sentimentală!), înscriindu-l pe nonagenarul Euripide Moraitakis de la Atena, nativ basarabean, în lista de onoare a autorilor ce conferă un cert spor de calitate revistei noastre.

Titlurile și intertitlurile aparțin redacției.

(Vlad POHILĂ) * * * M-am născut la Chişinău, Basarabia, la 10 noiembrie 1919, din părinţi ambii greci: tatăl născut în insula Samos, Grecia, în 1890, şi decedat la New York, în 1964, şi mama născută la Constantinopol, Fanar, şi decedată la New York, în 1973. Mama a absolvit Liceul Patriarhal „Patriarhul Ioachim” din Fanar. Tata a studiat la şcoala primară în insula Samos (Hora), Liceul „Sf. Cruce” din Ierusalim, iar Teologia a făcut-o în insula Halki (Constantinopol).

Tata e numit paroh la Biserica „Sf. Pantelimon” din Chişinău, ctitoria familiei Sinadino, în 1890. Ultimul Sinadino, Pantelimon, a fost reprezentantul Basarabiei în Duma din Sankt

136

Petersburg (când Basarabia era sub ruşi). A fost împuşcat de către sovietici în 1940 (la cedarea Basarabiei Uniunii Sovietice), când încerca să ia ultimul tren ce părăsea Chişinăul, nereuşind să-l prindă. Ultimul vlăstar Sinadino, Victor, însurat cu fiica amiralului Codrea, a reuşit să fugă cu mama lui, care a murit la Bucureşti, iar el la Bruxelles, unde se stabilise.

Am locuit la Chişinău şi am absolvit şcoala primară nr. 1 şi o clasă la Liceul „Haşdău” [„Hasdeu”].

Am fost sortit să trăiesc timpurile grele între cele două războaie mondiale. Timpuri de instabilitate, de mari tulburări politice şi sociale.

Am îndrăgit pentru totdeauna Basarabia românească Primul Război Mondial de abia se terminase, când m-am născut, şi tratativele de pace încă nu se terminaseră. Am cunoscut multe regimuri: regalitate, regenţă (Patriarhul Miron, Buzdugan şi Prinţul Nicolae, când Regele Mihai I era încă copil); dictatură regală a Regelui Carol II; intrarea nemţilor în România ca aliaţi; rebeliunea regimului legionar al lui Horia Sima; teroarea Gărzii de Fier; răsturnarea Regelui Carol II; al Doilea Război Mondial; venirea a doua pe tron a Regelui Mihai I; dictatura Antonescu (altfel, om integru care caută să scape ţara de comunismul ameninţător şi să menţină România Mare); timpuri grele ale Războiului al Doilea Mondial, bombardamentele din 4 aprilie 1944; România sub ocupaţia nemţilor în formă de Alianţă care a impus cedarea Transivaniei (Dictatul de la Viena); fuga lui Horia Sima, dizolvarea legionarilor; armistiţiul, intrarea trupelor sovietice în România. Începe o politică de intrigi, a răsturnării sistemului politic şi social. Rezistenţa Regelui Mihai – retragerea lui la Sinaia, refuzând iscălirea oricărui decret („Greva Regală”). Manifestaţii la Bucureşti, aranjate de generalul sovietic Dongulov, Vâşinski ia măsuri.

Expulzarea Regelui Mihai în 1947. Proclamarea RPR etc., etc., etc.

Așadar, am locuit la Chişinău, Basarabia românească am îndrăgit-o şi în memoria mea încă trăiesc acele amintiri.

Gura Bâcului (halta, Calfa, înainte de Tighina) pe malul Nistrului, unde ne duceam în vaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) pentru noi era când nu eram cuminţi: „Vezi, fii bun, că te trimit peste Nistru, la bolşevici!” Gardienii, cum numeam atunci pe sergenţii de stradă, nu ne inspirau spaima deoarece... nu erau sovietici.

De la Gura Bâcului, de-a lungul Nistrului, ne duceam cu sania să vizităm conacul boierului Vasilevski, lângă satul General Dragalina – traseul, noapte cu lună, şi lupii ce se ţineau alergând în spatele saniei, ce aluneca precum un vânt repede, şi se trăgea cu puşca să împrăştie lupii. Aceste scene nu se vor şterge niciodată din mintea mea.

Verile le petreceam la Marea Neagră, la Budani, cu o plajă lungă ce despărţea limanul Nistrului, cu nămolul ei binefăcător, şi marea.

Ne era frică să ne îndepărtăm pe această plajă lungă, ce ducea în Uniunea Sovietică, la bolşevici.

Cunoştinţele noastre la Chişinău se compuneau de greci, ruşi fugiţi, unii din URSS, români din Regat, veniţi la administraţia noii provincii Basarabia. De la ei auzeam [despre] atrocităţile ce se petreceau peste Nistru în Uniunea Sovietică, toate acestea ne-au zidit un simţământ de ura faţă de un regim diabolic şi sângeros. Cu acest simţământ am crescut şi dorinţa mea să combat cum voi putea acest regim de teroare al sovieticilor, făcând diferenţiere – alt popor erau ruşii, şi alt popor sovieticii.

Diferenţiere ce o ţin până azi. În anul 1929 tata este student la Facultatea de Teologie, a doua oară teolog – Facultatea din Halki fiind prima. Studiile le termină cu nota Magna cum laude. A avut profesori celebri, cu care a avut relaţii şi după plecarea lui din Chişinău. Printre profesorii lui, pe care ţin minte, căci veneau la noi, erau Gala Galaction (Pişculescu), Moşoaia, Teodor Popescu, Petre Constantinescu-Iaşi şi alţii, ale căror nume nu-mi aduc aminte.

Chișinăul vechi

canţe cu fratele meu, invitaţi de familia W. Merculiev, cari aveau în sat o moară mecanică mare. Ţin minte iernile din Gura Bâcului, vânătorile de iarnă cu gonaşi, cu mulţi boieri vânători din jur.

Tot de acolo am vizitat Tighina (Bender). Podul peste Nistru, pe care se făcea din timp în timp schimb de fugari – sovieticii predau militarilor români fugari moldoveni [basarabeni], iar românii, fugari sovietici [din Transnistria].

Acest schimb mi s-a întipărit viu în memorie. Pentru prima dată am văzut soldaţi sovietici, cu gene lungi şi chipiuri cu un ţuţui în vârful capului, iar ofiţerii sovietici, cu chipiu negru şi o stea roşie în frunte – aceste figuri sinistre mi s-au întipărit aşa de adânc încât aveam coşmaruri noaptea, vedeam în aceste uniforme figuri de monştri, mă sculam ţipând – aveam vreo şase ani – şi de atunci nu mă luau la acest fel de „schimb de sclavi”.

Pentru noi, în copilăria noastră se făcea [această] diferenţiere: ştiam de existenţa ruşilor – oameni blajini, unii educaţi, fini, omenoşi, trăiam printre ei la Chişinău; şi sovieticii (bolşevici), fiare sălbatice, criminali, haiduci de codru. Auzeam multe de bolşevici, de Kotovski tâlharul, hoţul de cai, criminalul care omoară fără discriminare, jefuia conacele boiereşti şi hatele ţăranilor. Mare mi-a fost mirarea că la prima vizită la Chişinău, în 1991, am văzut statuia acestui tâlhar care există şi azi – el era ca şi Terente, din bandiţii ceia care înflăcărau imaginaţia noastră când se povesteau isprăvile lor. Fiind copii, cea mai mare spaimă Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

137

BiblioPolis

file de istorie

Adio, copilărie basarabeană...

Bună ziua, București! În anul 1932 tata este transferat din Chişinău la Bucureşti ca preot al capelei Ambasadei greceşti (Biserica „Buna Vestire”, în stil antic, care şi azi se află în triunghiul bulevardul Ferdinand cu Pache). Aveam statut diplomatic toată familia noastră. Apoi e numit de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol ca reprezentantul ei oficial, având titlu de Apocrisar – echivalent cu Nunţiu al latinilor, iar mai târziu ca oficial al Curţii Patriarhale constantinopoliene de Mare Protoprezbiter – al Marii Biserici a lui Hristos. Asemenea titlu al Curţii Patriarhale în România a avut profesorul Constantin Tomescu – „Mare Dikeofilax” („Păzitor de dreptate”). Aceste două titluri erau ce poate fi mai mare pentru un preot mirean. În calitate de Apocrisar a conlucrat cu patriarhii României Miron Cristea, Nicodim Munteanu şi Justinian Marina.

La Bucureşti toţi din familie au apucat zile grele – război, plecarea Ambasadorului Greciei, închizând ambasada, şi ruperea relaţiilor diplomatice între două ţări ce se aflau în tabere adverse – şi tata a fost numit cu încă două persoane, Ţurca şi Cuzopol, pe lângă Diviziunea specială a Ambasadei Statelor Unite care gira şi interesele populaţiei greceşti. Când intrase şi Statele Unite în război, toţi erau preluaţi de Ambasada elveţiană (SUA, Grecia, Cehoslovacia, Polonia etc.). Aveam legitimaţii diplomatice eliberate de Ambasada elveţiană (o am încă la mine) – scutit de legile controlului străinilor. Între timp, Germania e învinsă şi începe războiul civil în Grecia, între naţionalişti şi comunişti. Persecuţiile din partea legionarilor erau mari, dar şi mai mari erau ale comuniştilor, în calitate de „aliaţi” şi „inamici” de legionari. Ambasada Elveţiei sub protecţia sa a deschis capela Ambasadei greceşti, în care se slujea pentru grecii din Bucureşti autorizaţia dată de către Mareşalul Antonescu şi Patriarhul României – Antonescu înfăptuind dorinţa Reginei-Mamă Elena, sora Regelui Greciei, care ne-a scăpat şi de lagăr. Iar Patriarhul Nicodim, fiindcă Apocrisarul constantinopolian pe lângă el era şi preotul capelei Ambasadei greceşti ce nu mai funcţiona, dar care era sub jurisdicţia Ambasadei Elveţiei ca fiind garantă, a redeschis-o.

138

Să menţionez înainte, evenimentele epocii legionare şi apoi ale regimului comunist.

Legionarii au declanşat o prigoană împotriva grecilor cu lozinca „Jidanii şi grecii sunt duşmanii Marelui Reich şi ai aliatei ei România”.

Am îndurat multe, mai ales membrii coloniei greceşti, marii comercianţi şi micii comercianţi, de la care se storceau sume colosale în folosul „Legiunii”. În fruntea acestora nu erau români, ci aşa-zişii „români macedoneni”, cari, ca să aibă fonduri guvernamentale, trebuiau să vândă „naţionalismul” lor, care însemna persecutarea grecilor, storcând sume mari de bani – ca să ne aresteze ca duşmani ai ţării, să aibă voie să menţină prăvăliile lor etc. Ciolanul de ros trebuia de justificat prin teroarea declanşată.

A venit „afacerea Sarandos”, un eveniment politic în care era implicat şi tatăl meu. Sarandos a fost un boxer care venise la Bucureşti cu paşaport turc (deci, al unei ţări neutre în război), însă era grec de origine. A sosit pentru matchiuri [meciuri] de box. El trage şi omoară la ieşirea din hotelul „Ambasador” un maior neamţ pe nume Döring, care prepara trecerea trupelor germane peste Dunăre în Balcani.

Este prins, trimis în Germania pentru cercetări, trimis înapoi şi condamnat la moarte – execuţia trebuia să aibă loc în Valea Plângerii (din Cimitirul Bellu). Vine o maşină cu procurorul regal Traian Virischi, pe care l-am întâlnit mult mai târziu la Beirut, ca refugiat, pilot la „Air-Liban”. Cu el – alte două maşini cu ofiţeri nemţi şi o maşină care deschidea calea de zăpadă, [străzile] fiind înzăpezite.

L-au luat pe tata să spovedească pe condamnat înainte de execuţie. A mers cu ei – l-au introdus în încăperea deţinutului şi printr-un traducător – „un legionar român-macedonean” – i-au spus să-l spovedească. După spovedanie l-au poftit să vină cu condamnatul în locul execuţiei, fapt care l-a refuzat categoric spunând ofiţerului neamţ: „Un preot ortodox niciodată nu asistă la luarea unei vieţi de om.”

Controversa era lungă, până intervine procurorul general care adevereşte acest lucru.

Prizonierul e dus în spatele Cimitirului Bellu şi executat. La întoarcere nemţii, patru la număr, cer tatălui să raporteze ce a spus la spovedanie condamnatul – la care refuzul tatei a fost categoric – că în religia ortodoxă Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) spovedania nu se divulgă. La ameninţări – de arestare – tata cere ca ei să se adreseze Patriarhului României în această privinţă. Bineînţeles, Patriarhul Nicodim niciodată n-a consimţit ca această spovedanie să fie divulgată.

Au urmat zile de teroare – ziarele ameninţau şi aţâţau, colaboratorii traducătoriaromâni telefonau ameninţând „trădătorul grec” etc. – despre această „afacere Sarandos” s-a scris mult, nu am decât un apel al pseudoepiscopului Viorel Trifa, republicat într-un buletin evreiesc din SUA. Multe astfel de presiuni am suferit.

23 august 1944 – o zi fatală pentru români ...Au survenit bombardamentele şi Armistiţiul din 23 august, care ne-a surprins în deplasare din cauza bombardamentelor, în satul Bolentin din Vale. Aci se aflau printre alţii şi două persoane sui generis. Unul era profesorul Chiş (Kis), foarte erudit, iar al doilea tot profesor (nu ţin minte numele lui deoarece nu se prea afişa).

Profesorul Chiş venea în curtea unde eram cazaţi, deoarece noi ascultam Radio BBC – englezesc în greceşte – emisiune care nu era bruiată – şi începea Edo Londino („Aici Londra”). El asculta şi înţelegea greceşte (ştiind pe dinafară pagini întregi din Odiseea lui Homer), ce nu înţelegea, întreba – era şi ornitolog, om erudit. În seara în care s-a anunţat Armistiţiul a sosit o maşină particulară, cu care i-au luat pe cei doi profesori misterioşi spre Bucureşti – nimeni nu ştia că aceştia erau personalităţi politice.

Pe profesorul Chiş l-am întâlnit la Bucureşti în alte circumstanţe, pe când era ministru al minorităţilor naţionale. M-am dus la el la birou ca să-i cer un serviciu. Era vorba de un coleg de facultate de origine germană (născut în România), care a fost ridicat noaptea de acasă de către sovietici. Nevasta lui însărcinată a venit cu lacrimi în ochi să ceară ajutor – eu trebuia să botez copilul lor care va veni. Eram sigur că profesorul Chiş, cel care venea la noi şi care s-a dovedit a fi comunist şi încă „mare”, fiind numit ministru, ne va ajuta. Într-adevăr, s-a purtat „frumos”, în primul rând, a dat ordin să ni se permită să intrăm în minister, apoi şi imediat primiţi în cabinetul său. Pe scurt: după ce am Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

povestit că a fost ridicat „de armata aliată”, cum i-am spus, răspunsul lui a fost sincer: „Credeţi că ştiu unde i-au dus? Ştiu doar că în Uniunea Sovietică şi ştiu că se vor întoarce – răbdare.” Într-adevăr, [s-au întors], nu ţin minte peste cât timp, în orice caz, au fost la mijloc ani puţini.

Intrarea trupelor sovietice în Bucureşti s-a făcut prin şoseaua Colentina. M-am dus să-i văd pe aceşti sovietici, pe care nu-i văzusem din Tighina, întâlnind doar nişte bande răzleţe în afara Bolentinului din Vale în trăsuri, căruţe, coloane, cari la răspântii de poteci întrebau: „Care e drumul spre Berlin?” Erau bande, îmi închipuiam. La bariera Colentina eram sigur că voi vedea armata disciplinată, dar ce am văzut? Vreo 20-30 de persoane cu buchete de flori ce le ofereau armatei sovietice, femei călare pe turelele tancurilor, mongoli şi soldaţi de diferite alte rase care despuiau de ceasuri pe cei ce veniseră cu flori să-i întâmpine! Am constatat că doar uniformele erau diferite de ale celor pe care i-am văzut pentru prima dată cu 15 ani înainte la Tighina pe podul peste Nistru, unde se făcea schimb de fugari.

Am asistat la aşa-zisa insurecţie din Piaţa Palatului, cu multe fotografii în care se arată panouri măsluite, deoarece fotografia cu masa de oameni e mată, iar inscripţiile pe panouri – clare şi citeţe. Mă găseam în acel moment pe strada Regală, la bodega unui prieten, Giovannidi Tănase. Auzeam strigăte, s-a închis prăvălia şi ne-am dus în Piaţa Palatului.

Am văzut un camion răsturnat cu steaguri roşii. Ţipete, fiecare scria ceva neclar, nu ştiam până atunci de existenţa lozincilor. Ne-am întors la prăvălia care s-a deschis în acea zi „istorică”, măsluită de comunişti, care au fost atacaţi de lumea pornită contra lor, care a răsturnat camionul – acesta era „mitul insurecţiei”.

Al doilea mit era casa conspirativă de pe Calea Moşilor, nu departe de cinema „Splendid”.

Eu stăteam atunci pe strada Palade, în dreptul aleii Silvestru, lângă sinagoga incendiată de legionari care devastaseră şi prăvăliile de pe Calea Moşilor (până acu există această sinagogă arsă). Alături de această „casă conspirativă” stătea un coleg de liceu care cunoştea locatarii – nicidecum vorbă de comunişti, dar care a stat o vreme închisă, chiriaşii fiind plecaţi.

Să revin însă la ceva anterior. Am luat parte la protestul faţă de „Dictatul de la Vie-

139

BiblioPolis

file de istorie

na, la cedarea Transilvaniei, pe 30 august 1940, în faţa Facultăţii de Drept în Bucureşti.

Am văzut cadavre ale legionarilor împuşcaţi şi lăsaţi la intersecţii, ca represalii pentru asasinarea lui Armand Călinescu (dacă nu mă înşel). Pe timpul nemţilor venea la noi acasă – stăteam pe str. G. Palade – profesorul tatălui meu, Petre Constantinescu-Iaşi, profesor la Facultatea de Teologie la Chişinău. Fiind aproape de comunişti şi prosovietici, avea domiciliu forţat, dar Mareşalul Antonescu nu-l ţinea sever sub supraveghere. Se deplasa liber. La noi venea des – noi aveam statut diplomatic, aşa că-l primeam fără frică. Stătea la masă la noi şi vorbeau ore întregi. Avea teorii foarte curioase – ţin minte, spunea, de exemplu, că „afacerea chiloţilor de damă” găsite în buzunarul său de către o razie poliţistă, în timp ce se afla în Grădina „Soborului” din Chişinău, unde era atunci profesor la Teologie – era o înscenare de a-l compromite.

De asemeni, bizară era teoria lui: că România – ca o republică în cadrul Uniunii Sovietice – avea un viitor economic şi cultural enorm!

Nu prea asistam la convorbirile lor. Ţin minte, după armistiţiu – mi se pare că avea un partid – m-a chemat la biroul său. Tata nu ştia despre ce este vorba, dar mi-a spus doar atât: „Orice ar avea de spus el, nu uita, în ţara aceasta eşti musafir şi n-ai aceleaşi drepturi cu acest popor.” M-a chemat să-mi propună să fiu angajat la secţia de traducători din limba rusă în limba română. Leafa pe pagina de traducere, ţin minte doar că suma începea cu 7, nu mai ţin minte 700 ori 7000 lei.

Atunci nu exista nimic din literatura marxistă – suma era tentantă, dar i-am mulţumit spunându-i că sunt student, cu frecvenţa obligatoare. „Se poate aranja acest lucru,” mi-a zis. I-am răspuns că sunt străin în ţara aceasta şi nu trebuie să mă amestec în treburile ei, că Ambasada [Greciei] nu cred că-mi va da voie etc. Aşa am scăpat de această ofer-

140

tă. De ce a făcut-o? Cine ştie, poate ca răsplată pentru timpurile sale grele, când era primit cu respect în casa noastră, ceea ce nu cred, deoarece când s-a anunţat expulzarea, am vrut să prelungim cele trei zile. Tata a plecat la el cerând să intervină să ni se dea o lună – el a refuzat să mai ia contact cu tata, după ce a ascultat despre ce e vorba.

Fiara bolșevică nu se mai satură de pământ și sânge românesc Am menţionat cât de mult eram influenţat contra comunismului în timpul copilăriei mele. Atunci oraşul Chişinău era plin de refugiaţi greci din Odesa şi Kiev, ofiţeri ai armatei generalului Vranghel. Ţin minte generali cu barbă despicată, cu revere roşii la mantale, dar fără epoleţi. Când intrau în cinematograful „Orfeum” – al naşului meu – lumea se ridica în picioare. Toţi aceştia aveau ca prim refugiu Chişinăul – am aflat mai târziu că Regina Maria îi proteja şi aranja plecarea lor la Paris. La Chişinău au ajuns şi refugiaţi greci. Ţin minte pe renumitul avocat din Petersburg Andrei Hristoforovici Gheorghiu, profesor universitar Nicolae Pahiopol din Moscova, prinţul Han Zade, care în tinereţe preluase cheile oraşului [...], dat de umiliţii turci învinşi. Apoi, Calamandi, care deschisese circul „Expres” (azi Filarmonica) şi mulţi alţi care formează un alt capitol.

Această elită, victima plevei de inculţi fanatizaţi de oportunişti, s-a refugiat de cel mai apropiat punct de adăpost – Basarabia româBucureștiul vechi

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) nească. Poveştile asupra atrocităţilor, asasinatelor, începând cu ţarul şi familia sa, clasa mijlocie care nu se alia cu ei, toate aceste poveşti adevărate mă întărtau mai mult împotriva bolşevicilor şi doctrinei lor comuniste. În 1940, sovieticii răpesc Basarabia şi, ca... „dobândă” [„recompensă”], Bucovina de Nord. Am văzut mii de refugiaţi sosind fiecare cum putea, cu mâinile goale, lăsând în urma lor tot ce au agonisit în viaţă, în plus, şi cel mai important, membrii familiei care s-a destrămat, şi morţii lor. „Viteaza” armată sovietică, intrând în oraşe, ucidea fără discernământ.

Corpurile erau duse cu căruţa în anumite locuri, mii de oameni căutau pe ai lor printre cadavrele „bravurii” sovieticilor.

Am văzut pe aceştia cum dormeau extenuaţi pe trotuare în jurul Gării de Nord, nespălaţi, flămânzi, fără să aibă un ban sau niciun schimb de rufe. Păcatul lor era că nu au vrut să rămână în „paradisul sovietic” şi să-şi plece capul călăului marxist care nu se sătura de sânge. Statul n-a luat aproape nicio măsură să le uşureze supravieţuirea. Oameni buni se duceau cu pâine şi le împărţeau. Fiecare întreba de vreun cunoscut. Nu auziam decât bocete. Eu mă duceam zilnic ducând pâine şi împărţind puţinii bani ce mi se dădeau „pentru un covrig” la şcoală. Tata îmi dădea mai mulţi bani, ştiind unde făceam uz de ei. Umblam printre aceşti refugiaţi întrebând de soarta cunoştinţelor. Slavă Domnului, nu aveam rude la Chişinău.

Unii îmi răspundeau: „Nu-i cunosc.” Pe alţii i-am văzut la gară, alţii au fost împuşcaţi. Toţi povesteau scenele groaznice şi teroarea declanşată de sovietici. Sinadino a fost împuşcat la gara [...]. Preotul Dăncilă (moldovean) a fost împuşcat pe stradă, Merkuliev (rus) – arestat, nu ştiu unde l-au dus şi ce s-a întâmplat cu el şi câte şi mai câte grozăvii – ca să le enumăr, îmi trebuiesc zeci de pagini. Încet, încet refugiaţii basarabeni s-au aciuat pe lângă cunoscuţi, pe lângă oameni miloşi, care le dădeau un acoperiş şi o bucată de pâine. Abia s-au aranjat puţin şi a venit pacostea sovietică.

Politică animalică a sovietelor de peste Bug, a început să scrie actul al doilea al tragediei basarabenilor. După intrarea în ţară a armatei „eliberatoare” a sovieticilor, cum o numeau aceiaşi oportunişti, care urlau în gura mare „Trăiască prietenia română-germană, în veci Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nezdruncinată!”, aceiaşi imbecili care urlau „Jos «farmaciştii»!”, unii voind să spună „fasciştii”, acum urlau „Trăiască Uniunea Sovietică eliberatoarea” etc., etc.

Desigur fiara bolşevică nu se sătura de sânge şi nu-şi astâmpăra puterea diabolică dată de partid unor imbecili. Aşa cum ridicau iniţial pe cei de origine nemţească, au început să ridice noaptea din casele lor pe toţi cei născuţi „în URSS”, adică în Basarabia românească. Bieţii de oameni ridicaţi din pat, erau suiţi în camioane şi duşi direct la gara Mogoşoaia, unde îi încărcau în vagoane de vite şi îi trimiteau peste Prut. Un prieten deal meu – care făcea milităria – îmi povesti că „din greşeală” şi exces de zel l-au băgat şi pe el în vagon; de groază, urla în gura mare şi asta l-a salvat: un ofiţer român l-a dat jos din vagon înainte să fie... „plombat”.

Aceste tragedii trăite m-au făcut să uit că sunt... cetăţean străin, neavând voie să mă amestec în treburile gazdei generoase. N-am dat niciodată măcar mâna să salut vreun ostaş neamţ – ei, germanii, fiind duşmanii patriei mele istorice, Grecia; acum însă au venit sovieticii din tabăra aliaţilor ţării mele... Nu puteam să concep că aceste fiare sălbatice sunt prieteni, aliaţii mei, i-am cunoscut din copilărie, la Tighina, cu aceşti „aliaţi” am avut două întâmplări, pe care le menţionez – între alte, mai mărunte.

Pe fostul teren sportiv al echipei „Venus” (azi pe acel teren e Opera, mi se pare), se juca meciul de fotbal clubul grecesc „Orpheus” (puţin după aceea închis de comunişti) cu echipa aviaţiei sovietice. Cum ştiam ruseşte, m-am dus să stau în lojă cu „oficialităţile” sovietice şi conducerea clubului, să o fac pe traducătorul. Stăteam lângă un maior – nu ţin minte numele lui, simţeam o ruşine de nedescris, îmi spuneam în minte: „În văzul lumii să stau cu... sovieticii?!” După o săptămână, în faţa cinematografului ARO, azi „Patria”, mergând, mă apucă cineva de mână, am văzut doar o mânecă a uniformei militare sovietice – mi s-a oprit respiraţia, mă întorc şi văd pe maiorul de pe terenul „Venus”. Eram în dreptul bodegii ARO (era şi o bodegă în aceeaşi clădire cu cinema, în partea spre bulevard). Nu am putut să scap de el, era ora 10 dimineaţa.

El insista şi mă trăgea în bodegă. A început să bea, eu am comandat un ţap cu bere, el – câ-

141

BiblioPolis

file de istorie

teva halbe, apoi ţuică, vin, a amestecat toate aceste. Discuţia? Eroismul sovietic, „dragostea” lor, a ruşilor, pentru Grecia (începea războiul civil în Grecia între naţionalişti şi comunişti). Îmi vorbea de naţionalişti numindu-i „fascişti”, iar pe comunişti – „democraţi”. Încercam să schimb subiectul, am dat cu sportul, apoi cu literatură. Din greşeală, i-am spus să am operele complete ale lui Puşkin – ediţia Wolf (1890). A sărit în sus şi strigă: „Cere-mi ce vrei pentru acest volum, penicilină (abia ieşise atunci), zahăr etc.” Ca să scap, am spus să ne întâlnim tot la bodegă peste trei zile. El era beat turtă, când am chemat să plătesc el a scos pistolul şi mi-a zis: „Vezi acesta (pistolul), să nu mergi niciodată contra voinţei mele.”

Lumea, la văzul pistolului, s-a băgat sub mese – aşa s-a soldat întâlnirea a doua.

Cât am putut, i-am ajutat pe refugiații basarabeni Dispariţia basarabenilor era un subiect cunoscut maiorului, încercam de mai multe ori să aflu unde i-au dus? Maiorul, în ameţeala lui, îndruga că sunt fascişti, inamicii „aliaţilor” fugiţi din ţara lor, unde îi readucem etc., nimic clar, pare-se că nu ştia mai mult.

Eu umblam noaptea, după ora interzisă din cauza stării de asediu şi la prima patrulă invocam răspicat numele maiorului rus şi mă lăsau să circul. Am priceput că era o personalitate cunoscută. Am aflat că el era în preajma generalului Dangulov (ţin minte acest nume) ce nu-l uit niciodată, el era „galaiterul”, cu o putere colosală – toate arestările se făceau din ordinul lui. Dacă ţin bine minte, biroul lui era pe Calea Victoriei, vis-à-vis de Poştă, alături de CEC (spre chei).

Nu puteam răbda această atmosferă de teroare, basarabenii ridicaţi noaptea – tot ce auzisem despre sovietici şi cum i-am văzut din prima dată la Tighina îmi veni în imaginaţie şi atunci mi s-a ivit un simţământ de răzbunare, trebuia să fac ceva pentru basarabenii în jurul căror am copilărit. Singur? M-am gândit să întrebuinţez pe oricine ar fi de folos, dacă nu – să acţionez chiar singur. Aşa începu activitatea mea să combat fiara roşie – dorinţa mea din copilărie.

Prima parte începe în România. Atunci locuiam pe str. Robert de Fleurs (casa există şi azi), după colţ dădeam pe bulevardul Vasi-

142

le Lascăr, unde se află şi statuia lui (până azi).

Acolo era atunci o circumscripţie de poliţie (nu pot să depistez locul exact). La această circumscripţie lucra ca secretară o doamnă născută în Vechiul Regat, dar locuind mulţi ani în Basarabia cu părinţii ei, îi cunoşteam bine de acolo. Nu ţin minte numele ei, ci doar prenumele, Olga.

M-am gândit, în primul rând, să întreprind o acţiune de salvare a basarabenilor cunoscuţi şi pe cei recomandaţi de prieteni, să-i scap de deportare silnică. Nu era uşor, căci era vorba de acte, certificate de naştere, Biroul populaţiei (atunci eliberat de circumscripţia de poliţie) şi cea mai mare greutate – „fişa de imobil”, fişă ce o avea fiecare cetăţean la Prefectura Poliţiei (pe Calea Victoriei), în care se menţionau toate datele. Olga, care venea la noi, a spus că s-ar putea scoate un buletin de populaţie fals. La secţia de „fişe de imobil” din Prefectură lucra un prieten din copilărie – de origine neamţ, dar din cei rusificaţi, tatăl lui lucra la Chişinău la ziarul Bessarabskoe slovo, era redactor – (nu dau numele, poate trăieşte). Rămânea doar actul de naştere, a cărui greutate s-a rezolvat.

Iată cum se proceda: se publica în ziar – „pierdut buletinul populaţiei, numele... născut la Botoşani...” De ce Botoşani? Deoarece arhivele din Botoşani erau distruse. Cu această publicare în ziar eu şi un prieten doctor basarabean, născut la Iaşi însă, ne prezentam la Judecătorie (ţin minte, de ocol, era cam în spatele Liceului „Spiru Haret”, lângă staţia Rosetti), unde juram noi, doi martori, eu şi doctorul Iandi (dau numele deoarece a murit) precum cunoaştem că e născut / născută în anul... la Botoşani, eliberându-i-se astfel un act. La Secţia „fişa de imobil” prietenul meu sustrăgea fişa – mi-a spus că a sustras multe fişe ale basarabenilor – şi dacă aveam vreo problemă poate să ne ajute.

Aceasta era pe scurt acţiunea. Olga ne-a dat ca prima parte 34 de carnete-buletine de populaţie în alb. Acolo unde era locul pentru fotografie punea o hârtie goală şi aplica ştampila poliţiei ¾ pe buletin şi ¼ pe hârtia pe care o lua. Lipeam fotografia celui... botezat şi locul unde era lipită fotografia sfertul se adaugă cu un „dop”. Deci, toată operaţia reuşea, fiecare avea act de naştere Botoşani – fiţuica judecătorească, buletin eliberat şi completat de noi şi fişa sustrasă şi corectată Botoşani – iscălituri...

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) nedescifrate. Astfel am „botezat” cam 18 persoane aflate în mare pericol, salvându-le.

O răsplată nebună: expulzarea din România, în patria istorică Tânăr pe atunci, nu-mi dădeam seama nici de pericolul de moment, nici de consecinţele pe care le puteam suporta. Aveam o satisfacţie grozavă, de nedescris că ajut oameni să nu cadă în ghearele comuniştilor.

Ca martori permanenţi la tribunal, s-a atras atenţia, aşa că peste ceva timp am schimbat martorii punând pe alţii. Într-o zi, la 18 mai, vine o „fiţuică” trimeasă de Prefectura de Poliţie, pe adresa unui restaurant din şoseaua Pantelimon, al unui grec. În fiţuică (ce o păstrez) scria: „Supusul grec C. Moraitakis (tatăl meu), Bucureşti, str.

Pantelimon nr. 184 (nu era adresa noastră, noi locuiam pe str. Palade, niciodată n-am locuit la Pantelimon), e invitat să se prezinte în ziua de... la orele 9-13 la Serviciul controlul străinilor pentru aranjarea situaţiei sale, veţi aduce şi paşaportul Dvs. etc. În caz de neprezentare veţi suferi sancţiuni. (Iscălitura).” Această fiţuică era actul de expulzare. Aveam statut diplomatic, deci, nu aveam de a face cu Inspectoratul de Siguranţă, ci cu Ministerul Afacerilor Externe Român. Imediat s-a sesizat Ambasada elveţiană (garanta) şi Ambasadorul a cerut tot atunci audienţă la ministrul de Atena

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

externe (atunci, Ana Pauker), pentru această problemă de ordin internaţional. Răspunsul ei a fost că Ministerul de Externe are pentru o lună închise toate oficiile şi e imposibil să primească pe dl Ambasador. Deci, dacă nu plecam în termen de trei zile, se pierdea imunitatea diplomatică şi puteam fi arestaţi.

Ambasadorul elveţian a dat ordin să lăsăm toate – între timp a scos paşaport pentru noi trei (tata, mama şi eu), de la opt ţări s-au luat vize, de la diferite consulate, aşa încât oriunde ne va arunca soarta să avem viza cuvenită. A doua zi ne-a dus personal la Aeroportul Băneasa, ne-a dat trei bilete Bucureşti-Praga (Cehoslovacia atunci încă nu era în mâna comuniştilor şi avea relaţii diplomatice cu Grecia). Astfel, la 23 mai 1948, am zburat spre Praga, părăsind România pe care am revăzut-o după căderea comunismului, adică după 42 de ani – iar Chişinăul (Republica Moldova), în 1990, adică după 58 de ani.

Iată-mă deci „refugiat din România”, sosind în Grecia, pe care nu o cunoşteam. Acest „titlu” era foarte bun în Grecia, care încă era în război civil (între naţionalişti şi comunişti) ce era pe sfârşite.

Noi, refugiaţii din România, eram consideraţi oameni siguri, de fapt, victime ale comuniştilor. Titlul era excelent, la razii dese cari se făceau, văzând că suntem refugiaţi dintr-o ţară comunistă, ne salutau cu respect, eram scuzaţi de orice cercetare şi interogaţii.

Titlul era excelent, dar nu şi pentru stomacul nostru. Este adevărat că ne-au cazat în nişte vile, dar părăsite sau devastate de englezi, apoi nemţi, apoi italieni, apoi şi de bandele comuniste. Aveam un acoperiş, populaţia locală s-a purtat excelent cu noi. Gratis ni se ofereau locuri la cinematograf, ne ofereau gratuit şi pesmeţi oameni miloşi care citiseră ce am suferit sub comunişti. Eram cazaţi într-o vilă imensă, cu

143

BiblioPolis

file de istorie

scări de marmură interioare, peste 14 odăi, care aparţinea cândva contesei Riancour; o vilă care cunoscuse glorie, primiri fastuoase – vecinii ne povesteau. Vila însă ajunsese o ruină, situată în cea mai mare suburbie a Atenei – Kifisia – nu avea geamuri şi atunci am luat cartoane de la băcănii pe care le-am bătut în cuie pe ramele ferestrelor în loc de geamuri. În această vilă pe care noi, cei din România, din Riancour, o botezasem Râiancur, erau cazaţi şi avocaţi, funcţionari, victime ale dezastrului comunist. Eram cam 26 de persoane, eram toţi tineri şi sărăcia o suportam fără a dramatiza lucrurile. Lumea miloasă ne aducea macaroane, peşte sărat, pâine de la stat şi praf de ou (pe care prima dată văzusem). Vila avea o curte imensă cu brazi – am găsit un lighean negalvanizat. Adunam crengi uscate şi ghinde, făceam foc în curte, în acest lighean fierbeam macaroane şi făceam omletă din praf de ou cu apă. Ligheanul se spăla şi după masă spălam în el rufele care miroseau a sudoare. Eram însă fericiţi... doar am scăpat de comunişti!... Într-o zi, aflu că se prezintă un post de secretar la Consulatul grec din Moscova. Trebuia trimisă o persoană sută la sută sigură de concepţii anticomuniste. Sunt chemat, dau examen (cu peripeţii)... Începe strângerea documentelor şi 16 fotografii, viza medicală etc.

Actele se trimit Ambasadei greceşti din Moscova (prin curier diplomatic, aşteptând prin el răspunsul). Ambasada le-a înaintat ministrului sovietic [de externe], din Moscova, pentru aprobare. Două luni aşteptăm răspunsul. Între timp am dat veste prin prieteni că plec la Moscova ca funcţionar. Unii mă invidiau, alţii mă considerau nebun că plec iar în gura lupului.

Iată că peste două luni sosi răspunsul din Moscova. Scurt: eram calificat „persona non grata” în răspunsul Ministerului sovietic al afacerilor externe. Putea fi altfel? Tată preot, eram plecaţi din Chişinău, eu născut la Chişinău, plecat cu opt ani în urmă de ocupaţia sovietică, cu statut diplomatic în România şi totuşi, expulzaţi cu un an înainte, în 1948, şi din România, actualmente refugiat – toate acestea „justificau” atitudinea sovieticilor şi încheierea capitolului.

Refugiat în Liban, dar cu sufletul în România Luam deci iar titlu de refugiat, titlu de onoare, refugiat din URSS şi din România comu-

144

nistă. La început plec din Grecia în Liban, la Beirut, unde tatăl meu era numit ataşat cultural şi bisericesc pe lângă Ambasada Greciei. În Liban soarta a început să-mi surâdă, am înfiinţat o mică fermă care începea să meargă bine. Eram corespondent în Orientul Mijlociu al unui ziar de dreapta din Grecia. Eram mulţumit.

Când te simţi mai bine, ai timp să te gândeşti la trecut. Mi-am adus aminte de copilărie, ce frică îmi era când mi se spunea: „Fii cuminte, că te trimit peste Nistru” şi înţelegeam de frică. Îmi aduceam aminte cum scăpam, în România, basarabenii mei din ghearele bolşevicilor etc., etc. Politica e ca un microb, mă gândeam ce puţin am făcut – trebuia să ating, să termin ţelul meu. Scriam benevol la ziare româneşti editate de refugiaţi români. Scriam iscălind cu diferite pseudonime, din mai multe cauze. Între timp [doream] să reiau vechea mea activitate, neterminată. Orişice aş face, mă gândeam, va prinde bine. În Liban veneau echipe RPR-iste şi formaţiuni muzicale RPR-iste [din România „populară”, comunizată].

Am început să trag la şapirograf un Buletin informativ. O pagină cu noutăţi şi apel la cei ce vin din „Paradisul roşu”. Am tipărit două „reclame” pentru turism în RPR, în franţuzeşte: Viziter la PPR, şi apoi Un voyage gratuit; aceste reclame „umoristico-politice” le puneam în rafturile diferitor birouri de voiaj (în secret). Peste două săptămâni această idee a fost recompensată, dând rezultatele dorite.

Toate ziarele din Liban (în arabă şi în franceză) comentau cu mare haz acest fel de „tourisme sui generis” într-o ţară comunistă. Am încercat să publicăm în ziare scrisori deschise către Regele Arabiei Saudite – „protectorul credinţei” cum îl intitulau – să ajute prin puterea sa morală şi pe obidiţii de altă credinţă ce „nu cred în Dumnezeu”.

Mi-era greu să acţionez singur, aşa că am ales o echipă de trei oameni „siguri” sută la sută. Se compunea dintr-o doamnă ardeleancă, mare patriotă fugită dintr-o trupă română ce dădea spectacole în străinătate (nu dau numele) şi doi fraţi armeni născuţi în România, toţi aflându-ne la Beirut. Nimeni din România, stabiliţi în Liban şi Siria, nu ştiau nimic de activitatea noastră – nu puteam şti dacă vreun „binevoitor” ne va divulga ori, vorbind prea multe, să nu ajungă la organele de stat libaneze.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) Foaia informativă ce o editam era la ocazii, când venea vreo echipă sportivă sau vreun ansamblu artistic, le puneam în hotel, unde erau cazaţi, le aruncam pe stradă în faţa hotelului. Şi acest lucru era comentat în presa locală. Venise un ansamblu muzical din Bucureşti. Am ajutat un membru al orchestrei să... „aleagă libertatea”. Acest lucru a avut mare ecou.

Am primit scrisori şi telegrame de la ziare cu care conlucram şi Radio Europa Liberă – să-i informez pe larg despre această evadare, o „fugă senzaţională”, cum era calificată.

Rezistență anticomunistă prin cuvântul scris Iată-mă văzându-mă în culmea... „Rezistenţei”, care deja era făţişă, nu cu frica în sân.

Nu mă simţeam „un David rahitic”, cum mă autointitulam, ci un David luptător contra unui Goliat, care resimţea loviturile propagandei, cărei îi stricam planurile. Constantin Vişoianu, preşedintele de atunci al Comitetului Naţional Român din New York, a început să-mi scrie scrisori, asemenea şi alţi editori ai presei româneşti din exil, îmi cereau să colaborez la publicaţiile lor. Am socotit de ce să scriu în diferite periodice din Europa şi America – România din New York, Bire din Paris etc.? De ce să nu edităm un buletin în Orient?… Iată a venit timpul să trecem de la o foaie informativă, scoasă la diferite ocazii, şi să edităm un buletin lunar. Zis şi făcut, astfel se naşte Rezistenţa cu subtitlul Buletinul Românilor Liberi din Orient.

Ne gândeam de ce să nu rămână Rezistenţa în Istoria presei române din exil care, peste ani, când ţara se va elibera, să figureze în istorie şi „Rezistenţa”, pentru ca poporul român în viitor să se informeze? Doar în timpuri grele, de regim comunist şi de teroare din ţară, în străinătate exista şi se difuza în toate colţurile lumii Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Beirut

un „glas românesc informativ liber”, glas care divulga calvarul în care trăia poporul român.

Eram sigur şi credeam cu certitudine că voi vedea în timpul vieţii mele Rezistenţa întro expoziţie a presei în Bucureştiul liber pe care să-l pot vizita. Prima parte s-a realizat în străinătate, adică cu mare greutăţi a văzut lumina tiparului această publicaţie. Urmează a doua „parte”, adică să se dea ocazie poporului să vadă aceste strădanii ale presei din exil, rămâne încă o speranţă să se înfăptuiască. Nu cred că în timpul vieţii mele voi vedea acest lucru.

Pentru editarea buletinului Rezistenţa am întâlnit mari greutăţi. Eram patru persoane între care trei persoane străini de origine, născuţi însă în România. Zadoian avea talent la scris, era entuziast, era foarte tânăr şi sigur o sută de procente în ce priveşte vederile lui politice anticomuniste. Soră-sa bătea la maşina de scris pe hârtie cernită pentru şapirograf şi o lună gravá stema ţării pentru titlul buletinului. Doamna (ardeleancă), naţionalistă înfocată (nu dau numele) era fugită dintr-o trupă artistică. Era măritată cu un arab. Ea acoperea costul plicurilor şi al timbrelor de expediere a buletinului Rezistenţa, care se trimitea gratis, fără abonament sau donaţii de susţinere materială, cititorilor în străinătate numai. Nu se trimetea nimănui în Liban şi Siria, ci numai la o singură româncă în Iordania, la Amman, măritată cu un ofiţer iordanian.

145

BiblioPolis

file de istorie

Eu şi Zadoian scriam tot buletinul cu diferite pseudonime la articole publicate, ca să pară că suntem mai multe persoane ce lucrează la revistă. Decizia era uşoară, dar înfăptuirea prezenta enorme greutăţi: cum puteam obţine autorizaţia de la autorităţile libaneze era cea mai grea problemă – ministere, garanţii, responsabilul, acte prin tribunal etc. Cum şi unde îl vom tipări? La şapirograf, ca foile ocazionale. Mă gândeam că am scoso la capăt „în gura lupului de la Bucureşti”, în primii mei paşi, şi acum să mă împotmolesc?

Ar fi ruşine...

Nodul gordian al greutăţilor a fost desfăcut prin metoda lui Alexandru cel Mare, nu eram doar eu din urmaşii lui? Scurt: totul se va face clandestin. Nicio adresă pe buletin, totul strict secret, numai noi patru inşi să fim în cauză, nimeni, absolut nimeni nu trebuia să ştie, nici un român aflat la Beirut, şi erau destui şi foarte înstăriţi, menţionez doar câţiva – Traian Udriski, fost adjutant regal şi profesor de pilotaj al Regelui Mihai, acelaşi care în calitate de procuror regal l-a dus pe tata să spovedească pe Sarandos la executare, lucra la „Air Liban”, însurat cu Irina Burnaia, pilot şi aceasta; Nicolae Spuză, pilot care a fugit cu generalul Rădescu, ducându-l în Cipru, acu şi el pilot la Societatea „Mide East Air Line”; Decebal Vasiu, pilot şi el, fugar, aveau hotelul „Vasiu” la Călinăşeşti, acu pilot la „Air Liban”; comandorul Abeleş – şi el copilot. Menţionez doar pe ei, care puteau să ne finanţeze uşor, doar hârtia o cumpăram eu. Nu am apelat la ei, căci pericolul era să nu afle nimeni absolut cine şi cum şi unde se editează. Ei primeau din străinătate de la prietenii lor câte un număr din Rerzistenţa, cu felicitări că o editează. Mi-o arătau şi se întrebau mândri cum şi cine o editează.

Aşa am scris primul număr, trebuia şapirograf ca să imprimăm pe hârtie din foile cernite bătute la maşină. Grecia atunci nu avea încă relaţii diplomatice cu RPR, Regele Mihai stătea mai mult în Grecia, la unchiul său, Regele Paul, fratele Reginei Mame Elena a României, mama Regelui Mihai. Regina-Mamă Elena a ajutat mult colonia greacă, a scăpat-o de lagăr fiind cetăţeni ai unei ţări duşmane în tabăra aliaţilor.

Toate acestea prin Mareşalul Antonescu care nu considera duşmani ţările aliate afară de Uniunea Sovietică, de la care vedea marele pericol şi de aceea s-a alăturat în război contra ei.

146

Ambasada greacă din Beirut avea şapirograf, la el lucra un profesor de liceu care tipărea broşuri pentru copiii şcoalei greceşti din Beirut. L-am rugat când lucrează noaptea să ne tipărească câte 50 de cópii. Dimineaţa le luam, stăteam o noapte pe lună când se tipărea Rezistenţa. Luam copiile, acasă la Zadoian le asamblam, le capsam, le puneam în plicuri.

Adresele în străinătate le-am obţinut de la René Theo, prieten vechi din Bucureşti, cu un trecut anticomunist, care edita la Paris Bire.

Rezistenţa o puneam în plic – costa cheltuiala poştei mai mult, dar era necesar să o facem, să nu se vadă conţinutul. Mergeam prin tot oraşul şi puneam câte cinci-şase plicuri în fiecare cutie de scrisori ca să nu se prindă la Poşta Centrală întregul teanc. Deci, expediere treptată la două-trei zile în diferite cutii poştale. Totul se făcea cu mari emoţii deoarece abuzam de multe lucruri, în primul rând, autorizaţiile guvernamentale, responsabilul buletinului etc. Aşa au mers foarte bine primele patru numere. În străinătate a fost o mare surpriză Rezistenţa din Liban. Nimeni nu ştia pe ce adresă să ne scrie, se scria pe adresa unui restaurant român din Beirut, cu rugămintea să se predea scrisorile editorilor Rezistenţei.

Am scris Regelui Mihai trimiţându-i buletinul, trebuia să-i scriem adevărul – am iscălit scrisoarea (copia şi răspunsul le am). De asemeni, am divulgat secretul dlui Constantin Vişoianu, cerându-i să-mi trimeată o fotografie a stemei regale, să facem clişeu pentru prima pagină, căci ne venea greu să facem gravarea stemei, se strica hârtia cernită şi nu aveam bani să recuperăm. Totul era calculat.

Vişoianu era foarte mulţumit, m-a ajutat, am corespondenţa ţinută cu el. Astfel apare Rezistenţa cu stema şi titlul tipărit la tipografie, dar continuam să nu punem niciun nume, nicio adresă. Am fotografii pentru „istorie”: hârtiile cernite înşirate pe pagini, asamblate etc. Ca să le avem pentru istorie, când vor fi expuse, cândva, la vreo expoziţie a presei române din exil.

După al patrulea număr al Rezistenţei sunt chemat la Sureté Generale, adică Siguranţa Statului. Şeful Siguranţei libaneze era atunci un arab grecizat din Smirna, prieten al Ambasadei noastre şi cu tatăl meu. Eu îl cunoşteam bine, mă întâlneam la diferite recepţii şi el venea la sărbători mari să ne felicite.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013) Îl chema Tuma Hadjituma. Mă chemă la el la birou la Siguranţă. Îmi întinde un număr al Rezistenţei şi îmi spune: – Dumneata nu eşti român, dar eşti din România şi cunoşti bine pe românii din Beirut, te rog ajută-mă să aflu cine se ocupă cu aşa ceva. Trebuie să aflăm. Eu am luat buletinul, l-am răsfoit şi oarecum indignat i-am spus: – Eu nu sunt român, broşura e scrisă româneşte, de ce mă întrebaţi pe mine? Sunt atâţia români înstăriţi, cu posturi de vază în aviaţia libaneză, ei trebuie să ştie. Eu nu ştiu nimic şi nici nu mă interesează. Nici n-am auzit şi nici n-am văzut această revistă, cu toate că primesc periodice româneşti din străinătate. Poate e tipărită în Europa ori în Siria?

– Nu, e tipărită aici, în Liban, îmi spune.

Am promis, dacă aflu ceva, să-l informez.

De atunci ne deplasam în alte oraşe şi postam publicaţia de acolo, din diferite localităţi. Astfel Rezistenţa a trăit până am părăsit Libanul, emigrând în Statele Unite în 1956. Am toată colecţia Rezistenţei.

Multe alte s-au întâmplat în Beirut, cea mai comică întâmplare era când s-a deschis o agenţie comercială RPR-istă la Beirut. Am tipărit o invitaţie pe hârtie de lux, 50 la număr, pe care am scris în franţuzeşte (din păcate, nu am niciuna din ele): „Agenţia comercială a RPR vă invită la o recepţie cu ocazia Sărbătorii Zilei Naţionale a României – 10 mai. Vă rugăm să ne onoraţi cu prezenţa Dv.” etc., etc.

Din cartea de telefoane am scos adresele diferitor firme şi ale marilor magazine comerciale şi le-am expediat invitaţia pentru „a onora 10 mai – Ziua Naţională Română”.

Doar am făcut o greşeală: am expediat cu opt zile înainte de 10 mai, temându-ne să nu ajungă la timp. Agenţia comercială RPR a pus mâna pe trei invitaţii şi şeful ei – mi se pare că îl chema Diamandopol, dacă nu mă înşeală memoria – s-a dus direct la Siguranţa statului libanez (la Hadjituma) şi s-a plâns că agenţia e ţinta unor atacuri nepermise. Hadjituma, şeful Siguranţei, cere lui Diamandopol să-i dea numele celor ce-i deranjează, să se ocupe de acest caz. Nu a putut să dea alte lămuriri. Nici nu se ştia cui s-au trimis invitaţii şi era în ajunul lui 10 mai, deci, nici prin presă nu putea acţiona.

Bineînţeles eu sunt chemat iar la Siguranţa Statului, cu întrebări, cine se ocupă cu astfel Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

de acţiuni. Desigur că am negat că ştiu ceva şi am râs cu hohote la o aşa glumă. De la Hadjituma am aflat următoarele discutând de acest lucru. Diamandopol i-a spus că 10 mai nu e sărbătoarea Naţională Română, a fost pe timpul... fasciştilor. Acu e 23 august, că nu ştie cine, cui, şi la câţi s-a trimis această invitaţie. Că cere... „arestarea” inculpaţilor cari fac şicane agenţiei comerciale; bănuieşte că de vină sunt... „aviatorii”. Dar din cercetări nu s-a dovedit. Cere părerea lui Hadjituma ce are acum de făcut.

Hadjituma râdea povestindu-mi acestea.

– Şi ce i-aţi răspuns? am întrebat eu. Hadjituma îmi spune: – I-am sugerat, deoarece nu mai e timp de dezminţire, e o singură soluţie – cine va veni la Agenţie să-i oferiţi o băutură şi să le spuneţi că nu-i aceasta sărbătoarea noastră naţională, fiind victime ale unei farse de prost gust, făcută de duşmanii noştri. Acestea mi-a spus Hadjituma.

RPR-iştii n-au ţinut soluţia dată de şeful Siguranţei. Noi eram la nişte cunoştinţe cari stăteau vis-à-vis de Agenţia Comercială a României. Vedeam personalul agenţiei aliat la intrarea blocului. Soseau maşinile... „invitaţilor”, doamne în toalete... Ce le spunea Diamandopol nu auzeam, nici n-am aflat.

Vedeam că „invitaţii” după câteva cuvinte schimbate plecau râzând în hohote.

Afară de acestea de mai sus am mai făcut „farse politice”, cum le numeam. Am scris la Bucureşti, la Comitetul de Repatriere care îndemna românii din străinătate să se repatrieze, drumul plătea Statul Român. Această scrisoare am formulat-o eu, cu un stil de incult, am scris dacă e adevărat ce se aude pe aci. Că muscalii omoară pe stradă pe români, că dacă pot să duc cu mine lire de aur cari am economisit, căci auzim că se bagă în puşcărie cine ţine în mână „cocoşei” etc. Acestea leam publicat în buletinul Rezistenţa şi aci s-au prins cei din... Pankow, unde se edita un ziar RPR-ist. La matchuri de fotbal, urlam toţi românii din Beirut: „Jos comunismul!” Când se cânta imnul RPR-ist stăteam jos şi vociferam.

Nici la New York nu am încetat lupta pentru dreptatea românilor Ah, politica!... E un microb, eu simţeam că am acţionat după puterile mele răzbunândumă pe bolşevici pe cari îi uram din copilărie,

147

BiblioPolis

file de istorie

văzându-i prima dată la Tighina făcând schimb de „sclavi” până când am fost expulzat din România.

A sosit timpul plecării mele din Liban, emigrând în SUA, în august 1956. La New York iar m-am amestecat în manifestaţii, contra lui Ceauşescu, când a vizitat New Yorkul, multe peripeţii şi în acest caz.

Am intrat în conflict cu Constantin Vişoianu din cauza că a început publicarea unui şir de articole ale unui... domn ce „era salariat” la Radio Free Europe, care ponegrea Grecia, pare-se că fusese legionar. Lui Vişoianu i-a părut rău, a căutat să mă convingă că... va cenzura el însuşi articolele... şi va scoate „tot ce poate fi considerat jignitor la greci şi Grecia”. Am insistat să oprească publicarea (am scrisoarea trimisă) la care Vişoianu n-a răspuns în scris, ci verbal, că-l va opri, după cum a şi făcut-o.

Iată că regimul comunist din România s-a prăbuşit şi visul meu s-a împlinit: să pot vizita ţara pentru care am luptat după putinţele mele.

Răsplata veni: în 1990 vizitez pentru prima dată România, după 42 de ani de când am părăsit-o, şi Chişinăul, după 58 de ani de absenţă. Acum am un singur vis, dorind să se înfăptuiască să văd o expoziţie a presei române din exil, ca să ştie lumea: noi, cei din străinătate, nu i-am uitat în timpurile grele. Nu ştiu dacă voi reuşi să văd acest vis împlinit în timpul vieţii mele. * * * Dragi prieteni, vă trimit cele „promise” în fotocopii, deoarece am câte un exemplar în dosarele mele, originale. Nu vă scriu despre „aventurile” mele când am început lupta mea împotriva comuniştilor întocmai ca un David rahitic cu un Goliat ca un urs feroce, sunt istorii lungi şi pline de întâmplări naive, tragico-comice...

Datorită implicării mele, prin editarea unor buletine și foi, am devenit într-un fel celebru (!?), nu mai eram un David rahitic, ci un

148

New York

luptător categorie... muşcă. Vişoianu, preşedintele Comitetului Naţional Român din New York, mă bombarda cu scrisori. De asemeni, alţi ziarişti, cerându-mi... să le scriu, să... colaborez, să comentez.

A venit și timpul să concep... Rezistenţa, buletinul românilor liberi din Orient. M-am gândit de ce să nu rămână Rezistenţa în istoria presei române din exil în timpul regimului comunist? Eram sigur, credeam că voi ajunge în timpul vieţii mele să văd Rezistenţa mea întro expoziţie a presei din exil, undeva în Bucureşti. Ce am crezut, prima parte s-a împlinit, dar a doua... mai încet, nu prea sunt sigur că voi vedea în viaţa mea această expoziţie.

Deși nu m-am considerat niciodată un scriitor, acum, la bătrânețe, îmi dau seama că toată viața am scris. Împotriva comunismului, împotriva dezbinării României, ruperii de la ea a Ardealului (provizoriu), a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța (pentru foarte mult timp). Am luptat pentru drepturile românilor, ca și pentru cele ale grecilor, dând ripostă celor care denigrau patria mea istorică – Grecia – și patria adoptivă România Mare, cu Basarabia. Am încercat să fac aceasta și în rândurile de mai sus... Sper să intereseze pe cineva... Scuzaţi-mă de sintaxă şi ortografie – lipsesc de 42 de ani din țară, fiind refugiat pentru totdeauna din România.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

SLAVII DE LA RĂSĂRIT ÎNTRE LEGENDE ŞI ADEVĂR Constantin BOBEICĂ ...Cursul complementar (clasele a V-a – a VII-a) al şcolii primare româneşti în anii ’30 ai secolului trecut, pe lângă geografie, matematici (manuale aparte), mai cuprindea şi studierea unei voluminoase Cărţi de citire. Manual care, în afara textelor literare propriu-zise, avea şi capitole aparte de: Istorie, Religie, Igienă, Agricultură...

Nu-mi mai amintesc acum ce „istorici” afirmau la tema: Năvălirile barbarilor că, spre deosebire de huni (în frunte cu Attila – „Biciul lui Dumnezeu”), slavii erau mai „blânzi”, mai „cooperanţi”. Aprofundând teza, mai târziu mi-am zis: „Doamne, fereşte şi apără de aşa... «blajinătate».” Într-adevăr, cercetând izvoare contemporane privind năvălirea slavilor (şi pe ale lui Attila), aveam să aflu, că dimpotrivă, hunul era mult mai îngăduitor cu acei ce nu-i opuneau rezistenţă armată, solicitând doar un modest tribut. Nu tot el cruţă Roma de dezastru, la rugămintea Papei Leon I (440-461), scenă reprezentată de marele Rafael în fresca din Vatican?

Despre slavi – dimpotrivă. Istoricii sec. VI d. Hr., când slavii ajung la graniţele Bizanţului: Marcellinus Comes, Procopius din Caesarea, Pseudocaesarios din Naziantz, Jordanes din Moesia, ne oferă cu totul alt tablou.

Pe lângă cei cumpătaţi la mâncare şi ascultători, faţă de conducători, erau şi alţii, care manifestau o mare cruzime faţă de femei, cărora le mănâncă cu plăcere mamelele pline cu lapte, ucigându-le pruncii, lovindu-i cu violenţă de pietre ca pe nişte şobolani, omorându-şi conducătorii la mese sau în timpul călătoriilor. Aceştia mănâncă vulpi, pisici sălbatice şi mistreţi şi se strigă între ei, urlând ca lupii (apud: Pseudocaesarios din Naziantz).

Referindu-se la o expediţie la Sud de Dunăre a sclavinilor (la 548 d. Hr.), Procopius remarcă cruzimea lor, arătând că lor le aparţine „inovaţia” tragerii în ţeapă a învinşilor.

Nu vom stărui asupra altor cazne (nenumăBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

rate) descrise de pomeniţii istorici, având drept „inovatori” aceste „blânde” popoare năvălitoare (slavi şi sclavini), ci vom deschide Istoria... lui Karamzin, care descrie, la distanţă de 1000 de ani, masacrul comandat şi organizat de Ioan cel Groaznic după „cucerirea” Novgorodului. (Luaţi aminte: nu era vorba de un oraş cucerit.) La 8 ianuarie 1570, ţarul fi întâmpinat în afara oraşului de arhiepiscopul Pimen cu soborul de preoţi, icoanele făcătoare de minuni şi orăşeni paşnici, întâlnindu-l paşnic, creştineşte. Ţarul îl arestă pe ierarh, învinuindu-l de trădare (alianţă cu Sigismund August al Poloniei) şi ordonă masacrul şi jefuirea oraşului. Volnica republică împărtăşi tragicul destin al altor oraşe: Klin, Tver, Mednâi, Torjok, supuse omorurilor, jafurilor, deşi nu opuseseră rezistenţă armată la apropierea oastei de călăi şi ucigaşi a lui Ioan cel Groaznic. Aducem mărturia istoricului-patriot: „Ioan şi fiul său judecau astfel: zilnic erau aduşi în faţa lui de la 500 la 1000 şi mai mulţi novgorodeni; îi băteau, îi chinuiau, îi opăreau cu o substanţă arzătoare, îi legau de cap sau de picioare de sănii, îi târau spre malul Volhovului, unde apele acestui râu nu îngheaţă iarna şi-i aruncau de pe pod în apă, întregi familii, soţii şi soţi, mame cu copii de sân. Ostaşii moscoviţi navigau pe Volhov în bărci cu pari ascuţiţi, căngi, securi; care din cei aruncaţi încercau să înoate erau înţepaţi, tăiaţi în bucăţi. Aceste omoruri s-au prelungit cinci săptămâni, terminându-se cu un jaf total. [...] Ioan cu drujina a intrat în toate mănăstirile din jurul oraşului, a jefuit vistieriile mănăstireşti şi bisericeşti, a poruncit să fie pustiile toate ogrăzile şi chiliile, nimicită pâinea, caii, vitele... [...] Se dă ca sigur: numărul cetăţenilor şi sătenilor omorâţi atunci atingea 64 000. [...] Volhovul însângerat, astupat cu trupurile şi membrele oamenilor sfârtecaţi, îndelung nu izbutea să-şi ducă apele în Ladoga. Foametea şi bolile au desăvârşit cazna lui Ioan, încât preoţii timp de şase sau şapte luni de zile nu reuşeau să înmormân-

149

BiblioPolis

file de istorie

teze victimele: le aruncau în gropi comune fără vreo ceremonie” (N. ÎM. Karamzin, Istoria statului rus, vol. IX, § III, pag. 132-134, ediţie reprodusă în revista Moskva). Nu vom obosi cititorii cu lecturarea altor (nenumărate) exemple ale fărădelegilor săvârșite de acest „creştin” ţar, secundat de nu mai puţin vestitul călău Maliuta Skuratov.

Să mai păşim 375 de ani şi să-i vedem pe răs-răstrănepoţii drujinarilor lui Ioan al IV-lea în acţiune la epoca când au păşit graniţa Prusiei Orientale, pe pământul german. Epocă descrisă cu lux de amănunte (îngrozitoare) de către istoricul francez al celui de-al Doilea Război Mondial, Jacques de Launaz, în cartea: Marea prăbuşire (Ed. „Polirom”, 1996).

Te ia groaza lecturând scenele apocaliptice descrise. Cităm: „În frigul ucigător mii de căruţe încolonate duceau mii de femei şi copii, trăgând sau ducând cu ei câteva lucruri de valoare şi bagaje. Când apăreau avioanele de asalt sovietice, cu o bucurie vizibilă mitraliau totul în jur. Rămânea doar durerea.

Grenadele lansate în jerbă îşi atingeau ţinta la fiecare lovitură, omorând ici-colo copii lângă mamele lor în lacrimi” (op. cit., p. 160).

Atrocităţile comise de „biruitori” întrec orice imaginaţie: „Superioara de la Haus Dahlem, la sud de Berlin, a văzut în clinica sa de maternitate soldaţi violând în mai multe rânduri femei însărcinate sau care născuseră recent. Numeroase mame sau fete de 10 ani au fost agresate de aceste bestii dezlănţuite.

Parte din ele şi-au deschis venele cu o lamă de bărbierit, pe când erau atacate. [...] Numai în cartierul Pankow, în nordul oraşului, s-au numărat 235 sinucideri în trei săptămâni. [...] În oraş, totalul sinuciderilor între 7 şi 31 mai 1945 a fost de 5237” (ibidem, p. 182). Toate aceste nelegiuiri nu doar justificate, ci inspirate, programate de politrukul-şef al armatei sovietice, publicistul şi scriitorul (de altfel nu lipsit de talent) Ilya Ehrenburg, alţi „lucrători politici”. Cităm din „dogmele” lui: „Dacă ai omorât un neamţ, omoară-l şi pe al doilea, pentru că nu e nimic mai vesel, decât hoitul unui neamţ. Nu număra kilometrii, numără doar câţi nemţi ai ucis. [...] Femeia germană e prada ta” (ibidem, p. 22). „Justificate” deci sunt nu doar omorurile, ci şi violurile. Ofiţerii

150

sovietici care încercau a reţine soldaţii de la excese (Lev Kopelev, Al. Soljeniţin ş.a.) erau arestaţi, judecaţi.

Despre „blândeţea” slavilor la epoca posterioară ne-ar putea povesti destule istorii supravieţuitorii ţărilor „eliberate” în 19441945. Elena Erhan, originară din Cobâlca-Orhei, refugiată cu familia într-un sat de lângă Sibiu, relatează: „Ivanii, apăruţi în vecini, au zărit două fetiţe într-o curte. Îndreptându-se într-acolo, fetele au dat bir cu fugiţii, încercând să escaladeze gardul vecinilor. Rafala de «Kalaşnikov» le răstigni acolo.”

Au rămas sate, oraşe care să nu-şi fi plătit tributul violenţei, sălbăticiei? Ce să mai vorbim de scăldarea în sânge a revoluţiei ungare, de invadarea Cehoslovaciei?

De ce nu? Şi afganezii ar avea ce povesti la acest capitol. Iar „revoluţia permanentă” din URSS, soldată cu 66 de milioane de victime, nu ale unor năvălitori streini – suedezi, livoni, finlandezi, ci de fraţii ruşi sadea, ca şi pe timpul lui Ioan al IV-lea?

Acum vreo trei ani, la Centrul Republican de reabilitare am întâlnit un invalid, victimă a Damanskului (de-şi mai aminteşte cineva despre acest episod sângeros al „nezdruncinatei prietenii” sovieto-chineze). Atâtea alte palpabile, sângerânde mărturii ale pomenitelor acte de agresiune săvârşite de „fraţii slavi” de la Răsărit. O bibliotecă întreagă, nu un Kratki kurs (mă refer la cartea lui Ion Iachim) nu ar epuiza tema. Deci, ne oprim înţelept aici, după ce am fixat unele repere ale subiectului propus, conştienţi, nici chiar ele epuizate. „Cedate” altor, mai harnici şi mai norocoşi cercetători, au, vai, infinit de multe teme.

Căci, vai-vai. Actualitatea cotidiană vine să o completeze cu noi „detalii”, amintindu-ne de alte aspecte, strategico-economice ale agresivităţii globale ruseşti.

Amintim doar episodul cipriot. Miliardarii ruşi şi-au îngrădit acolo un rai bancarofinanciar, iar UE e cu ponoasele, astupând cu sutele de milioane gaura din bugetul insulei, salvând-o de defaultul economic.

Dar aici parcă nu e vorba de sânge, nu-i aşa?...

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Maluri de prut

„DE ROMÂNISMUL ŞI DE ROMÂNIA DE DINCOLO DE PRUT NU M-AM ÎNDOIT NICIODATĂ” (Interviu cu Roxana Iorgulescu-Bandrabur, redactor Radio România Internaţional / RRI) A venit la Chişinău din dorul de a-şi vedea fraţii şi cealaltă parte a României, de dincoace de Prut, mai puţin cunoscută, cu un destin dramatic şi zbuciumat, dar neînfrântă în lupta pentru identitate, pentru demnitate umană și națională. A venit cu aceleași emoţii cu care noi, basarabenii, le avem de fiecare dată când trecem Prutul, pentru a ne vedea Patria istorică. Cu o imagine mai mult idilică, ajunsă în Basarabia, a trăit revelaţii şi şocuri. A simţit aerul trist ce planează în acest spaţiu nedefinit în traiectoria sa politică, încrâncenarea de pe chipurile oamenilor, entuziasmul unora (deşi cam puţini) într-o bătălie continuă pentru menţinerea făcliei românismului, a limbii române. S-a ataşat de durerile şi problemele noastre, a înregistrat drama martirilor basarabeni, supravieţuitori ai gulagului siberian, şi ar dori, dacă ar fi în puterile ei, să ridice statui unor oameni minunaţi, care îşi păstrează verticalitatea şi demnitatea de român în orice condiţii şi pe care i-a cunoscut aici, într-un sejur de o săptămână, împreună cu soţul ei, ing. Andrei Bandrabur. O fire deschisă, o voce distinctă la Radio România Bucureşti, cu fler de reporter înnăscut, Roxana Iordulescu-Bandrabur a fotografiat din mers, cu sufletul şi raţiunea oameni şi localităţi, imagini, trăiri tensionate. Roxana și-a înmagazinat în suflet impresiile şi Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

trăirile pentru a le promova, a le împărtăşi şi altor confraţi din spaţiul românesc, ca să știe și alții adevărul despre viaţa, bucuriile şi durerile, lupta basarabenilor pentru unitatea neamului.

Cât de frumoasă la chip este Roxana Iorgulescu-Bandrabur vă puteți face o impresie privind pozele ce însoțesc acest interviu.

151

BiblioPolis

MALURI DE PRUT

Cât de frumos e sufletul, cât de mare e talentul ei, ne ajută să aflăm, prin scurte referințe, prietenii noștri Vlad Pohilă și dr. Vasile Șoimaru, care o cunosc de câțiva ani, dânșii înscriindu-se în imensa listă de ascultători-admiratori, dar și protagoniști ai emisiunilor Roxanei la Radio România Internațional. „Fiecare emisiune a Roxanei are o arhitectură aparte – pe cât de ingenioasă, pe atât de solidă. Ascultându-i producția radiofonică, ai impresia că autoarea cântă la pian... Și apasă mereu pe clapele cele mai sensibile, încât sunetele răzbat în adâncul sufletelor – și ale celor intervievați, și ale celor care ascultă emisiunile”, apreciază emoționat Vlad, ca să adauge: „Această armonie, în egală măsură discretă și agreabilă, o definește pe Roxana și în viață, am în vedere viața ei în cuplu, cu Andrei – le stă atât de bine alături, de parcă ar fi împreună de câteva vieți!...” „În ultimele două decenii am participat la numeroase emisiuni, am acordat zeci de interviuri; respectiv, am cunoscut o mulțime de reporteri și reporterițe, se confesează dr.

V. Șoimaru. Nimeni însă nu m-a abordat ca Roxana Iorgulescu-Bandrabur! Dânsa stie ca nimeni altul a-ți răscoli sentimentele, a te purta pe cele mai nebănuite căi ale mărturisirilor, deslușirilor, trăirilor. Însă miracolul cel mai mare se întâmplă când emisiunea este gata: orice și oricum ai spune, în montajul Roxanei totul sună frumos, omenește, sensibilizator, edificator...” * * * – Dragă Roxana, bine aţi venit la Chişinău. Care ar fi primele tale impresii despre oraş, oameni, starea de spirit de aici, din Basarabia?

– Am venit pe urmele paşilor bunilor prieteni conf. univ. dr. Vasile Şoimaru şi ale lingvistului Vlad Pohilă. I-am întâlnit la malul Mării Negre, în vechea Cetate a Callatisului (tot la un eveniment ce îşi propunea să-i aducă unii lângă ceilalţi pe românii din toate colţurile lumii). De la Vlad

152

am învăţat dragostea pentru frumuseţea şi sacralitatea Limbii Române, aveam să aflu în chiar primele momente că este dedicat trup şi suflet limbii române; celălalt, „un şoim cu privirea ageră”, în căutare de cuiburi româneşti (tocmai apăruse albumul monografic Românii din jurul României în imagini – „carte pentru suflet”, cum o numeşte bunul său prieten Vl. Pohilă).

Zborul amândurora este în pas cu zborul lumii, armele lor fiind cuvântul şi imaginea, iar acestea se adresează spiritului într-o lume în care avem nevoie de adevăruri, într-o lume în care avem nevoie să ne consolidăm coloana vertebrală cunoscând oameni și locuri luând drept model ce este mai frumos în fiecare dintre ei. Mai cu seamă pe acelea rupte cu doar câteva scrijelituri de hârtie din trupul Patriei-Mamă. Pentru că... aceştia suntem noi! Aceasta este România profundă!

I-am cunoscut în urmă cu nişte ani în calitate de protagonişti ai unor emisiuni de la Radio România Internaţional, am luat de la ei niște lecţii de viaţă şi după ce i-am cunoscut mai bine, mi-am spus că trebuie să vin la Chişinău. Trebuia să văd, să simt, după atâta timp, povestea basarabeană, povestea românească de acolo, despre care ei îmi vorbeau în emisiuni, şi care, sper eu, ajung la foarte mulţi ascultători români din fiece colţ de lume. Din păcate, viaţa e mult mai grăbită decât noi şi am reuşit să vin abia acum, în 2013. Pur şi simplu, mi-am găsit o săptămână de zile liberă, redactorul şi directorul nostru, secretarul general al postului nostru de radio, Eugen Cojocariu, mi-au venit în întâmpinare şi iată-mă ajunsă în Basarabia. În călătoria aceasta a mea la Chişinău, din aprilie 2013, am avut şansa nevisatului ghid: conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, unul dintre fondatorii Academiei de Studii Economice din Moldova. Am ajuns la propriu în filele scrierilor lui Mihail Sadoveanu, ale lui Paul Goma, ale lui Mihai Eminescu (aşa am simţit când am pătruns pe Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

tărâmul Nistrului). Am sorbit picătura atât de apreciată în lume a vinului de Cricova, am mers agale în contemplarea marilor oameni ce străjuiesc Aleea Clasicilor din centrul Capitalei. Să nu uit și... străzile, atât de româneşti. Şi, bineînţeles, oamenii!

De fapt, când vorbesc despre oameni îmi vin în minte cu toţii: din toate timpurile şi din orice spaţiu, pentru că pur şi simplu cred că suntem, între altele, molecule adunate din experienţe trăite alături de semenii noştri. Aş vrea să-i numesc măcar pe cei pe care i-am întâlnit acum la Chişinău. Fiecare, indiferent de vârstă, este o poveste aparte şi un model. Şi aş începe cu mai tinerii Cristina Arhiliuc, Dumitriţa-Cezara Scutaru şi Valeriu Cemortan, olimpici naţionali şi internaţionali, elevi ai Liceului de Creativitate şi Inventică „Prometeu”, al cărui director fondator, domnul profesor Aurelian Silvestru, dr. în psihologie, scriitor, ne-a primit (în această călătorie iniţiatică, după cum am numit-o, am fost alături de soţul meu, Andrei) cu… lumină, efectiv. Îmi este foarte greu sămi găsesc cuvintele atunci când vorbesc despre dna conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”; despre dna profesor Ala Glăvan, matematician, manager al unui Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

business cu plăcinte tradiţionale – renumite aici; despre tine, Tamara. Ai reuşit să-ţi găseşti timp pentru mine, un om simplu care mai are atâtea de învăţat de la voi, cei care trăiţi întrun spaţiu atât de greu încercat. Nu-i pot uita pe maestrul Vasile Iovu, pe directorul artistic şi prim-dirijor al Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale, maestrul Petre Neamţu, pe naistul Igor Podgoreanu, toţi de o fineţe, de un rafinament rar întâlnite. Despre vechi şi nou în sistemul social de astăzi am aflat de la prof. Alec Bîrcă, şef al Catedrei management social din cadrul ASEM. Poetul Arcadie Suceveanu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, căruia i-am auzit de atâtea ori vocea la radio, a reprezentat, de asemenea, „...secunda care suntem” în această călătorie la Chişinău. Dar şi părintele protoiereu Petru Buburuz, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – acest lăcaş de cult în care sfinţenia ştefaniană îţi pătrunde fiinţa până în „măduva oaselor”, cum spune românul. Aaa... şi am şi jucat!

Am avut şansa să mergem la repetiţiile trupei de dansuri populare „Hora”, din Chişinău. Am trăit pentru un ceas determinarea acestor oameni de a dărui practic generaţiilor viitoare costumul popular şi jocul nostru strămoşesc. Am lăsat la final seniorii. Dl profesor Boris Vasiliev, autorul volumului Stalin mi-a furat copilăria. Uluitor să descoperi imaginile cu care rămâne un copil dus în lagărul siberian de muncă forţată! Vă puteți închipui? O fată care se desprinde din braţele mamei şi se aruncă

153

BiblioPolis

MALURI DE PRUT

de pe bac, iar în urma ei rămâne... plutind pe apă... vălul de mireasă... În pământul siberian a rămas pentru totdeauna mama mult iubită a... sfântului de-acum... Constantin Bobeică, „academicianul nostru din Codreanca” (îmi permit să-l citez pe publicistul Vlad Pohilă), „un Patriarh” (ce frumos l-a numit Vasile Şoimaru). Omul care a învăţat de la viaţă lecţia Iubirii, cred eu, dar care a luat cu el şi mari dureri pentru înţelegerea cărora existenţa pe acest pământ nu i-a fost de ajuns. Un martir care nu s-a plâns niciodată. Întruchiparea perfectă a imaginii împăratului din poveştile româneşti: „un ochi plânge, unul râde”.

– Faci parte din noua generaţie, dar judeci, iei atitudine cu mult discernământ şi curaj. Sunt curioasă să ştiu care era, în viziunea ta, imaginea Basarabiei până şi care e după întâlnirea cu primii români-basarabeni? De când ai conştientizat că suntem o ţară, un neam?!

– Când i-am întâlnit pe Vlad Pohilă şi Vasile Şoimaru nu pot spune că nu ştiam istoria, soarta vitregă a pământurilor româneşti înstrăinate. De când sunt la Redacţia Radio România Internaţional, multe din emisiunile noastre sunt dedicate atât vieţii românilor de lângă noi, cât şi celor din localităţile istorice româneşti din afara graniţelor actuale. Însă, nu am conştientizat drama basarabenilor până nu am auzit sufletul şi pasiunea, modul în care se vorbeşte, se acţionează, se luptă pentru identitatea națională şi limba română în această parte de România.

154

Legătura mea cu tot ceea ce înseamnă românii de lângă noi (gardul viu din jurul graniţelor), deci, implicit, cu Basarabia, a început, de fapt, în momentul în care destinul mi-a purtat paşii spre Radio România Internaţional (Departamentul emisiunilor pentru străinătate din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune de la Bucureşti). Acolo am avut doi profesori fără de care sigur nu aş fi fost ceea ce sunt astăzi: Cristian Ciobanu, istoric, un patriot prin definiţie, omul pentru care Armata şi fratele român erau mai presus de orice, şi Paul Dudea, absolvent de artă plastică, o enciclopedie, literalmente.

Au început şi interviurile. Primul om de la Chişinău, pe care l-am întâlnit, însă, la Bucureşti, a fost Grigore Vieru. Vă daţi seama ce noroc pentru un reporter aflat la început de drum?! „Un biet creştin din Basarabia care încearcă – după cum ar spune marele nostru poet Nichita Stănescu – să ajute soarele să răsară şi femeia să nască”. ...Am citat aproape integral autocaracterizarea-i făcută într-o zi de toamnă a anului 1998. Se întâmpla în cadrul unei întâlniri organizate anual de către RRI cu români de pretutindeni. Şi acum îmi amintesc cuvintele lui Gr. Vieru: „Eu cred că pericolul cel mare vine din interior şi se numeşte

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

vrajba între fraţi... Şi cred că fraţii noştri care au venit de peste hotare vor pleca şi ei încurajaţi că acel sentiment – cel mai frumos sentiment care a ţinut vie fiinţa noastră naţională – bunătatea și frăţia între oameni, nu a dispărut la români.” ...Am venit aici cu o imagine idilică.

Am intrat pe teritoriul Republicii Moldova pe la Giurgiuleşti, am vrut să văd Basarabia autohtonă, profundă. Din păcate, timpul nu a ţinut cu noi şi am văzut destul de puţin ca să-mi pot face o imagine. Realist vorbind, ştiam că e sărăcie, dar am descoperit o sărăcie mai cruntă, dacă îmi este permis să o spun. Mi-am imaginat foarte mulţi oameni care luptă vizibil pentru ideea de românism şi ideea de limbă română.

Dar am întâlnit mult mai puţini.

– Pe scurt, ai avut şi revelaţii, şi şocuri…

– Exact. La Chişinău am avut o serie de premiere. Mie îmi displace, când invitaţii mei spun că le plac sarmalele, mămăliguţa şi mititeii. Dar plăcinta pe care am mâncat-o aici, la ospătăria dnei prof. Ala Glăvan, nu am s-o uit niciodată. În fiecare zonă a României, când mă duc, încerc să mănânc bucate speciale din zona respectivă. Am apreciat un grad de civilizaţie ridicat, modul în care în restaurantele de aici din Chişinău se aduce mâncarea. Porţiile sunt structurate foarte bine. Mi-am imaginat că o să fie peste măsură şi n-o să ţin pasul cu ceea ce este în farfurie, aşa cum se practică în România. Dar, în primul rând, am întâlnit oameni extraordinari. O revelaţie de ordin vizual este numele străzilor, monumentele istorice, spațiile verzi.

– Datorăm această revelaţie şi victorie, aş spune, regretatului primar Nicolae Costin, un mare român, care a reuşit în acea bătălie acerbă din anii ΄90, din Primărie, între băştinaşi şi alolingvi, să redea străzilor denumiri româneşti.

Astăzi, după circa 20 de ani, consilierii alolingvi şi comunişti din Consiliul MuBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nicipal readuc în discuţie chestiunea revenirii la denumirile vechi (sovietice), în numele „eliberatorilor ruşi”. Prin urmare, suntem într-o continuă luptă pentru păstrarea identităţii, a românităţii…

– Lupta aceasta se transferă pe chipurile oamenilor, în atmosferă. Este adevărat că unele lucruri evoluează încet. De altfel, tot ce evoluează încet este şi durabil. Vorbeam cu soţul meu Andrei, am remarcat încrâncenare, când intri în magazine nu găseşti faţa ceea zâmbitoare care te serveşte. Aerul miroase a încrâncenare… Se explică prin frământările etnice, economice, prin sărăcie. Prin asta a trecut şi România. Dar nu poţi să faci întotdeauna referire al dimensiunea economică a vieţii tale, lucru care nu-l fac cei care luptă pentru românism. Dacă ar fi să-şi pună problema aşa, n-ar mai ieşi nimic, Republica Moldova n-ar mai fi existat. Eu cred că un scriitor, un slujitor al culturii este tot timpul un muritor de foame. Geniile umanităţii au fost muritori de foame. Cu toate astea, tocmai ei au schimbat lumea…

– Cum vi s-a părut Chişinăul?

– Oraşul, ca şi casa, împrumută din energia locuitorilor. Dl prof. Aurelian Silvestru spunea un lucru pe care îl aprob întru totul. Trebuie să ai tot timpul grijă ce gând îţi umblă prin minte și ce cuvânt scoţi pe gură. Un cuvânt, în momentul în care îl spui, poate să rănească şi rana ceea nu se mai vindecă, doar se cicatrizează.

Un cuvânt spus negativ, un gând negativ, lucrul acesta se înmagazinează în pereţii casei. Şi pentru că m-ai întrebat de oraş, se simte tristeţea oamenilor în aer. Am venit de la Bucureşti şi m-am gândit: Doamne, am să merg acolo şi o să văd atâţia oameni care luptă pentru ceea ce suntem noi, pentru rădăcinile noastre, pentru sensibilitatea fantastică a românului, pentru intuiţia lui. Şi m-am convins că sunt foarte puţini cei care fac asta. Cu atât mai mult,

155

BiblioPolis

MALURI DE PRUT

aş ridica statui, dacă ar fi în puterea mea, unor oameni minunaţi, pe care îi cunosc, i-am cunoscut aici.

A început şi aici preocuparea pentru bani, pentru imagine. Am intrat puţin în magazine mari şi am rămas şocată de preţuri. Aceasta demonstrează că există o mare diferenţă la nivel de trai. Nu ştiu câţi oameni cumpără din magazinele acelea, dar mi se pare inadmisibil. Ucigător. În librării cartea românească este cu mult mai scumpă decât cartea rusească. Un aspect pe care l-am discutat şi cu preşedintele Uniunii Scriitorilor, poetul Arcadie Suceveanu. Am înţeles, cartea rusească este susţinută de la Moscova, dar şi de comunitatea rusă de aici. Aspectele pe care le punem în discuţie implică şi partea românească, de la Bucureşti. Se fac mari eforturi pentru românii basarabeni, pentru promovarea fondului de carte naţională pentru generaţiile viitoare, se vede însă că se face încă insuficient.

– Activând în cadrul postului Radio România Internaţional, probabil cunoşti şi problemele românilor din alte zone?

– Chişinăul este prima mea ieşire.

– Să-ţi fie de bun augur!

156

– Cred că m-am molipsit. Trebuie să recunosc că undeva, partea asta, îndeosebi R. Moldova, Transnistria, Ucraina, sunt un glas mai puternic. Şi mai mulţi.

Aceasta ar fi o explicaţie. Simt că ar putea să se rezolve lucrurile, acel fond istoric ar putea să reînvie. Pentru că aici se vorbeşte limba română mult mai mult decât în alte zone. Şi mai corect. Există mulţi tineri care vin şi se şcolesc în România. Legăturile sunt mai puternice şi astfel şi condiţiile istorice sunt mai prielnice dezvoltării şi susţinerii nucleului românismului. În Serbia lucrurile stau altfel. Acolo sunt alte condiţii istorice, care au influenţat într-un mod negativ comunităţile româneşti. E lăudabil faptul că se luptă, se cultivă limba română, prin ea continuă şi cultura. Însă și orgoliile se văd peste tot...

– Cum crezi, ce ar trebui să facem să ne apropiem, să ne cunoaştem mai bine?

– Sper să se întâmple chiar şi prin emisiunile pe care le facem noi, la Radio România Internaţional. În primul rând, este vorba de informaţie. O informaţie curată, cu bună credinţă, să nu avem noi, cei care realizăm emisiunile, niciun fel de partipriuri. Să ne dorim să scoatem în evidenţă tot ce e mai bun. În fond, ziaristul nu trebuie să comenteze, trebuie doar să arate obiectiv ceea ce vede. E adevărat că uneori transpar subiecte în care nu ai cum să nu te ataşezi de oameni, de locuri, pentru cauzele care luptă. M-am ataşat de voi pentru că am cunoscut foarte mulţi oameni minunaţi, dedaţi limbii române, adevărului istoric.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Tot timpul spun că românii, oriunde ar fi, chiar şi dacă fac parte din emigraţia forţei de muncă din Europa, trebuie să nu uite că fiecare este un fel de ambasador al statului, al poporului. Basarabeni sunt în foarte multe colţuri din lume. Şi ei pot face un lobby important pentru R. Moldova, și nu numai, pledând pentru cauza românismului. Apropierea poate fi abordată din două unghiuri: politico-economică şi strategiile internaţionale. România susţine intrarea R. Moldova în Uniunea Europeană, fapt care, sunt sigură, ne va uni, ne va apropia fiind şi primul pas spre România Mare. Apropierea între români şi români se întâmplă de 20 de ani…

– Din ce parte a României eşti?

– Din Bucureşti.

– Iar soţul?

– Din Moldova, din comuna Frumuşica de pe malul Prutului. Când am trecut Prutul, Andrei a zis: „Nu ştiu cum te simţi tu, dar eu mă simt acasă.”

Intervine Andrei: – Vreau să mărturisesc că, în sfârşit, mi s-a împlinit o mare dorinţă – am ajuns în Basarabia! Consider că apropierea noastră se va face prin intelectuali. Aici, la Chişinău, am întâlnit profilul intelectualului, care ar putea fi preşedinte atât în R. Moldova, cât și în România. Mă refer la dl prof.

Aurelian Silvestru, o personalitate integră, căruia i-am sugerat să se implice în politică. Este şi un neîntrecut eseist, scriitor, un filosof. Prin modelul pe care l-a găsit prin Liceul „Prometeu”, oricând ar putea face o reformă în domeniul învăţământului, al educaţiei, al iubirii de Țară.

– Cu părere de rău, în politică avem prea puţini oamenii curaţi, instruiţi şi cu suflet de român… Roxana, ce mesaj ai transmite colegilor de breaslă la Chişinău?

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

– Să nu trateze subiectele doar ca nişte subiecte. Să caute dincolo de aparenţe, să găsească esenţa şi să-şi dorească să o scoată în evidenţă. Este foarte important.

Mă întorc acasă la Bucureşti cu sentimentul că eforturile oamenilor pe care îi ştiam şi ale oamenilor pe care i-am întâlnit aici sunt mult mai mari decât mi-am imaginat şi că de românismul şi România de dincolo de Prut nu trebuie să ne îndoim niciodată. Şi cu atât mai mult n-am să mă îndoiesc de aici încolo.

Au trecut ani în care informaţiile s-au sedimentat. Am început să înţeleg unele lucruri. Mi-era mai uşor să port dialoguri cu oameni din comunităţile istorice româneşti. Şi... uite aşa... a mai venit o zi istorică pentru mine (ca aceea în care l-am privit în ochi pe Grigore Vieru). De la oamenii aceştia şi de la atâţia alţii despre care aş vrea să putem avea atâta spaţiu la dispoziţie măcar pentru a-i numi (cred că numele este parte din eternitatea noastră) am învăţat ce este modestia, ce este iubirea hristică, am învăţat ce presupune ideea de neam şi cât de important este să nu te laşi cotropit, să nu te laşi călcat în picioare. Să te împaci cu tine, să înţelegi de ce trăieşti în anumite condiţii geopolitice, să înţelegi sensul, Calea – asemenea martirilor acestui neam, şi să te mândreşti cu ceea ce eşti. Mică fiind, nu înţelegeam de ce bunicul meu, Ştefan, care a luptat la Cotul Donului, plângea când vorbea despre Rege, despre România Mare şi despre Dumnezeu. Acum îl înţeleg!

– Mulţumim pentru acest mesaj extraordinar!

Consemnare: Tamara GORINCIOI

157

BiblioPolis

MALURI DE PRUT

SECVENȚE DINTR-O CĂLĂTORIE PE UN „DRUM AL CĂRȚILOR” (început de iunie 2013)

1

2

1-2. Lansarea cărții Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare (Chișinău, 2012) la Colegiul Național „Roman-Vodă” din Roman, jud. Neamț

158

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

3

4

5

3-5. Participare basarabeană la o conferință cultural-științifică dedicată aniversării a 555-a a orașului Onești, jud. Bacău Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

159

BiblioPolis

MALURI DE PRUT

6. La Tîrgu Ocna, jud. Bacău, la mormântul „Sfîntului închisorilor”, Valeriu Gafencu

6

7-8. La București, lansarea monografiei satului Hagi Curda din sudul Basarabiei (autor – Tudor Iordăchescu), în sediul Societății „Pro Basarabia și Bucovina”

7 8

160

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

9

9. La Pitești, locul desfășurării oribilului „experiment” kominternist asupra intelectualității române

10

10. La Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș (din Pitești)

11

12

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

161

BiblioPolis

MALURI DE PRUT

13

11-13. La Rîmnicu-Vîlcea, lansarea cărții Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare (Chișinău, 2012), de Ziua eroilor români – 13 iulie 2013

14

14. La Bran (jud. Brașov), în curtea regizorului și scriitorului Alexandru Lupescu, sincer prieten al Basarabiei Fotoreportaj de Vasile ȘOIMARU

162

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

BIBLIOLOGI, BIBLIOFILI ŞI COLECŢIONARI

ZBOR FRÂNT, SUFLET NEÎNFRÂNT Iurie COLESNIC Două mari vocaţii au stăpânit destinul acestui foarte înzestrat tânăr basarabean pe nume Alexandru David: publicistica şi bibliografia. Şi dacă în planul muncii gazetăreşti a avut destui concurenţi pe potriva-i, atunci în planul bibliografiei figura lui era aproape solitară.

După justa remarcă a lui Petre Ştefănucă, „bibliografia e un teren de muncă aridă şi puţini sunt înzestraţi cu răbdarea de a răscoli praful revistelor şi cărţilor ca să adune din biblioteci picătură cu picătură ce s-a scris în diferite domenii în decursul timpurilor”.

Alexandru David a fost unul dintre puţinii cercetători ai trecutului basarabean care a îndrăznit să facă o sistematizare a materialului bibliografic, fapt ce echivalează cu întocmirea unei hărţi pentru orice navigator care riscă să se arunce în imensul ocean al cărţii.

Mai mulţi cercetători până la 1917 s-au încumetat să descopere Basarabia prin intermediul bibliografiei. Cel mai bine au făcut acest lucru doi dintre ei: Petru Draganov, în volumul Bessarabiana (Chişinău, 1911), şi Nicolae Moghileanschi, în indicele Materialî dlea ukazatelea literaturî po Bessarabii, tipărit în acelaşi timp. La întocmirea lucrărilor sus-menţionate au fost utilizate numai izvoare ruseşti, atât din Rusia, cât şi cele locale care se aflau în bibliotecile din stânga Prutului.

Primul bibliograf care „a studiat” sursele din bibliotecile ruseşti şi cele din bibliBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

otecile româneşti a fost Alexandru David. Într-un fel, el a preluat ştafeta predecesorilor săi în planul spiritual şi ştiinţific, însă lucrările lui urmează alte principii de selecţie şi sistematizare a materialului, metode însuşite la Universitatea din Bucureşti.

S-a născut în luna aprilie a anului 1910, într-o familie de ţărani din satul Bardar, judeţul Lăpuşna. După terminarea şcolii primare din sat, la îndemnul şi prin contribuţia învăţătorului Ioachim Arhir, a fost înscris la Liceul „Alexandru Donici” din Chişinău. După absolvirea liceului, prin mijlocirea şi cu susţinerea unor persoane influente, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde şi prinde gustul pentru cercetarea serioasă şi studiul aprofundat având în faţă exemplul unor distinşi profesori bucureşteni care-l orientau spre desţelenirea ariei basarabene.

Desigur, îşi alege ca temă de studiu Basarabia. Îşi schiţează nişte planuri grandioase care nu sunt deloc uşoare chiar şi pentru un tânăr foarte capabil. În prefaţa la Bibliografia lucrărilor privitoare la Basarabia apărute de la 1918 încoace (Chişinău, 1933), el îşi mărturiseşte proiectele de lucru: „Asupra Basarabiei s-au scris multe cărţi, de către mulţi chemaţi şi nechemaţi. Dar până astăzi nu avem încă o istorie completă a Basarabiei, o istorie care să oglindească în mod real trecutul acestei provincii sub toate manifes-

163

BiblioPolis

BIBLIOLOGI, BIBLIOFILI ŞI COLECŢIONARI

tările ei de viaţă. Studiile ce s-au scris asupra acestui colţ de pământ românesc sunt de cele mai multe ori superficiale şi incomplete, pentru că autorii lor n-au ţinut seama de toată bibliografia privitoare la Basarabia şi n-au utilizat tot materialul documentar, nici măcar pe cel deja publicat. Însă acest lucru a fost şi este încă aproape imposibil de realizat, deoarece cele ce s-au scris despre Basarabia sunt împrăştiate prin diferite publicaţiuni române şi străine, aşa încât cercetătorului problemelor basarabene i-ar trebui aproape o viaţă întreagă numai ca să facă cunoştinţă cu bibliografia chestiunii! Pentru că lipseşte o bibliografie a Basarabiei. Astăzi, când studiile de tot felul se înmulţesc mereu, orice cercetător în orice chestiune are nevoie de o bibliografie a chestiunii. Şi pentru cunoaşterea Basarabiei este nevoie de o bibliografie completă a scrierilor despre Basarabia.

Ceea ce au făcut Draganov şi Moghilevschi (corect: Moghileanschi – I.C.) este puţin de tot în această privinţă. De aceea socotim că, înainte de a se purcede la alcătuirea unei istorii a Basarabiei, este absolut necesar să se alcătuiască mai înainte alte două lucrări: 1) Bibliografia Basarabiei, în care să fie înregistrate cronologic toate studiile ce s-au scris despre Basarabia; şi 2) Un indice cronologic de toate documentele privitoare la Basarabia publicate până în prezent.

Aceste două lucrări ar fi o călăuză de mare preţ pentru cercetătorul Basarabiei, prin faptul că i-ar pune în faţă tot materialul documentar privitor la Basarabia şi el ar căuta să-l cerceteze şi să-l utilizeze.

Alcătuirea acestor două lucrări cere muncă îndelungată, timp şi sacrificii materiale, care aproape depăşesc puterile unui singur om. Cu toate acestea, subsemnatul mi-am luat îndrăzneala şi greaua sarcină a întocmirii acestor două lucrări, pentru care adun materialul de câţiva ani de zile.

Broşura de faţă este numai un fragment din bibliografia completă a Basarabiei.”

164

Scris sincer şi emotiv, acest proiect nu dezvăluie în niciun fel greutăţile prin care a trebuit să treacă tânărul savant Alexandru David.

Fiind nevoit să-şi câştige bucata de pâine scriind cronici la ziar, preparând elevi, el îşi croia timp pentru a cerceta arhivele, adunând sute de fişe pentru volumul visat.

Publicistul R. Marent, care l-a cunoscut personal, găseşte pentru perioada bucureşteană o astfel de explicaţie: „Dornic să-şi îmbogăţească cunoştinţele, se cultiva mereu!

Pentru dânsul nu exista odihnă. Sărac, de abia îşi permitea, rareori, să asiste la vreo reprezentaţie teatrală. Îşi măsura banii ca să-i ajungă până la finele lunii! Singura bucurie o avea atunci când putea să-şi cumpere o carte dragă, după care tânjea atât, dând târcoale vitrinelor librăriilor din centrul capitalei, privind etalându-se atâtea cărţi frumoase şi interesante pe care nu le putea poseda în mica lui bibliotecă. Fire meditativă, mai mult singuratică, se mulţumea cu cei doi-trei prieteni de pe aceleaşi locuri natale, care îi ajungeau.

Cu dânşii era parcă între ai lui. Capitala ţării îi spunea doară atât de puţin. N-o putea înfrunta, nici cunoaşte adânc. Drumul lui era unul şi acelaşi. De acasă, din odăiţa lui de student, până la universitate sau la Academia Română ori Fundaţia Carol I şi înapoi.” * * * După ce şi-a luat licenţa, s-a întors acasă, unde era convins că-şi va găsi de lucru şi va putea să-şi creeze o situaţie materială satisfăcătoare. Se angajează la ASTRA basarabeană, unde redactează ziarul Cuvânt moldovenesc, şi în anii 1931-1933 e prezent cu regularitate în paginile publicaţiei. În acelaşi timp colaborează la cotidianul Viaţa Basarabiei, la revistele Viaţa Basarabiei, Arhivele Basarabiei, Cultura poporului, Cele trei Crişuri ş.a. Alcătuieşte şi tipăreşte nişte calendare pentru uzul basarabenilor.

Iar timpul liber, dacă se poate vorbi şi despre el în aceste condiţii, şi-l consacră bibliografiei. În 1934 îi iese de sub tipar primul

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

volum din Tipăriturile româneşti în Basarabia sub stăpânirea rusă (1814-1918). Volumul cuprinde 400 de titluri aranjate cronologic şi repartizate pe compartimente: 69 de scrieri ţin de istorie, 23 de colecţii de documente privind agricultura, 19 titluri – despre cooperaţie, 12 – despre arheologie, 11 – despre monumentele istorice, 8 – despre oraşele Basarabiei, 14 – despre populaţie, 20 – despre economia politică, 22 – despre biserici şi culte etc. „Munca noastră n-a fost uşoară, mărturiseşte autorul în prefaţă. Căci cărţile acestea nu se află depozitate undeva într-o bibliotecă sau într-un muzeu, ci le găseşti în cutare mănăstire, altele în cutare biserică de faţă, unele în biblioteca Academiei Române sau în biblioteca municipiului şi în biblioteca universitară din Chişinău. Pentru identificarea lor a trebuit să umblăm în cursul a două vacanţe de vară prin satele şi mănăstirile din judeţele Lăpuşna şi Orhei, cercetând bibliotecile şi podurile bisericilor.

Majoritatea cărţilor descrise în cele ce urmează sunt şi astăzi în uz în bisericile noastre. Clericii oficiază serviciul divin tot după ele. Dar cum nicăierea, nici într-o bibliotecă, nu se găsesc colecţionate toate aceste cărţi care s-au tipărit în Basarabia la vremea ruşilor, acest lucru ar trebui să se facă măcar acum şi cât mai repede.

Căci altfel se distrug aceste mărturii ale sufletului românesc în Basarabia. În cele ce urmează, dăm descrierea amănunţită a cărţilor tipărite în româneşte sau în ruseşte şi româneşte, la Chişinău sau în altă parte, în Rusia, pentru trebuinţele locuitorilor din Basarabia la vremea stăpânirii ruseşti. Cum însă lucrarea ar fi fost prea voluminoasă, am împărţit-o în două: dăm din primul volum cărţile tipărite între 18141880, iar în al doilea volum vor urma cărţile tipărite de la acea dată până la Unire.”

Despre volumul I şi-a spus (în zilele noastre) părerea bibliograful Ion Madan: „E o muncă colosală. Ea cere răbdare şi profunde cunoştinţe pentru a aduna tot Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ce s-a scris în decurs de veacuri privind diferite domenii ale ştiinţei şi culturii, istoriei şi literaturii, economiei şi vieţii spirituale.

Folosită critic, această lucrare e necesară acum pentru istorici, bibliologi, lingvişti, textologi, pentru toţi cei care se ocupă de trecutul Moldovei” (Orizontul, nr. 8, 1989).

Alexandru David făcea investigaţiile sale bibliografice având un scop bine definit: dorea foarte mult să-şi aducă contribuţia la critica şi istoria literară din Regatul României şi mai accentuat pe temele nevalorificate din ţinutul Basarabiei. Intenţiile lui mergeau şi mai departe: dorea să demonstreze că vechimea literaturii noastre numără mai multe secole decât recunosc existentele istorii, că acolo, în anonimat, putem descoperi nume de poeţi şi scriitori de certă valoare. Argumentele lui sunt convingătoare: „Obicei au istoricii literari să fixeze începuturile poeziei culte româneşti la creaţiunile poetice ale Văcăreştilor, ale logofătului Costache Conachi, ale lui Anton Pann etc., fără să se întrebe dacă nu cumva aceştia au avut poeţi contemporani şi poate chiar înaintaşi. Cel care a păşit gardul acestei înţărcuiri a poeziei româneşti este d. prof. univ. Nicolae Cartojan. Într-un studiu apărut acum câţiva ani (N. Cartojan: Contribuţiuni privitoare la originile liricii româneşti în Revista filologică, Cernăuţi, 1927) D-sa a arătat că Văcăreştii, C. Conachi, A. Pann, consideraţi ca descălecători ai poeziei româneşti, n-au apărut ca nişte meteori din văzduh, ci sunt produsul unui mediu literar deja existent. Văcăreştii au avut contemporani poeţi şi poate chiar înaintaşi.

Astăzi nimeni nu mai poate tăgădui acest adevăr. Evident, nu ni s-au păstrat sau, ca să fim prudenţi faţă de surprizele ce ni le poate oferi timpul, nu s-au descoperit multe opere de ale poeţilor necunoscuţi începători ai poeziei naţionale, pentru că alta era circulaţia operelor literare de altădată. Reviste nu erau.

Tipărirea în volum era imposibilă. Poezia circula mai mult oral, întocmai ca poezia populară din toate timpurile, fără ca prin aceasta să capete caracter popular. Poeziile cărtura-

165

BiblioPolis

BIBLIOLOGI, BIBLIOFILI ŞI COLECŢIONARI

rilor noştri de altădată erau citite şi mai ales cântate prin saloane, pe la nunţi, banchete, prin cafenele, restaurante etc. Unii şi le scriau pe hârtie şi manuscrisele ce ni s-au păstrat fac dovadă existenţei lor. Valoarea literară netăgăduită a acestor poezii face dovada talentului celor care le-au plăsmuit. Dintre puţinele opere de acest fel ce ni s-au păstrat, Şalul negru, cu o istorie atât de interesantă, este una din cele mai de seamă. Căci Şalul negru este o poezie românească, o poezie a unui cărturar român de pe la sfârşitul veacului al XVIIIlea sau începutul celui al XIX-lea veac.”

Acesta este începutul unui studiu critic, semnat de A. David şi intitulat Contribuţii la vechea lirică românească (Chişinău, 1934). De fapt, o evoluţie a Contribuţiilor... negreşit s-ar fi transformat într-un tom profund de istoriografie literară, căci bogatul aparat bibliografic şi varietatea de idei trădează o asemenea intenţie. Iar curajul angajării într-o posibilă polemică nu-l sperie pe tânărul autor, ci se pare că-i aduce numai satisfacţii: „Totuşi, mai degrabă înclinăm a crede că Negruzzi a cunoscut textul românesc de care s-a servit Puşkin şi a luat aceste expresiuni de-a gata de acolo. Căci singur Negruzzi ne spune că Puşkin îi traduce versurile sale. Şi bănuim, că între alte versuri, Puşkin îi va fi citit lui Negruzzi, în româneşte, chiar Şalul negru, auzit de la o moldoveancă – Marghioliţa. Şi Negruzzi îl va fi prelucrat direct din româneşte fără să mai fie nevoie să-l traducă din ruseşte. În sprijinul acestei idei vin încă două fapte: a) C. Negruzzi nu ştia ruseşte sau,

166

în orice caz, foarte puţin; şi b) C. Negruzzi nu traduce din Puşkin decât două bucăţi Şalul negru şi Kârjaliul, tocmai bucăţile pe care Puşkin le tradusese din româneşte. Faptul acesta e bătător la ochi şi ne face să credem că C. Negruzzi ocoleşte adevărul când spune că traduce din Puşkin. În realitate el prelucrează chiar din româneşte aceste două bucăţi literare. Dar oricum ar fi, oricare din aceste două ipoteze ar fi adevărată, cert este că a existat o poezie românească pe care Puşkin a tradus-o în ruseşte. Ne-o spun atâţia contemporani de-ai lui Puşkin, ne-o spune însuşi Puşkin. Şi odată ajunşi la această concluzie se naşte, numaidecât, o întrebare: cine e autorul acestei poezii. Un răspuns precis nu putem da deocamdată. Doar câteva indicaţii. Ipoteza admisă de Iaţimirski, cum că ar fi o plăsmuire populară, trebuie înlăturată. O cât de fugară lectură îţi spune că această poezie nu poate fi de origine populară. Atât forma, versificaţia, cât şi fondul, elementele de cultură, ce se găsesc într-însa, sunt de origine cărturărească.

Versul popular este mai scurt, de 6-7-8 silabe, pe când aici avem versuri lungi de 12 silabe, întâlnite numai în literatura cultă. Referin-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

du-ne la elementele de cultură: şal, rob, armean, paloş etc., trebuie să admitem că sunt de origine cultă, cărturărească, dar nu din popor, care nu le cunoştea. Apoi iubirea cu o grecoaică e ceva neobişnuit în viaţa poporului de jos. Toate acestea ne indică originea cărturărească. Şalul negru n-a putut ieşi decât dintr-un mediu cult, din lumea cărturarilor de pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea sau începutul veacului al XIX-lea, cărturari care îşi turnau simţămintele în cupele cuvintelor potrivite. Şalul negru trebuie fixat în cadrul acestei poezii lirice româneşti. Existenţa lui întăreşte concluziile prof. Cartojan şi îndreptăţeşte completarea ce trebuie făcută în istoria literaturii noastre. Căci Şalul negru este o poezie de o remarcabilă valoare literară, pe care ar fi subscris-o mulţi poeţi din ziua de azi, de vreme ce nu s-a ruşinat s-o traducă Puşkin. Şi, desigur, vor fi existat şi alte poezii similare, de aceeaşi valoare literară, dacă nu chiar mai mare.”

Nu ne rămâne decât să regretăm că am pierdut foarte devreme un asemenea potenţial analitic, un disociator atât de fin.

Cine poate tăgădui faptul că am fi citit cu alţi ochi multe din lucrările literaturii timpurii, de-ar fi fost ele trecute prin fina lui filieră critică. Multe accente şi-ar fi schimbat locul şi multe nedumeriri ar fi dispărut din paginile istoriei literare...

Plecarea din viaţă a lui Alexandru David i-a făcut pe colegi şi pe şefi să înţeleagă ce mare pierdere a suferit publicistica şi, mai ales, ştiinţa basarabeană. O mulţime de note, amintiri, regrete au împânzit paginile ziarelor. Dar nicio pagină, cât de bine ar fi scrisă, nu mai e în stare să întoarcă înapoi omul... „Am pierdut pe cel mai scump tovarăş de muncă de la ziarul acesta, Cuvânt moldovenesc, scrie Leon T. Boga. Am pierdut pe cel mai luminat tânăr de aici din Basarabia, pe care ni-l hărăzise şcoala românească. Am pierdut pe cel mai dârz apărător al drepturilor ţărănimii moldoveneşti, din sânul căreia el răsărise” (Cuvânt moldovenesc, 14 aprilie 1935).

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Şi dacă Leon T. Boga îl preţuia din punctul de vedere al redactorului Cuvântului moldovenesc, apoi Vasile Ţepordei, colegul lui de redacţie, pune preţ pe alte calităţi, dar emoţia lui nu este mai mică şi părerile de rău îl năboiesc la fel: „L-am cunoscut încă din liceu, de la concursurile Tinerimei române. Era chibzuit şi măsurat în toate. Lucra cu tact şi răbdare. Dar mai ales aduna întocmai albinei materialul, pe care l-a publicat la vârsta relativ fragedă. Avea o răbdare şi o putere de muncă de neînchipuit. Îl găseai aproape fără întrerupere la masa de lucru. Cu capul între mâini, stătea ceasuri întregi şi citea în cărţile şi gazetele ce ne vin cu grămada la redacţie. Mai că nu era revistă şi ziar, pe care să nu-l fi cunoscut. Din cauza prea multei citiri, purta ochelari încă din şcoală.

Cunoştea adânc tot ce s-a tipărit în Basarabia... Parcă-l văd şi-acum umblând pe jos din sat în sat şi cercetând trecutul acestei provincii, ascuns sub colbul aşternut de vremuri. Iubea satul şi natura. Uneori, în ceasurile libere, lepăda masa de lucru, ieşea la câmp şi respirând cu lăcomie din aerul înviorător al meleagurilor noastre, zâmbea şi-nainta tăcut, dar vesel. L-am întâlnit de nenumărate ori hoinărind prin sate şi, mai ales, pe la mănăstiri. Şi aceasta mai cu seamă în lunile de vacanţă. Stătea adesea întins pe iarbă şi-şi făcea planuri frumoase de viitor. Avea idealuri frumoase, dar ţinta tuturor idealurilor şi-o ţinea ascunsă în altarul sufletului său. Îşi trăda câteodată dorinţa de a se vedea veşnic în mijlocul cărţilor” (Cuvânt moldovenesc, 14 aprilie 1935).

Aşa suntem plăsmuiţi noi, oamenii, de multe ori prindem la minte şi preţuim scânteia biologică a vieţii abia atunci când ea dispare. Şi numai stingerea ei pare să ne repună pentru o singură clipă pe făgaşul firesc al spiritului nostru. Să ne aşeze faţă-n faţă cu veşnicia, demonstrându-ne că noi suntem numai nişte clipe în faţa eternităţii... Şi se vede că efigiile noastre se păstrează mai bine nu pe pietrele monumentelor,

167

BiblioPolis

BIBLIOLOGI, BIBLIOFILI ŞI COLECŢIONARI

ci în memoria contemporanilor. Memoria omenească nu numai că înveşniceşte, ea are puterea de a înnobila chipurile, de a le pune mereu în raport cu timpul ce curge tot mai schimbător la faţă.

Petre Ştefănucă, fiu de ţăran şi el, tot din fostul judeţ Lăpuşna, răscolindu-şi amintirile, scrie îndurerat: „Era un băiat negricios, slăbuţ şi sfios, îmbrăcat cu o cămaşă de şit albastră cu dungi, încins pe deasupra cu o curea şi cu o cruciuliţă galbenă la gât cu panglică roşie. Aşa era obiceiul în satul lor, la Bardar. Purtau şi poartă şi astăzi cruciuliţele la gât peste cămaşe atât bărbaţii, cât şi femeile. Şi-a schimbat portul de acasă numai când comitetul şcolar, foarte darnic cu fiii de ţărani pe atunci, i-a făcut un costum de uniformă. Fiind cu două clase înaintea lui, nu l-am cunoscut cum învăţa.

Auzeam însă că-i premiat în fiecare an. Sârguinţa la învăţătură şi-a arătat-o şi prin aceea că a terminat cursul liceului în şase ani, dând clasa a IV-a în particular.

Mi-l amintesc că era cel mai harnic cititor de cărţi din biblioteca liceului şi prin clasele superioare era singurul elev la care observasem patima de a citi ziare. Ne-am întâlnit mai târziu într-o vară când colinda satele judeţului Lăpuşna în fruntea unei echipe de teatru şi propagandă culturală compusă din absolvenţi ai Liceului „Al. Donici”, sub auspiciile Asociaţiei culturale „ASTRA Basarabiei”.

Am devenit prieteni nedespărţiţi la Universitatea din Bucureşti. Greutăţile vieţii te silesc întotdeauna şi-ţi cauţi sprijin într-un prieten. Eu mi-am găsit sprijinul în el şi în mine. Prezenţa noastră împreună la conferinţe, la cursuri, la cercul studenţilor basarabeni, pe stradă devenise pentru colegii noştri simbolul adevăratei prietenii. I-am cunoscut suferinţele după cum i-am admirat dragostea şi puterea de muncă. În puţine suflete trăiesc alături grija chinuitoare pentru ziua de mâine şi idealurile de muncă.

Bursier şi la Universitatea din Bucureşti, mânca de multe ori şi o dată pe zi ca să poată economisi un ban, scutind jumătate din

168

bursa pe care o primea în bani, pentru a-şi cumpăra o cămaşă sau o pereche de ghete.

Profesorii săi de la Universitate i-au remarcat spiritul vioi şi dorinţa de muncă şi l-au încurajat. Verile pentru el nu erau prilej de odihnă după munca de un an de zile în bibliotecile Bucureştiului, la trecutul Basarabiei.”

Aceste tulburătoare amintiri le-a scris şi le-a publicat pe paginile revistei Viaţa Basarabiei (nr. 5, 1935) Petre Ştefănucă. Încurajarea, bunăvoinţa şi alte manifestări de cultură umană nu sunt suficiente pentru a-l ridica pe om din groapa adâncă în care se zbate sufletul său... Acolo, în intima-i singurătate, el macină durerile şi gândurile cele mai năstruşnice. E suficientă o singură scânteie de compătimire sau de ură ca să schimbe prea fina balanţă pe care e adăpostită liniştea sufletească. De astă dată soarta a mers împotriva lui Alexandru David, l-a pus la încercare şi el n-a rezistat. Puterile de înfruntare a mizeriei omeneşti slăbiseră cu totul. Şi aici a sosit clipa tragicului deznodământ...

La 8 aprilie 1935, nemaiputând suporta calomnierile şi teroarea locotenentului Dragoş, căci pe atunci tânărul publicist de la Cuvânt moldovenesc îşi făcea stagiul militar, s-a aruncat sub roţile unei locomotive care i-a tăiat picioarele. A murit peste câteva ore la spitalul „Regina Maria”. Medicii n-au putut face nimic pentru salvarea lui.

N-au putut face nimic nici colegii şi prietenii care, văzându-l agitat de câteva zile şi bănuindu-i intenţiile, au apelat la ajutorul poliţiei ca să-l supravegheze. Dar clipa fatală a sosit şi el, rupându-se din cercul celor ce-l supravegheau, s-a aruncat sub locomotivă. Intenţia-i de a-şi pune capăt zilelor se definitivase în ajun, când a scris câteva scrisori prietenilor, colegilor şi profesorilor săi în care se conţineau mai multe rugăminţi. Pe C. Tomescu, editor al Arhivelor Basarabiei, l-a rugat să tipărească volumul II al Bibliografiei tipăriturilor româneşti în Basarabia, dedicând această lucrare neamului românesc întregit, cum crede el, pe vecie.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Pe Leon T. Boga, director al Cuvântului moldovenesc, l-a rugat să aibă grijă de copil şi de soţie, iar banii obţinuţi de pe urma publicării volumului să-i depună la cont pe numele copilului.

Volumul II al Bibliografiei n-a mai văzut lumina tiparului, căci C. Tomescu o fi uitat să îndeplinească această ultimă dorinţă a lui Alexandru David. Care este soarta acelui manuscris e greu de spus, la fel cum nu se ştie nimic despre cele două volume de poezii netipărite şi cele două piese de teatru rămase în manuscris pe masa sa de lucru. Şi numai calendarul Cuvântului moldovenesc pentru anul 1935, semnat de Alexandru David, încheie şirul lucrărilor publicate. În recenzia Tipăriturile româneşti sub stăpânirea rusă (1812-1918), vol. I, 1934, publicată în revista Viaţa Basarabiei (nr. 5, 1935), Petre Ştefănucă se arată optimist.

Dorind să anticipeze apariţia volumului II, el scria: „Aşteptăm şi apariţia vol. II şi nădăjduim că dl prof. universitar C. Tomescu, căruia autorul, printr-o scrisoare trimisă în ziua nenorocită a morţii sale, i-a lăsat grija Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

editării, va face ca vol. II, să apară neîntârziat şi cu aceeaşi îngrijire tipărit ca şi vol. I. Academia Română a trecut printre premiile sale, în urma stăruinţelor dlui prof. universitar Şt. Ciobanu, şi un premiu cu titlul operei bibliografice de mai sus. Cum deocamdată nu se arată nicio operă cu titlul asemănător ca să o concureze, premiul de câteva mii de lei pe care eventual le va câştiga opera regretatului A. David, depuşi la o bancă, va forma o moştenire binevenită şi o amintire frumoasă de la tatăl său, pentru vlăstarul ce a rămas să-i poarte numele, când va creşte şi va păşi pe acelaşi drum zgrunţuros al cărţii.”

Alexandru David a plecat dintre cei vii aşa întocmai cum şi-a trăit cei 26 de ani.

Cortegiul funerar era urmat de vreo 20 de persoane, de mama-i îndurerată şi de soţia lui cu un copilaş în braţe. Te răzbeşte durerea când citeşti cele relatate de R. Marent: „Şi într-o după-amiază a lunii lui aprilie 1935, cortegiul care conţinea rămăşiţele lui pământeşti, urmate de o mică asistenţă, se îndrepta agale, spre cimitir. S-a oprit în centru, unde, din blocul primăriei Chişinăului, colegul de gazetărie Hedel a rostit o cuvântare emoţionantă, care a scos lacrimi din ochii tuturor. Plângea mama bătrână.

Plângea femeia tânără, ţinându-şi cu anevoie mica odraslă care nu ştia de ce plânge mămica, plângea natura însăşi, căci picături de ploaie veneau de sus, de acolo, unde avea să zboare sufletul lui Alexandru David...”

Istoria se repetă. Acel copilaş – Aurel – avea să crească mare şi să ajungă un mare pictor, un minunat prieten al scriitorilor. Dar nici soarta lui n-a fost mai puţin tragică...

Pe fiul lui Aurel David îl cheamă, ca şi pe bunic, Alexandru, şi el ştie prea puţine amănunte din viaţa bunicului. Păstrează însă cu pietate un ziar cu o fotografie a lui şi biografia-i atât de scurtă... Şi totuşi, fără numele lui Alexandru David, cel din prima jumătate a sec. XX, este imposibil să scrii nişte pagini din acel trecut al Basarabiei, mai bine zis – fără să porneşti de la opera durată de publicistul şi bibliograful prin vocaţie care a fost...

169

BiblioPolis laborator de creație

„...IMAGINAŢIA LUI DUMITRU CRUDU...”

Vladimir BEŞLEAGĂ Pariez pe orice, chiar şi pe visul de... nemurire, că niciunul din cititorii acestor fugare note, dacă, desigur, se va găsi vreunul să-mi răspundă la provocare, nu va fi în stare să arate din ce autor, din ce text / carte am extras respectiva sintagmă, pe care, chiar dacă e după... ureche, am considerat că e absolut necesar (dar imperios necesar!) s-o iau între ghilimele. Exclud, bineînţeles, din această ecuaţie pe însuşi autorul acelui text / al acelei cărţi, pe care nu doar că-l rog să păstreze tăcere, până una-alta, dar căruia, în secret, tot la ureche îi mulţumesc pentru că mi-a oferit, fără să vrea, ideea acestui subiect, motiv de profunde şi tentante / antrenante reflecţii asupra ceea ce se numeşte psihologia creaţiei...

O, psihologia creaţiei! Ce tunător sună, dar, totodată, şi ce mai savantlâcos... Recunosc cu mâna pe inimă că, pe parcursul deceniilor, în special în anii mei de ucenicie literară, m-a preocupat intens şi chiar cu multă pasiune fenomenul miraculos al actului de creaţie (ziceţi-i: propriu-zis sau: în sine! / an sich!); întru iniţierea în această problemă / taină am consumat destule studii, monografii, eseuri exegetice, dar am analizat îndelung şi perseverent propria-mi experienţă de... scrib (manifest sau deghizat), astfel încât atunci, când am auzit / am citit într-o conversaţie / într-un studiu (rămâne de făcut precizarea de rigoare), precum că... „autorilor noştri le (cam) lipseşte imaginaţia (creaţia)” şi imediat m-am raportat la propria-mi persoană... i-am dat absolută dreptate emitentului acelui magistral adevăr. Cum altfel, dacă formularea, bazată cu tot temeiul, pe cunoştinţe şi cercetări absolut incontestabile, venea

170

din partea veneratului profesor şi om de cultură, care a fost Vasile Coroban. Apropo, aprecierea dură, ba chiar categorică se referea la liota de scriitoraşi sovietici moldoveni, dar, vai, nu-i vizează doar pe aceştia, cred eu, ci întreaga tagmă a autorilor de texte şi cărţi, poate nu de peste tot, dar din zona şi arealul nostru, la sigur, şi fără niciun pic de tăgadă!

Ca să vedeţi ce arc peste decenii este aruncat în rândurile ce-am schiţat mai sus: profesorul avea curajul s-o spună cu mai multe decenii în urmă, în contextul unui timp duşmănos, în esenţa lui, nu doar zborului liber, manifestării nestingherite a acelui miraculos dar al spiritului uman din toate timpurile, care este imaginaţia, dar chiar şi simplei referiri la ea, atunci, în cadrul unei gândiri captive prin ideologizare totală, dar iată că literalmente recent, dar cu adevărat recent, un autor ce s-a format şi s-a afirmat în climatul liberalismului social şi al libertăţii de creaţie (iarăşi, fie în paranteză spus, mă abţin să-i dau în vileag numele, doar-doar aş intriga pe cititor), zic, acest autor a sesizat un moment / un factor de primă valoare şi importanţă în manifestarea şi realizarea actului creator: imaginaţia.

De ce imaginaţia, şi nu reflecţia, gândirea, construcţia, structurarea, aranjarea etc., componente ale aceluiaşi fenomen, zis act creator? Pentru că, consider eu, dar nici pe departe aceasta nu e o opinie subiectivă (atunci cu adevărat gratuit ar fi efortul depus la elucidarea sau, cel puţin, investigarea subiectului în cauză!), ci e chiar inima, motivul, dacă binevoiţi, a ceea ce numim şi înţelegem a fi act creator.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

– Creator de: ce? Desigur, de lumi / universuri noi.

– Chiar: noi? mă veţi întreba. Cu totul şi cu totul noi, fără asemănare cu cele deja cunoscute nouă, adică mai mult sau mai puţin familiare?

– Şi: da! Şi: nu!

Pe de-o parte, s-ar părea că ghicim în ele, în acele lumi / universuri noi, ceva care vine să ne amintească de ceva... cum s-ar zice: déjà vu, dar, pe de altă parte, e ceva... altceva, neobişnuit, în mai mare sau mai mică măsură: nou! (Desigur, dacă subiectul creator este dotat cu un autentic, original... har!) Şi aici am ajuns la punctul în care vă invit să poposim un pic, spre a încerca să facem unele mici precizări de termeni / noţiuni / fenomene, care sunt prezente, dar totdeauna prezente în actul creator (autentic!): imaginaţia şi... fantezia. Sau, invers: fantezia şi imaginaţia!

Cum actul de creaţie – ca şi cel al cunoaşterii – îşi are sursa (se alimentează) din memorie (din aşa-zisele depozite ale cunoştinţelor acumulate de parcursul vieţii), este musai şi util să ne reamintim gradaţia acesteia (treptele de ascensiune), formulate de părintele fenomenologiei moderne Edmond Husserl, fixat în titlul unei lucrări de bază ale sale: Phantesie, Bild, Erinnerung (Fantezie, Imaginaţie, Amintire), chiar dacă aici raportul dintre fantezie şi imaginaţie este unul colateral, nu direct, ba chiar, poate, în oarecare opoziţie.

De fapt, sunt în clară opoziţie. De ce?

Mai întâi, pentru că fantezia operează cu o materie care, în mare parte, nu există în realitate, fantezia nu respectă regulile şi principiile gândirii raţionale, logice, banal numite practice, pe când imaginaţia ţine în cea mai mare parte de acestea, doar că tinde să depăşească, să transcende schemele osificate, rutinare ale relaţiilor uzuale dintre obiectele şi fenomenele lumii obişnuite, terne...

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

În fine, nu-mi propun să desfăşor aici o întreagă speculaţie pe această temă, ţin doar să fac o... cum să-i zic mai bine? o mică mărturisire, de care tocmai mi-am amintit: pe când eram preocupat, dar intens preocupat de misterul actului de creaţie în sine (în plan teoretic), am ajuns să fac o mică, dar importantă (pentru mine) descoperire, pe care mi-am explicat-o în termeni teoretici abia mai târziu. Dar atunci, la acea vreme a fost aşa: creând (scriind) ceva, nu faci decât să construieşti (realizezi, durezi) un ce care ţi se pare nou, dar acel ceva, de fapt, este rezultat din componente, hai să le zicem cărămizi, blocuri deja... existente în natură. Ceva familiar, obişnuit, de toate zilele. Doar că tu le-ai aranjat altfel, în felul tău, după gustul şi placul tău... Da, dar tot atunci, gândul, judecata logică m-a dus / m-a împins mai departe, spre concluzia că un creator, dacă e cu adevărat dăruit cu acest har, nu că doar apelează la elemente constitutive, deja existente, ci... naşte noi entităţi, inexistente până atunci... Şi asta înseamnă cu adevărat act de creaţie.

(Apropo, abia târziu am aflat că primul caz se numeşte, pe bună dreptate, artă combinatorie, iar blocurile / componentele obişnuite, inevitabile în actul de creaţie au şi ele o denumire: poncife!)

Revin la început, adică acolo, de unde am pornit. Şi de unde am pornit, dacă nu de la... titlu?

Această aproape, aş zice, exclamaţie de mirare / de uimire îi este provocată unui personaj, de fapt, naratorului central din cartea la care făceam aluzia de mai sus.

Ce s-a întâmplat? Pe scurt. La vama de la Sculeni, o mamă trece cu copilul ei din R. Moldova în România. La un moment dat, puştiul de vreo şase-şapte ani începe să ţipe... „Tu nu eşti mama mea! Nu eşti mama mea!” Aceasta vrea să-l ogoiască, îi închide gura, prezentând actele, care se dovedesc a fi în totală regulă: este copilul ei! Dar! Dar... Cum se cunoaşte prea bine că în rezervaţia noastră are loc foarte răspânditul

171

BiblioPolis

LABORATOR DE CREAȚIE

fenomen al traficului de fiinţe umane, organele abilitate intră, cum se zice, la idee şi... o reţin pe mama cu copilul, care ţipă, nu se ştie de ce, că nu este al ei! Dar dacă e adevărat ce strigă puştiul? Să verificăm...

Ei bine, naratorul merge la Iaşi, peste o zi revine iar în R. Moldova, trecând pe la aceeaşi vamă, unde vede / află că... cu adevărat, copilul era al femeii, ceea ce au demonstrat fără niciun dubiu investigaţiile de rigoare întreprinse între timp...

Ce-a fost totuşi la mijloc?

De ce ţipa micuţul rebel, odată ce era mama lui cea adevărată?

Care-a fost enigma? Dedesubtul? Explicaţia?

Anume aici a şi fost smulsă din gura / pieptul personajului narator exclamaţia de uimire... Cea care sună aşa: „...un spectacol cum nici Dumitru Crudu nu-i în stare să-şi imagineze...” Or, de data aceasta, nu mai facem pe misterioşii şi, aducând precizarea necesară (mama aceea vroia să se recăsătorească cu un bărbat străin, pe care copilul nu-l agrea, din care cauză ţipa ca în gură de şarpe), indicăm şi sursa, care ne-a servit drept imbold pentru acest text: romanul Ţesut viu. 10 × 10, de Emilian Galaicu-Păun, p. 158.

O, Madona! Mai exact: o, mamma mia! Şi eu de mult purtam în mine, în adâncul adâncurilor acel sentiment de mare uimire / admiraţie pentru Dumitru Crudu şi scrisul lui – de la penetrantele cărţi de poeme la piesele lui extraordinare / bizare, apoi, după ce abordă proza, prin romanul Măcel în Georgia, şi autorul epic – şi ori de câte ori îl citeam (mai ales, citeam), simţeam că e parcă venit din altă lume, printre noi, dar îmi frecam ochii bine, mai priveam / mai citeam o dată şi... Nu, nu vroiam să zic: dar e dintre noi şi el, dintre ai noştri, nu, dar totuşi nu cutezam sau... nu aveam deplinătatea forţei să conştientizez că e Altul, mai Altul decât ceilalţi pe care îi cunosc... Are ceva... Ceva ce îmi scapă şi... care, anume ceva mă fascinează, dar într-un mod subtil,

172

extrem de subtil, făcându-mă victima, literalmente, prizonierul / victima lui estetică!

Astfel, în momentul când am dat peste sintagma „...cum nici Dumitru Crudu nu-i în stare să-şi imagineze...” am avut revelaţia că da, exact forţa ieşită din comun, extraordinară a imaginaţiei este cea care mă dă gata în creaţia lui D. Crudu. Or, dacă ar fi spus-o altcineva, mai ştii? O luam drept o butadă, dar a ieşit de sub pana lui Emilian, el, poetul de excepţie, rebel, cel care a revoluţionat actul poetic la noi, şi nu numai, apoi printr-un efort de peste un deceniu, a impus o nouă formulă romanescă la noi, şi nu numai la noi; a spus-o Emil, reformatorul, şi tocmai ceea ce intuisem cu ani în urmă, dar nu fusesem în stare să-mi formulez cât de cât clar: în ce constă fascinaţia scrisului lui D. Crudu...

După constatare, reiau şi spun sub formă de întrebare: în ce constă fascinaţia scrisului lui Crudu? Ei, bine: în forţa imaginaţiei lui, după cum a exclamat şi Emil. Imaginaţie, imaginaţie, dar acesta nu e decât un termen, o vocabulă, ceva atât de generalabstract, încât dacă stai să te gândeşti, mai că n-ai spus nimic! Şi totuşi, ai spus mult!

Ce anume?

Este indicată direcţia, arătată zona, numit factorul constituent al actului creator, prin care se poate ajunge la detectarea misterului creaţiei (lui... Dudu). „Mister”? Anume de la acest magic cuvânt vom porni a depăna firul Ariadnei, ca să pătrundem în labirintul laboratorului (lui Crudu?). Şi asta fără a ne extinde la întreaga creaţie (poetică, dramatică, prozaistică), ci referindu-le doar la două mici şi compacte texte, ambele apărute în cotidianul Timpul, în cadrul celor două pagini de cultură / literatură ce apar săptămânal, sub ingenioasa şi inspirata îngrijire a Domniei Sale. Zice D. Crudu în „editorialul” Şcoala de Creative Writing de la Orheiul vechi (Timpul, 5 mai 2012): „La cursuri de Creative Writing profesori universitari de scriere creativă vor transmite tinerilor secrete ale meseriei de Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

scriitor.” Atenţiune: profesorii îi vor învăţa pe tineri să... scrie! Ba nu, mai exact: le „vor transmite secrete ale meseriei de scriitor”.

Cum vine asta? A fi scriitor e o... meserie?

Da, aşa spune autorul. Da, o fi, dar de ce: secrete? Are o „meserie” secretele ei? Da, aşa afirmă autorul eseului.

Bun. Urmărim dezvoltarea ideii. Deci, vine constatarea că... toţi marii scriitori ai lumii au cunoscut adevărul că: „scrisul mai e şi o meserie care se învaţă”. Bună şi asta, zicem noi. Dar oare de la profesori se învaţă? ne întrebăm iarăşi. Autorul precizează că aceşti profesori sunt „şi nişte scriitori remarcabili”. Să admitem, deşi nu le cităm numele, cine doreşte le poate găsi în textul respectiv...

De altfel, suntem aproape în totalitate de acord cu Dumitru Crudu, iar eseul privind „Şcoala de Creative Writing” nu este decât un preambul la ceea ce ne propunem să analizăm în final. Anume: un text de mare forţă artistică, deşi infim ca dimensiune, apărut sub titlul Apă rece, în revista Timpul din 15 iunie 2012.

Dar, mai întâi, să relatăm, pe scurt, ceea ce D. Crudu afirmă pe bună dreptate: tinerii scriitori nu ştiu „a grada un text... în aşa fel încât (povestea) să-şi păstreze misterul până la finalul ei”... De unde desprindem legea gradaţiei, dar şi misterul... Tot în ordinea aceasta, mai mult de termeni decât de idei, constatăm în text următoarea curioasă gradaţie: „secrete ale meseriei”, „tainele şi secretele scrisului”, „vicleşugurile scrisului” şi, în final: „şmecheriile scrisului”!!! Acum intrăm în lumea misterioasă a imaginaţiei lui Crudu. Mai exact, într-un text, aş zice, etalon, model de aur, încercând a-i intui secretul...

Nu am ştiinţă, în ce mod procedează domnii profesori, când le vorbesc tinerilor scriitori despre cum se scrie un poem, un roman, o nuvelă; nu dispun de uneltele lor de analiză, aşa că voi recurge la mijloacele şi procedeele de care dispun şi voi încerca Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

să „disec” acest text, ca şi cum m-aş afla eu în faţa / la catedra acelei „Şcoli de Creative Writing”.

Voi zice aşa: „Luaţi aminte, copii!” Da, „copii”. În epoca noastră a scrisului, zisă şi postmodernistă, nu contează „ce” scrii, ci: „cum” scrii! (Asta, fie zis, de la Em. G.-P. citire, din Poezia de după poezie.) Or, în Apă rece de Dumitru Crudu despre „ce” este vorba? Despre: Nimic! Dar un maaaree Nimic! Nu e „Spălatul blidelor” un... nimic?

Chiar dacă ar fi vorba de un munte de farfurii, cratiţe, tigăi, linguri murdare, tot nimic ar fi să fie!

Dar să vezi că ceea ce contează e „ce” se întâmplă în jurul acestui vraf de blide slinoase, greţoase. Dar, de fapt, nici asta nu contează, pentru că, iarăşi, nu se întâmplă nimic ieşit din comun, ia o vânzoleală pe loc, o tevatură / brambureală, în urma căreia nici măcar nu sunt spălate aceste blide – aşa rămân, jegoase precum au fost, jegoase şi greţoase, de-ţi vine să vomiţi la văzul lor!

Da, dar tocmai aici se ascunde marele, misteriosul secret al scrisului lui Dumitru Crudu: să obţii tu din nimic, din „bube şi noroi”, precum zice Poetul, „frumuseţi noi” (Arghezi).

Or, vorba „cum” se orânduiesc / se succed lucrurile în Apă rece, de ce rămân precum au fost blidele – murdare? Pentru că nu e... apă caldă! De ce nu e apă caldă?

Pentru că este doar... apă rece!

Personajul narator aşteaptă să vină apa caldă, iar aceasta nu vine! În schimb vine nevastă-sa, ia-ia, pică şi-l găseşte cu vasele nespălate! Adunate zi de zi de la plecarea ei şi stocate în chiuveta din baie / bucătărie!

Ei, bine! Dar bietul personaj ar vrea să le spele, dar nu o poate face. De ce? Pentru că nu vine apa caldă! Iar cu apă rece nu le poate spăla, pentru că e răcit, îi curge din nas şi e pe cale de a înhăţa o cogeamite gripă – ba chiar, poate, o şi prins-o, cum i s-a întâmplat recent, de abia a scăpat de

173

BiblioPolis

LABORATOR DE CREAȚIE

ea... Vai! Vai! Răceala şi gripa! Pic! Pic! Pic! din nas... – blidele murdare... Nevasta iată, iată se întoarce... Ce să facă? Ce să facă?

Astfel, ne vedem şi noi vârâţi în pielea bietului personaj narator şi... Începe să ne picure din nas... Să avem frisoane, că ne înhaţă gripa... Şi... gata, ne-a prins autorul în gheare, după numai câteva alineate!

De altfel, e un text scurt, scurtuţ de tot!

Dar atâtea se întâmplă în el!

Ca să vedeţi!

Mai întâi, personajul narator, după ce se repede la bucătărie să se apuce de treabă cu spurcatele de vase şi blide scârboase şi, dă că apa caldă lipseşte, se lasă pe-o clipă păgubaş, se întoarce la ale lui, la pasiunea lui, care este... Ce este? Lectură este!

Ce anume? Cartea, studiul, eseul, Lecţiile de literatură de Vladimir Nabokov. Este absorbit complet de citirea acestor Lecţii şi, când colo, trebuie să... spele, de urgenţă blidele! De ce? Pentru că dintr-o clipă în alta pică nevastă-sa şi-l prinde cu vasele nespălate. De unde vine nevastă-sa? De la mare... Ha-ha-ha! Nevastă-sa a plecat de weekend la mare, el a rămas acasă... De ce n-a plecat şi el? De ce l-a lăsat ea acasă?

Nu cunoaştem, pentru că e un secret de familie! Am putea crede că nu l-a luat special cu ea, la mare, ca să vadă cum are să se descurce bărbatul ei! Da, special i-a făcut şi i-a lăsat mâncare pe trei-patru zile – vineri-luni – ca să-l pună la încercare: ştie el oare să spele blidele? Şi nu aşa, cumva, ci cu... apă rece!

Vedeţi că... nu ştie! Dar cum să ştie dacă e răcit, acuşi, acuşi se îmbolnăveşte de gripă şi apă caldă – ioc!

Ne cuprinde mila! Pentru cine? Pentru bietul nostru personaj – erou neputincios în faţa vrafului / muntelui de bocne nespălate!

Mila? Da! Dar şi râsul! Ne umflă râsul! De ce: râsul? Pentru că... e la mintea cocoşului! N-ai decât să pui o cratiţă cu apă pe aragaz, scaperi un chibrit şi... ai apă caldă! Ai apă

174

caldă şi-ţi rezolvi problema cu afurisitele de blide!

Da, dar eroul nostru e preocupat de altceva! De: „ce”? De Lecţiile de literatură ale lui Nabokov. Cine este... acest afurisit...

Nabokov? Un... un... un... Unul care anume a scris acele Lecţii... ca să-l încurce pe eroul nostru să nu poată spăla blidele până ce vine nevasta ca să-l găsească în mizerie şi...

Ei bine, astea sunt chestii de familie şi noi nu avem dreptul să ne băgăm nasul în ele...

Atmosfera nuveletei este durată cu o singură trăsătură de condei şi e una... genială! Cititorul / tânărul scriitor o va urmări până la final, noi însă vom aborda textul din altă perspectivă. Anume: din cea a timpului şi spaţiului. Nu sunt acestea cele două categorii fundamentale a tot ce există în acest univers? Şi real şi imaginar. Deci, în lumea fizică şi în cea... metafizică... În ce interval de timp se derulează acţiunea Apei reci? Într-o oră? Două? O jumătate de zi? De la prima tentativă de a-şi face datoria de... gospodină şi până la apelul telefonic că nevasta coboară din avion, apoi e şi sosită în faţa blocului... Auzi, dumneata? Galantul bărbat nu merge s-o întâmpine la aerogară, ci... rămâne acasă... Ce să facă acasă? Să se răfuiască cu perfidele blide! (Iată că vorbesc în versuri...) Dar nici asta nu-i e dat să realizeze! Apoi, ştiţi ce-l aşteaptă? N-aveţi decât să citiţi textul, ca să aflaţi că cuplul vecin de la etajul de jos, de care depindea apa caldă, odată întorşi acasă, pe palier, se „certau la cuţite”. De ce?

Numai ei ştiu! Dar vezi că autorul ne sugerează, dar subtil de tot, ce-l aşteaptă pe eroul nostru... impotent în ale gospodăriei!

Ei, bine.

Timpul ca timpul, dar spaţiul? Spaţiul naraţiunii e între bucătărie, telefon şi podeaua la care eroul nostru îşi pune urechea, ca să afle dacă nu cumva au venit vecinii ca să deschidă... apa caldă! De ce să vină apă caldă de la vecini – şi nu de la ... Termocentrală? Asta autorul nu ne-o Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

spune. De ce? Pentru că e o enigmă! De ce să ai tu apă caldă de la vecini şi nu de la Termocentrală? Sau de la un boiler al tău?

Sau, precum am menţionat mai sus, o încălzeşti singur pe aragaz?

Face parte din ceea ce Em. G.-P. a numit imaginaţia lui D. Crudu! Un absurd, desigur, dar noi, ca lectori ne lăsăm prinşi şi... duşi! Aici stă ascuns talentul autorului...

Pentru că în viaţa reală funcţionează unele legi / reguli – cele bazate pe o logică, a realităţii, iar în artă, adică în viaţa imaginară, vin să dicteze alte legi / reguli – cele bazate pe altă logică – a frumosului...

Aşadar, spaţiul? În total contrast: acţiunea din câţiva metri are ecou / rezonanţă la dimensiuni planetare. Unde-i Nabokov? În America, la antipozi! Unde-i traducătorul, care doreşte să transpună în engleză un roman al autorului nostru? În Marea Britanie, cel mai probabil! Or, legea contrastului este una dintre secretele scrisului literar... Nu ştiu dacă respectivii profesori le-au vorbit tinerilor condeieri despre acest lucru... În fine, vreau să mă opresc asupra unui aspect, despre care iarăşi mă îndoiesc că acei „profesori” le-ar fi vorbit învăţăceilor de la „Şcoala de Creative Writing”. Anume: despre cum pune în funcţiune un autor toate cele cinci simţuri umane, spre a activa pe cel de-al şaselea: intuiţia. Adică, percepţia estetică! „Am împins uşa albă a bucătăriei, aşa îşi începe Crudu textul, scăldată în razele argintii ale unui bec lunguieţ” ş.a.m.d. Nota bene! Dintr-o singură bucată de frază ne izbeşte în ochi – văzul! – cu... culori! (chiar dacă zice-se, albul e non-culoare! dar este!). Deci: uşa albă! urmează: razele ar-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

gintii... Pe de-asupra: becul e „lunguieţ”! Or, pe prim-plan este ochiul / văzul! Vine: „şuvoiul era de gheaţă”, deci, simţul tactil – pipăitul – pielea! După care: „muntele de vase murdare”, adică... duhoare! Senzaţia olfactivă – nasul! Şi, de parcă n-ar fi destul, autorul aglomerează: „nasul îmi curgea şi ochii îmi lăcrămau”. Buun!

Mai departe: „mi-am lipit urechea de podea”. Adică, auzul! (Apropo, şi nu o dată, ci... de două ori!) Revin acasă vecinii, în „Mercedes”: văzul. După care, iar auzul: telefon de la nevastă, telefon de la traducătorul în engleză, iar nevasta, iar... apa rece! E o avalanşă zdrobitoare de senzaţii şi toate concentrate pe o suprafaţă şi întrun interval de timp minuscul, de-a dreptul infim, încât ai impresia că nu ai citit un... „editorial”, precum zice rubrica, ci ceva cu totul şi cu totul bizar! Fantastic!

Un text în stare să te dea gata. Să te scoată din minţi!

Asta-i imaginaţia lui Dumitru Crudu.

Care nu are egal între autorii ce i-am citit în ultimul timp.

De la care au, dar au ce învăţa tinerii condeieri...

P.S. E, cutez a zice, concentrată în acest text, experienţa, îndelunga şi fructuoasa experienţă a lui D. Crudu-poetul, D. Crududramaturgul, D. Crudu-prozatorul, D. Crudu-gânditorul de mare clasă, cum nu au mai cunoscut de multă vreme literele române.

Or, avem inovaţii în domeniul lexicului, metaforelor, tehnicilor narative, pe când Domnia Sa se dovedeşte a fi un neasemuit maestru al imaginarului, un iniţiat în lumea misterelor umane.

Iunie 2012 (la spital)

175

BiblioPolis cartea PE GLOB

RĂSFOIND CĂLĂTORII DE BIBLIOTECI Conf. dr. Victoria FONARI, bibliotecar, Biblioteca Centrală În călătorii fiecare om îşi propune un scop. De aici şi valoarea împlinirii unei călătorii. Unii consideră că un traseu trebuie să fie concentrat cu localuri distractive, alţii îşi fac un voiaj de shopping, altă categorie se zbuciumă într-un câştig financiar, unii în drum văd o formalitate de a-şi realiza afacerile. Personal îmi place să descopăr bibliotecile. Lectura într-o limbă străină este o şansă de a sesiza alte perspective, cuvintele oferă şanse diferite de percepţie a realităţii artistice, iar limbajul contextual al spaţiilor propune şi o nouă posibilitate de a transfigura propriile gânduri. Mai aflându-mă şi într-o etapă de laborioasă cercetare, emoţiile mele se intensifică cu obligaţia de a continua cele începute.

Aşadar, descoperirile mele din Italia de Nord au început chiar din prima zi a sosirii mele în această ţară, unde, plecând din aeroportul de la Milano, în după-amiaza zilei de 3 iunie 2013, am ajuns să admir sala unei frumoase biblioteci din oraşul Ispra. De o înălţime impunătoare, cărţile, similar lianelor, flanchează pereţii clădirii.

Coperţile de piele anunţă că fac parte dintr-o colecţie de cărţi rare. Fiind licenţiată cu tema tezei Ecouri ciceroniene în creaţia lui Nicolae Costin, simt seducţia limbii latine clasice în textele ciceroniene. Dorinţa cea mare era să găsesc, să ating, să citesc în această frumoasă bibliotecă vreo carte în care îi erau inserate cuvintele. Totuşi, privirea mea străpungea coperta volumelor lui Herodot. În aceste titluri şi autori am îndrăznit să întreb de Cicero, peste câteva clipe mă văzusem cu cartea dorită în mână: M. Tulliis Ciceronis. De Philosophii.

Prima Pars. ID EST. Ediţia din 1503.

176

Fiind în biblioteca de cărţi rare, am fost ghidată spre cartea lui Catullus. Ediţia din 1488 reprezintă prima publicaţie care a fost elaborată la tipografie cu litere minuscule.

Istoria cărţilor este uimitoare, or, acestea s-au păstrat şi s-au multiplicat într-o perioadă a Inchiziţiei, dominată de contradicţia doctrinară cu aspectele raţionale ale ştiinţei. Şi, fiind într-un templu al cărţii, am semnat în registru şi eu prezenţa mea permisă de Marele Timp în această respiraţie a spiritelor dornice de lectură. Acum, revenită, conştientizez că mica mea iscălitură a rămas printre filele unui mare registru care îmi păstrează o părticică din frumoasele mele emoţii de respect, onoare pentru cei care păstrează şi gestionează această bibliotecă.

Personal am primit în dar cartea Ispra e Berza (2009) cu autograful autorului Giuseppe Armocida, care ne-a ghidat cu o deosebită predilecţie pentru cărţi, edituri, litere, sensuri.

Aş dori să menţionez că toate bibliotecile din Italia funcţionează pe lângă primărie, uneori împărţind edificiul. Una dintre bibli-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

otecile cele mai frecventate (5, 6, 10 iunie) a fost cea din oraşul Laveno. Se află chiar în spaţiul primăriei – e o clădire istorică, frumos ornamentată cu fresce. Are multe săli pentru cei mai diverşi cititori: deschişi spre comunicare, dornici să lectureze la terasă, sau rebeli singuratici care preferă sala cu un cămin de marmură azurie, sau oameni grăbiţi, veniţi pentru câteva clipe, aşezaţi la o măsuţă de reviste, gata să se pună la curent cu ultimele ştiri politice sau culturale, sau pentru a-şi completa cunoştinţele în moda verii, sau pentru a percepe eventualele trasee turistice. Toate sunt în jurul unei săli somptuoase unde se desfăşoară diverse întâlniri, găzduieşte diferite lansări de carte, concursuri fie fotografice, fie poetice.

Această bibliotecă se aseamănă mai mult cu bibliotecile noastre municipale.

Sala cărţilor pentru copii ne invită la Castelul poveştilor (Il castello delle fiabe).

Peste tot este resimţită dorinţa de a citi. Într-un pliant observăm: „Nati per Leggere” – Născuţi pentru a Citi! Majusculele redau echivalenţa dintre Născuţi şi verbul a Citi. Cultura lecturii este una educativă, fiind coordonată nu numai de biblioteci, şcoli şi grădiniţe, dar şi de biserică, asociaţii culturale, uniuni de creaţie, diferite organizaţii nonguvernamentale şi organizaţii cu profit. De obicei, o lansare de carte este anunţată de un panou foarte mare, care depăşeşte statura unei persoane.

Cu toate că vara anunţă o predilecţie pentru distracţii, în luna iunie am văzut mulţi tineri pregătindu-se de ore, lecturând, discutând. Pentru a preciza unde poţi găsi o carte sau alta accesezi paginile web ale bibliotecilor italiene. Eventual, poţi indica necesitatea de a consulta doar fondul unei biblioteci. Sincer vorbind, îmi doream să găsesc Moartea lui Ulise de Pellegrin (puteam să o citesc fie în franceză, fie în italiană), dar nu era la bibliotecile pe care le-am frecventat. În schimb am utilizat ocazia de a cunoaşte alţii autori: Carlo Tullio-Altan – Soggeto, simbolo e valore: per un’ermeneutica antropologica; Omar Calabrese – Serio ludere: sette serissimi scherzi semiotici, Umberto Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Eco – Dall’albero al labirinto ş.a. Astfel, prin internet, am putut scoate datele pentru a comanda cărţile respective, căutate după cuvintele-cheie: hermeneutică, simbol etc.

E de menţionat că e permis şi lucrul la raft, în caz dacă doreşti să valorifici direct cărţile trebuie să ţii cont de tematica lor. M-a bucurat enorm să aflu că aici există şi o poliţă cu literatura română, în limbile română şi italiană. Una din cărţile pe care vreau să o prezint este Orfeo rinasce nell’amore. Este volumul lui Grigore Vieru, tradus de Olga Irimciu, apărut în 2010.

Poezia Formular cu varianta în italiană Formulario din colecţia traducătoarei a fost inclusă în revista Il Furore dei Libri, numărul 8 din 2013. Consider că pentru cei care se vor ocupa fie de bibliografia poetului Grigore Vieru, fie de traducerea poetului sau actualizarea creaţiei sale în alte spaţii, această revistă va fi utilă. Olga Irimciu este o promotoare a literaturii române în spaţiul limbii italiene. Cu mare drag a transmis acest număr al revistei italiene pentru Biblioteca Centrală a BM „B.P. Hasdeu”, unde se află şi articolul său Grigore Vieru: un Orfeo rinato.

177

BiblioPolis

CARTEA PE GLOB

Anume pe acest raft cugetai că ar fi bine să stea cartea dnei Lidia Kulikovski Contribuții biblioteconomice (teoretice și praxiologice) (2012), pe care am transmiso imediat bibliotecii. În această tentaţie am oferit şi cercetarea mea inserată în volumul Hermeneutica literară (2007).

Dar în traseul bibliotecilor parcurs de mine a fost încă un segment cu totul deosebit. Fiind aproape de frontiera Italiei cu Elveţia, la 7 iunie 2013, am profitat de timpul frumos şi în oraşul Lugano din nou am trăit surpriza cărţii: lângă Biblioteca Municipală, pe o poieniță, persoane în şezlonguri citeau. Este o altă modalitate de a promova lectura. Nu departe am observat un chioşc care presta servicii bibliotecare şi… oferea scaune pentru a citi cât mai comod posibil. M-a mirat faptul că toate cărţile şi revistele erau în germană. Explicaţia: fiind în cantonul italian, mă gândii că cele italiene sunt în mâinile cititorilor care savurau briza lacului şi cartea.

Ziua de 11 iunie 2013 m-a invitat în muzeul faimosului Teatru „La Scala”. Viaţa concentrată a spiritului artistic răzbate în sălile bibliotecii a acestui teatru din inima oraşului Milano. Biblioteca relevă cărţi despre viaţa teatrală, biografiile compozitorilor, actorilor, regizorilor, istoria costumului, textul pieselor montate. Biblioteca „La Scala” aşteaptă o carte despre viaţa şi activitatea Mariei Bieşu – primadona Teatrului nostru de Operă şi Balet, care a cântat şi pe scena teatrului din Milano. Între sutele de portrete din holul acestui edificiu simţeam lipsa privirii Mariei Bieşu, ar fi bine să fie donat un portret care să ducă mai departe esenţa artistică a cunoscutei noastre cântăreţe de operă.

La 13 iunie 2013 o bibliotecă micuţă, dar foarte drăguţă, de la Gavirate, a contribuit la revenirea mea la miturile lui Platon, fiind îngrijit analizate de Franco Ferreri. Oraşul Gavirate este cunoscut prin activitatea educativ-artistică a lui Gianni Rodari, scriitor italian pentru copii, foarte gustat şi la noi, încă din anii ΄60-΄70 ai secolului trecut.

178

După toate aceste proiecţii bibliofile – finis coronat opus –, remarc lansarea cărţii Camminnando con… care a avut loc la 14 iunie 2013 în oraşul Stresa, la Palazzina Liberty. Este o carte în care se regăsesc autori din diverse ţări. Astfel dezvăluim prezenţa limbilor italiană, franceză, spaniolă, arabă, sârbă… Datorită preşedintelui Asociaţiei de promovare socială Italia-Moldova, dl Luca del Marco, am avut ocazia să cunosc organizatorii acestei lansări, implicându-mă personal în discuţii. Asociaţia culturală „Il Furore dei Libri” m-a invitat să particip, anul viitor, cu o nuvelă la antologia lor (volumul Camminnando con… a fost transmis şi pentru cititorii Bibliotecii Centrale). Discuţia cărţii este realizată concomitent cu o expoziţie de picturi a lui Valentino Santin.

Cu impresii deosebite revin acasă. Lectura uneşte oameni, oferă un spor de valoare vieţii, dă clipei şansa de a deveni istorie – timpul şi spaţiul sunt dimensiuni în care avem posibilitatea să le uzităm după propriile noastre mituri. Iar în acest context cartea devine atingerea onirică a ideilor.

Referinţe electronice Biblioteca Laveno – http://www.provincia. va.it/it/26263/laveno-mombello-biblioteca-comunale-lvm Biblioteca din Gavirate – http://www.sblaghi. it; biblioteca@comune.gavirate.va.it Biblioteca teatrului – www.teatroallascala. org/it/scopri/museo-teatrale/biblioteca-simoni. html Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

omagieri

DIMITRIE POPTĂMAŞ – „SUFLETUL” ŞI „ÎNGERUL PĂZITOR” AL BIBLIOTECII „TÂRGU-MUREŞ” DIN CHIŞINĂU (La aniversarea a 75-a de la naştere) Claudia ŞATRAVCA, director, Filiala „Târgu-Mureş” Bunul Dumnezeu care, precum bine se ştie, lucrează prin oameni, mi l-a scos în cale pe omul de mare cultură târgumureşean Dimitrie Poptămaş la 29 august 1991, la inaugurarea Bibliotecii „Transilvania”. Mi-a atras atenţia făptura lui – e înalt şi frumos ca un brad, modest, vesel, şi felul lui de a se apropia de oameni, cu veneraţie, dragoste şi preţuire. Dimitrie Poptămaş făcea parte din grupul de intelectuali transilvăneni, ce-l însoţeau pe Traian Brad, pe atunci directorul Bibliotecii „O. Goga”. Activa ca director la Biblioteca Judeţeană Mureş din Târgu-Mureş, iar de Traian Brad îl lega o prietenie de durată, fiind şi colegi de breaslă.

Dimitrie Poptămaş intenţiona să organizeze o bibliotecă similară „Transilvaniei” la Cernăuţi, oraşul tinereţii eminesciene.

După multe tratative nu s-a reuşit acest lucru, dar n-a renunţat la idee. În timpul unei dintre vizitele sale la Zilele Bibliotecii „Transilvania”, Dimitrie Poptămaş îşi exprima tristeţea în legătură cu eşecul său de a Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

fonda o bibliotecă de carte românească la Cernăuţi. Şi deodată faţa i s-a luminat şi s-a întrebat: „De ce să nu realizez această idee la Chişinău, unde există o atare deschidere către carte?” „Sămânţa” a căzut în sol fertil şi de atunci toate eforturile lui Dimitrie Poptămaş s-au reorientat spre Chişinău, care avea să-i devină a doua casă. Timp de câţiva ani buni a trudit la materializarea ideii sale de a fonda aici o bibliotecă după chipul şi asemănarea celei de la Târgu-Mureş.

Visul său nobil s-a realizat în momentul semnării acordului de colaborare de către Lidia Kulikovski, directorul general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău, şi Dimitrie Poptămaş, directorul Bibliotecii Judeţene Mureş din Târgu-Mureş.

La 31 august 1996 s-a produs evenimentul inaugurării Bibliotecii „Târgu-Mureş”. Panglica inaugurală a fost tăiată de Serafim Urecheanu, pe atunci primarul mun. Chişinău, alături de Marcel Dinu, Ambasadorul României la Chişinău. La acest important eveniment, Dimitrie Poptămaş a fost înso-

179

BiblioPolis

omagieri

ţit de oameni de cultură din Târgu-Mureş: Cornel Moraru, Nicolae Băciuţ, Mihai Suciu şi de prietenul său – Traian Brad. O „lume întreagă” a venit să asiste la acest important eveniment desfăşurat în sectorul Râşcani. Am fost onoraţi şi de prezenţa multor personalităţi marcante din Chişinău.

La festivitatea de inaugurare a Bibliotecii „Târgu-Mureş”, Dimitrie Poptămaş a ţinut un discurs emoţionant: „De cinci ani, sfârşitul de august îl petrec aici, la Chişinău, împreună cu Traian Brad cu ocazia sărbătoririi Zilelor Bibliotecii „Transilvania”. Am sentimentul cum că aş fi acasă. Acasă, la TârguMureş. Iată că a sosit şi acest moment când am adus aici o părticică din noi, din sufletul nostru, din căldura pe care o dă cartea, din lumina cărţii. Se spune că biblioteca începe acolo unde se dă viaţă cărţii. Cea mai durabilă este colaborarea prin cultură. Cartea este esenţa cea mai pură a sufletului omenesc!”

La deschidere, Dimitrie Poptămaş a pus temelia colecţiei Bibliotecii „Târgu-Mureş”, aducând în dar cinci mii de titluri de carte, provenite din donaţiile Bibliotecii Judeţene Mureş şi ale unor intelectuali târgumureşeni de marcă. Cu multă grijă, dumnealui a selectat dicţionare, enciclopedii, surprize editoriale pentru copii şi cărţi pentru tineretul studios din toate domeniile de cunoaştere umană, punând accentul pe literatura română clasică şi contemporană, traduceri din literatura universală.

Orice drum, cât de lung, începe cu primul pas. Pentru Biblioteca „Târgu-Mureş” acest prim pas în formarea imaginii pozitive în comunitate a fost de bun augur. Apariţia unei instituţii noi în context municipal nu a trecut pe lângă „cronicarii” vieţii culturale. Evenimentul inaugurării Bibliotecii „Târgu-Mureş” a fost reflectat la TV, Radio, în 14 articole publicate în presa de la Chişinău şi Târgu-Mureş şi în filmul documentar Deschiderea la Chişinău a Bibliotecii „TârguMureş”, realizat de omul de cultură târgumureşean Nicolae Băciuţ.

Dimitrie Poptămaş şi-a propus ca Biblioteca „Târgu-Mureş” să devină un adevărat

180

centru cultural şi informaţional, accentul fiind pus nu pe cantitatea, ci pe calitatea colecţiei de carte. Mă bucur că Dimitrie Poptămaş, pe parcursul anilor, venind cu diverse ocazii, ne aducea cărţi unice, cărţi de valoare şi cele mai noi şi importante apariţii editoriale din România. Întotdeauna se interesa de solicitările neonorate ale cititorilor, programându-şi corespunzător donaţiile. Nu uita nici de copii, avea grijă să-i bucure cu cele mai noi şi mai frumoase cărţi. În gazeta municipală Capitala din 1999, ziarista Nadina Gheorghiţă scria: „În Oficiul copii al Bibliotecii «Târgu-Mureş» domneşte o atmosferă de basm. Pe rafturile joase (să le fie micuţilor comod să ajungă) am văzut cărţi de care până atunci nu mai văzusem în altă parte – cărţi-jucării, donate cu dragoste de directorul Bibliotecii Judeţene Mureş Dimitrie Poptămaş: puişori eclozând din oul-carte, iepuraşi studioşi cu ghiozdane-cărţi pe spate, balauri cu burţile «tobă de carte» şi câte şi mai câte minunăţii, executate în cele mai bune condiţii poligrafice.” În prezent, colecţia Bibliotecii „TârguMureş”, expusă integral accesului liber la raft, constituie 38 214 documente. Remarc cu mândrie că 50 % din ele sunt donaţii de la Târgu-Mureş din partea Bibliotecii Judeţene Mureş şi a unor generoase personalităţi târgumureşene, precum: Nicolae Băciuţ, Valentin Marica, Lazăr Lădariu, Cornel Moraru, Timotei A. Enăchescu, Ilie Şandru, Mihai Suciu, Zeno Ghiţulescu, Livia Pop-Tofălean, Gheorghe Perian, Gheorghe Totoianu, Lucia Cridon, Ilarie Opriş, Genoveva Popa, Vasile Veriss, Mircea Mura, Vasile Copilul-Cheatră etc.

Suntem recunoscători prof. Timotei A. Enăchescu care ne-a donat întreaga sa bibliotecă personală în număr de peste 1000 volume. În 2000, Anul Eminescu, Biblioteca „Târgu-Mureş” a instituit Colecţia „Mihai Eminescu”, fondată în baza donaţiei de circa 100 volume eminesciene, cu valoroasa ediţie Perpessicius a prof. Timotei A. Enăchescu, care în prezent reprezintă o importantă sursă de informare la dispoziBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

ţia cercetătorilor literari, profesorilor şi a tineretului studios.

Acesta e meritul sufletistului şi prietenului nostru Dimitrie Poptămaş care, mândrindu-se cu Biblioteca „Târgu-Mureş”, a atras atenţia intelectualilor târgumureşeni ce cu multă generozitate au contribuit la îmbogăţirea fondului bibliotecii.

Regretatul Traian Brad, ori de câte ori venea la Biblioteca „Transilvania”, însoţit de prietenul său Dimitrie Poptămaş, ţinea neapărat să ne treacă şi nouă pragul. Am fost de nenumărate ori de faţă atunci, când îi spunea, cu satisfacţie nedisimulată, bunului său coleg: „Mă Poptămaşe, mă, de-ai şti cât de mult te invidiez pentru această mândreţe de bibliotecă! Aş vrea să pot să percep această invidie ani de ani.” Atunci, faţa lui Dimitrie Poptămaş radia de bucurie şi lumină, mai ales când vedea biblioteca sa plină de cititori de toate vârstele. În 1997, fiind într-o vizită de documentare profesională la Biblioteca Judeţeană Mureş, mi-a atras atenţia o expoziţie de păpuşi din Secţia pentru copii. Impresionată de aspectul şi de varietatea exponatelor, am solicitat o bufniţă – simbolul înţelepciunii, prezentă în însemnele Bibliotecii Judeţene. În acelaşi an, surpriza Zilelor Bibliotecii „Târgu-Mureş” (prima ediţie) a fost o superbă bufniţă donată de Dimitrie Poptămaş, care a şi devenit mascota bibliotecii noastre. Astfel, a apărut prima bibliotecă din Chişinău cu o mascotă. Această bufniţă, în scurt timp, a ajuns să fie răsfăţata micilor cititori, dar şi recepţionara „Boxei de idei”.

O altă surpriză plăcută pentru cititorii noştri au fost Calendarele de buzunar, apărute la Editura „Brăduţ” din Târgu-Mureş, aduse de către Dimitrie Poptămaş în 1998.

Această editură a iniţiat concursul O năzdrăvănie cu Chiţibuş, la care au participat şi cititorii noştri, tinerii pictori de la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”. Cele mai reuşite lucrări au fost reproduse pe Calendarele de buzunar cu emblema Bibliotecii „Târgu-Mureş”. În fiecare an, Dimitrie Poptămaş, cu mult drag şi satisfacţie sufleBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

tească, oferea tuturor cititorilor frumoasele Calendare de buzunar cu desenele tinerilor talente. În 1997, la prima aniversare a bibliotecii, Dimitrie Poptămaş a invitat oficialităţile târgumureşene: Eugen Crişan, viceprimar al Târgu-Mureşului; Alexandru Petru Frătean, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş; Cornel Moraru, consilier-şef la Inspectoratul pentru cultură Mureş; Marin Şara, directorul Bibliotecii „Petru Maior” din Reghin; cărora le-a plăcut nespus de mult biblioteca noastră.

A doua ediţie a Zilelor Bibliotecii „Târgu-Mureş”, devenite tradiţionale, a fost onorată de reprezentanţi ai Primăriei mun.

Târgu-Mureş şi chiar de primarul Fodor Imre, care la fel au admirat instituţia ctitorită cu mare drag de Dimitrie Poptămaş.

Oaspeţii au fost invitaţi să viziteze Pretura sectorului Râşcani, unde a avut loc un dialog despre importanţa parteneriatului cultural dintre Chişinău şi Târgu-Mureş. În baza bunelor relaţii stabilite între Biblioteca Judeţeană Mureş şi Biblioteca „Târgu-Mureş”, în 1998 Primăria municipiului Târgu-Mureş a încheiat cu Pretura sectorului Râşcani un Protocol de colaborare pe multiple planuri: culturale, economice şi educaţionale. Astfel, în fiecare an la Hramul Chişinăului – Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei – participă o delegaţie din TârguMureş, iar în iunie, Zilele târgumureşene sunt onorate de oficialităţi chişinăuiene. În 2003, fiind invitată la Zilele târgumureşene, am avut parte de o surpriză deosebit de plăcută şi o mare onoare când, Primăria de Târgu-Mureş mi-a conferit distincţia Cetăţean de onoare „Pro Urbe” a municipiului Târgu-Mureş, pentru frumoasele relaţii culturale şi ca semn al înaltei preţuiri şi al respectului pentru activitatea desfăşurată în beneficiul Oraşului. Şi de această dată, profit de ocazie pentru a-mi exprima recunoştinţa domnului primar de Târgu-Mureş dr. Dorin Florea, dorindu-i sănătate şi multe mandate la cârma municipiului. Distincţia primită e meritul, în pri-

181

BiblioPolis

omagieri

mul rând, al domnului Dimitrie Poptămaş, care a contribuit la iniţierea şi fortificarea parteneriatului cultural între cele două municipii, căruia îi suntem recunoscători şi ne mândrim că pe frontispiciul instituţiei noastre purtăm înscrisul Biblioteca „TârguMureş”, ca simbol al rodnicei colaborări. În 2006, în cadrul Zilelor târgumureşene (ediţia a X-a), am participat la un important eveniment – decernarea diplomei şi a titlului de „Senior al Târgu-Mureşului” profesorului şi omului de cultură Dimitrie Poptămaş, care 50 de ani s-a dedicat cărţii şi prosperării Bibliotecii Judeţene Mureş.

(Acest titlu se acordă personalităţilor cu o activitate deosebită, care au atins o vârstă anumită.) Despre activitatea dlui Dimitrie Poptămaş au vorbit cu mândrie personalităţi târgumureşene: fostul senator Lazăr Lădariu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, scriitorul Nicolae Băciuţ, oamenii de cultură Melinte Şerban, Ion Curtifan, Angela Fanea-Macarie, Mihail Art-Mircea şi alţii. La festivitate a fost menţionată contribuţia „Seniorului” la dezvoltarea şi evoluţia instituţiei cărţii mureşene, precum şi efortul Domniei Sale la instituirea Bibliotecii „Târgu-Mureş” din Chişinău.

Vreau să menţionez că, pe parcursul anilor, la tradiţionalele Zile ale Bibliotecii „Târgu-Mureş”, Dimitrie Poptămaş întotdeauna a fost însoţit de prietenii săi, personalităţi marcante de cultură din Târgu-Mureş. Oaspeţi dragi ne-au fost: dr. Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional Mureş; Lazăr Lădariu, redactorşef la cotidianul Cuvântul liber; conf. univ. dr. Cornel Moraru, critic literar; dr. Valentin Marica, realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune, Studioul Teritorial de Radio Târgu Mureş; Mihai Suciu, directorul Editurii „Brăduţ”; prof. Timotei A. Enăchescu; Zeno Ghiţulescu, scriitor şi dramaturg; prof. Ilie Şandru (din Topliţa, jud. Harghita); Vasile Naste, directorul Palatului de Cultură; Marin Şara, directorul

182

Bibliotecii „Petru Maior” din Reghin; şi alţii.

Păşind pragul bibliotecii, invitaţii rămâneau încântaţi de sediul spaţios şi atractiv, de colecţia extraordinară de cărţi şi ediţii periodice, de fluxul mare de cititori de orice vârstă şi de serviciile moderne prestate comunităţii chişinăuiene. În cartea sa de publicistică Basarabia iarăşi şi iarăşi... prof.

Ilie Şandru scria: „Ceea ce mi s-a arătat privirilor, îndată ce am intrat pe uşa Bibliotecii «Târgu-Mureş», m-a năucit pur şi simplu!

Sumbrele mele închipuiri s-au risipit ca prin farmec, deoarece ceea ce vedeam era ceva minunat! Un spaţiu întins, inundat de lumină, de cărţi, de flori şi de foarte mulţi cititori însetaţi de cunoştinţe! În scurtul interval de când funcţionează, biblioteca a adunat în rafturile sale mai bine de 20 mii de volume, la care se adaugă o bogată donaţie de carte din Târgu-Mureş. Iar aceasta se datorează, în bună măsură, domnului Dimitrie Poptămaş, părintele spiritual şi grijuliu, sub ale cărui «aripi» «puiul» de numai patru ani, născut pe una dintre cele mai importante artere de circulaţie ale Chişinăului, creşte frumos! La mulţi ani, bibliotecă dragă!”

Aniversările Bibliotecii „Târgu-Mureş” erau o adevărată sărbătoare, la care se organizau activităţi culturale (lansări şi prezentări de carte, simpozioane literare, conferinţe, expoziţii de carte, de pictură, sculptură, artizanat, fotografii), de dezvoltare profesională (mese rotunde, ateliere de dezbateri, seminare) şi la care prietenii de la Târgu-Mureş se întâlneau cu oameni de cultură din Chişinău: scriitori, pictori, actori, interpreţi etc. Cel mai important moment era prezentarea donaţiei de carte de către Dimitrie Poptămaş şi a scriitorilor târgumureşeni. Suntem recunoscători scriitorilor: Valentin Marica, Lazăr Lădariu, Cornel Moraru, Zeno Ghiţulescu, Ilie Şandru pentru cărţile lansate şi donate cu autografe. Îndeosebi, vreau să-i mulţumesc omului de cultură Nicolae Băciuţ, care cu fiece ocazie ne aduce cărţi noi de la Editura „Nico” şi revistele Vatra, în care noi, bibliotecarii, publicăm articole referitoare la activitatea bibliotecii.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Aici, la Biblioteca „Târgu-Mureş” Dimitrie Poptămaş şi oaspeţii târgumureşeni l-au cunoscut pe regretatul pictor Glebus Sainciuc şi pe Iurie Canaşin, sculptor de o mare măiestrie, care a organizat în bibliotecă a 10-a expoziţie personală de sculptură şi grafică. Invitaţii au avut deosebitul prilej să viziteze atelierele de creaţie ale acestor personalităţi de artă şi să participe la o Paradă a măştilor, prezentată de Glebus Sainciuc. Fiind alături de Dimitrie Poptămaş, observam faţa lui luminată de bucurie şi de respect pentru aceşti doi mari artişti de marcă şi neapărat solicita să imortalizeze prin fotografii aceste momente de neuitat.

Dimitrie Poptămaş, un excelent specialist în biblioteconomie şi istoric literar, s-a dedicat cărţii şi bibliotecii jumătate de veac. Slujind într-una din cele mai mari biblioteci publice româneşti, profesorul Dimitrie Poptămaş nicicând n-a putut să rămână departe de carte. Îndrăgostit de ea încă din copilărie, era atras de biblioteca părintească. A devenit proverbială în urbea de pe Mureş observaţia unui scriitor despre modul cum lua Dimitrie Poptămaş o carte în mână: „Mângâind-o mai întâi, apoi deschizând-o cu evlavie, cu respect şi preţuire, ochii luminându-i-se într-un zâmbet de iubire.” În 2003 iese de sub tipar cartea omului de cultură, publicistului şi scriitorului Dimitrie Poptămaş Philobiblon mureşean.

O viaţă printre oameni şi cărţi – cartea vieţii sale cu tot ce a văzut, a gândit şi a simţit.

Lucrarea conţine studii, rememorări, descrieri remarcabile, articole şi evocări publicate în ultimele decenii. În Cuvânt-înainte la carte, istoricul literar Melinte Şerban remarcă: „Dimitrie Poptămaş, ca un mare iubitor al cărţii, omul care a citit mult, are ceva de spus, mereu cu înţelepciune. În acest sens se exprimă exemplar despre cărţi asemuite cu «ulcioarele», cu «apă vie» din care cei în viaţă «ne adăpăm» zi de zi făcându-ne mai buni, mai generoşi, mai înţelegători şi mai înţelepţi, calităţi de care astăzi ducem atâta lipsă.” În anuarul Libraria: Studii şi cercetări de biblioteconomie, în articolul său Portret în Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

devenire, tot Melinte Şerban face o radiografie a vieţii şi activităţii profesorului Dimitrie Poptămaş, prilejuită de retragerea sa din activitate de la Biblioteca Judeţeană Mureş: „Despre Dimitrie Poptămaş e greu să scrii, fiind nevoie de multe pagini pentru a-i surprinde personalitatea; e greu să evidenţiezi variile contribuţii de la bibliotecarul care, iată, se apropie de o jumătatea de veac în slujba cărţii, de la specialistul în biblioteconomie care ar putea sluji la o catedră universitară, la istoricul bun cunoscător de carte veche românească.” „Dimitrie Poptămaş e prin această carte – menţionează Nicolae Băciuţ – şi cercetător, şi critic, şi istoric literar, e şi conferenţiar, e şi animator, e sufletul ardent al unei instituţii.” În cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru copii şi tineret din Chişinău (aprilie 2004), a fost lansată cartea lui Dimitrie Poptămaş Philobiblon mureşean.

O viaţă printre oameni şi cărţi, care a fost apreciată de cercetători în biblioteconomie, îndeosebi pentru viziunea abordată şi modernitatea ideilor. La fel, acest volum de excepţie a fost elogios recenzat în revista BM „B.P. Hasdeu” BiblioPolis de către publicistul Vlad Pohilă.

Cu mult drag, Dimitrie Poptămaş a oferit cartea vieţii sale bibliotecii noastre, cu dedicaţia: „Cititorilor Bibliotecii «TârguMureş» şi distinsei sale animatoare Claudia Şatravca, această carte inspirată şi din prezenţa mea la Chişinău, la Biblioteca «Târgu-Mureş», în semn de plăcută amintire şi preţuire pentru acei oameni care gândesc şi grăiesc ca şi noi, din partea autorului pe care să-l consideraţi «al dumneavoastră».

Dimitrie Poptămaş, Târgu-Mureş.”

Un eveniment important al bibliotecii a fost manifestarea culturală M-a strigat cineva?, dedicată aniversării a 75-a de la naşterea lui Grigore Vieru, organizată la 16 februarie 2010, în cadrul Săptămânii Grigore Vieru, la care au participat personalităţi notorii din Târgu-Mureş şi Chişinău. La această activitate prietenul nostru Dimitrie Poptămaş, a vorbit din suflet şi cu mul-

183

BiblioPolis

omagieri

tă căldură despre marele poet: „Pe Grigore Vieru l-am cunoscut personal prima dată la Târgu-Mureş, în Librăria «Romulus Guga», în anul 1991. I-am auzit vocea sensibilă, caldă, pătrunzătoare, în acel templu al spiritului de care el era legat prin creaţia sa. Niciodată nu am crezut că ne vom despărţi aşa de repede de Grigore Vieru, cu toate că îi ştiam suferinţele. Chiar dacă aş fi ştiut, nu puteam accepta că nu ne vom mai întâlni în această lume a controverselor, în căutarea frumosului, a faptelor bune, a dragostei frăţeşti şi a adevărului, trăsături atât de încercate în zilele noastre. Cu adevărat putem rosti, acum, că poetul a trecut în nemurire, pentru că ce este altceva poezia sa cântată ori rostită cu atâta căldură în sufletele noastre.”

Cu mândrie şi cu mari emoţii, Valentin Marica a lansat cartea documentar-literară Alb de duminică: Grigore Vieru în evocările scriitorilor din Târgu-Mureş, apărută în 2009 la Editura „Cezara Codruţa Marica”, unde este publicat şi articolul lui Dimitrie Poptămaş Non omnis moriar.

Dimitrie Poptămaş şi prietenii săi, venind la Chişinău cu diverse ocazii: Zilele Bibliotecii „Târgu-Mureş”, Hramul Chişinăului, Ziua Poeziei, Anul bibliologic, Saloanele internaţionale de carte, se întâlneau cu poetul iubit Grigore Vieru şi petreceau împreună momente plăcute.

Ultima mea întrevedere cu Dimitrie Poptămaş a avut loc în octombrie 2011, în cadrul Săptămânii uşilor deschise, o activitate complexă de promovare a imaginii instituţiei în comunitate şi de revedere cu prietenii săi, când Biblioteca „Târgu-Mureş” şi-a sărbătorit 15 ani de existenţă. La această frumoasă aniversare alături de noi, ca de obicei, au fost şi devotaţii prieteni din Târgu-Mureş: Monica Avram, directoarea Bibliotecii Judeţene Mureş; Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniu naţional Mureş; Eugen Crişan, ex-primar al municipiului Târgu-Mureş; şi scriitorul Ilie Şandru.

Cu această ocazie, biblioteca a elaborat cartea aniversară Verticalitate spre cunoaştere şi comunicare: Biblioteca „Târ-

184

gu-Mureş” – 15 ani de activitate (cuprinde: omagii, amintiri, preţuiri şi impresiile oaspeţilor de onoare şi ale utilizatorilor bibliotecii) şi bibliografiile Cărţi cu dedicaţii şi Biblioteca „Târgu-Mureş” în presa anilor 1996-2011 (în format electronic). În discursul său aniversar, Dimitrie Poptămaş a menţionat: „Dacă aş fi să sintetizez ce au însemnat cei 15 ani de activitate ai Bibliotecii «Târgu-Mureş», în mod sumar, îmi rămân frumoase amintiri de dragoste şi iubire pentru oameni şi carte... Sunt bucuros să constat că şi după retragerea mea din activitate, succesorii mei, la conducerea Bibliotecii Judeţene Mureş, Liliana Moldovan, director interimar, iar apoi Monica Avram, apreciază gestul de reală cultură în spaţiile româneşti...”

Pe parcursul anilor, Ministerul Culturii din Republica Moldova şi Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” i-au decernat lui Dimitrie Poptămaş o Diplomă de onoare şi o Diplomă de excelenţă pentru merite deosebite în promovarea cărţii, a valorilor culturale şi contribuţii considerabile în crearea imaginii Bibliotecii „Târgu-Mureş”.

Visul nobil al lui Dimitrie Poptămaş de a vedea Biblioteca sa – „Târgu-Mureş” – un adevărat centru cultural şi informaţional din Chişinău, un templu al cărţii în care fiecare să se simtă ca la el acasă, s-a realizat. În cartea Philobiblon mureşean, Dimitrie Poptămaş numea instituţia noastră: „O bibliotecă de forţă a Chişinăului, unde cartea este ocrotită şi promovată printre cititorii mari şi mici.” În prezent, Biblioteca „Târgu-Mureş” este o instituţie prestigioasă, care şi-a creat o imagine bună în comunitatea chişinăuiană şi târgumureşeană. Prioritatea bibliotecii este furnizarea noilor servicii şi atragerea noilor utilizatori pentru ca orice cetăţean al urbei să obţină prompt şi rapid informaţia necesară în orice moment şi în orice loc. Noile servicii virtuale oferite de bibliotecă demonstrează capacitatea ei de adaptare la noile tehnologii.

Cele peste 60 de diplome de merit, diplome de onoare, diplome de excelenţă Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

oferite bibliotecii şi cele 300 articole despre bibliotecă, publicate până în prezent în presa chişinăuiană şi târgumureşeană, sunt o mărturie credibilă care demonstrează rolul instituţiei în serviciul comunităţii. Emisiunile TV şi Radio din Moldova şi România, de asemenea, au contribuit considerabil la crearea imaginii pozitive a Bibliotecii „Târgu-Mureş”.

Dimitrie Poptămaş, ex-directorul Bibliotecii Judeţene Mureş, a fost principalul promotor al imaginii Bibliotecii „Târgu-Mureş” în România, publicând în presa periodică şi în cărţi 22 articole, numeroase referinţe la activitatea bibliotecii noastre, contribuind astfel la o bună imagine a acesteia în comunitatea târgumureşeană. Contribuţii importante la promovarea imaginii Bibliotecii „Târgu-Mureş” au avut şi oamenii de cultură din Târgu-Mureş: dr. Nicolae Băciuţ – 19 articole, Valentin Marica – 6 articole, Lazăr Lădariu – 5 articole şi Ilie Şandru (din Topliţa, jud. Harghita) – 9 articole.

Un argument în plus în acest sens este filmul neobositului om de cultură Nicolae Băciuţ, intitulat Biblioteca „Târgu-Mureş” – 7 ani de acasă, care a fost realizat în 2003 şi prezentat în premieră naţională la TVR 1.

Pelicula cuprinde episoade din activitatea bibliotecii noastre şi a fost apreciată pe ambele maluri ale Prutului.

Succesul bibliotecii noastre se datorează nemijlocit lui Dimitrie Poptămaş, prietenul nostru cu suflet mare, sincer, respectuos, de o rară cumsecădenie, care pe parcursul a 17 ani ne-a fost „înger păzitor”. În prezent, domnul Dimitrie Poptămaş conduce Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, care se înscrie în viaţa culturală locală şi naţională cu un frumos palmares – cărţi apărute în preţioasa sa colecţie Caiete mureşene. Este mereu în acţiune alături de colegii săi de la Biblioteca Judeţeană Mureş şi de prieteni, oameni de cultură târgumureşeni, participând activ la viaţa culturală a urbei.

Ion Uncu sau despre trăirea întru muzică şi cultură Vitalie RĂILEANU Cu un chip care aminteşte de cel a lui Mihail Kogălniceanu, maestrul Ion Uncu este adesea salutat şi de oameni necunoscuţi. Blajin cum sunt cei mai mulţi basarabeni-orheieni, el priveşte cu mirare moromeţeană Lumea. Părul alb, costumul „scris” pe el, pantofii lustruiţi, ceasul cu cadrane maritime îl face un personaj inconfundabil. Calviţia precoce, figura melancolică, ochii blajini, nelipsita „bărbiţă academică” – ni-l înfăţişează acelaşi.

Anii au suprapus albul cu ridurile, însă structura sufletească detectabilă dincolo de mască a rămas.

Născut în lunea lui faur 1943, în satul Isacova, judeţul Orhei, a deprins foarte Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

repede de la ai casei, de la consăteni că Şcoala este pârghia cea mai puternică pe care se reazemă existenţa şi înălţarea neamurilor. Iată cum s-a confesat odată maestrul Ion Uncu în faţa unor prieteni: „Pe când aveam vreo treisprezece ani, în sat era o fanfară condusă de un om deosebit, Ion Brătuţel, care deprinsese meseria în armată. Acesta, dintr-o raţiune ştiută doar de el sau poate datorită aptitudinilor pe care le intuise în mine, m-a angajat în orchestră. Cântam la bariton şi eram sigur că toată lumea stă cu ochii pe mine şi mă admiră. Pentru această plăcută pentru mine îndeletnicire, mi se puneau „trudozile” şi aveam carte de muncă, aşa

185

BiblioPolis

omagieri

că vechimea mea de muncă a început încă în adolescenţă. Atunci am înţeles că muzica e un lucru serios.

Mi-am continuat cariera muzicală şi în armată, la submarine, aproape de Polul Nord…”

Ion Uncu a absolvit cu menţiune Şcoala-internat Republicană de Muzică (azi Liceul „Ciprian Porumbescu”), apoi Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”.

Omul de cultură Ion Uncu este, probabil, muzicianul basarabean cu mulţi prieteni adevăraţi.

I-a găsit, i-a întâlnit şi i-a îndrăgit pe când a fost redactor muzical la RadioMoldova sau redactor-şef la redacţia muzicală TV, sau director artistic al Filarmonicii Naţionale.

Probabil că unii îşi mai amintesc că anume Ion Uncu este iniţiatorul şi animatorul Festivalului Televizat Cântaţi cu noi (sic!), autor de emisiuni radio şi TV, membru activ al Comitetului de conducere al Uniunii Muzicienilor din R. Moldova, membru de onoare al Uniunii Compozitorilor din R. Moldova şi încă un detaliu important din activitatea Domniei Sale – până în prezent îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Naţional Delfic. Iată de ce nu există Jocuri Delfice la care să nu participe şi să regăsească vechi amici sau cunoscuţi.

Apreciat pentru generozitatea-i proverbială, dumnealui a cultivat şi continuă să cultive viaţa întreagă toleranţa şi bunele relaţii cu oamenii de cultură şi artă. Nu-i mai puţin adevărat că are o intransigenţă care l-a făcut să împartă lumea în oameni de caracter şi oamenii lipsiţi de caracter.

186

Odată eticheta lipită, ea a rămas, cert este că a făcut mult bine. A încurajat sau, cu o vorbă a sa, „a debutat” multe nume devenite astăzi de referinţă în muzică: Ana Barbu, Anatol Latâşev, Nina Ţurcanu-Furtună, Angela Bucico, Nicolae Glib, Larisa Arseni ş.a. A făcut lobby pe lângă oficialităţi, a ajutat colegi să obţină locuri de muncă, locuinţe; a încercat (când credea că omul respectiv merită) să fie de folos altora. Idealist până la naivitate (şi unii din preajma sa au profitat din plin de asta), Ion Uncu a refuzat să creadă în posibilitatea că s-a înşelat în caracterizări. Un bun amic de al său recunoştea: „Om de omenie şi bun prieten, cunoscător în ale muzicii şi culturii noastre naţionale, Ion Uncu a pus umărul la promovarea talentelor veritabile, având în vedere atât artiştii consacraţi, cât şi tinerii care băteau timid la porţile consacrării. Îi datorăm cel puţin câteva filme de succes, inclusiv Tosca şi Cio-Cio-San cu Maria Bieşu…”

Ca autor de scenarii a realizat cinci filme muzicale de lung metraj, care au fost transmise de TVM, dar şi pe posturile „Ostankino” şi „Interviziune”. A creat schiţe muzicale despre compozitori, interpreţi şi colective artistice din Republica Moldova: Capela „Doina”, corul „Moldova”, corul „Bogdanovski”, orchestrele „Lăutarii”, „Folclor”, „Fluieraş” şi „Mugurel”. A conceput serate de creaţie consacrate unor comBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

pozitori, interpreţi şi poeţi, printre care: N. Sulac, V. Cojocaru, I. Suruceanu, N. Cepraga, S. Ciuhrii, Gh. Mustea, C. Rusnac, E. Doga, V. Rotaru, S. Lungu, P. Rivilis, T. Chiriac, D. Goia, M. Bieşu, I. Paulencu, Gr. Vieru, D. Matcovschi, I. Vatamanu şi mulţi alţii. În prezent Ion Uncu este copreşedinte al Consiliului Naţional Delfic, care activează sub egida Comisiei Naţionale pentru UNESCO de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, membru al Consiliului de conducere

al Uniunii Muzicienilor, membru al Uniunii Jurnaliştilor din R. Moldova.

Maestrul Ion Uncu rămâne o figură emblematică pentru cultura noastră naţională, fiind un om al Artei fără vârstă, altoit pe o structură sufletească specifică orheienilor, prin care depăşeşte anii. Principala sa creaţie rămâne… Omul-artist.

Un Om care trăieşte sub zodia culturii şi al cărui nume este definitiv legat de istoria acestui neam.

ALEXANDRA IUNCO SAU DESPRE SENSIBILITATEA POETICĂ ŞI CEA PUR OMENEASCĂ Nu mai e un secret pentru nimeni că atât la prima ocupaţie rusă a Basarabiei, (1812-1918), cât şi la cea de-a doua, numită şi sovietică (19401941, 1944-1991 et al.), noii stăpâni urmăreau neabătut scopul de a schimba componenţa etnică a locuitorilor din spaţiile nou-acaparate, modificarea, diluarea, dacă nu chiar şi nimicirea elementului românesc. Astfel RSS Moldovenească deveni o „mini-Uniune Sovietică”, astfel ne-am ales astăzi în R. Moldova cu un „popor plurietnic moldovenesc”. Realitatea este implacabilă: noi suntem majoritari, ceea ce nu place unor reprezentanţi ai minorităţilor naţionale; iar reprezentanţii unor grupuri etnice care se credeau mari şi tari pentru vecie, sunt acum minoritari, fapt ce iarăşi nu convine defel multor din cei ajunşi în această situaţie, dar, culmea, nici unor „de-ai noştri”. Chiar dacă R. Moldova este un stat în care se menţine o apreciabilă pace

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

etnică, unde există un anumit echilibru în raporturile dintre majoritari şi minoritari (din punct de vedere strict naţional, lingvistic), din când în când, se mai aud şi la noi nemulţumiri, reproşuri, ba chiar şi ameninţări… Nu vreau să scriu despre cei care nu ne înghit, despre cei cărora nu le place nimic ce se ataşează la noţiunea de român – din simplul motiv că ştiu bine că aceştia numai pe sine se iubesc şi nu-mi fac iluzii că se vor îndrepta cumva, cândva. Nici nu le reproşez nimic, doar poate o sugestie le-aş face: să meargă pe un an (sau pe o lună, o săptămână) și să trăiască, aşa cum sunt, în unele din fostele republici-surori: dacă nu în Turkmenia sau în Uzbekistan, apoi măcar în Armenia, Georgia ori Azerbaidjan; fie şi într-o ţară baltică, fie în Ucraina cea cu totul vecină. Să vadă acolo cum se clădesc relaţiile dintre majoritari şi minoritari (din punct de vedere etnic, lingvistic, cultural); să vadă

187

BiblioPolis

omagieri

ce se întâmplă acolo atunci când vreun lider sau lideraş minoritar „îşi permite luxul” de a denigra, de a jigni, de a insulta, de a leza demnitatea populaţiei majoritare. Abia după ce vor vedea cum stau lucrurile acolo, aş mai putea vorbi şi cu cei care nu ne agreează pentru că îşi iubesc numai propriile lor, auguste, persoane.

La ai noştri (cu sau fără ghilimele), în schimb, aş avea să le reproşez ceva. Că nu întotdeauna acordă atenţia cuvenită valorilor, oamenilor de seamă şi faptelor demne de toată lauda din partea reprezentanţilor naţiunilor conlocuitoare la noi. De fapt, cu ce drept le-aş reproşa aceasta? Nu mai bine ar fi să le acord chiar eu, în primul rând eu, atenţia cuvenită? Unde mai pui că, în acest sens, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, fără a reproşa ceva cuiva, fără a cere permisul sau sfatul mai-sus-puşilor, de două decenii deja promovează o politică culturală de natură să fie pe placul majoritarilor, şi pe cel al minoritarilor (sub aspect lingvistic, etnic, cultural); să apropie, să împace, iar când e cazul – să şi tempereze spiritele din acest spaţiu sau domeniu cu adevărat hiper-sensibil: relaţiile interetnice. Am scris, cu drag și cu încântare, despre un remarcabil ucrainean de la noi – profesorul meu de lingvistică, de la facultate, Ion Domeniuk; despre un intelectual de marcă, evreu cu şcoală românească, publicistul şi traducătorul Theodor Magder; despre poetul şi publicistul bulgar Gheorghi (Joro) Barbarov, din ale cărui catrene am şi tradus în română; despre talentata poetă, eseistă, traducătoare ruso-evreică Miroslava Metleaeva; despre frumoasa şi rafinata intelectuală – parcă pe jumătate nemţoaică, dar poate şi semi-rusoaică? – Valentina Turvinenco… Vreau să scriu despre poetul găgăuz Todur Zanet, care se manifestă tot mai spectaculos şi ca traducător… Trebuie să mai scriu despre atâţia alţii, care merită atenţia şi preţuirea noastră, pentru că ei poartă în sine valoare, dar şi sensibilitate, dar şi dorinţa de dialog… Promit să o fac, şi drept dovadă, iată un omagiu adus scriitoarei și publicistei de

188

expresie rusă, traducătoarei din română și din franceză – în rusă Alexandra Iunco.

Alla (cum îi spun cei apropiaţi) s-a întâmplat să-mi fie colegă de promoţie – la secţia rusă a Facultăţii de Litere a unicei, pe atunci, universităţi de la Chişinău şi din toată Moldova (de la est de Prut). De atunci păstrez despre dânsa cele mai bune impresii: era simpatică, elegantă, sociabilă, ferită de aroganţa ce şi-o asumau, fără drept de apel, unii colegi de-ai ei (ca şi unii de-ai mei, de altminteri). Şi doar Alla era chişinăuiancă în a nu ştiu câta generaţie! Şi mai era vorbitoare a „măreţei şi atotputernicei” limbi ruse, apoi şi deţinătoare a unei diplome de specialist de clasă mare în filologia rusă!...

Mai târziu era să aflu că e tobă de carte, cu adevărat, obsedată de cunoaştere şi de cultură. Apoi era să mă conving cât de talentată e la scris poezii, articole, eseuri; și mai târziu urma să aflu că are şi har de prozatoare, dar şi la traduceri vădeşte o neobişnuită aplecare. Peste toate, de-a lungul anilor, am păstrat şi mi-am întărit mereu convingerea că este o fire sensibilă nu numai în poezie, ci şi în viaţă de zi cu zi; că rafinamentul ei, admirabila ei ţinută intelectuală se învederează atât în munca de literator, cât şi în comunicarea cu cei din apropierea-i imediată sau mai îndepărtată. *** …După absolvirea şcolii ruse de cultură generală nr. 36 din Chişinău, Alla Iunco îşi continuă studiile la Universitatea de Stat din Moldova, a cărei licenţiată devine în 1975, la specialitatea filologia rusă. Lucrează ceva timp în şcoală, apoi la Muzeul memorial „A. Puşkin” ca, din 1976, să se consacre preponderent jurnalismului. A fost redactor la mai multe publicaţii de limbă rusă din Chişinău: ziarul Molodioj΄ Moldavii (1976-1984), unde a condus şi cenaclul literar „Orbita”; revista Steluţa (ulterior Alunelul) – responsabilă de versiunea rusă; ziarele Argumentî i faktî-Moldova, Trud-Moldova (1999-2004), Vecerni Kișiniov, Nezavisimaia Moldova (2004-2010).

A redactat revista literară pentru copii Raduga, editată de Biblioteca evreiască „Iţic Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Mangher” (1999-2004); mai bine de un deceniu a colaborat la ziarul Russkoe slovo, conducând cenaclul literar de aici. În ultimii ani colaborează la diverse publicaţii literare şi culturale de limbă rusă (inclusiv portaluri internet) de la Chişinău, din Rusia (Moscova, Sankt Petersburg), din SUA şi Israel.

Scrie poezii din anii de şcoală, însă debutează editorial în 1979, cu placheta Nacealo dnia, în colecţia Debut, cu o prefaţă-urare de drum bun în poezie de Rudolf Olşevski. Alte cărţi de versuri apărute la Chişinău: Zal ojidania (1984), Momental΄nîj snimok (1990); placheta Prisustvie duha (1993) îşi mai aşteaptă editorul. Este apreciată ca una dintre cele mai inspirate poete de limbă rusă din Basarabia, fiind prezentă în multe antologii şi culegeri lirice reprezentative, editate la Chişinău şi în alte ţări, inclusiv în vol. Chişinăul în literatură (2011), în care au fost selectate cele mai frumoase creaţii literare consacrate capitalei noastre.

A editat cărţi pentru copii (ca, de exemplu volumul Schwarzenegger i Spinoza v Drevnei Greții – proze scurte, cognitiv-distractive, pentru copii şi adolescenţi, 1995, Chişinău, Editura „Axul Z”, colecţia Spinoza et Co) şi romane poliţiste, cu caracter documentar-istoric. Scrise în colaborare cu Iulia Semionova, aceste lucrări au fost publicate iniţial în revista Kodry, după care au văzut lumina tiparului în seriile Misteriile Rusiei şi Rusia criminală ale Editurii „Olimp” din Moscova: Novîi Ierusalim. Oboroten΄ (povestiri documentare, 1997); Vîstrel v teatre (roman istoric, 1997); Avanturist i liubovnik Sidney Reilly (roman istoric, 1998) etc. În ultimii ani publică şi proză scurtă, inclusiv povestiri despre „mahalaua chişinăuiană” din anii ΄60-΄70 ai secolului trecut (culegerile Nevidannoe more, Chişinău, 2011; Proletaia nad..., Chişinău, 2012; revista Gorodskoi kaleidoskop, Sankt Petresburg, 2011) etc. Aflarea poetului A. Puşkin la Chişinău, apoi viaţa şi creaţia acestuia în ansamblu, constituie obiectul unei pasiuni constante a Alexandrei Iunco. Din sutele de tablete şi eseuri pe această temă cele mai semnificative le-a adunat în cartea Gadanie na Puşkine (2011).

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

A tradus din franceză (în colaborare cu Iuri Gladilin): Tainaia jizn΄ Salvadora Dali, rasskazannaia im samim (1992) şi din L.-F. Celine Puteşestvie na krai noci (1995). A stilizat traducerea din germană a cărţii de memorii V tiur΄me de Walter Kempowski (2003).

Alexandra Iunco trebuie considerată, pe drept, şi o excelentă promotoare a literaturii române – în spațiul cultural-lingvistic rus. În 1991 a realizat o nouă versiune în rusă a poemului Limba noastră de Al. Mateevici, considerată cea mai reuşită dintre zecile de variante prezentate la un concurs ad-hoc. A tradus versuri din mai mulţi poeţi contemporani de limbă română de la Chişinău; a realizat o versiune nouă în limba rusă a baladei Mioriţa, pe care a publicat-o în 2009, cu ample şi judicioase comentarii ale traducătorului, în almanahul Sviaz΄ vremion (San Jose, California, SUA; în numărul următor al revistei noastre, cu bunăvoinţa dnei A. Iunco, vom relua textul traducerii, dar şi al comentariului, astfel reparând o nedreptate – doar a făcut dânsa această tălmăcire şi acest studiu cu gândul, mai întâi, credem, la compatrioţii săi, apoi la rusolingvii din America sau din spaţiul ex-sovietic). În 2005 a editat la Chişinău o antologie a poeţilor de expresie rusă din R. Moldova: 28 plus. Russkaia poezia Moldavii, iar în 2010 a realizat ceva similar graţie proiectului Proşceai, Moldavia (Moscova – Tel Aviv).

A selectat grupaje din creaţia a zece poeţi de expresie rusă de la Chişinău, publicându-le în 2009-2010 în reviste literare din Moscova. Are pregătite pentru tipar câteva plachete de versuri, o carte de proză scurtă, o culegere de eseuri, un volum cu traduceri din poezia basarabeană. Îşi doreşte să publice manuscrisele de memorii şi reflecţii ale unor oameni apropiaţi, pe care i-a îndemnat să scrie obiectiv, fără pretenţii literare, cum şi-au trăit ei viaţa la Chişinău şi la Bucureşti (mama, în anii ΄30-΄40) sau în R. Moldova şi în alte părţi ale URSS (fratele).

Este laureată a Concursului de proză scurtă al Fundaţiei literare „Harap Alb” – „Belîi Arap” (în câteva rânduri) şi a altor competiţii ale scriitorilor de limbă rusă din diasporă, organizate în Rusia, Israel şi SUA.

189

BiblioPolis

omagieri

Despre creaţia Alexandrei Iunco, ca şi despre ţinuta ei intelectuală şi umană au scris maeştri ai cuvântului ca Dmitri Ţarik, critic literar, profesor de literatură universală la USM, scriitorii Rudolf Olşevski, Constantin Şişcan, Elena Şatohina, Efimia Ţopa… ca să ne limităm numai la spaţiul basarabean al recunoaşterii şi preţuirii. Cu certitudine vor mai scrie şi alţii – de la Chişinău şi de aiurea, acum şi peste ani. La frumoasa aniversare de la sfârşitul primei luni

a acestei veri, noi îi urăm Alexandrei Iunco sănătate, multă forţă de creaţie şi… de rezistenţă, ani mulți de împăcare şi împlinire în aceste condiţii şi timpuri specifice, încât fraza „Adio, Basarabia” să rămână doar titlul unui proiect editorial… posibil şi al unui nou volum, pe care cititorii îl aşteaptă cu viu interes, ca şi pe celelalte cărți ieşite de sub condeiul dânsei.

Vlad prisăcaru

PURTĂTORUL DE DRAPEL, Vlad Pohilă Prof. dr. Zamfira MIHAIL Un înainte-mergător este, prin definiţie, acea personalitate care îi reprezintă pe cei care merg spre acelaşi ţel şi este cel care, cu clar viziune, cunoaşterea ţelului şi asumarea răspunderii, formulează principii şi conceptualizează modele pentru mesajul care îi reprezintă pe toţi. Limba caracterizează acea parte „profundă” a fiecărui neam, pe care fiecare vorbitor o asumă, o cultivă şi o perpetuează în forme care îl caracterizează. Stindardul LIMBA ROMÂNĂ va fi înaintea noastră, la propriu şi la figurat, atât timp, cât vom exista. Este înaintea noastră şi înainte de noi, pentru că face parte din ontologia vorbitorilor limbii române şi este înaintea noastră, la figurat, pentru că pe ea o folosim toată viaţă, şi din ea învăţăm cum ar trebui să exprimăm cel mai bine ceea ce dorim să comunicăm şi cum să ajungem să gândim mai profund cu ajutorul unei din ce în ce mai bune cunoaşteri a limbii. Ne rafinăm gândirea şi personalitatea prin intermediul limbii în care gândim şi pe care o perfecţionăm, exprimându-ne în formulări corecte şi la obiect. Vlad Pohilă are talentul şi sensibilitatea folosirii limbii române în spirit creator, care poate fi nativ, dar l-a şi cultivat prin învăţarea mai multor limbi străine.

Limba maternă o iubeşte cu dragoste de-

190

săvârşită şi o slujeşte prin tot ceea ce are el mai bun. Un Înalt Sacerdot al Limbii!

Vlad Pohilă, cunoscător profund al limbii române, pe care o înţelege în fibra intimă ca parte constitutivă a identităţii românilor şi face din propagarea ideilor referitoare la limba pe care o vorbim subiectul principal al alocuţiunilor şi pledoariilor sale, depăşeşte statutul de tribun pentru a deveni un mentor. Acţiunea sa este concertată cu cea a elitei academice de permanenta reconsiderare (pentru fiecare nouă generaţie) şi de formulare implicită, pentru înţelegere de către întreg neamul, a ceea ce înseamnă limba vorbită (şi scrisă) de fiecare în parte şi de toţi împreună. Pledoaria sa pentru limbă include lecţia de demnitate pentru cei aflaţi sub teroarea dominării culturale, prin ucaz, de către neamuri aflate la puterea politică, care înăbuşă, astfel, demnitatea ca manifestare a trăirii spirituale proprii, prin crearea unui surogat de „bilingvism” dominat de alogloţi.

Oralitatea asigură transmiterea oricărei limbi de-a lungul generaţiilor şi limba noastră românească de aceea este „limba latină vorbită neîntrerupt în spaţiul carpatic danubiano-pontic” pentru că a fost asumată ca formă de redare a gândurilor şi sentimentelor, de relatare a evenimenBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

telor şi de memorare a lor de către trăitorii statornici ai pământului românesc.

De-a lungul vieţii Vlad Pohilă s-a simţit intim preocupat de omagierea permanentă şi tot mai cuprinzătoare a celei mai diafane realităţi care ne înconjoară şi ne încorporează, care constituie fiinţa noastră ca oameni: limba pe care o vorbim. Răspunderea în faţa propriului „eu” a formatorilor de formatori este infinit mai grea decât cea pe care cei ce se consideră formatori o folosesc pentru materialul uman pe care trebuie să-l formeze. Vl. Pohilă a fost şi este un formator al formatorilor, în pofida faptului că aceste trepte intermediare complică procesul de transmitere a datelor, nu numai ca complexitate, ci ca arie a informaţiilor, a releelor de legătură şi a formulelor în care întreaga acţiune este transmisă.

Deşi a făcut-o totdeauna prin scris, adică lăsând la latitudinea cititorului opţiunea lecturii şi a receptării celor scrise, autorul Vlad Pohilă a avut certitudinea neexprimată, dar evidentă, că scrisul său captează atenţia celui care are în mână textul, pe care îl determină, prin formulările concise şi expresive să continuie lectura şi îl convinge, prin forţa argumentelor, de veridicitatea celor exprimate. Exprim această convingere eu, ca lector permanent al celor scrise de Vlad Pohilă, şi o atestă bibliografia bogată a scrierilor sale. De aceea, bănuiesc că el este conştient de magia cuvântului exprimat, pe care îl expune de fiecare dată inspirat. A scrie studii, articole, fişe şi articole de dicţionare enciclopedice sau de cultură generală (cum sunt volumele Calendarului Naţional editat de Biblioteca Naţională a R. Moldova) sau editoriale (concise şi rotunde ca nişte manifeste de avangardă) fac dovada talentului de eseist, analist şi cunoscător profund al fenomenului cultural. La care se adaugă talentul, adică acea dotare nativă de a scrie „interesant”, captivând atenţia cititorului şi convingându-l prin justeţea expunerii.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Vlad Pohilă este altruist în viaţă şi în scrisul său. Scrie despre ceea ce ştie că va interesa pe cei mulţi, nu despre ceea ce îl interesează pe el la un moment dat. Se împarte fără a se fragmenta, pentru că ne dă totdeauna un întreg coerent, logic ca o lecţie bine organizată, eficient ca o mână de ajutor sosită la timp. Ne scoate din impasul dubiilor, ne dă firul de conduită intelectuală, ne deschide ochii asupra a ceea ce este în preajmă, şi nu vedem, sau asupra a ceea ce a fost, şi trece în uitare.

Purtătorul de drapel merge înainte de-a lungul vieţii sale. Opririle aniversare sunt momente de reflecţie, de bilanţ al etapelor parcurse, de proiecţii în viitor.

Este reconfortantă imaginea spre orizont a drumului care se întinde în timp. Cu tot mai multe satisfacţii ale lucrului făcut, cu încredere că biruim timpul, pentru a finaliza cele viitoare! Pentru tot mai multe şi binefăcătoare scrieri ca şi celelalte realizări culturale, aşa cum au fost toate cele deja înfăptuite, îi dorim ani mulţi şi rodnici lui Vlad Pohilă, la acest moment aniversar! LIMBA ROMÂNĂ este foarte frumoasă şi este zâna cea bună a tuturor vorbitorilor ei! Vlad are încredere în ea, ea îi aduce bucurii şi mulţumire sufletească! Îi dorim să încerce sentimentul PLENITUDINII!

191

BiblioPolis cronică

UN JUBILEU MARCAT LA TENSIUNEA ROMÂNISMULUI Andrei BUTUCENEANU Zilele de naştere sînt ceva mai speciale pentru fiecare din noi, darămite o aniversare „rotundă”! Nu a fost o excepţie în acest sens nici aniversarea a 60-a a colegului Vlad Pohilă, jurnalist, scriitor, lingvist şi traducător, persoană cunoscută atît în arealul dintre Prut şi Nistru, cît şi hăt departe de acest teritoriu denumit Basarabia.

La evenimentul principal, desfăşurat pentru marcarea acestei date „rotunde” din viaţa unui notabil om de cultură, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, la care Vlad Pohilă este angajat în calitate de redactorşef al revistei de biblioteconomie şi ştiinţe ale comunicării BiblioPolis, a invitat pe 5 aprilie 2013 în Sala de lectură a Sediului Central pe toţi cei care au dorit să-l revadă şi să-l felicite cu această ocazie pe sărbătorit, dar şi cu prilejul lansării culegerii de editoriale, apărute în revista BiblioPolis în anii 2003-2012, intitulată Arta de a pasiona

192

cititorii (Chişinău, 2012), şi a unui număr proaspăt (vol. 47, nr. 1), din anul curent, al acestei reviste. În rîndul oaspeţilor de onoare Vlad Pohilă a avut savanţi, scriitori, jurnalişti, artişti, bibliotecari, profesori universitari, studenţi, rude, prieteni şi simpli cititori ai BM, dar şi admiratori ai creaţiei lui publicistice şi artistice.

Primul vorbitor a fost, desigur, moderatoarea manifestării culturale dna dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”. Dumneaei a caracterizat activitatea multilaterală a protagonistului nostru prin exemple concrete din cele ce a făcut şi continuă să facă Vl. Pohilă – omul de o competenţă, consecvenţă şi onestitate exemplară – pentru BM, dar şi pentru întreaga cultură românească din Basarabia.

Cea mai mare dragoste a lui Vlad este limba română. La sfîrşitul anilor ’80 – începutul deceniului al nouălea din secolul

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

trecut, considerabilă este contribuţia lui la oficializarea şi revenirea ei la alfabetul latin. Tot atunci se formează un luptător statornic pentru deşteptarea şi unitatea naţională a românilor. De mai mulţi ani deja ţine permanent ștacheta ridicată pentru toţi colaboratorii BM şi nu numai. Au fost aduse la cunoştinţă contabilizări stricte privind numărul de cărţi scrise, de articole publicate, de genuri publicistice şi literare abordate. Volumul Arta de a pasiona cititorii este o dovadă că Vl. Pohilă s-a încadrat cu toată seriozitatea în munca de ajutorare, de instruire a bibliotecarilor de la orice treaptă a carierei sale, iar revista BiblioPolis (o demonstrează şi sumarul volumului lansat) a devenit o şcoală de studiu biblioteconomic şi de cultură, fiind o publicaţie bogată în conţinut şi captivantă – aşa ne mărturisesc cititorii ei.

Urîndu-i sănătate, energie creatoare, inventivitate şi tradiţionalul „La mulţi ani”, L. Kulikovski a ţinut să dea citirii un mesaj de felicitare din partea prof. univ. dr. Zamfira Mihail din Bucureşti, un mare prieten al BM „B.P. Hasdeu”, precum şi al lui Vl. Pohilă Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

(a se vedea textul omagial la pag. 190-191 din numărul curent al revistei noastre).

Au mai luat cuvîntul, vorbind despre profesionalismul şi dragostea de românism ale lui Vl. Pohilă, ca şi despre cărţile editate (de curînd şi mai de demult): Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova; acad. Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar; acad. Nicolae Dabija, scriitor şi publicist, redactorul săptămînalui Literatura şi arta; actriţa de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Ninela Caranfil, Artistă a Poporului; conf. univ. dr. în economie Vasile Şoimaru, de la ASEM; Lucia Culev, şef, Direcţia cultură a Primăriei Chişinău; scriitorii Vlad Zbârciog, Liuba-Drăgostiţa Bujor, Teo Chiriac, Andrei Burac, Ionel Căpiţă, Alexandru-Horaţiu Frişcu, Claudia Slutu-Grama, istoricul şi cercetătorul Iurie Colesnic; Larisa Ungureanu, critic de artă; şi alţii. Galina Bibică, o soră mai mare a lui Vlad, venită de la baştină, s-a cufundat în amintiri de pe cînd au copilărit în Putineştii Floreştilor.

Au cules aplauzele meritate, după interpretarea unor cunoscute melodii popu-

193

BiblioPolis

cronică

lare, naistul Vasile Iovu, taragotistul Simion Duja şi acordeonistul Ion Caranfil. Actriţa Ninela Caranfil a purtat ascultătorii pe undele poeziei, recitînd Nimic nu este altceva de Nichita Stănescu – poetul cu care Vl. Pohilă a avut prilejul să se întîlnească, cînd acesta a vizitat Chişinăul în 1976. Maestrul fotograf Vasile Şoimaru a desfăşurat o amplă expoziţie de fotografii intitulată Vlad Pohilă, sexagenarul, evocînd 60 de momente oficiale şi neoficiale din călătoriile prin românime cu Vl. Pohilă, iar bibliotecarii Departamentului organizarea colecţiilor (şef Daniela Gorincioi) au expus spre vedere – sub genericul Universalitatea cărţilor lui Vlad Pohilă – publicaţii apărute pe parcursul anilor, în care sărbătoritul apare ca autor, traducător, redactor, lector, stilizator, consultant, prefaţator sau postfaţator etc.

Reporteri radio şi TV au avut ocazia să înregistreze interviuri atît cu omagiatul nostru, cît şi cu unii dintre oaspeţii, care au dorit să-şi exprime sentimentele de admiraţie şi de stimă cu care au venit la întîlnire.

Om de o inteligenţă deosebită, Vlad Pohilă, după ce a ascultat invitaţii, a mulţumit tuturor vorbitorilor pentru urările călduroase de sănătate, linişte sufletească şi bucurie, pentru aprecierea creaţiei sale,

194

încredinţîndu-i că este gata de a munci asiduu şi de acum încolo întru încetăţenirea definitivă a limbii române şi întărirea curentului de românism în Basarabia.

Desigur, la despărţire, s-au ciocnit cupele de şampanie, s-au rostit toasturi, ca... pe 11 aprilie a.c., să se producă, într-un anumit fel, o continuare a acestui remarcabil spectacol consacrat activităţii unui intelectual remarcabil, dar de data aceasta în incinta Filialei „Transilvania” a BM „B.P. Hasdeu”, unde au fost expuse din nou cele două expoziţii amintite mai sus, iar oaspeţii au fost invitaţi la... Salonul de lectură „Ceaiul de la ora 16”, unde diriguitoare e dna Alexandra Tănase, profesoară de limba şi literatura română, grad didactic I, de la Liceul Teoretic „Gaudeamus”. La şedinţa salonului, desfăşurată sub genericul Un promotor neostoit al românismului, au fost prezenţi elevii de la liceul nominalizat (Alexandra Costachi, Ştefan Dubciac, Ana Gabor, Veronica Pricochi, Ana Ojog, Diana Hămuraru, Olga Gruzin, Alina Scutaru, Sergiu Busuioc, Valeria Răileanu ş.a.), care au prezentat, în deschidere, eseul De ce mi-e drag Vlad Pohilă, de Grigore Vieru, poetul preferat al tuturor copiilor şi adulţilor din Basarabia. A urmat un recital cu fragmente din scrierile Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

publicistice şi literare ale protagonistului, unele dintre ele fiind comentate (Bibliotecarii sînt zidarii la Cetatea Cărţii; „BiblioPolis” este oraşul cărţilor; Aşot, ce-ai făcut tu, Aşot?; Nu, el nu voia să moară ş.a.). S-au recitat şi poezii dedicate sărbătoritului: Magul, scrisă de Ionel Căpiţă, şi La Medeleni, de Tache (Constantin N.) Costenco. Au rostit omagii şi elevii de la Liceul evreiesc „Hertzl” (Alexandru Tcacenco, Egor Eliesev ş.a.), îndrumaţi de profesoara Valentina Curechi.

Printre cei care au rostit cuvinte de felicitare aniversarului nostru s-au aflat: Alexandra Tănase (în calitatea-i de patroană a salonului); Adelaida Boicu, şefa Secţiei cultură a Preturii Ciocana; Iurie Ţap, deputat în Parlamentul RM; dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”; Parascovia Onciu, şefa Filialei „Transilvania” a aceleiaşi biblioteci; actriţa Ninela Caranfil, Artistă a Poporului; conf. univ. dr. în economie Vasile Şoimaru; dr. hab. în istorie Anatol Petrencu; dr. în istorie Gheorghe Negru, redactor-şef al revistei Destin românesc; dr. în istorie Maria Daniloff; dr. în filologie Maria Cosniceanu, de la Academia de Ştiinţe a Moldovei; medicul Aurel Dănilă, profesor, dr. hab. la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”; prof. univ. dr. Marian Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Petcu de la Bucureşti; scriitorii Claudia Partole, Ionel Căpiţă, Radmila Popovici-Paraschiv; jurnaliştii Constantin Tănase, Nicolae Roibu, Raia Rogac, Andrei Viziru ş.a.

Aruncând o privire imaginară înapoi, Vl. Pohilă a povestit cum cititul cărţilor din colecţiile particulare şi de la bibliotecă l-au făcut să ajungă la nivelul de profesionalism pe care îl are. Profesia care îi place şi căreia s-a dedicat pe deplin este jurnalismul. În genere, se socoteşte un om împlinit pe plan profesional, ceea ce doreşte să o simtă fiecare dintre noi. Soluţia este una: majoritatea timpului să-l petrecem instruindu-ne mereu, citind, fiind la curent cu evenimentele şi informaţiile majore, de calitate, trecute prin „sita” calităţii...

Acum, cu certitudine, putem spune că Vlad Pohilă a avut parte de o aniversare foarte frumoasă, aproape de oamenii pe care îi preţuieşte mult, de rude şi prieteni dragi. Şi-a dorit o ceremonie modestă, dar pînă la urmă, a fost pe măsura aptitudinilor, capacităţilor şi (de ce nu?) a talentului său. Florile şi cadourile au fost dovada respectului pentru activitatea desfăşurată – mobilizatoare pentru mulţi dintre consîngenii dumnealui.

Foto: Vasile ŞOIMARU

195

BiblioPolis

cronică

SĂ ÎNVINGEM AUTISMUL Cu toate că în prezent medicina se dezvoltă cu rapiditate, autismul mai rămîne o maladie puţin studiată. Dacă pînă nu de mult societatea nu avea nici cea mai vagă idee despre ceea ce este autismul, acum lucrurile par să se amelioreze, deoarece în lume s-a format deja o viziune cît de cît clară despre cum trebuie să luptăm cu această boală gravă.

Autismul este o tulburare neurologică profundă de dezvoltare care afectează funcţiile creierului şi se caracterizează prin dificultăţi sau lipsă totală a abilităţilor de comunicare atît verbală, cît şi neverbală, prin impedimente în a vorbi cu semenii săi sau cu alte persoane (50 % din persoanele cu autism nu pot vorbi în genere), prin perceperea stimulilor din exterior într-o manieră diferită, fragmentată şi, de cele mai dese ori, aceştia au o comportare bizară. De obicei, copiii bolnavi de autism nu suportă schimbările din jurul lor, au un şir de probleme senzoriale şi emoţionale, preferă relaţionarea faţă de obiecte în loc de oameni, necesită asistenţă din partea altor persoane. Deci, e o stare pe care doar cei care trăiesc în ea o pot înţelege. Iată cum

196

Valeriu RAŢĂ, bibliotecar

este simţit autismul din interior de unul dintre copii: „În momentul în care primesc informaţia, simt că în mintea mea vin o mulţime de piese de puzzle şi îmi ia mult timp să le aranjez, pentru că altfel ramîn în grămadă şi mi se face capul pătrat.”

E de remarcat că această tulburare neurologică apare în aceeaşi măsură în familii aparţinînd tuturor culturilor, claselor şi condiţiilor sociale, indiferent de nivelul de instruire al părinţilor. La momentul actual despre tratamentul autismului se cunoaşte că: 1) nu există tratament general acceptat al autismului; 2) nu există tratament medicamentos; 3) există diferite intervenţii comportamentale care au ca ţintă facilitarea dezvoltării sociale şi a limbajului, precum şi diminuarea problemelor comportamentale; 4) tratamentul adecvat are un impact important asupra bolii; 5) şansele pentru obţinerea unor rezultate de succes sînt cu atît mai mari, cu cît intervenţiile sînt începute la vîrste mai mici. Descoperit la timp, autismul poate fi ameliorat cu ajutorul terapiilor. Cu alte cuvinte, dacă se va aplica un tratament corect, copilul poate să ajungă la o viaţă normală în care nu va depinde de

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

cineva, adică cît de cît fericită şi activă pe plan social. Dacă statul, societatea nu vor interveni la timpul oportun cu un ajutor adecvat, copiii cu autism riscă să rămînă în izolare socială totală pe toată viaţa. În Republica Moldova, conform statisticilor oficiale, la finele anului 2009, în evidenţa medicilor psihiatri se aflau 103 copii cu autism (dintre care 53 în Chişinău), raportul dintre copiii sănătoşi şi cei bolnavi era de 110 la 1, iar raportul dintre băieţi şi fete fiind de 4-5 la 1, după această dată nu există nicio statistică ce ar arăta numărul copiilor cu autism. Se ştie însă că în lume numărul de copii care suferă de autism este în continuă creştere, motiv pentru care trebuie să tragem alarma. Nu putem crede că republica noastră poate fi ocolită de această alterare de natură funcţională a stării normale a organismului uman. În 2007, Organizaţia Naţiunile Unite a declarat ziua de 2 aprilie – Ziua internaţională de conştientizare a autismului.

Astfel, în această zi, toate statele de pe glob au ocazia să stimuleze eforturile lor interne de promovare a unei mai bune înţelegeri a necesităţii de tratament a autismului, precum şi cele îndreptate asupra creşterii nivelului de conştientizare a societăţii privind cerinţele de combatere a acestei boli de factură psihică.

Cu această ocazie, pe 2 aprilie 2013, între orele 9:00 şi 10:00, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a efectuat o campanie de sensibilizare în str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi stradela Teatrală – bibliotecarele au repartizat trecătorilor simboluri ale autismului şi alte materiale promoţionale... Începînd cu ora 10:00, la Sediul Central al bibliotecii s-a desfăşurat masa rotundă cu genericul Conştientizăm autismul. Moderatorul evenimentului – dna conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu” – i-a prezentat asistenţei pe invitaţii la discuţie: Margareta Timofti, prima Doamnă a Republicii Moldova, consultant principal în Direcţia generală juridică a Parlamentului RM; Alexandra Yuster, reprezentant UNICEF în Moldova; conf. univ. dr. hab. în pedagogie Aurelia Racu, de Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

la Facultatea de psihologie şi psihopedagogie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”; Aliona Dumitraş, preşedinte al Asociaţiei părinţilor copiilor cu autism din Republica Moldova „SOS Autism”; Elena Vataman, psiholog, specialist în recuperarea copiilor cu autism, director al Centrului de Intervenţie şi Psihoterapie Comportamentală „HIPPO”. „Întrucît autismul este un fenomen uman, BM «B.P. Hasdeu» răspunde pozitiv la apelul de a micşora distanţa (şi la propriu, şi la figurat) dintre oamenii sănătoşi şi cei afectaţi de maladie. Pentru a socializa familiile în care cresc copii cu autism, biblioteca pune la dispoziţie serviciile şi resursele informaţionale din colecţiile sale, implică bibliotecarii specialişti care se ocupă cu aceste persoane şi care au deja o oarecare experienţă de a lucra cu ele. Deci, nu sîntem singuri de a fi cu aceşti oameni”, a spus dna L. Kulikovski.

Bucură inima şi sufletul părinţilor copiilor bolnavi faptul că lumea tot mai mult se implică în rezolvarea problemelor stringente din viaţa lor şi se poate spune că în viitor situaţia se va schimba în bine. Aliona Dumitraş, preşedintele Asociaţiei „SOS Autism”, a menţionat că trebuie să coagulăm eforturilor tuturor cetăţenilor în vederea conştientizării problemelor celor care suferă de o boală foarte frecventă (cu rata cea mai mare de creştere în lume – autismul e mai frecvent decît sindromul Down, SIDA, diabetul şi toate formele de cancer la copii luate împreună). Cu părere de rău, în republica noastră în prezent nu există statistici precise privind această boală, ceea ce ne face să credem că copiii cu autism sînt lăsaţi de guvernaţi în voia soartei, adică nu sînt trataţi la timp. Colac peste pupăză: R. Moldova are puţine centre de reabilitare pentru ei, iar populaţia este puţin informată despre autism. Campaniile întreprinse la scară naţională se rezumă în cel mai bun caz la informare şi la îndemnul de a frecventa medicul de familie, fiindcă terapia este singura şansă de recuperare. Asigurarea tratamentului medical (care este foarte costisitor) trebuie să vină de la autorităţile statale, în primul

197

BiblioPolis

cronică

rînd, de la Ministerul Sănătăţii, ca şi de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Familiei. AO „SOS Autism” îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra acestei afecţiuni şi asupra faptului că numeroşi copii nu beneficiază de terapiile necesare.

Elena Vataman, psiholog la Centrul de Intervenţie şi Psihoterapie Comportamentală „HIPPO”, a menţionat că nici măcar medicii nu cunosc toate subtilităţile de tratament al autismului (încă nu s-au demonstrat cauzele apariţiei acestor dereglări neuropsihice care afectează comunicarea, comportamentul, relaţionarea socială ş.a.).

Dumneaei a explicat pe înţelesul tuturor ce putem face noi în condiţiile actuale pentru aceşti bolnavi şi ce şanse de recuperare au ei. S-au adus exemple cum să depistăm mai uşor copilul care are simptome de autism: de obicei, el nu se joacă, nu înţelege limbajul nonverbal, poate chiar nu vorbeşte deloc, nu înţelege sensul cuvintelor abstracte, nu poate prelucra informaţia primită, emite sunete fără sens, este indiferent faţă de cei din jur, preferă să se izoleze, priveşte îndelung la unele obiecte ce se rostogolesc sau sclipesc, îi lipseşte contactul vizual şi capacitatea de generalizare, nu înţelege excepţiile în situaţiile de standard etc. O recomandare a dnei psiholog a fost ca să fim atenţi cînd vorbim cu un bolnav de autism (trebuie să ne exprimăm în propoziţii simple, formate din puţine cuvinte), totodată, trebuie să-l ajutăm să fie independent, învăţîndu-l abilităţi de autoservire, e bine să-l facem să recunoască şi să înţeleagă emoţiile celor din jur etc. O altă recomandare a fost ca părinţii acestor copii să se adreseze la medicii specialişti cît mai devreme – pierderea timpului poate conduce la situaţii ireparabile.

Multe ONG-uri, organizaţii şi cetăţeni sînt alături de părinţii şi copiii care luptă în

198

fiecare zi cu autismul. Conf. univ. dr. hab.

Aurelia Racu, a menţionat că la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” se lucrează sîrguincios, permanent domină o atmosferă confortabilă de a primi informaţii de tot felul. Dna dr. Lidia Kulikovski, care conduce această instituţie, este un specialist cu suflet care înţelege problema persoanelor cu dizabilităţi şi face tot posibilul ca să le uşureze traiul de zi cu zi. De asemenea, şi dna Margareta Timofti, specialist în biblioteconomie, contribuie substanţial la rezolvarea problemelor ce stau în faţa acestor persoane, organizînd campanii de susţinere a lor. Recomandarea dnei A. Racu a fost să schimbăm atitudinea tuturor faţă de bolnavii de autism şi de cei cu alte dizabilităţi. În acest scop, au fost transmise directorului general al BM, ca dar, un set de cărţi care vor ajuta familiile în care cresc copii cu autism. Diversele asociaţii, ONG-urile au fost îndemnate să colaboreze mai energic privind chestiunea dată, instituţiile de stat să elaboreze şi să implementeze programele necesare de reabilitate, ca să nu ne pomenim în situaţia că repetăm greşelile comise în alte state.

Margareta Timofti, prima Doamnă a RM, a fost cea care a propus să aibă loc întrunirea la o astfel de masă rotundă, în acest mod să se transmită informaţia tuturor chişinăuienilor, vecinilor, prietenilor, cunoscuţilor etc. Dumneaei, pătrunsă de alarma din statistici, a salutat prezenţa Asociaţiei „SOS Autism”, care nu este indiferentă faţă de auBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

tişti, faţă de cei care merită atenţia cuvenită a societăţii. Bibliotecile nu pot rămîne în urmă, de aceea şi dna Lidia Kulikovski a sprijinit fără a sta în dubii ideea acestei mese rotunde. Primind îndemnul de la ONU, problema numărul unu la noi acum este depistarea precoce a bolii şi încadrarea copiilor bolnavi în centre speciale de tratament.

UNICEF a venit în Moldova în 1995, ca răspuns la nevoile emergente ale copiilor, tinerilor şi familiilor acestora. Alexandra Yuster, de la UNICEF, a salutat evenimentul produs, reiterînd că identificarea autiştilor este crucială. Dacă dorim să-i ajutăm, trebuie să formăm grupe de suport ce sprijină promovarea drepturilor complementare, să sporim eficacitatea serviciilor prestate în acest scop, în aşa fel ca ei să nu fie discriminaţi. În concluzie, s-a menţionat că Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, care încurajează inovaţiile statelor părţi, creativitatea şi flexibilitatea persoanelor cu dizabilităţi, promovînd o atitudine de permanentă învăţare, reflectare şi dezvoltare – atît pentru aceste persoane, cît şi pentru părinţi, asistenţi personali etc. Întrucît în ea nu este prevăzut niciun articol aparte ce ar viza drepturile persoanelor autiste, avem sarcina de a realiza campanii naţionale prin care părinţii, dar şi medicii de familie, să fie informaţi despre simptomele autismului, astfel încît copiii cu autism să primească la timp un diagnostic corect.

Ministerele abilitate trebuie să recunoască şi să aprobe protocoalele internaţionale privind diagnosticul de autism şi să înceapă finanţarea terapiilor prin care aceşti copii pot fi recuperaţi (pentru ei terapiile nu sunt un moft, ci singura lor şansă la o viaţă normală!). Alături de dificultăţile în obţinerea îngrijirilor acestor copii este necesară şi abordarea problemelor grave de stigmatizare şi discriminare.

Un om informat este un om puternic, de aceea dna L. Kulikovski a îndemnat părinţii şi specialiştii să vină la bibliotecă pentru a consulta cărţile expuse la expoziţie în scopul de a depăşi barierele informaţionale şi a Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

pune în aplicare practici şi metode de lucru noi în recuperarea copiilor cu autism. Dintre lucrările de specialitate expuse pe stand putem numi: Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi de Aurelia Racu şi Doru Vlad Popovici, Defectologie şi logopedie de Monica Delicia Avramescu, Copilul cu cerinţe educative speciale de Domnica Gînu, Accesul persoanelor dezavantajate la potenţialul bibliotecilor de Lidia Kulikovski, Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile de François Lelord, Psihopedagogie specială de Cristina Neamţu, Reţinere în dezvoltarea psihică de Valentina Olărescu, Intervenţia recuperativ-terapeutică pentru copiii cu dizabilităţi mintale de Aurelia Racu şi alte cărţi, inclusiv beletristică: Străinul de Albert Camus, Mîndrie şi prejudecată de Jane Austin, La răsărit de Eden de John Steinbeck, Omul în cutie de Anton Cehov, Apostol de Cezar Petrescu, Portretul lui M. de Matei Călinescu etc.

La masa rotundă cu genericul Conştientizăm autismul au participat reprezentanţi de la: UNICEF Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Direcţia generală educaţie tineret şi sport, Direcţia generală de asistenţă socială, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului (toate trei ale Primăriei municipiului Chişinău), precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, coordonatorii centrelor specializate de recuperare a copiilor, părinţi, bibliotecari, studenţi, rezidenţi chişinăuieni. Numai împreună putem să învingem autismul!

199

BiblioPolis cartea de specialitate

BREVIAR BIBLIOGRAFIC Activitatea de cercetare bibliografică şi biblioteconomică a BM „B.P. Hasdeu” s-a manifestat în prima jumătate a anului curent prin editarea a patru lucrări bibliografice, diferite ca demers, conţinut, tip, volum. Propunem atenţiei Dvs. o prezentare succintă a acestor noi contribuţii bibliografice.

Primele trei lucrări din acest breviar au fost premiate la Concursul ABRM Cele mai reuşite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei informării 2012. Ultima lucrare, Revista „BiblioPolis”. Bibliografie. 2002-2012, merită şi ea să fie apreciată, atât doar că a apărut după totalizările concursului. Sperăm că la anul va fi inclusă în lista lucrărilor de specialitate de real succes.

50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova : bibliogr. / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”; alcăt. : Irina Tutun, Lidia Kulikovski; ed. îngrijită de Lidia Kulikovski. – Ch.: [S.n.], 2012 (Tip. Elena V.I.). – 230 p.

Colaborarea Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” cu Catedra de biblioteconomie şi asistenţa informaţională a USM în domeniul cercetării biblioteconomice şi bibliografice a continuat prin elaborarea unui nou volum – 50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova.

Acest studiu bibliografic a fost subiectul tezei de master a Irinei Tutun, bibliotecar principal al Filialei „Liviu Rebreanu”, masterandă a USM, sub conducerea ştiinţifică a conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”. Este prima lucrare de acest gen, „este o tentativă de unifica-

200

re a publicaţiilor de specialitate şi urmăreşte scopul de a depista, a descrie, a orândui şi a pune la dispoziţia beneficiarilor informaţii despre publicaţiile corpului didactico-ştiinţific al Catedrei de biblioteconomie şi asistenţă informaţională”, după cum precizează în prefaţă redactorul bibliografic al acestui volum, conf. univ. dr. Natalia Goian.

Monografia bibliografică începe cu două studii introductive: Catedra de biblioteconomie şi asistenţă informaţională: trecut, prezent şi proiecte în viitor, semnat de conf. univ. dr. Nelly Ţurcan şi Cincizeci de ani rodnici de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova, semnat de conf. univ. dr. Lidia Kulikovski.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Cuprinzând o perioada cronologică aproape de 50 de ani, prima menţiune despre activitatea catedrei se referă la 1964 şi continuă în creştere până în zilele de azi. Lucrarea are o structură simplă şi clară, acest fapt fiind demonstrat şi de criteriul de aranjare direct cronologică.

Bibliografia include 1407 surse bibliografice ale diferitor tipuri de documente: studii monografice, prelegeri, autoreferate ale disertaţiilor în biblioteconomie, manuale şi materiale didactice, lucrări ştiinţifice ale congreselor, conferinţelor, simpozioanelor, precum şi dicţionare, enciclopedii, indici bibliografici, calendare etc., publicate în volume de autor, culegeri de studii, ediţii periodice din RM şi din alte ţări.

Monografia bibliografică conţine un bogat corpus auxiliar: cele nouă indexuri facilitează accesul la conţinutul lucrării şi constituie un instrument necesar pentru o analiză a dezvoltării învăţământului biblioteconomic din Republica Moldova. Prezintă interes lista celor 70 de profesori ai catedrei care au activat pe parcursul a 50 de ani.

Acest instrument bibliografic, după cum scrie în studiul introductiv dr. Lidia Kulikovski, „ne oferă posibilitatea de a urmări ritmul dezvoltării învăţământului biblioteconomic; ritmul de creştere sau de descreştere, în anumite perioade, ale literaturii biblioteconomice publicate de membrii corpului profesoral; preocupările teoretice şi practice ale profesorilor; încurajarea, susţinerea, monitorizarea şi managerierea cercetării biblioteconomice – procese ce se află în interdependenţă cu procesul academic de formare profesională”.

Theodor Codreanu : bibliografie critică / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”; alcăt. : Lina Codreanu ; ed. îngrijită de Lidia Kulikovski. – Ch.: [S.n.], 2012 (Tip. Notograf Prim). – 585 p.

Colaborarea dintre BM „B.P. Hasdeu” și colegii din România s-a soldat prin editarea în primul semestru al anului curent Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

a unei lucrări fundamentale. Este vorba de bibliografia critică Theodor Codreanu, prima încercare de a elabora un astfel tip de bibliografie. Critic şi istoric literar, profesorul Theodor Codreanu a devenit unul dintre cei mai de seamă eminescologi. Este cunoscut, de asemenea, Th. Codreanu, ca un fin exeget al procesului literar românesc din sec. XX, inclusiv din Basarabia, consacrând creaţiei diferitor poeţi, prozatori, critici literari şi eseişti de la Chişinău circa 80 de articole şi studii. După cum apreciază un alt notoriu eminescolog, acad. Mihai Cimpoi, „[Th. C.] este un critic de frontieră, căci îşi situează demersul la răscrucea filosofiei, ontologiei şi literaturii, unde surprinde pulsul ideii şi elementele formatoare ale valorii.

Scrie, de fapt, proză de idei, demonstrând o sensibilitate rară la freamătul poematic şi al gândului. Modelul deontologic superior îi este, fireşte, Eminescu, pentru care are o înţelegere a sa, proprie, şi în spiritul noilor paradigme filosofice / culturale”.

201

BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

Lucrarea are un demers mult mai amplu, decât o bibliografie. Particularitatea acestei cercetări fundamentale o constituie includerea, după fiecare referinţă bibliografică, a unei adnotări desfăşurate şi a unui citat dintr-o carte, din studii şi / sau articole, citate care evocă ideea esenţială.

Elaborarea lucrării a angajat o muncă de durată, de aproximativ patru decenii (1973-2011) a dnei prof. Lina Codreanu, soţia criticului. Lucrarea are 585 de pagini, conţine 1833 referinţe şi 88 de imagini foto, din arhiva familiei Lina şi Theodor Codreanu, precum şi oferite de prietenii de peste Prut – Vasile Şoimaru, Nicolae Răileanu ş.a. Redactarea bibliografică a fost realizată de Ludmila Pânzaru. Bibliografia critică cuprinde creaţia scriitorului între 1968 şi 2011.

Lucrarea este structurată în opt capitole: Repere biografice; Volume; Publicistica în periodice şi în publicaţii; Referinţe critice, opinii, portretizări şi impresii despre Th. Codreanu; Addenda; Prezenţe în colegii redacţionale. Începe lucrarea cu un Tabel cronologic, care consemnează principalele evenimente din viaţa şi activitatea scriitorului şi se încheie cu Premii şi distincţii, ca un bilanţ al frumoaselor împliniri ale acestei activităţi rodnice.

Volumele de autor, studiile, eseurile, articolele publicistice reprezintă diferite categorii de scrieri, „care atestă polivalenţa scriitorului, critica şi istoria literară, eseistică, beletristică, scrieri de atitudine în domeniile social-politic, cultural, educaţional, moral etc.” Destul de bogat este capitolul Referinţe critice, opinii, portretizări şi impresii despre Th. Codreanu, în care sunt prezentate monografiile, studiile, articole critice vizând activitatea scriitorului.

Descrierile bibliografice în cadrul capitolelor sunt dispuse în ordine cronologică, „ceea ce ar permite urmărirea complexă, în urcuş, a planurilor de interes caracteristice

202

acelui moment de evoluţie culturală a scriitorului, a formării opiniilor critice şi afirmării acestora într-un habitat spiritual, a mişcării ideilor critice şi estetice de la un articol / volum la altul”, după cum precizează în argument alcătuitorul acestui volum, dna prof.

Lina Codreanu.

Acest cuprins detaliat a exclus necesitatea de a alcătui un număr mare de indexuri auxiliare. Un singur Index de nume, dar foarte bogat şi detaliat, face trimiteri la peste o mie de personalităţi, menţionate în această lucrare.

Bibliografia critică Theodor Codreanu reprezintă un demers ştiinţific important pentru cunoaşterea vieţii şi operei de critic şi istoric literar, eseist, prozator, analist social-politic, moralist, tot ce este personalitatea lui Theodor Codreanu.

Noul volum prezintă interes pentru cei care vor să cunoască viaţa şi opera criticului literar, reputatului eminescolog, scriitorului Theodor Codreanu. Este un suport indispensabil pentru cercetători, critici literari, studenţi-filologi ş.a. la studierea, analiza, citarea lucrărilor acestei remarcabile personalităţi a literaturii româneşti, la întregirea imaginii despre alte nume de referinţă ale culturii naţionale.

Larisa Ungureanu: popas în lumea cuvintelor: biobibliogr. / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”; alcăt. : Larisa Ungureanu, Doina Spătaru; ed. îngrijită de Lidia Kulikovski. – Ch. : [S.n.], 2012 (Tip. Notograf Prim). – 131p.

O iniţiativa lăudabilă a Filialei „Tîrgovişte” a BM este elaborarea biobibliografiei Larisa Ungureanu: popas în lumea cuvintelor, care poate fi interesantă pentru profesioniştii din domeniul teatrului şi cinematografiei; pentru studenţi, elevi, oamenii de cultură. Alcătuită de Larisa Ungureanu şi Doina Spătaru, redactată de Claudia Tricolici, este o primă încercare de a elabora biobibliografia unui critic de teatru şi film.

Personalitatea Larisei Ungureanu se maBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Prin această lucrare putem observa, studia şi cerceta evoluţia teatrului şi a filmului în Republica Moldova, aspectele generale ale culturii noastre pe parcursul a 45 de ani prin prisma publicistei, dr. în studiul artelor Larisa Ungureanum care, după cum scrie Vlad Pohilă în studiu introductiv, „ne-a oferit multe modele cum se scrie despre teatru, cinema, despre cultura în genere, despre drepturile noastre naţionale şi umane. Modele, după care, cu certitudine unii au şi învăţat a scrie, iar alţii – mai au şansa de a învăţa, dacă vor să ajungă profesionişti la nivelul exigenţelor zilei, de fapt – ale unui prezent continuu”.

Revista „BiblioPolis”. Bibliografie.

2002-2012: Ediţie specială / alcăt. : Lidia Kulikovski, Elena Grăjdianu ; Bibl. Municipală B.P. Hasdeu; director : conf. univ. dr.

Lidia Kulikovski; red.-şef : Vlad Pohilă. – 2012. – Ch., Vol. 46, Nr 5. – 307 p. nifestă în varii domenii: publicist, cronicar teatral şi de film, traducător, prezentator TV. Deşi nu este o carte voluminoasă, lucrarea corespunde tuturor cerinţelor de elaborare a bibliografiilor: are o structură clară şi un conţinut potrivit. În studiul introductiv semnat de Vlad Pohilă, interviurile cu protagonista, semnate de Gutiera Postolachi şi Natalia Cernat, în Curriculum vitae se evidenţiază diferite aspecte ale vieţii şi activităţii ziaristei.

Limitele cronologice ale biobibliografiei cuprind perioada 1967-2012. Cele 894 de surse bibliografice o prezintă pe Larisa Ungureanu ca ziarist ce a publicat în aproape toate ediţiile periodice din RM care au reflectat domeniul culturii. Lucrarea conţine şi consemnarea unui ciclu de emisiuni de prezentare a filmelor moderate de Larisa Ungureanu la TV Moldova 1.

Finalizează bibliografia instrumentarul de acces la informaţie: Indexul de nume, Indexul de seriale şi Iconografia (imagini din filme şi spectacole).

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

În ultimele zile ale lunii mai a ieşit de sub tipar o lucrare deosebită. Este vorba de monografia bibliografică Revista „BiblioPolis”. Bibliografie. 2002-2012.

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a avut experienţa de editare a bibliografiilor revistelor (Viaţa Basarabiei. 1932-1944 şi Arhivele Basarabiei. 1929-1938), dar ele au fost bibliografii retrospective. Prezentul volum este o bibliografie curentă, în esenţă fiind o ediţie specială a revistei BiblioPolis, tipărită cu ocazia primei aniversări din două cifre (10 ani) a acestei publicaţii, cu un design şi o concepţie grafică executată la un nivel înalt.

Lucrarea este realizată de conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, specialist notoriu în domeniul biblioteconomiei, fondatorul şi directorul revistei BiblioPolis, asistată de Elena Grăjdianu. Monografia bibliografică are un volum solid, de 307 pagini, şi include 1771 articole bibliografiate. Este un fapt considerabil că numai 11 ani de existenţă a revistei au permis elaborarea acestei bibliografii, plină de conţinut, cu un aparat auxiliar vast. Lucrarea este re-

203

BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

zultatul unei activităţi de cercetare biblioteconomică, bibliografică şi a ştiinţelor informării reflectată într-un singur volum bibliografic. O mare parte ocupă articolele, care se referă la literatură, cultura generală, probleme de educaţie.

Bibliografia include patru capitole. Lucrarea se deschide cu capitolul de Studii introductive, semnate de dr. Lidia Kulikovski, directror general al BM „B.P. Hasdeu”; Vlad Pohilă, redactor-şef al revistei; conf. univ. dr. Nelly Ţurcan, Catedra biblioteconomie şi asistenţă informaţională a USM; Tatiana Coşeriu şi Elena Butucel, directori adjuncţi ai BM, care reflectă diverse aspecte ale conţinutului revistei BiblioPolis.

Următorul capitol – BiblioPolis. Bibliografie – include descrierea celor 45 de

204

volume ale revistei şi conţinutul lor, aranjat în ordine cronologică în Bibliografia analitică. Capitolul se încheie cu compartimentul bibliografia revistei: Articole, cronici, referinţe despre „BiblioPolis”.

Un suport indispensabil este capitolul trei, cu cele nouă Indexuri auxiliare: Index de nume; Index de subiecte; Index de titluri; Index de recenzii; Index de interviuri; Index de poezii, Index geografic; Index de rubrici; Lista de autori, care facilitează mult accesul la conţinutul lucrării, oferă date pentru analiza ei bibliometrică. Avem a face astfel cu un număr record de indexuri – puţine lucrări bibliografice de la noi s-ar putea mândri cu asemenea performanţă.

Ultimul capitol Referinţe cuprinde prezentări, repere critice, articole omagiale despre revistă. „Revista BiblioPolis cumulează toate genurile de articole ştiinţifice de autor: cronică, sinteză documentară, comentariu, dezbatere, studiu, eseu, recenzie, note... Fiind o bibliografie analitică, prezentul volum ne oferă multiple posibilităţi de analiză bibliometrică, ale analizei de conţinut a literaturii bibliografiate, ale urmăririi evoluţiei frecvenţei unei tematici, în general, în paginile revistei BiblioPolis, precum şi într‐un interval cronologic de timp, modalitatea de tratare a tematicilor puse în discuţie în articole” (L. Kulikovski).

Toţi cei interesaţi de materialele publicate în revista BiblioPolis vor avea la dispoziţie un instrument valoros de informare şi studiu în domeniul biblioteconomic, cultural, literar, social şi istoric.

Taisia FOIU, şef, Departamentul „Memoria Chişinăului”

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

ASPECTE CARE CONSTRUIESC O LUCRARE FUNDAMENTALĂ Citeam pe portalul ideideafaceri.ro: fără entuziasm, nimic nu este posibil! Şi tot aici câteva dintre regulile de aur pentru menţinerea / augmentarea entuziasmului: acesta se învaţă şi se exersează, se hrăneşte cu fapte bune şi acţiuni bine îndeplinite etc. (4). Aş completa / aş continua acest şir cu următoarea prevedere: editarea / oferirea comunităţii a lucrărilor de bun gust profesional, de conţinut pozitiv şi de perspectivă funcţional-profesională, care te inspiră, te provoacă, te fac să gândeşti şi să acţionezi (or, elementar, să vrei să vorbeşti despre lucrare).

O astfel de lucrare fundamentală este studiul bibliografic 50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova1, elaborată / editată sub egida autorităţilor instituţionale: Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională din cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM. Vom prezenta în continuare câteva aspecte, care, după părerea noastră, întregesc un studiu unic, oportun, ce contribuie la o mai bună cunoaştere a profesiei prin prisma învăţământului biblioteconomic.

Autoritatea instituţională şi nominală a lucrării. Reunind un volum, care poate fi considerat un bilanţ de etapă, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională a USM – instituţii care şi-au câştigat credibilitatea ştiinţifică – aduc importante contribuţii la cunoaşterea spaţiului biblioteconomic din Republica Moldova. Studiul se distinge şi prin numele sonore, care semnează prefaţa (dr. N. Goian), studiile introductive (dr. N. Ţurcan, dr. L. Kulikovski).

TUTUN, Irina; KULIKOVSKI, Lidia. 50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova.

Chişinău, 2012. 230 p. ISBN 978-9975-4432-1-0.

1

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

În acest context semnalăm şi unele „lecţii” de învăţat pentru manageri, responsabili pentru activitatea de cercetare / bibliografică în biblioteci. Este vorba despre încurajarea / promovarea tinerilor autori (mă refer la unul dintre autorii studiului – I. Tutun), capacitatea instituţională uimitoare de a valorifica eforturile de investigaţie a personalului (studiul monografic se fundamentează pe teza de masterat a Irinei Tutun). Aş lansa o sugestie către managerii de biblioteci: există un potenţial ştiinţific documentar în astfel de lucrări, abordări netradiţionale şi actuale, bibliotecile având nevoie / interes pentru investigaţiile efectuate şi rezultatele obţinute. Deci, e nevoie de a fi editate, de a asigura e-accesul la acestea, completând şi augmentând „baza teoretică şi practică a schimbărilor din domeniul biblioteconomic” (3, p. 16).

Merituoasă prezentarea numelor autorilor studiului – pe foaia de titlu! (şi nu pe versoul publicaţiei, cum procedează majoritatea bibliografilor). Acest fapt amplifică importanţa şi prestanţa cercetării efectuate, redând dimensiunea reală a efortului profesional investit şi – de cu nu?

– plasează cercetările efectuate în biblioteci (şi cele bibliografice) la nivelul meritat.

Studii introductive esenţiale. Volumul recenzat debutează cu un studiu prefaţator, care prezintă explicit scopul şi esenţa, conţinutul / structura lucrării – O lucrare care atestă existenţa învăţământului biblioteconomic universitar în Republica Moldova (autor dr. N. Goian).

Articolul Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională: trecut, prezent şi proiecţie de viitor (autor dr. N. Ţurcan) uneşte prin sinteză etapele dezvoltării învăţământului biblioteconomic, conţinutul acestora, eforturile pentru redresarea situaţiei privind pregătirea specialiştilor, dar

205

BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

şi pe piaţa forţei de muncă în domeniul infodocumentar. Nume dragi şi respectate ale profesorilor, profesori-colegi, înşiruite în paginile articolului. Dar mai ales bucură tendinţa colectivului (nu prea numeros, însă vorba cunoscută: cu un potenţial mic se pot face lucruri mari!) de continuare a cercetării „dimensiunilor sociale ale bibliotecilor în societatea informaţiei şi a cunoaşterii, a rolului bibliotecilor în contextul integrării şi globalizării” (5, p. 15).

Apreciind eforturile universitarilor pe întregul parcurs al învăţământului biblioteconomic, preţuim în mod deosebit implicaţiile din ultimii ani ale acestora pentru sprijinirea şi augmentarea atractivităţii profesiunii, dezvoltarea procesului de formare continuă şi altele.

O analiză fundamentală a corpusului bibliografic al lucrării se conţine în articolul Cincizeci de ani rodnici de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova (autor dr. L. Kulikovski), utilizând diverşi indicatori infometrici pentru prezentarea celor 1407 publicaţii identificate: apartenenţa funcţională, limba documentelor, subiecte abordate, locul publicării şi altele. O contabilizare impresionantă, de caracter unic şi foarte utilă.

Totuşi, definitivarea apartenenţei tipologice a documentelor bibliografiate cauzează anumite întrebări, dezacorduri profesionale. Acceptând importanţa ştiinţifică a diverselor publicaţii, un dicţionar, un ghid, din punct de vedere bibliografic, se integrează totuşi în tipul de lucrări de referinţă, şi nicidecum nu poate fi categorisit drept publicaţie ştiinţifică (3, p. 24). Autorul include sub „umbrela” manual şi alte publicaţii didactice, gen: îndrumare, recomandări, instrucţiuni practice etc. (3, p. 25). Este o decizie a autorului care poate fi respectată, dar pentru a demonstra „greutatea” patrimoniului documentar ar fi raţională o diferenţiere a acestor tipuri de publicaţii.

Mai ales, considerând publicaţiile un rezultat al investigaţiilor, activităţii de cercetare a cadrelor didactico-ştiinţifice.

206

Lipseşte cu desăvârşire informaţia privind tezele de doctor şi autoreferatele, susţinute pe parcursul celor 50 de ani (atât în compartimentul bibliografic, cât şi prin intermediul analizei infometrice).

Ar fi fost interesantă din punct de vedere profesional-ştiinţific reflectarea / contabilizarea bibliografică a activităţii de redactare a universitarilor, a statutului de membru în colegii de redacţie (de ex., dr.

Lidia Kulikovski este membru al colegiului de redacţie al anuarului Symposia Professorum = Symposia Investigatio Bibliotheca, dar şi al altor publicaţii de specialitate de la Chişinău, Cluj-Napoca, Baia Mare; ca să nu mai vorbim că este director-fondator al revistei BiblioPolis, cu o existenţă în ascensiune, din 2002 încoace).

Lucrările studenţeşti… În condiţiile implementării principiilor Procesului de la Bologna este încurajată augmentarea vizibilităţii acestora. Susţineam şi anterior (2), că identificarea bibliografică (fie şi selectivă, la latitudinea responsabililor) a tezelor de masterat, de licenţă, de doctorat (ca produs ştiinţific al universitarului şi studentului) este importantă pentru comunitatea profesional-ştiinţifică sub mai multe aspecte: tematici actuale şi inovatoare (apreciem foarte mult acest lucru!), sprijinirea practicienilor în selectarea experţilor, încurajarea colaborărilor profesionale, cunoaşterea domeniilor prioritare de cercetare şi altele.

Toate cele menţionate nu au scopul de a minimiza importanţa / interesul pentru studiul bibliografic. Ba chiar îmi exprim speranţa de continuare a studiului în timp şi spaţiu bibliografic, de transfer al ariilor similare de cercetare şi asupra instituţiilor bibliotecare merituoase.

Identificarea bibliografică a patrimoniului documentar al universitarilor.

Cele 1407 de descrieri bibliografice sunt orânduite „simplu” – în ordine direct cronologică, fapt ce permite a urmări cantitativ implicarea universitarilor în cercetare şi publicare (3, p. 19-20). O astfel de decizie Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

este suplimentată de sistemul de indexuri auxiliari, care completează şi facilitează utilizarea informaţiei sub diferite aspecte.

Acceptând şi respectând deciziile autorilor studiului, considerăm că o îmbinare organică a criteriilor apartenenţei funcţionale (publicaţii instituţionale (ori volume colective), teze de doctorat, monografii, manuale, contribuţii ştiinţifice, note şi omagii etc.), în interior – direct cronologică, ar avea următoarele avantaje: vizibilitatea contribuţiilor ştiinţifice prin publicaţii, proporţiile cercetărilor, amplitudinea activităţilor de cooperare etc.

Descrierile bibliografice ale publicaţiilor, fiind prezentate, în general, în corespundere cu prevederile standardului în vigoare, totuşi atestă unele necorespunderi: lipsa ISBN (ca element obligatoriu pentru descrierile bibliografice ale volumelor), lipsa identificării bibliografice a recenziilor.

Confort informaţional şi profesional în utilizarea lucrării. Studiul bibliografic include 9 (nouă) indexuri auxiliare! Cred că îl putem califica confortabil în utilizare atât de către bibliotecari, universitari, cât şi de către toţi cei interesaţi. Impresionantă conexiunea (condiţionarea reciprocă) între compartimentul bibliografic, orânduirea informaţiei în cadrul acestuia şi sistemul de indexuri auxiliare. Şi aici am formula unele sugestii de perspectivă, în caz că prezintă interes pentru autori: • index de nume: responsabilităţile faţă de publicaţii ale numelor persoanelor, prezente în index, fiind diverse şi important de reliefat, ar fi raţional ca lângă numărul de ordine al descrierii bibliografice să fie inclusă informaţia privind responsabilitatea concretă a persoanei: coordonator, conducător ştiinţific, alcătuitor, membru al echipei de lucru, consemnare de…, redactor, membru al colegiului de redacţie, traducător, prefaţator, ediţie îngrijită, recenzent, referent oficial etc. O astfel de prezentare a responsabilităţilor oferă un Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

tablou prompt de implicaţii ştiinţifice ale cadrelor didactico-ştiinţifice; • ordinea logică a amplasării indexurilor am propune să fie aceasta: Index de nume; Index de subiecte; Index topografic – aceste trei indexuri facilitând căutarea / accesul întregului patrimoniu documentar, urmând celelalte indexuri, care reflectă compartimentul bibliografic în funcţie de anumite pârghii: cărţi de autor, culegeri, recenzii, ediţiile periodice bibliografiate etc.

Concluzii. Dincolo de comentariile de mai sus, fără îndoială, studiul bibliografic aduce importante contribuţii la cunoaşterea şi redarea situaţiilor reale ale teoriei, subiectelor de investigaţie, produselor activităţii de cercetare şi didactică în contextul dezvoltării învăţământului biblioteconomic. Ne exprimăm speranţa că prezentul demers va spori interesul faţă de studiul bibliografic şi, posibil, va încuraja persoanele iniţiate să se implice în procesul de analiză şi apreciere a lucrărilor bibliografice.

Felicităm autorii pentru atitudini inovaţionale în abordările bibliografice, pentru distincţia obţinută în cadrul Concursului Naţional (Premiul „Ion Madan”), felicitându-ne şi pe noi, reprezentanţii comunităţii, pentru posibilitatea de a deţine, a utiliza, a ne expune pe marginea preţioasei lucrări.

Referinţe bibliografice 1. Cod cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova : nr. 259 din 15.07.2004. [Accesat la 23 mai 2013]. Disponibil: http://lex.justice. md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=286236 2. CORGHENCI, Ludmila. O lucrare elaborată şi dedicată Omului care gândeşte / acţionează creativ şi constructive. În: BiblioPolis. 2011, 4, 134-136. ISSN 1811-900X. 3. GOIAN, Natalia. O lucrare care atestă existenţa învăţământului biblioteconomic universitar în Republica Moldova. În: 50 de ani de învăţământ

207

BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

biblioteconomic în Republica Moldova. Ch., 2012, p. 5-7. ISBN 978-9975-4432-1-0.

ideideafaceri.manager.ro/articole/editorial/ ce-face-entuziasmul-din-om--6671.html

4. KULIKOVSKI, Lidia. Cincizeci de ani rodnici de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova. În: 50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova.

Ch., 2012, pp. 16-30. ISBN 978-9975-44321-0.

6. ŢURCAN, Nelly. Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională: trecut, prezent şi proiecţie în viitor. În: 50 de ani de învăţământ biblioteconomic în Republica Moldova. Ch., 2012, pp. 8-15. ISBN 9789975-4432-1-0.

5. NICUTAR, Maria. Ce face entuziasmul din om… [Accesat la 21 mai 2013]. Disponibil:

Ludmila CORGHENCI, director adjunct, DIB ULIM

BIBLIOTECARUL DIN MANUAL SAU „UN SCRIITOR TALENTAT POATE FI ŞI UN FOARTE BUN BIBLIOTECAR” De Ziua bibliotecarului, care de câţiva ani este marcată la 23 aprilie, odată cu Ziua internaţională a cărţii şi a dreptului de autor, am primit în dar o carte. O carte despre bibliotecă, bibliotecari, cărţi, lectură şi, fireşte, despre Măria Sa – Cititorul, pentru care toate acestea există. Îi vom spune de data aceasta cititor pentru că întreg firul povestirii se axează pe carte şi lectură. Din mulţii termeni folosiţi pentru identificarea acestuia, în acest context, cititor mi se pare termenul cel mai adecvat.

Jurnalul bibliotecarului1 de Dumitru Crudu, căci despre această carte este vorba, prezintă biblioteca, bibliotecarul şi tot ce se învârte în jurul acestora în altă lumină decât este percepţia generală din societate. O percepţie cu care, din păcate, am început să ne obişnuim şi noi, bibliotecarii, şi societatea.

Comunitatea bibliotecară are mare pică pe literatura artistică, care de cele mai multe ori prezintă bibliotecarul în culori deloc atractive, de aici şi imaginea care s-a creat.

1 CRUDU, Dumitru. Jurnalul bibliotecarului. / Dumitru Crudu; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : Grafema Libris, 2013. – 83 p. – ISBN 978-99754465-0-1.

208

În Jurnalul bibliotecarului, Dumitru Crudu face o răsturnare de situaţie. Dintre paginile cărţii, biblioteca şi bibliotecarul apar aşa cum de fapt (cu mari excepţii, spre regretul nostru) sunt în realitate. Desprindem din firul povestirii o bibliotecă cu uşile deschise, chiar şi după orele de program, dacă o cere situaţia, unde oricine poate intra şi cere ajutor, unde oamenii vin pentru a socializa şi a scăpa de singurătate, unde părinţii vin cu copiii de mână, împărtăşind bibliotecarilor marea îngrijorare atunci când odraslele lor nu se prea trag la lectură, unde părinţii vin să împrumute cărţi pentru copiii lor şi reciproc, copiii pentru părinţi şi vedem multe altele despre care scriu manualele de biblioteconomie şi cea mai mare parte a literaturii de specialitate.

Despre bibliotecari se spune, adesea, că „stau în bibliotecă şi citesc cărţi”. Dumitru Crudu a înţeles doar după două săptămâni de muncă în bibliotecă cât de epuizantă poate fi această profesie dacă o ei în serios.

Atunci când citeşti: „am simţit cum oboseala mă înşfacă de gât” sau „din cauza epuizării, nu mă puteam ridica în picioare”, sau „sunt aşa de obosit că văd negru în faţa ochilor” Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

vezi un alt bibliotecar, decât cel din episodul cu exprim-ministrul A. Sangheli, care întrebat ce face, a răspuns că aşteaptă să treacă ziua şi să plece acasă.

Unul dintre cititori sugerează că între cărţi timpul trece mai lent. Poate pe motiv că într-o bibliotecă sunt atâtea de făcut. „Nu e zi ca în bibliotecă să nu se întâmple ceva: întâlniri cu poeţi pentru copii, întâlniri cu poeţi pentru maturi, cu editori, lansări de carte, lecturi literare, ateliere de pictură, cursuri de actorie, cursuri de oratorie, un atelier de dramaturgie, un atelier de scriere creativă, clubul poeţilor copii, întâlniri cu actori, întâlniri cu păpuşari, cu cineaşti, cu directori de publicaţii literare, cenacluri de literatură religioasă.” Adăugăm aici şi un program de reeducare, prin intermediul lecturii, a persoanelor condamnate. Autorul punctează doar câteva din numeroasele manifestări care adună lumea în bibliotecă. Observăm că toate acestea se pot întâmpla fără utilizarea tehnologiilor moderne de informare şi comunicare, a căror lipsă este invocată frecvent de bibliotecari pentru a justifica situaţia de amorţire din unele biblioteci.

Interesantă şi „vânătoarea de cărţi necitite” şi eforturile autorului de a scoate la lumină cărţile „băgate la răcoare” sau pe nedrept „încarcerate”. „Toată ziua am redat libertatea cărţilor încarcerate, făcând un fel de dreptate cărţilor nedreptăţite, dar extrem de preţioase.” În bibliotecile lumii se fac chiar topuri ale cărţilor uitate pe nedrept. Promovarea cărţilor este o problemă caracteristică tuturor bibliotecilor ţării. De cinci ani rata medie de circulaţie a publicaţiilor este de numai 1,2, cifră extrem de

scăzută. Pe acest segment bibliotecarii chiar au multe de făcut.

Autorul pune foarte delicat şi problema donaţiilor şi a celora care „cu faţa radiind de bucurie” încearcă să scape „de tonele de cărţi moarte de acasă” „ştiind prea bine că n-au nicio valoare”, deşi este conştient de faptul că „ar fi nedrept însă să generalizez, odată ce majoritatea donaţiilor conţin cărţi extrem de importante”. Bibliotecile din alte ţări, care nu au problema spaţiului, selectează din publicaţiile donate pe cele care lipsesc în colecţii, restul (dublete sau în mai multe exemplare, dar puţin solicitate) sunt puse în vânzare, iar pe banii obţinuţi sunt cumpărate cărţile de care au nevoie. Cărţile care nu-şi găsesc cumpărătorii, sunt propuse gratuit persoanelor interesate.

Un pici din clasa întâi, rătăcit din pricina grevei microbusiştilor, a intuit bine că la bibliotecă poate fi ajutat. Poate inconştient la această vârstă şi de această dată.

Dar din acea rătăcire s-a ales cu Răţuşca cea urâtă, citită şi poate cu un drum pe care în timp va dori să-l repete. Salvat de bibliotecă! Academicianul rus D. Lihaciov scria cu ani în urmă, că pot să dispară şcoli, pot să dispară universităţi, dar atât timp cât există biblioteci nu este totul pierdut.

S-ar putea ca mama copilului să reţină că la bibliotecă şi-a găsit fiul pierdut şi poate să-şi amintească despre faptul că a uitat să restituie o carte împrumutată demult. La Boston am văzut o reclamă la citirea căreia nu puteai să nu zâmbeşti: „Cu 25 de ani în urmă ai împrumutat de la Biblioteca Publică Boston Cuviosul Gheorghe. Nu crezi că a venit timpul s-o aduci înapoi?” Probabil mulţi îşi aminteau că nu ar strica să facă un drum spre bibliotecă, pentru că mai mari Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” 209

BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

cozi la intrarea şi la ieşirea dintr-o bibliotecă n-am văzut nici până la Boston, şi nici după Boston. Acolo cititorul chiar putea fi numit patronul bibliotecii. Toată activitatea bibliotecii în jurul lui se rotea.

Biblioteca dintre coperţile Jurnalului bibliotecarului este locul unde fiecare segment de populaţie, fiecare persoană poate găsi ceva special, care să corespundă propriilor interese, indiferent dacă este vorba despre normalitate sau copii cu probleme, familii incomplete etc. Bibliotecarul din Jurnal pătrunde în viaţa de după uşile bibliotecii a cititorilor pentru a înţelege mai bine de ce au nevoie aceştia. Unei cititoare prinse pe picior greşit „am încercat să-i creăm la bibliotecă atmosfera care-i lipseşte acasă”.

Bibliotecarul lui Dumitru Crudu ştie cât de mult contează necesitatea de socializare a persoanelor şi că multe persoane vin la bibliotecă pentru a scăpa de singurătate. „Măcar dacă s-ar termina reparaţiile în sala de lectură, dar aşa, unde să te duci, ca să scapi de singurătate?”

Autorul ştie cât de mare responsabilitate îşi asumă atunci când se apucă să recomande o carte. Fără a o citi şi a o cunoaşte n-o poţi recomanda oricui. „Te simţi cu mult mai bine când le dai utilizatorilor o carte pe care ai citit-o, decât atunci când habar nu ai ce conţine”, conchide autorul.

Cartea necitită la vârsta potrivită nu va fi citită niciodată. „Fiecare vârstă îşi are cărţile sale. Nevroza apare din clipa când se încurcă borcanele şi când o fetiţă de zece ani devorează cărţi erotice şi un adult cu acte în regulă citeşte Morcoveaţă, când totul ar trebui să fie invers. Uf, cât de delicată şi de periculoasă mai e şi meseria asta de bibliotecar.” Este, într-adevăr. Şi bibliotecarul trebuie să aibă mare grijă să nu nimerească în situaţii dificile, mai ales la recomandarea cărţilor pentru adolescenţi.

La Biblioteca Publică Boston am văzut liste de literatură de felul Cărţi care nu sunt recomandate cititorilor copii. La întrebarea mea dacă aceste liste nu pot avea efectul invers, bibliotecarul mi-a răspuns că pă-

210

rinţii trebuie să urmărească şi ei ce citesc copiii, iar datoria bibliotecarului este să-i atenţioneze asupra unor posibile capcane.

Nu lipseşte nici bibliotecara supărată aşa cum o cunoaştem din folclorul profesiei. Dar autorul se simte vinovat pentru o nedreptate făcută cuiva la bibliotecă cu mult înainte de venirea lui. Semn bun.

Dumitru Crudu n-a făcut biblioteconomie. (Nu punem aici importanţa unei pregătiri fundamentale în domeniu.) Dragostea pentru bibliotecă, profesia de bibliotecar, carte şi lectură le-a cules de prin alte părţi. Dar toate acestea nu-l împiedică să prezinte biblioteca în altă lumină decât cea cunoscută. O lumină care descoperă drumuri ascunse şi drumuri încă necunoscute. Nu trebuie să faci neapărat biblioteconomie ca să devii un bibliotecar bun. În unele cazuri este suficient să iubeşti cărţile şi oamenii şi să doreşti să le oferi ajutorul necesar pentru a găsi drumul care să-i unească. Protagonistul face turul filialelor bibliotecii municipale pentru a aduce cititorului cartea dorită, dar lipsă în fondurile bibliotecii. Cât de dezamăgit rămâne când după un drum, cartea adusă nu-şi mai revede cititorul cu o nouă comandă. Dezamăgit şi cititorul că, la momentul când a avut nevoie de o carte anume, aceasta a fost lipsă pe raftul unde ar fi trebuit să-i fie locul. Cine ştie câţi cititori n-au ajuns statistici de bibliotecă din pricina că la primul drum spre bibliotecă s-au ales cu lacătul pe uşă sau cu un refuz? În puţinul timp de când lucrează în bibliotecă, autorul a îndrăgit-o într-atât încât îi pasă enorm de viitorul ei. „De câteva zile, în plin decembrie, zăpada a început să se topească şi e fleşcăială. Din cauza asta, în prima jumătate de oră, de când am deschis biblioteca, nici ţipenie. Şi, deodată, un sloi de gheaţă mi-a trecut prin faţa ochilor: dar dacă nu vine nimeni şi cei care prevestesc dispariţia bibliotecilor au dreptate? M-am alarmat însă degeaba, pentru că, nu peste mult timp, cititorii au început să dea năvală, în râuri.”

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Aveam mare nevoie de această lectură. Pentru a testa veridicitatea multor altor lecturi şi poate pentru a spulbera unele temeri ce ţin de viitorul bibliotecarului şi al bibliotecii în general. Cartea convinge că biblioteca este un organism în dezvoltare şi că poate fi mai vie decât oricând atunci când încape pe nişte mâini bune. Citind cartea te întrebi dacă n-ar trebui să-i dăm dreptate cunoscutului bibliolog american Steve Coffman care în articolul The Decline and Fall of the Library Empaire (http:// www.infotoday.com/searcher/apr12/ Coffman–The-Decline-and-Fall-of-theLibrary-Empire.shtml), publicat în aprilie 2012, citat foarte activ de comunitatea bibliotecară internaţională, exprimă părerea că s-ar putea ca viitorul bibliotecii să ţină de spaţiile fizice şi de carte şi îndeamnă bibliotecarii să-şi centreze activitatea pe cartea tipărită atât timp, cât aceasta mai contează. Nu vom pune în discuţie aici importanţa tehnologiilor moderne de informare şi comunicare, care contează enorm pentru modernizarea activităţii unei biblioteci. Dar toate acestea trebuie să meargă în paralel cu promovarea cărţii şi a lecturii.

Din Jurnalul bibliotecarului vedem câte lucruri minunate se pot întâmpla în bibliotecă, mai ales, în jurul cărţii tipărite.

Biblioteca din Jurnalul lui Dumitru Crudu este exact aşa cum o cunoaştem din manuale şi cum ar trebui să fie o bibliotecă. Bibliotecarul, care aleargă prin tot oraşul pentru a aduce cititorului exact cartea solicitată, este exact bibliotecarul în varianta lui clasică.

Aş dori mult ca această carte să fie citită de cât mai multă lume şi, în special, de cât mai mulţi bibliotecari. Sunt multe lucruri de învăţat.

Interesant Jurnalul bibliotecarului. Autorul cărţii este convins că „bibliotecile au viitor atâta timp, cât au cititori”, iar întrebarea „Oare ce poate fi mai frumos decât un om care pleacă zâmbind dintr-o bibliotecă?” este retorică. Dumitru Crudu ştie răspunsul şi ştie cum să facă câţi mai mulţi oameni să plece zâmbind din bibliotecă.

Bine ai venit în breaslă, colega!

Vera OSOIANU

ISTORIA JURNALISMULUI DIN ROMÂNIA ÎN DATE1 Necesitatea unei lucrări de sinteză în care să fie prezentată cronologic, echidistant şi echilibrat istoria jurnalismului din România se impunea cu stringenţă de mai mult timp. În articolul Pentru o istorie a presei din România, publicat încă în anul 2007, Marian Petcu, dr. conf. univ. la Universitatea din Bucureşti, a menţionat că există mai multe contribuţii, schiţe istorice, sinteze, semnate atât de personalităţi notorii ale culturii româneşti, cât şi de filologi, istorici,

bibliotecari, jurnalişti, muzeografi etc. Cu toate că, practic „nu a existat an în care să nu fi fost publicată cel puţin o „privire înapoi” asupra presei, oricât de modestă ca întindere sau ca profunzime […], ne lipseşte însă o lucrare de sinteză (subl. noastră – N.Ţ.)”2. Deşi numărul de publicaţii privind istoria presei în ansamblu, precum şi apariţia lucrărilor care nu sunt absolut identice după extensie temporală, aspect teritorial, puncte de vedere, genuri jurnalistice, co-

1 Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică / vol. coord. de Marian Petcu. Iaşi: Polirom, 2012. 1414 p. ISBN: 978-973-46-3067-7.

2

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

PETCU, Marian. Pentru o istorie a presei din România. În: Revista Română de istoria presei. 2007, anul 1, 2, 4.

211

BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

munităţi ş.a.m.d. este în continuă creştere, aceste contribuţii, luate împreună „nu pot suplini marea sinteză a presei din România”, iar „restanţele la acest domeniu sunt mult mai grave decât par la prima vedere”3. Întrun interviu acordat recent, Marian Petcu a remarcat cu mare regret că în România „istoricii de profesie nu au găsit presa vrednică de a deveni obiect al cercetării”4, deşi ziarele, revistele sunt documente sociale în care sunt lăsate urme ale diverselor etape din evoluţia ţării.

Enciclopedia cronologică Istoria jurnalismului din România în date se înscrie în seria investigaţiilor în vederea reconstituirii obiective şi imparţiale a istoriei presei şi organelor mass-media, implicării presei în viaţa spirituală, social-economică, culturală şi politică din România. Responsabilitatea coordonării acestui volum şi-a asumato Marian Petcu, conferenţiar universitar, doctor în sociologie, care a publicat mai multe studii şi cercetări în reviste, precum şi volume consacrate istoriei presei din România. Mai mulţi ani Tratatul de istoria presei române a fost „o obsesie” şi care, conform afirmaţiei lui Marian Petcu, „nu va apărea probabil niciodată”. Pentru a suplini golul informaţional privind presa română ignorată de cercetători s-a propus realizarea acestei enciclopedii care reprezintă „un subtitlu al doritului Tratat de istoria presei”.

Pornind de la conceptul lansat în anul 2008, Marian Petcu a reuşit să atragă la realizarea acestui proiect peste 120 de specialişti din universităţi, biblioteci publice, arhive, istorici, jurnalişti, studenţi, masteranzi, doctoranzi care şi-au adus contribuţia atât la colectarea şi prelucrarea datelor, cât şi la scrierea rezumatelor. Este apreciabil entuziasmul şi spiritul de sacrifiIbidem, p. 5.

Istoria jurnalismului din România: [interviu cu Marian Petcu] [citat 19.06.2013]. Disponibil: http:// uzp.org.ro/istoria-jurnalismului-din-romania/

3 4

212

ciu al lui Marian Petcu, dar şi voluntariatul colectivului de colaboratori care au lucrat la acest studiu de anvergură fără granturi, fără susţinere financiară din partea instituţiilor publice, dar şi în condiţii dificile.

Conform spuselor coordonatorului, unele instituţii publice refuzau să ofere asistenţa informaţională necesară pentru realizarea volumului.

Enciclopedia, ca gen al ediţiilor de referinţă, poate cuprinde informaţii din toate domeniile, pe un anumit domeniu sau despre o arie bine delimitată a cunoaşterii. Lucrarea Istoria jurnalismului din România în date este realizată parţial în parametrii unei ediţii enciclopedice, în care este sistematizată cronologic informaţia despre personalităţi, instituţii mass-media, publicaţii periodice etc. Lucrarea are atât caracteristicile unei enciclopedii, cât şi pe cele ale unui catalog.

Catalogul, ca gen al ediţiilor de referinţe, reprezintă o listă organizată sistematic, cronologic sau alfabetic şi care conţine Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

nume de persoane, organizaţii, asociaţii, periodice, alte publicaţii etc. Catalogul este destinat pentru a facilita căutarea informaţiei după diverse caracteristici distinctive.

Cadrul cronologic al lucrării acoperă 280 de ani de presă din România – din 1731 până în 2011. Lucrarea se concentrează pe un segment istoric axat pe mai multe etape istorice distincte din istoria României. Din aceste motive, echipa de colaboratori a avut o sarcină dificilă: de a acumula, a ordona şi a ajusta într-un concept unic evenimentele legate de istoria jurnalismului din România, atât de bogat în publicaţii, fenomene, mass-media, personalităţi marcante. În acest context este semnificativă observaţia coordonatorului, potrivit căreia lucrarea va fi utilă tuturor celor interesaţi atât de istoria jurnalismului în particular, cât şi de istoria culturii, în general.

Prima parte a lucrării include informaţii rezumative cu privire la 18 000 de publicaţii periodice, posturi de radio, de televiziune, agenţii de presă, precum şi despre 33 500 de jurnalişti şi publicişti. Atragem atenţia că în această enciclopedie se conţin informaţii inedite, iar valoarea aplicativă a lucrării este una importantă atât în ceea ce priveşte continuarea unor noi cercetări prolifice de sinteză privind istoria presei naţionale, cât şi pentru depistarea unor noi posibilităţi de studiere a presei locale. În acest context este semnificativă afirmaţia lui Marian Petcu din cuvântul introductiv asupra cărţii: lucrarea a reunit pentru prima dată „informaţii relevante nu numai despre producţia jurnalistică de limbă română, ci şi despre cea a comunităţilor maghiară, germană, evreiască, bulgară, sârbă, rusă ş.a.m.d.”.

Intenţia elaborării şi publicării acestui volum a urmărit valorificarea multiaspectuală a presei române şi a contribuţiei jurnaliştilor şi publiciştilor pentru Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

evoluţia jurnalismului din România în scopul (1) informării comunităţii jurnalistice şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale despre publicaţiile şi instituţiile mass-media din România; (2) valorificarea şi stimularea potenţialului ştiinţific al cercetătorilor istoriei presei române. Afirmăm cu toată certitudinea că lucrarea şi realizatorii ei îşi vor atinge scopul pentru că vor urma cercetări, analize şi evaluări având la îndemână informaţia adunată într-un volum.

Astfel, enciclopedia cronologică ne dă posibilitatea (1) să urmărim evoluţia jurnalismului românesc; (2) să stabilim contribuţia diferitor persoane la dezvoltarea presei şi a instituţiilor mediatice; (3) să urmărim evoluţia mass-media în diverse localităţi ale României.

Enciclopedia Istoria jurnalismului din România în date este prima lucrare de acest gen în domeniu. Coordonatorul a gândit conceptul lucrării, a elaborat criteriile de prezentare a informaţiei. Fiecare rezumat începe cu data (luna şi ziua) evenimentului, fiind indicată şi localitatea în care a avut loc. Articolele consacrate personalităţilor includ date importante din viaţa şi activitatea acestora, iar articolele privind publicaţiile periodice conţin informaţii cu privire la data fondării, perioada de editare, fondatori, redactori-şefi, format, preţ, tematică etc.

Este necesar să menţionăm că o lucrare enciclopedică oferă posibilitatea unei căutări operative a informaţiei asupra unui subiect. Ordonarea cronologică a rezumatelor este oportună pentru tema abordată de lucrarea coordonată de M. Petcu. În parametrii unui an evenimentele sunt ordonate cronologic, iar în cazurile când data exactă a evenimentului nu este cunoscută articolele sunt ordonate în ordinea alfabetică a localităţilor. Astfel, ordonarea cronologică, deopotrivă cu posibilităţile de căutare, oferă şi o imagine de ansamblu

213

BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

asupra dezvoltării jurnalismului din România în anumite etape istorice. De asemenea, ordonarea cronologică a informaţiei face posibilă „cercetări ale presei pe perioade determinate, marcări ale unor aniversări şi comemorări, comparaţii între ani / etape din evoluţia presei, analize ale evoluţiei legislaţiei presei, cercetări longitudinale” etc.

Partea a doua a volumului respectă cerinţele faţă de lucrările ştiinţifice, care trebuie să conţină un aparat ştiinţific, în baza căruia este posibilă regăsirea informaţiei în conţinutul enciclopediei. Considerăm că diversitatea aparatului ştiinţific reprezintă un aspect distinctiv al lucrării date. Volumul include o bibliografie selectivă a publicaţiilor folosite la elaborarea enciclopediei, index de publicaţii şi instituţii media, index de nume şi index de localităţi. În final am dori să inserăm câteva sugestii care nu diminuează absolut deloc calitatea şi importanţa enciclopediei cronologice. Analizând lucrarea, se constată că există o dificultate în regăsirea informaţiei în conţinutul lucrării. În indecşii din enciclopedie pentru fiecare publicaţie, instituţie, nume de persoană sau localitate este menţionată pagina la care acestea sunt prezentate în volum. Ţinând cont de volumul informaţiei din pagina respectivă, pentru a găsi informaţia necesară în pagină trebuie să citeşti destul de atent tot textul, ceea ce creează anumite impedimente pentru cercetarea operativă. Este o problemă care poate fi eliminată în ulterioara ediţie actualizată sau revăzută a enciclopediei. Din punctul nostru de vedere, articolele din enciclopedie trebuie numerotate, iar în indecşi

214

să se facă menţionarea nu a paginii, ci a numărului înregistrării în care sunt prezentate datele despre persoane, instituţii, publicaţii şi evenimente. De asemenea, lucrarea ar oferi mai multe posibilităţi de regăsire a informaţiei, dacă ar conţine o diversitate mai mare de indecşi auxiliari, cel puţin încă unul, lingvistic (care ar înlesni căutarea presei scrise în anumite limbi).

Importanţa pe care o prezintă enciclopedia cronologică Istoria jurnalismului din România în date pentru domeniile jurnalismului, culturii, istoriei cere continuarea cercetărilor la acest subiect. Enciclopedia este un instrument de reper nu doar în studiul istoriei jurnalismului, dar, de asemenea, este o lucrare care va satisface nevoile unui număr mare de cititori. Istoria jurnalismului din România în date este o lucrare uimitoare sub mai multe aspecte: densă, vastă, impunătoare. Este rodul unei munci migăloase şi de lungă durată a unei echipe care a fost coordonată de un entuziast şi bun cunoscător al istoriei presei române – Marian Petcu. Tenacitatea şi perseverenţa, care îl caracterizează pe Marian Petcu s-au manifestat şi în realizarea acestui volum. În concluzie, vom menţiona că enciclopedia cronologică Istoria jurnalismului din România în date prezintă un studiu ştiinţific valoros şi conţine informaţii preţioase, multe inedite privind jurnalismul românesc.

Conf. univ. dr. Nelly ŢURCAN, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

„NECUNOSCUTA” BASARABIE: SECVENŢE MEMORIALE Entuziastul cărturar de peste Prut Iurie Colesnic, realizator al unei vaste „enciclopedii” de figuri şi fapte memorabile, publică acum un nou volum, la cele opt, despre Basarabia necunoscută1. Este o serie ce s-a impus din capul locului ca un corpus de portrete atât de utile, informativ şi pedagogic, serie pe care autorul a înţeles să o continue, adăugând alte efigii de un real interes pentru zona pruto-nistreană.

Primul volum a apărut în 1993, ultimul în 2010, seria constituindu-se progresiv, întro cadenţă cvasiregulată, impusă de nevoia unei documentări ample şi complexe, însă şi de imperativul sistematizării, autorul schiţând fiecare „efigie” cu interes şi simpatie. A făcut astfel munca unei întregi echipe, ca pe vremuri Lucian Predescu, cel căruia îi datorăm o preţioasă enciclopedie, Cugetarea, comparabilă întru câtva cu ceea ce Iurie Colesnic a izbutit să facă, în două decenii, pentru spaţiul basarabean. N-ar fi deloc abuziv să se închipuie, la urmă, un volum sintetic, cu „voci” redimensionate, la rigoare, astfel ca ansamblul să se prezinte ca un instrument de lucru la îndemâna oricui. Am intuit, încă de la primul tom, valoarea de reper ineluctabil a acestui proiect2, unic, în felul său, şi echiBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

valând cu însumarea benefică a multor proiecte individuale.

Noul tom, al nouălea, nu se deosebeşte structural de celelalte, însă cuprinde, ca preambul, un mic eseu despre „risipitorii de tradiţie”, ca unii ce stau la temelia oricărei culturi, ca o „bancă secretă în care se pot alimenta toate generaţiile şi fiecare generaţie nouă descoperă o nouă faţetă, nebănuită, una fermecătoare” (p. 4). Când împrejurări nefaste au impus ruperea de la „trupul firesc al spiritului naţional”, românii de peste Prut au căutat să-şi redescopere specificul etnic pe cont propriu, adesea cu strădanii şi costuri nebănuite, „spiritul neamului” fiind acolo mai la preţ ca în restul arealului românesc. „Lipsa tradiţiei, conchide autorul, duce la pierderea identităţii, la pierderea criteriilor valorice, ceea ce, de fapt, generează şi marele haos” (p. 5).

Sumarul indică treizeci de portrete, cu biografii, ilustraţii şi aprecieri, imposibil de analizat în acest cadru. Două figuri se cuvin totuşi amintite, ca fiind mai bine cunoscute în cultura română: Mitropolitul Gurie şi Petre Cazacu.

Motive de ordin personal m-au făcut să mă opresc la alte nume, nu mai puţin semnificative, însă mai rar folosite în dezbaterile publice: Dimitrie Balaur, George

215

BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

Catargi şi Andrei Ciurunga, pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc în timpul recluziunii mele din anii 1958-1964. Le pierdusem urma şi am avut o reală satisfacţie să aflu aici unele date despre fiecare. Ultimul, Andrei Ciurunga, era mai lesne de regăsit, eventual, fiind vorba de un poet şi memorialist cu operă notabilă. Pentru ceilalţi, surpriza era cvasitotală, cel puţin întrucât mă priveşte.

Pe părintele Dimitrie Balaur, a cărui „poveste de viaţă” ocupă în carte un loc pregnant (p. 6-33), l-am cunoscut undeva în Balta Brăilei, la muncă forţată, la începutul anilor ’60, într-o colonie unde se aflau şi alţi preoţi: Gheorghe Chiriac, G. Trufin, V. Alexandrescu, ultimul stins din viaţă, aproape sub ochii mei, în „spitalul” de la Salcia.

Născut la 4 septembrie 1903, în Rezenii Lăpuşnei, Dimitrie Balaur a studiat teologia şi geografia, slujind ca preot în diverse locuri. A fost arestat la 4 aprilie 1959, pe când funcţiona la biserica Mănăstirea Caşin din capitală, de unde fusese ridicat şi preotul Dumitru Manta cu familia. Pus în libertate, după o detenţie de cinci ani, şi-a reluat activitatea în diverse parohii, stingându-se din viaţă la 19 aprilie 1996. Ne-am întretăiat paşii, în anii detenţiei, undeva pe traseu, însă fără urmări decelabile pe plan personal.

Mai puţin extinsă, dar nu mai puţin consistentă e „partitura” dedicată lui Andrei Ciurunga (p. 94-113), pseudonimul folosit de Robert Eisenbraun ca poet şi publicist, alături de altele. I-a fost dat să plătească, cu asupra de măsură, pentru ardenţa patriotismului său, exprimat mai ales în poeme de aleasă ţinută. Lacrimi pentru Basarabia (1995) e un titlu caracteristic. Mi-a trimis, la timpul său, un volum, ca pretext de „întâlnire peste decenii cu prietenul Sandu Zub, fermecătorul vorbitor de la Salcia, în care n-am bănuit (mea culpa!) pe academicianul de peste ani de-acum”. Reproduc, aici, ca mostră poetică, întâia strofă dintr-un poem binecunoscut printre comilitonii săi: „La ora când cobor, legat în fiare, / să-mi

216

ispăşesc osânda cea mai grea, / cu fruntean slavă strig din închisoare: / − Nu-s vinovat faţă de ţara mea!” Este vorba de versuri compuse mintal, pe când se afla încă după gratii. Le regăsim, ca o recunoaştere târzie, înscrise pe monumentul victimelor comunismului, ridicat la Iaşi, cu ceva timp în urmă, lângă Piaţa Independenţei. Poemul Limite s-a înfiripat ca emanaţie a unui „concurs” (oponentul era un actor-poet, Ion Omescu, semnatarul de mai târziu al unui delicat opuscul, Filtru). Mi se pare şi acum demn de reţinut acel decastih: „La logodna visului cu luna, / când sub gene candele s-aprind, / stelele coboară câte una / din mătăsuri palide foşnind. / Zălogiţi nimicului, tăcerea / plopii ca din caiere şi-o torc, / vântul doare lin ca mângâierea / mâinilor ce nu se mai întorc. / Sieşi neputând să-şi mai încapă / sub adânca zare-a nimănui / sufletul se varsă ca o apă / dincolo de limitele lui” (p. 68). Să mai adaug şi Poeme cu umbre de gratii? N-am avut încă sub ochi acel volum, însă coperta respectivă apare în Basarabia necunoscută, cu sens ilustrativ, desigur, alături de alte titluri din ampla sa creaţie. Când s-a decis a-şi evoca trecutul personal, el şi-a intitulat povestea vieţii Memorii optimiste (1992), cu precizarea că a căutat să spună „doar suportabilul din toată odiseea închisorilor”, păstrând pentru sine „insuportabilul”3.

Al treilea personaj care mi-a atras atenţia în Basarabia necunoscută (9) e George Catargi (p. 92-93), evocat mai succint, dată fiind penuria de informaţii disponibile.

Aveam un temei anume să mă intereseze datele folosite de autor în zugrăvirea acelui personaj, deşi n-am stat împreună decât puţin, în timpul unei călătorii (vai, cât de anevoioasă!) cu duba feroviară din Balta Brăilei spre Gherla, dacă nu mă înşel. Nimerisem în dubă faţă în faţă cu un personaj ce se deosebea net de companionii săi. Era tăcut, dar urmărea discuţiile, căutând poate o noimă în toată zarva „ocnaşilor” obsedaţi de ce se va întâmpla mâine, fiindcă nimeni Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

nu cunoştea durata sau ţinta călătoriei. E greu de înţeles de ce Securitatea impunea un regim de izolare totală de lumea din jur, acel mister absolut al transferurilor, ca în cazul la care mă refer acum. În duba arhipopulată, oamenii stăteau înghesuiţi până la refuz, trebuind să se suporte un timp indefinit şi penibil. Puteai avea însă norocul unei companii agreabile, cum mi s-a întâmplat mie atunci. Am descoperit în personajul din faţa mea un om de artă, George Catargi, trecut de 60 de ani, slab, costeliv, însă atent la „plastica” celulei mişcătoare.

Născut peste Prut, la Reni, studiase pictura la Odesa şi a fost un timp agreat de Casa Regală, care i-a şi înlesnit un lung voiaj prin lume, ca pictor miniaturist. Aveam să aflu mai târziu că a fost arestat în 1960, horribile dictu, pentru „huligalism politic” şi s-a stins la Gherla, în 1962. Îl acompaniasem, cumva, pe ultimul său drum4, nebănuind ce ne rezerva fiecăruia destinul. Însă ceasurile respective, de epuizantă călătorie, mi-au rămas în minte, ca o clipă de comuniune cu misteriosul pictor5.

Trecând peste micile paranteze de caracter „ego-istoric”, adaug că Iurie Coles-

nic, autorul noului volum din seria Basarabia necunoscută, a mai publicat de curând unul afin, Timp şi istorie6, cu numeroase efigii, integrabile oarecum în aceeaşi serie.

Se cuvine a-i dori putere de muncă şi tărie de spirit pentru a-şi continua dificila misiune, atât de necesară culturii române.

Referințe bibliografice 1

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 9.

Ch. : Ed. Ulysse, 2012. 322 p.

2 ZUB, Alexandru. Impasul reîntregirii. Ed. IV. Iaşi : Timpul, 2012, pp. 96-97. Alte referinţe la autor, ibidem, p. 112, 123, 125, 229, 230, 268, 275; ediţii anterioare: 1995, 2004, 2009.

3

CIURUNGA, Andrei. Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori. Bucureşti : Institutul Cultural Român, 1992, pp. 5, 108.

4 IONIŢOIU, Cicerone. Victime ale terorii comuniste. Dicţionar C. Bucureşti, 2002, p. 44.

5

COLESNIC, Iurie. Op. cit., p. 92-93.

6 Idem, Timp şi istorie. Autori de la „Viaţa Basarabiei”. Ch. : Grafema Libris / Ulysse, 2011.

Acad. Alexandru ZUB, Academia Română, Filiala Iaşi, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”

PRIMĂVARA POEZIEI Aspiraţia poetului Sava Nicula spre originalitate Invitaţii, dar şi toţi cei prezenţi în Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” l-au surprins într-o zi de joi pe poetul Sava Nicula, care a sfidat cu graţie şi ironie cunoscuta sintagmă „la ce bun poetul în vremuri nu chiar uşoare”, din momentul ce la frumoasa vârstă de 78 de ani editează o altă carte de versuri, intitulată meditativ... Flori de toamnă* (Chişinău, 2012). * NICULA, Sava. Flori de toamnă : poezii. Ch. : Ed. Atelier, 2012. 190 p. ISBN 978-9975-9558-9-8.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Surprinzător e şi faptul că volumul beneficiază de o pertinentă prefaţă semnată de Mihai Lescu, care a insistat să menţioneze: ,,...Stropi senini de frumuseţe şi inspiraţie, aceste creaţii literar-artistice dantelate cu brumă, se aseamănă mult cu cărunteţea celui care le-a scris şi le-a potrivit locul între coperţile cărţii. E destul să ne aplecăm peste pagina deschisă, ca ele, simţind aburul respiraţiei noastre, să ne răsplătească prin lumina cuvintelor turnate în versuri.

Uneori, cu rimă perfectă şi de o rară vibraţie, alteori – mai puţin izbutite din punct de vedere artistic, dar întotdeauna veridi-

217

BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

ce şi sincere, filele cărţii sunt încărcate de gând sublim şi trăire adâncă, fiind scrise la îndemnul inimii”. Cititorul atent, sunt convins, va semnala şi postfaţa Probele poetice ale unui condeier inspirat, ce aparţine neobositului cărturar Tudor Palladi: ,,Mai mult un sentimental ironic decât un liric propriu-zis, dar un săgetător sadea, aromit de aerul unei atmosfere autumnale, localmente narative, adeseori cu accente grave, evocative, neuitând de candoarea florală a firii, versificaţia lui Sava Nicula, care se adaugă generaţiei «copiilor anilor treizeci», prin microuniversul ei sociouman în latura lui tradiţional-autohtonă, însă nonatonă, este mărturia forte a unei vocaţii slujind cu pioşenie şi demnitate virtuţile netrecătoare ale limbii române, expresivitatea ei dintotdeauna. [...] Ca dialog şi «frate al pământului», pogorâtor din legenda istoriei satului, ca merenean, al cărui neam n-a fost scutit de drama deportărilor în Siberiile de gheaţă, şi ca fiu devotat credinţei, al ethosului şi al logosului, al itosului şi al scrisului, Sava Nicula apare în faţa cuvântului plecat şi sincer, trăind aievea cele mărturisite vocabulei, paginii aşternute din marea şi intraductibila dragoste faţă de grai şi ţară. Spiritul autohton respiră în versurile lui liber şi descătuşat, simplitatea şi sinceritatea fiind faţeta lor adevărată, cinstind demnitatea şi verticalitatea umană graţie cărora generaţii întregi de intelectuali şi oameni de cultură, scriitori şi învăţători etc. au menţinut focul în vatra conştiinţei de neam pe această palmă de pământ al străbunei Moldove supusă celor mai dra-

218

matice încercări seculare de asimilare panslavistă şi pansovietică.”

Deşi această carte a lui Sava Nicula nu este radical diferită de cele precedente, nici ca stil, nici ca mesaj, dar aduce în plus adierea tare a unei melancolii aproape devastatoare; deşi undeva poetul abia de şopteşte insinuant „sunt un om fericit”, dar şi profunzimea unei reflexivităţi discrete, ascendente, accentuate odată cu trecerea anilor şi vremurilor: „Dealuri basarabe multe, / Adiind a plai de munte – / Prelungire la Carpaţi –, / Ne apropie de fraţi. // Şi mândria ni-i senină / Că ne ţine-aici destinul, / Că suntem de Cer postaţi / Lângă falnicii Carpaţi” (Destin, p. 17) sau constată cu multă luare-aminte: „Vin norii, însă nu mai plouă... / S-or fi gândit: la ce folos? / Acest pământ tăiat în două / Mai crede-n idoli şi-n Christos. // Mai bine lasă-l să se zbată / Ca planta pe tărâm arid / Şi poate va-nţelege-odată / Ce e stupid, perfid şi hâd. // Că nu e bine cu străinul / Sămparţi şi pâine şi meleag, / Când el o face pe stăpânul / Şi-ţi vine cu pistolu-n prag... // Cu cizma lui cea blestemată / Striveşte datină şi crez / Şi-apoi, cu „dragoste de frate”, / Te pune să-l şi onorezi... // Vin norii, însă nu mai plouă / Peste acest pământ blajin, / Căci ştiu că e tăiat în două / Şi-i de corvoadă la străini // Ar vrea stăpâni aici să vadă / Pe băştinaşi, neumiliţi, / Să-şi ţină fruntea ridicată / Să nu se-nchine la veniţi... // Şi-atunci, porni-vor ploi fertile / În suflete şi pe câmpii, / Veni-vor fericite zile / Cu rod bogat şi bucurii” (Meditaţii, p. 27).

Probabil autorul nostru îşi sublimează candorile şi reveriile aureolate de o tristeţe Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

suavă, remediată doar de impactul poeziei cu frăgezimea sinelui revoltat, în care stările ludice îi deconspiră cu acuitate masca suferinţei şi a disperării, ca într-o joacă matură, dar nevinovată, de-a „râsu-plânsu” cu propriul destin, cu propria fatalitate: „S-au dus cocorii în zigzag, / Luând spre zări îndepărtate / Blândeţea de pe-acest meleag, / Visarea-mi, dragostea curată. // Câmpia tristă a rămas / De vânturi reci cutreierată. / Iar peste văi, ca un necaz, / S-a furişat singurătatea. // S-a stins al cerului azur / Şi cântecul de pe ogoare, / Şi mai răsună primprejur / Doar croncănit prelung de cioare. // La fel, şi-n suflet mi-e pustiu / De-atâta dor şi mahnă multă, / Şi nu e nimeni, grijuliu, / Durerea grea să mi-o asculte. // Căci fata care am iubit / S-a rătăcit şi ea în ţară, / În ceaţa vremii s-a topit / Ca zvonul dalbelor cocoare... // Dar ştiu prea bine – în curând, / Va reveni o primăvară... / Şi-atunci, în inimă şi-n gând, / Mi-or da speranţele în floare. // Şi fata ceea, negreşit, / Va răsări în zori, blajină, / Să-mi reîntoarcă, în sfârşit, / Visarea-mi, dragostea senină” (Speranţă, p. 23).

Nu de puţine ori bonomia poetului se metamorfozează într-o aluzie disimulată cu artă actoricească, şi totul într-un univers cunoscut / perceput doar de autor: „O tot alin... / Şi vorbe-i spun duioase, / Dar, ca răspuns, nu-mi vine / Nicio şoaptă... / Şi ninge lin, / Şi e pustie noaptea... / Şi doar pe creştetu-mi / Greoi se lasă, / Nesigură şi mută, / Mâna ei... / Ca o aripă, frântă, / A dragostei” (Aripă frântă, p. 47).

Astfel, poezia lui Sava Nicula pare a fi şi una molcomă, calmă (aidoma autorului în viaţa de zi cu zi), formată din imagini filmate parcă cu încetinitorul, pentru a putea fi mai uşor imprimate pe o retină pergamentoasă, poate tocmai pe lentila imensă a unicei sale lunete, predispusă de a vedea ceea ce nu poate fi văzut, de a reţine ceea ce nu poate fi conturat, într-o evanescenţă profitabilă pentru poet, care tot ceea ce atinge doare, provoacă, tulbuBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ră: „Dacă dragostea e strâmbă, / Îţi aduce numai scârbă; / Nici tu patimi, nici extaz, / Numai lacrimi şi necaz. / Iar dacă mai e lipsită / De fior şi de ispită, / Dacă e şi mărginită, / Cu ifose, de gust prost, / Crezi că are ea vreun rost?” (Deşertăciune, p. 84), se contestă interogativ autorul nostru.

Această nouă carte a lui Sava Nicula, intitulată semnificativ Flori de toamnă, dovedeşte încă o dată necesitatea poetului la vreme de privaţiune, dar şi faptul că Poetul are vârstă, Poezia… niciodată!

Simfonia neterminată pentru 101 poeme Având o evoluţie spectaculoasă în ale compoziţiilor muzicale, necunoscând rupturile violente sau metamorfozele radicale, maestrul Constantin Rusnac le-a oferit admiratorilor săi un deosebit volum de versuri 101 poeme2 (Colecţia Ideal, Ed. „Biodova”, Bucureşti, 2013), care conţine semnele unei dezvoltări organice, etapele unei identificări şi luări în stăpânire a propriilor resurse poetice: „Vorbesc. / Nimeni nu mă înţelege. / Şi… / Am început / Să cânt” (Imbold, p. 8)…, cum se confesează autorul în primele pagini. Poemele şi acrostihurile cuprinse conţin semnele unei dezvoltări organice, etapele unei identificări şi luări în stăpânire a propriilor resurse poetice.

Pare de-a dreptul surprinzătoare o afirmaţie ca aceasta: „Fac un pas. / Cad. / Cineva mi-a pus / Piedică. / Era un picior / De vers” (Piedică, p. 9), sau cea din Gramatică: „Cuvântul s-a speriat / Când a simţit / Că este bucăţit / În silabe. / Cuvântul cu firea s-a pierdut / Când a văzut, ad-hoc, / Că este aşezat / În alt loc. / Cuvântul s-a indignat / Când a observat / Că se găseşte / În compania unor cuvinte / Pe care nu le suportă, / Nu le iubeşte. / Cuvântul s-a revoltat, / Fireşte, / Când s-a văzut conjugat, / Adică pus în jug, / Alături de alt cuvânt / RUSNAC, Constantin. 101 poeme. Bucureşti : Ed. Biodova, 2013. 128 p. ISBN 978-606-8384-05-04.

2

219

BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

Care nu i se potriveşte. / Văzând atâta nedreptate, / Cuvintele s-au strâns grămadă / Şi, suflând (din toţi bojocii) / În călimara care le face să învie / Urâte pe hârtie, / Au uscat cerneala celui / Care mai vroia să scrie” (p. 33). Astfel poetul Constantin Rusnac formulează indiciul unei atitudini dominatoare, al unui crez estetic ce vede poezia tocmai o stăpânire suverană prin expresie, a fiorului interior. Recunoaşterea de sine, momentul marii întâlniri cu universul convenabil, limpezirea drumului propriu (vezi poemul Dilemă, p. 34), căutarea individualităţii poetice sunt parcurse de autor, cum afirmă el însuşi „Că dorul din pieptul meu / E ca pământul de greu […]” (p. 60), unde îşi pune întrebările dinaintea naşterii poemului, distinct şi original. O astfel de nelinişte, deopotrivă de ordin artistic şi existenţial, îşi are totuşi explicaţia ei într-un context poetic precum e acela al volumului dat, unde totul se decantează şi se preschimbă în imagine, în amplă suită metaforică: „– Eu sunt! / Am strigat / Bucuros. / – Ai fost!? / Mi-a răspuns / Trist / Ecoul” (Eu sunt!, p. 5)…

Constantin Rusnac este un poet senzual, ceremonios, discursiv şi melodic, concomitent – spontan şi necenzurat! Astfel, demonstrând cititorului acestui început de mileniu că, dincolo de construcţia imagistică, poetul se sprijină pe un substrat afectiv-ideatic, pe o substanţă lirică provenind dintr-o autentică participare la mişcările

220

sensibilităţii şi ale fanteziei, adeseori aflate în confruntare cu lumea: „Am ieşit afară. / Nici un nor pe cer. / Doar soarele. / Soarele îmi făcu din ochi. / Ochiul lăsă să cadă / O lacrimă de bucurie. / Lacrima / (de bucurie) / Făcu să răsune temelia – / Fundamentul pământului / Care, în acel moment, / Se scălda liniştit / În razele astrului / De pe cerul / Fără noi” (Fericire, p. 15).

Originalitatea volumului 101 poeme de Constantin Rusnac este confirmată şi de structura cuprinsului. Itinerarul propus chiar sparge tiparele şi rigorile unei astfel de cărţi.

Cititorul atent se va complace cu – alla Breve, arpegii, vibrate, moderne, glissando etc. până la portrete în timp. Acest ultim compartiment este alcătuit din memorabilele acrostihuri ale lui Constantin Rusnac, care, în fond, sugerează ideea de bijuterie, de obiecte (a se citi – texte!) eterice, conturând un univers al personalităţilor. Autorul nu ascunde numele personalităţilor, ei le evidenţiază: Lucian Blaga, Victor Teleucă, Nichita Stănescu, Pavel Boţu, Andrei Vartic, Mircea Cărtărescu ş.a. Portrete(le) în timp ar fi bine să le citim de la pagina 115, de la chipul Mamei, al Tatălui, spre pagina 69, la portretul lui Mihai Eminescu…

Creator plurivalent, apelând cu modernă mobilitate la variate modalităţi de expresie prin acrostih, poetul Constantin Rusnac scrie în lirica actuală o pagină distinctă şi originală. De la melodia suavă a „lied”-ului şoptit pe claviatura lichidă a unor delicate Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

sentimente ori „frumoasă caligrafiere pe frunză” şi până la demnitatea statuară a inscripţiei numelor unor personalităţi venite din istoria şi cultura neamului nostru, creaţia sa, intonată în atâtea „registre” diferite,

vădeşte remarcabila coerenţă izvorâtă din acea unicitate a tonului, proprie poeţilor autentici, care au ceva de afirmat, confirmând un gest de reală valoare.

Victor BRUMARU

VEGHEA CUVINTELOR Atât în timpul cât parcurge cu ochii textele inserate în placheta Lumina de peste nopţile mele* de Doina Postolachi (Chişinău, 2012), cât şi după, cititorul rămâne pătruns de o stare de veghe acută. Probabil, aceasta o fi fiind şi starea autoarei atunci când şi-a scris poemele: una de veghe la cuvinte. Iar cuvintele ei veghează frumosul, spiritul, versul roditor de metafore, gândul roditor de sens. Apropo de gând: reamintim cititorului că placheta de debut a autoarei a fost intitulată sugestiv Galerie de gânduri (Chişinău, 2003).

E şi în placheta referenţială o nouă „galerie de gânduri” de-ale autoarei, nicidecum roze, cum îşi imaginează unii eronat că ar gândi şi ar scrie poeţii. Gândurile autoarei, aici, mai curând, sunt amare, ea prezentând un peisaj deloc „poetic”: „Undeva, / în Cartierul Militari...” ochiul ager al poetei descoperă că „la balconul unuia dintre multele blocuri / ca un drapel pe umeraş, * POSTOLACHI, Doina. Lumina de peste nopţile mele : poezii. Ch. : Ed. Pontos, 2012. 68 p. ISBN 978-9975-51-396-8. 821.135.1(478)-1.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

/ atârnă o cămaşă neagră...” [p. 8]. Această „cămaşă neagră” va reapărea şi în alte poeme – cele de la paginile 16, 24, 38, 53, la fel ca şi „draperia albă”, care se dovedeşte a fi o rochie de mireasă... Poemele mai sunt „populate” de îngeri, de un porumbel, de vrăbiuţe, de apa ruginită din robinet, de câini... Treptat, cititorul va înţelege că Doina Postolachi „extrage” sensuri, gânduri profunde chiar din cele mai banale situaţii. Bunăoară, poemul de la p. 10 ne înştiinţează că „Azi, latră câinii mulţi”, şi, mai la vale, conchide, împreună cu autoarea: „Câinii se tem de oameni, / oamenii se tem de câini...” Însă gândul autoarei îl ghidează, prin simbol, şi mai în profunzime de înţelegere pe cititor: „Ură de câini pe feţe de oameni, / ură de om / pe faţă de câine.” Un poem dezolant. Altele sunt ceva mai îmbucurătoare: „Toată lumea se pregăteşte / de primăvară”, ne înştiinţează autoarea la p. 15, regretând că „nimeni nu îşi face curat în suflete...” Atunci, poetul îşi asumă această grea sarcină – de-a face curat în suflete – şi reuşeşte, întrucât ţinta peregrinărilor ei imaginare se orientează

221

BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

spre „un drum de îngeri”, spre o „zi de îngeri” [p. 40]. Ea are convingerea că „ar fi de ajuns doar să zâmbesc, / şi aş face ziua mai luminoasă. / Iar pe cei din jur / aş putea să-i încălzesc / cu o singură vorbă” [p. 41].

Astfel, de la poem la poem, de la pagină la pagină, de la gând la gând, cititorul îşi va da seama că munca poetei, sarcina pe care şi-o asumă, e una nobilă, dar grea. Acea sarcină se desprinde din mottoul cărţii: „Miracolul ne învăluie şi ne scaldă precum aerul; dar noi nu-l vedem” (Charles Baudelaire).

Doina Postolachi vede acel miracol.

Mai mult ca atât: ea îl deprinde şi pe cititor să-l vadă, să-l formuleze, în pofida „gândurilor grele”, a peisajului şi a realităţilor nu tocmai „poetice”.

Placheta e ilustrată cu desene în creion ce-i aparţin tot Doinei Postolachi. Uneori autoarea indică şi ziua, anul când şi-a scris poemele; ea îi dedică placheta mamei sale, dnei Veronica Postolachi, cunoscută profesoară de română în capitala Basarabiei, acea care, la rându-i, a elaborat, a scris şi a publicat până la ora actuală multe cărţi de analiză literară şi despre care academicianul Mihai Cimpoi afirmă că ea „nu doar modelează tinerele talente, ci adevereşte ea însăşi prezenţă de har artistic” (a se vedea culegerea Zodia amiezii de Veronica Postolachi, Chişinău, 2012). Pesemne, acel har artistic, aidoma genei umane, se transmite din generaţie în generaţie. O fi stând şi bunul Dumnezeu la veghea cuvintelor noastre!

Nina SLUTU-SOROCEANU

AMALGAM DE SENTIMENTE UMANE ÎN ROMANUL UNEI AUTOARE ALBAIULIENE Am citit cu o deosebită plăcere romanul Jar şi diamante de Igniş* de Teresia Bolchiş Tătaru, pe care l-am primit în dar de la scriitorul şi directorul general al Editurii „Gens Latina” Virgil Şerbu Cisteianu din Alba Iulia. „...Să ne bucurăm privirea şi sufletul cu splendoarea acestei cascade din faţa noastră, subţiri ca un văl de mireasă, şi să mulţumim Domnului că ne-a dat zile şi prilejul să ne minunăm aici de Creaţia Sa.” Cu aceste cuvinte încheie romanul autoarea, dorind să transmită „un şir de explozii” (Mircea Eliade) cu mesaj de preţuire şi dăruire, precum spune marele scriitor şi filozof, „pe care omul şi-o dă sieşi, lumii şi existenţei”. * BOLCHIŞ TĂTARU, Teresia. Jar şi diamante de Igniş : roman. Alba Iulia : Ed. „Gens Latina”, 2012. 378 p.

ISBN 978-606-8291-49-9.

222

Urmărim cu multă atenţie cum se frământă personajele din roman asupra unor întrebări de mare importanţă: „Cum ar putea el servi aşa ceva?”, omul total şi absolut satanic, anticreştinesc şi antiuman, se gândea personajul principal Andrei Benzeu despre cei care nu puteau ieşi din „caruselul drăcesc” (capitolul Şicane, lichelism şi reţele de informare), în care acceptaseră să intre. Prin caracteristicile lui Andrei Benzeu autoarea accentuează dorinţa de a ne păstra ca oameni, de a iubi sentimentele, gândurile bune şi demnitatea umană.

Inteligenţa acestui personaj a făcut să dăinuiască sinceritatea, având voinţa de a se opune unor marionete de orbit lumea, puse să joace după interesele jonglerilor criminali din umbră, raţiunea lui trează l-a scăpat de la „satanica «învăţătură marxistă»” în care „lupta de clasă era unul

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

din factorii de dezvoltare a societăţii” (cap.

Generalul magaziner.

Amintiri cu redeschiderea Liceului „Şincai”), „omul albastru” însă, rămânând, ca şi crima şi sângele, pentru că „nu-i putea supune pe aceşti oameni integri, care preferau a muri demni în mizeria în care-i împinsese noul regim” (cap. În vizită la „bătrâna doamnă”).

Credinţa în atotputernicul Dumnezeu, cel ce le ştie şi le dirijează pe toate, îl îndrumă pe Andrei Benzeu spre gândul că „în afară de sănătate, ce alt dar mai binecuvântat, mai valoros şi mai minunat, poţi primi de la Providenţă, decât dragostea?” (cap. Evadare din cazanul cu smoală, introspecţii şi tămăduire).

Dragostea Piei impresionează prin fidelitate maximă, dând dovadă de o nobleţe aparte în culmea fericirii, făurind dorinţa de a fi tipul de soţie perfectă, menţionând şi discipolilor săi că: „Bărbatul şi femeia îşi aduc fiecare contribuţia – aşa cum i-a lăsat Dumnezeu – la susţinerea, armonia şi educaţia familiei” (cap. Rug şi lacrimi de împăcare).

Romanul cuprinde 24 de capitole intitulate prin metafore sugestive, incluzând date istorice cu localităţi concrete. Captivează destăinuirile cunoscătorului de istorie trăită – Gheorghe Petrescu, născut la 5 februarie 1891, la Târgu Jiu, din părinţii Constantin şi Porfira, în capitolul Vizită cu lecţie de istorie vie. Acestui personaj îi este „foarte greu să vorbească despre lucruri dureroase, mai ales pe care le ştii a fi nedrepte, strigătoare până la cer, dar eşti Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

obligat a le duce cu sentimentul de culpă ce ţi se impune, şi a accepta vrând-nevrând că este drept aşa şi nu cum ştii tu”, făcând şi o descriere originală mamei vitrege care „era întotdeauna gata să ajute şi să facă bine.

Iubea natura şi florile pe care le picta”. Datorită acestor calităţi reuşeau să dea ripostă regimului care aducea oamenii „la starea de îndobitocire şi înfometare a omului prin comunism” (cap. Vizită cu lecţie de istorie).

Libertatea gândirii omului trebuia să fie una limitată, ghidată exclusiv de doctrinele regimului pus bine la punct pentru a-l prinde în capcana orânduirii unei „înalte inculturi” şi de a-l menţine pe întreg parcursul vieţii doar în prostia care, spune un personaj, profesorul Gheorghe Petrescu, în glumă, „mai prinde bine câteodată” – atunci când securiştii, din lipsa de cultură, n-au găsit cărţile interzise în cămara de lemne...

Semnificativ este examenul de conştiinţă al „turnătorului” Ghiţă, pe care agenţii Securităţii l-au „îndoit” încă din şcoala generală, fiind obligat să promoveze în viaţă ideologia partidului comunist. El conştientizează faptul că s-a mângâiat cu minciuna şi ticăloşia din cauza tatălui său, care l-a tras în mocirla trădării pentru a scăpa de munca în colectiv. Anume din acest motiv îl consideră pe Andrei Benzeu „omul ce creează oaze de linişte şi pace în jurul său, oriunde şi oricând” (cap. O ciudată destăinuire nocturnă) şi vine la acesta să-i destăinuiască adevărul că este chiar el turnătorul: „V-am turnat la conducerea

223

BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

trustului, la partid şi la Securitate.” Noroiul minciunii îl face pe Andrei să se simtă nu prea bine, încercând să rămână indiferent şi la noutatea cu drogurile puse în mâncare; dar el se regăseşte în ambianţa divinului din care face parte. Uşurarea se produce prin credinţa care i-o redă Benzeu spunându-i: „În realitate, Securitatea – nu este atotputernică, după cum îşi face propagandă, ca toată lumea să-i fie plecată”, apoi se confesează că doar credinţa în Dumnezeu „îi dă putere să fie un om cinstit” şi să-şi menţină tonusul sufletesc.

Sufletul este totul, sunetul gândului nostru ce produce lumină şi un singur lucru durează în viaţă, spune Euripide, faptul că ai un suflet drept şi bun.

224

Teresia Bolchiş Tătaru, în romanul Jar şi diamante de Igniş, pune în prim-plan, prin intermediul personajului central, Andrei Benzeu, sufletul drept şi bun, cel care e partea cea mai valoroasă şi cea mai nobilă din om, în sensul de a-l înălţa deasupra tuturor ororilor şi zguduirilor, chiar şi a orânduirii socialiste. Ca un jar plin cu diamante e sufletul acestui roman, ce rămâne cu o rană mereu deschisă. Îndemnul ar fi de a cunoaşte şi a cerceta mereu sufletul omenesc, demnitatea umană, respingând sărăcia gândului şi acceptând măreţia conştiinţei de a fi om liber, cu suflet curat.

Oxana CÂRLAN-MUNTEANU, profesoară de limba şi literatura română, Liceul Teoretic „Petru Rareş”

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

IMPRESII DE LECTURĂ

INTUIŢIA CA FĂGĂDUINŢĂ ÎN CUNOAŞTEREA VIITORULUI Uneori, la cele cinci simţuri sigure, atestate de medicina clasică, unele dicţionare de specialitate mai adaugă unul, cel deal şaselea, care este simţul echilibrului. Iată însă că Nicolae Rusu încearcă să demonstreze existenţa a încă unui simţ, cel de-al şaptelea, pe care-l defineşte drept simţul intuiţiei, deşi oricine ar putea pretinde că al şaptelea simţ poate fi şi bunul-simţ, poate şi simţul previziunii, şi cel al umorului, al ruşinii şi încă multe altele.

Această încercare, de fapt, e un truc al autorului, un procedeu original de a prezenta cititorului o panoramă a unui spaţiu şi a unui timp istoric – cel ex-sovietic – folosind în proiectarea acestei panorame destinele unor oameni.

Personajele din noua sa carte Al şaptelea simţ* (Ed. „Prut Internaţional”, Chişinău, 2013) prezintă un spectru larg atât al societăţii basarabene, cât şi al defunctei societăţi sovietice. Pe parcursul naraţiunii tânărul inginer în energetică Valentin Raru, pe care se ţine întreg subiectul romanului, face cunoştinţă, la o conferinţă de specialitate, în capitala Armeniei, cu Urar, un fost profesor de geografie care e considerat de concitadinii săi mai mult decât straniu.

Motivul acestei atitudini mai speciale faţă * RUSU, Nicolae. Al şaptelea simţ : roman. Ch. : Ed. Prut Internaţional, 2013. 220 p. (Col. Scriitori contemporani). ISBN 978-9975-54-007-3.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

de un fost cadru didactic este comportamentul său neadecvat, după ce acesta a suferit un accident, fiind atins de fulger în timpul unei furtuni.

Ciudat pare şi felul său de a gândi şi felul în care l-a ales pe Valentin să-i fie confident, pornind de la numele său Urar, acesta citindu-se îndărăt Raru; ciudată e şi convingerea sa că are capacitatea de a călători în timp. Ulterior, cititorul află că aceste capacităţi paranormale ale profesorului de şcoală armean au ajuns în atenţia structurilor speciale ale KGB-ului, la fel precum şi celebra prezicătoare Vanghelia Guşterova din Bulgaria – cunoscută în toată lumea cu numele de Vanga –, era consultată (şi chiar folosită, se zice) de aceste organisme.

Pentru a-l menţine însă pe cititor captivat de subiect, autorul îl pune pe Valentin Raru în situaţia să aştepte cu nerăbdare pe parcursul întregii naraţiuni cele şapte elemente ale unui stimulator de intuiţie, pe care Urar crede că l-a adus din viitor.

Procedeul e doar un pretext pentru celelalte personaje de a se manifesta în spaţiul şi timpul în care de pe harta lumii a dispărut un imperiu şi au apărut mai multe state, inclusiv Republica Moldova. Este interesant pentru cititor să urmărească metamorfoza personajelor cu o anumită mentalitate creată şi dictată de anumite condiţii sociopolitice ale unui imperiu ce

225

BiblioPolis

IMPRESII DE LECTURĂ

părea a fi etern. Autorul încearcă să însăileze portretul în devenire al unei noi pături sociale – cea a clasei politice a tânărului stat, clasă care, iniţial, are chip de doar gaşcă politică. Interesele mărunte şi orgoliile exagerate prevalează asupra idealurilor naţionale, din care motiv actuala realitate este exemplul cel mai elocvent că faptele mari în destinul unei naţiuni sunt în stare să le realizeze doar oameni la fel de mari. Se pare că avea perfectă dreptate preotul-scriitor Alexe Mateevici, când, la cei nici 30 de ani ai săi, scria în poezia Basarabenilor: „Să ştiţi / De nu veţi ridica / Din sânul vostru un proroc / În voi viaţa va seca / Zadarnic soarta veţi ruga / Căci scoşi veţi fi atunci din joc / Şi-ţi rămânea făr’ de noroc.”

Precum autorii din literatura clasică rusă Ilf şi Petrov, care au folosit ca pretext căutarea celor 12 scaune pentru a reda o nouă societate în devenirea ei utopică, la fel şi Nicolae Rusu îl pune pe Valentin Raru să caute elementele aşa-zisului aparat pentru stimularea intuiţiei, scoţându-i în evidenţă pe diverşi actori ai unei noi comunităţi de oameni: de la cei mai simpli precum Măşuţa, Ion, Ioana, Vasile, Lira etc. până la oameni de stat şi lideri ai societăţii precum Rică Ilieş, Năsosu, Victor etc.

Autorul le creionează destinele destul de zgârcit, fără prea multe cuvinte şi fără

fraze stufoase, evitând să dea verdicte şi lăsând la discreţia cititorului aceste judecăţi. Detaliul şi spiritul de observaţie sunt cele două atuuri care fac lectura captivantă şi lejeră. Elocvent în acest sens este felul în care se respectă în actuala Rusie Legea internaţională a numerotaţiei auto, când înmatricularea automobilelor se face în felul ei, doar în baza literelor comune atât pentru alfabetul latin, cât şi pentru cel rus.

Imagini impresionante aduce autorul şi din alte foste republici sovietice, cum ar fi secvenţe din războiul abhazo-georgian, călătoria celor patru parlamentari moldoveni, printre ei fiind şi Valentin Raru, în capitala Tadjikistanului, întrevederea cu Ioana în oraşul Kolomna din Rusia, unde aceasta alege să-şi doarmă somnul de veci, vizitarea pentru câteva ore a Kievului şi multe altele.

Includerea romanului Al şaptelea simţ în proiectul Chişinăul citeşte o carte va prilejui, cu siguranţă, cititorilor clipe de adevărată satisfacţie estetică, de cunoaştere a unor aspecte inedite ale realităţilor în care convieţuim şi sporirea interesului pentru lectură, un moment foarte necesar în epoca fierbinte a internetului.

Veronica BOLDIŞOR, redactor, Departamentul cultură, Mitropolia Basarabiei

„AM ALES SĂ SCRIU CUVINTE...”

Să ne păstrăm coloana vertebrală.

Versuri de Patrie* – astfel este intitulată o apariţie recentă din creaţia postumă a Stelianei Grama. Ca şi alte cărţi, editate în ultimii ani, şi aceasta este îngrijită de mama poetei, scriitoarea Claudia Slutu-Grama, * GRAMA, Steliana. Să ne păstrăm coloana vertebrală : Versuri de Patrie / Ed. îngrijită de Claudia Slutu-Grama. Ch. : Pontos, 2012. 244 p. ISBN 9709975-51-376-0.

226

dr. în filologie. Volumul debutează cu un cuvânt-înainte semnat de îngrijitoarea ediţiei din care ne apare chipul tinerei scriitoare, zic tânără deoarece a plecat tânără, şi aşa a rămas în amintirea contemporanilor. La Salonul Internaţional de Carte care se desfăşoară în fiecare an la Biblioteca Naţională a RM, ediţia XXI, în cadrul căruia au fost lansate două cărţi de-ale Stelianei Grama – La Ambasada Dragostei (2012) şi La Ţepilova Sorocii, la bunici (2012) – poeBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

tul acad. Nicolae Dabija a apreciat-o drept un Nicolae Labiş al poeziei româneşti din Basarabia.

Steliana era o fiinţă sensibilă, cu dragoste de Ţară, de Neam, de Limba Română, de Dumnezeu, cu dragoste de oameni, de tot ce este frumos. Rostul său îl simţea, îl intuia numai pe acest pământ moldav, al străbunilor noştri: „Trăim mai rău decât iloţii – Nu mai avem nimica sfânt, Dar dacă-om emigra cu toţii, Cui va rămâne-acest pământ?”

(Să ne iubim acest pământ!) În mai multe poezii ea vede Ţara în hotarele ei fireşti, cum ar fi: „De ce-ncercaţi zădarnic să schimbaţi O hartă ca pe-o filă de hârtie?

Voi nu ştiţi că suntem, prin sânge, fraţi Şi sângele istoria ne scrie?”

(Cu tot cu graniţă mă-ntorc acasă) Sau: „Nu faceţi la lume diverse apeluri!

Nu puneţi să ningă petale de măr, Că nu mai există două-adevăruri Există un singur şi mare-Adevăr!”

(Balada îngerilor Unirii) Am mai menţionat şi în alte rânduri că Steliana a avut o gândire matură, mult mai matură decât vârsta ei, s-a format, a crescut ca scriitoare prin lecturi de calitate bună, de valoare. Grigore Vieru are o poezie Sunt naţionalist, în care se ridică împotriva degradării limbii române şi a „plevei migratoare care se crede un dar minunat”.

Continuând într-un fel acest gând, întro poezie dedicată marelui poet, Steliana Grama constată: „Şi dacă mai vreau ca un Neam să nu piară în lume, Şi dacă mai vreau ca să am un nestrâmbat nume, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Şi dacă mai am o credinţă, şi dacă mai sper doar în Crist, Şi dacă-s umană fiinţă – sunt naţionalist?” (Şi dacă...)

Unele poezii sunt inspirate din creaţia lui Ion Vatamanu (Uniţi-vă, români!), a Leonidei Lari (Rugăciune), a lui Iulian Filip (Închide gura!) etc.

Steliana Crama are poezii dedicate marilor bărbaţi, martiri ai neamului românesc: Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Liviu Damian, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Veniamin Apostol, Adrian Păunescu, Constantin Brâncuşi ş.a. Într-o poezie consacrată lui A. Păunescu poeta evocă acel moment memorabil din avântul mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni când tinerii s-au culcat sub tancuri pentru a nu le permite acestora să treacă prin Piaţa Marii Adunări Naţionale: „Atunci copiii Ţării, timizi ni s-au culcat Sub tancurile care veneau,

227

BiblioPolis

IMPRESII DE LECTURĂ

veneau puhoi.

Ostaşii s-au oprit, ostaşii-au lăcrimat.

Victorie! Armata... Armata e cu noi!”

(Balada viitorului) O poezie de-a Stelianei inspirată de acel cunoscut personaj al lui Caragiale – Cetăţeanul turmentat –, care semnifică poporul („Eu cu cine votez?”, scrisă în 2000) se pretează extrem de reuşit la situaţia de azi din Republica Moldova: „Cu dinţii stau la stele şi turbez – La cârmă-s veneticii şi netoţii.

N-am niciun chef să merg şi să votez – Din nou vor câştiga doar patrihoţii!”

(Cetăţeanul turmentat) În mai multe poezii S. Grama este îngrijorată de destinele limbii române, de viitorul ei pe plaiul nostru: Limba română, Ce face azi limba română?, Ecoul în limba română, Noi suntem cu toţii români!, Limba mea, Sacru tezaur etc. „În secolul nostru bolnav Din nou viitorul se-amână

Şi-adesea uităm de română, Şi asta îmi pare mai grav.”

Poeta preferă stilul clasic cu rimă. Desigur, că dacă ar fi trăit, la unele versuri ar fi revenit, unele rime le-ar fi cizelat.

Steliana Grama era absolut conştientă că Dumnezeu, dându-i acest har, i-a dat o misiune grea, plină de responsabilitate. „Am ales să scriu cuvinte”, mărturiseşte poeta, convinsă că această menire trebuie îndeplinită cu demnitate: „Şi tot mai mult mi-e teamă de Cuvinte, De sensul lor profund şi ne-nţeles, Pe care prin iubire, jurăminte, Prin rugă – le rostim atât de des.”

Este îmbucurător faptul că încă un manuscris din bogata arhivă a Stelianei Grama a devenit carte, pusă la dispoziţia cercului larg de cititori.

Ludmila BULAT

CEA DINTOTDEAUNA RAIA ROGAC – FIDELĂ SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI În ziua de naştere a cărţii Punţi de suflet*, nu vă întrebaţi care sunt calităţile autoarei ei, Raia Rogac – Dumnezeu a înzestrat-o cu cele mai alese, cultivându-ni-le şi promovându-le printr-un dialog continuu cu personalităţi notorii şi trezindu-ne un viu interes pentru ceea ce am putea numi confidenţele unui publicist pasionat de fiecare dintre domeniile artei din care face parte cel intervievat. Fiecare poveste reală vorbeşte despre un zbucium dorit de un suflet generos cu un spaţiu locuibil în dimensiunea căutare, construind nenu* ROGAC, Raia. Punţi de suflet: convorbiri. Bucureşti: Biblioteca Bucureştilor, 2011. 428 p.

228

mărate punţi pentru a-şi împleti destinul de condeier ales cu atâtea alte destine despre care a scris, hărăzite să ne împartă din lumina lor, şi cu care, volens-nolens, se contopeşte, mai dăruindu-ne din plăcerea de a ne delecta pe un ogor imens al patriotismului şi demnităţii de neam. Punţile de suflet, marcate şi în noi, cititorii, sunt poduri încărcate de flori, de fiori şi de convingerea că unirea spirituală românească s-a produs demult prin simţul nostru de neam întregit atât cât mai avem asemenea oameni curajoşi precum autoarea lor, în pofida faptului că, pe lângă cotropitori, elementele mancurtiste „au avut grijă” să însăileze cu multă migală vrajba şi ura. Dar Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

cartea este una luminoasă, cartea e despre cum suntem unii, dar şi cum trebuie să fim.

Cele 30 de dialoguri realizate sunt 30 de universuri – un tot unitar în care se înscrie jurnalista Raia Rogac şi al cărei interior poate fi dedus conform formulei: • demnitatea creştină şi iubirea faţă de Dumnezeu – cu poetul, omul de cultură Ioan Alexandru (Conştiinţa păcatului este cea mai mare valoare a omului); cu părintele Pavel Borşevschi (Mama mi-a sfinţit credinţa în Dumnezeu cu dragostea ei); cu părintele Nicolae Ciobanu (Dacă între preoţi nu va fi unire, unde s-o mai căutăm?); cu Florin Rotaru (Rostul nostru pe pământ are mai multe legături cu liniştea iubirii tainice); cu pedagogul Tatiana Doibani (Dumnezeu m-a ajutat să vin acasă); cu Sergiu C. Roşca (Dor de Basarabia); cu Ştefan Fănică Lupsici (La Deribalta limba română a început să dispară…); • mândria naţională – cu Mitzura Arghezi, fiica renumitului poet Tudor Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Arghezi (Tata ştia limba română îngrozitor de bine); cu Ion Mărginenau (Pe mine mă doare limba română); cu Raia Rogac (Baştina – simbol al iubirii); cu Constantin (Dinu) Grigore Săraru (Mereu am rămas victima speranţei sau ultimul ţăran din Slătioara); cu Iulia Scutaru-Cristea (Visul de duminică); cu Dan Zamfirescu (Dacă n-ar fi fost Hasdeu, Iorga nu exista…); cu Andrei Covrig (Dacă încredere nu e, nimic nu e); • dorul de sublimare a cuvântului românesc – cu academicianul, criticul literar Mihai Cimpoi (Tot ce am bun datorez bibliotecii); cu dr. Lidia Kulikovski, director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” (Prin Cetatea de Lumină); cu redactorul-şef al revistei Vatra, scriitorul, poetul român Nicolae Băciuţ (Ministerul Culturii nu a avut niciodată în frunte pe ministrul Finanţelor); cu poetul Adrian Păunescu (Naşterea mea e definitiv basarabeană); cu scriitoarea Claudia Partole (Îmi trăiesc cu intensitate clipa); cu Anatol Vidraşcu (Am devenit editor din sete şi dragoste de carte); cu Gheorghe Marin (Îmi sunt dragi cărţile mele ca şi copiii pe care i-am avut); cu preşedinta Fundaţiei „Onisifor şi Octavian Ghibu” – Constanţa Ghibu (Toată Basarabia era la noi în casă); • iubirea de guvernare a artelor – cu marele rapsod Tudor Gheorghe (Mulţi oameni din tară au zis că sunt basarabean), cu actriţa Maria Balan (Trecând podurile vieţii); cu pictorul Teodor Buzu (Un ambasador al culorilor); cu actorul actorilor, ex-ministru al Culturii şi Cultelor Ion Ungureanu (Teatrul vieţii mele); cu Margareta Sârbu, cântăreaţă de muzică folk (Încerc să nu dau atenţie lucrurilor mărunte de frică să nu supăr viaţa).

Căutat şi descoperit, sinele Raiei Rogac se află în spaţiul în care dezideratul şi realizările se află sub semnul major al echilibrului sufletesc. De fapt, fiecare căutare, cu escapade

229

BiblioPolis

IMPRESII DE LECTURĂ

în Shambala, finalizează cu noi descoperiri inundate de o lumină nouă ce asigură strălucirea stelelor, dar şi zborul în ascensiune al autoarei care tot o stea este. Înscriind pagini alese în palmaresul ei distinct cu fiecare intervievat, formula Raia Rogac, dedusă pe calea măiestriei omului de litere, vertical întotdeauna, demn de neamul, scrisul, cultura şi istoria lui, ne asigură alimentarea spirituală, promovând continuu cuvântul delicios, elegant şi plin de vivacitatea şi splendoarea unei vieţi trăite cu intensitate, lumea Domniei Sale fiind oamenii-valori a cărei existenţă nu şi-ar imagina-o în afara lor.

Vom mai menţiona, în final, că valoarea acestui volum este confirmată şi de o exuberantă (nici nu se putea altfel!) prefaţă scrisă de acad. Mihai Cimpoi, precum şi de o originală postfaţă – am în vedere aprecierile de pe coperta-spate, semnate de acad. Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar; jurnalistul şi scriitorul Vl. Pohilă şi profesoara dr. Veronica Postolachi. Reproducem din acestea câteva crâmpeie, spre edificarea cititorilor, spre bucuria (sperăm!) a colegilor de breaslă.

Lidia GROSU * * * Raia Rogac nu doar angajează în dialog spre a afla modul în care cei interogaţi gândesc statutul culturii şi al omului de cultură, ci spre a portretiza a le fixa prezenţa sensibilă în contextul valorilor care se creează prin destin, lucrarea divină a inspiraţiei, dar şi prin lupta de zi cu zi împotriva obstacolelor, mentalităţii vechi, dezinteresului persoanelor sus-puse, opacităţii celor insensibili la bunurile spirituale.

Găsim adevărate spovedanii, profesiuni de credinţă, formulări de principii etice şi estetice, vademecum-uri transcrise publicistic, atitudini justiţiare (Ion Ungureanu, bunăoară, e convins că „numai spunând şi afirmând adevărul, putem vedea lumina la capătul tunelului”). Într-un cuvânt, Raia Rogac ne ajută să cunoaştem cu mult mai multe lucruri şi din interior, din chiar forul lor sufletesc, din

230

„tainele” inimii, dar şi din cele ale cugetului, despre oamenii de cultură – scriitori, pictori, cântăreţi, profesori, editori etc.

Preocuparea ei pasionată pentru valori şi pentru mai buna cunoaştere a celor care le creează este salutabilă şi demnă de atenţie, căci prin valori se va salva lumea.

Acad. Mihai CIMPOI * * * După ce s-a impus ca o ziaristă de calitate – prin reportaje, comentarii, analize, cronici –, cu deosebire în ultimii 10-15 ani, Raia Rogac se prezintă şi ca o virtuoasă autoare de scrieri aflate la frontiera dintre gazetărie şi literatura artistică. Ne referim, în primul rând, la zeci şi sute de eseuri, recenzii şi interviuri, risipite de autoare în presa literară şi culturală de la Chişinău, dar şi din alte centre spirituale româneşti, de la Iaşi până la Târgu-Mureş, de la Bistriţa-Năsăud până la Piteşti şi Bucureşti, plus numeroase publicaţii electronice sau „clasice” din diasporă.

Printre aceste frumoase împliniri ale scrisului Raiei Rogac, se evidenţiază net interviurile sale. Doar la prima vedere interviul este un gen uşor al presei: s-ar părea că e suficient să te înarmezi cu câteva întrebări mai agere, să găseşti interlocutorul potrivit şi... succesul dialogului îţi este asigurat! Or, această impresie este una de suprafaţă. Raia Rogac ştie a-şi alege interlocutorii, pentru care face „chestionare” pe cât de motivate, pe atât de inteligente, însă nu se opreşte aici. Dânsa „ghidează” cu măiestrie dialogul, „ispiteşte” abil protagonistul, încât îl predispune la confesiuni impresionante, singulare, „de respiraţie unică”. Astfel, interviurile Raiei Rogac devin nişte tulburătoare spovedanii, în care documentul şi trăirea, revelaţiile şi emoţiile fac un aliaj rarisim. Cu referire la volumul de faţă, poate cele mai edificatoare în sensul denunţat de noi sunt interviurile cu Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Iulia ScutaruCristea... şi mă opresc aici, numai pentru că îmi dau seama: comit o nedreptate alegând doar câteva nume, respectiv confesiuni, din atâtea altele care ar merita cu prisosinţă să fie citate Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

ca modele de inspirată cultivare a acestui dificil gen, aparţinând în egală măsură jurnalismului şi literaturii artistice.

Vlad POHILĂ, jurnalist, scriitor * * * Acest traseu prin imperiul valorilor spirituale, lipsit de orice reverberaţii sisifice, demonstrează amploarea discuţiilor, profunzimea problemelor abordate, acuitatea

întrebărilor pe muchie de cuţit şi confirmă, o dată în plus, că Raia Rogac şi-a ales, ca emblemă a destinului, ultima secvenţă dintr-o arhicunoscută aserţiune a lui Constantin Brâncuşi: munceşte ca un rob. Cu arma cuvântului, autoarea se avântă pe baricadele unor litigii interminabile, apărându-ne demnitatea naţională.

Dr. Veronica POSTOLACHI

VIZIUNI ADOLESCENTINE DESPRE COTUL DONULUI 1942 – CA EVENIMENT ŞI CARTE1 O excelentă lecţie de iubire a faptelor ce nu trebuie uitate...

Al Doilea Război Mondial a fost, fără îndoială, cea mai mare crimă împotriva omenirii. Cauzele primare le-au constituit dorinţa lacomă de expansiune şi influenţă, fiind generată de conceptul de supraom, de rasă superioară care, sfidând legile lui Dumnezeu, instaurează teroarea în lumea întreagă.

La fel ca o gaură neagră, războiul a atras marile puteri care căutau să-şi îndeplinească scopurile individuale, peste alte state însă, pur şi simplu, s-a trecut cu tăvălugul istoriei. Războiul este tragedia a peste 60 milioane de oameni, iar aici putem include generaţiile anterioare, dar şi descendenţii, adică pe noi înşine, care păstrăm până azi memoria nedreptăţii la care a fost supus neamul românesc.

Ajungând în stare de alertă, România este nevoită să aleagă între dorinţă şi necesitate. Astfel, la 1941, intră în război de partea Germaniei, cu scopul de a-şi reîntregi hotarele şi a reîntoarce Basarabia şi 1 Impresii prezentate în cadrul Salonului Internaţional de carte pentru copii şi tineret, pe 19 aprilie 2013, la Liceul „Prometeu” din Chişinău.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Bucovina la Patria-mamă, înaintând împreună cu armatele germane spre sudul Uniunii Sovietice. 20 de divizii româneşti au ţinut piept unui atac fulminant în care au pierit, doar la Cotul Donului, 150 000 de români. Numărul zguduitor este completat de încă 100 000 români transilvăneni înrolaţi în armata ungară, stepa calmucă fiind înroşită de sângele a 250 000 de ostaşi români care şi-au întrerupt drumul pământesc departe de ţară, în pământ străin.

231

BiblioPolis

IMPRESII DE LECTURĂ

Citind cartea Cotul Donului 19422, elaborată în urma proiectului coordonat de domnul Vasile Şoimaru, căruia ar trebui să-i fim recunoscători pentru curajul lui de a aborda o temă delicată atât din punct de vedere politic, cât şi sentimental, am retrăit emoţiile unor oameni care, respectând un ordin şi o datorie, s-au pomenit în vârtejul istoriei.

Autorul sublimează eroismul, jertfa soldaţilor români, poate, pentru prima dată în spaţiul basarabean, într-o carte-jurnal şi document şi blamează trădarea de atunci: armatele germane, în retragere sau capitulând, din lipsă de strategie, abandonează Armata Română, iar aceasta rămâne să ţină piept fără provizii sau armament, tancurilor ruseşti. Autorul identifică şi astăzi această trădare prin lipsa de memorie, ignoranţă sau indiferenţă, manifestate prin absenţa măcar a unui semn de gratitudine pentru sacrificiul românilor: cei peste 250 000 de ostaşi, înhumaţi în gropi comune, nu au nicio cruce, nicio răstignire, nicio troiţă care să marcheze o rânduială creştinească.

Eroismul de care a dat dovadă armata română este desigur unul incontestabil. În pofida faptului că trădarea a fost şi ea un aspect din care am desprins câtă mârşăvenie poate exista în lume, câte interese ascunse pot avea unii (unele cercuri), totodată am aflat că atunci, când românii au fost trimişi la „abatorul” de pe Don, ei au luptat cu demnitate înscriindu-se în durata eternă de jertfă şi eroism. Or, astfel se intitulează şi filmul documentar despre participarea românilor în cel de-al Doilea Război Mondial: Eroism şi jertfă pe Frontul de Est. M-a impresionat mult fapta băiatului orfan care, din spusele domnului veteran Iosif Niculescu, a salvat viaţa a 2000 de oameni prin propria jertfire pe pământ străin, pentru patrie şi neam. Cu siguranţă, asemenea fapte sunt demne măcar de o cruce umilă.

2 Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare. / Iosif Niculescu, Vasile Şoimaru (coord.), Gheorghe Pârlea [et al.]. Ch.: Balacron, 2012. 100 p. ISBN 9789975-100-77-9.

232

Totuşi, în teroarea războiului au rămas oameni de bună-credinţă. Aşa am regăsit eu cazul părintelui Popescu. „Noi i-am zis: «Hai, părinte, că te iau ruşii prizonier!» N-a vrut să plece şi l-au luat prizonier stând ani şi ani la ruşi. Dar n-a vrut să plece până nu şi-a făcut datoria.” Războiul e ca o închisoare. Intri cu păcate, dar ieşi cu mai multe sau chiar lepădat de Dumnezeu. Însă există oameni care se pot sacrifica pentru a-i mântui pe ceilalţi, pentru a-i scoate la lumină, iar cazul părintelui Popescu merită respect profund.

Subiectul mi-a trezit interesul să mă documentez despre cum se preda această temă generaţiilor anterioare. Am aflat că dacă noi învăţăm despre implicarea în război a Armatei Române, chiar dacă o facem succint, atunci bunicilor mei nici măcar nu li s-a vorbit despre eroismul neamului românesc, participarea românilor în război a fost considerată drept o mare trădare, iar veteranii de război din cele două armate nici azi nu au fost „iertaţi”.

Mă înspăimântă nedreptatea din trecut. Iar cel mai rău este că ea se reflectă până în prezent. Dacă atunci, prin trădare, se sabota fabricarea muniţiilor şi pe front ajungeau proiectile fără explozibil, atunci azi mă sperie uitarea, necunoaşterea adevărului istoric în complexitatea lui, abordarea îngustă a problemei. Azi, toţi sunt ocupaţi cu propriile probleme. Ne plângem că nu reuşim nimic. Nu avem timp nici măcar pentru un simplu mulţumesc. O simplă recunoştinţă pentru oamenii care ne-au scris istoria. Nu cred că ei ar cere multe, deoarece au fost învăţaţi cu modestia unui simplu soldat, care, dacă primeşte nişte bocanci, e fericit că nu va muri de frig.

Noi, generaţiile de azi, privim filme, ne documentăm despre unele operaţiuni, trecem succint tema războiului la şcoală, însă niciodată nu vom înţelege suferinţa şi disperarea prin care au trecut soldaţii.

De aceea, consider că noi, cei care sesizăm măcar puţin din emoţiile cu care ne sunt povestite experienţele de război ale unor veterani, ar trebui să ne întrebăm: Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

oare suntem îndreptăţiţi să cerem mai mult? Oare am făcut noi ceva pentru a ne schimba viitorul? Suntem buni doar de a ne plânge, dar oare avem dreptul să o facem?

Această carte a domnului Vasile Şoimaru ne predă lecţia de istorie preponderent prin intermediul emoţiilor umane, directe, concrete; mai puţin prin statistici, contabilizări de fapte, nume – cum e în manuale.

E o lecţie întârziată la care foarte mulţi am rămas corigenţi. E o lecţie pe care o trăim individual. Despre credinţă şi jertfa. Despre memorie. Despre recunoştinţă. Despre

demnitate. Despre cum nu ar trebui să fie şi cum e în legea firii să se întâmple. E o cartepromisiune a autorului despre faptul că şi un singur om poate îndrepta, în acest caz, greşelile istoriei, greşelile omului, de fapt. Şi visul dlui V. Şoimaru, de a înălţa, la Cotul Donului, o sfântă cruce întru pomenirea morţilor, devine visul fiecărui cititor, care, în perioada Postului Mare, vibrează mai sensibil la tot ce e creştinesc, care jinduieşte trezia spiritului şi a conştiinţei.

Iustina ARMAŞU, cl. a IX-a „D”, Liceul „Prometeu”, Chişinău

Românii au rezistat în faţa nedreptăţii cu preţul sângelui Între a auzi şi a asculta, a asculta şi a înţelege, a înţelege şi a simţi este o diferenţă esenţială.

Când vine vorba de istorie, unii doar aud în timp ce alţii ascultă, o parte din oameni înţeleg, dar mai puţini simt. Şi a simţi cu adevărat istoria nu înseamnă doar a conştientiza nişte adevăruri.

A simţi înseamnă a trece aceste adevăruri prin tine, a te conecta cu ele, a suferi o regăsire spirituală datorită lor sau o dorinţă de căutare asiduă până la întregirea lor.

Iar a te uni cu istoria înseamnă a te simţi parte a unei omeniri, a unui popor, a unei familii.

Tocmai v-am făcut un rezumat al cărţii Cotul Donului 1942 de Vasile Şoimaru. Îmi amintesc când autorul a fost la una din lecţiile noastre de dirigenţie.

Cred că ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost perseverenţa dumnealui.

Este omul care, în căutarea adevărului despre originea sa a descoperit ceva mai mult decât legăturile sale genetice, a descoperit că poate simţi istoria. Îmi amintesc foarte bine că numea ţările unde a găsit localităţi româneşti. Dragostea sa pentru tot ce e românesc am Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

simţit-o şi atunci, dar am resimţit-o şi în urma citirii aceste cărţi.

Intrigat de descoperirea unor adevăruri de pe frontul de la Cotul Donului (în urma filmului Eroism şi jertfă pe Frontul de Est), autorul parcurge drumul care mai bine de şapte decenii în urmă a fost parcurs de batalioane de români. Tristul adevăr pe care-l găseşte este: nu există

233

BiblioPolis

IMPRESII DE LECTURĂ

niciun monument, nicio cruce în zonă, dedicată românilor care s-au prăbuşit pe aceste meleaguri. Simţământul de apartenenţă la un neam l-a făcut pe domnul dr. Vasile Şoimaru să nu lase această greşeală necorectată, dar indignarea provocată de uitarea soldatului român necunoscut, căzut la Cotul Donului sau în alte zone din est, nu poate fi potolită decât prin corectarea acestei grave erori a poporului românesc.

Conform datelor din carte, la Cotul Donului au murit circa 250 mii de militari români, iar cauzele morţii acestora sunt uneori mai mult decât revoltătoare, una dintre acestea este următoarea: „Spre nenorocirea noastră, telefonistul batalionului a fost împuşcat. Eu eram lângă el, urmăream înaintarea trupelor, eram la 200-300 metri de linia întâi. Şi atunci eu am luat misiunea de telefonist. Şi pentru că ni s-a comunicat din linia întâi că ruşii contraatacă şi ne resping, compromiţându-ne acţiunea. Mi-a răspuns la telefon un căpitan, Marinu îi spunea, n-am să-l uit nici pe lumea cealaltă, care (după aia am aflat că era mason) era şeful biroului 2; biroul 2 în armată era biroul de spionaj şi contraspionaj. Deci, nu avea el căderea să ia această hotărâre şi mi-a răspuns foarte categoric şi prompt că nu o să ne dea ajutoare. Şi am spus: «Domnule căpitan, vom fi respinşi.» Mi-a răspuns: «Treaba voastră!» Şi mi-a închis telefonul. Şi aşa s-a întâmplat că am fost respinşi. O bună parte din soldaţi au fost luaţi prizonieri, iar altă parte au fost răniţi, împuşcaţi, omorâţi încât, la retragerea pe care am făcut-o până spre seară, nu au mai ajuns înapoi, din cei 930 din trupă, cu tot cu comandant, decât 32 de inşi.”

La revenirea în ţară acesta caută comori istorice nu în locuri, ci în oameni.

Iar puţinii oameni care au fost la acel război şi nu au murit pe front, s-au transformat în şi mai puţinii oameni care au rezistat cu brio trecerii anilor.

234

Unul dintre aceştia (dar nu unicul cu care vorbeşte Vasile Şoimaru) este Iosif Niculescu, persoană care stă la baza filmului menţionat anterior. Acesta împărtăşeşte trăirile, durerea sa cu V. Şoimaru şi cu jurnalista de la Radio România Internaţional, Roxana Iorgulescu-Bandrabur. Prezenţa presei la această întâlnire de suflet dovedeşte întro anumită măsură dorinţa lui Vasile Şoimaru de a face publice durerea, patimile, suferinţa prin care au trecut aceşti oameni, dar şi uitarea la care au fost expuşi, în cel mai ticălos mod, ostaşii şi ofiţerii căzuţi pe front.

Un moment care m-a impresionat a fost multitudinea de detalii pe care şi le amintesc veteranii: de la mişcările de înaintare şi retragere la greşelile strategice grave şi mai puţin grave, la armele utilizate, până la tipurile de gloanţe care au omorât fiecare camarad implicat în metodele de oprire şi distrugere a acestor arme. Sentimentele, stările, fiecare semn de prietenie, dar şi de indiferenţă arătat s-au întipărit în mintea acestor oameni ca mângâierea dălţii în piatră.

Probabil acesta este un motiv care a condus la faptul că la 9 mai, veteranii care au luptat în două armate diferite, să se întâlnească separat. Amintirile şi amprenta războiului se simt puternic, or, pentru omul de rând, e greu să numească duşman pe cineva, să vadă cum din cauza lui îi mor tovarăşii, poate muri şi el, ca apoi să devină prieten cu fostul inamic. E şi mai greu, dacă e să ţinem cont de influenţa foarte mare, în plan psihologic şi informaţional, din partea sovieticilor.

Avea perfectă dreptate Paul Valéry afirmând că „războiul este masacrul oamenilor care nu se cunosc, în avantajul oamenilor care se cunosc, dar care nu se vor masacra”. Ca şi Henri Lacordaire, care era convins că „războiul este actul prin care un popor rezistă nedreptăţii cu preţul sângelui său”.

Cristina ARHILIUC, cl. XI, Liceul „Prometeu”, Chişinău

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

OAMENI ŞI CĂRŢI

ANIMATOR DE EVENIMENTE ŞTIINŢIFICO-CULTURALE LA „TRANSILVANIA” Parascovia ONCIU, director, Filiala „Transilvania” a BM „B.P. Hasdeu” Încă din tinereţe, din anii ’60-’70, Pavel Balmuş s-a impus ca un harnic şi foarte atent istoric literar, cercetător al celor mai diferite aspecte ale vieţii literare din Basarabia secolului XIX – prima jumătate a secolului XX. A pus în circulaţie diferite documente de arhivă, extrem de valoroase, privind procesul literar şi cultural basarabean din acea epocă, scoţând în evidenţă contribuţiile cele mai importante sau faţete inedite ale activităţii unor personalităţi de vază. Printre acestea, un loc deosebit îl ocupă dinastia HâjdăuHasdeu, despre reprezentanţii căreia a scris numeroase articole şi studii, multe cu titlu de descoperire sau de prezentare inedită, originală, surprinzătoare. Bogdan Petriceicu Hasdeu, patronul spiritual al Bibliotecii Municipale din Chişinău, se află în centrul preocupărilor dlui Pavel Balmuş ca cercetător remarcabil al vieţii, operei şi efectelor pentru contemporaneitate a contribuţiilor hasdeene la menţinerea făcliei spiritului naţional în condiţii nu dintre

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

cele mai favorabile şi la amplificarea luminii, pentru generaţiile viitoare, a unei făclii fără de care, cine ştie, poate că mai orbecăiam în umbra întunecoasă a unei culturi străine.

La fel, dl Pavel Balmuş este cunoscut şi apreciat ca un împătimit iubitor al cărţii, ce de-a lungul anilor şi deceniilor, împreună cu soţia, dna Clara, au adunat inestimabile valori bibliofile, dintre care foarte multe le-au expus în atenţia publicului interesat; altele le-a donat principalelor biblioteci din Chişinău; în fine, o parte din aceste cărţi vechi şi / sau rare, deosebit de preţioase, le-a analizat amănunţit, în cunoştinţă de cauză, atât în articole şi studii, cât şi în cadrul unor prelegeri ţinute la biblioteci, în aule universitare, la diferite simpozioane academice ş.a.m.d.

De aceea, este întru totul firesc că mai multe biblioteci şi l-au dorit pe cercetătorul Pavel Balmuş în calitate de invitat, ca participant, iar uneori organizator şi moderator de manifestări cu caracter cultural,

235

BiblioPolis

OAMENI ŞI CĂRŢI

cognitiv, bibliofil, ştiinţific. Pot spune că şi noi, cei de la Filiala „Transilvania”, chiar de la fondarea ei, în 1991, am beneficiat de o frumoasă şi substanţială colaborare a dlui Pavel Balmuş.

Aş aminti, în context, în primul rând, sesiunile de comunicări Basarabia – Transilvania: repere culturale, care, cu neînsemnate modificări ale genericului, s-au desfăşurat la noi, anual, în cadrul Zilelor Bibliotecii „Transilvania”, din 1992 şi până în 2001. Au trecut ceva ani de atunci, dar despre acea suită de manifestări persistă cele mai frumoase amintiri şi impresii, atât în rândul nostru, al bibliotecarilor, cât şi al utilizatorilor noştri. Şi cred că aceleaşi impresii şi amintiri plăcute dăinuiesc şi în sufletele participanţilor direcţi la manifestări. Iar la acest capitol, vom menţiona că dl Pavel Balmuş, în calitate de organizator sau coorganizator, apoi ca moderator şi vorbitor, a putut aduna şi, într-un fel – mobiliza, la acţiunile cu genericul de mai sus, personalităţi notorii ale literaturii, culturii, ştiinţei de pe ambele maluri ale Prutului.

Desigur, primul ar trebui amintit numele lui Traian Brad, marele bibliolog, om de cultură, patriot şi prieten al nostru, ctitorul de facto al Bibliotecii „Transilvania” şi care, alături de dna dr. Lidia Kulikovski, a fost sufletul la majoritatea absolută a evenimentelor cultural-ştiinţifice desfăşurate la noi până în ultimele sale zile pământeşti.

Voi menţiona că Traian Brad – ca şi alţi intelectuali de marcă clujeni – a găsit uşor un limbaj comun cu Pavel Balmuş, fapt ce i-a ajutat să facă manifestările, inclusiv sesiunile de comunicări Basarabia – Transilvania: repere culturale, la un nivel ridicat, trezind încântarea participanţilor. Printre altele, după plecarea pentru totdeauna dintre noi a lui T. Brad, dl P. Balmuş a scris un emoţionant articol comemorativ, inclus în ediţia specială In memoriam Traian Brad a buletinului BiblioPolis.

Clujenii au venit întotdeauna la manifestările noastre cu plăcere, dar şi doldora

236

de cărţi şi de comunicări interesante, bine documentate, totodată ştiind a-şi asculta, a-şi aprecia, a-şi lăuda colegii de la Chişinău. Îmi amintesc, cu câtă emoţie vorbeau, mai ales, oaspeţii de la Cluj care aveau rădăcini basarabene sau oricare altă legătură-familială, prietenească ori, pur şi simplu, sufletească cu Basarabia. Şi deşi asemenea legături aveau majoritatea, desigur, se cere a fi menţionată special prezenţa şi personalitatea distinctă a lui Alexe Mare, de profesie jurist, dar care pe atunci exercita funcţia de preşedinte al Societăţii Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”. Dintre alţi intelectuali de vază ai Clujului care au participat la sesiunile de comunicări consacrate vechilor şi impresionantelor relaţii culturale basarabeano-transilvane voi mai aminti: colegii noştri de breaslă Doina Popa, Mihai-Mircea Zeciu, Dimitrie Poptămaş, Adrian Trif, Octavian Petraşcu, Elena Anghel, Florentina şi Emil Suciu; scriitorii şi ziariştii Teodor Tanco, Mircea Popa, Ioan Buzaşi, Virgil Bulat, Pompei Cocean, Domiţian Cesereanu, Ionuţ Ţene, Constantin Mustaţă, Nicolae Mocanu; prof. univ. dr. Mircea Muthu, acad. Ioan-Aurel Pop, alţi profesori de istorie şi cercetători în domeniu şi încă mulţi alţii din diferite domenii umanistice.

De fapt, atunci când am încercat să fac o clasificare pe profesii sau pe domenii, a oaspeţilor noştri de la Cluj, mi-am dat seama că mă aflu în faţa unei mari dificultăţi, doar unii au, concomitent, câteva preocupări, respectiv, câteva profesii: bibliotecar, dar şi cercetător literar, jurnalist, dar şi scriitor, profesor de liceu, dar şi poet ş.a.m.d.

Oricum, clujenii au întreţinut cu chişinăuienii un dialog mereu sincer, fratern, dar şi subliniat ştiinţific, documentar.

Dintre participanţii basarabeni la sesiunile de comunicări voi menţiona prezenţa unor personalităţi ale ştiinţei şi culturii noastre ca: acad. Mihai Cimpoi, profesorii universitari Sergiu Pavlicenco, Alexandru Burlacu, Anatol Petrencu, doctorii în filologie, colaboratori ai Institutului de speBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

cialitate din cadrul Academiei de Ştiinţe Anatol Gavrilov, Veronica Bâtcă, Dorina Surugiu, Lazăr Ciobanu, Ala Zavadschi, Alina Ciobanu, Ion Negrei, Svetlana Korolevski şi alţii. Rog să fiu iertată dacă trecerea nemiloasă a anilor mi-a şters din memorie vreun nume ce merită a fi menţionat, atât din partea transilvană, cât şi din cea basarabeană.

An de an, sesiunile de comunicări Basarabia – Transilvania: repere culturale au fost pe larg mediatizate în presa de la Chişinău şi de la Cluj-Napoca, de fiece dată evidenţiindu-se şi eforturile de organizator, precum şi noutatea subiectelor abordate de către dl Pavel Balmuş.

Unele comunicări prezentate la noi au stat la baza unei culegeri de articole şi studii intitulată Lumini modelatoare şi care este, într-un fel, o lucrare unică dedicată raporturilor spirituale dintre ardeleni şi basarabeni. Păcat numai că greutăţile financiare, posibil şi de altă natură, nu au făcut posibilă editarea şi a altor volume similare, căci, la drept vorbind, în fiece an se putea elabora şi tipări câte un volum cu acest subiect important pentru toţi românii.

L-am avut ca oaspete pe dl Pavel Balmuş şi la alte evenimente culturale şi trebuie să menţionăm că de fiece dată el nu numai că a avut ce să ne comunice, dar a făcut-o ca un cunoscător subtil al temelor abordate, trezind interesul publicului adunat. Aşa s-a întâmplat şi la o recentă manifestare, Ceaiul de la ora 16, iniţiat şi moderat de dna prof. Alexandra Tănase de la Liceul „Gaudeamus“, unul dintre cele mai bune în sectorul Ciocana şi în tot Chişinăul. Şedinţa, la care vreau să mă refer, a fost consacrată aniversării a 175-a de la naşterea patronului nostru spiritual, Bogdan Petriceicu Hasdeu, dar, desigur, nu am trecut cu vederea nici alte aniversări apropiate ca mesaj: 25 de ani de la atribuirea Bibliotecii Municipale a numelui lui Hasdeu şi 15 ani de la fondaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

rea Centrului de Hasdeulogie din cadrul BM. Elevii din clasele în care predă literatura română dna prof. Alexandra Tănase au prezentat un program alcătuit ingenios, datorită cărui fapt au fost evocate cele mai importante momente din viaţa şi activitatea literar-ştiinţifică a titanului de la Cristineşti şi de la Câmpina. După care aceşti bravi adolescenţi îndrăgostiţi de Logos au ascultat cu multă atenţie comunicarea dlui P. Balmuş, care şi-a ilustrat expunerea cu o serie de materiale de arhivă, cărţi vechi şi rare, pe care liceenii le-au răsfoit cu un viu interes. A vorbit, cu această ocazie, şi jurnalistul Vlad Pohilă, care i-a felicitat pe participanţii la manifestare pentru nivelul demn de toată lauda al şedinţei cenaclului, organizat şi moderat de o personalitate puternică în domeniu cum e dna A. Tănase. La fel, dânsul i-a felicitat pe liceeni pentru că au avut curajul să încerce „a cuprinde necuprinsul”, adică a studia şi a prezenta impresiile personale despre neordinara viaţă şi operă a lui Hasdeu. În fine, i-a felicitat Vl. Pohilă şi pentru că au avut prilejul să-l asculte pe unul dintre cei mai mari hasdeulogi români şi, cu certitudine, cel mai de seamă specialist în „universul Hasdeu” dintre cercetătorii basarabeni, avându-l în vedere, fireşte, pe dl Pavel Balmuş. Nu poţi să nu dai dreptate aprecierii lui Vlad Pohilă, el însuşi fiind un om de mare cultură şi, ce mi se pare important – redactorul-şef al revistei BiblioPolis este obiectiv în cele ce scrie şi ce spune.

Am înşirat pe hârtie aceste gânduri fugare pentru o biobibliografie axată pe o apropiată aniversare a dlui P. Balmuş.

Profit de ocazie şi îmi închei scrisul prin a-i ura protagonistului noii biobibliografii, rodnice căutări şi împliniri, mulţi ani cu sănătate, alături de doamna Clara, alături de pasiunea nemaipomenită pentru neamul Hasdeu şi pentru tot ce are mai valoros Neamul Românesc!

237

BiblioPolis

OAMENI ŞI CĂRŢI

CHIŞINĂUL LUI CARL ILNIŢCHI Ecaterina NEDZELSCHI, director, Filiala „A. Mickiewicz” Minoritatea etnică polonă, de-a rândul anilor, a contribuit în măsura posibilităţilor la dezvoltarea şi îmbogăţirea culturală, socială şi materială a Chişinăului.

Oameni de rând, muncitori, dar şi medici, savanţi, ziarişti, pedagogi, arhitecţi, ingineri, au muncit pentru prosperarea Chişinăului care le-a devenit oraş natal.

55 de ani, din cei 76 împliniţi, locuieşte în Chişinău Carl (Karol) Ilniţchi, inginer-constructor, în prezent pensionar.

Născut la 10 februarie 1937 într-o familie numeroasă, era unicul băiat şi avea şase surori. Bunelul de pe tată, Jan Ilniţchi, a fost ţăran înstărit. Părinţii, Anton (Aniol) Ilniţchi şi mama Francisca, toată viaţa au trăit în satul Gavrişovka, raionul Litinsk, regiunea Vinniţa, Ucraina.

URSS promova o politică brutală de deznaţionalizare a minorităţilor naţionale, inclusiv a polonezilor. Satul natal al lui Carl Ilniţchi era populat în mare majoritate de polonezi: Sawicki, Kozlowski, Niedzwiecki etc. Însă polonezilor le era interzis să vorbească în limba maternă, erau presaţi să comunice şi să înveţe în limba ucraineană. De frică să nu fie persecutaţi, părinţii vorbeau cu copiii în limba ucraineană, doar între ei, să nu fie auziţi, vorbeau în polonă. În urma unor acţiuni represive ale NKVD au fost create liste ale familiilor care urmau să fie strămutate în regim administrativ în adâncul URSS-ului. Ca ţăran înstărit, numit „culac”, „duşman al poporului”, a fost exilat în Siberia şi unchiul său, Stanislaw Ilniţchi, iar casa lui expropriată (1936).

238

Peste un timp, în această casă, administraţia locală a deschis o şcoală primară, în care a învăţat şi Carl Ilniţchi, nepotul de la frate.

A avut o copilărie grea. Părinţii au fost forţaţi să lucreze în colhoz zi şi noapte, copiii lucrau şi ei pe deal, ajutând părinţii care aveau norme mari. Clasele a 5-a – a 7-a le-a terminat în satul vecin, iar apoi a studiat la Colegiul feroviar în Vinniţa (1952-1953). După absolvire a lucrat în depoul de locomotive până la înrolarea în armată (1956-1959). În noiembrie 1959 vine la Chişinău, invitat de sora mai mare, Sofia. Termină Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

şcoala serală nr. 9 şi lucrează în calitate de constructor, specialist în lucrări de finisare. În Chişinăul anilor ’60-’70, conform unor planuri de dezvoltare a oraşului, a demarat construcţia unor cartiere noi de locuit. Oraşul şi-a extins cu mult hotarele. În acest răstimp sporeşte mult şi numărul populaţiei, atât pe contul creşterii naturale, cât şi al unui mare număr de oameni veniţi din alte regiuni, mai ales ale Rusiei.

Prin 1939 Chişinăul avea 112 000 locuitori, în 1959 – 215 000, ca în 1979 această cifră să ajungă la 503 000 locuitori (Chişinău: enciclopedie, Ch., 1997, p. 25).

Din anul 1960 s-a început construcţia planificată şi amenajarea în stil urban a cartierului Botanica, care era o mahala periferică a oraşului. Majoritatea edificiilor erau blocuri locative de cinci etaje.

La construcţia, finisarea şi amenajarea cartierelor de locuit pe străzile Zelinski, Trandafirilor, Titulescu a muncit şi eroul nostru, Carl Ilniţchi. În anii ’70-’80 se schimbă spre mai bine aspectul general al oraşului, pe harta lui apar noi întreprinderi, instituţii republicane de stat cu destinație socială, de învăţământ, edificii culturale. În acest timp Carl Ilniţchi a terminat studiile serale la Institutul Politehnic. De menţionat, că unul dintre profesorii săi a fost renumitul arhitect Valentin Woicehowski, polonez şi el. A devenit maistru de producţie, a lucrat la construcţia şi finisarea mai multor edificii: • Casa Guvernului (1964). O clădire care din exterior se impune prin şirul de piloni-pilaştri uniţi la nivelul etajului superior printr-o cornişă comună, distanţaţi prin spaţiu pentru ferestre de mari dimensiuni; • Sala cu Orgă (1978). Clădirea fostei bănci (1911). A fost reconstruită Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

(1975-1978) şi adaptată la condiţiile unei instituţii teatrale. A condus lucrările de decorare a interiorului, ornamentarea şi poleirea cu aur.

Specialişti pentru aurire nu s-au găsit în republică şi, după mai multe tratative, au venit la Chişinău trei meşteri din Moscova; • Circul (1981). Una dintre cele mai frumoase clădiri de circ din spaţiul fostului URSS. Sala de spectacole are aproximativ 2000 de locuri.

Cupolă demontabilă, foaierul în semicerc cu podeaua ornamentată cu figuri de lei, elefanţi, urşi etc., din marmură şi granit. A fost un lucru dificil să taie aceste figuri, să le aranjeze şi să le fixeze bine pe podea.

Printre alte construcţii numim: Palatul de cultură al sindicatelor din Moldova (1971), magazinul „Unic” (1981), Centrul de ocrotire a sănătăţii mamei şi copilului (1982), blocul central al Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” (1979), Liceul „Gh. Asachi” (1978), Spitalul nr. 3 din sectorul Râşcani (1977), Clădirea Parlamentului RM (1978), Uzina de frigidere (1975), Fabrica de bere (1973), grădiniţe etc. Putem spune că, în mare parte, Chişinăul a fost construit şi de Carl Ilniţchi.

Domnia Sa este mândru de acest lucru. Între anii 1984 și1988, Carl Ilniţchi lucrează în Polonia, în or. Legnica din Silezia. Era specialist intermediar între firma poloneză de construcţie „BUDIMEX” şi Unitatea militară sovietică dislocată în vestul Poloniei. S-a ocupat de organizarea lucrărilor de construcţie la comanda UM. Acolo a învăţat şi limba polonă.

Revine în Moldova şi este martorul unei adânci crize economice, dar şi ideologice a întregului sistem totalitar.

Chişinăul devine arena unor puternice manifestări cu caracter antisovietic, anti-

239

BiblioPolis

OAMENI ŞI CĂRŢI

totalitar şi anticomunist. I-a fost greu să accepte instabilitatea, era dezorientat, dar aştepta schimbări pozitive în societate. După proclamarea independenţei RM, împreună cu minoritatea etnică polonă, condusă de Tadeusz Malinowski, a contribuit la renaşterea spirituală şi culturală a polonezilor din Moldova, alături de alţi polonezi din Chişinău: Katharina Jajgunowicz, Eduard Jaroszewski, Igor Pekarski, Oleg Lipski, Vitalie Andriewski, Janina Dorohowska ş.a. În vara anului 2001, Papa Ioan-Paul II (polonezul Karol Wojtyła) a vizitat oraşul Kiev. Un grup de enoriaşi – catolici din Moldova, conduşi de preotul Alec – au plecat în capitala Ucrainei să participe la întâlnirea cu Papa. La întoarcere, Carl Ilniţchi, emoţionat de cele văzute, a decis să confecţioneze o ramă din lemn de nuc pentru fotografia lui Ioan-Paul al II-lea. Deosebit de frumoasă, bogat ornamentată, a servit drept suport pentru

240

fotografia Papei şi a fost donată Bisericii catolice „Providenţa Divină” din Chişinău.

Actualmente, deși este pensionat, fiind o fire activă, participă la evenimentele culturale organizate de societăţile polone din Chişinău.

Colaborează cu Biblioteca polonă „A. Mickiewicz”. Este un fidel cititor al bibliotecii noastre, în incinta căreia a expus două expoziţii de gravură în lemn, în sala de lectură. Stema Poloniei şi portretul lui Adam Mickiewicz, lucrate în lemn, au fost donate bibliotecii. Carl Ilniţchi a fost invitat de Ambasada Poloniei la Chişinău, ca oaspete la vizita Preşedintelui Poloniei, Bronisław Komorowski, sosit împreună cu Preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, în biblioteca polonă, la 3 decembrie 2012. Înalţii oaspeţi au primit în dar de la dumnealui câte o gravură în lemn. Îi place să lucreze cu lemnul. Obiectele confecţionate sunt din tei, nuc, stejar, cireş. Cu plăcere cântă în corul Rodzina. Împreună cu artişti amatori, de vârsta a treia, a cântat în bibliotecă în cadrul Săptămânii uşilor deschise, ediţia a V-a (noiembrie 2012). Cu plăcere a acceptat invitaţia bibliotecii de a participa la concursul Cartea ca obiect.

Prietenii îi apreciază mult şi talentul de bucătar iscusit, îi laudă ciorbele, răciturile şi pârjoalele, pregătite după o reţetă specială. Îi dorim domnului Carl Ilniţchi sănătate, să-şi păstreze modul de viaţă activ şi să-l vedem mai des în bibliotecă.

Referinţe bibliografice Chişinău: enciclopedie. Ch., 1997.

Kolotovkin A. V. Arhitektura Sovetskoi Moldavii – Architecture of the Soviet Moldavia. M. : Stroiizdat, 1987.

Chişinău. Souvenir book. Ch., 1998.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

REMEMBER

UNELE TRAIECTORII ALE POEZIEI STĂNESCIENE Vitalie RĂILEANU Ultima zi a lunii martie este şi ziua Naşterii Poetului Nichita Stănescu, zi de primăvară, cu gingaşe adieri de căldură şi lumină, cu atribute de miez de poezie stănesciană.

O zi în care cititorii Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, în colaborare cu un grup de masteranzi şi studenţi ai Facultăţii de Litere, USM, au omagiat printr-un simpozion literar-ştiinţific ziua „Îngerului blond”.

Cititorii din acest spaţiu cultural românesc au descoperit de mult că poezia lui Nichita Stănescu vine spre ei cu un sunet al său încă neauzit, cu un fel de exuberanţă şi farmec, chiar cu unele intenţii de cuceritor al domeniului lui.

A intra în conştiinţa publică înseamnă, în realitate, a păşi şi a se difuza în inconştientul public.

Ceea ce i-a făcut pe masteranzii şi studenţii universitari, conferenţiaţi de doctorul în filologie Marin Postu, să se lanseze sub genericul Geneza Universului în opera lui Nichita Stănescu. Într-o linişte desăvârşită, de început de primăvară, în Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, audienţa asculta, cu participare rarisim întâlnită, alocuţiunile care evocau fireşte, că Poezia lui Nichita Stănescu se angajează într-o experienţă totală de limbaj, hazard poetic, motive, temporalitate înţeleasă stănescian etc.

Doctorul în filologie, cercetătorul literar Marin Postu şi-a axat discursul pe două probleme: a) încadrarea lui Nichita Stănescu în preajma celor patru piloni ai poeziei roBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

mâneşti – Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi; b) şi dacă experienţa totală de limbaj se angajează în interpretarea filologului contemporan. În creaţia lui Nichita Stănescu litera este un deosebit semnificant – o literă poate crea un Cuvânt, dar şi un Univers. Litera nu este cuvânt!, pot susţine unii, dar poate deveni cuvânt!: „Îl opun pe A lui 1. / Nori peste semne. // Explozia inimii în desimea ei / rabdă să se spargă trupul. // Gând cu ancoră A, / în zeama gânditoare a creierului. // Credeam că totul vorbeşte. / A m-a despărţit de auz. // Templu al cuvântului, A, / rugarea trupurilor noastre fumegânde, – / vulturul ţi l-am ucis / schimbându-te în lucru. / Gândire devenită strigăt, / înzdrăvenind un mormânt. / A, te-am făcut trup / ca să rămână din trupul meu / după spulberare / A. // Îl opun pe A,

241

BiblioPolis

REMEMBER

mie. / Sufletului meu îl opun pe A. / Luptă care naşte înţeles. / Cort al amintirii mele. // Trece timpul peste A. / Viaţa-mi curge pe sub A. / Soarele se închină la A, / la steaua cuvântului, – A // Tu care nu eşti, – / A, / cine o să te gândească, cine? / Gândeştemă tu A, pe mine. / Gândeşte-mă tu. // Înmormântându-mă, – / A, / trup îmi rămâi, al gândirii. // Faraon împăiat cu paie / încălecat cu cai / înverzit cu iarbă / uscat de apă, / şi udat de toate razele stelelor. / Sub piramida ta, A / voi depune mărturie / de faptul că m-am născut / şi de faptul că am murit. // În numele iepurilor, A / în numele ierburilor, A / în numele bolovanilor şi al nisipurilor, / A, / în numele numelui meu, A / depun prin tine mărturie / pentru nedreptatea / de a fi nemaifiind. // Vorbirăm stelele. / Cântarăm vorbirile. // A, te opun lui 1.” (Descrierea lui A, p. 133).

Conferenţiarul universitar s-a mai axat şi pe un anumit sistem de semne, ce se autosemnifică într-un proces continuu, la care poetul Nichita Stănescu participă în mod voluntar sau involuntar, fiind obligat la aceasta de evoluţia firească a formelor de expresie.

O intervenţie originală, solid argumentată a avut-o Cristina Cosniceanu, care şi-a conturat studiul asupra Motivul(ui) pietrei în lirica lui Nichita Stănescu şi Anatol Codru.

Eruditul poet – susţine autoarea – aparţine unei epoci noi, care a redescoperit noi perspective printr-o formulă lirică individuală. Printre deosebite metafore stănesciene adesea se regăseşte motivul pietrei – simbol al pământului şi al genezei unui neam.

Poetul Anatol Codru la fel este un original constructor de metafore ce reiau motivul pietrei din alte stânci, ce se contopeşte cu întreaga sa poezie, care pare a fi cristalizată şi precum afirma poetul: „Eu nicicând nu gândesc cuvinte, eu – le zidesc!” Pentru ambii poeţi, a constatat Cristina Cosniceanu, Piatra sugerează o înrudire de sânge cu Patria, cu istoria noastră.

242

Cu un pătrunzător şi fin spirit analitic, Felicia Capcanaru, masterandă la Litere, a făcut o exemplară reconsiderare a Hazardului poetic stănescian, considerat o tendinţă de a sustrage materia poeziei lui Nichita Stănescu. Adesea textul ludic i-a oferit poetului priorităţi de a inventa o… altă poezie, printr-un alt limbaj. Nichita Stănescu rămâne mereu intrigat de puterea cuvintelor de a pătrunde în tainele umane.

Elena Antofică, o altă participantă la simpozion, s-a axat pe noţiunea de Timp, percepută de poetul nostru ca o obsesie convingătoare în creaţia sa. Pentru a reface perfecţiunea Lumii, Nichita Stănescu recurge la descrierea scurgerii timpului, care-i un Timp suspendat. Dar această definiţie / constatare se schimbă atunci când poetul vorbeşte despre copilărie, despre adolescenţă… Ideea de Timp – în viziunea lui Nichita Stănescu – este prezentul care trece în viitor, iar temporalitatea (în poezia poetului Nichita Stănescu) se relevă prin diferite şi originale ipostaze.

Finalul simpozionului literar-ştiinţific Geneza Universului în opera lui Nichita Stănescu a fost înnobilat cu un impresionant recital din creaţia remarcabilului reformator al lirismului în poezia românească (Marin Mincu), prezentat de Anastasia Bencu şi Tatiana Paşcanu, studente la Facultatea de Litere a USM, dar şi cititoare fidele ale Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.

Poetul Nichita Stănescu şi în acest mileniu trei ne face să râdem, dar să şi plângem, din varii motive decât ne putem imagina, dar putem fi siguri că acestea sunt la fel de autentice şi de justificate ca şi cele ţinând de domeniul evidenţei.

Suferinţa de a fi unic şi ceea de a fi al tuturor ne-a convins că este un poet mare, obţinând şi în acest timp prezent dreptul de a fi ascultat, dreptul de a fi conştientizat…

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

MARELE LUPTĂTOR PENTRU DREPTATEA LIMBII ROMÂNE ÎN BASARABIA Nadia PRUTEANU, com. Bravicea, r-nul Călăraşi „Românul rabdă, dar nu renunţă.”

(Mihai Eminescu) Deosebit de frumoasa toamnă a lui 2012 şi-a ales pe cei mai destoinici fii să-i ia cu sine-n infinitul albastru. O fi având nevoie de ei în Înalta Împărăţie! O fi pregătind alte suflete pentru o dăruire totală, aşa precum şi-a dăruit-o total lingvistul nostru drag Valentin Mândâcanu.

Cine nu ştia de numele lui? Cu adevărat o lume-ntreagă-l cunoştea! Ştiam şi eu câte ceva pe dinafară, căci aveam încă cea mai mare bogăţie – eram încă foarte tânără! Prea multe nu aveam de unde să ştiu.

Să prevăd cumva cât de aproape ni se vor alipi săbiile în lovituri comune!? Incredibil!

Incredibil, dar totuşi adevărat.

Exigenţa lui Valentin Mândâcanu, profundele-i cunoştinţe şi intransigenţa sa în bătălia pentru Limba Română năşteau legende, care te răscoleau pe dinăuntru, impunându-ţi să fii atent şi la exprimare, şi la comportament. Aveai senzaţia că te vede de peste tot, iar ochiul lui te va face să-ţi ardă obrazul şi pe spate să-ţi şiroiască valuri de sudori.

Când primii o mângâiere pe cap de la un alt mare exigent al cuvântului – Ion Osadcenco –, mi se păru că simţisem şi mâna lui Valentin Mândâcanu. Îi văzusem de câteva ori discutând aprins. Nu-mi venea prin gând să caut niscaiva explicaţii ale motivului: de ce, deşi nu mi-a fost profesor, îl simţeam atât de-aproape şi pe Valentin Mândâcanu?

Când însă răbufni lava vulcanului de la 1988-1989 şi porni să cuprindă, să copleşească toată suflarea satelor basarabene, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

atunci s-au deschis larg porţile, ca să intre marea Lumină! Toţi păşeam cu dreptul, priveam toţi cu o unică speranţă.

Fulgerător s-au mai scurs ceva ani – trei-patru. Au fost de-ajuns ca să „apară”, să „ia naştere” naiva, dar şi incredibil de principiala problemă – atât de principială, încât se mai ambiţionează a fi încă şi azi actuală, interminabila, obositoarea problemă (fosta!) a celor două limbi – română şi „moldovenească”; română sau „moldovenească”.

Ca peste tot, nu au fost scutiţi de dominaţia naivităţii nici oamenii de la Bravicea din Călăraşii Basarabiei. Contradicţiile de opinii trăgeau după sine supărări, certuri – consecinţele „slinului şi-al mucegaiului”.

Unii (chiar dintre cadrele didactice, deşi mai puţini) o mai ţineau morţiş, că limba ne este moldovenească, alţii că e română limba noastră, căci de la daci şi romani ne vine drept moştenire.

243

BiblioPolis

REMEMBER

Fiind martorii infinitelor atacuri reciproce de tot soiul, ne simţeam adânc îndureraţi, dar şi îngrijoraţi.

Nu sărisem în atacuri reciproce, le consideram şi urâte, şi inutile. Nu ne doream conflicte între noi, doream clarificarea problemei de mult şi intenţionat mocnite.

Doream să înţeleagă absolut fiece suflare adevărul ştiinţific.

Pentru cei ce nu puteau percepe, ne durea. Înţelegeam că nu au o bază pentru a cunoaşte adevărul. Permanent li s-a spus una şi bună, chiar dacă era o minciună.

Cum să se renunţe bieţii oameni la cele ce li s-au tot spus la şcoală, la facultate, în viaţa cea de toate zilele?!

Venise timpul marilor dureri, ca un rezultat al nedumeririlor, iar acestea – nimic altceva, decât consecinţele marilor minciuni. Şi din nou cobora nedumerirea şi obida: cum şi de unde să cunoască bieţii oameni adevărul, dacă el mai era acoperit de sloiuri grele de minciună?… Dacă era intenţionat ascuns sub zeci şi sute de lacăte?... Problema de prim-rang a zilei devenise scoaterea adevărului de la fundul oceanului, curăţarea lui de tot molozul politic.

Forţele proprii, cunoştinţele şi argumentele, autoritatea le simţeam insuficient de convingătoare. Începea etapa împotmolirii, dar nu ne puteam lăsa apăsaţi de ceaţă şi nori. Apelăm la ajutorul istoricilor, savanţilor, al poeţilor, al scriitorilor, al artiştilor. Toţi ne doream limpezire de spirite şi pace sufletelor. Invităm, aşadar, rând pe rând, pe învăţaţii, scriitorii şi artiştii Anatol Ciobanu, Ion Osadcenco, Ion Ciocanu, Valentin Mândâcanu, Maria şi Ion Hadârcă, Ion Vatamanu, Gheorghe Ciocoi, Pavel Balmuş, Sandri Ion Şcurea, Anton Moraru, Andrei Tamazlâcaru, Andrei Crijanovschi. Ne zbăteam şi căutam pe toate căile posibile să aducem cât mai multă lumină oamenilor de la sat. Cu câtă râvnă ne răspundeau la apel profesorii universitari!

Veneau!

244

Şi se desfăşurau în aulele noastre adevărate lecţii de studiere a limbii române!

Alături de cele de la TV, ţinute de către dragii noştri lingvişti Ion Dumeniuc şi Nicolae Mătcaş. Începeam să ne convingem, cât de anevoios este drumul către sine, către adevăr…, dar nu disperam, ne înarmam cu foarte mult optimism. Aveam un solid temei.

Astfel noi ne „căpătuiam” cu alte mici adunări naţionale! Ale noastre! Ni le organizam singuri, cu propriile eforturi, în numele unor perceperi corecte. Ce frumoşi eram în dorinţa noastră de aprofundare a cunoştinţelor!

Conflictul greu apăsa cel mai mult pe generaţia de mijloc. Cei ce făcuseră carte românească purtau şi marea durere pentru rătăcirile acestora. Ţăranii Dumitru Josanu, Teodor Harea, Ion Sobol, Ion Gălescu, Teodor Ursachi, Teodor Curchi, Andrei Boţan, Petru Bâstriţchi şi mulţi alţii participau în discuţii, explicau şi împărţeau cu drag din cunoştinţele lor. Cu aceştia savanţii de la Chişinău „lucrau mână-n mână”, se completau reciproc, până îşi convingeau ascultătorii. Niciunul dintre ei nu şi-a precupeţit puterile în munca de lămurire şi învăţare de ce limba ne este română, şi nu doar moldovenească; de ce trebuie s-o cunoaştem în toată splendoarea ei...

Un alt amănunt, după părerea noastră, de mare valoare, se cere spus tuturor... nu s-a întâmplat să ceară vreodată recompense savanţii şi profesorii, care veneau de la capitală, la noi, la ţară. Era un romantism greu de imaginat, dar adevărat! Ore întregi discuţiile se ţineau în şcoală, la primărie, în casa de cultură, într-un anturaj de avânt, dar şi cu mare răbdare şi dorinţă uriaşă de a ne dărui din cunoştinţele lor profunde.

De nenumărate ori savantul Valentin Mândâcanu, însoţit, de obicei, de o mică echipă – când de Maria şi Ion Hadârcă, când de Ion Ciocanu şi Gheorghe Ciocoi, de Pavel Balmuş şi alţii, ne-au trecut pragul casei. Gigantul V. Mândâcanu magBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

netiza ascultătorii şi mulţi se alăturau echipei: nu ne mai săturam să-l ascultăm, şi la prelegerile ca atare, şi adunaţi la un pahar de vin de la codru, la o mămăliguţă cu jumări şi brânză de oi. Acasă discuţiile continuau deseori până-n zori de zi. După care noi rămâneam nu numai „dezarmaţi” de pocitele teorii total străine neamului nostru românesc, ci deveneam şi mai înflăcăraţi şi dornici de noi manifestări culturale în spiritul românismului. Lecţiile, care ni se ofereau în condiţii neobişnuite, ne-au ajutat pe de-a-ntregul să ne curăţim, să ne luminăm, să ne mântuim.

Valentin Mândâcanu a fost marele om de omenie. Niciodată nu a privit cu nepăsare la ţăranii de la sate, nici la intelectualul care rătăcea prin labirinturile politicii deocheate; nici o dată nu a pus bariere între noi, micii, şi el, marele intelectual şi marele luptător. Ne trata ca pe adevăraţii fraţi, colegi, prieteni. A purtat cu durere

ignoranţa celor nevinovaţi, dar şi a celor ce se făceau vinovaţi de marile rătăciri.

Valentin Mândâcanu s-a plasat în rândul celor mai curaţi luptători pentru cauza adevărului sfânt. Luptătorul de cristal!

Stejarul viguros, bradul de pe culmile Basarabiei române! Cum ne despărţeam, simţeam dorul revederii şi ne înarmam cu dorinţa noilor întâlniri.

Purtăm cu mare bucurie şi mândrie amintirea clipelor trăite împreună la Bravicea noastră seculară.

Purtăm cu mare recunoştinţă amintirea celui care ne-a luminat în zile grele de cumpene şi îndoieli.

Lecţiile pe care le-am ascultat şi le-am însuşit cu sârg şi destoinicie ne ajută şi azi să luminăm alte generaţii tinere. Ştim cu fermitate: asta îşi dorea profesorul (netitrat, dar real), lingvistul, savantul, marele om şi marele român Valentin Mândâcanu.

Lumina Lui mai luminează încă!

NE CAUTĂ UN CÂNTEC...

Tamara COTOMAN, Biblioteca USEFS „Totul mi se pare relativ, Doar durerea-mi pare infinită... (Ştefan Sofronovici) De la plecarea EI, la Durleşti nu s-a mai cântat. Cel puţin ansamblul folcloric „Ţărăncuţa”, în care regretata Tatiana Sofronovici a activat timp de 22 de ani, diriguindu-l mai bine de 16 ani (1996-2012) nu a mai ieşit în concerte. Cobza lui Sergiu Diaconu a tăcut, acordeonul lui Veaceslav Adam (fratele Tatianei Sofronovici) a muţit, ţărăncuţele s-au oprit din cânt. Tatiana Sofronovici era sufletul acestui colectiv.

Fire tumultuoasă, plină de farmec, mereu zâmbitoare, ea atrăgea prin vocea-i fruBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

moasă, prin inteligenţa sa. Chipul ei radios şi plin de bunătate aducea linişte în jur.

Era femeia care aducea lumina. Omul care aducea bucuria. A ştiut să-i adune pe toţi în jurul cântecului folcloric. Poate de aceea în sfânta zi de duminică, 7 aprilie, Sala de festivităţi a Liceului Teoretic „Hyperion” din Durleşti, a devenit neîncăpătoare. Au venit s-o mai asculte, să o mai vadă. Monitorul instalat în chiar mijlocul sălii a depănat, una câte una, file din biografia Tatianei Sofronovici, deci şi din creaţia „Ţărăncuţei” care, de fapt, era şi Casa ei de Suflet.

Chipul ei frumos ne privea cu blândeţe, de parcă era celebra „Țărăncuţă” pogorâtă

245

BiblioPolis

REMEMBER

direct din pânzele lui Nicolae Grigorescu.

Iar când imaginea a fost sonorizată, sala toată a explodat în plâns. Vocea ei caldă, ne îndemna: „Hai, măi fraţi, să trăim bine, / Că pe rând moartea ne vine. / Azi la mine, mâini-la tine.” De fapt, este nu doar un cântec. E mai mult de atât. Este un adevărat spectacol, spectacolul vieţii pe pământ. În rolul central – magistrala actriţă, Tatiana Sofronovici. Şi aici este absolut binevenit momentul să amintim că Tatiana Sofronovici a activat în calitate de actriţă la Teatrul epic etnofolcloric „Ion Creangă”, unde Ştefan Sofronovci, în anul 1988, la inaugurarea teatrului, a fost primul director al acestui faimos colectiv. Acolo a învăţat arta scenică, acolo a însuşit cum trebuie valorificat tezaurul folcloric. Iar dacă săpăm mai adânc în biografia artistei, descoperim că Tatiana Sofronovici se trage dintr-o familie unde cântecul folcloric, datinile, tradiţiile, obiceiurile strămoşeşti erau păstrate cu sfinţenie. Tatăl, Vasile Adam, fratele scriitorului Grigore Adam, a fost conăcarul satului Bălăneşti, timp de circa 30 de ani. Nu era nuntă fără prezenţa acestuia.

Din imaginile urmărite, Tatiana Sofronovici mi-a părut cumva resemnată. Rând pe rând, a trecut pe la toţi membrii ansamblului „Ţărăncuţa”, i-a sărutat cu blândeţe pe fiecare, i-a cuprins ca o mamă. Gestul ei era un fel de rămas bun de la această lume.

Aşa se acuprinde doar la adio. Totul părea real, nimic fals în vocea ei, ţinută scenică impecabilă, niciun gest nemotivat, nimic jucat. Iar acel cântec trist şi foarte durut a fost unul profetic. A fost cântecul testamentar al Tatianei Sofronovici: „Oi trăi o vară-două, / Şi v-oi lăsa lumea vouă.” S-a întâmplat exact ca-n vorba cântecului. Prima a plecat chiar EA în dimensiunea DINCOLO, lăsându-i „Ţărăncuţei” o trăistuţă plină de cântece, colinde, obiceiuri, datini, tradiţii, o bună parte culese de la mătuşa Eufrosinia Sofronovici, mama-soacră, prezentă şi ea în sală. Chiar şi la acei 86 de ani împliniţi,

246

mătuşa Eufrosinia Sofronovici are în ea un fel de neastâmpăr. Cu ochi vioi, plini de viaţă, mi-a vorbit cu mult drag despre nora ei Tania, aşa-i zicea, pentru că a iubit-o nespus. „Noi două parcă eram două prietene.

Amândouă vesele, glumeţe, de se mira lumea de noi. Unora nici nu le venea să creadă că suntem soacra şi nora. Îmi amintesc cum cântam împreună. Eu numai începeam cântarea, dar ea repejor cu creionaşul s-o scrie, şi tot cântam până o învăţa pe de rost. Cam vreo 50 de cântece, poate mai multe, a învăţat numai de la mine. Dar colinde, nici nu mai ştiu câte, nenumărate. Nu ne-am gândit să plece aşa de tânără. Tare mare durere, tare multă jele ne-a lăsat. Dar de Ştefănel, feciorul meu, nici nu mai spun.”

Nici până acum nu-i vine să creadă că Tania a plecat. Şi ca o mângâiere s-a gândit să-i facă sărbătoarea asta, ziua ei de naştere.

Poetul, folcloristul, dar şi organizatorul acestui memorabil spectacol Ştefan Sofronovici avea să menţioneze în deschiderea festivităţii: „Acest concert este un spectacol folcloric de omagiu. „Ţărăncuţa” timp Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

de 22 de ani a promovat valorile noastre spirituale, tradiţionale. Tatiana Sofronovici timp de 16 ani a fost conducătorul artistic al acestui frumos colectiv folcloric.” Printre lacrimi, Domnia Sa a citit tulburătoarea poezie Lumânarea vieţii, dedicată soţiei pe care a iubit-o şi a venerat-o.

Cu un bogat repertoriu, cules din zestrea neamului, Ţărăncuţele, au deschis festivitatea, după care nu au mai părăsit scena până la finalul spectacolului pe care tot ele le-au încheiat.

După mai bine de jumătate de an de tăcere, în sfânta zi de duminică, 7 aprilie curent, pe scena Liceului Teoretic „Hyperion” din Durleşti au răsunat din nou cântecele „Ţărăncuţei”, interpretate cu atâta măiestrie şi suflet.

Numai că de astă dată fără de EA, fără de Tatiana Sofronovici, care pe 3 aprilie ar fi împlinit 54 de ani. De ziua EI de naştere a venit tot satul. Au venit s-o omagieze. Au venit neamurile de la Bălăneşti, Nisporeni, satul ei de baştină, au venit oaspeţi de la Chişinău, artişti, poeţi, scriitori, prieteni ai „Ţărăncuţei”, cei care au cunoscut-o, au apreciat-o, au iubit-o.

Nicolae Gribincea: „Artista, pedagogul Tatiana Sofronovici a fost un om cu suflet mare. În primul rând, prin ceea ce a făcut, prin acest frumos şi extraordinar colectiv «Ţărăncuţa»”. Cu admiraţie am ascultat şi am aplaudat „Plăieşii” lui Nicolae Gribincea, veniţi de la Chişinău.

Tatiana Sofronovici de formaţie a fost pedagog. A absolvit Colegiul Pedagogic din Soroca. Mai mulţi ani a lucrat în calitate de educatoare la grădiniţa nr. 2 din Durleşti, unde a şi încolţit ideea „Ţărăncuţei”. În perioada 2001-2004 a activat în calitate de educator-pedagog la clasele primare la Liceul de inventică şi creativitate „Prometeu”.

Maria Iliuţ: „Tatiana Sofronovici era o fiinţă zbuciumată. Regretăm că am pierdut un om de cultură care a ars ca o lumânare pe altarul culturii noastre. Deseori se întâmpla să cântăm în acelaşi spectacol.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Îmi spunea că ar fi bine să ne întâlnim dimpreună cu colectivele noastre. Şi iată am venit. I-am adus şi două cântece din dulcea mea Bucovină. Din păcate, prea târziu.”

Maria Iliuţ a fost şi la alte spectacole folclorice împreună cu „Ţărăncuţa” (în 2001, la 10 ani de activitate, organizat la Casa Armatei, şi în 2010, la 20 de ani de activitate artistică a „Ţărăncuţei”).

Spectacolul a culminat cu un extraordinar recital susţinut de surorile Osoianu.

Iar eleganta prezentatoare Silvia Zagoreanu, pe post de moderatoare, pe tot parcursul spectacolului ne-a făcut o incursiune în biografia artistică a interpretei Tatiana Sofronovici. Copleşită de emoţii, spre finele spectacolului ne-a interpretat o doină care a sunat ca un recviem în memoria celeia care a fost Tatiana Sofronovici.

Prezent la festivitate, părintele Andrei Caramalău, stareţul arhimandrit de la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, a citit o rugăciune întru pomenirea Tatianei Sofronovici. Apoi a amintit: „Tatiana Sofronovici a fost ca o floare. Se zice că Dumnezeu are o imensă grădină, în care el este grădinarul. Îşi ridică florile cele mai plăcute, le rupe. Rugăciunea şi folclorul sunt plăcute Domnului. Costumul naţional şi instrumentele au înveselit natura printro lacrimă vărsată, printr-o doină cântată.

Mă bucur că o parte din artişti au cântat cântece pascale foarte binevenite acum, când tocmai suntem în Postul cel Mare. Tatiana Sofronovici a fost ca o lumânare. Să aprindem lumânare de la lumânare.” Ştefan Sofronovici a mulţumit tuturor pentru această pe cât de frumoasă, pe atât de tristă, durută, dar şi luminoasă sărbătoare. A citit din nou din versurile sale scrise pentru acea care pentru el, mai întâi de toate, i-a fost iubită, soţie, mamă, bunica nepoţelului Ştefănel Lucian, dar şi a nepoţicăi Bianca pe care, cu regret, nu a mai ajuns s-o vadă.

Prezenţa la festivitate a viceprimarului de Durleşti, doamna Eleonora Şaran, ne-a făcut încrezători în viitorul „Ţărăncuţei” şi abia aşteptăm o altă invitaţie, la o

247

BiblioPolis

REMEMBER

altă sărbătoare a sufletului nostru tot mai dornic de frumos.

Prin acest spectacol de comemorare membrii ansamblului „Ţărăncuţa” au adus un omagiu celeia care timp 16 ani le-a fost conducător artistic, dar şi spiritual. A cântat şi a doinit alături de ei, a promovat folclorul autentic. Tatiana Sofronovici a ştiut să altoiască „Ţărăncuţei” dragostea pentru tradiţiile noastre milenare, dragostea de neam şi ţară. Cum nu se poate mai bine, ea a ştiut să ţină un colectiv folcloric, lucru de loc uşor. Avea un fel al ei de a atrage colectivul, de a-l orândui, cu bun-simţ şi mult tact. Pe un ton blând, paşnic, le explica membrilor ansamblului „Ţărăncuţa” cum e mai bine să fie interpretat un cântec sau altul. Era de o cumsecădenie nemaiîntâmplată. Mereu veselă, mereu bucuroasă. Şi această bucurie a ei o dăruia cu generozitate şi celor din jur. Când râdea ea, râdeau toţi, chiar să fi avut vreun necaz, vreo supărare careva dintre ei, atât de zgomotos şi molipsitor râdea. Pentru că râdea din toată inima ei mare şi bună ca o pâine caldă.

Piesele folclorice autentice interpretate cu multă măiestrie, ţinuta scenică, costumele, Casa Mare improvizată, „busuiocul cel mereu”, toate acestea au dat sărbătorii o alură sfântă şi ne-a umplut sufletul de bucurie. O altă bucurie au fost tinerele mlădiţe de la Liceul Teoretic „Hyperion” întrunite în ansamblul „Izvoraşul”, şi bravii „Haiduci” de la acelaşi liceu. Sunt talentaţi aceşti copii, sunt viitorul „Ţărăncuţei”.

Bucuraţi-vă!

Am tot aşteptat ca să apară EA, din culise, de UNDEVA...

Poate de ACOLO, de SUS ne-a urmărit pe toţi, poate s-a bucurat...

A iubit această lume ca nimeni altul.

Cu atât mai grea e despărţirea! Şi-a încheiat crugul vieţii degrabă, mult prea degrabă. O boală necruţătoare a smuls-o dintre noi, aşa precum ar fi smuls din pământ un pom viguros încă, a smulso cu rădăcini cu tot, în chiar plină floare. Cu atât mai mare e regretul!

248

A ajuns o pasăre cu aripa frântă. Şi-a întrerupt zborul exact atunci când a atins Înaltul.

Cu atât mai grea este căderea!

A fost – este poate cel mai trist, cel mai durut, cel mai tragic verb din toată limba românească.

Ar fi împlinit 54 de ani. Dar timpul nu a mai avut răbdare.

Să-i fie somnul lin, ca un cântec de leagăn pe care i l-a cântat măicuţa dragă, acolo, la Bălăneşti, Nisporeni. Îi vor prelungi aflarea pe pământ cântecele pe care le-a cântat, textele pe care le-a adunat de la informatori, cărţile pe care le-a scris şi memoria celor care au apreciat-o şi au iubit-o.

Dumnezeu s-o ierte, s-o primească şi s-o odihnească în Împărăţia Sa. P.S. Ne-am obişnuit să spunem ansamblul folcloric „Ţărăncuţa”, conducători Ştefan şi Tatiana Sofronovici. Chiar şi pe coperta cărţii „Ilenuţa Româncuţa”.

Din repertoriul ansamblului folcloric „Ţărăncuţa” din Durleşti (Chişinău, 2009) găsim alăturate aceste două nume: autori Ştefan Sofronovici – Tatiana Sofronovici.

Erau suflete-pereche. De acum încolo, vom rosti doar singularul – conducător artistic Ştefan Sofronovici. Dumnezeu să-i trimită sănătate, să-i dea puteri să treacă peste acea durere care „curge ca un râu” şi care i-a pustiit şi casa şi sufletul, lăsându-i un gol imens. Şi acest gol poate fi cumva compensat prin reaşezarea domnului Ștefan Sofronovici la cârma „Ţărăncuţei”, care s-a şi produs în ziua de 7 aprilie, zi mare, încărcată de semnificaţii – Bunavestire şi Ziua Crucii. E un semn bun.

P.P.S. Scriitorii Elena Tamazlâcaru şi Dumitru Păsat, prezenţi în sală, au propus ca numele Tatianei Sofronovici să fie atribuit ansamblului folcloric din Durleşti cu specificarea: „Ţărăncuţa – Tatiana Sofronovici”.

T. C. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

IN MEMORIAM

A PLECAT LA DOMNUL UN PRODIGIOS CERCETĂTOR AL LITERATURII NAŢIONALE La 2 mai 2013 s-a stins subit din viaţă academicianul Mihail Dolgan, critic şi istoric literar notoriu, doctor habilitat în filologie, profesor universitar. Comunitatea academică, universitară şi scriitoricească a deplâns plecarea la stele a distinsei personalităţi a filologiei basarabene, supranumit şi „om-eseu”, „om-studiu”, „om-bibliotecă”.

Viitorul academician Mihail Dolgan s-a născut la 5 februarie 1939, în s. Rediul Mare, judeţul Soroca (în prezent, raionul Donduşeni), în familia Irinei şi a lui Dumitru Dolgan. A studiat la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Moldova între 1958 şi 1963. Şi-a continuat studiile de doctorat în cadrul Institutului de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1965-1968), iar după încheierea studiilor de doctorat, activează în calitate de laborant (1963-1964), laborant superior (1964-1965), cercetător ştiinţific inferior (1968-1974), cercetător ştiinţific superior (1974-1983), şef de sector (din 1983), cercetător ştiinţific principal (din 1991) la Institutul de Limbă şi Literatură (azi Institutul de Filologie) al AŞM. Şi-a luat primul doctorat în 1970, iar cel de-al doilea – în 1991, devenind profesor universitar în 1994. Din 1995, a exercitat funcţia de şef al Catedrei de literatură română şi teorie literară a Universităţii de Stat din Moldova, unde a desfăşurat o vastă activitate didactică, predând cursuri normative şi speciale.

Editorial, debutează cu monografia Idee şi imagine poetică (1971), cuprinzând analize şi interpretări estetico-stilistice ale poeziei contemporane, genul liric devenindu-i obiectul principal de studiu. ProblemeBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Mihail Dolgan (5.II.1939 – 2.V.2013)

le prioritare ale investigaţiilor sale ştiinţifice le constituie identificarea tendinţelor procesului literar contemporan din Republica Moldova şi din România, integrarea, valorificarea şi reconsiderarea literaturii postbelice din Republica Moldova şi România, statutul estetic al imaginii poetice şi al liricii de inspiraţie socială şi naţională, aspectele artei poetice în opera unor scriitori, evoluţia sistemului imagistic, metaforic şi simbolico-mitologic, relaţia dintre adevărul vieţii

249

BiblioPolis

IN MEMORIAM

şi adevărul artistic, individualitatea creatoare şi tipologia eroului liric, diversitatea formulelor şi a stilurilor poetice, rolul „autoexprimării” în lirică şi măiestria literară etc. A adus contribuţii serioase la teoretizarea noţiunii de metaforă modernă, promovând, în baza exegezelor lui Tudor Vianu, ideea evoluţiei tropului de la parţial la global, de la local la universal, de la metafora întemeiată pe asemănări la metafora absolută, bazată pe deosebiri, toate aceste probleme fiind analizate în peste 40 de volume şi în peste 850 de articole ştiinţifice. După 1989, s-a arătat preocupat cu deosebire de problemele de reevaluare şi reconsiderare a literaturii postbelice din Basarabia, de estimarea şi integrarea valorilor literare româneşti de pretutindeni.

A fost un participant activ şi un iniţiator permanent al unui număr impunător de conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale, la care a prezentat circa 400 de referate şi comunicări ştiinţifice. În permanenţă, a acordat a atenţie sporită educării şi formării cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare, îndrumând elaborarea şi susţinerea a şase teze de doctor habilitat şi a opt teze de doctor în filologie. În 2010, apare o antologie monografică consacrară activităţii sale ştiinţifice: Mihail Dolgan: Polifonismul creativităţii (Conştiinţa civică şi estetică a poeziei).

Pentru merite deosebite în cercetarea procesului literar contemporan, Mihail Dolgan în 2000 a fost ales membru corespondent al AŞM, iar în 2007 – membru titular al AŞM. A fost decorat cu medalia „M. Eminescu”, cu Ordinul de Onoare, cu medalia AŞM „Dimitrie Cantemir”, i s-a acordat Premiul Prezidiului AŞM, Premiul „Grigore Vieru” al AŞM, Diploma de Recunoştinţă a AŞM şi Diploma Uniunii Scriitorilor din Moldova. * * * Chiar în Sâmbăta Mare, la 4 mai a.c., savanţi, oameni de cultură, colegi au venit la Academia de Ştiinţe, unde a fost depus corpul neînsufleţit al lui Mihail Dolgan, pentru a-i aduce un ultim omagiu. A păs-

250

trat un moment de reculegere şi a exprimat condoleanţe familiei îndoliate Preşedintele Nicolae Timofti.

Mitingul de doliu a fost deschis de către preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, care a mărturisit în luarea sa de cuvânt că regretatul Mihail Dolgan de multe ori i-a fost cel mai sincer dascăl în probleme de limbă. Domnia Sa a vorbit despre tristeţea trăită când a auzit incredibila veste, deoarece cu câteva ore înainte de tragicul final, acad. Mihail Dolgan a fost la Academie şi părea optimist, plin de viaţă, cu gândul la noi realizări, surprinzând plăcut cu mirosul proaspăt de vopsea al cărţii sale Eminescu: arta şi filosofia iubirii. „I-am admirat profesionalismul şi măiestria literar-artistică, crezul estetic şi verticalitatea intelectuală, perseverenţa şi curajul civic, demonstrate de-a lungul anilor prin analize şi interpretări estetico-stilistice ale poeziei contemporane, genul liric devenindu-i obiectul principal de studiu, în pofida conjuncturii nefavorabile. Noi apreciem mult eforturile depuse la completarea patrimoniului cultural cu opere de teorie şi critică literară de o certă valoare”, a menţionat preşedintele AŞM, subliniind că pentru cercetări incontestabile în cercetare şi pregătirea cadrelor de înaltă calificare, numele acad. Mihail Dolgan îşi va afla un loc de cinste binemeritat în panteonul culturii ştiinţei naţionale.

Acad. Mihai Cimpoi l-a cunoscut pe Mihail Dolgan în anii studenţiei şi a fost martor la afirmarea lui ca istoric, critic literar, de la student până la academician şi ceea ce a admirat întotdeauna a fost tenacitatea şi perseverenţa, şi asta deoarece pentru el ştiinţa literară era vocaţie, dar şi muncă, o capacitate de muncă extraordinară şi o modalitate sinceră de a se apleca la text. „Este o grea pierdere pentru ştiinţa noastră, pentru critica literară care într-adevăr are nevoie de personalităţi”, a spus cu tristeţe acad. Mihai Cimpoi, la care a adăugat întâmplarea care a făcut ca Mihail Dolgan să ne lase o carte de excepţie, apărută în chiar ziua trecerii lui la cele veşnice. E vorba de cartea Eminescu.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Arta şi filosofia iubirii, despre care menţionase şi preşedintele AŞM, în care el analizează 93 de scrisori ale lui Eminescu către Veronica Micle, găsite într-o bancă elveţiană. „Acest cântec de lebădă încununează activitatea lui în mod excepţional”, a afirmat acad. Mihai Cimpoi, cartea devenind una de referinţă chiar din momentul apariţiei.

Un ultim omagiu regretatului academician a adus directorul Institutului de Filologie al AŞM, prof. univ. dr. hab. Vasile Bahnaru, care a subliniat notorietatea istoricului şi criticului literar Mihail Dolgan, punctând etapele academice parcurse în cariera răposatului. „Dacă nu e primul, cel puţin e dintre primii care a interpretat procesul literar din Basarabia din punct de vedere estetic”, a remarcat directorul institutului, specificând că pentru cea mai mare parte de literaţi şi filologi, în general, Mihail Dolgan va rămâne o amintire frumoasă prin primele sale studii consacrate metaforei, Mihail Dolgan fiind şi cel care a aprofundat teoria metaforei, realizările sale fiind expuse în zeci de cărţi şi articole. „Îngerul negru l-a strigat la el pe Mihail Dolgan şi l-a chemat în Ceruri pentru a serba împreună Învierea Domnului”, a spus cu profund regret preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, menţionând că, timp de mai multe decenii, Mihail Dolgan şi-a creat imaginea exegetului laborios care se mişcă cu dezinvoltură pe axa întregii literaturi române, dar şi imaginea profesorului universitar, a savantului, doct, preocupat în mod deosebit de fenomenul literaturii contemporane. „A ştiut să-şi umple cu sens clipa cea repede ce i s-a dat, cum spunea Eminescu, iar sensul el şi l-a văzut în a munci, a munci la masa de scris, la Academie, la catedră, aflându-se antrenat mereu în exerciţiul zilnic al scrisului.

Aşa îl va reţine istoria literaturii, aşa va rămâne în conştiinţa şi inimile celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat.”

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

La mitingul de doliu, scriitorul şi deputatul Ion Hadârcă, membru corespondent al AŞM, a rememorat mai multe momente din viaţa savantului decedat, amintind unul din aforismele lui Mihail Dolgan: „Sunt fericit, de parcă aş fi voievodul unei oşti de trandafiri.” Această oaste de trandafiri ai metaforei, a precizat Ion Hadârcă, a fost expresia întregii vieţi căreia i s-a consacrat Mihail Dolgan. „S-a consacrat frumosului metaforic, esteticului. Aceasta a fost un refugiu în metaforă, în cetatea trandafirului de metaforă.” Este un refugiu, dar este şi o lecţie de nobleţe şi demnitate. Nu există scriitor, poet, carte de poezii importantă, despre care n-ar fi scris sau la a cărui creaţie să nu să se referit Mihail Dolgan. „Mihail Dolgan nu a scris cărţi, el a scris manuale, manuale de dragoste. Din lucrările sale mai multe generaţii au învăţat să iubească literatura. El nu a predat literatura. El a propovăduit-o. Pentru el literatura a fost o religie, iar el s-a dorit un sacerdot”, a menţionat cu tristeţe în glas, ca şi antevorbitorii săi, scriitorul şi publicistul Nicolae Dabija, membru corespondent al AŞM. Redactorul-şef al săptămânalului de cultură Literatura şi arta a redat în câteva cuvinte filosofia vieţii regretatului academician, despre care a spus că a fost un „om-eseu”, un „om-studiu”, un „om-bibliotecă”. Făcând trimitere la faptul că în Săptămâna Floriilor cerurile sunt deschise şi cei care mor în această săptămână ajung în preajma Celui de Sus, poetul Nicolae Dabija a rugat să-l miluiască Domnul în grădina sa, deşi crede foarte mult că Mihail Dolgan s-ar vrea nu sub un pom în grădina raiului, dar „într-o bibliotecă a lui Dumnezeu, bibliotecar în grădina lui Dumnezeu”, pentru că el a fost critic de vocaţie, dar a fost şi un cititor de profesie, a fost o maşină de citit cărţi şi acolo unde s-a dus Mihail Dolgan, va continua să muncească, pentru că a muncit o viaţă aici, pe Pământ, şi a fost unul din marii noştri cărturari.

251

BiblioPolis

IN MEMORIAM

SPAŢIALITATEA SPIRITUALĂ A SAVANTULUI MIHAIL DOLGAN Viaţa contemplativă pe care au trăit-o unii critici literari din Republica Moldova, în special cea cuprinsă aproximativ între anii 1975 până la 1989, cu „tihnita ei existenţă în spaţiul mărginit”, cu statornicia socială permitea o lentă elaborare a unor concepte teoretico-literare, îndelung observate şi repetat controlate, pe când savantului Mihail Dolgan acest răstimp i-a prilejuit apariţia a circa 50 de cărţi (monografii, culegeri de articole, manuale şcolare, materiale didactice etc.), care cunosc astăzi o superlativare a adevăratelor probleme majore din Literatura Română.

Iată de ce în „tagma rămuroasă” a cercetătorilor literari contemporani, lui Mihail Dolgan îi revine un rol aparte – deţinând un teritoriu propriu, un fief inalienabil în vastul peisaj al universului ce se enunţă – Critica literară contemporană – dar care, prin amplificarea treptată a procedeelor şi metodelor tehnice de cercetare individuale, a dobândit o deosebită complexitate. Remarcăm originalitatea demersului cercetologic care printr-o inventivitate semantică îi conferă un anume prestigiu, asigurându-i o carieră evoluată linear pe parcursul a cinci decenii.

Ritmul vieţii acestor „vremuri literare”, cu pulsaţie sporită sau încetinită, n-a fost într-atât de liniştit, încât, la un moment dat, criticul literar Mihail Dolgan s-a simţit şi el una cu „multele imagini” în ambianţa cărora îşi coordona muncile. Rezultatul a fost o fixare obsesivă ce l-a făcut pe savant apt să studieze cu abnegaţie, cu răbdare şi deplină aplicaţie fenomenul natural al literaturii artistice, vom menţiona doar unele: Literatura română postbelică. Integrări, valorificări, reconsiderări (coordonator) (1998), Orientări artistice şi stilistice în literatura contemporană (coordonator)

252

(2003), Metafora este Poezia însăşi (2009), Eminescu: arta şi filosofia iubirii (în baza epistolarului inedit) (2012) ş.a., găsindu-i o nouă înfăţişare, în special cercetologică.

Acest aspect ştiinţific a avut drept consecinţă o renunţare (treptată renunţare) la suprapotenţarea metodologiei de analiză a operelor literare. În respectivul climat spiritual, cercetătorul literar Mihail Dolgan se menţine cu mult zbucium dramatic în anturajul „paradisului metaforei poetice”, descoperit de el, care, de fapt, rămâne o lume iradiantă a textului artistic.

Nici în paradisul biblic Omul nu a putut trăi la infinit… Ceva timp în urmă academicianul Mihail Dolgan mi s-a confesat: „Viaţa este o luptă, mai ales lupta zilelor care au venit după anul 1989, şi de aceea în opera literară, care rămâne a fi oglinda prezentului actual al acestei vieţi, în ea, nu mai avem spaţiu doar pentru contemplaţie, pentru glisare în meditaţii prelungite, meditaţii, posibil, atât de necesare unui critic literar, care îl vor duce, prin lentă penetraţie a obiectivului, la sesizarea şi, apoi, la exprimarea în mod adecvat a noilor viziuni despre literatura contemporană.”

Anume din aceste considerente, Mihail Dolgan se pronunţă categoric pentru afirmarea originalităţii operei artistice, susţinută ştiinţific cu multă intensitate, iar „realizările literare trebuie să aibă o magie discretă, dar uşor recognoscibilă”, precum le amintea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor săi, profesorul lor universitar…

Ultimele cărţi editate (sau alcătuite, redactate) de neobositul critic literar fac din discreţie aliat, pentru a dejuca un semn de destin, ce nu-l pot smulge din îndeletniciri pasagere, ca cele ale modului liric sau beBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

letristic – o desăvârşită delimitare de profesionalismul menajat sau utilitarist!

Din întreaga-i activitate a cercetătorului ştiinţific Mihail Dolgan se poate releva un fir de rază, raportat la o stea împătimită pentru mai bine şi mai frumos, care, de fapt,

e un spaţiu geometric al unui Destin. Un segment mic, dar cu greutate specifică, întru unele desluşiri – de ce nu? – din viitor…

Vitalie RĂILEANU, cercetător ştiinţific, Institutul de Literatură şi Folclor al AŞM

DOLIU ÎN ISTORIOGRAFIA NAŢIONALĂ, DURERE ÎN SUFLETELE CELOR CU SIMŢIRE ROMÂNEASCĂ O grea pierdere a suferit istoriografia românească: la vârsta de 74 de ani a încetat din viaţă prodigiosul savant Gheorghe Buzatu, un apărător intransigent al Dreptăţii istorice a românilor, un curajos luptător împotriva abuzurilor la care se dedau tot felul de autori ce fac sluj pe lângă oficiile furnizoare de granturi generoase pentru a ne distorsiona istoria – mai ales, pe cea recentă – după bunul plac al unor străini, de regulă, al celor care văd în demnitatea românilor un obstacol pentru realizarea proiectelor lor de înavuţire. Dacă aceştia activează după principiul „blestemul (sau chiar: ruşinea) de a fi român”, Gh. Buzatu a scris şi a vorbit în sensul promovării demnităţii de a fi român, fără a ocoli dramele şi scăderile din existenţa poporului nostru şi / sau a personalităţilor ce au definit epoci sau momente cruciale din sec. XX. Istoricul Gheorghe Buzatu a abordat, a aprofundat şi a dezvoltat subiecte tabuizate de regimul kominternist, apoi şi de cel „post-decembrist”. Astfel, încă în anii ’60-’70 ai secolului trecut, a scris despre răpirea, de către URSS, a Basarabiei şi a Nordului Bucovinei cu Ţinutul Herţa. A pus la îndoială decizia unei găşti de impostori ce l-au asasinat pe Mareşalul Ion Antonescu; mai târziu, după 1990, a analizat nepărtinitor mişcarea naţională, inclusiv activitatea aderenţilor la Dreapta românească, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Gheorghe Buzatu (6.VI.1939 – 20.V.2013)

din anii 20-40 ai sec. XX; a pus, cu maximă obiectivitate, accentele pe rolul ce l-au avut kominterniştii locali şi veniţi de la Moscova în „instaurarea puterii populare”, după 23 august 1944, nimicirea elitei naţionale şi mutilarea conştiinţei întregului popor etc. Meritele de istoric savant, dar şi

253

BiblioPolis

IN MEMORIAM

de patriot sincer şi ardent, ale lui Gh. Buzatu, sunt pe cât de neordinare, pe atât şi de valoroase pentru un prezent doar fardat pentru viitor, în realitate fiind blocat în trecutul comunist. * * * Gheorghe Buzatu s-a născut la 6 iunie 1939, în comuna Sihlea, judeţul Vrancea.

A urmat Liceul „Regele Ferdinand” din Râmnicu Sărat, iar apoi Facultatea de FilologieIstorie, Secţia istorie, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1956-1961).

Este doctor în istorie din 1971.

A fost cercetător ştiinţific (1961-1992) la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” al filialei din Iaşi a Academiei Române şi cercetător ştiinţific principal (1992-1997) al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al filialei din Iaşi a Academiei Române. Începând cu 1997 a fost profesor universitar de istorie contemporană şi relaţii internaţionale la Universitatea din Craiova şi profesor consultant la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

A fost senator de Iaşi în legislatura 2000-2004, ales pe listele Partidului România Mare. A făcut parte din Comisia pentru politică externă a Senatului, precum şi din delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (decembrie 2002 – decembrie 2004). În iunie 2007, Senatul Universităţii „Ovidius” din Constanţa i-a decernat, la propunerea Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, titlul de Doctor Honoris Causa. În decembrie 2008, Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) l-a ales pe Gheorghe Buzatu ca membru corespondent. (A nu se confunda AOSR cu Academia Română, care promovează membri-corespondenţi, membri titulari şi, mai ales, membri de onoare – pe cu totul alte criterii decât se făcea până în 1944...) * * * Gh. Buzatu s-a bucurat de o mare popularitate, nu numai în sfera academicouniversitară, ci şi în cea publică, politică

254

sau politizată. Apreciat mult pentru vastele sale cunoştinţe, dexteritatea analizelor şi sintezelor, demnitatea umană şi curajul civic, totodată, tocmai datorită acestor virtuţi el a deranjat pe mulţi profitori şi oportunişti în ale ştiinţei istorice, care-l percepeau ca pe un „istoric naţionalist”, iar în consecinţă, ca pe un „personaj periculos”. În iulie 2001, Gheorghe Buzatu a organizat la Bucureşti, împreună cu lingvistul Ion Coja, un simpozion cu titlul edificator: Holocaust în România?, cu care ocazie a fost lansată Liga pentru Combaterea Anti-Românismului (LICAR), devenind preşedintele ei.

Tot în anul 2001, a publicat cartea elevului său, deputatul PRM Vlad Hogea, Naţionalistul, o culegere de articole care apăruseră în revista România Mare, printre acestea Care Holocaust?, Aceşti evrei care ne conduc viaţa etc. Cartea lui Vl. Hogea a fost tipărită în cadrul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române. Scandalul s-a declanşat odată cu lansarea cărţii (la sediul PRM din Bucureşti, în 2001). Preşedintele Academiei, prof. Eugen Simion, a declarat că nu a ştiut şi nici nu a aprobat această editare.

Procuratura a demarat o anchetă pentru publicarea de texte antisemite, antimaghiare şi xenofobe (sic!). Prefectul de Iaşi, Corneliu Rusu-Banu, a interzis comercializarea cărţii în librăriile din regiune.

La sfârşitul lui iunie 2002, Gheorghe Buzatu, în paralel cu simpozionul organizat de Academia Română cu subiectul Holocaustul şi implicaţiile sale pentru România, a desfăşurat conferinţa „Holocaustul roşu” care a produs milioane de victime în toată lumea. Considerată de mulţi istorici şi politicieni ca o firească manifestare a unui „duel” de opinii savante, „conferinţa lui Gh. Buzatu” a fost calificată de anumite sfere o „diversiune”, o „tentativă de diluare şi de deviere de la subiect”. Această poziţie a trezit o anumită rezonanţă în discursul lui Răzvan Theodorescu, dar a fost contracarată de istoricul Florin Constantiniu, pe care l-au susţinut şi alţi istorici oneşti.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Gheorghe Buzatu a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică: 55 de cărţi publicate sub nume propriu, 70 de volume coordonate sau în colaborare, peste 500 de studii şi micromonografii, articole, eseuri, note etc. Este coordonator al prestigioasei colecţii Românii în istoria universală, care a ajuns la peste 140 de volume. În martie 2010, Gheorghe Buzatu şi-a lansat colecţia Opera Omnia, o colecţie paralelă publicată de Editura „Tipo Moldova”, cele 13 volume pe care le conţine făcând parte din colecţia Românii în istoria universală.

Printre cele mai importante volume publicate se numără: Nicolae Iorga. Omul şi opera (vol. 1-3, 1971, 1994, 1999); România şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929 (1981, Premiul Academiei Române); Din istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial (vol. I-II, 1988-1995); O istorie a petrolului românesc (1998; ed. a 2-a, 2009); Istoria românilor în secolul XX. 1918-1948 (1999; reeditare, 2002); Eminescu: sens, timp şi devenire istorică (coord., vol. 1-2, ed. a 2-a, 2009); Mareşalul Antonescu în faţa istoriei (vol. 1-2, 1990-2010); Ion Antonescu.

Un ABC al anticomunismului românesc (vol. 1-2, 1991-1998); Radiografia Dreptei româneşti. 1927-1941 (1996); Agresiunea

comunismului în România. Documente din arhivele secrete: 1944-1989 (2 vol., 1998); România şi Marile Puteri: 1939-1947 (2003); Aşa a început holocaustul împotriva poporului român (1995); Arhive secrete, secretele arhivelor (2 vol., 2005); Hitler, Stalin, Antonescu (I, 2005; II, 2007; III, 2008); O istorie a prezentului (2004; ed. a 2-a, 2010); Execuţia Mareşalului Ion Antonescu (2009); România Mare în ecuaţia păcii şi războiului, 19191947 (2009) ş.a. * * * Odată cu plecarea, pentru totdeauna, dintre pământeni, a lui Gheorghe Buzatu, ştiinţa istorică românească, dar şi mişcarea intelectuală pentru afirmarea demnităţii naţionale a românilor, a pierdut un important reper. Din fericire, rămân ideile şi lucrările sale, vrafurile de documente valorificate din arhive şi puse de el în circulaţie.

Dacă opera sa nu va fi dată uitării – premeditat, desigur – atunci va mai dăinui, poate şi va învinge, într-un final, dreptul nostru istoric, ontologic, transcendental la existenţă sub semnul Adevărului şi Demnităţii, ca naţiune.

Vlad POHILĂ

REVENIREA LA ŢĂRÂNI E o dublă zi de doliu. A murit Dumitru Matcovschi, tribunul Basarabiei şi din 1940 încoace ziua aceasta ba e proslăvită, ba e blestemată. Iar grupul parlamentar al comuniştilor din R. Moldova se adună astăzi, 28 iunie, în faţa cinematografului „Gaudeamus”, la umbra unei statui glorioase, ca să serbeze, cu flori şi urale, „eliberarea de sub ocupaţia română.” Într-un ungher al Bisericii „Sf. Dumitru” din capitală, părintele Pavel Borşevschi a citit din Psaltire şi din Sfânta Scriptură ultimii psalmi pentru răposatul şi neuitatul poet al neamului, Dumitru Matcovschi.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

În partea dreaptă, dinspre strană, un deputat neafiliat, Mihai Godea, stă cu o lumânare în mână și şopteşte un omagiu pe potriva demnităţii şi fiinţării marelui dispărut. „Ne-a părăsit TATA. Iată-L plecând spre Vadul Raşcov, acolo unde îşi regăsea liniştea atunci când orizonturile vieţii erau cuprinse de tulburătoare vânturi. A lăsat în casele noastre nişte poezii, care, odată citite, ne vor ţine mereu verticali, nişte cântece pe care le vom şopti sub drapelele libertăţii, nişte ţărani desculţi pe scândura scenei Teatrului Naţional, aplaudaţi în picioare şi acoperiţi cu flori.

255

BiblioPolis

IN MEMORIAM

Se lasă grea cortina la marginea vieţii unui sacru simbol, Dumitru Matcovschi, cel care ne-a readus cuvintele acasă. Cuvintele şi Scrisul. Scrisul şi Renaşterea. Deşi a meritat totul, nu a cerut nimic. Şi aproape că nu i s-a dat. Deşi a trebuit să fie la masa din faţă, a stat întotdeauna la marginea unui oraş pe care doar El l-a putut cânta atât de dulce.

Nu a afişat bunătatea. A împărţit-o tuturor ca şi cum noi am fi meritat-o cu adevărat.

Fără Dumitru Matcovschi ne simţim dureros de puţini. Aşterneţi palma pe cartea LUI, că se clatină Ţara. Aprindeţi lumânări de la sacra lumină a speranţei LUI, pentru că, altfel, ne va acoperi întunericul. Şi să-L ţinem minte, pentru că, altfel, ne uităm pe noi înşine”. În ziua de 29 iunie clopotele de pe ambele maluri ale Nistrului, din ambele sate Raşcov, au vestit revenirea la ţărâni a celui care a fost şi va fi simbolul unui neam încă demn şi dornic de poemele Poetului. * * * Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, într-un minunat sat, Vadul Raşcov, pe unde Emil Loteanu şi-a plimbat visele, caii şi muzica lăutărească.

Ieri seară, Nistrul de la mărgioară, şi-a contenit mersul la vale, a scos un val de închinăciune şi a murmurat omeneşte: „Adio, poete!” Iar sufletul poetului obosit de atâta moarte se vroia acasă. Acasă îl aşteaptă sora, casa- muzeu, mormintele străbunilor.

Pare că asta a fost şi dorinţa lui testamentară de a fi dat pământului din care a purces în lume.

Dumitru Matcovschi a fost şi va rămâne unul dintre pilonii spiritualităţii noastre.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a remarcat: „Regretatul , marele scriitor Dumitru Matcovschi, este parte integrală din pleiada literaţilor care au făcut istorie, un om al cetăţii, care a intrat în conştiinţa naţiona-

256

Dumitru Matcovschi (20.X.1939 – 26.VI.2013)

lă ca un simbol emblematic al Basarabiei.

Versul său „Trecută prin foc şi prin sabie / trădată, furată, mereu, / Basarabie” ar putea fi un epigraf al epocii în care a trăit. Matcovschi a fost un publicist mereu omniprezent la toate manifestările de anvergură. A fost un om al scrisului permanent. Alături de Grigore Vieru şi alţi poeţi ai neamului, a cântat frumuseţea limbii române.”

Zile de doliu şi la baştina poetului. La Casa-muzeu din satul Vadul Raşcov, unde custode e sora poetului, de dimineaţă vin consătenii pentru a aduce un omagiu marelui lor consătean. Candela arde necontenit şi în incinta Casei de cultură.

Grigore Zănoagă, şeful Direcţiei cultură Şoldăneşti, a relatat că dispariţia poetului este o pierdere grea pentru cultura şi literatura Moldovei. Dumitru Matcovschi nu a lipsit niciodată de la ediţiile FestiBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

valului Internaţional Nistrule, cu apă rece, care are loc la Socola, sat din componenţa comunei Vadul Raşcov, în ultima duminică a lunii iunie. Duminică, Festivalul va avea drapelele în bernă, ne-a informat Grigore Zănoagă. …Mi-l amintesc ca prin vis de la debutul său cu placheta de versuri Maci în rouă, pe care am procurat-o dintr-un aprozar (ceea ce ar însemna magazin de zarzavaturi). Eram în vacanţa de vară şi ca să-mi câştig niscai parale pentru uniforma şcolară, am venit să muncesc la grădina sovhozului. Şi precum nanul meu era șef de brigadă, mi-a dat postul cel mai bine remunerat, de hamal. Expediam legumele prin magazinele şi gheretele din Chişinău. Într-o zi văd pe o tarabă şi nişte cărţi rătăcite, printre care şi Maci în rouă de Dumitru Matcovschi. Titlul mi-a părut incitant şi am jertfit 15 copeici din buzunarele mele prin care fluiera vântul a mirare, a tutun şi a pustiu. Era în vara anului 1963.

Am revenit cu plachetele subsuoară tocmai când prăşitoarele şi culegătoarele făceau amiaza sub o umbră de ulm, copac cam pirpiriu ce nu le încăpea pe toate.

Unele abia aţipiseră, altele visau cine ştie ce năzdrăvănii. Şi uite că vin eu şi încep a declama ca de pe scena şcolii. Văd că se trezesc, se şterg cu pestelcele pe la ochi şi mă privesc chiorâş, ca pe un dement.

Mai că ar arunca în mine cu vreo sapă. Şi o nevastă mai tinerică, din cele cu zece clase terminate se apropie de mine, îmi ia cartea din mâini şi-mi trage o lipită de am văzut roşii verzi şi varză roşie.

– Aşa te-au învăţat la şcoală să citeşti?

Ian ascultaţi, măi femei, ce frumuseţe spune tovarăşul Matcovschi. Şi citeşte lin-prealin ca într-o unduire de ape şi femeile se ridică în picioare, se sprijină în cozile de sapă ca nişte ciobeni antici. Glasul tinerei neveste, unduios şi mai mult duios, mă face să mă ascund şi să-mi plâng eşecul de declamator începător.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Asta a fost prima mea întâlnire cu poezia lui Dumitru Matcovschi. Cea de-a doua s-a întâmplat când eram prin anul doi la Litere. Se zvonise prin târgul nostru că Matcovschi a păţit-o rău de tot, cartea sa Descântece de alb şi negru a fost dusă la topit. Doar un exemplar se mai păstrează într-o secţie de la Biblioteca „N.K. Krupskaia”. O puteam căpăta de la unul dintre foştii noştri colegi de la biblioteconomie, Pantiuşa. Ne strecuram în sumbrul lui birou şi, cu uşile închise, copiam acele poezii. Erau frumoase. Dar cartea a avut de pătimit pentru poezia ce se intitula Harap Alb. Vă spun o strofă, din memorie: „Tu căluţul meu mă iartă / Că te-ncalec şi te mân, / Că eu nu mai sunt stăpânul, / Ci sunt slugă la stăpân.” Ce-o fi intuit cenzura într-un început inofensiv de poveste? Vigilenţi mai erau ochii albaştri ai oamenilor în negru!

La câtva timp, D. Matcovschi este dat afară de la Cultura, unde era redactor-şef adjunct, şi „trimis la munca de jos”, în anonimat, în regimentul şomerilor, pentru că susţinea rubrica buclucaşă Monologuri în culori. Următoarea carte, în speţă poeziile din Descântece…, (Melodica) va apărea mai târziu, dar cu o prefaţă de Pavel Boţu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor la acea vreme.

Mulţi au uitat cum poetul a fost strivit de un autobuz în anul renaşterii noastre şi ca prin minune a fost readus la viaţă.

Atunci s-a consumat un munte de ceară.

Toată Basarabia aprindea lumânări întru sănătatea lui Matcovschi şi ruga noastră a fost auzită. Rugile noastre din acest Cireşar nu s-au înălţat mai sus de cupolele bisericii din Vadul Raşcov. Satul acesta cu biserică ortodoxă, cu una catolică înţepenită în malul abrupt al Nistrului şi cu o sinagogă, sat care l-a legănat pe ilustrul actor Iurie Darie, a rămas să plângă moartea marelui dispărut, care atât de mult şi-a iubit datina şi neamul. Matcovschi „cel de la mărgioară”, pentru că aşa-i plăcea să-şi

257

BiblioPolis

IN MEMORIAM

zică, ne-a scăldat în cântece însufleţitoare şi cu ele ne-am pornit la Marile Adunări Naţionale. Cântecele lui ne însoţesc şi acum. De ieri ele capătă o cu totul altă valoare şi rezonanţă. Se înscriu în panteonul sacru al nemuririi noastre.

Revine la uneltele sale, scriind din nervul suferinţelor: „Nu scriu pasteluri. Nici rondeluri. Scriu dureri! / Scriu recviemuri pentru ziua cea de ieri! / Sătul de genii, de martiri, de patrioţi, / Mă bat cu mine şi cu ei mă bat, cu toţi!”

A scris şi a editat 55 de cărţi. Cântecele pe versurile lui D. Matcovschi, piesele lui, ne-au făcut mai buni, mai înţelepţi şi va trebui să ne aplecăm spre îndemnul poetului: regretatul Mircea Oţel a compus peste o sută de melodii pe versurile lui D. Matcovschi, Daria Radu – vreo 60, şi Mihai Dolgan – cam 50.

Un pic de bunătate, oameni buni!

Un picuşor-uşor-uşor de bunătate.

E bunătatea

A X A astei lumi coborâtoare din imensitate.

Un pic de bunătate, oameni buni.

Nu cred că poezia Bilanţ ar fi testamentul poetului. Are în antologia Soarele cel Mare şi alte poezii de mare rezonanţă, dar nu ştiu cum se cere parcă să închei aceste rânduri cu spusele lui din Vremea pârgului: „În mici bătălii, / ploi de scurtă durată, / viaţa mi-o risipii, / toată. // Gălbejit, gârbovit, / am şi inimă-n piept? / Obştescul sfârşit / în sfârşit mi-l aştept. // De iască poemul, / sen-ti-men-tal. / O fac pe boemul / în pat de spital // Gândacii, ca dracii, / stăpâni peste tot: / hârtia, posmagii, / poemele-mi rod. // Vocalele miere le par, / aoleu. / Sărmanii vor piere / când nu voi fi eu.”

Ion PROCA

ÎNGERII AU LUAT ÎN CERURI UN PATRIOT ÎNFLĂCĂRAT AL BASARABIEI Ne-a răvășit pe noi, colaboratori ai Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, dar și multă lume bună din Basarabia noastră chinuită s-a întristat la vestea că ne-a părăsit, pentru totdeauna, unul dintre cei mai destoinici patrioți ai neamului nostru – profesorul de școală și scriitorul Constantin Bobeică. A fost un om excepțional, de o inteligenţă deosebită, cu un comportament discret, plin de tact, un patriot ardent și sincer în scrisul său și în luările sale de cuvînt, pe care le-am admirat de fiecare dată cînd vorbea la lansările de carte de la BM „B.P. Hasdeu”. Ne impresiona, mai ales, glasul lui blînd, pătrunzător pînă în adîncul sufletu-

258

lui. Era conștient că trebuie să povestească viața sa, destinul său (care erau, de fapt, și a / al multor conaționali basarabeni) la cît mai multă lume. Prin cîte suferințe fizice și morale a trecut te miri cum de l-a ținut Domnul pînă la aproape 89 de ani într-o stare viguroasă și cu o minte lucidă.

Constantin Bobeică s-a născut, în 1924, la Cobîlca (azi, Codreanca de lîngă Străşeni). A făcut școală „la români”, la faimosul Liceu „B.P. Hasdeu” din Chişinău.

După război învață la fără frecvență la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, concomitent începînd cariera de profesor în Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

școli sătești din zona codrilor basarabeni.

Numai pentru că făcuse „la români” solide studii liceale, numai pentru că nu putea fi altfel decît atașat de valorile naționale, românești, autoritățile sovietice de ocupație îl arestează, apoi îl deportează împreună cu tînăra sa familie și cu mama Eugenia. Astfel timp de şapte ani (între 1949 şi 1956) se află departe de casă, în Siberia – la început în regiunea Tiumen, apoi în regiunea Kurgan, pentru că nu a dorit să colaboreze cu NKVD-ul stalinist şi la şcoală învăţa copiii să-şi iubească limba maternă, plaiul natal, să cinstească înaintaşii Neamului – Burebista, Decebal, Ștefan cel Mare și Sfînt, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, B. P. Hasdeu, Alexe Mateevici, N. Iorga ș.a. Acolo, în ghețurile Siberiei, cu puțin timp înainte de eliberare, i-a murit mama, în pămînt străin fiind înmormîntată – o durere ce i-a mocnit în suflet toată viața; o durere ce răzbate din majoritatea scrierilor sale pe tema „siberiană”... În 1958 a absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic (azi – Universitatea) „Ion Creangă” din Chişinău și a lucrat la şcolile din satele Ţibirica, Onişcani, Frumoasa, Cornova, Cobîlca (aici o perioadă mai îndelungată), ca profesor de limba şi literatura română.

Avînd o vastă cultură și o bogată experiență pedagogică, acum cîteva decenii, C. Bobeică a început să publice la Cultura (ulterior, Literatura şi arta), Învăţămîntul public (Făclia), Nistru (Basarabia), Moldova, Glasul, apoi și la Timpul, Jurnal de Chişinău, Ziarul de gardă, Univers pedagogic pro ş.a. diverse materiale instructiv-didactice şi cognitive, memorialistice şi de atitudine. A luat cuvîntul, şi nu o singură dată, la Radioul Naţional, Radio Antena C, apoi la Vocea Basarabiei, postul de radio preferat, de el, dar şi de mulți alți basarabeni.

C. Bobeică deține premii ale diferitor periodice, precum și Premiul Uniunii Jurnaliștilor din Moldova (1984) – o recunoaștere binemeritată a creației lui publicistice. În anul 2009 a fost primit în Uniunea Scriitorilor din Moldova, astfel organizația literaților basarabeni Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Constantin Bobeică (5.VII.1924 – 21.V.2013)

îmbogățindu-și rîndurile cu un intelectual de marcă, posesor al unui impresionant har al mlădierii frazelor, iar C. Bobeică bucurînduse de încă o recunoaștere a valorii, a rostului împlinit ale eforturilor făcute pe tărîmul culturalizării, prin cuvîntul scris, a conaționalilor. În ultimii ani de viață tipărește materiale despre deportaţi, despre satul său de baştină şi oamenii lui, despre problemele învăţămîntului şi ale deşteptării naţionale a basarabenilor, despre perioada interbelică a Basarabiei, despre prima „eliberare” făcută cu tancurile muscalilor, despre anii de război şi de foamete organizată de autorităţile sovietice, locale şi centrale, despre genocidul săvîrşit de către ocupanţii ruşi după a doua „eliberare”... Scrierile lui C. Bobeică în volume sînt căutate de cititorii însetați de adevăr. Iată cîteva dintre ele: O cronologie pentru istoria satului Cobîlca (1999); Între stele şi ţărîne – (schiţe, eseuri, publicistică, memorii; 2005); Oratio recta

259

BiblioPolis

IN MEMORIAM

(versuri, cugetări, folclor local; 2006); Moment crepuscular (studii, eseuri, creionări; 2007); Dor de muntele Bobeica (studii, publicistică, memorii, tangenţe; 2009); Sinteze (trăite, văzute, cugetate, durute) (2010); Lumini și umbre (miscelaneu) (2011). Și în anul curent avea o carte nouă la editură – Introspecție – gata-gata să iasă la lumină, dar... nu i-au ajuns zile să o vadă lansată. Azi, fiecare filă scrisă de mîna lui se prezintă ca o retrospectivă asupra anilor grei de gulag siberian ce nu au putut să-i înfrîngă voinţa de om intelectual şi patriot basarabean, asupra anilor nefericiţi cînd la noi a început procesul de colectivizare, iar mai tîrziu de deznaţionalizare a populaţiei. Totodată, scrisul lui C. Bobeică este şi ca o privire asupra faptelor şi fenomenelor sociale nedemne pentru secolul XXI (genocidul prin diverse mijloace a populației băștinașe, delapidarea averii naționale, corupția etc.), ce le-am trăit relativ recent – pe vremea neocomuniştilor și, cu părere de rău, care sunt perpetuate pînă în prezent.

Scrisul, dar, poate, și mai mult editarea articolelor și poeziilor sale în volum, cu certitudine, i-au lungit viața lui C. Bobeică. Oricum, i-au luminat existența în acest ultim deceniu al său, cînd a scos de sub tipar un număr record: șapte cărți în opt ani de zile! (De altfel, toate au apărut sub auspiciile Editurii „Prometeu” din Chișinău, director – dna Raisa Sochircă.)

Cu fiece an, cu fiecare carte nouă, C. Bobeică devenea tot mai descătușat, tot mai „bătăios” în expunerea amintirilor, tot mai ferm și mai intransigent în abordarea realităților trecute și prezente.

Autorul menționa, profund recunoscător, că debutul editorial – Cronologia... (din 1999) – a fost posibil numai grație sprijinului (moral și financiar) acordat de bunul său (și al nostru!) prieten, dr. Vasile Șoimaru.

Mai amintea C. Bobeică, cu delicatețea și bunul-simț ce-l defineau, că și celelalte volume au văzut lumina tiparului prin implicarea dezinteresată a lui V. Șoimaru, care asigura și iconografia cărților, îndemnîndu-

260

și prietenii (A. Vartic, N. Rusu, Ion Iachim, Vl. Pohilă) să le prefațeze sau să le postfațeze.

Această frumoasă conlucrare înregistrează și un emoționant final – ultima carte a lui C. Bobeică, Introspecție, apărută la 40 de zile de la stingerea autorului, este prefațată și ilustrată de V. Șoimaru.

Nu l-au interesat nicicînd funcțiile, posturile, „gradele” de tot felul, și poate cea mai înaltă prețuire i-a fost că între prieteni C. Bobeică era supranumit „academicianul de la Codreanca”. Şi ei aveau perfectă dreptate, căci protagonistul nostru nu putea fi numit altfel cînd îl vedeai abordînd probleme stringente și complicate ale vieții politice, sociale și culturale a poporului său, propunîndu-ne, concomitent, și soluții rezonabile, echilibrate, întru rezolvarea lor.

Fiind veteran de război în cadrul Armatei Române și martor ocular al unor evenimente majore din viața basarabenilor, C. Bobeică a scris și a vorbit în permanență despre un șir de figuri proeminente ale acestui pămînt românesc, a fost pe parcursul întregii vieți un luptător înfocat împotriva falsificatorilor şi denigratorilor istoriei poporului român. Drept dovadă ne pot servi versurile civice din poezia lui Basarabie română, scrisă pe 25 martie 2011: „Maică blîndă și stăpînă, / Chiar sub sabie păgînă / Ai rămas mereu creștină, / Basarabie română! // Și în funduri de Siberii, / Ocne, pușcării, imperii / N-ai plecat fruntea-n țărînă, / Basarabie română! // Ți-ai plătit din plin tainul / De suplicii, chin hainul, / Nu ți-a frînt nimeni tulpina, / Basarabie română! // Azi, în ziua Reunirii, / În zadar încearcă zbirii / Să-ți întunece lumina, / Basarabie română!”

A fost, C. Bobeică, unul dintre intelectualii „de modă veche”, care s-a stins, iată, cu dorința, cu speranța de a revedea Basarabia parte a spațiului firesc, natural – românesc... Oare cîți conaționali de-ai noștri, mai tineri, au învățat „lecția lui C. Bobeică”, oare cîți și-au putut însuși sensibilitatea, simțirea lui atît de sincer românească?... Ținem să menționăm că Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a servit pentru volumele bunului patriot basarabean un punct Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

sigur de plecare în lumea largă, către inimile conaționalilor săi. Aici el și-a putut descătușa sufletul, să dea libertate gîndului și cuvîntului rostit. Cititorii lui îi țin minte chipul uscățiv, dar luminos și intrat în memorie, prin luările de cuvînt nestereotipe, convingătoare. Și revista noastră BiblioPolis i-a găzduit relativ multe scrieri publicistice și literare, ne plăcea stilul lui de a se exprima în cuvinte puține, dar care „băteau” departe... Aborda cele mai diverse teme, punînd accentul pe valorile naționale, pe necesitatea de a ne întări demnitatea de neam; sublinia, adeseori, importanța cărții, a lecturii, a cunoașterii, el însuși fiind un exemplu de spirit enciclopedic extrem de frumos realizabil. Ținea mult la revista noastră, la colaboratorii ei și, în genere, la angajații BM. Pentru contribuții deosebite la elaborarea conținutului revistei BiblioPolis, în 2012, la aniversarea a 10-a a acesteia, i s-a acordat Trofeul „Mărul contribuției”. Chiar și în numărul curent, la rubrica File de istorie, apare un articol comba-

tiv (de altfel, ca și cele anterioare!) semnat de Constantin Bobeică, dar... numele autorului e în chenar... în semn de doliu.

C. Bobeică a avut o viaţă grea, cu multe încercări, necazuri şi suferinţe, dar peste care a trecut biruitor. În ultimul timp era bolnav, a cam îndesit pe la Spitalul „Sfînta Treime” din sectorul Rîșcani al Chișinăului.

Tot acolo s-a stins, în zi de Florar, ca o lumînare plăpîndă, ce a luminat continuu, în ciuda tuturor vîntoaielor, arătîndu-ne calea spre adevăr. A ales să plece cînd putea să ne spună încă despre multe lucruri utile, puțin cunoscute nouă, edificatoare... Viitorul trebuie să-i fie recunoscător...

Transmitem un gînd de compasiune, alinare, mîngîiere fiicelor, care în perioadele grele i-au fost alături; rudelor și prietenilor apropiați, care au avut un tovarăș de drum cu care se pot mîndri.

Să-i fie țărîna ușoară…

Vlad POHILĂ, Valeriu RAȚĂ

S-A STINS UN PATRIARH...

Nu mai e Constantin Bobeică, omulenciclopedie, care a depozitat atâtea date, atâtea fapte, ce n-au în­căput în cărţile sale: O cronologie a satului Codreanca, Sinteze, Oratio Recta (Vorbirea directă), Între stele şi ţărâne, Moment crepuscular, Dor de muntele Bobeica și altele.

Nu mai e Constantin Bobeică, omul în preajma căruia îţi era ru­şine să jigneşti o frunză, nemaivorbind de un om. A fost un etalon de omenie şi cumsecădenie.

Am avut marele noroc să-mi fie profesor şcolar. Corect, disciplinat, obiectiv. Şi exigent.

Deşi nu ne ocăra, era de ajuns să-ţi arunce o privire mai lungă, ca să-ţi fie jenă pentru vorba scăpată sau pentru gestul pripit.

Dar, mai ales, a fost un exemplu de probitate civică, un om al Cetăţii. Un mare patriot, un mare iubitor de oameni. Şi de baştină, de Țară.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

De altfel, în unul din volumele sale, el scria: „Închin această carte bătrânei Cobâlca – vatra de mazili şi răzeşi de la poalele Codrilor Orheiului, unde am văzut lumina zilei, am muncit, am iubit, am suferit.”

Sau, cum spunea un prieten al său, poetul Nicolai Costenco: „De altă lume nu mi-i dor, Nu vântur fără rost nimicul, Fiind crescut pe-acest ogor, Aici eu am să-mi scutur spicul.”

Acesta e și laitmotivul întregii creaţii a lui C. Bobeică.

A plecat patriarhul, lăsând Cobâlca / Codreanca, satu-i natal, cu lacrima pe obraz.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Ion IACHIM

261

BiblioPolis

IN MEMORIAM

CHIAR DACĂ AR FI TRĂIT DOUĂ VIEŢI...

Odată cu plecarea la cele veşnice a lui Constantin Bobeică, săptămânalul Lite­ ratura şi arta a rămas fără unul dintre cei mai de seamă colaboratori.

Autor al unor materiale inedite, în care mărturiile pe care le aducea despre soarta basarabeanului, în general, din tim­pul regimului totalitar comunist, dar şi a intelectualului, în special, despre umilinţa la care a fost acesta supus, despre destine­le mutilate, despre miile de vieţi curmate în gulagurile siberiene, nu avea nevoie să recurgă la citate pentru a fi credibil, nu avea nevoie de dovezi luate din anumi­te surse, fiindcă intelectualul Constantin Bobeică, profesor de limba română, el în­suşi a fost martorul tuturor intemperiilor la care a fost expus băştinaşul basarabean, a fost contemporan al tuturor relelor pe care le-au adus cu sine „eliberatorii” care s-au autodefinit „fraţi mai mari”.

A plecat la ceruri omul scump şi drag nouă, Constantin Bobeică, autorul nostru neobosit pe care Bunul Dumnezeu l-a dăruit, îndrăz­nim să spunem, cu zile multe, deoarece, credem noi, a fost ales, pentru a aduce mărturii incontestabile des­pre ce a însemnat bolşevismul şi bolşevicii, care l-au încolţit necruţător, provocându-i răni adânci, răni care nu s-au mai închis de-a lungul vieţii sale. Acest om, chiar dacă ar fi trăit două vieţi, mereu ar fi fost un izvor ne­secat de amintiri, de pagini de istorie vie, de mărturii valoroase la scrierea acesteia pentru generaţiile care urmează să afle trecutul poporului nostru anume de la asemenea oameni care au trăit coşmarul unuia dintre cele mai feroce, mai bestiale şi inumane regimuri care aveau drept scop exterminarea popoarelor pe care le-au cotropit, mutilându-le memoria, transformându-i în sclavi.

262

Constantin Bobeică a fost un adevărat martir al Neamului, un neobosit patriot, dar și un om milostiv, un adevărat creştin.

Iar sutele de pagini de documente pe care le-a pu­blicat în săptămânalul Literatura şi arta, în alte ziare și reviste, dar şi cărţile pe care le-a semnat, vor recon­stitui adevărata menire a celui care a fost Constantin Bobeică într-o lume în care de multe ori omul, mânat, gonit de cotidian, uită că trebuie să trăiască pentru oameni. Citindu-i tristele amintiri aşternute pe nenumărate pagini, uneori aveam impresia că în faţă am un stejar secular, care se descarcă de memoria a tot ce i-a fost dat să vadă imprimat pe frunzele care i se aştern la poale.

Constantin Bobeică a propovăduit de-a lungul vieţii sale Adevărul, Dreptatea, Omenia, Cumsecădenia, Dragostea pentru apropiaţi etc., etc.

Ne va lipsi mult timp numele autorului nostru Constantin Bobeică, ale cărui materiale, prin fondul bogat de informaţie şi documente purtătoare de netăgăduit adevăr, meritau să fie inserate pe prima pagină.

Ne aştepta în fiecare an să-l vizităm când se coceau cireşele, ca să ne îndulcească, să ne alinte. Mulţi dintre noi însă credeam că el este veşnic, că negreşit vom ajunge la el, la Codreanca.

Drumul însă se curmă chiar şi pentru oameni precum a fost Constantin Bobeică. Şi nouă nu ne ră­mâne decât să regretăm, rugându-l: iartă-ne, bunule Constantin Bobeică, pentru că de multe ori drumu­rile lungi le considerăm prioritare celor scurte, dar care, de fapt, sunt pline de sens.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibă în paza Sa pe cel care a fost, dar va rămâne şi în continuare valorosul nostru autor, Constantin Bobeică.

Raisa CIOBANU

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

VOR PLÂNGE ŞI CUVINTELE NESCRISE DE EA… …Desigur, o cunoşteam din vedere, de mai de mult, din anii ’80 ai secolului trecut, pe când începusem diferite colaborări cu unele edituri chişinăuiene. Colegii ei spuneau că e de o cumsecădenie rar întâlnită, că e prea de tot modestă şi corectă în această lume tot mai anapoda. Nu uitau să sublinieze şi faptul că e o fire laborioasă, un redactor de carte ce răspundea plenar exigenţelor meseriei. Poate şi aceste însuşiri ale Ludmilei Bulat au fost o piedică în a ne cunoaşte mai îndeaproape, aşa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu, când a devenit una dintre cele mai valoroase colaboratoare ale revistei BiblioPolis.

Noi, cei de la redacţie şi, în genere, conducerea şi angajaţii Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” i-am preţuit mereu, la o cotă maximă, scrierile pe care le trimetea pe adresa electronică a revistei sau le aducea chiar ea personal. Am impresia că Ludmila simţea această atitudine deosebită a noastră, dovadă stând şi faptul că ne încredinţa materiale cu subiecte tot mai diverse, inclusiv despre bibliotecari, biblioteci, evenimente culturale desfăşurate la noi; scria cu tot mai multă pasiune şi cu recunoştinţă, parcă. Iar BiblioPolis-ului, într-un articol prilejuit de aniversarea a zecea a revistei, i-a dedicat o veritabilă odă, un elogiu cum multe publicaţii şi l-ar dori…

Timidă cum era de felul său, odată, Ludmila, după cum se exprimase chiar ea, „şi-a luat inima-n dinţi” şi m-a rugat să-i fac o prezentare în Calendarul Naţional, editat de Biblioteca Naţională, ştiind că mă aflu acolo, de mai mulţi ani, în calitate de redactor şi autor. „Anii trec, şi bine ar fi să vadă şi alţii urma pe care noi credem că o lăsăm…”, mi-a spus ea în şoaptă, vădit ruşinată. Am acceptat cu plăcere, am scris din suflet, iar colegiul de redacţie a fost de acord să fie inclusă şi L. Bulat şi astfel în Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Ludmila Bulat (9.XI.1950 – 2.VI.2013)

CN-2010 a apărut o schiţă biobibliografică despre care ştiu că i-a adus bucurie protagonistei. Mi-a confirmat acest amănunt şi dna Lora Bucătaru, şefa ei de la Editura „Cartea Moldovenească” (ulterior, „Universitas”), în seara când, sugrumată de emoţii, mi-a spus la telefon că Ludmila s-a prăpădit…

Mă gândeam să revin neapărat la acel text din Calendar Naţional, să-l completez în eventualitatea unei apropiate aniversări a Ludmilei Bulat. Pentru nimic nu aş fi crezut că voi reveni atât de repede la schiţa cu pricina, pentru a-i aduce Ludmilei un ultim omagiu…

Viitoarea publicistă, redactor de carte, traducătoare s-a născut la 9 noiembrie

263

BiblioPolis

IN MEMORIAM

1950, în comuna Cojuşna din preajma Străşenilor, în familia profesorilor de şcoală Ştefan şi Maria Bulat. După absolvirea şcolii medii de cultură generală din satul natal (1968), Ludmila dă admiterea la Facultatea de Litere a Universită­ţii din Chişinău, a cărei licenţiată devine în 1973. Este repartizată la Institutul de limbă şi literatură al AŞM, însă neavând şansa de a continua stu­diile de doctorat, la finele anului 1973 se angajează la Editura „Car­tea Moldovenească”. Aici parcurge toate „treptele ierarhice”: redac­tor inferior, redactor, redactor superior, şefă de redacţie. Este o perioadă când, graţie unor colegi de breaslă, dar şi unor autori ale căror manuscrise le redacta, Lud­mila Bulat face o solidă şcoală a îngrijirii / redactării textelor, precum şi o şcoală a traducerii din rusă în română. Cu diferite ocazii, în scris sau prin viu grai, L. Bulat aminteşte cu admiraţie şi recunoştinţă numele colegilor de editură, redactori de carte ceva mai în vârstă: Tamara Canţâr, Aurelia Danu, Lora Bucătaru, Lidia Mardare, Mihai Mereuţă, Pahomie Bejenaru, Maria Cebotaru ş.a.; la fel, evocă momentele de conlucrare cu unii maeştri ai traducerii precum Valentin Mândâcanu, Foca Obadă, Anton Comerzan, Alexandru Alici ş.a. În aceşti ani a redactat zeci de manuscrise cu diversă tematică, dar preponderent – literatură social-politică. De asemenea, a făcut şi unele tradu­ceri din limbă rusă, cărţi pe teme sociale şi de popularizare a ştiinţei, care au văzut lumina tiparului la editurile „Cartea Moldo­venească” şi „Timpul”. În 1991, în urma fuzionării acestor edituri, apare noua Editu­ ră „Universitas”.

Schimbările ce sur­ veniseră în societate, pe atunci, atât în R. Moldova (încă parte a URSS), cât şi în România, au creat condiţii extrem de prielnice pen­tru o politică editorială la unison cu aspiraţiile participanţilor la mişcarea de eliberare şi deşteptare naţională. Alături de alţi colegi de editură, L. Bulat se implică plenar în munca de pregătire pentru ti­par şi editare a unor volume de­osebit de

264

preţioase pentru restabilirea adevărului istoric, pentru trezirea şi consolidarea conşti­ inţei naţionale în spaţiul pruto-nistrean: lucrări antologice de N. Iorga, Gh. Bezviconi, Ion Pelivan, Paul Mihail, Dinu C. Giurescu, N. Busuioc; Ion Agrigoroaei, C. Cihodaru, Mihail Diaconescu, Teodor Tanco etc. Redactează sau colaborează într-o formă sau alta la editarea unor manuscrise de istorici locali, contemporani, dar elaborate într-o viziune nouă, prin renunţarea definitivă la falsu­ rile, răstălmăcirile şi calapoadele ideologice specifice istoriografiei sovietice: Ion Ţurcanu, Gheorghe Palade, Nicolae Movileanu, An­ton Moraru, Alexei Agache ş.a. Este lector la mai multe apariţii editoriale în colecţia Columna a Editurii „Universitas”.

Din 1996 activează ca redactor la Editura „Ştiinţa”, pregătind pentru ti­par manuscrise cu tematică agri­colă, istorică, din domeniul şti­inţelor naturii etc. Din octombrie 1997 funcţionează la Institutul Naţional de standardizare şi metrologie, în Sectorul traducere, redactare şi editare a documentelor normative. În activitatea sa de redactor, de filolog-practician, Ludmila Bulat excelează prin asiduitate şi meticulozitate, printr-o grijă mai puţin obişnuită, maternă am putea spune, faţă de text: de la manuscris până la cartea expusă în librării sau pe rafturile bibliote­cii. La fel, şi-a impresionat colegii şi prietenii prin marea-i dragoste pentru limba română, prin pasiu­nea puternică în „a pune cuvân­tul potrivit la locul potrivit” – fie în textele altora, fie în propriile-i scrieri. Simte o atracţie deosebită pentru trecutul glorios al popo­rului din care se trage, de unde şi o trăire deosebit de acută pentru evenimente de altădată, dar şi cu­rente, „pentru faptele şi oamenii din preajmă”. Şi cum am amintit ceva mai sus de atenţia sporită cu care scrie şi îşi autoredactează textele, este tocmai cazul să menţionăm şi acest aspect: Ludmila Bulat a simţit mereu fascinaţia cuvântului scris, de-a lungul anilor dovedindu-se a fi o publicistă şi prolifică, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

şi autoare a unor lucrări captivante, ce îşi găsesc obligatoriu des­tinatarii. Ni se pare semnificativ faptul că debuturile în jurnalism ale Ludmilei Bulat vizează dome­niul cărţii: a început prin a tine o rubrică Noutăţi editoriale, în ofici­osul Moldova socialistă, din anii ΄80 ai sec. XX. Cu timpul, şi-a extins tematica, a crescut cu mult şi nu­mărul publicaţiilor la care cola­borează: Ţara (în acest excelent ziar, L. Bulat avea o memorabilă rubrică de recenzii şi consemnări: Cărţile Unirii), Glasul Naţiunii, Li­teratura și arta, Destine, Unirea, Ginta Latină, BiblioPolis etc.; une­le articole i-au fost inserate şi în publicaţii din Iaşi, Bucureşti sau chiar din Tel Aviv.

Editorial, a debutat în 1989, cu volumul de publicistică Paşi în ascensiune (coautor – Simion Cojuşneanu). În 1990, respectiv, 1991, se implică, în calitate de redactor-alcătuitor, în apariţia a două valoroase cărţi de isto­rie naţională: Îndemn la înălţare în istorie (autor de proiect – Ion Ţurcanu) şi Basarabia 1940. Docu­mente şi articole (autori de proiect şi coordonatori – Ion Ţurcanu, Mihai Adauge). Ca un omagiu străbunilor de pe linie maternă se prezintă cartea Românii moldoveni de dincolo de Bug (2002), volumul având la noi, în Basarabia, şi un titlu de pionierat – vasta şi profunda monografie a savantului martir Anton Golopenţia era cunos­cută unui cerc extrem de îngust de cercetători, devenind mai ac­cesibilă abia odată cu editarea ei, în 2007, de către fiica sa, Sanda Golopenţia, stabilită în SUA. Nu este întâmplător faptul că în Topul celor mai citite cărţi ale anului 2002, organizat de BNRM, această lu­crare a L. Bulat s-a situat pe locul 4. De altfel, L. Bulat semnează unele articole cu numele mamei, respectiv, al bunicilor din partea mamei – Doroşenco (Doroşencu), iarăşi în semn de omagiu faţă de obârşii. Tipărite la o distanţă de patru ani, următoarele două cărţi ale Ludmilei Bulat – (Izvoade de lu­mină (2005) şi Omul din preajmă (2009) – au mai multe afinităţi te­ matice şi sentimentale: în ambele autoarea Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

pune în prim-plan personalitatea şi munca redactorului de carte, a editorului. Şi în aceste cazuri avem a face cu o noutate în privinţa subiectului: breasla lu­crătorilor din edituri fiind în ge­nere cam neglijată de presă. Puţini au scris la noi despre redactorii de carte, despre corectori, tehnoredactori, editori şi alţii asemenea. Şi mai puţini au putut să scrie cu competenţa, dar şi cu căldură cu care a izbutit să o facă Ludmila. Prin aceste cărţi, ca şi printr-o serie de artico­le şi eseuri, risipite încă prin presa periodică din ultimele două-trei decenii, Ludmila Bulat dedică o frumoasă şi cuprinzătoare odă muncii de îngrijire a textului, iar mai larg – un imn Cărţii şi, con­comitent, un tulburător elogiu Limbii Române.

Rândurile de mai sus, date cu cursiv, constituie textul propriu-zis din CN-2010, consacrat Ludmilei Bulat la 60 de ani. I se alătura o Bibliografie selectivă, incluzând zece titluri: patru cărţi de autor, două culegeri la a căror apariţie dânsa a avut contribuţii deosebit de importante şi patru articole vizând activitatea protagonistei.

Acum trebuie să alăturăm şi câteva necrologuri ce au apărut în presa periodică de la Chişinău. La fel, urmează să semnalăm apariţia, cu puţin timp înainte de a i se opri inima, a unui volumaş de proză scurtă: Ludmila Bulat. La casa cea frumoasă. Ch.: Pontos, 2013. 64 p. Noua ei carte, care s-a dovedit a fi şi ultima, cuprinde un CV destul de amănunţit, 18 nuvelete şi, cu titlu de postfaţă, un amplu eseu al Mariei Vieru-Işaev Despre redactorul Ludmila Bulat, editori şi cartea naţională de istorie din Basarabia (publicat anterior în săptămânalul Literatura şi arta, din 9 noiembrie 2009). Ne-a impresionat să găsim, în CV-ul alcătuit, evident, chiar de Ludmila, în lista de împliniri, şi două distincţii pe care i le-a acordat BM „B.P. Hasdeu”, respectiv, revista noastră: Diploma de excelenţă pentru con-

265

BiblioPolis

IN MEMORIAM

tribuţii deosebite la elaborarea conţinutului publicaţiei BiblioPolis (2007) şi Trofeul Mărul contribuţiei, la aniversarea a 10-a a revistei (2012). Iar înainte de această fişă biografică, pe reversul foii de gardă, sub poza autoarei, este reprodus ultimul alineat din schiţa inclusă în CN-2010, pe care am decis să o evidenţiem şi noi, aici, dândo cu aldine cursive…

Nuveletele sunt de-a dreptul tulburătoare, scrise antrenant, agreabil, captivant, pline de tâlc, de învăţăminte aidoma unor parabole biblice. Aceste bucăţi de proză, parcă rupte din viaţă, din cumplita noastră realitate, relevă, o dată în plus, harul de beletrist al Ludmilei, o percepere aparte a acestei existenţe, aparte pentru că din fiece alineat răzbate o infinită dragoste de viaţă, de oameni, de patrie, de limba română. Ce păcat că, în ordinea preocupărilor Ludmilei, scrierii, sau, mai exact, editării prozelor scurte, i-a venit rândul cam târziu.

A iubit mult cuvintele, le-a mângâiat şi le-a rânduit o viaţă pentru alţii, dar cum ar fi

putut să le mângâie şi să le potrivească în scrieri proprii, în nuvelete, nuvele, povestiri, poate şi romane ce ar fi răvăşit sufletele cititorilor, cel puţin inimile oamenilor mai sensibili la ale vieţii drame şi exaltări, dar şi la frumuseţile limbii române. Acum, metaforic vorbind, vor plânge şi cuvintele nescrise de ea…

S-ar mai cuveni, fireşte, în acest cuvânt de adio, să amintim şi data plecării pe alte tărâmuri a Ludmilei Bulat. Dar… o spunem cu încă o strângere de inimă: numai bunul Dumnezeu ştie ora şi ziua exactă a acestei dureroase pentru noi plecări: poate să fi fost pe 31 mai, poate pe 1 sau chiar 2 iunie 2013… Dumnezeu să o ierte şi să o primească în Împărăţia Sa! Noi, cei care am cunoscut-o şi am preţuit-o, cât vom mai fi, îi vom cinsti amintirea luminoasă… Căci, cu adevărat, dând lumină din lumină, înlăturăm, pe cât e cu putinţă, întunericul din noi şi din preajma noastră.

Vlad POHILĂ

CUVINTELE – ADUCERILE-AMINTE In memoriam Ludmila Bulat Sub un cireş Să-mi mântui veşnicia... Şi-n floarea lui Să-mi zumzăie senin Cuvintele Aducerile-aminte Ca nişte file rupte Din destin.

3 iunie 2013

266

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

MISCELLANEA

TEATRUL CA O OGLINDĂ A VIEŢII Teatrului de revistă „Ginta Latină”, „botezat” de la bun început Teatrul Muzical „Ginta Latină”, care-şi are sediul în Centrul de Cultură şi Artă (CCA) „Ginta Latină”, a trecut de vârsta „adolescenţei” (păşind peste a 24-a primăvară!). „Născut” în timpurile turbulente şi promiţătoare ale „perestroikăi”, trupa teatrului a trebuit să înfrunte cu stoicism multe obstacole fireşti, dar şi nefireşti.

Actualmente constituie o echipă echilibrată şi... fidelă. La timona Teatrului Muzical „Ginta Latină”, în postul de director, s-a aflat de la începuturi (din 1990) şi până astăzi actorul, poetul, dramaturgul, regizorul (şi un adevărat Bărbat al Neamului!) Tudor Ţărnă, susţinut în funcţie de director artistic de Sandri Ion Şcurea (care îşi dorea mult să inaugureze la Chişinău un teatru de comedie muzicală), apoi de Veaceslav Madan, de Vitalie Rusu, de Silvian Fusu, de Petru Hadârcă, de compozitorul Liviu Ştirbu, de Zinaida Ţărnă (care e şefa Departamentului relaţii cu publicul al CCA)... Pornind de la ideea de a crea un teatru inedit, care să păstreze tradiţiile cele mai valoroase, tânăra trupă debutează cu opera rock Mioriţa, continuă cu Soacra cu trei nurori, Nunta lui Figaro, Cenuşăreasa şi alte spectacole montate fiecare într-o viziune nouă, originală.

Teatrul s-a impus prin propriile-i viziuni estetice, prin perseverenţă şi creativitate.

Nu cred că există în acest spaţiu românesc un alt colectiv atât de mereu în experimentare şi căutare a ceva deosebit precum e cel al Teatrului de revistă „Ginta Latină”. A fost remarcat acest fapt în mai multe cronici teatrale. Drept confirmare apelez la una din opinii, publicată în revista Art Infinit (nr. 2, 2009) şi semnată de regretata Maria Mâţu: „Teatrul «Ginta Latină» există în conştiinţa spectatorilor încă de la înfiinţarea sa.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

În care umorul, graţia, toleranţa, gravitatea, râsul, dansul şi muzica, şi toate trăirile omeneşti posibile au trecut şi vor mai trece în scena lui, întrupate de talentul pe care, pe viitor, alţi artişti minunaţi îl vor purta ca pe o flacără în fragilul lor suflet.” În acest context e firesc să pomenesc mai multe nume ce ţin de inspiratul grup de creaţie: scenograful Adrian Suruceanu, coregrafii Victoria Bucun şi Alexandru Voitenco, minunaţii actori: Alexandru Decuseară, Nicu Ţărnă, Ion Guzu (şi interpreţi!), Vitalie Jacotă, Anatol Burlacu (şi regizori!), Galina Lazarenco, Ion Munteanu, Maia Tănase, Olesia Stăvilă, Alex Rusu, Eleonora Dolghi, Ion Nicov, Adela Calistru, Dorina Tătaru, Mihai Ciobanu, Tatiana Manoil, Iaroslav Dică, Larisa Dascăl, Elena Bocearov, Victoria Ţurcanu, Dorin Gribincea...

Astăzi Teatrul de revistă „Ginta Latină” are un repertoriu destul de impozant – 14 spectacole, toate ademenitoare şi intrigante chiar şi prin denumire: Cherchez la femme, Grădina Ştefan cel Mare, Generaţia GL, Căderea zeilor, Între Bâc şi Mississippi, Carambol, Etern fir de iarbă, Boeing, Boeing, Ultimul tramvai, My darling Missis Kronky, Un abecedar bizar, Poveste de iarnă, Păcală & Company.

Am rămas profund impresionată de spectacolul Etern fir de iarbă, după versurile lui Gr. Vieru, bineînţeles, consacrat poetului (scenariu şi regie Anatol Burlacu).

Este un spectacol-recital bine regizat cu o scenografie şi o selecţie muzicală reuşită ce răvăşeşte sufletul; aparent declarativ, căci spectacolul captivează şi cucereşte graţie actorilor talentaţi care ştiu să creeze o atmosferă spectaculoasă...

Obosită de teatrul absurd al acestei lumi politizate până-n măduva oaselor, mă simt mereu ahtiată de ceva / altceva.

267

BiblioPolis

miscellanea

Acest nou, copiat, rupt, dar şi detaşat de cotidian mi l-au oferit în alte două seri cu două spectacole, actorii Teatrului de revistă „Ginta Latină”...

Unul dintre spectacole – Ultimul tramvai (autor T. Ţărnă) prezintă o pagină dramatică a istoriei Chişinăului cel din ieri şi din azi. Un spectacol tulburător, care, prin muzică (compozitor L. Ştirbu) şi mesajul răscolitor, te parfumează cu amintirile nostalgice şi marcante ale unui trecut dureros...

M-a inspirat la meditaţie şi spectacolul My darling Missis Kronky de John Patrick.

E vorba de o piesă cutremurătoare care biciuieşte viciile umane, totodată, sugerează ideea cât de jos poate cădea omul, dar şi cum se poate înălţa după abdicarea violentă, în cazul că îşi ascultă sufletul... Regizorul Mihai Ţărnă a intuit bine importanţa şi actualitatea mesajului, alegând pentru a monta piesa dramaturgului John Patrick în acest spaţiu răvăşit de o interminabilă absurditate. Prin acest spectacol realizatorii ideii oferă societăţii noastre o posibilitate unică de a se vedea fulminant într-o oglindă care reflectă toate faţetele Lumii la Prezent. E precum ar fi o aparenţă, o scăpărare providenţială a ceea ce s-ar putea întâmpla cu noi, cu fiecare, într-o bună zi: să ajungem devastaţi de ignoranţă, de aviditate şi falsitate, mai ales pe dinăuntru. Spectacolul inspiră în aceeaşi măsură bunăvoinţă, tristeţe şi nostalgie, happyendul sugerând că dincolo de rău asupra lumii planează binele şi că sublimul poate îmblânzi până şi cele mai feroce fiinţe...

Pentru aceasta există Cuvântul scris în cărţi, dar şi cel exprimat cu mult talent de către actori. Bineînţeles, contează harul prin care e transmis mesajul! Apropo de actorii Teatrului „Ginta Latină” implicaţi în spectacolul My darling Missis Kronky, care au interpretat rolurile (după mine) cu o totală dăruire. Fără rezerve, aş putea vorbi despre fiecare: Ion Munteanu, care a creat un personaj plauzibil – Solomon Bozo: abil, perfid, damnat de soartă la sărăcie; Alex

268

Rusu, care a întruchipat cu multă măiestrie un chip duplicitar, marcat şi el de viciile omeneşti; Dana Rusu-Ciobanu, cu tandreţea-i copleşitoare, conturează chipul unei fiinţe mutilată de strâmbătatea vieţii – Gloria Guloch, care, prin gesturi şi fapte, îşi trădează candoarea ascunsă în suflet, nostalgia şi dorul de a fi iubită şi ocrotită; medicul – cinic, bizar – este întruchipat de Vitalie Jacotă; poliţistul George Ianky, abil şi duplicitar, este jucat cu mult talent de Nicu Ţărnă. Toţi actorii inspiră personajelor cele mai nobile virtuţi, dar şi slăbiciuni laice. Domină însă spectatorul (bineînţeles!) eroina piesei – Pamela Kronky (un personaj de o bunătate debordantă, nefirească acestei lumi), rol interpretat cu mult har de artista Lilia Bejan (actriţă la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, invitata Teatrului „Ginta Latină”), care, vreau să cred că, deşi a avut multe roluri reprezentative, acesta îi este marcant în cariera-i scenică. A fost atât de convingătoare, încât părea că a împrumutat nu doar vestimentaţia eroinei sale, ci şi vârsta. Scenografia şi vestimentaţia, care merită o apreciere înaltă, aparţine lui Adrian Suruceanu.

Iată două spectacole care nu se uită...

Claudia PARTOLE P.S. Ţin să menţionez că, spectacolul Ultimul tramvai a fost prezentat de actorii Teatrului „Ginta Latină”, în special, pentru elevii şcolilor şi liceelor alolingve, care erau în ajunul Olimpiadei Naţionale la Limba Română. Fiind implicată în desfăşurarea evenimentului, eram curioasă şi nerăbdătoare să aflu reacţia elevilor-spectatori (ştiind că majoritatea sunt orientaţi spre o altă istorie şi o altă literatură). Aveam, fireşte, emoţii. Dar, mai apoi, citindu-le lucrările, m-am convins că, posibil, inspiraţi de adevărul istoric, dezvăluit în spectacol, despre regimul totalitar care a trecut ca un tanc nemilos peste sufletul românilor basarabeni, s-au pătruns de sentimentul firesc şi necondiţionat al dragostei pentru Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

valorile marcante pe care le oferă copiilor săi prin Istorie şi Limbă spaţiul în care vieţuiesc. Iată ce scrie, bunăoară, unul dintre cei 128 de participanţi (dintr-o şcoală alolingvă) la Olimpiadă despre literatura română: „Literatura română cu toate personajele ei m-a ajutat să înţeleg ce e bine şi ce e rău, ce e valoare pentru mine... Dan-căpitan de plai mă învaţă să nu-mi vând onoarea, Mircea cel Bătrân îmi aminteşte că «dragostea de moşie e un zid»... Ei vin dintr-o litera-

tură misterioasă şi veşnică, care mă va ajuta să mă găsesc pe mine însumi...”

Vă imaginaţi la ce spectacole constructive şi armonioase prezentate de către edilii de la cârmă am fi asistat, dacă după ’90 în acest spaţiu românesc se insista şi se persevera în politica LIMBII ROMÂNE în cel mai logic şi mai pozitiv mod?

C. P.

PRIMUL ABECEDAR CU GRAFIE LATINĂ DIN BASARABIA În anul 1917 teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia, mai avea statutul de gubernie în cadrul Imperiului Rus. Revoluţia rusă din februarie 1917 a recunoscut dreptul naţionalităţilor din Rusia la autodeterminare şi la folosirea limbii naţionale. Unele popoare din imperiu au formulat, cu prioritate, revendicări politice. Finlanda, Polonia, Letonia, Lituania şi Estonia s-au proclamat state independente, iar Ucraina şi Georgia au devenit autonome. Românii basarabeni au pus pe prim-plan folosirea limbii naţionale, ca element definitoriu al naţionalităţii. Autorităţile centrale ale Federaţiei Ruse şi autorităţile rusofone din gubernia Basarabia s-au opus, sub diferite pretexte, recunoaşterii dreptului românilor basarabeni de introducere a învăţământului în limba română şi a grafiei latine în provincie, dar sub presiunea mişcării naţionale, după multe tergiversări, au fost nevoite să accepte aceste revendicări.

Fruntaşii mişcării naţionale din Basarabia au adoptat măsuri pentru înfăptuirea învăţământului primar în limba română. În august şi octombrie 1917 s-au organizat cursuri pentru învăţătorii ce predau în limba română şi s-a achiziţionat material didactic în limba română. S-au adus de la Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Iaşi, pentru tipografia din Chişinău, litere latine. Astfel a fost posibilă tipărirea aici, în noiembrie 1917, a primelor manuale şcolare cu grafie latină: Abecedarul lui Gurie Grosu, Citirea lui Ştefan Ciobanu, un manual de religie de preotul Nicolae Vlad şi Aritmetica practică de Constantin Popescu.

Am posibilitatea să înfăţişez cititorilor, din colecţia mea de carte veche, un exemplar al primului abecedar din Basarabia în limba română şi cu grafie latină. Intitulat Abecedar moldovenesc pentru anul întâi de şcoală, manualul a fost alcătuit de „arhimandritul Gurie în tovărăşia mai multor iubitori de luminarea norodului” şi tipărit în 1917 la tipografia „Societăţii pentru cultura Românilor din Basarabia” din Chişinău.

Arhimandritul Gurie avea o solidă pregătire didactică, fusese director de şcoală normală şi mai redactase cărţi didactice.

Prima parte a manualului este destinată învăţării literelor mici, de mână şi de tipar. Primele litere învăţate sunt „o” şi „i”, iar primul cuvânt – „oi”. Fiecare pagină cuprinde în jumătatea superioară o fotografie-desen sugestivă pentru litera învăţată, litera respectivă scrisă de mână şi de tipar, precum şi cuvinte în care se regăseşte. Jumătatea inferioară a paginii conţine cuvin-

269

BiblioPolis

miscellanea

te şi propoziţii scurte pentru aprofundarea învăţării literei. Procedeul este repetat pe fiecare dintre paginile următoare consacrate pe rând învăţării tuturor literelor.

Partea a doua a manualului are ca scop învăţarea literelor mari, de mână şi de tipar. Pagina alocată învăţării fiecărei litere mari nu mai are fotografia-desen menită să sugereze cuvinte conţinând litera respectivă. Jumătatea de sus a paginii cuprinde litera mică şi mare de învăţat cu câteva propoziţii scrise de mână având în componenţă cuvinte ce conţin litera respectivă. Iar jumătatea de jos are un text cu litera de tipar, mare şi mică. Acest text

are acum dimensiuni mai mari decât pe paginile învăţării literelor mici, este mai consistent, fiind formulat ca o adevărată povestire, determinând îmbogăţirea semnificativă a manualului sub aspect instructiv şi educativ: sfaturi gospodăreşti, informaţii privind raporturile sociale şi cu natura, dezvoltarea dragostei faţă de şcoală şi biserică etc. Manualul a fost reeditat în 1918, iar în 1922 a ajuns la ediţia a VII-a.

Constantin ADAM, actor de teatru, Botoşani

ŞI CĂRŢILE AU SUFLET... Şi cărţile au suflet: uneori le şi auzi, în preajmă, cum respiră, cum plâng, cum râd cu tine, cum se miră şi-ţi fac din zile moarte – sărbători.

Sunt cărţi ce te urâră şi iubiră şi cărţi care te-au învăţat să zbori sau, la dueluri, când te-ai dus să mori, ca nişte secundanţi, te însoţiră.

Cărţi vii pe care, când le ai în faţă, şi, ca pe nişte vietăţi, când le mângâi: le simţi cum te resping sau te răsfaţă...

Cărţi care te îndeamnă să rămâi – să poţi trăi, cu ele, înc-o viaţă: iubirea de pe urmă, iubirea cea dintâi...

Nicolae DABIJA

270

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Nr. 2 (2013)

Extras din Ghidul de tehnoredactare a manuscriselor Autorii, la elaborarea manuscriselor, se vor ghida de următoarele exigenţe: – Procesorul: Microsoft Word.

– Extensia: .doc.

– Textul: tipărit pe o singură faţă a foii de hârtie, fără spaţii duble sau multiple dintre litere.

– Formatul foii: A4.

– Margini: stînga – 2,5 cm, dreapta – 1,5 cm, sus – 1,5 cm, jos – 1,5 cm.

– Spaţiul între rânduri: 1,5 linii.

– Fontul: textul de bază – Times New Roman (corpul literelor – 12 puncte); notele, trimiterile, referinţele bibliografice – acelaşi (corpul literelor – 10 puncte).

– Numerotarea paginilor: jos, în partea dreaptă, cu cifre arabe.

– Titlul: cu litere majuscule, centrat.

– Gradul didactic, urmat de cel ştiinţific, prenumele (prima literă majusculă, celelalte – litere mici) şi numele (toate literele majuscule) autorului / autorilor: la un rînd liber de la titlu, în partea dreaptă a foii, cu litere italice.

– Funcţia: în rîndul următor, precedată de virgulă, cu litere mici italice.

– Imaginile nu vor fi introduse în manuscris, ci se vor expedia pin poşta electronică sau vor fi predate fizic pentru a fi scanate (în formatul .jpg); în text, se va marca locul unde va fi inserată imaginea.

– Tabelele, graficele, schemele, diagramele, executate în formatul .doc, se vor plasa la locul cuvenit în text, iar cele executate în alte formate (.xls, .ppt etc.) se vor expedia în original.

Nota redacţiei: Responsabilitatea opiniilor exprimate aparţine intergral autorilor. Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

271

Tipar executat la C.E.-P. „Bons Offices” (Chişinău, str. Feredului 4/6). Tiraj: 500 ex.